Sunteți pe pagina 1din 10

Recenzia 1.

Fukuyama argumenteaza ca democratia liberala de sorginte occidentala nu inseamna altceva decat sfarsitul unei evolutii socioculturale in care guvernarea isi atinge limitele si, prin aceasta, finalul. Autorul este influentat de interpretarea pe care Alexandre Kojeve o practica asupra unor scrieri hegeliene despre istorie. Atat hermeneutica lui Kojeve, cat si argumentele lui Fukuyama converg inspre legitimarea democratiei liberale si a pietii libere, ca expresii complete si definitive ale reprezentarii politice. Fukuyama are o opinie destul de optimista asupra angajarii umanitatii in acest proces progresiv, evolutiv, care este sfarsitul istoriei. Acest sfarsit nu este imaginat ca o apocalipsa, mari evenimente inca se produc si oamenii inca au acces la transformarile istoriei evenimentiale, in preajma sfarsitului. Ceea ce face ca istoria sa cunoasca un sfarsit este intelegerea deficitara a stiintelor, tehnologiei si a conflictelor. Printre "profetiile" lui Fukuyama se pot enumera: disparitia claselor sociale, a razboaielor, a statelor unitare, a conceptului de "nationalitate". Se pare, realitatea nu poate infirma faptul ca unele dintre aceste "profetii" deja se produc sau sunt pe cale sa devina functionale. Unele critici aduse conceptiei lui Fukuyama incearca sa acrediteze ideea conform careia volumul "Sfarsitul istoriei si ultimul om" nu este altceva decat o modalitate de a lichida marxismul (Derrida). Pe de alta parte, in urma conflictului ideologic Est-Vest, ideologia dominanta a invins ridicand Cortina de Fier, insa acest lucru nu va dura foarte mult, vechiul conflict urmand a fi inlocuit cu altul - cultural sau civilizational (Huntington). Acestor critici si multor altora, Fukuyama le-a raspuns intr-o serie de articole, prin care isi apara pozitia cu abilitate. El nu este nici un "lichidator al marxismului", nici un clinician care constata simptomele unei ideologii ce agonizeaza. Eseul sau presupune ordinea evidentei ca singur criteriu valabil. Argumentul care intareste opinia dupa care istoria va cunoaste un sfarsit este impartit in trei. Mai intai, o componenta empirica, ne arata Fukuyama, demonstreaza insistent rapiditatea cu care cele mai multe guverne din lume tind sa adopte formula democratiei liberale ca tip de conducere statala. In al doilea rand, o privire filosofica asupra naturii conflictului pune in relief inutilitatea, pentru fiinta umana, a dorintei de recunoastere publica si acumulare de prestigiu social. Urmarea acestui punct de vedere nu duce decat la indreptatirea unei democratii de a suprima inauntrul modului ei de functionare a binomului nefundamentat "stapan-sclav". Al treilea filon argumentativ sta in logica cu care Fukuyama a prezis caderea comunismului (in anul in care acesta a inceput sa piarda masiv din influenta prima forma a eseului fiind publicata la inceputul lui 1989). Cand citim cartea lui Francis Fukuyama, este bine sa nu confundam "istoria" cu "evenimentele" care se produc in cadrul ei. Sfarsitul istoriei nu este decat o prelungire pe termen lung, chiar nedeterminat, a democratiei ca forma de conducere, astfel incat orice alt tip de guvernare va deveni improbabil. Este mai degraba o "uniformizare". Aceasta aducere la un numitor comun este interpretata de Fukuyama ca fiind "sfarsitul istoriei". Ca model de regim politic asemanator unui guvern din proximitatea sfarsitului istoriei, autorul arata ca Uniunea Europeana, mai mult decat Statele Unite ale Americii, ar fi indreptatita sa capete acest rol de model de democratie liberal parlamentara exprimata intr-o piata libera expresie a formei de guvernamant ce va marca sfarsitul istoriei. Tema atractiv pentru sociologi i filozofi, Istoria capt un sfrit, odat ce secolul al XX-lea se apropie de final, dnd natere diverselor teorii despre ce va fi dup sau beyond. Sociologii filozofi vorbesc despre preeminana democraiei liberale, teoreticienii culturali despre postmodernism, iar

