Sunteți pe pagina 1din 28

Introducere

Franciza trebuie mai intai inteleasa si definita din perspectiva sa economic, cea mai in masur s ofere o imagine fidel a ansamblului de operatiuni comerciale menite s dezvolte o activitate economic francizat. Functia definitorie a francizei const in aptitudinea acesteia de a transpune pe o piat, in aceleasi conditii si parametri, o afacere care si-a dovedit deja succesul pe o alt piat. Astfel, ansamblul de tehnici si operatiuni comerciale prin care detinatorul afacerii de succes autorizeaz un alt comerciant sa inceap o afacere, identic cu a sa, prin folosirea insemnelor comerciale si a experientei sale, constituie esenta economic a operatiunii de francizare. Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in decizia din 28.01.1986, adopta o definitie mai detaliata a francizei apreciind ca este o intreprindere care s-a instalat pe o piata ca distribuitor si care, deasemenea, a putut pune la punct un ansamblu de metode comerciale; ea acord, in schimbul unei remuneratii, catre comercianti independenti, posibilitatea de a se stabili pe o alt piat, utilizand insemnele sale si metodele comerciale care i-au adus succes. Se precizeaza ca dincolo de o metoda de distributie, este vorba de o forma de exploatare financiar a unui ansamblu de cunostinte, far angajarea de capitaluri proprii. Acest sistem permite comerciantilor sa foloseasca experienta si metodele celor care le-au dobandit dupa lungi eforturi si cercetari, in folosul reputatiei firmei. Curtea, in aceeasi decizie afirma: contractele de distributie se diferentiaz prin aceasta de contractele de cesiune de vanzare, sau de acelea care leaga revanzatorii selectati intr-un sistem de distributie selectiv care nu comport nici utilizarea unui insemn, nici aplicarea unor metode comerciale uniforme, nici plata de redevente in schimbul unor avantaje consimtite. In sistemul de drept romanesc, franciza a fost pentru prima data definita legal in art.1 din O.G. 52/1997 privitoare la regimul juridic al francizei, publicata in M.Of. nr.224/30.08.1997, modificata si completata prin Legea nr.79/ 9.04.1998: Franciza este un sistem de comercializare a produselor, serviciilor si tehnologiilor, bazat pe o colaborare stransa si continua intre persoane fizice si juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoan, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu. Definitia cuprinde unele elemente specifice din definitiile anterioare, insa este deficitara sub mai multe aspecte. Astfel, partenerii contractului de franciza au o independenta din toate punctele de vedere, nu doar financiara; de asemenea, sunt lasate in afara definitiei elementele esentiale ale francizei: insemnele de atragere a clientelei, know-how-ul si asistenta tehnica si comerciala. Pentru a suplini carentele aratate, legiuitorul intr-o tehnica legislativa alambicat a introdus o parte dintre elementele definitorii ale francizei in definitiile date partenerilor contractuali - francizorul si beneficiarul - iar altele sunt prezentate o data cu obligatiile partilor. Prin Legea 79/1998 - pentru aprobarea si modificarea OG 52/1997 - definitia francizei a fost modificat si completat . Franciza este un sistem de comercializare - bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice si juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu. Se constata ca noua definitie nu inlatura carentele mentionate, lasand ca temei legal pentru delimitarea contractelor de franciza o definitie sub acoperisul careia isi pot face loc o serie de alte contracte din gama contractelor de distributie - si nu numai - care sunt departe de a se identifica cu franciza. Au ramas in continuare in afara definitiei elementele esentiale ale francizei: know-how-ul tehnic si/sau comercial, asistenta tehnica si comerciala, folosinta de catre beneficiar a insemnelor de atragere a clientelei francizorului. Din definitie s-a scos enumerarea care determina obiectele posibile a fi comercializate prin intermediul francizei - produse, servicii sau tehnologii - ceea ce este o schimbare pozitiva pentru ca
1

