Sunteți pe pagina 1din 50

VII.6

REALIZAREA ÎNCADRĂRILOR, STABILIREA CONSUMURILOR SPECIFICE ŞI OPTIMIZAREA UTILIZĂRII MATERIALELOR

VII.6.1. Realizarea încadrărilor

În procesul de realizare a produselor de îmbrăcăminte, prima etapă este croirea materialelor textile, care se constituie dintr-o succesiune de operaţii prin care materialele textile (ţesături, tricoturi, neţesute, etc.) sunt transformate în semifabricate (repere componente specifice produselor de îmbrăcăminte) – fig. VII.6.1.

CROIREA ŞPĂNUIREA ŞABLONAREA SECŢIONAREA DECUPAREA CORECTAREA NUMEROTAREA ŞPANULUI DETALIILOR DETALIILOR
CROIREA
ŞPĂNUIREA
ŞABLONAREA
SECŢIONAREA
DECUPAREA
CORECTAREA
NUMEROTAREA
ŞPANULUI
DETALIILOR
DETALIILOR
DETALIILOR
ÎNCADRAREA
MARCAREA
ŞABLOANELOR
CONTURULUI
ŞABLOANELOR
ACELAŞI MODEL ŞI
TIPODIMENSIUNI DIFERITE
SIMPLĂ
COMBINATĂ
MODELE DIFERITE ŞI
TIPODIMENSIUNI DIFERITE
PE TOATĂ
PE
LĂŢIMEA
MATERIALUL
MATERIALULUI
DUBLAT
ACEEAŞI MĂRIME,
ACELAŞI MODEL DE MAI
MULTE ORI
TEXTIL

Fig. VII.6.1. Succesiunea operaţiilor la croire.

Realizarea încadrărilor, stabilirea consumurilor specifice

1037

Încadrările simple (fig. VII.6.2) se obţin prin încadrarea unui singur model, într-o singură mărime, o singură dată. Încadrările combinate (fig. VII.6.3) sunt cele mai eficiente la realizarea produselor de îmbrăcăminte la scară industrială, în timp ce încadrările simple se utilizează, de regulă, în secţia de creaţie, la realizarea modelului etalon.

sec ţ ia de crea ţ ie, la realizarea modelului etalon. Fig. VII.6.2. Încadrarea simpl ă

Fig. VII.6.2. Încadrarea simplă.

modelului etalon. Fig. VII.6.2. Încadrarea simpl ă . Fig. VII.6.3. Încadrarea combinat ă . Încadr ă

Fig. VII.6.3. Încadrarea combinată.

Încadrările pe toată lăţimea materialului sunt mai avantajoase din punct de vedere al modului de utilizare a suprafeţei materialului (cu condiţia să se ţină cont şi de modul de aranjare a foilor din şpan). La încadrarea şabloanelor pe materialele dublate este posibilă folosirea şabloanelor pe jumătate, reducîndu-se astfel durata necesară trasării conturului şabloanelor. Restricţii la încadrarea şabloanelor:

1) Pentru materiale textile cu desene cu o anumită orientare, şabloanele se aşază astfel încât pe linia de coasere să se poată reconstitui desenul iniţial. 2) La ţesăturile pluşate, toate reperele obţinute trebuie să aibă aceeaşi direcţie a pluşului. 3) Şabloanele se dispun pe suprafaţa de încadrare în aşa fel încât direcţia nominală a acestora să coincidă cu direcţia de maximă rezistenţă a materialului textil. 4) La încadrările combinate, se aşază pe suprafaţa de încadrare şabloanele tipodimensiunii mai mari şi apoi, în funcţie de spaţiile rămasele, se aşază şabloanele tipodimensiunii mai mici. Modalităţi de conturare a şabloanelor într-o încadrare. Pentru conturarea şabloanelor pe suprafaţa de încadrare se pot utiliza mai multe metode, dintre care cele mai cunoscute sunt prezentate în fig. VII.6.4.

METODE DE CONTURARE METODA CONTURĂRII MANUALE METODA PRIN METODA CU METODA PRIN PULVERIZARE TRAFARETE
METODE DE CONTURARE
METODA CONTURĂRII
MANUALE
METODA PRIN
METODA CU
METODA PRIN
PULVERIZARE
TRAFARETE
HELIOGRAFIERE

Fig. VII.6.4. Metode de conturare.

1038

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

Metoda conturării manuale constă în marcarea cu creta sau cu creionul a conturului şabloanelor şi prezintă o serie de dezavantaje:

– repetarea încadrării şi marcării pentru fiecare şpan, ce duce la un consum mare de

muncă calificată; – imposibilitatea repetării cu fidelitate a primei încadrări şi a marcării exacte a contururilor, chiar dacă operaţia este executată de acelaşi muncitor;

– există posibilitatea omiterii frecvente a utilizării unor şabloane mici (la produsele cu

multe detalii). Metoda conturării prin pulverizare constă în pulverizarea unei substanţe colorate care se depune în spaţiile dintre şabloane. Metoda conturării cu trafarete (fig.VII.6.5) constă în utilizarea unor şabloane numite trafarete, confecţionate din materiale cu elasticitate redusă (muşama, carton, material plas- tic), prevăzute pe liniile de contur cu perforaţii de formă ovală, cu dimensiuni de 10 – 15 mm. Metoda conturării prin heliografiere utilizează o foaie de hîrtie heliografică, de di-

mensiunile şpanului, pe care şabloanele, sub acţiunea unei lumini puternice, se imprimă într-o culoare contrastantă. Hârtia cu încadrarea astfel obţinută se aşază pe ultima foaie din şpan.

ob ţ inut ă se a ş az ă pe ultima foaie din ş pan. Fig.

Fig. VII.6.5. Conturarea cu trafarete.

Multiplicarea încadrărilor. Încadrările pot fi multiplicate:

a) cu ajutorul pantografului;

b) prin fotografiere;

c) prin electrografiere;

d) prin metode automate.

Cu ajutorul pantografului se poate reduce o încadrare la scara 1:10. Metoda prin electrografiere presupune existenţa unor instalaţi de reproducere, care utilizează suprafeţe cu însuşiri (proprietăţi) electrice, ce se modifică în concordanţă cu cantitatea de energie radiată, recepţionată de acestea. Metoda prin fotografiere poate fi aplicată pentru:

– întreaga încadrare;

– pe porţiuni de încadrare.