istorii, mai pragmatici, aduc drept argument datele demografice pentru un secol XXI plin de conflicte. Ceea ce au toi n comun este practica riscant, dat cu att mai tentant, a profeiilor. Secolele anterioare celui de-al XX-lea au fost dominate de imaginea omului sub istorie i a efectelor ce decurg din acest fenomen : libertate redus, egalitate inexistent, stat absolutist. Francis Fukuyama, n cartea Sfritul istoriei i ultimul om aduce o perspectiv foarte tentant i foarte optimist asupra finalului secolului XX i ncepul de secol XXI, afirmnd supremaia democraiei liberale ca unic soluie a unui stat contemporan. Ceea ce a suscitat multe discuii, a fost perspectiva autorului asupra istoriei din articolul premergtor crii, perspectiv ce nu a fost receptat conform ateptrilor lui Fukuyama, aa c n 1992 public aceast carte, adugnd articolului latura omului contemporan. Istoria, n viziunea sa, nu reprezint cumularea cronologic a evenimentelor, ci un fenomen coerent, evolutiv, care conine valoarea imanent a progresului, deci celebra sintagm sfritul istoriei nu semnific stoparea evenimentelor istorice, ci o form suprem evolutiv, o form ultim a procesului de transformare a societii umane, care s satisfac perfect i total, nevoile omului. Acest punct final l vede Fukuyama ca fiind democraia liberal. Pentru a-i argumenta punctul de vedere, el apeleaz la Hegel, teoreticianul care a impus pentru prima dat ideea de sfrit al istoriei. Coerena istoriei este determinat de tiina modern, datorit efectului su uniformizant, produs asupra societilor care au parcurs-o. tiina aduce beneficii remarcabile societilor angajate n acest proces, fapt rezultat din analiza economic ce relev un orizont uniform al posibilitilor produciei economice. Ceea ce afirm Fukuyama este necesitatea dezvoltrii economice a tuturor statelor, care s ridice societile tradiionaliste de la nivelul de trib, sect sau familie, la cel de form raional bazat pe eficien i funciune. Piaa liber, cultura de consum universal, economia postindustrial sunt premisele unei societi bazate pe o democraie liberal, n care globalizarea este liantul necesar pentru obinerea aceleiai identiti naionale, n care diferenele s coexiste armonios cu valorile i principiile acestui nou sat planetar (termen introdus de Marshall Mc Luhan). ntr-adevr, sun prea bine pentru a fi adevrat. Fukuyama nu se oprete aici. Un alt argument pentru susinerea teoriei sale, l constituie ideea lui Hegel (filozof idealist de altfel), conform creia personalitatea uman se bazeaz pe dorina de recunoatere sau thymos (termen mprumutat de la Platon), latur fundamental care l deosebete pe om de regnul animal i factorul care face diferena ntre un regim totalitar i democraia liberal. C acumularea cunoaterii, dezvoltarea economic nu sunt singurele necesiti care conduc la o societate democratic este un fapt demonstrabil. State puternic industrializate ca Uniunea Sovietic sau Coreea de Sud, state autoritare de tipul dictaturilor de dreapta sau al celor islamice, care se dovedesc la fel de capabile s asigure prosperitatea economic a rilor respective, sunt argumente hotrtoare. Ceea ce difereniaz ns un stat autoritar, totalitar, de unul democratic este dorina de recunoatere a oamenilor, nevoia a le fi recunoscut valoarea, aceasta este fundamentul pus pe primul plan i confirmat prin respectarea drepturilor omului ntr-o democraie. Dac dorina i raiunea sunt suficiente pentru crearea procesului industrializrii, thymosul aduce valoarea de democratic, cei doi termeni aflndu-se ntr-o relaie de interdependen - dorina de recunoatere se poate manifesta doar ntr-o