10 ani de pace in Irlanda de Nord

In anii 70, 80 sau la inceputul anilor 90 nu era saptamina in care o bomba sa nu explodeze la Belfast, capitala Irlandei de Nord, sau televiziunile din toata lumea sa nu relateze despre conflictul deschis din nordul Europei care facea victime dupa victime. S-au turnat o gramada de filme pe aceasta tema, iar termeni precum IRA (Armata Republicana Irlandeza) sau Sinn Fein au intrat definitiv in constiinta publicului. 30 de ani de conflict, 3.500 de victime Unul dintre cele mai singeroase conflicte ale Europei Occidentale, cel din Irlanda de Nord, care a avut ca motiv neintelegerile religioase dintre protestanti si catolici, pe fondul disputei teritoriale dintre Marea Britanie si Irlanda asupra nordului Irlandei, s-a incheiat in 1998, la 30 de ani dupa debutul sau singeros, odata cu semnarea acordului de pace, denumit Belfast Agreement sau Good Friday Agreement. Din 1968 pina la inceputul anilor 90 au murit mai bine de 3.500 de oameni in urma conflictului . Aceasta perioada este caracterizata in politica mondiala ca una marcata de acte specifice terorismului, razboiului civil si razboiului etnic. Pe scurt, a fost un razboi intre comunitatea minoritara nationalista (romano-catolica) si cea unionista, majoritara (protestanta). Astazi se aniverseaza exact 10 ani de cind, la 10 aprilie 1998, fostul prim ministru britanic Tony Blair si actualul proaspat demisionar prim ministru al Irlandei, Bertie Ahern, semnau actele care aveau sa aduca liniste si prosperitate Belfastului. Si, in primul rind, drepturi egale si eliminarea oricaror discriminari intre catolici si protestanti. Guvernata de un parlament propriu, partea de nord este totusi pamint britanic, dar nedespartita prin nici un obstacol teritorial de Irlanda. Practic, nu exista frontiera intre Irlanda si Irlanda de Nord, autostrada din Dublin ducind liber si direct pina in Belfast. In prezent, Irlanda de Nord are un Parlament propriu, iar Guvernul este condus de Ian Paisley, lider al Partidului Democratic Unionist, si de Martin McGuinness, unul dintre fostii membri marcanti ai IRA si figura importanta a partidului Sinn Feinn (Noi Insine). In 2005 reprezentantii IRA (din partea protestantilor) au declarat ca nu mai exista stocuri de arme, intreaga cantitate fiind distrusa. Evident, parerile locuitorilor din Belfast au fost si vor fi impartite: cei mai multi au salutat insa tratatul de pace si considera ca fara acest act prosperitatea de astazi n-ar fi ajuns la un nivel atit de ridicat. Religios, exista si in prezent motive de incertitudine asupra starii permanente de liniste, iar mai multe linii clare de separatie intre catolici si protestanti sint inca in vigoare in societatea actuala nord-irlandeza.

1998 a reprezentat linia de demarcatie dintre conflictul singeros si discutiile linistite pe care le purtam astazi Bertie Ahern, prim ministrul Irlandei Imi aduc aminte de semnarea tratatului din 1998: am intirziat cu 14 ore termenul final de negociere pe care il stabiliseram impreuna, iar unii dintre noi dormeau pe apucate linga sala de sedinta . Tony Blair, prim ministru al Marii Britanii la momentul semnarii din 1998 De altfel, astazi, la Belfast, o parte dintre artizanii semnarii tratatului din 1998 se vor reintilni, in frunte cu Bertie Ahern, dar si cu fostul senator american George Mitchell, cel care a condus negocierile de pace acum 10 ani. Viata de zi cu zi in Belfast De la singe si bombe, Belfastul a ajuns astazi sa-si traiasca din plin prosperitatea si pacea. Situat la 250 de kilometri de Dublin, drum care se parcurge rapid pe autostrada directa dintre cele doua orase, capitala Irlandei de Nord a cunoscut rapid dezvoltarea economica. Ultimul mare retailer mondial care si-a deschis afaceri aici e concernul suedez de mobila IKEA. Ca fapt divers, moneda aflata in circulatie este lira, taxiurile, autobuzele si cabinele telefonice fiind identice cu cele din Londra. Viata pare a fi insa ceva mai scumpa in Belfast, decit la Dublin: daca in capitala Irlandei o bere la halba costa 5 euro, in cea a Irlandei de Nord aceasta costa tot 5, dar lire. De curind, cu sprijinului Guvernului Marii Britanii, Belfastul a inceput un amplu proces de modernizare a transportului public, urmind a fi primul oras european dotat cu autobuze hightech. In 2007, cistigul mediu saptaminal al unui cetatean nord-irlandez a fost de 350 de lire, fata de 375 media pe toata Marea Britanie. Din 1998 pina in prezent, rata somajului a scazut cu 64%, iar cresterea economica din Irlanda de Nord a fost cea mai ridicata de pe teritoriul Marii Britanii, cu exceptia zonei de sud-vest. In prezent, cetatenii Irlandei de Nord decid singuri daca vor sa pastreze o singura nationalitate (britanica sau irlandeza), dar pot opta si pentru mentinerea amindorura. E clar ca singerosul conflict a fost stins in mare masura odata cu semnarea actelor din 1998, insa societatea nord-irlandeza nu se poate considera inca una complet linistita si impacata cu ea insasi: semne ale conflictului dintre catolici si protestanti mai apar uneori, la intervale de citeva luni. Iar principala problema, pe care analistii politici n-o vad posibil rezolvata decit dupa citeva generatii, este lipsa de incredere reciproca dintre cele doua parti.

