Sunteți pe pagina 1din 49

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA CATEDRA DE FILOSOFIE ŞI ANTROPOLOGIE

Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 111.1+165 (043.3)

CAPCELEA VALERIU

NNOORRMMEE SSOOCCIIAALLEE CCAA FFAACCTTOORR DDEE SSTTAABBIILLIIZZAARREE AA SSOOCCIIEETTĂĂŢŢIIII ÎÎNN TTRRAANNZZIIŢŢIIEE

Specialitatea 09.00.01 – Ontologie şi Gnoseologie

AUTOREFERAT al tezei de doctor habilitat în ştiinţe filosofice

Chişinău – 2007

Teza a fost elaborată în cadrul Catedrei de FILOSOFIE ŞI ANTROPOLOGIE a Universităţii de Stat din Moldova

Consultant ştiinţific: Eudochia SAHARNEANU, doctor habilitat în ştiinţe filosofice, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova.

Referenţi oficiali: Alexandru Roşca, academician al AŞM, doctor habilitat în ştiinţe filosofice, Academia de Ştiinţe a Moldovei; Petru Rumleanschi, doctor habilitat în ştiinţe filosofice, profesor universitar, Academia de Studii Economice a Moldovei; Ion Sîrbu, doctor habilitat în ştiinţe filosofice, conferenţiar universitar, Universitatea Coopera- tist-Comercială din Moldova.

Susţinerea va avea loc la 31 ianuarie 2008, la ora 14.00 în şedinţa Consiliului ştiinţific specializat DH 30 09.00.01 – 03 din cadrul Universităţii de Stat din Moldova pe adresa or.Chişinău, str. A. Mateevici 60, bloc 4 sala 222

Teza şi autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Universităţii de Stat din Moldova, str. A. Mateevici, nr. 60, or. Chişinău, la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, str. 31 August 1989, nr. 78-A, or. Chişinău, şi pe pagina web a Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare (http://www.cnaa.acad.md).

Autoreferatul a fost expediat la 27 decembrie 2007

Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat, doctor habilitat în ştiinţe filosofice, profesor cercetător

Consultant ştiinţific, doctor habilitat în ştiinţe filosofice, conferenţiar universitar

Autorul

Gheorghe BOBÂNĂ

Eudochia SAHARNEANU

Valeriu CAPCELEA

© Valeriu Capcelea

CARACTERISTICA GENERALĂ A LUCRĂRII Actualitatea temei investigate. Perioada de tranziţie prin care trece Republica Moldova trebuie să fie circumscrisă temporal şi presupune transformarea sistemului în contextul în care sunt specificate punctul de plecare şi cel de destinaţie, când se cunoaşte starea sistemului la începutul procesului şi starea care ar trebui să caracterizeze sistemul la sfârşitul procesului de tranziţie. Acest răstimp a devenit o sursă puternică de schimbare şi dezorientare normativă, de răsturnare a vechii „ordini sociale”, care nu poate să nu afecteze în mod profund semnificaţiile contextului normativ, împiedicând pe indivizi să se orienteze în acţiunile şi conduitele lor, după repere certe. Totodată, condiţiile vieţii contemporane favorizează concomitent şi procesul de dezumanizare a comportamentului uman. Instituţionalizarea, industrializarea, urbanizarea şi mobilitatea socială sporită condiţionează un comportament uman anonim, depersonalizat, a unor acţiuni care nu mai cunosc limite şi pentru care orice normare este o constrângere. În acelaşi timp, retorica ce domină astăzi în acest sens indică faptul că se discută la general despre profunda stare de anomie din societate, dar nu se cercetează activ şi constructiv procesul de investigare temeinică a acestor fenomene, de raţionalizare a vieţii sociale şi de optimizare a structurilor sociale viabile

pentru a evita eşecurile şi avatarurile tranziţiei

Schimbările paradigmelor

politice, sociale, economice presupun şi modificarea semnificativă a modului în care societatea este organizată, a patternurilor comportamentale şi culturale, incluzând normele şi valorile. Deoarece tranziţia presupune întotdeauna o componentă explicit acţională şi are ca obiect sistemul în ansamblul său, vom încerca să scoatem la iveală acele modalităţi care ar contribui în mod substanţial la îmbunătăţirea şi depăşirea acestei stări de

incertitudine şi anomie.

În prezent, în domeniul dreptului, eticii, sociologiei, psihologiei sociale etc. au fost realizate multiple studii ce dezvăluie diverse tipuri de norme care funcţionează în diferite sfere ale vieţii sociale. Rezultatele acestor investigaţii însă nu au transgresat limitele unor ştiinţe particulare şi nu au fost supuse unor generalizări social-filosofice corespunzătoare, absolut necesare pentru dezvoltarea teoriei normelor sociale şi a funcţionării lor eficiente. Un asemenea studiu ar oferi posibilitatea depăşirii concepţiei dominante conform căreia ordinea socială reprezintă o formă de raţionalizare a vieţii sociale, concepte care implică abandonarea libertăţii individuale în favoarea instituirii unei autorităţi şi menţine consensul social, facilitând coordonarea obiectivelor cu caracter general. Or ordinea socială nu poate fi, în exclusivitate, o consecinţă a autorităţii şi a controlului asupra conduitei umane, instituit în mod extrinsec, şi nici efectul internalizării normelor sociale, care implică autocontrolul acţiunilor întreprinse de individ. Este evident că normele internalizate de individ care îi ghidează acţiunea sunt cu mult mai eficiente în asigurarea ordinii sociale decât cele acceptate doar ca urmare a mecanismelor coercitive, instituţionalizate ale controlului social. Prin urmare, este destul de actual un studiu complex, interdisciplinar al particularităţilor corelaţiei şi interacţiunii factorilor de reglementare socială prin prisma aparatului conceptual şi noţional al filosofiei. El ne va permite a elucida şi fundamenta importanţa şi eficienţa aplicării fiecărui element al reglementării socio-normative şi, totodată, a determina tendinţele generale ale dezvoltării şi perfecţionării întregului sistem de reglementare normativă a relaţiilor sociale. Astfel de elaborări ştiinţifice sunt necesare şi din motivul că în viaţa socială toate tipurile de norme sociale, reglementarea normativă în genere funcţionează nu în mod izolat, ci, de regulă, într-o interacţiune dialectică, în complex, în sistem, incluzând atât unitatea, cât şi contradicţia

