CUPRINS

1. METODE DE CUANTIFICARE A EMISIILOR IN AER 1.1. Elemente necesare pentru identificarea si cuantificarea emisilor a)Specificati tehnice referitoare la surse b)Tipuri de inventarieri c)Metode utilizate pentru cunoasterea emisiilor 1.2. Principalele tipuri de estimari a)Estimarea de la detaliu la ansamblu(bottom-up) b)Estimarea de la globalla detaliu(top-down) 1.3. Principiile de baza pentru inventarierea emisiilor a)Caracteristicile unui inventar b)Calitatile cerute unui inventar c)Tipuri de surse d)Relatii utilizate pentru calculul emisiilor incluse in inventariere

2. PROCEDEE DE REDUCERE A CONCENTRATIILOR DE PRAF 2.1.Particule poluante 2.2. Eficienta instalatiilor de filtrare 2.3.Metode de retinere a prafului a)Caracteristici de exploatare a metodelor de desprafuire 2.4 Filtre mecanice pentru desprafuire 2.5 Filtre electrostatice 2.6 Filtre totale sau in strat poros 2.7 Filtre hidraulice umede 2.8 Comparatie intre sistemele de curatare

3. PROCEDEE DE RETINERE A PICATURILOR SI VAPORILOR 3.1 Introducere 3.2 Filtre pentru picaturi 3.3 Filtre electrostatice umede 3.4 Colectori inertialipentru vapori 3.5 Scrubere pentru vapori si picaturi 3.6 Filtru cu nisip umed 3.7 Alte sisteme
1

4. PROCEDEE DE REDUCERE A ODORIZANTILOR 4.1 Reducerea odorizantilor prin dilutie 4.2 Captarea odorizantilor 4.3 Conversia odorizantilor 5. SISTEME DE PURIFICARE TOTALA A GAZELOR 5.1 Dispunerea relativa a sistemelor specializate de purificare 5.2 Componentele sistemului de purificare totala 5.3 Concluzii

1.METODE DE CUANTIFICARE A EMISIILOR IN AER

1.1. Elemente necesare pentru identificarea si cuantificarea emisiilor Fiecare om are dreptul de a respire un aer care sa nu-i dauneze sanatatii, adica un aer in care concentratiile se substante eventual daunatoare pentru sanatatea umana si pentru ecosisteme sa nu depaseasca nivelurile de referinta admise. Nivelurile concentratiei diferitelor substante in aer constitue indicatori ai starii mediului inconjurator. Aceste niveluri depind de marimea reziduurilor datorate activitatilor antropice (incalzire, transport, .) si unor fenomene naturale (vulcanism,.), care alcatuiesc indicatorii de presiune asupra mediului inconjurator. Relatia dintre presiune (emisiile in atmosfera) si stare (calitatea aerului) este complexa. Intr-adevar, substantele aruncate in aer sunt, pe de o parte, transportate la distante mai mult sau mai putin indepartate de sursa si, pe de alta parte, ele sufera multiple transformari fizico-chimice, in special sub actiunea radiatiei solare. In cadrul politicii referitoare la mediul inconjurator, autoritatile publice
2

incurajeaza crearea de modele care sa permita reprezentarea acestor fenomene si stabilirea frecventei actiunilor de poluare, in scopul imbunatatirii masurilor de protectie pe termen scurt si a directiilor de urmat pe termen lung, pentru ameliorarea calitatii aerului. Acest lucru se concretizeaza printr-un sistem cu mai multe componente, prezentate in figura 2.1, in care emisiile in atmosfera reprezinta o parte esentiala. De altfel, interesul purtat altor fenomene ca: subtierea stratului atmosferic de ozon, sporirea efectului de sera, ploile acide, etc., conduce la urmarirea unor scheme asemanatoare si la interesul crescand acordat cunoasterii emisiilor in atmosfera. Poluarea aerului, in general si emisia de substante in aer, in particular, pot fi abordate sub diferite aspecte: stiintific, economic, politic, care pana la urma, se intrepatrund. Conform gradului de implicare si aspectului asupra caruia ne concentram numeroasele cerinte privind emisiile in aer sunt formulate de: oamenii de stiinta, pentru modelarea fenomenelor si analiza impactului fiziologic, economic, etc; industriasii, pentru determinarea partii de responsabilitate si respectarea legilor cu privire la mediul inconjurator administratie, in vederea dezvoltarii unor strategii de reducere a emisiunilor in atmosfera si ameliorarea calitatii aerului si, in general a biosferei; colectivitatile locale, in scopul precizarii actiunilor de urmat la acest nivel; publicul care reclama accesul la informatie.

Figura 2.1 Relatia dintre emisiile in aer, impact si actiuni asupra surselor. Principalele elemente necesare pentru identificarea si cuantificarea emisiilor sunt specificatiile tehnice referitoare la surse si tipuri de inventariere ala emisiilor.
3

a) Specificatii tehnice referitoare la surse Pentru a identifica corect atat sursele cat si poluantii emisi de acestea sunt necesare, in principal, specificatii tehnice care sa precizeze dimensiunea temporala si geografica, sursele emitente precum si substantele emise. Dimensiunea temporala In majoritatea cazurilor, emisiile sunt inventariate pe perioada unui an calendaristic. Pentru aprecierea evolutiei si in mod special pentru a masura impactul actiunilor intreprinse in vederea protejarii mediului inconjurator este, in general, necesara stabilirea unei serii cronologice. Sporirea modelelor de transport si de transformari fizico-chimice in atmosfera necesita procurarea de informatii privitoare la intervale de timp mult mai scurte, de ordinul orei, in scopul studierii unei secvente care sa nu depaseasca in general, cateva ore. Totusi, aceste secvente se pot referisi la oricare perioada din an. Dimensiunea geografica Conform practicilor curente, din punct de vedere spatial, poluarea poate fi considerate la fel de bine pentru o tara intreaga pentru un continent planetar sau doar pentru o suprafata foarte redusa, care sa acopere mai putin de 1 km patrat. Surse emitente Pentru cuantificarea emisiilor, in general, sunt luate in calcul toate sursele. Totusi, campul acoperit de anumite inventarieri este restrans (de exemplu, excuderea surselor naturale, a emisiilor care depasesc altitudinea de 1000 de metri, a surselor neacoperite de jurisdictia nationala, precum cea a vapoarelor in largul marii etc.) Substante emise Substantele analizate intr-o inventariere sunt grupate in functie de obiectivul urmarit, adica de utilizarea prevazuta a rezultatelor, concretizata prin efectul predominant al acestora. Cel mai adesea, emisiile sunt inventariate si grupate pe categoriile trecute in tabelul 2.1. Impactul substantelor emise in atmosfera Categoria Efecte acide SO2, NOX, HCL, NH3 Contaminarea solului si apelor Metale grele,poluanti organici persistenti Distrugerea stratului de ozon CFC Oxidari fotochimice NOX; Compusi organici volatili,alti decat metanul(COVNM) Eectul de sera Direct prin CO2 CH4, N2O SF6, HCL, PFC; Idirect prin, CO, COVNM, HCL, NH3, SO2 Sanatatea populatiei SO2, NOX,COVNM, CO, praf, metale grele, POPs Tabelul 2.1
4

b) Tipuri de inventarieri Pentru cunoasterea emisiilor poluante in atmosfera sunt practicate mai multe tipuri de inventarieri, respective cele care au ca obiestiv sursele, produsele si efectele economice. Inventarierea avand ca obiectiv sursele Aceasta abordare se bazeaza pe cunoasterea reziduurilor datorate fenomenelor fizice, chimice, biologice si altele, precum zdrobirea, evaporarea, arderea, reactii chimice, fermentatie. Fiecare element al inventarului prezinta emisia datorata unei tehnologii sau unui fenomen natural legat de mediul inconjurator. Inventarierea depinde de caracteristicile specifice entitatii examinate, in special de conditiile de manifestare si eventual de alti parteneri exteriori. Putem lua ca exemplu concludent un automobil propietate particulara; emisia de oxizi de azot depinde de tipul motorului, de prezenta sau absenta filtrului catalitic, de modul de alimentare, de viteza vehicului, de comportamentul soferului, de temperatura exterioara, etc Inventariere avand ca obiectiv produsele Abordarea are ca scop cuantificarea cantitatilor de substante poluante legate de un produs sau de un serviciu, luand in considerare totalitatea ciclului sau de viata, adica emisiile care au loc in urma fabricarii acestuia, a utilizarii sale si a hotararii privind sortarea lui (reciclarea, distrugerea, depozitarea, etc.). Aceasta analiza cere cunoasterea emisiilor datorate numeroaselor procese industriale. Putem relua exemplul unui automobil: in acest caz, continutul de poluanti aruncati in aer de un vehicul cuprinde atat poluarea datorata fabricarii lui, cat si pe aceea legata de producerea si vanzarea carburantului, fara sa uitam poluarea legata de utilizarea si de procesul de transformare a unui vehicul scos din uz. Inventarierea avand ca obiectiv efectele economice In urma analizei parametrilor mediului inconjurator, acestia sunt introdusi in modele macro-economice. Este necesar ca in cadrul unui sector economic sa se analizeze cantitatiile de emisii in atmosfera, in stransa legatura cu datele oferite de cifra de afaceri si alti indicatori de productie. Aceste informatii permit analiza tuturor tehnologiilor existente intr-un domeniu de activitate si in special, contributia acestora in ceea ce priveste emisiile in atmosfera. Se constata ca inventarierile orientate spre produs si spre economie au in vedere, in mod constant, datele emisiilor luate din inventarele orientate spre sursa. Aceste ultime inventare constituie, asadar, o baza pentru celelalte analize si raspund multor cerinte. Ele furnizeaza date, mai mult sau mai putin complexe (avem in vedere inventarele orientate spre produs si spre economie). Si din acest motiv, in continuare tehnologiile de depoluare abordeaza numai aspectele care trateaza emisiile orientate spre sursa. c) Metode utilizate pentru cunoasterea emisiilor Pentru determinarea emisiilor in aer sunt utilizate, in principal, patru
5

metode, fiecare dintre ele avand avantaje, inconveniente si limite de utilizare. Aceste patru metode sunt: masurarea emisiilor, determinarea emisiilor prin bilant, prin corelatii si determinarea emisiilor pe baza unor factori caracteristici de emisie. Masurarea emisiilor Principiul consta in masurarea, cu ajutorul unui lant de masuratori adecvate, a concentratiei de diverse substante din emisiile de gaze nocive. Cea mai raspandita aplicare a acestei metode este aceea de supraveghere a surselor industriale cu emitere de gaze dintr-un punct fix (in mod current un cos de fum), in cadrul dispozitiilor legale in vigoare. Cand pe cos este instalat un dispozitiv de masurare, el furnizeaza informatii foarte precise despre variatiile de temperatura si despre emisiile de substante, emisii observate in conditii de functionare a sursei industriale. In mod special, sunt masurate continuu pulberile, dioxidul de sulf si oxizii de azot. In anumite industrii se masoara, de asemenea, si alte substante precum acidul clorhidric,compusi organici volatili, acidul fluorhidric. Punerea in practica a lantului de masuratori a emisiilor este complexa si costisitoare in ceea ce priveste investitiile si asigurarea functionalitatii aparatelor (cuprinzand citirea si intretinerea acestora). Din aceasta cauza, aceasta metoda este in general folosita pentru masurarea emisiilor marilor unitati industriale poluante. Masurarea emisiilor se realizeaza uneori de laboratoare specializate doar la un interval regulat (se vorbeste, in acest caz, de masuratori periodice). Avantajul metodei masurarilor periodice este, mai ales, de ordin economic, deoarece folosirea servicilor oferite de laboratoarele specializate evita o mare parte din inconvenientele tehnice si se dovedesc a fi, din punct de vedere financiar, mai putin costisitoare decat masuratorile permanente, cu atat mai mult cu cat masuratorile periodice au un mare grad de incertitudine. Bineinteles, trebuie acordata o mare atentie valorilor rezultatelor obtinute. Masuratorile periodice sunt foarte raspandite (legal obligatorii atunci cand marimea instalatiei depaseste o anumita capacitate si in cazul unei surse de poluare), si desi costa mai putin, aduce informatii mai mult sau mai putin pertinente. Combinate cu cunoasterea volumului debitului de gaze emise, masuratorile concentratiei ponderale permit calculul masei debitului poluantului. Determinarea emisiilor prin bilant Plecand de la principiul conservarii materiei, emisiile anumitor substante precum sulful si clorul, metale grele, etc., pot fi determinate, prin bilant, dupa cum se prezinta si in figura 2.2

