Sunteți pe pagina 1din 16

ECONOMIA ROMANEASCA INTRE CELE DOUA RAZBOAIE MONDIALE

INTRODUCERE
Economia interbelica a devenit un mit, un ideal al dezvoltarii si al liebertatii, reprezentand pentru multi perioada in care s-a aratat adevarul potential al tarii noastre. Dezvoltarea economica extraordinara, modernizarea societatii si mai ales imbogatirea "prin noi insine", au facut ca noi sa visam la aceasta perioada, ca la un trecut indepartat, idealizat. Acum societatea noastra ajunge de la votul cenzitar la cel universal, tot acum se infaptuieste cea mai cuprinzatoare reforma agrara din Europa Rasariteana, si se formeaza o noua societate moderna. Individul este liber sa gandeasca si sa actioneze conform propriei constiinte, este constient de puterea pe care o detine, se intereseza de viata politica, si se implica direct in conducerea tarii. Marea Unire din 1918 a adus romanilor o tara a lor, in care ei sunt liberi sa faca ce vor. Dupa secole de separare, natiunea era din nou unita, iar scopul in viata al multor oameni a fost implinit, astfel ca acestia nu intelegeau ce trebuia sa faca in continuare. Totusi, au existat oameni care au intrevazut potentialul economic al Romaniei, si au actionat in consecinta, creandu-si pozitii cat mai favorabile. Altii, fara cunostinte de economie, si fara avere, au fost nevoiti sa lucreze, in conditii mai bune sau mai rele, pentru a se intretine. Avem de-a face, probabil pentru prima data in istoria noastra, cu o societate de tip burghez, in care fiecare supravietuieste prin forte proprii. Perioada studiata este, asadar, una complexa, a marilor schimbari, atat economice, cat si sociale, caci acum Romania trece de la societatea veche a mosierimii, la cea noua a burheziei.

Consecintele ale primului razboi mondial


Incheierea procesului de formare a statului national unitar roman coincide, in timp cu terminarea primului razboi mondial, si, ca urmare, repunerea in functiune a potentialului economic al tarii reintregite si, o perioada, chiar si dezvoltarea lui, au fost grevate de povara lasata de razboi, precum si de o serie de greutati inerente procesului de unificare. Viata economica, privita in ansamblu, dar si pe domenii, era marcata de dezorganizare si ruina. Agricultura, sector cu o mare pondere in economia nationala, se afla intr-o situatie extrem de critica. Era epuizat intregul stoc de cereale, astfel incat nu se puteau asigura nici hrana pentru populatie si nici insamantarile pentru recolta viitoare.

Razboiul a provocat mari pierderi septelui, care s-a diminuat cu aproximativ 40%. In 1919 existau in intreaga tara circa 16,5 milioane capete de vite, fata de 27,8 milione in anul premergator razboiului. In ansamblu, in 1919 industria functiona, in medie, cu 40% din capacitatea antebelica, cu diferente de la o ramura la alta: extractia petrolului cu 47%, a carbunelui cu 41%, industria siderugica cu 19,4%, a cimentului cu 40%, a cherestelei cu 50%, a hartiei cu 30%, a zaharului cu 35% s.a. Din cele peste 800 de intreprinderi incurajate de stat si inregistrate in 1915, functionau doar 217. Transporturile nu se gaseau nici ele intr-o situatie mai buna. Reteaua feroviera era in mare parte distrusa, iar cea ramasa in functiune, datorita folosirii intensive in perioada razboiului, prezenta o uzura accentuata si necesita si ea o refacere grabnica. Finantele tarii se aflau intr-o situatie cu total deosebita. Urmare a razboiului, balanta comerciala inregistra deficite enorme. Exportul tarii, preponderent agricol, era aproape inexistent, iar importul era format din produse agricole, cereale in principal, material rulant si utilaje industriale. In aceste conditii, statul roman a apelat la o serie de imprumuturi externe, care s-au adaugat celor anterioare razboiului. Ca urmare, in 1921 datoria publica a Romaniei era de 20741,7 milioane lei, din care cea externa de 16 169,4 milioane lei. Depasind marile dificultati provocate de primul razboi mondial si pe temelia trainica a partiei reintregite, Romania, dincolo de unele oscilatii conjuncturale, va cunoaste, in deceniile urmatoare, o evolutie economica ascendenta.

