Sunteți pe pagina 1din 114

PROTECIE I SECURITATE SOCIAL

CURS

INTRODUCERE
Cel mai adesea, protecia social este definit ca un ansamblu de politici, msuri, instituii, organisme care asigur sprijinul persoanelor i grupurilor aflate n dificultate i care nu pot s realizeze prin efort propriu condiii normale, minime de via. Prin sistemul de protecie social se caut posibiliti de redistribuire a resurselor materiale i umane ale colectivitii ctre acele persoane i grupuri aflate n dificultate n vederea eliminrii decalajelor mari dintre acetia i populaia majoritar. Protecia social are ca obiectiv nu crearea unei stri cronice de dependen a celor n nevoie, ci reintegrarea lor n viaa normal prin stimularea forelor active, a creterii capacitilor lor de a face fa acestor probleme, a scderii perioadelor de criz prin mobilizarea eforturilor proprii. n sens general, protecia social reprezint un set de msuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunstare i securitate social pentru ntreaga populaie i n mod special pentru anumite grupuri sociale. De asemenea, protecia social poate s aib n vedere satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunztor prin efort propriu prin intermediul pieei libere (ex. sprijinirea sistemului de educaie i nvmnt pentru toi, promovarea culturii, asigurarea unui grad corespunztor de sntate public, protecia mediului etc.) Protecia social poate s fie plasat la niveluri distincte: la nivelul ntregii colectiviti (ex. protejarea veniturilor populaiei de inflaie, asigurarea unui nivel minim de consum, unor venituri minime pe familie, protejarea populaiei n cazuri de calamiti naturale sau sociale, protecia fa de criminalitate, violene, conflicte etnice, mbolnviri n mas, protecia la locul de munc, protecia drepturilor asupra proprietii, protecia mpotriva corupiei, alienrii politice, mpotriva drogurilor i abuzurilor, etc.); la nivelul diferitelor categorii (copii, vrstnici, handicapai, omeri etc.);

la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat.) Sistemul economic, fundat pe piaa liber, nu e capabil prin el nsui s asigure un venit satisfctor pentru toat populaia, avnd n vedere toate riscurile care apar sau pot s apar n ciclul vieii. Eecul pieei libere de a asigura resurse economice corespunztoare pentru ntreaga colectivitate a fcut necesar ca n toate rile dezvoltate s apar un sistem de protecie social care s asigure sprijinul i ocrotirea indivizilor n toate situaiile n care ei nu mai dispun de resurse materiale i nu mai snt capabili s-i obin prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent, normal 1. Aceste situaii pot fi foarte diferite. Ele se refer la btrnee, boal, accident, handicap, omaj, moartea membrilor activi economici din familie etc. Pentru a asigura o protecie social n toate aceste situaii de risc pentru persoane sau grupuri n nevoie, snt utilizate n principal dou tipuri (modaliti) de sprijin: sistemul asigurrilor sociale sistemul asistenei sociale. Fondurile asigurrilor sociale se obin prin contribuii sistematice ale populaiei active care se ntorc apoi la cei care au contribuit, dar acum snt n nevoie, n funcie de contribuia lor, sub form de pensii, ajutor de omaj, ajutor de boal i ngrijire medical etc. n cazul asigurrilor sociale, prestaia este n funcie de contribuie. Sistemul asistenei sociale funcioneaz pe baza unui alt principiu. Din fonduri bugetare de stat sau din fonduri obinute voluntar de la indivizi sau de la comunitate sunt sprijinite acele persoane, grupuri n dificultate, defavorizate, vulnerabile n funcie de necesitile lor. n acest caz, prestaia se face n funcie de nevoie, nu de vreo contribuie personal anterioar, bazndu-se pe principiul solidaritii. n cadrul acestui sistem de asisten social cei n nevoie sunt ajutai s aib un mod de via decent, s se ncadreze social, s-i recupereze capacitatea de funcionare normal n urma unui ajutor financiar, material, social. Ajutorul aici are n vedere o perioad limitat de timp pn cnd persoanele cu nevoi speciale i gsesc resurse materiale,

Elena Zamfir, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom, Iai, 2005, p. 235

psihologice, sociale de a putea s-i desfoare o via normal, autosuficient 2. Sfera sistemului proteciei sociale este mai larg dect cea a asistenei sociale. Un instrument important al politicii de protecie social l reprezint sistemul securitii sociale. Aceasta, prin intermediul unor instituii i activiti, asigur un larg program de ajutor pentru cei btrni, bolnavi, cu disabiliti, omeri, vduve, copii abandonai care nu beneficiaz de un venit corespunztor. Resursele financiare ale acestui program de sprijin vin din contribuiile celor angajai, activi, fonduri ale asigurrii de stat precum i din sistemul de taxe i fonduri speciale. n ultimul timp, tot mai frecvent este utilizat n acest cadru termenul de reea de securitate, (siguran) social (safety net) ca un component de baz al securitii sociale 3. Acest termen se refer la un set de msuri publice i private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toi membrii colectivitii, mpiedicndu-se astfel instalarea srciei. n aceast reea de securitate social snt incluse msuri speciale ce vizeaz politici sociale active ca: salarii minime, pensii minime, ajutor de omaj corespunztor, asigurarea unui venit minim pe familie, beneficii minime pentru familii cu muli copii, alocaii pentru copii, ajutor pentru handicapai care s le permit un nivel minim decent de via, capabile s situeze aceste persoane, grupuri defavorizate social i uman deasupra pragului de srcie, oficial stabilit. La acestea se mai adaug ajutorul financiar nalt focalizat pe persoane, bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri sczute, care se plaseaz sub pragul srciei oficial stabilit, n ciuda beneficiilor obinute prin sistemele mai generale (means tested benefits). Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazeaz pe analiza veniturilor familiei. Aceste beneficii pot fi monetare (n bani) sau n natur (bunuri i servicii) Dup revoluia din decembrie 1989, n Romnia s-a fixat ca un obiectiv major al reformei socio-economice a perioadei de tranziie i realizarea unei reforme globale a sistemului de protecie social4. Problemele proteciei sociale n prezent n Romnia snt gestionate n principal de cteva ministere, comisii, instituii locale i naionale, organizaii: Ministerul muncii i proteciei sociale, Ministerul sntii, Ministerul nvmntului, Secretariatul de stat pentru handicapai, Comisia naional pentru
2 3

Ibidem, p. 49 Clin Anastasiu, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom, Iai, 2005, p. 412 4 Alina Mungiu, Romnii dupa`89 (Istoria unei nentelegeri), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995, p. 37

adopii, Ministerul justiiei etc. n acest context, apare cerina elaborrii unei concepii generale care s stea la baza dezvoltrii sistemului de protecie social pe termen scurt i termen lung, de fixare a unor msuri i strategii coerente care s aib n vedere: un program legislativ de perspectiv; un program de dezvoltare a sistemului administrativ; stabilirea unor prioriti n sfera proteciei sociale; analiza tuturor resurselor economice oferite n protecia diferitelor grupuri; copii, vrstnici, handicapai, omeri, sraci etc.; trecerea de la msuri pasive la msuri active; evaluarea periodic a programelor de protecie social5. Ca parte integrant a politicii de protecie social, conceptul de securitate social este conturat sub forma unui sistem de legi, instituii i activiti destinate asistrii persoanelor afectate de anumite riscuri la care este expus, n principiu, ntreaga populaie (omaj, srcie, accidente de munc, boli profesionale sau de alt natur, invaliditate, maternitate, vduvie, btrnee etc.) i prin care se aloc resurse n aceste scopuri cu titlu de drepturi prevzute de lege i nu ca ajutor filantropic. Istoric primele msuri de protecie social (a muncitorilor n special) au fost de tip restrictiv: limitarea muncii femeilor i a copiilor, reducerea timpului de lucru .a. Cele dinti msuri pozitive s-au datorat iniiativei private, fie sub forma unor ajutoare naturale (societi de prevedere ale muncitorilor), fie sub o form paternalist n cazul unor ntreprinderi mari i prospere care au alocat resurse pentru ajutorarea propriilor salariai. n prima jumtate a secolului nostru, i n mod deosebit dup cel de-al doilea rzboi mondial6, se constat: sistematizare doctrinar mai pronunat n domeniul s.s. (principii, teorii, obiective); instituirea unei legislaii cu un mai accentuat caracter pozitiv; socializare lrgit att n privina sferelor de aplicare ct i sub aspectul finanrii. Sistemele actuale de finanare au ca principale surse vrsmintele ntreprinderilor, contribuiilor individuale ale populaiei i alocaiile bugetare. n
5 6

Elena Zamfir, op.cit., p. 57 ibidem

principiu, se are n vedere o redistribuire a veniturilor ntre categoriile active i cele inactive, ntre populaia sntoas i cea afectat de anumite maladii sau incapaciti fizice, ntre celibatari i cei care au de ntreinut familii numeroase, ntre diferitele niveluri ierarhice i de venituri (n anumite limite), ntre sectoare economice (de regul ntre industrie i comer, pe de o parte, i agricultur, pe de alta) etc.

CONCEPTUL DE CALITATE A VIEII


Calitatea vieii reprezint pentru om semnificaia vieii sale, rezultat al evalurii globale, din punctul de vedere al persoanei umane, a propriei viei. Calitatea vieii este un concept evaluativ, fiind rezultanta raportrii condiiilor de via i a activitilor care compun viaa uman, la necesitile, valorile, aspiraiile umane. Se refer att la evaluarea global a vieii (ct de bun, satisfctoare este viaa pe care diferitele persoane, grupuri sociale, colectiviti o duc), ct i la evaluarea diferitelor condiii sau sfere ale vieii: calitatea mediul ambiant, calitatea uman a muncii (calitatea vieii de munc), calitatea relaiilor interpersonale, calitatea vieii de familie. Calitatea vieii reprezint o reluare, dar dintr-o alt perspectiv, a conceptului de fericire7. Dac fericirea se refer la starea subiectiv rezultat din trirea propriei viei, calitatea vieii se refer att la condiiile obiective n care viaa uman se constituie, ct i la modul subiectiv n care fiecare i evalueaz propria sa via - stare de satisfacie, fericire, mplinire. Dac fericirea era asociat cu o perspectiv predominant etic - ce strategii trebuie s adopte individul pentru a maximiza fericirea sa -, calitatea vieii este asociat mai mult cu o perspectiv sociologico-politic. Interesul cade n primul rnd pe determinarea factorilor obiectivi care snt responsabili de variaia calitii vieii, i a strategiilor social-politice de aciune n vederea sporirii acesteia. Tematica calitii vieii s-a dezvoltat rapid n anii '60, ca o reacie la criza abundenei n rile dezvoltate. Pe de o parte, anii '60 au contientizat efectele devastatoare ale creterii economice asupra mediului. Pe de art parte, s-a conturat estimarea c prosperitatea economic nu asigur automat, prin ea nsi, i prosperitatea uman8. Presupoziia conform creia creterea economic duce prin ea nsi direct i neproblematic la o cretere a bunstrii colective este supus la multiple

Ctlin Zamfir, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom, Iai, 2005, p. 131 8 Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002, p. 36

critici. n societile dezvoltate se simte tot mai mult nevoia unui corector al creterii economice, tematica calitii vieii ndeplinind o asemenea funcie. n Romnia anilor 70-'80 problematica calitii vieii a devenit popular ca o form mascat de critic a performanelor umane sczute ale sistemului socialist i ca o ncercare de a presa asupra acestuia de a lua n considerare ct mai mult nevoile i aspiraiile populaiei. Se pot desprinde trei mari funcii ale tematicii calitii vieii: definirea mai operaional a obiectivelor dezvoltrii social economice; feedback al activitii social-economice: eficiena ultim, uman a acesteia este dat de efectul ei asupra calitii vieii i instrument de evaluare operaional a progresului social: putem vorbi despre un progres efectiv doar n msura n care s-a nregistrat o cretere a calitii vieii. n sociologie, tematica calitii vieii joac un rol important, dezvluind o nou ipostaz a omului n cadrul sistemelor sociale: nu numai ca membru al sistemelor sociale, integrat, modelat i controlat de logica acestora (viziunea holist), dar i ca obiectiv ultim al tuturor activitilor sociale9. Dezvoltarea cea mai spectaculoas a tematicii calitii vieii s-a produs n sfera indicatorilor de calitate a vieii. n ultimele decenii exist intense cercetri n acest domeniu, desfurate n dou direcii: a. analiza indicatorilor social-economici existeni n ceea ce privete semnificaia i deci i utilizabilitatea lor pentru analiza calitii vieii; b. dezvoltarea unor indicatori specifici ai calitii vieii. Dificultatea principal a constituirii acestor indicatori st n structura lor complex. Un indicator de calitate a vieii reprezint rezultatul combinrii unui indicator de stare (starea mediului ambiant, a relaiilor interpersonale, a tipurilor de munc oferite etc.) i a unui indicator al criteriului de evaluare (al necesitilor, aspiraiilor umane). Punctul cel mai dificil l constituie tocmai determinarea acestei din urm componente. Calitatea vieii implic o teorie asupra naturii umane, a sistemului de necesiti umane, a factorilor care guverneaz dinamica acestora. n practica cercetrii snt folosite urmtoarele tipuri de indicatori ai calitii vieii: indicatori ai strii diferitelor componente ale vieii umane (indicatori ai mediului natural, ai condiiilor de locuin,
9

ibidem

de munc, de educaie etc.); indicatori ai necesitilor/aspiraiilor - ce tipuri de munc doresc oamenii, ce tipuri de locuin etc.; indicatori complexi rezultai din raportarea strii la necesiti; indicatori ai calitii percepute a vieii - determinarea modului n care membrii unei colectiviti evalueaz ei nii calitatea diferitelor componente ale vieii lor; indicatori de satisfacie cu viaa - gradul estimat de satisfacie cu viaa, ca indice sintetic al efectului subiectiv al calitii vieii; n fine, indicatori ai unor simptome critice ale calitii vieii: indicatori de sinucideri, boli mentale, optimism/pesimism, alienare. O alt direcie de cercetri se refer la cile prin care se poate realiza creterea calitii vieii. Dou direcii distincte se pot desprinde: a. perfecionarea condiiilor obiective de via n perspectiva necesitilor umane i b. perfecionarea stilurilor i modurilor de via, fapt de natur a maximiza calitatea vieii n condiiile existente la un moment dat.

POLITICI MENITE S ASIGURE PROTECIA SOCIAL


n sensul cel mai general, prin politici sociale se au n vedere atitudinile, programele i aciunile ndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. Politica social cuprinde deopotriv implicarea autoritilor publice, aciunile organizaiilor nonguvernamentale i ale persoanelor individuale, reunind sectoarele public, privat i voluntar. Uneori exist tendina de a limita politica social la ceea ce ntreprind autoritile publice. Pe de alt parte, se atrage atenia asupra faptului c, fiind vorba de o politic public, politica social include att ceea ce fac autoritile, ct i ceea ce nu fac (fie c se abin, fie c ignor) ntr-un anumit domeniu al vieii sociale10. Politica social se definete n cadrul principiilor, valorilor i tradiiilor ce guverneaz relaiile sociale dintre indivizi, grupuri, comuniti i instituii cu referire la distribuia resurselor i nivelul bunstrii populaiei. O alt strategie de definire a politicii sociale const n enumerarea domeniilor n atenie, cum ar fi securitatea (protecia) social cu cele dou componente de baz -asigurrile i asistena; serviciile sociale publice i personale; sntatea; educaia; locuina; delincvena; statusul social, participarea i distribuia puterii, mediul nconjurtor, securitatea personal etc. n fapt, se oscileaz ntre o accepie restrns, potrivit creia politica social privete numai instituiile bunstrii sociale i o enumerare, care se vrea a fi exhuastiv, a problemelor sociale de interes 11. Combinnd cele dou strategii de definiie a politicii sociale vom avea ca prim delimitare instituiile oficiale ale bunstrii sociale, mai exact sistemul securitii (proteciei) sociale promovat de autoritatea public, iar pe de alt parte asistm la ncercri de a reuni n cadrul politicii sociale factori i aciuni diverse din sfera socialului. Dealtfel, delimitarea strict a politicii sociale n raport cu alte politici publice (economice, de exemplu) este dificil, dac avem n vedere multiplele interferene i intercondiionri (cel mai adesea mijloacele de realizare a unei politici sociale sunt de natur economic). Diferite modele de politici sociale se asociaz cu
10

Ioan Mihilescu, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom, Iai, 2005, p. 156 11 Valentin Naumescu, op.cit., p. 87

10

anumite concepii, putndu-se distinge trei mari orientri, respectiv dreapta, stnga i centrul politic. Orientrile de dreapta se sprijin pe laissez-faire, punnd accent pe maximizarea bunstrii ca efect al libertii. Distribuia veniturilor, a educaiei, a serviciilor medicale i sociale depinde de sistemul productiv i puterea individual de negociere n relaiile de pia. Statul intervine, pentru a-i proteja pe cei slabi i a-i nfrna pe cei puternici, doar atunci cnd nivelul de trai se situeaz sub minimul de subzisten sau este ameninat societatea. Potrivit concepiilor de dreapta nu exist o baz moral pentru sacrificarea distribuiei ce rezult din mecanismul pieii. Poziia unui individ pe pia reflect productivitatea lui, politica social este coercitiv. Distribuia bunstrii nu se poate realiza din perspectiva moral, deoarece aceasta ar fi neproductiv i afecteaz drepturile i libertile individuale. Or, o bun societate trebuie s fie productiv i liber12. Prin urmare, de pe poziii de dreapta se va argumenta necesitatea dimensionrii la minim a cheltuielilor sociale, reducerea importanei sectorului public, inclusiv n domeniul social, impozite mici i neprogresive. La rndul lor, orientrile de stnga accentueaz valorile egalitii i drepturile tuturor cetenilor de a lua parte la activitile politice, economice i sociale, ceea ce nu este posibil pentru cineva aflat n stare de srcie. n acord cu aceste orientri, statul este rspunztor pentru organizarea relaiilor sociale, economice i politice pentru a-i permite fiecruia s accead la un nivel de trai n acord cu demnitatea uman. Politica social cuprinztoare nu este att un element de generozitate ct unul al bunei funcionri a sistemului social, factor de meninere a pcii sociale i cadrul activitii economice. Aa zisa orientare de stnga reunete modele diferite de politici sociale, uneori aflate n opoziie, dac avem n vedere concepiile socialiste (comuniste), social-democratice sau cretin sociale13. Ct privete orientrile de centru, ele acord importan att libertii individuale, ct i pieei ca mijloc de distribuie social. Responsabilitatea guvernului (a statului) trece ns dincolo de a asigura doar nivelul de subzisten. Se are n vedere asigurarea unui minim social de trai, care s permit implicarea activ a individului n societate.
12 13

Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 23 ibidem

11

De-a lungul timpului s-a nregistrat o evoluie a politicilor sociale: de la iniiativele caritabile izolate la programe sociale complexe. Sursele care au alimentat dezvoltarea politicilor i programelor sociale sunt de natur umanitar i pragmatic n ncercarea de rezolvare a problemelor existente i a asigura pacea n societate. Democraiile occidentale au ajuns s aloce resurse importante pentru bunstarea social, aproape indiferent de partidele care s-au succedat la putere 14. Factorii de aciune n favoarea politicilor sociale ample au fost i snt sindicatele, partidele i statul, iar aciunile sunt stimulate de competiia electoral, de existena sectorului public (de stat) i realizarea prin intermediul instituiilor publice i administrative. Din punct de vedere istoric, se nregistreaz o evoluie a politicilor sociale de la modelul individualismului represiv, la modelul individualismului liberal i apoi la modelul universalist al statului bunstrii sociale, susinut de sindicate, social democraie, social cretinism, liberalismul moderat, alte fore sociale i politice. Modelul individualismului represiv a fost caracteristic nceputurilor industrialismului reluat ntr-o anumit msur de nou dreapt. Modelul respectiv se bazeaz pe libertatea de aciune a individului, dar i pe responsabilitatea lui pentru eec. Srcia este considerat deopotriv un pcat i un act delincvent ce trebuie pedepsit (Ilustrarea modelului individualismului represiv este Legea sracilor din Marea Britanie, din 1834, cu Casele de munc). Modelul individualismului liberal creaz primele elemente ale statului bunstrii sociale. Sistemul de pia este considerat calea moral i just de obinere a prosperitii, dar apar i victime ale jocului pieii, ceea ce face necesar asigurarea de risc (accidente, omaj, boal, pensii). Modelul universalist are n vedere o viziune larg asupra nevoilor umane, care sunt gndite la nivelul prosperitii. Statul este rspunztor de bunstarea cetenilor si, ceea ce impune o politic ampl de redistribute a veniturilor. Anii '80 au nregistrat o critic puternic la adresa modelului universalist, al statului bunstrii, reprondu-se lipsa de performan, eficiena sczut a programelor sociale, risipa de resurse, abuzul de protecie i beneficierea de ajutoare nemeritate, critici fcute de pe poziiile liberalismului conservator, promotor al unui model rezidual de politic social, potrivit
14

M. Poenaru, Politica sociala si indicatori sociali, Bucuresti, Ed. ALL, 1998, p. 45

12

cruia cheltuielile sociale trebuie meninute la un nivel sczut pentru a ncuraja efortul individual. Introducerea sectorului privat n domeniul serviciilor sociale asociat cu atenia sporit fa de eficiena programelor constituie direcii importante de reform a politicilor sociale. Dealtfel, distincia dintre modelele rezidual i universalist se face n ultim instan prin ponderea cheltuielilor sociale n PIB. Pentru modelul rezidual valoarea relativ a cheltuielilor se situeaz n jur de 20%, iar pentru modelul universalist se depete 30%. n ultimele decenii Marea Britanie a trecut de la modelul universalist la cel rezidual, n timp de Italia a parcurs traseul de la modelul rezidual la cel universalist, promovat de marea majoritate a rilor occidentale. Uneori se face afirmaia, nu lipsit de realism, potrivit creia politica social specific modelului universalist s-a vrut i a reuit s fie o alternativ reformist la modelul comunist de rezolvare a problemelor sociale15. Nu trebuie pierdut din vedere faptul c modelul universalist de politic social a fost adoptat n perioade de criz (aa a fost cazul modelului suedez al anilor '30, al celui britanic din timpul rzboiului (1942), sau al celui German, cu economia social de pia din anii '50), dar ulterior s-a generalizat din intenia de a asigura o calitate a vieii nalt pentru ntreaga populaie, ca efect al dezvoltrii economice la care au ajuns rile occidentale. Pentru rile foste socialiste, aflate n tranziie la economia de pia, se pune problema adoptrii unui model de politic social n acord cu noile caracteristici ale societii, n care se nlocuiete proprietatea de stat cu proprietatea privat.

15

Nicolae Pun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999, p. 71

13

CONCEPTE FUNDAMENTALE I INSTITUII IMPLICATE N STRUCTURAREA POLITICILOR DE PROTECIE I SECURITATE SOCIAL

Conceptul general de politic social i politicile sociale sectoriale


Un raspuns la ntrebarea ,,Ce este politica sociala ?" au ncercat sa ofere, de-a lungul timpului, mai multi autori apartinnd unor scoli si curente de gndire diferite. Nici astazi, dupa aproape un secol de studii de politica sociala, nu se poate spune ca sa ajuns la un consens absolut privind ariile de acoperire sociala (deci continutul concret al politicilor sociale) n cadrul mai larg al politicilor publice. Dificultatea de a ncadra cu precizie obiectul politicii sociale, ca parte a politicilor publice, provine pe de o parte din traditiile culturale si politice diferite la nivelul continentului si pe de alta parte din dinamica pe care ,,socialul" a cunoscut-o ca semnificatie si ca impact, chiar la nivelul aceleiasi societati, de-a lungul ultimelor decenii. Exista n schimb un consens relativ n ceea ce priveste politicile guvernamentale (publice) care nu pot fi considerate politici sociale: politica externa, politica de aparare, internele, justitia si politicile economice. Chiar si acesta este, spuneam, un consens relativ, avnd n vedere n primul rnd interdependentele accentuate ntre politicile economice si cele sociale, ntre care tot mai greu se pot trasa granite precise, sau consecintele sociale care decurg uneori din politica externa si de aparare a unei tari (de exemplu, influenta sociala a restructurarii complexului militar-industrial al fostei Uniuni Sovietice, dupa evenimentele din 1989)16. Astfel, o prima definitie a politicii sociale ar putea fi ncercata ,,prin excludere": este de domeniul politicilor sociale tot ceea ce ramne din politica unui guvern sau a unor autoritati locale, dupa excluderea politicilor publice fara impact social direct (vezi enumerarea anterioara). O asemenea definitie nu raspunde nsa, n mod evident, dect
16

Nicolae Pun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999

14

n mica masura cerintelor studiului politicii sociale. Mai utila pentru ntelegerea acestor preocupari ar fi o definitie pozitiva, afirmativa, care sa atinga nucleul comun al tuturor tipurilor posibile de politica sociala. Sociologul britanic T.H. Marshall defineste pe ct de simplu pe att de cuprinzator semnificatia acestui concept: ,,Obiectivul esential al politicii sociale n secolul XX este asigurarea bunastarii cetatenilor17. n general, se disting doua abordari n privinta motivatiei care sta la baza unei politici sociale. n mod traditional, abordarea ideologica este n conformitate cu ipoteza ntemeierii statului bunastarii pe ,,ratiuni politice" (legate de doctrina si praxis n acelasi timp), iar abordarea pragmatica, mult mai recenta, promoveaza functia de ,,social problems solving" a politicii sociale, golind-o astfel de continut ideologic si conferindu-i solide valente tehnocratice. Marsnd evident pe prima directie, neo-marxistii din democratiile occidentale afirma ca ,,societatile capitaliste avansate au nevoie de o infrastructura a politicilor de bunastare pentru a mentine ordinea sociala, pentru a mitui muncitorii si a-i determina sa nu recurga la proteste, pentru a-si asigura o forta de munca cu standarde acceptabile de educatie si sanatate 18. Pentru teoreticienii neo-marxisti, termenul ,,capitalismul bunastarii" (Welfare Capitalism) are binenteles o conotatie peiorativa, sugernd o forma de control social, de masuri menite sa combata dezordinea si crima la fel ca masurile adoptate de politie sau de justitie si nu n ultimul rnd avnd rolul de a legitima si promova sistemul capitalist. Mai mult dect att, s-a mers pna la a se considera ca politicile bunastarii nu sunt sustinute din ratiuni umaniste si pentru a ntmpina nevoile reale ale muncitorilor, ci doar pentru a raspunde - conjunctural - unor nelinisti sociale. ,,Politicile sociale sunt initiate sau extinse n timpul exploziilor de nemultumire si dezordine sociala din timpul somajului masiv, apoi ele sunt abolite sau restrnse cnd stabilitatea politica a fost reinstaurata 19. Non-ideologica, descarcata de continuturi doctrinare, abordarea pragmatica pune accentul pe rezolvarea tehnica, punctuala, a problemelor sociale. n literatura romneasca de specialitate, aceasta abordare este sintetizata de Liliana Mihut astfel: ,,Politica sociala este, sau ar trebui sa fie, un raspuns la problemele sociale ale unei
17 18

T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 23 Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 45 19 R. Piven i R. Cloward, Regulating the Poor: the Functions of the Public Welfare, New York, Random, 1972, p. 87

15

anumite comunitati, respectiv ale anumitor grupuri expuse n mai mare masura diferitelor riscuri20. ntre cele doua mari conceptii exista fireste si abordari intermediare, ncercari de a concilia ideologia cu pragmatismul, principiile cu solutiile. Joan Higgins sugereaza ca ambele variante se sprijina totusi pe modele rationale de actiune politica, n care trebuie sa se acorde atentie legaturii complexe care apare ntre obiectivele actorilor care influenteaza politicile si consecintele interventiilor lor21. ntr-adevar, pare destul de justificat sa credem ca interventia sociala nu poate fi desprinsa de un set de obiective majore, stabilite prin decizie politica, dupa cum si ,,rezolvarea problemelor comunitatii" prin actiune sociala concreta nu poate fi rupta de o anumita directie de dezvoltare a societatii n ansamblu, dezvoltare ce trebuie sa se ntemeieze pe o viziune globala si sa se aiba un sens bine precizat, legitimat politic. ntr-o carte de referinta pentru dezvoltarea studiilor de profil n Romnia postcomunista (,,Politici sociale. Romnia n context european"), care a marcat perioada de debut a fundamentarii politicii sociale ca disciplina de studiu, profesorul Catalin Zamfir afirma ca politica sociala poate fi nteleasa ca ansamblul reglementarilor, masurilor si activitatilor ntreprinse n principal de stat (dar posibil si de alti agenti interesati) n scopul modificarii parametrilor vietii sociale a unei comunitati, ntr-un sens considerat dezirabil la un moment dat 22. Altfel spus, politica sociala se concretizeaza n prevederi legislative specifice, hotarri si reglementari administrative, programe sociale, transferuri de venit (impozite, taxe, respectiv pensii, alocatii, ndemnizatii, burse, etc. din cadrul sistemelor de asigurari si asistenta sociala) finantarea, producerea si furnizarea de bunuri si servicii sociale pentru populatie, conform unei definitii ,,de dictionar" formulata de I. Marginean n 199423. Ct priveste anvergura acestei politici, putem descrie pe coordonatele spatiutimp o varietate aproape infinita de abordari, existnd tari si momente ale istoriei n care politica sociala se suprapune cu ,,peste trei sferturi din ceea ce face un guvern 24,
20

Liliana Mihut i Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999, p. 59 21 Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991, p. 43 22 Elena Zamfir i Ctlin Zamfir, Politici sociale: Romnia n context european, Bucuresti, Ed. Alternative, 1995, p. 98 23 Ioan Mrginean, Politica sociala si tranzitie la economia de piata n Romnia, Bucuresti, CIDE, 1994, p. 23 24 Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 78