Fig 2.2.Elemente necesare bilantului Ecuatia bilantului este: A=B+C (2.1) unde A sunt intrarile de poluanti cu materii prime, combustibili si carburanti, B sunt poluantii inglobati in produsii finiti sau deseuri procesate, iar C sunt emisiile de poluanti in atmosfera in ape uzate deversate la canalizare. Determinarea masei debitului elementului studiat, pentru diferitele componente ale bilantului, se loveste uneori de dificultati tehnice de esantionare sau de analiza si in felul acesta, domeniile de aplicatie sunt limitate. In practica, aceasta metoda este foarte folosita in cazurile simple (sau care sunt simplificate) ca, de exemplu, emisia unui generator de abur, cazan sau cuptor. Pentru aceasta metoda sunt necesare urmatoarele: determinarea cantitatii de combustibil consumat in cursul unui anumit interval de timp t, suficient de mare pentru a se obtine o incertitudine relative redusa; prelevarea unui esantion de combustibil si analiza compozitiei elementare, informatie care, uneori (de exemplu pentru sulf, cenusa), este comunicata de furnizor; deducerea cantitatii de sulf care intra in cursul intervalului de timp t; determinarea, intr-un mod asemanator, prin prelevarea de esantioane si analiza, a retinerilor de substante poluante in focar sau, atunci cand acestea sunt reduse, pot fi neglijate; relatii si formule care sa permita calculul emisiilor, pe baza elementelor anterioare. Forma generala a relatiei care permite calculul emisiei de substante poluante este, E p,f =QcTp,e (1 Rp )
Mp, f Mp, e

(2.2)

unde: Ep,f [kg/s] - emisia in atmosfera a substantei poluante p sub forma f;

7

Qc [kg/s] - debitul masic de combustibil; Tp,e - ponderea substantei p in combustibilul care intra in instalatie; Rp - retinerea in instalatie a substantei poluanta p; Mp,f [kg] - masa molara a substantei p care iese in atmosfera sub forma f; Mp,e [kg] - masa molara a substantei p. Pentru exemplificarea aplicarii metodei bilanturilor se considera un cuptor care consuma 1200 tone de carbune avand un continut de 0,65% sulf. Estimand retinerea sulfului la 5%, atunci emisia corespunzatoare de sulf (mai ales sub forma SO2) este de: Ep,f= 12000,0065 (1 0,05)
kgSO 2 64 =14,8 kg SO 2 =12,3 t carbune 32

De remarcat ca metoda bilantului are o aplicare limitata, deoarece frecvent se constata ca incertitudinea relativa a emisiei este foarte ridicata, in special cand emisia este foarte mica in comparatie cu retinerea. Bilantul nu este deci aplicabil decat in cazul in care instalatia este echipata cu un dispozitiv de depoluare. Determinarea emisiilor pe baza unor corelatii Aceasta metoda consta in stabilirea, pe de o parte, a unei relatii intre cantitatea de poluant aruncata in atmosfera si, pe de alta parte, a parametrilor caracteristici procedeului analizat. Avantajul metodei provine din faptul ca acesti parametri sunt determinati pentru a conduce procedeul si nu dau nastere altor costuri suplimentare. Cu toate acestea, stabilirea acestei relatii necesita folosirea de masuratori preliminare destul de lungi si costisitoare, in scopul obtinerii unui rezultat fiabil din punct de vedere statistic. De asemenea, este necesar sa se verifice periodic valabilitatea corelatiei propuse. Aplicarea metodei este limitata de: investitia initiala, care este in general ridicata; conditiile de lucru, care in mod frecvent sunt fluctuante si ridica costul unei asemenea solute modelarea emisiilor procedeului este imposibila. Determinarea emisiilor pe baza unor factori caracteristici de emisie Metoda consta in utilizarea unei functii prestabilite, caracteristica emisiei unei substante date si a variabilelor descriptive ale sursei considerate. In acest fel, metoda nu se deosebeste prea mult de aceea a corelarii. Cu toate acestea, nu se pune problema de a stabili aceasta relatie, ci doar de a utiliza datele disponibile, publicate sau nu, date care se refera intr-un mod mai mult sau mai putin pertinent la cazul studiat. Functia caracteristica este destul de frecvent redusa la un simplu coeficient si deci determinarea emisiei este usor de facut din punct de vedere matematic. Ceea ce conteaza este valoarea pertinentei metodei. Intr-adevar, coeficientii relatiilor disponibile nu sunt, in general, strict reprezentativi pentru sursa la care ei
8

sunt folositi. Eroarea de calcul nu poate fi evaluata, dar poate ajunge la un nivel ridicat (in unele cazuri a putut fi inregistrat un factor de ordinul 10). Nu este mai putin adevarat ca aceasta metoda este aplicata pe scara larga datorita costului ei scazut, simplitatii sale, cel putin aparente, si a absentei, in unele cazuri, a altor metode aplicabile. Aceste cazuri se refera in mod esential la micile surse, foarte numeroase si extreme de raspandite (incalzirea caselor, mica industrie, vehicule, etc.) pentru care celelalte metode sunt, de cele mai multe ori, imposibil de aplicat, iar datele statistice referitoare la ele sunt foarte putine. Pentru estimarea factorilor de emisie pot fi utilizate datele disponibile in literatura, [12, 13, 14,]. O utilizare practica a acestei metode este pentru determinarea taxei pentru poluare. Orientativ, in tabelul 2.2, sunt redati factorii caracteristici de emisie a NOx in echivalent NO2 pe GJ energie primara intrata. Pentru instalatiile la care este dificil de determinat puterea calorica inferioara, factorii caracteristici de emisie sunt redati in tabelul 2.3, in functie de tona de produs intrat sau realizat. In acest tabel, emisiile reale nu sunt riguros identice cu cele calculate dar, din lipsa unor date mai precise, aceasta determinare aproximativa a emisiilor poate fi admisa pentru calculul valorii taxei pe poluare. Folosirea metodei factorilor caracteristici de emisie este in aparenta usor de realizat, dar ea necesita de fapt interventia expertilor care sa posede o buna cunoastere a procedeelor si a fenomenelor studiate. In plus, factorii caracteristici de emisie pot avea o durata de viata efemera, deoarece ei reflecta starea relativa a unei tehnologii, a unui sector de activitate sau a unei situatii trecatoare. Asadar, factorii evolueaza in timp si este necesar sa ne intrebam in mod sistematic in privinta validitatii lor. Tabelul 2.2 Exemple de factori caracteristici de emisie a NOx Instalatia [g NOx/GJ] Focar cu carbune pulverizat si arzatoare frontale 240340 Focar cu carbune pulverizat si arzatoare tangentiale 200280 Focar cu arderea carbunelui pe gratar classic 160 Focar cu arderea carbunelui pe gratar cu rasturnare 200 Focar cu arderea carbunelui in pat fluidizat cald 120 Focar cu arderea carbunelui in pat fluidizat dens 150 Focar cu arderea carbunelui in pat fluidizat circulant 95 Focar cu combustibil lichid-pacura 130190 Instalatii de ardere a petrolului 60100 Instalatii de ardere a gazului natural 3060 Instalatii de ardere a gazului da cocserie 70 Instalatii de ardere a gazului de furnal 55 Instalatii de ardere a cocsului din petrol 300 Instalatii de ardere a lemnelor 200 Turbine cu gaze cu arderea combustibilului greu in 350
9

camera de ardere Turbine cu gaze cu arderea gazelor naturale in camera de ardere Motoare cu aprindere prin scanteie Motoare cu aprindere prin compresie prealimentare Motoare cu aprindere prin injectie directa Instalatii centrale de rafinare din petrochimie Furnale de rafinare din petrochimie

150 1800 600 1200 135 3575

O analiza suplimentara a factorilor caracteristici de emisie este facuta in paragraful despre sursele de emisie si determinarea acestora. In cazul cand focarele sunt echipate cu arzatoare cu productie redusa de NOx sunt luate in calcul valorile minime din table. Tabelul 2.3 Exemple de factori caracteristici de emisie a NOx Instalatia [g NOx/ t] Instalatii de ardere a deseurilor menajere 2300 Fabricarea cimentului prin metoda uscata 2200 Fabricarea cimentului prin metoda umeda 1000 Fabricarea cimentului prin metoda semi-uscata sau semi-umeda 1700 Fabricarea tiglei si caramizii 250 Fabricarea geamurilor 2500 Fabricarea sticlei obisnuite 6000 Fabricarea fibrei de sticla 500 Fabricarea sticlei tehnice 4200 Tratamentul suprafetelor - decaparea alama 25 Tratamentul suprafetelor - decaparea otel inoxidabil 300 Tratamentul suprafetelor - decaparea otel moale 100 instalatii siderurgice de cocserie 1000 Instalatii siderurgice de aglomerare a minereurilor neferoase 800 Instalatii siderurgice de aglomerare a minereurilor fosforoase 1800 Instalatii siderurgice de fabricare a otelului in furnal inalt 30 Instalatii siderurgice de fabricare a otelului in convertizor 50 Instalatii siderurgice de fabricare a otelului in cuptoare cu arc 200 electric Cuptoare siderurgice de reincalzire cu combustibili lichizi 230 Cuptoare siderurgice de reincalzire cu combustibili gazosi 170

1.2. Principalele tipuri de estimari Fiecare din componentele care concura la cunoasterea emisiilor descrise anterior, se pot descompune la nevoie, in subansamble mai fine, mai detaliate, conform cerintelor din specificatiile cu privire la inventariere. Din punct de vedere teoretic sunt posibile doua tipuri extreme de estimari a emisiilor.
10

a) Estimarea de la detaliu la ansamblu (bottom-up) Prin insumarea datelor este posibila calcularea, de exemplu, a emisiilor pentru intreaga tara plecand de la: emisiile judetene pentru un an, emisiile zilnice pentru un sector, sub-sectoare pentru o familie de componenti, luand in calcul rezultatele proprii pentru fiecare component. Aceasta estimare presupune ca emisiile sa fie determinate intr-un mod aproape exhaustiv la nivelul unei retele detaliate, ceea ce reclama accesul la un numar foarte mare de date. Daca rezolutia retinuta este prea amanuntita, ne lovim de dificultati adesea de netrecut referitoare la: costul prelucrarii informatiilor, care creste rapid, intr-un mod exponential; incertitudinea asupra rezultatului final cumulat poate fi considerabila, astfel incat se poate pune la indoiala temeinicia analizei; accesul la informatii poate fi dificil, chiar imposibil, deoarece uneori acestea nu exista la nivelul de rezolutie considerat sau sunt confidentiale. Totusi, aceasta estimare este utilizata intr-un numar mare de cazuri, atunci cand sursele ce apartin unui sector dat sunt relativ putine si cand importanta gazelor daunatoare impune folosirea acestei estimari. b) Estimarea de la global la detaliu (top-down) Strategia acestei estimari consta in evaluarea emisiilor la nivelul unor ansamble mari (o tara intreaga, un an calendaristic, mari sectoare de activitate, etc.). Distributia in subansamble este obtinuta prin intermediul datelor tehnice si/sau socio-economice (consumul de energie, populatie, servicii, ferme agricole, suprafata, etc.) Disponibilitatea acestor date este asigurata, deoarece ele sunt alese plecand de la statisticile existente. Aceasta estimare prezinta urmatoarela caracteristici: o mai buna fezabilitate decat estimarea bottom-up si un cost mai redus, mai ales in cazul ansamblelor importante; la nivel global, estimarea constituie un element de validare foarte util pentru estimarea bottom-up, deoarece incertitudinea care o insoteste este in general mica; metoda de distributie in substantele ramane adesea relativ imprecisa, deoarece nu poate tine cont de specificul fiecaruia dintre subansamble, astfel ca, din aceasta cauza, sunt constatate abateri importante de la realitate, pe masura ce rezolutia devine mai amanuntita. Aceste doua estimari, respectiv bottom-up sau de la baza catre varf si topdown sau de sus in jos sunt folosite, in general complementare decat concurente. Recurgerea la una sau la cealalta depinde de obiectivul propus si, ca urmare, de
11

specificatiile inventarului de emisii. Pentru a defini domeniile de pertinenta ale acestor doua estimari se recurge la notiuni subiective. O exemplificare a modului de utilizare a acestor metode este data in figura 2.3, referitor la componentele spatiale si sectoriale ale emisiilor. In practica este nevoie adesea de a folosi un amestec bine dozat al acestor doua estimari, mai ales cand este ceruta o buna fiabilitate pentru nivelurile de rezolutie la care estimarea top-down nu este direct aplicabila. In plus, se cuvine sa nu uitam faza de validare a rezultatelor, pentru care o estimare globala este deseori extreme de indicata.

