Sunteți pe pagina 1din 107

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI Facultatea de Drept

„DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI Facultatea de Drept lect. univ. dr. Gheorghe IVAN DREPT PENAL PARTEA

lect. univ. dr. Gheorghe IVAN

DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ II

Galaţi, 2011

CUPRINS

Listă de abrevieri

3

Unitatea de învăţare nr. 1 INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII

5

Unitatea de învăţare nr. 2 INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE 12

Unitatea de învăţare nr. 3 INFRACŢIUNI DE FALS

65

Unitatea de învăţare nr. 4 INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ 83

BIBLIOGRAFIE

103

LISTĂ DE ABREVIERI

alin. alineat(ul) art. articol(ul) cit. citat(ul) colab. colaboratorii col.pen. colegiu penal

coord. coordonator C.A. Curtea de Apel C.C. –Curtea Constituţională C.D. Culegere de decizii C.S.J. –Curtea Supremă de Justiţie C.pen. Codul penal C.proc.pen. –Codul de procedură penală

d. decizia

d.pen. –decizia penală

d.î. decizia de îndrumare

D. Dreptul

DEX. Dicţionarul explicativ al limbii române ed. –ediţia

Ed. Editura Î.C.C.J. –Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

lit. litera

L.P. –revista ,,Legalitatea Populară”

M.Of. Monitorul Oficial n.a. nota autorului nr. –numărul op.cit. –opera citată

p. pagina

pct. punct(ul) rap. raportat R.D.P. Revista de drept penal R.R.D. –Revista română de drept

s.II pen. –secţia a II-a penală s.pen. –secţia penală

sent.pen. –sentinţa penală S.U. –Secţiile Unite T.S. Tribunalul Suprem T.S., c.7 Tribunalul Suprem, în compunerea prevăzută de art.39 alin.(2) şi (3) din Legea pentru organizare judecătorească nr.58/1968 Trib.Jud. –Tribunalul Judeţean Trib.reg. Tribunalul regional T.U.B. –Tipografia Universităţii din Bucureşti vol. volumul

Infracţiuni contra autorităţii

Unitatea de învăţare nr. 1

INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII

Cuprinsul unităţii:

1.1 Aspecte comune

5

1.2 Infracţiunile în special

6

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.1 sunt:

După studiul unităţii de învăţare nr. 1 vei fi capabil:

● să prezinţi aspectele comune ale infracţiunilor contra autorităţii, ● să analizezi conţinutul infracţiunilor contra autorităţii.

1.1 Aspecte comune

1.1.1 Obiectul juridic generic

i. 1.1 Aspecte comune 1.1.1 Obiectul juridic generic - îl reprezintă relaţiile sociale pentru a căror

-

îl

reprezintă

relaţiile

sociale

pentru

a

căror

evoluţie

corespunzătoare este necesară protejarea autorităţii organelor publice 1 .

1.1.2 Subiectul activ

- este, în regulă generală, necalificat;

1.1.3 Participaţia

- este posibilă

la toate infracţiunile şi în toate formele ei, mai puţin

de

coautoratul în cazul infracţiunii

decoraţii sau semne distinctive).

prevăzute

în

art.241 (portul

nelegal

1.1.4 Subiectul pasiv

- este organul săvârşirea faptei.

public a cărei

autoritate a fost

periclitată

prin

1. O. Loghin, A. Filipaş, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992, p.168.

Infracţiuni contra autorităţii

1.1.5 Latura obiectivă

Infracţiunile

contra

autorităţii

se pot comite atât prin acţiuni cât şi

prin inacţiuni. Urmarea imediată

sociale ce depind în existenţa şi evoluţia lor de autoritatea subiectului pasiv al infracţiunii. Raportul de cauzalitate rezultă, de regulă, ex re.

constă

într-o

stare de pericol pentru relaţiile

1.1.6 Latura subiectivă

Toate faptele penale se săvârşesc cu intenţie (directă sau indirectă). Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri se comite şi din culpă, fiind o concluzie ex lege.

1.1.7 Tentativa

- este pedepsită numai în cazul art.242 alin.(1).

1.1.8 Sancţionarea

Majoritatea

faptelor

(închisoare sau amendă).

1.2 Infracţiunile în special

1.2.1 Ultrajul

1.2.1.1 Noţiune şi definiţie

Ultrajul

constă

în

sunt

sancţionate

cu

periclitarea

exercitării

pedepse alternative

autorităţii de stat prin

violenţe fizice sau psihice exercitate asupra reprezentantului unei asemenea autorităţi (art.239 C.pen.). Această infracţiune este o unitate complexă legală.

1.2.1.2 Obiectul ocrotirii penale

- este complex deoarece alături de autoritatea de stat (obiect juridic special principal) se protejează, inevitabil, persoana funcţionarului care este

Infracţiuni contra autorităţii

reprezentantul ei.

1.2.1.3 Subiectul pasiv

Acesta

este

complex: subiectul pasiv principal şi mediat este un

de stat; subiectul pasiv adiacent este un

ce

funcţionar

de stat 1 .

organ

înfăptuieşte

public

puterea

ce îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii

1.2.1.4 Latura obiectivă

Elementul

material

se realizează printr-o faptă de ameninţare, în

accepţiunea

prevederilor

art.193

C.pen. Pentru existenţa infracţiunii este

necesar ca

fapta de ameninţare să fie săvârşită împotriva unui funcţionar

public, în accepţiunea prevederilor art.147 alin.(1) C.pen., care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

trebuie săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare

directă.

Fapta

Fapta

trebuie

săvârşită în timpul cât funcţionarul public se află în

exerciţiul funcţiunii sau pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.

Urmarea imediată

constă

în

crearea unei stări de pericol pentru

autoritate, precum şi într-o atingere adusă libertăţii psihice a persoanei.

1.2.1.5 Latura subiectivă

- presupune vinovăţia sub forma intenţiei, care poate fi directă sau indirectă.

1.2.1.6 Consumarea

Consumarea infracţiunii

are loc în momentul în care acţiunea fiind

produce urmarea socialmente periculoasă. Ultrajul absoarbe

săvârşită, se

infracţiunea de ameninţare (art.193 C.pen.).

1.2.1.7 Sancţiunea

- constă în închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

1. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. IV, Ed.Academiei, Bucureşti, 1972, p.32 în prima ediţie şi p.26 în a II-a, Ed.Academiei Române şi Ed.All Beck, Bucureşti, 2003.

Infracţiuni contra autorităţii

1.2.1.8 Forme agravate

A. Potrivit alin.(2) al art.239 C.pen. infracţiunea este mai gravă

dacă se realizează prin lovirea sau orice acte de violenţă săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Elementul material se realizează prin loviri sau alte violenţe, în accepţiunea prevederilor art.180 C.pen., infracţiune

care este absorbită în forma agravată a ultrajului. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

B. Potrivit

alin.(3) al

art.239 C.pen. infracţiunea de ultraj este mai

gravă dacă se realizează prin vătămare corporală săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru faptele îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Elementul material se realizează prin faptele de vătămare corporală, în accepţiunea prevederilor art.181 C.pen., infracţiune care este absorbită în forma agravată a ultrajului. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 6 ani.

C. Potrivit alin.(4) al art.239 C.pen. infracţiunea este şi mai gravă,

dacă se realizează prin vătămare corporală gravă, săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Elementul material se realizează prin faptele de vătămare corporală gravă, în accepţiunea prevederilor art.182 C.pen., infracţiune care este absorbită în forma agravată a ultrajului. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 12 ani.

D. Potrivit alin. (5), infracţiunea de ultraj este şi mai gravă, dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) sunt săvârşite împotriva unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, poliţist, jandarm ori militar. Sancţiunea. În cazul acestei forme agravate, limitele pedepselor prevăzute în alin. (1)-(4) se majorează cu jumătate.

1.2.2 Cazuri speciale de pedepsire

Potrivit prevederilor art. 239 1 C. pen., în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 180-183, art. 189 şi art. 193 săvârşite împotriva soţului sau a unei rude apropiate a uneia dintre persoanele prevăzute în art. 239 alin. (5), în scop de intimidare sau de răzbunare în legătură cu exercitarea de către aceste persoane a atribuţiilor de serviciu, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.

Infracţiuni contra autorităţii

Teme de reflecţie:

Infracţiuni contra autorităţii Teme de reflecţie: 1. Ce se înţelege prin funcţie ce implică exerciţiul

1. Ce se înţelege prin funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat?

2. Mai

beneficiază de

protecţia

legii

funcţionarul public care

îşi depăşeşte atribuţiile de serviciu, le încalcă ori le exercită abuziv?

Sarcină de lucru:

Analizează conţinutul celorlalte infracţiuni contra autorităţii.

TESTE DE AUTOEVALUARE

infracţiuni contra autorităţii. TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect:

Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect:

1. La infracţiunea de ultraj (art.239 C.pen.):

A. Când fapta este săvârşită împotriva a doi sau mai mulţi funcţionari

cu aceeaşi ocazie, nu sunt aplicabile regulile concursului de infracţiuni;

B. Când unele acţiuni ale autorului alcătuiesc elementul material al

infracţiunii simple (tip), iar altele pe cel al agravantei, vor fi incidente

numai dispoziţiile privitoare la aceasta din urmă, care absorb acţiunile variantei tip; C. Când funcţionarul îşi exercită abuziv funcţia, el continuă să fie protejat de norma de incriminare.

2. Lovirea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, dar care şi-a depăşit

atribuţiile de serviciu, reprezintă infracţiunea de:

A.

Ultraj;

B.

Ultraj în concurs cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe;

C.

Lovire sau alte violenţe.

3. Fapta subiectului activ de a lovi un poliţist pentru a-şi aigura scăparea după ce a sustras un bun reprezintă:

A.