16

dupa cum exista contexte n care politica sociala se reduce considerabil, limitndu-se la acordarea unor beneficii minimale pentru persoanele fara venituri. Diferentele n delimitarea politicii sociale provin, asa cum s-a mentionat anterior, din raportarea la un context politico-economic variabil n timp dar si din asumarea unor traditii legate de cultura politica a fiecarei societati. Pentru exemplificare, n Marea Britanie se confera acestei politici un nteles mai restrns si bine precizat, cu referire stricta la ,,cinci servicii fundamentale": securitatea sociala (n sensul mentinerii unui minim de venit prin alocatiile de somaj si sistemul de pensii), politica n domeniul sanatatii, politica educationala, politica locuintelor sociale si serviciile de asistenta sociala. n principiu, aceeasi semnificatie restrictiva o are politica sociala si n Statele Unite, incluznd doar sistemul pensiilor, asistenta medicala, nvatamntul public, sistemul ,,welfare" (asistenta sociala n ntelesul american) si asigurarea locuintelor pentru persoanele fara venituri25. n schimb, n Europa, ,,politica sociala" ocupa o plaja mai larga (mbogatita n special de traditia franceza), incluznd o gama variata de initiative si programe ale statului. n afara preocuparilor mentionate n dreptul sistemelor britanic si nordamerican, apar deseori ca ,,apanaje" ale politicii sociale politica privind angajarea fortei de munca, politica transporturilor, politica privind protectia mediului (politica ecologica), politica privind promovarea culturii si chiar politica privind petrecerea timpului liber, ,,leisure policy" (politica agrementului). Fireste, punctul comun al tuturor acestor politici nu poate fi dect existenta unor cheltuieli publice ndreptate pe directia cresterii calitatii vietii si confortului cetatenilor, deci cu impact asupra bunastarii colective. Fara a fi negate implicatiile sociale ale politicilor mai sus mentionate, se poate totusi afirma ca o abordare att de larga aproape ca suprapune politica sociala peste politica publica. n finalul acestei treceri n revista a principalelor domenii de activitate n politica sociala, acceptate mai mult sau mai putin n sfera conceptuala si practica legata de ,,social policy", propunem o enumerare a politicilor sociale sectoriale, cu

25

Joseph A. Pechman, Social Security: Perspectives for Reform, Washington DC, Brookings Institution, 1982, p. 87

17

denumirea n limba engleza si cu echivalentul n limba romna, avnd n vedere necesitatea compatibilizarii termenilor: - social security - securitate social (n nelesul de ,,politic", meninerea veniturilor n principal prin pensii i alocaii de omaj) - education policy - health-care policy - politica educaional - politica asistenei medicale (termenul vechi) - politica pentru ngrijirea sntii (termenul nou) - housing policy - social work (social assistance) - welfare policy - asisten social (n Statele Unite, ,,welfare" se refer strict la acordarea unor ajutoare sociale) - employment policy - politica locurilor de munc (politica ocuprii forei de munc) - environment policy - culture policy - youth policy - politica mediului (ecologic) - politica n domeniul culturii - politica pentru tineret - politica locuinelor (sociale) - asisten social

Statul bunstarii i securitatea social Seria clarificarilor conceptuale din perimetrul politicii sociale nu poate ocoli, n mod evident, doua concepte majore ale acestui domeniu de studiu: modelul Welfare State (statul bunastarii) si securitatea sociala. ,,Esenta statului bunastarii este garantarea guvernamentala a unor standarde minime privind venitul, alimentatia, sanatatea, educatia si locuinta, asigurate fiecarui cetatean ca drepturi sociale26. Legat de aceasta definitie, Harold Wilensky face - 10 de ani mai trziu - urmatoarele precizari: ,,...cele mai multe din aceste garantii, adesea cuprinse sub denumirea de securitate sociala au luat forma unei asigurari sociale
26

Harold Wilensky, The Welfare State and Equality: Structural and Ideological Roots of Public Expenditures, Univ. Calif. Press, 1975, p. 22

18

contra riscurilor de baza ale vietii industriale: accidente la locul de munca, boli profesionale, somaj, batrnete27, considerndu-se ca standardele sociale minime mai sus-amintite nu pot fi periclitate dect n cazul pierderii veniturilor, deci la persoanele ramase fara loc de munca. Se poate usor deduce ca cele doua notiuni sunt interdependente, practic securitatea sociala fiind produsul politicilor aplicate n cadrul unui stat al bunastarii. Desi originile acestui sistem dateaza de la strsitul secolului al XIX-lea, denumirea ,,Welfare State" este relativ recenta, fiind legata de perioade anilor '40, de Marea Britanie si de numele economistului J.M.Keynes, respectiv al lordului W.H.Beveridge. Acestia au dat o replica modelului razboinic ,,Warfare State" si au prefigurat evolutia democratiilor occidentale dupa ncheierea razboiului. Ulterior, autorii francezi au completat lista sinonimelor pentru noul sistem care se nastea: statul-providenta (l'etatprovidence) sau asistential. n fine, autorii germani, mult mai reticenti n a atribui denumiri entuziaste (n special dupa frenezia care marcase perioada de vrf a nazismului) s-au limitat la a aprecia acest model drept ,,stat social", utiliznd mai putin termenul de stat al bunastarii (Wohlfahrtsstaat). n Statele Unite domina interpretarea republicana, conceptul de Workfare conditionnd beneficiile sociale de munca. La rndul sau, conceptul de securitate sociala, desi frecvent utilizat n limbajul politic sau n mass-media, nu este nici el scutit de nuante si interpretari. Citnd o voce autorizata, conceptul la care ne referim cuprinde ,,toate masurile colective stabilite prin legislatie pentru a mentine venitul individual ori al familiei sau pentru a asigura un venit atunci cnd unele sau toate sursele de venit au fost pierdute ori epuizate sau n situatiile n care trebuie sa se faca fata unor cheltuieli sporite (de exemplu: cresterea copiilor sau plata ngrijirii medicale)28. Mergnd aproape n paralel cu dimensiunile statului bunastarii, securitatea sociala se largeste sau se ngusteaza conform cu modelul de politica sociala aplicat. n Statele Unite, de exemplu, ,,The Social Security Act" din 1935 consacra un model restrictiv dar eficient, cu referire principala asupra sistemului federal de asigurari sociale si n mod deosebit asupra sistemului de pensii. n Europa continentala (excluznd Marea Britanie al carei model se apropie mai mult de cel
27 28

Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 54 The New Encyclopaedia Britanica, vol.27, 1993

19

american) securitatea sociala se extinde n mod considerabil, fiind bine dezvoltata n Franta si Germania si aproape mpinsa la paroxism n unele tari scandinave, printre care Danemarca si Suedia. n pofida acestor diferente notabile, Administratia Securitatii Sociale a Statelor Unite ncearca, n rapoartele periodice pe care le da publicitatii, identificarea unui nucleu comun de preocupari n domeniul securitatii sociale la nivel mondial, descriind cinci categorii de programe pentru acordarea beneficiilor sociale n urmatoarele situatii: 1) batrnete 2) somaj 3) maternitate 4) accidente de munca, invaliditate, boli profesionale 5) alocatii familiale. Fireste, aceste programe sunt inegal dezvoltate de la o tara la alta, n SUA de pilda lipsind multa vreme alocatiile familiale29. Se poate afirma, generic vorbind, ca cele doua concepte abordate mpreuna (statul bunastarii si securitatea sociala) contureaza, n evolutia lor de-a lungul secolului XX, ideea de ,,cetatenie sociala" n traditia natiunilor europene. Totusi, utilizarea termenului de cetatenie n sens strict (juridic) nu este posibila dect acolo unde avem de-a face cu o acoperire universala n domeniul beneficiilor (drepturilor) sociale, fara nici un fel de conditii restrictive privind accederea la beneficii (vezi definitia data de Wilensky statului bunastarii universalist, cu referire la acordarea drepturilor sociale constitutionale, deci tuturor cetatenilor)30. Chiar daca secolul XX a marcat o dezvoltare evidenta n domeniul drepturilor sociale, acoperirea universala nu este pe deplin si peste tot n Europa realizata. Ea nu este nici macar dezirabila, asa cum demonstreaza multi autori adversari ai socialdemocratiei de tip suedez, pornind de la efectele adverse ale programelor sociale care acorda beneficii neconditionate. nscriindu-se pe aceeasi linie, politica sociala a Uniunii Europene face referire doar la drepturile ,,lucratorilor" (workers) si nu la drepturile sociale ale cetatenilor sai.31 Dimensiunea sociala a integrarii europene

29 30

Social Security Programs Throughout the World, 1993 Harold Wilensky, The Welfare State and Equality: Structural and Ideological Roots of Public Expenditures, Univ. Calif. Press, 1975 31 vezi ,,Charta Sociala", 1989

20

Pornind de la modelele de politici sociale ale statelor componente, autoritatile supranationale de la Bruxelles au ncercat sa formuleze si sa puna n aplicare o politica sociala comuna la nivelul Uniunii Europene. Aceasta preocupare reflecta practic dimensiunea sociala a integrarii comunitare , fiind sintetizata prin conceptul relativ recent de Europa sociala. Cu siguranta acest concept ar fi avut parte de o definitie vaga, dublata de un caracter evident dinamic, daca nu s-ar fi ajuns la ideea de a defini simplu si concis Europa sociala ca suma acumularilor Uniunii Europene la un moment dat, n domeniul politicii sociale (acquisul social). Este un adevar binecunoscut faptul ca, n procesul de constructie a Comunitatii Europene, obiectivele economice au fost ntotdeauna prioritare. nsusi Tratatul de la Roma (1957), prin care s-a nfiintat Comunitatea Economica Europeana, vorbea de necesitatea unei piete europene unice (n continuare SEM - Single European Market) n care concurenta si comertul liber sa fie principiile de baza si se dorea ca acestea sa nu fie afectate de bariere nationale. Aspectele sociale au fost nca de la nceput trecute ntr-un plan secundar. Totusi, odata cu relansarea integrarii la mijlocul anilor '80 32 preocuparile pentru dimensiunea sociala s-au intensificat si au culminat cu elaborarea Chartei Sociale, care a fost semnata n decembrie 1989 de unsprezece din cei doisprezece membri ai Comunitatii. Anii '90 au marcat o noua dezvoltare a politicii sociale la nivel supranational, cel mai remarcabil succes fiind includerea acestui domeniu n tratatele de baza ale Uniunii Europene, respectiv Maastricht (1992) si Amsterdam (1997). Cu toate progresele facute dupa razboi n Europa occidentala n privinta standardelor de viata, nu a putut fi totalmente nlaturata tensiunea ideologica n relatia dintre stat si piata, mai exact ntre dimensiunea sociala si cea economica a procesului de integrare. Aceasta tensiune a fost cel mai acut reflectata n refuzul premierului britanic conservator Thatcher de a semna Charta Sociala, n 1989. Trebuie remarcat ca revigorarea proiectului de integrare europeana, inclusiv pasii facuti n domeniul politicii sociale, au avut loc ntr-o perioada n care liberalismul politic si economic domina agenda europeana iar eforturile principale se concentrau n directia consolidarii SEM. Cu toate acestea, au existat patru argumente majore n favoarea unei
32

momentul a coincis cu instalarea lui Jacques Delors la presedentia Comisiei Europene, n 1985

21

politici sociale comune a Uniunii Europene: libera circulatie a muncitorilor, dumpingul social si turismul social, eficienta economica si coeziunea sociala. a. Libera circulatie a muncitorilor (termenul oficial ,,workers" se refera la toate categoriile de lucratori, indiferent de domeniu si de nivelul de calificare) decurge n mod evident din principiul fundamental al liberei circulatii a persoanelor n Uniunea Europeana. Pentru ca acest principiu sa fie deplin functional era nevoie sa se asigure ,,transferabilitatea drepturilor lucratorilor dincolo de granitele nationale 33, astfel nct persoanele care se angajeaza ntr-o alta tara sa nu-si piarda securitatea sociala de care s-au bucurat n tara lor de origine. Aceasta mobilitate n domeniul pietei muncii -labour mobility- este poate singura masura sociala importanta pe care o prevedea Tratatul de la Roma n art. 4851, n sensul ca muncitorii care se muta dintr-o tara n alta vor beneficia de drepturile sociale existente n tara gazda. Fireste, n anii '60, sub efectul Tratatului de la Roma, nca nu se punea problema unei politici sociale supranationale, ci doar a ,,coordonarii" sistemelor nationale de securitate sociala n sensul reducerii incompatibilitatilor. b. Dumpingul social si turismul social, ca riscuri majore ale inegalitatilor privind standardele de viata din tarile membre, au aparut in anii '60 si s-au intensificat n anii '70-'80 tocmai ca urmare a realizarii liberei circulatii a muncitorilor pe teritoriul Uniunii Europene. Aceste situatii au fost semnalate de tarile puternic dezvoltate din nord-vestul continentului, care s-au vazut nevoite sa faca fata unui val de muncitori din regiunile sudice ale Europei. n contextul disparitiei frontierelor, tarile cu nivele joase de protectie sociala puteau efectiv sa-si ,,exporte" surplusul de forta de munca interna spre tarile puternic dezvoltate, prin aceasta forma de turism social. Admiterea Greciei, Spaniei si Portugaliei n anii '80 n Comunitatea Economica Europeana a sporit teama tarilor bogate din nord-vestul Europei si a facut ca, prin reprezentantii lor n Comisia Europeana, acestea sa exercite presiuni pentru adoptarea unei politici sociale rezonabile la nivel comunitar.

33

Liliana Mihut i Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999, p. 77

22

Este de prevazut ca largirea spre Est a Uniunii Europene, n deceniul urmator, sa produca un nou val de dumping social, daca nu se adopta din timp masurile necesare pentru reducerea inegalitatilor socio-economice existente n prezent. c. Eficienta economica. Desi poate parea paradoxal, eficienta economica a constituit un argument serios n favoarea dezvoltarii politicii sociale a Uniunii Europene. Prin serviciile specifice pe care le asigura, politica sociala poate nsemna, pe lnga legitimitate politica pentru regimul industrial-capitalist, o forta de munca mai sanatoasa si mai bine educata, ceea ce se traduce ntr-o crestere a eficientei economice. Acest argument, n mod evident de inspiratie neo-marxista, a sensibilizat totusi factorii de decizie din Europa occidentala si a condus n timp la adoptarea unui buget sporit si a unor masuri stimulative care au crescut considerabil performantele n educatie si medicina. d. Coeziunea sociala - cel mai recent si mai cuprinzator concept de la baza politicii sociale, conform Tratatului de la Amsterdam (1997), sustine n fapt o politica mult mai larga a Uniunii Europene: politica de coeziune ( cohesion policy). Acest urias domeniu de activitate este finantat din 3 fonduri structurale: - Fondul European pentru Dezvoltare Regionala ( ERDF ) - Fondul European Social ( ESF ) - Fondul European pentru ,,Ghidare" (asistenta) si Garantare Agricola (FAGGF) Fondurile structurale reprezinta peste o treime din bugetul total al Uniunii Europene, n timp ce n anul 1975, de exemplu, aceste cheltuieli nu depaseau 5% din buget. Motivatia finantarilor comunitare este reducerea decalajelor (nca importante) existente ntre regiunile Europei, ajungndu-se n 1999 la alocari de 27,4 miliarde euro ! n structura Comisiei Europene34, din cele 24 de directii generale existente, directia generala V (DG V) poarta responsabilitati sociale explicite: ,,Employment, Industrial Relations and Social Affairs". O scurta istorie a politicii sociale a Uniunii Europene indica suficient de clar faptul ca, n primele decenii ale constructiei sale, Comunitatea a fost putin interesata de atingerea unor obiective sociale, prioritare fiind criteriile si masurile economice. Primele tratate, cele de la Paris (1951) si Roma (1957), pe lnga libera circulatie a
34

Nicolae Pun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999

23

persoanelor, implicit a muncitorilor (oricum mobilitatea putea fi interpretata mai degraba ca o prevedere politica dect ca una sociala) se refereau vag la mbunatatirea conditiilor de viata si a standardelor de munca ale lucratorilor. n acest sens, se prevedea ca muncitorii imigranti sa primeasca beneficiile sociale ale tarii gazda si, n plus, Art.119 al Tratatului Comunitatii Economice Europene stipula ca ,,barbatii si femeile vor primi salariu egal la munca egala". Multa vreme acestea au constituit singurele prevederi de politica sociala din tratatele comunitare iar progresele nregistrate n crearea unei dimensiuni sociale a integrarii au fost modeste. O ncercare de revigorare a ideii de politica sociala a avut loc n 1974-1975, odata cu lansarea Programului de Actiune Sociala (Social Action Programme = SAP) dar rezultatele concrete ale celor 3 programe anti-saracie pe care le cuprindea SAP au dezamagit att structurile decizionale ct si opinia publica. Abia dupa instalarea socialistului francez Jaques Delors la sefia Comisiei, n 1985, desi dezbaterile de fond erau dominate de ideologia liberala renascuta n Europa, politica sociala a nceput sa prinda contur. La nceput mai discret, cteva referiri directe la necesitatea unor obiective de politica sociala fiind prezente n preambulul Actului European Unic (Single European Act, 1987) apoi acest domeniu a constituit obiectul unui document european special: Charta Comunitara a Drepturilor Fundamentale ale Lucratorilor (Community Charter of the Fundamental Rights for Workers, 1989). Cunoscuta sub denumirea scurta de Charta Sociala, acest document a fost semnat n decembrie 1989 de reprezentantii celor 12 state membre, cu exceptia Marii Britanii. Devenise clar faptul ca noul acord va constitui ,,piatra unghiulara" a viitoarei politici sociale comune a Uniunii. 12 prevederi fundamentale din Charta Sociala faceau referire la: 1) Libertatea de miscare a muncitorilor (par. 1 - 8) 2) Angajrea si remunerarea (par. 9 - 11) 3) mbunatatirea conditiilor de munca si viata (par. 12 - 13) 4) Protectia sociala (par. 14 15) 5) Libertatea de asociere si negociere colectiva (par. 16 - 18) 6) Pregatirea profesionala (par. 19 - 20) 7) nvatamntul egal pentru femei si barbati (par. 21) 8) Informarea, consultarea si participarea muncitorilor (par. 22 - 23) 9) Conditii de sanatate si securitate la locul de munca (par. 24) 10) Protectia copiilor si adolescentilor
24

(par. 25 -27) 11) Persoanele vrstnice (par. 28 - 30) 12) Persoanele cu deficiente (par. 31) (,,Charta Comunitara a Drepturilor Fundamentale ale Lucratorilor", 1989). Ceea ce trebuie sesizat cu prioritate este ca documentul vorbeste exclusiv de drepturile ,,lucratorilor" si nu de drepturile sociale ale tuturor cetatenilor Uniunii, ceea ce demonstreaza ca notiunea de ,,cetatenie sociala" nu corespunde nca realitatii europene, solid ancorata pe terenul calculelor economice. Oricum, Protocolul Politicii Sociale anexat Tratatului de la Maastricht, protocol bazat pe ,,Charta Sociala", a reprezentat un mic dar important pas spre constructia ,,Europei sociale". Tratatul de la Amsterdam (1997) a fost, la rndul sau, rezultatul unui compromis aparut ntre doua politici: pe de o parte, o presiune pentru continuarea si adncirea procesului de integrare, cu acumularea ct mai multor competente decizionale n institutiile comunitare si o alta presiune, n sens contrar, venita din partea celor care se temeau de concentrarea unor puteri prea mari la Bruxelles, avnd ca efect slabirea principiului suveranitatii nationale. Compromisul a constat ntr-o dubla ntarire: att a competentelor structurilor Uniunii Europene n domeniul elaborarii de politici generale, ct si a principiului subsidiaritatii n domeniul executiv-administrativ, principiu care se refera la adoptarea deciziilor specifice la un nivel ct mai jos posibil, ct mai apropiat de cetateni, n functie de natura problemei. Aceasta dubla ntarire, antagonista la prima vedere, parea sa complice si mai mult adoptarea unei politici sociale comune. Totusi, se considera ca si Tratatul de la Amsterdam a reprezentat o etapa utila pe drumul sinuos al coordonarii politicilor sociale, aducnd un progres important n domeniul unificarii pietei muncii. Un nou capitol a fost adaugat, dnd posibilitatea tarilor membre sa-si dezvolte o strategie comuna a angajarii, formarii si ocuparii locurilor de munca (n Tratat: ,,developing a common European employment strategy"). Pentru a exemplifica, vom arata doar ca aceasta strategie comuna prevedea ca tinerii someri sa primeasca un loc de munca sau cel putin o oportunitate educationala n termen de 6 luni de cnd au devenit someri, n timp ce somerii adulti vor redeveni activi n maxim 1 an de la pierderea ultimului job.

25

SISTEMUL ASIGURRILOR SOCIALE

Noua problema sociala


Prin analogie cu sintagma "problemei sociale" (la question sociale), lansata provocator la sfrsitul secolului IX sub influenta marxismului si a socialismului utopic pentru a amorsa o ampla dezbatere intelectuala si politica in privinta dividendelor dezvoltarii industrial-capitaliste si a distributiei juste a veniturilor n societate, Pierre Rosanvallon repune n discutie tema unei alte abordari a socialului, n celebra sa carte "Criza statului-providenta" din 1981. Daca pentru secolul nostru raspunsul la "problema sociala" l-a constituit se pare statul-bunastarii, Rosanvallon considera ca acest model, n viziunea sa traditionala, si-a epuizat resursele si nu mai poate supravietui n absenta unei profunde refome de conceptie 35. Criza este n fapt una multipla, fiind descrise o dimensiune financiara, una ideologica (de legitimitate politica) si nu n ultimul rnd o dimensiune filosofica. Despre aceasta criza filosofica a statului-bunastarii la sfrsitul secolului XX vorbeste o alta carte a aceluiasi autor, publicata n 1995 la Paris si tradusa n romneste n 1998. Ideea fundamentala a ntregii lucrari este "dezagregarea principiilor de organizare ale solidaritatii si esecul conceptiei traditionale despre drepturile sociale." n fapt, Rosanvallon respinge nu numai modelul liberal, considernd ca "ideologia statului ultraminimal a iesit din moda" iar "interventia publica si-a gasit ntr-adevar justificarea deplina" dar si modelul conservator bazat pe sistemul asigurarilor sociale, pe motivul ca: ,, fostele mecanisme ale solidaritatii sunt pe punctul de a disparea, probabil, definitiv. Ele se bazau pe sistemul de asigurari sociale: solidaritatea era ntemeiata pe reciprocitatea crescnda a riscurilor sociale, astfel ca statul-providenta putea fi asimilat unui tip de societate asiguratorie." Astfel conceput, sistemul securitatii sociale functioneaza ca o "masina de plati" de tip compensator, finantnd practic excluderea de pe piata muncii. Abordarea actuala
35

Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998

26

a drepturilor sociale, crede Rosanvallon, stimuleaza separarea economicului de social, acordnd compensatii financiare celor inactivi, n loc sa se concentreze pe activarea lor prin masuri de reinsertie sociala. Critica politicilor pasive ale statului-bunastarii decurge n paralel cu un atac virulent la adresa societatii asiguratorii, pe care autorul o vede n declin n special n Franta si Germania si mai putin n Statele Unite. Istoria intelectuala a asigurarilor a parcurs un traseu accelerat ncepnd cu sfrsitul secolulului al XVIII-lea, cnd Claviere a propus un proiect amplu (,,Prospect pentru nfiintarea asigurarilor de viata", 1788) considerat manifestul programatic al societatii asiguratorii. Desi interpretata de sustinatori ca parte a contractului social, mna nevazuta a asigurarilor avea sa patrunda totusi cu destula greutate n constiinta vechii Europe, suspectata fiind de a favoriza nepasarea si lenea, n timp ce prevederea si responsabilitatea individuala erau vazute drept cele mai demne forme de realizare a bunastarii. Dupa Revolutia Franceza, una din marile dileme ale filosofiei politice a fost punerea n acord a principiului solidaritatii (societatea are o datorie fata de membrii ei) cu principiul responsabilitatii (fiecare individ e stapn pe propria-i existenta si trebuie sa se ntretina), ambele acceptate si promovate de doctrina iluminista a noii Europe care se nastea pe ruinele Bastiliei. Liberalii, care avusesera cele mai mari reticente fata de asigurari, ncep sa nteleaga treptat necesitatea unei diferentieri a celor loviti de o nenorocire fata de ,,lenesii neprevazatori" si, mai mult dect att, ncep sa nteleaga ca sistemul asigurarilor sociale putea proteja regimul capitalist de amenintarea socialismului, respectiv a marxismului odata cu a doua jumatate a secolului al XIXlea. Bazndu-se pe o dimensiune probabilistica si statistica a socialului (riscul e masurabil), abordarea n termenii riscului asigurat oferea avantajul net de a putea fi apreciate global diverse probleme: batrnetea, boala, somajul, accidentele. Asumptia de baza era ca riscurile sunt absolut ntmplatoare si pot fi n consecinta mpartite n mod egal ntre participantii la sistem36. n 1865, Emile Laurent, aparnd principiile mutualismului, arata ca :,,asigurarea poate patrunde peste tot: bazndu-se pe legea majoritatii, ea poate mbogati economiile, poate determina victoria sanselor de reusita asupra nereusitelor si pierderilor, poate introduce ordine n dezordine, poate elimina hazardul, n sfrsit, poate regla nesiguranta..."
36

Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002, p. 45

27

Dincolo de aprecierile de ordin filosofic, se produc mutatii profunde n plan juridic, beneficiile sociale nemaifiind un act caritabil, un ajutor benevol si neconditionat (cum era asistenta sociala), ci executarea unui contract n care cetatenii si statul sunt angajati n mod egal. n acest fel, asigurarea devine o institutie a contractului social, consfiintind regimul de indemnizare sociala n cazul concretizarii unui risc acoperit. De la Bismarck ncepnd, statul modern european si asuma o parte din ce n ce mai mare a garantiilor de bunastare pentru cetatenii sai, culminnd cu statul-providenta keynesian, ale carui deconturi sociale au depasit n deceniile postbelice posibilitatile de acumulare economica reala. ,,Astazi, n domeniul social, conceptul central l constituie mai curnd precaritatea sau vulnerabilitatea, dect riscul." Cu aceste cuvinte si ncepe Rosanvallon pledoaria pentru un nou tip de interventie sociala, pentru un nou tip de drepturi sociale, pentru o alta abordare a politicilor bunastarii. Considernd ca vechile instrumente de gestionare a socialului sunt depasite si ca riscul nu mai este uniform distribuit n societate, existnd grupuri dezavantajate sau marginalizate n mod constant, autorul afirma ca socializarea riscurilor nu mai este operanta. n plus, au aparut o serie de riscuri noi : delicventa urbana, subculturile agresive, amenintarile internationale, terorismul, riscul de catastrofa etc. fata de care sistemul traditional al asigurarilor (centrat pe instabilitatea economica si pe pierderea capacitatii de munca) nu are solutii. Amintind de minoritati si de cultura marginalului, Rosanvallon se apropie de abordarile specifice antropologiei americane contemporane, vorbind chiar de unele ,,categorii de riscuri colective37. O tema provocatoare n discursul sau este si invocarea rezultatelor extraordinare ale geneticii medicale, care demonstreaza stiintific ca riscurile mbolnavirii nu sunt egal mpartite si, n consecinta, ca ntreg edificiul asigurarilor sociale de sanatate tinde sa-si piarda caracterul unificator. ,,Progresele geneticii determina o reevaluare totala a analizei riscurilor de sanatate, ducnd la o conceptie mai individualista si, concomitent, mai determinista a socialului...Acolo unde nu aveam dect hazardul si nesansa, medicina genetica dezvaluie cauze organice previzibile." Logica pare simpla: daca ceea ce este congenital primeaza n raport cu ceea ce este dobndit, atunci nsasi
37

ibidem

28

ratiunea asigurarilor sociale dispare. Concluzia ar fi ca se impune o personalizare a riscurilor, avnd n vedere ca nu mai este vorba de hazard iar deteminarile sunt individuale. ,,N-ar mai fi nimic de mutualizat, daca toti oamenii ar fi perfect circumscrisi naturii lor." Totusi, Rosanvallon recunoaste ca nu se poate merge att de departe, singurul lucru acceptabil fiind acela ca solidaritatea va trebui regndita, n sensul unei mai bune cunoasteri a sanselor si limitelor fiecaruia. Aceasta adevarata ,,revolutie a cunoasterii destinului" va introduce probabil clase de risc, ,,conducnd la o segmentare progresiva a socialului. " Putem spune ca semnele aparitiei claselor de risc exista deja, fiind semnalate n sistemul asigurarilor de sanatate din anumite tari masuri concrete de ,,sanctionare" sociala a comportamentelor cu risc dovedit (ex: fumatorii sau marii consumatori de alcool vor trebui sa plateasca suprataxe la asigurari sau sa-si deconteze singuri serviciile medicale n cazul unei mbolnaviri cauzate de toxice). Simplu spus, costul social al atitudinilor individuale va impune o exigenta mai mare n controlul comportamentelor, ceea ce nseamna ca universul asigurarilor n vechea sa formula este serios zdruncinat. Aici vede Rosanvallon punctul de plecare al declinului societatii asiguratorii, n faptul ca ,,solidaritatea si libertatea vor merge din ce n ce mai putin n acord" , genernd nemultumiri si de o parte si de cealalta. Schimbarile demografice (n special mbatrnirea populatiei si inversarea piramidei vrstelor) reprezinta un alt factor de disolutie a logicii asiguratorii, n opinia lui Rosanvallon. Considernd ca statul-providenta functiona asemenea unei ,,gigantice masini de transferuri ntre generatii", se apreciaza ca una din finalitatile prestatiilor era garantarea reportului pe durata unui ciclu de viata. n prezent, s-a calculat ca la nivelul tarilor OECD ,, consumul medical ntre 20 si 60 de ani (vrsta cotizatiilor) este n medie de trei ori mai mic dect n cazul vrstelor de 80-90 de ani." Astfel, concentrarea resurselor nu se mai realizeaza n timpul vietii active iar segmentul de populatie cotizanta beneficiaza foarte putin de bugetele asigurarilor. Acest consum disproportionat face sa se vorbeasca de ,,generatia sacrificata: 20-45 de ani" (Christian Saint-Etienne), datorita faptului ca tinerii si maturii ,,suporta povara impozitelor obligatorii, cea mai ridicata din istoria noastra [n.a.-se refera la Franta] si cea mai grea dintre marile tari industrializate..., pe cnd cei trecuti de 60 de ani beneficiaza simultan de un nivel mediu al pensiilor cel mai ridicat din istorie, de un nivel fara precedent de
29

ngrijiri sustinute de comunitate, si de veniturile considerabile ale unui patrimoniu concentrat n mare parte n minile lor." Fara a mpartasi n totalitate viziunea autorilor francezi, mergnd pna la sugerarea spectrului unui razboi al vrstelor, trebuie totusi recunoscut ca sistemul traditional al asigurarilor si al protectiei sociale n vestul Europei favorizeaza net vrstele a treia si a patra, care se bucura acum de o bunastare apreciabila si de un consum al resurselor fara precedent n istorie, improbabil de repetat peste 10-15 ani, cnd cotizantii de astazi vor dori si ei aceleasi drepturi sociale. Deci, notiunea de echitate inter-generationala poate fi privita n sensul echilibrarii sanselor n timp si nu numai n ntelesul traditional al egalitatii sanselor nceputuluiaceasta este opinia autorilor francezi de stnga cu privire la transferul resurselor pe verticala n sistemul asigurarilor. O viziune liberala inedita asupra noii probleme sociale ntlnim la Ralf Dahrendorf, a carui filosofie sociala a primit de-a lungul timpului cele mai nalte recunoasteri academice si stiintifice internationale. Sintetiznd prin excelenta modelul intelectualului angajat al anilor`60-7038, membru important al Partidului Liberal German, deputat n Bundestag si pentru o vreme secretar de stat la Ministerul Culturii, Dahrendorf a reprezentat n acelasi timp un creator de scoala sociologica si de filosofie sociala liberala (alaturi de Karl Popper, T.H.Marshall, Raymond Aron, Rawls, Nozick etc.) opusa la fel de faimoasei scoli de la Frankfurt (Habermas, Marcuse etc). Ideea fundamentala n opera lui Dahrendorf o constituie maximizarea sanselor de viata individuale, idee din care autorul german ncearca sa faca un adevarat ,,nou crez politic al liberalilor" n secolul XX. n volumul ,,Sanse de viata" publicat n 1979 , Dahrendorf scrie:,,...n ce priveste conflictele societatii moderne, avem de a face cu sanse de viata. Mai multe sanse de viata pentru mai multi oameni- aceasta este intentia politicii libertatii39. Sansele de viata, la rndul lor, sunt indisolubil legate de optiuni si ligaturi. Prin optiuni autorul ntelege proportionalitatea ntre ndreptatiri si oferta, cu alte cuvinte ceea ce poate face concret un individ cu libertatile (ndreptatirile) pe care le are, sau, si mai simplu, valoarea pozitiva, functionalitatea drepturilor sale. Aici Dahrendorf se apropie de T.H. Marshall, spunnd: ,, Optiunile sunt posibilitati de

