ACADEMIA DE ŞTIINŢE A REPUBLICII MOLDOVA

INSTITUTUL DE FILOSOFIE, SOCIOLOGIE ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 316.334;336

DANII Tudor

CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA

ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE: PROBLEME ŞI TENDINŢE SOCIALE
( analiză şi evaluare sociologică )

Specialitatea: 22.00.04 – Structura socială, instituţii şi procese sociale

Teză de doctor habilitat în sociologie

Consultant ştiinţific:
TIMUŞ Andrei,
membru – corespondent al AŞRM,
doctor habilitat în economie,
profesor universitar

___________________________

Autor:
DANII Tudor,
doctor în sociologie

___________________________

Chişinău, 2004
 2

C U P R I N S :
Pag.

4-11
INTRODUCERE...............................................................................................................................

CAPITOLUL I. PRINCIPII METODOLOGICE DE STUDIERE

A CALITĂŢII VIEŢII .........................................................................................................................

12-57

1.1. Calitatea vieţii – concepte şi abordări teoretico-metodologice ...................................................

12-26

1.2. Indicatorii, măsurarea şi evaluarea calităţii vieţii ................................................................

27-45

1.3. Modelarea şi monitorizarea calităţii vieţii în Republica Moldova la etapa actuală........................

46-57

CAPITOLUL II. TRANFORMĂRILE SOCIETALE ŞI IMPACTUL LOR ASUPRA

VIEŢII SOCIALE................................................................................................................................ 58-104

2.1. Schimbările sociale: tipuri şi obiective......................................................................... 58-73

2.2. Republica Moldova în spaţiul tranziţiei şi costul social al reformelor .…....................... 74-104

CAPITOLUL III. SITUAŢIA SOCIAL - DEMOGRAFICĂ ŞI SĂNĂTATEA PUBLICĂ

ÎN ANII DE REFORME...................................................................................................................
105-139

3.1. Procese şi schimbări social - demografice .................................................................................

105-121

3.2. Starea de sănătate a populaţiei şi asistenţa medicală ................................................................

122-139

CAPITOLUL IV. CALITATEA VIEŢII ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE: TENDINŢE

ŞI FACTORI DE INFLUENŢĂ ................................................................................................

140-206

4.1. Condiţiile de viaţă, nivelul de trai şi starea de spirit a populaţiei ...............................................

140-165

4.2. Stilul de viaţă şi orientările valorice: particularităţi şi scimbări ..................................................

166-185

4.3. Standarde de viaţă ale satului moldovenesc...............................................................................

186-206
 3

CAPITOLUL V. CONSECINŢELE SOCIALE ALE REFORMELOR ASUPRA

207-250
STANDARDELOR MOLDOVENEŞTI DE VIAŢĂ................................................................

5.1. Stratificarea populaţiei după nivelul de trai şi dimensiuni ale sărăciei ................................
207-223

5.2 . Piaţa muncii, fenomenul şomajului şi a migraţiunii ................................................................

224 - 238

5.3. Probleme educaţionale şi de autoafirmare a tinerei generaţii ....................................................

239 - 250

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI................................................................................................
251 - 264

SINTEZĂ: CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII

ÎN ANII DE TRANZIŢIE (1991 - 2002)...........................................................................................

265-268

BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................................
269-284

285-290
ADNOTARE; CUVINTELE - CHEIE ALE LUCRĂRII (rom., rus., engl.) ................................

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ ................................................................291-292

 4

INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate. În condiţiile actuale de trecere a ţării noastre spre relaţiile
de piaţă şi democratizare a societăţii, problema analizei şi cercetării obiective a vieţii sociale
cotidiene a populaţiei, bunăstării acesteia, oportunităţile, consumul final şi posibilităţile satisfacerii
necesităţilor vitale, nivelului de trai şi a stilului de viaţă, calităţii vieţii în ansamblu, devine din
ce în ce mai actuală.
Diminuarea considerabilă a calităţii vieţii populaţiei, comparativ cu anii care au precedat
tranziţia, îşi are originea în scăderea drastică a produsului intern brut (PIB) şi degradarea sferii
sociale. Calitatea vieţii reprezintă prin sine un concept social-economic prin intermediul căruia
poate fi evaluată în toată complexitatea sa condiţiile de viaţă, nivelul de trai, standardul şi stilul de
viaţă al populaţiei republicii. În această ordine de idei, calitatea vieţii integrează caracteristicile
necesităţilor, posibilităţilor, condiţiilor de trai, modului, stilului de viaţă şi orientărilor valorice.
Acestea, fiecare în parte, reprezentând un element important al unui tot întreg al standardului
cotidian de viaţă al omului.
Cercetarea calităţii vieţii obţine o deosebită importanţă şi valoare în perioada de tranziţie,
când Republica Moldova ca stat independent şi suveran parcurge etape deosebit de dificile, legate
de transformările intervenite în relaţiile economice şi sociale. Studierea calităţii vieţii populaţiei
autohtone devine şi mai necesară şi mai importantă în condiţiile globalizării societăţii moderne
şi a eforturilor depuse de către Republica Moldova de a se încadra în Comunitatea Europeană şi a se
racorda la standardele societăţilor contemporane, rezistând competenţelor concurenţiale din
ce în ce mai acerbe.
Actualitatea şi importanţa acestui studiu mai rezidă şi din considerentul că în condiţiile
de tranziţie a economiei naţionale spre relaţiile de piaţă şi democratizare a societăţii accentul
reformelor se deplasează în mare măsură spre micronivel. În acest context, soluţionarea majorităţii
problemelor ce se referă la sfera socială urmează să se realizeze atât la scară naţională, cât şi la
nivel regional şi local. Iată de ce, pentru elaborarea suportului adecvat al dezvoltării vitalităţii
populaţiei în general şi a sferei sociale în particular de o importanţă deosebită se pretează
a fi studierea conţinutului indicatorilor calităţii vieţii, determinarea parametrilor acesteia,
problemelor şi a tendinţelor în perioada de transformare a societăţii, a dezvoltării umane în raport
cu alte ţări.
Actualitatea temei, selectate pentru studiul dat, reiese şi din faptul că pe măsura constituirii
economiei de piaţă, calitatea vieţii, ca categorie social-economică, se prezintă drept un indicator
al „preţului social” al schimbărilor intervenite în viaţa cotidiană a republicii în perioada marilor
transformări din societate.
 5

Studierea esenţei socio-economice şi socio-umane a specificului calităţii vieţii prin

realizarea cercetării respective, oferă posibilitatea de a elabora şi argumenta ştiinţific modelul
corespunzător al politicii sociale a statului privind asistenţa socială a populaţiei în condiţiile dificile
de trecere spre relaţiile de piaţă şi relansării economiei naţionale – sursa principală de îmbunătăţire
a calităţii vieţii cetăţenilor, prosperării societăţii şi a ţării în general.
Gradul de investigaţie a temei. Primele cercetări şi evaluări ale nivelului de viaţă
al populaţiei autohtone pot fi considerate cercetările şcolii monografice de la Bucureşti, coordonate
în anii ’30 ai secolului trecut de eminentul sociolog român Dimitrie Gusti. Aceste cercetări în mare
parte purtau un caracter descriptiv şi în virtutea desfăşurării evenimentelor istorice au reuşit
să surprindă doar fragmentar relaţiile vieţii satelor moldoveneşti, constituind actualmente
un document social istoric obiectiv şi veridic.
La nivel mondial cele mai timpurii lucrări consacrate studierii criteriilor, factorilor
şi posibilităţii evaluării cantitative a bunăstării populaţiei sunt realizate de A. Smith, K. Marx,
A. Marshall, A. Pigu. În cercetările anilor 60-70 ai secolului trecut, problematica calităţii vieţii este
abordată de J. Friedman, J. Galbraith şi alţii, care întreprind eforturi de a elabora criteriile
şi indicatorii laturilor cantitative a bunăstării, utilizându-se în acest sens întregul complex
al indicatorilor sociali. În literatura modernă occidentală aceste căutări mai continuă şi în prezent
deşi, în linii mari, se utilizează pretutindeni indicatorii dezvoltării umane, elaboraţi de ONU.
În spaţiul ex-sovietic, prin anii ’80 ai secolului trecut, îşi fac apariţia un şir de lucrări
ştiinţifice, în care din punct de vedete teoretic se analizează şi se definesc multiple concepte, care
ulterior au şi constituit suportul metodologic al cercetării calităţii vieţii. Aceste studii au fost,
în primul rând, legate cu numele unor asemenea savanţi precum J. Bestujev-Lada, N. Rimaşevskaia,
G. Osipov, V. Rutgaizer, L. Zubova, V. Maier, I. Levada, T. Zaslavskaia, N. Kuzneţova,
G. Sarkisean, V. Guriev, V. Raiţin, N. Buzleakov şi a multor alţi cercetători.
Conţinutul conceptului calitatea vieţii şi studierea acestuia cunoaşte o mare preocupare
a savanţilor din România. Dintre savanţii români, care au abordat şi sunt preocupaţi de problematica
calităţii vieţii, se numără E. Zamfir şi C. Zamfir, D. Sandu, A. Dorel, I. Mărgineanu, A. Bălaşa,
I. Socol, S. Cace, V. Chiriac, A. Popescu şi alţi cercetători, care-şi aduc contribuţia la cunoaşterea
şi reflectarea fenomenului în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, Institutului
de Sociologie, altor subdiviziuni ale Academiei Române, catedrelor universitare şi diverselor centre
de investigaţie sociologică şi economică.
În Republica Moldova la studierea modului de viaţă, estimării nivelului de trai şi a sărăciei
au adus o deosebită contribuţie cercetătorii E. Hrişcev, A. Roşca, A. Timuş, B. Melinic, N. Şişcan,
 6

N. Ţurcanu, P. Vizir, M. Bulgaru, V.Guţu, S. Dmitrenco, V. Moşneaga, L. Malcoci, V. Mândru,

Gh. Călcâi, E. Caţer, I. Bejan-Volc, V. Mocanu, T. Spătaru şi alţii.
În linii mari, termenul calitatea vieţii în circuitul mondial şi-a făcut apariţia relativ nu demult
– la mijlocul anilor 60 ai secolului trecut în SUA, fiind favorizate de declaraţiile despre bunăstarea
popoarelor, standardele de viaţă, protecţia mediului înconjurător, drepturile şi libertăţile oamenilor.
Astfel, a devenit evident faptul că categoria „nivel de trai”, deja încetăţenită în mediul ştiinţific,
nu reflecta suficient esenţa şi conţinutul bunăstării oamenilor, în deosebi în condiţiile diverselor crize
şi a altor manifestări negative în societate.
Pentru perioada vizată este specifică şi o anumită discrepanţă între elaborările teoretice încă
destul de abstracte şi constituirea sistemului de indicatori şi a calculelor practice în domeniul
evaluării calităţii vieţii. În această ordine de idei a apărut necesitatea sesizabilă a reprezentărilor
teoretice în acest domeniu vizând problemele concrete ale calculului unor indicatori şi evaluării
calităţii vieţii. S-au schimbat şi accentele în utilizarea sistemului de indicatori, deplasându-se
de la măsurare-evaluare spre direcţia funcţiei evolutiv-comparate. În acest context, în ţările
cu o economie dezvoltată a început să se acorde o deosebită atenţie aspectului regional al problemei date.
O direcţie deosebit de importantă, prefigurată la nivel internaţional, se prezintă a fi utilizarea
indicatorilor calităţii vieţii pentru efectuarea calculelor obiective în baza comparării: în funcţie
de timp – pentru evaluarea impactului reformelor asupra vieţii populaţiei; în funcţie de veniturile
anumitor segmente sociale – pentru a determina măsura diferenţierii economice; în funcţie
de diferite zone climaterico-geografice – pentru evaluarea şi evidenţa diferenţelor nivelului de trai
şi a calităţii vieţii la general.
Deşi la scară mondială există o multitudine de surse ce abordează problematica calităţii
vieţii, însă, în Republica Moldova o evaluare complexă, integrală atât obiectivă, cât şi subiectivă
a nivelului bunăstării populaţiei, care ar dezvălui toate laturile condiţiilor sociale şi economice ale
populaţiei şi ar oferi o explicaţie socio-economică legităţilor evoluţiei calităţii vieţii deocamdată
nu s-a prefigurat. De regulă, în investigaţiile sociologice, realizate în ţara noastră, se examinează
doar aspecte separate şi fragmentare ale calităţii vieţii populaţiei, fără a-i da acestui indicator
important un tot întreg din şirul larg de componente ale acestuia.
Practic mai rămân încă nestudiate însăşi metodele şi practicele evaluării integrale a calităţii
vieţii, foarte importante şi necesare pentru a surprinde viaţa cotidiană a populaţiei ţării şi factorii
social-economici şi social-psihologici, care-o condiţionează. Astfel, lucrări ştiinţifice consacrate
studierii problemelor ce ţin de elaborarea şi relevarea indicatorilor calităţii vieţii la nivel
de republică, urban şi rural, cu atât mai mult a dinamicii calităţii vieţii în condiţiile economiei
tranzitive, relaţiilor de piaţă practic lipsesc.
 7

Pornind de la realitatea existentă, alegerea temei tezei pentru investigaţie este determinată
de importanţa atât teoretică, cât şi practică a studierii calităţii vieţii, categoriei şi caracteristicilor
sale socio-economice şi socio-umane în condiţiile unei societăţi în proces de transformare
şi, totodată, de elaborare a unor modele metodologice de tratare a problemei în cauză. Noţiunea
calitatea vieţii se caracterizează prin compararea cu nivelul sau standardul vieţii, latura calitativă
a satisfacţiei cerinţelor materiale, culturale, ecologice ale oamenilor. Complexitatea ei necesită
concretizare atât în conţinutul său general, cât şi în interpretarea unor componente subiective
şi obiective a calităţii vieţii.
Ipotezele cercetării: Cu cât este mai înalt nivelul veniturilor populaţiei şi a PIB pe cap
de locuitor cu atât evoluează capacitatea de cumpărare a populaţiei, favorizând eficienţa funcţionării
tuturor indicatorilor calităţii vieţii şi contribuind astfel la dezvoltarea şi satisfacerea multilaterală
a necesităţilor consumatoriste şi spirituale.
Cu cât este mai înalt nivelul de ocupaţie a populaţiei, cu atât mai mult se majorează
veniturile ei, care şi determină sporirea standardului calităţii vieţii şi posibilităţile de satisfacere
a necesităţilor acesteia. Cu cât mai mult este asigurată bunăstarea populaţiei, echitatea socială,
democraţia şi securitatea personală, cu atât mai mult creşte încrederea populaţiei în ziua de mâine,
în forţa şi vigoarea statului.
Cu cât este mai accesibil şi eficient nivelul de instruire, cu atât sunt mai dezvoltate
necesităţile populaţiei. Măsura în care statul protejează capitalul uman al naţiunii, determină
dezvoltarea şi prosperitatea ţării, autoritatea şi ponderea acesteia în lumea contemporană.
Scopul şi sarcinile prezentei lucrări constau în atenuarea contradicţiei acute dintre
necesitatea vitală a îmbunătăţirii calităţii vieţii populaţiei (creşterea veniturilor şi a consumului,
accesul la locuinţă, ocrotirea sănătăţii, asigurarea cu loc de muncă, securitatea personală etc.)
şi lipsa posibilităţilor reale pentru majoritatea cetăţenilor în asigurarea unei vieţii decente
şi autoafirmarea personalităţii prin muncă şi creaţie. Totodată, scopul acestei investigaţii
sociologice complexe constă în studierea naturii şi conţinutului categoriei calitatea vieţii populaţiei,
elaborarea în baza acesteia a unui model şi concept de monitorizare şi evaluare a indicatorilor calităţii
vieţii în ţara noastră.
În baza întemeierii principiilor teoretice a evaluării calităţii vieţii în Republica Moldova
urmează să fie relevaţi factorii sociali şi economici ai realităţii care influenţează calitatea vieţii,
elaborate recomandări practice privind perfecţionarea organizării şi dirijării diferitor sfere social-
economice ale republicii în scopul sporirii calităţii vieţii populaţiei şi creării condiţiilor adecvate
pentru atenuarea sărăciei şi creşterii bunăstării populaţiei, regenerării şi valorificării potenţialului uman.
 8

Pentru atingerea scopului propus în lucrare au fost soluţionate următoarele sarcini:

- au fost supuse unei detaliate analize lucrările ştiinţifice autohtone şi de peste hotare ce vizează
direct sau indirect obiectul şi subiectul cercetării date;
- a fost dezvăluit termenul, conţinutul şi esenţa conceptului calitatea vieţii, inclusiv
în condiţiile unei societăţi în tranziţie;
- a fost cercetat şi relevat termenul tranziţie, conţinutul şi obiectivele acesteia în contextul
altor fenomene sociale, precum schimbare, transformare, reforme;
- au fost cercetate metodele de evaluare a calităţii vieţii populaţiei în diferite ţări şi întemeiată
o metodică mai adecvată, care ar reflecta indicatorii de bază ai calităţii vieţii în Republica Moldova
la ora actuală;
- a fost elaborată metodologia măsurării sociologice a calităţii vieţii populaţiei, propunându-se
standardul complex al componentelor de bază în evaluarea calităţii vieţii în Republica Moldova;
- în baza estimărilor calităţii vieţii a fost elaborat conceptul de modelare şi evaluare obiectivă
şi subiectivă a calităţii vieţii în Republicii Moldova;
- în baza schimbărilor şi proceselor sociale din ultimii 12 ani şi evoluţiei social-economice
a ţării a fost efectuată o analiză şi evaluare socială a tranziţiei şi a costurilor ei sociale;
- în baza statisticii de stat şi cercetărilor sociologice în repetare (monitorizare sociologică),
iniţiate şi întreprinse de autor în cadrul Serviciului Independent de Sociologie şi Informaţii „Opinia”
şi Secţiei Sociologie a IFSD în perioada 1991-2003 s-a efectuat o evaluare obiectivă şi subiectivă a
indicatorilor de bază a calităţii vieţii pe parcursul anilor de tranziţie;
- a fost analizată în dinamică evoluţia opiniei publice a populaţiei Republicii Moldova privind
aprecierea calităţii vieţii pe parcursul anilor de tranziţie (1991 - 2003);
- a fost studiată dinamica impactului transformărilor sociale şi economice asupra indicatorilor
socio-economici, socio-psihologici, socio-demografici, stării de sănătate, proliferarea fenomenului
şomajului, sărăciei şi a migraţiunii, relevându-se în acest sens particularităţile şi specificul acestora
în Republica Moldova;
- a fost supus unui studiu sociologic minuţios dimensiunile şi manifestările sărăciei
în Republica Moldova şi relevat standardul subiectiv de viaţă;
- a fost cercetată corelaţia dintre venituri şi necesităţi, nivelul de trai şi starea de spirit a populaţiei;
- au fost depistate schimbările intervenite în ultimii ani în stilul de viaţă şi orientările valorice;
- au fost relevate componentele standardului de viaţă în spaţiul rural moldovenesc;
- au fost specificate problemele educaţionale şi de autoafirmare a tinerii generaţii în contextul
schimbărilor sociale;
 9

- au fost reflectate schimbările economice şi calitatea vieţii populaţiei republicii din ultimii
12 ani în raport cu ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est şi ţările CSI;
- în baza concluziilor pe marginea lucrării au fost elaborate şi prezentate organelor de resort
propuneri, reieşindu-se din rezultatele investigaţiilor efectuate de autor în toate regiunile republicii
pe parcursul anilor 1991 - 2003, privind perfecţionarea politicii sociale şi economice în vederea
constituirii unui stat al bunăstării.
Obiectul cercetării îl reprezintă populaţia Republicii Moldova în vârstă de la 18 ani, care
poate participa la autoevaluarea indicatorilor calităţii vieţii la etapa de trecere a societăţii
moldoveneşti spre relaţiile de piaţă.
Subiectul cercetării este reprezentat de particularităţile obiectului de studiu, conţinutului
şi stării reale a indicatorilor calităţii vieţii în sistemul socio-economic al Republicii Moldova.
Suportul metodologic şi teoretico - ştiinţific al lucrării prezente se bazează pe operele
clasicilor sociologiei E. Durkheim, M. Weber, C. Marx, P. Sorokin, G. Tarde. Drept bază teoretico-
metodologică a investigaţiei a servit principiile elaborate de savanţii J. Galbtaith, J. Friedman
precum şi de alţi savanţii de peste hotare şi autohtoni, axate pe problemele transformărilor sociale,
vitalităţii, nivelului bunăstării şi de satisfacere a necesităţilor populaţiei, calităţii vieţii în ansamblu.
Suportul informativ al lucrării l-au constituit datele Ministerelor Economiei, Sănătăţii,
Muncii şi Protecţiei Sociale, Învăţământului şi Culturii, Departamentului Statistică şi Sociologie
al Republicii Moldova, datele sociologice şi statistice din ţările CSI, Europa Centrală şi de Est,
America de Nord etc.
Baza empirică a investigaţiei o constituie rezultatele monitoring-ului sociologic anual
„Barometrul societăţii” (1991-2003), iniţiat şi desfăşurat în ţară pe parcursul anilor de tranziţie
de către autorul tezei, cât şi alte cercetări sociologice, inclusiv studii de experţi, realizate în cadrul
Serviciului Independent de Sociologie şi Informaţii „Opinia”.
Totodată, la descrierea lucrării s-a ţinut cont de conţinutul programelor naţionale
şi internaţionale, deciziile guvernamentale, tezele conferinţelor naţionale şi internaţionale
în domeniile vizate, presa periodică etc. În aspect comparativ sunt utilizate datele şi evaluările
organizaţiilor internaţionale (ONU, PNUD, BM, BERD, FMI, TACIS, OMS, FAO, OMI ş.a.), care
reflectă principalii indicatori socio-economici ai calităţii vieţii, nivelului de trai, modului şi stilului
de viaţă atât din Moldova, cât şi din alte ţări.
În acelaşi rând, ţinând cont de particularităţile unei lucrări ştiinţifice de asemenea gen, este
practic imposibil de a elucida tot spectrul de indicatori ai calităţii vieţii, din acest considerent
autorul s-a limitat în teză la elucidarea doar a indicatorilor cei mai relevanţi ai perioadei de tranziţie,
aspectele mai puţin semnificative fiind tratate tangenţial sau lăsate pentru o dezvăluire mai amplă
în cadrul unor studii ulterioare.
 10

Cercetarea s-a efectuat cu utilizarea mai multor metode aplicabile în domeniul ştiinţelor
socio-umanistice, precum observaţia structurată şi nestructurată, analiza şi sinteza, cunoaşterea
istorică şi logică, analiza cantitativ-calitativă, analiza sistemică, analiza structurală, analiza
factorială, funcţională, comparativă şi corelaţională. Rezultatele evaluării subiective a societăţii
moldoveneşti au fost obţinute prin cercetările sociologice cu aplicarea chestionarelor în teren cât
şi a studiilor de experţi.
Inovaţia ştiinţifică a lucrării rezidă în următoarele:
- în baza monitoring-ului sociologic anual „Barometrul societăţii”, iniţiat şi efectuat de autor
în anii 1991-2003, altor studii tematice privind cercetarea multilaterală a calităţii vieţii în ansamblu,
au fost relevate pentru prima dată, inclusiv în dinamică, particularităţile vieţii sociale în condiţiile
actuale de trecere a Republicii Moldova spre relaţiile de piaţă;
- în prezentul studiu sociologic teoretico-aplicativ pentru prima dată în circuitul ştiinţific
autohton este propus şi argumentat ştiinţific modelul de analiză şi monitorizare a calităţii vieţii
populaţiei în condiţiile economiei de tranziţie, bazându-se pe sistemul de necesităţi şi posibilităţi,
reflectând diversitatea comportamentului economic, adaptat la condiţiile de transformare a societăţii
moldoveneşti;
- au fost relevate abordările metodologice şi metodice a noţiunilor schimbare, transformare
socială, reforme şi evaluat fenomenul tranziţiei ca schimbare socială, aceste categorii fiind raportate
la realitatea socială din Moldova, totodată fiind emisă ideea despre punerea în circuit a termenului
de transformare în locul celui de tranziţie;
- sunt relatate particularităţile perceperii complexe a calităţii vieţii de către diverse grupuri
sociale ale populaţiei republicii în etapa de trecere la relaţiile de piaţă;
- a fost redată evoluţia social-economică a ţării prin prisma statisticii oficiale şi a opiniei
publice pe parcursul întregii perioade de tranziţie (1991-2003);
- a fost efectuată analiza comparativă a evoluţiei social-economice şi a indicatorilor de bază
ai calităţii vieţii în dinamică în mai multe ţări în tranziţie (ECSE, CSI);
- a fost elaborat mecanismul social al evaluării calităţii vieţii, precum şi impactul etapei
de tranziţie asupra evoluţiei acestora;
- în baza sistemului de indicatori elaboraţi ai monitorizării calităţii vieţii a fost propus
şi realizat standardul obiectiv şi subiectiv de viaţă în Republica Moldova;
- în baza evaluării sociologice a fost prezentată evoluţia principalilor indicatori ai calităţii
vieţii în perioada anilor de tranziţie (1991-2003);
- au fost elaborate propuneri privind perfecţionarea mecanismelor de monitorizare şi ameliorare
a calităţii vieţii, reieşind din calculul indicatorilor compoziţionali ai calităţii vieţii.
 11

Importanţa teoretică şi practică a lucrării constă în obţinerea anumitor cunoştinţe

teoretice şi tendinţe sociale noi privind studierea calităţii vieţii, elaborării mecanismelor sociale
ale evaluării calităţii vieţii, sisitemului de indicatori ai monitorizării acestora. Rezultatele cercetării
pot fi utilizate în:
- procesul perfecţionării politicii sociale de stat, administrării publice privind determinarea
căilor prioritare a politicii de stat în dezvoltarea economiei naţionale, sferei sociale şi
a subsistemelor sale locale;
- elaborarea proiectelor naţionale, regionale şi locale ce ţin de realizarea programelor
economice, sociale, de management şi marketing, ridicarea nivelului bunăstării populaţiei,
ameliorarea relaţiilor de muncă şi dirijarea dispoziţiilor consumatoriste;
- activitatea organelor de resort şi obşteşti în calitate de recomandări metodice şi practice
pentru analizele statistice, sociologice şi economice a indicatorilor calităţii vieţii;
- în procesul didactic şi de instruire, servind drept conţinut pentru cursurile universitare
Politici sociale, Demografie, Metodologia sociologică, Sociologiile de ramură (economică, politică,
urban/rurală, educaţiei, culturii, opiniei publice etc.).
Aprobarea rezultatelor cercetării. Rezultatele şi concluziile de bază ale cercetărilor au
fost utilizate pentru pregătirea şi elaborarea diferitor proiecte, programe de dezvoltare, materiale
analitice, predestinate activităţii Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova, altor
organe de resort.
Principalele idei şi rezultate a lucrării au fost elucidate în circa 50 lucrări ştiinţifice, inclusiv
2 monografii, cu un volum de 65 coli editoriale. Totodată, ele au fost expuse în luările de cuvânt
şi aprobate la 18 conferinţe ştiinţifice internaţionale şi republicane, conferinţe ştiinţifico-aplicative,
inclusiv din Austria, Franţa, România, Rusia, Finlanda.
La rândul său, rezultatele investigaţiei au fost utilizate în predarea cursurilor: „Sociologie”,
„Metodica cercetărilor sociologice”, „Sociologia administrării publice”, „Sociologia culturii”
la Academia de Administrare Publică, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Arte, Teatru
şi Muzică, Institutul Muncii ş. a.
Structura şi volumul tezei. Teza include cinci capitole, structurate în 13 paragrafe,
concluzii şi recomandări, bibliografie, anexe şi adnotări în limbile română, rusă şi engleză.
Cuvintele-cheie: particularităţi naţionale, evaluare socială, studii şi sondaje sociologice,
percepţia subiectivă a calităţii vieţii, impact social, calitatea vieţii, nivel de trai, stil de viaţă,
standard de viaţă, mod de viaţă, şomaj, migraţiune, exod, sărăcie, sănătate, minim de trai,
subzistenţă, excludere socială, valori, transformări şi schimbări sociale, tranziţie, economie
în tranziţie, reforme, sfera socială, structura şi instituţii sociale, indicatori sociali, indicatori
economici, parametri demografici, indicatorii dezvoltării umane, indicatorii calităţii vieţii etc.
 12

CAPITOLUL I.
PRINCIPII METODOLOGICE DE STUDIERE A CALITĂŢII VIEŢII

1.1. Calitatea vieţii – concepte şi abordări teoretico - metodologice

Conceptul calitatea vieţii, lansat în denumirea temei lucrării date, reprezintă o etapă
calitativ nouă în evoluţia concepţiilor sociologice şi economice a reprezentărilor despre bunăstare.
Ideea de bunăstare într-o economie de piaţă, de fapt, îşi are originea în lucrările lui Adam Smith,
care cu două secole în urmă afirma că în virtutea principiului „mâinii invizibile” a economiei
de piaţă, cei ce îşi urmăresc propriul interes într-o economie competitivă promovează, de fapt,
bunăstarea populaţiei. Datorită intervenţiei „mâinii invizibile”, dificultăţile şi dezordinea dintr-o
economie competitivă devin o forţă potenţială pentru creşterea venitului şi standardului
de viaţă [136, p. 101-109].
Geneza conceptului calitatea vieţii a pornit de la constatarea faptului că abundenţa
materială, a resurselor, nu reprezintă o condiţie singulară pentru ca oamenii să fie mulţumiţi de viaţa
lor şi că dezvoltarea de tip industrial are şi consecinţe negative. La baza preocupării a stat însă
şi constituirea premiselor unei evaluări globale a problemelor de viaţă ale oamenilor. Deşi
un concept nou, calitatea vieţii a apărut de la început destul de clar în mintea oamenilor, întrucât
relua o idee veche şi extrem de populară, acea a fericirii.
Paradigma calităţii vieţii nu a fost şi nu este una limitat sociologică, ea fiind mai curând una
interdisciplinară. Deşi sociologii au avut contribuţii importante în realizarea studiilor de calitate
a vieţii, prin definirea conceptului şi a paradigmei de abordare, precum şi prin realizarea
de cercetări empirice în domeniu, ei nu au fost singurii. Pe lângă sociologi, sunt interesaţi
de cercetarea calităţii vieţii psihologii, economiştii, ecologii, medicii, demografii, antropologii,
precum şi specialişti în domeniul tehnicii şi al ştiinţelor umane. Acest tip de abordare şi de interes
cvasigeneral are şi un efect pervers: abordarea de către unii specialişti doar a unor aspecte limitate
ale calităţii vieţii, în acord cu interesele disciplinare ale cercetărilor.
Constituirea noii paradigme a presupus contribuţia multor discipline, în special a economiei.
Acest fapt a avut loc în deceniile şase şi şapte ale secolului al XX-lea. În lucrarea The New
Industrial State (apărută în 1967 ca o continuare a alteia din 1958, în care se evocă deja ideea
de calitate a vieţii), J. Galbraith scrie, în legătură cu necesitatea emancipării omului de dominaţia
scopurilor economice, pentru a nu permite acestora deţinerea unui monopol neadecvat asupra vieţii
în detrimentul altor scopuri mai valoroase: “ceea ce contează nu este cantitatea bunurilor noastre,
ci calitatea vieţii” [131]. Deşi Galbraith nu este întemeietorul studiilor de calitate a vieţii
 13

(la momentul publicării cărţii sale, în 1967, acestea se afirmaseră deja), meritul lui şi al altor
economişti este acela că, cerând eliminarea dominaţiei economicului asupra vieţii omului, s-a creat
o “breşă” în teoria economică a statului postindustrial. Ideea va fi susţinută de Galbraith mai târziu,
în 1996, în lucrarea The Good Society - The Human Agenda (traducerea românească (1997) -
“Societatea perfectă - la ordinea zilei binele omului”).
Între timp, conceptul evaluativ de “calitate a vieţii” s-a conturat pe deplin, deşi prima
apariţie într-un dicţionar, semnalată de A. Szalay (1980), s-a produs numai în 1979, ca termen
în Sociological Abstracts. Această informaţie este întărită prin reluarea ei ulterioară în alte
publicaţii, precum: studiul Quality of Life Research and Sociology, publicat de K. Schuessle
şi G. Fisher în Annual Review of Sociology, nr. 11/1985. Aceşti autori consideră că este de aşteptat
ca, pe viitor, să sporească interesul sociologilor pentru studierea calităţii vieţii, tema fiind rar
prezentă la acea vreme în revistele consacrate de sociologie, deşi apăruseră deja multe cărţi dedicate
ei. La rândul său Kyriakos S. Markides, în Encyclopedia of Sociology, ed. Borgatta şi M. Borgatta
(1992), creditează afirmaţiile respective, incluzându-le în ampla prezentare a conceptului
de “calitate a vieţii”.
Studiile propriu-zise de cercetare a calităţii vieţii au apărut relativ târziu în istoria
cercetărilor sociale, plasându-se temporal în prima jumătate a deceniului al VII-lea al secolului XX.
Deşi sociologul american C.W. Mills propusese calitatea vieţii ca obiectiv general al cercetării
sociologice încă de la sfârşitul anilor ‘50, termenul ca atare a fost utilizat anterior perioadei
menţionate, el fiind mai curând un “concept umbră” în sociologie [78, p. 322]. Conceptul
de calitate a vieţii a fost lansat mai întâi în SUA, preluat cu rapiditate de către europeni “şi nu
numai, datorită atractivităţii sale, ca sintagmă cu valoare evaluativă asupra vieţii umane, la nivel
individual, comunitar, de grup, societal şi planetar” [131, p. 25-30]. Profesorul român I. Mărginean
într-un capitol special dedicat începuturilor şi semnificaţiei cercetărilor de calitate a vieţii
argumentează că prin conceptul de calitate a vieţii se intră într-o nouă sferă de cercetare, fiind vorba
“despre ceva nou, nu atât prin obiectul de cercetare, cât prin conţinutul relevat printr-o paradigmă
specifică de abordare, una care, fără să se conformeze simţului comun asupra ideii de calitate,
implică evaluarea (autoevaluarea) de către populaţie a propriei sale vieţi, prin marcarea unor
diferenţe de grad, de ordin de mărime. Acest fapt permite efectuarea de comparaţii între calitatea
vieţii unor comunităţi sau ale aceleiaşi comunităţi la momente diferite de timp” [131, p. 25-30].
I. Mărginean vorbeşte despre calitatea vieţii ca având caracteristicile unui fapt social total, pentru
că include în sfera sa întreaga societate şi funcţionarea ei, instituţiile şi comportamentele umane,
viaţa individuală şi colectivă în datele ei obiective şi subiective [131, p. 67].
 14

Creatorul termenului, M. Mauss, considera că studiul faptelor sociale totale sau generale
“are mai ales avantajul realităţii. Putem observa înseşi faptele sociale concrete, aşa cum sunt ele”
[129, p. 220]. Numai aşa putem cerceta societăţile în starea lor dinamică, “esenţialul, mişcarea
întregului, aspectul viu, clipa fugitivă în care societatea şi oamenii ei iau cunoştinţă sentimentală
despre ei înşişi şi despre statutul lor în raport cu ceilalţi. În această observare concretă a vieţii
sociale există mijlocul de a descoperi noi fapte pe care abia acum începem să le întrezărim. După
părerea noastră, adaugă Mauss, nimic nu poate fi mai rodnic şi mai urgent decât studierea unor
asemenea fapte sociale” [131, p. 219].
În ceea ce priveşte începuturile propriu-zise de cercetare a calităţii vieţii, ele pot fi localizate
în societatea nord-americană din perioada anilor ‘70. Cercetările în cauză au pornit
de la preocupările de a defini obiectivele naţionale şi de măsurare a gradului de realizare a acestora
prin intermediul indicatorilor sociali (despre aceştia vom vorbi într-un subcapitol special). După
cum menţionează I. Mărgineanu „indicatorii sociali exprimă caracteristici de interes public ale
proceselor sociale, vorbindu-se deopotrivă de indicatori sociali obiectivi (de stare) şi de indicatori
sociali subiectivi (de percepţie şi de evaluare a stărilor obiective). Or, tocmai completarea
indicatorilor economici cu indicatorii sociali reprezintă începutul propriu-zis al cercetărilor
de calitate a vieţii” [130, p. 25-30]. Acelaşi autor, citat anterior, consideră că “încercările
de atribuire a paternităţii asupra conceptului evaluativ de “calitate a vieţii” unei discipline sau alteia,
nu fac altceva decât să ducă la sărăcirea lui de semnificaţiile care i se pot conferi şi la restrângerea
ariei de aplicabilitate, chiar dacă se pot stabili anumite legături, cum ar fi cele cu studiile
sociologice şi psiho-sociale asupra fericirii, satisfacţiei, stilului de viaţă etc.” [130, p. 29].
În contextul căutărilor metodologice de conturare a calităţii vieţii se înscriu următorii autori
şi lucrările acestora precum: Burgess şi Cattrell (1939) - Predicting Success of Failure in Marriage;
Gurrin, Veroff şi Feld (1960) - Americans View Their Mental Health; Nexgarten, Havighurst, Tobin
(1961) - The Measurement of Life Satisfaction; Cantril (1965) - The Pattern of Human Concerns.
În spaţiul moldovenesc primele cercetări asupra unor indicatori ai calităţii vieţii pot
fi considerate studiile monografice ale Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Iniţiativa de cercetare
a satelor moldoveneşti, lansată de Dm. Gusti, a avut drept rezultat cercetarea a 37 de localităţi din
Basarabia. Cunoaşterea realităţii sociale din Basarabia debutează cu s. Cornova [222, p. 244].
Cercetările sociale de la Cornova au dat imboldul înfiinţării în anul 1939 a Institutului Social
Român din Chişinău, o filială a Şcolii de la Bucureşti.
Obiectivele Institutului Social Român din Basarabia s-au axat pe cunoaşterea satelor
şi oraşelor din spaţiul basarabean prin metoda monografiilor sociologice; organizarea conferinţelor
publice, cu participarea celor mai distinse personalităţi din ţară, în scopul familiarizării
 15

cu problemele economice, politice şi sociale, cât şi cu rezultatele cercetărilor monografice;

organizarea unei biblioteci sociologice, cu o secţie care să cuprindă toate cărţile scrise despre
Basarabia; întocmirea unui îndrumar bibliografic asupra tuturor studiilor etnografice, folclorice,
istorice şi sociologice asupra Basarabiei; organizarea unei arhive de material sociologic, prin
organizarea cercetărilor directe pe teren în diferite zone ale Basarabiei; elaborarea unei anchete
sociologice pentru regiunile cu populaţie mixtă din Nordul şi Sudul Basarabiei, pentru a cunoaşte
raportul de forţe etnice între moldoveni şi celelalte etnii conlocuitoare, organizarea unui muzeu
sociologic al Basarabiei şi a expoziţiilor permanente care să oglindească viaţa satului etc. [222, p. 244].
Cercetările aspectelor economice, sociale şi morale ale realităţii moldoveneşti sunt
pereclitate de evenimentele istorice care se produc în regiune şi începutul războiului II mondial.
Studiile sociologice sunt preluate la sfârşitul anilor 50, începutul anilor 60, în special devin mai
sistematizate odată cu înfiinţarea Secţiei Filosofie şi Drept în cadrul Academiei de Ştiinţe din ex -
RSSM şi a eforturilor depuse de doctorul în ştiinţe filosofice V. Ermuratschii, ulterior coordonarea
acestei secţii fiind preluată de academicianul D. Ursul. Cercetările sociologice în anii 60 s-au soldat
cu realizarea a mai bine de 30 investigaţii, în rezultatul cărora s-au publicat peste 15 lucrări
şi monografii, axate pe problematica sociologiei rurale. Problemele abordate reflectă asemenea
aspecte ale calităţii vieţii precum dezvoltarea culturii la sat [8], trecutul şi prezentul satelor
moldoveneşti [172], planificarea dezvoltării social-economice a satelor [34], schimbările
demografice intervenite în mediul populaţiei [256].
Anii ’70 s-au dovedit a fi şi mai rodnici privind cercetările sociologice realizate. O evoluţie
a tematicii studiilor sociologice din perioada sovietică este realizată în lucrarea Социологические
исследования в Советской Молдавии, 1987, sub redacţia membrului – corespondent al AŞRM
Andrei Timuş. Dintre aproximativ 80 de lucrări sociologice, 20 de studii abordau problematica
ruralului: derularea proceselor sociale [231], evoluţia schimbărilor sociale [18], tendinţele actuale
şi de viitor [162], dezvoltarea bazei materiale a culturii [242], intelectualitatea de la sate [38].
Totodată, un loc aparte în contextul acestor cercetări l-au ocupat lucrările despre urbanizare
şi viaţa de la oraş: dezvoltarea oraşului Kalininsc, actualmente Cupcini [20], planul economic
şi social al dezvoltării oraşelor [33], impactul urbanizării asupra dezvoltării culturii [164].
Anii ’80 se remarcă prin apariţia a peste o sută de lucrări în domeniu. Cercetările sociologice
se axează pe asemenea direcţii ştiinţifice precum: structura socială, planificare social-economică,
probleme sociale ale dezvoltării satelor, sociologia muncii şi organizării, opinia publică, ideologie
şi mass-media, sociologia culturii. Este semnificativ faptul că acumularea numerică a experienţei
cercetărilor sociologice a favorizat şi calitatea în domeniu, structurarea indicatorilor de evaluare
a calităţii vieţii.
 16

Anii ’90 reliefează în studiile sociologice domenii precum evoluţia demografică

a populaţiei; nivelul de instruire şi şcolarizare, organizarea ţăranilor, muncitorilor în asociaţii,
cooperative; funcţionarea activităţilor economice pe ramuri; orientările valorice ale tineretului;
cultură; procesele de democratizare, etc.
Actualmente cercetările sociologice în Republica Moldova se bazează atât pe tradiţiile
sociologice autohtone, cât şi pe evoluţiile ştiinţifice în domeniu de peste hotare. Fiecare cercetare
în parte a contribuit la perfecţionarea metodologiei şi standardului de evaluare a calităţii vieţii,
în acelaşi rând rămânând încă puţin investigate aspectele teoretice şi neexistând încă un studiu
integru teoretico-metodologic privind evaluarea sociologică a calităţii vieţii, în deosebi, în perioada
de tranziţie a Republicii Moldova. Acest moment, în mare parte, a şi servit drept imbold pentru
demararea şi realizarea prezentului studiu.
Cercetând din punct de vedere al metodologiei sociologice conceptul calitatea vieţii
nu poate fi omisă examinarea corelaţiei dintre nivelul de trai, modul de viaţă, standardul de viaţă,
stilul de viaţă şi calitatea vieţii.
În continuare vom încerca să analizăm, într-o formulă succintă, din punct de vedere
teoretico-metodologic, diferenţele care există între noţiunile „nivelul de trai”, „stilurile de viaţă”,
”mod de viaţă”, „standard de viaţă” şi „calitatea vieţii”, urmând să evidenţiem aspectele
relevante, din punctul nostru de vedere, asupra cercetărilor calităţii vieţii şi implicaţiile dinamicii
acestora asupra derulării proceselor sociale.
Studierea esenţei conceptului calitatea vieţii este indispensabilă de examinarea relaţiei: mod
de viaţă - stil de viaţă - nivel de trai, în acest sens facem referire la una dintre lucrările cu pondere
la acest compartiment şi anume studiul elaborat de M. Czobor - Nivel de trai şi stiluri de viaţă [44, p. 116].
Cercetătoarea M. Czobor defineşte modul de viaţă ca fiind “un set de puncte de referinţă
invariante ce creează sau nu posibilitatea organizării unor structuri diferenţiate la nivelul cărora
se compun stilurile de viaţă, prin ierarhizarea alternativă a unor domenii de relevanţă prioritară din
realitatea pe care o cuprinde şi o statuează ca întreg modul de viaţă”. Altfel spus, modul de viaţă
se defineşte ca acel “cadru global al existenţei sociale ce dă linia de urmat, trebuinţele şi trăsăturile
dominante, ce asigură ordinea, coerenţa, unitatea, coordonarea şi integrarea unităţilor sociale
ce compun o unitate umană, făcând din aceasta un sistem ca un profil inconfundabil şi propriu”.
În acelaşi cadrul, stilul de viaţă este definit ca fiind “o configuraţie valorică a preferinţelor
şi opţiunilor, ce se manifestă ca proiect şi concepţie de viaţă, ce acordă acesteia sens şi unitate,
ca modalitate în care indivizii sau grupurile îşi trăiesc viaţa în contextul multifactorial al socialului,
în dubla lor calitate: de proprietari şi producători ai acestuia” [44, p. 116].
 17

Stilul de viaţă reprezintă un concept deosebit de utilizabil în ştiinţele sociale. Utilizarea

sa extrem de frecventă l-a făcut să fie supus unor tendinţe de extindere permanentă a conţinutului,
termenul dobândind o multitudine de valenţe care nu fac altceva decât să îi confere o anumită
ambiguitate. Folosirea frecventă ca sinonim pentru concepte înrudite (subcultură/cultură, mod
de viaţă, status grup, clasă socială) cu care uneori stilul de viaţă este confundat, contribuie relativa
sa neclaritate [221].
David Chaney, unul dintre sociologii contemporani care abordează această problematică,
menţiona referindu-se la stilul de viaţă, că acesta „iese, ca şi concept, din situaţia normală
a referinţei la o entitate distinctă, clar specificabilă, el face mai degrabă trimitere la o familie
de entităţi, reunind o întreagă colecţie de procese şi fapte foarte diferite, cărora le conferă un sens
comun, o identitate” [221].
Din acest motiv preferăm definiţia mai largă pe care Robert Stebbins, o dă stilului de viaţă,
ca „set distinctiv de paternuri de comportament împărtăşite, care este organizat în jurul unui set
coerent de interese sau condiţii sociale, sau amândouă, care este justificat şi explicat printr-un set
de valori, atitudini şi orientări şi care, în anumite condiţii, devine baza pentru o identitate socială
comună a celor care îl împărtăşesc” [221].
Spre deosebire de definiţiile date de Sobel (stilul de viaţă este „un mod de a trăi distinctiv
şi de aici recognoscibil”) sau Chaney („un mod de a folosi anumite bunuri, locuri şi timpul, care
este caracteristic unui grup”, „un set de practici şi atitudini care au sens într-un context particular”),
cea menţionată anterior (discutabilă în sensul că postulează coerenţa stilului de viaţă şi pune sub
semnul întrebării capacitatea stilului de viaţă de a oferi identitate socială participanţilor la stilul
respectiv de viaţă) are avantajul de a sublinia legătura între comportamentul tangibil şi valori,
atitudini, orientări. Valorile, atitudinile au un rol important în explicarea modului în care apar
stilurile de viaţă şi paternurile de comportament care le compun. Avantajul apare o dată în plus, mai
clar, în cazul cercetărilor legate de acest subiect, pentru că indivizilor le este dificil să separe,
în viaţa de zi cu zi, propriile acţiuni de motivele şi înţelesurile personale pe care le folosesc pentru
a justifica aceste acţiuni.
Tot în acest context Zablocki şi Kanter fac distincţie între ceea ce ei numesc „stiluri de viaţă
clasice”, generate de stratificarea socio-economică şi „stilurile de viaţă alternative”, apărute
ca urmare a pierderii coerenţei valorilor în societate. În categoria stilurilor de viaţa clasice (statusul
socio-economic este considerat ca determinantul principal al diferenţierii stilurilor de viaţă) autorii
citaţi includ trei tipuri largi: stilul de viaţă dominat de proprietate, stilul de viaţă dominat
de ocupaţie şi stilul de viaţă dominat de venit sau sărăcie (direct legat de dezvoltările asupra
culturii sărăciei).
 18

Ca variabilă independentă de poziţia economică, stilul de viaţă alternativ „apare într-o

societate în măsura în care membrii societăţii încetează să fie de acord cu valoarea de schimb
pe pieţele de mărfuri şi prestigiu sau recunosc alte surse independente ale valorii” [120, p. 281].
Proliferarea stilurilor de viaţă în ultimii 50 de ani, apariţia unor categorii speciale cum
ar fi cele dominate de ocupaţii puternic acaparatoare (care constrâng în mod imediat, direct,
şi implică întreaga familie, timpul liber şi paternurile de consum) deschid noi domenii
de preocupare pentru politicile sociale. Zablocki şi Kanter subliniază că „în special problema
dreptului organizaţiilor de a solicita implicarea totală, beneficiile şi costurile familiilor în aceste
poziţii şi ceea ce organizaţiile datorează soţilor şi familiilor de muncitori în situaţia de implicare
totală, pot deveni importante întrebări legate de bunăstare în viitor” [120, p. 281].
În societăţile postmoderne, chestiunea stilului de viaţă este una centrală, acceptarea stilurilor
de viaţă alternative manifestându-se ca principalul organizator al vieţii sociale. În plus, în aceste
societăţi stilul de viaţă devine instrumentul de afirmare a identităţilor sociale şi unul din factorii
de agregare a noilor mişcări sociale. Astfel, stilul de viaţă se impune ca obiect de studiu pentru
politicile sociale post-moderne.
Noţiunea stil de viaţă este larg utilizată în metodologia sociologică contemporană.
Dicţionarul român de sociologie [266] raportează această noţiune la totalitatea activităţilor care
compun viaţa unei persoane, grup, colectivitate, dar dintr-o perspectivă nu descriptiv-explicativă,
ci intern structurală şi normativă. Stilul de viaţă este asociat cu încercarea de a evidenţia unitatea
structurală, profilul modului de viaţă, identificarea principiului organizator intern. Ştiinţa
sociologică prin stilul de viaţă caută să identifice în pluralitatea manifestărilor concrete ale vieţii
individuale din diferite sfere, determinate de diferiţi factori exteriori, un principiu unificator intern,
generator de unitate în diversitate: tip de personalitate asociat cu o anumită cultură şi organizare
socială; tip de personalitate cristalizat în condiţii social-culturale mai puţin specifice; strategie
de viaţă, pentru care individul optează şi care orientează toate manifestările sale particulare.
În ultimii ani în metodologia sociologică se prefigurează o nouă direcţie de cercetare: evaluarea
stilurilor şi modurilor de viaţă din punct de vedere al calităţii vieţii pe care ele o pot asigura.
La distincţia dintre mod de viaţă şi stil de viaţă face referiri Adrian Dan [45]. În studiul său
intitulat Mod de viaţă / stil de viaţă autorul susţine că conceptul mod de viaţă a fost lansat
la începutul secolului XX şi a pătruns adânc în literatura sociologică în special după celebra analiză
făcută de Louis Wirth (1938) asupra modului de viaţă urban în contrast cu modul de viată rural /
comunitar. Distincţia dintre mod de viaţă şi stil de viaţă nu a fost întotdeauna una foarte clară
şi coerentă, mulţi autori considerând cei doi termeni ca fiind interşanjabili, alţii arătând că ei descriu
anumite trăsături comportamentale şi atitudinale ale unor grupuri sociale sau ale unor indivizi.
 19

Cu alte cuvinte, modul de viaţă se referă la felul în care se desfăşoară viaţa unor grupuri sociale
la un moment dat, ce strategii de viaţă, ce comportamente şi atitudini dezvoltă la un moment dat
un grup social, într-un context socio-economic particular, iar stilul de viaţă se referă la opţiunea
individuală – ce strategie de viaţă, ce comportamente şi atitudini dezvoltă la un moment dat
un individ. O distincţie în acest sens este făcută şi de C. Zamfir [262]), care arată că conceptul mod
de viaţă îl găsim utilizat în două perspective metodologice distincte: prima determinând
o perspectivă accentuat descriptivă – de exemplu modul de viaţă al unor grupuri sociale /
colectivităţi la un moment dat (modul de viaţă al românilor); iar cea de a doua - o perspectivă
explicativ-predictivă – care porneşte de la un factor / condiţie presupus a fi determinant, se încearcă
determinarea influenţei acestuia asupra modului de viaţă – de exemplu analiza modului de viaţă
ţărănesc, muncitoresc, al săracilor etc. Stilul de viaţă presupune o abordare metodologică din
perspectiva intern-structurală şi normativă – profilul modul de viaţă, identificarea principiului
organizator intern.
Analiza modului şi a stilului de viaţă din perspectiva sărăciei are o lungă tradiţie în literatura
de specialitate, însă putem spune că cercetări şi dezvoltări mai sistematice asupra acestui subiect
s-au produs începând cu anii 1960, odată cu lansarea teoriei şi explicaţiei culturale a sărăciei a lui
Lewis [120] şi a controverselor generate de această teorie.
Preocuparea pentru descrierea modului şi a stilului de viaţă adoptat de către săraci sau
grupuri / comunităţi sărace derivă din utilitatea evidentă de înţelegere a acestora ca prim pas
în creionarea şi implementarea unor programe şi servicii sociale destinate îmbunătăţirii calităţii
vieţii celorlalţi în sărăcie sau în situaţie de risc.
Dincolo de explicaţia pur culturală asupra sărăciei, cei mai mulţi teoreticieni din domeniu
vorbesc de moduri de viaţă şi stiluri de viaţă fundate pe venituri mici / precare (low-income life
styles), încercând prin aceasta să sublinieze legătura cauzală dintre deprivarea economică şi modele
distinctive/ particulare de acţiune ale celor săraci [98]. Din punct de vedere al descrierii modurilor
şi stilurilor de viaţă, cele mai importante/determinante ‘sectoare’ sunt considerate organizarea
familială, pregătirea copiilor pentru procesul educaţional / instituţionalizat, îngrijirea sănătăţii
şi comportamentul economic.
Interpretarea genezei conceptului calitatea vieţii nu poate fi dispersat de etapele evoluţiei
social-economice ale lumii capitaliste occidentale. Prima etapă include eforturile de reconstrucţie
economică şi social-politică: terminarea războiului şi până spre sfârşitul anilor ’50. Cea de-a doua
etapă include perioada boomului economic: sfârşitul anilor ‘50, dar mai ales perioada anilor
‘60-’70. Cea de-a treia etapă include noul stres economic şi expansiunea în ultimele limite
ale cuprinderii economiei de piaţă: anii ‘80-’90 [131, p. 12].
 20

Ultimele două etape ale evoluţiei social-economice a lumii occidentale în contextul temei
examinate au o pondere esenţială, dat fiind configuraţia distinctă a acestora şi relevanţa pentru
studiul evoluţiei conceptului de calitate a vieţii.
Pentru ţările occidentale, anii ‘60 şi prima parte a anilor ‘70 au reprezentat o perioadă
distinctă. După stresul celui de-al doilea război mondial şi al perioadei de refacere, colectivităţile
au cunoscut o creştere rapidă şi substanţială a standardului de viaţă. Au existat o serie de condiţii
favorizate, de natură economică, socială, ideologică.
Din punct de vedere economic, putem spune ca Occidentul a cunoscut un ritm rapid
de creştere bazată pe o poziţie economică, politică şi tehnologică privilegiată în lume. Acesta
creştere economică părea a fi extrem de relaxată şi durabilă, dată fiind lipsa competiţiei mondiale.
Au fost folosite importante resurse economice pentru o gamă largă de produse noneconomice.
Asistăm, în primul rând, la dezvoltarea explozivă a statului bunăstării, ceea ce a generat sentimente
de securitate şi optimism în ceea ce priveşte bunăstarea viitoare. Statul bunăstării a creat
un important circuit de satisfacere a nevoilor umane, în afara economiei propriu-zise [131, p. 13].
Cea de-a doua condiţie favorizată ţine de domeniul psihologiei sociale şi se referă la raportul
posibilităţi versus aspiraţii. Marea masă şi gamă a resurselor a dus la multiplicarea ofertei
de servicii şi bunuri, a oportunităţilor, ceea ce a favorizat o explozie a aspiraţiilor. Pentru un larg
segment de populaţie, oportunităţile au crescut mult mai mult decât nevoile de consum. Acest
decalaj a creat nevoia oamenilor pentru altceva decât consumul material. Odată cu scăderea
programului de lucru, a creşterii perioadei de concediu, oamenii au fost disponibili şi pentru altfel
de lucruri în viaţă decât cele oferite de consumul economic propriu-zis. “Disponibilitatea,
neacoperită de activităţi social cristalizate, a generat, la rândul ei, un sentiment de “gol”, de căutare
a “altceva” în viaţă [131, p. 12]. Fenomenul fusese analizat de către Marx, care ajunsese
la următoarea explicaţie: pe de o parte, multe dintre cele mai importante necesităţi umane, cele
nonmateriale, care ar putea fi satisfăcute printr-un consum noneconomic, rămân slab sau deloc
acoperite. Deşi foarte importante pentru dezvoltarea umană, ele rămân slab conştientizate
şi astfel, oferta pentru satisfacerea lor va fi nesatisfăcătoare. Marx susţine faptul că nu numai nevoia
produce instrumentul de satisfacere a ei, ci şi oferta de produse produce nevoi corespunzătoare;
lipsa produsului şi, în egală măsură, a ofertei, duce la o slabă conştientizare a nevoii şi la rămânerea
ei în stare de latenţă. Astfel, ţinând seama de acest mecanism, sistemul economiei de piaţă induce
un supraconsum în anumite zone: acolo unde producţia este profitabilă, oferta este substanţială;
la rândul ei, oferta dezvoltă nevoi corespunzătoare ei care generează un consum accentuat.
În acest context a apărut şi termenul de consumerism, termen care desemna deformarea sistemului
de nevoi al persoanei, care atrage după sine deformarea satisfacerii acestora şi deci, a consumului.
 21

În acest context s-a conturat ideea că economia nu satisface toate nevoile şi că alături
de economie trebuie dezvoltate alte tipuri de activităţi, noneconomice, care să satisfacă, prin alte
mecanisme, noile nevoi. Sistemul economic se dezvoltase pe liniamentele acoperirii nevoilor
de bază, rămânând tot mai în urma exploziei nevoilor nonmateriale. Din această cauză au apărut
în anii ‘60 fenomenul hippy şi mişcările studenţeşti, care au contestat establishment-ul construit
în jurul societăţii de consum.
Legat de consumerism şi în strânsă legătură cu teoria lui Marx, tot în această perioadă
s-a produs o întreagă mişcare sociologică centrată pe identificarea stilurilor alternative de viaţă,
iniţiată şi coordonată de sociologul suedez Galtung. Stilul de viaţă standard, generat
de establishment, era considerat a fi un produs al economiei de piaţă: munca pentru câştig / câştig
pentru consum, situaţie care făcea ca viaţa umană să se desfăşoare într-un circuit extrem de strâmt.
Nevoile nonmateriale, noneconomice, erau în continuare slab satisfăcute, iar nevoile materiale erau
excesiv acoperite. Pentru a obţine resursele necesare consumului economic, ridicat artificial,
individul era presat să muncească mai mult decât ar fi fost nevoie pentru a-şi satisface în mod
echilibrat nevoile autentice. Nevoile materiale artificial ridicate generau o presiune spre muncă
excesivă, care, la rându-i, deforma viaţa umană.
Stilurile de viaţă presupuneau, în aceste condiţii, o recentrare a vieţii pe adevăratele nevoi
umane [131, p. 15], urmarea firească a acestui fapt fiind scăderea volumului necesar de resurse
economice şi, în consecinţă, de efort economic. Proiectul internaţional promovat de Galtung era
de a stimula rapoartele naţionale asupra tendinţelor, care pot fi identificate în diferitele zone ale
lumii dezvoltate sau sărace, de cristalizare a unor asemenea stiluri alternative de viaţă. Reducerea
excesului de consum era considerată a fi varianta optimă pentru combaterea efectelor distructive,
la nivel individual şi colectiv, ale consumerismului. Pe lângă supraproducţia materială, fapt care
grevează puternic resursele naturale limitate şi distruge mediul, consumerismul este şi unul dintre
factorii responsabili de lărgire a inegalităţii economice în lume. Astfel că, prin temperarea
consumului economic şi orientarea consumului spre zone noneconomice, se ajungea şi la reducerea
inegalităţilor mondiale şi asigurarea dezvoltării sociale a lumii a treia.
Prof. C. Zamfir afirmă faptul că “ideologic, criza de sens uman a “civilizaţiei consumului”
a produs o combinaţie între un program de umanizare globală a vieţii sociale şi reacţiile, adesea
surprinzător de violente, împotriva civilizaţiei capitaliste. Etapa poate fi caracterizată, pe scurt, prin
umanism global, care avea ca obiectiv reconstrucţia după măsura umană a întregii vieţi sociale
şi anticonsumerism.” Totodată, se indică asupra faptului că anii ‘60 pot fi consideraţi o “perioadă
în care s-a lansat un nou tip de umanism, fondând un program de umanizare a vieţii sociale
comparabil cu cel renascentist. Omul încearcă să se găsească pe el însuşi, [...] să-şi identifice
 22

nevoile autentic umane, să-şi regândească şi să-şi reconstruiască viaţa după o nouă logică, o logică
globală şi autentică a naturii umane. Omul doreşte să se repună în centrul universului,
să reconstruiască întreaga lume după propria sa măsură, [...], calitatea vieţii promiţând să devină
instrumentul unei asemenea reconstrucţii după măsura umană” [131, p. 13].
Perioada anilor ‘80-’90 a produs o schimbare dramatică de perspectivă în societatea
occidentală. O asemenea răsturnare a fost generată de următoarele schimbări:
La nivel economic, asistăm la declinul creşterii economice, datorat, pe de o parte, şocului
produs de criza petrolului, care a generat o presiune puternică de raţionalizare şi de inovare pentru
întreaga industrie şi, pe de altă parte, de accentuare a competitivităţii pe piaţa mondială. Supremaţia,
până atunci necontestată a Occidentului, a fost eliminată de noile economii moderne ale celorlalte
state ale lumii. Mai mult decât atât, a apărut competiţia chiar în cadrul Occidentului însuşi, lucru
care s-a transformat într-un puternic factor de stres. Noua conjunctură economică nu a mai încurajat
satisfacţia şi calitatea umană a muncii, interesul pentru dezvoltarea umană şi stiluri alternative
de viaţa, ci a pus accent pe noţiuni şi acţiuni ca: restructurare, eficientizare, inovaţie tehnologică,
adaptare la cerinţele pieţei, parteneriat patronat-sindicate, etc.
Extensia rapidă a marketizării în satisfacerea nevoilor umane, acest lucru însemnând
că se produce o extensie extraordinară a ofertei economice, sistemul economic tinzând să satisfacă
o gamă largă de nevoi (consiliere, îngrijire socială, cultură, dezvoltare personală etc.), care înainte
păreau a fi imposibil de satisfăcut prin mecanismele economiei. S-a ajuns la situaţia în care
se considera că orice nevoie poate fi satisfăcută de către piaţă.
Reconsiderarea semnificaţiei câştigului economic. Filosofia post -materialismului
consideră că efortul de a obţine resurse economice este, peste o anumită limită, contraproductiv.
Concluzia era absolut firească în situaţia în care satisfacerea multor nevoi noneconomice nu se
făcea prin mecanisme economice, deci nu presupunea resurse economice. În această perioadă însă,
dat fiind că tendinţa şi practica generală erau de a satisface nevoile, indiferent de natura lor, prin
mecanisme economice, resursele economice individuale au crescut în relevanţă. Astfel,
s-a declanşat ideea centrării pe câştig, fiind stimulate şi încurajate toate acele oportunităţi care
ar fi dus la sporirea câştigului economic.
Perioada anilor ’50-’70 evoluează cu dezvoltarea rapidă a statului bunăstării, ceea
ce a însemnat, promovarea unor mecanisme publice, diferite de cele ale pieţei, de satisfacere a unei
game largi de nevoi. Creşterea responsabilităţii statului pentru satisfacerea unor nevoi ale indivizilor
echivala cu scăderea grijii şi efortului personal. În acest context este lansată o nouă lozincă:
”creşterea contribuţiei financiare a beneficiarului”. Cel puţin parţial, statul se retrage din funcţia
de a acoperi unele tipuri de nevoi. Se stabileşte un parteneriat între stat şi beneficiar în ceea
 23

ce priveşte împărţirea costurilor, lucru care se va regăsi în noua formulă de organizare şi funcţionare
a învăţământului şi sănătăţii. Pe măsură ce a crescut numărul şomerilor, suportul de şomaj a devenit
tot mai modest şi mai limitat în timp pentru a încuraja reinserţia pe piaţa muncii. Se produce astfel
o reconsiderare a statului bunăstării şi a mecanismelor publice, noneconomice de satisfacere
a nevoilor umane. Noua epocă are ca unul dintre cele mai importante obiective politice reducerea
impozitării, pentru a lăsa individul să-şi decidă singur consumul şi să-l realizeze prin mijloacele
standard ale pieţei.
Asistăm astfel – după cum susţine prof. Zamfir la „înlocuirea umanismului radical, fondat
în principal pe psihologia umanistă şi pe programul calităţii vieţii, cu postmodernismul”, în care
omul încetează a mai fi centrul universului, ci devine parte a unui complex, viaţa umană încetează
a mai fi obiectul unui program de organizare coerentă, prin promovarea logicii nevoilor autentic
umane, “ci tinde să se fragmenteze într-o infinitate de cioburi colorate, care nu mai emană o lumină
provenită din propria logică, ci sclipesc ca reflex al unui mecanism mai larg, cu o logică externă
şi difuză” [131, p. 13].
În ceea ce priveşte conceptul de calitate a vieţii, acesta a fost asimilat ca unul dintre
instrumentele intelectuale importante ale discursului public, desemnând un criteriu de performanţă
umană, ca obiectiv de atins pentru diferitele sisteme. În ultimele două decenii nu s-au mai remarcat
contribuţii spectaculoase în câmpul cercetării calităţii vieţii. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu tematica
complementară a stilurilor de viaţă.
Conceptul de calitate a vieţii a început să fie, prin anii ‘70, preluat şi de către ţările
sistemului socialist. Datorită unei conjuncturi specifice, caracterizată printre altele de distanţarea
de Uniunea Sovietică, dar şi datorită unei anume liberalizări ideologice, printre primele ţări din
spaţiul postsovietic, care a asimilat conceptul de calitate a vieţii s-a aflat România, incluzându-l
chiar în programele de dezvoltare social-economică. Pentru sistemul socialist, calitatea vieţii
a însemnat, încă de la început, “o temă ideologică generoasă în crearea de noi iluzii” [257, p. 7].
Dicţionarele de profil sovietice (sociologice şi filosofice) în diferite ediţii definesc noţiunile
abordate. Acestea sunt examinate de sine stătător, fără a li se da o interpretare complexă, uneori
unele laturi confundându-se, iar altele dimpotrivă erau omise. Conceptul calitatea vieţii fiind definit
ca un „instrument de întemeiere a validităţii şi perspectivei istorice a societăţii, bazate pe libera
concurenţă. Calitatea vieţii a jucat un rol pozitiv prin faptul că la nivelul ideologiei şi politicii
oficiale burgheze a fixat incapacitatea capitalismului statal – monopolist de a soluţiona probleme
esenţiale ale existenţei umane” [42].
Diversitatea interpretărilor privind noţiunile analizate ne-au determinat să revenim asupra
fiecăreia dintre acestea cu propriile precizări.
 24

Stilul de viaţă în lucrarea dată este relevat ca un anumit tip de comportament a persoanei
sau a grupului de oameni, care prin conduita exteriorizată fixează durabilitatea caracteristicilor,
deprinderilor, gusturilor, predilecţiilor.
Modul de viaţă în interpretarea lucrării date reprezintă formele vitalităţii umane, tipice
pentru organizarea şi derularea vieţii membrilor unui grup social sau a unei colectivităţii în întregime.
Orientările valorice în percepţia lucrării date includ aprecierile manifestate de subiecţi
despre realitatea înconjurătoare, atitudinea omului faţă de propria viaţă.
Standardul de viaţă în accepţiunea lucrării date reprezintă norma sau ansamblul de norme
care reglementează calitatea, caracteristicile, forma; este gradul de dezvoltare a condiţiilor de viaţă
caracteristice unei persoane sau colectivităţi.
Nivel de trai în semnificaţia lucrării date exprimă asigurarea populaţiei cu bunuri şi servicii
materiale necesare, nivelul atins în utilizarea acestora şi gradul de satisfacere a necesităţilor
rezonabile pentru activitatea vitală. Noţiunea nivel de trai destul de amplu oferă caracteristica
asigurării materiale a populaţiei.
În calitate de indicator al evaluării standardului de viaţă în Republica Moldova şi,
de asemenea, a „costului social” al reformelor economice şi politice din arealul investigat,
propunem o categorie complexă socio-economică calitatea vieţii, care înglobează caracteristicile
nivelului de trai, stării de spirit, stilului de viaţă, orientările valorice, modului de viaţă, condiţiile
de trai, starea de sănătate, evoluţiile demografice, nivelul de instruire şi alte criterii ale vitalităţii
populaţiei investigate.
În lumea modernă atât ştiinţa teoretică, cât şi aplicativă operează cu indicatorii nivelului
de trai şi a calităţii vieţii, aceştia înglobând aspecte şi mai largi precum condiţiile de viaţă,
de muncă, gradul de ocupaţie, odihna, timpul liber, instruirea, mediul de trai etc. [125, p. 22-28].
Pornind de la studiul metodologic asupra categorie investigate şi a complexităţii proceselor
socio-economice, care se derulează în societatea moldovenească, propunem din punctul nostru
de vedere al interpretării funcţionale următoarea definire a categoriei calitatea vieţii.
Calitatea vieţii reprezintă condiţiile de viaţă şi activitatea vitală a populaţiei, posibilităţile
de satisfacere a necesităţilor şi intereselor formate în rezultatul dezvoltării socio-economice
şi socio-culturale a societăţii şi care caracterizează nivelul de asigurare materială a populaţiei,
gradul de ocupaţie, condiţiile de muncă şi de trai, starea sănătăţii şi ocrotirea acesteia, nivelul
de instruire, dotarea locuinţei cu cele necesare pentru un trai decent, starea infrastructurii sociale
etc. – factori care caracterizează evoluţia şi dinamica schimbărilor în societate.
Problema cercetării în cauză constă nu numai în reducerea analizelor sociologice şi statistice
la evaluările bunăstării materiale a populaţiei, însă, şi în reflectările laturii calitative a vieţii, în acest
sens fiind necesară sistematizarea necesităţilor oamenilor şi evaluarea corespunzătoare a nivelului
dezvoltării lor şi gradului de satisfacere în toată complexitatea lor, incluzând şi aspectul calităţii acestora.
 25

Calitatea vieţii reprezintă o categorie socio-economică care delimitează complexitatea

activităţii vitale a omului. În acest mod asupra nivelului de vitalitate şi calităţii vieţii oamenilor
influenţează un şir de factori de origine obiectivă şi subiectivă. La categoria de factori obiectivi
poate fi raportat nivelul de dezvoltare al ariei investigate, structura gospodăririi, avantajele
economico-ecologice, introducerea noilor forme de gospodărire etc. Nu mai puţin importanţi sunt
şi factorii de ordin subiectiv, precum politica promovată la toate nivelele privind aria investigată,
activismul de antreprenoriat al populaţiei, susţinerea sau respingerea reformelor, schimbarea
fluxului migratoriu etc. În acest context, poate fi remarcat că anume de orientarea acţiunilor
factorilor subiectivi în mare parte determină ritmurile şi tendinţele dezvoltării factorilor obiectivi.
Precum am menţionat anterior, calitatea vieţii populaţiei este strâns legată de nivelul de trai
şi modul de viaţă, adică de nivelul bunăstării (mai întâi de toate a veniturilor), care la rândul său
determină dispoziţia în societate şi comportamentul populaţiei. Toate aceste noţiuni se utilizau
de sine stătător în ştiinţa sovietică teoretică şi aplicativă, însă interdependenţa lor, spre regret, nu
şi-a găsit o reflectare întemeiată ştiinţific în virtutea axării pe prioritatea producerii, considerându-se
că soluţionarea problemelor de producere automat va conduce spre ridicarea nivelului de trai,
îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai vieţii populaţiei. Iată de ce s-a întâmplat că reformele s-au
realizat pe contul lipsurilor suportate de populaţia republicii. În contextul efortului Republicii
Moldova de a se racorda la standardele mondiale este important de a determina priorităţile
şi specificul arealului social unde se realizează reformele. Scopul principal al strategiei
restructurărilor în ţară trebuie să devină atingerea standardelor înalte a calităţii vieţii pentru fiecare
cetăţean, iar pentru Republica Moldova – un loc decent în civilizaţia mondială a sec. XXI.

Concluzii

Conceptul calităţii vieţii reprezintă suportul de bază al reprezentărilor contemporane despre

dezvoltarea socio-economică, devenind o etapă reală în dezvoltarea teoriei bunăstării. În societatea
contemporană calitatea vieţii este una din funcţiile orientative ale economiei şi politicii sociale, care
determină direcţionarea acesteia pentru binele omului şi a societăţii. Calitatea vieţii în tratarea
actualei lucrări semnifică nivelul de satisfacţie a nevoilor umane în procesul de restructurare
a economiei şi liberalizării relaţiilor sociale.
Studiile de cercetare a calităţii vieţii apar relativ târziu în istoria cercetărilor sociale,
plasându-se temporal în prima jumătate a deceniului al şaptelea al secolului trecut. Deşi C. Mills
propusese calitatea vieţii ca obiectiv general al cercetării sociologice încă de la sfârşitul anilor ‘50,
termenul ca atare a fost utilizat anterior perioadei menţionate, el fiind mai curând un “concept
umbră” în sociologie [78].
 26

Conceptul de calitate a vieţii a fost lansat mai întâi în SUA şi preluat cu rapiditate de către
europeni, devenind astăzi un instrument eficient cu valoare evaluativă asupra vieţii umane, la nivel
individual, comunitar, de grup, societal şi planetar.
Geneza conceptului calitatea vieţii a pornit de la constatarea faptului că abundenţa
materială, a resurselor, nu reprezintă o condiţie singulară pentru ca oamenii să fie mulţumiţi de viaţa
lor şi că dezvoltarea de tip industrial are şi consecinţe negative. La baza preocupării a stat însă
şi constituirea premiselor unei evaluări globale a problemelor de viaţă cotidiană ale oamenilor.
Nivelul de trai alături de stilurile de viaţă şi modul de viaţă au un rol primordial
în aprecierea calităţii vieţii populaţiei pe orice treaptă a dezvoltării economico-sociale. Tranziţia
către economia de piaţă a produs efecte diverse asupra nivelului de trai şi standardului de viaţă, fapt
pentru care acest aspect reprezintă o problemă de un real interes pentru cercetătorii axaţi
pe studierea problemei calităţii vieţii.
În ştiinţa economică şi sociologică conceptul de calitate a vieţii are un rol important,
dezvăluind o nouă ipostază a elementului uman în contextul schimbărilor economice şi sociale.
În acest sens se distinge atât necesitatea perfecţionării condiţiilor obiective de viaţă în perspectiva
necesităţilor umane, cât şi perfecţionarea stilurilor şi modurilor de viaţă, care urmează să conducă
spre maximizarea calităţii vieţii în condiţiile existente la o anumită etapă a evoluţiei
societăţii umane.
 27

1.2 Indicatorii, măsurarea şi evaluarea calităţii vieţii

Pe măsura evoluţiei conceptelor antropocentrice economice şi sociale, comunitatea

internaţională a fost nevoită să recunoască că progresul social nu poate fi redus doar la indicatorii
măsurării veniturilor băneşti sau a acumulărilor materiale. Iată de ce asemenea indicatori
macroeconomici cum ar fi PIB, bogăţia naţională acumulată, veniturile pe cap de locuitor
nu reflectă întrutotul tendinţa şi calitatea creşterii economice şi dezvoltării societăţii. Devenea
tot mai evident faptul că aceştia nu pot răspunde necesităţii despre importanţa diferitor aspecte ale
bunăstării (instruire, sănătate, bunăstare socială şi al.) în calitate de factori ai creşterii economice,
deşi rolul lor deseori avea o pondere mai mare decât evoluţiile tehnologice sau legislative.
Axându-ne pe problema metodologiei calităţii vieţii, considerăm binevenite în acest context
şi unele scurte referiri la istoria temei indicatorilor sociali. Astfel, belgianul A. Quetlet (1796-1874),
preocupat de teoria omului mediu, publica în 1835, lucrarea Sur l’homme et le developement de ses
facultes, ou essai de physique sociale, iar în 1871, L’antropologie ou mesure des differents faculte
de l’homme. Mult mai târziu, în 1920, A. Niceforo, prin lucrarea Les indices numeriques de la
civilisation et du progres, vine mult mai aproape de semnificaţia conceptului de “indicator social”.
În aceeaşi perioadă, în SUA, preşedintele Hoover numea o comisie pentru studierea
tendinţelor sociale. Preşedintele Comisiei, W.Ogburn, publicase anterior, în 1922, lucrarea Social
Change with Respect to Culture and Original Nature, iar în 1933 apare raportul comisiei cu titlul
Recent Social Change.
În perioada postbelică, rând pe rând, preşedinţii Eisenhauer, Kennedy, Johnson, numesc
comisii care să definească obiectivele naţionale. Concomitent, în universităţi se desfăşoară studii
asupra consecinţelor dezvoltării tehnice şi ale creşterii economice, cu suportul financiar
al diferitelor instituţii şi agenţii guvernamentale. Astfel, se constituie acea arie de preocupări din
anii ‘60-’64, în care sunt lansate conceptele de “indicator social” şi ”calitatea vieţii”. În 1962 apare
primul raport al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe pentru NASA, referitor la consecinţele
programului spaţial, pentru ca un al doilea raport să apară în 1966, cu titlul Social Indicators, editat
de R. Bauer. Autorii principali ai volumului, B. Gross şi A. Biderman, prin activităţile lor
anterioare, au contribuit la lansarea conceptelor de “indicatori sociali” şi “calitatea vieţii”. În 1966
se ajunsese deja la o largă acceptare a termenilor, inclusiv la nivelul liderilor politici şi al unor
organizaţii internaţionale (ONU, UNESCO). La începutul anului 1964 este lansat Programul
“Marea Societate” de către preşedintele Johnson. “Marea Societate nu este altceva decât una a unei
înalte calităţi a vieţii oamenilor” [131].
 28

Tot în 1964 apare şi volumul Political and Social Indicators, editat de B. Russett de la
Universitatea Yale (lucrarea va avea alte două ediţii în 1972 şi 1983). În 1966 apare şi Raportul
Comisiei Naţionale asupra tehnologiei, automatizării şi progresului economic, în care se analizează
un sistem de contabilitate socială, preluat ulterior în raportul social al Departamentului de Educaţie,
Sănătate şi Muncă din anul 1969, Toward a Social Report. În aceste lucrări au fost implicaţi
sociologi şi economişti, precum: D. Bell, The Idea of Social Report (ambele studii publicate
în Public Interest, 1969), O. Duncan, Toward Social Reporting.
În anii ‘70 apar şi alte lucrări prin care se consolidează noul demers de cunoaştere. J. Wilson
publica, în 1967, lucrarea Quality of life in the United States: An Excursion into the New Frontier
of Socioeconomic Indicators. La rândul lor, francezii J. Delors (cu lucrarea Les indicateurs
sociaux), B. Jouvenal şi alţii „sunt pionierii europeni a ceea ce avea să devină o adevărată mişcare
internaţională privind indicatorii sociali şi de cercetare a vieţii” [131, p. 31].
În România, cea mai importantă contribuţie la introducerea şi dezvoltarea cercetărilor
aplicative de calitate a vieţii o are prof. Cătălin Zamfir, membru corespondent al Academiei
Române. Dintre lucrările de pionierat pe tema calităţii vieţii ale prof. Zamfir, menţionăm aici
coordonarea unei cercetări începând cu 1975 şi, ulterior, a volumului apărut în 1984, Indicatori
şi surse de variaţie a calităţii vieţii (Editura Politică). Lucrarea menţionată a constituit o importantă
sursă de inspiraţie pentru cercetările desfăşurate la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii după anul 1990.
Merită a fi consemnate o serie de publicaţii relevante pentru cercetările ulterioare asupra
calităţii vieţii. În 1980, s-a publicat (Cătălin Zamfir şi Nicolae Lotreanu, coordonatori) o culegere
de traduceri pe problema calităţii vieţii şi a stilurilor de viaţă. Începând din 1978, s-a lansat o largă
cercetare empirică asupra calităţii vieţii, pe mediul urban (Elena Zamfir, Ion-Andrei Popescu,
Ştefan Ştefănescu, Alin Teodorescu, Lazăr Vlăsceanu, Cătălin Zamfir), utilizând metodologia
standard americană, rezultatele fiind publicate în 1984.
Tot la sfârşitul anilor ‘70, Ion Rebedeu şi Cătălin Zamfir au coordonat un program pe tema
Mod de viaţă şi stil de viaţă. Din toate aceste preocupări au rezultat o serie de lucrări: Modul
de viaţă şi calitatea vieţii [268], Stiluri de viaţă [267], Cultura relaţiilor interpersonale [272],
Incursiuni în universul uman: Noi ipostaze şi dimensiuni ale fericirii [273].
Astfel, treptat în diferite medii ştiinţifice se conturează conceptul, bazat pe importanţa
indicatorilor calitativi ai bunăstării, materializat sub noţiunea calitatea vieţii. Acest termen, pentru
prima dată, îşi face apariţia în conţinutul mesajului preşedintelui SUA Dj. Kenedy către Congres
în 1963. Sub acest termen se subînţelegea, nivelul decent al necesităţilor fiecăruia în resurse
materiale, ocupaţie, condiţii de trai, mijloace de transport, mediu înconjurător favorabil... calitatea
vieţii trebuie să includă în sine posibilitatea autoinstruirii, dezvoltării capacităţilor şi protejarea
sănătăţii fizice şi morale în condiţiile libertăţii şi echităţii [75].
 29

În fond, până în prezent o definire unanim acceptată a noţiunii calitatea vieţii deocamdată
nu există şi fiecare savant sau politician percepe şi tratează noua noţiune în mod diferit.
Social-democraţii germani subînţelegeau sub noţiunea calitatea vieţii „mult mai mult decât
bunurile materiale”, „asigurarea existenţei prin intermediul solidarităţii umane, şansa
de coparticipare şi autoafirmare, utilizarea conştientizată a propriilor forţe în muncă, pace
şi comunitate umană, utilizarea naturii şi valorilor culturii, şansa de a păstra sănătatea şi a se
însănătoşi, eliberarea de frică” [75]. În investigaţiile mai recente şi în deosebi savanţii care
cercetează în domeniul statisticilor internaţionale, definesc calitatea vieţii ca nivel al veniturilor
colective pentru utilizatorii lui [128, p. 125-140].
În mai bine de 40 de ani, trecuţi de la momentul primei utilizări a termenului calitatea vieţii,
au fost întreprinse mai multe eforturi de a întocmi o ierarhie a indicatorilor. În timpul guvernării
Kenedy, când o deosebită atenţie se acorda problemelor sociale, preocuparea pentru elaborarea
indicatorilor sociali s-a materializat în SUA prin instituirea unui comitet, în componenţa căruia
intrau sociologi şi statisticieni, care aveau drept misiune pregătirea unui set de documente, care
conţineau criterii pentru evaluarea calităţii vieţii. D. Bell, unul dintre conducătorii acestui comitet,
a propus sistemul calculelor sociale. Acest sistem a avut drept scop calcularea echităţii veniturilor şi
a beneficiilor sociale, determinarea normativelor de finanţare, evaluarea incidenţei maladiilor
sociale. Această modalitate de tratare a problemei nu presupunea ţinerea la evidenţă a tuturor
urmărilor în potenţialul uman şi sfera socială în particular pentru indivizi şi în general pentru
dezvoltarea societăţii.
În aceeaşi perioadă în SUA îşi face apariţia lucrarea lui F. Endrius şi S. Uizi „Indicatorii
sociali ai bunăstării: perceperea calităţii vieţii de către americani”. Totodată un grup de sociologi
de la Universitatea Micigan sub coordonarea lui A. Campbell editează un şir de studii axate
pe problema calităţii vieţii [22]. În aceste lucrări calitatea vieţii este interpretată nu doar în funcţie
de nivelul bunăstării societăţii, ci şi în funcţie de percepţia subiectivă a bunăstării atât în viaţă cât
şi în unele sfere ale ei. În calitate de criterii ai calităţii vieţii se examinau atât categorii economice –
fericire, libertate, echitate, dragoste etc. Spre exemplu, în interpretarea dată de Campbell - Converge
- Rodgers sunt evidenţiate următorii indicatori importanţi ai calităţii vieţii: sănătate, relaţiile
de cuplu, relaţiile de familie, situaţia economică, politică din ţară, prezenţa prietenilor, locuinţa,
lucru interesant, locul de trai, religia, pasiunile, siguranţa căsătoriei, activitatea în viaţa politică.
Pentru evaluarea rezultatelor reformelor şi a scopurilor stucturale planificate în Japonia a
fost elaborat sistemul din 35 de indicatori sociali ai calităţii vieţii, care includeau aprecierile
deservirii medicale (calităţii şi accesibilităţii ajutorului medical), situaţiei locative (calitatea
edificiului, costul, densitatea locatarilor, prezenţa etajelor, planificarea); instruirii (volumul
 30

cunoştinţelor obţinute) şi alţi indicatori din spectrul socio-economic (Socio-economic Analysis and
Planning. –Paris: UNESCO, 1986). Asemenea sisteme de indicatori sociali se elaborau activ
aproape în acelaşi timp în majoritatea ţărilor europene, reprezentând o parte componentă
a orientării acestora spre un stat social şi ridicarea calităţii vieţii oamenilor [119].
La nivel mondial au fost iniţiate ample lucrări consacrate indicatorilor sociali. Două dintre
aceste abordări au o importanţă deosebită: este vorba de manualul ONU pe tema indicatorilor
sociali şi de programul iniţiat de OECD.
Manualul ONU îşi propune să fie un ghid pentru construcţia de indicatori sociali în orice
ţară, urmărindu-se anumite particularităţi în funcţie de nivelul dezvoltării economico-sociale
[130, p. 8]; [71].
În continuare prezentăm o scurtă trecere în revistă a listei domeniilor şi problemelor
recomandate a fi avute în vedere:
Populaţia - mişcarea naturală, migraţia internaţională, structuri demografice, grupuri
naţionale şi etnice;
Aşezările şi locuinţa - distribuţia geografică a populaţiei, arii urbane şi rurale, stoc
de locuinţe şi construcţia de noi locuinţe, apa şi instalaţiile sanitare, chiriile şi cheltuielile
cu locuinţa, consum de energie în domeniul casnic, transportul;
Gospodăria şi familia - mărimea gospodăriei, consumul, căsătoriile, divorţul, fertilitatea;
Sănătate şi servicii sanitare - mortalitate şi morbiditate, handicapaţi, boli, servicii
de sănătate, resurse, nutriţie, consum de alcool şi tutun;
Învăţământul şi educaţia - nivel de pregătire şi analfabetism, cuprinderea şcolară, educaţia
adultului, pregătirea profesională, costuri;
Activitatea economică - participarea forţei de muncă, populaţia inactivă, ocuparea, şomajul,
beneficiile muncii, condiţii, nivel de calificare;
Grupuri socio-economice şi mobilitatea socială - structura ocupaţională, mobilitatea intra şi
intergeneraţională;
Venit, consum, avere - nivelul, creşterea şi compoziţia venitului gospodăriei, nivelul,
creşterea şi compoziţia consumului, distribuţia venitului şi a consumului, nivelul şi distribuţia averii;
Securitatea socială şi servicii - protecţia împotriva pierderii veniturilor, utilizarea
şi importanţa protecţiei;
Timp liber, cultură şi comunicare - utilizarea timpului liber, timpul liber şi activităţile
culturale, facilităţi, cheltuieli, mijloace de comunicare în masă;
Ordinea publică şi siguranţa individului - frecvenţa şi severitatea delictelor, victimizarea,
caracteristicile şi tratamentul aplicat delincvenţilor, instituţiile justiţiei, personalul.
 31

În raport cu preocupările anterioare au fost introduse elemente noi, precum: migraţia

internaţională (la capitolul populaţie), persoanele cu handicap, consumul de alcool şi tutun
(sănătate), abandonul şcolar (educaţie), şomajul, populaţia inactivă (economic), distribuţia averilor
(venit), protecţia economică (securitate socială). De asemenea se recomandă să fie avute în vedere
patru grupuri speciale de populaţie - femei, bătrâni, tineri şi handicapaţi. În acelaşi sens se consideră
necesară extinderea listei de domenii pentru a cuprinde şi mediul natural, relaţiile sociale
şi activităţile politice.
Cel de-al doilea program constă într-o listă de 33 de indicatori ai nivelului de trai, elaborată
în scopul facilitării cercetărilor şi analizelor comparative pe ţări, prin efectuarea de anchete la nivel
de gospodărie şi individ [130, p. 9]. Indicatorii sunt grupaţi în opt domenii, după cum urmează:
Sănătatea - durata medie a vieţii, rata mortalităţii perinatale, afecţiuni de scurtă sau
de lungă durată;
Educaţia şi ştiinţa de carte - nivelul de pregătire, educaţia adultului, rata analfabetismului;
Ocuparea şi calitatea vieţii de muncă - rata şomajului, munca cu timp parţial impus
(involuntar), numărul mediu al orelor de muncă, timpul de transport la locul de muncă, concedii
anuale plătite, programe de lucru flexibile, câştigurile medii, accidente mortale, noxele;
Timpul liber - număr de ore, activităţi, accesibilitatea bunurilor şi serviciilor;
Mediul fizic - spaţiul de locuit, mediul ambiant, confortul locuinţei, aprecierea serviciilor,
poluarea aerului, zgomot;
Mediul social - rata sinuciderii; siguranţa personală - vătămări mortale, vătămări grave,
teama pentru siguranţa personală.
Definiţiile întâlnite în literatura de specialitate subliniază caracterul complex al calităţii
vieţii şi specificul indicatorilor de evaluare şi măsurare a calităţii vieţii. Domeniul calităţii vieţii este
definit ca “valoarea pentru om a vieţii sale, măsura în care condiţiile vieţii oferă omului posibilitatea
satisfacerii multiplelor sale necesităţi, gradul în care viaţa este satisfăcătoare pentru om” [261, p. 67].
Conceptul subsumează nu numai condiţiile de viaţă (naturale, de habitat, facilităţile menajului, cele
sociale, de asistenţă sanitară, de educaţie, de timp liber, resursele economice, condiţiile de muncă,
etc.), corespunzătoare diferitelor domenii ale vieţii, ci şi indicatorii.

Treptat, necesitatea trecerii la un nou nivel al calităţii vieţii a fost conştientizată

de comunitatea internaţională în întregime. Din anii ’60 Organizaţia Naţiunilor unite a efectuat
cercetarea multilaterală a criteriilor şi stării calităţii vieţii. În rezultatul acestor eforturi investigative,
focalizate asupra calităţii vieţii, începând din anii ’60 sub egida ONU, au început să se efectueze
programe de dezvoltare a comunităţii internaţionale pe o perioadă de 10 ani. Pentru realizarea
 32

lor a fost creată o instituţie internaţională specializată – Programul ONU pentru Dezvoltare (United
Nations Development Program), în cadrul căruia Comitetul economic şi social al ONU înaintează
scopuri şi sarcini, pentru atingerea cărora Asambleia Generală a ONU repartizează surse în fondul
Programului ONU pentru dezvoltare, care ulterior sunt repartizate pentru realizarea unor proiecte
concrete. Pentru evaluarea rezultatelor implementării programului nominalizat al ONU erau
necesare criterii binevenite pentru comparaţii internaţionale în vederea reflectării noului conţinut
calitativ al creşterii economice. Încercarea de a formula asemenea criterii a fost întrepinsă
de L. Drevenovski şi V. Scott în publicaţia „Indicatorul Calităţii Vieţii”, editată în 1966 de către
Institutul de Cercetări Ştiinţifice a ONU. Autorii nominalizaţi întemeiază importanţa indicatorilor
elaboraţi de natură fizică, culturală şi a celor de o ierarhie mai înaltă. Din indicatorii elaboraţi
se deduce indicatorul calităţii vieţii, necesar pentru comparaţiile internaţionale.
Experţii ONU în perioada anilor 1970 şi 1990 au efectuat analiza comparată a calităţii
şi nivelului de trai a populaţiei în 169 de ţări ale lumii. În baza acestor cercetări s-a constituit
sistemul criteriilor calităţii vieţii, care a fost aprobat la întrunirea mondială la nivel superior
în martie 1995 în Kopenhaga. Ulterior aceşti indicatori au direcţionat programele dezvoltării umane
şi eradicării sărăciei, desfăşurată de ONU. Sistemul elaborat include 26 de indicatori, spectrul
cărora se extinde de la longevitatea vieţii până la securitatea socială. În acest context, comunităţii
internaţionale i s-a propus de a deplasa accentele de pe ritmurile creşterii economice pe dezvoltarea
durabilă a omului şi în această bază a formula noi scopuri ale dezvoltării. Dezideratul căreia
a devenit dezvoltarea economiei pentru evoluţia umanităţii şi nu invers. Pe lângă indicatorii generali
conceptuali, precum sunt cei ai calităţii vieţii, experţii ONU s-au străduit de a elabora indicatorul
măsurabil, utilizabil în comparaţiile internaţionale. Rezultatele cercetărilor desfăşurate de ONU
pe parcursul mai multor ani în diferite ţări au fost prelucrate în 1990 şi din acest an au început să fie
editate rapoarte anuale despre dezvoltarea umană. În unul dintre primele rapoarte de acest gen
în circuitul ştiinţific a fost lansată categoria dezvoltarea umană, prin care se subînţelegea nu numai
creşterea veniturilor oamenilor, dar şi sănătatea lor, instruirea, menţinerea mediului natural,
asigurarea libertăţii acţiunilor şi cuvântului şi, de asemeni, formarea altor condiţii a dezvoltării
socio-economice. În primul raport ONU a fost propusă şi tehnica de măsurare – indexul dezvoltării
umane, care includea evaluarea longevităţii vieţii, nivelul de instruire a populaţiei adulte
şi a veniturilor sale. În rapoartele următoare era prezentat mecanismul detaliat al calculării
indicatorului dezvoltării potenţialului uman. Pentru calcul se utilizează date detaliate extrase de pe
un eşantion din mai multe ţări. Astfel, se conturează un indicator acceptat universal şi comparabil.
Acest indicator utilizându-se pentru analiza situaţiei socio-economice în ţări aparte şi în întregime în lume.
 33

Calculul indicatorului dezvoltării potenţialului uman se reduce la construirea pentru o anumită

perioadă de timp a următoarei ierarhizări:
Ø longevitatea de viaţă aşteptată (de la 25 la 80 ani);
Ø ponderea ştiutorilor de carte (de la 0 la 100%);
Ø ponderea elevilor claselor primare, nivelului de învăţământ mediu, liceal şi instituţiilor
de învăţământ superior în grupul respectiv de vârstă (de la 0 la 100%);
Ø bunăstarea măsurată în PIB pe cap de locuitor(de la 100 la 40 mii dolari SUA în funcţie
de puterea de cumpărare a monedei naţionale).
Esenţa calculelor IDU rezidă în faptul că cu cât este mai aproape de 1 indicatorul relevat,
cu atât este mai înaltă calitatea potenţialului uman a dezvoltării socio-umane a ţării respective.
Acest specific îi oferă posibilitatea de a-l utiliza în calitate de evaluator al eficacităţii programelor
naţionale şi internaţionale şi construirii unui instrument eficient de lucru la nivelul
comparabilităţii mondiale.
În contextul măsurării calităţii vieţii, paralel cu cele deja realizate, de către savanţi
s-au întreprins eforturi de a elabora indicatori ai dezvoltării componenţilor de bază ai potenţialului
uman. Astfel, indexul potenţialului intelectual al societăţii includ indicatorii dezvoltării sferei
ştiinţei şi instruirii. Pentru calcularea acestuia se ţine cont de asemenea indicatori precum nivelul
instruirii populaţiei adulte, ponderea numărului de studenţi în numărul total al populaţiei, partea
cheltuielilor din PIB, ponderea celor ocupaţi în ştiinţă şi deservirea ştiinţifică în numărul total
al celor angajaţi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) îşi aduce contribuţia la metodologia măsurării
calităţii vieţii prin introducerea încă a unui coeficient deosebit de important în acest context. Acesta
este coeficientul vitalităţii populaţiei, care reflectă posibilitatea menţinerii genofondului, dezvoltării
intelectuale a populaţiei. Se evaluează acest coeficient conform unei scale din cinci puncte.
Conform estimărilor OMS nici una dintre ţările lumii nu atinge coeficientul maxim al vitalităţii
populaţii. Limita vitalităţii unei ţări se consideră nivelul de 1,5 puncte. Coeficientul vitalităţii mai
jos de 1,5 puncte induce riscul distrugerii genofondului şi a imposibilităţii menţinerii calităţii vieţii
existente pentru generaţiile următoare. Coeficientul vitalităţii cel mai înalt se atestă în ţările Europei
de Nord: Suedia, Olanda, Belgia, Danemarca (patru puncte) [21].
În ultima perioadă de ani în metodologia evaluării calităţii vieţii şi-a adus aportul Banca
Mondială pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care are drept suport concepţia bogăţiei naţionale.
Potrivit acestei concepţii, acumularea bogăţiei naţionale decurge în procesul consumului individual
al mărfurilor şi serviciilor, deoarece anume acest consum contribuie la reproducerea
şi perfecţionarea capitalului uman. În majoritatea ţărilor consumul curent reprezintă 65 – 70% din
mărimea totală a PIB -ului, respectiv acesta poate fi un criteriu de reprezentare a mărimii
investiţiilor în capitalul uman.
 34

Rezultatele estimărilor experţilor Băncii Mondiale demonstrează că în structura bogăţiei

naţionale domină capitalul uman, care reprezintă 2/3 din calculul estimării totale. În ţările Americii
de Nord şi Centrale, Europei de Vest şi Asiei de Vest indicatorul capitalului uman ajunge la 3/4 din
mărimea totală a bogăţiei naţionale. În acest mod, se justifică teza potrivit căreia, în sec. XXI,
factorul principal al reproducerii bogăţiei naţionale devine nu acumularea bunurilor materiale
şi a serviciilor, dar acumularea cunoştinţelor, experienţei, abilităţilor, sănătăţii, nivelului dezvoltării
fizice şi a altor caracteristici a calităţii vieţii populaţiei, pentru menţinerea cărora în lume se cheltuie
anual 12 – 20 trilioane dolari.
Banca Mondială de Reconstrucţie şi Dezvoltare contribuie esenţial la perfecţionarea
metodologiei de examinare şi evaluare a calităţii vieţi. În cadrul Departamentului de dezvoltare
internaţională a fost creat un grup de lucru, care a avut drept misiune de a elabora indicatorii
calităţii vieţii ai BM. Graţie efortului depus de această echipă de lucru, au fost adunaţi toţi
indicatorii din toate ţările, care au fost publicaţi în anuarul Indicatorii mondiali ai dezvoltării [253].
Potrivit concepţiei BM calitatea vieţii comportă pentru fiecare ţară următorii indicatori:
Ø densitatea populaţiei (persoane / km2);
Ø PIB ( în dolari pe cap de locuitor);
Ø sărăcia (procentul populaţiei trăind pe un venit mai puţin de 1 USD pe zi pentru
o persoană);
Ø coeficientul mortalităţii copiilor la 1000 naşteri;
Ø rata generală de fertilitate (naşteri la o femeie);
Ø nivelul ştiutorilor de carte (procentul populaţiei de 15 ani şi mai mult);
Ø accesibilitatea sanităriei (procentul populaţiei).
Căutările asupra indicatorilor estimativi ai calităţii vieţii, care ar reflecta cel mai adecvat
toate aspectele vieţii socio-economice ale unei comunităţi umane, continuă să reprezinte
un domeniu prioritar în investigaţiile ştiinţifice sociologice. Totodată, este important de a menţiona
că din considerentul persistenţei în evaluările calităţii vieţii a elementului subiectiv, ierarhia
importanţei componentelor calităţii vieţii în diferite condiţii şi în diferite medii sociale se manifestă
în mod diferit. Astfel, chestionarea a 1021 respondenţi din zonele de nord ale statului New-York,
a relevat ponderea indicatorului viaţa familiară dintr-un set de 44 de indicatori ai calităţii vieţii.
Pe locul doi-trei s-au plasat indicatorii protecţia împotriva incendiilor şi a proprietăţii împotriva
furturilor şi vandalismului, pe locul patru – ocrotirea sănătăţii, fiind urmată de mediul înconjurător
şi activitatea zilnică de muncă. În acelaşi set evoluativ, costul şi calitatea vieţii s-a plasat pe locul
16 şi 19. Aceiaşi indicatori ai calităţii vieţii în majoritatea ţărilor din Asia şi Africa se caracterizează
prin adecvarea locuinţei la numărul de membri ai familiei, posibilităţi de a-i trimite pe copii
la şcoală, independenţa economică de la resursele aflate în utilitatea publică etc.
 35

S-au făcut eforturi de a elabora şi alţi indicatori sintetici ai calităţii vieţii. Astfel, în 1994
cercetătorii Kobb şi Xalisted au elaborat Indicatorii Progresului Veritabil, care includ un set
de indicatori netradiţionali şi se exprimă în echivalent bănesc pe cap de locuitor. Făcându-se
comparaţia indicatorilor PIB şi a IPV pe cap de locuitor în SUA pentru perioada 1950 până
la începutul anilor 1990, s-a constatat că deşi PIB continua să crească constant IPV se reducea.
Volumul de diminuare a IPV pentru perioada estimată a constituit aproximativ 30% la nivelul anilor ’70.
În acelaşi timp, discrepanţa dintre aceşti doi indicatori a fost în ascendenţă continuă: de la 1000$
SUA în 1950 până la 12 mii $ SUA la începutul anilor 1990 [122, p. 141-153].
La sfârşitul anilor ’90 o contribuţie esenţială în perfecţionarea măsurării calităţii vieţii este
înregistrată de Institutul de Cercetări Ştiinţifice din cadrul ONU prin elaborarea metodologiei
numită „profilul dezvoltării”. Această metodologie se bazează pe determinarea legăturilor între
indicatorii generali ai dezvoltării şi dezvoltarea socială. Mărimea a 100 de indicatori selectaţi
în acest sens corelează unul cu altul. În baza acestora se construieşte un tabel al corelaţiilor, în care
pot fi incluse datele diferitor ţări, conturându-se profilul dezvoltării. Evident, fiecare ţară îşi are
specificul său şi apar un şir întreg de deficienţe, condiţionate de utilizarea setului din
100 de indicatori.
În contextul eforturilor mondiale de a crea un set de indicatori relevanţi ai calităţii vieţii
se evidenţiază Suedia.
Tabelul nr. 1 (I, 2)
Componentele şi indicatorii tipici ai evaluării calităţii vieţii în Suedia
Componentul Indicatorii
Capacitatea de a merge la 100 m. Diferite simptome
1. Sănătatea şi adresarea pentru ajutor medical ale îmbolnăvirilor, contacte cu medici şi surori
medicale.
Şomajul înregistrat, cerinţele fizice ale lucrului,
2. Ocupaţia şi condiţiile de muncă posibilitatea de a părăsi locul de muncă în timpul
programului de lucru.
Venitul şi proprietatea, capacitatea de a acoperi
3. Resursele economice cheltuieli neprevăzute mai mult de 1000 USD
în săptămână.
5. Instruirea şi calificarea Nivel atins de instruire
6. Familia şi integrarea socială Statutul familial, contacte cu prietenii şi cunoscuţii
7. Locuinţa Numărul de persoane la o cameră. Comodităţi.
8. Asigurarea vieţii şi proprietăţii Probabilitatea jafului şi furtului.
9. Distracţii şi cultură Timpul liber. Concediu. Călătorii.
Participarea la alegeri. Membru al uniunilor
10. Resurse politice şi partidelor politice. Posibilitatea pentru înaintarea
plângerii.
Sursa:.Nussbau M., A.Sen, The Quality of Life by, Oxford, 1995
 36

Sistemul indicatorilor în Statele Unite ale Americii se compune din următoarele

13 componente: mediul ambiant; situaţia demografică; ocupaţia; condiţiile de muncă; nivelul
de trai; asigurarea socială; ocrotirea sănătăţii; instruirea; condiţiile de trai; cultura, odihna,
distracţiile; asigurarea transportului; apărarea naţională; protecţia juridică a cetăţenilor.
Printr-o deosebită minuţiozitate se evidenţiază sistemul de indicatori ai calităţii vieţii din
Franţa, elaborat de Institutul de Statistică şi Cercetări Economice, în care sunt evidenţiate patru
grupe de indicatori, care se raportează direct sau latent la evaluare.
În grupul 1 Numărul şi componenţa populaţiei, resursele de muncă şi condiţiile de muncă
sunt incluşi indicatorii demografici şi, de asemenea, numărul şi structura populaţiei economic
active, indicatorii ocupării şi a şomajului, durata şi ritmul de muncă, grevele.
În grupul 2 Distribuirea, redistribuirea şi utilizarea veniturilor sunt concentraţi indicatorii
veniturilor: veniturile primare, veniturile de la proprietate, salariu, nivelul minimal al salariilor
şi pensiilor, limita asigurării sociale, capacitatea de cumpărare a monedei naţionale, venituri băneşti
sau de alt gen provenite din asigurarea socială, pentru îmbolnăviri, ajutor medical gratis, ajutor
de binefacere.
În grupul 3 Condiţii de activitate vitală sunt relevaţi indicatorii consumului (volumul
consumului pe cap de locuitor şi numărul unităţilor de consum), condiţiile de trai, timpul liber
şi distracţiile culturale, acumularea bunurilor şi a valorilor.
În grupul 4 Laturile sociale ale condiţiilor de viaţă ale populaţiei figurează indicatorii
instruirii, protecţiei sănătăţii, formarea gospodăriei, mobilitatea socială şi, de asemenea,
contravenţiile şi asigurarea ordinii publice.
Creat în cadrul Guvernului francez Ministerul Calităţii Vieţii a elaborat şi implementat
următoarele cinci programe: protecţia naturii, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, organizarea
timpului liber şi a odihnei, umanizarea vieţii urbane, facilitarea formalismului administrativ.
În acest context umanizarea vieţii urbane presupune lupta cu asemenea fenomene antisociale
precum alcoolismul, narcomania, prostituţia, infracţionalismul, iar facilitarea formalismului
administrativ preconiza îmbunătăţirea activităţii politice, manageriale. Evident, aceste componente
ale vieţii sociale sunt corelate cu sistemul necesităţilor personale ale oamenilor.
Examinând cadrul teoretico-metodologic al elaborării indicatorilor de calitate a vieţii
în România, constatăm că domeniul calităţii vieţii este definit prin “ansamblul elementelor care
se referă la situaţia fizică, economică, socială, culturală, politică, de sănătate etc., în care trăiesc
oamenii, conţinutul şi natura activităţilor pe care le desfăşoară, caracteristicile relaţiilor
şi proceselor sociale la care participă, bunurile şi serviciile la care au acces, modelele de consum
adoptate, modul şi stilul de viaţă, evaluarea împrejurărilor şi rezultatelor activităţilor care corespund
aşteptărilor populaţiei, precum şi stările subiective de satisfacţie/insatisfacţie, fericire, frustrare etc.” [131].
 37

Pentru a înţelege mai bine modul cum trăiesc oamenii, calitatea vieţii lor, s-a impus
utilizarea unui set cât mai diversificat de indicatori, care ar surprinde nu numai elementele globale,
ci şi aspectele care privesc gospodăriile, familiile şi viaţa personală, inclusiv dimensiunea subiectivă
de percepţie a stărilor existente, precum şi gradul de satisfacţie resimţit, eventual de insatisfacţie şi frustrare.
Preocupările pentru definirea calităţii vieţii au fost însoţite şi facilitate de ceea ce a fost
numit drept “o mişcare a indicatorilor sociali” [130, p. 4]. Aceştia au fost şi sunt elaboraţi pentru
a completa statisticile referitoare la bunăstare, produs intern brut, volum al producţiei,
al investiţiilor, etc., cu elemente care descriu condiţiile de viaţă ale indivizilor, familiilor
şi grupurilor sociale, ceea ce permite determinarea calităţii vieţii.
Indicatorii sociali reflectă “anumite trăsături ale fenomenelor şi proceselor sociale, fiind
totodată elemente ale acţiunii practice. Ei exprimă atât starea obiectivă a sistemelor sociale -
structura (alcătuirea, relaţiile), funcţionalitatea şi performanţa - cât şi starea subiectivă (satisfacţia,
insatisfacţia) acestora” [131, p. 45]. În sensul cel mai general, prin indicator în metodologia
ştiinţifică se înţelege un element explicativ în raport cu un anumit domeniu (indicat), supus atenţiei
la un moment dat. Savantul român I. Mărginean descrie cele trei tipuri de indicatori care au în vedere:
Ø indicatorii definiţionali - au ca particularitate introducerea de semnificaţii cu ajutorul
unei anumite convenţii terminologice;
Ø indicatorii de inferenţă - intervin în condiţiile în care indicatul reprezintă o variabilă
latentă inaccesibilă observaţiei directe;
Ø indicatorii empirici - de această dată având de-a face cu semne direct observabile atât
pentru indicator, cât şi pentru indicat, ceea ce permite determinarea relativ riguroasă
a relaţiilor implicate.
În procesul de operaţionalizare P. Lazersfeld (1966) distinge trei etape distincte aflate
în relaţie de determinare:
Ø reprezentarea imagistică a conceptului (definirea domeniului);
Ø specificarea conceptului (determinarea aspectelor sale relevante, a dimensiunilor, care
se pot dispune pe mai multe niveluri de generalitate);
Ø alegerea indicatorilor (în funcţie de relevanţa lor pentru domeniul indicat).
Pentru ca un element să poată deveni indicator social trebuie supus unor cercetări
sistematice, pentru a se determina în ce măsura poate îndeplini diferite funcţionalităţi (atribuţii)
ale indicatorilor sociali, cum ar fi:
a) mijloc de informare privind starea unui domeniu social de interes, un mijloc de diagnoză socială;
b) mijloc de cercetare a obiectivelor social-politice într-un domeniu sau altul;
 38

c) mijloc de analiză, evaluare şi interpretare a diferitelor fenomene, relaţii, procese sociale şi

acţiuni sociale;
d) instrument al prognozei dezvoltării sociale;
e) mijloc de concretizare a unor obiective dintr-un domeniu sau altul;
f) mijloc de urmărire (măsurare) a schimbărilor intervenite în evoluţia fenomenelor respective
(schimbări “naturale” sau provocate), evidenţierea tendinţei şi a consecinţelor unei anumite acţiuni
întreprinse [131, p. 34].
Se deosebesc patru niveluri de indicatori, şi anume:
Ø indicatorii economici - măsoară condiţiile economice ale bunăstării sociale;

Ø indicatorii sociali - redau statistici şi date de cercetare privind condiţiile obiective

ale bunăstării sociale şi consecinţele lor;

Ø indicatorii calităţii vieţii - se ocupă de reacţiile subiective ale oamenilor la procesele
economice şi sociale, afective şi cognitive, atitudinile, modelele comportamentale,
evaluările [131, p. 67];
Ø indicatorii de politici publice - sunt adaptaţi cerinţelor acţiunii practice şi măsurării

efectelor acestor acţiuni.

