Sunteți pe pagina 1din 157

1.

AUTOMATIZĂRI NAVALE CONVENŢIONALE ŞI AUTOMATIZĂRI COMPLEXE

1.1 Structura unui sistem automat (SA)convenţional. Scheme-bloc.

  • 1.1.1 Introducere. Definiţii

Automatizările navale au început să se aplice proceselor continue şi discrete ale diverselor mecanisme, dispozitive şi agregate de la bordul navelor. S-a trecut la automatizarea diferitelor echipamente din compartimentul maşini (CM) şi apoi la centralizarea comenzii şi supravegherii instalaţiilor energetice navale de forţă într-un PC. Automatizarea navală complexă vizează trecerea de la automatizarea individuală a mecanismelor, agregatelor şi instalaţiilor navale la sisteme automate complexe care să unifice sistemele automate individuale într-un tot unitar. Automatizarea complexă conduce la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă ale echipajului, iar pe de altă parte la reducerea echipajului la minimul de membri necesar pentru manevra navei atât în regim normal de funcţionare , cât şi în regim de avarie până la cel mai apropiat port. Tendinţa este de a extinde tehnicile de automatizare la toate compartimentele navei şi introducerea unor sisteme de control dotate cu calculatoare şi automate programabile precum şi centralizarea înaltă a operaţiilor de comandă, achiziţii de date şi supravegherea tuturor maşinilor şi instalaţiilor navale. Această fază este denumită, în unele lucrări de specilaitate, superautomatizare navală; ea va permite reducerea continuă a numărului membrilor echipajului dar şi eliminării distincţiei convenţionale existente între compartimentele navelor; membrii echipajului vor avea atribuţii multiple, iar navele vor fi dotate cu cele mai moderne sisteme automate. Revenind la automatizarea clasică, să definim câteva noţiuni de automatizare. Ansamblul de obiecte materiale care asigură conducerea unui proces tehnic sau de altă natură fără intervenţia directă a omului reprezintă un echipament de automatizare. Ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor şi aparatelor prin intermediul cărora se asigură conducerea proceselor tehnice fără intervenţia directă a omului poartă denumirea de Automatică. Automatizarea reprezintă introducerea în practică a principiilor automaticii. Sistem automat: ansamblul format din procesul (tehnic) condus şi echipamentul de automatizare (de conducere), care asigură desfăşurarea procesului după anumite legi. Definirea noţiunii de sistem automat a pornit de la realitatea obiectivă a existenţei unor procese (tehnice) cauzale (respectiv cauza determină efectul şi nu invers) şi a unor obiecte materiale create de om (cu respectarea cauzalităţii) în scopul conducerii automate a unor procese. Fiecare dispozitiv de automatizare este caracterizat printr-o mărime ce reprezintă cauza şi o mărime ce reprezintă efectul, între acestea existând o relaţie de dependenţă, cauza implicând (determinând) efectul.

1.1.2 Structuri de sisteme automate. Rolul reacţiei negative

Pornind de la definiţia sistemului automat putem asocia acestuia un model structural alcătuit din două subsisteme: subsistemul condus S2 (procesul supus automatizării) şi subsistemul de conducere sau conducător S1 (echipamentul de automatizare).

P 1 P 2 u 1 m 1 y 1 u 2 m y2 2 S1
P 1
P 2
u 1
m
1
y 1
u 2
m
y2
2
S1
S2
u m
m
k
y p

Fig. 1.1 Schema generală a unui sistem deschis Structura de sistem prezentată în figura 1.1 este o structură deschisă, reprezentând totodată o structură minimală care asigură o relaţie funcţională dorită între grupul (setul) mărimilor de la ieşire y i (i=1,2,…,p) şi setul variabilelor de la intrare u i (i=1,2,3,…,m). S-au evidenţiat următoarele mărimi caracteristice:

y - vectorul mărimilor de ieşire u - vectorul mărimilor de intrare p - vectorul mărimilor perturbatoare. Mărimile de intrare ale procesului automatizat sunt de două tipuri:

  • - Mărimi de execuţie (comandă) ce sunt determinate de subsistemul de conducere S 1 ;

  • - Mărimi perturbatoare (principalele mărimi perturbatoare sunt cele de sarcină).

Se observă că sistemul considerat, pentru o intrare dată, ca urmare a efectului mărimii perturbatoare, poate avea diverse valori ale mărimii de ieşire. Rezultă că o structură deschisă de sistem automat nu asigură o bună precizie în realizarea relaţiei intrare – ieşire.

Exemplu de sistem deschis: pornirea unui electromotor cu ajutorul unui contactor.

Acţionarea electrică, ca proces supus comenzii automate, are ca ieşire turaţia iar ca mărime de

intrare tensiunea de alimentare. Apariţia unei perturbaţii externe determinată de variaţia sarcinii are ca efect modificarea mărimii de ieşire (turaţia). Putem spune deci că un sistem cu structură deschisă este foarte sensibil la perturbaţiile ce apar în proces (subsistemul de bază) sau în cadrul sistemului de conducere. Pentru compensarea acestei modificări a turaţiei se impune modificarea tensiunii de alimentare în mod corespuzător. Aceasta presupune cunoaşterea evoluţiei mărimii de ieşire.

În cazul în care subsistemul de conducere S 1 elaborează acţiunea de comandă atât funcţie de mărimea de intrare u cât şi funcţie de ieşirea y a subsistemului condus, se obţine o structură de sistem automat cu reacţie (figura 1.2):

u S m y 1 S 2 y y r r S 3
u
S
m
y
1
S 2
y
y
r
r
S 3

Fig. 1.2 Schema generală a unui sistem închis

Subsistemul S 3 are rolul informaţional de a transmite la intrarea subsistemului S 1 informaţii despre evoluţia mărimii de ieşire; semnalul transmis y r este denumit semnal de reacţie sau mărime de reacţie. Prezenţa acestei legături inverse, de la ieşirea la intrarea sistemului, poate să asigure o reducere a sensibilităţii la perturbaţii a acestuia. Comanda pentru realizarea unei funcţionări dorite a subsistemului cu o structură dată (procesul) în cazul unui sistem cu structură închisă se realizează în funcţie de rezultatul comparării între mărimea de intrare u a sistemului şi ieşirea y a acestuia.

În acest caz, subsistemul S 1 elaborează o strategie de conducere pentru obţinerea relaţiei dorite intrare-ieşire şi pe baza informaţiei transmise de la ieşire prin intermediul reacţiei. Subsistemul S 1 interpretează decizional, comparativ, cele două variabile de intare şi de reacţie determinând, pe baza unei strategii impuse, variabilele de intare în subsistemul condus S 2 .

Dacă se adaugă un subsistem suplimentar care măsoară şi transmite la intrare informaţii despre proces, se obţine o structură de sistem închis.

Se poate remarca faptul că măsurarea mărimii de ieşire şi transmiterea informaţiei asupra evoluţiei acesteia la intrare introduce o anumită întârziere care atrage o funcţionare necorespunzătoare a sistemului. Pentru a se reduce la minimum timpul de informare a sistemului de interpretare decizională asupra evoluţiei mărimii de ieşire, se poate transmite mărimea de ieşire direct la comparator. Legătura funcţională între mărimea de reacţie şi mărimea de ieşire este denumită, în acest caz, legătură rigidă. Structura unui sistem automat cu timp informaţional minim (legătură inversă rigidă) este prezentată în figura 1.3:

u(t y(t) S 1 S2
u(t
y(t)
S 1
S2

Fig. 1.3 Schema unui sistem cu reacţie rigidă

Printre efectele reacţiei negative într-un sistem automat se remarcă:

  • - creşterea preciziei;

  • - reducerea sensibilităţii sistemului la variaţiile caracteristicilor acestuia şi ale perturbaţiilor;

  • - reducerea efectelor neliniarităţilor şi distorsiunilor;

  • - creşterea benzii de frecvenţă în care sistemul se comportă satisfăcător.

Observaţie:

În funcţie de natura variaţiei mărimii de intrare, sistemele automate pot fi cu program sau cu consemn; la acestea se impune variaţia intrării după o anumită regulă; aceste sisteme sunt cunoscute sub denumirea de sisteme de reglare automată (SRA). În cazul în care nu se cunoaşte apriori variaţia mărimii de intrare ci se impune numai o dependenţă voită u → y, spunem că este vorba despre sisteme automate de urmărire.

  • 1.1.3 Mărimi şi elemente caracateristice în sistemele de reglare automată (SRA)

Scopul unui sistem de reglare automată (SRA) este de a realiza la ieşirea sistemului automat o mărime impusă prin program. Dat fiind că un sistem cu legătură directă transmite la intrarea subsistemului decizional direct mărimea de la ieşire, pentru a se asigura comparaţia între program şi această mărime, este necesară prezenţa unui subsistem prin intermediul căruia se aplică la intrarea sistemului mărimea de referinţă y ref sau mărimea de ieşire dorită r=y dorit =y*=y ref . Comparaţia între valorile dorite ale ieşirii cu valorile y transmise pe calea de reacţie se realizează în cadrul unui subsistem de comparaţie. Ieşirea din acest subsistem reprezintă abaterea ε dintrecele două variabile, dorită şi realizată de sistemul automat.

Elaborarea deciziei sau comenzii se realizează în cadrul unui subsistem elementar de decizie sau regulator automat care, în funcţie de ε, determină variabila de decizie sau de comndă u(t). Această comandă acţionează în sensul realizării egalităţii dintre valoarea dorită a ieşirii y dorit şi valoarea reală a ieşirii y, deci în sensul y*=y dorit =y.

Aplicarea variabilei de decizie (de comandă) la subsistemul condus (proces) se realizează prin intermediul subsistemului de execuţie, care pe baza variabilei u(t), elaborează variabila de execuţie m(t). Acest subsistem de execuţie asociază variabilei de execuţie, de obicei, energia necesară intervenţiei dorite asupra procesului în sensul modificării surselor de energie ale acestuia. Subsistemele de execuţie (elementele de execuţie) pot fi privite ca generatoare de cuplu (forţă) care folosesc energia externă fiind comandate de semnalele obţinute de la subsistemul de

decizie. Astfel, elementele de execuţie au un dublu rol: informaţional şi de vehiculare a unor puteri importante.

Ţinând seama de modul de transmitere şi prelucrare a informaţiei se poate întocmi schema funcţională a
Ţinând seama de modul de transmitere şi prelucrare a informaţiei se poate întocmi schema
funcţională a unui SRA cu legătură inversă (reacţie) rigidă (fig. 1.4).
P a
P α
y
S 12
ε
q
y* +
u(t)
m(t)
S 2
S 11
S 13
S 14
Intrare
(r)
RA
EE
Proces
y*
+
u(t)
m(t)
y
-

Fig. 1.4 Schema funcţională a unui SRA cu reacţie rigidă

q programul impus; r – referinţa; ε(t) – abaterea; u(t) comanda; m(t) – mărimea de execuţie

P a P α y S 12 ε y* + u(t) m(t) S 2 S 13
P a
P α
y
S 12
ε
y* +
u(t)
m(t)
S 2
S 13
S 14
(r)
RA
EE
Proces
-
y r
Traductor
Fig. 1.5 Schema funcţională a unui SRA cu traductor inclus pe calea de reacţie
P y* + ε y RA u Obiectul (r) reglat - Fig. 1.6 Schema simplificată cu
P
y* +
ε
y
RA
u
Obiectul
(r)
reglat
-
Fig. 1.6 Schema simplificată cu reacţie rigidă
S-au utilizat următorele notaţii:

S 11 – subsistemul de intrare (elementul de fixare a referinţei); S 12 subsistemul de comparaţie (elementul de comparaţie); S 13 – subsistemul de decizie (de comandă) sau regulatorul automat; S 14 – subsitemul de execuţie (elementul de execuţie). Elementul de fixare a referinţei (programatorul) S 11 poate fi exclus din structura sistemului deoarece pentru SRA este importantă cunoaşterea mărimii de intrare y*, a referinţei r = y* în elementul de comparaţie. În figura 1.6 obiectul reglat include procesul tehnologic, elementul de execuţie şi traductorul de reacţie. Regulatorul automat elaborează strategia de conducere a obiectului reglat. Astfel, obiectul supus conducerii are în acest caz ca intrări mărimea u şi perturbaţia P iar ca ieşire mărimea y. Variabila ε ce reprezintă abaterea sau eroarea sistemului de reglare se obţine comparând prin diferenţă variabilei de intrare şi a variabilei de ieşire y:

ε = y*- y sau ε = y ref y = r y.

Dacă comparaţia nu se face prin diferenţă, sistemul automat este cu comparaţie ”general strategică”.

La SRA cu comparaţie liniar-adaptivă (sau prin diferenţă), reglarea se realizează după eroare întrucât variabila de execuţie (sau mărimea motoare) m(t) este elaborată în funcţie de abaterea ε şi nu în funcţie numai de intrarea y*. Pentru aceste sisteme de reglare, subsistemul ce interpretează decizional eroarea ε poartă denumirea de regulator automat.

Spre deosebire de SRA care acţionează după eroarea (abaterea) dintre programul (referinţa) sistemului şi mărimea de ieşire, se întâlnesc sisteme de reglare după perturbaţie şi sisteme de reglare combinată după eroare şi după perturbaţie, în cazul în care perturbaţia este accesibilă măsurării (fig. 1.7):

P a RP TP u p - y ε m(t) y* + u(t) RA Proces EE
P a
RP
TP
u p
-
y
ε
m(t)
y* +
u(t)
RA
Proces
EE
(r)
+
-
y r
Traductor
Fig. 1.7 Schema unui sistem de reglare combinată.

În această schemă este inclusă o legătură secundară având ca intrare mărimea perturbaotare p a . Aceasta este măsurată (dacă este accesibilă măsurării) cu traductorul TP, mărimea rezultată fiind aplicată la intrarea regulatorului pentru compensarea perturbării RP. O asemenea structură înlătură dezavantajele sistemului de reglare după eroare compensând direct efectul perturbaţiei, eliminându-se astfel întârzierea în transmiterea semnalului de la ieşire la intrare pentru ca sistemul să acţioneze la apariţia abaterii.

  • 1.2 Probleme ale sistemelor automate. Metode de studiu

Principalele probleme ale sistemelor automate sunt legate de analiza şi sinteza acestora, de detrminarea modelelor matematice ale instalaţiilor supuse automatizării, de optimizarea funcţionării lor, etc. Analiza sistemelor automate reprezintă o etapă în studiul acestora şi constă în determinarea mărimii de ieşire (a răspunsului), a comportării în regim staţionar şi tranzitoriu a sistemelor în condiţiile în care sunt cunoscute mărimile de intrare şi/sau mărimile perturbatoare precum şi structura şi modelul funcţional al întregului sistem. Prin analiză se urmăreşte determinarea performanţelor realizate de sistem în procesul de automatizare a unei instalaţii tehnologice date. Analiza performanţelor evidenţiază gradul de precizie cu care se realizează relaţia dorită între intrarea şi ieşirea sistemului automat precum şi influenţa anumitor parametri ai sistemului asupra performanţelor sale.

Sinteza (proiectarea) unui sistem automat presupune rezolvarea mai multor probleme şi anume:

  • - stabilirea criteriilor de performanţă pentru sistem pornind de la consideraţiile şi restricţiile impuse de instalaţia tehnologică;

  • - întocmirea schemei structurale a sistemului automat cu evidenţierea tuturor

elementelor componente;

  • - alegerea corespunzătoare a elementelor de măsură şi a elementelor de execuţie;

  • - alegerea şi acordarea optimă a regulatorului automat în vederea satisfacerii criteriilor de performanţă impuse apriori;

  • - verificarea (prin analiză) performanţelor realizate de sistemul automat proiectat.

În cazul în care anumite performanţe ale sistemului proiectat şi analizat nu au fost realizate, se trece la reproiectare sau la corecţia sistemului.

Corecţia unui sistem automat constă în introducerea în structura acestuia a unor elemente “corectoare” în scopul îmbunătăţirii performanţelor. Alegerea şi dimensionarea acestor sisteme de corecţie se face în concordanţă cu structura şi modelul funcţional al sistemului şi cu performanţele ce se impun a fi corectate. Realizarea unei proiectări cât mai riguroase a unui sistem automat (SA) convenţional presupune o cunoaştere cât mai bună şi cât mai completă a modelului matematic al instalaţiei supusă automatizării. Ca urmare, una dintre cele mai importante probleme în proiectarea SA este identificarea cât mai precisă a procesului automatizat. În cazul sistemelor adaptive această identificare trabuie efectuată continuu şi automat, cu mare precizie şi viteză, astfel incât informaţiile culese despre evoluţia procesului să fie utilizate eficient la eleborarea strategiei de conducere a acestuia. În cazul în care se urmăreşte ca SA să aibă o comportare optimă, adică să se comporte cel mai bine dintr-un anumit punct de vedere, avem de rezolvat probleme de comandă (conducere) optimală a unui proces. Extremizarea unui criteriu de performanţă dat, pentru sisteme definite analitic prin modele matematice cunoscute apriori, constituie o problemă de optim.

Metodele de calcul cele mai uzuale pentru analiza sistemelor apelează la modelele matematice de tipul ecuaţiilor diferenţiale, de tipul funcţiilor de transfer şi de tipul caracteristicilor de frecvenţă. Aceste metode stau la baza teoriei clasice a sistemelor automate, putând fi utilizate atât pentru analiză cât şi pentru proiectare. Pentru proiectarea sistemelor sunt utilizate următoarele metode clasice: metoda distribuţiei poli-zerouri, metoda locului rădăcinilor, diagramele Nyquist şi Bode.

Utilizarea unor modele de tip matriceal-vectorial cu considerarea stărilor sistemelor, modele ce stau la baza teoriei moderne a sistemelor automate, permite accesul comod la tehnica de calcul numeric, rezolvându-se cu eficienţă şi precizie atât problemele de analiză cât şi de sinteză (proiectare).

1.3 Siteme automate numerice (SAN) Apariţia minicalculatoarelor a condus la ideea folosirii lor în conducerea proceselor industriale. Mai întâi, au fost folosite minicalculatoarele pentru a efectua calcule de optimizare şi pentru a modifica mărimile de referinţă ale unor bucle de reglare clasice, realizate cu echipamente analogice, rezultând astfel o conducere în regim de supraveghere CRS(supervisory computer control -SCC). Ulterior au fost implementate minicalculatoare care să înlocuiască echipamentele de reglare automată analogice, intervenind astfel în interiorul buclelor de reglare (deservite prin multiplexare) şi realizând o conducere numerică directă CND (direct digital control DDC), care includea reglarea numerică RN.

În anul 1959 s-a trecut la elaborarea şi utilizarea unor minicalculatoare care interveneau direct în automatizarea proceselor tehnologice, datorită acestui fapt fiind denumite calculatoare de proces CP. Acest CN a funcţionat în varianta CRS care era varianta cu cea mai mare eficienţă

economică. S-a obţinut o structură ierarhizată pe două nivele: la nivelul inferior se găsesc buclele de reglare automată, fiecare buclă fiind prevăzută cu un regulator automat analogic (RA), iar la nivelul superior se găseşte un CN. Se constată că SRA clasice (cu RA) sunt sisteme distribuite, în sensul că fiecare buclă are un RA propriu, în timp ce în cadrul structurii ierarhizate CN realizează o conducere centralizată, în sensul că primeşte date din toate buclele şi transmite (după prelucrarea datelor primite) comenzi de modificare a mărimilor de referinţă ale tuturor buclelor. Ulterior au fost introduse CP funcţionând atât în varianta CRS cât şi în varianta CND, treptat ponderea utilizării CP deplasându-se spre varinata CND. În această variantă se păstrau şi RA ca rezervă (în cazul ieşirii din funcţiune a CN), ceea ce explică în bună parte faptul că programele de CND simulau numeric legile de reglare analogice proporţional-integral-derivative PID pentru diferite scheme de reglare (cu buclă simplă, în cascadă, cu compensarea perturbării, reglare de raport, reglare multivariabilă, cu predicţie, etc.). Pe de altă parte, menţinerea şi în prezent a legilor de reglare PID (la RA) şi a algoritmilor de tip PID (la SAN cu microprocesoare) se explică prin rezultatele bune asigurate şi prin simplitatea acestor legi. Tendinţele de obţinere a unor eficienţe economice sporite au determinat trecerea la conduceri ierarhizate pe mai multe nivele în care apare reglarea numerică la nivel inferior, conducerea în regim de supraveghere la nivelul imediat superior şi eventuale alte nivele superioare.