38 39

Ralf Dahrendorf, Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996 ibidem

30

alegere date n cadrul structurilor sociale, alternative ale actiunii 40. Asupra sanselor de viata si raportului dintre ndreptatiri si oferta, Dahrendorf revine pe larg ntr-o alta carte, a carei versiune n limba romna a vazut lumina tiparului n 1996: ,,Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii)". ,,n Statele Unite a domnit multa vreme un concept precum cel de sansa, prin care se ntelege n mod restrictiv egalitatea conditiilor de start si n mod extensiv posibilitatile de alegere ale cetateanului. Se adunau n conceptul american de libertate drepturile fundamentale civile, drepturile politice si granitele deschise. Pna ntr-un anumit grad, acesta este nca valabil si astazi. Cei saraci primesc ajutor daca se ajuta singuri; n rest, circumstantele lor de viata i privesc. n Europa , secolul XX a cunoscut o alta dezvoltare...s-a impus parerea ca membrii societatii au nevoie de mai mult dect de drepturi civile si politice. Drepturile sociale si-au facut si ele aparitia, dupa expresia lui Marshall- un drept universal la venituri reale, care nu este masurat dupa valoarea de piata a celui caruia i este destinat. Este o ndreptatire n sensul pe care l-am expus41. Definirea idealului liberal contemporan se face n termenii urmatori: ,,Noua libertate este o politica a conflictului regularizat si o economie sociala a maximizarii sanselor de viata individuale..." Pornind de la asumptia ca sansele de viata nu sunt distribuite n mod egal, Dahrendorf afirma ca: ,,inegalitatea este un mijloc al libertatii, atta vreme ct ea ramne o inegalitate a ofertei si nu se extinde asupra ndreptatirilor... Cnd ndreptatirile tuturor cetatenilor sunt garantate, inegalitatile ofertei nu mai reusesc sa faca istorie. Ele ofera doar prilej de invidie, dar nu mai duc la conflicte de clasa." Din acest motiv, progresul drepturilor de la sfera civila la cea politica si apoi la cea sociala reprezinta un lucru bun n optica filosofului german, pentru ca a atenuat conflictul de clasa si a slabit nsasi notiunea de clasa sociala. Dahrendorf si explica la fel de plastic si de sugestiv viziunea asupra semnificatiei sociale a ligaturilor. ,,Ligaturile sunt [...] legaturi culturale adnci pe care oamenii le transfera n diferite situatii pentru a-si gasi drumul n lumea optiunilor. " Modernitatea a slabit sau n unele cazuri a distrus vechile ligaturi, (genernd o eliberare incontestabila a individului) dar a creat simultan premisele unei alienari fara precedent n istorie. ,,La sfrsitul acestei lumi fara ligaturi, falsii zei nu sunt
40 41

T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 67 ibidem

31

departe...Se poate ca sinuciderea n masa a celor 916 discipoli americani ai pastorului Jones din Guyana sa fie un simbol si un simptom al unei lumi fara ligaturi...Cnd ligaturile absolute ale timpurilor precedente se distrug, atunci se instaureaza un vacuum. Societatea civila poate numai partial sa umple acest vacuum. Unul dintre pericolele la care este expusa societatea civila este anomia. Oamenii si pierd echilibrul pe care numai legaturile culturale adnci l pot conferi; la sfrsit nimic nu mai merge si totul devine la fel de valabil, adica indiferent. Vremurile de anomie sunt timpuri de nesiguranta extrema n viata cotidiana... Oamenii si cauta sprijin acolo unde cred ca l pot gasi. Si nu numai seducatorii au succes. Ies la iveala si amintiri din snul istoriei, amintiri despre caldura pierduta a cuibului n vechile ornduiri sociale. Originile redevin interesante, la fel ca si profesiunile absolute de credinta 42. Fireste, n aceasta expunere seducatoare asupra ligaturilor, Dahrendorf se apropie mult de conservatorismul lui Edmund Burke, dar faptul ca n filosofia sa accentul cade totusi pe optiuni (asa cum a precizat el nsusi n numeroase ocazii) i garanteaza plasarea n familia gndirii liberale. Viziunea asupra noii probleme sociale se completeaza cu o reafirmare a discursului de tip Popper. ,,Mesajul lui Popper este simplu si, cu toate acestea, profund. Traim ntr-o lume a incertitudinii; ncercam lucruri noi si cadem n eroare. Nimeni nu stie exact care dintre drumuri duce inainte, iar aceia care pretind ca poseda o astfel de stiinta se pot nsela. O atare incertitudine este greu de suportat. De-a lungul istoriei, visul certitudinii a nsotit realitatea incertitudinii. Platon a desenat imaginea statului guvernat de filosofii regi, n care cuvntul l au aceia care stiu adevarul. Hegel, si dupa el Marx au pretins ca vorbesc n numele istoriei ...Acestia sunt nsa falsi profeti. Nu poti sti ceea ce noi, ceilalti , nu stim. n lumea reala exista mereu conceptii diferite si, de aici, conflict si schimbare. De fapt, conflictul si schimbarea sunt libertatea noastra; fara ele nu poate exista libertate. ncercnd sa concluzionam opinia lui Dahrendorf asupra tendintelor societatii contemporane, cea mai fina sinteza pe care am identificat-o este transferul accentului de la politica ndreptatirilor la politica ofertei. Acceptnd ideea ca, cel putin n ultimele doua secole, politicile progresiste au fost cele ale solicitarii mai multor drepturi,
42

Ralf Dahrendorf, Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996, p. 87

32

Dahrendorf scrie ca se face simtita acum: ,,...o rasturnare de tendinta. Pentru prima data n istoria contemporana, gndirea inovativa despre politica si societate a venit dinspre dreapta si nu dinspre stnga. Pierre Rosanvallon si Ralf Dahrendorf exprima n mod evident doua conceptii diferite asupra noii probleme sociale. Statul-providenta, n forma sa actuala, nemultumeste att familia gndirii de stnga ct si pe liberali. Primii doresc mai multa raspundere a statului si mai multe garantii de bunastare, ceilalti opteaza pentru stimularea ofertei, a alternativelor, a initiativei particulare. Zona socialului european este n prezent supusa unor presiuni reformiste venind din sensuri opuse iar dezbaterile intelectuale si politice se concentreaza pe problema centrala a politicior sociale: dozarea raportului rezonabil ntre alocarea de resurse publice si eficienta consumului acestora. Politica asigurarilor ntre considerente sociale si constrngeri economice Meritul istoric al sistemelelor de asigurari a constat n concilierea functiei de acoperire a riscurilor sociale cu logica profitabilitatii financiare. Astfel s-a realizat ceea ce nici economistii liberali din secolele XVIII-XIX, nici socialistii si marxistii ultimei jumatati a secolului al XIX-lea nu au vazut posibil: rentabilizarea socialului. Prin mecanismul contributiilor generalizate s-a ajuns treptat la acumularea unor fonduri impresionante, suficiente att pentru acordarea de garantii privind compensatiile banesti (n cazul pierderii veniturilor individuale sau al unor nevoi crescute) ct si pentru obtinerea unui profit la administrarea fondului pe termen lung. Desigur, principiul asigurarilor presupunea egalitatea tuturor participantilor la sistem n fata diferitelor categorii de riscuri sociale si asumarea unei solidaritati depline a indivizilor n fata acestor riscuri. Opacitatea socialului precum si convingerea ca riscul e absolut aleatoriu, sansele de aparitie a unei crize fiind egal mpartite ntre persoanele asigurate, au determinat ca statul bunastarii sa functioneze o buna perioada pe principiul ,,valului ignorantei". n prezent, considera Rosanvallon, acest lucru a devenit imposibil. Mai buna cunoastere a sanselor si diferentelor ntre indivizi face ca ,,valul ignorantei" sa fie rupt
33

iar abordarea socialului sa se faca produca ,,sub soarele cunoasterii". Indivizii sunt diferiti iar sansele lor de viata sunt diferite. Capacitatea si limitele lor sunt deasemenea diferite, putnd fi masurate sau prognozate 43. Antropologia a demonstrat ca exista marginalizare sociala, discriminare si inegalitati persistente, cum ar fi: saracia cronica, somajul de lunga durata, lipsa oricarei perspective de acumulare financiara, blocarea oportunitatilor educationale etc. chiar n societatile cele mai dezvoltate. Genetica a aratat si ea ca predispozitiile noastre n fata bolilor nu sunt egale. Se mai poate vorbi n noile circumstante de distributia egala a sanselor si riscurilor? Ce se ntmpla n acest caz cu baza de calcul a politicii de redistribuire a resurselor? Cum abordam problema sociala si sistemul asigurarilor atunci cnd ,,stim dinainte cine este cstigator si cine pierde, cine sunt bogatii si cine sunt saracii?" Conform lui Rosanvallon44, aceste interogatii grave bulverseaza la sfrsitul secolului XX ncrederea publica si mai ales stiintifica n sistemul universal al asigurarilor, sistem construit cu un secol n urma pe principiul egalitatii, al calculului probabilistic si al socializarii raspunderii. Principiul societatii asiguratorii ar fi n consecinta depasit. Nu putem fi n totalitate de acord cu acest punct de vedere. Fireste, exista inegalitati importante ntre performantele indivizilor, uneori acestea pot fi chiar anticipate, dar politica asigurarilor vine sa garanteze un suport de bunastare proportional cu nivelul contributiilor reale platite n timpul vietii active, incluznd n mod evident performantele n administrarea fondului. n principiu, fiecare persoana asigurata poate beneficia de o indemnizatie egala cu produsul dintre suma cotizata de-a lungul timpului si un coeficient de multiplicare, acelasi pentru toti membrii fondului. n acest fel se realizeaza cea mai fidela legatura ntre mecanismele economice ale pietei (reflectate n acumularile de resurse) si necesarul social (reflectat n alocarea de compensatii banesti pe baze contractuale). E drept, nu ntotdeauna functioneaza acest principiu. El este valabil cu precadere n asigurarile private, mai riguroase din punct de vedere financiar, n timp ce n asigurarile sociale (denumite si ,,de stat"), avnd n vedere proportiile imense ale sistemului si obligativitatea contributiilor, opereaza principiul garantarii unui minim de servicii (ex: servicii medicale) n caz de nevoie, aceleasi pentru toti asiguratii, indiferent de suma reala cotizata si de timpul care s-a
43 44

Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 53 Ibidem, p. 78

34

scurs de cnd persoana respectiva s-a asigurat mpotriva unui risc. Compensatiile banesti acordate (beneficiile sociale) se bazeaza n acest caz pe legea numerelor mari si pe convingerea ca un anumit tip de risc nu se poate obiectiva simultan la toti asiguratii, realizndu-se de fapt amortizarea ,,iesirilor" (output) din sistem cu ,,intrarile" (input), deci a nivelului cheltuielilor cu nivelul contributiilor. Analiznd argumentele criticii severe la care Pierre Rosanvallon supune sistemul asigurarilor sociale si mai ales observnd ,,solutia" pe care acesta o ntrevede (trecerea de la cetateanul asigurat -traditional n societatea occidentala-la statutul de contribuabil, altfel spus nlocuirea asigurarilor realizate prin contributii la fonduri autonome cu un impozit general platit la bugetul statului), deducem optiunea puternic etatista a autorului francez si viziunea sa politica de orientare socialista 45. n ceea ce priveste opinia despre stadiul actual al socialismului n Europa si n mod special n Franta, Rosanvallon pledeaza pentru o reconstructie pragmatica a stngii, criticnd rigiditatea de care au dat dovada dupa razboi socialistii si invitndu-i la o reconsiderare profunda a atitudinilor: ,,Conceptia traditionala a socialismului a fost legata, din punct de vedere istoric, de o reprezentare dualista a societatii, opunndu-i pe cei mari celor mici, pe burghezi proletariatului, pe capitalisti clasei muncitoare. n loc sa priveasca societatea reala n toata complexitatea ei, stnga n-a fost capabila sa actioneze asupra acesteia. Astfel, stnga a fost, nainte de toate, prizoniera propriilor mituri. Din acelasi motiv, ea n-a putut gndi solidaritatea n mod practic si a trecut pe tacute de la fantasma la realitate, n mod aproape rusinos, fara mijloace de a iesi din oscilatia mortala ntre o ideologie depasita si un pragmatism flotant. De aici decurge si importanta prabusirii mitului reformei fiscale ca operator central al schimbarii sociale, n anii 1980. n modul cel mai limpede cu putinta, a fost exprimata epuizarea viziunii socialiste traditionale. Accentuarea excluderii invita oare la schimbarea acestui rationament, facnd societatea sa se ntoarca spre un soi de fragmentare simpla si arhaica ntre un ,,nauntru" si un ,,afara" ce ar dirija, nca o data, ntelegerea si actiunea?46

45

Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002, p. 56 46 Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 34

35

Problema solidaritatii sociale este reluata astazi sub o puternica restrictie politica si economica, putnd fi identificate doua aspecte care intra n discutie: selectivitatea crescnda a prestatiilor si redefinirea structurii prelevarilor. Selectivitatea beneficiilor sociale este, asa cum am vazut n capitolul precedent, ,,cheia de bolta" a abordarii socialului n varianta liberala, reprezentnd o solutie pentru criza financiara a statului-providenta. ntr-un raport oficial al Uniunii Europene din 1993, se spune: ,,Pe timp de criza, resursele fiind rare iar nevoile considerabile, predomina dorinta de a focaliza n mai mare masura prestatiile pentru cei mai defavorizati. " Statul bunastarii de inspiratie liberala este deci selectiv, minimalist si considerat ,,rezidual" (n comparatie cu cel social-democrat care a avut pretentia expansiunii pna la garantarea universalitatii prestatiilor), deschizndu-si punga numai celor lipsiti efectiv de resurse. Selectarea beneficiarilor de servicii sociale se face n acest caz pe baza unei verificari riguroase a tuturor veniturilor realizate, procedura numita ,,means testing". Pierre Rosanvallon, n pofida orientarii sale socialiste, face din nou o analiza lucida a statului-providenta, aducnd critici la adresa atitudinilor ,,traditionale" adoptate sub influenta ideologiei de stnga. ,,...Stnga a denuntat mereu selectivitatea, acuzata ca i-ar stigmatiza pe saraci si ar provoca ntoarcerea la vremurile moralizatoare ale asistentei. n mod constant, ea a cerut abrogarea conditionarilor de resurse si generalizarea accesului la prestatii...Iata pozitia constanta a stngii n acest domeniu: pe de o parte, a da tuturor prin prestatii sociale si, pe de alta, a lua prin impozite de la cei mai nstariti. Mai pragmatica, dreapta s-a multumit sa introduca o ,,selectivitate sociala moderata", fixnd, n anii 1970, plafoane relativ ridicate pentru atribuirea celor mai multe dintre prestatiile sociale privitoare la familie47. Universalismul de tip keynesian al bunastarii primeste deci, la sfrsitul secolului XX, lovituri dure inclusiv din partea teoreticienior de stnga, nevoiti sa accepte treptat o abordare mai liberala (selectiva) a sistemului social. ,,n timpul crizei, statul-providenta egalitar nu mai poate fi modelul de referinta, n afara de acoperirea cotei principale din cheltuielile de sanatate. Bazat pe o prelevare a gabelei sociale la o rata uniforma, pe oricare venit, e inechitabil si cauzator de somaj; fondat pe
47

Ibidem, p. 45

36

tratamentul egal al tuturor francezilor, el neglijeaza nevoile proprii ale celor mai saraci si se loveste de logica resurselor, legata de folosirea incompleta a minii de lucru la a carei aparitie a contribuit. Explozia cheltuielilor si necesitatea scaderii impozitelor pe salariile mici impun acum o discriminare pozitiva ntre francezi, privilegiind nevoile din straturile medii si joase ale clasei mijlocii. Ceilalti, detinatorii veniturilor celor mai ridicate, vor trebui sa accepte a contribui mai mult, pentru a primi mai putin48. Problema de fond pare a deveni asadar ,,explozia cheltuielilor" n sistemul social, datorita diversificarii nevoilor populatiei si complexitatii provocarilor la care este supusa bunastarea, avnd ca prim exponent scumpirea serviciilor. Aceasta tendinta s-a facut simtita n ultimii 10-15 ani si este caracteristica n primul rnd serviciilor medicale (care s-au scumpit de peste 3 ori numai n ultimul deceniu!) facnd ca balanta sistemului sa se dezechilibreze n mod amenintator. Solutia reechilibrarii poate fi cresterea prelevarilor din veniturile segmentului activ (varianta socialista) sau scaderea consumului social prin introducerea selectivitatii (varianta liberala). Si ntr-o abordare si n cealalta, formula aleasa trebuie sa tina cont de logica resurselor, diferenta constnd n accentul pus pe principiul solidaritatii sociale n primul caz, respectiv pe principiul responsabilitatii individuale n al doilea caz. Constrngerea economica este elementul comun. Vom da ca exemplu pentru cele spuse anterior efectul n plan financiar al introducerii unei selectivitati moderate, lund n discutie alocatia familiala din Franta. Daca s-ar conditiona acordarea acestei alocatii de nivelul veniturilor si s-ar suprima plata n cazul a doar 15% din familiile cele mai nstarite (cadre superioare si profesii liberale, de pilda) economisirea neta ar fi de 14 miliarde de franci anual! Desi suma este impresionanta, daca adaugam ca ea nu reprezinta dect 5% din totalul prestatiilor sociale ale statului catre familiile franceze vom deduce dimensiunile uriase, aberante aproape, la care au ajuns cheltuielile de bunastare. Considerentele economice sunt inseparabile finalmente de cele sociale, culturale si politice. Introducerea selectivitatii, desi recunoscuta ca necesara din punct de vedere financiar, l nelinisteste pe Rosanvallon, care nu nceteaza sa critice abordarile clasice ale celor doi poli ideologici. ,,Dincolo de cautarea nencetata a
48

Nicolas Dufourq, ,,Securite sociale: le mythe de l`assurance" n Droit social, Paris, martie 1994, p. 32

37

economiilor bugetare, ar aparea ntr-adevar riscul de a face din selectivitate un principiu filosofic. Aceasta ar nsemna o ntoarcere, o reducere a statului-providenta la un sistem de asistenta a celor mai saraci (versiunea dreptei asupra ideologiei selectivitatii) sau, invers, o reluare a mitologiei bogatilor care pot plati totul (versiunea stngii)49. Redefinirea solidaritatii n pragul secolului XXI si reforma asigurarilor sociale a trezit interesul pentru dezbateri aprinse, animate de dorinta partilor angajate de a propune solutii ct mai ingenioase la criza financiara pe care o traverseaza sistemul. Una din posibilele solutii este CSG (contributia sociala generalizata), introdusa la nceputul anilor`90 n Franta. CSG este o noua forma de prelevare, puternic redistributiva si avnd un caracter juridic hibrid, care mbraca aspectul intermediar ntre un impozit si o cotizatie sociala. De partea cealalta, a beneficiilor, introducerea RMI (venitul minim de insertie) a nsemnat cel putin ncercarea de a da o noua semnificatie culturala ajutorului social, oferind ceva ,,ntre un drept si un contract". Dilema statului-providenta consta, asa cum am mai afirmat, n ncercarea de a transforma cheltuielile pasive n cheltuieli active, deci de a creste eficienta consumului de resurse publice. ntrebarea fireasca pe care si-o pun specialistii este daca n-ar fi mai bine sa se subventioneze ocuparea deplina a fortei de munca, platindu-se pna la urma salarii normale pentru munca normala, n loc sa se acorde faimoasele indemnizatii de somaj? Chiar daca aceste ntrebari fac n mod evident trimitere la Keynes si Beveridge si la principiile economiei politice, trebuie recunoscut faptul ca n prezent statulbunastarii functioneaza ca o ,,masina de indemnizare, compensnd pierderile de venit (somaj, boala, pensie)", sau, altfel spus, finantnd excluderea de pe piata muncii. Spirala denaturata n care s-a intrat n ultimele decenii a condus la aparitia fenomenului de ,,deflatie sociala": un numar tot mai mare de persoane inactive sunt ntretinute de un numar tot mai mic de persoane active. Numai n Franta exista 7-8 milioane de asistati social, care traiesc efectiv din venitul minim garantat, ceea ce l face pe Jean-Francois Revel sa vorbeasca de ,,autodistrugerea solidaritatii"(1994) 50. Constrngerile financiare la care este astazi supus sistemul securitatii sociale se
49 50

Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 98 Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002

38

datoreaza n parte si fenomenului de separare a economiei de societate (indus de statulprovidenta din anii`60-`70), care a facut ca eforturile de armonizare a imperativelor sociale si demersurile de respectare a exigentelor economice sa se neutralizeze reciproc. Privita dupa razboi ca un semn al progresului, miscarea de disociere (aproape institutionalizata) a economicului de social si ncercarea de a indemniza excluderea de pe piata muncii s-au soldat n mod nefericit si cu cresterea somajului n tarile OECD (peste pragul psihologic de 10%) si cu un decalaj de competitivitate economica a Europei fata de Statele Unite si Japonia. Din acest motiv, a doua jumatatate a anilor`80 si anii`90 au marcat n mod firesc ncercarea europenilor de a-si mbunatati att performantele economice (prin masuri de liberalizare), ct si eficienta politicior sociale (printr-o mai mare exigenta n acordarea beneficiilor). Vom insista acum asupra unei analize a contextului economic al statelor europene ale bunastarii, punctnd doua trasaturi ale marilor procese economico-sociale din deceniile 8 si 9: externalizarea si diferentierea. Pna n anii`60, economiile occidentale -sub influenta keynesianismului si a garantiilor statului- internalizau la nivelul ntreprinderilor o parte a costului social global. Aceasta internalizare consta n subventii ncrucisate (ntre diferite sectii, diferite categorii de salariati etc.) sau n redistribuirea resurselor ntre generatii, prin intermediul traditionalului spor de vechime. n anii`80, sub influenta Noii Drepte, a privatizarilor masive si a ,,revolutiei thatcheriste", firmele au nceput sa caute cu prioritate competitivitatea economica si sporirea profitului, externaliznd pe ct posibil costurile sociale. Restructurarile interne severe si declararea eficientei drept unicul criteriu demn de interes pentru manageri au dus la o mai mare lejeritate n a face concedieri si la o mult mai mica disponibilitate de a suporta, fie si partial, cheltuieli sociale suplimentare cotelor obligatorii impuse de stat. Prin disocierea registrelor competitivitatii de cele ale solidaritatii sociale, formula la moda a devenit: ,,somajul nu e problema ntreprinerilor, ci a statului, societatii n ansamblu si binenteles a indivizilor nsasi." n multe cazuri, efectele au fost benefice pentru firme si au contribuit substantial la depasirea crizei economice din anii`70, chiar daca sindicatele si muncitorii n general le-au criticat cu vehementa.

39

Diferentierea a presupus trecerea de la evaluarea globala a valorii muncii (facuta prin negocieri centralizate si grile salariale fixe, stabilite pe unitate sau pe ramura de activitate) la evaluarea si salarizarea performantelor individuale, conform teoriei economice clasice (liberale). Nivelul managerial a optat pentru remunerarea fiecarui angajat n functie de productivitatea (performanta) lui reala, fara sa mai tina cont de vechime, avantajnd n mod logic salariatii cu o calificare mai buna si crescnd decalajele de venit ntre acestia si muncitorii necalificati. Pe de alta parte, cresterea inegalitatilor salariale -salutata de liberali- a fost urmata si de descarcarea ,,balastului social" din ntreprinderi, prin adaptarea organigramelor la strictul necesar. Companiile de asigurari au trebuit sa raspunda tuturor acestor provocari ale mediului economic si mai ales sa faca fata schimbarilor profunde survenite n tipologia riscului social, cea mai importanta dintre aceste schimbari fiind chiar diversificarea riscului. n principiu, considerentul social major al asigurarilor a ramas vointa unei acoperiri maximale a situatiilor de risc, dar att segmentarea socialului -urmata de multiplicarea fireasca a nevoilor- ct si constrngerile financiare severe din ultimele decenii (ca sa nu mai punem la socoteala tentativele de fraudare din partea clientilor) au obligat conducerea fondurilor la o politica mult mai atenta de distribuire a compensatiilor banesti. Restrngerea generozitatii sistemelor de asigurari ncepnd din anii`80, fara sa afecteze n mod considerabil ncrederea populatiei n cea mai solida forma de solidaritate sociala sau sa conduca la nlocuirea acesteia -asa cum prevedea Rosanvallon- a spulberat totusi imaginea utopica si vechea credinta ca asigurarile reprezinta panaceul universal pentru problemele societatii. Departe de a putea rezolva totul, sistemele de asigurari (sociale sau private) au ncetat sa mai fie considerate o forma a providentei coborte pe pamnt, o revarsare a ,,cornului abundentei", devenind pur si simplu expresia unui business -cu o incontestabila functie sociala- supus n ntregime regulilor eficientei si profitabilitatii. Prabusirea unui mit si subordonarea fata de logica resurselor nu nseamna sfrsitul povestii, ci doar acceptarea unei realitati mai austere si mai putin spectaculoase. Implicatii politice ale reformei sociale51
51

Cf. Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, ClujNapoca, 2002

40

A devenit aproape un loc comun a afirma ca societatea de indemnizare pasiva si-a epuizat resursele, fiind condamnata la o reforma profunda si nentrziata a sistemului beneficiilor sociale. Promovata n ultima jumatate a secolului XX de ideologia universalista a statului-providenta, finantarea publica a ne-muncii, a excluderii sociale (generoasa si neconditionata dar finalmente contra-performanta) este astazi sever criticata, asa cum am vazut n capitolele precedente, att dinspre dreapta ct si dinspre stnga spectrului. Acesta pare a fi motivul pentru care se manifesta n prezent tentatia inversa: adoptarea unei politici de separare totala a obiectivelor si parametrilor performantei economice din interiorul ntreprinderilor de criteriile generale ale solidaritatii sociale (alimentata prin co-interesare si pluralismul surselor), masura salutata de liberali si criticata de socialisti. n principiu, toate gruparile democratice din Europa sustin promovarea unei solidaritati sociale reinterpretate, plecnd de la elaborarea pe baze noi a unor strategii si programe de politica sociala pragmatice, eficiente si performante. Nimic nu mai este astazi posibil fara a tine cont de logica resurselor. Fireste, liberalismul este mult mai aproape de aceasta interpretare actualizata dect socialismul. n unele cazuri se vorbeste chiar despre un nceput de deschidere, de flexibilizare sau ,,liberalizare" a programelor partidelor socialiste, nevoite sa accepte realitati putin favorabile dogmelor ideologice. Aceasta convergenta doctrinara (deviata spre polul liberal), fara pretentia de a fi foarte recenta sau de a anula diferentele traditionale existente ntre gndirea liberala si cea socialista, estompeaza totusi (n mare parte) o serie de vechi dispute care marcau dezbaterile publice n Europa occidentala. Solutiile politice propuse au consecinte diferite n plan social si economic. Asumarea cu prioritate a criteriilor de eficienta si profitabilitate n sistemul de asigurari creaza poate un sentiment de nesiguranta sociala, de teama, de erodare a temeliei securitatii sociale n ntelesul ei reconfortant, keynesian. Astazi, mai mult ca oricnd, se cere ca plata fiecarui beneficiu social sa aiba acoperire financiara iar solutia cresterii datoriei interne (realizata prin mprumuturi inter-generationale girate de stat) este din ce n ce mai putin acceptata. n plus, se cere tot mai insistent ca beneficiile sociale sa fie selective si conditionate de un efort personal (educational, pe piata
41

muncii sau decurgnd din prestarea unei activitati n folosul comunitatii). Avem deci toate argumentele sa credem ca ,,vrsta de aur" a bunastarii sociale a apus si ca s-a intrat efectiv ntr-o noua etapa a distributiei resurselor n societate, n care constrngerile financiare, concurenta pe piata si evaluarea riguroasa a performantelor individuale vor da tonul. Modernizarea structurilor sociale n majoritatea tarilor occidentale si cresterea influentei politice, economice si culturale a clasei mijlocii ncepnd din anii`80, n special n Statele Unite, Marea Britanie si Germania, s-au suprapus peste un climat politic liberal (sau ,,liberal-conservator", conform terminologiei propuse de Milton Friedman). Aceasta situatie a corespuns unui context politic de dreapta, dominat de Partidul Republican n SUA, Partidul Conservator n Regatul Unit si Uniunea CrestinDemocrata n RFG, partide care au realizat guvernari compacte de 12, 18, respectiv 16 ani! La rndul lor, partidele au trebuit sa tina cont de fortificarea clasei mijlocii si sa-si construiasca oferta politica n functie de aspiratiile economice si socio-culturale ale acestui segment de populatie. n ansamblu, cele doua procese s-au alimentat reciproc: pe de o parte, dezvoltarea clasei mijlocii a ntretinut un climat politic favorabil partidelor de orientare liberala, pe de alta parte guvernarile de dreapta au stimulat competitia valorilor si implicit au favorizat ascensiunea clasei mijlocii. Fara ndoiala ca n asemenea situatii e greu de apreciat care a fost cauza si care este efectul, cel mai des limitndu-ne la a spune ca a fost vorba de un complex de mprejurari, de o mega-tendinta n ceea ce priveste liberalizarea, proces care a urmat la nivel mondial unei lungi perioade de hegemonie a social-democratiei de tip keynesian. Mega-tendintele se nscriu n teoria ciclurilor istorice de dezvoltare. Ele sunt precedate de ,,semne premonitorii", de crize sau perioade de stagnare, dureaza n medie 10-15 ani, produc efecte (aproape) inevitabile, apoi se atenueaza si dispar, fiind urmate de noi curente politice, economice sau socio-culturale, de obicei n sens contrar. La sfrsitul anilor `90, ascensiunea partidelor de dreapta prea s se fi oprit. n majoritatea tarilor vest-europene guverneaza din nou forte socialiste sau socialdemocrate. Totusi, efectele reformelor liberale din anii`80 si prima parte a anilor`90
42

persista, nu putine fiind cazurile n care noile cabinete au mentinut principalele repere de eficienta, piata libera si competitivitate trasate sub influenta Noii Drepte. Implicatiile politice ale reformei sociale nu nceteaza sa se faca simtite. n mare parte, liderii care le-au pus n aplicare au parasit viata politica iar partidele lor sunt acum n opozitie. Discursul politic a pierdut mult din accentele ideologice de altadata, prezentndu-se astazi, de la dreapta la stnga esicherului, ntr-o forma mai flexibila si mai pragmatica. Programele politice nglobeaza tot mai frecvent n capitolul bunastarii sociale notiuni ca ,,marketizare", pluralismul surselor de finantare, co-interesare, eficienta consumului de resurse publice, managementul serviciilor sociale, participarea (parteneriatul) sectorului privat si a celui non-guvernamental, privatizarea sau procedura de ,,contracting out" n domeniul serviciilor sociale etc. Practic, se poate afirma ca statul bunastarii -n forma n care l-au proiectat Keynes si Beveridge- nu mai exista. I-a luat locul o ,,societate a bunastarii", n care statul este doar unul din actorii sociali implicati n garantarea bunastarii cetatenilor, dar nu singurul si cteodata nici cel mai important.

