Sunteți pe pagina 1din 10
P A T R I A R H I A R O M Â N

P A T R I A R H I A

R O M Â N Ă

MITROPOLIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A EUROPEI OCCIDENTALE ŞI MERIDIONALE

EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A ITALIEI

SECTORUL PASTORAL-LITURGIC

RÂNDUIALA LITURGHIEI DARURILOR MAI ÎNAINTE SFINȚITE *

Deoarece Liturghia este unită cu Vecernia zilei următoare, se săvârșește în cursul după amiezii (ceasul al 10-lea), atât miercuri și vineri, cât și în alte zile de rând de peste săptămână, în care s-ar oficia, când cade o sărbătoare bisericească.

Urmând a se săvârși dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, la

sfârșitul Ceasului al nouălea, preotul, după ce rostește ecfonisul: Dumnezeule,

, miazănoapte a altarului și venind între sfeșnicele împărătești zice rugăciunea

Sfântului Efrem Sirul (numai o dată), fără cele 12 închinăciuni. După aceea, în timp ce

la strană se citește rugăciunea de la sfârșitul Ceasului al nouălea (Stăpâne, Doamne

Iisuse Hristoase

depune metanie la tronul arhieresc (ia binecuvântare de la cel mai mare), se închină după rânduială la sfintele icoane și la iconostas, dar fără a zice rugăciunile și troparele obișnuite. Se întoarce între sfeșnicele împărătești, face trei metanii spre răsărit, se pleacă spre credincioși și apoi intră în altar pe ușa dinspre miazăzi; se închină de trei ori în fața Sfintei Mese, sărutând, ca de obicei, Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. Apoi îmbracă veșmintele (de culoare închisă) numai binecuvântându-le și sărutându- le, zicând la fiecare veșmânt: Domnului să ne rugăm.

preotul vine în mijlocul bisericii, se închină de trei ori spre răsărit,

milostivește-Te spre noi

lasă epitrahilul pe sfânta masă, iese pe ușa dinspre

),

În timpul acesta, la strană se cântă Obednița. La timpul cuvenit, preotul zice rugăciune

a Sfântului Efrem Sirul din altar, in fata Sfintei Mese (fiind deja îmbrăcat pentru

Liturghie). După Cuvine-se cu adevărat

dvera și ușile împărătești și face otpustul mic. Apoi vine în fața Sfintei Mese și făcând

metaniile cuvenite, sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Masă, Sfânta Cruce și, de vrea, și chipul Sfântului Grigore Dialogul, din Liturghier.

de la sfârșitul Obedniței, preotul deschide

* Tipic bisericesc, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Alba Iulia 1999, pp. 128-134

După ce a terminat astfel ritualul pregătitor, preotul începe Sfânta Liturghie, dând

, semnul Crucii cu Evanghelia peste sfântul antimis. Închide ușile împărătești, iar la strană (în mănăstiri, cel mai mare) se începe, ca la Vecernie: Veniți să ne închinăm și se citește Psalmul 103. În timpul acesta, preotul citește în taină, în sfântul altar, ultimele patru rugăciuni ale luminilor de la Vecernie.

făcând, ca de obicei,

binecuvântarea: Binecuvântată este

împărăția

Tatălui

După sfârșitul psalmului, preotul zice din altar ectenia mare. Apoi se închide dvera, iar citețul începe citirea Catismei a 18-a în trei stări, în mijlocul bisericii.

În timp ce se citește prima stare a catismei, preotul citește în taină rugăciunea antifonului întâi, apoi pregătește sfintele vase, ducând de la proscomidiar la sfânta masă discul cu acoperământul lui și steluța.

La sfârșitul stării întâi a Catismei, se deschide dvera și preotul (din altar) rostește prima ectenie mică.

