Sunteți pe pagina 1din 5

EVOLU|IA DOCTRINEI DE DOMENIU PUBLIC Domeniul public este o institutie traditionala a dreptului administrative, iar cercetarea acestuia a declansat,

de-a lungul timpului, numeroase discutii conturandu-se teorii diferite atat in ceea ce priveste notele de continut ale notiunii, cat si cu privire la regimul juridic aplicabil categoriilor de bunuri pe care le evoca aceasta notiune. Este greu de gasit, cel putin in doctrina occidentala, o tema a dreptului public, care sa fi suscitat atatea discutii ca domeniul public. Interesul doctrinarilor din perioada moderna pentru domeniul public, dincolo de traditie ce s-au transmis din dreptul public roman, are la baza realitatile politicoeconomico-sociale specifice societatii liberale. Goana dupa capital si profit nu putea sa faca abstractie de bunurile, care intr-un fel sau altul, inaintea revolutiei franceze, au depins de coroana, fie de institutie, fie de persoana monarhului sau, dpa caz, na avut o stapanire privata. Cel putin in Europa Continentala, atat in secolulk XIX, cat si in secolul nostru, o sursa de profituri pentru ,,intreprinzatorii particulari a reprezentat-o concesiunea unui bun public, a unei lucrari publice, a unui serviciu public in general. Dupa cum se cunoaste, si in dreptul public roman reglementeaza o anume concesiune, adica autorizarea unor particulari de a folosi un lucru public in schimbul unei redevente, care nu constituia nici arenda si nici chirie, ci reprezinta un impozit vectigalium publicum. Aceasta concesiune nu dadea concesionarului nici un drept de proprietate, nici drept de servitute si nici vreun drept real ; ea era precara si revocabila, fiind guvernata numai de principiile dreptului public. Pe de alta parte, cum remarca si Mircea Anghene, in toate timpurile s-a simtit necesitatea necessitatea sa se sustraga relatiilor de drept privat o categorie de bunuri, care fiind destinate folosintii intregii colectivitatii, sa fie conduse de reguli speciale. In dreptul roman aceste bunuri faceau parte din una din cele patru categorii : res communes, res publicae, res universitatis, res divini juris. In evul mediu, cu toate ca nuantarile de la o tara la alta, respectiv de la o perioada la alta, aceste bunuri erau considerate proprietate privata a regelui, iar ,, dreptul burghez,, a impus regula dupa care aceste bunuri au ,,trecut in proprietatea natiunii,,. Cu toata diversitatea de teorii, doctrinarii din epoca moderna, intr-o forma sau alta, au sustinut ca bunurile din domeniul public, spre deosebire de bunurile din domenil privat, sunt supuse unui regim juridic exorbitant, derogatoriu de la dreptul comun (civil). Relatiile juridice instituite in ceea ce s-a intitulat societatea socialista, in primul rand, institutia proprietatii intregului popor asupra mijloacelor de productie, asupra bogatiilor solului si subsolului, asupra majoritatii covarsitoare a terenurilor nu au mai ingaduit, practic o teorie a domeniului public. Majoritatea autorilor din perioada 1948-1989 au parasit teoria domeniului public lasand sa se inteleaga ca aceasta notiune a cazut in desuetitudine. Asa se explica de aici in cursurile universitare, fie de drept civil, fie de drept administrativ, ce au

fost elaborate de noi dupa 1948, nu se intalnesc ca regula, capitole consacrate domeniului public.