Chiar dacă domeniul calităţii vieţii se dovedeşte a fi unul extrem de complex, s-a încercat
elaborarea unui sistem de indicatori relativ uşor de acoperit cu date şi comprehensibil, selecţia
limitându-se, din aceste motive, la un număr de 100 de indicatori. Pentru o dimensiune se specifică,
de regulă, până la cinci indicatori, luând în considerare relevanţa lor pentru calitatea vieţii, relaţiile
lor de interşanjabilitate şi proprietăţile cumulative (sintetice) ale acestora [130, p. 33].
În delimitarea dimensiunilor calităţii vieţii s-a respectat principiul independenţei locale,
aceasta însemnând că au fost eliminate suprapunerile şi redundanţa, astfel că fiecare dimensiune are
o relevanţă proprie semnificativă. Având independenţă locală, valorile pe care le are o dimensiune
sau alta nu se constituie automat în funcţie de valorile oricărei alte dimensiuni şi nici nu pot
fi compensate unele cu altele. Gradul de independenţă locală variază de la o dimensiune la alta.
Unele dimensiuni se pot raporta la un domeniu mai general al calităţii vieţii, cum ar fi cele
referitoare la nivelul de trai sau standardul economic. Însă şi în aceste situaţii particulare continuă
să existe un grad relativ înalt de independenţă locală.
Prof. I. Mărginean afirmă că, datorită naturii specifice a dimensiunilor ce compun diagnoza
calităţii vieţii, încercările de construcţie a unor indicatori generali, care să reunească într-un anumit
fel toţi indicatorii de diagnoză, cu scopul de a sintetiza informaţia, au caracter cu totul artificial.
“În astfel de operaţii de îndepărtare de proprietăţile empirice reflectate de indicatori, construcţiile
respective sunt doar mijloace de analiză, fără corespondent, fie şi mediat, în realitatea materială
 39

şi/sau spirituală cercetată” [131, p. 62]. Cu toate acestea, se fac încercări de reunire a unora din
indicatorii ce aparţin de dimensiuni diferite. Aceste construcţii compozite au o valoare pentru
comparaţiile în timp, pentru a sesiza schimbările sau pentru comparaţii pe grupuri umane sau ţări,
etc. Eterogenitatea măsurătorilor împiedică construcţia de indici compoziţi cu relevanţă empirică
pentru a caracteriza calitatea vieţii populaţiei.
Realizarea unei diagnoze sociale presupune deopotrivă descrierea sistematică precum
şi determinarea caracteristicilor fenomenelor, acţiunilor şi proceselor sociale avute în vedere într-o
cercetare sau alta.
Pentru îndeplinirea acestor condiţii în cercetarea calităţii vieţii s-a elaborat un cadru
metodologic de abordare interdisciplinară. Instrumentarul de lucru utilizat răspunde naturii
informaţiilor sociale necesare întocmirii diagnozei calităţii vieţii. Este vorba despre indicatori
economici şi sociali, diverse statistici privind condiţiile de viaţă, activităţile oamenilor, date
personale, etc., evaluarea acestora de către populaţie, stările subiective de mulţumire, satisfacţie
şi fericire, respectiv de nemulţumire, insatisfacţie, frustrare, nefericire, etc. În fapt, s-a urmărit
elaborarea unui set (schema operaţională) cât mai cuprinzător de componente (variabile sociale),
dimensiuni şi indicatori atât obiectivi, cât şi subiectivi de descriere, percepţie şi evaluare, destinaţi
să constituie un model global de analiză a calităţii vieţii, conturat prin reţinerea experienţei
valoroase internaţionale şi naţionale în acest domeniu [257, p. 69].
În contextul examinării abordărilor metodologice a indicatorilor calităţii vieţii se evidenţiază
descrierea dimensiunilor calităţii vieţii, elaborată şi prezentată de către prof. I. Mărginean [131]:
I. Persoana. Individul a constituit şi va constitui întotdeauna obiectul analizelor
şi cercetărilor de orice fel. În societatea modernă individul se află în prim plan. Vorbim de fiecare
individ in parte, cu propria-i personalitate, cu nevoi, dorinţe, aspiraţii, gânduri şi activităţi.
II. II. Populaţia. La fel ca şi individul luat separat de întreg, şi populaţia constituie subiectul
oricărei analize sau cercetări sociale. Ea reprezintă un scop în sine pentru cercetători, fie că interesul
se îndreaptă câtre cunoaşterea modului în care trăieşte aceasta, fie că se au în vedere structurile sale,
activităţile desfăşurate, apartenenţa la diferite grupuri, opiniile şi stările de spirit, credinţele,
nevoile, trebuinţele, etc.
III. Mediul natural. Indiferent dacă a fost considerat drept o componentă sau numai
o premisă a calităţii vieţii, mediul natural este inclus în toate cercetările şi analizele acestui
domeniu, ca şi în programele prin care se urmăreşte conservarea condiţiilor existenţei umane.
De regulă, sunt evidenţiaţi indicatori care exprimă diverşi factori agresivi (zgomot, radiaţii,
substanţe nocive în aer, sol, apă, alimente) şi efectele lor asupra organismului uman, proporţia
populaţiei afectate şi percepţia condiţiilor naturale de viaţă.
 40

IV. Aşezările umane. În analiza modului cum trăiesc oamenii devine necesară evaluarea
facilităţilor de care dispun, calitatea mediului construit, echiparea cu mijloace tehnice. În acest caz,
percepţiile şi evaluările oamenilor devin mult mai importante, unele persoane preferând tipul
de viaţă rural, altele pe cel urban.
V. Locuinţa. În practica socială s-au impus deja o serie de indicatori prin care se exprimă
calitatea şi confortul locuinţei, gradul de echipare cu mijloace tehnice, începând de la materialele
de construcţie utilizate, izolarea fonică şi termică, protecţia faţă de infiltraţiile cu apă, suprafaţa
construită şi cea utilă, înzestrarea cu surse de energie, instalaţii sanitare, şi terminând cu situarea
(poziţionarea) ei în cadrul localităţii. Apare iarăşi necesitatea unei selecţii riguroase a indicatorilor,
luând în considerare, în primul rând, pe aceia cu o relevanţă deosebită pentru calitatea vieţii, precum
suprafaţa locuibilă pentru o persoană.
VI. Mediul social. Mediul social interesează la nivel de calitate a relaţiilor sociale. Acesta
poate fi măsurat fie prin indicatori de coeziune, valori general-umane, întrajutorare, solidaritate,
moralitate, responsabilitate, toleranţă, cât şi prin lipsa (sau prezenţa la un nivel redus) unor factori
de patologie socială, precum: delicvenţa, alcoolism, prostituţie, perversiune sexuală etc. Ne referim
în aceste cazuri nu numai la indivizi sau la grupuri şi colectivităţi de diverse mărimi, cât
şi la societate în întregul său.
VII. Familia. Familia reprezintă un punct central de referinţă, atât pentru indivizi în parte,
precum şi pentru cele mai diverse cercetări. Pentru calitatea vieţii populaţiei, deosebit de relevante
sunt aspecte precum: situaţia familiei, solidaritatea şi coeziunea acesteia, succesul sau insuccesul
membrilor săi, starea lor de sănătate.
VIII. Ocuparea. Interesul pentru acest domeniu porneşte de la faptul că munca este cea care
determină volumul, structura şi calitatea bunurilor materiale şi spirituale a serviciilor. Ea reprezintă
un mod de asigurare a existenţei. Totodată, ea devine un scop pentru om, în măsura în care
ea “permite acestuia să-şi valorifice o îndatorire prin aplicare principiului compensaţiei, potrivit
căruia orice om trebuie să contribuie - într-un anumit fel şi pe măsura capacităţii lui - la sporirea
bunăstării în societatea în care se află şi în care el nu poate fi numai consumator, indiferent de faptul
că dispune sau nu de surse proprii de existenţă”. Indicatorii relevanţi în acest sens se referă
la: gradul de ocupare şi dependenţă, disponibilitatea locurilor de muncă, structura ocupaţională,
proporţia şi durata medie a şomajului etc.
IX. Calitatea vieţii de muncă. Pentru acest domeniu se au în vedere o serie întreagă
de indicatori referitori la condiţiile, natura şi conţinutul muncii, timpul de lucru, relaţiile de muncă,
organizarea, conducerea, recompensele materiale şi alte beneficii, rezultatele muncii şi satisfacţia.
 41

X. Resurse macroeconomice pentru nivelul de trai. Nivelul de trai al unei populaţii poate
fi exprimat sintetic pe baza indicatorilor economici de tipul produsului intern brut, reflectând astfel
nivelul de dezvoltare al produsului intern brut. Însă, pentru a afla care sunt resursele
macroeconomice ale nivelului de trai, indicatorii economici vor trebui completaţi cu statistici
referitoare la gospodării şi indivizi.
XI. Veniturile. Această dimensiune face referire la sursele veniturilor (munca, proprietate,
asigurări, alocaţii bugetare, donaţii) şi distribuţia lor, punând un accent deosebit pe determinarea
nivelului venitului minim necesar pentru un trai decent (a minimului social), sub pragul căruia
se identifică sărăcia. De aici necesitatea de a raporta veniturile la gospodărie şi, în cadrul acesteia,
la persoana, luându-se în considerare particularităţile pentru fixarea venitului minim.
XII. Consumul. Consumul reprezintă una dintre componentele finale ale nivelului de trai
şi ale calităţii vieţii. Dincolo de particularităţile care ţin de resursele zonale, de obiceiurile
constituite în timp, de normele culturale şi religioase, se pot identifica şi indicatori cu valoare
comparativă. Aceştia exprimă, în unităţi fizice, valoric sau procentual, consumul de produse
şi servicii al populaţiei. Se pune accent pe realizarea unei nutriţii echilibrate, cu evitarea produselor
dăunătoare, în special abuzul de alcool şi tutun.
XIII. Serviciile pentru populaţie. Dezvoltarea sectorului serviciilor acordate populaţiei
reprezintă un indicator pentru aprecierea modernizării economiei şi o sursă de îmbunătăţire
a nivelului calităţii vieţii. Indicatorii relevanţi pentru acest domeniu ar putea fi: diversitatea
şi calitatea serviciilor disponibile, accesibilitatea din punct de vedere material, apropierea spaţială,
timpul de aşteptare.
XIV. Gospodăria. Condiţiile materiale ale unei gospodării se exprimă prin veniturile curente,
economiile realizate, averea din posesie, inclusiv bunurile de folosinţă îndelungată. În practică însă
este dificil de determinat cu precizie condiţiile materiale ale unei gospodării, problemele fiind legate
de: inventarierea veniturilor licite şi cunoaşterea economiilor, a averilor de care dispune
o gospodărie. Acestea nu pot fi ignorate (chiar daca am putea fi acuzaţi de amestec în probleme
personale sau familiale) în momentul în care se încearcă, de exemplu, determinarea unor eventuale
ajutoare de la bugetul de stat.
XV. Învăţământul. Dată fiind complexitatea la care a ajuns în momentul de faţă
învăţământul, acesta îndeplinind funcţii multiple: socializare, educare, integrare, pregătire
profesională, este necesară o atenţie sporită asupra acestui domeniu. În cadrul studiilor de calitate
a vieţii, locul învăţământului priveşte atât determinarea şanselor de acces la diferite niveluri ale
acestuia, gradul de cuprindere şi promovabilitate (abandon), cât şi nivelul general de educaţie
a populaţiei (stocul de învăţământ).
 42

XVI. Asistenţa sanitară. Serviciile de sănătate oferite populaţiei, accesul la îngrijirea

sănătăţii şi costul acesteia, pe de o parte, mortalitatea pe cauze, bolile de care suferă populaţia,
pe de altă parte, constituie, de asemenea, indicatori relevanţi pentru calitatea vieţii.
Indicatorii obiectivi exprimă starea de morbiditate, cauzele de deces, înzestrarea cu personal
de specialitate şi cu anumite utilităţi. Indicatorii subiectivi permit sesizarea aspectelor de genul
accesibilităţii reale la serviciile medicale, calitatea relaţiilor medic-pacient şi a prestaţiei medicale,
precum şi elemente ale calităţii vieţii pacienţilor.
XVII. Cultura. Din perspectiva calităţii vieţii, interesează accesul populaţiei la cultura,
serviciile de răspândire a culturii şi prestaţiile de ordin cultural oferite de către acestea.
XVIII. Asigurările şi asistenţa socială. Cele două aspecte: asigurările şi asistenţa socială,
au fost unite într-un singur domeniu dat fiind rolul lor în realizarea unei protecţii sociale pentru
toate categoriile de populaţie, atât pentru populaţia activă, cât şi pentru grupurile cele mai
defavorizate: copiii orfani şi abandonaţi, persoanele cu handicap, persoanele vârstnice.
XIX. Timpul liber. Evaluarea globală a calităţii vieţii nu poate ignora facilităţile existente
pentru petrecerea timpului liber, pentru odihnă şi recreere. Se au aici în vedere indicatori de genul:
numărul locurilor de cazare turistică, numărul orelor de timp liber pe săptămână, cheltuieli
de la bugetul de stat pentru odihnă şi tratament, educaţie fizică şi sport pentru fiecare locuitor,
precum şi o evaluare a facilităţilor pentru petrecerea timpului liber.
XX. Calitatea mediului politic. Este poate unul dintre cele mai dezbătute domenii la ora
actuală. Gradul de participare a mediului politic, nivelul de implicare a cetăţeanului în actul
conducerii, respectarea regulilor democratice ale jocului politic, întregesc setul indicatorilor prin
care se determină calitatea vieţii populaţiei.
XXI. Instituţiile de stat şi ordinea publică. Între domeniile de operaţionalizare a calităţii
vieţii, sunt menţionate şi caracteristicile cadrului legal, respectarea drepturilor şi libertăţilor umane,
protecţia cetăţenilor faţă de eventualele abuzuri ale funcţionarilor publici, precum şi combaterea
manifestărilor de patologie socială. Tot aici vorbim şi despre performanţa instituţiilor publice.
Obiectiv, acesta se exprimă prin indicatori care operaţionalizează conţinutul activităţilor desfăşurate
de către instituţiile publice şi se exprimă procentual prin cazurile rezolvate din totalul cazurilor
sesizate, durata medie de rezolvare, costul mediu pe caz; la rândul lor, percepţiile redau
popularitatea instituţiei, imaginea publică etc. [131].
Modalitatea de lucru constă în supunerea evaluărilor oamenilor a stărilor de fapt în legătură
cu viaţa lor, cu mediul natural, social, economic, politic, cultural, coabitarea familială, propria
persoană. Se obţine astfel o determinare a “valorii pentru om a vieţii sale” [130, p. 69].
Autoevaluărilor făcute de către populaţie li se adaugă analizele din exterior, evaluările
cercetătorilor. Rezultă o schemă complexă de comparare între stările de fapt şi cele subiective
de percepţie şi evaluare, dar şi între autoevaluări şi evaluări externe. De asemenea, prin schema
operativă se au în vedere şi autoevaluările diferenţiate pe grupuri şi pe domenii de interes,
la anumite intervale de timp.
 43

Schema descriptivă de cercetare a calităţii vieţii aplicabilă în România cuprinde nouă

domenii, strucrurate în 13 dimensiuni şi, pentru fiecare dintre acestea, mai mulţi indicatori.
Tabelul nr. 2 (I, 2)
Schema descriptivă de cercetare a cali tăţii vieţii în perioada de tranziţie (ICCV, România)
I. Variabile factuale: III. Calitatea percepută a vieţii:
- sex; 3.1. Condiţiile de viaţă:
- vârsta; 3.1.1. Personale:
- ocupaţie; - sănătatea;
- domeniu de activitate; - capacitatea de a rezolva problemele de viaţă:
- pregătire şcolară; - capacitatea de a munci;
- funcţia; 3.1.2. Familie:
- mediu rezidenţial; - sănătate;
- starea matrimonială; - relaţiile din familie;
- pregătirea şcolară a soţului (soţiei); - situaţia copiilor;
- ocupaţia soţului (soţiei); 3.1.3. Habitat:
- ocupaţia tatălui; - locuinţa;
- talia familiei; - mediul înconjurător;
- numărul de copii; - cartierul;
- numărul membrilor de familie care lucrează. - oraşul;
3.2. Evaluarea resurselor economice
II. Standardul economic al gospodăriei: 3.3. Condiţiile de muncă:
2.1. Veniturile: - disponibilitatea locurilor de muncă;
- sursele de venit; - calitatea activităţii profesionale;
- venitul lunar al persoanelor ocupate; - relaţii cu colegii de muncă;
- venitul pe o persoană în gospodărie; - cariera profesională;
2.2. Consumul: 3.4. Timpul liber:
- cheltuieli de consum; - volumul;
- structura cheltuielilor de consum; - organizarea;
- economisirea; - posibilităţi de petrecere;
- consumul din resurse proprii (autoconsumul); 3.5. Mediul social:
2.3. Locuinţa: - organizarea;
- felul locuinţei; - corectitudinea celor din jur;
- proprietatea; - securitatea personală;
- confortul; - funcţionarea instituţiilor publice;
- echiparea; - respectarea drepturilor fiecăruia;
2.4. Utilarea gospodăriei: 3.6. Serviciile economice:
- aparate electronice; - mijloacele de transport;
- aparatură electronică; - accesul la apă potabilă;
- radio, TV; 3.7. Serviciile sociale:
- mijloace de transport; - asistenţă medicală;
- bibliotecă; - accesibilitatea şi calitatea învăţământului;
2.5. Averea (proprietatea): - rezolvarea problemelor sociale;
- casa; 3.8. Participarea socială şi politică:
- pământ; - calitatea informaţiilor primite;
- animale; - posibilităţi de influenţare a deciziilor:
- ateliere; - nivelurile de participare.
- mijloace de producţie.
IV. Perceperea schimbării: VI. Comportament de timp liber:
- imaginea despre viitor în raport cu prezentul; - tipuri de activităţi.
- imaginea despre prezent în raport cu trecutul; VII. Mediul uman:
- decizia schimbărilor; - relaţiile cu cei din jur;
- grupuri favorizate/defavorizate de schimbări - încrederea în semeni.
V. Munca: VIII. Îngrijorări (temeri).
- program;
- ansamblu de activităţi. IX. Satisfacţia faţă de viaţă şi de anumite
componente ale acesteia.

Sursa: ICCV, Bucureşti

 44

Cercetătorii care s-au ocupat de elaborarea indicatorilor de calitate a vieţii susţin faptul
că acest demers trebuie să pornească de la definiţia cât mai cuprinzătoare şi operaţională
a domeniului. Calitatea vieţii însă are un caracter complex, multidimensional, necesitând o viziune
intradisciplinară (economie, sociologie, psihologie, politologie etc.). Cercetările concrete referitoare
la calitatea vieţii oscilează între latura obiectivă şi cea subiectivă, între indicatorii de stare
şi indicatorii de satisfacţie. În multe studii calitatea vieţii este considerată o variabilă dependentă
(de explicat), dar, uneori, este tratată ca variabilă independentă (explicativă).
Supunând examinării literatura sovietică constatăm că locul esenţial în setul de necesităţi
îl ocupa consumul de bunuri materiale şi culturale, pe când în literatura occidentală cel mai
important loc i se rezerva necesităţilor activităţii vitale şi dezvăluirii capacităţii umane. În literatura
sovietică economică din anii 50 una dintre cele mai răspândite clasificări era delimitarea
în necesităţi materiale şi culturale. Această delimitare persista în documentele statistice,
de planificare strategică şi în cele de partid, fiind fixată prin formularea legii fundamentale
a socialismului. În fosta Uniune Sovietică întreaga sferă a condiţiilor de viaţă a oamenilor
se reducea la termenul „asigurarea întregii bunăstări a tuturor membrilor societăţii”. În uzul
literaturii de profil se utiliza categoria „nivel de trai”, care evidenţia prioritatea sistemului sovietic,
materializându-se în noţiunea „modul de viaţă socialist”. Membru-corespondent al AŞ URSS
E. Kapustin a supus criticii valul ştiinţific occidental, care promova conceptul calitatea vieţii,
susţinând că acest termen, în fond, dublează termenul „modul de viaţă” şi nici un fel de inovaţie,
cu excepţia protecţiei mediului ambiant, această categorie nu aduce şi, respectiv, introducerea
calităţii vieţii ca categorie socio-economică în circuitul ştiinţific nu este întemeiată.
În interpretarea lucrării în cauză, indicatorii calităţii vieţii nu pun accentul doar
la elementul inovativ al protecţiei mediului şi al modului de viaţă, ci încearcă să elucideze pe deplin
condiţiile de viaţă ale oamenilor, bunăstarea lor, întregul complex de indicatori specifici actualei
societăţi moldoveneşti.
În baza celor expuse anterior putem conchide că fiecare dintre modelele de evaluare
a indicatorilor calităţii vieţii (american, ONU, BM, suedez, francez, românesc) sunt orientate spre
urmărirea direcţiilor prioritare ale progresului social a respectivelor ţări în context mondial. Nivelul
de elaborare şi conţinutul modelelor expuse reflectă obiectiv nivelul de maturitate al relaţiilor
de piaţă şi al încetăţenirii principiilor democratice.
 45

Concluzii

În procesul evoluţiei sale comunitatea internaţională a fost nevoită să recunoască

că progresul social nu poate fi estimat doar prin indicatorii măsurării veniturilor băneşti sau
a acumulărilor materiale. Astfel, treptat în diferite medii ştiinţifice se conturează conceptul, bazat
pe importanţa indicatorilor calitativi ai bunăstării, materializat sub noţiunea calitatea vieţii.
Pentru determinarea calităţii vieţii într-o colectivitate umană este necesară atât evaluarea
subiectivă prin cunoaşterea percepţiilor şi autoevaluărilor oamenilor referitoare la viaţa lor.
Utilizarea sistemului de indicatori a monitorizării calităţii vieţii populaţiei, bazate
pe necesităţile societăţii şi a individului în particular, permite de a evalua obiectiv nivelul
de bunăstare al societăţii, a reflecta posibilităţile acesteia, consumul şi nivelul de satisfacere
a diverselor nevoi la nivel regional.
Utilizarea sistemului complex a indicatorilor în calitate de instrument al cercetării
sociologice permite de a aprecia nevoile populaţiei în resurse materiale, procesele de distribuire
şi redistribuire a veniturilor, activismul economic al populaţiei, studierea devierilor în cerere
şi ofertă, ritmurile creşterii/descreşterii economice, dezvoltarea capacităţilor fizice şi intelectuale.
Realizarea unei diagnoze sociale presupune deopotrivă descrierea sistematică precum
şi determinarea caracteristicilor fenomenelor, acţiunilor şi proceselor sociale, posibilităţii
de măsurare a acestora, realizate prin intermediul indicatorilor socio-economici ai calităţii vieţii.
În acest sens modelele analizate în compartimentul dat reprezintă un valoros material metodologic
de construire a evaluărilor indicatorilor calităţii vieţii în condiţiile de transformare a societăţii din
Republica Moldova.
 46

1.3. Modelarea şi monitorizarea calităţii vieţii în Republica Moldova la etapa actuală

Sintetizând cunoştinţele teoretice existente despre calitatea vieţii [126] şi pornind

de la faptul că în literatura sociologică autohtonă încă nu a fost elaborat standardul indicatorilor
şi evaluarea complexă a calităţii vieţii, considerăm necesar şi oportun propunerea unui model
de studiere şi monitorizare a calităţii vieţii în Republica Moldova prin intermediul unui set
de indicatori cercetaţi prin îmbinarea metodelor obiective şi subiective.

Ţinând cont de gruparea oportunităţilor populaţiei, de particularităţile şi nivelul situaţiei

social-economice a republicii la ora actuală, specificul şi direcţiile ramurale ale dezvoltării
economiei naţionale, propunem următoarea clasificare a necesităţilor personale:

Necesităţile materiale determină particularităţile veniturilor şi specificul populaţiei,

asigurând satisfacerea necesităţilor materiale şi spirituale în limitele determinate de costul vieţii.
Costul vieţii poate fi exprimat prin bugetul raţional consumatorist sau de minimul de existenţă,
calculat oficial la nivel de ţară.

Necesităţile fizice exprimă nevoile omului ca fiinţă biologică, prioritar în acest context
prezentându-se a fi necesitatea în hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, odihnă, activitate etc. Evaluarea
nivelului de asigurare materială creează premisele îmbunătăţirii condiţiilor asigurării vitale
a oamenilor şi, respectiv, contribuie la crearea unui climat favorabil pentru formarea forţei motrice
a societăţii moderne – capitalul uman.

Necesităţile intelectuale determină nivelul de instruire, perfecţionarea calificării de muncă,

activităţii creative, autoafirmării, asigurarea drepturilor sociale etc. Aceste necesităţi, conform
piramidei lui A. Maslow, sunt de un nivel ierarhic mai înalt şi se realizează după ce intervine
un nivel anumit de satisfacere a necesităţilor primare, fizice. Ridicarea nivelului de instruire
contribuie la creşterea salariilor, a productivităţii muncii, ceea ce se exprimă în ritmuri înalte ale
creşterii economice.

Studierea esenţei conţinutului compartimentelor structurate, reieşindu-se din clasificarea

necesităţilor personale, au fost dimensionate schematic în următorul tabel:
 47

Tabelul nr. 1 (I, 3)

Ierarhia necesităţilor şi intereselor personale ale oamenilor,
care formează indicatorii calităţii vieţii

Materiale Fizice Intelectuale

Dezvoltarea capacităţilor
Necesitatea în resurse Menţinerea şi dezvoltarea
intelectuale, bunuri culturale
materiale capacităţilor
şi sociale

1.Activismul economic al 1.Sănătatea şi protecţia sănătăţii: 1.Sistemul şi nivelul de instruire

populaţiei:
- nivelul activismului
economic al populaţiei;
- nivelul şomajului;
- condiţiile de muncă.
2.Asigurarea materială a
populaţiei:
- veniturile băneşti ale
populaţiei;
- mărimea minimului de
existenţă;
- puterea de cumpărare a
veniturilor băneşti;
- indicatorii diferenţierii
veniturilor băneşti.
3.Acumulările financiare:
- acumulările băneşti
economic active;
- bani-cheşi.
4.Cheltuieli pentru consumul
personal:
- structura cheltuielilor
consumatoriste.
5.Acumularea proprietăţii:
- formarea gospodăriei casnice
economic active.
6.Protecţia socială şi asigurarea
socială.
7.Asigurarea proprietăţii.
8.Siguranţa sistemului bancar.
- nivelul mortalităţii şi al populaţiei:
nivelul natalităţii; - nivelul atins de instruire;
- speranţa de viaţă; - cuprinderea populaţiei de
- starea de sănătate; sistemul de instruire de
- deservirea medicală. diferit nivel.
2.Alimentaţia şi calitatea acesteia: 2.Indicatorii tensiunii sociale:
- consumul principalelor produse - numărul de infracţiuni
alimentare; înregistrate şi categoria
- valoarea fiziologică a acestora.
alimentelor consumate. 3.Prezenţa instituţiilor de cultură
3.Condiţiile de trai ale populaţiei: (teatre, muzee, expoziţii).
- asigurarea populaţiei cu 4.Protecţia juridică a cetăţenilor
locuinţe; (securitatea personală).
- calitatea condiţiilor locative.
4. Prezenţa mijloacelor personale de
transport.
5.Consumul şi calitatea serviciilor
comunale.
6.Starea mediului ambiant:
- scurgerile de substanţe poluante
în atmosferă, hidrosferă, litosferă;
- utilizarea deşeurilor.
7.Condiţiile de sport, cultură fizică,
odihnă.
8.Asigurarea vieţii.

După cum se observă, în acest tabel, prin blocuri aparte sunt relevate resursele materiale,
determinate de veniturile băneşti, consum şi activism economic al populaţiei. Resursele fizice,
reprezintă prin sine necesităţile menţinerii şi dezvoltării capacităţilor fizice ale oamenilor. Ceea
ce ţine de necesităţile culturale şi spirituale ale persoanelor se recomandă a utiliza termenul
necesităţi intelectuale, deoarece această categorie de nevoi vizează menţinerea şi dezvoltarea
capacităţilor mintale şi vitalităţii oamenilor, incluzând ca parte componentă necesităţile emoţionale
şi spirituale.
 48

În baza sintetizării diferitor modalităţi de măsurare a calităţii vieţii, propunem spre

a fi implementat modelul structural al calităţii vieţii, care reflectă actualele condiţii socio-
economice ale republicii şi cel mai larg reflectă toate laturile vitalităţii populaţiei.
Conform investigaţiei noastre sunt posibile două modalităţi în evaluarea calităţii vieţii:
Ø gruparea indicatorilor calităţii vieţii în corespundere cu structura necesităţilor
şi intereselor, cu sintetizarea ulterioară;
Ø gruparea indicatorilor calităţii vieţii în funcţie de domeniile vieţii în corespundere
cu structura însăşi a proceselor vieţii oamenilor.
De pe poziţiile interpretării sistemice preferenţială în acest context apare metoda clasificării
caracteristicilor calităţii vieţii în funcţie de tipul necesităţilor, care permite profund şi multilateral
de a evalua necesităţile societăţii în acele sau alte resurse şi, în fine, de a da o notă generalizatoare.
Gruparea indicatorilor conform domeniilor vieţii are o anumită valoare analitică în evidenţierea
unor elemente specifice a proceselor de viaţă. Evaluarea generală a calităţii vieţii prin metoda
indicată comportă anumite deficienţe şi nu oferă posibilitatea efectuării unei analize complexe
a calităţii vieţii la nivel de ţară.
Sistemul de indicatori propus al necesităţilor individuale a oamenilor necesită a fi lărgit,
incluzând un spectru mai larg de indicatori care ar caracteriza în detalii fiecare aspect al calităţii
vieţii. Soluţionarea acestei întrebări se confruntă cu lipsa informaţiei: numeroase componente
esenţiale ale nivelului şi calităţii vieţii nu sunt incluşi în setul de indicatori, deoarece nu au un
suport statistic corespunzător. În acest sens, se întâlnesc deficienţe considerabile în reflectarea
necesităţilor de ordin material (date despre proprietatea privată şi calitatea mărfurilor şi serviciilor),
de ordin fizic (indicatorul timpului liber şi, în general, structura bugetului timpului populaţiei),
de ordin intelectual (date despre corelaţia studiilor şi a domeniului de ocupaţie).
Sistemul de indicatori ai calităţii vieţii, elaborat în cadrul acestui studiu, are la bază suportul
statistic tradiţional al republicii, totodată fiind limitat de multiplele omiteri din bazele de date ale
statisticii naţionale şi internaţionale. Ţinând cont de existenţa statisticii la toate compartimentele
domeniilor vieţii socio-economice, propunem a considera această sistematizare binevenită pentru
cercetarea calităţii vieţii în Republica Moldova.
Setul propus de indicatori sociali reprezintă prin sine un sistem, care include o multitudine
de indicatori, care compun blocurile structurale expuse în tabelul de mai sus.
 49

Compartimentul necesităţi materiale include indicatorii activismului economic ai populaţiei,

(raportul dintre cei ocupaţi şi cei în şomaj faţă de numărul total al populaţiei), nivelul de ocupaţie
şi al şomajului (raportul dintre categoria respectivă a forţei de muncă şi populaţia economic activă).
În contextul evaluării calităţii vieţii o atenţie deosebită se acordă indicatorilor asigurării
materiale a populaţiei, cu precădere indicatorului ce atestă veniturile financiare. Pentru studierea
veniturilor se utilizează atât indicatorii veniturilor în general şi pe principalele grupe sociale ale
populaţiei, precum şi veniturile medii pe cap de locuitor la nivel de republică.
În compartimentul asigurarea materială a populaţiei paralel cu veniturile sunt incluşi
şi indicatorii care caracterizează posibilităţile reale ale populaţiei. Aceasta fiind puterea
de cumpărare a veniturilor, indexul preţurilor de consum şi minimul de existenţă.
Indicatorul puterii de cumpărare a veniturilor băneşti ale populaţiei reflectă posibilităţile
potenţiale ale acesteia pentru procurarea mărfurilor şi a serviciilor şi se exprimă prin echivalentul
de marfă al veniturilor medii băneşti a populaţiei şi coraportul veniturilor băneşti cu mărimea
minimului de existenţă.
În vederea studierii calităţii vieţii populaţiei un rol deosebit de mare îl au standardele
de viaţă, confirmate legislativ în mai multe ţări, inclusiv şi în Republica Moldova. Acestea
se prezintă drept un suport al evaluării nivelului de trai atins, exprimându-se prin noţiunile minimul
de existenţă, salariu minimal şi pensia minimală.
Minimul de existenţă reprezintă nivelul veniturilor, care asigură procurarea setului minim
de bunuri şi servicii necesare pentru menţinerea sănătăţii şi vitalităţii oamenilor şi care asigură
un anumit nivel al dezvoltării economice. În calculul minimului de existenţă se includ cheltuielile
pentru mărfurile nealimentare şi servicii, de asemeni, impozitele şi plăţile obligatorii.
Din categoria indicatorilor, care caracterizează inechitatea şi repartizarea veniturilor între
diferite grupuri ale populaţiei, se consideră relevanţi doi indicatori, fiind şi cel mai des utilizaţi
în scopul analizei statistice în problema dată. Primul indicator este coeficientul decimal
al veniturilor populaţiei, care indică asupra diferenţelor în veniturile categoriei de populaţie puţin
asigurate şi înalt asigurate. Al doilea indicator (numit şi indexul Gini), arată asupra diferenţelor
în veniturile populaţiei puţin asigurate şi înalt asigurate şi coeficientul veniturilor acestora, totodată,
indicând şi asupra măsurii inechitabile a repartizării veniturilor populaţiei. Nivelul sărăciei este
 50

determinat în funcţie de ponderea populaţiei cu venituri mai jos de minimul de existenţă din
numărul total al populaţiei.
Indicatorii veniturilor populaţiei sunt strâns legaţi de indicatorii consumului personal, care
în sistemul de indicatori sociali sunt relevaţi într-un compartiment special, care studiază structura
consumului populaţiei. De obicei, structura consumului populaţiei este determinată de structura
cheltuielilor de consum, acestea delimitându-se în următoarele feluri de cheltuieli: produse
alimentare, mărfuri nealimentare, băuturi alcoolice, plata serviciilor. În structura indicatorilor
sociali, care caracterizează consumul personal, prioritate i-a fost acordată acelora dintre ei care într-
o măsură mai mare pot servi drept criteriu a evaluării calităţii vieţii populaţiei. Astfel, unul dintre
aceşti indicatori reprezintă partea de cheltuieli pentru alimentaţie raportate la veniturile totale ale
gospodăriei casnice, mărirea căreia ne vorbeşte despre creşterea costului vieţii şi micşorarea
nivelului bunăstării.
În afară de aceasta, structura cheltuielilor de consum considerabil se diferenţiază în funcţie
de segmentele sociale ale populaţiei cu diferit venit. Prin intermediul analizei comparative
a consumului poate fi realizată evaluarea mai corectă şi deplină a repartizării bunurilor vitale
în societate.
În acest context un interes deosebit îl reprezintă nivelul consumului produselor alimentare,
componenţa calorică şi chimică a acestora. Evaluarea acestei categorii de indicatori se efectuează
ţinându-se cont de normativele sociale şi normele raţionale, care sunt corelate cu cerinţele ştiinţifice
despre consumul de bunuri şi servicii, necesare pentru menţinerea modului sănătos de viaţă
şi dezvoltării armonioase a personalităţii.
Necesităţile umane nu se limitează doar la bunăstarea economică. Sănătatea este una dintre
cele mai esenţiale necesităţi umane, o condiţie necesară a vitalităţii active şi productive.
Îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor se examinează ca un important factor al dezvoltării fizice
şi ridicării capacităţii de muncă a populaţiei şi respectiv, extinderea posibilităţii pentru crearea
produselor şi serviciilor, acumularea cunoştinţelor etc. Iată de ce nici un sistem al indicatorilor
calităţii vieţii nu poate să evite statistica demografică: speranţa de viaţă de la naştere, rata natalităţii,
rata mortalităţii infantile, a copiilor şi a mamelor.
Potenţialul de muncă al societăţii se amplifică în baza limitării morbidităţii şi traumelor, ceea
ce conduce spre amplificarea numerică a forţei de muncă şi extinderea arealului de activitate a muncii.
 51

Indicatorii obiectivi ai sănătăţii populaţiei pot fi completaţi de cei subiectivi – obţinuţi

în rezultatul chestionării populaţiei prin autoaprecierea stării şi problemelor de sănătate. Utilizarea
indicatorilor obiectivi completaţi de cei subiectivi în corelaţie cu datele statisticii de stat oferă
posibilitatea de a amplifica concludenţa concluziilor.
Sistemul necesităţilor fizice este completat de condiţiile de locuit şi deservirea socială
a populaţiei. Necesitatea în locuinţă se atribuie uneia dintre primele necesităţi umane. Funcţia
de bază a locuinţei este de a asigura omului un adăpost, un mediu favorabil pentru trai, care
determină calitatea vieţii. Astăzi locuinţa este locul unde se gestionează gospodăria casnică,
comunicarea, odihna, educaţia familiară a copiilor, nu rareori şi loc de însuşire a cunoştinţelor,
activităţii de muncă şi de creaţie a membrilor gospodăriei, locul de consum a bunurilor materiale
şi spirituale şi, de asemenea, locul de protecţie al omului contra tensiunilor sociale şi acumulării
informaţionale. Compartimentul condiţiile locative ale populaţiei include caracteristica asigurării
populaţiei cu locuinţă, deservire comunală şi socială, evaluarea stării şi confortabilităţii locuinţei.
Calitatea condiţiilor de viaţă depinde nu numai de calitatea locuinţei, dar şi de nivelul
dezvoltării infrastructurii sociale, în particular a reţelei de transport şi a instituţiilor de comunicare.
Dezvoltarea infrastructurii sociale se desfăşoară paralel cu schimbările care intervin în mediul
de viaţă al populaţiei, materializată prin extinderea mijloacelor individuale de transport (automobile
personale) şi a reţelei casnice a telefoniei. Nivelul calitativ al asigurării cu transport în comun,
gradul de asigurare cu mijloace personale de deplasare şi servicii de comunicare – este o parte
componentă a infrastructurii sociale, destinată pentru satisfacerea necesităţilor cetăţenilor.
Compartimentul de bază al blocului necesităţi intelectuale îl reprezintă potenţialul
instructiv al populaţiei. Edificarea potenţialului ştiinţific, creativ, instructiv atât al unei persoane
în particular, cât şi al societăţii în întregime, considerabil influenţează asupra calităţii capitalului
uman – factorul de bază al acumulării bogăţiei societăţii şi determină creşterea productivităţii
sociale a muncii. Nivelul de instruire caracterizează potenţialul acumulat instructiv, ştiinţific,
creativ şi de muncă, constituind fundalul cumulativ al cunoştinţelor şi abilităţilor – bogăţia
spirituală a societăţii. Aceste calităţi se transmit de la generaţie la generaţie şi reprezintă prin sine
o premisă importantă atât pentru dezvoltarea însăşi a omului, cât şi a creşterii eficienţei procesului
reproductiv în general. Compartimentul dat include atât indicatori ai nivelului atins al instruirii, cât
şi asigurarea populaţiei cu instituţii de instruire de diferit nivel.
 52

Multiplele probleme şi conflicte, care au apărut în sferele economice şi sociale ale vieţii unei
societăţi în tranziţie reprezintă un suport benefic pentru creşterea criminalităţii. Este bine cunoscut
faptul că unele şi aceleaşi forme ale organizării politice a societăţii, aceleaşi valori culturale pot
să se realizeze în mod diferit în practică în funcţie de calităţile personale ale populaţiei (valorile
general acceptate, nivelul culturii, măsura de asimilare a principiilor umane, contactele umane etc.).
În grupul de indicatori, care caracterizează necesităţile intelectuale ale populaţiei, este inclus
compartimentul securitatea personală, care studiază fenomenele negative din societate:
infracţionalitatea, infracţiuni civile şi administrative, încălcarea legislaţiei, de asemenea şi astfel
de fenomene sociale periculoase precum alcoolismul, prostituţia, narcomania.
Studierea modalităţilor de evaluare a calităţii vieţii a relevat faptul că există deferite
modalităţi de selectare a unui anumit set de indicatori, care reflectă într-o măsură mai adecvată
specificul regiunii, istoria ţării respective, tradiţiile, obiceiurile, standardele de viaţă, nivelul
de civilizaţie şi cultură, idealurile etc.
Drept suport teoretico-metodologic în prezentul demers ştiinţific teoretico-aplicativ au servit
practicile internaţionale de selectare şi studiere a indicatorilor calităţii vieţii. Astfel, la aprecierea
calităţii vieţii în ţară s-a procedat la selectarea indicatorilor ce pun în evidenţă specificul
şi particularităţile unei societăţi în tranziţie: demografie, sănătate, ocupaţie, educaţie, sărăcie,
condiţiile de viaţă, nivel de trai, mod de viaţă, stil de viaţă, orientări valorice etc. Toţi aceşti
indicatori au fost dimensionaţi, ţinându-se cont de specificul societăţii moldoveneşti în proces
de reformare. În urma acestor sintetizări s-a procedat la constituirea unui model standard de studiere
şi monitorizare a calităţii vieţii, prin intermediul diferitor dimensiuni şi variabile, încercând
de a surprinde cât mai complet elementele care oglindesc calitatea vieţii (vezi modelul).
Studierea acestor indicatori, potrivit modelului în cauză, s-a realizat prin îmbinarea datelor
statisticii oficiale (metode obiective) şi a studiilor sociologice (metode subiective), cele din urmă
fiind realizate şi coordonate de către autorul tezei pe parcursul întregii perioade de tranziţie
a Republicii Moldova spre relaţiile de piaţă.

Tranziţia – schimbare,
transformare socială
DEMOGRAFIE
Metode obiective: populaţia, mişcarea naturală,
structura, ponderea urban/rural/sex/vârstă, raportul
dependenţei, natalitate/mortalitate, spor natural,
nupţialitate/divorţialitate, componenţa familiei,
tendinţe şi pronosticuri demografice.
SĂNĂTATE
Metode obiective: indicatori standard ai sănătăţii,
speranţa de viaţă, boli, mortalitate infantilă,
invaliditate copii/adulţi, cauze deces/locul deceselor,
sistemul ocrotirii sănătăţii;
Metode subiective: starea de sănătate, acces la
servicii, cazuri de îmbolnăvire, tratament/calitate.
OCUPAŢIE
Metode obiective: ocupaţia populaţiei, şomaj,
migraţie, piaţa forţei de muncă;
Metode subiective: accesul la loc de muncă,
dispoziţii şi motivaţii migraţionale.
EDUCAŢIE
Metode obiective: nivel de alfabetizare a populaţiei,
rata de şcolarizare, cheltuieli pentru educaţie, numărul
instituţiilor de educaţie;
Metode subiective: acces, calitate, grad de
mulţumire.
1
Republica Moldova 53
Transformare în tranziţie
Schimbare
Reforme
Progres
Regres
NIVEL DE TRAI
Metode obiective: venituri, consum, distribuirea
cheltuielilor, preţuri, bugetul minim de consum,
minim de existenţă, diferenţiere salarii/pensii;
Metode subiective: necesităţi/posibilităţi ,
venituri/cheltuieli, condiţii şi standardul subiectiv
de viaţă, probleme ce complică viaţa familiei.
STANDARD DE VIAŢĂ
Metode obiective: statistica oficială pe medii de
reşedinţă: urban / rural;
Metode subiective: organizarea vieţii în
comunităţi, înzestrarea şi averea gospodăriilor,
CALITATEA confortul, hrană, îmbrăcăminte, imobil, necesităţi şi
posibilităţi, probleme şi tendinţe sociale.
VIE|II
STIL DE VIAŢĂ ŞI VALORI
Metode subiective: comportament, interese
/necesităţi, obiceiuri, îndeletniciri, alimentaţie,
consumul de alcool, fumatul, sedentarism, impactul
migraţiunii, tendinţe şi schimbări în comportament,
idealuri, valori, munca, succesul, echitatea socială,
condiţii şi tendinţe de afirmare în viaţă.
SĂRĂCIE STARE DE SPIRIT
Metode obiective: sărăcie absolută şi relativă, Metode subiective: mediul social, securitatea
minimul de existenţă, nivel de sărăcie, dinamica personală, îngrijorări, respectarea drepturilor,
coeficientului Gini, strategii de eradicare a sărăciei; atitudinea vis-a-vis de realitate, gradul de
Metode subiective: gradul de sărăcie, stratificarea mulţumire de viaţă, imaginea despre
populaţiei după venituri, problemele grupurilor trecut/prezent/viitor, dispoziţie, sentimente,
defavorizate, echitatea şi protecţia socială. fericirea, încrederea în ziua de mâine.
 54

Drept baza empirică a tezei au servit rezultatele unui şir de studii sociologice naţionale,
regionale şi locale realizate în ţară în perioada anilor 1991 – 2003, coordonate şi realizate
cu participarea nemijlocită a autorului. Totodată, menţionăm, că sursa principală în studierea
problemei calităţii vieţii o constituie monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, iniţiat
de către autorul prezentei lucrări Tudor Danii împreună cu consultantul ştiinţific Andrei Timuş,
în anul 1991 (odată cu proclamarea Independenţei Republicii Moldova) şi desfăşurat anual de către
Serviciul Independent de Sociologie şi Informaţii „Opinia” în comun cu Secţia Sociologie a AŞRM
şi coordonat de către autor.
Universul eşantionului naţional al monitoring-ului sociologic l-a constituit populaţia adultă
a republicii, domiciliată în diferite tipuri de localităţi din toate regiunile ţării. Volumul eşantioanelor
a oscilat între 1200 şi 2000 persoane, în vârstă de peste 18 ani, la fiecare cercetare fiind incluse între
20 – 70 localităţi. Astfel, pe parcursul anilor de tranziţie numai în cadrul acestor studii au participat
circa 20 mii persoane adulte, domiciliate în mai mult de 500 localităţi urbane şi rurale ale republicii.
Eşantioanele utilizate la cercetările naţionale au fost stratificat - probabiliste, multistadiale,
proporţional-reprezentative pentru Republica Moldova după principalii indicatori socio-
demografici: vârstă, sex, studii, reşedinţă, naţionalitate, ocupaţie.
Criteriile de stratificare utilizate au fost determinate de divizarea regională sau teritorial-
administrativă a republicii la momentul derulării studiilor; mediu rezidenţial (urban-rural); mărimea
localităţilor urbane (5 tipuri: <10000; 10000 – 20000; 20000 – 30000; 30000 – 50000; >50000
locuitori); mărimea localităţilor rurale (3 tipuri: <1000; 1000 – 3000; >3000 locuitori); divizarea
administrativă sau socio-culturală a localităţilor. Pentru mun. Chişinău s-a calculat un eşantion separat.
Volumele straturilor au fost calculate proporţional cu numărul populaţiei în conformitate
cu datele Departamentului de Statistică şi Sociologie din Republica Moldova. Stadiile
de randomizare: I stadiu – selectarea localităţilor: localităţile au fost selectate în mod întâmplător
în baza unui tabel cu numere aleatoare; II stadiu – selectarea gospodăriilor: în cadrul localităţilor
selectate, gospodăriile pentru realizarea interviului au fost selectate prin metoda rutei aleatorii.
Menţionăm, că pe durata realizării studiilor sociologice a fost utilizată şi metoda listelor
alegătorilor şi a gospodăriilor, dar din cauza accesului problematic la ele, în ultimii ani
se procedează la metoda rutei aleatorii. III stadiu – Selectarea persoanei concrete: în cazurile când
în gospodăria selectată locuiesc mai multe persoane adulte, subiectul concret cu care s-a realizat
interviul direct a fost stabilit prin metoda celei mai apropiate aniversări. De asemenea la unele studii
a fost utilizată şi metoda Kirsh. Marja de eroare teoretică a estimărilor utilizate este de ± 3 -5% la
o probabilitate de 0,95.
 55

Instrumentariul de cercetare, utilizat pentru realizarea studiilor, este chestionarul

sociologic compus din blocuri tematice de întrebări.
Metoda culegerii informaţiei: interviu direct, realizat la domiciliul peroanelor selectate
şi desfăşurat în limba de stat sau rusă în funcţie de preferinţa celor chestionaţi.
Culegerea informaţiei pe teren a fost realizată de către reţeaua republicană permanentă de
intervieri a SISI “Opinia”, în care sunt antrenate cadre bine instruite şi pregătite în intervievarea
tuturor categoriilor de populaţie. Majoritatea operatorilor de interviu au studii superioare, posedă
limbile română şi rusă, sunt specialişti în domeniul educaţiei, culturii, asistenţei sociale, ocrotirii
sănătăţii etc., aproape 2/3 sau 64% din ei practică această activitate în cadrul Serviciului “Opinia”
mai mult de 4 - 5 ani. Calitatea lucrului pe teren a fost verificată pe toată durata culegerii
informaţiei de către coordonatorii locali şi regionali. Un control mai riguros a fost efectuat de către
Grupul de Control al SISI „Opinia” (de regulă se verifică 10 – 15% din teren).
Gradul de comparabilitate, veridicitate şi validitate a rezultatelor cercetărilor este asigurată
prin studierea repetată anuală a unui şi acelaşi grup de probleme, în baza unui şi aceluiaşi tip
de eşantion, fiind aplicate aceleaşi strategii de cercetare, tip de instrumentariu. Pe parcursul anilor
schimbări au fost admise doar în volumul eşantionului, perioada realizării studiilor, includerea unor
noi întrebări actuale de cercetare la moment, utilizarea unor programe mai performante
de prelucrare a informaţiei pentru a lărgi spectrul posibilităţilor de analiză şi interpretare a datelor.
Tabelul nr. 2 (I, 3)
Baza empirică a lucrării (studii sociologice 1991-2003)

Denumirea Perioada Tip Nr.

eşantion Volum eşantion
localităţi
Barometrul societăţii 1991-2003 Naţional 1200-2000 resp. 20-70
(monitoring sociologic anual)
Satul Bravicea în opinia populaţiei din 1995, 197 resp.;
localitate septembrie Local 25 experţi s. Bravicea
Privatizarea şi reformele economice 1993-1995 Naţional 1500 resp. 24-32
Postprivatizarea şi reformele 1995-1996 Naţional 1500 resp. 24-32
economice
Municipiul Ungheni în pragul sec. XXI 2000, 197 resp.; mun.
(proiect PNUD/Preşedinţia RM) octombrie Local 25 experţi Ungheni
Situaţia din Moldova (din cadrul 2000,
studiului Eurobarometru) - proiect aprilie Naţional 1200 resp. 33
european
Mediul rural şi poluarea în agricultură 2002,
– jud. Lăpuşna (proiect BM/Ministerul aprilie Regional 341 resp. 18
Ecologiei şi Amenajării Teritoriilor)
Evaluarea impactului activităţii 1752 resp.;
Fondului de Investiţii Sociale din 2001, Naţional, 95 experţi; 33
Moldova asupra beneficiarilor mai mediul rural 20 interviuri în
(proiect BM / FISM) profunzime
Condiţiile de trai, stilurile de viaţă 2000-2003, 2000 resp.;
şi sănătatea (proiect european) martie Naţional 12 discuţii focus- 64
group
304 resp;
Evaluarea Impactului Social al 8 discuţii focus-
Proiectul de Conservare a Solului 2003, Naţional, group; 10
în Republica Moldova aprilie mediul rural
(proiect BM / ASS „Moldsilva”) 24 Interviuri în
profunzime
Bilanţul anului (studiu on-line) 2002 - 2003 Internet 491-523 utilizatori Internet
 56

De o importanţă ştiinţifică deosebită sunt rezultatele studiilor sociologice desfăşurate

concomitent în diferite ţări, inclusiv în Moldova, realizate în republica noastră de către Serviciul
„Opinia”. Astfel, rezultatele cercetărilor „Situaţia din Moldova” din cadrul studiului Eurobarometru
(2000) şi „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” din cadrul Proiectului european
cu aceeaşi denumire (2000-2003) sunt prezentate în teza dată sub formă comparativă cu alte ţări.
În cazul studiilor locale – „Satul Bravicea r-nul Călăraşi în oglinda opiniei publice din
localitate” (1995) şi „Dezvoltarea Durabilă a mun. Ungheni” (2000), rezultatele cărora sunt
prezentate pe paginile lucrării, eşantioanele au fost calculate în baza informaţiei statistice cu referire
la localitatea dată şi sunt proporţional-reprezentative după principalii indicatori socio-demografici
pentru localitatea în care s-au realizat studiile.
În cadrul lucrării de asemenea sunt prezentate rezultatele a două studii naţional / regionale
a Gospodăriilor Casnice, realizate în mediul rural al republicii: „Studiul baseline al gospodăriilor
casnice din judeţul Lăpuşna” (2002) şi „Evaluarea Impactului Social al Proiectului de Conservare
a Solului în Moldova” (2003). Eşantioanele acestor cercetări au fost calculate în baza informaţiei
statistice de stat şi regionale, inclusiv obţinute de la primăriile locale concrete incluse în studiu.
De rând cu rezultatele sociologice obţinute în cadrul cercetărilor cantitative, în lucrare este
expusă şi informaţia obţinută în cadrul studiilor calitative: discuţii focus-grup, interviuri
aprofundate. De către autorul tezei de asemenea a fost utilizată informaţia obţinută prin metoda
observaţiei atât directe cât şi indirecte şi analizei documentelor sociale cu referire la problema de studiu.
În calitate de surse suplimentare pentru descrierea tezei au fost utilizate rezultatele
cercetărilor unui şir de instituţii sociologice autohtone: rezultatele sondajelor din cadrul
Barometrului de Opinie Publică, realizat de Institutul de Politici Publice, cercetărilor Institutului
de Studii Sociale şi Marketing „Atitudine” şi Centrului de Sociologie Urbană şi Rurală, alte instituţii.
De asemenea, sunt de o mare valoare datele statistice ale Departamentului de Statistică
şi Sociologie şi rezultatele Studiilor Gospodăriilor Casnice, realizate anual de către această
instituţie, analiza cărora sunt pe larg oglindite în teză, altă informaţie oficială a organelor
de stat şi ONG-urilor.
De rând cu aceste surse, la scrierea tezei au fost utilizate atât informaţie statistică,
documente ale diferitor ministere şi departamente de stat: Ministerul Economiei; Muncii
şi Protecţiei Sociale; Sănătăţii; Educaţiei; Culturii etc., cât şi rapoarte ale diferitor instituţii
internaţionale: Banca Mondială, UNDP, UNICEF, USAID, TACIS, OMS, FAO, OIM etc. Este
de menţionat faptul, că în lucrare a fost utilizată şi informaţie din diferite site-uri Web relevante
din Internet.
 57

Concluzii
Politica socială a unui stat poate fi întemeiată eficient doar bazându-se pe un suport veritabil
ştiinţific. În condiţiile contemporane ale dezvoltării societăţii moderne o importanţă practică tot mai
mare o capătă monitorizările evoluţiei proceselor economice, politice, sociale, evaluările
şi prognoza diferitor variabile de transformare a politicii sociale. În acest context se înscrie
necesitatea studierii, monitorizării şi modelării importantelor discrepanţe ale indicatorilor calităţii
vieţii atât la scară naţională, cât şi la nivel urban-rural, Nord - Centru - Sud - Sud / Est al republicii.
Pornind de la realitatea existentă la moment, în Republica Moldova a fost elaborat sistemul
de indicatori ai monitorizării calităţii vieţii populaţiei, care permite de a determina nivelul calităţii
populaţiei la nivel de ţară, în funcţie de zona de reşedinţă a segmentelor sociale (urban-rural / Nord
– Centru – Sud – Sud / Est), a releva direcţiile prioritare a politicilor sociale la nivel local prin
intermediul cărora urmează să fie depăşite inechităţile sociale existente în republică.
Astfel, în calitate de direcţii de bază a monitorizării calităţii vieţii se propun: relevarea
devierilor dinamice şi a legităţii acestora; cercetările interzonale stratificate a calităţii vieţii;
aprecierea corelativă a componentelor calităţii vieţii cu standardele mondiale şi normativele sociale de limită.
Scopul cercetărilor dinamice a calităţii vieţii este evidenţierea şi modelarea legităţilor
de bază ale dezvoltării socio-economice a regiunilor republicii, construirea prognozelor sociale,
ceea ce reprezintă o condiţie necesară a elaborării unei politici coerente decizionale şi a soluţionării
situaţiilor dificile la timp şi adecvat. Totodată, analiza comparată la nivel zonal al republicii trebuie
să răspundă necesităţii de: evaluare a calităţii vieţii în baza tipologiilor deja existente a regiunilor
republicii, care ar lua în consideraţie nivelul şi tendinţele dezvoltării acestora, problemele
în economie şi sfera socială, condiţiile climaterico-geografice, predilecţiile politice; efectuare
a comparaţiilor directe şi a analizelor la nivel de sate/comune; oraşe/municipii; analiză a direcţiei
de dezvoltare socială şi economică.
Considerăm că realizarea unor asemenea monitorizări sociologice permite destul de obiectiv
a aprecia nivelul calităţii vieţii şi a întemeia priorităţile de bază ale eforturilor guvernului
în realizarea politicii socio-economice la macronivel şi micronivel.
 58

CAPITOLUL II
TRANFORMĂRILE SOCIETALE
ŞI IMPACTUL LOR ASUPRA VIEŢII SOCIALE

2.1. Schimbările sociale: tipuri şi obiective

Obiectul principal de studiu al sociologiei, care a şi predeterminat apariţia acestei ştiinţe,

îl constituie transformările sociale sau, dacă e să folosim un termen sociologic mai popular –
„schimbările sociale”. Impulsul primordial de dezvoltare al sociologiei a fost rezultatul revoluţiilor
politice, industriale şi sociale din Europa dintre anii 1780-1860, care au produs schimbări sociale
de amploare [187].
Fondatorul noii discipline despre societate – sociologia – A. Comte sublinia că aceasta este
o ştiinţă fundamentală, chemată să studieze legile fenomenelor observate, să explice legităţile
orânduirii sociale, să îndeplinească diverse funcţii practice. Comte diviza sociologia în două
compartimente mari – statica socială şi dinamică socială. Prin statica socială Comte subînţelegea
studierea structurilor stabile care asigură ordinea în societate şi statornicia acesteia, iar prin
dinamica socială - descoperirea legilor universale, forţei motrice de dezvoltare a societăţii şi direcţia
acesteia. Sociologul, – după Comte, – este reformatorul societăţii care cunoaşte esenţa ordinii umane
şi, deci, cum va fi societatea când oamenii îşi vor atinge scopul iniţiativei lor comune [97, p. 35-37].
Schimbarea ca fenomen social reprezintă un proces de trecere a obiectelor şi fenomenelor
dintr-o stare în alta, acestea însuşindu-şi noi caracteristici, funcţii şi relaţii. Schimbarea socială
constituie „trecerea obiectului dintr-o stare în alta; orice modificare în organizarea socială a societăţii,
a instituţiilor sale sociale şi a structurii sociale, a modelelor de comportament stabilite” [192, p. 145].
De noţiunea „schimbare socială” este strâns legată noţiunea „dezvoltare socială”,
considerată drept „proces în care au loc schimbări esenţiale cantitative şi calitative în sfera socială
a vieţii publice sau în anumite componente ale acesteia şi anume – în relaţiile sociale, instituţiile
sociale, în structurile sociale de grup şi social - organizaţionale” [211, p. 317].
Potrivit caracterului, structurii interne, gradului de influenţă asupra societăţii schimbările
sociale pot fi divizate, în schimbări evolutive şi schimbări revoluţionare.
Schimbările sociale evolutive (trecerea dintr-o stare în alta, schimbarea conţinutului în timp)
au loc în virtutea legilor generale ale sistemului şi cu timpul conduc la apariţia unei formaţii sociale noi.
Schimbările sociale revoluţionare se produc cu o rapiditate maximă şi atrag după sine
o reînnoire profundă a sistemului, oferindu-i noi posibilităţi de autorealizare. Spre deosebire
de schimbările sociale evoluţionale, schimbările sociale revoluţionare se bazează, de regulă,
pe violenţă [211, p. 323].
 59

În sociologia schimbărilor sociale se disting patru concepţii de bază ale revoluţiei:

comportamentală, psihologică, structurală şi politică. În concepţia comportamentală propusă
de P. Sorokin revoluţia este determinată drept formă de comportament deviat, provocat
de reprimarea reflexelor condiţionate.
Teoriile psihologice găsesc cauzele revoluţiilor în nerealizarea „speranţelor apărute”,
în diminuarea standardelor reale de viaţă faţă de speranţele de odinioară („revoluţia avantajelor
private”), în blocarea sau în întoarcerea înapoi a posibilităţilor reale ale succesului („revoluţia
progresului”). În concepţiile politice revoluţia este tratată exclusiv ca un fenomen politic,
ca o dereglare a balanţei puterii şi ca o luptă a concurenţilor pentru putere.
În acelaşi timp, după cum just afirmă A. Ghiddens, schimbările nu sunt revoluţionare, dacă
acestea nu vin din mase. „Revoluţia, – după A. Ghiddens, constituie schimbările politice care au loc
în cadrul opunerii rezistenţei de către cercurile guvernante, care nu pot fi silite să se dezică
de putere, decât prin ameninţarea cu violenţa sau prin recurgerea la aceasta” [108, p. 568].
Analiza istorică demonstrează, că schimbările revoluţionare deseori cu adevărat contribuie
la o soluţionare mai eficientă a problemelor sociale iminente, la intensificarea proceselor
economice, politice şi spirituale, activizarea unei părţi considerabile a populaţiei şi prin aceasta –
la accelerarea transformărilor în societate.
Asemenea schimbări se efectuează în conformitate cu principiile revoluţionare
fundamentale, altfel zis, cu idealurile egalităţii, libertăţii şi solidarităţii şi care subminează formele
tradiţionale ale legitimităţii, transformă, în mod radical, structura relaţiilor dintre centru şi periferie,
caracterul şi funcţiile centrelor macrosociale, precum şi regulile de acces la acestea [277, p. 201-219].
Impulsul spre modernizare, alături de schimbările în normele fundamentale de interacţiune
socială, precum şi în sfera politică, produc acele transformări profunde în structura simbolică
şi instituţională a societăţii, care şi constituie esenţa revoluţiei moderne [277, p. 364].
În literatură ştiinţifică din ultimii ani, consacrată schimbărilor sociale, întâlnim tot mai des
noţiunea de „transformare socială”. Care este conţinutul sociologic al acestui termen şi care este
corelaţia lui cu noţiunea de „schimbare socială?”
După părerea noastră, noţiunea „schimbare socială” este utilizată, de regulă, în sociologia
empirică pentru analiza şi interpretarea anumitor legităţi sociale, în timp ce prin noţiunea
„transformare socială”, folosită în sociologia aplicată, se subînţelege nu doar însăşi procesul, ci şi o
participare activă în acesta. Întrucât noţiunea de „transformare socială” presupune analiza
proceselor, care au loc în toate sferele vieţii sociale – politică, economică, ideologică, spirituală etc.,
ea e mult mai amplă, cuprinde o gamă mai largă de probleme de studiu decât noţiunea „schimbare
socială”, aplicată, strict vorbind, în domeniul limitat de investigare a proceselor sociale propriu-zise.
 60

Termenul „transformare” vine de la cuvintele din limba engleză – „transformation”

şi franceză „le transformatione”. Iar, noţiunile „transformare socială” şi „transformaţie socială”,
sunt sinonime. Transformarea, în opinia noastră, constituie schimbările interdependente evolutive
şi revoluţionare ale structurilor economice, sociale şi politice ale societăţii care au drept scop
obiectiv un model de societate social-economică şi politică, care ar asigura satisfacerea nevoilor
economice, sociale şi politice imanente ale cetăţenilor ţării, pe de o parte, şi ar asigura, în condiţiile
de revoluţie informaţională şi tehnologică globală, un loc destoinic ţării în comunitatea
internaţională, pe de altă parte.
Transformările sociale care actualmente se desfăşoară activ în tot spaţiul Europei Centrale
şi de Est şi ţările ex-sovietic, sunt de obicei tractate atât în literatura de specialitate, cât şi în practica
umană prin noţiunea de „tranziţie” (în franceză /engleză – „tranzition”), implementată şi utilizată
larg de către organismele internaţionale (ONU, BM, TACIS ş.a.).
„Tranziţia”, - potrivit sociologului român Dumitru Sandu, – înseamnă schimbare, adică
o mulţime de situaţii intermediare între două stări de relativ echilibru, identificate prin experienţă,
cunoaştere sau proiect. În cazul tranziţiei postcomuniste, originea este socialismul real al anilor ’80,
iar destinaţia vizată, explicit sau implicit, o constituie economia de piaţă şi democraţia, capitalismul
democratic asociat cu bunăstarea, competiţia şi libertatea [195, p. 9].
Deseori noţiunea de „transformare / tranziţie” este asociată cu noţiunea de „reformă”, care
de asemenea este clasată la varietăţile de schimbări sociale. Totodată, după cum menţionează
savanţii din Rusia, prin reformă, de obicei, se subînţelege „transformarea, restructurarea unei
oarecare laturi a vieţii sociale, care nu ar distruge bazele structurii sociale existente” [192, p. 447].
În acelaşi context, merită atenţie abordarea metodologică a reformelor în sociologia
românească. „Reformele sunt clasa de schimbări de tip societal declanşate de proiecte ale elitelor
şi implementate prin interacţiunea elite-mase, în baza unor mecanisme de persuasiune, contagiune
sau constrângere” [195, p. 9].
Mai mult ca atât, reformele şi tranziţia deseori sunt tratate în sociologie ca acelaşi fenomen
social. „Tranziţia şi reforma postcomunistă nu sunt două procese diferite, ci două perspective asupra
aceluiaşi proces de schimbare structurală de la economia centralizată şi organizarea totalitară
la economia de piaţă şi democraţie. Abordarea de tip reformă urmăreşte schimbările din perspectiva
proiectului, a stării ţintă spre care se tinde – societatea bunăstării bazată pe libertate şi concurenţă.
Perspectiva tranziţiei este mai complexă, implică mai mulţi termeni de referinţă decât
abordarea de tip reformă. Perspectivei i se subsumează măsurarea distanţelor dintre prezent-trecut
şi prezent – „viitor dezirabil”, totodată acest termen (tranziţie) include în sine acele schimbări
propriu-zise ale proceselor de democratizare şi dezvoltare a economiei de piaţă. În plus conceptul
de tranziţie are şi o notă de evaluare” [195, p. 10].
 61

Există tendinţa de a eticheta drept „tranziţii” transformările sociale însoţite de crize.

În această ordine de idei serveşte discursul lui Wallerstein, în care se menţionează că „actualmente
sistemul mondial este în criză şi ne aflăm în tranziţie spre un alt mod de organizare” [252].
Procesul de tranziţie este echivalat cu problemele sociale, inclusiv criza şi de către renumitul
sociolog român Cătălin Zamfir: „Criza este un concept inevitabil, de înaltă frecvenţă în analiza
tranziţiei postcomuniste în asociere cu conceptele de „politică socială”, „sărăcie”, „bunăstare” etc.
[263, p. 113-148].
Tranziţia este o trecere de la o stare la alta. Dar nu orice trecere, ci una care, în evaluarea
difuză a celor care o trăiesc, ar fi bine să fie cât mai scurtă, depăşită cât mai repede. La nivelul
aceleiaşi practici lingvistice din ştiinţele sociale apare tendinţa de a asocia termenul de „tranziţie”
cu schimbările de scurtă durată sau dorite ca atare. Schimbările pe termen lung, precum ar fi acele
ce se produc astăzi în societăţile tranzitive, inclusiv în Moldova, în opinia noastră, ar trebui să fie
desemnate cel mai adesea sub numele de „transformări” şi nu de „tranziţie”. În genere, considerăm
că problema distincţiei dintre „tranziţie” şi „transformare” ar trebui să fie mai larg discutată
în cercurile ştiinţifice.
În căutarea celor mai adecvate perspective de abordare ştiinţifică şi practică a schimbărilor
din fostele ţări comuniste apare ideea de a renunţa la teoriile tranziţiei în favoarea celor consacrate
transformării. Argumentul de principiu în acest plan este că „teoriile tranziţiei au o orientare
teleologică. În construcţia lor este implicită ideea că sensul schimbării este dat: „Ele nu sunt
construite pe premise cauzale, ci teleologice... În cadrul acestei paradigme nu se poate pune
întrebarea «în ce direcţie se mişcă societăţile post-comuniste?»... Spre deosebire de teoriile
tranziţiei, care accentuează asupra puterii de atracţie a viitorului, teoriile transformării subliniază
rolul jucat de trecut” [190]. Şi în seria abordărilor care ar putea da substanţă noilor teorii ale
transformării este menţionată teoria dependenţei de cale şi cea a conversiei capitalurilor.
Desigur, disputa terminologică este secundară. Tipul de perspectivă pentru care se optează
este însă important. Deocamdată, este de reţinut că există trei perspective care se concurează: cea
a reformei, cu accentul pe proiectul de schimbare, cea a transformării, orientată spre identificarea
rolului forţelor inerţiale ale trecutului, şi cea a tranziţiei. Aceasta din urmă este asimilată
în abordarea lui Rona-Tas cu perspectiva reformei, a proiectului de schimbare. Dacă vom considera
literatura sociologică [25], [191], [190] şi economică [217] existentă în domeniul tranziţiei
postcomuniste, se va constata că abordările pe care le promovează sunt capabile să capteze trecutul,
prezentul şi viitorul, distanţa dintre un viitor dezirabil şi trecut sau prezent. În plus, a apărut deja
o tradiţie a analizelor consacrate schimbărilor de la regimurile autoritare şi totalitare [154].
 62

Mai mult ca atât, noţiunea de transformare este extrem de largă şi o depăşeşte pe cea de
schimbare. Ca şi aceasta din urmă, transformarea poate fi graduală, structurală, lentă, rapidă etc.
Este adevărat că teoriile tranziţiei au un gen de încărcătură teleologică. Cel care le adoptă nu mai
pune în discuţie faptul că destinaţia drumurilor de schimbare este cunoscută. Este la fel de adevărat
însă că ceea ce se întâmplă în prezent în ţările postcomuniste este covârşitor influenţat nu numai
de ceea ce a fost, este nu numai o dependenţă de cale, ci şi o formidabilă dependenţă de strategie,
de proiectele societale, de presiunea organismelor internaţionale pentru a impune fie
„consensul Washington”, fie doctrina „post-consens Washington”, fie „cadrul de dezvoltare
comprehensivă” [195, p. 27].
Din punctul nostru de vedere, la abordarea schimbărilor radicale a contemporaneităţii trebuie
să fie utilizată de către savanţi şi practicieni mult mai des noţiunea de „transformare” decât
noţiunile de „reformă” şi „tranziţie”. Or, pe lângă schimbările, realizate de instituţiile legale (de ex.,
modificarea normelor legislative de comportament ş.a.), noţiunea de transformare include
schimbările în motivaţiile şi formele de comportament ale membrilor societăţii, în rezultatele
activităţii lor economice, în structura socio-culturală şi tehnologică a societăţii. Toate aceste
schimbări sînt doar mediate de acţiunile de reformare. Altfel zis, transformaţia include în sine
nu doar reformele, tranziţia, ci şi schimbările sociale, şi societale, procesele sociale din diferite
domenii şi consecinţele acestora etc.
Dacă transformarea, cât şi tranziţia constituie un proces de modificări social-istorice
relativ de lungă durată, atunci reforma constituie o modificare orientată spre un scop anumit a unei
sfere sociale sau proces aparte, fără schimbarea formei acestora. Reformele sînt efectuate totdeauna
de sus, fiind o parte componentă a politicii de stat. Cu toate acestea orice reformă (politică,
instituţională, economică) poate fi privită şi ca un moment de start al transformării, ca o etapă
de iniţiere a schimbărilor în societate.
Reformele constituie un mod de refacere, de modernizare a societăţii. Reformele sociale
(politice, economice etc.) pot servi drept alternativă revoluţiei sau contrarevoluţiei, prevenindu-le
sau înlocuindu-le.
Scopurile reformării sunt determinate de condiţiile istorice concrete ale unei sau altei
societăţi, de amploarea scopurilor şi sarcinilor acesteia etc. În special, reformele pot fi orientate spre
modificarea conţinutului obiectului sau a procesului. Asemenea reforme urmăresc, de regulă, scopul
unei modernizări profunde, transformări ale diferitelor părţi ale vieţii sociale. Ele pot şi să nu atingă
însăşi forma de orânduire a societăţii, obiectului şi procesului transformate. Aceste reforme au,
de regulă, scopul unei transformaţii limitate pentru a stabiliza situaţia din societate.
 63

Reformele, de obicei, includ în sine toate etapele oricărei transformări şi se realizează

pornind de la un proiect concret cu un şir de obiective: conceptul obiectului nou, scopul
intenţionat, selectarea resurselor, alegerea mijloacelor şi metodelor, planificarea în spaţiu şi timp,
selectarea şi pregătire executanţilor, schema adoptării deciziilor, controlul realizării proiectului etc.
În toate procesele de reformă pot fi identificate trei secvenţe obligatorii: construirea
proiectului de reformă, instituţionalizarea acestuia şi aplicarea sau implementarea sa. Proiectul
de reformă poate fi constituit integral sau doar în formă embrionară, în spaţii exterioare reformei
propriu-zise, în spaţii ale revoluţiilor sau mişcărilor sociale. Reformele structurale îşi pot avea
rădăcina ca proiect în reformele parţiale sau funcţionale.
Proporţiile şi profunzimea reformelor sociale caracterizează dinamica societăţii, capacităţile
adaptive ale acesteia, ritmurile de creştere, potenţialul de dezvoltare, precum şi diverse mijloace
de prevenire şi înlăturare a contradicţiilor şi conflictelor [150, p. 450]. În această ordine de idei
devine importantă anume prima etapă a reformelor sociale, legată de apariţia conceptului,
elaborărilor şi a proiectelor acestora.
La etapa iniţială a elaborării proiectului de reformare e necesar de a stabili, cel puţin
în linii generale, perioada de timp, rezervată întru executarea celor preconizate. Un moment esenţial
îl constituie stabilirea scopului şi culegerea informaţiei necesare despre proiect, inclusiv studierea şi
implicarea diferitelor surse. Mai apoi, în baza informaţiilor respective se elaborează sarcina,
considerată, drept o parte a concepţiei. La etapă finală a proiectării se ia decizia, care constituie
un program concret de acţiuni. Decizia, în esenţă, conţine diferite variante posibile, termeni
de realizare, etapele principale şi consecutivităţile de acţiuni concrete. Însă realizarea lor concretă,
care constituie a treia etapă a oricărui proces de reformare, va depinde de factorul subiectiv, şi
anume de persoanele, care sunt implicate în Proiect, dirijează şi realizează aceste reforme.
Este important de menţionat, că diferenţa esenţială dintre procesul „de reformare”
şi procesul „de transformare” constă în faptul că primul este iniţiat şi realizat, după cum am
menţionat anterior, „de sus”, de puterile guvernante. Iată de ce cunoştinţele şi experienţa
reformatorilor, modul lor de gândire „reformator”, capacitatea de a aprecia realist situaţia şi de a
reacţiona în mod adecvat, capătă o importanţă deosebită. Procesul de reformare este variativ,
rezultatele adeseori sunt incerte, fapt condiţionat de interacţiunea factorilor obiectivi şi subiectivi,
care în etapa iniţială a planificării caracterului probabil al procesului nu totdeauna poate fi prevăzut.
Astfel, reformarea este un proces sistemic, integral şi dinamic, cu logică propriu-zisă şi care
evoluează sub acţiunea ansamblului de factori subiectivi şi obiectivi.
E greu să găseşti un sociolog notoriu care n-ar fi examinat, într-o formă sau alta, problema
schimbărilor sociale.
 64

Un mod important de înţelegere a trecutului, prezentului şi viitorului societăţii umane

îl constituie concepţiile evoluţioniste ale schimbărilor sociale din sec. XIX-lea. Din punctul de
vedere al evoluţioniştilor, societatea constituie un sistem autoorganizator, care se modifică în cadrul
evoluţiei naturale a lumii. Totodată, neogânditorii identifică evoluţia socială cu progresul, calificat
ca o perfecţionare continuă a societăţii în baza dezvoltării spirituale a omului. Potrivit lui
G. Spencer, fondatorul teoriei desfăşurate a evoluţiei sociale, „evoluţia socială constituie mişcarea
de la omogen spre eterogen, unitatea diferenţierii şi integrării, atingerea egalităţii sociale în procesul
de adaptare a sistemului la schimbările interne şi externe” [214, p. 30]. Revoluţiile sociale erau
tratate de către acest autor drept un factor distructiv, care dereglează mersul normal al dezvoltării evolutive.
Contemporanul şi adeptul lui Comte, sociologul englez Dj. Mills considera, că ştiinţa
sociologică trebuie să studieze în primul rând situaţiile, stările, în care societăţile se schimbă una
prin alta, modificând, respectiv, caracterul şi comportamentul uman, tipice epocii. „Stările
societăţii, scria Mills, sunt similare diverselor ... vârste ale unui corp viu: acestea sunt stări nu ale
unor organe sau funcţii separate, ci ale organismului integru” [137, p. 830].
Mills era interesat de felul cum evoluează societatea şi dacă e posibil progresul omenirii.
Sociologul citat era convins, că ideea progresului se conţine în orice imagine ştiinţifică despre
fenomenele sociale şi mai mult decât atât, el spera să descopere legile progresului şi importanţa
practică a acestora. „Sarcina de bază a ştiinţei sociale constă în descoperirea legilor, conform cărora
orice stare concretă a societăţii provoacă apariţia alteia, următoare, care o înlocuieşte”, - scria
Mills [137, p. 830].
O contribuţie deosebită în imaginile ştiinţifice despre evoluţie a adus-o E. Durkheim.
Conform acestui savant – sociolog, la un pol al evoluţiei sociale se află societăţile primitive cu o
diviziune a muncii nedezvoltată şi cu o structură segmentară, ale cărei segmente sunt omogene
şi similare unul altuia; la altul – societăţile de o complexitate înaltă, care constituie un sistem din
diverse organe, fiecare jucând un rol special, şi care, la rândul lor, sînt constituite din părţi diferenţiate.
Lanţul evoluţionist, după Durkheim, se prezintă astfel: în societatea segmentară creşte
populaţia; aceasta sporeşte „densitatea morală” – se multiplică relaţiile sociale, în care este inclus
fiecare om. Prin urmare, se intensifică concurenţa; de aici apare pericolul pentru unitatea, coeziunea
societăţii; diviziunea muncii este chemată să înlăture acest pericol, întrucât este însoţită de o
diferenţiere variată şi necesită o interdependenţă a indivizilor şi grupurilor specializate. Astfel, prin
schema sa, Durkheim a trasat pentru sociologia contemporană şi teoria organizării o linie tipică
de reflecţii privind raportul dintre specializare, alte procese şi orientarea generală a dezvoltării
sociale [97, p. 155-160].
 65

Trebuie menţionat că, paradigma evolutivă a fost acceptată parţial şi de Max Weber, deşi
concepţia de etapă şi, mai ales, inevitabilitatea progresului i se păreau discutabile. Weber a supus
unei critici atât teoriile evolutive, cît şi materialismul istoric al lui K. Marx. El afirma, că tentativele
de interpretare a procesului istoric, în termeni de adaptare la lumea materială sau în termeni
de factori economici, sunt sortite eşecului de la bun început. Deşi aceşti factori, indiscutabil sunt
importanţi, ei nici de cum nu pot determina toate procesele dezvoltării. Nici o teorie „unifactorială”
nu poate să pretindă că poate explica diversitatea dezvoltării sociale a omenirii. Pe lângă factorul
economic, au o importanţă foarte mare şi alţi factori, inclusiv forţele militare, modul de conducere,
ideologia [14].
Urmare a colegilor europeni, sociologii americani I. Ward şi F. Giddings, reprezentanţi
ai „evoluţionismului psihologic”, analizau dezvoltarea societăţii ca o parte a evoluţiei cosmice, care
prin fiecare treaptă următoare acumulează realizările celei precedente. Însă dacă adepţii orientării
biologice considerau evoluţia socială drept o continuare nemijlocită şi o parte a evoluţiei organice,
psihoevoluţioniştii vedeau în complicarea formelor vieţii sociale un rezultat al dezvoltării
elementului conştient, lansând, în opoziţie cu principiul Mills şi Spencer „laissez-faire”, lozinca
„evoluţiei orientate”, administrării intelectuale a proceselor sociale [254, p. 123].
Drept premise ale revoluţiilor sînt recunoscute şi anomaliile sociale fundamentale sau
manifestările revoltătoare ale nedreptăţii, lupta dintre elite în condiţiile de acţiune ale factorilor
sociali, similare luptei de clasă, devierile sociale, antrenarea în mişcarea socială a grupurilor sociale
mari (în special, a celor nou-apărute) şi a organizaţiei lor politice. Aceste premise caracterizează
imaginea revoluţiei „pure”, imagine formată în conştiinţa socială şi în literatura socială clasică [277, p. 44].
Primii sociologi care nu numai că au sistematizat aceste trăsături, dar au şi realizat analiza
sociologică a genezei schimbărilor revoluţionare, au fost A. Tocqueville şi K. Marx. Astfel,
în lucrarea sa „Vechiul regim şi revoluţia” Tocqueville scria „Ceea ce la începuturile sale li se părea
monarhiilor europene şi bărbaţilor de stat doar ceva trecător, şi nu un simptom neobişnuit
al suferinţelor naţiunii, acum a devenit ceva absolut nou, ce nu se aseamănă cu nici o mişcare
socială din trecut şi, prin proporţiile sale, caracterul neobişnuit şi imprevizibil, depăşeşte orice
înţelegere umană [2, p. 46].
Analiza periodizării progresului social necesită examinarea insistentă a problemei trecerii
de la o formaţie la alta. Astfel, conform învăţăturii lui Marx, asemenea trecere are loc pe calea
revoluţiei, sarcina primordială a acesteia fiind cucerirea puterii. În acest context, scopul revoluţiei
sociale este „nimicirea exploatării omului de către om, construirea unei societăţi fără clase, care
ar lichida proprietatea privată, ar asigura creşterea nivelului de producţie, a culturii şi bunăstării
maselor. Acestea sunt sarcini sociale, de clasă. De ele sunt strâns legate măsurările umane ale
 66

comunismului – prosperarea personalităţii, existenţa sa armonioasă în societate. În locul societăţii

burgheze vechi, cu clasele sale şi contradicţiile de clasă, vine o societate, în care „dezvoltarea liberă
a fiecăruia este o condiţie de dezvoltare liberă a tuturor” [127, p. 447].
Paradigma revoluţionară a evoluat şi mai mult în al doilea deceniu al sec. XX, când
fondatorii tradiţiei psihologice în sociologie încercau să evidenţieze caracteristicile social-
psihologice ale procesului de perturbări revoluţionare.
Cele mai eficiente investigaţii au evidenţiat atât izvoarele de nemulţumire şi de violenţă, cît
şi influenţa acestor factori asupra structurilor sociale şi fostei politici existente. În această perioadă
se bucură de o mare popularitate cărţile sociologului francez G. Le Bon „Psihologia popoarelor şi a
maselor” (1895), „Psihologia mulţimii” (1907), „Evoluţia materiei” (1907), „Psihologia
revoluţiilor” (1907)” etc. Astfel, Le Bon în lucrările sale susţine că societatea europeană intră într-o
nouă perioadă de dezvoltare – în „era mulţimii”. Analizând „psihologia mulţimii” el menţiona
caracterul, în special, emoţional al acesteia, ideea comună molipsitoare, sentimentul invincibilităţii
propriei forţe, iresponsabilitatea, intoleranţa, sugestibilitatea, impulsivitatea, promtitudinea
de a urma oriunde liderul. În mulţime individul îşi pierde originea proprie, în comportamentul său
prevalează motive de inconştient, are loc inhibarea raţiunii individuale. Nici o forţă raţională
nu poate învinge stihia dezlănţuită a mulţimii. Pornind de la acest considerent, Le Bon dezaprobă
cu vehemenţă orice mişcare revoluţionară [118].
Cu timpul adepţii acestei abordări s-au concentrat asupra teoriilor psihologice complexe,
care explică revoluţiile, reieşind din motivele ce îndeamnă oamenii să participe la actele de violenţă
politică sau la mişcările de opoziţie. În centrul investigaţiilor social-psihologice actuale se află
evidenţierea etapelor sau a condiţiilor de apariţie a nemulţumirii, care poate conduce la tensiune
şi violenţă politică şi printr-o probabilă evoluare – la o explozie revoluţionară. Una din asemenea
condiţii, foarte importante, este deprivarea (teoria „deprivării relative” de D. Devis şi T. Gerr).
Deşi multe teorii influente ale sociologiei moderne subliniază cu insistenţă, că motivele
schimbărilor sociale se află în însăşi caracterul orânduirii sociale, totuşi premisa rămâne a fi un
obiect de dispute teoretice. În lucrările sale T. Parsons şi a discipolilor săi, în baza abordării
structural-funcţionale, se evidenţiază două cauze principale ale schimbărilor în sistemele sociale.
În primul rând, tendinţele de dezechilibrare a relaţiilor dintre sistemul social şi ambianţa acestuia,
iar în al doilea rând, tensiunea existentă între elementele normative şi structurale ale oricărui sistem
social. Parsons subliniază, că apariţia noilor resurse conduce la noile nivele potenţiale
de diferenţiere socială, şi poate servi drept o sursă importantă de schimbări, şi că anume
noile orientări valorice pot motiva crearea unui sistem influent de control, capabil
de instituţionalizare a schimbărilor.
 67

Fondatorul teoriei sociale a structurizării, cunoscutul sociolog englez A. Giddens în lucrările

sale „Critica modernă a materialismului istoric” (1981), „Statul naţional şi violenţa” (1985),
„Condiţiile contemporaneităţii (1990) propune propria teorie privind schimbările sociale, ale căror
categorii de referinţă sunt: „trecerile episodice”, „intersecţiile spaţial-temporale” şi „dezvoltarea
istorică de contingent”.
„Episoadele” în terminologia lui Giddens semnifică „procesele schimbărilor sociale
de anumite orientări şi forme, pe parcursul cărora au loc transformaţii structurale”. Esenţa noţiunii
„trecere episodică” constă în faptul, că istoria dezvoltării societăţii umane nu are o dinamică unică
sau o orientare a schimbărilor sociale. Orientarea şi dinamica schimbărilor sociale sînt specifice
pentru fiecare episod concret, pentru fiecare formă concret-istorică de trecere socială. „Intersecţiile
spaţial-temporale” sînt determinate de către Giddens drept o „existenţă simultană a tipurilor
de societate, aflate în procesul de treceri episodice” [106, p. 23].
Din punctul de vedere al lui Giddens, schimbările sociale constituie în permanenţă un proces
de coexistenţă şi interpenetrare a diverselor tipuri de societate. Drept caracteristică generală
a dezvoltării istorice a societăţilor, Giddens înaintează teoria factorilor de contingent radicali
„Nu există „tendinţe inevitabile” ale dezvoltării sociale, care fie sunt accelerate, fie sunt încetinite
de anumite procese concret istorice. Fiecare model de organizare socială şi de schimbări este
constituit din rezultate de contingent, prevăzute şi neprevăzute” [107, p. 235]. Astfel,
el examinează schimbările sociale nu ca o serie evolutiv-consecutivă de etape în dezvoltarea
societăţii umane, ci ca un şir de treceri intermitente, condiţionate în mod contingent,
interpenetrante, care nu au o logică unică de dezvoltare.
Dintre concepţiile sociologice moderne, care nu doar analizează cauzele transformaţiilor
sociale de proporţii, ci şi trasează căile de reformare constructivă a societăţii, un interes deosebit
reprezintă concepţia sociologului francez M. Crozier. Conform acestuia, fenomenele negative ale
realităţii contemporane sunt doar consecinţe ale necorespunderii structurii organizaţional -
administrative a societăţii cu ritmul accelerat contemporan al schimbării „mediului extern”.
Savantul nu vede perspectivele revoluţionare ale situaţiilor de criză, crizele pentru el sînt
doar o posibilitate de corecţie a sistemului, deşi nu atât de efectivă, cum ar necesita-o viaţa.
În legătură cu aceasta, savantul consideră drept sarcină fundamentală elaborarea unui program
de măsuri, care ar face posibilă adaptarea fără crize a societăţii contemporane la noile condiţii.
Pe prim plan Crozier prezintă necesitatea reinterpretării „schimbării reflexiei sociale”.
Principalul aici devine refuzul la concepţia „obiectivă”, formală, inumană asupra problemelor
sociale, la logica mecanicistă a conducătorului, când nu se ia în consideraţie mulţimea de abateri
şi denaturări, care se introduc continuu în procesele concrete de către subiecţii sociali. Asemenea
refuz va contribui la formarea noii structuri „neoraţionaliste” a societăţii, care se bazează pe relaţiile
dintre oameni, constituite în baza „chibzuirii raţionale” a fiecărui individ [43, p. 144-148].
 68

Există destul de multe concepţii de mare amploare, spre exemplu – teoria „societăţii
postindustriale” a lui R. Aron şi D. Bell, „dinamica socială şi culturală” a lui P. Sorokin, care
necesită o analiză specială.
Totodată teoriile examinate în cadrul realizării acestei teme constituie un imbold pentru
gândirea ştiinţifică profundă privitor la transformările şi procesele sociale contemporane şi ceea
ce nu e mai puţin important, că ele deja au fost solicitate de practica politică, de politicienii ţărilor
dezvoltate întru a aborda în mod real şi cumpănit realizarea practică a acestor transformări.
Astfel, reformele efectuate de Roosevelt în SUA în anii 30 ai sec. XX se bazau pe concepţia
lui D. Keynes, iar transformările din Germania postbelică efectuate sub conducerea lui L. Erhard
aveau drept bază teoretică elaborările lui V. Owken. Mai mult ca atât, e bine cunoscut faptul,
că aceste reforme s-au soldat cu succes şi au ajuns a fi nominalizate drept cele mai productive
transformaţii ale sec. XX.
Transformările sociale au servit un obiect activ de studiu şi a sociologiei ţărilor ex-sovietice,
care se dezvoltau ca parte integrală a culturii europene. Un imbold deosebit în gândirea sociologică
din aceste ţări s-a produs în urma schimbărilor de amploare în spaţiul european la intersecţia
secolelor IX-XX şi, în deosebi, în Rusia.
Astfel, în lucrarea sa „Civilizaţia şi marile fluvii istorice. Teoria geografică a dezvoltării
societăţilor contemporane” L. Mecinikov, apreciind criteriul progresului social în „sporirea
solidarităţii umane”, considera logică şi inevitabilă trecerea omenirii de la puterea despotică
la libertate, de la asuprire la frăţia dintre oameni şi popoare, care se bazează pe o cooperare
benevolă [211, p. 47].
M. Kovalevski, care este de fapt fondatorul sociologiei ruse, considera că una din sarcinile
sociologiei este „descoperirea cauzelor de repaus şi de mişcare a societăţilor umane, a stabilităţii
şi dezvoltării ordinii în diverse epoci în relaţia lor succesorială şi cauzală. Doar sociologia îşi poate
pune scopul de a descoperi elementele necesare pentru binele societăţii, pentru ordinea şi progresul
acesteia, şi de a descoperi diversitatea de cauze sociale, în funcţie de care şi interacţionează
elementele [40, p. 9]. În lucrarea „Programul politic al noii uniuni a prosperităţii poporului”
Kovalevski, analizând formele existente de conducere în diverse epoci scria „Forma de conducere
nu este un obiect al alegerii libere; ea trebuie să răspundă convingerilor stabilite istoric şi dorinţelor
maselor populare” [41, p. 6].
Revoluţiile din Rusia de la începutul secolului XX (revoluţia burgheză din 1905, revoluţia
burgheză din februarie 1917 şi revoluţia din octombrie 1917) au dat un deosebit „impuls”
de dezvoltare gândirii sociologice din întreaga lume. Astfel, remarcabilii filosofi şi sociologi, care
au fost nevoiţi să părăsească Rusia – P. Sorokin şi N. Berdeaev – şi-au consacrat multe din lucrări
analizei evenimentelor revoluţionare din anul 1917 [16, p. 244-267].
 69

Este necesar de subliniat, că la început guvernul bolşevic nu ignora „opinia” ştiinţelor

sociale, inclusiv şi a sociologiei, însă treptat, şi în deosebi de la mijlocul secolului XX cercetările
mai mult sau mai puţin obiective ale situaţiei reale în societate, ale problemelor economice, sociale
şi politice încep să fie înlocuite cu scheme şi doctrine economice speculative. Cum ar fi „biruinţa
totală şi definitivă a socialismului”, „unitatea social-politică şi morală a poporului sovietic,
„construcţia socialismului dezvoltat şi trecerea la comunism” etc.
În final, ştiinţele sociale au fost declarate partinice, adică obligate să se conformeze
directivelor de program ale partidului, să le explice şi să le propage, adesea considerând
şi prezentând imaginarul drept real.
Totodată, trebuie de menţionat că, gândirea ştiinţifică obiectivă, care nu a încetat să se
dezvolte nici în cele mai dificile timpuri, inclusiv în Moldova, în mare măsură s-a dovedit a fi
nevalorificată şi neimplicată în schimbările sociale reale care aveau loc în societate. Multe lucruri
valoroase, studii de moment, întreprinse cu multiple dificultăţi ”în teren” şi elaborate în termeni
acceleraţi rămâneau în sertarele „birocraţilor” sau erau prefăcute în „uz intern”, iar sociologii
deveneau permanent incomozi politicienilor. Cu regret, opinia savanţilor era puţin luată
în considerare la determinarea mecanismelor de funcţionare a diverselor structuri de stat, sociale,
economice, la adoptarea unor decizii importante la nivel general de stat.
Cu toate acestea, deşi nu aveau posibilitate să se ocupe de investigaţii teoretice şi practice
valoroase, datorită limitării artificiale a sociologiei savanţii, continuau cercetările sociologice
în diverse probleme de dezvoltare a societăţii sovietice socialiste [155]. Desigur, aceste investigaţii
atingeau în mod direct şi indirect multiple aspecte şi contraziceri ale schimbărilor sociale
şi evoluţiei societăţii.
În prima jumătate a anilor 80 ai secolului trecut, anume sociologii au renunţat activ
la stereotipurile vechi de gândire, la teoriile „determinismului economic” şi „practicii tehnocrate”,
orientate asupra procesului de producţie şi nu asupra omului, şi au încercat să reinterpreteze teoretic
lumea socială. Ei primii au început să studieze noile, pentru ştiinţele sociale sovietice, probleme
legate de activitatea umană, de apariţia gândirii sociale, de bazele ştiinţifice ale administrării sociale.
Anume sociologii au constatat faptul trecerii societăţii sovietice la un nou nivel calitativ.
La începutul anilor 80 ai sec. XX societatea sovietică prezenta un organism complex, ale cărui
metode de administrare, atât la nivel general de stat, cât şi la nivele republicane, regionale
şi ramurale, necesitau o revizuire serioasă şi profundă.
În această perioadă în toate ţările cu o economie de piaţă dezvoltată era căutată o nouă
politică de stat în sfera inovaţiilor, politică orientată spre crearea în societate şi în economie a unui
stimul permanent pentru muncă şi pentru spiritul de întreprinzător. Inovaţiile sociale sistematice
deveneau o formă constantă de funcţionare a organismului social. Pe lângă aceasta, în ţările
 70

dezvoltate, odată cu analiza sociologică teoretică globală a schimbărilor sociale, s-au extins
şi investigaţiile sociologice practice ale diverselor aspecte ale acestor schimbări. Însă societatea
sovietică manifesta puţin interes pentru asemenea cercetări.
În multe privinţe, anume prin lipsa interesului, desconsiderării şi ignorării ştiinţei sociale,
opiniilor savanţilor competenţi se explică „încurcătura” teoretică şi metodologică, care avea loc
la începutul transformărilor radicale în URSS, supranumite „perestroica” (restructurare) şi greşelile
practice şi de administrare, care au adus Uniunea Sovietică până în pragul prăbuşirii social-politice
şi social-economice. Astfel, M.Gorbaciov, neluând în consideraţie opiniile savanţilor notorii
a încercat să „interpreteze” de sine stătător procesele sociale din ţară şi să iniţieze transformările
sociale – „perestroica”, permanent şi oriunde dezorientând publicul cu diferite demagogii cuvinte
întortocheate, fără logică şi sens.
După M. Gorbaciov „perestroica” este un proces revoluţionar, întrucât constituie un salt
în dezvoltarea socialismului, în realizarea caracteristicilor esenţiale ale acestuia. „Este foarte
important să nu se „zăbovească” la start, să se depăşească rămânerea în urmă, să se iasă din
mlaştina conservatismului, să se înfrângă inerţia stagnării. Acestea sunt imposibile de realizat prin
evoluţie, printr-o reformă timidă, monotonă” [110, p. 48].
În opinia noastră, „reforma” şi „schimbarea” în acea perioadă presupunea o consecutivitate a
unor paşi bine gândiţi, determinaţi şi planificaţi anticipat... Iar „revoluţia” trebuia doar „iniţiată”,
fără a avea grijă de măsurile ce trebuie luate şi de consecinţele acestora. Dacă să ne conducem
de K. Marx, Uniunea Sovietică în perioada dirijării de către M. Gorbaciov avea nevoie doar
de o revoluţie socială – de o perioadă îndelungată de schimbări succesive ale vieţii sociale, ceea
ce în esenţă şi constituie evoluţia.
M. Gorbaciov, bineînţeles, medita asupra problemei privind scopurile „restructurării”.
Conform opiniei sale „această problemă, probabil, nu poate avea un răspuns detaliat, pedant. Prin
tradiţie, nu ne ocupăm de profeţii şi nu încercăm să prestabilim toate elementele arhitectonice ale
viitorului edificiu, pe care-l vom înălţa în procesul restructurării” [110, p. 31]. Altfel spus, şi cât nu
ar fi de paradoxal, restructurarea a început fără nici o planificare socială şi fără nici un pronostic.
În anii postbelici în URSS a sporit, literalmente, de zeci de ori numărul întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor, s-au acumulat şi au apărut enorme probleme în societate care a evoluat
în proporţii şi cu o viteză nemaivăzute în istoria omenirii. Devin dificile şi contradictorii toate
sferele vieţii social – economice, apar la orizont probleme sensibile ce ţin de cultură, învăţământ,
comunicaţii, relaţiile interetnice, naţionale şi internaţionale etc. Natural, că apăruse probleme
şi dificultăţi, care nu mai puteau fi soluţionate prin metodele de odinioară. Criza din URSS devenea
tot mai pronunţată şi inevitabilă.
 71

Însă, prin afirmaţia întemeiată a lui A. Zinoviev, prevenirea evoluării situaţiei de criză
probabil, nu necesita o refacere radicală a sistemului social existent, era suficient doar
o perfecţionare a acestuia. Însă conducătorii sovietici, împinşi de sfetnicii lor externi, cât şi cei
ideologici, au procedat exact viceversa. Ei s-au avântat în „restructurare” (perestroika), a cărui
rezultat era demult binegândit şi predeterminat. „Restructurarea” a dezlănţuit criza care a devenit
universală, antrenând în ea şi toate sferele vieţii sociale şi mai ales a proprietăţii, a sferei economiei
[275, p. 457-465]. Aceasta însemna incorectitudinea formulării cauzelor şi a esenţei paraliziei
progresive generale a anilor 70, determinarea eronată a scopurilor şi a mijloacelor prin care acestea
urmau să fie atinse [158].
În prima etapă a restructurării – „transparenţă”, prin forţa mass-media de stat s-a făcut tot ce
a fost posibil întru distrugerea imaginii statale, simbolurilor, idealurilor şi tradiţiilor care consolidau
„nucleul cultural” al societăţii sovietice, în conştiinţa socială se implementa ideea existenţei
civilizaţiei mondiale unice, care se dezvoltă pe calea, de la care URSS în perioada sovietică,
a deviat. De aici urma necesitatea „revenirii la civilizaţie” şi a orientării spre „valorile general-
umane”. Drept obstacol de bază în această cale se întrevedea statul, iar ţinta – sarcina principală
a devenit „deetatizarea”.
În perioada de „transparenţă”, cu ţintă în conştiinţa socială, a fost defăimată imaginea
aproape a tuturor instituţiilor statale. După formarea unor stereotipuri negative, a început reforma
puterii şi a administrării [31, p. 273-278]. Schimbarea radicală a întregii structuri administrative
a fost efectuată în cadrul trecerii la „metodele economice de administrare”.
În conformitate cu concepţia reînnoită în 1987 a restructurării – tranziţia la economia
de piaţă, a început să fie limitat sistemul de distribuire planificată. În 1988 a intrat în vigoare Legea
„Cu privire la întreprinderea (asociaţia) de stat”, care presupunea o „autogestiune totală. Ca urmare
a acestei legi, s-au redus brusc investiţiile capitale, s-a dereglat bilanţul interaramural, au fost reduse
toate programele de stat, urmate de o scădere rapidă a producţiei. URSS s-a cufundat într-o stare
de ţară „fără plan şi fără piaţă” [31, p. 282].
„Situaţia social-economică din ţară s-a acutizat extrem – se constata în „Programul
acţiunilor comune ale cabinetului de miniştri al URSS şi al guvernelor republicilor suverane
(10 iulie 1991)”. – Diminuarea producţiei a cuprins practic toate ramurile economiei naţionale. Într-
o stare de criză se află şi sistemul financiar-creditar. E dezorganizată piaţa de consum, se simte
o lipsă totală de produse industriale şi alimentare, s-au înrăutăţit considerabil condiţiile de viaţă ale
populaţiei. Situaţia de criză necesită luarea unor măsuri urgente pentru ca pe parcursul anului
să se reuşească „prevenirea ruinării economiei naţionale”.
 72

În mai 1991 a fost prezentat proiectul Legii „Cu privire la deetatizare şi la privatizarea
întreprinderilor industriale”. Ea oferea o cale legală de transmitere a unei părţi considerabile
a proprietăţii întreprinderilor către organizaţiile criminale şi cele nelegale. Legea, de fapt, lichida
nu doar sistemul economic sovietic, ci şi sistemul social în ansamblu.
În urma agravării situaţiei economice a fostei URSS s-a acutizat extrem de mult şi tensiunea
socială. În rândul populaţiei sporesc spiritele şi dimensiunile de nemulţumire privind situaţia reală
din societate, scăderea nivelului de trai, sistemul existent de distribuire, piaţa de consum, agravarea
situaţiei ecologice, şi cele ce ţin de conflictele civile, interetnice şi religioase, de creşterea
tendinţelor naţionaliste, şovine, antisemite, de sporirea criminalităţii etc. Se pierde încrederea
în stat, organele puterii şi politicieni. Treptat se produce o excitaţie psihică a maselor.
În anii 1990-1991 atât în URSS în ansamblu, cât şi în republicile ex-sovietice s-a atins picul
tensiunii sociale. Printre factorii condiţionali, în conştiinţa socială, pe primul plan, a înaintat
factorul de instabilitate politică. Problemele economice şi sociale au căpătat în conştiinţa oamenilor
o orientare politică manifestată. Creşterea nemulţumirii totale a populaţiei privind realitatea socială
şi eşecurile sistemului, situaţia încordată şi imprevizibilă din ţară au căpătat conturul unei atitudini
negative faţă de structurile existente ale puterii şi ale administraţiei, de măsurile propuse pentru
scoaterea ţării din criză, iar în majoritatea republicilor, inclusiv în Moldova, s-au creat toate
premisele şi necesitatea unor schimbări de amploare, inclusiv de ieşire din această situaţie creată,
de dezvoltare independentă a ţării, pe calea democraţiei, pluripartitismului, libertăţii civice
şi progresului social.
Îndepărtarea efectivă a PCUS de pe arena politică şi renunţarea oficială la socialism
au privat în mare măsură Uniunea Sovietică, ca o uniune a republicilor, de legitimitate. În URSS tot
mai mult ia amploare parada suveranităţilor republicilor ex-sovietice. Astfel, la 27 august 1991
pe harta lumii a apărut o nouă ţară suverană şi independentă – Republica Moldova.
În decembrie 1991, statul Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a luat sfârşit, iar
Moldova, ca şi alte ţări ex-sovietice, a pornit spre reformarea radicală „liberală“. Reformele iniţiate
în ţara noastră au atins toate sferele de activitate a statului moldovenesc şi ale poporului. Ele şi-au
luat startul şi se desfăşurau cu paşi grăbiţi, cunoscând puţine salturi şi mai multe căderi atât
în politica externă cât şi cea internă, în economie, sfera socială etc.
Particularitatea principală a acestor reforme consta în faptul că ele, spre deosebire de cele
„gorbacioviste“, erau legate de transformarea sistemului social existent, de trecerea de la o
formaţiune social-economică la alta, care, cu regret, a condiţionat multiple schimbări şi probleme sociale.
După proporţiile şi caracterul său aceste transformări posibil pot fi considerate
revoluţionare, însă „progresismul“ esenţei generale şi al conţinutului lor concret rămâne a fi un
obiect de discuţii serioase şi de un studiu sociologic cât mai fundamental. În cadrul acestuia, după
părerea noastră, urmează a fi soluţionate următoarele probleme teoretice şi metodologice:
 73

În primul rând, au avut oare reformele o bază şi conţinut ştiinţific? A fost oare luată
în considerare de către reformatorii autohtoni experienţa „orânduirii“ politice, economice şi sociale
a altor ţări dezvoltate? Prin ce s-a manifestat tranziţia şi cu ce s-a soldat concret aşa-zisa
„liberalizare” a sistemului social, declarată de structurile puterii şi pe cît corespundea aceasta
modelelor economice, doctrinelor ideologice şi orânduirii politice a statelor înalt dezvoltate?
În al doilea rînd, în ce constau reformele autohtone, ce schimbări concrete s-au produs
în sferele social-economică şi social-politică ale Moldovei şi care sunt costurile sociale ale acestor
transformări, impactul lor asupra ţării şi nivelului de trai al populaţiei în ansamblu?
În al treilea rând, pe cât corespundea direcţia acestor transformări mersului general
al civilizaţiei şi progresului? Cum şi în ce direcţie, în genere, a „evoluat” şi „evoluează” societatea
în perioada marilor transformări (tranziţia) din ţară?
Şi, în sfârşit, de ce în urma tranziţiei şi a reformelor în conştiinţa socială a populaţiei
s-a format o atitudine negativă faţă de aceste transformări sociale (realizate în detrimentul tuturor
indicatorilor de bază a calităţii vieţii populaţiei) şi elitele politice? În ce mod trebuie schimbată linia
reformării societăţii pentru a stabiliza în sfârşit situaţia în ţară, consolida societatea şi instaura pacea
civică în republică şi a da o orientare clară şi pozitivă proceselor sociale, politice şi economice?
Anume aceste aspecte problematice constituie obiectul de studiu al investigaţiei noastre,
analiza mai amplă şi detaliată a cărora este oglindită în următoarele compartimente ale lucrării.
 74

