Sunteți pe pagina 1din 10

PAJISTILE NATURALE C.

Pajistile de Botriochloa ischaemum (barboasa) sunt cele mai raspandite tipuri de pajisti derivate din cele de Festuca valesiaca si Festuca rupicola, ca efect al pasunatului abuziv, nerational si al eroziunii solului din Podisul Moldovei, Depresiunea Transilvaniei, Podisul Dobrogei, cat si al unor enclave din Dealurile Olteniei si Banatului. Valoarea pastorala si productivitatea sunt foarte slabe, cu productii de 1,5-5t/ha MV, in functie de intensitatea degradarii, cu o capacitate de pasunat in jur de 0,3-0,4 UVM/ha. D. Pajistile de Poa pratensis ssp. angustifolia (firuta) se intalnesc in zona nemontana din sudul tarii, in aria padurilor de cer si garnita, la altitudini joase cuprinse intre 100-300 m, pe terenuri plane si usor inclinate, are valoare furajera buna si grad ridicat de consumabilitate. Valoarea pastorala este buna, productie de 7,5-12,5 MV si o capacitate de pasunat de 1-1,5 UVM/ha. E. Pajistile de Agrostis capillaris (iarba vantului) ocupa cele mai mari suprafete in zona de deal si montan inferioara. Valoarea pastorala este buna, productia medie este de 10-15 t/ha MV si o capacitate de pasunat de 1,0-1,2 UVM/ha. F. Pajistile de Festuca rubra (paius rosu) corespunde etajului padurilor de molid (Picea abies), cunoscut si sub denumirea de etajul boreal. Valoarea pastorala a pajistilor de paius rosu este foarte eterogena, de la mediocra spre buna, cu o productie de 5-15 t/ha MV, respectiv 0,5-1,5 UVM/ha. G. Pajistile de Nardus stricta (teposica) au o larga raspandire in etajul molidisurilor si jnepenisurilor (Pinus mugo) in toti muntii inalti din Carpatii romanesti. Nardus stricta, este adaptata la conditii de umiditate si temperatura diferite, de la 300 m pana la 2.200 altitudine, pe soluri acide, neaerisite, oligobazice si oligotrofice. Valoarea pastorala este foarte scazuta, cu productii de 3-5 t/ha MV, cu o consumabilitate de 35-50% si o capacitate medie de 0,4 UVM/ha. H. Pajistile de Festuca airoides (parusca) ocupa ceel mai mari suprafete in etajul subalpin al jnepenisurilor, de la 1.600 pana la 2.200 m altitudine.

Valoarea pastorala este f. scazuta, productie de 2-4 t/ha MV si capacitate de pasunat de 0,2-0,5 UVM/ha. I. Pajistile de Carex curvula (coarna) si Juncus trifidus (pipirigut), sunt raspandite in etajul alpin, la altitudini mai mari de 2.200-2.200 m, si se intalnesc numai in muntii Fagaras, Iezer-Papusa, Bucegi, Parang, retezat si Rodnei. Valoarea pastorala este f. scazuta, datorita productilor foarte mici, de numai 1,5-3 t/ha MV, si a gradului scazut de consumabilitate a pipirigutului, care permit o incarcare de 0,1-0,4 UVM/ha. 2. PAJISTI AZONALE A. Pajistile din lunci si depresiuni sunt influentate de conditiile de sol si umiditate specifice luncilor raurilor si depresiunilor intramontane. Vegetatia : Agrostis stolonifera (iarba-campului); Alopecurus pratensis (coadavulpii); Poa pratensis (firuta); Lolium perenne (iarba de gazon, raigrasul peren); Arrhenatherum elatius (ovasciorul) Festuca pratensis (paius de livezi) etc. Modul de folosinta este in regim de faneata si uneori mixt (faneata-pasune). Acest tip de pajisti naturale au productile cele mai ridicate, datorita regimului de umiditate favorabil si solurilor bogate aluvionare din luncile raurilor. Valoarea pastorala este buna spre f. buna, cu productii de 7,5-15 (30) t/ha MV, in functie de tip si modul de intretinere. B. Pajistile de pe solurile saline si alcaline. Speciile dominante sunt Salicornia europaea Suaeda maritima, raspandite mai ales pe solonceacuri, pe care cresc aproape in exclusivitate specii fara valoare furajera. Productie de foarte slaba calitate, cu valoare pastorala foarte mica. C. Pajistile pe nisipuri Campia Romana, Campia Careiului in nord-vestul tari si Delta Dunarii. Vegetatia este rara, cu specii fara valoare furajera. Valoarea pastorala a acestora este neinsemnata. METODE DE IMBUNATATIRE A PAJISTILOR NATURALE Lucrarile de imbunatatire a pajistilor naturale se impart in doua mari categorii: lucrari de suprafata, constau in curatiri de resturi vegetale si pietre, combaterea buruienilor si a vegetatiei lemnoase, distrugerea musuroaielor si nivelarea