Apoi se închide dvera din nou, iar citețul citește starea a doua a catismei. În timpul acesta, preotul ridică Sfânta Evanghelie de pe antimis și o pune în partea de răsărit cu cotorul spre el, desface sfântul antimis și apoi pune pe el sfântul disc, steluța și acoperământul, precum și cutia cu Sfântul Agneț și slujindu-se de burete, ia cu grijă și

evlavie Sfântul Agneț din cutie și îl pune pe sfântul disc. Apoi atinge, pe rand steluța și acoperământul de fumul tămâii din cădelniță, le sărută și acoperă cu ele discul, zicând:

Ia din nou cădelnița, cădește de trei

Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri

ori Sfintele Daruri acoperite, și face trei metanii mari. După aceea citește în taină

rugăciunea antifonului al doilea (Doamne, nu cu mania Ta să mă mustri

).

La sfârșitul stării a doua a Catismei, se deschide din nou dvera și preotul zice a doua ectenie mică, după care se închide iarăși dvera.

Citețul citește starea a treia a Catismei. Când ajunge la cuvintele: «Închina-ne-vom la

locul unde au stat picioarele Lui

puternic, se oprește, iar în altar se sună clopoțelul o dată, vestind credincioșilor ridicarea Sfântului Agneț; credincioșii îngenunchează, se face liniște adâncă, iar preotul se închină de trei ori în fața Sfintei Mese, ridica sfântul disc cu ambele mâini, la frunte, ocolește după Sfânta Masă și pășește încet spre proscomidiar, înaintea lui mergând diaconul, dacă este (sau paracliserul), cu lumânarea aprinsă și cu cădelnița, cădind. După ce așează sfântul disc la proscomidiar, se sună din nou clopoțelul de două ori și atunci credincioșii se ridica în picioare, iar citețul continua citirea catismei, de unde a rămas. În acest timp, la proscomidiar, preotul toarnă vin și apă în sfântul

pe care citețul le citește mai rar și cu glas mai

»,

potir, făcând semnul binecuvântării, fără a zice ceva; ia acoperământul potirului (de culoare neagră, dacă are), îl atinge de fumul tămâii, îl sărută și acoperă Sfintele Daruri; apoi ia aerul, de aceeași culoare, dacă este, și face la fel, acoperind cu el sfântul disc și sfântul potir, pe care le cădește, iar după ce dă cădelnița se închină de trei ori către Sfintele Daruri. La toate acestea nu zice formulele obișnuite, ci numai: Pentru

rugăciunile

sfântul antimis, pune deasupra Sfânta Evanghelie la locul ei și citește în taină

După ce termină toate acestea, revine în fața Sfintei Mese și strânge

rugăciunea antifonului al treilea (Doamne, Dumnezeul nostru

).

După sfârșitul catismei se deschide din nou dvera și preotul zice a treia ectenie mică,

după care la strana începe să se cânte: Doamne, strigat-am

Triod șase și din Minei patru. La Să se îndrepteze rugăciunea mea

cădirea mare, ca de obicei la Vecernie. La Slavă

acum

se citește Evanghelia.

se face vohodul cu cădelnița, în zilele de rând, sau cu Evanghelia în zilele când

se deschid ușile împărătești, iar la: Și

preotul face

cu stihirile pe zece: din

,

După intrarea preotului în altar, se pune în fața sfintelor uși un sfeșnic cu lumânare

, formulele obișnuite pentru începerea prochimenului, iar la strană se cântă prochimenul din Triod, după care se citește prima paremie. Apoi îndată se cântă al doilea prochimen, după care diaconul (sau în lipsa lui, cântărețul) zice cu glas tare și rar: Porunciți!

preotul rostește

aprinsă, la care preotul agață cădelnița aprinsă. După Lumină lină

Preotul ia atunci sfeșnicul cu lumânarea și cu cădelnița, cu amândouă mâinile (sau cu mâna stângă lumânarea și cu cea dreaptă cădelnița) și stand cu fața spre răsărit, înaintea Sfintei Mese, face semnul Sfintei Cruci cu ele, rostind: Înțelepciune, drepți! Apoi se întoarce spre stânga, spre credincioși, și făcând la fel, zice, dintre ușile împărătești: Lumina lui Hristos luminează tuturor! Lasă sfeșnicul pe solee, în fața sfintelor uși, iar cădelnița o ia cu sine în altar. Îndată după aceasta se citește a doua paremie din Triod, iar dacă este hram sau sfânt cu Polieleu, se adaugă și paremiile zilei respective din Minei.

