Sunteți pe pagina 1din 4

Ion Neculce

Ion Neculce este cel de-al treilea mare cronicar moldovean care in Letopisetul Tarii Molodovei vorbeste despre evenimentele intrerupte de Miron Costin in 1661 cu domnia lui Stefanita Voda si incepe cronica prin prezentarea domniei lui Dabija Voda, povestind evenimentele pana la 1743 cu domnia lui Constantin Mavrocordat. Spre deosebire de Costin, care era un scriitor erudit, cronica lui Neculce exprima vocea unui om cu mai putina stiinta de carte, dar cu un talent scriitoricesc mult mai inalt. Fara a avea constiinta ca scrie literatura, creand la modul artistului popular, Neculce creeaza pagini memorabile, adevarate romane condensate in cronica sa, mai ales in prefata Letopisetului cu cele 42 de legende, O sama de cuvinte, in care elementul real se impleteste cu fantezia naratorului, cu ironia si cu placerea de a povesti, cu hazul la care recurge pt a prezenta anumite personaje si situatii ramase celebre, preluate uneori din literatura culta. In letopiset, predomina preocuparea pt istorie; intentia sa nu a fost de a face opera de eruditie, ci o opera bazata mai ales pe memoria sa. Din aceasta perspectiva, letopisetul este o scriere memorialistica. Mai putin erudit decat Costin, dar cu acelasi patriotism sincer, observa si fenomenele sociale si politice ale timpului sau si se revolta impotriva stapanirii turcesti, a coruptiei fanariote si a administrarii tarii pt interesele personale. Dragostea lui de tara creeaza in letopiset adevarate strigate psalmodice, exprimand indurerarea cronicarului Oh, oh, oh! Saraca tara a Moldovei, ce narocire de stapani ca acestia ai avut! Ce sorti de viata ti-au cadzut! Cum au mai ramas om traitor in tine, de mare mirare este, cu atatea spurcaciuni, ce se trag pana astazi in tine, Moldova! Neculce este un spirit religios si explica fenomenele in virtutea moralei crestine. Conform acestei conceptii, domnul este reprezentantul

lui Dumnezeu pe pamant. Desi este sensibil la durerile tarii, se situeaza de partea boierilor pe care ii reprezinta. Perioada de 82 de ani de istorie pe care o povesteste se imparte in doua momente: pana la Dimitrie Cantemir, cand prodomina incecarea de a scutura jugul otoman, prin alianta cu rusii si al doilea moment de dupa Cantemir, o epoca de decadenta, supunere si ramanere la discretia Portii. Atitudinea sa fata de evenimente nu este pasiva. El participa sufleteste la ele, cu duiosie, ironie sau sarcasm, dramatizeaza situatiile, creand iluzia realitatii ca un adevarat scriitor in evocarea domniilor lui Gheorghe Duca, Mihai Racovita, Constantin Cantemir, Nicolae Mavrocordat sau Antioh Cantemir. In descrierea bataliei de la Stanilesti, de pe Prut, el ne ofera cea mai ampla naratiune de lupta din cronicile noastre. Cele 42 de legende din fruntea letopisetului imbina evenimente la care autorul a fost martor sau evenimente ce I s-au povestit de catre oamenii apropiati, transcrise pe cale orala, cu sfatosenia specifica omului ajuns la varsta senectutii, cronicarul afirma ca cine va vrea sa le creada, bine va fi, iar cine nu le va crede, iarasi bine va fi, cine cum ii va fi voia, asa va face. Neculce il anticipeaza prin arta naratiunii si placerea spunerii de istorii, pe celalalt mare moldovean, Ion Creanga. Respectarea traditiei orale, in prezentarea evenimentelor este marcata de naratorul care respecta traditia populara sunt auzite din om in om, de oameni vechi si batrani. Farmecul legendelor provine din continutul lor educativ sau anecdotic, din naratiunea cuminte si batraneasca, influentata de oralitatea populara. Legendele au oferit pe parcursul timpului subiecte pline de vitalitate pt scriitori, incepand cu scriitorii romantici. Dintre acestea, amintim prin pitorescul lor: Legenda intemeierii Manastirii Putna, Legenda despre Daniil Sihastrul, Fuga fetei lui Radu Voda cu o

sluga, Stranutul lui Barnovski, Legenda lui Milescu Spatarul. Este de mentionat ca cele mai multe legende fac referiri la domnia emblematica a lui Stefan cel Mare. Momentele si personajele prezentate sunt senzationale si pline de suspans de cele mai multe ori, fie ca este vorba de oameni de rand, boieri sau domnitori. Talentul sau de narator este remarcabil, reuseste in acelasi timp sa creeze tipologii, sa contureze personaje prin comportament, gesturi, obiceiuri, transformandu-le in eroi de roman. Semnificativa pt arta sa narativa este legenda despre N. Milescu Spatarul (legeda 41), al carui destin este surprins in cresterea si descresterea lui, cu momentele de marire si decadenta, in senzationalul si spectaculosul sau. Cronicarul foloseste strategii narative prin care sa mentina treaza atentia si interesul cititorilor. Astfel, foloseste tehnica suspansului, elementul surpriza, crearea unui ritm alert al naratiunii. Inca de la inceputul legendei, contureaza o biografie de exceptie a protagonistului care e prea invatat si carturar si poliglot stie multe limbi. Fiinta complexa si contradictorie, Milescu isi dezvaluie prin acte si atitudini un caracter: pe langa calitatile intelectuale certe, are si scaderi care tin de comportament si atitudine: este ipocrit, de o ambitie care trascende principiile morale, se dovedeste un maestru in manevrele de culise. Ambitia si dorinta de putere il transforma in tradator, fapt care determina si sanctiunea domneasca a lui Stefanita Voda, cu taierea nasului. Acest lucru reprezinta si o cotitura de destin, pt ca va trebui sa ia calea pribegiei, oferindu-si serviciile curtii rusesti. Ajuns om de incredere, profesor si sfetnic al lui Alexei Mihailovici, primeste, datorita increderii si prestigiului de care se bucura, onoarea de a reprezenta diplomatic imperiul in China, lucru care se va materializa la propriu, printr-o carte de calatorie. Destinul sau framantat ii ofera si alte surprize, cum sunt: confiscarea darurilor primite de la imparatul

chitailor un diamant cat un ou de porumb si un blid plin de petri scumpe si exilarea in Siberia, determinata de nemultumirea senatorilor. Revenirea sa la onorurile dinainte se produce in momentul inscaunarii fostului sau elev, care il va tine in continuare aproape, iar ca semn de suprema onoare, la trecerea la noua moda, frantuzeasca, ii va rade cu mana sa barba. Se mentioneaza o batranete linistita, inconjurata de copii, nepoti si rude apropiate. Farmecul povestirii este sustinut de stilul oral, de placerea naratiunii si de succesiunea alerta de intamplari, in care suspansul se imbina cu senzationalul: taierea nasului, botirea lui la loc, misiunea diplomatic in China, etc. Soarta carturarului este la fel de neprevazuta si fabuloasa ca si intamplarile si vremurile pe care le traieste, in care totul, viata si moartea, marirea si decaderea, se aflau sub semnul unui etern provizorat. Neculce reuseste sa surprinda prin intamplari subtil concertate, o fiinta complexa si contradictorie. Pe langa eruditie, trasatura sa definitorie, el este aventurier, diplomat, pedagog, maestru in intrigile de culise. Existent sa nu intra in cadrele unei existente comune, fapt speculat si de operele literere de mai tarziu, care vor avea in centru figura acestuia ( de ex. Ioan Mihai Cochinescu- Ambasadorul).