societate democratic, existnd cadrul legislativ pentru acest fapt, iar democraia nu poate exista dect prin thymos : libertate i egalitate. Aceast ultim component este rspunztoare de cele mai multe evenimente istorice, de exemplu revoluia din 1989 din Romnia. ns thymosul poate fi duplicitar : n doze exagerate genereaz megalothymia, devenind agresiv i antisocial (exemple din istorie sunt destule Hitler, Lenin, Stalin, Mao Tze Dun, Ceauescu) i de aceea Hobbes i Locke au ncercat s o extirpe ca pe un viciu uman, crend astfel thymosul aristocratic ce dispreuia morala sclavului, moral secundar (cu sensul impus de Virgil Nemoianu) ce erupe, impunndu-se i triumfnd n istorie ; morala sclavului s-a dovedit chiar mai complex dect i

nchipuiau cei vechi. Statul democratic reprezint astzi dizolvarea forelor thymotice iraionale, rmnnd doar perspectiva omului deasupra istoriei, FIINA UMAN. ns pericolul contemporan generat de trimful moralei sclavului este denunat de Friedrich Nietzsche, care descrie ultimul om ca un cetean care renun la credina mndr a propriei superioriti n favoarea autoconservrii. Astfel, democraia liberal produce oameni fr inimi, alctuii structural din dorin i raiune, dar lipsii de thymos, oameni care nu simt necesitatea unor realizri superioare, mulumii de soarta lor i fr a se ruina din cauza incapacitilor de a se ridica deasupra unor nevoi meschine. Aceast stare se datoreaz mplinirii idealului cretin al egalitii tuturor oamenilor, ceea ce determina lipsa libertii i satisfaciei stpnului. Friedrich Nietzsche confer o nou valoare megalothymiei, reprond societii democrate impunerea modelului structural englez Hobbes-Locke, adic modelul autoconservrii fiecruia dintre noi, sentiment care predomin pn la atrofierea laturii dorinei de recunoatere. Astfel, Friedrich Nietzsche vede soluia prezervrii desvririi umane, a nobleei i a mreiei omului doar n cadrul societii aristocratice, unde inegalitatea determin concuren i constientizarea fiinelor umane. Care posed thymosul c nu sunt egale cu ceilali oameni. naintea lui Nietzsche, istoricul care a prezis ce se pierde cnd societile treceau de la aristocraie la democraie, a fost Tocqueville acesta afirma c societatea democratic va distruge estetismul i gratuitatea actelor aristocratice, introducnd n schimb utilitarismul, fenomen ce ucide necesitatea omului de a-i pune ntrebri, de a-i creea probleme pentru a simi c nu se aliniaz uniformizrii intelectuale, mentale a celorlali oameni. Concluzia final a crii lui Fukuyama este c istoria a luat, practic, sfrit o dat cu nfrngerea de ctre democraiile liberale a tuturor celorlalte tipuri de state : monarhic, aristocratic, fascist, comunist, nfrngere practic sau teoretic, teoretic prin aspiraia lor ctre acest ideal, acest element central al unei lumi transnaionale, globalizate. Sociologul care i d replica lui Fukuyama este Samuel Huntington, care, n careta ocul civilizaiilor , demonstreaz falsitatea teoriei anterioare prin afirmarea fragmentaritii lumii contemporane n 7 sau 8 blocuri civilizaionale. Ce este un asemenea bloc civilizaional? Este un ansamblu uman structurat prin aceeai cultur i prin aceeai religie, existnd deci blocul occidental, lumea chinez, lumea islamic, lumea indian, blocul balcanic, ca s le enumerm doar pe cele mai importante. De asemenea, Huntington contracareaz ideea de sat planetar, de globalizare i de uniformizare prin argumentul final c rspndirea tehnologic i a bunurilor occidentale nu impun automat i valorile occidentale. Dimpotriv, n anumite ri, aceast proliferare informaional i ncercarea de occidentalizare au euat, producnd o reacie de re-indigenizare, adic o rentoarcere la tradiie, la baza caracteristic a acelor naiuni. La o prim analiz, trebuie remarcat urmtoarea distincie : dac Fukuyama opereaz cu noiuni ca