Fig. 2.3. Aplicabilitatea estimari de sus in jos si de la baza catre varf 1.3. Principiile de baza utilizate pentru inventarierea emisiilor.

a) Caracteristicile unui inventar Un inventar de emisii este o descriere calitativa si cantitativa a procesului prin care anumite substante sunt aruncate in atmosfera din surse antropice si naturale. Inventarul se caracterizeaza prin specificatii referitoare la patru componente:
12

 Timpul (adica perioada cuprinsa de inventar) si rezolutia temporala (intervalul de timp) pentru care trebuie sa se stabileasca emisiile in aer; Spatiu (adica aria geografica cuprinsa in inventar) si rezolutia spatiala (adica entitatile teritoriale) pentru care se determina emisiile in aer; Emitorii (adica ansamblul de surse inscrise in inventar) si categoriile de surse (sau sectoare) pentru care se calculeaza emisiile in aer; Substantele cuprinse in inventar si daca este nevoie, diferitele forme fizice si chimice sub care ele pot fi emise. b) Calitatile cerute unui inventar Un inventar de emisie realizat fara preocupari in ceea ce priveste respectarea calitatilor esentiale descrise mai jos este, in mod practic, inutilizabil, chiar daca este foarte bine intocmit. Un inventar de emisie trebuie sa fie astfel realizat incat sa asigure: consistenta, precizie, comparabilitate si transparenta. Pentru a asigura consistenta inventarului trebuie ca toate sursele care intra in campul specificat sa fie analizat la fel ca si emisiile despre care sunt informatii. Inventarele de emisii nu constituie o stiinta exacta. Incertitudinea asociata cu diferite informatii si ipoteze nu poate fi calculata. Cu toate acestea, pentru a asigura precizia unui inventar este important sa ne straduim sa furnizam o apreciere calitativa si, daca este posibil, una cantitativa, a incertitudinii referitoare la rezultatele obtinute. In general, aceasta indicatie se limiteaza la rezultatele de ansamblu si/sau la cateva entitati ale caror contributii sunt importante. Trebuie remarcat ca un inventar este rar destinat sa fie izolat, de cele mai multe ori el va servi ca element de comparatie (compararea zonelor geografice, a sectoarelor economice, a evolutiei in timp, sau chiar a tuturor acestor factori luati impreuna). Aceasta comparabilitate nu poate fi garantata decat prin utilizarea de date referentiale identice. In acest scop, se cuvine evidentiata folosirea unor metode recunoscute. Pentru a asigura transparenta unui inventar trebuie ca informatiile cuprinse in acesta sa fie suficient de complete si de amanuntite pentru a permite unui tert sa reconstruiasca intervalul. Aceasta calitate, inlesneste actualizarea si imbunatatirea inventarului si permite evitarea unor greseli importante de comparabilitate, atunci cand, in decursul timpului, ipotezele si metodele de determinare a principalelor date de baza, precum si factorii de emisie, evolueaza. Aceste calitati usureaza, de asemenea, operatiile indinspensabile de verificare si de validare a rezultatelor. Pentru a atinge aceste obiective de calitate este de dorit sa se recurga la: experti, care sa cunoasca bine procedeele si fenomenele care se afla la originea emisiilor; o metodologie recunoscuta in Europa, precum metodologia CORINAIR, create sub egida Agentiei Europene a Mediului Inconjurator si recunoscuta pe plan international.
13

Metodologia CORINAIR, [15], propune un sistem care are: un ghid de recomandari pentru emisiile in aer, ce include metode de determinare a fiecarui tip de sursa si a factorilor de emisie; un sistem logic, care sa permita alcatuirea unui inventar prin strangerea unei baze de date si prin utilizarea diferitelor functii de analiza si de gestionare a informatiilor; un sistem de referinta pentru definirea emitatorilor, a substantelor a combustibililor si a diverselor specificatii, care fac parte din nomenclatorul de activitati considerate. Este de retinut faptul ca recomandarile facute de CORINAIR, nu au caracter obligatoriu, ele fiind utile in absenta datelor precise. c) Tipuri de surse In momentul de fata sunt, in mod obisnuit, luate in considerare mai multe categorii de surse de poluanti atmosferici, dintre care cele mai importante sunt marile surse punctuale, sursele de suprafata si sursele lineare. In categoria marilor surse punctuale (SP), intra sursele fixe canalizate sau difuzate, ale caror emisii potentiale sau efective in atmosfera depasesc anumite praguri. Aceste praguri constituie o specificatie proprie fiecarui inventar si provin din mai multi parametri (obiectivele inventarului, zona studiata, substantele analizate, resursele si timpul acordat pentru inventariere). Categoria surse de suprafata (SS) cuprinde, pe de o parte, sursele fixe neincluse in categoria marilor surse punctuale si, pe de alta parte, sursele mobile (in special circulatia urbana), cu exceptia surselor lineare care sunt diferentiate la nevoie. Sursele lineare (SL) sunt alcatuite, in majoritate, de principalele cai de comunicatie (rutiere, fluviala, maritima,..). Asadar, ele sunt de obicei legate de sursele mobile si doar in mod ocazional de sursele fixe (precum gazoduct, oleoduct, etc.,). In numeroase inventare, sursele lineare sunt asimilate cu sursele de suprafata, atunci cand nu se justifica diferentirea lor. Aceasta clasificare are drept scop sporirea fiabilitatii estimarilor si preocuparea de informatii mai corecte, informatii cerute de anumite nevoi (de exemplu, modelarea relatiei emise - calitatea aerului). Intr-adevar, se observa ca o parte importanta de emisii provine dintr-un numar restrans de surse. Aceasta poate depinde de substantele analizate, ca si de specificul zonei si a perioadei luate in calcul. d) Relatiile utilizate pentru calculul emisiilor incluse in inventariere. Pentru corectitudinea inventarierii este necesara, in primul rand, definirea cat mai precisa a activitatii emitatoare elementare. Aceasta este un ansamblu de surse de acelasi tip, considerate la nivelul cel mai detaliat de rezolutie pentru a determina emisiile. In alti termeni, activitatea emitatoare elementara este entitatea de care este
14

asociat factorul caracteristic de emisie. In practica activitatea elementara descrie o activitate umana dintr-un sector economic conform anumitor caracteristici operationale, precum tipul de combustibil, tipul procedeului, sau un fenomen natural. Pe langa exemplele de activitati emitatoare elementare redate in tabelele 2.22.3, tot activitati elementare constituie si : - deplasarea cu masina proprie, echipata cu motor pe benzina, cu o capacitate de 2000cm3; - evaporarea solventilor in timpul zugravirii unui zid; - degajarea de compusi organici de catre frunzele arborilor; - eruptii vulcanice; - centralele propii de alimentare cu caldura. Emisiile sunt analizate pentru fiecare dintre activitatile emitatoare elementare retinute pentru inventariere, luand in considerare in mod separat diferite categorii de surse (de suprafata, punctuale si, eventual, pe cale lineare). Emisiile unei activitati date sunt exprimate prin relatia generala, (2.3) Es,a,t=Aa,t Fs,a unde: Es,a,t este emisia referitoare la substanta s si la activitatea a intr-un timp t; Aa,t este cantitatea de activitate referitoare la activitatea a intr-un timp t; Fs,a este factorul de emisie referitor la substanta s si la activitatea a.Termenii Aa,t si Fs,a sunt determinati pentru combinatiile cele mai fine ale activitatii care asociaza intr-un mod general o activitate, o tehnologie si un produs. Pentru ansamblul activitatilor, emisiile totale sunt exprimate prin relatia, Es,t= E s, a, t
s =i s=n

(2.4)

unde: n este numarul de activitati emitatoare luate in considerare. Este evident ca, daca valoare lui n difera de la un inventar la altul (ceea ce este adesea cazul), emisiile totale nu se pot compara deoarece, pe de o parte campul inventariat nu ramane constant iar, pe de alta parte, contributia relativa a surselor variaza. Aceasta diferenta poate proveni atat din specificatiile inventarelor cat si din modul cum acestea s-au realizat. In cazul cand se ia in considerare entitatea geografica, emisiile unei activitati date sunt exprimate prin, (2.5) Es,t,z= A a,i,f, t, z (Fs, a,i,f, p Pa,i,f, p ) , s,i, f p unde: A - cantitatea de activitate, definita pertinent de un expert; F - factorul de emisie, respectiv raportul dintre cantitatea poluantului si cantitatea de activitate; P - fractia de sector, de activitate, de combustibil si de procedee; a - indicele care se refera la tipul de sursa; f - indicele care se refera la tipul de combustibil;
15

i - indicele care se refera la sectorul economic; p - indicele care se refera la procedeu; s - indicele care se refera la substanta; t - indicele care se refera la intervalul de timp; z - indicele care se refera la entitatea geografica. In anumite cazuri, pentru calculul emisiilor sunt necesare relatii complexe cu numerosi parametri caracteristici si atunci este necesar sa se apeleze la modele specifice, pentru a obtine o buna reprezentare a fenomenelor. Acesta este cazul traficului rutier, a emisiilor biogene, etc. In fine, va fi posibil intotdeauna ca aceasta formula sa fie redusa la prima expresie, mai simpla, atunci cand analizam emisiile din punct de vedere al unui singur parametru. Aceasta reprezentare, extrem de simpla, reducand structura reala si complexa a emisiilor activitatilor, poate conduce la interpretari gresite. De mentionat ca, marile surse punctuale sunt analizate in mod individual, iar emisiile unor anumite substante sunt in permanenta sau la anumite intervale regulate. Alte metode precum cea a colerarii dintre parametri caracteristici unui procedeu si emisii, la fel ca si cea a bilantului, permit sa analizam poluantii specifici ai sursei studiate, [16]. Formulele (2.3) si (2.5) sunt, in felul acesta, utile pentru intreg sau pentru parte. Pentru anumite substante, o parte importanta a emisiilor este legata de utilizarea energiei. Pentru a aplica formula (2.4), se pot analiza poluantii exprimand emisiile totale ale unei surse ca fiind egale cu suma celor doua emisii distincte (in practica, acestea pot fi reale sau virtuale, dupa cum este cazul), respectiv, (2.6) E=E 1 +E 2 unde: E1 emisia legata de arderea energiei fosile si de biomasa; E2 - energia legata de alte fenomene care se refera la utilizarea materiei prime, la reactii, la activitati diverse (evaporare, zdrobire, reactii chimice, etc) Tipologia surselor, in functie de utilizarea energiei este prezentata in figura 2.4, care arata o diferentiere mai detaliata a anumitor surse.

Fig.2.4. Tipologia surselor din punctul de vedere al utilizarii energiei.

16

1) 2) 3) 4) 5) 6)

In functie de valorile ce le iau E1 si E2 se intalnesc sase posibilitati, respectiv: E1=0 si E1< 0, in cazul proceselor de reducere a emisiilor cand, emisia este negativa, ca de exemplu procedeul de fotosinteza pt emisia de dioxid de carbon(CO2); E1> 0 si E2< 0, in cazul proceselor de ardere cu retinerea poluantilor in focar E1=E2=0, in cazul proceselor care nu contribuie la poluarea atmosferica sau care au o contributie neglijabila; E1=0 si E2> 0, atunci cand procesele nu au legatura cu utilizarea energiei, emisiile provenind din reactii chimice, din activitati mecanice (de exemplu de zdrobire) sau din evaporarea produselor; E1> 0 si E2=0, in cazul la care nu exista contact intre flacara sau produsele de ardere si un al treilea produs (de exemplu, arderea in focarul generatoarelor de abur, motoare termice, etc.) E1> 0 si E2> 0, in cazul proceselor care implica o ardere asociata cu alte fenomene, mai ales cu cele in care exista un contact intre materia prima sau un produs si flacara, sau cu produsele de combustie (de exemplu in cazul cuptoarelor).

