Sunteți pe pagina 1din 18

1

UNIVERSITATEA VALAHIA din TARGOVISTE FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE FINANTE-BANCI

SISTEMUL FISCAL IN ROMANIA

Student:IOLU DIANA GABRIELA ANUL I GRUPA 2

CUPRINS

1. Intelegerea notiunilor "fisc", "fiscal", "sistem fiscal". 2. Componentele sistemului fiscal; 3. Definirea trasaturilor ce caracterizeaza sistemul fiscal; 4. Functiile sistemului fiscal; 5. Functiile impozitului; 6. Principiile impunerii; 7.Bibliografie.

1. Intelegerea notiunilor "fisc", "fiscal", "sistem fiscal".


"Ceea ce deosebeste o tara aflata in progres de una aflata in declin este, in buna masura, preferinta aratata construirii viitorului. Aceasta preferinta se masoara prin impozite, imprumuturi si rata dobanzilor." Conform dictionarului Larrousse, fiscalitatea reprezinta "totalitatea impozitelor si taxelor, a reglementarilor de natura fiscala precum si a aparatului fiscal ce vin sa influenteze direct sau indirect activitatea unui agent economic denumit contribuabil". Consideram ca aceasta definitie poate fi amendata datorita caracterului sau restrictiv. Astazi in domeniul fiscal se intalnesc mai multe concepte. Alaturi de fiscalitate este vehiculata notiunea de "fisc" definita ca administratia in sarcina careia revin calculul, perceperea si urmarirea platii impozitelor si taxelor datorate statului de catre contribuabil". De asemenea, este utilizat si termenul "fiscal" care priveste fiscul, care apartine acestuia. In definirea sistemului fiscal de catre diversi autori se pleaca in general de la modul de percepere a acestuia de catre contribuabili: totalitatea impozitelor ce trebuiesc achitate catre stat. Astfel, I. Condor defineste sistemul fiscal ca fiind "totalitatea impozitelor provenite de la persoanele fizice si juridice care alimenteaza bugetele publice". Cand se vorbeste de sistemul fiscal, consideram ca nu se pot omite si alte elemente importante ale acestuia, in afara impozitului, cum ar fi: legislatia fiscala care are rolul creearii conditiilor legale si de reglementare a fiscalitatii incluzand atat drepturile si obligatiile autoritatii fiscale cat si cele ale contribuabililor si aparatului fiscal chemat sa realizeze aplicarea legislatiei fiscale in interesul puterii publice dar, fara afectarea personalitatii si drepturilor de care se bucura contribuabilul potrivit legislatiei fiscale si a celei generale. In cadrul general al finantelor publice ale unei tari, fiscalitatea se delimiteaza ca un ansamblu coerent de norme care reglementeaza impunerea contribuabililor si

fundamenteaza juridic impozitele si taxele. Impozitele si taxele sunt instituite prin acte normative si ele sunt elemente de baza in fundamentarea si definirea notiunilor de fiscalitate, fisc, fiscal.

Analizate in ansamblu, cele trei notiuni sunt strans legate de impozite. Specialistii din tara noastra au definit impozitul ca fiind plata baneasca obligatorie, generala si definitiva, efectuata de persoane fizice si juridice in favoarea bugetului statului in cuantumul si la termene precis stabilite de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat. Economia nationala a unei tari ca parte componenta a economiei mondiale, cuprinde un ansamblu de activitati, desfasurate de persoane sau grupuri de persoane fizice si morale care apartin acestuia, dar la care participa si unii subiecti economci si altor tari. In interiorul fiecarei tari ca urmare a activitatilor economice desfasurate de subiectii economici, apare un ansamblu de relatii de productie, schimb, repartitie, consum, finantare creditare, care se manifesta sub forma unor fluxuri reale, monetare si financiare. Sistemul fiscal este un produs al gandirii, deciziei si actiunii factorului uman, ca urmare a evolutiei societatii umane, creeat initial pentru a raspunde unor obiective