43

SISTEMUL ASISTENEI SOCIALE


n sensul ei cel mai general, asistena social delimiteaz un ansamblu de instituii, programe, msuri, activiti profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comuniti cu probleme sociale, aflate temporar n dificultate, n criz i deci vulnerabile. Acestea, datorit unor motive personale de natur economico-material, socio-cultural, biologic sau psihologic nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace i eforturi proprii n colectivitate, n limitele unui mod normal, decent de via. Pentru o anumit perioad de timp, ele nu pot duce o via activ, autosuficient, fr un ajutor economico-material sau fr un suport fizic, moral, social din exterior. Asistena social, ca mod operativ de punere n aplicare a programelor de protecie social precum i ca un component esenial al acesteia, prin serviciile i activitile ei specializate ajut persoane i grupuri n nevoie nu numai s fac fa momentelor dificile, de criz, situaiilor anormale de via care pot s apar pentru o anumit perioad de timp, dar ea susine, prin mobilizarea resurselor instituiilor de stat, voluntare i a eforturilor comunitii, prin crearea unor condiii socio-culturale favorabile, refacerea capacitilor proprii de integrare sociocultural normal a categoriilor defavorizate52. Se elimin astfel treptat situaia lor de dificultate. De aceea, asistentul social trebuie s aib n vedere permanenta interaciune dintre cei doi factori: individul i mediul lui de via socio-economic, politic, curtural, familial, moral etc., posednd cunotine att despre dezvoltarea lui uman, despre personalitatea lui ct i despre contextul socio-curtural i moral n care el triete. Din acest punct de vedere, asistentul social are nevoie de o combinaie de cunotine specializate de psihologie social, sociologie, pedagogie, medicin, economie, psihopatologie, antropologie etc., care reprezint un fundal teoretic general indispensabil metodelor i tehnicilor specializate pentru ajutor, intervenie i terapie n situaiile concrete de criz. Asistena social ofer celor n nevoie posibiliti de cunoatere i de acces la servicii
52

Elena Zamfir, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom, Iai, 2005, p. 45

44

specializate de protecie social, i orienteaz ctre nelegerea i utilizarea cadrului legislativ de protecie social, mobilizeaz comunitatea, persoanele i grupurile n dificultate de a influena activ politicile sociale. Ea furnizeaz celor n nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie, consiliere. n cadrul programelor de asisten social se nscriu i acele activiti de prevenire a unor situaii de via dezechilibrante, stresante economic, cultural,psihologic sau moral pentru indivizi sau grupuri, activiti care pot fi adesea mai puin costisitoare dect terapia propriu-zis. Avnd n vedere situaii din cele mai complexe i diferite din domeniul asistenei sociale centrate pe protecia copiilor abandonai, neglijai, abuzai, cu dizabiliti fizice sau psihice, vagabonzi, a sracilor, a btrnilor cu pensii mici, bolnavi, fr ajutor din familie, a omerilor pe termen lung, a cuplurilor dezorganizate etc., asistena social i-a dezvoltat nc de la nceputul acestui secol un ansamblu de metode i tehnici proprii: a. de identificare a cazurilor, a problemelor de rezolvat prin diagnostic difereniat; b. de evaluare a posibilitilor de intervenie rapid prin cutarea unor soluii specifice i alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare; c. de promovare a unor strategii de prevenire (prevenie) a situaiilor defavorizante, cu risc crescut pentru grupuri i indivizi; d. de asigurare a unor condiii speciale pentru respectarea cu strictee a standardelor etice specifice profesiei de asistent social. Prin ansamblul su de metode, tehnici de intervenie, strategii de aciune, programe i msuri specializate, asistena social ofer un sprijin direct, eficient pentru acele persoane i grupuri care nu pot dispune conform cadrului legislativ de venituri, de resurse economice i bunuri suficiente, de ngrijire medical, de pensie social, de suport fizic sau moral etc., ori acestea nu snt corespunztoare n raport cu necesitile lor de baz. Sprijinul dat persoanelor n nevoie prin sistemul de a.s, nu este stabilit prin lege, ci prin analiza de ia caz la caz a situaiilor de via pe baza anchetelor sociale efectuate de profesioniti. Sprijinul financiar sau n produse (bunuri materiale) destinat asistenei sociale provine fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asisten social), fie din contribuiile voluntare individuale sau comunitare i este acordat celor n nevoie n funcie de necesi-tile lor urgente. Asistena social poate fi privit din mai multe perspective:
45

a profesiei ca atare, cu un statut propriu, cu scopuri i caracteristici distincte; a formrii specialitilor n asisten social, ca sistem educaionalformativ, cu nivele distincte de educaie i calificare (ex: nivel postliceal, colegiu, universitar, postuniversitar); a sistemului instituional-admnistrativ, incluzndu-se aici sfera serviciilor, activitilor practice desfurate n vederea soluionrii cazurilor la nivel individual (munca cu clientul", individul cu probleme, case work, la nivel de grup (munca cu grupurile n dificultate, group work), la nivel de comunitate (munca cu acele comuniti n nevoie pentru refacerea resurselor necesare integrrii lor normale, community work and community development). Asistena social este o profesie pronunat aplicativ. Ea folosete mijloace complexe de socio i psihoterapie. Asistena social presupune, n acelai timp, cunotine teoretice din domeniul tiinelor socio-umane (psihologie, psihologie social, psihopatologie, pedagogie, sociologie, antropologie, medicin intern i social, economie, drept etc.), pe de o parte, deprinderi, abiliti practice (ndemnuri de a comunica i lucra cu persoane i grupuri n dificultate), pe de alt parte, i nu n ultimul rnd, un set de valori, principii, norme, reguli morale (cod deontologic al profesiei care asigur respectarea drepturilor omului, fr deosebire de ras, sex, culoare, vrst, limb, religie etc.)53. n acest cadru se utilizeaz frecvent n ultimul timp, termenul de aciune afirmativ" (affirmative action") care se refer la un complex de msuri, de activiti organizate la nivelul organizaiilor, instituiilor sau colectivitii de natur a elimina discrepanele, inegalitile n relaiile dintre grupurile minoritare, dezavantajate i populaia majoritar, de a crete oportunitile lor educaionale, profesionale, de promovare, n scopul integrrii lor normale n comunitate. Uneori, cu semnificaie apropiat, mai este utilizat i termenul de discriminare pozitiv". De aceea, profesia de asistent social implic o filosofie

53

Lawrence M. Mead, From Welfare to Work (Lessons from America), Londra, The IEA Health and Welfare Unit, 1997

46

proprie centrat umanist. Asistentul social are o dubl responsabilitate: fa de cei n neyoie i fa de instituia pe care o deservete54. Primele ncercri de ajutor a persoanelor n nevoie, de fapt forme primare n practica asistenei sociale au aprut nc din cele mai ndeprtate timpuri, legate de ocrotirea celor n impas (orfani, bolnavi, sraci, vduve etc.) de ctre biserici. Actele de caritate orientate spre cei neajutorai, ale instituiilor religioase, apar ca prime aciuni n reeaua de asisten social. De o dezvoltare a profesiei de asistent social se poate vorbi la nceputul acestui secol. n ultimele decenii, n contextul sporirii serviciilor publice i sociale, se asist la o explozie de activiti de ocrotire social a celor n dificultate, n impas, asistena social dobndind un nalt nivel de profesionalitate. Ea i-a conturat treptat o arie problematic relativ autonom (un profil profesional distinct) sprijinit pe metode i tehnici de nelegere, comunicare, terapie i sprijin a celor defavorizai, disperai, vulnerabili55. Profesia de asistent social a evoluat rapid, att n extensie ct i n instrumentajul ei de lucru (metode i tehnici din ce n ce mai specializate i mai sofisticate): de la asistena individului cu mijloace sociale i psihologice clasice, la terapia specializat a grupurilor defavorizate sau a comunitilor n dificultate, pn la contientizarea persoanelor n nevoie de drepturile i posibilitile lor de sprijin. De asemenea, asistentul social este cel care poate ajuta grupuri, comuniti, indivizi n identificarea problemelor nevralgice, a resurselor materiale i umane disponibile, precum i n proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaiilor de criz56. Asistena social abordeaz probleme la diferite niveluri, ncepnd cu cel individual, continund cu rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei, a relaiilor dintre soi, prini i copii, relaii n cadrul cuplului etc.), trecnd la nivelul activitii profesionale (terapia persoanelor cu probleme de integrare n munc i a omerilor) i sfrind cu nivelul comunitii (rezolvarea conflictelor etnice, grupale, mobilizarea energiilor individuale i colective pentru rezolvarea problemelor comune). Au existat numeroase discuii n jurul statutului asistenei sociale ca profil distinct. Unii autori au apreciat ia nceputul acestui secol c asistena social nu
54

Elena Zamfir i Ctlin Zamfir, Politici sociale: Romnia n context european, Bucuresti, Ed. Alternative, 1995, p. 14 55 Michael Hill, Social Policy: A comparative Analysis, Londra, Prentice Hall, 1996 56 Linda Hantrais, Social Policy in the European Union, Londra, Macmillan Press, 1995

47

beneficiaz de un domeniu propriu57 sau c ea ar trebui considerat doar ca o quasi profesie58, sau c ar putea fi asociat cu un statut minor n raport cu alte profesii ca dreptul medicinal. Alii au pus la ndoial specificitatea i autonomia ei pn trziu (Epstein & Conrad, 1978; Cohen & Wagner, 1982)59. Asistena social n fostele ri socialiste prezint semne specifice ale subdezvoltrii. n timpul regimului comunist, asistena social n Romnia avea o pondere extrem de redus, prezentnd un caracter pasiv i birocratic. De fapt, sistemul proteciei sociale n regimul trecut se caracteriza prin: politica de utilizare integral a forei de munc i caracterul larg comprehensiv al sistemului de pensii, asigurri de boal, crend cvasiautomat celei mai mari pri din populaie resurse de via, dei minime, dar relativ sigure: salarii, pensii de btrnee sau de boal, alocaii pentru copii, ngrijire sanitar gratuit etc, modul generalizat de acordare a acestui suport cuplat cu iluzia c socialismul rezolv prin el nsui dificultile social-economice a fcut ca asistena social s fie marginalizat, dac nu eliminat complet, primind un caracter mai mult formal i birocratic. n fapt asistena social calitativ, personalizat, orientat spre rezolvarea problemelor umane urgente a fost desfiinat, considerndu-se c mecanismele birocratice de stat i cele politico-administrative snt capabile s rezolve toate problemele. Efectul a fost dublu: - reducerea la minimum a serviciilor de asisten social; - deprofesionalizarea complet a sistemului de asisten social. Specialitii au fost nlocuii de funcionari. Pe aceast linie se nscrie i desfiinarea nvmntului de grad universitar, n 1952 (el a funcionat ntre 1929-1952), reducndu-l apoi la un nivel postliceal (1952) i desfiinat i acesta n 1969. Asistena social, ca parte integrant a proteciei sociale suport i ea limitele subdezvoltrii. Cauzele care pot explica aceast situaie n Romnia snt: natura opresiv a fostului sistem comunist; lipsa unei democraii reale;
57 58

Ibidem, p. 23 ibidem 59 Apud Elena Zamfir i Ctlin Zamfir, Politici sociale: Romnia n context european, Bucuresti, Ed. Alternative, 1995

48

prezena teoriei conform creia problemele umane se rezolv prin mecanisme politice i administrative, oarecum automat, datorit orientrii umaniste" a sistemului. Aceasta a reprezentat mai mult o ideologie justificativ dect un factor explicativ real; indiferena practic fa de om, rezultat din sacrificiul individului n raport cu obiectivele utopice, naive ale construciei unui nou tip de societate". Dup revoluie, n Romnia, programul de reconstrucie, de reform pe baza mecanismelor democratice i a pieei libere, a creat contiina necesitii dezvoltrii unui sistem de asisten social modern, activ, nalt profesionalizat, orientat spre soluionarea problemelor sociale i umane specifice, n acest context, la jumtatea anului 1990 s-a pus problema formrii profesionale a asistenilor sociali n cadrul unei coli post-liceale, apoi a unui colegiu universitar i, din anul 1992, a unei secii universitare n cadrul facultii de sociologie, psihologie, pedagogie, n marile centre universitare din ar: Bucureti, lai, Cluj, Timioara. De asemenea n cadrul institutelor teologice asistena social funcioneaz ca o specializare distinct. n trecut, n Romnia a existat un sistem bun de formare a specialitilor n asisten social, ncepnd din anul 1929 cnd se nfiineaz coala Superioar de Asisten Principesa Ileana. nvmntul de asisten social a funcionat pe baza unor bune tradiii pn n 1969. Sprijinindu-se pe modele profesionale de vrf din rile cu o bogat experien n formarea asistenilor sociali, folosindu-se experiena acumulat n cadrul colii sociologice, n universitile noastre s-a dezvoltat un program complex de pregtire a specialitilor la nivelul standardelor internaionale. Att formarea i educaia asistenilor sociali ct i tipurile de activiti pe care trebuie s le realizeze trebuie privite n contextul nevoilor i problemelor concrete ce apar la noi. Astfel, n ultimul an, reculul economic a avut efecte dramatice directe i indirecte asupra standardului de via al unor largi categorii de oameni. Procese sociale ca scderea rapid a veniturilor reale, creterea n mas a srciei, creterea insecuritii locului de munc, ridicarea ratei omajului, alienarea politic a unei pri largi a populaiei, demoralizarea datorat lipsei formelor eficace de participare la viaa social-politic, nencrederea n instituiile i personalitile politice, lipsa de
49

transparen a conducerii politice n unele situaii, corupia accentuat datorat lipsei controlului, creterea ratei criminalitii i a delincventei, a abuzurilor i a violenei de tot felul, accentuarea unor conflicte etnice, marginalizarea unor grupuri sociale etc., snt alarmante pentru asistentul social. De aceea, competena asistentului social trebuie definit numai n contextul provocrilor specifice, iar dezvoltarea sistemului de asisten social trebuie gndit att dintr-o perspectiv pe termen scurt i mediu, dar i pe termen lung. Avnd n vedere prima perspectiv, se poate aprecia c societatea noastr trece printr-un proces de reaezare a tuturor structurilor economice, socialculturale i morale, proces afectat negativ de criza economic care este nc n curs de adncire. Situaia Romniei din acest punct de vedere este complet diferit de cea a rilor n care structurile sociale i economice snt relativ stabile. n aceste din urm ri exist probabil o tendin justificat ca asistentul social s trateze mai mult cazurile reziduale n care sistemul social eueaz. Asistentul social apare aici ca avnd o funcie mai mult corectiv i compensatorie. n situaia noastr, procesele de reconstrucie social se combin cu cele de dezorganizare social i cu vechile mentaliti i practici ale unei culturi opresive, de tip manipulativ. De aceea, aici asistentului social i revin sarcini suplimentare: el trebuie s intervin activ n contientizarea acestor procese, n sprijinirea indivizilor i a colectivitii n ncercarea de a face fa schimbrilor i problemelor dificile, chiar de a iniia schimbri ntr-o manier pozitiv. Aceasta ntruct n nevoie i vulnerabil este nu numai o minoritate mpins la marginea societii, ci n diferite grade i sfere ntreaga colectivitate. Procesul de tranziie la o economie de pia, cu profundele restructurri pe care le implic, afecteaz mari grupuri profesionale i chiar ntregi comuniti. Au aprut fenomene noi explozive. omajul reprezint un adevrat oc psihologic i cultural pentru oamenii obinuii n trecut s aib un loc de munc gsit cu uurin i meninut cu o i mai mare uurin. Schimbarea atitudinii fa de munc, orientarea activ ctre meninerea sau cutarea unui loc de munc, reconversia profesional reprezint un obiectiv pe care asistentul social l poate realiza prin consiliere, sprijinind adaptarea unor indivizi i grupuri la schimbri economice structurale. Mai mult, trebuie cultivat iniiativa fiecruia de a-i defini o activitate util care s-i ofere i resursele necesare
50

existenei sale demne. Se asist la o cretere masiv a delincventei juvenile, un nou fenomen - copiii strzii"; mari mase de oameni mpinse rapid n srcie i nevoi actuale. Toate acestea nu mai reprezint dificulti marginale ale unor persoane vulnerabile, ci mai degrab probleme cruciale ale colectivitii nsi. Nu numai unii indivizi snt n nevoie, ci nsi colectivitatea. n acest context, asistentul social este mult mai mult dect un reprezentant al colectivitii care asist persoane izolate, n nevoie, el reprezint totodat colectivitatea care vrea s se asiste i s se sprijine pe ea nsi. Aici terapia individual trebuie suplimentat cu terapia de grup i la nivel de colectivitate. De asemenea, terapia trebuie, ns, s aib n vedere nu numai aciunea asupra efectelor patologilor sociale i umane ci s vizeze i cauzele care le-au generat. Eliminarea cauzelor trebuie s ctige n importan n raport cu minimizarea efectelor. n sistemul trecut, socialist, practicndu-se o filosofie a egalitarismului, peste 90% din populaie tria n condiii modeste, dar relativ egale. Srcia absolut era un fenomen individual, puin rspndit. n ultimii doi ani, diferenele sociale s-au accentuat rapid. Exist pericolul ca srcia s se transforme dintr-o stare individual n una colectiv, atingnd grupuri i comuniti mari, afectate masiv de srcie. Grupurile i comunitile pot dezvolta mecanisme defensiv-adaptative al cror rezultat este perpetuarea i extinderea strii de srcie. Pe lng ajutorarea sracilor de a tri mai bine n condiii de srcie, asistentul social trebuie s-i sprijine pentru a depi situaiile care-i fac sraci. n aceast perspectiv larg, asistena social n Romnia nu trebuie s se limiteze n a sprijini indivizi i grupuri n nevoie s se adapteze la condiiile existente date, ci trebuie gndit totodat i ca un instrument eficient al schimbrilor sociale. Asistentul social nu apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei n dificultate, ci i ca un actualizator al unor posibile schimbri alternative pe care colectivitatea i indivizii pot s le aleag ei nii. n aceste condiii de ce asistentul social nu i-ar asuma i funcia de catalizator al unor procese i schimbri democratice orientate umanist? Asistentul social, n condiiile actuale de la noi, nu poate s refuze o asemenea provocare. El trebuie s se considere un asistent al proceselor democratice prin care
51

colectivitatea nsi i creeaz formele sale decente de via, ajufnd pe cei vulnerabili. Realitatea noastr social este caracterizat printr-o explozie a problemelor sociale, culturale, morale, dar i printr-o cronic frustrare generat de incapacitatea motenit din trecut de a face fa acestora. De aceea, sistemul de asisten social n Romnia, aflat la nceputurile sale, este n faa nu numai a unei provocri generate de numeroase probleme socio-umane, dar i a unei anse istorice de dezvoltare ntr-o direcie care este nu numai necesar, dar i realizabil. Prudena conservatoare, aici, nu face dect s anuleze din start o asemenea ans.

52

CHELTUIELILE PENTRU SECURITATE SOCIAL


Cheltuielile publice concretizeaz cea de-a doua faz a funciei de repartiie a finanelor publice, aceea a repartizrii resurselor financiare publice pe diverse destinaii. Utilizarea propriu-zis a acestor resurse pentru infptuirea obiectivelor cuprinse n programele guvernamentale privind activitatea social, economic i de alt natur, desfurat pentru realizarea acestora se reflect n cheltuielile publice. Prin cheltuieli publice, statul acoper necesitile publice de bunuri i servicii considerate prioritare n fiecare perioad. Cheltuielile publice se finalizeaz n pli efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite ci, pentru achiziii de bunuri sau prestri de servicii necesare pentru ndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, aciuni socio-culturale, ntretinerea armatei i a ntregii activiti desfurate n domeniul militar, ordinea public intern, securitate social, aciuni economice etc. O component important a politicii sociale a statelor o reprezint satisfacerea nevoilor cu caracter social, ce presupune folosirea pe scar larg a resurselor financiare publice in scopul imbuntirii condiiilor de via ale populaiei, a calitii vieii fiecrui individ60. Alturi de nevoile indivizilor cu caracter individual i care sunt satisfcute pe seama bunurilor private procurate prin mecanismul pieei, exist o serie de nevoi sociale a cror stisfacere reclam organizarea de ctre autoritile publice centrale i locale a unor aciuni cu ajutorul anumitor instituii publice. Aceste nevoi sociale vizeaz nvmntul, cultura, sntatea, protecia social .a. Ele se realizeaz pe perioade mari de timp i reclam importante resurse bneti din partea societii, ndeosebi din partea statului. Cheltuielile publice pentru aciuni social-culturale indeplinesc un important rol economic i social, deoarece pe seama resurselor alocate de stat se asigura: educaia i instrucia copiilor i a tinerilor, ridicarea calificrii profesionale, asistena medical a ndivizilor, se influeneaza evoluia demografic, se asigur un sistem de protecie social, ridicarea nivelului cultural, artistic i de civilizaie al membrilor societii. n
60

Ctlin Zamfir, Politici sociale n Romnia, Bucuresti, Ed. Expert, 1999, p. 34

53

acelai timp, rolul economic al acestor cheltuieli se manifest i n aciunea lor asupra consumului, n sensul c influeneaz cererea de bunuri de consum i , pe aceast cale, stimuleaz sporirea produciei. Cheltuielile pentru aciuni social-culturale se refera la: nvmnt; cultur, religie, aciuni sportive i de tineret; sntate; securitate social. Securitatea social cuprinde ansamblul aciunilor ntreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau nlturarea consecinelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale, care repercuteaz negativ asupra vieii i nivelului de trai al cetaenilor. Riscurile implicate sunt de natur fizic (cele care afecteaz parial sau total capacitatea de munc), riscuri economice (care mpiedic o persoan s exercite o activitate productoare de venit-omajul) sau riscuri sociale (care diminueaz n mod substanial veniturile persoanelor i implicit mijloacele de subzisten). Securitatea social este o component de mare importan a politicilor sociale promovate de toate statele lumii, cuprinznd aciuni care difer, ins, de la o ar la alta. n acest sens, diferitele state finaneaz cheltuieli cu o structur divers n care se ramarc acordarea de ajutoare, alocaii, indemnizaii etc. unor categorii de persoane confruntate cu dificulti materiale majore61. n prezent, mecanismele financire pentru realizarea securitii sociale n diferite ri dezvoltate se caracterizeaza prin: plata unor cotizaii sociale, salariale i patronale pentru constituirea fondurilor securitii sociale; situarea la baza aciunilor privind asigurarea securitii sociale a principiilor: mutualitii, solidaritii sociale, echitii i asigurrii; universalizarea acordrii ajutoarelor sau prestaiilor sociale; existena unor instituii i n sectorul privat care furnizeaza prestaii sau servicii sociale(raportul intre ele i sectorul public);
61

Orio Giarini i Walter Stahel, Limitele certitudinii, Bucuresti, Edimpress, 1996

54

existena(sau nu) a unui venit minim garantat.62

n rile dezvoltate, resursele finaciare destinate securitii sociale reprezint concretizarea unor programe sociale vaste, cum ar fi cele privind combaterea srciei, lichidarea omajului, ajutorarea persoanelor cu handicap, a familiilor cu muli copii etc. Aceste resurse contribuie la ajutorarea i ameliorarea situaiei indivizilor respectivi i caut s previn producerea altor riscuri n societate. Securitatea social a devenit astzi un element esenial al societii moderne: n SUA unul din 6 americani benficiaz de securitate social i unul din 3 beneficiari nu este pensionar. n Romnia se apreciaz c 45% dintre ceteni beneficiaz de transferuri sociale pe lini securitii sociale (inclusiv pensii)63. n acelai timp, o data cu aceste ajutoare, statele iniiaz i msuri de stimulare a muncii n general, deoarece se consider c ele reprezint o redistribuire a veniturilor realizate de ctre cei productivi n favoarea celor neproductivi, ducnd chiar la o ncetinire a creterii economice. De aceea, n rile dezvoltate se acord mult atenie acestor forme de ajutoare, pentru c uneori programe sociale bine intenionate produc efecte contrare celor ateptate. Astfel, atunci cand sunt acordate ajutoare n bani sracilor, exist riscul permanetizrii srciei, n loc ca aceasta s fie eradicat; acordarea de ajutoare substaniale, mamelor singure cu copii, poate duce la creterea divorurilor (de exemplu, n deceniul 80, n SUA s-a constatat o explozie a familiilor monoparentale)64. n afara conceptului de securitate social se ntlnete adesea i acela de protecie social. Sfera de cuprindere a aciunilor pe lini proteciei sociale depaete sfera aciunilor cuprinse n securitatea social. Astfel, protecia social se refer la ansamblul aciunilor i masurilor economice, sociale sau de alt natur, iniiate de stat pentru a garanta membrilor societii, salariai i nesalariai, apararea fa de fenomene i aciuni al cror efect se rsfrnge nefavorabil asupra situaiei lor. n cadrul msurilor de protectie social se cuprind: crearea de noi locuri de munc, subvenionarea unor produse i servicii destinate populaiei, compensaii bneti acordate persoanelor cu venituri fixe n cazul creterii preurilor la asistena social, asigurrile sociale .a.
62 63

Iulian Vcrel, Finane publice, ed.Didactic i Pedagogic, Bucureti, 2003, pag.218 ibidem 64 Francis Fukuyama, Sfrsitul istoriei ?, Bucuresti, Ed. Vremea, 1994

55

Rezult c pentru protecie social, alturi de cheltuielile social-culturale, se efctueaz i cheltuieli cu caracter economic sau de alt natur. De exemplu, unele ri practic impozite negative care reprezint sume bneti acordate de stat unor persoane defavorizate indiferent de statutul lor n scopul de a le asigura un venit minim. n Frana, din 1988, s-a introdus un venit minim de integrare (revenu minimum dinsertion) care este asimilat unui impozit negativ i se stabilete n funcie de pragul de srcie. Clasificarea cheltuielilor pentru securitate social Cheltuielile pentru securitatea social se clasific n: Cheltuieli pentru asigurrile sociale; Cheltuieli pentru protecie social; Cheltuieli pentru asisten social. Cheltuielile pentru asigurrile sociale reprezint cpmponenta principal a cheltuielilor publice pentru securitatea social. Cheltuielie pentru asisten social vizeaz finanarea aciunilor ntreprinse de societate pentru ocrotirea i susinerea material a familiilor si persoanelor n vrst i fr venituri, a sracilor, handicapailor, invalizilor, fotilor combatani, a emigranilor etc. In cadrul acestora, o pondere important o dein alocaiiile pentru familii. O alt categorie de ajutoare n cadrul asistenei sociale se acord btrnilor sau altor persoane marginalizate social, care pot fi sub forma unor sume de bani sau a unor prestaii, servicii sau plasamente n instituii specializate. Alte categorii de persoane defavorizate, cum ar fi: invalizii de rzboi, fotii combatani, vduvele, orfanii etc, primesc de asemenea ajutoare, indemnizaii prin asisten social 65. Locul cheltuielilor pentru securitatea social n bugetul public Pe lang finanarea unor aciuni importante, pentru calitatea vieii membrilor societii ca nvamntul, cultura, sntatea, stalele moderne ndreapt importante
65

Cristian Bocancea, i George Neamu, Elemente de asistenta sociala, Iasi, Ed. Polirom, 1999, p. 84

56

resurse financiare publice pentru securitatea social66. Formele actuale ale securitii sociale s-au dezvoltat si diversificat n special dup cel de-al doilea Rzboi Mondial, fapt ce a dus la alocarea in acest scop a circa 25% din PIB sau 60% din totalul cheltuielilor publice. n cadrul acestei grupe de cheltuieli social-culturale se cuprind cheltuielile pentru acordarea de ajutoare, alocaii, pensii, ndemnizaii, unor personae salariate sau nesalariate(n categoria celor din urm sunt inclui batrnii, invalizii, persoanele cu handicap, omerii, femeile, copiii, tinerii). Conform Codului European de Securitate Social, conceptul de securitate social include att asigurrile sociale ct si asistena social. Asigurrile sociale reprezint componenta cea mai important a securittii sociale. Mrimea cheltuielilor cu securitatea social variaz de la o ar la alta n funcie de potenialul economic, de numrul i structura populaiei, de orientarea politicii sociale, de sistemul de asigurri sociale. In majoritatea rilor dezvoltate, ele reprezint intre 50 si 80% din totalul cheltuielior social-culturale, ocupnd un loc nsemnat i in ansamblul chletuielior publice, in schimb, n rile in curs de dezvoltare, volumul si ponderea lor sunt mai reduse67. Diferenierea important ntre cele dou grupuri de ri trebuie pus n primul rand, pe seama nivelului diferit de dezvoltare, care impune limite de redistribuire a PIB i prioriti diferite n alocarea resurselor respective pe categorii de cheltuieli. Astel s-a conturat ca o caracteristic faptul c n majoritatea rilor slab dezvoltate, staul aloc sume mari pentru aciuni economice i dezvoltarea infracstructurii, ceea ce reprezint o opiune fireasc, dar implica alocaii mai mici i ponderi mai reduse n PIB ale altor categorii de cheltuieli. Finanare (surse ale finanrii) Cheltuilelile publice pentru aciuni social-culturale sunt ndreptate spre realizarea de servicii n mod gratuit, cu plat redus sau sub form de transferuri bneti( alocaii bugetare, pensii, ajutoare i alte ndemnizaii). De prestaiile social66 67