2.2 Republica Moldova în spaţiul tranziţiei şi costul social al reformelor

S-a scurs deja ceva mai mult de un deceniu de când Republica Moldova, în urma destrămării
Uniunii Sovietice, şi-a declarat independenţa sa statală (27 august 1991) şi a păşit alături de alte
peste 20 de ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE), inclusiv din fosta URSS, pe o nouă cale
de dezvoltare – spre tranziţie, proces complex şi dificil de transformări radicale sub multiple aspecte
ale vieţii sociale [102, 103, 105].
Pe plan intern Moldova a procedat la o tranziţie tridimensională - de la un sistem politic
autoritar spre un sistem politic bazat pe valorile democratice, de la o republică din componenţa unei
foste mari comunităţi (Uniunea Sovietică) spre suveranitate şi independenţă statală, de la o
economie planificată şi centralizată spre o economie de piaţă. Pe plan extern sarcina ţării noastre
a devenit încadrarea şi adaptarea sa la procesele intense de globalizare şi de tranziţie la societăţile
de tip informaţional.
Este de menţionat, că cursul spre statalitate, democraţie, societate deschisă şi economie
de piaţă a constituit strategia de bază a politicilor promovate de la începutul anilor ’90
în majoritatea acestor ţări în tranziţie. Totodată, încă la startul reformelor se considera că doar
o tranziţie accelerată va asigura cu succes şi în termeni de scurtă durată o autoreglare a dezvoltării
social-economice şi “cu cât ţara este mai mică, cu atât mai rapid şi eficient va fi procesul
de transformare” [184, p. 22].
Deşi istoria încă nu a cunoscut vre-un precedent de trecere „de la socialism – la capitalism”,
schimbările, în special în economie, erau promovate cu deosebită insistenţă şi aşteptate cu mare
speranţă şi entuziasm atât de către elitele politice ale ţărilor în tranziţie, cât şi de promotorii
internaţionali a acestor transformări şi, în deosebi, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional,
ONU, TACIS, numeroşi experţi occidentali – reformatori în domeniul respectiv.
Această euforie şi iluzie că totul va fi „o’key” a dominat şi în ţara noastră. Astfel, deja
în octombrie 1990 Parlamentul Moldovei a adoptat „Concepţia tranziţiei la economia de piaţă
reglementată”, iar mai apoi, în iulie 1991 – „Programul tranziţiei la economia de piaţă în RSS
Moldovenească”, în documentele cărora se prevedea că „tranziţia la economia de piaţă va fi
parcursă într-un interval de timp cât mai scurt posibil, aproximativ 1,5-2 ani” [35], [169]. Puţin mai
târziu (1994) tranziţia la economia de piaţă a fost de asemenea justificată şi prin legea supremă
a ţării – Constituţia Republicii Moldova, în care a fost inclusă teza că “economia ţării este
o economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică,
antrenate în concurenţă liberă” [37].
 75

Cât nu ar fi de paradoxal, dar în pofida realizărilor neeficiente şi eşecurilor răsunătoare ale

reformelor, declinului nemaipomenit al producţiei şi impactului îngrozitor al tranziţiei asupra
nivelului de trai al populaţiei chiar din primii ani ai tranziţiei, reformatorii occidentali totuşi ridicau
în slăvi “succesele” şi “reformele” de pe hârtie din Moldova, denaturând impertinent realitatea tristă
şi manipulând vehement opinia publică vis-a-vis de eficienţa transformărilor social-economice reale
din societatea noastră, totodată, încurajând latent elitele politice ameţite de reforme şi procesele
contradictorii din republică, declinul economic şi sărăcirea masivă a ţării.
Astfel, încă în anul 1995 potrivit estimărilor unanime din rapoartele anuale ale FMI, Băncii
Mondiale şi BERD („Transition Report”) privind schimbările din ţările în tranziţie, Moldova
deţinea locul de frunte printre majoritatea ţărilor CSI şi vecinii săi - România, Bulgaria şi Ucraina
[184, p. 23]. Mai mult ca atât, revista britanică „The Economist” în martie 1995 afirma: „Moldova
reprezintă un model al reformării corecte, iar faptul că ea este o ţară mică şi compactă fac din ea un
laborator perfect pentru reforme" [143].
Cu mare regret, prognozele şi iluziile pentru Moldova atât a experţilor occidentali cât
şi a reformatorilor naţionali în acest plan s-au dovedit a fi absolut cu totul departe de realitate şi,
deci, minunea nu s-a mai produs...
Dimpotrivă, în anii de tranziţie republica noastră a trecut prin nenumărate chinuri şi nevoi,
salturi şi căderi, realizări modeste şi eşecuri distrugătoare pentru societate, crize şi şocuri în diferite
domenii ale vieţii sociale. Astfel, în plan social-politic republica a parcurs o cale anevoioasă
de afirmare ca stat independent pe arena internaţională şi de integrare Europeană, totodată trecând
prin relaţii interetnice şi situaţii social-politice tensionate, conflict militar local, soldat mai apoi
cu dezmembrarea ţării şi apariţia pe harta modestă a ei a unei autoproclamate republici –
Transnistria şi unei Unităţi teritorial-administrative (Găgăuzia). Şi deşi au trecut mai mult de zece
ani, ţara noastră continuă a fi şi astăzi dezmembrată, iar diferendul transnistrean nu este aplanat
şi până la ora actuală, frânând astfel, atât procesul de dezvoltare economică şi socială a ţării, cât
şi cel de integrare europeană.
La capitolul politic al republicii în aceşti ani a fost implementat multipartitismul, întrunind
în micul spaţiu al ţării pe parcursul a unui deceniu circa 50 de partide, totodată societatea trecând
în aceşti ani prin alegeri parlamentare şi locale permanente, cunoscând jocuri şi bătălii murdare
pentru putere, conflicte şi intrigi între ramurile de vârf ale statului, nenumărate crize atât
parlamentare, cât şi guvernamentale. La rândul său odată cu dezvoltarea democraţiei şi libertăţilor
civice Moldova s-a pomenit în aceeaşi măsură în haos şi anarhie, într-un dezmăţ pronunţat
al mafiei, corupţiei şi criminalităţii.
 76

Dar cele mai grave şi anevoioase încercări în anii de tranziţie ţara le-a cunoscut în domeniul
reformării şi dezvoltării social-economice a societăţii. Pe parcursul întregii perioade de transformări
economice republica a cunoscut nenumărate crize şi şocuri economice: criza din 1991/92 (colapsul
economiei haotice, hiperinflaţia, diminuarea bruscă a producţiei, pierderea de către populaţie
a economiilor), perioada de depresie din 1993/96 cu un impuls slab de creştere economică în anul
1997, criza anului 1998 - deprecierea monedei naţionale, pericolul default-ului ţării, paralizarea
complexului energetic, a activităţii antreprenoriale, declinul nemaipomenit al producţiei
şi agravarea încontinuu a sferei sociale etc.
Şi cu toate că tranziţia urmăreşte scopul său final – sporirea bunăstării oamenilor, cu regret,
cele mai negative şi tragice consecinţe ale ei s-au răsfrâns asupra nivelului de trai şi calităţii vieţii
populaţiei, factorului uman al societăţii.
Eşecurile tranziţiei spre economia de piaţă, anchilozarea şi distrugerea complexului
agroindustrial şi sferei sociale a ţării, privatizarea galopantă şi haotică au aruncat în stradă sute de
mii de oameni, au provocat o sărăcie nemaipomenită, un exod masiv din ţară a cetăţenilor ei întru
căutarea mijloacelor şi surselor de existenţă peste hotare, au distrus orientările de valori umane şi au
ştirbit valorile morale şi spirituale ale neamului, au condiţionat proteste sociale în masă,
o dezamăgire masivă a populaţiei în toţi şi în toate, spaimă şi neîncredere în ziua de mâine. În linii
mari totalmente s-a produs o altfel de tranziţie – spre sărăcie, degradare economică şi socială, cum
nu a mai cunoscut-o Moldova pe parcursul ultimilor 40-50 de ani.
Astăzi, după o perioadă de ceva mai mult de un deceniu de tranziţie mulţi îşi pun întrebarea:
Ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu Moldova? Ce s-a produs cu acel „laborator model
al transformărilor” – Republica Moldova, care astăzi a devenit una din cele mai sărace ţări din
spaţiul CSI şi cea mai săracă ţară din Europa?
Actualmente mai mulţi regizori şi experţi ai tranziţiei (Guvernul şi specialiştii naţionali – pe
de o parte şi Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, TACIS, USAID, PNUD şi specialişti
internaţionali – pe de altă parte) întreprind diferite evaluări şi analize economice ale reformelor, fac
concluzii contradictorii în acest plan, fiecare încercând să se îndreptăţească. Spre regret, şi cât nu ar
fi de straniu, dar încă la debutul reformelor din republică s-a ignorat specificul social şi naţional al
ţării noastre, iar la elaborarea, argumentarea şi implementarea reformelor specialiştii şi experţii
naţionali de valoare atât în economie, cât şi în sociologie, politologie şi psihologie nu prea au fost
solicitaţi, implicaţi, valorificaţi şi auziţi ... În acelaşi rând, dacă sociologii naţionali şi încercau să
demonstreze contrariul multor fenomene ale tranziţiei, ei pur şi simplu erau ignoraţi sau, în unele
cazuri, chiar şi intimidaţi.
 77

Şi, dacă în ultimii ani se întreprind tot mai mult diferite analize şi evaluări economice
ce vizează procesul reformatoriu al tranziţiei, atunci evaluarea şi impactul ei social continuă
să cunoască un mare vacuum pe care noi, în lucrarea dată, ne vom strădui într-o oarecare măsură
sa-l aplanăm, îmbinând statistica de stat şi evaluările economice ale diferitor instituţii şi organizaţii,
inclusiv Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, PNUD şi altor experţi în domeniu,
cu abordarea sociologică naţională a problemelor de studiu.
Cât nu ar fi de paradoxal, dar bilanţul unui deceniu de transformări, evaluările şi analizele
social-economice demonstrează clar şi elocvent că şi în majoritatea celorlalte ţări în tranziţie şi,
în deosebi ex-sovietice, la fel nu s-a produs nici un mare miracol – rezultatele transformărilor
practic pretutindeni sunt destul de modeste şi sumbre, totodată Moldova deţinând primatul în acest plan.
După ceva mai mult de 10 ani de tranziţie majoritatea realizărilor pozitive s-au înregistrat
doar la capitolul libertăţii civile, deschiderea ţărilor şi democratizarea vieţii sociale, pe când tabloul
social – economic este trist: în absoluta majoritate a ţărilor şi, în deosebi, în cele din fosta URSS,
inclusiv şi în Moldova, s-a produs o tranziţie spre regres social-economic şi sărăcie.
Astfel, potrivit unui raport recent al Fondului Monetar Internaţional privitor la rezultatele
unui deceniu de reforme, comparativ cu anul 1989, din toate ţările în tranziţie doar Polonia,
Ungaria, Cehia şi Slovenia au înregistrat indicatori social - economici ceva mai relevanţi. Totodată,
în mediu, către anul 1998 ţările Europei Centrale şi de Sud – Est (ECSE) au realizat volume ale
producţiei la o rată de mai puţin de 90% din volumul celei obţinute în anul 1989 (an precedent
tranziţiei), în acelaşi timp datele corespunzătoare pentru ţările ex-sovietice fiind mai jos de 70%,
Moldova în acest top plasându-se pe ultima poziţie – 42% [64]. Aceste triste realităţi puţin mai
târziu le-a confirmat şi însăşi Banca Mondială – promotorul tranziţiei. Mai mult ca atât proporţiile
şi durata declinului economic din ţările aflate în tranziţie Banca Mondială le compară cu cele
produse în ţările dezvoltate în perioada Marii Depresii, ba chiar considerându-le şi mai dramatice
(vezi tabelul 1). Astăzi, o astfel de comparaţie găsim şi la analiştii economici naţionali [113, p. 22].
Potrivit calculelor Băncii Mondiale, în mediu, pentru ţările în tranziţie, declinul volumului
producţiei pe parcursul perioadei de reforme (1990-2000) s-a extins la o durată de 6,5 ani pentru
Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi 3,8 ani pentru ţările Europei Centrale, de Sud-Est
şi Ţările Baltice (ECSB), condiţionând astfel diminuarea lui de 50.5% şi respectiv 22.6% faţă de cel
de la startul tranziţiei. Chiar şi după un deceniu de transformări ţările CSI şi ECSB au atins volumul
iniţial al PIB doar în proporţie de 63% şi respectiv 106.5%.
 78

Tabelul nr.1 (II,2)

Declinul în perioada de tranziţie
Numărul de ani în care Creşterea cumulativă
Ţările s-a înregistrat un Diminuarea volumului a PIB, anul 2000
declin continuu producţiei, % (1990=100)
ECSB 3,8 22,6 106,5
Albania 3 33 110
Bulgaria 4 16 81
Ungaria 4 15 109
Letonia 6 51 61
Lituania 5 44 67
Polonia 2 6 112
România 3 21 144
Slovacia R. 4 23 82
Slovenia 3 14 105
Croaţia 4 36 87
Cehia R. 3 12 99
Estonia 5 35 85
CSI 6,5 50,5 62,7
Armenia 4 63 67
Azerbaidjan 6 60 55
Belarus 6 35 88
Georgia 5 78 29
Kazahstan 6 41 90
Kârgâstan 6 50 66
Moldova 7 63 35
Rusia 7 40 64
Tadjikistan 7 50 48
Turkmenistan 8 48 76
Ucraina 10 59 43
Uzbechistan 6 18 95
Sursă: Transition – The First Ten Years: Analysis and Lessons for Eastern Europe and the Former
Soviet Union, World Bank, 2002
După cum arată datele BM, cel mai mic şi scurt după durată declin economic l-a cunoscut
doar Polonia: în timp de doi ani volumul producţiei a diminuat doar cu 6%. În ţările Baltice durata
declinului (5-6 ani) şi diminuarea producţiei (35-51%) a fost cea mai înaltă din ţările ECSB,
apropiindu-se de indicatorii similari ai CSI. Dintre ţările CSI cel mai mare declin economic
s-a produs în Georgia, Armenia şi Moldova (78% şi respectiv a câte 63%) [236, p. 54].
Decalajele care se conturează tot mai pregnant în rândul ţărilor în tranziţie permit
delimitarea a două categorii, o linie de divizare pronunţată, conturându-se între ţările ECSB,
pe de o parte, şi cele din CSI, pe de altă parte. Fără îndoială că şi în interiorul celor două grupuri
performanţele sunt foarte diferite, însă elementele comune sunt mult mai numeroase decât
diferenţele. Cu situaţii deosebite de grave astăzi se confruntă cinci ţări – Armenia, Geogia,
Kârgâzstan, Moldova şi Tadjikistan – fiecare fiind eligibilă pentru aşa-numita Facilitare
de Reducere a Sărăciei şi de Creştere a FMI (engl. Poverty Reduction and Growth
Fasility - PRGF) [203].
 79

Dinamica şi tendinţele transformărilor din ultimul deceniu relevă că atât performanţa socială
şi economică cât şi rezultativitatea reformelor în rândul ţărilor în tranziţie ale ECSE şi ex - URSS
s-a diferenţiat foarte mult, iar acum, după zece ani de zile, în toate aceste ţări şi, în deosebi ex-
sovietice, apar multiple întrebări impuse atât de linia strategică a tranziţiei precum şi de factorii
politici care au determinat şi influenţat alegerea metodelor, tacticilor, procedurilor şi însăşi
modalitatea de realizare a politicii economice. Acest fapt îl confirmă şi un sondaj sociologic,
întreprins recent (decembrie 2003) în întreg spaţiul european din cadrul „Eurobarometru”. Astfel,
potrivit studiului, europenii sunt destul de pesimişti în ceea ce priveşte dezvoltarea ţării în care
trăiesc: numai 16% din cei 12000 intervievaţi cred că economia ţării lor va progresa şi doar 12%
au speranţa unui trai mai bun pentru anul 2004 [185].
Aceste rezultate sociologice le considerăm destul de întemeiate, privindu-le prin prisma
costurilor sociale ale reformelor. Este binecunoscut faptul, că scopul şi logica transformărilor
constau în realizarea unor schimbări în bine. Deşi, practic toate ţările în tranziţie, inclusiv Moldova,
la mijlocul anilor ’90 au implementat strategii reformatoare similare, în baza teoriei neo-liberale,
în majoritatea din ele, după cum s-a demonstrat mai sus, nu s-a produs o îmbunătăţire evidentă
a sectorului real al economiei, iar condiţiile de trai ale populaţiei, dimpotrivă s-au
înrăutăţit catastrofal.
Astfel, după cum arată datele Băncii Mondiale, în anul 1998 fiecare al cincilea om din aria
ţărilor în tranziţie a fost nevoit să trăiască la limita supravieţuirii, dispunând doar de 2,15$ SUA
pe zi, ceia ce se constituie potrivit calculelor BM pragul general al sărăciei, pe când cu zece ani
în urmă tot în acest spaţiu doar mai puţin de o persoană din 25 se afla în astfel de condiţii
materiale (subl. de autor-T.D.). La rândul său aşa ţări ca Armenia, Kârgâzstan, Moldova şi Rusia
au intrat în rândul ţărilor cu cel mai înalt grad de inegalitate socială: coeficientul Gini (indicatorul
standard al inegalităţii) s-a majorat practic de două ori comparativ cu perioada de până
la tranziţie [159, p. 10].
La acelaşi capitol datele Băncii Mondiale mai demonstrează faptul, că în ţările în tranziţie
(subl. de autor – T. D.) în anul 1998, în urma transformărilor, fiecare al douăzecilea locuitor
dispunea de un venit zilnic doar de 1$ SUA pe când cu zece ani în urmă o astfel de soartă în acest
spaţiu o avea doar fiecare a şaizecia persoană [159, p. 60]. Bilanţul reformelor mai atestă,
că proporţiile sărăciei s-au extins nu numai din cauza declinului economic, dar şi din cauza creşterii
inegalităţii în distribuirea veniturilor şi acest lucru s-a întâmplat în tot spaţiul ţărilor în tranziţie, mai
accentuat şi fără precedent fiind în Armenia, Moldova, Tadjikistan, Rusia şi Ucraina.
 80

Desenul nr. 1 (II,2)

Schimbări în inegalitatea veniturilor în unele ţări în tranziţie

0,7
1987-1990 1996-1999
0,6
Coeficientul Gini

0,5
(in procente)

0,4
0,3
0,2
0,1
0

Rusia

Tadjikistan
Cehia

Estonia

Lituania
Ungaria

Slovenia

Letonia

Ucraina

Polonia

Croaţia

Moldova

Armenia
Belarus

Georgia

Kârgâstan
Sursa: Banca Mondială, 2000b
După cum demonstrează bilanţul primului deceniu de tranziţie cel mai dramatic impact
al transformărilor social-economice s-a produs în ţările ex-sovietice, soldându-se cu efecte grave
pentru dezvoltarea lor ulterioară. Doar cele trei ţări Baltice au reaşezat puţin mai eficient sistemele
lor economice pe magistrala relaţiilor de piaţă, realizând standarde de viaţă ceva mai înalte
şi devenind ceva mai competitive în relaţiile economice internaţionale. Republicile Belarus
şi Uzbekistan practic nici nu au procedat la asemenea reforme economice, relativa lor stabilitate
economică fiind posibilă doar graţie menţinerii sistemului de dirijare de odinioară. În celelalte ţări
din arealul post-sovietic, ca şi în Moldova, reformele economice în acest răstimp nu s-au soldat
cu succes, aruncând în bezna sărăciei marea majoritate a populaţie.
Totodată, apreciind înalt aportul şi concluziile Băncii Mondiale şi Fondului Monetar
Internaţional în evaluarea economică a reformelor din ţările în tranziţie, considerăm că compararea
rezultatelor acestora la nivelul tuturor ţărilor în tranziţie trebuie să fie efectuată cât mai prudent şi
minuţios. Spaţiul social al tranziţiei diferă foarte mult de la ţară la ţară atât în aspect geografic,
social-economic, istoric, cultural cât şi politic. Ţările din Europa Centrală şi de Sud – Est nu au
cunoscut în secolul XX atâtea transformări social-politice şi economice, revoluţii, conflicte,
războaie şi foamete, alte cataclisme şi perturbări sociale comparativ cu ţările ex-sovietice.

Deci, impactul social-economic negativ al tranziţiei din ţările fostei URSS este destul
de explicabil, cel de bază fiind întreruperea relaţiilor economice unice şi planificate. Mai mult ca
atât, s-a distrus nu numai spaţiul economic unic dar şi cel politic. În această ordine de idei, tranziţia
în aceste ţări a dictat procedura de reforme societale multidimensionale: politice, instituţionale,
sociale, economice, a făcut-o pe fiecare din ele să-şi proclame şi afirme independenţa şi statalitatea,
 81

să-şi creeze un şir de noi structuri şi instituţii statale, să-şi găsească calea sa proprie de dezvoltare
social-politică şi economică ulterioară, locul său de încadrare în toate procesele de globalizare.
Şi aceste transformări, în situaţia creată, cu atât mai mult în cazul Moldovei, pretutindeni nu au fost
deloc uşoare, fapt ce nu trebuie desconsiderat.
În procesul de tranziţie în toate ţările din CSI şi, în deosebi în Moldova, diminuarea rolului
stabilizator al statului a generat haos în economie şi a stimulat criminalizarea acesteia.
Or, reducerea considerabilă a încasărilor bugetare, criza neplăţilor, micşorarea acumulărilor
şi a activităţii investiţionale constituie doar o lista incompletă ce indică grelele încercări prin care
a trecut în aceasta etapă de tranziţie ţara noastră.
În astfel de împrejurări, tabloul general al „declinului transformaţional” (noţiune pusă
în circulaţie de economistul ungar D. Kornay) în Republica Moldova are unele particularităţi
absolut specifice, condiţionate de faptul că economia sovietică se dezvolta într-o ţară uriaşă, cu un
sistem economic unic, orientat spre marea ei piaţă, cooperată sub aspect economic şi tehnologic
cu mii de întreprinderi amplasate pe teritoriul imens de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific.
Fiind „înnodată ” într-o reţea gigantică, Moldova atunci nu avea nici independenţă statala, dar nici
o politică economică independentă. Nu e de mirare, deci, că după destrămarea URSS, tânărul
nostru stat – Republica Moldova, s-a pomenit a fi parcă la o margine a acestui spaţiu economic,
cu care încă mai ieri era legat prin mii şi mii de fire [113, p.23].
În acelaşi context e de menţionat şi faptul că, anume la începutul anilor ’90 în ţara noastră
s-a declanşat şi conflictul militar de la Nistru, care a cauzat şi destrămarea complexului teritorial-
economic unic al republicii şi aşa destul de fragil, totodată în aceşti ani ţara a suportat două secete
mari, îngheţuri, alte cataclisme naturale, soldate cu pierderi uriaşe... Iată de ce, conform
indicatorilor declinului în producţie, Republica Moldova se deosebeşte radical de unele state din
Europa Centrală şi de Est şi destul de pronunţat în spaţiul CSI.
Totodată astăzi, după ceva mai mult de zece ani de experimente, eşecuri şi declinuri în toate
sferele vieţii social-economice putem, însă, remarca cu siguranţă (din punct de vedere socio-
psihologic) că dacă poporul nostru nu şi-ar fi manifestat cele mai bune calităţi ale sale, trăsături
umane ale neamului nostru (cumpănire, bunătate, răbdare, cumsecădenie etc.), iar conducerea
statului n-ar fi dat dovadă în multe situaţii extreme, tensionate şi sensibile pentru ţară în perioada
de tranziţie, de voinţă politică, pierderile şi greutăţile noastre puteau fi şi mai drastice, şi mult mai
dure, cu adevărat catastrofale.
În aceeaşi ordine de idei merită de menţionat faptul, că şi procedura de copiere a metodelor
reformatoare de la o ţară la alta cu ignorarea potenţialului, specificului, istoricului, conştiinţei
 82

şi culturii naţionale a fiecărei societăţi în parte a fost pur şi simplu o absurditate. La rândul său
a proceda la o tranziţie accelerată fără o pregătire vastă a statului şi societăţii în întregime pentru
aceasta, la trecerea galopantă de la socialism la capitalism în ţările care au cunoscut anterior relaţii
de piaţă, iar mai apoi năp-uri şi colectivizări, destrămări teritoriale şi regionale, deportări în cele mai
depărtate locuri ale Siberiei (din cauza proprietăţii private), au fost educate şi reeducate după alte
principii ale distribuirii muncii şi bunurilor materiale – înseamnă o absurditate dublă.
Iată de ce, impactul tranziţiei atât în Moldova cât şi în celelalte ţări ex-sovietice a fost
cu mult mai dur, mai tragic şi distrugător şi necesită o analiză separată, specifică şi mai amplă, iar
evaluarea socială a transformărilor din Republica Moldova, componentă a fostei URSS şi membru
al CSI, merită a fi efectuată indiferent de evoluţia schimbărilor din acest spaţiu al tranziţiei.
Este deja evident şi destul de explicabil faptul, că reformele economice din ţările CSI
au decurs foarte greu şi anevoios, fiecare din ele confruntându-se atât cu probleme comune cât
şi specifice societăţii lor, iar în cele din urmă transformările pretutindeni s-au soldat cu regrese
social-economice multidimensionale, revigorarea treptată a economiei lor observându-se doar
în ultimii ani, după un deceniu de tranziţie.
Astfel, bilanţul primilor zece ani de reforme economice în spaţiul CSI denotă,
că pe parcursul anilor de tranziţie, produsul intern brut a cunoscut o descreştere nemaipomenită
în toate ţările din Comunitatea Statelor Independente. În anul 2000 în comparaţie cu anul 1991, ca şi
în Moldova PIB s-a redus considerabil în Tadjikistan, Georgia şi Ucraina - cu 52-50 %,
în Azerbaidjan – cu 40 %, în Rusia – cu 31 %, în Kârgâzstan – cu 28%. În Armenia, Kazahstan,
Belarus acesta a diminuat în limitele 10-23 % şi doar în Uzbekistan PIB a atins nivelul anului 1991 – 99%.
Şi mai mare a fost „eşecul” producţiei industriale. În general, în CSI, nivelul acesteia
în 2000 a constituit doar 60 % din nivelul anului 1991 (conform PIB – 67.2%). Producţia industrială
s-a redus cel mai mult în Georgia, constituind în 2000 doar 24% din nivelul anului 1991,
în Moldova – 38%, Azerbaidjan – 35%, Tadjikistan – 42%, Kârgâzstan – 52%, Armenia – 56%.
Agricultura nu a fost supusă unor salturi atât de bruşte. Cea mai mare reducere a producţiei
agricole s-a înregistrat în anul de criză 1998 – până la 63% din nivelul anului 1991, mai apoi
înregistrându-se o oarecare relansare: în anul 2000 nivelul producţiei agricole a sporit până la 68%
din nivelul anului 1991.
Deşi redresarea sectorului economic real în majoritatea ţărilor CSI în ultimii ani a condus
la o oarecare reducere a diferenţierii ţărilor, totuşi conform indicatorilor economici principali, aceste
divergenţe rămân a fi destul de considerabile.
 83

Tabelul nr. 2 (II,2)

Dinamica indicatorilor economici de bază în ţările CSI pe cap de locuitor
(în preţuri curente, în procente faţă de indicatorii medii pe CSI)
Produsul Producţia Vânzări cu
Producţia agricolă
Intern Brut industrială amănuntul
1991 2000 1991 2000 1991 2000 1991 2000
Azerbaidjan 50 46 53 53 75 70 100,0 72,5
Armenia 60 43 56 18 89 65 131,7 50,8
Belarus 116 134 135 107 161 183 113,0 126,1
Georgia 48 50 48 22 66 101 58,6 43,9
Kazahstan 70 101 77 101 119 90 69,6 65,1
Kârgâzstan 57 44 51 22 106 83 67,9 30,3
Moldova 81 36 77 23 142 83 84,7 31,5
Rusia 129 134 120 141 96 98 116,1 140,3
Tadjikistan 34 19 34 14 58 29 39,3 11,9
Turkmenistan 52 85 58 35 101 48 63,3 23,3
Uzbekistan 40 41 45 39 78 53 55,2 32,8
Ucraina 79 63 97 66 111 93 85,4 45,0
Sursa: 10 лет Содружества независимых государств (1991-2000), Межгосударственный
Статкомитет СНГ, Москва, 2001.

În anii reformelor au devenit evidente deosebirile dintre ţările CSI privitor la indicatorii sociali
principali, în primul rând la remunerarea muncii. Dacă în 1991 decalajul dintre ţările sovietice cu cel
mai mic şi cel mai mare salariu mediu lunar constituia doar 1,7 ori, în 1997 acesta a atins valoarea
maximă – 19 ori. În acelaşi rând salariul mediu lunar în ultimii ani nici într-o ţară din CSI nu
depăşeşte 100$, ceea ce este sub nivelul pragului, conform căruia ONU clasifică ţările la cele sărace.

Tabelul nr. 3 (II,2)

Dinamica salariului mediu nominal în ţările CSI (1994 - 2000)
(în dolari SUA, la cursul oficial)
1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Azerbaidjan 13.1 14.4 20.8 35.5 43.5 44.8 49.5
Armenia 6.0 17.4 22.9 27.7 35.7 37.7 42.1
Belarus 27.3 65.6 89.1 90.8 106.3 70.8 73.6
Georgia 5.6 10.5 23.0 32.8 39.8 33.4 16.1
Kazahstan 47.6 78.8 101.0 111.6 119.4 90.6 96.2
Kârgâzstan 21.5 34.0 38.3 39.2 40.1 26.9 25.7
Moldova 26.3 31.8 40.7 47.6 46.6 29.0 32.8
Rusia 110.1 103.7 154.2 164.3 108.3 61.8 79.1
Tadjikistan 15.8 6.8 10.1 8.8 11.8 9.4 8.5
Uzbekistan 26.6 35.8 53.7 48.4 47.3 57.2 40.4
Ucraina 45.4 49.8 68.8 76.9 62.7 43.0 42.3
Sursa: 10 лет Содружества независимых государств (1991-2000), Межгосударственный
Статкомитет СНГ, Москва, 2001.
 84

Analiza cuantumurilor şi a dinamicii salariului în ţările CSI permite constatarea că nivelul

actual al remunerării muncii este foarte diminuat. Acest fapt este semnificat de indicatorul cotei
salariului calculat al angajaţilor în produsul intern brut. În majoritatea ţărilor din CSI cota
remunerării muncii, în PIB, în anii reformei s-a redus: în toate ţările CSI remunerarea muncii
nu depăşeşte 40-46% din structura PIB, în Moldova, Azerbaidjan şi Tadjikistan ea constituie sub
20%. În această ordine de idei trebuie de menţionat, că în ţările economic dezvoltate acest indicator
este cu mult mai mare: în SUA – 59%, în Marea Britanie – 65 %, Germania – 58 %. [70]
Extrem de mici în majoritatea ţărilor CSI sunt pensiile, care constituie de la una până la două
cincimi din salariu şi nu asigură nici minimumul de trai. Astfel, cuantumul mediu al pensiei,
recalculat în dolari în anii 1994 – 2000 a sporit doar în cinci ţări ale CSI: în Azerbaidjan de 7,1 ori,
Belarus – de 3,4, Armenia – de 2,4 în Kazahstan şi Ucraina – de 1,5 ori. În Kârgâzstan, Moldova
şi Rusia mărimea pensiei s-a menţinut practic la acelaşi nivel. Cuantumul mediu al pensiei în ţările
CSI variază de la 19 % până la 42 % din salariul mediu lunar.
Are loc o puternică diferenţiere a societăţilor. În ţările Comunităţii sub nivelul sărăciei
absolute se află de la 20 % până la 40 % din populaţie. În Rusia ponderea populaţiei sărace a atins
în anul 2000 maximumul de 41.2%, acelaşi indicator similar în Belarus constituie 44.4%,
în Kazahstan – 36.4%, iar în Moldova – 65%. Polarizarea veniturilor a 10% dintre cei mai săraci şi
cei mai asiguraţi cetăţeni a atins în Belarus 7,6 ori, Kazahstan – 11 ori, Moldova – 14,4 ori, Rusia – 14,1 ori.
În legătură cu scăderea capacităţii de cumpărare a societăţii, s-a schimbat structura
consumului. Dacă în 1991 în trei republici ex-sovietice – Belarus, Moldova şi Rusia cheltuielile
pentru alimentaţie constituiau aproximativ o treime din toate cheltuielile de consum, iar în alte şase
republici – de la 41 până la 49% şi numai în Azerbaidjan, Armenia şi Georgia ele depăşeau 50%,
atunci în 2000 deja în majoritatea ţărilor cota cheltuielilor pentru alimentaţie a depăşit jumătate din
toate cheltuielile de consum, iar în Moldova, Azerbaidjan şi Tadjikistan aceasta a atins mai mult
de două treimi din ele [70].
Prin urmare, reformele „de pe hârtie” din spaţiul ex-sovietic şi, în deosebi, în Moldova nu
s-au ales cu nimic altceva decât cu un regres social-economic pronunţat, cu pauperizarea masivă
a populaţiei şi cu creşterea inegalităţilor social-economice, cu distrugerea iraţionala şi frauduloasă
a potenţialului social-economic şi cu îndatoriri externe enorme de lungă durată – „cadouri
preţioase” pentru nepoţi şi strănepoţi... Astfel, doar în Moldova, către sfârşitul anului 2000, suma
acesteia constituia peste 1,5 mlrd. dolari SUA sau ceva mai mult de 100% din PIB al ţării, în 2003 –
aproape 1,4 mlrd. dolari SUA [223].
 85

Reieşind din realitatea tristă a rezultativităţii tranziţiei atrage atenţia recunoaşterea de către
J. Wolfensonn, Preşedintele BM a eficienţei şi a consecinţelor transformărilor din ultimii ani: „Dacă
se doreşte o creştere stabilă, este importantă şi abordarea problemelor sociale şi sărăciei, deoarece
dacă nu sunt rezolvate problemele sociale, cele legate de sărăcie şi problemele structurale
inerente, creşterea nu va fi stabilă (subl. de autor – T. D.). În societate se vor produce erupţii
sociale sau de alt gen” [36]. Recunoaştere corectă, dar întârziată şi, cu regret, neevitată de către
reformatori încă la iniţierea şi startul tranziţiei – fapt care s-a şi întâmplat în multe ţări în tranziţie...
O apreciere deosebit de negativă a metodologiei, tendinţelor şi impactului social
al reformelor se face şi de către ONU în Raportul Global al Dezvoltării Umane din anul 1999 „Până
în anii ’90 ţările ECE şi CSI asigurau populaţiei lor un nivel destul de înalt al bunăstării... Perioada
de tranziţie a schimbat brusc această situaţie” [141, p. 72]. Este de menţionat faptul că în cazul
Republicii Moldova se observă cele mai critice aprecieri ale organismelor internaţionale
şi experţilor în diferite analize şi rapoarte privind consecinţele sociale ale tranziţiei în ţara
noastră [198], [142].
Şi pentru aceasta sunt temeiuri destul de serioase şi argumentate - pe parcursul perioadei
de tranziţie s-a produs o înrăutăţire considerabilă nu numai a indicatorilor economici ci şi a tuturor
indicatorilor nivelului de trai şi condiţiilor de viaţă ale populaţiei. În acest context efectul cumulativ
al costurilor sociale ale tranziţiei îşi găseşte reflectarea în Indicele Dezvoltării Umane (IDU),
calculat de ONU şi care înglobează o sinteză a principalilor parametri sociali (demografie,
învăţământ, sănătate şi standarde de viaţă), constituind drept bază pentru analizele comparative
internaţionale. Astfel, IDU pentru Republica Moldova a coborât de la 0,757 în 1992 la 0,689
în 1995, puţin ameliorându-se în 2000 (0,700).
Şi dacă în 1994, potrivit ratingului ONU după acest indicator, Moldova se plasa pe locul 75
în lume, atunci în 1995 republica noastră a coborât pe locul 81, în 1997 – pe locul 110, în 1999
şi 2000 pe locul 104 şi respectiv 102. În pofida ameliorării neesenţiale a IDU în ultimii ani,
Republica Moldova, totuşi, mai rămâne în grupul statelor cu „nivel mediu al dezvoltării umane,
fiind învecinată de Albania, Tunisia, Indonezia, El Salvador şi alte ţări în curs de dezvoltare[178, p. 112].
Astfel, după calculele ONU, Moldova, pentru a ajunge la nivelul ţărilor din topul
clasamentului trebuie să parcurgă o cale lungă peste 0,2 puncte din valoarea IDU. Indicele Canadei
are valoarea de 0,935 şi depăşeşte valoarea IDU pentru Moldova de 1,34 ori. Astfel, Canada pentru
a lichida toate neajunsurile în domeniul dezvoltării umane are de depăşit doar 6,5 %, pe când
Moldova – 30% [109, p. 157].
 86

Dintre statele CSI Belarus este plasată superior pe listă după IDU din 1988, pe locul 57.
Statele vecine România şi Ucraina, se plasează respectiv pe locurile 64 şi 78. Din punct de vedere a
dezvoltării umane în ţările CSI Moldova este comparabilă cu Turkmenistan (100) şi Uzbekistan (106) [178].
Astăzi este evident şi indiscutabil – în ţara noastră efectul tranziţiei a produs o decepţie.
Rezultatele reformelor s-au dovedit a fi absolut departe de cele prevăzute de către iniţiatorii lor
şi mult mai aproape de cele de care se temea şi le prognoza populaţia. Privatizarea, liberalizarea
şi deschiderea economiei n-au impulsionat creşterea producţiei şi înviorarea economiei ţării, crearea
noilor locuri de muncă şi oferirea ajutorului social din partea statului persoanelor celor mai sărace
ci, dimpotrivă, după cum se vorbeşte în popor - au adus ţara noastră „la sapa de lemn”. Şi nu e
de mirare faptul, că în rândul populaţie predomină o nostalgie pronunţată după timpurile
de odinioară şi pesimism pentru viitor.
Desenul nr. 1 (II,2)
Sistemul economic al ţării de până la proclamarea independenţei,
actual şi viitor în oglinda opiniei publice*

Apre ciere negativă Valoarea medie Aprecie re pozitivă

%
15
12.6% 78.6%
14 +4.7
13 75.0% 20.3%
12
11 32.2% 29.6%
10
-1.4
9
-4.7
8
7
6
5
4
3
2
1
0
-10 -9 -8 -7 -6 -5 -4 -3 -2 -1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Sistemu l economic de pînă la anul 1991 Sistemul e conomic actual Sistemul economic de peste cin ci ani

* Aprecierea sistemului economic al ţării a fost stabilită după scara de interval din 20 de puncte (de la -10 pînă la +10 ),
unde valoarea minus10 reprezintă cea mai joasă apreciere, iar plus10 - cea mai înaltă apreciere (cu excepţia nş / nr)

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, 2000

Aceste rezultate sociologice vin să le confirme ceva mai târziu (2002) datele altui studiu
privind aprecierea comparativă a situaţiei economiei ţării de până la proclamarea independenţei,
celei din anii de tranziţie şi prognozele pentru următorul deceniu. Mai mult ca atât, ele fiind
îmbinate cu aprecierile privind calitate guvernării în aceste perioade de timp, tabloul devine şi mai
pronunţat, atât în privinţa sentimentului nostalgic după trecut, nemulţumirii de realitatea tristă de azi
cât şi a pesimismului pentru viitor. Este de menţionat, că 3/4 sau 76% din participanţii la acest
 87

sondaj au declarat că destrămarea URSS a influenţat negativ asupra nivelului de trai din ţară şi doar
7% consideră că decizia nu a avut mare influenţă, 4% – având opinii pozitive în acest plan.

Tabelul nr. 4 (II,2)

Opinia publică privind situaţia social-economică a republicii
şi calitatea guvernării în perioada sovietică, de tranziţie şi în perspectivă, %*
1 2 3 4 5 6
Starea social-economică
foarte proastă proastă medie bună foarte bună nş / nr
În perioada URSS 1.3 2.3 12.2 31.6 43.8 8.8
În anii de tranziţie 43.7 33.0 14.7 1.8 0.3 6.5
Peste 10 ani 8.1 7.7 13.2 7.5 2.4 61.1
Calitatea guvernării 1 2 3 4 5 6
În perioada URSS 1.3 3.5 13.2 34.3 35.0 2.2
În anii de tranziţie 34.7 31.3 19.8 3.8 0.6 9.8
Peste 10 ani 6.8 6.6 11.2 8.3 2.5 64.6
Sursa: SISI „Opinia”, ”Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, 2002 (proiect european)
* Apreciere după scara de cinci puncte, unde 1 reprezintă cea mai joasă apreciere, iar 5 – cea mai
înaltă apreciere, 6 – nş/nr
Depresia din economie, mersul reformelor, decepţia şi disperarea majorităţii populaţiei
în reforme şi realitatea socială au redus brusc baza socială pentru susţinerea tranziţiei. O dovadă
elocventă în acest plan servesc nenumăratele sondaje sociologice, întreprinse permanent de către
diferite instituţii, inclusiv şi de noi, pe parcursul anilor ’90 în Moldova care arătau că nu mai mult
de 8-10% din populaţie apreciază pozitiv rezultatele reformelor. În această ordine de idei „a eşuat
şi ultima încercare de a aduce populaţia la „un viitor luminos” cu ajutorul unor acţiuni forţate
şi populiste” [184, p. 24], iar „oamenii au devenit mai mult nişte obiecte decât participanţi
ai proceselor de elaborare a politicilor, care le decid viaţa de zi cu zi” [84, p. 10].
De ce s-a întâmplat acest lucru? Astăzi, explicaţiile cauzelor eşuării reformelor sunt diferite
şi contradictorii. Una dintre ele, vehiculată mai des (îndeosebi, în rândul reformatorilor) este că
„teoria e corectă dar implementarea a fost greşită”. Alte explicaţii spun (la care ne alăturăm şi noi)
că şi una şi alta au fost incorecte. Totodată, în opinia noastră încă o altă explicaţie în acest plan
poate fi şi diferenţa de la o ţară la alta, a condiţiilor de start, specificul şi potenţialul social-
economic naţional, tradiţiile, obiceiurile, stilul de viaţă şi conştiinţa populaţiei societăţii etc.
Însă cea mai potrivită cauză a eşecurilor perioadei respective, după părerea noastră, ar putea
fi slăbirea rolului statului, impotenţa practică, organizatorică şi incompetenţa profesională de care
au dat dovadă multe persoane de conducere, fluctuaţia şi remanierea permanentă a cadrelor,
carierismul, lupta şi goana pentru putere, cumătrismul şi nepotismul, inconsecutivitatea
şi necoordonarea acţiunilor institutelor politice, economice şi juridice ale statului, lipsa consolidării
statului şi societăţii, într-un cuvânt - „slăbiciunea instituţională”.
 88

Paradoxal, dar cu o astfel de părere sunt de acord atât majoritatea adepţilor cât şi oponenţilor
reformelor. Reformele au fost implementate sub influenţa puternică a „ciclurilor politice” şi în
acelaşi timp, fără o strategie naţională de dezvoltare. Astfel, continuitatea acţiunilor celor 9 guverne
în perioada 1991-2000 nu a fost asigurară. Reformele lansate de Parlament nu au avut o susţinere
politică stabilă, resursele financiare se foloseau iraţional, iar activitatea puterilor executive
şi legislative în toată perioada tranziţiei era îndreptată mai mult spre dobândirea, obţinerea
şi menţinerea puterii la alegerile frecvente din ţară, care până în 2001 s-au desfăşurat practic
în fiecare an (1990, 1992, 1994, 1995, 1996, 1998, 1999, 2000, 2001) [84, p. 10].
La rândul său e indiscutabil faptul că în 1991, reieşind din realitatea spectrului geopolitic din
ECE şi fosta URSS, Moldova altă cale de dezvoltare, decât cea a tranziţiei, practic nici nu avea.
Totodată, trebuie să recunoaştem, că astfel de transformări nicidecum nu se produc uşor. Pentru
Moldova ele au fost poate şi cele mai dificile din toate ţările de tranziţie, având în vedere potenţialul
ei social -economic modest la startul reformelor, progresul tehnico-ştiinţific, situaţia social -politică,
starea de spirit tensionată din societate şi consecinţele ei în toţi anii de tranziţie şi multe, multe alte
evenimente, schimbări, trăsături şi aspecte naţionale specifice care, fără îndoială, au şi influenţat
evoluţia proceselor sociale din ţară în perioada tranzitivă – fapt ce nu trebuie desconsiderat
la evaluarea socială a tranziţiei şi impactului ei asupra dezvoltării social-economice a republicii
în această perioadă. Perioadă extrem de dificilă şi anevoioasă pentru ţară şi populaţie, poate
că şi cea mai grea perioadă din istoria republicii noastre din ultimul secol.
Pe parcursul a 12 ani de tranziţie cu participarea a trei Preşedinţi, patru Parlamente şi nouă
Guverne, absolut diferite după culoare politică, practică de viaţă şi activitate, profesionalism şi grad
de pregătire în „ştiinţa transformărilor şi a tranziţiei” ţara noastră, în condiţiile unei stări de spirit
permanent tensionate în societate, a trecut prin grele încercări şi experimente ale transformărilor:
la început testând noi căi şi metode de liberalizare a economiei, apoi, în 1993 (în strânsă colaborare
cu FMI şi Banca Mondială), orientându-se asupra stabilizării macroeconomice şi privatizării –
sarcini declarate primordiale.
După criza financiară regională (anul 1998), în condiţiile păstrării cerinţelor
macrostabilizării, accentul a fost schimbat pe aria reformelor structurale - restructurarea
întreprinderilor industriale, reforma agrară, reorganizarea sistemului administrării publice,
educaţiei, sănătăţii şi asistenţei sociale.
În sfârşit, în anul 2001, cu venirea la putere a forţelor de stânga (partidul comunist), pe fonul
unei depresii îndelungate în economie şi extinderii zonei de sărăcie, pe primul plan a fost înaintată
sarcina întăririi locului şi rolului statului în economie şi viaţa socială.
 89

După ceva mai mult de zece ani de experienţe reformiste, realizări modeste şi eşecuri
distrugătoare pentru ţară a devenit clar şi evident, că statul trebuie să fie destul de puternic
şi consecvent, iar societatea consolidată pentru a iniţia, conştientiza, realiza, analiza şi dirija astfel
de transformări radicale în societate.

Tabel nr.5 (II,2)

Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai ţării în anii de tranziţie
Cursul de
Anul PIB real PIB pe Inflaţia Deficitul buge- Investiţii Datoria
schimb Datoria
evaluării modificar cap de medie tului, inclusiv străine externă,
mediu internă,
rezultate e anuală, locuitor, anuală, fondul social, directe, mln mln.
anual, lei / mln. lei
lor % $ SUA % % din PIB $ SUA $ SUA
$ SUA
1991 -17.5 201.4 ... – ... ... ...
1992 -29.1 1209 ... – ... ... ...
1993 -1.2 348 1284 -9.0 – ... 255.7
1994 -30.9 322 587 -10.6 4.07 18 270 630.6
1995 -1.4 400 30.2 -5.8 4.49 73 477 840
1996 -7.8 463 23.5 -9.8 4.60 23 737 1031
1997 +1.6 529 11.8 -7.5 4.61 71 984 1286
1998 -6.5 463 7.7 -3.5 5.40 86 1572 1451
1999 -3.4 321 39.3 -3.2 10.52 34 1910 1490
2000 +2.1 354 31.3 -1.0 12.43 128 2022 1547
2001 +6.1 407 10.0 0,0 12.87 160 2400 1504
2002 +7.2 448 5.2 -0,5 13,57 100 2821 1637
2003 +6.2 ... 15.7 ... 13.29 ... 1393.7
Sursa: Ministerul Economiei al Moldovei, 2003; Departamentul Statistică şi Sociologie (1991-2003)
Anume statul şi instituţiile acestuia au fost iniţiatorii şi promotorii reformelor. Însă de la bun
început în Moldova au prevalat iluziile, că în perioada de tranziţie se va reuşi cu succes îmbinarea
elementelor paternalismului de tip socialist (statismul) şi avantajele auto-reglementării pieţei. Viaţa
însă a arătat contrariul.

Desenul nr. 2 (II,2) Considerând Produsul

Dinamica PIB în anii 1990-2003 (% faţă de 1990)
Intern Brut în calitate de
100
100
83
jalon principal al progre-sului

80
social – economic putem să
59
58
delimităm câteva perioade
60
40
(etape) a reformelor
40 42
39 37
37 38 34 35
40 35 economice din Republica
Moldova şi evoluţiei
20
societăţii în perioada de
0 tranziţie: Perioada şocurilor
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
şi de recesiune bruscă (1991-
Sursa: Guvernul Republicii Moldova: Strategia de Creştere Economică
şi Reducere a Sărăciei, august 2003.
 90

1994); Perioada privatizării masive şi stagnării depresive (1995-1999); Perioada stopării declinului
producţiei şi relansării economice (2000-2003). Prima perioadă (anii 1991-1994) – Perioada
şocurilor şi de recesiune bruscă.
Lansarea şi implementarea reformelor economice în Moldova, urmate imediat după
destrămarea URSS, a avut loc în condiţii deosebit de dificile, care încă de la startul tranziţiei au fost
marcate nu numai de instabilitatea şi situaţia social-politică tensionată din ţară, dezmembrarea
teritorială a republicii (Transnistria) şi lipsa unei baze legislative perfecte, dar şi de autodistrugerea
rapidă a economiei, de întreruperea relaţiilor de producţie din spaţiul ex-sovietic, de exodul de cadre
calificate, de scumpirea materiilor prime şi resurselor energetice importate, de pierderea pieţelor
de desfacere – fapt ce a provocat o serie de şocuri economice.
Totodată, chiar din start a avut loc o estimare superficială a potenţialului ţării,
a perspectivelor de dezvoltare ulterioară a societăţii în condiţiile de piaţă, o apreciere eronată
a resurselor naturale şi energetice, a condiţiilor naţionale şi spaţiului social specific, a noilor
posibilităţi de supravieţuire sub formă de stat suveran, a predominat supraîncrederea elitelor politice
privind acceptarea reformelor de către populaţie, a fost ignorată societatea civilă în elaborarea
şi realizarea proiectului de reforme etc. – lucruri ce au dat naştere unor iluzii şi mituri de tranziţie
rapidă, fără probleme deosebite şi de o creştere economică accelerată însoţită de un nivel de trai decent.
Aceste iluzii şi mituri s-au spulberat momentan, chiar la debutul tranziţiei, când republica
a nimerit într-un colaps economic uriaş (primul şoc economic) ca rezultat al destrămării pieţei unice
din spaţiul ex-sovietic, lipsei unei baze legislative perfecte ce ar fi reglementat relaţiile de piaţă,
al scăderii vertiginoase a activelor circulante ale întreprinderilor, a scumpirii resurselor energetice
şi a sporirii cheltuielilor energetice în structura costurilor de producţie. Astfel, numai în primii ani
ai tranziţiei nivelul inflaţiei s-a majorat brusc, atingând circa 2000 %, iar PIB-ul a scăzut comparativ
cu anul precedent reformelor cu 41.5%, producţia de mărfuri agricole - cu 24.9%, de mărfuri
industriale – cu 35.0% [144, p. 74].
Se estimează că numai colapsul URSS şi anihilarea relaţiilor comerciale şi financiare a ţării
cu fostele republici sovietice (primul şoc economic) a provocat diminuarea PIB-ului cel puţin
cu 30% [143].
Un alt puternic şoc, efectele căruia înscriindu-se nu doar pe planul securităţii statului,
ci şi pe cel al economiei a devenit conflictul transnistrean, soldat cu dezmembrarea ţării
şi a economiei unice a republicii, eliminarea din circuitul social-economic integru a mai bine de 1/3
din potenţialul industrial al ţării noastre, afectând astfel dureros economia republicii.
Concomitent de urmările nefaste ale “şocului divorţării", trebuie recunoscut şi faptul
că regizorii tranziţiei şi instituţiile reformatoare nu au prevăzut la justa valoare posibilele riscuri
 91

economice generate în urma destrămării URSS şi de intrarea în noile realităţi ale economiei
de piaţă. Astfel, inflaţia uriaşă din anii 1992-1994 a fost în mare parte condiţionată de introducerea
relativ târzie în circulaţie a leului moldovenesc (29 noiembrie 1994). După ce Ucraina a creat
moneda sa naţională – cuponul, uriaşa masă de ruble ruseşti din această ţară vecină ne-a invadat,
conducând la creşterea bruscă a preţurilor în situaţia în care economia nu era în stare să satisfacă
o asemenea cerere externă. În felul acesta, s-a manifestat al treilea şoc macroeconomic pe care
l-a resimţit Moldova.
O altă dramă pentru economia ţării în primii ani de tranziţie, a fost majorarea bruscă de către
Rusia a preţurilor de livrare a resurselor energetice până la nivelul preţurilor mondiale. Se estimează
că majorarea preţurilor la hidrocarburi a provocat în ţările postsovietice lipsite de asemenea resurse
(în special în Moldova şi în ţările Baltice) cel de-al patrulea şoc macroeconomic, echivalent
cu o reducere de cel puţin 10% din PIB [236].
În linii mari, schimbarea principală în politica economică a Moldovei a pornit doar de la
finele anului 1993, acest an considerându-se de fapt hotarul dintre două economii - cea
preponderent de stat şi cea orientată spre piaţă. Primul program concret de stabilizare a economiei
Moldovei a fost elaborat în comun cu FMI şi BM în anul 1993. El era orientat spre două obiective.
Primul - îmbunătăţirea mediului şi motivaţiilor pentru activitatea de afaceri: stabilitatea
macroeconomică, liberalizarea preţurilor şi a comerţului, crearea unui sistem legal credibil
şi înregistrarea unor progrese în transferarea activelor din sectorul public în sectorul privat.
Al doilea –crearea unui sector financiar dinamic (sistemul bancar, sistemul bugetar) stabil vis-a-vis
de suprapresiunile în perioada de tranziţie.
Cu regret, rezultativitatea acestor transformări a fost destul de neeficientă. În pofida
implementării rapide a obiectivelor reformatoare, potrivit postulatelor teoriei neo-liberale,
cu aceeaşi viteză se prăbuşea economia ţării, lovită de o inflaţie vertiginoasă şi scădere drastică a producţiei.
Odată cu liberalizarea preţurilor şi a comerţului extern mărfurile producătorilor moldoveni
s-au ciocnit de concurenţa dură a producătorilor altor ţări atât pe piaţa internă cât şi pe pieţele
tradiţionale din Rusia şi din alte state ale CSI. Indicele mărfurilor industriale în anul 1994
a constituit 47% comparativ cu anul 1990, iar a producţiei agricole - 62,5% [144, p. 74].
Destul de uriaşe au devenit deficitele bugetare: - 9% în 1993 şi 10% în 1994 - ceea
ce a condiţionat necesitatea contractării primelor datorii externe, către sfârşitul anului 1994 acestea
constituiau deja 630 milioane dolari [238, p. 25].
În condiţiile absenţei unei strategii clare şi eficiente pentru industrie şi a unei legislaţii
transparente, managerii întreprinderilor încercau să transfere activele gestionate unor structuri
private pe care le controlau. Prin urmare, întreprinderile nu se restructurau, dar datoriile lor creşteau.
 92

Situaţia creată putea fi soluţionată pozitiv doar pe calea privatizării, statul practic neavând controlul
asupra proprietăţii sale.
A doua perioadă (anii 1995-1999) – Privatizarea masivă şi stagnare depresivă. Această
perioadă a fost marcată din primii ani de o relativă stabilizare macroeconomică, în primul rând
datorită stopării radicale a creşterii inflaţiei (de circa 10 ori comparativ cu 1994) şi frânării
considerabile a procesului de degradare a PIB-ului (de cinci ori). La mai bine de un an de la apariţia
leului moldovenesc, Banca Naţională a Moldovei promova o politică monetară restrictivă, cu efecte
benefice, luând inflaţia sub control.
Totodată, în pofida faptului ca începând cu finele anului 1994 se poate vorbi deja despre
o oarecare macrostabilizare şi implementare vastă a reformelor, declinul economic devenea tot mai
pronunţat. Sectorul real era în proces de privatizare şi lăsat în voia soartei...
La majoritatea întreprinderilor a fost stopat procesul de producţie, au început concedierile
forţate, îndelungate şi neplătite, precum şi disponibilizările în masă a angajaţilor, întreaga republică
fiind cuprinsă de un şomaj nemaipomenit. Tot din aceşti ani a pornit şi scăderea vertiginoasă
a nivelului de trai al populaţiei, veniturile căreia numai în decursul anului 1994, micşorându-se
cu 54% faţă de anul precedent [113, p. 40].
Evenimentul cheie a acestei perioade a fost privatizarea în masă şi acomodarea dezvoltării
economiei naţionale în relaţiile de piaţă. Ca model de privatizare în industrie în Moldova a fost ales
Consensul de la Washington, care recomandă privatizarea prin intermediul fondurilor de investiţii
cu utilizarea de vouchere (bonuri patrimoniale) şi care, conform teoriei trebuie să ofere tuturor
cetăţenilor ţării posibilitatea obţinerii unei porţiuni a proprietăţii publice, în republică fiind
promovată ideea „privatizării rapide”.
Fiind pregătită în decurs de 3 ani şi începând abia în iulie 1994, privatizarea în masă
a decurs în ritmuri exagerat de mari şi s-a încheiat doar către anul 1996. În linii mari privatizarea
în Moldova s-a desfăşurat după cel mai nepotrivit model din toate cele posibile. Şi, dacă de la bun
început ea a fost ridicată în slăvi pentru rolul ei de a spori eficienţa economică a ţării şi a
managementului corporativ, atunci în final privatizarea, în aceeaşi măsură, a fost călcată în picioare
pentru eşecurile ei în dezvoltarea economiei ţării şi asigurarea echităţii sociale. Introducerea aşa –
numitor bonuri patrimoniale, în condiţiile în care nici statul şi nici populaţia nu dispuneau
de însuşiri practice şi teoretice în „arta privatizării”, iar în ţară nu funcţionau legile, privatizarea
s-a soldat cu risipirea, destrămarea neruşinată şi furtul patrimoniului naţional şi nicidecum
cu împărţirea lui socialmente echitabilă. „Privatizarea, - ceva mai târziu concluziona FMI, -
a echivalat cu o vânzare în regim de urgentă la care numai puţinii privilegiaţi au fost invitaţi” [237].
 93

Rezultatele economice ale unei asemenea privatizări au fost pur şi simplu dezastruoase.
Modelul ales de privatizare trebuia, şi practic a rezolvat prima problemă, transferarea proprietăţii
din mâinile statului, dar nu a creat acea clasă reală de proprietari, când fiecare cetăţean deţine
o porţiune mică a patrimoniului de stat ca sursă de existenţă. „De facto, după cum menţionează BM
politica industrială de privatizare prin intermediul fondurilor de investiţii a devenit o de -
capitalizare a sectorului real în favoarea goanei după rentă pe termen scurt de către managerii
fondurilor prin intermediul sinecurilor şi afacerilor ilegale şi prin manipulările pe piaţa financiară” [81].
Eşecul şi consecinţele privatizării în mare parte se datorează slăbiciunii statale. În perioada
în care începuse privatizarea masivă, statul nu doar s-a retras din economie, dar pentru moment
părea că chiar şi-a retractat orice responsabilitate în legătură cu proprietatea, atât faţă de cea de stat,
cît şi faţă de cea în proces de privatizare. O eroare mai gravă pentru acea perioadă nici nu poate
fi imaginată, consecinţa firească fiind irosirea, furtul sau utilizarea frauduloasă a activelor
întreprinderilor. De fapt, a fost pierdut controlul statului asupra unor active în valoare de miliarde de
lei, frecvent manipulate în mod fraudulos de către managerii întreprinderilor şi ai fondurilor de investiţii.
Treptat, în ţară a înflorit corupţia, transformându-se dintr-un fenomen excepţional într-o
tradiţie cvasiculturală, socialmente acceptată. Funcţionarii corupţi, persoanele agere şi cu relaţii au
pus mâna pe cele mai importante active, au admis privatizări ilicite şi vânzări de proprietate de stat
peste hotare, au fost implicaţi în importuri de hidrocarburi în absenţa oricărei transparenţe,
în anularea ilegală a obligaţiunilor fiscale, în direcţionarea administrativă sau politică a creditelor
bancare preferenţiale etc. Bunăoară, în anul 1999 în urma unor investigaţii a companiei
Transparency International Moldova a fost inclusă în grupul celor mai corupte 25 de ţări din lume [90, p. 2].
Nerespectarea legilor, deciziilor judecătoriilor şi slăbiciunea aparatului de stat au încurajat
economia subterană care s-a extins considerabil şi a dus la apariţia unui cerc vicios al corupţiei,
activităţilor latente de antreprenoriat, a redus veniturile la bugetul de stat, în timp ce discrepanţa
veniturilor populaţiei s-a majorat dramatic.
În pofida faptului că privatizarea în masă nu şi-a atins principalele sale scopuri, iar costurile
ei sociale s-au dovedit a fi considerabile şi destul de dureroase pentru ţară şi populaţie, pentru
dezvoltarea ulterioară a republicii, aspectele sociale ale procesului de privatizare au fost puţin
discutate în Republica Moldova.
 94

Tabelul nr.6 (II,2)

Obiectivele şi scopurile
privatizării
Transformarea cetăţenilor în
proprietari reali - calitate care
ar fi asigurat o sporire a
veniturilor acestora
Obţinerea unor venituri
substanţiale în buget în urma
vânzării patrimoniului
Atragerea masivă a investiţiilor
locale şi străine
Modernizarea economiei,
sporirea competitivităţii
mărfurilor şi serviciilor
Asigurarea unor ritmuri
accelerate de creştere economică
Crearea clasei mijlocii - baza
existenţei în stat a unei societăţi
democratice şi stabile
Bilanţ
Evaluare socială efectuată de către autor (potrivit metodologiei BM)
Evaluarea impactului social al privatizării
Puncte Impactul social
Rezultatele obţinute -3 ÷ +3 (pozitiv /
negativ)
Cetăţenii ţării au devenit prizonieri ai
reformelor şi proprietari doar „pe hârtie”.
Economia ţării este în declin, iar acţionarii -3 Foarte negativ
întreprinderilor au rămas doar cu documentele
de „proprietar real”
Patrimoniul a fost vândut în cercuri obscure,
fără transparenţă, în urma cărora buzunarele -2 Negativ
proprii deseori s-au confundat cu buzunarul
statului.
Mediul investiţional din republică este
neatractiv, în ultimii ani investiţiile fiind -3 Foarte negativ
în descreştere.
Fondurile fixe sunt uzate, tehnologiile din
lipsă de surse materiale – retrograde, -3 Foarte negativ
majoritatea mărfurilor nu fac faţă concurenţei.
În decursul a 10 ani economia a fost în declin,
iar ritmurile de creştere din ultimii ani sunt -3 Foarte negativ
neesenţiale, atingând la moment doar nivelul
anului 1994 şi 40% din cel din anul 1991.
În ţară nu a mai fost formată acea clasă
mijlocie, 75% din populaţie fiind în sărăcie. -3 Foarte negativ
Foarte proaste şi absolut contradictorii cu Foarte negativ,
obiectivele privatizării -3 inclusiv şi
pentru viitor

În pofida faptului, că odată cu privatizarea în industrie a început restructurarea treptată

a întreprinderilor, industriale, transformările structurale în agricultură s-au început mult mai târziu,
privatizarea în sectorul agricol cunoscând un proces destul de anevoios, contradictoriu şi de lungă
durată (1998-2000).
Concomitent cu privatizarea terenurilor şi patrimoniului agricol, vechile gospodărit
colective au fost reorganizate în întreprinderi noi, bazate pe proprietatea privată: – gospodării
de fermieri, societăţi cu răspundere limitată, întreprinderi individuale etc. Tergiversarea reformelor
în agricultură a condus la degradarea bazei tehnico-materiale a ramurii şi sistemelor
de management, financiare, de resurse umane şi a celora de integrare orizontală şi verticală între
verigile complexului agroindustrial.
Sute de mii de hectare de pământ, inclusiv cu culturi agricole s-au prefăcut în pârloage –
peisaj absolut străin pentru cultura agricolă naţională de odinioară.
Dreptul de a obţine în proprietate privată cote de teren agricol l-a avut membrii colhozurilor,
lucrătorii sovhozurilor şi altor tipuri de întreprinderi agricole, inclusiv pensionarii acestor
organizaţii, listele respective întocmindu-se la situaţia din 1 ianuarie 1992, fapt ce au condiţionat
lipsirea multor persoane care au fost angajate în gospodăriile agricole după data menţionată (tânăra
generaţie!) de dreptul de proprietar de teren. Doar până la 50% din cota de teren echivalent li s-a dat
în proprietate persoanelor din sfera socială cu vechime în muncă nu mai puţin de 25 ani pentru
bărbaţi şi 20 pentru femei, totodată persoanele ce nu au atins aceşti termeni de vechime în muncă
au rămas pentru totdeauna neîmproprietărite.
 95

Şi deşi, reformele structurale în agricultură s-au produs deja, privatizarea a lăsat amprente
destul de grave pentru satul moldovenesc. În mediul rural astăzi există probleme acute ce ţin
de accesul limitat la echipament şi mijloace de producţie; rata înaltă a dobânzii la credite, lipsa
experienţei de planificare a business-ului; infrastructura socială slab dezvoltată; insuficienţa
canalelor de comercializare, precum şi a serviciilor de păstrare şi transportare, grad insuficient
de cunoaştinţe privind drepturile sale legitime de proprietar etc.
Astăzi, reieşind din transformările structurale în republică, atât din industrie, cât şi din
agricultură se expun păreri, precum că ar trebui de re-naţionalizat patrimoniul statului, şi apoi
de reefectuat privatizarea din nou, într-un mod mai eficient, echitabil şi transparent. Procesul însă nu
mai este reversibil, iar tentativele de revizuire generală a privatizării s-ar putea solda cu grave
tensiuni şi consecinţe sociale. Proprietatea de stat a fost privatizată şi singura soluţie a economiei
ţării noastre este ca aceasta să reînvie şi să înceapă a lucra pentru dezvoltarea societăţii
şi bunăstării populaţiei.
Actualmente, potrivit estimărilor experţilor independenţi, în Moldova sectorul privat deţine
o pondere de 55% in structura PIB-ului şi 60% din totalul forţei de muncă active. Sectorul privat
este o reţea destul de interesantă si de eterogenă a unor întreprinderi de diferite mărimi şi origini.
Mai bine de 25% din întreprinderi sînt de talie medie, restul - circa 15% - fiind întreprinderi mari.
Potrivit statisticii de stat, doar 15% din firmele private au fost cândva întreprinderi de stat,
privatizate şi restructurate. La rândul său, majoritatea celor nou-create - circa 50% - activează
în comerţ şi construcţii. Firmele mici şi mijlocii sunt deosebit de tentate să se implice în aceste
domenii, care nu necesită prea mari investiţii sau cunoştinţe speciale. Totodată, doar 15-20% din
întreprinderile private acţionează în industrie şi în sectoare care în termeni strategici au perspective
mult mai bune decât comerţul şi construcţiile.
În ceea ce priveşte business-ul agricol, atâta timp cît nu se va constitui infrastructura
instituţională adecvată, şansele acestuia de a se afirma ca un sector economic rentabil vor fi destul
de mici. Suprafaţa medie a unei exploatări agricole este de 1,5-2 ha în Moldova, în timp ce în ţări ca
Danemarca sau Luxemburg aceasta este de 40ha, lucru care nu poate să nu se reflecte asupra
competitivităţii. Un agricultor moldovean asigură cu hrana 1,5 persoane, în timp ce unul din
Uniunea Europeană - 14 persoane. Productivitatea muncii în agricultura Moldovei este de 15 ori
mai mică decât în Uniunea Europeană [238, p. 36].
 96

Desenul nr.3 (II,2)

Dinamica dezvoltării industriei, agriculturii şi serviciilor
în Republica Moldova în anii 1993-2003, % din PIB
60

50

40

30

20

10

0
1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 est.

Industria Agricultura Serviciile

Sursa: Guvernul Republicii Moldova: Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, august 2003
În a doua jumătate a anilor ’90 s-a înregistrat în mod evident tergiversarea reformelor
şi economia Republicii Moldova a început să bată pasul pe loc. În ţară s-a extins şi mai mult aria
sărăciei, şomajul şi inegalitatea socială. S-a înţeles că stabilitatea macroeconomică nu poate
fi susţinută pe termen lung, bazându-ne doar numai pe reglarea masei monetare. Stabilizarea
macroeconomică şi a iniţierii unor reforme structurale - combaterea definitivă a inflaţiei,
privatizarea (cu toate absurdităţile care s-au admis în acest proces), crearea unui sistem bancar
destul de stabil nu a avut nici un efect benefic asupra economiei ţării şi, în deosebi, a nivelului
de trai al populaţiei. Astfel, inegalitatea în venituri a ajuns la proporţii inimaginabile câţiva ani mai
târziu. Coeficientul Gini s-a majorat de la 0.27 în 1990 până la 0.42 în 1997-1998. Pentru
comparaţie, în Ungaria, în aceeaşi perioadă, coeficientul Gini a crescut de la doar 0.21 până
la 0.25 [238, p. 27].
O instabilitate socială în republică tot mai pronunţată se manifesta prin frecventele greve,
pichetări, mitinguri de protest privind nivelul mizerabil de trai, restanţele la salarii şi pensii, şomajul
în masă, care denotau că societatea pierduse încrederea în capacităţile reformatoare ale elitelor
politice care s-au dovedit incapabile să aducă rezultatele reformelor în casa fiecărui cetăţean.

În pofida tuturor eşecurilor şi gafelor comise, trebuie de menţionat că până în 2000

în economia Moldovei au fost totuşi şi unele suficiente realizări economice ale obiectivelor
tranziţiei - reformarea structurii proprietăţii, introducerea monedei naţionale, restructurarea
şi consolidarea sistemului bancar şi constituirea unei pieţe de capital, au fost puse bazele reformei
agrare. Efectul cumulat al acestor realizări i-a permis Moldovei sa-şi revină relativ repede după
criza financiară rusă. Astfel, după un deceniu de frământări, ultimii ani din decada anilor ’90 au fost
 97

deja cei de o relativă stabilizare, adaptare treptată a economiei ţării la relaţiile de piaţă,
înregistrându-se o reducere lentă a PIB-ului de numai 3%, stabilizarea definitivă fiind atinsă
începând cu anul 2000, când PIB a cunoscut deja pentru prima dată în istoria tranziţiei moldoveneşti
o creştere în termeni reali cu – 2%.
A treia perioadă (anii 2000-2003). Perioada stopării declinului economic, stabilizării
şi creşterii economice.
După zece ani de confruntări politice, sociale şi economice, de experienţe şi eşecuri
în domeniul reformelor, abia începând cu anul 2000 Moldova a fost capabilă să stopeze declinul
producţiei şi să înregistreze treptat oarecare progrese în creşterea PIB, când acest indicator a sporit
în anii 2000, 2001, 2002 respectiv cu 2.1%, 6.1% şi 7.2%, fiind în creştere, potrivit estimărilor,
şi în 2003 – cu 6.2% [3], [223].
La majorarea PIB-ului a contribuit relansarea lentă a economiei ţării şi primii lăstari
ai reformelor structurale anterioare. Potrivit statisticii oficiale, începând cu anul 2000 s-a accentuat
atât tendinţa de stabilizare cât şi deja de o anumită creştere economică. Astfel, în anii 2000, 2001
şi 2002 volumul producţiei industriale a sporit respectiv cu 10.8%, 11.4% şi 11.1%, tendinţa
de creştere economică menţinându-se, potrivit datelor preliminare, şi în 2003 – cu 17%. Tot
în aceşti ani s-au produs unele schimbări pozitive şi în agricultură, producţia căreia fiind în creştere
cu 10.6% în anul 2001 şi 10.3% în 2002, diminuând puţin în 2003 din cauza condiţiilor climaterice
nefavorabile [3], [223].
Deşi relansarea din ultimii 4 ani a permis o anumită redresare a situaţiei social-economice,
PIB-ul anului 2003 a atins doar nivelul celui din 1994 şi doar 40% din volumul PIB înregistrat
în anul 1990. Republica Moldova, după PIB pe cap de locuitor (448 dolari SUA în 2002), continuă
şi astăzi să fie destul de săracă, plasându-se pe penultimul loc între ţările post-sovietice şi pe ultimul
loc între ţările Europei Centrale şi de Sud - Est [219, p. 19].
Pornind de la realizările macroeconomiei ţării, această perioadă (anii 2000-2003)
comparativ cu cele precedente, fără îndoială, este mult mai bună: creştere economica, sporire PIB,
majorare a salariilor. Totodată aceste performanţe, sunt privite cu scepticism atât de unii experţii
locali, cât şi de cei străini, potrivit cărora creşterea economică se ţine, în mare parte, atât
pe reformele structurale anterioare, cât şi pe conjunctura regională favorabilă şi fluxul enorm
de valută de la cetăţenii Republicii Moldova, angajaţi la munci peste hotare, flux ce se ridica la 600
milioane de dolari, cifră ce concurează cu bugetul anual al ţării.
Reformele structurale sunt în suspans. A continuat să scadă fluxul investiţiilor străine directe
(ISD), pe fonul tendinţei pronunţat inverse din ţările din Europa Centrală şi de Est. Intrările de ISD
în Republica Moldova au scăzut în 2002 cu 29%, până la 111 mln. USD, iar în nouă luni ale anului
2003 au fost şi mai mici, sub 60 mln. USD [15].
 98

Rămâne a fi încă destul de slab efortul de creştere a exporturilor. Deşi livrările de produse
moldoveneşti pe pieţele externe au înregistrat o majorare esenţiala, la prima vedere, ea a fost
generata de creşterea consumului pe pieţele principale de desfacere a produselor moldoveneşti,
şi mai puţin de acţiunile întreprinse de stat. Este un lucru pe care îl semnalează însuşi responsabilii
de promovarea exporturilor. Ei susţin că Republica Moldova îşi pierde poziţiile chiar şi pe pieţele
tradiţionale din cauza ca nu se depun eforturi suficiente pentru promovarea producţiei.
În schimb, importurile „au explodat”, deficitul comercial a atins cel mai înalt nivel după
declararea independentei. Ministerul Economiei a pronosticat pentru sfârşitul anului 2003 un deficit
de 530 mln. de dolari. Creşterea deficitului, se pare, nu mai poate fi frânată, acelaşi minister
prognozează pentru 2004 o creştere în continuare a acestuia, tendinţa apreciata chiar de oficiali
drept îngrijorătoare. Pericolele ce le comportă această prăbuşire a soldului balanţei comerciale sunt
cu greu atenuate prin transferurile de sute de milioane de dolari ale moldovenilor care muncesc
peste hotare. Creşterea considerabila a importurilor face economia moldovenească şi mai
dependentă de străinătate.
Indiferent care sunt creşterile economice din ultimii ani, aceasta continuă să fie vulnerabilă
şi expusă riscurilor din exterior. Majorarea importurilor, dar şi a creditului intern, este „stimulată”
de situaţia de pe piaţa financiară, apreciată de însăşi Ministerul Economiei, drept paradoxala, când
leul se apreciază cu 3,8 %, iar inflaţia o ia în direcţie opusa logicii şi creşte cu 14%.
Rata inflaţiei în 2003 de circa 17% la sfârşit de an, cu mult peste previziunile oficiale (8%)
a erodat în mare măsura majorările de salariu. Aceste majorări sunt totuşi peste nivelul creşterii
economice şi reprezintă un factor de presiune asupra economiei. Evident, o atare situaţie, când
ritmul de majorare a salariilor este cu mult mai înalt decât ritmul de creştere economică nu poate
continua până la infinit.
În anii 2000-2003, Republica Moldova a înregistrat o creştere economică de 21.6%, dar
a reuşit să reducă din handicapul format pe parcursul a zece ani mult prea puţin. Astfel, daca în anul
2000 PIB-ul reprezenta 37% din nivelul înregistrat în anul 1990, an ce a precedat reformele, apoi
în anul 2003 – doar sub 50%. În cazul în care acest ritm se va menţine (când Guvernul prognozează
pentru următorii trei ani o rată de creştere anuală de 5%), Republica Moldova va avea nevoie încă
de circa 20 de ani pentru a atinge nivelul precedent de înaintea crizei...[15]
În linii mari, în pofida unor mici lăstari ai economiei de piaţă şi eforturi evidente
în relansarea economiei naţionale din ultimii ani, ţara noastră rămâne încă pe mult timp prizonierul
tranziţiei „moldoveneşti”, care în decursul „aflării” ei în Moldova, a lăsat amprente destul
de îngrozitoare şi impact foarte negativ pentru dezvoltarea social-economică ulterioară
a republicii noastre.
 99

Destul de dureroase atât pentru ţară, cât şi pentru populaţie în întregime, pentru viitoarele
generaţii ale republicii s-au dovedit a fi costurile şi consecinţele sociale ale tranziţiei.
În pofida unor elemente pozitive de relansare economică din ultimii ani problema principală
a rămas nesoluţionată – „schimbările în bine” încă nu sunt resimţite de majoritatea populaţiei,
de oamenii de rând, adică de cei care duc povara şi greul tranziţiei. Sărăcia a atins proporţii
îngrozitoare, estimându-se că mai bine de 75% din populaţie trăieşte din mai puţin de doi dolari
pe zi şi peste 50% - din mai puţin de un dolar. Societatea s-a polarizat, începând să amintească tot
mai mult de ţările latino-americane [238, p. 27].
Tabel nr. 7 (II,2)
Evoluţia principalilor indicatori sociali în Republica Moldova
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Numărul populaţiei
4334.4 4320 4304.7 4293.0 4281.5 4264.3 4247.7
(la începutul anului), mii
Rata natalităţii (la 1000
12 11.9 10.9 10.6 10.2 10.0 9.9
locuitori)
Rata mortalităţii brute
11.5 11.9 11.1 11.3 11.3 11.0 11.5
(la 1000 locuitori)
Sporul natural (la 1000
0.5 0.0 -0.2 -0.7 -1.1 -1 -1.6
locuitori)
Rata mortalităţii infantile
20.2 19.8 17.5 18.2 18.3 16.3 14.7
(la 1000 de noi-născuţi vii)
Speranţa de viaţă a
62.9 62.9 64.0 63.7 63.9 64.5 64.4
bărbaţilor, ani
Speranţa de viaţă a
70.4 70.3 71.3 71.0 71.2 71.7 71.7
femeilor, ani
Indicele Dezvoltării
0.696 0.699 0.702 0.698 0.700 -
Umane
Cheltuieli pentru sănătate,
6.68 6.02 4.31 2.91 2.95 2.85 -
% din PIB
Cheltuieli pentru
10.25 9.97 7.02 4.67 4.5 4.86 -
învăţământ, % din PIB
Salariu nominal, lei 187.10 219.80 250.40 304.60 407.90 543.70 691.90
Salariu nominal, dolari USD 40.7 47.6 46.5 29.0 32.8 42.3 51.0
Bugetul minim de consum
338 440 472 660 945 1053 1137
(BMC), lei
Salariu nominal / BMC, % 48.2 50.0 53.1 46.1 43.2 51.6 60.8
Sursa: Ministerului Economiei al Moldovei, 2003
Transformările din societate cu impact negativ asupra economiei naţionale în decursul
întregii perioade de tranziţie, în mod direct s-au răsfrâns asupra vieţii sociale a populaţiei, afectând
dureros toate componentele nivelului de trai şi calităţii vieţii populaţiei. Reformele economice
au provocat extinderea şomajului direct şi latent, restanţe salariale, au erodat considerabil veniturile
reale ale populaţiei. Ca urmare a sporit sărăcia, ceea ce a condus la aprofundarea inegalităţii sociale.
Comparabil cu anul 1991 Coeficientul Gini, care arată gradul de diferenţiere în distribuţia
veniturilor disponibile ale populaţiei, a sporit în perioada de tranziţie de 1,7 ori, apropiindu-se
ameninţător de pragul critic 0,8 (spre comparaţie: în ţările din Occident el constituie 0,35;
în Polonia, Cehia şi Ungaria - 0,43, România - 0,28).
 100

Ca o derivată a reformelor şi proceselor sociale ia amploare fenomenul polarizării societăţii

în Moldova după venituri. Conform sondajului bugetelor gospodăriilor casnice al Departamentului
Statistică şi Sociologie, din 2002, proporţia dintre prima cuantilă (cea mai săracă) şi cuantila
a cincia (cea mai înstărită) a atins către finele anului 2002 cifra de 14,7 ori. Doar pe parcursul
ultimilor trei ani acest decalaj a crescut de 1,2 ori. Astăzi circa 20% din populaţia cea mai înstărită
dispune de mai bine de jumătate din tot venitul disponibil al societăţii, în timp ce cincimea cea mai
săracă beneficiază doar de 3,4% din avuţie. Persoanelor cu venituri medii, care de altfel constituie
majoritatea societăţii (3/5), le revin doar 46% din veniturile globale. Acesta reprezintă un argument
convingător conform căruia clasa mijlocie în Moldova este încă destul de firavă şi nu poate servi
drept amortizor pentru costurile reformei economice.
Schimbările din societate au redus considerabil capacitatea de cumpărare a populaţiei,
au condus la comprimarea consumului individual Această diminuare s-a produs la toate
componentele consumului (servicii, produse alimentare şi mărfuri industriale), însă mai accentuată
ea a fost la produsele alimentare de bază, cum ar fi carnea – minus 57%, laptele – minus 49%
şi peştele – minus 84%. Regresul consumului s-a apropiat ameninţător de nivelul critic, punând
în pericol dezvoltarea normală a individului ca fiinţă umană.
O realitate tristă pentru ţară a devenit subalimentaţia, care este caracteristică astăzi nu numai
persoanelor cu venituri mici, dar şi lucrătorilor cu venituri mijlocii din sfera bugetară, deci pentru
majoritatea populaţiei. Potrivit ultimelor rezultate ale sondajului bugetelor gospodăriilor casnice,
valoarea medie nutritivă a alimentaţiei zilnice în 2002 a fost estimată la 1976 kkal pe persoană,
acest indicator coborându-se sub pragul caloric de 2100 kkal pe zi, calculat de FAO. În acest
context putem conclude ca subnutriţia ia amploare în Moldova, intensificând extinderea
insecurităţii alimentare.
Efectul implicit al reformelor s-a făcut simţit asupra parametrilor demografici şi stării
sănătăţii publice. Comparativ cu anul 1990 numărul populaţiei ţării a scăzut cu circa 5%, Republica
Moldova având una din cele mai joase speranţe de viaţă din Europa - 68,2 ani; mortalitatea
infantilă depăşeşte media europeană de 3 ori, iar mortalitatea maternă - de 4 ori. Comparativ
cu anul 1990 mortalitatea generali a populaţiei a sporit cu 15%, în timp ce natalitatea s-a micşorat
cu 38%. Începând cu anul 1998 pentru prima dată în republică s-a înregistrat o depăşire a ratei
mortalităţii faţă de rata natalităţii, provocând fenomenul depopulării republicii. Drept rezultat
creşte presiunea sarcinii demografice, care poate deveni un obstacol real în promovarea reformelor
economice. În prezent proporţia acestui fenomen a depăşit cu mult limita critică (0,11),
constituind 0,31.
 101

În ţară bântuie şomajul şi sub-utilizarea considerabilă a forţei de muncă. Astfel, potrivit

estimărilor Anchetei Forţei de Muncă, aproximativ 17% a angajaţilor rămân parţial ocupaţi,
emigraţia (în căutarea unui loc de muncă) pe parcursul perioadei de tranziţie a crescut considerabil
constituind, conform datelor Departamentului Migraţiune, circa 600 mii oameni sau 37% din
populaţia economic activă.
Circumstanţele enumerate mai sus au provocat fenomenul sărăciei. Cu toate că sărăcia
în Republica Moldova a crescut sistematic pe tot parcursul anilor ’90, acest fenomen a fost
recunoscut oficial şi a fost inclus în priorităţile Guvernului abia în anul 1997. Deşi sărăcia
în Moldova cuprinde majoritatea caracteristicilor tipice altor ţări, aflate în tranziţie economică,
acest fenomen în Moldova reprezintă o problemă deosebit de acută, din cauza trăsăturilor sale
specifice. În primul rând, sunt sărace nu numai categoriile tradiţional vulnerabile ale populaţiei, dar
şi o mare parte a celor angajaţi în economia naţională şi a celor cu studii, a persoanelor apte
de muncă, calificate şi sănătoase. Printre cei săraci se află chiar şi persoane (familii) care posedă
un anumit capital material, mijloace de producere sau bunuri durabile.
În linii mari indicatorii principali ai sferei sociale sunt la pragul critic şi pot pune în pericol
atât promovarea de mai departe a reformei, cât şi însăşi securitatea economică a statului.
În pofida înfăptuirii în Moldova a unor transformări radicale atât în direcţia constituirii
instituţiilor de bază ale economiei de piaţă, cât şi în direcţia afirmării valorilor şi procedurilor
democratice în practic toate sferele vieţii, societatea moldovenească nu a izbutit să realizeze
obiectivele sale strategice formulate încă în 1990 - anul în care Moldova a declarat tranziţia
la economia de piaţă drept prioritatea numărul unu a politicii de stat alături de afirmarea în fapt
a suveranităţii ţării cu atât mai mult, că aceste obiective vizau în primul rând ridicarea nivelului
de viaţă al populaţiei.
În linii mari, dinamica opiniei publice, cercetată anual în repetare începând cu anul 1991
(monitoring sociologic “Barometrul societăţii”) de către Serviciul Independent de Sociologie
şi Informaţii (SISI) „Opinia” şi Secţia Sociologie a IFSD al AŞRM demonstrează existenţa
şi menţinerea permanentă în societate a unei stări de spirit destul de încordate şi protest social,
provocate de consecinţele reformelor şi starea de lucruri din ţară de nivelul foarte scăzut de trai
al populaţiei şi neîncrederea în ziua de mâine.
 102

Desenul nr. 4 (II, 2)

Evoluţia stării materiale a familiei (autoapreciere comparativă)
% 79.6
80
Diferenţa până la 100% - nş/nr
70

60
54.1

50

38.7
40

30 25.1
22.8
20
14.6
10.7
10 7.3 6.8

0
Mult / ceva La fel Mult / ceva Bună / Medie Proastă / foarte Mult / ceva La fel Mult / ceva
mai bună mai proastă foarte bună proastă mai bună mai proastă

Starea materială actuală comparativ Starea materială a familiei Starea materială a familiei
cu cea de PÂNĂ LA proclamarea LA MOMENT PESTE CINCI ANI
independenţei republicii (2000) (prognoze)

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, 2000

Reieşind din rezultatele transformărilor din societate, experienţa pozitivă şi negativă

a reformelor din Republica Moldova, la începutul anilor 2000 în ţară tot mai pronunţat s-a conturat
ideea, că este momentul de a pune punct experimentelor şi de a trece de la tactica de supravieţuire
la lucruri concrete şi eficiente, la consolidarea societăţii, pacea civică şi la strategia de dezvoltare
durabilă a societăţii. O astfel de strategie, ce consolidează statul şi populaţia, poate şi trebuie
să devină întărirea statalităţii Republicii Moldova, revigorarea şi modernizarea economiei naţionale,
pacea civică, transformarea ţării într-un stat european civilizat - stabil din punct de vedere politic,
economic şi deschis pentru colaborarea internaţională.
O analiză mai amplă şi detaliată a impactului tranziţiei asupra nivelului de trai şi calităţii
vieţii populaţiei se reflectă în capitolele următoare.

Concluzii:

În pofida înfăptuirii în Moldova a unor transformări radicale în societate ţara noastră

nu a izbutit în perioada de tranziţie să realizeze obiectivele sale strategice formulate încă la startul
reformelor care vizau în primul rând creşterea economică şi sporirea nivelului de viaţă al populaţiei.
 103

Astăzi, după o perioadă de 12 ani dificili şi contradictorii, după mai mult de un deceniu
de schimbări şi reforme, realizări şi eşecuri, salturi şi căderi s-a dovedit că tranziţia are loc
în condiţiile pronunţate insuficienţe de pregătire a managerilor de toate nivelurile, precum
şi a populaţiei pentru activitatea în noile realităţi istorice. Transformările şi procesele sociale care
au loc în întreg spaţiul post-socialist, inclusiv în Republica Moldova, nu au analog în istoria
omenirii şi, de la ţară la ţară, decurg foarte diferit, cu toate că structurile instituţionale şi cadrul
legislativ nou-create pretutindeni sunt aproximativ aceleaşi, fiind transpuse din alte sisteme, cărora
le sunt proprii tradiţii culturale şi psihologice cu totul diferite.
Nefiind adaptate prin cercetări ştiinţifice şi strategice la condiţiile concrete ale ţării,
transpuse identic în alte realităţi culturale, psihologice, geopolitice şi geoeconomice, reformele
în ţara noastră s-au dovedit a fi pur şi simplu ineficiente.
În Republica Moldova au avut loc grave nereuşite în procesele privatizării, reorganizării
şi restructurării întreprinderilor ceea ce a cauzat, în majoritatea cazurilor, ineficienţa lor economică.
Privatizarea în masă nu a atins principalele sale scopuri, care constau în: (i) transformarea
cetăţenilor în proprietari reali - calitate care ar fi asigurat o sporire a veniturilor acestora;
(ii) obţinerea unor venituri substanţiale în buget în urma vânzării patrimoniului; (iii) atragerea
masivă a investiţiilor locale şi străine; (iv) modernizarea economiei, sporirea competitivităţii
mărfurilor şi serviciilor; (v) asigurarea unor ritmuri accelerate de creştere economică; (vi) crearea
clasei mijlocii - baza existenţei în stat a unei societăţi democratice şi stabile.
Tergiversarea reformelor în agricultură a condus la degradarea bazei tehnico-materiale
a ramurii şi sistemelor de management, financiare, de resurse umane şi a celora de integrare
orizontală şi verticală între verigile complexului agroalimentar. În procesul privatizării s-a admis
un şir de încălcări ale Legii cu privire la privatizare, au avut loc multiple cazuri de neîndeplinire
a contractelor de vânzare - cumpărare la privatizarea contra mijloace băneşti, îndeosebi privind
onorarea obligaţiunilor de către noul proprietar privat de a investi în dezvoltarea întreprinderii.
Ca urmare a declinului transformaţional Produsul Intern Brut al Republicii Moldova
a înregistrat cea mai puternică scădere dintre toate ţările post-socialiste, relansarea economiei
s-a început doar în anii 2000, 2001 şi 2002 când PIB a crescut respectiv cu 2.1%, 6.1% şi 7.2%.
Tendinţa de creştere a economiei s-a menţinut şi în decursul anului 2003, al căruia PIB s-a majorat
în termeni reali cu peste 6%.
Deşi relansarea din ultimii 3 ani a permis o anumită redresare a situaţiei social-economice,
PIB-ul obţinut a atins doar nivelul celui din 1994 şi 40% din volumul PIB înregistrat în anul 1990.
Republica Moldova, după PIB pe cap de locuitor (448$ SUA în 2002), continuă să se plaseze
pe penultimul loc între ţările post-sovietice şi pe ultimul loc între ţările Europei Centrale şi de Sud-
Est – fapt alarmant pentru ţara noastră şi care dictează o consolidare cât mai trainică a statului
şi societăţii, acţiuni şi mai concrete şi bine chibzuite de relansare urgentă a situaţiei pentru ziua
de azi şi mâine a ţării noastre.
 104

În anii tranziţiei nivelul de viaţă s-a deteriorat catastrofal. Astfel, în anul 2002 s-a înregistrat
o cotă de peste 40% din populaţie a persoanelor aflate sub pragul absolut al sărăciei. Expansiunea
fenomenului de sărăcie a generat un întreg spectru de probleme sociale dintre cele mai grave - de la
prăbuşirea ratei creşterii naturale a populaţiei la valori negative până la generarea unui exod
devastator pentru ţară al populaţiei economic active în proporţie de circa 35-40% din totalul ei.
Rezultatele şi impactul social al reformelor, sărăcia masivă, inechitatea flagrantă
şi înstrăinarea socială a unor largi pături ale societăţii marchează de mai mulţi ani eşecul vizibil
înregistrat de Moldova în realizarea obiectivelor sale social-economice majore, iniţiate la startul
tranziţiei. Acest eşec sunt consecinţele unor asemenea factori instituţionali de ordin social-economic
ca: (i) lipsa la clasa politică moldovenească din anii 90 a unei viziuni cuprinzătoare şi coerente,
pe termen lung, asupra viitorului ţării în ansamblu, şi a economiei ei, în particular; (ii) ineficienţa
esenţială a politicilor economice şi sociale adoptate, precum şi, în special, a instrumentelor aplicate
pentru implementarea lor; (iii) devansarea substanţială a ritmului transformărilor economice,
inclusiv a celor instituţionale, în raport cu mecanismele de protecţie socială; (iv) evoluţia divergentă
a priorităţilor economice ale cercurilor guvernante din anii 90 faţă de cele sociale ale majorităţii
covârşitoare a populaţiei.
Fenomenele negative înregistrate de evoluţia ţării sunt, în esenţă, de tip instituţional,
de aceea sunt necesare schimbări majore în modalităţile de abordare a întregii problematici social-
economice, în motivaţia agenţilor economici, în cea a angajaţilor, a altor grupuri sociale
şi a funcţionarilor de stat de toate nivelurile. Societatea moldovenească resimte, astfel, nevoia
de a perfecţiona în permanenţă numeroasele componente ale actualului cadru instituţional,
impulsionând şi mai mult creşterea social-economică durabilă şi echilibrată sub aspect social.
Pentru Republica Moldova este vital necesară crearea, printr-un profund proces
de reformare, a unui sistem de administrare publică cât mai modern, responsabil, previzibil,
eficient, transparent, rezistent corupţiei şi bazat pe valorile care să asigure coeziunea etico-socială
şi socio-culturală a poporului Moldovei. O şi mai bună guvernare şi o activitate mai eficientă
a sectorului public în parteneriat cu societatea civilă constituie premise de importantă majoră
pentru asigurarea creşterii economice durabile şi reducerea sărăciei.
Vectorul activităţilor viitoare trebuie să fie orientat la reducerea costurilor sociale ale
reformei şi neadmiterea căderii nivelului de trai sub pragul securităţii sociale. Luând în considerare
proporţia sărăciei care a cuprins mai mult de 2/3 din populaţie, atenţia prioritară trebuie să fie
acordată programelor de eradicare şi stopare a acestui flagel social.
 105

CAPITOLUL III.
SITUAŢIA SOCIAL – DEMOGRAFICĂ
ŞI SĂNĂTATEA PUBLICĂ ÎN ANII DE REFORME

3.1. Procese şi schimbări social-demografice

Tranziţia republicii de la o societate construită în baza principiilor economiei planificate

spre o economie de piaţă au avut repercusiuni în toate sferele vieţii sociale. Astfel, dezechilibrele
economice, favorizate de stihia pieţei au fost însoţite de un declin economic de mare amploare,
au provocat pauperizarea în masă a populaţiei, fenomenul şomajului şi migraţiunii, condiţionând
schimbări substanţiale în situaţia social-demografică a ţării.
Numărul populaţiei Republicii Moldova la 1 ianuarie 2003 (fără raioanele din partea stângă
a Nistrului şi mun. Bender) a constituit 3617,7 mii persoane, dintre care 1497,4 mii persoane
(41.4%) reprezintă populaţia urbană şi 2120,3 mii persoane (58.6%) – populaţia rurală. În urma
conflictului transnistrean teritoriul republicii din partea stângă a râului Nistru, inclusiv oraşul
Bender intră în componenţa autoproclamatei republici Transnistrene, în care locuiesc circa 620 mii
locuitori sau 14.7% din totalul populaţiei Republicii Moldova. În anii de tranziţie organizarea
teritorial-administrativă a Republicii Moldova a fost supusă mai multor modificări. Actualmente
Republica Moldova în urma desfiinţării judeţelor (an. 2002) se află în proces de reorganizare
teritorial-administrativă, fiind împărţită în 32 de raioane.
Cel mai mare oraş al ţării este capitala republicii – mun. Chişinău cu circa 780 mii locuitori
sau 21% din populaţia Republicii Moldova. Printre alte oraşe mari, cu o populaţie în jur de 150 mii
locuitori fiecare, se numără oraşele Bălţi, Tiraspol şi Bender, oraşele Râbniţa şi Dubăsari – cu peste
50 mii locuitori. Celelalte oraşe ale republicii se atribuie la tipologia localităţilor urbane
cu un număr mult mai mic de 50 mii locuitori.
Astfel, potrivit tipologiei oraşelor după numărul total al populaţiei, în Republica Moldova
fără Transnistria 22 oraşe se atribuie la oraşe mici – până la 10 mii locuitori, distribuţia acestora
în profil regional prezentându-se astfel: Nord – 9, Centru – 10, Sud – 3, ponderea cărora din totalul
populaţiei urbane fiind de 8.1%. Numărul oraşelor cu populaţia între 10 mii – 20 mii este de 22,
distribuţia cărora în profil teritorial se prezintă astfel: Nord – 8, Centru – 7, Sud – 7, ponderea
acestora reprezintă 22.3% din întreaga populaţie urbană a republicii. Altă tipologie de oraşe sunt
cele mijlocii – cu populaţia între 20 mii – 30 mii locuitori, fiind reprezentată doar de către un oraş
în zona de Nord (or. Edineţ) şi trei oraşe (Comrat, Ciadâr – Lunga şi Căuşeni) în zona de Sud,
ponderea cărora în totalul populaţiei urbane din republică este de 6.0%. Tipologia oraşelor
 106

de proporţii mari este reprezentată de cele cu populaţia între 30 mii – 50 mii, numărul cărora este
de patru localităţi urbane, în profil teritorial acestea reprezentându-se astfel: Nord – 1 (or. Soroca),
Centru – 2 (or. Ungheni şi Orhei), Sud – 1 (or. Cahul), ponderea cărora reprezintă 10,4% din
întreaga populaţie urbană. Tipologia celor mai mari oraşe este cuprinsă între 50 mii – 1mln.
locuitori, fiind reprezentată în zona de Nord de or. Bălţi – 151 mii şi Centru - mun. Chişinău – 779
mii, acestea reprezentând ceva mai mult de jumătate din întreaga populaţie urbană a republicii –
53.2% (cu excepţia Transnistriei). Preponderent populaţia urbană locuieşte în oraşe de proporţii
mari şi mici.
În linii mari, Republica Moldova întruneşte 65 localităţi urbane şi 1549 localităţi rurale.
În pofida suprafeţei relativ mici a teritoriului (33,8 mii km²) densitatea populaţiei republicii
constituie 125,1 locuitori la km², considerându-se una din ţările europene cu cel mai mare indicator
în acest plan. Comparativ cu alte ţări din fosta U.R.S.S., localităţile rurale din Moldova sunt destul
de mari după numărul de locuitori, iar unele din ele se referă la cele mai mari sate din Europa
(cu o populaţie de 10-20 mii locuitori).
Potrivit distribuţiei populaţiei după mediul de reşedinţă cea mai populată regiune a ţării este
Centrul republicii – 47.3% ( inclusiv în Chişinău – 21.4%), în regiunile de Nord şi Sud locuiesc
29.3% şi respectiv 23.4% din populaţia ţării.
Analiza dinamicii proceselor demografice din întreaga republică în anii de tranziţie atestă
o reducere pronunţată a numărului populaţiei. Comparativ cu anul 1990 în anul 2003 numărul
populaţiei ţării s-a micşorat cu circa 133 mii locuitori sau cu 3.1%. Tendinţa de descreştere
a numărului populaţiei în Republica Moldova a început din 1992 (4.359 mln. persoane), puţin
stabilizându-se între 1993-1994 (a câte 4.352 mln.) şi, mai apoi, iarăşi fiind în diminuare continuă:
de la 4.348 mln. în 1995 la 4.305 mln. în 1998 şi ajungând la cifra de 4.229 mln. persoane
la începutul anului 2003.
Procese similare în diminuarea numărului populaţiei potrivit Demoscop Weekly, 2002
(http://demoscop.ru/weekly/2002/index.php) se derulează şi în alte ţări ale Comunităţii Statelor
Independente, care şi acestea se confruntă cu probleme destul de dificile. Anii ’90 s-au remarcat
printr-o scădere esenţială a ritmurilor de naştere a populaţiei CSI în comparaţie cu deceniul
precedent (excepţie făcând doar Turkmenistan). Numărul total al populaţiei comunităţii la începutul
anului 2001 constituia 280,7 milioane oameni, ceea ce reprezintă cu 1,6 milioane sau cu 0,6% mai
puţin decât în 1991. Belarus, Rusia şi Ucraina, unde locuieşte 73% din toată populaţia CSI, au intrat
în proces de depopulare, ritmul căruia este în continuă intensificare. Coeficientul depopulării
(numărul celor decedaţi raportaţi la cei născuţi) în perioada 1992-1993 l-a constituit în Belarus 1,10,
Rusia 1,14, Ucraina 1,18, iar în anul 2000 el a crescut respectiv până la 1,44; 1,77 şi 1,96 promile.
 107

La începutul anului 2001 numărul populaţiei din Belarus s-a redus până la 9,99 milioane oameni
faţă de 10,4 milioane la începutul anului 1994 (anul numărului maximal al populaţiei), sau cu 4.1%;
Rusia – până la 144,8 milioane oameni faţă de 148,7 milioane la începutul anului 1992, adică cu 3,9
milioane oameni sau cu 2.6%; Ucraina – până la 49 milioane faţă de 52,2 milioane la începutul
anului 1993 – scăderea constituind 3,2 milioane oameni sau 6.1%. Pierderile sumare ale populaţiei
acestor trei ţări în anii reformei au atins 7,5 milioane oameni, ceia ce întrece numărul populaţiei
unor asemenea state ca Danemarca, Slovenia, Georgia, Israel, Tadjikistan.
Examinând numărul constant al actualei populaţii a statelor CSI, constatăm că cel mai
substanţial a diminuat numărul populaţiei Kazahstanului – cu 2 milioane oameni (11.3%) sau
de la 16,8 milioane oameni la începutul 1991 până la 14,8 miln. la începutul anului 2001. Sporul
negativ a fost condiţionat atât de scăderea natalităţii cât şi de migraţia persistentă a populaţiei din
Kazahstan în alte state ale CSI, în mod special a populaţiei de limbă rusă în Rusia şi a nemţilor
în Germania. De rând cu statele nominalizate sporul natural negativ se înregistrează în Georgia
şi Moldova.
Desenul nr.1 (III,1)
Dinamica numărului populaţiei CSI în anii 1991-2000
(începutul anului 2001 comparativ cu anul 1991 în %)
35 Ca şi în majoritatea
25 celorlalte state ale CSI
15
procesul de descreştere al
5

-5 numărului populaţiei Republi-

-15
cii Moldova are loc din mai
ja n

va
ta n

n
ta n

n ia

si a

na

gia
us
ta n

sta
sta

ldo

lar

rai

multe cauze, principala fiind

aid

Ru
k is

me

or
nis

k is

zah
rgi

Mo

Be

Ge
Uc
be
me

er b

Ar
dji

Ki

Ka
Uz
rk

Ta
Az

scăderea dramatică din ultimii

Tu

Sursa: Demoscop Weekly, 2002 (http://demoscop.ru/weekly/2002/index.php) ani a natalităţii, creşterea

mortalităţii şi a refluxului migraţional. Sporul natural negativ pentru prima oară în ultimii 50 de ani
a fost înregistrat în ţara noastră începând cu anul 1998 (-0.2), care continuă să diminueze şi mai
mult pe parcursul ultimilor ani.
Un rol semnificativ pe lângă natalitate, mortalitate în formarea numărului şi structurii
populaţiei republicii îl are migraţia. Începând cu anul 1990 proporţiile emigraţiei sunt enorme
şi cu mult mai mari ca cele ale imigraţiei. Astfel, soldul migraţiei a devenit negativ, continuând
să se aprofundeze pe parcurs. O analiză mai detaliată asupra aspectelor migraţionale va fi elucidată
în unul din următoarele compartimente ale prezentei lucrări.
 108

După cum relevă datele statisticii de stat, rata creşterii naturale a populaţiei între 1990-2002,
s-a redus de la + 8.0 la – 1.7 promile, inclusiv de la 8.6 la – 2,7 promile în mediul rural şi de la 11.3
la – 0,3 promile în cel urban. În 1990 indicele ratei brute de natalitate s-a situat la 17.7 promile,
iar în 2002 a coborât la 9,9 promile. Şi, dimpotrivă, rata mortalităţii s-a majorat de la 9.7 promile
în 1990 la 11.6 promile în 2002. Pe parcursul ultimilor ani se menţine decalajul între ratele
mortalităţii generale pe medii: în mediul urban au fost înregistraţi 8.8 decedaţi la 1000 locuitori,
în cel rural 13.5. Diferenţa semnificativă între ratele mortalităţii generale pe medii sunt rezultatul
unui proces mai accentuat de îmbătrânire demografică a populaţiei din mediul rural şi a nivelului
şi mai scăzut de trai al populaţiei de la sate.
Desenul nr. 2 (III,1)
Rata natalităţii, rata mortalităţii şi sporul natural
în Republica Moldova în anii 1990–2002 (la 1000 locuitori)*
20
17.7
16.5
16.0
17 15.2
14.3
13.0
14
12.0 11.9
10.9 10.6
10.1 10.0 9.9
11

8
11.8 12.2 11.5 11.9 11.6
10.5 10.7 11.1 11.3 11.3 11.0
5 9.7 10.2

-1
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

-4 Rata natalităţii Rata mortalităţii Sporul natural

Surse: Departamentul Statistică şi Sociologie, Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova

* Fără Transnistria şi Bender

După cum relevă datele statisticii de stat pentru anul 2002 cea mai mică rată a sporului
natural la 1000 locuitori s-a înregistrat în fostele cinci judeţe ale republicii, considerate cele mai
industrializate şi urbanizate şi anume: Edineţ (-7.5‰), Taraclia (-4.8‰), Soroca (-4.6‰), Bălţi
(-2.4‰); indicatorii pozitivi ai sporului natural menţinându-se doar în municipiul Chişinău (+0.3‰)
şi fostul judeţ Cahul (+0.1‰). Diferenţa dintre natalitatea şi mortalitatea absolută în anii tranziţiei s-
a coborât de la +34,7 mii oameni în anul 1990 la – 6,1 mii în anul 2002. În opinia noastră
fenomenul depopulării şi diminuării sporului natural va continua şi pe viitor, fiindcă nu există
premise ce ar genera o schimbare esenţială a respectivei evoluţii, iar toate acestea vor impulsiona şi
pe viitor impactul negativ pe termen lung asupra genofondului uman autohton.
 109

Altă cauză ce a contribuit la diminuarea numărului populaţiei republicii sunt consecinţele

conflictului armat din Transnistria (1992), situaţiei social-politice şi stării de spirit din societate
ce au provocat o emigraţie masivă din ţară a populaţiei de origine rusă şi a multor familii mixte.
La moment, situaţia demografică continuă să fie influenţată de scăderea nivelului de trai
al populaţiei, care a afectat atât natalitatea şi mortalitatea, cât şi intensificarea refluxului
emigraţional al populaţiei din ţară, îndeosebi, în mediul tineretului – izvorul principal
al reproductivităţii umane.
Analiza situaţiei social-demografice din Republica Moldova din ultimii 50 de ani
demonstrează, că diminuarea sporului natural al populaţiei s-a înregistrat şi în anii 1960-1980, când
a avut loc o sporire a ritmului de migraţie internă a populaţiei din mediul rural spre mediul urban,
cauzat de industrializarea ţării şi condiţiile sociale dificile de la sate comparativ cu cele de la oraşe
(apă caldă, încălzire, gazificare, transport, sfera deservirii sociale şi culturală dezvoltată etc.)
şi de influenţa stilului de viaţă a familiei de la oraş. Astfel, între 1960-1990 ponderea populaţiei
urbane a crescut de la 22% până la 47%, iar din 1991până în 2003 acest indice cunoaşte o tendinţă
lentă dar stabilă spre diminuare de la 47.5% până la 45.3%.
În acelaşi timp, în perioada de tranziţie şi de reforme la sate, inclusiv de împroprietărire
a populaţiei cu pământ, cota populaţiei rurale are deja o oarecare tendinţă lentă de creştere (1990 –
52.6%, 1995 – 53.2%, 2000 – 54.0%, 2003 – 54.7%) care, potrivit prognozelor, va continua
şi pe viitor, fenomen mai puţin specific continentului european.
Tabelul nr.1 (III,1)
Dinamica numărului populaţiei Republicii Moldova
în anii 1990-2003 în funcţie de vârstă, mediul de reşedinţă şi sex

