Sunteți pe pagina 1din 168

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA «ŞTEFAN CEL MARE»

Cu titlu de manuscris
CZU 343.4 (341.231.14)

MARIA MAGDALENA NEAGU

OCROTIREA DREPTULUI FUNDAMENTAL AL OMULUI LA


UN MEDIU SĂNĂTOS PRIN MIJLOACE DE DREPT PENAL

12.00.08. Drept penal (drept penal).

TEZĂ DE DOCTOR ÎN DREPT

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
Vasile Dobrinoiu, profesor universitar,
doctor în drept

AUTOR
Maria Magdalena Neagu

Chişinău – 2006
PLAN
Introducere......................………………………………………………………… 3
Capitolul I Noţiunea mediului şi importanţa protejării
lui……..........………....................................................................... 12
Secţiunea 1. Clarificări conceptuale ...…………………….......…………. 12
Secţiunea 2. Importanţa protejării mediului ...………………….......……. 18
Secţiunea 3. Sistemul măsurilor cu rol în activitatea de protejare a
mediului …………….................................……………........ 24
Capitolul II Reglementări internaţionale privind ocrotirea juridică a
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos.............. 30
Secţiunea 1. Noţiunea dreptului omului la un mediu sănătos şi locul lui
în sistemul drepturilor fundamentale ale omului........…….... 30
Secţiunea 2. Dreptul penal ca instrument de protejare a dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos şi locul lui în
sistemul mijloacelor juridice de ocrotire a mediului............... 41
Secţiunea 3. Convenţia europeană privind protecţia mediului prin dreptul
penal şi influenţa sa asupra activităţii de ocrotire a dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos............................ 54
Secţiunea 4. Repere asupra strategiei coerente de ocrotire penală a
dreptului fundamental al omului la un mediu
sănătos..................................................................................... 58
Capitolul III Ocrotirea penală a dreptului fundamental al omului la un
mediu sănătos în România şi în Republica
Moldova....................................................................................... 67
Secţiunea 1. Consideraţii generale cu privire la ocrotirea penală a
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos în
România.................................................................................. 67
Secţiunea 2. Caracteristica juridico-penală a infracţiunilor care atentează
la dreptul omului la un mediu sănătos conform dreptului
penal al României................................................................... 87
Secţiunea 3. Caracteristica juridico-penală generală a infracţiunilor care
atentează la dreptul omului la un mediu sănătos conform
dreptului penal al Republicii Moldova .................................. 106
Secţiunea 4. Forme speciale de manifestare ale criminalităţii ce încalcă
dreptul fundamental al omului la un mediu
sănătos..................................................................................... 122
Secţiunea 5. Perspective de reglementare în domeniul ocrotirii dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de
drept penal............................................................................... 134
Concluzii şi recomandări………………………………………………………… 141
Bibliografie…………………………………………………………..................... 146
Anexe...................................................................................................................... 153
Adnotare................................................................................................................. 164
Cuvinte cheie........................................................................................................... 167
Abrevieri................................................................................................................. 168
2
Introducere

Actualitatea temei investigate. Ocrotirea dreptului fundamental al omului la


un mediu sănătos constituie una dintre cele mai actuale probleme contemporane.
Progresul ştiinţifico-tehnic şi sporirea presiunii antropogene asupra mediului
natural duc inevitabil la agravarea situaţiei ecologice: se epuizează resursele
naturale, se poluează mediul natural, se pierde legătura naturală între om şi natură,
se înrăutăţeşte sănătatea morală şi fizică a oamenilor, se înăspreşte lupta
economică şi politică pentru pieţele de materie primă, pentru spaţiul de viaţă.
Poluarea mediului înconjurător a atins proporţii colosale şi reprezintă
problema ecologică numărul unu. Aceasta influenţează direct existenţa umană – se
micşorează lungimea medie a vieţii oamenilor, se înrăutăţeşte sănătatea populaţiei.
Cele expuse mărturisesc despre aceea că este timpul ca toţi să conştientizeze –
perioada de utilizare nelimitată a mediului a expirat. Totul trebuie plătit cu bani, cu
introducerea unor limitări stricte, cu înăsprirea răspunderii. În caz contrar omul se
va răsplăti nu doar cu propria sănătate, dar şi cu bunăstarea viitoarelor generaţii,
căci influenţa negativă asupra mediului este nu altceva decât nimicirea
fundamentului biologic al existenţei umane, o formă modernă de canibalism.
Răspunderea juridică pentru contravenţiile şi infracţiunile ecologice reprezintă
una dintre modalităţile asigurării dreptului fundamental al omului la un mediu
sănătos, securităţii ecologice a populaţiei, ocrotirii mediului natural şi utilizării
raţionale a resurselor lui. Ea se realizează în ansamblu cu măsurile economice,
cultural-educative, măsurile de reparare a daunei aduse omului şi naturii. Situaţia
nu poate fi rezolvată doar prin mijloace şi metode de drept şi, totuşi, fără o
asigurare juridică realizarea măsurilor de ocrotire a mediului nu este posibilă.
Nerespectarea legislaţiei de protecţie a mediului atrage după sine aplicarea
sancţiunilor cu caracter disciplinar, administrativ, iar în cele mai grave situaţii – de
drept penal.

3
În situaţia creată creşte rolul răspunderii penale ca mijloc de ocrotire al
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos.
Deşi dreptul penal nu poate fi cercetat în calitate de mijloc principal de
ocrotire a mediului natural, funcţia profilactică a interdicţiei juridico-penale a celor
mai periculoase atentări la mediu şi măsurile de pedeapsă penală aplicate de către
judecată infractorilor, care încalcă legislaţia de protecţie a mediului, au un rol
important în lupta cu infracţiunile ecologice.
În acest context eforturile îndreptate spre cercetarea mijloacelor de drept penal
de ocrotire a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi elaborarea
unor propuneri concrete de perfecţionare a lor sunt extrem de actuale şi necesare.
Actualitatea cercetărilor mijloacelor de drept penal de ocrotire a dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos este determinată şi de reforma penală,
care este în curs de desfăşurare în România.
Obiectul prezentei cercetări sunt normele juridico-penale cu privire la
răspunderea penală pentru faptele ce încalcă sau doar periclitează dreptul
fundamental al omului la un mediu sănătos, aspectele ce ţin de normele juridice
incriminatorii care activează în domeniul ocrotirii dreptului fundamental al omului
la un mediu sănătos, şi aspectele ce ţin de normele complinitorii sau de elemente
de dreptul mediului şi de ecologie generală.
Scopul şi sarcinile lucrării. Obiectivul de bază al lucrării constituie
analizarea şi interpretarea normelor juridico-penale cu privire la ocrotirea dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos prin prisma elementelor constitutive
care le caracterizează atât în baza literaturii de specialitate din România, Republica
Moldova, cât şi din alte ţări, studierea esenţei şi conţinutului lor, relevarea
tendinţelor pozitive şi negative ale evoluţiei ideilor inovatoare în sfera dată, ca mai
apoi, raportându-se constatările făcute la practica judiciară să se deducă anumite
idei progresive vizând interpretarea şi aplicarea justă a normelor penale în vigoare
vizavi de subiectul propus şi a constata anumite lacune, coliziuni, inexactităţi
referitoare la subiectul supus investigaţiei ştiinţifice, de a formula propuneri şi
4
recomandări concrete în vederea sporirii eficacităţii sale, inclusiv cu caracter de
lege-ferenda.
Obiectivele enumerate au determinat necesitatea de a stabili şi de a realiza
unele sarcini concrete în procesul de efectuare a cercetărilor la tema investigată:
- clarificarea conceptelor de mediu, ecologie şi protecţie a mediului;
- definirea dreptului omului la un mediu sănătos, determinarea conţinutului lui şi
stabilirea locului lui în sistemul drepturilor fundamentale ale omului ;
- analiza dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos în calitate de
obiect al ocrotirii juridico-penale;
- clarificarea locului mijloacelor de drept penal în sistemul măsurilor juridice de
ocrotire a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos;
- definirea infracţiunii de mediu în general;
- studierea actelor normative cu caracter naţional şi internaţional privind
protecţia mediului prin dreptul penal şi influenţa lor asupra activităţii de
ocrotire a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos;
- elaborarea de propuneri în vederea creării unei strategii eficiente de ocrotire
penală a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos;
- analiza cadrului juridic al ocrotirii penale a dreptului fundamental al omului la
un mediu sănătos;
- cercetarea unor forme speciale de încălcare a dreptului fundamental al omului
la un mediu sănătos;
- analiza perspectivelor de reglementare în domeniul ocrotirii dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de drept penal;
- elaborarea recomandărilor şi propunerilor în vederea sporirii eficacităţii
ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de
drept penal, conjugându-se aspectul teoretic şi practic.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării. Cercetările
empirice, bazate pe metoda inductivă de cunoaştere a fenomenului rămân
predominante şi constituie principiul metodologic al investigării ştiinţifice a
5
criminalităţii. Totodată, cercetarea subiectului acestei lucrări s-a efectuat prin
metoda istorică, sistematică şi statistică.
În procesul investigărilor, a fost studiată şi analizată literatura ştiinţifică de
specialitate din Republica Moldova, România, Olanda, documente şi acte
normative cu caracter internaţional.
La baza elaborării acestei teze sunt lucrările publicate de autorii consacraţi în
domeniu: B. Jadot, J.P. Hannequart, E. Orban de Xiury «Le droit de
l’environnement. Aspects juridiques de la lutte contre la pollution et la protection
de la nature», D. Guihal «Droit répressif de l’environnement», O. Lomas
«Frontiers of Environmental Law», Florina Bran, Vladimir Rojianschi, Gheorghiţa
Diaconu «Politici ecologice», Florina Bran «Ecologie generală şi protecţia
mediului», M. Duţu «Dreptul mediului», Daniela Marinescu «Tratat de dreptul
mediului», Carmen Nicolescu «Ecologie şi protecţia mediului» etc.
Inovaţia ştiinţifică a lucrării constă în faptul că lucrarea prezintă o analiză
care se înscrie în etapa de pionierat în care se găseşte domeniul incidenţei legii
penale asupra comportamentelor care afectează dreptul fundamental al omului la
un mediu sănătos, ca drept nou apărut în panoplia drepturilor fundamentale.
Noutatea se concretizează în următoarele teze principale propuse spre susţinere:
1. Elaborarea unui sistem integrat la nivel global de standarde şi norme de
protejare a mediului prin mijloace de drept penal în scopul elaborării
unei strategii coerente şi unitare a politicii penale de mediu în strânsă
legătură cu crearea unui sistem unic de standarde în acest domeniu
ţinându-se seama de rezultatele obţinute de Comisia Economică
Europeană în formularea unor principii de responsabilitate şi
obligativitate sub forma unui cod de conduită în domeniul consecinţelor
ecologice transfrontaliere şi de drepturile garanţii ale dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos.
2. În scopul asigurării colaborării internaţionale în domeniu, legiuitorii ar
trebui să elaboreze cel puţin o definiţie comună sau analoagă a poluării
6
apei, atmosferei sau solului. În acest context propunem utilizarea
următoarei noţiuni: infracţiunea de mediu constituie orice faptă comisivă
sau omisivă, intenţionată sau neglijată care produce vătămări mediului
sau care doar este de natură să pună în pericol calitatea mediului,
dezvoltarea durabilă şi dreptul fundamental al omului la un mediu
sănătos . Pentru aceste fapte s-ar impune să fie reglementate şi variante
agravate care să acopere situaţiile cu un grad de pericol social foarte
ridicat, ajungând la dimensiunile unui ecocid sau la interrelaţionări cu
manifestările crimei organizate sau cu cele ale terorismului.
3. Guvernele şi Parlamentele României şi Republicii Moldova trebuie să
declare protecţia mediului ca direcţie prioritară a politicii de stat. Se impune
să fie creată o convenţie internaţională, care să recunoască faptelor de mediu
calitatea de crime internaţionale, precum şi extinderea şi aprofundarea
relaţiilor României şi Republicii Moldova prin aderare la Convenţii,
semnarea acordurilor interstatale, participarea în proiecte regionale şi
internaţionale.
4. Considerăm necesar de a elabora în România o concepţie unitară în
materie de legislaţie ecologico-penală pentru a evita suprapunerile
diferitelor fapte de mediu, permiţând menţinerea unei evidenţe foarte clare a
incriminărilor din acest domeniu. Propunem, deci, acceptarea conceptului
de „lanţ regulator” în domeniul politicii de mediu, verigile acestui lanţ
fiind: legislaţia, stabilirea standardelor, procedurile de autorizare şi
licenţe, implementarea şi aplicarea. Astfel, la nivel legislativ, pentru a
evita suprapunerile diferitelor fapte de mediu, de stabilit anumite axe de
acţiune. Fiecare act normativ apărut la un moment dat să se înscrie în mod
obligatoriu pe una dintre aceste axe, permiţând menţinerea unei evidenţe
foarte clare a incriminărilor din acest domeniu şi evitând repetările.
5. În acest sens, în noul cod penal al României este necesară includerea a unor
norme penale de sistematizare clară şi funcţională a normelor incriminatorii
7
a comportamentelor ce afectează calitatea factorilor de mediu, pentru ca să
se înlăture abundenţa lor şi să se confere un plus de stabilitate domeniului
legislativ investigat.
6. Se propune următoarea clasificare infracţiunilor în domeniu prevăzute de
legislaţia penală a României :
a) infracţiuni care constau în încălcarea unor dispoziţii legale cu rol preventiv
având o vocaţie generală în domeniul ocrotirii mediului.
b) Infracţiuni care afectează sau sunt de natură să afecteze calitatea unor factori
de mediu. Din această a doua categorie vor face parte:
b1) infracţiunile care încalcă regimul fondului cinegetic şi protecţiei
vânatului: infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 103/19961
(republicată în 2002), cele prevăzute de art. 308 C.P. Zădărnicirea combaterii
bolilor şi art. 310 C.P. Răspândirea bolilor la animale sau la plante, precum şi
cele prevăzute în O.U.G.195/20052 privind protecţia mediului, care sunt
asemănătoare cu cele din Legea României nr. 137/1995, pe care o înlocuieşte,
şi care au în vedere asemenea comportamente;
b2) infracţiunile care încalcă regimul silvic: infracţiunile
reglementate de Legea României nr. 26/19963 privind regimul silvic:
infracţiunea de ocupare a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier
naţional, infracţiunea de mutare a semnelor de hotar sau a reperelor de marcare
silvică, ş.a., de O.G. României nr. 96/19984 privind protejarea fondului
forestier şi de Legea nr. 289/20025 privind perdelele forestiere de protecţie.
b3) infracţiuni privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura:
infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 192/20016, precum şi unele
dintre cele reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului – de

1
Monitorul Oficial nr. 328 din 17 mai 2002
2
Monitorul Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005
3
Codul silivic , M.of. nr.93 din 8 mai 1996
4
Monitorul Oficial nr. 320 din 28 august 1998
5
Monitorul Oficial nr. 338 din 21 mai 2002
6
Monitorul Oficial nr. 627 din 2 septembrie 2003
8
exemplu folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru
omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor, în scopul consumului sau al
comercializării.
b4) infracţiuni care aduc atingere calităţii apei: infracţiunile
prevăzute de Legea României nr.107/19967, Legea apelor, cum ar fi de
exemplu: infracţiunea de poluare a apelor prin deversarea de ape uzate,
deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, infracţiunea de utilizare a resurselor
de apă fără autorizare de gospodărirea apei, precum şi cele prevăzute în OUG
nr.195/2005 privind protecţia mediului;
b5) infracţiuni care aduc atingere calităţii atmosferei: infracţiunile
reglementate de O.U.G. României nr. 243/20008, poluarea fonică şi alte
infracţiuni reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului,
identică cu cea din fosta Lege 137/1995;
b6) infracţiuni care aduc atingere calităţii solului: infracţiunile
prevăzute de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului: de exemplu,
nerespectarea interdicţiilor în legătură cu utilizarea pe terenurile agricole de
produse de protecţia plantelor sau îngrăşăminte chimice.
Remarcăm în legătură cu denumirea capitolului al V-lea intitulat: „Crime
şi delicte contra mediului înconjurător” inclus în Titlul al VIII-lea al părţii
speciale a noului cod penal al României faptul că este folosită formularea
pleonasmică pe care specialiştii în dreptul mediului au abandonat-o deja, fapt
ce ar trebui să determine o revizuire a acestei alegeri;
7. Propunem reformularea textului articolelor Codului Penal al Republicii
Moldova: 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere”, 233 „Vânatul ilegal”,
234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale
apelor”, şi anume:

7
Monitorul Oficial nr. 244 din 8 octombrie 1996
8
Monitorul Oficial nr. 633 din 6 decembrie 2000
9
• De introdus în art. 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere” alin. 1 cu
următorul conţinut: „Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul
silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat – se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la
1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate.”
• De introdus în art. 233 „Vânatul ilegal” alin. 1 cu următorul conţinut:
„Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în
locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie
cu folosirea situaţiei de serviciu – se pedepseşte cu amendă în mărime
de la 100 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. ”
• De introdus în art. 234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu
alte exploatări ale apelor” alin. 1 cu următorul conţinut: „Îndeletnicirea
ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea
substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în
masă a faunei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 100 la 400
unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de
la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
de a exercita o anumită activitate.”
Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării rezidă în faptul că este o
elaborare într-un domeniu ce se va dovedi din ce în ce mai important. Pe baza
acestui demers teoretic se va putea fundamenta un cadru legislativ coerent şi unitar

10
în ceea ce priveşte răspunderea penală pentru fapte ce aduc atingere dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos.
Aprobarea rezultatelor lucrării. Rezultatele lucrării au fost prezentate în cadrul
conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Prevenirea şi combaterea crimelor
transnaţionale: probleme teoretice şi practice” 6-7 octombrie 2005, Chişinău, precum
şi în procesul de studii la predarea disciplinelor „Drept penal”, „Criminologie” la
facultatea de drept a Universităţii Transilvania din Braşov , Un nou drept in panoplia
drepturilor fundamentale ale omului ( Bucureşti, 2004 Universitatea Nicolae Titulescu Lex Et
Scientia Cartea Universitara ), Cadrul juridic in domeniul ocrotirii penale a dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos ( Bucureşti, 2004 Universitatea Nicolae Titulescu
Lex Et Scientia Cartea Universitara ),Despre sistematizarea incriminărilor in domeniul
protectiei mediului si a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos ( Bucureşti, 2004
Universitatea Nicolae Titulescu Lex Et Scientia Cartea Universitara ),Perspective de
reglementare in domeniul ocrotirii dreptului fundamentale al omului la un mediu sănătos prin
mijloace de drept penal ( Bucureşti, 2004Universitatea Nicolae Titulescu Lex Et Scientia Cartea
Universitara ),Convenţia Europeana privind protejarea mediului prin dreptul penal ( Bucureşti,
2004Universitatea Nicolae Titulescu Lex Et Scientia Cartea Universitara ),Lupta împotriva
traficului de persoane (2005, Ploieşti), Extrădarea (2005, Ploieşti, Universitatea Petol-Gaze),
Juridical protection of the fundamental human rights to a healthy environment ( 2004,
Petroşani, Universitatea Ropet) The criminal low as an instrument in protecting the fundamental
human rights to a healthy environment ( 2004, Petroşani, Universitatea Ropet), Juridical
protection of the fundamental human rights to a healthy environment ( 2004, Petroşani,
Universitatea Ropet), Traficul de fiinţe umane – încălcare flagranta a drepturilor fundamentale
ale omului( 2005, Târgu Jiu.
Structura lucrării. Lucrarea este constituită din trei capitole ce conţin
douăsprezece secţiuni, din introducere, concluzii, referinţe bibliografice, anexe şi
rezumate în limba română, engleză şi rusă.

11
CAPITOLUL I: NOŢIUNEA MEDIULUI SI IMPORTANŢA
PROTEJĂRII LUI

Secţiunea I: Clarificări conceptuale

9
Conţinutul noţiunii de mediu este foarte larg, afirmându-se, chiar că
aceasta este o „noţiune - cameleon”10. În literatura de specialitate mediul este
văzut ca: un ansamblu de factori (naturali sau creaţi prin activităţi umane) care
acţionează asupra condiţiilor de viaţă şi existenţă ale omului (societăţii)11. În
alte opinii se constată că acest concept, privit sub aspect juridic, are un
caracter dinamic, exprimând tendinţa generală – naţională şi internaţională –
pentru includerea în compunerea sa atât a elementelor naturale, cât şi a celor
create de om, noţiunea fiind definită prin cele două componente ale sale12.
Mediul este văzut şi ca totalitate a factorilor naturali şi a celor creaţi prin
activităţi umane care, în strânsă interacţiune influenţează echilibrul ecologic,
determinând condiţiile de viaţă pentru om, de dezvoltare a societăţii13. Unii
specialişti din republica Moldova definesc mediul ca fiind „totalitatea
lucrurilor, fenomenelor, influenţelor, de natură să cauzeze schimbări de diferit
ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele ce nu provoacă
influenţă şi nu pot fi influenţate de om, dar formează un anturaj al vieţii lui”14.
În legislaţia Republicii Moldova nu se defineşte noţiunea mediului, însă în art.
4 al Legii privind protecţia mediului înconjurător se descriu elementele lui –

9
Este folosită denumirea „mediu” şi nu aceea de „mediu înconjurător” care este considerată pleonasmică. De altfel,
chiar şi specialiştii consacraţi în domeniu şi care foloseau cea de-a doua sintagmă au renunţat la aceasta în favoarea
celei dintâi – de exemplu Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003, faţă
de Dreptul mediului înconjurător, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L. Bucureşti, 1996.
10
Michel Prieur, Droit de l’environnement, 2e édition, Dalloz, 1991, p. 1.
11
M. Duţu, Dreptul mediului, Tratat, abordare integrată, Editura Economică, Bucureşti, 2003, vol. I, p. 110.
12
Ernest Lupan, Dreptul mediului, Tratat elementar, partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 12-
15.
13
Radu I. Motica, Anton Trăileanu, Drept funciar, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1999, p. 227.
14
Trofimov I. Dreptul mediului. Chişinău, 2002, p. 8.
12
solul, subsolul, apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul ţării, precum şi aerul
din spaţiul de deasupra acestui teritoriu15.
În dreptul intern al României prima definiţia legală a mediului a fost
dată în Anexa nr. 1 a Legii protecţiei mediului, Legea nr. 137/199516 şi are
următorul conţinut: „mediul este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale
Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate
straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele
vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate
anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile
care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.” Această definiţie a fost
preluată de O.U.G. 195/2005 care se regăseşte în capitolul I ,,Principii şi
dispoziţii generale, în art.2. lit.41.17
Este o definiţie diferită de cea din Legea României nr. 9/197318
conformă cu principiile fostului regim politic, în viziunea căreia mediul era
considerat a reprezenta totalitatea factorilor naturali (aerul, apele, solul şi
subsolul, pădurile şi orice altă vegetaţie terestră şi acvatică, fauna terestră şi
acvatică, rezervaţiile şi monumentele naturii) şi a celor creaţi prin activităţi
umane (aşezările omeneşti şi ceilalţi factori creaţi prin activităţile omului) ce
determină cadrul natural social şi economic în care trăim şi care, prin
interacţiunea lor, influenţează echilibrul ecologic şi determină condiţiile de
viaţă pentru om, faună şi floră. Noua definiţie face o extindere expresă la
„condiţiile şi elementele naturale” ale Terrei, surprinde mai bine caracterul de
sistem şi substanţă internaţională a mediului19, dar scapă din vedere mediul

15
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V. Drept penal. Partea Specială. Vol. II. Chişinău: ed.
Cartier, 2005, p. 383.
16
Publicată în M.O. nr. 304/1995, republicată în temeiul art. II din Legea nr. 159/1999, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 22 octombrie 1999, dându-se articolelor o nouă numerotare.
17
Astfel art. 2 lit.41, prevede ca definiţie legală că „mediul este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale
Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile
organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate
anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi
sănătatea omului”
18
Monitorul oficial nr.
19
M. Duţu, Tratat, 2003, op. cit., vol. I, p. 109.
13
construit, factorii artificiali, referirile la „valorile materiale şi spirituale” fiind
foarte difuze şi generale.
Astfel definit, mediul ocazionează formarea unui număr de relaţii sociale
referitoare la protejarea, ameliorarea şi conservarea sa, relaţii care constituie în
prezent obiect de reglementare pentru o ramură distinctă de drept – dreptul
mediului.
Dar, preocuparea pentru protecţia mediului nu este una nouă. Născută ca
o ramură a biologiei, ecologia nu părea să aibă un viitor prea strălucit, însă
ramificaţiile sale s-au amplificat şi diversificat în timp. Studiind echilibrele
naturale, ecologiştii au constatat degradarea lor treptată şi faptul că după un
număr de ani dezvoltarea industrială a modificat profund mediul planetar.
„Criza ecologică” manifestată la mijlocul anilor 1960 a pus pentru prima dată
în istorie sub semnul întrebării disponibilităţile omului de a utiliza şi exploata
natura precum şi limitele în care creşterea economică poate fi concepută şi
desfăşurată, astfel încât să nu degradeze în mod esenţial şi ireversibil mediul
natural de care omul este dependent.
Termenul ecologie (grec. oykos – loc, lăcaş,adăpost, casă şi logos –
vorbire, ştiinţă) pentru prima dată este utilizat de către biologul german Ernst
Haekel în 1866 în lucrarea sa „Morfologia organismelor”, unde se face un
studiu al relaţiilor dintre animale şi mediul lor organic şi neorganic20.
În aceste condiţii, în opinia lui I. Trofimov, ecologia este percepută ca
fiind o ştiinţă biologică interdisciplinară care studiază interacţiunea dintre
vieţuitoare precum şi pe cea dintre acestea şi mediul înconjurător. Ea studiază
şi principiile şi legităţile organizării, funcţionării şi productivităţii sistemelor
biologice supraindividuale21.
Într-o altă opinie, a lui Carmen Nicolescu, susţinută şi de către autor,
ecologia reprezintă o ştiinţă care se ocupă cu studiul sistemelor complexe

20
Trofimov I., op. cit., p. 8.
21
Ion Oprescu, Ecologie, Ed. Mirton, Timişoara, 1999, p. 12.
14
alcătuite din organismele vii şi mediul lor de viaţă22. Ea este cea care studiază
relaţiile de interacţiune dintre viaţă în ansamblu şi mediul abiotic precum şi
transferul energiei, materiei şi informaţiei prin sistemele biologice.
Obiectul de studiu al ecologiei a fost identificat ca fiind format din
relaţiile de interacţiune dintre sistemele alcătuite de plante şi animale. Astfel
conturat, acesta îşi propune să pună în evidenţă mecanismele intime ale vieţii
pe Terra, ale proceselor naturale de transformare23.
Într-o exprimare sintetică, ecologia este ştiinţa gospodăririi planetei24.
Ecologia în general investighează nivelurile de organizare a materiei vii:
populaţia, biocenoza25, ecosistemul26 şi ecosfera27. În scopul ecologiei ca
ştiinţă au fost incluse trei componente: 1) cunoaşterea legilor care guvernează
organizarea, funcţionarea şi evoluţia sistemelor biologice28 supraindividuale,
2) alcătuirea unor modele matematice care să permită aprecierea cantitativă a
modificărilor induse de legile specifice; 3) stabilirea limitelor de intervenţie a
omului în acest sistem, astfel încât să nu producă perturbaţii ireversibile29.
Ca o dovadă a atingerii scopului studiului ecologic au fost formulate
legile poluării, care au devenit legile ecologiei generale şi sunt întâlnite la
oricare nivel de integrare şi organizare a bio-sistemelor30. Importanţa lor este
foarte mare, fiind obligatoriu ca orice strategie de protejare a mediului,
inclusiv cea care ar avea la bază utilizarea mijloacelor specifice dreptului
penal, să se supună lor pentru a fi una eficientă.

22
Carmen Nicolescu, Ecologie şi protecţia mediului, Ed. Macarie, Târgovişte, 1996, p. 3.
23
Florina Bran, Ecologie generală şi protecţia mediului, Ed. A.S.E., Bucureşti, 2000, p. 8.
24
I. Oprescu, op. cit., p. 10.
25
Prin biocenoză, conform DEX se înţelege: asociaţie biologică de plante şi animale care se află într-un echilibru
dinamic, dependent de mediu.
26
Prin ecosistem, conform DEX se înţelege: ansamblu format din biotip şi biocenoză, în care se stabilesc relaţii
strânse atât între organisme cât şi între acestea şi factorii abiotici.
27
Prin ecosferă, conform DEX se înţelege: statul atmosferic situat la o altitudine de peste 1000 km. Deasupra
pământului.
28
Sistemul biologic sau biosistemul, este definit, conform DEX, ca fiind un grup de indivizi din specii diferite, care
convieţuiesc.
29
C. Nicolescu, op. cit., p. 4.
30
Barry Commoner, Cercul care se închide, Natura, omul şi tehnica, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1980, p. 44.
15
Prima lege a ecologiei generale are următoarea formulare: „Orice lucru
(fenomen) este legat de un oarecare alt lucru (fenomen)”. Prin această lege este
evidenţiată interacţiunea fenomenelor şi sistemelor care se petrec în ecosferă,
privită ca sumă de unităţi care sunt mai mult sau mai puţin strâns legate între
ele prin multiple procese. În acest fel, afectarea unei unităţi va atrage în mod
obligatoriu influenţarea unei alteia cu care ea se află în interacţiune, iar această
interdependenţă va fi, de cele mai multe ori, cauza infracţionalităţii
transfrontaliere.
A doua lege a ecologiei prevede că „Orice lucru (fenomen) trebuie să
ducă (să meargă) undeva”. Legea subliniază ideea că orice proces din ecosferă
şi structurile care îl întreţin se finalizează prin acte procese şi structuri care în
lipsa impacturilor umane sunt benefice. În cadrul ecosferei nimic nu se pierde,
nu există deşeuri, totul este folosit într-un mod surprinzător de raţional.
A treia lege a ecologiei este cea care are următoarea formulare: „Natura
ştie cel mai bine.” În baza experienţei acumulate în milioane de ani de
evoluţie, marcată de încercări, erori şi de mecanisme de reglare, procesele
susţinute de natură îşi găsesc mult mai bine locul în ansamblul biosferei31
decât orice acţiune întreprinsă de om.
A patra lege a ecologiei are următoarea formulare: „Nu există un
asemenea lucru (fenomen) cum ar fi un prânz gratuit. În baza acesteia, orice se
câştigă în ecosferă este plătit prin consumul unei anumite cantităţi de energie.
Autorul C. Nicolescu afirmă, că prin tot ceea ce face ecologia este
considerată a reprezenta un concept asupra viului care oferă baza teoretică
necesară întregului ansamblu de preocupări ale societăţii îndreptate în direcţia
ocrotirii naturii şi protejării mediului32. Ea are valoare metodologică în
orientarea multor ramuri fundamentale şi aplicative din domeniul biologiei
spre o viziune sintetică asupra sistemelor vii prin interpretarea pe plan superior

31
Biosfera reprezintă, conform DEX, totalitatea fiinţelor care trăiesc pe pământ, în apă şi în partea inferioară a
atmosferei.
32
C. Nicolescu, op. cit., p. 3.
16
a rezultatelor unor discipline ca botanica, microbiologia, zoologia, etc.,
ocupându-se nu de individul biologic ca atare, ci de acele sisteme formate
împreună cu componentele mediului abiotic.
În acest mod, ecologia oferă baza teoretică pentru elaborarea măsurilor
de protecţie a mediului dar nu este sinonimă cu aceasta. În timp ce ecologia
poate fi privită şi ca o ştiinţă, protecţia mediului este un ansamblu de măsuri.
Dacă ecologia are, aşa cum s-a văzut, o istorie îndelungată, ideea de protejare
a mediului a apărut odată cu antropizarea33 excesivă prin tehnologizare şi cu
explozia demografică.
Protecţia mediului se referă la prevenirea şi combaterea fenomenelor
negative de degradare şi la reconstrucţia mediului, întrucât de integritatea
proceselor biologice depinde supravieţuirea speciilor, inclusiv a speciei
umane, calitatea vieţii şi evoluţia ascendentă a civilizaţiei umane. Pentru a se
atinge aceste obiective, trebuie să fie însuşit conceptul de conservare dinamică
a naturii care se poate realiza numai pe baza cunoaşterii legilor care
guvernează viaţa şi evoluţia cosmică a planetei34.
În concluzie, informaţiile şi legităţile furnizate de ştiinţa ecologiei sunt
indispensabile pentru elaborarea unei strategii pertinente de protejare a
mediului, inclusiv din punct de vedere penal. Pentru realizarea unor astfel de
strategii au fost gândite şi puse în aplicare într-o măsură mai mică sau mai
mare diferite metode şi tehnici chemate să asigure realizarea protecţiei
mediului, care alcătuiesc un adevărat sistem instituţional şi acţional.

33
Prin antropizare, conform DEX se înţelege: fenomenul antropogen datorat acţiunii omului cu urmări asupra
reliefului, vegetaţiei şi climei
34
C. Nicolescu, op. cit., p. 7.
17
Secţiunea a II - a: Importanţa protejării mediului

Ocrotirea mediului a fost identificată de către D. Marinescu ca


reprezentând „o problemă vitală a lumii contemporane”35. Într-adevăr, încă din
cele mai vechi timpuri omul a încercat să modeleze natura ale cărei legi
trebuiau respectate pentru a supravieţui, însă, în ultimele două secole s-a făcut
simţită, prin comportament şi concepţie, de a domina natura, de a folosi în
interes propriu toate bogăţiile naturale, accentuându-se progresiv conflictul
dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei şi cele liniare ale tehnologiilor
create şi susţinute de civilizaţia umană, ajungându-se la „criza ecologică.”
Una dintre formele de manifestare a acestei crize a fost ilustrată prin
calculele care au relevat, de exemplu, că pentru un consum mondial de resurse
la nivelul Canadei şi al S.U.A. suprafaţa Terrei ar trebui să fie de trei ori mai
mare.36
În prezent se acceptă că globalizarea economică este unul dintre cele mai
controversate fenomene cu care se confruntă societăţile contemporane.
Efectele sale benefice din punct de vedere economic şi mobilitatea deosebită
pe care o asigură în foarte multe domenii sunt unanim apreciate. Există, însă,
şi manifestări negative grave ale aceluiaşi fenomen iar unul dintre domeniile
care le resimte foarte puternic este mediul. În aceste condiţii, Hans-Peter
Martin şi Harald Schuman apreciază că se poate vorbi despre o veritabilă
globalizare ecologică datorată unei filozofii care s-a dovedit foarte
periculoasă: „protecţia mediului şi a sănătăţii, democraţia şi drepturile omului
trebuie să fie abandonate dacă aceasta serveşte economiei mondiale” 37.

35
D. Marinescu, op. cit., 2003, p. 3.
36
Gary Gardner, Payal Sampat, Făurirea unei economii durabile a materialelor, în Starea lumii, 1999, Coordonator
Lester Brown, Editura Tehnică, Bucureşti, 1999, p. 71.
37
Hans-Peter Martin, Harald Schuman, Capcana globalizării, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 239.
18
Efectele negative ale acestui mod de abordare nu au întârziat să apară,
iar pentru contracararea lor au fost imaginate noi concepte, în acest fel apărând
ideea de dezvoltare durabilă a societăţii sau ecodezvoltare38.
Conceptul ecodezvoltării este unul relativ recent consacrat printr-un
raport al Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare din 1987 şi în
conformitate cu acesta va fi durabilă doar dezvoltarea care asigură satisfacerea
nevoilor economice ale generaţiilor prezente fără compromiterea necesităţilor
generaţiilor viitoare.
În efortul de definire a conceptului au fost identificaţi anumiţi parametri
ai dezvoltării durabile, aceştia fiind: polul ecologic, polul economic şi polul
social39. Polul ecologic are în vedere dezvoltarea biologică şi asigurarea
necesităţilor ecologice care înseamnă supravieţuire. Dezvoltarea societăţii este
supusă presiunilor şi constrângerilor ecologice cărora trebuie să le dea curs.
Relaţia om-natură va trebui armonizată, reechilibrată, rolul fundamental în
acest proces de reechilibrare deţinându-l educaţia ecologică sau „alfabetizarea
40
ecologică” aşa cum a fost ea numită de către David Malin Roodman ,
alfabetizare care, în România, cel puţin, este considerată a fi absolut necesară,
şi formarea unei noi mentalităţi în abordarea relaţiei umanitate-natură. Polul
economic ar avea în vedere capacitatea economică a societăţii de a dispune
asupra surplusului, schimbându-l cu bunurile care îi lipsesc. Acoperirea
necesităţilor se face doar în limita resurselor naturale, în contextul dezvoltării
durabile fiind foarte importante: regenerarea resurselor în mod constant,
găsirea substituienţilor energetici, reutilizarea şi reciclarea deşeurilor,
economisirea materiilor prime costisitoare în avantajul generaţiilor viitoare şi
utilizarea tehnologiilor curate. Cel de-al treilea pol, cel social, are în vedere
sănătatea naţiunilor ca o consecinţă a creşterii calităţii vieţii pe fondul

38
Florina Bran, Vladimir Rojianschi, Gheorghiţa Diaconu, Politici ecologice, Editura A.S.E., Bucureşti, 1997, p. 6.
39
V. Zdrenghea, Dreptul mediului şi al dezvoltării durabile, vol. I, Ed. Le Mot, Bucureşti, 1997, p. 90.
40
David Malin Roodman, Edificarea unei societăţi durabil. // Starea lumii 1999, p. 244.
19
dezvoltării durabile şi al interacţiunii dintre cei trei poli ai calităţii vieţii
concepuţi din perspectiva dezvoltării durabile.
Au fost identificate de către Florina Bran, Vladimir Rojanschi,
Gheorghiţa Diaconu şi unele cerinţe cărora trebuie să le corespundă
dezvoltarea pentru a fi cu adevărat durabilă41. Între acestea se numără:
asigurarea unei redimensionări a creşterii economice, având în vedere o
distribuţie echitabilă a resurselor şi accelerarea laturii calitative a producţiei;
eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru loc de
muncă, hrană, energie, apă, locuinţă şi sănătate; reducerea creşterii
demografice necontrolate; conservarea şi sporirea resurselor naturale,
întreţinerea diversităţii ecosistemelor, supravegherea impactului dezvoltării
economice asupra mediului; reorientarea tehnologiei şi punerea sub control a
riscurilor acesteia; descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului
de participare la luarea deciziilor privind mediul.
În aceeaşi ordine de idei, s-a considerat că un element-cheie în realizarea
dezvoltării durabile este investirea în dezvoltarea umană, aceasta fiind cea mai
eficientă cale de progres, noutatea constituind-o sub acest aspect atenţia
specială acordată segmentelor sărace ale populaţiei de pretutindeni42.
În concluzie conform opiniei noastre, pentru a corespunde acestor
deziderate, dezvoltarea trebuie să se facă în mod obligatoriu cu respectarea
anumitor reguli:
-Plasarea fiinţei umane în centrul priorităţilor. Protejarea mediului este,
într-adevăr vitală dar, asemenea creşterii economice, trebuie privită ca un
mijloc de a susţine dezvoltarea umană. Viabilitatea sistemului de resurse
naturale ale planetei trebuie asigurată tocmai pentru a proteja viaţa umană şi
opţiunile umane;

41
Florina Bran, Vladimir Rojanschi, Gheorghiţa Diaconu, op. cit, p. 6.
42
F. Bran, V. Rojanschi, Gheorghiţa Diaconu, op. cit., p. 7.
20
- Regândirea modului de creştere economică a tuturor categoriilor de ţări
trebuie să se facă în aşa fel încât să nu angajeze costuri ecologice exagerate.
Pentru ţările în curs de dezvoltare nu poate exista o preferinţă între creşterea
economică şi protecţia mediului. Creşterea nu este o opţiune, ci un imperativ.
Aceste ţări vor trebui să-şi asigure rata de creştere în cadrul unor strategii care
să ţină seama de mediul fizic natural în cea mai mare măsură posibilă.
- Fiecare ţară este liberă să-şi elaboreze propriile programe de priorităţi
ale mediului. Ţările dezvoltate privesc poluarea ca pe un pericol pentru
sănătatea populaţiei şi sunt preocupate de degradarea calităţii vieţii pe termen
lung. Ţările în curs de dezvoltare sunt frământate mai mult de viaţa însăşi
decât de calitatea ei şi, întrucât acţiunile de protejare a mediului sunt
costisitoare, se poate constata că sărăcia este un duşman al acestuia. În O.U.G
195/2005 privind protecţia mediului din România, termenul de poluare a fost
modificat, comparativ cu vechea reglementare43.
În acelaşi efort de prescriere a celei mai bune reţete pentru dezvoltarea
economică durabilă se înscrie şi încercarea lui David C. Korten de a identifica
principiile care ar trebui să guverneze procesul. Aceste principii sunt:
Principiul viabilităţii ecologice. Societăţile sănătoase sunt viabile din
punct de vedere ecologic, ceea ce înseamnă că trebuie să îndeplinească trei
condiţii: proporţiile în care sunt utilizate resursele regenerabile să nu le
depăşească pe cele în care ecosistemul poate să le regenereze; proporţiile în
care resursele consumabile sunt epuizabile sunt consumate sau utilizate în mod
ireversibili să nu le depăşească pe cele în care înlocuitorii regenerabili sunt
concepuţi şi introduşi treptat în uz; proporţiile emisiilor poluante în mediul
înconjurător să nu depăşească rata capacităţii naturale de asimilare a
ecosistemului.