Metoda prin heliografiere constă în copierea încadrării pe o hârtie transparentă de calc, care, împreună cu o hârtie fotosensibilă de ozalid, se expun prin diferite metode la lumină puternică, obţinîndu-se numărul de încadrări dorit.

Realizarea încadrărilor, stabilirea consumurilor specifice

1039

Metode automate de încadrare. Metoda automată îmbină experienţa specialiştilor cu posibilităţile de prelucrare a datelor oferite de tehnica de calcul, permiţând totodată găsirea mai multor soluţii de gradare şi încadrare, oferind posibilitatea alegerii celei mai avantajoase variante pentru modelul şi materialul textil analizat. Componentă a sistemului CAD, modul de încadrare automată nu poate funcţiona independent de modul de digitizare-gradare a şabloanelor, fiind succedată în mod raţional de operaţia de croire automată (fig. VII.6.6). Şabloanele sunt introduse în memoria sistemului automat prin operaţia de digitizare, încadrările pot fi realizate interactiv de către operator, prin selectarea şi direcţionarea reperelor, utilizând funcţiile specifice acţionate cu ajutorul tastaturii speciale sau a mousului, poziţionarea corectă a acestora fiind controlată automat de către calculator, conform restricţiilor impuse anterior.

MODUL DE DIGITIZARE – GRADARE
MODUL DE
DIGITIZARE –
GRADARE

GENERAREA SETURILOR DE ŞABLOANE PENTRU FIECARE MĂRIME

LISTARE LA

PLOTTER SAU

PLOTTER-CUTTER

FIECARE M Ă RIME LISTARE LA PLOTTER SAU PLOTTER-CUTTER MODUL DE ÎNCADRARE GENERAREA VARIANTELOR DE ÎNCADRARE

MODUL DE ÎNCADRARE

LA PLOTTER SAU PLOTTER-CUTTER MODUL DE ÎNCADRARE GENERAREA VARIANTELOR DE ÎNCADRARE ÎNCADRARE AUTOMATA

GENERAREA VARIANTELOR DE ÎNCADRARE

MODUL DE ÎNCADRARE GENERAREA VARIANTELOR DE ÎNCADRARE ÎNCADRARE AUTOMATA ÎNCADRARE ÎN SISTEM INTERACTIV AFI Ş
MODUL DE ÎNCADRARE GENERAREA VARIANTELOR DE ÎNCADRARE ÎNCADRARE AUTOMATA ÎNCADRARE ÎN SISTEM INTERACTIV AFI Ş
MODUL DE ÎNCADRARE GENERAREA VARIANTELOR DE ÎNCADRARE ÎNCADRARE AUTOMATA ÎNCADRARE ÎN SISTEM INTERACTIV AFI Ş

ÎNCADRARE AUTOMATA

ÎNCADRARE ÎN SISTEM INTERACTIV

ÎNCADRARE AUTOMATA ÎNCADRARE ÎN SISTEM INTERACTIV AFI Ş ARE Cs, Iu LISTARE TRANSMITERE C Ă TRE

AFIŞARE Cs, Iu

AUTOMATA ÎNCADRARE ÎN SISTEM INTERACTIV AFI Ş ARE Cs, Iu LISTARE TRANSMITERE C Ă TRE MA
LISTARE
LISTARE

TRANSMITERE CĂTRE MAŞINA AUTOMATĂ DE CROIT

LISTARE TRANSMITERE C Ă TRE MA Ş INA AUTOMAT Ă DE CROIT IMPRIMANTA (MINIATURA ÎNCADR Ă

IMPRIMANTA (MINIATURA ÎNCADRĂRII)

PLOTTER (ÎNCADRARE LA SCARĂ REALĂ)

Fig. VII.6.6. Plasarea modului de încadrare în cadrul unui sistem CAD.

Prin realizarea automată a încadrărilor şi afişarea lungimii încadrării şi a indicelui de utilizare a suprafeţei, există posibilitatea ca operatorul să controleze şi să modifice poziţionarea şabloanelor în încadrare, astfel încât să fie asigurat nivelul de eficienţă a încadrării. Încadrările realizate automat şi memorate pot fi desenate on-line cu ajutorul ploterului, la scara 1/1, în vederea croirii directe pe încadrare. Variantele de încadrare realizate la scară redusă sunt utilizate ca documentaţie pentru operaţia de croire, împreună cu seturile de şabloane din carton. În fig. VII.6.7 se prezintă schema bloc a unui sistem automat de gradare-încadrare. Cele mai utilizate sisteme automate de gradare-încadrare sunt: Lectra Systems (LSMARK, DIAMINO), Cerber (AKKUMARK), Assyst (ASSYMARK), Investronica (INVESMARK).

1040

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

TRANSFER CONTUR SPRE UNITATEA CENTRALĂ TABLETĂ DE DIGITIZARE SCANNER INFORMAŢII STOCA TE PE DISCHETĂ, CD
TRANSFER CONTUR SPRE UNITATEA CENTRALĂ
TABLETĂ DE DIGITIZARE
SCANNER
INFORMAŢII STOCA TE
PE DISCHETĂ, CD
UNITATE CENTRALĂ (SERVER)
POST DE LUCRU
ÎN REŢEA A
POST DE LUCRU
ÎN REŢEA B
POST DE LUCRU
ÎN REŢEA N
TRANSPUNERE CONTUR
PLOTTER
MAŞINĂ AUTOMATĂ DE CROIT

Fig. VII.6.7. Schema bloc a unui sistem automat de gradare – încadrare.