financiare, la care ulterior s-au adaugat obiective de natura economico-sociala. Daca realizarea obiectivelor de ansamblu ale sistemului necesita existenta deciziilor strategice, realizarea scopului pe termen scurt vizeaza realizarea deciziilor tactice. Impozitul constituie o creatie a gandirii umane un instrument creat de om pentru ca puterea publica sa asigure omului anumite utilitati publice. Fiind un produs intelectual, pentru a exista trebuiesc alese elementele de natura economica, care sunt prelucrate si combinate dupa anumite reguli in conditiile respectarii principiilor care stau la baza relatiilor sociale dintre membrii societatii. Aceasta intrucat puterea publica nu are posibilitatea tehnica de a prelua in momentul crearii venitului, partea care ii este necesara pentru a asigura finantarea obligatiilor care ii revin si deci trebuie sa preia o parte din venitul national repartizat prin intermediul pietei intre subiectii participanti. Acest produs al gandirii de natura financiara dupa aprobarea sa, devine un instrument financiar activ care produce efecte cuantificabile monetar servind pentru realizarea unor obiective prestabilite. Conceptele specifice cu care se opereaza in teoria fiscala sunt extrem de diverse, iar fincercarile de a stabili semninificatiile standardizate, au pus in evidenta complexitatea sarcinii de sistematizare si standardizare.

Intr-o abordare financiara conceptul de fiscalitate este definit ca un "sistem de percepere a impozitelor" iar intr-o abordare juridica "sistem de legi referitoare la fisc la perceperea impozitului" Apar doua elemente de referinta: impozitul si fiscul. Impozitul este definit in general prin prisma functiei sale clasice, respectiv ca o contributie solicitata pentru asigurarea serviciului obligatiilor publice a Statului si colectivitatilor locale, iar fiscul ca administratie obligata cu perceperea impozitelor. Conceptul de sistem in teoria fiscala a fost utilizat mai mult figurativ, fara a se incerca o abordare a complexului fiscal din punct de. vedere a teoriei sistemelor. Se poate considera ca sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o multime de elemente (materie impozabila, cote subiecti fiscali), intre care se manifesta relatii care apar ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si perceperii impozitelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in scopul realizarii obiectivelor sistemului. Studiul sistemelor fiscale necesita luarea in considerare a doi parametri: unul de natura spatiala iar altul de natura temporala. Parametrul spatial are in vedere existenta unei multimi de teritorii locuite, organizate din punct de vedere administrativ si politic, intr-un stat. Fiecarei tari ii corespunde un sistem fiscal cu o structura comportament si obiective bine determinate. Luarea in considerare a parametrului spatial corespunde principiului teritorialitatii impozitului, care este in corcondanta cu suveranitatea fiscala a Statului de a institui impozite. Acesta este influentat de nivelul si structura surselor de venituri, de necesitatile financiare ale institutiei bugetare si de conceptiile etice si politice ale guvernelor. Importanta sa rezida in mai multe aspecte. Parametrul timp corespunde principiului anualitatii impozitului determinat de

anualitatea exercitiului financiar si a institutiei bugetare, corelat cu cazurile de retroactivitate prevazute de lege.

2. Componentele sistemului fiscal: Impozite,

taxe

si

contributii ca venituri ale statului; mecanismul fiscal; aparatul fiscal.

Sistemul fiscal constituit in Romania dupa revolutie a fost conceput si organizat pe trei componente independente a. Impozite, taxe si contributii ca venituri ale statului b. Mecanismul fiscal c. Aparatul fiscal
a) Impozitele, taxele si contributiile, reprezinta resurse financiare publice ce se constituie si se gestioneaza printr-un sistem unitar de bugete si anume: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului si bugetele altor institutii publice cu caracter autonom (Parlamentul, Presedintia Romaniei, Guvernul, ministerele s.a.) in conditiile asigurarii echilibrului financiar. Bugetul de stat, prezentat sub forma unei balante economice prevede si autorizeaza veniturile (sau incasarile) si cheltuielile anuale ale statului. Ca document de sinteza, bugetul de stat este un act autorizat de catre Parlament si reflecta marile categorii de resurse si cheltuieli ale statului, constituind forma principala de manifestare a politicii sale financiare.