pe de o parte, enumerarea este inutila - nici un obiect de comercializare nu este de esenta francizei, iar pe de alta parte, genereaza intrebari asupra naturii enumerarii dac este sau nu limitativ. O definitie legal cuprinzatoare, in masura sa configureze contractul de franciza -fata de alte contracte de distributie, licente sau cesiuni- isi gaseste utilitatea atunci cand legea impune partilor o anumita conduita - de exemplu, obligatia antecontractuala de informare corecta a beneficiarului de catre francizor - sau, raportandu-ne la legislatia concurentiala, cand prin calificarea unui contract putem intra sub incidenta unei legi prohibitive sau exceptionale. Doctrina a definit in mod constant franciza reliefand elementele specifice acesteia. Intr-o definitie se arata ca acordurile de franciza constau, esential, in licentierea drepturilor de proprietate industriala sau intelectuala relative la marci, embleme sau know-how care pot fi combinate cu restrictii asupra livrarilor sau cumpararilor de produse. Intr-o alta lucrare se conchide plastic: a franciza inseamna a permite altora sa reuseasca cum noi am reusit, a reitera o reusita Apariia i evoluia francizei Data si locul nasterii francizei rmn in continuare doua elemente disputate. Autorii sunt departe de a avea o optiune comuna, insa elementul comun care se desprinde este ca, in mod cert, franciza si-a cunoscut dezvoltarea si diversificarea in Statele Unite. Americanii sunt cei care au denumit franchising noua forma de distributie descoperita, plecand de la cuvantul franc, de origine franceza care insemna autorizatie, licenta. Exista chiar autori francezi care au considerat ca locul de nastere al francizei este pe trm american si ca francezii sunt cei care au receptat aceasta institutie ulterior, in mod progresiv. Totusi unii autori considera aparitia francizei pe teritoriu Frantei, in Evul Mediu cand seniorii acordau scrisori de franciza oraselor medievale in schimbul unei plati; ulterior, in anul 1929 fabricantul Pingouin si-a creat o retea de distributie a produselor din ln, fiind cel mai vechi francizor. Aparitia francizei a fost determinata de necesitatile de distributie a superproductiei aparuta dupa anii 50 ai secolului XX, prin acoperirea unei cat mai largi piete fara a prejudicia asupra calitatii ofertei comerciale. Solutiile s-au dezvoltat pe taramul economic al managementului distributiei. In anii 80 franciza si-a continuat drumul spectaculos pe taramul american. Din anii 1989-1990 cresterea vanzarilor prin franciza afacerii (Business Format Franchising) a atins 10,8%, ceea ce reprezinta de 5 ori mai mult decat cele 2 procente de crestere a produsului national american. De aceea se afirma, pe drept cuvant, ca daca vanzarile prin franciza ar putea fi comparate cu produsul national brut, numai sistemul american de franciza ar echivala cu a saptea mare putere economica din lume. In Franta, chiar daca se fac cunoscute unele semne prin anii 30 ai secolului XX, franciza incepe sa se dezvolte dupa cel de-al II-lea razboi mondial. Dupa 1950 au aparut retelele Prenatal, Phildar, Natalys, apoi dupa 1960 retelele Roche-Bobois, Pronuptia, Andre, Simone Mahler si in special, dupa 1970, anul de nastere al unor retele ca Eram, Courreges, Novotel, Yves Rocher, Mercure si de creare a asociatiei Federation Francaise du Franchisage. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE), plecand de la admisibilitatea unor anumite acorduri de franciza in raport cu tratatele comunitare, a contribuit decisiv la conturarea francizei ca figura juridica distincta, enuntand principii care trebuie sa guverneze contractele de franciza in toate tarile membre. Astazi, pentru pietele in expansiune - emerging market - franciza este cel mai adaptat mijloc de investire, avand capacitatea de a introduce tehnici, servicii si produse noi si de a mobiliza in acelasi timp capitalurile locale. Franciza raspunde cel mai bine tendintei de globalizare si concentrare a economiei mondiale, avand in acelasi timp avantajul distribuirii riscului, fapt care duce la inlaturarea pericolului unor crize economice generale, cu efecte devastatoare.

Capitolul I Notiuni despre franciza


Francizarea este, n esen, un aranjament comercial prin care o persoan, cedentul, acord unei alte persoane, beneficiarul, permisiunea de a se folosi n afaceri de drepturi intelectuale i materiale aparinnd cedentului. n schimb francizorul primete o serie de redevene i drepturi ca procent din rezultatele activitii francizatului. n general, contractul de franciz este de lung durat. Franciza mai poate fi definita de asemenea ca fiind un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continu ntre persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoan, denumit francizor, acord unei alte persoane, denumit beneficiar(francizat), dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu. Succesul unei francize depinde de experiena i competena prilor. n cadrul acestui acord, francizorul furnizeaz produsul sau serviciul care face obiectul contractului, un model de gestiune, marca sa, iar francizatul aduce ca aport cunotinele sale n legtur cu piaa local, capitalul i spiritul su ntreprinztor. Franciza combin astfel experiena de gestiune a marii ntreprinderi i flexibilitatea i dinamismul firmelor mici i mijlocii. Ca variant de intrare pe pieele externe, franciza poate fi adoptat cnd produsul este standardizat, cnd ntreprinderea nu are intenia s-i asume riscurile referitoare la costurile foarte mari pentru a intra pe mai multe piee, cnd cumprtorul trebuie asigurat de calitatea produsului i cnd este necesar dezvoltarea capacitii de iniiativ pentru a avea succes pe pia. 1.1. Clasificarea francizelor In practica s-au conturat mai multe tipuri de franciza ce pot fi clasificate dupa mai multe criterii : 1. Criteriul principal de clasificare a francizelor il constituie domeniul de activitate in care opereaza. Se disting astfel trei mari categorii de francize: - franciza de distributie; - franciza de servicii; - franciza de productie sau industriala. Aceasta clasificare a fost consacrata si prin Regulamentul Comisiei Europene din 30 noiembrie 1988. A. Franciza de distributie Curtea de Justitie Europeana, anticipand Regulamentul, considera ca franciza de distributie este aceea in care beneficiarul se limiteaza la a vinde anumite produse intr-un magazin care poarta denumirea - firma - francizorului. Regulamentul consacra la punctul 4 din Preambul franciza de distributie, precum si pe cea de servicii. Definitia Curtii nu surprinde toate ipotezele de derulare a raporturilor de distributie care se creaza intre francizor si beneficiar. De asemenea, nu reliefeaza diferitele calitati pe care le poate avea francizorul, in functie de care distingem intre: - franciza de distributie a produselor realizate de insusi francizorul (a); - franciza de distributie in care francizorul nu este decat un simplu distribuitor al produselor altora (b). Beneficiarul ar putea avea si alti furnizori cu care sa trateze direct aprovizionarea cu produse, daca acesti furnizori sunt cuprinsi in lista furnizorilor agreati de francizor. Uneori aprovizionarea beneficiarului se face printr-un centru al francizorului cu care beneficiarul trateaza direct. Unele sisteme de franciza permit aprovizionarea libera a beneficiarilor.Aceasta categorie de francize este cea mai raspandita si acopera cea mai diversa arie de produse.Dintre cele mai mari retele de acest tip mentionam: Prenatal, Computerland s.a. In aceasta categorie se includ si acordurile prin care francizorul primeste mandat de la beneficiar sa cumpere marfurile necesare pentru a realiza comertul sau.
3