Dumitru Sandu, Spatiul social al tranzitiei, Iasi, Ed. Polirom, 1999, p. 73 ibidem

57

culturale beneficiaz anumite categorii sau grupuri sociale, n unele cazuri chiar ntreaga populaie. Resursele financiare destinate securitii sociale reprezint ( n rile dezvoltate) concretizarea unor vaste programe sociale, cele mai semnificative fiind legate de combaterea srciei, lichidarea omajului, ajutorarea familiilor cu muli copii, a persoanelor cu handicap etc. Sursele de finanare a cheltuielior cu securitatea social, dei prezint diferenieri, pot fi sintetizate n raport cu categoriile de aciuni finanate astfel: Cheltuielile pentru asigurrile sociale se finaneaz pe seama contribuiilor salariailor, a liber profesinitilor i a patronilor, la care se mai pot aduga subveniile de la bugetul de stat din fondurile asigurrilor sociale; Cheltuieli pentru asisten social se acoper n principal pe seama resurselor din fondul bugetar, din fonduri speciale precum i a resurselor provenite din donaii, contribuii voluntare, etc. Cheltuielile pentru ajutorul de omaj sunt finanate din contribuiile salariailor la fondul pentru ajutorul de omaj; Fondurile pentru asigurarea necesarului de resurse financiare pentru finanarea acestui gen de aciuni sunt asigurate att prin bugetul de stat ct i prin bugetele locale i ntr-o mai mic msur sin veniturile proprii, ajutoare sau sponsorizri. Prin sistemul bugetului de stat sunt asigurate, de exemplu, o multitudine de aciuni i ajutoare destinate celor neajutorai, vrstnicilor, copiilor orfani i fr ntreintori, familiilor cu muli copii, persoanelor cu handicap, veteranilor de rzboi, ajutoare sociale, ajutoare pentru plasamentele familiale, alocaii de stat pentrun copii i pentru familiile cu mai muli copii, ajutoare pentru soiile militarilor in termen, centre de primire-triere, centre de cazare a persoanelor refugiate, pensii, ajutoare, ndemnizaii, i pentru veteranii de rzboi, alocaii suplimentare pentru familii cu copii, pensii pentru militari, concedii pltite pentru creterea copiilor pn la 2 ani, ajutoare speciale, indemnizaii pentru nevztori, susinerea sistemului de protecie a dreptrurilor copilului si a persoanelor cu handicap, alte cheltuieli privind aciuni sociale precum i cheltuielile pentru ntreinerea i funcionarea organelor centrale si a serviciilor lor descentralizate.
58

Prin bugetele locale se asigur, de asemenea finanarea unor aciuni care au in vedere: cminele de btrni, cminele-spital pentru copii cu handicap sau pentru recuperarea neuropsihomotorie a copiilor aflai n aceast sitaie precum i pentru bolnavii cronici, cantinele de ajutor social,indemnizaii de nastere, protecia copilului precum i alte aciuni privind protecia social68. O form special de asisten destinat persoanelor si familiilor cu venituri mici este i ajutorul social acordat de stat din sumele defalcate din impozitul pe venit prin intermediul bugetelor locale, pentru nclzirea locuinei sau pentru susinerea proteciei copilului.69 La aceste resurse interne se adaug i unele resurse externe provenite de la organisme internaionale specializate ( de exemplu fondul social constituit in 1978 n Uniunea European pentru combaterea omajului n rndul tinerilor i femeilor). Analiznd sursele de finanare a cheltuielilor pentru securitatea social n diferite ri, se constat existena a dou sisteme principale de finanare: contributive si necontributive. Primele se bazeaz pe plata de cotizaii sociale, iar celelalte pe finanri bugetare, intre ele neexistnd o linie de demarcaie strict. Se constat c ambele sisteme se confrunt n prezent cu serioase probleme pe linia asigurrii echilibrului financiar. Influena categoriilor de cheltuieli pentru securitate social asupra economiei Asigurrile sociale reprezint acea parte a relaiilor social conomice bneti cu ajutorul crora- in procesul repartiiei produsului national brut se formeaza, se repartizeaza, se gestioneaza si se utilizeaza fondurile banesti necesare ocrotirii obligatorii a salariatilor si pensionarilor din comaniile nationale,regiile autonome,societatile comerciale,din reteua cooperatiei de consum si de credit,a membrilor cooperatiei mestesugaresti si ai asociatiei agricole, a avocatilor, a agricultorilor, a mestesugarilor cu cu ateliere proprii, a intreprinzatoriilor particulari, a slujitorilor cultelor, a personalului casnic care lucreaza la persoane fizice, a
68 69

Ctlin Zamfir, Politici sociale n Romnia, Bucuresti, Ed. Expert, 1999 Teodora Vcu Barbu, Bugetul statului i agenii economici, ed. Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1997, pag.209

59

persoanelor care deservesc blocuri de locatari, aflate in incapaciatate temporara sau permanenta de munca,in caz de batranete si in alte cazuri prevazute de lege.De asemenea,asigurarile sociele ocrotesc si membrii familiilor persoanelor de mai sus. Cheltuielile pentru asigurarile sociale reprezint componenta principal a cheltuielilor publice pentru securitate social att prin aria de cuprindere, ct i prin proporiile deinute n cadrul cheltuielilor publice cu securitatea social. Cheltuielile publice de aceast natur vizez pensiile de asigurri sociale de stat, pensiile de asigurri sociale pentru agricultori, indemnizatiile pentru incapacitate temporar de munc din cauz de boala sau accident, pentru concedii de materniate i ingrijire a copiilor, ajutoare acordate pensionarilor i asigurailor pentru decese i proteze, sprijin financiar pentru tratament balnear i de odihn, precum i pentru concediile pltite pentru creterea copilului n vrst de pn la doi ani. Locul principal ntre acestea, prin ponderea mare i numarul de persoane beneficiare revine cheltuielilor cu acordarea de pensii, respectiv celor cu acordarea de indemnizaii sau ajutoare70. Cheltuielile pentru asiguarari sociale au un impact pozitiv asupra cetatenilor activi, a pensionarilor si a membrilor lor de familie.Acestea se materializeaza prin acordarea de catre stat sau anumite organizatii de indemnizatii de ajutoare,pensii,trimiteri la odihna, la tratament balnear si alte gratuitati in perioada in care se gasesc, temporar sau definitiv, in incapacitate de munca sau in alte cazuri cand ajutorarea este necesara. Necesitatea cheltuielilor pentru asiguarari sociele decurge din fapul ca participarea cetatenilor la desfasurarea procesului de productie si a oricarei activitati utile societatii poate sa puna salariatii, cooperatorii, agricultorii, intrprinzatorii, particulari in anumite situatii cu toate masurile care se iau pentru asiguararea igienei, a securitatii si protectiei muncii, precum si pentru prevenirea accidentelor si a imbolnavirilor etc in imposibilitatea de a mai presta o munca in conditii normale. Deoarece cetatenii pot sa ajunga in imposibiliatatea de a mai munci si deci de a-si dobandi prin munca bunurile si serviciile necesare traiului lor si al familiilor din diverse cauze, cum sunt: accidentele, bolile, maternitatea, invaliditatea precum si ca
70

Ctlin Zamfir, Politici sociale n Romnia, Bucuresti, Ed. Expert, 1999, p. 55

60

urmare a atingerii unei anumite limite de varsta cand omul nu mai poate munci cu plenitudinea fortelor sale, este necesar ca statul, companiile nationale, regiile autonome, societatile comerciale, unitatile si organizatiile cooperatiste, asociatiile, intreprinderile private, intreprinzatorii particulari sa ia din timp masurile corespunzatoare protectiei cetatenilor asigurandu-le veniturile necesare traiului lor si al familiilor acestora. Membrii asociatiilor agricole,agricultorii cu gospodarie proprie inapti de munca(batrani,invalizi,copiii orfani,coiii militarilor)sunt ocrotiti cu ajutorul fondurilor de asigurari sociale,formate in mod special pentru sprijinirea acestor categorii de persoane,cat si prin fondul de rezerva pentru consumul alimentar constituit in anii cu recolta bogata si ,partial,din contributia baneasca a asociatilor si,respectiv, a agricultorilor. Avocatii-membrii ai barourilor de avocati-sunt ocrotiti prin asigurarile sociale distincte. De asemenea,exista si asigurari sociale pentru personalul diferitelor culte (preoti, cantareti bisericesti). Fondurile pentru plata pensiilor si a indemnizatiilor slujitorilor cultelor se constituie din contributiile de asigurari sociale calculate asupra fondului de salarii folosit de institutiile respective. Pensiile reprezinta forma principala de ocrotire a cetatenilor prin asigurarile sociale.Pensiile sunt drepturi banesti lunare ce se acorda persoanelor care isi inceteaza activitatea datorita atingerii unei anumite limite de varsta,invaliditatii,pe timpul vietii de la pensionare,copiilor urmasi pana la o anumita varsta si sotului supravietuitor care are caliatatea de urmas pentru a li se asigura acestora conditii decente de viata 71. Principiul calauzitor al sistemului de pensionare il constituie imbunatatirea raportului dintre pensii si salariul tarifar,adica realizarea unei corelari juste intre nivelul pensiilor si cel al salariilor.Acest principiu stimuleza perfectionarea pregatirii angajatilor si crestrea aportului lor la dezvoltarea economico-sociala a tarii. Sistemul de pensii din Romania este intemeiat pe principiul echitatii sociale,ele fiind stabilite in concordanta cu contributia fiecarui cetatean la dezvlotarea economico-sociala a tarii realizand in acelasi timp un raport echitabil intre veniturile care provin din salarii si cele care se obtin din pensii astfel incat sa se asigure stimularea persoanelor care
71

Dumitru Sandu, Spatiul social al tranzitiei, Iasi, Ed. Polirom, 1999, p. 152

61

lucreaza in diferite domenii economice, sociale ,culturale precum si realizarea unor proportii echitabile intre diferitele categorii de pensii. Totodata cheltuiele pentru acordarea de pensii stimuleza realizarea unei vechimi cat mai mari in munca.Dreptul la pensie nu poate fi cedat nici total nici partial,acesta este un drept personal menit sa asigure pensionarului conditii materiale si spirituale decente de a trai.O persoana poate primi o singura pensie de baza integrala de asigurari sociale,de asemenea pensiile pana la un anumit nivel si actele procedurale pentru dobandirea pensiilor sunt scutite de impozite si taxe. In conditiile manifestarii procesului inflationist din economia romaneasca pe fundalul liberalizarii preturilor au fost luate masuri pentru indexarea si majoararea periodica a tuturor categoriilor de pensii.Atata vreme cat se mentine inflatia si rata sa ridica este necesar, pe de o paret sa se reglementeze un mecanism de indexare care sa asigure corectare promta a veniturilor din pensii cu cresterea preturilor si tarifelor,iar pe de alta parte sa se mentina un raport echitabil intre pensii si salarii. Indemnizaiile i ajutoarele de sigurri sociale constituie o alt form de ocrotire a cetenilor. Prin asigurrile sociale de stat se acord urmtoarele ii i ajutoare: indemnizaii pentru prevenirea mbolnvirilor i recuperarea capacitii de munc - urmresc s asigure existena salariailor, s contribuie la refacerea i la ntrirea sntii acestora i s nlesneasc luarea de masuri la locul de munca pentru preintampinarea imbolnavirilor si accidentelor. Indemnizatia se acorda salariatilor cu contracte de munca pe durata nedeterminata si determinata; indemnizaii n caz de incapacitate temporar de munc - constituie o forma de protectie sociala concretizata in suma de bani ce se acorda prin asigurarile socialede stat pe toata perioada in care salariatii permanenti, temnporari si sezonieri, aflati in perioada de proba, isi pierd temporar capacitatea de munca, din cauza unei boli profesionale sau a unui accident de munca, a unui accident in afara de munca sau a unei boli obisnuite, precum si pe tota durata covalescentei pana la insanatosirea sau pensionare;
62

indemnizaii n caz de maternitate - femeile insarcinate beneficiaza de asistenta medicala, de medicamente si de internare in maternitati sau case de nasteri in mod gratuit. Femeile insarcinate incadrate in munca au dreptul la un concediu de maternitate de 126 de zile calendaristice; indemnizaii de natere - este o forma de incurajare de catre stat a natalitatii; se acorda mamelor, indiferent daca sunt sau nu asigurate, numai la nasterea celui de-al doilea copil si pentru fiecare copil nascut ulterior, viu sau mort; indemnizatia pentru cresterea si ingrijirea copilului in varsta de pana la doi ani reprezinta o forma de sprijin banesc ce se acorda mamelor salariate care au copii in varsta de pana la doi ani. Pot beneficia de acesta indemnizatie si persoanele care adopta copii, sau au fost numite tutore, pana la implinirea de catre copii a varstei de doi ani; indemnizaia pentru creterea i ngrijirea copilului bolnav este un sprijin material acordat mamelor si un concediu platit pentru ingrijirea copilului pana cand acesta implineste varsta de 7 ani, iar in cazul copilului cu handicap pana cand acesta implineste 18 ani; ajutorul in cazul de deces se acorda unei singure persoane care poate fi, dupa caz, sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul sau persoanele care dovedesc ca au suportat cheltuielile ocazionate de deces. Trimiterile la tratament balneoclimateric si la odihna constituie o forma de ocrotire a cetatenilor prin asigurarile sociale de stat; ele au un rol important in prevenirea imbolnavirilor, in refacerea si intarirea pensionarilor, a salariatilor si a membrilor lor de familie. Pe baza prescriptiilor medicale, salariatii si pensionarii sunt trimiti la odihna si la tratament balneoclimaterice. Asigurarile sociale constituie unul dintre mijloacele de garantare, de realizare a drepturilor constitutionale ale poporului; ele reprezinta numai o parte din complexul de masuri luate pentru realizarea unei vieti decente si civilizate a poporului roman. Cheltuielile pentru asigurari sociale trebuie sa fie limitate. De exemplu, acordarea unor indemnizatii prea mari, cum ar fi cele pentru ingrijirea copilului pana la 2 ani, ar
63

determina o crestere a natalitatii in cadrul societatii romanesti, ceea ce va duce la suprapopulare si eventual la cresterea saraciei, abandonului, neglijentei in familie etc. Cheltuieli pentru ajutorul de omaj i alocaia de sprijin i impactul lor Ajutorul de somaj reprezinta o forma de sustinere materiala a persoanelor peste o varsta stabilita legal, care nu exercita o munca retribuita sau nu sunt lucratori independenti, fara ocupatie si venituri datorita lipsei locurilor pe piata muncii sau pregatirii profesionale neadecvate. Ele se finanteaza dintr-un fond financiar constituit din contributii obligatorii ale salariatilor si ale patronilor (firmelor) si in completare, din subventii alocate din fonduri bugetare72. Protectia sociala a somerilor se realizeaza in tarile Uniunii Europene printr-un sistem ce cuprinde atat asigurari de somaj cat si asistenta sociala pentru someri. Asigurarea de somaj protejeaza indivizii impotriva pierderii unui anumit nivel al veniturilor si asigura o anumita rata de inlocuire a salariului anterior, ea se finanteaza din cotizatii platite de salariati si patroni. Alocatiile de asistenta sociala pentru someri se acorda din resursele bugetului de stat, in caz de nevoi, nu sunt limitate in timp si de ele pot beneficia si alte categorii defavorizate ale populatiei. Asigurarea de somaj nu este universala, ea nu ofera protectie tuturor celor ramasi fara loc de munca. Ajutorul de somaj se poate acorda in principu absolventilor institutiilor de invatamant cu varsta de peste 18 ani, care nu realizeaza venituri; tinerilor care inaintea stagiului militar nu erau incadrati cu contract de munca si care nu s-au incadrat in termen de 30 de zile de la lasarea la vatra; persoanele a caror contract de munca a fost desfacut din cauze neimputabile lor sau celor incadrate in munca pe o perioada determinata73. Cheltuiala sub forma ajutorului de somaj reprezinta o suma de bani lunara, de care beneficiaza categoriile de persoane mentionate in cuantum calculat ca procente din salariul minim pe economie diferentiate pentru: cele care provin din randul absolventilor scolilor; cele cu o vechime in munca de sub un an; respectiv in cazul
72

Teodora Vcu Barbu, Bugetul statului i agenii economici, editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1997, p. 28 73 ibidem

64

absolventilor din invatamantul superior; spre deosebire, ajutorul se calculeaza la salariul de baza brut dintr-o perioada anterioara pierderii locului de munca in cazul benficiarilor cu o vechime de peste 5 ani. In principiu, ajutorul de somaj se acorda persoanelor care indeplinesc urmatoarele conditii: sa fie inscrise la oficiile fortelor de munca unde isi au domiciliul sau resedinta; starea sanatatii sa le permita incadrarea in munca; sa nu poata obtine venituri din alte surse legale; sa nu refuze locuri de munca adecvate pregatirii si starii de sanatate sau cursuri de recalificare profesionala si sa nu fi indeplinit conditiile de obtinere a unei pensii. Ajutorul de somaj se plateste pentru o perioada de 270 zile calendaristice, inclusiv pentru persoanele cuprinse in cursuri de recalificare pana la data repartizarii in munca. Persoanele care au beneficiat de ajutorul de somaj pe intervalul de timp prevazut prin lege si nu au putut sa se angajeze, dar sunt in continuare lipsiti de mijloace de trai, pot primi o alocatie de sprijin stabilita ca marime procentuala din salariul de baza minim pe economie pentru inca o perioada determinata. Lipsa mijloacelor de intretinere se considera a fi in situatia cand sunt indeplinte cumulativ urmatoarele conditii:nu detin impreuna cu mambrii familiei terenuri agricole; nu realizeaza impreuna cu ceilalti mebri ai familiei un venit lunar de 40% din salariul minim pe economie. Politicile sociale privind somerii cuprind 2 categorii de masuri: Pasive sunt cele care constau in acordarea de asigurari de somaj sau alocatii pentru someri, acestea detin locul prioritar in fondurile alocate pentru combaterea somajului si sunt practicate in cele mai multe tari; Active - sunt cele care conduc la crearea de noi locuri de munca, la reconversie profesionala sau cele prin care se ofera facilitati pentru cei care angajeaza someri. n mod corect se considera ca pentru reducerea somajului este nevoie de cresterea masurilor active: orice marire a nivelului ajutorului de somaj va conduce, pe termen lung, la cresterea ratei somajului, pe cand crearea de noi locuri de munca si recalificarea somerilor vor conduce la absorbirea lor, la scaderea ratei somajului. Aplicarea de masuri active reclama transferarea de resurse banesti de la plata ajutoarelor de somaj catre directiile amintite.
65

Cifrele alarmante ale numarului somerilor in Uniunea Europeana, ca si rata ridicata a somajului, in multe tari au impus recurgerea la conditii mai restrictive pentru acordarea dreptului la asigurarea de somaj, cum ar fi: reducerea nuvelului asigurarii si a perioadei de acordare, conditionarea primirii alocatiei de o perioada minima de cotizare, incadrarea platii ajutoarelor doar in fondurilor create pe baza cotizatiilor; in cazul in care este nevoie de completare ale acestor fonduri se utilizeaza resurse de la buget care ar putea fi recuperate ulterior din viitoarele cotizatii sau vor ramane ca subventii, reflectand interventia statului in aceasta directie; obligativitatea inscrierii la birourile de plasare a fortei de munca; o anumita vechime in munca74. n Romania, legislatia actuala in domeniul somajului reglementeaza o arie mai larga de probleme si obiective cum sunt: prevenirea somajului si combaterea efectelor sociale ale acestuia (prin servicii de preconcediere), incadrarea si rincadrarea in munca a persoanelor in cautarea unui loc de munca, stimularea ocuparii fortei de munca si protectia persoanelor in cadrul asigurarilor pentru somaj. Indemnizatia de somaj se acorda pe perioade stabilite diferentiat, in functie de stagiul de cotizare, intr 6 si 12 luni. Nivelul indemnizatiei de somaj este o suma fixa, neimpozabila, lunara, care reprezinta 75% din salariul de baza minim brut pe tara, in vigoare la data stabilirii acesteia. In afar indemnizatiei de somaj, din sursele financiare constituite in cadrul bugetului asigurarilor pentru somaj se pot acorda si palti compensatorii (pentru salariatii care sunt disponibilizati prin concedieri colective efectuete in procesele de restructurare, reorganizare, privatizare sua lichidare de catre companii nationale, regii autonome, societati comerciale)75. De asemenea se mai acorda cheltuielilor cu finantarea serviciilor si activitatilor de formare profesionala, plata contributiilor pentru asigurarile de snatate si asigurarile sociale ale baneficiarilor de indemnizatii de somaj, cheltuielile cu organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca. Din bugetul asigurarilor pentru somaj se stimuleaza angajatorii pentru incadrarea in munca a somerilor prin subventionarea locurilor de munca, acordarea de credite in conditii avatajoase in vederea crearii de locuri de munca sau alte facilitati(reducerea contributiei pentru somaj).
74 75

M. Poenaru, Politica sociala si indicatori sociali, Bucuresti, Ed. ALL, 1998, p. 200 Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002, p. 65

66

Cheltuieli pentru asisten social i impactul lor Cheltuielile cu asistenta sociala de stat cuprin de fapt masuri de aparare sociala, cum sunt : un sistem de pensii, indemnizatii, ansamblul de actiuni organizate si finantate integral sau in cea mai mare proportie din fondurile statului, prin intermediul carora statul ia masuri pentru intratinerea, ingrijirea si ocrotirea invalizilor de razboi, bolnavilor cronici, accidentatilor si vaduvelor de razboi, urmasilor celor decdati in timpul indeplinirii serviciului militar, membrilor de familie ai acestora, eroilor-martiri, ranitilor si urmasilor celor cazuti in Revolutia anticomunista din decembrie 1989, fostilor detinuti politici, magistratilor inlaturati din justitie pe motive politice, invalizilor din nastere sau din accidente in timpul copilariei, copiilor orfani si celor cu deficiente psihice sau senzoriale si persoanelor in varsta care nu au fost incadrate in munca si care nu au mijloace de trai, n-au sustinatori legali si au nevoie de absoluta de sprijinul societatii in vederea asigurararii unei vieti demne, dcente si civilizate. De asistenta sociala mai beneficiaza: persoanele lipsite de posibilitati materiale, de sustinatori legali, precum si cei care provin din familii lipsite de posibilitati de intrtinere, bolnavi cronici care nu se pot ingriji si au nevoie de supraveghere permanenta, persoanele cu venituriinsuficiente pentru asigurarea unui minimum de intrtinere sau care, din diferite motive, nu se pot autogospodari.

67

DEZVOLTAREA COMUNITAR CTRE O NOU STRATEGIE DE CREARE A BUNSTRII


A devenit aproape un loc comun a afirma ca, sub raportul cuceririlor sociale si politico-juridice ale umanitatii, secolul XVIII a adus drepturile civile, secolul XIX pe cele politice iar secolul XX a fost marcat de dezvoltarea drepturilor sociale. Aparitia si mai trziu consolidarea statelor europene, denumite ulterior ale bunastarii (n continuare WS - Welfare State), constituie un element esential al transformarii Europei, proces nceput odata cu Revolutia Industriala si cu cea Franceza. n sens strict, ,,schitarea" institutionala a WS ncepe nsa abia n a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ocupnd propriu-zis perioada dintre formarea statelor nationale (german si italian) si primul razboi mondial. Modelarea istorica a WS are la baza trei repere fundamentale: 1. Procesul de formare a Statului Modern Centralizat (,,The Nation-State); 2. industrializarea; 3. democratizarea politica a Europei76. Practic, putem spune ca prin cele trei procese care definesc originea WS, acesta este un produs al capitalismului modern vesteuropean. ,,Esenta WS este, contrar asteptarilor, pur liberala" afirma Peter Flora, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti germani n politica sociala din anii '70 - '80, argumentnd legatura strnsa a sistemului prosperitatii nationale cu economia de piata capitalista si cu democratia politica ,,de masa", principii promovate de liberalismul secolului al XIX-lea. Nu exageram daca facem afirmatia ca modernizarea Europei (politica, economica si socio-culturala) a evoluat n paralel cu procesul de constructie (institutionalizare) a WS. Obligatiile si drepturile care rezultau din sistemul institutiilor feudale, comunitare, familiale sau religioase ale vechii Europe trec acum sub ,,jurisdictia statului". Statul este cel care preia, n a doua parte a secolului trecut, o serie ntreaga de functii pna atunci fragmentate, abordnd si asumnd de o maniera noua, specifica statului-natiune de secol XIX, relatiile cu cetatenii sai.

76

Peter Flora, The Development of Welfare States in Western Europe, New Brunswick, 1985, p. 46

68

Industrializarea a adus cu sine aparitia unei ,,clase muncitoare industriale", clasa care avea sa reprezinte pentru o lunga perioada de timp categoria sociala dominanta (cel putin din punct de vedere numeric) n Europa. Nu este de aceea surprinzator sa constatam ca WS modern ,,a atacat" frontal tocmai problemele comune ale noii clase sociale: pierderea venitului provocata de accident, boala, invaliditate, somaj sau batrnete. Solutia care se ntrezarea era nlocuirea vechilor legi europene ,,ale saracilor" (vezi Robert Malthus, David Ricardo)77 cu un principiu nou, strns legat de ideea de dezvoltare generala: asigurarile sociale. Practic, sistemul securitatii sociale bazat pe asigurari domina nca mecanismele de functionare ale WS european contemporan, spre deosebire de sistemul american care ,,mizeaza" mai mult pe cresterea oportunitatilor economice si educationale ale cetatenilor sai. Din perspectiva filosofiei politice a secolului XIX, era cunoscut consensul teoreticienilor (att conservatori ct si marxisti), n ceea ce priveste contradictia de principiu dintre capitalism si democratie, ca forme ,,incompatibile" de organizare sociala. De exemplu, Mill si Tocqueville atrag atentia ca democratizarea politica de masa va conduce la o societate n care legiferarea va fi facuta de majoritatea needucata si lipsita de proprietate, n timp ce Marx deasemenea recunoaste ca introducerea Constitutiei democratice franceze de la 1848 a transferat formal puterea politica n minile fostei clase subordonate78. Cu toate acestea, capitalismul si democratia au continuat sa coexiste, ceea ce l-a facut pe cunoscutul autor britanic Marshall sa se ntrebe, retoric, n 1950: ,,Cum este posibil? Cum poate egalitatea cetatenilor sa coexiste cu capitalismul, un sistem bazat tocmai pe inegalitatea sociala de clasa?79 Explicatia pare sa fie aparitia si consolidarea WS, ca sistem garant al bunastarii colective. Deci, WS realizeaza un compromis (compatibilizare) ntre capitalism si democratie, care trebuie nteles astfel: muncitorii accepta legitimitatea sistemului capitalist, pentru ca acesta asigura un nivel suficient de profitabilitate si un surplus economic pe baza caruia se pot pune n aplicare programe sociale.
77

Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002, p. 99 78 C. Offe, Contradictions of the Welfare State, Cambridge, MIT Press, 1984, p. 36 79 T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 29

69

Capitalistii, la rndul lor, accepta necesitatea asigurarii unor venituri minimale si a cheltuielilor pentru bunastare, pentru ca aceste beneficii sociale mentin o clasa muncitoare sanatoasa, echilibrata si multumita80. n acest mod, activitatile statului n societatea capitalista ar putea fi ndreptate simultan spre nevoia mentinerii profitabilitatii economice si spre nevoia asigurarii armoniei sociale. Interesant este nsa faptul ca, n pofida acestui compromis care salveaza coabitarea capitalismului cu democratia, WS a fost intens criticat att de liberalii radicali ct si marxisti, fiecare vaznd n acest sistem o ,,pervertire" a modelului ideal. Institutiile si politicile WS s-au consolidat prioritar n tari cu grad ridicat de dezvoltare economico-sociala, deci exact acolo unde capitalismul a atins ,,stadiile cele mai avansate" si unde, dupa Marx, proletariatul ar fi trebuit sa rastoarne pe cale revolutionara ornduirea si sa preia puterea din mna burgheziei. A fost oare WS instrumentul magic prin care capitalismul a reusit sa supravietuiasca unei mari provocari a istoriei, ndepartnd riscul propriei sale disparitii tocmai prin aceasta inspirata ,,mituire a clasei muncitoare"? Se descriu patru mari etape ale constructiei (institutionalizarii) sistemului de securitate sociala: 1. Faza experimentala (1870-1920); 2. Faza consolidarii (19201945); 3. Faza expansiunii (1945-1975); 4. Criza si reforma sistemului social (dupa 1975, continund pna n prezent). Administratia Bismarck lanseaza n Germania anului 1883 primul program social concret mentionat n literatura de specialitate:asigurarile de boala si accident. Acest program fusese precedat de alte cteva masuri izolate si, chiar daca avea acoperire limitata si un caracter restrictiv de accedere la beneficii, constituie totusi prima ncercare de institutionalizare a unui sistem de ,,despagubiri" pentru muncitorii industriali. Tocmai din acest motiv, programul german lansat de Bismarck are n primul rnd o valoare simbolica. El demonstreaza ca solutia instituirii unor politici sociale guvernamentale cu rol protector a provenit din zona dreptei politice si ca aceasta are, istoric vorbind, dreptul de a-si revendica ,,paternitatea" asupra WS! Este deci un motiv n plus sa vedem cu
80

C. Offe, Contradictions of the Welfare State, Cambridge, MIT Press, 1984, p. 51

70

claritate n trecutul sistemului securitatii sociale originea sa liberala (n termenii vremii: conservatoare), de care vorbea Peter Flora81. n Germania si n alte tari vesteuropene recent industrializate care se aflau n plina crestere economica, statul (identificat cu interesele capitalistilor) dorea sa reduca amenintarea din ce n ce mai clar formulata a stngii proletare si sa arate ca este capabil sa asocieze ,,dezvoltarea economica autoritara" de care era acuzat cu protectia sociala. Democratizarea politica si extinderea dreptului de vot pna la ,,sufragiul universal" au obligat puterea politicoeconomica a sfrsitului de secol XIX sa adopte masuri n favoarea muncitorilor. Competitia electorala pe care o instituie democratizarea Europei occidentale reprezinta catalizatorul care accelereaza reactia industriasilor si a institutiilor statului-natiune de a pune n aplicare programe sociale menite sa asigure ,,bunastarea colectiva". Faza a doua a dezvoltarii programelor de securitate marcheaza, oarecum surprinzator, consolidarea prin transferul ,,centrului de greutate" al politicilor sociale peste Atlantic. America se arata n perioada interbelica mai interesata chiar dect europenii n adoptarea unor masuri protectoare, fiind citat n acest sens primul document cu caracter politico-legislativ coerent si unitar din ntreaga ,,preistorie" a WS: ,,The Social Security Act" (1935). A treia mare etapa n evolutia politicii sociale, expansiunea, este asociata frecvent cu istoria propriu-zisa a statului bunastarii n Europa postbelica si cu modelul social-democrat keynesian (KWS). Cele 3 ,,decenii de aur" ale capitalismului modern occidental aduc cu sine o dezvoltare fara precedent a institutiilor, functiilor si serviciilor sociale oferite de stat, aparitia si augmentarea unei birocratii specifice dar si, sub raport teoretic, conceptualizarea ,,Europei sociale". Dupa 1975 si cu precadere n anii '80 sistemul creat n jurul KWS aluneca ntr-o criza profunda (recunoscuta chiar si de cei mai nversunati aparatori ai conceptului) din care cu greu se va ,,dezmetici", zece ani mai trziu, sub influenta unor noi curente de gndire politica si economica. ,,Coma" din anii '80 a dus la o att de dramatica schimbare a filosofiei si practicii n politica sociala vest-europeana nct cu greu se mai poate spune ca traditionalul, clasicul KWS a supravietuit realmente socului... Noul
81