La sfârșitul paremiilor, preotul începe să cânte, pe glasul 1: Să se îndrepteze

, fața Sfintei Mese. La strana dreaptă se cântă o dată: Să se îndrepteze

rugăciunea mea

Apoi preotul

cădește de trei ori în

iar la cuvintele:

ca

tămâia înaintea Ta

tot din fața a Sfintei Mese, zice stihul întâi: Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă;

ia aminte spre glasul rugăciunii mele

și cădind. La strana stângă, se cântă: Să se

îndrepteze

Preotul trece apoi în latura de miazăzi a Sfintei Mese, zicând stihul al

doilea: Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor

Preotul

mele

și cădește; iar la strana dreaptă se cântă din nou: Să se îndrepteze

trece apoi în latura de răsărit a Sfintei Mese și zice stihul al treilea: Să nu abați inima

Preotul zice

apoi: Slavă

, apoi cădind iarăși în fața Sfintei Mese cântă el însuși, pentru ultima dată: Să se

, strane, în timp ce preotul cădește dintre ușile împărătești, de trei ori, spre credincioși (întâi spre mijloc, apoi spre strane). La sfârșitul cântării, atât preotul cât și credincioșii își pleacă genunchii și se roagă, făcând trei metanii.

de unde se continua la

îndrepteze

cântă iarăși: Să se îndrepteze

mea

și cădește latura de miazănoapte a Sfintei Mese, iar la strana dreaptă se

și cădește, iar la strana stângă se cântă din nou: Să se îndrepteze

Preotul cădește proscomidiarul, zicând: Și acum

Ridicarea mâinilor mele

,

nă la cuvintele:

Dacă este zi de sărbătoare, cu Apostol și Evanghelie, se citește acum Apostolul și

Evanghelia zilei, după regula știută. Dacă nu, se închid ușile împărătești și preotul zice

De aici înainte urmează, după

Liturghier, rânduiala ca la Liturghia obișnuită, până la Heruvic, cu unele deosebiri:

textul rugăciunilor în taină este altul decât cel de la celelalte două Liturghii. Începând

din miercurea săptămânii a patra (Înjumătățirea Postului Mare), după ecfonisul ecteniei pentru catehumeni se adaugă ectenia și rugăciunea pentru cei spre luminare (candidații la botez de odinioară), după care se închide dvera.

ectenia întreită de la Liturghie: Să zicem

toți

este: După darul

Hristosului Tău

cerești

În acest timp preotul, stând în fața sfintei mese, zice și el (de trei ori) în taină

, și sfintele uși, ia cădelnița și cădește altarul și naosul, ca de obicei (cădire mică), zicând încet Psalmul 50. După aceea se închina de două ori în fața Sfintei Mese, sărută sfântul antimis, Sfânta Cruce, Sfânta Masă, se închină încă o dată, apoi se întoarce spre stânga și se pleacă spre credincioși, dintre ușile împărătești, cerându-și iertare. Merge la proscomidiar, cădește Sfintele Daruri (de 3 ori), își pune pe spate Aerul, ia sfântul disc cu dreapta, ținându-l la frunte, iar sfântul potir cu stânga, ținându-l în dreptul pieptului; înaintea preotului merge paracliserul cu lumânarea și cădelnița cădind.

Heruvicul Acum puterile cerești

Ecfonisul dinaintea Heruvicului, in loc de: Ca sub stăpânirea Ta

După ecfonisul acesta, la strană se cântă Heruvicul: Acum puterile

,

,

nă la cuvintele:

se înconjoară

(inclusiv).