terenului, urmate de fertilizare cu ingrasaminte organice si chimice de corectare a solului si a regimului de apa si aer din sol, de supraansamantare. Lucrari radicale, prin care se distruge integral covorul ierbos degradat si se infiinteaza o pajiste noua, semanata. 1. SUPRAANSAMANTAREA PAJISTILOR Aceste lucrari au rolul de a completa golurile din covorul ierbos existent si de a imbunatati calitatea compozitiei floristice. Supraansamantarea este preferata reansamantarii pe solurile superficiale, cu fragmente de roci dure la suprafata, pe pante expuse eroziunii accelerate. Nu se recomanda supraansamantarea fara fertilizare si in cazul solurilor acide fara amendare, intrucat reusita speciilor nou introduse in covorul ierbos poate fi incerta si sporurile de productie neinsemnate, situatie care nu justifica aceasta actiune. Epoca optima de efectuare a supraansamantarii este primavara devreme, inainte de pornirea plantelor in vegetatie, in mustul zapezii, cand plantele existente in covorul ierbos nu concureaza decisiv tinerele plante din samanta. Metode de semanat. Pe pajistile situate pe terenuri nivelate si cu panta uniforma pana la 200, supraansamantarea se executa cu utilaje care asigura concomitent prelucarea solului pe randuri si semanat. Pe terenurile denivelate, stratul superficial al solului se mobilizeaza cu grapa cu colti sau discuri, dupa care se seamana cu semanatorile universale. Dupa supraansamantare, se efectueaza obligatoriu tasarea telinii cu tavalugi netezi sau inelari. Adancimea de semanat este de 1-2,5 cm. Samanta. Pentru supraansamantare se utilizeaza amestecuri de graminee si leguminoase adecvate zonei, care sunt recomandate pentru pajisti semanate. Cantitatea de samanta se reduce cu 25-50% fata de cea folosita pentru pajistile semanate, in functie de densiatea covorului ierbos existent. Fertilizarea. In anul supraansamantarii se folosesc doze moderate de ingrasaminte pentru a nu stimula prea puternic speciile din covorul ierbos vechi care ar concura pana la eliminare

noile plante din samanta. De regula, se aplica 50 Kg/ha P2O5 si 50 Kg/ha K2O inainte de semanat si 50-60 Kg/ha N dupa rasarirea acestora sau dupa prima coasa. Se recomanda ca supraansamantarea sa se efectueze cu 1-2 nopti inainte de terminarea unei reprize de tarlire, mai ales cu oile, intrucat acestea, prin calcare, introduc semintele in sol suficient de adanc ca sa rasara in conditii bune. Supraansamantarea poate fi precedata de erbicidare pe randuri cu paraquat (Gramoxone 2l/ha) sau glifosfat (Roundup 2l/ha) in cazul pajistilor de Nardus stricta cu telina mai groasa si semanat pe randuri cu masini adecvate. In anul supraansamantarii se recomanda ca cel putin prima recolta sa se coseasca, dupa care se poate pasuna cu o incarcare moderata de animale, substratul fiind mult mai ferm pentru calcat decat pe terenurile reansamantate dupa destelenire. Durata supraansamantarii poate sa fie de 3-10 ani, cu prelungirea efectului in cazul aplicarii unor lucrari de intretinere si folosirii rationale. B. INFIINTAREA PAJISTILOR SEMANATE Inlocuirea pajistilor semante se face numai in cazurile cand metodele de imbunatatire prin mijloace de suprafata (fertilizare, amendare, supraansamantare) nu dau rezultatele scontate. Pajistile naturale se destelenesc in vederea infiintarii de pajisti semanate, in urmatoarele situatii: cand in vegetatie predomina plantele cu valoare furajera slaba sau sunt daunatoare in proportii de 80-85% indiferent de productia acestora; pajistile au un potential natural de productie foarte scazut de sub 4-5 t/ha MV si capacitate de pasunat de sub 0,5 UVM/ha pajisti care au peste 25-30% goluri in vegetatie, musuroaie intelenite sau dupa defrisarea celor invadate cu vegetatie lemnoasa si alte situatii. Nu se destelenesc pajistile cu panta mai mare de 170 (30%), cele din apropierea oraselor si ravenelor active, indiferent de panta, pentru a preveni eroziunea solului, cat si pajistile situate pe soluri cu orizontul superior A foarete subtire (sub 10-20 cm grosime) care poate avea fragmente de roci dure de suprafata, precum si pajistile situate pe soluri cu apa freatica la adancime mai mica de 50 cm.