Insemnatatea Marii Unirii din 1918 si conceptiile privind caile dezvoltarii economice a Romaniei
Sfarsitul primului razboi mondial a adus pentru poporul roman una dintre cele mai frumoase realizari ale devenirii sale istorice, infaptuirea Marii Uniri Nationale, finalizata la 1 decembrie 1918. Prin hotararea plebiscitara de la Alba Iulia, s-a realizat un fapt reclamat impetuos de legile obiective ale progresului social si istoric, ce a confirmat dreptul popoarelor la autodeterminare si independenta nationala. Marea Unire a facut posibila uniformizarea institutional-administrativa a tarii, premisa necesara desavarsirii mecanismului unitar al economiei romanesti, adoptarea unui modern pachet de legi, intre care Reforma agrara din 1921 si Constitutia din 1923. Unirea a dus la intarirea potentialului economic al tarii, a creat conditiile necesare fructificarii la scara nationala a bogatiilor solului si a subsolului, a accentuat rolul industriei in ansamblul economiei, potentialul industrial crescand mai mult decat dublu.

In peisajul industrial al tarii au aparut ramuri si subramuri industriale nedezvoltate inainte sau inexistente (industria siderurgica sau industria metalelor pretioase etc.). Pe ansamblul industriei, forta motrice a crescut cu 235%, cele mai importante progrese inregistrandu-se in industria electrica (429,4%), chimica (320,9%) si alimentara (204%). Reteaua cailor ferate s-a marit de la 4.300 km la circa 11.000 km. A crescut considerabil suprafata arabila a Romaniei, da la 6,6 milionane ha la 14,6 milioane precum si patrimoniul silvic al tarii.Suprafata acoperita cu paduri a sporit de la 2,5 milioane ha la 7,3 milioane ha. Intre intreprinderile si ramurile economiei nationale s-au stabilit legaturi directe, stimulate de insesi legile productiei capitaliste, ceea ce a determinat o restructurare si intregire a domeniilor industriei si agriculturii, a sistemului de transport si comunicatii, s-a marit masa mijloacelor de productie din fiecare ramura, s-a completat structura interna a unora, ca si a intregului complex economic national. Totodata s-au delimitat patru doctrine politice: neoconservatoare, neoliberala, taranista si marxista. In viata socio-economica a Romaniei au fost aplicate doar doua, cea neoliberala si cea taranista. Neoliberalismul Principalele inovatii propuse de ganditorii economisti liberali se refereau la: accentuarea rolului statului in industrializarea tarii si dezvoltarea intreprinderilor private autohtone; luarea in considerare a unor probleme sociale care au aparut datorita efectelor negative ale economiei contemporane, ori a unor particularitari ale agriculturii romanesti. Prinicipalii sai emisari si creatori fiind M. Manoilescu, St. Zeletin, Vintila I.C Bratianu, I.N Angelescu, I.G. Duca, V. Slavescu s.a. Formula prin noi insine afirma necesitatea promovarii capitalului, muncii si initiativei romanesti servind mai mult decat alte politici consolidarii tarii si dezvoltarii fortelor de productie. In toata perioada interbelica PNL a desfasurat activitate contra politicii promovate de guvernarile national taraniste, mai ales pe plan economic, afecta serios interesele capitalului liberal. Teoreticienii doctrinei neoliberale considerau ca prin aplicarea ei in practica se va asigura evolutia economiei romanesti, adica sa dobandeasca un caracter agrar-industrial.

