Curs 3 HIDROBIOLOGIE 1.3. Proprietatile chimice ale apei [ Salinitatea. Duritatea. Elementele (N, P, Fe, Si, Mn, Mg).

Gaze solvite in apa (O2, CO2, H2S, CH4). Alcalinitatea, pH-ul, potentialul oxidoreducator. Substante organice dizolvate in apa ] O statistic asupra compoziiei apei potabile propune urmtoarea ordine a abundenei: Constitueni majori (1-1000 mg/l): sodiu, calciu, magneziu, bicarbonat, sulfat, clor, silice; Constitueni secundari (0,01-10 mg/l): fier, stroniu, potasiu, carbonat, azotat, fluor bor; Constitueni minori (0,0001-0,1 mg/l): stibiu, aluminiu, arsen, bariu, brom, cadmiu, crom, cobalt, cupru, germaniu, iod, plumb, litiu, mangan, molibden, nichel, fosfat, rubidiu, seleniu, titan, uraniu, vanadiu, zinc; Constitueni prezeni ca urme (sub 0,001 mg/l): beriliu, bismut, ceriu, cesiu, galiu, aur, indiu, lantan, neobiu, platina, aur, ruteniu, scandiu, argint, thaliu, toriu, cositor, tungsten, yterbiu, itriu, zirconiu; Aceste substante provin din dizolvare substratului, din metabolismul organismelor sau din mineralizarea dupa moarte a acestora. N si P sunt nutrientii de baza din mediul acvatic, care asigura desfasurarea productiei primare si a celei secundare, respective, fluxul energetic prin ecosistemele lotice. Compozitia apei: Apa marina: cloruri: 88.8% sulfati: 10.8% carbonati: 0.4% Apa continentala (cu exceptia apelor saline) cloruri: 79.9% sulfati: 13.2% carbonati: 6.9% Dintre cationi predomina: pt ape marine: Na, Mg, Ca, K pt ape continentale: Ca, Mg, Na, K

Compozitia apei marine este foarte stabila, pe cand cea a apei continentale poate fi modificata de precipitatii, rata de evaporare, activitatea antropica, etc. 1.3.1. Salinitatea Este esentiala pentru ecosistemele acvatice, ea determinand atat compozitia specifica a comunitatilor acvatice, cat si adaptarile acestor organisme pentru un anumit tip de mediu acvatic => ea determina raspandirea lor pe glob. Salinitatea () reprezinta greutatea totala a elementelor solvite intr-un litru de apa. Ea se poate determina prin evaporarea apei la vid la 480 0C (pt a disparea compusii organici si a ramane numai cei minerali). Clorinitate (Cl ) reprezinta doar cantitatea totala de halogeni (Clor, Brom, Iod, Fluor) din 1 litru de apa (termen nu foarte corect). Salinitatea influenteaza organismele acvatice prin urmatoarele cai: modificarea presiunii osmotice celulare, modificarea intrarilor / iesirilor apei din celula / organism. Organismele dispun de un reglaj osmotic la nivel celular care se realizeaza prin permeabilitatea ridicata a membranei celulare si a tegumentului, pentru apa si pentru ionii din aceasta. Acest reglaj se face cu consum energetic (ca orice alta functie in organism), cu ajutorul pompelor ionice.