VII.6.2. Stabilirea consumurilor specifice

Consumul specific reprezintă cantitatea de materiale textile (de bază, auxiliare şi secundare) necesare confecţionării unui produs de îmbrăcăminte. Consumul specific este o componentă a documentaţiei tehnice pentru un produs şi constituie unul dintre indicatorii principali în baza căruia se verifică raţionalitatea proiectării produsului de îmbrăcăminte. Modul de calcul şi de exprimare a consumului specific. În urma operaţie de încadrare se poate calcula consumul specific cu una din relaţiile:

C

s

=

L

inc

n

[m];

C

s

=

L

inc

×

l

n

[m

2

];

C

s

=

L

inc

l

n

⋅= MC

s

[kg]

M

[kg / m

2 ] [kg],

unde: L inc – este lungimea încadrării [m]; l – lăţimea materialului [m]; n – numărul de produse încadrate; M – masa unităţii de suprafaţă [kg/m 2 ]. Pentru un produs de îmbrăcăminte care se confecţionează într-o gamă dimensională,

ca o medie ponderată cu ajutorul căruia se

stabileşte necesarul de materia primă şi planul de aprovizionare:

se poate calcula consumul specific mediu,

C

s

,

Realizarea încadrărilor, stabilirea consumurilor specifice

1041

unde:

p

i = 1

C

si

N

i

C

s

=

1

n

p

C

si

i = 1

N

i

+ CN

x

x

p

i = 1

N

i

+

N

x

;

2

[m; m ; kg]

este suma produselor dintre consumul specific obţinut pentru cele p

încadrări şi numărul de produse combinate (N i );

i = 1, p numărul de încadrări combinate;

C x consumul de material obţinut în urma încadrărilor simple;

N x numărul de produse obţinute cu încadrare simplă;

n – numărul de produse din încadrarea combinată;

p

i = 1

N i – numărul total de produse, corespunzător celor p încadrări combinate.

Pentru a aprecia însă modul de valorificare a suprafeţei încadrării, nu este suficient calculul consumului specific. De aceea se calculează şi indicele de utilizare, respectiv de pierdere a suprafeţei de încadrare. Aceşti indici se pot stabili cu una dintre relaţiile:

S

inc

S

sabl

i

u

=

S inc

100 [%]

,

i

p

=

S sabl

S inc

100 [%]

în care: i n este indicele de utilizare a suprafeţei de încadrare, în %;

– indicele de pierdere a suprafeţei de încadrare în %; S inc – suma suprafeţelor şabloanelor de încadrare, în m 2 . Suprafaţa şabloanelor din încadrare se poate stabili fie cu relaţia următoare, fie prin aplicarea uneia dintre metodele sau aparatele prezentate în fig. VII. 6.8.

i p

S

sabl

=

S

inc

(

100

100

i

p

)

[m

2

]

.

DETERMINAREA SUPRAFEŢEI ŞABLOANELOR

METODA METODE INTEGRATOARE APARATE INTEGRĂRII CU CELULE METODE DE FOTOELECTRICE CALCUL SISTEME GEOMETRIC
METODA
METODE
INTEGRATOARE
APARATE
INTEGRĂRII
CU CELULE
METODE DE
FOTOELECTRICE
CALCUL
SISTEME
GEOMETRIC
METODA
AUTOMATE DE
COMBINATĂ
METODA
GRADARE
APARATE CARE
GRAVIMETRICĂ
ÎNCADRARE
FUNCŢIONEAZĂ PE
METODA DE
PRINCIPIUL
DETERMINARE PRIN
CONDENSATORULUI
PLANIMETRARE

Fig. VII.6.8

1042

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

În cadrul producţiei industriale se poate determina suprafaţa tiparelor calculată ca medie aritmetică ponderată:

S

M

=

p

i = 1

p

i

S

ti

p

i = 1

p

i

,

unde: m este produsul dintre numărul de grosimi şi numărul de talii; p i – participarea procentuală a fiecărei mărimi în gama dimensională de confecţionare; S ti – aria suprafeţei tiparelor pentru o singură grosime şi talie. Dacă suprafaţa şabloanelor se determină numai pentru produse din mărimile extreme (de exemplu 42 şi 56), se poate determina valoarea f, cunoscându-se numărul grosimilor intermediare care reprezintă diferenţa de suprafaţă a şabloanelor grosimii următoare:

f

=

S

max

-S

min

n 1

,

în care: n reprezintă numărul grosimilor din tabela sortimentului de grosimi şi talii; f – adaosul de la o mărime la alta. Norma de încadrare utilizată în fabrici este dată de relaţia:

N

T

=

S

M

100

1

+

K

+

m

100

P

p

100

⎟ ⎠

[m

2

]

,

în care: S M reprezintă suprafaţa medie ponderată a şabloanelor; P p procentul mediu ponderat de pierderi ţinându-se seama de masa unităţii de suprafaţă a diferitelor tipuri de materiale textile. Pentru reducerea cantităţii de materiale recuperabile, este bine de ştiut posibilităţile de apariţie şi mărimea pierderilor specifice. Tipurile de pierderi şi interdependenţa dintre ele sunt prezentate în fig. VII.6.9.

PIERDERI INTERIOARE PIERDERI DEPENDENTE DE CARACTERISTICILE TEHNICE ALE MATERIALELOR PIERDERI DEPENDENTE DE MODEL
PIERDERI INTERIOARE
PIERDERI DEPENDENTE DE
CARACTERISTICILE TEHNICE
ALE MATERIALELOR
PIERDERI DEPENDENTE
DE MODEL
PIERDERI INTERIOARE
PIERDERI DE MARGINE
PIERDERI DE STRATIFICARE
CUPOANE
PIERDERI DE SCHIMB

Fig. VII.6.9

Realizarea încadrărilor, stabilirea consumurilor specifice

1043

Factori de influenţă ai consumului specific. Consumul specific este influenţat de o serie de factori subiectivi şi obiectivi, asupra cărora se poate interveni, mai mult sau mai puţin, din partea celor care realizează produse de îmbrăcăminte (fig. VII.6.10):

– complexitatea modelelor – din acest punct de vedere, produsele de îmbrăcăminte se pot împărţi în trei grupe.

Lenjerie de pat, huse, baticuri etc.

SIMPLE CU REPERE A CĂROR FORMĂ ESTE REGULATĂ CU NUMĂR PRODUSE DE REDUS DE ÎMBRĂCĂMINTE
SIMPLE
CU REPERE A
CĂROR FORMĂ
ESTE REGULATĂ
CU NUMĂR
PRODUSE DE
REDUS DE
ÎMBRĂCĂMINTE
REPERE
CU NUMĂR
MARE DE
REPERE

Consumul specific este strict determinat de suprafaţa reperelor produsului

Fuste,

pantaloni etc.