B .Franciza de servicii Aceasta categorie de franciza cunoaste cea mai spectaculoasa dezvoltare avand in vedere ca activeaza in cel mai dinamic sector economic - cel al serviciilor (tertiar). Franciza de servicii este mijlocul prin care francizorul acopera anumite piete cu propriile servicii prin intermediul unor comercianti independenti care le ofera consumatorilor ca si cum ar fi oferite de francizorul insusi. In aceeasi hotarare din 28.01.1986 a CJCE se arata ca in francizele de servicii beneficiarul ofera un serviciu sub emblema, numele comercial si marca francizorului si se supune instructiunilor acestuia din urma. Rolul cheie in aceasta categorie de contracte revine know-how-ul, insotit de insemnele de atragere a clientelei. Printre cele mai puternice retele de acest tip mentionam: - in domeniul hotelier : Inter-Continental, Novotel, Holiday Inn; - in domeniul inchirierilor de masini : Europcar, Hertz, Via; - in domeniul restaurantelor : McDonalds, Burger Chef, Pizza Hut, DunkinDonuts, Kentucky Fried Chicken. C. Franciza de productie Franciza de productie este mijlocul prin care francizatul poate produce si comercializa anumite produse, facand apel la tehnica si cunostintele pe care i le furnizeaza francizorul. Este una din formele importante de transfer de tehnologie care implica un Know-how creat si testat de francizor, folosinta unor inventii brevetate asupra carora francizorul are dreptul de exploatare, precum si asistenta tehnica de specialitate acordata beneficiarului inainte si in timpul productiei. In aceeasi hotarare a CJCE citata, franciza de productie este definita ca mijlocul in virtutea caruia beneficiarul fabrica el insusi, dupa indicatiile francizorului, produse pe care le vinde sub marca acestuia. Franciza de productie nu are aceeasi dezvoltare ca si celelalte tipuri de franciza si este considerata de Regulamentul Comisiei Europene din 30 noiembrie 1988 ca avand o natura diferita de a celorlate acorduri de franciza, ea facand apel la regimul aplicabil licentelor de know-how si licentelor de brevet. Comisia Europeana o exclude din randul acordurilor de franciza carora li se aplica regimul de exceptie instituit prin Regulament. Intre cele mai importante francize de productie, mentionam cea realizata de Coca-Cola. Franciza de productie este deci o modalitate facil pentru francizor de a investi pe noi piete din diferite arii geografice, folosindu-se de capitalul autohton; ea comporta pentru francizor anumite riscuri legate de protectia know-how-ului transferat si pastrarea standardelor de firma. 2. Dupa modalitatile particulare de exploatare a francizei, aceasta se clasifica in mai multe categorii: Franciza financiara Este intalnita in proiectele investitionale care necesita mobilizarea de mari capitaluri, precum cele din domeniul hotelier sau al restaurantelor. Acest sistem ofera posibilitatea investitorilor sa angajeze propriile capitaluri in proiecte a caror gestiune este oferita catre mandatari specializati care devin asociatii afaceriilor. Investitorul asociat al afacerii francizate poate fi proprietarul unui imobil cu care participa la investitie sau al unui intreg fond de comert. Franciza de stand Se mai numeste si franciza partiala sau franciza de colt. Acest sistem permite amenajarea intrun spatiu comercial foarte vast, precum supermarket-urile in care se desfac, in egala masura, produsele mai multor producatori si distribuitori, a unui stand distinct, amenajat dupa conceptia francizorului, spre a oferi clientilor produsele si serviciile francizorului, urmand propriile tehnici comerciale. Se permite astfel deschiderea unor mici centre care nu necesita un efort investitional mare din partea beneficiarului. Beneficiarul nu are dreptul sa foloseasca niciunul din drepturile izvorate din contract in afara spatiului comercial.El pastreaza, totusi, dreptul de exclusivitate in spatiul in care isi exercita comertul, drept pentru a carui incalcare poate pretinde daune-interese.
4