Hidrobiologie Curs 3 Alaturi de temperatura si de presiunea hidrostatica si salinitatea mediului acvatic influenteaza densitatea si vascozitatea apei si deci si flotatia / plutirea organismelor (si locomotia / raspandirea organismelor). In functie de concentratia de saruri a bazinelor acvatice se disting: - ape dulci (ahaline): salinitate sub 0.5 g saruri / l apa (0.5 ) - ape salmastre (mixohaline): 0.5-30 - ape marine (eurihaline): 30-40 - ape continentale hiperhaline: peste 40 . In functie de tipul de bazin acvatic, organismele pot fi: marine, mixohaline si dulcicole. 1.3.2. Duritatea Este determinata de suma cationilor din apa cu exceptia H+ si a metalelor alcaline (Na si K). Duritatea totala: e data de totalitatea sarurilor de Ca si Mg care intra in componenta bicarbonatilor, sulfatilor, clorurilor, azotatilor. Duritatea temporara: determinata de cantitatea de carbonati si bicarbonati ce pot fi usor eliminati prin fierbere (precipita). Duritatea permanenta: depinde de cantitatea de cloruri, sulfati si azotati si alte saruri foarte solubile. Aceasta duritate se mentine chiar si dupa fierbere. Se masoara in grade germane sau franceze: 1 0G = 10 mg CaO la 1 l apa; 1 0F = 10 mg CaCO3 la 1 l apa. Apele continentale au mai mult duritate temporara si de aceea duritatea acestor ape se poate exprima direct in mg CaCO3 / l.. - apa foarte moale: 0-4 0 - apa moale: 4-8 0 - apa cu duritate medie: 8-12 0 - ape relativ dure 12-18 0 - apa dura: 18-30 0 - apan foarte dura: peste 30 0 1.3.3. Elementele: N, P, Fe, Si, Mn, Mg Sunt elemente biogene indispensabile vietii. N si P se consuma in cantitati mult mai mari raportat cu cantitatile mici in care se gasesc in apa. Pot deveni factori limitativi ai cresterii chiar si in conditiile in care reciclarea acestor elemente e permanenta si foarte rapida. Ex: reciclarea P-ului poate dura cateva minute (in microorganisme). N se gaseste in apa sub forma de azotati, azotiti, saruri de amoniu (cele mai utilizate). Exista unele alge care pot fixa chiar si azotul molecular (Nostoc, Anabaena). Se gaseste in cantitate de pana la 0.1 mg/l. P este important pentru productia primara. Se gaseste in cantitate de sutimi de mg/l. Pentru cuantificarea fertilitatii bazinelor acvatice se utilizeaza raportul N/P, care se mentine constant, atat in apa, cat si in corpul organismelor acvatice. Alterarea acestui raport determina alterarea intregului ecossitem si metabolism. Fe, se gaseste in apa sub forma feroasa, ferica sau coloidala, leagta de prezenta acizilor humici. Este factor important pentru unele grupe de alge, fiind implicat in productia primara, in conditiile in care concentratia lui = 1 2 mg/l. Peste aceste valori devine toxic pentru pesti si pentru alti hidrobionti. Si este important pentru productia primara a diatomeelor si pentru spongieri. Mn se gaseste in apa in concentratie de cateva mg/l, la cantitati mai mari devine letal (la poluari). In lacuri contribuie la imbogatirea cu oxigen a straturilor profundale (procesul este descris la cap 1.3.4.). 2

Hidrobiologie Curs 3 Mg este foarte important in productia primara, deoarece intra in componenta clorofilei (si a altor enzime). Raportul Ca/Mg reprezinta factor limitativ pentru dezvoltarea unor specii de zooplancton si a aunor pesti de apa dulce. Cu este prezent in apa sub forma ionica sau sub forma de complex organo-mineral. In cantitati mari devine toxic pt alge, pe acest fenomen bazandu-se utilizarea CuSo4 ca algicid in combaterea infloririlor algale din bazinele acvatice. 1.3.4. Gaze solvite in apa: O2, CO2, H2S, CH4 O2 poate avea origini multimple: din atmosfera, din procesul fotosintezei, din substrat (bule emergente) sau poate fi produs in urma procesului de reducere a oxizilor din apa sau din sediment. Este utilizat in procesul respirator, de plante si animalele acvatice. In ecosistemele naturale echilibrate are loc simultan, atat producerea cat si consumul de oxigen, conform proceselor: CO2 + H2O ------lumina (fotosinteza)-------- S O + O2 O2 + S O ------ (respiratie)-------- CO2 + H2O Oxigenul se poate dizolva partial in apa. Solubilitatea lui este invers proportionala cu temperatura si cu salinitatea. Solubilitatea oxigenului este favorizata de miscarea apei si de cresterea presiunii atmosferice. In lacuri un rol mare in reglarea oxigenului la nivelul sedimentelor il au compusii manganului. Astfel, Mn ionic sub influenta curentilor verticali ajung din profundal in paturile superficiale, unde in prezenta oxigenului trece in oxizi de Mn (greu solubili in apa) care cad in profundal, ajungand la sedimente, unde cedeaza oxigenul substratului, transformandu-se in Mn ionic (si ciclul se reia). Scaderea concentratiei oxigenului din apa este determinata de S.O. daca ea se gaseste in cantitate mare => poluare. De asemenea, in prezenta agentilor reducatori (H2S si FeS) au loc procese reducatoare care determina saracirea apei de oxigen. In conditii de anoxie (hipoxie) organismele acvatice au dezvoltat adaptari morfologice, fiziologice si comportamentale: - unele organisme si-au dezvoltat apendici ventilatori sau ventileaza apa cu traheobranhiile - se deplaseaza activ spre zonele unde exista oxigen (curenti, vartejuri) - aparitia hemoglobinei - reducerea activitatii - diferentierea unopr enzime ce actioneaza numai in anoxie CO2 are diferite origini: atmosferic, din procesul respirator, din apa de precipitatii, din sedimente (prin dizolvare carbonatilor), procesul de dehidrogenare (in sedimente), poluare industriala. Se consuma in procesul fotosintezei, rezultand substanta organica. Solubilitatea lui este similara cu cea a oxigenului, fiind dependenta de salinitate si temperatura. CO2 + H2O => H2CO3 (acid carbonic) H2CO3 disociaza in HCO3- (ion carbonat) si CO3 2- (ion carbonic), cu rol important in metabolismul Ca CaCO3 disociaza in apa, formand CO2 si H2O. H2S rezulta in apele continentale din procesul de putrefactie a substantelor organice (in balti si mlastini neaerisite); in ape sarate, provine din sulfati sub influenta bacteriilor oxidoreducatoare, in conditiile existentei oxigenului. 3