închinându-se de fiecare dată; apoi deschide dvera

, clopoțelul, credincioșii îngenunchează, iar preotul și cel ce merge înaintea lui, în cea mai profundă tăcere, ies pe ușa dinspre miazănoapte și pășesc încet, fără să zică nimic, ocolind astfel prin mijlocul naosului. Ajuns în mijlocul naosului, preotul se oprește

se sună

Când la strană s-a terminat de cântat cuvintele:

săvârșită se înconjoară

puțin, face semnul Crucii cu sfântul disc spre credincioși, fără să zică ceva, se întoarce (spre stânga) și merge în tăcere, intrând în sfântul altar prin ușile împărătești. Se sună din nou clopoțelul, credincioșii se ridică în picioare, iar la strana (stângă) se începe a

se cânta partea a doua a Heruvicului:

cu

credință și cu dragoste să vă apropiați

În acest timp, preotul pune Sfintele Daruri, ca de obicei, pe sfântul antimis (potirul în dreapta, discul în stânga), ridică acoperământul sfântului disc și al sfântului potir și le pune deoparte, apoi ia sfântul Aer, îl tămâiază, îl sărută și acoperă cu el sfântul disc și sfântul potir, fără să zică ceva. Apoi face trei metanii mari, după care închide ușile împărătești și lasă dvera.

nd la strană s-a terminat cântarea părții din urmă a Heruvicului, preotul rostește

citind totodată, în

cu

, iar preotul citește în taină două rugăciuni, care urmează, cu ecfonisele respective, după cum scrie in Liturghier. Apoi se închină în fața Sfintelor Daruri (de 3 ori), zicând de fiecare dată: Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul, și mă miluiește. După aceea, Sfintele Daruri fiind acoperite cu aerul (așa cum au rămas ele de la depunerea lor pe Sfânta Masă), preotul întinde mâna dreaptă pe sub sfântul aer și cu

ecfonisul: Și ne învrednicește pe noi, Stăpâne

ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară, Domnului

, taină, rugăciunea prevăzută în Liturghier: Dumnezeul tainelor celor negrăite

, Credincioșii rostesc: Tatăl nostru

toată frica și cucernicia, atinge Sfântul Agneț (fără să-l ridice), zicând cu glas mare: Să luăm aminte! Cele mai înainte sfințite, Sfintele, sfinților! La strana se răspunde, ca

de obicei: Unul Sfânt

și apoi se cânta rar, chinonicul: Gustați și vedeți

Preotul ridica aerul și steluța de pe sfântul disc, le pune deoparte și apoi sfăSfântul Trup, zicând formula obișnuită: Se sfărâmă și se împarte Mielul lui

Dumnezeu

și așează părțile cruciș, pe sfântul disc, ca de obicei; pune părticica IS in

sfântul potir, nimic zicând; binecuvintează căldura fără să zică ceva, apoi o toarnă în sfântul potir, de asemenea nimic spunând. Apoi se închină, ia cu mâna stângă partea

HS și o pune în mâna dreaptă, zicând: Cinstitul și Sfântul Trup și Sânge al

Domnului

Apoi spune rugăciunile pentru împărtășire: Cred, Doamne și

mărturisesc

și celelalte, după care se împărtășește. După aceasta ia buretele și își

șterge palmele, zicând: Slavă Ție, Dumnezeule

Dacă preotul slujește singur, el nu gustă acum din sfântul potir, ci rămâne să facă aceasta numai când potrivește Sfintele, la sfârșitul Liturghiei.

(de 3 ori).

Deci, îndată după ce s-a împărtășit cu Sfântul Trup (în care a fost îmbibat și Sfântul Sânge), ia discul cu măna stângă și buretele cu cea dreaptă și lasă să cadă în sfântul potir părticelele NI și KA din Sfântul Trup rămase pe sfântul disc, fără să zică ceva. Apoi, după ce așează acoperămintele pe sfântul disc, ca la Liturghia obișnuită, citește rugăciunea de mulțumire din Liturghier.