3. Dupa gradul de determinare a conceptului francizabil, vom putea distinge alte noi tipuri de franciza: A. Franciza afacerii-Business Format Franchising- este cea mai reprezentativa forma de franciza, ingloband toate elementele specifice acestui contract: transfer de know-how, folosirea insemnelor de atragere a clientelei si asistenta tehnica sau financiara. Consumatorul nu poate sesiza diferente intre unitatea beneficiara si francizor. B. Franciza afiliata- este cea creata intre unitatea francizoare si un comerciant independent care activa deja pe piata si care isi converteste activitatea, afiliidu-se la reteaua de franciza. C. Franciza multi-conceptuala- priveste situatiile in care francizorii achizitioneaza sau dezvolta noi concepte de franciza pe care le exploateaza in retea. La randul lor, si beneficiarii de franciza pot dezvolta sau achizitiona concepte francizabile, devenind in acelasi timp francizori. D. Acordul reciproc de franciza - se realizeaza intre doi comercianti care ofera produse sau servicii identice sau considerate astfel dupa proprietatile lor, pretul sau folosinta lor. Aceasta categorie de acord de franciza este, in general, prohibita de legislatia antimonopol. E. Franciza Nisa- este un concept de franciza dezvoltat, in special in ultimii ani, mai ales in franciza lanturilor hoteliere si de restaurante. Acest concept de franciza urmareste punera in valoare si exploatarea unor anumite insemne comerciale care au un renume nestirbit pe un anumit segment de piata bine-determinat. Scopul acestui sistem este de a satisface, in mod exclusiv, nevoile segmentului de piata vizat. F. Subfranciza-franciza principala- este contractul care se incheie intre beneficiari si un interpus al francizorului care se numeste muster franchiser si care la randul sau este fata de francizor un beneficiar, numit beneficiarul principal. Acest sisteme de subfrancizare are avantajul unei rapide dezvoltari a retelei de franciza. G. Contractul de zona- difera de franciza principala prin aceea ca beneficiarul trebuie sa exploateze el insusi, direct, prin noi puncte deschise, zona de exclusivitate oferita, nu prin subbeneficiari. 1.2. Delimitarea francizei de alte contracte La momentul conturarii noii figuri juridice franciza - operau pe piata produselor si serviciilor o serie de contracte menite sa asigure o buna distributie a produselor si oferirea unor servicii si produse finite de calitate. Autorii francizei s-au servit de toate figurile juridice cunoscute pana la aparitia ei pentru a oferi un instrument juridic nou, capabil sa combine toate beneficiile contractelor traditionale. In acest fel, intre partile contractante se stabilesc raporturi obligationale complexe care au in comun scopul urmarit de contractanti. Se poate observa posibilitatea descompunerii contractului de franciza intr-o serie de contracte distincte, unele numite, altele nenumite. Vanzarea-cumpararea, inchirierea, licentele de nume comercial, marc, emblem, design, brevete, know-how, asistenta manageriala, consulting-engenering, distributia, exclusivitatea sunt contracte intalnite curent in cuprinsul unei francize. In lipsa unei reglementari legale speciale sau a unor clauze contractuale exprese, obligatiile asumate vor fi interpretate conform regulilor aplicabile contractelor de baza carora le apartin dupa natura lor. Spre exemplu, drepturile si obligatiile beneficiarului asupra semnelor de atragere a clientelei, apartinand francizorului, vor fi supuse regulilor care guverneaza licentele. Totusi, cum aratam, toate drepturile si obligatiile au o cauza unica si sunt interdependente, imprejurare producatoare de efecte importante in ceea ce priveste executarea obligatiilor contractuale si/sau neexecutarea voluntara. Vom exemplifica in continuare diferentierea francizei fata de unele contracte apropiate: A. franciza- asocierile voluntare Franciza se delimiteaza de asocierile voluntare formate de catre comerciantii detailisti in jurul unui angrosist. Aceasta forma de distributie aparuta in SUA in anii 20 a cunoscut o evolutie pana catre anii 50 ai secolului trecut, ins din cauza neajunsurilor create de raporturile de dependenta accentuata, a fost treptat abandonata, fapt ce a condus la disparitia aproape totala a acesteia in cursul anilor 70, fiind inlocuita de retelele francizate sau de sistemul sucursalelor.
5

Spre deosebire de franciza, asocierea voluntara nu are ca element esential existenta unui knowhow. B. franciza- concesiune exclusiv Cel mai apropiat de contractul de franciza este contractul de concesiune exclusiva, considerat unul din cele mai evoluate sisteme de distributie. Urmare numeroaselor elemente comune care exista intre cele doua contracte, unii autori au confundat cele doua figuri distincte, iar altii au considerat franciza doar o varietate a concesiunii. Au fost si autori care au vazut in franciza tot o forma de distributie prin concesiune, insa forma cea mai recenta a acesteia. Cele mai important punct de vedere, la care achiesam, prezinta in mod just asemanarile, insa evidentiaza si diferentele care exista intre contractul de franciza si contractul de concesiune. Confuzia intre cele doua contracte provine din asemanarea obiectului contractului de concesiune cu obiectul contractului de franciza de distributie. Comparand cele doua contracte constatam ca in vreme ce pentru unul anumite clauze sunt esentiale pentru celalalt sunt doar accesorii. Astfel, clauzele despre asistenta comerciala si tehnica sau licentierea insemnelor de atragere a clientelei sunt inerente contractului de franciza, insa doar accesorii contractului de concesiune. Invers, clauza de exclusivitate care poate lipsi intr-un contract de franciza, este esentiala intr-un contract de concesiune. Contractul de franciza are, in principal, ca obiect, punerea la dispozitia beneficiarului a unor semne de atragere a clientelei, a unor tehnici comerciale incercate si verificate in practica care au adus succes francizorului si transmiterea permanenta a acestui know-how catre beneficiar. Elementele definitorii francizei nu se regasesc in obiectul unui contract de concesiune exclusiva care se poate realiza fara asistenta, fara transfer de cunostinte sau tehnici de la concedent la concesionar. Nu in ultimul rand, asa cum am aratat anterior, doar o forma a francizei mijloceste distributia de produse, franciza avand o sfera mai larga de utilizare fiind si un instrument in oferirea de servicii si fabricarea de produse. C. franciza- distributia selectiva Franciza se diferentiaza si de sistemul de distributie selectiva definita ca acea operatiune prin care un furnizor isi selecteaza distribuitorii dupa calitatile lor comerciale. Distributia selectiva nu presupune know-how si nici transmiterea de insemne, ori acordarea de asistenta distribuitorilor, iar distribuitorii nu sunt tinuti la plata unei redevente catre furnizor. Distinctiile facute in raport de concesiunea exclusiva sunt aplicabile si in acest caz. Sistemul de distributie selectiva are ca obiect, in general, distributia produselor de lux, de mare prestigiu si de inalta tehnologie. 1.3. Importanta si amploarea francizei Domeniile in care sistemul francizei a patruns sunt foarte numeroase si intr-o continua diversificare. Franciza s-a nascut si a cunoscut apogeul pe taramul serviciilor. De la primii distribuitori americani de automobile, trecand prin fast food-uri si restaurante, noul sistem managerial a acaparat tot ce inseamna distributie si servicii. Dupa cum am aratat, nici domeniul productiei nu este strain francizelor, desi nu acesta este domeniul in care a cunoscut cea mai mare dezvoltare. Franciza a patruns in ultimul timp in domenii comerciale noi care nu pareau a se preta la un asemenea gen de exploatare, cum ar fi domeniul bancar sau cel al asigurarilor. Cel mai interesant fenomen care se produce in acest timp in evolutia francizei este transferul acestui sistem din zona comerciala catre zonele necomerciale. Activitati medicale, de stomatologie, sau optica medicala se pot realiza astazi in baza unor contracte de franciza care folosesc metode de succes deja experimentate. In egala masura know-how-ul francizabil poate sa se refere la activitati de artizanat, agricole ( tehnici de crestere sau de cultura francizate), profesii liberale ( cabinete de avocatura francizate), afaceri imobiliare sau metodele de invatamant.
6