Hidrobiologie Curs 3 Este un agent puternic reducator, contribuind la scaderea cantitatii de oxigen din apa. Pentru majoritatea organismelor este letal. Exceptie: Nereis sp. (policheti marini) care suporta concentratii de pana la 20 mg/l. CH4 (gazul de balta) se formeaza in apele dulci continentale, statatoare, in urma descompunerii celulozei macrofitelor. Este toxic pentru plante si animale acvatice. Prezenta lui in apa arata un intens proces de acumulare a substantelor organice, un mare deficit de oxigen si un avansat stadiu de eutrofizare a bazinului acvatic respectiv. Potentialul oxidoreducator in apele continentale conditioneaza intregul metabolism al organismelor acvatice. Factorii care conditioneaza potentialul oxidoreducator: pH, cantitatea de oxigen, H2S si substanta organica dizolvata in apa. 1.3.5. Alcalinitatea. pH-ul Continutul de CO2 si schimbarea conentratiei acestuia in apa influenteaza pH, respectiv alcalinitatea apei, constituind sistemul tampon de baza al apelor naturale Alcalinitatea in ecosistemele acvatice naturale este conditionata mai ales de cantitatea de bicarbonati, carbonati, silicati si fosfati. Alcalinitatea poate compensa in orice moment pH-ul apei, ca urmare a cresterii concentratiei de CO2. In apele dulci de pH intre 4.3 12.6 este responsabil domeniul bicarbonatilor pH sub 4.3 este responsabil H2CO3 Reactia activa a apei = pH Valoarea pH-ului din apele dulci continentale depind de temperatura, de dinamica sistemului CO2 si de alcalinitate. Temperatura apei influenteaza gradul de disociere al apei. Apele sarace in bicarbonati sunt de obicei saturate in CO2. CO2 poate apare in cantitate mare in apa noaptea, datorita respiratiei si atunci pH scade foarte mult. In timpul zile, in procesul de fotosinteza CO2 se consuma si pH poate creste pana la 10. 1.3.6. Substante organice dizolvate in apa Sunt reprezentate de diferite grupe: amonoacizi, proteine, unii compusi azotati, glucide, produci intermediari de descompunere a glucidelor, unele vitamine hidrosolubile = multe dintre acestea constituind metaboliti. Lipidele si glucidele cu produsii lor de descompunere constituie substanta organica neazotata, prezenta in ecosistemele acvatice. Dupa originea ei, SO poate fi autohtona (rezultatul activitatii biologice din ecosistemul respectiv) sau allohtona (adusa de apele de siroire din ecosistemele invecinate, sau direct, prin caderea frunzelor). Principalii consumatori ai substantelor organice dizolvate sunt bacteriile, filtratorii: cladocere, copepode, ostracode, unele bivalve. Concentratia SO din apa poate fi apreciata prin consumul biochimic de oxigen = cantitatea de oxigen consumata de microorganisme intr-un interval de timp pentru descompunerea biochimica a SO din apa. Timpul standard este de 5 zile, la temperatura de 200C. 1.4. Proprietatile fizico-chimice ale substratului Sunt factori care conditioneaza existenta in primul rand a organismelor bentonice prin aceea ca le asigura stabilitatea si suportul pentru fixare. Factorii care influenteaza proprietatile fizico-chimice ale substratului: - Natura substratului geologic - Aportul de materie allohtona - Factorii biotici: comunitatile de plante si animale influenteaza natura substratului respectiv, iar acestea la randul lor, sunt influentate de proprietatile acestui substrat. 4

Hidrobiologie Curs 3 Continutul in substante chimice usor solvabile in apa. pH-ul. Potentialul oxido-reducator. Cantitatea de substanta organica.