Reglarea şi conducerea numerică au oferit noi posibilităţi în comparaţie cu varianta reglării analogice. Astfel, a devenit posibilă implementarea unor algoritmi evoluaţi (pe lângă cei tipizaţi PID), realizarea unor funcţiuni multiple (reglare, culegere şi memorare de date, optimizare, supraveghere, alarme la ieşirea din limite, afişare, deservire prin multiplexare, adaptare), asigurarea unei automatizări flexibile prin schimbarea programelor, obţinerea unei eficinţe economice ridicate pe ansamblul unor instalaţii industriale prin structuri ierarhizate de conducere. Apariţia microprocesoarelor (μP) ca o îmbinare fericită a tehnicii componentelor electronice integrate pe scară largă (large scale integration LSI) cu tehnica de calcul a produs un impuls puternic asupra ingineriei electronice. Fiind un dispozitiv de calcul puternic, cu volum şi cost reduse, cu fiabilitate ridicată şi necesitând numai condiţii obişnuite de mediu ambiant pentru circuite electronice, a deplasat accentul de la proiectarea şi adaptarea circuitelor şi subansamblurilor (deci de la probleme în principal de hardware) spre problematica transformării unei teme de proiectare într-un program (deci spre probleme de sisteme de programa software). De fapt, chiar problemele de echipamente în proiectarea sistemelor cu μP sunt sensibil diferite de cele specifice tehnicii electronicii convenţionale întrucât în locul proiectării unor circuite, intervine acum structurarea unui sistem prin interconectarea unor module. Folosirea SAN cu μP a deschis calea implementării legilor evoluate de reglare funcţie de stare, de reglare adaptivă, extremală, multivariabilă, de realizare a sistemelor autoacordabile, etc.

În al doilea rând, folosirea μP pentru realizarea SAN cu algoritmi de tip PID a permis revenirea la structuri distribuite, în varianta CND (corespunzătoare structurilor analogice distribuite cu RA) întrucât costul redus al SAN cu μP a permis să fie justificată tehnico- economic folosirea unui μP pentru câteva bucle de reglare, în unele soluţii propunându-se chiar câte un μP pentru fiecare buclă, evitându-se astfel multiplexarea.

În al treilea rând, datorită descentralizării (prin revenirea la structura distribuită) şi prin condiţiile relativ larg accceptate pentru mediul ambiant, în SAN cu μP echipamentele de automatizare se pot integra nu numai funcţional cu restul sistemului ci şi din punct de vedere constructiv şi al locului de amplasare, în unele soluţii propunându-se instalarea μP chiar pe elementul de execuţie realizat printr-un ventil de tip numeric (cu 8 poziţii, comandate codificat), ceea ce permite să se considere că tehnica de calcul devine efectiv o componentă organică a realizării procesului industrial. Astfel, s-au impus structurile de de sisteme de conducere distribuită, inclusiv achiziţia distribuită de date şi structurile ierarhizate de conducere a proceselor, în cadrul cărora fiecare echipament de calcul preia sarcini în concordanţă cu poziţia ocupată în ierarhie. Aceste structuri sunt caracterizate printr-o înaltă flexibilitate, fiabilitate şi prin performanţe superioare în comparaţie cu structurile iniţiale de sisteme de conducere cu calculatoare de proces. Realizarea unor sisteme integrate de conducere într-o configuraţie distribuită şi ierarhizată permite luarea în considerare a tuturor factorilor ce acţionează asupra procesului, a interacţiunilor şi reacţiilor ce apar în sistem, asigurându-se astfel optimizarea globală a proceselor conduse. Structurile moderne de conducere distribuită şi ierarhizate, repartizând gradul de inteligenţă la diferite echipamente de calcul, asigură prin resursele hardware şi software o conducere eficientă a proceselor şi o integrare puternică a operatorului în sistem prin interacţiunea om-maşină inclusă ca funcţie a sistemului integrat de conducere. O structură de sistem de reglare sau conducere poate fi privită ca o structură ierarhizată. Astfel, în cadrul unei scheme convenţionale de reglare, regulatorul reprezintă nivelul ierarhic superior, iar procesul condus reprezintă primul nivel de ierarhie (fig. 1.8).

Regulator Proces condus
Regulator
Proces
condus

Fig. 1.8Structura ierarhizată pe 2 niveluri

În funcţie de complexitatea procesului, de complexitatea funcţiilor de conducere, de performanţele echipamentelor hardware pot fi organizate structuri de conducere ierarhizată multistrat (multilayer control hierarchy), structuri de conducere ierarhizată multinivel

(multilevel controrl hierarchy), structuri de conducere multistrat temporale (temporal multilayer control hierarchy).

Conducerea ierarhizată multistrat apelează la o ierarhizare funcţională pe diverse straturi (fig.

1.9):

Primul nivel în ierarhie realizează funcţia de interacţiune cu procesul, asigurând interfaţarea cu acesta. Celui de-al doilea nivel îi revine sarcina de a stabili obiectivele primului nivel, de a asigura regimul optim de funcţionare a procesului prin stabilirea referinţelor pentru primul nivel de

reglare numerică directă. Acest nivel stabileşte starea următoare ce trebuie implementată prin reglarea numerică directă, printr-o secvenţă predeterminată de acţiuni.

Funcţia de autoorganizare Selectarea modurilor de lucru, alegerea obiectivelor conducerii, etc. Bază de date Specificaţii Funcţia
Funcţia de autoorganizare
Selectarea modurilor de lucru,
alegerea obiectivelor conducerii, etc.
Bază de date
Specificaţii
Funcţia de comandă adaptivă
Estimare parametrii, comandă
Restricţii programe
adaptivă
Funcţia de supervizare
Referinţe
Optimizarea regimurilor de
funcţionare
Date din proces
Funcţia de conducere directă
Achiziţii de date, monitorizare
evenimente, conducere numerică
directă
Procesul condus

IV

III

II

I

Fig. 1.9 Structură de conducere ierarhizată multistrat

Cel de-al treilea nivel are sarcina de a adapta strategia de conducere la o clasă largă de modele ale procesului, în condiţiile în care parametrii procesului se modifică. Funcţia de

adaptare asociată celui de-al treilea nivel apelează la experienţa acumulată în conducerea procesul ui pe un interval de timp şi intervine asupra celorlate niveluri în scopul asigurării invarianţei performanţelor sub acţiunea mărimilor şi evenimentelor endogene şi exogene. Funcţia de autoorganizare asociată nivelului al patrulea de ierarhizare se referă la decizii privind alegerea structurii algoritmilor asociaţi cu nivelele inferioare de ierarhizare. Aceste decizii au la bază criterii globale de performanţă, relaţiile cu alte sisteme, necesitatea coordonării funcţionării întergului ansamblu. Observaţie: fiecare nivel apelează la baza de date a sistemului în funcţie de sarcinile repartizate acestora, iar între niveluri există o puternică interacţiune (schimb de informaţii).

O structură de conducere ierarhizată multinivel (fig. 1.10) evidenţiază faptul că un proces de complexitate medie-mare se descompune în subprocese conduse fiecare direct de către un microcalculator regulator (MCR).

IV
IV

Restricţii, obiective globale

Calculator III coordonator Informaţii Restricţii, MCR-n MCR-1 MCR-2 …………………………. II obiective I ∑ 1 ∑ 2
Calculator
III
coordonator
Informaţii
Restricţii,
MCR-n
MCR-1
MCR-2
………………………….
II
obiective
I
∑ 1
∑ 2
∑ n
Variabile
Perturbaţii
Informaţii
Restricţii,
obiective

reglate

Fig. 1.10 Structură de conducere ierarhizată multinivel.

Primul nivel al ierarhiei, realizat cu regulatoare distincte, asigură conducerea numerică directă a subproceselor, cu menţinerea regimurilor optime de funcţionare atâta timp cât restricţiile locale nu sunt violate. Al doilea nivel modifică criteriile de performanţă şi/sau restricţiile locale pentru primul nivel, ca răspuns la modificările impuse de funcţionarea globală a procesului la performanţe optime. Calculatorul de la nivelul al III-lea preia, ţinând seama că la primul nivel sunt mai multe microcalculatoare-regulatoare, sarcina de coordonare în vederea optimizării întregului sistem.

Descompunerea sistemului în susbsisteme poate fi bazată pe considerente geografice sau pe tipuri de echipamnete. În general procesele de mare complexitate sunt proiectate astfel încât pot fi evidenţiate subprocese separat, cu interacţiuni slabe, rezultând procese parţial decuplate, cu interacţiuni ce variază lent în timp. Printre avantajele structurilor multinivel sunt de remarcat următoarele:

  • - reducerea efortului de calcul şi a cerinţelor de transmitere a datelor (deoarece taskurile de coordonare sunt manevrate la nivelul coordonator la frecvenţă joasă);

  • - creşterea siguranţei în funcţionare a sistemului (cele mai mai multe taskuri de conducere sunt proiectate a fi manipulate la nivel local iar subsistemele de la primul nivel au o funcţionare cvasiindependentă);

  • - reducerea timpului de elaborare şi a costului ca urmare a faptului că algoritmii de reglare şi sistemele de programare pot fi dezvoltate pas cu pas.

Exemplu de sistem de conducere multinivel: sistemul de conducere pentru sistemul electroenergetic al navei. În acest caz, subsistemele generatoare de energie electrică şi de distribuţie sunt proiectate ca susbsisteme semiindependente. Astfel, există o descompunere naturală, determinată de considerente tehnologice la nivelul grupurilor producătoare de energie electrică şi de considerente de de amplasare (geografice) la nivelul centralelor electrice, la navele cu mai multe centrale electrice (staţii de distribuţie în cazul sitemeleor electroenergetice terestre). O asemenea structură a sistemului electroenergetic este compatibilă cu organizarea multinivel a sistemului de conducere.

Ierarhia de conducere multinivel presupune şi o ordonare în timp a tuturor activităţilor. Perioada medie a acţiunii de conducere tinde să crească pe măsură ce ne depărtăm spre nivelul ierarhic superior. În plus, oricare dintre regulatoare (calculatoare) dintr-o structură multinivel poate include taskuri ce sunt executate cu frecvenţe diferite şi priorităţi diferite. Toate aceste consideraţii motivează conceptul de ierarhie de conducere temporală în care comanda sau problema elaborării deciziei este partiţionată în subprobleme având la bază diferite scări de timp care reflectă:

  • - timpul cerut pentru a obţine informaţia pe baza căreia se elaborează comanda;

  • - timpul mediu între schimbările discrete ale perturbaţiilor;

  • - domeniul de timp asociat cu problema conducerii;

  • - considerente economice.

În cadrul structurilor de conducere ierarhizată pot fi evidenţiate următoarele aspecte esenţiale:

  • - o problema complexă de conducere este redusă la un set de subprobleme mai simple;

regulatoarele asociate cu subproblemele (subsistemele) sunt coordonate de nivelul

ierarhic superior astfel încât obiectivele şi restricţiile globale să fie satisfăcute;

  • - fiecare regulator asociat unui subsistem este destinat conducerii locale, satisfăcând obiectivele şi restricţiile locale;

  • - acţiunea efectivă a regulatoarelor de la nivelul inferior simplifică sarcina regulatorului (calculatorului) de la nivelul ierarhic superior prin simplificarea şi agregarea

modelelor asociate cu nivelul ierarhic superior;

  • - descompunerea taskurilor de conducere , corelată cu funcţiile propriu-zise şi cu timpul, asigură alocarea raţională a acestora la diverse facilităţi de calcul din cadrul sistemului, asigurând o utilizare efectivă a resurselor;

  • - arhitecturile distribuite pentru sistemele de informare, elaborarea comenzilor şi a deciziilor sunt uşor compatibile cu descompunerea pe taskuri.

Structurile de sisteme de conducere ierarhizată şi distribuită pot fi aplicate atât proceselor cu evoluţie continuă cât şi rpoceselor cu evoluţie discontinuă. Categoria de sisteme distribuite de conducere cu microprocesor (μP) fac parte din categoria sistemelor ierarhizate multinivel, având trei nivele de ierarhizare. Primul nivel este constituit din subprocesele (ce compun un proces) de medie sau mare complexitate, cel de-al doilea este constituit din regulatoare numerice multicanal, iar cel de-al

treilea nivel este reprezentat de un minicalculator coordonator şi consola operatorului de proces

(COP).

În funcţie de complexitatea procesului, de interacţiuniledintre procese în cadrul structurii distribuite de conducere pot fi incluse mai multe sau mai puţine regulatoare cu funcţionare cvasiindependentă sau cu funcţionare total interconectată. Sistemul de comunicaţie între

regulatoarele numerice şi nivelul ierarhic superior poate fi organizat în stea, pe magistrală comună sau total interconectate. În figura 1.11 se reprezintă o srtuctură de sistem distribuit la care comunicaţia se realizează în stea:

MCR-1 MCR-2 MCP-k Calculator coordonator C.O.P. MCR-3
MCR-1
MCR-2
MCP-k
Calculator
coordonator
C.O.P.
MCR-3

Fig. 1.11 Sistem distribuit cu comunicaţie în stea

Comunicaţia între regulatoarele numerice se asigură prin intermediul nivelului coordonator. O asemenea structură în stea se recomandă în condiţiile în care schimbul de informaţii între regulatoare este minim. În cadrul unor asemenea configuraţii, funcţia de rezervare automată asociată sistemelor distribuite de conducere este mai dificil de realizat.

Cea mai răspândită structură de sistem distribuit de conducere este structura în cadrul căreia comunicaţia între regulatoare (microcalculatoare regulatoare MCR) şi nivelul ierarhic superior se realizează prin intermediul unei magistrale simple sau duble (fig. 1.12):

Comunicaţia se realizează prin cablu coaxial sau prin fibre optice. Fiecare microcalculator- regulator (MCR) realizează funcţiile locale de reglare a unui număr de parametri pentru fiecare subproces, îndeplinind astfel sarcini identice, cu o funcţionare cvasiindependentă. Schimbul de informaţii cu nivelul ierarhic superior (consola operatorului de proces COP, calculatorul de proces MCR) precum şi între regulatoare şi cu sistemul de rezervare automată se realizează prin intermediul magistralei supuse controlorului de trafic. O structură de sistem distribuit de conducere în care fiecare microcalculator-regulator MCR îndeplineşte sarcini distincte în cadrul obiectivelor generale privind conducerea unui proces este structura multiprocesortotal interconectată.

Calculator C.O.P. coordonator Controlor de trafic Sitem rezervare automată … … … MCR-1 MCR-2 MCR--22 MCR
Calculator
C.O.P.
coordonator
Controlor
de trafic
Sitem rezervare
automată
MCR-1
MCR-2
MCR--22
MCR
MCR-n
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
P 11
P 12
P 13
P 1n

Fig. 1.12Sistem distribuit cu comunicaţie prin intermediul unei magistrale

În figura 1.13 este reprezentată o structură total interconectată a unui sistem distribuit de conducere la care comunicaţia între procesoare se realizează prin intermediul unor unităţi locale de comunicaţie (ULC), iar cu nivelul ierarhic superior prin intermediul unor unităţi globale de comunicaţie (UGC). În cadrul acestei structuri sunt incluse, pe lângă regulatoarele numerice, şi două procesoare cu funcţii speciale de control al traficului pe magistrală (PM) şi de testare şi diagnosticare (PTD) a funcţionării întregului sistem.

Calculator coordonator PDT PM UGC UGC UGC U U U MCR L MCR L MCR L
Calculator
coordonator
PDT
PM
UGC
UGC
UGC
U
U
U
MCR
L
MCR
L
MCR
L
C
C
C

Fig. 1.13 Structură distribuită total interconectată cu comunicaţii locale şi globale

Fiecare microcalculator preia sarcini precise, distincte, impunându-se un transfer important de informaţii între ele; pot fi repartizate sarcini fiecărui procesor, a căror funcţionare în paralel asigură performanţe înalte întregului sistem.

1.4 Sisteme tip SCADA (Supervisory, Control and Data Acquisition)

SCADA nu este o tehnologie specifică ci un tip de aplicaţie, orice aplicaţie care primeşte date de la un sistem pentru a conduce automat sistemul.

O aplicaţie SCADA are două elemente:

  • 1. Procesul/instalaţia /sistemul care trebuie monitorizat şi/sau condus;

  • 2. O reţea de echipamente inteligente care interacţionează cu procesul/sistemul/instalaţia prin intermediul unor senzori şi care controlează ieşirile. Această reţea, care este un sistem SCADA, are abilitatea de a măsura, monitoriza şi conduce, local şi/sau de la distanţă elemente specifice ale unui proces.

Se poate proiecta un sistem SCADA folosind câteva tipuri de tehnologii şi protocoale. Mai întâi trebuie făcută o evaluare a necesitaţilor şi apoi se decide ce tip de sistem SCADA este cel mai bun pentru procesul ce trebuie condus în mod automat . De obicei, sistemele SCADA sunt folosite pentru a automatiza procese industriale complexe acolo unde conducerea umană nu este practică, sisteme unde factorii ce intervin într- un proces de condus sunt numeroşi sau au o evoluţie rapidă iar factorul uman nu poate conduce confortabil. Sistemele SCADA sunt folosite aproape în orice domeniu industrial sau de

infrastructură, acolo unde automatizarea poate creşte eficienţa unui sistem.

Sistemele SCADA pot furniza capabilităţi şi putere de calcul importante pentru a conduce orice proces şi a monitoriza un număr mare de factori care intervin într-un proces:

  • - acces imediat şi în cantităţi mari la măsurări în toate punctele importante ale unui proces;

  • - detectarea şi corectarea problemelor imediat ce ele apar;

  • - evoluţia măsurărilor în timp real;

  • - descoperirea şi eliminarea punctelor critice (gâtuirilor) şi ineficienţelor;

  • - conducerea unor procese extinse şi complexe cu un personal redus şi mai puţin specializat.

Implementarea unui sistem SCADA deşi pare uşor nu este recomandabil să fie făcută decât de personal cu înaltă calificare de la o firmă specializată consacrată sau de personal ce a cumulat multă experienţă în domeniu. Altfel există riscuri importante privind:

  • - durata mult prea lungă de implementare;

  • - utilizarea ineficientă a resurselor , iar atuci când se doreşte inlocuirea sau upgradarea sistemului costurile să fie enorme;

  • - ratarea opertunităţilor cu riscul ca pete câţiva ani tehnologia aleasă să fie depăşită.

1.4.1 Cum funcţionează un sistem SCADA.

Un sistem SCADA realizează patru funcţii:

  • 1. achiziţii de date;

  • 2. comunicaţii de date în reţea;

  • 3. prezentarea (afişarea) datelor;

  • 4. conducerea procesului.

Aceste funcţii sunt realizate cu ajutorul a 4 tipuri de componente SCADA:

  • 1. Senzori (cu ieşire analogică sau digitală) şi relee de comandă care interacţionează cu sistemul ce trebuie condus.

  • 2. Unităţi telemăsurare (RTU Remote Telemetry Units).

  • 3. Unităţi principale (master) SCADA. Acestea sunt console de computer mai mari care servesc ca procesor central pentru sistemul SCADA. Ele sunt prevăzute cu interfeţe om-maşină ce interacţionează cu sistemul şi reglează automat sistemul condus ca răspuns la semnalele date de senzori.

  • 4. Reţeaua de comunicaţii care interconectează unităţile principale (master) ale sistemului SCADA cu unităţile de telemăsurare (RTU) din teren (de pe cuprinsul navei sau al unei unităţi industriale).

1.4.1.1 Achiziţia de date

Se presupune că se are în vedere un sistem mai complex decât o maşină cu o intrare şi o ieşire. Sistemele SCADA pot monitoriza sisteme cu sute şi mii de senzori. Unii senzori măsoară intrările în sistem, iar alţii ieşirile. Unii dintre senzori măsoară simple evenimente care pot fi detectate ca un simplu comutator cuplat-decuplat, numiţi senzori cu intrări discrete (sau intrări

digitale). Practic, intrarile discrete sunt utilizate pentru a măsura stări simple ca: starea cuplat sau decuplat a unui echipament electric, declanşarea unei alarme, o decuplare de la reţea, etc. Alţi senzori măsoară situaţii mai complexe unde măsurarea exactă este importantă. Aceşti senzori analogici pot detecta schimbări continue de tensiune sau de curent electric. Senzorii analogici sunt folosiţi şi pentru măsurarea nivelului fluidelor în tancuri, nivelul tensiunii în baterii electrice, temperaturi, presiuni sau alţi factori care pot fi măsuraţi într-un domeniu continuu de intrări. Pentru majoritatea factorilor analogici un domeniu normal este definit între o valoare minimă şi una maximă. Dacă domeniul definit este depăşit într-un sens sau altul, atunci va declanşa un releu de alarmă. În sistemele mai avansate există 4 relee de declanşare a alarmei definite astfel: mult sub, puţin sub, puţin peste şi mult peste.