Consumul specific în metri este strict determinat de lungimea reperelor mari

Sacouri, cămăşi

bluze etc.

Se obţine în acest caz o reducere a consumului specific

Fig. VII.6.10.

În funcţie de complexitatea produselor, se stabileşte numărul optim de produse care trebuie încadrate combinat, pentru obţinerea unui consum minim şi a unui indice de utilizare maxim:

– dimensiunile şi forma corpului căruia trebuie să-i corespundă produsul de

îmbrăcăminte. Pentru obţinerea unor consumuri specifice minime, ar trebui ca adaosurile de

lejeritate, adaosurile decorativ-constructive (în special), adaosurile pentru grosimea

materialelor, pentru contracţia acestor materiale, pentru cusături şi tivuri să fie minime;

– numărul de produse încadrate care trebuie optimizat;

– lăţimea materialului care determină modificarea consumului specific, în sensul că,

pentru produse complexe, o creştere de 0,5 – 1,2% a lăţimi materialului poate conduce la reduceri semnificative ale lungimii încadrării, deoarece, prin creşterea lăţimii, anumite repere mici se pot amplasa pe lăţimea majorată, contribuind astfel la micşorarea lungimii încadrării.

Atunci când consumul specific variază în funcţie de lăţimea materialului, este necesară determinarea lăţimii optime de material pe tipuri de produse. Ponderea P(%) a influenţei principalilor factori asupra consumului specific, C s , este:

I – influenţa asupra consumului specific a suprafeţei minim necesare pentru un

produs;

II – influenţa suprafeţei reperelor, suplimentate cu diferite tipuri de adaosuri, asupra

consumului specific;

III – influenţa formei liniilor de contur, a respectării condiţiilor de amplasare a

reperelor, a numărului de produse încadrate combinat asupra consumului specific;

IV – influenţa particularităţilor materialului textil asupra consumului specific;

V – influenţa modului de realizare a şpanului asupra consumului specific.

1044

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

VII.6.3. Optimizarea utilizării materialelor textile

Pentru optimizarea utilizării materialelor textile se pot utiliza diferite modele (VII.6.3.1, VII.6.3.2, VII.6.3.3, VII.6.3.4).

VII.6.3.1. Model pentru determinarea combinaţiilor optime pentru materiale textile cu aceeaşi lăţime

Cu ajutorul acestui model se poate selecta încadrarea ce asigură consumul specific minim. Lungimea totală, L N , a materialului textil pentru a realiza o comandă este determinată cu relaţia:

L

N

=

n

j = 1

Lx

jj

[m]

,

unde: x j este frecvenţa de utilizare a combinaţiilor respective; L j – lungimea încadrărilor respective [m]; j – numărul de combinaţii de mărimi şi talii. Cantitatea de produse Q i obţinută cu o anumită comandă pentru fiecare mărime sau talie se poate exprima cu relaţia:

Q

i

=

n

j = 1

kx

ij

,

în care: i = 1÷ m; k i – numărul de bucăţi sau produse de acelaşi fel din încadrarea j.

Se impune condiţia ca funcţia

f

(

x

)

=

n

j = 1

L

x

jj

=

min

,

cu

x

j

0.

Modelul prezentat poate fi utilizat şi pentru determinarea încadrărilor care realizează cel mai mic indice de pierderi. Pentru aceasta, se impune condiţia de minim pentru funcţia P:

P

n

=

j = 1

Px

j

j ,

unde: P j reprezintă pierderi interioare pe încadrare.

VII.6.3.2. Model pentru optimizarea consumurilor specifice în funcţie de lăţimea materialelor textile

Acest model se poate aplica în cazul în care se foloseşte acelaşi material textil realizat în lăţimi diferite, din care se croiesc mai multe modele, cunoscând consumul specific pentru fiecare produs şi lăţimea de material. Acest model cuprinde:

a) Restricţii pentru materiale textile:

n

j = 1

Cx

ij

ij

a

i

,

(

i

=

1,

m

)

,

în care: C ij – consumul specific de produs şi lăţime de material;

Realizarea încadrărilor, stabilirea consumurilor specifice

1045

i – numărul de lăţimi în care există un articol de material textil; j – numărul de modele

a i – resursele existente din fiecare tip de lăţime;

x ij – cantitatea de produse obţinute din materiale textile de lăţime i şi model j, care se

determină prin rezolvarea modelului.

b) Restricţii pentru produse:

m

i = 1

x

ij

=

(

bj

j

= 1,

n

)

,

în care: b j – cantitatea de produse care trebuie croită din fiecare material de lăţime i.

c) Optimizarea funcţiei:

m n

∑∑

1

i

1

j

=

=

C x

ij

ij

=

min

.

d) Condiţia x ij > 0.

În cazul în care se urmăreşte ca pierderile interioare ale materialului textil să fie

minime, se impune ca:

m n

∑∑

1

i

1

j

=

=

P x

ij

ij

=

min

.

Modelul prezentat foloseşte consumuri specifice medii pe produs, cantităţile de produse nefiind detaliate pe mărimi şi talii. Acest model permite optimizarea globală a consumurilor.

VII.6.3.3. Model pentru optimizarea consumurilor în funcţie de lăţimea materialelor textile, pentru încadrări combinate

Un astfel de model matematic permite optimizarea consumurilor de material textil în

cazul când din acelaşi material textil cu lăţimi diferite se realizează un model de produs în cantităţi stabilite pe mărimi şi talii, folosind încadrările combinate. Modelul cuprinde:

a) Restricţii pentru materialul textil pe lăţimi diferite:

n

j = 1

Cx

⋅≤

ljl

j

a

;

l

=

1,

m

,

în care: C lj – consumul specific în m 2 corespunzător unei încadrări j, pe un material de lăţime l.

a

l – resursele de material textil existente pe tipuri de lăţimi.

b)

Restricţii pe produs:

kx

ij

j

= b

j

,

i =

1,

q

,

în care: k ij – cantitatea de produse în bucăţi din mărimea sau talia i, obţinută cu încadrarea j.

c) Funcţia obiectiv.

cu condiţia:

x

j

0;

j =

1,

n .

f

()

x

=

n

j = 1

C

l

j

x

j

=

min

,

1046

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

VII.6.3.4. Model matematic pentru alegerea variantei optime în funcţie de caracteristicile detaliilor

Modelul urmăreşte ca funcţia F D , care este o sumă a lungimilor (de exemplu:

lungimea mânecii, lungimea pantalonului etc.) ce intră în structura produsului de îmbrăcăminte, să fie minimă:

F D min.