b) Mecanismul fiscal presupune utilizarea de metode de impunere: tehnici si instrumente specifice, privind formarea veniturilor fiscale ale statului. Impunerea, ca ansamblu de operatiuni prin care se stabilesc obligatiile platitorilor de impozite catre stat, consta in identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice si juridice ce detin sau realizeaza un anumit obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul si cuantumul acestuia. Obligatiile cetatenilor decurg din insasi Constitutia tarii "Cetatenii au obligatia sa contribuie prin impozite si taxe la cheltuielile publice. Sistemul legal de impunere trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale". Impozitele, taxele si alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc doar prin lege. Aceasta presupune ca intreaga activitate de impunere, de urmarire si de percepere a impozitelor si taxelor consta de fapt in aplicarea si respectarea

intocmai a unor prevederi legale. Orice abatere, voita sau nu, inseamna incalcare a legii si trebuie sanctionata . Eforturile specialistilor in domeniu dupa 1989, au fost orientate pentru a gasi tehnici si metode ale impunerii adecvate la felul impozitului, natura juridica a platitorului si instrumentele utilizate. c) Aparatul fiscal. Eficienta de ansamblu a economiei este dependenta de modul in care functioneaza aparatul fiscal. Statul isi indeplineste rolul sau prin sistemul legislativ si executiv. Aparatul fiscal este format din Administratiile Finantelor Publice, Directia de Inspectie Fiscala din ANAF, impreuna cu directiile judetene de inspectie fiscala si directia de inspectie fiscala din cadrul Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

3. Definirea trasaturilor ce caracterizeaza sistemul fiscal: universalitatea impunerii, unitatea impunerii, echitatea impunerii.

Trasaturile si functiile sistemului fiscal Pentru ca sistemul fiscal sa raspunda unor cerinte, el trebuie sa se caracterizeze prin anumite trasaturi si sa indeplineasca anumite functii. Dintre trasaturile ce caracterizeaza sistemul fiscal amintim: a) Universalitatea impunerii; b) Unitatea impunerii; c) Echitatea impunerii.

Potrivit universalitatii, in sfera de cuprindere a impunerii trebui sa se regaseasca toti platitorii care obtin sau realizeaza acelasi obiect ce intra sub incidenta impunerii Unitatea impunerii presupune ca asezarea si perceperea impozitelor si taxelor sa se faca pentru toti platitorii dupa criteriul unitare si stiintifice. De exemplu, taxa pe valoarea adaugata se aplica in mod unitar tuturor celor ce intra sub incidenta ei (se aplica aceea modalitate de calcul, cu cote corespunzatoare si se stabileste acela termen de plata). Potrivit echitatii fiecare platitor contribuie prin plata impozitelor si taxelor, la realizarea resurselor bugetare in functie de veniturile salariale. Astfel, impunerea trebuie sa fie mai mare pentru cei ce realizeaza venituri mai mari si mai mica pentru cei cu venituri mai modeste. Acest lucru se realizeaza prin diferentierea cotelor de impunere, iar in acest scop cel mai convenabil este sistemul de cote progresive ce se folosesc la impunerea veniturilor, tranzactiilor imobiliare sau la taxele de succesiune. Aceasta trasatura nu se respecta mereu in practica economica si fiscala din Romania.

4. Functiile sistemului fiscal: instrument de mobilizare a resurselor la dispozitia statului; functia stimulativa, functia sociala, functia de control.