1.4.1.2 Comunicaţia de date

Comunicaţia de date realizează transportul tuturor datelor colectate de la senzori la o locaţie centrală. La început reţelele SCADA comunicau prin radio, modemuri sau linii seriale dedicate. În prezent, tendinţa este de a vehicula datele pe ethernet . Din motive de securitate, datele SCADA trebuie să fie vehiculate în reţele închise LAN/WAN fără o expunere a datelor sensibile pe reţele deschise de internet. Sistemele SCADA nu comunică pur şi simplu semnale electrice ci date codificate după un protocol standard sau mediat. Senzorii şi releele de comandă sunt aparate electrice foarte simple care nu pot, ele însele, genera sau interpreta un protocol de comunicaţie. De aceea sunt necesare unităţi de telemetrie RTU ca interfaţă între senzori şi reţeaua SCADA. Unităţile de telemetrie RTU codează intrările senzorilor într-un format protocol şi le transmite unităţii principale (master) SCADA; pe de altă parte, unităţile RTU recepţionează semnalele de comndă în format protocol de la unitatea principală (master) şi transmite semnale electrice releelor de comandă corespunzătoare.

Alegerea corespunzătoare a unei unităţi RTU trebuie să urmărească câţiva factori:

  • - să aibă o capacitate suficientă pentru a suporta vehicularea datelor necesare în sistem şi având în vedere eventuale extinderi ale sistemului dar, pe de altă parte, să nu fie exagerată astfel încât să implice costuri exagerate şi inutile;

  • - să aibă o construcţie solidă şi care să corespundă condiţiilor de mediu navale sau industriale specifice locului de amplasare;

  • - să aibă o alimenatre cu energie electrică sigură şi redundantă - cu alimentare de rezervă de la baterii prin intermediul unor UPS-uri (Unintrerruptible Power Source) sau cu două surse de alimentare de pe circuite diferite şi de la surse diferite;

  • - să aibă porturi de comunicaţie redundante – cu porturi seriale secundare sau cu modem intern care să menţină unitatea RTU în funcţiune chiar dacă reţeaua LAN cade. În plus, o unitate RTU cu porturi de comunicaţie multiple poate suporta o strategie de migraţie LAN;

  • - să aibă o memorie nonvolatilă NVRAM suficientă pentru a păstra programul chiar şi când alimenatarea cu energie electrică poate să cadă sau pentru a descărca (eventual de pe reţeaua LAN) noi programe în vederea upgradării, fără vizite excesive pe diferite site-uri;

  • - să aibă un ceas precis în vederea înregistrării corecte a evenimentelor în jurnal;

  • - să aibă un modul „watch dog timer” care să asigure repornirea unităţii RTU după o cădere de tensiune electrică.

1.4.1.3 Prezentarea (afişarea) datelor Sistemele SCADA “raportează” operatorilor umani printr-un computer specializat, sub diverse denumiri ca staţie master, interfaţă om-maşină (HMI-Human- Machine-Interface) sau interfaţă om-computer (HCI Human-Computer-Interface) starea întregului sistem. Această unitate principală (master) constituie inima sistemului integrat SCADA pentru întregul echipament. O unitate principală (master) SCADA poate realiza, în principiu, următoarele funcţii:

  • - prezintă pe un singur ecran o vedere a întregului echipament monitorizat astfel încât să arate cu siguranţă de 100% dacă ceva din sistem funcţionează anormal;

  • - monitorizează până la 1 milion de puncte de alarmă;

  • - prezintă mesaje (în limba engleză) detaliate care arată operatorilor ce trebuie să facă în caz de avarie;

  • - filtrează alarmele în conformitate cu necesităţile cerute de diferiţi utilizatori; se pot selecta alarmele care trebuie trimise imediat operatorilor (prin pager sau e-mail), cele care să fie văzute local pe consola monitorului şi care să fie înscrise în jurnal în ordinea apariţiei lor pentru listare şi analiză ulterioară;

  • - operatorii poată vedea informaţiile pe care le vor fără a fi bombardaţi cu alarme supărătoare.

La alegerea unei unităţi master trebuie avute în vedere, în principal, următoarele:

  • - să permită un răspuns flexibil şi programabil la semnalele de intrare ale senzorilor; sistemul trebuie să ofere instrumente facile pentru programarea alarmelor soft şi a comenzilor soft;

  • - să nu necesite personal de supraveghere 24 de ore în 7 zile ci să transmită semnale prin pager sau e-mail tehnicienilor de întreţinere şi reparaţii;

  • - să afişeze informaţii detaliate, cu descriere completă a activităţilor în desfăşurare şi cum pot fi ele manageriate;

  • - filtarea alarmelor supărătoare;

  • - să aibă capabilităţi de extindere pentru dezvoltări ulterioare ale procesului;

  • - să aibă un sistem de rezervă astfel încât, dacă unitatea master primară se defectează, o unitate master secundară de pe reţea să intre automat în funcţiune fără nici o întrerupere a monitorizării şi a comenzii funcţionării;

  • - să permită utilizarea unor diverse protocoale ale diverşilor furnizori astfel încât, dacă furnizorul iniţial nu mai asigură service pentru produsele sale sau dacă dă faliment, sistemul să poată fi utilizat sau upgradat oricând pe toată durata de funcţionare.

1.4.1.4 Comanda (conducerea) procesului

Sistemele SCADA reglează automat tot felul de procese industriale, intervenind în sensul măririi vitezei procesului dacă acesta funcţionează prea lent sau dacă procesul permite sau în

sensul micşorării vitezei de lucru dacă acest lucru devine necesar precum şi oprirea procesului dacă sistemul se defectează. Desigur că oferă şi posibilitatea de a modifica programul de funcţionare automată. În esenţă un sistem SCADA poate ajusta sistemul manageriat în funcţie de

multiple semnale de intrare.

1.5 Automate programabile

1.5.1.Introducere

Orice automatizare (denumită în literatura de specialitate în limba engleză control) implică conducerea unor sisteme dinamice având stări continue. Aceste sisteme sunt descrise de ecuaţii diferenţiale şi au, în general, intrări şi ieşiri analogice. Conducerea acestor sisteme se realizează cu calculatoare de proces echipate cu module de intrări/ieşiri analogice performante. Există situaţii în care intrările, ieşirile şi stările unor sisteme pot fi modelate prin variabile binare. În aceste cazuri, cerinţele impuse sistemelor de conducere sunt mai reduse, utilizându-se automate programabile (AP). Primele automate programabile (Programmable Logic Controllers-PLC) au fost introduse în 1969 de către inginerii de la General Motors pentru a înlocui releele utilizate pentru automatizarea liniilor de fabricaţie cu echipamente mai ieftine şi mai flexibile, sub denumirea de MODICON (Modular Digital CONtroller). În anii 70 tehnologia de realizare a unităţilor centrale ale AP (PLC) era dominată de procesoarele bit-slice (AMD 2901 şi 2903). Aproximativ prin 1973 AP au început să fie dotate cu facilităţi de comunicare. Un astfel de sistem a fost MODICON MODBUS. Acum AP puteau comunica între ele şi se puteau situa la distanţă de procesul condus. Prin anii ‚80 s-a încercat standardizarea comunicaţiilor utilizăndu-se MAP (Manufactoring Automation Protocol) de la General Motors, apoi s-a introdus, ca variantă europeană, PROFIBUS de către firma Siemens. Tot atunci s-a reuşit reducerea dimensiunilor AP (astăzi pot atinge dimensiunile unui releu deşi un AP poate îngloba sute de relee), apariţia limbajelor de programare simbolice şi a programelor de consolă care au făcut programarea mai uşoară şi realizabilă prin intermediul calculatoarelor personale, care au înlocuit consolele de programare utilizate până atunci.

Din punct de vedere software, cei mai mulţi dintre producătorii de AP au implementat la început limbajul LAD (Ladder Diagram) care a fost dezvoltat în jurul unei reprezentări schematice a circuitelor cu contacte şi relee. Pentru probleme simple de automatizare, programarea în Ladder Diagram este ideală deoarece este intuitivă şi poate fi înţeleasă fără o pregătire specială, după o scurtă instruire.

De

la

apariţia

lor,

AP

s-au

răspândit

rapid

în

industrie

devenind

cele mai utilizate

echipamente. Succesul lor se datorează în primul rând preţului redus şi faptului că pot fi puse în

funcţiune şi

eventual programate de personal fără o pregătire de nivel înalt în domeniul

informaticii. AP sunt microcalculatoare simple, special construite pentru a rezolva, prin program, probleme

de logică secvenţială şi de a înlocui comanda automatizărilor secvenţială în logică cablată (cu circuite logice şi relee). Aceste echipamente oferă, în general, mai puţine oportunităţi decât calculatoarele informatice sau cele de proces dar pot fi utilizate foarte uşor de un personal mai puţin specializat, datorită limbajelor de programare mai simple, de tipul limbajului cu relee, limbajelor cu ecuaţii booleene sau a limbajelor grafice. Derularea unui program pe un AP este, în general, de tip sincron ceeace elimină complicaţiile care apar în cazul multitaskingului.

Cea mai mare parte a AP sunt construite pentru a înlocui releele, ele lucrând cu variabile booleene şi având unitatea centrală simplificată. S-au realiuat, însă, şi AP performante, de complexitatea calculatoarelor de proces care oferă multe facilităţi şi care pot fi utilizate în automatizări deosebit de complexe.

Deşi programarea AP este de competenţa nivelului de pregătire mediu, există tehnici de programare structurată care măresc considerabil fiabilitatea programelor şi uşurează munca de

documentare a programelor.

1.5.2 Sisteme de informatică tehnică. Partea operativă şi partea de comandă a unei automatizări

Orice sistem automatizat cuprinde două părţi: partea operativă (subsistemul de bază) şi partea de comandă (fig. 1.14):

Comenzi

Parte operativă (PO) Informaţie
Parte
operativă
(PO)
Informaţie
Parte de Comandă (PC)
Parte de
Comandă
(PC)

de la proces

Fig. 1.14Structura unui sistem automatizat

Partea operativă este cea care acţionează asupra procesului propriu-zis şi cuprinde elemente de acţionare ca: motoare electrice, pistoane hidraulice şi pneumatice, rezistenţe de încălzire, electrovane, etc.

Partea de comandă este cea care emite comenzi către partea operativă şi primeşte informaţia de reacţie în vederea coordonării acţiunilor. Elementul principal al părţii de comandă este Unitatea de Prelucrare (UP), care realizează tratarea informaţiilor primite pe mai multe căi şi elaborează, conform unui algoritm, comenzile pentru realizarea evoluţiei părţii operative potrivit cerinţelor automatizării.

PO PC ELEMENTE DE ELEMENTE DE ACŢIONARE PREACŢIONARE UP PROCES TRADUCTOARE COMUNICAŢIE DIALOG
PO
PC
ELEMENTE DE
ELEMENTE DE
ACŢIONARE
PREACŢIONARE
UP
PROCES
TRADUCTOARE
COMUNICAŢIE
DIALOG

Fig.1.15 Elementele componente ale părţii operative şi de comandă

Plasarea traductoarelor pe linia de separare dintre partea PO şi PC arată că traductoarele se găsesc în imediata apropiere a procesului, dar informaţiile obţinute de la traductoare suferă, de cele mei multe ori, transformări, în special filtrări, care au loc în UP.

Interfaţa DIALOG preia informaţiile de la operatorul uman. În cazul AP aceste interfeţe se numesc panou operator (Operating Panel). Ele pot atinge complexitatea unui display de înaltă rezoluţie fiind prevăzute cu o tastatură completă sau pot avea câteva taste şi unul sau două rânduri pentru afişarea de text.

Interfaţa COMUNICAŢIE este destinată realizării schimbului de informaţii cu sisteme similare, care sunt coordonate între ele sau cu calculatoare personale, pe care se monitorizează procesul sau pe care rulează un program de consolă (pentru programarea UP). Această interfaţă poate fi echipată cu procesor de comunicaţie, putându-se realiza prin intermediul ei reţele de AP funcţionând la viteze mari.

Elementele de acţionare şi preacţionare sunt realizate în trei tehnologii: electrică, hidraulică şi pneumatică. Exemple de elementele de acţionare electrice: motoare electrice cu viteză constantă sau variabilă, electrovane proporţionale, rezistenţe de încălzire, capete de sudură prin ultrasunete, capete de tăiere prin laser, etc. Elementele de preacţionare asociate acestora sunt contactoarele şi variatoarele de viteză, prevăzute cu elemente de protecţie.

Traductoarele furnizează informaţia din proces detectând poziţii, viteze, acceleraţii, presiuni, temperaturi, debite, forţe, etc. gama de traductoare utilizate în automatizarea proceselor este din ce în ce mai variată şi cu performanţe din ce în ce mai bune.

1.5.3 Panouri de comandă şi circuite de siguranţă

Orice sistem automatizat necesită o interfaţă cu operatorul uman prin care acesta să poată interveni în proces. Această intefaţă se numeşte panou de comandă. Sistemul trebuie să poată fi comandat manual sau condus numai de către AP. Cele două posibilităţi pot fi selectate prin intermediul unui comutator de pe panoul de comandă. Panoul trebuie să mai conţină indicatoare luminoase (lămpi sau led-uri) care să arate starea elementelor componente ale sistemului. De

exemplu dacă un electromotor este pornit sau oprit, dacă un nivel este depăşit sau nu, dacă un element necesită întreţinere după un număr de porniri, etc. Pe de altă parte, orice sistem automat este prevăzut cu circuite de siguranţă de forma unui comutatore tip ciupercă ce întrerupe alimentarea întregului sistem de acţionare cu energie electrică. Acest comutator poate fi plasat pe panoul de comandă dar şi în alte locuri.

Circuitele de siguranţă operează independent de AP, deşi semnalele de la acest circuit trebuie să poată fi preluate în automat pentru a fi avute în vedere la efectuarea programului.

1.5.4 Tehnologii utilizate pentru realizarea unei automatizări

În principiu, pentru realizarea unei automatizări se pot utiliza mai multe soluţii:

  • - utilizarea unei tehnologii cablate (clasice) care presupune folosirea releelor electrice, pneumatice sau hidraulice;

  • - utilizarea circuitelor integrate universale sau specializate pentru realizarea unor sisteme dedicate;

  • - utilizarea automatelor programabile (AP);

  • - utilizarea calcvulatoarelor de proces (CP).

Domeniul de utilizare a uneia dintre soluţiile prezentate depinde de complexitatea automatizării şi de numărul de
Domeniul de utilizare a uneia dintre soluţiile prezentate depinde de complexitatea
automatizării şi de numărul de echipamente identice. În figura 1. 16 este prezentat locul fiecărei
soluţii în realizarea unei automatizări.
Module electronice specializate
500
Module electronice standard
50
Fig. 1.16 Realizarea unei automatizări în
funcţie de complexiatea ei şi de numărul
5
de echipamente
Număr echipamente
Relee
Automate
programabile
Calculatoare
de
proces

Din grafic rezultă următoarele:

Complexitatea automatizării

  • - tehnologia cablată este utilizată pentru probleme în care complexitatea automatizării este mică;

  • - AP se utilizează în cazul în care complexitatea automatizării este medie şi acolo unde se cere flexibilitate;

  • - pentru un grad de complexitate ridicat se utilizează calculatoare de proces;

  • - utilizarea AP şi CP este recomandată dacă numărul de echipamente care urmează să fie realizate nu depăşeşte 50;

  • - pentru un număr mai mare de 50 de echipamente identice se recomandă dezvoltarea unei cercetări proprii care să permită elaborarea unor module specializate şi utilizarea lor ca echipamente înglobate;

  • - există o suprapunere parţială a domeniilor de utilizare a soluţiilor de automatizare deoarece realizarea unor AP performante permite folosirea lor în domeniul în care se folosesc cu aceleaşi rezulate calculatoarele de proces.

    • 1.6. Descrierea unei automatizări

Pentru conceperea, realizarea şi exploatarea unei automatizări este necesar să se realizeze o descriere a comportării sale.

  • 1.6.1 Descrierea unei automatizări cu ajutorul caietului de sarcini

Descrierea cea mai simplă, în limbajul curent, o constituie caietul de sarcini al unei automatizări care enumeră ceea ce trebuie să facă sistemul în fiecare etapă, precizându-se şi condiţiile pe care trebuie să le satisfacă în fiecare moment. Un asfel de caiet de sarcini este însoţit de o schemă tehnologică a instalaţiei de automatizat. Din cauza faptului că în practică automatizările de realizat sunt mult mai complexe, rezultă caiete de sarcini greu de utilizat în programarea propriu-zisă. Ele sunt indispensabile pentru utilizarea altor mijloace simbolice sau grafice care permit o exprimare mai concisă şi mai clară.

1.6.2 Descrierea simbolică sau grafică a unei automatizări

Descrierea simbolică sau grafică a unei automatizări se poate face în mai multe moduri:

  • - se pot folosi contactoare şi relee pentru a realiza, prin conectarea adecvată, diferite funcţii logice;

  • - se pot utiliza variabile logice pentru a exprima combinaţiile complexe de condiţii sub forma unor ecuaţii logice;

  • - se pot utiliza blocuri logice, care realizează diferite funcţii logice, iar prin interconectarea lor vor rezulta acţiunile sistemului de comandă;

  • - se utilizează o metodă grafică numită GRAFCET, derivată din reţelele Petri.

Fiecare dintre modurile de descriere simbolică şi-a găsit reprezentarea sub forma unui limbaj de programare al PLC(AP).

GRAFCET este limbajul grafic cel mai bine adaptat pentru descrierea unei automatizări secvenţiale (el constituie obiectul de studiu pentru cei care proiectează sisteme automate). El

reprezintă o succesiune de etape într-un ciclu. Această reprezentare este denumită în literatura de specialitate graf.

O

etapă

este

reprezentată

printr-un

reprezentată printr-un dreptunghi dublu.

dreptunghi;

etapa de pornire (etapa iniţială) este

Fiecărei etape i se asociază una sau mai multe acţiuni care se execută dacă etapa este activă. Acţiunile asociate unei etape se scriu într-un alt dreptunghi, legat printr-o linie orizontală de etapa respectivă.

Evoluţia grafului de la

o etapă

la

alta este

reprezentate prin linii orizontale.

controlată de

tranziţii dispuse între etape şi

Fiecărei tranziţii i se asociază o condiţie logică de parcurgere. Această condiţie este scrisă în dreptul tranziţiei.

În cazul în care condiţia logică ataşată tranziţiei este adevărată, tranziţia poate fi traversată rezultând activarea etapei sau etapelor care urmează tranziţiei, dacă etapa sau etapele anterioare sunt active.

În cursul evoluţiei în timp a unui graf se vor activa diferite etape, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor de parcurgere a tranziţiilor şi de starea anterioară a grafului. O etapă care este activă la un moment dat este marcată printr-un jeton (punct) în interiorul dreptunghiului care reprezintă etapa (fig. 2.1).

1 A1 1 C1 2 A2 2 C2 3 A3 3 C3
1
A1
1
C1
2
A2
2
C2
3
A3
3
C3

Figura 2.1 Elementele principale ale unui graf

Reprezentarea sub formă de graf poate fi făcută în mai multe moduri:

  • Graful caietului de sarcini, în care acţiunile şi condiţiile de parcurgere a tranziţiilor sunt prezentate sub forma unor fraze din caietul de sarcini. Această reprezentare se face imediat după ce caietul de sarcini este agreat de către beneficiar.

  • Graful acţiunilor, în care se pot reprezenta în graf acţiunile şi condiţiile de parcurgere a tranziţiilor. Acest tip de graf se va elabora după ce s-au ales elementele de acţionare şi traductoarele.

  • Graful de comandă, în care se pot reprezenta în graf semnalele de comandă generate de automat în locul acţiunilor şi a semnalelor de la traductoare, pentru condiţiile de parcurgere a tranziţiilor. Acest tip de graf se va elabora după ce s-au ales elemenbtele de preacţionare. Graful de comandă este cel care se programează, dacă mediul de programare permite utilizarea limbajului SFC (Sequential Function Chart mijloc destinat pentru structurarea şi organizarea unui program) sau este folosit pentru elaborarea programului în cazul în care mediul de programare este mai puţin evoluat.