care trebuie să fie investigate pentru a găsi căile de soluţionare a problemelor de anomie cu care se confruntă societatea în prezent. Investigarea problemelor corelaţiei şi interacţiunii dintre tipurile de reglementare socială în condiţiile tranziţiei obţin un nou caracter şi o nouă rezonanţă. Recunoaşterea esenţei dreptului de pe poziţiile dreptului natural şi depăşirea mentalităţii pozitiviste şi legiste ce a dominat în epoca totalitară oferă posibilitatea de a examina şi a înţelege procesul interacţiunii dreptului cu alte norme sociale, a căror origine nu este legată doar de stat, ci şi de societate în procesul dezvoltării durabile a ei. Problema investigării normelor sociale este mai mult decât stringentă, or este cert faptul că absolutizarea locului şi rolului normelor juridice în reglementarea comportamentului uman, ce a persistat în epoca totalitară, a avut repercusiuni nefaste pentru societatea noastră. Drept rezultat, a fost diminuat sau chiar negat în mod absolut potenţialul nomologic al sistemului de norme sociale (t r a d i ţ ionale, morale, religioase, de convieţuire socială, de deontologie profesional ă , c o r p o r a t i v e etc.) şi al ponderii lor în administrarea relaţiilor sociale şi a comportamentului uman. În acelaşi timp, în legătură cu deformarea instituţiilor şi a relaţiilor sociale, s-au amplificat contradicţiile interne care au existat întotdeauna în sistemul normativ. Din cauza necoinci- denţei dintre exigenţele normative şi condiţiile reale ale existenţei indivizilor şi a grupurilor sociale a apărut „moralitatea dublă” în condiţiile căreia normele contradictorii erau utilizate de una şi aceiaşi persoană pentru diferite scopuri şi în diverse situaţii. Concomitent, a apărut şi „creaţia normativă tenebră” a unor forme neoficiale de conduită de care se călăuzesc o mare parte de oameni, fapt care indică asupra neîncrederii oamenilor în sistemul normativ existent. Actualmente, funcţionarea instituţiilor sociale, este substituită adeseori prin relaţiile şi legăturile neformale, care, la rândul lor, pot obţine un caracter instituţionalizat. În ultimul timp, are loc procesul de

formare a noului sistem de drept, proces cauzat de tranziţia de la sistemul totalitar la cel democratic şi în aceste condiţii, etica prin normele morale care

s-au aflat în „suspensie” în societatea totalitară trebuie să revină în prim-plan şi să devină o instanţă importantă prin care se judecă acţiunile oamenilor. Prin urmare, un imperativ al societăţii contemporane, în general, şi al situaţiei în care se află ţara noastră, în special, este utilizarea în ansamblu a tuturor normelor sociale ce pot contribui în mod substanţial, la ameliorarea şi îmbunătăţirea administrării relaţiilor sociale şi a instituirii unui comportament uman civilizat, la edificarea societăţii civile. O pondere deosebită trebuie să obţină astăzi normele de reglementare a conduitei sociale: t r a d i ţ iile ş i

o b i c e i u r i l e , n o r m e l e r e l i g i o a s e , n o r m e l e m o r a l e , într-un proces continuu de renaştere şi dezvoltare.

Gradul de investigare a temei. Normele sociale au fost supuse cer- cetării din mai multe perspective: filosofice, logice, sociologice, juridice, eti- ce, economice, ecologice, teologice, etnografice, medicinale, politologice etc. În filosofia teoretică au fost lansate idei importante privind teoria normelor sociale de M. Hechter, K. Opp, St. Hetcher, V. Plahov, E. Penikov ş. a. În lucrarea Normele într-o lume ciudată, St. Hetcher întreprinde o analiză a naturii normelor sociale, referindu-se numai la unele tipuri de norme - raţionale, utilitare, morale, juridice etc. [Hetcher, St. Norms in a Wired World. Cambridje University Press, 2004.] În etică, sociologie, psihologie şi logică, problema normelor sociale a fost abordată îndeosebi prin lucrările lui V. Wundt, B. Förg, M. Weber, É. Durkheim, T. Parsons, J. P. Gibbs, G.H. von Wright, Fr. von Kutschera, M. Bobnev, A. Ivin ş. a. În domeniul jurisprudenţei au fost întreprinse studii care ţin de relevarea esenţei normelor juridice şi a relaţiilor dintre drept şi morală: J. Carbonnier, C. Atias, H.L.A. Hart, G. Ripert ş. a.

care sunt

În domeniul cercetării normelor economice se evidenţiază lucrările lui – M. Arce, J. Elster, Y. Hayami, R. Sethi ş. a. John Elster în articolul Normele Sociale şi Teoria Economică, analizând normele sociale, le clasifică în: norme de consum, norme ce contracarează comportamentul îndreptat împotriva naturii umane, norme care reglementează utilizarea banilor [Elster, J. Social Norms and Economic Theory // Journal of Economic Perspectives, 1989, nr 3, p. 99-117]. Normele sociale au constituit obiectul de studiu a numeroase cercetări din spaţiul fostei URSS, din Europa centrală şi de Est. În România, o contribuţie deosebită la investigarea normelor sociale au adus-o B. Berceanu, I. Craiovan, T. Drăganu, E. Fodor, T. Huszar, Gh. Mihai, R. Motică, N. Popa, S. Popescu, S. Rădulescu ş. a.; în fosta URSS şi Rusia - I. Baghiaşvili, E. Penikov, V. Plahov, V. Kudreavţev, M. Marcenco, A. Ivin, V. Varias, L. Khjaxhrik, V. Daşdamirov ş. a. În Republica Moldova problema ce ţine de studiul normelor sociale a fost abordată în lucrările savanţilor: A. Roşca, E. Saharneanu, V. Ţapoc, T. Ţîrdea, Gr. Vasilescu, Gh. Bobână, P. Vizir, I. Sârbu, P. Rumleanschi, Gh. Avornic, T. Popovici, V. Mândâcanu ş. a. Putem afirma cu certitudine că, în domeniul studiului normelor sociale, mai predomină încă abordarea limitată, deoarece se consideră că „tematica normativă” trebuie să fie elaborată numai de etică, drept, psihologie socială etc. Din acest motiv sunt necesare studiul şi argumentarea normele în ansamblu, afirmarea statutului normelor sociale în calitate de domeniu interdisciplinar de care trebuie să se ocupe filosofia (ontologia, epistemologia, axiologia şi praxiologia). Metodologia ştiinţifică contemporană, teoria generală a sistemelor, a organizării şi administrării, logica deontică şi hermeneutica oferă posibilitatea analizei normele sociale din perspectiva înţelegerii esenţei şi legităţilor de

funcţionare a lor. Abordarea în cauză a determinat necesitatea studiului esenţei sistemico-funcţionale a normelor sociale, a formelor de raţionalizare şi

de normalizare a conduitelor sociale şi a condiţiilor de realizare a proceselor

normative în societate. Tratarea sistemului de norme sociale printr-o viziune interdiscipli- nară, panoramică, de ansamblu este puţin valorificată în literatura de

specialitate, în general şi în cea de la noi, în mod special. Examinarea normelor sociale, în mod exclusiv, în calitate de factori de reglementare a comportamentului uman reduce domeniile de acţiune a normelor în societate.

O asemenea perspectivă nu poate pretinde la o tratare universală a lor, din

motiv că normele sociale poartă şi un caracter acţional şi organizaţional, se manifestă şi în raporturile practice şi teoretice ale omului cu natura şi societatea. Scopul lucrării este de a contura şi de a scoate în relief esenţa, conţinutul şi forma, locul şi rolul normelor sociale în existenţa socială, interacţiunea dintre ele în procesul de organizare, structurare, ordonare şi de ghidare a comportamentului uman în funcţionarea şi stabilizarea societăţii în tranziţie. Pentru realizarea scopului, autorul şi-a propus un şir de sarcini - generale şi particulare: - abordarea conceptului de ontologie a normelor sociale; relevarea caracterului obiectiv al normelor sociale; reliefarea dia- lecticii afectivului şi raţionalului în cadrul normelor sociale; analiza gnose- ologiei şi psihologiei conştiinţei normative; evidenţierea funcţiilor funda- mentale exercitate de normele sociale în existenţa şi stabilizarea societăţii în tranziţie; elucidarea normelor sociale în calitatea lor de forme fundamentale de raţionalizare a existenţei sociale; efectuarea unei tipologii a normelor sociale; relevarea esenţei şi specificului normelor tradiţionale şi a semnificaţiilor lor nomologice; evidenţierea naturii şi esenţei normelor re-