Numărul de variante posibile se calculează cu relaţia:

N

V

=

n A

=

n

m

C

m

n !

,

în care: m – numărul de talii; n – numărul taliilor din încadrare.

VII.7

PROCESUL DE FABRICAŢIE ÎN CONFECŢII TEXTILE

Sistemul de fabricaţie este o componentă a sistemului de producţie care este definit ca element de bază al complexului economic naţional, constituit din totalitatea elementelor fizice, conceptelor şi experienţei astfel organizate încât să rezulte capacitatea de realizare a unor scopuri prestabilite, derivate din obiectivele economico-sociale. Structura simplificată a unui sistem de producţie (SP) este prezentată în fig. VII.7.1. Fluxul informaţional care străbate sistemul de producţie este constituit din:

str ă bate sistemul de produc ţ ie este constituit din: Fig. VII.7.1. Structura unui sistem

Fig. VII.7.1. Structura unui sistem de producţie:

SC – sistem de conducere; SF – sistem de fabricaţie; SAD – sistem de aprovizionare-desfacere; SPers – sistem de personal; SPr – sistem de proiectare; SFC – sistem financiar-contabil; SÎ – sistem de întreţinere; FI – flux informaţional; FM – flux material; FE – flux energetic.

1048

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

1. informaţii referitoare la produs şi la proces – circulă între SPr şi SF; 2. informa ţ ii privind programarea fabrica ţ iei ş i controlul desf ăş ur ă rii fabrica ţ iei – circulă între SC şi SF; 3. informa ţ ii cu privire la consumul resurselor ş i desfacerea produselor – circul ă între SAD şi SF. Principala componentă a sistemului de producţie este sistemul de fabricaţie în absenţa căruia celelalte sisteme şi-ar pierde raţiunea de a exista. Structura minimă a unui sistem de fabricaţie este reprezentată în fig. VII.7.2. Fluxul material (FM) care la intrare poartă denumirea de materie primă, trece prin stadiile de reper croit, semifabricat, subansamblu etc., iar la ieşire se numeşte produs marfă, incluzând şi o cantitate mare de informaţii.

ă , incluzând ş i o cantitate mare de informa ţ ii. Fig. VII.7.2. Structura unui

Fig. VII.7.2. Structura unui sistem de fabricaţie (SF):

SCd – sistem de conducere; SL – sistem logistic; SE – sistem efector; SCo – sistem de control; FI – flux informaţional; FM – flux material; FE – flux energetic; FIR – flux informaţional de reglare.

Fluxul energetic (FE) se constituie ca intrare specifică, dar de cele mai multe ori nu se regăseşte sub aceeaşi formă ca ieşire (de exemplu, transformarea energiei electrice în energie mecanică sau termică), în timpul procesului de fabricaţie au loc atât pierderi materiale cât şi energetice. Fluxul informaţional (FI) conţine date tehnice referitoare la procesul de fabricaţie şi date economice necesare pentru conducerea generală a SF. Un flux specific sistemului de fabricaţie este fluxul informaţional şi de reglare (FIR), care transmite informaţii prelucrate de sistemul de control SCo. Sistemul de comandă (SCd) realizează funcţia de transformare şi distribuţie a fluxurilor informaţionale. Sistemul logistic (SL) realizează operaţii de transfer poziţional (transport) şi de transfer în timp (depozitare) al materialelor supuse procesului de prelucrare. Importanţa deosebită a acestui sistem rezidă din faptul, constatat statistic, că 65 – 85% din durata totală a unui ciclu de fabricaţie se consumă cu operaţii de tip logistic. Sistemul de control (SCo) are funcţia de a determina valorile realizate ale parametrilor ce definesc calitatea materialelor, semifabricatelor sau produselor, de a le compara cu valorile prescrise, de a stabili abaterile şi de a comunica informaţiile rezultate sistemului efector şi celui de comandă pentru luarea deciziilor.

Procesul de fabricaţie în confecţii textile

1049

Sistemul efector (SE) are funcţia de a realiza modificarea proprietăţilor obiectului muncii prin combinarea nemijlocită a fluxurilor materiale şi a celor informaţionale, prin intermediul fluxurilor energetice. Acest sistem, denumit şi de prelucrare, are caracteristici specifice fiecărui proces tehnologic şi constituie elementul determinant al sistemului de fabricaţie, în conformitate cu precizările anterioare şi cu specificul firmelor de confecţii textile. Structura clasică a unui sistem efector este prezentată în fig. VII.7.3. Semnificaţia notaţiilor este:

––––– fluxul material;

fluxul informaţional

fluxul informaţional suplimentar, constituit din informaţii exterioare sistemului de fabricaţie;

•

fluxuri materiale şi informaţionale cumulate.

Observaţie. Fluxul energetic se consideră implicit.

Prin flux informaţional se acceptă suportul material al informaţiilor. O parte dintre

acestea sunt transferate materiei prime, care devine ea însăşi suport al informaţiei. Factorii care pot determina modificarea structurii sistemului efector sunt:

• caracteristicile geometrice ale materiei prime, cu referire la prelucrarea tricoturilor sub formă de panouri semiconturate (fig. VII.7.4);

• gradul de automatizare a etapei de elaborare a documentaţiei tehnice şi a operaţiilor

specifice sălii de croit (fig. VII.7.5). Abordarea sistemică a fabricaţiei are la bază următoarele considerente:

1. Creşterea complexităţii proceselor tehnologice, sporirea şi diversificarea parametrilor de care depinde desfăşurarea proceselor. 2. Optimizarea tehnologică nu se poate realiza unicriterial, fiind necesară studierea unui complex de factori de influenţă care rezultă din analiza fluxului informaţional. 3. Extinderea informatizării sistemului de producţie conform conceptului CIM (Computer Integrated Manufacturing). În principiu, sistemul CIM integrează procesele informaţionale cu cele materiale, interconectând elementele sistemului de producţie. Sistemul CIM, a cărui structură este prezentată în figura VII.7.6, cuprinde:

1. Subsistemul pentru proiectarea îmbrăcămintei:

a. sistemele CAD (Computer Aided Design) utilizate pentru elaborarea documentaţiei tehnice a produselor de îmbrăcăminte;

b. sistemele CAT (Computer Aided Testing) pentru testare şi verificare.