stat, naiune, societate, Huntington adopt, o trateaz pe aceea a civilizaiei , termeni neechivaleni, demonstrnd un demers diferit : primul este un filozof al istoriei i al doilea un istoric al modernitii. Huntington, bazndu-se pe date demografice, demonstreaz c n secolul XXI vor domina populaiile islamiste, iar n ceea ce privete forma statal, modernitatea ncepe s nu mai fie echivalent cu lumea occidental (care astzi nu mai ocup dect 10% din suprafaa globului, exercitndu-i autoritatea numai asupra propriilor populaii) i democraia s nu mai fie sinonim cu liberalismul. Inegalitatea, astfel, sub toate formele ei i la toate nivelurile, ncepe sp ia locul egalitii. De asemenea, Huntington, nu vede ca soluie dect un conflict armat ntre blocurile civilizaionale mai importante : un occident pe cale de dispariie i un islam modernizat i superior numeric. Teoreticianul care integreaz ambele perspective, demonstrnd normalitatea fenomenelor existente i

urmnd modelul cultural al lui Ihab Hassan, este Mircea Crtrescu. Definind lumea contemporan ca o lume postmodern, el i traseaz caracteristicile importante: motemorfoza continu, transparentizarea sa (Gianni Vattimo Societatea transparent) definit prin accesul aproape nelimitat al fiecrui individ la toat informaia, indeterminarea valorilor, fragmentarea discursului universal, decanonizarea care determin o egalitate prin diferen, principiu care permite coexistena tuturor formelor culturale n pluralitate i interdependen, lipsa de sine, hibridizarea, toate aceste trsturi crend imaginea unei lumi fr ziduri, o lume eliberat de ameninri directe, trind n prosperitate o via liber, tolerant, n care secundarul coexist cu primarul, fr a se distruge unul pe cellalt. n schimb, aceast lume creeaz i opusul : experiene psihice nemaintlnite datorate creterii exponeniale a ritmului vieii, schimbarea modului de via, ceea ce determin un profund sentiment al instabilitii, al de-peizrii omului din lume prin pierderea treptat a simului libertii. Astzi, diferenele, deosebirile, creeaz o mare defilare a minoritilor (religioase, sexuale), ntreaga societate desconpunndu-se i realctuindu-se ntr-un mozaic de minoriti. De asemenea, termenul de naiune , inventat de Occident ncepe s dispar, statele naionale pierzndu-se puin cte puin n interiorul lor unificarea politic i economic a continentului presupune tergerea frontierelor i un transfer important de suveranitate. Globalizarea s-a transformat ntr-un tvlug universal, spaiul pierzndu-i din semnificaie. Acest fenomen de mondializare poart amprenta S.U.A., sistem de dominaie aproape complet : economie, putere militar, tehnologie avansat i folosirea unei limbi universale engleza. Aceast explozie i dominaie a lumii de ctre societatea american, care a constituit pentru foarte mult timp idealul de democraie liberal, a determinat o impunere a simbolurilor americane n foarte multe societi. Acestea au avut ns reacii diferite : de refuz i de ntoarcere la tradiii (societile islamiste), de naionalism izolat (Frana) i de acceptare total, pn la substituirea tradiiilor cu simbolurile importate (Romnia). Din punct de vedere politic, S.U.A. are o atitudine protectoare fa de aliai i o atitudine agresiv fa de rile care i stau n calea intereselor de mondializare, fapt dovedit de rzboaiele duse n Vietnam, Golf i Kosovo. Secolul XXI s-a deschis printr-un nou rzboi, care a infirmat toate teoriile sociologilor, care preziseser sfritul istoriei. Rzboiil din Irak a demonstrat cumva c nevoile oamenilor liberi, democratici, nu au fost satisfcute? Sau c nevoile, termen sinonimic cu cel de interese, ale S.U.A. trebuie satisfcute? n timpul acestui rzboi, a avut loc un fenomen foarte interesant: ri cu tradiie n ceea ce privete democraia liberal ca Frana, Italia, Grecia i Germania au refuzat