Somalia - istoria unui stat aflat n rzboi civil de 30 de ani

Autor: Andreea Lupor | 1793 vizualizri

O bun parte a istoriei recente a Somaliei st sub semnul rzboiului. De la trecerea sub guvernare colonial, la obinerea independenei i o serie nentrerupt de rzboaie civile cauzatoare de dezastre umanitare de proporii nemaivzute, Somalia nu a reuit pn astzi s devin un stat stabil. Care sunt cauzele din spatele acestei instabiliti cronice a statului somalez? i de ce nu a reuit comunitatea internaional s contribuie eficient la construirea unui viitor mai bun pentru populaia somalez? Societatea somalez
Precum majoritatea rilor africane, Somalia este un stat cruia nu i se pot aplica regulile generale de func ionare statal aa cum le nelege un occidental. Ca urmare a unui context istoric complex colonizarea european graniele Africii au fost trasate oarecum artificial. Spre deosebire, de exemplu, de Europa unde secolul naionalitilor i primul rzboi mondial au definitivat graniele conform unor principii relativ bine stabilite, n Africa lucrurile nu stau aa. O simpl privire aruncat asupra hr ii continentului african demonstreaz lipsa de naturalee a granielor statelor geometrizarea excesiv (n comparaie cu frontierele detaliate ale Europei) nu a permis alctuirea unor formaiuni statale uniforme din punct de vedere naional sau etnic. n rndul acestor state africane al cror curs istoric a fost determinat de puterile europene, Somalia reprezint, dintrun anumit punct de vedere, un caz mai fericit. A fost considerat ca fiind unul din pu inele statele uniforme etnic poporul somalez este o realitate istoric, iar statul de la 1960 avea o popula ie ce mprtea o limb, cultur i religie comun. ns dac aceste 3 elemente reprezint baza unei naiuni somaleze, ele nu sunt i suficiente pentru a permite dezvoltarea unui stat centralizat. Tipul de societate din Somalia este complet diferit de societ ile europene actuale, amintind mai degrab de vremurile apuse ale Europei triburilor. Societatea somalez este majoritar nomad, doar zona din sud favoriznd din punct de vedere climatic dezvoltarea unei agriculturi sedentare. O lume permanent n micare, mereu n cutare de ap i puni, nu poate cunoate dezvoltarea economic n sensul de acumulare i investire a surplusului. Oraele, aezri stabile, nu aduc niciun avantaj, astfel c ele nu se dezvolt dect n anumite zone propice comer ului, iar structurile politice nu depesc organizarea micro-universului familial sau tribal. n snul acestui tip de societate s-au dezvoltat structuri de organizare specifice ce au permis triburilor nomade s duc o existen relativ stabil.

Perioada colonial. Independena

n secolul al XIX-lea, puterile europene au mprit, n mod arbitrar, teritoriul poporului somalez n 5 regiuni distincte: protectoratul britanic Somaliland, Somalia Italiana, Cte Franaise des Somaliens, Districtul Frontierei Nordice (teritoriu al Kenyei) i regiunea Ogaden. Somalia de astzi este format doar din dou dintre aceste cinci regiuni, cea britanic i cea italian. ns chiar i n aceste dou regiuni, dezvoltarea de dup 1920 a cunoscut dou cursuri diferite: pe de-o parte, n Nordul controlat de britanici, societatea somalez nu a fost afectat de administraia strin pentru c englezii nu au insistat s-i impun propriul sistem de organizare n faa celui traditional. Pe de alt

parte, n zona sudic aflat sub conducerea Italiei fasciste, regimul autoritar nu avea cum s nu se opun sistemului indigen, astfel c vechile forme de organizare politico -social au fost grav afectate. Dup independen i unirea celor dou regiuni, n 1960, diferenele dintre cele dou regiuni cndva unitare au afectat cursul dezvoltrii statului . Dup proclamarea republicii Somalia, n 1960, s-a mers pe varianta unui regim parlamentar. ns vorbim de un stat fr o tradiie democratic, n care partidele politice s-au nscut ca reprezentante ale clanurilor i nu ca rezultat al unei ideologii unificatoare. Partidul dominant a devenit Somali Youth Leage, partid na ionalist aprut n perioada administraiei britanice de dup 1941. Nefiind un partid de clan, ci unul ce se dorea a fi na ional, SYL a devenit gruparea politic cea mai influent i a ajuns s controleze practic toat puterea din stat.

Regimul lui Siad Barre. Colapsul.

Lovitura de stat din octombrie 1969 a transformat Somalia ntr-o ar socialist, cu un sistem politic bazat pe partidul unic i o economie centralizat. Regimul a ncercat s aduc n prim plan principiul unitii tuturor somalezilor n detrimentul loialitii fa de clan. Dup nfrngera suferit n faa Etiopiei, regimul lui Siad Barre a nceput s se fisureze. Cele dou elemente principale ce stteau la baza construc iei sale Armata i ideea unei Somalii Mari sau prbuit, astfel c Barre a trebuit s se reorienteze ctre sistemul clanurilor pentru a -i salva regimul. n 1978, n contextul nfrngerii din Etiopia, un grup de ofi eri din clanul Majerteen au pus la cale o lovitur de stat n ncercarea de a drma dictatura lui Siad Barre. Planul s -a soldat cu un eec, iar rspunsul lui Barre a fost unul extrem de dur. ntregul clan Majerteen a fost fcut responsabil, astfel c rzbunarea dictatorului a fost ndreptat n u doar mpotriva celor direct implicai n tentativa de lovitur de stat, ci mpotriva clanului.

(Siad Barre) Membrii tineri ai clanului au fugit n Etiopia, unde s-au alturat unuia dintre liderii ncercrii euate din aprilie 1978, Colonelul Yussuf Abdullahi. Astfel, a luat natere micarea de opoziie SSDF Somali Salvation Democratic Front, care a primit sprijinul guvernului etiopian. n condiiile n care i simea autoritatea din ce n ce mai slbit, Siad Barre a cutat salvarea regimului n clanurile tradiionale pe care cndva le renegase n virtutea ideologiei unitare. Pentru a rspunde amenin rii clanului