Ca exemplu indicam sistemul de invatamant la distanta (IDD), Open School University, creat in Marea Britanie si raspandit apoi, prin intermediul francizelor, in multe alte tari. In Romania, Open School University activeaza ca francizor bucurandu-se de acelasi succes. 1.4. Internationalitatea francizei A. Globalizarea economica si riscul in afaceri Succesul extraordinar pe care l-a cunoscut franciza ca instrument de cooperare internationala se explica, in principal, prin actiunea concertata a doi factori: primul este tendinta de globalizare a economiei mondiale si al doilea este tendinta de fragmentare si diminuare a riscurilor. Franciza este, prin excelenta, sistemul cel mai dezvoltat si folosit de unificare economica internationala. Contractul de franciza este suportul ideal pentru transferul international de conceptii manageriale, tehnologie, know-how. Sistemul actual de francizare este conceput tocmai pentru a raspunde tendintelor generale de globalizare a economiei si unificare a pietelor. Astazi, cand retelele economice mondiale sunt legate si conectate prin mii de canale, creandu-se un organism economic distinct si supranational, capabil sa raspunda, in mod unitar si sincronic, la impulsurile si socurile economice, franciza are aspectul unui sistem sangvin mondial ce permite circulatia valorilor economice catre toate zonele geografice. Misiunea transformatoare a francizei se regaseste in aceea ca circulatia pe canalele retelelor internationale se face intr-un singur sens: de la creatorii de valori economice si sociale catre zonele consumatoare de civilizatie. Daca tendinta de globalizare a economiei mondiale si de unificare a pietei internationale este primul factor care a determinat succesul comercial al francizei, cel de-al doilea factor, hotarator in afirmarea francizei, este necesitatea de partajare a riscurilor in afaceri. Partajarea si diminuarea riscurilor este cheia succesului economiei mondiale si explica disparitia crizelor economice internationalizate cu dimensiuni cataclismice. Propagarea internationala a crizelor economice de pe o anumita piata sau dintr-o anumita zona economica poate fi evitata prin crearea unor politici economice globale care sa aiba in vedere tocmai gestionarea riscurilor. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca diversificarea activitatilor gigantilor economici transnationali si activarea acestora pe mai multe piete distincte, este un mijloc de micsorare a riscurilor prin reorientarea rapida a activitatilor catre zonele profitabile. Esentiale sunt in aceste operatiuni flexibilitatea si adaptabilitatea agentilor economici. Franciza ofera avantajul ca riscurile sunt impartite intre francizori si beneficiari. Francizorul si beneficiarul sunt doua persoane independente financiar, cu gestiune si contabilitate proprie, precum si cu personalitate juridica distincta. De asemenea, beneficiarii cuprinsi intr-o retea de franciza sunt independenti intre ei, fapt ce explica de ce o eventuala criza care afecteaza un beneficiar sau chiar o intreaga piata geografica dependenta de un subfrancizor, nu se va propaga si catre ceilalti membrii ai retelei, ori catre societatea francizoare. Franciza este si un bun mijloc de investire pe pietele care au un grad mare de risc. Nu este intamplator faptul ca una dintre primele forme de investire in Europa centrala si de Est a fost franciza. Franciza poate fi si mijlocul cel mai adecvat de investire si restructurare a unei economii deoarece are meritul de a mobiliza capitalurile locale si in acelasi timp poate sprijini intreprinderile mici si mijlocii asigurandu-le succesul comercial. B. Franciza pe pietele internationale In practica, se intalnesc mai multe variante de realizare a unor retele internationale ori de patrundere pe o anumita piata pentru a crea o retea nationala. a) Intr-o varianta, francizorul poate sa incheie contractul de franciza directa cu beneficiarii din alta tara. Se creaza astfel un raport de drept international privat, guvernat de legislatia specifica raporturilor cu element de extraneitate. Un asemenea tip de contract creeaza insa o serie de probleme legate de
7

