Sunteți pe pagina 1din 6

Aa cum au artat numeroi autori, instituionalizarea se asociaz cu o serie de caracteristici ale mediului instituional, avnd repercursiuni asupra personalitii

i conduitei copiilor, viitori adolesceni, a cror cretere i dezvoltare nu are loc n aceleai condiii ca n cazul copiilor din familii. Efectele instituionalizrii se resimt la toate nivelele personalitii copilului instituionalizat i n toate domeniile funcionrii acesteia: dezvoltarea cognitiv, maturizarea afectiv-emoional, sistem de interese i valori, comportamente manifeste, formarea contiinei de sine, natura imaginii i a respectului de sine. Neamtu George precizeaza in Tratatul de Asistenta Sociala, faptul ca dezvoltarea intarziata a copiilor institutionalizati trebuie inteleasa nu ca o reactie la separarea de parinti, ci ca un efect al mediului nestimulativ, in special al lipsei oportunitatilor de interactiune spontana si afectuoasa cu adultii.(Neamtu, George, Tratat de asistenta sociala , editura Polirom, Iasi, 2003, p.813) Este evident faptul ca viata in institutie da nastere unor frustrari la nivelul personalitatii individuale a copilului, frustrari care vor da nastere unor suferinte profunde ca urmare a separarii de familie, si care pot degenera in comportamente deviante, antisociale. Institutionalizarea are efecte importante, severe si de durata asupra copiilor, in special copiii institutionalizati de la o varsta frageda sunt in cel mai mare pericol. Cele mai semnificative efecte sunt acelea legate de lipsa unui atasament corespunzator. Totusi, pe langa aceasta apare: intarzieri severe de dezvoltare, copiii care nu ajung la obisnuitele stadii de dezvoltare datorita lipsei de stimulare si afectiune. Studiile efectuate in tara noastra vizand efectele institutionalizarii au constatat existenta unui decalaj al nivelului de dezvoltare generala psiho-motrica si socio-afectiva a copilului din institutiile de ocrotire, fata de copiii crescuti in familii. (Macavei, Elena, Familia si casa de copii, editura Litera, Bucuresti, 1989, p.68). Efectele pe termen lung asupra sanatatii mentale reprezinta nu numai o reactie la pierderea parintelui sau a unui substitut al acestuia, ci si incapacitatea minorului de a trai in casa de copii experienta unor relatii calduroase, apropiate si de durata cu adulti in care sa poata avea incredere si de multe ori chiar cu prieteni de aceeasi varsta. Faza de detasare din evolutia raspunsului la pierdere se poate transforma intr-o reactie defensiva cronica si poate duce, pe termen lung, la depresie si la incapacitatea stabilirii de relatii apropiate si intime. Calitatea redusa a mediului fizic in care se dezvolta copilul institutionalizat reprezinta un

factor de risc suplimentar pentru dez-voltarea normala fizica si psihologica. (Neamtu,George, Tratat de asistenta sociala , editura Polirom, Iasi, 2003, p.813) De asemenea apar tendinte autistice de la mediu la sever, copilul are un comportament stereotip(miscarea mainilor, leganatul), evita contactul fizic si vizual, isi creeaza o lume proprie si traieste in ea. Aprecierea personala despre valoarea proprie, stima de sine dezvoltata treptat, sunt in general cauze ale mediului deprivant in care au crescut tinerii dezinstitutionalizati. Lor le este teama sa lase garda din teama de a nu exprima inadecvare riscand respingerea. O alta problema rezulta si din faptul ca stima de sine tinde sa fie rezistenta la schimbare, odata ce a fost stabilita deci nu va mai fii un proces simplu de dezvoltare a unei stime de sine pozitive (la cei care o au deja negativa). ( Clarke, S. Alison, Child Development, John Willez and Sons, SUA, 1985, pag 607). Copii institutionalizati manifesta comportamente dificile cum ar fi agresiune, autoagresiune (ceea ce inseamna ca se loveste, se musca sau se zgarie, isi provoaca singur voma),masturbare, minciuna, furt si alte comportamente antisociale. Sanatatea fizica deficitara, boli cronice rezultand dintr-o lipsa de afectiune, si/sau dintr-o alimentatie saraca, ingrijire medicala insuficienta, folosirea inadecvata de medicamente. In randul copiilor institutionalizati pot fi observate cu usurinta dizabilitati fizice si de invatare cat si sindromul de deficit de atentie care sunt anorganice- acestea survin atunci cand intarzierile severe de dezvoltare nu sunt sesizate si tratate la timp, in cazul bolilor cronice tratate neadecvat, al medicatiei nepotrivite cat si a lipsei de miscare fizica. Efecte semnificative sunt si tulburarile in sfera sociala cum ar fi lipsa de abilitati sociale adecvate unei vieti in afara institutiilor, tinerii care parasesc institutiile au deseori probleme in situatii simple cum ar fi impartirea banilor, cumparaturi, gatit, folosirea transportului in comun.