ligioase şi valoarea lor pentru societatea contemporană; relevarea naturii complexe a normelor morale, a esenţei şi specificul lor; elucidarea naturii intrinseci, a particularităţilor structurale, a esenţei şi funcţiilor normelor ju- ridice, corelarea lor cu alte norme sociale, mai ales cu normele morale; evidenţierea locului şi rolului normelor sociale în organizarea, administrarea şi structurarea relaţiilor sociale; elucidarea rolului normelor tehnice în orientarea şi eficientizarea acţiunilor umane în cadrul societăţii post-indus- triale; argumentarea necesităţii de valorificare cu discernământ a potenţia- lului acţional şi organizatoric al normelor de deontologie profesională. Suportul metodologic al reflecţiilor cu privire la problematica abordată, precum şi al analizei materialului factologic, excerptat din literatura ştiinţifică îl constituie, în primul rând, opiniile, reflecţiile şi sugestiile cercetătorilor în domeniul filosofiei, eticii, logicii, sociologiei, filosofiei dreptului, eticii juridice, filosofiei religiei, jurisprudenţei, sociologiei juridice, psihologiei, politologiei etc. Investigaţiile existente nu doar au facilitat abordarea unor aspecte sau au favorizat apariţia altora dar, au şi determinat cursul demersului nostru ştiinţific sau au catalizat formularea concluziilor de rigoare, au determinat calea optimă a investigaţiei. În disocierea abordării filosofice a esenţei normelor sociale am apelat la concluziile expuse în t e o r i a g e n e r a l ă a n o r m e l o r ce se referă la legile şi legităţile existenţei sistemice a normelor elaborate de M. Hechter, K. Opp, St. Hetcher, G.H. von Wright, V. Plahov, care a determinat necesitatea investigării naturii sistemico-funcţionale a normelor şi a condiţiilor în care sunt valorificate procesele normative în societate. Totodată, o influenţă

substanţială a avut-o t e o r i a j u r i d i c o - l i b e r t a r ă a tratării dreptului,

elaborată de filosoful rus

formulată de juristul şi sociologul francez J. Carbonnier, care ne-au oferit posibilitatea de a concepe locul şi rolul normelor juridice în societatea

V.S. Nerseseanţ şi t e o r i a

n o n - dreptului

contemporană şi necesitatea de a revitaliza potenţialul normativ al întregului complex de norme sociale cu scopul de a depăşi starea de anomie ce persistă în societatea contemporană. O influenţă deosebită la structurarea demersului

ştiinţific cu privire la normele sociale a avut-o a b o r d a r e a e x i s t e n ţ ial ă ş i func ţ ionalist ă a religiei şi moralei formulată şi utilizată de Im. Kant,

M. Weber, A. Toynbee şi T. Parsons şi i n t e r p r e t a r e a s i s t e m i c o -

structural ă a culturii care a fost elaborată de A. Toynbee. Fiind conştient de exigenţele generale ce determină utilitatea metodelor şi a procedeelor de investigare, de complexitatea şi de eterogenitatea materialului faptic examinat şi, nu în ultimul rând, de scopul şi de sarcinile pe care ni le-am propus, am aplicat câteva dintre ele: i s t o r i c ă , logică, funcţională, sistemic-structurală, inductivă, deductivă, abordarea combinată, comprehensivă,

hermeneutic ă , fenomenologic ă , comparativ ă etc. Utilizarea lor

a asigurat dezvăluirea esenţei şi a trăsăturilor caracteristice a corelaţiei şi

interacţiunii normelor sociale ca modalităţi eficiente de reglementare a relaţiilor sociale. Metoda sistemico-structurală a fost aplicată la investigarea naturii, esenţei şi rolului normelor sociale în existenţa socială. Totodată, la cercetarea diverselor tipuri de norme sociale a fost utilizată metoda inductivă, căci numai analiza faptelor concrete ce ţin de normele sociale, asigură formularea unor generalizări inductive. În acelaşi timp, s-a recurs şi la deducţie, întrucât evidenţierea particularităţilor fiecărui tip de norme sociale poate fi efectuată doar în baza anumitor legităţi generale de evoluţie a normelor, în general, şi a unor tipuri concrete, în particular. Necesitatea evidenţierii specificului normelor sociale, a tipologiei lor, precum şi a trăsăturilor lor definitorii în raport cu alte fenomene sociale ne-a determinat

să utilizăm pe larg metoda comparativă.

Noutatea ştiinţifică a lucrării. Luând în discuţie aspecte care, într- un fel sau altul, şi-au găsit reflectare în literatura de specialitate din diverse domenii (logică, etică, sociologie, politologie, economie, ecologie, etnografie etc.), teza se impune prin promovarea unei viziuni inovatoare de ansamblu, panoramice, globale, sintetice, arhitectonice, interdisciplinare asupra fenomenului „normă socială” în întregimea lui, şi nu doar asupra unor tipuri concrete de norme (fără a fi neglijate, fireşte, chestiunile de detaliu). În felul acesta, studiul se înscrie printre puţinele lucrări de acest gen care se referă la tratarea complexă a normelor sociale şi a interacţiunilor dintre ele în procesul funcţionării şi stabilizării tuturor sferelor societăţii în tranziţie. O atare modalitate de interpretare a permis, î n p r i m u l r â n d , reevaluarea investigaţiilor în acest domeniu şi reconsiderarea unor puncte de vedere, încetăţenite deja în ştiinţă. Î n a l d o i l e a r â n d , o atare modalitate de interpretare a permis examinarea normelor sociale nu atât ca lucruri „în sine”, cât în contextul celorlalte fenomene sociale, fapt care a permis evidenţierea locului şi rolului fiecăreia dintre ele în sistemul funcţionării şi stabilizării existenţei sociale. Noutatea ştiinţifică a tezei rezidă şi într-o abordare de pionierat, printr-o altă optică a unor aspecte ce vizează caracterul de unitate de bază a normelor sociale în cadrul existenţei sociale, diversificarea perspectivelor de examinare a normelor, cauzele de apariţie a normelor sociale, procesul devenirii lor în plan istoric, interacţiunea lor în procesul funcţionării şi stabilizării societăţii în tranziţie, influenţa benefică sau nefastă a unor lucrări în domeniu privind elucidarea şi asimilarea conceptului de normă socială etc. Deşi obiectul investigaţiei îl constituie esenţa, locul şi rolul normelor sociale ca factor de stabilizare a societăţii în tranziţie, totuşi acest obiect a oferit, în acelaşi timp, şi posibilitatea de a expune şi unele reflecţii pe marginea unor chestiuni conexe sau care se referă tangenţial la obiectul nominalizat (cum ar