43
Pentru înţelesul juridic al termenului de poluare, a se vedea Anexa ce cuprinde Definiţiile legale ale unor termeni
tehnici şi ştiinţifici utilizaţi în legislaţia de mediu, p.152
21
Orice consum al resurselor naturale sau al capacităţilor de absorbţie
peste aceste limite este lipsit de viabilitate şi compromite şansele generaţiilor
viitoare. În baza acestui principiu, activitatea economică trebuie să se
desfăşoare în condiţiile respectului pentru generaţiile următoare, fiind definit
indirect un drept prioritar de proprietate al generaţiilor viitoare.
Principiul dreptăţii economice. Societăţile sănătoase asigură tuturor
membrilor săi, prezenţi şi viitori, resursele esenţiale pentru o viaţă sănătoasă,
sigură, productivă şi împlinită. Nu există nimic greşit în recompensele
suplimentare acordate celor care îşi aduc o contribuţie mai mare, dar numai
atâta timp cât sunt satisfăcute nevoile vitale ale fiecăruia, nu sunt defavorizate
opţiunile generaţiilor viitoare, iar distribuirea puterii economice nu devine
destabilizatoare.
Principiul diversităţii biologice şi culturale. Societăţile sănătoase cultivă
diversitatea biologică şi culturală a planetei întrucât ea constituie fundamentul
potenţialului de dezvoltare. Cultivarea diversităţii este esenţială pentru
participarea noastră constructivă la procesul evolutiv.
Principiul suveranităţii poporului, cunoscut şi sub denumirea de
„Principiul complementarităţii”, acesta observă că în societăţile sănătoase
suveranitatea rezidă în societatea civilă. Obiectivul economiei umane este de a
satisface nevoile umane, nu ale banilor, nu ale corporaţiilor şi nici ale
guvernelor. Dreptul suveran al populaţiilor de a decide care dintre utilizările
resurselor planetare serveşte cel mai bine hrănirii lor fizice şi intelectuale, în
limitele primelor trei principii, este inalienabil.
Principiul responsabilităţii intrinsece. Societăţile sănătoase, dezvoltate
durabil, distribuie cheltuielile totale ale deciziilor referitoare la repartizarea
resurselor celor care participă la producerea acestora, ca o condiţie esenţială de
eficienţă într-un sistem economic auto-reglementativ. Principiul se aplică
persoanelor individuale, întreprinderilor şi jurisdicţiilor politice. Nici o entitate
nu are dreptul de a-şi exterioriza costurile consumului său asupra alteia.
22
Principiul tezaurului comun. Societăţile dezvoltate durabil trebuie să
recunoască resursele ecologice ale planetei iar recunoaşterea acumulată a
speciei umane constituie tezaurul comun. Fiecare persoană, prezentă sau
viitoare a speciei are dreptul să participe la utilizarea benefică a acestuia44.
Din toate demersurile anterioare două principii transpar cu claritate ca
fiind obligatorii de respectat pentru ca dezvoltarea să fie într-adevăr durabilă:
principiul încorporării regulilor ecologice în procesul de luare a deciziilor
economice şi principiul respectului pentru necesităţile generaţiilor viitoare.
În concluzie în opinia noastră, se poate aprecia că şi în condiţiile în care
există diferenţe de opinii în legătură cu metodele prin care se poate ajunge la o
societate dezvoltată durabil, cel mai mare câştig realizat este acela că există un
consens asupra necesităţii ca pe viitor economia să respecte cu stricteţe
regulile durabilităţii.
Astfel conturată noţiunea de dezvoltare durabilă dobândeşte o importanţă
majoră şi pentru gândirea unor strategii eficiente de protejare a mediului prin
intermediul dreptului penal pentru că ecodezvoltarea va de veni o valoare socială, o
valoare care va dobândi un nivel general de recunoaştere. În acest fel toate
incriminările care activează în domeniul de interes vor avea drept scop asigurarea
protejării mediului şi respectarea principilor durabilităţii.
Semnificaţiile conceptului au fost dezvoltate şi concretizate prin
documentele adoptate la Conferinţa O.N.U. de la Rio de Janeiro din 199245,
dar până la Summit-ul mondial privind dezvoltarea durabilă de la
Johannesburg s-a observat46 că dezvoltarea durabilă a devenit o noţiune
pervertită în diverse maniere, în ciuda eforturilor în plan mondial de a o
impune ca un posibil viitor. În primul rând, în domeniul afacerilor, a fost

44
David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. ANTET, Oradea, 1998, p. 310.
45
Declaraţia O.N.U. de la Rio de Janeiro din 1992 reprezintă rezultatul unei soluţii de compromis, între ţările
industrializate şi Grupul celor 77 de ţări în curs de dezvoltare (care cuprinde astăzi un număr de 128 de membrii)
este în mare parte asemănătoare cu cea de la Stockholm din 1972, consacrând drepturile şi responsabilităţile ce revin
statelor în raport cu protecţia mediului.
46
Mircea Duţu, Dreptul mediului, Tratat, abordare integrată, Editura Economică, Bucureşti, 2003, vol. I, p. 15.
23
pervertită fiind considerată sinonimă cu noţiunea de creştere durabilă, trădând
astfel conflictul dintre viziunea comercială şi cea ecologistă, socială şi
culturală a lumii. În al doilea rând, ideea de dezvoltare durabilă este pervertită
în aceea de utilizare durabilă, mascând, astfel, practici opuse celor prescrise. A
treia formă de denaturare ţine de ilicitul ecologic, acoperit sub lacunele şi
imperfecţiunile legislative şi/sau politicile promovate la nivel naţional sau
internaţional. În al patrulea rând, filozofia dezvoltării durabile ascunde şi o
idee extrem de controversată, aceea a unui consum durabil care ar trebui să
crească de 5-10 ori.
În orice caz, se apreciază că sub impactul a două fenomene convergente:
criza ecologică profundă, generală şi universală şi revoluţia genetică, omul
trebuie să-şi reevalueze statutul în favoarea accentuării laturilor sale legate de
apartenenţa la natură.47

Secţiunea a III-a: Sistemul măsurilor cu rol în activitatea de protejare a


mediului

Sub impulsul numeroaselor mesaje transmise de factorii de mediu prin


intermediul diferitelor fenomene negative (deşertificarea, ploile acide, etc.)
manifestate în perioada contemporană s-a ajuns, aşadar la acceptarea
necesităţii protejării mediului pentru el însuşi, împotriva omului dar în
interesul acestuia.
Pentru a sprijini în concret acest efort de protejare şi în ideea de a realiza
o indispensabilă „alfabetizare ecologică” a fost creat un adevărat sistem de
metode şi tehnici gândite a avea un rol determinant în domeniul de interes. În
cadrul acestor metode, alături de construirea unor noi concepte cu rol de
reorientare a activităţii de protejare a factorilor de mediu, aşa cum este situaţia

47
Idem, p. 29.
24
anterior analizatului concept de „dezvoltare durabilă” sau a celui de „protejare
integrată”, se mai înscriu:
a) crearea dreptului mediului ca ramură distinctă de drept internaţional.
În planul manifestărilor negative ale factorilor de mediu s-a observat o
internaţionalizare a acestora generată de mai multe realităţi. În primul rând, s-a
constatat că nici un element de mediu nu recunoaşte frontierele politico-
georgafice stabilite convenţional de către om. Orice impact mai important
poate produce efecte în afara frontierelor statului. Pe de altă parte, sunt
descoperite din ce în ce mai multe fenomene ale căror dimensiuni depăşesc
frontierele statelor sau care nu pot fi înţelese şi combătute decât la nivel
internaţional sau mondial: „ploile acide”, deşertificarea, scăderea
patrimoniului genetic mondial, subţierea stratului de ozon, etc. În al doilea
rând, s-a constatat şi interdependenţa dintre diferitele componente ale
mediului, poluarea unuia dintre elementele sale atrăgând în mod obligatoriu
afectarea altor factori. În al treilea rând, factorii economici joacă şi ei un rol
important în internaţionalizarea problemelor mediului.
Statul care ia măsuri de protecţie a mediului trebuie să ţină cont de
creşterea sarcinilor care apasă asupra economiei sale. Desigur, pe termen lung
investiţia făcută pentru eliminarea poluării este rentabilă, dar reconstrucţia
resurselor naturale deteriorate sau risipite este foarte costisitoare, iar statul
care protejează mediul său riscă să fie penalizat în concurenţa internaţională
datorită distorsiunilor create în dezavantajul său. Un alt factor care determină
internaţionalizarea problemelor de mediu şi care impune cooperarea între state
şi adoptarea de reguli comune, este pericolul „exportării” poluării. Este vorba
de activităţi, instalaţii sau produse care pot produce pagube mediului şi care,
fiind interzise într-o ţară, sunt transferate spre o altă ţară cu o legislaţie mai
puţin severă48.

48
Michel Prieur, op. cit., p. 39-40.
25
Aceşti factori sunt de natură, deci, să sublinieze fenomenul de
internaţionalizare a problemelor de mediu şi au fost cei care au consolidat
ideea creării unei ramuri distincte de drept care să asigure reglementarea într-o
măsură eficientă a activităţii de protejare a mediului pe baza informaţiei
furnizate de ştiinţa ecologiei. În funcţie de palierul de reglementare pe care îl
are în atenţie, se poate vorbi despre drept al mediului naţional, internaţional şi
comunitar, fiecare dintre acestea prezentând certe şi indispensabile
interdependenţe, dar şi trăsături specifice49. Momentele de referinţă în geneza
acestei ramuri de drept sunt furnizate de documente care au vocaţie mondială
şi care au fost adoptate în urma desfăşurării unor conferinţe mondiale pe
problemele de mediu la Stockholm (1972), Rio de Janeiro (1992),
Johannessburg (2002)50.
În atenţia noastră va intra în mod deosebit manifestarea de la
Johannesburg care este cel mai recent şi care continuă eforturile depuse la
momentele anterioare prin asigurarea îmbunătăţirii implementării
documentelor de la Rio – Declaraţia de principii şi Agenda 2151– referitoare la
dezvoltarea durabilă. Cu această ocazie au fost adoptate două documente cu
caracter declarativ: Declaraţia de la Johannesburg52 privind dezvoltarea
durabilă şi Planul de implementare53.
Principalele rezultate care au decurs din documentele adoptate s-a
stabilit că au fost următoarele:

49
D. Marinescu, op. cit., 2003, p. 86-87.
50
M.Duţu, Dreptul mediului, Tratat, abordare integrată, vol.I, Editura Economica, 2003, p.51-68
51
Unul dintre documentele majore adoptate în cadrul Reuniunii de la Rio de Janeiro, este planul de acţiune intitulat,,
Agenda 21” menit să ducă la aplicarea principiilor ,,Cartei Pământului” pe o perioadă care se întinde dincolo de anul
2000. Planul de acţiune aduce ca inovaţie instituirea unei responsabilităţi globale pentru O.N.U şi organismele din
sistemul său faţă de abordarea şi soluţionarea problemelor mediului. Consacră o nouă concepţie asupra aplicării unei
dezvoltări compatibile cu prezervarea mediului ambiant.
52
Deşi este un document cu o valoare declaratorie , este şi singurul cu caracter general, previzional, adoptat de
ultima reuniune mondială privind mediul.
53
Documentul cuprinde un ansamblu de măsuri- administrative, juridice, strategice, vizând continuarea şi întărirea
procesului de implementare a principiilor şi obiectivelor dezvoltării durabile stabilite prin declaraţia şi Agenda 21
adoptate la Rio în 1992.
26
- confirmarea dezvoltării durabile ca element central al agendei
internaţionale şi încurajarea acţiunii globale de luptă împotriva
sărăciei şi de protejare a mediului;
- lărgirea şi consolidarea semnificaţiei dezvoltării durabile prin
relevarea legăturilor existente între sărăcie, mediu, utilizarea
resurselor naturale;
- reconfirmarea unui număr important de angajamente concrete şi
ţinte de acţiune pentru realizarea concretă a obiectivelor de
dezvoltare durabilă;
- criticarea situaţiei sănătăţii şi celei a sărăciei;
- confirmarea necesităţii de a se constitui un fond mondial de
solidaritate pentru eradicarea sărăciei;
- acordarea unei atenţii speciale Africii pentru o concentrare mai
bună a eforturilor în vederea satisfacerii nevoilor de dezvoltare;
- viziunile societăţii civile au fost evidenţiate prin recunoaşterea
rolului său esenţial în implementarea rezoluţiilor şi promovarea
iniţiativelor;
- conceptul de parteneriat între guverne, oameni de afaceri şi
societatea civilă a fost încurajat de reuniune în privinţa Planului
de implementare54.
b) instituţionalizarea la diferite nivele a problemelor mediului. Sub acest
aspect, se constată stabilirea de atribuţiuni concrete în sarcina unor instituţii
deja existente sau chiar înfiinţarea de instituţii noi specializate în activitatea de
protejare a mediului. În funcţie de nivelul de competenţă despre
instituţionalizarea problematicii de mediu se va putea vorbi la nivel naţional,

54
M. Duţu, Tratat, op. cit., 2003, p. 66.

27
mondial, regional şi subregional55, cu atenţie deosebită faţă de
instiuţionalizarea la nivel comunitar56.
La nivel naţional, sub impulsul manifestărilor internaţionale desfăşurate
în domeniul ocrotirii mediului au fost create organisme ce au structuri
corespondente diferitelor nivele de jurisdicţie şi care au activitate specializată
în orientarea şi gestionarea problemelor mediului. În România acest organism
este Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
La nivelul Uniunii Europene, din punctul de vedere al necesităţii de
asigurare a protecţiei factorilor de mediu, a fost constituită o instituţie foarte
importantă - Agenţia Europeană pentru Mediu, creată prin Regulamentul
Consiliului nr. 1210/1990 şi care are sediul la Copenhaga57.
Sarcina Agenţiei este aceea de a furniza Uniunii şi statelor membre
informaţii obiective care să le permită luarea celor mai eficiente măsuri de
protecţie a mediului. Este un organism independent faţă de Comisie şi de
centrele comunitare cu competenţe în domeniu. Asigură coordonarea Reţelei
Europene de Observare şi Informare asupra Mediului care are trei tipuri de
participanţi: statele membre, componentele reţelelor naţionale de informare şi
instituţiile desemnate să coopereze cu Agenţia.
Elementul care distinge Agenţia între celelalte instituţii comunitare este
împrejurarea că din ea pot face parte şi state care nu sunt membre ale Uniunii
dar care acordă problemelor de mediu aceeaşi atenţie pe care o au şi statele
membre.
Între funcţiile agenţiei se numără: înfiinţarea şi coordonarea REOIM;
furnizarea de informaţii necesare integrării şi implementării politicilor eficiente de
mediu; promovarea încorporării informaţiilor europene în programele
internaţionale de monitorizare a mediului; asigurarea unei largi difuzări a
informaţiilor de mediu; stimularea dezvoltării şi punerii în aplicare a tehnologiilor

55
D. Marinescu, op. cit. 2003, p. 485 - 523.
56
M. Duţu, Tratat, op. cit. 2003, vol. I, p. 329-342.
57
Regulamentul Consiliului Europei nr. 1210/1990.
28
cu impact minim asupra mediului; stimularea perfecţionării metodelor de evaluare
a costurilor daunelor produse mediului şi a celor ocazionate de prevenirea
producerii de astfel de daune; stimularea schimbului de informaţii în legătură cu
tehnologiile cele mai convenabile pentru asigurarea calităţii mediului;
c) crearea şi recunoaşterea legislativă a unui nou drept fundamental al
omului - dreptul la un mediu sănătos, ca drept de generaţia a III-a aceea a
drepturilor de solidaritate. Analiza acestui nou tip de drept va constitui
obiectul de atenţie al unui capitol distinct din această lucrare;
d) elaborarea unor strategii şi politici de mediu coerente şi eficiente şi
crearea unor tehnici specifice dreptului mediului: proceduri preventive; pârghii
economico-fiscale; reglementări tehnice;
e) angajarea răspunderii juridice pentru faptele care prejudiciază mediul.
Deşi această metodă este cea la care se recurge doar în ultimă instanţă, ea are
un rol distinct şi important în cadrul sistemului de măsuri chemate să asigure o
calitate corespunzătoare pentru factorii de mediu. Prin formele sale de
manifestare identificate prin intermediului tipului de relaţie socială încălcată
prin comportamentul antisocial răspunderea juridică are menirea de a garanta
respectarea prescrispţiilor normelor juridice, conferindu-le acestora forţă
deplină.

29
CAPITOLUL al. II-lea: OCROTIREA JURIDICĂ A
DREPTULUI FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU
SĂNĂTOS

Secţiunea I: Noţiunea dreptului omului la un mediu sănătos şi locul lui


în sistemul drepturilor fundamentale ale omului

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu enunţă categorii de


drepturi, delimitarea celor două categorii diferenţiate în „drepturi civile şi
politice” şi „drepturi economice, sociale şi culturale” s-a făcut în urma
elaborării celor două pacte adiţionale la declaraţie: Pactul internaţional privind
drepturile civile şi politice şi Pactul internaţional privind drepturile civile şi
politice.
O propunere de clasificare a drepturilor în civile şi politice este întâlnită
numai în Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială, adoptată de Adunarea generală în 1965. Această
convenţie enumeră în art. 5, ca drepturi politice, îndeosebi dreptul de a
participa la alegeri, a vota şi a candida pe baza votului universal şi egal şi de a
avea acces la serviciile publice58. Ca drepturi civile sunt enumerate îndeosebi
libertatea de mişcare şi de reşedinţă în limitele frontierelor statului, dreptul de
a părăsi orice ţară, inclusiv pe a sa, şi de a reveni în ţara sa, dreptul la cetăţenie
şi la alegerea soţiei, dreptul de a deţine proprietate singur sau în asociere cu
alţii, dreptul la succesiune, libertate de gândire, conştiinţă şi religie, libertatea
de opinie şi expresie, libertatea de reuniune paşnică şi de asociere59. După cum
se observă, unele dintre drepturile enumerate ca fiind drepturi civile sau un
pronunţat caracter politic, drept pentru care se poate afirma că nu există o

58
Art. 5 al Convenţiei internaţionale pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de
Adunarea generală în 1965
59
Ibidem.
30
delimitare clară a celor două categorii. De altfel, nici Pactul internaţional
privind drepturile civile şi politice nu defineşte şi nici nu separă cele două
categorii în vreun fel.
Fără a reprezenta o ierarhizare a drepturilor şi libertăţilor civile şi
politice, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice prezintă în
primul rând dreptul la viaţă, la libertate fizică şi la integritatea persoanei, iar în
strânsă legătură cu acestea s-a apreciat că se pot considera a se afla
interzicerea sclavajului, a servajului şi a muncii forţate, interzicerea torturii şi
a tratamentelor ori pedepselor crude, inumane sau degradante60.
În legătură cu dreptul la libertate şi securitate al persoanei, Pactul
internaţional privind drepturile civile şi politice prevede că nimeni nu va fi
supus arestului sau detenţiei arbitrare şi nu va fi lipsit de libertate decât pentru
raţiuni şi în conformitate cu proceduri stabilite de lege, stabilind expres că sunt
interzise sclavia, servajul şi munca forţată. Pactul internaţional privind
drepturile civile şi politice interzice, de asemenea, tortura, tratamentele sau
pedepsele crude, inumane sau degradante şi prevede în mod expres că nimeni
nu va fi supus fără consimţământul său unor experienţe medicale sau
ştiinţifice. Acelaşi document se referă apoi la protecţia persoanelor arestate sau
reţinute şi a persoanelor învinuite – prin intermediul dreptului la apărare sub
toate aspectele, al prezumţiei de nevinovăţie, al neretroactivitatăţii legii penale
şi al respectării demnităţii persoanei umane -, la protecţia personalităţii, a
vieţii particulare, a inviolabilităţii domiciliului şi a corespondenţei, a onoarei
şi reputaţiei oricărei persoane; la libertăţile publice, incluzând libertatea de
expresie, de asociere, de reuniune, de gândire, conştiinţă şi religie; la dreptul
de a participa la viaţa publică; la libertatea oricărei persoane de a părăsi orice
ţară, inclusiv pe a sa, de a circula liber pe teritoriul unei ţări unde se află în
mod legal şi a-şi alege liber reşedinţa pe acest teritoriu, libertatea de a reveni
în ţara sa.

60
Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice
31
A doua categorie de drepturi este reprezentată de drepturile economice,
sociale şi culturale. Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale
şi culturale şi unele documente regionale cu incidenţă în materie au determinat
identificarea drepturilor care fac parte din această categorie, grupate după
unele opinii61 în trei subgrupe: drepturile sociale, incluzând dreptul la un
standard de viaţă adecvat, la hrană, locuinţă, îngrijire, dreptul familiei la
asistenţă; drepturi economice, incluzând dreptul la proprietate, dreptul la
muncă, la securitate socială; drepturile culturale, incluzând dreptul de a lua
parte la viaţa culturală, de a beneficia de progresul ştiinţific şi aplicaţiile sale,
de a proteja interesele morale şi materiale, libertatea activităţii de cercetare şi
creaţie, dreptul la educaţie.
În afară de categoriile de drepturi ale omului amintite deja, în dreptul
internaţional sunt din ce în ce mai mult recunoscute aşa numitele drepturi de
solidaritate, ca expresie a unei concepţii de viaţă în comunităţi mai largi şi
care nu ar putea fi realizate decât prin eforturi conjugate. Sunt menţionate în
aceste categorii dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu sănătos, dreptul la
pace62 şi dreptul la patrimoniul comun al umanităţii.
Aceste drepturi mai sunt numite şi drepturi de generaţia a treia conform
teoriei generaţiilor de drepturi ale omului avansată în anul 1979. În baza
acestei teorii s-ar pute vorbi despre o primă generaţie de drepturi ale omului,
reprezentată de către drepturile civile şi politice, despre o a doua generaţie în
care s-ar plasa drepturile economice, sociale şi culturale, iar în a treia generaţie
se află drepturile de solidaritate.
Drepturile de solidaritate şi-au găsit până în prezent expresia în
documente de tip declarativ şi numai în mod indirect în tratate ce guvernează
anumite domenii, existând doar un proiect de pact internaţional referitor la

61
Ion Diaconu, Drepturile omului în dreptul internaţional contemporan, manual, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2001, p. 183.
62
K. Vasak, Le droit international des droits de l’homme, în RCADI, 1974, vol. 140, p. 344-345.
32
drepturile de solidaritate63. Despre această categorie de drepturi se susţine că
de ele trebuie să beneficieze nu numai indivizii, ci şi grupurile şi popoarele,
precum şi că realizarea lor presupune cooperarea globală, bazată pe noţiunea
de solidaritate internaţională64.
Statutul acestei categorii de drepturi, ca drepturi individuale ale
persoanei, ca şi conţinutul lor, ridică numeroase probleme în practica asigurării
lor în ţările contemporane întrucât au o dimensiune colectivă mai pronunţată
decât alte drepturi ale omului.
Evoluţia societăţii contemporane în prezent este caracterizată prin
recurgerea din ce în ce mai serioasă la respectarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale în ceea ce priveşte protecţia mediului. Este o realitate
firească în condiţiile în care omul este beneficiarul dreptului la mediu sănătos
dar este în acelaşi timp şi cel care produce daunele cele mai importante
factorilor de mediu.
Pentru ca respectarea acestui drept să fie garantată şi pentru ca el să fie
în acelaşi timp şi un instrument eficient de protejare a mediului considerăm că
cea mai bună soluţie a constat în ancorarea sa în cadrul drepturilor omului
universal recunoscute la viaţă, sănătate, viaţă privată, în drepturile de acces la
informaţie, etc.
S-au exprimat în literatura de specialitate mai multe opinii referitor la
denumirea acestui drept: drept la mediu sănătos şi echilibrat ecologic propusă
de M. Duţu 65, drept la conservarea mediului înconjurător propusă de Al. Kiss
66 67
, drept la un mediu protejat propusă de Gheorghe Iancu . Chiar dacă nu
există unitate de opinii în legătură cu denumirea sa, Gh. Iancu afirmă, că
specialiştii au acceptat că dreptul la mediu sănătos este unul dintre drepturile

63
Diego Uribe Vargas, La troisième génération des droits de l’homme, în RCADI, 1984, vol. 184, p. 362 şi urm.
64
I. Diaconu, op. cit., p. 315.
65
M. Duţu, Tratat, op. cit. 2003, vol. I, p. 217.
66
Al. Kiss, Droit international de l’environnement, Pedone, Paris, 1989, p. 26.
67
Gheorghe Iancu, Drepturile fundamentale şi protecţia mediului, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti,
1998, p. 165.
33
fundamentale ale omului cuprinse în generaţia a treia, aceea a drepturilor de
solidaritate68. Denumirea de drept la un mediu sănătos este cea mai potrivită
pentru că este şi cea mai cuprinzătoare, având un grad mare de generalitate
putând astfel să acopere toate celelalte variante existente în literatura de
specialitate.
Astfel, se apreciază că mediul va putea fi considerat sănătos atunci când
asigură condiţiile proprii de existenţă şi dezvoltare pentru toate fiinţele care
trăiesc la un moment dat pe Terra. Pentru a fi sănătos el va trebui, fără
îndoială, să fie şi echilibrat ecologic, conservat prin orice mijloace şi protejat.
Pe de altă parte, se poate ca pentru protejarea mediului să fie luate unele
măsuri, el să fie deci protejat dar să fie protejat ineficient, măsurile luate
dovedindu-se nepotrivite. A proteja nu este suficient, trebuie să protejezi
eficient astfel încât mediul să fie sănătos.
Noţiunea de drept la un mediu sănătos este destul de nouă şi a intrat de
curând în catalogul drepturilor fundamentale ale omului fiind conturat mai ales
la nivel internaţional şi mai puţin la nivel naţional sub impulsul realităţilor
economico-sociale şi juridice care se apreciază că evidenţiază acuitatea şi
semnificaţiile majore ale unui asemenea drept69. Se poate astfel afirma că dacă
dreptul mediului decurge din interesul comun al umanităţii, acest interes se
reflectă în drepturile recunoscute individului70.
De altfel, se apreciază că dreptul la un mediu sănătos, în condiţiile
agravării deteriorării mediului, capătă o poziţie primordială alături de alte
drepturi, printre care se numără dreptul la dezvoltare, dreptul la mediu social
adecvat prin lupta împotriva terorismului, criminalităţii şi drogurilor, dreptul la
pace şi securitate71.

68
Gh. Iancu, op. cit., p. 165-172.
69
M. Duţu, Tratat, op. cit., 2003, vol. I, p. 219.
70
Al. Kiss, Droit international de l’environnement, op. cit., p. 20.
71
Marilena Uliescu, Consacrarea dreptului la mediu în Constituţia României, în Palatul de Justiţie, nr. 4/2003, p. 3.
34
Consacrarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos a fost
privită, ca instrument de realizare a obiectivului de protecţie a mediului72.
Primul document internaţional care a proclamat dreptul la un mediu
sănătos este Declaraţia conferinţei O.N.U. privind mediul uman de la
Stockholm (1972). În art. 1 al acesteia se preciza că omul are un drept
fundamental la libertate, egalitate şi la condiţii de viaţă satisfăcătoare, într-un
mediu a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi bunăstare. El are
îndatorirea solemnă de a proteja şi ameliora mediul pentru generaţiile prezente
şi viitoare73.
Principul 1 al Declaraţiei de la Rio din 1992 a reluat ideea lansată
anterior, precizând că fiinţele umane au dreptul la o viaţă sănătoasă şi
productivă în armonie cu natura.
În drepturile naţionale există mai multe forme sub care este consacrat
dreptul la mediu sănătos. Există o primă categorie de state în care dreptul a
fost înscris expres în constituţie aşa cum trebuie să se întâmple în cazul unui
drept fundamental74. Majoritatea statelor, însă, nu au reglementat constituţional
expres acest drept fundamental dar pe calea interpretării doctrinare au fost
identificate modalităţi din care ar rezulta o consacrare implicită. Aceste
modalităţi ar fi: stabilirea unor îndatoriri fundamentale ale statului şi ale
cetăţenilor sau scoaterea în evidenţă a unui drept cutumiar la un mediu sănătos.
Al. Kiss afirmă, de exemplu că textele de drept pozitiv care enunţă
simpla obligaţie a statului de a proteja mediul înconjurător creează în fapt un
drept la mediu înconjurător75.
În alte sisteme juridice naţionale dreptul la mediu sănătos este
recunoscut ca drept subiectiv nu şi ca drept fundamental, recunoaşterea sa

72
M.Gorunescu, Infracţiuni contra mediului înconjurător, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2006
73
Art. 1 al Declaraţiei conferinţei O.N.U. privind mediul uman de la Stockholm (1972).
74
Albania, Belarus, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Finlanda, Grecia, Letonia, Moldova, Portugalia, Rusia, Slovenia,
Spania, Ungaria..
75
Al. Kiss, Définition et la nature juridique d’un droit de l’homme à l’environnement, U.N.E.S.C.O., 1978, p. 22. În
Canada, Irlanda, Marea Britanie, Thailanda, etc.
35
fiind legislativă sau judecătorească, fără ca el să fie menţionat sub vreo formă
în constituţii76.
În România în Constituţia din 1991, în forma sa iniţială, nu era
reglementat un drept la mediu sănătos, dar în art. 134 alin. 2 lit. e) şi f) au fost
prevăzute îndatoriri ale statului cu privire la refacerea şi ocrotirea mediului
înconjurător, la menţinerea echilibrului ecologic şi pentru crearea condiţiilor
necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Această nerecunoaştere expresă a
dreptului la un mediu sănătos era acoperită de art. 5 din Legea protecţiei
mediului, Legea nr. 137/1995 care precizează că: „statul recunoaşte tuturor
persoanelor dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic”, care a fost
preluată şi de O.U.G. nr.195/2005, ambele precizând acelaşi lucru, fără a se
face vreo distincţie dictată de principiul teritorialităţii legii.
În literatura de specialitate se aprecia chiar că nu trebuie să se considere
că dreptul s-ar bucura de o recunoaştere constituţională implicită întrucât
aceasta ar face să se piardă caracterul său de drept fundamental, fiind, în
consecinţă, doar un drept subiectiv care ar avea izvorul în Constituţie, fapt ce
ar împiedica accesul la procedurile specifice drepturilor fundamentale77.
În opinia altui autor, Gh. Iancu, s-a apreciat că nereglementarea expresă
a dreptului la mediu în Constituţie se datorează lipsei fondurilor materiale
necesare pentru luarea unor măsuri de combatere a poluării şi faptului că o
astfel de consacrare ar putea atrage la un moment dat blocarea activităţii
instanţelor judecătoreşti datorită avalanşei de cauze iniţiate de titularii
dreptului care se simt lezaţi de activităţile economice sau sociale poluante78.
Cu toate acestea, au existat şi opinii în conformitate cu care, în
perspectiva în care se dorea modificarea Constituţiei României, unul dintre
punctele demne de luat în calcul este aceea consacrării exprese a dreptului la
mediu sănătos, un drept a cărui respectare să fie garantată inclusiv prin

76
Norvegia, S.U.A., Indonezia, Franţa, Italia, etc.
77
M. Duţu, Dreptul mediului, Tratat, Editura Economică, Bucureşti, 1998, vol. I, p. 100.
78
Gh. Iancu, op. cit., p. 49.
36
incriminarea comportamentelor neconforme, neexistând nici un temei care să
împiedice această evoluţie şi să ne aducă în situaţia de a nu fi în ritmul şi la
nivelul cerinţelor Mileniului 3.79
Toate aceste controverse au fost rezolvate când, prin Legea de
modificare a Constituţiei s-a procedat la introducerea în Legea fundamentală a
României a art. 331 în conformitate cu care: “Statul recunoaşte dreptul fiecărei
persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi ameliora
mediul înconjurător.”80
Iată, deci, că şi România s-a alăturat grupului statelor care consacră
expres un drept fundamental al omului la un mediu sănătos, aceasta datorită
recunoaşterii faptului că protejarea mediului nu mai este doar un subiect la
modă ci o necesitate certă, mai ales prin prisma alinierii legislaţiei noastre la
cerinţele dictate de perspectiva integrării europene.
În aceste condiţii, dat fiind caracterul de drept fundamental al dreptului
la mediu sănătos, în materia de interes, apare ca fiind justificată aplicarea art.
20 alin. 2 din Constituţia României în conformitate cu care „dacă există
neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate
reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile
interne conţin dispoziţii mai favorabile.”81
În consecinţă, atunci când dreptul fundamental al omului la mediu
sănătos cunoaşte o ocrotire mai bună într-un instrument juridic internaţional
decât se întâmplă într-o reglementare internă, în baza art. 20 alin. 2 din
Constituţie sunt incidente normele internaţionale care ar înlătura astfel
aplicarea reglementărilor interne aflate în acţiune în domeniul respectiv,

79
Marilena Uliescu, op. cit., în Palatul de Justiţie nr. 4/2003, p. 3.
80
Art. 331 al Constituţiei României.
81
Alin. 2 art. 20 al Constituţiei României.
37
inclusiv în ceea ce priveşte dreptul fundamental al omului la mediu sănătos. În
toate celelalte cazuri se va aplica reglementarea internă.
Conţinutul dreptului la un mediu sănătos este influenţat de definiţia dată
mediului. În opinia autorului Ion Grigore Sion conţinutul dreptului la mediu
sănătos are două dimensiuni. Prima dimensiune presupune dreptul oricărui
individ la: a) prevenirea poluării; b) încetarea activităţii care are drept efect
poluarea nocivă, situată peste pragurile de poluare admise; c) repararea
pagubei suferite de pe urma acestei poluări. Cea de a doua dimensiune a
dreptului implică obligaţia popoarelor, care incumbă statelor respective, de a
coopera în vederea prevenirii şi combaterii poluării, aşa cum ele au obligaţia
de a lua măsuri corespunzătoare pe plan naţional82.
În orice caz, conţinutul dreptului la mediu sănătos trebuie să aibă în
vedere anumite elemente: legătura în care se află cu definiţia mediului şi
existenţa a două dimensiuni ale sale – una naturală şi alta umană.
În aceste condiţii, conţinutul va fi format din drepturile pe care le au
cetăţenii în legătură cu protecţia mediului, măsurile care formează conţinutul
protecţiei mediului şi îndatorirea statului şi a fiecărui cetăţean sau persoană
juridică privind protecţia mediului.
83
Autorul Gh. Iancu consideră, că pentru stabilirea corectă a
conţinutului dreptului fundamental la mediu sănătos trebuiesc avute în vedere
în mod obligatoriu anumite elemente: a) necesitatea reglementării exprese ca
drept fundamental; b) sublinierea faptului că mediul trebuie să se înscrie în
standardele stabilite în domeniu; c) relevarea caracterului de „bun public a
mediului”; d) indicarea obligaţiilor care revin statului în materie; e)
reglementarea răspunderii juridice pentru faptele prin care s-au produs pagube
mediului.

82
Ion Grigore Sion, Ecologie şi drept internaţional, A.S.E., Bucureşti, 1990, p. 190.
83
Gh. Iancu, op. cit., p. 212.
38
Ca o consecinţă a acestui fapt, titular al dreptului poate fi orice persoană
care se găseşte pe teritoriul României, indiferent de rasa, naţionalitatea sau
cetăţenia acesteia, subliniindu-se universalitatea sa ca drept uman
fundamental.
Autorul I. Duţu a avansat ideea că există trei categorii de titulari ai
dreptului la un mediu sănătos: indivizii, specia umană în ansamblul său şi
generaţiile viitoare84.
În art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005, privind
protecţia mediului , în afară de consacrarea dreptului la un mediu sănătos,
legiuitorul mai stabileşte şi un număr de cinci drepturi – garanţii care, sunt
considerate ca reprezentând mai degrabă drepturi special recunoscute şi
dezvoltate în contextul protecţiei mediului.
a. Accesul la informaţie privind mediul, cu respectarea condiţiilor de
confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare:
Pornind de la necesitatea de a proteja, de a conserva şi de a îmbunătăţi
calitatea mediului şi de a asigura dezvoltarea durabilă şi protecţia acestuia în
vederea asigurării unui mediu sănătos pentru toate persoanele, E. Lupan a
observat85 că trebuie subliniat că orice persoană are dreptul să trăiască într-un
mediu adecvat sănătăţii şi bunăstării sale şi, totodată, are sarcina atât
individual, cât şi în asociere cu alţii, să îmbunătăţească şi să protejeze
mediului, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare şi să respecte această
îndatorire. Pentru a fi capabili să menţină şi să-şi exercite acest drept, precum
şi să respecte şi să-şi execute această obligaţie, persoanele trebuie să aibă
acces la informaţie, să fie îndreptăţite să ia parte la luarea deciziilor de mediu
şi să poată avea acces la justiţie în probleme de mediu. Acest drept este o
concretizare a dreptului fundamental al omului la informaţie consacrat de art.
31 din Constituţie care stabileşte dreptul persoanei de a avea acces la orice

84
I. Duţu, Dreptul mediului.Tratat 2003, op. cit. vol. I, p. 102.
85
E. Lupan, Accesul la informaţie şi la justiţie în probleme de mediu, în R.D. nr. 9/2003, p. 115 şi urm.
39
informaţie de interes public. Din coroborarea acestei dispoziţii cu cea a art. 1
din O.U.G. 195/2005 în conformitate cu care protecţia mediului este un
obiectiv de interes public major, rezultă că trebuie să se asigure accesul
cetăţenilor la orice informaţie publică relativă la acest domeniu. Pentru a se
asigura eficienţa dreptului – ca garanţie trebuie să se creeze structurile prin
care să se facă accesul la informaţie86, să se stabilească procedura prin care se
face acest acces şi să se stabilească anumite condiţii pe care informaţia trebuie
să le îndeplinească informaţia pentru a fi accesibilă şi comprehesibilă. Accesul
la informaţia de mediu poate fi limitat, în condiţiile legii, numai atunci când
respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare o
impune.
b. Asocierea în organizaţii pentru protecţia mediului este o formă a
dreptului fundamental social-politic de asociere. Dreptul cuprinde posibilitatea
cetăţenilor români de a se asocia în mod liber în partide sau formaţiuni
politice, în sindicate sau în alte forme sau tipuri de organizaţii, ligi şi uniuni cu
scopul de a participa la viaţa ştiinţifică şi culturală şi de a-şi realiza o serie de
interese legitime comune87.
În contextul protecţiei mediului conţinutul acestui drept este restrâns la
apărarea calităţii mediului şi se cuvine a fi subliniat rolul deosebit pe care îl au
organizaţiile neguvernamentale în acest domeniu.
c. Consultarea în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea
politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu,
elaborarea planurilor şi programelor:
Art. 5 lit. „c” din Legea României nr. 137/1995 a fost dezvoltat în O.U.G.
nr.195/2005, care reglementează acest drept ca fiind dreptul de consultare în
vederea luării deciziilor privind dezvoltarea politicilor, legislaţiei şi a normelor
de mediu, eliberarea acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu, inclusiv pentru

86
La nivel internaţional s-a creat INFOTERRA, reţea informatică ce are ca obiectiv punerea în legătură a celor
interesaţi de informaţiile de mediu.
87
Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. Actami, Bucureşti, 1997, p. 246.
40
planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi este perceput ca o formă
de participare a cetăţenilor la protejarea mediului. De asemenea acest principiu
se referă şi la elaborarea planurilor şi a programelor
d. Dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul
organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor administrative şi/sau
judecătoreşti, după caz, în probleme de mediu:
Dreptul a apărut ca o aplicaţie particulară a accesului la justiţie (art. 21
din Constituţie) şi a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică (art.
48 din Constituţie). Conţinutul dreptului este întregit de prevederile art. 97 din
O.U.G.195/2005, privind protecţia mediului care conferă organizaţiilor
neguvernamentale dreptul la acţiune în justiţie în vederea conservării mediului.
e. Dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit
În domeniul mediului înconjurător prejudiciul suferit este denumit daună
ecologică. În legătură cu acest drept în doctrină au fost formulate două
principii: principiul restitutio in integrum – chiar dacă restituirea nu se poate
face decât prin plata unei sume de bani şi principiul poluatorul plăteşte. Cel
de-al doilea principiu presupune internalizarea de către cel care produce
poluarea a cheltuielilor ocazionate de înlăturarea consecinţelor pe care le-a
produs.