Formula (2.5) se aplica, in principiu, oricarei entitati geografice z. Accesibilitatea la cantitatea de activitate A a ,i , f este cu atat mai dificila cu cat zona geografica se restrange si, cel mai adesea, informatiile cautate nu exista la acest nivel sau sunt confidentiale. Trebuie sa remarcam ca incertitudinea legata de informatiile elementare cat si cantitatea de informatii ce trebuie stranse si procesate, sporesc considerabil odata cu rezolutia geografica. Acest lucru este legat de faptul ca unii parametri socio-economici disponibili (populatie, servicii, suprafata) pot fi pusi in relatie cu anumite informatii de la diferite niveluri geografice (date inexistente sau confidentiale). Cantitatea de activitate a unei entitati geografice de la nivelul n+2 este apreciata in functie de cantitatea de activitate cunoscuta sau estimata la nivelul n+1. Cantitatea la nivelul n+1 poate fi dedusa din nivelul n. Aceasta cantitate necunoscuta estimata la nivelul n+1 este repartizata, dupa cum se arata si in figura 2.5, cu ajutorul relatiilor suplimentare stabilite in mod expres pentru aceasta activitate, conform relatiilor urmatoare. Pentru o entitate geografice zn de nivel N, constituita din j entitati geografice z n+1 la nivel mai detailat N+1, cantitatea de activitate este, As,i, f,z n = A a,i,f, z n 1
j

A s,i, f, zi n +1 = K zi n +1 A a,i,f, z n A a,i,f, zc n +1 (2.7) j unde: zi - entitatea geografica pentru care cantitatea de activitate referitoare la a,i,f este necunoscuta; zc - entitatea geografica pentru care cantitatea de activitate referitoare la a,i,f este
17

cunoscuta; j - numarul de entitati geografice de nivel n+1 pentru care cantitatea de activitate referitoare la a,i,f este cunoscuta, iar K zi n +1 este o constanta de pondere.

Fig 2.5. Estimarea cantitatilor de activitate nedisponibile Constanta de pondere este calculata cu relatia, a P1.a, zi n +1 + a P2,a, zi n +1 + a P3,a, zi n +1 + ... K zi n +1 = (a P1,a + a P2,a + a P3,a + ...)
zi n +1

(2.8)

..sunt parametrii socio-economici asociati cu activitatea a; ... sunt coeficientii de pondere asociati cu parametri socio-economici pentru activitatea a, care respecta conditiile ++=1 si 0,,1. Anumiti parametrii socio-economici pot fi indisponibili pentru unele niveluri geografice si, astfel, fiecare activitate poate fi asociata cu diferite relatii suplimentare, clasificate conform unei ordini ierarhice de pertinenta. 2. PROCEDEE DE REDUCEREA CONCENTRATIILOR DE PRAF
2.1. Particule poluante Praful este o componenta importanta a particulelor solide suspendate in aer, care de obicei sunt invizibile individual pentru ochiul liber. Totusi, colectiv, particulele mici formeaza deseori o pacla care limiteaza vizibilitatea. Intr-adevar, in multe zile de vara cerul de deasupra oraselor poluate cu praf are o culoare alba laptoasa in loc de albastra, datorita imprastierii luminii de catre particulele
18

unde:

suspendate in aer. Trebuie remarcat ca particulele suspendate intr-o masa data de aer nu sunt nici toate de aceeasi marime sau forma si nici nu au aceeasi compozitie chimica. Cele mai mici particule suspendate au o marime aproximativ de 0,002m (adica 2nm); in comparatie, lungimea moleculelor gazoase tipice este cuprinsa intre 0,0001 si 0,001 m (0,1 pana la 1nm). Atunci cand picaturile mici de apa din atmosfera se contopesc in particule mai mari decat aceasta valoare, ele corespund picaturilor de ploaie si cad din aer atat de repede incat nu sunt considerate ca fiind suspendate. Desi putine dintre particulele suspendate in aer au forma exacta sferica, conventia este sa se vorbeasca de toate particulele ca fiind asa. Intr-adevar diametrul particulelor este proprietatea lor cea mai importanta. Din punct de vedere calitativ, particulele individuale sunt clasificate in functie de diametrul lor in grosolane, daca este mai mare de 2,5m si fine daca este mai mic, [4]. De exemplu, pentru a acoperi suprafata unei mici monede ar fi nevoie de aprox. 100 milioane de particule cu diametrul de 2,5m. In mod intuitiv, se poate crede ca toate particulele trebuie sa se depuna rapid pe suprafata pamantului sub influenta gravitatii, insa acest lucrul nu este adevarat pentru particulele mai mici. Conform Legii lui Stoke, viteza cu care particulele cad pe pamant creste cu patratul diametrului lor. Particulele mici cad atat de incet, incat ele sunt suspendate un timp aproape nedeterminat in aer. Cele foarte mici se aglomereaza pentru a forma particule mai mari, de obicei tot din categoria celor de marime fina. Astfel, particulele fine raman de obicei in aer timp de zile intregi sau saptamani, pe cand cele grosolane se depun destul de rapid. Prin urmare, cu cat aceste particule sunt mai fine, cu atat se imprastie pe o suprafata mai mare, reducand emisia din jurul surselor poluate (centrale electrice, fabrici de ciment, etc.). Particulele au in compozitia lor concentratii mari de Al, Ca ,Si si O sub forma de silicati de aluminiu dintre care unii mai contin si ionul de calciu. Continutul organic mediu al particulelor fine este in general mai mare decat cel al particulelor grosolane. De exemplu, arderea incompleta a combustibililor pe baza de carbon precum carbunele, pacura, benzina si combustibilul diesel produce multe particulele de funingine, care in principal sunt cristaloizi de carbon. In consecinta, una din principalele surse de particule atmosferice pe baza de carbon, atat fine cat si grosolane, sunt centralele termoelectrice clasice, [18]. Normele de protectia mediului limiteaza cantitatea de praf depusa intr-un an la nivelul solului la 200g/m2.
2.2. Eficienta instalatiilor de filtrare

Daca exista un domeniu in care calitatea mediului ambient sa fie simtitor ameliorata, atunci acesta este acela care se ocupa cu inlaturarea particulelor sedimentabile sau a particulelor de praf in suspensie. Aceasta evolutie favorabila se datoreaza procedeelor industriale bazate pe tehnici de separare mecanice, electrice, hidraulice si in strat poros. Arderea carbunelui si in unele cazuri chiar arderea hidrocarburilor reziduale
19

(pacura cu continut ridicat de cenusa) impurifica gazele de ardere. In cazul arderii carbunelui pulverizat filtrarea este obligatorie la orice dimensiune a generatorului de abur, deoarece materialul necombustibil din carbune (anorganicul) se regaseste, dupa cum se observa si in figura 3.1, in mare parte, sub forma de cenusa zburatoare in gazele de ardere. Din cantitatea Ai de anorganic intrata cu combustibilul, o parte, Ar, este retinuta in focar, o alta parte, Af, este retinuta in instalatiile de filtrare, iar Ae este evacuata pe cos, o data cu gazele de ardere, conform relatiilor, [11, 17], de bilant material,
A i = A i B; A r = xA i ; A r = (1 x )A i ; A e = (1 )(1 x )A i

unde: - reprezinta cantitatea relativa initiala de anorganic (cenusa) din combustibil, B - reprezinta debitul de combustibil al generatorului de abur, x - reprezinta cantitatea relative (coeficientul) de anorganic retinut in focar, iar reprezinta cantitatea relativa de anorganic retinuta in filtru sau eficienta filtrului. De mentionat ca toate cantitatile Ai, Ar, Af, Ae au aceleasi unitati de masura ca si debitul de combustibil, B (in majoritatea cazurilor kg/s). Cantitatea relativa, x, de anorganic retinuta in focar depinde de tipul instalatiilor si in principal de felul combustibilului si sistemul de ardere din focarul generatorului de abur, avand orientativ valorile prezentate in tabelul 3.1 [17, 19]. Modul de calcul al eficientei a oricarei instalatii de filtrare se prezinta in figura 3.2,[20]. Acceptarea finala a testului pentru calculul eficientei impune mentinerea constanta a raportului D/E si pentru un numar mai mare de incercari, astfel ca la cel putin doua din trei sa se obtina acelasi rezultat pentru eficienta.

Figura 3.1. Bilantul de praf la instalatiile din centralele termoelectrice clasice.

20

Tabelul 3.1 Cantitatea relativa de anorganic retinuta in focar x Sistemul de ardere din focarul generatorului de abur Ardere de carbune granulat pe gratar 0,700,75 Ardere de carbune pulverizat si evacuarea uscata a cenusii 0,200,25 Ardere de carbune pulverizat in focar cu o singura camera si 0,250,40 evacuarea zgurii in stare lichida Ardere de carbune pulverizat in focar cu doua camere si 0,500,65 evacuarea zgurii in stare lichida

Figura 3.2 Schema de calcul a eficientei unei instalatii de filtrare

2.3. Metode de retinere a prafului

Particulele din materie se indeparteaza din aer fie prin filtrarea acestuia, fie cu ajutorul unor colectoare de praf. Prin filtrare se indeparteaza numai cantitatile mici de particule din materie, iar pentru cantitatile mari se utilizeaza colectoarele de praf. Principalele metode pentru stabilirea metodelor si a echipamentelor de retinere sunt: concentratia de particule; analiza marimii particulelor; gradul necesar de indepartare a particulelor; temperatura presiunea si debitul aerului sau gazului
21

poluat; caracterizarea fizico-chimica a prafului; cerinte utilitare; metoda dorita de indepartare a particulelor. Retinerea pulberilor sau prafului se face cu ajutorul filtrelor care se caracterizeaza prin: debitul de gaze poluate care ies din proces Dg[m3/s]; domeniul diametrului particulelor d [m]; temperatura maxima a gazelor [oC]; gradul de retinere sau eficienta filtrului ; viteza particulelor in filtru w [m/s]; pierderi de presiune in filtru p [mm H2O]; costurile anuale de intretinere. Principalele metode de retinere a prafului sunt: mecanice, avand la baza forta de gravitatie si de inertie; electrice, avand la baza ionizarea particulelor in camp electric; strat poros, utilizand caracteristicile curgerii fluidelor reologice; hidraulice, avand la baza metode de spalare.
a) Caracteristici de exploatare a metodelor de desprafuire

Deoarece praful a fost unul dintre cei mai vechi poluanti cunoscuti, eforturile tehnico-stiintifice au condus la elaborarea unor tehnologii avand o eficienta de retinere a particulelor ridicata. Caracteristicile de exploatare a metodelor de desprafuire sunt prezentate in tabelul 3.2, [21, 22]. In cazul procedeelor de desprafuire avand cea mai ridicata performanta (precum filtrul cu saci, electrofiltre), in atmosfera sunt emise numai anumite particule dintre cele mai fine. Domeniul specific de aplicare, in functie de plaja granulometrica a materiilor solide retinute se prezinta in figura 3.3. Totusi, uneori aceste particule fine pot fi periculoase, continand compusi toxici cum ar fi metale grele (mercurul), sau compusii lor cu anumiti poluanti organici persistenti (hidrocarburi aromatice policiclice). Vehicularea poluantilor se face in functie de granulometria particulelor. Aceasta se datoreaza faptului ca compusii toxici, aflati in stare de vapori in gazele de ardere la temperatura ridicata, condenseaza pe particulele fine de praf, deja prezente. Acest proces este valabil chiar si in cazul scaderi temperaturii, ca in cazul sintezei anumitor compusi organici grei cum ar fi dioxinele si furanurile. Tabelul 3.2 Caracteristicile de exploatare a sistemelor de desprafuire Metoda de Materiale Avantaje Inconveniente retinere Mecanice Camera de Rezistenta Inadaptarea la decantare materialelor particule fine(de Sac de praf exemplu mai mici Separator cu de 5m pentru impact(jaluzele) ciclu) Ciclon Multiciclon Electrostatice Electrofiltre Scaderea Inadaptarea la uscate consuvariatii bruste ale
22

mului de energie Electrofiltre umede In strat poros (totale) Filtru textile de tip sac Eficacitate in filtrare Eficacitate in filtrare Posibilitatea de captare a anumitor poluanti gaosi

rezistivitatii prafului si caracteristicilor de flux gazos Consum mare de energie Sensibilitatea mediului filtrant la temperatura Domeniu de aplicare limitat

Filtru cu nisip Hidraulice Turn de spalare Scruber de tip soc(cu pulcerizare) Scruber Venturi Scruber uscat Posibilitatea de tratare a gazelor fierbinti Posibilitatea de captare a anumitor poluanti gazosi

Consum mare de energie(mai ales cu tubul Venturi) Riscul transportului poluantilor catre apa si sol

10-2 10-1 1 101 102 103 Figura 3.3. Domeniu specific de aplicare a principalelor tehnici de desprafuire Ideal ar fi, fara indoiala, efectuarea mai multor desprafuiri in cascade la nivel de temperatura descrescatoare, eliminand mai intai particulele grosiere de praf inaintea condensarii metalelor grele. Pentru temperaturi inalte raman de pus la punct tehnologiile de desprafuire prin
23

filtre ceramice, in conditii economice acceptabile.