Ultraj;

B.

Ultraj în concurs cu infracţiunea de tâlhărie;

C.

Ultraj în concurs cu infracţiunea de furt.

Infracţiuni contra autorităţii

RĂSPUNSURI

Infracţiuni contra autorităţii RĂSPUNSURI SINTEZĂ În 1. B 2. C 3. B titlul V al Părţii

SINTEZĂ

În

1. B

2. C

3. B

titlul V al Părţii speciale a Codului penal sunt incriminate faptele

care aduc atingere autorităţii organelor publice (art.236-244).

Prin

autoritate se

înţelege prestigiul de care trebuie să se bucure

organele statului în activitatea lor.

LUCRARE DE VERIFICAREtrebuie să se bucure organele statului în activitatea lor. Elaboraţi un eseu de maximum două pagini

Elaboraţi un

eseu de maximum două pagini având următorul titlu:

„Subiectul pasiv secundar al infracţiunii de ultraj”.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 2006. 1. Codul penal. 2. A. Boroi, Drept penal. Partea

2006.

1. Codul penal. 2. A. Boroi, Drept

penal. Partea specială, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,

3. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, B.N. Bulai, Cr. Mitrache, Instituţii

de

drept

penal. Curs selectiv

pentru

examenul

de licenţă, Ed. Trei,

Bucureşti, 2008. 4. Gh. Ivan, Drept penal. Partea specială. Cu referiri la noul Cod penal, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010. 5. T. Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2007.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

Unitatea de învăţare nr. 2

INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE

Cuprinsul unităţii:

2.1 Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

11

2.2 Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei

30

2.3 Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglementate de lege

58

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 2 sunt:

După studiul unităţii de învăţare nr. 2 vei fi capabil:

● să prezinţi aspectele comune ale fiecărei subgrupe de infracţiuni, ● să analizezi conţinutul fiecărei infracţiuni.

2.1 Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

2.1.1 Aspecte comune

2.1.1.1 Obiectul juridic generic

2.1.1 Aspecte comune 2.1.1.1 Obiectul juridic generic Este alcătuit din relaţiilor de serviciu 1 .

Este

alcătuit

din

relaţiilor de serviciu 1 .

relaţiile

2.1.1.2 Obiectul material

sociale privitoare la normala evoluţie a

La aceste infracţiuni există de cele mai multe ori. La unele infracţiuni poate apărea şi o valoare concretă corespunzătoare obiectului juridic special adiacent, cum este cazul faptelor incriminate în art.246, 247, 249, 250 C.pen. În mod eronat se identifică în sfera obiectului material al acestor infracţiuni valori care nu sunt destinate ab initio pentru a fi protejate de lege, ci constituie uneori, mijloace cu care se săvârşeşte infracţiunea. Spre exemplu, la luarea de mită, foloasele injuste nu sunt obiect material al faptei

1. O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.183; T. Toader, Drept penal. Partea specială, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.201.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

pentru că ele nu constituie obiectul ocrotirii penale, ci actele de serviciu 1 .

2.1.1.3 Subiect activ

La

majoritatea

infracţiunilor este particularizat de lege. El este un

funcţionar public în sensul art.147

C.pen., dispoziţiile

aplică

cu o treime.

C.pen. Potrivit prevederilor art.258

la

funcţionarii publici se

şi celorlalţi funcţionari, situaţie în care maximul pedepsei se reduce

art.246-250 C.pen. privitoare

2.1.1.4 Participaţia

În toate formele ei, este posibilă la toate infracţiunile.

2.1.1.5 Subiectul pasiv

Este, în principal, unitatea asupra căreia s-a răsfrânt urmarea

prevăzută de lege, fie în mod obiectiv, fie sub forma unei stări de pericol 2 . La unele infracţiuni există şi un subiect pasiv secundar, dar

indispensabil, care

Este cazul faptelor incriminate în art.246, 247, 249, 250 C.pen.

este

persoana

fizică prejudiciată într-un drept al său.

2.1.1.6 Situaţia premisă

La

infracţiunile

cu

subiect

activ particularizat de lege constă în

atribuţiile

prilejuieşte săvârşirea faptei.

făptuitorului de a îndeplini (total sau parţial) actul de serviciu care

2.1.1.7 Latura obiectivă

Latura obiectivă a acestor

infracţiuni

constă într-o acţiune sau

inacţiune, privitoare la un act de serviciu corespunzător subiectului pasiv

1. În acelaşi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.183; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, ed. a II-a, Ed. Academiei Române şi All Beck, Bucureşti, 2003, p.329-330; V. Dobrinoiu, Unele aspecte ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, R.R.D. nr.12/1981, p.45-49. În sens contrar (foloasele reprezintă obiectul material al infracţiunii de luare de mită) a se vedea, T.S., s.pen., d.nr.3581/1973, R.R.D.nr.5/1974, p.78; O. A. Stoica, Drept penal. Partea specială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p.247; I. Vasiu, Drept penal. Partea specială, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2001, p.272. 2. O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.185; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, ed. a III-a revizuită şi adăugită, Ed. Trei, Bucureşti, 2006, p.433.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

şi care, în principal, produce o lezare (sau uneori numai o stare de pericol) a relaţiilor sociale de serviciu. Raportul de cauzalitate rezultă de cele mai multe ori ex re.

2.1.1.8 Vinovăţia făptuitorilor

- constă în principal

în

intenţie directă sau indirectă şi în mod

excepţional în culpă (art.252 C.pen.).

2.1.1.9 Forme

Actele

de

pregătire

şi

tentativa nu se pedepsesc. Consumarea

faptei depinde de ipotezele

producerea urmării prevăzută de lege.

incriminate

ale

elementului material şi de

2.1.1.10 Sancţionarea

Sancţiunea diferă în funcţie de gravitatea infracţiunii.

2.1.1.11 Aspecte procesuale

În

cazul

prevăzut

la

alin.(1)

al

art.258 C.pen., pentru faptele

prevăzute

la

art.246, 247 şi 250 alin.(1)-(4), acţiunea

penală

se pune în

mişcare

la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora

care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art.147 alin.(1) C.pen.

2.1.2 Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

2.1.2.1 Noţiune şi definiţie

Infracţiunea

propriu-zisă

de

abuz

în serviciu este incriminată în

dreptul

legiuitor, este abuzul în serviciu contra

intereselor persoanelor (art.246 C.pen.), adică fapta funcţionarului public (şi,

acestea, în

modalităţi (art.246, 247, 248 C.pen.). Prima dintre

nostru

în

trei

ordinea

stabilită

de

în condiţiile

prevăzute

de art.258 şi a altui funcţionar) care cu intenţie,

efectuându-şi

atribuţiile

de serviciu în mod incorect, provoacă o vătămare

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

intereselor legale ale unei persoane 1 .

Incriminarea subsidiară 2 .

are

un

caracter

2.1.2.2 Obiectul juridic special

general,

norma

juridică

fiind

- este reprezentat de relaţiile sociale de serviciu. - în subsidiar, sunt protejate relaţiile sociale privitoare la interesele legale ale persoanelor.

2.1.2.3 Latura obiectivă

Fapta

se

comite numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la

care agentul era îndreptăţit să procedeze. Elementul material constă într-o

acţiune ori o inacţiune. Astfel, autorul nu îndeplineşte actul de serviciu

atunci când trebuia

într-un mod necorespunzător.

să facă acest lucru, ori, dimpotrivă, îl realizează, dar

Urmarea

infracţiunii constă, în principal, în atingerea adusă calităţii

relaţiilor

activ. Această urmare este condiţionată însă de apariţia unei vătămări

adusă intereselor legale unei persoane

Raportul de cauzalitate presupune nu numai dovedirea caracterului incorect al exercitării atribuţiilor de serviciu de către autor, dar şi relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor unei persoane.

de serviciu din unitatea în care îşi desfăşoară activitatea subiectul

3

.

2.1.2.4 Latura subiectivă

Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este numai intenţia (directă sau indirectă).

1. Este vorba de o persoană fizică sau juridică de drept privat. În acest sens, a se vedea, şi C. S. J.,

s.pen., d.nr.5717/2001, R.D.P. nr.2/2003, p.148. În sens contrar (că norma de incriminare are în vedere numai persoana fizică), a se vedea, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.186. 2. În acelaşi sens, T. Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, Şt. Daneş, Gh. Dărîngă, D. Lucinescu, V. Papadopol, D. C. Popescu, V. Rămureanu Codul penal comentat şi adnotat. Partea specială, vol. II, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p.56; T.S., s.pen., d.nr.3384/1971, R.R.D. nr.10/1972, p.177.

3. În acelaţi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.187; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.435. În

sensul că urmarea imediată constă numai într-o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, a se vedea, A. Boroi, op.cit., p.301; T. Toader, op.cit., p.204; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, ed.a II-a,

p.72.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

2.1.2.5 Formele infracţiunii şi sancţiunea

Consumarea are

loc numai atunci când s-a produs efectiv lezarea

unui drept patrimonial sau nepatrimonial al subiectului pasiv adiacent. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

2.1.2.6 Forma agravată

Potrivit

art.248 1 C.pen., infracţiunea

este mai gravă dacă faptele

prevăzute în

art.146 C.pen. Sancţiunea

unor drepturi.

art.246 au avut consecinţe deosebit de grave, în accepţiunea

constă

în

închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea

Sarcină de lucru:constă în închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea Defineşte interesele legale ale unei

Defineşte interesele legale ale unei persoane.

2.1.3 Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

2.1.3.1 Noţiune şi definiţie

îngrădirea unor drepturi 2.1.3.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea constă în îngrădirea de către un

Infracţiunea

constă în îngrădirea de către un funcţionar în cadrul

exercitării atribuţiilor lui de serviciu a capacităţii juridice a vreunui cetăţean ori crearea pentru acesta a unei situaţii de inferioritate pe motiv de naţionalitate, rasă, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA (art.247 C.pen.).