Functiile sistemului fiscal sunt: a. Prin intermediul impozitelor si taxelor statul isi asigura resursele banesti mobilizate la dispozitia bugetului de stat. Pentru aceasta trebuie construite o serie de canale prin care statul sa-si asigure alimentarea fondurilor sale centralizate care au legatura directa cu bugetul de stat, intrucat fondurile extrabugetare se constituie in afara bugetului insa preiau exercitiu, o parte din sarcinile bugetului de stat. Prin urmare, prima functie a sistemului fiscal este functia de instrument de mobilizare a resurselor Ia dispozitia statului, prin canalele fiscale aflate in economie.

b. Functia stimulativa a sistemului fiscal Statul este interesat ca activitatea economica sa se dezvolte continuu si sa se desfasoare cu eficienta pentru ca statul isi procura veniturile pentru buget In marea lor majoritate de la agentii economici. Stimularea se realizeaza si prin sistemul fiscal, prin largirea activitatii aparatului financiar din economie. Folosindu-se o serie de prevederi in asezarea impozitelor, se are in vedere asigurarea resurselor necesare indeplinirii functiilor statului. Avem in vedere unele facilitati pentru societatile comerciale cu capital privat care imbraca forma reducerilor sau scutirilor de plata pe diferite termene ce au functionat in cadrul economiei in cazul impozitului pe profit. O perioada de timp, pentru sumele reinvestite sau profiturile realizate din exportul de produse si servicii, s-au acordat facilitati sub forma reducerilor, in etapa actuala fiind analizate, discutate si reconsiderate, urmand sa se legifereze renuntarea la ele. c. Functia sociala a sistemului fiscal Prin sistemul fiscal trebuie sa se indeplineasca o functie de protectie sociala a anumitor categorii de cetateni, pe de o parte prin facilitati de impunere, iar pe de alta parte, prin stimularea agentilor economici sa foloseasca forta de munca cu randament scazut. Functia sociala a sistemului fiscal roman este mai redusa fata de tarile dezvoltate. In Romania, aceasta functie actioneaza in directia unor facilitati cum ar fi, spre exemplu, acordarea unor reduceri de impozit pe salarii sau, in anumite conditii, reduceri suplimentare, etc. d. Functia de control al sistemului fiscal Statul nu mai poate interveni in economie prin masuri administrative ci numai prin anumite parghii economice sau financiare. Sistemul fiscal, pe de o parte, furnizeaza aceste parghii iar, pe de alta parte, asigura mecanismul de functionare a lor (punand la dispozitia aparatului fiscal asemenea parghii ce pot fi utilizate in controlul exercitat de stat asupra agentilor economici). Este vorba de controlul exercitat de stat printr-o serie de parghii financiare sau fiscale prin intermediul carora se penetreaza in activitatea agentilor economici pana la cele mai mici detalii.

10

De exemplu, in cadrul impozitului pe profit, obiectivul numarul unu este verificarea bazei de calcul, apoi controlul se adanceste pana la elementele de cheltuieli ce intra in costul de productie, mergand pana la reflectarea corecta a veniturilor realizate. Prin taxa pe valoarea adaugata se controleaza intreaga cifra de afaceri mergand pe firul problemelor pana la documentul primar ce vizeaza vanzarea produselor sau aprovizionarea cu materii prime si materiale. Verificarea se face numai din punct de vedere al indeplinirii functiilor fiscale, dar exista posibilitatea ca prin functia de control sa se faca radiografii complete asupra intregii activitati a agentilor economici. Fundamentul sistemului fiscal il detin impozitele si taxele legiferate.

5. Functiile impozitului: de finantare a cheltuielilor publice, de redistribuire, de corectare a dezechilibrelor.

Functiile impozitului a. Functia de finantare a cheltuielilor publice Nivelul prelevarilor obligatorii este in mare parte legat de suma cheltuielilor publice, deoarece ele sunt sursa esentiala de finantare. Dar ele nu reprezinta unica sursa: existenta deficitelor publice necesita recurgerea la alte mijloace de finantare, precum indatorarea sau creatia monetara. Examinarea prelevarilor obligatorii si partea deficitelor publice in PIB in fiecare tara si tinand cont de dobanzile platite in cazul rambursari datoriei, punctia totala exercitata de catre stat pentru a-si finanta cheltuielile sale. Ar trebui, de asemenea, luate in calcul incasarile nefiscale care rezulta din vanzarile statului de anumite bunuri si servicii. Ele nu reprezinta totusi decat o foarte mica parte a resurselor publice. Participarea sectorului public la economia de piata care ii este la origine releva principiul echivalentei.