Observaţie: caietul de sarcini al unei automatizări şi descrierea sa sub formă grafică constituie un punct de plecare pentru realizarea unui program pentru un PLC (AP). Dacă automatizarea este complexă atunci, pe baza caietului de sarcini, trebuie întocmit un proiect al automatizării care să cuprindă schema electrică completă (folosind un program CAD).

1.6.3 Clasificarea automatelor programabile

Dacă nu se iau în considerare structurile cu logică cablată, o automatizare secvenţială se poate realiza cu două tipuri de automate programabile: automate programabile algoritmice şi automate programabile vectoriale.

Cele algoritmice implementează maşinile algoritmice de stare (ASM) cu ajutorul memoriilor de tip ROM (REPROM) sau se realizează ca structuri microprogramate a căror evoluţie în timp este determinată de o secvenţă coerentă de microinstrucţiuni din memoria internă. Programarea lor este destul de greoaie şi este făcută de un personal cu pregătire superioară.

Automatele programabile vectoriale sunt microcalculatoare special construite pentru tratarea prin program a problemelor de logică secvenţială şi combinaţională. Ele sunt construite de firme specializate (ex: Siemens) şi sunt foarte flexibile deoarece simulează structurile logice de comandă printr-o configuraţie elastică, programabilă. Limbajele de programare ale acestor

automate sunt, în general, simple şi accesibile persoanelor care nu sunt familiarizate cu tehnici specifice de informatică (pentru cele mai multe dintre AP vectoriale sunt implementate limbaje

similare unei logici cablate sau cu circuite imprimate).

În general se poate spune că formarea personalului pentru programarea şi utilizarea AP

vectoriale nu pune atâtea probleme ca cea a programatorilor pentru calculatoarelor de proces. Ca

urmare, le vom acorda atenţia. Observaţie:

  • toate automatele programabile sunt special adaptate să funcţioneze într-un mediu industrial cu o plajă largă de temperatură şi umiditate.

  • Au preţuri de cost relativ reduse faţă de calculatoarele de proces şi de aceea au o pondere importantă în structurile de conducere automată.

Ele sunt structuri fiabile şi uşor de interfaţat cu orice proces.

  • 1.6.3.1 Automate programabile vectoriale

Principiul de funcţionare al automatelor programabile vectoriale

  • Automatele programabile vectoriale (AP) sunt microcalculatoare simple care sunt construite special pentru a trata prin program problemele de logică secvenţială.

  • Ele sunt folosite pentru a înlocui automatizările secvenţiale realizate cu contactoare şi relee.

  • Într-o formă generală, un AP poate fi considerat ca un echipament care permite legături logice între un număr mare de intrări şi ieşiri, fără circuite de interfaţare suplimentare.

  • AP simulează software structuri de porţi logice integrate, substituind configuraţia cablată printr-o structură programabilă.

Aceste sisteme oferă mai puţine facilităţi decât calculatoarele de proces sau cele informatice dar pot fi utilizate de un personal mai puţin calificat datorită limbajelor orientate pe aplicaţii.

Derularea unui program pe un astfel de sistem este sincronă, ceea ce elimină multiplele complicaţii ce apar în cazul programelor realizate cu mai multe fire.

AP lucrează doar cu variabile booleene având deci o unitate centrală simplă. Pentru aplicaţii mai evoluate există în prezent AP de mare performanţă care se apropie de complexitatea calculatoarelor, lucrând cu cuvinte de 8, 16 şi 32 biţi şi pot efectua operaţii aritmetice în virgulă mobilă.

Pe piaţă sunt disponibile variate tipuri de AP, cu caracteristici ce variază de la un constructor

la altul (Siemens, ABB, Crouzet, Kontron,etc.). Se vor prezenta caracteristicile comune tuturor AP.

Adesea, AP sunt clasificate în 3 categorii, în funcţie de numărul de intrări şi ieşiri cu care sunt prevăzute:

  • AP de clasă redusă care au un număr mic de intrări şi ieşiri (16 – 128). Acestea sunt echipamente simple, construite să lucreze fără echipamente auxiliare, odată ce programul a fost încărcat. Sunt destinate să înlocuiască circuitele cu contactoare şi relee; au un procesor simplu de 8 biţi, module de intrare/ieşire binare şi pot fi programate în limbaje simple orientate pe aplicaţii;

  • AP de clasă medie care sunt construite să trateze aplicaţii care necesită între 100 şi 500 intrări/ieşiri. Ele se realizează cu procesoare mai performante de 8 sau 16 biţi şi pot fi

programate în limbaje de programare evoluate;

AP de clasă ridicată care pot trata mii de intrări/ieşiri. Ele se apropie de complexitatea calculatoarelor

AP de clasă ridicată care pot trata mii de intrări/ieşiri. Ele se apropie de complexitatea calculatoarelor de proces atât din punct de vedere al performanţelor şi al perifericelor utilizate cât şi din punct de vedere al programării.

1.6.3.2 Structura şi modul de funcţionare al automatelor vectoriale

Arhitectura unui AP este foarte asemănătoare cu cea a unui microcalculator. Ea conţine o unitate centrală de prelucrare (procesor), memorie, module de intrare/ieşire. Există şi câteva deosebiri între structura unui AP şi cea a unui microcalculator.

O primă deosebire importantă se referă la memorie: în timp ce la calculatoarele informatice şi de proces nu există nici o deosebire între memoria utilizată de sistem pentru programe şi pentru date, la AP memoria utilizată pentru date şi cea pentru program este organizată la adrese diferite. Această soluţie este impusă de faptul că de cele mai multe ori programele, odată elaborate şi testate, sunt încărcate în automat şi nu sunt modificate şi deci pot fi memorate în memorii ROM; în acest fel sunt mai bine protejate de eventualele întreruperi accidentale ale alimentării cu energie electrică. Memoria pentru date, care este de tip RAM, este organizată conceptual cu acces la nivel de bit şi este împărţită în 3 zone distincte (fig.3.1):

Zona rezervată pentru păstrarea imaginii intrărilor;

Zona rezervată pentru păstrarea imaginii ieşirilor;

Zona rezervată variabilelor de program şi de sistem.

 
Adresă de bit

Adresă de bit

 
Variabile de intrare
 

Variabile

de intrare

 
Variabile de intrare

Adresă de cuvânt

 
 

Variabile interne

   
 

Variabile de ieşire

 
Variabile de ieşire

Fig. 3.1 Memoria de date a AP

Fiecare bit al zonelor care memorează imaginea intrărilor şi ieşirilor este asociat de către automat cu o intrare sau o ieşire binară. De aceea, programatorul nu trebuie să se preocupe de realizarea de operaţii de intrare/ieşire, acesta lucrând doar cu 3 tipuri diferite de variabile: de intrare, de ieşire şi interne. În general, aceste variabile sunt reperate prin simboluri care încep cu litere prefixate diferit, de exemplu I pentru intrări, Q pentru ieşiri, V sau M pentru variabilele

interne, la automatele din seria SIMATIC.

Pentru elaborarea corectă a unui program, un utilizator trebuie să ştie că la sfârşitul fazei de citire, zona de memorie de date (care conţine imaginea variabilelor de intrare) conţine starea intrărilor automatului, iar la sfârşitul fazei de tratare utilizatorul trebuia să fi realizat setarea

imaginii din memorie a ieşirilor (pentru ca acestea să poată fi transferate în faza de actualizare la ieşirile automatului).

O altă deosebire constă în modul de execuţie a unui program. În timp ce la calculatoarele de proces sau informatice un program (proces, task, aplicaţie) este activat de către sistemul de operare şi se execută în regim monotasking sau multitasking începând de la prima instrucţiune până la terminare, la AP se execută în regim monotasking un ciclu infinit care are trei faze(fig.

3.2):

 

Citire intrări (Process

Tratare (Processing

Actualizare ieşiri (Process

 
Image Input Table-PIIT) the Program – PP) Image Output Table – PIIOT)

Image Input Table-PIIT)

the Program PP)

Image Output Table PIIOT)

 
 

Fig. 3.2 Ciclul unui automat vectorial simplu

În faza de citire a intrărilor, PIIT,

sunt scanate intrările automatului

şi are loc încărcarea

acestora în zona de memorie rezervată variabilelor de intrare.

În faza de tratare,PP, se execută instrucţiunile încărcate într-o zonă de memorie rezervată programelor. Dacă în această zonă utilizatorul nu a încărcat nici un program, atunci se va executa o singură instrucţiune NOP.

În

faza de actualizare a

ieşirilor, PIOT, se transferă spre ieşirile automatului o zonă de

memorie care conţine imaginile acestora în memoria automatului.

Operaţiile din fazele de citire intrări şi actualizare ieşiri se fac sub controlul sistemului de operare care mai are ca sarcini gestionarea memoriei, gestionarea pornirilor la rece (cold restart), şi la cald (warm restart) şi realizarea comunicaţiei cu alte sisteme.

Deci instrucţiunile prin care se realizează programarea unui automat nu cuprind instrucţiuni de intrare/ieşire şi de aceea AP pot, în general, să funcţioneze fără unităţi periferice de tip informatic (tastatură, display), aceste elemente fiind utilizate mai mult în procesul de elaborare şi punere la punct a programelor.

Există trei moduri de pornire a unui automat: pornirea la rece (cold restart), pornirea la cald (warm restart) şi pornirea fiebinte (hot restart).

La pornirea la rece, procesarea unui program începe cu prima instrucţiune a sa, cu valorile variabilelor, imaginile I/O, temporizările şi contoarele iniţializate într-o stare predeterminată. Pornirea la rece poate fi automată sau manuală.

La pornirea la cald procesarea unui program începe cu faza PIIT şi cu toate valorile de memorie, timerele şi contoarele având valori predeterminate şi programate de utilizator.

La pornirea fierbinte sau imediată, programul este reluat de unde a fost întrerupt realizându-se o salvare a întregului context al programului.

Toate automatele pot realiza porniri la rece şi la cald, iar pornirea fiebinte este implementată doar la automatele de clasă mare.

Faza de tratare (PP) este cea în care se execută instrucţiunile programului scris de utilizator. În această fază sunt folosite imaginile din memorie ale intrărilor şi ieşirilor automatului. Transferul către ieşiri se realizează în ultima fază a ciclului. Actualizarea imaginilor din memorie ale intrărilor se realizează întotdeauna la începutul ciclului.

Pentru ca AP să răspundă cât mai rapid la modificările din proces trebuie ca ciclul să fie cât mai scurt posibil. Lungimea ciclului depinde de numărul de intrări şi ieşiri şi de numărul de instrucţiunidin programul scris de utilizator. Trebuie deci ca ciclul unui AP să nu depăşească o valoare critică pentru procesul controlat.

Pentru automatele mai complexe, la începutul unui ciclu, s-a introdus o fază de procesare internă numită IP (internal Processing) în care se realizează operaţii specifice ca: gestionarea cuvintelor din sistem, actualizarea valorii timpului, actualizarea stării lămpilor de pe panoul automatului, citirea stării butoanelor de pe panou, etc.(fig. 3.3).

 

IP

PIIT

PP

PIOT

 
IP PIIT PP PIOT
 
 

Fig. 3.3 Ciclu cu procesare internă

Unele firme realizează AP care au posibilitatea de a realiza ciclul într-un timp dat. Dacă ciclul se termină mai repede decât timpul setat pentru ciclu, atunci se introduce o fază de aşteptare.

Pentru a îmbunătăţi sincronizarea dintre automat şi procesul condus, unele AP lucrează cu cicluri în care operaţiile de intrare sau de ieşire sunt imbricate cu faza de tratare propriu- zisă. Cu această organizare a ciclului, programarea AP este foarte mult simplificată deoarece operaţiile de intrare/ieşire sunt implicite. În plus legătura cu exteriorul nu este afectată în timpul fazei de tratare (fig. 3.4):

 

PIIT

PP

PIIT

PP

PIOT

 
PIIT PP PIIT PP PIOT
 
 

Fig. 3.4 Ciclu imbricat

Prin durată a ciclului T ciclu se înţelege timpul scurs între două lansări ale aceleiaşi părţi din programul de aplicaţie. Cunoaşterea duratei ciclului pentru un program de automatizare este foarte importantă pentru a putea preciza modul de răspuns al unui automat la informaţiile din proces. Programarea structurată a unor astfel de dispozitive este greoaie şi s-au adus o serie de îmbunătăţiri de unele firme.

Dacă se atribuie sistemului de operare şi sarcina apelării programelor utilizator, se poate împărţi programul scris de utilizator în mai multe module, ceea ce permite înţelegerea mai uşoară a programelor mari, modificarea mai uşoară, realizându-se premisele pentru structurarea programelor.

Firma Siemens a realizat o asemenea încercare pentru automatele de clasă mijlocie şi mare împărţind programele în mai multe blocuri (OB) care determină structura unui program şi care sunt apelate de sistemul de operare. Aceste blocuri constituie interfaţa dintre sistemul de operare şi programul utilizator. Fiecare bloc este apelat ciclic sau pe întreruperi generate de ceasul sistemului sau de hardware. Execuţia unui bloc poate fi întreruptă de execuţia altui bloc, în funcţie de prioritatea blocului. S-au adus şi modificări mecanismului de apelare a procedurilor în sensul că s-au introdus apeluri de rutine cu blocuri de date proprii.

1.6.3.3 Modulele de intrare - ieşire ale AP

Legătura cu procesul este realizată la AP prin intermediul unor porturi paralel care au pe fiecare bit structuri de adaptare şi izolare galvanică. Pentru intrările binare, se adaugă o

structură pe fiecare bit a portului prin care se realizează o adaptare şi o separare galvanică pentru

semnalul de intrare (fig. 3.5):

R 3 R 4 OC R 5 R 1 C 1 R 2 LED DZ N
R 3
R 4
OC
R 5
R 1
C
1
R 2
LED
DZ
N
U a I x,y
U a
I
x,y

Port AP

Proces

Fig. 3.5 Structură adăugată pe fiecare bit al portului de intrare

Starea unui contact este transformată într-o tensiune prin intermediul unei surse exterioare de tensiune U a care este diferită de U 1 care alimentează structura hardware a AP. Rezistenţele R 1 şi R 2 sunt rezistenţe de adaptare a nivelului (divizor de tensiune). Tensiunea redresată alimentează o diodă dintr-un optocuplor OC. Dacă dioda din optocuplor este parcursă de curent (ceea ce înseamnă că traductorul binar – contactul conectat la intrarea AP este închis, tranzistorul din OC este deschis, ceea ce înseamnă că la intrarea portului se află un zero logic deoarece condensatorul C 1 se descarcă pe rezistenţa directă a tranzistorului. În cazul în care traductorul binar de intrare nu este închis, prin diodă nu va trece curent şi deci tranzistorul este închis, ceea ce înseamnă că la intrarea portului se află un unu logic, condensatorul fiind încărcat. Rezistenţele R 2 şi R 3 au rolul de a limita curenţii absorbiţi de sursă, iar rolul diodei Zenner DZ este de a fixa un prag de la care să fie sensibilă intrarea; LED este un indicator luminos al stării intrării.

Similar, se adaugă o structură pe fiecare bit a portului pentru ieşirile binare pe releu ale unui

AP (fig. 3.6):

U a LED D Q x,y R 2 OC R Proces PA A Port AP D
U a
LED
D
Q x,y
R
2
OC
R
Proces
PA
A
Port AP
D
1
Fig. 3.6 Structură adăugată pe fiecare bit al portului de ieşire
  • 1.6.3.4 Panouri operator

Aceste dispozitive sunt utilizate pentru realizarea unor interfeţe cu utilizatorul. Sunt livrate într-o gamă largă, de la simple ecrane alfa-numerice cu câteva rânduri şi un număr limitat de taste până la ecrane grafice de mare rezoluţie şi tastaturi complete. Preţurile lor sunt ridicate în special din cauza măsurilor care se iau pentru protecţia acestora împotriva deteriorărilor electrice şi mecanice care au surse numeroase în mediul industrial. Unele firme înglobează în programele de consolă şi posibilitatea configurării acestor dispozitive.

Este evident că odată cu creşterea complexităţii panourilor operator cresc şi costurile pentru programele de configurare şi operare. Aceste programe oferă o mare varietate de primitive grafice prin intermediul cărora se poate realiza o interfaţă prietenoasă.

În principiu, un panou operator (OP – Operating Panel) este construit astfel încât să realizeze o conversaţie periodică bidirecţionbală cu AP şi, în funcţie de datele citite sau transmise către AP, să afişeze informaţii pentru utilizator sau AP să fie informat de starea tastelor funcţionale.

Conţinutul mesajelor se găseşte în memoria AP sau în memoria OP. Afişarea unui mesaj se realizează atunci când anumiţi biţi din memoria automatului (numiţi biţi de validare a mesajelor) sunt setaţi de către programul utilizator. Mesajele pot, pentru anumite OP, să conţină câmpuri mixte de text şi date (de intrare sau de ieşire). În cazul OP mai complexe o mare parte din informaţii se găsesc chiar în memoria OP.

Starea tastelor funcţionale de pe OP poate fi testată de AP deoarece, corespunzător tastelor de pe OP, sunt definiţi anumiţi biţi din memoria AP care reprezintă imaginile acestor taste. Tastele funcţionale pot fi folosite pentru navigarea, fără intervenţia AP, între mai multe ecrane al căror conţinut este memorat chiar în OP.

Viteza de transfer a datelor, intervalul de timp după care are loc scanarea, mesajele şi biţii de validare a mesajelor sunt stabiliţi în cadrul operaţiei numite operaţie de configurare. La punerea în funcţiune a unor tipuri de OP, acestea citesc blocul de parametri din AP, testează dacă aceste valori sunt valide şi îşi încep activitatea testând biţii de validare a mesajelor şi afişează mesajele în funcţie de valorile acestor biţi.

Alte tipuri de OP trebuie configurate înainte de a fi puse în funcţiune, configurarea fiind o operaţie asemănătoare cu programarea AP şi constând în introducerea conţinutului mesajelor, definirea ecranelor şi a modului de navigare între ele, definirea câmpurilor mixte de pe ecrane, etc. Fiind o operaţie destul de complcată, de cele mai multe ori, aceasta este rezolvată în cadrul unor programe independente de programul de consolă a automatului.

2. Instalaţia de telecomandă, protecţie şi semnalizări motor

principal (MP)

Instalaţia de telecomandă, protecţie şi semnalizări realizează comanda şi supravegherea motorului principal de la distanţă (timonerie) sau, în situaţii speciale, de la postul local aflat în compartimentul maşini (C.M.). Instalaţia de telecomandă asigură:

  • - lansarea motorului;

  • - reglarea turaţiei;

  • - oprirea motorului;

  • - inversarea sensului de rotaţie al arborelui portelice;

  • - semnalizarea depăşirii parametrilor nominali;

  • - protecţia motorului la apariţia unor avarii care pot pune în pericol funcţionarea acestuia.

Diversitatea instalaţiilor de telecomandă, protecţie şi semnalizări existente este creată de diferite firme constructoare care realizează motoare de propulsie pentru nave. Principiile după care sunt construite şi scopul, fiind comun pentru toate variantele. În cele ce urmează se prezintă

două variante de instalaţii de telecomandă, protecţie şi semnalizări realizate pentru motorul de propulsie de tip ALCO (licenţă S.U.A.), 3280 CP, 1000 rot/min, cuplat cu axul portelice printr-un reductor inversor cu raportul de transmisie i = 5 şi pentru motorul de propulsie de tip MAN (licenţă Germană), 8440 CP, 430 rot/min, cuplat cu arborele portelice printr-un reductor nereversibil cu raportul de transmisie i = 2.

2.1. Motor principal de propulsie ALCO

2.1.1. Instalaţie pneumatică

Instalaţia pneumatică pentru comanda motorului principal este prezentată în figura 2.1.

Se prezintă, în continuare, elementele schemei pneumatice şi rolul lor funcţional pentru

telecomanda motorului principal.

Dispozitiv pneumo-electric PN-1. Este folosit pentru comanda pneumatică locală şi de la distanţă (timonerie) a turaţiei motorului principal şi a reductorului. Acest dispozitiv realizează următoarele funcţiuni:

  • - comandă reglarea turaţiei motorului;

  • - blochează protecţia şi semnalizarea pentru regimul de suprasarcină, valabil numai pentru mersul “înainte” (poziţia manetei la limita extremă pentru a obţine turaţia maximă);

  • - realizează telecomanda reductorului inversor, cu posibilitatea de blocaj pentru interzicerea mersului în alt sens decât cel comandat;

  • - interzice lansarea motorului cu reductorul cuplat.

Pentru a realiza aceste funcţiuni, dispozitivul PN-1 este echipat cu un reductor de presiune acţionat de maneta dispozitivului folosită pentru accelerarea sau decelerarea motorului.