2.4. Filtre mecanice pentru desprafuire Camera de decantare Filtrele cameri de decantare sunt cele mai vechi tehnologii de desprafuire, avand forma unei camere sectionate in forma de cruce. Atunci cand un curent de aer patrunde in camera, printr-un canal de diametru mic, viteza lui se reduce, determinand depozitarea particulelor, datorita gravitatiei, dupa cum se observa din figura 3.4

Figura 3.4. Schema unei camere de decantare Particulele mici sunt colectate mai greu, astfel ca eficienta la acestea se reduce practic la jumatate. Eficienta colectarii, , a unei camere de decantare, bazata pe forta gravitationala, se exprima in functie de viteza terminala a particulelor, de la 40 la 50 microni in diametrul aerodinamic. , unde [m/s] este viteza Calculul eficientei se face cu relatia: terminala maxima atinsa de particule in camera, Ah [m2] suprafata orizontala a camerei de decantare, iar Q [m3/s] este debitul volumetric de gaze poluate. Eficienta medie a unor astfel de filter camera de decantare este in medie de 6070%, dar se reduce la 4045%, pentru particule sub 5 microni.Pierderile de presiune sunt de 2535Pa, iar temperature nu constituie un inconvenient, [18,23]. Pentru a imbunatatii eficienta camerei de decantare gravimetrice trebuie sa se mareasca suprafata orizontala efectiva sau sa se reduca debitul volumetric de gaze. Filtrele camera de decantare se utilizeaza pentru retinerea particulelor grosiere, constituind de regula prima treapta de filtrare. Sunt improprii pentru desprafuirea gazelor de la generatoarelor de abur ce ard praf de carbune.
Separatoare cu impact

Separatoarele cu impact sau cu jaluzele sunt o varianta a separatorilor gravitationali, ce folosesc un element de deviatie in camera de gravitatie pentru a indeparta particulele din materie, oprindu-le miscarea in conformitatea cu curentul de aer. Eficienta separatoarelor cu impact depinde de procentajul de particule care
24

lovesc obiectul stationar (de regula un sistem de jaluzele). Calculul eficientei se face cu relatia, [24]

unde dp [m] este

diametrul particulei, [m/s] este viteza relativa a gazului fata de elementul filtrului (jaluzelele), [kg/m3] este densitatea particulelor, [kg/ms] vascozitatea dinamica a gazului, iar D[m] este diametrul tinei de impact. Eficienta medie a filtrelor separatoare cu impact este in medie de 3050%, dar se reduce la 2025%, pentru particule sub 5 microni. Pierderile de presiune sunt foarte reduse, de 510 Pa, iar temperatura nu constituie un inconvenient.
Filtru mecanic de tip ciclon si multiciclon

La separatorii inertiali mecanismul de separare este forta centrifuga, care depinde de diferenta dintre densitatea particulei de praf si a aerului in care este antrenata, astfel ca are loc separarea inertiala a particulelor de praf. Fortele de franare ale particulelor sunt in functie de diametrul acestora, astfel ca acesti colectori inertiali sunt eficienti pentru particule cu diametrul mai mare de 10m si foarte ineficienti pentru particule mai mici de 5m.. , unde: mp Forta centrifuga ce actioneaza asupra particulelor este [kg] - masa particulei; V[m/s] - viteza particulei; R[m] - raza de curbura; kc - un coeficient de proportionalitate ce include in el diferenta dintre masa specifica a particulelor si cea a aerului si marimea particulelor (granulatia). Din relatia de mai sus rezulta ca forta centrifuga creste si o data cu aceasta se mareste eficienta de separare cu cresterea vitezei aerului sau gazului purtator, cu cresterea masei si diametrul particulei si cu reducerea razei de curbura. Cel mai comun separator inertial este ciclonul, realizat sub doua forme de baza, cu admisia tangentiala sau axiala, prezentat in figura 3.5..

Fig.3.5.Schema unui separator inertial de tip ciclon

25

Particulele centrifugale sunt depuse pe peretii filtrului si se aduna la partea inferioara, in timp ce gazele curate parasesc filtrul printr-un tub central. Retinerea particulei are un caracter selectiv; se retin cu precadere particulele grele si cu granulatie mare. Modul de realizare al lor este foarte diferit deosebindu-se: unitati cu un singur ciclon cu diametru mare; unitati multiciclon, cu un numar de elemente de dimensiune redusa functionand in paralel. Marimea particulelor colectate de ciclon este data de relatia

unde: Dp[m] - dimensiunea particolei colectate la o eficienta de 50%; [kg/ms] vascozitatea dinamica a gazului, R [m] - raza de curbura a ciclonului; Nc - numarul de vartejuri (cicloane) ale ciclonului, de obicei 5; V[m/s] - viteza aerului sau gazului la intrare; si [kg/m3] - densitatea particulelor, respectiv a aerului sau gazului. Eficienta unui ciclon este , unde in plus Ri, Re[m] - raza - factor de forma ce tine seama de exterioara, respectiv interioara a ciclonului; distributia diametrului particulelor. Se observa ca eficienta sau gradul de retinere creste cu granulatia Dp si densitatea a particulelor solide. In general, la particule cu diametrul peste 10 m, eficienta este 6080%, dar se reduce la 3050% la particule cu diametru de 5m. Eficienta se reduce in timp datorita uzurii prin eroziune. Temperatura aerului sau gazelor desprafuite poate ajunge la 400 C. Caderea de presiune in ciclon sau multiciclon este de circa 3080 Pa. La pierderi de sarcina in cicloanele unei baterii de tip multiciclon de peste 80 Pa, apar curenti de scurtcircuit care conduc la o scadere pronuntata a eficientei acestuia. In aceasta situatie este mai avantajoasa inlocuirea multiciclonului cu un ciclon individual sau montarea in amonte de ciclon a unui ventilator, care insa lucreaza in conditii grele.

26

2.5. Filtre electrostatice

Filtrele electrostatice (denumite curent electrofiltre), realizeaza separatia prafului prin ionizarea gazelor purtatoare a particulelor de cenusa si prin urmare tensiunea de lucru a acestora este ridicata. Principiul de functionare a fost brevetat la inceputul secolului XX de catre Fredrick Cottrell, iar la ora actuala sunt numeroase variantele de realizare practica. Avantajele comparative ale utilizarii filtrelor electrostatice in raport cu alte aparate colectoare de particule sunt: posibilitatea utilizarii la temperaturi ridicate ale gazelor purtatoare (200250C) si prin urmare se pot utiliza si furnale si generatoare de abur; au o extrem de mica cadere de presiune (1025 Pa), astfel incat costurile cu energie electrica consumata de ventilatoare este minima; eficienta colectari este extreme de mare (9499,5%), daca utilizarea este adecvata tipului de praf, insa daca proprietatile prafului nu sunt bine cunoscute aceasta eficienta scade la 9295%; pot acoperi un larg domeniu de marimi de particule si concentratii de praf, dar cel mai eficiente sunt pentru particule mai mici de 10 microni costurile de intretinere si reparare sunt mult mai mici decat pentru oricare alt tip de sistem de colectare. Dezavantajele electrofiltrelor, care limiteaza intr-o oarecare masura folosirea lor, sunt: cost initial ridicat necesitatea unui spatiu de instalare mare; nu pot capta particule de praf combustibile, ca de exemplu praful de lemn sunt inadecvate pentru vibratii brutale ale rezistivitatii prafului si debitului de gaz. Filtrele electrostatice lucreaza prin incarcarea prafului cu ioni si apoi colectarea particulelor ionizate pe o suprafata colectoare, de forma tubulara sau plata, care este de obicei curatata prin razuire. La tensiune ridicata, peste 30 kv, curent continuu, se stabileste un camp electric intre bobina electrodului central si suprafata de colectare. Tensiunea este destul de ridicata pentru un efect corona vizibil intre electrod si suprafata, avand ca efect o cascada de ioni negative in spatiul dintre electrodul central si suprafata din afara tubului. Ionizarea are loc sub actiunea unei tensiuni electrice inalte care depaseste constanta dielectrica a gazelor in vecinatatea electrozilor de ionizare, producand fenomenul corona. Orice aerosol care intra in acest spatiu liber este incarcat si bombardat de acesti ioni, astfel ca migreaza spre suprafata colectoare sub efectul atractiei electrice si al bombardarii, cum se observa si in figura 3.6.

27

Fig.3.6 Schema de principiu a unui electrofiltru b - distanta dintre electrozii de ionizare (-) si cei de depunere (+) w - viteza de migrare a particulelor de praf spre electrozii de depunere - viteza de curgere a gazelor continand praf prin electrofiltru Cand particulele ajung pe suprafata colectoare isi pierd sarcina electrica si adera la aceasta datorita fortei de atractie, unde vor ramane fixate pana la intreruperea curentului si indepartarea fizica prin razuire, curatare sau vibratii. In general, distanta b dintre electrozii de ionizare si cei de depunere este de 0,30,4 m, viteza de migrare a particulelor de cenusa w pe electrozii de depunere este de 812 cm/s, iar viteza a gazelor in electrofiltru este de 1,52,5 m/s. Dupa forma electrozilor, filtrele electrostatice sunt tubulare sau cu placi. La filtrele tubulare electrodul de depunere este un tub cilindric sau hexagonal, iar electrodul de ionizare o sarma intinsa in lungul axei tubului. Aceste tuburi au diametrul de 150300 mm si o lungime de 30004000 mm. Electrozii de ionizare sunt confectionati din sarma de otel cu diametrul de 1,52 mm. Uneori sarma este prevazuta cu tepi sau muchii pentru a marii posibilitatea de strapungere locala a campului. Filtrele cu placi, prezentate in figura 3.7, sunt de fapt niste condensatori plani alcatuiti dintr-o serie de placi paralele ce constituie de fapt electrozii de depunere, intre placi sunt situati electrozii de ionizare, sub forma unor sarme la jumatatea drumului dintre doua placi.

Fig.3.7.Schema unui electrofiltru cu placi.

28

Electrozii de ionizare sunt ionozati de pamant fiind legati la polaritatea (-), iar placile sunt legate la pamant, formand polaritatea (+). Tensiunea aplicata este in general de ordinul U=60-100KV find curent continuu. Legarea electrozilor de ionizare la (-) este justificata de faptul ca ionii negativi din aer au o mobilitate de 1,37 ori mai mare decat cei pozitivi si astfel efectul corona este mai intens. Circulatia gazului este orizontala, pentru placi. Electrozii de ionizare se construiesc cu diametrul de 12 mm, eventual cu muchii si varfuri pentru a produce o descarcare cat mai intensa. Particulele de cenusa din gaze se incarca cu sarcini electrice si datorita fortelor electrostatice se deplaseaza cu viteza w spre electrozii de depunere. Viteza de miscare a particulelor, w, in campul electrostatic depinde de caracteristicile mecanice si electrice ale purtatorilor cat si de intensitatea corpului electric. Gradul de retinere a grafului (desprafuire), sau eficienta a electrofiltrului se poate calcula cu una din relatiile de mai jos: unde: Ce, Ci

- concentratia la iesirea din electrofiltru, respectiv la intrarea

in acesta; [s] - timp de migrare a particulelor spre electrozii de depunere; [s] timp de stationare a particulelor in electrofiltru; w [m/s] - viteza de depunere sau migrare a particulelor spre electrozii de depunere, depinzand si de caracteristicile acestora; b [m] - distanta dintre electrozi; v [m/s] - viteza curentului de gaze continand particule prin electrofiltru; l [m] - lungimea electrofiltrului; x - factor de corectie experimental, avand valori de 0,850,9. Relatia de mai sus, care se utilizeaza si pentru dimensionare, are un grad mare de aproximare, deoarece face urmatoarele ipoteze simplificatoare: viteza de migrare w este constanta in lungul electrofiltrului, cand in realitate aceasta depinde de temperatura gazelor (creste cu aceasta); campul de viteze al circulatiei gazelor este uniform, adica =const; geometria de praf este uniforma si se mentine constanta in toata sectiunea transversala a canalului, neexistand antrenari de praf pe electrozi. In realitate imperfectiunile geometrice, cat si depunerea exagerata pe electrozi modifica campul electric, tensiunea efectiva de ionizare si impreuna cu neuniformitatea curgerii constituie cauze ale reducerii eficientei electrofiltrului. Viteza de depunere se poate calcula cu relatia: unde: z - numar mediu de purtatori de sarcina pe particul; e [C] - sarcina electronului; E [V/m] - intensitatea campului electric aplicat; [kg/ms] - vascozitatea dinamica a gazului;
29

dp [m] - diametrul particulei de praf. De mentionat ca pentru lignit w=0,095m/s, iar pentru huila de la Valea Jiului w=0,120,14 m/s. Aceasta viteza de depunere este teoretica, dar in realitate se abate de la valoarea teoretica, cum se vede si in figura 3.8.