Peter Flora, The Development of Welfare States in Western Europe, New Brunswick, 1985

71

model, pendulnd ntre pragmatism si accente neo-liberale, ncearca sa identifice solutiile optime pentru salvarea pe termen lung a nsusi conceptului de ,,securitate sociala", fara a mai face nsa concesii n ceea ce priveste competitivitatea si eficienta generala a sistemului. 1947-1973: ,,The Golden Age" ntre 1947 (lansarea planului investitional Marshall pentru reconstructia Europei occidentale) si 1973-1974 (socul petrolier) este cuprinsa asa numita ,,Perioada de aur a capitalismului" (The Golden Age), care constituie indubitabil apogeul dezvoltarii teoretice si al aplicarii modelului KWS n practica politico-administrativa a societatilor vest-europene. Functiile, institutiile si serviciile sociale se multiplica fara ncetare, birocratia se extinde, costurile programelor cresc de la un an la altul, partidele socialdemocrate si socialiste ,,cuceresc" tara dupa tara, ocupnd aproape n ntregime Europa occidentala. Fara a putea fi precis delimitata, perioada expansiunii (revendicata de data aceasta cu autoritate de social-democratie) pare a fi, analizndu-i nsa doar suprafata, o ,,perioada fericita", o perioada a consumului dar si a cresterii economice. Exista doua mari categorii de explicatii pentru acest fenomen: teoriile socioeconomice si teoriile politice82. I) Interpretarile socio-economice ale evolutiei WS scot n evidenta impactul cresterii economice asupra societatii precum si corelatiile demografice si organizational-birocratice ale acestui proces83. Acest set de studii indica faptul ca dezvoltarea economica dar mai ales implicatiile demografice si birocratice ale acesteia ar constitui cauzele majore ale expansiunii KWS. Cresterea continua a GDP = PIB (Gross Domestic Product) dar si consecintele structurale indirecte (de exemplu, mbatrnirea populatiei ca efect al cresterii calitatii vietii) au avut un efect pozitiv (stimulator) asupra eforturilor sociale ale statului. Exista aproape un consens al autorilor n a afirma ca nivelul economic este un
82 83

Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 85 ibidem

72

determinant de baza al dezvoltarii statului bunastarii. Ca indicator pentru stadiul WS poate functiona si ,,experienta n programe de asigurari sociale 84 adica numarul de ani n care o natiune a beneficiat de programe operationale cu acoperire generala, cum ar fi cele pentru situatii de boala, accident, invaliditate, batrnete, somaj, maternitate, alocatii familiale, pentru copii etc., Cutright a aratat ca n cazul a 76 de natiuni (din afara Africii) experienta n programe de asigurari este strns corelata cu nivelul de dezvoltare economico-sociala. Practic, putem afirma ca esenta statului bunastarii si a conceptului de securitate sociala este garantarea guvernamentala a unui minim n domeniul venitului, al hranei si al locuintei, al educatiei si al nivelului de asistenta medicala. Expansiunea postbelica a KWS a facut ca, la nceputul anilor '70, cheltuielile publice pentru programe de bunastare sa depaseasca 20% din GDP n 13 tari europene, urcnd n cteva cazuri spre 30% (Suedia, Belgia, Olanda). Chiar si n Statele Unite, la nceputul anilor '60 cheltuielile pentru programe sociale se situau la cca 15% din GDP85. Mutatiile profunde survenite n structurile sociale datorita industrializarii, urbanizarii, cresterii nivelului de educatie precum si mbatrnirea populatiei ca urmare a cresterii generale a calitatii vietii, corelate cu politicile de pensionare timpurie (n jurul vrstei de 60 de ani) pentru ,,deblocarea" tinerei generatii, au determinat o ,,suprancarcare sociala a sistemului" . Practic, categoria activa a populatiei a ajuns n anii '70 ,,sa poarte n spate" o categorie pasiva de pensionari si someri (fara a lua n calcul populatia sub 18 ani) aproape egala numeric cu prima! Este de la sine nteles ca o astfel de economie, n care se ajunsese ca unul din doi indivizi sa nu munceasca, sa fie cu timpul ,,gtuita", sufocata de un efort social urias, ultracostisitor, caruia nici modernizarea tehnologica, nici cresterea continua a productivitatii nu reuseau sa-i mai faca fata. Multiplicarea si extinderea birocratiei din serviciile publice a avut la nceput un efect pozitiv, permitnd cresterea spectaculoasa a numarului de ,,job" -uri relativ bine platite n institutii administrative si n consecinta scaderea somajului. Astfel a fost posibila angajarea unui mare numar de femei, rezolvndu-se o alta problema sociala
84 85

Ibidem, p. 88 T. Skocpol i E. Amenta, ,,Did capitalists shape social security?" n An. Sociol. Rev., 1985, p. 9

73

traditionala: somajul excesiv n rndul femeilor. ,,Reversul medaliei" a fost nsa ponderea exagerata a birocratilor, n Suedia ajungndu-se la situatia limita n care 60( din forta de munca activa era ocupata n administratia KWS! Teoria convergentei afirma ca dezvoltarea economico-sociala face ca tari cu traditii culturale si politice diferite sa construiasca institutii similare si sa adopte treptat masuri asemanatoare n ceea ce priveste asigurarea unui standard minimal de viata 86. Practic, putem traduce ca ,,modernizarea reduce diferentele ntre tari" si ca, de-a lungul timpului, societatile vest-europene au parcus traiectorii convergente spre ceea ce numim astazi ,,modelul" sau ,,civilizatia occidentala". II) ncercnd sa ne mutam dinspre explicatiile socio-economice spre cele politice, gasim cu surprindere ca acest cmp este mult mai sarac n studii. Teoriile politice cauta sa acrediteze ideea ca dezvoltarea WS poate fi abordata pe doua nivele majore de ntelegere: ideologia elitelor (exprimata prin retorica oficiala) si ideologia maselor (exprimata prin opinia publica). Aceste niveluri de abordare trimit la urmatoarele continuturi: 1. sistemul de partide si influenta politica; 2. tipuri si grade de corporatism; 3. competitia electorala87. De exemplu, Harold Wilensky afirma ca valorile statului bunastarii sunt peste tot n lume n conflict cu ideologia meritocratiei si cu individualismul. Tarile, crede el, trebuie sa aleaga ntre urmatoarele doua alternative: ,,Guvernul este dator sa vegheze ca fiecare cetatean sa aiba un loc de munca bun si un standard de viata corespunzator" sau ,,Guvernul trebuie sa lase pe fiecare sa se descurce asa cum poate"88. Coughlin, dimpotriva, afirma ca ideologia societatilor moderne este un amestec complex de teme contradictorii, de meritocratie si egalitarism, de individualism si colectivism. Ponderea celor doua componente n cadrul acestui amestec depinde de traditiile si de cultura politica a fiecarei natiuni . De exemplu, spune Coughlin, majoritatea cetatenilor din Statele Unite, Canada sau Marea Britanie manifesta rezerve serioase fata de eficienta compensatiilor pentru somaj si sunt de-a dreptul ostili fata de serviciile de asistenta sociala de tip european89.
86 87

Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 74 F. G. Castles, The Impact of Parties on Public Expenditures, Londra, Sage Publications, 1982, p. 85 88 Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 79 89 Yeheskel Hasenfeld, Citizens` encounters with welfare state bureaucracies, New York , Prentice Hall, 1987, p. 77

74

Bazndu-se pe conceptul ideologic, Castles argumenteaza ca nivelele nalte ale ,,efortului de bunastare" (cota din GDP repartizata pentru programe sociale) n tarile scandinave este asociata cu dominatia stngii n cadrul sistemului de partide. Aceasta influenta dominanta, obtinuta prin unitatea stngii sociale care colecteaza peste 60 ( din voturi, face ca dreapta divizata sa nu poata opune o rezistenta serioasa la politica de redistribuire a social-democratilor. n general vorbind, ascensiunea partidelor social-democrate este vazuta de toti analistii ca fiind elementul aflat n cea mai strnsa conexiune cu expensiunea postbelica a KWS90. Wilensky ncearca n 1985 sa defineasca larg, din punct de vedere ideologic, un partid de stnga ca fiind o formatiune politica ce foloseste aparatul de stat pentru redistribuirea masiva si sistematica a venitului national spre ,,straturile de jos ale societatii", n scopul reducerii inegalitatilor economice, sociale si politice care decurg din mecanismele pietei si liberei concurente91. Partidele catolice (crestin-democrate), mai greu de definit ideologic datorita ,,caracterului vag al platformelor lor" sunt vazute de acelasi Wilensky prin prisma trasaturilor simultan anti-marxiste si anti-liberale (anti-piata)92. Alianta ,,strategica" ntre partidele de stnga democratice si cele catolice (vezi cazul Germaniei) a contribuit n primele trei decenii postbelice la realizarea asanumitului consens keynesian, bazat pe doua componente fundamentale: cresterea economica si ocuparea cvasi-totala a fortei de munca (,,full employment"). Acest model al WS, ntemeiat pe ideile lui Keynes si Beveridge, parea sa fi adus vest-europenilor ,,o fericire fara de sfrsit". Nimic nu parea sa tulbure la nceputul anilor '70 bunastarea, pacea sociala si cresterea economica occidentala 93.

Anii '80: Criza sistemului WS

90 91

F. G. Castles, The Impact of Parties on Public Expenditures, Londra, Sage Publications, 1982 Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985 92 ibidem 93 Francis Demier, Istoria politicilor sociale, Iasi, Institutul European, 1998, p. 52

75

Mijlocul anilor '70 gaseste lumea occidentala ntr-o stare de confuzie, att la nivelul opiniei publice ,,rasfatate" (marcata acum puternic de aparitia primelor simptome ale crizei) ct si la nivelul elitelor intelectuale si politice care ncep sa fie ,,bntuite" de o anumita neliniste. Fiorul crizei si face loc treptat n paginile ziarelor, pe canalele de televiziune, n tonul declaratiilor liderilor politici si sindicali, n constiinta cetatenilor. nainte de socul petrolier, n 1972, aparea n Europa faimosul raport al Clubului de la Roma: Limitele cresterii. Aceasta lucrare, avnd aproape un caracter premonitoriu, indica existenta unei provocari fara precedent n istoria postbelica, careia economia mondiala nu parea a-i mai putea face fata cu vechile instrumente. Studiul a fost sponsorizat de Clubul de la Roma si efectuat de 17 cercetatori din diverse discipline, sub coordonarea lui Dennis Meadows. Acestia au elaborat un model computerizat cu cinci variabile: investitiile, populatia, poluarea, resursele naturale, alimentele. Raportul a fost scris n cele din urma de Meadows ntr-o forma accesibila nespecialistilor n sisteme dinamice si a fost publicat n 37 de limbi (nu si n romneste!) si n peste 12 milioane de exemplare94. Mesajul studiului este clar: ,,Nu e vorba numai de limitarea cresterii economice n general, ci de limite aparute ntr-o anumita scoala de gndire n explicarea situatiei, sustinnd ca avem de-a face cu trecerea de la economia industriala la economia serviciilor si de la o abordare a economiei n care se cauta certitudinea si nlaturarea riscurilor la acceptarea incertitudinii si la asumarea riscurilor, ca o sfidare a incertitudinii si ca filosofie pentru stimularea progresului95. n urmatorii ani au aparut si alte studii ale Clubului de la Roma, nu att de celebre ca ,,Limitele cresterii", dar care reiau ideile si temele majore ale schimbarii. De exemplu, Dialog asupra avutiei si bunastarii (1980) si Limitele certitudinii (1989). In a doua carte mentionata, Orio Giarini scrie: ,,Dezvoltarea moderna societala si a economiei depinde nu att de realizarea unor obiective perfecte, determinate si sigure, ct mai curnd de dezvoltarea activitatilor creatoare ntr-o lume n care incertitudinea,

94

Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002, p. 76 95 ibidem

76

probabilitatea si riscul constituie conditii date, generatoare de posibilitati negative dar si de sanse reale96. Criza din anii '80 a KWS este deci plasata sub auspiciile sumbre ale unei crize mult mai ample si mai adnci: criza sistemului mondial de organizare politica, economica si sociala. Schimbarea sistemului mondial de organizare implica mutatii profunde n mai multe sfere de activitate, lundu-se nsa ca punct de plecare caracteristicile lumii contemporane: incertitudinea, complexitatea si instabilitatea, cu toate riscurile care decurg dintr-o astfel de organizare a lumii. Referindu-ne strict la criza statului bunastarii n Europa (fara a o desprinde nsa de contextul mondial) putem descrie cu destula claritate o criza multidimensionala: a) Criza economica propriu-zisa; b) Criza fiscala si birocratica; c) Criza sociodemografica; d) Criza politica (eurostagnarea); e) Criza generala de sistem (criza sistemica). Din punct de vedere economic, KWS ncepuse nca de la sfrsitul anilor '70 sa nu mai produca acel ,,surplus" suficient de mare pentru a putea asigura continuarea ,,efortului de bunastare". n majoritatea statelor vest-europene cresterea economica atinsese nivele de 1-2% sau chiar devenise nula, lansndu-se conceptul nselator de crestere zero. Scaderea nivelului investitional prin demotivare fiscala, aplicarea rigida a vechilor scheme si strategii manageriale, orientarea politicilor macro-economice exclusiv spre crestere industriala si ignorarea sectorului tertiar, suprancarcarea ndelungata a organigramelor n ntreprinderi si dificultatile de desfacere pe piata mondiala a unei productii traditionale, care nu tinuse pasul cu schimbarile rapide survenite n domeniul marketingului, al managementului de firma si al tehnologiei, toate acestea au facut ca Europa occidentala sa piarda serios teren n competitia cu Statele Unite si cu tarile din Asia de Sud-Est, mult mai dinamice, mai competitive si mai flexibile. Criza fiscala si birocratica s-a manifestat printr-o crestere continua a rezistentei populatiei si agentilor economici fata de nivelele ,,sufocante" de impozitare si prin refuzul societatii civile de a se mai supune regulilor din ce n ce mai complicate
96

Orio Giarini i Walter Stahel, Limitele certitudinii, Bucuresti, Edimpress, 1996, p. 43

77

impuse de birocratia de stat. Aparitia evaziunii fiscale si scaderea dramatica a investitiilor, la care ncepea sa se adauge cota n crestere a somajului (industria avea sa arunce ,,peste bord" n numai ctiva ani aproximativ 10% din forta de munca, pentru a se putea mentine pe linia de plutire) iata cteva din fenomenele conexe crizei economice propriu-zise, care agravau si mai mult tabloul simptomatic. Un aspect foarte interesant l-a constituit ,,descoperirea" dimensiunii sociodemografice a crizei. Aflata timp de cteva decenii n stare latenta, aceasta forma de manifestare a crizei a trecut multa vreme neobservata, fiind estompata de criza economica. Dupa ce sociologii au tras semnalul de alarma, mbatrnirea populatiei a devenit n anii '80 unul dintre cele mai discutate fenomene din arealul cercetarilor ntreprinse n domeniul crizei WS. Cresterea sperantei de viata la 77 de ani pentru barbati si 79 pentru femei (n tarile scandinave chiar mai mult), asociata cu politicile de pensionare timpurie (n medie la 60 de ani) au determinat n anii "70 suprancarcarea sociala a sistemului. Numarul mare de pensionari, nivelul ridicat al pensiilor si alungirea perioadei de inactivitate a acestora la 15-20 de ani au adus n pragul falimentului sistemul de pensii si asigurari sociale (cum ar fi cele corespunzatoare situatiilor de boala, batrnete, invaliditate, recuperare sau tratament cronic ndelungat), multe companii solicitnd cu insistenta regndirea ntregului sistem de asigurari. Inversarea piramidei demografice si ,,subtierea" drastica a bazei (generatia tnara) au condus la sporuri naturale negative n multe tari vest-europene. Dezechilibre sociale grave au aparut si atunci cnd s-a pus problema asigurarii coerentei, a transferului ntre generatii, criza de copii de care se vorbise la nceput n gluma devenind cu timpul o realitate sociala dureroasa si jenanta. Criza politica s-a manifestat att la nivel comunitar ct si national. La nivelul constructiei institutiilor comunitare, anii '80 au adus fenomenul numit eurostagnare, manifestat printr-un foarte modest progres n ceea ce priveste pasii si deciziile majore ce trebuiau adoptate pentru unificarea Europei. Aceasta ,,lncezeala" si lungile discutii sterile erau n fapt consecinta scaderii interesului tarilor membre pentru problemele comunitare, preocuparile concentrndu-se cu prioritate spre rezolvarea crizei economice. Eurostagnarea avea sa fie depasita dupa 1985, odata cu relansarea generala
78

a procesului de integrare si cu aparitia primelor semne ale revigorarii economiei europene. n 1987 a fost ratificat Actul European Unic (The Single European Act), document care a deschis practic calea spre Tratatul de la Maastricht (negociat nca din 1989, semnat si apoi ratificat de parlamentele nationale n 1992, intrat n vigoare la 1 ianuarie 1993). Criza politica interna s-a exprimat n tarile vest-europene prin spargerea consensului postbelic (de tip keynesian) care facuse posibila sustinerea programelor de bunastare de catre marea majoritate a partidelor, indiferent de orientare. Criza economica prelungita a facut ca partidele de dreapta sa devina din ce n ce mai vehemente n a critica politica ,,paguboasa, falimentara" a social-democratilor, laburistilor si socialistilor. Sindicatele de asemenea au ncetat sa mai sprijine guvernele si vechea clasa politica cernd nnoire si modernizare. Nemultumirea devenise cvasigenerala. n 1979 se produce prima fisura n blocul politic de stnga care guvernase multa vreme Europa, prin revenirea la putere a Partidului Conservator n Marea Britanie. Politica liberala si reformista a premierului Margaret Thatcher (care avea sa locuiasca n 10 Downing Street pna n 1990!), dublata de guvernarea republicanilor conservatori ai lui Ronald Reagan n Statele Unite (1980-1988) au adus la conceptualizarea Noii Drepte si la revenirea n forta a liberalismului, n special n economie. Modelul neo-liberal a fost ulterior preluat si de alte tari europene, chiar si de cele cu ,,vechi traditii socialiste": Franta, Italia, Spania. Germania si-a continuat cresterea economica sub guvernarea crestin-democratilor si a liberalilor, adoptnd un model de centru, echilibrat, cu o economie liberala si un sistem de protectie sociala bine pus la punct (,,The German Middle Way"). n fine, conceptul de criza sistemica a fost rezultatul unei evaluari generale a sistemului de organizare politico-economica si a structurilor sociale produse de-a lungul timpului de KWS. S-a ajuns la concluzia ca nu numai economia trebuia restructurata si eficientizata, ca simpla reducere a impozitelor nu era suficienta pentru deblocarea situatiei si ca era obligatorie o nnoire complexa, profunda si radicala a
79

ntregului sistem institutional. Devenise imperios necesara reforma la toate nivelele si n toate sectoarele de activitate, pentru ca Europa occidentala sa recupereze deficitul de dezvoltare si competitivitate fata de Statele Unite si Japonia.

Reforma statului bunastarii sub influenta Noii Drepte (Thatcher-Reagan)


Majoritatea specialistilor afirma ca modelul european al statului bunastarii n sens traditional (keynesian) a disparut definitiv odata cu marea criza din anii '80 si cu politicile neo-liberale lansate n forta de Noua Dreapta n timpul deceniului amintit. Acesti autori afirma ca social-democratia si keynesianismul au intrat deja n istorie, realitatile complexe ale lumii contemporane rejectnd ideologia de stnga si politicile excesiv redistributive si protectioniste practicate de ,,Statul Providenta". n mare parte, acest sfrsit de secol confirma apusul doctrinelor etatiste si impunerea cadrului concurential liber. Globalizarea, internationalizarea capitalului si mondializarea economiei , la care se adauga revolutia tehnologica, au constituit tot attea provocari majore carora WS nationale, nchise si rigide, nu le-au putut face fata. n literatura britanica de specialitate a anilor '90 este deja consacrata formula de model post-fordist al statului bunastarii. n volumul ,,Towards a Post-Fordist Welfare State" (1994), Roger Burrows si Brian Loader caracterizeaza modelul traditional (fordismul) ca fiind tabloul rezultat din productia de serie, consumul de masa (omogen si steorotip), modernism cultural si un puternic sector public. Conform acelorasi autori, post-fordismul ar fi ,,coalitia" ntre o productie flexibila, consumuri diferentiate si segmentate, post-modernismul cultural si un sistem al bunastarii restructurat, eficientizat97. Noul model socio-economic ar trebui deci sa raspunda urmatoarelor solicitari majore: flexibilizare, debirocratizare si descentralizare administrativa, dereglementare, relansare investitionala prin reducerea fiscalitatii, eficientizarea
97

Roger Burrows, i Brian Loader, Towards a Post-Fordist Welfare State?, Londra, Routledge, 1994

80

managementului, asumarea noilor tehnologii, privatizarea unor companii, societati si chiar a unor servicii publice. Judecnd n termeni economici, criza pare sa fi trecut. Majoritatea tarilor din Uniunea Europeana nregistreaza cresteri economice anuale ntre 3-5(. Din punct de vedere politic, neo-liberalismul s-a impus treptat ca doctrina de referinta pentru procesul constructiei europene si chiar acolo unde guverneaza social-democratii sau socialistii, s-a adoptat o politica economica mult mai liberala dect n trecut. Un fenomen important si benefic s-a petrecut la nivelul conceptiei generale asupra rolului statului si al societatii civile, al relatiilor formale si informale dintre acestea. Fenomenul pare sa fie una dintre consecintele ,,americanizarii" Europei. Practic, n toate tarile Europei occidentale puterea si functiile explicite sau implicite ale statului sunt n declin. Asistam la transferul centrului de greutate al bunastarii colective spre comunitatile locale, din ce n ce mai puternice si mai influente. Fenomenul, denumit revolutia comunitatilor98 se ncadreaza n procesul mai larg de emancipare a comunitatilor locale si al deplasarii accentelor dinspre stat spre societatea civila. n termenii bunastarii, aceasta mutatie este cuprinsa n sintagma: ,,from welfare state to a welfare society"99. Fireste, n tot acest proces de restructurare a WS din ultimii ani trebuie sa tinem cont si de contextul politic international si n mod particular de schimbarile majore survenite n relatia dintre Vestul si Estul Europei dupa ncheierea Razboiului Rece. Nu mai este astazi un secret pentru nimeni faptul ca programele de bunastare aplicate n tarile occidentale si nsusi conceptul de securitate sociala au avut, printre altele, rolul de a tine cetatenii acestor tari ct mai departe de ,,cntecele de sirena" ale comunismului sovietic. Dupa 1989, caderea Cortinei de Fier dintre cele doua sisteme si ncercarea sincera de apropiere a unor ,,lumi" pna nu demult separate de Zidul Berlinului, au condus la deplasarea accentului spre un efort mai mare de integrare a Estului. n multe privinte, tarile din Europa centrala si rasariteana au nceput sa priveasca spre Vest si sa copieze modelul occidental de organizare politico-economica. Desi ideea n sine de
98 99

Ctlin Zamfir, Politici sociale n Romnia, Bucuresti, Ed. Expert, 1999, p. 126 Gosta Esping-Andersen, Welfare State in Transition (National Adaptations to Global Economies), Londra, Sage Publications, 1996, p. 45

81

copiere institutionala sau sistemica deranjeaza mndria esticilor, totusi trebuie spus clar ca acesta a fost n cele mai multe cazuri sensul transformarilor de dupa prabusirea comunismului. Si n ceea ce priveste politica sociala, tendinta generala a fost de a se ,,importa" ct mai repede modelul statului bunastarii si al securitatii sociale. Dorinta muncitorilor din Est a fost de a beneficia nca din primii ani de aceleasi avantaje ca si colegii lor de breasla din tarile occidentale, desi era evident pentru toata lumea ca economia estica depasita din punct de vedere tehnologic nu putea fi competitiva la nivel mondial n conditiile liberei concurente. Au urmat, firesc, frustarile si seria de proteste sociale vehemente (stimulate si de nostalgia ,,gratuitatilor" comunismului), care au facut ca mersul reformei economice sa fie greoi si nu de putine ori ntrerupt de sincope dureroase. n ansamblu, vointa politica a Estului s-a manifestat pe directia restructurarii sistemului (n unele tari mai repede si mai ferm, n altele mai ncet si mai ezitant) nct pna la urma corpul social al acestor societati a parcurs un proces complex de maturizare si asumare a necesitatii modernizarii generale. Chiar daca legislatia sociala a nceput sa reproduca n linii mari tiparele statului-bunastarii din Europa occidentala, aceste reglementari nu vor avea consistenta reala dect atunci cnd economia Estului va produce suficiente resurse pentru alimentarea programelor sociale.

Modelul social-democrat
Vorbind despre regimurile politice ale bunastarii sociale, Gsta EspingAndersen realiza n 1991 o clasificare devenita n scurt timp ,,clasica" n studiul politicilor sociale comparate, conform careia se descriu trei viziuni majore asupra bunastarii: - modelul social-democrat; - modelul conservator; - modelul liberal100. Chiar daca aceasta clasificare s-a dovedit imperfecta si a cunoscut de-a lungul anilor mai multe tentative de amendare, ea ramne si n prezent un instrument util pentru ntelegerea marilor tipologii politice si socio-culturale care fundamenteaza optiunile nationale n privinta bunastarii.
100

Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991

82

Conform teoriei lui Esping-Andersen, modelul social-democrat si gaseste cel mai fidel caracteristicile n legislatia si structura administrativa a securitatii sociale din Suedia, Danemarca si Norvegia. Acest model mai este cunoscut sub denumirea de ,,scandinav" (Erikson, 1987), ,,institutional-redistributiv" (Titmuss, 1958)101 sau pur si simplu ,,suedez" (mass-media). n ceea ce priveste istoria proiectului social-democrat. Suedia figureaza n mod traditional drept cap de lista pentru grupul tarilor care aplica viziunea keynesianista asupra politicilor social-economice, fiind ,,un stat al bunastarii prin excelenta". Totusi, pentru a respecta adevarul stiintific, trebuie spus ca Suedia a corespuns modelului social-democrat de o maniera maximala doar ntre 1960 si 1970, criza economica ce a urmat ndepartnd-o ntructva de la forma ,,ortodoxa'' de Welfare State si ducnd la adoptarea n anii '80 a unor masuri reformiste cu tenta liberala. n ultimul deceniu, Danemarca pare sa fi preluat stafeta modelului scandinav traditional, apropiindu-se cel mai mult de idealul social-democratiei europene si asta pentru ca sistemul danez a fost caracterizat mai degraba de stabilitate dect de schimbare. Pe scurt, regimul social-democrat se defineste prin nivele nalte ale cheltuielilor sociale, fiscalitate ridicata, sector public extins si o protectie sociala larga, cuprinznd multiple categorii ale populatiei. Acestor trasaturi li se adauga o birocratie masiva si un set de programe publice printre cele mai costisitoare din lume. Revenind la modelul politic social-democrat, vom descrie acum detaliat principalele caracteristici ale acestuia, insistnd asupre dimensiunilor: juridica, fiscala, sociala si ocupationala. a) Dimensiunea juridica este orientata n sensul respectarii principiului universalismului politicii sociale sau, altfel spus, a drepturilor sociale constitutionale, garantate tuturor cetatenilor unei tari102. Asa cum vom vedea la analiza celorlalte modele, conservatorii resping acest principiu oferind varianta sistemului participativcontributiv (sistemul asigurarilor) iar liberalii resping si ei universalitatea beneficiilor sociale oferind solutia asistentei minimale si selective bazata pe testarea veniturilor si

101

Citai de Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991, p. T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 129

70
102

83

pe responsabilitatea individului de a munci sau de a se instrui n schimbul ajutorului primit. b) Dimensiunea fiscala a bunastarii social-democrate se bazeaza pe un sistem de taxare (impozitare) generala si progresiva, mai degraba dect pe contributiile angajatilor si angajatorilor la sistemul asigurarilor sociale. n consecinta, finantarea serviciilor sociale este n principiu publica si se face de la bugetul statului sau al comunitatilor locale, avnd o puternica tendinta redistributiva si egalizatoare, spre deosebire de situatia asigurarilor sociale de tip german, unde beneficiile sunt proportionale cu contributiile. c) Dimensiunea sociala se refera la portofoliul bogat al serviciilor de tip ,,welfare" furnizate de autoritatile publice, care prin diversitatea si caracterul generos (cuprinzator) al ofertei acopera largi segmente ale populatiei, de la copii pna la persoane vrstnice. n timp ce n alte tari dezvoltate ale Europei, ngrijirea vrstnicilor sau copiilor este delegata familiei, sectorului voluntar sau privat, n tarile scandinave sectorul public este cel care si asuma raspunderea pentru toata aceasta gama de servicii specializate. d) Dimensiunea ocupationala se realizeaza printr-o politica activa n domeniul pietei muncii si printr-o preocupare constanta a autoritatilor pentru angajarea cvasicompleta a fortei de munca. Acest interes special a fost mentinut cu bune rezultate chiar si n timpul crizei economice din anii '70-'80, fiind unul din punctele forte ale sistemului scandinav. Rezumnd, vom spune ca filosofia bunastarii n Nordul Europei consta n efortul sistematic de a include integral ct mai multe persoane si grupuri n fluxul social normal si de a aboli saracia, chiar cu pretul unei relative egalizari a veniturilor prin redistributie. Este interesant de analizat contextul politic, economic si socio-cultural al Peninsulei Scandinave, pentru a ntelege suportul larg pe care l are aici modelul social-democrat. Hegemonia politica a partidelor social-democrate a nceput n aceste tari dupa primul razboi mondial, n anii '20, practic sirul guvervarilor de centru-stnga fiind rareori si pentru perioade scurte intrerupt de guvernari liberale. Astfel, optiunea majora a nordicilor ramne n favoarea solidaritatii si a drepturilor sociale acordate
84

tuturor cetatenilor, n favoarea redistribuirii veniturilor spre categorii dezavantajate, n favoarea unui stat puternic si ,,dinamic", n favoarea reducerii inegalitatilor provocate de economia de piata. Debarasata de marxism abia n deceniile postbelice, socialdemocratia scandinava se face remarcata n Europa prin persistenta unei ponderi insemnate a ,,votului de clasa"103, chiar daca acest fenomen electoral rudimentar a nceput sa descreasca n ultimul deceniu104. ,,Relativa slabiciune a dreptei politice"105 ar putea fi explicata si prin existenta unor importante partide agrariene de centru, care mpiedica formarea unui pol puternic de centru-dreapta prin coalizarea clasei mijlocii si a ,,micilor burghezi", asa cum se ntmpla n Anglia, Germania sau Franta. Aceste partide de centru ale fermierilor sustin interventia si subventiile statului n special n economia agrara, prefernd de cele mai multe ori sa se alieze cu socialdemocratii dect cu liberalii. Tot n dreptul contextului politic trebuie mentionat si consensul realizat nca din anii '30 n privinta dezirabilitatii unui sistem universal al bunastarii. Desigur, consensul politic constituie piatra de temelie pentru dezvoltarea modelului ,,Welfare State" nu numai n Scandinavia, ci n toata Europa occidentala, dar pentru nordici acest consens a aparut nainte de 1945 si n principiu se pastreaza pna astazi, desi dezbaterile privind reforma statului bunastarii din anii '80 nu au ocolit nici tarile scandinave. Termenii consacrati pentru desemnarea consensului politic centrat pe notiunea de ,,Welfare State" sunt ,,The Politics of Compromise" (Politica compromisului) sau ,,Consensual Democracies" (Democratiile consensuale). n categoria determinantilor istorici si socio-culturali trebuie precizate valorile pe care este cladita societatea scandinava, pe lista carora egalitatea ocupa detasat primul loc. ,, ... Valorile nordice implica asumptia ca egalitatea este o situatie absolut corecta si justificata, un deziderat politic sau chiar un imperativ. Ea prevaleaza, chiar atunci cnd ntra in conflict cu alte valori"106. n acest sens, cel mai citat exemplu din cultura si mentalitatea colectiva care domina micile orase scandinave este ,,Legea lui