s-i dea acordul pentru invadarea Irakului, ceea ce a produs o scindare a blocului occidental ntre S.U.A. i Europa, scindare de care profit i astzi gruprile teroriste. Dar naiunea este minat i din interior. La toate nivelurile s-a instaurat individul lui Nietzsche, ultimul om, instaurndu-se cu tot cu obsesiile sale, i anume sntatea i confortul personal. Totodat, comunitile locale, regiunile i minoritile se afl din ce n ce mai mult n planul actualitii. Europa se regionalizeaz i se federalizeaz. Astzi prinde contur i o nou mitologie, valoriznd entitile de mici dimensiuni, susceptibile de a armoniza tradiia cu modernitatea. Naiunile europene devin tot mai compozite, Europa transformndu-se n scurt timp ntr-o patrie a minoritilor. Naiunea este deci prins ntre dou axe de evoluie: extinderea structurilor transnaionale, continentale i planetare, dar i frmiarea interioar, evoluie paralel care ne mai rezerv multe surprize i metamorfoze, contrazicnd teoria lui Fukuyama. Omul contemporan triete astzi ntr-un sistem de libertate supravegheat, mai puin brutal dect al cenzurii directe, dar mult mai eficient. Societate mai transparent care trebuie vzut n contextul

mai larg al unui sistem foarte bine pus la punct de splare a creierelor. Imaginile pe care le privete la televizor omul contemporan sunt realizate dup un model greu de perceput. Imaginile dominante sunt extrem de penetrante, iar avantajul de a le transmite la televizor const n nvestirea lor cu valoarea realitii, cu veridicitatea faptului ntmplat. Oricine ar da drept contraargument pluralitatea mediilor de informare, ns aceast persoan ar ignora faptul c toate mediile au aceeai surs, ceea ce face ca scenariul s fie identic: aceleai evenimente dup aceeai ierarhie. De asemenea, omul evadeaz n virtual, o virtualitate produs cu ajutorul drogurilor sau cu cel al televizorului omul actual triete n imaginar, realitatea nu-l mai satisface, ficiunea este mai adevrat dect realitatea. Opiumul de astzi este spectacolul politica devine spectacol, viaa fabricat devine spectacol (Reality showul de genul Big Brother), filmul este mai veridic dect viaa. De sub toate aceste stimulente, omul de azi iese tulburat de-peizat, virtualizat. Singura soluie pentru el este pstrarea unui spaiu intim, profund personal, reprezentat de o moralitate elementar, dar i prin pstrarea thymosului pentru a rmne ntotdeauna propriul su stpn.

Recenzia 2. Intr-un eseu memorabil din 1989 al lui Fukuyama, numit The End of History? aici (Sfritul istoriei) si preluat ca tematica in 1991 intr-o carte care a devenit un best seller sub titlulThe End of History and the Last Man (Sfritul istoriei i ultimul om) incearca acest stimabil si celebru cercetator sa ne convinga ca razboiul rece s-a terminat si ca democratiile liberale au triumfat. Am ras atunci, acum trebuie sa mentionez sunt amuzat mult mai putin. Francis Fukuyama este influentat de interpretarea pe care Alexandre Kojeve o practica asupra unor scrieri hegeliene despre istorie. Atat hermeneutica lui Kojeve, cat si argumentele lui Fukuyama converg inspre legitimarea democratiei liberale si a pietii libere, ca expresii complete si definitive ale reprezentarii politice Istoria, in viziunea lui Fukuyama este inteleasa ca un proces coerent, evolutiv, format pe baza experientelor tuturor generatiilor din toate timpurile. Fukuyama se opreste asupra cazurilor lui Hegel si Marx care considerau ca evolutia societatii umane nu era fara sfarsit si ca ea se va incheia cand omenirea va fi realizat acea forma a societatii care sa ii satifaca aspiratiile fundamentale. Pentru Hegel, sfarsitul istoriei era statul liberal, iar pentru Marx societatea comunista. La baza eseului lui Fukuyama sta intrebarea daca la sfarsitul secolului al-XX-lea mai are sens sa vorbim despre o istorie a