Consideraii generale asupra contractului de concesiune 1.1 Contractul de concesiune varietate a contractelor administrative Indiferent de perioda sa de existen i cu att mai mult, n zilele noastre, dar i de forma de guvernmnt, este bine cunoscut faptul c, unul din scopurile statului este acela de a satisface interesele generale ale societii, fie direct, prin serviciile publice ale sale organizate la nivel central i n unitile administrativ teritoriale, fie prin asigurarea cadrului legal ca i particularii s contribuie la realizarea acestor interese. Serviciile publice ale statului, judeului, oraului i comunei sunt organizate i funcioneaz fie ca organe ale administraiei publice, fie ca instituii publice, fie ca servicii publice exploatate de regie, adic regii autonome de interes public, ori cum li s-a mai spus in literatura de specialitate de la noi i din alte ri, naintea celui deal doilea rzboi mondial, stabilimente publice. Pentru formele folosite de particulari n scopul satisfacerii unor interese generale ale societii s-a folosit noiunea de stabilimente de utilitate public. n vederea ndeplinirii sarcinilor ce le revin, corelative intereselor de baz ale societii, serviciile publice ncheie acte juridice n scopul naterii, modificrii sau stingerii de raporturi juridice, unele dintre acestea fiind supuse dreptului administrativ, altele fiind guvernate de alte ramuri de drept. n consideraia protejrii intereselor persoanelor juridice publice (servicii publice) i dat fiind importana economic a operaiilor realizate de ctre acestea, fructificndu-i autonomia i originalitatea sa, dreptul administrativ instituie un regim juridic distinct de cel obinuit, pentru anumite acte juridice ale acestora denumite acte administrative de gestiune. Actul administrativ de gestiune este actul juridic ncheiat, pe de o parte de administraie reprezentat de un serviciu public, iar pe de alt parte de un particular (persoan fizic sau juridic), ce are ca obiect prestarea de servicii, achiziii de produse i concesiunea de servicii i bunuri aparinnd domeniului public al statului, judeului, oraului sau comunei.1 Fiind un act juridic ncheiat ntre dou pri un serviciu public i un particular actul administrativ de gestiune are configuraia juridic a unui contract, dar, pentru c prile nu se afl pe poziii egale ca la contractul civil, el se mai numete i contract administrativ.2 Unul din obiectele contractului administrativ, aa cum reiese din definiia dat anterior acestuia, se refer la activitatea de concesionare. 1.2 Concesiunea scurt incursiune istoric n Romnia

nc din perioada cuprins ntre cele dou rzboaie mondiale reglementarea n domeniul concesiunilor era bine conturat, ns dispersat n mai multe acte normative, neexistnd o lege unic n materie de concesiuni, precum Legea nr.219/1998. Astfel chiar n Constituia din 1923, n art. 19 erau reglementate, n termeni generali, concesiunile miniere precizndu-se c acestea vor trebui s se conformeze regulilor ce se vor stabili prin lege, care va prevedea i maximum de durat al acelor concesiuni i care nu va trece de 50 de ani de la promulgarea acestei Constituiuni. Remarcabil este faptul c, chiar i nainte de Constituia din 1923, concesiunea era utilizat de stat ca modalitate de exploatare a unui serviciu public sau de executare a unei lucrri publice. Astfel, prin legea cilor ferate particulare din 1905 se prevedea un termen de 90 de ani pentru concesionarea cilor ferate ale statului, iar prin legea din 1909 se concesionau tramvaiele din Bucureti. Aa cum s-a artat mai sus prevederi relative la concesiune erau cuprinse n legi speciale ,ulterior n Legea comercializrii din 1929. Art. 23 al acestei legi stabilea c ori de cte ori n acea lege sau n legea special nu se prevedea altfel concesiunile se acordau prin decret regal, pe baza unui jurnal al Consiliului de Minitri. Prin Decretul regal nr. 3650/1929 s-a adoptat Regulamentul nr. 44 din 9 noiembrie 1929 privind aplicarea Legii pentru administrarea pe baze comerciale a ntreprinderilor i avuiilor publice, nfiindu-se chiar un Consiliu superior al administrrii ntreprinderilor i avuiilor publice, compus din consilieri i condus de un preedinte. Printre alte atribuii consiliul respectiv avea i anumite competene n domeniul concesiunilor. Astfel potrivit art. 8, pct. 4, din Regulament, consiliul i d avizul asupra proiectelor de concesiune i caietelor de sarcini, pentru bunuri a cror concesionare nu este reglementat prin legi speciale vegheaz asupra executrii programelor de lucrri de ctre ntreprinderile concesionate (pct.6), sau urmrete rezultatele administraiei diferitelor concesiuni sau regii, adun datele cu privire la randamentul economic i rentabilitatea lor. (pct.8). Prin urmare acordarea unei concesiuni de ctre stat sau de ctre o autoritate public local (consiliul local sau judeean) era condiionat de obinerea prealabil, a unui aviz conform, al consiliului tehnic superior, n lipsa cruia actul de concesiune nu putea fi ncheiat. Noiunea contractului de concesiune De la bun nceput artm c doctrina romn din perioada interbelic a fost puternic influenat de doctrina francez n materie. n doctrina juridic romn din acea perioad, problematica concesiunii a fost abordat de ctre doi mari autori n domeniul dreptului public i anume profesorii Paul Negulescu i E.D.Tarangul. Primul autor menionat a definit concesiunea ca fiind modul de organizare a