103

Liliana Mihut i Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999, p. 137 104 ibidem 105 F. G. Castles, The Impact of Parties on Public Expenditures, Londra, Sage Publications, 1982, p. 65 106 Gosta Esping-Andersen, Welfare State in Transition (National Adaptations to Global Economies), Londra, Sage Publications, 1996

85

Jante" (Janteloven), o formula traditionala care desemneaza resentimentul si chiar reactia comunitatilor locale mpotriva indivizilor sau familiilor non-conformiste. Mentinerea veniturilor sau securitatea sociala propriu-zisa (conform terminologiei britanice) reprezinta ,,punctul forte" al programelor de bunastare n toate tarile scandinave. La acest titlu se detaseaza sistemul de pensii pentru persoane vrstnice, unul dintre cele mai generoase din lume. Danemarca, de exemplu, a introdus pensia de batrnete nca din 1891, fiind a doua tara (dupa Germania) care a introdus aceste beneficii. Spre deosebire nsa de Germania, unde pensiile au o baza ocupationala si se platesc n functie de contributiile la fondul de asigurari, n Danemarca acestea au fost recunoscute ca drepturi sociale, constitutionale, deci au fost acordate tuturor cetatenilor danezi care mplinesc o anumita vrsta (variabila de-a lungul ultimului secol), indiferent de contributiile la sistemul asigurarilor. Dintre toate tipurile de pensii acordate n Danemarca, cea mai cunoscuta, cea mai veche si cea mai interesanta ramne pensia populara (People's Pension) - n fapt, ,,piatra ungiulara" a politicii pensiilor din aceasta tara - desi s-a remarcat n ultima perioada o crestere a ponderii pensiilor ocupationale si private, dupa modelul german. Pensia populara pastreaza nsa urmatoarele caracteristici: este noncontributiva, bazata pe principiul universalismului, solidaritatii si egalitatii si se acorda n mod nediscriminatoriu tuturor cetatenilor danezi n vrsta de peste 67 de ani, cu conditia sa fi fost rezidenti ai acestei tari n ultimii 40 de ani . Vrsta limita si valoarea absoluta se pot modifica de catre guvern, cu acordul parlamentului. La 1 aprilie 1998, de exemplu, valoarea lunara a pensiei populare pentru persoane singure era de 1170 USD iar n cazul cuplurilor reveneau 845 USD/persoana. Asa cum am precizat, pe lnga pensia universala de stat, functioneaza pensiile ocupationale si private, conditionate de contributiile platite n timpul vietii active. ncercarea de a introduce un sistem de pensii corelate cu veniturile, cum se ntmpla dealtfel n marea majoritate a tarilor Europei, a avut efecte diferite n tarile scandinave. n 1959, Suedia introduce n premiera o schema de diferentiere a pensiilor de stat dupa veniturile avute n timpul vietii, iar n 1960 Danemarca ncearca acelasi lucru, dar aici experimentul esueaza n 1967, datorita lipsei de sustinere politica n cadrul Partidului Social-Democrat si a ostilitatii opiniei publice majoritare. n timp ce
86

n Suedia si n Norvegia politica pensiilor a avut un ,,trend" continental, apropiindu-se treptat de modelul european bismarckian, n Danemarca situatia a ramas n mare masura neschimbata n ceea ce priveste pensiile publice. n mod compensator, n aceasta tara a nceput sa se dezvolte un sistem de pensii private suplimentare, ca raspuns la rigiditatea sistemului de stat egalizator si la dorinta persoanelor cu venituri peste medie de a beneficia la batrnete de drepturi diferentiate. n cazul somerilor, mentinerea veniturilor functioneaza pe doua nivele: ,,nivelul superior", care asigura beneficii pentru persoanele asigurate (fondurile sunt administrate de asociatiile sindicale) si ,,nivelul inferior", destinat persoanelor neasigurate care beneficiaza totusi de asistenta sociala oferita de stat. Pentru a se califica la nivelul superior, un somer trebuie sa fie membru al unui fond de asigurare al persoanelor angajate si sa fi avut venituri din munca cel putin 52 de saptamni n ultimii 3 ani. n acest fel, orice cetatean danez devenit somer este ndreptatit sa primeasca beneficii timp de 5 ani consecutiv , cu obligatia de a se activa ntr-un program profesional sau educational la cel mult 2 ani de la intrarea n somaj, n caz contrar pierzndu-si drepturile specifice. Mentionam ca beneficiile se ridica la 90( din ultimul venit realizat prin munca, neputnd depasi totusi plafonul maxim de 1750 USD/luna, (plafon valabil la 1 aprilie 1998). Avnd n vedere acest plafon, aflat sub salariul mediu, se ajunge la situatia ca majoritatea somerilor sa primeasca aceleasi drepturi sociale, ca si n cazul pensiilor de stat pentru batrnete. Tendinta egalizatoare este si n acest caz evidenta. Politica ocrotirii sanatatii se bazeaza pe principiile universalismului, solidaritatii si accesului liber la serviciile medicale. Contributiile la fondul asigurarilor de sanatate sunt mai putin relevante, practic ntregul cost al asistentei medicale fiind suportat din surse publice. Gratuitatea ocrotirii sanatatii n Scandinavia poarta nsa n spate povara impozitarilor crescute, fiind n realitate o forma de redistributie financiara n favoarea cetatenilor cu venituri scazute. Decontarea publica este totala n Danemarca si partiala n Suedia, unde n ultimii ani au fost introduse ,,co-platile" pentru populatie. Ministerul Sanatatii este fireste autoritatea sanitara principala, dar responsabilitatea pentru finantarea si organizarea distributiei serviciilor medicale catre
87

populatie revine consiliilor locale. Trebuie retinut ca descentralizarea serviciilor sociale este trasatura neta a modelului scandinav, ntre coordonarea politica guvernamentala si finantarea serviciilor de catre comunitate, prin bugetele locale, existnd demarcatii traditionale foarte precise. n pofida sustinerii publice cvasi-totale, asistenta medicala nu a nregistrat n Scandinavia nivele spectaculoase ale alocarilor procentuale bugetare, fiind citate ponderi de 6,3% din PIB (Danemarca) sau 9,6% din PIB (Suedia), n timp ce media tarilor OECD indica o cota de 7,6%, iar n SUA este de peste la 10% din PIB. Explicatia acestor cheltuieli publice moderate n domeniul sanatatii n pofida asigurarii unor servicii (aproape) gratuite, rezida probabil n existenta unei culturi medicale avansate si a unui extrem de dezvoltat sistem al asistentei medicale primare, dotat cu o puternica retea de medici de familie (generalisti) a caror activitate previne interventia medicala secundara (de specialitate), cobornd astfel costurile de ansamblu ale sistemului sanitar. De exemplu, n Danemarca, ponderea asistentei medicale specializate a scazut considerabil ntre 1980-1990, fapt evidentiat de reducerea timpului mediu de spitalizare de la 9,6 zile (1980) la 7 zile (1990) si de reducerea numarului de paturi cu peste 25( n deceniul mentionat, conform datelor oferite n 1993 de Asociatia Consiliilor Locale si Regionale. Consecinta pozitiva a acestei restructurari o reprezinta fireste economia bugetara importanta pe care o realizeaza ,,subtierea" sectorului spitalicesc si accentul pus pe latura preventiva sau pe tratamentul la domiciliu, n timp ce consecinta negativa pare a fi o relativa deteriorare a indicatorilor starii de sanatate a populatiei, la care se adauga caderea Danemarcei de pe locul 5 ocupat n 1970 la capitolul sperantei de viata pe locul 20 n 1990 (Ministerul Afacerilor Sociale, 1994). Un aspect mult mai grav l reprezinta nsa n ultimii ani aparitia si extinderea ,,listelor de asteptare" pentru spitalizarea n sistemul public gratuit. Capacitatea limitata a spitalelor publice, lentoarea si birocratia serviciilor medicale oferite de autoritatile locale, resursele care se dovedesc ntotdeauna insuficiente, toate acestea la un loc fac ca bolnavii sa astepte uneori luni de zile pna la momentul spitalizarii si nu putine sunt cazurile n care starea sanatatii lor se

88

deterioreaza sau ,,pacientii chiar mor asteptnd sa le vina rndul" pentru a fi internati107. n fata unor astfel de disfunctionalitati ale sistemului public, societatea daneza s-a adaptat din mers si a reactionat de o maniera compensatorie, dezvoltnd un sistem medical privat foarte competitiv. Alternativa privata se bazeaza nsa pe suportarea integrala de catre pacienti a costului serviciilor de asistenta sanitara (de obicei prin polite de asigurare private) si este accesibila persoanelor cu venituri peste medie. Politica scandinava a bunastarii se caracterizeaza, asa cum am mai afirmat, prin diversitatea si generozitatea serviciilor sociale, universalismul si egalitatea beneficiilor, descentralizarea cvasi-totala si prin existenta unui sector public foarte dezvoltat finantat din impozitarile generale. n afara pensiilor si a veniturilor asigurate n cazul somajului, care constituie ,,miezul" bunastarii scandinave, exista si alte reglementari importante n favoarea copiilor si tinerilor, persoanelor singure care au n ntretinere mai multi copii, persoanelor cu deficiente,etc. Reforma politicii sociale n acest deceniu a atins si tarile scandinave. n 1994 Reforma Pietei Muncii iar n 1998 Reforma Bunastarii Sociale au introdus masuri de restructurare a sistemului de securitate sociala din Danemarca, masuri concentrate pe doua directii principale: 1) n cazul somerilor, persoanelor necalificate sau care ocupa sporadic locuri de munca, preocuparea dominanta este asigurarea unei pregatiri n vederea obtinerii unei calificari profesionale, cu care individul sa-si poata gasi un loc de munca stabil; 2) n cazul persoanelor angajate, accentul cade pe pregatirea continua si pe perfectionarea profesionala la locul de munca sau n scurte stagii de pregatire finantate de institutia angajatoare, avnd n vedere ca economia tarilor nordice este structurata n jurul unor activitati care necesita nivele ridicate de calificare profesionala. Ca parte a Reformei Bunastarii Sociale functioneaza, de la 1 iulie 1998, programul ,,Activarea prin Masuri Guvernamentale Locale" (Activation by Local Government Act) prin care mentinerea beneficiilor sociale pe durata maxima prevazuta de lege este conditionata de activitatea individuala ntr-o schema
107

Liliana Mihut i Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999, p. 67

89

educationala, de pregatire profesionala sau prin prestarea unor servicii n folosul comunitatii. Trebuie retinut ca, n pofida ajutorului de somaj de peste 1500 USD/luna, rata somajului n Danemarca este de doar 6,3% (iunie 1998), una dintre cele mai scazute din Uniunea Europeana. Aceasta performanta se datoreaza unei politici sociale active, a reformei care a dinamizat si flexibilizat n ultimul deceniu domeniul redistribuirii veniturilor. n concluzie, retinem modelul social-democrat al bunastarii ca fiind preocupat de universalism si egalitate n domeniul beneficiilor sociale, alte trasaturi fiind: finantarea publica prin impozitari generale si mai putin prin contribitii la fondurile de asigurari, garantarea unor standarde minime de venit (mai mari dect n celelalte tari europene), fiscalitatea nalta si serviciile publice costisitoare, birocratice.

Modelul conservator
Vorbind despre politica sociala germana, nu se poate ncepe dect printr-o fireasca referire la primele programe de asigurari initiate de stat, n timpul administratiei cancelarului Bismarck (1883). Sistemul national al asigurarilor sociale, fondat n Germania sfrsitului de secol XIX, avea sa domine autoritar politica sociala practicata n Europa de-a lungul secolului nostru, reprezentnd si astazi una din optiunile majore n privinta bunastarii sociale la nivelul continentului. Modelul german, cunoscut sub denumirile de ,,conservator-corporatist" (Esping-Andersen, 1991), ,,bismarckian", ,,continental" (Mangen, 1991) sau ,,crestin-democrat" (Van Kersbergen, 1995), citati de Lauritzen (1999) 108 se detaseaza de celelalte modele prin accentul categoric pus pe mecanismul asigurarilor sociale. Fiind finantat n principal din contributiile angajatilor si angajatorilor la fondurile de asigurari, modelul german al bunastarii are n consecinta o baza ocupationala, este direct participativ si aduce beneficii sociale diferentiate (proportionale cu contributiile), spre deosebire de modelul social-democrat universal si egalitarist practicat n tarile scandinave. Pe lnga distinctia clara care se face ntre
108

Ibidem, p. 142

90

beneficiile rezultate din dimensiunea contributiva (foarte apreciata n Germania) si ajutoarele provenite din asistenta sociala non-contributiva (prost vazuta de majoritatea populatiei), trebuie adaugat si principiul subsidiaritatii, unul din punctele cheie ale politicilor germane. Acest tipar al bunastarii sociale are o identitate bine conturata (,,The German Middle Way") facndu-se remarcat printr-o continuitate impresionanta, stabilitate si coerenta istorica, rezistenta la presiuni economice si politice, eficienta sociala si profitabilitate financiara pe termen lung. Trebuie recunoscut faptul ca modelul german a fost cel mai stabil sistem de organizare a bunastarii sociale din lume si a suferit modificari minime (de ordin tehnic, nu principial) de-a lungul secolului XX, rezistnd unor socuri istorice si unor perioade de mari transformari politice (Republica de la Weimar, national-socialismul si dezastrul din timpul razboiului, reconstructuia sub influenta planului american Marshall, unificarea din 1990). Avnd n vedere filosofia sistemului securitatii sociale din Germania, enuntata anterior, se poate deduce ca ,,primul obiectiv al politicii sociale germane este mentinerea statusului sau - exprimat ntr-o maniera pozitiva - protectia veniturilor, mai degraba dect reducerea sau prevenirea saraciei - ca n regimurile liberale - sau redistributia, ca n regimurile social-democrate" (Spicker, 1993)109. Astfel, prevederile programelor de bunastare sunt ndreptate cu prioritate pe directia conservarii statusului social avut n timpul vietii active si al mentinerii beneficiilor la un nivel ct mai apropiat de veniturile din munca, rezultnd o reflectare fidela si constanta a diferentierilor (ierarhizarilor) socio-profesionale. Faptul ca dorinta de conservare a statusului social este deosebit de puternic imprimata n cultura clasei mijlocii germane este demonstrat de rezistenta acestui model costisitor de politica sociala n deceniile postbelice, n pofida unor politici economice liberale aplicate de guvernele de centrudreapta. Desi Germania este divizata din punct de vedere confesional ntre catolici si protestanti, putem afirma ca n privinta politicii bunastarii dominanta este doctrina sociala a Bisericii Catolice, avnd ca vehicule politice traditionale Uniunea CrestinDemocrata (CDU) si corespondentul sau bavarez, Uniunea Crestin-Sociala (CSU).
109

Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, ClujNapoca, 2002, p. 79

91

Idealul bunastarii corporatiste n viziunea catolicismului social a fost cel mai bine exprimat de ideea parteneriatului social guvern-patronat-sindicate, aceasta cooperare tripartita reprezentnd ,,cheia de bolta" a strategiei socio-economice germane la nivel macro. Principiul subsidiaritatii este al doilea reper major al modelului german care decurge din doctrina sociala a catolicismului si care a ajuns sa fie impus nu numai n Constitutia Germaniei ci si n Tratatele Uniunii Europene, fiind ridicat la rangul de politica oficiala comunitara. Conform acestiu principiu de guvernamnt, ,,unitatile sociale mai largi nu pot asuma responsabilitatile decizionale ce revin unitatilor mai mici, subordonate, dect n situatia exceptionala n care unitatile sociale mici sunt incapabile sa raspunda propriilor necesitati"110. Inclusiv Suveranul Pontif a subliniat n repetate rnduri n anii '80 si '90 ca interferenta exesiva a statului priveaza familia si comunitatile locale de functiile lor ,,naturale", reiternd principiul subsidiaritatii ca pe un raspuns considerat optim, att la abuzurile regimurilor totalitare ct si la reactia contrarie, de sustragere cvasi-totala a statului promovata de curentul Noii Drepte n anii '80. Societatea si ordinea subsidiara ar corespunde asadar situatiei n care deciziile sunt adoptate ct mai jos posibil, ct mai aproape de nivelul cetateanului. Organizarea federala a Germaniei, ncepnd din 1949, a suprapus benefic peste corporatismul social consacrat al natiunii germane traditia politica a guvernamntului american descentralizat si diferentiat pe state (,,landuri" n cazul Germaniei). Aceasta combinatie inedita face ca sistemul actual sa raspunda simultan exigentelor politice ale democratiilor avansate ct si nevoii de bunastare sociala prezenta n cultura germana, iar modelul ,,Welfare" din aceasta tara sa fie mai putin atomizat dect cel din Statele Unite. Modelul conservator de politica sociala este n fapt un model continental, fiind ntlnit (cu inevitabile variatii de nuanta) n numeroase tari europene din jurul Germaniei: Austria, Franta, Italia, Belgia, Olanda si mai nou n tarile Europei Centrale: Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Croatia, Slovenia. Discursul de tip crestin-democrat asupra bunastarii, n acord cu doctrina sociala a Bisericii Catolice, respinge n principiu att capitalismul de tip ,,laissez-faire" ct si marxismul, punnd n schimb
110

ibidem

92

accentul pe valorile educatiei si ale moralitatii si pe conceptul Economiei Sociale de Piata, lansat de CDU la sfrsitul anilor '40. Aceasta ,,a treia cale", capitalismul de tip renan (potrivit terminologiei utilizate de Michel Albert n ,,Capitalism contra capitalism") s-a dovedit n fapt o forma autentica de piata libera, de concurenta economica, modernizare tehnologica si politici investitionale solide, dublata nsa de o preocupare culturala si politica pentru societate n ansamblu, pentru standarde sociale nalte, pentru conservarea structurilor si ierarhiilor rezultate prin munca sustinuta mai degraba dect prin speculatii si averi facute ,,peste noapte'' 111. Conform aceluiasi autor, banca este institutia reprezentativa a capitalismului bunastarii de tip german, n comparatie cu bursa pe care o considera prototipul institutiilor economice specifice capitalismului american (capitalism de cazino). Desigur, banci si burse puternice exista n ambele forme de capitalism identificate de Michel Albert, dar aceasta extrapolare vine sa sugereze miezul filosofic al prosperitatii n cele doua culturi: siguranta si stabilitatea de o parte, speculatia si riscul de partea cealalta; acumularile lente dar sigure n sistemul german, versus tentatia cstigurilor rapide si spectaculoase din economia americana, nclinatia spre proiecte solide, pe termen lung, n comparatie cu ,,business"-urile rapide, avnd la baza o viziune pe termen scurt, flexibilitate si adaptare din mers la contexte politice si socio-economice variabile. Totusi, filosofia sociala asupra bunastarii recunoaste si n Germania rolul primordial al cresterii si eficientei economice, punnd astfel valorile, principiile si criteriile liberalismului economic la baza cheltuielilor ridicate din politica sociala. ,,Cea mai buna politica sociala este o politica economica eficienta" -spunea dupa razboi cancelarul Erhard, definind practic optiunea liberala a noii Germanii n privinta ordinii economice capitaliste. Desi sistemul german postbelic a fost conturat de coalitia SPD-FDP (social-democrati plus liberali) n anii '50 - '60, totusi identitatea si performantele deosebite ale Germaniei Federale de astazi au fost adncite si cristalizate n timpul coalitiei CDU/CSU + FDP, ndepnd cu mijlocul anilor '70 112. n special dupa victoria lui Helmut Kohl n 1982 si instalarea sa n pozitia de cancelar, coalitia de guvernamnt de centru-dreapta a abolit keynesianismul social -democratilor si a impus un accent conservator n politica Germaniei. Acest lucru a
111 112

Michel Albert, Capitalism contra capitalism, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1994, p. 59 Ibidem, p. 62

93

fost sensibil pe linie economica, n pofida faptului ca n politica sociala cabinetele Kohl nu au reusit ntre 1982-1998 sa reduca nivelul total al cheltuielior. Efortul urias al Germaniei de Vest pentru absorbtia decalajelor fostei RDG, dupa 1990 (cunoscut sub denumirea de ,,costul reunificarii" si evaluat la aproape 800 miliarde de marci!) a mentinut si chiar a ridicat n anii '90 nivelul ,,deductiilor pentru bunastare".

Modelul liberal
n clasificarea lui Esping-Andersen din 1991, ,,regimul liberal al bunastarii" este centrat n jurul Statelor Unite. Asumndu-si responsabilitatea identificarii unui corespondent european al liberalismului, cu riscul de a fi contestat, precum si responsabilitatea nominalizarii unui reprezentant al modelului liberal de politica sociala n Europa, chiar fortnd putin apropierea de SUA, autorul cercetarii de fata a inclus Marea Britanie n categoria tarilor care aplica viziunea ,,de tip liberal" asupra politicilor publice si asupra programelor de bunastare, alaturi de Canada, Australia, Hong-Kong sau Noua Zeelanda. Exista nsa teorii si autori care considera Marea Britanie drept ,,model mixt al bunastarii", acordnd astfel o mai mare atentie deosebirilor dintre SUA si Regatul Unit dect asemanarilor dintre ele si minimaliznd diferentele poate la fel de notabile dintre Suedia si Danemarca (modelul socialdemocrat) sau dintre Germania si Franta (modelul conservator)113. Ct priveste notiunea de ,,liberalism", facem precizarea ca termenul este utilizat aici n ntelesul european (continental), deci al unei politici de dreapta care promoveaza sectorul privat, piata libera si responsabilitatea individuala, corespunznd ,,republicanismului" american si ,,conservatorismului" britanic, n timp ce conotatia termenului ,,liberalism" n tarile de limba engleza este n prezent mai degraba a unei politici de stnga, cu accente progresiste, egalitariste si umaniste, corespunznd socialdemocratiei europene. A doua precizare importanta legata de terminologie este necesara pentru a clarifica si utilizarea ,,neo-liberalismului" tot ntr-o acceptiune de dreapta, non-keynesiana. Este stiut faptul ca pna n anii '60 au existat proiectii de identificare doctrinara a keynesianismului cu liberalismul social si cu neo-liberalismul.
113

Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991, p. 89

94

Ulterior s-a revenit iar neo-liberalismul este nteles tocmai ca o replica viguroasa la principiile economiei politice, ale planificarii, redistributiei si interventiei de orice fel a statului n economie si implicit ca o revenire la principiile liberalismului clasic promovat ntr-un discurs modern si actualizat de Noua Dreapta. Aceste precizari terminologice sunt ntotdeauna necesare atunci cnd se ia n discutie modelul liberal european n comparatie cu cel anglo-american, n dorinta de a risipi o posibila confuzie. n cazul particular al Marii Britanii, situatia este si mai complicata, avnd n vedere ca att lordul William Henry Beveridge ct si economistul J.M.Keynes fondatorii ideologiei statului bunastarii n Europa postbelica, model pe care astazi l consideram n analize drept tipic ,,social-democrat" - erau membri ai Partidului Liberal englez. Referindu-se la acest paradox, ca liberalismul sa nu mai nsemne libertati si responsabilitati individuale, piata si concurenta libera, capitalism si prosperitate prin initiativa particulara chiar ,,la el acasa" (n tarile de limba engleza), adica acolo unde sa nascut si unde are cea mai adnca traditie, Milton Friedman afirma ,, .... din cauza degenerarii termenului de liberalism, ideile ce s-au format n trecut sub aceasta denumire sunt, n prezent, etichetate drept conservatoare [ ... ], astfel nct liberalismul a capatat n Statele Unite un nteles cu totul diferit de cel pe care l avea n secolul XIX sau l are astazi pe o mare parte a continentului european [ ... ]. Liberalul secolului XIX privea extinderea libertatii ca pe cea mai eficienta cale pentru promovarea bunastarii si egalitatii; liberalul secolului XX priveste bunastarea si egalitatea fie ca premise, fie ca alternative ale libertatii. n numele bunastarii si al egalitatii, liberalismul secolului XX a ajuns sa favorizeze o renviere a acelor politici de interventie si de paternalism ale statului, mpotriva carora lupta liberalismul clasic 114. Deci, pentru a ncheia acest cadru introductiv, convenim ca sensul ,,liberalismului" (acelasi cu al neo-liberalismului) n cercetarea de fata este cel antikeynesian, schitat de Hayek si Friedman si promovat n anii '80 de guvernarea conservatoare Thatcher si de administratia republicana Reagan. Acest model este bazat pe statul minimal, selectivitate sociala si exigente economice, pe stimularea

114

Milton Friedman, Capitalism si libertate, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 1995, p. 68

95

performantelor individuale si acceptarea diferentelor rezultate n urma liberei concurente de pe piata. Pentru a ajunge nsa la modelul liberal actual, Marea Britanie postbelica - ne vom referi n acest subcapitol exclusiv la reprezentantul european al liberalismului si la evolutia sa de dupa razboi - a parcurs n ultima jumatate de secol un traseu sinuos, marcat de doua puncte de inflexiune majore. Prima schimbare importanta a avut loc n timpul guvernarii laburiste din 1945-1951, cnd au fost puse bazele modelului ,,Welfare State", sub influenta ideilor lansate de economistul britanic John Maynard Keynes n ,,Teoria generala a ocuparii fortei de munca, dobnzii si banilor" (1936) si de lordul W.H.Beveridge n ,,Raport asupra asigurarilor sociale si serviciilor conexe" (1942), ambii membri ai Partidului Liberal. Noua ideologie ,,welfare", o combinatie coerenta ntre o doctrina economica si o filosofie sociala, venea sa raspunda nevoilor legitime de bunastare si prosperitate ale cetatenilor britanici iesiti dintr-un razboi epuizant si, ntr-un fel, a fost perceputa chiar ca un gest de recunostinta al statului fata de generatia eroica a combatantilor din anii '40. Experienta dramatica a razboiului si a marilor dificultati economice care au urmat a socat societatea britanica - pna atunci adepta a conservatorismului de tip ,,victorian" - inducnd o stare de spirit favorabila unui nou tip de idealism social, bazat pe solidaritate si pe dorinta de a reconstrui o societate mai justa: ,, o casa potrivita pentru eroi (a home fit for heroes) ". Natiunea britanica era mai unita ca oricnd. n acest context, al unei largi sustineri din partea populatiei si a succesului ideilor de solidaritate, universalism si justitie sociala, inclusiv a bunastarii minimale garantate de stat tuturor cetatenilor, guvernul laburist a promovat ntr-un termen scurt o serie de masuri fundamentale n arhitectura securitatii sociale: instituirea alocatiilor familiale n 1945, nfiintarea asigurarilor nationale de somaj si pensie n 1946 si a Serviciului National de Sanatate (NHS) n 1948, care era destinat sa furnizeze servicii medicale tuturor cetatenilor britanici pe baza accesului egal (nediscriminatoriu) si liber (gratuit). Astfel, la sfrsitul anilor '40, Marea Britanie devenea primul stat modern al bunastarii, n care guvernul si asuma o parte importanta a responsabilitatii si costurilor privind calitatea vietii cetatenilor sai. n jurul sistemului ,,Welfare State" de tip
96

keynesian, care se dezvolta dealtfel cu repeziciune n ntreaga Europa occidentala, societatea si clasa politica britanica au realizat un consens care avea sa dureze pna la nceputul crizei economice din anii '70. Reaparitia dificultatilor economice si ,,umilirea" guvernarii laburiste din 1974-1979, care a fost nevoita sa apeleze la ajutorul Fondului Monetar International (FMI), a determinat opinia publica sa-si piarda ncrederea n sistemul ,,welfare" si sa ceara cu insistenta reforme pentru relansarea economica a Marii Britanii, apropiindu-se tot mai mult de Partidul Conservator si de programele Noii Drepte. Dealtfel, chiar laburistii au initiat ncepnd cu 1976 o serie de reforme liberale n sensul unei strategii monetare mai exigente si al operarii unor reduceri n planul cheltuielilor publice, masuri care s-au dovedit nsa insuficiente si tardive. Societatea britanica dorea din nou schimbarea. Victoria categorica a Partidului Conservator n alegerile din 1979 si instalarea premierului M.Thatcher au marcat al doilea punct de inflexiune n evolutia postbelica a Marii Britanii si despartirea (se pare definitiva) de keynesianism. Sub deviza ,,rolling back the frontiers of the Welfare State", noua administratie conservatoare a demarat un proces energic de restrngere a competentelor si atributiilor economico-sociale ale statului, transfernd treptat responsabilitatea bunastarii spre sectorul privat si non-guvernamental. Aceasta descarcare a statului (si implicit a bugetului) a fost asociata cu un pachet de masuri stimulative pentru cresterea performantei n sectorul privat. De exemplu, scaderea presiunii fiscale a permis relansarea investitiilor private mici si mijlocii, cobornd pna la nivelul firmelor ,,de familie", al micilor ,,business"uri care s-au nmultit ,,peste noapte", contribuind la consolidarea ofertei pe piata. Acest climat favorabil n mediul afacerilor, la care s-a adaugat desfiintarea salariului minim pe economie a facut ca somajul sa scada n ctiva ani de la 12% la 3-4%, pe fondul a ceea ce s-a numit ,,the British Job Miracle". n domeniul bunastarii publice, cabinetul Thatcher a operat de asemenea cteva reforme importante. Sistemul pensiilor de stat (SERPS - State Earnings Related Pension Scheme), nfiintat spre finalul ultimei legislaturi laburiste (1978), si-a diminuat efortul compensator de la 25( la 20( din venitul anterior iesirii din activitate, restul fiind compensat prin pensii ocupationale si private optionale. Totusi, ncercarea conservatorilor de a privatiza SERPS a esuat n 1985.
97