Secţiunea a II-a: Dreptul penal ca instrument de protejare a dreptului


fundamental al omului la un mediu sănătos şi locul lui în sistemul mijloacelor
juridice de ocrotire a mediului

Autorul Ernest Lupan a exprimat un punct de vedere, foarte interesant,


în legătură cu protejarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos,
în cuprinsul căruia se arată faptul că nu este corect să ne referim la o
răspundere pentru prejudiciul cauzat mediului prin poluare, şi, implicit, pentru
dauna ocazionată de afectarea dreptului fundamental de ocrotit, ci – pur şi
41
simplu, despre un drept pe care îl are victima poluării, respectiv, de o obligaţie
de a plăti indemnizaţia, concepută în afara ideii de răspundere şi independentă
de culpă, şi că dreptul civil nu poate servi intereselor de recuperare a
prejudiciilor din domeniul mediului pentru că el apără interese private, în timp
ce prejudiciul ecologic afectează interesul public88.
Totuşi, în general, consideră M. Duţu, se acceptă faptul că dreptul la un mediu
sănătos poate fi ocrotit prin intermediul dreptului civil, ocrotire care se
manifestă în concret printr-o angajare a răspunderii civile pentru prejudiciu
ecologic89.
În situaţia în care se constată că s-a produs un prejudiciu în acest
domeniu de activitate , se impune în mod corect a se realiza recuperarea,
acestuia pe calea răspunderii civile. S-a considerat că dreptul civil nu poate
servi intereselor de recuperare a prejudiciilor din domeniul mediului pentru că
el apără interese private, în timp ce prejudiciul ecologic afectează interesul
public.90
Pentru angajarea răspunderii civile în domeniul dreptului mediului este
necesară îndeplinirea mai multor condiţii: a) să fie săvârşită o faptă cu caracter
ilicit (o faptă de poluare); b) să existe un prejudiciu denumit în această materie
„daună ecologică”; c) fapta de poluare să fie generată de culpa autorului (culpa
ecologică) sau chiar să fie independentă de culpa acestuia; d) existenţa
capacităţii delictuale a autorului în momentul săvârşirii faptei91.
După cum se observă, angajarea răspunderii civile pentru faptele care
aduc atingere dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos este strâns
legată de noţiunea de daună ecologică. Definirea ei a suscitat o serie de
discuţii în literatura de specialitate, autorul E. Lupan susţinând, de exemplu,

88
Ernest Lupan, Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic, în R.D. nr. 3/2003, p. 84.
89
M. Duţu, Tratat, 2003, vol. I, p.. 394.
90
E.Lupan, Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic, în Dreptul nr.3/2003. p.84
91
C.Stătescu,C.Bîrsan,Drept civil, Teoria obligaţiilor,Editura All ,p.81-82
42
chiar faptul că prejudiciul ecologic nu este un prejudiciu civil, între cele două
instituţii existând diferenţe fundamentale92.
În general, se distinge între daunele ecologice în sens restrâns –
desemnând prejudiciul cauzat mediului, independent de lezarea directă a unui
interes uman – şi daunele ecologice în sens larg, care acoperă ambele categorii
de pagube.
Definiţia legală a noţiunii dată în Anexa nr. 1 din Legea României nr.
137/1995, privind protecţia mediului, ca fiind un efect cuantificabil în cost al
daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau mediului provocat de poluanţi,
activităţi dăunătoare sau dezastre, a fost îmbunătăţită în O.U.G.195/2005, privind
protecţia mediului şi anume în art.2, lit.52. Astfel în noua concepţie prin
prejudiciu se înţelege o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale
sau o deteriorare cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în
beneficiul altei resurse naturale sau al publicului, care poate să survină direct sau
indirect
O particularitate a angajării răspunderii civile în acest domeniu este că ea nu
se mai ghidează după prevederile art. 988 şi următ. C.C. al României, în baza
cărora victima nu poate obţine repararea prejudiciului ecologic decât dacă
probează culpa făptuitorului. În materie ecologică se acceptă că răspunderea va fi
una obiectivă, independentă de culpa făptuitorului, bazată pe ideea de risc, aşa cum
se întâmplă în materie de daune nucleare93 sau produse de aeronave. În această
concepţie, orice activitate care creează pentru altul un risc, face pe autorul său
responsabil pentru prejudiciul pe care îl poate cauza, fără a fi necesar a se dovedi o
atitudine culpabilă. De altfel, Legea nr. 137/1995 consacră în art. 81 două principii
care guvernează răspunderea civilă pentru fapte de mediu: răspunderea obiectivă
independentă de culpă şi răspunderea solidară în caz de pluralitate de făptuitori.

92
Ernest Lupan, Dreptul la indemnizaţie al victimei poluării, în R.D. nr. 9/2002, p. 79-80.
93
M.Duţu, Tratat,p.183-196
43
În O.U.G. nr. 195/2005, în art.95, alin.(1) ,,răspunderea pentru prejudiciul
adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă. În cazul pluralităţii
autorilor, răspunderea este solidară”.
În alin.(2),,În mod excepţional, răspunderea poate fi şi subiectivă pentru
prejudiciile cauzate speciilor protejate şi habitatelor naturale, conform
reglementărilor specifice”.
În alin.(3),,Prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizează
conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor
specifice”.
Prevederea din articolul 81 din Legea României nr. 137/1995 care
stabilea că în cazul activităţilor generatoare de risc major, asigurarea pentru
daune este obligatorie, nu a mai fost preluată de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.195/2005.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 consacră în articolul 95
alin.(1) două principii care guvernează răspunderea civilă pentru faptele de
mediu: răspunderea obiectivă independentă de culpă şi răspunderea solidară în
caz de pluralitate de făptuitori.
Este foarte important în această materie a se stabili definirea noţiunii de
daună ecologică, care a ridicat o serie de discuţii în literatura de specialitate94,
discuţii care nu s-au finalizat cu identificarea unei definiţii unanim acceptate,
deoarece se consideră greşit că prejudiciul ecologic este un prejudiciu civil,
când de fapt între cele două instituţii există diferenţe fundamentale95. Într-o
formulare doctrinară, s-a apreciat că prejudiciul ecologic este orice atingere cu
efecte negative aduse unui factor de mediu, indiferent dacă acesta este sau nu
apropiat, produse ca urmare a poluării mediului96. Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.195/2005 în art.95 consacră o regulă procedurală deosebită,

94
E.Lupan, Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic, în Dreptul nr.3/2003. p.81-83
95
E.Lupan, Dreptul la indemnizaţie al victimei poluării, în Dreptul nr.9/2002,p.79-80
96
E.lupan, Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic, în Dreptul nr.3/2003. p.89

44
aceea a acordării dreptului la acţiune în justiţie în vederea conservării mediului
organizaţiilor neguvernamentale, indiferent cine este cel care a suferit
prejudiciul.
O menţiune care trebuie precizată se referă la acţiunea civilă în domeniul
protecţiei mediului şi anume dreptul organizaţiilor la acţiune în justiţie în
materie de protejare a mediului, lucru specific nu numai dreptului mediului din
România, dar şi în alte sisteme juridice. Putem exemplifica aici Olanda, ţară în
care organizaţiile neguvernamentale se pot adresa direct instanţelor de
judecată, atât pentru a depune plângeri împotriva instituţiilor guvernamentale
cât şi pentru a cere compensaţii pentru daune. Momentul în care a fost
exercitat pentru prima dată dreptul în faţa unei instanţe judecătoreşti a fost
acela al introducerii unei plângeri în favoarea anonimilor păgubiţi ca urmare a
poluării produse în 1988 de petrolierul românesc Borcea în Marea Nordului97.

Răspunderea contravenţională este apreciată de către autorul D.


Marinescu de a ocupa un loc important în sistemul reglementărilor privind
răspunderea juridică, având un rol economic şi constituind totodată un serios
mijloc de prevenire98.
În opinia altui autor Trofimov I., procedura de constatare şi aplicare a
sancţiunilor contravenţionale este mult mai rapidă în comparaţie cu celelalte
proceduri judiciare, ceea ce este favorabil cerinţelor de reparare cu prioritate
prejudiciilor ecologice99.
În literatura de specialitate s-a exprimat opinia în conformitate cu care
normele juridice care stabilesc răspunderea contravenţională şi pe cea penală
formează un ,,drept represiv al mediului100,, Regimul general al contravenţiilor

97
Krisztina Horvath, J.Rutteman, Experienţa olandeză , Cazul Borcea, În legislaţia mediului- mijloc de
acţiune , editată de Fundaţia Milieukontakt, Amsterdam 1997 p.66-67
98
D. Marinescu, op. cit. 2003, p. 461.
99
Trofimov I., op. cit., p. 47.
100
Dominique Guihal, Droit repressif de l’environnement , Editura Economica , Paris 1997
45
în România este stabilit în prezent de O.G. nr. 2/2001101 privind regimul juridic
al contravenţiilor102 aprobată de Legea României nr. 180/2002103. În conţinutul
chiar primului articol al acestui act normativ se procedează la definirea
contravenţiei, văzută ca reprezentând fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi
sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului României sau,
după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului
sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Faţă de definiţia dată de Legea
României nr. 32/1968104 care reglementa anterior domeniul de interes şi pe
care O.G. României nr. 2/2001105 a abrogat-o şi înlocuit-o, se observă că în
prezent nu se mai face indicarea principului care serveşte la identificarea
gradului de periculozitate socială ca fiind mai redus de cel care caracterizează
infracţiunea. Cu toate acestea, apreciem că, în continuare, contravenţia, ca
faptă antisocială, trebuie să îndeplinească aceleaşi trei condiţii fundamentale
stabilite pentru aceasta în doctrină106: a) săvârşirea unei fapte antisociale cu
vinovăţie; b) fapta să prezinte o periculozitate socială mai redusă decât
infracţiunea; c) fapta să fie prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte
acte normative prevăzute expres de legislaţia cadru.
În domeniul protecţiei mediului, prin H.G. României nr. 127/1994107 s-
au instituit trei categorii de contravenţii, grupate în funcţie de cuantumul
amenzii stabilite ca sancţiuni.
O.U.G.195/2005 consacră şi ea o serie de contravenţii sancţionate cu amendă
al cărei cuantum se actualizează anual prin Hotărâre de Guvern. Faptele
descrise de O.U.G.195/2005 ca reprezentând contravenţii sunt cuprinse într-o

101
Monitorul Oficial, nr.410, din 25 iulie, 2001
102
M.Of. nr. 410/2001.
103
Publicată prin aprobarea O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor , în M.Of. nr.268 din 22 aprilie
2002
104
Publicată în Buletinul oficial nr.148 din 14 noiembrie 1968
105
Monitorul Oficial nr.410 din 25 iulie 2001
106
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura Nemira, Bucureşti, 1996, p. 245.
107
Monitorul Oficial nr.942 din 12 aprilie 1994

46
enumerare de la lit. „a” la lit. „u”, iar prin Legea României nr. 294/2003 pentru
aprobarea şi modificarea O.U.G. nr. 91/2002 pentru modificarea şi
completarea O.U.G.195/2005, în cadrul art. 97, alin.(4) au fost introduse
următoarele: „contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48
de ore de la data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data
comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul
normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în
procesul verbal
Amenzile aplicate în temeiul legii, ordonanţei sau hotărârii Guvernului
României din domeniul protecţiei mediului şi a apelor se fac venit la bugetul
de stat în cotă de 75%, diferenţa de 25% revenind autorităţii din care face parte
agentul constatator.”108
Sub aspect procesual, art. 80 din O.U.G.195/2005 stabileşte anumite
reguli speciale. Astfel, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor sunt
atribuţiuni ale personalului împuternicit din cadrul autorităţilor publice
centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului, precum şi din cadrul
autorităţilor administraţiei publice locale, de către ofiţerii de poliţie şi de
personalul Ministerului Apărării Naţionale, împuternicit în domeniile sale de
activitate conform atribuţiilor stabilite prin lege.
Alineatul 2 al articolului precizează în mod expres faptul că dispoziţiile
O.G. României nr. 2/2001 aprobată prin Legea României nr. 180/2002 vor
completa prevederile care se referă la acelaşi domeniu, acela al constatării şi
sancţionării contravenţiilor.
M. Duţu a remarcat faptul că pe fondul tendinţei de perfecţionare a
reglementărilor juridice ce au rolul de a asigura premisele unei protecţii
eficiente a factorilor de mediu împotriva faptelor omului dar în interesul

108
alin. 4 şi 5 Legea României nr. 137/1995, Legea României privind protecţia mediului.
47
acestuia s-a produs un proces de autonomizare a unor sancţiuni specifice
dreptului mediului109.
Între aceste sancţiuni se numără: refuzul de a se emite acordul sau
autorizaţia de mediu, anularea sau suspendarea acestora, încetarea definitivă a
activităţii economice ori sociale cu impact asupra mediului ori oprirea
executării proiectului care nu îndeplineşte condiţiile de autorizare
(O.U.G.195/2005) încetarea activităţii utilizatorilor de apă în condiţiile impuse
de Legea României nr. 107/1996110, Legea României cu privire la ape,
sancţionarea prin obligarea la plata unei sume de bani a proprietarului de
terenuri care nu asigură cultivarea acestora şi protecţia solului (Legea
României nr. 18/1991), suportarea despăgubirilor pentru materialul biologic
neutilizat (O.G. României nr. 81/1998).
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005111 consacră şi ea o serie
de contravenţii sancţionate cu amendă în cuantumuri stabilite de lege.
Articolul 97 din acest act normativ face unele menţiuni de ordin procedural
legate de aceste contravenţii:,, constatarea contravenţiilor şi aplicarea
amenzilor se realizează de comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii
Naţionale de Mediu , Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor
Nucleare, cadre de poliţie, jandarmi şi personalul Ministerului Apărării
Naţionale, împuternicit în domeniile sale de activitate, conform atribuţiilor
stabilite de lege. Se acceptă ca prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale în
materie de mediu se urmăreşte realizarea unor scopuri bine determinate şi
anume: determinarea agentului poluator să promoveze tehnologii şi tehnici ce
protejează mediul natural şi antropic, obţinerea unor fonduri care să fie
utilizate pentru finanţarea investiţiilor antipoluare, crearea unui factor de

109
M. Duţu, Tratat, 1998, op. cit., p. 180-218.
110
M.Of., nr.244 din 8 octombrie 1996
111
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005
48
echilibru economic, astfel încât cei care poluează să nu obţină profituri mai
mari decât unităţile care se conformează cerinţelor cerute de lege în materie.112
Sub aspect procesual art.97 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.195/2005 stabileşte anumite reguli speciale. Constatarea
contravenţiilor se realizează de comisari şi persoane împuternicite din cadrul
Gărzii Naţionale de Mediu , Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor
Nucleare, cadre de poliţie, jandarmi şi personalul Ministerului Apărării
Naţionale, împuternicit în domeniile sale de activitate, conform atribuţiilor
stabilite prin lege.
Autorul M. Duţu consideră că în domeniul protecţiei mediului şi al
conservării naturii rolul cel mai important le revine mijloacelor preventive de
tip civil sau administrativ, care sunt guvernate de principiul intervenţiei
minime, în timp ce cele de drept penal au un rol subsidiar 113. Totuşi, date fiind
gravitatea unora dintre comportamentele păgubitoare pentru mediu şi
consecvenţa în repetarea unora dintre acestea, reacţia socială la aceste
fenomene periculoase este quasiunanimă în a solicita intervenţia legislatorului
penal pentru incriminarea faptelor care atentează la calitatea factorilor de
mediu, deci pentru a opera transferul axiologic de la aprecierea criminologică
la aprecierea juridico-penală.
În aceste condiţii, dată fiind importanţa deosebită a ocrotirii factorilor de
mediu în general şi a economisirii resurselor epuizabile au fost create
adevărate sisteme de măsuri de natură să asigure atingerea acestui obiectiv, iar
unul din instrumentele care pot fi folosite cu succes în activitatea de protejare
a factorilor de mediu se numără, fără îndoială, şi răspunderea juridică pentru
faptele care încalcă regulile stabilite pentru acest domeniu. Între acestea, este
din ce în ce mai clar acceptat faptul că răspunderea penală ocupă un loc
important şi foarte bine conturat.

112
Daniela Marinescu , op.cit., p.329
113
M. Duţu, Tratat, op. cit., 2003, vol. I, p. 433.
49
Considerăm însă, că autorul M. Gorunescu, pe bună dreptate, a apreciat
că lucrurile nu sunt însă foarte uşor de rezolvat în acest domeniu, legiuitorul
penal aflându-se de fiecare dată în faţa a numeroase dileme de a căror
rezolvare va depinde însăşi eficienţa activităţii de protejare a factorilor de
mediu114.
Însă, pentru a contribui efectiv la protecţia mediului, dreptul penal
trebuie nu numai să se adapteze mai bine şi să proporţionalizeze pedepsele cu
prejudiciile ecologice, dar şi să instituie o represiune a poluării care să nu
poată fi confundată cu represiunea contravenţiilor, caz în care se sancţionează
o simplă încălcare a unor prescripţii administrative115.
În contextul crizei economice care se manifestă pe întregul mapamond
s-a constatat şi apreciat că nu există suficiente norme de recomandare şi forme
de răspundere juridică în vederea protecţiei mediului înconjurător116. Aşa cum
s-a mai arătat mai sus, în Constituţia României, în urma modificării intervenite
în anul 2003 s-a operat recunoaşterea expresă a unui nou drept fundamental al
omului: dreptul la un mediu sănătos.
Întrucât aşa cum se întâmplă de fiecare dată, garantarea respectării
valorilor sociale consacrate de alte ramuri de drept se poate asigura şi prin
mijloacele dreptului penal, în acest fel s-a apreciat că garantarea respectării
dreptului fundamental la mediu sănătos trebuie să apeleze şi la cele mai aspre
dintre sancţiunile juridice, cele care stau la îndemâna dreptului penal.
Deşi este unanim acceptat că protejarea mediului trebuie să aibă şi
coordonate penale, există unele probleme care nu sunt uşor de rezolvat în acest
domeniu, iar legiuitorul se va afla de multe ori în faţa a numeroase dileme de a
căror rezolvare va depinde însăşi eficienţa activităţii de protejare a factorilor
de mediu.

114
M. Gorunescu, Protecţia juridico-penală a mediului, în R.D. nr. 10/2003, p. 159.
115
M.Gorunescu,, Protecţia juridico-penală a mediului,, Revista Dreptul Nr.10/2003,p.161
116
Daniela Marinescu Tratat de dreptul mediulu , Ed.All Beck, Bucuresti, 2003, p.331

50
În primul rând, s-a pus problema dacă dreptul penal îşi va putea
îndeplini sarcinile în acest sector deosebit de tehnic al ocrotirii factorilor de
mediu şi în condiţiile unei subordonări stricte faţă de normele administrative.
În contextul crizei ecologice care se manifestă la nivel mondial, s-a considerat
că există o insuficienţă şi o ineficacitate a normelor de recomandare pentru
protecţia mediului şi a celorlalte forme de răspundere juridică117 motiv pentru
care toate statele au căutat soluţii cât mai eficiente de ocrotire juridico-penală
a factorilor de mediu. De altfel, rolul important al dreptului penal în domeniul
de interes a fost subliniat şi la nivel internaţional: Rezoluţia (77)28 asupra
contribuţiei dreptului penal la protejarea mediului adoptată la a VII-a
Conferinţă a Miniştrilor de Justiţie din Europa, Rezoluţia A/CONF.144/L.4
adoptată la Congresul al VIII-lea al O.N.U. privind prevenirea infracţionalităţii
şi sancţionarea delincvenţilor, Havana, 1990 sau Convenţia europeană privind
protecţia mediului prin dreptul penal, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie
1998.
În aceste condiţii, deşi caracterul unitar al dreptului penal nu poate fi
contestat şi nu se poate vorbi despre o ramură distinctă de drept, aceea a
dreptului penal al mediului pentru că el nu reglementează un segment de relaţii
sociale absolut distinct, s-a putut constata că toate statele depun eforturi
importante pentru a îmbogăţi şi îmbunătăţi normele incriminatorii din acest
domeniu. În cadrul dreptului penal, mai exact a părţii speciale a acestuia, se
apreciază că s-a format în acest fel un ansamblu de norme juridico-penale
între care există interdependenţe profunde şi care au ca principal scop
completarea măsurilor de protejare a mediului cu efectul educativ al celor mai
aspre dintre sancţiunile juridice – sancţiunile penale, şi care, cu precizările
făcute anterior, poate fi numit convenţional „dreptul penal al mediului”118.

117
D. Marinescu, Dreptul mediului înconjurător, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Casa de editură şi presă „Şansa”
S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 331.
118
M. Gorunescu, Protecţia juridico-penală a mediului, op. cit., în R.D. nr. 10/2003, p. 160.
51
A doua dintre problemele care trebuie rezolvate în activitatea de
protejare a mediului este aceea de a stabili dacă legea penală va trebui să
garanteze că mediul şi elementele de mediu vor fi protejate pentru ele însele
sau doar în măsura în care ele trebuie să fie funcţionale pentru a asigura
resursele de viaţă necesare umanităţii. În acest sens, trebuie constatat că
protecţia mediului nu poate să reprezinte ea însăşi un obiectiv absolut al
normelor juridico-penale cu incidenţă în acest domeniu şi se va stabili că
acestea trebuie să servească pentru ocrotirea dreptului fundamental al omului
la un mediu sănătos, ocrotind în acest fel mediul împotriva faptelor
păgubitoare ale omului, dar, în acelaşi timp, în interesul omului.
O altă problemă care va trebui rezolvată este aceea dacă protecţia
mediului va fi asigurată doar prin intermediul valorilor sociale tradiţional
ocrotite prin legea penală (dreptul la viaţă, la integritate corporală, la
proprietate) sau se impune cu necesitate şi crearea unor incriminări specifice
domeniului criminalităţii de mediu. În aceste condiţii, pentru ocrotirea
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos se poate fără îndoială
apela la incriminările care descriu infracţiunile de omucidere, vătămare
corporală, dar vor trebui create şi incriminări specifice care să corespundă mai
bine nevoilor de protecţie.
O altă problemă este aceea de a stabili dacă recurgerea la sancţiunea
penală poate fi făcută doar atunci când mediul a fost efectiv afectat suferind un
prejudiciu considerabil sau va fi utilizată şi atunci când calitatea factorilor de
mediu este doar periclitată. În acest punct trebuie să se opteze pentru definirea
unor infracţiuni formale sau a unora materiale. Fără îndoială, idealul oricărei
activităţi de protecţie este acela de a preveni prejudicierile grave materiale ale
unor valori sociale, drept pentru care prioritate în edictare vor avea
infracţiunile de simplu pericol.
Problematic în domeniul investigat este şi modul în care se va produce
incidenţa legii penale asupra infracţiunilor cu elemente de extraneitate,
52
indiferent dacă acestea au un caracter real sau personal. pe fondul subliniatei
internaţionalizări a problemelor mediului, vor exista două tipuri de infracţiuni
faţă de care trebuie să se asigure reacţia socială adecvată: infracţiunile comise
pe teritoriul altor state dar care produc efecte pe teritoriul altora şi infracţiunile
transfrontaliere care au ca obiect material factori naturali comuni mai multor
state (cursuri de apă, mări interioare, etc). În general, se poate afirma că există
suficiente instrumente juridice la îndemâna acestui tip de reacţie socială
(asistenţa juridică internaţională, cu cea mai importantă dintre formele sale –
extrădarea, criteriul ubicuităţii, etc), însă, uneori se înregistrează destule
sincope în angajarea răspunderii penale generate cel mai adesea de principiul
suveranităţii statelor, al neextrădării propriilor resortisanţi sau de acela al
dublei incriminări.
Legislaţia românească ce trebuie să asigure protecţia juridico-penală a
mediului ocazionează şi ea unele discuţii: în general, se poate afirma că
această legislaţie poate servi cu succes scopului de prevenire şi sancţionare a
faptelor ce constituie infracţiuni de mediu119. Una dintre cauzele care
îngreunează acest demers este reprezentată de numărul mare de incriminări
care există în domeniul protejării mediului. Aşa cum s-a arătat în literatura de
120
specialitate situaţiile de concurs se rezolvă în temeiul art.362C.pen., chiar şi
aşa fiind, uneori există dificultăţi reale în a stabili care dintre normele legale
sunt incidente.

119
D. Marinescu, Dreptul mediului înconjurător, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Casa de editură şi presă „Şansa”
S.R.L., Bucureşti, 1996, p. 320
120
I.Pascu, I.Teodorescu, Dreptul mediului şi dreptul penal, în Revista Română pentru Drepturile
Omului,Nr.2/1998, p.60
53
Secţiunea a III-a: Convenţia europeană privind protecţia mediului prin
dreptul penal şi influenţa sa asupra activităţii de ocrotire a dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos

Rolul important al dreptului penal în domeniul de interes a fost


subliniată şi la nivel internaţional, iar în această secţiune vom acorda o atenţie
sporită Convenţiei europene privind protecţia mediului prin dreptul penal,
adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1998 în cadrul Consiliului Europei,.
Aceasta întrucât apreciem că prevederile sale au un rol foarte important în
construirea unei strategii naţionale eficiente de protecţie penală a calităţii
factorilor de mediu şi, implicit a dreptului fundamental al omului la un mediu
sănătos, dar şi în armonizarea legislaţiei naţionale cu cerinţele europene.
În chiar preambulul Convenţiei este arătat că statele membre, ca şi alte
state participante, apreciază că rolul Consiliului Europei este acela de a asigura
unitatea de obiective în activitatea de protecţie penală a mediului la nivel
european, că dezvoltarea economică neunitară poate crea poluare gravă pentru
diferiţi factori de mediu, că viaţa şi sănătatea umană, animală şi a mediului
trebuie asigurată în cele mai bune condiţii şi că, deşi rolul primordial este
recunoscut mijloacelor de tip preventiv, legea penală joacă un rol foarte
important în activitatea de protecţie a mediului121.
Pentru ca acest rol să fie eficient se apreciază că vor trebui incriminate
violările grave şi stabilite sancţiuni corespunzătoare acestui nivel abstract de
gravitate socială.
În continuare, se stabileşte necesitatea incriminării în legislaţiile
naţionale a următoarelor categorii de fapte, în situaţia în care ele sunt comise
cu intenţie:

121
Preambulul Convenţiei europene privind protecţia mediului prin dreptul penal, adoptată la Strasbourg la 4
noiembrie 1998.
54
a) deversarea, emisia sau introducerea unei cantităţi de substanţe sau radiaţii
ionizante în aer, sol sau apă care:
- cauzează moartea sau vătămări grave unei persoane, sau
- creează un risc semnificativ de a produce moartea sau vătămarea
gravă a unei persoane;
b) deversarea, emisia sau introducerea nelegală a unei cantităţi de substanţe
sau radiaţii ionizante în aer, sol, sau apă care cauzează sau pot cauza
deteriorarea îndelungată a acestora ori moartea sau vătămarea corporală
gravă sau prejudicii importante ale unor monumente protejate sau a altor
obiecte, proprietăţi, animale sau plante protejate;
c) dispunerea, tratarea, depozitarea, transportul, exportul sau importul de
deşeuri periculoase care cauzează sau sunt de natură să producă moartea
sau vătămarea corporală gravă a unei persoane ori alterări importante ale
calităţii aerului, solului, apei, animalelor sau plantelor;
d) operaţiunea ilegală a unei entităţi în care se regăseşte o activitate
periculoasă şi care cauzează sau poate cauza moartea sau vătămarea
corporală gravă a unei persoane ori alterări importante ale calităţii
aerului, solului, apei, animalelor sau plantelor;
e) producerea, tratarea, depozitarea, folosirea, transportul, importul sau
exportul de materii nucleare sau de alte substanţe radioactive periculoase
care cauzează sau poate cauza moartea sau vătămarea corporală gravă a
unei persoane ori alterări importante ale calităţii aerului, solului, apei,
animalelor sau plantelor.122
Documentul ia apoi în discuţie necesitatea reglementării eficiente a
aplicării legii penale pentru comportamentele neglijente, indicând ca variante
incriminarea oricărui astfel de comportament sau doar a celor care se datorează
unei culpe foarte grave.

122
Convenţia europeană privind protecţia mediului prin dreptul penal, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1998
55
Pentru a completa tabloul instrumentelor de ocrotire a mediului prin
dreptul penal Convenţia prevede că atunci când statele consideră că
incriminarea comportamentelor descrise până în acest punct, mai pot proceda
la prevederea ca infracţiuni sau contravenţii cu sancţiuni corespunzătoare în
legislaţia internă a următoarelor comportamente intenţionate sau neglijente: a)
descărcarea, emisia sau introducerea nelegală de substanţe sau radiaţii
ionizante în aer, sol sau apă; b) producerea de zgomote peste limitele legale; c)
dispunerea, tratarea, depozitarea, transportul, exportul sau importul de deşeuri;
d) producerea, tratarea, depozitarea, folosirea, transportul, importul sau
exportul nelegale de materii nucleare sau de alte substanţe radioactive sau
chimice periculoase; e) cauzarea nelegală de modificări negative într-un parc
naţional, rezervaţie naturală, arie de conservare acvatică sau altă arie protejată;
f) posesia, dobândirea, uciderea sau comercializarea nelegală a speciilor
protejate din flora sau fauna sălbatică.
După cum se observă, este vorba despre comportamente asemănătoare cu
cele care se indică a se impune a fi încriminate. Acestea, însă, nemaifiind de
natură să cauzeze moartea sau vătămarea corporală gravă a unei persoane ori
alterări importante ale calităţii aerului, solului, apei, animalelor sau plantelor,
indică un nivel mai redus de gravitate socială, drept pentru care se lasă la
aprecierea legiuitorilor naţionali să stabilească dacă este sau nu necesar ca ele
să fie incluse în sfera ilicitului penal sau contravenţional.
În continuarea convenţiei sunt clarificate chestiuni care ţin de jurisdicţia
în cazul infracţiunilor care aduc atingere calităţii mediului, de necesitatea
stabilirii unor sancţiuni penale corespunzătoare cu gravitatea abstractă a
infracţiunilor, incluzând în această categorie şi chestiunile ce ţin de
confiscarea unor bunuri care au fost folosite la comiterea infracţiunilor sau
care au rezultat din acestea.
Un loc important în conţinutul Convenţiei îl ocupă prevederile
referitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice pentru comiterea
56
comportamentelor considerate infracţiuni. Din acest punct de vedere, se
stabileşte că fiecare stat va trebui să stabilească modul în care va fi angajată
răspunderea penală pentru infracţiunile comise de organele, membrii sau alte
organisme reprezentative ale acesteia.
În Secţiunea a III- a Convenţiei sunt stabilite coordonatele internaţionale
ale activităţii de reprimare a comportamentelor antisociale comise în domeniul
mediului şi al ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. În
legătură cu aceasta se stabileşte că statele vor trebui să-şi permită reciproc, în
acord cu prevederile instrumentelor internaţionale relevante în materia
asistenţei juridice internaţionale în materie penală şi cu legislaţiile lor interne,
luarea celor mai largi măsuri de cooperare în investigarea şi în domeniul
procedurilor judiciare în general în cauzele ce au ca obiect vreuna dintre
faptele descrise în Convenţie.
Legislaţia românească ce are ca obiectiv sancţionarea infracţiunilor de
mediu corespunde cerinţelor Convenţiei. Toate categoriile de fapte pe care
aceasta le indică a fi periculoase pentru mediu se regăsesc în Legea României
137/1995, Legea României cu privire la protecţia mediului, legea cadru în
materie, sau în diferite acte normative cu vocaţie sectorială (de exemplu Legea
României nr. 111/ 1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare, O.U.G. României nr. 78/2000123 privind regimul deşeurilor, etc.),
uneori, chiar în mai multe acte normative deodată. În perspectivă, chiar,
considerăm oportună introducerea în noul cod penal a unor incriminări cu
incidenţă în domeniul analizat.
De asemenea, se impune ratificarea acestei convenţii care, împreună cu
reperele politicilor comunitare în materie de ocrotire penală a mediului şi a
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, vor putea contribui la
alcătuirea unei strategii legislative interne eficiente şi la o aliniere la cerinţele
impuse de criteriul de aderare: „mediu înconjurător”.

123
M.Of., nr.283 din 22 iunie 2000
57
Secţiunea a IV-a: Repere asupra strategiei coerente de ocrotire penală a
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos

Aşa cum s-a văzut deja, omenirea conştientizează faptul că


protejarea mediului şi a factorilor acestuia de toate tipurile a devenit o
stringenţă indubitabilă.
Au fost create adevărate sisteme de măsuri şi instrumente care să poată fi
folosite în eficientizarea acestui demers, iar răspunderea juridică ocupă locul
său distinct şi intercondiţionat de specificul domeniului în care trebuie să-şi
îndeplinească sarcinile.
În acest cadru răspunderea penală îşi face şi ea simţită prezenţa, dar
pentru ca ea să devină un instrument eficient se impune plasarea sa în cadrul
unei strategii coerente şi adaptate tehnicităţii deosebite a relaţiilor sociale
ocrotite.
Realizarea acestui obiectiv întâmpină, însă o serie de dificultăţi în ceea
ce priveşte combinarea unor numeroase incriminări situate în legi diferite şi
sub aspectul distingerii între simpla încălcare a unor texte legale şi un veritabil
act penal.
În acest sens, pentru a se evita ajungerea în situaţiile nedorite prezentate
anterior, trebuie să se recunoască necesitatea elaborării unei strategii coerente
şi unitare a politicii penale de mediu în strânsă legătură cu crearea unui sistem
unic de standarde în acest domeniu.
Elaborarea acestor standarde se dovedeşte a fi foarte dificilă întrucât
faptele şi procesele dăunătoare pentru mediu nu sunt uşor de înscris în tiparele

58
stabilite prin normele edictate. În acest fel există unele diferenţe între
obiectivele propuse şi receptarea regulilor de către segmentele sociale vizate.
Într-o altă ordine de idei, se poate observa că nici fluxurile poluante şi
nici animalele migratoare nu recunosc frontierele politico-geografice, drept
pentru care este firesc ca protecţia mediului să intre în preocuparea unor
organisme internaţionale. Din acest motiv este foarte important ca în
elaborarea unor standarde de protecţie penală a mediului să se facă eforturi de
a evita suprapunerile şi repetările din activitatea organismelor implicate.
Soluţia acestei probleme pare a fi aceea a elaborării unui sistem integrat la
nivel global de standarde şi norme de protejare a mediului prin mijloace de
drept penal. Pentru aceasta ar trebui să fie avute în vedere rezultatele obţinute
de Comisia Economică Europeană în formularea unor principii de
responsabilitate şi obligativitate sub forma unui cod de conduită în domeniul
consecinţelor ecologice transfrontieră. În plus, este foarte important să se ţină
seama şi de drepturile garanţii ale dreptului fundamental al omului la un mediu
sănătos.
Problema care trebuie rezolvată cu prioritate în domeniul ocrotirii penale
a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos este cea care are în
vedere crearea unui cadru legislativ coerent şi eficient. Autoarea Anca Lorincz
consideră, că pentru aceasta se impune cu necesitate să fie respectate
principiile fundamentale ale tehnicii legislative, în accepţiunea sa care o
califică drept o componentă a tehnicii juridice, constituind ansamblul
procedeelor, mijloacelor, operaţiunilor prin care cerinţele vieţii sociale
îmbracă forma juridică, se exprimă în conţinutul normelor juridice124.
În acest sens, regulile, metodele, procedeele tehnice aplicate în procesul
de elaborare a dreptului trebuie să conveargă spre realizarea unor cerinţe
impuse de imperativul creării unor reglementări juridice eficiente.

124
Anca Lorincz, Aspecte de tehnică legislativă în materie penală, Editura Militară, Bucureşti, 2001, p. 15.
59
Un prim principiu este cel al fundamentării activităţii legislative pe o
cercetare temeinică a realităţii (principiul fundamentării ştiinţifice a activităţii
de elaborare a normelor juridice). Principiul se impune deoarece, mai ales în
materie penală, insuficienta cunoaştere a realităţii poate conduce la soluţii
juridice nefondate, întemeiate pe o imagine falsă asupra efectelor sociale ale
reglementării respective. Respectarea acestui principiu se asigură prin crearea
unor grupuri de specialişti care să elaboreze propunerea legislativă, şi prin
avizarea acesteia de către autorităţile direct interesate.
Principiul corelării actelor normative în cadrul sistemului legislativ este
al doilea principiu de tehnică legislativă ce interesează mai în mod deosebit în
domeniul ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin
dreptul penal. Aceasta întrucât semnalata abundenţă legislativă existentă în
domeniu a dovedit că în unele cazuri interpretarea sistemică a normelor este
anevoioasă, întrucât în momentul elaborării unei legi sectoriale nu s-a ţinut
cont de influenţa pe care aceasta o va avea supra unei alte reglementări aflate
deja în vigoare.
Din punct de vedere legislativ acest risc se manifestă prin crearea situaţiilor
de concurs de reglementări, caracterizat prin incriminarea aceluiaşi comportament
în legi diferite, active în acelaşi interval de timp. În acest fel, un act material, poate
intra sub incidenţa mai multor legi. Spre exemplu, un accident produs într-o mină
poate intra sub incidenţa normelor care stabilesc standardele tehnice în materie şi a
celor care se referă la afectarea populaţiilor de animale sau plante, dar şi a legii
cadru în materie de protecţie a mediului.
Cea mai bună metodă de evitare a acestor suprapuneri pare să fie tocmai
elaborarea unei concepţii unitare în materie de legislaţie ecologico-penală.
În acest sens, în anii 1980, în Olanda, ţară cu rezultate foarte bune in
materie, s-a dezvoltat conceptul de „lanţ regulator” în domeniul politicii de

60
mediu125. Verigile acestui lanţ sunt: legislaţia, stabilirea standardelor,
procedurile de autorizare şi licenţe, implementarea şi aplicarea.
La nivel legislativ, pentru a evita suprapunerile diferitelor fapte de
mediu, s-au stabilit anumite axe de acţiune. Fiecare act normativ apărut la un
moment dat se înscrie în mod obligatoriu pe una dintre aceste axe, permiţând
menţinerea unei evidenţe foarte clare a incriminărilor din acest domeniu şi
evitând repetările.
Mai mult decât atât, în această ţară multe dintre incriminările care au în
vedere afectarea unor factori de mediu (poluarea, risipirea) sunt incluse în
acelaşi act normativ – Actul privind ofensele economice (Economic Offences
Act – WED). Actul amintit include şi câteva măsuri cu caracter coercitiv, drept
pentru care el este perceput ca o reglementare penală a unor fapte de natură
economică ce respectă regulile instituite în materie de codul penal şi de codul
de procedură penală. Cea mai aspră sancţiune care se poate aplica este de 2
ani închisoare. În plus, actul mai stabileşte şi unele măsuri cu caracter specific:
obligarea la plata unei sume echivalente cu avantajul economic obţinut prin
comiterea faptei, obligaţia de a restabili situaţia anterioară, închiderea
companiei sau a întreprinderii pentru cel mult un an.
În afară de actul normativ amintit, mai trebuie subliniate două texte din
Codul penal al Olandei introduse în 1989 (secţiunea 173 „a” şi „b”). Aceste
reglementări au în vedere cele mai grave fapte de afectare a calităţii mediului:
poluarea intenţionată sau neglijentă a solului, apei, aerului care produce un
pericol real asupra vieţii ori sănătăţii publice. Maximul sancţiunii este de 12 ,
respectiv de 15 ani de închisoare.
Aplicarea reglementărilor se face diferenţiat în funcţie de clasificarea
consacrată în materie care face diferenţa dintre infracţiunile grave care uneori
ţin de criminalitatea organizată şi infracţiuni frecvente dar de gravitate scăzută.