2.1.3.2 Obiectul juridic special principal

- îl constituie relaţiile sociale de serviciu. Obiectul juridic special adiacent îl constituie relaţiile sociale

privitoare la

relaţiile sociale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

capacitatea juridică a

persoanei fizice, iar pe de altă parte,

2.1.3.3 Conţinutul constitutiv

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

Elementul material al faptei are două aspecte alternative: îngrădirea

capacităţii de

folosinţă sau a aceleia de exerciţiu şi în al doilea rând,

crearea unei

situaţii de inferioritate pentru subiectul

pasiv secundar, pe

temeiul unui anumit mobil. Urmarea constă, în

buna evoluţie a relaţiilor de serviciu. Această urmare este condiţionată însă de un prejudiciu moral sau material care se aduce persoanei vătămate, prin atingerea unor drepturi ale sale. Raportul de cauzalitate rezultă ex re.

principal, în starea de pericol ce apare pentru

Latura subiectivă este

complexă, în sensul că pe lângă forma de

vinovăţie, care este intenţia, directă sau indirectă, legea prevede şi un anumit mobil. Acesta este imboldul, starea tensională a autorului faptei, care-l determină să facă deosebiri de valoare între oameni pe criterii de rasă, naţionalitate, sex, religie, etc. 1

2.1.3.4 Forme şi sancţiunea

Consumarea faptei

are loc numai în momentul în care s-a produs

îngrădire a drepturilor cetăţeanului sau acesta a fost pus în starea

efectiva

de inferioritate. Sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

2.1.3.5 Forma agravantă

Sunt valabile precizările făcute la art.246 C.pen.

2.1.4 Abuzul în serviciu contra intereselor publice

2.1.4.1 Noţiune şi definiţie

Fapta incriminată în art.248 C.pen. reprezintă o atingere a intereselor vreuneia dintre unităţile prevăzute în art.145 C.pen. săvârşită cu ştiinţă de către un funcţionar în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Şi această formă a abuzului în serviciu are un caracter subsidiar.

1. Gh.Ivan, Individualizarea pedepsei, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007, p.227. În acelaşi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.188; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.438. În sens contrar (nu există la această faptă intenţie indirectă), a se vedea, V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.90 în prima ediţie sau p.78 în ed.a II-a; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.63; C. Bulai, Drept penal. Partea specială, vol. II, T.U.B., Bucureşti, 1978, p.42; T. Toader, op.cit., p.206;. A. Boroi, op.cit., p.305.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

2.1.4.2 Obiectul juridic special

- îl constituie relaţiile sociale de serviciu.

2.1.4.3 Latura obiectivă

Elementul material al faptei constă într-o acţiune sau omisiune, dependentă de atribuţiile de serviciu ale autorului infracţiunii. Funcţionarul nu îndeplineşte un act de serviciu sau, dimpotrivă, îl îndeplineşte, dar în mod necorespunzător. Urmarea faptei constă în producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unei unităţi dintre cele prevăzute în art.145 C.pen. sau cauzarea unei pagube patrimoniului acesteia. Prin ,,tulburare însemnată” înţelegem o afectare importantă a relaţiilor de serviciu din unitate. În acest caz activitatea unităţii se resimte serios în urma comiterii faptei. Paguba afectează patrimoniul unităţii.

2.1.4.4 Latura subiectivă

Autorul

indirectă).

2.1.4.5 Forme

săvârşeşte fapta ,,cu ştiinţă”, adică cu intenţie (directă sau

Consumarea

are loc numai

în

tulburării însemnate sau a pagubei.

2.1.4.6 Sancţiunea

momentul

- este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

producerii efective a

2.1.4.7 Forma agravată

- a fost

analizată la art.246 C. pen.

Forma agravată - a fost analizată la art.246 C. pen. Studiu individual: Studiază dispoziţiile art.145, 146

Studiu individual:

Studiază dispoziţiile art.145, 146 şi 147 C.pen.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

2.1.5 Neglijenţa în serviciu

2.1.5.1 Noţiune şi definiţie

Activitatea necorespunzătoare a unui funcţionar, în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, efectuată din culpă şi care are ca urmare o tulburare

însemnată

C.pen., o pagubă adusă patrimoniului acesteia, ori o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane, este incriminată în art.249 C.pen. sub denumirea de neglijenţă în serviciu.

unităţi din cele prevăzute în art.145

a

bunului

mers al

unei

Incriminarea are un caracter juridice adecvate unor cazuri speciale.

subsidiar, cedând

locul normelor

2.1.5.2 Obiectul juridic special

- îl constituie relaţiile sociale de serviciu; ca obiect special adiacent relaţiile sociale privitoare la interesele legale ale persoanelor fizice

întâlnim

sau juridice 1 .

2.1.5.3 Latura obiectivă

Fapta are acelaşi

element material ca şi abuzul în serviciu contra

intereselor persoanelor sau ale intereselor publice. Urmarea infracţiunii tipice se prezintă sub forma a trei situaţii alternative: o tulburare însemnată adusă bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art.145 C.pen., o pagubă patrimoniului acesteia sau o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane. Vătămarea adusă intereselor legale ale unei persoane trebuie fie ,,importantă”. Această împrejurare se apreciază în mod suveran de către instanţa de judecată. Urmările prevăzute în art.249 trebuie să se realizeze efectiv 2 .

1. În acelaşi sens, T. Toader, op.cit., p.211. În sens contrar (că norma de incriminare are în vedere numai

persoana fizică) O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.191; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.441; A.

Boroi, op.cit., p.312.

2. T. S., s.pen., d.nr.567/1976, în V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în

materie penală pe anii 1976-1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1982, p.261.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

2.1.5.4 Latura subiectivă

Infracţiunea se săvârşeşte numai din culpă.

2.1.5.5 Forme şi sancţiuni

Consumarea

infracţiunii

are loc în momentul producerii efective a

urmării prevăzute de lege. Neglijenţa în serviciu este o infracţiune de rezultat şi nu de pericol. Sancţiunea pentru forma tipică este alternativă: închisoarea de la o lună la 2 ani sau amenda. Pentru forma agravată sancţiunea este închisoarea de la 2 la 10 ani.

2.1.5.6 Forma agravată

Potrivit

art.249

neglijenţa în serviciu

sensul art.146 C.pen.

2.1.6 Purtarea abuzivă

2.1.6.1 Noţiune şi definiţie

alin.(2)

C.pen. infracţiunea

este mai gravă dacă

a avut ca urmare consecinţe deosebit de grave, în

Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către un funcţionar public (sau funcţionar) în exercitarea îndatoririlor de serviciu, constituie infracţiunea de purtare abuzivă [art.250 alin.(1) C.pen.].

2.1.6.2 Obiectul juridic special

Relaţiile sociale se referă în primul rând la serviciu, dar în secundar ele privesc şi importante atribute ale persoanei (onoarea, demnitatea, integritatea corporală sau sănătatea sa).

2.1.6.3 Conţinutul constitutiv

Elementul expresii jignitoare”.

material

al

faptei

tipice constă în ,,întrebuinţarea de

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

faptei are o structură complexă în sensul că, în principal,

se creează o stare de pericol pentru buna şi normala desfăşurare a relaţiilor de serviciu, iar în secundar se aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei. Raportul de cauzalitate rezultă ex re. Latura subiectivă este intenţia (directă sau indirectă).

Urmarea

2.1.6.4 Forme şi sancţiuni

Consumarea

se

produce

instantaneu

la

momentul săvârşirii

elementului material al faptei. Sancţiunea este închisoarea de la o lună la un an sau amenda.

2.1.6.5 Forme agravate:

A. Prima formă agravată constă, potrivit art.250 alin.(2), în

ameninţarea faţă aflat în exerciţiul

art.193 C.pen. Forma agravată absoarbe ameninţarea. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

de o persoană, săvârşită de către un funcţionar public atribuţiilor de serviciu. Ameninţarea are accepţiunea din

B. A doua formă agravată constă, potrivit art.250 alin.(3), în lovirea

sau alte acte de violenţă săvârşite în condiţiile alin.(1). În această modalitate agravată, purtarea abuzivă absoarbe infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută în art.180 C.pen. Dacă făptuitorul săvârşeşte atât fapta prevăzută în alin.(1), cât şi cea prevăzută în alin.(3), răspunderea penală a acestuia se stabileşte numai pentru infracţiunea de purtare abuzivă în forma agravată. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

alin.(4), în

vătămarea corporală săvârşită de către funcţionarul public, în condiţiile

C. A treia formă agravată

constă, potrivit

art.250

alin.(1). În această modalitate agravată, purtarea abuzivă absoarbe vătămarea corporală prevăzută în art.181C.pen. Această modalitate se comite cu intenţie (directă sau indirectă) ori cu praeterintenţie 1 . Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 6 ani.

D. A

patra

formă

agravată

constă, potrivit art.250 alin.(5), în

vătămarea corporală gravă săvârşită de către funcţionarul public, în condiţiile alin.(1). În această modalitate agravată, purtarea abuzivă

1. Există şi opinia potrivit căreia urmarea mai gravă este imputabilă făptuitorului numai pe bază de praeterintenţie (T. Toader, op.cit., p.213).

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

absoarbe vătămarea corporală gravă prevăzută în art.182 C.pen. Această modalitate se comite fie cu intenţie, fie cu praeterintenţie 1 . Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 12 ani.