Granulometria = structura sedimentelor, respectiv marimea particulelor care intra in componenta lor. Se masoara prin sitare (particulele mari). Particulele mici (argila, malul) se determina prin diluare, urmata de sedimentare. Materialul se usca si se cantareste. In anumite cazuri aceasta analiza nu poate fi utilizata. De exemplu: - sedimentele din raurile aflate pe pat continuu de stanci - zonele de roci calcaroase in care precipita calciul. Substratul depinde de natura rocii parentale dar exista tendinta de a descreste spre lac. In functie de procentul de particole dominante, se disting: bolovani, pietre, prundis, pietris, nisip, argila, mal. In functie de locul unde se dezvolta organismele acvatice, acestea pot fi: epibentonice (cu lanturi trofice complete) sau endobentonice (lipsesc producatorii). 2. Asociatii de organisme acvatice Euribioza = grupeaza organisme acvatice care sunt adaptate unei variatii foarte largi a factorilor de mediu. Stenobioza = acele organisme care tolereaza limite foarte inguste ale factorilor de mediu (majoritatea speciilor indicatoare). O alta clasificare: - epipsamice = care care se dezvolta pe suprafata nisipului - epipelice = .... malului - epilitice = ...pietrelor - epifite = ... plantelor - epizoice = ... animalelor Comparatie intre caracteristicile plantelor si animalelor acvatice terestre la nivelul mediului acvatic, dominante sunt formele mici, comparativ cu mediul terestru (mai ales la producatorii primari) raportul fitomasa / zoomasa, per global, zoomasa in oceanul planetar este de 19 x mare decat fitomasa. In ecosistemele terestre, fitomasa este de 1000 x mai mare decat zoomasa. (cauza: metabolizarea algelor este aproape totala, din cauza lipsei de celulozei si a ligninei). produsii de metabolism (de secretie, excretie sau liza celulara) in mediul acvatic raman practic in mediul de viata al acestor organisme, actionand direct asupra acestora. Actiunea poate fi stimulatoare, inhibitoare sau letala. hipoxia sau anoxia (cantitatea mai mica sau lipsa oxigenului), temporara sau permanenta in ecosistemele acvatice poate sa devina factor limitativ in dezvoltarea organismelor. in apa, mai ales in ecosistemele lentice, are loc stratificarea pe verticala. In unele locuri se dezvolta biocenoze speciale, schizocene, din care lipsesc producatorii. Comparatie intre biocenozele acvatice continentale marine: structura specifica este diferita gradul de reprezentare a unor grupe de vietuitoare: in mediul marin traiesc mult mai multe grupe de vietuitoare decat in mediu dulcicol. 5

Hidrobiologie Curs 3 Ex: cefalopodele, exclusiv marine, poriferele, din 4500 specii, doar 150 traiesc in apa dulce in ecositemele dulcicole au loc variatii foarte mari de temperatura si a altor factori abiotici decat in cele marine. Biotopuri acvatice: 1. masa apei PELAGIALUL. Este caracteristic tuturor tipurilor de ecosisteme: marina, continentala cu apa dulce, salmastra sau sarata Biocenoza care se dezvolta in masa apei: Plancton. El este impartit in zooplancton, fitoplancton. Caracteristicile fizico-chimice ale pelagialului difera in functie de tipul de ecosistem, originea acestuia, localizare geografica, influentele antropice. 2. substratul bentonic BENTALUL. Caracteristicile fizico-chimice sunt influentate de: tipul de ecosistem, tipul de substrat geologic si originea bazinului, morfologia bazinului, asezarea geografica, influenta antropica. Biocenoza care se dezvolta: Bentos. Este impartit in fitobentos si zoobentos. 2. pelicula de la interfata apa-aer existenta datorita tensiunii superficiale a apei. Biocenoza: Neuston. PLANCTONUL Reprezinta biocenoza care se dezvolta in zona bine luminata (eufotica, sau trofogena) si care este completa din punct de vedere al lanturilor trofice. Aceste organisme nu vin in contact direct cu substratul, decat in anumite stadii de dezvoltare sau in formele de latenta. Existenta lor este conditionata de necesitatea de a se mentine (pluti, flota) in masa apei. Acesta conditie trebuie indeplinita atat de cele care sunt lipsite de organe locomotorii, cat si de cele care poseda astfel de organe. Plutirea pentru cele care nu au organe de locomotie este conditionata de raportul dintre greutatea specifica a organismului si densitatea apei, vascozitatea ei si suprafata organismului greutatea plutirea = densitatea vascozitate sup rafata
Adaptarile in scopul diminuarii greutatii corporale: prezenta tesuturilor aerifere sau a vacuolelor de gaz acumularea picaturilor de lipide secretia de capsule gelatinoase continutul mare de apa al corpului (90%) reducerea foarte mult a cochiliilor sau a oricarui alt tip de schelet debarasarea de unii produsi metabolici care sunt grei (saruri de Ca, Mg) Adaptarile in scopul maririi suprafetei corporale: adaptarea formei corpului, pentru a fi cu suprafata cea mai mare pentru un anumit volum dat (sfera) forma de bastonase alungite, care se dispun in forma de stea, sau lamelar, sub forma de panglici.