Doctrina taranista Doctrinarii Partidului Taranesc erau adeptii unei societati in care agricultura sa domine economia nationala. Ei nu preconizau lichidarea industriei, ci dezvoltarea doar a acelor ramuri care se bazau pe bogatiile naturale ale tarii, precum si a industriei de armament. In 1926 in urma fuzionarii Partidul Taranesc cu Partidul National din Transilvania s-a format Partidul National Taranesc, care a adoptat un nou program. Intre conducatorii partidului se aflau Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Virgil Madgearu, dr. Nicolae Lupu, Mihai Popovici, Pantelimon Halipa, Grigore Iunian s.a. V. Madgearu a stabilit cateva obiective tinta: dezvoltarea si modernizarea agriculturii romanesti prin pluricultura; trecerea la agricultura intensiva cu sprijinul statului; ce anume urmeaza sa realizeze stiintele agricole si diversele tipuri de cooperative. In general, taranistii vedeau posibila dezvoltarea economica a tarii prin asocierea efortului privat autohton cu avutia statului, formele si modalitatiile de asociere fiind diferite: arenda; concesiune; regie publica comerciala; regie cooperatista.

Prin acest mod s-a dezvoltat curentul economic taranist exprimat prin sintagma portilor deschise, ce presupunea colaborarea neconditionata cu capitalul strain, opus curentului, doctrinei liberale intemeiata pe formula prin noi insine.

Economia Romaniei Mari in primul deceniu interbelic


In acest deceniu s-au parcurs doua faze: mai intai o faza de refacere economica (19191923/1924) si apoi una de avant economic (1924-1928). Refacerea economiei dupa primul razboi mondial (decembrie 1919-1923/1924) In primii ani de dupa intaiul razboi mondial, problema economica dominanta era cea a refacerii si punerii in functiune a activitatilor economice pe intreg teritoriul tarii. In anii urmatori primei confagratii mondiale problema primara care se punea in fata tarii era refacerea economiei ce avusese atat de mult de suferit in perioada 1916-1918. Greutatile notabile lipsa bratelor de munca, insuficienta si caracterul rudimentar al utilajelor si uneltelor, capacitatea redusa a mijloacelor de tractiune stateau in calea dezvoltarii agriculturii.

Multe intreprinderi aveau capacitatea de productie redusa ori nu functionau din diverse motive: distrugerile suferite, transferarea unor utilaje in tarile ocupantilor sau dispersarea acestora in Moldova si Rusia, lipsa de materii prime. Volumul redus al productiei s-a repercutat si asupra activitatii comerciale indeosebi a comertului extern, exporturile si importurile situandu-se la un nivel extrem de scazut. Afectate au fost si finantele publice, caracterizate prin deficite bugetare, prin lipsa a unui buget unic, printr-o fiscalitate excesiva. Dezorganizarea fiscala era favorizata si de faptul ca pe piata romaneasca circulau patru monede diferite: leul, leul de ocupatie, rubla si coroana. Legislatita economica a perioadei concretiza formula economica liberala prin noi insine, ce isi afla fundamentarea juridica in Constitutia Romaniei din 1923. Constitutia prevedea ca zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului si ca in exploatarea acestora se va tine cont de drepturile castigate Punerea in aplicare a acestor principii constitutionale s-a facut prin promulgarea Legii minelor1in iulie 1924 ce prevedea ca valorificarea bogatiilor subsolului romanesc se facea de stat (fie direct, fie prin concesionare).

Agricultura
Agricultura Romaniei postbelice purta din plin amprenta marilor dificultati lasate mostenire de razboi si ocupatia straina. Aceste dificultati veneau sa amplifice contradictiile sociale pe care agricultura tarii unificate le mostenise din perioada anterioara razboiului. In aceste conditii, in fata agriculturii se ridica un sir intreg de probleme spinoase: redresarea productiei vegetale si animale, refacerea inventarului si a gospodariilor distruse, infaptuirea reformei agrare promisa taranimii inca dinainte de razboi si care acum nu mai putea suferi amanare. Reforma agrara. Inca in 1913, in perioada Campaniei din Bulgaria, in ziarul liberal Viitorul este lansata si sustinuta cu insistenta ideea necesitatii si oportunitatii infaptuirii unei noi reforme agrare. Prin adoptarea in forma definitiva a Legii pentru reforma agrara din Vechiul Regat, la 17 iulie 1921, a legii pentru refomra agrara din Transilvania, la 30 iulie 1921, si a Legii pentru reforma agrara din Bucovina, la 30 iulie 1921. Anterior, la 6 martie 1920, fusese adoptata Legea pentru reforma agrara din Basarabia. Desi au fost adoptate legi distincte pentru Vechiul Regat si pentru fiecare provinicie istorica romaneasca, luandu-se in considerare o serie de particularitati ce decurgeau din specificul
1