Fig. 3.8.Variatia vitezei de depunere cu diametrul particulei Factorii care influenteaza viteza de depunere, diminuand-o, sunt: 1. incarcarea suprafetei de depunere; 2. intensitatea curentului 3. sectiunea de trecere prin electrofiltru; 4. suprafata totala; 5. continutul de sulf din particule; 6. concentratia prafului; 7. continutul de carbon nears (funingine); 8. suprafata granulelor de cenusa. Daca la factorii ce influenteaza viteza de depunere si implicit eficienta filtrarii, adaugam si corecta respectare a geometriei canalelor si a concentratiei ramelor cu electrozi de ionizare putem concluziona ca buna functionare a filtrelor electrostatice nu reprezinta o problema de conceptie si de nivel tehnic, ci o problema de executie, montaj si exploatare. Electrofiltrele sunt alcatuite din mai multe zone de lucru, alimentate electric independent, pentru marirea fiabilitatii si a sigurantei in functionare. Lungimea unei zone este 4,55m. In practica centralelor electrice, in functie de eficienta necesara a filtrului si dependent de felul combustibilului , se folosesc 23 zone pentru huila si 3-4 zone pentru lighnit si 5-6 zone pentru sisturi bituminoase sau continut ridicat de anorganic. Schema unui E.F. cu trei zone este prezentata in figura 3.9, [25]. Atunci cand se realizeaza punerea in functiune a dispozitivelor cat si ramelor de ionizare (operatie cunoscuta in practica ca bataia la tambale).

30

Fig.3.9.Schema unui electrofiltru cu trei zone Pentru a evita antrenarea cenusii pe durata scuturarii, electrozii de depunere pot avea forma literei C crescand astfel zone de stagnare (partea hasurata) si impiedicand astfel antrenarea cenusii, cum se observa din figura 3.10. Electrozii de ionizare sunt prevazuti cu varfurile orientate spre interiorul literei C dirijand preferential cenusa catre aceste zone. Tensiunea aplicata este de 60-100 kv cca. cu posibilitatea unui reglaj continuu, pentru a mentine curentul de ionizare constant. Daca curentul de ionizare creste foarte mult, se poate ajunge la strapungerea izolatorilor si prin urmare la scurtcircuit si distrugerea electrofiltrului. Daca cantitatea de praf este foarte mare, in electrofiltru pot apare fenomene de ecranare electrica, ceea ce micsoreaza eficienta . Din acest motiv, in unele instalatii cu continut mare de praf in gaze (ca de exemplu la instalatiile care ard praful de lighnit), se instaleaza in serie un filtru mecanic si un electrofiltru.

Fig. 3.10. Forma electrozilor de ionizare Dimensiunile electrofiltrului sunt considerabile, dupa cum se observa din figura 3.11, unde este prezentat un electrofiltru instalat intr-o fabrica de ciment.

31

Fig.3.11.Electrofiltru intr-o fabrica de ciment La filtrele electrostatice umede are loc o stropire cu apa a amestecului impur de aer sau gaze continand praf. Acest sistem este utilizat mai putin pentru retinerea particulelor solide de praf si mai mult pentru retinerea combinata aprafului si altor substante gazoase nocive.

2.6. Filtre totale sau in strat poros

Fac parte tot din categoria filtrelor mecanice uscate. Mai poarta denumirea de filtre totale sau in strat poros. Daca se deschide usa unui mecanism de saci colectori se va observa de ce filtrele poarta acest nume. In interior se gaseste un numar de saci din panza care sunt sustinuti doar de scurgerea de gaze care trece fie din interior spre exterior, fie exterior in interior prin filtre izolante. Atunci cand granulele de praf se aseaza pe filtre, se mareste rezistenta si eficienta filtrului care indeparteaza particulele din aer.Cand sunt acoperite in intregime, operatia de filtrare este impiedicata. Filtrele totale acopera un domeniu foarte larg, atat in ceea ce priveste spectrul granulometric cat si temperatura de lucru, fiind cel mai eficient sistem de indepartare a particulelor uscate. Eficienta lor medie este foarte ridicata (=99,9%), in timp ce eficienta la particulele sub 5m este apropiata de 100%. Din categoria filtrelor toatale sau in strat poros cele mai des utilizate sunt: filtre textile de tip sac din tesuturi textile; filtrele cu pat filtrant din fibre ingramadite sau umplutura de nisip. Functionarea filtrelor textile de tip sac din tesaturi textile este limitata de temperature in jurul valorilor de 100-250 C (dependenta de natura materialului); in schimb rezistenta gazodinamica este foarte mare ajungand la 200-250 Pa. La aceste filtre vitezele sunt mai mici ca la filtrele de tip ciclon sau multiciclon. Ele isi gasesc intrebuintarea la filtrarea debitelor mici de aer sau de gaze reci, precum aerul din traseul transportului de carbune sau cenusa, gazele ventilate
32

in instalatile nucleare sau aerul folosit in transportul pneumatic. Particulele separate sunt in general mai mici decat porii tesaturii,explicabili prin aceea ca, la aceasta categorie de filtre, pe langa procesul de cermentare (sitare), apare fenomenul de difuziune a particulelor la suprafata fibrelor. Aceasta difuziune se accentueaza pe masura ce diametrul particulelor de praf este mai mic (sub 5m) si conduce la imbacsirea filtrului si la necesitatea inlocuirii tesaturii. Filtrarea nu o face izolatia ci panza care acopera filtrele sau umplutura din interior, de forma unui fagure sau strat poros. Se poate considera ca panza este un caz particular al fagurelui sau stratului poros. In general rezistenta fagurelui se mareste proportional cu timpul si nu depinde de curentul de aer, decat la inceputul utilizari filtrului. Pierderea de presiune in figure (stratul poros) este proportionala cu concentratia de praf cu timpul si patratul vitezei superficiale a aerului sau gazului.Viteza superficiala este definita ca raportul dintre debitul volumetric de aer sau gaze si suprafata de filtrare. Cunoscand pierderea de presiune initiala prin filtru curat se poate calcula timpul dupa care este necesara curatirea pentru ca pierderea de presiune prin filtru sa se mentina sub o limita maxima impusa. Experimental s-a constatat ca eficienta separari creste cu reducerea diametrului fibrei, concomitant cu reducerea pierderilor de presiune. O alternativa a sistemului de filtrare cu tesaturi, aplicabila pentru temperaturi ridicate, o constituie filtrele cu pat filtrant din fibre ingramadite sau umplutura de nisip, avand schema prezenta in figura 3.12, [26].

Fig.3.12 Filtru cu pat filtrant Ca material filtrant, pentru retinerea prafului, se utilizeaza straturi de materiale granulare sau poroase constituite din pietris foarte fin si granule de samota. Aceste straturi schimba directia si viteza scurgerii de gaz, permitand prin inertie particulei sa miste alte particule. Dezavantajul folosirii acestui tip de filtre consta in faptul ca praful va
33

acoperi straturile. De aceea, se cere o intretinere deosebita, pentru a impiedica acest lucru si in acest scop se monteaza un ventilator pe coloana de absorbtie si se sigura etanseitatea dispozitivului de colectare si evacuare pentru evitarea curentilor turbionari in conul filtrului. Mecanismele de indepartare a particulelor de praf sunt asezarea particulelor pe straturile de material filtrant interceptarea directa a cantitatilor ramase de particule de praf si indepartarea lor de catre curenti de aer, catre straturile de material filtrant difuzia materialului, deoarece aerul isi mareste sau isi scade viteza atunci cand goleste straturile de material filtrant, ce sunt relative curate in compartatie cu particulele din materie. Aceste filtre cu pat filtrant sunt sensibile la modificarea debitului volumetric de aer sau gaze poluate.
2.7. Filtre hidraulice umede

La acest tip de filtre retinerea particulelor se bazeaza pe spalarea aerului sau gazului incarcat cu particule de praf cu un curent de fluid, cel mai adesea apa, intro instalatie de tip scrubar, prin doua mecanisme distincte, prezentate in figura 3.13.

Fig. 3.13.Mecanisme de retinere a prafului in scruber Primul mecanism consta in umezirea particulei cu lichid din scruber, pulverizat printr-un difuzor in bule mai mici. Particula de praf este retinuta atunci cand aceasta traverseaza linia de demarcatie a interfetei lichid-gaz. Apare necesara o miscare relativa a particulei la interfata lichid-gaz. In zona de pulverizare a picaturilor, aceasta pulverizare influenteaza ciocnirea particulei de praf de cele de lichid. In bula de lichid, fortele inertiale si turbulentele intensifica acest contact. Eficienta retinerii particulelor de praf creste cu numarul de picaturi si miscarea relative a acestora. In scruber, miscarea picaturii mareste aria activa pentru transferul de masa si creste sansa de umidificare a particulelor. Pentru o bula, miscarea ei inseamna nu doar marirea suprafatei de schimb disponibila ci si scurtarea traseului pana la interfata unde poate fi umezita. Dupa acest mecanism sunt construite turnurile de spalare. Al doilea mecanism important in colectorii umezi (scuberi) este retinerea particulelor de praf umede pe suprafata colectoare, urmata de curatarea suprafetei. Suprafata colectoare poate fi sub forma de pat (strat) sau simplu, o suprafata
34

umeda. Scruberele industriale utilizeaza cele doua mecanisme esentiale expuse mai suspendate, concomitent cu reducerea pierderilor de apa. O astfel de schema este prezentata in figura 3.14. In acest caz, filtrul umed este constituit dintr-un tub aerodinamic conectat la un bazin si apoi o zona ascendenta in care se plaseaza un separator de picaturi cu sicane. Pentru reducerea consumului de apa initial se face stropirea cu apa bruta recirculara din bazinul colector, iar in final se retin picaturile de apa din aerul sau gazul curat in separatoare cu sicane. Praful retinut este evacuat, in stare umeda sub forma de slam.

Fig. 3.14. Filtru umed combinat Din cauza pulverizarii apei temperatura la iesire se reduce ajungand la circa 60 C pentru o temperatura la intrare de circa 140 oC. Temperatura la iesire redusa mareste pericolul de aparitie a punctului de roua acida si inrautateste dispersia gazelor. Pentru evitarea acestor neajunsuri este necesara ridicarea temperaturii gazelor pana la circa 90 oC, incalzirea acestora facandu-se cu caldura din exterior sau recuperativ, prin montarea unui schimbator de caldura care incalzeste gazele curate pe seama caldurii gazelor brute. Viteza gazelor este 4-6 m/s, caderea de presiune de circa 150 Pa, iar eficienta foarte buna (95-95,5%). Acest filtru este eficient si la reducerea SO2 din gaze, in care scop se introduce in bazinul de apa fie CaCO3, Ca(OH)2 sau MgCO3. Prin reactia cu SO2 se formeaza CaSO4 sau MgSO4 (sulfati). Un sistem relatic recent care a inceput sa aiba o larga utilizare este scruberul de tip Venturi, prezentat in figura 3.15, care lucreaza cu viteze mari ale lichidului si ale gazului sau aerului poluat, rezultand o presiune transversala foarte mare a vaporilor. Scrubarul uscat este ultima aplicatie a filtrarii hidraulice, filtrarea realizandu-se intr-un pat de pietris. Unele unitati folosesc placi electrostatice
o

35

transversale sau pat de nisip, pentru retinerea particulelor. Eficienta filtrarii este acceptabila, de circa 90-95%.