Majerteen, Barre s-a bazat n principal pe 3 clanuri: Marehan i Ogadeen, clanurile din care fceau parte prinii si, i Dolbahante. Sistemul de patronaj constituit pe baza acestor 3 clanuri a acaparat curnd toate func iile nalte din stat. Principala nemulumire a venit din faptul c aceste clanuri fceau toate parte din aceea i mare familie Darod, astfel c celelalte familii de clanuri au fost excluse din viaa statului. Contestrile au venit n mare parte din dou direcii: din partea clanului Isaaq, majoritar n zona Somaliland, i a clanului Hawiye din centrul Somaliei. Alienarea sistematic a membrilor Isaaq a fcut ca cei aflai n exil n Marea Britanie s nfiineze, n 1981, Micarea Naional Somalez, grupare de opoziie care s-a mutat apoi n Etiopia unde s-a alturat SSDF n lupta mpotriva regimului lui Barre. n 1988, simindu-se ameninai de un posibil acord de pace ntre guvernul somalez i cel etiopian, membri SNM au pus la care o lovitur de for n nordul Somaliei, atacnd oraele Hargeisa i Burao. n paralel, n sudul rii, clanul Hawiye a nceput s-i organizeze propria micare disident, United Somali Congress. Lider al acestei micri a devenit generalul Farrah Aidid, un vechi erou al rzboiului din 1977 -78. n scurt vreme, conflictele s-au extins i n alte zone n afara nordului rii, astfel c s-a ajuns la un adevrat rzboi civil. ntr-un final, n ianuarie 1991 capitala a fost cucerit de mai multe grupri armate ale diverselor fac iuni politice, iar Siad Barre a fost nevoit s fug. Dispariia lui Siad Barre nu a adus i sfritul conflictului. Imediat dup plecarea dictatorului, unul din liderii USC, Ali Mahdi, a fost proclamat preedinte, ns Aidid i membri SNM i SPM (Somali Patriotic Movement) au refuzat s-l recunoasc ca atare. A nceput astfel rzboiul pentru putere dintre fac iunile victorioase. Practic, n Somalia avem de a face cu dou rzboaie civile diferite. Primul a fost purtat ntre guvernul lui Barre i opoziie; cel de-al doilea ntre diveri lideri i grupri care luptau pentru obinerea supremaiei n stat.

Cauzele prbuirii statului somalez sunt att de ordin extern, ct i de ordin intern. Pe plan extern, motivele trebuie cutate n motenirea colonialismului european care a produs ruptura na iunii somaleze n 5 state diferite, impactului Rzboiului Rece i ale conflictelor cu statele vecine, n special rzboiul din 1977 -1978 mpotriva Etiopiei. Pe plan intern - contradiciile dintre autoritatea statului centralizat i sistemul de funcionare a societii somaleze, bazat mai degrab pe relaiile de rudenie. n plus, sfritul Rzboiului Rece a accelerat problemele interne ale So maliei prin faptul c importana strategic a statului n ochii Occidentului a sczut, astfel c sprijinul extern a fost retras. Lipsit de resursele necesare pentru a-i finana sistemul de patronaj, Siad Barre a pierdut controlul armatei i al rii. Trebuie menionat faptul c rsturnarea regimului lui Barre a avut loc ntr -o perioad n care atenia comunitii internaionale era ndreptat spre conflictul din Golf; luptele de la nceputul anului 1991 au trecut i ele neobservate. Abia lupta pentru capitala Mogadishu, din noiembrie 1991-februarie 1992 a atras atenia internaional asupra Somaliei.

Intervenia internaional. Meninerea pcii vs. impunerea pcii

Implicarea ONU n criza din Somalia ncepe dup ce situaia disperat a populaiei somaleze ajunge n presa internaional. Primul pas a fost adoptarea rezoluiei Consiliului de Securitate (CS) nr. 733, din ianuarie 1992, prin care se decide implementarea embargo-ului asupra armelor i negocierea unui armistiiu de ncetare a focului pentru a permite acordarea de asisten umanitar. Dup ce prile aflate n conflict au acceptat ncetarea focului la nceputul lunii martie, s-au putut pune bazele unei fore de meninere a pcii. Rezoluia 751 din 24 aprilie stabilea nfiinarea UNOSOM (United Nations Operation in Somalia), operaiune a crei misiune era monitorizarea armistiiului n Mogadishu, asigurarea securitii personalului ONU i escortarea resurselor umanitare ctre centrele de distribuie. nc o dat, aceste decizii nu au avut efectul scontat. Numrul de personal trimis la Mogadishu (doar 50 de militari) a fost insuficient pentru a exercita chiar i cea mai mic autoritate n faa gruprilor somaleze, astfel c n august s -a decis sporirea numrului observatorilor i crearea a 4 zone de intervenie. Ulterior, numrul trupelor ONU a ajuns la peste 4.000, iar misiunea acestora includea i demobilizarea i dezarmarea faciunilor, ct i asistarea acestora n procesul de reconciliere naional. Misiunea UNOSOM I a fost una de meninere a pcii i poate c tocmai de aici s-a tras slbiciunea acesteia. Forele de meninere a pcii nu urmresc obiective militare, nu se pot implica n ac iuni de lupt, fiind nsrcinate cu medierea conflictului. Unul dintre gnditorii conceptului de peacekeeping, Lester Pearson, a definit aceast msur ca o tehnic intermediar ntre simpla adoptare a unor rezoluii i lupta propriu-zis. La drept vorbind, dei crearea unei fore de meninere a pcii nu se poate face fr acordul prilor aflate n conflict, dac acestea ulterior nu colaboreaz cu trimiii ONU, eficiena acestor fore este grav diminuat.