1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2003

Numărul populaţiei republicii
4361.6 4359.1 4352.7 4334.4 4304.7 4281.5 4247.7 4228.9
la început de an, mii persoane
Populaţia în vârstă de :
27.9 27.6 27.0 25.8 25.2 23.7 21.7 21.7
0 – 14 ani, %
15 – 64 ani, % 63.8 63.9 64.1 65.1 65.5 66.9 68.7 68.7
65 ani şi mai mulţi, % 8.3 8.5 8.9 9.1 9.3 9.4 9.6 9.6
Bărbaţi, % 47.6 48.0 47.7 47.8 47.8 47.8 47.8 47.8
Femei, % 52.4 52.0 52.3 52.2 52.2 52.2 52.2 52.2
Populaţia urbană, % 47.4 47.7 46.8 46.2 46.2 46.0 45.3 45.3
Populaţia rurală, % 52.6 52.3 53.2 53.8 53.8 54.0 54.7 54.7
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova (în ansamblu pe republică)
 110

Desenul nr. 3 (III,1)

Piramida demografică a populaţiei republicii
în anii 1991 – 2002

85>
Examinarea structurii demo-
80-84
75-79
70-74
grafice a populaţiei republicii în funcţie
Bărbaţi Femei
65-69
60-64 de sex la începutul anului 2003 atestă
55-59
50-54
45-49 că 52% sunt femei, iar 48% – bărbaţi.
40-44
35-39
30-34
Este de menţionat faptul că această pro-
25-29
20-24
15-19
porţie în anii 1990-2003 practic se
10-14
5-9 menţine constantă. În linii mari, la 100
0-4

bărbaţi revin 109 femei, fiind ceva mai

12 10 % 8 6 4 2 0 0 2 4 6 8 10 % 12
1991 2002 Vârs ta 1991 2002
mult decât în alte regiuni ale lumii.
Sursa:Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova
Pe măsura creşterii vârstei,
preponderenţa femeilor se măreşte, mai
cu seamă la vârsta pierderii capacităţii muncii, când la 100 bărbaţi revin deja 160 femei. Acest
fenomen este condiţionat atât de consecinţele războiului II Mondial, cât şi de mortalitatea mai mare
a bărbaţilor în vârsta aptă de muncă şi, totodată, indică durata mai îndelungată a vieţii femeilor
(71,7 ani) în comparaţie cu cea a bărbaţilor (64,5 ani), pentru 2002 acest indicator fiind de 68,2 ani.
Făcând referire la datele OMS, indicatorul duratei vieţii pentru ambele sexe a populaţiei din
Moldova este unul din cel mai jos de pe continentul European. Pentru comparaţie în ţările fostei
URSS cea mai mare durată a vieţii a fost înregistrată în Ţările Baltice (Estonia – 70,1 ani, Lituania
– 69,2 ani, Letonia – 69 ani), iar pe glob cel mai mult trăiesc locuitorii unor atare state precum sunt
Andorra (83,4 ani) şi San-Marino (81,3 ani). Potrivit aceleiaşi surse citate, OMS, actualmente
durata medie a vieţii în lume constituie 48,5 ani [79].
Analiza statistică a evoluţiei demografice a populaţiei în funcţie de structura pe vârste
denotă un procent înalt de copii şi bătrâni. Copii şi persoanele pensionate printre populaţie
demonstrează o presiune economică grea asupra populaţiei apte de muncă şi o îmbătrânire
încontinuu a populaţiei ţării. Astfel, raportul dependenţei (persoane de până la 15 ani şi persoane
pensionate deja, inclusiv femei în vârstă de 56 ani şi peste şi bărbaţi în vârstă de 61 ani şi mai sus)
în raport cu numărul total al populaţiei s-a micşorat de la 44.5% în anul 1990 până la 42.5% în anul
1995 şi ajungând la cota de 39% în anul 2003.
 111

Desenul nr. 4 (III,1)

Ponderea populaţiei în vârstă de până la 15 ani, de 60 ani şi mai mulţi.
Raportul dependenţei (persoane până la 15 ani şi pensionate deja
în raport cu numărul total al populaţiei)
50
44.5 44.0 43.7
45 43.2 43.0 42.8 42.5 42.0 41.6 41.2
39.7 39.0 39,8
40

35

30
28.0 27.9 27.9 27.6 27.4 27.0 26.6 25.8 25.9
25 25.2 24.2 23.7
21.7
20

15 13.9
12.6 12.8 12.9 12.9 12.9 13.0 13.0 13.3 13.4 13.5 13.5 13.6
10

0
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2002

Raportul dependen\ei 60 ani [i mai mul\i P`n= la 15 ani

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova şi calcule ale autorului

O dovadă în plus asupra îmbătrânirii populaţiei ţării şi presiunii demografice serveşte

şi evoluţia structurilor de vârstă: tineri (până la 15 ani) şi bătrâni (60 ani şi mai mulţi). Astfel,
potrivit statisticii de stat în anii 1990 – 2002 cota copiilor (0–14 ani) din numărul total al populaţiei
s-a micşorat cu 6%, coborând de la 27.9% în anul 1990 la 26.6% în 1995, diminuând mai apoi până
la 21.7% în anul 2002. Şi, viceversa, proporţia populaţiei în vârstă de 60 de ani şi mai mulţi din
totalul populaţiei republicii în perioada tranziţiei (1990 – 2002) traversează o mişcare treptată spre
majorare: de la 12.8% în 1990 la 13.0% în 1995, urcând la 13.9% în anul 2002. Conform scării lui
G.Bojio-Garnier, coeficientul îmbătrânirii populaţiei (numărul persoanelor în vârstă de 60 ani
şi peste, la 100 locuitori) cu valoarea indicatorului 12 şi mai mult se clasifica ca îmbătrânire
demografică. Dinamica raportului dintre vârste, care pote fi urmărită din desenul nr. 4, confirmă
vădit tendinţa de îmbătrânire încontinuu a populaţiei republicii. Dacă ritmul sporului natural
va evolua în acelaşi mod, ca în ultimii ani, atunci structura actuală a vârstelor, inclusiv proporţia
anuală copii – bătrâni va favoriza şi pe viitor procesul de îmbătrânire a populaţiei. Aceste fenomene
vor conduce şi în perspectivă la îmbătrânirea demografică a populaţiei, la creşterea presiunii
demografice între diferite vârste.
Analiza comparată a structurii pe vârste a populaţiei CSI reliefează la acest compartiment
aceeaşi situaţie ca şi în Moldova: pentru toate ţările CSI este caracteristică creşterea ponderii
persoanelor în etate şi reducerea greutăţii specifice a copiilor. La începutul anului 2000 ponderea
populaţiei cu vârstă mai mare de 65 de ani în Belarus a fost 13.3% faţă de 11% în 1991, în Rusia –
12.5%, respectiv -10%, în Ucraina – 13.8% , respectiv - 12%. În rezultat, presiunea demografică
asupra populaţiei apte de muncă s-a majorat în aceste ţări în comparaţie cu începutul anilor 90
cu 20-30% de către persoanele de 65 ani, iar presiunea demografică a copiilor s-a redus cu 10-15% [234].
 112

Îmbătrânirea populaţiei ţărilor CSI este un proces inevitabil şi pentru viitor. Conform
aprecierilor experţilor ONU, ponderea persoanelor de vârsta 65 de ani şi mai mult în numărul total
al populaţiei către anul 2050 aproximativ se va dubla, în special în Belarus acest indicator va creşte
de la 14% până la 25%, în Rusia – de la 13% la 25%, în Ucraina – de la 14% la 27%. Astfel de rate
înalte ale îmbătrânirii sunt caracteristice pentru asemenea ţări dezvoltate precum Austria, Elveţia,
care au înregistrat o creştere de la 15% la 30%, Belgia – de la 17% la 28%, Germania – de la 16%
la 28%, Grecia – de la 18% la 34%, Spania - de la 17% la 37%. În China ritmurile de creştere
a ponderii populaţiei în vârstă se estimează a fi şi mai înalte –de la 11% la 33% [235].
Realizând o estimare comparativă a indicatorilor socio-demografici din Republica Moldova
cu cei ai vecinului de frontieră - România, constatăm că şi pentru populaţia acestei ţări în ultimul
deceniu se accelerează numărătoarea inversă. Astfel, statisticile oficiale ale României arată
ca românii sunt cu 1.111 mii mai puţini decât acum 10 ani, adică numărul de locuitori scade
cu o unitate la fiecare cinci minute. Populaţia ţării diminuiază zilnic cu 304,6 “unităţi”. Prognozele
pesimiste estimează că România în câţiva ani se va întoarce la dimensiunea demografică interbelică.
Dacă la începutul secolului, România avea aproape 13 milioane de locuitori, în 1966 au fost
înregistraţi 19,1 milioane, iar în 1977 – 21,5 milioane. Comparativ cu datele recensământului
din ianuarie 1992, când România avea 22810035 de locuitori, în 2002 sunt doar 21.698.181. Adică
cu circa 1.100.000 mai puţini. Acesta este primul recensământ în istoria României,
care înregistrează o scădere a populaţiei faţă de cel precedent. Prognozele realizate în cadrul
Institutului Naţional de Statistică anticipează o menţinere a acestei tendinţe, pentru orizontul
de timp 2020 populaţia poate ajunge la numai 20 milioane locuitori. Pe de alta parte, o estimare
făcută de Divizia de Populaţie a ONU, în 2000, arată că populaţia României ar putea ajunge, până
în 2050, la 16,7 milioane de locuitori, în variantă pesimistă.
Sociologul român Bogdan Voicu explică cauzele acestei scăderi a populaţiei prin natalitatea
scăzută, mortalitatea infantilă mare, dar, mai ales, amploarea pe care a luat-o fenomenul emigraţiei.
Cu o rată a naşterii de 10,8 copii la 1000 de locuitori şi cu o cifră de 12,2 decese la mia
de locuitori, România pare sa se deplaseze încet, dar sigur spre o criză de populaţie, mai ales
că la aceste cifre se adaugă procentul însemnat de români care emigrează. In aceeaşi statistică mai
putem vedea că din 1000 de nou-născuţi aproape 19 mor înainte de a împlini vârsta de un an, iar
familiile din România preferă sa aibă un singur copil, “rata fertilităţii” fiind de 1,35 de copii pentru o femeie.
Revenind la situaţia din Republica Moldova, constatăm că factorul primordial în dinamica
procesului demografic al republicii îl constituie natalitatea, micşorarea dramatică a căreia din anii
care au precedat tranziţia a coborât de la 21,5 în 1985 la 17.7 în1990 la circa 10 născuţi-vii la 1000
de locuitori în anul 2000.
 113

Dinamică negativă privind numărul născuţilor-vii se menţine şi în anul 2002, care a fost
de 35,7 mii, cu 743 copii mai puţini decât în 2001, sau în scădere cu 9,8 mii faţă de anul 1997
şi cu 41 mii mai puţin decât în 1990. Rata natalităţii în perioada respectivă constituind 9,9 născuţi-
vii la 1000 locuitori. Nivelul natalităţii în localităţile rurale s-a menţinut şi pe parcursul anului 2002
mai înaltă decât în localităţile urbane, fiind respectiv 10.8‰ şi 8.5‰.
Una din cauzele diminuării îngrijorătoare a natalităţii o constituie înrăutăţirea structurii
de vârstă a femeilor, unde femeilor tinere le revin practic 75% din numărul total de naşteri. Numărul
nou-născuţilor din republică în anii tranziţiei a cunoscut o scădere continuă. În anul 2002 acesta
a fost cu circa 80 mii mai mic comparativ cu anul 1989, când rata natalităţii depăşea 20.0%.
Tabelul nr.2 (III,1)
Rata generală a natalităţii în anii 1990–2002* (la 1000 locuitori)

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997* 1998* 1999* 2000* 2001* 2002*
Ambele
17.7 16.5 16.0 15.2 14.3 13.0 12.0 11.9 10.9 10.6 10.1 10.0 9.9
sexe
Băieţi 19.0 18.4 17.5 16.4 15.4 14.0 12.9 13.0 12.0 11.3 10.9 11.1 10.4
Fete 16.5 15.9 15.2 14.2 13.2 12.1 11.2 11.8 10.1 9.8 9.3 9.0 9.3
Surse: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Ministerul Sănătăţii al R. Moldova
* Fără Transnistria şi Bender

Recentele date statistice pentru anul 2002 confirmă că distribuţia născuţilor-vii după grupa
de vârstă a mamei, evocă concentrarea acestora până la 30 ani. Totodată trebuie de menţionat, că în
2002 s-a păstrat tendinţa de scădere a ponderii naşterilor la femeile în vârstă de până la 20 ani –
15.2% din numărul total al născuţilor-vii, faţă de 16.3% în 2001 (17.4% - în 1998). Rata natalităţii
la tinere în vârstă de 15-19 ani s-a micşorat cu 11% faţă de anul 2001, fiind de 30,4 naşteri la 1000
femei de aceeaşi vârstă. Vârsta medie a mamei la prima naştere a fost de 22 ani, iar a mamelor din
mediul rural cu doi ani mai mică decât a mamelor din urban.
Analiza statisticii în dinamică confirmă creşterea ponderii copiilor născuţi în afară
căsătoriei. Astfel, din numărul total de 35,7 mii născuţi-vii, în anul 2002, s-au născut în afara
căsătoriei 8192 copiii (22.9% din total născuţi). Spre comparaţie în anul 2000 fiecare al cincilea
copil sau 20.5% a fost născut în afara căsătoriei (în 1990 – 11%, în 1995 – 13.3%, în 1999 –
18.8%). Din totalul născuţilor-vii în anul 2002 în afara căsătoriei revin mediului rural 23.4%, iar
celui urban 22.1%. Pe fundalul scăderii ratei natalităţii în republică continuă să crească natalitatea
extraconjugală.
Estimând comparativ distribuţia născuţilor-vii după situaţia economică declarată de mamă
în anii 2000 şi 2002, constatăm următoarea dinamică: 27.6% respectiv 24.5% din numărul total
al născuţilor-vii au mame salariate, 25.3% respectiv 25.2% s-au născut în familiile în care mama
este şomeră, iar 14.0% respectiv 23.5% - mamă casnică. Datele statistice confirmă o deplasare spre
diminuarea statutului economic al femeii-mame.
 114

După nivelul de studii al mamei în anii 2000 şi 2002 distribuirea născuţilor-vii este
următoarea: superioare şi superioare incomplete - 11.3% şi respectiv 15.1%, medii speciale - 17.1%
şi 15.8%, medii generale - 46.0% şi 37.7%, medii incomplete - 21.8% respectiv 27.6%, primare
şi fără studii - 2.0% şi respectiv 2.3%. Şi în cazul dat se profilează o tendinţă spre diminuarea
nivelului de şcolarizare a femeii-mame, cu excepţia nivelului superior unde acest indicator cunoaşte
o anumită ascensiune.
Rata natalităţii pentru anul 2002 prezintă diferenţieri în profil teritorial şi se situează între
8.4‰ (mun. Chişinău) şi 11.5‰ (fostul judeţ Ungheni). Fostele judeţe care au înregistrat o rată a
natalităţii mai ridicată decât media pe republică (9.9‰) au fost: Ungheni(11.5‰), Cahul (11.0‰),
Tighina (11.0‰), Chişinău (10.8‰), Lăpuşna (10.7‰), UTA Găgăuzia (10.4‰), Orhei (10.3‰).
Indicele natalităţii mai scăzut decât media pe republică s-a înregistrat în fostele judeţe Bălţi (9.5‰),
Soroca(9.3‰), Taraclia (9.1‰), Edineţ (8.7‰). Este semnificativ faptul că fenomenul depopuilării
a afectat nu numai regiunile situate la nordul ţării, dar şi zonele de la sudul republicii, unde rata
natalităţii tradiţional era mai mare.
Analiza dinamicii şi a corelaţiilor demografice pe parcursul anilor de reformă confirmă
existenţa unei serii de factori care influenţează asupra nivelului natalităţii în republică cum ar fi:
creşterea nivelului de studii, urbanizarea populaţiei, gradul înalt de ocupaţie a femeilor în ramurile
producerii materiale şi nemateriale, micşorarea numărului căsătoriilor şi majorarea numărului
divorţurilor. Evident, în condiţiile crizei economice existente, cauzele principale sunt înrăutăţirea
nemaipomenită a stării materiale a familiei şi neîncrederea populaţiei în ziua de mâine,
contemporaniezarea familiei tinere prin schimbarea modului şi stilului de viaţă şi, nu în ultimul
rând, şomajul în masă şi refluxul emigraţional al tineretului din ţară în căutarea mijloacelor
de existenţă.
Examinând dinamica acestui indicator în Comunitatea Statelor Independente, constatăm
că şi în ţările respective au diminuat indicatorii natalităţii (numărul mediu de copii, născuţi
de o femeie pe parcursul întregii vieţi). În cea mai mare parte a ţărilor CSI acest indicator este mai
mic de 2,15, fapt care nu asigură reproducerea populaţiei. În Rusia indicatorul fertilităţii este
de 1,2 şi se află la nivelul ţărilor cu natalitate destul de redusă precum Germania, Italia , Grecia
şi Spania. În acest context, putem remarca Ucraina (1,1), Georgia (1,2), Armenia(1,2), Belarus
(1,3), Moldova (1,4). În categoria statelor unde nu se asigură reproducerea simplă a populaţiei
au intrat Kazahstan (1,8) şi Azerbaidjan (2,0). În Turkmenistan coeficientul natalităţii sumare este
puţin mai înalt decât nivelul reproducerii simple (2,2). Doar trei state: Tadjikistan, Uzbekistan
şi Kârgâzstan continuă să menţină rata de reproducere a populaţiei. Astfel, cele mai multe dintre
ţările CSI au intrat în noul mileniu cu un nivel inferior al natalităţii, care nu asigură reproducerea
simplă a populaţiei. În aceste ţări locuiesc 241 milioane oameni sau 85% din toată populaţia CSI.
 115

Un alt aspect alarmant al situaţiei în evoluţia stării demografice din Republica Moldova
îl constituie îmbătrânirea şi creşterea mortalităţii populaţiei. În anul 2002 au decedat 41,9 mii
persoane sau cu 4.4% mai mult decât în anul 1991 în întreaga republică, rata fiind de 11,6 decedaţi
la 1000 locuitori comparativ cu 9,7 în 1990. Se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale
pe medii: în mediul urban au fost înregistraţi 8,8 decedaţi la 1000 locuitori, în cel rural – 13,5.
Diferenţa semnificativă între ratele mortalităţii generale pe medii confirmă rezultatul unui proces
mai accentuat de îmbătrânire demografică a populaţiei din mediul rural şi a unui nivel şi mai scăzut
de trai a populaţiei de la sate. Puţin mai scăzute rate ale mortalităţii au fost înregistrate în mun.
Chişinău (8.1‰) şi fostul judeţ Cahul (10.9‰), iar cele mai înalte - în fostele judeţe Edineţ
(16.2‰), Soroca, Taraclia (câte 13.9‰) şi Tighina (12.6‰). Examinând în profil teritorial rata
mortalităţii şi estimând comparativ acest indicator pentru perioada anilor 2000 şi 2002, constatăm
că la nivelul tuturor fostelor judeţe s-a înregistrat o majorare a ratei mortalităţii, aceasta în medie
constituind 0,6 promile.
Tabelul nr.3 (III,1)
Rata mortalităţii generale a populaţiei (la 1000 locuitori)
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997* 1998* 1999* 2000* 2001* 2002*
Ambele sexe 9.7 10.5 10.2 10.7 11.8 12.2 11.5 11.9 11.1 11.3 11.3 11.0 11.6
Bărbaţi 10.3 11.1 11.1 11.3 12.7 13.0 12.4 12.4 11.8 12.3 12.2 11.9 12.4
Femei 9.2 10.0 9.5 10.2 11.3 11.4 10.8 10.8 10.2 10.5 10.5 10.3 10.8
Surse: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Ministerul Sănătăţii al R. Moldova
* Fără Transnistria şi Bender
În linii mari, numărul decedaţilor în anul 2002 a depăşit numărul celor născuţi cu 6,1 mii
oameni, comparativ cu proporţia de 1:1 în 1997 şi de 1:2 în anul 1990. Structura mortalităţii
pe cauze de deces în anul 2002 relevă că cele mai multe decese (55.8%) au la bază bolile aparatului
circulator, urmate de tumori maligne (11.2%); bolile aparatului digestiv (9.1%); accidentele,
otrăvirile şi traumatismele (8.2%); bolile aparatului respirator (6.1%). De remarcat faptul
că în acelaşi timp incidenţa cazurilor fatale printre bărbaţi este mai frecventă ca la femei.
Din această cauză şi nivelul mortalităţii diferă pe sexe, el fiind cu 5.2% mai mare la bărbaţi.
Un alt motiv îngrijorător al mortalităţii pentru republică în anii de tranziţie rămâne
a fi omuciderile şi sinuciderile, fiecare din ele oscilând în intervalul 10-16 şi respectiv 15-18 la
100 mii de locuitori. Astfel, doar în anul 2002, din aceste cauze au încetat din viaţă 26.9% din
numărul total al decedaţilor.
Un indicator de bază în evaluarea nivelului de dezvoltare al unei ţări este rata mortalităţii
infantile. În anii reformelor în Republica Moldova o situaţie precară se constată şi la acest capitol.
Scăderea nivelului de trai au condus la o deteriorare substanţială a stării sănătăţii mamelor
 116

şi a copiilor. Subnutriţia a devenit un fenomen dezastruos care afectează marea majoritate

a populaţiei, îndeosebi persoanele tinere. Astfel, valoarea energetică zilnică a alimentaţiei copiilor
acoperă numai 62% din minimul necesar, iar la proteine şi mai puţin - 40%. Ca urmare, rata
mortalităţii infantile (la vârsta de sub 1 an) a constituit de 18.2 la 1000 născuţi vii în anul 2000, sau
aproape de 3 ori mai mare ca media europeană, iar în anul 2002 acest indice cunoaşte o anumită
diminuare - până la 14,7%.
Fiind un indicator specific de măsurare şi descriere a stării de sănătate a copiilor,
mortalitatea infantilă, în acelaşi timp, este considerată şi un indice sintetic al stării de sănătate
al unei populaţii, pentru că în determinarea nivelului fenomenului este implicată o multitudine
de factori, reflectând astfel acţiunea concomitentă asupra sănătăţii copilului 0 – 1 an, atât a
factorilor economico-sociali şi de mediu, cât şi a celor care ţin de sistemul serviciilor de sănătate.
Rata înaltă a mortalităţii infantile este o consecinţă a stării grave a economiei republicii
şi stării materiale mizerabile a familiilor cu copii şi îndeosebi a celor tinere, înrăutăţirea calităţii
alimentaţiei, subnutriţia mamei şi a copilului, poluarea mediului ambiant, asistenţa medicală
proastă, şi, în general, standardele joase ale nivelului de trai ale populaţiei republicii.
Desenul nr.5 (III,1)
Rata căsătoriilor şi a divorţurilor în Republica Moldova
(la 1000 de locuitori)
% Derularea proceselor de-
12
mografice, dramatice din ţară, în
10 9.4
7.5

8
mare măsură, este influ-enţată şi de
6.0

6 6.5
6.0
6.0 5.8 6.0 numărul căsătorii-lor şi divorţu-
4
3.4 3.5 rilor. Este de menţionat faptul că şi
3.0 3.0 3.0
2.7 2.4 2.7
2
la acest capitol evoluţia situaţiei în
0
1985 1990 1995 1998 1999 2000 2001 2002
anii tranziţiei este în diminuare.
C =s=torii Div or\ u ri Astfel, numărul căsătoriilor s-a
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova micşorat de la 9.4 la 1000 locuitori
în anul 1990 la 7.5 în 1995, coborându-se treptat şi oscilând de la 6.0 la 6.5 în anii 1997–2003.
Totodată, divorţialitatea în ultimii ani se menţine practic constantă, numărul divorţurilor la 1000
locuitori în anul 1990 fiind de 3.0 şi menţinându-se între 2.4 – 2.8 până în anul 2000, iar în anul
2002 ajungând deja la 3.5. Astfel, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărârea judecătorească
a fost în anul 2002 de 12698 sau aproximativ un divorţ la două căsătorii. Dacă acest fenomen
se va păstra şi pe viitor, el va avea un impact considerabil asupra reproducerii populaţiei.
Potrivit datelor statistice în anul 2002 din totalul divorţurilor 29.2% au intervenit după
o perioada de căsnicie cuprinsă între 5-9 ani, urmate de căsătoriile desfăcute după o perioada mai
 117

mică de 5 ani (23.5 %). Durata medie a căsătoriei desfăcute prin divorţ a fost de 10 ani. Căsătoriile
desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 66.1% în 2000 şi 57.8% în 2001 din
totalul divorţurilor, iar numărul copiilor minori afectaţi de desfacerea acestor căsătorii a fost
de 8.4 mii persoane în 2001 şi de 7,5 mii copii în 2002.

Alt motiv în diminuarea sporului natural al populaţiei Republicii Moldova este coeficientul
general al fertilităţii femeilor, care în decursul a 10 ani de zile se află în micşorare continuă. Astfel,
dacă anul 1990 rata fertilităţii (numărul naşterilor la 1000 femei în vârstă de 15-49 ani) constituia
2.4, apoi în decurs de 5 ani de zile ea s-a coborât la 1.95 (anul 1994), diminuând permanent
în continuare şi ajungând până la 1.38 în anul 2000.
Fenomenul diminuării reproducerii naturale a populaţiei, genofondului uman se explică atât
prin schimbările intervenite în tradiţiile şi obiceiurile familiei (în republică treptat dispare tradiţia,
inclusiv şi în satele moldoveneşti, de a avea mulţi copii ca odinioară şi de a-i stabili cu traiul la locul
de baştină, astfel majorându-se braţele de muncă în familie la prelucrarea pământului etc.), cât
şi prin modernizarea stilului de viaţă al familiilor, care în lipsa multor copii pot deveni mai mobile,
mai prospere material.
Analiza corelativă a mai multor indici demografici relevă drept motiv principal al scăderii
fertilităţii nivelul mizerabil de trai al populaţiei, problemele tot mai dificile şi anevoioase
de întreţinere şi promovare în viaţă a copiilor. Astăzi absoluta majoritate a familiilor tinere sunt
preocupate de problemele supravieţuirii. Mulţi părinţi şi îndeosebi femei şi fete tinere sunt plecate
din familii în căutarea locului de muncă peste hotarele ţării (Rusia, Turcia, Italia, Grecia, Germania,
Franţa, Spania, Portugalia etc.). Lipsa îndelungată din familie, de obicei, se soldează cu divorţuri,
alte devieri sociale, pereclitând procesul de reproducere simplă a populaţiei şi păstrarea unui mod
de viaţă sănătos, în stil naţional. Devierile anomice în societatea moldovenească au drept consecinţă
creşterea numărului abandonului copiilor, vagabondajul.
Analiza proceselor demografice în ţările CSI atestă că în anii 90 numărul de căsătorii
la 1000 populaţie s-a redus cu 1.5-3 ori, rămânând în toate statele destul de înalt nivelul
divorţialităţii. Datele demografice confirmă faptul că valoarea familiei şi a căsătoriei este în proces
continuu de diminuare.
Revenind la datele statisticii oficiale din România, constatăm că şi aici se produc aceleaşi
procese. Dacă în anul 1950 rata căsătoriilor era de 11.5 la mie, în 1989 a scăzut la 7.7, pentru
a deveni îngrijorător de mică în 2001 când s-a plasat la 5.8 la mie.
Evoluţia situaţiei social-demografice din Moldova, schimbările produse în anii tranziţiei,
alte cataclisme sociale au influenţat esenţial structura şi tipurile familiilor moldoveneşti comparativ
cu cele de acum 20-30 ani în urmă. Astfel, după cum s-a menţionat anterior, asupra structurii
şi tipologiei familiilor au influenţat mai mulţi factori, atât obiectivi cât şi subiectivi: schimbarea
stilului de viaţă, industrializarea republicii, modernizarea familiei, urbanizarea populaţiei etc.
Totodată, schimbările esenţiale intervenite în anii tranziţiei în structura familiilor sunt determinate
 118

de diminuarea natalităţii şi creşterea mortalităţii, de îmbătrânirea populaţiei, fluxurile migraţionale.

La rândul său, asupra structurii şi mărimii familiei din Moldova în ultimii ani cel mai influent factor
îl are sărăcia, care în mod deosebit afectează familiile tinere – subiectul principal reproductiv
al populaţiei ţării.
Ţinând cont de faptul, că statistica oficială nu este în stare să ducă contul fluxului masiv
emigratoriu şi latent din ţară, în Republica Moldova s-a procedat la studierea structurii şi mărimii
familiilor prin intermediul Studiilor Anuale a Bugetelor Casnice (CBGC) cu sprijinul Băncii
Mondiale şi altor instituţii de specialitate din străinătate.
Astfel, după cum denotă datele ultimului studiu al CBGC (2002), realizat de Departamentul
Statistică şi Sociologie al RM, mai mult de jumătate din familiile din ţară (55.4%) sunt formate din
1-2 persoane, inclusiv 26.6% dintr-o persoană, 28.9% – din 2 persoane. Este de menţionat faptul
că numărul familiilor, formate dintr-o persoană, în ultimii 7 ani s-au majorat practic de 2.6 ori (de la
10.7% în 1995 la 24.7% în 2000 şi 26,6% în 2002), cele formate din 2 persoane astăzi obţin
primatul, majorându-se în această perioadă de timp de la 22.8% (1995) la 28.9% (2002).
Şi, viceversa, familiile formate din 4 persoane s-au micşorat în ultimii şapte ani aproape de două ori
(de la 30.3% în 1995 la 17.7% în 2000 şi 16.1% în 2002).
O diminuare cu 6% se observă în ultimii şapte ani şi în cazul familiilor formate din
3 persoane, constituind astăzi 19.5%. Cota familiilor compuse din 5 şi mai multe persoane
s-a menţinut practic la acelaşi nivel în decursul anilor 1995-2000, constituind 12.3%, în majoritatea
din ele figurând şi bătrânii acestor familii. Pentru anul 2002 acest tip de familie a înregistrat o
scădere drastică, ajungând la 8.9%. În linii mari, potrivit studiilor şi calculelor noastre, actualmente
familia moldovenească în mediu este formată din 2.5 persoane, comparativ cu 3.9 persoane în 1990.
Pornind de la evoluţia situaţiei demografice din ţară, criza social-economică tot mai
aprofundată, diminuarea continuă a nivelului de trai şi impactul acestor factori asupra populaţiei,
reieşind din studiile sociologice întreprinse de noi în ultimii ani, tendinţele de majorare
a componenţei familiei moldoveneşti, în opinia noastră, sunt epuizate, iar în perspectivă aceşti
indicatori treptat se vor axa în jurul familiilor formate din 2-3 persoane.
Deşi dinamica proceselor demografice în perioada de tranziţie în Republica Moldova
cunoaşte o evoluţie deloc îmbucurătoare, similară cu alte spaţii postsocialiste, este important
de a surprinde tendinţele demografice şi a le contura particularităţile într-o societate în plină
tranziţie. În acest sens Sectorul Populaţie al ONU recent a plasat pe Internet o bază de date, care
conţine rezultatele ultimelor pronosticuri, cuprinzând perioada de la 2000 până la 2050. Baza
de date oferă un material amplu analitic privind eventualele evoluţii demografice. În acest context
este examinată şi Republica Moldova [4].
 119

Deşi analiza datelor denotă un anumit optimism al experţilor ONU, totuşi sunt evidente
tendinţele nefavorabile ale mortalităţii şi longevităţii în ţările CSI, ele presupun o creştere
substanţială a longevităţii vieţii în toate ţările CSI, dealtfel cu ritmuri destul de înalte. Spre exemplu,
longevitatea vieţii bărbaţilor în Belarus, Moldova, Rusia şi Ucraina, conform pronosticului
menţionat, creşte cu aproximativ 0,2 ani pe parcursul unui an. Aceeaşi sursă indică asupra faptului
că în ţările Europei Occidentale se aşteaptă o creştere doar de 0,1 an pe parcursul unui an. Experţii
ONU sunt foarte atenţi în aprecierile sale. Astăzi deja în multe ţări europene longevitatea vieţii este
cu mult mai înaltă decât cea aşteptată conform pronosticurilor ONU pentru ţările CSI în anul 2050.
Conform opiniei noastre aprecierile moderate ale experţilor ONU sunt întemeiate. Este foarte greu
de imaginat, că în următorii 46 de ani fostelor republici sovietice le va reuşi să depăşească
tendinţele nefavorabile ale indicatorilor demografici, constituiţi în ultimii 30-40 de ani, însă,
a ajunge din urmă ţările occidentale le va fi foarte dificil [4].
Tabel nr.4 (III,1)
Prognozarea numărului populaţiei ţărilor CSI, la mijlocul anului corespunzător (mii locuitori)
2025 2050
2000
Mediu Înalt Scăzut Mediu Înalt Scăzut
Azerbaidjan 8041 9076 9317 8833 8897 9750 8125
Armenia 3787 3736 3798 3635 3150 3389 2846
Belarus 10187 9335 9531 9134 8305 9055 7619
Georgia 5262 4377 4481 4276 3219 3566 2913
Kazahstan 16172 16090 16649 15537 15302 17313 13489
Kârgâzstan 4921 6460 6713 6208 7538 8577 6600
Moldova 4295 4052 4215 3887 3577 4076 3136
Rusia 145491 125687 128142 123160 104258 113137 96084
Tadjikistan 6087 8066 8482 7652 9763 11347 8338
Turkmenistan 4737 6844 7305 6386 8401 9975 7003
Uzbekistan 24881 34203 37553 31499 40513 50919 32672
Ucraina 49568 39569 40374 38748 29959 32810 27365
CSI 283429 267495 276560 258955 242882 273914 216190
Sursa: Demoscop Weekly, 2002 (http://demoscop.ru/weekly/2002/index.php)

Examinând dinamica pronosticului populaţiei ţărilor membre CSI, conform variantei medii,
constatăm că populaţia doar a 4 ţări (Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan) va creşte
constant în perioada respectivă. Populaţia încă a 6 ţări(Kazahstan, Moldova, Belarus, Rusia,
Georgia, Ucraina) va diminua continuu. Populaţia următoarelor două ţări cu natalitate joasă
o anumită perioadă se va mări pe seama potenţialului creşterii demografice, iar după aceasta
va începe treptat să diminueze: Armenia – după 2015, Azerbaidjan – după anul 2035.
 120

Interacţiunea indicatorilor de bază demografici (natalitate, mortalitate, migraţiune)

se estimează a fi completamente alta în comparaţie cu cea de acum, datorându-se în fond schimbării
rolului natalităţii, care va continua să se menţină sub rata reproducerii simple a populaţiei. Pentru
multe ţări ale CSI, inclusiv Moldova, sporul natural negativ a devenit o realitate la moment, aceste
procese fiind o urmare a transformărilor intervenite în societăţile postsocialiste şi condiţionate
în primul rând de scăderea drastică a standardelor de viaţă a majorităţii segmentelor sociale.

Concluzii:

Procesele tranziţiei au condiţionat substanţiale schimbări în indicatorii demografici atât din

Republica Moldova, cât şi în întreg spaţiu postsovietic. Dezechilibrele economice, lupta pentru
supravieţuire a majorităţii populaţiei, pauperizarea în masă a segmentelor largi, au avut un impact
dramatic asupra indicatorilor natalităţii, mortalităţii, morbidităţii, nupţialităţii şi divorţialităţii etc.
Cea mai evidenţiată tendinţă demografică în Moldova continuă să rămână a fi diminuarea
permanentă a numărului populaţiei şi îmbătrânirea acesteia, fapt legat de schimbarea structurii
de vârstă a populaţiei în rezultatul micşorării dramatice a ratei natalităţii, longevităţii vieţii
şi sporirii numărului persoanelor de vârstă înaintată. La micşorarea numărului populaţiei republicii
au contribuit şi consecinţele conflictului armat din Transnistria din 1992 şi situaţiei social-politice
din ţară, urmate de o emigraţie masivă din republică a populaţiei de origine rusă.

În diminuarea numărului populaţiei republicii în anii tranziţiei cel mai influent factor îl joacă
micşorarea continuă a sporului natural, cauzat de scăderea dramatică a ratei natalităţii şi creşterea
încontinuu a ratei mortalităţii, fapt ce a condus, începând cu anul 1998, pentru prima oară în ultimii
50 de ani a unui sold negativ (-0.2) de creştere naturală a populaţiei şi care continuă să diminueze
şi mai mult. În anul 2002 rata sporului natural al populaţiei la 1000 de locuitori a constituit -1.7‰
comparativ cu +8,0 în anul 1990.
Evoluţia situaţiei demografice din Republica Moldova continuă să fie influenţată
de scăderea nivelului de trai al populaţiei, care a condus la micşorarea natalităţii şi sporirea
mortalităţii, totodată a provocat un flux emigraţional masiv al populaţiei din ţară, îndeosebi, în
mediul tineretului – principalul factor de reproducere umană.
Continuă să rămână înaltă rata mortalităţii infantile, care este provocată, de starea gravă
a economiei republicii şi starea materială mizerabilă a familiilor cu copii şi îndeosebi a celor tinere,
înrăutăţirea calităţii alimentaţiei, subnutriţia mamei şi a copilului, asistenţa medicală proastă,
poluarea mediului ambiant şi standardele joase ale nivelului de trai ale populaţiei republicii.
 121

În evoluţia stării demografice din Republica Moldova un indice negativ şi îngrozitor pentru
ţară îl constituie îmbătrânirea şi creşterea încontinuu a mortalităţii populaţiei. Şi pe parcursul anului
2002 se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale pe medii: în mediul urban au fost
înregistraţi 8.8 decedaţi la 1000 locuitori, în cel rural – 13.5. Diferenţa semnificativă între ratele
mortalităţii generale pe medii sunt rezultatul unui proces mai accentuat de îmbătrânire demografică
a populaţiei din mediul rural şi a unui nivel şi mai scăzut de trai a populaţiei de la sate.
De rând cu cauzele menţionate mai sus, diminuarea reproducerii naturale a populaţiei
Republicii Moldova se explică atât prin schimbările intervenite în tradiţiile şi obiceiurile familiei
(în republică treptat dispare tradiţia, inclusiv în satele moldoveneşti de a avea mulţi copii precum
odinioară, de a-i stabili cu traiul la locul de baştină, de a majora braţele de muncă familiare
la prelucrarea pământului etc.), cât şi prin faptul modernizării stilului de viaţă a familiilor, care
în lipsa multor copii pot deveni mai mobile, mai prospere material.
Motivul principal al scăderii fertilităţii îl constituie nivelul mizerabil de trai al populaţiei,
problemele tot mai dificile şi anevoioase de întreţinere şi promovare în viaţă a copiilor. Astăzi
absoluta majoritate a familiilor tinere sunt preocupate de problemele supravieţuirii. Mulţi părinţi
şi îndeosebi femei şi fete tinere sunt plecate din familii întru căutarea de lucru şi existenţă materială
peste hotarele ţării.
Standardele de viaţă extrem de scăzute în Republica Moldova determină decizia familiilor
tinere de a se limita la un copil, favorizează creşterea familiilor solitare şi incomplete. Totodată,
în ultimii ani o realitate tristă a vieţii sociale din republică este creşterea numărul abandonului
copiilor, vagabondajul. Actualmente apare tendinţa de diminuare a familiei ca valoare tradiţională.
 122

3.2. Starea de sănătate a populaţiei şi asistenţa medicală

Sănătatea populaţiei constituie unul din elementele cheie ale securităţii umane a oricărei
societăţi. De starea sănătăţii populaţiei depinde in mod direct nivelul bunăstării individuale şi gradul
de dezvoltare umană a ţării. Exercitând o influenţă directă asupra capacităţilor de viaţă şi muncă,
sănătatea amplifică sau limitează opţiunile oamenilor de a valorifica oportunităţile sociale.
Persoanele cu o stare a sănătăţii bună sunt mai puţin expuse factorilor de risc. Şi dimpotrivă,
cei cu sănătatea precară sunt afectaţi mai dureros de mediul economic turbulent. Maladiile limitează
autonomia oamenilor, reduc participarea lor în câmpul muncii şi măresc dependenţa de serviciile
medicale. Astfel, starea sănătăţii condiţionează gradul de vulnerabilitate al oamenilor. De aceea
sănătatea proastă are un impact negativ direct asupra mobilităţii forţei de muncă, productivităţii
şi cheltuielilor publice.
Efectul cumulativ al sănătăţii publice îşi găseşte reflectare în indicele dezvoltării umane
şi are consecinţe atât economice, cât şi sociale. Din acest punct de vedere, sănătatea publică este
tratată sub un aspect mai larg ca fiind o bunăstare completă fizică, mintală şi socială care
nu se referă doar la absenţa bolii sau infirmităţii.
În aceeaşi ordine de idei, este indiscutabil faptul că anume sănătatea populaţiei direcţionează
prosperitatea politică, economică şi socială a naţiunii. Cu regret, criza economică din ultimul
deceniu are un impact foarte negativ asupra stării sănătăţii populaţiei cu efecte de lungă durată care,
la rândul său, plasează o presiune sporită asupra sistemului de ocrotire a sănătăţii. Pe parcursul
anilor de tranziţie, starea sănătăţii populaţiei în Moldova s-a agravat simţitor, fapt demonstrat
de Ministerul Sănătăţii atât prin indicatori generali (rata mortalităţii, speranţa de viaţă), cât
şi de unii indicatori specifici (boli cronice, traume etc.).
O dovadă elocventă în acest plan servesc şi studiile sociologice, întreprinse în ţară de către
autorul prezentei teze şi alte instituţii specializate în domeniu [123], [138], [17], [19], [230].
Desenul nr. 1 (III,2)
Starea sănătăţii populaţiei republicii Astfel, rezultatele cercetărilor

%
sociologice, realizate în repe-
50
41 43 42 43 40 tare de către noi pe parcursul
37 39
40 36
perioadei de tranziţie în baza
30
23
20 eşantioanelor naţionale şi re-
18 18
20
gionale în Republica Moldova
10
şi confirmate de alte instituţii
0

Bună / Proastă /
naţionale reliefează faptul că
Medie
foarte bună foarte proastă doar ceva mai mult de jumă-
decembrie, 1996 martie, 1998 aprilie, 2000 martie, 2002
tate din populaţie îşi auto-
Sursa: SISI „Opinia”, Monitoringul sociologic „Barometrul societăţii”
 123

apreciază starea de sănătate, în temei, cu calificativul „satisfăcătoare”, dintre care „bună/foarte

bună” (în jurul la 20%), pe când acelaşi indicator cunoaşte şi alt tablou trist – mai mulţi ani în şir
2/5 sau în jur de 40% din cetăţenii ţării îşi declară starea de sănătate ca fiind proastă sau forte proastă.
Înrăutăţirea stării de sănătate a populaţiei estre confirmată şi de rezultatele altor studii
sociologice realizate de către noi în anii de tranziţie la nivel regional şi local (urban/rural).
Bunăoară, şi studiul din municipiul Ungheni (2000) relevă că starea sănătăţii populaţiei din oraş
reprezintă o problemă, care este evaluată mult sub nivelul satisfăcător: doar 46% din totalul celor
intervievaţi îşi autoapreciază starea de sănătate drept medie, pe când 24% – proastă, 16% – foarte
proastă, în numai 13% – bună şi 0.5% – foarte bună. Indicii calitativi ai sănătăţii acestora
se evidenţiază, în deosebi, la nivelul vârstei şi stării materiale a populaţiei.
Astfel, aprecierile pozitive ale stării sănătăţii oamenilor treptat sporesc invers proporţional
vârstei populaţiei şi oscilează în intervalul de la 6% la persoanele în vârstă de 60 de ani şi mai mult
până la 47% la tineretul în vârstă de 16 – 18 ani. Şi viceversa, aprecierile negative a stării sănătăţii
oamenilor sporesc odată cu creşterea vârstei populaţiei şi anume de la 6% la tinerii de 16 – 18 ani
până la 73% la categoria de peste 60 ani.
Rezultatele studiului nominalizat confirmă că starea sănătăţii populaţiei se află
în dependenţă directă de starea materială a acestora, odată cu descreşterea bunăstării materiale
sporesc indicii negativi ai stării de sănătate, atingând 76% la păturile social – vulnerabile.
Desenul nr. 2 (III,2)
Starea sănătăţii populaţiei mun. Ungheni în funcţie de starea ei materială
%
70 60.8
F . b u n =/ b u n =
60
45.0 Me d ie
50 P roa st=
35.0 F . p roa st= 35.1
40 29.7 27.8
30 20.0 18.9 17.6
20
7.4
10 0.0 2.7

Starea materială Starea materială Starea materială

f. bună / bună medie f. proastă / proastă

Sursa: SISI „Opinia”, Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni, 2000

Starea sănătăţii populaţiei e şi mai precară în mediul rural, fapt confirmat de rezultatele unei
alte cercetări sociologice, realizate de către noi în 2002 în mediul populaţiei săteşti din 18 localităţi
ale judeţului Lăpuşna.
 124

Astfel, datele studiului privind autoaprecierea stării de sănătate a populaţiei rurale reliefează
un grad destul de evaluat de nemulţumire al subiecţilor faţă de starea proprie a sănătăţii – 53%
(inclusiv, foarte nemulţumiţi – 22%, nemulţumiţi – 31%), decât de mulţumire – 47% (inclusiv 45%
– mulţumiţi şi numai 2% foarte mulţumiţi).
Desenul nr.3 (III,2)
Autoaprecierea stării sănătăţii populaţiei rurale
La analiza corelaţiei
Total: Mulţumiţi – 47.1% Mulţumit
45.0%
dintre autoaprecierea sănătăţi şi
Foarte mulţumit nivelul de trai, constatăm aceeaşi
2.1%
situaţie: cu cât subiecţii chesti-
onaţi se autoidentifică mai infe-
Foarte
nemulţumit rior pe scara ierarhică a sărăciei,
22.1%
cu atât sunt mai nemulţumiţi de
Nemulţumit propria lor stare de sănătate.
30.8%
Total: Nemulţumiţi – 52.9% Astfel, în cazul subiecţilor care
s-au autoidenti-ficat a fi foarte
Sursa: SISI „Opinia”, Proiectul de Contol al Poluării în Agricultură, 2002
săraci, 81% sunt nemulţumiţi
şi destul de nemulţumiţi de propria stare de sănătate. Pentru cazul când respondenţii se
autoidentifică ca fiind nici săraci, nici bogaţi, adică cu calificativul mediu, gradul de nemulţumire
de propria stare de sănătate diminuează până la 18%.
Ca şi în cazul populaţiei urbane starea sănătăţii populaţiei rurale se află în dependenţă
directă de bunăstarea materială. Astfel, analiza corelaţiei dintre autoaprecierea stării de sănătate
şi veniturile familiei evidenţiază faptul că cu cât suma de bani obţinută de membrii familiei este mai
mică, cu atât este mai pronunţat gradul de insatisfacţie al subiecţilor chestionaţi pentru propria
stare de sănătate.
Studiul a mai scos la iveală şi diferenţierea sănătăţii populaţiei în funcţie de tipul localităţii,
fapt ce demonstrează o problemă de actualitate pentru republică – populaţia de la sate (în temei,
localităţi mici) comparativ cu cea din comune este lezată şi chiar lipsită de multe condiţii şi bunuri
sociale, factori care se răsfrâng negativ asupra nivelului de trai şi stării sociale.
Astfel, referindu-ne la starea sănătăţii populaţiei rurale în funcţie de tipul (mărimea)
localităţii este de menţionat că gradul de nemulţumire de sănătate la populaţia de la sate este cu 9%
mai jos şi se cifrează la 59.3%, inclusiv foarte nemulţumiţi 15.8% şi nemulţumiţi – 43.5%,
comparativ cu persoanele domiciliate în comune – 51.2% (foarte nemulţumiţi 24.0%, nemulţumiţi – 27.2%)
Analizele efectuate în acest context demonstrează că deficienţele pe care le suportă
societatea se răsfrâng direct asupra stării sănătăţii populaţiei: majoritatea sătenilor nu sunt mulţumiţi
de propria stare de sănătate. Gradul mai înalt de nemulţumire se reliefează mai evident în mediul
celor mai sărace segmente sociale şi în localităţile slab dezvoltate social.
 125

Potrivit rezultatelor acestui studiu sociologic, realizat în mediul rural, în ultimii trei ani care
au precedat investigaţia, practic fiecare familie din regiune a înregistrat cazuri de îmbolnăvire
a membrilor săi. Variantele de răspunsuri, propuse spre atenţia respondenţilor, atestă că în jumătate
din cazurile de boală apărute în familii, 46% au fost condiţionate de boli acute. La compartimentul
dat a fost înregistrat şi numărul maximal de cazuri în familie – 351. În mediu, suma de bani
cheltuită pentru tratamentul acestor boli în perioada estimată s-a cifrat la 594 lei.
Tabelul nr.1 (III,2)
În ultimii trei ani, în familia Dvs., au fost cazuri de boală?
Dacă da, câte şi ce sumă de bani aţi cheltuit pentru tratament?
Numărul de Suma medie de
Nu Da
cazuri în familie bani cheltuită
(%) (%)
Nr. (%) pentru tratament
Boli acute 54.3 45.7 351 49.5 594 lei
Cianoză 99.7 0.3 4 0.6 100 lei
Tuberculoză 98.2 1.8 8 1.1 408 lei
Anemie 94.7 5.3 31 4.4 478 lei
Deficienţă de minerale / vitamine 93.5 6.5 43 6.1 140 lei
Boli de piele 94.4 5.6 27 3.8 274 lei
Hepatită 89.1 10.9 53 7.5 526 lei
Altele 70.1 29.9 192 27.8 968 lei
Sursa: SISI „Opinia”, Proiectul de Control al Poluării din Agricultură, 2002
Alte boli mai răspândite în mediul rural s-a dovedit a fi (în descreştere) hepatita (11%),
deficienţa de minerale / vitamine (7%), bolile de piele (6%), anemia (5%).
Conform rezultatelor cercetării anemia înregistrează 5% de cazuri de îmbolnăviri în familie,
din totalul universului eşantionat, iar în scopul tratării acestei maladii în mediu se cheltuie 478 lei.
Itemul deficienţă de minerale / vitamine înregistrează 7% de cazuri în familie din totalul
universului eşantionat, iar a bolilor de piele - 6%. Cheltuielile familiei pentru tratamentul acestor
boli a constituit în mediu 140 lei şi respectiv 274 lei.
Un indice de incidenţă în familii ceva mai înalt decât cele analizate anterior şi anume 11%
din totalul universului investigat înregistrează hepatita, necesitând în mediu şi o sumă mai mare
de bani pentru tratament – 526lei.
Itemul altele a înregistrat unele maladii de care mai frecvent suferă membrii familiei din
mediul rural, ajungând la 30% din numărul de cazuri în familie din universul investigat. Frecvenţa
cazurilor de boală în familie la itemul altele se conturează astfel: gripă – 6%, tratarea dinţilor – 4%,
sistemul nervos şi tensiune – a câte 3%, boli de stomac, boli cardiace, boli renale – fiecare în jurul
la 2%, diabet zaharat – 1%, în restul cazurilor menţionate împreună acest indice atinge 6%.
Cheltuielile cifrate la itemul altele sunt de 968 lei pentru o familie, afectată de aceste boli.
 126

Realitatea conturată în rezultatul analizei datelor ne pune în faţa problemei că practic fiecare
familie se confruntă cu diferite cazuri de boală, iar suma de bani necesară pentru a acoperi aceste
cheltuieli creşte pe măsura frecvenţei numărului cazurilor de îmbolnăvire înregistrate în familie
şi a gradului de complexitate a acesteia.
Rezultatele altui studiu sociologic, de asemenea coordonat şi realizat de autorul prezentei
lucrări, în cadrul Proiectului European LLH (Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea, 2002),
concomitent întreprins în ţările CSI, inclusiv şi în Moldova pe un eşantion naţional de 2000
persoane, reliefează şi mai profund acelaşi tablou trist şi specific întregului mediu social
moldovenesc. Astfel, doar puţin mai mult de jumătate din participanţii sondajului sau 54.4% şi-au
autoapreciat starea de sănătate ca fiind bună (13.7%) sau mai degrabă bună (40.7%), pe când 43.2%
şi-au apreciat-o cu calificativul mai degrabă proastă (28.7%) sau proastă (14.5%).
Este de menţionat că, potrivit rezultatelor cercetării, nici în alte ţări ex-sovietice starea
sănătăţii populaţiei nu este mai bună decât în Moldova.
Tabel nr.2 (III,2)
Cum aţi aprecia starea sănătăţii Dvs. la ora actuală? (%)
Armenia Belarus Georgia Kazahstan Kârgâstan Moldova Rusia Ucraina Total
Bună 24.7 15.6 47.0 23.8 34.3 13.7 16.7 13.7 22.7
Mai curând
32.8 41.5 19.7 49.1 47.5 40.7 44.5 35.2 39.4
bună
Mai curând
22.1 23.9 18.3 19.4 12.6 28.7 25.1 28.2 22.7
proastă
Proastă 18.9 14.7 9.8 5.9 4.7 14.5 11.1 21.2 12.6
Nu ştiu / nu
1.5 4.3 5.2 1.8 0.9 2.4 2.6 1.7 2.6
este răspuns
Eşantion 2000 2000 2005 2000 2000 2000 4000 2397 18402
Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, Viena, IHS, 2003

După cum demonstrează datele acestui studiu starea sănătăţii populaţiei republicii este
cu mult mai proastă la femei (46.7%) decât la bărbaţi (38.9%), totodată acest indicator sporeşte
direct proporţional cu vârsta populaţiei. Astfel, dacă 22.3% din cei tineri (18-29 ani) îşi apreciază
starea sănătăţii ca proastă sau mai curând proastă, atunci acest indicator se cifrează la 29.4% la cei
cu vârsta cuprinsă între 30-44 ani şi 46.3% la persoanele de 45-59 ani, procentajul sporind şi mai
mult (69.9%) la populaţia cu vârsta de 60 ani şi mai mulţi.
Studiul în cauză reliefează încă o dată că starea sănătăţii populaţiei rurale este mai proastă
(44.7%) decât a locuitorilor oraşelor (41.4%). La rândul său cercetarea a scos la iveală şi altă
tendinţă: acest indicator diferă semnificativ şi de tipul (mărimea) oraşelor. Astfel, dacă 38.2% din
locuitorii mun. Chişinău au probleme cu sănătatea, atunci acest item ajunge la 40.4% la cei
cu domiciliul în fostele centre judeţene, urcându-se până la 45.5% (practic ca la sate) la locuitorii
celorlalte tipuri de oraşe (mici şi mijlocii) – fapt ce confirmă dependenţa nivelului de trai
al populaţiei de gradul de dezvoltare a localităţilor republicii.
 127

O dovadă elocventă şi semnal alarmant în problema sănătăţii publice a ţării servesc şi alte
date ale acestei cercetări: circa o treime sau 32% din populaţia adultă a ţării are dificultăţi la mersul
unui km pe jos, 40% cu greu poate urca trei porţiuni de scară fără opriri, 41% cu greu adoarme,
61% simte dureri sau senzaţii neplăcute când merge cu viteză pe o suprafaţă netedă.
Potrivit acestei cercetări 56.1% din populaţia ţării noastre suferă de diferite patologii legate
de maladiile cardio-vasculare, urmate de bolile diferitor organe interne 49.3%, boli de nervi 48%,
pulmonare 20.3%, boli infecţioase 8.5%, formaţiuni maligne 0.8%. Ar fi dificil să nu cazi de acord
cu faptul că majoritatea bolilor de inimă, stomac, nervi sunt rezultatul schimbărilor din societate,
stării de stres şi nevoi ale populaţiei.
Totodată, studiul confirmă şi unele particularităţi ale neamului nostru: populaţia nu prea
are grijă de sănătatea ei şi se adresează doar în cazurile când bolile se acutizează. Astfel, fiind
întrebaţi dacă au vizitat medicul sau felcerul în decursul ultimelor 12 luni, doar 55.3% dintre
respondenţi au confirmat că au vizitat medicul, iar 5.3% - felcerul, pe când 39.4% nu au întreprins
nici o investigaţie medicală pe parcursul anului. Indicând cauza de ce nu au vizitat medicul
sau felcerul în perioada estimată, 69.5 la sută din eşantionul investigat au declarat că nu au fost
bolnavi, 21.4% - nu au avut bani ca să plătească pentru tratament, 20.2% - s-au tratat în condiţii
casnice, 10.7% - au procurat medicamente din farmacie care le-a ameliorat situaţia, iar 2.3% - nu
au încredere în calificarea medicului (felcerului).
După cum arată rezultatele cercetării date populaţia republicii în cazul durerilor de cap
obişnuieşte să se trateze de sine stătător, procurând medicamente din farmacie fără reţeta medicului
(46.0%) sau să utilizeze medicamente pregătite în condiţii casnice (27.9%). Când simt dureri
în piept, numai 24.1% merg la medic, 19.1% - se tratează singuri cu medicamente pregătite
în condiţii casnice, 14.2% - procură medicamente din farmacie fără reţeta medicului. În cazul tusei
puternice doar a cincia parte din eşantion merge la medic (20.9%), iar cea mai mare pate,
ca şi în cazurile precedente, 35.3% - se tratează singuri cu medicamente pregătite în condiţii
casnice, iar 20.4% - procură medicamente din farmacie fără reţeta medicului. Mai dispuşi
de a merge la medic sau a-l chema la domiciliu, populaţia investigată este în cazul când au febră
mai mult de trei zile (47.1%) şi au dureri în cavitatea abdominală (34.6%). În rest, procedează
ca şi în cazurile redate anterior: se tratează singuri cu medicamente pregătite în condiţii casnice sau
procură medicamente în farmacie fără reţeta medicului, tratându-se de sine stătător.
Din considerentul că maladiile cardiovasculare reprezintă ponderea esenţială
a îmbolnăvirilor şi deceselor în republică, în chestionar a fost plasată întrebarea „Ce influenţă, după
părerea Dvs., au următorii factori asupra stării sistemului cardiovascular?”, la care 62.8% din
populaţia investigată a indicat asupra faptului că o influenţă decisivă o are stilul de viaţă (fumatul,
alcoolul şi alimentaţia), 60.3% - trăirea unui stres permanent, 53.4% - condiţiile de trai, 32.4% -
ereditatea, iar 29.7% au menţionat schimbările care s-au produs în ţară în decursul ultimilor 10 ani.
 128

Cercetările sociologice confirmă faptul că sănătatea publică este condiţionată în mare parte
şi de calitatea, şi eficacitatea serviciilor pe care le prestează instituţiile medicale, finanţate din
bugetul republicii. Astfel, calitatea serviciilor medicale este apreciată drept: medie de către 38% din
populaţia municipiului Ungheni (sondaj 2000), pe când cu calificativul proastă de 34%, iar foarte
proastă de 22% din populaţia intervievată. Cel mai critic apreciază calitatea serviciilor medicale
persoanele de 60 ani şi mai mult (34%) – anume cei care sunt sortiţi mai des să „bată la uşile”
medicilor. Totodată, în pofida tranziţiei la economia de piaţă, care a afectat şi ocrotirea sănătăţii,
potrivit rezultatelor cercetării nominalizate marea majoritate a respondenţilor (65%) consideră
că prestarea serviciilor medicale contra plată nu contribuie la îmbunătăţirea acestora.
În caz de îmbolnăvire aproximativ jumătate din respondenţii municipiului Ungheni (2000)
au indicat asupra faptului că deloc nu sunt în stare să procure medicamentele necesare, nu-şi pot
permite să beneficieze de serviciile fizioterapeutice, nu pot apela la serviciile oricărui medic care
le convine. Dintre persoanele chestionate 53% au indicat asupra faptului că parţial au acces
la serviciile medicale în caz de îmbolnăvire, iar 28% – deloc. Nu-şi pot permite deloc procurarea
medicamentelor necesare 45% din respondenţi. Cele mai dezavantajate categorii sociale în acest
sens, dovedindu-se a fi persoanele mai în vârstă de 50 ani, posesorii studiilor medii incomplete
şi mai mici, pensionarii, familiile cu starea materială proastă şi foarte proastă, cei care şi-au
autoapreciat starea de sănătate cu calificativul proastă şi foarte proastă. Accesul la utilizarea
serviciilor fizioterapeutice l-au declarat pe deplin doar 4% din respondenţi, 37% – parţial, 55% –
deloc. Categoriile cele mai dezavantajate în utilizarea serviciilor fizioterapeutice s-au dovedit a fi,
de asemeni, pensionarii (74%), şomerii (60%), persoanele cu stare de sănătate medie (46%), proastă
şi foarte proastă (76%). În caz de îmbolnăvire pot apela la serviciile oricărui medic pe deplin doar
12% din respondenţi, 42% – parţial, 42% – deloc.
Fiind inerentă stării prelungite de criză economică, deteriorarea constantă a stării sănătăţii
are cauze multiple, primordiale fiind scăderea standardului de viaţă în urma reducerii nivelului
veniturilor, insecurităţii sociale, stresului, extinderii maladiilor sociale şi a modului de viaţă viciat,
reducerea alocaţiilor publice şi cheltuielilor personale pentru sănătate.
Această realitate tristă este confirmată şi prin estimările făcute în Raportul Sărăcia
în Moldova, 2002: Rezultate Preliminare, Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii, potrivit
căruia populaţia autohtonă şi în special săracii sunt dezavantajaţi în accesul la serviciile medicale.
Există o diferenţă mare în numărul de vizite ale medicului în familiile extrem de sărace
în comparaţie cu celelalte familii. Diferenţa este mult mai semnificativă când este vorba de durata
spitalizării. Raportul numărului de zile de spitalizare a săracilor şi nesăracilor constituie în mediu
1:11. Aceste date vorbesc despre faptul că majoritatea din populaţia extrem de săracă practic nu are
acces la serviciile spitaliceşti [210].
 129

Accesul financiar la servicii de sănătate a fost estimat în baza experienţei cumulative

a membrilor gospodăriei în caz de îmbolnăvire pe parcursul ultimilor ani. Rezultatele studiului
au demonstrat că un acces adecvat la servicii de sănătate îl au mai puţin de jumătate (44.1%) din
gospodăriile casnice. În acelaşi timp, 40.0% din gospodării se caracterizează printr-un acces scăzut
şi alte 15.5% se caracterizează prin lipsa totală a accesului la serviciile de sănătate, proporţia medie
a gospodăriilor cu un acces inadecvat fiind de 55.5%. O situaţie mai bună se înregistrează
în regiunea de Est a republicii, unde 54.4% din gospodării au un acces mai adecvat la serviciile
de sănătate, faţă de 42% din partea de Vest. Cota gospodăriilor lipsite complet de accesul la servicii
medicale este de două ori mai înaltă în regiunea de Vest (16.9%) decât în cea de Est (8.4%).
Accesul financiar, în funcţie de medii de reşedinţă, s-a dovedit a fi mai mare în localităţile urbane
(48.1%) comparativ cu cele rurale (41.1%), inaccesibilitatea absolută este mult mai indicată pentru
gospodăriile din mediul rural – 18.1% faţă de 11.9% din mediul urban.
Analiza accesului financiar, în funcţie de mărimea gospodăriei, a relevat că, în general,
o dată cu creşterea numărului de membri în gospodărie se observă o scădere a accesului la serviciile
de sănătate. Astfel, doar 32.9% din gospodării cu peste 6 membri au acces la serviciile de sănătate,
în comparaţie cu 51.2% din gospodării formate din 3-4 membri. Inaccesibilitatea absolută este
caracteristică doar pentru 8.9% din gospodării cu 3-4 membri faţă de 20.7% din gospodăriile
formate din mai mult de 6 persoane.
Analiza accesului financiar, în funcţie de vârsta pacientului, a relevat proporţia mai mare
a accesului adecvat la servicii de sănătate în cazurile în care pacienţii sunt copii. Astfel, 57.2%
dintre copiii cu vârsta până la 5 ani şi 40% dintre copii cu vârsta de 6-18 ani au avut un acces
adecvat la servicii. În acelaşi timp un asemenea acces au avut doar 31.7% dintre pacienţii cu vârsta
cuprinsă între 30 şi 39 ani şi 25.4% dintre pacienţii în vârsta de peste 60 ani. Fiecare al treilea
pacient, în vârstă de peste 60 ani, nu a putut apela la servicii de sănătate din cauze financiare.
Studiul nominalizat a demonstrat existenţa unei relaţii directe între nivelul socio-economic
al gospodăriilor şi accesul acestora la serviciile de sănătate. Gospodăriile din decila cea mai săracă
au înregistrat un acces aproape de două ori mai mic (27.9%) faţă de gospodăriile din decila cea mai
înstărită (53.4%). Inaccesibilitatea totală a fost aproape de patru ori mai frecventă în gospodăriile
cu cel mai scăzut nivel socio-economic (28%) în comparaţie cu cele mai înstărite.
În linii mari, aceste şi alte probleme dramatice legate de sănătatea publică în anii de tranziţie
le concluzionează o dată în plus studiul sociologic al Proiectului „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă
şi sănătatea” (2002, eşantion 2000 persoane), în care majoritatea populaţiei investigate – 3/4 sau
77% din eşantionul cercetării s-a dovedit a fi nemulţumită de sistemul ocrotirii sănătăţii din ţara
noastră, inclusiv deloc nemulţumită – 38.8%, mai degrabă nemulţumită – 38.2%).
 130

O dovadă convingătoare că sănătatea populaţiei este într-o stare alarmantă este şi faptul,
că printre problemele prioritare cu care trebuie să se ocupe guvernul, în opinia respondenţilor, este
îmbunătăţirea sistemului de ocrotire a sănătăţii, această opţiune plasându-se pe locul patru (34.0%),
fiind anticipată de asemenea probleme cu mult mai presante cum ar fi stoparea creşterii preţurilor,
inflaţiei (59.3%), şomajul (44.9%), corupţia şi criminalitatea (44.4%).
Rezultatele cercetărilor sociologice, întreprinse în Republica Moldova atât de către noi cât
şi de alte instituţii de profil: IPP, Atitudine, CURS, IMAS, CIVIS ş.a în diferiţi ani ai tranziţiei îşi
găsesc reflectare în statistica de stat, confirmându-se validitatea diagnozelor sociologice naţionale.
Statistica oficială prin variaţia indicatorului longevitatea potenţială indică asupra
schimbărilor în nivelul sănătăţii populaţiei. Tendinţele desemnate în mişcarea naturală a populaţiei
s-au manifestat adecvat şi asupra speranţei de viaţă la naştere. Astfel, speranţa de viaţă la naştere
în Republica Moldova a scăzut substanţial în anii tranziţiei şi este una din cele mai scăzute
în Europa, cu circa 10 ani mai mică decât în ţările dezvoltate şi având o evoluţie fluctuantă
în perioada estimată.
Acest indicator înregistrează diferenţe însemnate între femei şi bărbaţi, între rural şi urban.
Astfel, dacă în anul 1995 acest indicator a diminuat cu 2,7 ani comparativ cu anul 1990, atunci
începând cu 1996 el creşte potenţial şi în anul 1999 a fost de 67,4 în ansamblu pe republică, inclusiv
63,7 ani la bărbaţi şi 71,0 ani la femei. Decalajul printre indicii speranţei de viaţă feminine
şi masculine se datorează mortalităţii premature a bărbaţilor. În anii următori 2000 şi 2001 durata
medie de speranţă a vieţii la naştere înregistrează o anumită creştere. În 2001: 68,2 media
pe republică, la bărbaţi – 64,5 ani, iar la femei – 71,7 ani. Astfel, durata medie de speranţă a vieţii
la naştere a femeilor este mai mare decât la bărbaţi cu 7,2 ani.
Un indicator esenţial în evoluţia stării de sănătate a populaţiei Republicii Moldova
în perioada tranzitivă îl reprezintă sănătatea la copii şi tendinţele acestora, cărora le sunt specifice
rate înalte ale morbidităţii, creşterea invalidităţii, rate înalte ale mortalităţii infantile şi perinatale,
rate ridicate ale mortalităţii sub 5 ani. În sens evolutiv, nivelul mortalităţii infantile în ultimii ani
a înregistrat o tendinţă lentă de scădere.
O explicaţie posibilă al acestui fenomen ar fi realizarea în Republica Moldova a mai multor
programe naţionale: de perinatologie, de genetică, de alimentaţie, de combatere a bolilor respiratorii
şi diareice acute, componente care reprezintă măsuri importante de scădere a deceselor sub 1 an.
Pe de altă parte, micşorarea numărului de spitalizări din diferite motive (lipsa de medicamente,
imposibilitatea de a crea condiţii satisfăcătoare în staţionare, refuzul părinţilor etc.) a dus
la scăderea infecţiilor nozocomiale şi reducerea complicaţiilor cauzate de infecţiile intraspitaliceşti
şi polipragmazia pe larg răspândită în instituţiile medicale.
 131

O altă explicaţie posibilă ar fi înregistrarea deficitară a născuţilor vii şi decedaţi în primele

ore sau zile de viaţă. Un indicator indirect al acestui fenomen ar fi rata mai mică a mortalităţii
infantile în localităţile rurale comparativ cu localităţile urbane, fenomen înregistrat în a.1998-1999.
Tabel nr. 3 (III,2)
Mortalitatea infantilă în funcţie de medii,
Republica Moldova 1990-2002 (la 1000 copii născuţi vii)

Anii Total
Mediul Până în perioada indicată ratele
Urban Rural
1990 19.0 16.96 20.64 ridicate ale mortalităţii infantile erau
1991 19.8 17.1 21.9 influenţate într-o măsură mai mare de cele
1992 18.4 16.0 20.3
1993 21.5 19.5 22.9 din mediul rural datorită condiţiilor mai puţin
1994 22.6 20.9 23.7 favorabile de viaţă, a nivelului mai scăzut de
1995 21.2 19.5 22.3
1996 20.2 18.7 21.1 cultură generală şi sanitară, accesibilităţii mai
1997 19.9 16.8 19.9
mici la serviciile medico-sanitare.
1998 17.5 20.5 16.0
1999 18.2 20.7 16.9 Urmărind evoluţia mortalităţi
2000 18.3 19.3 17.8
2001 16.3 16.9 16.0 infantile în Moldova în perioada anilor 1990-
2002 14.7 15.1 14.4 1997, se poate constata că mortalitatea din
Sursa: Centrul Ştiinţifico - Practic Sănătate Publică mediul rural se menţinea peste media pe ţară,
şi Management Sanitar, 2003
iar cea din urban – sub media pe ţară.
Lucrurile însă s-au schimbat în a.1998-2002, fapt care deocamdată nu poate fi explicat decât prin
înregistrarea şi raportarea deficitară a naşterilor şi deceselor în special a celor din localităţile rurale.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii cauzele principale de deces infantil în anul 2002
au fost anomaliile congenitale – 45,7‰, urmate de afecţiunile ce apar în perioada perinatală –
42,9‰, boli ale aparatului respirator – 27,8‰. La acelaşi nivel în 2002 (15,03%) comparativ
cu anul 2001 (15,80‰) sunt decesele din cauza accidentelor, intoxicaţiilor şi traumelor. Celelalte
cauze de deces în 2002 s-au menţinut practic la nivelul anului 2001: boli infecţioase şi parazitare
7,5‰ contra 6,8‰, boli ale sistemului nervos şi organelor de simţ 1,7‰ contra 1,1‰ şi boli ale
aparatului digestiv 1,1‰ contra 0,5‰.
O problemă importantă rămâne nivelul înalt al patologiei alimentare dependente la copii.
Astfel, nivelul anemiilor în a. 1999 a fost de 192,4, iar cel al malnutriţiei 80,1 la 1000 copii, în 2002
acest indice înregistrează o scădere până la 72,5. Nivele ridicate ale patologiei alimentare
dependente au fost evidenţiate şi în cadrul Studiului Naţional de Nutriţie (1997). Rezultatele
studiului au demonstrat că 28% de copii 0-5 ani şi 47% de copii 6-12 ani suferă de anemie.
Se consideră, că cauza principală a acestor anemii este reprezentată de carenţa de fier. La 20%
de copii mai mici de 24 luni au fost găsite semne clinice şi radiologice de rahitism [216].
 132

O creştere continuă a înregistrat invaliditatea la copii, care în 2002 a atins valoarea de 16,3
la 1000 copii. Cauzele principale ale invalidităţii au fost: afecţiuni patologia neurologică (locul 1),
afecţiuni psihice (locul 2) şi traumele, accidentele şi otrăvirile (locul 3).
Desenul nr.4 (III,2)
Invaliditatea copiilor
17 16,3
15,6
16
14,9
14,5
15
14,0
14
12,6
13 12,2 12,4
13,3 13,5
12,7 12,9
12
11,8 12,2
11
11,1
10 10,5
9
1995 1996 1997 1998 1999 2001 2001 2002

la 1000 copii Total copii invalizi (mii)

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Copiii Moldovei, 2003

Pe lângă cauzele directe ale deceselor infantile şi perinatale trebuie menţionaţi şi factorii
favorizanţi ai deceselor ce ţin de copil, de mamă, de familie, de comunitate, de servicii de sănătate.
Printre factorii favorizanţi ai decesului din partea copilului se află răspândirea înaltă a patologiilor
de fon, cum ar fi rahitismul, anemiile, hipotrofiile - stări condiţionate în mare măsură de alimentarea
neraţională a copilului.
Prezenţa la gravide a patologiei cronice, un interval intergenezic mai mic de 2 ani, condiţii
nesatisfăcătoare de muncă, alimentarea neraţională a gravidelor reprezintă doar câţiva factori din
partea mamei ce favorizează în mod indirect decesul copilului. Totodată, se cere a fi menţionat
şi nivelul scăzut de cultură sanitară a părinţilor, care duce la îngrijirea inadecvată a copilului sănătos
şi a celui bolnav, nerecunoaşterea semnelor de pericol ale bolii şi, prin urmare, apelare tardivă
la medic. Există şi o serie de factori din partea sistemului sanitar, cum ar fi accesul redus şi calitatea
scăzută a serviciilor de sănătate. Creşterea numărului de naşteri la domiciliu şi ponderea înaltă
a deceselor infantile la domiciliu pot fi explicate prin scăderea accesului populaţiei la servicii de sănătate.
Toţi factorii menţionaţi pornesc de la prioritatea redusă a problemelor sociale, inclusiv
a problemelor de sănătate, şi prin urmare subfinanţarea cronică a sectorului de sănătate. Reducerea
alocărilor pentru sănătate combinată cu utilizarea neraţională a puţinelor resurse disponibile au dus
la criza acută de medicamente, uzarea echipamentului medical, deteriorarea infrastructurii, lipsa
de motivare a personalului medical şi, în consecinţă, performanţe scăzute şi incapacitatea sistemului
sanitar de a răspunde în mod adecvat nevoilor de sănătate a copiilor.
 133

Rata ascendentă a creşterii mortalităţii în anii tranziţiei reprezintă un alt indicator

al standardului de viaţă în Republica Moldova. Creşterea mortalităţii după principalele cauze
de deces la toate vârstele a înregistrat o oscilaţie fluctuantă pe parcursul anilor tranziţiei atingând
în 1995 valoarea maximă – 1613,1, inclusiv 1787,6 pentru bărbaţi şi 1317,2 pentru femei la 100 mii
populaţie, comparativ cu 1287,5 înregistrat în anul 1990.
Mortalitatea prematură după principalele cauze de deces conform structurii de vârstă
0-64 ani este asemănătoare cu dinamica mortalităţii toate cauzele, toate vârstele: cu înregistrarea
creşterii acestui indicator până la valoarea maximă în 1995 – 686,2 la 100 mii populaţie. Este
substanţială diferenţa dintre indicatorul mortalităţii între femei şi bărbaţi. Mortalitatea după toate
cauzele, toate vârstele fiind la bărbaţi aproape de două ori mai mare decât la femei.
Mortalitatea după principalele cauze de deces este mult mai mare comparativ cu media
înregistrată în regiunea europeană după majoritatea indicatorilor, în deosebi, mortalitatea din cauza
bolilor sistemului digestiv.
Tabelul nr.4 (III,2)
Indici de bază ai sănătăţii populaţiei în Moldova în comparaţie
cu mărimile medii pe regiunea Europeană a OMS
Moldova Europa
(2002) (1998)
Durata medie de speranţă a vieţii la naştere – total 68.2a 73.6
Inclusiv: - bărbaţi 64.5 a 69.6
- femei 71.7 a 77.6
Mortalitatea infantilă la 1 000 născuţi vii 14.7 11.1
Mortalitatea maternă la 10 000 născuţi vii 27.1 19.0
ISM** după toate cauzele 1155.4 961.0
ISM pe motiv de boli cardio-vasculare 679.8 476.0
ISM pe motiv de tumori maligne 132.5 183.0
ISM pe motiv de traume şi otrăviri 98.4 84.7
ISM pe motiv de boli ale aparatului respirator 74.4 60.6
ISM pe motiv de boli ale aparatului digestiv 110.0 38.0
ISM pe motiv de boli infecţioase şi parazitare 18.7 13.2
Incidenţa tuberculozei la 100 000 populaţie 101.3 40.4 *
Incidenţa sifilisului la 100 000 populaţi 94.8 57.5 *
Incidenţa SIDA la 100 000 populaţie 0.07 1.4 *
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2003
a
2001 * 1999 ** ISM – indicele standardizat al mortalităţii la 100 000 populaţie

Examinarea indicelui mortalităţii după principalele cauze de deces relevă că una dintre cele
mai alarmante manifestări le atestă bolile aparatului circulator. Dinamica indicelui mortalităţii
premature din cauza afecţiunilor aparatului circulator în Moldova, în general, este la fel ca în Rusia
şi Ucraina. Este de remarcat faptul, că scăderea acestui indice în 1986-1987 a fost mai accentuat,
decât în mediu în CSI. În continuare el a rămas mai jos decât media pe CSI, în pofida creşterii lui
substanţiale în 1993-1994. Este important faptul că în 1992 în Moldova a avut loc o scădere
a acestui indicator. Indicele mortalităţii premature (0-64 ani) din cauza afecţiunilor aparatului
circulator în Republica Moldova s-a majorat: în 2000 – 148,4 contra 1999 – 146,1. În anul 2002
 134

mortalitatea în urma bolilor aparatului circulator pentru ambele sexe a populaţiei apte de muncă
a înregistrat 120,1 la 100 mii locuitori. Acest indice variind în funcţie de sex: bărbaţii în vârstă
16-59 ani – 177,2, iar la femei în vârstă 16-54 ani – 62,6.
Tumorile maligne ocupa al doilea loc în structura mortalităţii premature, înregistrând
în ultimii ani o dinamică în creştere: 2000 – 81.7, 2001 – 86.7, 2002 – 90.1 la 100 mii locuitori.
Dinamica mortalităţii premature din cauza tumorilor maligne a populaţiei Moldovei este
similară cu cea din majoritatea ţărilor CSI din regiunea europeană a fostei URSS. Creşterea
mortalităţii la acest indicator din anii 80 a continuat până în anul 1993. La sfârşitul anilor 90
s-a înregistrat o oarecare scădere a acestui indicator. Totodată, mortalitatea din cauza tumorilor
maligne în Moldova practic este egală cu valoarea medie pentru CSI şi este semnificativ mai înalt
decât cel înregistrat în ţările din Comunitatea Europeană.
Mortalitatea din cauza tumorilor maligne a crescut din motivul creşterii procentului
depistării bolnavilor în stare întârziată. Cauza îmbolnăvirilor de cancer în Republica Moldova este
legată, de asemenea, de existenţa în pământ, aer, apă a factorilor de risc chimici, fizici şi biologici
şi desigur din cauza ţigărilor necalitative, fonului radioactiv ridicat, abuzului de băuturi spirtoase
contrafăcute, alimentării neraţionale şi nivelului înalt de stresuri la populaţie.
Dinamica mortalităţii populaţiei din cauze externe, traume şi otrăviri în Moldova a tins spre
micşorare în perioada 1999 – 95.5; 2000 – 92.3, iar în următorii doi ani înregistrează o anumită
creştere: 2001 – 98.3; 2002 – 98.4.
Mortalitatea din cauza bolilor infecţioase şi parazitare în Moldova pe parcursul unei
perioade lungi de timp rămâne a fi una din cele mai joase în comparaţie cu ţările din CSI. În 2002
în Moldova mortalitatea în urma bolilor infecţioase şi parazitare a înregistrat o scădere până la 18.7
în comparaţie cu 2000 când acesta indica 20.2, din cauza majorării indicelui mortalităţii în urma
tuberculozei aparatului respirator (2000 – 16.1, 2002 – 15.0).
O problemă alarmantă pentru republică, care şi serveşte un indicator principal al stării
sănătăţii populaţiei, posibilităţile ei de tratare şi situaţiei ocrotirii sănătăţii din ţară este locul
decesului celor bolnavi.
Desenul nr.5 (III,2)
Locul deceselor (%) În ultimii ani în republică se constată
micşorarea numărului decedaţilor în
100
81.0 80.1 staţionar şi creşterea ponderii deceselor la
74.0
1994
80
1998 domiciliu. În anul 1999 din numărul total
60 2002
de decedaţi 81.1% au decedat la domiciliu
40
21.0
14.0 14.8 (1998 – 77.8%), în staţionar 14.2% (1998 –
20
5.0 5.0 5.1
16.9%), în alt loc 4.8% (1998 – 5.3%). În
0
La dom iciliu În staţionar Alt loc
anul 2002 au decedat în staţionar 14.8%,
menţinându-se aceeaşi pondere înaltă
Sursa: Ministerul Sănătăţii Republicii Moldova
 135

a deceselor la domiciliu (80.1%), în rest 5.1% - în alt loc. În toate fostele judeţe ale republicii
indicele decedaţilor la domiciliu este mai înalt decât media pe republică, excepţie făcând doar mun.
Chişinău – 62.6%. Cazurile de deces la domiciliu confirmă încă o dată inaccesibilitatea populaţiei
republicii la serviciile medicale, nivelul de trai şi standardul de viaţă extrem de scăzut, în deosebi,
în spaţiul rural.
Ierarhia cauzelor de deces la domiciliu în ultimii ani practic a rămas fără schimbări
esenţiale. În anul 2002 pe primul loc se situează bolile aparatului circulator 62.6% (1999 – 61.1%,
1998 – 59.4%), locul doi tumorile 12,6% (1999 – 12.0% , 1998 – 12.9%), locul trei bolile aparatului
digestiv 8.8% (1999 – 8.2%, 1998 – 7.8%). În fostele judeţe Edineţ (68.1%) şi Soroca (67.7%)
mortalitatea la domiciliu, cauzată de bolile aparatului circulator, a înregistrat cea mai înaltă incidenţă.
Mortalitatea specifică după cauzele de deces diferă considerabil la bărbaţi şi femei.
„Supramortalitatea masculină” s-a înregistrat în cazul accidentelor, traumelor şi otrăvirilor,
tumorilor maligne, bolilor aparatului digestiv, bolilor aparatului respirator. „Supramortalitatea
feminină” s-a înregistrat în cazul bolilor aparatului circulator, cirozelor ficatului.
Din cauza subalimentaţiei şi a consumului de alimente cu conţinut mic de proteine şi
vitamine, a stresului, supraoboselei, pe parcursul ultimilor ani, tot mai mulţi oameni se îmbolnăvesc
de tuberculoză, situaţia epidemiologică a tuberculozei în ultimii ani agravându-se considerabil.
Analiza acestui indicator constată că de la începutul anilor 1990 rata îmbolnăvirilor
de tuberculoză a fost în continuă creştere. Dacă la 100.000 de locuitori în 1990 erau înregistrate
39,6 cazuri, în 1999 au fost deja 61,8 cazuri, iar în 2002 acest indice a evoluat până la 101,3.
Potrivit estimărilor specialiştilor din cadrul Ministerului Sănătăţii şi a datelor statistice
prezentate în Raportul Sănătatea Publică în Moldova, 2002 situaţia epidemiologică privind
tuberculoza în Republica Moldova rămâne tensionată. În anul 2002 în republică s-au înregistrat
3028 cazuri noi de tuberculoză (2001 – 3418 cazuri), dintre care 2672 cazuri printre populaţia civilă
(2001 – 2919) şi 356 cazuri în instituţiile penitenciare şi alte departamente (2001 – 499). Incidenţa
tuberculozei pentru populaţia civilă a constituit în anul 2002 – 73,8 la 100 mii locuitori (2001 –
69,4), iar împreună cu instituţiile penitenciare – 83,6 la 100 mii locuitori. De rând cu acestea, s-au
înregistrat şi 641 cazuri de recidive (2001 – 366). Incidenţa globală (cazuri noi şi recidive)
a constituit – 101,3 la 100 mii locuitori (2001 – 93,2) [197].
La finele anului 2002 în republică se aflau în evidenţă – 4700 bolnavi cu tuberculoză (2001-
5377), dintre care 3932 bolnavi printre populaţia civilă (2001 – 4223) şi 768 bolnavi în instituţiile
penitenciare şi alte departamente. Prevalenţă prin tuberculoză a constituit 129,7 la 100 mii locuitori
(2001 – 148,1), inclusiv 108,5 la 100 mii printre populaţia civilă. Numărul bolnavilor eliminatori
de bacili la sfârşitul anului 2002 a fost de 2194 persoane cu o prevalenţă de 60,6 la 100 mii locuitori.
 136

Pe parcursul anului 2002 au decedat 578 bolnavi cu tuberculoză, ceea ce indică o mortalitate
de 16,0 la 100 mii locuitori (2001 - 16,1). Acest lucru confirmă faptul menţinerii în Republica
Moldova a unei situaţii nefavorabile referitoare la tuberculoză.
Analiza indicatorilor principali privind sănătatea mintală demonstrează că rata incidenţei
a scăzut de la 389,7 la 100 mii populaţie în 1998 la 282,0o/oooo în 1999, iar din 2001 înregistrează
o creştere până la 316,3. În 2002 acest indice ajunge până la 360,2, raportat la toate categoriile
de vârstă alcătuieşte: la adulţi - 304,7, adolescenţi – 595,4 copii – 494,8 la 100 mii populaţie.
Cu regret, un adevăr trist al republicii este faptul că drept consecinţă a transformărilor din ţară
pe parcursul ultimilor ani se observă sporirea anuală a numărului de invalizi în urma bolilor psihice.
Invaliditatea primară în ultimii ani are un caracter ondulatoriu de la 41 în 1995 la 27 în 1999
la 10 mii locuitori cu majorarea acestora până la 31 în 2002.
În structura invalidităţii primare a populaţiei angajate în câmpul muncii în anul 2002
pe primul loc se află bolile cardiovasculare (20.5%), după ele urmează tumorile maligne (13.4%),
dereglări mintale şi de comportament (11.6%), bolile sistemului nervos (11.2%). Invaliditatea
persoanelor în perioada cu cea mai mare capacitate de muncă are un impact destul de nefavorabil
atât asupra economiei naţionale prin lipsa lor din câmpul de muncă, cât şi asupra fondului social.
Datorită eforturilor întreprinse în ameliorarea calităţii expertizei medicale a vitalităţii
şi înlăturării cazurilor neîntemeiate de atribuire a gradelor de invaliditate s-a înregistrat o micşorare
vădită a incidenţei invalidităţii. În anul 2002 incidenţa invalidităţii a constituit 479,1 cazuri la
100 mii cetăţeni în vârsta aptă de muncă faţa de 587,9 cazuri în a.2001. Cele mai semnificative
micşorări s-au înregistrat pentru gradul I şi gradul II de invaliditate, care au constituit respectiv
în a.2002 – 61,9 cazuri la 100 mii (2001 – 77,4) şi 288,0 cazuri la 100 mii (2001 – 425,0).
Majorarea invalidităţii de gradul III de la 85,5 cazuri în a.2001 la 129,5 cazuri în 2002 se datorează
în mare măsura activităţilor organizatorice de reexaminare şi apreciere corectă a gradului
de incapacitate permanentă a muncii.
Analiza stării de sănătate în perioada tranziţiei este agravată şi de situaţia epidemiologică
a maladiilor sexual-transmisibile şi infecţia HIV/SIDA. În decursul anilor de tranziţie a sporit
esenţial numărul persoanelor contaminate cu HIV/SIDA. Dacă în 1987 - 1996 au fost înregistrate
doar 67 persoane contaminate, atunci în 1997-1998 - de 12 ori mai multe cazuri, ajungându-se
în anul 1998 la cifra de 879 persoane depistate. Statisticile arată că după ritmul de declanşare
a epidemiei (HIV/SIDA) Republica Moldova ocupă primul loc în CSI şi chiar în Europa. Dacă
în 1987 – 1995, în republică se înregistrau 1 – 2 cazuri de infectare cu HIV, în 1996 au fost
depistate 55 de persoane, iar în 1997 – 407. Această situaţie este determinată în mare măsură şi de
tendinţele nefavorabile înregistrate la nivel mondial. Astfel, în 1997 în lume au fost înregistrate
circa 1,8 mln. adulţi bolnavi de SIDA, inclusiv 590 mii copii de vârstă sub 15 ani, infectaţi
de virusul HIV [196].
 137

Potrivit Raportului Sănătatea Publică în Moldova (2002), începând cu anul 1987 şi până
la 1 ianuarie 2003 au fost înregistrate 1688 persoane infectate cu HIV, dintre care 1639 cetăţeni
ai Republicii Moldova. Din numărul total de infectaţi au prezentat clinică SIDA 57 persoane, dintre
care au decedat 36 persoane, inclusiv 11 în anul 2002. Numărul celor infectaţi cu HIV/SIDA în anul
2002 constituie 166 persoane (2001 – 210), inclusiv cetăţeni ai Republicii Moldova – 159 persoane.
A crescut ponderea persoanelor infectate cu HIV/SIDA pe cale sexuală de la 20.2 % în 2001 până
la 29.7% în 2002 [197].
Conform ultimelor date la 1.07.2003 în Republica Moldova (inclusiv raioanele de Est) erau
înregistrate 1794 persoane infectate cu HIV dintre care 1743 sunt cetăţeni ai RM. Au manifestat
clinica maladiei SIDA 80 de persoane, din ele 54 au decedat. Din 2002 se observă o scădere
a cazurilor infectării in rândurile UDI şi o sporire a răspândirii pe cale sexuala (31.1%) cu creşterea
numărului femeilor infectate.
Potrivit datelor Programului Global ONU SIDA, maturii şi copiii care supravieţuiesc
cu HIV/SIDA pe glob ating cifra de 46 milioane. In 2001 numărul celor noi infectaţi a atins cifra
circa de 5 milioane. De când a fost depistată această maladie si până în prezent au decedat de SIDA
21,8 milioane, inclusiv 3 milioane în 2001. Mai mult de 14 milioane de copii au devenit orfani din
cauza decesului a unui sau a ambilor părinţi. Către 2010 acest număr poate atinge la 40 milioane.
Din cauza unei epidemii mai târzii decât în ţările occidentale, numărul bolnavilor de SIDA relativ
este mai mic în ţările fostei URSS.
Infecţiile şi bolile cu transmitere sexuală prezintă de asemenea o problemă pentru Republica
Moldova. În anul 2002 au fost înregistrate 3433 cazuri noi de sifilis (2001 – 3680), cu o incidenţă
de 94,8 la 100 mii locuitori (2001 – 101,3). Ponderea formelor contagioase de sifilis din numărul
total de cazuri noi a constituit –48.8% în anul 2002 faţă de 45.9% în 2001. Cea mai înaltă incidenţă
prin sifilis s-a înregistrat în mun. Chişinău (127,0 la 100 mii), jud. Taraclia (122,4 la 100 mii),
jud. Chişinău (103,0 la 100 mii) şi UTA “Găgăuzia” (93,0 la 100 mii).
Incidenţă prin gonoree în anul 2002 a avut aproximativ aceiaşi intensitate de manifestare
(40,7 la 100 mii locuitori) ca şi în anul 2001 (41,5 la 100 mii locuitori). Cele mai înalte nivele ale
incidenţei gonoreei au fost înregistrate în UTA “Găgăuzia” (105,0 la 100 mii), jud. Ungheni (66,4 la
100 mii) şi mun. Chişinău (54,7 la 100 mii).
Epidemia HIV/SIDA şi a bolilor sexual-transmisibile este determinată atât de creşterea
numărului persoanelor consumatoare de droguri intravenos (care la 01.01.2002 alcătuiau 83.3% din
numărul total de cazuri înregistrate, de regulă, bărbaţi), contaminarea lor cu virusul HIV, creşterea
morbidităţii prin sifilis, prostituţie, sex comercial, migraţie sporită, dar şi de nivelul scăzut de viaţă,
scăderea valorilor morale şi a demnităţii de familie.
 138

Documentele oficiale, evaluările naţionale confirmă faptul că pentru realizarea doar parţială
a problemelor ce ţin de starea sănătăţii publice în Republica Moldova este nevoie de un suport
financiar masiv. Alocaţiile bugetare sunt la limita minimă de susţinere a sistemului sănătăţii
publice. Alocaţiile financiare bugetare nu au un caracter stabil concret, cu destinaţii prioritare,
în ramurile cu situaţii critice ale sănătăţii publice şi în direcţiile ce au început procesul de reformă.
Ele poartă un caracter rezidual, neînsemnat, dispersat, ceea ce a dus la starea de lucru de astăzi
în sistemul sănătăţii publice, la inaccesibilitatea populaţiei la consumul serviciilor medicale [26].
Acest fapt a şi determinat implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală,
constituindu-se actualmente drept o politică prioritară a statului în domeniul protecţiei sănătăţii
publice, implementarea căreia deja a demarat la începutul anului 2004.
Concluzii:
Starea sănătăţii populaţiei este un indice integrat al dezvoltării sociale a ţării, o reflectare
a bunăstării social-economice şi morale, un factor decisiv de influenţă asupra potenţialului
economic, cultural şi forţei de muncă a societăţii. Menţinerea şi întărirea sănătăţii este o sarcină
socială primordială a statului, ce poate fi soluţionată numai prin eforturile comune ale organizaţiilor
de stat şi publice, organelor şi instituţiilor medicale, prin colaborarea reciprocă, sporirea
responsabilităţii fiecărei părţi şi cointeresarea reală a fiecărui cetăţean în păstrarea propriei sănătăţi
şi a sănătăţii publice [26, p. 16].
Transformările şi reformele din republică în diferite domenii, eşecurile lor au influienţat
foarte negativ starea sănătăţii populaţiei republicii, indicatorii căreia au cunoscut o diminuare
dramatică pe parcursul ultimilor zece ani. Situaţia se agravează şi mai mult din cauza nivelului
foarte scăzut de trai, sărăciei masive a populaţiei, imposibilităţilor ei de a se trata şi preveni diferite
boli şi maladii.
Sănătatea publică, mortalitatea sporită din ultimii ani, unele boli şi maladii răspândite
în ţară, sistemul ineficient al ocrotirii sănătăţii sunt semnale alarmante pentru dezvoltarea ulterioară
a ţării – lucruri ce nu trebuie desconsiderate.
În republică a scăzut numărul de spitale, policlinici şi puncte medicale, s-a atestat o scădere
alarmantă a numărului de medici, ajungând la 31,3 la 10 mii de locuitori, iar în fostele judeţe
Lăpuşna, Chişinău, Cahul atingând cote grave de 15,4; 15,9 şi respectiv 17,0. Situaţia cu cadrele
medicale medii este şi mai alarmantă, ajungând la cota de 70,5 la 10 mii de locuitori, fapt ce pune
sub semnul întrebării posibilitatea acordării asistenţei medicale calitative populaţiei Republicii
Moldova, în general, şi din regiunile menţionate, în particular [26, p. 16].
 139

Soluţionarea problemelor apărute se încearcă de a fi adoptate printr-un şir de programe

naţionale, însă efectele implementării acestor programe sunt minime, cauzele principale fiind
finanţarea insuficientă, lipsa suportului metodologic şi logistic al acestor programe.
Implementarea medicinii prin asigurare se află abia la început şi deocamdată nu poate
exercita o influenţă esenţială asupra sistemului sănătăţii publice. Din cauza acestor factori, este încă
în faza iniţială piaţa serviciilor medicale, dezvoltarea căreea însă ar putea duce la situaţia
ca medicina să fie una din cele mai rentabile ramuri ale economiei naţionale.
Este benefică implicarea organismelor internaţionale, în primul rând al Băncii Mondiale,
în dezvoltarea reformelor din medicină prin acordarea creditelor preferenţiale şi crearea Fondului
de Investiţii în Medicină. Totodată, este îngrijorătoare dinamica finanţării de către stat a sănătăţii
publice, scăderea finanţării de la 9.2% în anul 1996 la 6.4% în 2002 din bugetul Republicii
Moldova, fapt ce agravează şi mai mult situaţia din domeniul ocrotirii sănătăţii [26, p. 17].
Declinul continuu al sănătăţii publice necesită restructurarea sectorului de asistenţă medicală
şi în deosebi în localităţile rurale şi oraşele mici. Sănătatea poporului este cel mai important factor
pentru dezvoltarea umana durabilă. Fără a se lua masuri urgente si eficiente, direcţionate spre
sănătate, reformele, care au loc nu vor atinge rezultatele scontate.
Strategia Moldovei in domeniul ocrotirii sănătăţii trebuie să prevadă obiectivul principal,
care constă în asigurarea accesului liber pentru toată populaţia la serviciile de asistenţă medicală.
Este important să se conştientizeze la toate nivelurile şi să se recunoască ca sănătatea este
nu numai unul din drepturile de bază ale omului, ci şi o resursă a statului, o condiţie necesară pentru
progresul societăţii, care urmează să fie realizată prin ameliorarea standardelor de trai ale
oamenilor, promovarea unui stil sănătos de viaţă, protecţia mediului ambiant şi întărirea eficienţei
serviciilor curative şi de prevenire a maladiilor; ridicarea eficacităţii serviciilor de asistenţă
medicală prin aplicarea mai susţinută a pârghiilor economice si diversificarea surselor de finanţare
a instituţiilor medicale; întărirea capacităţii instituţionale a sectorului sănătăţii publice prin
perfectarea cadrului legislativ si restructurarea managementului sănătăţii.
 140

CAPITOLUL IV.
CALITATEA VIEŢII ÎN PERIOADA
DE TRANZIŢIE: TENDINŢE ŞI FACTORI DE INFLUENŢĂ

4.1. Condiţiile de viaţă, nivelul de trai şi starea de spirit a populaţiei

Erorile politice şi economice, privatizarea ilicită, închiderea, stagnarea şi falimentarea

întreprinderilor, proliferarea şomajului au condus spre o scădere bruscă a veniturilor, manifestată
prin extinderea sărăciei. Sărăcia în anii tranziţiei căpătă dimensiuni din ce în ce mai mari
şi ia amploare, aruncând în bezna deznădejdei tot mai mulţi şi mai mulţi oameni.
Cel mai grav fenomen cu care se confruntă Republica Moldova deja ani în şir este scăderea
bruscă a nivelului de trai al populaţiei, datorat distribuirii inechitabile a veniturilor şi reducerii
esenţiale a puterii de cumpărare.
Evoluţia preţurilor şi a veniturilor populaţiei denotă că situaţia a fost predeterminată deja în
primii patru ani ai reformelor (1991-1994), când preţurile de consum s-au majorat de peste 1800 ori,
iar veniturile băneşti - de 388 ori, adică inflaţia a evoluat cu ritmuri de circa 4,7 ori mai accelerate
decât veniturile. Estimările realizate asupra indicatorilor de venit şi cheltuieli în anii tranziţiei arată
că mai mult de 90% din populaţie a trăit pe un venit disponibil mai jos de 1$ SUA pe zi. Şi dacă
în ultimii ani, potrivit statisticii de stat, se observă o anumită majorare a veniturilor populaţiei, ele
sunt departe de a acoperi coşul minim de consum şi înghiţite de inflaţie.
În anii de tranziţie cea mai lamentabilă situaţie se înregistrează la compartimentul creşterii
continue a preţurilor la produsele alimentare şi la mărfurile de primă necesitate. Făcând referire
la analizele corelaţionale, realizate de cercetătorul A. Timuş, membru corespondent al AŞRM,
în lucrarea „Perfecţionarea politicii sociale – imperativul timpului” (Chişinău, 2001), constatăm
că dacă până în anul 1991 cu un salariu mediu lunar (233 ruble sovietice) cetăţeanul de rând avea
posibilitatea să procure 890 kg de făină de grâu, apoi în 2001 pe un salariu mediu lunar puteau
fi cumpărate doar 92 kg – aproape de 10 ori mai puţin, mezeluri – de 23 ori mai puţin, detergenţi
şi săpun – de 25 ori mai puţin [228, p.18].
Examinând dinamica salariului mediu lunar al unui angajat în economie, constatăm că pe
parcursul anilor de tranziţie persoanele care activează în domeniile agricultură, învăţământ, sănătate
şi asistenţă socială continuă să fie cele mai dezavantajate la acest compartiment. Mărimea salariului
mediu a acestei categorii de angajaţi este de aproximativ 1,5 – 2 ori mai mică decât media
pe republică. Pe parcursul anului 2002 cel mai înalt salariu a fost înregistrat la angajaţii din
domeniul activităţilor financiare – 2564,4 lei, iar cel mai jos este salariul angajaţilor din domeniul
agriculturii şi silviculturii, reprezentând 393,8 lei şi fiind de 6,5 ori mai mic decât a angajaţilor din
domeniul activităţilor financiare.
 141

Tabelul nr. 1 (IV,1)

Dinamica salariului mediu lunar 1990-2000 în Republica Moldova
În % de la În % de la
1990 2000
Ramurile economiei naţionale salariu mediu salariu mediu
(în ruble) (în lei)
(+ -) (+ -)
Total pe republică 233 407
Agricultura şi silvicultura 247 +6 244 -40
Industrie 262 +12 697 +71
Construcţii 264 +13 587 +44
Comerţ 216 -8 363 -11
Transport, comunicaţii 250 +7 639 +57
Activităţi financiare 385 +65 2355 +578
Învăţământ 165 -30 250 -39
Sănătate şi asistenţă socială 170 -27 228 -44
Sursa: Timuş A, Movileanu P. Perfecţionarea politicii sociale – imperativul timpului, 2001
Analizând dinamica salariului, din economia naţională, constatăm că aceasta cunoaşte din
1994 până în 1999 o majorare în mediu cu 80 lei, iar mărimea pensiei cu 10 lei. Salariul mediu
lunar în perioada estimată acoperea doar în jur de 40-50% din bugetul minim de consum. Însă, cei
mai grav afectaţi s-au dovedit a fi pensionarii. Decalajul dintre indicatorii surselor de venit ale
salariaţilor şi ale celor ce se află la pensie creşte în defavoarea ultimilor (de la 51% în 1994 până
la 21% în 2000). Doar în ultimii doi ani, statistica oficială, înregistrează tendinţa de creştere
a salariului mediu lunar şi a pensiei, deşi acestea raportate la gradul de acoperire a bugetului
de consum pentru salariul mediu lunar se cifrează la 60.8%, iar pentru pensie la 14.2%, fiind
departe de a satisface nevoile stringente ale populaţiei republicii.
Analizele obiective ale statisticii naţionale confirmă creşterea veniturilor disponibile ale unei
persoane în anul 2002 comparativ cu 2001 în mediu până la 321,6 lei lunar, ce reprezintă în termeni
nominali o creştere în mărime de 33,4 puncte procentuale. Paralel cu aceasta, veniturile disponibile
ale populaţiei au marcat un spor superior celui al indicelui preţurilor de consum, contribuind prin
aceasta la majorarea veniturilor reale cu 26.8%.
Potrivit Departamentului Statistică şi Sociologie tendinţa de creştere continuă pe parcursul
ultimilor doi ani a veniturilor disponibile ale populaţiei este o rezultantă a înviorării economiei
şi dinamicilor benefice înregistrate vis-a-vis de salariul mediu nominal pe economie şi prestaţiile
sociale acordate populaţiei. Deşi faţă de aceste estimări ale statisticii naţionale fondurile
internaţionale şi unii experţi naţionali au anumite rezerve, considerând că creşterile înregistrate
se datorează nu în ultimul rând banilor, câştigaţi de populaţia angajată în câmpul muncii peste
hotarele republicii [3].
 142

Tabelul nr. 2 (IV,1)

Veniturile populaţiei în corelare cu bugetul minim de consum

Distribuţia mediei 1994 1996 1998 2000 2002

lunare lei $ lei $ lei $ lei $ lei $
Salariul nominal al
unui lucrător în 108.4 27.1 187.1 41.0 250.4 46.0 407.0 32.8 691.5 49.3
economie
Mărimea pensiilor 55.2 13.8 78.7 17.1 83.9 15.5 84.0 6.8 161.0 11.5
Bugetul minim de
consum pentru un 270.1 67.5 387.8 84.0 473.0 87.6 945.0 76.2 1137.0 38.4
locuitor
Gradul de acoperire a bugetului de consum, %:
–salariul nominal
40.0 48.2 52.4 43.0 60.8
mediu lunar
–mărimea medie a
20.4 20.3 17.7 8.9 14.2
pensiei
Sursa: Ministerul Economiei al Republicii Moldova, 2003
* Fără Transnistria şi Bender

Examinând problema veniturilor salariale, conform estimării statistice a Bugetelor

Gospodăriilor Casnice (BGC) după mediul de reşedinţă, se constată că gospodăriile urbane în anul
2002 au dispus în medie de venituri lunare pe o persoană superioare celor din mediul rural (391,1
lei faţă de 281,2 lei). În general, venitul mediu individual al orăşenilor depăşeşte media pe republică
de 1,2 ori, pe când în localităţile rurale acest indicator constituie 87.4% din venitul mediu pe total
ţară. Pentru populaţia din mediul urban activitatea salariată rămâne a fi principala sursă de venit
(59.8% în total venituri disponibile), pe când în cazul populaţiei rurale principala sursă de formare
a veniturilor disponibile este activitatea agricolă, contribuţia căreia a constituit 51.2%, comparativ
18.5% – cea salarială [6].
Tabelul nr. 3 (IV, 1)
Structura veniturilor disponibile, pe medii de reşedinţă, anul 2002
TOTAL pe
Mediul urban Mediul rural
republică
Venituri disponibile din care: 100.0 100.0 100.0
- activitatea salarizată 59.8 18.5 37.0
- activitatea agricolă 3.7 51.2 29.9
- activitatea individuală 4.1 1.4 2.9
- prestaţii sociale 11.5 14.1 13.1
- alte venituri 20.7 14.5 17.1

Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2002

Pentru a suporta mai uşor efectele procesului de tranziţie populaţia apelează la diverse
activităţi individuale, drept o sursă de completare a bugetului familiei, din care însă obţin sume
relativ mai mici comparativ cu celelalte activităţi. Pe total gospodării, ponderea veniturilor din
activitatea individuală este de 2.6%, fiind descendentă fată de anul anterior
 143

O trăsătură caracteristică a veniturilor populaţiei din ţară este prezenţa veniturilor în natură,
ce reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii. Astfel, pe total populaţie veniturile
în natură constituie 32.4%, iar restul 67.6% reprezintă veniturile băneşti generate preponderent
de activitatea salarizată şi prestaţiile sociale. În general, ponderea veniturilor în natură a manifestat
tendinţe de micşorare şi depinde de caracteristicile socio-demografice ale gospodăriilor şi mediul
de reşedinţă al acestora.
Nivelul mediu pe ansamblu al veniturilor (321,6 lei) a fost depăşit de gospodăriile
de întreprinzători (407,2 lei) şi lucrători ai sectorului non-agricol (410,7 lei), celelalte categorii
de gospodării realizând venituri inferioare. Cei mai vulnerabili din punct de vedere al veniturilor
realizate sînt angajaţii sectorului agrar şi fermierii individuali, al căror venit disponibil este mai mic
decât cel pe republică respectiv cu 28.1% şi 26.1%.
Pentru angajaţii sectorului agrar, genul activităţii nu corespunde cu principala sursă de venit,
preponderente fiind veniturile din activităţi agricole auxiliare. Astfel, pentru aceste categorii
de populaţie activitatea agricolă auxiliară a devenit principala sursă de venit. Doar 9.8% din
activitatea agricolă individuală practicată de aceste gospodării reprezintă veniturile băneşti
(comercializarea produselor agroalimentare), restul fiind produsele agroalimentare folosite pentru
necesităţile de consum ale gospodăriei [6]
Potrivit Departamentului Statistică şi Sociologie în perioada anilor 2000-2002 veniturile
populaţiei mai bine asigurate au depăşit veniturile populaţiei mai puţin asigurate de 10,4 ori. În
cazul populaţiei urbane veniturile populaţiei favorizate au depăşit veniturile păturilor defavorizate
de 11,2 ori, iar pentru populaţia rurală acest indicator constituie 9,8 ori. Prin urmare, stratificarea
socială a populaţiei rămâne a fi destul de impunătoare, fiind imposibilă constatarea faptului
atenuării diferenţelor dintre nivelul de bunăstare a diferitor segmente sociale de populaţie. Totodată,
procesul de polarizare a populaţiei urbane este mai pronunţat decât în cazul populaţiei rurale.
În medie pe total ţară în 2002 circa 12% din populaţie a dispus lunar de un venit mai mic
decât salariul minim pe economie (100,0 lei). Totodată, în mediul urban acest indicator a constituit
9.5%, iar în mediul rural - 13.1% [6]. Fapt care elocvent demonstrează derularea procesului
continuu al polarizării şi stratificării după nivelul de trai.
Evoluţia standardului de viaţă al populaţiei poate fi lesne urmărită după indicatorul
cheltuielile de consum. În ansamblu, cheltuielile medii de consum pentru o persoană în anul 2002
au constituit 325,8 lei, ceea ce reprezintă o majorare în mărime de 30.9% faţă de anul 2001.
În termeni reali, însă, un membru al gospodăriei a cheltuit doar cu 24.5% mai mult comparativ
cu perioada respectivă a anului precedent.
 144

Preponderent cheltuielile de consum ale populaţiei sunt orientate către satisfacerea

necesarului alimentar. Ponderea cheltuielilor pentru produse alimentare a constituit 58.4%. Pentru
întreţinerea şi dotarea locuinţei lunar sunt alocate 14.7% din totalul cheltuielilor de consum. Restul
cheltuielilor de consum sunt repartizate pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte - 8.2%, transport
şi comunicaţii - 4.9%, menţinerea sănătăţii - 3.9%, băuturi alcoolice şi articole de tutungerie - 3.6%,
educaţie - 0.9%, alte bunuri şi servicii - 5.4% [6].
Totodată datele statisticii oficiale confirmă faptul că o dată cu creşterea veniturilor
populaţiei în anul 2002 ponderea cheltuielilor pentru produse alimentare a manifestat unele tendinţe
de diminuare, astfel încât a fost posibilă efectuarea unor cheltuieli suplimentare pentru mărfurile
nealimentare şi servicii. Comparativ cu anul 2001, pentru majoritatea gospodăriilor se constată
o tendinţă uşoară de creştere a ponderii cheltuielilor băneşti în favoarea contravalorii consumului
din resursele proprii ale gospodăriilor, iar în cazul gospodăriilor rurale contribuţia cheltuielilor
băneşti a marcat un spor superior celor din mediul urban.
O dovadă a importanţei şi rolului cheltuielilor pentru produse alimentare în bugetul
gospodăriei, poate servi şi faptul că 16.2% din gospodării cheltuie pentru necesarul de consum
alimentar circa 50-60% din suma totală a veniturilor. Fiecare a cincia gospodărie alocă cheltuieli
pentru produse alimentare 70-90%. Doar în cazul a 14.6% din gospodării acestor cheltuieli le revine
până la 30%, nivel ce este caracteristic ţărilor cu o economie dezvoltată.
Cheltuielile aferente produselor alimentare în cazul populaţiei rurale constituie 64.8% din
total cheltuieli de consum, iar populaţia urbană cheltuie pentru necesităţile de consum alimentar –
50.4% din cheltuielile curente de consum. Spre deosebire de populaţia din zonele urbane,
cele din mediul rural reuşesc să acopere din resursele proprii 69.7% din necesarul de consum
al produselor alimentare [6].
Alte cheltuieli majore, după cele alimentare, populaţia le suportă pentru locuinţă. Conform
studiului BGC în anul 2002 cheltuielile pentru întreţinerea şi dotarea locuinţei sunt mai mari pentru
gospodăriile din mediul urban (17.2%). Majorarea cheltuielilor pentru întreţinerea locuinţei,
şi în special pentru cele amplasate în mediul urban, a fost determinată nu în ultimul rând
de creşterea tarifelor la serviciile pentru aprovizionarea cu apă potabilă - cu 39.6% şi încălzirea
centrală - cu 7.5%.