Iacob, Gheorghe Economia Romaniei (1859-1939). Fapte, legi idei, Editura Fundatiei Axis, Iasi, 1996,pag. 41-135

fiecareia, legile respective aveau, un caracter unitar, asigurand redistribuirea uni mari parti a marii proprietati funciare in favoarea celor care nu aveau sau aveau pamant insuficient pentru munca si intretinerea familiilor lor. Criteriile de improprietarire au fost participarea la razboi si suprafata de pamant avuta de tarani inainte de acesta. Astfel, legiuitorul dispune urmatoarea ordine de precadere a improprietaririi: mobilizatii din razboiul 1916-1918;mobilizatii din campania din 1913; vaduvele de razboi care aveau copii; agricultorii lispsiti de pamant; agricultorii cu proprietati mai mici de 5 hectare; orfanii de razboi. Din punct de vedere oficial reforma s-a incheiat in 1926, dar, in fapt in 1930 inca se mai proceda la punerea in posesie cu loturi de pamant sau se mai judecaiu contestatii ale celor indrepratiti la improprietarire. Ca urmare a reformei agrare din 1921 a devenit predominanta proprietatea funciara mica si mijlocie, dar s-a mentinut un sector apreciabil de exploatatii mosieresti si, in acelasi timp, un segment de lucratori agricoli, de circa 700000. Reforma a contibuit la schimbarea cursului dezvoltarii economiei romanesti in general si al agriculturii in special, ca urmare a modificarii structurii proprietatii asupra pamantului. Reforma agrara din 1921 a restrans proprietatea funciara mosiereasca, a taiat radacini ale sistemului agrar grevat de ramasite ale relatiilor feudale pe zone largi ale tarii. Aceasta reforma a creat conditii pentru accelerarea diferentierii taranimii ca urmare a actiunii legilor specifice economiei pe piata, prin largirea folosirii muncii salariate si cresterea rolului categoriilor sociale instarite ale statului. Reforma respectiva era menita sa stimuleze redresarea productiei agricole, iar despagubirea mosierilor pentru pamanturile expropriate sa le asigure acestora mijloace pentru perfectionarile necesare exploatatiilor agricole si pentru plasarea chiar si in alte activitati economie. Suprafata totala, dupa modul de folosinta, in perioada 1919-1929 Tabelul 1

Din tabelul 1 se degaja si conluzia ca suprafetele cultivate au crescut progresiv, atat absolut cat si relativ. La cumpana aniilor 1923-1924 este atins nivelul antebelic, ulterior acesta fiind depasit. Este prezenta si tendinta, care se accentueaza in a doua parte a intervalului, respectiv in anii 1925-1929, de crestere a suprafetelor cultivate in raport cu celelalte intrebuintari agricole. Politica agrara. Potrivit aprecierilor din literatura de specialitate a vremii, politica agrara din deceniul la care ne referim nu se constituie intr-un ansamblu coerent de masuri care se vizeaza modernizarea domeniului economic care cuprindea cea mai mare parte din forta de munca activa a tarii. In acelasi timp, aplicarea legilor de reforma agrara nu s-a facut cu respectarea stricta a prevederilor lor si nu a fost insotita nici de initiative organizatorice majore si nici de un cadru legislativ adecvat menite sa sprijine gospodariile taranesti, sa asigure intarirea lor pentru a putea face fata exigentelor economiei pe piata.