n condiiile eecului misiunii UNOSOM I, modul de reacie a comunitii internaionale fa de evenimentele din Somalia era din ce n ce mai des criticat. Spre exemplu, ntr-un articol publicat n ziarul The New York Times, n data de 4 noiembrie 1992, purtnd titlul Don't Forsake Somalia, se atrage aten ia c dezastrul umanitar din Somalia ar trebui s fie primul n topul prioritilor urmtorului preedinte american, i c ONU ar trebui s fac tot ce i st n putin pentru a ameliora problema african. n plus, autorul respectivului articol spune c, din moment ce armele folosite n rzboiul civil sunt exact armele acordate de America i URSS Somaliei n vremea cnd aceast ar era terenul unor btlii strategice, acum este datoria moral a comunit ii internaionale s intervin pentru a preveni moartea a sute de mii de oameni. Dup ce a devenit clar c misiunea UNOSOM a fost un eec i c nu mai era un rspuns adecvat la tragedia din Somalia, Secretarul General al ONU, Boutros-Ghali, a atras atenia asupra faptului c era necesar ca ONU s -i revizuiasc premisele i principiile pe baza crora i definise eforturile din cadrul crizei. n acest sens, a definit 5 opiuni posibile pentru poziia ONU fa de conflictul din Somalia. Prima opiune, considerat inadecvat din cauza proporiilor la care ajunsese criza umanitar, ar fi fost pstrarea misiunii UNOSOM sub acelai principiu de non-intervenie i de meninere a pcii. O a doua opiune era abandonarea misiunii i retragerea forelor, dar aceasta echivala cu recunoaterea eecului i, venind n paralel cu neimplicarea din Iugoslavia, ar fi prejudiciat credibilitatea organiza iei n sine. Celelalte 3 opiuni propuse de Boutros-Ghali mergeau pe direcia folosirii forei: UNOSOM ar fi putut interveni n for n capitala Somaliei, un fel de demonstraie de putere care s descurajeze perturbarea eforturilor de ajutor. O alt variant era lansarea unei operaiuni pe scar larg de impunere a pcii. ns ultima din cele 5 op iuni a fost cea pus n practic, anume autorizarea, de ctre Consiliul de Securitate, unui grup de state care s deruleze o astfel de operaiune. Statele Unite s-au artat dispuse s preia conducerea unei misiuni sub egida ONU pentru stabilirea unui regim sigur care s permit desfurarea misiunilor umanitare. Aceste consideraii i-au gsit rspunsul n rezoluia 794 din 3 decembrie, prin care CS autoriza folosirea oricror mijloace necesare pentru asigurarea distribuirii ajutorului umanitar popula iei somaleze, inclusiv folosirea forei militare. Astfel, UNOSOM a fost nlocuit de UNITAF UN International Task Force. Operaiunea Restore Hope a fost foarte bine organizat din punct d e vedere strategic i tehnic, ns nu a avut o politic general bine structurat. Niciuna din rile care au contribuit la trupele UNITAF nu nelegeau cu adevrat natura i scara conflictului din Somalia. Un oficial francez declara la sfr itul anului 1992 c operaiunea va avea un succes rapid pentru c nu are de nfruntat dect adolescen i narmai care se vor retrage imediat. Scopul principal al misiunii UNITAF a fost repede atins: ajutorul umanitar a fost distribuit rapid n toat zona de intervenie. ns din punct de vedere politic planurile au fost gndite incorect de la bun nceput. S -a cutat doar negocierea unei pci ntre principalele 2 grupri aflate n rzboi, cea condus de pre edintele Ali Mahdi i cea contestatar condus de Farah Aidid. n plus, au aprut diferene ntre modul n care ONU, pe de-o parte, i SUA, pe de alt parte, nelegeau scopul UNITAF. Guvernul american se concentra pe distribuirea ajutorului umanitar i s-a pronunat clar mpotriva implicrii forelor americane n dezarmarea Somaliei. n schimb, Boutros-Ghali declara c dezarmarea fac iunilor era absolut necesar pentru revenirea la condiii normale de securitate. n primele luni ale anului 1993, au fost organizate, sub egida ONU, dou conferin e de reconciliere, la Addis-Ababa. Eecul acestora provine, n primul rnd, din faptul c au fost gndite pe model occidental, fr a ine cont de modalitile specifice ale somalezilor de negociere a pcii. n al doilea rnd, legitimitatea reprezentan ilor somalezi invitai era n unele cazuri ndoielnic. La sfritul lunii ianuarie 1993, SUA a anunat c i retrage o parte a trupelor, iar pn n martie din cele 26.000 de trupe americane rmseser doar 1.400. n 26 martie, prin rezolu ia 814, s-a fcut tranziia de la UNITAF la UNOSOM II. De data aceasta, importana procesului de dezarmare a fost direct menionat n decizia CS. Oficialii ONU deveniser contieni de faptul c era necesar restabilirea statului somalez, ceea ce implica i reunificarea rii. ns, n timp ce Ali Mahdi era dispus s colaboreze cu ONU, generalul Aidid ncepea s perceap comunitatea internaional ca aliai ai dumanului su. Dac soluia era restabilirea unui regim ct de ct stabil, principala problem era urmtoarea: autoritatea cui trebuia restabilit? Niciunul din liderii faciunilor politice nu era un candidat viabil. Trebuia instituit autoritatea unei entiti strine, precum ONU sau, poate, SUA. n plus, natura societ ii somaleze era n direct contradicie cu nsui

conceptul de stat Somalia era o ar divizat pe liniile clanurilor, astfel c era aproape imposibil de format un guvern de reconciliere naional. Susinnd c procesul de pacificare a Somaliei trebuie realizat de somalezi i nu de strini, Aidid a convocat o conferin de pace la Mogadishu fr autorizaia ONU. Ca rspuns, UNOSOM II a organizat la rndul ei o conferin la care reprezentantul lui Aidid nu a fost invitat. Tensiunile dintre Aidid i forele UNOSOM II au atins punctul culminant n momentul n care 24 de solda i pakistanezi au fost ucii n timpul unei operaiuni. Imediat dup aceea, a fost votat rezoluia 837 prin care erau autorizate operaiuni militare mpotriva celor responsabili de atacuri armate mpotriva for elor ONU. Dup iunie 1993 UNOSOM II a devenit o nou faciune, un alt clan luptnd pentru putere. Practic, odat cu rezoluia 837 s-a fcut trecerea de la peacekeeping la peace enforcement. n acelai timp, SUA i-a angajat din nou trupele n Somalia, iar confruntrile armate ale UNOSOM II cu diverse le faciuni s-au nmulit. Pe 3 octombrie o misiune n Mogadishu s-a terminat prin doborrea a dou elicoptere americane i moartea a 18 soldai, iar la scurt vreme Washington-ul a anunat, din nou, retragerea trupelor. Ulterior, majoritatea rilor au nceput s-i micoreze contribuia la UNOSOM II, iar mandatul misiunii a fost prelungit pn la 31 martie 1994. Mandatul UNOSOM II a fost ulterior extins, ns for ele rilor occidentale fuseser deja retrase, rmnnd doar trupe ale rilor din lumea a treia. n cele din urm, n martie 1995, UNOSOM II s -a retras definitiv din Somalia.

(Doborrea elicopterului Black Hawk Down a devenit, n 2001, i subiectul unui film la Hollywood, Black Hawk Down) Retragerea UNOSOM din Somalia nu a fost urmat de o reluare a rzboiului civil. n unele zone comunitile au recurs la instituiile tradiionale, precum rolul btrnilor sau legea cutumiar ( xeer) pentru a rezolva conflictele, i sau dezvoltat structuri locale de guvernare. Dup ce guvernele occidentale au renunat la a se mai implica n Somalia, iniiativele diplomatice au venit din partea statelor vecine, cu precdere Etiopia, motivat att din motive geopolitice i de securitate, dar i economice. Pe lng Etiopia, Egiptul, Libia i Liga Arab s-au artat i ele interesate de rezolvarea problemei somaleze, iar interesele divergente dintre aceste ri care s-au oferit s sprijine reconcilierea Somaliei au complicat i mai mult situaia intern. n anul 2000, guvernul din Djibouti a gzduit o Conferin Naional de Pace la Arta care s-a concretizat prin formarea unui Guvern National de Tranziie (TNG). Acest succes a fost obinut prin faptul c s-a mers dincolo de liderii clanurilor i s-a cutat reprezentativitate la nivelul ntregii societi. TNG-ul a fost prima autoritate de la cderea lui Siad Barre care a reprezentat Somalia la ONU. Guvernul a fost sprijinit de ONU i de unele state arabe, dar nu i de Etiopia. Pe plan intern, guvernul nu a acionat n sensul reconcilierii naionale. S-a asociat clanurilor puternice din capital i clasei de afaceri, dintre care fceau parte i Islamiti. Astfel, s-a conturat coaliia de opoziie

susinut de Etiopia (ngrijorat de grupurile islamiste din Somalia), Somali Restoration and Reconciliation Council SRRC.