Ed Moloney este unul dintre cei mai valoroi ziariti irlandezi ai momentului, n anul 1999 fiind

votat drept ziaristul irlandez al anului. De-a lungul carierei sale jurnalistice, a fost corespondent n Ulster al celui mai prestigios ziar sud-irlandez, The Irish Times, specializndu-se n istoria, contextul, personajele rzboiului civil din regiune, cunoscut n limba englez sub denumirea simpl, concis, dar destul de vag de the Troubles.

Ed Moloney , A Secret History of the IRA, Ediia a II-a, Penguin Books, Londra, 2009, 740 p.

n momentul de fa, locuiete n Statele Unite, la New York. Ed Moloney este coautorul biografiei Pasley (mpreun cu Andy Pollak), axate asupra vieii acestui personaj spumos, un fel de Vadim Tudor protestant, dar, mai ales, asupra volumului A Secret History of the IRA, ajuns la a doua ediie. Cea mai important carte scris de Ed Moloney este, fr ndoial, istoria secret a Armatei Republicane Irlandeze, A Secret History of the IRA, care reprezint nu numai o istorie minuioas a parcursului i a isprvilor celei cunoscute sub acronimul IRA, dar i descrierea ascensiunii liderului incontestabil al IRA i al partidului care reprezint IRA, (Sinn Fein), Gerry Adams. Un personaj emblematic, pe care autorul nu ezit s-l compare de nenumrate ori cu ilutrii lui predecesori n clasica confruntare dintre irlandezi i englezi care a dominat (i) secolul trecut: Eamon de Valera i Michael Collins.

Istoria confruntrilor dintre protestani i catolici

Complexitatea situaiei din Irlanda de Nord nu poate fi concentrat ntr-o simpl recenzie, ns putem trece rapid n revist situaia din Ulster, amintind c majoritatea (aproximativ 60%) populaiei din Ulster se consider ataat de Marea Britanie (fiind numit loialist sau unionist), fiind alctuit din colonitii englezi i scoieni, oprimnd i discriminnd cu mult succes minoritatea catolic (aproximativ 40%), irlandezii autohtoni. Care, la nceputul anilor 70, nu au mai suportat situaia, iniiind maruri i proteste civice i panice la care autoritile protestante care dominau establishmentul politic au rspuns cu o for disproporionat. De aici, spirala violenei a continuat n ritm direct proporional, iar elementele radicale ale catolicilor au apelat la lupta armat relund o veche tradiie rzboinic. Violenele au durat din 1971 pn n 1998, cnd s-a semnat un tratat de pace. Armata Republican Irlandez a fost braul armat al rezistenei catolicilor din Ulster. Ampla lucrare a ziaristului Ed Moloney nfieaz incredibila cantitate de lucruri murdare din Ulster, dar i din Anglia (cci bombele IRA au devastat numeroase localuri omornd muli civili) sau Irlanda, petrecute timp de mai bine de trei decenii: rpiri, torturi camuflate sub sintagma interogatorii aprofundate, greve ale foamei, execuii sumare ale trdtorilor IRA, atentate care nu s-au desfurat cum trebuia (bombe detonate aiurea sau bombe fabricate acas, care sreau n aer ucigndu-i pe fabricanii de ocazie), civili pui la zid pentru c erau catolici sau protestani i ciuruii cu gloane etc. Nu trebuie s cdem n capcana facil de a crede c doar IRA a comis astfel de atrociti i, mai mult, s credem c IRA nu a fost dect o grupare de criminali teroriti, cei ri, n timp ce forele de ordine britanice sau gruprile paramilitare protestante (UDA i UVF) au ntruchipat binele absolut i progresul civilizaiei panice. ntr-un astfel de rzboi civil, toate prile au minile murdare de snge nevinovat. Marea Britanie a ncercat s foloseasc metoda internrii fr proces a suspecilor republicani nc

din anul 1970, aceeai metod pe care au folosit-o Statele Unite n cazul deinuilor islamiti din Guantanamo.

Aproape de un conflict armat

Rezultatele au fost aceleai, nule, poate chiar mai severe n cazul Marii Britanii, cci raziile i reinerile abuzive efectuate de ctre Armata Britanic, toate plecnd de la informaii deficitare, aa cum scrie Ed Moloney, au unit catolicii din Irlanda de Nord mpotriva Statului cum nu se mai ntmplase niciodat din 1921. n acelai timp, au murdrit numele Marii Britanii n exterior i au condus la proteste din partea unor respectabili activiti pentru drepturile omului sau ali intelectuali. Metodele speciale de interogare aplicate mpotriva a 12 arestai au adus Marea Britanie pe agenda Curii Europene a Drepturilor Omului, fiind acuzat de ctre Republica Irlanda de nclcarea drepturilor omului i, n final, gsit vinovat. De subliniat c nicicnd alte dou state ale Comunitii Europene nu s-au aflat att de aproape de un conflict armat deschis ca noile admise, Marea Britanie i Republica Irlanda; n ianuarie 1972, parautitii britanici au deschis focul asupra unor protestatari civili n oraul Derry, ucignd 13 civili catolici. Ambasada britanic de la Dublin a fost incendiat.