omenirii coerenta si directionala, care va conduce in final cea mai mare parte a omenirii la democratia liberala. Raspunsul dat de Fukuyama este unul afirmativ, avand la baza o dubla motivatie- una legata de aspecte economice si cealalta de lupta pentru recunoastere.In acest volum se evidentiaza doua incercari de a prezenta o Istorie Universala; in prima parte se stabileste necesitatea invocarii posibilitatii unei asemenea Istorii, in timp ce in partea a doua se propune un raspuns, fiind folosita stiinta moderna ca mecanism de reglare petru a explicita directionalitatea sau coerenta istoriei. Importanta stiintei moderne in acest demers este data de faptul ca ea este singura activitate sociala care este considerata de toata lumea ca fiind cumulativa, dar si directionala. Dezvoltarea stiintei moderne a avut un efect uniform asupra tuturor societatilor in care s-a manifestat. Aceasta deoarece, in primul rand, tehnologia confera avantaje militare celor care o detin, dar si datorita posibilitatii existenei in continuare a razboiului in cadrul sistemului international. In al doilea rand, stiinta moderna stabileste un orizont uniform al posibilitatilor productiei economice. Toate tarile care se modernizeaza din punct de vedere economic trebuie sa ajunga sa se asemene din ce in ce mai mult. Logica stiintei moderne pare sa dicteze o evolutie universala in directia capitalismului, dar mecanismele ei nu sunt suficiente pentru a explica fundamentul democratiei. Democratia stabila a aparut si in state preindustriale (Statele Unite), iar progresul tehnologic a aparut si in state autoritare(Coreea).

Logica stiintei moderne poate totusi explica de ce noi suntem functionari si nu tarani, de ce facem parte din organizatii profesionale si sindicate si nu din triburi sau din clanuri, de ce ne supunem birocratiei si nu bisericii si nu in ultimul rand, de ce suntem alfabetizati si vorbim o limba nationala comuna. Interpretarile economice ale istoriei nu pot explica de ce apare democratia, deoarece noi, oamenii nu ne reducem la niste animale economice, motiv pentru care, in partea a treia, Fukuyama incearca sa recupereze omul in totalitatea sa- aici intervine Hegel si lupta pentru recunoastere. Hegel sustine ca omul se deosebeste de animal prin faptul ca doreste dorinta altor oameni, adica vrea sa fie recunoscut ca fiinta omeneasca, ce detine o anumita valoare si o anumita demnitate. In prestigiu vede Hegel prima licarire a libertatii umane. Conform lui Platon, dorinta ii impinge pe oameni sa caute anumite lucruri in afara fiintei lor, iar ratiunea le arata calea optima de a obtine respectivele lucruri, dar omul mai cauta si recunoastere(a sa cat si a obiectelor pe care le considera ca fiind valoroase). Mania, rusinea si mandria, care apar cand omul este subestimat, cand nu se ridica la nivelul asteptarilor sau atunci cand se ridica si este recunoscut, sunt parti ale personalitatii cu o importanta majora in viata politica si in intreg procesul istoric, afirma Hegel.

Filosoful german crede ca dorinta de a fi recunoscut l-a impins pe omul preistoric la o lupta sangeroasa pentru a obtine prestigiu; astfel societatea s-a impartit in stapani si in sclavi. Aceasta recunostere era insuficienta pentru prima categorie si inexistenta pentru a doua. Contradictia aceasta este rezolvata in urma revolutiei franceze si a celei americane. Ceea ce a urmat dupa a fost numai o consolidare si o evolutie sociala in care societatea umana a experimentat Fukuyama are o opinie destul de optimista asupra angajarii umanitatii in acest proces progresiv, evolutiv, care este sfarsitul istoriei. Acest sfarsit nu este imaginat ca o apocalipsa, mari evenimente inca se produc si oamenii inca au acces la transformarile istoriei evenimentiale, in preajma sfarsitului.