Fig.2.1 – Schema instalaţiei pneumatice pentru telecomanda motorului principal Pe poziţia “STOP” presiunea aerului de comandă

Fig.2.1 – Schema instalaţiei pneumatice pentru telecomanda motorului principal

Pe poziţia “STOP” presiunea aerului de comandă a acceleraţiei este zero şi pe măsură ce se deplasează maneta din această poziţie presiunea creşte în limitele 0 – 3,2 bar. Această presiune este transmisă printr-un sistem de valvule la regulatorul de turaţie al motorului realizându-se accelerarea acestuia la creşterea presiunii şi decelerarea la scăderea presiunii atunci când maneta se deplasează spre poziţia “STOP”.

Pentru regimul de suprasarcină, valabil numai pe poziţiile “ÎNAINTE”, maneta se împinge în poziţia extremă. Pe această poziţie este blocată acţiunea protecţiei şi presiunea aerului de comandă, la ieşire, creşte peste valoarea nominală, până la 3,4– 3,8 bar.

Mişcările manetei se transmit mecanic unui ax

cu came care acţionează patru ordine

realizând: semnalizarea poziţiilor, STOP, ÎNAINTE, ÎNAPOI; indicarea locului de unde se comandă, LOCAL sau DISTANŢĂ; interzicerea lansării motorului cu reductorul cuplat. Ordinea de închidere a contactelor microîntrerupătoarelor în funcţie de poziţiile manetei dispozitivului PN-1 este prezentată în tabelul 2.1.

Tabelul 17.1

 

MICROÎNTRERUPÃTOARE

   

III

IV

 

Poziţia manetei PN-

I

II

Sup

Protecţ

1

ÎNAI

ÎNA

ra-

ie

 

NTE

POI

sarc

Relans

ină

are

 

Suprasarcină

x

 

x

 

Atenţie

       

suprasarcină

x

100 %

x

     

80 %

x

     

.

.

     

.

.

     

.

.

     

.

.

     

.

.

     

.

.

     

.

.

     

.

.

     

.

.

     

ÎNAINTE

.

.

     

Atenţie cuplare

x

     

Reductor

       

necuplat

 

STOP

     

x

 

Reductor

       

necuplat

Atenţie cuplare

 

x

   

10 %

 

x

   

.

 

.

   

ÎNAPOI

.

 

.

   

.

 

.

   

.

 

.

   
 

.

 

.

   
 

.

 

.

   

.

 

.

   

.

 

.

   

.

 

.

   

.

 

.

   

100 %

 

x

   

Comutator pneumatic b5 – cu două poziţii: LOCAL (L) şi DISTANŢĂ (D). Acest comutator permite trecerea aerului care comandă regulatorul de turaţie al motorului de la postul de comandă locală sau de la postul de comandă de la distanţă (timonerie). În construcţia lui are înglobate microîntrerupătoare prin care se semnalizează în punctele de comandă locul din care se efectuează comanda motorului.

Electromagnetul

s2

este

inclus

în

regulatorul

de

turaţie.

La alimentarea acestui

electromagnet se descarcă uleiul din cilindrul de forţă al regulatorului de turaţie aducând cremalierele pompelor de injecţie în poziţia de debit nul şi motorul se opreşte.

Comanda de acţionare a electromagnetului s2 se dă în una din următoarele situaţii:

  • - manual, prin apăsarea butonului STOP, atunci când se comandă oprirea voită a motorului;

  • - automat, când apare una din situaţiile:

    • a) întreruperea funcţionării exhaustoarelor de gaze;

    • b) presiunea uleiului de ungere a motorului a scăzut sub limita minimă treapta a II-a (1, 35 bar);

    • c) presiunea uleiului de ungere a reductorului a scăzut până la valoarea minimă treapta a

II-a (0, 5 bar).

Electrovalvula s1 – comandă circuitul de aer pentru alimentarea demarorului pneumatic. La lansarea motorului se alimentează electrovalvula şi se deschide circuitul de aer spre demarorul pneumatic şi aceasta execută rotirea motorului principal.

Electrovalvula s3 – în timpul funcţionării motorului, electrovalvula s3 este alimentată şi deschide circuitul de aer de la unul din posturile de comandă la regulatorul de turaţie. Când se comandă întreruperea alimentării electrovalvulei s3 se închide circuitul aerului de comandă spre regulatorul de turaţie. La anularea presiunii aerului de comandă, regulatorul de turaţie menţine turaţia motorului corespunzătoare mersului în gol.

Întreruperea alimentării electrovalvulei s3 urmată de trecerea motorului la turaţia de relanti se realizează în următoarele situaţii:

  • - manual prin aducerea manetei de comandă PN – 1 pe poziţia STOP.

  • - automat când apare una din situaţiile:

  • a) temperatura apei de răcire a motorului a ajuns la limita maximă, treapta a II-a (81 0 C);

  • b) temperatura uleiului de ungere a motorului principal a ajuns la limita maximă, treapta a II-a (92 0 C);

  • c) temperatura uleiului de ungere în lagărul axial al reductorului a ajuns la limita maximă (80 0 C);

d) maneta de comandă (PN-1) s-a trecut pe poziţia ÎNAINTE sau ÎNAPOI dar nu s-a confirmat cuplarea reductorului. Asemenea situaţii pot apare la trecerea bruscă de pe poziţia STOP pe poziţia ÎNAINTE sau ÎNAPOI, precum şi la trecerea bruscă de pe poziţiile ÎNAINTE pe poziţiile ÎNAPOI. În aceste situaţii electrovalvula s3 întrerupe transmiterea aerului de comandă până la trecerea regimului tranzitoriu dat de timpul necesar pentru umplerea cilindrilor de forţă, care execută cuplarea reductorului.

Electrovalvulele s4, s5 – prin intermediul lor se realizează o uşoară accelerare a motorului în momentul cuplării reductorului. În funcţionare normală, electrovalvula s4 deschide circuitul care permite trecerea aerului de comandă de la electrovalvula s3 iar electrovalvula s5 închide circuitul. Aerul de comandă are circuitul deschis spre regulatorul de turaţie. Când se comandă ÎNAINTE sau ÎNAPOI pe poziţia manetei “ATENŢIE CUPLARE” se alimentează electrovalvulele s4, s5. Electrovalvula s4 blochează circuitul aerului de comandă şi deschide o nouă cale care permite trecerea aerului de la electrovalvula s5.

Electrovalvula s5 permite trecerea aerului pe un alt circuit. Reductorul de presiune montat pe acest

circuit asigură o presiune de cca. 0,6 bar. sub acţiunea căreia motorul este accelerat uşor, peste turaţia

de mers în gol. Acest lucru este necesar pe durata cuplării reductorului pentru a prelua sarcina. După confirmarea cuplării reductorului se întrerupe alimentarea electrovalvulelor s4, s5 şi se revine la situaţia normală. Motorul urmăreşte comenzile de accelerare sau decelerare date din postul de comandă.

Electrovalvulele 30, 31 pentru comanda sertarului distribuitor în vederea cuplării reductorului pentru mersul ÎNAINTE sau ÎNAPOI, după cum este alimentată electrovalvula 30 sau 31. Stabilirea electrovalvulei care este alimentată se face prin deplasarea corespunzătoare a manetei PN-1 din postul de comandă.

2.1.2. Instalaţia electrică de forţă

În figura 17.2. se prezintă instalaţia electrică pentru telecomandă, protecţie şi semnalizări motor principal. Figura 17.2. conţine 9 scheme care grupează elementele după rolul lor funcţional.

Instalaţia de forţă, schema 1 din figura 2.2, conţine următoarele elemente:

m1

motor de acţionare a pompei de preungere. Se pune în funcţiune prin închiderea

m2

contactului releului 2 d8 şi se opreşte la întreruperea alimentării releului 2 d8. motor de acţionare a pompei auxiliare pentru ungerea reductorului. Punerea sub tensiune a schemei de comandă se face prin contactul releului 2 d8. Pe timpul funcţionării motorului, traductoarele de presiune comandă pornirea la scăderea presiunii până la o valoare minimă şi oprirea la atingerea valorii maxime a

m3,

presiunii. electroventilatoare exhaustoare de gaze din carterul motorului. Sunt alimentate

m4

în curent continuu la 24V. Pornirea şi oprirea este comandată de contactele

releului 2 d8. Funcţionează fără întrerupere pe toată durata de funcţionare a

motorului.

n1,

redresoare pentru alimentarea exhaustoarelor de gaze şi pentru alimentarea

n2

schemei de comandă, protecţie şi semnalizări pe trei circuite: A-B; C-D şi E-F.

2.1.3. Pregătirea pentru lansare

Principalele elemente ale schemei electrice de pregătire pentru lansare, prezentate în schema 2 din figura 17.2. sunt:

2d0 releu pentru cuplarea tensiunii de alimentare a schemei de comandă. b5 comutator pentru stabilirea locului de unde se dau comenzile: LOCAL

sau DISTANŢĂ. Un comutator se află la postul de comandă local iar al doilea, similar cu primul, se instalează în postul de comandă de la

distanţă (timonerie). 2d1, 2d5 relee alimentate atunci când comutatoarele b5 de la postul local şi din timonerie sunt pe poziţia LOCAL.

2d2, 2d6

relee alimentate atunci când comutatoarele b5 din cele două posturi de

comandă sunt fixate pe poziţia DISTANŢĂ. b3 buton pentru comanda pregătirii pentru lansare. Se montează atât la postul local de comandă cât şi la postul de comandă de la distanţă.

2d7,2d8a,2d8

relee pentru pregătirea lansării.

La transferul comenzii, de exemplu de la postul local la distanţă, se pune comutatorul b5 din timonerie pe poziţia DISTANŢĂ (D) şi ca urmare perechile de relee: 2d1, 2d5 şi 2d2, 2d6 nu mai sunt în concordanţă fiind alimentate releele 2d1, 2d6. În această situaţie intră în funcţiune alarma sonoră care semnalizează această situaţie în cele două puncte de comandă. Alarma sonoră încetează atunci când şi la postul local de comandă se comută comutatorul b5 pe poziţia DISTANŢĂ. La transferul comenzii, de exemplu de la postul local la distanţă, se pune comutatorul b5 din timonerie pe poziţia DISTANŢĂ (D) şi ca urmare perechile de relee: 2d1, 2d5 şi 2d2, 2d6 nu mai sunt în concordanţă fiind alimentate releele 2d1, 2d6. În această situaţie intră în funcţiune alarma sonoră care semnalizează această situaţie în cele două puncte de comandă. Alarma sonoră încetează atunci când şi la postul local de comandă se comută comutatorul b5 pe poziţia DISTANŢĂ. Prin închiderea întrerupătorului b0 se aplică tensiunea de alimentare pentru schema electrică de telecomandă. În prima fază, la aplicarea tensiunii este alimentat releul 5d4 (schema 5) care în schema 2 din figura 17.2, închide contactul 5d4 (2-4) şi deschide contactul 5d4 (3-5).

Pornirea instalaţiei pentru pregătirea lansării se execută prin apăsarea pe butonul b3. Este alimentat releul 2d7 care prin închiderea contactului 2d7 (9-11) şi prin contactul închis 5d4 (2-4) realizează circuitul de automenţinere a alimentării releului 2d7, după încetarea apăsării pe

butonul b3. Se închide contactul 2d7 (6-7) şi este alimentat releul 2d8a care la rândul său închide contactul 2d8a (6-7) prin care este alimentat releul 2d8.

Prin închiderea contactelor releului 2d8 sunt puse în funcţiune pompele de preungere şi

electroventilatoarele exhaustoare de gaze prezentate în schema 1 din figura 17.2.

După trecerea regimului tranzitoriu de pregătire a lansării se stabileşte presiunea uleiului de

ungere şi se închid contactele din circuitul releului 5d2, (schema 5). Este alimentat releul 5d2 şi

prin deschiderea contactului 5d2 (5-6) se întrerupe alimentarea releului 5d4. În schema 2 din figura 17.2 se deschide contactul 5d4 (2-4) şi se întrerupe alimentarea releului 2d7 iar prin închiderea contactului 5d4 (3-5) se menţine alimentarea releului 2d8a.

2.1.4. Lansarea motorului principal

Principalele elemente ale schemei electrice de lansare a motorului principal sunt prezentate în schema 3 din figura 17.2.

Se consideră că lansarea motorului se face din postul de comandă local (comutatoarele b5 sunt fixate pe poziţia LOCAL).

Maneta dispozitivului de comandă PN-1 este fixată pe poziţia STOP. Pe această poziţie, conform tabelului 17.1, este închis contactul microîntrerupătorului IV care permite efectuarea lansării. De asemenea, în urma efectuării operaţiunii de pregătire a lansării sunt alimentate contactoarele 1C1 1C4.

Prin contactul 1C1 (2-4) este alimentat releul 3d8 şi acesta închide contactele 3d8 (7-6) pregătind circuitul de lansare şi 3d8 (9-11) (schema 6) prin care alimentează lămpile 6h9 în timonerie şi 7h3 în PSCM şi se semnalizează “Comanda posibilă”.

Lansarea motorului se execută prin apăsarea butonului b1. Este alimentat releul 3d1 care realizează:

- închide contactul 3d1 (2-4) prin care se alimentează electrovalvula s1 şi se deschide circuitul de aer spre demarorul pneumatic. Demarorul roteşte motorul pentru pornire; - se închide contactul 3d1 (6-8) (schema 5) şi este alimentat releul 5d5 care prin închiderea contactului 5d5 (1-3) blochează acţiunea protecţiei şi îşi menţine acest contact închis cca. 5 secunde după încetarea alimentării acestui releu; - se deschide contactul 3d1 (3-5) din circuitul releului 5d3 de oprire voită a motorului.

Demarorul funcţionează cât timp se menţine apăsarea pe butonul b1. Când motorul porneşte, încetează apăsarea pe butonul b1.

La încetarea apăsării pe butonul b1 se întrerupe circuitul de alimentare a electrovalvulei s1 şi a releului 5d5. Se închide circuitul de aer spre demaror şi prin deschiderea cu întârziere a contactului 5d5 (1-3) se restabileşte acţiunea protecţiei.

De asemenea se închide contactul 3d1 (3-5) restabilind posibilitatea de oprire voită a motorului.

La terminarea operaţiunii de lansare motorul funcţionează cu turaţia de mers în gol (relanti). Presiunea aerului de comandă a acceleraţiei este zero, dispozitivul de comandă PN-1 este pe poziţia STOP.

2.1.5. Cuplarea reductorului

După pornirea motorului cu turaţia de mers în gol este necesar să se menţină o anumită perioadă în acest regim pentru încălzirea motorului înaintea cuplării sarcinii.

Pentru valori normale ale temperaturilor apei de răcire şi uleiului de ungere contactele traductoarelor sunt închise, releele 4d4, 4d6, 4d10 (schema 4) sunt alimentate şi contactele acestora din circuitul releului 5d1 sunt închise. Ca urmare acest releu este alimentat şi menţine închis contactul 5d1 (1-3) din circuitul electrovalvulelor de cuplare a reductorului 30 şi 31.

Principalele elemente ale schemei de cuplare a reductorului sunt prezentate în schema 3 din figura 17.2. Cuplarea reductorului, de exemplu pentru mersul ÎNAINTE, se face prin împingerea manetei dispozitivului de comandă PN-1 pe poziţia ATENŢIE CUPLARE. Corespunzător acestei poziţii, conform tabelului 17.1., se închide contactul microîntrerupătorului I şi se stabileşte circuitul de alimentare pentru releul 3d2 care execută:

  • - închide contactul 3d2 (2-4) şi prin contactele închise 5d4 (7-9), 3d6 (1-4), 5d1 (1-3) se

stabileşte circuitul de alimentare al electrovalvulei 30. Electrovalvula 30 permite trecerea uleiului spre cilindrul de forţă care urmează să execute cuplarea reductorului pentru mers ÎNAINTE.

  • - închide contactul 3d2 (10-12) (schema 5) şi pe durata cuplării reductorului sunt alimentate electrovalvulele s4, s5. Prin circuitul creat de electrovalvulele s4, s5 trece aer spre regulatorul de turaţie la presiunea de cca. 0,6 bar. ceea ce permite o uşoară accelerare a motorului pe durata cuplării, necesară pentru preluarea sarcinii.

  • - închide contactul 3d2 (6-8) care pregăteşte circuitul de acţionare la terminarea cuplării.

După efectuarea cuplării sertarul distribuitor se blochează la limita extremă şi închide

contactul microîntrerupătorului ÎNAINTE. Este alimentat releul 3d6 care realizează:

  • - deschide contactul 3d6 (1-4) şi întrerupe alimentarea electrovalvulei 30. Sertarul rămâne blocat în poziţia extremă şi presiunea în cilindrul de forţă se menţine constantă.

  • - închide contactul 3d6 (6-7) şi alimentează releul 3d7.

Releul 3d7, cu temporizare cca. 15 secunde, deschide contactul 3d7 (1-4) şi întrerupe alimentarea releului 3d6.

Realizarea presiunii normale de cuplare a reductorului pentru mers ÎNAINTE este sesizată

de traductorul de presiune care închide contactul din circuitul releului 3d4. Este alimentat releul

3d4 şi prin acţionarea contactelor sale execută:

  • - deschide contactul 3d4 (3-5) din circuitul releului de pornire 3d1 interzicând o nouă comandă de pornire atâta timp cât reductorul este cuplat;

  • - deschide contactul 3d4 (7-9) (schema 5) şi se întrerupe alimentarea electrovalvulelor s4, s5. Se închide circuitul de aer realizat pe durata cuplării şi se reface circuitul PN-1-s3-s4 – regulator de turaţie. În continuare aerul de comandă pentru modificarea turaţiei va fi dat de deplasarea manetei dispozitivului de comandă PN-1;

  • - se închide contactul 3d4 (2-4) (schema 6) prin care se alimentează lampa de semnalizare 6h5 din timonerie, REDUCTOR CUPLAT ÎNAINTE.

De asemenea, după cuplarea reductorului se închide contactul b6 (schema 4) stabilind circuitul de alimentare al releului 4d12 care execută:

  • - deschide contactul 4d12 (1-4) din circuitul releului 3d1, interzicând o nouă pornire cu reductorul cuplat.

  • - deschide contactul 4d12 (11-8) (schema 6) şi în timonerie se stinge lampa de semnalizare 6h9, COMANDA POSIBILÃ.

  • - închide contactul 4d12 (7-6) (schema 8) şi la postul local se aprinde lampa 8h1, REDUCTOR CUPLAT.

  • - 2.1.6. Funcţionarea motorului

  • - În continuare, prin deplasarea manetei dispozitivului de comandă se măreşte presiunea aerului de comandă spre regulatorul de turaţie şi se obţine sporirea vitezei motorului care prin intermediul reductorului antrenează axul portelice. Presiunea aerului de comandă variază în limitele 0 – 3,5 bar. obţinându-se creşterea turaţiei de la valoarea de relanti la valoarea nominală.

  • - Dacă pe timpul funcţionării se doreşte schimbarea punctului de comandă, se aduce maneta dispozitivului de comandă pe poziţia zero, turaţia scade la valoarea de relanti, după care se pune comutatorul b5 pe poziţia DISTANŢĂ.

  • - Avertizarea sonoră intră în funcţiune şi avertizează în cele două puncte de comandă că s-a solicitat schimbarea punctului de comandă. Atunci când şi în celălalt post de comandă se pune comutatorul b5 pe poziţia DISTANŢĂ avertizarea sonoră încetează şi în continuare comanda turaţiei motorului se execută de la distanţă (timonerie).

  • - Pentru regimul de suprasarcină, valabil numai pentru mersul ÎNAINTE se împinge maneta dispozitivului de comandă PN-1 până la limita extremă. Presiunea aerului de comandă creşte până la 3, 8 bar. şi turaţia motorului creşte peste valoarea nominală.

2.1.7. Oprirea motorului

Elementele schemei electrice care realizează oprirea motorului sunt prezentate în schema 5 din figura 17.2. Pentru oprirea voită se apasă pe butonul b2, STOP. Prin apăsarea pe acest buton este alimentat releul 5d3 care realizează:

  • - închide contactul 5d3 (5-7) şi se alimentează electromagnetul s2 care acţionează asupra cremalierei pompelor de injecţie aducându-le în poziţia de debit nul. Prin această operaţiune se întrerupe alimentarea cu combustibil şi motorul se opreşte;

  • - închide contactul 5d3 (9-11) şi întrucât este închis şi contactul 3d1 (3-5) se realizează un circuit de autoalimentare a releului 5d3 la întreruperea apăsării pe butonul b2;

  • - închide contactul 5d3 (1-3) şi este alimentat releul 5d6.