125
Hans Lefevre, Henk Wattel, Enforcement of Environmental Law in Nederlands, in Procedings…, op. cit., p. 112-
116.
61
În cadrul primei categorii, competenţele cele mai importante de constatare şi
sancţionare a faptelor le au poliţia şi procuratura. Pentru a doua categorie de
fapte competenţa aparţine autorităţilor administrative.
Iată, deci, că un sistem ecologico-penal simplu poate servi ca suport
pentru obţinerea unor rezultate foarte bune în domeniul protecţiei mediului, şi
poate reprezenta un model şi pentru România.
Al treilea principiu care guvernează şi ordonează în acelaşi timp tehnica
legislativă este principiul asigurării unui echilibru între latura dinamică şi
latura statică a dreptului. Este un principiu care cunoaşte în domeniul ocrotirii
penale a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos încălcări
frecvente care atrag dificultăţi în cunoaşterea normelor juridice active la un
moment dat. Sunt multe cazuri în care asupra actelor normative s-a intervenit
succesiv prin legi sau chiar prin ordonanţe de urgenţă, aprobate ulterior prin
legi, sau chiar respinse prin legile care ar fi trebuit să fie de aprobare. Exemple
în acest sens le constituie însăşi legea cadru a României – O.U.G. nr.195/2005,
Legea României nr. 103/1996, Legea României privind regimul silvic nr.
26/1996.
Principiul economiei de mijloace este un alt principiu ce trebuie
respectat în procesul de elaborare a normelor juridice penale. El are în vedere
asigurarea îndeplinirii rolului său de către norma juridică prin cuprinderea sa
într-un text corespunzător redactat, care să exprime într-o formă concisă şi
concretă voinţa legiuitorului. Principiul ridică probleme de stil şi de logică.
Din punct de vedere al stilului, trebuie avut în vedere că stilul legislativ nu
este stilul literar, în cadrul său fiind evitate metaforele sau alte figuri de stil, să
fie precis, concis şi direct. Concizia şi precizia sunt asigurate de eliminarea
repetărilor şi prin atribuirea aceluiaşi sens unui termen folosit la un moment
dat pentru toate normele din cuprinsul actului normativ. Economia de mijloace
se realizează şi prin tehnica trimiterilor care presupune ca, pentru evitarea
repetării anumitor prevederi într-un articol sau act normativ să se facă o simplă
62
trimitere la un alt articol sau act normativ care o cuprinde. Această tehnică nu
trebuie însă utilizată în exces, astfel încât pentru aflarea unuia dintre
elementele unei norme de incriminare să se recurgă la o activitate de
interpretare bazată pe studierea a trei sau chiar mai multor acte normative,
datorită unor retrimiteri succesive. În acest condiţii, economia cu orice preţ de
mijloace poate afecta claritatea normei.
Un al cincilea principiu ce trebuie respectat este principiul accesibilităţii
normei juridice penale, astfel încât aceasta să fie înţeleasă de către toţi
destinatarii săi, luând în calcul împrejurarea că aceştia sunt oameni cu nivele
culturale diferite şi cu posibilităţi diferite de receptare a mesajului normativ.
Este un principiu care capătă valenţe suplimentare în domeniul ocrotirii penale
a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos în care adesea relaţiile
sociale vizate sunt formate în legătură cu garantarea unor norme cu caracter
strict tehnic. În plus, trebuie avut în vedere ca norma să fie accesibilă nu
numai pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în domeniul de reglementare,
dar şi pentru organele judiciare, astfel încât încălcările normelor să poată fi
recunoscute şi reprimate în condiţii optime.
Un alt aspect care trebuie cu necesitate avut în vedere este acela de a se
urmări ca legea penală să nu poată fi invocată pentru fapte de o gravitate
redusă, care vor putea fi reprimate prin mijloace care stau şi la îndemâna legii
administrative sau chiar la cea a legislaţiei ecologice. Faptele minore care
reprezintă violări fără gravitate a regulilor administrative trebuie să poată fi,
fără inconveniente, sancţionate doar prin amendă contravenţională. Doar
pentru infracţiunile mai grave se va face recurs la pedepse cu amenda sau cu
închisoarea, conform normelor imperative ale dreptului penal, precum şi la alte
măsuri ca: restabilirea status-quo-ului, obligarea la ameliorarea mediului şi
confiscarea produsului delictului. În acest fel se vor evita multe dintre
situaţiile nedorite de concurs de reglementări.

63
De asemenea, dreptul penal în România va trebui să joace un rol
independent, aplicarea sancţiunilor penale având ca obiectiv nu doar sprijinirea
legilor administrative, ci şi protejarea intereselor ecologice. Dreptul penal va
trebui în acest fel să poată juca un rol autonom şi independent iar în caz de
grave atentate la calitatea mediului să poată interveni, în special dacă ele
reprezintă un pericol pentru sănătatea publică, dacă pun în pericol viaţa sau
afectează grav integritatea corpului uman.
Într-o altă ordine de idei, victimele infracţiunilor de mediu sunt uneori
nu indivizii, ci societatea în ansamblul său. Acest aspect trebuie să conducă la
o reconsiderare a politicii penale în domeniu, optându-se în majoritatea
cazurilor pentru incriminarea unor fapte de simplu pericol, întrucât acestea
sunt cele care corespund mai bine necesităţilor acestui domeniu în care este cu
mult mai important să poţi proteja decât să sancţionezi cu orice preţ.
La nivelul sancţiunilor şi al măsurilor de drept penal aplicate pentru
infracţiuni de mediu trebuie să se manifeste inventivitate. În acest domeniu se
impune să fie creat un număr mare de măsuri care, din punctul de vedere al
gravităţii şi al diversităţii, să poată servi scopului de protejare a mediului.
Pentru a corespunde necesităţilor de reprimare a devianţei de mediu, sistemul
sancţiunilor de drept penal trebuie să îndeplinească anumite condiţii. În primul
rând, el trebuie să fie în măsură să asigure mediului în calitate de bun juridic
colectiv, un grad de protecţie pe care societatea poate, în mod rezonabil, să îl
ceară. În al doilea rând, sistemul sancţiunilor trebuie să corespundă exigenţei
de egalitate juridică, tratamentul penal fiind acelaşi pentru toate persoanele,
indiferent de statutul lor juridic, funcţia socială sau importanţa economică a
acestora. În acest sens, când instanţa pronunţă hotărârea nu trebuie să ţină
seama de împrejurarea că activitatea generatoare de poluare este exercitată cu
titlul privat sau constituie serviciu public. În al treilea rând, sistemul trebuie să
asigure sancţiuni corespunzătoare cu gravitatea atingerii aduse bunului juridic

64
colectiv care este mediul şi cu necesitatea de a reacţiona cu rapiditate la
atingerile aduse acestuia.
Considerăm, că dreptul penal trebuie să cunoască toate elementele care
compun mediul. Această sarcină aparţine legiuitorilor naţionali, ei fiind
chemaţi să decidă în această privinţă calificarea. În scopul asigurării
colaborării internaţionale în domeniu, legiuitorii ar trebui să elaboreze cel
puţin o definiţie comună sau analoagă a poluării apei, atmosferei sau solului.
El va trebui, de asemenea, să clasifice delictele în funcţie de pericolul social
specific acţiunii sau omisiunii incriminate şi să prevadă o gamă diversă de
sancţiuni, inclusiv sub aspectul subiectiv al infracţiunii.
Nu este suficientă aplicarea dreptului penal doar pentru a lupta contra
daunelor sau a altor atentate ecologice. Infracţiunile grave prevăzute în
reglementările de securitate îl obligă pe administrator să exercite un control
preventiv pentru micşorarea riscului accidentelor sau daunelor ecologice. În
plus, atunci când se recurge la dreptul penal şi se stabilesc mai multe delicte în
materie de protecţie a mediului trebuie să se ia în considerare dacă se dispune
de mijloacele de execuţie necesare.
Pentru că, aşa cum s-a mai arătat, elementele de mediu nu ţin cont de
graniţele politico-geografice şi datorită interdependenţei acestor elemente, la
nivel internaţional s-a considerat că trebuie căutate soluţii pentru înlăturarea
obstacolelor ridicate în calea cooperării pentru combaterea faptelor ce
prejudiciază mediul.
Pentru aceasta foarte importantă este asistenţa juridică în materie penală
menită să evite conflictele negative de competenţă, pe cele pozitive ocazionate
de principiul ubicuităţii şi astfel refuzarea extrădării pentru faptele de mediu.
Pentru a se evita situaţiile nedorite de acest gen, este obligatoriu să existe
acorduri bi şi multilaterale care să stabilească remedii împotriva acestor aspecte.
Între acestea se pot număra: neinvocarea regulii dublei incriminări, acceptarea
extrădării propriilor cetăţeni, înlocuirea principiului teritorialităţii legii penale de
65
mediu cu principiul universalităţii legii. De altfel, principiul universalităţii este
deja consacrat în legislaţia penală a României (art. 6 C.P. al României)126, a
Republicii Moldova (alin. 3 art. 11 C. P. al Republicii Moldova127) şi în legislaţia
altor state: Polonia, Ungaria, Spania, Germania, Grecia. Există şi state în care el nu
este acceptat, întrucât el poate ocaziona încălcări grave ale principiului non bis in
idem. Chiar şi acolo unde el a cunoscut o consacrare legislativă, pentru ca el să
reuşească să sprijine reprimarea infracţiunilor, se impune, totuşi, să fie creată o
convenţie internaţională care să recunoască faptelor de mediu calitatea de crime
internaţionale.

126
Art.6 Codul Penal al României
127
Art.11, alin.(3) Codul Penal al Republicii Moldova
66
CAPITOLUL al III-lea: OCROTIREA PENALĂ A
DREPTULUI FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU
SĂNĂTOS ÎN ROMÂNIA

Secţiunea I: Consideraţii generale cu privire la ocrotirea penală a


dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos în România

Aşa cum am arătat anterior, unul dintre elementele care conduc la


coerenţa unei strategii de ocrotire a dreptului fundamental al omului la un
mediu sănătos prin asigurarea unei calităţi corespunzătoare a factorilor de
mediu este crearea unui cadrul legislativ eficient. Prin aceasta se va înţelege că
normele juridice care îl alcătuiesc trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să
fie clar formulate, precise, să corespundă dezideratului de economie de
reglementare, să acopere în cea mai bună măsură aria de reglementare pentru a
fi evitate cazurile de vid legislativ, dar, în aceeaşi măsură, să fie evitate
cazurile de concurs de reglementări, mai ales atunci când aplicarea principiului
specialităţii este foarte dificilă, să se integreze perfect în sistemul din care face
parte, interrelaţionările cu alte norme preexistente, indiferent de sediul
acestora, să nu încalce principiul legalităţii sau al separaţiei puterilor în stat.
În România, afirmă autorul M. Gorunescu, legislaţia poate servi cu
succes scopului de prevenire şi sancţionare a faptelor ce constituie infracţiuni
de mediu, dar au fost semnalate şi cauze care îngreunează acest demers128.
O primă piedică este identificată a fi reprezentată de numărul mare de
incriminări care există în domeniul protejării mediului. Din acest punct de
vedere, deşi intenţia legiuitorului a fost una foarte bună, dorindu-se evitarea
situaţiilor de lacună a legii şi acoperirea cât mai multor situaţii faptice
posibile, s-a obţinut căderea în extrema opusă, aceea a concursului de

128
M. Gorunescu, Protecţia juridico-penală a mediului, op. cit., în R.D. nr. 10/2003, p. 160.
67
reglementări, în care aceeaşi împrejurare de fapt poate fi încadrată juridic în
mai multe texte legale aflate în vigoare în acelaşi timp. Ilie Paşcu129 a arătat că
situaţiile de concurs de reglementare în acest domeniu se rezolvă în temeiul
art. 362 C.P.130 al României, chiar aşa fiind, uneori, există dificultăţi reale în a
stabili care dintre normele legale sunt incidente.
În acest fel o faptă prin care se prejudiciază mediul poate fi încadrată
juridic în două, trei sau uneori chiar patru texte normative, unele dintre acestea
aflându-se în cuprinsul aceleiaşi legi (de exemplu O.U.G. 195/2005; ).
Complexitatea normativă nu este însă singurul motiv pentru care
activitatea de punere în aplicare a normelor penale cu incidenţă în materie de
mediu se desfăşoară cu dificultate. Normele incomplete cuprinse în legile din
domeniu au şi ele o contribuţie importantă la aceasta. Este adevărat că
domeniul de interes este unul prin excelenţă tehnic fapt care atrage şi
tehnicitatea normelor juridice care îl reglementează şi, implicit, a normelor
ecologico-penale. În acest fel, folosirea normelor incomplete în activitatea de
sancţionare a comportamentelor vătămătoare sau periculoase pentru mediu nu
este greşită, dar aceste norme ar trebui să constituie excepţia şi nu regula, aşa
cum se întâmplă în prezent. Cea mai mare parte a normelor penale din
domeniul mediului sunt norme de trimitere sau de referire la alte texte legale,
unele dintre acestea aflate chiar în alte acte normative, fapt care îngreunează
considerabil activitatea de interpretare judiciară a pedepsei.
Aplicarea corectă a normelor juridice penale de protecţie a mediului este
influenţată şi de claritatea textului lor. De foarte multe ori, însă, textele se
remarcă printr-o topică foarte complicată care, uneori, poate conduce la
denaturarea sensului iniţial al normei.
Activitatea de prevenire generală şi specială a faptelor care constituie
infracţiuni de mediu este îngreunată şi de faptul că în sistemul de drept

129
Ilie Pascu, Iulia Teodorescu, Dreptul mediului şi dreptul penal, în R.D.O. nr. 2/1998, p. 60.
130
Art.362 Codul Penal al României
68
românesc nu există posibilitate ca persoanele juridice să poată apărea în
poziţia de subiect activ al infracţiunii. În reglementările care guvernează
domeniul de interes obligaţiile consacrate incumbă în egală măsură
persoanelor fizice şi persoanelor juridice, celor din urmă, însă, nu li se poate
angaja răspunderea penală pentru grava încălcare a acestor obligaţii.
La toate observaţiile făcute până în prezent se poate adăuga şi aceea că
aplicarea legislaţiei penale în sfera ocrotirii dreptului fundamental al omului la
un mediu sănătos este îngreunată şi de unele neglijenţe de tehnică legislativă
constatate în formularea normelor care guvernează domeniul şi care vor face
obiectul atenţiei unei secţiuni viitoare.
Autorul G. Heine a observat că, datorită caracterului extrem de tehnic al
domeniului în care dreptul penal este chemat îşi îndeplinească sarcinile,
drepturile naţionale europene folosesc trei modele de definire a infracţiunilor
de mediu131.
Primul dintre ele este bazat pe o tehnică ce creează o absolută
dependenţă a normelor penale de dispoziţiile cu caracter administrativ. În acest
caz sancţiunile penale sunt folosite ca un ultim mijloc de a obliga pe făptuitor
la respectarea dispoziţiilor administrative. Legea penală apare, deci, doar ca un
instrument menit să asigure respectarea normelor de drept administrativ.
Al doilea model de definire a infracţiunilor de mediu este bazat pe ideea
de a se depăşi sancţionarea faptelor de gravitate redusă şi de a se ajunge la
protecţia celor mai importante resurse ecologice ca apa, aerul solul, etc. prin
incriminarea directă a comportamentelor periculoase sau vătămătoare în acest
domeniu. În cadrul acestui model nici aspectele administrative nu sunt
neglijate.
Un al treilea model este bazat pe o absolută independenţă a
incriminărilor faptelor de mediu de reglementările cu caracter administrativ şi

131
G. Heine, Environmental Protection and Criminal Law, in O. Lomas, Frontiers of Environmental Law, Warwick,
1991, p. 75-101.
69
se caracterizează prin sancţionarea comportamentelor de o gravitate foarte
mare pentru viaţa sau sănătatea oamenilor şi care în nici un caz nu pot fi
disciplinate de legislaţia administrativă. Legea penală nu poate fi invocată
pentru un simplu delict de poluare. Acest model nu s-a dovedit foarte eficient
pentru că dreptul penal al mediului este un drept prin excelenţă tehnic, datorită
însuşi caracterului tehnic al relaţiilor sociale pe care le protejează.
Autorul M. Gorunescu apreciază, că, în general, trebuie considerată
infracţiune de mediu şi sancţionată ca atare orice faptă comisivă sau omisivă,
intenţionată sau neglijată care produce vătămări mediului sau care doar este de
natură să pună în pericol calitatea mediului, dezvoltarea durabilă şi dreptul
fundamental al omului la un mediu sănătos132. Pentru aceste fapte s-ar impune
să fie reglementate şi variante agravate care să acopere situaţiile cu un grad de
pericol social foarte ridicat, ajungând la dimensiunile unui ecocid sau la
interrelaţionări cu manifestările crimei organizate sau cu cele ale terorismului.
Vom sublinia în continuare câteva particularităţi pe care infracţiunea de
mediu le prezintă, particularităţi care sunt derivate din specificul domeniului în
care normele de incriminare activează.
Astfel, obiectul juridic generic al infracţiunii de mediu va fi cel
corespunzător plasării infracţiunii de mediu în cadrul infracţiunilor care aduc
atingere dezvoltării durabile prin afectarea factorilor de mediu şi dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos. Obiectul specific va fi derivat din
cel generic şi va viza ocrotirea dreptului la mediu sănătos prin intermediul
protejării unuia dintre factorii de mediu în special.
Subiectul activ al infracţiunii de mediu va fi calificat în cvasitotalitatea
cazurilor. Va fi vorba fie despre o calificare legală expresă, fie despre o
calificare de fapt, implicită, derivată din specificul elementului material. În
aceeaşi ordine de idei, în literatura de specialitate au fost ocazionate dispute
aprinse legate de posibilitatea de a considera infractor şi de a supune la

132
M .Gorunescu, Infracţiunea de mediu – infracţiune contra dezvoltării durabile, în R.D. nr. 11/2003, p. 136.
70
pedepse colectivităţile organizate sub formă de persoane juridice sau morale133,
istoria acestei probleme fiind obiect de controversă chiar cu secole în urmă134.
Au fost susţinute argumentat atât teza pozitivă, cât şi cea negativă în
legătură cu posibilitatea angajării răspunderii penale a persoanei juridice, teza
care dobândeşte recunoaştere din ce în ce mai puternică fiind cea pozitivă,
aceasta fiind cea promovată şi în proiectul de cod penal român. În această
controversă a fost rezolvată în sensul renunţării la principiul „societas
delinquere non potest”, iar în momentul în care acest nou cod va intra în
vigoare se va putea angaja răspunderea persoanei juridice şi din punct de
vedere penal135.
S-a procedat în acest fel întrucât că s-a observat că în condiţiile
economiei de piaţă aflată în dezvoltare şi ale apariţiei unui număr foarte mare
de persoane juridice, sunt create toate premizele necesare pentru săvârşirea de
fapte grave de către acestea, în preocuparea de a obţine un profit cât mai mare
şi mai rapid, cu orice preţ136. Reprezentanţii persoanei juridice, în numele şi cu
fondurile puse la dispoziţie de către aceasta au comis şi comit încălcări grave
ale regimului legal stabilit în domeniul comerţului, fiscal, vamal şi al
mediului, provocând pagube serioase.
O discuţie foarte interesantă este cea prilejuită de stabilirea cauzalităţii
în cadrul infracţiunii de mediu, indiferent de caracterul material sau formal al
acesteia. În general, consideră autorii1 B. Jadot, J.P. Hannequart, E. Orban de
Xiury, specificităţile cauzalităţii ecologice sunt dificil de integrat în schema
cauzalităţii juridice, aceasta pentru că poluările sunt, de obicei, difuze şi

133
V. Dongoroz, Tratat de drept penal, Reeditarea ediţiei din 1939 sub egida Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale,
Editura Societăţii Tempus, Bucureşti, 2000, p. 295.
134
G. Antoniu, Răspunderea penală a persoanei juridice, în R.D.P. nr. 1/1996, p. 9-15.
135
Acest proiect de act normativ prevede: „Persoana juridică, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a
instituţiilor publice, se sancţionează pentru infracţiunile săvârşite în numele sau în interesul persoanei juridice, de
către organele sau reprezentanţii acesteia.Sancţionarea persoanei juridice nu exclude sancţionarea persoanei fizice
care a participat la săvârşirea aceleiaşi fapte.”
136
G. Antoniu, Răspunderea penală a persoanei juridice, op. cit., în R.D.P. nr.1/1996, p. 11.
71
tardive, se completează între ele şi sunt apte să-şi producă efectele pe distanţe
foarte lungi137.
În aceste condiţii, este posibil ca legătura de cauzalitate să nu fie una
imediată şi directă, după cum este posibil şi ca fapta să nu fie cauza exclusivă
a prejudiciului. Situaţiile de antecedenţă cauzală complexă, în general, se
rezolvă în limitele respectării principiului echivalenţei condiţiilor138. În acest
fel, dacă mai multe comportamente au contribuit la producerea rezultatului
reprimat de legea penală este posibilă urmărirea în justiţie a mai multor
persoane pentru contribuţia independentă a acestora adusă la producerea
aceluiaşi rezultat. În jurisprudenţa franceză, de exemplu, se observă că este
posibil ca în cazul poluării unui curs de apă să se angajeze simultan
răspunderea prepusului şi a angajatorului care, unul prin neglijenţă, celălalt
prin greşita organizare a întreprinderii, au permis deversarea unor reziduuri
netratate într-un râu139.
În instrumentarea anumitor infracţiuni, cum ar fi cele privind protecţia
atmosferei şi a mediului în general sunt relevante două aspecte: unul legat de
efectuarea unor constatări, determinări, analize de laborator sau alte verificări
de specialitate şi respectiv de luare a măsurilor de neutralizare a mijloacelor
care au produs poluarea, când situaţia o impune şi a stabilirii îndeplinirii de
către toate autorităţile conform normelor legale în materie140.
Una dintre dilemele stabilirii modului în care legea penală va interveni
în ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos este aceea
dacă această ocrotire urmează a fi asigurată doar prin intermediul valorilor
sociale tradiţionale, ocrotite prin normele juridice incriminatorii clasice, care
au în vedere ocrotirea dreptului la viaţă, la integritate corporală, la sănătate,
137
B. Jadot, J.P. Hannequart, E. Orban de Xiury – Le droit de l’environnement. Aspects juridiques de la lutte contre
la pollution et la protection de la nature, Bruxelles, De Boeck, 1988, p. 339.
138
Narcis Giurgiu, Legea penală şi infracţiunea, Ed. Gama, Iaşi, 1996, p. 153.
139
D. Guihal, Droit répressif de l’environnement, Ed. Economica, Paris, 1997, p. 78.
140
C.R.Romiţan, V.Voicu, E.Tanislav jr.,M.Romiţan, Protecţia juridică a mediului, Editura Semne,
Bucureşti 2002,p.120

72
sau va trebui să se recurgă la crearea unor incriminări specifice. Soluţia este
aceea de a fundamenta strategia de ocrotire penală a dreptului fundamental al
omului deopotrivă pe incriminările clasice cuprinse în Codul penal şi pe
incriminări specifice cuprinse în legislaţia specială, care au calitatea de a fi
corespunzătoare specificului de reglementare a domeniului ocrotirii penale a
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. În acest fel, deşi nu
întâlnim incriminări care să aibă în denumirea lor referirea expresă la dreptul
fundamental al omului la un mediu sănătos, există norme juridice penale care
au un rol important în asigurarea premiselor dezvoltării durabile, a calităţii
factorilor de mediu şi, implicit, în ocrotirea dreptului fundamental al omului la
un mediu sănătos cuprinse în următoarele acte normative:
Codul penal al României
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005, publicată în Monitorul
Oficial al României nr.1196 din 30 decembrie 2005 privind protecţia mediului,
care a înlocuit Legea nr.137/1995
Reglementări sectoriale corespunzătoare celor mai importante elemente
ale mediului.
I. Reglementări incluse în Codul penal al României
În Codul penal actual al României nu există reglementări care să se
refere în mod expres la ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu
sănătos şi nici la protejarea vreunui factor de mediu.
În aceste condiţii, în funcţie de specificul comportamentului de
sancţionat şi de combătut, vor putea fi considerate instrumente de protecţie atât
o serie de incriminări care au în vedere infracţiunile de omucidere (art. 174,
175, 176, 178141) şi de vătămare a integrităţii corporale şi a sănătăţii (art. 180-
184) – deci, incriminări care ocrotesc valori sociale tradiţionale, dar şi unele
norme care au în vedere protejarea sănătăţii publice: art. 308 Zădărnicirea
combaterii bolilor, art. 310 Răspândirea bolilor la animale sau la plante, art.

141
Art. 174,175,176,178 din Codul Penal al României
73
311 Infectarea apei, art. 312 Traficul de substanţe toxice. Aceluiaşi scop vor
putea servi şi unele texte din capitolul „Infracţiuni privitoare la regimul stabilit
pentru unele activităţi reglementate de lege”: art. 2791 – Nerespectarea
regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, art. 280 –
Nerespectarea regimului materiilor explozive, sau din capitolul dedicat
infracţiunilor economice - art. 3022 C.P. al României - Nerespectarea
dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri.
Aceste infracţiuni sunt realizate prin comportamente care încalcă
regimul juridic stabilit pentru unele activităţi cu risc sporit de a crea poluare,
periclitând în acest fel calitatea factorilor de mediu şi dreptul fundamental al
omului la un mediu sănătos.
II. Incriminări cuprinse în OUG 195/2005 cu privire la protecţia
mediului
În afară de incriminările cuprinse în Codul penal al României şi amintite
anterior, mai există norme cu caracter penal cuprinse în O.U.G. 195/2005,
Legea României cu privire la protecţia mediului, considerată lege-cadru pentru
materia ocrotirii mediului şi a dreptului fundamental al omului la un mediu
sănătos. Aceste dispoziţii vor avea caracter special faţă de cele cuprinse în
Codul penal şi, sub rezerva unei subsidiarităţi consacrate expres, vor avea
prioritate în aplicare.
Incriminările din O.U.G. 195/2005 sunt cuprinse în art. 98 din
Ordonanţă şi este cel care defineşte infracţiunile contra mediului, având
următorul conţinut:
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3luni la 1
an sau cu amendă penală de la 55000RON la 60000RON, următoarele fapte,
dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau
vegetală:
1. arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile
protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice;
74
2. poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi,
funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi
neutralizare, menţionate în prevederile acordului de mediu şi/sau
autorizaţiei de mediu;
(2) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă penală de la 65000RON la 70000RON , următoarele fapte
dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală
sau vegetală:
1. poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, în atmosferă sau pe sol
a unor deşeuri sau substanţe periculoase;
2. nerespectarea restricţiilor sau interdicţiilor stabilite pentru
protecţia apei şi a atmosferei;
3. folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru
omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor în scopul consumului
sau al comercializării;
4. producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se
pune în pericol grav sănătatea umană;
5. nerespectarea restricţiilor şi a interdicţiilor la vânat şi pescuit ale
unor specii protejate sau oprite temporar prin lege si în zonele cu
regim de protecţie integrală, potrivit reglementărilor specifice;
6. continuarea activităţii după suspendarea acordului sau autorizaţiei
de mediu;
7. nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi
substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de
depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a
plantelor numai ambalate şi în locuri protejate;
8. prezentarea în lucrările privind evaluarea impactului asupra
mediului, a bilanţului de mediu sau a raportului de amplasament a
unor concluzii şi informaţii false;
75
9. producerea şi/sau importul în scopul introducerii pe piaţă şi
preparate chimice periculoase, fără respectarea normelor în vigoare şi
introducerea în ţară a unor deşeuri de orice natură în scopul eliminării lor;
10. importul şi exportul unor substanţe şi preparate chimice periculoase
interzise sau restricţionate;
11. transportul sau tranzitul de substanţe şi preparate chimice
periculoase cu încălcarea prevederilor legale în vigoare;
12. omisiunea de a raporta prompt despre orice accident major
13. producerea, livrarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a
produselor de protecţia a plantelor neautorizate;
14. desfăşurarea de către persoanele juridice de activităţi cu organisme
modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita şi obţine
acordul de import/export şi/sau autorizaţiilor prevăzute de
reglementărilor specifice,
15. cultivarea plantelor superioare modificate genetic de către
persoanelor fizice şi juridice fără autorizaţie din partea autorităţii
publice competente pentru agricultură şi fără contract cu titularii
autorizaţiilor de introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a
organismelor modificate genetic;
(3) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani,
următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea
umană, animală sau vegetală:
1. nerespectarea interdicţiilor în legătură cu utilizarea pe
terenuri agricole de produse de protecţia a plantelor sau
îngrăşăminte chimice;
2. provocarea datorită nesupravegherii surselor de radiaţii
ionizante, a contaminării mediului şi/sau a expunerii
populaţiei la radiaţii ionizante, omisiunea de a raporta
prompt creşterea peste limitele admise a contaminării
76
mediului, aplicarea necorespunzătoare sau neluarea
măsurilor de intervenţie în caz de accident nuclear;
3. descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau
platforme plutitoare direct în apele naturale sau provocarea,
cu ştiinţă, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în
apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme
plutitoare, a unor substanţe sau deşeuri periculoase
(4) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani,
următoarele fapte:
1. continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia;
2. neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor
periculoase care au devenit deşeuri;
3. refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a zonelor
de coastă;
4. refuzul controlului la introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor
şi preparatelor chimice periculoase, precum şi introducerea î ţară a culturilor
de microorganisme, plante şi animale vii din flora şi fauna sălbatică fără
acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
5. aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenţie în
caz de accident nuclear;
6. provocarea, cu ştiinţă, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în
apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor
substanţe sau deşeuri periculoase.
(5) Dacă infracţiunile pedepsite conform alin. (3), (4) au pus în pericol
sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut
vreuna dintre urmările prevăzute în art. 182 din Codul penal ori au cauzat o
pagubă materială importantă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai

77
multor persoane ori pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
(6) Tentativa se pedepseşte.
După cum se observă O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului este
foarte generoasă în ceea ce priveşte consacrarea unor infracţiuni, acestea, deşi
cuprinse într-un singur articol, fiind foarte numeroase.
Dispoziţiile cu caracter penal material, în forma actuală a O.U.G.
nr.195/2005 privind protecţia mediului, sunt cuprinse în art. 98 şi urmează să
facă obiectul de analiză al unei secţiuni distincte din prezenta lucrare.
III. Incriminări cuprinse în reglementări sectoriale cu incidenţă în
materia protejării mediului
În afară de O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului, în domeniul
ocrotirii penale a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos mai
activează o întreagă serie de legi speciale care asigură o specializare şi mai
profundă a incriminărilor comportamentelor antisociale cu impact asupra
mediului. Dispoziţiile cu caracter penal cuprinse în acestea vor fi considerate
norme speciale în raport cu cele din O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia
mediului şi din Codul penal al României şi, în afara cazurilor de subsidiaritate
expresă, vor avea prioritate în aplicare.
Fără a ne propune să epuizăm lista destul de amplă a acestor
reglementări cu caracter sectorial, vom prezenta câteva dintre ele:
Legea României nr. 111/1996142, privind desfăşurarea în siguranţă a
activităţilor nucleare.143 Normele incriminatorii sunt cuprinse în art. 44 – 461 şi
descriu comportamente diverse de la executarea cercetării, proiectării,
amplasării, producţiei construcţiei sau montajului ilegale ale obiectivelor şi
instalaţiilor nucleare până la terorismul nuclear.

142
Publicată în M.Of. nr.78 din 18 februarie 1998.
143
Publicată în M.Of. nr. 267/1996 şi modificată prin Legea nr. 193/2003.
78
O.U.G. României nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată şi
modificată de Legea României nr. 426/2001. Actul normativ consacră o
singură infracţiune, cu mai multe variante normative cu caracter alternativ, sau
mai multe infracţiuni, numeric corespunzătoare variantelor normative descrise
de literele alineatului 1 al art. 53. Deşi natura diferită a comportamentelor
descrise de textul legal conduce la concluzia că cea de-a doua variantă de
interpretare este cea corectă, totuşi, dat fiind specificul normelor juridice
penale care sunt de strictă interpretare, datorită formulării date de legiuitor –
„faptele constituie infracţiune” – se va considera că art. 53 consacră o singură
infracţiune cu mai multe variante normative cu caracter alternativ. Aceasta
chiar şi în condiţiile în care alineatul 3 al art. 53, care stabileşte unele reguli
speciale de ordin procedural, sporeşte confuzia, folosind formularea:
„infracţiunile prevăzute la alin. (1)”. Pentru a opta pentru o soluţie echilibrată,
faptele vor putea fi înscrise, generic, în sintagma: „nerespectarea regimului
juridic stabilit pentru gestionarea deşeurilor.”
Legea României nr. 103/1996144 privind regimul fondului cinegetic şi
protecţia vânatului. Legea conţine două infracţiuni cu mai multe variante
normative: infracţiunea de braconaj la vânătoare – art. 35 şi infracţiunea de
nerespectare a regimului juridic de ocrotire a fondului cinegetic naţional – art.
36145.
Legea României nr. 26/1996 privind regimul silvic, actul normativ
descrie în art. 96 –103 infracţiuni ca: infracţiunea de ocupare a unor păduri,
terenuri sau ape din fondul forestier naţional; infracţiunea de mutare a
semnelor de hotar sau a reperelor de marcare silvică; infracţiunea de tăiere sau
scoatere din rădăcini în mod ilegal a arborilor şi lăstarilor; infracţiunea de furt
de produse lemnoase secundare; infracţiunea de falsificare a ciocanului silvic;
infracţiunea de folosire ilicită a ciocanului de marcat; infracţiunea de

144
Monitorul Oficial al României nr.328 din 17 mai 2002(republicată)
145
Art.35,36 din Legea nr.103/1996 privind regimul fondului cinegetic şi protecţia vânatului.
79
distrugere a unor suprafeţe întinse de păduri; infracţiunea de distrugere prin
păşunare; infracţiunea de distrugere a jnepenişurilor.
În domeniu protejării fondului forestier mai activează şi O.U.G. a
României nr. 96/1998 care a creat o serie întreagă de paralelisme ce fac şi mai
dificilă activitatea de interpretare şi aplicare a legislaţiei penale. Recent ea a
fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea României nr. 75/2002146
publicată în M.Of. nr. 74/31 ian. 2002. Modificările şi completările operate
prin acest act normativ fac utile corecturi în ceea ce priveşte anumite probleme
ce iscaseră deja controverse în doctrină şi în practica judiciară.
În acelaşi domeniu activează şi Legea României nr. 289/2002 privind
perdelele forestiere de protecţie147. Este vorba despre o lege specială care
reglementează regimul juridic al perdelelor forestiere de protecţie, formaţiuni
care, deşi nu fac parte din fondul forestier naţional, se supun multora dintre
regulile stabilite prin intermediul Legii României nr. 26/1996.
Legea României 289/2002 este, deci, o lege specială care conţine
dispoziţii penale în articolele 23-26, toate faptele incriminate în aceste texte
legale fiind variante de specie ale infracţiunilor la regimul silvic.
Legea României nr. 192/2001148 privind fondul piscicol, pescuitul şi
acvacultura. Legea cuprinde infracţiuni ca: infracţiunea pescuit cu unelte
interzise; infracţiunea de pescuit în zone sau perioade interzise; infracţiunea de
reducere ilicită a debitului sau volumului de apă; infracţiunea de desfăşurare
de activităţi ilicite în legătură cu anumite unelte de pescuit; infracţiunea de
desfăşurare de activităţi ilicite în legătură cu uneltele de pescuit din plasă
monofilament; infracţiunea de pescuit ilicit pe Dunăre şi Prut; infracţiunea de
pescuit cu unelte de plasă neconforme; infracţiunea de deschidere, închidere
sau obturare a canalelor şi gârlelor de legătură; furtul piscicol; pescuitul
electric; infracţiunea de pescuit ilicit al sturionilor; infracţiunea de deţinere,

146
Publicată în M.Of. nr. 74/31 ian. 2002
147
Publicată în M.Of. Nr. 338/2002.
148
Publicată în M.Of. Nr. 627 din 2 septembrie 2003
80
transport sau comercializare ilicită a sturionilor, icrelor negre şi lostriţei – art.
62 lit. „c”.
Legea României nr. 107/1996149, legea apelor. Este o lege care cuprinde
în art. 92 – 105 infracţiuni ca: infracţiunea de poluare a apelor prin deversarea
de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel; infracţiunea de
nerespectare a prevederilor referitoare la avizul şi autorizaţia de gospodărire
a apelor; infracţiunea de utilizare a resurselor de apă fără autorizaţie de
gospodărire a apelor; infracţiunea desfăşurarea a unor activităţi fără autorizaţie
de gospodărire a apelor; infracţiunea de exploatare de agregate minerale în
zone interzise; infracţiunea de utilizare ilicită a albiilor minore, a plajei şi
ţărmului mării; infracţiunea de continuare a activităţii după pierderea
drepturilor legale; infracţiunea de restrângere ilegală a utilizării apei potabile
sau de depăşire ilicită a cantităţii de apă alocate; infracţiunea de poluare a
apelor care produce daune utilizatorilor din aval; infracţiunea de încălcare a
regimului zonelor de protecţie prin depozitarea şi folosirea de substanţe
periculoase; infracţiunea de depozitare ilegală a combustibilului sau a
deşeurilor nucleare; infracţiunea de distrugere şi manevrare ilegală a unor
construcţii şi instalaţii hidrotehnice; infracţiunea de efectuare de lucrări
neautorizate asupra barajelor, digurilor sau în zonele de protecţie; infracţiunea
de otrăvire sau infectare a apei.
După cum se observă din cele ce au precedat, legislaţia românească cu
incidenţă în sancţionarea penală a comportamentelor care afectează calitatea
factorilor de mediu şi, implicit, dreptul fundamental al omului la un mediu
sănătos, este una care abundă în norme incriminatorii. Această abundenţă are
un efect nedorit asupra activităţii practice de aplicare a reglementărilor juridice
datorită paralelismelor şi concursurilor potenţiale de texte legale.

149
Art.92-105 din Legea nr. 107/1996, privind protecţia apelor
81
În acest sens, în noul cod penal este necesară includerea a unor norme
penale de sistematizare clară şi funcţională care să înlăture aceste situaţii
nedorite şi să confere un plus de stabilitate domeniului legislativ investigat.
În contextul normativ existent în domeniul ocrotirii penale a mediului şi
a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, context în care normele
juridice incriminatorii se regăsesc în trei categorii de acte normative, apare
riscul de a îngreuna activitatea de aplicare în concret a acestor norme datorită
dificultăţii operaţiunii de interpretare în cadrul sistemului din care normele fac
parte şi a concursurilor de reglementări.
Pentru ca aceste dificultăţi să fie înlăturate o sistematizare clară şi
funcţională ar fi foarte important de stabilit.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, nr.195/2005150, privind protecţia
mediului protecţiei mediului, legea cadru în domeniul protejării factorilor de
mediu, stabileşte o ierarhizare bazată pe criteriul pedepsei corespunzătoare
nivelului abstract de periculozitate socială al formei tip a infracţiunilor,
prevăzută de norma de incriminare. Astfel, în alin.(1), infracţiunile se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă penală de la 5500
RON la 6000RON, faptele săvârşite au fost de natură să pună în pericol viaţa
ori sănătatea umană, animală sau vegetală; pentru faptele de la alin.(2)
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală de 6500
RON la 7000 RON, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea
umană, animală sau vegetală, la alin.(3) pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5
ani, dacă faptele au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană,
animală sau vegetală; în alin.(4) infracţiunile se pedepsesc cu închisoare de la
2 la 7 ani. Această sistematizare, însă, nu este una funcţională întrucât criteriul
ales nu este unul relevant pentru conţinutul infracţiunilor.