În linii mari, potrivit statisticii de stat cât şi studiilor şi evaluărilor sociale, atât salariile
şi veniturile actuale mizere ale populaţiei sunt cheltuite în majoritatea gospodăriilor doar pentru
hrană şi întreţinerea locuinţei, restul (dacă mai rămân)– pentru cele mai stringente acoperiri
de supravieţuire.
 145

Schimbările negative, intervenite în nivelul de trai al populaţiei în perioada de tranziţie

se reflectă clar şi elocvent prin metoda subiectivă de evaluare a acestui important indicator –

cercetarea sociologică, fapt demonstrat atât de studiile noastre din cadrul monitoring-ului sociologic

anual „Barometrul societăţii” şi altor investigaţii, cât şi de alte cercetări sociale întreprinse

de diferite servicii sociologice din republică.

Astfel, potrivit monitoring-ului sociologic „Barometrul societăţii”, realizat anual de către

SISI „Opinia” pe parcursul întregii perioade de tranziţie, deja în 1992 (la debutul reformelor) mai

mult de jumătate din participanţii studiului sau 55% erau de părerea că nivelul de trai al majorităţii

populaţiei s-a înrăutăţit, 35% considerau că acest indicator s-a divizat la oameni în proporţii egale

(cât în bine, atât şi în rău) şi doar 2% susţineau că nivelul de trai la cea mai mare parte din populaţie

s-a îmbunătăţit.

Tot în cadrul aceleaşi investigaţii nu mai puţin pesimiste sau dovedit a fi prognozele pentru

anul viitor (1993) – 57% din cei chestionaţi prognozau înrăutăţirea nivelului de trai al majorităţii

populaţiei, 29% – considerau că se va schimba în egală măsură şi doar 3% erau de părerea

că în anul care va urma viaţa oamenilor va deveni mai bună. Testând aşteptările gospodăriilor

(familiilor) privind schimbările nivelului de trai în anul care urmează situaţia s-a dovedit a fi şi mai

pesimistă: 44% din participanţii sondajului prognozau diminuarea nivelului de trai al propriei

familii, la acestea adăugându-se încă 25% din subiecţi pentru care – perspectivele nu sunt clare;

23% – nu prevedeau schimbări deosebite şi doar circa 7% erau optimişti în acest plan, prognozând

schimbări pozitive la capitolul nivelului de trai al familiei.

În fond, toţi anii tranziţiei în percepţia opiniei publice prezintă o perioadă destul de grea
în care populaţia ţării a cunoscut o scădere considerabilă a nivelului său de trai şi lipsa oricăror mari

speranţe în schimbarea esenţială a acestui item principal din viaţa fiecărui om. Astfel, studiile

noastre în repetare arată că în anii 1991 – 2000 cota familiilor în care evoluţia stării materiale

a cunoscut schimbări anuale în bine oscilează doar de la 4% la debutul tranziţiei până la 14%

în ultimii ani, pe când a gospodăriilor care nu au prosperat material (fără schimbări sau situaţia

a devenit mai proastă) s-a menţinut în majoritate.

 146

Desenul nr.1 (IV, 1)

Evoluţia stării materiale a familiei faţă de anul precedent

% 76.6 72.9
80 59.3 58.4 54.9

70 49.3

60

50 36.6
29.4 30.2 32.3
40
20.4
20.0
30
12.8 14.1
20 11.3 11.4
6.7
3.4
10

0
1992 1994 1996 1998 2000 2002

A devenit mai bună A rămas aceeaşi A devenit mai proastă

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”

Corelând răspunsurile participanţilor cercetărilor noastre de la începutul anilor ’90 până
în prezent privitor la autoaprecierea stării materiale a familiei la moment depistăm că calificativul
„bună/foarte bună” se menţine toţi anii de tranziţie sub 10%, cel „mediu” – variază între 40-45%,
iar starea „proastă/foarte proastă” a cunoscut cele mai mari perturbări (40-55%), inclusiv fiecare
a patra familie (22-29%) din acestea apreciindu-şi starea materială ca fiind „foarte proastă”; cota
celor cu un nivel scăzut („mediu”) şi foarte scăzut („proastă/foarte proastă”) de trai în ultimii ani tot
mai lent echilibrându-se.
La rândul său, analiza comparativă a datelor cercetărilor noastre, cât şi a altor instituţii
similare, asemeni evaluările statistice din republică în ultimii ani arată asupra unei mici tendinţe
de ameliorare a indicatorilor nivelului de trai, deşi această apreciere subiectivă a respondenţilor
se proliferează a fi încă destul de fragilă, cota săracilor rămânând a fi majoritară ceva mai mult
de 3/4 sau 77%.

Impactul negativ al reformelor asupra stării materiale a populaţiei şi vieţii de zi cu zi îl

demonstrează şi alt studiu, efectuat de noi în ţară în 2002 din cadrul Proiectului „Stilul de viaţă,
nivelul de trai şi sănătatea” prin utilizarea metodei comparative a stării materiale a familiei
în prezent cu cea de până la proclamarea independenţei republicii (adică începutul anilor ’90).
Astfel, potrivit rezultatelor acestei cercetări circa 3/4 sau 73% dintre respondenţi au afirmat
 147

că aceasta este cu mult mai proastă acum (48.4% - mult mai proastă, 24.1 % - ceva mai proastă)
decât cea de până la independenţa ţării (de până la tranziţie), alt segment nesemnificativ
de respondenţi (14%) au afirmat că starea actuală a propriei familii este la fel ca înainte şi doar 11%
au declarat că starea materială a propriei familii este într-o oarecare măsură mai bună actualmente
comparativ cu cea de până la debutul tranziţiei.
Transformările din anii de reforme, deteriorarea stării materiale au produs mari schimbări în
statusul social al populaţiei (locul pe care îl ocupă omul în societate), aceste variabile cunoscând
foarte mari diminuări – fapt ce confirmă o dată în plus situaţia precară din ţară şi nivelul foarte
scăzut de trai al populaţiei.
Desenul nr.2 (IV,1)
Evoluţia statutului social (locului în societate) al populaţiei*
24

23 Va l o a re a m e di e
22
5.9
21 4.5
3.6
20

19

18

17
Cu cinci În Peste
16 ani în prezent cinci ani
15 urmă
14

13

12

11

10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Statutul social cu cinci ani în urmă S tatutul social în prezent S tatutul social peste cinci ani

*Aprecierea statutului social al populaţiei a fost stabilită după scala din 10 puncte, unde valoarea1
reprezintă cel mai jos statut social, iar valoarea 10 cel mai înalt statut social (cu excepţia nş / nr)
Sursa: SISI „Opinia”, Situaţia din Moldova, 2000

Studiile noastre sociologice în repetare demonstrează că starea familiilor este în strânsă

corelaţie cu situaţia din ţară. Astfel, rezultatele monitoring-ul sociologic a înregistrat schimbări
în bine a situaţiei din ţară pe parcursul anilor de tranziţie în intervalul de 4-15%, ultimele aprecieri
mai pozitive cunoscându-le doar în ultimii ani. Aceste date le confirmă şi aprecierile populaţiei vis-
a-vis de situaţia social-economică a ţării la moment. În această ordine de idei situaţia a fost
apreciată ca favorabilă pe parcursul anilor de reforme în intervalul de la 3-10% în anii 1992-1997
şi de la 10-19% în anii 2000-2002, restul aprecierilor fiind calificate ca nefavorabile şi critice, cele
din urmă aprecieri (starea critică) diminuând de la 44-58% în anii 1993-1997 până la 20-25% în anii
2000-2002, fapt ce demonstrează începutul revigorării lente a economiei ţării.
 148

Este de menţionat faptul că aceste aprecieri sunt confirmate şi de sondajele on-line,

întreprinse de noi în rândul utilizatorilor Internetului (unde cota participanţilor cu studii superioare
constituie circa 90% din subiecţii studiului). Astfel, situaţia economică a ţării pentru anii 2002
şi 2003 a fost apreciată cu calificativul bună/foarte bună de 14% şi respectiv 8% din respondenţi,
medie a câte 19%, proastă/foarte proastă 64% şi respectiv 70% în 2003, calificativul inferior fiind
de 30-31%.
În pofida diminuării în ultimii ani a aprecierilor critice a economiei ţării, ele împreună
cu celelalte negative vin în concordanţă cu realitatea privind situaţia precară din ţară, care cere mari
eforturi pentru revigorarea cât mai activă a economiei republicii, cea din urmă fiind jalonul
principal al îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei, care rămâne a fi destul de nesatisfăcător
pentru marea majoritate a familiilor.
Pornind de la realitatea vieţii sociale, studiile noastre (2000-2002) demonstrează
că pronosticurile privind schimbarea stării materiale a familiei pentru următorii cinci ani, sunt
neclare pentru o bună parte din populaţie: între 38 – 45% din eşantioanele investigate s-au depistat
dificultăţi de prognozare ceva în acest plan. Totodată, este semnificativ în acest sens faptul
că diminuează considerabil numărul persoanelor (pesimişti) care consideră că peste cinci ani starea
materială a propriei familii va fi mai proastă (17 - 22%). La rândul său aproximativ acelaşi număr
20-25% cred că starea materială a familiei peste cinci ani va fi la fel ca acum. Şi doar 15%-18% din
participanţii studiilor apar optimişti, considerând că această situaţie se va schimba în bine.
Incapacitatea respondenţilor de a-şi pronostica un viitor mai bun, ciaţa care a acoperit societatea,
denotă realitatea tristă de astăzi, lipsa de încredere a populaţiei în ziua de mâine, în propriile forţe,
într-un viitor stabil, luminos şi echitabil al ţării.
Nu confortul, nu goana după avere şi bogăţie, ci problema supravieţuirii, simplei existenţe,
ieşirea din impas şi, cu regret, multe alte componente elementare vitale destul de importante pentru
viaţa de zi cu zi a homo sapiens, deţin astăzi primatul în viaţa cotidiană a majorităţii populaţiei.

Conform studiilor noastre în dinamică, la începutul anilor de tranziţie (februarie, 1992,)

la 65.4% din respondenţi cel mai mult le complica viaţa în familie lipsa celor necesare pentru iarnă:
îmbrăcăminte, încălţăminte, de foc; la 38% - lipsa mijloacelor elementare pentru existenţă, nivelul
mizerabil de trai. Cercetările sociologice ulterioare demonstrează că deja în 1996 – 1997 pe lângă
toate problemele legate de perioada de tranziţie prioritară devine pentru 73% - 75% din intervievaţi
– reţinerea de mai multe luni a salariului, pensiei, neachitarea lor la timp, totodată viaţa a 50% -
60% din subiecţi fiind complicată de lipsa celor necesare pentru iarnă(îmbrăcăminte, încălţăminte,
de foc), iar pentru 43% - 54% fiind problematică aprovizionarea neregulată cu energie electrică,
apă, inclusiv caldă. Altă problemă esenţială în viaţa familiei devine – sănătatea şubredă, deficienţe
 149

legate de tratament (39-42%); imposibilitatea de a le oferi copiilor studii valoroase, de a le acorda

ajutor (26-32%); şomajul membrilor familiei, frica de a pierde locul de muncă (30-32%);
şi ca rezultat – disperarea, lipsa perspectivelor în viaţă (24-27%) şi oboseala (24-30%).
Rezultatele nominalizate mai sus vine să le confirme ceva mai târziu şi studiul din Ungheni
(2000). Astfel, viaţa unei familii unghenene este perturbată (în descreştere) de următoarele
probleme: majorarea preţurilor la produsele de primă necesitate (83%), lipsa mijloacelor elementare
pentru existenţă, nivel mizerabil de trai (70%), majorarea tarifelor la serviciile comunale (62%),
lipsa celor necesare pentru iarnă (îmbrăcăminte, încălţăminte, căldură) – (55%), aprovizionarea
neregulată cu energie electrică şi termică, gaze naturale şi apă potabilă (47%), neachitarea la timp
a salariilor şi pensiilor (31%), puţin mai jos urmează: pericolul de a pierde locul de muncă,
neîncadrarea în câmpul muncii ai unor membri ai familiei (16%), disperarea, lipsa perspectivelor
în viaţă, neîncrederea în ziua de mâine (10%).
Este evident, că aceste şi alte probleme ale vieţii oamenilor sunt legate de situaţia din ţară,
schimbările şi procesele care derulează în societate. În acest context, potrivit cercetărilor noastre
în repetare, în anii 1994-1997 cea mai mare îngrijorare a populaţiei privind problemele din societate
constituia majorarea preţurilor, sărăcia (77-87%), neachitarea la timp a salariilor (66-73%), haosul
şi anarhia (48-69%), coruperea, mafia şi criminalitatea (45-51%), şomajul (37-42%), direcţia în care
merge ţara (33-39%).
Nenumărate estimări statistice, evaluări economice şi sociologice demonstrează
că actualmente veniturile marii majorităţi a populaţiei se scurg doar pentru supravieţuire: hrană,
locuinţă şi cele mai necesare şi ieftine obiecte de primă necesitate.
Realitatea noastră socială, viaţa de zi cu zi demonstrează atât prin studii, fie statistice sau
sociologice, că problema cheie a populaţiei la ora actuală o constituie veniturile mici. Cu regret,
dacă banii nu aduc fericirea (cum se spune în popor), atunci astăzi lipsa lor aduce ceia ce avem
în ţară – sărăcie, şomaj, exod din ţară şi multe, multe alte fenomene „noi” în viaţa ţării anilor
de tranziţie, străine pentru societatea nostră de odinioară.
Datele studiilor noastre sociologice încă o dată confirmă că în anii de reforme ponderea
esenţială a consumului majorităţii oamenilor revine produselor alimentare, totodată din lipsa banilor
populaţia şi aici face mari restricţii. Acest indice reprezentând de fapt un criteriu elocvent al sărăciei
populaţiei şi a nivelului de trai extrem de scăzut.
Analiza comparată a studiilor sociologice realizate în decembrie 1996, februarie 1998
şi martie 2000 privind alimentarea familiei scoate în evidenţă o delimitare aproape în jumătate
a categoriilor de familii care se alimentează prost, se străduie să procure produse dintre cele mai
ieftine (41% – 1996, 44% – 1998 şi 45% în 2000); se alimentează foarte prost, nu mănâncă
pe săturate(9% – 1996, 8% – 1998, şi 11% în 2000) şi cealaltă parte, care se alimentează bine, dar
 150

delicatese nu-şi pot permite (47% – 1996, 44% – 1998 şi 41% - 2000); se alimentează destul
de bine, îşi pot permite tot ce doresc (a câte 3% în anii nominalizaţi). Datele demonstrează că 39%
din familiile de la oraşe şi 48% din sate se alimentează prost, procurând produse din cele mai
ieftine, iar 11% şi respectiv 6% în genere nu mănâncă pe săturate.
Desenul nr.3 (IV,1)
Alimentaţia populaţiei republicii, 1996-2000
46.8%
50
44.0% 44.4% 45.1%
41.1% 41.2%
40

30

20

10.8%
9.1% 8.2%
10
2.9% 3.4% 3.0%

0
Se alimentează destul Se alimentează bine, Se alimentează prost, Se alimentează
de bine, îşi permite dar delicatese se străduie să procure foarte prost, nu mănâncă
tot ce doreşte nu-şi poate permite produse dintre cele mai ieftine pe săturate
decembrie, 1996 februarie, 1998 aprilie, 2000

Sursa: SISI “Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”

Astăzi agravarea problemei alimentare în republică cât şi a veniturilor calculate pe cap
de locuitor constituie cele mai grave consecinţe ale crizei social-economice. Consumul alimentar
al populaţiei în comparaţie cu anul 1990, s-a micşorat la produsele de carne de la 58 кg în mediu
la un locuitor – la 18 кg în anul 2000 – adică cu 3,2 ori, la produsele lactate corespunzător de la 303
кg în 1990 – la 125 кg în mediu în anul 2000 - de 2,4 ori mai puţin, la peşte – de 10 ori mai puţin.
Tabelul nr.4 (IV,1)
Dinamica consumului alimentar în Republica Moldova
pe cap de locuitor în кg, anii 1990-2000
2000 în %
Produse alimentare 1990 1996 1998 2000
faţă de 1990
Carne şi produse din carne 58 25 23 18 31
Lapte şi produse lactate 303 161 148 125 41
Ouă, bucăţi 203 116 114 101 49
Peşte şi produse din peşte 12 3,5 2 1,2 10
Zahăr 48,9 22,5 16 15 30
Ulei vegetal 14 8,2 6 7 50
Cartofi 69 71 64 52 89
Legume şi bostănoase 112 65 74 54 48
Fructe şi struguri 79 69 54 41 51
Produse de panificaţie 171 127 129 115 67
Sursa: Timuş A., Movileanu P. Perfecţionarea politicii sociale – imperativul timpului, 2001
 151

Nivelul de trai scăzut şi sărăcia se reflectă şi la analiza itemului ce ţine de îmbrăcămintea

populaţiei. Analiza sociologică pentru aceeaşi perioadă de referinţă scoate în evidenţă faptul că mai
mult de jumătate din populaţie se îmbracă prost, procură de obicei haine dintre cele mai ieftine
(32% – 1996, 37% – 1998); se îmbracă foarte prost, sunt nevoiţi să poarte hainele timp îndelungat,
reparându-le şi refăcându-le în permanenţă (25% – 1996, 19% – 1998) şi restul – se îmbracă bine,
dar haine la modă nu-şi poate permite să procure (39% – 1996, 41% – 1998 ). Este de evidenţiat
faptul, că 30% din orăşeni şi 43% din săteni din cauza lipsei de bani se îmbracă prost, fiind nevoiţi
să procure haine din cele vechi, permanent reparându-le. Se îmbracă destul de bine, îşi permit tot ce
doresc (a câte 3% în 1996 şi 1998).
Desenul nr. 4 (IV,1)
Cum se îmbracă în prezent familia Dvs.?

60
52.3% Se îmbracă destul de bine, îşi
47.3% permite tot ce doreşte
50
42.8%
Se îmbracă bine, dar haine la modă
40 35.6%
nu-şi poate permite să procure
30.2% 28.4%
30
Se îmbracă prost, procură de obicei
19.7% haine dintre cele mai ieftine
17.7%
20
12.6%

10 6.7% Se îmbracă foarte prost, este nevoită

4.8% să poarte hainele timp îndelungat,
1.9%
reparându-le şi refăcându-le în
0 permanenţă
Oraş Sat Chişinău

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, 1998

Şi, dacă să evaluăm această problemă mai târziu, luând în consideraţie studiul din mun. Ungheni
(2000), atunci acest item la nivel local cunoaşte şi o mai mare diminuare.
Mai mult de 2/3 sau 68% din familiile municipiului Ungheni se confruntă cu mari greutăţi privind

asigurarea membrilor familiei cu îmbrăcăminte. Astfel, potrivit sondajului, 31% din persoanele chestionate
au declarat că familiile lor se îmbracă prost, procură, de obicei, haine dintre cele mai ieftine, iar 36%
au afirmat că se îmbracă foarte prost, fiind nevoiţi să poarte hainele timp îndelungat, reparându-le

şi refăcându-le în permanenţă. Circa 1/3 sau 30% din subiecţii sondajului susţin că familiile lor se îmbracă
bine, dar haine scumpe nu-şi pot permite să procure. Doar 2% din populaţia urbei se îmbracă destul de bine
şi îşi permit tot ce doresc.
 152

O dovadă în plus a sărăciei, deficitelor bugetare ale gospodăriilor casnice şi răspuns la problemele

ce ţin de hrana şi îmbrăcămintea populaţiei, care face restricţii în toate din cauza lipsei de bani, servesc

datele studiului nostru din decembrie 1996 privind posibilităţile financiare ale familiilor. Astfel, la momentul
cercetării doar două din trei familii sau 67% aveau posibilităţi reale de a-şi procura produse alimentare.

În jurul de treizeci la sută îşi puteau permite procurarea mărfurilor industriale (îmbrăcăminte, încălţăminte

etc.), 36% – medicamente. Cu mult mai puţine gospodării – 22% aveau posibilităţi reale de a-şi procura
combustibil (lemne, gaz, cărbune, etc.). Doar 12% din familiile investigate aveau posibilităţi de a se folosi

de serviciile întreprinderilor şi organizaţiilor sferei deservirii sociale. Beneficiau de posibilităţi reale

de a procura mobilă, obiecte de uz casnic doar 7%, cu mult mai puţin şi anume 5% constituia categoria
familiilor ce puteau să-şi permită procurarea biletelor de odihnă sau de tratament la sanatoriu.
Tabelul nr.5 (IV,1)
Dvs. aveţi astăzi posibilităţi reale de a procura (%)

Itemi Da, am Nu, nu am Nu ştiu /

nu este răspuns
Mărfuri industriale (îmbrăcăminte, încălţăminte etc. ) 31.3 68.1 0.6
Produse alimentare 66.9 32.5 0.6
Mobilă, obiecte de uz casnic (frigider, televizor etc.) 7.2 92.1 0.7
Combustibil (lemne, gaz, cărbune etc.) 22.1 75.9 2.0
Medicamente 36.1 63.4 0.5
Foi de odihnă, foi la sanatoriu 5.1 94.3 0.6
De a Vă folosi de serviciile întreprinderilor şi
11.9 87.1 1.0
organizaţiilor sferei deservirii sociale
Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”,1996
Pornind de la studiile noastre în repetare (monitoring sociologic anual) şi corelând
răspunsurile respondenţilor de la începutul cu sfârşitul anilor 90, depistăm o polarizare tot mai
pronunţată a populaţiei republicii după venit: îşi autoapreciază nivelul de trai sub limita sărăciei,
în intervalul de la 11% (1992) până la 16% (1997). Alt segment social sunt cei care de abia o scot
în capăt, procentul acestora variind de la 42% în 1992 la 47% în 1997. Ceva mai mică este categoria
celor care trăiesc mai mult sau mai puţin bine 40% (1992) şi 33% (1997). Trăiesc bine, fără griji
materiale deosebite în jur de 3% în 1992 şi 2.2% în 1997. În acest context se evidenţiază aprecierile
cele mai negative ale populaţiei pentru nivelul de trai al propriei familii în anul 1994, când ceva mai
mult de 70% din populaţia republicii a apreciat în general negativ nivelul de trai al propriei familii
şi anume: 20% – trăiesc sub limita sărăciei, 52% – de abia o scot în capăt. Doar aproximativ 20%
au declarat că trăiesc mai mult sau mai puţin bine şi cota celor care duc un trai fără griji materiale
deosebite menţinându-se la nivelul de (3%).
 153

Comparând nivelul de trai al populaţiei potrivit studiilor noastre din 1997 cu altă cercetare
din 2000 această stratificare devine şi mai pronunţată: numărul celor care trăiesc sub limita sărăciei
creşte cu 10% atingând cifra de 26% (păturile defavorizate), cota celor care cu greu o scoate
la capăt majorându-se cu 9% şi cifrându-se deja la 56% (total cei săraci – 82%). La rândul său,
în această perioadă a diminuat numărul celora care cât de cât se descurcă, alcătuind 13%, totodată
majorându-se (cu 2%) cota celor bogaţi, constituind deja în 2000 – 5% din populaţie.
Un tablou şi mai profund al vieţii noastre triste îl reprezintă corelaţia dintre venituri şi
cheltuieli, obţinută în baza studiului local din mun. Ungheni, întreprins de noi în anul 2000.
Desenul nr.5 (IV, 1)
Cum apreciaţi veniturile actuale ale familiei Dvs.?
Astfel, 52%
Nu ne ajung nici pentru strictul necesar .................................... 51.9
din subiecţii sonda-
Ne ajung doar pentru strictul necesar……….. ................................ 28.1
jului au afirmat că
Ne ajung numai pentru un trai decent, dar nu ne
putem permite cumpărarea unor obiecte mai scumpe....... 12.2 veniturile obţinute
Reuşim să cumpărăm şi unele obiecte mai scumpe,
dar cu economii în alte domenii............................................. 6.5 nu le ajung nici
Reuşim să avem tot de ce avem nevoie, pentru strictul nece-
fără să facem mari economii................................................. 1.3
sar, deci sunt foarte
0 10 20 30 40 50 60 %
săraci, iar 28% – le
Sursa: SISI „Opinia”, Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni, 2000
ajung doar pentru
strictul necesar (să-
raci). Datele sondajului pun în evidenţă o situaţie dureroasă: sărăcia a devenit un atribut
indispensabil al societăţii noastre şi a afectat întreaga noastră ţară.
Analizând datele în funcţie de ocupaţie, constatăm că cele mai afectate categorii sociale
rămân a fi: pensionarii (75%), şomerii (54%), specialiştii din domeniul învăţământului public,
culturii şi ocrotirii sănătăţii (46%). O situaţie mai pozitivă se observă la conducătorii
de întreprinderi, instituţii, unităţi economice, specialişti calificaţi în economia naţională.
Dinamica nivelului de trai al populaţiei în anii de tranziţie şi sărăcia masivă care bântuie
în ţară deja mai mulţi ani în şir se observă evident şi prin estimarea veniturilor familiei în raport
cu necesităţile (standardul subiectiv de viaţă) – indicator care reflectă în linii mari însăşi calitatea
vieţii din societatea noastră şi care practic se menţine la acelaşi nivel de mai mulţi ani. Pornind
de la rezultatele studiului sociologic „Nivelul de trai, stilul de viaţă şi sănătatea”, concomitent
întreprins în opt ţări din CSI (2002) este de menţionat faptul că, la fel ca şi în Moldova, standardul
de viaţă nici la ele nu este mai bun. Ţinând cont de cercetările similare din România (ICCV),
subliniem că şi în această ţară vecină doar mai puţin de 10% din populaţie se atribuie la cei bogaţi,
 154

altă parte neconsiderabilă (20%) are un trai decent, dar fără aşi permite procurarea lucrurilor
scumpe, pe când 70% la fel trăieşte în sărăcie [250].
Tabel nr.6 (IV, 1)
Nivelul bunăstării materiale a familiilor din opt ţări, membre ale CSI, (%)*

Kazahstan

Kârgâstan

Moldova
Armenia

Georgia

Ucraina
Belarus

Rusia

Total
Bani nu ne ajung nici pentru hrană 46.6 9.4 36.2 11.7 19.1 25.3 13.3 29.2 22.8
Bani ne ajung doar pentru hrană şi
48.9 66.9 54.3 63.6 64.2 62.4 61.4 57.2 60.0
produse de primă necesitate
Bani ne ajung pentru procurarea
bunurilor de lungă durată (televizor,
frigider etc.), însă procurarea 2.7 18.9 7.7 19.5 12.1 8.8 21.8 10.8 13.7
automobilului, apartamentului nu ne
este accesibilă
Nu ne confruntăm cu dificultăţi
financiare. În caz de necesitate avem
0.5 2.2 0.6 3.7 3.4 1.6 2.5 1.1 2.0
posibilitate să facem cumpărături
scumpe (automobil, apartament)
Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, Viena, IHS, 2003
* Diferenţa până la 100% reprezintă – îmi vine greu să răspund
Un alt indicator ce caracterizează standardul de viaţă al populaţiei republicii îl reprezintă
existenţa locuinţei, înzestrarea ei cu bunuri de folosinţă îndelungată şi mijloace pentru un trai decent.
Statutul de ocupare a locuinţei, numărul de camere şi suprafaţa locuibilă, accesul la instalaţii
de apă, la electricitate şi gaze, dotarea locuinţelor cu aparatură electrocasnică, mobilier etc. sunt
caracteristici importante ale condiţiilor de viaţă, care îşi au originea atât în investiţiile individuale
ale gospodăriilor, cît şi în potenţialul economic zonal.
În prezent, potrivit statisticii de stat 90.7% din totalul gospodăriilor deţin în proprietate
locuinţa pe care o ocupă, iar în mediul rural, acest indicator constituie – 99.6%. Gospodăriile care
ocupă locuinţe cu chirie au o pondere redusă (0.2%) în mediul rural, cazuri relativ mai frecvente
existând în mediul urban (l.2%).
Dotarea locuinţelor cu principalele comodităţi reliefează de asemenea o serie de disparităţi
ale condiţiilor de viaţă ale populaţiei, permiţând identificarea anumitor categorii defavorizate.
Astfel, în municipii şi oraşe construcţiile de locuinţe tip bloc au presupus şi conectarea la reţele
de alimentare cu apă, canalizare şi termoficare. Ca urmare, cea mai mare parte a populaţiei din
mediul urban beneficiază de asemenea utilităţi în interiorul locuinţei (apă caldă şi rece, încălzire
centrală, baie etc.). În schimb populaţia rurală, datorită condiţiilor concrete specifice, este aproape
complet lipsită de aceste facilităţi de confort, posibilităţile locale de îmbunătăţire a condiţiilor
de locuit fiind relativ reduse.
 155

Tabelul nr.7 (IV,1)

Structura gospodăriilor care ocupă locuinţe dotate cu instalaţii,
pe medii de reşedinţă, în anul 2002 (%)
Din total gospodării dotate cu: Total Urban Rural
Iluminat electric 99.0 99.0 98.9
Apeduct 31.1 74.7 2.1
Sistem de canalizare 31.1 74.7 2.2
Gaze din reţea 31.6 8.3 7.8
Încălzire centrală 33.0 76.6 4.0
Baie amplasată în interiorul locuinţei 28.7 71.7 0.1
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003
În afara iluminatului electric, caracteristic pentru majoritatea gospodăriilor (99.0% din
totalul gospodăriilor), celelalte facilitaţi de confort sunt puţin accesibile gospodăriilor rurale.
Diferenţierile dintre sat şi oraş se reflectă şi prin prisma cheltuielilor medii, efectuate pentru plata
energiei electrice şi termice, gazelor naturale, apei şi salubrităţii, care pentru o gospodărie din
mediul urban sunt circa de 1,9 ori mai mari decât pentru o gospodărie din mediul rural [228, p. 24].
Practic, se pot identifica două categorii distincte de gospodării: unele (amplasate în mediul
urban) care au acces la elementele de confort, altele (din mediul rural) care nu au locuinţele
racordate la reţelele publice de gaze naturale, apă, canalizare, termoficare şi, implicit, efectuează
cheltuieli relativ reduse.
Caracteristic pentru a doua categorie de gospodării este utilizarea pentru încălzire a sobelor
cu lemne, cărbuni sau petrol, aprovizionarea cu apă de la cişmele, pompe, folosirea unor sisteme
proprii de încălzire a apei menajere şi a buteliei cu gaz lichefiat pentru pregătirea hranei.
Rezultatele studiului nostru sociologic „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”
(2002, eşantion 2000 respondenţi) confirmă faptul că populaţiei Republicii Moldova îi este
caracteristic un mod de viaţă sedentar, 65.0% toată sau aproximativ toată viaţa locuiesc în aceeaşi
localitate, în rest, 35.0%, au indicat asupra anumitor strămutări. Este relevant faptul că 80.7% din
locuitorii rurali trăiesc sau au trăit toată viaţa în aceeaşi localitate spre deosebire de locuitorii
capitalei – 35.5%.
Cercetarea demonstrează, că la 91.8% din universul eşantionat forma de proprietate
a locuinţei este privată/privatizată, la 5.6% – de stat, 1.0% – departamentală, 1.0% – aparţine unor
persoane care nu sunt membri ai familiei. Tipul locuinţei celor eşantionaţi preponderent este casă –
75.5%, apartament – 21.8%, odaie sau odăi în apartament – 0.3%, cămin – 2.4%. Potrivit studiului
numărul de odăi locative în gospodării (cu excepţia camerei de baie şi bucătăriei) se reprezintă
în felul următor: 6.7% – o cameră, 24.0% – două camere, 31.5% – trei camere, 22.0% – patru
camere, 10.9% – cinci camere, 3.4% – şase camere, iar asupra prezenţei de la şapte la zece camere
au indicat mai puţin de 1% pentru fiecare caz.
 156

Cu precădere populaţia posedă locuinţe în proprietate din două, trei şi patru odăi locative.
Pentru populaţia capitalei sunt caracteristice locuinţele din două (44.9%), trei (25.9%), o cameră
(24.5%) şi cu mult mai puţini dispun de patru camere(4.7%). Din cele relatate de respondenţii
rurali, cu precădere, locuinţele acestora se compun din patru (29.6%), trei (29.1%), cinci (16.3%),
două (15.3%), şase (5.1%), o cameră (2.0%).
La ora actuală, potrivit datelor studiului, dotarea gospodăriilor (locuinţelor) republicii
cu diferite tipuri de încălzire se prezintă astfel: agentul termic îl primesc de la reţeaua centrală
de încălzire 22% din gospodăriile republicii, 14% – beneficiază de diferite tipuri de încălzire
autonomă. În acelaşi rând, pentru majoritatea gospodăriilor din republică sau 63% de încălzire
rămâne a fi soba.
În funcţie de mediul de reşedinţă, sondajul OPINIEI demonstrează că în localităţile urbane
cel mai des încălzirea caselor şi apartamentelor se produce prin intermediul încălzirii centrale
(48%), cea mai mare pondere în acest plan fiind deţinută de municipiul Chişinău (84%).
Desenul nr. 6 (IV,1)
Tipul de încălzire a gospodăriilor casnice din Moldova
De încălzire autonomă
%
100 89,8 dispun 20% din gospodăriile
Oraş Sat
orăşeneşti, iar practic în fiecare
80
a treia gospodărie urbană (31%)
60 48,4
sursa de încălzire este soba. La
40 31,0 sate acest indicator diferă foarte
19,7
20 9,1 mult de cel de la oraş. Astfel,
0,6 0,9 0,5
în localităţile rurale 90% din
0
Centrală Autonomă Sobă Altceva familii se încălzesc de la sobe şi

Sursa: SISI “Opinia”, Condiţiile de trai, stilurile de viaţă doar 9% dispun de încălzire
şi sănătatea, 2002 autonomă.

Rezultatele actualei cercetări din Moldova, comparativ cu astfel de studiu similar,

concomitent întreprins în alte 7 ţări postsovietice, demonstrează că încălzirea centrală şi cea
autonomă este mai răspândită în Rusia (62% şi respectiv 20%), Belarus (56% şi 15%), Ucraina
(33% şi 36%) şi Kazahstan (35% şi 12%). Pe când în Armenia (72%), Georgia (71%) şi Kârgâstan
(70%), la fel ca şi în Republica Moldova, prioritare la încălzirea gospodăriilor sunt sobele.
 157

Tabelul nr. 8 (IV,1)

Sursele de încălzire a locuinţelor în 8 ţări postsovetice
Tipul de încălzire Armenia Belarus Georgia Kazahstan Kârgâstan Moldova Rusia Ucraina
Centrală 15.7 55.5 16.4 35.2 16.1 22.1 61.6 33.4
Autonomă 7.4 15.1 8.8 11.7 7.9 13.6 20.1 35.6
Sobe 72.0 29.1 71.1 51.2 70.3 63.4 18.0 29.2
Altceva 4.9 0.3 3.7 1.9 5.7 0.9 0.3 1.8
Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, Viena, IHS, 2003

Evaluând tipul de combustibil, utilizat pentru încălzirea caselor din localităţile rurale
ale republicii, studiul arată că majoritatea populaţiei de la sate sau 72% îşi încălzeşte casele
tradiţional cu lemne, fiecare a patra gospodărie sau 26% din ele utilizează în acest plan cărbunele
şi doar 6% pentru încălzire consumă gaz. Este relevant faptul, că un segment impunător din
populaţia rurală pentru a-şi încălzi locuinţa este nevoită să recurgă la utilizarea unor resurse naturale
cât mai ieftine şi care ţin de trecut. Astfel, potrivit sondajului fiecare a şaptea gospodărie sau 15%
foloseşte pentru încălzirea casei ştiulete de porumb şi beţe de floarea-soarelui, 6% utilizează
în acest plan tizic, 3% – rumeguş, 2% – vreascuri şi alte produse ale naturii.
Un alt indicator al nivelului şi condiţiilor de trai îl reprezintă dotarea gospodăriilor. Nivelul
înzestrării gospodăriilor cu unele bunuri de folosinţă îndelungată este dependent în mare măsură
de posibilităţile financiare individuale. Astfel, gospodăriile cu venituri relativ mari şi stabile, dispun
atât de locuinţe cu grad de confort cât şi de o înzestrare cu bunuri de folosinţă îndelungată
superioară categoriilor ale căror venituri nu permit investiţii gospodăreşti majore.
Comparativ cu gospodăriile din mediul urban, cele din mediul rural au o dotare mult mai
inferioară cu bunuri de folosinţă îndelungată, fapt confirmat de studiile statistice şi sociologice.
Astfel, dacă la 100 de gospodării din mediul urban revin în medie 89 frigidere, la cele din mediul
rural le revin numai 59 de frigidere. Numărul maşinilor de spălat la 100 de gospodării variază între
61 la gospodăriile urbane şi 39 la cele din mediul rural.
Aprecierea generală că nivelul redus al veniturilor populaţiei nu permite înlocuirea bunurilor
de folosinţă îndelungată, în special a aparaturii electrocasnice, decât atunci, când devin
nefuncţionale, chiar dacă gospodăriile manifestă interes pentru înnoirea şi modernizarea acestora,
este susţinută de analiza înzestrării după perioada în care bunurile au fost achiziţionate
sau dobândite.
 158

Tabelul nr.9 (IV,1)

Structura înzestrării gospodăriilor cu unele bunuri de folosinţă îndelungată,
după durata de exploatare, în anul 2002 (%)
Durata de exploatare a bunurilor de folosinţă îndelungată
până la 5 ani 6-10 ani 11-15 ani 16-20 ani peste 20 ani
Aparate de radio 33.8 26.1 12.2 9.6 18.3
Televizor color 23.9 32.7 27.1 10.6 5.7
Televizor alb-negru 2.9 9.5 22.2 26.5 38.9
Video casetofon 49.1 43.8 6.9 - 0.2
Frigider 4.3 9.8 21.4 23.0 41.5
Maşină de spălat 10.0 17.7 22.6 17.6 32.1
Maşină de cusut 2.1 6.5 8.3 12.3 70.8
Aspirator 12.8 22.3 21.7 13.1 30.1
Bicicletă 19.5 30.1 20.2 11.7 18.5
Autoturism 3.5 21.1 37.1 20.6 17.7
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003

Analizele Departamentului Statistică şi Sociologie constată că pentru majoritatea aparatelor

de uz casnic (frigider, maşini de spălat rufe, aspiratoare de praf etc.) perioada de provenienţă este
anterioară anului 1990. După această dată achiziţionările de astfel de bunuri limitându-se
în principal la înlocuirile de strictă necesitate. Datele statistice confirmă că în perioada anilor 1990 -
2002 s-au procurat mai puţine frigidere, maşini de spălat rufe, televizoare alb-negru, aspiratoare
de praf etc. Totuşi, o tendinţă de creştere evidentă se remarcă la televizoare color, la aparate
de radio, fenomen justificat prin oferta comercială mai mare din ultima perioadă, precum
şi de faptul, că aceste bunuri au devenit o necesitate vitală [228, p. 26].
Studiindu-se condiţiile de trai ale segmentelor sociale sărace în Raportul „Sărăcia
în Moldova” (2002) se constată că înzestrarea gospodăriilor casnice cu bunuri durabile asigură
un factor ce previne sărăcia, deoarece posesia unor astfel de obiecte ca: telefon, combină frigorifică,
maşină de spălat sau aspirator, reduce semnificativ riscul sărăciei de la 26.0% la 16.0%. Posibilităţi
suplimentare au gospodăriile cu mai mulţi membri adulţi, apţi de muncă, cu capacităţi de a utiliza
productiv bunurile fizice şi financiare. Unele gospodării care au avut în posesie bunuri durabile au
vândut o parte din ele când au căzut în sărăcie. Cu toate că săracii posedă mai puţine bunuri
durabile şi majoritatea acestora cu greu pot fi comercializate, din cauza gradului sporit de uzură,
prezenţa acestor bunuri reduce considerabil riscul sărăciei [199].
Condiţiile de viaţă ale unei gospodării sunt în mare parte determinate de prezenţa şi starea
bunurilor de folosinţă îndelungată. Bunurile din dotarea unei gospodării constituie, alături
de locuinţă, un indicator al standardului de viaţă al familiei.
Revenind la aprecierile făcute de respondenţi în cadrul monitoring-ului sociologic
al SISI „Opinia”, realizat pe parcursul anilor de tranziţie privind actuala avere din propria casă
(evaluate în 1996 şi 1998), constatăm că la mai bine de 60% din gospodării toate lucrurile sunt
vechi, uzate, demult trebuiau înnoite (45.0% – 1996 faţă de 45.4% – 1998), astfel de lucruri
 159

au puţine, toate sunt într-o stare proastă (21.5% – 1996 faţă de 16.6% – 1998). Şi doar o parte
neesenţială din eşantion au declarat că au toate cele necesare, toate lucrurile sunt în stare bună
(31.0% – 1996 faţă de 36.3% –1998); au practic totul ce şi-ar dori, toate lucrurile sunt noi,
contemporane (1.5% – 1996 faţă de 1.7% – 1998). Corelând răspunsurile constatăm o ameliorare
neesenţială a averii în percepţia eşantionului investigat, totodată evidenţiindu-se discrepanţe dintre
oraş, sat şi capitala republicii – or. Chişinău.
Desenul nr. 7 (IV, 1)
Starea averii gospodăriilor casnice în funcţie de locul de trai al populaţiei
(mobilă, frigider, televizor, maşină de spălat, maşină de cusut, aspirator etc.)

% 60
49.3 51.1 Toate bunurile sunt noi,
47.7 moderne, în stare foarte
50
40.7 bună
40.3
40 Toate bunurile sunt în stare
bună
30 27.6
21.7
Toate bunurile sunt vechi,
20 uzate, într-o stare proastă
10.0
10 5.1
2.0 3.1 Toate bunurile sunt într-o
1.4 stare foarte proastă
0
Oraş Sat Chişinău

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, 1998

După cum s-a menţionat anterior condiţiile de viaţă şi nivelul de trai sunt principalii piloni
ai vieţii cotidiene a populaţiei, care ca în oglindă reflectă însăşi calitatea vieţii.
Analiza studiilor sociologice în dinamică, realizate în diferite perioade în cadrul SISI
„Opinia”, denotă că marea majoritate a populaţiei nu este mulţumită de felul în care trăieşte, mai
mult ca atât pe parcursul anilor ’90 acest indicator a fost în continuă creştere – rezultat al sărăciei
şi altor nevoi sociale. Astfel, în 1994 din eşantionul investigat 52.4% din participanţii studiului
deloc nu au fost mulţumiţi de felul în care trăiesc, 44.5% şi da şi nu, şi doar 3.1% foarte mulţumiţi.
În anul 1996/1997 indicatorii evaluaţi cunosc o dimensionare mai detaliată, astfel 14.1%
şi respectiv 13.3% deloc nu sunt mulţumiţi, 37.5% şi 38.6% nu sunt mulţumiţi, 38.5% şi 41.8%
şi da şi nu, mulţumiţi – 9.3% şi 5.9%, foarte mulţumiţi 0.6% şi 0.4%.
În anul 1998, conform vocii respondenţilor, indicatorul evaluat cunoaşte şi mai pronunţată
dimensionare: 23.7% deloc nu sunt mulţumiţi, 51.8% nu sunt mulţumiţi, iar 23.1% mulţumiţi
şi doar 1.4% foarte mulţumiţi. Datele multiplelor studii sociologice, realizate la nivel republican,
regional şi local confirmă faptul că cetăţenii de rând, în temei, nu sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc.
 160

În ultimii câţiva ani rezultatele Barometrului de Opinie Publică al Institutului de Politici

Publice înregistrează o dinamică ceva mai pozitivă a acestei tendinţe, de asemeni încă destul
de fragile, privind, în general, gradul de mulţumire al felului în care trăieşte populaţia. Astfel,
categoria respondenţilor mulţumiţi (foarte mulţumiţi/destul de mulţumiţi) este în ascensiune (15% –
noiembrie 2002, 17% – aprilie 2003, 19% – noiembrie 2003) faţă de segmentul celor nemulţămiţi
(deloc mulţumiţi/nu prea mulţumiţi) care este în descendenţă (52% – noiembrie 2002, 55% – aprilie
2003, 46% – noiembrie 2003). Această manifestare a opiniei publice poate fi explicată prin relativa
adaptare a majorităţii populaţiei republicii la condiţiile de piaţă, încercarea de a supravieţui
deficienţelor economice [12].
Totodată rezultatele studiului nostru sociologic „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi
sănătatea” (2002) demonstrează că viaţa cotidiană a populaţiei este încă foarte departe de a
satisfăcătoare, principalele probleme axându-se în jurul condiţiilor de viaţă precare şi în primul
rând, a stării materiale insuportabile: veniturile foarte mici a majorităţii populaţiei (80%) şi starea
financiară precară a gospodăriilor (81%) ce încă o dată în plus confirmă gradul subiectiv de sărăcie
în rândul populaţiei – opt din zece oameni sunt sortiţi să trăiască în sărăcie (vezi tabelul nr. 10).
Tabelul nr. 10 (IV, 1)
Gradul de mulţumire al populaţiei privind condiţiile de trai, %
Mai
Foarte Mai Total Total
degrabă Deloc
mulţu- degrabă mulţu- nemul- Nş/nr
nemul- mulţumit
mit mulţumit miţi ţumiţi
ţumit
1. Locuinţa Dvs. 26.0 52.3 78.3 16.6 4.6 21.2 0.5
2. Calitatea apei pe care
22.3 49.3 71.6 19.6 8.2 27.8 0.6
o consumaţi
3. Puritatea aerului pe care-l
17.0 51.2 68.2 23.0 6.8 29.8 2.0
respiraţi
4. Clima unde locuiţi 22.8 64.4 87.2 8.2 2.4 10.6 2.2
5. Alimentarea cu energie
33.2 48.7 81.9 14.1 3.6 17.7 0.4
electrică a locuinţei Dvs.
6. Nivelul de securitate
6.4 31.2 37.6 41.8 15.5 57.3 5.1
în localitatea Dvs.
7. Circulaţia transportului
14.0 42.6 56.6 22.5 15.8 38.3 5.1
public în localitatea Dvs.
8. Ocupaţia Dvs. de bază
10.8 36.4 47.2 24.4 10.7 35.1 17.7
(muncă / învăţătura)
9. Studiile Dvs. 15.8 40.8 56.6 21.4 8.6 30.0 13.4
10. Condiţiile Dvs. de muncă,
7.3 29.7 37.0 32.3 12.9 45.2 17.8
activitate
11. Venitul Dvs. personal 2.7 14.6 17.3 40.2 38.9 79.1 3.6
12. Situaţia financiară a
2.1 15.5 17.6 40.6 40.6 81.2 1.2
familiei Dvs.
13. În general de viaţa pe care
5.3 34.3 39.6 38.5 17.7 56.2 4.2
o duceţi Dvs. în prezent
Sursa: SISI „Opinia”, Proiectul „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”,
2002 (N=2000)
 161

În linii mari viaţa noastră de astăzi destul de bine se observă cu ochiul liber (observarea
sociologică). O observare (documentare) simplă şi independentă a unei zile cotidiene, întreprinse
din viaţa oricărui sat sau oraş al ţării noastre creează o impresie foarte tristă şi destul de amară.
Însăşi ochii trişti ai oamenilor din străzile oraşelor şi satelor Moldovei vorbesc despre
tristeţea vieţii noastre de azi şi sumbre de mâine. Populaţia republicii în anii de tranziţie a trecut prin
toate experimentele schimbărilor, evenimentele şi procesele de diferită origine: politică, economie,
cultură, educaţie, sferă socială etc. A sprijinit diferite iniţiative promiţătoare, diferite partide
şi politicieni, a crezut, a aşteptat, mai apoi – s-a dezamăgit de toţi şi de toate, în cele din urmă
conştientizând că viaţa merge înainte şi trebuie de acomodat la ea, depunând eforturile proprii
pentru a înfrunta de sine stătător greutăţile noastre de azi, fără a mai miza pe cineva.
În acest plan unii se acomodează, alţii – nu, unii caută ieşire şi găsesc, alţii suferă eşec, unii
pleacă – alţii vin, unii se bucură, iar cei mai mulţi – plâng. Cu regret, lăcrimează cel mai mult acei
care au muncit în sudori, au făurit, au construit, au educat ... iar acum, ajunşi la o vârstă înaintată
au nimerit în cohorta celor trişti şi săraci, bolnavi, singuratici şi ostracizaţi de către societate, de stat.
Desenul nr. 8 (IV,1)
Dispoziţia, starea materială şi starea sănătăţii populaţiei republicii
%
60
54
52
48 49
50
45 47 44 46 47
44 45 43 42 44 43
43 42 43 40
41
39 37 39
40
36

30
23
20
20 18 18

12
9 8
10 8 9 9
6 7

Bună, Medie Proastă, Bună, Medie Proastă, Bună, Medie Proastă,

foarte bună foarte proastă foarte bună foarte proastă foarte bună foarte proastă
Dispoziţia Starea materială Starea sănătăţii
decembrie, 1996 martie, 1998 aprilie, 2000 martie, 2002

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”

Starea de spirit, temperatura societăţii pe întreaga perioadă de tranziţie este destul
de alarmantă, în mediul populaţiei se menţine permanent un proces de indignare şi protest faţă
de felul cum merg lucrurile în ţară. Deja în debutul perioadei de tranziţie 1992 (februarie) 74.7%
din eşantion îşi aprecia la moment starea de spirit drept alarmantă, şi doar 22.5% drept normală.
În diagnozele naţionale, realizate în cadrul monitoring-ului sociologic SISI ”Opinia”, fiind evaluate
sentimentele cu care respondenţii aşteaptă rezultatele schimbărilor care se produc în republică,
constatăm că în dinamică sentimentele de bucurie sunt trăite doar de un segment neimportant
 162

de respondenţi, acesta fiind mai semnificativ în 1993 – 3.5% decât în 1997 – 1.9%. În perioada
analizată (1993-1997), în jurul de 40% din respondenţi nutresc sentimente de speranţă, iar
de nelinişte procentul se cifrează tocmai în jurul la 30. La rândul său sentimentele de teamă, frică
variază în perioada de referinţă de la 10.4% în 1994 la 17.8% în 1997. Şi doar un procent constant
de respondenţi (din pătura asigurată) puţin sunt frământaţi de aspectul supus testării, acesta variind
de la 1.5% în 1994 la 4.7% în 1997.
Aceste sentimente, această stare de spirit, temperatura socială este destul de clar şi elocvent
oglindită în opinia publică, cercetată de noi în anii marilor transformări şi care este destul
de alarmată pentru o societate care se doreşte a fi prosperă şi cu adevărat dezvoltată şi democratică.
Tabelul nr. 11 (IV, 1)
Aprecierea componentelor principale a temperaturii sociale a populaţiei
Moldovei privind calitatea vieţii în funcţiile de locul de trai al respondenţilor, %
(Sinteza medie, anii 1991-2000)
Componentele Orăşenii Sătenii Rangul
Aprecierea dezvoltării democraţiei:
Mulţumiţi 6 4
Nemulţumiţi 93 92 1
Tranziţia la economia de piaţă:
Tranziţie chibzuită 11 9
Privatizare greşită, ilicită 83 74 10
Posibilitatea de a-şi câştiga existenţa:
Starea se schimbă spre bine 6 3
Starea se schimbă spre rău 86 81 7
Securitatea personală a oamenilor:
Se schimbă spre bine 4 3
Se schimbă spre rău 90 94 2
Activitatea sferei deservirii sociale:
Se schimbă spre bine 6 2
Se schimbă spre rău 88 81 5
Starea mediului înconjurător:
Se schimbă spre bine 8 9
Se schimbă spre rău 77 71 13
Nivelul calităţii vieţii:
Se schimbă spre bine 4 3
Se schimbă spre rău 87 89 6
Ocrotirea socială a oamenilor:
Se schimbă spre bine 5 4
Se schimbă spre rău 81 87 11
Funcţionarea legilor:
Funcţionează 9 11
Nu funcţionează 89 86 4
Principalele cauze ale greutăţilor noastre de azi:
Criminalitatea, corupţia 86 81 8
Lipsa controlului de stat şi indiferenţa guvernato- 89 91 3
rilor faţă de nevoile şi greutăţile oamenilor
Stagnarea economiei şi şomajul 84 86 9
Încrederea în ziua de mâine:
Da 14 16
Nu 79 83 12
Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Brometrul societăţii”, (Autori: Timuş A., Danii T.)
 163

Studiile sociologice, realizate de noi în cadrul monitoring-ului sociologic „Barometrul

societăţii” demonstrează că majoritatea populaţie (80%), consideră că odinioară viaţa era mai bună.
Acest lucru îl confirmă şi cercetările altor instituţii de specialitate din ţară, reflectând la fel declinul
stării materiale al populaţiei şi nostalgia oamenilor după perioada sovietică în care lumea o ducea
mai bine, în marea lor majoritate regretând de destrămarea URSS.

Transformările din societate, evoluţia proceselor şi schimbărilor produse în diferite domenii

ale vieţii sociale, atitudinea populaţiei faţă de ceia ce se petrece în jur, realitatea calităţii vieţii
noastre şi temperatura societăţii este clar şi elocvent elucidată în opinia publică prin intermediul
chestionarelor noastre sociologice privitor la sentimentele ce s-au manifestat şi s-au consolidat
în ultimul timp la oamenii din jur. Opinii, ce nu merită a fi desconsiderate.
Tabelul nr.12 (IV,1)
Cum credeţi, ce sentimente s-au manifestat şi s-au consolidat
în ultimul timp la oamenii care Vă înconjoară? (%)*

Sentimentele (t0 socială) 02.1991 02.1992 01.1993 02.1994 02.1996 02.1998 04.2000
Sentimentul de obidă privitor la
44.4 46.3 53.5 44.1 42.8 46.6 48.7
ceea ce se petrece în jur
Oboseala, pierderea încrederii în toţi
28.9 46.5 45.9 39.7 54.6 54.5 58.9
şi în toate
Singurătatea 15.7 13.4 8.6 6.9 9.7 12.8 16.0
Frica 31.5 34.4 38.8 38.0 29.6 26.4 28.8
Zăpăceala, disperarea 15.4 15.8 21.4 23.3 27.4 23.6 26.4
Apatia socială, indiferenţa 10.0 10.7 12.0 10.1 18.5 19.0 21.5
Cruzimea, agresivitatea 23.6 21.3 31.4 21.8 29.2 26.3 30.7
Sentimentul că totul e permis 12.5 9.7 11.0 9.7 13.3 15.7 18.8
Sentimentul demnităţii personale 8.7 4.8 6.8 6.1 3.4 3.5 3.8
Speranţa 19.7 21.5 26.1 31.8 19.3 25.4 20.9
Încrederea în ziua de mîine 18.2 19.0 13.7 14.7 11.6 8.9 7.7
Mândria pentru poporul său 26.7 12.8 11.3 12.2 2.7 3.1 7.2
Alte (indicaţi) 4.6 5.4 1.5 1.4 0.9 0.4 4.4
Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”
* Răspuns multiplu
Analiza răspunsurilor în dinamică reliefează că la începutul proceselor tranzitive (1991)
cu pregnanţă prevalau sentimentele de obidă privitor la ceea ce se petrece în jur – 44.4%, frică –
31.5%, oboseală, pierderea încrederii în toţi şi în toate – 28.9%, mândria pentru poporul său –
26.7%, cruzimea, agresivitatea – 23.6%. Pe parcursul anilor de tranziţie aproape de două ori creşte
procentul persoanelor care consideră că în ultimul timp (1997) s-a manifestat şi s-a consolidat
 164

în mediul social sentimentul de oboseală, pierderea încrederii în toţi şi în toate – 54.5%, fiind urmat
de sentimentul de obidă privitor la ceea ce se petrece în jur – 46.6%, frica – 26.4%, cruzimea,
agresivitatea – 26.3%. În contextul celor analizate se evidenţiază faptul că indicatorul „mândria
pentru propriul popor” cunoaşte o diminuare considerabilă de la 26.7% în 1991 la 3.1% în 1997,
fapt care confirmă încă o dată că sărăcia a afectat considerabil până şi sentimentele cele mai sacre
ale unui popor – mândria pentru propria identitate.
Urmare a celor examinate mai sus, tendinţelor şi factorilor de influenţă a calităţii vieţii
şi stării de spirit tensionate din societate este analiza dinamicii încrederii populaţiei în ziua
de mâine. Monitoring-ul sociologic pe parcursul anilor de reforme a acestui important indicator
relevă că în jur de 80% din concetăţeni au pierdut încrederea în ziua de mâine, această pondere fiind
practic stabilă cu unele nesemnificative devieri în ultimii ani ai tranziţiei.
Desenul nr. 9 (IV,1)
Dvs. aveţi încredere în ziua de mâine?
% 88.5 86.3
Sentimentul continuu de
90
81.5
80
79.8
78.6 80.3 81.3
78.2 neîncredere în ziua de mâine
70
favorizează anomia socială, lipsa
60

50 unei orientări clare atât la nivelul

40
conştientului, cât şi sub-
30
18.5 20.2 21.4 19.7 21.8
20
11.5
13.7
18.7 conştientului individului, favori-
10

0
zând atât autodistrugerea perso-
2, 1992 1, 1993 2, 1994 12, 1994 2, 1996 12, 1996 12, 1997 4, 2000
Da Nu
nalităţii, cât şi a naţiunii în

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic întregime.

„Barometrul societăţii”

Concluzii:

Tranziţia spre relaţiile de piaţă a înaintat un şir de costuri sociale şi economice, având
repercusiuni dramatice asupra condiţiilor de viaţă, nivelul de trai şi a stării de spirit a populaţiei
Republicii Moldova. Eficienţa socială redusă a reformelor, diferenţierea bruscă a veniturilor s-au
manifestat prin extinderea sărăciei, în insuficienţa acută a resurselor pentru susţinerea sferei sociale.
La momentul actual Republica Moldova se confruntă cu scăderea bruscă a nivelului de trai
a populaţiei, datorat reducerii esenţiale a puterii de cumpărare a veniturilor. Pe parcursul anilor
de tranziţie, din momentul liberalizării preţurilor, veniturile reale pe cap de locuitor s-au redus
de 3,5 ori, cu toate că în ultimii ani procesul de reducere a veniturilor reale s-a încetinit, datorându-
se în mare parte populaţiei care munceşte la negru peste hotarele republicii.
 165

Veniturile populaţiei republicii în raport cu necesităţile vitale au cunoscut în perioada

de tranziţie o diminuare acerbă, acestea plasându-se mult mai jos comparativ cu alte ţări din CSI
şi fiind cele mai inferioare în Europa.
Sărăcia care bântuie de mai mulţi ani în ţară a condiţionat direcţionarea veniturilor destul
de modeste ale populaţiei doar spre supravieţuire: hrană, întreţinerea gospodăriei şi locuinţei,
îngrădind accesul la multe alte necesităţi vitale elementare ce ţin de viaţa cotidiană a omului,
la fel afirmarea şi dezvoltarea multilaterală a individului.

Condiţiile de viaţă şi nivelul de trai ale unei gospodării sunt în mare parte determinate
de prezenţa locuinţei, dotarea cu cele necesare pentru un trai decent, inclusiv cu bunuri de folosinţă
îndelungată – indicatori al standardului de viaţă al familiei. Astăzi, aceste bunuri sunt elemente
indispensabile pentru majoritatea populaţiei privind asigurarea unor condiţii civilizate de viaţă. Însă,
pentru majoritatea gospodăriilor bunurile materiale (tehnica, imobilul, îmbrăcămintea, încălţămintea
etc.) sunt de provenienţă anterioară anului 1990. După această dată achiziţionările de astfel
de bunuri limitându-se în principal la înlocuirile cu cele de strictă necesitate.
Disparităţi în condiţiile de viaţă ale populaţiei se înregistrează la dotarea locuinţelor
cu principalele comodităţi, reliefând că populaţia din mediul urban beneficiază în interiorul
locuinţei de apă caldă şi rece, încălzire centrală, baie etc., pe când populaţia rurală este aproape
complet lipsită de aceste facilităţi de confort.
Condiţiile de viaţă precare şi nivelul mizerabil de trai au impact negativ asupra stării
de spirit a populaţiei republicii. Studiile sociologice întreprinse în repetare în perioada anilor
de tranziţie denotă că 80% din concetăţeni nu au încredere în ziua de mâine, această pondere fiind
stabilă cu unele nesemnificative devieri în toţi anii de reforme din societate.
Sentimentul continuu de neîncredere în ziua de mâine, lipsa oricăror speranţe şi perspective
în viaţă, pentru un viitor mai bun favorizează anomia socială, incertitudinea orientării
în evenimentele care se derulează, incapacitatea de a-şi organiza propria viaţă şi a celor
din preajmă.
 166

4.2. Stilul de viaţă şi orientările valorice: particularităţi şi schimbări

Stilul de viaţă reprezintă o categorie sociologică care relevă nu numai diferenţierile,

ci şi generalizările în modul de viaţă al oamenilor.
Stilul de viaţă reflectă comportamentul uman pentru o perioadă mai îndelungată, fixând
predilecţiile, manierile, deprinderile, în general, felul de a fi al individului uman.
În accepţiunea lucrării date stilul de viaţă este perceput ca depinzând de factori
environmentali şi sociali decât individuali, totodată, fiind esenţială şi ponderea comportamentului
individual care depinde nemijlocit de personalitatea, educaţia, starea socială, vârsta, credinţa (etc.)
celui ce-l adoptă şi dezvoltă, astfel încât, anumite obiceiuri, practici sau ocupaţii existenţiale
însuşite şi perpetuate de acesta pot dobândi valenţe negative, transformându-se în hazarde ce-i
ameninţă integritatea fizică şi psihică.
Stilul de viaţă sau comportamentul specific al oamenilor poate reprezenta uneori
un important factor de risc al sănătăţii şi constituie cauza unor frecvente dezechilibre fizice
şi psihice. Într-o anumită privinţă, alimentaţia incorectă, fumatul, consumul de alcool sau alte
substanţe psihotrope (cum ar fi drogurile), sedentarismul şi sexul neprotejat reprezintă cele mai
periculoase ”deprinderi” umane care ameninţă nu numai sănătatea individului ce le practică,
ci şi prosperitatea comunităţii din care acesta face parte, deoarece ele impun ridicate costuri sociale,
devenind o povară greu de suportat pentru toţi cei din jur, având nu numai efecte directe asupra
bugetului, capacităţii de muncă şi sănătăţii individului ce le practică, ci şi prin efectele indirecte
la distanţă, exprimate prin consecinţele medicale, sociale, financiare şi chiar morale asupra celorlalţi
indivizi ai comunităţii.
Totodată, stilul de viaţă mai înseamnă capacitatea individului, a grupului social sau
a societăţii în întregime de a promova modele pozitive de comportament, a le menţine şi a le
transforma în deprinderi durabile.
Examinarea minuţioasă şi detaliată a tuturor aspectelor ce ţin direct sau latent de categoria
sociologică stil de viaţă este dificil de realizat. Din cauza caracterului complex al noţiunii „stil
de viaţă”, tuturor aspectelor directe şi indirecte ce ţin de el, şi pornind de la scopul şi obiectivele
înaintate în lucrare, cât şi al volumului strict delimitat ne-am limitat doar la cele mai relevante
manifestări ale stilului de viaţă în societatea moldovenească.
În contextul prezentei analize considerăm că alimentaţia este unul din indicatorii relevanţi
care evidenţiază particularităţile stilului fiziologice, deprinderile, formative şi de viaţă
ale unei naţiuni.
 167

Scăderea nivelului de alimentaţie, al populaţiei, menţionată şi în alte compartimente

ale prezentei lucrări, este consecinţa crizei social-economice şi dificultăţile instituţiilor statale
de a stopa acest declin. Diminuarea veniturilor populaţie în anii tranziţiei s-a manifestat prin
subalimentaţia, cea din urmă provocând deteriorarea sănătăţii populaţiei, creşterea morbidităţii
şi mortalităţii, răspândirea maladiilor sociale (tuberculoză), scăderea potenţialului de vitalitate a naţiunii.
Cât nu ar fi de regretabil, dar subnutriţia şi malnutriţia în perioada anilor de tranziţie devin
elemente specifice ale alimentaţiei majorităţii populaţiei autohtone.
Rezultatele cercetării „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002, eşantion 2000
persoane) confirmă că raţia alimentară zilnică a unui locuitor din Moldova se constituie
preponderent din legume proaspete, în afară de cartofi – 36.3%, fructe – 33.4%, lapte – 27.5%.
Aproape în jumătate decât în cazurile anterioare se estimează consumul zilnic de frişcă, smântână –
16.4%, unt – 15.6%, grăsime de origine animală – 14.9%. Mult mai puţin se consumă caşcaval –
8.6%. Asemenea produse precum carnea şi peştele cunosc cel mai inferior nivel de consum: 1.9%
şi respectiv 0.5%.
Tabel nr. 1 (IV,2)
Cât de des Dvs. consumaţi următoarele produse: (%)
Zilnic De 2-3 ori pe Rareori (o dată
săptămână pe săptămână) Foarte rar
Carne 1.9 23.5 41.2 33.4
Peşte 0.5 7.1 32.0 60.4
Legume proaspete, în afară de cartofi 36.2 44.1 14.9 4.8
Fructe 33.5 38.2 19.8 8.5
Grăsime de origine animală 14.9 20.3 27.8 37.0
Unt 15.6 18.2 24.8 41.4
Caşcaval 8.6 14.3 23.3 53.8
Lapte 27.5 28.4 24.0 20.1
Frişcă, smântână 16.4 21.9 29.4 32.3
Sursa: SISI „Opinia”, Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea, 2002 (proiect european)
Analiza comparată a rezultatelor acestui studiu, concomitent desfăşurat şi în alte ţări a CSI
a scos în evidenţă că consumul zilnic de carne este la nivelul cel mai inferior în Georgia – 1.2%,
Moldova – 1.9%, Armenia – 2.5% şi de câteva ori mai înalt în Ucraina – 8.4%, iar cel mai înalt
nivel al consumului zilnic de carne se înregistrează în Kazahstan – 27.7%, Rusia – 26.8%, Belarus –
22.8%, Kârgâzstan – 18.3%.
Dintre persoanele chestionate din Republica Moldova, respondenţii cuprinşi în limitele
de vârstă 60 ani şi mai mult, reprezintă categoria socială dintre care marea majoritate 54.1%
consumă carene deosebit de rar, 34.5% – rar (o dată pe săptămână), doar 10.9% – de două sau trei
ori pe săptămână şi 0.6% – zilnic. Aceste date încă o dată vin să confirme standardul deosebit
de inferior al alimentaţiei populaţiei în vârstă, pensionarii reprezentând o categorie socială deosebit
de vulnerabilă în ceea ce priveşte itemul analizat.
 168

Peştele este un produs mai puţin specific alimentaţiei autohtone. Doar 0.5% din eşantion
au confirmat că consumă acest produs zilnic. Ponderea esenţială a populaţiei consumă acest produs
foarte rar – 33.5%, rareori(o dată pe săptămână) – 32.0%, de 2 – 3 ori pe săptămână – 7.1%.
Examinarea acestui item în funcţie de ţările CSI scoate în evidenţă că peştele se consumă
preponderent în Rusia şi Belarus, decât în celelalte state eşantionate. Ca şi în cazul consumului
de carne persoanele de 60 şi mai mulţi ani reprezintă categoria socială cu cel mai redus consum
de peşte: 75.0% consumă peştele foarte rar, 22.6% – rar (o dată pe săptămână), doar 2.0% – 2 sau
3 ori pe săptămână şi 0.2% – zilnic.
Deşi Moldova este o ţară agrară, unde se cultivă din abundenţă legume, consumul zilnic
al acestor produse – 36.2% cedează în comparaţie cu ţările CSI eşantionate (Kârgâzstan – 45.1%,
Rusia – 44.6%, Ucraina – 42.1%, Georgia – 39.1%, Belarus şi Kazahstan – câte 37%), plasându-se
pe penultimul loc, înaintea Armeniei – 28.6%.
Moldova dintre ţările CSI eşantionate privind consumul zilnic de fructe se plasează pe locul
patru – 33.5%, cedând Kârgâzstanului – 38.6%, Georgiei – 37.9%, Armeniei – 35.0% şi întrecând
Ucraina – 25.9%, Belarus – 21.7%, Kazahstan – 17.2%, Rusia – 14.8%.
Grăsimea de origine animalieră preponderent este consumată în Republica Moldova foarte
rar – 37.0% şi rareori – 27.8%, de 2 – 3 ori pe săptămână – 20.3%, iar zilnic de 14.9%. Examinarea
acestui item în funcţie de ţările CSI scoate în evidenţă particularităţile fiecărui areal studiat,
înregistrând o dinamică variată. Cel mai înalt consum zilnic al grăsimii de origine animalieră
se înregistrează în Armenia – 56.4%, iar cel mai jos în Moldova – 14.9% .
În ceea ce priveşte consumul de unt Republica Moldova înregistrează un consum zilnic
destul de inferior – 15.6% şi cel mai înalt nivel al itemului foarte rar – 41.4%. Fapt care denotă
că acest produs este mai rar prezent în raţia alimentară a populaţiei autohtone. Cel mai înalt nivel
al consumului zilnic de unt înregistrează Rusia – 46.5%, Belarus – 45.1%, Kazahstan – 40.6%.
Aproximativ de două ori scade acest indicator în cazul Ucrainei – 25.7%, Armeniei – 25.3%,
Kârgâstanului – 22.5%. În cadrul ţărilor eşantionate cel mai puţin unt consumă Georgia – 19.4%
şi Moldova – 15.6%. Examinând distribuţia răspunsurilor în funcţie de zona de reşedinţă
a respondenţilor din Republica Moldova, se reliefează că consumă zilnic cel mai mult unt trăitorii
capitalei (33.6%). Spre deosebire de celelalte categorii de aşezări umane, unde acest item
înregistrează o scădere considerabilă, de aproximativ de două – trei ori. Acest indice elocvent
demonstrează discrepanţele existente la nivelul standardului alimentar dintre urban şi rural
în Republica Moldova.
 169

Caşcavalul este consumat de 53.8% din populaţia republicii foarte rar, în rest îl consumă
rareori (o dată pe săptămână) – 23.3%, de 2-3 ori pe săptămână – 14.3%, iar zilnic doar 8.6%.
Examinarea acestui indicator în profilul statelor CSI, reliefează cel mai înalt consum zilnic
al caşcavalului în Armenia – 41.6% şi Georgia – 34.9%. Aproximativ de câteva ori se consumă
zilnic mai puţin caşcaval în Ucraina – 14.4%, Belarus – 13.9% şi Rusia – 13.1%. Cu mult mai puţin
decât în cazurile anterioare se consumă caşcaval în Kârgâzstan – 9.7%, Moldova – 8.6% şi zilnic
cel mai puţin caşcaval se consumă în Kazahstan – 5.6%. Analiza distribuţiei răspunsurilor din
republică în funcţie de vârsta respondenţilor scoate în evidenţă că foarte rar consumă caşcaval
66.9% din persoanele de vârstă 60 de ani şi mai mult, iar zilnic doar 6.7%. În funcţie de zona
de reşedinţă, se evidenţiază că de câteva ori este mai mare consumul zilnic de caşcaval în zona
rurală (12.1%) decât în celelalte aşezări umane ale republicii: capitala – 4.1%, centru judeţean –
2.0%, oraş de proporţii mai mici – 4.8%.
Laptele în Republica Moldova se consumă preponderent zilnic de către 27.5% din
respondenţi, de 2-3 ori pe săptămână – 28.4% şi ceva mai puţin: rareori – 24.0%, foarte rar – 20.2%.
Analiza distribuţiei liniare a acestui indicator în contextul ţărilor CSI, Republica Moldova cedează
consumul zilnic al laptelui (27.5%) unor asemenea ţări precum: Belarus – 59.3%, Kazahstan –
55.1%, Rusia- 44.6%, Ucraina – 30.0% şi întrece doar Georgia – 24.2% şi Armenia – 20.9%.
Frişca, smântâna este consumată de populaţia Republicii Moldova foarte rar – 32.3%
şi rareori – 29.4%, de 2-3 ori pe săptămână este consumată de 21.9%, iar 16.4% din populaţie –
o consumă zilnic. Examinând media liniară a consumului de smântână, frişcă în ţările CSI
eşantionate, constatăm că Moldova iarăşi se situează în categoria ţărilor cu consum redus al acestui
produs. Consumul zilnic al produsului nominalizat înregistrează un nivel mai înalt în Belarus –
39.9%, Kazahstan şi Kârgâstan – câte 20%, Ruisia – 19.9% şi Ucraina 18.0%. Grupul de ţări
cu consum mai redus îl reprezintă Armenia 15.5%, Moldova – 16.4% şi Georgia – 5.8%.
Tabel nr. 2 (IV,2)
Consumul zilnic de produse alimentare în opt ţări, membre ale CSI: (%)
Armenia Belarus Georgia Kazakhstan Kârgâstan Moldova Rusia Ucraina Total
Carne 2.5 22.8 1.2 27.7 18.3 1.9 26.8 8.4 15.0
Peşte 1.0 2.4 0.7 1.5 1.0 0.5 3.7 1.8 1.8
Legume
proaspete, în 28.6 37.0 39.1 37.0 45.1 36.3 44.6 42.1 39.4
afară de cartofi
Fructe 35.0 21.7 37.9 17.2 38.6 33.5 14.9 25.9 26.6
Grăsime de
56.4 38.7 15.5 36.0 23.8 14.9 35.7 32.6 32.2
origine animală
Unt 25.3 45.1 19.4 40.6 22.5 15.6 46.5 25.7 31.8
Caşcaval 41.6 13.9 34.9 5.6 9.7 8.6 13.1 14.4 17.1
Lapte 20.9 59.3 24.2 55.1 42.9 27.5 44.6 30.0 38.6
Frişcă,
15.5 39.9 5.8 20.0 20.0 16.4 19.9 18.0 19.4
smântână
Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, IHS, Viena, 2003
 170

În concluzie, raţia alimentaţiei zilnice a populaţiei Republicii Moldova la toţi indicatorii

estimaţi cunoaşte o diminuare considerabilă faţă de media ţărilor CSI cu excepţia consumului
de fructe. Această situaţie reprezintă o repercursiune a veniturilor extrem de joase ale populaţiei
Republicii Moldova în comparaţie cu ţările CSI estimate. În cazul consumului de carne
se înregistrează cea mai dramatică diminuare: de douăsprezece ori mai inferioară decât media CSI
(15.0%). Consumul de peşte înregistrează cel mai jos indicator – 0.5% faţă de statele CSI, media
fiind de 1.8%. Chiar şi în cazul consumului zilnic de legume Moldova (36.3%) înregistrează
o scădere faţă de media CSI (39.4%) cu 3.1%. Consumul zilnic al grăsimilor de origine animală
(14.9%), unt (15.6%), caşcaval(8.6%) înregistrează o diminuare de aproximativ două ori faţă
de media CSI, aceasta respectiv fiind de 32.2%, 31.8% şi 17.1% pentru fiecare item estimat.
Consumul de lapte (Moldova – 27.5%, media CSI – 38.6%) şi frişcă/smântână (Moldova – 16.4%,
media CSI – 19.4%) de asemenea înregistrează diferenţe considerabile.
Securitatea alimentară şi dreptul de a mânca pe săturate presupune accesul real al fiecărei
persoane la o alimentaţie suficientă, fiind o precondiţie pentru dezvoltarea umană durabilă. Ca
primă condiţie, produsele alimentare trebuie să fie disponibile (în cantităţi şi sortimente suficiente)
şi accesibile (la preţuri corespunzătoare puterii de cumpărare a veniturilor consumatorilor).
Alt indicator al stilului de viaţă este consumul alcoolului. Problemele alcoolismului
în Republica Moldova s-au acutizat radical în ultimii ani. Analiza efectuată de către specialiştii
Dispensarului Republican de Narcologie denotă agravarea continuă a situaţiei. Baza de date a OMS
determină pentru Republica Moldova că în 2001 consumul de alcool pur pe cap de locuitor
depăşeşte 10 litri, acesta în 1999 înregistrând 14 litri. Situaţia existentă în republică în mare parte
se datorează lipsei unei dirijări la importul, producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice,
nerespectarea legislaţiei privind combaterea beţiei şi alcoolismului. Spre comparare, în ţările
Europei consumul de alcool pur pe cap de locuitor constituie: Belarus – 8,6, Finlanda – 7,1,
Germania – 10,9, Lituania – 6,8 litri.
Pentru Republica Moldova este caracteristic nivelul înalt al consumului de alcool în rândul
populaţiei rurale şi a tineretului. Potrivit datelor statistice reflectate în Raportul „Sănătatea publică”,
2002 numărul personalelor afectate de alcoolism se află în creştere şi, mai cu seamă, de acest flagel
sunt afectate persoanele care n-au atins vârsta de 30 de ani. În comparaţie cu anii precedenţi vârsta
medie a persoanelor afectate de alcoolism este mai mică cu 5-10 ani. Către 01. ianuarie 2003
numărul bolnavilor de alcoolism cronic aflaţi la evidenţă în instituţiile curativ-profilactice
l-a constituit 48,1 mii persoane. Pe parcursul anului 2002 au fost depistaţi, luaţi la evidenţa şi supuşi
tratamentului 3,0 mii persoane afectate de alcoolism şi psihoză alcoolică [197].
 171

Se semnalează tendinţa de creştere a numărului de intoxicări alcoolice provocate

de băuturile contrafăcute. Potrivit statisticilor medicale, intoxicările alcoolice constituie 20% din
cazurile totale de intoxicări. În ultimii ani intoxicările cauzate de băuturile contrafăcute soldate
cu dereglări grave şi decese s-au triplat. 90% din bolnavii de alcoolism înregistraţi la Dispensarul
narcologic motivează consumul de băuturi contrafăcute prin faptul că acestea sunt mai ieftine.
Potrivit datelor statistice, selectate din baza de date a OMS în 2001 la 100 mii locuitori ai Moldovei
reveneau 219 decese din cauza alcoolismului, existând o relevantă diferenţă între decesele
masculine (305) şi feminine (148). Monopolul statului asupra producerii şi realizării băuturilor
alcoolice ar putea minimaliza pericolul social pe care îl prezintă piaţa de produse alcoolice
contrafăcute. Astfel, cota de 5% obţinut din comercializarea vinurilor şi băuturilor tari trebuie să fie
repartizat în mod obligatoriu pentru tratamentul bolnavilor de alcoolism.
Alexandr Nemţov în Demoscop Weekey nr.19/20 (Алкоголь и смертность в России:
1980-е - 1990-е годы), supunând analizei problema alcoolismului în Rusia, confirma că datele
despre consumul alcoolului în fosta URSS erau secrete până pe la mijlocul anilor 1988. Estimările
făcute de specialişti indică că consumul de alcool în 1970 ajungea la 12 litri, iar în 1980 la 14 litri.
În 1985 începe compania antialcoolică. În prima jumătate de an vânzările de alcool înregistrate s-au
micşorat cu 51%, iar consumul real a crescut cu 27% pe contul falsificărilor de băuturi alcoolice,
care continuă să crească şi să compenseze deficitul vânzărilor de stat. Anul 1991 convenţional poate
fi considerat anul finisării companiei antialcoolice. Atunci consumul de băuturi alcoolice
s-a apropiat de nivelul care a anticipat compania antialcoolică. O creştere substanţială a consumului
de alcool se înregistrează odată cu reformele de la începutul anului 1992. Anularea temporară
a monopolului de stat asupra băuturilor alcoolice a favorizat apariţia pe piaţă a băuturilor ieftine
şi falsificate. În primii ani ai reformei aceste băuturi falsificate şi deosebit de toxice acopereau 20%
din consumul alcoolului în Rusia. Din 1995 până în 1998 se înregistrează o diminuare în consum,
după care, nivelul de consum al băuturilor alcoolice începe să crească ca în anul 1999 să atingă 14,5
litri raportate la o persoană [149].
Datele studiului sociologic „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002, eşantion
2000 persoane) relevă că 6.5% din populaţia Republicii Moldova consumă băuturi alcoolice,
inclusiv bere zilnic, aproape zilnic, 4.6% – de 4-5 ori pe săptămână, 13.0% – de 2-3 ori
pe săptămână, 12.7% – o dată pe săptămână, 8.9% –o dată în lună, 5.6% – o dată în 2-3 luni, 26.6%
– mai rar, iar 22.1% – niciodată. Persoanele care nu consumă băuturi alcoolice au invocat drept
cauze faptul că alcoolul dăunează sănătăţii – 54.8%, se simt prost după întrebuinţarea alcoolului –
30.6%, nu le place gustul alcoolului – 29.3%, în familia lor nu se consumă alcool – 15.2%, alcoolul
împiedică lucrului, ocupaţiilor preferate – 14.5%, nu ar vrea să devină alcoolici – 8.3%, iar la 2.9%
 172

– prietenii nu consumă alcool. Persoanele care consumă alcool nu au un timp bine determinat când
consumă prima raţie de alcool – 73.8%, în rest cel mai des se consumă alcool în timpul cinei –
11.3%, în timpul prânzului – 7.8%, mai puţin alcool se consumă înainte de finisarea lucrului –
3.8%, până la cină – 2.6% şi dimineaţa (0.6%).
Dintre băuturile alcoolice tradiţional în Republica Moldova se consumă vinul, fiind preferat
de către 96% din numărul consumatorilor de băuturi alcoolice. Consumă vin zilnic – 9.3%, de 4-5
ori pe săptămână – 6.1%, de 2-3 ori pe săptămână – 15.7%, o dată pe săptămână – 12.3%, o dată
în 2-3 săptămâni – 4.8%, o dată în lună – 10.6%, o dată în 2-3 luni – 6.4%, mai rar 31.2%
şi niciodată doar 3.6%. Cei mai mulţi dintre chestionaţi 46.7% au mărturisit că, de obicei,
la o singură întrebuinţare consumă un pahar sau aproximativ 200 gr, 22.1% – jumătate de sticlă,
aproximativ 350 gr, 9.1% – jumătate de litru, 1.6% – o sticlă (750 gr), 2.8% – un litru sau mai mult
şi doar 17.6% consumă mai puţin de un pahar, adică mai puţin de 200 gr.
Analiza distribuţiei răspunsurilor în funcţie de zona de reşedinţă a respondenţilor scoate
în evidenţă că populaţia rurală (13.8%) consumă zilnic de trei-patru ori mai mult vin decât populaţia
din centrele urbane: capitala (2.9%), centru judeţean (3.3%), oraş de proporţii medii şi mici (1.7%).
Tot în acest context este de menţionat faptul că populaţia cuprinsă în limitele de vârstă 45-59 ani
(13.7%) şi 60 ani şi mai mult (13.5%) consumă aproximativ de două ori mai mult vin zilnic decât
segmentul de vârstă 30-44ani (6.2%) şi de patru ori mai mult decât categoria 18-29 de ani (2.6%).
În funcţie de genul respondenţilor se înregistrează considerabile diferenţe: 15.0% dintre
bărbaţi şi 3.4% dintre femei consumă vin zilnic, patru-cinci ori pe săptămână (bărbaţi – 15.0%,
femei – 3.4%), două-trei ori pe săptămână (bărbaţi – 20.1%, femei – 11.2%), egalându-se în cazul
consumului vinului o dată pe săptămână (bărbaţi – 12.6%, femei – 12.0%), o singură dată în 2-3
săptămâni (bărbaţi – 4.7%, femei – 4.9%), o singură dată pe lună (bărbaţi – 8.7%, femei – 12.6%),
o singură dată în 2-3 luni (bărbaţi – 5.0%, femei – 7.8%), rar (bărbaţi – 21.8%, femei – 40.9%),
niciodată (bărbaţi – 3.8%, femei – 3.4%). Comparând rezultatele sociologice privind consumul
de vin cu consumul altor băuturi alcoolice se poate trage concluzia că vinul se consumă mai des
în toate categoriile de vârstă, fiind o băutură tradiţională în casele populaţiei autohtone.
Berea este un produs alcoolic mai puţin specific preferinţelor autohtone, deşi în ultimii ani
s-a majorat considerabil numărul amatorilor de bere, aceştia, potrivit estimărilor sociologice,
reprezintă 72% din totalul consumatorilor de băuturi alcoolice. Niciodată nu consumă bere 28.7%
din eşantion şi doar 0.6% o consumă zilnic. Cantitatea de bere consumată, de obicei, la o singură
întrebuinţare este de aproape 0,5 litri, fapt confirmat de 67.1% din eşantion, doar 14.2% consumă
mai puţin de 0,5 litri, în rest aproape un litru – 16.3%, iar restul mai mult de un litru.
 173

Votca şi alte băuturi alcoolice ţări sunt întrebuinţate de 78% din consumatorii de băuturi
alcoolice. Astfel, 1.1% consumă aceste băuturi zilnic, 4.9% – de 2-5 ori în săptămână, 7% – o dată
în săptămână, 16.4% - de câteva ori în lună, 5.6% – o dată în 2-3 luni, 43.3% - mai rar, iar 21.7% –
niciodată. La o singură întrebuinţare aproximativ jumătate din eşantion – 45.7% consumă aproape
o sută de grame, 30.8% – două sute de grame, 9.1% – trei sute de grame, 0.4% – jumătate de litru,
iar 14.1% mai puţin de o sută de grame. Când consumă votcă sau altă băutură alcoolică tare, 45.4%
au mărturisit că aceasta este de provenienţă industrială, 17.7% – pregătită în condiţii casnice,
iar 36.9% consumă producţie de provenienţă atât industrială, cât şi casnică (basamac).
Tabelul nr. 3 (IV,2)
Frecvenţa consumului băuturilor alcoolice (%)
Băuturi
Votcă sau alte băuturi
alcoolice, Bere Vin
alcoolice tari
inclusiv berea
Zilnic, aproape zilnic 6.5 0.6 9.3 1.1
De 4-5 ori pe săptămână 4.6 1.5 6.1 1.1
De 2-3 ori pe săptămână 13.0 4.8 15.7 3.8
O dată pe săptămână 12.7 7.2 12.3 7.0
O dată în 2-3 săptămâni 0.0 4.8 4.8 4.8
O dată în lună 8.9 7.7 10.6 11.6
O dată în 2-3 luni 5.6 5.0 6.4 5.6
Mai rar 26.6 39.7 31.2 43.3
Niciodată 22.1 28.7 3.6 21.7
Sursa: SISI „Opinia”, Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea, 2002 (proiect european)
Comparând datele expuse anterior cu rezultatele aceleiaşi investigaţii, efectuate
concomitent în alte 7 ţari din CSI este de menţionat faptul, că cei mai mari consumatori de alcool
sunt ruşii (82%) şi bieloruşii (80%), urmaţi de moldoveni (77%), kazahi (73%) şi ucraineni (73%).
Băuturi alcoolice ceva mai puţin se consumă în Armenia (60%), Kârgâzstan (52%) şi Georgia (49%).
Fiind testate mai multe afirmaţii despre consumul alcoolului, constatăm că ponderea
esenţială a universului eşantionat în Republica Moldova (39.7%) a fost de acord cu faptul
că alcoolul este o modalitate bună pentru a marca un eveniment, iar alţii 39.2% – mai degrabă
au fost de acord cu această afirmaţie. Şi, dimpotrivă, eşantionul investigat şi-a manifestat
dezacordul cu afirmaţia potrivit căreia alcoolul stimulează activitatea creativă – 59.3%, că este
benefic pentru sănătate – 58.6% şi că în familia lor se obişnuia să se consume alcool – 50.1%.
În fond, respondenţii conştientizează impactul negativ al alcoolului asupra propriei sănătăţi
şi consecinţele negative pe care le poate implica consumul excesiv de alcool asupra sănătăţii.
 174

Actualmente alcoolul reprezintă cea mai importantă ameninţare, fiind motivul pentru
moartea a peste 750 mii de persoane anual şi pentru îmbolnăvirea a circa 3.5% din populaţia totală
a Globului. Consumul mondial de alcool a înregistrat, în general, o tendinţă descrescătoare în ţările
dezvoltate, şi una crescătoare în ţările în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie, deşi aceasta
variază de la o ţară la alta. De exemplu, numai în Europa, consumul de alcool a scăzut constant din
1980 până în 1990 în ţările dezvoltate, dar a continuat să crească în unele ţări cu economie
de tranziţie, în timp ce în ţările nordice, acesta s-a menţinut în limite relativ stabile.
De fapt, alcoolul poate afecta sănătatea şi bunăstarea umană atât în mod direct, cât
şi indirect. Studiile efectuate în acest sens arată că persoanele care beau mai mult de 4 pahare
de alcool pe zi (coniac şi/sau bere mai degrabă decât vin) sunt la mod direct foarte vulnerabile
la tuberculoză sau cancer oral, orofaringian, laringian şi gastric sau hepatic. În mod indirect,
alcoolul alterează grav condiţia psihiatrică a consumatorului, impunându-i chiar evoluţia spre
comportamente agresive (omucideri, sinucideri, accidente etc.). În plus, alcoolul exercită
şi numeroase efecte la distanţă care ameninţă nu numai sănătatea consumatorului său, ci şi pe cea
a membrilor familiei sale, prin violenţă domestică şi ruină financiară sau morală.
Alt indicator comportamental al stilului de viaţă este fumatul. Conform datelor Centrului
Naţional Ştiinţifico – Practic de Igienă şi Epidemiologie, astăzi în lume fumează fiecare al treilea
individ, începând cu vârsta de 15 ani. Printre populaţia adultă fumează aproximativ 47% bărbaţi
şi 12% femei.
În Republica Moldova practică fumatul cu precădere populaţia urbană. În cadrul studierii
frecvenţei fumatului la subpopulaţia masculină în funcţie de vârstă s-a constatat o majorare a acestui
indice de la 35.1% pentru vârsta de 15-19 ani până la 47.2% pentru persoanele de 30-39 ani.
Tabacismul atinge cote maxime la persoanele în vârstă de 20-29 ani şi constituie 52.9%. Femeile
fumează cu preponderenţă la vârsta de 15-19 ani (8.2%).
Ponderea bărbaţilor care au abandonat fumatul creşte concomitent cu înaintarea în vârstă
până la 50 ani, apoi se stabilizează. Rezultatele investigaţiilor arată că numărul bărbaţilor fumători
se micşorează odată cu vârsta nu numai din cauza conştientizării prejudiciului adus de fumat, dar
şi în motivul depistării sau progresării unor anumite maladii. Fumatul este unul din principalii
factori de risc ai cardiopatiei ischemie şi altor afecţiuni cardio-vasculare, al bolilor cronice
nespecifice pulmonare şi sistemului vascular periferic, al cancerului pulmonar, bronşitei,
endarteritelor.
 175

Desenul nr.1 (IV,2)

Indicele mortalităţii din cauza fumatului
Indicele mortalităţii din
1200 1131,2 1115,2 1102,2
1078,3 1077 1043,5 cauza consumului de ţigări
1000 890,2
844,8 856 825,2
890,6 874,5
în Republica Moldova este la
800 735 747,3 731,1
699,2 714,2 686,9 nivel mai înalt faţă de media
600
europeană şi s-a înregistrat o
400 creştere constantă în 1999, fiind
200 de 1131.2 la 100 mii populaţie
0 comparativ cu 844.8 în 1996. La
1996 1997 1998 1999 2000 2001
fel se înregistrează o discrepanţă
Fem ei B = rba\i To tal
a indicelui la bărbaţi şi femei.
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii Totodată, potrivit statisticilor,
14 % din totalul persoanelor
decedate in anul 2002 au fost consumatori de tutun.
Potrivit rezultatelor cercetării sociologice ”Condiţiile de viaţă, stilurile de viaţă şi sănătatea”
(2002, eşantion 2000 persoane) 21.7% din participanţii studiului au confirmat că la momentul
derulării cercetării fumau măcar o ţigară pe zi, restul 78.4% – nici una. Din eşantionul investigat
doar 8.8% au fumat anterior, iar restul 91.2% nu au fumat mai înainte. Analiza distribuţiei
răspunsurilor în funcţie de gen, reliefează faptul că 43.3% dintre bărbaţii eşantionaţi la momentul
derulării cercetării fumau măcar o singură ţigară pe zi spre deosebire de femei 13.9%. Aceeaşi
diferenţă semnificativă se înregistrează şi în cazul răspunsului dacă fumau respondenţii mai înainte
de momentul derulării cercetării, astfel au afirmat pozitiv 24.5% dintre bărbaţi şi 1.2% dintre femei.
Drept cauze esenţiale invocate de către nefumători a fost faptul că fumatul este dăunător
sănătăţii – 82.6%, nu le place mirosul/gustul tutunului – 33.3%, părinţii lor nu au fumat – 18.6%.
Aproape echivalente sunt opţiunile respondenţilor pentru asemenea cauze invocate precum: fumatul
este scump – 5.5%, prietenii lor nu fumează – 5.3% şi din diferite motive familiare 5.0%. Vârsta
critică la care majoritatea respondenţilor (61.4%) au afirmat că au început a fuma este cuprinsă
între 14-20 de ani. Se evidenţiază în acest sens semnificativ vârsta de 18 ani la care au început
a fuma 16.1% din respondenţi.

Testându-se numărul de ţigări fumate pe zi, cercetarea sociologică reliefează că 43.2%

fumează până la 10 ţigări, 35.6% – de la 10 până la 20, 10.2% - mai mult de 20 de ţigări, iar 11.1%
– una sau două. Cei mai mulţi dintre fumători de obicei fumează prima ţigară în decursul primelor
30 minute după deşteptarea de dimineaţă – 41.1% (acest indice fiind de câteva ori mai mare în cazul
 176

bărbaţilor – 44.1% decât a femeilor – 14.0%), în decursul primei ore după trezirea de dimineaţă –
38.1% (acest indice aproape fiind echivalent în cazul ambelor genuri: bărbaţi – 38.2%, femei –
37.2%), după prânz sau seara – 13.4% (bărbaţi – 11.0%, femei – 34.9%) şi 7.2% (bărbaţi – 6.7%,
femei – 11.6%) – înainte de prânz.
Majoritatea dintre fumători nu au un loc bine stabilit pentru fumat, fumând oriunde – 49.9%,
acasă – 31.6%, în stradă cu prietenii – 28.4%, la serviciu, la lecţii – 16.4%, mai puţini: în restaurant,
club – 4.6%, în transport (în automobil sau în tren) – 0.5%. Femeile (51.2%) mai mult preferă
să fumeze acasă decât bărbaţii (29.5%). Fumătorii au invocat drept cauze esenţiale ale fumatului
faptul că s-au deprins şi că fumează de mult timp – 64.2%, calmează nervii – 52.9%, prietenii
fumează –16.4%, le place mirosul şi gustul tutunului – 12.5%. În percepţia respondenţilor mai puţin
semnificative sunt asemenea cauze care favorizează fumatul precum o metodă de a petrece timpul
la serviciu – 6.2% şi este la modă – 2.8%. Din persoanele fumătoare 28.0% nu au încercat
să abandoneze fumatul niciodată, 24.0% – o singură dată, 15.9% – de două ori, 32.0% – mai mult
de două ori. Dintre persoanele nefumătoare 57.2% – au lăsat fumatul din considerentul
că au aflat/înţeles că fumatul dăunează sănătăţii, 42.8% – fumatul le provoacă tuse, se simt bolnave,
23.9% – din diferite motive familiare, 21.7% – preţul ridicat la ţigări, celelalte cauze invocate fiind
neesenţiale precum faptul că prietenii s-au lăsat de fumat 2.2%, se interzicea de fumat la serviciu,
în instituţia de învăţământ – 0.7%.
În fond, aproape absoluta majoritate a persoanelor investigate şi anume 94.2%
conştientizează că fumatul influenţează negativ asupra sănătăţii, iar 91.7% sunt de părerea
că el dăunează sănătăţii nefumătorilor prezenţi în preajma fumătorilor.
Pentru combaterea viciului fumatului în Republica Moldova, se specifică în mai multe
directive, printre care prioritare se pretează a fi necesitatea stopării importului de ţigări care
constituie 70% din ţigările aflate pe piaţă la moment în ţară sau de a majora impozitele pentru
comercializarea acestor produse. Totodată, este necesar de a-i determina pe agenţii economici
specializaţi în producerea şi comercializarea ţigărilor să respecte legea privind tutunul şi produsele
din tutungerie, potrivit căreia este interzisă publicitatea in mass-media a acestor produse, precum
şi de a mediatiza cat mai intens pericolul pe care îl prezintă fumatul.
Sedentarismul şi obezitatea reprezintă un alt flagel al societăţii contemporane moldoveneşti,
raportându-se la stilul de viaţă.
Stilul de viaţă din ce în ce mai sedentar este confirmat şi de rezultatele cercetării sociologice
“Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002, eşantion 2000), potrivit căreia 11.9% din
respondenţi la locul de muncă au o sarcină fizică minimă (sunt aşezaţi, asemeni lucrului la oficiu),
44.0% – sarcină fizică nu prea mare (şed şi merg), 23.3% – sarcină fizică considerabilă (merg mult
sau ridică greutăţi); 17.0% – sarcină fizică foarte mare (lucru fizic încordat pe parcursul întregii
 177

zile). Studiul dat confirmă că aproximativ 59% din eşantion la locul de muncă au o sarcină fizică
minimă sau nu prea mare.
După părerea respondenţilor pentru a duce un stil coerent de viaţă şi pentru menţinerea
sănătăţii este important să te alimentezi corect - 79.5%, să nu fumezi - 77.2%, să fii activ, să faci
regulat exerciţii fizice-66.7%, să eviţi chefurile şi beţiile-59.0%.
Un alt aspect ce influenţează considerabil stilul de viaţă în societatea moldovenească este
migraţiunea în masă a populaţiei. După cum am menţionat anterior până la un milion de moldoveni
au părăsit baştina angajându-se în câmpul muncii în străinătate.
Astăzi, conform unor date statistice şi sondaje sociologice efectuate, fiecare al treilea dintre
moldovenii apţi de muncă lucrează peste hotare, peste 90% dintre care sunt clandestini. Potrivit
datelor furnizate de Departamentul Migraţiune fluxul migraţional extinzându-se spre Est,
în Federaţia Rusă – 240-270 mii (dintre care în oraşul şi regiunea Moscova – 220 mii; Sankt-
Petersburg şi regiunile Tiumen, Oriol, Breansk, ţinutul Krasnodar), iar în Vest spre Italia – circa
150 mii (dintre care către data de 10.10.2002, 115 mii de moldoveni au depus actele pentru
legalizare, iar în primul trimestru al anului 2003 peste 15 mii dintre aceştia au beneficiat deja
de permis de şedere permanentă în această ţară) [135].
Totodată, potrivit Ambasadei Republicii Moldova la Roma, în perioada ianuarie-mai 2003,
autorităţile italiene au emis mandate de expulzare pentru peste 130 de cetăţeni ai Republicii
Moldova, motivul fiind încălcarea regimului de intrare şi şedere a străinilor. În Portugalia sunt circa
80 mii de moldoveni, în Grecia de la 30 la 100 mii (potrivit estimărilor Institutului muncii
al Confederaţiei Sindicatelor din Grecia, numărul moldovenilor din Grecia este de nu mai puţin
de 100 mii. Din circa 1,2 mln. de lucrători migranţi din Grecia, numărul moldovenilor este cel mai
important în raport cu alte naţionalităţi). În Cehia sunt aproximativ 40 mii, în Turcia între
20-50 mii, Spania–20 mii, Israel – 15-20 mii, Franţa – 15 mii, Germania 10-15 mii, Cipru 5-7 mii.
Fluxul migraţional spre Est şi Vest a populaţiei din Republica Moldova comportă atât
aspecte pozitive, cât şi negative. Pe lângă faptul că populaţia este mai mobilă, însuşeşte limbi
străine, direcţionează câştigurile din străinătate spre republică, investindu-le preponderent
în construcţia imobilelor şi preiau alte stiluri de viaţă, pe lângă aspectele pozitive migraţiunea
a favorizat şi preluarea unor stiluri de viaţă viciate, străine moldovenilor.
Precum emite ziarul Accente (nr. 42, 25 aprilie, 2002) 80% din prostituatele din Bosnia -
Herţegovina şi Albania, de unde aproape ca nu exista cale de intoarcere, din cauza situaţiei
catastrofale şi de risc din regiune, sunt moldovence. Agenţiile internaţionale emit cu regularitate
ştiri în toată lumea despre calvarul moldovencelor, care au nimerit sub stigmatul prostituţiei
bosniene. Peste o perioadă, când nu le mai sunt utile patronilor, ori în rezultatul scurgerii
de informaţii confidenţiale, acestea dispar fără urmă.
 178

Ceea ce se ştie cu exactitate din statisticile efectuate peste hotare de diverse organizaţii,
inclusiv ONU, OIM, Moldova a bătut recordul. Cea mai săracă ţară din Europa înregistrează cele
mai înalte cifre de femei traficate şi duse în Kosovo, Macedonia, Albania, Yugoslavia, Italia,
Turcia, Grecia, Rusia.
Fenomenul traficului de fiinţe umane comportă un şir întreg de cauze, în primul rând ţinând
de nivelul de trai. Cele mai multe dintre victime aparţin unor familii în care unul dintre părinţi, sau
chiar ambii, sunt şomeri, confruntându-se cu mari dificultăţi materiale sau ele însele au o situaţie
familială grea, fiind abandonate de soţi şi având copii în întreţinere.
Cele expuse sunt confirmate de rezultatele diferitor cercetări sociologice. Conform
sondajului realizat de ONG-ul „Milena SM” (2002) printre mamele singure, circa 75% şi-au
exprimat dorinţa de a pleca la lucru peste hotare, considerând că aceasta este singura posibilitate
de a-şi întreţine familia. 50% din respondente au recunoscut că nu ştiu nimic despre condiţiile
sociale din ţările unde ar vrea să meargă, foarte puţine ştiu o limbă străină şi mai nimic despre
legislaţia acestor ţări.
Potrivit datelor statistice a Departamentului Migraţiune cele mai multe victime ale traficului,
58.8%, sunt cuprinse între 18-24 de ani, 10.3% nu au atins încă vârsta de 17 ani şi se simte
o întinerire continuă a potenţialelor victime. Doar 4.4% depăşesc vârsta de 30 de ani. Circa 47.8%
au doar şcoală primară, 25.7% – nouă clase şi aproape 3% – liceul. Doar 2% au studii superioare.
Conform studiilor statistice şi sociologice: 52.9% – sunt din zone rurale, 33.8% zone urbane, 11.8%
– din capitală; 56.6% – nu sunt căsătorite, divorţate – 16% şi măritate – 9.6%. În jur de 25%
au copii, 55.4% sunt din familii sărace şi 14.7% – din familii foarte sărace.
Conform datelor psihologilor ce contribuie la reabilitarea psihică a fetelor, circa 70% din
victime au suportat în adolescenţă maltratări fizice sau psihice, violuri şi incesturi. O parte din ele
sunt orfane sau au un singur părinte, respectiv sunt vulnerabile psihologic si financiar.
93% din numărul fetelor din Moldova repatriate prin intermediul OIM vin din patru ţări
balcanice: Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Iugoslavia (regiunea Cosovo) şi Albania. Acestea
constituie 64% din victimele traficului provenind din Europa de Est. Moldova a lăsat mult în urmă
România, Bulgaria şi Ucraina, dat fiind fapatul că fetele de aici sunt cele mai ieftine şi, datorită
săraciei, cele mai uşor de convins. În 2000-2002 au fost repatriate prin intermediul OIM 771 fete.
Doar în primele patru luni ale anului 2003 au fost aduse în ţară 100 fete. Cele mai multe din
Macedonia. Aceeaşi ţară este prima în top încă din anul trecut, de acolo au fost aduse 150 de fete.
Următoarele patru poziţii sunt ocupate de Kosovo, Bosnia/Herţegovina şi Albania. În funcţie
de schimbarea geografiei punctelor de conflict armat se schimbă şi rutele traficanţilor. Recent
au fost aduse primele două fete din Pakistan. S-au înregistrat primele moldovence traficate
 179

în Afganistan, pornite încolo în calitate de chelneriţe în baruri. Sunt traficate fete şi în ţările CSI,
în preponderenţă de către ţiganii care le promit de lucru la pieţele din Moscova,
Sankt-Petersburg, Krasnodar etc.
„Nici pierderile din războiul doi mondial, nici deportările, nici foametea luate împreună
n-au rărit atât de mult populaţia ca migraţia din ultimii ani” – afirmă Constantin Tănase
în săptămânalul „Timpul” (19 septembrie 2003, Chişinău). „Dacă războiul doi mondial în temei
i-a înghiţit pe bărbaţi, atunci imigraţia de astăzi înghite mai ales femeile. Sunt nevoite să fugă
de sărăcie nu numai fetele tinere, ci şi femeile, lăsându-şi bărbaţii şi copiii. La moment, probabil,
încă societatea nu realizează ce tragedie se produce sub ochii noştri, autodistrugându-ne ca stat.
Copiii care cresc fără părinţi, în deosebi fără mamă, întreaga lor viaţă le va lipsi ceva, ceva foarte
important. Copiii de la sate, rămaşi orfani cu părinţii în viaţă, au grijă de gospodărie, singuri îşi fac
mâncare, singuri îşi spală hăinuţele. Aceşti copii au îmbătrânit de mici, iar o ţară de copii bătrâni
nu are viitor” – rezumă editorialistul. Zeci, sute de familii distruse pentru că multe mame nu se mai
întorc în sărăcia care domină în republică. Preferă străinătatea amară, decât sărăcia, lipsurile
şi umilinţa în propria ţară [224].
Particularităţile migraţiunii în masă a populaţiei republicii formează un stil specific de viaţă,
lăsându-şi amprenta asupra generaţiei prezente şi viitoare. Încetăţenirea stilurilor de viaţă într-o
societate sau alta corelează cu orientările valorice.
Schimbările intervenite în orientările valorice şi acţiunile sociale ale indivizilor din spaţiul
social moldovenesc au fost determinate de importantele schimbări în situaţia socio-economică,
politică, culturală din ultimul deceniu. Drept rezultat al acestor perturbări imense se produc
considerabile schimbări în spaţiul moral-cultural: au loc schimbări în sistemul orientărilor valorice
ale persoanei, în bazele motivaţionale, unele dominante valorice se schimbă prin altele.
Studiile sociologie realizate în anii tranziţiei atât în Republica Moldova, cât şi în alte spaţii
sociale postsocialiste reliefează faptul că sistemul orientărilor valorice se află în proces
de transformare. În condiţiile de liberalizare a relaţiilor sociale deja s-a încetăţenit opinia precum
că societatea parcurge o etapă complexă în evoluţia sa. În acest context sistemul de valori poate
apare ca factor care favorizează şi accelerează procesul de liberalizare a dezvoltării sociale sau,
dimpotrivă, poate deveni o barieră în calea acestei schimbări. La rândul său, schimbările liberal-
democratice vor deveni ireversibile doar atunci, când vor fi acceptate de întreaga societate
şi afirmate în sistemul de indicatori, spre care se orientează societatea moldovenească.
În perioada restructurării societăţii moldoveneşti şi a liberalizării relaţiilor sociale
s-a destrămat sistemul tradiţional socio-cultural şi administrativ, iar împreună cu acesta s-au
prăbuşit tradiţiile şi valorile constituite pe parcursul a zeci de ani în perioada sovietică, convingerile,
 180

ideologiile, concepţiile despre lume, stilurile şi modurile de viaţă, s-a transformat perceperea
prestigiului şi a valorilor. Destrămarea ierarhiei valorilor sovietice s-a răsfrânt dureros celui mai
conştient segment social orientat spre autorealizare şi respectarea legislaţiei, afirmare în cadrul
instituţiilor sovietice existente. Pierderea criteriului anterior de identificare presupune un lucru
obligatoriu de reconstituire, mai întâi de toate în sfera culturii spirituale.
În condiţiile de reformare a societăţii moldoveneşti se transformă întreg spaţiul social,
inclusiv şi întreg sistemul de valori. Formarea noului sistem de valori în spaţiul social moldovenesc
se derulează sub influenţa unui şir de factori specifici: condiţii geografice, particularităţi
climaterice, resurse naturale, activităţi tradiţionale în regiune, modul de organizare a gospodăriei,
condiţiile activităţii sociale, cultura spirituală a moldovenilor etc.
Anume în perioada de tranziţie are loc constituirea altor motive de comportament,
determinate de noile necesităţi socio-culturale, transformându-se treptat într-un nou suport pentru
crearea orientărilor valorice. Ideea democratizării şi procesul de implementare a acesteia
în societatea moldovenească, declararea drepturilor omului în Moldova înaintează în faţa ştiinţei
sociologice autohtone reevaluarea omului ca purtător ai unei anumite ierarhii personale de valori.
Concepţia modernă a valorii se bazează încă din timpurile antichităţii pe unitatea
tridimensională socratică: frumuseţe, bunătate, adevăr. Elaborarea ştiinţifică a problemei are
rădăcini adânci atât în ştiinţa sociologică, cât şi în alte domenii ale ştiinţelor socio-umane. În pofida
acestui fapt, rămân încă multiple probleme nestudiate. Continuă să rămână încă insuficient studiate
asemenea aspecte precum mecanismele formării orientărilor valorice a personalităţii şi a factorilor
socio-culturali, care influenţează asupra formării valorilor.
În contextul reflecţiilor expuse anterior în cercetările sociologice realizate de noi
pe parcursul mai multor ani s-a urmărit prin intermediul mai multor itemi de a identifica care sunt
orientările valorice într-o societate în proces de tranziţie. Rezultatele sociologice, obţinute în urma
derulării investigaţiei “Condiţiile de viaţă, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002, eşantion 2000
persoane), relevă că 60.3% din eşantion se consideră, în primul rând, cetăţeni ai Republicii
Moldova, iar în al doilea rând – 52.1% locuitori ai oraşului/comunei/satului unde sunt domiciliaţi.
Mai mult de 60% se mândresc de faptul că sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care 15.9% –
foarte mult şi 47.2% – mai degrabă se mândresc, decât 16.1% – mai degrabă nu se mândresc
şi 7.9% – deloc nu se mândresc.
Deşi populaţia republicii este nevoită să suporte consecinţele erorilor politice şi economice
ale „reformatorilor”, umilinţa sărăciei şi a marginalizării în propria ţară, totuşi oamenii mai
păstrează în suflet mândria de cetăţean al Republicii Moldova.
 181

Desenul nr. 2 (IV,2)

În ce măsură sunteţi liber în alegerea drumului vieţii,
în posibilitatea controlului asupra vieţii Dvs.?
%
Stilul de viaţă şi orientările
27,8
30
22,7 valorice ale unui popor pot fi lesne
25 21,8

20 urmărite după autoaprecierea propriei

12,2
15 10,4 libertăţi. Apreciindu-şi nivelul libertăţii
10 5,1 după scara de cinci puncte, unde 1
5
0 înseamnă absolut nu sunt liber, iar 5
1 2 3 4 5 6
Absolut nu Absolut
absolut sunt liber, 44.5% din
Nş/nr
sunt liber sunt liber respondenţi consideră că sunt liberi de
Sursa: SISI „Opinia”, Condiţiile de trai, stilul de viaţă a-şi alege drumul vieţii şi a-şi controla
şi sănătatea, 2002 (proiect european)
propria viaţă, totodată, 15.5%
au manifestat anumite rezerve în acest sens, iar 27.8% oscilând la mijlocul scălii de măsurare.
Totuşi principiile unui mod de viaţă liber şi democrat treptat se înrădăcinează în spaţiul
social moldovenesc. Aceste tendinţe se reflectă în răspunsurile din următorul tabel:
Tabel nr. 4 (IV,2)
În ce măsură sunteţi sau nu de acord cu următoarele afirmaţii:
Mai Mai
Total Total nu Îmi vine
Sunt de degrabă degrabă Nu sunt
de sunt de greu să
acord sunt de nu sunt de de acord
acord acord răspund
acord acord
Eu pot spune ceea ce gândesc 52.0 23.1 75.1 12.1 6.9 19.0 5.9
Eu pot să ader la orice organizaţie
43.4 21.5 64.9 9.2 11.6 20.8 14.3
după alegerea mea
Eu am dreptul să călătoresc liber 47.6 21.6 69.2 10.9 12.6 23.5 7.3
Eu pot influenţa asupra
2.8 3.8 6.6 20.4 61.5 81.9 11.5
guvernului ţării
Eu pot influenţa asupra
5.4 11.6 17.0 21.0 52.1 73.1 9.9
administraţiei locale
Mie nu mi-i frică de arest ilegal 19.0 11.3 30.3 15.2 36.8 52.0 17.7
Eu pot să mă ocup cu politica 20.5 15.5 36.0 13.3 34.5 47.8 16.2
Eu am dreptul să împărtăşesc
64.2 13.0 77.2 4.9 10.9 15.8 7.0
orice religie
Sursa: SISI „Opinia”, Condiţiile de trai, stilul de viaţă şi sănătatea, 2002 (proiect european)
Din analiza corelativă a datelor expuse în tabelul de mai sus, constatăm că în societatea
moldovenească deja s-au încetăţenit asemenea valori democratice precum libertatea confesiei
(72.2%), libertatea gândirii (75.1%), dreptul de a călători liber (69.2%), aderarea la orice
organizaţie după propria alegere (64.9%). Totodată, în contextul celor expuse se evidenţiază
un segment impunător din eşantion care consideră că ei înşişi nu pot influenţa asupra guvernării
ţării (81.9%) şi a administraţiei locale (73.1%).
 182

Studiile sociologice în dinamică, realizate atât în cadrul SISI „Opinia”, cât şi de alte servicii
sociologice din republică, denotă în anii de reforme o creştere substanţială a gradului de încredere
a populaţiei republicii în biserică.