De ce medierea internaional a euat n Somalia

Ken Menkhaus, profesor american de tiine politice care a servit drept consultant pe probleme politice n Somalia n perioada 1993-1994, susine c interveniile diplomatice n Somalia au euat din cauza lipsei de voin politic, nenelegerea crizei i confuzia fcut ntre construirea statului i reconciliere. n primul rnd, medierea extern din Somalia a avut de nfruntat mai multe probleme, ncepnd cu cele ridicate de colapsul total al statului, fcnd astfel necesar, pe lng reconciliere, i resuscitarea statului. n plus, chestiunea reprezentrii a fost un punct fragil pe tot parcursul conflictului, fiind greu de gsit reprezentan i care s se bucure att de legitimitate, ct i de autoritate. Una din cele mai importante probleme - i poate cea care a fost cel mai greu de neles de ctre mediatorii strini a fost reticena somalezilor fa de ideea restaurrii unui guvern central. Din cauza experienelor trecute, pentru muli somalezi puterea central reprezint o posibil ameninare i instrument de represiune. Mai mult dect att, interesul extern pentru restabilirea statului centralizat, mai ales dup 9/11, a creat somalezilor impresia c procesul de construire a pcii a devenit unul condus mai degrab din afar dect din interior. Apoi, unele probleme deriv din nsi natura societii somaleze. Predispoziia pentru o dinamic centrifug, mpreun cu ntregul sistem al clanurilor, au fcut ca nicio coali ie s nu fie suficient de puternic i durabil. Nu n ultimul rnd, procedurile de mediere nu au inut cont de practicile tradiionale de rezolvare a conflictelor, ceea ce a creat o falie ntre cele dou tabere de la masa de negocieri. n plus, cunoa terea dinamicii politice somaleze de ctre diplomaii strini a fost de cele mai multe ori prea slab pentru a nelege complexitatea fenomenenlor cu care aveau de a face. Prin eecurile proceselor de negociere criza somalez s-a prelungit, cci cu fiecare eec rupturile se adnceau i nencrederea n cellalt devenea din ce n ce mai mare. ntrebat de ce procesele de pace e ueaz, Sultan Said, un Btrn din regiunea Puntland, a dat dou motive: n primul rnd, faptul c mul i dintre participani nu sunt sinceri, vin cu propriile lor agende i sunt dispui s compromit ntregul proces dac nu obin ceea ce i doresc. Cel de-al doilea motiv st n faptul c procesele de pace la nivel naional devin aproape ntotdeauna subiect al manipulrilor rilor strine care se aliniaz diverselor grupri. Menkhaus susine c cea mai mare greeal a mediatorilor externi a fost aceea de a echivala restabilirea unui guvern central cu o reconciliere de succes. O alt greeal a stat n modul de abordare a crizei. Iniiativele diplomatice din Somalia nu s-au bazat pe o cunoatere amnunit a politicii i culturii naionale somaleze, iar nenelegerea sau, mai grav, nelegerea greit a fenomenelor a dus la eecul ncercrilor de negociere. Mai mult, eforturile de mediere s-au bazat mai mult pe planuri amnunite din punct de vedere tehnic dect pe o strategie de reconciliere, transformnd eforturile de mediere n simple rspunsuri prompte la o serie de crize, cnd de fapt problema reconcilierii necesita mult mai mult dect att.

(Dup mai bine de 20 de ani rzboi civil, capitala Somaliei este i astzi dominat de ruine) Totui, n ciuda greelilor, s-au tras i o serie de concluzii utile care vor putea sta la baza unor iniiative diplomatice viitoare mult mai bine pregtite.. Spre exemplu, a devenit clar c procesul pcii trebuie s aparin somalezilor, altfel i-ar pierde repede legitimitatea. Tot n acest sens, e necesar ca practicile tradi ionale de reconciliere s fie alturate iniiativelor de tip occidental. Procesele de pace somaleze se bazeaz pe principiile de mediere, reconciliere i consens. Decizia prin consens este esenial n Somalia pentru c numai acest tip de decizie are o adevrat autoritate, prile din conflict avnd dreptul de a respinge orice aranjament care nu le convine. Astfel, un prim pas n vederea dezvoltrii unei politici de securitate, trebuie nelese modurile n care somalezii i rezolv conflictele. foarte important s se fac diferena ntre dou concepte foarte diferite: construirea statului i construirea pcii. Acestea nu sunt sinonime. Construirea statului presupune consolidarea autorit ii guvernamentale, iar construirea pcii se bazeaz pe compromis i consens. Reconcilierea nu se realizeaz prin simpla instaurare a unui guvern central sau prin acorduri de divizare a puterii. n cultura somalez, recunoaterea greelilor i a responsabilitii de agresor este o parte absolut necesar n procesul de reconciliere.

Somalia - cel mai periculos loc din lume (Partea II )

Font size: Andrei Daicer 16/03/2011 23:40:00

Sursa: http://www.international.ucla.edu/media/images/wg-somalia-3207-400x300.gif

Nu este vorba aici de a pretinde s scriu sau s rescriu, chiar i foarte pe scurt, istoria conflictelor, sau istoria divizrilor Somaliei. Este esenial, ns, o trecere n revist a principalelor evenimente ce au marcat i modelat existena Somaliei de astzi, pentru a nelege mai bine prezentul i importana sau neimportana acestei ri n contextul conflictelor si deci in contextul geopolitic. Este foarte interesant de vazut cum SUA au reactionat la ceea ce considerau ei, in 2005, amenintarea islamistilor. Exista relatari ale ziaristilor straini din Somalia cum ca doi americani au aparut in Mogadiscio cu valize pline de dolari, pentru a ii indemna pe comandantii militari somalezi sa cumpere arme. Ba chiar le ofereau si asistenta on-line pentru orice fel de intrebari la adresa de mail: no_email_today_@yahoo.com; este evident faptul ca nu s-a putut verifica nimic. Cert este ca Somalia exist n prezent ca ar doar de jure, ea nu are capacitatea de a se organiza ca stat cu parlament, guvern i justiie.

1.

Prezentare succinta a istoriei pana in prezent

Nu este vorba aici de a pretinde s scriu sau s rescriu, chiar i foarte pe scurt, istoria conflictelor, dup cum vom vedea c au fost numeroase i dezastruoase, sau istoria divizrilor Somaliei. Este esenial, ns, o trecere n revist a principalelor evenimente ce au marcat i modelat existena Somaliei de astzi, pentru a nelege mai bine prezentul i importana sau neimportana acestei ri n contextul conflictelor si deci in contextul geopolitic.