dificultatile de stabilire a contactelor permanente intre parteneri, precum si de necunoasterea situatiei concrete din spatiul beneficiarului. Francizorul poate controla cu greu performantele beneficiarilor si nu poate garanta respectarea de catre beneficiar a standardelor si a conditiilor impuse. De asemenea, francizorul va avea dificultati in asigurarea asistentei tehnice si comerciale permanente catre beneficiari si va instrui mai greu si cu cheltuieli mai mari personalul angajat al beneficiarului. Adesea, franciza trebuie adaptata specificului pietei, obiceiurilor si culturii consumatorilor carora se adreseaza, motiv pentru care francizorul trebuie sa aiba un contact nemijlocit cu spatiul cultural si geografic. b) O alta varianta a sistemului de francizare externa o constituie incheierea contractului de franciza prin intermediul unei reprezentante sau alta forma de sediu secundar, fara personalitate juridica, deschisa in tara beneficiarului; se elimina astfel o parte din inconvenientele francizei directe, insa ramane un contract extern supus reglementarilor specifice, exceptand unele derogari cuprinse in legislatia comerciala si fiscala romana. c) Francizorul are posibilitatea de a deschide o filiala in tara in care urmareste sa-si dezvolte o retea de franciza. Pe aceasta cale, se elimina multe din neajunsurile unei francizari directe. De aceasta data, nu mai este vorba de un contract extern, ci un contract supus reglementarilor interne. Esentiala in aceasta forma de francizare este instruirea personalului local pentru a fi capabil sa urmareasca si sa dezvolte reteaua de franciza in bune conditii. Cel putin pentru inceputul activitatii, este de preferat ca personalul local sa fie asistat de persoane cu experienta transferate de la societatea mama. d) O alta forma a francizei externe consta in incheierea unui contract principal de franciza cu un beneficiar aflat in tara unde se doreste a se patrunde. Francizorul cedeaza sub-francizorului beneficiarului principal - dreptul exclusiv de a deschide el insusi unitati francizate sau de a incheia contracte de sub-subfranciza cu beneficiarii din tara respectiva. Contractul principal de franciza intervenit intre francizor si subfrancizor este un contract international, supus reglementarilor specifice raporturilor juridice cu elemente de extraneitate. De asemenea, contractul trebuie sa cuprinda clauzele specifice comertului international. Contractele incheiate de subfrancizor cu beneficiarii din tara sunt contracte interne de franciza in care subfrancizorul are fata de beneficiar toate obligatiile si drepturile unui francizor. Intre beneficiari si francizorul extern nu intervin raporturi juridice contractuale. Avantajele contractului principal de franciza se desprind din faptul apropierii dintre subfrancizor si beneficiari. Subfrancizorul local va fi familiarizat cu obiceiurile, gusturile, cultura si legile tarii sale. El va sti sa strabata mult mai usor birocratia locala si se va adapta mult mai usor situatiilor in schimbare. Succesul depinde de cele mai multe ori de modul in care se vine in intampinarea cerintelor specifice. Subfrancizorul este cel care trebuie sa asigure asistenta tehnica si comerciala fata de beneficiari. El trebuie, totodata, sa garanteze standardele si sa controleze performantele cerute de catre francizorul principal. O situatie deosebita care ar putea interveni in derularea unor asemenea operatiuni de franciza este desfiintarea contractului principal de franciza inainte de termenul stabilit ca urmare a culpei unei parti. In aceasta ipoteza, problema care intereseaza este referitoare la soarta subcontractului de franciza. Aplicand principiile generale de drept, se ajunge la solutia ca toate contractele de subfranciza se vor desfiinta odata cu contractul principal de franciza. Contractul devine lipsit de obiect pentru ca subfrancizorul nu mai este titularul drepturilor aspra francizei oferita spre exploatare beneficiarilor. Ordonanta 52/1997, in art 10 referitor la contractele de franciza cu clauza de exclusivitate, prevede necesitatea existentei unei clauze de reziliere convenabila ambelor parti. Intre parti, existand raporturi contractuale, responsabilitatea pentru neexecutarea obligatiilor contractuale va fi una contractuala. Din aceasta cauza nu va exista raspundere contractuala decat intre partile care se afla legate de raporturi obligationale contractuale. e) O alta forma de francizare externa consta in realizarea de catre francizorul extern a unei societati mixte alaturi de un partener din tara in care doreste sa-si dezvolte reteaua de franciza.
8

Societatea mixta va actiona, pe teritoriul de exclusivitate, ca un francizor si va incheia contracte de franciza cu beneficiari locali. Pentru aceasta ultima forma, problemele se pun diferit dupa cum francizorul extern fie aporteaza un drept de folosinta asupra conceptului francizabil, fie aporteaza alte valori (bani sau in natura) si incheie cu societatea mixta un contract de subfranciza. In prima ipoteza, interesul este de a se patrunde pe o piata fara un efort financiar suplimentar, insa problema care apare este clarificarea naturii aportului, cu implicatii asupra existentei viitoare a societatii. In mod special, problema apare nu atat cu privire la exploatarea drepturilor reale - insemnelor de atragere a clientelei - si a Know-how puse la dispozitia societatii inca de la inceput, cat asupra obligatiei partenerulului extern de a asigura o asistenta tehnica si comerciala permanenta. In cea de-a doua ipoteza, schema este cea a unei francize principale exclusive cu particularitatea ca se va avea asupra subfrancizorului atat un control contractual, cat si unul economic si decizional.