Mobilizarea telinei se poate face cu freza cu pajisti la 10-12 (15) cm adancime sau cu plugul la 18-20 (25) cm, precedat de o maruntire superficiala a telinii cu grapa cu discuri pentru a fi mai usor rasturnata si incorporata sub brazda. Pe solurile puternic intelenite cu materie organica nedescompusa in exces, se cultiva 1-2 ani plante furajere anuale (porumb, cartof, varza furajera, gulii, sfecla furajera), in general plante prasitoare, dar si in randuri dese (borceaguri, raigras aristat etc.) dupa care se infiinteaza pajistea semanata. Epoca optima de destelenire este toamna. Pregatirea patului germinativ se face cu grapa si combinatorul in functie de situatie, cu conditia ca, inainte de semanat, sa se taseze solul (telina) cu un tavalug inelar, pentru asigurarea unei adancimi mici si uniforme de semanat. Semanatul se poate face cu semanatorile universale, la adancimea de 1,5-2,5 cm si 12,5 cm intre randuri, primavara cat mai timpuriu, dupa care obligatoriu se taseaza din nou solul, cu tavalugi netezi (amestecul de ierburi se stabileste in functie de modul de folosinta, zona fizico-geografica etc). Recoltarea tarzie a fanetelor mai prezinta si alte neajunsuri legate de ajungerea la maturitate a unor seminte de buruieni care invadeaza apoi pajistea, cum este specia semiparazita clocoticiul (Rhinanthus minor) sau o recolta la coasa a II-a (otava) scazuta. Exista si exceptii cand, o data la 3-4 ani, se recomanda, prin rotatie, ca fanetele in care domina plante cu valoare furajera buna sa fie recoltate dupa ajungerea la maturitate a semintelor care, prin autoinsamantare, se reanoiesc si indesesc covorul ierbos. Pentru urmatoarele recolte prin cosire se respecta in linii mari durata de 5-6 saptamani de la prima coasa, in functie si de precipitatiile atmosferice. Metode de pregatire si depozitare a fanului Dupa cosit, masa verde, care are 70-80% umiditate, este supusa unui ansamblu de lucrari de pregatire a fanului prin care umiditatea trebuie sa scada la 16% pentru fanul provenit din pajistile semanate si maxim 17% pentru cel obtinut pe pajistile naturale. Procesul de uscare trebuie de asa maniera condus incat pierderile cantitative si calitative ale productiei de furaj sa fie cat mai mici. Metode propriu-zise de uscare a fanului produs pe pajistile semanate sau naturale pe sol, prepeleci, capre, garduri, uscare cu aer rece si cald.