De acum încolo, rânduiala Liturghiei urmează neschimbată, ca de obicei, cu deosebirea

că, la chemarea preotului: Cu frică de Dumnezeu, cu credință

se

la strană se răspunde:

Bine voi cuvânta pe Domnul

, iar la: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău

răspunde cu: Pâinea cea cerească și paharul

Textul rugăciunii amvonului, ca și cel al rugăciunii

pentru potrivirea Sfintelor, este altul decât la Liturghia obișnuită; iar la otpust, preotul

pomenește, ca autor (tradițional) al Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, pe Sfântul Grigore Dialogul, episcopul Romei, pe sfinții zilei în care suntem, din Minei și pe sfinții zilei următoare, a cărei Vecernie am combinat-o cu Liturghia.

zice: Ziua toată

nu se

La ectenia: Drepți, primind

, ci: Seara toată

Pr. Alexander Schmemann, Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucureşti, 1998

“Cea dintâi şi cea mai importantă caracteristică a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite o reprezintă faptul că este o slujbă de seară. Dintr-un punct de vedere formal, aceasta este o slujbă a Sfintei Împărtăşanii ce urmează Vecerniei. La începutul dezvoltării sale era lipsită de solemnitatea pe care o are astăzi, aşa încât legătura sa cu slujba zilnică de seară (Vecernia) era mai mult decât evidenta. Prima problemă se referă, deci, la caracterul vesperal al Liturghiei. Ştim deja că în tradiţia ortodoxă Sfânta Euharistie este întotdeauna precedată de o perioadă de postire deplină. Acest principiu general explică faptul că pentru Sfânta Euharistie, diferită ca formă de toate celelalte slujbe, nu s-a fixat o oră anume, pentru că timpul săvârşirii sale depinde, în primul rând, de caracterul zilei în care ea urmează a fi săvârşită. Astfel, la un praznic mare, Tipicul rânduieşte o împărtăşanie foarte matinală, deoarece privegherea îndeplineşte rolul postului sau pregătirii. Pentru un praznic mic, fără priveghere, Sfânta Euharistie este mutată la o oră târzie, astfel încât – cel puţin teoretic – în oricare din zilele săptămânii ea trebuie să aibă loc la prânz. În cele din urmă, în zilele în care se rânduieşte un post aspru sau deplin de-a lungul zilei, Sfânta Euharistie – “întreruperea” postului – se primeşte seara.

Înţelesul acestor rânduieli, care din nefericire sunt complet uitate şi neglijate astăzi, este foarte simplu. Sfânta Euharistie fiind întotdeauna sfârşitul pregătirii, plinirea nădejdii, îşi are timpul său de săvârşire sau kairos, corelat cu durata postului deplin. Acesta din urmă fie ia forma unui Priveghi de toată noaptea, fie se ţine individual. În timp ce zilele de Miercuri şi Vineri ale Postului Mare sunt zile de abstinenţa totală, slujba Sfintei Împărtăşanii, care este plinirea postului, devine o prăznuire de seară. Aceeaşi logică se aplică şi pentru ajunul Crăciunului şi cel al Bobotezei, care sunt de asemenea zile de postire deplină, şi în care, deci Sfânta Euharistie se săvârşeşte după slujba vecerniei. Dacă, totuşi, ajunul acestor praznice cade Sâmbătă sau Duminică, care în tradiţia ortodoxă sunt zile euharistice, abstinenta “totală” se rânduieşte Vinerea. Alt exemplu: dacă Buna Vestire cade într-una din zilele Postului Mare (zilele de rând ale săptămânii), săvârşirea Sfintei Euharistii este rânduita după slujba vecerniei. Aceste rânduieli, care pentru mulţi par a fi arhaice şi nesemnificative astăzi, descoperă, de fapt, principiul fundamental al spiritualităţii liturgice ortodoxe: Sfânta Euharistie este întotdeauna sfârşitul pregătirii şi plinirea nădejdii; iar zilele de abstinenţa şi post, fiind cele mai puternice expresii ale Bisericii ca pregătire, sunt “încununate” cu Împărtăşania de seară.