150
Monitorul Oficial nr.1196 din 30 decembrie 2005
82
În doctrină s-au propus şi alte sistematizări. În opinia autorului M.
Duţu151, cu referire limitată la incriminările din O.U.G. nr.195/2005 privind
protecţia mediului, se consideră că sub aspectul obiectului supus ocrotirii şi
regimului sancţionator se poate distinge între: a) infracţiunile de natură să
pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, vegetală sau animală prin acte de
degradare a mediului, de ardere, sau de distrugere; b) infracţiunile de natură să
pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, vegetală sau animală prin acte ca, de
exemplu, folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru
capturarea animalelor sau peştilor; c) infracţiuni care vizează reglementarea
modalităţilor de desfăşurare a activităţilor care comportă un risc pentru mediu;
d) infracţiuni care se referă la condiţiile prealabile desfăşurării activităţii cu
impact asupra mediului, eliberarea autorizaţiilor şi respectarea cerinţelor
impuse de acestea; e) infracţiuni referitoare la importul şi exportul unor
substanţe şi preparate periculoase interzise sau restricţionate; etc. Putem
constata că se propune de fapt nu un criteriu eficient de sistematizare a
incriminărilor, ci o foarte bună cunoaştere a elementului material al
infracţiunilor, cu limitare numai la O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia
mediului.
Într-o altă opinie, a autoarei D. Marinescu152, se apreciază că pot fi
identificate mai multe criterii de clasificare a infracţiunilor ecologice: în
funcţie de subiectul activ: infracţiuni cu subiect simplu şi infracţiuni cu subiect
calificat; în funcţie de latura subiectivă: infracţiuni intenţionate şi infracţiuni
comise din culpă; în funcţie de obiect infracţiunile se pot subclasifica în
funcţie de anumite nivele protejate în: a) nivelul mediului vizat de acţiunea
sau inacţiunea infracţională (atmosferic, acvatic, terestru, casnic, etc.); nivelul
faunei şi florei specifice fiecăruia dintre aceste medii. Apreciem că nici această
propunere de sistematizare nu oferă criterii funcţionale de clasificare.

151
Mircea Duţu, Dreptul mediului, Tratat, abordare integrată, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 436-437.
152
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003, p. 465-467.
83
M. Gorunescu153 apreciază că o posibilă clasificare şi sistematizare a
infracţiunilor ecologice, indiferent de actul normativ care la consacră, ar fi cea care
foloseşte drept criteriu de principiul fundamental al dreptului mediului pe care îl
încalcă. Pentru a se putea realiza o sistematizare funcţională a normelor de
incriminare, va trebui să se studieze conţinutul principiilor care O.U.G.
nr.195/2005 privind protecţia mediului le enunţă doar sintetic în art. 3 : principiul
integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale; principiul precauţiei în
luarea deciziei; principiul acţiunii preventive; principiul reţinerii poluanţilor la
sursă; principiul "poluatorul plăteşte"; principiul conservării biodiversităţii şi a
ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural; utilizarea durabilă a
resurselor naturale; informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor,
precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu; dezvoltarea colaborării
internaţionale pentru protecţia mediului.
Principiul recent consacrat, principiul prevenirii, reducerii şi controlului
integrat al poluării, este considerat a se circumscrie din punct de vedere al
conţinutului său unuia dintre principiile consacrate anterior. Deşi denumirea sa
conduce la concluzia că este vorba despre principiul prevenirii, reglementat de art.
3,lit.”c” din O.U.G. 195/2005 şi din Legea nr. 34 din 21 martie 2002 privind
prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării154 îl include în sfera de
influenţă a principiul precauţiei în luarea deciziei de mediu, iar pentru că valorile
cu care operează sunt derivate din cele ale principiului preexistent, el nu constituie
un element distinct al clasificării propuse. Această propunere de sistematizare are
avantajul că poate servi pentru clasificarea oricărei infracţiuni de mediu, indiferent
de sediul reglementării acesteia, dar are dezavantajul de a solicita din partea
juriştilor chemaţi să facă aplicarea normelor juridice penale serioase cunoştinţe de
dreptul mediului şi a unora ce se referă la diferitele proceduri administrative
reglementate de legislaţia ecologică în general, ceea ce determină ineficienţa sa.

153
Mirela Gorunescu, Sistematizarea incriminărilor din domeniul protecţiei mediului, în R.D.P. nr. 4/2002, p. 62-64.
154
Publicată în M.Of. nr. 223/2002.
84
În opinia noastră o altă clasificare s-ar putea face având la bază criteriul
folosit în mod obişnuit în sistematizarea infracţiunilor, acela care are în vedere
obiectul juridic al infracţiunilor. Întrucât obiectul juridic generic este cel care
asigură circumscrierea acestor infracţiuni în cadrul sistemului normativ care
are în vedere ocrotirea factorilor de mediu, asigurarea dezvoltării durabile şi,
implicit, ocrotirea dreptului fundamental al individului la un mediu sănătos,
cel care va servi drept criteriu de clasificare va fi obiectul juridic specific
fiecărei infracţiuni.
Folosind acest element de referinţă, vom putea distinge între:
a) infracţiuni care constau în încălcarea unor dispoziţii legale cu rol
preventiv având o vocaţie generală în domeniul ocrotirii mediului: de exemplu
infracţiunea reglementată de art. 98 alin.(4) din O.U.G. nr.195/2005
infracţiunea de continuare a activităţii după dispunerea încetării acesteia;
infracţiunile consacrate de Legea României nr. 111/1996 privind desfăşurarea
în siguranţă a activităţilor nucleare; Nerespectarea regimului materialelor
nucleare sau a altor materii radioactive art. 2791 C.P., art. 280 C.P. –
Nerespectarea regimului materiilor explozive, art. 3022 C.P. - Nerspectarea
dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, art. 312 C.P. Traficul de
substanţe toxice, infracţiunile prevăzute de O.U.G. României nr. 78/2000
privind regimul deşeurilor, aprobată şi modificată de Legea României nr.
426/2001, precum şi infracţiunile din O.U.G. nr.195/2005 care constau în
comportamente ce încalcă regimurile juridice stabilite prin actele normative
enumerate anterior, etc.
b) Infracţiuni care afectează sau sunt de natură să afecteze calitatea unor
factori de mediu. Din această a doua categorie vor face parte:
b1) infracţiunile care încalcă regimul fondului cinegetic şi
protecţiei vânatului: infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 103/1996,
cele prevăzute de art. 308 C.P. Zădărnicirea combaterii bolilor şi art. 310 C.P.
Răspândirea bolilor la animale sau la plante, precum şi cele prevăzute în
85
O.U.G.195/2005155 privind protecţia mediului, care sunt asemănătoare cu cele
din Legea României nr. 137/1995, pe care o înlocuieşte, şi care au în vedere
asemenea comportamente;
b2) infracţiunile care încalcă regimul silvic: infracţiunile
reglementate de Legea României nr. 26/1996 privind regimul silvic:
infracţiunea de ocupare a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier
naţional, infracţiunea de mutare a semnelor de hotar sau a reperelor de marcare
silvică, ş.a., de O.G. României nr. 96/1998156 privind protejarea fondului
forestier şi de Legea nr. 289/2002157 privind perdelele forestiere de protecţie.
b3) infracţiuni privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura:
infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 192/2001158, precum şi unele
dintre cele reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului – de
exemplu folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru
omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor, în scopul consumului sau al
comercializării.
b4) infracţiuni care aduc atingere calităţii apei: infracţiunile
prevăzute de Legea României nr.107/1996159, Legea apelor, cum ar fi de
exemplu: infracţiunea de poluare a apelor prin deversarea de ape uzate,
deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, infracţiunea de utilizare a resurselor
de apă fără autorizare de gospodărirea apei, precum şi cele prevăzute în
O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului;
b5) infracţiuni care aduc atingere calităţii atmosferei: infracţiunile
reglementate de O.U.G. României nr. 243/2000160(republicată), poluarea fonică
şi alte infracţiuni reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului,
identică cu cea din fosta Lege 137/1995;

155
Monitorul Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005
156
Monitorul Oficial nr. 320 din 28 august 1998
157
Monitorul Oficial nr. 338 din 21 mai 2002
158
Monitorul Oficial nr. 627 din 2 septembrie 2003
159
Monitorul Oficial nr. 244 din 8 octombrie 1996
160
Monitorul Oficial nr.633 din 17 mai 2002
86
b6) infracţiuni care aduc atingere calităţii solului: infracţiunile
prevăzute de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului: de exemplu,
nerespectarea interdicţiilor în legătură cu utilizarea pe terenurile agricole de
produse de protecţia plantelor sau îngrăşăminte chimice.
O astfel de sistematizare ar fi foarte potrivită şi ar permite o mai bună
cunoaştere a incriminărilor existente în domeniul protejării mediului şi a
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Dezavantajul pe care îl
prezintă, însă, constă în aceea că datorită modului în care sunt formulate
textele incriminatorii, unele dintre infracţiunile din O.U.G.195/2005 se pot
înscrie în mai multe categorii în acelaşi timp: de exemplu art. 98 alin.2 lit. „a”
– poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, atmosferă şi pe sol a unor deşeuri
sau substanţe periculoase.
Avantajele sale sunt acelea că nu presupune existenţa unor cunoştinţe
tehnice complexe, şi împrejurarea că în funcţie de extinderea acţiunii legii
penal şi asupra altor domenii acestea se vor putea înscrie în mod firesc în cea
de a doua categorie identificată.

Secţiunea a II-a: Caracteristica juridico-penală a infracţiunilor care


atentează la dreptul omului la un mediu sănătos conform dreptului penal al
României
O.U.G.195/2005, aşa cum s-a mai precizat, este o lege specială
extrapenală care conţine dispoziţii penale. Ea constituie dreptul comun în
materie de protejare a factorilor de mediu şi, implicit, a ocrotirii dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos. În aceste condiţii, normele juridice
cu caracter penal incluse în art. 98 vor fi considerate a avea caracter de norme
speciale în raport cu dispoziţiile penale ale codului penal actual, dar aplicarea
amintitelor dispoziţii va fi înlăturată în situaţie de concurs cu texte
incriminatorii cuprinse în unele reglementări sectoriale amintite deja (ex.
Legea nr. 26/1996, Legea nr. 103/1996, Legea nr. 107/1996, etc.).
87
În orice caz, O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului este o lege
care a adus un suflu nou din punct de vedere al asigurării protecţiei juridice a
solului, deoarece este o lege modernă, inspirată de legislaţia similară unor state
cu tradiţie în domeniu şi de necesităţile speciale semnalate în diferite
instrumente juridice internaţionale asumate de către România. Mai mult, legea
a căutat să creeze premisele ca din punct de vedere legislativ România să se
alinieze la standardele europene în materie de protecţie a mediului, mai ales în
perspectiva integrării certe la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană.
Pentru că forţa unei reglementări în domeniul protecţiei mediului s-a
acceptat că trebuie să fie una ridicată, în cuprinsul O.U.G. nr.195/2005 privind
protecţia mediului sunt definite o serie întreagă de infracţiuni care dau
posibilitatea ca şi dreptul penal român să se implice activ în activitatea de
protejare a mediului.
Toate prevederile sale capătă, mai mult decât oricând, o semnificaţie diferită
prin interpretarea lor în coroborare cu diferite acte normative de mare noutate şi
însemnătate în legislaţia românească. Avem în vedere, în principal Legea nr.
278/2006 care, trecând peste aprinsele controverse din doctrina româneasca,
semnalate deja în lucrarea de faţă161, a creat posibilitatea ca şi persoana juridică să
răspundă din punct de vedere penal în România162. Spre deosebire de
reglementarea Legii nr. 301/2004, presupusă a deveni Noul Cod penal al
României163, Legea nr. 278/2006 nu a menţinut soluţia indicării exprese a
infracţiunilor pentru care se poate angaja în concret răspunderea persoanei juridice.

161
A se vedea pentru lămuriri: G. Antoniu, Răspunderea penală a persoanei juridice, în Revista de Drept
Penal nr. 1/1996, p. 9-15; M. Guiu, Răspunderea penală a persoanei juridice, în Revista Dreptul nr. 8/2005, p.
158.
162
Legea nr. 278/2006 este lege de modificare a Codului penal şi a altor legi şi a fost publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I nr. 601/2006.
163
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 575/2004. Intrarea în vigoare a acestui act normativ a
fost în mod succesiv amânată, cea mai recentă amânare fiind cea operată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 50/2006, privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi
pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566/2006.
88
În acest context, apreciem că de fiecare dată când sunt îndeplinite condiţiile
generale instituite pentru răspunderea penală a persoanei juridice, aceasta se va
putea concretiza. Cu alte cuvinte, pentru ca o persoană juridică să răspundă penal
pentru comiterea unei infracţiuni de către o persoană fizică trebuie îndeplinite în
mod cumulativ următoarele condiţii: a) persoana juridică este legal constituită; b)
persoana juridică are aptitudinea de a răspunde din punct de vedere penal, nefiind
în vreuna dintre situaţiile exceptate de art. 191 C.pen. (statul, autorităţile publice şi
instituţiile publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului
privat nu răspund penal); c) fapta a fost comisă de către persoana fizică în
realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice;
d) fapta a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru infracţiunea
respectivă.

Când toate aceste condiţii sunt îndeplinite, persoana juridică poate fi trasă la
răspundere penală, chiar şi pentru comiterea infracţiunilor privind mediul
înconjurător.
În plus, art. 191 alin. 2 din Codul penal menţionează şi că răspunderea penală
a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a
contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
În art. 53¹ C. pen. sunt prevăzute categoriile şi limitele generale ale
pedepselor care se aplică persoanei juridice. Cadrul de pedepse statornicit în art.
53¹ cuprinde două categorii de pedepse, diferenţiate după modul de aplicare, şi
anume pedepse principale şi pedepse complementare. Pedeapsa principală pentru
persoana juridică este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei. Pedepse
complementare sunt următoarele: a) dizolvarea persoanei juridice; b) suspendarea
activităţii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia
dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit infracţiunea pe
o durată de la 3 luni la 3 ani; c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei
juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; d) interzicerea de a participa la procedurile

89
de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani; e) afişarea sau difuzarea hotărârii
de condamnare.
Iată, deci că din punct de vedere al reglementării penale situaţia legislaţiei
româneşti de mediu este una foarte bună, cu toate acestea, din punct de vedere
practic, al aplicării asupra unor cazuri concret săvârşite lucrurile nu sunt la fel de
bune. Remarcăm că se manifestă o puternică reţinere în ceea ce priveşte
pronunţarea de condamnări pentru comiterea unor infracţiuni care aduc atingere
mediului. În activitatea Instanţei Supreme române observăm că s-a pronunţat o
singură hotărâre care are în vedere comiterea unei infracţiuni dintre cele care
interesează lucrarea de faţă.
Astfel, în speţa despre care discutam, prin sentinţa penală nr. 1113 din 8
mai 2002 Judecătoria Focşani, a condamnat pe inculpatul B.T. pentru săvârşirea
infracţiunii la protecţia mediului prevăzută în art. 85 pct. 3 lit. p) raportat la art.80
lit. c) din Legea nr. 137/1995.
Instanţa a reţinut că, deşi inspectoratul de protecţie a mediului, prin adresa
din 20 februarie 2001, a interzis inculpatului să desfăşoare activitatea de morărit,
el a continuat această activitate.
Tribunalul Vrancea, prin decizia penală nr. 676 din 20 septembrie 2002, a
admis apelul declarat de inculpat şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. (b1) C.
proc. pen. raportate la art. 181 C. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru
infracţiunea dedusă judecăţii, aplicându-i o amendă de 700.000 de lei, ca sancţiune
administrativă.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia penală nr.1108 din 16 decembrie 2002, a
admis recursul procurorului, a casat decizia tribunalului şi a menţinut sentinţa
pronunţată de judecătorie.
Împotriva acestor hotărâri, s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că
inculpatul trebuia achitat pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii.
S-a apreciat că recursul în anulare este fondat.

90
Potrivit art. 85 pct. 3 lit. p) din Legea nr.137/1995, în redactarea aflată în
vigoare la data săvârşirii faptei, constituia infracţiune continuarea activităţii după
ce s-a dispus încetarea acesteia.
Prin O.U.G. nr. 91 din 20 iunie 2002, publicată în M. Of. din 28 iunie 2002,
prevederile art. 85 pct. 3 lit. p) din Legea nr.137/1995, care a devenit art. 85 lit. t),
au fost modificate în sensul că fapta de a continua activitatea după ce s-a dispus
încetarea acesteia constituie infracţiune dacă a fost de natură să pună în pericol
viaţa sau sănătatea umană, animală ori vegetală.
Această modificare a legii a intervenit în cursul judecării cauzei în apel,
instanţele de control judiciar având obligaţia aplicării legii penale mai favorabile,
în condiţiile în care prin noua lege s-a prevăzut condiţia ca fapta să pună în pericol
viaţa ori sănătatea umană, animală ori vegetală.
Probele administrate în cauză confirmă că deşi activitatea de morărit
desfăşurată de inculpat fusese interzisă de inspectoratul de protecţie a mediului,
întrucât zgomotul produs depăşea limita maximă admisă, inculpatul a continuat
această activitate.
Din adresa Institutului de Cercetare şi Inginerie a Mediului rezultă că
activitatea de morărit desfăşurată de inculpat depăşea cu 3,4 d B (A) limita maximă
admisă, dar aceasta nu constituie un pericol pentru viaţa sau sănătatea umană,
animală ori vegetală.
În raport cu cele menţionate, recursul în anulare a fost admis, s-au casat
hotărârile atacate şi s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a)
raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Iată, deci unica speţă din activitatea Curţii Supreme care are în vedere
comiterea unei infracţiuni de mediu. În reglementarea în vigoare( O.U.G.
195/2005) nu există nici o soluţionare referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de
mediu.
Mai mult decât atât, în legătură cu reglementarea penală a protecţiei
mediului remarcăm şi o reţinere a teoreticienilor de a se implica în investigarea
91
domeniului din motive care ţin de tehnicitatea deosebită a domeniului care solicită
serioase cunoştinţe interdisciplinare. Din acest motiv, este dificil ca textele de
incriminare din legislaţia mediului să fie foarte bine înţelese şi aplicate. Din acelaşi
motiv în doctrina de specialitate nici nu s-au manifestat controverse care să
privească incriminările cu specificul pe care îl studiem. În general, chiar putem să
afirmăm că sunt foarte puţine lucrări care să investigheze şi problema protecţiei
penale a dreptului fundamental al mediului la un mediu sănătos şi astfel nu există
suficienţi factori care să genereze controversa.
Întrucât infracţiunile nu au denumire marginală, le vom identifica prin
numărul articolului şi litera sau alineatul care descrie comportamentul interzis
prin aceasta. Analiza lor va fi făcută respectând metoda abordării monografice
dar vor fi aduse în discuţie numai aspectele relevante pentru clarificarea
particularităţilor fiecăreia dintre ele.
Obiectul juridic generic al tuturor infracţiunilor din O.U.G.195/2005 este
reprezentat de relaţiile sociale care au în vedere asigurarea protecţiei mediului,
dezvoltării economice durabile şi garantarea respectării dreptului fundamental
al omului la un mediu sănătos.
În plus, de fiecare dată infracţiunile descrise de O.U.G.195/2005 vor
presupune o situaţie premisă derivată din conţinutul principiilor fundamentale ale
dreptului mediului pe care acelaşi act normativ le consacră în art. 3 :
a) principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale; b)principiul
precauţiei în luarea deciziei; c) principiul acţiunii preventive; d) principiul reţinerii
poluanţilor la sursă; e) principiul "poluatorul plăteşte"; f) principiul conservării
biodiversităţii164 şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;
g) utilizarea durabilă a resurselor naturale; h) informarea şi participarea publicului
la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu;
i)dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

164
Conform definiţiei date de O.U.G.195/2005 Cap I,,Principii şi dispoziţii generale,, biodiversitate - variabilitatea
organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta
include diversitatea, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor;
92
Principiul precauţiei în luarea deciziilor presupune ca de fiecare dată când se
iniţiază o activitate de orice natură care ar putea la un moment dat să influenţeze
negativ calitatea factorilor de mediu şi, implicit, calitatea vieţii însăşi trebuie să fie
luate anumite măsuri care să dea siguranţa că impactul asupra acestora va fi minim.
De altfel, dezvoltarea economică durabilă, care implică decizii ecologice, nu se
poate fundamenta, în condiţiile noilor strategii de dezvoltare a economiilor
naţionale, decât pe studii de evaluare a impactului activităţilor antropice asupra
mediului. În acest sens au fost create anumite proceduri obligatorii care să asigure
realizarea obiectivelor propuse. Infracţiunile care intră în sfera de incidenţă a
principiului vor fi cele prin care încalcă într-un fel sau altul regimul stabilit pentru
acordul de mediu şi pentru autorizaţia de mediu, acestea având sensul descris în
articolul 16 şi 17 din O.U.G.195/2005 legea privind protecţia mediului.
Principiului prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor este cel
care susţine regula în conformitate cu care întotdeauna este mai ieftin să previi
decât să recondiţionezi şi, de aceea, în desfăşurarea oricărei activităţi umane
trebuie luate în calcul consecinţele pe care la produce asupra mediului. Acest lucru
se asigură printr-o serie de proceduri administrative ca studiile de risc, bilanţul de
mediu, programul de conformare sau prin stabilirea unor regimuri speciale de
desfăşurare a activităţii în domeniile cu risc mare de poluare.165
În sfera de influenţă a principiului prevenirii vor intra toate infracţiunile care
aduc atingere regimului stabilit pentru elaborarea studiului de risc sau regimului
special stabilit pentru anumite activităţi (de exemplu infracţiunea de nerespectarea
interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecţie a
plantelor sau îngrăşăminte chimice-alin.(3) lit.1
Principiul conservării bio-diversităţii este cel în conformitate cu care
conservarea bio-diversităţii este un obiectiv fundamental al protecţiei mediului

165
Este cazul activităţii în domeniul nuclear, al deşeurilor toxice, îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor, etc.
93
şi urmăreşte să menţină la nivel durabil resursele naturale, atât pe cele
renovabile, cât şi pe cele care nu au această caracteristică.166
Conservarea poate fi privită, deci, ca o menţinere a nivelurilor calitative
şi cantitative durabile a resurselor de mediu şi nu vizează în mod direct
calitatea mediului, ci doar menţinerea condiţiilor pentru existenţa resurselor
permanente.
În concepţia legii române, conservarea presupune conservarea
ecosistemelor, conservarea bio-diversităţii şi gospodărirea durabilă a resurselor
naturale iar infracţiunile care încalcă principiul conservării bio-diversităţii şi a
ecosistemelor specifice cadrului bio-geografic natural vor fi cele care constau
în comportamente care împiedică realizarea celor două obiective (ex:
infracţiunea de braconaj prevăzută de art. 34 din Legea României nr.
103/1996, Legea privind regimul fondului cinegetic şi protecţia vânatului).
Principiul „Poluatorul plăteşte” este consacrat pentru prima dată în
legislaţia românească prin art.3 (d) din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995
şi a fost preluat şi de O.U.G.195/2005 . În cea mai convenabilă variantă a sa,
cea care asigură în cea mai bună măsură respectarea intereselor mediului,
principiul urmăreşte imputarea poluatorului a întregului cost social al poluării
pe care o provoacă.
În consecinţă, infracţiunile care vor intra sub influenţa principiului
poluatorul plăteşte vor fi fie cele care se referă la internalizarea externalităţilor
negative, precum şi toate delictele de poluare (de exemplu infracţiunea de
poluare cu ştiinţă a apei, atmosferei sau solului, prin evacuarea unor deşeuri
sau substanţe periculoase prevăzută de art. 98 alin. 2 lit. „a” din
O.U.G.195/2005.
Principiul recent consacrat, principiul prevenirii, reducerii şi controlului
integrat al poluării, este considerat a se circumscrie din punct de vedere al
conţinutului său unuia dintre principiile consacrate anterior. Deşi denumirea sa

166
M. Duţu, Tratat, op. cit., vol.I, p. 86.
94
conduce la concluzia că este vorba despre o variantă a principiului prevenirii,
reglementat de art. 3 lit. b din Legea României nr. 137/1995, conţinutul pe care
O.U.G. României nr. 34 din 21 martie 2002 privind prevenirea, reducerea şi
controlul integrat al poluării167 îl conţine, duce la includerea în sfera de
influenţă a principiul precauţiei în luarea deciziei de mediu, iar pentru că
valorile cu care operează sunt derivate din cele ale principiului preexistent, el
nu pune probleme deosebite, instituind doar un regim de autorizare unitar
pentru instalaţiile cu risc mare în exploatare.
Textul de incriminare din art. 98 din O.U.G.195/2005 precizează în alin.
(6) că tentativa se pedepseşte. Acest text va fi interpretat în sensul în care
tentativa se va pedepsi numai atunci când aceasta este posibilă în funcţie de
specificul elementului material sau al celui subiectiv168.
Să trecem la analiza generală a infracţiunilor cuprinse în
O.U.G.195/2005, care a adus modificări Legii nr.137/1995, făcând referiri cu
privire la cele mai importante aspecte ale infracţiunilor de mediu şi cu
precădere asupra infracţiunilor nou reglementate prin O.U.G.195/2005.
Obiectul infracţiunii de mediu: printre problemele ridicate de
infracţiunile de mediu se numără şi aceea a identificării valorii sociale
protejate prin intermediul incriminărilor169. Întrebarea care s-a pus în legătură
cu acest aspect a fost aceea dacă prin implicarea dreptului penal în acest gen
de devianţă se doreşte protejarea naturii în ansamblul său, sau doar a dreptului
persoanei la un mediu sănătos170. Protejarea intereselor oamenilor şi a
bunurilor acestora împotriva faptelor care afectează dreptul la un mediu
sănătos este unul dintre scopurile unui aşa -numit drept penal al mediului171.În

167
Publicată în M.O. nr. 223/2002.
168
G. Antoniu, C. Bulai, coordonatori, Practica judiciară penală, vol. V, d. Academiei Române, Bucureşti, 1998, p.
368.
169
M.Gorunescu ,, Infracţiunea de mediu- infracţiune contra dezvoltării durabile,, Revista Dreptul, Nr.11/2003,
p. 137Bucureşti
170
J.Fromageau, P.Guttinger, Droit de l environnement , Eition Eyrolles, 1993, p.207
171
Această sintagmă este folosită pentru a denumi grupul de incriminări care activează în domeniul reprimării cu
mijloacele dreptului penal al comportamentelor antisociale care afectează calitatea factorilor de mediu. Acest aşa-
95
cazul în care infracţiunile de mediu sunt complexe , ca obiect juridic adiacent
vor putea apărea o serie largă de valori sociale care sunt periclitate prin
săvârşirea infracţiunii, cum ar fi: viaţa, integritatea corporală, sănătatea
persoanei, autoritatea şi patrimoniul persoanei fizice şi juridice. Putem
exemplifica prin art.98 alin(2) pct.14 din O.U.G.195/2005 ,,desfăşurarea de
către persoanele juridice de activităţi cu organisme modificate genetic sau
produse ale acestora, fără a solicita şi obţine acordul de import/export şi/sau
autorizaţiilor prevăzute de reglementărilor specifice, dacă fapta este de natură
să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală”; sau art.98
alin.(2) pct.11,,cultivarea plantelor superioare modificate genetic de către
persoanelor fizice şi juridice fără autorizaţie din partea autorităţii publice
competente pentru agricultură şi fără contract cu titularii autorizaţiilor de
introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic”.
În concluzie se poate afirma că obiectul juridic generic al infracţiunilor
de mediu este reprezentat de relaţiile sociale care se formează în legătură cu
protecţia mediului şi care au în vedere asigurarea promovării unei dezvoltări
economice durabile, cu respectarea interesului de protejare a mediului astfel
încât să fie propice pentru dezvoltarea vieţii ori sănătăţii umane, animale sau
vegetale172.
Obiectul material al infracţiunii de mediu va consta, de fiecare dată când
acest lucru este posibil, în materializarea valorii sau a uneia dintre valorile
sociale protejate prin norma de incriminare. Cu titlu de exemplu: art.98 alin(1)
pct.2 din O.U.G 195/2005 şi anume obiectul material al acestei infracţiuni
constă în lucrările, instalaţiile şi echipamentele tehnologice, de tratare ori
neutralizare, menţionate în prevederile acordului sau autorizaţiei de mediu.
Subiecţii infracţiunii de mediu: pentru că infracţiunea de mediu respectă
regulile stabilite de teoria generală a dreptului penal, subiectul activ va fi o

numit drept penal al mediului nu reprezintă o ramură distinctă de drept , pentru că el nu reglementează un segment
de relaţii sociale absolut distinct.
172
C.Voicu, A.Boroi, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, p.645-646
96
persoană fizică care îndeplineşte condiţiile generale de răspundere penală173,
(ex: art.98 alin(1) pct.1din O.U.G 195/2005, alin(1) pct.2 din O.U.G 195/2005,
alin(2) pct.1 din O.U.G 195/2005, alin(2) pct.2 din O.U.G 195/2005, alin(2)
pct.3 din O.U.G 195/2005,etc.), dar dat fiind caracterul tehnic al dreptului
penal al mediului, infracţiunile de mediu vor avea şi subiect activ calificat,
circumstanţiat, care în afară de condiţiile generale de responsabilitate penală,
trebuie să îndeplinească şi unele condiţii speciale, ex: alin(2) pct.7 din O.U.G
195/2005, infracţiune la care subiectul activ este persoana fizică ce are în
proprietate sau în supraveghere deşeuri sau substanţe periculoase, îngrăşăminte
chimice sau produse de uz fitosanitar; alin(2) pct.8 din O.U.G 195/2005,
infracţiune la care subiectul activ este persoana fizică titulară a activităţii
proiectate şi care trebuie să furnizeze informaţii care să aibă corespondent în
realitate asupra situaţiei în care se află acea activitate sau executantul
documentaţiei,etc.
Discuţii foarte aprinse au fost ridicate pe problema angajării răspunderii
penale a persoanei juridice, problemă care interesează şi aria protejării
factorilor de mediu. În literatura de specialitate se recunoaşte că una dintre
cele mai controversate probleme de drept penal este cea privitoare la
posibilitatea de a considera infractor şi de a supune la pedepse colectivităţile
organizate sub forma de persoane juridice174, deşi această problemă ocupă un
rol deosebit în atenţia doctrinei şi practicii judiciare, fiind obiect de
controversă chiar cu secole în urmă175. În ştiinţa penală modernă problema a
fost reluată fiind formulate şi susţinute atât teza negativă176 cât şi cea
pozitivă177 cu privire la răspunderea penală a persoanei juridice. În
O.U.G.nr.195/2005, persoana juridică răspunde penal(ex: art.98 alin(2), pct.14,
subiectul activ este o persoană juridică). În Codul Penal în vigoare, modificat

173
C.Bulai, Manual de drept penal, Editura All Beck, Bucureşti, 1997, p. 204-210
174
V.Dongoroz, Tratat de drept penal , reeditat,Editura Societăţii Tempus, Bucureşti, 2000,p.295
175
G.Antoniu Răspunderea penală a persoanei juridice, Revista de drept penal nr.1/1996,p.9-15
176
Tr.Pop, Dreptul penal comparat, Partea generală, vol.II, Cluj, 1982, p.272
177
I.Tanoviceanu, Curs de drept penal, vol.I, Editura Socec, Bucureţti, 1912, p.234
97
prin Legea 278/2006178 persoana juridică este sancţionată în art.53.179S-a
procedat la incriminarea persoanei juridice, întrucât s-a observat că în
condiţiile economiei de piaţă aflată în dezvoltare şi ale apariţiei unui număr
foarte mare de persoane juridice , sunt create toate premizele necesare pentru
săvârşirea de fapte grave de către acestea, producând pagube considerabile180.
În art.96 din O.U.G. nr.195/2005, atât persoana fizică cât şi cea juridică
se sancţionează:
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 6500 lei (RON) la
7000 lei (RON) pentru persoane fizice, şi de la 25000 lei (RON) la 30000 lei
(RON) pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:
1.obligaţiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de automonitorizare şi de a
raporta autorităţii publice teritoriale de protecţie a mediului rezultatele
automonitorizării şi/sau alte date solicitate, precum şi accidentele şi incidentele
care pot conduce la pericole de accidente;
2.obligaţiile persoanelor juridice de a ţine evidenţa strictă a substanţelor şi
preparatelor periculoase şi de a furniza informaţiile şi datele cerute de autoritatea
competentă pentru protecţia mediului;
3.obligaţiile persoanelor juridice de a identifica şi preveni riscurile pe care
substanţele şi preparatele periculoase le pot prezenta asupra sănătăţii populaţiei şi
mediului şi de a anunţa iminenţa producerii unor descărcări neprevăzute sau
accidentale autorităţii competente pentru protecţia mediului şi de apărare civilă;
4.obligaţia persoanelor fizice şi juridice autorizate de a aplica, prin sisteme proprii,
programe de supraveghere a contaminării radioactive a mediului, care să asigure
respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive prevăzute în
autorizaţie şi menţinerea dozelor radioactive în limitele admise;

178
Monitorul oficial al României, nr.601 din 12 iulie 2006. Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la
publicarea în Monitorul oficial al României, cu excepţia prevederilor privind persoana juridică, ce intră în vigoare la
90 de zile de la data publicării.
179
art. 53 din Codul penal, modificat prin Legea nr.278/2006
180
G.Antoniu Răspunderea penală a persoanei juridice, Revista de drept penal nr.1/1996,p.11

98
5.obligaţiile persoanelor fizice şi juridice autorizate de a menţine în stare de
funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local pentru a depista orice
contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare accidentală
de substanţe radioactive;
Subiectul pasiv al infracţiunii de mediu: în principal, este statul, ca titular al
valorii protejate, pentru că el este chemat să asigure respectarea ordinii de
drept pe teritoriul său. În aceeaşi postură se pot afla unele persoane fizice sau
juridice, ca titulare ale valorii sociale protejate în secundar prin norma de
incriminare.(ex: art.98 alin(1), pct.1,pct.2,pct.3 şi urm., subiect pasiv, în
principal, este statul, iar în secundar, persoanele cărora le-a fost afectat
patrimoniul, sau cărora le-a fost pusă în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea
corporală181).
Latura obiectivă a infracţiunii de mediu: la infracţiunea de mediu,
elementul material va consta într-o acţiune sau inacţiune, prin care se încalcă
anumite dispoziţii legale, create pentru a garanta menţinerea unei calităţi
corespunzătoare a meniului182.(ex: la infracţiunea prevăzută în art.98 alin(1),
pct.1 din O.U.G.nr.195/2005183, elementul material constă într-o acţiune- de
ardere a diferitelor tipuri de vegetaţie enumerate de textul de incriminare, în
timp ce la infracţiunea prevăzută în art.98 alin(1), pct.2 din
O.U.G.nr.195/2005184, elementul material este reprezentat de un comportament
omisiv- nesupravegherea funcţionării instalaţiilor şi echipamentelor la care
norma face referire.)
Rezultatul infracţiunii va fi reprezentat, după caz, de o afectare
obiectivă a calităţii mediului sau punerea în pericol a acestei valori. Urmarea
imediată constă în punerea în pericol a biodiversităţii, ca şi caracteristică a
unui mediu sănătos şi implicit a vieţii ori sănătăţii umane, animale, vegetale,

181
C.Voicu, A.Boroi, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, p.645-678
182
M.Gorunescu ,, Infracţiunea de mediu- infracţiune contra dezvoltării durabile,, Revista Dreptul, Nr.11/2003,
p. 140Bucureşti
183
art.98 alin(1), pct.1 din O.U.G.nr.195/2005, publicată în M.of.nr.1196/30 decembrie 2005
184
art.98 alin(1), pct.2 din O.U.G.nr.195/2005, publicată în M.of.nr.1196/30 decembrie 2005
99
aceasta fiind o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de mediu185. În
literatura de specialitate s-a subliniat că, pentru a corespunde necesităţilor de
protejare a mediului, normele dreptului penal al mediului, trebuie să consacre,
infracţiuni de pericol, întrucât simpla comitere a acţiunii sau inacţiunii ce
constituie element material al infracţiunii, creează prezumţia de periclitare a
valorii sociale protejate. În literatura franceză, se consideră că elementul
motoriu al evoluţiei jurisprudenţei în materie de protejare a mediului, l-ar
constitui tocmai suprimarea delictelor materiale186.(ex: art.98 alin(1), pct.2 din
O.U.G.nr.195/2005, urmarea imediată constă în producerea unei prejudicieri
concrete a calităţii mediului, a unei deteriorări a acestuia, în producerea unei
poluări; în cazul altor articole din aceeaşi Ordonanţă, urmarea imediată constă
în producerea unei stări de pericol pentru calitatea mediului, dar şi pentru
viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor.)
În materie de stabilire a legăturii de cauzalitate , se apreciază că ,
dificultăţile cauzalităţii ecologice sunt greu de integrat în schema cauzalităţii
juridice, aceasta pentru că poluările sunt de obicei difuze şi tardive şi sunt apte
să-şi producă efectele pe distanţe foarte lungi187.(ex: art.98 alin(1), pct.2,
alin.(2),pct.1, ali.(4) pct.6, etc. din O.U.G.nr.195/2005). Tot cu titlu
exemplificativ, în jurisprudenţa franceză , s-a observat că este posibil ca în
cazul poluării unui curs de apă să se angajeze simultan răspunderea prepusului
şi a angajatorului , care au permis deversarea unor reziduuri netratate într-un
râu188.
Latura subiectivă a infracţiunii de mediu: având în vedere că faptele de
mediu pot fi săvârşite atât printr-o acţiune, cât şi printr-o inacţiune, formele de
vinovăţie care se regăsesc în latura lor subiectivă pot fi: intenţia(directă şi

185
C.Voicu, A.Boroi, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, p.646
186
D.Guil, Droit repressif de l, environnement, Editura Economica, Paris, 1997, p.86
187
B.Jadot, J.P.Hannequart, E.Orban de Xiury, Le droit de l, environnement. Aspects juridiques de la lutte contre la
pollution et la protection de la nature, Bruxelles, 1988, p.339
188
A se vedea D.Guil, p.78
100
indirectă) şi culpa cu cele două modalităţi ale sale( simplă şi neglijenţa). În
cazul infracţiunii prevăzute în art.98 alin(1), pct.1, având în vedere că
elementul material al faptei se referă la un comportament comisiv, aceasta se
săvârşeşte cu intenţie; în schimb, în cazul infracţiunii prevăzute în art.98
alin(2), pct.7 şi cea prevăzută în art.98 alin(2), pct.12, fiind în discuţie
infracţiuni omisive şi ţinând seama de prevederile art.19 alin.(3) Cod Penal , în
latura subiectivă vor fi regăsite ca forme de vinovăţie atât intenţia cât şi
culpa189.
Conform art.98 alin.(6) din O.U.G 195/2005, tentativa se pedepseşte.
După cum s-a observat pe parcursul analizei infracţiunilor de mediu, unele
dintre acestea nu pot avea tentativă şi nici acte pregătitoare, tocmai datorită
faptului, că ele sunt comise din culpă , fiind infracţiuni omisive(ex: art.98
alin(1), pct.2).
Aşa cum am precizat anterior, analiza detaliată a infracţiunilor de mediu
se opreşte doar asupra noilor infracţiuni introduse prin O.U.G. nr.195/2005 şi
asupra modificărilor mai importante cu privire la unele modalităţi de săvârşire.
Astfel, dacă în Legea 137/1995 constituia infracţiune şi se pedepsea cu
închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 75.000.000 lei
continuarea activităţii după aplicarea sancţiunii contravenţionale prevăzute de
art. 83 alin. 1 lit. „a” fără obţinerea acordului şi/sau autorizaţiei de mediu
prevăzute de art. 80 lit. „a”, în noua reglementare se exclude obligativitatea
existenţei unei alte sancţionări prealabile contravenţionale. În acest sens art. 98
alin (2), pct. 6 din ordonanţă se sancţionează „continuarea activităţii după
suspendarea acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de
mediu.” În această variantă se impune doar existenţa unei sancţiuni
administrative, şi anume aceea a suspendării acordului de mediu sau
autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.