Industria
Ancheta industriala din anul 1920 consemneaza, pentru anul 1919, un numar de 2610 intreprinderi ale industriei mari, apreciate dupa criteriile Legii de incurajare a industriei nationale din 1912. Intreprinderile industriei mari dispuneau de o forta motrice de 343550 C.P., un personal de 154391 si aveau o productie de 11465 milioane lei. Din cele 2610 intreprinderi ale industriei mari, 977 apartineau industriei alimentare, respectiv 37,4%, 490 industriei de prelucrare a lemnului, respectiv 18,8%, 305, respectiv 11,7% industriei de prelucrare a metalelor, 189, respectiv 7,2% industriei materialelor de constructii si restul altor ramuri, respectiv industriei chimice, textile, hartiei, pielariei s.a. Procesul refacerii industriei nationale se desfasoara lent, inegal de la o ramura la alta si este apreciat in literatura de specialitate ca incheiat in ansamblu la cumpana aniilor 1923/1924. Este evidenta cresterea numarului de intreprinderi si a numarului personalului, ca si dublarea productiei. In a doua parte a celui de-al treilea deceniu, dezvoltarea industriei este mai accentuata si accelerata, fapt favorizat si de masurile intreprinse pentru protejarea si incurajarea industriei nationale in general i a intreprinzatorilor autohtoni in special. Alaturi de Legea de incurajare a industriei nationale, adoptata in 1912 si extinsa la nivelul Romaniei reintregite, in anii 1923-1925 sunt adoptate o serie de legi care au accentuat procesul de dezvoltare si maturizare a capitalului autohton. In cadrul acestora se inscriu: legea pentru comercializarea si controlul intreprinderilor economice ale statului, legea regimului apelor, legea energiei, legea minelor.

In perioada la care ne referim se remarca si o a treia cale de incurajare a dezvoltarii fortelor productive nationale, respectiv sprijinirea directa de catre stat a dezvoltarii industriei si pe calea finantarii de catre acesta. In acest sens, prin legea din iunie 1923 a fost infintata Societatea Nationala de Credit industrial, al carei capital este format din participatia statului in proportie cu 20% a Bancii Nationale a Romaniei de 30%, iar restul prin subscriptie publica. Productia de titei a crescut, aceasta inregistrand o curba ascedenta. In 1929, in ierarhia mondiala, apreciata dupa productia de petrol, Romania ocupa locul 7, dupa SUA, Venezuela, URSS, Mexic, Iran si Indonezia.

Comertul
Desfasurarea schimburilor de bunuri si de servicii, deci a comertului cu acestea, precum si comertul cu valori mobiliare in deceniul al treilea, reflecta schimbarile, cantitative si structurale, ce au loc in productia de bunuri materiale si de servicii, o tendinta de accelerare a acesteia, cu unele fluctuatii inerente, si de accentuare a procesului de valorificare a produselor si serviciilor. Desigur, evolutia comertului, atat a celui interior cat si a celui exterior, a fost marcata de urmarile razboiului mondial, de refacere si avantul activitatii economice si, spre sfarsitul deceniului, de depresiunea economica. Comertul interior se desfasoara intr-un cadru juridic neunitar si relativ invechit.Pe teritoriul Romaniei de atunci erau in vigoare trei coduri comerciale: primul, datand din 1887, al Romaniei Vechi; altul austriac din 1862 si aplicabil in Bucovina; si ultimul, ungar, datand din 1875 si aplicabil in Transilvania. Inca din primii ani postbelici se constata o tendinta vadita de crestere a numarului intreprinderilor comerciale, la sfarsitul deceniului trei, reveneau 6,7 intreprinderi comerciale la 1000 locuitori. Cea mai mare parte a intreprinderilor comerciale, adica peste 73% aveau ca obiect al activitatii comertul alimentar, incluzand aici si alimentatia publica. In cadrul procesului de crestere a numarului intreprinderilor comerciale, un loc aparte, tot mai important, in deceniul la care ne referim, dar mai ales in cel urmator, l-au ocupat Societatile Anonime ce aveau ca obiect activitati comerciale