Fig.3.15 Scuberul de tip Venturi

2.8. Comparatie intre sistemele de curatare

La alegerea sistemului de curatare, influenteaza dimensiunea particulelor ce trebuie retinute, temperatura agentului purtator, dimensiunile aparatului, pierderea de presiune in aparat si costurile anuale de intretinere. Orientativ, in tabelul 3.3. se prezinta o comparatie a acestor sisteme, [27]. Trebuie precizat ca valorile tabelate nu sunt absolute, deoarece exista o mare varietate de tipuri si fabricanti, astfel ca pentru alegerea unei solutii concrete sunt necesare cataloagele furnizorului. Tabelul 3 Tipul de colector Comparatia sistemelor de retinere a particulelor Domeniul Eficienta Tempera- Pierde- Spatiul particulelor retinerii tura rea de de retinute particule- maxima presiu- amplasalor admisa ne re [m] [C] [Pa] necesar Slaba 80 10 Mare 0,11,0 80 10 Mare 1,010,0 Buna 120 10 Mare 10,050,0 Excelenta Slaba 120 12 Mare 0,11,0 120 12 Mare 1,010,0 Buna 80 12 Mare 10,050,0 Excelenta Slaba 290 10 Mare 0,11,0 Cost anual [$/m3 an] 14,0 14,0 14,0 17,0 17,0 17,0 21,0
36

Filtru sac din bumbac Filtru sac din fibre sintetice Filtru sac

din fibre de sticla Filtru sac din teflon Filtru electrostat ic Filtru ciclon standard

1,010,0 10,050,0 0,11,0 1,010,0 10,050,0 0,11,0 1,010,0 10,050,0 0,11,0 1,010,0 10,050,0 0,11,0 1,010,0 10,050,0

Filtruciclon perfectionat Turn de spalare Filtru umed combinat

Buna Buna Slaba Buna Excelenta Excelenta Buna Buna Foarte slaba Foarte slaba Buna Foarte slaba Slaba Buna Slaba Buna Buna Slaba Buna Buna Buna Excelenta Excelenta Slaba Buna Buna

290 290 260 260 260 400 400 400 400 400 400 400 400 400 540 540 540 540 540 540 540 540 540 500 500 500

10 10 20 20 20 1 1 1 5 5 5 12 12 12 5 5 5 10 10 10 90 90 90 10 10 10

Mare Mare Mare Mare Mare Mare Mare Mare Mare Mare Mare Moderat a Moderat a Moderat a Mare Mare Mare Moderat a Moderat a Moderat a Redusa Redusa Redusa Mare Mare Mare

21,0 21,0 23,0 23,0 23,0 21,0 21,0 21,0 7,0 7,o 7,0 11,0 11,0 11,0 25,0 25,0 25,0 23,0 23,0 23,0 56,0 56,0 56,0 21,0 21,0 21,0

0,11,0 1,010,0 10,050,0 0,11,0 1,010,0 10,050,0

Scruber Venturi Filtru sac din teflon

0,11,0 1,010,0 10,050,0 0,11,0 1,010,0 10,050,0

De mentionat ca eficienta de filtrare se reduce in timp, pe masura ce elementele de filtrare se incarca cu praf, astfel incat sunt necesare opriri pentru curatarea filtrelor.

3. PROCEDEE DE RETINERE A PICATURILOR SI VAPORILOR

37

3.1. Introducere

In general, termenul de vapori se refera la picaturi de lichid de marime microscopica (pana la 10m). Daca diametrul e mai mare, de obicei se considera ca este un aerosol pulverizat sau pur su simplu picaturi. Picaturile mari formate sunt sferice, datorita tensiunilor superficiale. Ele se formeaza langa bule care explodeaza langa suprafetele antrenate, langa pulverizatoare sau langa distribuitoarele care stropesc cu lichid. Picaturile mari conduc la o alungire relativa pe directia indicata, cauzata de actiunea fortelor de franare din picaturi. Eliminarea cetei este larg folosita in sistemele de control a poluarii aerului, pentru prevenirea amestecarii libere la intrarea in atmosfera. Uzual, eliminatorii de ceata sunt amplasati in avalul scruberelor umede. Ceata recuperata este returnata in sistemul de lichid, rezultand totusi o scadere a nivelului acestuia in timp. Desi vaporii si picaturile difera semnificativ, pentru curentul purtator gazos, retinerea particulelor umede se bazeaza pe mecanisme asemanatoare acelora folosite pentru retinerea particulelor uscate. Apar si cazuri particulare de aparate pentru condensarea cetei, [57]. Colectarea cetei este in plus simplificata, deoarece particulele sunt sferice si se aglomereaza dupa contactul cu suprafata aparatului collector.
3.2. Filtre pentru picaturi

Filtrele pentru ceata si picaturi au o suprafata de deschidere mai mare decat a acelora pentru particulele uscate. Un filtru e format din fibre fine indesate umezite cu lichidul colector. O umezire exagerata poate ingreuna filtrul si chiar infunda. De aceea, se folosesc filtre formate din fibre impletite sau plasa, impachetate intr-un tampon. O pierdere a filtrarii medii rezultate intr-un filtru cu presiunea vaporilor redusa are loc atunci cand filtrele se folosesc pentru particule uscate. Raportul presiunii vaporilor transversal pe firul plasei eliminatoare de vapori este de 10-20 Pa, la o viteza de 5 m/s. Mecanismele de colectare esentiale folosite pentru filtrarea vaporilor si picaturilor sunt impactul inertial si extinderea interceptarii directe.
3.3. Filtre electrostatice umede

Filtrele electrostatice umede pentru picaturi si vapori sunt esentiale pentru procesul de eliminare a umiditatii gazelor. In figura 7.1. se prezinta un precipitator cu curatare umeda cu electrozi colectori tubulari. Irigarea suprafetei colectoare se face pe la partea superioara a tuburilor.

38

Fig.7.1. Filtru electrostatic umed Un tip alternativ de filtru electrostatic cu electrozi colectori de tip plan este redat in figura 7.2. In aceasta forma, electrozii suplimentari sunt frecvent adaugati deasupra pulverizatoarelor, pentru garantarea spalarii intregii suprafete. Proiectarea multor precipitatori electrostatici este similara cu sistemele conventionale, exceptand problemele mentinerii in stare uscata a izolatorilor, de minimizare a coroziunii si depozite pentru colectarea namolului. Utilizarea acestor filtre electrostatice umede este avantajoasa datorita eficientei foarte bune (peste 99%) concomitent cu utilizarea experientei acumulate de la filtrele electrostatice uscate si a unei pierderi de presiune reduse.

39

Fig.7.2. Filtru electrostatic cu placi plane

3.4. Colectori inertiali pentru vapori

Colectori inertiali pentru vapori si picaturi sunt larg utilizati cu cicloni colectori, sisteme de retinere si canale active de separare. Aparatele ineriale pot fi folosite ca sisteme colectoare primare, precuratatoare pentru alte aparate si eliminatori de ceata. Sistemele sunt relativ ieftine si rezistente, avand o presiune a vaporilor relativ redusa. Eliminatorii si colectorii inertiali de ceata au, theoretic, o aceeasi eficienta pentru particulele solide si aerosolii lichizi. Evitarea reantrenarii lichidului colectat pe peretii ciclonului este necesar a se realiza la partea superioara, unde viteza este tangentiala iar aceasta trebuie limitata la viteza maxima de admisie. Reducerea vitezei formeaza un filtru lichid la iesirea tubului. Pentru pulverizare sunt larg utilizate sisteme in V, W sau alte tipuri. Acestea au spatii putin solicitate si presiuni de vaporizare mici, operand prin diversi curenti gazosi si ejectii de picaturi deasupra colectorilor. Eficienta unui singur aparat poate fi de 40-60 %, dar prin inseriere se poate obtine o eficienta apropiata de 100%.
3.5. Scrubere pentru vapori si picaturi

Pentru retinerea vaporilor si picaturilor sunt larg utilizate scrubere de tip Venturi. Acestea pot fi folosite la retinerea vaporilor de acid sulfuric sau acid
40

fosforic, cu o eficienta foarte mare. Contactul in scruber are loc in palnia Venturi, unde sunt pulverizate picaturi foarte mici din lichidul de retinere, de obicei apa. Pentru cresterea eficientei coliziunii sunt utilizate viteze foarte mari, de peste 130 m/s, in palnie. Apa injectata pentru retinerea picaturilor de acid absoarbe intre 0,8-2 l/m3 de gaz. Pentru realizarea unei eficiente a retinerii spre 100% este necesara o presiune a vaporilor de 600-900 Pa, transversal pe scruber. In mod normal, pentru vapori submicroscopici, eficienta este de 90-95 %. O problema in folosirea scruberelor pentru retinerea vaporilor si particulelor, este condensarea gazelor volatile. De exemplu, un gaz plin cu hidrocarburi gazoase volatile iesite dintr-o turbina cu gaze poate fi racit cu cateva sute de grade prin trecerea acestora ptintr-un scrubar. Aceasta racire poate cauza o condensare avansata a hidrocarburilor si prin aceasta, reducerea sarcinii turbinei cu gaze. Totodata cresterea debitului de lichid condensate cu volumul corespunzator de hidrocarburi.
3.6. Filtru cu nisip umed

Acest tip de filtru este rezultatul adaptarii tehnologiilor de depoluare a apei la depoluarea aerului. Un astfel de filtru amplasat intr-o fabrica de furnir pentru mobila este redat in figura 7.3.

Fig.7.3. Filtru cu nisip umed Pentru retinerea picaturilor sunt utilizate linii de curatare cu pat fin de nisip, cu granulatie uniforma. Spatiile mici dintre particulele de nisip determina atat contactul, cat si aglomerarea picaturilor. Retinerea vaporilor contaminati are loc in apa, care ii transporta prin stratul de nisip. La iesirea din patul de nisip, are loc separarea apei, prin drenarea acesteia intr-un rezervor, in timp ce gazul curat este condus spre zona de colectare a vaporilor.
41

Filtrul umed cu pat de nisip are o eficienta de colectare de circa 90% pentru aerosoli cu marimea sub 1 m, fiind folosit si pentru reducerea opacitatii aerului sau gazului. Daca opacitatea la admisie este 40%, aceasta se poate reduce, utilizand o presiune a vaporilor transversal pe aparat de 250-500 Pa, sub 5 %.
3.7. Alte sisteme

Pentru retinerea picaturilor si vaporilor au fost dezvoltate si alte sisteme. Dintre acestea se pot enumera: manson ceramic poros rezistent la acizi, ce realizeaza o eficienta de 95%, dar fiind fragil, necesita echipamente de intretinere complicate; cicloni electrici cu electrodul in centru, foarte eficienti, dar nu se pot utiliza la vapori combustibili deoarece exista riscul aparitiei exploziei; aglomeratoare sonice pentru eliminarea vaporilor si picaturilor de acizi toxici, dar au dezavantajul unor consumatori energetici considerabili, in raport cu scuberele Venturi. 4. PROCEDEE DE REDUCERE A ODORIZANTILOR
4.1. Reducerea odorizantilor prin dilutie

Reducerea odorizantilor este necesara ca un raspuns fiziologic la actiunea simtului mirosului. Aceasta senzatie poate fi provocata de un compus chimic, ca de exemplu hidrogenul sulfurat, H2S, sau un amestec de compusi (ex. cafea prajita). In general, daca un odorizant este nedorit, atunci orice marire a concentratiei peste pragul de perceptie poate cauza senzatii neplacute. De aceea controlul odorizantilor devine o problema de reducere a lor, prin reducerea concentratiilor, prevenirea eliminarii in atmosfera sau conversia acestora in substante care au un prag de sesizare a mirosului mult mai mare.
Nu se recomanda mascarea mirosului, prin alte substante. Daca odorizantul nu este o substanta toxica si nu are efect daunator asupra organismului, atunci cea mai ieftina metoda de reducere este dilutia. Diluarea poate fi efectuata prin adaugare de aer sau prin folosirea unui cos inalt pentru dispersie. Construirea cosului inalt poate fi costisitoare ca investitile, darn evita cheltuieli suplimentare in exploatarea curenta. Cunoscand pragurile de odorizare, se poate calcula inaltimea necesara a cosului, pentru reducerea odorizantului sub prag. De regula se considera un factor de siguranta de 10%. Controlul odorizarii prin aditie de aer ca diluant implica o corelatie a procesului tehnologic cu dilutia, deoarece daca diluarea nu este corecta, odorizantii sunt eliminati in atmosfera si creeaza cel putin senzatii neplacute. 4.2. Captarea odorizantilor In unele cazuri este posibila captarea odorizantului printr-un sistem care previne eliminarea in atmosfera, [58]. De exemplu un vaporizator cu efect multiplu
42

poate fi inlocuit cu un condensator de contact direct, intr-un proces cu emisii odorizante de gaze necondensabile. Alta solutie posibila pentru captare este utilizarea de filtre totale avand ca strat poros o substanta rasinoasa pe baza de formaldehida care sa retina odorizantul. Multi odorizanti sunt retinuti prin utilizarea unor substante solide de adsorbtie, care de cele mai multe ori sunt neeconomice.
4.3. Conversia odorizantilor Multi compusi odorizanti pot fi convertiti in compusi cu un prag mai mare de odorizare sau in substante neodorizante. O solutie de astfel de conversie in alt compus este oxidarea hidrogenului sulfurat, cu prag de odorizare 0,0005 ppm in dioxid de sulf, SO2, cu prag de odorizare de 0,5ppm. Odorizantul rezultat din conversie este un compus care are un prag de odorizare cu 3 ordine de marime (103) mai mare decat compusul original. Schema de principiu a unei astfel de instalatii se prezinta in figura 8.1.