La oprirea motorului se micşorează treptat presiunea uleiului de ungere şi schema de protecţie acţionează similar cu situaţiile de avarie. Pentru a opri semnalizarea acestei situaţii ca o avarie, releul 5d6 prin contactele sale execută:

  • - deschide contactul 5d6 (1-4) (schema 6) şi întrerupe alimentarea lămpii de semnalizare 6h1, ALARMA MP

  • - închide contactul 5d6 (schema 9) şi blochează alarma sonoră.

2.1.8. Protecţia şi semnalizarea funcţionării motorului

Prin circuitele de protecţie şi semnalizare se urmăresc:

  • a) valorile temperaturilor pentru:

    • - apă răcire motor principal;

    • - ulei ungere motor principal;

    • - ulei reductor;

    • - ulei lagăr axial.

      • b) valorile presiunilor pentru:

        • - ulei ungere motor principal;

        • - ulei comandă reductor;

        • - ulei ungere reductor.

Instalaţia electrică a traductoarelor şi releelor care acţionează pentru controlul acestor parametrii este prezentată în schema 4. În funcţie de gradul avariei, protecţia şi semnalizarea funcţionează în trei trepte.

Treapta I. Semnalizare.

Se semnalizează optic şi sonor la depăşirea parametrilor nominali atunci când apare una sau mai multe din următoarele defecţiuni posibile:

  • a) presiunea uleiului de ungere a motorului principal a scăzut până la valoarea minimă, treapta I. Se deschide contactul traductorului din circuitul releului 4d1 şi se întrerupe alimentarea acestuia.

  • b) temperatura apei de răcire a motorului principal a crescut până la valoarea maximă, treapta I. Traductorul de temperatură deschide contactul şi întrerupe alimentarea releului 4d3.

  • c) temperatura uleiului de ungere a MP a crescut până la valoarea maximă, treapta I. Traductorul de temperatură deschide contactul şi se întrerupe alimentarea releului 4d5.

  • d) presiunea uleiului de comandă a reductorului a scăzut la valoarea minimă, treapta I. Traductorul deschide contactul şi se întrerupe alimentarea releului 4d7.

  • e) Presiunea uleiului de ungere a reductorului a scăzut la valoarea minimă, treapta I. Traductorul de presiune întrerupe alimentarea releului 4d8.

  • f) temperatura uleiului de ungere a reductorului a crescut peste limita normală. Traductorul de temperatură întrerupe alimentarea releului 4d9.

Prin întreruperea alimentării releelor 4d1, 4d3, 4d5, 4d7, 4d8, 4d9, se execută:

  • - la postul de comandă locală (schema 8) se aprind lămpile de semnalizare: 8h2 “Tmax apă răcire MP tr.I.”, 8h4 “Tmax ulei MP tr.I.”.

  • - la postul de comandă de la distanţă (schema 6) se aprind lămpile de semnalizare: 6h1 “Alarmă MP”, 6h3 “Alarmă reductor”.

  • - punerea în funcţiune a alarmei sonore în PSCM, postul local de comandă şi postul de comandă de la distanţă – Alarma sonoră, prezentată în schema 9 intră în funcţiune la deschiderea unui circuit sau mai multor circuite, din cele controlate. În situaţia normală toate circuitele controlate sunt închise şi alarma sonoră nu funcţionează. La apariţia uneia

sau mai multe din defecţiunile corespunzătoare treptei I de protecţie, releele respective întrerup circuitele şi pun în funcţiune semnalul sonor.

Treapta a II-a. Semnalizare şi reducerea automată a turaţiei la valoarea de relanti

Treapta a II-a funcţionează la apariţia unor defecţiuni sau mai multor defecţiuni din cele menţionate mai jos:

  • a) temperatura apei de răcire a motorului principal a crescut până la valoarea maximă, treapta a II-a. Traductorul de temperatură deschide contactul şi întrerupe alimentarea releului 4d4.

  • b) temperatura uleiului de ungere a lagărului axial a ajuns la valoarea maximă admisă. Traductorul de temperatură întrerupe alimentarea releului 4d10.

  • c) temperatura uleiului de ungere a MP a ajuns la valoarea maximă, treapta a II-a. Traductorul de temperatură întrerupe alimentarea releului 4d6.

Prin întreruperea alimentării unuia sau mai multe din releele 4d4, 4d6, 4d10 se execută:

  • deschiderea contactelor acestor relee din circuitul releului 5d1 şi întreruperea alimentării acestui releu. Ca rezultat se deschide contactul 5d1 (9-11) şi se întrerupe alimentarea electrovalvulei s3. Electrovalvula închide circuitul aerului de comandă spre regulatorul de turaţie şi la presiunea zero a aerului de comandă turaţia motorului se reduce până la valoarea de relanti.

  • se deschid contactele acestor relee din circuitele controlate de alarma sonoră (schema 9) şi alarma sonoră intră în funcţiune.

  • la postul local de comandă se aprind lămpile de semnalizare 8h3 “Tmax apă MP tr.II” şi 8h5 “Tmax ulei MP tr.II”.

  • la postul de comandă de la distanţă se aprind lămpile de semnalizare 6h2 “Avarie MP” şi 6h4 “Avarie reductor”.

Treapta a III-a. Semnalizare şi oprirea motorului Treapta a III-a funcţionează la apariţia uneia din situaţiile posibile:

  • a) presiunea uleiului de ungere a MP a scăzut la valoarea minimă, treapta a II-a. Traductorul de presiune întrerupe alimentarea releului 4d2.

  • b) presiunea uleiului de ungere a reductorului a scăzut la valoarea minimă, treapta a II-a. Traductorul de presiune întrerupe alimentarea releului 4d11.

Prin întreruperea alimentării acestor relee se realizează:

  • întreruperea alimentării releului 5d2 (schema 5). Cu temporizare se închide contactul 5d2 (5-6) şi se alimentează releul 5d4. Temporizarea este necesară pentru ca acţiunea să se producă numai în situaţiile în care cauza se menţine o anumită durată. Releul 5d4 fiind alimentat realizează:

  • oprirea motorului. Se închide contactul 5d4 (6-8) prin care se alimentează electromagnetul s2 de aducere a cremalierei pompelor de injecţie în poziţie de debit nul şi motorul se opreşte.
    decuplarea reductorului. Se deschide contactul 5d4 (7- 9) şi se întrerupe alimentarea electrovalvulelor 30 şi 31.

  • încetarea funcţionării pompelor de preungere şi electroventilatoarelor exhaustoare de gaz.

Se deschide contactul 5d4 (3-5) şi se întrerupe alimentarea releelor 2d8a şi 2d8. Se deschid contactele releului 2d8 şi se întrerupe funcţionarea instalaţiilor de forţă (schema 1)

În acelaşi timp, prin contactele releelor 4d2 şi 4d11 se semnalizează la posturile de comandă de la distanţă şi local această avarie:

  • la punctul de comandă local se aprinde lampa de semnalizare 8h7 “Pmin ulei MP tr.II”.
    la punctul de comandă de la distanţă se aprind lămpile 6h2”Avarie MP” şi 6h4”Avarie reductor”

  • funcţionează alarma sonoră la toate posturile de comandă.

După înlăturarea cauzelor, pentru o nouă pornire se efectuează toate manevrele prezentate pentru pornirea normală a motorului.

În afara semnalizărilor pentru situaţii de avarie, schema mai conţine semnalizări care, în funcţionarea normală a motorului indică anumite stări, cum sunt:

a) semnalizarea cuplării reductorului

– la mersul ÎNAINTE după terminarea cuplări reductorului se alimentează releul 3d4 şi prin închiderea contactului 3d4 (2-4) se aprinde lampa de semnalizare 6h5”Reductor cuplat înainte”. – la mersul ÎNAPOI după terminarea cuplării reductorului se alimentează releul 3d5 şi prin închiderea contactului 3d5 (2-4) se aprinde lampa de semnalizare 6h6”Reductor cuplat înapoi”. – la mersul ÎNAINTE sau ÎNAPOI după terminarea cuplării se închide contactul b6, este alimentat releul 4d12 şi prin închiderea contactului 4d12 (6-7) se aprinde lampa 8h1”Reductor cuplat”.

b) semnalizarea locului de unde se comandă.

Atunci când poziţiile comutatoarelor b5 coincid la postul local şi la distanţă sunt alimentate releele 2d1 şi 2d5 când se execută comanda din postul local sau releele 2d2 şi 2d6 dacă comanda se execută de la distanţă. Semnalizarea locului din care se efectuează comanda se face:

  • postul

la

local

prin

aprinderea

lămpilor

de

semnalizare

8h10

LOCAL sau 8h9

DISTANŢĂ.

 
  • la postul de comandă de la distanţă prin aprinderea lămpilor de semnalizare 6h7 LOCAL sau 6h8 DISTANŢĂ.

  • la PSCM prin aprinderea lămpilor de semnalizare 7h1 LOCAL sau 7h2 DISTANŢĂ.

c) semnalizarea în

situaţia în

schimbarea punctului de comandă.

care

de

la

unul

din posturile de comandă se solicită

De exemplu, comanda se execută de la postul local şi de la timonerie se solicită transferul comenzii la distanţă. Solicitarea se face prin fixarea comutatorului b5 de la timonerie pe poziţia DISTANŢĂ. În această situaţie sunt alimentate releele 2d1 – 2d6 şi în schema 7 din figura 17.2 se închide contactul 2d1 (14-16) şi se deschide contactul 2d6 (5-6). Prin contactele închise 2d1

(14-16) şi 2d5 (5-6) se alimentează releul 7d1 care prin închiderea contactului 7d1 (6-7) alimentează blocul de pâlpâire. Contactul de ieşire al acestui bloc se închide şi se deschide cu intermitenţă şi în acelaşi mod va funcţiona şi releul 7d2.

Contactele releului 7d2 pun în funcţiune alarma sonoră intermitentă la postul de comandă locală şi la postul de comandă de la distanţă.

Semnalizarea sonoră intermitentă încetează atunci când la postul local se pune comutatorul b5 pe poziţia DISTANŢĂ, poziţie care coincide cu cea de la timonerie.

d) blocare alarme false.

La întreruperea voită a motorului, prin apăsarea pe butonul b2, scăderea presiunilor uleiului de ungere ar urma să pună în funcţiune schema de protecţie şi semnalizare. Pentru blocarea

alarmei false acţionează, aşa cum s-a prezentat la subcapitolul 2.1.7., releul 5d6 şi prin contactele sale se întrerupe semnalizarea.

2.1.9. Anularea protecţiei

În anumite situaţii este necesară anularea protecţiei pentru a împiedica scoaterea motorului din funcţiune. O asemenea situaţie poate apare uneori şi la pornire, dacă timpul de întârziere la deschidere al contactului 5d5 (1-3) care blochează acţiunea protecţiei la pornire nu este suficient pentru ca presiunile uleiului de ungere pentru motor şi reductor să ajungă la valori peste limitele minime corespunzătoare treptei a II-a.

Pentru anularea protecţiei se apasă pe butonul b4 (schema 5). Pe durata apăsării pe butonul de anulare a protecţiei se realizează:

închiderea contactului b4 (6-8) prin care se menţine alimentarea releului 5d2 interzicând posibilitatea de oprire automată a motorului indiferent de situaţia contactelor schemei de protecţie din circuitul său. De asemenea se blochează acţiunea de protecţie a releului

5d1.

se deschide contactul b4 (3-5) (schema 5) şi se interzice posibilitatea de alimentare a electromagnetului de oprire s2. se închide contactul b4 (2-4)2耀are scurtcircuitează contactul 3d8 (6-7) din circuitul releului 3d1. se deschide contactul b4 (7-9) din circuitul releului 3d6.

Pe timpul apăsării butonului b4 acţiunea protecţiei este anulată. La încetarea apăsării schema revine în poziţia avută înainte de apăsarea pe acest buton.

8) SEMNALIZARE LA PANOUL LOCAL M.P.

8) SEMNALIZARE LA PANOUL LOCAL M.P.

2.2. Instalaţia de telecomandă a motorului principal de propulsie MAN

Instalaţia de telecomandă, protecţie şi semnalizări prezentată corespunde unui compartiment maşini cu două motoare de propulsie de tip MAN: motorul principal babord (MP-Bb) şi motorul principal tribord (MP-Tb). Schema electrică de alimentare şi modulul de alarmă sunt comune pentru cele două motoare, iar instalaţiile de semnalizare şi protecţie fiind identice, se prezintă complet instalaţia pentru motorul babord şi pentru ambele motoare în situaţiile când schemele

sunt comune.

Pentru uşurinţa înţelegerii şi a simbolizării aparatelor electrice cât şi pentru a păstra sistemul de notare folosit în documentaţia navei, instalaţia electrică de telecomandă, protecţie şi semnalizări este împărţită în mai multe scheme care reprezintă anumite funcţiuni numerotate în

ordine, astfel:

  • 1. Instalaţia electrică de alimentare - şi modulul de alarmă - 2 planşe.

  • 2. Semnalizări motor principal treapta I - 3 planşe.

  • 3. Semnalizări şi protecţie motor principal treapta a II-a şi a III-a - 3 planşe.

  • 4. Semnalizări reductor, motor principal - 2 planşe.

  • 5. Subtelegraf motor principal - 4 planşe.

Pentru fiecare schemă electrică aparţinând unui domeniu s-a început numerotarea coloanelor de la zero iar aparatele electrice (relee, traductoare, siguranţe, întrerupătoare) sunt notate cu numărul coloanei pe care se află. Atunci când contactele unui releu dintr-o schemă sunt folosite în altă schemă, s-au adaptat notaţii corespunzătoare pentru identificare. De exemplu, pentru releul do din schema 2 care are un contact normal deschis în schema 1, notaţiile sunt:

în schema 2 contactul normal deschis al releului do este notat 1.44 precizându-se că se află în schema 1 pe coloana 44.

– în schema 1 contactul este notat cu 2 do şi se înţelege că acest contact aparţine releului do

din schema 2. 2.2.1. Dispozitivul de comandă pneumatică

Lansarea motorului se realizează prin introducerea aerului din buteliile de lansare în cilindrii motorului. Dispozitivul pneumo-electric de comandă de la distanţă este prezentat în figura 2.3.

2.2. Instalaţia de telecomandă a m otorului principal de propulsie MAN Instalaţia de telecomandă, protecţie şi

Fig. 2.3- Dispozitiv de comandă

  • 1. ventil principal de comandă (valvula L125);

  • 2. aer de comandă pentru limitarea umplerii;

3.

ventil

umplerii;

de

reglare

fină

pentru

  • 4. buton oprire de avarie;

  • 5. buton manevră rapidă;

limitarea

  • 6. buton de anulare a protecţie

Maneta de comandă a dispozitivului asigură manevra unei valvule notată în schema instalaţiei

pneumatice cu L 125. Poziţia A corespunde situaţiei STOP motor principal. Punerea în funcţiune a motorului principal se realizează prin deplasarea manetei de comandă într-un sens sau altul corespunzător mersului ÎNAINTE sau ÎNAPOI al motorului. Deplasarea din A până în B corespunde lansării motorului pentru mers ÎNAINTE. Pe durata deplasării din B în C se introduce aer de lansare în cilindrii motorului şi motorul este rotit pentru pornire. Continuând deplasarea manetei de comandă, începând cu poziţia D se introduce şi combustibil în cilindri. Când motorul a atins turaţia de aprindere, 65-70 rot/min, aprinderea combustibilului asigură mişcarea. În punctul E pornirea s-a terminat şi se întrerupe aerul de lansare.

În continuare, pentru creşterea turaţiei, se deplasează maneta de comandă pe domeniul F, obţinându-se la capătul cursei, în G, turaţia maximă a motorului la mers ÎNAINTE. Pentru inversarea sensului de rotaţie a arborelui portelice, antrenat de motor prin intermediul reductorului nereversibil, se aduce maneta de comandă în poziţia A-STOP şi motorul se opreşte. Deplasarea manetei de comandă din A în H fixează lansarea motorului pentru mersul ÎNAPOI şi în continuare se parcurg aceleaşi etape ca în cazul prezentat pentru mersul înainte. În poziţia K se obţine turaţia maximă la mersul ÎNAPOI.

În figura 7.4 se prezinta dagrama de functiuni pentru ventilul L125 manevrat prin deplasarea

manetei dispozitivului de comandă.

Maneta de comandă a dispozitivului asigură manevra unei valvule notată în schema instalaţiei pneumatice cu L

Fig. 2.4 Diagrama de funcţiuni pentru ventilul de comandă L 125

  • 1. poziţia STOP; 2. reversare şi pornire fără combustibil; 3. pornire cu combustibil;

4. terminarea pornirii.

Variaţia turaţiei motorului MAN, ca şi în cazul motorului ALCO, se obţine prin modificarea presiunii aerului de comandă care se aplică regulatorului de turaţie al motorului. Valvula L 125

alimentată la presiunea de 7 bar., în funcţie de poziţia manetei dispozitivului de comandă, asigură:

- 0,7 bar. pentru turaţia minimă 130 rot/min.; - 4,2 bar. pentru turaţia maximă 450 rot/min.

În cazul defectării comenzii de la distanţă sau a automatizării este prevăzută şi posibilitatea funcţionării în regim de avarie. În acest regim comanda motorului se execută de la postul local

aflat pe motor.

  • 2.2.2. Instalaţia electrică de alimentare şi modulul de alarmă

Elementele instalaţiilor de supraveghere, semnalizare şi protecţie a motoarelor principale sunt montate în tabloul de semnalizări şi alarmă maşini (TSAM) dispus într-un compartiment P.C.C. climatizat, izolat de zgomotul şi temperaturile excesive din compartimentul maşini.

Schema electrică a instalaţiei de telecomandă, protecţie şi semnalizări este prezentată în figura 2.5. Instalaţia electrică de alimentare T.S.A.M. şi modulul de alarmă sunt prezentate în schema 1 din figura 2.5. Alimentarea cu 3 x 220 V, 50 Hz, se face pe două circuite: unul din tabloul principal de distribuţie (T.P.D.) şi al doilea din tabloul de distribuţie la avarie (T.D.A.). În mod normal alimentarea se face din T.P.D. prin fixarea comutatorului b03 pe poziţia 1.

Staţiile de măsurarea a temperaturii, detectoarele de ceaţă şi iluminatul panoului frontal al tabloului T.S.A.M. se alimentează la 220 V pe circuite protejate cu siguranţe.

Circuitele de semnalizare şi protecţie sunt alimentate cu 24 V curent continuu obţinut de la redresorul format din transformatorul trifazat şi puntea redresoare.

Prezenţa tensiunii de 24 V c.c. este sesizată de releul d15 care prin închiderea contactului d15(1-3) stabileşte alimentarea contactorului C16. Se închid contactele C16 (R-A), C16 (T-C) şi se stabileşte alimentarea circuitelor de protecţie şi semnalizări de la redresor. Se deschid

contactele C16 (3-5), C16 (7-9) prin care se întrerupe alimentarea contactorului C17 şi a releului

d19.

În cazul în care se întrerupe alimentarea de la redresor, se întrerupe alimentarea contactorului C16 şi automat sunt conectate circuitele de alimentare a contactorului C17 de la bateria de automatizări şi a releului d19 de la tabloul de încărcat acumulatori T.I.A. Prin contactele C17 (R-A), C17 (T-C) circuitele importante pentru semnalizări şi protecţie treapta a II-a şi a III-a sunt alimentate de la bateria de acumulatori iar modulul de alarmă este alimentat de la tabloul de încărcat acumulatori prin închiderea contactelor d19 (2-4), d19 (14-16).

Schema electrică de semnalizare a prezenţei tensiunii de alimentare şi modulul de alarmă este prezentată în schema 1, planşa 2/2.

Releul d44 controlează prezenţa tensiunii de la sursa de alimentare prin închiderea contactelor d18 (1-3), d20 (1-3), precum şi a tensiunii de alimentare care se aplică circuitelor de semnalizare şi protecţie, prin închiderea contactelor: 2do (1-3) - semnalizare treapta I, 3do (1-3) - semnalizare treapta a II-a şi a III-a, 4do (1-3) - semnalizare reductor, 5do (1-3) - alimentare subtelegraf MP.

În situaţia normală, când toate circuitele sunt alimentate, contactele din circuitul releului d44 sunt închise şi se realizează alimentarea releului.

