Cu capul plecat isi urmase pasii. Se lasase condusa de ei. Nu stia cum ajunse pe ultimul palier al orasului.

Pe ultima strada. Se trezi singura, invaluita de iarna din toate partile. Parca fusese absorbita de o gaura neagra. Desi nu plecase de mai mult de o jumatate de ora. Isi ridica privirea in zare. Frumusetea orasului invaluit in negru si alb o impietri pentru o secunda. Aerul era invadat de un miros de foc de lemne. Dedesubt, acoperisurile caselor, singurele pete albe in cenusiu. Cobora intunericul cu repeziciune. De pe dealurile dimprejur. De pe intunecatul castel. Noaptea venea in cioc de corb. Neagra ca si el. O navalira amintirile. O invadara cu o intensitate care aproape o dobora de pe picioare. Viata ce izbucni in adancul el, o coplesi. Fusese atata vremea moarta. O moarta bantuind printre oameni. Ceea ce simtea nu era durere. Era chiar timpul ce o prinsese din urma. O ajunsese. Era aici. In zapada moale de pe asfalt, in aerul de padure in flacara, in linistea imperturbabila ..... Si isi dori sa fie din nou, in acea zi la Stana de Valea. Simti din nou ca acum 26 de ani, cum padurea de brazi se pravalea peste ea in tacere. Isi aduse aminte de peretii cabanei de lemn, mangaiati cu degete palide. De focul troznind in soba. De el, cum inghesuia lemnele pe usa minuscula. Cum rascolea jaratecul focului, starnind mistice flacari rosiatice. De pielea calda topindu-se in mangaierile terminatiilor. De tacerea din sala de mese, seara, prevestind o intreaga noapte de tacere. De ziua senina ce urmase, acolo, pe partie, cand nu mai avusese nevoie de nimeni, plina de el. Unde erau toate acestea? De isi adusese aminte tocmai acum? O iarna in care nu existase. Copila din ea se intorsese pe o strada pierduta la liziera, o luase de mana si o purtase exact in punctul magic, dezvaluindu-i cercul. Se aprindeau felinare. Si lumini la ferestre. Casele isi pierdeau conturul in intuneric. Uitase de El. Uitase. Si in timp ce noaptea o impingea de la spate, in fuioare alunecand pe strada, un zambet ii inflori pe fata imbujorata. O lua la goana, grabita sa ajunga inaintea noptii acasa. Si in timp ce cobora dealul declansand mici avalanse de zapada,

o vazu. Era acolo. Pisica dormea pe pervazul ferestrei, asteptand-o. Singura certitudine in intoarcerea in timp.