Capitolul II Contractul de franciza


2.1. Prile 2.1.1. Francizorul Francizorul, conform unei scheme de contract, este partea obligata sa asigure beneficiarului folosinta insemnelor de atragere a clientelei, un know-how verificat si asistenta tehnica si/sau comerciala, in schimbul carora primeste de la beneficiar o redeventa periodica. Altfel spus, francizorul este titularul conceptului francizabil. Din definitie rezulta urmatoarele atribute ce il caracterizeaza: a) calitatea de comerciant O.G. nr. 52/1997, in art.1(1) lit.b, defineste francizorul ca fiind un comerciant care: este titularul drepturilor asupra unei marci inregistrate; drepturile trebuie sa fie exercitate pe o durata cel putin egala cu durata contractului de franciza; - confera dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu; - asigura beneficiarului o pregatire initiala pentru exploatarea marcii inregistrate; - utilizeaza personal si mijloace financiare pentru promovarea marcii sale, cercetarii si inovatiei, asigurand promovarea si viabilitatea produsului. La cele de mai sus, legea completeaza imaginea francizorului aratand in art. 1 alin. 1 lit. a) ca este o persoana fizica sau juridica independenta din punct de vedere financiar fata de beneficiar. Francizorului este un comerciant, atribut ce trebuie analizat in corelatie cu caracterul comercial sau necomercial al contractului de franciza. Discutia comporta doua nivele de analiza: primul se refera la determinarea caracterului comercial sau necomercial al produsului sau serviciului pe care i-l ofera beneficiarul catre consumatori, adica obiectul comertului exercitat de beneficiar, iar al doilea nivel al discutiei vizeaza comercialitatea sau necomercialitatea chiar a obiectului contractului de franciza, adica a conceptului francizabil format din: folosinta insemnelor de atragere a clientelei, a know-how-ului si asistenta tehnica si/sau comerciala. Discutia purtata in primul nivel ofera date asupra activitatii comerciale sau necomerciale a beneficiarului, iar nu a francizorului. Din acest punct de vedere am aratat in capitolul precedent ca, in principal, activitatile desfasurate in regim de franciza sunt comerciale, dar ca exista tendinta de extindere a conceptelor francizabile in zonele necomerciale: consultanta, avocatura, metode de invatamant (Open School University) sau agricultura.. Franciza are ca structura de compunere: insemne de atragere a clientelei (nume comercial, emblema, marca); un know-haw, precum si asistenta tehnica si/sau comerciala. Se remarca faptul ca franciza se bazeaza pe un cumul de cunostinte si aptitudini, calitati umane care sunt puse in valoare; ceea ce se exploateaza este insasi valoarea umana. Comertul de idei si
9

aptitudini excede zonei comerciale pentru ca valoarea exploatata de francizor este una originara, nu este o valoare adaugata, nu se interpune in circuitul comercial. Francizorul este creator de valoare asemenea profesorilor, arhitectilor, mestesugarilor, avocatilor, etc. si conform legii comerciale si teoriei comerciale, obiectul lor de activitate excede zonei comerciale Chiar daca activitatea francizorului se desfasoara in mod organizat, ca o intreprindere, chiar daca exploatarea francizei se face in mod profesional si continuu, notiunea de profit se lasa greu conturata, in lipsa evidentei unui element speculativ. Aceasta realitate nu este contestata de nimeni, deci includerea francizei in zona valorilor de creatie, nu a valorilor speculative, pare sa nu mai intampine nici o piedica. Francizorul va fi comerciant daca alaturi de exploatarea francizei, prin intermediul contractelor de franciza, exercita el insusi, in mod direct, o activitate comerciala prin obiectul sau. S-ar putea sustine ca exista toate argumentele pentru a-l aprecia ca act comercial conex, insa asa cum am aratat, exploatarea francizei indeplineste toate conditiile unui act comercial propriu-zis. Daca insa elementul francizabil se greveaza pe un contract de distributie, avand un rol accesoriu si prin aceasta pierzandu-si identitatea, va fi un contract comercial de distributie, iar nu un contract de franciza. De ordinul evidentei este situatia francizelor de serviciu si de productie unde francizorul nu ofera altceva beneficiarului decat un concept francizabil. Franciza nu poate fi considerata nici act de comert subiectiv, conform Codului comercial roman, avand in vedere calitatea initiala a francizorului de comerciant deoarece, asa cum se arata in art.4, aceasta trebuie sa nu fie civil prin natura sa. Analizate separat elementele care compun conceptul francizabil conduc catre aceeasi concluzie. Astfel, licentierea unor insemne de atragere a clientelei (marca, emblema, nume comercial), a unui model industrial, a unui brevet sau a oricarui drept de proprietate intelectuala, este un act de natura civila; la fel cesiunea unor asemenea drepturi ori contractele de editura a unor drepturi de autor sau contractul de exploatare a cunostintelor care compun know-how-ul, toate sunt mijloace de distribuire a unor valori care sunt in afara comercialului. Asistenta tehnica si sau/comerciala comporta aceeasi discutie. Toate aceste acte nu au o natura comerciala, ci una civila. Revenind la franciza, pentru a face din exploatarea sa o activitate comerciala, trebuie sa existe o reglementare legala expresa care sa deroge de la caracterul necomercial al operatiunii, cum este situatia leasingului imobiliar, definit de lege ca o activitate comerciala realizata prin societati comerciale. Intr-o exprimare plastica, esenta francizei este clonarea unei afaceri. Or, asemeni unei clonari, transferul catre beneficiar este unul informational. Asa cum aratam la inceput, O.G. nr. 52/1997 il numeste pe francizor comerciant. Sa fi intentionat legiuitorul, prin aceasta, ca si in cazul leasingului, crearea unei noi exceptii de la regula necomercialitatii si introducerea francizei in zona comerciala, sau este vorba doar de o inadvertenta in exprimare? In ce ne priveste, dincolo de consideratiile teoretice exprimate, suntem sustinatorii renuntarii la vechile criterii de departajare a unor operatiuni civile de cele comerciale, departajare care nu mai corespunde realitatilor economice moderne. Forta realitatilor economice pare sa fi infrant ratiunea argumentelor traditionale, fiind pusi in fata unor situatii de fapt care exced argumentelor clasice ale dreptului. Astazi, societatile comerciale de constructii imobiliare, de tranzactii imobiliare, de consultanta, de franciza sunt realitati acceptate. b) calitatea de titular al unor semne comerciale Un alt atribut legal al francizorului il constituie calitatea sa de titular al dreptului asupra unei marci inregistrate, fiind obligat sa asigure beneficiarului asistenta si instruirea necesara bunei exploatari a marcii. Ordonanta concentreaza semne de atragere a clientelei care ar putea constitui franciza, intr-unul singur: marca. Cu siguranta nu s-a dorit limitarea cuprinsului francizei doar la marca, excluzandu-se celelalte semne de atragere a clientelei; consideram ca s-a urmarit determinarea scopului economic principal al francizei - acela de a promova pe piata un produs sau un serviciu.
10