Releul d45 controlează alimentarea circuitelor de protecţie pentru comanda ventilelor STOP motor principal şi comanda electromagnetului de reducere a turaţiei. Prezenţa tensiunii de alimentare este sesizată de releele d41, d44 (schema3) care închid contactele 3d41 (1-3) din circuitul releului d45. Stabilind alimentarea acestuia.

Situaţia fiecărui circuit este controlată de câte două relee şi o lampă de semnalizare, astfel:

alimentare 24Vc.c. de la redresor, d15 (C16), d51 şi lampa h53; alimentarea circuitelor de protecţie motor Bb, d45, d46 şi lampa h54; alimentare module de semnalizare d44, d52 şi lampa

h56.

La funcţionarea normală sunt alimentate releele d15, d44 şi d45, contactele comutatoare de acestor relee din circuitele lămpilor de semnalizare sunt în poziţia 6-7 şi lămpile sunt stinse. De asemenea sunt închise contactele d45 (1-3), C16 (2-4), d44 (1-3) şi releul d60 este alimentat întrucât, aşa cum se va prezenta ulterior, şi celelalte contacte din circuitul releului d60 sunt închise.

Releul d60 deschide contactul d60 (1-4) din circuitul releului d64 şi întrerupe funcţionarea acestuia. Releul d64 este un releu de pâlpâire realizat cu un releu obişnuit şi o schemă cu tranzistori astfel încât la alimentarea acestuia contactele lui se închid şi se deschid cu intermitenţă obţinându-se întreruperi periodice de scurtă durată ale semnalului luminos sau acustic produs de surse alimentate prin contactele acestui releu. Contactele releului d64 sunt multiplicate de releul d66.

Întrucât semnalizarea avariei este asemănătoare pe toate circuitele controlate, se prezintă, pentru exemplificare, circuitul care controlează alimentarea pentru modulele de semnalizare.

La dispariţia uneia sau mai multe din tensiunile controlate, se deschide unul sau mai multe contacte din circuitul releului d44. Prin întreruperea alimentării releului d44 se realizează: se deschide contactul d44 (1-3) şi se întrerupe alimentarea releului d60, se închide d60 (1-4) şi este pus în funcţiune releul de pâlpâire d64, în circuitul lămpi de semnalizare h56”Alimentare module de semnalizare” se comută contactul d44 în poziţia 6-5 şi prin contactul închis d52 (5-6) lampa de semnalizare este conectată la bara alimentată de contactul releului d64. Lampa funcţionează cu pâlpâire indicând întreruperea alimentării modulelor de semnalizare. De asemenea prin întreruperea releului d60 se închide contactul d60 (11-8), intră în funcţiune alarma sonoră locală h72 iar prin contactele releului d66 funcţionează cu intermitenţă semnalizarea sonoră în compartimentul maşini,

h73.

După constatarea avariei se apasă pe butonul b70 de anulare a alarmei acustice. Prin apăsarea pe acest buton este alimentat releul d70, se închide contactul d70 (1-3) şi prin contactul închis d44 (11-8) este alimentat releul d52 care realizează: închide contactul d52 (11-9) de automenţinere după încetarea apăsării pe butonul b70, închide contactul d52 (1-3) şi restabileşte circuitul de alimentare al releului d60, comută contactul din circuitul lămpi de semnalizare în poziţia d52 (6-7). Ca rezultat încetează funcţionarea semnalului acustic iar lampa de semnalizare h56 funcţionează cu lumină continuă. Această situaţie se menţine atât timp cât durează avaria. La

înlăturarea avariei este din nou alimentat releul d44, care prin acţionarea contactelor sale întrerupe alimentarea releului d52, întrerupe funcţionarea lămpii de semnalizare iar alimentarea releului d60 se menţine prin contactul d44 (1-3).

Pentru verificarea lămpilor de semnalizare se apasă pe butonul b68, este alimentat releul d68 şi prin închiderea contactului d68 (2-4) se aplică tensiunea la bara la care, în situaţia normală, prin comutarea contactului d44 în poziţia 6-7, este conectată lampa de semnalizare. Situaţia fiind normală pe toate circuitele controlate, lămpile de semnalizare sunt conectate la o bară comună prin contactele 6-7 şi se aprind la apăsarea pe butonul b68. La încetarea apăsării pe acest buton se sting şi lămpile de semnalizare.

Întrucât în schemele de semnalizări sunt necesare mai multe contacte, multiplicarea acestora se realizează punându-se în paralel mai multe relee: d66-d67 contactele releului de pâlpâire, d68-d69 contactele releului de verificare lămpi, d70-d71 contactele releului de anulare a semnalului acustic.

2.2.3. Semnalizări MP, treapta I

În schema 2 din figura 7.5 este reprezentată instalaţia electricã de semnalizări treapta I. În regim normal de funcţionare contactele traductoarelor f. care controlează parametrii motorului, prezentaţi în schemã sunt închise şi sunt alimentate releele aflate pe circuitele traductoarelor. Întrucât atunci când motorul este oprit presiunile sunt nule iar după pornire este necesară a anumită durată pentru ca presiunile să ajungă la valorile nominale, în această perioadă releele de semnalizare de pe circuitele de controlul presiunii pentru a nu semnaliza situaţia ca avarie, sunt alimentate prin contactul închis al butonului b44”Anulare semnal acustic”. După un timp, suficient pentru stabilirea presiunilor normale, contactele traductoarelor de presiune se închid şi prin apăsarea pe butonul b44, cu reţinere în poziţia apăsat, se activeazã schema de semnalizare. Releele de semnalizare sunt alimentate prin contactele traductoarelor care controlează presiunile.

În situaţia în care unul sau mai mulţi parametrii controlaţi depăşesc limitele normale, se deschid contactele traductoarelor şi este pusă în funcţiune semnalizarea acustică şi optică. Semnalizarea acustică locală în compartimentul TSAM (h47) şi la distanţă în compartimentul maşini (h73) avertizează personalul despre depăşirea limitelor normale ale unuia sau mai mulţi parametri controlaţi. Identificarea parametrului sau parametrilor care au depăşit limitele normale se realizează prin semnalizare optică cu pâlpâire individuală pentru fiecare din circuitele controlate (lămpile de semnalizare h52÷h71).

Funcţionarea circuitelor de semnalizare pentru parametrii controlaţi de schema de protecţie şi semnalizare treapta I este aceeaşi. Pentru exemplificare se prezintă primul circuit care controlează”presiunea diferenţială maximă filtru automat ulei de ungere”. Pentru valoarea normală a presiunii diferenţiale contactul traductorului f.01 este închis şi este alimentat releul do1. Se închide contactul do1 (1-3) din circuitul releului d48 şi pentru că situaţia este normală pe toate circuitele de semnalizare controlate de releul d48 sunt închise toate contactele înseriate cu do1 (1-3) având ca urmare alimentarea releului d48. Releul d48 alimentat în situaţia normală închide contactul său 1d48 (1-3) aflat în schema 1 pe coloana 60 şi menţine alimentarea releului

de alarmă d60. De asemenea se deschide contactul do1 (11-8) din circuitul releului do2 şi se comută contactul do1 din circuitul lămpii de semnalizare h52”Presiune diferenţială maximă filtru ulei de ungere” pe poziţia 6-7. Lampa de semnalizare nu funcţionează. Situaţia fiind normală pe toate circuitele, contactele traductoarele sunt închise, releele corespunzătoare fiecărui circuit sunt alimentate şi contactele acestora din circuitele lămpilor de semnalizare sunt comutate în poziţia 6-7 în care lămpile de semnalizare h52÷h71 sunt stinse. Pentru verificarea lămpilor de semnalizare se apasă pe butonul 1.b68 (cifra 1 scrisă înaintea simbolului indică faptul că acest buton se află în schema 1). Prin apăsarea pe acest buton este alimentat d68 (schema1) şi se închide contactul 1d68. prin care se pune sub tensiune linia comună la care, prin contactele 6-7, sunt conectate toate lămpile de semnalizare. Aprinderea lămpilor de semnalizare indică starea normală de funcţionare a acestora.

Urmărind în continuare circuitul ales pentru exemplificare, atunci când presiunea diferenţială de ulei depăşeşte limitele normale, se deschide contactul traductorului f01 şi se întrerupe alimentarea releului do1 care realizează: deschide contactul do1 (1-3) prin care întrerupe alimentarea releului d48., închide contactul do1 (8-11) din circuitul releului do2, comută contactul do1 din circuitul lămpii de semnalizare h52 în poziţia 6-5. Prin întreruperea alimentării

releului d48 se pune în funcţiune modulul se alarmă prezentat în schema 1., astfel: se întrerupe alimentarea releului d60 prin deschiderea contactului 1d48 (1-3) se închid contactele d60 (1-4), care pune în funcţiune releul de pâlpâire d64, şi d60 (11-8) care pune în funcţiune alarma sonoră locală. De asemenea prin contactul releului d64 (6-7) sunt alimentate releele d66-67 de multiplicare a contactelor. Funcţionează cu intermitentă alarma sonoră în compartimentul maşini iar prin contactul 1d66 se aplică semnal de tensiune intermitent liniei la care este conectată

lampa h52 prin contactele închise do1 (5-6), do2 (5-6).

Semnalizarea sonoră indică starea de avarie iar aprinderea cu pâlpâire a lămpii h52 arată parametrul care a depăşit limitele normale.

După identificarea circuitului de semnalizare a avariei, operatorul comandă anularea semnalului acustic prin apăsarea butonului b70 din schema 1 (modulul de alarmă). Este alimentat releul d70-71 de anulare a semnalului acustic, se închide contactul 1d70 (6-8) şi este alimentat releul do2 care realizează: închide contactul do2 (9-11) de automenţinere a alimentării după încetarea apăsării pe butonul b70, închide contactul do2 (1-3) şi restabileşte circuitul de alimentare al releului d48, comută contactul do2 din circuitul lămpii de semnalizare h52 în poziţia 6-7. Prin alimentarea releului d48. şi închiderea contactului 1d48 (1-3) se restabileşte alimentarea releului d60 şi încetează funcţionarea alarmei sonore precum şi a releului de pâlpâire. Lampa de semnalizare h52 funcţionează cu lumină continuă, fiind conectată prin contactele do1 (5-6) şi do2 (6-7) la tensiunea de alimentare. Funcţionarea lămpii se menţine pe toată durata în care presiunea diferenţială de ulei este în afara limitelor normale. După revenirea parametrului controlat în limitele normale, se închide contactul traductorului fo1, este alimentat releul do1 şi schema revine la situaţia iniţială. Se deschide contactul do1 (11-8) şi se întrerupe alimentarea releului do2, se comută contactul do1 din circuitul lămpii de semnalizare h52 în poziţia 6-7 şi lampa se stinge, se închide contactul do1 (1-3) din circuitul releului de alarmă d48.

Întrucât sunt multe circuite de semnalizare, în schemă s-au folosit două relee de alarmă, d48, d51 a căror funcţionare este identică şi care acţionează prin intermediul modului de alarmă

prezentat în schema 1. Contactele acestor relee 1d48 (1-3), 1d51 (1-3) sunt înseriate în circuitul de alimentare al releului d60 prin intermediul căruia se pune în funcţiune alarma sonoră şi releul de pâlpâire d 64.

2.2.4. Semnalizare şi protecţie motor principal treapta a II-a şi a III-a

Instalaţia de semnalizare şi protecţie motor principal treapta a II-a şi a III-a este prezentată în schema 3 din fig.7.5 şi conţine 3 planşe.

Treapta a II-a semnalizare şi reducerea turaţiei acţionează la depăşirea limitelor normale pentru următorii parametrii:

  • - temperatură maximă apă răcire MP (releul d 23 şi lampa de semnalizare h24);

  • - temperatură maximă ulei ungere MP (releul d25 şi lampa de semnalizare h26);

  • - temperatură maximă gaze evacuare MP (releul d27 şi lampa de semnalizare h28);

  • - suprasarcină MP (releul d29 şi lampa de semnalizare h30).

În situaţia normală, contactele traductoarelor care măsoară parametrii controlaţi sunt normal deschise, releele de pe aceste circuite nu sunt alimentate şi lămpile de semnalizare sunt stinse.

La depăşirea limitelor normale, de exemplu pentru temperatura apei de răcire MP, se închide contactul traductorului f23, este alimentat releul d23 şi lampa de semnalizare h24 “Temperatură maximă răcire MP”. Releul d23 închide contactul d23 (1-3) prin care este alimentat releul d34 şi contactul d23 (6-7) prin care conectează semnalizarea de alarmă în timonerie. Releul d34 fiind alimentat anclanşează cu temporizare. Temporizarea este necesară pentru a evita acţiunea releului la şocuri de scurtă durată. După un timp, stabilit de temporizarea releului, se închide contactul d34 (7-6) de automenţinere a alimentării şi contactul d34 (9-11) prin care este alimentat releul d40. Releul d40 realizează: închide contactele d40 (2-4), d40 (14-16) şi stabileşte circuitul de alimentare al electrovalvulei s46 de reducere a turaţiei, în schema 5 (subtelegraf MP) închide contactul 3d40 (16-18) şi pe panoul de semnalizare MP - Bb se aprinde lampa h30 “Reducere turaţiei MP - Bb”, în schema 4 (semnalizări reductor) se deschide contactul 3d40 (11-8) şi este pus în funcţiune circuitul de semnalizare format din releele d13 şi d14 a cărui funcţionare este identică cu cea prezentată pentru semnalizare treapta I-a. Se întrerupe alimentarea releului d21 prin deschiderea contactului d13 (1-3). Releul d21, la rândul său, întrerupe alimentarea releului d60 din schema 1 (modulul de alarmă) prin deschiderea contactului 4d21 (1-3). Prin contactele releului d60 este pusă în funcţiune alarma sonoră şi este alimentat releul de pâlpâire. Prin contactele de multiplicare ale releului d66 funcţionează cu intermitenţă alarma sonoră în compartimentul maşini şi în schema 4 (semnalizări reductor) se aprinde cu pâlpâire lampa de semnalizare h31 “Reducere sarcină MP”.

Ca şi în cazul schemei de semnalizare treapta I-a, întreruperea semnalului acustic se face prin apăsarea pe butonul b70 din schema 1 (modulul de alarmă). După reducerea automată a sarcinii

ca urmare a acţiunii protecţiei, schema rămâne blocată pe această poziţie atât timp cât electrovalula s46 este alimentată.

Pentru deblocare şi repunerea motorului în funcţionare normală, se apasă pe butonul b36 (schema 3 din fig.17.5). Prin apăsarea pe acest buton se întrerupe alimentarea releului d34 care la rândul său întrerupe alimentarea releului d40. Se întrerupe alimentarea electrovalvulei s46 şi încetează funcţionarea semnalizării optice a avariei prin închiderea contactului 3d40 (11-8) şi restabilirea alimentării releului d13 din schema 4 (semnalizări reductor MP).

În mod asemănător funcţionează şi celelalte circuite pentru parametrii controlaţi pe treapta a II-a de semnalizare şi reducere automată a turaţiei.

Treapta a III-a semnalizare şi oprirea motorului acţionează la depăşirea limitelor normale pentru următorii parametrii:

-

supraturaţiei MP (releul d01 şi lampa de semnalizare h02);

-

presiune minimă ulei ungere MP (releul d07 şi lampa de semnalizare h08);

-

presiune minimă ulei ungere T.S. (releul do9 şi lampa de semnalizare h10);

- ceaţă ulei carter MP (releul d11 şi lampa de semnalizare h12);

-

presiune minimă apă răcire intrare cilindrii MP (releul d13 şi lampa de semnalizare

h14);

-

presiune minimă apă răcire intrare injectoare MP (releul d15 şi lampa de semnalizare

h16);

-

temperatură maximă aer supraalimentare MP (releul d17 şi lampa de semnalizare h18);

-

presiune minimă ulei ungere reductor MP (releul d19 şi lampa de semnalizare h20);

-

presiune minimă ulei ungere MP (releul d21 şi lampa de semnalizare h22).

În condiţii normale contactele traductoarelor sunt normal deschise, releele şi lămpile de semnalizare corespunzătoare nu sunt alimentate.

La depăşirea limitelor normale, de exemplu la scăderea presiunii uleiului de ungere MP sub valoarea minimă, se închide contactul traductorului f.07 şi sunt alimentate releul d07 şi lampa de semnalizare h08 “Presiune minimă ulei ungere MP”. Releul d07 închide contactele do7 (1-3), prin care este alimentat releul cu temporizare d33 şi contactul d07 (6-7) prin care pune în funcţiune semnalizarea de alarmă în timonerie. La rândul său, releul d33, după un timp stabilit de temporizarea acestuia, închide contactul d33 (6-7) de automenţinere a alimentării şi contactul d33 (11-9) prin care alimentează releul d38. Prin alimentarea releului d38 se realizează:

-

alimentarea ventilelor STOP - MP prin închiderea contactelor d38 (2-4), d38 (6-8),

d38 (10-12), d38 (14-16). Prin acţiunea ventilelor se întrerupe alimentarea cu combustibil şi

 

motorul se opreşte.

-

pe panoul motorului (schema 5 - subtelegraf MP) se aprinde lampa de semnalizare

h29 “STOP avarie MP - Bb” conectată prin închiderea contactului 3d38 (26-28).

-

în schema 4 (semnalizări reductor), prin deschiderea contactului 3d38 (1-3), este pus

în funcţiune circuitul de semnalizare format din releele d11 şi d12 a cărui funcţionare este identică cu cazul prezentat anterior pentru treapta a II-a de protecţie. Prin intermediul modului de

alarmă este pusă în funcţiune alarma sonoră şi se aprinde cu pâlpâire lampa h30 “STOP automat MP” În mod asemănător funcţionează şi celelalte circuite pentru parametrii controlaţi pe treapta a

III-a de semnalizare şi oprire automată a motorului.

Oprirea motorului, în condiţii normale, se realizează prin aducerea manetei dispozitivului de comandă pe poziţia STOP. În caz de urgenţă se poate comanda oprirea manual folosind elementele cu care acţionează schema de protecţie treapta a III-a. Comanda STOP manual de urgenţă se poate da din P.C.C. prin apăsarea butonului b03, din timonerie prin apãsarea butonului b04 (schema 3 din fig. 1.5) sau de la panoul local al motorului prin apăsarea butonului b05. În toate cazurile, prin apăsarea unuia din butoane, este alimentat releul do3 şi lampa de semnalizare h05 “STOP manual de urgenţă”. Releul do3 prin închiderea contactului do3 (1-3) alimentează releul fără temporizare d32 şi prin închiderea contactului do3 (6-7) pune în funcţiune semnalizarea de alarmă. La rândul său releul d32 acţionează ca şi releul d33 realizând alimentarea releului d38 şi prin deschiderea contactului 3d32 (8-11) din schema 4 (semnalizări reductor) pune în funcţiune circuitul de semnalizare format din releele d11, d12. Prin contactele

releului d38 sunt alimentate ventilele STOP-MP, iar circuitul de semnalizare prin intermediul

modulului de alarmă pune în funcţiune semnalizarea acustică şi se aprinde cu pâlpâire lampa de semnalizare h 30 “STOP automat MP”. Spre deosebire de releul d 33, releul d 32 nu are termporizare şi acţiunea sa este imediată în cazul primirii comenzii de stop manual, precum şi în cazul producerii ceţii de ulei în carterul MP.

După oprirea motorului, ca urmare a acţiunii protecţiei sau la darea comenzii manuale STOP de urgenţă, schema rămâne blocată în această poziţie, ventilele întrerup alimentarea cu

combustibil a motorului.

Pentru deblocare, în vederea repunerii în funcţiune a motorului, se apasă pe butonul b35 de anulare a acţiunii protecţiei. La apăsarea pe acest buton se întrerupe alimentarea releelor d32, d33, se deschid contactele lor din circuitul releului d38 şi se întrerupe alimentarea acestuia. Deschiderea contactelor releului d38 întrerupe alimentarea ventilelor STOP-MP şi se reface circuitul de alimentare cu combustibil. De asemenea încetează semnalizarea acustică şi optică.

Anularea protecţiei treapta II-a şi a III-a este necesară uneori în situaţii limită care necesită menţinerea în funcţiune a motorului principal. Anularea protecţiilor se face pe durata apăsării pe butonul b39 (schema 3 din.1.5). Prin apăsarea pe acest buton se întrerupe alimentarea releelor d38, d40 şi se anulează toate protecţiile cu excepţia protecţiei la supraturaţiei care se menţine

întrucât prin contactul releului do1 este alimentat direct releul d38.