fi, spre exemplu, raportul dintre legile naturii şi legile statului, dintre tradiţii, ritualuri şi obiceiuri etc.). Originalitatea lucrării constă în faptul că, deşi problemele pe care prezenta lucrare şi-a propus să le rezolve au apărut în cadrul cercetărilor pre- cedente fie într-o formă închegată, fie numai ca semne de întrebare, incertitu- dini, totuşi, investigaţiile noastre au fost efectuate într-un domeniu mai puţin explorat în literatura de specialitate, revendicând, astfel, atributele novaţiunii. Pe de altă parte, lucrarea în cauză a fost realizată în baza unei abordări inter- şi multidisciplinare, oferind o nouă perspectivă procesului de cunoaştere a esenţei, formei şi conţinutului normelor sociale, locului şi rolului lor în funcţionarea şi stabilizarea relaţiilor sociale în cadrul societăţii în tranziţie. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării rezidă în faptul că rezultatele investigaţiei pot servi drept punct de reper pentru stabilirea mai riguroasă a statutului normelor sociale în existenţa socială, în vederea abordării sistemice a normei sociale nu doar în ansamblul ei, dar şi în ceea ce priveşte părţile ei componente. Un alt aspect ce determină semnificaţia investigaţiilor efectuate ţine de conştientizarea adevărului, că în condiţiile perioadei de tranziţie prin care trece Republica Moldova, un imperativ a devenit utilizarea în complex a întregului sistem de norme sociale pentru a stabiliza existenţa socială şi a contracara fenomenele de anomie ce persistă în prezent. Lucrarea conţine informaţii privind inventarul normativ existent şi virtualităţile sistemului de formare şi existenţă a diverselor norme sociale şi interacţiunea lor în vederea consolidării existenţei sociale, mai ales în perioada de tranziţie. În felul acesta, studiul vine să completeze vidul ce există încă, la nivel epistemologic în ceea ce priveşte modalităţile de tratare a normelor, a locului şi rolului lor în existenţa socială. Studiul filosofic al normelor sociale poate fi de real folos la elucidarea unor chestiuni ce vizează interpretarea corectă şi completă a

fenomenelor ce au loc în societate la etapa actuală. Rezultatele obţinute pot fi aplicate la precizarea şi concretizarea unor concepte insuficient sau eronat asimilate în filosofie, etică, logică şi mai ales, în jurisprudenţă cu privire la natura, locul şi rolul normelor în cadrul existenţei sociale, la formularea definiţiilor sau la elaborarea legislaţiei pozitive, la stabilirea problematicii sau la îmbogăţirea cunoştinţelor. Materialele elaborate posedă o valoare didactică, instructivă şi educativă. Rezultatele investigaţiilor pot fi utilizate la elaborarea suporturilor de curs la Filosofie, Etică, Filosofia dreptului, Logică, Teoria dreptului, Deontologia profesională. Aprobarea investigaţiilor Rezultatele cercetării au fost aprobate în cadrul Catedrei de Filosofie şi Antropologie a Universităţii de Stat din Mol- dova şi la Seminarele Ştiinţifice de Profil – 09.00.08, Filosofia şi Metodolo- gia Ştiinţei, 09.00.01, Ontologie şi Gnoseologie, inclusiv în cadrul unor sesi- uni, conferinţe şi simpozioane ştiinţifice internaţionale (şapte) şi naţionale (patru) organizate la Cluj-Napoca, Chişinău şi Bălţi. În baza investigaţiilor efectuate au văzut lumina tiparului trei monografii, opt manuale universitare, precum şi douăzeci şi cinci de articole şi studii. În articolele ştiinţifice publicate în revistele: Studia, Universitatea Babeş-Bolyai, Jurisprudenţa din Cluj-Napoca, Scientific and Technical Bulletin series: Social and Humanistic a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, Legea şi viaţa, Artă şi educaţie artistică, precum şi în Revista de Filosofie şi Drept a AŞM, în Revista de Filosofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice a A.Ş.M., în Revista naţională de drept, în Revista ştiinţifică a USM Studia Universitis, în Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova şi în Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, am argumentat necesitatea şi actualitatea unui studiu interdisciplinar al normelor sociale, utilizarea întregului complex de norme sociale în reglementarea şi stabilizarea relaţiilor sociale şi depăşirea

stării de anomie ce persistă în societăţile ce se află în perioada de tranziţie, de la societatea totalitară la cea democratică. După o acceptare a studiului efectuat asupra normelor sociale în instanţele ştiinţifice naţionale şi internaţionale a fost publicată monografia Normele sociale. În acelaşi timp, conţinutul investigaţiilor la tema în cauză a fost reflectat şi în manualele universitare Filosofia, Etica, Etica şi deontologia juridică, Filosofia dreptului, Etica juridică, Metodologia investigaţiilor socio-juridice, Deontologia juridică în care sunt abordate, în mod special, normele morale, juridice, ştiinţifice, tradiţionale şi problemele deontologiei profesionale ale savantului, pedagogului, judecătorului, procurorului şi avocatului. În total au fost publicate 54 de lucrări ştiinţifice şi ştiinţifico- didactice, dintre care 49 de lucrări au fost elaborate după susţinerea tezei de doctor în ştiinţe filosofice (1987). Structura lucrării. Teza de doctor habilitat în ştiinţe filosofice este alcătuită din Introducere, patru capitole, divizate în paragrafe, Concluzii şi Recomandări, Bibliografie, Adnotări şi cuvinte-cheie în limbile română, engleză şi rusă.

CONŢINUTUL LUCRĂRII În cadrul Introducerii sunt expuse actualitatea şi importanţa temei investigate, scopul şi sarcinile lucrării, precum şi suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al tezei. Este elucidat gradul de cercetare a problemelor abordate şi revelate noutatea ştiinţifică a lucrării, semnificaţia şi valoarea ei aplicativă, precum şi aprobarea acesteia în instanţele ştiinţifice respective – naţionale şi internaţionale. În Capitolul I, Conţinutul şi forma normelor sociale se iau în discuţie problemele definirii normei sociale, caracterul lor obiectiv şi dialectica afectivului şi raţionalului în cadrul lor. Psihologul şi filosoful german W. Wundt susţinea că „orice normă este iniţial o regulă pentru voinţă şi în această calitate ea reprezintă, mai întâi de toate, o dispoziţie pentru viitoarea acţiune care trebuie să fie selectată şi ca urmare, în al doilea rând, apare sub formă de prescripţie pentru evaluarea faptelor înfăptuite anterior” [Вундт, В. Этика. Спб., 1887, c.120] care fixează un şir de trăsături specifice ale normei: 1) ea se transformă într-o modalitate de reglementare a conduitei numai în cazul când ea este reflectată în conştiinţa individului şi este însuşită până la acel grad ca să se transforme într-un impuls pentru structura emoţional-volitivă a conştiinţei omului care va asigura acţiunile umane ce vor corespunde normei; 2) este examinată în calitate de prescripţie pentru acţiunile viitoare; 3) este analizată în calitate de criteriu al evaluării ce oferă posibilitatea de a determina regularitatea şi valoarea acţiunilor oamenilor. O altă determinare înaintează M. Weber şi É. Durkheim, iar mai târziu T. Parsons, R. Merton, N. Smelser, T. Shibitani, care susţineau că elementul-cheie îl constituie imperativitatea normelor, capacitatea lor de a se transforma într-un fundal cu scopul ca omul să se orienteze spre ceea ce trebuie să facă din punctul de vedere al societăţii. N. Smelser consideră norma ca „regulă de comportament, credinţă şi standard ce reglementează

interacţiunile dintre oameni” [Смелзер, Н. Социология /пер. с анг. Москва:

«Вестник», 1994, c. 656], care tratează norma doar în calitate de mijloc de reglementare a interacţiunilor umane. Însă, normele sociale reglementează, în acelaşi timp, pe de o parte, interacţiunea omului cu mediul înconjurător natural şi tehnologic, iar pe de altă parte, pot să se transforme într-un criteriu al evaluării interacţiunilor dintre oameni, fiind o modalitate eficientă a reglementării, funcţionării şi stabilizării structurilor sociale. Sociologul sârb D. Markovici, afirmă că „normele sociale reprezintă reguli de comportament ale omului în societate, conform cărora el trebuie să se comporte, în aşa fel, ca să asigure concordanţa conduitelor individuale necesare pentru înfăptuirea funcţiilor lui sociale fundamentale” [Маркович, Д.Ж. Общая социология: Учебник /Пер. с серб. Изд. 3-е перераб. и доп. Москва: «Владос», 1998, c. 237]. Se poate obiecta însă faptul că: 1) nu toate normele constituie nişte reguli de comportament, din motiv că ele pot fi utilizate şi în calitate de mijloc al evaluării lui; 2) nu toate normele sunt destinate spre a coordona conduita, comportamentul unor indivizi în parte; 3) normele pot să prescrie nu numai comportamentul, ci şi imaginea gândurilor, sentimentelor, doleanţelor etc. Filosoful rus E. Penikov consideră că „normele sociale sunt nişte cerinţe determinate de existenţa socială înaintate de societate faţă de compor- tamentul personalităţii în interacţiunile ei cu unele sau altele comunităţi sau alţi oameni, faţă de activitatea grupurilor sociale şi a instituţiilor obşteşti” [Пеньков, Е.М. Социальные нормы регуляторы поведения личности:

некоторые вопросы методологии и теории. Москва: «Мысль», 1974, c. 52]. Prin urmare, norma socială este tratată în calitate de fenomen social ce este determinat de societate, de subiectul ce întemeiază şi elaborează normele, din motiv că în norme se reflectă necesitatea care are scopul de a ordona şi stabiliza funcţionarea normală a proceselor sociale. Definiţia în cauză

cuprinde un câmp mai larg al acţiunii normelor sociale, deoarece include şi interacţiunile dintre asociaţiile obşteşti. M. Bobnev abordează problema

normelor sociale de pe poziţiile psihologiei şi defineşte normele ca „mijloace

de reglementare a interacţiunilor dintre grupuri şi membrii lor" [Бобнева,

М.И. Социальные нормы и регуляция поведения. Москва: «Наука», 1978, c. 7], iar juristul rus V. Kudreavţev înscrie cercetarea problemei date în categoriile administrării, organizării şi a modelării sociale care reprezintă o nouă dimensiune de abordare a normelor sociale, ce a fost susţinută şi dezvoltată în mod substanţial de către filosoful rus V. Plahov, care a tratat normele sociale în calitate de formaţiuni sistemice şi funcţionale specifice, a elucidat raportul dintre norme şi activitatea umană. În baza studiului efectuat, am înaintat o definiţie proprie care s-a transformat într-un fundament al acestei investigaţii: n o r m e l e s o c i a l e

sunt nişte legi, reguli, exigenţe, mijloace de reglementare

a interacţiunilor sociale edificate în baza unor valori

semnificative, care poartă un caracter prospectiv şi teleologic, care se extind atât asupra raporturilor omului cu natura şi societatea, cât şi a celor dintre individ şi colectivitate prescriind comportamentul, modul de desfăşurare a unei acţiuni viitoare care trebuie făcută, fiind utile atât pentru societate şi colectivitate, cât şi pentru individ. Normele sociale reprezintă, prin esenţa lor, nişte formaţiuni sistemi- co-funcţionale chemate să reglementeze, să organizeze şi să consolideze relaţiile sociale. Natura sistemic-funcţională a normelor sociale se valorifică în procesele de administrare şi reglementare ce conduc la ordonarea relaţiilor

sociale care edifică comportamentul subiectiv, organizează activitatea individuală şi a colectivităţilor umane. Acest lucru este posibil în virtutea

faptului că normele sociale reprezintă un tip specific al informaţiei sociale, iar funcţionarea lor reprezintă un proces informaţional. Normele sociale sunt obiective, însă obiectivitatea lor nu trebuie con- cepută în sensul obiectivităţii lucrurilor materiale. Caracterul obiectiv al nor- melor este determinat, în primul rând, de geneza lor istorică. În plan istoric, sistemul normativ al societăţii s-a structurat pe baza muncii şi a relaţiilor dintre oameni, în cadrul muncii şi vieţii în comun. Treptat, s-au decantat trei tipuri de acţiuni, utile, inutile sau hazardate pentru viaţa colectivităţii, realizate prin încercări şi eşecuri repetate care s-au soldat cu instituirea treptată a unui sistem de recomandări şi interdicţii. Concomitent, relaţiile concrete şi spontane dintre oameni în cadrul unor colectivităţi, sau relaţiile dintre colectivităţi au suferit aceeaşi decantare. Astfel, s-au stabilit relaţii care asigurau coeziunea şi stabilitatea grupurilor sociale şi relaţiile care o puneau în pericol. Aşadar, pe de o parte, normele sociale sunt obiective pentru că şi în momentul constituirii lor şi pe tot parcursul dezvoltării emană din necesităţi umane obiective. Pe de altă parte, normele sociale sunt obiective prin finalitatea lor, prin faptul că se materializează în activităţile umane şi în relaţiile ce însoţesc aceste activităţi. Ele sunt obiective şi din cauza că sistemul lor este anterior şi extrinsec faţă de orice conştiinţă individuală, faţă de toate conştiinţele individuale. Se constată, de asemenea, faptul că în mod real omul nu este o fiinţă exclusiv raţională care acţionează numai sub imperiul determinismului normelor sociale, ci şi una emoţională [Ionescu, N. Filosofia religiei. Prefaţă de Nicolae Tatu, Postfaţă de Mircea Vulcănescu. Ediţie îngrijită de Marin Diaconu. Bucureşti: Ed. Eminescu, [?], p. 118]. Omul poate ceda şi unor impulsuri necontrolate, unor „porniri” cu caracter iraţional, poate inova chiar unele mijloace de acţiune, dacă sunt mai eficiente decât altele şi se poate abate de la exigenţele normelor şi legilor sociale.

Deosebit de importantă este înţelegerea faptului că o astfel de reflectare se manifestă pe două niveluri – afectiv şi raţional, şi, concomitent, în diverse sfere ale conştiinţei sociale, individuale, ştiinţifice, cotidiene şi de masă. Acest fenomen se dezvăluie atât în procesul formării normelor, cât şi în procesul de motivare a comportamentului uman. Procesul de reflectare a realităţii în cadrul normelor sociale se poate realiza prin două forme: 1) pe calea apariţiei spontane a normelor de reglementare în procesul unei sau altei activităţi sociale; 2) în calitate de elaborare conştientă şi exprimare a unor sau altor dispoziţii normative. Analiza diversităţii şi varietăţii normelor sociale trebuie să ia în consideraţie specificul reflectării şi funcţionării lor la nivelul reflectării afective şi raţionale a realităţii. Aceasta indică asupra faptului că delimitarea acţiunii normelor comportamentului social care este utilizată de obicei nu poate fi ridicată la rang de absolut şi opusă una alteia. Conştientul şi inconştientul în conştiinţa şi în comportamentul real al oamenilor se asociază,