Fig. 8.1. Principiul instalatiei de conversie a H2S in SO2 O alta solutie de conversie in substante neodorizante este prin postardere, aplicabila de exemplu la gazele continand butilaldehide (CH3CH2CH2CHO) cu un prag de odorizare de 0,040 ppm. Dupa ardere rezulta dioxid de carbon, CO2 si apa, H2O, ambii produsi neodorizanti. Totusi, arderea nu este un procedeu economic. 5. SISTEME DE PURIFICARE TOTALA A GAZELOR
5.1. Dispunerea relativa a sistemelor specializate de purificare

Natura poluantilor din gazele evacuate in atmosfera este deosebit de diversa.

43

Urmare a reglementarilor tot mai severe privitoare la poluarea aerului, in ultimii ani a aparut conceptul de purificare totala a gazelor, care sa asigure respectarea riguroasa a limitelor de emisii. Un astfel de sistem combina o serie de echipamente, astfel separate, intr-o instalatie unitara, cu terte avantaje ecologice si economice. Sistemele specializate de purificare cele mai uzuale, sunt cele pentru desprafuire, utilizand electrofiltre, cele de denoxare, in special cele catalitice, si cele de desulfurare. Echipamentele care ard combustibili solizi sau lichizi polueaza aerul atat cu praf cat si cu oxizi de azot si sulf, astfel incat se vor dispune, pe traseul gazelor de ardere, unitati specializate de purificare. O atentie deosebita se acorda amplasarii unitatii de reducere selectiva catalitica a oxizilor de azot, datorita temperaturii de lucru ridicate. Amplasarea relativa a unitatii de reducere selective catalitica a NOx poate fi: fie imediat la iesirea din cazan, ca in figura 9.1, ceea ce prezinta avantajul de a se situa la nivelul de temperatura ceruta (circa 350 oC), dar are si neajunsul de a face ca totalitatea pulberilor si a gazelor sulfuroase sa treaca prin catalizator (asa numitul sistem high dust); fie in aval de depulverizator, ca in fig 9.2, ceea ce prezinta avantajul de a primi gazele desparafuite (asa numitul sistem low dust), insa nu desulfurate, asadar cu riscurile formarii de sulfati de amoniu in catalizator; fie chiar inainte de iesirea gazelor in atmosfera, ca in figura 9.3, ceea ce prezinta avantajul de a primi gazele desulfurate si desprafuite (asa numitul sistem tail gaz), dar cu inconvenientul de a reincalzi tot fumul pana la un nivel de ordinul a 350 oC ceea ce ridica sensibil costul exploararii. In Germania unde densitatea catalitica a fost utilizata pe scara industriala la centralele termice, instalatiile de tip high dust reprezinta 60% din totalul instalatiilor de acest tip. Prezenta metalelor in combustibilii lichizi grei, precum vanadiul sau nichelul poate duce la o dezactivare prea rapida a catalizatorului. In plus prezenta simultana in fum a sulfului si a vanadiului favorizeaza oxidarea de SO2 si SO3 apoi formarea de particule solide de sulfati de amoniu, asa cum se petrece prin tehnica SNCR. Aceste particule extreme de fine se infiltreaza in porii catalizatorului si diminueaza activitatea acestuia de-a lungul timpului.

44

Fig. 9.1. Amplasarea SCR imediat dupa economizor

Fig 9.2. Amplasarea SCR dupa electrofiltru

45

Fig 9.3. Amplasarea SCR inainte de cos.

5.2. Componentele sistemului de purificare totala

Noile reglementari in domeniul protectiei mediului impun reducerea atat a concentratiei globale de poluanti, cat si pentru fiecare poluant in parte. Pe de alta parte natura poluantilor se diversifica, aparand pe langa cenusa, oxizi de azot, sulf si acid clorhidric, fluoruri, mercur, dioxine, plumb, zinc, cadmiu.Comparativ cu centralele electrice clasice, instalatiile de incinerare a deseurilor elimina o mare diversitate si cantitate de poluanti. Componentele principale ale sistemului de purificare totala sunt: un separator electrostatic si ventilator, o instalatie de filsorbtie si o instalatie de denoxare, [7]. Pentru circulatia gazelor se prevede un ventilator de completare. Este prevazuta o incalzire finala a gazelor, pentru asigurarea tirajului. Schema sistemului se prezinta in figura 9.4. iar dispunerea in spatiu este redata in figura 9.5.

Fig 9.4. Schema sistemului de purificare totala

46

Avantajul filtrarii prin filsorbtie in raport cu filtrele electrostatice umede, rezista in faptul ce ea se separa aproape total nu numai particulele solide cele mai fine, dar si numeroase substante gazoase.

Fig. 9.5. Dispunerea in spatiu a sistemului de purificare totala Procedeul este, in particular eficace pentru eliminarea trioxidului de sulf. Dat fiind ca nu avem SO4, in aval de unitatea de filsorbtie, sarurile de amoniu nu se pot forma, chiar la o joasa temperatura. Aceasta permite exploatarea o catalizatorului la o temperatura joasa, de numai 235-240 C. Procedand astfel, putem utiliza aburul propriu din instalatie pentru reincalzirea gazelor arse la temperatura finala, inainte de injectia cu ammoniac, ceea ce este mai economic. Dat fiind ca practic toate particulele solide sunt extrase, in mod normal, nu este necesara curatirea catalizatorului si schimbatorului de caldura.

Instalatia de absorbtie

In instalatia de absorbtie se retin, in principal, oxizii de sulf si acidul

47

clorhidric. Componentele principale ale instalatiei de absorbtie, prezentata in figura 9.6, sunt un schimbator de caldura si purificatorul umed (spalator). Schimbatorul de caldura este de tip gaz-gaz, din Teflon si transmite caldura la intrarea spalatorului, catre iesirea acestuia. Filtrul umed are un etaj pentru racirea rapida. Procesul de purificare este in doua etaje; un etaj principal acid, pentru eliminarea HCl si un altul neutru, pentru absorbtia de SO2. Un deflector in doua etaje la iesirea sa, asigura un slab continut de picaturi. Pierderea de sarcina de-a lungul jetului de atomizare deschis al spalatorului, este foarte redusa. Tehnologia aplicata este deosebit de fiabila, demonstarata de cele cateva sute de instalatii utilizate in mod principal pentru recuperarea energiei din industria chimica. Temperatura ridicata din instalatia de ardere reduce materiile organice (de exemplu dioxinele), in vreme ce excesul de var hidratat elimina o parte din SO2. Mercurul care se degaja la temperatura ridicata de combustie este de eliminat in spalator.
Instalatia de filsorbtie Filsorbtia este combinatia dintre filtrare si adsorbtie, implicand reactii complexe dintre impuritatile din gaze si adjuvanti fini din tesatura filtrelor sac. Utilizarea adjuvantelor sfaramate fin furnizeaza o foarte mare suprafata de contact. Se pot utiliza diferiti adjuvanti, dar cel mai frecvent se prefera un amestec de carbune-cocs. Dat fiind ca majoritatea metalelor grele volatile (Pb, Cd, etc.) adera la particulele retinute emisiile acestor elemente toxice sunt paractic nule. Pulberea fina de carbune cocs este inflamabila, deci trebuie manipulata cu atentie. Riscul este minimalizat prin amestecul ei cu un material inert, de exemplu varul hidratat si prin proiectarea speciala a etajului de filsorbtie.

1-filtru electrostatic, 2-deflector, 3-spalator, 4-duze, 5-epurare ape uzate, 6NaOH, 7-rezervor intermediar, 8- spre epurare ape uzate, 9- rezervor NaOH; 10racire rapida, 11- schimbator de caldura, 12- spre filsorbtie, 13- rezervor apa.

48

Fig 9.6. Instalatia de absorbtie Instalatia de filosorbtie se gaseste in aval de spalator. In fapt este vorba de un procedeu uscat, gazul saturat din splator trebuind sa fie reincalzit.

49

Fig. 9.7. Instalatia de filsorbtie Pentru aceasta se prevede un schimbator de caldura recuperator la iesirea din instalatia de absorbtie. Etajul de filsorbtie, prezentata in figura 9.7, cuprinde: un reactor servind la amestecul adjuvantelor sfaramate fin cu gazele arse; un filtru cu saci de filosorbtie special, care serveste al filtrare la adsorbtie si la reactiile chimice. Acest filtru are conducte de intrare verticale si palnii de turnare foarte inclinate, pentru evitarea aglomerarilor prafului, care ar putea conduce la cresterea temperaturii locale, cu pericolul de autoaprindere. Prin intermediul dispozitivelor de intrare si de distributie speciale, pulberea
50

si impuritatile gazelor arse sunt repartizate pe toata suprafata filtrului. Fiecare filtru cu saci cuprinde trei camere, dotate cu amortizoare de intrare si de iesire, care pot fi inspectate individual in plina exploatare a instalatiei. Materialul din care sunt confectionati sacii este format din poliacrilonitril, comercial denumit Dralon T. Sacii sunt curatati, rand pe rand dupa ascendenta gazelor purificate, cu ajutorul pulsatiilor de aer comandate prin vana cu membrane rapide bransate pe un rezervor de aer comprimat la 1-2 bar. Inspectia si schimbarea sacilor se efectueaza chiar in timpul ascensiunii gazelor purificate. Pulberea eliminata din saci prin pulsatii este preluata de un transportor cu surub fara sfarsit, plasat dedesubtul filtrului. Pulberea este dirijata catre un rezervor intermediar si transportata catre cuptorul de incinerare. In aval de etajul de filsorbtie se gaseste un ventilator de completare care transporta gazele arse. Acest ventilator lucreaza cu un randament ridicat, dat fiind ca gazul care iese este uscat, foarte curat si are o temperatura de numai 110 oC. El este reglat in asa fel incat sa asigure o presiune constanata.
Instalatia de denoxare

Reducerea de NOx se poate face cu ammoniac, la o temperatura de circa 240 C. Componenta principala a instalatiei de denoxare, prezentata in figura 9.8, o constituie catalizatorul. Gazele arse ce provin din procesul de filsorbtie trebuie mai intai sa fie reincalzite, operatie care se efectueaza in doua etape: gazul este prima data reincalzit de la 110 oC la 210-215 oC intr-un schimbator de caldura gaz-gaz etans. Partea calda a schimbatorului de caldura este bransata pe iesirea catalizatorului cu o temperatura de intrare de 235-240 oC. Reincalzirea finala a gazelor arse in amonte de catalizator se efectueaza in al doilea schimbator de caldura, cu abur, la o temperatura de circa 370 oC si presiunea la 34 bar, provenind din instalatia principala. Condensul cald este transformat in abur de joasa presiune. Amoniacul este sub forma de solutie apoasa si trece printr-un evaporator, inainte sa fie repartizat uniform in ramura ascendenta. Catalizatorul cu doua etaje este montata intr-o teaca separata. Gazele arse circula de sus in jos. In timpul opririlor instalatiei, catalizatorul este mentinut uscat si incalzit inainte de demararea procedeului. Pentru pornire se prevede un by-pass. Conditiile de curatenie garanteaza o durata de serviciu prelungit al catalizatorului si schimbatorilor de caldura.
o

51

Fig 9.8. instalatia de denoxare

5.3. Concluzii

Cheltuielile de instalare sunt mai scazute pentru ca instalatia de absorbtie costa mai putin, deoarece trebuie sa elimine numai HCl si SO3. Unitatea de denoxare functioneaza la o temperatura mai scazuta. Cheltuielile de exploatare sunt mai mici deoarece pierderile de presiune sunt mai reduse de-a lungul spalatorului. Se garanteaza nivelul maxim de impuritati continute in apa ce a trecut de spalator in statia de epurare a apei, precum si debitul apelor uzate. Debitul apei uzate din spalatoare este reglat in functie de conductivitatea sa, iar pentru a nu varia intr-o plaja prea mare, membranele indicatorului si regulatorului de nivel sunt din tantal, un material care suporta cel mai bine atmosfera agresiva. Puterea electrica consumata este redusa deoarece transportul prafului se face cu ejectoare, incepand cu rezervorul intermediar, situat dedesubtul filtrului de filsorbtie, in directia liniilor de incinerare.
52