Beneficiul social n cazul somajului, rebotezat ,,Alocatia pentru cautarea unui loc de munca" (JSA - Jobseeker's Allowance) a fost diminuat, tocmai pentru a motiva somerii sa caute si sa accepte locurile de munca, indiferent de nivelul salarizarii, n contextul n care reamintim ca salariul minim fusese desfiintat. Durata acordarii acestui beneficiu a fost scurtata de la 12 la 6 luni, iar valoarea a fost stabilita la 39,85 lire sterline/saptamna n cazul tinerilor ntre 18-24 ani, respectiv 50,35 lire sterline/saptamna dupa mplinirea vrstei de 25 de ani (Departamentul Securitatii Sociale, 1998). Sistemul Creditului Familial a fost introdus n 1992, n cazul familiilor cu copii dependenti, ca o oportunitate pentru depasirea eventualelor dificultati financiare temporare. Dintre politicile sociale sectoriale, singura care nu corespunde modelului liberal este politica n domeniul sanatatii. Serviciile de asistenta medicala sunt furnizate n cadrul renumitului NHS (National Health Service), fondat de laburisti n 1948, care reprezinta si astazi un punct de referinta si de unicitate pentru bunastarea britanica. Spre deosebire de sistemele sanitare din majoritatea tarilor europene si din Statele Unite, cel din Regatul Unit nu este organizat pe baza asigurarilor sociale si a contributiilor, ci este finantat de stat din impozitarile generale (ca n modelul socialdemocrat), garantnd accesul universal si gratuit al populatiei. Fireste, pe lnga sistemul public NHS s-a dezvoltat un excelent sistem medical privat, foarte competitiv dar n acelasi timp unul dintre cele mai scumpe din lume. Ne vom referi n continuare doar la NHS, ca parte a politicii de bunastare a guvernului britanic. La fel ca n Danemarca, desi sistemul de ocrotire a sanatatii furnizeaza servicii complete la preturi foarte joase (n ultimii ani s-au introdus, e drept ,,co-plati" modice pentru populatie) cota din PIB repartizata sanatatii este de doar 6,6% (!) spre deosebire de 10,8% n Germania sau 13,8% n Statele Unite. Explicatia este si n acest caz legata de existenta unui foarte dezvoltat nivel al asistentei medicale primare, n care medicii de familie generalisti (GP- General Practitioners), dotati cu ,,bugete de practica" pentru liste de 7000 de persoane, mentin sanatatea populatiei la standarde ridicate prin depistari precoce, profilaxie sau tratamente n fazele initiale ale bolii, reducnd astfel costul general al serviciilor. Dintre dezavantajele sistemului public sunt citate reticenta GP-istilor de a nscrie pe listele lor persoane cu sanatatea
98

deteriorata sau cu risc mare de mbolnavire, precum si fenomenul listelor de asteptare pentru intrarea n asistenta medicala secundara (internarea n spitale). n ambele cazuri, motivul este constrngerea bugetara. Guvernarea conservatoare, fara sa demoleze vechiul NHS, a reusit sa introduca o serie de masuri de reforma n politica sanatatii, n sensul eficientizarii manageriale a actului medical. Ideea fundamentala a fost crearea unei piete interne n cadrul NHS, incluznd ,,autonomizarea bugetara" a spitalelor, fapt care a condus n scurt timp la aparitia concurentei benefice ntre institutiile prestatoare de servicii medicale. Diferentierea finantarii n functie de performante a produs la nceput o reactie de ostilitate din partea managerilor si a medicilor, dar cu timpul rezistenta mentala la principiul concurentei profesionale s-a redus, opinia publica si furnizorii de servicii au acceptat reforma si performantele sistemului au crescut. Politica locuintelor sociale a suferit de asemenea transformari importante dupa instalarea guvernului conservator. Conceputa de laburisti ca un domeniu de activitate finantat exclusiv din surse publice (bugetele consiliilor locale), housing policy a intrat n atentia cabinetului Thatcher nca din 1980. De fapt, conservatorii si-au facut din politica locuintelor un adevarat ,,port drapel" al reformelor derulate sub doctrina Noii Drepte. ,,Dreptul chiriasilor de a cumpara", n conditii speciale, locuintele sociale asupra carora detineau contracte de nchiriere, pe lnga faptul ca a nsemnat privatizarea ntregului domeniu de activitate (1.500.000 de locuinte sociale au fost cumparate ntre 1979-1997) si acumularea unor resurse substantiale la dispozitia consiliilor locale, a adus un numar mare de voturi conservatorilor, dovedindu-se si un succes electoral. Politica educationala a Noii Drepte a nsemnat o liberalizare a competitiei ntre scoli, promovarea educatiei n sistem privat si introducerea selectiei elevilor n functie de statutul scolii. Programul si masurile noii politici a nvatamntului britanic au fost cuprinse n ,,Actul Reformei Educationale" din 1988. Se acorda scolilor o mult mai pregnanta libertate n procesul de selectie a elevilor si profesorilor, autonomie financiara si dreptul de a concura pe piata resurselor pentru finantari extra-bugetare. La un interval de 5 ani fiecarei scoli i venea rndul sa fie auditata de o comisie
99

independenta de experti iar rezultatele evaluarii erau publicate n cataloage speciale, puse la dispozitia parintilor. Scolile care pierdeau numeric elevi, datorita deprecierii lor n cataloagele publice de audit, pierdeau n consecinta si o parte din finantarea de la buget, find n acest fel sanctionate de Ministerul Educatiei, iar cele care erau bine cotate si solicitate obtineau finantari suplimentare. n fine, serviciile sociale personale (al 5-lea ,,pilon" al politicii sociale britanice) acopera n practica o diversitate de activitati suportive, care confera sprijin social copiilor, vrstnicilor, persoanelor cu deficiente fizice sau psihice, etc. Acestea sunt, n fapt, servicii specializate de asistenta sociala bazate pe principiul ,,community care". Doctrina liberala a Noii Drepte a introdus piata si dimensiunea privata a serviciilor inclusiv n acest domeniu, reglnd finantarile pe baza mecanismelor de licitatie a programelor, la care puteau participa att agentiile publice locale (specializate), ct si firme private sau ONG-uri de profil. n plus, guvernul a introdus o serie de masuri reformiste n stil neo-conservator, punnd accentul pe ngrijirea asumata de propria familie, n acest caz acordndu-se unele stimulente financiare. Politica sociala a Marii Britanii respecta n linii mari tiparele modelului liberal. Ea raspunde de altfel unei culturi politice liberale (sau ,,liberal-conservatoare", pentru a folosi un termen hibrid evocat si de Milton Friedman115) al carei epicentru este plasat fara ndoiala n Statele Unite. Timp de 18 ani, guvernarile conservatoare Thatcher (1979-1990) si apoi Major (1990-1997) au actionat pe linia flexibilizarii, eficientizarii manageriale, privatizarii (contractarii) serviciilor sociale, a ,,marketizarii" bunastarii publice si selectivitatii n acordarea beneficiilor sociale, bazata pe testarea veniturilor. Victoria laburistilor si instalarea cabinetului Blair, coroborata cu apropierea mai ,,sincera" de Uniunea Europeana si semnarea Cartei Sociale (respinsa n 1989 de Margaret Thatcher) ar putea aduce, e drept, unele modificari n politica sociala britanica. S-a pus, de exemplu, problema desfiintarii pietei interne din cadrul NHS si a reformei educationale. Finalitatea acestor demersuri nu o cunoastem nca, dar amploarea reformelor laburiste nu pare pna acum semnificativa si de natura sa scoata Marea Britanie din
115

Milton Friedman, Capitalism si libertate, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 1995

100

modelul liberal. Evolutia viitoare va confirma, speram, aceasta viziune asupra liberalismului societatii britanice.

101

CONCLUZII
Modelul Welfare State, edificat n Europa occidentala postbelica sub influenta keynesianismului, se dovedete a fi cel mai reprezentativ model de politic social activ de pn acum. Fara a uita traditia germana a programelor de asigurari (lansate de Bismarck n 1883), trebuie totusi spus ca sistemul securitatii sociale dezvoltat de vest-europeni dupa 1945 nu are precedent n istorie si nu poate fi comparat cu nici un alt model de bunastare din lume. Att ca obiectiv politic general (asigurarea universala a unor drepturi sociale, deci instituirea cetateniei sociale) ct si prin amploarea resurselor angajate (urcnd n medie spre 30% din PIB), politica sociala a statului bunastarii a raspuns cu succes n primele trei decenii postbelice nevoii de consens politic si social a democratiilor occidentale. Criza economica de la nceputul anilor`70 a pus nsa capat ,,perioadei de aur" a generosului sistem al bunastarii pentru toti, inducnd ideea unor necesare reforme structurale. Ascensiunea politica a Noii Drepte n Marea Britanie si Statele Unite a condus la adoptarea n actul de guvernare -ncepnd cu 1980- a unui set de masuri liberale, de relansare investitionala si de reducere a exageratelor cheltuieli publice ale statului bunastarii, tendinte care s-au extins n ctiva ani, cu inevitabile variatii nationale, de-a lungul ntregii Europe occidentale. Criticnd dur temelia ideologica a modelului keynesian de organizare, pe care la considerat ntotdeauna costisitor si contra-performant, Margaret Thatcher a guvernat 11 ani sub deviza sugestiva ,,rolling back the frontiers of the Welfare State". Modelul neo-liberal global (pe care l vedem impunndu-se treptat n politica mondiala) se aseaza implicit pe reforma profunda conceputa n anii`80 de guvernarile de dreapta. Fara ndoiala ca ,,disputa ntre social-democrati si neo-liberali, altfel spus ntre keynesieni si friedmanieni116 se deruleaza si pe terenul politicii sociale. Chiar daca ultimii 20 de ani par sa fi adus un pronuntat accent liberal n practica decizionala a guvernelor occidentale, pe fondul convergentei si liberalizarii treptate a discursului
116

Ralf Dahrendorf, Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996, p.

95

102

politic la nivel mondial (inclusiv al partidelor de centru-stnga), modelul bunastarii nu este totusi unitar. Conform clasificarii lui Gosta Esping-Andersen din 1991, se pot nca distinge trei mari tipuri de regimuri politice ale bunastarii (Welfare State Regimes): regimul liberal (american), regimul conservator (german) si regimul social-democrat (scandinav)117. Vom starui putin asupra acestor modele, nu nainte de a mentiona ca exista si alte clasificari n domeniu, poate mai putin utilizate n studiul politicii sociale dar la fel de utile, din care o amintim doar pe cea a Lindei Hantrais din 1994: modelul nordic si anglo-saxon (corespunzator regimului social-democrat scandinav), modelul continental (corespunzator regimului conservator german) si modelul sudic (,,rudimentar", corespunzator statelor mai putin dezvoltate ale Uniunii Europene). Modelul social-democrat se bazeaza, asa cum am vazut, pe spiritul keynesian al anilor`40-50 si ncorporeaza urmatoarele elemente: universalitatea drepturilor sociale (sustinuta de sociologul englez T.H. Marshall n 1950 118), egalitatea beneficiilor sociale (indiferent de nivelul veniturilor realizate n timpul vietii active), interventia planificatoare a statului n economie pentru asigurarea ocuparii depline a fortei de munca, finantarea predominant bugetara a beneficiilor sociale (pe baza unui nivel general nalt de impozitare) si o puternica birocratie care sa deserveasca reteaua serviciilor publice. Modelul conservator, aplicat n majoritatea tarilor europene n frunte cu Germania, are o pronuntata baza ocupationala si asigura proportionalitatea beneficiilor sociale cu veniturile directe obtinute din munca. Avnd n centrul sau sistemul traditional al asigurarilor, securitatea sociala este finantata nu din impozite platite statului ci din contributiile angajatilor si angajatorilor la fondurile autonome de asigurari. Fiscalitatea este rezonabila iar politicile economice au un pronuntat caracter liberal. Modelul liberal este caracterizat de o responsabilitate mai redusa a statului n garantarea bunastarii, ponderea dominanta revenind sectorului privat (sanatate, nvatamnt, asigurari), sectorului non-guvernamental (servicii sociale personale sau comunitare) si evident individului nsusi. Filosofia beneficiilor sociale este selectiva si
117 118

Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991 T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950

103

restrictiva, bazata pe testarea riguroasa a veniturilor (means testing), urmnd ca statul sa intervina de o maniera minimala, numai n ajutorul celor efectiv saraci, prin acordarea de asistenta sociala non-contributiva. Nivelul general de impozitare este scazut iar managementul serviciilor publice a fost debirocratizat si orientat spre eficienta. Prototipul acestui model l reprezinta Statele Unite, nsa repere importante de liberalism ntlnim si n Marea Britanie, Canada, Australia, respectiv n cazul tarilor din Asia de Sud-Est. O interesanta dezbatere se poarta n prezent n jurul interogatiei cu privire la existenta unui model european de politica sociala. Primele preocupari explicite n domeniul politicii sociale au fost stipulate n Tratatul de la Roma, semnat pe 25 martie 1957. Trebuie precizat nsa ca politica economica a fost ntotdeauna prioritara n Comunitatea Europeana iar abordarile sociale s-au limitat la unele dispozitii comune cu caracter general si la recomandari adresate guvernelor statelor membre. Aceste dispozitii si recomandari faceau referire n special la mobilitatea lucratorilor europeni n interiorul granitelor Comunitatii, la necesitatea unor conditii de munca decente si la principiul egalitatii salarizarii (pentru munca egala) n cazul barbatilor si femeilor. Un important pas nainte a fost facut prin adoptarea Cartei sociale n 1989, care prevede compatibilizarea si convergenta treptata a politicilor sociale nationale. Ideea Europei sociale prindea contur. Totusi, reusita europenilor de a formula programe si standarde sociale comune a fost atunci doar partiala, fiind umbrita de refuzul premierului conservator Thatcher de a semna documentul mentionat. Tratatele de baza ale Uniunii Europene, cel de la Maastricht din 1992 si cel de la Amsterdam din 1997 au asumat prevederi mai consistente cu privire la elaborarea unei politici sociale comune. ntre timp, Marea Britanie a semnat Carta sociala. A fost de asemenea nfiintat Fondul Social European (unul din cele trei fonduri structurale ale Uniunii), administrat direct de Comisie -cu avizul consultativ al Comitetului Economic si Social- n scopul compensarii inegalitatilor sociale existente ntre regiunile Europei. n abordarea sa traditionala, formulata de Keynes si Beveridge, modelul Welfare State pare sa-si fi spus ultimul cuvnt. Declinul sever din anii`70 si contestarile puternice care au urmat tradau o multipla criza: o criza financiara, o criza de legitimitate si de performanta politica si nu n ultimul rnd o criza filosofica, de
104

care vorbeste Pierre Rosanvallon n ,,Noua problema sociala". Reforma statului bunastarii, declansata - aparent paradoxal - chiar n tara fondatorilor sai, punea pentru prima data hotart problema restrngerii responsabilitatilor si cheltuielilor acestei complicate masinarii birocratice. n principal, schimbarea accentelor n mecanismul de garantare a bunastarii a vizat dezetatizarea securitatii sociale si un grad mai mare de responsabilizare a societatii, prin generarea unor forme flexibile de finantare si gestionare a resurselor destinate comunitatilor119. Descarcarea treptata a statului de functii sociale a corespuns n acelasi timp principiului subsidiaritatii, principiu larg acceptat n politica europeana, care presupune transferul de responsabilitate si adoptarea deciziilor ct mai ,,jos" posibil, ct mai aproape de cetatean. Cu alte cuvinte, este de dorit ca statul sa nu substituie structurile sociale mai mici, regionale, locale, eventual familiile si indivizii nsisi n procesul de gestionare a problemelor care-i privesc direct, dar sa creeze cadrul optim pentru ca aceste unitati sociale autonome sa poata sa functioneze eficient. Una din consecintele tendintei de reducere a efortului social bugetar a fost aparitia pluralismului bunastarii, adica a unui ,,mix public-privat" n ceea ce priveste finantarea serviciilor destinate comunitatii si, n general vorbind, a securitatii sociale. Aceasta cointeresare a sectorului privat si a celui tertiar (non-profit) n probleme de bunastare nseamna, pe de o parte, evitarea posibilelor abuzuri administrative ale statului si pe de alta parte un risc diminuat de manipulare a resurselor destinate bunastarii sociale n scopuri politice. Dezvoltarea, pe fondul expansiunii statului-providenta n anii`50-60, a ceea ce s-a numit cultura dependentei de stat (,,state dependency culture") a fost intens si motivat criticata de Noua Dreapta, datorita ,,efectului de bumerang" pe care l produce: cu ct statul ofera mai mult celor cu venituri mici (prin redistribuirea resurselor publice), cu att motivatia oamenilor de a munci scade si cererea de welfare va fi mai mare. Din acest motiv, n anii`80 a aparut n Statele Unite si Marea Britanie conceptulreplica de workfare, desemnnd bunastarea ntemeiata pe munca si nu pe bunavointa statului, concept specific Noii Drepte. Mai recent, profesorul american Lawrence Mead vorbeste chiar despre Work Enforcement, adica necesitatea stimularii muncii
119

Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998

105

prin conditionarea acordarii beneficiilor sociale de prestarea unei activitati n folosul comunitatii (Mead, 1997). Am afirmat n cuprinsul lucrarii ca tendintele consacrate de globalizare si de extindere a paradigmei neo-liberale n societatea contemporana sunt nu numai compatibile ci si reciproc dependente. ntr-adevar, internationalizarea crescnda a intereselor, fie ca e vorba de mondializarea capitalului, de ,,americanizarea" culturala a lumii sau strict de integrarea politica europeana, nseamna pna la urma disolutia autoritatii absolute a statelor nationale si ,,permeabilizarea" frontierelor. O astfel de lume globala (satul planeta) nu poate functiona dect ntr-un cadru liberal, n care principiile si valorile fundamentale cu care se opereaza sunt preluate din modelul democratiilor liberale avansate. Consecintele n planul politicii sociale corespund asadar urmatoarelor tendinte: contestarea statului-providenta, revizitarea conceptului de stat-natiune, ,,refluxul" proprietatii de stat si extinderea sectorului privat, respectiv a capitalului multinational, dezvoltarea societatii civile si ,,revolutia comunitatilor locale". Cu toata convergenta pe care o presupune globalizarea (ai carei principali promotori ramn incontestabil nord-americanii), trebuie spus ca Uniunea Europeana a devenit o entitate suficient de bine definita pentru a pastra n interiorul ei o cultura a bunastarii si un sistem propriu de organizare politico-economica, la rndul lor generatoare de integrare si convergenta att pentru statele membre ct si pentru cele care si negociaza deja aderarea. Prin urmare, modelul european (inclusiv dimensiunea sa sociala) trebuie luat n considerare ca model de referinta pentru 15+10 state ale lumii, care realizeaza mpreuna circa 37% din produsul mondial desi nu reprezinta dect 8% din populatia lumii. Eficienta, deschiderea si competitivitatea europeana, bazate pe liberalismul politicilor economice, sunt asociate cu o preocupare constanta pentru parametrii vietii sociale, preocupare ce face ca Europa sa fie continentul cu cea mai solida traditie n jurisdictia securitatii sociale. n ceea ce priveste politica sociala din Romnia, este evident ca masurile adoptate n anii`90 nu corespund dect n mica proportie unei strategii coerente de reforma sociala pe termen lung, abia spre finalul deceniului aparnd semnele unei astfel de conceptii, n special n nvatamnt, sanatate si pensii. De cele mai multe ori,
106

politicile sociale au fost decise ntr-o maniera haotica, populista si ,,pompieristica", de pe o zi pe alta, pentru a da satisfactie anumitor grupuri contestatare sau pentru a compensa unele efecte ale restructurarii economiei. n acest fel devine limpede ca politicii sociale i-a fost atribuit un rol secundar, de acompaniere a politicii economice, caracterul dominant fiind acela de politica pasiva, care asteapta un nou val de scumpiri pentru a acorda o indexare cu cteva procente a veniturilor. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca rezistenta la schimbare a societatii romnesti a fost mai acerba dect n alte tari, ca aceasta atitudine de mpotrivire a fost ncurajata la nceputul anilor`90 prin repetatele cedari si compromisuri guvernamentale (de dragul procentelor electorale) iar obiceiul de a revendica si de a obtine ,,n strada" unele facilitati, scutiri, amnari, subventionari sau cresteri salariale prin forme radicale de protest este mai ncetatenit la noi dect oriunde n Europa. De la ,,obisnuitele" greve care paralizeaza productia, transportul sau alte servicii publice fundamentale (si care, conform liderilor sindicali, ,,nu vor nceta dect dupa rezolvarea integrala a revendicarilor") pna la blocarea drumurilor nationale, luarea ca ostateci a directorilor, greva foamei, a excesului de zel, autoincendierea sau, dimpotriva, mineriadele, toate aceste forme organizate sau spontane de protest au adus pagube imense economiei, suportate finalmente de ntreaga populatie. Este momentul ca Romnia sa asume cu fermitate, pe baza unor eficiente demersuri politice si de constientizare sociala, optiunea liberal-europeana, singura ,,reteta" care ar putea moderniza n timp util societatea noastra, apropiind-o de principiile, valorile si standardele Uniunii Europene. ntemeiata pe educatie, pe respectul fata de lege si fata de proprietatea privata, pe programe de investitii si modernizare tehnologica, pe prioritatea absoluta acordata drepturilor omului si pe preocuparea pentru bunastare sociala, avnd ca orientare politica dominanta compatibilizarea cu standardele comunitare n toate domeniile de activitate, solutia liberal-europeana provoaca Romnia la un efort de accelerata modernizare economica, administrativa si socio-culturala. Este, de asemenea, momentul sa se nteleaga ca - inclusiv n politica sociala orice abordare trebuie facuta n context european, lundu-se ca repere criteriile si tendintele exprimate la nivelul continentului si renuntndu-se la traditionala scuza
107

,,asta merge la ei, dar la noi nu se poate". Tema sincronismului este mai actuala ca oricnd. Nimeni nu poate nega ca prioritatea momentului o constituie depasirea crizei economice. Totusi, ncheiem prin a afirma ca o politica sociala activa, centrata pe ideea modernizarii si dezvoltarii sociale n sensul ameliorarii indicatorilor educationali, a celor de sanatate publica, a conditiilor de locuit si a conditiilor la locul de munca nu poate dect facilita proiectul general de transformare a societatii romnesti spre modelul liberal-european.

108

BIBLIOGRAFIE
1. ALBERT, Michel, Capitalism contra capitalism, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1994. 2. BARR, Nicholas, Pietele fortei de munca si politica sociala n Europa Centrala si de Est, Bucuresti, 1995. 3. BOCANCEA, Cristian, NEAMTU George, Elemente de asistenta sociala, Iasi, Ed. Polirom, 1999. 4. BURROWS, Roger, LOADER, Brian, Towards a Post-Fordist Welfare State?, Londra, Routledge, 1994. 5. CASTLES, F. G., The Impact of Parties on Public Expenditures, Londra, Sage Publications, 1982. 6. COCHRANE, Allan, CLARKE, John, Comparing Welfare States: Britain in International Context, Londra, Sage Publications, 1993. 7. DAHRENDORF, Ralf, Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996. 8. DEMIER, Francis, Istoria politicilor sociale, Iasi, Institutul European, 1998. 9. DUFOURQ, Nicolas, ,,Securite sociale: le mythe de l`assurance" n Droit social, Paris, martie 1994. 10. ESPING-ANDERSEN, Gosta, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991. 11. ESPING-ANDERSEN, Gosta, Welfare State in Transition (National Adaptations to Global Economies), Londra, Sage Publications, 1996. 12. FLORA, Peter, The Development of Welfare States in Western Europe, New Brunswick, 1985. 13. FRIEDMAN, Milton, Capitalism si libertate, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 1995. 14. FUKUYAMA, Francis, Sfrsitul istoriei ?, Bucuresti, Ed. Vremea, 1994. 15. GEORGE, Vic, TAYLOR-GOOBY, Peter, European Welfare Policy (Squaring the Welfare Circle), Londra, Macmillan, 1996.
109

16. GIARINI, Orio, STAHEL, Walter, Limitele certitudinii, Bucuresti, Edimpress, 1996. 17. GOUGH, I., The Political Economy of the Welfare State, Londra, Macmillan, 1979. 18. HANTRAIS, Linda, Social Policy in the European Union, Londra, Macmillan Press, 1995. 19. HASENFELD, Yeheskel, Citizens` encounters with welfare state bureaucracies, New York , Prentice Hall, 1987. 20. HEIDENHEIMER, A. J., Education and social security entitlements in Europe and America, New Brunswick, 1981. 21. HEIDENHEIMER, A.J., Comparative Public Policy, New York, St. Martin`s Press, 1990. 22. HILL, Michael, Social Policy: A comparative Analysis, Londra, Prentice Hall, 1996. 23. HILL, Michael, Understanding Social Policy, Oxford, Blackwell, 1993. 24. LAVALETTE, Michael, PRATT, Allan, Social Policy: A Conceptual and Theoretical Introduction, Londra, Sage Publications, 1997. 25. LEIBFRIED, Stephan, Towards a European Welfare State, Londra, Routledge, 1993. 26. MACAROV, David, Social Welfare: Structure and Practice, Londra, Sage Publications, 1995. 27. MARSHALL, T. H., Citizenship and Social Class, Londra, 1950. 28. MARSLAND, David, Welfare or Welfare State? (Contradictions and Dilemmas in Social Policy), Londra, Macmillan Press, 1996. 29. MARGINEAN, Ioan, Politica sociala si tranzitie la economia de piata n Romnia, Bucuresti, CIDE, 1994. 30. MEAD, Lawrence M., From Welfare to Work (Lessons from America), Londra, The IEA Health and Welfare Unit, 1997. 31. MIHUT, Liliana, LAURITZEN, Bruno, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999.

110

32. MUNGIU, Alina, Romnii dupa`89 (Istoria unei nentelegeri), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995. 33. NAUMESCU, Valentin, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002. 34. O`CONNOR, J., The Fiscal Crisis of the Welfare State, New York, St. Martin`s Press, 1973. 35. OFFE, C., Contradictions of the Welfare State, Cambridge, MIT Press, 1984. 36. PAUN, Nicolae, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999. 37. PECHMAN, Joseph A., Social Security: Perspectives for Reform, Washington DC, Brookings Institution, 1982. 38. PIVEN, R., CLOWARD, R., Regulating the Poor: the Functions of the Public Welfare, New York, Random, 1972. 39. POENARU, M., Politica sociala si indicatori sociali, Bucuresti, Ed. ALL, 1998. 40. ROSANVALLON, Pierre, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998. 41. SANDU, Dumitru, Spatiul social al tranzitiei, Iasi, Ed. Polirom, 1999. 42. SKOCPOL, T., AMENTA, E., ,,Did capitalists shape social security?" n An. Sociol. Rev., 1985. 43. VCREL, Iulian, Finane publice, editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 2003. 44. VCU BARBU, Teodora, Bugetul statului i agenii economici, editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1997. 45. VLSCEANU, Lazr i ZAMFIR, Ctlin (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom, Iai, 2005. 46. WILENSKY, Harold, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985. 47. WILENSKY, Harold, The Welfare State and Equality: Structural and Ideological Roots of Public Expenditures, Univ. Calif. Press, 1975. 48. ZAMFIR, Catalin, Politici sociale n Romnia, Bucuresti, Ed. Expert, 1999.

111

49. ZAMFIR, Elena, ZAMFIR, Catalin, Politici sociale: Romnia n context european, Bucuresti, Ed. Alternative, 1995. Alte surse 50. Anuarul statistic al Romniei, Comisia Nationala pentru Statistica, Bucuresti, 1997. 51. Business Central Europe, 1997, 1998, 1999. 52. Charta Comunitara a Drepturilor Fundamentale ale Lucratorilor, 1989. 53. Le Grand, nr.II, 1990. 54. Legea asigurarilor sociale de sanatate, 1997. 55. Legea nvatamntului, 1995. 56. Legea nvatamntului, 1999. 57. Legea privind salarizarea demnitarilor si a personalului bugetar, 1998. 58. Legea privind somajul, 1991. 59. Legea tichetelor de masa, 1997. 60. Rapoartele OECD din perioada 1990-1998. 61. Raportul Comisiei Europene, 1995. 62. Social Security Programs Throughout the World, Departamentul securitatii sociale al Statelor Unite, 1993. 63. Social Security Programs Throughout the World, US Department of Health and Human Services, Washington DC, 1994. 64. Statutul personalului didactic, 1997. 65. The New Encyclopaedia Britanica, vol.27, Londra, Macropaedia, 1993.

112

CUPRINS
Introducere (p. 3) Conceptul de calitate a vieii (p. 8) Politici menite s asigure protecia social (p. 11) Concepte fundamentale i instituii implicate n structurarea politicilor de protecie i securitate social (p. 15) Conceptul general de politic social i politicile sociale sectoriale (p. 15) Statul bunstrii i securitatea social (p. 19) Dimensiunea social a integrrii europene (p. 22) Sistemul asigurrilor sociale (p. 28) Noua problem social (p. 28) Politica asigurrilor, ntre considerente sociale i constrngeri economice (p. 35) Implicaii politice ale reformei sociale (p. 43) Sistemul asistenei sociale (p. 46) Cheltuielile pentru securitate social (p. 55) Clasificarea cheltuielilor pentru securitate social (p. 58) Locul cheltuielilor pentru securitate social n bugetul public (p. 58) Finanare (surse ale finanrii) (p. 59) Influena categoriilor de cheltuieli pentru securitate social asupra economiei (p. 61) Cheltuieli pentru ajutorul de omaj i alocaia de sprijin i impactul lor (p. 66) Cheltuieli pentru asistena social i impactul lor (p. 69) Dezvoltarea comunitar ctre o nou strategie de creare a bunstrii (p. 70) 1947 1973: The Golden Age (p. 74) Anii 80: Criza sistemului WS (p. 78)

113

Reforma statului bunstrii sub influena Noii Drepte (Thatcher Reagan) (p. 82) Modelul social-democrat (p. 84) Modelul conservator (p. 92) Modelul liberal (p. 96) Concluzii (p. 104) Bibliografie (p. 111) Cuprins (p. 115)

114