Sunteți pe pagina 1din 2

Simbolismul Lacustra

de George Bacovia

Publicat n volumul Plumb, aprut n 1916, poezia Lacustr aparine esteticii simboliste i este reprezentativa pentru universul bacovian. Poezia Lacustra a lui George Bacovia se inscrie in universul tipic simbolist mai ales prin dramatismul trairilor eului liric (solitudine, angoasa, monotonie, nevroza), dar si prin tehnica repetarii temelor si a simbolurilor, prin cromatica, prin modul de constructie a cadrului, prin muzicalitatea interioara stridenta. Intre planul exterior si cel interior se stabilesc puternice corespondente: plansul interior al fiintei este insusi plansul universului in descompunere Aud materia plangand. Plansul, singuratatea sunt laitmoive ale acestei lirici. Forta germinatoare a apei din poezia clasica este inlocuita prin noi valori simbolice ale apei: monotonie, anxietate, disolutie. Ploaia este un simbol obsedant care circula de la o poezie la alta, iar lacustra devine un simbol al izolarii, o imagine a spatiului inchis, proiectie a unui eu liric prizonier al unei obsesii, universul bacovian fiind unul inchis. Muzicalitatea exterioara este sub semnul armoniei, in ciuda rimei imperfecte. Muzicalitatea interioara este pusa sub semnul agresiunii continue a ploii. Utilizarea preponderenta in rimele din strofa-refren a gerunziilor cu valoare durativa, ca si a aliteratiei sugereaza o atmosfera apasatoare, monotona. In Lacustra, viziunea despre lume surprinde o existenta fara iesire, nemetafizica, intrucat textul hiperbolizeaza starea de singuratate, obsesia unei depline izolari si presimtirea dezagregarii, a neantului. Fiind o poezie simbolista, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si este susinut de mrci lexico-gramaticale specifice prezenei explicite a eului, forme pronominale si verbale de persoana I(m, mi, sunt, tresar) i la nivelul expresiei prin pauzele afective conferite de cezur i de punctele de suspensie. Tema, specific bacovian, este dezagregarea cosmic i regresiunea n haosul primordial amorf, descompunerea spiritului sub efectul ploii, alienarea fiinei sub presiunea materiei, descompunerea lent a sinelui. Titlul este un simbol. Denotativ desemneaz o locuin suspendat construit pe ap, legat de mal cu un pod care se ridic pentru a evita invazia slbticiunilor dinspre uscat. Simbolic, titlul sugereaz starea eului, supus permanent agresiunii lumii exterioare, de care se izoleaz, dar devine captiv propriei existene. Incipitul cuprinde un paralelism sintactic de-attea nopi aud plound / aud materia plngnd, verbul de senzaie aud sugerand percepia dramatic a plnsului cosmic, sugestiv pentru plnsul fiinei. Noaptea perpetu adncete prin non-culoarea senzaia de spaim, de monotonie, dar i dorina de evadare ntr-un timp revolut al locuinelor lacustre. Imaginarul poetic se dezvolt n jurul a dou simboluri acvatice: ploaia n varianta sa maladiv-diluvian sugernd degradare, anxietate, monotonie, disoluie i lacustra, simbol al limitrii orizontului uman, dar i al izolrii i solitudinii. Ploaia monotona nu este un simplu element de decor, ci agentul descompunerii materiei si eului. Locuinta lacustra devine simbol al disparitiei treptate , dar iremediabile sub imperiul distrugator al elementului acvatic. La nivel compoziional, poezia cuprinde patru catrene dispuse simetric, construcia este circular, ceea ce sugereaz lumea nchis ca un cerc i realizat de reluarea versurilor

de-attea nopi aud plound... / sunt singur i m duce-un gnd / spre locuinele lacustre. Exist aadar o secven refren care confer textului muzicalitate simbolist. Strofa nti exprim, n mod simbolic, dezagregarea materiei, sub aciunea unei ploi permanente, plasat n atemporalitate: De-attea nopi aud plound. Percepia unei alunecri n acvatic se face gradat, de la o reacie personal, n regim intim, la nregistrarea unei reacii cosmice: Aud materia plngnd. Cderea ploii acioneaz hipnotic asupra somnului fiinei i a lumii. Astfel, apele din realitatea obiectiv, ploaia, se contopesc cu apele visului, subcontientul, ambele avnd proprietatea de a descompune, a dizolva. Apele ploii, contientul, aduc la suprafa, din vis apele profunde ale contiinei, imaginea lacustrelor. Izolarea poetului este exprimat direct: Sunt singur. In strofa a doua, este continuat ideea elementului acvatic, prin intermediul unor simboluri precum: scnduri ude, vad, pod, mal. Starea de nevroz, de iritare, provocat n prima strof de plnsul i dezagregarea materiei, se coreleaz cu spaima, n strofa a doua, sentimente generate de pericolul iminent: In spate m izbete-un val. Reaciile instinctuale primeaz, eul fiind redus la contururile acestora: Tresar prin somn, i mi se pare/ C n-am tras podul de la mal. Apare motivul somnului purtnd sugestia morii, cci somnul bacovian este un somn ntors", care se transform ntr-un comar. Strofa a treia amplific starea de angoas, de nelinite, de singurtate a poetului, prin regresiunea n golul istoric al nceputurilor lumii. Singurtatea este proiectat n eternitate prin intermediul versului: Pe-aceleai vremuri m gsesc. Teama de neant produce exasperare, dar i resemnare n izolare. Dezagregarea se extinde la nivelul ntregului univers, piloii grei ai lumii luntrice prbuindu-se sub aciunea distrugtoare a apei. ncordarea, ntinderea nervilor n mod excesiv preconizeaz apropierea sfritului, cu sugestia motivului biblic al potopului. Ultima strofa o reia simetric pe prima, n afar de versul al doilea, care se realizeaz ca o prelungire a primului catren: Tot tresrind, tot ateptnd. Accentul cade pe planul subiectiv, trecndu-se de la universal la individual. Descompunerea este o aciune liniar i finit. Prezena unor motive literare precum: moartea, ploaia, golul, noaptea, plnsul, nevroza, ca si a unor tehnci specifice (corespondente, simboluri, muzicalitatea), nscrie aceast poezie n lirica simbolist. Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a intregii existente, de dezagregare a materiei si a fiintei.