Targurile, saptamanale si periodice, se mentin ca o permanenta a schimburilor comerciale traditionale. I. Targuri saptamanale, total din care: a) de cereale b) de vite c) mixte (vite si alte marfuri) II. Targuri periodice: (de 3-4 ori/an) 44 239 286 552 569

In cadrul acestora lumea rurala oferea produsele sale agricole, iar cea urbana pe cele industriale, respectiv unelte din fier, masini agricole, articole marunte de fierarie, tabla, textile, incaltaminte, petrol pentru iluminat. Cererea de produse industriale a lumii rurale este marcata la nivel scazut al veniturilor gospodariilor taranesti mici si mijlocii -, proportionale cu gradul lor de profitabilitate. Astfel, fata de volumul produselor agricole vandute de taranime, puterea ei de absorbtie a marfurilor industriale este relativ redusa. Trebuie mentionat ca puterea de cumparare a taranimii a fost afectata si de politica preturilor la produsele agricole. In deceniul trei, guvernele care s-au rotit la carma tarii au dus o politica consecventa de mentinere la un nivel scazut a preturilor interne la produsele agricole. Bursele de marfuri si de valori cunosc extinderi deosebite, mai ales dupa anul 1929, cand activitatea acestora se organizeaza pe baza unei noi legi a burselor, adoptata in acel an. Comertul exterior. In deceniul al treilea, schimburile comerciale externe ale Romaniei s-au derulat pe baza unor acorduri si/sau aranjamente comericale, incheiate pe termen scurt, de regula, pe cateva luni sau un an, care aveau un caracter provizoriu si reinnoibil. Acest fapt se explica prin luarea in considerare de catre autoritatile romanesti a imprejurarilor legale de instabilitatea politica europeana, a greutatilor prin care trecea tara, precum si a solicitarilor de care se bucurau la nivel european principalele produse de export ale Romaniei, cerealele, petrolul si lemnul. Pe parcursul deceniului al treilea Romania incheie numeroase acorduri si/sau aranjamente comerciale: cu Austria, Cehoslovacia, Polonia, Franta si cu Italia. Desi dominat de numeroase restrictii, comertul mondial cunoaste cresteri insemnate in decursul deceniului al treilea al secolului nostru, tendinta in care se inscrie si comertul exterior al Romaniei.

Comertul exterior al Romaniei, dupa export si import, in perioada 1920-1930 Tabelul 2

. Exportul romanesc, din punct de vedere cantitativ si valoric, este dominat de cereale. Exportul de lemn si al industriilor derivate cunoaste, pana in 1925, o crestere rapida, ajungand sa detina, in acest an, circa 22% din totalul exportului. Ulterior, ponderea lui in totalul exportului manifesta o tendinta de scadere, la sfarsitul perioadei ajungand la circa 11%. Cel mai dinamic element in cadrul exporturilor Romaniei l-a constituit exportul produselor petroliere, care, cu toate oscilatiile inregistrate de la un an la altul, ajunge sa reprezinte, la sfarsitul deceniului, in 1930, circa 37% din totalul exportului. In ceea ce priveste importul, datele arata o tendinta de crestere, cu unele oscilatii de la un an la altul, a ponderii produselor primare si a celor intermediare. Prin comertul sau exterior, Romania participa activ la comertul international, la diviziunea internationala a muncii. Astfel ea exporta si importa din numeroase tari, europene, indeosebi, dar si din alte continente. Ea avea relatii comerciale practic cu toate tarile europene, dar si cu SUA, Canada, Egipt, Palestina, Turcia. Analiza evolutiei relatiilor comerciale externe ale Romaniei in deceniu al treilea al secolului XXlea demonstreaza ca Romania se situa pe un loc important atat in zona balcanica si centraleuropeana, cat si in cea vest-europeana.