Republica Socialist Irlandez?

n mod paradoxal, chiar i o variant a IRA, care se demarcase iniial de marxismul radical al micrii oficiale IRA, a adoptat, ctre finalul anilor 1970, o retoric marxizant, care explic adeziunea la stnga eurosceptic a Partidului Sinn Fein de astzi. Gerry Adams credea c protestanii vor fi foarte entuziasmai n a se altura catolicilor naionaliti i republicani n Republica Socialist Irlandez, care ar fi ncercat s combine sistemul occidental capitalist cu cel socialist sovietic. De exemplu, se urmrea confiscarea marilor ferme, cte or mai fi fost ele n anii 70 n Irlanda, pentru a se nfiina cooperative agricole, iar terenul urma s fie naionalizat, fotii proprietari i fermieri urmnd a deine doar dreptul de folosin, fapt ce a provocat mirare i nemulumire n zonele rurale ale Irlandei, unde IRA nc avea susintori, zone dominate de micii fermieri. Ba, mai mult, ar fi trebuit rezolvat un alt mic detaliu: sistemul politic liberal de la Dublin, foarte solid implantat n republic, s accepte de bunvoie demantelarea sa, ceea ce era o pur absurditate. Nici protestanii i nici sistemul politic sud-irlandez nu au privit acele propuneri cu interes. n plus, sprijinul politic pentru Sinn Fein, n toat aceast perioad, n Sud, a fost nesemnificativ din punct de vedere electoral. ns membrii activi ai IRA aveau credine revoluionare la mod, identificndu-se cu preluarea puterii de ctre kmerii roii, cu eliberarea/cucerirea Saigonului de ctre trupele nord-vietnameze, alungarea sud-africanilor din Angola de ctre autohtonii cubanezi. Mai mult, acest viraj ctre stnga a produs nu doar manifeste i articole politice; IRA se ocupa i cu treburi mai murdare: derularea unei campanii de asasinate a unor oameni de afaceri englezi care activau n Ulster. Treptat, odat cu evoluia constituional a Sinn Fein, aceste aspiraii iluzorii au disprut din programul politic al partidului republican.

Treizeci de ani de confruntri

nfricotoare a fost spirala violenei n Irlanda de Nord, din anul 1969 pn n anul 1998, rutina sngeroas a unei stri violente endemice. IRA arunca n aer o min care ucidea trei poliiti

aparinnd RUC, miliiile protestante rpeau la ntmplare un catolic, ucigndu-l cu bestialitate, pentru ca IRA s se rzbune la rndul ei mpucnd un alt civil, de data aceasta protestant. n mod evident, civilii picau ca mutele n lapte, neavnd nici un amestec n evenimentele respective, ei fiind doar numere i pioni folosii ntr-un rzboi al nervilor. De remarcat, totui, c, n general, IRA ncerca s duc un rzboi doar mpotriva Administraiei britanice, folosind tehnicile rzboiului de guerill urban sau rural, cci multe dintre aciunile IRA au fost organizate n mediul rural, nu numai la Belfast sau Derry, n timp ce miliiile protestante/loialiste ucideau la ntmplare pe cine apucau, mai degrab civili catolici nevinovai dect voluntari ai IRA. Citind lanul nesfrit al violenelor mrunte care afectau un teritoriu restrns (cu populaia Olteniei sau a 3-4 judee din Romnia), nu ne-am putut abine s nu ne ntrebm cum au rezistat psihic acei oameni, cum i-au putut continua viaa banal, cu rutina ei etern, n mijlocul unui iad haotic, plin de snge. Cci psihicul uman poate trece mai uor peste un conflict armat de scurt durat, chiar dac mai sngeros, dect s fie nepenit ntr-unul mocnind treizeci de ani. Volumul se concentreaz n mod deosebit asupra negocierilor de pace care au dus la sfritul sngerosului conflict, care a provocat moartea a 3.500 de oameni i rnirea altor zeci de mii. n mod natural, procesul de pace nu avea cum s se definitiveze rapid, avnd n vedere complexitatea situaiei din Ulster. Negocierile de pace au durat mai bine de un deceniu, din 1985 pn n 1998. Interesant i inedit este relatarea implicrii Bisericii Romano-Catolice n declanarea i susinerea procesului de pace prin intermediul printelui Alec Reid, care a fost purttorul mesajelor liderului republican Gerry Adams, n momente cnd acesta era ocolit de toate prile, ba, mai mult, avnd i interdicia din partea guvernelor irlandez i britanic de a aprea la radio sau televizor. n mod cu totul surprinztor, Gerry Adams, preedintele Partidului Sinn Fein, cu vechi state n IRA, a demarat ceea ce se pot numi protonegocieri de pace, nc din anul 1986. De-a lungul ntregii perioade, el a fcut-o fr cunotiina Consiliului Armatei, instana suprem a IRA, de aceea, de multe ori, partenerii lui de comunicaii subterane nu nelegeau de ce IRA i continua lupta armat. De-a lungul deceniului, au avut loc numeroase runde de comunicri prin canale neoficiale ale Ordinul Redemptorist, ntlniri ascunse, ntre diveri actori politici, prile implicate n conflict: Sinn Fein, partidul moderat catolic SDLP condus de John Hume (laureat al Premiului Nobel pentru Pace), care, n acele momente, reprezenta cel mai important partid politic naionalist din Nord, succesivele guverne de la Dublin, actorii politici protestani din Ulster i reprezentanii guvernului de la Londra, cel care preluase administrarea efectiv a treburilor interne ale Ulsterului dup 1972, toate aceste fore conducnd la semnarea Tratatului din Vinerea Sfnt, din 1998. Autorul arat c violenele continue determin pstrarea intact a amintirilor dureroase. n Irlanda, memoria familial era deosebit de important pentru a transmite stindardul revoltei, altfel nu se explic determinarea unor tineri de 18, 25 sau 32 de ani de a-i sacrifica viaa. De exemplu, n comitatul rural Tyron din Ulster, ultimul bastion al rezistenei catolice la penetraia englez, naionalitii locali tiau care erau pmnturile lor nainte de a fi confiscate de Coroana englez, n a doua jumtate a secolului al XVII-lea, i care familii protestante au beneficiat n urma acestui rapt, cci amintirile la ar dureaz mult, cum declara un membru marcant al IRA din Tyron. Conflictul din Ulster, cel puin n faza sa violent, prea definitiv ncheiat pn n martie 2007, cnd