Miercurea şi Vinerea în timpul Postului, Biserica rânduieşte o abstinență totală de la mâncare până la apusul soarelui. Aceste zile sunt alese, deci, fiind potrivite pentru Împărtăşirea din timpul Postului care, după cum am spus mai devreme, reprezintă unul din cele mai importante mijloace sau “arme” în lupta duhovnicească de-a lungul postului. Zile pline de osteneli duhovniceşti şi fizice, ele sunt luminate de aşteptarea primirii viitoarei împărtăşiri cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar această aşteptare ne întăreşte în efortul nostru atât duhovnicesc cât şi fizic; îl transformă în osteneli ce căuta spre bucuria Împărtăşaniei de seară. “Ridica-voi ochii mei la munţi, de unde vine ajutorul meu“.

Iar apoi, în lumina apropiatei întâlniri cu Hristos, cât de serioasă şi cât de importanta devine ziua pe care trebuie să o petrec în ocupaţii obişnuite; cât de multe lucruri triviale şi insignifiante, care umplu existenţa mea zilnică şi cu care sunt atât de obişnuit încât nu le mai acord atenţie, capătă o nouă semnificaţie. Fiecare cuvânt pe care-l rostesc, fiecare fapt pe care-l săvârşesc, fiecare gând care-mi trece prin minte devin importante, unice, ireversibile şi fie se afla în “acord” cu nădejdea mea în Hristos, fie în opoziţie cu aceasta. Însuşi timpul, pe care de obicei îl “risipim” atât de uşor, se descoperă în adevăratul său sens, fie ca timp al mântuirii, fie al osândei. Întreaga noastră viaţa devine ceva ce a fost clădit prin venirea lui Hristos în această lume – înălţarea la El sau depărtarea de El, în întuneric şi nimicire.

Nicăieri nu găsim mai bine şi mai deplin descoperit adevăratul sens al postirii şi al Postului Mare decât în zilele Împărtăşaniei de seară - nu numai sensul Postului ci şi al Bisericii şi al vieţii creştine în totalitatea ei. În Hristos, toată viaţa, tot timpul, toată istoria, Cosmosul însuşi s-au transformat în aşteptare, pregătire, nădejde, înălţare. Hristos a venit; Împărăţia va veni! În “lumea aceasta” putem numai să anticipăm slava şi bucuria Împărăţiei. Ca şi Biserica, noi părăsim lumea aceasta în duh şi ne întâlnim la masa Domnului, unde în taina inimii noastre contemplam lumina şi strălucirea Sa necreată. Aceasta pregustare ne este dăruită totuşi pentru ca să dorim şi să iubim Împărăţia şi, mai mult, pentru o comuniune harică desăvârşită cu Dumnezeu în “ziua cea fără de seară” ce va să vină. Iar de fiecare dată când, anticipat, am gustat “pacea şi bucuria Împărăţiei” ne întoarcem în această lume şi ne regăsim din nou pe un drum lung, îngust şi dificil. De la praznic ne întoarcem la viaţa postului – la pregătire şi aşteptare. Aşteptam seara acestei lumi care ne va face părtaşi la “bucuria strălucirii sfintei slave a lui Dumnezeu“, la începutul care nu va avea sfârşit.