11

Suma cheltuielilor publice raportate la PIB reflecta partajarea sarcinilor intre sectorul public si sectorul privat. Pentru un mare numar de bunuri si de servicii, aceasta rezulta dintr-o alegere a societatii. Ecartul existent, de exemplu, dintre SUA si Japonia pe de o parte, si tarile Comunitatii Europene, pe de alta parte, este o ilustrare. Suma cheltuielilor publice si a prelevarilor obligatoril nete, mai putin ridicate in primele, permite o finantare privata importanta a productiei anumitor bunuri, precum educatie, sanatate $1 protectie sociala. Daca importanta fundamentala a rolului jucat de sectorul public este recunoscuta in toate tarile dezvoltate, progresia sa continua sa suscite critici crescande, incepand cu anii 1970 care au dat nastere in deceniul urmator politicilor de dezangajare ale statului si de diminuare a impozitelor. Acest liberalism fiscal s-a mai atenuat, dar aceste fluctuatii de opinie ilustreaza in ce masura frontiera dintre sectorul privat si sectorul public sufera de influenta factorilor economici, politici, ideologici pe care nu-i inglobeaza teoria economica a bunurilor publice. Cheltuielile publice care au progresat cel mai rapid sunt cheltuielile sociale, inportanta lor relativa este cauza predominanta a ecarturilor ratelor prelevarilor obligatorii. Functia de redistribuire pe care ele o asigurd este de asemenea indeplinita de fiscalitate. b. Functia de redistribuire Inainte de toate, putem mentiona faptul ca doua reguli de echitate pot fi distinse: 1. Una, consensuala, exprima in mod simplu. faptul ca sarcina impozitului trebuie sa fie in mod echitabil repartizata. 2. O alta, mai conflictuala, atribuie impozitului un rol de corectie a repartitiei veniturilor primare in scopul de a o face mai echitabila. Definitia acestei functii depinde deci de opinia cu privire la caracterul just sau injust al repartitiei ce decurge din mecanismul pietei si acela al drepturilor de proprietate. Aceasta apreciere se bazeaza pe o judecata de valoare pe care economistii au refuzat, mult timp, s-o integreze in campul lor de analiza.

12

c. Functia de corectare a dezechilibrelor Impozitul este un instrument de politicii economica ce poate juca un rol de tare, de descurajare sau de stabilizare. Aceasta functie este justificata prin ipoteza conform careia functionarea spontana a pietei nu permite realizarea optimului colectiv; fiscalitatea poate fi deci utilizata pentru corectarea esecurilor pietei, prin internalizarea efectelor interne, de exemplu, si aceasta analiza este o analiza microeconomica. Ea poate, de asemenea, sa contribuie la realizarea echilibrelor globale in cazul unei politici bugetare keynesiste si atunci analiza efectelor sale este o criza macroeconomica. Semnificatia microeconomica este conforma viziunii liberale a interventiei statului care, in cadrul functiei sale de alocare, suprima obstacolele unei bune functionari a pietei. Aspectul tutelar al acestei interventii poate totusi sa dea nastere la controverse. Sernnificatia macroeconomica releva intr-o conceptie keynesista politica economica Impozitul este una dintre variabilele bugetare pe care statul le stipuleaza in scopuri de stabilizare conjuncturala (politici de actiune asupra cererii globale) sau structurala (politici fiscale destinate sa favorizeze cresterea economica). Capacitatea impozitului de a realiza acest obiectiv de eficacitate economica este puternic controversat. Dupa cum se adopta o pozitie liberala sau interventionista, aceasta functie a impozitului este mai mult sau mai putin privilegiata. Obiectivele care trebuie sa le satisfaca sistemul fiscal determina criteriile de evaluare. Acestea sunt multiple si contradictorii.