Unul dintre factorii care intr n structura personalitii, influennd-o n dezvoltarea sa ulterioar este afectivitatea. Avnd n vedere faptul c exist o relaie strns ntre aceasta i dezvoltarea general a personalitii copilului, lipsa dragostei materne aduce perturbri ale normalitii structurilor fizice i psihice, prin aciunea coroziv a blocajului afectiv. Lipsa de afectivitate i de maturitate afectiv contribuie la apariia unor dificulti adaptative i a unor devieri de comportament, ca reacii de protest mpotriva acestor lipsuri.

n copilrie, rolul afectivitii, n procesul general al formrii personalitii, crete, aceasta fiind considerat una dintre cele ,,ase mari fore care determin cursul dezvoltrii i regleaz comportamentul, celelalte cinci fiind: factorii fizici, familia, coala, condiia social i inteligena. La adolescente, aceast nevoie se amplific, iar nesatisfacerea lor las urme adnci n via, influennd, n mod direct, nu numai conduita, ci i dezvoltarea intelectual, ceea ce face ca adolescena s mai fie numit i ,,vrsta afectiv (Florescu i Friman, 2000). Numeroase cercetri au evideniat relaia strns care exist ntre dezvoltarea afectiv i dezvoltarea general a personalitii copilului, ncepnd cu latura biologic i treminnd cu cea psihologic, relaie concretizat n urmtoarele aspecte: frustrrile afective duc, prin anumite mecanisme fiziologice, la modificri somatice, scoaterea copilului din mediul necorespunztor din punct de vedere afectiv sau corectarea n bine a acestui mediu duc la ncetarea tulburrilor. Influena negativ a lipsei de afectivitate opereaz n urmtoarele direcii: copilul devine tot mai nchis i mai resemnat, izolnduse, apare mai agresiv i chiar violent, persormanele intelectuale nu depesc mediocritatea i ntregul comportament este perturbat. Este de necontestat faptul c fenomenul de caren afectiv determin sentimentul de frustrare, datorat, n parte, unei interferene cu relaiile de ataament i, pe de alt parte, efectelor unui mediu nconjurtor nou, strin i rece. Retardarea intelectual pare a fi datorat unei experiene neplcute i traumatizante, tulburrile aprnd datorit perturbrii relaiilor interepersonale. Aceasta accentueaz importana special a afectivitii n primii ani de via, n formarea relaiilor interumane, n dezvoltarea personalitii i dezvoltarea social. Distrugerea relaiilor de ataament, prin separarea sau incompatibilitatea

ataamentului, poate determina anxieti grave care joac un rol cheie n unele depresii ale copilului. J. Bowlby (1952) a observat c, dintr-un numr de copii instituionalizai, o parte au manifestri vizibile ale deprivrii afective cu alte cuvinte, au un comportament labil, dictat de nevoile emoionale, n timp ce cealalt parte, fie a ajuns la o stare de neutralitate n acest domeniu, fie posed un obiect al iubirii o persoan din familie sau din afara ei care l viziteaz, fie, ceea ce este mai plauzibil, copiii au un comportament interiorizat ori depresiv, cu abandonarea speranei de a ctiga afeciunea cuiva (apud Dumitrana, 1998). La comportamentul manifest de deprivare afectiv, se adaug alte manifestri care atest tulburarea echilibrului emoional: fug i anxietate, hiperactivitate, incapacitatea de