Somalia exist n prezent ca ar doar de jure, ea nu are capacitatea de a se organiza ca stat cu parlament, guvern i justiie. Somalia a fost permanent locuit de numeroase grupuri etnice n ultimii 2500 de ani. Odat cu ntemeierea oraului Mogadiscio n anul 900, islamul a devenit parte integrant a Somaliei. n perioada imediat urmtoare (Secolele XIII-XVI) au aprut mai multe orae-state i regate somaleze. 1860 - Franta ocupa regiunea ce astazi este un stat independent si poarta numele de Djibouti. 1887 - Marea Britanie proclama Protectoratul Somaliland. 1888 - Marea Britanie si Franta isi stabilesc granitele intre cele doua teritorii somaleze controlate de cele doua mari puteri. 1889 - Italia infiinteaza un protectorat in Somalia Centrala, teritoriu care se intareste ulterior cu suprafata din sud, cedata de sultanul Zanzibar-ului. Inceputul fascismului in anii 20 au dus la o schimbare a strategiei Italiei si anume crearea La Grande Somalia prin convingerea cu forta a sultanatelor din nord-est, sa se alature statului mama somalez, conform planurilor Italiei Fasciste. Astfel : 1925 teritoriul de la est de raul Jubba, desprins din Kenya, devine cea mai vestica regiune a protectoratului Italian. 1936 Somaliland-ul Italian impreuna cu partea vorbitoare de limba somaleza din Etiopia formeaza provincia Italiana Est Africana. 1940 - Italia ocupa Somaliland-ul Britanic. Insa in 1941 Marea Britanie recupereaza teritoriul pierdut, Somaliland-ul Britanic, plus Somalia controlata de Italia, practic toata Somalia.

Independenta: 1950 Somaliland-ul Italian devine teritoriu ONU controlat de italieni.

1956 - Somaliland-ul Italian redenumit Somalia primeste autonomie interna. 1960 cele doua parti somaleze, cea fosta controlata de britanici si cea controlata de italieni, devin independente si se unesc sub numele de Republica Unita Somalia pentru ca mai apoi Aden Abdullah Osman Daar sa fie ales presedinte. 1963 disputa teritoriala cu Kenya iar relatiile cu Marea Britanie sunt rupte pana in 1968. 1964 disputa cu Etiopia in ceea ce priveste granite degenereaza. 1967 - Abdi Rashid Ali Shermarke il invinge pe Aden Abdullah Osman Daar in alegerile prezidentiale. Seceta si razboi: 1969 - Shermarke este asasinat in lovitura de stat pusa la cale de Muhammad Siad Barre iar acesta din urma ajunge la putere; 1970 - Barre declara Somalia stat socialist si nationalizeaza marea majoritate a economiei; 1974 - Somalia adera la Liga Araba; 1974-75 seceta severa aduce foamete in marea parte a populatiei; 1977 Somalia invadeaza regiunea Ogaden din Etiopia, populata de somalezi; 1978 fortele armate somaleze sunt inlaturate din Ogaden, cu ajutorul sovieticilor si a trupelor cubaneze. Barre ii inlatura pe sfatuitorii sovietici si intoarce armele impotriva URSS aliandu-se cu SUA; 1981 opozitia si numultumirile fata de regimul lui Barre au inceput sa apara odata cu excluderea din guvern a membrilor clanurilor Mijertyn si Isaq si aducerea propriilor oameni din clanul sau, Marehan; 1988 in acest an este semnat un acord de pace cu Etiopia; 1991 - Mohamed Siad Barre este izgonit si incepe batalia pentru putere intre clanurile lui Mohamed Farah Aideed si Ali Mahdi Mohamed, in aceste lupte sunt ucisi zeci de mii de civili. Somalia se destrama. 1991 Fostul Somaliland Britanic se declara unilateral independent. 1992 soldati ai SUA aterizeaza langa Mogadiscio in fruntea unei forte ONU de mentinere a pacii, trimisa sa restabileasca ordinea si sa ofere ajutoare. 1993 soldati americani sunt ucisi de catre militiile somaleze prin prabusirea a doua elicoptere americane in Mogadiscio. Sute de somalezi sunt ucisi de asemenea in confruntare. Misiunea SUA se incheie oficial inmartie 1994.

1995 forta ONU de mentinere a pacii pleaca din regiune nereusind astfel sa-si atinga scopul misiunii. 1998 regiunea Puntland se declara autonoma. 2000 August liderii clanurilor se intalnesc in Djibouti si il aleg pe Abdulkassim Salat Hassan presedinte al Somaliei. 2000 October - Hassan si noul sau prim ministru Ali Khalif Gelayadh, ajung in Mogadiscio pentru a anunta guvernulm, primul dupa anul 1991, insa in aprilie 2001 liderii principalelor clanuri din Somalia, sprijiniti de Etiopia, anunta intentia lor de a forma un guvern national in total dezacord administratia instalata initial. 2001 August ONU ajuta cu produse alimentare jumatate de million de persoane afectate de seceta. 2004 August - in cea de-a 14-cea incercare, din 1991, de a restaura guvernul central, un nou parlament de tranzitie este instaurat in Kenya pentru ca in octombrie 2004 Abdullahi Yusuf sa fie ales presedinte. 2005 Noiembrie Primul Ministru supravietuieste unei tentative de asasinat. Islamismul extremist prinde aripi. 2006 Martie si Mai au loc cele mai puternice violente din ultimul deceniu, pentru ca in iunie si iulie 2006 militiile loiale organizatiei Uniunea Curtilor Islamice sa preia controlul asupra Mogadiscio si a altor regiuni sudice. Etiopia intervine in Somalia. 2006 Septembrie guvernul de tranzitie si Uniunea Curtilor Islamice se intalnesc pentru tratative in capitala Sudanului Khartoum. 2006 Octombrie ONU raporteaza ca aproximativ 35.000 de somalezi se refugiasera de la inceputul anului in Kenya. Premierul Etiopian declara ca din punct de vedere tehnic tara sa este in razboi cu Somalia deoarece aceasta a declarat jihad tarii sale. Retragerea islamistilor. 2006 Decembrie Rezolutia de Securitate ONU preciza ca nici un stat vecin nu ar trebui sa intervina cu trupe. Islamistii declara ca vor ataca fortele invadatoare.

Guvernul etiopian si guvernul de tranzitie somalez ataca fortele islamice (Uniunea Tribunalelor Islamice). 2006, 27 Decembrie Uniunea Africana si Liga Araba, someaza Etiopia sa-si retraga trupele iar Consiliul de Securitate ONU nu reuseste sa ajunga la o declaratie comuna privind retragerea trupelor straine, pentru ca o zi mai tarziu fortele Etiopiene si cele somaleze conduse de guvernul de tranzitie, sa captureze Mogadiscio. 2007, Ianuarie Presedintele Abdullahi Yusuf intra pentru prima oara in Mogadiscio, de la instaurarea sa in 2004. Pe data de 29 Decembrie 2008 Abdullahi Yusuf Ahmed isi anunta demisia din functia de Presedinte al Somaliei pentru ca in 31 Ianuarie 2009 Sheikh Sharif Sheikh Ahmed sa-i urmeze la conducere, de asemenea anul trecut Uniunea Tribunalelor Islamice (Islamic Courts Union) a fost absorbita de Guvernul Federal de Tranzitie.

2.