Economia Romaniei Mari in deceniul premergator celui de-al doilea razboi mondial (pana in anul 1938) Criza economica din 1929-1933
Inceputul deceniului a fost marcat de marea criza economica din 1929 1933, dupa care a urmat un avant economic (1934 -1938), caracterizat prin dezvoltarea spectaculoasa a industriei. Criza care a atins apogeul in 1932 s-a manifestat in Romania cu intensitate sporita datorita unor factori specifici: caracterul predominant agrar al economiei nationale; dependenta economica a tarii noastre fata de capitalul strain, ceea ce a condus si la practicarea unu comert exterior cu caracter neechivalent. Criza s-a manifestat sub urmatoarele forme: scaderea productiei, reducerea preturilor la produsele agricole si industirale, restrangerea si chiar incetarea operatiunilor bancare si de credit, cresterea numarului de falimente si de someri. Criza agrara Ca si in alte tari, criza industriala s-a impletit strans in Romania cu criza agrara. Dintre cauzele crizei agrare amintim: stapanirea de catre marii proprietari a circa 1/3 din fondul funciar al tarii; nivelul scazut al dotarii tehnice fata de alte tari; mentionarea unor vestigii semifeudale in productie; lipsa creditelor ieftine pentru gospodariile taranesti.

Una dintre cele mai acute forme de exprimare a crizei agrare la noi a fost prabusirea vertiginoasa a pretuturilor la produsele agricole si animaliere: indicele de scadere a fost de la 100 la 40. Productia agricola globala s-a redus valoric intre 1928-1933 de la 63 miliarde lei la 22 miliarde lei. Consecintele crizei au apasat greu agricultorii, indeosebi taranii, multe dintre gospodariile acestora resimtindu-se sub povara imprumutrurilor contractate la banci, cifrate in 1931- la peste 120 miliarde lei. Pentru solutionarea datoriilor agricole statul impus Legea contra camatei si legile de asanare (conversiune) a datoriilor agricole.

Situatia industriei romanesti In acesti ani de criza s-a petrecut un proces de reducere masiva a productiei atat din punct de vedere cantitativ cat si valoric, reducere cifrata la 50% pana in 1932. Puternic afectata a fost industria metalurgica, insa criza a lovit dur si celelalte ramuri industriale, cum ar fi industria materialelor de constructii, cea forestiera, industria bunurilor de larg consum, indeosebi cea care utiliza ca materie prima produsele agricole. In sectorul alimentar cele mai afectate au fost industriile zaharului, moraritului si uleiurilor vegetale. Insa valoarea productiei miniere petroliere reprezenta in 1933 in jur de 50% fata de cea din 1929. Din punct de vedere cantitativ industria petroliera a marcat o crestere a productiei de circa 152%, unica ramura industriala in aceasta situatie. Criza economica a insemnat pentru intreaga idustrie autohtona o noua faza in procesul de concentrare si centralizare a capitalului.

Banci.Finante. Comert Odata cu zdruncinarea din temelii a productiei au fost perturbate circulatia bunurilor si sistemul financiar bancar. Perturbatiile au fost cu atat mai grave cu cat Romania era intr-o strana dependenta fata de capitalul strain.Bancile au inceput sa se prabuseasca una dupa alta, numarul reducandu-se de la 1048 la 794. Dintre bancile care n-au rezistat s-a numarat si Banca Generala a Tarii Romanesti. La inceputul anului 1931, s-au inregistrat si deficite bugetare. La fel criza a dus si la reducerea insemnata a circulatiei marfurilor. Traficul local de marfuri a scazut cu peste 30%, in aceste conditii ruinandu-se un mare numar de comercianti mici si mijlocii. Importul era constituit in mare parte din produse finite (80% din total), iar exportul era in intregime constituit din produse agricole si petrol. Cantitativ, mai mult sa exportat decat s-a importat, insa veniturile incasate au fost mai mici decat se prevedea.