Din întreaga populaţie a republicii 72.7% se consideră oameni credincioşi, această pondere
fiind obţinută în anul 2000, în cadrul cercetării noastre „Situaţia din Moldova”. Mai mult de 80%
din respondenţi erau de părerea că situaţia din ţara noastră privind libertatea oamenilor
în problemele ce ţin de religie, credinţă în Dumnezeu, comparativ cu perioada de până
la proclamarea independenţei Republicii Moldova s-a îmbunătăţit. Totodată, fiind întrebaţi cât
de des frecventează biserica sau slujbele religioase doar 17.1% au afirmat că fac acest lucru cel
puţin o dată în lună, iar 34.2% - cel puţin de câteva ori în an, în rest: 34.3% - foarte rar merg
la biserică şi 14.4% - niciodată. Aceste analize sociologice ne permit să tragem concluzia
că credinţa în Dumnezeu în societatea moldovenească poartă un caracter mai mult declarativ, este
mai degrabă un atribut al modei decât un îndemn sincer al individului.

Procesul de penetrare a adevăratelor valori creştine în societatea moldovenească

se derulează deosebit de dificil. Oamenii, în temei, manifestă neîncredere în cei din jur (cu această
opţiune fiind de acord 64.7% din persoanele chestionate în 2000 şi 63.1% în 2002), considerând
că în societate predomină atât oameni buni cât şi răi în proporţii egale (acest item cunoscând
următoarea evoluţie: 64.7% în 1993, 58.7% în 1996 şi 67.2 în 1997). Totodată, apreciind
majoritatea oamenilor din jur, itemul „oameni buni” în perioada estimată cunoaşte o descreştere
de la 14.7% în 1993 la 12.4% în 1996 şi la 10.0% în 1997, iar ponderea „oamenilor răi” cunoaşte
o tendinţă spre ascensiune de la 20.6% în 1993 la 28.9% în 1996 şi la 22.8% în 1997.

O deteriorare considerabilă munca ca valoare socială cunoaşte în anii tranziţiei. În haosul

economic şi politic al tranziţiei factorul uman se plasează pe un loc secundar. Omul încearcă
de a mai fi apreciat conform aptitudinilor, cunoştinţelor, asiduităţii şi competenţelor profesionale.
Am fost şi continuăm să fim martorii unor ascensiuni spectaculoase în funcţii a persoanelor
incompetente, care peste noapte prin protecţie de rudenie şi corupţie deţin proprietatea ţării
şi guvernează poporul. Lumea a încetat să mai creadă celora care încurcă propriul buzunar
cu buzunarul statului, lăsându-i pe oamenii simpli flămânzi şi goi.
Munca onestă, care contribuie la formarea personalităţii, autoafirmare, socializarea
şi găsirea unui rost în viaţă a omului, nu mai este o valoare în Republica Moldova – fapt confirmat
de cercetările noastre sociologice.
 183

Desenul nr.3 (IV,2)

Cum lucrează şi trăieşte astăzi majoritatea
oamenilor care vă înconjoară?
La începutul anilor de
4.8 tranziţie (1994) oamenii –
Lucrează mult şi trăiesc bine......................
2.6 46.2% încă mai credeau că s-a
63.2 păstrat, tendinţa de a munci
Lucrează mult, dar trăiesc rău 68.6
activ, cinstit şi conştiincios, pe
Lucrează puţin, dar trăiesc bine.......................
13.4 când 34.3% declarau deja
8.1
contrariul, considerând că
8.8 aceasta ţinând de trecut şi doar
Lucrează puţin şi trăiesc rău ......................
19.7 1996
19.5% erau siguri că această
1998
9.8 valoare s-a păstrat. Compa-
Nu ştiu / nu este răspuns.............................
1.0
rând aceste rezultate cu
0 10 20 30 40 50 60 70 %
studiile sociologice din anii
Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii 1996 şi 1998 se reliefează
opinia potrivit căreia majoritatea oamenilor lucrează mult, dar trăiesc rău – 63.2% (1996) şi
respectiv 68.6% (1998). Este semnificativ faptul că 88.1% din respondenţi în 1998 considerau că
moldovenii ar putea lucra mult mai bine, mai mult decât o fac, dar aceasta depinde de situaţia
generală din societate, ţară (84.9%) decât de ei înşişi (7.3%) şi de situaţia de la lucru (7.7%).
Fiind întrebaţi ce ar trebui de făcut pentru ca oamenii să lucreze mai mult şi mai bine,
persoanele chestionate au stipulat drept fiind cele mai importante măsuri următoarele: în primul
rând – achitarea salariilor la timp (67%), în al doilea – remunerarea mai bună (60%) şi în al treilea –
crearea unor condiţii normale de lucru 52%), fapt ce demonstrează în mod convingător motivele
exodului braţelor de muncă din Moldova.
O dovadă în plus privind ştirbirea valorilor general umane serveşte şi faptul că populaţia
republicii, potrivit studiilor noastre în repetare, consideră că în Moldova pot obţine cel mai uşor
succese în viaţă escrocii şi afaceriştii, elementele mafiote (55.3% – 1996, 56.3% – 1998), cei bogaţi
(58.8% – 1996, 46.7% – 1998); cei care au cunoscuţi buni, legături (50.3% – 1996, 36.0% – 1998)
şi cei care au părinţi, rude cu posturi înalte (36.3% – pentru ambii ani estimaţi).

Şi dimpotrivă, este deosebit de neînsemnată în cucerirea succesului ponderea persoanelor

energice, capabile (18.0%), celor harnici, doritori şi iubitori de muncă (10.0%), celor care posedă
o înaltă calificare profesională (5.8%), celor care posedă un nivel înalt de studii (4.8%), cu alte
cuvinte datele noastre sociologice reflectă ca în oglindă realitatea societăţii moldoveneşti: tendinţa
constantă de devalorizare a muncii umane, a ştirbirii valorilor sănătoase, veritabile, de menţinere
 184

a coeziunii neamului de moldoveni. Cu atât mai mult, că oamenii, în fond, percep succesul în viaţă
prin lucruri deosebit de fireşti, precum a avea o familie bună, trainică (59.8%), a avea o stare
materială bună (54.1%), a fi sănătos şi a păstra sănătatea (40.8%), a avea un serviciu interesant
şi bine plătit (28.7%), a trăi cinstit şi onest, a acţiona în conformitate cu propriile convingeri
(20.0%). În linii mari rezultatele studiilor demonstrează faptul, că oamenii îşi doresc lucruri
elementare, dar, spre regret, inaccesibile în societatea moldovenească de astăzi.
În ce măsură populaţia unei ţări se consideră fericită denotă plinătatea valorilor care
se încetăţenesc în societate. Potrivit studiului nostru „Condiţiile de viaţă, stilurile de viaţă
şi sănătatea”(2002, eşantion 2000) doar jumătate din populaţia republicii şi anume 50.7%
se consideră fericită (mai degrabă fericită - 42.4% şi fericită - 8.3%) pe când 37.5% nu are aşa
sentimente (mai degrabă este nefericită – 28.1% şi nefericită - 8.4%), iar 11.8% - nu-şi poate
aprecia sentimentele pe care le nutreşte.
În virtutea vârstei, precum este şi firesc, mai fericiţi se consideră respondenţii cuprinşi
în limitele de vârstă 30-44 ani (51.6%) şi 18-29 ani (51.3%), decât cei între limitele de vârstă 45-59
ani (49.9%) şi 60 de ani şi mai mult (27.1%). Analizele indicatorului dat scot în evidenţă o realitate
tristă: segmentul de populaţie 60 ani şi mai mult reprezintă ponderea cea nai numeroasă care
se consideră mai mult nefericiţi (36.6%) şi nefericiţi (16.0%) decât celelalte categorii de vârstă.
Aceste cifre încă o dată reliefează clar şi evident, că societatea a uitat de părinţii săi bătrâni,
lăsându-i în singurătate, lipsindu-i de dreptul la un trai decent şi sentimentul de fericire.
Reflectând asupra corelaţiei stil de viaţă şi orientare valorică constatăm că în perioada
de tranziţie acestea au suportat modificări esenţiale, fiind afectate de schimbările contradictorii din
ţară, şi viaţa socială tragică a republicii, transformându-se şi înstrăinându-se în mare măsură
de valorile general umane şi tradiţionale nostru moldav.

Concluzii:

Stilul de viaţă reprezintă un component esenţial al calităţii vieţii, care fixează un anumit
comportament al persoanei sau al unui grup de oameni, reproducând anumite caracteristici,
maniere, deprinderi, gusturi, înclinaţii etc., depinzând atât de factori environmentali şi sociali
cât şi individuali.
Diminuarea dramatică a nivelului de trai a populaţiei se reflectă asupra caracterului
şi conţinutului alimentaţiei. În anii de tranziţie a scăzut considerabil consumul produselor biologice
de bază (lapte, carne, ouă). Alimentaţia populaţiei actualmente se reduce la pâine şi produse din
făină. În legătură cu aceasta se remarcă valoarea calorică inferioară a raţiilor zilnice, ea este departe
de a corespunde necesităţilor fiziologice ale omului. Factorul alimentar contribuie la scăderea
particularităţilor protectoare ale organismului, favorizând înrăutăţirea stării sănătăţii
populaţiei republicii.
 185

Sedentarismul şi obezitatea, predilecţiile pentru consumul băuturilor alcoolice, fumat

reprezintă un alt flagel al societăţii contemporane moldoveneşti. Stilul de viaţă din ce în ce mai
sedentar, adoptat de anumiţi oameni, combinat cu utilizarea crescândă a tehnologiei moderne
în activităţile cotidiene, lipsa volumului de lucru fizic la locul de muncă, au determinat diminuarea,
dacă nu chiar încetarea totală a activităţilor sau exerciţiilor fizice, care au urmări în starea
de sănătate la nivel de naţiune.
Stilul de viaţă al populaţiei autohtone este în mare parte influenţat de procesele migraţionale,
care au impact mai mult negativ, decât pozitiv asupra societăţii şi tradiţiilor moldoveneşti de viaţă.
Problemele esenţiale care favorizează migraţia populaţiei în masă sunt de ordin economic,
una dintre care ţine de nivelul înalt al şomajului şi standardul de viaţă extrem de scăzut din
Republica Moldova.
Valorile unui mod de viaţă liber şi democrat treptat se înrădăcinează în spaţiul social
moldovenesc. Analiza rezultatelor sociologice în dinamică confirmă libertatea confesiei, expresiei,
deplasării, opţiunii politice declarate de respondenţi, totodată, rămânând departe de a fi soluţionate
asemenea aspecte precum influenţa cetăţeanului de rând asupra deciziilor luate la nivel republican
şi local.
Valorile în societatea moldovenească cunosc o deviere şi ştirbire esenţială, purtând
un caracter declarativ. Munca ca valoare socială cunoaşte o deteriorare substanţială.
Stilul de viaţă şi orientările valorice în spaţiul social moldovenesc cunosc importante
modificări proporţionale schimbărilor contradictorii a raporturilor economice şi a liberalizării
relaţiilor sociale.
 186

4.3. Standarde de viaţă ale satului moldovenesc

Satul moldovenesc s-a format în cadrul unui proces istoric îndelungat al dezvoltării
economico-sociale, unde creşterea plantelor şi a animalelor au fost şi rămân îndeletnicirile prioritare
ale populaţiei autohtone. Satul, la început predominant agricol, a cedat treptat şi unor activităţi
de producţie neagricole, ceea ce i-a adus un spor de înzestrare tehnico-edilitară şi social-culturală.
Mai târziu, alături de funcţiile sale tradiţionale, ca loc de producţie agricolă şi de habitat, profilul
său economic devine mai complex, adăugându-i-se noi funcţii legate de activităţi industriale, social-
culturale, sănătate, sportive, mai puţin activităţi turistice şi de agrement etc.
Modelul postbelic de dezvoltare a produs modificări esenţiale în distribuţia şi tipologia
localităţilor rurale [244]. Timp de câteva decenii postbelice dezvoltarea sistemului de localităţi din
Moldova, ca şi din întreaga URSS, s-a aflat sub un control rigid al statului. În funcţie de obiectivele
geopolitice, se planificau: profilul economic al regiunilor şi localităţilor, legăturile funcţionale
dintre ele, industrializarea în ritm forţat a anumitor zone, migraţiile masive ale populaţiei. Planurile
de amenajare a teritoriilor localităţilor urbane şi rurale nu prea erau coordonate şi nici accesibile
populaţiei şi, de fapt, nu reflectau în măsura cuvenită interesele comunităţilor locale.
Controlul asupra ritmului de creştere a localităţilor rurale, asupra dezvoltării elementelor
esenţiale ale infrastructurilor tehnice şi sociale, era exercitat, în primul rând, de ministerele
şi departamentele de resort şi numai în anumite limite – de administraţia publică locală.
În cea mai mare parte a localităţilor rurale dotările edilitare lipsesc ori sunt rudimentare, din
care cauză poluarea mediului cu deşeuri menajere a devenit una din cele mai grave probleme
cu impact nefavorabil asupra stării de sănătate a populaţiei rurale.
Reţeaua de localităţi, privită ca sistem polifuncţional, se confruntă cu grave probleme [141].
Legăturile funcţionale dintre localităţi sunt perturbate. Destrămarea marilor întreprinderi
agroindustriale, creşterea costurilor serviciilor, în special ale celor de transport, au limitat
„navetismul” populaţiei rurale la locurile de muncă şi serviciile sociale din oraşele apropiate.
Un aspect neprevăzut ce ţine tot de comunităţile umane şi care solicită interacţiuni speciale
îl constituie aşezările noi, apărute în teritoriile atribuite loturilor şi proiectării vilelor.
La repartizarea acestora nu s-a ţinut cont că unele sectoare vor fi populate permanent. În realitate au
apărut noi aşezări umane cu toate problemele specifice lor şi impactul respectiv asupra mediului [176].
Prin urmare, reajustarea principiilor de dezvoltare a reţelei localităţilor rurale la noile
condiţii de tranziţie la economia de piaţă, de globalizare şi de integrare europeană impune
elaborarea unei concepţii noi de dezvoltare a ruralului ca loc de producţie, habitat, consum
şi petrecere a timpului liber.
 187

Deşi satele Republicii Moldova nu au cunoscut o depopulare masivă, caracteristică altor

zone din spaţiul ex-sovietic, în ultimii ani ele au fost totuşi substanţial marcate de acest proces,
impactul căruia a adus la exodul celei mai active, mai instruite şi mai întreprinzătoare părţi
a populaţiei, fapt care a afectat într-o mare măsură vitalitatea şi capacităţile antreprenoriale ale
comunităţilor rurale.
În perioada anilor 1989 – 2003 corelaţia diferitor curente migraţionale în dependenţă
de locul de trai al populaţiei Moldovei a suferit mari schimbări. O mişcare bruscă a proceselor
migraţionale în direcţia oraş-sat, îndeosebi la începutul anilor ’90 a fost cauzată de înrăutăţirea
situaţiei social-economice a ţării, de descreşterea bruscă a veniturilor, de creşterea rolului
gospodăriei naturale în asigurarea activităţii vitale a omului.
Examinând datele statistice, constatăm că populaţia rurală din 1989 (2301,2mii) a scăzut
cu 180,9 mii persoane până în anul 2003 (2120,3 mii). Natalitatea în mediul rural din 1985 (22,1)
până în 2002 înregistrează o scădere cu 10,3 persoane la 1000 de locuitori. În aceeaşi perioadă
mortalitatea a crescut de la 11,5 respectiv până la 13,5 persoane la 1000 locuitori. Mortalitatea
exagerată în mediul rural este determinată, în primul rând, de condiţiile mai grele de viaţă, acest
parametru, întrecând considerabil numărul anual al decedaţilor în mediul urban. În general, indicii
socio-demografici din mediul rural au cunoscut considerabile modificări în perioada de tranziţie
[173, 174, 175, 176, 177, 178].
Datele statistice, expuse anterior, sunt integrate şi de rezultatele cercetării noastre
sociologice în spaţiul rural al republicii „Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare
a Solului în Moldova”(2003). Potrivit studiului dat componenţa medie a gospodăriilor rurale
investigate sunt alcătuite preponderent din următorul număr de membri: 1 persoană – 7% din
gospodarii, 2 persoane – 16%, 3 persoane –20%, 4 persoane –30%, 5 persoane – 17%, 6 persoane
şi mai mult – 9% din gospodării.
Ca şi statistica de stat cercetarea în cauză demonstrează o diferenţiere pronunţată
a componenţei familiei între regiunile Nord, Centru, Sud ale republicii, unde în cele din urmă
numărul de familii compuse din 5 şi 6 persoane atinge o cotă de 15-20 şi respectiv 10%. Familiile
de odinioară cu 7-8 şi mai mulţi copii în mediul rural al republicii devin deja astăzi o raritate pentru
ţară, ajungând doar până la 3%.
Studiul dat confirmă unele date statistice ale aspectului regional privind componenţa
familiei moldoveneşti. Astfel, dacă în mediu o gospodărie casnică din aria rurală este constituită din
3,6 persoane, atunci în regiunea de Nord a republicii acest indicator este de 3,4 persoane, de Centru
3,7, iar în regiunea de Sud a republicii componenţa numerică medie a unei familii constituie în
mediu 3,8 persoane, inclusiv în UTA Găgăuzia de 3,9 persoane – fenomen demografic specific
pentru republică.
 188

Desenul nr.1 (IV,3)

Componenţa numerică a familiei din aria studiului (media, persoane)
4 3.78 3.86
3.64 3.69
3.39 3.37
3.33
3.5
3.16 3.09
2.99
3

2.5

1.5

0.29 0.28 0.35 0.29

0.5
0.19 0.25 0.25 0.20 0.20
0.12
0
Aria studiului jud.Balti jud.Orhei jud.Tighina UTA Gagauzia
Numarul total de persoane in familie Membri ai familiei care locuiesc in prezent in gospodarie
Membri ai familiei care lipsesc temporar, sunt plecati la lucru Membri ai familiei care lipsesc temporar, isi fac studiile

Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003

Declinul economic din ultimii ani a provocat o extindere masivă a şomajului inclusiv
şi în mediul rural, ceea ce a favorizat creşterea ritmurilor migraţiei atât în interiorul ţării, cât
şi în străinătate. Practic, satul moldovenesc, se confruntă cu o emigraţie a forţei de muncă şi cu un
şomaj structural, tipic ţărilor subdezvoltate, când economia nu este în stare să creeze suficiente
locuri de muncă.
Disponibilizarea în masă a populaţiei rurale din sectorul agricol tot mai mult a favorizat
fenomenul şomajului la sate, care la rândul său a condiţionat exodul masiv al sătenilor peste hotare
în căutarea unui loc de muncă. Astfel, potrivit studiului sociologic nominalizat anterior, aproape
în fiecare a doua gospodărie cineva din membrii familiei lipseşte, din care 60% - sunt plecaţi
la lucru, iar 40% - la învăţătură. După cum demonstrează sondajul în 25% din familii sunt plecaţi
la lucru temporar una (21%) sau două (4%) persoane, iar în 15% din gospodării o persoană (12%)
sau două (3%) sunt plecate la studii.
În linii mari, potrivit datelor studiului sociologic tabloul social – demografic al gospodăriilor
casnice din aria rurală a republicii se compune conform distribuţiei după sex, din 48.3% bărbaţi
şi 51.7% femei. Vârsta membrilor familiei se structurează astfel: 14.9% – până la 20 de ani, 20.6%
– 21-30 ani, 16.1% – 31-40 ani, 20.0% – 41-50 ani, 13.9% – 51-60 ani, 14.5% – 61 şi mai mulţi ani.
În temei, nivelul de instruire al membrilor familiei rurale se prezintă astfel: 14.1% – au studii
primare, 29.7% – medii generale incomplete, 29.9% – medii generale şi tehnice, 15.5% – superioare
de scurtă durată (colegii), 10.8% – studii superioare. Statutul familiei rurale este reprezentat din
33.7% – soţie, 32.1% – soţ, 16.9% – fiu, 13.0% – fiică, 1.0% – tatăl mare/socru, 1.9% – mama
mare/soacra, 1.4% – altcineva (ginere, noră etc.).
 189

Tabloul socio-demografic, obţinut în urma cercetării sociologice nominalizate, confirmă

derularea unor procese negative în satele moldoveneşti: descreşterea sporului natural, relevant
în componenţa numerică a familiei; amplificarea fluxului populaţiei în căutarea unui loc de muncă,
inclusiv peste hotarele ţării, îmbătrânirea populaţiei.
Studiul sociologic asupra populaţiei rurale vine să confirme faptul că cei mai mulţi membri
ai gospodăriilor casnice (37%) sunt angajaţi în sectorul agricol din comuna natală, 3% – activează
în sectorul agrar al republicii din altă localitate, fiecare al treilea membru al gospodăriei sau 34%
este angajat în sectorul de stat din localitate, 16% din membrii familiilor investigate sunt temporar
neangajaţi în câmpul muncii sau practică lucrul sezonier, 14% – sunt angajaţi în sectorul privat din
localitate, iar alţi 14% din membrii familiilor investigate lucrează peste hotarele Moldovei (Rusia,
Italia, Portugalia, Iugoslavia ş.a. ţări); 6% din membrii familiilor investigate sunt la studii, iar
fiecare a patra persoană (24%) este pensionată.
Activităţile de muncă ale respondenţilor determină venitul lunar. Cel mai substanţial venit
lunar (la momentul cercetării, aprilie 2003) îl au membrii familiilor plecaţi peste hotarele ţării –
2872 lei (198.2$ SUA), veniturile lunare a celorlalţi membri a gospodăriilor casnice oscilează în
intervalul de 250 - 430 lei (17.3 - 29.7$ SUA), inclusiv a celor angajaţi în sectorul agricol 300-350
lei (20.7 - 21.2$ SUA), diferite tipuri de întreprinderi şi organizaţii 400-430 lei (27.6 – 29.7$ SUA).
Cel mai mic venit lunar îl au pensionarii – 240 lei (16.6$ SUA), studenţii 108 lei (7.5$ SUA)
şi şomerii – 135 lei (9.3$ SUA). În funcţie de regiunile ariei studiului veniturile lunare ale
membrilor gospodăriilor casnice diferă neesenţial şi ţin de domeniile concrete de activitate.
În mediul rural ocuparea în câmpul muncii este în mare parte influenţată de faptul dacă
gospodăria dispune sau nu de loturi de pământ. Sondajul sociologic demonstrează (şi acest lucru
este o realitate pentru populaţia de la sate din Republica Moldova) că absoluta majoritate
a gospodăriilor casnice dispun de loturi de pământ, totodată, ele diferă în funcţie de bonitate,
suprafeţe, număr, particularităţile climaterico-geografice ale comunităţii concrete.
Potrivit studiului 4 din 5 gospodării rurale sau 81% dispun de terenuri agricole(cote
de pământ) cu o suprafaţă medie de 1,628 ha (în UTA Găgăuzia de acest beneficiu se bucură 86%
din gospodari, în judeţele Orhei – 81%, Bălţi – 79%, Tighina – 78%). La rândul său, absoluta
majoritate sau 99% din gospodării au teren agricol pe lângă casă, suprafaţa medie
constituind – 0.073ha.

Totodată, aproape 1din 5 gospodării sau 18% mai dispun de alt teren agricol în afară de cele
menţionate. Cele din urmă fac parte din terenuri agricole procurate, pământuri suplimentare date
temporar – din fondul primăriei etc. Este de menţionat că de acestea (terenuri suplimentare)
se bucură mai mult gospodăriile din regiunea de Sud (UTA Găgăuzia – 26%, judeţul Tighina –
 190

35%) decât cele de la Nordul şi Centrul republicii (judeţele Bălţi şi Orhei – a câte 10% fiecare).
Această discrepanţă se explică prin diferenţa esenţială a densităţii populaţiei şi suprafeţele
de pământ din aceste regiuni.
Desenul nr.2 (IV,3).
Terenurile de pământ – proprietate a gospodăriilor ariei studiului (%)

150
tere n agri col (cota de pami nt) de pe care obtine ti re col ta
gradi na/te re n agricol pe l inga casa
125 alt te re n agri col propriu

100.0 100.0
98,7 97,8 97,7
100
86.2
81.0 79,3 80,7 78,3

75

50
35.0
26,2
25
12.5 9,8 10,2

Aria studiului jud. Balti jud. Orhei jud. Tighina UTA Gagauzia

Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003
*Diferenţa până la 100% – nu dispun de astfel de terenuri

Studiul sociologic nominalizat demonstrează că principalele surse de venit a gospodăriilor

casnice din aria rurală eşantionată sunt: salariul la locul de muncă de bază (70%), urmat de salariu
din activităţi ocazionale / sezoniere (24%) şi venit provenit din vinderea laptelui, untului, brânzei,
ouălor etc. (22%). Pentru 26% din gospodării sursa de venit este pensia de vârstă / invaliditate, iar
pentru 4% – ajutorul social (alocaţii pentru copii, mame singure etc.).
În fiecare a şaptea gospodărie investigată (15%) o altă sursă de venit în familie îl constituie
vinderea animalelor domestice şi păsărilor, pentru 12% din gospodării – vinderea legumelor
şi fructelor, pentru 6% – comercializarea recoltei de pe cota de pământ (grâu, porumb, floarea
soarelui), pentru 7% – vinderea strugurilor, pentru 5% – fructelor, pentru alte 6% – venituri
parvenite din dobândă, dividende, rentă.
Este de menţionat faptul, că pentru 10% din gospodăriile ariei rurale o altă sursă de venit
a familiei sunt banii primiţi de la membrii familiei aflaţi peste hotare.
În profil regional structura şi proporţia veniturilor familiilor puţin diferă de media ariei
studiului, abaterile fiind la capitolele salarii la locul de muncă, unde 37% şi 42% din gospodăriile
judeţelor Orhei şi Bălţi în genere nu le au comparativ cu localităţile din Tighina şi UTA Găgăuzia –
17% şi 16%, fapt ce vorbeşte despre nivelul de angajare în câmpul muncii în aceste regiuni. Sursele
de venit din activităţi ocazionale sunt mai des întâlnite în UTA Găgăuzia (33%) decât în celelalte
regiuni investigate (19 – 23%).
 191

Totodată, cota surselor de venit a gospodăriilor din vinderea produselor lactate este mai
mare în regiunile de Nord şi Centru (jud. Bălţi – 23%, Orhei – 28%) decât a celor de la Sudul
republicii (18%). Acest item se observă în acelaşi plan regional la capitolul „vinderea legumelor
şi fructelor” (Nord – 11%, Centru – 7%, Sud – 2%) şi viceversa – „vinderea strugurilor” – fenomen
specific teritorial.
Privitor la însăşi veniturile familiei din sursele analizate mai sus, suma de bani (venitul lunar
al tuturor membrilor gospodăriei) diferă substanţial atât din punct de vedere numeric, cât şi a sursei de venit.
După cum s-a menţionat mai sus pentru ceva mai mult din 2/3 din familii sau 70% sursa
principală de venit este salariul la locul permanent de lucru. Datele sondajului arată că
într-o gospodărie suma medie lunară parvenită din salariul membrilor familiei este de 496 lei
(34.2$ SUA). Salariul mediu lunar obţinut de membrii familiei din activităţile ocazionale/sezoniere
(24%) este de 347 lei (23.9$ SUA).
Venitul obţinut din vinderea legumelor din gospodărie (12%) în mediu lunar este
de aproximativ 180 lei (12.4$ SUA). Venitul parvenit din vinderea fructelor (5%) pentru aceste
gospodării constituie 139 lei (9.6$ SUA). Venitul obţinut în gospodărie din vinderea strugurilor
(7%) este de – 95 lei (6.6$ SUA), fiind specific doar pentru gospodăriile din Centrul şi Sudul republicii.
Venitul mediu lunar al familiei provenit din vinderea produselor lactate (22%) constituie
190 lei (13.1$ SUA). Suma medie lunară în gospodăriile investigate parvenită din vinderea
animalelor şi păsărilor (15% din familii) constituie 267 lei (18.4$ SUA). Din veniturile
gospodăriilor parvenit în urma vinderii recoltei de pe cota de pământ (6%) suma medie lunară
alcătuieşte – 194 lei (13.4$ SUA).
Cel mai mare venit lunar obţinut în gospodăriile casnice (10% din gospodării se bucură
de acest lucru) o constituie suma de bani primiţi de la membrii familiei aflaţi peste hotare, care
după cum şi demonstrează studiul, constituie un suport esenţial al populaţiei rurale în lupta
cu sărăcia. Astfel, suma medie lunară primită de la membrii familiei aflaţi la lucru peste hotare
pentru gospodăriile cu astfel de surse constituie 1349 lei sau circa 100$.
Venitul lunar din dobânzi, dividende, rente (6% din gospodării) este de 390 lei (26.9$ SUA).
După cum s-a mai menţionat şi în alte compartimente ale studiului dat cea mai defavorizată pătură
socială la sat sunt bătrânii, care constituie circa 25% din totalul populaţiei. Cercetarea confirmă
acest lucru, 26% din gospodăriile casnice investigate au declarat ca sursă principală de venit pensia,
aceasta lunar în mediu cifrându-se la 235 lei (16.2$ SUA).
În contextul analizelor efectuate prezintă interes itemul sursei de venit a 2% din gospodării
parvenit din produsele din pădure (ciuperci, pomuşoare, flori etc.). Astfel, în urma vânzării acestor
produse în perioada sezonieră în bugetul familie se varsă 250 lei (17.3$ SUA) sau practic jumătate
din salariul mediu lunar al agricultorilor.
 192

În linii mari, analiza veniturilor gospodăriilor ariei investigate, ca în oglindă, reflectă sărăcia
satului moldovenesc care a afectat întreg mediul rural al ţării. Potrivit calculelor respective venitul
mediu lunar provenit din toate activităţile de muncă şi vânzările de produse, estimate la un membru
al familiei, se cifrează la circa 300 lei (20.7$ SUA), ceea ce constituie doar o treime din coşul
minim de consum estimat în Moldova pentru luna martie 2003.
Altă sursă de supravieţuire şi venit în gospodăriile casnice investigate sunt animalele
şi păsările. Potrivit tradiţiilor şi modului de viaţă a moldovenilor de la sate, păsările şi animalele
domestice sunt sursele principale de alimentare a gospodăriilor casnice cu carne. În mediul rural
al republicii este o raritate ca o gospodărie casnică (cu excepţia unor familii ce locuiesc în blocuri
cu etaje (dar acestea fiind foarte puţine) să nu aibă în jurul casei animale şi, în deosebi, păsări.
Studiul sociologic arată că în aria cercetării mai mult de jumătate din gospodăriile casnice
(56%) sunt deţinători de vite (în localităţile investigate din judeţele Bălţi şi Orhei acest indicator
este de 63% şi 70%, comparativ cu regiunile de Sud: Tighina – 42%, UTA Găgăuzia – 41%). Datele
prezentate în profil teritorial confirmă tradiţiile regionale ale republicii unde creşterea vitelor mari
cornute este o îndeletnicire mai majoră la Nordul republicii decât la Sudul ţării, unde o dezvoltare
mult mai mare o are oieritul.
Fiecare a zecea gospodărie din aria studiului sau 10% (în jud. Bălţi – 16%, Tighina – 12%,
Orhei – 7%, UTA Găgăuzia – 5%) are cai. Circa 3 din 10 gospodării sau 28% (în jud. Bălţi şi UTA
Găgăuzia – a câte 39% din gospodării, judeţul Orhei şi Tighina 21% şi respectiv 12% fiecare) sunt
deţinătoare de oi. Opt procente din gospodăriile investigate au capre, inclusiv în UTA Găgăuzia –
14%, jud. Tighina – 8%, judeţele Bălţi şi Orhei - 7% şi respectiv 6%. Mai mult de jumătate din
gospodăriile casnice ale ariei studiului sau 54% (în jud. Orhei – 67%, Bălţi – 58%, Tighina – 57%
comparativ cu UTA Găgăuzia – 31%) întreţin porci. Fiecare a şasea gospodărie sau 17% (UTA
Găgăuzia – 31%, jud. Orhei – 17% comparativ cu jud. Bălţi şi Tighina – 11% şi 10 %) are iepuri de
casă. Practic absoluta majoritate (91%) din gospodăriile casnice investigate, inclusiv acelaşi număr
şi în profil teritorial, au păsări: găini, gâşte, raţe, curcani etc. Un segment mult mai mic din
gospodăriile săteşti (5%) se ocupă cu apicultura, în profil regional acest indicator este de 8 şi 7%
în localităţile investigate din judeţele Bălţi şi Orhei şi circa 2% în UTA Găgăuzia şi jud. Tighina.
Şi mult mai puţine gospodării (2%) din aria studiului au porumbei.
 193

Desenul nr.3 (IV,3)

Cota gospodăriilor casnice, deţinătoare de animale în funcţie de localităţile studiului, %
90

73.9 76.3
71.4 C ai Vi te O i /capre 71.8
75
65.2
57.7 59.1 59.4
60
45.0 43.3
45 40.0
34.3 33.3
30 23.9 26.9 25.0 27.3 26.6
20.0 21.2
14.3 13.3
15 11.5 9.1 10.7 9.4
5.0 2.6 3.3
0.0
0

a
ni

a
a

iu

a
ci
ni

en

az

ov
vc

en

lm
pe

So

rc
je

ic

lm
ie

rs
uz

sa
bu
Pe
lin

av
al

ep

hi
Ta
ur

Be
io
at
G

Br

C
St

uc

C
N

Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003

Datele studiului demonstrează că cea mai mare parte din gospodării (56%) în calitate de hrană
zilnică pentru membrii familiei folosesc producţia animalieră şi de păsări, obţinută în propria
gospodărie. Surplusurile acestor produse sunt vândute cu precădere vecinilor (17%), fiecare a zecea
gospodărie vinde surplusurile animaliere la piaţa din cel mai apropiat oraş, iar 9% - la piaţa din localitate.
Pentru relevarea impactului social al tranziţiei asupra satului moldovenesc, nivelului de trai
al populaţiei rurale, prin intermediul aplicării metodelor şi tehnicilor sociologice a fost supusă
investigaţiei dinamica cheltuielilor permanente şi temporare ale gospodăriilor casnice atât pentru
întreţinerea gospodăriei, cât şi a familiei. Pornind de la acest considerent, în cadrul cercetării aceste
cheltuieli au fost divizate în două tipuri: cheltuieli permanente pentru hrană şi întreţinerea
gospodăriei (media lunară); cheltuieli temporare (media anuală);
Cheltuieli permanente pentru întreţinerea familiei şi gospodăriilor casnice Rezultatele
cercetării sociologice demonstrează că absolut toate gospodăriile casnice din aria studiului suportă
cheltuieli permanente pentru produsele alimentare (hrană), suma lunară fiind de aproximativ 300 lei
(20.7$ SUA).
Pe al doilea loc se plasează cheltuielile privind serviciile comunale (lumină, apă, gunoi etc.)
care lunar le suportă 88% din gospodării, suma cheltuită pentru acestea fiind de 67 lei (4.6$ SUA).
Astfel de cheltuieli în plan regional le suportă 75% din gospodării ale UTA Găgăuzia, 88% - jud.
Bălţi, 92% şi 97% din judeţele Tighina şi, respectiv, Orhei.
În ierarhia cheltuielilor gospodăriilor investigate pe locul trei se plasează (82%) plata pentru
combustibil (lemn, motorină, gaz etc.), acestea constituind în mediu lunar 256 lei (17.7$ SUA). În
plan regional astfel de cheltuieli au suportat în ultima lună (martie 2003) 77 şi 79% din gospodăriile
UTA Găgăuzia şi, respectiv, jud. Bălţi, comparativ cu 85 şi 88% din judeţele Tighina şi Orhei.
Potrivit studiului în cauză, aspectele investigate anterior reprezintă ponderea esenţială
a cheltuielilor lunare ale gospodăriei în comparaţie cu alţi itemi supuşi investigaţiei. Astfel, practic
 194

8 din 10 gospodării sau 79% achită lunar o sumă de 32 lei (2.2$ SUA) pentru săpun şi praf
de spălat; 7 din 10 gospodării din aria studiului suportă cheltuieli lunare în mărime de 19 lei
(1.3$ SUA) pentru produse de igienă personală; 2 din 3 sau 67% lunar cheltuie o sumă de 17 lei
(1.2$ SUA) pentru chibrituri, lumânări, lămpi etc.
Cheltuieli lunare pentru telefon suportă jumătate din gospodăriile investigate suma medie
lunară cifrându-se la 53 lei (3.7$ SUA). 55% din gospodăriile ariei studiului suportă cheltuieli
lunare pentru transport suma fiind de 71 lei (4.9$ SUA). Fiecare a treia familie (33%) achită lunar
în mediu a câte 53 lei (3.7$ SUA) pentru ţigări.
Din gospodăriile ariei studiului aproape 30% suportă cheltuieli lunare în sumă de 33 lei
(2.3$ SUA) pentru apeduct.
Gospodăriile săteşti suportă mai puţine cheltuieli lunare la capitolul procurarea ziarelor
şi revistelor (27%), suma medie fiind de 19 lei (1.3$ SUA), fapt ce limitează (din cauza stării
materiale) accesul şi gradul de informare al populaţiei rurale.
Suportă cheltuieli lunare în mediu de 20 lei (1.4$ SUA) pentru produse cosmetice 22%
de gospodării, 11% – pentru serviciile poştale – suma medie lunară fiind de 11 lei (0.8$ SUA). Doar
5% din gospodăriile ariei studiului suportă cheltuieli pentru baie/saună. Cheltuieli lunare pentru
curăţătorie suportă doar 1% din gospodăriile casnice din aria studiului.
Tabelul nr. 1 (IV,3)
Cheltuielile gospodăriilor casnice rurale suportate în martie 2003 şi media acestora*
jud. jud. jud. UTA Aria Media
Cheltuieli pentru: Bălţi Orhei Tighina Găgăuzia studiului
(%) (%) (%) (%) (%) MDL $SUA

Procurarea produselor 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 268.93 18.56

alimentare (hrană)
Combustibil (lemn, motorină,
benzină, gaz etc.) 79.0 87.5 85.0 76.6 81.6 256.45 17.70
Apă 8.7 5.7 8.3 7.2 7.4 33.41 2.31
Servicii comunale (lumină, 88.0 96.6 91.7 75.0 88.5 67.11 4.63
gunoi, apă etc.)
Telefon 47.8 65.9 48.3 64.1 56.7 53.23 3.67
Ţigări 25.0 37.5 28.3 40.6 32.8 52.79 3.64
Ziare, reviste 18.5 30.7 23.3 34.4 26.6 18.88 1.30
Săpun şi praf de spălat 77.2 84.1 75.0 75.0 78.7 31.16 2.15
Produse de igienă personală 55.4 52.3 90.0 96.9 70.2 18.80 1.30
(hârtie de viceu, şampon etc.)
Produse cosmetice 7.6 15.9 40.0 32.8 21.6 20.42 1.41
Bunuri pentru gospodărie 57.6 50.0 68.3 50.0 67.2 17.04 1.18
(chibrituri, lumânări, lămpi etc.)
Transport 44.6 55.7 56.7 65.6 55.1 71.41 4.93
Servicii poştale, telegrame, 4.3 4.5 21.7 20.3 11.1 55.35 3.82
scrisori
Baie / saună 5.4 6.8 6.7 0.0 4.9 70.64 4.88
Curăţătorie 3.3 0.0 0.0 0.0 1.0 96.67 6.67
Bilete de loterie 0.0 1.1 0.0 0.0 1.0 100.0 6.90
Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003
*Ceilalţi (până la 100%) astfel de cheltuieli n-au suportat
 195

Cheltuieli temporare (anuale) ale gospodăriilor casnice. Potrivit studiului cele mai mari
cheltuieli gospodăriile casnice le suportă pentru imobil, îmbrăcăminte, încălţăminte, tehnică
şi obiecte de folosinţă longitudinală, pentru construcţii şi reparaţii, şi nu în ultimul rând, pentru
procurarea şi întreţinerea animalelor. Aceste cheltuieli poartă, în temei, un caracter temporar
de aceea în cercetarea noastră s-a procedat la evaluarea acestor indicatori în termen anual.
Potrivit studiului în cauză în ultimul an (2002) practic 3/4 sau 73% din gospodăriile
investigate (în jud. Tighina 87%, UTA Găgăuzia – 75% comparativ cu judeţele Bălţi şi Orhei a câte
64% şi 73% fiecare) au suportat cheltuieli pentru îmbrăcăminte, suma medie fiind de 1391 lei
(aproximativ 100$ SUA). Acelaşi număr de gospodării (75%) au avut cheltuieli medii anuale
la suma de 851 lei (58.7$ SUA) pentru încălţăminte. În localităţile investigate din judeţele Tighina
şi UTA Găgăuzia astfel de cheltuieli au suportat 87% şi 83% de gospodării, în judeţele Bălţi
şi Orhei – a câte 69%.
Tabelul nr.2 (IV,3)
Cheltuielile gospodăriilor casnice suportate în ultimul an şi media acestora*
jud. Bălţi jud. Orhei jud. UTA Aria Media
(%) (%) Tighina Găgăuzia studiului
(%) (%) (%) MDL $SUA
Îmbrăcăminte 64.1 72.7 86.6 75.0 73.2 1391.4 96.0
Încălţăminte 68.5 69.3 86.7 82.8 75.4 850.7 58.7
Mobilă 4.3 6.8 8.3 9.4 6.9 2246.2 155.0
Lenjerie de pat, şervete 30.4 22.7 16.7 25.0 24.3 227.0 15.7
Cărţi, plicuri (nu pentru şcoală) 13.0 11.4 6.7 10.9 10.8 144.7 10.0
Servicii medicale, medicamente 55.4 73.9 83.3 78.1 71.1 565.1 39.0
Cheltuieli pentru învăţământ 30.4 27.3 45.0 48.4 36.1 480.0 33.1
(cărţi, lecţii particulare etc.)
Reparaţii în casă 26.1 38.6 41.7 20.3 31.5 970.3 67.0
Repararea autovehiculului, alte
7.6 9.1 16.7 17.2 11.8 813.9 56.2
mijloace de transport
Cheltuieli pentru deplasări în oraş, 13.0 22.7 33.3 34.4 24.9 354.3 24.5
peste hotare, călătorii
Căsătorii, alte celebrări 13.0 11.4 10.0 4.7 10.2 3779.0 260.8
Înmormântări 7.6 14.8 5.0 7.8 9.2 2996.4 206.8
Datorii 22.8 30.7 31.6 29.7 28.5 1602.4 110.6
Seminţe, pesticide 42.4 44.3 58.4 45.3 46.9 293.3 20.2
Hrană pentru animale 31.6 37.5 38.3 26.6 33.4 553.7 38.2
Cheltuieli veterinare 32.6 39.8 31.7 40.6 36.1 81.5 5.6
Cheltuieli pentru irigare 1.0 3.4 10.0 3.1 3.9 241.8 16.7
Plata muncitorilor agricoli angajaţi 7.6 12.5 18.3 9.4 11.5 508.1 35.1
cu ziua
Cheltuieli pentru lucrări agricole 30.4 54.5 51.7 43.8 44.6 498.1 34.4
(arat, semănat)
Cheltuieli pentru întreţinerea
maşinilor agricole 6.6 8.0 10.0 4.7 7.2 896.0 61.8
Procurarea animalelor 15.2 20.5 20.0 18.8 18.4 613.6 42.4
Arendarea loturilor de pământ 1.1 0.0 1.7 4.7 2.0 416.0 28.7
Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003
*Ceilalţi (până la 100%) nu au suportat astfel de cheltuieli
 196

Pentru serviciile medicale şi medicamente în perioada ultimului an (fapt ce vorbeşte despre

starea sănătăţii) au suportat cheltuieli 71% din gospodăriile investigate (în jud. Tighina – 83%, UTA
Găgăuzia – 78%, jud. Orhei – 74%, jud. Bălţi – 55%) suma medie anuală cifrându-se la 565 lei
(39.0$ SUA). Cheltuielile pentru educaţie (cărţi, caiete pentru copii etc.) au fost suportate de 36%
din gospodăriile investigate, suma medie a acestora constituind 480 lei (33.1$ SUA).
Fiecare a patra familie (24%) anual suportă cheltuieli pentru lenjerie de pat etc. (în profil
teritorial fără mari diferenţe) suma medie fiind de 227 lei (15.7$ SUA). În anul care a precedat
investigaţia 7% din gospodăriile investigate au suportat cheltuieli pentru mobilă în valoare de 2246 lei
(155.0$ SUA). În funcţie de regiuni astfel de cheltuieli au avut practic acelaşi număr
de gospodării (5-9%).
Anual suportă cheltuieli în sumă de 354 lei (24.3$ SUA) fiecare a patra familie (25%) pentru
deplasări în alte localităţi, inclusiv urbane. Totodată, în anul care a precedat cercetarea (2002) 12%
din gospodăriile investigate au cheltuit 813 lei (56.1$ USA) pentru reparaţia mijloacelor de transport.
Studiul sociologica scos la iveală că cele mai mari cheltuieli în ultimul an, suportare
de gospodăriile casnice, ţin de căsătorii şi alte celebrări, înmormântări şi de datorii. Potrivit
cercetării fiecare a zecea gospodărie (aproximativ acelaşi număr în fiecare regiune) în ultimul
an în mediu a cheltuit 3800 lei sau 262.2$ SUA pentru căsătorii şi alte celebrări.
În acelaşi rând tot aproape fiecare a zecea familie (9.2%) a suportat cheltuieli în valoare
medie de 3000 lei sau 207.0$ SUA pentru înmormântări. După cum demonstrează studiul de acest
eveniment trist au fost afectate 5% de gospodării investigate din jud. Tighina, 8% - din Bălţi, 8% -
din UTA Găgăuzia şi 15% din jud. Orhei.
Aproape fiecare a treia gospodărie sau 29% în ultimul an din bugetul familiei a restituit
datorii, suma lor medie constituind 1600 lei (110.4$).
Destul de substanţiale pentru săteni, potrivit studiului, sunt cheltuielile agricole. Astfel,
în ultimul an aproape jumătate din gospodăriile investigate (45%) au suportat cheltuieli în valoare
medie de 300 lei (20.7$ SUA) pentru seminţe şi pesticide.
Fiecare a treia gospodărie (33%) în timpul anului a avut cheltuieli în sumă de 554 lei (38.2$
SUA) pentru hrana animalelor, cheltuielile în profil regional practic fiind aceleaşi. Pentru lucrările
agricole sezoniere (arat / semănat) aproape jumătate sau 45% din familiile investigate în ultimul
an au cheltuit 500 lei (34.5$ SUA).
Mai mult de 1/3 sau 36% din gospodării au suportat în anul ce s-a scurs cheltuieli veterinare
în sumă de 82lei (5.7$SUA). Circa 1/5 sau 18% din gospodăriile investigate în anul 2002
au procurat animale, în mediu cheltuind pentru aceasta 614lei (42.3$ SUA).
Alt indicator ce caracterizează standardul de viaţă în mediul rural moldovenesc este
înzestrarea gospodăriilor cu bunuri de folosinţă îndelungată. După cum demonstrează datele
investigaţiei ceva mai mult de jumătate sau 52% din gospodăriile ariei studiului (jud. Orhei – 65%
şi UTA Găgăuzia - 62% comparativ cu judeţele Bălţi – 46% şi Tighina – doar 32%) dispun
 197

de telefon, şi mai mult (56%) – de televizor color (jud. Orhei – 43%, jud. Bălţi – 49% comparativ
cu jud. Tighina – 63% şi UTA Găgăuzia – 75%). Cu televizor alb-negru sunt dotate 41% din
gospodăriile ariei studiului, inclusiv 35% şi 46% din localităţile investigate din judeţul Tighina
şi respectiv jud. Bălţi, comparativ cu cele din jud. Orhei – 56% şi UTA Găgăuzia – 28%.
De video casetofon dispun doar 17% din totalul gospodăriilor investigate, inclusiv în UTA
Găgăuzia – 26%, judeţele Bălţi – 16%, Tighina – 15% şi Orhei – 11%. Cu antenă parabolică sunt
dotate numai 6% din gospodării, ceva mai mult fiind în jud. Orhei (10%). De telefon mobil dispun
doar 7% din gospodăriile ariei studiului, ceva mai mult decât media liniară înregistrându-se din jud.
Tighina şi UTA Găgăuzia – a câte 8% fiecare, comparativ cu cele din jud. Bălţi (5%) şi jud. Orhei (7%).
Studiul mai arată cota de dotare a gospodăriilor casnice cu maşini de spălat ca fiind
în proporţie de 63%, inclusiv jud. Tighina – 62%, UTA Găgăuzia – 85% comparativ
cu a gospodăriilor din jud. Bălţi – 53% şi jud. Orhei – 59%. Cu maşini de cusut este dotată fiecare
a treia gospodărie (31%), inclusiv 38% din gospodăriile din UTA Găgăuzia, a câte 30% din judeţele
Tighina şi Orhei, ceva mai puţin – 27% din jud. Bălţi.
De frigider dispun aproape 3 din 4 sau 73% din gospodăriile casnice ale ariei studiului, iar
din jud. Orhei – 4 din 5 sau 80% din gospodăriile investigate (în celelalte judeţe – 70%). Totodată
doar 2% din gospodăriile ariei studiului dispun de generator electric.
Tabelul nr.3 (IV,3)
Înzestrarea gospodăriilor cu instalaţii şi bunuri de folosinţă îndelungată (%)*
jud. Bălţi jud. Orhei jud. Tighina UTA Găgăuzia Aria studiului
Telefon 46.7 64.8 31. 7 61.5 52.1
Telefon mobil 5.4 6.8 8.3 7.7 6.9
Televizor color 48.9 43.2 63.3 75.4 55.7
Televizor alb negru 40.2 55.7 35.0 27.7 41.0
Maşină de cusut 27.2 29.5 30.0 38.5 16.7
Video casetofon 16.3 11.4 15.0 26.2 16.7
Antenă parabolică 5.4 10.2 3.3 3.1 5.9
Tractor 7.6 3.4 5.0 3.1 4.9
Autocamion 6.5 11.4 5.0 4.6 7.2
Limuzină 12.0 10.2 23.3 32.3 18.0
Căruţă 23.9 11.4 8.3 9.2 14.1
Sanie pentru cal 4.3 3.4 5.0 1.5 3.6
Generator electric 1.1 3.4 1.7 1.5 2.0
Maşină de spălat 53.3 59.1 61.7 84.6 63.3
Frigider 69.6 79.5 70.0 69.2 72.5
Conductă de apă 18.5 10.2 33.3 20.0 19.3
Viceu în casă 1.1 2.3 6.7 15.4 5.6
Baie / duş 16.3 6.8 21.7 32.3 18.0
Duş de vară 15.2 30.7 21.7 26.2 23.3
Canalizare 10.9 9.1 15.0 9.2 10.8
Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003
*Ceilalţi (până la 100%) nu dispun de aceste obiecte
 198

Cercetarea în cauză, comparativ cu alte studii similare realizate în republică de către SISI
„Opinia” în ultimii ani, estimează o oarecare creştere a înzestrării gospodăriei rurale cu bunuri
de folosinţă îndelungată, totodată această creştere fiind încă destul de insuficientă pentru populaţia
rurală a ţării. Astfel, doar 18% din gospodăriile rurale investigate (în jud. Tighina – 23%, UTA
Găgăuzia – 32%, comparativ cu jud. Orhei – 10% şi jud. Bălţi – 12%) dispun de limuzină, numai
fiecare a paisprezecea gospodărie (7%) are autocamion (jud. Orhei – 11%, jud. Bălţi – 7%,
comparativ cu jud. Tighina şi UTA Găgăuzia – a câte 5%).
Totodată, comparativ cu câţiva ani în urmă, considerabil s-a majorat cota gospodăriilor
dotate cu căruţe şi sanie pentru cai. Sondajul arată că fiecare a şaptea gospodărie sau 14% are
căruţă, iar 4% dispun de sanie pentru cai. Mult mai sus ca media ariei de studiu se prezintă în acest
plan gospodăriile din jud. Bălţi – 23% şi 4%, în jud. Orhei această proporţie este de 11% şi 3%. Mai
puţine căruţe şi sanie pentru cai sunt în gospodăriile din UTA Găgăuzia (9% şi 2%) şi în jud.
Tighina (8% şi respectiv 5%).
Alt aspect al modului şi standardului de viaţă rural moldovenesc sunt infrastructurile
edilitare, care în perioada economiei centralizate s-au aflat în dependenţă directă de întreprinderile
agricole şi industriale locale (sisteme inginereşti comune pentru întreprinderi şi fondul locativ, şcoli,
grădiniţe de copii, instituţii medicale, de cultură, de acordare a serviciilor, de sport, comerţ,
transport, de odihnă, telecomunicaţii întreţinute de întreprinderi etc.). În anii de tranziţie criza
economică şi declinul substanţial al producţiei, procesele şi problemele de reformare a sectorului
agroindustrial au avut un impact negativ pronunţat asupra elementelor esenţiale ale infrastructurii,
ceea ce afectează întreaga comunitate rurală, şi, în special, păturile socialmente vulnerabile: copii,
bătrâni, invalizi, femei etc.
O particularitate a Republicii Moldova este faptul că majoritatea populaţiei rurale
e concentrată în sate mari (2000 – 10000 de locuitori), însă aceste localităţi nu dispun
de infrastructuri sociale şi tehnice adecvate. Din lipsa mijloacelor financiare, construcţiile realizate,
de regulă, din materiale puţin durabile, nu sunt calitative şi necesită în permanenţă lucrări
de renovare şi întreţinere.
Rezultatele studiului sociologic nominalizat demonstrează că în aria de studiu la fel ca şi în
întreaga comunitate rurală din republică destul de dificilă rămâne a fi problema deservirii comunale
a populaţiei. Sondajul demonstrează că doar 19% din gospodăriile casnice din aria proiectului (ceva
mai mult în jud. Tighina – 33% şi UTA Găgăuzia – 20%, comparativ cu jud. Bălţi – 18% şi jud.
Orhei – 10%) dispun de conductă de apă. Doar fiecare a şasea gospodărie sau 18% (ceva mai mult
în UTA Găgăuzia – 32% şi jud. Tighina – 22%, comparativ cu 16% în jud. Bălţi şi 7% în jud.
Orhei) au baie/duş. Numai 1 din 4 gospodării sau 23% din totalul gospodăriilor intervievate (jud.
Orhei – 30%, UTA Găgăuzia – 26%, jud. Tighina şi jud. Bălţi – 22% şi respectiv 15%)
au în gospodărie duş de vară.
 199

Aproape absoluta majoritate din gospodăriile casnice a ariei studiului (94%) nu au viceu
în casă (puţin mai mic procentul în acest plan apare în UTA Găgăuzia 85% şi jud. Tighina – 93%,
comparativ cu localităţile din judeţele Bălţi şi Orhei – a câte 98% fiecare), acestea (viceurile) fiind
tradiţional pentru satul moldovenesc afară, în ogradă. Doar 1 din 11 gospodării din universul
eşantionat sau 11% (UTA Găgăuzia şi jud. Orhei – a câte 9%, jud. Bălţi – 11% şi jud. Tighina –
15%) au canalizare.
În ceea ce priveşte condiţiile de locuit şi nivelul de înzestrare a locuinţelor, cum ar fi
înzestrarea cu instalaţii cu apă, grup sanitar, sistem de încălzit şi de iluminat etc. satul manifestă
o evidentă rămânere în urmă faţă de oraş, ceea ce constituie un impediment în valorificarea mai
deplină a vocaţiei sale şi a menţinerii unui anumit echilibru al standardului de viaţă pe cele
două medii sociale.
Sectorul rural evaluat denotă un nivel aproape complet de electrificare (95% din necesităţi).
Preponderent satele sunt asigurate cu energie electrică, excepţie făcând doar mahalalele, unde şi-au
construit case noi familiile tinere. Conform bazei de date a Fondului de Investiţii Sociale
din Moldova (FISM) din cauza deficienţelor financiare a consumatorilor rurali calitatea şi durata
serviciilor de livrare a energiei electrice a avut de suferit în permanenţă.
Deconectările frecvente de acum câţiva ani şi a celor care mai continuă şi în prezent ale
reţelelor electrice în sectorul rural nu implică nici un fel de responsabilităţi de ordin economic sau
administrativ pentru distribuitori. Alimentarea cu energie electrică a satelor se întrerupe de obicei
în orele de vârf, adică la sfârşitul zilei, când iluminarea şi funcţionarea aparatelor electrice
de uz casnic sunt cele mai necesare. Situaţia se agravează şi datorită uzării reţelei de distribuire.
Acest fapt afectează grav posibilităţile de comunicare, instruire şi dezvoltare culturală la sate.
Gazificarea e o altă problemă de importanţă vitală în Republica Moldova, dar mai ales
în mediul rural. Sunt puţine sate gazificate. Nivelul de echipare a fondului locativ rural cu reţea
centralizată cu gaze în 2000 constituia doar 4.8% (comparativ cu 63.9% la oraşe). Există planuri de
construire a unor sisteme de gazificare în aproape toate localităţile, dar lipsa banilor a fost
obstacolul principal în implementarea proiectelor. Soluţionarea acestor probleme ar îmbunătăţi
substanţial nivelul de trai al populaţiei şi ar ameliora situaţia ecologică în Moldova. Preţurile
excesiv de mari la gaze şi cărbune, care le depăşesc pe cele mondiale, orientează greşit populaţia
şi alţi consumatori în alegerea tipului de combustibil sau energie. Astfel, consumul lemnelor
şi al deşeurilor organice a crescut considerabil în ultimii ani. Tăierile masive de pădure în anii
1993-1996, mai ales în timpul iernii, pentru a fi folosite în calitate de lemne de foc, provoacă grave
probleme ecologice, inclusiv prin intensificarea proceselor de eroziune a solurilor şi a alunecărilor
de teren [50].
 200

Evident, instalarea unui sistem de gazificare şi conectarea la staţiile de pompare

a localităţilor ar necesita resurse financiare considerabile, care în prezent nu sunt disponibile
autorităţilor publice locale. Chiar în cazurile în care linia de gaz e instalată în unele localităţi,
populaţia rurală trebuie să achite costul conectării la sistemele de gaz (circa 2 – 3 mii lei
de persoană). Cheltuielile solicitate pentru conectarea la conducta de gaz sunt deosebit
de costisitoare reieşind din veniturile obţinute de populaţia din mediul rural. Accesul limitat la alte
surse de energie precum cărbune, lemne, electricitate face ca gazul natural să fie una dintre sursele
cele mai importante de asigurare a gospodăriei cu energie termică.
Calitatea drumurilor reflectă în mare parte starea economiei unei ţări. Drumurile
supraexploatate tehnic corelează cu proporţiile declinului economic. Reţeaua de drumuri publice
în Republica Moldova este în proprietate de stat. Densitatea reţelei de drumuri auto este de 0,31
km/km2 – cu mult sub nivelul ţărilor vest-europene atât în raport la km2 de teritoriu, cât şi la 1000
locuitori. Numai 62% din lungimea totală a drumurilor publice au carosabil modernizat, celelalte
sunt din piatră neprelucrată cu lianţi sau din pământ. Starea tehnică a reţelei de drumuri publice
s-a înrăutăţit simţitor în ultimii ani. Astfel 2/3 din lungimea totală a drumurilor le constituie cele
cu durata de exploatare depăşită. Intensificarea traficului rutier pe drumurile naţionale agravează
şi mai mult starea de lucruri, favorizând şi o rată înaltă a accidentelor.
Starea drumurilor rurale denotă o calitate şi mai inferioară faţă de nivelul republican.
În majoritatea satelor sunt asfaltate doar porţiunile din centrul satului şi pietruite unele segmente. În
fond, drumurile periferice sunt din pământ, iar pe timp de ploaie sau de iarnă nu sunt exploatabile.
Potrivit evaluării FISM în comun cu SISI „Opinia” (2001) în stare deplorabilă se află circa
33% din totalul drumurilor rurale, în stare nesatisfăcătoare – 28% şi doar 37% - satisfăcătoare. Este
de remarcat, că nu a fost atestat nici un caz când ar fi fost categorisit drept bună calitatea drumurilor
în comunităţile rurale. Datele obţinute de FISM confirmă aprecierea generală şi comună despre
calitatea inferioară a drumurilor pe care se circulă în satele republicii. Exceptând linia principală
a satului, care se prezintă fie acoperită cu asfalt, fie sub formă de macadam, restul uliţelor sunt
în majoritatea cazurilor de pământ.
În anii care au trecut de la constituirea statului independent şi suveran Republica Moldova,
din cauza crizei economice şi deficienţelor organizatorice, calitatea drumurilor s-a degradat şi mai
mult. Lucrările curente de întreţinere, efectuate de întreprinderile de specialitate, atât în cazul
drumurilor asfaltate, cât şi al celor acoperite cu pietriş, au fost sistate sau rărite. Tradiţia existentă
de până la 90 că obştea satului trebuie să se îngrijească de întreţinerea drumurilor locale întârzie să
fie repusă în funcţiune. Dacă nu vor exista nici în anii următori mijloace necesare pentru întreţinerea
drumurilor interne şi intracomunale, căile de comunicaţie din mediul rural vor rămâne în continuare
 201

şi mai precare. Este un fapt bine cunoscut, care rămâne valabil în era informaţională, progresul
răzbate mai greu acolo unde nu există şosele bune. Iată de ce, până la modernizarea acestora,
trebuie identificate şi folosite toate posibilităţile pentru menţinerea calităţii drumurilor din mediul
rural, cel puţin neadmiterea degradării mai jos de cotele existente în prezent.
Evaluarea sociologică a problemelor de strictă necesitate pentru comunităţile rurale a fost
realizată de către SISI „Opinia” în cadrul proiectului „Evaluarea impactului activităţii Fondului
de Investiţii Sociale din Moldova asupra beneficiarilor” (2001, mai). Rezultatele cercetării
au confirmat că practica de activitate a FISM-ului a fost direcţionată spre soluţionarea celor mai
stringente probleme ale localităţilor rurale, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de trai ale acestora.
Potrivit studiului nominalizat se evidenţiază destul de elocvent, din prima alegere
a problemelor pentru soluţionare, efectuate de cei chestionaţi, necesitatea direcţionării fondurilor
financiare spre gazificarea satului – 36%, urmată de reparaţia drumurilor – 24% şi reparaţia şcolii –
19%. La cea de-a doua alegere a populaţiei în prim plan s-a plasat necesitatea reparaţiei drumurilor
– 27%, urmată de asigurarea satului cu gaze naturale – 18% şi apă potabilă – 14%. În cazul celei de-
a treia alegeri, iarăşi, prioritatea revine reparaţiei drumurilor – 23%, urmată de crearea unor servicii
pentru ajutorarea bătrânilor – 14%, amenajarea gunoiştilor – 13%.
În linii mari, calculul valorii medii a problemelor de stringentă necesitate ce urmează
a fi soluţionate cât mai curând în comunităţile rurale se prezintă a fi (în descreştere) reparaţia
drumurilor, gazificarea satelor, asigurarea cu apă potabilă şi reparaţia şcolilor. Probleme nu mai
puţin acute, care nu suportă tergiversare, sunt cele de ordin ecologic şi asistenţa socială a păturilor
social-vulnerabile.
În contextul informării şi informatizării sectorului rural o problemă aparte o constituie
puterea de difuzare a programelor radiofonice şi televizate. În anul 1997 aproximativ 98% din
populaţia rurală aveau acces la programele televiziunii naţionale, 92% - recepţionau câte două
programe şi doar 82% - câte trei programe televizate. Reţeaua de difuzare radio prin fir practic
nu mai funcţionează, recepţionarea radio se efectuează doar prin tranzistor sau a radioului conectat
la energia electrică. Din evaluările FISM în sate gradul de dotare al gospodăriilor cu aparate TV
variază de la 85% la 98%.
Presa scrisă a înregistrat în perioada de după anii 90 un declin continuu. Din cauza scăderii
nivelului de trai, abonarea devine un lux, îndeosebi, în familia rurală. Din 1995 se înregistrează
o tendinţă stabilă de diminuare a abonamentelor la ziare şi reviste. Pentru toţi profesorii de la sate
începând cu anul 1995 a devenit imposibilă abonarea la ziare şi reviste pe teme pedagogice sau
de informaţie cotidiană. BOP (noiembrie, 2003) confirmă că populaţia rurală (38.8%) a republicii
mai rar citeşte ziare (zilnic; de câteva ori pe săptămână) decât populaţia urbană (52.7%).
 202

Alt component important al vieţii rurale este instruirea. Pentru Republica Moldova, ţară
lipsită de resurse naturale importante, învăţământul se constituie drept o evidentă sursă
de acumulare a capitalului uman. Învăţământul în mediul rural se află într-o criză acută.
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova, numărul personalului didactic
în anii tranziţiei s-a micşorat de la 46,5 mii (1995/1996) la 41,6 mii (2002/2003) persoane, iar
numărul instituţiilor de învăţământ de toate gradele(şcoli de zi, gimnazii, licee) a înregistrat
o creştere pentru aceeaşi perioadă estimată de la 1515 la 1580, această creştere datorându-se
în temei apariţiei şcolilor private. Totodată, în perioada de timp estimată scade numărul elevilor
înmatriculaţi în şcoli, gimnazii şi licee de la 642,8 la 603,4 mii. O scădere şi mai dramatică
se înregistrează în cazul instituţiilor de învăţământ secundar profesional de la 105 unităţi
(1985/1986) la 83 (2002/2003), una dintre activităţile cărora este axată pe pregătirea specialiştilor
pentru sectorul rural al republicii. Numărul elevilor în instituţiile de învăţământ secundar
profesional s-a micşorat de la 56,2 mii elevi (1985/1986) la 22,6 (2002/2003), totodată diminuând
şi numărul personalului didactic în perioada estimată de la 5,7 mii la 2,2 mii persoane.
Dovadă de necontestat a degradării sistemului de învăţământ rural sunt încăperile şi utilajul
în mare măsură deteriorate.
Deosebite deficienţe întâmpină şcoala rurală la înzestrarea cu echipament didactic. În anii
tranziţiei şcolile rurale din republică practic n-au procurat inventar şi utilaj pentru asigurarea
procesului educaţional. La asemenea discipline precum chimia, fizica, biologia, profesorii nu pot
realiza partea practică a programelor de studii. Cea mai dificilă este asigurarea instituţiilor
de învăţământ cu specialişti la limba engleză, limba franceză, limba română, matematică
şi informatică.
Condiţiile de muncă şi industrie se agravează şi din cauza neîncălzirii pe timp de iarnă
a sălilor de clasă. Profesorii de la sate pe lângă activitatea sa de bază sunt nevoiţi să se ocupe
şi de obţinerea altor surse de venit cum ar fi activităţile agricole, creşterea animalelor, comerţul. Din
cauza sărăciei şi a condiţiilor de muncă precare şi prost plătite profesorii rurali sunt nevoiţi să ia
calea pribegiei în căutarea unui loc de muncă în străinătate. Spre exemplu, în anul 1997
învăţământul a solicitat 3348 locuri de muncă, o parte considerabilă rămânând neacoperite,
în special în sectorul rural. Anual abandonează locurile de muncă în jur la 2100 – 2300 pedagogi.

Datele studiilor sociologice ale SISI „Opinia”, întreprinse la comanda Fondului de Investiţii
Sociale din Moldova constată că ceva mai mult de 10% din şcolile rurale sunt într-o stare avariată
(din grădiniţe – 8%), 35% de şcoli necesită reparaţii de diferit grad (grădiniţe – 21%), doar 46% din
comunele evaluate au apreciat drept satisfăcătoare starea şcolilor (grădiniţelor-52%), în rest –
nesatisfăcătoare. În starea cea mai deplorabilă se află grădiniţele şi şcolile din zonele de Nord
 203

şi Centru ale republicii. Din studiile de caz rămâne problematică asigurarea cu apă, căldură,
electricitate a şcolilor, întreţinerea igienică a grupurilor sanitare, asigurarea asistenţei medicale [50].
Deficienţele cu care se confruntă învăţământului rural ţin de reducerea accesului
la învăţământul preşcolar; insuficienţa ajutorului copiilor din familiile dezavantajate; insuficienţa
alocaţiilor pentru menţinerea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi didactice a învăţământului;
salarizarea nesatisfăcătoare a personalului didactic; deconectarea frecventă a energiei electrice,
neîncălzirea încăperilor în perioada rece a anului; necorespunderea sistemului de instruire
şi pregătire profesională cerinţelor pieţei muncii; lipsa pronosticării pe termen lung a necesarului
de forţă de muncă calificată.
Starea de sănătate este un alt indicator relevant al standardului de viaţă în mediul rural
moldovenesc. În decursul anilor de tranziţie mediul rural al Republicii Moldova înregistrează
o deteriorare constantă a stării de sănătate a populaţiei cu efecte de lungă durată [23]. Fiind
provocată de starea prelungită de criza multidimensională economică, socială şi psihologică, starea
de sănătate a populaţiei rurale comportă asemenea cauze grave precum ar fi: scăderea bruscă
a standardului de viaţă în urma reducerii nivelului veniturilor, insecuritatea socială, stresul,
extinderea maladiilor sociale şi a modului de viaţă viciat, reducerea alocaţiilor publice
şi a cheltuielilor personale pentru sănătate.
Multe din cauzele nivelului scăzut al sănătăţii populaţiei rurale ţin de existenţa multiplilor
factori de risc, care provin din modul de viaţă. Majoritatea populaţiei nu are acces la sursele de apă
potabilă calitativă. Nivelul de consum al alcoolului şi produselor de tutungerie este exagerat
de înalt. Moldova are una din cele mai înalte rate a accidentelor rutiere şi la locul de muncă.
Nefavorabil se răsfrânge asupra sănătăţii şi criminalizarea în ascensiune a societăţii rurale. Fenomen
recent apărut în mediul social rural moldovenesc, care marginalizează tradiţiile seculare ale
poporului nostru.
Indicii de sănătate a populaţiei rurale în genere sunt nefavorabili: o rată mare a mortalităţii,
care în anul 2002 a atins indicele maxim de 13,5 persoane la 1000 locuitori, fiind stabil mult mai
ridicată în mediul rural decât în cel urban. Morbiditatea generală, al doilea după mortalitate indice
de sănătate a populaţiei se menţine la nivel sporit. Incidenţa se menţine la nivel de 39-40%, iar
prevalenţa (frecvenţa cazurilor noi şi vechi de boală) la 68-70% de populaţie. Creşte numărul
bolnavilor de tuberculoză, sporeşte incidenţa dereglărilor psihice, a narcomaniei.
Datele studiilor noastre sociologice vin să confirme statistica oficială: starea sănătăţii
populaţiei rurale este în mare parte determinată de produsele pe care le consumă. În ierarhia
consumului lunar de produse alimentare în gospodăriile casnice a ariei de studiu pe prim plan
se plasează produsele de panificaţie şi cartofi. Alimentarea fiind puţin diversificată şi insuficientă în
vitamine şi calorii.
 204

Tabelul nr.4 (IV,3)

Consumul lunar de produse alimentare a gospodăriilor casnice în ultima lună*
UTA Aria
jud.Bălţi jud.Orhei jud.Tighi Media
Găgăuzia studiului
(%) (%) na (%) lunară
(%) (%)
Carne (vită, porc, oaie, miel) 64.1 54.5 48.3 67.2 58.7 9.07 kg
Carne de pasăre 75.0 61.1 81.7 79.7 77.7 5.31 kg
Peşte 26.1 28.4 45.0 34.4 32.1 2.95 kg
Lapte 71.7 68.2 60.0 76.6 69.5 16.69 l
Brânză 59.8 62.5 63.3 71.9 63.9 5.42 kg
Smântână 53.3 55.7 55.0 46.9 52.8 3.24 kg
Unt 25.0 34.1 43.3 50.0 36.7 1.64 kg
Zahăr 79.3 84.1 88.3 96.9 86.2 6.83 kg
36.83
Ouă 81.5 86.4 88.3 92.2 86.6
bucăţi
Fasole, mazăre 72.8 75.0 75.0 85.9 76.4 6.37 kg
Cartofi 93.5 94.3 95.0 95.3 94.4 22.66 kg
Crupe (făină, orez,
75.0 79.5 85.0 89.1 81.3 21.06 kg
crupă de grâu etc.)
Legume proaspete 13.0 15.9 6.7 6.2 11.1 6.63 kg
Fructe 15.2 19.3 11.7 9.4 14.4 6.43 kg
Miere 9.8 13.6 8.3 12.5 11.1 0.95 kg
Dulceaţă, magiun etc. 46.7 51.1 73.3 67.2 57.4 2.98 kg
Paste făinoase (macaroane) 56.5 55.7 71.7 85.9 65.6 3.29 kg
Ulei 78.3 86.4 95.0 100.0 88.5 4.03 l
Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003
*Ceilalţi (până la 100%) nu au consumat astfel de produse
Situaţia din sfera ocrotirii sănătăţii rurale se agravează şi prin faptul, că numărul
personalului medical superior şi mediu în ultimii ani s-a aflat într-o permanentă scădere. Asigurarea
cu personal medical mediu e de 4,4 ori mai mică în localităţile rurale decât în cele urbane, acest
decalaj fiind în continuă creştere. Constatăm discrepanţe substanţiale în asigurarea cu personal
medical în diferite zone ale republicii. Astfel, în zona de Sud asigurarea populaţiei cu medici este
de 17 persoane la 10 mii locuitori pe când în zona de Nord de 25 persoane, iar în municipiul
Chişinău – 40 persoane.
Una din lacunele principale ale sistemului medical rural este gradul înalt de uzură fizică
şi morală a utilajului medical şi a încăperilor. Astfel, circa 10% din numărul clădirilor instituţiilor
medicale sunt avariate, iar circa 40% din ele necesită reparaţii capitale.
Analiza standardelor de viaţă a spaţiului rural moldovenesc denotă o diminuare
considerabilă a indicatorilor calităţii vieţii în anii tranziţiei. Pentru dezvoltarea mediului rural
se prefigurează necesitatea sporiri substanţiale a investiţiilor direcţionate spre restabilirea clădirilor,
reţelelor comunale (de aprovizionare cu apă, căldură, telecomunicaţii şi electricitate), a bazei
tehnico - materiale şi a activităţilor preventive.
 205

Concluzii:

Eşecurile reformelor din agricultură au afectat standardul de viaţă al populaţiei rurale

cauzând o izbitoare şi crescândă inegalitate dintre sat şi oraş. În comparaţie cu localităţile urbane,
populaţia de la sate are venituri şi salarii mult mai mici, beneficiază de locuinţe mai puţin
confortabile, de mai puţine mijloace de transport şi surse energetice, de acces mai mic
la tehnologiile informaţionale şi telecomunicaţii etc.
Satul moldovenesc în anii de tranziţie a cunoscut cele mai dramatice modificări de după
războiul mondial. S-a schimbat substanţial tabloul socio-demografic: a scăzut rata natalităţii
şi a crescut rata mortalităţii. Deja ţine de trecut structura numerică a familiilor săteşti. În satele
noastre a devenit o raritate familiile cu cinci şi mai mulţi copii.
Satele moldoveneşti, odinioară prospere şi sigure de viitor, actualmente au un aspect tragic,
devenind pustiite şi îmbătrânite. Rămân casele singuratice în aşteptarea stăpânilor plecaţi
în străinătate pentru a-şi câştiga existenţa, care de cele mai multe ori nu se mai întorc înapoi. Rămân
doar bătrânii neputincioşi şi neajutoraţi, în ochii cărora prea rar sclipeşte bucuria.
Veniturile mizerabile ale populaţiei rurale se reduc la acel puţin ce-l agonisesc de pe loturile
de pământ. Cel mai substanţial venit îl au gospodăriile casnice, unde există o persoană care
munceşte peste hotare. Totodată, cele mai mari cheltuieli populaţia rurală le suportă în urma
ceremoniilor de înmormântare şi a celebrării căsătoriilor.
Dotarea gospodăriilor rurale deşi înregistrează un anumit nivel de înzestrare cu instalaţii
şi bunuri de folosinţă îndelungată, acestea în marea majoritate sunt învechite şi necesită reparaţii
sau înlocuire cu altele noi.
Infrastructura comunală a satelor în anii de tranziţie a cunoscut un regres considerabil.
În foarte puţine sate funcţionează băile publice, apeductele, reţeaua de canalizare etc.
Activitatea culturală în sate cunoaşte o stagnare. În localurile de odinioară ale magazinelor
de cărţi, caselor de cultură, bibliotecilor publice s-au instaurat baruri şi discoteci.
Sistemul educaţional rural cunoaşte un declin substanţial, manifestându-se prin faptul
că în anii tranziţiei a scăzut numărul copiilor care frecventează instituţiile educaţionale. Totodată,
s-a micşorat şi numărul cadrelor didactice ocupate în acest domeniu al sectorului educaţional.
În mare măsură a degradat calitatea învăţământului primar, secundar şi mediu, scăzând
şi populaţia şcolară.
 206

Sistemul de sănătate rural, de asemenea, înregistrează tendinţe accentuat negative prin

reducerea accesului la serviciile medicale; deteriorarea continuă a calităţii serviciilor medicale din
sectorul public din cauza subfinanţării cronice, insuficienţei dotării instituţiilor curative cu utilaj
medical şi preparate de diagnosticare; structura dezechilibrată a serviciilor medicale, predominarea
serviciilor curative faţă de serviciile preventive şi de reabilitare; reducerea substanţială a numărului
de instituţii curative, în special a punctelor sanitare de felceri etc.
În rezultatul analizei statistice şi sociologice a sectorului rural din Republica Moldova,
efectuate în cadrul prezentei lucrări, au fost identificate necesităţile vitale şi urgente din domeniul
restabilirii şi ameliorării situaţiei, recomandându-se în acest sens:
– reparaţia, restabilirea şi menţinerea în starea de funcţionare normală a şcolilor
şi instituţiilor preşcolare, ameliorarea bazei tehnico-materiale şi didactice;
– restabilirea, reconstrucţia şi îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale a deservirii medicale;
– aprovizionarea mediului rural cu gaze naturale, îndeosebi a obiectelor sociale, prin
conectarea la gazoductele magistrale şi construcţia reţelelor intravilane;
– aprovizionarea cu apă potabilă, în special prin reparaţia capitală a sistemului de apeducte;
– construcţia, restabilirea, reparaţia şi întreţinerea reţelelor de drumuri intra - şi extravilane;
– menţinerea producţiei agricole, care poate fi atinsă în toate zonele ţării doar pe terenurile irigate;
– construirea, restabilirea şi ameliorarea reţelelor electro-energetice,de comunicaţii
şi informare a localităţilor rurale;
– dezvoltarea durabilă a localităţilor rurale necesită o îmbunătăţire.
 207

CAPITOLUL V.
CONSECINŢELE SOCIALE ALE REFORMELOR
ASUPRA STANDARDELOR MOLDOVENEŞTI DE VIAŢĂ

5.1. Stratificarea populaţiei după nivelul de trai şi dimensiuni ale sărăciei

Tranziţia la economia de piaţă în Republica Moldova a condiţionat mari dezechilibre
economice, ce persistă deja mai mult de zece ani în economia ţării, însoţite de un declin economic
de mare amploare. Aceste procese au determinat modificări substanţiale în structura veniturilor
populaţiei ce au dus inevitabil la o explozie masivă a sărăciei. Astfel, pauperizarea populaţiei este
cel mai grav flagel social care însoţeşte tranziţia la economia de piaţă şi a devenit una din
problemele primordiale cu care se confruntă republica noastră în ultimul deceniu. Dacă în primii ani
ai tranziţiei sărăcia părea a reprezenta mai degrabă un cost social inevitabil al tranziţiei şi era
considerată doar un fenomen temporar, în prezent se bate alarma că sărăcia se transformă într-un
fenomen cronic, care necesită măsuri urgente de combatere a ei.
Sărăcia, de regulă, este analizată din perspectivă multidimensională şi este definită
ca o cumulare de lipsuri, deprivări si nevoi nesatisfăcute, care conduc spre excluziunea socială
a segmentului de populaţie sărac. Lipsa resurselor materiale şi financiare este cumulată cu alţi
factori precum: lipsa accesului la servicii de sănătate şi educaţie, condiţiile improprii sau chiar lipsa
condiţiilor de locuit, precum şi neparticiparea la viaţa socio-politică a comunităţii în care trăiesc.
Sărăcia reprezintă, aşadar, un set de deprivări si nevoi nesatisfăcute, care diferă în funcţie de
contextul social, de perioada la care se face referire si de specificul cultural al comunităţilor
analizate [13, p. 3].
În această ordine de idei, sărăcia poate fi considerată drept o boală a societăţii, deoarece
ea prejudiciază nu numai grupurile afectate de flagelul sărăciei, dar şi pe cei care nu pot fi
consideraţi săraci. Ca dramă umană, sărăcia compromite mersul reformelor şi democratizarea
societăţii, este o sursă de dezorganizare a societăţii, degradare morală şi comportamentală, de aceea
nu mai poate fi ignorată dacă se doreşte evitarea unui conflict social de amploare şi constituirea
statului bunăstării pentru toţi cetăţenii.
În procesul evaluării fenomenului sărăciei trebuie neapărat luat în consideraţie caracterul
ei multilateral, care se manifestă atât printr-un aspect economic, cât şi printr-un aspect social,
comportamental, cultural etc. Aspectul economic al sărăciei este reflectat nemijlocit de evoluţia
economiei ţării, de nivelul veniturilor populaţiei, de gradul de diferenţiere, de structura consumului,
nivelul ocupării forţei de muncă etc., în timp ce aspectul social se axează în special pe fenomenele
sociale ce însoţesc sărăcia şi anume: criminalitatea, alcoolismul, narcomania, demoralizarea
 208

populaţiei, analfabetismul, morbiditatea, corupţia etc. Vorbind despre aspectul psihologic, sărăcia,
în special cea cronică, condiţionează anumite comportamente deviante determinate, în primul rând,
de valori socio-umane apărute în rezultatul unei vieţi mizerabile. Toate aceste aspecte ale sărăciei
se întrepătrund, condiţionându-se una pe alta [146, p. 49-50].
Deci, după cum s-a menţionat mai sus, sărăcia poate fi nu numai monetară, ci şi materială,
spirituală. Cu regret, în ţara noastră până în prezent persistă tendinţa de evaluare a sărăciei numai
din perspectiva veniturilor disponibile sau a cheltuielilor de consum, deci sărăcia monetară.
Apariţia şi proliferarea sărăciei în societatea moldovenească este o urmare a diverşilor
factori, care la anumite etape au avut influenţe considerabile. În perioada sovietică la categoria de
săraci era raportat un segment social destul de restrâns, în fond, determinat de particularităţile
demografice: vârstă, sănătate, pierderea întreţinătorului, numărul de membri în familie întreţinute
de o persoană lucrătoare. O anumită influenţă asupra aflării în categoria celor săraci avea calificarea
de muncă inferioară, deşi aceasta nu întotdeauna era însoţită şi de venituri joase. O situaţie
principial nouă s-a format în perioada de tranziţie.
Astfel, potrivit ultimelor cercetări de evaluare a sărăciei, în perioada de tranziţie în categoria
săracilor au nimerit nu numai grupurile social-vulnerabile (cum ar fi persoanele rămase în afara
câmpului de angajare a forţei de muncă, persoanele neangajate sau cele angajate parţial), ci şi o
mare parte din persoanele ocupate în sfera bugetară, unde salariile sunt extrem de mici, încât nu le
pot asigura un trai decent. În categoriile vulnerabile se află şi persoane cu nivel înalt de studii (riscul
sărăciei este înalt pentru toate grupurile indiferent de studii), capabili de muncă şi cu o stare bună
a sănătăţii, precum şi persoane care dispun de bunuri de folosinţă îndelungată, ceea ce îi poate ajuta
să atenueze efectele sociale negative asupra venitului gospodăriei. Angajaţii din sectorul agrar sunt
supuşi unui risc mai mare, iar cele mai numeroase persoane aflate în sărăcie extremă sunt cei
ocupaţi în agricultură şi silvicultură.
Deşi sărăcia ca fenomen social acut se manifestă în Republica Moldova încă din anii 1993-
1994, perioada hiperinflaţiei şi reducerii dramatice a producţiei, cu regret ea devine o preocupare
a Guvernului Republicii Moldova numai după anul 1997, începând cu reconstrucţia infrastructurii
informaţionale, susţinută financiar de PNUD şi Banca Mondială în ce priveşte măsurarea sărăciei
şi analiza situaţiei săracilor (în special, Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) şi,
recent, Proiectul PNUD pentru dezvoltarea capacităţilor de monitorizare a sărăciei şi evaluării
a politicii privind sărăcia). Studiile existente privind sărăcia în Republica Moldova includ: un studiu
etnografic al familiilor sărace, efectuat la finele anului 1996; raportul de evaluare a sărăciei,
întocmit de Banca Mondială (în baza datelor cercetării bugetelor gospodăriilor casnice pentru
trimestrul doi al anului 1997), rapoartele privind sărăcia în Moldova pentru anii 2000 – 2002,
 209

realizate cu suportul PNUD; studii independente de evaluare a sărăciei întreprinse recent de Banca
Mondială; studii cu suportul UNICEF (1996-2002) privind consumul alimentar şi starea nutriţiei
în Republica Moldova, evaluarea eficienţei asistenţei sociale prin compensaţiile nominative,
efectuată cu suportul USAID (2002).
Un prim rezultat al abordării întregii problematici social-economice a fenomenului sărăcie
este realizat în cadrul versiunii în discuţie a documentului guvernamental „Strategia de Creştere
Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006). Este unul dintre primele acte guvernamentale care
porneşte de la înţelegerea faptului că sărăcia, inechitatea, înstrăinarea socială nu vor dispărea
de la sine nici în condiţiile unei creşteri economice susţinute.
Una din problemele principiale în acest plan este evaluarea dimensiunilor sărăciei. În funcţie
de metoda utilizată în evaluare nivelul sărăciei poate lua valori mai mari sau mai mici, ceea
ce implică costuri mai mari sau mai mici în combaterea ei. Este de menţionat faptul, că în Republica
Moldova nu există un prag al sărăciei recunoscut oficial, în cercetările şi analizele asupra sărăciei
sunt utilizaţi diferiţi indicatori cum ar fi: minimul de existenţă, bugetul minim de consum, salariu
mediu raportat la bugetul minim de consum, media cheltuielilor de consum, venitul mediu zilnic
în echivalentul de 1$, 2.15$ sau 4$, atât la cursul valutar de piaţă, cât şi la paritatea puterii
de cumpărare. Astfel, în diferite surse sunt prezentaţi diferiţi indicatori asupra fenomenului sărăciei
în republica noastră, care în multe cazuri creează confuzii asupra fenomenului sărăciei şi nu aruncă
mai multă lumină asupra acestui fenomen. Pe de altă parte, sărăcia poate fi definită obiectiv
(de către experţi, pe baza unor calcule normative) sau subiectiv (prin participarea directă
a populaţiei la evaluarea sărăciei în cadrul unor sondaje de opinie, discuţii focus-grup etc.).
Efectuând o cronologie a evaluării sărăciei în Republica Moldova de către diferite instituţii
(BM, PNUD, DSS etc.) şi rezultatele obţinute în urma acestor studii se conturează următorul tablou
a acestui fenomen din ţara noastră. Potrivit raportului Băncii Mondiale „Evaluarea sărăciei”, pragul
absolut în 1997 a constituit 82.1 lei lunar pentru o persoană (17.6$ SUA). Astfel, conform
calculelor efectuate în 1997 circa 35% din populaţia republicii era săracă. Utilizând un prag
al sărăciei de 40% din consumul mediu pentru aceeaşi perioadă, circa 19% din populaţie
era „relativ” săracă [139].
Ceva mai târziu, PNUD a lansat proiectul „Dezvoltarea capacităţii pentru monitorizarea
sărăciei şi evaluarea programului”, creând în cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova
Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politici (UMSP). Calculele şi analizele efectuate de către
UMSP au fost sistematizate în rapoartele privind sărăcia în Moldova pentru anii 2000 – 2002.
Datele folosite în studiile UMSP au fost selectate din CBGC realizat de către Departamentul
Statistică şi Sociologie şi arhiva internă a unor ministere, departamente şi instituţii regionale.
 210

Astfel, potrivit studiului realizat de UMSP în anul 2000, rata incidenţei în Republica
Moldova pe parcursul acestui an a rămas relativ înalt – aproximativ fiecare al patrulea cetăţean
a trăit sub pragul sărăciei, adică a putut acoperi doar 50% din cheltuielile medii de consum
pe echivalentul gospodăriei casnice; dar s-a făcut observată şi o tendinţă slabă de scădere (de la
25% în fiecare an din perioada 1997-1999 la 23% în anul 2000). Datele studiului pentru 2000
conchide că deşi majoritatea săracilor trăiesc la sate, cel mai mare risc de a cădea în sărăcie îl au
gospodăriile din oraşele mici, precum şi familiile cu mulţi copii, persoane cu un nivel inferior
de studii, şomerii şi persoanele ocupate parţial sau salariaţii ocupaţi parţial sau salariaţii din sectorul
agricol public. Caracteristici similare sunt asociate şi cu riscul de a rămâne în sărăcie dintr-un
an în altul [198].
După cum s-a menţionat anterior există diferite metode de evaluare a sărăciei în republica
noastră şi sunt diferite studii / publicaţii care abordează acest subiect. Astfel, Departamentul
de Statistică şi Sociologie în buletinul “Sărăcia în Republica Moldova. 2002” determină nivelul
de bunăstare a populaţiei după criteriul: populaţie defavorizată şi favorizată. Drept criteriu pentru
delimitarea populaţiei defavorizate este considerat minimul de existenţă. Mărimea valorică
a minimului de existenţă pentru anul 2002 a constituit 538.4 lei. Evaluarea sărăciei în baza
minimului de existenţă reflectă aspectul absolut al sărăciei, ce presupune utilizarea unor parametri
cantitativi drept unitate de măsurare a sărăciei (în cazul dat veniturile disponibile ale populaţiei).
Astfel, conform calculelor efectuate, 80.9% din populaţie au dispus de venituri lunare mai
mici de valoarea minimului de existenţă, aparţinând categoriei de populaţie defavorizată. La rândul
său, populaţia defavorizată a fost delimitată în: populaţie puţin asigurată şi populaţie săracă.
Populaţia săracă a fost considerată populaţia, veniturile căreia nu au acoperit 1/2 din valoarea
minimului de existenţă (269.2 lei). Potrivit estimărilor efectuate 42.2% din populaţie face parte din
populaţia săracă, comparativ cu anul 2001 acest indicator a înregistrat o descreştere, în anul 2001
el constituind 51.2% din populaţia republicii [201].

Tabel nr. 1 (5,1)

Minimul de existenţă şi nivelul sărăciei
Indicatori 2001 2002
Minimul de existenţă (medii lunare pe o persoană, lei) 468.7 538.4
Veniturile disponivile ale populaţiei (medii lunare pe o persoană, lei) 241.0 321.6
Corelaţia dintre veniturile disponibile şi minimul de existenţă 51.4 59.7
Ponderea populaţiei defavorizate, % 85.3 80.9
Ponderea populaţiei sărace, % 51.2 42.2
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2002
 211

Totuşi, la studierea sărăciei, cea mai amplă analiză este efectuată de către Unitatea
de Monitorizare a Sărăciei şi Evaluare a Politicilor din cadrul Ministerului de Economie, în raportul
„Sărăcia în Moldova, 2002. Estimarea incidenţei sărăciei în ţară (şi a derivatelor sale, după caz, cum
ar fi profunzimea şi intensitatea sărăciei), realizată de către UMSP, s-a făcut prin aplicarea a două
concepte de definire – sărăcia obiectivă (absolută şi relativă) şi subiectivă, folosind o valoare
adecvată a bunăstării. Prin conceptul sărăciei obiective se subînţelege „sărăcia venitului”, deoarece
acesta exprimă raportul dintre disponibilul de bunăstare (cum ar fi venitul sau cheltuielile
de consum) şi pragul sărăciei stabilit. Gospodăria a cărei bunăstare este la un nivel sub pragul
sărăciei se apreciază a fi săracă, membrii săi sunt consideraţi săraci.
Ponderea săracilor (agregată pentru toate gospodăriile) în totalul populaţiei constituie rata
sărăciei (incidenţa sărăciei). Diferenţa dintre bunăstarea (cheltuielile) celor nevoiaşi şi pragul
sărăciei exprimă profunzimea fenomenului, deficitul care trebuie acoperit pentru ca aceştia să atingă
pragul sărăciei.
Examinarea profilului sărăciei a fost efectuată în baza pragului absolut al sărăciei extreme
(prag alimentar). Pragul absolut al sărăciei extreme a fost stabilit în baza necesarului minim
de consum, exprimat în calorii (2282 Kcаl/zi) şi structurii consumului populaţiei celei mai puţin
asigurate (aflate între II şi IV decilă), raportate la preţurile reflectate în CBGC şi ajustate la Indicele
Preţurilor de Consum lunar (IPC). Pentru a. 2002 pragul absolut al sărăciei extreme constituie –
211,98 lei/lună.
Pragul absolut al sărăciei pentru a. 2002 s-a stabilit la nivel de 270,67 lei/lună şi reprezintă
costul componentei alimentare şi a celei nealimentare. Componenta nealimentară a fost estimată
ca diferenţa dintre ponderea cheltuielilor de consum alimentar în totalul cheltuielilor de consum,
în baza structurii efective a consumului realizat de populaţia, a cărei nivel de consum se apropie
de pragul sărăciei extreme.
Rezultatele studiilor efectuate de către UMSP demonstrează că sărăcia în Republica
Moldova, la prima vedere, reprezintă un tablou specific pentru ţările aflate în tranziţie economică
şi este un fenomen multidimensional, care implică: venit şi consum redus (sărăcia venitului); nutriţie
insuficientă (sărăcia alimentară); sănătate afectată (sărăcia sănătăţii); acces redus la educaţie
(sărăcia umană); vulnerabilitate la diferite calamităţi – naturale, sociale şi politice, inclusiv frica
de nesiguranţă şi de viitor (lipsa de siguranţă); lipsa accesului de participare la luarea deciziilor,
însoţită de sentimentul de izolare (lipsa de putere şi „excluziunea socială”); şi lipsa abilităţilor
(capacităţilor) pentru schimbarea condiţiilor de viaţă.
 212

În termeni absoluţi, conform datelor raportului Sărăcia în Moldova, 2002: Rezultate

Preliminare, Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii, 40.4% din populaţia Moldovei se află
sub pragul absolut al sărăciei (270,67 lei pe adult echivalent pe lună), 26.2% se află sub pragul
alimentar al sărăciei (211,98 lei pe adult echivalent pe lună). Analizând acest indicator în dinamică,
se atestă o diminuare de la 73.5% în a. 2000 la 59.2% în anul 2001 şi respectiv 40.4% în a. 2002.
Aceiaşi tendinţă de descreştere este înregistrată şi în cazul sărăciei alimentare care a scăzut de la
58.9% în 2000 până la 43.5% în 2001 şi 26.2% în 2002. Reducerea sărăciei într-o oarecare măsură
în Republica Moldova în perioada de referinţă se explică raportul nominalizat prin creşterea
economică înregistrată în ultimii ani [199].
Desenul nr.1 (V,1)
Dinamica nivelului sărăciei absolute şi relative pe perioada dintre anii 2000 - 2002

%
80
73,5 absolut
70
alimentar
60 59,8 59,2 relativ
50
43,5 40,4
40
30
23,2 24 26,2
20 23,6
10
0
2000 2001 2002

Sursa: UMSP, Sărăcia în Moldova 2002.