2. Subsistemul tehnico – organizatoric:

CAL

a. sistemele

(Computer

Aided

aprovizionare şi desfacere;

Logistics)

utilizate

în

activitatea

de

b. sistemele CAP (Computer Aided Planning) utilizate pentru pregătirea şi programarea fabricaţiei;

c. sistemele CFP (Computer Financial Planning) utilizate în domeniul financiar

– contabil. Conducerea şi coordonarea prin intermediul calculatorului a activităţilor conexe fabricaţiei produce efecte considerabile prin:

• reducerea ciclului de fabricaţie, realizată prin scurtarea fluxurilor informaţionale

corespunzătoare fazei pregătitoare a fabricaţiei;

• creşterea gradului de organizare, prin îmbunătăţirea coordonării activităţilor conexe fabricaţiei;

1050

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

• capacitatea sistemului de a furniza instantaneu informaţii complete asupra tuturor proceselor şi produselor din sistem;

• posibilitatea de analiză a variantelor de fabricaţie, prin simularea şi prognoza costurilor încă din faza de pregătire a fabricaţiei;

• creşterea siguranţei de funcţionare a sistemului de producţie.

3.

Subsistemul

de

fabricaţie,

respectiv

sistemele

CAM

(Computer

Aided

Manufacturing), care integrează următoarele activităţi:

• stocarea şi urmărirea materialelor pe fluxul de fabricaţie;

• deplasarea materialelor pe fluxul de fabricaţie;

• conducerea directă a utilajelor şi instalaţiilor;

• controlul calităţii după fiecare fază de fabricaţie.

Utilizarea sistemelor CAM conduce la: creşterea gradului de flexibilitate a fabricaţiei, obţinerea produselor de calitate constantă, reducerea stagnărilor şi a timpilor interoperaţionali.

Procesul de fabricaţie în confecţii textile

1051

Procesul de fabrica ţ ie în confec ţ ii textile 1051 Fig. VII.7.3. Structura sistemului efector

Fig. VII.7.3. Structura sistemului efector pentru o firmă de confecţii textile.

1052

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFEC Ţ II TEXTILE Fig. VII.7.4 . Structura sistemului efector adaptat pentru

Fig. VII.7.4. Structura sistemului efector adaptat pentru confecţionarea produselor din panouri semiconturate.

Procesul de fabricaţie în confecţii textile

1053

Procesul de fabrica ţ ie în confec ţ ii textile 1053 Fig. VII.7.5. Structura sistemului efector

Fig. VII.7.5. Structura sistemului efector în cazul utilizării sistemelor automate de încadrare şi croire.

1054

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFEC Ţ II TEXTILE Fig. VII.7.6. Structura sistemului CIM în industria de

Fig. VII.7.6. Structura sistemului CIM în industria de confecţii.

VII.8

RECEPŢIONAREA, ÎNMAGAZINAREA ŞI PREGĂTIREA MATERIALELOR PENTRU CROIT

VII.8.1. Recepţia materialelor

Operaţia de control, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, conform documentelor

însoţitoare, a materialelor sosite în fabricile de confecţii, reprezintă recepţia acestora, care este de fapt prima fază a procesului de fabricaţie. Referitor la recepţia materiilor prime textile, standardele sau normativele pot conţine:

condiţii tehnice pentru o grupă de materiale cu aceeaşi destinaţie şi compoziţie

fibroasă;

condiţii tehnice pentru fiecare tip (articol) de material textil;

– condiţii tehnice pentru un indicator de calitate corespunzător unei grupe de material cu o anumită compoziţie fibroasă;

– criterii de încadrare a unui material textil într-o anumită clasă de calitate.

În cadrul laboratoarelor de analize şi încercări, se stabilesc caracteristicile materia- lelor, grupate în funcţii specifice indicatorilor de calitate, iar cu ajutorul rampei de control se verifică caracteristicile geometrice, înregistrându-se totodată şi defectele vizibile.

Întrucât ţesăturile şi tricoturile au fost în totalitate controlate de către fabricile producătoare înainte de expedierea lor, fabricilor de confecţii le revine sarcina de a verifica, prin sondaj, în proporţie de minimum 10%, precizându-se apoi dacă lotul de materiale este admis sau respins parţial sau în întregime. Numai dacă decizia dată de către secţia de recepţie va fi favorabilă, lotul respectiv va fi plătit furnizorului, devenind astfel proprietatea fabricii de confecţii şi de care poate dispune. Dacă la o singură probă materia este necorespunzătoare, se dublează cantitatea de 20% din totalul lotului, iar uneori până la 100%, pentru a preîntâmpina transportul întregului lot către producător.

1056

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

VII. 8.1.1. Recepţia calitativă şi cantitativă a materialelor

Controlul calitativ şi controlul cantitativ se realizează în baza standardelor sau normelor interne, care stabilesc de fapt toate regulile de verificare. Prin urmare, recepţia materiei prime presupune o verificare prin sondaj a caracteristicilor specifice valorii de prezentare, a caracteristicilor de durabilitate, cât şi a caracteristicilor de influenţă a confortului, aceasta în scopul de a preîntâmpina producerea în serie a confecţiilor, care să prezinte eventuale vicii ascunse, veghind totodată şi asupra factorului economic al societăţilor.

VII. 8.1.1.1. Recepţia calitativă

Calitatea materialelor se controlează pe bază de sondaje, marcarea defectelor executându-se simultan cu măsurarea lungimii şi lăţimii acestora.