189
Art.19 alin.(3) Cod Penal al României
101
După cum se observă, textul de incriminare190 apelează la o tehnică
deosebită de definire a infracţiunii, condiţionând existenţa sa de preexistenţa
unei sancţionări administrative a subiectului activ pentru comiterea
contravenţiei de la art. 98 alin. 2 pct. 6. Din textul ordonanţei rezultă că
constituţie contravenţie încălcarea următoarelor prevederi privind obligaţia
persoanelor fizice şi juridice de solicitare şi obţinere a avizului, acordului şi
autorizaţiei de mediu. Textele citate au în vedere situaţiile şi condiţiile în care
se eliberează autorizaţia şi acordul de mediu: art. 8 autorităţile publice pentru
protecţia mediului conduc procedura de autorizare şi emit, după caz, avize,
acorduri şi autorizaţii de mediu, conform prevederilor legii. Solicitarea şi
obţinerea avizului de mediu sunt obligatorii în cazul în care titularii de
activităţi urmează să deruleze sau să fie supuşi unei proceduri de: vânzare a
pachetului majoritar de acţiuni, vânzare de active, fuziune, divizare,
concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, conform legii.
Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte
publice sau private de investiţii noi ori de modificare a celor existente, aferente
activităţilor cu impact asupra mediului. Solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de
mediu sunt obligatorii atât pentru desfăşurarea activităţilor existente, cât şi la
începerea activităţilor noi, pentru care s-a obţinut acord de mediu. Instalaţiile
noi şi cele existente folosite în anumite categorii de activităţi industriale se
supun procedurii de autorizare în vederea obţinerii acordului/autorizaţiei
integrate de mediu, cu luarea în considerare a celor mai bune tehnici
disponibile, fără antrenarea unor costuri excesive. Lista acestor activităţi şi
condiţiile generale ale autorizării integrate de mediu se stabilesc prin lege. Art.
17 prevede: activităţile prevăzute la art. 16 sunt permise numai în baza
acordului şi/sau a autorizaţiei de mediu. Se procedează, aşadar, la o
retrimitere, vizate fiind prevederile art. 16: activităţile privind fabricarea,

190
Introdus prin Legea României nr. 294/2003 pentru aprobarea O.U.G. României nr. 91/2002 pentru modificarea
Legii României nr. 137/1995.
102
introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,
transportul intern, eliminarea, manipularea, precum şi introducerea şi scoaterea
din ţară a substanţelor şi preparatelor chimice periculoase sunt supuse unui
regim special de gestionare. Art. 21 lit. „a” stabileşte: persoanele fizice şi
juridice care gestionează substanţe şi preparate chimice periculoase au
următoarele obligaţii: să solicite şi să obţină acordul şi/sau autorizaţia de
mediu şi să aplice reglementările legale privind substanţele şi preparatele
chimice periculoase.
Art. 29 lit. „a” prevede: persoanele juridice care produc, comercializează
şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi produse de uz fitosanitar au obligaţia
să solicite şi să obţină avizul de mediu pentru omologarea produselor de uz
fitosanitar, în vederea producerii, comercializării şi utilizării acestora in
agricultură. Art. 34 lit. „a” şi „b” prevede: persoanele fizice şi juridice care
desfăşoară activităţi în domeniul nuclear au următoarele obligaţii: a) să
evalueze, direct sau prin forurile organizate, riscul potenţial, să efectueze
bilanţul de mediu pentru activităţile existente şi să ceara autorizaţie de mediu;
b) să aplice procedurile şi să prevadă echipamentele pentru activităţile noi,
care să permită realizarea nivelului raţional cel mai scăzut al dozelor şi
riscurilor asupra populaţiei şi mediului, şi să ceară acord şi autorizaţie de
mediu. Art. 54 lit. „a” stabileşte: persoanele fizice sau juridice, care
prospectează sau exploatează resursele subsolului, au obligaţia să solicite şi să
obţină acord şi/sau autorizaţie de mediu, potrivit legii, şi să respecte
prevederile acestora. Art. 80 lit. „a” prevede: protecţia mediului constituie o
obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop solicită şi obţin
avizul, acordul şi/sau autorizaţia de mediu potrivit prevederilor prezentei legi.
Încălcarea oricăreia dintre prevederile legale enumerate anterior constituie
contravenţie.

103
Conţinutul legal al infracţiunii în analiză va fi realizat numai după ce
cel care realizează elementul său material a fost sancţionat administrativ
pentru comiterea faptei ilicite.
Obiectul juridic specific este format din relaţiile sociale care au în
vedere garantarea respectării dreptului fundamental al omului la un mediu
sănătos prin combaterea oricărui comportament care, sustrăgându-se
controlului autorităţilor competente să emită acordul sau autorizaţia de mediu,
reprezintă un pericol potenţial pentru calitatea factorilor de mediu.
Pentru realizarea conţinutului obiectiv al infracţiunii se impune a fi
îndeplinite următoarele cerinţe esenţiale:
- comiterea unei fapte de continuare a unei activităţi fără autorizaţie sau
acord de mediu;
- persistenţa în comportamentul antisocial dovedită prin aplicarea
anterioară a unei sancţiuni;
- sancţiunea administrativă să fi fost aplicată pentru desfăşurarea unei
activităţi cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile şi
situaţiile în care se obţin autorizaţia sau acordul de mediu.
Modul în care legiuitorul a ales să definească această infracţiune a căutat
să elimine dificultăţile în identificarea categoriei în care aceasta se înscrie, din
punctul de vedere al unităţii de infracţiune. Avem de a face cu un
comportament care prezintă continuitate dar care dobândeşte caracter
infracţional numai în situaţia în care îşi menţine continuitatea şi după
intervenţia unei sancţionări administrative. Este o tehnică deosebită,
nemaiutilizată după cunoştinţa noastră în legislaţia penală românească. Vom
califica în aceste condiţii infracţiunea ca fiind una continuă care se va consuma
în momentul imediat următor sancţionării contravenţionale şi se va epuiza
odată cu obţinerea autorizaţiei sau acordului de mediu.
Un alt caracter de noutate al ordonanţei este cel dat de modificările cu
privire la tratamentul sancţionator al unor fapte penale; se sancţionează mai
104
drastic unele fapte care contravin protecţiei mediului, cum ar fi „poluarea prin
evacuarea cu ştiinţă în apă, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri sau
substanţe periculoase” a cărei pedeapsă a crescut de la închisoare de la 3 luni
la un an, la închisoare de la 6 luni la trei ani, ş.a.
Un alt element de noutate al ordonanţei, cu privire la sancţionarea penală
a faptelor ilicite, constă în cumularea sub aceeaşi infracţiune a mai multor
fapte penale existente în vechea reglementare ca infracţiuni de sine stătătoare,
acestea devenind modalităţi de săvârşire ale noi infracţiuni. De exemplu,
infracţiunile de la art. 85 alin. 3 lit. L) şi m) şi alin. 4 lit.a) din Legea
137/1995, au devenit o singură infracţiune, prevăzută la art. 98, alin. 3, pct.2
din O.U.G. 195/2005.
Infracţiunile nou introduse se regăsesc în art. 98 alin.2 pct. 10, 14, 15 şi
în alin. 4, pct. 2 şi 4.
În ordinea indicată, infracţiunile din alin. 2 de la pct. 10, prezintă două
modalităţi normative indicate expres de norma de incriminare- importul şi
exportul, infracţiunea de la pct. 14, prezintă o modalitate normativă indicată
expres de norma de incriminare- desfăşurarea de activităţi, infracţiunea de la
pct. 15, prezintă o modalitate normativă indicată expres de norma de
incriminare- cultivarea plantelor, iar infracţiunile din alin. 4 de la pct. 2,
prezintă o modalitate normativă indicată expres de norma de incriminare-
neluarea măsurilor iar cea de la pct.4, prezintă următoarele modalităţi
normative: refuzul controlului la intrarea sau scoaterea din ţară a substanţelor
şi preparatelor chimice periculoase şi în introducerea în ţară a culturilor de
microorganisme, plante şi animale vii din flora şi fauna sălbatică191.
Un alt caracter de noutate se referă la faptul că unele infracţiuni din
Legea nr.137/1995 au fost abrogate (ex:art.85. alin.1 lit.b, lit.c;alin.2
lit.c;alin.3 lit.o, lit.r, lit.s) în noua reglementare în vigoare şi anume în
O.U.G.195/2005, privind protecţia mediului.

191
C.Voicu, A. Boroi, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia 3, Editura C.H.Beck, 2006, p.662-678
105
Secţiunea a III-a: Caracteristica juridico-penală generală a infracţiunilor care
atentează la dreptul omului la un mediu sănătos conform dreptului penal al
Republicii Moldova

Republica Moldova, fiind un stat situat pe continentul european, este încadrată


în acţiunile de implementare a politicii de mediu la nivel mondial, prin ratificarea
numeroaselor convenţii, declaraţii, acte legislative, şi la nivel regional prin
obligaţiunile luate privind procesul „Mediul înconjurător pentru Europa”192.
Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994 consfinţeşte dreptul omului
la un mediu înconjurător sănătos în art. 37. Alin. 4 al acestui articol specifică:
„Persoanele fizice si juridice răspund pentru daunele pricinuite sănătăţii si
avutului unei persoane, ca urmare a unor contravenţii ecologice.” Astfel, şi în
Moldova, unul dintre mijloacele de bază ale asigurării sănătăţii mediului este
dreptul penal.
Infracţiunile ecologice prevăzute de legislaţia penală a Republicii Moldova
pot fi împărţite în două categorii:
1. Infracţiunile, răspunderea penală pentru care este prevăzută în articolele
capitolului IX al Părţii speciale a Codului Penal al RM;
2. Infracţiunile ecologice, componenţele cărora sunt incluse în alte capitole ale
Părţii Speciale a Codului Penal al RM. La ele, în particular, se referă: art. 136
„Ecocidul” – cap. I „Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni
de război”; art. 215 „Răspândirea bolilor epidemice”, art. 221 „Distrugerea
sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie si cultură” – cap.

192
Spătaru T. Republica Moldova în contextul dezvoltării durabile. Aspecte sociologice. Iaşi: ed. Pane Europe,
2005, p. 340.
106
VIII „Infracţiuni contra sănătăţii publice si convieţuirii sociale”; art. 292
„Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea
sau neutralizarea substanţelor explozive ori a materialelor radioactive”, art.
296 „Încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor”, art. 298
“Încălcarea regulilor de exploatare a obiectivelor energetice”, art. 300
„Încălcarea regulilor la efectuare a exploatărilor miniere sau a lucrărilor de
construcţie miniere” – cap. XIII „Infracţiuni contra securităţii publice si a
ordinii publice”. Aceste componenţe, deşi şi sunt amplasate în alte capitole,
stabilesc răspunderea penală pentru fapte care sunt îmbinate cu cauzarea
daunei mediului. Relaţiile ecologice apar în cazul dat în calitate de obiect
juridic special adăugător.
Capitolul IX al Părţii Speciale al Codului Penal al Republicii Moldova
„Infracţiuni ecologice” prevede 13 componenţe de infracţiuni.
Profesorul moldovean A. Borodac afirmă că noua legislaţie penală cu privire
la infracţiunile ecologice are mai multe aspecte pozitive:
• În primul rând, introducerea unui capitol aparte privind răspunderea
penală pentru infracţiunile ecologice reprezintă una dintre noutăţile
Codului Penal din 2002. În Codul Penal din 1961 infracţiunile
ecologice erau tratate în diferite capitole, dar mai ales în capitolul
infracţiuni economice.
• Alt moment de noutate constă în schimbul de atitudine în ce priveşte
aprecierea socială şi juridică a infracţiunilor ecologice. Legislaţia
ecologică precedentă urma să pună capăt utilizării ilegale a resurselor
naturale, ignorându-se în schimb ocrotirea sănătăţii omului, bunăstării
ecologice a populaţiei în cazul soluţionării problemelor economice,
ştiinţifice, organizatorice etc. Mediul înconjurător era privit ca o „sursă”
de rezerve materiale, utilizate ilegal.
• Noua legislaţie penală a fost adusă în concordanţă cu ierarhia valorilor
sociale ale statelor democratice (persoana, societatea, statul) şi cu
107
pactele şi tratatele internaţionale unanim recunoscute. Noul Cod penal e
orientat spre recunoaşterea mediului înconjurător ca o bază biologică a
vieţii, sănătăţii şi activităţii omului. Au fost calificate un şir de
infracţiuni ecologice noi care vizează, în primul rând, securitatea
ecologică viaţa şi sănătatea omului şi tot ce este viu pe pământ. De
exemplu, încălcarea cerinţelor securităţii ecologice – art. 223 C. P.,
nerespectarea obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice – art. 226 C. P., încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului
– art. 228 C. P. etc.193
Tindem să mai menţionăm că a crescut şi numărul general al componenţelor
de infracţiune îmbinate cu pricinuirea daunelor mediului.
Legislaţia penală în vigoare nu dă definiţia noţiunii de infracţiuni
ecologice194. Considerăm însă că aceasta trebuie să se bazeze pe particularităţile
comportamentului social şi ecologic prejudiciabil cercetat în calitate de faptă
pedepsită penal. De aceea această noţiune se elaborează în dreptul penal al
Republicii Moldova reieşind din prevederile art. 14 C. P. („Noţiunea infracţiunii”)
şi ale cap. IX al Legii privind protecţia mediului înconjurător din 16 iunie 1993.
În opinia unor autorului moldovean A. Borodac, infracţiunea ecologică
constituie o faptă (acţiune sau inacţiune) ilicită, calificată de legea penală, comisă
cu vinovăţie, care atentează la relaţiile sociale ce asigură utilizarea raţională a
resurselor naturale, conservarea mediului înconjurător calitativ salubru pentru
populaţie, şi care asigură securitatea ecologică a fiinţei umane şi a altor vietăţi195.
Alţi specialişti din Republica Moldova – Cuşnir V., Carp S., Berliba V.,
Cojocaru R., Zosim A., Ursu V. – au propus o definiţie mai largă: infracţiunea
ecologică reprezintă o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de
legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală, care atentează
la mediul înconjurător şi componentele lui aparte, utilizarea raţională a resurselor

193
Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. Chişinău, 2004, p. 271.
194
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 385; Borodac A., op. cit., p. 274.
195
Borodac A., op. cit., p. 271.
108
naturale, care asigură activitatea vitală optimală a omului, precum şi la securitatea
ecologică a populaţiei şi teritoriilor, şi constă în utilizarea sau influenţarea
nemijlocită ilegală a obiectelor naturii, ceea ce condiţionează schimbări negative în
starea şi calitatea mediului înconjurător196.
O definiţie similară a fost elaborată şi de către specialiştii de la Universitatea
de Stat a Republicii Moldova Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I.,
Grosu V.: infracţiunile ecologice sunt acele fapte prejudiciabile, prevăzute de legea
penală, care aduc atingere relaţiilor sociale cu privire la folosirea raţională precum
şi asigurarea disciplinei ecologice şi a securităţii populaţiei, şi care constau în
folosirea nemijlocită, ilegală a obiectelor naturale (sau în influenţarea nemijlocită
asupra lor) ca valori sociale, fapte ce duc la schimbări negative a stării şi calităţii
mediului înconjurător197.
Analiza conţinutului noţiunii „infracţiunii ecologice” se bazează pe relevarea
unor astfel de trăsături, precum ecologitatea, ilegalitatea şi prejudiciabilitatea.
Ecologitatea, sau plasarea unei sau altei infracţiuni în categoria celor
ecologice, se fundamentează pe legităţile sociale şi naturale ale interacţiunii
societăţii şi omului cu natura; reflectă nivelul de dezvoltare al ştiinţei şi
tehnologiilor; depinde de nivelul concepţiilor ştiinţifice despre mecanismele
diferitor tipuri de activitate antropogenă; face posibil de a evidenţia caracterul
relativ independent al categoriei date de infracţiuni în structura generală a
criminalităţii. Trăsăturile distinctive ale infracţiunii ecologice sunt: exploatarea
obiectelor mediului înconjurător (componentelor, elementelor lui, resurselor
naturale) în calitate de fundament operaţional al activităţii sociale; orientarea spre o
astfel de utilizare a acestor obiecte, care este nemijlocit interzisă de către legea
penală; schimbarea negativă a stării, calităţii mediului sau a unor parametri ai lui;
încălcarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos.

196
Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V. Studiu selectiv în materie de drept penal.
Chişinău, 2004, p. 94.
197
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 385.
109
Ilegalitatea în calitate de expresie juridică a prejudiciabilităţii infracţiunilor
ecologice reprezintă un fenomen juridic complde exemplu Aceste infracţiuni într-o
măsură mai mare decât altele depind de concepţiile legiuitorului, de nivelul de
dezvoltare a culturii şi tehnicii juridice. Fundamentul lor juridic este instabil, iar
pericolul lor social nu întotdeauna este perceput la fel de către societate, organele
de stat şi juriştii profesionali.
Majoritatea dispoziţiilor ale normelor penale ale Codului Penal al Republicii
Moldova, care stabilesc răspunderea penală pentru infracţiunile ecologice sunt de
blanchetă. Legiuitorul, formulând componenţele de infracţiune, utilizează mai des
expresii laconice: „încălcarea cerinţelor securităţii ecologice”, „încălcarea
cerinţelor de protecţie a subsolului”, „încălcarea regimului de administrare si
protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat”, „încălcarea regulilor de
circulaţie a substanţelor, materialelor si deşeurilor radioactive, bacteriologice
sau toxice” etc. În afară de aceasta, în textul normelor juridico-penale sunt
întrebuinţate noţiuni şi termine, care au un caracter special, desemnând diferite
tipuri de activitate, obiecte etc. (securitate ecologică, zona situaţiei ecologice
excepţionale, avariile cu poluarea excesiva a mediului, poluare radioactivă,
chimică, bacteriologică, regnul animal, regnul vegetal resurselor piscicole,
emisia în atmosferă a poluanţilor). De aceea, pentru a înţelege corect textul
articolelor cap. IX al Părţii Speciale C. P. al RM este necesar de a lua în
consideraţie nu doar conţinutul articolelor Părţii Generale a Codului Penal, dar şi
legislaţia specială198, care conţine anumite interpretări ale termenilor şi formulează
reguli de ocrotire ale mediului, stabileşte procedura activităţilor, ce au semnificaţie
ecologică, adică, este necesar de a face trimitere, în primul rând, la legislaţia
ecologică şi de protecţie a mediului.

198
Legea Republicii Moldova privind protecţia mediului înconjurător din 16.06.1993; Legea Republicii Moldova cu
privire la regnul animal din 27.04.95; Legea Republicii Moldova cu privire la resursele naturale din 06.02.97;
Codul Apelor al Republicii Moldova din 22.06.93; Codul Silvic al Republicii Moldova din 21.06.96; Codul Funciar
al Republicii Moldova din 25.12.91; Codul Subsolului al Republicii Moldova din 15.06.93.
110
Legislaţia ecologică şi de protecţie a mediului a Republicii Moldova are o
structură mult mai complicată decât legislaţia penală. Ea nu se referă la ramurile
codificate, chiar şi în situaţia existenţei actelor normative de bază, precum Codul
Apelor, Codul Silvic, Codul Funciar, Codul Subsolului, dar constituie un masiv
enorm de acte legislative şi normative. În afară de aceasta, înseşi legislaţia
ecologică a Republicii Moldova trece printr-o perioadă tensionată de dezvoltare:
începând cu anul 1993 a fost adoptată o cantitate mare de legi noi, multe dintre
care nu au mai avut analogii anterior, şi un număr şi mai mare de acte
subnormative. Cu toate acestea nu se poate de afirmat, că legislaţia ecologică,
precum şi legislaţia funciară şi altele, deja s-au format definitiv. Multe probleme se
află încă în proces de soluţionare. Astfel, art. 224 C. P. al RM stabileşte
răspunderea penală pentru încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor,
materialelor si deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, însă datorită
lipsei unei legi, care ar prescrie aceste reguli, organele abilitate sunt nevoite să se
conducă doar de actele subnormative.
Gravitatea prejudiciilor aduse de infracţiunile ecologice decurge din mărimile
pagubelor pricinuite: vieţii şi sănătăţii populaţiei, pieirii în masă a animalelor, de
creşterea considerabilă a nivelului de radiaţie, de răspândirea epidemiilor,
epizootiilor, epifitiilor şi altor urmări grave199.
În pofida faptului, că legea penală a stabilit în calitatea de semn al infracţiunii
prejudiciabilitatea faptei şi, astfel, a exclus dintre semnele obligatorii ale ei
pericolul social al faptei, autorii Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R.,
Zosim A., Ursu V., Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V.200 din
Republica Moldova la descrierea infracţiunilor ecologice îl analizează în calitate de
trăsătură distinctivă a acestora.
În opinia specialiştilor Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A.,
Ursu V. pericolul social al infracţiunilor ecologice constă în nerespectarea

199
Borodac A., op. cit., p. 271.
200
Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 94; Brânză S., Ulianovschi X., Stati
V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 385.
111
intereselor ecologice ale societăţii în particular în încălcarea dreptului fiecăruia la
un mediu sănătos, în cauzarea daunei sănătăţii, naturii, în subminarea respectului
faţă de normele de protecţie a naturii, precum şi faţă de alte norme, în diminuarea
nivelului de securitate a populaţiei, disciplinei ecologice etc.201 Autorii Brânză S.,
Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V. afirmă, că pericolul analizat nu se
limitează doar la consecinţele concrete dăunătoare, la sumele daunelor ecologice şi
economice cauzate, ci se referă şi la dauna concretă adusă sănătăţii oamenilor202.
Componenţa infracţiunii ecologice (ca şi a oricărei alte infracţiuni) include
patru elemente obligatorii: obiectul, latura obiectivă, latura subiectivă, subiectul.
Obiectul generic al infracţiunilor ecologice, conform opiniei profesorului I.
Macari, îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea mediului, folosirea raţională
a resurselor naturale, păstrarea mediului natural pentru generaţiile prezente şi
viitoare, precum şi asigurarea securităţii ecologice a populaţiei203.
Această definiţie, în linii generale, este acceptată şi de către alţi specialişti
moldoveni Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V.:
obiectul generic al acestor infracţiuni îl constituie ansamblul de relaţii sociale ce
asigură protecţia mediului înconjurător şi utilizarea raţională a resurselor naturale
în calitate de bază a activităţii vitale şi securităţii existenţei omului204.
Profesorul A. Bordac chiar propune ca în calitate de obiect generic al
infracţiunilor ecologice – ordinea ecologică, prin care subînţelege ordinea de
utilizare a resurselor naturale, de conservare a mediului înconjurător calitativ
favorabil pentru om şi alte vietăţi şi ordinea de asigurare a securităţii ecologice a
populaţiei205.

201
Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 94.
202
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 385.
203
Macari I. Dreptul penal al republicii Moldova. Partea specială. Chişinău: CE USM. 2003, p. 214.
204
Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 94.
205
Borodac A., op. cit., p. 272.
112
Majoritatea definiţiilor includ în sfera relaţiilor apărate de dreptul penal
securitatea ecologică a populaţiei206, subliniind importanţa acestor relaţii pentru
dezvoltarea normală a umanităţii.
Obiectul juridic special al infracţiunilor ecologice îl constituie relaţiile sociale
cu privire la protejarea şi folosirea raţională a anumitor tipuri şi forme de resurse
naturale şi asigurarea securităţii ecologice a populaţiei207. De exemplu, obiectul
nemijlocit al îndeletnicirii ilegale cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale
apelor (art. 234 C. P. al RM) îl constituie relaţiile sociale cu privire la protecţia şi
folosirea raţională a peştilor şi altor vieţuitoare acvatice.
Există însă şi abordări mai largi ale obiectului juridic special al infracţiunilor
cercetate: obiectul nemijlocit al infracţiunilor ecologice îl constituie relaţiile
protejate de lege în sfera utilizării unor tipuri aparte ale resurselor naturale,
obiectelor naturii, asigurării ordinii de drept la executarea unor tipuri concrete de
influenţă asupra mediului înconjurător, precum şi a securităţii ecologice a
populaţiei şi a teritoriilor, în procesul exploatării obiectelor industriale şi altor
activităţi de producere208. Astfel, definiţia dată include nu numai securitatea
ecologică a populaţiei, dar şi a teritoriilor.
Profesorul A. Borodac deosebeşte şi obiectul nemijlocit suplimentar al acestor
infracţiuni, şi anume – relaţiile sociale care apără viaţa, sănătatea sau
proprietatea209. În acest context dorim să ne exprimăm dezacordul cu faptul că
profesorul moldovean Macari I. a inclus în sfera relaţiilor sociale care constituie
obiectul juridic special al infracţiunilor ecologice şi relaţiile cu privire la asigurarea
sănătăţii populaţiei210. Aceste relaţii sunt mult mai largi decât relaţiile vizând
asigurarea securităţii ecologice a populaţiei şi nu pot fi cercetate ca obiect
nemijlocit al acestor infracţiuni.

206
Macari I., op. cit., p. 214; Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 386; Cuşnir V.,
Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 94; Borodac A., op. cit., p. 272.
207
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 386.
208
Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 94.
209
Borodac A., op. cit., p. 272.
210
Macari I., op. cit., p. 214.
113
Obiectul material al acestor infracţiuni sunt considerate diferite componente
naturale ale mediului înconjurător neizolate şi neseparate de condiţiile naturale:
solul, subsolul, flora, fauna, apa, aerul211.
Obiectul material al infracţiunilor ecologice trebuie cercetat într-o legătură
strânsă cu obiectul lor. Cercetarea izolată a lui nu asigură relevarea acelei relaţii,
cărora li se provoacă prejudiciul, naşte erori şi dificultăţi în aprecierea juridică a
faptei.
Nu putem fi de acord în acest context cu afirmaţia autorilor Brânză S.,
Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V. din Republica Moldova, că,
deoarece aceste componente nu sunt desprinse de condiţiile naturale de existenţă a
lor prin activităţile de muncă anterioare ale omului, se află în stare de existenţă
naturală, sălbatică (de exemplu, copacii din păduri, animalele sau păsările sălbatice
în starea lor liberă şi naturală, peştii din bazinele acvatice naturale etc.), ele nu
constituie proprietate212. Art. 4 al Codului Subsolului, art. 6 al Codului Silvic, art. 3
al Legii Regnului Animal specifică că subsolul, pădurile şi, respectiv, regnul
animal se află în proprietate publică. Conform art. 1/1 al Codului Apelor, art. 3 al
Codului funciar şi art. 8 al Legii cu privire la resursele naturale obiectivele
acvatice, terenurile şi, respectiv, resursele naturale se pot afla atât în proprietate
publică, cât şi în proprietate privată. Astfel, în cazul infracţiunilor ecologice
proprietatea apare în calitate de obiect nemijlocit suplimentar.
Suntem de acord cu afirmaţia profesorului Borodac A., care consideră că în
cazul în care acestea sunt periclitate sau se aduc prejudicii vieţii, sănătăţii sau
proprietăţii persoanei, în calitate de obiecte materiale pot fi corpul persoanei şi
bunurile ei materiale care au fost nimicite sau deteriorate213.
Obiectul material reprezintă unul dintre cele mai importante semne ale acestor
infracţiuni, deoarece permite de a determina în sfera căror relaţii sociale este inclus
componentul mediului natural (care este esenţa lui social-economică) şi, în aşa

211
Borodac A., op. cit., p. 272.
212
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 386.
213
Borodac A., op. cit., p. 272.
114
mod, de a delimita aceste încălcări de drept de altele. Astfel, pescuirea în râu cu
încălcarea regulilor prestabilite constituie componenţa infracţiunii „Îndeletnicirea
ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor” (art. 234 C. P.), iar
aceleaşi acţiuni comise în iazul unei gospodării piscicole – sustragere a averii
proprietarului, deoarece în ultimul caz peştele nu constituie un component al
mediului aflat în starea sa naturală, ci un bun cu o valoare materială. Nu poate fi
cercetată în calitate de infracţiune ecologică poluarea aerului în încăperile de
producţie. În cazul dat fapta atentează nu la relaţiile de apărarea a mediului, ci la
relaţiile de asigurare a sănătăţii în procesul de muncă.
Autorii moldoveni Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu
V. includ în noţiunea obiectului material al infracţiunilor ecologice şi produsele
activităţii umane, ce au influenţă asupra stării mediului înconjurător şi elementelor
lui214. De exemplu, obiectul material al încălcării regulilor de circulaţie a
substanţelor, materialelor si deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice
(art. 224 C. P. al RM) îl constituie substanţele, materialele si deşeurile
radioactive, bacteriologice sau toxice.
Suntem de acord cu opinia specialiştilor Brânză S., Ulianovschi X., Stati V.,
Ţurcanu I., Grosu V., care consideră că obiecte materiale ale infracţiunilor
ecologice pot fi, de asemenea, şi elementele mediului natural, care, deşi au
acumulat în sine rezultatul unor anumite activităţi de muncă ale oamenilor, rămân
în mediul natural, sau care sunt introduse în mediul natural pentru a îndeplini
funcţiile de restabilire şi reproducere (de exemplu, creşterea artificială a puietului
de peşti şi eliberarea lui în râuri pentru a restabili echilibrul ecologic etc.)215.
Latura obiectivă a infracţiunii ecologice, de regulă, se exprimă în încălcarea prin
acţiune sau inacţiune a regulilor de utilizare raţională a resurselor naturale, de
protecţie a mediului, de asigurare a securităţii ecologice; cauzarea daunelor
intereselor ecologice ale personalităţii, societăţii sau statului ori crearea unui

214
Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V., op. cit., p. 95.
215
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 386.
115
pericol real de a produce astfel de daune; prezenţa legăturii cauzale între fapta
ecologic periculoasă şi dauna cauzată.
Majoritatea componenţelor infracţiunilor ecologice din Codul penal sunt
materiale şi cer provocarea anumitor urmări prejudiciabile: daune sănătăţii
populaţiei, pieirea în masă a animalelor, poluarea sau otrăvirea mediului,decesul
persoanei, nimicirea în proporţii mari a faunei, alte urmări grave etc.
Doar o singură componenţă de infracţiune prevăzută de alin 1 art. 224 C.P. al
RM „Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice” stabileşte răspunderea penală în cazul
creării pericolului de cauzare a unor daune esenţiale sănătăţii populaţiei. Profesorul
Borodac A., în acest context, critică poziţia acelor autori care raportează astfel de
componenţe la categoria celor formale216, şi, reieşind din faptul că ele se consumă
din momentul creării „primejdiei unor urmări prejudiciabile”, propune ca şi
componenţa încălcării regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi
deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice să fie apreciată ca materială217.
În acest context nu putem fi absolut de acord cu afirmaţia altui profesor
moldovean Macari I., care consideră că o parte din infracţiunile ecologice au o
componenţă formală şi se socot consumate din momentul săvârşirii faptelor
prejudiciabile interzise de legea penală218.
Referitor la formele de manifestare ale faptelor infracţionale contra mediului,
în practica judiciară sunt constatate cazuri evidente de încălcare ale legislaţiei
ecologice, acestea de cele mai multe ori fiind comise de un număr limitat de
persoane şi în cele mai dese cazuri spontan.219
După cum deja s-a menţionat, marea parte a dispoziţiilor normelor Codului
penal al Republicii Moldova ce stabilesc răspunderea pentru infracţiuni ecologice

216
Уголовное право Росси. Часть особенная. Под. Ред. Л. Л. Кругликова. Москва: БЕК, 1999, с. 517.
217
Borodac A., op. cit., p. 272-273.
218
Macari I., op. cit., p. 215.
219
Conferinţa ştiinţifico-practică republicană ”Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica
Moldova” (26.01.1999), p.187-188 / I.Trofimov, Crima contra mediului: aspecte privind manifestările acesteia în
perioada contemporană.
116
sunt de blanchetă. De aceea, pentru a dezvălui conţinutul laturii obiective ale lor,
este necesar de utilizat actele normative din domeniul respectiv: Legea Republicii
Moldova privind protecţia mediului înconjurător, Legea cu privirea la protecţia
plantelor etc.
Reieşind din faptul că consecinţele indicate în calitate de semne obligatorii ale
componenţelor de infracţiune prevăzute în cap. IX al Părţii Speciale a Codului
Penal al Republicii Moldova pot surveni şi din alte cauze decât activitatea umană,
autorul moldovean A. Borodac menţionează importanţa stabilirii legăturii cauzale
dintre încălcările corespunzătoare ale regulilor de protecţie a mediului înconjurător
şi urmările prejudiciabile survenite sau a situaţiei primejdioase create de aceste
încălcări220.
Latura obiectivă a unor infracţiuni ecologice, pe lângă semnele principale, mai are
şi semne secundare, cum ar fi, de exemplu, locul: art. 224 din C. P. al RM – zona
situaţiei ecologice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale; art. 231din C. P.
al RM – fondul silvic sau fondul ariilor naturale protejate de stat; art. 233 C. P. al
RM – locurile interzise; timpul: art. 233 din C. P. al RM – perioada interzisă;
modul sau metoda: art. 234 din C. P. al RM, - utilizarea substanţelor explozive şi
otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei etc., toate acestea, la
componenţele de infracţiune sus-indicate, sunt obligatorii221.
Subiecte ale infracţiunii ecologice în corespundere cu legislaţia penală în
vigoare a Republicii Moldova pot fi atât persoanele fizice, cât şi persoanele
juridice. Faptul că persoanele juridice pot fi subiect al infracţiunii constituie o
inovaţiei pentru dreptul penal al Republicii Moldova.
Legislaţia penală în vigoare prescrie, că persoana fizică poate fi subiect al
infracţiunilor ecologice doar dacă este responsabilă şi a atins vârsta de 16 ani.
Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător poate purta
răspundere penală pentru oricare din infracţiunile ecologice, prevăzute la art. 223-

220
Borodac A., op. cit., p. 273.
221
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 387.
117
235 din C. P. al RM. Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară
activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru
infracţiunea ecologică săvârşită.
Într-un şir de componenţe sunt indicate semnele subiectului special. De cele
mai dese ori este vorba despre persoanele în obligaţiile cărora în conformitate cu
actele normative şi subnormative intră ori efectuarea anumitor activităţi de
organizare a lucrărilor, de control, de luare a măsurilor de securitate etc., ori este
reglementată toată activitatea lor (art.223, 224, 225, 226 C.P.).
Latura subiectivă a infracţiunilor ecologice se poate caracteriza prin ambele
forme ale vinovăţiei atât intenţia, cât şi imprudenţa.
Astfel, tăierea ilegală a arborilor si arbuştilor din fondul silvic sau din
fondul ariilor naturale protejate de stat (art. 231 C. P.) se comite intenţionat, iar
distrugerea sau deteriorarea in proporţii mari a masivelor forestiere in urma
folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit – din imprudenţă.
Unele infracţiuni pot avea două forme de vinovăţie. De exemplu, alin. 3 art.
224 C. P. (Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi
deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice), art. 225 C. P.(Tăinuirea de date
sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea mediului.) etc.222
Motivele şi scopurile infracţiunilor ecologice intenţionate pot fi diverse şi,
de regulă, nu se indică în calitate de elemente obligatorii ale componenţei, dar se
iau în consideraţie în calitate de circumstanţe atenuante sau agravante la aplicarea
pedepsei. Însă dacă persoana are scopul de a aduce daune oamenilor prin
intermediul influenţei asupra mediului, atunci faptele ei urmează a fi calificate
după caz ca infracţiuni contra umanităţii (art. 136 „Ecocidul”) sau contra vieţii şi
sănătăţii (cap. II al Părţii Speciale a C. P. al RM).
În literatura de specialitate a Republicii Moldova nu se expune o părere unică
cu privire la sistematizarea infracţiunilor ecologice prevăzute în cap. IX al Părţii
Speciale a Codului penal al Republicii Moldova.

222
Borodac A., op. cit., p. 273.
118
Profesorii Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V. consideră
că în funcţie de obiectul juridic special, infracţiunile ecologice se divizează în două
grupe: infracţiuni ecologice cu caracter general (art. 223-226 C. P. al RM) şi
infracţiuni ecologice cu caracter special (art. 227-235 C. P. al RM)223.
Alţii grupează aceste infracţiuni în trei grupe:
1. infracţiuni care constau în încălcarea regulilor de petrecere a activităţilor
ecologice importante, obiect nemijlocit al cărora este însăşi ordinea de
activitate: art.223, 224, 225, 226 C. P.;
2. infracţiuni care atentează la anumite elemente aparte ale mediului
înconjurător (apa, atmosfera, solul, pădurile etc.): art.227, 228,229, 230,
231, 232, 235 C. P.;
3. infracţiuni care atentează la obiectele florei şi faunei - ca părţi componente
ale mediului înconjurător, condiţie a diversităţii biologice şi a păstrării
biosferei Pământului: art.233, 234 C. P.224
Profesorul Macari I., reieşind din obiectul nemijlocit al infracţiunilor
ecologice, consideră că ele pot fi structurate în următoarele categorii:
1. Infracţiuni contra securităţii naturii: art. 223- 230 C. P. al RM.
2. infracţiuni contra faunei şi florei: art. 231-235 C. P. al RM225.
Cea mai voluminoasă clasificare şi cea mai reuşită, în opinia noastră, a fost
propusă de către profesorul A. Borodac, care a sistematizat infracţiunile ecologice
în cinci grupe:
2. Infracţiunile ecologice cu caracter general: art. 223-226, art. 235 C. P.
al RM;
3. Infracţiunile ecologice în domeniul protecţiei şi utilizării raţionale a
solului şi subsolului: art. 227, 228 C. P. al RM;

223
Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., op. cit., p. 387-388.
224
Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V. Studiu selectiv în materie de drept penal.
Chişinău, 2004, 192 p. 96-97.
225
Macari I., op. cit., p. 215-216.
119
4. Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei apelor şi aerului: art. 229,
230 C. P. al RM;
5. Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei florei: art. 231, 232 C. P.
al RM;
6. Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei faunei: art. 233, 234 C. P.
al RM226.
Cercetarea surselor de specialitate cu privire la practica judiciară pe
infracţiunile ecologice227 ne demonstrează cu certitudine că infracţiunile din
categoria dat au un caracter latent pronunţat. Există cazuri de condamnare a
infractorilor doar pentru două infracţiuni: încălcarea regulilor de circulaţie a
substanţelor, materialelor si deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice
(art. 224 C. P. al RM) şi tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere (art. 231 C. P. al
RM). Considerăm că această situaţie se datorează şi formulării nereuşite a unor
componenţe de infracţiuni. Astfel de exemplu, vânatul ilegal şi tăierea ilegală a
vegetaţiei forestiere constituie infracţiuni dacă au provocat daune în proporţii mari,
care în prezent reieşind din textul art. 126 C. P. al RM alcătuiesc o sumă de 10 mii
de lei. Majoritatea cazurilor de încălcare a legislaţiei ecologice în modalităţile
numite provoacă daune în proporţii mai mici şi, respectiv, se pedepseşte conform
Codului cu privire la contravenţiile administrative al RM. În acest sens suntem de
acord cu opinia autorului moldovean A. Rotaru, care consideră că legislaţia
prezentă şi politica sunt departe de a garanta scopurile dezvoltării durabile a
biodiversităţii228. Criminalitatea ecologică se extinde tot în mai multe ţări,
permanent cresc preţurile la animalele sălbatice la pieţele negre ceea ce necesită
atât reacţii adecvate ale comunităţii internaţionale229, cât şi adaptarea
corespunzătoare a legislaţiei penale naţionale a Republicii Moldova. Astfel,

226
Borodac A., op. cit., p. 274.
227
Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C., Holban V., Popovici T., Ulianovschi Gh., Ulianovschi X., Ursu N.
Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău: Cartier, 2005, p. 331-354.
228
A. Rotaru. Premise pentru armonizarea legislaţiei în domeniul biodiversităţii. // Materialele Conferinţei
ştiinţifico-practice cu participarea absolvenţilor programelor academice ai Agenţiei de informare a Statelor unite ale
Americii „Starea actuală şi tendinţele evoluării politicii ecologice în Republica Moldova”.
229
Vezi anexele 1, 2, 3.
120
propunem reformularea textului articolelor Codului Penal al Republicii Moldova:
231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere”, 233 „Vânatul ilegal”, 234
„Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor”, şi
anume:
• De introdus în art. 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere” alin. 1 cu
următorul conţinut: „Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul
silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat – se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la
1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate.”
• De introdus în art. 233 „Vânatul ilegal” alin. 1 cu următorul conţinut:
„Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în
locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie
cu folosirea situaţiei de serviciu – se pedepseşte cu amendă în mărime
de la 100 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. ”
• De introdus în art. 234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu
alte exploatări ale apelor” alin. 1 cu următorul conţinut: „Îndeletnicirea
ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea
substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în
masă a faunei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 100 la 400
unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de
la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
de a exercita o anumită activitate.”
121
Analiza literaturii ştiinţifice privind abordarea cadrului juridic al incriminării
infracţiunilor ecologice în Republica Moldova arată că în această ţară se întreprind
măsuri concrete privind elaborarea şi realizarea propriei strategii de combatere a
acestui tip de criminalitate. În acest context susţinem ideile autoarei Spataru T.,
care consideră: în activitatea de drept a Republicii Moldova se necesită
implementarea în legislaţia ecologică naţională a normelor dreptului internaţional
în domeniul dezvoltării durabile, dreptului omului şi a ţine cont de realizările
internaţionale în acest compartiment; în condiţiile globalizării societăţii moderne se
face relevantă problema responsabilităţii juridice a corporaţiilor transnaţionale şi
internaţionale, fapt care nu este deloc reflectat în legislaţia ecologică naţională230.