Astfel potrivit datelor UMSP, fiecare al 4-lea locuitor din Moldova se poate considera
extrem de sărac. Cel mai mare număr de săraci şi căzuţi în sărăcie extremă se află în partea Centrală
a Republicii Moldova. Printre cei absolut săraci predomină oamenii de la sate. Cota copiilor
în vârstă de până la 14 ani în numărul populaţiei sărace depăşeşte 1/5. Sărăcia este larg răspândită în
familiile mari, cu mulţi copii şi bătrâni. Fiecare al 4-lea absolut sărac din Moldova este în etate.
Asigurarea cu un loc de muncă nu influenţează cu mult starea de sărăcie deoarece mărimea
salariului este extrem de mică: 43.4% din cetăţenii săraci sunt încadraţi în câmpul muncii.
Incidenţa sărăciei, estimată în 2002 după pragul subiectiv al sărăciei, a confirmat valori
extrem de mari – 44.9%, fiind similară ponderii populaţiei aflate în sărăcie absolută (40.4%).
 213

Desenul nr.2 (V,1)

Cine sunt săraci în Moldova? (2002)

Populaţia totală Săraci Extrem săraci

18.6% 20.2% 21.5%

27.9% 25.0%
27.6%
Copii pînă la 14 ani

Populaţia ocupată

Populaţia parţial
2.5%
1.8% 15.8% ocupată
2.3% 14.7% Populaţia economic
20.6%
7.7%
8.0% activ ă - neocupată
7.5% Şomeri

23.5% Vîrstnici
26.3% 28.7%

Sursa: UMSP, Sărăcia în Moldova 2002

Segmentul social cel mai afectat de sărăcie sunt copiii. Ei constituie o cincime din numărul
total al populaţiei aflate în sărăcie extremă (21.5%), faţă de 18.6% în totalul populaţiei, iar familiile
compuse din cupluri căsătorite, cu copii, formează o categorie dominantă, atingând o cotă de peste
33.1%. În componenţa gospodăriilor sărace, 30.1% sunt formate din reprezentanţi ai diferitor
generaţii (inclusiv copii) şi 6.0% dintr-un singur adult şi copii.
Copiii mai mici de 5 ani sunt într-o situaţie extrem de dificilă, fiecare al treilea dintre ei fiind
afectat de sărăcie extremă (34.5%). Gospodăriile cu copii de vârstă preşcolară se confruntă
cu un risc mai mare de cădere în sărăcie (12.2%) în comparaţie cu gospodăriile cu copii de vârstă
şcolară (8.8%). Indicatorii privind situaţia copiilor ca grup deosebit de vulnerabil, coincid
cu rezultatele altor investigaţii (UNICEF, 1999 a,b; Falkingam, 2000).
După cum relevă datele UMSP, în Republica Moldova alt segment social, afectat de sărăcie,
este populaţia economic activă. Persoanele angajate constituie 43.4% din numărul total al celor
extrem de săraci. În ţările dezvoltate volatilitatea câştigurilor (onorarii mici sau lipsa lor, venituri
instabile etc.) este unul din cei mai importanţi factori ai sărăciei. În Moldova chiar şi persoanele
economic active pot fi şi sunt afectate de sărăcie. Acest lucru se referă îndeosebi la angajaţii din
agricultură (inclusiv silvicultura şi vânatul), care cuprind mai mult de două treimi din totalul celor
extrem de săraci din ţară. Astfel, 30% din totalul persoanelor ocupate sunt parţial ocupate, ponderea
lor în categoria celor afectaţi de sărăcie extremă este de 38.3%.
Revenind la realitatea curentă din Republica Moldova, conform ratei oficiale a şomajului,
şomerii constituie 2.2% din populaţia economic activă, dintre aceştia 37.9% sunt extrem de săraci.
Mai mult de jumătate din familiile cu şomeri sunt sărace. Populaţia economic inactivă reprezintă
un alt segment social afectat de sărăcie. Cota pensionarilor în categoria celor extrem de săraci este
puţin mai mică (25.0%) decât în rândul celor ce se află mai sus de pragul sărăciei (27.6%).
Această evaluare a profilului sărăciei confirmă faptul că sărăcia în Moldova este asociată
cu sectorul agricol (sărăcia rurală) deşi cea mai mare rată a sărăciei se atestă în oraşele mici.
 214

Statutul de angajat precum şi cel de persoană economic inactivă denaturează statutul sărăciei.
Sărăcia este larg răspândită printre familiile mari, cu mulţi copii.
Estimările statistice şi sociologice confirmă că în perioada 1999-2002 mai mult de 3 din 10
gospodării au fost afectate de sărăcie pentru cel puţin un an. Circa jumătate din gospodăriile acestei
grupe au fost afectate într-un fel sau altul de sărăcie repetată ce a durat 2 - 3 sau chiar 4 ani.
Sărăcia repetată este asociată mai des cu mărimea gospodăriei casnice în special cu numărul
de copii prezenţa cărora sporeşte semnificativ numărul anilor în sărăcie.
Sărăcia în Moldova este răspândită pe larg în mediul rural. În 2002 fiecare a treia persoană
din mediul rural a fost săracă. Gospodăriile casnice din mediul rural se confruntă cu un risc mai
mare de a cădea în sărăcie: populaţia rurală constituie 63.3% din populaţia totală a ţării, dar cota
celor aflaţi în sărăcie extremă în acest sector este de 72.6%. Pe de altă parte, cota săracilor
în numărul total al populaţiei rurale este de 1,6 ori mai mare decât cea a săracilor din mediul urban.
În ce priveşte profunzimea şi severitatea sărăciei extreme, gospodăriile urbane – în special
în oraşele mici – sunt într-o situaţie mai dificilă deoarece ambii indicatori menţionaţi au o valoare
mai mare (respectiv 9.5% şi 3.8%) decât la sate (7.5% şi 2.7%).
Sărăcia rurală larg răspândită este asociată cu faptul că o cotă mare a populaţiei rurale este
angajată în sectorul agricol, domeniu caracterizat de o productivitate scăzută a muncii şi venituri
mici. Fermierii şi angajaţii din sectorul agricol constituie 32.0% şi respectiv 22.3% din totalul
populaţiei rurale, în timp ce cota membrilor acestor grupuri în sărăcia rurală extremă constituie
respectiv 34.5% şi 30.3%. Astfel, angajaţii din sectorul agricol, urmaţi de fermieri, în comparaţie
cu alte grupuri socio-economice, sunt supuşi unui risc mai mare de a fi săraci.
Desenul nr.3 (V,1)
Structura veniturilor disponibile conform tipului sursei de formare, 2002

populaţia totală 66,3 33,7

total săraci 57,0 43,0

total extrem săraci 55,7 44,3

populaţia urbană 89,2 10,8

urban săraci 87,5 12,5

urban extrem săraci 87,6 12,4

populaţia rurală 48,6 51,4

rural săraci 43,8 56,2

rural extrem săraci 43,3 56,7

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

venituri băneşti venituri în natură

Sursa: UMSP, Sărăcia în Moldova, 2002

 215

În perioada de tranziţie în Republica Moldova s-a produs o creştere enormă a inegalităţii

veniturilor, fapt explicat de către experţi, în primul rând, prin creşterea nivelului de corupţie
şi tendinţele de extracţie ilicită a rentei, de capturarea instituţiilor de stat de către variate cercuri
de interese meschine care au fost în stare să modifice politicile sociale în direcţii convenitoare lor
şi de colapsul oportunităţilor economice. În anii de tranziţie are loc polarizarea societăţii după
nivelul de venituri. Astfel, potrivit estimărilor făcute de UMSP valoarea înaltă a coeficientului Gini
pe parcursul ultimilor ani (1999 - 2002) s-a situat între 44.5 şi 42.1, demonstrând existenţa unei
inegalităţi substanţiale în distribuirea venitului în Moldova.
Desenul nr. 4 (V,1)
Dinamica coeficientului GINI în anii 1999-2002
0.5 0.4450
0.4245 0.4289 0.4214
0.4063
0.3827 0.3801
0.4 0.3671

0.3

0.2

0.1

0.0
1999 2000 2001 2002
Coeficientul Gini după venitul disponibil Coeficientul Gini după cheltuilile de consum

Sursa: UMSP, Sărăcia în Moldova 2002

Inegalitatea consumului diferă între grupele socio-economice, clasificate în funcţie

de principala sursă de venit şi, de asemenea, între tipurile gospodăriilor casnice. Cea mai mare
inegalitate în cheltuielile de consum se observă în gospodăriile ce obţin venituri din „alte surse”,
inclusiv transferurile din străinătate. O inegalitate relativ scăzută se atestă în gospodăriile care
trăiesc din venitul de fermieri. Aceste tendinţe sunt practic aceleaşi şi cuprind toţi indicatorii
inegalităţii aplicaţi în analiză - de exemplu, Gini este egal cu 42.5 şi respectiv cu 33.6; diferenţe
similare atestă şi indicii Theil şi Atkinson. Severitatea cea mai mare a sărăciei (şi cea mai mare
inegalitate printre săraci) poate fi aşteptată în cazul gospodăriilor care beneficiază de indemnizaţii
sociale (sursa principală de venituri fiind indemnizaţiile sociale, în special, pensiile).
În ceea ce priveşte tipul gospodăriei, cele compuse din cupluri familiale fără copii sunt
relativ mai puţin diferenţiate (coeficientul Gini este egal cu 32,3), în timp ce familiile alcătuite
dintr-un adult cu un copil sub 18 ani în special, familiile monoparentale sunt cele mai diferenţiate
(Gini - 37,3; valorile indicilor Theil şi Atkinson sunt compatibile cu Gini). Inegalitatea printre
săraci şi, respectiv, cea mai severă sărăcie este înfruntată de către „un adult (adulţi) care nu sunt
părinţi dar au copii” (indicele Sen este aproximativ 33).
 216

În general, membrii gospodăriilor casnice conduse de femei şi de bărbaţi se confruntă cu

sărăcia extremă aproximativ în aceeaşi măsură (23.7% şi respectiv 23.8%).
Situaţia se schimbă odată cu creşterea vârstei capului gospodăriei casnice. Astfel,
gospodăriile casnice conduse de femei în vârstă de până la 30 de ani înfruntă un risc mai mic
al sărăciei decât gospodăriile casnice conduse de bărbaţi de aceeaşi vârstă. Această diferenţă
descreşte cu vârsta şi gospodăriile conduse de bărbaţi în vârstă de 50 de ani sau mai mult sunt într-o
situaţie mai bună.
Totuşi, între numărul femeilor şi bărbaţilor aflaţi în sărăcie extremă nu este o diferenţă
relevantă cel puţin până când structura de vârstă este luată în consideraţie. Femeile au o rată mai
mare de sărăcie extremă printre persoanele în etate (rata sărăciei variază de la 25.3% la 37.6%
printre femeile în vârstă de 70 sau peste 75, în comparaţie cu 23.3% - 24.2%, observată printre bărbaţi).
Într-o situaţie mai bună se află gospodăriile casnice alcătuite dintr-un cuplu familial fără
copii şi cele cu un singur membru (17.9% şi 20.6% respectiv aflaţi în sărăcie). Prezenţa copiilor
în familie sporeşte substanţial riscul sărăciei. Alte gospodării casnice cu copii – în special, familiile
compuse din membrii diferitor generaţii – sunt într-o situaţie mai proastă – circa o treime (34.4%)
se află în sărăcie extremă. În ceea ce priveşte divizarea urban-rural, sărăcia copiilor este mult mai
diferenţiată decât cea a populaţiei în întregime. De exemplu, rata sărăciei printre fetiţele din mediul
rural este de 1,6 ori mai mare decât cea din oraşe, iar printre băieţei această diferenţă este de 1,8 ori.
Rata sărăciei extreme în gospodăriile casnice conduse de pensionari (26.2%) este, cu 2,4
puncte procentuale mai ridicată, în comparaţie cu totalul gospodăriilor casnice (23.8%). Aceste
diferenţieri devin destul de mari în cazul gospodăriilor casnice ale pensionarilor din mediul urban,
unde fiecare al treilea membru este în sărăcie, faţă de fiecare al patrulea din sectorul rural. Membrii
gospodăriilor conduse de femei pensionare (29.9% din mediul urban şi 28.2% din mediul rural
se află în sărăcie) sunt într-o situaţie deosebit de dificilă, care se înrăutăţeşte odată cu înaintarea în vârstă.
În Republica Moldova cauzele riscului sporit de a cădea în sărăcie au fost identificate prin
folosirea regresiei log-lineare. Potrivit rezultatelor obţinute prezenţa pensionarului a afectat în mod
negativ gospodăriile, sporind riscul sărăciei cu 3,7% în comparaţie cu acelea ce nu au pensionari.
Vârsta membrilor gospodăriilor casnice din eşantion afectează considerabil bunăstarea lor -
riscul relativ al sărăciei este cel mai înalt la copii şi descreşte până la vârsta de 65 de ani, când el din
nou începe să crească semnificativ. În mediu, 31.2% din copii trăiesc în sărăcie faţă de 25.3% din
populaţia activă şi 25.3% din persoanele în etate (60 şi mai mult).
Nivelul de studii al capului gospodăriei casnice afectează semnificativ statutul acestei
gospodării într-un mod mai pronunţat în mediul urban faţă de cel rural. În comparaţie
cu gospodăriile conduse de titulari ai diplomelor de studii universitare (o categorie de referinţă), alte
gospodării au înfruntat un risc de sărăcie de 2,5 sau 3,8 ori mai mare, în cazul lipsei diplomei –
chiar de 7,2 ori mai înalt.
 217

Desenul nr. 5 (V,1)

Structura populaţiei sărace şi nesărace după nivelul de studii şi mediul de trai, 2002 (%)
%
60

50

50.6

47.0
45.8
40 41.8

41.0

41.0
36.9
35.9

30

32.6
31.2

30.3

20.6
20

22.7

20.1
20.0

10.8

17.8
15.6
13.0
10

12.3
5.2

4.3
2.3

1.3
0
Total Urban Rural Total Urban Rural

Saraci Ne-saraci

Superioare şi superioare incomplete Medii şi medii profesionale Medii incomplete şi primare Fără studii primare şi analfabeţi

Sursa: UMSP, Sărăcia în Moldova, 2002

În general pe ţară persoanele cu studii superioare şi superioare incomplete sunt mai puţin
afectate de sărăcie. Persoanele cu studii superioare se confruntă cu riscul sărăciei de circa 3,3 ori
mai puţin decât persoanele cu studii medii de cultură generală şi medii speciale, şi de circa 4,3 ori
mai puţin decât persoanele cu studii medii incomplete şi primare, sau cei fără studii primare
şi analfabeţi. Aşadar, se poate concluziona că la rigorile economiei de piaţă se adaptează cel mai
uşor persoanele cu studii superioare. Situaţia persoanelor fără studii este totalmente diferită – gradul
sărăciei acestui grup în zona rurală este de 1,7 ori mai mare decât cel din zona urbană.
Mărimea gospodăriilor de asemenea a fost considerată drept un factor al riscului de sărăcie,
deşi cu o intensitate diferită în mediile urban şi rural. Gospodăriile mari sunt afectate de un risc mai
mare al sărăciei atât în mediul urban cât şi cel rural. Creşterea numărului membrilor gospodăriei
cu o persoană sporeşte riscul sărăciei cu 36.1%.
Alţi factori care influenţează riscul sărăciei ţin de Sectorul în care este angajat capul
gospodăriei. Gospodăriile conduse de angajaţi în sectorul public sunt într-o situaţie mai avantajoasă.
Riscul sărăciei în acest caz este cu 18.4% mai mic faţă de alte gospodării. Cei mai afectaţi sunt
salariaţii din sectorul agricol privat şi auto-angajaţii (inclusiv fermierii).
Totodată, riscul sărăciei este determinat de angajarea în câmpul muncii, angajarea parţială
şi şomajul. Membrii economic activi ai gospodăriilor casnice din eşantion sunt foarte diferiţi din
punct de vedere al statutului lor de angajat în câmpul muncii. Prezenţa persoanelor neangajate în
câmpul muncii în gospodăriile casnice sporeşte aproape de 1,8 ori riscul de a cădea în sărăcie; însă
dependenţa inversă nu se manifestă, deoarece un număr mai mare de angajaţi în cadrul gospodăriei
nu implică automat reducerea sărăciei [199].
 218

Sărăcia în Moldova s-a format într-o perioadă relativ scurtă (anii 1990-2003), fapt care
ne permite astăzi să afirmăm despre existenţa unor factori, care favorizează sărăcia în societatea
moldovenească. Evident, factorul esenţial, care contribuie la plasarea individului în categoria celor
săraci este de a te naşte sărac. Sărăcia în ţara noastră, ca şi în toată lumea, se transmite din generaţie
în generaţie. Naşterea într-o familie neasigurată sau puţin asigurată se moşteneşte de către copii
de la părinţi (în cazul dat nu se are în vedere situaţiile cruciale din viaţa unei ţări, cum
ar fi războaiele, revoluţiile, restructurările etc. când se înregistrează amplificarea mobilităţii sociale
pe verticală). Riscul de a te plasa sau afla în categoria celor săraci este determinat de sănătatea
proastă, maladii legate de factorii genetici, traume etc., care nu-i permit individului de a presta
muncă fizică sau mintală şi-i limitează accesul spre o profesie remunerată mai bine. O sănătate
precară a individului nu rareori este rezultatul faptului că omul s-a născut în sărăcie, a primit
o hrană insuficientă şi malnutritivă, deservire medicală necalificată. Aflarea în categoria celor săraci
nu rareori este cauza atracţiei pentru alcool şi narcotice.
Alt factor al sărăciei ţine de salariile mici, şomaj, ocuparea într-o ramură neproductivă
şi pe cale de dispariţie. Nivelul inferior de şcolarizare, de asemenea, limitează alegerea şi profesarea
unei activităţi înalt remunerate. Această cauză a determinat faptul că unele familii, reprezentanţi ai
grupurilor sociale asigurate în perioada sovietică, în virtutea schimbărilor intervenite în societate se
plasează în categoria celor puţin asigurate, ca rezultat al incapacităţii de a concura pe piaţa muncii.
Sărăcia mai poate fi şi o urmare a unor decizii personale, luate în tinereţe: abandonarea
şcolii, căsătoria devreme, graviditatea timpurie, naşterea câtorva copii într-o căsătorie timpurie şi,
de asemeni, aprecierea inadecvată a corespunderii propriilor capacităţi profesiunii alese sau
ocupaţiei. Totodată, cauza sărăciei mai poate fi felul de construcţie al personalităţii, trăsăturile
de caracter, temperamentul. Lipsa puterii de caracter, anumite particularităţi ale caracterului, frica
de a risca, pasivitatea, lenea, înclinaţia spre vagabondaj etc. toate acestea implică riscul
de a se plasa în categoria celor săraci.
După cum s-a menţionat anterior o importanţă deosebită în evaluarea sărăciei o are metoda
subiectivă, prin participarea populaţiei la sondaje de opinie. Impactul negativ al tranziţiei
în republica noastră asupra indicatorilor calităţii vieţii populaţiei în perioada de referinţă este sesizat
şi în numeroasele sondaje de opinie, realizate de diferite instituţii sociologice autohtone şi străine.
Astfel, atât studiile realizate de SISI „Opinia”, cât şi ale altor instituţii sociologice atestă
că problema primordială cu care se confruntă populaţia este sărăcia, condiţionată de criza profundă
şi de lungă durată din Republica Moldova.
Această realitate tristă este confirmată, o dată în plus, de rezultatele studiilor realizate
de SISI „Opinia” pe parcursul anilor de tranziţie. Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”
 219

denotă că în anii de reforme doar în jur de 10% din populaţia republicii se atribuie la categoria celor
asiguraţi. Ponderea persoanelor neasigurate variază de la 67.2% (1993) la 56.7% (2002), iar
a persoanelor care se autentifică ca aflându-se la limita supravieţuirii (sărăcia extremă) oscilează
de la 20.2% (1993) la 30.9% (2002). Aceste date sociologice indică asupra procesului de stratificare
a populaţiei republicii după nivelul de trai, confirmând realitatea unui tablou destul de dramatic,
unde practic 90 la sută din locuitorii Republicii Moldova au un nivel de trai sub nivelul propriilor
aşteptări şi dorinţe.
Desenul nr. 6 (V,1)
Stratificarea populaţiei Republicii Moldova după nivelul de trai

100%
90% 20.2
31.8 32.3 33.5 32.9 30.9
80%
70%
60%
50% 67.2
40% 57.7 56.1 56.5 58.0 56.7
30%
20%
10% 12.6 11.6 12.4
10.5 10.0 9.1
0%
01.1993 12.1994 12.1996 02.1998 04.2000 03.2002

Asiguraţi Neasiguraţi La limita supravieţuirii

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”

Precum demonstrează rezultatele cercetărilor sociologice privind categoriile sărace ale
populaţiei, realizate în diferite perioade ale tranziţiei în cadrul SISI ”Opinia”, se reliefează
caracterizarea acestora printr-un nivel inferior al autoaprecierii, necesităţilor mai inferioare.
Categoria de populaţie săracă într-o măsură mai mare contează pe crearea unor situaţii externe
favorabile, noroc, decât pe eforturile proprii de a executa controlul asupra faptului cum
li se derulează viaţa. De acest fapt este legată şi agresivitatea lor faţă de societate, structurile
de resort la toate nivelele.
Ierarhia valorilor celor săraci este foarte apropiată de a altor categorii sociale, cu excepţia
atitudinii arătate faţă de munca prestată, interesul pentru care este considerabil mai jos. Săracilor
le este specifică diminuarea necesităţilor, pasivitatea în viaţa de producţie şi obştească, lipsa
tendinţei de a-şi dezvolta potenţialul său intelectual, a-şi menţine aspectul fizic. În societatea
moldovenească această categorie este prezentă atât în mediul muncitorilor, agricultorilor, cât
şi a reprezentanţilor intelectualităţii.
 220

Analizele sociologice efectuate asupra săracilor proveniţi din diferite categorii sociale
demonstrează că a intervenit o anumită adaptare a indivizilor la situaţia creată. Ca o reacţie
de autoapărare, la sărăcia moldovenească fără precedent pe continentul european, populaţia
autohtonă încearcă să-şi găsească un alt loc de muncă şi să se stabilească cu traiul în alte medii deşi
străine, însă mai echitabile din punct de vedere social şi stabile economic.
Fenomenul şi dimensiunile sărăciei sunt confirmate şi de PNUD în cadrul realizării
proiectului „Dezvoltarea Capacităţii pentru Monitorizarea Sărăciei”.Astfel, potrivit sondajului
de opinie (2002), realizat în cadrul acestui proiect, 67.9% din populaţia republicii se consideră
săraci. Starea de sărăcie a populaţiei fiind determinată, în primul rând, de situaţia de incertitudine
privind perspectivele ocupării, veniturilor, în general a calităţii vieţii indivizilor, cauzată de criza
economică şi socială în care se află actualmente republica.
Conform rezultatelor sondajului în cauză, majoritatea populaţiei consideră că starea
de sărăcie se manifestă, în primul rând, prin venituri mici - 75.6% din cei ce se consideră săraci
susţin această caracteristică a sărăciei. Este relevant faptul că şi cei ce nu se consideră săraci sunt
de aceeaşi părere - 72.8% din cei interogaţi s-au pronunţat pentru această interpretare.
Alte caracteristici ale sărăciei precum nivelul jos al securităţii economice sau al securităţii
alimentare, condiţiile nesatisfăcătoare de trai, starea proastă a sănătăţii etc. sunt considerate mai
puţin importante, acordându-li-se o poziţie mai inferioară după importanţă - a doua sau a treia.
Astfel, 38.3% din cei chestionaţi care se consideră săraci, sunt de părerea că o a doua caracteristică
a sărăciei este securitatea alimentară, iar 30.0% - respectiv, starea proastă a sănătăţii. Totodată,
poziţia a treia, în opinia acestora, este ocupată de nivelul jos al securităţii economice - pentru
ea s-au pronunţat 18.3%, condiţiile nesatisfăcătoare de trai - 10.8%, nivelul jos al securităţii
personale -11.7%.
Astfel, pentru majoritatea populaţiei din republică, atât din mediul urban cât şi din mediul
rural, sărăcia se asociază cu veniturile mici. Totodată, dacă în mediul urban săracii mai subînţeleg
prin sărăcie şi insecuritatea economică şi alimentară, în mediul rural, accentul este pus, în special,
pe starea proastă a sănătăţii şi, de asemenea, pe insecuritatea alimentară.
În aprecierea sărăciei, precum şi în determinarea măsurilor de politică antisărăcie un rol
deosebit îl are depistarea cauzelor ce generează starea de sărăcie. Conform sondajului, în opinia
celor ce se consideră săraci, printre cele mai pronunţate cauze care le-au determinat starea
de sărăcie sunt: pierderea locului de muncă - 31.7% şi respectiv ieşirea la pensie - 23.9%. Pe locul
doi după prioritate cel mai frecvent este numită astfel de cauză precum: înrăutăţirea stării
de sănătate - 35.3%. A treia poziţie după prioritate ocupă întârzierile salariale şi ale pensiilor -
20.3%, nivelul jos al veniturilor - 17.8%.
 221

Rezultatele sondajului au arătat că printre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă
păturile defavorizate sunt: accesul la instituţiile medicale - 50.0%, procurarea medicamentelor -
47.5%, accesul la serviciile magazinelor - 45.6%, petrecerea concediilor de odihnă - 16.7%.
Totodată, o problemă dificilă pentru această categorie majoră de populaţie este angajarea în câmpul
muncii (26.7%) [86, p. 3].
Pornind de la reflectarea realităţii existente în republică, realizată în prezenta lucrare,
constatăm că tranziţia a produs schimbări considerabile asupra standardului de viaţă. Cea mai mare
parte a populaţiei autohtone s-a conformat situaţiei, adaptându-se realităţii existente, iar sărăcia a
devenit o normalitate, un stil de viaţă adoptat de aproximativ 80% din populaţia ţării. Această
realitate a vieţii noastre este clar şi elocvent reflectată de dinamica opiniei publice în următorul desen:
Desenul nr. 7 (V,1)
Opinia publică privind realitatea vieţii noastre
% 60
50.2 50.3 50.7
49.8
50 45.4
43.3 42.8 43.1
40.9
39.9
40

30

20

10.3 11.5
10 6.5 6.9 8.4

0
decembrie, 1994 februarie, 1996 decembrie, 1996 februarie, 1998 aprilie, 2002
Nu e totul aşa de rău şi se poate de trăit
E greu de trăit, dar se mai poate de răbdat
E imposibil de a mai răbda starea de sărăcie în care ne aflăm

Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”

Datele sociologice vin să confirme derularea procesului de stratificare a populaţiei
Republicii Moldova. Astfel, urmărind în dinamică rezultatele monitoring-ului sociologic
„Barometrul societăţii”, constatăm că în anii de tranziţie un segment constant din populaţia
republicii, între 6% şi 12%, consideră, referindu-se la realitatea vieţii noastre, că nu e totul chiar aşa
de rău şi se poate de trăit. Totodată, rămâne stabilă ponderea categoriei de populaţie 40-43%, care
consideră că e greu de trăit, dar se mai poate de răbdat. Cealaltă jumătate din universul eşantionat,
care se menţine la 50% pe perioada de referinţă, consideră că e imposibil de a mai răbda starea
de sărăcie în care ne aflăm.
Astfel, atât analizele obiective, cât şi cele subiective demonstrează existenţa segmentului
de săraci în societatea moldovenească actuală.
 222

Concluzii:
Sărăcia semnifică o multitudine de caracteristici sociale, formate de anumiţi factori, forţe,
condiţii, geneza cărora în diferite teorii este tratată în mod diferenţiat. Persistă opţiuni în favoarea
unor anumiţi factori, care se referă la dezvoltarea unei persoane şi a unei gospodării aparte. Prin
prisma altor teorii, există factori şi condiţii care se referă la situaţia unor comunităţi de oameni
şi a societăţii în întregime. În cazul Republicii Moldova sărăcia în masă îşi face apariţia ca rezultat
al schimbărilor intervenite în viaţa socială, a modificării relaţiilor sociale.
Sărăcia este o stare care se caracterizează prin lipsa de acces la bunurile materiale, sociale
şi morale, existente în societatea dată la un anumit moment şi în baza cărora se formează
sentimentele de inechitate socială, tensiune socială, disconfort social. În acest context sărăcia
trebuie percepută nu numai ca o categorie economică, dar şi socio-psihologică.
Studiile sociologice şi statistice autohtone raportează factorii tipici, care determină riscul de
a nimeri în categoria celor săraci, la nivelul jos al veniturilor şi a asigurării materiale (a te naşte
„sărac”), nivelul jos de calificare şi instruire, sănătate precară, numărul de membri în familie,
şomajul, particularităţile individuale legate de modul de viaţă, orientările valorice, stilul de viaţă etc.
Rezultatele cercetărilor statistice şi sociologice confirmă faptul că pentru depăşirea sărăciei
ca fenomen specific este necesar de a influenţa asupra cauzelor determinate de dezvoltarea
economică şi politică şi a nu lupta doar cu urmările sărăciei. Mai întâi de toate este necesar
de a elimina condiţiile şi factorii de proliferare şi regenerare a sărăciei.
Starea de sărăcie formează în societate situaţia de excluziune socială. Grupurile sărace ale
populaţiei mai mult decât altele sunt private de a beneficia de dreptul la studii, deservire medicală,
loc de muncă etc. În acelaşi timp, imposibilitatea de a beneficia de drepturile sociale de bază
conduce această categorie a societăţii spre refuzul de a respecta normele şi regulile sociale general
acceptate în societate. Toate acestea reprezintă un cerc închis, fiind şi contradicţia principală
a sărăciei în societatea moldovenească la ora actuală.
Studiile realizate asupra sărăciei cât şi strategia guvernamentală de creştere economică
şi reducere a sărăciei (2004 - 2006) determină necesitatea de a elabora şi implementa măsuri
de combatere a sărăciei la nivel de ţară. În calitate de elemente obligatorii a unor astfel de programe
este raţional să fie preconizată:
- participarea însăşi a săracilor în luarea deciziilor, legate de depăşirea stării de sărăcie;
 223

- organizarea interacţiunii eficiente a tuturor celor încadraţi în combaterea sărăciei,

în deosebi a structurilor statale cu cele private;
- formarea opiniei publice favorabile în vederea implementării politicilor sociale
de combatere a sărăciei;
- susţinerea iniţiativelor legislative şi a activităţii oricăror grupări şi forţe, orientate spre
ajutorarea celor săraci.
Succesul în realizarea unei asemenea strategii de combatere a sărăciei va depinde în mare
parte de nivelul diagnosticării dezvoltării sociale şi pronosticării unor sau altor tendinţe
şi caracteristici. În contextul problemei analizate în condiţiile Republicii Moldova ar fi binevenită
o cartografiere socială (având drept reper metodele şi tehnicile sociologice de cercetare), care oferă
posibilităţi noi, uneori unicale, de diagnosticare a dezvoltării sociale şi, mai întâi de toate, măsurării
sărăciei în anumite teritorii, diferitor grupuri de populaţie şi a societăţii în întregime. Cartografierea
socială ar permite de a determina zonele şi tipologia sărăciei, ar fixa geneza şi profilul sărăciei
şi ar aprecia situaţia şi configuraţia fenomenului studiat în spaţiul social, determinând clar
segmentele sociale, care apar în calitate de purtători ai acestor stări.
 224

5.2. Piaţa muncii, fenomenul şomajului şi a migraţiunii

Un indicator cheie al calităţii vieţii omului este posibilitatea fiecăruia de a-şi făuri
bunăstarea prin muncă, obţinând un venit ce i-ar asigura un nivel decent de trai. Anume munca
în calitate de componentă vitală condiţionează asigurarea vieţii materiale, spirituale şi fizice,
bunăstarea şi automanifestarea individului.
Bunăstarea unei societăţi are drept suport bunăstarea familiei, fiecărui individ în parte.
Cu regret, tranziţia, care a avut repercusiuni ireversibile asupra economiei ţării şi implicit asupra
omului, a provocat şomajul şi sărăcia în masă, exodul nemaipomenit al populaţiei apte de muncă
peste hotarele ţării în căutarea surselor de existenţă, alte fenomene până în 1989 necunoscute
şi nespecifice societăţii moldoveneşti.
Odată cu tranziţia la economia de piaţă, reformele structurale şi privatizarea în masă
a întreprinderilor şi organizaţiilor, sectorului agricol şi instituţiilor de menire socială, falimentul
întreprinderilor şi lichidarea multora din ele, disponibilizarea a sute de mii de angajaţi
şi „aruncarea” acestora în stradă, fenomenul şomajului a împăienjenit întreaga ţară.
Remarcăm faptul, că în perioada sovietică despre şomaj se discuta doar în mod critic,
la adresa ţărilor capitaliste. Se arătau aspectele negative ale acestui fenomen economic-social,
subliniindu-se că şomajul nu este posibil în socialism. Însă, se recunoştea existenţa şomajului
mascat prin personalul supranumerar încadrat şi prin nivelul scăzut al productivităţii muncii. Exista
şi un număr relativ mic de muncitori în căutare de lucru, dar aceştia nu erau înregistraţi ca şomeri
şi nu prezentau probleme sociale grave.
În Republica Moldova fenomenul şomajului a fost oficial recunoscut ca existând numai
după 1989, în urma schimbărilor politice care au dus la o nouă orientare economică şi socială,
cu toate că dificultăţi evidente în privinţa ocupării şi mai ales a folosirii eficiente a forţei de muncă
au apărut cu mult înainte de declanşarea actualului proces de tranziţie la economia de piaţă.
Fenomenul şomajului s-a amplificat ca urmare a restructurării macroeconomice şi a declanşării
procesului de privatizare. La începutul reformelor efectele şomajului au fost mai slabe, însă
pe parcurs acest fenomen social a cuprins întreaga ţară având consecinţe grave atât pentru societate
cât şi pentru populaţie. Dacă vechiul sistem garanta cel puţin din punct de vedere legal, un loc
de muncă pentru fiecare persoană aptă să muncească, actualele condiţii impun şi favorizează tot mai
mult fenomenul şomajului [27].
 225

Şi, deşi statistica oficială a republicii până nu demult estima nivelul şomajului la nivelul
de 2-3%, studiile noastre sociologice încă la finele anilor ’90 demonstrau contrariul (10-15%).
Tocmai mai târziu statistica de stat a început mai aproape de realitate să elucideze această problemă.
Astfel, aprecierea nivelului şomajului din republică în ultimii ani o face Ancheta forţei de muncă,
conform căreia rata reala a şomajului în 2002 se estimează la 6.8%, care fără îndoială poate
fi considerată drept o rata destul de mică a şomajului în raport cu realitatea şi evoluţia situaţiei
economice din republică.
În prezent Ancheta forţei de muncă, rămâne a fi principala sursă şi instrument statal
de obţinere a informaţiei privind populaţia economic activă, ocupată şi şomajul. Această cercetare
statistică asupra gospodăriilor casnice este efectuată de către Departamentul Statistică şi Sociologie,
începând cu trimestrul IV 1998. La etapa actuală aceasta este unica metodă de cercetare statistică,
ce nu lipseşte din instrumentariul statistic al nici unei ţări cu economie de piaţă şi care permite
de a cuprinde toată populaţia, totodată fiecărui individ i se conferă doar un anumit statut: ocupat,
şomer sau economic inactiv [166].
Conform datelor furnizate de Ancheta forţei de muncă, populaţia economic activă
a Republicii Moldova s-a redus de la 1809 mii persoane în anul 1998 la 1617 mii în anul 2001, iar
în anul 2002 aceasta s-a cifrat la circa 1615 mii persoane. În anul 2003 diminuând cu circa 8%
şi constituind aproximativ 1528 mii persoane.
Potrivit DSS în anul 2003 ponderea oamenilor nelucrători (copii, şomeri şi pensionari)
constituia 57.8% din populaţia ţării, sporind cu 3.6% faţă de anul precedent. Ponderea populaţiei
apte de muncă în localităţile rurale este mai mare decât în cele urbane, constituind 56%. Disparităţi
importante pe sexe în cadrul persoanelor active nu s-au înregistrat: numărul femeilor a fost puţin
mai ridicat, circa 820 mii, ceea ce constituie 50.8% din numărul total al persoanelor active .
Distribuţia pe grupe de vârstă a populaţiei active ilustrează o greutate specifică mai mare a celor
cuprinşi între 40-44 de ani (care reprezintă 15.2% din totalul populaţiei active) şi 45-49 de ani (14.2%).
Tabelul nr.1 (V,2)
Distribuţia populaţiei de 15 ani şi peste după
participarea la activitatea economică în anul 2002
Persoane active Persoane
din care:
Total inactive
Ocupate Şomeri BIM
TOTAL 1614967 1505117 109850 1208478
Masculin 795290 730883 64406 530817
Feminin 819678 774234 45443 677660
Urban 671904 590373 81530 522952
Rural 943064 914744 28319 685525
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003
 226

Totodată, numărul populaţiei ocupate în ultimii ani este în scădere (în anul 1993 populaţia
ocupată a constituit 1688 mii persoane, pe când în anul 2001 a fost de 1499 mii persoane). În anul
2002 populaţia ocupată a constituit peste 1505 mii persoane. Repartiţia pe sexe relevă că ponderea
femeilor este mai ridicată (51.4%) faţă de cea a bărbaţilor, ca, de fapt, şi în numărul total
al populaţiei republicii. În distribuţia pe medii de reşedinţă 60.8% din totalul persoanelor ocupate
îi revine populaţiei din localităţile rurale [3].
Analiza structurii populaţiei ocupate pe grupe de vârstă arată că cea mai mare pondere
în populaţia ocupată (41.9%) o deţin persoanele în vârstă de 35-49 ani, înregistrând o scădere
a numărului lor faţă de perioada respectivă a anilor precedenţi: (43.1% – 44.2%). În acelaşi timp se
conturează tendinţa de creştere a numărului persoanelor ocupate în categoria de vârstă 50 – 64 ani:
anul 2001 – 19.5%, anul 2002 – 20.6%. Gradul de ocupare al persoanelor în vârstă de 15 – 24 ani
a fost de 11.9% şi în vârstă de 65 ani şi peste – 5.3% din totalul persoanelor ocupate. Mai mult
de jumătate din rândul persoanelor tinere (53.3%) sunt ocupate în agricultură, numărul lor
înregistrând o scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2001 (- 4.0%). Din totalul persoanelor
ocupate în vârstă de 65 ani şi peste doar 6.0% au fost angajaţi în activităţi neagricole.
Analiza distribuţiei persoanelor ocupate după nivelul de instruire relevă faptul că se menţine
acelaşi tablou stabilit în perioadele anterioare: au predominat persoanele cu studii de specialitate –
26.0% urmate de cele cu studii medii generale (22.0%) şi cu studii medii incomplete (19.4%).
Persoanele cu studii superioare au constituit 13.6% din totalul populaţiei ocupate. În rândul
persoanelor ocupate cu studii superioare majoritatea (53.4%) o deţin femeile. În localităţile rurale
specialişti cu studii superioare sunt de 3.3 ori mai puţini decât în localităţile urbane.
În distribuţia după activităţile economiei naţionale se constată că cei mai mulţi salariaţi sunt
ocupaţi în agricultură (23.6%). Ponderea persoanelor angajate în învăţământ a fost de 18.2%,
în industrie - 14.9%, în sănătate şi asistenţă socială – 9.8%. Numărul scriptic al salariaţilor în anul
2002 s-a micşorat cu 418720 persoane faţă de anul 1997, inclusiv a celor din agricultură cu 301208
salariaţi, industria prelucrătoare cu 31268 salariaţi, construcţii - cu 16199 salariaţi, comerţul cu
ridicata şi cu amănuntul - cu 14071 salariaţi.
Perioada de tranziţie la economia de piaţă, însoţită de declinul economic, a amplificat
şi a aprofundat dezechilibrul între cererea şi oferta forţei de munca, a micşorat esenţial numărul
de salariaţi ocupaţi în economia naţională, fapt ce a condus la creşterea şomajul şi acutizarea
situaţiei pe piaţa muncii din republică.
 227

Desenul nr.1 (V,2) Structura salariaţilor pe ramuri, %

Datele prezentate în
Sănătatea şi asistenţa socială ............
1995 1998 2002 desenul nr. 1 (V,2) oferă o
Învăţământ ........................................
privire generală asupra struc-
Administraţie publică .......................
turii generale pe ramuri şi
Activităţi financiare ..........................
oglindesc vădit o descreştere a
Transport şi comunicaţii ...................
ponderii salariaţilor ocupaţi în
Comerţ ...............................................
agricultură, de la 43% în 1995
Construcţii.........................................
până la 24% în 2002, fapt ce
Industria prelucrătoare.....................
vorbeşte despre trecerea de la
Agricultura ........................................
gospodăriile colective la cele
0 10 20 30 40 50
private şi dezvoltarea fermi-
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova
erilor. Comparativ cu anii
precedenţi în anul 2002 s-a majorat ponderea salariaţilor angajaţi în industrie, transporturi
şi învăţământul public, iar cea mai evidentă creştere în ultimii ani este înregistrată în administraţia publică.
Repartiţia populaţiei ocupate după forme de proprietate confirmă tendinţa procesului
de reducere a ocupaţiei în sectorul public şi de creştere în sectorul privat. Această tendinţă se
menţine pe parcursul ultimilor ani: în anul 2000 în sectorul public lucrau 25.6% din totalul
populaţiei ocupate iar în sectorul privat 68.4%, în 2001 respectiv 23.0% şi 71.1%, în 2002 – 22.4%
şi 72.3%. Sectorul privat prevalează în comerţ (92.6%), în activitatea hotelieră (77.3%), construcţii
(75.8%). Mai bine de jumătate din rândul persoanelor ocupate în industria prelucrătoare (59.9%)
aparţin de asemenea, sectorului privat.
La ora actuală în republică cele mai răspândite forme de şomaj sunt: fricţional, structural,
ciclic, latent şi teritorial, de asemenea apar forme de şomaj diferenţiat în funcţie de sexul şi vârsta
persoanei. Şomajul fricţional se datorează lipsei informaţiei privind oportunităţile de a găsi un loc
de muncă, care necesită o îmbunătăţire radicală în activitatea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea
Forţei de Muncă. Şomajul structural este determinat de scăderea ocupării în unele ramuri,
în deosebi în industrie, şi care impune măsuri legate de calificarea şi recalificarea, creşterea
mobilităţii forţei de muncă. Şomajul ciclic este determinat de scăderea cererii şi impune măsuri de
stimulare a sectorului de întreprinderi mici, de creare a locurilor de muncă, măsuri sociale etc. [74, p.17].

Cu regret, statul şi-a direcţionat eforturile de baza în lupta cu şomajul spre reglementarea
nivelului şomajului deschis, fără sa întreprindă careva măsuri de protecţie socială a persoanelor
cu statut de şomer temporar şi a celor ocupate parţial. Fenomenul şomajului latent este direct legat
de alegerea priorităţilor, în special, la stoparea şomajului în masă. Fenomenul ocupării incomplete
 228

a forţei de muncă a atins în ultimii ani dimensiuni enorme - fapt ce nu trebuie disconsiderat.
Şomajul latent impune flexibilizarea pieţei forţei de muncă (programe reduse de muncă,
subcontractarea personalului de către alte întreprinderi, programe flexibile pentru femei), iar cel
sezonier - o diversificare a structurii economiei [74].
Desenul nr. 2 (V,2) Şomajul a început să fie înre-gistrat
oficial începând cu anul 1991 de către
Numărul şomerilor oficial înregistraţi
mii pers.
la OFM (la începutul anului) oficiile forţei de muncă (OFM).
40
35 32.0 34.9 Conform situaţiei din 1 ianuarie 1992
28.0
27,6
30 24.5 în ţară au fost luaţi în evidenţă 78
25 28.9
20 15.0 24.4 24.0
şomeri. Cel mai mare număr al
15 20.6
10
şomerilor la 1 ianuarie a fost
14.0
5 înregistrat în anul 2000 şi constituia
0
1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 34.9 mii persoane. La 1 ianuarie 2002
numărul şomerilor aflaţi în evidenţă la
Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oficiile forţei de muncă era de 27646
persoane, şomajul feminin constituind
14041 persoane sau 50.8%. Pentru 1 ianuarie 2003 numărul şomerilor rămaşi în evidenţă a diminuat
cu 3627 persoane, comparativ cu anul precedent, şi se cifra la 24019 şomeri, din ei 51.1%
constituiau femeile. Din numărul şomerilor aflaţi în evidenţă la această dată 4846 erau persoanele
disponibilizate de la unităţile economice, ceea ce constituie 20.2%, 14245 erau tineri în vârstă de la
16-29 ani (59.3%), 12180 - locuitori rurali (50.7%).
Neoficial, numărul şomerilor este mult mai mare, or majoritatea persoanelor fără de serviciu
nu se înregistrează la OFM. Astfel, potrivit studiului Biroului Internaţional al Muncii (BIM), în anul
2002 în Moldova numărul şomerilor a constituit 110 mii persoane, iar rata şomajului a înregistrat
6.8%, cu 5.7% mai mult decât în anul 1999 şi cu 0.5% mai puţin decât în 2001 (la bărbaţi - 8.1%,
la femei - 5.5%).
Şomajul afectează într-o proporţie mai mare bărbaţii - 58.6% şi persoanele cu domiciliul
în mediul urban - 74.2%. În funcţie de nivelul de instruire, cea mai mare pondere o au şomerii
cu studii medii de specialitate (32.4%), fiind urmaţi de cei cu studii medii generale (21.9%), studii
superioare de scurtă durată (16.3%), studii medii incomplete (15.8%), studii superioare (12.0%),
restul 1.6% - studii primare sau sunt fără studii.
La momentul studiului BIM urmau o formă de instruire doar 1.0% din totalul şomerilor.
Este necesar de menţionat că din rândul şomerilor 75.2% au fost persoane cu experienţă în muncă,
iar durata medie a şomajului a fost de 27 luni. La fiecare trei din cinci şomeri durata şomajului
a depăşit 12 luni. Se păstrează o discrepanţă considerabilă între rata şomajului în mediul urban
(12.1%) şi cel rural (3.0%).
 229

În ultimii ani se observă o creştere a adresărilor populaţiei neangajate în câmpul muncii

la oficiile forţei de muncă. Astfel, pe parcursul anului 2002, la aceste oficii din republică, au apelat
63327 şomeri, inclusiv 27192 femei (42.9 %), sau cu 3822 şomeri mai mulţi în comparaţie cu anul
2001. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în Republica Moldova, în anii
1992-2000, femeile au reprezentat categoria cea mai numeroasă (în mediu 53.0%) în rândul
şomerilor, iar în anii 2001 şi 2002 şomajul masculin a devenit predominant (60%). În funcţie de
mediul de reşedinţă al şomerilor ponderea cea mai mare o deţin cei din mediul urban – 53.2%,
majoritatea reprezentând oraşele mari ale republicii, şomerii înregistraţi din mediul rural constituie
47.8% (cu 6.4% mai mult decât în anul 2001).
Tabelul nr. 2 (V,2)
Numărul şomerilor înregistraţi în anii 2001 şi 2002
total şomeri din ei: femei
Denumirea indicilor
2001 2002 % +/- 2001 2002 % +/-
Aflaţi în evidenţă la
28873 27646 95.7 - 1227 16955 14041 82.8 - 2914
începutul anului
Înregistraţi pe parcursul
59505 63327 106.4 + 3822 26916 27192 101.0 + 276
anului
Scoşi din evidenţă
36608 42692 116.6 + 6084 16806 16794 99.9 - 12
(fără cei plasaţi)
Stau în evidenţă la finele
27646 24019 86.9 - 3627 14041 12262 87.3 - 1779
anului
Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Analizând structura pe grupe de vârste a şomerilor constatăm că cea mai mare pondere din
ei o au tinerii (16-29 de ani), care reprezintă 48.3% din total. E de menţionat faptul că, comparativ
cu anul 2001, numărul şomerilor din această categorie de vârstă în 2002 a sporit cu 2818 persoane.
Desenul nr.3 (V,2) Persoanele în vârstă de 30-34 ani

Numărul şomerilor în funcţie de vârstă constituie 14.2%, în vârstă de 35-

mii persoane
12000 11117 10587 64 ani - 37.5%. În soluţionarea
10000 8870 9022
7735
problemelor şomajului o atenţie
8000
6603
6000
deosebita trebuie sa se acorde
4571 4486
4000 utilizării forţei de munca a
2000
336 tinerilor, cu accentul pe crearea
0
16-19 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49 50-59 60-64 ani posibilităţilor de angajare a

Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă femeilor şi populaţiei de la oraş.
 230

La 1 ianuarie 2003 numărul locurilor vacante înregistrate la oficiile forţei de muncă

constituia 2248, din care pentru muncitori 1876 locuri (83.5%). Numărul de locuri vacante
s-a majorat cu 583 unităţi, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (1665 locuri vacante). Se
observă o creştere a numărului locurilor vacante la oficiile forţei de muncă. La 1 ianuarie 2003 la un
loc vacant pretindeau 11 şomeri, iar în anul 2002 – 17 şomeri.
În ultimii ani se observă o tendinţă de micşorare a numărului de salariaţi trimişi în concedii
din iniţiativa administraţiei. Dacă în anul 1997 în astfel de concedii se aflau 171327 persoane,
atunci în anul 2002 acest număr a fost de 72800 persoane. Durata medie a concediului din iniţiativa
administraţiei în anul 2002 a fost de 84 de zile. Dacă studiem acest fenomen pe ramurile economiei
naţionale atunci putem observa că numărul cel mai mare de persoane plecate în concedii din
iniţiativa administraţiei în anul 2002 a fost înregistrat în industria prelucrătoare - 41104 lucrători, în
construcţii - 7415 persoane, agricultură, economia vânatului şi servicii auxiliare - 6579 salariaţi,
transport, depozitare şi comunicaţii - 5392 persoane şi comerţ cu ridicata şi amănuntul - 3287
persoane. Durata cea mai mare a acestor concedii a fost înregistrată în pescuit - 197 zile, construcţii
- 108 zile, transport, depozitare şi comunicaţii - 97 zile, industria prelucrătoare - 89 zile, energie
electrică, gaze şi apă - 84 zile.
Şomajul este un fenomen multidimensional, se află la limita dintre economic şi social
exercitând un impact puternic atât asupra persoanei, cât şi asupra societăţii în întregime. Pierderea
locului de muncă înseamnă pierdere de venit şi de statut social al persoanei respective, cu
consecinţe nefaste la nivel familial: adâncimea sărăciei, reducerea nivelului de trai şi
a posibilităţilor de educare a copiilor, înrăutăţirea stării sănătăţii şi apariţia stresurilor etc [29].
Cu regret potrivit studiilor noastre sociologice (2000-2002) doar circa jumătate (47%) din
populaţia adultă este antrenată în câmpul muncii, totodată 2 din 5 angajaţi (39,6%) sunt cuprinşi de
frica pierderii locului de muncă. Aceste lucruri le confirmă elocvent şi alte instituţii sociologice din
Moldova. Şi nu e de mirare faptul că şomajul apare printre primele probleme în opinia publică
privitor la direcţiile primordiale cu care ar trebui să se ocupe Guvernul.
O confirmare în plus a acestei probleme prezintă şi rezultatele unui studiu sociologic
al experţilor autohtoni, realizat în 2002 de Institutul de Politici Publice, testându-se starea actuală
şi de perspectivă a proporţiilor şomajului în Republica Moldova, politica ocupării actuale
şi de perspectivă.
Experţii şi-au exprimat unanimitatea în ceia ce priveşte starea gravă actuală a şomajului,
considerându-l drept fenomen alarmant. Aproximativ acelaşi număr de experţi (73%) au apreciat
că proporţiile şomajului vor creşte şi numai 4% - că el se va micşora; 20% cred că şomajul
va rămâne la acelaşi nivel. Este relevant că şi din acei care consideră starea actuală a şomajului ca
alarmantă, doar 8% cred că el va diminua, iar 92% - că el va creşte.
 231

Atât în mediul rural, cât şi în cel urban, viitorul e privit cu neîncredere, fiind mare ponderea
celor care consideră că şomajul este deja critic şi că el va continua să crească (circa 75% şi 85%
respectiv în ambele cazuri). Deşi pledează aproape unanim pentru primatul politicii active
de ocupare (96%), experţii intervievaţi apreciază diferit ordinea priorităţii măsurilor acestei politici:
stimularea creării noilor locuri de muncă – 32.7%; dezvoltarea micului business – 18.0%; dirijarea
pregătirii profesionale – 15.1%; dirijarea şi controlul migraţiei – 13.2%; pensionarea anticipată –
6.8%; subvenţionarea pregătirii profesionale şi ocupării – 6.8%; extinderea pregătirii
poliprofesionale – 5.4% [74].
Generalizând datele obţinute în cadrul diferitor studii axate pe problema examinată, putem
constata că atât în opinia experţilor autohtoni în domeniu, a statisticii oficiale, cât şi a populaţiei
de rând fenomenul şomajului în Republica Moldova a atins proporţii critice şi dacă nu vor fi luate
măsuri corespunzătoare pentru eficientizarea utilizării forţei de muncă, dimensiunea lui în republică
se va lărgi şi pe viitor.
Mai mult ca atât, anume şomajul şi sărăcia, foametea şi mizeria au provocat exodul masiv
din ţară a cetăţenilor republicii în căutarea unui loc de muncă şi unei surse de existenţă, au impus
părinţii şi copiii să-şi părăsească casele şi meleagurile natale pentru a-şi găsi o sursă
de supravieţuire. Aceste peregrinări deseori se soldează cu fenomene străine valorilor
noastre naţionale.
Este destul de neplăcut să citeşti, dar şi foarte dificil să nu cazi de acord cu situaţia tristă din
ţara noastră, descrisă în 2002 de cotidianul francez „Liberation” sub genericul „Republica
Moldova, zece ani de uitare şi mizerie”: „În ţara unei tranziţii eşuate, satul Hansca, situat la 30 de
kilometri distanţă de capitala Chişinău, a revent la economia naturală. În permanenţă fără apă
curentă şi fără drum asfaltat, cei 1050 de locuitori ai acestui sat moldav fac repede socoteala celor
zece ani de independenţă: în perioada respectivă localitatea a fost telefonizată.
Blocată între Ucraina şi România, această fostă republică sovietică în majoritate românofonă
este astăzi ţara cea mai săraca din Europa, cu un produs intern brut pe cap de locuitor inferior cu
jumătate celui din Albania. Privatizarea pământurilor în Moldova a fost un eşec. Dispreţuit timp de
vreo cincizeci de ani, calul şi-a reluat locul celui mai nobil bun achiziţionat de om pe câmpuri, dar
un hectar de pământ nu mai este suficient pentru a hrăni familia sa. Un moldovean din şase a părăsit
ţara sa pe parcursul ultimilor zece ani pentru a-şi încerca şansa în străinătate. Soţul Valentinei
Vostanik face mici călătorii: trei luni în Cehia, alte trei în Rusia, fără a fi întâlnit vreodata Zeiţa
Fortuna. El n-a adus decât 50 de dolari americani din ultimul său sejur, cea ce reprezintă puţin
şi mult într-o ţară în care media salariului nu depăşeşte $45. Între timp, în forţa celor 38 de ani ai
săi, Valentina lucrează, ajutată de cei patru copii ai lor, dintre care doi de vârstă şcolară.
 232

Copiii şi bătrânii formează majoritatea contingentului care bate în fiecare zi la porţile

disperării.
Trei fete tinere din Hansca, atrase cu anunţuri din reviste, au căzut în mâinile reţelelor
mafiote şi se regăsesc pe trotuarele Turciei şi fostei Iugoslavii. Potrivit unui reportaj, difuzat
de televiziunea naţională, 60% din prostituatele care lucrează în barurile din ex - Iugoslavia sunt
originare din R. Moldova „[68].
Cu regret, astăzi este dificil să numeşti cifra concretă a concetăţenilor noştri plecaţi peste
hotarele ţării după o bucată de pâine albă. O dovadă convingătoare în acest plan serveşte informaţia
din februarie 2003, difuzată de Agenţia de Presă BASA-press din Moldova: „Numărul
moldovenilor care sunt angajaţi la muncă peste hotare sau sunt în căutarea unui câştig în afara ţării
se ridică la 234 mii de persoane, sau 11.4% din populaţia activă. Aceste date se conţin în cel mai
recent raport al Departamentului Statistică şi Sociologie şi constituie o primă estimare oficială
lansată de o instituţie de stat. Raportul contrazice constatarea mediatizată de presă şi în unele
discursuri publice potrivit căreia cea mai mare parte a persoanelor plecate peste hotare o constituie
femeile. În realitate, potrivit raportului, cota bărbaţilor constituie 68.3%. Persoanele provenite din
localităţile rurale constituie 69.6% [67].
Totodată, sursa citată informează că Departamentul Migraţiune (DM) evită comentariile
pe marginea datelor făcute publice de statisticieni, dat fiind că nu se cunoaşte metoda aplicată
la obţinerea datelor mediatizate şi că aceste date s-ar putea să fie destul de aproximative deoarece
Republica Moldova nu dispune de un sistem unic informaţional care ar ţine în evidenţă procesele
migraţionale [135].
În acelaşi comunicat BASA-press menţionează, că în lipsa unor date oficiale presa a
prezentat date contradictorii referitoare la moldovenii plecaţi la muncă peste hotare, invocând cifre
între 500 de mii şi 1 milion 600 de mii, date preluate din discursuri publice şi estimări semioficiale.
În acelaşi rând, potrivit datelor prezentate în 2001 de Serviciul de Informaţii şi Securitate,
aproape 600 mii din cei circa 2 milioane de moldoveni apţi de muncă sunt angajaţi peste hotare.
Vicepremierul, Valerian Cristea, a făcut publică la sfârşitul anului 2002 cifra de 1 milion de cetăţeni
ai Republicii Moldova care lucrează peste hotare, iar conform statisticilor prezentate anterior
de către Valeriu Munteanu, directorul Departamentului Migraţiune, fiecare al 8-lea cetăţean
al Republicii Moldova se află ilegal peste hotarele ţării” [67].
Alte statistici convingătoare demonstrează că mulţi concetăţeni în genere părăsesc ţara,
stabilindu-se cu traiul permanent în afara Moldovei. Astfel, potrivit datelor de pe site-ul biroului
de la Chişinău al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi (ICNUR), sintetizate de această instituţie
în baza statisticilor preluate în mod oficial de la Guvernele ţărilor europene vizate pe parcursul
 233

ultimilor trei ani au solicitat azil în circa 20 de ţări europene 11 358 de cetăţeni ai Republica
Moldova. În anul 1999 cei mai mulţi cetăţeni au solicitat azil în Franţa (911), urmată de Belgia
(cu 597 de cereri), Germania (332). Irlanda a fost aleasă drept ţară de reşedinţă de 275
de moldoveni. În anul 2000 numărul solicitanţilor de azil proveniţi din Republica Moldova a crescut
cu peste 1000 de persoane faţă de anul 1999 şi a atins cota de 3597. În topul preferinţelor a rămas
Franţa (968), urmată de Republica Cehă cu 780 de cereri şi Belgia cu 649 de cereri. În anul 2002,
5169 de cetăţeni ai R. Moldova au solicitat azil în Europa, dintre care 2454 în Republica Cehă.
Dintre statele CSI pentru moldoveni cea mai atractivă este Rusia. Pe parcursul a trei ani
45.591 de cetăţeni moldoveni au obţinut cetăţenia rusă. În 2001 Republica Moldova s-a situat pe
locul patru printre statele CSI după numărul de cetăţeni care au solicitat azil în exterior [246].
Potrivit Departamentului Tehnologii Informaţionale din Moldova numai pe parcursul anului
2002 din ţară au plecat pentru a se stabili cu domiciliul permanent în străinătate 6592 persoane.
Numărul cetăţenilor Moldovei, ce şi-au ales noul domiciliu SUA a constituit 627 persoane,
Germania - 964, Israel - 290 persoane. Astfel, cota celor plecaţi în aceste trei ţări, ca şi în anii
precedenţi, constituie aproximativ 95% din totalul persoanelor plecate peste hotarele fostei URSS.
Cu ţările CSI cele mai active legături migraţionale se menţin cu Rusia şi Ucraina (corespunzător
2913 şi 1531 emigranţi) [135].
Analiza în dinamică a datelor statisticii oficiale confirmă că mai multe persoane îşi aleg
drept ţară de destinaţie în Est şi de stabilire cu traiul în Rusia şi Ucraina, iar în Vest - Germania, mai
puţini aleg ca loc stabil de trai Israel, SUA, Canada şi alte ţări.
Tabelul nr.3 (V,2)
Dinamica emigraţiei din Moldova cu schimbarea
domiciliului în străinătate după ţara de destinaţie (persoane)
1997 1998 1999 2000 2001 2002
Plecaţi din Republica
5503 4783 6318 9128 6446 6592
Moldova – total
Australia 8 6 21 2 4 2
Bulgaria 42 45 19 27 3 1
Canada 61 32 100 71 64 86
Germania 2419 1406 1258 1396 861 964
Grecia 3 2 2 4 - -
Israel 1193 784 1338 1110 482 290
Polonia 13 6 12 12 2 1
România 28 15 26 16 20 14
Rusia – 502 954 3087 2575 2913
SUA 1314 1350 1241 1115 941 627
Ucraina – 477 1097 1947 1350 1531
Alte ţări 422 158 250 341 144 163
Sursa: Departamentului Tehnologii Informaţionale al Republicii Moldova, 2003
 234

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţiune (OIM) Republica Moldova este una
din ţările cele mai afectate din lume de fenomenul migraţiei forţei de muncă. Pleacă din ţară întru
întreţinerea familiilor mame şi taţi, tineri şi tinere, copiii rămânând pe seama bunicilor, rudelor sau
vecinilor fără căldura şi tutelă de zi cu zi a părinţilor. Potrivit studiilor noastre sociologice (2000-
2003) practic fiecare a treia familie este afectată de mişcarea migratorie de tip „du-te-vino”, iar
în familiile compuse din 5-6 persoane fiecare a patra are plecaţi peste hotare câte doi membri.
Mulţi pedagogi, medici, savanţi din cauza veniturilor mici sunt nevoiţi să abandoneze
activitatea profesională, plecând la lucru peste hotare sau emigrând definitiv, acest fenomen
afectând în deosebi potenţialul intelectual al republicii. Astfel, în perioada anilor 1990-1999 din ţară
au emigrat în Germania, SUA, Franţa, Israel, Italia, Canada, România 415 cercetători ştiinţifici
de la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova.
Actuala amploare a migraţiei, favorizată de haosul economic din ţară, proliferarea sărăciei,
salariile deosebit de mici şi lipsa unui loc de muncă sigur, fără îndoială, îşi lasă amprenta asupra
tuturor sferelor vieţii economice, sociale şi politice, dezvoltării ţării în general.
Cercetările realizate atât în cadrul prezentului studiu, cât şi în alte investigaţii similare
confirmă faptul că motivul principal al unei asemenea rate înalte a refluxului emigraţional din ţară
rămâne a fi scăderea standardelor calităţii vieţii şi nemaipomenită a indicatorilor nivelului de trai
pentru aproximativ 80 la sută din populaţia republicii.
Potrivit Barometrului de Opinie Publică al Institutului de Politici Publice (noiembrie 2003)
se relevează că 16.5% din populaţia republicii dacă ar avea o şansă reală ar pleca din Moldova
pentru totdeauna. Sunt dispuşi de a pleca pentru totdeauna mai mult persoanele de gen feminin
(17.7%) decât masculin (15.5%); locuitorii urbelor (21.6%) decât cei rurali (11.9%); populaţia
tânără cuprinsă în limitele de vârstă 18-29 de ani (24.8%) decât celelalte categorii de vârstă
(30-44 ani – 17.6%, 45-59 ani – 14.4%, 60 şi mai mulţi ani – 9.3%).
Din rezultatele cercetării nominalizate desprindem că s-a format deja un segment stabil
de persoane car s-au adaptat la condiţiile de muncă în străinătate. Astfel, 26.1% din persoanele care
au fost la muncă în străinătate au practicat acest lucru de cinci şi mai multe ori. Perioada de aflare
la muncă peste hotare pentru 37.1% se stabilizează în jur de şase şi mai multe luni. Majoritatea
dintre cei care au lucrat în străinătate 61% au muncit fără contract de muncă, 9.4% au fost angajaţi
cu contract de muncă, deşi la momentul în care au plecat din Moldova nu aveau semnat astfel
de document şi doar 10.4% la momentul în care au plecat din ţară aveau deja semnat un contract
de muncă. După cum demonstrează datele cercetării în cauză domeniile tradiţionale de ocupaţie ale
cetăţenilor moldoveni sunt: construcţie (36.5%), simplu muncitor (15.5%), vânzător (7.5%), zidar
(6%), servitoare (5%), munci agricole (4%), şofer (3.5%), lucrări forestiere (1.5%), hamal (1%),
marinar (1%), altceva [12].
 235

Migraţia forţată a populaţiei republicii peste hotarele ţării, în căutarea unui loc de muncă
s-a transformat într-o adevărată tragedie naţională. Potrivit studiului „Municipiul Ungheni în pragul
secolului XXI”, realizat de către OPINIA în 2000, practic o treime sau 30% din locuitorii acestui
oraş specific şi de mare importanţă pentru Moldova puteau fi consideraţi la momentul derulării
cercetării potenţiali migranţi în căutarea unui loc de muncă. Aceste cifre mai confirmă încă odată
adevărul că Republica Moldova, graţie eşecurilor tranziţiei şi reformelor în ultimii ani,
s-a transformat într-o imensă piaţă de prestare a forţei de muncă ieftină şi calificată, municipiul
Ungheni nefiind o excepţie în acest sens.

Desenul nr.4 (V,2) După părerea Dvs. care este cea mai eficientă
cale de a găsi astăzi un loc de muncă?
Bunăoară, potrivit
Adresarea la bursa muncii ................................ 11.4
Înscriere la agenţi particulari de plasare cercetării în cauză, 30% din
în câmpul muncii................................................................
5.7
Contactarea directă a patronilor sau
unghenenii ches-tionaţi au
factorilor responsabili de angajare ................................ 19.2
menţionat că cea mai
Întreprinderea diferitor acţiuni ce aduc venit.......................... 15.4
eficientă cale de a găsi astăzi
Plecarea la muncă peste hotare................................ 30.3
Apelul la ajutorul părinţilor, rudelor
un loc de muncă este
şi prietenilor ................................................................ 7.6
plecarea la lucru peste
Altceva ................................................................1.1
hotare, şi mult mai jos
Nu ştiu / nu este răspuns ................................ 9.3
situându-se alte opţiuni: 19%
35 %
0 5 10 15 20 25 30
au indicat că o altă cale în
Sursa:SISI „Opinia”, Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni,2000
acest plan ar fi contactarea
directă a patronilor sau factorilor responsabili de angajare, 15% au menţionat întreprinderea
diferitor acţiuni ce aduc venit, în timp ce doar 11% văd soluţionarea acestei probleme prin adresarea
la bursa muncii.
Este relevant faptul că atât respondenţii de sex masculin (32%), cât şi de sex feminin (29%)
sunt de părerea că cea mai eficientă soluţie de angajare în câmpul muncii este plecarea peste
hotarele ţării. O situaţie similară se înregistrează şi la toate categoriile de vârstă care au indicat
plecarea peste hotare – ca cea mai eficientă cale de a găsi un loc de muncă. Însă, cei mai predispuşi
de a pleca la muncă peste hotare s-a dovedit a fi segmentul de populaţie activă, cuprinsă între
limitele de vârstă 18 – 45 ani (38%).
Făcând referire la sursa Demoscop Weekly, constatăm că la începutul anilor ’90 atât în fosta
URSS, cât şi în Occident persista opinia că deschiderea hotarelor va condiţiona un amplu flux
emigraţional din spaţiul postsovietic spre ţările cu o economie dezvoltată şi un nivel de viaţă
economic înalt. Conform datelor Centrului de Studiere a Opiniei Publice din Rusia, care a realizat
 236

în 1990 sondajul “Atitudinea populaţiei URSS faţă de angajarea la lucru peste hotare”,
1,5 – 2 milioane de oameni se pregăteau pentru a pleca peste hotare din diferite motive şi încă
5-6 milioane se aflau în faza de examinare a unei eventuale plecări peste hotare. Experţii occidentali
manifestau îngrijorare, prognozând un exod masiv de circa 20 milioane oameni din spaţiu
postsovietic spre ţările cu o economie dezvoltată [7].
Tabelul nr. 4 (V,2)
Repartizarea emigranţilor din Rusia după hotarele fostei URSS
conform ţărilor de destinaţie (1992-2000, mii persoane)
1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Total 103.1 113.9 105.4 110.3 96.7 84.8 83.7 108.3 77.6
În Germania 62.7 73.0 69.5 79.6 64.4 52.1 49.2 52.8 45.3
În Israel 22.0 20.4 17.0 15.2 14.3 14.3 16.9 36.3 16.3
În SUA 13.2 14.9 13.8 10.7 12.3 12.5 10.8 11.1 11.1
În alte ţări 5.2 5.6 5.1 4.8 5.7 5.9 6.8 8.1 8.1
Sursa: Demoscop Weekly, nr.27/28, 2001(http://demoscop.ru/weekly/2001/index.php)
În Rusia, începând cu anul 1990 migraţia apărută se menţine aproximativ la acelaşi nivel,
variind de la maximum 114 mii oameni în 1993 până la minimum de 78 mii în 2000. În 1999,
în urma crizei financiare din august 1998 emigraţia considerabil a crescut până la 108 mii oameni,
însă nu a ieşit din limitele variaţiilor ordinare, iar în 2000 din nou s-a plasat chiar mai jos de nivelul
anului 1998. În total, pe parcursul a 11 ani, din 1990 până în 2000, din Rusia au emigrat 1,1 mln.
de oameni.
Din momentul apariţiei emigraţiei în Rusia, mai mult de jumătate din cei plecaţi s-au stabilit
în Germania, mai mult de o pătrime - în Israel, ceva mai mult de 10% – în SUA, trei şi ceva la sută
– în Grecia, Canada şi Finlanda (Demoscop Weekly, nr.27/28, 2001 http://demoscop.ru/weekly).
În ceea ce priveşte Republica Moldova transformarea societăţii moldoveneşti într-o societate
deschisă a dus la apariţia unor noi fenomene în domeniul migraţiei. Ca şi alte state postsovietice,
Moldova începând din anii 90 se confruntă cu asemenea forme ale migraţiei internaţionale precum
migraţia ilegală şi migraţia ilegală de tranzit. Prin republică trece una din cele mai accesibile căi de
emigraţie ilegală către Occident, în mare parte datorându-se specificului relaţiilor stabilite la hotar
dintre Republica Moldova şi România. Deşi în ultima perioadă de timp se fac eforturi considerabile
întru stăvilirea migraţiei ilegale, explicarea fenomenului de migraţiune, relevarea tendinţelor
şi impactului acestuia pentru republică. În pofida eforturilor de ultimă oră, totuşi, se simte
necesitatea realizării unor studii focalizate pe problema dată, inclusiv şi de ordin sociologic, care
ar aprecia consecinţele social – economice, politice şi culturale al acestui fenomen pentru ziua
de azi şi mâine a ţării noastre.
 237

Făcând referinţă la datele statisticii oficiale din România, constatăm că şi aici, la fel ca şi în
republica noastră, exodul romanilor, plecaţi să-şi câştige existenţa, este destul de pronunţat. Astfel,
potrivit unei estimări a CURS, fiecare a 12-a din gospodarii au cel puţin o persoană plecată din ţară
care trimite lunar acasă câte 200 de Euro. “Făcând un calcul simplu şi adăugând numărul celor
plecaţi imediat după Revoluţie din ţară şi care nu au mai fost prinşi in recensământul din 1992,
reiese că peste 1 milion de români au plecat din ţară cu forme legale în ultimii 13 ani. În plus,
un risc major care rezultă din migraţia forţei de muncă calificată este o criză a specialiştilor, iar
efectele acestui fapt nu fac decât să închidă cercul vicios al scăderii nivelului de trai” – spune
sociologul român Bogdan Voicu.
Revenind la realitatea Republicii Moldova, constatăm că o problemă aparte în contextul
migraţiunii este traficul de fiinţe umane. Acest fenomen afectează în mare parte persoanele tinere,
în deosebi din localităţile rurale, care provin din familii vulnerabile, unde sărăcia a atins un nivel înalt.
Astfel, potrivit Raportului Departamentului de Stat al SUA pentru 2003 cu privire la traficul
de persoane, Republica Moldova este apreciată ca un stat – sursă de femei şi copii traficaţi
în Balcani şi Europa. Tot aici se menţionează că numai în ultimii ani prin intermediul OIM au fost
repatriate în ţară 1060 de moldovence, majoritatea din ţările balcanice [182]. Altă sursă,
Departamnetul Migraţiune al Republicii Moldova, în ianuarie 2004 aduce alte cifre şi mai drastice –
în ultimii doi ani în ţară au fost aduşi câteva zeci de moldoveni decedaţi în străinătate şi au fost
întoarse peste 1200 de fete de la diferite bordeluri din Europa [66].
Întru reducerea fenomenului traficului de fiinţe umane Guvernul Republicii Moldova
a aprobat Planul naţional de acţiuni pentru combaterea traficului de fiinţe umane (Hotărârea
nr. 1219 din 9.11.2001). Întru realizarea Planului respectiv se întreprind măsuri de prevenire
a traficului, de asistenţă privind reintegrarea socială a victimelor, de perfecţionare a legislaţiei
privind promovarea stimulării ocupării forţei de muncă şi creării locurilor de muncă, însă,
deocamdată aceste eforturi sunt mai mult decât modeste [112].
Totodată se întreprind măsuri privind reglementarea legală a migrării de muncă a cetăţenilor
republicii. Pe parcursul ultimilor ani fiind încheiate diverse memorandumuri, contracte
de colaborare, acorduri internaţionale etc.

Concluzii:

În anii tranziţiei Moldova se confruntă cu un fenomen care timp de aproape jumătate

de secol nu exista: şomajul şi migraţia de muncă. Lipsa ofertelor locurilor de muncă şi a unor
instrumente administrative eficiente de reglementare şi contracarare a migraţiei a condus spre
o situaţie alarmantă, ţara noastră devenind o sursă de prestare a forţei de muncă ieftine şi calificate.
 238

În acest context, Moldova trebuie să întreprindă măsuri urgente în vederea ocupării populaţiei,
creării locurilor de muncă şi reglementării problemelor privind migraţiunea.
Una din căile principale în atingerea obiectivului de creare a locurilor noi de muncă
considerăm acordarea unui statut preferenţial sferei de deservire sociale şi cooperaţiei de consum,
în deosebi la nivel rural; dezvoltarea privilegiată şi susţinerea micului bussines, deoarece
întreprinderile micro, mici şi mijlocii posedă o serie de priorităţi faţă de cele mari: creează rapid noi
locuri de muncă; absorb mai eficient forţa de muncă disponibilizată, inclusiv cea necalificată şi din
grupele de risc, sunt flexibile privind adaptarea la condiţiile incerte ale pieţei concurenţiale etc.
Totodată, acordarea ajutorului de şomaj sub formă capitalizată pentru perioada maximă
de indemnizare ar permite ca suma capitalizată să fie suficientă pentru demararea unei mici afaceri.
Considerăm o modalitate eficientă de soluţionare a problemei şomajului în republică ar fi
deschiderea agenţiilor de angajare a solicitanţilor la locurile de muncă deja existente în alte ţări.
Acest fapt va permite luarea sub control a migraţiei externe a cetăţenilor republicii, cu beneficii atât
pentru cei ocupaţi acolo (asigurarea protecţiei), cât şi pentru ţara noastră.
O modalitate oportună de cunoaştere a pieţei muncii este studierea necesităţilor în specialişti
a economiei şi pregătirea profesională necesară. Reciclarea profesională a persoanelor adulte, fiind
eficientă, însă costisitoare, este recomandabil ca aceste cursuri să aibă o adresabilitate concretă, care
ar face cât mai reală angajarea la terminarea lor.
Formarea unui specialist destinat pieţei muncii concurenţiale trebuie să înceapă încă din
şcoală, dezvoltându-i-se spiritul antreprenorial care, în perspectivă, ar preveni şomajul tinerilor
şi ar contribui la creşterea economică. O şansă de a evita şomajul este şi pregătirea poliprofesională,
atât a studenţilor învăţământului superior, cât şi a celui profesional-tehnic, fapt care ar mări
mobilitatea lor profesională.
O măsură activă de prevenire a şomajului şi migraţiunii, de ajustare a cererii de muncă
cu oferta este informarea privind piaţa muncii. În acest context, e necesar un efort suplimentar
în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între agenţii economici şi oficiile forţei de muncă, cât
şi colectarea şi prestarea către şomeri a informaţiei despre locurile de muncă libere.
Analiza prin sondaje sociologice a confirmat că inactivitatea impusă este risipă de resurse
umane şi are efecte distructive atât asupra personalităţii şomerului, cât şi a familiei sale şi, prin
consecinţă, asupra societăţii în întregime. Pornind de la acest considerent, perfecţionarea legislaţiei
în vigoare în vederea ameliorării situaţiei ocupaţionale în ţară şi eficientizarea asistenţei, prestate
şomerilor, sunt probleme de primă importanţă şi necesită o abordare urgentă şi minuţioasă. În acest
context, metodele şi tehnicile sociologice permit studierea aprofundată a numeroaselor
particularităţi ale fenomenului şomajului şi migraţiunii, care sunt problematic sau chiar imposibil
de elucidat prin alte metode.
 239

5.3. Probleme educaţionale şi de autoafirmare a tinerei generaţii

Schimbările intervenite în situaţia social-economică din republică în anii de tranziţie

a afectat toate categoriile sociale, însă principalii suferinzi ai tranziţiei sunt copiii şi tinerii. Tinerii
reprezintă peste un sfert din populaţia Republicii Moldova. Actualmente, unul din şase locuitori
ai Moldovei are vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani. Dacă se iau în calcul şi adolescenţii între
vârstele 10-14 ani, numărul tinerilor este de peste un milion.
Tinerii, în societatea moldovenească, se confruntă cu tot mai multe riscuri în domeniul
sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale. Schimbările şi deficienţele asociate cu tranziţia au avut
un impact deosebit de mare asupra tinerilor. Tinerii astăzi reprezintă segmentul social care suferă
de un nivel egal sau mai ridicat al sărăciei, şomajului şi migraţiei decât restul populaţiei. Acestea
determinând creşterea incidenţei de mare risc, iar violenţa, delicvenţa, consumul de droguri
şi infecţiile cu HIV au devenit mai frecvente în mediul acestui segment social [204].
Problemele sociale, nivelul inferior de trai al tinerilor, satisfacerea joasă a intereselor
şi a solicitării acestora în diferite sfere ale vieţii ţării pe parcursul mai multor ani condiţionează
la tineri şi tinere sentimente de nedumerire, insatisfacţie, obidă, acestea până la urmă manifestându-
se în revoltă şi mânie. Atunci când statul nu ţine cont de specificul acestei categorii sociale,
nesolicitându-i activismul, aptitudinile, distruge la tânăra generaţie credinţa, convingerea
şi cu acestea – scopul şi sensul vieţii. Fenomen care, în consecinţă, conduce spre înstrăinarea tinerei
generaţii de la politica instituţiilor guvernamentale şi obşteşti, favorizează în mediul acestora apatie
şi disperare, răsfrângându-se asupra dispoziţiei tineretului, chipului spiritual-moral, atitudinii faţă
de muncă, activităţii politice şi sociale, asupra comportamentului, în general. Astfel, în ultimii ani,
în mediul tinerilor a crescut considerabil rata înaltă a delicvenţei. În anul 2002 au fost relevate
18,8 mii persoane care au comis crime, cu 13% mai mult comparativ cu anul precedent.

Desenul nr.1 (V,3) Distribuţia persoanelor culpabile

de săvârşirea crimelor în anul 2002, după vârstă
Cea mai mare pondere
14-15 ani 16-17 ani
30 ani şi 6% (59%) din numărul persoa-nelor
mai mulţi 9%
41% culpabile de săvârşirea crimelor
revine tinerilor în vârstă de până
la 30 de ani. Din numărul total de
18-24 ani
30% infracţiuni anchetate pe parcursul
25-29 ani
14% anului 2002, 63% sunt săvârşite
de persoane apte de muncă, dar
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003
 240

fără ocupaţie, fiecare a cincia – de persoane care anterior au săvârşit crime, fiecare a noua -
de minori sau cu participarea lor, fiecare a zecea – de persoane în grup [181].
Tinereţea semnifică un stadiu în dezvoltarea umană, o perioadă de tranziţie către condiţia
de adult. Tinereţea, totodată, este şi o perioadă a formării identităţii, proces complex în care relaţia
individ-societate se evidenţiază cu claritate; este o perioadă a cristalizării statusului viitor
al tânărului, formându-i-se şi un stil propriu de viaţă. [132].
Schimbările intervenite în economie şi viaţa socială au afectat tinerii în cel mai direct mod.
Conform rezultatelor Barometrului de Opinie, noiembrie 2002 a patra parte din tinerii cu vârstele
cuprinse între 18-28 ani apreciază că veniturile actuale ale familiei proprii nu le ajung nici pentru
strictul necesar, 37% - le ajung numai pentru strictul necesar. Doar 27% au apreciat că veniturile
actuale ale propriei familii le ajung pentru un trai decent, dar nu-şi pot permite cumpărarea unor
bunuri mai scumpe, alţii 10% reuşesc să cumpere bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte
domenii. Şi numai 1% reuşesc să aibă tot ce le trebuie, fără să se limiteze la ceva. Potrivit BOP unei
părţi considerabile din populaţia tânără în prezent le produce temeri sărăcia (51%), viitorul copiilor
(48%) şi şomajul (39%).
Dintre temerile manifestate la tineri şomajul se prefigurează destul de relevat, cunoscând
o ascensiune considerabilă. Rata oficială a şomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între
15-24 de ani este de 18.3%, valoare dublă faţă de şomajul în rândul populaţiei totale. În 1998,
această grupă de vârstă a reprezentat aproape o treime din numărul total al şomerilor, iar în 2002
acest indice cunoaşte o ascensiune de până la 48.3 %. Flexibilitatea şi mobilitatea tinerilor
s-a dovedit a fi un avantaj pe noua piaţă a muncii, mai ales în cazul absolvenţilor instituţiilor
de învăţământ superior şi al celor angajaţi în industria de servicii. La începutul anului 2003 din
numărul total de şomeri înregistraţi la oficiile forţei de muncă (24 mii) 538 erau absolvenţi
ai instituţiilor de învăţământ universitar. În general, locurile de muncă au devenit mai puţin sigure,
iar grupuri mari de tineri sunt expuşi pericolului de a fi excluşi de pe piaţa forţei de muncă.
Conform raportului Tinerii în societăţile în schimbare, MONEE, 2000 Republica Moldova
se situează pe locul trei în cadrul ţărilor Europei Centrale şi de Est, CSI, Ţările Baltice după
numărul de migranţi în rândul tinerilor, o valoare mai înaltă de emigrare fiind înregistrată
în Kazahstan şi Bosnia-Herţegovina [226]. Orientarea evidentă în mediul tinerilor de a părăsi ţara
este confirmată şi de rezultatele Barometrului de Opinie, noiembrie 2002. Astfel, 22% din categoria
de vârstă cuprinsă între 18-29 de ani dacă ar avea o şansă reală de a pleca din Moldova ar părăsi-o
pentru totdeauna, 60% - ar pleca numai pentru o perioadă şi doar 15% - nu ar pleca, iar 3% nu au
oferit răspuns. Aceste ponderi raportate la celelalte categorii de vârstă scoate în evidenţă orientarea
masivă a tinerilor de a-şi părăsi ţara [11].
 241

Orientarea masivă a tinerilor moldoveni de a pleca din Moldova poate fi motivată prin
posibilităţi mai bune de educaţie şi obţinere a unui loc de muncă în alte ţări, reflectând, totodată,
lipsa unor posibilităţi pe plan intern [72, 73].
În acest context, se relevă atitudinea preponderent pozitivă a tineretului republicii – 61.1%
privind aderarea Moldovei la Comunitatea Europeană faţă de întreaga populaţie a ţării – 53.5%
(Studiul „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, 2002).
Aspectul migraţiei tinerilor recent a constituit obiectul de studiu al sociologilor din Rusia.
Atitudinea tineretului din Rusia faţă de emigraţie a fost studiată în noiembrie 2002 în cadrul
monitorizării opiniei publice de către Centrul de Studiere a Opiniei Publice din Rusia. Potrivit
studiului dat 40% din tineretul eşantionat (1264 tineri respondenţi) îşi exprimă promptitudinea
de a pleca din Rusia pentru o anumită perioadă. Ponderea celor care ar dori să plece din Rusia
pentru totdeauna este de zece ori mai mică. Cel mai des au nominalizat opţiunea de a pleca din ţară
cei mai tineri respondenţi (7%) şi cei care la moment nu aveau serviciu (10%). Dorinţa de a pleca
peste hotare, evident, corelează cu obţinerea unui statut consumatorist mai înalt. În calitate
de eventuale ţări pentru propriile plecări, respondenţii le aleg, în primul rând pe acelea pe care
le apreciază înalt drept parteneri şi potenţiali aliaţi ai Rusiei. În această listă deţine prioritate
Germania (21%), SUA (19%), Franţa (13%) şi Marea Britanie (8%), celelalte ţări europene
acumulând un procent nesemnificativ al dorinţei tinerilor ruşi de a le vizita. În mare parte aceste
date reflectă repartizarea reală a persoanelor, care pleacă după hotare să lucreze sau să înveţe, căile
reale care s-au constituit în acest sens, posibilităţile formale şi neformale [276].
Dorinţa majorităţii tinerilor moldoveni de a pleca în străinătate în căutarea unui loc
de muncă temporar sau pentru a se stabili definitiv acolo cu traiul, este confirmată şi de rezultatele
altui sondaj realizat de Departamentul Migraţiune şi relatat de GPF FLUX (din 11 septembrie
2003). Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1279 de respondenţi cu vârsta de până la 30 de ani.
Din persoanele chestionate 62% au declarat că ar părăsi ţara dacă li s-ar propune un loc de muncă
bine plătit, 18% sunt gata să se stabilească definitiv peste hotare, 12% ar merge la studii în afara
ţării, iar 8% – ar merge peste hotare doar la odihnă.
Astfel, 14% din cei intervievaţi s-au arătat dispuse să plece peste hotare, deoarece ziua
de mâine în Moldova li se pare mai proastă decât cea de azi. Fiecare al zecelea respondent
a remarcat că trăieşte cu ziua de azi şi este gata să plece din ţară pentru a-şi asigura un viitor mai
bun. Factorul principal care îi determină pe tinerii din Republica Moldova să meargă ilegal peste
hotare în căutarea unui loc de muncă este lipsa de bani, şomajul, accesul limitat la serviciile
medicale şi preţurile mari la produsele alimentare.
 242

Situaţia care se prefigurează actualmente în mediul populaţiei tinere din republică în mare
parte îşi găseşte explicaţia în lipsa unei politici de stat echilibrate la începutul anilor ’90 [114, 115].
Acest fapt relevându-se şi în rezultatele studiilor sociologice subiective a opiniei publice.
Examinând dinamica percepţiei problemelor tineretului de către societatea moldovenească
în anii de debut ai tranziţiei (1994), constatăm că mai mult de jumătate din universul eşantionat
(61%) considera că tineretul ţării de atunci nu se gândea în mod serios la viitorul său. În contextul
menţionat bărbaţii s-au dovedit a fi mai categorici în această apreciere decât femeile (respectiv 64%
şi 59%). Opiniile privind problema examinată variază considerabil în funcţie de vârsta
respondenţilor. Astfel, dacă 41% din cei chestionaţi de până la 20 ani considerau că tinerii
se gândesc serios la viitorul său, atunci 62-69% din generaţia mai în vârstă aveau o părere diametral
opusă privitor la aspectul investigat. În funcţie de naţionalitatea respondenţilor cea mai înaltă
apreciere tineretului i-au dat-o găgăuzii (52%) spre deosebire de reprezentanţii celorlalte
naţionalităţi - ruşii, moldovenii şi bulgarii (62-69%).
Desenul nr.2 (V.3)
Cum vi se pare, deseori astăzi tinerii se
gândesc în mod serios la viitorul lor?
La momentul efectuării cercetării (1994) nu
Nu
61.4% erau satisfăcuţi de gradul de pragmatism al tineretului
63% din populaţia sătească şi 59% din cea
orăşenească. Şi mai jos aprecia nivelul de pregătire al
tineretului pentru viitor muncitorii de la întreprinderi
Da Îmi vine greu (70%), militarii şi lucrătorii în organele de drept
29.4% să răspund
9.2 % (67%), pensionarii (63%). De mai mult optimism în ce
Sursa: SISI „Opinia”, Monitorizarea priveşte problema dată dispuneau studenţii (41%),
anuală „Barometrul societăţii”, 1994
antreprenorii şi fermierii, specialiştii din economia
naţională (35 - 40%).
Tot în contextul aceleiaşi cercetări majoritatea populaţiei chestionate (73%) considera
că la moment (1994) tineretului i se pregătea un viitor mai curând rău decât bun. Numărul celor
ce împărtăşeau această opinie sporeşte direct proprţional cu vârsta respondenţilor: de la 66% la cei
ce n-au atins încă vârsta de 20 ani până la 81% la cei de 50-59 ani, relevându-se un pesimism mai
mare pentru viitorul tineretului în mediul populaţiei băştinaşe, decât cea de alte etnii.
Examinând problema investigată în funcţie de nivelul de şcolarizare al respondenţilor,
constatăm că posesorii studiilor medii incomplete se evidenţiază printr-o apreciere negativă mai
relevantă decât cei cu studii medii şi superioare, deşi şi la acestea prevalează aprecierile mai curând
rele ale viitorului tineretului.
 243

Un viitor mai curând rău decât bun prevalează în cazul respondenţilor rurali. Explicaţia
situaţiei date rezidă din faptul că în mediul rural s-au păstrat tradiţiile pur naţionale, iar schimbările
aduse de tranziţie sunt primite mai cu multă precauţie decât în mediul urban.
Tot în contextul aceleiaşi cercetări au fost testaţi factorii negativi care influenţează asupra
comportamentului şi modului de viaţă al tineretului contemporan. Rezultatele studiului sociologic
atenţionează asupra influenţei negative, a lipsei ordinii şi disciplinei în societate, anarhiei
şi autopermisiunii (63.5%), condiţiilor grele de viaţă (57.2%), neîncrederii în ziua de mâine
(43.7%), răspândirea în mediul tineretului a alcoolismului, narcomaniei (33.6%), educaţia proastă
(32.2%), dezmăţul mafiei şi criminalităţii (31.5%), mediul social precar al tineretului (14.3%).
Problema tineretului reprezintă obiectul de studiu al recentei investigaţii sociologice,
realizate de N. Diuk [80], unde este supusă analizei tânăra generaţie postsovietică din perspectiva
statutului social şi posibilităţilor materiale, valorilor politice, identificării etnice, atitudinii faţă de
politica statală şi internaţională. Eşantionul a fost compus din populaţia cuprinsă în limita de vârstă
15 – 34 de ani, fiind reprezentativ pentru trei state postsovietice Rusia, Ucraina şi Azerbaidjan.
În procesul cercetării a devenit relevantă următoarea observaţie: o pondere esenţială
a tineretului a reuşit relativ uşor să se adapteze la noile realităţi economice şi au obţinut un nivel
de bunăstare mai mare decât generaţia părinţilor lor. Această situaţie fiind calificată drept un
fenomen nou pentru statele postsovietice, unde tradiţional cei mai în vârstă erau mai bine asiguraţi
şi unde bugetul familiar se forma în jurul acestei realităţi.
Estimându-se valorile primei generaţii libere din cele trei state post sovietice se evidenţiază
dreptul la muncă, dreptul la locuinţă, dreptul la studii, libertatea cuvântului. Alegerea acestor
priorităţi de către tinerii din cele trei state postsovietice indică asupra sferelor care urmează să fie
asigurate de stat. Alegerea valorilor materiale de către tineri este explicabilă prin faptul că generaţia
tânără a crescut într-o perioadă când libertatea cuvântului, libertatea deplasării, libertatea confesiunii
sunt relativ asigurate, acestea astăzi nu se mai percep drept ceva pentru care trebuie să se lupte.
Din altă parte, această generaţie încă nu dispune de garanţii economice privind viitorul său,
siguranţa faptului că vor reuşi să găsească un loc de muncă şi vor fi asiguraţi cu locuinţă, iată
de ce prima generaţie liberă acordă o atenţie prioritară aspectelor materiale.
Reflectând situaţia generaţiei post sovietice din Moldova, potrivit studiului “Condiţiile
de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002), 82.5% din tineri sunt de acord cu faptul că pot spune
ceea ce gândesc, 77.8% au dreptul să călătorească liber, 73.9% au dreptul să împărtăşească orice
religie, opţiunile tineretului în primele două cazuri înregistrând o pondere mai înaltă cu aproximativ
8% decât media liniară pe republică, iar cea de a treia opţiune nominalizată se plasează
cu aproximativ 4% mai jos decât pe întregul eşantion. Aceste date demonstrează că tânăra generaţie
 244

a asimilat valorile democratice drept inerente actualei societăţi, totodată, înregistrând o pondere mai
înaltă a dezacordului decât universul eşantionat privind propria influenţă asupra guvernării ţării
84% şi a administraţiei locale 74.7%.
Potrivit aceleaşi cercetări, tineretul este mai puţin activ în viaţa politică şi socială
a republicii. Din categoria nominalizată de respondenţi 82.8% nu sunt membri a vreunui partid,
organizaţii, asociaţii, fiind mai reprezentativă ponderea tineretului doar în rândul sindicatului
(7.1%) şi a organizaţiilor religioase (4.2%), cu mult mai puţini în asociaţiile pentru tineret (2.1%)
şi câte 1.2% – partidele politice şi organizaţiile neguvernamentale. În alte categorii de organizaţii
ponderea de participare se situează sub 1%. Acest fapt demonstrează elocvent gradul
de inactivism social, politic, cultural al tineretului, de altfel specific şi întregii populaţii a republicii
[243]. Totodată, se consideră membri activi în organizaţiile nominalizate doar 45.6% din segmentul
de vârstă cuprinsă între 18-29 de ani, iar în funcţie de tipul localităţii se consideră mai activi
tineretul domiciliat în localităţile rurale (49.1%), aproape identic fiind evaluat gradul de activism
în centrele judeţene (45.7%) şi capitală (45.5%) decât în oraşele de proporţii mai mici.
Datele aceluiaşi studiu sociologic elocvent demonstrează problemele stringente, cu care se
confruntă tineretul şi care urmează să fie soluţionate.
În percepţia tineretului nostru guvernul trebuie să întreprindă măsuri în vederea contracarării
creşterii preţurilor, inflaţiei (61.4%), şomajului (59.9%) şi luptei contra corupţiei (46.9%), aceste
opţiuni înregistrând o pondere mai înaltă decât media pe republică (acestea constituind pentru
fiecare opţiune nominalizată respectiv 59.3%; 44.9%; 44.4%).
Procesul de autoafirmare a tinerii generaţii în orice ţară, inclusiv şi în Republica Moldova
necesită un sistem eficient de instruire. Sistemul actual de învăţământ, potrivit analizelor existente
şi estimărilor specialiştilor, este necorespunzător din punct de vedere al accesului, gradului
de retenţie şi al relevanţei. Sistemul actual nu reuşeşte să asigure un acces echitabil tinerilor
la studii, să păstreze elevii în şcoală şi să producă absolvenţi care dispun de deprinderile necesare
pentru a se adapta la cerinţele în rapidă schimbare din economie şi societate [204].
În anii tranziţiei sistemul de învăţământ din Republica Moldova este finanţat de stat sub
nivelul necesităţilor. Alocările bugetare acoperă doar 30-40% din necesităţi. Salariile medii ale
cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar sunt cu mult sub nivelul salariului mediu
pe economia naţională. Acestea mai continuă să se achite cu mari întârzieri. Baza tehnico-materială
a instituţiilor de învăţământ este depreciată şi nu mai corespunde noilor cerinţe. Pe parcursul
ultimilor ani, la acest articol aproape nu s-au alocat mijloace bugetare.
În Republica Moldova în cheltuielile pentru educaţie din bugetul consolidat (în % din PIB)
se observă o creştere începând cu anul 1992 de la 7.8% până la 10.4% în anul 1996. 10% din PIB
 245

pentru învăţământ este o cotă ridicată în raport cu standardele internaţionale. Însă PIB-ul
în Republica Moldova ca urmare a degradării economice, are un volum foarte mic şi cele 10% din
PIB constituie o alocaţie foarte modestă, care nu acoperă nici pe departe necesităţile învăţământului.
Începând cu anul 1997 cheltuielile pentru educaţie se micşorează de la 10.0% până la 4.5% în anul
2000, ceea ce constituie nivelul anului 1991 (4.6%), iar cheltuielile publice pentru educaţie
corespunzător 6.3% în anul 1998 faţă de 7.8% în anul 1992.
Schimbările ce s-au produs în sectorul educaţional nu au fost rezultatul unor măsuri
organizate la nivel de stat, ci mai mult nişte manifestări sporadice, impuse de circumstanţele
economice dificile în care a nimerit republica. Drept consecinţă, sistemul educaţional devine cel
mai dezavantajos domeniu de activitate din ţară, drept argument fiind exodul extrem de mare
al profesorilor. În Moldova angajaţii sferei educaţionale au cele mai mici salarii. În anul 2003
salariul mediu al unui profesor începător era de 280-300 lei (cca. 22-24$ SUA), ceea ce acoperea
doar 1/4 din valoarea bugetului minim de consum. Astfel, circa 48 mii de profesori şcolari din
Republica Moldova au abandonat activitatea didactică în ultimii 10 ani, se menţionează într-un
raport recent al ONU. Vârsta medie a cadrelor didactice care au renunţat la profesorat este de 52 de ani.
Anual, Ministerul Educaţiei repartizează în instituţiile preuniversitare din republică cca.
500 de absolvenţi ai universităţilor pedagogice, dintre care pe parcursul primului an de activitate
mai bine de jumătate abandonează sfera învăţământului din cauza retribuirii joase a muncii. Potrivit
datelor prezentate de sindicatul angajaţilor din învăţământ, în anul 1998 din 2,7 mii tineri
specialişti de profil pedagogic la post s-au prezentat doar 31%, iar în 1999 - respectiv 1,5 mii tineri
specialişti, din care s-au prezentat şi au fost angajaţi în instituţiile educaţionale doar 23%. Aceeaşi
situaţie a fost atestată şi în anul 2003, doar 33% din 1771 de absolvenţi ai instituţiilor pedagogice
din Republica Moldova, repartizaţi în instituţiile preuniversitare, s-au prezentat la serviciu. Cei mai
solicitaţi continuă să fie profesorii de limbi moderne, dar şi cei de matematică, chimie, biologie şi fizică.
Deşi până în prezent nu există multe date statistice care ar evalua impactul crizei financiare
asupra rezultatelor învăţământului, totuşi rezultatele celui de-al treilea concurs internaţional
la matematică şi ştiinţele exacte pentru clasele a opta, la care împreună cu alte 37 ţări a participat
şi Moldova, denotă că elevii moldoveni nu au excelat la teste. Faţă de ţările OCDE şi alte 10 ţări
în tranziţie, ei au obţinut punctaje sub nivelul mediu atins de colegii lor din clasele a opta din toate
ţările participante, toate ţările OCDE, Europei şi Asiei Centrale [219].
Potrivit Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, 2004-2006 în prezent
circa 250 de localităţi, în care locuiesc peste 10 mii de copii de vârstă şcolară obligatorie nu dispun
de nici o instituţie de învăţământ. În 60 de localităţi există doar şcoli primare în care învaţă
1700 de elevi, iar peste 500 de localităţi dispun doar de gimnazii, ceea ce reduce esenţial accesul
 246

la următoarea treaptă de studii. Tendinţele demografice demonstrează că in următorii 7 ani numărul

elevilor din învăţământul obligatoriu se va reduce cu 42%. In consecinţă, va fi necesară
raţionalizarea reţelei instituţiilor de învăţământ, care, în mediu, este utilizată la nivel de 75% din
capacitate. Fapt care va implica revizuirea schemei de pregătire şi angajare a cadrelor didactice.
Desenul nr.3 (V,3)
Populaţia republicii după nivelul de instruire
Moldova a intrat în perioada de tranziţie
Medii generale cu un nivel de alfabetizare a adulţilor aproape total
şi de specialitate
59% şi cu înalte rate de frecventare şi absolvire la toate
Postgenerale
11% nivelurile de învăţământ. Indicii statistici de
alfabetizare şi instruire a populaţiei se consideră
Medii satisfăcători: nivelul de alfabe-tizare al populaţiei
incomplete
17%
Fără studii adulte se situează la 96.4% (2000) şi este apropiat
13%
de cel al ţărilor vecine, dar inferior celui din
Sursa: PNUD, Strategia Naţională pentru UE (98-99%).
Dezvoltare Durabilă, Chişinău 2000

Indicatorul de bază ce caracterizează sistemul de învăţământ este „rata de înrolare” -

coraportul dintre numărul total al elevilor către numărul copiilor de vârsta corespunzătoare: pentru
învăţământul primar 7-10 ani şi pentru cel gimnazial 11-15 ani.

Tabelul nr.1 (V,3)

Numărul de elevi , numărul populaţiei de vârstă şcolară şi rata de înrolare
Numărul de elevi la
Numărul populaţiei de
începutul anului de Rata de înrolare, %
vârstă respectivă, mii
studiu, mii
2001/2002 2002/2003 01.01.2001 01.01.2002 2001 2002
Învăţământul general
546,5 523,4 598,0 576,2 91 91
obligatoriu
inclusiv: – primar 227,5 215,4 237,0 225,7 96 95
– gimnazial 319,0 308,0 361,0 350,5 88 88
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003
Analizele Departamentului Statistică şi Sociologie confirmă că în pofida micşorării numărul
de elevi, rata de înrolare în diferite niveluri ale învăţământului a rămas practic neschimbată. În anul
2002, comparativ cu anul 2001, numărul celor care au absolvit 9 clase s-a majorat cu 3,4 mii
(cu 6%), constituind 59,6 mii persoane. Din ei fiecare al doilea îşi prelungeşte studiile în clasele
a 10 a liceelor sau şcolilor de cultură generală.
 247

Învăţământul liceal şi mediu de cultură generală cuprinde circa 80 mii elevi sau cu 8,0 mii
persoane (cu 11%) mai mult faţă de perioada respectivă a anului precedent. Absolvenţii liceelor
şi şcolilor medii de cultură generală (cl. XI, XII) au constituit 25,6 mii persoane. Din 11,1 mii
absolvenţi ai liceelor, 93% au susţinut examenele bine şi au primit diplomă de bacalaureat,
oferindu-le prioritate în procesul de înmatriculare în instituţiile de învăţământ universitar.
Actualmente, ponderea elevilor ce studiază în limba de stat a rămas ia nivelul anului 2001
(79%), în rusă - 21%. Funcţionează, de asemenea, şcoli, unde predarea are loc în limba ucraineană,
bulgară şi engleză. Limbi străine învaţă în total 579,0 mii elevi, din care limba franceză - 58%
şi engleză - 37%.
Paralel cu învăţământul de zi, în republică funcţionează şi 7 şcoli serale, din care 4 se află
în mun. Chişinău, 1 - în mun. Bălţi şi 2 - în mun. Soroca. Comparativ cu anul 2001, numărul
elevilor în ele s-a micşorat neesenţial, constituind 1,8 mii persoane.
Învăţământul colegial reprezintă un alt nivel al sistemului de instruire, unde sunt încadraţi
tinerii. La începutul anului de studii 2002/2003 învăţământul superior de scurtă durată în republică
se efectua în 63 colegii. Numărul studenţilor a constituit 15,2 mii persoane, ce reprezintă 42 studenţi
la 10 mii locuitori. În colegii îşi desfăşoară activitatea de instruire 1,7 mii profesori, din care 98%
au studii universitare, ceea ce corespunde nivelului anului 2001.
Cea mai mare parte a studenţilor (82%) îşi fac studiile în colegii cu proprietate publică.
În pofida faptului, că fiecare al patrulea colegiu este privat, numărul studenţilor în ele nu depăşeşte
14%. În cele 43 instituţii de învăţământ de stat studiază pe bază de contract fiecare al patrulea
student. Trei pătrimi din studenţii colegiilor studiază în limba de stat, fiecare al cincilea - în limba
rusă. Funcţionează, de asemenea, grupe de studiu în limbile ucraineană, găgăuză şi bulgară.
Numărul studenţilor înmatriculaţi în anul de studiu 2002/2003 a diminuat cu 6% faţă de anul
de studiu 2001/2002. La secţia fără frecvenţă numărul persoanelor nominalizate s-a micşorat cu mai
mult de o pătrime, iar la secţia de zi a rămas practic la nivelul anului precedent.
La începutul anului de studiu 2002/2003 învăţământul universitar în republică se efectua
în 45 universităţi, academii şi institute. Numărul studenţilor a constituit 95,0 mii persoane,
ce reprezintă 262 studenţi la 10 mii locuitori.
Din numărul total al studenţilor înmatriculaţi, 80% au constituit absolvenţii liceelor
şi şcolilor medii generale, 18% - ai gimnaziilor şi 2% - absolvenţii instituţiilor de învăţământ
secundar profesional. Ca şi în anii precedenţi, specialităţile ce au prezentat cel mai mare interes sunt
medicina - 17%, economia - 14%, juridica -12%.
Aproape trei pătrimi din studenţi îşi fac studiile în instituţiile de stat şi fiecare al patrulea -
în instituţiile nestatale.
 248

Pe parcursul ultimilor ani tot mai răspândite devin studiile pe bază de contract. Ca rezultat,
numărul acestor studenţi a crescut cu 18% faţă de perioada respectivă a anului precedent
şi constituie 70,1 mii persoane. O pondere esenţială a instruirii pe bază de contract este
caracteristică nu numai pentru instituţiile private, ci şi pentru cele de stat. În cele 17 instituţii
de învăţământ de stat studiază pe bază de contract două treimi din numărul total de studenţi.
Valorile maxime a plăţii anuale pentru un student variază de la 5,4 mii până la 6,3 mii lei
la secţia de zi şi de la 2,5 mii până la 3,0 mii lei - la secţia fără frecvenţă.
Cu toate că numărul instituţiilor de învăţământ universitar s-a micşorat cu două unităţi
comparativ cu anul precedent, numărul studenţilor înmatriculaţi s-a majorat cu 3,4 mii. Din
numărul celor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ universitar, 74% au constituit absolvenţii
liceelor şi a şcolilor medii generale, fiecare al cincilea fiind absolvent al colegiului şi 2% - ai
instituţiilor de învăţământ secundar profesional. Grad de bacalaureat au avut 72% studenţi.
Specialităţile solicitate cel mai mult de către tineri sunt economia şi juridica, mai puţin -
specialităţile tehnice. În instituţiile de învăţământ universitar îşi desfăşoară activitatea de instruire
5,5 mii profesori, din care 2,2 mii (39%) sunt doctori în ştiinţe şi 378 (7%) - doctori habilitaţi.
Numărul considerabil al studenţilor în instituţiile de învăţământ superior nu e legată
de cererea de specialişti, ci de speranţa părinţilor că in felul acesta vor acorda copiilor o siguranţă
în viitor. Pregătirea specialiştilor cu studii superioare se face haotic, fără o estimare a numărului
de specialişti pe diverse domenii de care are nevoie economia naţională anual.
În anii tranziţiei accesul la serviciile educaţionale a devenit mai inechitabil, reprezentând
o piedică substanţială în procesul de autoafirmare a tineretului în viaţă. Cheltuielile în creştere
pentru învăţământ în combinaţie cu ascensiunea nivelurilor sărăciei au condus la limitarea accesului
la învăţământ a categoriilor social – vulnerabile. Mulţi copii talentaţi din cauza insuficienţei
de finanţe rămân în afara procesului de instruire. Finanţarea insuficientă a sferei de instruire
a condiţionat ca directorii de şcoli şi profesorii să ceară în prezent taxe de admitere în majoritatea
şcolilor urbane, precum şi diverse contribuţii neoficiale şi neînregistrate. Acestea includ plăţi pentru
agentul termic, întreţinerea şi reparaţia încăperilor, activităţile extraşcolare şi „cadouri” pentru
profesori. Pentru a compensa salariile mici, un anumit număr de pedagogi „încurajează” părinţii
să plătească pentru meditaţii particulare, căpătând forma unor tranzacţii ce sporesc oportunităţile
pentru corupţie [219].
Analiza datelor Sondajului asupra bugetului gospodăriilor casnice pentru anul 1999,
a stabilit că admiterile la nivel preşcolar şi şcolar primar încă nu sunt afectate de nivelul venitului
familial şi că şcolarizarea la nivelul secundar gimnazial este doar puţin afectată. Cu toate acestea,
copii din familiile mai bogate au şanse cu circa 60% mai mari de a fi şcolarizaţi la nivelul secundar
 249

liceal şi cu 35% mai multe şanse de a fi admişi la studii superioare decât copii din familiile mai
sărace. De asemenea, există şi o separare rural-urban. Copiii de la oraşe se bucură de un avantaj
comparativ în ceea ce priveşte studiile liceale şi în special studiile superioare incomplete
şi superioare - nivelul superior la care tinerii de la oraşe au de 7 ori mai multe şanse de a fi admişi
decât colegii lor de la sate [219].
Dorinţa firească a tinerilor spre autoafirmatre este limitată în virtutea finanţării deosebit
de nedrepte a studiilor superioare. Concursul de intrare la universitate a încurajat plăţile neoficiale
la nivel secundar şi terţiar pe care nu şi le pot permite familiile sărace. Practicile de mituire
au devenit un lucru obişnuit pentru intrarea la universităţi şi au efectul de a exclude tinerii capabili
din punct de vedere intelectual care vin din familiile sărace. Aceasta, de asemenea, subminează
baza de admitere întemeiată pe merite în învăţământul superior [219].