Daca, din cauza conditiilor climatice, fanul are umiditate mai mare decat cea de pastrare (16-17%), depozitarea se poate face in amestec cu sare (5 Kg/t de fan) sau cu paie, in straturi alternative de 10-20 cm paie si 50-60 cm fan. La depozitarea baloturilor cu umiditate mai mare se asigura canale pentru circulatia aerului in interior. Fanul se depoziteaza in aer liber in sire (regiuni secetoase) si stoguri (regiuni umede), precum si in adaposturi speciale (fanare). Sirele si stogurile se amplaseaza pe terenuri mai ridicate, uscate, pe care se aseaza un strat de paie sau un postament de lemn (crengi) pentru a preveni deprecierea fanului in contact cu solul. Sirele se orienteaza paralel cu directia vanturilor dominante. In general, o sira are inaltimea de 6-7 m, latimea de baza de 3-4 m, la umeri 5-6 m si lungimea de 15-20 m. Stogul are un diametru la baza de 3-4 m, la umeri 4-5 m, si inaltimea de 5-6 m. Determinarea cantitatii de fan depozitate se face prin cantarire inainte de a fi asezat in sire sau stoguri sau prin estimarea dupa masuratori privind volumul (cubajul) acestora inmultit cu greutatea medie a unui metru cub de fan. Volumul sirei se stabileste masurand lungimea, latimea si racordarea sau lungimea peste coama (R). Lungimea se masoara numai pe o singura latura a sirei la nivelul solului. Latimea sirei se masoara la ambele capete si la inaltimea de 1 m de la suprafata solului. La sirele care se ingusteaza spre baza se fac doua masuratori pentru latime, la fiecare capat; una la suprafata solului, iar cealalta in punctul unde sira este mai lata, dupa care se face media celor 4 masuratori. Lungimea peste coama reprezinta distanta de-a curmezisul sirei, de la baza ei peste coama sirei si pana la baza sirei din partea opusa. Aceasta dimensiune se determina in 3-4 locuri, dupa care se face media. Volumul stogurilor se afla prin masurarea circumferintei si a racordarii. Circumferinta se masoara la cca 0,5-1 m de la suprafata solului. In cazul cand stogul se ingusteaza spre baza, aceasta dimensiune se masoara de 2 ori; o data la partea cea mai ingusta, langa pamant, si apoi sus, unde este mai lata, apoi se face media lor. Racordarea, si in acest caz, este egala cu lungimea franghiei trecute peste varful stogului, de la baza

dintr-o parte pana la baza din partea cealalta. Masuratoarea se face de doua ori, dupa care se face media lor. Cunoscand volumul sirei sau stogului, se poate calcula greutatea totala prin inmultirea acestuia cu greutatea unui mc din fanul respectiv. Greutatea unui mc de fan depinde de compozitia lui botanica, de epoca de recoltare, de durata conservarii in sira sau stog, de umiditatea fanului in timpul claditului. Stabilirea acestuia este bine sa se faca prin cantarirea a 1-2 mc ce se iau din jumatatea inferioara a fiecarui stog sau sira. Cand situatia nu permite cantarirea unui mc de fan se pot folosi urmatoarele date: Greutatea medie a unui mc de fan la diferite intervale de timp de la cladit Tipul de fan Fanul de lucerna sau trifoi Fanuri de borceag, amestecul de lucerna sau trifoi cu diferite ierburi, fanul natural cu procent mare de leguminoase Fanul natural de ierburi marunte (de deal, munte) de calitate superioara Fan cultivat din graminee de talie inalta (timoftica, golomat, oviscior etc) Fan natural (de deal, munte) de calitate mijlocie37 Fan cu multe buruieni Recoltarea pajistilor pentru insilozare se pastreaza fanul. In functie de continutul plantelor in apa, respectiv de continutul in SU, furajele insilozate se clasifica astfel: siloz, cand plantele de pajisti cu umiditatea de 70-80% se insilozeaza imediat dupa cosire; semisiloz, cand plantele de pajisti sunt partial palite si cu umiditatea de sub 70%, de regula 40-60%. Data dupa cladire in sira sau stoguri Dupa 3- Dupa 15 Dupa Dupa 3 5 zile 57 55 zile 62 60 1 luna 70 67 luni 75 70

50 45 42 37

55 50 45 40

60 55 50 45

65 62 55 50

Insilozarea este metoda prin care furajele se conserva la umiditate mai mare decat