Controlul materialelor se face fie manual, pe o masă bine iluminată, fie pe o rampă de control. Materialele recepţionate în industria de confecţii sunt însoţite de norme interne, care cuprind şi clasificarea acestora pe grupe, cu defectele corespunzătoare admise. Pentru aprecierea caracteristicilor materialelor, se recurge la metode de analiză a defectelor în ansamblul acestora. În ultima perioadă, cea mai utilizată metodă pentru analiza defectelor este metoda demeritelor, care se bazează pe luarea în considerare a defectelor care se pot observa la producător sau beneficiar, nivelul calitativ determinându-se în funcţie de numărul şi gravitatea acestora, care apar la produs. Metoda permite luarea unor măsuri de prevenire a apariţiei defectelor de ţesătură în produsul finit. Defectele ce pot apărea în material se clasifică astfel: critice (c), principale (p), secundare (s) şi minore (m).

În general, se atribuie fiecărui tip de defecte următoarele semnificaţii:

Defectul critic este defectul care împiedică îndeplinirea funcţiei produsului, deci nu trebuie să apară în material. Defectul principal este defectul care riscă să producă o deficienţă sau o reducere a posibilităţii de utilizare a produsului. Defectul secundar nu reduce prea mult posibilitatea de utilizare a produsului, fiind sesizabil de beneficiar şi poate fi remediat înainte de livrare. Defectul minor este cel care nu reduce posibilitatea de utilizare a produsului. Pentru fiecare categorie de defecte se stabileşte o cifră, care reprezintă ponderea (penalizarea defectului respectiv). Se folosesc diferite scări de ponderi, dar cea mai des utilizată, în ordinea descrescătoare a defectelor, este: 1; 10; 50; 100. Primul număr se referă la defectul minor, iar ultimul la defectul critic. Ponderea defectelor, precum şi denumirea acestora, este următoarea:

Defecte critice (100 puncte penalizare fiecare), clasificate astfel:

A – găuri sau cuiburi; B – fibre străine; C – bătătură amestecată; D – pete de la

imprimare (cute neimprimate); E – cârcei în mijlocul materialului.

Defecte principale (50 puncte penalizare fiecare):

F – rărituri sau desituri: G – năvădire greşită; H – flotări de fire; I – nerespectarea raportului de culoare; J – dungi de diferite nuanţe; K – pete nelavabile. Defecte secundare (10 puncte penalizare fiecare):

L – deplasări ale şablonului la imprimare; M – fire lipsă; N – margini rupte; O – fire

îngroşate; P – pete de apret; R – cârcei la margine etc.

Recepţionarea, înmagazinarea şi pregătirea materialelor pentru croit

1057

Defecte minore (1 punct penalizare fiecare):

S – margine neimprimată; T – scămoşare neuniformă; U – biezări; V – urma de la tindechi; Z – lipsa marginii.

O dată stabilite defectele şi grupele de defecte pe categorii, se poate completa jurnalul

calităţii, conform modelului din fig. VII.8.1. În calculul demeritului pentru categoriile de defecte, numărul de defecte şi ponderile acestora se folosesc următoarele simboluri:

Categoria

Nr. defecte

Pondere

Critic (c)

N

c

P

c

Principal (p)

N

p

P

p

Secundar (s)

N

s

P

s

Minor (m)

N

m

P

m

Dacă într-un eşantion de mărime N, pe ansamblul caracteristicilor studiate, numărul defectelor constatate este N c , N p , N s şi N m , atunci demeritul lotului din care a fost prelevat acest eşantion se stabileşte cu relaţia:

D =

NP

cc

+

N

p

P

p

NP

++

ss

N

P

mm

N

=

N P

x

x

N

.

Calculele se efectuează în mod similar şi pentru alte caracteristici, stabilindu-se în

final şi demeritul lotului. Reamintim că scara ponderilor a fost notată: 1; 10; 50; 100 şi se poate trece la completarea jurnalului calităţii cu următoarele rubrici mai principale:

1.

Numele lucrătorului care a controlat, respectiv care a completat, fişa produsului la

recepţie.

2.

Numărul de ordine al fişei.

3.

Perioada în care s-a controlat produsul (luna, săptămâna).

4.

Produsul şi întreprinderea.

5.

Defectele apărute pe ţesătura controlată, împărţite în cele patru grupe de defecte, cu

diferite ponderi de penalizare, în funcţie de grupă.

6. Ziua în care s-a efectuat controlul.

7. Numărul de defecte de tipuri constatate la ţesăturile controlate în timpul unei zile

lucrătoare, cu unul, două sau trei schimburi (literele din coloanele acestei rubrici corespund

defectelor simbolizate cu aceeaşi literă la rubrica 5). 8. Histograma frecvenţei defectelor, care se completează zilnic, prin cumularea defectelor apărute, reprezintă primul indicator de calitate, dând în permanenţă imaginea fiecărui tip de defect. De asemenea, permite orientarea personalului cu funcţii de răspundere

asupra cărui tip de defecte trebuie îndreptată atenţia, pentru stabilirea cauzelor care le-au determinat şi măsurile eliminării lui.

9. Numărul de metri efectiv controlaţi în ziua respectivă repartizaţi în unităţi (bucăţi

de lungimi convenţionale de 100 m). De exemplu, în ziua întâi, N = 590.

10. Numărul total de defecte constatate în lotul N de ţesături controlate în ziua

respectivă: n = 25.

11. Frecvenţa relativă a defectelor sau numărul de defecte pe unitate, din ziua

respectivă, de exemplu:

n

25

=

N

590

= 0,042

.

1058

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

Fig. VII.8.1. Jurnalul calităţii materialelor recepţionate.
Fig. VII.8.1. Jurnalul calităţii materialelor recepţionate.

Recepţionarea, înmagazinarea şi pregătirea materialelor pentru croit

1059

12. Frecvenţa relativă a defectelor sau numărul de defecte cumulate pe unitate, de la

începutul perioadei la care se referă jurnalul calităţii până în ziua x:

+

nn

1

2

++

n

x

=

25

+

27

+

NN

1

+

2

++

N

x

590

+

531

+

= 0,046

.

13. Reprezentarea grafică a frecvenţei relative a numărului de defecte. Aceasta reprezintă „al doilea indicator de calitate“. Al doilea indicator de calitate arată numărul de

defecte de ţesătură şi evoluţia de la o zi la alta, iar cel de al treilea indicator permite tragerea concluziei asupra evoluţiei defectelor de ţesătură în timp.