doi militari britanici au fost omori n apropierea cazrmii din localitatea Massereene, fiind primii soldai britanici mpucai din 1997. Atacul a fost revendicat de ctre gruparea disident The Real IRA, care, alturi de o alt faciune desprins din IRA, n anul 1986, Continuity IRA, s-a opus derulrii procesului de pace. De altfel, fracionarea IRA cunoate o lung poveste n istoria Irlandei, ncepnd cu anul 1921. Semnarea Tratatului anglo-irlandez, care prevedea, printre altele, i decuparea celor ase comitate nord-irlandeze, a condus nemijlocit la mprirea micrii republicane ntre cei care acceptau Tratatul i cei care-l respingeau.

Divizarea IRA
n mod sugestiv, IRA s-a divizat n anul 1997, tot n urma poziiei fa de ideea de pace i de compromis. Anumite elemente dure din micarea republican irlandez nu au acceptat niciodat vreun compromis politic, cernd plecarea definitiv a britanicilor i eliminarea oricrei urme a Administraiei de la Londra. Din fericire, se pare c gruprile disidente care au colaborat n trecut nu dein o cantitate substanial de armament i explozibili, rezervele masive ale IRA fiind predate unui organism neutru, special nfiinat n cadrul procesului de pace. n plus, nici din punct de vedere numeric, organizaiile desprinse din IRA nu reprezint o ameninare serioas la adresa stabilitii instituionale din Ulster. Dar ce poate fi mai specific Irlandei dect s-i pstreze vie tradiia militantismului paramilitar, subteran i violent?! Masivul volum este o contribuie esenial la cunoaterea mecanismelor din interiorul uneia dintre cele mai puin cunoscute organizaii militare ale secolului trecut, autorul beneficiind de ample surse de informare confideniale, din interiorul IRA. Care fac lucrarea cu att mai valoroas, cci exist o mare diferen ntre a face istoria unei organizaii secrete, clandestine, avnd acces la surse interne, cum a avut Ed Moloney, i cu totul alta s redactezi o istorie plecnd de la surse externe.

Irlandei...

Cnd Irlanda a devenit independent n anul 1920, la ase comitate din provincia Ulster le-a fost oferit posibilitatea s se delimiteze politic de restul Irlandei i s pstreze relaiile strnse cu Marea Britanie. Aceste comitate din regiunile cele mai nordice ale celor patru provincii irlandeze s-au transformat, prin intermediul Government of Ireland Act din 1920, n Irlanda de Nord, o entitate politic separat, parte a Regatului Unit, dar care dispunea de Constituie, Parlament i administraie proprie. Statul Independent Irlanda (ulterior Irlanda, astzi Republica Irlanda) nu a considerat aceast divizare ca fiind permanent. Irlanda de Nord a refuzat ns m mod consecvent reunificarea. Graniele dintre aceste dou ri au fost stabilite n 1925. Majoritatea populaiei nord-irlandeze privea desprirea de sudul catolic i unificarea cu Marea Britanie ca o confirmare a confesiunii i dominaiei protestante. Muli irlandezi catolici au considerat ns crearea statului Irlanda de Nord ca nedreptatea suprem comis de

britanici. nceputul terorii... Cnd Irlanda a devenit republic n 1949, Parlamentul britanic a confirmat statutul Irlandei de Nord ca fcnd parte din Regatului Unit. Cu toate c Republica Irlanda i mai revendica nc cele ase comitate din nord, retragerea sa din Commonwealth a echivalat cu consimirea tacit a despririi. n 1955 ns, trupele Armatei Republicane Irlandeze (IRA), interzise de lege, au nceput o campanie a terorii care avea ca scop reunificarea Republicii cu Irlanda de Nord. n 1957 i 1958 au avut loc nenumrate atacuri terorise. La nceputul anilor aizeci, numrul acestora s-a mai diminuat. n 1962, guvernul Republicii Irlanda a condamnat terorismul ca mijloc de lupt n vederea reunificrii.
[nceputul paginii]

Micarea pentru drepturi ceteneti a minoritii catolice discriminate...