Concluzii:

Reformele care au demarat în sfera educaţională necesită a fi continuate pentru a împiedica

deteriorarea ulterioară a calităţii studiilor şi înrăutăţirea situaţiei ce ţine de accesul inechitabil al
tinerilor la studii. Restructurarea şi consolidarea sectorului educaţional este garanţia asigurării
stabilităţii şi autoafirmării tinerei generaţii.
Asigurarea procesului de autoafirmare a tinerii generaţii urmează să fie realizată prin
intermediul consolidării echităţii ce ţine de accesul la învăţământul primar şi secundar de bază,
precum şi la cel superior. În acest sens Guvernul [219] urmează să definească explicit ratele
de admitere la diferite nivele de învăţământ, stipulând anumite facilităţi pentru copii din familii
cu venituri joase şi pentru copii din localităţile rurale. Realizarea unui studiu sociologic asupra
nivelurilor plăţilor oficiale şi neoficiale pentru a asigura accesul general la studii superioare, pentru
absolvenţii din familiile cu venituri mici şi pentru cei din zonele rurale va contribui la elabora
şi aprobarea strategiei reformei educaţionale, menite să soluţioneze inechităţile din sistem.
Tinerii reprezintă un potenţial economic şi social valoros al statului. Pentru crearea
condiţiilor optime de autoafirmare a tinerii generaţii se necesită efectuarea studiilor sociologice
privind situaţia tinerilor şi în baza acestora modelarea politicilor de tineret [124]. În acest context
se înscrie asigurarea accesului tinerilor la informaţii; crearea serviciilor de calitate tinerilor în cadrul
instituţiilor de sănătate, educaţie şi asistenţă socială: dezvoltarea politicilor de susţinere a tinerelor
familii, căutând posibilităţi de asigurare a lor cu locuinţe, facilităţi privind grija de copii, consultări
pentru mame tinere etc.; promovarea programelor speciale pentru grupuri de tineri defavorizaţi
şi aflaţi în situaţii de risc pentru prevenirea şi combaterea excluderii lor sociale.
 250

Reducerea şomajului în rândul tinerilor se prefigurează drept una dintre problemele

prioritare, în acest sens recomandându-se: instruirea profesională a tinerilor aflaţi în şomaj,
revitalizarea şi modernizarea sistemului de instruire profesională a tinerilor, facilitarea accesului
la credite bancare pentru deschiderea unei afaceri proprii; stăvilirea fluxului migraţional în mediul
tineretului prin dezvoltarea oportunităţilor în ţară; încheierea acordurilor bilaterale cu alte ţări
privind legalizarea muncii tinerilor peste hotarele ţării.
Participarea activă a tinerilor la viaţa comunitară, de asemenea, se prezintă drept
un deziderat în orientarea politicii statale. Tinerii trebuie să devină parteneri egali şi dinamici
în viaţa politică, economică şi socială a ţării, creând un mecanism social de consultare permanentă
intersectorială (educaţie, sănătate, protecţie socială, poliţie, armată, autorităţi publice locale)
cu participarea societăţii civile şi donatorilor străini la realizarea strategiei şi planului de acţiuni
în domeniul tineretului [219].
Timpul liber al tinerilor, de asemeni, constituie un element esenţial al politicii statului.
Asigurarea intereselor şi necesităţilor tinerilor în organizarea timpului liber va stimula sectorul
privat la susţinerea şi consolidarea bazei tehnico-materiale pentru activităţile recreative la nivel local [24].
O atenţie deosebit la capitolul ameliorării politicilor pentru tineret urmează să fie concordate
activităţile de masă a tinerilor prin dezvoltarea sportului, culturii fizice – izvorul indiscutabil
al întăririi sănătăţii şi voinţei vitale a tineretului.
 251

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI:

Conceptul calitatea vieţii constituie suportul reprezentărilor moderne despre dezvoltarea

economică şi socială a oricărei societăţi, devenind un suport teoretic şi practic în evaluarea
bunăstării populaţiei. În mediul ştiinţific contemporan calitatea vieţii se prezintă drept un concept
atât sociologic, cât şi economic.
Din punct de vedere al ştiinţei economice calitatea vieţii este un element important,
transformând „economia pentru om”. De pe poziţiile ştiinţei sociologice conceptul calitatea vieţii
înglobează standardul social – economic al necesităţilor şi posibilităţilor, a condiţiilor de viaţă,
confortului social şi nivelului de trai, al modului, standardului şi stilului de viaţă, a orientărilor
valorice şi fericirii în ansamblu. În contextul lumii moderne monitorizările permanente ale
indicatorilor calităţii vieţii devin tot mai mult un suport informativ pentru dirijarea societăţii la toate
nivelele. Astfel, calitatea vieţii devine drept unul dintre indicatorii principali privind eficacitatea
guvernării şi necesitatea corectării cursului de dezvoltare socio-economică şi prosperare a oricărei societăţi.
Calitatea vieţii, în interpretarea lucrării date, reflectă nivelul de satisfacere a necesităţilor
materiale şi spirituale ale populaţiei Republicii Moldova în perioada de tranziţie spre relaţiile
de piaţă şi reprezintă o evaluare a costului social al reformelor, un suport practico-ştiinţific
de ameliorare şi prognozare a vieţii sociale.
Utilizarea sistemului complex de indicatori ai calităţii vieţii, bazat pe necesităţile
şi posibilităţile societăţii în general şi a individului în particular, permite de a evalua atât în mod
obiectiv, cât şi subiectiv nivelul bunăstării societăţii şi a populaţiei, a reflecta necesităţile vitale ale
omului şi posibilităţile lui de satisfacere a acestora, tendinţele şi factorii de influenţă asupra
nivelului de trai, stilului şi standardului de viaţă. Totodată utilizarea acestui sistem complex
de indicatori în calitate de instrument de cercetare permite determinarea subiectivă a veniturilor
familiei în raport cu necesităţile, a mecanismului de distribuire şi redistribuire a acestora în diferite
componente ale vieţii cotidiene, activismului şi comportamentului economic social al populaţiei,
fluctuaţiilor în conjunctură, ritmurilor creşterii sau descreşterii economice, dezvoltării capacităţilor
fizice şi intelectuale ale naţiunii, standardului de viaţă a societăţii în ansamblu.
Calitatea vieţii populaţiei oricărei societăţi, viaţa de zi cu zi a cetăţenilor este în strânsă
corelaţie şi influenţată în mod direct de schimbările şi procesele sociale care derulează în ea,
de gradul de dezvoltare a acesteia, specificul economic, politic, social şi cultural al ţării. Nu face
excepţie în acest plan nici Moldova. După cum demonstrează rezultatele cercetării noastre, în anii
de tranziţie, calitatea vieţii populaţiei ţării, comparativ cu perioada anterioară reformelor, a suferit
schimbări esenţiale, absoluta majoritate a indicatorilor fiind în ascensiune dramatică – urmare
a eşecurilor reformelor şi altor procese şi transformări sociale contradictorii, produse în această
perioadă de timp în republică, impactul social al cărora va avea, în opinia noastră, efecte negative
de încă lungă durată asupra calităţii vieţii oamenilor.
 252

Astăzi a devenit evident că prognozele şi iluziile pentru Moldova de la debutul

transformărilor (tranziţiei) atât a experţilor occidentali, cât şi a reformatorilor naţionali precum
că reformele se vor produce în termen de 1,5 – 2 ani, soldându-se mai apoi cu succes în toate
domeniile vieţii sociale şi impulsionând prosperarea ţării, s-au dovedit a fi absolut cu totul departe
de realitate. Reformele iniţiate şi desfăşurate în anii ’90 au suferit eşec, aruncând în bezna sărăciei
majoritatea populaţiei şi ţara în întregime. În anii de tranziţie republica noastră a trecut prin diferite
experimente şi încercări dureroase pentru ţară şi populaţie, nenumărate chinuri şi nevoi, salturi
şi căderi, realizări modeste şi eşecuri distrugătoare pentru societate, crize şi şocuri practic în toate
domeniile vieţii sociale – afectând considerabil viaţa de zi cu zi a oamenilor, nivelul de trai
al populaţiei, economia ţării şi dezvoltarea societăţii în ansamblu.
Practic un deceniu întreg, toată perioada anilor ’90, ţara s-a aflat într-o stare tensionată
şi de stres, populaţia fiind afectată de sentimente de oboseală, obidă privitor la ceea ce se petrece
în jur, de teamă şi neîncredere în ziua de mâine, în viitorul copiilor, suportând cu greu schimbările
din societate şi impactul lor asupra vieţii sociale: schimbări, transformări şi reforme radicale în toate
domeniile vieţii sociale, multe din ele absolut contradictorii şi cu consecinţe distrugătoare asupra
calităţii vieţii.
În plan social-politic republica a parcurs o cale grea şi anevoioasă de afirmare ca stat
independent pe arena internaţională şi de integrare Europeană, totodată trecând prin relaţii
interetnice şi situaţii social-politice tensionate, conflict militar local, soldat cu vieţi omeneşti şi mai
apoi cu dezmembrarea ţării şi apariţia pe harta modestă a ei a unei autoproclamate republici –
Transnistria şi unei Unităţi teritorial-administrative (Găgăuzia).
Tot la capitolul politic al republicii în perioada de tranziţie populaţia a asistat
la implementarea multipartitismului care a întrunit în micul spaţiu al ţării pe parcursul a unui
deceniu circa 50 de partide, totodată societatea trecând în aceşti ani prin alegeri parlamentare
şi locale permanente, populaţia devenind martor ocular a diferitor jocuri şi bătălii murdare pentru
putere, conflicte şi intrigi între ramurile de vârf ale statului, nenumărate crize atât parlamentare, cât
şi guvernamentale. La rândul său odată cu dezvoltarea democraţiei şi libertăţilor civice, Moldova
s-a pomenit în aceeaşi măsură în haos şi anarhie, într-un dezmăţ pronunţat al mafiei, corupţiei
şi criminalităţii.

Cele mai grave şi anevoioase încercări în anii de tranziţie ţara şi populaţia le-a cunoscut
în domeniul reformării şi dezvoltării social-economice a societăţii. Pe parcursul întregii perioade
de transformări economice republica a cunoscut nenumărate crize şi şocuri economice: criza din
1991/92 (colapsul economiei haotice, hiperinflaţia, diminuarea bruscă a producţiei, pierderea
 253

de către populaţie a economiilor), perioada de depresie din 1993/96 cu un impuls foarte slab
de creştere economică în anul 1997, criza anului 1998 - deprecierea monedei naţionale, pericolul
default-ului ţării, paralizarea complexului energetic, a activităţii antreprenoriale, declinul
considerabil al producţiei şi agravarea nemaipomenită a sferei sociale.
Eşecurile tranziţiei spre economia de piaţă, anchilozarea şi distrugerea complexului
agroindustrial şi sferei sociale a ţării, privatizarea galopantă şi haotică au aruncat în stradă sute
de mii de oameni, au provocat o sărăcie nemaipomenită, un exod masiv din ţară a cetăţenilor ei
întru căutarea mijloacelor şi surselor de existenţă peste hotare, au distrus orientările de valori umane
şi au ştirbit valorile morale şi spirituale ale neamului, au condiţionat proteste sociale în masă,
o dezamăgire pronunţată a populaţiei în toţi şi în toate, spaimă şi neîncredere în ziua de mâine.
În linii mari totalmente s-a produs o altfel de tranziţie – spre sărăcie, degradare economică
şi socială, cum nu a mai cunoscut-o Moldova pe parcursul ultimilor 40-50 de ani.
A fost nechibzuită însăşi procedura de lansare şi de pregătire pentru tranziţie. Încă la debutul
reformelor din republică s-au ignorat resursele materiale şi potenţialul economic, spaţiul social
şi specificul naţional al ţării noastre, iar la elaborarea, argumentarea şi implementarea reformelor
specialiştii şi experţii naţionali de valoare atât în economie, cât şi în sociologie, politologie
şi psihologie nu prea au fost solicitaţi, implicaţi, valorificaţi şi auziţi.
După ceva mai mult de 10 ani de reforme majoritatea realizărilor pozitive s-au înregistrat
doar la capitolul libertăţii civile, deschiderea ţării şi democratizarea vieţii sociale, pe când tabloul
social – economic este trist: ca şi în absoluta majoritate a ţărilor în tranziţie şi, în deosebi, în cele
din fosta URSS, s-a produs o tranziţie spre regres social-economic şi sărăcie. Astfel, potrivit
Fondului Monetar Internaţional privitor la rezultatele unui deceniu de reforme, comparativ cu anul
1989 din toate ţările în tranziţie doar Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovenia au înregistrat indicatori
social - economici ceva mai relevanţi. Totodată, în mediu, către anul 1998 ţările din ECSE
au realizat volume ale producţiei la o rată de mai puţin de 90% din volumul celei obţinute în anul
1989 (an precedent tranziţiei),în acelaşi timp datele corespunzătoare pentru ţările ex-sovietice
cifrându-se mai jos de 70%, Moldova în acest top plasându-se pe ultima poziţie – 42%.
Prin urmare, reformele „de pe hârtie” din Moldova, cât şi din întreg spaţiul ex-sovietic nu
s-au ales cu nimic altceva decât cu un regres social-economic pronunţat, cu pauperizarea masivă
a populaţiei şi cu creşterea inegalităţilor social-economice, cu distrugerea iraţionala şi frauduloasă
a potenţialului social-economic şi cu îndatoriri externe enorme de lungă durată. Astfel, doar
în Moldova, către sfârşitul anului 2000, suma acesteia constituia peste 1,5 mlrd. dolari SUA sau
aproape egală cu PIB – ul ţării, în 2003 – aproape 1,4 mlrd. dolari SUA – „cadouri preţioase” pentru
nepoţi şi strănepoţi...
 254

Transformările social-economice au avut un impact deosebit de negativ asupra tuturor

indicatorilor condiţiilor de viaţă, nivelului de trai al populaţiei, calităţii vieţii în ansamblu. În acest
context efectul cumulativ al costurilor sociale ale tranziţiei îşi găseşte reflectarea în Indicele
Dezvoltării Umane (IDU) pentru Republica Moldova, calculat de ONU, care a coborât de la 0,757
în 1992 la 0,700 în anii 2000. Şi dacă în 1994, potrivit ratingului ONU după acest indicator,
Moldova se plasa pe locul 75 în lume, atunci deja în 1995 republica noastră a coborât pe locul 81,
în 1997 – pe locul 110, în 1999 şi 2000 pe locul 104 şi respectiv 102. În pofida ameliorării
neesenţiale a IDU în ultimii ani, Republica Moldova, totuşi, mai rămâne în grupul statelor cu „nivel
mediu al dezvoltării umane, fiind învecinată de Albania, Tunisia, Indonezia, El Salvador şi alte ţări
în curs de dezvoltare.
Astăzi este evident şi indiscutabil – în ţara noastră efectul tranziţiei a produs o decepţie.
Privatizarea, liberalizarea şi deschiderea economiei n-au impulsionat în decursul anilor ’90 creşterea
producţiei şi înviorarea economiei ţării, crearea noilor locuri de muncă şi oferirea ajutorului social
din partea statului persoanelor celor mai sărace ci, dimpotrivă, după cum se vorbeşte în popor - au
adus ţara şi poporul nostru „la sapa de lemn”. Şi nu e de mirare faptul, că potrivit studiilor
sociologice, întreprinse de noi în repetare, în rândul populaţiei predomină o nostalgie pronunţată
(circa 80%) după timpurile de odinioară şi practic acelaşi număr din populaţie priveşte cu pesimism la viitor.
Declinul din economie în primii zece ani ai tranziţiei, mersul reformelor, decepţia
şi disperarea majorităţii populaţiei în reforme şi realitatea socială au redus brusc baza socială pentru
susţinerea tranziţiei. O dovadă elocventă în acest plan servesc nenumăratele sondaje sociologice,
întreprinse permanent de către diferite instituţii, inclusiv şi de noi, pe parcursul anilor ’90 în
Moldova care arătau că nu mai mult de 8-10% din populaţie aprecia pozitiv rezultatele reformelor.
Astăzi, după ceva mai mult de zece ani de experimente, eşecuri şi declinuri în toate sferele
vieţii social-economice putem, însă, remarca cu siguranţă (din punct de vedere socio-psihologic)
că dacă poporul nostru nu şi-ar fi manifestat cele mai bune calităţi ale sale, trăsături umane
ale neamului nostru (cumpănire, bunătate, răbdare, cumsecădenie etc.), iar conducerea statului
nu ar fi dat dovadă în multe situaţii extreme, tensionate şi sensibile pentru ţară în perioada
de tranziţie, de voinţă politică, pierderile şi greutăţile noastre puteau fi şi mai drastice, şi mult mai
dure, cu adevărat catastrofale.
Este foarte neplăcut să compari peisajul moldovenesc al tranziţiei cu cel de odinioară, să
priveşti solurile degradate, în pârloage şi zeci de mii de hectare de pământuri neprelucrate (cele mai
fertile din Europa!) – consecinţe ale programului „Pământ” şi împroprietăriri nechibzuite a ţăranilor
cu această sursă valoroasă de existenţă. Bogăţia ţării noastre este pământul, cernoziomul (cu regret
de alte resurse naturale valoroase noi nu dispunem), deci El ne hrăneşte, El ne dă viaţă şi prin
urmare trebuie să-l păstrăm cu sfinţenie şi îngrijim cu sârguinţă.
 255

Comparativ cu perioada precedentă tranziţiei ţara a suferit pierderi colosale la suprafeţele

de vii (cu 100 mii ha), ramura vitico-vinicolă foarte importantă, strategică şi profitabilă pentru
Moldova – mândria ţării noastre. În această ordine de idei este binevenit programul guvernamental
de restabilire a ramurii care prevede sădirea anuală a câte 2000 ha de viţă de vie, dar pentru
revenirea la indicatorii precedenţi va fi nevoie de aproape 50 ani, deci ar fi bine de micşorat acest
termen şi de a răsădi anual minimum a câte 5000 ha pentru a restabili aceste suprafeţe măcar
în 20 ani. Cu atât mai mult că producţia vinicolă din ţară se bucură de mare succes peste hotare,
care în perspectivă ar putea aduce şi mai mare profit pentru republică, modernizând industria
respectivă şi majorând suprafeţele de viţă de vie. Acest lucru se referă şi la livezile noastre –
mândria ţării de odinioară.
O altă ramură degradată, dar cea mai profitabil pentru ţară din totdeauna a fost tutunăritul,
suprafeţele acestei culturi micşorându-se de la 60 mii ha în 1991 până la 10 mii în prezent. Reieşind
din rezultatele împroprietăririlor fermierilor şi tehnologiei tutungeriei această ramură necesită
a fi restabilită prin crearea de gospodării agricole specializate sau utilizând forma colectivă
de organizare a muncii în gospodăriile de fermieri. A fost distrusă încă o ramură profitabilă pentru
ţară – cea de produse oleaginoase. Schimbări foarte dramatice a suferit altă ramură – vităritul,
numărul de vite mari cornute micşorându-se de la 1.080 mii în 1991 până la 330 mii în prezent, fapt
ce a făcut-o pe Moldova să-şi cedeze primul loc de odinioară din Europa după cantitatea de lapte
produsă pe cap de locuitor, deţinut în anii de până la tranziţie.
Cât nu ar fi de parodoxal, dar deseori apare întrebarea „Cui i-a fost pe plac şi de folos acest
lucru?” Doar nu poporului, nu ţării noastre în ansamblu!!!
Multe rezerve de înviorare a economiei ţării ţin de diferite ramuri ale industriei. Astăzi,
cu mare regret, în genere a dispărut o aşa ramură profitabilă ca microelectronica, în care odinioară
erau angajaţi ceva mai mult de 70 mii muncitori. Oare acum Moldova nu ar putea produce sau
asambla televizoare, aparate radio, videomagnetofoane, camere de luat vederi, computere, telefoane etc.?
Apropo, cu unele activităţi în acest plan astăzi se ocupă chiar şi persoanele fizice, în cele mai multe
cazuri aducând în mod ilicit detalii şi asamblându-le în Moldova.
Reieşind din această situaţie considerăm, că statul ar trebui să întreprindă o revizuire
ramurală, o analiză a eficacităţii activităţii şi rentabilităţii diferitor întreprinderi şi organizaţii
şi să aşeze industria şi gospodăria sătească pe o platformă profitabilă, contemporană, cu mult mai
avantajoasă, în favoarea relaţiilor de piaţă, atrăgând în acest plan cât mai multe investiţii străine.
În genere după mulţi indicatori de bază ai nivelului de trai al populaţiei ţării în perioada
de până la tranziţie, republica întrecea chiar şi vecinii săi – România. Astfel, potrivit statisticii din
1990 Moldova producea pe cap de locuitor 49 kg de zahăr, comparativ cu 27 kg în România, fructe
 256

– respectiv 79 şi 60 kg, lapte – 310 litri comparativ cu 140 litri în România, pâine 171 şi respectiv
158 kg. Chiar şi înzestrarea gospodăriilor din Moldova cu unele bunuri materiale în anii precedenţi
reformelor era mai majoră ca în România: televizoare la 1000 locuitori – 286: 192, maşini de spălat
– 241:149, aspiratoare – 137:77.
Reieşind din realitatea tristă de astăzi (societate, viaţa populaţiei), considerăm că procedura
de copiere a metodelor reformatoare de la o ţară la alta cu ignorarea potenţialului, specificului,
istoricului, conştiinţei şi culturii naţionale a fiecărei societăţi în parte a fost pur şi simplu
o absurditate. La rândul său a proceda la o tranziţie accelerată fără o pregătire vastă a statului
şi societăţii în întregime pentru aceasta, la trecerea galopantă de la socialism la capitalism în ţările
care anterior au fost educate şi reeducate după alte principii economice, distribuirii muncii
şi bunurilor materiale – înseamnă o absurditate dublă.
După zece ani de confruntări politice, sociale şi economice, de experienţe şi eşecuri
în domeniul reformelor, abia începând cu anul 2000 Moldova a fost capabilă să stopeze declinul
producţiei şi să înregistreze treptat unele progrese în creşterea PIB, când acest principal indicator
a sporit în anii 2000, 2001, 2002 respectiv cu 2.1%, 6.1% şi 7.2%, fiind în creştere şi în 2003 – cu
circa 7%. La majorarea PIB-ului, fără îndoială, a contribuit relansarea lentă a economiei ţării
şi primii lăstari ai reformelor structurale anterioare. Începând cu anul 2000 s-a accentuat atât
tendinţa de stabilizare cât şi de creştere economică. Astfel, în anii 2000, 2001 şi 2002 volumul
producţiei industriale a sporit respectiv cu 10.8%, 11.4% şi 11.1%, tendinţa de creştere economică
menţinându-se şi în 2003 – cu 17%. Tot în aceşti ani s-au produs unele schimbări pozitive şi în
agricultură, producţia căreia fiind în creştere cu 10.6% în anul 2001 şi 10.3% în 2002, diminuând
puţin în 2003 din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile.
Aceste şi alte schimbări, indiscutabil, au fost apreciate pozitiv de populaţie, dar, având
în vedere proporţia sărăciei, salariului mediu (în jurul la 800 lei) comparativ cu coşul minim
de consum (de circa 1400 lei), evident că puterea de cumpărare a populaţiei este foarte joasă
şi înghiţită de inflaţie. În acest context merită atenţie iniţiativa conducerii ţării de a majora salariul
minim până la 100$ SUA în 2004 şi creşterii PIB anual până la 10%. Indiscutabil, aceste lucruri
sunt binevenite, însă, ele nu vor putea fi realizate fără eforturi şi mai mari atât din partea agenţilor
economici, cât şi din partea fiecărui angajat în ramurile economiei naţionale, reformarea industriei
şi sectorului agricol, deschiderea a noi locuri de muncă şi amplasarea în câmpul muncii a sute
de mii de şomeri şi persoane, inclusiv plecate peste hotare.
Deşi relansarea din ultimii 4 ani a permis o anumită redresare a situaţiei social-economice,
PIB-ul anului 2003 a atins doar nivelul celui din 1994 şi doar 40% din volumul PIB înregistrat
în anul 1990. În cazul în care acest ritm se va menţine (când Guvernul prognozează pentru următorii
 257

ani o rată de creştere anuală de 10%), ţara noastră va avea nevoie încă de circa vreo 10 ani pentru
a atinge nivelul precedent de înaintea crizei... Republica Moldova, după PIB pe cap de locuitor
(448 dolari SUA în 2002), continuă şi astăzi să fie destul de săracă, plasându-se pe penultimul loc
între ţările post-sovietice şi pe ultimul loc între ţările Europei Centrale şi de Sud - Est.
În linii mari, în pofida unor mici lăstari ai economiei de piaţă şi eforturi evidente
în relansarea economiei naţionale din ultimii ani, ţara noastră rămâne încă pe mult timp prizonierul
tranziţiei, care în decursul „aflării” ei în Moldova, a lăsat amprente destul de îngrozitoare şi impact
foarte negativ pentru dezvoltarea social-economică ulterioară a republicii noastre, prosperarea,
bunăstarea ţării şi poporului.
Destul de dureroase atât pentru ţară, cât şi pentru populaţie în întregime, pentru viitoarele
generaţii ale republicii s-au dovedit a fi costurile şi consecinţele sociale ale tranziţiei. În pofida unor
elemente pozitive de relansare economică din ultimii ani problema principală a rămas nesoluţionată
– „schimbările în bine” încă nu sunt resimţite de majoritatea populaţiei, de oamenii de rând, adică
de cei care duc povara şi greul tranziţiei. Sărăcia a atins proporţii îngrozitoare, estimându-se că mai
bine de 75% din populaţie trăieşte din mai puţin de doi dolari pe zi si peste 50% - din mai puţin
de un dolar. Societatea s-a polarizat, începând să amintească tot mai mult de ţările latino-americane.
Transformările din societate cu impact negativ asupra economiei naţionale în decursul
întregii perioade de tranziţie, în mod direct s-au răsfrâns, după cum demonstrează statistica de stat,
realitatea socială şi însăşi rezultatele cercetărilor noastre asupra vieţii cotidiene a populaţiei,
afectând dureros practic toate componentele nivelului de trai şi calităţii vieţii în ansamblu.
(vezi dinamica indicatoriilor principali ai calităţii vieţii în perioada de tranziţie – sinteza
rezultatelor lucrării).
Reformele economice au provocat extinderea şomajului direct şi latent, restanţe salariale,
au erodat considerabil veniturile reale ale populaţiei. Ca urmare a sporit sărăcia, ceea ce a condus
la aprofundarea inegalităţii sociale. Comparativ cu anul 1991 Coeficientul Gini, a sporit în perioada
de tranziţie de 1,7 ori, apropiindu-se ameninţător de pragul critic 0,8 (spre comparaţie: în ţările din
Occident el constituie 0,35; în Polonia, Cehia şi Ungaria - 0,43, România - 0,28).
Perioada de tranziţie a pereclitat procesul de reproducere a potenţialului societăţii
moldoveneşti. Veniturile populaţiei – principala sursă de existenţă a omului şi indicator principal
în raport cu coşul minim de consum, evoluţia social-economică din republică, denotă o sărăcie
pronunţată care a împăienjenit toată ţara– consecinţă a declinului economic, şomajului, stagnării
întreprinderilor şi, evident, a diminuării volumului PIB, creşterii preţurilor de consum şi reducerii
volumului de servicii comparativ cu perioada anterioară tranziţiei. Nivelul de venituri, la rândul său,
determină capacitatea de plată a populaţiei, formând comportamentul consumatorist al acesteia.
 258

Astfel, scăderea veniturilor populaţiei în perioada de tranziţie s-a manifestat, mai întâi de toate,
în reducerea consumului în general şi direcţionarea maximală a acestuia spre produsele alimentare,
majoritatea gospodăriile casnice limitându-se sau în general renunţând la satisfacerea altor
necesităţi vitale nu mai puţin importante din viaţa cotidiană a familiei.
Comportamentul economic neomogen al populaţiei republicii şi inadecvat economiei
de tranziţie se exprimă prin amplificarea procesului diferenţierii veniturilor, extinderea numărului
săracilor, lipsa „clasei de mijloc” şi a nivelului de concentrare a resurselor băneşti în mâinele
a aproximativ 10% a celui mai asigurat segment social.
O altă realitate tristă pentru ţară a devenit subalimentaţia, care este caracteristică astăzi nu
numai persoanelor cu venituri mici, dar şi lucrătorilor cu venituri mijlocii din sfera bugetară, deci
pentru majoritatea populaţiei. Astfel, valoarea medie nutritivă a alimentaţiei zilnice în 2002 a fost
estimată la 1976 kkal pe persoană, acest indicator coborându-se sub pragul caloric de 2100 kkal
pe zi, calculat de FAO. În acest context putem conclude ca subnutriţia ia amploare în Moldova,
intensificând extinderea insecurităţii alimentare. Astfel, potrivit cercetărilor noastre astăzi 11% din
populaţie se alimentează foarte prost, nu mănâncă pe săturate, alte 45% alimentându-se prost,
procurând produse din cele mai ieftine.
Efectul implicit al reformelor s-a făcut simţit asupra parametrilor demografici şi stării
sănătăţii publice. Comparativ cu anul 1990 numărul populaţiei ţării a scăzut cu circa 5%, Republica
Moldova având una din cele mai joase speranţe de viaţă din Europa - 68,2 ani; mortalitatea infantilă
depăşeşte media europeană de 3 ori, iar mortalitatea maternă - de 4 ori. Comparativ cu anul 1990
mortalitatea generală a populaţiei a sporit cu 15%, în timp ce natalitatea s-a micşorat cu 38%.
Începând cu anul 1998 pentru prima dată în republică s-a înregistrat o depăşire a ratei mortalităţii
faţă de rata natalităţii, provocând sporul natural negativ, fenomenul depopulării şi îmbătrânirii
populaţiei republicii. Drept rezultat creşte presiunea sarcinii demografice, care poate deveni
un obstacol real în promovarea reformelor economice. În prezent proporţia acestui fenomen
a depăşit cu mult limita critică (0,11), constituind 0,31.
Potrivit studiilor noastre în repetare doar 20-25% din populaţie îşi apreciază starea
de sănătate cu calificativele „bună/foarte bună”, pe când 35-40% suferă de diferite boli, altă parte
considerabilă (35-45%) din populaţie o consideră medie.
Studiile sociologice în dinamică relevă o corelaţie stabilă între veniturile populaţiei
şi cheltuielile pentru sănătate şi instruire, în baza cărora putem trage concluzia despre existenţa unei
relaţii între mărimea veniturilor obţinute, calitatea sănătăţii, şi instruirii. Cu cât indicatorii
nivelului de trai înregistrează un nivel mai înalt, cu atât se înregistrează sănătate mai bună, instruire
adecvată, o dispoziţie mai bună şi o mai mare siguranţă în viitor, în ziua de mâine.
 259

Scăderea producţiei şi reformarea structurii economice, sărăcia nemaipomenită (potrivit

studiilor noastre circa 75% pe parcursul perioadei de tranziţie) şomajul în masă şi exodul masiv din
ţară (600-800 mii în ultimii 4-5 ani sau 30-40% din populaţia economic activă), inechitatea
şi insecuritatea personală sunt secundate de schimbările respective a indicatorilor calităţii vieţii (stil,
mod, standard de viaţă) şi a stării factorului uman, degradarea muncii şi altor valor general umane
şi naţionale. Este pereclitată legătura între muncă, calificarea acesteia şi importanţa ei socială, pe de
o parte, şi existenţa locurilor de muncă, mărimea retribuirii muncii, nivelul de bunăstare şi statutul
social al individului, pe de altă parte. Situaţia nevaforabilă din ţară în acest plan s-a soldat
cu creşterea tensiunii sociale, nevalorificarea factorului uman al societăţii şi în genere cu ştirbirea
şi degradarea valorilor general umane şi naţionale.
În linii mari indicatorii principali ai sferei sociale sunt la pragul critic şi pot pune în pericol
atât promovarea de mai departe a reformei, cât şi însăşi securitatea economică a statului.
Dinamica opiniei publice, cercetată anual în repetare începând cu anul 1991 (monitoring
sociologic “Barometrul societăţii”) de către SISI "Opinia" şi Secţia Sociologie a IFSD al AŞRM
demonstrează existenţa şi menţinerea permanentă în societate a unei stări de spirit destul
de tensionate şi protest social, provocate de consecinţele reformelor şi situaţia economică a ţării,
de nivelul foarte scăzut de trai al populaţiei şi neîncrederea ei în ziua de mâine.
În acest mod, cercetarea efectuată a arătat că în perioada de reforme economice, în rezultatul
crizei reproducerii sociale, declinul volumului producţiei naţionale are loc diminuarea calitativă
a vieţii populaţiei. În primul rând, are loc deprinderea şi adaptarea populaţiei la noile condiţii
de viaţă, care s-au creat în rezultatul schimbărilor sociale şi economice. Într-al doilea rând, procesul
de deprindere şi adaptare se derulează pe fonul lipsei suficiente de finanţare a programelor sociale
şi de investirii în capitalul uman. Şi în cel de-al treilea rând, într-o economie de inflaţie şi sărăcie
comportamentul economic al populaţiei nu este stabil ca rezultat al instabilităţii nivelului lor
de venituri, impreviziunii proceselor inflaţioniste.
În acest context este de menţionat faptul că ipotezele cercetării noastre în procesul
investigaţiei s-au confirmat. Cu cât este mai înalt nivelul veniturilor populaţiei şi a PIB pe cap
de locuitor cu atât evoluează capacitatea de plată a populaţiei, favorizând eficienţa funcţionării
tuturor indicatorilor calităţii vieţii şi contribuind la dezvoltarea multilaterală a necesităţilor
consumatoriste şi spirituale. Cu cât este mai înalt nivelul de ocupare al populaţiei, cu atât mai mult
se măresc veniturile populaţiei care determină ridicarea standardului calităţii vieţii şi posibilităţile
de satisfacere a necesităţilor. Cu cât este asigurată echitatea socială, democraţia, cu atât creşte
încrederea populaţiei în ziua de mâine, în forţa şi vigoarea statului. Cu cât este mai accesibil
şi eficient nivelul de instruire, cu atât sunt mai dezvoltate necesităţile populaţiei. Măsura în care
statul protejează capitalul uman al naţiunii, acesta determină dezvoltarea şi prosperitatea ţării,
autoritatea şi ponderea acesteia în lumea contemporană.
 260

Metodologia de studiere a indicatorilor calităţii vieţii, implementată în prezentul studiu,

oferă posibilitatea la nivel de republică de a diagnostica şi cartografia standardul calităţii vieţii atât
la scară naţională, cât şi la nivel regional. În baza diagnosticării şi cartografierii calităţii vieţii
populaţiei în republică ar putea fi elaborate priorităţile politicii sociale a statului. Specificul etapei
contemporane a dezvoltării socio-economice a Republicii Moldova constă în faptul că puterea
locală de sine stătător trebuie să cunoască şi să implementeze mecanismele de creştere a calităţii
vieţii prin crearea locurilor de muncă şi reducerea şomajului, creşterii volumului PIB la un locuitor.
Administraţia locală trebuie să se înveţe a utiliza factorii de piaţă pentru a căuta posibilităţi noi
şi eficiente de autoieşire din criza adâncă sistemică, stimulând mecanismele de ridicare
a standardului calităţii vieţii.
La etapa actuală a economiei de tranziţie, fiecare raion nou creat în Republica Moldova
necesită elaborarea unui plan complex nou de măsuri sociale în sfera investiţională, industrială,
a politicii financiar-creditare, orientate spre activizarea forţelor interne ale creşterii economice
şi includerea organică în spaţiul economic republican. În acest context, tendinţele dezvoltării socio-
economice ale republicii în anii derulării reformelor denotă despre necesitatea elaborării şi unor
programe privind restabilirea în segmentele largi ale populaţiei a unui standard de viaţă decent,
creând premise pentru instituirea unui stat social bazat pe principiile bunăstării.
Generalizând concluziile pe marginea lucrării, pot fi evidenţiate direcţiile prioritare privind
perfecţionarea politicii social-economice în republică şi depăşirea urmărilor negative a reformelor
din societate:
- stabilizarea garanţiilor sociale minimale existente şi elaborarea unei strategii
de transformare a Republicii Moldova într-un stat al bunăstării sociale;
- ridicarea preţului real echitabil al forţei de muncă, intensificarea motivelor
şi stimularea oamenilor pentru prestarea unei munci calificate în activităţile economice;
- asigurarea tuturor celor nevoiaşi cu minimul de existenţă, având la bază politica
activă de stat de redistribuire echitabilă a veniturilor;
- trecerea de la stabilizarea microsocială a calităţii vieţii spre stabilizarea macrosocială,
la nivel de ţară (de la grupele social-vulnerabile spre majoritatea populaţiei republicii, promovându-
se insistent politica de creare a „clasei de mijloc”);
- monitorizarea continuă a opiniei publice, prin intermediul metodelor şi tehnicilor
sociologice de cercetare, privind impactul reformelor economice şi sociale.
Este raţional ca politica socio-economică a republicii să prevadă noi posibilităţi
de dezvoltare a tuturor ramurilor prioritare a economiei naţionale a republicii, reconstrucţia
şi adaptarea acestora la condiţiile perioadei de tranziţie. Una dintre direcţiile strategice trebuie
să devină asigurarea condiţiilor pentru majorarea veniturilor, creşterii tuturor indicatorilor calităţii
vieţii şi bunăstării populaţiei republicii.
 261

Pornind de la problemele studiate şi rezultatele cercetărilor noastre, întreprinse pe parcursul

întregii perioade de tranziţie (inclusiv în repetare), în scopul relansării economiei republicii,
ameliorării calităţii vieţii populaţiei şi creşterii bunăstării ţării se propun următoarele recomandări:
Ø Reieşind din rezultatele transformărilor din societate, experienţa amară a reformelor din
Republica Moldova, este momentul de a pune punct experimentelor şi de a trece de sine stătător
de la tactica de supravieţuire la lucruri concrete şi eficiente, la consolidarea societăţii, pacea civică
şi la strategia de dezvoltare durabilă a societăţii. O astfel de strategie, ce consolidează statul
şi populaţia, poate şi trebuie să devină integrarea ţării, întărirea statalităţii Republicii Moldova,
revigorarea şi modernizarea economiei naţionale, bunăstarea poporului, pacea civică, transformarea
ţării într-un stat european prosper şi civilizat - stabil din punct de vedere politic, economic, social
şi deschis pentru colaborarea internaţională.
Ø Considerăm, că controlul îndeplinirii şi supravegherea legilor, inclusiv a programelor
naţionale strategice trebuie să fie mai aspre, mai dure, mai eficiente, mai deschise, iar îndeplinirea
cu stricteţe a lor trebuie să devină lege pentru toţi cetăţenii ţării, inclusiv şi pentru cei care temporar
activează în Moldova, indiferent de funcţie, vârstă, naţionalitate, culoare politică etc. La rândul său,
suntem de părerea că multe acte normative importante pentru ţară, ba chiar şi unele iniţiative,
decizii demne de urmat, activitatea curentă şi de perspectivă a organelor de resort sunt foarte slab
oglindite şi discutate în mass-media republicană, publicul este foarte puţin informat, impulsionat
şi implicat în discuţii şi dezbateri pe marginea lor, în traducerea lor în viaţa de zi cu zi (comparativ
cu cea ce se face în astfel de situaţii în Rusia, România, Ucraina etc.).
Ø Întru sesizarea permanentă a opiniei publice vis-a-vis de problemele stringente din
societate şi unele sensibile la moment, stării de spirit a populaţiei ar fi binevenit, alături
de Televiziunea publică, Academia de Administrare Publică, crearea şi funcţionarea în comun
cu aceste instituţii a unui Centru Public de Studiere a Opiniei Publice pe lângă Preşedinţie
(Parlament) – institut care ar fi de o mare valoare atât pentru activitatea organelor de resort, cât
şi pentru democratizarea cu adevărat a societăţii.
Ø Vectorul politicii externe a republicii noastre este integrarea europeană. Dar pentru
integrarea în această comunitate sunt condiţii destul de dure şi în primul rând – gradul de dezvoltare
multilaterală a ţării. Indiscutabil, Uniunea Europeană nu are nevoie de ţări sărace (şi nu numai
material). Astăzi apare întrebarea „Când, totuşi vom atinge nivelul mediu european? sau cel puţin o
să o depăşim, spre exemplu, pe India (cu 2.000$ SUA pe cap de locuitor), nemaivorbind să ne
apropiem de o altă ţară europeană, neîndepărtată de noi după distanţă şi cultură, precum ar fi
Slovenia (cu 10.000$ SUA pe cap de locuitor), comparativ cu Republica Moldova (500$ SUA)”-?
 262

Ø Este cert: doar creşterea economiei va influenţa dezvoltarea societăţii, sporirea

bunăstării ţării şi a poporului, ameliorarea şi revigorarea calitatea vieţii în ansamblu . Însă,
realitatea demonstrează că cu un popor flămând, sărac, dezbrăcat, bolnav, dispersat prin întreaga
lume pentru a-şi câştiga o bucată de pâine albă, este practic imposibil de a construi o societate
durabilă, sănătoasă, civilizată, capabilă de a rezista competenţelor concurenţiale din lumea modernă
în diferite domenii ale vieţii sociale. Ca să urnim „carul” din loc şi să-i dăm o viteză accelerată
avem nevoie de o creştere anuală a PIB nu de 5-7%, ci minimum de 15-20%, în aşa caz vom putea
atinge peste vreo 5-7 ani indicatorii economici ai anului 1990, şi doar atunci vom da curs sigur
prosperării cu adevărat a societăţii.
Ø Ţinând cont de statistica de stat este îmbucurător faptul că în ultimii 3 ani sectorul real
a început să dea roadă, producţia industrială fiind în creştere anuală cu 10-18%, dar această
relansare economică la moment fiind cu circa 40% mai inferioară celei de la startul tranziţiei.
Economia ţării şi însăşi societatea ar prospera mult mai repede dacă concetăţenii noştri, plecaţi
de viaţă rea peste hotare (în mediu circa 800 mii) ar fi lucrat acasă, pentru ei şi pentru ţară şi nu în
Rusia, Portugalia, Italia, Grecia, Germania etc., ridicând şi mai mult economia acestor ţări şi aşa
mai avansate de 10-15 ori ca a Moldovei.
Ø Ţara noastră, cu oameni harnici, cumsecade şi blajini la suflet nu merită şi nu trebuie
să-şi permită de a mai trăi pe viitor în declin social şi economic, în datorii enorme, în mizerie
şi sărăcie, degradarea valorilor şi calităţilor general umane şi naţionale. Cu atât mai mult,
cu un popor flămând, sărac, dezbrăcat, desculţ, bolnav, dispersat prin întreaga lume pentru a-şi
câştiga o bucată de pâine albă, este practic imposibil de a construi o societate durabilă, sănătoasă,
civilizată, capabilă de a rezista competenţelor concurenţiale din lumea modernă în diferite domenii
ale vieţii sociale.
Ø Doar relansarea şi creşterea economiei pot şi vor influenţa dezvoltarea societăţii,
sporirea bunăstării ţării şi a poporului, ameliorarea şi revigorarea calităţii vieţii în ansamblu.
În acest context considerăm că în societate trebuie lansată şi implementată în viaţă ideea
consolidării statului şi societăţii, creşterii bunăstării prin muncă. Îmbunătăţirea nivelului de trai
şi prosperarea multilaterală a ţării, în general, şi a populaţiei, în particular, poate fi dobândită doar
prin muncă asiduă şi cinstită. Având un capital uman cu cele mai bune calităţi şi valori spirituale,
dispunând de rezerve şi posibilităţi reale întru relansarea şi creşterea economiei ţării este necesar
să utilizăm din plin aceste resurse, făurindu-ne singuri propria viaţă decentă.
Ø În scopul renaşterii economiei ţării şi creşterii bunăstării poporului ar fi binevenită
revizuirea şi analiza infrastructurii economice, eficienţa multor întreprinderi, reprofilarea lor
în condiţii de concurenţă, posibilităţilor şi necesităţilor republicii, atragerea mai activă a investiţiilor
străine, plasarea în câmpul muncii şi remunerarea adecvată şi echitabilă a angajaţilor, inclusiv
a intelectualităţii şi tinerilor specialişti.
 263

Ø La reabilitarea şi sporirea activităţii întreprinderilor şi organizaţiilor, în opinia

autorului, este necesară direcţionarea sistemului bancar spre îndeplinirea programelor de stat întru
redresarea şi creşterea economiei, implicarea lor în sprijinirea şi finanţarea facilitară a diferitor
întreprinderi şi organizaţii, ramuri în întregime.
Ø Protecţia consumatorilor, deşi a fost adoptată Legea respectivă de către Parlament,
practic nu funcţionează. Populaţia se plânge pe fărădelegile comise în falsificarea mărfurilor,
medicamentelor, băuturilor alcoolice, nerespectarea cerinţelor la prestarea serviciilor etc. Ţinând
cont că majoritatea instituţiilor şi cetăţenilor sunt îngrijoraţi de activitatea intermediarilor,
în deosebi în economia tenebră, care strangulează activitatea producătorilor autohtoni, ar fi raţional
ca Guvernul să asigure măsuri concrete în protecţia agenţilor economici locali, stimularea iniţiativei
acestora în direcţia sporirii volumului producţiei şi serviciilor sociale, creării locurilor de muncă.
Ø Creşterea economică şi prosperarea ţării, ameliorarea condiţiilor şi nivelului de trai,
stilului şi standardului moldovenesc de viaţă poate şi trebuie soluţionat doar prin o administrare
publică eficientă. Considerăm anormală situaţia când odată cu schimbările politice şi a guvernelor
se produce schimbarea permanentă, fluctuaţia şi disponibilizarea cadrelor, afectând până
şi lucrătorii tehnici. Funcţionarul public este o profesie destul de importantă şi valoroasă pentru stat
şi societate în ansamblu, selectarea, formarea şi promovarea căruia pe scara profesională şi ierarhică
(asemenea unui inginer, agronom, medic, pedagog, savant etc.) aduce roade pentru localitate, raion,
regiune, ţară în întregime.
Ø Considerăm necesar primirea unei legi despre funcţionarul public, care să nu fie afectat
de schimbările politice din ţară, raion, localitate, fapt ce ar permite păstrarea şi preţuirea practicii
de lucru şi cunoştinţelor în domeniu a acestor cadre, continuitatea în acţiuni şi realizarea
programelor şi directivelor de lucru în diferite domenii şi de orice nivel.
Ø Este necesar ca organele administrării publice locale să-şi intensifice activitatea
în vederea ameliorării economiei şi sferei sociale în teritoriu, asigurării controlului asupra îngrijirii
şi utilizării raţionale a pământului, tehnicii, utilajului, potenţialului uman întru creşterea producţiei
şi prestării serviciilor sociale, îmbunătăţirea nivelului de trai şi calităţii vieţii cetăţenilor. În acest
context ar fi raţional de a implementa în ţară paşaportul social al tuturor localităţilor orăşeneşti
şi rurale pentru fixarea realizărilor obţinute în toate domeniile vieţii economice, sociale şi culturale,
evaluând în permanenţă dinamica schimbărilor în acest plan din localităţile republicii.
Ø Realitatea tristă de astăzi dictează măsuri urgente şi concrete privind ameliorarea
calităţii vieţii în plan regional şi local, şi, îndeosebi la nivelul comunităţilor urbane mici şi mijlocii,
satelor moldoveneşti în ansamblu. Pornind de la degradarea nemaipomenită a sferei
şi infrastructurii sociale din localităţi şi, în deosebi, în cele rurale ar fi binevenită revenirea la astfel
 264

de Instituţii importante de odinioară precum Cooperativele de Consum, Asociaţiile de Colectare

a Materiei Prime de la sate, Ministerul (Departamentul) de Deservire Socială – fapt
ce ar ameliora confortul, condiţiile de viaţă şi satisfacerea necesităţilor vitale ale populaţiei, totodată
ar deschide zeci de mii de locuri de muncă.
Ø Un mecanism de stabilizare a vieţii cotidiene este activitatea administraţiei publice
locale. Organul de conducere a localităţilor – primăriile, în faţa oamenilor sunt reprezentanţii
Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, Justiţiei etc. Autorul consideră ca anume aici trebuie
concentrată puterea, creând toate posibilităţile de autogestionare locală, de dirijare eficientă a vieţii
cotidiene a oamenilor. În ţară se cere demult descentralizarea puterii, creând primăriilor asemenea
condiţii ca acestea să poată cu adevărat organiza şi dirija eficient viaţa publică cu toate aspectele ei,
în interesul bunăstării ţării, a populaţiei în ansamblu.
Ø În pofida greutăţilor noastre de azi, totuşi viaţa merge înainte. Neamul nostru în afară
de tranziţie în istoria sa a mai trecut şi prin alte grele încercări, totodată chiar şi în acele clipe
a păstrat şi îmbogăţit valorile, tradiţiile şi obiceiurile naţionale. Întru stoparea degradării şi ştirbirii
acestora, revigorării activităţii de culturalizare ar fi rezonabilă revenirea la Complexele Cultural -
Sportive de odinioară, care, fiind consolidate (căminele culturale, organizaţiile sportive, bibliotecile
etc.) ar putea, prin intermediul primăriilor, contribui la crearea condiţiilor de odihnă şi agrement
pentru populaţie, descătuşarea publicului, înviorării lui, la păstrarea şi îmbogăţirea culturii,
tradiţiilor, valorilor şi obiceiurilor noastre moldoveneşti, implementarea în conştiinţa oamenilor
a unui mod de viaţă sănătos şi civilizat.

Suntem siguri, că soluţionarea acestor şi altor probleme, enumerate de noi, va urgenta

şi majora considerabil creşterea economică, ar stopa şomajul şi exodul masiv al populaţiei din ţară,
ar contribui la ameliorarea nivelului de trai al oamenilor, sporirea bunăstării lor şi prosperarea
republicii noastre în ansamblu.
 265

CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII ÎN ANII DE TRANZIŢIE (1991-2002)*

(sinteză medie, % din numărul celor chestionaţi)**
Indicatorii calităţii vieţii Anii 1991-2002
I. Starea materială şi dispoziţia %
Starea materială a familie comparativ cu anul precedent
- a devenit mai bună 10.5
- a rămas aceeaşi 28.7
- a devenit mai proastă 59.9
Starea materială la moment
- bună / foarte bună 7.5
- medie 42.0
- proastă / foarte proastă 50.5
Starea materială actuală comparativ cu cea
de până la proclamarea independenţei
- mult / ceva mai bună acum 7.3
- la fel 10.7
- mult / ceva mai proastă acum 79.6
Veniturile familiei în raport cu necesităţile
- nu ne ajung nici pentru strictul necesar 26.1
- ne ajung doar pentru strictul necesar, cu restricţii în alte domenii 61.8
- ne ajung pentru un trai decent, dar nu ne permitem cumpărarea unor
bunuri mai scumpe 9.1
- reuşim să avem tot ce ne dorim, fără a ne limita la ceva 1.9
Starea averii din gospodăria casnică
- toate bunurile sunt noi, moderne, în stare foarte bună // toate bunurile
sunt în stare bună 35.3
- toate bunurile sunt vechi, uzate, într-o stare proastă // toate bunurile
sunt într-o stare foarte proastă 64.3
Îmbrăcămintea populaţiei
- ne îmbrăcăm destul de bine, ne permitem tot ce ne dorim //
ne îmbrăcăm bine, dar haine la modă nu ne putem permite 42.6
- ne îmbrăcăm prost, procurăm de obicei haine dintre cele mai ieftine //
ne îmbrăcăm foarte prost, suntem nevoiţi să purtăm hainele timp
îndelungat, reparându-le şi refăcându-le în permanenţă 57.5
Alimentaţia populaţiei
- ne alimentăm destul de bine // ne alimentăm bine, dar delicatese nu
ne putem permite 46.4
- ne alimentăm prost, ne străduim să procurăm produse dintre cele mai
ieftine // ne alimentăm foarte prost, nu mâncăm pe săturate 53.6
Sănătatea populaţiei
- bună / foarte bună 19.8
- medie 42.2
- proastă / foarte proastă 38.0
Dispoziţia populaţiei
- bună / foarte bună 9.5
- medie 45.2
- proastă / foarte proastă 45.3
Stratificarea populaţiei după nivelul de trai (autoapreciere)
– asiguraţi 10.6
– neasiguraţi 58.7
– la limita supravieţuirii 29.1
Gradul de mulţumire al populaţiei de felul în care trăieşte
- mulţumit / foarte mulţumit 52.2
- şi da şi nu 43.1
- deloc nu-s mulţumit / nu sunt mulţumit 4.7
*SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” (1991-2002; N = 1200 – 2000 persoane)
** Diferenţa (până la 100%) – nş / nr
 266

CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII ÎN ANII DE TRANZIŢIE (1991-2002)*

(sinteză medie, % din numărul celor chestionaţi)**
Indicatorii calităţii vieţii Anii 1991-2002

II. Condiţiile de trai (gradul de mulţumire) %

Locuinţa Dvs.
- foarte / mai degrabă mulţumit 78.3
- mai degrabă / deloc mulţumit 21.2
Calitatea apei pe care o consumaţi
- foarte / mai degrabă mulţumit 71.6
- mai degrabă / deloc mulţumit 27.8
Puritatea aerului pe care-l respiraţi
- foarte / mai degrabă mulţumit 68.2
- mai degrabă / deloc mulţumit 29.8
Clima unde locuiţi
- foarte / mai degrabă mulţumit 87.2
- mai degrabă / deloc mulţumit 10.6
Alimentarea cu energie electrică a locuinţei Dvs.
- foarte / mai degrabă mulţumit 81.9
- mai degrabă / deloc mulţumit 17.7
Nivelul de securitate în localitatea Dvs.
- foarte / mai degrabă mulţumit 37.6
- mai degrabă / deloc mulţumit 57.3
Circulaţia transportului public în localitatea Dvs.
- foarte / mai degrabă mulţumit 56.6
- mai degrabă / deloc mulţumit 38.3
Ocupaţia Dvs. de bază (muncă / învăţătură)
- foarte / mai degrabă mulţumit 47.2
- mai degrabă / deloc mulţumit 35.1
Studiile Dvs.
- foarte / mai degrabă mulţumit 56.6
- mai degrabă / deloc mulţumit 30.0
Condiţiile Dvs. de muncă, activitate
- foarte / mai degrabă mulţumit 37.0
- mai degrabă / deloc mulţumit 45.2
Venitul Dvs. personal
- foarte / mai degrabă mulţumit 17.3
- mai degrabă / deloc mulţumit 79.1
Situaţia financiară a familiei Dvs.
- foarte / mai degrabă mulţumit 17.6
- mai degrabă / deloc mulţumit 81.2
În general de viaţa pe care Dvs. o duceţi astăzi
- foarte / mai degrabă mulţumit 39.6
- mai degrabă / deloc mulţumit 56.2
*SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” (1991-2002; N = 1200 – 2000 persoane)
** Diferenţa (până la 100%) – nş / nr
 267

CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII ÎN ANII DE TRANZIŢIE (1991-2002)*

(sinteză medie, % din numărul celor chestionaţi)**
Indicatorii calităţii vieţii Anii 1991-2002
III. Libertatea personală %
Eu pot spune ceea ce gândesc
- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord 75.1
- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 19.0
Eu pot să ader la orice organizaţie după alegerea mea
- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord 64.9
- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 20.8
Eu am dreptul să călătoresc liber
- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord 69.2
- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 23.5
Eu pot influenţa asupra guvernului ţării
- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord 6.6
- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 81.9
Eu pot influenţa asupra administraţiei locale
- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord 17.0
- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 73.1
Mie nu mi-i frică de arest ilegal
- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord 30.3
- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 52.0
Eu pot să mă ocup cu politica
- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord 36.0
- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 47.8
Eu am dreptul să împărtăşesc orice religie
- Sunt de acord / mai degrabă sunt de acord 77.2
- Mai degrabă nu sunt de acord / nu sunt de acord 15.8
IV. Gradul de mulţumire privind unele schimbări din societate
De faptul, cum se dezvoltă democraţia în ţara noastră
- foarte / mai degrabă mulţumit 14.3
- mai degrabă / deloc mulţumit 70.6
De faptul, cum se dezvoltă economia în ţara noastră
- foarte / mai degrabă mulţumit 6.0
- mai degrabă / deloc mulţumit 85.5
Sistemul de educaţie din ţara noastră
- foarte / mai degrabă mulţumit 19.7
- mai degrabă / deloc mulţumit 66.3
Sistemul ocrotirii sănătăţii din ţara noastră
- foarte / mai degrabă mulţumit 16.3
- mai degrabă / deloc mulţumit 77.0
Sistemul protecţiei sociale (asigurarea medicală, sistemul de pensionare,
bursa muncii pentru şomeri etc.)
- foarte / mai degrabă mulţumit 12.3
- mai degrabă / deloc mulţumit 81.2
*SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii” (1991-2002; N = 1200 – 2000 persoane)
** Diferenţa (până la 100%) – nş / nr
 268

CALITATEA VIEŢII POPULAŢIEI REPUBLICII ÎN ANII DE TRANZIŢIE (1991-2002)*

(sinteză medie, % din numărul celor chestionaţi)**

Indicatorii calităţii vieţii Anii 1991-2002

V. Gradul de mulţumire de activitatea organelor de resort %

De faptul, cum guvernul îşi îndeplineşte responsabilităţile sale

- foarte / mai degrabă mulţumit 12.1
- mai degrabă / deloc mulţumit 73.3
De faptul, cum se hotărăsc problemele de nivel regional de către organele
puterii locale
- foarte / mai degrabă mulţumit 17.2
- mai degrabă / deloc mulţumit 65.8
VI. Mediul social-psihologic
Starea de lucruri din republică
- favorabilă 9.1
- nefavorabilă 49.9
- critică 31.5
Direcţia în care merge ţara
- direcţia este bună / corectă 29.6
- direcţia este greşită 60.0
Realitatea vieţii noastre
- nu e totul aşa de rău şi se poate de trăit 8.0
- e greu de trăit, dar se mai poate de răbdat 41.7
- e imposibil de a mai răbda starea de sărăcie în care ne aflăm 50.3
Populaţia despre perioada dificilă pe care astăzi o traversăm
- o traversăm în prezent 28.7
- ea a fost depăşită deja 4.7
- totul e încă în viitor 54.8
Sentimentele cu care populaţia aşteaptă schimbările
care se produc în republică
- de bucurie 3.3
- de speranţă 41.6
- de nelinişte 29.2
- de teamă, frică 15.3
- aceasta puţin mă frământă 3.5
Încrederea populaţiei în ziua de mâine
- are încredere 19.2
- nu are încredere 80.8
*SISI „Opinia”, Monitoring-ul „Barometrul societăţii” (1991-2002; N = 1200 – 2000 persoane)
** Diferenţa (până la 100%) – nş / nr
 269

BIBLIOGRAFIE:

1. A decade of transition. The MONEE. Project CEE/CIS/Baltics, UNICEF, Regional

Monitoring Report. No.8, 2001.
2. Alexis de Tocqueville. The Ancient Regime and the French Revolution. Paris,1966.
3. Anuarul statistic al Republicii Moldova 2003. Departamentul Statistică şi Sociologie
al Republicii Moldova, Chişinău, Ed. Tipografia Centrală, 2003.
4. Андреев Е. Будущее населения стран СНГ глазами экспертов ООН. Demoscop Weekly,
2002, www.demosccop.ru/weekly/2002/index.php.
5. Анисимов С. Духовные ценности: производство и потребление. Москва: Мысль, 1988.
6. Aspecte privind nivelul de trai al populaţiei în anul 2002. Buletin statistic. Departamentul
Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău, 2003.
7. Atitudinea populaţiei URSS faţă de angajarea la lucru peste hotare. Centul de Studiere
a Opiniei Publice din Rusia, Demoscop Weekly, 2002,
www.demosccop.ru/weekly/2002/index.php.
8. Бабий А., Ермуратский В. Расцвет культуры молдавского села. На материалах села
Копанка Тираспольского района. Кишинев, Из. Штиинца, 1962.
9. Barbu G. Calitatea vieţii – Academia Română, Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii,
Bucureşti, nr. 3-4/1991.
10. Barometrul de Opinie Publică din Moldova. Institutul de Politici Publice, Chişinău,
noiembrie 2001.
11. Barometrul de Opinie Publică din Moldova. Institutul de Politici Publice, Chişinău,
noiembrie 2002.
12. Barometrul de Opinie Publică din Moldova. Institutul de Politici Publice, Chişinău,
noiembrie 2003.
13. Bălănescu L. Accesul la educaţie al copiilor aflaţi în sărăcie extremă. // ICCV Sesiunea
de comunicate ştiinţifice, Bucureşti, 2002.
14. Bendix R., Weber M. An intellectual portrait. Garden City: Doubleday, 1960.
15. Bercu V. 2003: un an ratat pentru reforme. Moldova azi, 30 decembrie 2003, www.azi.md.
16. Бердяев Н. Русская революция и мир коммунистический. Париж: Самопознание, 1949.
17. Блажко В. Здоровье – базисный элемент образа жизни. // Ameliorarea sănătăţii
şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice
republicane din noiembrie 2002. AŞRM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.
 270

18. Блановский А., Епифанов К., Зозуля Н. Совершенствование управления производством

и социальные изменения на селе. Кишинев, Картя Молдовеняскэ, 1977.
19. Bulgaru M., Bulgaru O. Aspecte ale proceselor social-demografic din Republica Moldova. //
Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele
conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.
20. Kaлининск планирует свое завтра. Кишинев, Ed. Картя Молдовеняскэ, 1973.
21. Каминская Н. Экономическое аспекты влияния социально-культурной сферы
на качество жизни населения. МГУ, Москва, 2000.
22. Campbell A., Converge Ph., Rodgers W. The Quality of American Life. NJ, 1976.
23. Călcâi Gh. Sănătatea populaţiei săteşti în contextul nivelului de trai. // Ameliorarea sănătăţii
şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice
republicane din noiembrie 2002. AŞRM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.
24. Călcâi Gh. Tineretul: modul de utilizare a timpului. // Tineretul republicii în perioada
de tranziţie la economia de piaţă: probleme şi soluţii. Chişinău, 1993.
25. Centeno M. Between Rockey Democracies and Hard Market: Dilemmas of the Double
Transition, in Annual Review of Sociology, 1994.
26. Cerbu A. Sănătatea publică a naţiunii ca suma sănătăţilor individuale. // Studiu elaborat
în cadrul proiectului “Raportul naţional al dezvoltării umane 2000/2001”, Chişinău, 2002.
27. Ciobanu V., Gorelov E. Evoluţia ocupării în Republica Moldova. // Economie şi sociologie,
nr.3, 1996, Chişinău.
28. Chelcea S. Personalitatea şi societatea în tranziţie. Bucureşti: Ed. Ştiinţa şi tehnica S.A., 1994.
29. Codin M., Zecheriu M. Starea de şomaj şi comportamentul şomerilor. // Politica socială, nr.4,
Bucureşti, 1992.
30. Copiii Moldovei. Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău:
Statistica, 2003.
31. Кара-Мурза С. Советская цивилизация. Книга вторая, От Великой победы до наших
дней, 1979.
32. Коган Л. Человек и его судьба. Москва: Мысль, 1988.
33. Комплексный план экономического и социального развития города на 1976-1980,
Кишинев, Штиинца, 1976.
34. Комплексный план социально-экономического и культурного развития коллектива
совхозавода „Романешты” на 1968-1975 годы, Кишинев, 1969.
35. Concepţia trecerii la economia de piaţă reglementară. Parlamentul RSSM, octombrie 1990.
 271

36. Conferinţa cu privire la a doua generaţie a reformelor. Institutul FMI, Washington DC,
noiembrie 1999.
37. Constituţia Republicii Moldova. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12 august 1994.
38. Корбу В. Становление и развитие сельской интелегенции в Советской Молдавии.
Кишинев, 1974.
39. Costache J. A patra parte din moldovencele traficate sunt minore. // Vocea poporului, nr. 3,
31 ianuarie 2003.
40. Ковалевский М. Социология, Социология и конкретные науки об обществе. СПб., 1910.
41. Ковалевский М. Политическая программа нового союза народного благоденствия.
СПб., 1906.
42. Краткий словарь по социологии. Москва: Политиздат, 1988.
43. Crozier M. Etat modern. Strategie pour un autre changement. 1987.
44. Czobor M. Nivelul de trai şi stilurile de viaţă. Bucureşti: INCE, 1991.
45. Dan A. Mod de viaţă / stil de viaţă. // Dicţionar de sărăcie, Institutul de Cercetare a Calităţii
Vieţii, www.iccv.ro.
46. Danii T. Cele trei sondaje. // Revista de Cercetări Sociale, nr. 4, IMAS-SA. Bucureşti, 1997.
47. Danii T. Evoluţia situaţiei social-demografice în Republica Moldova în perioada de tranziţie.
// Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele
conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău: Ed. Paragon,
2003.
48. Danii T. Evolution of living standards and quality of life of population in Republic of
Moldova in conditions of radical transformation of society. // Materials of international
conference “Living Conditions, Lifestyles and Health” (1-2 October, 2003). Section
“Sociology of lifestyle”. Center for Sociological Studies, Moscow State University, Russia.
49. Danii T. Impactul activităţii Fondului de Investiţii Sociale din Moldova asupra beneficiarilor.
Chişinău, 2001, http://wbln0018.worldbank.org/HDNet/HDdocs.nsf/ socialfunds
50. Danii T. Living Conditions, Lifestyles and Health in the Republic of Moldova. National
report. // EU Fifth Framework Project = Copernicus Programme, 2000-2003, “Lifestyle and
Health of the Population in the New Independent States”, – Bruxel, 2001, www.llh.at.
51. Danii T. Măşcăuţean M. Evoluţia condiţiilor sociale şi stării sănătăţii populaţiei în perioada
de tranziţie, Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. //
Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău:
Ed. Paragon, 2003.
 272

52. Даний T., Мошняга В., Цуркану В. Общественное мнение Республики Молдова
о внешней политике страны. // Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale
securităţii şi colaborării regionale. Materiale ale simpozionului ştiinţific internaţional
(Chişinău, 16-17 octombrie 1997). Centrul de Cercetări Internaţionale şi Naţionale
„PERSPECTIVA”, Chişinău: Ed. Tipografia Centrală, 1998.
53. Danii T. Municipiul Ungheni în pragul sec. XXI: probleme şi realizări, tendinţe
şi perspective. // Analele Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică. Nr. 4, Universitatea
Ecologică „Dimitrie Cantemir”, Iaşi, 2002.
54. Danii T. Opportunity and risk: trends of social exclusion in Europe (Co-author). // Project on
human dignity and social exclusion. HDSE (98) 1. Council of Europe. – Strasbourg, April, 1998.
55. Danii T. Realitatea socială şi problemele autoafirmării tineretului. // Tineretul republicii
în perioada în perioada de tranziţie la economia de piaţă: probleme şi soluţii. Institutul
de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞ a RM, Uniunea tineretului din Moldova, Direcţia
pentru Tineret, Sport şi Turism a Primăriei or. Chişinău, Chişinău: Ed. Reclama, 1993.
56. Даний Т. Социальная активность молодежи и ее резервы. // Люди и ситуации:
изменение социальной ориентации. Академия Наук Республики Молдова. Институт
Философии, Социологии и Права, Кишинев: Из. Штиинца, 1992.
57. Danii T., Spătaru T. Calitatea vieţii populaţiei: procese sociale. // Politica socială
şi problemele ameliorării calităţii vieţii. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice
republicane din decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞRM,
Chişinău: Ed. Tipografia Centrală, 2002.
58. Danii T., Spătaru T. Calitatea vieţii populaţiei rurale din jud. Lăpuşna. // Ameliorarea
sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele conferinţei practico-
ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.
59. Danii T., Spătaru T. Probleme ale dezvoltării durabile în societatea tranzitivă (Studii
sociologice). Monografie, Chişinău: Ed. Poligrafic al U.P.S. „Ion Creangă”, 2003.
60. Danii T., Spătaru T., Vartic R., Măşcăuteanu M. Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni
(studiu sociologic)// Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe
Socioumanistice”, Volumul II, Chişinău, 2001.
61. Даний T. Время и люди: актуальные продлемы социальной жизни. Moldoscopie
Проблемы политического анализа. Часть V, Государственный Университет Молдовы,
Кишинев, 1995.
 273

62. Даний T., Тимуш А. Как живут в независимой Молдавии. // Социологические

исследования СОЦИС, № 4, Российская Академия Наук: Отделение философии,
социологии, психологии и права РАН, Москва, Из. Наука, 1996.
63. Даний T., Тимуш А., Социальная интеграция и солидарность – высшие универсальные
ценности общества. // Criminological Situation and Security in Society. Materials of first
International Social Deviant Behavior Symposium of the Black Sea Countries. Public
Scientific Research Institute “Contranomia”. – Chisinau, November, 1995.
64. Database incorporating national statistics. International Monetary Fund, World Economic
Outlook, 1999.
65. Dâmbrean O., Creta N. Calitatea vieţii – Academia Română, Institutul de cercetarea
a calităţii vieţii, Bucureşti, nr 3-4/1991
66. De la începutul anului 81 de moldoveni au decedat în străinătate. // Moldova Azi, Chişinău,
26 septembrie 2003, http://www.azi.md.
67. Departamentul Statistică şi Sociologie a mediatizat date le oficiale privind cetăţenii
moldoveni care muncesc peste hotare. // Agenţia de presă – Basa press, Chişinău,
20 februarie 2003, http://www.basa.md.
68. Despic-Popovic H. Republica Moldova zece ani de uitare şi mizerie. // Libertation, Paris,
4 aprilie 2002, www.libertation.com.
69. Десять лет переходного периода. Проект MONEE, UNICEF, Региональный
мониторинговый доклад №8, 2001
70. 10 лет Содружества независимых государств (1991-2000). Межгосударственный
Статкомитет СНГ, Москва, 2001.
71. Deth van Jan, Scarbrough, Elinor (coord.). The Impact of Values (Beliefs in Government, vol.
4). Oxford University Press, 1994.
72. Димитренко С. Молодежь в поисках работы. // Tineretul republicii în perioada
de tranziţie la economia de piaţă: probleme şi soluţii. Materialele Conferinţei ştiinţifico-
practice din 25 mai 1993. Chişinău: Ed. Reclama1993.
73. Димитренко С. Социальные ориентации студенчества: проблемы формирования. //
Люди и ситуации: изменение социальной ориентации, Кишинев, 1992.
74. Dogaru R. Piaţa muncii, migraţia internă şi externă, exodul creierilor. // Studiu elaborat
în cadrul proiectului “Politici sociale”, Chişinău, 2002.
75. Dubson B. Doctrina burgheză a calităţii vieţii. Moscova: Znanie, 1979.
76. Духовная сфера социалистического общества. Академия общественных наук при ЦК
КПСС. Москва: Мысль, 1987.
 274

77. Dumitru S. Societăţile în proces de tranziţie. Ecomomica, Chişinău, 1998.

78. Dumitru M. Calitatea vieţii în România. Bucureşti, Ed. Expert, 2002.
79. Durata medie a vieţii omului în Moldova constituie 64,6 ani. // Agenţia de Ştiri Interlic,
Chişinău, 10 februarie 2004, www.interlic.md.
80. Дюк Н. Первое свободное поколение. Молодежь, политика и идентичность в России,
Украине и Азербайджане, 28 декабря 2003, www.polit.ru.
81. Ellerman D. Voucher privatization with Investment Funds; An Institutional Analysis.
The World Bank, 2000.
82. Ester P., Halman, Loek, Moor. The Individualizing Society. Value Change in Europe and
North America. Tilburg University Press, 1994.
83. European Values Study Surveys. EVS, WORC, Tilburg University, 2001.
84. Evaluarea comună de ţară. ONU în Moldova, decembrie 2000.
85. Evoluţia social-economică a Republicii Moldova în anul 2000. Ministerul Economiei
şi reformelor al Republicii Moldova, Chişinău: INEI, 2001.
86. Fenomenul sărăciei în gospodăriile casnice din Republica Moldova. ONU în Moldova, nr. 3,
2001, www.ppmu.md.
87. Fenomenul traficului de femei.//Vocea civică V.8, nr.1 (43), ianuarie - februarie 2002.
88. Fishbein M., Ajzen I. Belief, Attitudes, Intention and Behaviour – An Introduction to Theory
and Research. Addison – Wesley Publishing Company, Massachussetts, 1975.
89. Frigioiu N. Calitatea vieţii – Academia Română, Institutul de cercetarea a calităţii vieţii,
Bucureşti, nr 1/1990
90. Indicii corupţiei „Transition”. Transparency International, Octombrie, 1999.
91. Indicatorii mondiali ai dezvoltării. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,
New York, 1997.
92. Inglehart R. Culture Shift in Advanced Industrial Societies. Princeton University Press, 1990.
93. Inglehart R. Modernization and Post-Modernization. Cultural, Economic and Political
Change in 43 Societies. Princeton University Press, 1997.
94. Inglehart R. The Silent Revolution in Europe: Intergenerational Change in Post-Industrial
Societies. // American Political Science Review, nr. 65, 1971.
95. Inkeles A. Making Man Modern: On the Causes and Consequences of Individual Change
in Six Developing Countries. // American Journal of Sociology, Vol. 75, nr. 2, 1969.
96. Исправникова Н. Реформирование отношений собственности как фактор
активизации инвестиционного процесса. Автореферат дисисертации доктора экон.
наук. Москва, 2000.
 275

97. История социологии в Западной Европе и США. Москва, 1999.

98. Irelan L. Low-income Life Styles. U.S. Department of Health, Education and Welfare,
Welfare Administration, Division of Research, Washington D.C. 1967,
99. În anul trecut din ţară au plecat fără să se mai întoarcă peste 94 mii moldovence. //
Moldova Azi, Chişinău, 28 ianuarie 2004, http://www.azi.md.
100. Handbook on Social Indicators. New York, United Nation, 1989
101. Halman L. The European Values Study: A Third Wave. Source book of the 1999/2000.
102. Hrişcev E. Aspectele social-economice ale perioadei de tranziţie la economia de piaţă
în Republica Moldova // Conferinţa ştiinţifică a corpului didactico-ştiinţific ASEM,
Chişinău, aprilie 1993
103. Hrişcev E. Moldova în cadrul CSI: particularităţile dezvoltării stabile. // Moldova şi lumea,
nr. 3, Chişinău 2002.
104. Хришчев Е. Пути развития экономики Молдовы в условиях глобализации. Мировая
экономика и международные отношения, №10, Москва 2001с.
105. Hrişcev E. Republica Moldova – căi de integrare în Uniunea Europeană. // Probleme
economice, nr. 41, Iaşi, 2001.
106. Giddens A. Contemporary critique of historical materialism. Vol. I. Power property
and the state, 1981.
107. Giddens A. The nation-state and violence. Vol. II. A contemporary critique of historical
materialism, Cambridge, 1985.
108. Гидденс Э. Социология. Москва, 1999.
109. Global Humman Development Report. 2000.
110. Горбачев М. Перестройка и новое мышление для нашей страны и всего мира. Москва,
1988.
111. Guslikova N. Piaţa muncii: formarea şi managementul în mediul instabil al tranziţiei.
Informaţie de sinteză, Chişinău: ICŞITE, 1998.
112. Guţu I. Protecţia socială a populaţiei în proces de reformare. // Revista economică. nr.3, 1999.
113. Guţu I. Republica Moldova: economia în tranziţie, Chişinău: Litera, 1998.
114. Гуцу В. Актуальные проблемы патриотического и интернационального воспитание
молодежи. Chişinău, Ed. Cartea Moldovei, 1989.
115. Гуцу В. Рабочая молодежь: мировоззрение и ценностные ориентации. Chişinău, 1990
116. Keynes J. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor. Bucureşti,
Ed. Ştiinţifică, 1970.
 276

117. Lăzăroiu S. Trafic de femei – o perspectivă sociologică. // Sociologie Românească, nr. 2,

Bucureşti, 2000.
118. Ле Бон Г. Психология масс. Москва, 2000.
119. Леви Л., Андерсон Л. Народонаселение, окружающая среда и качество жизни.
Москва, 1979.
120. Lewis O. La Vida. New York, Random House, 1966.
121. Loghin I. Republica Moldova şi fenomenul migraţiei în contextul extinderii Uniunii
Europene. // Conferinţa Internaţională „Republica Moldova şi Uniunea Europeană –
parteneri pentru o Europă lărgită”. Departamentul Migraţiune, Institutul de Politici Publice,
Chişinău, 2003.
122. Malaguerra C. Sustainable Development snd Quality of Life. // Economic and Social
Challengers in the 21 century: statistical applications., Eurostat, Rome, 1997.
123. Malcoci L. Constituirea capitalului social – factor al reducerii sărăciei populaţiei. //
Politica socială şi problemele ameliorării calităţii vieţii. Materialele conferinţei practico-
ştiinţifice republicane din decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept
al AŞRM, Chişinău: Ed. Tipografia Centrală, 2002.
124. Malcoci L. Orientările valorice ale tineretului la etapa actuală. // Tineretul republicii
în perioada de tranziţie la economia de piaţă: probleme şi soluţii. Materialele Conferinţei
ştiinţifico-practice din 25 mai 1993. Chişinău: Ed. Reclama, 1993.
125. Маликов Н., Александрова В. Социальная политика и демографическая ситуация:
реалии и перспективы. // Министерство труда и социального развития Российской
Федерации. Всероссийский центр уровня жизни, № 5, 1988.
126. Малышева Т. Качество жизни и его региональная дифференциация. КГТУ, Казань, 2001.
127. Маркс К., Энгельс Ф. Сочинение. 2-е издание, Т. 4, Москва.
128. Martinotti G. Which, Data for the Mobile Metropolis? Economic and Social Challengers
in the 21 century: statistical application.–Eurostat, Rome, 1997.
129. Mauss M. Eseu despre dar. Bucureşti, Ed. Polirom, 1997.
130. Mărginean I., Bălaşa A. (coord.). Calitatea vieţii în România. Ed. Expert, Bucureşti, 2002.
131. Mărginean I. Calitatea vieţii, nr. 3-4, Academia Română, Institutul de Cercetarea a Calităţii
Vieţii, Bucureşti, 1991.
132. Mărgineanu I. Tineretul deceniului unu. Provocările anilor 90. Bucureşti: Ed. Expert, 1996.
133. Mândru V. Corupţia în domeniul sănătăţii. // Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă
al populaţiei: probleme sociale. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane
din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.
 277

134. Miftode V. Elemente de sociologie rurală. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1974.
135. Migraţia în Moldova. Departamentul migraţiuni din Republica Moldova,
www.iatp.md/dep_migratiune/domeniul1.htm.
136. Mihăiescu A. Aspecte ale standardului de viaţă în România ultimilor zece ani. // Calitatea
Vieţii, XII, nr. 1-4, 2000.
137. Милль Дж. Система логики силлогистической и индуктивной. СПб., 1914.
138. Mocanu V., Dimitrenco S. Reformele sistemului de ocrotire a sănătăţii, comportamentul
social în opinia publică. // Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme
sociale. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM,
Chişinău, Ed. Paragon, 2003.
139. Moldova Evaluarea Sărăciei. Studiu de ţară a Băncii Mondiale. Washington, D.C., 2000.
140. „Moldova 21”. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă. Proiect expus dezbaterilor
şi consultărilor publice. Consiliul Economic Suprem pe lângă Preşedinţia Republicii
Moldova, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Chişinău, 2000.
141. „Moldova XXI”. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, Consiliul Economic
Suprem pe lângă Preşedinţia Republicii Moldova, Programul Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare, Chişinău: Reclama, 2000.
142. Moldova Analiza Gestionării Economiei Publice. Raportul Nr. 25423-MD, Unitatea
de Reducere a Sărăciei şi Management Economic, Banca Mondială, Chişinău, 2003.
143. Moldova în Tranziţie. Privire economică, nr. 2. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,
Chişinău, noiembrie 1998.
144. Moldova în Tranziţie. Privire economică, nr. 4. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,
Chişinău, decembrie 1999.
145. Moldova în tranziţie. Privire economică, nr. 5. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,
Chişinău, februarie 2000.
146. Moldova în tranziţie. Privire economică, nr. 6. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme.
Chişinău, iulie 2000.
147. Moldova în tranziţie. Privire economică, nr.8. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,
Chişinău, iulie 2001.
148. Moldovanu D., Prohnitsky V. ş.a. Monetarismul în politica economică a RM. // Economica,
nr.3, 1997.
149. Немцов А. Алкоголь и смертность в России: 1980-е - 1990-е годы. Demoscop Weekey
nr.19/20, Электронная версия бюллетеня “Население и общество”.
http://demoscop.ru/weekly/2000/index.php
 278

150. Новая философская энциклопедия. Т.3. Москва, 2001.

151. Nussbau M., Sen A. The Quality of Life. Oxford, 1995.
152. Образ жизни и здоровье населения новых независимых государств. ISBN-985-450-106-X.
Минск, 2003
153. Обзор состояния здоровья и здравоохранения в республике Молдова, Всемирная
Oрганизация Здравоохранения, 2001
154. O’Donnell G., Schmitter Ph. Whitehead, Transition from Authorian Rule. Southeran Europe
Baltimore: Jhon Hopkins University Press, 1986.
155. Осипов Г. Теория и практика социологических исследований в СССР. Москва, 1979.
156. Pâslaru V. Valori şi politici educaţionale în perioada de tranziţie. // Studiu elaborat
în cadrul proiectului “Politici educaţionale”, Chişinău, 2002.
157. Perspective de dezvoltare – Moldova 2002. // Proiectul Reforma Fiscală, Centrul de Analiză
Economică, Chişinău: Tipografia Centrală, 2003;
158. Перестройка провалилась, что дальше? // Социологические исследования, № 5, 1995.
159. Переходный период: анализ и уроки первого десятилетия стран Восточной Европы
и бывшего Советского Союза. Исследование Всемирного Банка / Пер. с англиского,
Москва: Весь Мир, 2002.
160. Piaţa muncii şi sărăcia. PNUD, Chişinău, 1997.
161. Planul naţional de acţiuni pentru combaterea traficului de femei. Hotărârea nr. 1219 din
9 noiembrie 2001.
162. Платон М. Молдавское село сегодня и завтра. Кишинев, Eд. Картя Молдовеняскэ, 1977.
163. Плимак E., Патина И. Драма российских реформ и революций. Москва, 2000.
164. Победа Н. Социалистическая урбанизация и развитие культуры. Кишинев,
Eд. Штиинца, 1976.
165. Politica economică şi reformele în Republica Moldova. TACIS, Chişinău, 2001.
166. Populaţia economic activă, ocupată şi şomajul. Departamentul de Statistică şi Sociologie,
Chişinău, Ed. Statistica, 2003.
167. Pop L. Imagini instituţionale ale tranziţiei pentru o sociologie a retro-instituţionalizării,
Iaşi:Polirom, 2003.
168. Programul acţiunilor comune ale cabinetului de miniştri al URSS şi al guvernelor
republicilor suverane din 10 iulie 1991.
169. Programul tranziţiei la economia de piaţă în RSSM, Parlamentul RSSM, iulie 1991.
170. Profesorii şcolari abandonează locurile de muncă // Timpul de dimineaţă, nr. 27 din 12
noiembrie 2003.
 279

171. Процесс перехода и показатели стран СНГ. Европейский Банк Реконструкции

и Развития. Кишинэу, ноябрь, 2003.
172. Прошлое и настоящее села Лозово, Кишинев. РИО АН МССР, 1969.
173. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane. Republica Moldova. Chişinău, Moldova 1995.
174. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane. Republica Moldova. Chişinău, Moldova 1996.
175. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane „Coeziune socială”. Republica Moldova 1997.
Chişinău, 1997.
176. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane. Republica Moldova 1998. Chişinău, 1998.
177. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane. Republica Moldova 1999. Tranziţie şi securitate
umane. Chişinău, 1999.
178. Raportul Naţional al Dezvoltării Umane. Republica Moldova 2000. Chişinău, 2000.
179. Report of Moldova. International Monetary Fund and International Development
Association. Joint Staff Assessment of PRSP Preparation Status Report, June 19, 2002.
180. Rebedeu I. şi Zamfir C. (coord.). Modul de viaţă şi calitatea vieţii. Bucureşti, Ed. Politică,
1982.
181. Republica Moldova în cifre. Culegere succintă de informaţii statistice. Departamentul
Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău, 2003.
182. Republica Moldova este una din ţările cele mai afectate de fenomenul migraţiei forţei
de muncă. // Agenţia de ştiri reporter.md. Chişinău, 28 iunie 2003, http://www.reporter.md.
183. Republica Moldova: probleme cheie şi priorităţi strategice pentru dezvoltarea economiei
naţionale. Proiectul PNUD / BM, Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme, Chişinău, 1997.
184. Republica Moldova şi Uniunea Europeană ca parteneri. // Proiectul “Implementarea
Acordului de Parteneriat şi Cooperare Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, CISR /
TACIS, Chişinău, 2002.
185. Realitatea TV. Reporter.md, 18 decembrie 2003, www.reporter.md.
186. Relaţiile de muncă pe piaţa muncii a Republicii Moldova. CSRM, ILO. Institutul Muncii,
Chişinău, 2002.
187. Ritzer G. Social Forces of the Development of Sociological Theory. Sociological Theory.
McGraw Hill, 2000.
188. Rojco A., Stremenovskaia Z., Trofimov V. Formarea sistemului de dialog social
şi parteneriat. Informaţie de sinteză, Chişinău: ICŞITE, 2000.
189. Римашевская Н. Сбережения населения и внутренние источники экономического
роста в России. // Маркетинг, 1998.
 280

190. Rona-Tas A. Path-Dependence and Capital Theory: Sociology of Post-Communist

Economic Transformation, 1998, http://hi.rutgers.edu/szelenzi60.html
191. Rona-Tas A. The First Shall Be The Last? Entrepreneurship and Communist Cadres in the
Tranzition from Socialism”. // American Journal of Sociology, July 1994.
192. Российская социологическая энциклопедия. Москва, 1998.
193. Рутгайзер В., Саенко О., Петров Т. Вопросы методологии и практики разработки
эталонов потребления населения. // Статистические методы в исследование труда,
дохода и потребления, № 3, Москва, 1990.
194. Руткевич М. Трансформация социальной структуры российского общество. //
Социологические исследования, № 7, Москва, 1997.
195. Sandu D. Spaţiul social al tranziţiei. Bucureşti, Ed. Polirom, 1999.
196. Sănătatea publică în Republica Moldova. Anul 1999. Centrul Ştiinţifico-Practic Sănătate
Publică şi Management Sanitar, Chişinău, Ed. Bons Offices, 2000.
197. Sănătatea publică în Moldova. Anul 2002. Ministerul Sănătăţii, Centrul Ştiinţifico-Practic
Sănătate Publică şi Management Sanitar, Chişinău, 2003, www.cspms.mednet.md.
198. Sărăcia în Moldova, 2000. Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii, Ministerul
Economiei / PNUD, Chişinău, 2003.
199. Sărăcia în Moldova, 2002: Rezultate Preliminare. Unitatea de Monitorizare a Sărăciei
şi Politicii, Ministerul Economiei / PNUD, Chişinău, 2003, www.ppmu.md.
200. Sărăcia în Republica Moldova în anul 2000. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare,
Chişinău, 2003.
201. Sărăcia în Republica Moldova (anul 2002). Buletin statistic / Departamentul Statistică
şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău, 2003.
202. Sărăcia în Republica Moldova 2000. Ministerul Economiei al Republicii Moldova, PNUD,
Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii, Chişinău, 2003, www.ppmu.md.
203. Сборник материалов по стратегии сокращения бедности. Международный
Валютный Фонд, Всемирный Банк, Москва: Россельхозакадемия, 2000.
204. Situaţia Copiilor şi Familiei în Republica Moldova. Raportul UNICEF, 2000-2001,
Chişinău, Ed. Cartier, 2002.
205. Situaţia social-economică a Republicii Moldova în anul 2000. Departamentul Statistică
şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău, 2001.
206. Situaţia social-economică a Republicii Moldova în anul 2002. Departamentul Statistică
şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău, 2003.
 281

207. Sleptsova E., Devenind un nou vecin al Europei: impactul pentru Moldova şi migranţii săi.
// Instituul de Politici Publice, Conferinţa Internaţională „Republica Moldova şi Uniunea
Europeană – parteneri pentru o Europă lărgită”, Chişinău, 2003.
208. Socioeconomie. // Adevărul economic, Nr. 9 (567), 5 – 11 martie 2003.
209. Solonari V. The political Economy of Moldova. The paper was prepared for the Lucerne
Conference of the CIS – 7 Initiative. January 20-22, 2003.
210. Сорокин П. Заметки социолога. СПб., 2000.
211. Социология, Основы общей теории / Под ред. Осипова Г., Москвичева Л., Москва 1996.
212. Социологические исследования в Советской Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1987.
213. Социологический справочник, Киев, 1990.
214. Спенсер Г. Изучение социологии. Воспитание умственное, нравственное
и физическое. СПб., 1899.
215. Stanjeev G., Schiller C., Henry M. Privatisation, Social Impact and Social Safetz Nets. IMF
Working Paper, 1999.
216. Starea de nutriţie în Republica Moldova. Raport 1996-2000. Analiza situaţiei şi strategiile
de intervenţie. UNICEF Moldova, Chişinău: Ed. Ştiinţa, 2002.
217. Stiglitz J. Whither Socialism? London: MIT Press (fourth printing), 1997.
218. Стиль жизни личности. Теоретические и методологические проблемы. Академия
наук Украинской ССР, Институт Философии. Киев: Наукова Думка, 1982.
219. Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006). Guvernul Republicii
Moldova,Chişinău, august 2003.
220. Strategia de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu (până în
anul 2005), www.moldova.md.
221. Şerban M. Stil de viaţă. // Dicţionar de sărăcie, Institutul de Cercetate a Calităţii Vieţii,
www.iccv.ro.
222. Ştefănucă P. Folclor şi tradiţii populare. Chişinău, 1991.
223. Tarlev V. Alocuţiune în Parlament. 26 decembrie 2003.
224. Tănase C. Editorial. // Timpul, 19 septembrie 2003, Chişinău.
225. Tendinţe în economie. Ediţii trimestriale. Ministerul Economiei şi Reformelor, Chişinău,
2000-2003, htpp://met.dnt.md.
226. Tinerii în societăţile în schimbare. Raportul MONEE, 2000
227. Тимуш А. Клименко В. Ситуации и ориентации селян. // Люди и ситуации: изменение
социальной ориентации, Кишинев, 1992
 282

228. Timuş A., Movileanu P. Perfecţionarea politicii sociale – imperativul timpului. Chişinău,
Ed. Alma – Mater (Sibiu), 2001.
229. Тимуш А. Правопорядок и уважение к закону – решающее условие снижения
социальной напряженности. // Люди и ситуации: изменение социальной ориентации,
Кишинев, 1992.
230. Timuş A. Securitatea cetăţenilor: probleme sociale. // Politica socială şi problemele
ameliorării calităţii vieţii. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane din
decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞRM, Chişinău:
Ed. Tipografia Centrală, 2002.
231. Tимуш А. Социальные процессы на селе. Социологическое исследование. Кишинэу:
Картеа Молдовенеаскэ, 1975
232. Тимуш А. Социологическая наука и социальная реальность. // Realitatea socială:
procese de transformare şi interacţiune în societate. Chişinău, 1996.
233. Тенденции бедности и благосостояния в Молдове в 90-х годах. Аналитический доклад.
ЮНИСЕФ, Кишинэу, 2002.
234. Топилин А. Демографическая ситуация в странах СНГ. Demoskop Weekly, 2002,
www.demosccop.ru/weekly/2002/index.php.
235. Топилин А. Страны СНГ: социально-экономические итоги десятилетия. Demoskop
Weekly, 2002, www.demosccop.ru/weekly/2002/index.php.
236. Transition – The First Ten Years: Analysis and Lessons for Eastern Europe and the Former
Soviet Union. World Bank, 2002
237. Tranzi V. Transition and the Changing Role of Government. Finance and Development,
IMF, June 1999.
238. Tranziţia retrospective şi perspective. Chişinău, Ed. Gunivas, 2002.
239. Третий форум по стратегии сокращения бедности для стран «СНГ-7». Алматы,
Казахстан, 11-13 декабря 2002.
240. Trofimov V., Holban I. Aspecte socio-demografice ale comportamentului şomerilor
indemnizaţi. // Economie şi sociologie, nr.1, Chişinău, 1999.
241. Trofimov V., Holban I., Dogaru R., Izman A. Aprecieri tradiţionale şi alternative
ale şomajului în Republica Moldova. Informaţie de sinteză. Chişinău, 2001.
242. Цуркан А. Развитие материальной культуры села МССР (1951-1970). Кишинев:
Штиинца, 1978.
243. Цуркану Н. Абсентеизм или бег от политики (специальное социологи-ческое
исследование). // Economie şi sociologie, nr. 3, Chişinău, 1998.
 283

244. Цуркану Н. Обще и особенное в разрешении социальной структуры села. Chişinău, 1985.
245. Ungureanu L. Jurnaliştii acuză traficul de femei. // Mass-media în Moldova, Chişinău, iulie 2003.
246. 11,358 de cetăţeni ai Republicii Moldova au solicitat în ultimii trei ani azil în ţările
europene. // Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi, Chişinău, 2002, www.unhcr.md.
247. Vaculovschi D. Situaţia actuală a pieţei muncii din Republica Moldova la etapa actuală. //
Economie şi finanţe, nr.1, 2001.
248. Vaculovschi D. Reformarea sferei sociale în contextul asigurării unei dezvoltări durabile
în Republica Moldova. // Economica, nr.2, 2000.
249. Вишневский С. Формирование духовного облика советского человека. Москва:
Мысль, 1986.
250. Voicu B. Standard subiectiv de viaţă. // Dicţionar de sărăcie. Institutul de Cercetare
a Calităţii Vieţii, www.iccv.ro.
251. Voicu M., Voicu B. Proiectul de cercetare internaţională privind studiul valorilor
europene. // Calitatea Vieţii, XIII, nr. 1-4, 2002.
252. Wallerstein I. After Liberalism. New York: The New Press, 1995.
253. World Development Indicators. New York, 1997
254. Ward I. The psychic factors of civilization. Boston, 1993.
255. Wirth L. Urbanism as a Way of Life. 1938.
256. Загородная Е. Демографические процессы в Молдавской ССР. Кишинев: Штиинца, 1971.
257. Zamfir C. Calitatea vieţii – Academia Română, Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii,
Bucureşti, nr 1, 1990.
258. Zamfir C. Dimensiuni ale sărăciei Bucureşti, Ed. Expert, 1994.
259. Zamfir C. Este posibilă o politică demografică în România. // Politica demografică
în România, Conferinţă ştiinţifică.
260. Zamfir C. Excluziunea şi incluziunea socială, concepte-cheie ale politicilor sociale. //
Revistă de Asistenţă Socială, nr. 6/2002.
261. Zamfir C. Indicatori şi surse de variaţie a calităţii vieţii. Bucureşti, Ed. Politica, 1984.
262. Zamfir C. Mod de viaţă. // Dicţionar de sociologie. Bucureşti, Ed. Babilon, 1993.
263. Zamfir C. Politici sociale în România. Bucureşti, 1999.
264. Zamfir C (coord.), Postill K (coord.), Stan R (coord.). Situaţia sărăciei în România: Cauzele
sărăciei; Evaluarea politicilor – antisărăcie; Direcţii de acţiune pentru combaterea
sărăciei. PNUD, ICCV, 2001
265. Zamfir C. Procesul politic în România în tranziţie: o explicaţie structurală. // Sociologie
Românească, nr.1-2/2003
 284

266. Zamfir C., Vlăsceanu L. (coord.) Dicţionar de sociologie. Bucureşti, Ed. Babel, 1998.
267. Zamfir C., Rebedeu I. Stiluri de viaţă. Bucureşti, Ed. Academiei, 1989.
268. Zamfir C., Rebedeu I. Modul de viaţă şi calitatea vieţii. Bucureşti, Ed. Politică, 1982.
269. Zamfir C., Zamfir E., Bădescu I. (coord.). Starea societăţii româneşti după 10 ani
de tranziţie. Bucureşti, Ed. Expert, 2000.
270. Zamfir C., Zamfir E. Politici sociale în România, 1990-1998. Bucuresti, Ed. Expert, 1999.
271. Zamfir C., Zamfir E. Politici sociale. România în context European. Bucureşti,
Ed. Alternative, 1995.
272. Zamfir E. Cultura relaţiilor interpersonale. Bucureşti, Ed. Politică, 1982.
273. Zamfir E. Incursiuni în universul uman: Noi ipostaze şi dimensiuni ale fericirii. Bucureşti,
Ed. Albatros, 1989.
274. Здоровье населения в Европе – 1997г, Всемирная Организация Здравоохранения,
Европейское региональная бюро. Копенгаген,1998
275. Зиновьев А. На пути к сверхобществу. Москва, 2000.
276. Зоркая Н., Дюк Н. Ценности и установки российской молодежи. // Мониторинг
общественного мнения, ноябрь 2002, www.wciom.ru.
277. Эйзенштадт Ш. Революции и преобразование обществ. Москва, 1999.
278. Ядов В. Приоритетные направления исследований. Социологические исследования,
№ 3, 1995.
 285

ADNOTARE
la teza de doctor habilitat în sociologie „Calitatea vieţii populaţiei
Republicii Moldova în perioada de tranziţie: probleme şi tendinţe sociale”
(analiză şi evaluare sociologică) realizată de Danii Tudor, doctor în sociologie
Lucrarea reprezintă o cercetare interdisciplinară. Suportul empiric al lucrării îl constituie
rezultatele investigaţiilor sociologice, întreprinse de către autor în Republica Moldova în perioada
anilor de tranziţie (1991-2003). Pentru prima dată în circuitul ştiinţific autohton a fost supus unui
studiu integru indicatorii calităţii vieţii, utilizându-se în acest sens metodele obiective şi subiective
de evaluare. Studiul sociologic teoretico-aplicativ propune şi argumentează ştiinţific modelul
de analiză şi monitorizare a calităţii vieţii în condiţiile economiei de tranziţie, bazându-se
pe sistemul de necesităţi şi posibilităţi, reflectând diversitatea comportamentului economic, adaptat
la condiţiile de transformare a societăţii moldoveneşti.
În introducere se fundamentează actualitatea lucrării, gradul de elaborare şi inovaţie
al temei, scopurile şi obiectivele, metodologia de cercetare şi analiză a problemei de studiu.
În capitolul I „Principii metodologice de studiere a calităţii vieţii” este supusă analizei
geneza şi evoluţia conceptului „calitatea vieţii”, se determină suportul teoretico-metodologic, sunt
relevaţi indicatorii şi modalitatea de măsurare şi evaluare a calităţii vieţii, a fost realizată modelarea
şi monitorizarea calităţii vieţii în Republica Moldova la etapa actuală în baza necesităţilor materiale,
fizice şi intelectuale.
Drept bază empirică a tezei au servit rezultatele mai multor studii sociologice naţionale,
regionale şi locale, realizate în ţară în perioada anilor 1991-2003 cu participarea nemijlocită
a autorului. Sursa empirică principală în studierea problemei calităţii vieţii o constituie Monitoring-ul
sociologic „Barometrul societăţii”, iniţiat de către autorul tezei împreună cu consultantul ştiinţific
Andrei Timuş, în anul 1991, odată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova şi desfăşurat
anual de SISI „Opinia” în comun cu Secţia Sociologie a AŞRM.
În capitolul II „Transformările societale şi impactul lor asupra vieţii sociale” sunt
operaţionalizate noţiunile de bază care se utilizează în lucrare: schimbare socială, dezvoltare
socială, transformare socială, tranziţie. Este redată cronologia evenimentelor care s-au succedat
în republică şi este supus analizei sociologice procesul complex şi dificil al transformărilor radicale
sub multiple aspecte ale vieţii sociale.
În capitolul III „Situaţia demografică şi sănătatea publică în anii de reforme” sunt redate
schimbările intervenite în tabloul socio-demografic al Republicii Moldova, făcându-se comparaţii
cu alte ţări din spaţiul post-sovietic menţionându-se în deosebi apariţia procesului de depopulare
a ţării. Eşecurile tranziţiei au influenţat foarte negativ starea sănătăţii populaţiei republicii,
indicatorii căreia au cunoscut o diminuare dramatică pe parcursul anilor de tranziţie – fapt confirmat
în lucrare prin indicatori obiectivi şi subiectivi de cercetare.
 286

În capitolul IV „Calitatea vieţii în perioada de tranziţie: tendinţe şi factori de influenţă” prin

intermediul metodelor obiective şi subiective au fost evaluate condiţiile de viaţă, nivelul de trai
şi starea de spirit a populaţiei, calitatea vieţii în general a populaţiei în anii 1991-2003. Au fost
relevate schimbările intervenite în stilul de viaţă şi orientările valorice a diferitor segmente sociale.
În baza datelor statistice şi sociologice a fost surprinsă evoluţia standardului de viaţă
a satului moldovenesc.
În capitolul V „Consecinţele sociale ale reformelor asupra standardelor moldoveneşti
de viaţă” a fost dezvăluit fenomenul sărăciei, procesul de stratificare al populaţiei după nivelul
de trai şi delimitate dimensiunile sărăciei, relevate schimbările intervenite în statutul social.
Totodată, este reflectat noul fenomen apărut în societatea moldovenească – şomajul şi migraţiunea –
cu toate urmările sale dramatice pentru prestigiul şi temeinicia statului. Segmentul social din
republică cel mai afectat de diminuare a indicatorilor calităţii vieţii sunt persoanele în etate, copii
şi tinerii, care în anii de tranziţie s-au plasat în situaţia de excludere socială, fiindu-le limitate
posibilităţile de supravieţuire şi autoafirmare.
În concluzii şi recomandări este realizată o sinteză a rezultatelor studiului evaluării
indicatorilor calităţii vieţii, propunându-se modalităţi de depăşire a urmărilor negative de trecere
a societăţii moldoveneşti spre relaţiile de piaţă şi de construire a unui stat al bunăstării.
Cuvinte cheie: particularităţi naţionale, evaluare socială, percepţia subiectivă a calităţii
vieţii, impact social, calitatea vieţii, nivel de trai, stil de viaţă, standard de viaţă, mod de viaţă,
şomaj, sărăcie, minim de trai, subzistenţă, excludere socială, valori, transformări şi schimbări
sociale, tranziţie, economie în tranziţie, reforme, sfera socială, structură şi instituţii sociale,
indicatori sociali, indicatori economici, indicatorii dezvoltării umane, indicatorii calităţii vieţii etc.
 287

АННОТАЦИЯ
к докторской диссертации на соискание степени доктора социологических наук
„Качество жизни населения Республики Молдова в переходном периоде: проблемы
и социальные тенденции” (социологический анализ и оценка),
выполненной кандидатом социологических наук ДАНИЙ Тудор

Работа представляет собой междисциплинарное исследование. Эмпирической

основой послужили социологические исследования, проводимые автором в переходном
периоде (1991-2003) в Республике Молдова. Впервые в отечественной практике были
комплексно изучены показатели качества жизни, используя для этой цели объективные
и субъективные методы оценки. Теоретическо-прикладное социологическое исследование
предлагает и научно обосновывает модель анализа и мониторинга качества жизни в условиях
экономики переходного периода, опираясь на систему потребностей и возможностей,
отражая разнообразие экономического поведения (образа действия), приспособленного
к условиям трансформации молдавского общества. Во введении аргументируется
актуальность работы, цели и предмет исследования, методология анализа, новизна
разработки темы и изучения данной проблемы.
В первой главе „Методологические принципы изучения качества жизни“
анализируются генезис и эволюция концепции „качество жизни“, определяется
теоретическо-методическая основа, обозначены показатели и способ измерения и оценки
качества жизни, было смоделировано и мониторизовано качество жизни в Республике
Молдова на данном этапе, на основании материальных, физических и интеллектуальных
потребностей.
Эмпирической основой диссертации послужили результаты многочисленных
социологических исследований на национальном, региональном и местном уровнях,
проводимых в стране в 1991-2003 гг. с непосредственным участием автора. Основным
эмпирическим источником в исследовании качества жизни был Социологический
мониторинг „Барометр общества”, начатый автором работы совместно с научным
консультантом Андреем Тимушем в 1991 г., когда была провозглашена независимость
Республики Молдова и проводимый ежегодно в НОСИ „ Мнение“ при содействии Отделения
общественных наук АНРМ.
Во второй главе „Преобразования общества и их воздействие на социальную жизнь“
изучены основные понятия, используемые в работе: преобразование общества, социальное
развитие, социальная трансформация, переходный период. Показана хронология событий
в республике, был подвержен социологическому анализу сложный и противоречивый
процесс радикальных преобразований общественной жизни в ее многочисленных аспектах.
 288

В третьей главе „Демографическая ситуация и общественное здоровье в годы

реформ“ показаны изменения в социодемографическом ракурсе в Республике Молдова
в сравнении с другими странами постсоветского пространства, возникновение процесса
депопуляции, критическое снижение доходов которые отрицательно отразились на здоровье
населения. Показатели здоровья населения резко ухудшилось за годы реформ, факт
подтвержденный в работе объективными и субъективными показателями исследования.
В четвертой главе „Качество жизни в переходном периоде: тенденции и факторы
влияния“ объективными и субъективными методами были оценены условия жизни, уровень
жизни и моральное состояние населения. Были отмечены наступившие изменения в стиле
жизни и оценочные направления различных социальных сегментов. На основе анализа
статистических и социологических данных была показана эволюция снижения стандарта
жизни сельского населения республики.
В пятой главе „Социальные последствия реформ на молдавские стандарты жизни“
были показаны: феномен бедности и ее параметры, стратификация населения по уровню
жизни, отмечены изменения происшедшие в социальном статусе. При этом были показаны
новые явления в молдавском обществе – безработица и миграция со всеми их
драматическими последствиями для имиджа и стабильности государства. Наиболее
уязвимыми по показателям качества жизни это пожилые люди, дети и молодежь, которые
оказались, за годы переходного периода, выключенными из общественной жизни.
Возможности выживания и самоутверждения молодежи оказались сильно ограниченными.
Выводы и рекомендации содержат синтез результатов исследования и оценку
показателей качества жизни и предложения способов преодоления негативных последствий
перехода молдавского общества к рыночным отношениям.
Ключевые понятия (слова): национальные особенности, социальная оценка,
субъективное понимание качества жизни, социальное воздействие, качество жизни, уровень
жизни, стиль жизни, стандарт жизни, образ жизни, безработица, бедность, прожиточный
минимум, выживание, социальное выключение, ценности, общественные преобразования
и трансформации, экономика переходного периода, социальная сфера, социальные
структуры и социальные институты, социальные показатели, показатели человеческого
развития, индикаторы качества жизни.
 289

ANNOTATION
to PhD thesis by Doctor in Sociology „Life quality of the population in the
Republic of Moldova in transition period: problems and social tendencies”
(sociologic analyze and evaluation) drafted by Doctor in Sociology, Mr. Tudor Danii

The work represents an inter-disciplinary research. The empirical support of the work
constitutes the results of sociologic investigations, undertaken by the author in the Republic
of Moldova during the years of transition (1991-2003). For the first time in the national scientific
community an integral study was dedicated to the indices of the quality life, using objective and
subjective methods of evaluation. Theoretic-applicative sociological study proposes and
scientifically argues the analyses model and the one of monitoring the quality life in conditions
of transition economy, based on the system of needs and possibilities, reflecting diversity
of economic ‚behavior’, adopted to the conditions of transformation of Moldovan society.
The introduction sets up the relevance of the work, level of elaboration and innovation of the
topic, targets and objectives, research methodology and analyses of the study’s topic.
Chapter I „Methodological principles of study of the quality life” is dedicated to the genesis
analyses and evolution of the concept „life quality”, the theoretic-methodological support
is determined, indicators, measurement and evaluation modality of life quality are presented.
Modeling and life quality monitoring in the Republic of Moldova at the current stage was
conducted based on financial, physical and intellectual needs.
The empiric basis of the thesis constituted the results of a number of the national, regional
and local sociologic studies, conducted in the country during the period of 1991-2003 with direct
participation of the author. The main empiric source in studying the issue of life quality constitutes
Sociologic Monitoring „Barometer of the society”, initiated by the author of the thesis together with
the scientific consultant Andrei Timus in 1991, at the time of proclaiming the independency of the
Republic of Moldova and annually conducted by the SISI „Opinia” in collaboration with the
Sociology Department from the Academy of Science of the RM.
Basic operational notions that are used in the work are presented in Chapter II „Society
transformations and their impact on social life”: social change, social development, social
transformation, transition. The chronology of events that occurred in the Republic is included,
as well as the analyses is made for the complex and difficult sociologic process of drastic
transformations within multiple aspects of social life.
Social-demographic changes of the Republic of Moldova are presented in a table included
in the Chapter III „Demographic situation and public health during the years of reform”, making
comparison with the other countries from the former soviet area, making special emphasis to the
appearance of dis-population of the country. Transition errors had negative impact on the health
state of the population from the Republic, which indices mentioned a dramatic diminution during
the years of transition – a fact that is proved in the work by objective and subjective research indices.
 290

In Chapter IV „Life quality during the years of transition: tendencies and factors
of influence” life conditions and the state of spirit of the population were evaluated through
objective and subjective methods, general life quality of the population during 1991-2003. Changes
occurred in the life style and value orientations of different social segments were described as well.
The evolution of the life standards of a Moldovan village was outlined base don statistical
and sociological data.
The phenomena of poverty, the process of „layering” of the population according to the
living standards and poverty dimensions, relevant to changes in the social status are presented in the
Chapter V „Social consequences of reforms upon Moldovan living standards». At the same time,
a newly appeared phenomenon in Moldovan society is reflected – unemployment and migration –
taking into account all its dramatic consequences for the prestige and strengths of the state. Social
segment from the Republic mostly affected by diminishing of quality life indices are elderly
persons, children and young people, who found themselves in the situation of social exclusion
during the years of transition, having limited possibilities for self-survival and self-affirmation.
Conclusions and recommendations give us a synthesis of the results of the study, evaluation
of the quality life indices, proposing modalities for over passing the negative consequences
of Moldovan society towards market economy relations and building a wealthy state.
Keywords: national particularities, social evaluation, subjective perception of life quality,
social impact, life quality, living standard, life style, unemployment, poverty, minimum living, sub-
existence, social exclusion, values, social transformations and changes, transition, economy
in transition, reforms, social sphere, structure and social institutions, social indices, economic
indices, human development indices, life quality indices, etc.
 291

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ

AŞRM Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova

AŞURSS Academia de Ştiinţe a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste
BERD Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
BIM Biroul Internaţional al Muncii
BM Banca Mondială
BNM Banca Naţională a Moldovei
BOP Barometrul de Opinie Publică
CBGC Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice
CE Consiliul Europei
CISR Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme, Chişinău
CIVIS Centrul de Analiză şi Investigaţii Sociologice, Politologice şi Psihologice, Chişinău
CSOP Centru pentru Studiere a Opiniei Publice şi Pieţii, Bucureşti
CSI Comunitatea Statelor Independente
CSPP Centru de Studiere a Politicilor Publice, Glasgow
CURS Centrul de Sociologie Urbană şi Rurală, Chişinău
DM Departamentul Migraţiune al Republicii Moldova
DSS Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova
ECE Europa Centrală şi de Est
ECSB Europa Centrală de Sud-Est şi Ţările Baltice
ECSE Europa Centrală şi de Sud-Est
FAO Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie
FISM Fondul de Investiţii Sociale din Moldova
FMI Fondul Monetar Internaţional
ICCV Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Bucureşti
IHS Institutul de Studii Avansate, Viena
IFES Fundaţia Internaţională pentru Sisteme Electorale
IFSD Institutul de Filosofie Sociologie şi Drept
IMAS Institutul de Marketing şi Sondaje, Bucureşti
INSOMAR Institutului de Studii Sociale şi Marketing „Atitudine”, Chişinău
IPP Institutul de Politici Publice, Chişinău
IPV Indicatorul Progresului Veritabil
OECD Organizaţia pentru Cooperare în Europa
 292

OFM Oficiul Forţei de Muncă

OIM Organizaţia Internaţională pentru Migraţiune
OMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii
ONG Organizaţii neguvernamentale
ONU Organizaţia Naţiunilor Unite
OSCE Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
PCUS Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
PNUD Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
SCERS Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei
SISI „Opinia” Serviciul Independent de Sociologie şi Informaţii „Opinia”, Chişinău
TACIS Asistenţa Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente
UNESCO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
USAID Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională
UNICEF Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii
UMSP Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii
UE Uniunea Europeană
URSS Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
WCIOM Centrul de Studiere a Opiniei Publice din Rusia, Moscova