serviciilor publice, n care administraia ncredineaz un serviciu public unui particular. Acesta s gireze serviciului public pe socoteala i pe riscul su n conformitate cu regulile stabilite de administraie, remunerndu-se din taxele p carele percepe de la particularii, care se folosesc de serviciul public concesionat. La rndul su cel de-al doilea autor menionat a definit concesiunea ca o form de exploatare a unui serviciu public n care un particular persoan fizic sau moral ia asupra sa riscurile exploatrii i conducerea activitii serviciului n schimbul dreptului de a percepe taxele pentru serviciile prestate. Dintre definiiile date n doctrina francez de specialitate reinem urmtoarele: Astfel, potrivit unui autor francez concesiunea serviciului public este un mod de gestiune a unui serviciu prin care o persoana public, concedentul, nsrcineaz prin contract o persoan privat, concesionarul, cu funcionarea unui serviciu, pentru o anumit perioada de timp, cu asumarea sarcinilor i cu dreptul de remunerare al serviciilor prestate. Concesiunea, afirm un alt autor, poate fi definit ca fiind procedeul prin care o persoan public, concedentul, nsrcineaz, princontract, o persoan privat, concesionarul, s fac s funcioneze serviciul public pentru o anumit perioad determinat, pe riscul i pericolul su, el remunerndu-se prin taxele percepute de la beneficiarii si. Dup cum se poate observa, autorii francezi fac referire doar la concesiunea serviciului public, prin aceasta nelegnd, ns iconcesiunea de lucrri publice, care este tot o concesiune a unui serviciu public, prin care, ns, concesionarul nu se oblig doar s fac s funcioneze acest serviciu public, ci el se angajeaz s construiasc, pe cheltuiala sa i lucrrile publice necesare funcionrii. n legislaia romn, o definiie a concesiunii ntlnim n art.1, alin.2 din Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor. Potrivit legiuitorului romn concesiunea se face baza unui contract, prin care o persoan, numit concedent, transmite pentru o perioad determinat, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numit concesionar, care acioneaz pe riscul i pe rspunderea sa, dreptul i obligaia de exploatare a unui bun, a unei activiti, sau a unui serviciu public, n schimbul unei redevene. Pe baza celor artate mai nainte credem c, potrivit legii romne, concesiunea poate fi definit ca fiind acel contract administrativ, prin care o persoan juridic de drept public statul, judeul, oraul sau comuna numit concedent, transmite pentru o perioad de cel mult 49 de ani, unei persoane fizice sau juridice de drept privat romn sau strin, denumit concesionar, care acioneaz, pe riscul i rspunderea sa, dreptul i obligaia de exploatare a unui bun, a unei activiti sau serviciu public, n schimbul unei redevene. I.2. Trsturi caracteristice ale contractului de concesiune Contractul de concesiune este un contract administrativ, ncheiat ntre o persoan juridic de drept public, numit concedent, i o persoan fizic sau juridic de drept privat, romn sau strin, numit concesionar.

El are ca obiect gestiunea privat a unui serviciu public, ori bun public sau executarea unei lucrri publice de ctre un particular, persoan fizic sau juridic. Executarea lucrrii publice, ori gestionarea serviciului sau bunului public se realizeaz de ctre particular,pe propriul risc i pe propria rspundere. Concesionarul, persoan fizic sau juridic, are numai dreptul, dar i obligaia de exploatare a bunului, serviciului public sau de executare a lucrrii publice n condiiile stipulate n caietul de sarcini, care face parte integrant din contractul de concesiune. Transmiterea drepturilor i obligaiilor corelative ctre concesionar se face pe o perioad de cel mult 49 de ani, care poate fi prelungit cu nc, cel mult, jumtate din durata sa iniial