Catolicii au fost nc de la nceput n Irlanda de Nord o minoritate discriminat. n 1968, ei au organizat o micare pentru aprarea drepturilor ceteneti, n care protestau mpotriva discriminrii i a deselor reacii violente. Protestanii moderai au recunoscut necesitatea reformrii sistemului de guvernare, dar s-au lovit de opoziia puternic a aripii de dreapta a formaiunii la guvernare, Ulster Unionist Party. n 1969 au fost trimise trupe britanice n Irlanda de Nord, pentru a veni n ajutorul forelor suprasolicitate de poliie de acolo. Acestea au rmas n ar, susinnd guvernul britanic i limitnd reacia protestanilor. n acelai timp ns ele au devenit inta terorismului. n 1972, guvernul britanic a desfiinat Parlamentul nord-irlandez, prelund n mod direct friele guvernrii acestei ri. Cu ocazia unui scrutin popular boicotat de majoritatea catolicilor din anul 1973, alegtorii din Irlanda de Nord au susinut din nou legarea lor de Marea Britanie, respingnd ideea reunificrii cu Republica Irlanda. n 1974, guvernul nord-irlandez constituit din 15 membri, att protestani ct i catolici, s-a prbuit rapid cnt extremitii protestani au reacionat prin organizarea unei greve generale. n anii urmtori, violenele s-au nteit. Dou femei din Belfast, Mairead Corrigan i Betty Williams au primit n 1976 Premiul Nobel pentru Pace pentru c au ncercat s intermedieze concilierea comunitilor religioase din Irlanda de Nord. ncercrile acestora ns nu au avut succes, pentru c prile implicate nu au vrut s se aeze la masa negocierilor. ntre timp, aa numita Arip Provizorie a IRA i-a dus mai departe campania terorist. Civa extremiti protestani nu s-au lsat nici ei mai prejos n ceea ce privete faptele abominabile comise. n 1979, IRA l-a ucis pe Lordul Mountbatten de Burma. n aceeai zi, IRA a condus un atacsurpriz asupra unei uniti de soldai britanici, ucignd 18 persoane. Asasinarea Lordului Mountbatten a fost condamnat de toate prile. n 1981, IRA s-a deservit de o nou tactic, pentru a rectiga simpatiile pierdute: membrii IRA din nchisorile britanice au nceput o grev a foamei care s-a soldat cu moartea ctorva dintre ei. Fiecare victim a declanat noi violene. Consiliul Irlandez nfiinat de Marea Britanie i de Republica Irlanda n anul 1985 a fost considerat de muli a fi un pas important pentru politica de securitate i pentru politica economic i social, fiind interpretat ca reprezentnd sfritul rzboiului civil.

Spirala violenei i premise pentru instalarea pcii...

Unionitii protestani i civa naionaliti irlandezi au considerat acest tratat ca fiind o trdare. La nceputul anilor nouzeci, trupele britanice nc mai patrulau pe strzile din Londonderry i Belfast, iar IRA nu pusese nc capt, pe insulele britanice i pe continentul european, atacurilor teroriste care aveau ca inte civili i soldai britanici. La data de 31 august 1994, dup 25 de ani de lupt armat, IRA a anunat depunerea necondiionat a armelor, promind s i ncheie operaiunile militare n favoarea demarrii negocierilor de pace. n februarie 1996 ns, IRA a nclcat armistiiul.