2.1.7 Neglijenţa în păstrarea secretului de stat

2.1.7.1 Noţiune şi definiţie

Fapta funcţionarului public (sau funcţionarului) de a prilejui, din

culpă, dispariţia

este de natură a aduce atingere intereselor statului, constituie infracţiunea de neglijenţă în păstrarea secretului de stat (art.252 C.pen.).

unui

secret de stat ori cunoaşterea lui neautorizată, dacă

2.1.7.2 Conţinutul constitutiv

al faptei constă într-o comportare neglijentă a

funcţionarului datorită căreia documentul ce constituie secret de stat este distrus, alterat, pierdut sau sustras, ori cunoscut de către o persoană neautorizată în acest sens. Prin distrugere se înţelege nimicirea completă a înscrisului care constituie secret de stat. Alterarea semnifică deteriorarea, fie şi numai parţială a secretului

de stat.

Pierderea secretului de stat înseamnă ieşirea documentului din

posesia sau detenţia unităţii, al cărei angajat este făptuitorul, fără ştirea funcţionarului la care înscrisul se afla de drept, în acel moment.

scoaterea frauduloasă a documentului care

Sustragere înseamnă constituie secret de stat. Prin prilejul dat altei

afle un asemenea secret se

înţelege situaţia în care o persoană, profitând de comportarea neglijentă a făptuitorului, ia cunoştinţă de un astfel de secret 2 . Urmarea infracţiunii are un caracter complex, deoarece consecinţele (distrugere, alterare etc.) trebuie, la rândul lor, să determine apariţia unei stări de pericol pentru interesele statului român. Latura subiectivă este alcătuită numai din culpă.

Elementul

material

persoane

1. Există şi opinia potrivit căreia urmarea este imputabilă făptuitorului numai pe bază de praeterintenţie

(T. Toader, op.cit., p.213).

2. O. Loghin, T.Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L.,

Bucureşti, 2001, p.354.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

2.1.7.3 Forme şi sancţiuni

Consumarea

se

produce în momentul în care s-a creat starea de

pericol pentru interesele statului. Sancţiunea este închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

Sancţiunea este închisoarea de la 3 luni la 3 ani. Temă de reflecţie: Sustragerea presupune însuşirea

Temă de reflecţie:

Sustragerea

presupune

însuşirea

secret de stat, în accepţiunea art.208 C.pen.?

2.1.8 Conflictul de interese

unui document ce constituie

2.1.8.1 Noţiune şi definiţie

Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul

său, o

cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din

partea

rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană

căreia

a

beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice

natură (art.253 1 C.pen.). Dispoziţii asemănătoare se regăsesc şi în Legea nr.78/2000 1 .

2.1.8.2 Obiectul juridic

- este reprezentat de relaţiile sociale cu privire la corectitudinea funcţionarilor publici în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

2.1.8.3 Obiectul material

Infracţiunea nu are obiect material 2 .

2.1.8.4 Subiectul activ

- este calificat prin calitatea de

funcţionar public, în accepţiunea

1. C. Voicu, A. Boroi (coord.), F. Sandu, M. Gorunescu, I. Molnar, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al

afacerilor,ed.a III-a, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p.590.

2. T. Toader, op.cit., p.215; A. Boroi, op.cit., p.325.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

prevederilor art.147 C.pen.

2.1.8.5 Latura obiectivă

Elementul material al laturii obiective se realizează prin două acţiuni

alternative, constând decizii.

Pentru existenţa infracţiunii este necesară o cerinţă esenţială –fapta fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. De asemenea, este necesar ca, prin îndeplinirea actului sau prin luarea deciziei, să se obţină un

folos material pentru funcţionarul public, pentru soţul acestuia, pentru o rudă

ori

care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimi 5 ani sau din

în: îndeplinirea

unui

act; participarea la luarea unei

un

afin până

la gradul al II-lea inclusiv sau pentru o altă persoană cu

partea

căreia a

beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice

natură.

Potrivit prevederilor alin.(2), dispoziţiile legale referitoare la

incriminarea

sau adoptării actelor normative. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol.

conflictului de interese nu se aplică în cazul emiterii, aprobării

2.1.8.6 Latura subiectivă

- presupune vinovăţia sub forma intenţiei.

2.1.8.7 Consumarea

Consumarea infracţiunii elementul material.

2.1.8.8 Sancţiunea

are loc în momentul în care se realizează

- constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

2.1.9 Luarea de mită

2.1.9.1 Noţiune şi definiţie

Infracţiunea

de luare de mită este fapta funcţionarului care, pentru

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

a-şi încălca îndatoririle de serviciu, primeşte, pretinde foloase materiale ori acceptă posibilitatea de îmbogăţire (art.254 C.pen.).

2.1.9.2 Obiectul juridic special

- îl

constituie

relaţiile

activităţii de serviciu.

2.1.9.3 Subiectul activ

sociale referitoare la buna desfăşurare a

- este calificat prin calitatea de funcţionar, în accepţiunea prevederilor art.147 C.pen. - participaţia penală este posibilă sub toate formele. Mituitorul nu este participant la infracţiunea de luare de mită, ci autor al unei infracţiuni distincte (darea de mită). În practica judiciară şi în doctrina penală există controverse în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei complicelui care dă ajutor atât celui care dă mita, cât şi celui care ia mită 1 .

2.1.9.4 Latura obiectivă

Elementul material este alcătuit din modalităţi normative,

alternative:

a)Primirea, care înseamnă intrarea efectivă a agentului în posesia folosului injust.

b) Pretinderea, care semnifică cererea exprimată fără dubiu de

către subiectul activ în sensul că doreşte să primească folosul injust.

c) Acceptarea promisiunii, care reprezintă încuviinţarea

neechivocă privind primirea folosului injust.

d) Nerespingerea promisiunii, care ilustrează lipsa oricărei riposte

corespunzătoare a făptuitorului la oferta de mituire care i se face. Elementul material al faptei se săvârşeşte totdeauna înaintea

efectuării sau neefectuării actului de serviciu, ori a realizării lui necorespunzătoare.

Fapta

se comite în legătură cu un folos necuvenit subiectului activ,

pe care acesta îl primeşte sau urmează a-l primi de la mituitor. Prin ,,foloase care nu i se cuvin” autorului înţelegem orice folos material. Folosul

1. A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, Complicitatea la infracţiunile bilaterale, R.D.P. nr.1/2001, p.95-99 şi D.

nr.11/2000, p. 68-73; V. Dobrinoiu, Traficarea funcţiei şi a influenţei în dreptul penal, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p.133.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

nelegal poate fi dobândit şi pentru altul.

Folosul ilicit

este

dobândit (sau

urmărit numai) de către autor în

schimbul îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri.

Folosul

nelegal

poate

fi

remis

funcţionarului înainte sau după

încălcarea

este în acelaşi timp o cerinţă esenţială a conţinutului infracţiunii) că primirea

efectuării sau nefectuării actului de serviciu trebuie să fie pretindere, acceptare sau nerespingere a unei promisiuni

referitoare

altul. Acesta este şi criteriul esenţial de deosebire a luării de mită de infracţiunea de primire a unor foloase necuvenite. Folosul injust poate fi primit sau pretins şi prin intermediar. Urmarea infracţiunii constă într-o stare de pericol.

acesta a îndatoririlor de serviciu, cu menţiunea (care

de

către

folosului ulterior precedată de o

la acel folos dobândit de către funcţionar pentru sine sau pentru

2.1.9.5 Latura subiectivă

Vinovăţia cu

care se

săvârşeşte fapta are numai forma intenţiei

directe, deoarece făptuitorul acţionează cu un scop special 1 .

2.1.9.6 Formele infracţiunii

Consumarea

faptei

are

loc în momentul realizării oricăreia dintre

cele patru modalităţi normative ale elementului material.

2.1.9.7 Sancţiunea

- constă în închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

2.1.9.8 Forma agravată

Potrivit

art.254

alin.(2) C.pen. infracţiunea este mai gravă dacă

1. În acelaşi sens, T.Toader, op.cit., p. 220; A. Boroi, op.cit., p.343; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, ed.a II-a, p.117; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.89; A. Boroi, Drept penal şi Drept procesual penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p.360; G. Antoniu, Vinovăţia penală, ed.a II-a, Ed.Academiei Române, Bucureşti, 2002, p.196. În sens contrar (că fapta se poate comite şi cu intenţie indirectă), a se vedea, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.196; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.447.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

fapta de luare de mită a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control. Pedeapsa este închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

2.1.9.9 Confiscarea specială

În art.254 alin.(3) C.pen. se prevede că banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

2.1.10 Darea de mită

2.1.10.1 Noţiune şi definiţie

2.1.10 Darea de mită 2.1.10.1 Noţiune şi definiţie Coruperea unui funcţionar ş i prin promisiunea, oferirea

Coruperea

unui

funcţionar

şi

prin promisiunea, oferirea sau darea

în art.254 C.pen. este

unor foloase în modurile

considerată de legiuitor ca dare de mită (art.255 C.pen.).

scopurile

arătate

2.1.10.2 Conţinutul constitutiv

Elementul material al faptei este alcătuit din trei modalităţi

normative şi alternative:

a) Promisiunea înseamnă făgăduinţa care se face de către subiectul activ funcţionarului, de a-i remite bani sau un alt folos. b) Oferirea prezintă înfăţişarea folosului injust funcţionarului pentru ca acesta, dacă este de acord, să şi-l poată însuşi imediat. c) Darea folosului semnifică remiterea lui efectivă funcţionarului.