Razboiul civil Clanurile si Islamul

Razboiul civil din Somalia a inceput in 1991 si este inca in plina desfasurare. Conflictul face ca haosul si nesiguranta sa domneasca in toate regiunile tarii iar etapa in care ne aflam este una in care guvernul somalez este lipsit de controlul asupra, aproape, intregului stat, control preluat de fortele rebele, mai exact de catre clanuri. In perioada 2006-2009 a fost implicata in conflict si armata Etiopiana, aceasta a intervenit in conflict alaturi de Guvernul Federeal de Tranzitie impotriva islamistilor radicali denumiti Uniunea Tribunalelor Islamice. In iunie 2009, la numai cateva luni de la retragerea armatei Etiopiene, aceasta a fost solicitata din nou de catre guvernul somalez insa de aceasta data, (Etiopia) a refuzat precizand ca este nevoie de un mandat international. Prima faza a razboiului civil. A fost inceputa si intretinuta de insurgentii impotriva regimului represiv condus de Siad Barre. Imediat dupa inlaturarea acestuia de la putere in ianuarie 1991, a inceput o contra-revolutie pentru a il repune pe acesta in postura de lider al tarii. Aceasta situatie haotica si de o violenta crescanda a evoluat intr-o criza umanitara si intr-o stare de anarhie. Spre sfarsitul anului 1991, pentru a se izola cumva de violentele si luptele din sud, regiunea Somaliland, fostul teritoriu britanic se declara independent, chiar daca

nu a fost, si nu este nici in prezent, recunoscut de nici un stat sau organizatie internationala. Somaliland-ul cuprinde regiunea nord-vestica a tarii, intre Djibouti si regiunea nord-estica denumita Puntland. ONU (1992-1995) si prospectarea de petrol. Rezolutia 733 si Rezolutia 746 a Consiliului de Securitate ONU au dus la crearea UNOSOM I, prima misiune de ajutor umanitar si totodata prima misiune de restaurare a ordinii in Somalia, dupa dizolvarea guvernului central. Rezolutia 794 a fost aprobata in unanimitate pe data de 3 Decembrie 1992, aceasta dand nastere coalitiei formata din fortele de mentinere a pacii a Natiunilor Unite si conduse de Statele Unite ale Americii, denumita UNITAF. Aceasta avea misiunea de a se asigura ca ajutoarele alimentare ajung in siguranta la cei ce au mare nevoie, adica la civili. UNITAF dorea restabilirea pacii in Somalia. Trupele umanitare ale Natiunilor Unite au aterizat in 1993 pentru a incepe un efort de doi ani in vederea inlaturarii foametei, in special in regiunea din sud. Criticii implicarii SUA in conflict au scos la iveala faptul ca la putin timp inainte ca presedintele pro-SUA, Mohamed Siad Barre, sa fie inlaturat de la putere in 1991, aproape doua treimi din suprafata tarii a fost concesionata, in vederea extragerii de petrol, firmelor Conoco, Amoco, Chevron si Philips. Conoco chiar a pus la dispozitia Ambasadei SUA, complexul sau din Mogadiscio, pentru ca soldatii americani sa-l transforme in sediul lor temporar. Conexiunea imediata, facuta de public si nu numai, a fost aceea ca SUA nu facea doar un gest umanitar ci isi castiga controlul asupra concesiilor petrolifere. Trebuie precizat faptul ca Somalia nu are rezerve dovedite de petrol, dar exista mari sanse ca acestea sa existe intr-adevar in regiunea Puntland. Chiar si astazi, existenta sau nu a petrolului ramane un mister. Guvernul Federal de Tranzitie al Somaliei a recomandat investitorilor sa nu incheie acorduri pana ce pacea si stabilitatea nu sunt restabilite. In perioada Iunie-Octombrie 1993, cateva lupte in Mogadiscio intre rebelii somalezi si fortele de mentinere a pacii au avut ca rezultat uciderea a 24 de pakistanezi si 19 soldati americani (in total au fost ucisi 31 de soldati americani). Aceste incidente au stat la baza cartii si filmului Black Hawk Down. ONU s-a retras din Somalia pe data de 3 martie 1995 nereusind sa restabileasca pacea si ordinea.

Aparitia Uniunii Tribunalelor Islamice si interventia Etiopiei. In 2004, la Nairobi, Kenya, a fost infiintat Guvernul Federal de Tranzitie (GFT). S-a ales un loc din afara Somaliei pentru ca in interiorul tarii lucrurile erau mult prea haotice pentru a fi in siguranta. La inceputul anului 2006, GFT s-a stabilit temporar in Baidoa. Tot in acest an a fost fondata Alianta pentru Restaurarea Pacii si ContraTerorismului, de catre lorzii razboiului din Mogadiscio. Aceasta alianta se opunea dorintei Uniunii Tribunalelor Islamice de a impune legea Sharia, (legea islamica) care deja castigase foarte mult teren. Aceasta alianta, ARPCT, a fost sprijinita financiar de SUA, prin CIA. Toate aceste lucruri au dus la escaladarea conflictelor la un nivel nemaintalnit in acest razboi civil. Trebuie inteles faptul ca, dupa retragerea umilitoare a americanilor din Somalia, organizatiile arabe, multe din Arabia Saudita si adepte ale strictei ramuri wahhabite a Islamului sunnit, s-au infiltrat in tacere. Au construit moschei, scoli de studio al Coranului, organizatii de servicii sociale, au incurajat o renastere islamica. Astfel au reusit sa erupa si sa ajunga sa controleze parte din tara, in special capitala Mogadiscio. Pana la inceputul anilor 2000, liderii clanurilor din Mogadiscio au creat o retea difuza de tribunalede cartier pentru a furniza un minimum de ordine in oras. Au adunat talhari si criminali si i-au judecat folosindu-se de legea islamica, acesta era singurul set de principii asupra caruia diversele clanuri puteau fi de acord.

Comunitatea de afaceri din Mogadiscio a identificat o oportunitate; in Mogadiscio exista si in prezent, baroni ai razboiului, asa zisii lorzi ai razboiului (warlords) si baroni ai finantelor. In timp ce baronii razboiului sfasiau tara, baronii finantelor fiind proprietarii celor mai importante afaceri din Somalia, mentineau unitatea prin furnizarea multor servicii in schimbul unui profit considerabil, bineinteles- pe care le ofera in mod obisnuit un guvern, precum asistenta medicala, scoli, centrale electrice, chiar posta privata. Baronii finantelor au mers pana intr-acolo incat au sprijinit regularizarea politcii monetare a Somaliei, astfel incat shilingul somalez era mai stabil in anii 90 in absenta unei banci centrale functionale decat in anii 80 cand exista un govern. Insa odata cu profiturile s-au marit si riscurile, precum lipsa cronica de securitate si extorcarea; solutia o reprezentau islamistii pentru ca ei ofereau securitate fara a percepe taxe, ofereau administratie fara o masinarie guvernamentala. Rezultatul logic a fost faptul ca baronii locali au inceput sa se foloseasca de ei inarmandu-i. In lumea post 11 septembrie, Somalia a devenit o preocupare terorista majora. Teama era aceea ca Somalia se putea transforma intr-o industrie jihadului asemeni Afganistanului, unde Al-Qaeda, pentru ca era imposibil pentru oricine inclusiv pentru teroristi sa stie in cine sa aiba incredere. Pana in 2005, CIA a observat ce se intampla si a actionat. Putem spune insa, datorita rezultatelor, ca a facut-o gresit. Teama de teroristi a facut ca administratia George W. Bush sa elaboreze o strategie de eliminare a islamistilor cat mai putin costisitoare si anume, agenti ai CIA au devenit asistenti ai liderilor, baronilor militari somalezi, aceiasi criminali care pradau populatia somaleza de multi ani, pentru a-i face sa lupte impotriva islamistilor. Exista relatari ale ziaristilor straini din Somalia cum ca un american pe nume James si un altul David au aparut in Mogadiscio cu valize pline de dolari, pentru a ii indemna pe comandantii militari somalezi sa cumpere arme. (ba chiar le ofereau si asistenta online pentru orice fel de intrebari la adresa de mail: no_email_today_@yahoo.com, este evident faptul ca nu s-a putut verifica nimic). Insa informatia cum ca lorzii razboiului indeplinesc agenda americana s-a propagat foarte repede iar planul s-a intors impotriva lor, deoarece nimeni nu-i placea pe acestia si nici pe americani, astfel islamistii au devenit si mai populari. Pana in Iunie 2006, ultimii lideri militari au fost alungati de islamisti din Mogadiscio. Puterea acestora crescut si s-a extins pana la granitele Puntland si au preluat controlul sudului si centrului regiunii Jubaland. Ceea ce este cu adevarat impresionant si de necrezut este faptul ca islamistii pareau sa reuseasca sa aduca lucrurile sub control; pentru prima oara dupa multi ani,

