16

Omul i condiia uman.

Condiia umanconstn capacitatea omului de a se deschide spre transcendent, de a-i plsmui un model al su n absolut, care s-i serveascde temei (axiologic) al vieuirii lui specifice n relativ. Prin condiia lui aparte (de a celorlalte vieuitoare), omul este o fiinontic-ontologic ontologizeaz pentru a se aeza particularizat n ontic. Respectiv, ca fiin cugettoare, apreciatoare, creatoare, liber i responsabil. Prin urmare, este singura fiincare se aazn existent printr-o prealabilsituare (ca tendin i aspiraie) n transcen-dent, i guverneaztrirea individualn concretul existenei de aici, prin mijlocirea apelului la medierea esenei sale, de dincolo, din universal. Filosofia, demersurile sale cuttoare de sensuri ale existenei ntr-o lume a fiinei n sine, din transcendent, l pune pe om n situaia dea medita asupra rostului lucrurilor nainte de a se raporta cognitiv sau practic la ele. Cu alte cuvinte, cunoaterea filosofic(dezvluitoare de sensuri) i mediazomului situarea ntr-o condiie specific i l disponibilizeazn direcia realizrii de sine. Remarcarea acestei disponibilizri spre realizare de sine, pe care i-o provoacomului filosofarea i cunoaterea filosofic, ne ngduie posibilitatea de a desprinde cteva din direciile n care funcioneaznrurirea de ctre filosofie a condiiei umane. Dintre acestea vom supune ateniei: pregtirea pentru via i trirea demn; pregtirea pentru comunicare i dialog inter-subiectiv; pregtirea pentru universalizare i nemurire; pregtirea pentru moarte; pregtirea pentru asumarea senti-mentului solidaritii i deschiderii; pregtirea pentru deprin-derea sentimentului fericirii i nelegerii rostului su existenial. Toate aceste direcii de manifestare a rostului filosofiei n raport cu situarea omului n condiia sa specificpot fi exprimate unitar prin afirmarea vocaiei filosofiei de a provoca instituirea omului ca om, intrarea lui n autenticitate, apropierea omului real de esena sa.