In ciuda a secole de invazii si colonizari, Irlanda nu s-a impacat niciodata cu ideea dominatiei straine. Dominatia engleza si mai tarziu cea britanica au schimbat radical cursul istoriei iriandeze. Incepand cu secolul al V-lea i.Hr. Irlanda a fost cucerita de celti; acestia s-au organizat ulterior in regate, care erau conduse de Marele Rege. Irlanda nu a fost niciodara cucerita de romani, astfel incat limba, cultura si stilul de viata celtic au supravietuit secole de-a randul. Dupa ce romanii au parasit teritoriile britanice, irlandezii s-au numarat printre popoarele care au invadat si uneori s-au stabilit pe coastele britanice. Printre cei stabiliti in aceste regiuni s-au numarat si nativii din Dalriada in Irlanda de Nord, care au emigrat in Argyllshire la inceputul secolului al VI-lea si au constituit nucleul viiioarei Scotii. Irlandezii fusesera convertiti la crestinism in secolul at V-lea, mai ales datorita sfantului Patrick; misionarii iriandezi printre care Columba si Aidan au avut o activitate intensa in insulele Britanice si in vestul Europei. O perioada, crestinismul celtic a fost diterit in anumite privinte de cel roman, dar printr-o decizie a sinodului de la Whitby (664) Roma a avut castig de cauza, iar celtii au acceptat acest lucru la scurt timp La sfarsitul secolului al VIII-lea Irlanda a suferit de invaziile vikingilor. Primele adevarate orase, printre care si Dublin, an fost intemeiate de vikingi; ei au fost in cele din urma infranti de Marele Rege Brian Born (Brian Boraimhe) in batalia de la Clontarf (1014). Ocupatia anglo-normanda Brian a fost ucis la Clontarf, iar Marele Rege care i-a urmat nu a avut autoriratea necesara pentru a uni Irlanda. Apoi, in 1169, o expeditie anglo-normanda a venit in Irlanda, chemata de una dintre partile implicate in razboaiele tribale irlandeze. Condusi de Richard, conte de Clare, numit si "arc incordat", normanzii au devenit in curand o forta independenta. Succesul lor l-a determinaty pe Henry II, rege al Angliei, sa vina de urgenta in Irlanda in 1171 si sa ia intreaga tara sub conducerea sa. Astfel au inceput sapte secole de stapaniri succesive normanda, engleza si britanica. Aristocraria anglo-normanda din Irlanda, la fel ca vikingii, a fost absorbita. In cultura celtica pe care initial incercase sa ii domine, in acelasi timp, darorita miscarilor caracteristice Angliei medievale, regii englezi au avut putina autoritare in Irianda, in afara regiunii Pale - aflata in vecinatatea Dublinului. In secolul al XVI-lea in Anglia s-a dezvoltat un puternic aparat de stat sub conducereaTudorilor, cu consecinte fatale asupra Irlandei. Henry al VIII-lea s-a proclamat rege al Iriandei si a abolit multe din institutiile feudale ale acesteia. Atunci cand puterea a revenit Reginei Elizabeta I (1558-1603), a luat nastere un nou conflict intre iriandezi si englezi - intre timp Anglia, devenise protestanta, iar Irlanda nu renuntase la "vechea religie" romano-catolica. Conflictul religios Intoleranta caracterisrica acelei perioade a facut ca divergentele religioase sa amarasca si mai mult rebeliunile prin care iriandezii sperau sa inlature duminatia engleza. Situatia a fost si mai mult agravata de cererile de ajutor lansate de iriandezi catre spanioli si italieni - tari romano-catolice - care amenintau deja siguranta imediata a Angliei. In consecinia, Razboaiele Irlandeze au fost sangeroase si salbatice si s-au incheiat in 1603 cu infrangerea conducatorului rebel, Earl al regiunii Tyrone, in baralia de la Kinsale. Baza puterii regiunii Tyrone