în mod dialectic, fiind posibilă armonia dintre ele şi apariţia unor contradicţii

ce se manifestă în calitate de proces dialectic al interacţiunii dintre aspectele afective şi raţionale ale cunoaşterii, dintre cunoştinţe şi conduită. În procesul de elaborare a normelor sociale, mai ales a celor de drept, legiuitorul trebuie să ia în consideraţie nu numai existenţa unor astfel de

stereotipuri, ci şi să introducă în normele sociale exigenţe, care nu ar produce emoţii negative. Este foarte important de a anticipa posibilitatea creării condiţiilor pentru neutralizarea emoţiilor negative, a indignării, protestelor, ca să nu se producă intensificarea fenomenelor sociale negative în rezultatul adoptării unor astfel de norme. Prin urmare, există o necesitate imperioasă de

a efectua un studiu al locului şi rolului emoţiilor în conservarea normelor sociale semnificative. Funcţia pragmatică de reglementare pe care o are conştiinţa

normativă întruchipează conexiunea dialectică a subiectului şi obiectului şi se fundamentează, în ultimă instanţă, pe reflectarea realităţii obiective. Relaţia gnoseologică, adică reflectarea, este doar o parte a acestei conexiuni. Omul cunoaşte pentru a putea să acţioneze, pentru a trăi în comunitate cu alţi oameni, pentru a-şi construi comportamentul la modul respectiv în realitatea înconjurătoare. În Capitolul al II-lea, Normele şi acţiunea socială, sunt evidenţiate funcţiile normelor şi se efectuează clasificarea lor. În procesul analizei funcţiilor normelor sociale sunt luate în consideraţie şi utilizate o serie de principii metodologice formulate în ştiinţă: 1) o anumită funcţie a normelor sociale nu poate fi în mod absolut independentă, ci se află într-o corelaţie dialectică cu alte funcţii; 2) formele de manifestare a lor depind, în mare măsură, de caracterul variat al normelor sociale; 3) conţinutul concret al unei sau altei funcţii poate fi determinat de tipul concret-istoric al normei. Luând în calcul acest mecanism şi un şir de alţi factori, funcţiile normelor sociale se constituie într-un sistem în care fiecare funcţie este independentă, dar, în acelaşi timp, interacţionează reciproc: 1) orientarea socială a acţiunilor comunităţilor, grupurilor, a instituţiilor sociale şi a personalităţii în conformitate cu necesităţile şi interesele obşteşti şi personale şi „modelelor de comportament” elaborate în baza lor; 2) asigurarea coordonării intereselor oamenilor pe calea fixării în norme a unor condiţii respective, a unei astfel de coordonări sub forma unor cerinţe normative şi directive; 3) asigurarea controlului social, corijarea comportamentului deviant.

În societatea contemporană, mai ales în condiţiile Republicii Mol- dova, are loc „expansiunea” mijloacelor şi metodelor controlului social. Normele sociale şi alte mijloace ale controlului social sunt utilizate pe larg pentru a „dirija” şi a „modifica comportamentul” social al indivizilor cu

scopul de a soluţiona un şir de probleme ale societăţii noastre, pentru „instituţionalizarea” mijloacelor presiunii sociale şi a orientării sociale, influenţei insistente, forţate a mijloacelor comunicării în masă în condiţiile noastre. Din păcate, se creează impresia că această funcţie a controlului se manifestă prea exagerat şi nu întotdeauna justificat şi are loc o anumită întoarcere dialectică spre controlul şi dirijarea rigidă ce nu are nimic cu principiile statului de drept. Acest control iese deseori dincolo de limitele normale ale protecţiei şi apărării sociale ce există în societăţile democratice, deoarece utilizează, cu precădere, mecanismele coercitive bazate pe forţă şi represiune a indivizilor. Raţionalitatea este deseori identificată cu egoismul, fapt care poate fi calificat drept o eroare, pentru că acesta ascunde faptul real de a acţiona în virtutea intereselor proprii, adică raţional. În această ordine de idei, se are în vedere nu raţionalitatea ca atare, ci raţionalitatea verosimilă a „faptelor egoiste”. Nu rezultă că raţiunea interzice întotdeauna a acţiona în dezacord cu propriul interes. Astfel de acţiuni sunt interzise din punct de vedere raţional numai în cazul în care pentru ele nu există alte temeiuri decât interesul propriu al persoanei care acţionează. Din această cauză mijloacele care sunt alese de oameni trebuie să fie determinate de scopul ce stă în faţa lor, ele trebuie să corespundă scopului adoptat. Corespondenţa dintre scop şi mijloace semnifică faptul, că ele duc în unitatea lor, spre o acţiune sau un comportament ce pot fi evaluate ca pozitive din punct de vedere moral, indiferent de faptul dacă ele ca fenomene independente pot fi uneori şi negative [Capcelea, V. Deontologia juridică: manual pentru facultăţile de drept. Chişinău: Ed. ARC, 2007, p.256-258]. Clasificarea normelor sociale se efectuează în limitele abordării filosofice, sistemice, sociologice, informaţionale etc., care are o mare importanţă pentru clasificarea ontică a normelor sociale. Concepţia lui V.

Plahov, care susţine că este necesar de a face o distincţie certă între noţiunile „normele societăţii” şi „normele sociale”[Плахов, В. Д. Социальные нормы:

философские основания общей теории. Москва: Мысль, 1985, c.233-234] este supusă unei analize critice. Este evident faptul că normele societăţii reprezintă totalitatea normelor ce se manifestă la nivelul formei sociale a mişcării materiei, reprezentându-se drept nişte legi obiective specifice care pot fi conştientizate sau viceversa. Însă, conform opiniei filosofului rus, normele sociale sunt „reguli”, legi sociologice ale organizării şi administrării sistemului de relaţii sociale. Concepţia dată nu este destul de certă întrucît reiese, pe de o parte, că legile obiective după care se dezvoltă societatea sunt norme, că ele reprezintă nişte atribute sociale iniţiale ce nu depind de oameni, iar pe de altă parte, sunt introduse în viaţă de oameni, de necesităţile practicii sociale. Unele norme dispar, altele apar, celelalte sunt impuse de unele clase sau de către puterea politică. Prin urmare, procesul apariţiei şi formării normelor reprezintă un factor subiectiv. Este necesar de a separa două clase generale de norme sociale ce se deosebesc după mecanismul formării şi funcţionării lor: clasa normelor decretate, ce includ normele, apariţia, funcţionarea, dezvoltarea şi toată existenţa care este în totalitate legată de conştiinţa şi de voinţa oamenilor, şi clasa normelor sociale ce funcţionează în mod spontan (tradiţional), care apar fără amestecul aparatului puterii politice. Normele sociale pot fi clasificate în norme cu caracter acţional ce se manifestă în raporturile omului cu natura; norme de ordin tehnico-productiv; de ordin ecologic; norme cu caracter acţional în raporturile omului cu societatea precum şi de ordin administrativ şi de organizare a muncii, a producţiei şi a întreprinderilor; de ordin economic, de cooperare şi de schimb, de reglementare eficientă a acţiunilor financiare; de ordin societar, de construcţie economică şi socială, decizionale şi de conducere a proceselor economice şi sociale; norme de cunoaştere şi de

gândire corectă (logice), metode sau principii de construcţie şi creaţie teoretică, sistematizate în metodologii ale tuturor domeniilor ştiinţei contemporane; norme care privesc raporturile dintre individ şi colectivitate, dintre straturile, grupurile şi categoriile sociale, modul de convieţuire socială în raport cu structurile civilizaţiei materiale şi spirituale ale epocii precum:

