Darie Dan

Comunicare publica, an II

„Calcaiul lui Ahile”

mitul invulnerabilitatii imperfecte
Perioada antica (ca si cea medievala de altfel) este una a razboaielor asa-
zis „oneste”. De ce „oneste”? In lupta, fiecare combatant isi infrunta
dusmanul in mod direct, atacand si aparandu-se cu sabia si scutul sau. Astfel,
victoria sau infrangerea, supravietuirea sau moartea, sunt decise de
caracteristici proprii ale luptatorului, de curajul, puterea sau iscusinta sa.
Intr-o asemenea conjunctura istorica aparitia eroului fantastic, imposibil de
ucis cu orice arma a epocii este de la sine inteleasa.Acest prototip de erou
invulnerabil este dezideratul oricarui razboinic. Si totusi… acest vis nu este
perfect. Fie ca este vorba de cultura elina, germanica sau persana, eroul are
acel punct sensibil in care este lovit si astfel, ucis. Desi este cunoscut generic
drept „calcaiul lui Ahile”, acest loc variaza in cele trei culturi amintite, dupa
cum vom vedea in cele ce urmeaza.
Cultura elina
Ahile este personajul central al epopeei lui Homer, „Iliada”.Eroul este
fiul zeitei nereide Tetis si al lui Peleu, regele din Thessalia.Inca de la
nasterea sa, Zeita Tetis ii stie destinul. Stie ca fiul ei va deveni un mare
luptator, dar si ca Moira (zeita sortii neinduplecate) i-a harazit sa-si piarda
viata sub zidurile Troiei.
Pentru a-l feri de cruda soarta, zeita isi unge pruncul cu ambrozie,
pentru a-l face nemuritor.Il vara in flacari pentru a-l cali. Merge in Infern si
il scalda in celebrul rau Styx, pentru ca nici o arma sa nu-i poata rani
trupul.Atat doar ca micutul Ahile a fost tinut de calcaiul stang cand a fost
cufundat in rau, si acest loc a ramas necalit. Soarta nu poate fi invinsa.
Sfarsitul eroului survine, dupa cum fusese prevestit, in timpul asediului
Ilionului. Paris, fiul regelui Priam, il tinteste pe Ahile cu sageata fatala.Zeul
Apollo, aliatul troienilor, indreapta sageata spre calcaiul eroului aheu,
dandu-i o putere nemarginita. Lovit in acelasi timp si de un muritor si de un
zeu, fiul zeitei Tetis moare pe campul de lupta.
Cultura germana
In lumea germana, „Cantecul nibelungilor” il impune pe Siegfrid.
Erou de o vitejie fara seaman, acesta ucide balaurul (considerat de unii
cercetatori ca fiind o reprezentare metaforica a armatelor Imperiului Roman)
si se scalda in sangele lui. Datorita sangelui balaurului, pielea sa capata un
aspect solzos, aramiu.Armele ce-l loveau, alunecau, fara a-l putea rani. Insa
in timp ce se scalda, o frunza de tei i se lipeste de umar. Siegfrid nu o
observa decat prea tarziu. Acest loc va deveni punctul sau slab.Eroul este
ucis miseleste de Hagen, la indemnul Brumhildei.
Cultura persana
Eroul invulnerabil al persilor se numeste Isfendiar*. Intr-una din
aventurile sale el se lupta cu pasarea magica Simurgh. Legenda spune ca in
aceasta lupta Simurgh este ranita grav, aproape mortal, si sangele ei il
improasca pe Isfendiar pe tot trupul; tot trupul in afara de ochi, pe care
acesta ii inchide cand este improscat. Din acea zi, datorita virtutilor sangelui
pasarii Simurgh, Isfendiar devine asemenea acesteia: nu putea fi ucis de nici
o arma, ci doar ranit.
Sfarsitul lui Isfendiar survine in lupta cu Rustem, marele erou al
mitologiei persane antice (o figura similara grecului Heracles).Acesta, sfatuit
de pasarea Simurgh – protectoarea familiei sale-, isi face o sageata din lemn
de tamarisc, o sageata cu doua varfuri. In timpul luptei, Rustem tinteste
sageata in ochii lui Isfendiar, singurul loc neprotejat de sangele magic.
Sageata isi atinge tinta si soarta lui Isfendiar este pecetluita.
Concluzii
Ajunsi in acest punct, intrebarea ce se ridica este cu totul legitima: de
ce aceasta armura imperfecta? De ce eroii au fost creati cu acesta fisura
mica, dar suficienta pentru a le aduce sfarsitul? Motivul, in principiu acelasi
in toate culturile, este cel mai bine exprimat in mitologia elina. Pentru vechii
greci, eroul este, prin definitie, fiul unui zeu/zeite cu o muritoare/muritor.
(Heracles este fiul lui Zeus si al Alcmenei, Ahile este fiul zeitei Tetis cu
Peleu). Astfel, acesta se gaseste situat la confluenta eternului cu perenul. El
beneficiaza de anumite atribute extraordinare (putere, vitejie, inteligenta) dar
este totusi om, supus greselii, sortii si mortii.
Perfectiunea, nemurirea sunt caracteristice zeilor. A crea eroi perfecti,
imbatabili si indestructibili, inseamna a-i zeifica din start, a-i indeparta de
ascultatorul de atunci/ cititorul de azi. Personajele de mai sus au reprezentat
si reprezinta modele de comportament demne de urmat. Oamenii ii iubesc si
incearca sa se apropie de ei tocmai accesibilitatii conferite de natura umana.
Eroul legendar se lupta din rasputeri, sufera la infrangere, se bucura la
victorie, uraste, iubeste, nu este un Hyperion „nemuritor si rece”, este un om
animat de sentimente. Este tangibil. In antiteza, zeul este intangibil, este
partial ascuns, este temut pentru puterea sa misterioasa, identificarea cu
acesta este imposibila.
*Faptele povestite aici sunt preluate din „Shah Name” („Cronica regilor”)
poem epic de dimensiuni apreciabile al poetului persan Firdousi. In aceasta
opera, autorul prezinta istoia Iranului de la Creatie pana la cucerirea ei de
catre arabi in secolul al VII-lea. Prima jumatate a poemului cuprinde toate
miturile din istoria legendara timpurie a Persiei, faptele regilor si eroilor
fabulosi din vechime. Partea a doua prezinta personajele istorice – dar multe
dintre ispravile acestora, asa cum sunt prezentate de Firdousi, sunt foarte
putin fundamentate istoric.