era o provincie putin locuita si cultivaia din nord - Ulster. Cand James VI al Sotiei a mostenit tronul Angliei ca James I (1603), a luat masuri imediate pentru a incerca cucerirea definitiva a Ulsterului. Profitand de o revolta a irlandezilor, James a confiscat proprietatile conducatorilor irlandezi rebeli, i-a izgonit pe irlandezii nativi de pe pamantul lor si a adus in locul lor englezi si scotieni protestanti. Din acest moment Ulster a devenit fortareata protestantismului, certat cu irtandezii supusi Papei din restul tarii. Irlanda catolica s-a revoltat in anii 16-10, pana cand Oliver Cromwell a intervenit in persoana si a invins opozitia din fortaretele de la Wexford si Drogheda, masacrandu-le garnizoanele;. Mai tarziu, cand James II, regele catolit al Angliei a sosit in Irlanda dupa pierderea tronului in favoarea lui William si a lui Mary, irlandezii de aceeasi religie s-au ridicat din nou pentru a-si sustine cauza. Orasul protestant Londonderry a fost asaltat in 1689 dar a rezistat eroic pana au sosit intariri; ulterior William l-a invins pe James in batalia de la Boyne (1690). Aceste evenimente au intarit credinta iriandezilor protestanti ca erau purtatorii unei traditii si identitati diferite de restul iriandezilor; ei au lost totodata glasul protestantilor din urmatorii 300 de ani. In acelasi timp, irlandezii catolici erau pedepsiti pentru actele lor rebele. Pamanturile le erau confiscate si au fost promulgate legi care au desfiintat clasa proprietarilor catolici si dreptul catolicilor la vot, sau de a practica profesii intelectuale. In afara regiunii nordice, iriandezii au devenit taranimea saraca a Irlandei, dominati de o mica clasa conducatoare protestanta care includea si proprietarii de pamanturi. Saracia si opresiunea In secolele XVIII si XIX populatia irlandeza era tinuta in conditii mizere de proprietarii de pamanturi tiranici, iar brilanicii luasera masuri pentru a impiedica industriile irlandeze sa se transformeintr-o concurenta efectiva. In consecinta, protestantii, dar si catolicii au inceput sa manifeste nemultumiri serioase si de ambele parti au existat persoane care au sustinut Revolutia Franceza. Ei au format Irlanda Unita, o societate condusa de Wolfe Tone, care a organizat o revolta nationala in 1798, ce a fost inabusita cu brutalitate. Guvernul Britanic a fost atat de speriat de aceste evenimente incat s-a decis sa inaspreasca controlul asupra Irlandei. La acea vreme Irlanda, desi sub conducerea coroanei isi avea prorpiul parlament (exclusiv protestant). Dar, in 1801, o mituire la scara mare a convins Parlametul irlandez sa semneze un act de unificare cu Marea Britanie. Anglia, Tara Galilor, Scotia si Irlanda formau acum Regatul Unit, condus de Guvernul si Parlamentul de la Westminter, unde fiecare dintre cele patru provincii isi trimisesera reprezentanti. In 1803 o revolta izbugnita in Dublin, condusa de Robert Emmet, a esuat si pentru un timp orice actiune revolutionara a fost discreditata. Noul lider irlandez, Daniel OConnell, Eliberatorul, sustinea miscarile legale. OConnell a obtinut recunoasterea Emanciparii Catolice (1829), un act care permitea catolicilor din Irlanda si din alte parti ale Regatului Unit sa voteze si sa ocupe functii. Dar nu si-a atincs cel mai important obiectiv guvernare autonoma (Home Rule) pentru Irlanda. Mana cartofilor care a lovit Irlanda in 1845 a generat un dezastru. Cartoful era hrana de baza a saracilor si, cand recolta a fost distrusa, guvernul britanic nu a reusit sa ia masuri eficace. Ca urmare a Marii Foamete a Cartofilor, au murit aproape un milion de oameni si mult mai multi au emigrat in SUA. Traiul mizer din Irlanda a transformat emigrarea intr-un fenomen obisnuit si timp de un secol populatia Irlandei s-a aflat in declin, in timp ce restul Europei inflorea. Problema Irlandeza Dupa Marea Foamete , politicile revolutionare au renascut sub forma societatilor secrete. Rlandezii din SUA au fondat Fratia Feniana, dar numerosi alti irlandezi revolutionari erau impropriu numiti feniani. Dupa o revolta esuata in 1867, in Parlament atmosfera a devenit destul de tensionata. Unul dintre principalele motive a fost faptul ca Gladstone, liderul Partidului Liberal englez simpatiza cu cauza irlandeza. Pe de alta parte, Partidul National Unificat al Irlandezilor, condus de Charles Parnell, exercita o influenta importanta in Camera Comunelor, deseori stabilind un echilibru intre liberali si conservatori. Intre timp, taranii irlandezi organizau boicoturi si diferite alte actiuni impotriva proprietarilor de pamanturi asupritori. In consecinta problema irlandeza a devenit un subiect dezbatut cu aprindere in politica britanica, iar la sfarsitul secolului XIXo serie de reforme au imbunatatit pozitia taranilor si au inlaturat multe nemultumiri ale catolicilor. Insa doua