Ceea ce face ca istoria sa cunoasca un sfarsit este intelegerea deficitara a stiintelor, tehnologiei si a conflictelor. Printre profetiile lui Fukuyama se pot enumera: disparitia claselor sociale, a razboaielor, a statelor unitare, a conceptului de nationalitate. Se pare, realitatea nu poate infirma faptul ca unele dintre aceste profetii deja se produc sau sunt pe cale sa devina functionale. Unele critici aduse conceptiei lui Fukuyama incearca sa acrediteze ideea conform careia volumul Sfarsitul istoriei si ultimul om nu este altceva decat o modalitate de a lichida marxismul (Derrida). Pe de alta parte, in urma conflictului ideologic Est-Vest, ideologia dominanta a invins ridicand Cortina de Fier, insa acest lucru nu va dura foarte mult, vechiul conflict urmand a fi inlocuit cu altul cultural sau civilizational (Huntington). Acestor critici si multor altora, Fukuyama le-a raspuns intr-o serie de articole, prin care isi apara pozitia cu abilitate. El nu este nici un lichidator al marxismului, nici un clinician care constata simptomele unei ideologii ce agonizeaza. Eseul sau presupune ordinea evidentei ca singur criteriu valabil. Argumentul care intareste opinia dupa care istoria va cunoaste un sfarsit este impartit in trei. Mai intai, o componenta empirica, ne arata Fukuyama, demonstreaza insistent rapiditatea cu care cele mai multe guverne din lume tind sa adopte formula democratiei liberale ca tip de conducere statala. In al doilea rand, o privire filosofica asupra naturii conflictului pune in relief inutilitatea, pentru fiinta umana, a dorintei de recunoastere publica si acumulare de prestigiu social. Urmarea acestui punct de vedere nu duce decat la indreptatirea unei democratii de a suprima inauntrul modului ei de functionare a binomului nefundamentat stapan-sclav. Al treilea filon argumentativ sta in logica cu care Fukuyama a prezis caderea comunismului (in anul in care acesta a inceput sa piarda masiv din influenta prima forma a eseului fiind publicata la inceputul lui 1989). Pentru Francis Fukuyama istoria s-a terminat cand statele comuniste conduse de Uniunea Sovetica sau prabusit si ideologia comunista s-a dovedit nefunctionala. Democratia liberala a triumfat. Traiasca capitalismul, traiasca economia de piata, traiasca neo-liberalismul triunfator! Lozinci noi pentru timpuri noi.

Recenzie 3. Tema atractiv pentru sociologi i filozofi, Istoria capt un sfrit, odat ce secolul al XX-lea se apropie de final, dnd natere diverselor teorii despre ce va fi dup sau beyond. Sociologii filozofi vorbesc despre preeminana democraiei liberale, teoreticienii culturali despre postmodernism, iar istoricii, mai pragmatici, aduc drept argument datele demografice pentru un secol XXI plin de conflicte. Ceea ce au toi n comun este practica riscant, dat cu att mai tentant, a profeiilor. Secolele anterioare celui de-al XX-lea au fost dominate de imaginea omului sub istorie i a efectelor ce decurg din acest fenomen : libertate redus, egalitate inexistent, stat absolutist. Francis Fukuyama, n cartea Sfritul istoriei i ultimul om aduce o perspectiv foarte tentant i foarte optimist asupra finalului secolului XX i nceput de secol XXI, afirmnd supremaia democraiei liberale ca unic soluie a unui stat contemporan. Ceea ce a suscitat multe discuii, a fost perspectiva autorului asupra istoriei din articolul premergtor crii, perspectiv ce nu a fost receptat conform ateptrilor lui Fukuyama, aa c n 1992 public aceast carte, adugnd articolului latura omului contemporan. Istoria, n viziunea sa, nu reprezint cumularea cronologic a evenimentelor, ci un fenomen coerent, evolutiv, care conine valoarea imanent a progresului, deci celebra sintagm sfritul istoriei nu semnific stoparea evenimentelor istorice, ci o form suprem evolutiv, o form ultim a procesului de transformare