Tipicul

În Biserica primară, când creştinii erau foarte puţini şi foarte bine “testaţi”, există practică administrării Sfintelor Daruri credincioşilor la sfârşitul Sfintei Împărtăşanii de Duminică pentru Împărtăşirea lor zilnică particulară acasă. Euharistia obştească şi plină de bucurie a zilei Domnului a fost “extinsă” în totalitatea timpului şi vieţii omului. Totuşi, această practică a fost întreruptă când creşterea membrilor Bisericii, transformarea creştinismului într-o religie de masă, au scăzut inevitabil intensitatea duhovnicească caracteristica primelor generaţii creştine şi a forţat autorităţile să ia măsuri împotriva întrebuinţării greşite a Sfintelor Daruri. În Apus, acest lucru a condus la apariţia Euharistiei zilnice – una din trăsăturile caracteristice tradiţiei liturgice şi pietăţii apusene dar care, de asemenea, este izvorul unei transformai importante a înţelegerii intime asupra Euharistiei. O dată ce Sfânta Euharistie a fost lipsită de caracterul său “festiv” şi a încetat să mai fie praznic al Bisericii, devenind parte integrantă a ciclului zilnic, uşă a fost deschisă către aşa-numitele mise (liturghii) “particulare” care, la rândul lor, au alterat din ce în ce mai mult toate celelalte elemente ale cultului.

În Răsărit, totuşi, înţelegerea, iniţial eshatologica, centrată pe Împărăţia lui Dumnezeu şi plină de bucurie a Sfintei Euharistii, nu a fost niciodată înlăturată şi, cel puţin teoretic, Sfânta Liturghie, chiar şi astăzi nu este o simplă parte a ciclului zilnic. Săvârşirea ei este întotdeauna o sărbătoare, iar ziua săvârşirii ei întotdeauna a dobândit o conotaţie duhovnicească a Zilei Domnului. După cum am subliniat, Sfânta Euharistie este incompatibilă cu postul şi nu se săvârşeşte în zilele de rând ale Postului Mare. Astfel, o dată ce Împărtăşania zilnică de acasă a încetat, aceasta nu a fost înlocuită în Răsărit cu săvârşirea zilnică a Sfintei Euharistii, ci a dat naştere la o nouă formă de Împărtăşanie cu Darurile păstrate de Duminică sau de la prăznuirea “festivă”. Este foarte posibil ca, la început, această slujbă “mai înainte sfinţită” să nu fi fost limitată doar la Postul Mare, ci să fi fost comună tuturor perioadelor de post din Biserică. Iar apoi, deoarece numărul praznicelor – mari sau mici – crescuse şi determinase săvârşirea Sfintei Euharistii mai des, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite a devenit o trăsătură liturgică caracteristică Postului Mare şi, încetul cu încetul, sub influenţa duhului liturgic al Postului, a acelei “tristeţi strălucitoare” de care am vorbit a căpătat acea frumuseţe şi solemnitate unică ce o fac să fie culmea duhovnicească a slujbelor Postului.

Slujba începe cu Vecernia cea Mare, deşi doxologia (binecuvântarea de început) de la început este “euharistica” – “Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh…” – şi plasează întreaga prăznuire în perspectiva Împărăţiei, care este perspectiva duhovnicească a Postului şi a postirii. Psalmul de seară (Psalmul

104) – “Binecuvântează suflete al meu pe Domnul…” – este cântat ca de obicei, urmat apoi de Litia Mare şi de a optsprezecea parte sau catismă a Psaltirii. Aceasta catismă este rânduita pentru fiecare zi de rând a Postului. Ea constă din Psalmii 120-134, numiţi “cântările Treptelor”. Ele erau cantate pe treptele templului de la Ierusalim – ca imnuri ale poporului adunat pentru slujba, pregătindu-se pentru a-L întâlni pe Dumnezeul lor: “Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: În casa Domnului vom merge!” (Psalmul 121, 1). “Iată, acum binecuvântaţi pe Domnul toate slugile Domnului, care staţi în casa Domnului; în curţile casei Dumnezeului nostru. Noaptea ridicaţi mâinile voastre spre cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul. Te va binecuvânta Domnul din Sion, cel ce a făcut cerul şi pământul” (Psalmul 134).