Secţiunea IV: Forme speciale de manifestare a criminalităţii ce încalcă


dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos

Terorismul ecologic. Noţiunea de “terorism” este din punct de vedere


etimologic un derivat de la “teroare” cuvânt de origine latină. Încă înainte de
romani, în mitologia greacă, teroarea (Phobos) şi frica (Deimos) erau numele
date celor doi cai, care trăgeau carul de luptă al lui Ares, zeul războiului231.
Simbolistica acestor cuvinte este semnificativă. Războiul, lupta, conflictul
presupun recurgerea la folosirea forţei, a mijloacelor violente, distructive.
Resorturile psihologice ale acestui proces sunt: frica (teama) şi teroarea.
Întrucât s-a constatat o reală dificultate în procesul de definire a fenomenului
de terorism s-a procedat la identificarea caracteristicilor acestuia. Considerăm că
aceste caracteristici ar putea fi următoarele:
a) presupune violenţa şi ameninţarea cu violenţa. Terorismul nu poate fi
conceput în afara violenţei şi a ameninţării cu violenţa. În literatura de specialitate
s-a pus problema dacă pot fi incluse în sfera definiţie ce se doreşte a fi obţinută şi

230
Spătaru T., op. cit., p. 337.
231
Apud Brian McConnell, The history of assasination, Aurora publishers, Nashville, 1970, p. 25.
122
actele care nu presupun o violenţă concretă, ca întreruperea comunicaţiilor prin
mijloace electronice sau plasarea pe o anumită piaţă a unor cantităţi mari de valută
falsă. Conform opiniei autorului A.G. Ezeldin232, acestea sunt exemple de violenţă
latentă care pot determina intimidarea şi, deci, trebuie considerate ca fiind acte de
terorism. S-a formulat, însă, şi opinia opusă de către profesorii Gh. Nistoreanu şi
C. Păun233, în care includerea actelor de acest tip în sfera fenomenului terorist nu
este cea mai bună soluţie, întrucât ele nu au aptitudinea de a produce teroare.
În consecinţă, cea mai importantă caracteristică a terorismului este folosirea
premeditată a ameninţării cu violenţa.
b) Caracterul sistematic şi persistent al folosirii violenţei este a doua
trăsătură caracteristică a actelor de terorism. Aşa cum s-a mai arătat, terorismul nu
poate determina apariţia unei stări de teamă decât printr-o campanie de utilizare
sistematică a violenţei. Actele individuale şi izolate nu creează starea de intimidare
colectivă decât dacă sunt legate de alte activităţi teroriste.
c) O altă caracteristică importantă este dată de existenţa obiectivelor politice.
Autorii actelor de acest gen nu urmăresc realizarea unor câştiguri materiale, ci
atingerea unor scopuri politice, determinând un guvern sau un grup politic aflat la
putere să se conformeze intereselor teroriste. Astfel, terorismul este un tip de
criminalitate orientată politic care utilizează violenţa sistematică şi ameninţarea cu
violenţa în scopul promovării schimbării sociale sau politice.
d) O altă caracteristică a terorismului este aceea că adepţii săi sunt
necombatanţi după accepţiunea clasică a legilor războiului. Acesta este elementul
care face distincţia între actele teroriste şi conflictele de mică intensitate şi de alte
forme de ducere a războiului neconvenţional.
e) Analiştii terorismului contemporan mai înscriu între caracteristicile
funcţionale ale acestuia faptul că se practică cel mai adesea în grup. Sunt foarte

232
A.G. Ezeldin, Terrorism and Political Violence: An Egyptian Perspective, Ofice of Criminal Justice, The
University of Ilinois at Chicago, Chicago, 1987, p. 35.
233
Gh. Nistoreanu, C. Păun, Criminologie, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000, p. 268-269.
123
rare cazurile importante de terorism realizate de indivizi izolaţi, neafiliaţi la nici un
grup, organizaţie sau confrerie.
f) Tot între caracteristicile organizaţionale ale terorismului se înscrie şi
faptul că acestea, în general, sunt constituite pe criterii subnaţionale, în vederea
atingerii unor scopuri subnaţionale, motiv pentru care loialitatea faţă de stat şi de
naţiune este practic inexistentă la nivelul acesta de organizare.
g) O altã caracteristicã a terorismului o constituie, fără îndoialã,
clandestinitatea. Datorită naturii violente şi criminale a terorismului, partizanii
acestuia trebuie să acţioneze acoperit pentru a evita identificarea lor de către forţele
de ordine.
Cu părere de rău, nici efortul de identificare a unor caracteristici ale
fenomenului terorist nu a condus la conturarea unei definiţii general acceptate
a acestuia, datorită că nici una dintre caracteristici nu este prezentă în egală
măsură în fiecare caz în parte. Din această cauză nu există un consens în ceea
ce priveşte câte şi care dintre caracteristici sunt obligatorii pentru a putea
califica un fenomen sau o acţiune ca fiind teroristă.
Autorii G. Arădăvoaice, D. Iliescu, Dan Niţă apreciază însă, că terorismul, în
general, este perceput ca o impunere prin forţă234. Acest concept general acoperă
toate formele de utilizare a terorii în scopul de a impune. În mod deosebit,
terorismul politic înseamnă practicarea politicii prin intermediul violenţei.
Terorismul presupune, aşadar, utilizarea sistematică a violenţei ilegale în scopuri
politice, împotriva ordinii de stat existente, de către complotişti anonimi,
organizaţi.
Ca violenţa să fie recunoscută violenţă politică, ea trebuie să fie: a) ilegală;
b) sistematică; c) să fie exercitată de anonimi (deci nu include revoluţiile sau
loviturile de stat; d) să fie îndreptată împotriva ordinii de stat; e) să aibă o
motivaţie politică.

234
G. Arădăvoaice, D. Iliescu, Dan Niţă, Terorism. Antiterorism. Contraterorism, Editura Antet, Bcureşti, 1997, p.
57.
124
Nu pot fi asimilate terorismului mişcările de eliberare naţională, luptele
pentru independenţă şi integritate teritorială, sau cele împotriva ocupantului străin.
Aceste forme de luptă sunt recunoscute şi legitimate de Carta O.N.U.
În legislaţia internă prevenirea şi combaterea faptelor de terorism sunt
asigurate prin intermediul O.U.G. României nr. 141/2001 pentru sancţionarea unor
acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii publice, aprobată şi
modificată prin Legea României nr. 472/2002. Acest act normativ stabileşte în
chiar primul său alineat: constituie acte de terorism: a) infracţiunile de omor
prevăzute în art. 174-176 din Codul penal Român, vătămare corporală şi vătămare
corporala gravă prevăzute în art. 181 şi art. 182 din Codul penal Român, precum şi
lipsire de libertate în mod ilegal prevăzuta in art. 189 din Codul penal Român; b)
infracţiunile prevăzute în art. 106-109 din Ordonanţa Guvernului României nr.
29/1997 privind Codul aerian, republicată; c) infracţiunile de distrugere prevăzute
în art. 217 şi art. 218 din Codul penal Român; d) infracţiunile de nerespectare a
regimului armelor şi muniţiilor, nerespectare a regimului materialelor nucleare şi a
altor materii radioactive, precum şi nerespectare a regimului materiilor explozive,
prevăzute în art. 279, art. 2791 şi art. 280 din Codul penal Român, atunci când sunt
săvârşite în scopul tulburării grave a ordinii publice prin intimidare, prin teroare
sau prin crearea unei stări de panică.
În cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (1) maximul pedepsei prevăzute de
lege se majorează cu 5 ani, fără a se putea depăşi maximul general.
Tentativa se pedepseşte.
Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori
instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor
prevăzute la alin. (1).
Uneori, pentru a putea să-şi atingă scopurile de natură politică cei
implicaţi în comiterea faptelor de terorism folosesc mijloace care pot afecta

125
calitatea factorilor de mediu şi, implicit, dreptul fundamental al omului la un
mediu sănătos235.
O astfel de faptă este incriminată în art. 2 din O.U.G. României nr. 141/2001
care stabileşte: constituie acte de terorism şi se pedepsesc cu închisoare de la 5 la
20 de ani şi interzicerea unor drepturi:
a) introducerea sau răspândirea în atmosfera, pe sol, în subsol sau în
apă de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de
natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori
mediul înconjurător;
b) ameninţările cu bombe sau cu alte materii explozive, dacă acestea
au ca scop tulburarea gravă a ordinii publice prin intimidare, prin
teroare sau prin crearea unei stări de panică.
O altă formă de terorism ecologic este incriminată în art. 4 în care se
precizează că ameninţarea unei persoane sau a unei colectivităţi, prin orice
mijloace, cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale,
microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a
animalelor ori mediul înconjurător, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 1 an la 5 ani.
O formă de manifestare a terorismului ecologic şi mai specializată constă în
terorismul nuclear definit de art. 461 din Legea României nr. 111/1996236 privind
desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare: Următoarele fapte constituie acte
de terorism în domeniul nuclear şi se pedepsesc după cum urmează: a) răspândirea
sau introducerea în atmosferă, apă, pe sol ori în subsol a unor materiale
radioactive, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori
mediul, cu închisoare de la 5 la 20 de ani; b) ameninţările cu explozii nucleare sau
accident nuclear, dacă acestea au ca scop tulburarea gravă a ordinii publice prin
intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică, cu închisoare de la 5

235
I.Bodunescu Flagelul terorismului internaţional, Editura Militară, Bucureşti, 1978,p.46
236
În forma modificată de Legea nr. 193/2002 pentru modificarea şi completarea Legii 111/1996.
126
la 20 de ani; c) utilizarea materialelor radioactive, a instalaţiilor nucleare sau a
dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante în scopul tulburării grave a ordinii
publice prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică, cu
închisoare de la 5 la 20 de ani; d) distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuinţare a unei instalaţii nucleare ori radiologice ce conţine materiale
radioactive, aparţinând făptuitorului sau altuia, ori împiedicarea luării măsurilor de
conservare sau de securitate nucleară a unei astfel de instalaţii nucleare ori
radiologice, atunci când sunt săvârşite în scopul tulburării grave a ordinii publice
prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică, cu închisoare de
la 3 la 15 ani; e) dacă fapta prevăzută la lit. d) se săvârşeşte prin incendiere,
explozie sau alt asemenea mijloc şi rezulta un pericol public, pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 20 de ani.
Tentativa se pedepseşte.
Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea materialelor ori
instalaţiilor nucleare sau radiologice, precum şi luarea de măsuri în vederea
comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1).
Iată deci infracţionalitatea care aduce atingere factorilor de mediu şi,
implicit, dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, este un segment
care poate cunoaşte manifestări de gravitate maximă atingând unul dintre cele mai
combătute fenomene ale contemporaneităţii – terorismul comis prin intermediul
afectării factorilor de mediu, indiferent fiind numărul persoanelor afectate de
aceste fapte.
Criminalitatea organizată şi infracţiunile care aduc atingere
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos. Există situaţii în care
infracţiunile care aduc atingere dreptului fundamental al omului la un mediu
sănătos sunt comise în legătură cu comportamente ce se circumscriu
fenomenului de criminalitate organizată, chiar dacă, este adevărat, în
cvasitotalitatea cazurilor aceste infracţiuni sunt infracţiuni mijloc şi nu
infracţiuni scop.
127
Fenomenul de criminalitate organizată a primit o reglementare legală
expresă relativ de curând prin intermediul Legii României nr. 39/2003 privind
prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate237. Legea face necesare
precizări pentru clasificarea corectă a unui comportament în cadrul
fenomenului de criminalitate organizată: defineşte grupul infracţional
organizat, conceptul de infracţiune gravă care poate intra în obiectivul de
activitate a grupului, precum şi pe cel de infracţiuni cu caracter transnaţional.
Unul dintre punctele de intersecţie dintre infracţiunile care aduct
atingere dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos a fost identificat
în literatura de specialitate poluarea mediului social prin intermediul
drogurilor. V. Zdrenghea consideră că drogul este în curs de a deveni una
dintre formele cele mai insidioase forme de poluare care ameninţă lumea şi,
deşi despre drog se vorbeşte rar în termeni ecologici, dezvoltarea sa ca
fenomen reprezintă o ameninţare gravă asupra mediului238.
Raţionamentul are ca bază de pornire aprecierea în baza căreia măsurile
legislative luate pentru protecţia omului, deci şi a sănătăţii publice, constituie
elemente componente ale legislaţiei de mediu, iar relaţiile sociale astfel
formate se includ în sfera obiectului de reglementare al dreptului mediului.239
În aceste condiţii, infracţiunile contra sănătăţii publice prevăzute de Codul
penal, aşa cum sunt ele analizate în cursurile de specialitate ale profesorilor V.
Dobrinoiu şi N. Conea,240 vor putea fi considerate ca fiind îndreptate şi
împotriva protejării biodiversităţii şi, prin alterarea mediului de viaţă al
populaţiei pe care o produc, infracţiuni care aduc atingere dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos.

237
Publicată în M.O. nr. 50/2003.
238
V. Zdrenghea, Dreptul mediului şi al dezvoltării durabile, vol. I, Ed. Le Mot, Bucureşti, 1997, p. 126.
239
Ernest Lupan, Raporturile juridice de protecţia mediului de viaţă al populaţiei, în R.D. nr. 12/1997, p. 7.
240
V. Dobrinoiu, N. Conea, Drept penal, partea specială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, vol. II, p. 480-498.
128
Ideea nu este lipsită de interes, fiind un lucru cert că drogul şi fenomenele pe
care le generează sunt factori de deteriorare a sănătăţii publice şi, implicit, a
mediului de viaţă.
De altfel, importanţa combaterii activităţilor ilicite care au ca obiect
drogurile este subliniată şi de legiuitorul român care, ţinând cont că art. 312
C.P. care incrimina traficul de stupefiante nu mai răspundea de mult cerinţelor
impuse de situaţia creată în acest domeniu după 1989, a abrogat dispoziţiile
cuprinse în acesta care privesc drogurile şi a creat o nouă reglementare, aceea
a Legii României nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri241. În cadrul acesteia un capitol întreg, al doilea, cuprinde
dispoziţii penale prin care sunt incriminate fapte ce au ca obiect material
drogurile.
Între comportamentele interzise se numără: cultivarea, producerea,
fabricarea, experimentarea, şi alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc,
fără drept; introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori expertul de
droguri de risc, fără drept; cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,
extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru
consum propriu, fără drept; punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu a unui
local, a unei locuinţe sau oricărui alt loc amenajat în care are acces publicul, ori
tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri; prescrierea de droguri de mare risc
cu intenţie de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere
medical; eliberarea sau obţinerea cu intenţie de droguri de mare risc, pe baza unei
reţete medicale prescrise în fără a fi necesar; administrarea de droguri de mare risc
unei persoane, în afara condiţiilor legale; furnizarea în vederea consumului, de
inhalanţi chimici toxici unui minor; producerea, fabricarea importul, exportul,
oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea,
cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente sau materiale, în scopul

241
Publicată în M.O. nr. 36/ 2000.
129
utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc;
apologia consumului ilicit de droguri, dacă a fost urmată de executare.
Toate aceste comportamente aduc atingere şi dreptului fundamental al
omului la un mediu sănătos, în primul rând, întrucât pacea socială şi buna
convieţuire sunt afectate, pe fondul intoxicaţiei cu droguri fiind comise foarte
multe infracţiuni grave, unele dintre ele de o violenţă şi inutilitate ieşite din comun.
În al doilea rând, calitatea factorilor de mediu este afectată prin însuşi procesul de
fabricaţie a drogurilor, în lume existând zone în care efectele acestuia sunt foarte
importante: de exemplu, defrişarea în proporţie importantă a pădurilor din zona
Amazonului. Iată deci, o altă faţetă a drogului care afectează şi ea respectarea
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos.
Infracţiunile de mediu care se circumscriu fenomenului de criminalitate
organizată pot îmbrăca şi o altă formă de manifestare, la fel de gravă, aceea a
criminalităţii transnaţionale. Aşa cum s-a mai subliniat, elementele de mediu
nu recunosc frontierele convenţionale stabilite de către om, drept pentru care şi
efectele negative care sunt induse asupra acestora se manifestă şi
transfrontalier.
Va fi vorba despre infracţiuni care se vor afla în una dintre situaţiile
enumerate de art. 2 lit. „c” din Legea României nr. 39/2003 privind prevenirea
şi combaterea criminalităţii organizate: 1. este săvârşită atât pe teritoriul unui
stat, cât şi în afara teritoriului acestuia; 2. este săvârşită pe teritoriul unui stat,
dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în
parte, pe teritoriul altui stat; 3; este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup
infracţional organizat care desfăşoară activităţi infracţionale în două sau mai
multe state; 4. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se
produce pe teritoriul altul stat.
De altfel, semnalându-se deja riscul ca infracţiunile de mediu să îmbrace
forma transfrontalieră această problemă a intrat în atenţia organismelor
internaţionale, fiind în centrul atenţiei Convenţiei privind evaluarea impactului
130
asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie
1991242 şi ratificată de România prin Legea României nr. 22/2001.
În preambulul acestui instrument juridic se menţionează că părţile
contractante, conştiente de interdependenţa dintre activităţile economice şi
consecinţele acestora asupra mediului, afirmând necesitatea de a asigura o
dezvoltare raţională şi durabilă din punct de vedere ecologic, hotărâte să intensifice
cooperarea internaţională în domeniul evaluării impactului asupra mediului,
îndeosebi în context transfrontalier, conştiente de necesitatea şi de importanţa
elaborării de politici cu caracter anticipativ şi prevenirii, atenuării şi monitorizării
oricărui impact negativ important asupra mediului în general şi, în special, în
context transfrontalier, reamintind prevederile pertinente ale Cartei Naţiunilor
Unite243, ale Declaraţiei Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului de la
Stockholm, ale Actului final al Conferinţei pentru Securitate si Cooperare an
Europa şi ale documentelor finale ale reuniunilor de la Madrid şi Viena ale
reprezentanţilor statelor participante la Conferinţa pentru Securitate si Cooperare
an Europa, constatând cu satisfacţie măsurile pe care statele sunt pe cale să le
adopte pentru ca evaluarea impactului asupra mediului să fie practicată în aplicarea
legilor şi a reglementărilor lor administrative, precum şi a politicii lor naţionale,
conştiente de necesitatea de a lua în considerare, în mod expres, factorii de mediu
la începutul procesului decizional, recurgând la evaluarea impactului asupra
mediului la toate nivelurile administrative oportune, ca instrument necesar în
vederea îmbunătăţirii calităţii informaţiilor furnizate factorilor de decizie şi
permiţând acestora să ia decizii raţionale din punct de vedere al mediului,
concentrate pe limitarea pe cât posibil a impactului negativ semnificativ al
activităţilor, îndeosebi în context transfrontalier, atente la eforturile organizaţiilor
internaţionale de a promova practica evaluării impactului asupra mediului atât la
nivel naţional, cât şi internaţional şi ţinând seama de activităţile desfăşurate în

242
Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25
februarie 1991242 şi ratificată de România prin Legea României nr. 22/2001
243
Carta Naţiunilor Unite
131
acest sens sub auspiciile Comisiei Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa,
îndeosebi de rezultatele Seminarului privind evaluarea impactului asupra mediului
(septembrie 1987, Varşovia - Polonia), şi luând act de Obiectivele şi principiile
privind evaluarea impactului asupra mediului, adoptate de Consiliul de conducere
al Programului Naţiunilor Unite pentru mediu şi de Declaraţia ministerială privind
dezvoltarea durabilă (mai 1990, Bergen – Norvegia creează instrumente de luptă
împotriva acestei forme foarte grave de manifestare a infracţiunilor din domeniul
mediului.
Infracţiuni care aduc atingere dreptului la viaţă al generaţiilor
viitoare. Autorul român M. Duţu consideră că criza ecologică generală,
revoluţia viului (în frunte cu decriptarea genomului uman, apariţia clonării
reproductive şi terapeutice şi generalizarea biotehnologiilor) ca şi
mondializarea economico-socială sunt fenomene ce marchează profund şi
determinant condiţia umană în secolul al XXI-lea244.
Omul se vede supus unui dublu impact de sorginte biologică, unul
exterior, care îi reevaluează statutul de specie între specii din perspectiva
ecologică, inter-relaţională, şi altul interior, la nivelul genomului, care
revoluţionează statutul său genetic. Întrebărilor tradiţionale: „cine suntem
noi?” şi „de unde venim?” şi se adaugă în acest fel o alta, la fel de importantă:
„încotro ne îndreptăm?”.
Din acest punct de vedere se poate ajunge la încălcări flagrante ale
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, mai ales sub aspectul
asigurării respectării biodiversităţii şi al celui al dreptului la viaţă al
generaţiilor viitoare în condiţiile în care se poate ajunge la clonarea indivizilor.
În prezent se practică o discriminare la angajare pentru cei care suferă de
maladii decelabile clinic: Alzheimer, epilepsie245. În viitor aceste maladii ar
putea fi evitate prin selecţionarea încă din viaţa intrauterină a celor care le

244
M. Duţu, Tratat 2003, op. cit., vol.I, p. 19.
245
Vladimir Beliş, Marius Gangal, Cadrul juridic şi deontologic al practicii medicale, Editura Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti 2002, p. 199.
132
prezintă. Pe de altă parte Declaraţia pentru Genomul Uman adoptată în cadrul
Asociaţiei Medicale Mondiale la Marabella în Spania 1992 atrage atenţia
asupra posibilităţii fundamentării unor discriminări viitoare pe baza cunoaşterii
hărţii genetice, mai ales în domenii ca cel al asigurărilor, şi recomandă
instituirea unor măsuri de protecţie împotriva acestora care ar putea să constea
în crearea unei tehnologii unitare şi acceptată unanim, ieftină şi uşor
accesibilă, abilitatea de a refuza consultul genetic, precum şi confidenţialitatea
absolută asupra rezultatelor consultului.
În România acest domeniu a scăpat deocamdată reglementării legale.
Această realitate se datorează fără îndoială împrejurării că tehnologia medicală
nu este îndeajuns de dezvoltată în ţara noastră astfel încât practicile de
manipulare genetică la om să fie în mod real posibile. Pe de altă parte, în
condiţiile actuale, este oricând posibil importul de infracţionalitate, acest
domeniu nefiind nici el sustras acestei posibilităţi.
În perspectiva adoptării unui nou cod penal se preconizează ca şi
infracţiunile care afectează dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos
prin periclitarea diversităţii biologice să figureze printre incriminările din
partea specială.
Astfel, în chiar primul titlu al părţii speciale se propune inserarea unui
capitol al IV-lea cu titlul: „Crime şi delicte privind manipularea genetică” în
cuprinsul căruia sunt incriminate următoarele fapte: alterarea genotipului uman, cu
intenţie, în orice mod; utilizarea periculoasă a ingineriei genetice, constând în
utilizarea ingineriei genetice pentru a produce arme biologice sau alte arme de
exterminare în masă; crearea ilegală de embrioni umani şi clonarea – care constă în
crearea de embrioni umani în alte scopuri decât procreaţia sau în crearea, prin
clonare, a unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane, vii sau moarte.
Tentativa la aceste infracţiuni se va pedepsi, iar răspunderea penală va
putea fi angajată şi în legătură cu o persoană juridică, posibilitate inexistentă
în prezent.
133
Iată, deci, a fost observat puternicul impact negativ pe care tehnicile de
manipulare genetică îl pot produce asupra dezvoltării societăţii umane în
viitor, în aşa fel încât răspunsul la întrebarea: „încotro ne îndreptăm?” nu mai
este foarte uşor de dat. În aceste condiţii, incriminarea faptelor care se
circumscriu acestui fenomen punând în pericol asigurarea pe viitor a
biodiversităţii speciei a intrat în atenţia legiuitorului în scopul garantării prin
intermediul mijloacelor penale specifice a respectării normelor de bioetică
stabilite în domeniu care au devenit norme de biodrept.

Secţiunea a V-a: Perspective de reglementare în domeniul ocrotirii


dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de drept
penal

Aşa cum s-a mai arătat, prin modificarea Constituţiei României


intervenită în anul 2003, în acest act normativ a cunoscut consacrarea expresă
un drept fundamental care primise deja anterior recunoaştere pe plan
internaţional şi chiar naţional, atât la nivel legislativ246, cât şi la nivel
doctrinar247: dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos.
În aceste condiţii, pentru că aşa cum se întâmplă în general garantarea
respectării drepturilor fundamentale ale omului se bazează şi pe instrumentele
specifice dreptului penal, în perspectiva edictării unui nou cod penal, în
conţinutul proiectului de reglementare au fost incluse şi incriminări care au ca
scop prevenirea şi reprimarea comportamentelor care ar fi de natură să aducă
atingere acestui drept fundamental.
Chiar dacă nu fac referiri exprese la denumirea acestui nou drept
fundamental, autorii noului cod penal propun includerea în Titlul al VIII-
lea,Cap.V, al părţii speciale, titlu intitulat: „Crime şi delicte de pericol public”,

246
În art. 134 alin. 2 lit. e) şi f) din Constituţie, precum şi în art. 5 din Legea protecţiei mediului nr.
137/1995.
247
M. Duţu, Dreptul mediului, Tratat, abordare integrată, Editura Economică, Bucureşti, 2003, vol. I, p. 217.
134
un capitol, al V-lea intitulat: „Crime şi delicte contra mediului înconjurător”.
Din acelaşi titlu ar urma să facă parte şi următoarele capitole: „Crime şi delicte
contra liniştii publice”, „Crime şi delicte contra siguranţei circulaţiei pe căile
ferate”, „Crime şi delicte contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice”,
„Crime şi delicte contra sănătăţii publice”, „Crime şi delicte privitoare la
regimul armelor, muniţiilor, materialelor radioactive şi a materialelor
explozive”, „Crime şi delicte privind calitatea construcţiilor şi barajelor”248.
Acest nou Cod Penal, publicat în Monitorul Oficial al României la 29
iunie/2004, adoptat prin Legea nr.301/2004 trebuie să intre în vigoare la data
de 1 septembrie 2008. Dintre infracţiunile prevăzute în capitolul V,, Crime şi
delicte contra mediului înconjurător”, exemplificăm următoarele: „încălcarea
regulilor privind protecţia atmosferei”- art. 395; „încălcarea regulilor privind
protecţia apelor”- art. 396; „poluarea fonică”- art.402; „poluarea accidentală”-
art.403, etc.
Normele cu caracter incriminator ce urmează a fi incluse în codul penal sunt,
în marea lor majoritate, preluate din reglementări aflate în vigoare în prezent şi
sunt gândite a avea caracter de maximă generalitate şi stabilitate. Faţă de
normele aflate în discuţie, orice altă reglementare sectorială va avea prioritate
în aplicare, sub rezerva subsidiarităţii exprese, infracţiunea specială având
calitatea de a o absorbi în mod natural pe cea din reglementarea generală, iar
aceste aspecte urmează, probabil, a fi clarificate în cadrul dispoziţiilor cu
caracter tranzitoriu pe care viitorul cod le va include.
Remarcăm în legătură cu denumirea capitolului faptul că este folosită
formularea pleonasmică pe care specialiştii în dreptul mediului au abandonat-o
deja249, fapt ce ar trebui să determine o revizuire a acestei alegeri.
Prima dintre infracţiunile avute în vedere în viitoarea reglementare este
denumită „Încălcarea regulilor privind protecţia atmosferei”, care ar urma să

248
Codul penal al României adoptat la 28 iunie 2004 prin Legea României nr. 301.
249
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003, faţă de Dreptul mediului
înconjurător, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L. Bucureşti, 1996.
135
constea în neluarea de măsuri pentru oprirea funcţionării instalaţiilor care
constituie o sursa de pericol pentru calitatea aerului. Fapta va fi reglementată
şi într-o variantă mai gravă care se va înregistra atunci când a avut ca urmare
vătămarea corporală gravă a unei persoane sau a pus în pericol sănătatea ori
integritatea corporală a unui număr mare de persoane, iar maximul de gravitate
se atinge când fapta a avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane
sau o pagubă importantă economiei naţionale.
Textul de incriminare are corespondent în legislaţia în vigoare, în
prezent, anume, în art. 98 alin.1, pct.1 din O.U.G.195/2005 privind protecţia
mediului, şi în O.U.G. României nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei.
O altă infracţiune este propusă a fi cea de încălcare a regulilor privind
protecţia apei, iar aceasta ar trebui să constea în evacuarea, aruncarea sau
injectarea în apele de suprafaţă sau subterane, în apele maritime interioare sau
în apele marii teritoriale de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice
fel, care conţin substanţe, bacterii sau microbi, în cantitate sau concentraţie
care pot schimba caracteristicile apei, punând în pericol viata, sănătatea şi
integritatea corporală a persoanelor, animalelor, mediul înconjurător, producţia
agricolă sau industrială ori fondul piscicol; sau în depozitarea în albia majoră a
râurilor, a combustibilului nuclear sau a deşeurilor rezultate din folosirea
acestuia; depozitarea sau folosirea de îngrăşăminte chimice, pesticide sau alte
substanţe toxice periculoase, în zonele de protecţie a apelor. Conţinutul propus
pentru această infracţiune îşi are corespondent în art. 85 alin. 1 lit. „d” teza I,
lit. „r”, art. 92 din Legea României nr. 107/1996, Legea apelor.
În legătură cu acelaşi factor de mediu, Noul Cod Penal include
infracţiunea de încălcare a regulilor de gospodărire a apelor, care constă în
executarea de lucrări, construcţii sau instalaţii, fără avizul legal sau fără
notificarea unei astfel de lucrări, precum şi darea în exploatare de lucrări, fără
punere concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare, staţiilor şi
instalaţiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizaţiei autorităţii de
136
gestionare a apelor: în: a) utilizarea resurselor de apa în diferite scopuri, fără
autorizaţia unităţii de gospodărire a apelor; b) exploatarea sau întreţinerea
lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfăşurarea activităţii de
topire a teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor şi
de extragere a agregatelor minerale, fără autorizaţia unităţii de gospodărire a
apelor; c) exploatarea de agregate minerale în zonele de protecţie sanitară a
surselor de apă, în zonele de protecţie a albiilor, malurilor, construcţiilor
hidrotehnice, construcţiilor şi instalaţiilor hidrometrice sau a instalaţiilor de
măsurare automată a calităţii apei; d) utilizarea albiilor minore, fără autorizaţia
unităţii de gospodărire a apelor, precum şi a plajei şi ţărmului mării în alte
scopuri decât îmbăierea sau plimbarea; e) continuarea activităţii după
pierderea drepturilor obţinute în baza legii. Şi aceste modalităţi normative îşi
au corespondent în reglementările aflate în vigoare în prezent, şi avem în
vedere art. 98 din O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pe
cele din art. 93, 94, 95, 96, 97, 98 din Legea României nr. 107/1996, Legea
apelor.
În aceeaşi linie de protecţie se înscrie şi infracţiunea de încălcare a
regulilor privind utilizarea apei potabile care ar urma să constea în
restrângerea utilizării apei potabile pentru populaţie în folosul altor activităţi
sau depăşirea cantităţilor de ape alocate, dacă are caracter sistematic ori a
produs perturbare în activitatea unei unităţi de ocrotire socială sau a cauzat
neajunsuri în alimentarea cu apă a populaţiei. Infracţiunea se regăseşte şi în
Legea României nr. 107/1996, în art. 99.
Tot o preluarea din Legea României nr. 107/1996 (art. 103, 104) este şi
infracţiunea de distrugere a lucrărilor de protecţie a apelor, care va consta în
distrugerea, deteriorarea sau manevrarea de către persoanele neautorizate a
stăvilarelor, grătarelor, vanelor, barierelor, a altor construcţii ori instalaţii
hidro-termice; sau în efectuarea de săpături, gropi, şanţuri în baraje, diguri sau
în zonele de protecţie a acestor lucrări, precum şi extragerea pământului sau a
137
altor materiale din locurile de apărare, fără avizul unităţii de gestionare a
apelor sau cu nerespectarea acestuia.
Trecând la un alt factor de mediu, Noul Cod Penal conţine infracţiunea
de încălcare a regulilor privind protecţia solului care va consta în introducerea
în ţară a culturilor de microorganisme, plante şi animale vii din flora şi fauna
sălbatică, fără acordul autorităţii centrale, precum şi neluarea cu ştiinţă a
măsurilor de control pentru evitarea introducerii în ţară pe orice cale de
substanţe sau deşeuri periculoase; în variantă asimilată fapta va putea consta şi
în neluarea cu ştiinţă a măsurilor de înlăturare totală a substanţelor chimice
periculoase care au devenit deşeuri, nesupravegherea şi neasigurarea
depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi refuzul de a
interveni în cazul poluării accidentale a zonelor protejate. Într-o modalitate
normativă agravată fapta va consta în transportul sau tranzitul de produse de
uz fitosanitar, substanţe sau deşeuri periculoase, fără autorizaţie, precum şi
utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de uz fitosanitar
neautorizate, nerespectarea dispoziţiilor privind normele de utilizare pe
terenurile agricole a produselor de uz fitosanitar sau îngrăşăminte chimice,
precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi a
produselor de uz fitosanitar numai ambalate şi în locuri protejate. La acelaşi
nivel abstract de periculozitate socială se situează provocarea, datorită
nesupravegherii surselor de radiaţii ionizate, a contaminării mediului şi a
expunerii populaţiei la radiaţii ionizate, omisiunea de a raporta de îndată
creşterea peste limitele admise a contaminării mediului, aplicarea
necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de protecţie în caz de accident
nuclear, ascunderea unor date sau difuzarea de informaţii false în legătura cu
calitatea mediului. Şi această normă îşi găseşte corespondent, între altele, în
art. 98 alin. 1 din O.U.G.195/2005, privind protecţia mediului.
Trecând deja la ocrotirea bio-diversităţii, noul act normativ prevede
infracţiunea de încălcare a regulilor privind protecţia fondului piscicol şi a
138
vânatului, ce urmează să constea în folosirea de momeli periculoase şi de
mijloace electrice pentru uciderea animalelor sălbatice şi a peştelui în scopul
consumului sau al comercializării, precum şi nerespectarea restricţiilor la vânat
şi pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar prin lege şi în zonele în
regim de protecţie. Corespondentul acestei viitoare dispoziţii în reglementarea
în vigoare se regăseşte în art. 98 alin. 2, pct.3 din O.U.G.195/2005, precum şi
în Legea României nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi
acvacultura şi în Legea României nr. 103/1996, Legea fondului cinegetic şi a
protecţiei vânatului.
În acelaşi timp, infracţiunea de încălcare a regulilor privind protecţia
fondului forestier urmează să constea în defrişarea vegetaţiei lemnoase din
afara fondului forestier, situată pe terenuri cu pante foarte mari sau la limita
superioară de altitudini a vegetaţiei forestiere, dacă faptele au fost de natură să
pună în pericol, viaţa sau sănătatea umană, animală ori vegetală, infracţiune
care conform noilor prevederi din O.U.G.195/2005 a fost abrogată.
Infracţiunea de poluare fonică este propus să constea în producerea de
zgomote peste limitele admise de lege, dacă prin aceasta se pune în pericol
grav sănătatea. În prezent o reglementare identică se regăseşte în
O.U.G.195/2005, privind protecţia mediului. Alături de variantele
normative ale unor infracţiuni mai grave din acest capitol, care sunt
incriminate şi când comportamentele comisive sau omisive sunt comise din
culpă, proiectul mai propune o infracţiune de poluare accidentală care va
consta în poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor
noi, a funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi
neutralizare prevăzute în acordul sau autorizaţia de mediu, infracţiune care îşi
găseşte corespondentul în art. 98 alin. 1, pct.2 din O.U.G.195/2005, privind
protecţia mediului.
Enumerarea care a precedat, precum şi identificarea surselor legislative
actuale care au inspirat elaborarea Noului Cod penal, au rolul de a ilustra
139
evoluţia în viitor a concepţiei asupra protecţiei juridico-penale a factorilor de
mediu şi, implicit, a ocrotirii juridico-penale a dreptului fundamental al omului
la un mediu sănătos.
Din acest punct de vedere, se poate afirma, aşa cum este lesne de
observat, că prin Noul Cod penal nu se doreşte a se realiza o revoluţionare a
reglementării în domeniul de interes, dovadă fiind în acest sens faptul că
pentru viitoarele incriminări se găseşte deja corespondent în Legea mediului,
legea cadru în materie sau în diferitele reglementări sectoriale amintite deja.
De altfel, aşa cum se sublinia M. Gorunescu, în general, legislaţia românească
prin care se doreşte reprimarea comportamentelor care aduc atingere factorilor
de mediu şi a dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos poate servi
cu succes scopului în care ea a fost edictată250, chiar dacă sunt înregistrate
unele sincope generate de diferite cauze. Una dintre aceste cauze a fost
identificată a fi tocmai abundenţa de texte legislative, însoţită de o dinamică
foarte pronunţată a acestora. În acest sens, Noul Cod penal, chiar dacă creează
un nou set de incriminări, doreşte că confere un plus de stabilitate domeniului
protecţiei juridico-penale a mediului.
În aceeaşi ordine de idei, afirmăm că includerea incriminărilor faptelor
care aduc atingere dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi
factorilor de mediu în codul penal este o consecinţă directă a consacrării
exprese în Constituţia României a acestui nou drept.

250
M. Gorunescu, Protecţia juridico-penală a mediului, în R.D. nr. 10/2003, p. 163.
140
Concluzii şi recomandări.
8. Elaborarea unui sistem integrat la nivel global de standarde şi norme de
protejare a mediului prin mijloace de drept penal în scopul elaborării
unei strategii coerente şi unitare a politicii penale de mediu în strânsă
legătură cu crearea unui sistem unic de standarde în acest domeniu
ţinându-se seama de rezultatele obţinute de Comisia Economică
Europeană în formularea unor principii de responsabilitate şi
obligativitate sub forma unui cod de conduită în domeniul consecinţelor
ecologice transfrontaliere şi de drepturile garanţii ale dreptului
fundamental al omului la un mediu sănătos.
9. În scopul asigurării colaborării internaţionale în domeniu, legiuitorii ar
trebui să elaboreze cel puţin o definiţie comună sau analoagă a poluării
apei, atmosferei sau solului. În acest context propunem utilizarea
următoarei noţiuni: infracţiune de mediu constituie orice faptă comisivă
sau omisivă, intenţionată sau neglijată care produce vătămări mediului
sau care doar este de natură să pună în pericol calitatea mediului,
dezvoltarea durabilă şi dreptul fundamental al omului la un mediu
sănătos . Pentru aceste fapte s-ar impune să fie reglementate şi variante
agravate care să acopere situaţiile cu un grad de pericol social foarte
ridicat, ajungând la dimensiunile unui ecocid sau la interrelaţionări cu
manifestările crimei organizate sau cu cele ale terorismului.
10. Guvernele şi Parlamentele României şi Republicii Moldova trebuie să
declare protecţia mediului ca direcţie prioritară a politicii de stat. Se impune
să fie creată o convenţie internaţională, care să recunoască faptelor de mediu
calitatea de crime internaţionale, precum şi extinderea şi aprofundarea
relaţiilor României şi Republicii Moldova prin aderare la Convenţii,
semnarea acordurilor interstatale, participarea în proiecte regionale şi
internaţionale.