Toate variantele funcţionar competent a

mituitorul. Folosul injust este dat funcţionarului pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori întîrzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Natura folosului şi caracterul său sunt aceleaşi ca şi în cazul luării

de mită.

elementului material al faptei se raportează la un înfăptui actul de serviciu pe care îl doreşte

faptei se săvârşeşte anterior efectuării sau

neefectuării actului de serviciu sau cel mai târziu în timpul îndatoririlor de

Elementul

material

al

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

serviciu 1 . În

alin.(2)

al

art.255

C.pen. este inserată o cauză care înlătură

caracterul

penal

al

faptei şi care constă în constrângerea făptuitorului de

către cel care a luat mită.

denunţă autorităţii fapta mai

înainte

[art.255 alin.(3) C.pen.]. Aceasta este o cauză specială de înlăturare a

răspunderii penale. Darea de mită se poate săvârşi şi prin intermediar. Urmarea faptei constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale de serviciu.

directă, deoarece

mituitorul acţionează cu un scop special 2 .

Mituitorul

ca

nu se

pedepseşte

urmărire

dacă

organul de

să fi fost sesizat pentru acea infracţiune

Latura

subiectivă

rezidă

numai

în

intenţie

2.1.10.3 Forme şi sancţiuni

rezidă numai în intenţie 2.1.10.3 Forme şi sancţiuni se consumă la momentul realizării oricăreia dintre cele

se consumă la momentul realizării oricăreia dintre cele

trei modalităţi normative ale elementului material al faptei. Sancţiunea este închisoare de la 6 luni la 5 ani.

alte bunuri care au făcut obiectul dării de

mită se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Confiscarea specială are loc chiar dacă oferta nu

a fost urmată de acceptare [art.255 alin.(4) C.pen.].

confiscate se restituie persoanei care le-a dat în

situaţia în care operează cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei sau a răspunderii penale pentru aceasta [art.255 alin.(5) C.pen.].

Infracţiunea

Banii, valorile sau

orice

În sfârşit, bunurile

Sarcină de lucru:

Analizează constrângerea

prevăzută în art.46 C.pen. Există vreo

deosebire faţă de cea prevăzută în art.255 alin.(2) C.pen.?

2.1.11 Primirea de foloase necuvenite

2.1.11.1 Noţiune şi definiţie

1. Există şi opinia că fapta se poate comite şi imediat după

serviciu

2. În sens contrar (că fapta se poate comite şi cu intenţie indirectă) a se vedea, O. Loghin, A. Filipaş,

op.cit., p.198; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.450.

îndeplinirea, neîndeplinirea etc. actului de

(T. Toader, op.cit., p.222).

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

Infracţiunea

de

primire

de

foloase

necuvenite

este

fapta

funcţionarului care, după ce a efectuat un act ce intra în competenţa sa, primeşte bani ori alte foloase (art.256 C.pen.).

2.1.11.2 Conţinutul constitutiv

Fapta se comite prin acţiunea de primire a foloaselor necuvenite de către autor.

Subiectul

activ

poate

intra în posesia folosului nelegal direct sau

prin

intermediar (o altă persoană primeşte bunul în numele său şi cu ştiinţa

sa).

 

O

condiţie

esenţială

pentru

existenţa infracţiunii este aceea ca

bunurile

fie

primite

de

agent după ce a îndeplinit actul care intra în

competenţa sa. Actul

virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia; actul nu poate fi decât unul licit. Urmarea constă într-o stare de pericol.

înfăptuit

de

funcţionar

trebuie

fie un act îndeplinit în

Latura subiectivă este reprezentată de intenţie în ambele ei forme 1 .

2.1.11.3 Forme, sancţiuni

Consumarea

are

loc

instantaneu la momentul primirii efective a

folosului nelegal. Sancţiunea este închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Banii, valorile

dacă

sau

orice

nu

alte bunuri primite de cel condamnat se

obligat la plata

se

confiscă, iar

echivalentului lor în bani [art.256 alin.(2) C.pen.].

acestea

găsesc, el

va

fi

2.1.12 Traficul de influenţă

2.1.12.1 Noţiune şi definiţie

Traficul

de

influenţă

este o infracţiune în legătură cu serviciul şi

constă în primirea de bunuri de către o persoană sau pretinderea lor ori

acceptarea unor promisiuni

funcţionar

în acest sens, pentru a interveni pe lângă un

competent să îndeplinească un anume act de serviciu, în scopul

1. În acelaşi sens, T. Toader, op.cit., p.225; O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.199. În sensul că fapta se săvârşeşte numai cu intenţie directă (V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, ed.a II-a, p.131; A. Boroi, Drept penal. Partea specială, op.cit., p.363).

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

de a-l determina să facă ori să nu facă acest act (art.257 C.pen.).

2.1.12.2 Conţinutul constitutiv

Elementul material al faptei cuprinde trei modalităţi normative, şi anume: primirea, pretinderea, acceptarea de promisiuni. Foloasele pot fi primite direct de făptuitor ori indirect (prin intermediar). Autorul primeşte foloasele deoarece afirmă că are influenţă pe lângă un funcţionar. Această influenţă poate fi reală sau pur şi simplu

imaginară. Este suficient că din atitudinea făptuitorului rezultă nemijlocit sau indirect (atunci ,,când lasă să se creadă”) că are influenţă asupra funcţionarului respectiv.

O trăsătură esenţială a conţinutului infracţiunii o constituie faptul că

influenţa –reală sau presupusă– priveşte totdeauna un funcţionar care exercită atribuţiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cel care a dat, a promis sau de la care s-au pretins bani ori alte foloase. Funcţionarul urmează, în accepţiunea normei juridice penale, să facă, ori să nu facă un

act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. În orice situaţie, elementul material al faptei se săvârşeşte înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul.

Urmarea faptei constă într-o stare de pericol. Latura subiectivă se săvârşeşte numai cu intenţie directă, deoarece ea include şi un scop 1 .

2.1.12.3 Forme şi sancţiuni

Consumarea

are

loc

la

momentul efectivei primiri, pretinderi ori

acceptări de promisiuni. Sancţiunea este închisoare de la 2 la 10 ani.

Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă nu

plata echivalentului lor în bani

se găsesc, condamnatul

[art.257 alin.(2) raportat la art.256 alin.(2) C.pen.].

va

fi

obligat

la

1. În sensul că intenţia poate fi şi indirectă chiar dacă latura subiectivă are ca element indispensabil scopul, fapt care îi conferă un caracter calificat, a se vedea, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.200; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.454.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

Studiu individual:

1. Studiază

dispoziţiile

Legii

nr. 78/2000

pentru

prevenirea,

descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 2. Studiază jurisprudenţa Î.C.C.J. în materia infracţiunilor de corupţie.

2.2 Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei

2.2.1 Aspecte comune

2.2.1.1 Obiectul juridic generic

 

-

îl constituie relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei în ţara

noastră.

2.2.1.2 Obiectul juridic special

- constă în relaţiile sociale referitoare numai la un anumit aspect al activităţii de înfăptuire a justiţiei.

- la unele infracţiuni obiectul este complex, deoarece alături

de justiţie, în subsidiar, sunt ocrotite şi alte valori sociale, cum ar fi:

libertatea, demnitatea persoanei sau avutul său (art. 259, 264, 267 C.pen.etc.) ori relaţiile de serviciu (art.263).

2.2.1.3 Obiectul material

Unele

infracţiuni au şi un obiect material, cum ar fi, de pildă, corpul cazul infracţiunilor care au ca obiect juridic secundar relaţiile

persoanei în

sociale referitoare la integritatea corporală a persoanei.

2.2.1.4 Subiectul activ

- este, în general, necircumstanţiat. Sunt unele fapte penale (spre

exemplu, cele prevăzute în art.260, 266, 268 C.pen) pentru care legea prevede anumite condiţii în legătură cu autorul.

2.2.1.5 Subiectul pasiv principal

- este pentru toate infracţiunile statul.

- la unele infracţiuni întâlnim şi un subiect pasiv adiacent la care

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

vom face referire în continuare.

2.2.1.6 Latura obiectivă

La majoritatea infracţiunilor elementul material constă într-o acţiune (de ex. denunţarea calomnioasă, evadarea ş.a.). Este posibilă şi inacţiunea

(nedenunţarea unor infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare etc.).

unei stări de

pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de justiţie. În subsidiar poate apărea şi o altă urmare constând în periclitarea libertăţii, demnităţii persoanei sau a sănătăţii şi integrităţii ei corporale (cazul, spre pildă, al infracţiunilor de supunere la rele tratamente, represiunea nedreaptă, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti ş.a.). Raportul de cauzalitate se naşte, de regulă, din materialitatea însăşi a acţiunii sau inacţiunii făptuitorului (ex re).

Urmarea

imediată

constă, în

principal, în

crearea

2.2.1.7 Latura subiectivă

Infracţiunile

contra

înfăptuirii justiţiei se comit cu intenţie, directă

sau indirectă. Unele infracţiuni se pot săvârşi şi din culpă (de ex.

nedenunţarea unor infracţiuni, înlesnirea evadării).

2.2.1.8 Tentativa şi consumarea

Tentativa

este

pedepsibilă în cazul infracţiunilor de împiedicare a

1

C.pen.); evadare

participării în

(art.269 C.pen.) şi înlesnire a evadării [art.270 alin.(1)-(3) C.pen.].

proces (art.261 1 C.pen.); tortură (art.267

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care, săvârşindu-se

sau inacţiunea incriminată, se produce urmarea imediată a faptei

acţiunea

pentru înfăptuirea justiţiei.

2.2.1.9 Sancţionarea

Pedeapsa diferă în funcţie de gravitatea infracţiunii.

2.2.2 Denunţarea calomnioasă

2.2.2.1 Noţiune şi definiţie

Infracţiunea de denunţare calomnioasă este fapta aceluia care, prin

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

intermediul unui denunţ sau al unei plângeri, învinuieşte în mod neîntemeiat o persoană de săvârşirea unei infracţiuni sau prezintă probe neadevărate în acest sens (art.259 C.pen.).