focurile de arma nu se mai auzeau noaptea, sub stindardul Islamului, islamistii unificasera clanurile rivale si dezarmasera cea mai mare parte a populatiei, bineinteles cu sprijinul clanurilor. Au existat chiar si actiuni in forta asupra pirateriei, utilizandu-si legaturile de clan pentru a descuraja orasele de pe coasta sa mai sprijine pirateria. Potrivit Biroului International Maritim din Londra, in 2006, pe coasta Somaliei au avut loc 10 atacuri de piraterie, cel mai mic numar de atacuri din ultimii 10 ani. Cele sase luni de domnie a pacii islamiste aveau sa fie singura perioada de calm pe care Somalia a cunoscut-o din 1991. Ca orice perioada de pace, aceasta trebuie sa fie urmata de una de neintelegeri si conflict. O falie s-a deschis intre islamistii moderati si extremisti, care doreau sa declare jihadul. Una dintre cele mai radicale factiuni era Shabab, o factiune militara formata din mai multe clanuri, care adera la o interpretare wahhabita stricta a Islamului. SUA a catalogat gruparea drept o organizatie terorista care adaposteste personaje care ar fi planuit atentatele cu bomba impotriva ambasadelor SUA din Kenya si Tanzania din 1998. O parte a populatiei a inceput sa se revolte chiar, impotriva acestei grupari Shabab si ar fi existat o fereastra ingusta de oportunitate in ceea ce priveste despartirea, odata pentru totdeauna, a islamistilor moderati de fortele de tipul extremist Shabab , acesti islamisti moderati chiar au fost incurajati sa imparta puterea cu Guvernul Federal Interimar ( de Tranzitie). Cu toate acestea, SUA, a facut ce se va dovedi - o noua greseala prin incercarea de a interveni iar, prin mijloace militare, de aceasta data indirect, prin intermediul armatei etiopiene. Etiopia este unul dintre cei mai buni prieteni ai Statelor Unite din Africa, guvernul sau isi cultiva cu grija imaginea unui avanpost crestin intr-o regiune inflamata de extremism islamist (la recensamantul din anul 1994, 50.6% erau ortodocsi, 10,2% protestanti, 32.8% musulmani, 4,6% religii traditional africane iar 1,8 alte religii). Etiopia a prezentat lucrurile administratiei Bush asa cum aceasta si-o dorea, mai exact ca islamistii erau niste teroristi extreme de periculosi si ca odata scapati de sub control ar fi amenintat stabilitatea intregii regiuni, putand chiar sa-i atace pe americanii aflati (la safari) in Kenya, stat vecin Somaliei. Etiopia este o tara cu o conducere crestina dar a carei populatie este aproape jumatate musulmana. Departamentul de Stat al SUA, are cifre contradictorii fata de cele ale CIA (CIA World Factbook) aeznd islamul la egalitate sau cu o uoar majoritate: 45-50% sunii (musulmani) 40% ortodoci, 5% protestani i restul religii tradiional africane. Asadar, se poate intelege de ce guvernul etiopian s-a temut de aparitia unei Somalii puternic islamiste; acesta nu isi doreste sub nici o forma revigorarea

islamismului in Etiopia; si se teme ca Somalia ar deveni o baza pentru rebeli in imediata sa vecinatate. In Decembrie 2006, SUA a permis Etiopiei sa invadeze (intervina) Somalia, astfel Unuinea Tribunalelor Islamice (UTI) si Guvernul Federal de Tranzitie (GFT) au inceput batalia, mai intai la Baidoa. UTI a somat, fara succes, fortele etiopiene sa paraseasca teritoriul somalez; UTI a fost infranta treptat treptat in toate bataliile importante si a fost fortata sa se retraga din Mogadiscio, pentru ca pe data de 27 Decembrie 2006, liderii UTI sa renunte definitiv, practice fortele islamiste au fost eliminate intr-o saptamana. Alaturi de armata etiopiana au participat, totusi, incepand cu ianuarie 2007, si forte speciale ale Statelor Unite, pentru prima oara dupa retragerea ONU. Acestea au lansat atacuri aeriene in incercarea de a elimina lideri islamisti si au continuat atacurile intermitente cu rachete de croaziera impotriva unor presupusi teroristi, fapt ce a dus la uciderea si mai multor civili consolidand astfel puternicul sentiment antiamerican. Guvernul interimar (GFT) a pierdut mult din sprijinul clanurilor cheie din Mogadiscio deoarece se baza pe trupele etiopiene. Trebuie tinut cont de faptul ca Etiopia si Somalia au purtat cateva razboaie una impotriva celeilalte, miza fiind provincia Ogaden, pe care o detine, in prezent, Etiopia, astfel ca orice asociere sau/ si alianta cu Etiopia este perceputa de somalezi ca un act de mare tradare. Reinceperea bataliilelor intre clanuri lupte de gherila. Islamistii se arata publicului larg si in prezent, ca adevarati nationalisti somalezi, ceea ce le-a adus din nou un larg sprijin popular. La foarte scurt timp dupa ce UTI a fost dizolvata si imprastiata, au reinceput intense lupte de strada intre insurgentii islamisti si trupele etiopiene, precum si un adevarat razboi de gherila intre clanuri. Potrivit ONU fortele etiopiene au bombardat cartiere intregi, ceea ce a atras o ancheta a UE cu privire la crime de razboi, utilizand chiar si bombe cu fosfor alb, care, efectiv, topesc tesuturile umane. Pentru a ajuta la stabilirea securitatii, Uniunea Africana a autorizat trimiterea in Somalia a 8.000 de oameni; una dintre principalele grupuri islamiste de rezistenta s-a opus prezentei unor trupe straine de orice fel. De la retragerea Etiopiei si pana in prezent. In Ianuarie 2009, soldatii etiopieni s-au retras din Somalia lasand in urma un contingent al Uniunii Africane, de cateva mii de trupe, pentru a ajuta fragila coalitie guvernamentala sa-si impuna autoritatea. Imediat dupa aceasta retragere, jumatatea sudica a tarii a cazut iar in mainile radicalilor islamisti care au impins si comasat rapid fortele Uniunii Africane in cateva