concentrare, rezultatele colare slabe. Levy (1937) stabilete cteva trsturi tipice ale copiilor instituionalizai, i anume (apud Dumitrana, 1998): relaii superficiale, nici un sentiment real o anumit incapacitate de a simpatiza oamenii ori de a-i face prieteni adevrai, o inaccesibilitate care exaspereaz pe cei care ncearc s-i ajute, nici un rspuns emoional n situaii n care acesta ar fi normal s apar, o nepsare stranie, prefctorie i ncercare de evaziune (adesea, fr rost), lips de concentrare la coal. Aceleai rezultate le obine i L. Bender (1947), formulnd chiar trsturile caracteristice ale unui sindrom pe care l denumete tulburare comportamental psihopatic, sindrom specific copilului abandonat n instituie i pe care l descrie astfel: ,,Exist o incapacitate de a iubi, ori de a se simi vinovat. Nu exist contiin. Nu exist capacitate de a conceptualiza i, mai ales, ceea ce este semnificativ, n ceea ce privete timpul, nu exist un concept al timpului. Aceast absen a conceptului de timp este o caracteristic izbitoare a structurii personalitii gsete, n cadrul investigaiilor sale, o serie de caracteristici, precum srcia repertoriului socioafectiv, stri afective preponderent negative cu manifestri stridente i constat c trebuinele afective ale copiilor (depind posibilitile de satisfacere a lor), restrictiie vieii n colectiv, pe fondul unei vulnerabiliti biopsihice, declaneaz stri de nervozitate colectiv,marcate de crize de afect (plns i furie, agresivitate i autoagresivitate), atitudini revendicative (gelozie, posesivitate), regresii comportamentale suptul degetului, legnatul. Aceste manifestri sunt consecine ale nevrozei de abandon, datorat carenei afective materne i neglijrii copilului de ctre adultul/substitutul matern. Legate strns de problemele afective, foarte de timpuriu apar i tulburrile n comportamentul social. ntregul comportament al copilului instituionalizat exprim apatie, trietee , nencredere i dezorientare. Bowlby (1952) observ c exist un grad sczut de adaptare social la cei care i-au petrecut anii copilriei n instituii, fa de cei care, n aceeai perioad de timp, au fost crescui n propriile familii, chiar dac acestea nu ofereau cele mai propice condiii. O trebuin social fundamental este nevoia de afiliere, exprimat prin preocuparea de a stabili i menine relaii afective pozitive cu alte persoane, precum i prin dorina de a fi plcut i acceptat. Studiile efectuate au demonstrat existena, la copiii instituionalizai, a unei puternice tendine de afiliere care apare din teama de respingere expresie a repetatelor experiene de interaciune interpersonal euate (Dumitrana, 1998). Concluziile par a stipula faptul c deprivarea social determinat de instituionalizare conduce la creterea nevoii de afiliere,

precum i la scderea sentimentului propriei valori, ambele triri fiind originate ntr-un punct de puternic anxietate. n cazul copiilor i al adolescenilor instituionalizai, viciile n formarea autonomiei i a responsabilitii, deficienele n educaia pentru via, lipsa modelelor i lipsa de comunicare cu anturajul de tineri i aduli, preum i neimplicarea adolescenilor n luarea deciziilor importante n propria lor via au repercursiuni negative asupra integrrii lor sociale ulterioare.

BIBLIOGRAGIE 1. Macavei, Elena, Familia i casa de copii, editura Litera, Bucureti, 1989; 2. 3. 4. Manoiu, F., Epureanu, V., Asistena Social n Romania, editura ALL, Bucureti, 1996; Neamu, George, Tratat de asisten social , editura Polirom, Iai, 2003; Cauzele instituionalizrii copiilor n Romania (UNICEF,FICF, IOMC);

5. Gvnescu, M., Adolescenii din casa de copii, Editura Carmins, Piteti, 2000; 6. Dumitrana, M. Copilul instituionalizat, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1998