2.2.2.2

Obiectul juridic principal

- constă în relaţiile sociale referitoare la activitatea de înfăptuire a

justiţiei. Obiectul

juridic

secundar

constă în relaţiile sociale referitoare la

demnitatea şi, în unele cazuri, referitoare şi la libertatea persoanei 1 .

2.2.2.3

Participaţia penală

Sunt coautori

la

denunţarea

calomnioasă

şi făptuitorii care se

înţeleg

săvârşească, unul

fapta prevăzută în alin.(1) iar celălalt fapta

prevăzută

în alin.(2) al art.259 C.pen. Fiecare coautor va răspunde pentru

denunţare calomnioasă în forma agravată [art.259 alin.(2) C.pen.] 2 .

2.2.2.4

Subiectul pasiv secundar

este persoana care este învinuită în mod mincinos că a săvârşit o infracţiune;

-

-

învinuirea mincinoasă se referă la săvârşirea unei infracţiuni de

către o anume persoană. Această persoană trebuie să fie suficient descrisă. Nu este îndeplinită această condiţie dacă denunţătorul lasă să se înţeleagă că fapta ar fi fost săvârşită de un cerc nedeterminat de persoane.

2.2.2.5

Latura obiectivă

Infracţiunea de denunţare calomnioasă încorporează două variante (forma tip şi o agravată), corespunzătoare celor două alineate ale

art.259.

Fapta prevăzută în alin. (1) constituie incriminarea tipică reprezentată printr-o acţiune de învinuire mincinoasă referitor la săvârşirea

1. I. Ionescu Dolj, Comentare, în Const. G. Rătescu, I. Ionescu –Dolj, I. Gr. Perieţeanu, V. Dongoroz, H. Aznavorian, Tr. Pop, M. I. Papadopolu, N. Pavelescu, Codul penal Carol al II- lea adnotat, vol. II, Partea specială, Ed. Librăriei Socec & Co., S.A., Bucureşti, 1937, p.179; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.112. 2. În acelaşi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.203; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.458; A. Boroi, Drept penal. Partea specială, op.cit., p.375. În sens contrar [că fiecare răspunde în calitate de autor, cel dintâi potrivit alin.(1), iar cel de-al doilea potrivit alin.(2)], V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.168 în prima ediţie sau p.147 în ed. a II-a; T. Toader, op.cit., p.231.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

unei infracţiuni de către o anume persoană. Prin ,,învinuire mincinoasă” se înţelege o acuzaţie care nu are corespondent în realitatea obiectivă 1 . Învinuirea mincinoasă trebuie fie făcută prin denunţ sau plângere.

se refere în mod obligatoriu la

Învinuirea

mincinoasă

trebuie

,,săvârşirea unei infracţiuni”. Elementele oferite de autorul sesizării trebuie

să corespundă noţiunii de ,,infracţiune săvârşită”, astfel cum este descris acest concept în art.144 C.pen. În condiţiile alin.(2) al art.259 C.pen., elementul material se realizează printr-o acţiune constând în producerea sau ticluirea de probe

mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte. Această formă a infracţiunii

este denumită în literatura de specialitate denunţare calomnioasă indirectă Producerea de probe mincinoase semnifică prezentarea acestora organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, iar ticluirea presupune plăsmuirea, inventarea de probe neadevărate în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni.

2

.

2.2.2.6 Latura subiectivă

Vinovăţia făptuitorului constă în intenţie (directă sau indirectă) 3 .

2.2.2.7 Consumarea infracţiunii

- elementul material 4 .

are

loc

2.2.2.8 Sancţiunea

în momentul

săvârşirii

acţiunii

prin care s-a realizat

- constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani pentru fapta din alin.(1) şi închisoare de la 1 la 5 ani pentru fapta prevăzută în alin.(2).

1. Trib. Jud. Ilfov, d.pen.nr.483/1969, R.R.D. nr.10/1969, p.179.

2. V. Dongoroz, Comentare, în Const. G. Rătescu şi colab., op.cit., vol. II, p.181.

3. În acelaşi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.205; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.151 ed. a

II-a; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.113; A. Boroi, Drept penal. Partea specială, op.cit., p.377; Există şi opinia că intenţia nu poate fi decât directă (M. Basarab, L. Moldovan, V. Suian, Drept penal. Partea

specială, vol. I, Cluj Napoca, 1985, p.301).

4. T.S., s.pen., d.nr.2657/1972, C.D. 1972, p.366.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

2.2.2.9 Cauză specială de atenuare a pedepsei 1

Potrivit

alin.(3)

al

art.259 C.pen., dacă cel care a săvârşit fapta

declară mai

înainte

de

punerea

în

mişcare a acţiunii penale faţă de

persoana în

contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea, ori împotriva

căreia s-au

produs

probele, că

denunţul , plângerea sau probele sunt

mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art.76 C.pen.

sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art.76 C.pen. Studiu individual: Studiază dispoziţiile art.144 C.pen.

Studiu individual:

Studiază dispoziţiile art.144 C.pen.

2.2.3 Mărturia mincinoasă

2.2.3.1 Noţiune şi definiţie

Mărturia

mincinoasă

este

fapta

martorului,

expertului

sau

interpretului

care, în

cauza

în

care participă în această calitate, face

afirmaţii mincinoase

sau

nu spune tot ce ştie cu privire la împrejurările

esenţiale asupra cărora a fost întrebat. Falsitas in judicio este incriminată în

art.260 C.pen.

2.2.3.2 Subiectul activ

Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi săvârşită decât de o anumită categorie de persoane: martori, experţi, interpreţi,

La

mărturia

mincinoasă

coautoratul, în regulă generală, nu este

posibil. Pot fi însă coautori experţii care împreună au primit sarcina efectuării unei expertize şi care inserează date necorespunzătoare adevărului în conţinutul raportului de expertiză, în urma unei înţelegeri prealabile.

2.2.3.3 Situaţia premisă

Este denumită sintetic de lege cauză în care se ascultă martori sau

(conform

art.260 alin.ultim C.pen) în care se folosesc serviciile unui expert

sau

interpret. Este

vorba numai de o cauză în care se înfăptuieşte justiţia,

deci

un

proces

de

natură contencioasă. Textul art.260 C.pen. enumeră

1. Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, op.cit., p.161.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

exemplificativ trei genuri de cauze: penală, civilă, disciplinară. Intră în sfera acestei situaţii premisă şi cazul în care mărturia mincinoasă se face în faţa organului de urmărire penală. Fapta este infracţiune chiar dacă martorul care a depus mincinos în această fază nu mai este audiat în instanţă şi aceasta nu foloseşte, pentru soluţia pe care o dă, declaraţia acelui martor 1 .

2.2.3.4 Latura obiectivă

de

Infracţiunea de mărturie mincinoasă constă în acţiunea făptuitorului a face afirmaţii mincinoase sau în inacţiunea (omisiunea) sa de a spune

tot

ce ştie, ambele privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost

întrebat. A face afirmaţii mincinoase înseamnă a se relata în mod necorespunzător relaţiile despre împrejurările esenţiale în legătură cu cauza. A nu spune tot ce ştie înseamnă a nu spune tot adevărul pe care îl cunoaşte, a ascunde ceva din ceea ce ştie. Subiectul activ manifestă cele două atitudini (comisivă sau omisivă,

după caz) neapărat în legătură cu împrejurările esenţiale şi despre care este întrebat. Sunt esenţiale împrejurările care pot servi la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei. Caracterul esenţial al împrejurărilor despre care a fost întrebat martorul nu se determină prin raportarea acestora la o soluţie efectiv

pronunţată, ci prin raportare la

respectivă este necesară rezolvării cauzei 2 . Mărturia mincinoasă are ca urmare crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. Această stare de pericol este aptă să conducă la o soluţionare injustă a cauzei, dar fapta nu este nevoie să şi producă în concret acest rezultat 3 . Dacă acest pericol se materializează (s-a influenţat soluţia dată în cauză), atunci acest lucru va fi avut în vedere la

individualizarea pedepsei.

obiectul probei, în sensul că proba

1. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, S. Petrovici,

Modificările

aduse

codului

penal şi codului de procedură penală prin actele normative din anii 1956 -1960, Ed. Academiei,

Bucureşti, 1962, p.184. În sens contrar, Trib.reg. Iaşi, d.pen.nr.2574/1958, L.P. nr.7/1959, p.70, cu notă critică de I. Pahonţu.

2. T. S., s.pen., d.nr.1061/1974, C.D. 1974, p.425-426.

3. În acest sens, T. S., s.pen., d.nr.1061/1974, C.D. 1974, p.426; T. S., s.pen., d.nr.2976/1974, R.R.D.

nr.4/1975, p.64-65; T. S., s.pen., d.nr.2553/1973, R.R.D. nr.2/1974, p.166. În sens contrar, Trib. Jud. Vrancea, dec.pen.nr.400/1973 C.D. 1974, p.425 (afirmaţiile neadevărate trebuie, pentru a constitui mărturie mincinoasă, să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nedrepte).

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de intres public sau altor activităţi reglementate de lege

2.2.3.5 Latura subiectivă

Infracţiunea

de mărturie mincinoasă se săvârşeşte cu intenţie, atât

directă cât şi indirectă 1 .