puncte ale provinciilor; aceste grupari au re-impus Sharia ca lege in zonele controlate de ei. Pe data de 7 Mai 2009, rebelii au atacat capitala Mogadiscio capturand o mare parte din oras dar nereusind sa deturneze guvernul care chiar si in aceste conditii mai detine controlul, in prezent, doar pe o raza de cativa kilometri din oras. Titulatura sugestiva traditionala, data presedintelui tarii, aceea de primar al Mogadiscio risca, in curand, sa nu mai fie valabila. Pirateria. Pirateria din Somalia se refer la actele de piraterie care se petrec n largul coastelor Somaliei. Aceste evenimente petrecute n apropiere de Cornul Africii, mai exact in Golful Aden, amenin serios una dintre cele mai importante rute internaionale a navelor comerciale, precum si, implicit, ajutorul acordat rilor n curs de dezvoltare. Rzboiul civil din Somalia creeaz condiii prielnice aciunilor pirailor bine narmai, care sunt sprijinii de oameni de afaceri implicai n contrabada cu arme i muniie. Deoarece guvernul provizoriu somalez nu are mijloacele necesare de a mpiedica aceste acte criminale, unele state au inceput sa trimita n regiune propriile nave militare. Una dintre cauzele initiale ale pirateriei ar fi putut fi determinat n parte de faptul c regimul decentralizat somalez n-a reuit s mpiedice pescuitul navelor strine n apele teritoriale ale Somaliei si astfel pescarii somalezi au cutat s-i fac dreptate prin alungarea navelor strine. Prin poziia Somaliei pe drumul comercial maritim aceti pescari narmai care la nceput au cutat mpiedicarea pescuitului ilegal n apele lor, nefiind sub control guvernamental au devenit, o parte din ei, la inceputul anilor 90, pirai. Unii experti afirm c originea pirateriei se datoreaz 90 % pescuitului ilegal n apele somaleze. Atacurile pirailor ncep la Mogadishu (sudul Somaliei) i se continu spre nord n Golful Aden. Cele mai multe atacuri au avut loc n regiunea Puntland din nord-estul Somaliei, n porturile Eyl, Harardheere i Hobyo. Cnd s-a constatat c pirateria este o afacere reentabil, a atras atenia afaceritilor dubioi care au nceput s recruteze pirai i s le asigure arme moderne. In prezent, piratii rpesc nave nu numai n apropiere de coast ci i n larg, si nu numai pentru incarcatura ci si pentru echipajul navelor pe care mai apoi pretind preuri de rscumprare. Acesti pirati din Somalia provin din : pescari a cror cunotine de navigaie sunt utile pe mare, soldai care provin din rzboaiele civile precum si experi tehnici care folosesc instrumente

moderne de orientare. De precizat ar mai fi faptul ca teoria care presupunea c piraii ar fi n legtur cu musulmani fundamentaliti, pn n prezent n-a fost dovedit. Somaliland versus Puntland. Aceasta disputa este reprezentata, si in prezent, de disputa a doua regiuni autonome, Somaliland (care si-a declarat independenta fata de Somalia, nefiind insa recunoscuta de nici un alt stat sau organizatie internationala) si Puntland. Conflictul dintre Somaliland si Puntland fierbe din anul 1998, atunci cand a luat nastere regiunea Puntland, deoarece aceasta a declarat ca a adaugat la teritoriul sau si Somalilandul. Conflictul a escaladat in ciocniri armate in 15 octombrie 2007 atunci cand una dintre factiunile clanului Dulbahante, a atacat o alta factiune a aceluiasi clan, fidela Puntland-ului, in regiunea Las Anod, capitala regiunii SSC (Sool, Sanaag, Cayn). Administratia Puntland-ului prelease puterea in 2003, atunci cand i-au fortat pe cei fideli Somaliland-ului sa paraseasca regiunea.

Sursa: http://hornofafrica.ssrc.org/Hoehne

Diferenta dintre cele doua gandiri, este aceea ca Somaliland se proclama independenta fata de Somalia, fapt ce ar duce implicit la ruperea vechii Somalii, iar Puntland isi doreste reinfiintarea ca stat de facto a Somaliei dar sub forma unei federatii in care Puntland sa aiba autonomie deplina.

Somaliland este sustinut de Etiopia, deoarece zona de coasta (deschiderea la ocean si la comert) pe care Etiopia a pierdut-o in Eritreea a fost efectiv recastigata in Somaliland, unde portul Berbera este acum un punct-cheie pentru comertul din Golful Aden. Sprijinul Etiopiei pentru Somaliland produce indignare perpetua somalezilor din Mogadiscio. In timp ce se somalezii continua sa se lupte unii cu altii de aproape doua decenii, cele mai multe factiuni sunt de accord ca Etiopia este un pericol extern letal, mai ales ca a invadat Somalia in 2006. Interesant este faptul ca Somaliland a reusit ce Somalia nu a putut cu tot cu ajutorul international si anume, Somaliland elibereaza vize, a avut alegeri plurariste, are presa libera si o politica antiterorista aplicata cu strictete de guvernul local si toate acestea au fost facute fara recunoastere internationala si fara ajutorul Bancii Mondiale, Fondului Monetar International ori al vreunei alte organizatii. Somaliland are paza de coasta, spre deosebire de Somalia care are pirati, Hargeisa, principalul oras, asa zisa capitala, are o forma de democratie, in timp ce Mogadiscio are parte de o anarhie inspaimantatoare, accentuata de excese ale legii islamice. Deocamdata, nici chiar Etiopia, aliatul regional cel mai apropiat al Somaliland, nu i-a acordat recunoasterea si nici nu exista vreun semnal ca ar intentiona sa o faca.

BIBLIOGRAFIE Silviu NEGU, Introducere in Geopolitic , Editura Meteor Press , Bucureti 2006 , pag. 135. Aymeric CHAUPRADE, Francois THUAL, Dicionar de geopolitic: state, concepte, autori, Editura Corint, Bucureti, 2004, pag. 476.
www.bbc.co.uk

www.dexonline.ro www.expatica.com/de/main

www.foreignaffairs.org www.inpolitics.ro www.nationmaster.com www.worldpress.com www.un.org http://ro.wikipedia.org http://www.scribd.com/doc/23260589/The-Somali-Paradox www.thirdworldtraveler.com www.somalilandtimes.net www.globalsecurity.org www.finalcall.com * *** Revista Foreign Policy Romania, nr. Martie / Aprilie 2009, pag. 30,31,32,33,34. *** Revista Foreign Policy Romania, nr. Ianuarie / Februarie 2010. *** Mica enciclopedie de politologie, pag. 89