14. Punctele de penalizare pe unitatea convenţională de 100 m controlată.

De exemplu, pentru prima zi, în funcţie de defectele găsite şi categorisirea lor, se

obţine:

D =

1 100

1 100

+⋅

+

15 50

1 10

+⋅

+

4 10

3 1

+⋅

590

= 1,7

,

unde: D este indicele defectelor.

15. Reprezentarea grafică a indicelui defectelor, „al patrulea indicator de calitate”,

indicator sintetic complet, care indică nu numai numărul defectelor pe unitate, ci şi gravitatea

şi ponderea acestora.

16. Acţiuni întreprinse pentru reducerea defectelor.

Fabricile de confecţii întocmesc jurnalul calităţii ţesăturii la controlul în întregime al lotului, proporţional cu numărul de unităţi de lungime convenţionale. Controlul se face, deci, prin sondaje, întocmirea jurnalului calităţii, din care rezultă indicii de calitate amintiţi, este însoţită de operaţia de sortare – defecte admise conform standard sau N.I. pe grupe de ţesături. În ceea ce priveşte stabilirea sortului de material, la recepţionare, acesta este însoţit de o normă internă, în care, corespunzător articolului, sunt indicate caracteristicile principale în limite admise. De exemplu, pentru identificarea articolului din lână sau tip lână, se pleacă de la următorul simbol general:

ABCDE – E – F/G/H,

unde: A – reprezintă destinaţia specială cu cifrele:

0

– uniforme şcolare;

9

– uniforme militare;

B – destinaţia produsului cu cifrele:

1 – rochiţe;

2 – costume;

3 – paltoane pentru bărbaţi;

4 – paltoane, pardesie pentru femei;

5 – postavuri pentru costume naţionale;

6 – pardesie pentru bărbaţi;

7 – covoare, capete, pături, volvatir, ţesături decorative;

8 – filtre industriale;

C – sistemul de filare, materia primă de bază şi gradul de fineţe cu cifrele:

l – 4 – fire cardate, de la fin la gros;

5

– 8 – fire pieptănate, de la foarte fin la semigros;

9

– fire cu conţinut de celofibră;

D – conţinutul procentual de lână sau celofibră;

E – numărul de înregistrare al articolului în cataloagele ministerului;

F – conţinutul procentual de fire sintetice;

1060

MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE

G – desenul;

H – culoarea.

Pe plan internaţional apar modificări de forma 30-33710-075485, conform EUROPEAN ARTICLE NUMBER, unde:

30 – ţara producătoare (Franţa);

33710

– întreprinderea producătoare;

07548

– produsul şi caracteristicile sale, cum ar fi: dimensiunea, masa, materia primă

utilizată, culoarea, certificatul de calitate; 5 – cifra de control. Desenul şi culoarea sunt indicate în cartele de mostre ce însoţesc norma internă sau cataloage întocmite special. Prin urmare, pentru recepţionarea calitativă, ţesăturile sunt însoţite de norme interne sau STAS de recepţionare, unde sunt înscrise caracteristicile defectelor din cadrul grupei, precum şi indicaţii de acordarea bonificaţiilor. Controlul calitativ este o operaţie complexă şi se efectuează nu numai organoleptic, privind uniformitatea tuşeului şi a culorii, cât şi prin evidenţierea defectelor locale şi împrăştiate, ci şi prin analize de laborator şi aprecierea conformităţii materiei prime şi auxiliare cu colecţia de mostre primită împreună cu lotul expediat de furnizor. Se vor verifica toate baloturile din punctul de vedere al culorii, desenului, poziţiei coloristice, precum şi tuşeul, operaţie care se efectuează chiar în depozite, fără a mai transporta tot lotul în secţia de recepţie. Recepţia materialelor secundare şi auxiliare nu prezintă o importanţă mai mică pentru fabrică. Controlul calitativ al acestora constă în aprecierea tuturor caracteristicilor în raport cu cartela de mostre, asociată cu verificarea contracţiei la spălare, rezistenţa vopsirii, conţinutul de umiditate şi caracteristici semnalate cu limite specifice în normativele însoţitoare pentru fiecare tip de material. La controlul calitativ, se recomandă să se pipăie ţesătura, pentru a-i cunoaşte tuşeul şi apoi să i se aprecieze masa, încercând ridicarea cu mâna a unei anumite porţiuni din ţesătură, spre a aprecia cum cade, pentru a putea alege cât mai judicios conform destinaţiei. Se menţionează că aspectul exterior al unei ţesături nu corespunde întotdeauna calităţilor sale reale.

Sunt totuşi câteva caracteristici ale materialelor care trebuie verificate chiar de către vânzători sau de către recepţioneri, pregătiţi în acest scop. Caracteristicile, dacă nu sunt cele prevăzute în actele normative de calitate specifice fiecărui tip de materiale, pot influenţa operaţia de coasere, pot genera nemulţumiri şi, ca urmare, reclamaţii sau returnări de produse etc.

Se prezintă, în cele ce urmează, unele din aceste caracteristici ale ţesăturilor, care trebuie să preocupe în permanenţă pe recepţioneri şi vânzători:

1. Caracteristici privind contextura şi aspectul:

– masa unităţii de suprafaţă;

– contracţia în lungime (urzeală);

– lungimea bucăţilor;

– neregularitatea lizierelor;

– marcarea corectă a defectelor şi localizarea lor;

– variaţia nuanţei de culoare pe o bucată de material şi între bucăţile aceluiaşi lot, pentru acelaşi articol;

– neregularitatea careurilor.

2. Caracteristici cu influenţe asupra utilizării:

– virarea colorantului la termolipire;

Recepţionarea, înmagazinarea şi pregătirea materialelor pentru croit

1061

Numărul normei 23969-76

NORMA INTERNĂ DE ÎNTREPRINDERE

Denumirea produsului: TERCOT ANDREI pentru îmbrăcăminte

1. Condiţii tehnice:

1.1. Fibrele întrebuinţate în fabricaţie trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice ale

fibrelor de 67% PES şi 33% bbc.

– pentru urzeală conform N.I.D. 21419-76

– pentru bătătură conform N.I.D. 21419-76

1.2. Ţesătura va avea următoarele caracteristici:

 

Caracteristici

Valoarea totală

STAS

Densitatea pe lungime:

 

6430

– 76

în urzeală (N