141
11. Considerăm necesar de a elabora în România o concepţie unitară în
materie de legislaţie ecologico-penală pentru a evita suprapunerile
diferitelor fapte de mediu, permiţând menţinerea unei evidenţe foarte clare a
incriminărilor din acest domeniu. Propunem, deci, acceptarea conceptului
de „lanţ regulator” în domeniul politicii de mediu, verigile acestui lanţ
fiind: legislaţia, stabilirea standardelor, procedurile de autorizare şi
licenţe, implementarea şi aplicarea. Astfel, la nivel legislativ, pentru a
evita suprapunerile diferitelor fapte de mediu, de stabilit anumite axe de
acţiune. Fiecare act normativ apărut la un moment dat să se înscrie în mod
obligatoriu pe una dintre aceste axe, permiţând menţinerea unei evidenţe
foarte clare a incriminărilor din acest domeniu şi evitând repetările.
12. În acest sens, în noul cod penal al României este necesară includerea a unor
norme penale de sistematizare clară şi funcţională a normelor incriminatorii
a comportamentelor ce afectează calitatea factorilor de mediu, pentru ca să
se înlăture abundenţa lor şi să se confere un plus de stabilitate domeniului
legislativ investigat.
13. Se propune următoarea clasificare infracţiunilor în domeniu prevăzute de
legislaţia penală a României :
a) infracţiuni care constau în încălcarea unor dispoziţii legale cu
rol preventiv având o vocaţie generală în domeniul ocrotirii
mediului.
b) Infracţiuni care afectează sau sunt de natură să afecteze
calitatea unor factori de mediu. Din această a doua categorie
vor face parte:
b1) infracţiunile care încalcă regimul fondului cinegetic şi protecţiei
vânatului: infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 103/1996, cele
prevăzute de art. 308 C.P. Zădărnicirea combaterii bolilor şi art. 310 C.P.
Răspândirea bolilor la animale sau la plante, precum şi cele prevăzute în

142
O.U.G.195/2005251 privind protecţia mediului, care sunt asemănătoare cu cele
din Legea României nr. 137/1995, pe care o înlocuieşte, şi care au în vedere
asemenea comportamente;
b2) infracţiunile care încalcă regimul silvic: infracţiunile
reglementate de Legea României nr. 26/1996 privind regimul silvic:
infracţiunea de ocupare a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier
naţional, infracţiunea de mutare a semnelor de hotar sau a reperelor de marcare
silvică, ş.a., de O.G. României nr. 96/1998252 privind protejarea fondului
forestier şi de Legea nr. 289/2002253 privind perdelele forestiere de protecţie.
b3) infracţiuni privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura:
infracţiunile prevăzute de Legea României nr. 192/2001254, precum şi unele
dintre cele reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului – de
exemplu folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru
omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor, în scopul consumului sau al
comercializării.
b4) infracţiuni care aduc atingere calităţii apei: infracţiunile
prevăzute de Legea României nr.107/1996255, Legea apelor, cum ar fi de
exemplu: infracţiunea de poluare a apelor prin deversarea de ape uzate,
deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, infracţiunea de utilizare a resurselor
de apă fără autorizare de gospodărirea apei, precum şi cele prevăzute în
O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului;
b5) infracţiuni care aduc atingere calităţii atmosferei: infracţiunile
reglementate de O.U.G. României nr. 243/2000256, poluarea fonică şi alte
infracţiuni reglementate de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului,
identică cu cea din fosta Lege 137/1995;

251
Monitorul Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005
252
Monitorul Oficial nr. 320din 28 august 1998
253
Monitorul Oficial nr. 338 din 21 mai 2002
254
Monitorul Oficial nr. 627 din 2 septembrie 2003
255
Monitorul Oficial nr. 244 din 8 octombrie 1996
256
Monitorul Oficial nr. 633 din 6 decembrie 2000
143
b6) infracţiuni care aduc atingere calităţii solului: infracţiunile
prevăzute de O.U.G.195/2005 privind protecţia mediului: de exemplu,
nerespectarea interdicţiilor în legătură cu utilizarea pe terenurile agricole de
produse de protecţia plantelor sau îngrăşăminte chimice.
14. Remarcăm în legătură cu denumirea capitolului al V-lea intitulat: „Crime şi
delicte contra mediului înconjurător” inclus în Titlul al VIII-lea al părţii
speciale a noului cod penal al României faptul că este folosită formularea
pleonasmică pe care specialiştii în dreptul mediului au abandonat-o deja,
fapt ce ar trebui să determine o revizuire a acestei alegeri;
15. Propunem reformularea textului articolelor Codului Penal al Republicii
Moldova: 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere”, 233 „Vânatul ilegal”,
234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale
apelor”, şi anume:
• De introdus în art. 231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere” alin. 1 cu
următorul conţinut: „Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul
silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat – se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la
1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate.”
• De introdus în art. 233 „Vânatul ilegal” alin. 1 cu următorul conţinut:
„Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în
locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie
cu folosirea situaţiei de serviciu – se pedepseşte cu amendă în mărime
de la 100 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1500 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. ”
144
• De introdus în art. 234 „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu
alte exploatări ale apelor” alin. 1 cu următorul conţinut: „Îndeletnicirea
ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea
substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în
masă a faunei – se pedepseşte cu amendă în mărime de la 100 la 400
unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de
la 120 la 180 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 600 la 1500 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
de a exercita o anumită activitate.”

145
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. ACTELE NORMATIVE INTERNAŢIOPNALE ŞI NAŢIONALE


ALE ROMÂNIEI şi REPUBLICII MOLDOVA:
1. Constituţia României;
2. Constituţia Republicii Moldova;
3. Codul penal român din 1969;
4. Codul penal al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova Nr.985-
XV din 18.04.2002 publicată în M.O. al R.Moldova nr.128-129/1012 din
13.09.2002;
5. Legea României nr. 137/1995, Legea protecţiei mediului, publicată în
M.O. nr. 304/1995;
6. Legea Republicii Moldova privind protecţia mediului înconjurător
nr.1515-XII din 16.06.93, publicată în M. O. Al Republicii Moldova
nr.10/283 din 30.10.1993;
7. Legea Republicii Moldova cu privire la regnul animal Nr.439-XIII din
27.04.95, publicată în M. O. al R.Moldova nr.62-63 din 09.11.1995;
8. Legea Republicii Moldova cu privire la resursele naturale
nr.1102-XIII din 06.02.97, publicată în M. O. al R.Moldova nr.40/337
din 19.06.1997;
9. Codul Apelor al Republicii Moldova, nr.1532-XII din 22.06.93, publicată
M. O. al R.Moldova nr.10/287 din 30.10.1993;
10. Codul Silvic al Republicii Moldova, nr.887-XIII din 21.06.96, publicată în
M. O. al R.Moldova nr.4-5/36 din 16.01.1997;
11. Codul Funciar al Republicii Moldova, nr.828-XII din 25.12.91;
12. Codul Subsolului al Republicii Moldova, nr.1511-XII din 15.06.93, publicată
în M. O. al Republicii Moldova 11/325 din 30.11.1993;
13. Legea României nr. 29/1990, Legea contenciosului administrativ,
publicată în M.O. nr.122/1990;
146
14. Legea României nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive,
publicată în M.O. nr.298/1995;
15. Legea României nr. 26/1996 privind regimul silvic, publicată în M.O. nr.
93/1996;
16. Legea României nr. 103/1996 privind regimul fondului cinegetic şi
protecţia vânatului, publicată în M.O. nr. 235/1996;
17. Legea României nr. 107/1996, Legea apelor, publicată în M.O. nr.
244/1996;
18. Legea României nr. 111/1996, privind desfăşurarea în siguranţă a
activităţilor nucleare, publicată în M.O. nr. 267/1996;
19. Legea României nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, publicată în M.O. nr. 36/2000;
20. Legea României nr. 192/2001, privind fondul piscicol, piscicultura şi
acvacultura, publicată în M.O. nr. 200/2001;
21. Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată
în M.O. nr. 410/200, aprobată de Legea României nr. 180/2001;
22. Legea României nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate, Publicată în M.O. nr. 50/2003;
23. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de ONU la 10
decembrie 1948;
24. Declaraţia conferinţei O.N.U. privind mediul uman de la Stockholm (1972);
25. Rezoluţia A/CONF.144/L.4 adoptată la Congresul al VIII-lea al O.N.U.
privind prevenirea infracţionalităţii şi sancţionarea delincvenţilor, Havana,
1990;
26. Convenţia europeană privind protecţia mediului prin dreptul penal, adoptată la
Strasbourg la 4 noiembrie 1998;
27. O.G. României nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor;
28. Declaraţia pentru Genomul Uman adoptată în cadrul Asociaţiei Medicale
Mondiale la Marabella în Spania 1992;
147
29. Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare
rasială, adoptată de Adunarea generală a ONU în 1965.

II. BIBLIOGRAFIE STRĂINĂ

1) Brown Lester, Starea lumii, 1999, Editura Tehnică, Bucureşti, 1999;


2) Commoner Barry, Cercul care se închide, Natura, omul şi tehnica, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1980;
3) Ezeldin A.G. Terrorism and Political Violence: An Egyptian Perspective.
Ofice of Criminal Justice. The University of Illinois at Chicago. Chicago,
1987;
4) Guihal D. Droit répressif de l’environnement, Ed. Economica, Paris, 1997;
5) Jadot B., Hannequart J.P., Orban de Xiury E. Le droit de l’environnement.
Aspects juridiques de la lutte contre la pollution et la protection de la nature.
Bruxelles, De Boeck, 1988;
6) Kiss Al. Droit international de l’environnement. Pedone, Paris, 1989;
7) Lomas O. Frontiers of Environmental Law, Warwick, 1991;
8) McConnell Brian, The history of assassination, Aurora publishers, Nashville,
1970;
9) McConnell Brian. The history of assasination, Aurora publishers, Nashville,
1970
10) Prieur Michel. Droit de l’environnement, 2e édition, Dalloz, 1991.

III. BIBLIOGRAFIE ROMÂNĂ şi din REPUBLICA MOLDOVA

A. CURSURI, TRATATE, MONOGRAFII:


1) Arădăvoaice G., Iliescu D., Niţă Dan. Terorism. Antiterorism. Contraterorism.
Bucureşti, Editura Antet, 1997.

148
2) Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C., Holban V., Popovici T., Ulianovschi
Gh., Ulianovschi X., Ursu N. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău:
Cartier, 2005;
3) Beliş Vladimir, Gangal Marius. Cadrul juridic şi deontologic al practicii
medicale. Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti 2002;
4) Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială. Chişinău, 2004;
5) Bran Florina, Rojianschi Vladimir, Diaconu Gheorghiţa. Politici ecologice.
Editura A.S.E., Bucureşti, 1997;
6) Bran Florina. Ecologie generală şi protecţia mediului. Ed. A.S.E., Bucureşti,
2000;
7) Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V. Drept penal. Partea
Specială. Vol. II. Chişinău: ed. Cartier, 2005;
8) Cuşnir V., Carp S., Berliba V., Cojocaru R., Zosim A., Ursu V. Studiu
selectiv în materie de drept penal. Chişinău, 2004;
9) David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. ANTET, Oradea, 1998
David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. ANTET, Oradea, 1998, p.
310..
10) Diaconu Ion. Drepturile omului în dreptul internaţional contemporan. Manual.
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
11) Dobrinoiu V. Drept penal partea specială. Vol. I. Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2003;
12) Dongoroz V. Tratat de drept penal. Reeditarea ediţiei din 1939 sub egida
Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale, Editura Societăţii Tempus, Bucureşti,
2000;
13) Duţu M. Dreptul mediului. Tratat, abordare integrată. Editura Economică,
Bucureşti, 2003, vol. I şi II;
14) Duţu M. Dreptul mediului. Tratat. Editura Economică, Bucureşti, 1998, vol. I
şi II;

149
15) Iancu Gheorghe. Drepturile fundamentale şi protecţia mediului. Regia
Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1998;
16) Iorgovan Antonie. Tratat de drept administrativ. Editura Nemira, Bucureşti,
1996;
17) Lorincz Anca. Aspecte de tehnică legislativă în materie penală. Editura
Militară, Bucureşti, 2001;
18) Lupan Ernest. Dreptul mediului. Tratat elementar. Partea generală. Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 1996;
19) Macari I. Dreptul penal al republicii Moldova. Partea specială. Chişinău: CE
USM. 2003;
20) Marinescu Daniela. Dreptul mediului înconjurător. Casa de editură şi presă
„Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1996;
21) Marinescu Daniela. Tratat de dreptul mediului. Editura ALL Beck, Bucureşti,
2003;
22) Martin Hans-Peter, Schuman Harald. Capcana globalizării. Editura
Economică, Bucureşti, 1999;
23) Motica Radu I., Trăileanu Anton. Drept funciar, amenajarea teritoriului şi
protecţia mediului. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999;
24) Muraru Ioan. Drept constituţional şi instituţii politice. Ed. Actami, Bucureşti,
1997;
25) Nicolescu Carmen. Ecologie şi protecţia mediului. Ed. Macarie, Târgovişte,
1996;
26) Nistoreanu Gh., Păun C. Criminologie. Editura Europa Nova, Bucureşti, 2000;
27) Oprescu Ion. Ecologie. Ed. Mirton, Timişoara, 1999;
28) Sion Ion Grigore. Ecologie şi drept internaţional. A.S.E., Bucureşti, 1990;
29) Spătaru T. Republica Moldova în contextul dezvoltării durabile. Aspecte
sociologice. Iaşi: ed. Pane Europe, 2005;
30) Trofimov Igor. Dreptul mediului. Chişinău, 2002;

150
31) Zdrenghea V. Dreptul mediului şi al dezvoltării durabile. Vol. I. Ed. Le Mot,
Bucureşti, 1997.

B. PERIODICE, STUDII:
1) Antoniu G. Răspunderea penală a persoanei juridice. // R.D.P. nr. 1/1996, pag.
9-15;
2) Gorunescu M. Infracţiunea de mediu – infracţiune contra dezvoltării durabile.
// R.D. nr. 11/2003, pag. 136;
3) Gorunescu M. Protecţia juridico-penală a mediului. // R.D. nr. 10/2003, pag.
159;
4) Gorunescu M. Sistematizarea incriminărilor din domeniul protecţiei mediului.
// R.D.P. nr. 4/2002, pag. 62-64;
5) Lupan Ernest. Accesul la informaţie şi la justiţie în probleme de mediu. //
R.D. nr. 9/2003, pag. 115;
6) Lupan Ernest. Cu privire la noţiunea juridică a prejudiciului ecologic. // R.D.
nr. 3/2003, pag. 84;
7) Lupan Ernest. Dreptul la indemnizaţie al victimei poluării. // R.D. nr. 9/2002,
pag. 79-80;
8) Lupan Ernest. Raporturile juridice de protecţia mediului de viaţă al populaţiei.
// R.D. nr. 12/1997, pag. 7;
9) Moroianu Zlătescu Ioana. Dreptul la mediu – drept fundamental al omului.
// R.D.O. nr. 2/1998, pag. 46-47;
10) Pascu Ilie, Teodorescu Iulia. Dreptul mediului şi dreptul penal. // R.D.O. nr.
2/1998, pag. 60;
11) Roodman David Malin, Edificarea unei societăţi durabile. // Starea lumii,
1999, p. 244.
12) Rotaru A. Premise pentru armonizarea legislaţiei în domeniul biodiversităţii. //
Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice cu participarea absolvenţilor
programelor academice ai Agenţiei de informare a Statelor unite ale Americii
151
„Starea actuală şi tendinţele evoluării politicii ecologice în Republica
Moldova”.
13) Uliescu Marilena. Consacrarea dreptului la mediu în Constituţia României. //
Palatul de Justiţie, nr. 4/2003, pag. 3.
14) Vargas Diego Uribe, La troisième génération des droits de l’homme, în
RCADI, 1984, vol. 184 ;
15) Vasak K., Le droit international des droits de l’homme, în RCADI, 1974, vol.
140 .

152
Cooperarea internaţională
dintre agenţiile de drept
are un caracter esenţial
pentru ocrotirea
anumitor specii de faună şi floră sălbatică
de
exploatarea excesivă pentru comerţul internaţional.

CITES ONG-uri

WWF
TRAFFIC
IATA
şi altele

INTERPOL OMV

153
ŢĂRI IMPLICATE ÎN COMERŢUL CU
NATURA SĂLBATICĂ

Roşu = Cele mai importante ţări importatoare


(ţări consumatoare)

Verde = Ţări exportatoare


(ţări producătoare)

154
PREŢURI RECORD (US$)

Şoim dresat 5 000 – 20 000


Piei de leopard 60 000
Granule de mosc (kg) 50 000
Şal din lina antilopei tibetane 35 000
Papagal 20 000 – 40 000
Cactus Candelabra 7 000
Bonytongae asiatic 5 000
Fluture peruvian 3 000
Orhidee 2 000

Preţul speciei este determinat de:

a. Cerere şi ofertă

b. Raritatea speciei

c. Riscurile de transport

155
DEFINIŢII LEGALE ALE TERMENILOR TEHNICI ŞI ŞTIINŢIFICI
UTILIZAŢI ÎN LEGISLAŢIA DE MEDIU

1.accident ecologic - eveniment produs ca urmare a unor mari şi neprevăzute


deversări/emisii de substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă de
vapori sau de energie rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice
necontrolate/bruşte, prin care se deteriorează sau se distrug ecosistemele naturale şi
antropice;
2.acte de reglementare - avize de mediu, aviz Natura 2000, acord de mediu, acord
de import/export plante şi/sau animale sălbatice non-CITES, permis CITES, acord
de import pentru organisme modificate genetic,autorizaţie/autorizaţie integrată de
mediu, autorizaţie privind activităţile cu organisme modificate genetic;
3.acord de mediu - act tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a
proiectului, din punct de vedere al protecţiei mediului; acordul de mediu reprezintă
decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului
de proiect să realizeze proiectul din punct de vedere al protecţiei mediului;
4.acordul de import pentru organisme modificate genetic - act tehnico-juridic emis
de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului să
realizeze o activitate desfăşurata cu organisme/microorganisme modificate genetic
şi stabileşte condiţiile în care aceasta poate avea loc, conform legislaţiei specifice;
5.arie/sit - zonă definită geografic exact delimitată;
6.arie naturală protejată - zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru
legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există
specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice,
peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare
ecologică,
ştiinţifică sau culturală deosebită;
7.arie specială de conservare - arie de interes comunitar desemnată printr-un act
statutar, administrativ şi/sau contractual în scopul aplicării măsurilor de conservare
necesare pentru menţinerea sau restaurarea unei stări favorabile de conservare a
habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care a fost desemnată;
8.audit de mediu - instrument managerial de evaluare sistematică, documentată,
periodică şi obiectivă a performanţei organizaţiei, a sistemului de management şi a
proceselor destinate protecţiei mediului, cu scopul:
a)de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra
mediului;
b)de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi
ţintelor de mediu ale organizaţiei;
9.autorizaţie de mediu - act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru
protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de

156
funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact
semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune;
10.autorizaţie integrată de mediu - act tehnico-juridic emis de autorităţile
competente, conform dispoziţiilor legale în vigoare privind prevenirea şi
controlulintegrat al poluării;
11.autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic - act tehnico-
juridic emis de autoritatea competentă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care
reglementează condiţiile privind introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a
organismelor modificate genetic sau utilizarea în condiţiide izolare a
microorganismelor modificate genetic;
12.autoritate competentă pentru protecţia mediului - autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sau, după
caz, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile
regionale pentru protecţia mediului, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului,
Administraţia
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi Garda Naţională de Mediu şi
structurile subordonate acesteia;
13.avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului:
a)avizul de mediu pentru planuri şi programe - act tehnico-juridic emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea
aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;
b)avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu - act tehnico-juridic emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei
activităţi cu impact asupra mediului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni,
vânzarea de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare,
lichidare, încetarea activităţii, faliment, având ca scop stabilirea obligaţiilor de
mediu,ca prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea asumării
acestora de către părţile implicate în situaţiile menţionate anterior;
c)avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv pentru
autorizarea îngrăşămintelor chimice - act tehnico-juridic emis de autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a
produselor de protecţie a plantelor şi respectiv de autorizare a îngrăşămintelor
chimice;
d)aviz Natura 2000 - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia habitatelor
naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică în planul sau programul supus
adoptării;
14.bilanţ de mediu - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate
conform legii, în scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu
sau a autorizaţiei de mediu, şi care conţine elementele analizei tehnice prin care se
obţin informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative cumulate,
anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului

157
de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un impact
semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului;
15.biodiversitate - variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre,
marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea
intraspecifică, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor;
16.biotehnologie - aplicaţie tehnologică în care se utilizează sisteme biologice,
organisme vii, componentele sau derivatele acestora, pentru realizarea ori
modificarea de produse sau procedee cu folosinţă specifică;
17.biotehnologie modernă - aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a
acidului nucleic şi a tehnicilor de fuziune celulară, altele decât cele specifice
selecţiei şi ameliorării tradiţionale, care înlătură barierele fiziologice naturale de
reproducere sau de recombinare genetică;
18.cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi
eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care
demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea
valorilor limită de emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este
posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în
întregul său:
a)tehnicile se refera deopotrivă la tehnologia utilizata şi modul în care instalaţia
este proiectată, construită, întreţinută, exploatată, precum şi la scoaterea din
funcţiune a acesteia şi remedierea amplasamentului, potrivit legislaţiei în vigoare;
b)disponibile se refera la acele cerinţe care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce
permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi
tehnice viabile, luându-se în considerare costurile şi beneficiile, indiferent daca
aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel naţional, cu condiţia ca
aceste tehnici să fie accesibile operatorului;
c)cele mai bune - se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în
ansamblu a unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său;
19.deşeu - orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de
legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorul îl aruncă, are
intenţia sau are obligaţia de a-l arunca;
20.deşeu reciclabil - deşeu care poate constitui materie primă într-un proces de
producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri;
21.deşeuri periculoase - deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice
privind regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel
puţin un constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase;
22.deteriorarea mediului - alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale
componentelor naturale şi antropice ale mediului, reducerea diversităţii sau
productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea mediului
natural cu efecte asupra calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei,
atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor
deficitară, ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului;

158
23.dezvoltare durabilă - dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără
a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi;
24.echilibru ecologic - ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele
componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea structurii,
funcţionarea şi dinamica ideală a acestuia;
25.ecosistem - complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi
microorganisme şi mediul abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională;
26.ecoturism - formă de turism în care principalul obiectiv este observarea şi
conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi care trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a)să contribuie la conservarea şi protecţia naturii;
b)să utilizeze resursele umane locale;
c)să aibă caracter educativ, respect pentru natură - conştientizarea turiştilor şi a
comunităţilor locale;
d)să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural;
27.efluent - orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau difuză,
inclusiv prin scurgere, jeturi, injecţie, inoculare, depozitare, vidanjare sau
vaporizare;
28.emisie - evacuarea directă sau indirectă, din surse punctuale sau difuze, de
substanţe, vibraţii, căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol;
29.eticheta ecologică - un simbol grafic şi/sau un scurt text descriptiv aplicat pe
ambalaj, într-o broşură sau alt document informativ, care însoţeşte produsul şi care
oferă informaţii despre cel puţin unul şi cel mult trei tipuri de impact asupra
mediului;
30.evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a
autorităţilor publice interesate de efectele implementării planurilor şi programelor,
luarea în considerare a raportului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în
procesul decizional şi asigurarea informării asupra deciziei luate;
31.evaluarea impactului asupra mediului - proces menit să identifice, să descrie şi
să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare,
efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui
proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului;
32.evaluarea riscului - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate
conform legii, prin care se realizează analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor
componente ale impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea măsurilor de
prevenire, intervenţie şi/sau remediere;
33.exemplar - orice plantă sau animal în stare vie sau moartă, sau orice parte sau
derivat din acestea, precum şi orice alte produse care conţin părţi sau derivate din
acestea, aşa cum sunt specificate în documentele ce le însoţesc, pe ambalaje, pe
mărci sau etichete sau în orice alte situaţii;
34.experţi - persoane fizice, recunoscute şi/sau atestate pe plan naţional şi/sau
internaţional de către autorităţile competente în domeniu;

159
35.habitat natural - arie terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau
seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice;
36.habitat natural de interes comunitar - acel tip de habitat care:
a)este în pericol de dispariţie în arealul său natural; sau
b)are un areal natural redus fie ca urmare a restrângerii acestuia fie datorită
faptului că în mod natural suprafaţa sa este redusă; sau
c)prezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai
multe din cele cinci regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi
pontică;
37.habitat al unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori
abiotici şi biotici în care trăieşte o specie în oricare stadiu al ciclului sau biologic;
38.informaţia privind mediul - orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică
sau sub orice formă materială despre:
39.infrastructura pentru informaţii spaţiale - metadate, seturi de date spaţiale şi
servicii de date spaţiale; servicii şi tehnologii de reţea; acorduri privind folosirea în
comun, accesul şi utilizarea; procedurile, procesele şi mecanismele de monitorizare
şi coordonare stabilite, operate sau puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile
legale;
40.instalaţie - orice unitate tehnică staţionară sau mobilă precum şi orice altă
activitate direct legată, sub aspect tehnic, cu activităţile unităţilor staţionare/mobile
aflate pe acelaşi amplasament, care poate produce emisii şi efecte asupra mediului;
41.mediu - ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul,
subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate
materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în
interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori
materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi
sănătatea omului;
42.mediu geologic - ansamblul structurilor geologice de la suprafaţa pământului în
adâncime: sol, ape subterane, formaţiuni geologice;
43.microorganism - orice entitate microbiologică, celulară sau necelulară, capabilă
de replicare sau de transfer de material genetic, inclusiv virusurile, viroizii şi
celulele vegetale şi animale în culturi;
44.monitorizarea mediului - supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia
în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale
elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei
ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse,
urmate de măsurile care se impun;
45.monument al naturii - specii de plante şi animale rare sau periclitate, arbori
izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau peisagistic;
46.organism modificat genetic - orice organism, cu excepţia fiinţelor umane, în
care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural
prin împerechere şi/sau recombinare naturală;
47.plafon naţional de emisie - cantitatea maximă dintr-o substanţă care poate fi
160
emisă la nivel naţional, în decursul unui an calendaristic;
48.planuri şi programe - planurile şi programele, inclusiv cele cofinanţate de
Comunitatea Europeană, ca şi orice modificări ale acestora, care se elaborează
şi/sau se adoptă de către o autoritate la nivel naţional, regional sau local ori care
sunt pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de
către Parlament sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de
reglementare sau administrative;
49.plan de acţiuni - plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în
intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de către
titularul activităţii sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului în
scopul respectării prevederilor legale referitoare la prevenirea şi controlul integrat
al poluării; planul de acţiune face parte integrantă din autorizaţia integranta de
mediu;
50.poluant - orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub
formă de vapori ori de energie radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică
sau vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi
al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale;
51.poluare - introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce
prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori
cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în
alte scopuri legitime;
52.prejudiciu - o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau o
deteriorare cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul
altei resurse naturale sau al publicului, care poate să survină direct sau indirect;
53.proiect - documentaţie privind execuţia lucrărilor de construcţii sau alte
instalaţii ori amenajări, alte intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului,
inclusiv cele care implică extragerea resurselor minerale;
54.program pentru conformare - plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie
parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu sau
avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu de către titularul activităţii, sub
controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului, în scopul respectării
prevederilor legale privind protecţia mediului; programul pentru conformare face
parte integrantă din autorizaţia de mediu sau din avizul pentru stabilirea obligaţiilor
de mediu;
55.program operaţional sectorial - document aprobat de Comisia Europeană pentru
implementarea acelor priorităţi sectoriale din Planul Naţional de dezvoltare care
sunt aprobate spre finanţare prin cadrul de sprijin comunitar;
56.public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în concordanţă cu
legislaţia ori cu practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora;
57.raport de mediu - parte a documentaţiei planurilor sau programelor, care
identifică, descrie şi evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului, ale
aplicării acestora şi alternativele sale raţionale, luând în considerare obiectivele şi
aria geografică aferentă, conform legislaţiei în vigoare;
161
58.raport de amplasament - documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice
atestate conform legii, în scopul obţinerii autorizaţiei integrate de mediu şi care
evidenţiază starea amplasamentului, situaţia poluării existente înainte de punerea în
funcţiune a instalaţiei şi oferă un punct de referinţă şi comparaţie la încetarea
activităţii;
59.raport de securitate - documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice
atestate conform legii, necesară pentru obiective în care sunt prezente substanţe
periculoase conform prevederilor legislaţiei privind controlul activităţilor care
prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
60.resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite
în activitatea umană: resurse neregenerabile - minerale şi combustibili fosili,
regenerabile - apă, aer, sol, floră, fauna sălbatică, inclusiv cele inepuizabile –
energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor;
61.sistem de management de medâââiu - componentă a sistemului de management
general, care include structura organizatorică, activităţile de planificare,
responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea,
aplicarea, realizarea, analizarea şi menţinerea politicii de mediu;
62.sit de interes comunitar - arie/sit care, în regiunea sau în regiunile biogeografice
în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau restaurarea stării de
conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar şi
care pot contribui astfel semnificativ la coerenţa reţelei NATURA 2000 şi/sau
contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea sau
regiunile respective. Pentru speciile de animale ce ocupă arii întinse de răspândire,
ariile de interes comunitar corespund zonelor din teritoriile în care aceste specii
sunt prezente în mod natural şi în care sunt prezenţi factorii abiotici şi biologici
esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestora.
63.specii de interes comunitar - specii care pe teritoriul Uniunii Europene sunt:
a)periclitate, cu excepţia celor al căror areal natural este situat la limita de
distribuţie în areal şi care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vest-
palearctică; sau
b)vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă
într-un viitor apropiat dacă acţiunea factorilor perturbatori persistă; sau
c)rare, speciile ale căror populaţii sunt reduse din punct de vedere al distribuţiei
sau/şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile, riscă
să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar
dispersate pe suprafeţe largi; sau
d)endemice şi care necesită o atenţie specială datorită caracteristicilor specifice ale
habitatului lor şi/sau a impactului potenţial pe care ii are exploatarea acestora
asupra stării de conservare
64.stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce acţionează
asupra unui habitat natural şi a speciilor caracteristice acestuia şi care pot influenţa
pe termen lung atât distribuţia naturală, structura şi funcţiile acestuia, cât şi
supravieţuirea speciilor caracteristice;
162
65.stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor ce acţionează asupra unei
specii şi care pot influenţa pe termen lung distribuţia şi abundenţa populaţiilor
speciei respective;
66.substanţă - element chimic şi compuşi ai acestuia, în înţelesul reglementărilor
legale în vigoare, cu excepţia substanţelor radioactive şi a organismelor modificate
genetic;
67.substanţa periculoasă - orice substanţă clasificată ca periculoasă de legislaţia
specifică în vigoare din domeniul chimicalelor;
68.substanţe prioritare - substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare
asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor
de apă, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor;
69.substanţe prioritar periculoase - substanţele sau grupurile de substanţe care sunt
toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de
substanţe care creează un nivel similar de risc, conform legislaţiei specifice din
domeniul apelor;
70.sursă de radiaţii ionizante - entitate fizică, naturală, realizată sau utilizată ca
element al unei activităţi care poate genera expuneri la radiaţii, prin emitere de
radiaţii ionizante sau eliberare de substanţe radioactive;
71.trasabilitate - posibilitatea identificării şi urmăririi organismelor modificate
genetic şi a produselor rezultate din acestea pe parcursul tuturor etapelor
activităţilor care implică astfel de organisme şi produse;
72.utilizare în condiţii de izolare - orice operaţiune prin care microorganismele
sunt modificate genetic, cultivate, multiplicate, stocate, folosite, transportate,
distruse şi/sau anihilate în condiţii controlate, în spaţii/medii închise. Pentru toate
aceste operaţiuni se iau măsuri specifice de izolare, pentru a se evita/limita
contactul lor cu oamenii şi cu mediul;
73.vecinătatea ariei naturale protejate - zona din afara limitei unei arii naturale
protejate din care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de către
un proiect sau o activitate în funcţie de natura, mărimea şi/sau localizarea acestora;
74.zonă umedă - întindere de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale sau artificiale,
permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce,salmastra
sau sărată, inclusiv întinderea de apa marină a cărei adâncime la reflux nu
depăşeşte 6 m.

163
ADNOTARE
Maria Magdalena Neagu. Teza de doctor în drept la specialitatea 12.00.08 – Drept
penal (drept penal). Tema „Ocrotirea dreptului fundamental al omului la un mediu
sănătos prin mijloace de drept penal”

Teza de doctorat este consacrată problemelor elaborării şi perfecţionării


legislaţiei şi practicii juridico-penale a României şi Republicii Moldova în sfera
ocrotirii dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos prin mijloace de
drept penal.
În conţinutul lucrării sunt concentrate şi comentate materialele de bază cu
privire a complexul problemelor ştiinţifico-practice în domeniul dat. O atenţie
deosebită este acordată perfecţionării politicii juridico-penale a Republicii
Moldova şi României în sfera incriminării faptelor social periculoase care
atentează la relaţiile sociale privind ocrotirea mediului, folosirea raţională a
resurselor naturale. Elaborarea unui sistem integrat la nivel global de standarde şi
norme de protejare a mediului prin mijloace de drept penal în scopul elaborării
unei strategii coerente şi unitare a politicii penale de mediu în strânsă legătură cu
crearea unui sistem unic de standarde în acest domeniu constituie scopul principal
al investigaţiei realizate.
Lucrarea conţine analiza minuţioasă a unor probleme precum: noţiunea
mediului, ecologiei, protecţiei mediului, dreptului omului la un mediu sănătos şi
locul lui în sistemul drepturilor fundamentale ale omului, noţiunea infracţiunii de
mediu, terorismului ecologic. Autorul evidenţiază problemele sistematizării
infracţiunilor ecologice pentru ca, în final, elaborând criterii unice de clasificare,
de a le include în legislaţia penală a României şi Republicii Moldova.
Rezultatele investigaţiei pot fi utilizate în cadrul procesului legislativ, precum
şi de asemenea pot contribui la studierea eficientă a problemelor de drept penal la
facultăţile de drept ale României şi Republicii Moldova.

164
РЕЗЮМЕ
Мария-Магдалена Нягу. Диссертация на соискание ученой степени доктора
права по специальности 12.00.08 - Уголовное право (Уголовное право)
Тема: «Охрана права человека на здоровую окружающую среду уголовно-
правовыми средствами»

Работа посвящена проблемам разработки и совершенствования


уголовно-правового законодательства и практики Румынии и Республики
Молдова в сфере охраны права человека на здоровую окружающую среду
уголовно-правовыми средствами.
В диссертации собраны и прокомментированы основные материалы,
касающиеся комплекса научно-практических проблем, существующих в
данной области. Особое внимание уделено вопросам совершенствования
уголовно-правовой политики Румынии и Республики Молдова в сфере
вменения общественно-опасных деяний, которые посягают на общественные
отношения касающиеся охраны окружающей среды, рационального
использования природных богатств. Главной целью данного исследования
является разработка единой системы стандартов и норм по охране
окружающей среды в целях выработки единой и эффективной стратегии
уголовной политики в области экологии в тесной связи с созданием единой
системы стандартов в данной сфере.
В работе проанализированы такие основные проблемы как: понятие
окружающей среды, экологии, охраны среды, права человека на здоровую
окружающую среду, понятие экологического преступления, экологического
терроризма. Автор подчеркивает проблему систематизации экологических
преступлений, чтобы в конечном итоге, выработав единые критерии их
классификации, включить их в уголовное законодательство Румынии и
Республики Молдова. Научные разработки данной диссертации могут быть
применены в законотворческом процессе, а также могут быть использованы в
качестве пособия в учебном процессе юридических факультетов Румынии и
Республики Молдова по вопросам уголовного права.
165
SUMMARY
Maria Magdalena Neagu. Dissertation in order to obtain the
Scientific Degree of Doctor in Law Specialty 12.00.08 - Criminal Law (Criminal
Law). Theme: “Protection of the fundamental human right to a healthy
environment by criminal law means“

This doctoral thesis is dedicated to the issues of elaborating and perfecting


the legislation and juridical - criminal practice of Romania and the Republic of
Moldova in the field of the protection the fundamental human right to a healthy
environment by criminal law means.

In the content of the thesis, basic materials regarding the complex of


scientific – practical problems in this field are concentrated and discussed. A
special attention is paid to the perfecting of the juridical – criminal policy of the
Republic of Moldova and Romania in the field of social dangerous actions
incrimination, which threaten the social relations on environmental protection,
rational use of the natural resources. The main purpose of this research is to
elaborate an integrate system, at a global level of standards and norms on
environment preservation by criminal law means, aiming to develop a coherent and
unitary strategy of an environment criminal policy related to the creation of a
unique system of standards in this field.
The paper is a detailed analysis of such problems as: the concept of the
environment, ecology, environmental protection, human right to a healthy
environment and his place in the fundamental human rights system, the notion of
the environmental offence, ecological terrorism. The author emphasizes the
problems of the ecological offences systematization that in the end, having drafted
a unique classification criteria, to comprise them in the criminal legislation of
Romania and Republic of Moldova.
The results of the investigation can be applied in the legislative process, and
also can contribute to an efficient study on the criminal law issues in the Law
faculties of Romania and Republic of Moldova.

166
Cuvinte cheie: mediu, ecologie, infracţiune ecologică, sistematizarea
infracţiunilor ecologice, clasificarea infracţiunilor ecologice, terorism
ecologic, protecţia ecologiei, drepturile omului, vânatul ilegal, ecocid,
securitatea ecologică, poluarea solului, poluarea atmosferei, poluarea apelor,
regn animal, protecţia florei, protecţia faunei, politica penală.

Ключевые слова: окружающая среда, экология, экологическое


преступление, систематизация экологических преступлений, классификация
экологических преступлений, экологический терроризм, охрана
окружающей среды, права человека, незаконная охота, экоцид,
экологическая безопасность, загрязнение почвы, загрязнение атмосферы,
загрязнение вод, охрана флоры, охрана фауны, уголовная политика.

Key words: environment, ecology, ecological crime, ordering of ecological


crimes, classification of ecological crimes, ecological terrorism, preservation of the
environment, human rights, illegal hunt, ecological safety, pollution of ground,
pollution of an atmosphere, pollution of waters, protection of flora, protection of
fauna, a criminal politics.

167
LISTA DE ABREVIERI

1. alin. - alineat;

2. art. - articol;

3. C.P. - Codul penal;

4. C. P. P. - Codul de procedură penală;

5. H. G. - ordonanţa de urgenţă a Guvernului;

6. M.O. - Monitorul Oficial;

7. O. G. - ordonanţa Guvernului;

8. O. U. G. - hotărârea Guvernului;

9. R.D. - Revista Dreptul editată în România;

10. R.R.D. - Revista Română de Drept editată în România;

11. R.D.O. - Revista Drepturile Omului editată în România;

12. R.D.P. - Revista de drept penal editată în România.

168

S-ar putea să vă placă și