Anularea protecţiei este semnalizată acustic şi optic. La apăsarea pe butonul b39 de anulare a protecţiei, în schema 4 (semnalizări reductor MP) se închide contactul 3b39 şi este pus în funcţiune circuitul de semnalizare format din releele d15 şi d16. Ca şi în cazurile prezentate pentru semnalizări treapta a II-a şi semnalizări treapta a III-a, circuitul de semnalizare prin intermediul modulului de alarmă pune în funcţiune alarma sonoră şi se aprinde cu pâlpâire lampa

de semnalizare h32 “Anulare protecţie MP”. Anularea semnalizării sonore se obţine prin apăsarea pe butonul b70 din schema modului de alarmă.

Pe fiecare circuit de semnalizare şi protecţie treapta a II-a şi a III-a este montat un buton cu reţinere sau întrerupător basculant având contactul normal închis. La deschiderea acestui contact este anulat circuitul respectiv de protecţie. De exemplu, prin deschiderea întrerupătorului bo7 se scoate din funcţiune circuitul de semnalizare şi protecţie care controlează presiune minimă a uleiului de ungere MP Anularea protecţiei pentru un parametru este necesară în anumite situaţii limită sau dacă traductorul este defect. Pentru ca aceste întreruperi să nu fie accidentale, maneta acestor întrerupătoare este blocată cu un capac de protecţie fixat pe panoul tabloului T.S.A.M.

Verificarea lămpilor de semnalizare se face prin apăsarea butonului b70 din schema 1. Este alimentat releul d68 şi se închide contactul 1d68 (22-24) prin care sunt alimentate toate lămpile de semnalizare.

2.2.5. Semnalizări reductor MP

Instalaţia de semnalizare reductor motor principal (MP) este prezentată în schema 4 din fig.17.5. funcţionarea schemei electrice de semnalizare este asemănătoare cu schema de semnalizare treapta I MP prezentată în subcapitolul 2.2.3.

Instalaţia de semnalizare reductor acţionează la depăşirea limitelor normale pentru următorii

parametri:

  • - presiune minimă ulei ungere reductor (releele do1, do2 şi lampa de semnalizare h25)

  • - nivel minim baie ulei reductor (releele do3, do4 şi lampa de semnalizare h26)

  • - temperatură maximă ulei ungere reductor (releele do5, do6 şi lampa de semnalizare h27)

  • - temperatură maximă lagăr axial reductor (releele do7, do8 şi lampa de semnalizare h28)

În regim normal de funcţionare contactele traductoarelor de pe circuitele de semnalizare sunt închise. La depăşirea limitelor unui parametru, se deschide contactul traductorului şi se întrerupe alimentarea releului de pe circuitul respectiv se întrerupe alimentarea releului d19 şi prin deschiderea contactului 4d19 din schema 1 a modului de alarmă se întrerupe alimentarea releului d60. Se închid contactele d60 şi este pusă în funcţiune semnalizarea acustică şi optică prin aprinderea cu pâlpâire a lămpii de semnalizare corespunzătoare circuitul pe care parametrul controlat a depăşit limitele normale. Întreruperea alarmei sonore se face prin apăsarea butonului b70 din schema modulului de alarmă. Este alimentat releul d70, se închide contactul 1d70 (14-16) şi este alimentat al doilea releu de pe circuitul de semnalizare. Prin acţiunea acestei releu se întrerupe alarma sonoră şi lampa de semnalizare trece din regim de funcţionare cu pâlpâire în regim de iluminare continuă.

În afara parametrilor prezentaţi, schema de semnalizare reductor permite de asemenea,

punerea în funcţiune a alarmei sonore şi optice în cazul acţiunii protecţiei motorului, precum şi la

anularea acesteia, astfel:

  • - reversare greşită MP (relele do9, d10 şi lampa de semnalizare h29);

  • - STOP automat MP

(releele d11, d12 şi lampa de semnalizare h30);

  • - reducere sarcină MP (releele d13, d14 şi lampa de semnalizare h31);

  • - anulare protecţii MP (releele d15, d16 şi lampa de semnalizare h32).

În cazul în care a acţionat una din protecţiile controlate, circuitul de semnalizare care-i aparţine, prin intermediul releului d21, pune în funcţiune modulul de alarmă (schema1). Funcţionează alarma sonoră şi optică cu pâlpâire.

În subcapitolul 2.2.4. la prezentarea semnalizării şi protecţiei au fost incluse şi circuitele de semnalizare din schema 4 (semnalizări reductor MP). Circuitul de semnalizare reversare greşită este pus în funcţiune prin deschiderea contactului 5d47 (6-5). Releul 5d47 care acţionează acest contact aparţine schemei 5 (subtelegraf MP) care se va prezenta în continuare.

  • 17.2.6. Subtelegraf MP

Pregătirea motoarelor principale pentru funcţionare se face din compartimentul maşini prin punerea în funcţiune a agregatelor auxilare care deservesc aceste motoare.

Întrucât lansarea motoarelor principale şi reglarea turaţiei se realizează de la distanţă, subtelegraful electric permite comunicarea între punctul de comandă şi compartimentul maşini pentru transmiterea ordinului de pregătire a motoarelor şi liber de la maşini după încheierea misiuni şi ancorarea sau acostarea navei.

De asemenea subtelegraful semnalizează postul din care se execută comanda motoarelor principale, local sau distanţă, reversarea greşită a motoarelor, poziţia vizorului, cuplat sau decuplat, precum şi acţiunea protecţiei.

Subtelegraful MP este prezentat în schema 5 din fig.17.5. şi corespunde pentru ambele motoare principale: MP- Bb şi MP- Tb.

Elementele din schema de protecţie şi semnalizare care aparţine motorului MP- Tb, cu acelaşi simbol şi rol funcţional ca şi în cazul prezentat pentru MP - Bb, sunt puse între paranteze.

Comanda “Pregătire MP” - se dă de la distanţă, din timonerie, prin apăsare pe butonul bo1. Este alimentat releul do1 care realizează: închide contactul do1 (2-4) de automenţinere a alimentării după încetarea apăsării pe buton, închide contactul do1 (6-8) prin care se alimentează releul de semnalizare d18, închide circuitele de alimentare pentru lămpile de semnalizare la distanţă h21 “Comandă pregătire MP” şi local, pe panourile motoarelor, a lămpilor h26 şi h33 “Pregătire MP”. Releul d18 în schema 1 a modulului de alarmă închide contactele 5d18 (6-7) prin care pune în funcţiune alarma sonoră şi releul de pâlpâire. Lămpile de semnalizare alimentate prin contactul 1d66 funcţionează cu pâlpâire.

Darea comenzii de pregătire a motoarelor este semnalizată la distanţă şi local prin alarma

sonoră şi optică. Alarma încetează în momentul în care din compartimentul maşini se transmite confirmarea ordinului primit.

Confirmarea comenzii “Pregătire MP” se dă din C.M. sau din P.C.C. (punct comandă control) prin apăsarea pe unul din butoanele b09, b10 sau b11. De exemplu, prin apăsarea pe butonul b09 de pe panoul MP- Bb este alimentat releul do9 care execută: deschide contactul do9 (7-9) prin care întrerupe alimentarea releului de semnalizare d18, închide contactul do9 (2-4) de

automenţinere a alimentării după încetarea apăsării pe buton. Ca urmare, semnalizarea acustică încetează, este deconectat releul de pâlpâire şi prin contactul 1d66 (7-9) normal închis se menţine funcţionarea cu lumină continuă a lămpilor de semnalizare de la tabloul de comandă, h21 şi de pe panourile locale ale motorului h26 şi h33 “Pregătire MP”.

În continuare în compartimentul maşinii se trece la pregătirea motoarelor prin punerea în funcţiune a mecanismelor auxiliare care le deservesc. Terminarea operaţiunilor de pregătire şi aducerea motoarelor în situaţia de a fi gata lansare se comunică la punctul de comandă.

Comunicare din C.M.”MP - Pregătite” se execută prin apăsarea pe butonul bo3 de pe panoul local pentru MP - Bb sau bo5 de pe panoul local pentru MP Tb. Prin apăsarea, de exemplu, pe butonul bo3 este alimentat releul do3 care execută: deschide contactul do3 (3-5), se întrerupe alimentarea releului do1 şi se stinge lampa de semnalizare h21 “Pregătire MP” de la comandă, se închide contactul do3 (6-8) şi este alimentat releul de semnalizare d18 care prin modul de alarmă pune în funcţiune alarma sonoră şi releul cu pâlpâire, se închide contactul do3 (10-12) şi se deschide contactul do3 (15-17), se stinge lampa h26 “Pregătire MP” de pe panoul MP - Bb şi se aprind cu pâlpâire lămpile h22 “MP -Bb pregătit” la punctul de comandă şi h27 “Pregătit” de pe panoul MP - Bb.

În cazul în care şi motorul MP - Tb a fost pregătit, se apasă şi pe butonul bo5, funcţionarea este identică cu cea prezentată anterior şi ca urmare se aprind cu pâlpâire şi lămpile h23 “MP -Tb pregătit”, h34 “Pregătit”.

Semnalizarea acustică şi funcţionarea cu pâlpâire a lămpilor se menţine până când de la punctul de comandă se transmite recepţionarea mesajului transmis.

Confirmarea comunicării “MP - Pregătite” din timonerie se face prin apăsarea pe unul din butoanele b11 sau b12 în situaţia în care s-a transmis pregătirea numai a unui singur motor, MP - Bb sau MP - Tb, sau prin apăsarea pe ambele butoane în situaţia în care ambele motoare sunt pregătite pentru lansare. La apăsarea pe butoanele b11 şi b12 sunt alimentate releele d12 şi d14

care prin deschiderea contactelor d12 (15-17), d14 (15-17) întrerup alimentarea releului de

semnalizare d18. Se întrerupe avertizarea sonoră iar lămpile de semnalizare h22, h23, h27, h34 trec în regim de funcţionare cu iluminare constantă.

Din acest moment comanda de lansare şi regimul de turaţie al motoarelor principale se execută de la distanţă prin manevra dispozitivului de comandă prezentat în subcapitolul 17.2.1.

După executarea misiunii şi ancorarea sau acostarea navei de la punctul de comandă se

transmite punerea motoarelor în repaus.

Comanda “Maşină liberă” se dă din timonerie prin apăsarea pe butonul bo7. La apăsarea acestui buton este alimentat releul do7 care execută: deschide contactele normal închise din circuitele releelor do1, do3, do5 şi întrerupe funcţionarea acestora, închide contactul do7 (2-4) prin care îşi menţine alimentarea după încetarea apăsării pe butonul bo7, închide contactul do7

(6-8) prin care este alimentat releul de semnalizare d18, închide contactele pentru alimentarea

lămpilor de semnalizare h24, h35, h43 “Maşină liberă”. Este pusă în funcţiune alarma sonoră iar lămpile alimentate prin contactul releului 1d66 funcţionează cu pâlpâire.

Încetarea alarmei sonore şi pâlpâirea lămpilor de semnalizare are loc atunci compartimentul maşini se confirmă înţelegerea ordinului dat .

când din

Confirmare din CM a comenzii “Maşină liberă” se face prin apăsarea pe unul din butoanele: b15 de pe panoul MP-Bb, b16 de pe panoul MP-Tb sau b17 din P.C.C. Prin apăsarea pe unul din butoane este alimentat releul d15 care prin deschiderea contactelor sale întrerupe

circuitele de alimentare ale releelor d12, d14 şi releului de semnalizare d18. Prin întreruperea alimentării releului de semnalizare încetează alarma acustică, lămpile de semnalizare h24, h28 şi h35 “Maşină liberă” trec din regim de pâlpâire în regim constant de iluminare, iar lampa h43 care semnalizează la timonerie “Maşină liberă” se stinge.

Din acest moment în compartimentul maşini se trece la executarea lucrărilor pentru punerea

motoarelor în repaus.

Acţiunea protecţiei treapta a II-a şi a III-a prezentată în subcapitolul 1.2.4., este semnalizată în schema electrică a subtelegrafului prin aprinderea lămpilor h29 “STOP avarie MP- Bb”, h30 “Reducere sarcină MP- Bb” de pe panoul MP-Bb şi respectiv h36 “STOP avarie MP-Tb”, h37 “Reducere sarcină MP-Tb”.

În cazul în care se efectuează comenzile pentru lansarea motorului într-un sens şi se constată că motorul a pornit în sens invers, subtelegraful semnalizează “Reversare greşită – MP”. Pentru MP- Bb semnalizarea reversării greşite se face de către releul d47. La fixarea comenzii pentru mersul ÎNAINTE contactele comutatorului electric sunt în poziţia figurată în schemă şi la lansarea corectă se închide contactul traductorului de presiune f46 rămânând deschis circuitul releului d47. Dacă lansarea este greşită şi motorul porneşte “ÎNAPOI” se închide contactul traductorului de presiune f47 şi este alimentat releul d47 care care deschide contactul 5d47 (5-6) din schema 4 (semnalizări reductor) şi pune în funcţiune circuitul de semnalizare format din releele do9, d10.Intră în funcţiune alarma sonoră şi lampa de semnalizare h29 “Reversare greşită MP” din schema 4 (semnalizare reductor) funcţionează cu pâlpâire. Tot odată se închide contactul d47 (1-3) şi se aprinde cu pâlpâire lampa h31 “Reversare greşită MP-Bb” de pe panoul MP-Bb. Anularea semnalului acustic şi trecerea lămpilor de semnalizare din regim cu pâlpâire în regim de iluminare constantă se face prin apăsarea butonului b70 care aparţine modului de alarmă.

Pentru MP-Tb funcţionarea semnalizării reversării greşite este similară.

Subtelegraful permite de asemenea, semnalizarea locului de unde se comandă motoarele principale. Dacă comutatorul montat pe instalaţia aerului de comandă al MP-Bb este pus pe poziţia local, contactul traductorului f50 este deschis, releul d50 nu este alimentat şi prin contactul normal închis d50 (1-4), este alimentată lampa de semnalizare h53 “Local”. În situaţia în care comutatorul se pune pe poziţia distanţă, se închide contactul traductorului f50, este alimentat releul d50 şi prin contactele sale se stinge lampa h53 şi se aprinde lampa h52

“Distanţă” care indică transferul comenzii la postul de la distanţă (timonerie). În acelaşi mod funcţionează şi semnalizarea locului de unde se comandă MP-Tb

Semnalizarea la subtelegraf a poziţiei virorului se realizează prin intermediul contactelor limitatoarelor de cursă. Dacă virorul motorului MP-Bb nu este cuplat, contactul limitatorului de cursă este deschis, releul d56 nu este alimentat şi prin contactul său normal închis este alimentată lampa de semnalizare h59 “Decuplat”. La cuplarea virorului se închide contactul limitatorului de cursă şi prin alimentarea releului d56 se stinge lampa h59 şi se aprinde lampa h58 “Cuplat”. Semnalizarea poziţiei virorului este importanţă întrucât lansarea motorului este permisă numai în situaţia în care virorul este decuplat.

Semnalizările: postului din care se comandă, reversare greşită, poziţie viror, prin contactele aceloraşi relee se transmit şi la pupitrul de comandă de la distanţă. (Timonerie). La acelaşi pupitru se transmit şi semnalizările lipsă aer de lansare MP-Bb, MP-Tb ale căror circuite de semnalizare sunt prezentate în schema 2 (semnalizări MP treapta I).

3. Instalaţii de protecţii şi semnalizări pentru motoare de antrenare a generatoarelor navale (grupuri D-G)

3.1 Instalaţia electrică de, protecţie şi semnalizări pentru motorul ALCO, 2465CP, 1000 rot/min

Destinaţie, elemente componente Motoarele ALCO sunt folosite la navele din Marina Militară şi Comercială pentru antrenarea

generatoarelor electrice de putere mare sau pentru propulsia navelor. În primul caz se cuplează direct cu axul generatorului iar în al doilea caz se cuplează cu arborele port-etice prin intermediul unui reductor-inversor. Lansarea motoarelor se face cu aer.

Schema electrică asigură pornirea, reglarea turaţiei, oprirea, semnalizarea de prevenire la

depăşirea parametrilor normali de funcţionare şi semnalizare de avarie cu decuplarea sarcinii sau oprirea motorului în cazurile în care depăşirile unor parametrii pun în pericol motorul. Schema electrică este prezentată în figurile 3.1- 3.6. În prezentare s-au păstrat simbolurile şi notaţiile din schemele întocmite de uzina constructoare.

Elementele componente sunt:

a

1

b 1

b 2

b 3

b 4

b 5

b 6

- separator principal 3 x 380V, 50Hz; - buton ciupercă „OPRIRE DE AVARIE”; - microîntreruptor dispozitiv de rotire; - buton verificare lămpi de semnalizare; - buton „START” - pornire; - buton „STOP” - oprire de serviciu; - buton anulare semnalizări;

  • d 1

  • d 2

- releu pornire motor diesel.

- releu de timp rateu pornire (5 secunde);

  • d 3 - releu oprire motor diesel

  • d 4 - releu de timp, blocare protecţie pentru formarea presiunii uleiului de ungere (20 secunde); - motor electric pompă preungere, 3kw; - motor electric pompă combustibil, 075kw;

m

1

m

2

m

3 ,m 4

m

5

m

6

r

100

s

1

s

2

- motoare electric exhaustoare de gaze; - servomotor electric comandă turaţie; - tahogenerator măsură turaţie; - încălzitor ulei, 9kw; - electrovalvulă lansare motor; - electrovalvulă oprire motor.

Fig. 3 .7 Tabloul de comandă şi protecţie

Fig. 3.7 Tabloul de comandă şi protecţie

Pregătirea pentru pornire

La pregătirea pentru pornire se realizează condiţiile necesare care permit efectuarea lansării motorului. În acest scop se pun în funcţiune: pompa de preungere ulei, pompa de combustibil şi rezistenţele de încălzire a uleiului. Elementele schemei electrice pentru pregătirea pornirii sunt

prezentate în figurile 3.1 - 3.3.

Se cuplează alimentarea de la reţea 380V, 50Hz şi sunt conectate redresoarele de 24V c.c. Se aprinde lampa de semnalizare h 1 care marchează prezenţa tensiunii de alimentare a schemei de comandă. Se verifică poziţia „DECUPLAT” a virorului. În această poziţie contactul b 2 este închis şi permite executarea pregătirii pentru pornire. Iniţial butonul b 1 se află în poziţia „împins” care corespunde poziţiei „STOP DE AVARIE”. Contactul b 1 (9-10) este deschis şi la aplicarea tensiunii de alimentare, schema de comandă nu este conectată. Pregătirea pentru pornire se face prin „tragerea” butonului b 1 . În poziţia tras se închide contactul b 1 (9-10) şi se deschide contactul b 1 (1-2). Schema de comandă este alimentată şi se execută în ordine următoarele operaţiuni:

- pe liniile q (+24V) şi p (-24V) se aplică tensiunea de alimentare schemei de comandă pentru instalaţia de forţă (fig. 8.2) şi se aprinde lampa h 24 ; - sunt alimentate bobinele contactoarelor C 1 , C 2 şi prin închiderea contactoarelor acestora se pun în funcţiune: pompa de preungere ulei şi pompa de combustibil (fig. 8.3). Presiunea uleiului de ungere creşte treptat până la valoarea de 2 bari. Pentru această valoare a presiunii se închide contactul traductorului f 18 , este alimentat releul d 25 care închide contactul d 25 (2-4) (fig.8.1) din circuitul de lansare şi contactul d 25 (10-12) (fig.8.2) prin care pregăteşte circuitul de încălzire a uleiului.

Pentru temperaturi ale uleiului sub 46 0 C contactul traductorului f 11 (fig.8.2) este închis. Se alimentează releul d 26 şi prin închiderea contactului d 26 (2-4) se conectează alimentarea contactorului C 3 care cuplează alimentarea rezistenţelor de încălzire a uleiului. Când temperatura depăşeşte 46 0 C traductorul f 11 întrerupe alimentarea releului d 26 . Se întrerupe alimentarea rezistenţelor de încălzire a uleiului şi se închide contactul d 26 (3-5) din circuitul de lansare. La terminarea pregătirii pentru lansare presiunea uleiului de preungere este 2 bari (se închide contactul d 25 (2-4) din circuitul de lansare), temperatura uleiului este 46 0 C este deconectat releul d 26 şi se închide contactul d 26 (3-5), presiunea combustibilului este 3,5 bari (este închis contactul d 18 (3-5)). Toate contactele din circuitul releului de lansare d 1 sunt închise şi din acest moment se poate trece la faza următoare.

Pregătirea pentru pornire La pregătirea pentru pornire se realizează condiţiile necesare care permit efectuarea lansării motorului.
Fig. 3.3 Instalaţia electrică de forţă