2.2.3.6 Formele infracţiunii

consumă în momentul în care s-a făcut afirmaţiile

mincinoase

sub

că infracţiunea este consumată în momentul în care audierea martorului s-a terminat şi acesta şi-a semnat declaraţia 2 .

tăcere astfel de împrejurări. În practica instanţei supreme se consideră

Infracţiunea

cu

se

privire la împrejurările esenţiale respective, ori s-au trecut

2.2.3.7 Sancţiunea

Mărturia mincinoasă se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

2.2.3.8 Cauză specială de nepedepsire

alin.(2) C.pen. prevede o cauză de impunitate pentru autor

dacă acesta îşi retrage mărturia. Retractarea trebuie să intervină, în cauzele

se fi produs arestarea inculpatului ori, în toate

cauzele (inclusiv

penale, mai

Art.260

înainte

fi

dat

de

a

cele penale în care nu s-a produs arestarea), mai înainte o hotărâre sau de a se fi soluţionat procesul ca urmare a

de

mărturiei mincinoase.

a

se

2.2.3.9 Cauză specială de atenuare a pedepsei

care retragerea mărturiei mincinoase a fost făcută

peste

al aceluiaşi articol, atunci ea va avea valoarea unei circumstanţe atenuante de care instanţa de judecată trebuie să ţină seama în mod obligatoriu.

limitele stabilite în art.260 alin.(2) şi în condiţiile prevăzute în alin.(3)

În

situaţia

în

1. În acelaşi sens, V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.184 în prima ediţie şi p.161 în ed. a II-a; T.

Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.117. Există şi opinia potrivit căreia intenţia nu poate fi decât directă (O. A. Stoica, op.cit., p.216; M. Basarab, L. Moldovan, V. Suian, op.cit., vol. I, p.303).

2. T. S., s.pen., d.nr.2553/1973, R.R.D. nr.2/1974, p.166. În acelaşi sens, T. Toader, op.cit., p.235.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

Teme de reflecţie:

altor activităţi reglementate de lege Teme de reflecţie: 1. Sunt aplicabile dispoziţiile alin.(2) sau (4) ale

1. Sunt aplicabile dispoziţiile alin.(2) sau (4) ale art.260 C.pen. atunci când urmărirea penală împotriva martorului, expertului sau interpretului mincinos începuse? 2. Participanţii beneficiază de retragerea mărturiei mincinoase făcută de autor? 3. Ce se înţelege prin hotărâre? Dar prin „altă soluţie”?

2.2.4 Încercarea de a determina mărturia mincinoasă

2.2.4.1 Noţiune şi definiţie

Fapta

este

o

incriminare autonomă a unei tentative la instigarea

unei mărturii

mincinoase 1 . Ea constă în încercarea de determinare a unei

persoane prin

violenţă

ori

corupere să facă declaraţii neadevărate într-o

cauză

săvârşită faţă de un expert sau interpret (art.261 C.pen.).

judiciară. Această

faptă

constituie infracţiune şi atunci când este

2.2.4.2 Subiectul pasiv adiacent

- este persoana aceluia asupra căruia s-a săvârşit constrângerea.

2.2.4.3 Conţinutul constitutiv

Elementul material constă întodeauna într-o acţiune, şi anume

aceea de a încerca să se determine săvârşirea unei mărturii mincinoase. Modalităţile acţiunii sunt prevăzute alternativ: constrângere sau corupere. Constrângerea poate fi fizică sau morală.

Prin

corupere

se

înţelege îndemnarea unei persoane de a primi

bani sau alte foloase, în vederea efectuării unei mărturii mincinoase.

Pentru

ca

infracţiunea

subziste

este

necesar ca acţuinea

făptuitorului să se limiteze numai la o încercare de determinare a mărturiei

îndemnat a fost

săvârşită, fapta celui care a determinat-o constituie instigare la mărturie mincinoasă 2 .

mincinoase. Dacă

mărturia

mincinoasă

la

care

s-a

1. V. Dongoroz, Comentare, în Const. G. Rătescu şi colab., op.cit., vol. II, p.201 (delictul de corupere a martorului este considerat o ,,tentativă de subordonare” ca infracţiune de sine stătătoare). 2. I. Ionescu Dolj, Comentare, în Const. G. Rătescu şi colab., op.cit., vol. II, p.199, precum şi Plenul T.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. Când fapta se săvârşeşte prin constrângere există şi o urmare adiacentă care se răsfrânge asupra subiectului pasiv secundar. Latura subiectivă este intenţia, atât directă cât şi indirectă 1 .

2.2.4.4 Formele infracţiunii şi sancţiunea

Consumarea

faptei

are loc

instantaneu, în momentul efectuării

constrângerii sau coruperii.

Pedeapsa

este

închisoarea de

la

3

luni la 2 ani, alternativ cu

amenda.

2.2.5 Împiedicarea participării în proces

2.2.5.1 Noţiune şi definiţie

Infracţiunea

constă în împiedicarea participării într-o cauză penală,

civilă, disciplinară sau în orie altă cauză, a unui martor, expert, interpret sau

apărător, săvârşită

constrângere

(art.261 1 C.pen.).

prin

violenţă, ameninţare

sau

prin orice alt mijloc de

îndreptat împotriva sa ori a soţului sau a unei rude apropiate

2.2.5.2 Obiectul material

Infracţiunea nu are, de regulă, obiect material. Acesta există totuşi, constând în corpul victimei, atunci când fapta de împiedicare a participării în proces se realizează prin acte de constrângere fizică.

2.2.5.3 Subiect activ

- poate fi orice persoană, chiar şi una dintre părţi; participaţia penală este posibilă sub toate formele.

S., d.nr.39/1963, C.D. 1963, p.327; L. Fătu, Probleme de drept penal în practica Tribunalului judeţean Suceava, R.R.D. nr.6/1970, p.129. În sens contrar (fapta constituie tot încercare de determinare a mărturiei mincinoase), a se vedea, Trib. Jud. Gorj, d.pen.nr.83/1972, cu notă critică de V. Oproiu şi M. Vitcă, R.R.D. nr.3/1973, p.151. 1. Există şi opinia potrivit căreia intenţia nu poate fi decât directă (Gh. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr, Drept penal. Partea specială, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1997, p.387).

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

2.2.5.4 Latura obiectivă

Elementul material al laturii obiective constă în fapta de a împiedica

participarea în proces a unui martor, expert, interpret ori apărător. Prin împiedicarea participării se urmăreşte neprezentarea în faţa organului jurisdicţional la data, locul şi ora stabilită, ori neefectuarea expertizei sau a traducerii. Fapta de împiedicare priveşte participarea în calitate de martor, expert, interpret sau apărător într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză. Împiedicarea participării trebuie să se realizeze prin:

-violenţă, în accepţiunea prevăzută în art.180 C.pen.; -ameninţare, în accepţiunea prevăzută în art.193 C.pen. sau -orice alt mijloc de constrângere. Violenţa, ameninţarea sau orice alt mijloc de constrângere se poate îndrepta nemijlocit asupra celui ce urmează să participe în proces sau împotriva soţului ori a unei rude apropiate. Infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art.180 C.pen.) ori de ameninţare este absorbită în împiedicarea participării în proces. Dacă violenţa se săvârşeşte în modalităţile şi cu urmările prevăzute în art.181 sau art.182 C.pen., va exista un concurs de

infracţiuni

vătămarea corporală (simplă sau gravă) 2 .

1 . Există şi opinia potrivit căreia infracţiunea analizată absoarbe şi

2.2.5.5 Latura subiectivă

Infracţiunea presupune forma de vinovăţie a intenţiei directe sau
3

.

indirecte

2.2.5.6 Consumarea. Sancţiunea

Consumarea infracţiunii are loc în momentul împiedicării participării în proces prin mijloacele arătate. Sancţiunea –închisoare de la 6 luni la 7 ani.

2.2.6 Nedenunţarea unor infracţiuni

2.2.6.1 Noţiune şi definiţie

1. O. Loghin, T. Toader, op.cit., p.437.

2. D. Lupaşcu, Împiedicarea participării în proces, D.nr.10/1997, p.56-61.

3. Există şi opinia potrivit căreia intenţia nu poate fi decât directă (T. Toader, op.cit., p.239; A. Boroi,

Drept penal. Partea specială, op.cit., p.400).

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

Prin nedenunţare se înţelege omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de lege (art.262 C.pen.).

2.2.6.2 Situaţia premisă

Este obligatorie existenţa prealabilă a unor infracţiuni: omorul (art.174), omorul calificat (art.175), omorul deosebit de grav (art.176), tâlhăria (art.211), pirateria (art.212), delapidarea (art.215 1 ), distrugerea [art.217 alin.(2)-(4), formele agravate], distrugerea calificată [art.218 alin. (1)], distrugerea şi semnalizarea falsă, forma agravată [art.276 alin.(3)]. Fapta de nedenunţare este o infracţiune subsecventă.

2.2.6.3 Latura obiectivă

Elementul

material

constă

în inacţiunea făptuitorului care, având

cunoştinţă de săvârşirea uneia, sau unora din infracţiunile menţionate mai sus, se abţine să informeze de îndată despre aceasta.

Obligaţia adică neîntârziat.

de

denunţare

trebuie

adusă la îndeplinirea de îndată,

2.2.6.4 Latura subiectivă

Forma de vinovăţie poate fi atât intenţia cât şi culpa.

2.2.6.5 Formele şi sancţiunea

Infracţiunea se consumă la momentul în care luând cunoştinţă de săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile a căror denunţare este obligatorie, făptuitorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie de îndată. Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

2.2.6.6 Cauze speciale de nepedepsire

Sunt anumite situaţii prevăzute de lege în care fapta de

nedenunţare

este săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată [art.262 alin.(2)]. Nu se pedepseşte, de asemenea, persoana care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştinţează autorităţile competente despre acea infracţiune [art.262

nu se pedepseşte. Prima apare atunci când nedenunţarea

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

alin.(3) teza I C.pen.]. În fine, nu

ce

înlesnit arestarea acestora [art.262 alin.(3) teza a II-a C.pen.].

se pedepseşte persoana care, chiar după

s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a

2.2.7 Omisiunea sesizării organelor judiciare

2.2.7.1 Noţiune şi definiţie

Legiuitorul a incriminat fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor serviciului său află despre săvârşirea unei infracţiuni

şi

urmărire penală potrivit legii de procedură penală (art.263 C.pen.).

nu

informează

de

îndată despre aceasta procurorul sau organul de

2.2.7.2 Obiectul material

Infracţiunea nu are un obiect material.