13

6. Principiile impunerii: principii de echitate fiscala, de politica financiara, de politica economica, principii social politice.

Principiile impunerii Impunerea reprezinta un complex de masuri si operatiuni efectuate in baza legii, care au drept scop final stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei persoane fizice sau juridice. Impunerea are atat o latura de natura politica, cat si una de ordin tehnic (concretizata in metodele si tehnicile utilizate pentru determinarea marimii obiectului impozabil si a cuantumului impozitului). a. Principii de echitate fiscala Ca notiune, echitatea inseamna dreptate sociala in materie de impozite. Pentru a putea fi vorba de echitate fiscala sunt necesare impunerea diferentiata a veniturilor si a averii in functie de puterea contributiva a subiectului impozitului si scutirea de plata impozitului persoanelor cu venituri mici, adica stabilirea unui minim neimpozabil. Respectarea echitatii fiscale presupune indeplinirea cumulativa a multor conditii si anume: - Stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care sa permita satisfacerea nevoilor de strict necesare. Minimul neimpozabil poate fi stabilit ca atare in cazul impozitelor directe (mai ales la impozitele pe venit), neavand aplicabilitate in materie de impozite indirecte; - Sarcina fiscala sa fie stabilita in functie de puterea contributiei fiecarui platitor, adica cu luarea in considerare a marimii venitului averii care face obiectul impunerii, precum si a situatiei personale a acestuia (singur, casatorit, numarul persoanelor aflate in intretinerea sa etc.); - La o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei categorii sociale, respectiv sarcina altei persoane din aceeasi categorie sociala.

14

- Impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizeazd venituri sau care poseda un anumit gen de avere, cu exceptia persoanelor ale caror venituri se situeaza sub un anumit nivel (minimul neimpozabil). Impunerea in cote procentuale poate fi intalnita sub forma impunerii in: cote proportionale, in cote progresive si in cote regresive. Dintre sistemele de impunere utilizate in practica fiscala internationala, cel care permite in mai mare masura respectarea cerintelor echitatii fiscale este sistemul bazat pe utilizarea, cotelor progresive, compuse.

b. Principii de politica financiara La introducerea unui impozit se cere ca acesta sa indeplineasca si unele cerinte de ordin financiar. Astfel, acesta trebuie sa aiba un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic. Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat, se cer a fi indeplinite mai multe conditii: Impozitul sa aiba un caracter universal, adica sa fie platit de toate persoanele (fizice sau juridice) care obtin venituri din aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau isi apropie (prin cumparare import etc.) aceeasi categorie de bunuri. Universalitatea impozitului presupune, in aceeasi masura, ca intreaga materie impozabila apartinand unei persoane sa fie supusa la impunere; Sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere (pe cai licite sau ilicite) a unei parti din materia impozabila; Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redus posibil. Un impozit este considerat stabil, atunci cand randamentul sau ramane constant de-a lungul intregului ciclu economic. Cu alte cuvinte randamentul unui impozit nu trebuie