incercari de a obtine autoguvernarea pentru Irlanda au esuat in 1886 si 1893. Camera Comunelor a votat o lege a autonomiei legistlativa, dar aceasta a fost respinsa de Camera Lorzilor. Dupa o lunga perioada de absenta de la guvernare, liberalii au revenit la putere in 1906. Cand politica lor de impozite i-a adus in conflict cu Camera Lorzilor, au reusit abolirea dreptului de veto al lorzilor (prin Legea Parlamentului din 1911) cu ajutorul irlandezilor nationalisti, membrii ai Parlamentului. Anularea dreptului de veto a permis adoptaea legii autoguvernarii, dar ideea a declansat o criza majora. Irlandezii protestanti din nord s-au opus vehement unei hotarari care i-ar fi transformat intro minoritate in Irlanda autoguvernata, iar atunci cand cu acceptul pasiv al conservatorilor britanici au fost introduse ilegal arme in Ulster, razboiul civil parea inevitabil. Legea autoguvernari a fost votata in 1914, desi intentiile exacte ale Guvernului nu erau clare, In acelasi an, odata cu izbugnirea celui de-al doilea razbiu mondial, legea a fost suspendata si problema data la o parte. Cauza republicana Majoritatea irlandezilor sprijineau autoguvernarea, exista o minoritate doreau separarea completa de Marea Britanie. De Pasti, in 1916, un grup de separatisti republicani au organizat o revolta in Dublin, ocupand sediul Postei si alte pozitii strategice, rezistand Armatei Britanice timp de cateva zile. In ciuda admiratiei manifestate pentru darzenia lor, majoritatea irlandezilor dezaprobau actele lor - pana cand guvernul britanic a facut greseala sa-i impuste pe Padraic Pearse, James Connolly si alti lideri ai revoltei de Pasti. Ei au ajuns sa fie priviti in scurt timp ca martiri si au aparut multi adepti ai republicanismului. Acest lucru a devenit evident in alegerile postbelice din 1919, cand un partid revolutionar republican a castigat evident in fata nationalistilor irlandezi moderati. Cand Sinn Fein a incercat sa puna bazele propriului sau guvern irlandez s-a declansat un razboi de guerrila intre aripa militara a partidului - Armata Republicana Irlandeza (IRA) si trupele britanice impreuna cu fortele mercenare Black and Tan. Atrocitatile din timpul luptele au facut imposibila reconcilierea, dar nici una dintre parti nu a reusit sa obtina o victorie clara. In cele din urma, in 1921, liderii republicani au fost neoiti sa accepte divizarea Irlandei. Cea mai mare parte a tarii a devenit Statul Irlandez Liber (Eire), autoguvernat; insa cele sase districte nordice, unde protestantii erau majoritari, au ramas parte a Marii Britanii. O aripa a miscarii republicane , condusa de Eamon de valera, a refuzat sa accepte acest compromis, dar a fost infranta in razboiul civil urmator de trupele guvernului Statului Liber. Teoretic, Stataul Liber era un dominion Britanic. Dar traditia republicana a ramas puternica si legaturile cu Marea Britanie au fost treptata erodate. Aceste legaturi au disparut cu desavarsire in 1949, cand a fost proclamata independenta Republicii Irlandeze. Irlanda de Nord se guverna in mare parte singura, prin propriul Parlament. Aceasta insemna ca provincia era dominata de o majoritate protestanta, in timp ce cea mai mare parte a minoritatii catolice era discriminata in privinta dreptului de vot, obtinerea unui loc de munca sau a unei locuinte. Insa, exceptand cateva atacuri din partea militantilor republicani sub vechiul standard IRA, Irlanda de Nord a ramas linistita cateva zeci de ani. In 1968 activistii catolici din Irlanda de Nord s-au ridicat din nou, nu ca revolutionari republicani, ci pentru recastigarea drepturilor civile refuzate de atata timp. Un raspuns evaziv din partea guvernului britanic si imensa ostilitate a protestantilor din Ulster au zadarnicit miscarea si violenta a escaladat. IRA a inceput o campanie de bombardamente si atentate, iar organizatiile protestante din Ulster precum Asociatia de Apararea a Ulsterului (UDA) au raspuns la fel. In 1969 trupele britanice au patruns in provincie incercand inutil sa restabileasca pacea, iar in 1972 Parlamentul Irlandei de Nord, majoritar protestant, a fost inlocuit cu guvernare directa din Westminster. Antagonismele s-au intensificat si o incercare de impartire a puterii (1973-74) a esuat cand lucratorii protestanti au organizat o greva generala. Au urmat zeci de ani de violente si negocieri de pace fara rezultat, fara un sfarsit previzibil, in pofida incetarii focului in 1996. DATE IMPORTANTE 1169-70 Irlanda este cucerita de anglo-normanzi 1606 Ulsterul asezamant anglo-scotian 1641-1649 Revolta irlandeza, inabusita de Cromwell 1689 Asaltul fortaretei Londonderry 1690 Batalia de la Boyne 1798 Revolta Irlandezilor Uniti 1801 Actul de Uniune 1803 Revolta condusa de Emmet Robert 1829 Emanciparea catolicilor 1845-1849 Marea

Foamete 1886,1893 Propunerile de legi cu privire la autoguvernare esueaza 1890 Caderea lui Parnell 1914 Promulgarea legii autoguvernarii; izbugnirea primului razboi mondial 1916 Revolta de Posta din Dublin 1919-1931 Partidul Sinn Fein castiga alegerile 1921 Statul Liber al Irlandei 1949 Proclamorea Republicii Irlandeze 1968 Miscari pentru drepturi civile in Nora 1969 Trupe britanice sunt trimise in Irlanda de Nord 1972 Irlanda de Nord este condusa direct de la Westminster 1973-74 Incercarea de impartire a puterii in Irlanda de Nord esueaza.

Sute de protestatari au atacat cu bombe artizanale i cocktailuri Molotov vehicule ale poliiei, n cea de-a doua noapte de violene ntre reprezentanii catolicilor i protestanilor din Irlanda de Nord. Posturile TV britanice au artat imagini n care grupurile de protestatari s-au confruntat violent ntre ele, muli demonstrani atacnd i forele de poliie. Jurnalitii au fost sftuii s prseasc zona dup ce un fotoreporter a fost mpucat n picior. Violenele au nceput luni sear n Short Strand, o mic comunitate catolic dintr-un cartier protestant. Aproximativ 500 de oameni au fost implicai n violene dup ce un grup de brbai mascai, membri ai Ulster Volunteer Force - un grup protestant paramilitar - a atacat cu pietre i bombe artizanale cteva locuine. Au fost trase focuri de arm de ambele tabere, dei UVF anunase din 2009 dezarmarea total. Liderii catolici au spus c violenele nu au fost provocate, ns liderii protestani au justificat atacul dup ce un grup de tineri catolici ar fi atacat cteva case ale protestanilor cu o sear nainte. Premierul rii, Peter Robinson, a condamnat atacurile. n Belfast sunt 30 de zone cu baricade ntre protestani i catolici. Tensiunile ntre unionitii protestani i naionalitii catolici au n general un punct culminant ziua de 12 iulie, o zi de srbtoare cnd mii de protestani mrluiesc n ntreaga ar. n aceast zi, n secolul 17, regele Angliei William al III-lea l-a nvins pe catolicul James al II-lea. Un bilan al pierderilor de viei omeneti n aceste conflicte arat c ntre anii 1969 i 2001 au murit peste 3500 de persoane n confruntrile dintre protestani i catolici.