2.2.7.3 Subiectul activ

Omisiunea

sesizării organelor judiciare poate fi săvârşită numai de

funcţionari publici, în accepţiunea art.147 alin.(1) C.pen.

Forma

agravată [art.263

alin.(2)] cere însă ca făptuitorul să fie un

funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control.

2.2.7.4 Situaţia premisă

Fapta este o infracţiune corelativă şi subsecventă; ea se află într-un

necesar cu infracţiunea nedenunţată, faţă de care are o

asemenea

poziţie

existenţa ei depinde de infracţiunea principală.

raport

secundară. Omisiunea

sesizării

este o infracţiune autonomă, dar

2.2.7.5 Conţinutul constitutiv

Elementul material constă în inacţiunea (omisiunea) sesizării de îndată a unei infracţiuni în legătură cu serviciul făptuitorului. Obligaţia de a denunţa fapta trebuie realizată de îndată. Ceea ce nu se denunţă este o infracţiune săvârşită în legătură cu serviciul în cadrul căruia făptuitorul îşi îndeplineşte sarcinile. Este vorba nu numai de o infracţiune dintre cele cuprinse în capitolul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, ci de orice altă

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

infracţiune privitoare la serviciul făptuitorului. Art.263 C.pen., fixează un anume destinatar pentru realizarea obligaţiei de sesizare. Acesta este ,,procurorul sau organul de urmărire penală”.

Nu există obligaţia de sesizare atunci când subiectul, luând cunoştinţă despre o infracţiune săvârşită în legătură cu serviciul, săvârşeşte şi el, în legătură cu aceasta o altă infracţiune. Argumentul este acela că dacă ar denunţa prima infracţiune (pe care nu a săvârşit-o şi la care nu a participat în niciun fel) s-ar autodenunţa ca făptuitor al infracţiunii proprii care nu era posibilă decât datorită existenţei primei fapte. Vinovăţia constă în intenţie –directă sau indirectă– precum şi în culpă (ambele forme).

2.2.7.6 Formele infracţiunii. Sancţiunea

Consumarea infracţiunii se produce în momentul în care s-a epuizat

intervalul

autorităţii indicate de lege existenţa infracţiunii.

de timp obiectiv necesar subiectului pentru a aduce la cunoştinţa

forma tipică [alin.(1)] pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 5

subiectul activ al infracţiunii)

forma

agravată (prezentată

la

În

ani. Pentru

sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.

2.2.8 Favorizarea infractorului

2.2.8.1 Noţiune şi definiţie

fapta aceluia care sprijină un infractor,

fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a

se

prin infracţiune.

sustrage răspunderii penale, ori pentru a beneficia de avantajele create

Art.264 C.pen. incriminează

2.2.8.2 Obiectul material

- îl constituie folosul sau produsul material al infracţiunii.

2.2.8.3 Situaţia premisă

Este

favorizatorul.

conturată

de

o infracţiune săvârşită de altă persoană decât

În

textul

art.264 C.pen. se menţionează că ajutorul este dat ,,unui

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

infractor”; aceasta înseamnă că fapta favorizată poate fi numai o infracţiune. Infractorul favorizat poate fi, în conformitate cu dispoziţiile din art.144 C.pen., un autor, instigator sau complice la comiterea unei fapte pe care legea o pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă. Favorizatorul unei infracţiuni, fiind la rândul său un infractor, poate fi şi el favorizat. Legea condiţionează existenţa favorizării de absenţa vreunei înţelegeri stabilită înainte sau în timpul infracţiunii de referinţă, între favorizator şi infractorul favorizat. În cazul existenţei unei asemenea înţelegeri fapta poate fi calificată ca o complicitate.

2.2.8.4 Latura obiectivă

Ajutorul dat unui infractor, care constituie elementul material al acestei infracţiuni, poate consta într-o acţiune sau inacţiune. Actele comisive sau omisive prin care ajutorul este dat pot avea consistenţă materială, ori pot fi de ordin moral. Prima modalitate normativă incriminată constă în ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei. Fapta mai este denumită în literatura de specialitate favorizare personală. Ajutorul acordat făptuitorului trebuie vizeze urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, în sensul ,,îngreunării” acestora (creării de dificultăţi) sau ,,zădărnicirii” lor (a le face inutile, ineficiente). Cea de a doua modalitate normativă de săvârşire a infracţiunii, denumită şi favorizare reală, reprezintă o sprijinire a infractorului pentru ca el să-şi asigure folosul ori produsul infracţiunii.

2.2.8.5 Latura subiectivă

Fapta se săvârşeşte cu intenţie (directă sau indirectă).

2.2.8.6 Formele infracţiunii şi sancţiunea

Consumarea

are loc în momentul în care acţiunea de ajutor a fost

executată şi a produs urmarea imediată.

Sancţiunea constă

în

închisoare de

aplicată

luni la 7 ani. Potrivit

favorizatorului nu poate fi mai

la

3

art.264 alin.(2) C.pen., pedeapsa

mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

2.2.8.7 Cauză specială de nepedepsire

Potrivit art.264 alin.(3) C.pen., favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.

Teme de reflecţie:

de o rudă apropiată nu se pedepseşte. Teme de reflecţie: 1. Ce se înţelege prin folos

1. Ce

se

înţelege

prin

folos

al

infracţiunii? Dar prin produs al

infracţiunii? 2. În cazul favorizării personale, când se poate acorda ajutorul? Dar în ceea ce priveşte favorizarea reală?

2.2.9 Omisiunea de a încunoştiinţa organele judiciare

2.2.9.1 Noţiune şi definiţie

Infracţiunea constă în neîncunoştinţarea organelor judiciare despre

anumite

nevinovăţiei

sau care a fost deja condamnată (art.265 C.pen.).

persoane

împrejurări

unei

care, cunoscute

fiind, ar putea contribui la stabilirea

aflate în arest preventiv, în stare de judecată

2.2.9.2 Obiectul material

Infracţiunea nu are obiect material.

2.2.9.3 Conţinutul constitutiv

Fapta

se comite printr-o inacţiune constând în neîndeplinirea unei

obligaţii legale de a aduce la cunoştinţa organelor judiciare împrejurările care sunt cunoscute şi de care depinde dovedirea nevinovăţiei unei persoane. În conceptul de ,,împrejurări care pot dovedi nevinovăţia unei persoane într-un proces penal”, se include orice element de fapt care serveşte la constatarea inexistenţei vinovăţiei unei asemenea persoane. Destinatarul încunoştinţării este în mod obligatoriu un organ judiciar. Împrejurările ce se aduc la cunoştinţă nu sunt cunoscute de organul

judiciar.

Fapta se săvârşeşte atât cu intenţie (directă sau indirectă) cât şi din

culpă.

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

2.2.9.4 Formele infracţiunii şi sancţiunea

Consumarea faptei are loc la expirarea intervalului de timp necesar pentru încunoştinţarea organelor judiciare.

Infracţiunea cu amendă.

este sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau

2.2.9.5 Cauză specială de nepedepsire

Fapta nu se va pedepsi dacă, prin aducerea la cunoştinţă, persoana care avea această obligaţie ar fi produs un prejudiciu pentru ea, pentru soţul său sau pentru o rudă apropiată.

2.2.10 Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă

2.2.10.1 Noţiune şi definiţie

şi cercetarea abuzivă 2.2.10.1 Noţiune şi definiţie În textul art.266 C.pen. sunt cuprinse de fapt trei

În textul art.266 C.pen. sunt cuprinse de fapt trei infracţiuni

în reţinerea sau

arestarea nelegală a unei persoane, apoi fapta de supunere a unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod decât cel prevăzut prin dispoziţiile legale şi, în sfârşit, în cel de al doilea alineat, fapta de cercetare abuzivă, reprezentând folosirea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în procesul penal.

distincte, şi anume: arestarea nelegală, care constă

2.2.10.2

Obiectul material

- constă în corpul persoanei împotriva căreia se săvârşesc actele de violenţă fizică.

2.2.10.2

Subiectul activ

- este calificat:

a) - la varianta întâi a infracţiunii, corespunzătoare art.266 alin.(1)

teza I (reţinerea sau arestarea nelegală), autorul este numai persoana care

în

măsura reţinerii sau, după caz, a arestării;

b) - în cazul art.266 alin.(1) teza a II-a (supunerea unei persoane la

executarea

de siguranţă sau educative, în alt mod

ori în faza de judecată este competentă să ia

cursul

urmăririi

unei

penale

pedepse, măsuri

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

decât cel legal), subiectul activ poate fi persoana care are ca atribuţii de serviciu organizarea şi supravegherea executării pedepsei, măsurii de siguranţă sau a aceleia educative (spre exemplu, organul administrativ de la locul executării pedepsei cu închisoarea, care organizează munca deţinuţilor); c) -la varianta prevăzută în art.266 alin.(2) (cercetarea abuzivă), sfera subiectului este restrânsă de lege la organul de cercetare, procuror sau judecător, deoarece aceste persoane sunt abilitate să ia declaraţii de la persoane aflate într-un proces penal.

2.2.10.4 Subiectul pasiv

Articolul 266 alin.(1) teza a II-a are ca subiect pasiv secundar numai o persoană condamnată la o pedeapsă ori faţă de care s-a luat o măsură de siguranţă sau educativă. Fapta de cercetare abuzivă prevăzută în art.266 alin.(2) are tot un

subiect pasiv secundar

persoană aflată în curs de cercetare,

anchetă penală ori de judecată. Când cercetarea abuzivă