15

neaparat sa sporeasca o data cu cresterea volumului productiei si a veniturilor in perioadele favorabile ale ciclului economic si nici sa scada in perioadele de criza si depresiune ale ciclului economic. Elasticitatea impozitului presupune ca acesta sa poata fi adaptat in permanenta necesitatilor de venituri ale statului. Astfel, daca se inregistreaza o crestere a cheltuielilor bugetare este necesar ca impozitul sa poata fi majorat in mod corespunzator si invers. Dupa opinia noastra, un sistem fiscal trebuie apreciat de fiecare data prin prisma tuturor consecintelor sale pe plan economic, financiar, si social, iar nu numai in functie de numarul si tipul impozitelor utilizate. Aprecieri realiste privind consecintele si implicatiile de ordin economico-sociale ale unui sistem fiscal pot fi facute daca sunt avute in vedere aspecte, cum. sunt: obiectul impunerii (veniturile, averea, cheltuielile si/sau si unele si altele); felul impunerii (in sume fixe, in, cote procentuale, proportionale, progresive sau regresive); categoriile sociale sau socio-profesionale supuse impunerii existenta unor cazuri de dubla impunere economica sau juridica; dimensiunea si frecventa unor fenomene de evaziune fiscala ori de repercutare a impozitelor si taxelor si beneficiarii acestora. c. Principii de politica economica Cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmareste de regula realizarea mai multor obiective. Este vorba mai intai de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, apoi de folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a dezvoltarii unor ramuri si subramuri economice, de stimulare ori de reducere a productiei sau consumului unor marfuri, de extindere a exportului sau de restrangere a importului anumitor bunuri etc. Incurajarea dezvoltarii unei ramuri sau subramuri economice poate fi realizata si prin masuri de ordin fiscal, cum sunt: stabilirea unor taxe vamale ridicate la import; reducerea sau scutirea de plata impozitelor indirecte a marfurilor autohtone; micsorarea impozitelor directe stabilite in sarcina intreprinzatorilor care isi plaseaza capitalurile in ramura si subramura respectiva; facilitarea amortizarii accelerate a capitalului din acest domeniu, ceea

16

ce conduce la reducerea profitului impozabil societatilor de capital din ramura sau subramura respectiva etc. Extinderea relatiilor comerciale cu strainatatea poate fi stimulata prin masuri fiscale constand in restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate; reducerea nivelului taxelor vamale percepute de cdtre stat la importul anumitor marfuri utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului. Limita accesului marfurilor straine se poate realiza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protectionist la importul anumitor marfuri restrangerea exportului unor categorii de produse prin practicarea de taxe vamale la exportul acestora. Impozitele pot fi folosite, concomitent cu alte instrumente, pentru redresarea situatiei economice. Astfel, spre exemplu, pentru stimularea investitiilor particulare, in unele tari a fost adoptata masura reducerii impozitului aferent profitului investit in masini, utilaje si alte echipamente active. Este intalnita si opinia privind scutirea de impozit a sumelor investite de persoanele cu venituri medii pentru a determina implicarea intr-o masura sporita a clasei mijlocii in procesele investitionale, ceea ce ar contribui si la fluidizarea circulatiei capitalului in economie. In vederea combaterii inflatiei, se recurge frecvent si la masura majorarii impozitelor. d. Principii social-politice Prin politica fiscala promovata de unele state se urmareste si realizarea unor obiective de ordin social-politic. Astfel, partidul de guvemamant urmareste ca politica fiscala pe care o promoveaza sa fie in concordanta cu interesele categoriilor si grupurilor sociale pe care le reprezinta. Uneori, prin intermediul masurilor cu caracter fiscal, partidul de guvemamant incearca sa-si mentina influenta in randurile unor categorii sociale, in perioada din preajma alegerilor. Este cunoscuta, de asemenea, practica acordarii unor facilitati fiscale contribuabililor cu venituri reduse si celor care au un anumit numar de persoane in intretinere. Impozitele sunt folosite si pentru limitarea consumului unor produse care au consecinte daunatoare asupra sanatatii (tutun, bauturi alcoolice). Totodata, in unele tari se

17

practica un impozit special in sarcina celibatarilor si a persoanelor casatorite fara copii, pentru a se influenta cresterea natalitatii.

18

Bibliografie

1. 2. 3. 4. 5.

www.wall-street.ro www.jurnalul.ro www.money.ro www.romanialibera.ro Sistemul fiscal al Romniei / Prof. univ. dr. Gh.D. Bistriceanu . Bucureti : Editura Universitar, 2008 6. Sistem fiscal. Editura C.H. BECK./Costea Ioana Maria