norme tradiţionale, norme de convieţuire socială, norme religioase, norme morale; norme juridice, norme politice, norme de deontologie profesională etc. În această categorie intră şi normele cu caracter acţional ce ţin de raporturile omului cu societatea: normele prin care sunt reglementate relaţiile şi instituţiile fundamentale ale societăţii; norme cu caracter organizatoric care reglementează funcţionarea mecanismelor şi structurilor organizatorice din societate; norme cu caracter comportamental ce privesc raporturile interumane, interpersonale sau relaţiile dintre individ şi segmentele comu- nităţii; norme ce vizează regulile sau principiile activităţii de cunoaştere; unele norme, din punct de vedere al sferei lor de aplicare, sunt generale, altele particulare sau chiar speciale; în funcţie de criteriul istoric deosebim: norme nescrise (cutumiare) şi norme scrise; norme spontane prin apariţie şi decantare în evoluţia lor istorică şi norme create, elaborate; în funcţie de caracterul metodelor de reglementare: norme juridice; norme extrajuridice:

norme de convieţuire socială, tradiţii, obiceiuri, norme morale, normele organizaţiilor nestatale; norme metajuridice care includ normele vieţii şi trăirilor religioase (ritualuri, practicile de cult religios); Dintre speciile normative, praxiologia şi teoria contemporană a acţiunii sociale separă trei domenii generale de norme: d o m e n i u l normelor ac ţ i o n a l e (tehnologii şi tehnici de acţiune în sfera producţiei materiale, în domeniul creaţiei de valori, principii şi metode de cunoaştere

etc.); d o m e n i u l n o r m e l o r c o m p o r t a m e n t a l e (tradiţionale, religioa-

se, morale, juridice, politice etc.); d o m e n i u l

n o r m e l o r

o r g a n i z a ţ io-

n a l e (de funcţionare a structurilor organizaţionale, reguli de management şi decizionale sau de dirijare socială şi administrativă, economice, ecologice, corporative, de deontologie profesională). În Capitolul al III-lea, Tipurile fundamentale de norme sociale comportamentale şi valenţele lor nomologice, se iau în discuţie semnifi- caţiile nomologico-comportamentale ale normelor tradiţionale, religioase, morale şi juridice. Normele tradiţionale constituie coloana vertebrală a societăţii care trebuie să fundamenteze reglementarea relaţiilor dintre oameni în cadrul existenţei sociale. Categoria „tradiţie”, indică nu numai relaţia dintre trecut şi prezent, ci şi anumite puncte de tangenţă dintre ele. Din această perspectivă, tradiţiile exprimă moştenirea de obiceiuri, datini, credinţe, norme de comportament care se transmit din generaţie în generaţie, constituind trăsăturile specifice ale unui popor. Sub aspect funcţional, câmpul de acţiune a tradiţiilor în societate este redat prin funcţia reglementatoare, de transmitere a experienţei sociale, funcţia educativă, informativă şi integrativă. Tradiţiile au constituit timp îndelungat unicul mijloc de reglementare a relaţiilor dintre oameni în societate, or exista o încredere în justeţea ordinii stabilite de tradiţii, motivată prin vechimea lor. Această funcţie exercitată de ele timp de milenii a fost absolut neglijată în perioada totalitară, fapt care a implicat prejudicii serioase societăţii, provocând o serie de fenomene negative ce s-au răsfrânt asupra relaţiilor dintre oameni şi naţiuni. În acest fel, facultăţile morale, acumulate prin succesiunea în spaţiu şi timp a generaţiilor, au fost slăbite şi atenuate sub presiunea enormă a aparatului represiv al regimului totalitar, specializat în injectarea fricii şi în distrugerea personalităţii fiecărui individ care a fost derutat astfel, încât, fiind pus astăzi în faţa alternativei libertate-totalitarism, alege derivând din reflexele dobândite, ultima variantă, fiind convins că alege binele.

Credinţa religioasă reprezintă o dimensiune fundamentală a exprimă- rii şi afirmării identităţii individuale şi de grup, deşi ea este, în societatea con- temporană puternic secularizată, o opţiune personală. Ea contribuie la procesul de integrare socială a oamenilor prin susţinerea unor norme morale [Ellison, G.Cr.; Sherkatt, E.D. Is Sociology the Core Discipline for the Scientific Study of Religion? //Social Force, volume 73; 1995, number 4, june, p. 1257]. Unul dintre cele mai importante elemente ale religiei îl constituie normele religioase. Teologul rus M. Varias, menţionează că „normele religioase sunt reguli de conduită instaurate de diverse religii prin mani- festarea oficială a voinţei obligatorii pentru toţi adepţii lor ce reglementează relaţiile în sfera de interese a acestor credinţe” [Варьяс, М.Ю. Церковное право как правовая система: oпыт теоретико-правового исследования // Правоведение, 1995, nr 6, c.77]. Dispoziţiile ce se conţin în aceste norme posedă, în mare măsură, calităţile normativităţii, exprimă principiile unei sau altei credinţe, sunt edictate şi se realizează, în anumite cazuri, prin intermediul unei ordini oficiale. Între normele religioase şi alte specii de norme sociale există anumite conexiuni. Conexiunea dreptului cu religia presupune, în prealabil, specificarea deosebirilor dintre ele, fapt care atrage spiritul raţional-critic în mrejele diviziunilor şi definirilor. Un lucru este cert, susţine filosoful rus. Iu. Tihonravov, – încă din antichitate şi până în prezent religia şi dreptul sunt edificate pe ideea echităţii [Тихонравов, Ю.В. Основы философии права. Москва: «Вестник», 1997, c.274-291] . Pe de altă parte, însă, atât dreptul, cât şi religia presupun dimensiuni morale şi politice, tangentând sub anumite aspecte. Totodată, este necesar să relevăm faptul că relaţia religiei cu dreptul este determinată de milenii prin morală, prin care un percept religios se transformă într-unul juridic.

În prezent a devenit destul de actuală problema raportului dintre religie şi drept, Biserică şi Stat ca urmare a situaţiei ce s-a creat în timpul dominaţiei sistemului totalitar. Statul trebuie să-şi definitiveze poziţia în această privinţă pornind de la principiul egalităţii cultelor prin neamestecul în probleme de religie, pe motiv că se resimte tendinţa de a transforma ortodoxia într-o religie dominantă. Se impune necesitatea elaborării unei noi legi a cultelor care ar reglementa cele mai stringente probleme din acest domeniu. Trebuie să conştientizăm faptul că în regimul religiei de stat, închinarea la Dumnezeu e îndemn, dacă nu chiar obligaţie, iar în regimul opus, e un drept. Actualmente a devenit evident că dreptul nu trebuie să fie indiferent faţă de un şir de forme bizare a utilizării libertăţii conştiinţei de către religiile ocultiste şi sectele totalitare ce reprimă personalitatea şi, prin intermediul zombării, o transformă într-un executant orb al voinţei „învăţătorului”. Ocultismul reprezintă o mişcare socială destul de largă, răspândită în diferite ţări, inclusiv în Republica Moldova. Este evident că în condiţiile contemporane ale societăţii democratice nu poate fi impus un control asupra conştiinţei şi nu poate fi instituită cenzura informaţiei. Însă este necesar de a interzice sectele religioase în care există idei criminale. Normele morale posedă o structură formală care se constituie din două elemente fundamentale, cristalizate lexical în două expresii tipice:

expresia calitativă şi expresia imperativă. Elementul calitativ indică ce anume trebuie „să faci”, sau cum trebuie „să fii”, iar elementul imperativ, se conţine în formularea „trebuie”. Imperativul poate lua două forme de expresie: una pozitivă („trebuie”) care poate fi activă şi stimulativă şi, alta negativă („nu trebuie”) care poate fi restrictivă, inhibitivă, coercitivă. Din această cauză, morala în sens larg e structurată valoric contradictoriu: din valori care sunt recomandate („trebuie”) şi non-valori (sau pseudovalori) care sunt interzise („nu trebuie”). Simultan, interdicţia „nu trebuie” nu înseamnă ceva care e

interzis, deoarece interzis înseamnă „trebuie să nu”. În acelaşi timp, imperativul în cele două forme de expresie nu posedă o semnificaţie valoric morală intrinsecă, din motiv că imperativul „trebuie” – „nu trebuie” poate angaja şi angajează în viaţa reală orice acţiune, orice fel de a fi. Specificul normelor morale, conform opiniei lui G.H. von Wright, nu constă în aceea că ele ar forma un grup aparte, autonom, ci în faptul că ele au afinităţi logice complicate cu alte tipuri principale de norme şi cu noţiunile axiologice de bine şi rău” [Wright, G.H. von. Normă şi acţiune: (Studiu logic). Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, p.30]. Totodată, particularitatea lor constă şi în varietatea modalităţilor de manifestare:

obligatoriu, permis, indiferent, interzis, care stau la baza dezvoltării unei logici a normelor morale. În literatura de specialitate se identifică patru trăsături cardinale – „importanţa”, „imunitatea şi modificarea deliberată”, „caracterul intenţionat al infracţiunilor morale” şi „formele presiunii morale” [Hart, H.L.A. Conceptul de drept. Chişinău: Ed. Sigma IG, 1999, p. 167] care „se regăsesc permanent împreună în aceste principii, norme si standarde de conduită, numite, de obicei, morală”. Aceste patru trăsături reflectă diferite aspecte ale unei funcţii importante şi caracteristice cu care operează standardele în viaţa socială sau în cea individuală. Specificul sistemului normelor de drept şi programarea relaţiilor dintre membrii societăţii, ce este efectuată de el, determină şi specificul mecanismelor sociale de acţiune. Mecanismele în cauză sunt atât de importante pentru societate încât, de multe ori, după tipul lor sunt prezentate mecanismele acţiunii tuturor normelor ce sunt utilizate în societate. Din această cauză majoritatea sociologilor şi psihologilor sociali reduc mecanismul de bază al acţiunii tuturor normelor sociale la procesul de conformare faţă de norme de către membrii grupurilor şi ai comunităţilor

umane în comportamentul lor social. Nu putem nega importanţa acestui mecanism, dar considerăm că extrapolarea în cauză asupra tuturor categoriilor de norme, asupra trăsăturilor specifice ale normelor de drept îngustează problema şi diapazonul investigaţiilor filosofice, sociologice şi socil- psihologice şi conduce la o determinare eronată şi inadecvată a obiectului cercetării. Abordarea ştiinţifică a proceselor care au loc în societatea contemporană, mai ales cele ce ţin de autoreglementarea existenţei sociale, are o mare importanţă pentru a informa la timp legiuitorul despre normele sociale ce se formează în mod spontan în viaţa cotidiană. În ultimul timp s-a format un complex întreg de norme şi relaţii ale „justiţiei criminale” care se ocupă de soluţionarea contra plată a unor cauze ce au un caracter criminal, dar de multe ori şi non-criminal. Filosofia, sociologia dreptului, etica pot să ajute legiuitorul să supravegheze procesele spontane ale formării normelor îndreptate împotriva dreptului cu scopul de a le aprecia din punctul de vedere al dreptului, separând în cadrul lor normele cu caracter juridic, antijuridic şi neutre în raport cu dreptul. Această informaţie poate avea o însemnătate deosebită asupra perfecţionării legislaţiei cu scopul de a adopta norme de drept ce ar interzice şi contracara asemenea fenomene sociale negative. Destul de actuală este pentru noi problema compromisului juridic care poate fi obţinut dacă în norma de drept sunt într-o măsură egală luate în consideraţie toate interesele, cu scopul ca nimeni să nu obţină privilegii faţă de alţii şi, realizarea unui sau altui interes să nu producă prejudicii altor interese. În statele cu un sistem democratic bine dezvoltat sunt elaborate structuri integre de coordonare a intereselor sociale şi a soluţionării conflictelor sociale. Aceste mecanisme trebuie să se fundeze pe principiile reprezentării în Parlament a intereselor sociale globale ale societăţii şi să includă criteriile: 1) activitatea partidelor politice să fie îndreptate spre

depistarea în diversele interese de grup şi corporative ale societăţii civile a acelui început comun şi semnificativ, care poate fi plasat la baza politicii statale şi a legislaţiei; 2) tehnologia procesului electoral în cadrul căruia atenţia socială este canalizată spre interesele sociale semnificative ale unor sau altor grupuri ale societăţii să asigure apărarea acestor interese de către partidele sau candidaţii respectivi; 3) procedurile parlamentare trebuie să asigure armonizarea întregului spectru de poziţii social-politice existente în societate; 4) legile elaborate trebuie să fie în stare să elimine tensiunea socială sau să diminueze gradul de intensitate a ei. Acest model democratic de elaborare a legilor trebuie să devină viabil şi pentru Republica Moldova. Totodată, este necesar de a se ţine cont de faptul că normele de drept îşi relevă ineficienţa, mai devreme sau mai târziu, dacă nu intră în concordanţă cu o moralitate corespunzătoare, care să-i asigure impactul real şi aşteptat la nivelul conştiinţei individuale a fiecărui om. În pofida faptului că în perioada de tranziţie dreptul determină morala, totuşi, prin legile adoptate noi trebuie să recunoaştem, treptat, rădăcinile fireşti ale codului moral, ale valorilor morale general-umane care au fost atâta vreme calomniate şi negate în mod conştient de către regimul totalitar. În Capitolul al IV-lea, Rolul normelor acţionale şi organizaţio- nale în funcţionarea şi dezvoltarea durabilă a societăţii, sunt abordate chestiuni ce vizează rolul normelor în administrarea, structurarea şi eficentiizarea relaţiilor sociale. Un principiu general al conexiunii sistemice între structura socială şi norma socială constă în faptul că calitatea şi cantitatea structurii se află într-o dependenţă nemijlocită de caracteristicile calitative şi cantitative ale normelor sociale, care sunt determinate, la rândul lor, de activitatea subiectivă corespunzătoare, de activitatea normativă de creaţie, ce poate fi definită drept o activitate a subiectului ce urmăreşte scopul de a înlătura entropia sistemului

de relaţii sociale. Normele sociale şi administrarea socială sunt strâns legate între ele: în anumite circumstanţe, norma socială apare în calitate de factor determinant al conţinutului şi caracterului procesului de administrare, al programului „tehnologic” şi „operaţional”. Concomitent, normele sociale sunt prezente în multiplele verigi ale procesului sistemic specific, formând baza lui.

În relaţiile de administrare, normele sociale sunt un mijloc al structu- rării, reglementării şi sistematizării vieţii sociale. Momentul iniţial al adminis- trării, în ciclul administrativ, este definitivarea şi clarificarea scopului. O etapă importantă a ciclului administrativ este adoptarea deciziei de administrare, care, în conţinutul său, posedă, în mod obligatoriu, o dispoziţie care poate fi mai mult sau mai puţin imperativă, generală şi necesară. Etapa finală a ciclului administrativ este evidenţa şi controlul executării decizi