a societii umane, care s satisfac perfect i total, nevoile omului. Acest punct final l vede Fukuyama ca fiind democraia liberal. Pentru a-i argumenta punctul de vedere, el apeleaz la Hegel, teoreticianul care a impus pentru prima dat ideea de sfrit al istoriei. Coerena istoriei este determinat de tiina modern, datorit efectului su uniformizant, produs asupra societilor care au parcurs-o. tiina aduce beneficii remarcabile societilor angajate n acest proces, fapt rezultat din analiza economic ce relev un orizont uniform al posibilitilor produciei economice. Ceea ce afirm Fukuyama este necesitatea dezvoltrii economice a tuturor statelor, care s ridice societile tradiionaliste de la nivelul de trib, sect sau familie, la cel de form raional bazat pe eficien i funciune. Piaa liber, cultura de consum universal, economia postindustrial sunt premisele unei societi bazate pe o democraie liberal, n care globalizarea este liantul necesar pentru obinerea aceleiai identiti naionale, n care diferenele s coexiste armonios cu valorile i principiile acestui nou sat planetar (termen introdus de Marshall Mc Luhan). ntr-adevr, sun prea bine pentru a fi adevrat. Fukuyama nu se oprete aici. Un alt argument pentru susinerea teoriei sale, l constituie ideea lui Hegel (filozof idealist de altfel), conform creia personalitatea uman se bazeaz pe dorina de recunoatere sau thymos (termen mprumutat de la Platon), latur fundamental care l deosebete pe om de regnul animal i factorul care face diferena ntre un regim totalitar i democraia liberal. C acumularea cunoaterii, dezvoltarea economic nu sunt singurele necesiti care conduc la o societate democratic este un fapt demonstrabil. State puternic industrializate ca Uniunea Sovietic sau Coreea de Sud, state autoritare de tipul dictaturilor de dreapta sau al celor islamice, care se dovedesc la fel de capabile s asigure prosperitatea economic a rilor respective, sunt argumente hotrtoare. Ceea ce difereniaz ns un stat autoritar, totalitar, de unul democratic este dorina de recunoatere a oamenilor, nevoia a le fi recunoscut valoarea, aceasta este fundamentul pus pe primul plan i confirmat prin respectarea drepturilor omului ntr-o democraie. Dac dorina i raiunea sunt suficiente pentru crearea procesului industrializrii, thymosul aduce valoarea de democratic, cei doi termeni aflndu-se ntr-o relaie de interdependen - dorina de recunoatere se poate manifesta doar ntr-o societate democratic, existnd cadrul legislativ pentru acest fapt, iar democraia nu poate exista dect prin thymos : libertate i egalitate. Aceast ultim component este rspunztoare de cele mai multe evenimente istorice, de exemplu revoluia din 1989 din Romnia. ns thymosul poate fi duplicitar : n doze exagerate genereaz megalothymia, devenind agresiv i

antisocial (exemple din istorie sunt destule Hitler, Lenin, Stalin, Mao Tze Dun, Ceauescu) i de aceea Hobbes i Locke au ncercat s o extirpe ca pe un viciu uman, crend astfel thymosul aristocratic ce dispreuia morala sclavului, moral secundar (cu sensul impus de Virgil Nemoianu) ce erupe, impunndu-se i triumfnd n istorie ; morala sclavului s-a dovedit chiar mai complex dect i nchipuiau cei vechi. Statul democratic reprezint astzi dizolvarea forelor thymotice iraionale, rmnnd doar perspectiva omului deasupra istoriei, FIINA UMAN. ns pericolul contemporan generat de trimful moralei sclavului este denunat de Friedrich Nietzsche, care descrie ultimul om ca un cetean care renun la credina mndr a propriei superioriti n favoarea autoconservrii. Astfel, democraia liberal produce oameni fr inimi, alctuii structural din dorin i raiune, dar lipsii de thymos, oameni care nu simt necesitatea unor realizri superioare, mulumii de soarta lor i fr a se ruina din cauza incapacitilor de a se ridica deasupra unor nevoi meschine.