Avantul economic (1934 -1938) Agricultura


De progresele reale ale perioadei 1934-1938 a beneficiat mai putin agricultura, ea suferea datorita lipsei inventarului agricol, a masinilor agricole totodata, persistenta unor ramasite feudale in raporturile dintre tarani si mosieri. In perioada interbelica in Romania majoritatea fortei de munca, 78% din totalul populatiei, era ocupata in agricultura, intrecand-o in Europa, in sens negativ, doar Iugoslavia (79%) si Bulgaria (81%). Prin 1935 agricultura romaneasca a marcat un progres. Suprafata arabila a crescut cu circa 1 milion de hectare, ajungand la 14 milioane ha in 1938. Insa, o trasatura caracteristica pentru agricultura interbelica a Romaniei a fost slaba productie la hectar din cauza lipselor de credite si inventar agricol, a specialistilor, repartizarea fondului funciar, dominat de proprietati mici si mijlocii si a unei piete de desfacere adecvata. Statul roman a intervenit pentru sustinerea agriculturii, prin emiterea unor legi (Legea pentru incurajarea agriculturii din 1937), prin deschiderea de credite extraordinare, prin infintarea centrelor agricole dotate cu masini moderne, a scolilor de agricultura, prin stimularea valorificarii produselor agricole pe piata interna si externa, prin sporirea suprafetelor destinate izlazurilor, reorganizarea camerelor de agricultura, cumpararea si distribuirea de seminte selectionate, introducerea si extinderea de noi culturi. Dupa 1931 s-a constatat o tendinta de refacere a stocului de animale. De prin 1935 exportul produselor agricole incepe sa-si recapete pozitiile pierdute in vremea crizei economice. Eforturile depuse de guvernanti pentru largirea exportului produselor animale s-au soldat cu rezultate modeste, pietele fiind deja ocupate, iar in tarile unde se putea exporta pe baza de contigent taxele de intrare erau exagerat de mari. In pofida dificultatilor cu care se confrunta in anii 1934-1938, a unei evolutii contradictorii, sau chiar a anumitor stagnari, agricultura a continuat sa detina primatul in viata economica a tarii. In 1937 ea avea o pondere de 55% in obtinerea venitului national al Romaniei, asigura necesarul de hrana al populatiei si furniza totodata insemnate cantitati de export.

Suprafata totala, dupa modul de folosinta, in perioada 1930-1939 Tabelul 3

Industria
Dupa depasirea crizei economice productia generala a tarii a inregistrat o crestere continua ajungand, in anul 1938, la cel mai inalt nivel al sau in toata perioada interbelica. In perioada 1934-1938 s-a urmarit initial, inlaturarea efectelor negative ale crizei, iar, apoi, pregatirea economiei pentru a face fata necesitatilor de aparare. Au fost promovate masuri cu caracter protectionist, intre aceste masuri amintim: marirea tarifelor vamale si restrangerea importurilor la toate produsele ce se puteau fabrica in tara, acordarea de prime de export, incurajarea unor ramuri ori intreprinderi industriale de mare tehnicitate care nu existatu inca in tara, cresterea numarului de comenzi din parte statului, indeosebi in domeniul apararii. Dezvoltarea industriei a dus la cresterea rolului acesteia in produsul social si in venitul national.

Contributia principalelor ramuri la cresterea produsului social si a venitului national in anul 1939 Tabelul 4

Participarea industriei la produsul social si la venitul national arata ca economia romaneasca avea, spre sfarsitul deceniului al patrulea, un profil general agrar-industrial. In preajma celei de a doua conflagatii mondiale, industria romaneasca putea acoperii aproapre integral necesitatile interne de bunuri de consum si partial, nevoile de mijloace de productie.

Capitalul strain in perioada interbelica


Romania a continuat sa fie in atentia marelui capital international, oferind posibilitati multiple de plasare a surplusului de capital, in conditii de neutralitate si siguranta. Romania dispunea de o piata nationala larga, de variate bogatii naturale (materii prime si energetice), de forta de munca suficienta si ieftina, de retea intinsa, feroviara si navala, la care se adauga insuficienta capitalului autohton. In plus legislatia fiscala a avantajat capitalul strain care pana in 1923 a fost scutit de plata oricarui impozit asupra venitului mobiliar, iar pana in 1936 de impozitul asupra dobanzilor incasate la imprumut.