Hidrobiologie Curs 3 platizarea sau turtirea corpului si aparitia unor apendici => forme spinoase aparitia de forme filamentoase, simple sau ramificate. Aceste adaptari sunt comune atat plantelor si animalelor din plancton (fenomenul de convergenta a caracterelor). Clasificarea planctonului: Dupa apartenenta sistematica: fito-, zoo-, bacterio-plancton Dupa durata existentei in masa apei: euplanctonul (holoplancton, este cel permanent; exemplu: cladocerele, copepodele) si meroplanctonul (plancton temporar, cel care numai in anumite stadii de viata pluteste; de exemplu: larvele de chironomide, care in stadiile I si II de viata sunt planctonice, apoi din stadiul III se depun si devin bentonie, traind ingropate in ml) Dupa dimensiune: ultraplancton (sub 5 microni): bacterii, unele alge nanoplancton (5-50, 60 microni): unele alge si protozoare microplancton (50, 60 microni 1 mm): alge coloniale, rotifere, crustacee, infuzori meroplancton (1-5 mm uneori 10 mm): alge filamentoase numai in mediul marin se intalnesc urmatoarele categorii: macroplancton (exclusiv zooplancton): 1cm1m: polichete, hidromeduze, moluste megaplanctonul (peste 1 m): sifonofore

Migratia organismelor planctonice Este caracteristica acelora care au organe de deplasare si executa miscari de deplasare active pe orizontala / verticala; aceste miscari pot fi periodice sau neregulate. Cauzele care determina miscarile organismelor planctonice: - existenta intr-o anumita parte a biotopului a unor conditii care sa permita o valorificare la maxim a resurselor existente. - aparare de pradatori Migratiile pe orizontala sunt proprii organismelor nectonice (pesti, cefalopode, mamifere) si au loc din principalele cauze / motive: 1. Pentru satisfacerea necesitatilor nutritionale. Adaptari ale corpului pentru a atinge viteze mari: forma hidrodinamica, tegument acoperit de mucus (pentru a reduce frecarea corpului de apa), inotatoare cu rol in directionarea miscarii. Exista doua tipuri de flotabilitate: a. flotabilitate negativa. Corpul organismului este convex in partea superioara. In timpul inaintarii in apa se dezvolta o forta de ridicare care se opune scufundarii corpului. b. flotabilitate pozitiva. Corpul este convex in partea inferioara, rezultand astfel o forta descendenta, care impiedica organismul sa fie expulzat afara din apa. 2. Pentru reproducere, spre locuri propice. 3. Pentru hibernare Migratiile se pot produce in acelasi ecosistem sau in ecosisteme diferite. Atunci cand aceste migratii au loc intre ecosisteme acvatice dulci si sarate, acel organism trebuie sa-si restructureze fiziologic mediul intern, datorita diferentei de salinitate si presiune osmotica (ex: somonul, anghila). Sensul migratiilor: - anadrome (opuse curentilor de apa), executate de catre speciile contranatante (somon) - catadrome (in sensul curentilor de apa). Migratiile pe verticala sunt mai putin cunoscute fiind caracteristice organismelor nectonice si planctonice, precum si unor specii nectobentonice. De cele mai multe ori aceste migratii se constituie in fenomene de masa. Viteza lor difera (algele au o viteza de deplasare de 2-3 microni/min). 7

Hidrobiologie Curs 3 A ceste migratii pot avea un caracter ciclic, circadian (cauzat de prezenta/absenta luminii) sau sezonier (cauzat de cresterea/scaderea temperaturii). Ele mai pot fi neregulate (cele provocate de furtuni, uragane, viituri). In general, s-a remarcat ca speciile cu viata mai lunga si mai putin prolifice exercita migratii mari. Cele cu viata mai scurta si foarte prolifice se deplaseaza mai putin. Stratificarea apei poate fi si ea o cauza a migratiilor de verticala, organismele cautand zonele cu optim din punct de vedere al eficientei energetice.