Limita inferioara de umiditate pana la care este asigurata desfasurarea normala a proceselor fermentative in masa vegetala insilozata este de 40%. Prin insilozarea corecta, pierderile de substante nutritive sunt de sub 10-15%. Semisilozul din iarba de pajisti (60-65% umiditate initiala) contine in jur de 0,30 UN si 30-35 g PBD la 1 kg furaj, iar silozul (70-80% umiditate) are 0,20 UN si 20-30 g PBD/kg. Recoltarea pajistilor pentru producerea nutretului insilozat se face dupa aceleasi criterii ca si pentru producerea fanului (epoca, inaltime, frecventa), completat de tocare la sub 2 cm, transport, tasarea si acoperirea silozului dupa toate regulile generale de insilozare a nutreturilor cultivate, asemanator porumbului siloz. Pentru a obtine un siloz sau un semisiloz de calitate, cu grad ridicat de consumabilitate si digestibilitate, se recomanda tratamentul cu preparate biologice pe baza de bacterii acidolactice, drojdii si alte microorganisme producatoare de enzime, de tipul produsului romanesc denumit Lactosil, care se aplica 1 kg/1 t de nutret. In conditii corespunzatoare de tasare, silozul are o masa volumetrica de 650-700 kg/m3 si semifanul (semisilozul) o masa de 550-600 kg/m3. Semisilozul este un furaj mai bine acceptat de animale decat silozul, datorita aciditatii mai reduse si absentei sau prezentei in cantitati mici a amoniacului si acidului acetic. FOLOSIREA MIXTA A PAJISTILOR Prin alternarea modului de folosinta de la un an la altul, productivitatea pajistilor este mai ridicata. Pentru fanete este mai potrivit pasunatul dupa ce s-a cosit prima recolta. Pasunatul de primavara foarte timpuriu al fanetelor, asa cum se practica in prezent in regiunile de deal, este foarte daunator atat pentru sol, cat si pentru vegetatia pajistei. Este recomandat pasunatul fanetelor un sezon intreg o data la 3-4 ani sau cosirea in regim de faneata a pasunilor. Folosirea mixta a pajistilor, acolo unde se poate aplica, este o metoda mai eficienta de exploatare, cu beneficii multiple pentru productivitate, cat si pentru conservarea biodiversitatii. ORGANIZAREA SI GOSPODARIREA

ISLAZURILOR COMUNALE Islazul comunal reprezinta cel mai important mijloc de asigurare a ierbii pentru animalele comunitatilor rurale in perioada de pasunat, a unor furaje conservate peste iarna sau loturi semincere de plante furajere. Prin organizarea in comun a pasunatului, in special cu vacile de lapte, se economisesc mari resurse umane si banesti, fata de intretinerea separata a animalelor de catre fiecare crescator in parte.

Amplasarea si suprafata islazului Se aleg cu precadere terenurile fara exces de umiditate, bine drenate din jurul localitatilor, pana la 3 km distanta, langa liziere de padure, cursuri de apa, daca exista, departe de cai ferate si sosele intens circulate. Suprafata necesara pentru islaz se va stabili in functie de numarul de animale ce urmeaza a pasuna sau alte criterii prezentate mai inainte. Asigurarea apei, umbrarelor sau adaposturilor pentru animale Asigurarea apei pentru adapat din rauri, lacuri sau panza freatica este foarte importanta pentru animale si va fi realizata prin captari, amenajari specifice, puturi, jgheaburi etc, dupa studii si proiecte efectuate de specialisti in domeniu. Adapostirea animalelor sub umbrare forestiere sau constructii usoare este imperios necesara; se vor alege specii de arbori mari, repede crescatori, pentru diferite zone, cu tehnica de plantare si ingrijire a umbrarelor forestiere special constituite cu acest scop, cat si utilizarea perdelelor sau a unor palcuri de arbori existenti pe islaz. Infiintarea si intretinerea covorului ierbos Se vor respecta cu strictete tehnologiile de infiintare si intretinere a pajistilor semanate si rotatia lor dupa 4-6 ani, elaborate de institutii de cercetare in domeniu. Pe pajistile naturale se vor aplica, tehnologii de fertilizare care sa mentina o proportie optima intre gramineele si leguminoasele perene de pajisti, care este de 60-80% graminee si 20-40% leguminoase. Folosirea rationala a ierbii produse pe islaz Respectarea cu strictete a duratei de pasunat, care la campie si deal este de cca 185 de zile de la ultima decada a lunii aprilie, pana la ultima decada a lunii octombrie.

Incarcarea cu animale trebuie sa fie, bine chibzuita, astfel incat islazul sa fie un mijloc de furajare economica, si nu de promenada pentru animale. In prezent exista metode mai exacte de stabilire a incarcaturii de animale in functie de productia pasunii si durata de folosire zonala sau altitudinala.