In concluzie, francizorul trebuie sa fie titularul drepturilor transmise - marca, nume comercial, emblema, etc. O analiza separata comporta calitatea de titular al drepturilor asupra unei marci inregistrate. Desi in mod obisnuit, prin titularul drepturilor asupra unui insemn distinctiv se desemneaza persoana detinatoare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, in cazul francizorului notiunea acopera si pe detinatorul dreptului de folosinta exclusiva asupra unei marci, in baza unui contract de cesiune sau de licenta, pentru o durata si un spatiu determinat. Dreptul de folosinta exclusiva se dobandeste in baza unui contract principal de franciza incheiat cu titularul dreptului exclusiv si da dreptul beneficiarului sa incheie contracte de subfranciza in zona oferita in exploatare exclusiva. 2.1.2. Beneficiarul Beneficiarul este partea contractanta care in schimbul semnelor distinctive si a asistentei tehnice si/sau comerciale, plateste catre francizor anumite sume cu titlu de redeventa, alaturi, dupa caz, de taxele e intrare in retea si taxele de publicitate. Beneficiarul este, conform legii, un comerciant, sub rezerva aplicatiilor necomerciale ale francizei. Conform definitiei legale oferita de O.G. 52/1997 in art. 1lit. c, beneficiarul este un comerciant persoana fizica sau juridica, selectionat de francizor, care adera la principiul omogenitatii retelei de franciza, asa cum este ea definita de catre francizor. Se constata ca legea nu aduce nici o limitare formei de exercitare a comertului prin intermediul francizei. Astfel, beneficiarul este liber sa aleaga intre forma asociata, ca persoana juridica, sau forma individuala ca persoana fizica. Evident, majoritatea beneficiarilor sunt persoane juridice deoarece ratiunile acestei optiuni exced naturii contractului de franciza si tin de argumente pur comerciale. In situatia unui comert de mici dimensiuni, beneficiarii pot opta pentru forma individuala, ca persoana fizica. Aceasta forma de a face comert se preteaza cel mai bine la asa-numitele francize mobile, in care beneficiarul se deplaseaza intr-o zona oferita in exculsivitate. Beneficiarul este, de cele mai multe ori, selectat de catre francizor in urma unor schimburi de informatii reciproce prin care, pe de-o parte, francizorul informeaza pe beneficiar asupra continutului si conditiilor francizei, iar pe de alta parte, beneficiarul ofera francizorului informatii asupra capacitatii sale financiare si asupra capacitatii sale de a exploata in bune conditii franciza. Beneficiarul este un comerciant independent, atat financiar si organizatoric, cat si economic. El are o identitate proprie, distincta de cea a francizorului, desi, in mod obisnuit, el se prezinta sub numele comercial al francizorului. In acest sens, aratam ca beneficiarul are o firma proprie inregistrata la Registrul Comertului, conform Legii 26/1990, firma care nu este identica cu firma francizorului. Ca efect al independentei juridice, beneficiarul este direct si singur raspunzator in raporturile cu clientii, fie pe baze contractuale, fie delictuale. Dincolo de independenta institutionala si juridica dintre francizor si beneficiar, exista intre cei doi raporturi contractuale specifice de natura a limita considerabil libertatea comerciala a beneficiarului, mijloc prin care se creaza veritabile raporturi de dependenta intre francizor si beneficiar pe care le vom analiza in alta sectiune. Pentru a incheia un contract de franciza beneficiarul trebuie sa dispuna de un capital initial minim suficient pentru plata taxelor de intrare in retea si pentru pregatirea personalului si dotarea cu tot echipamentul necesar derularii comertului francizat. In fine, fata de definitia legala, mai precizam ca beneficiarul adera, in primul rand, la contractul de franciza asumandu-si toate obligatiile specifice unui asemenea contract si prin aceasta, el adera la omogenitatea retelei. 2.2. Reteaua Art.1 lit.e din O.G.52/1997 defineste reteaua de franciza ca un ansamblu de raporturi contractuale intre un francizor si mai multi beneficiari, in scopul promovarii unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum si pentru dezvoltarea productiei si distributiei unui produs sau serviciu . Norma cuprinsa in art. 12 precizeaza ca in temeiul relatiilor contractuale cu beneficiarii sai,
11

francizorul va intemeia o retea de franciza care trebuie exploatata astfel incat sa permita pastrarea identitatii si renumelui retelei pentru care francizorul este garant. In completarea definitiei legale, in art. art.13 este identificat scopul unei retele de franciza, sens in care se arata ca reteaua de franciza este formata din francizor si beneficiari. Prin organizare si dezvoltare, reteaua de franciza trebuie sa contribuie la ameliorarea productiei si/sau distributiei de produse si/sau servicii. Textele legale prezentate definesc raporturile dintre parti, facd referire indirecta la omogenitatea retelei de franciza si la publicitate. a)Omogenitatea retelei de franciza este o realitate comerciala evidenta; ea se poate constata comparand oricare din unitatile francizate din aceeasi retea, indiferent unde s-ar afla. La Bucuresti sau la New York unitatile francizate dintr-o retea se infatiseaza consumatorilor in mod identic: acelasi nume comercial, aceleasi marci, aceeasi oferta deci nici o diferenta. Principiul omogenitatii presupune deasemenea, egalitatea de tratament intre beneficiarii aceleeasi retele francizate, materialaizata prin oferirea de clauze similare in conditii egale. Se are in vedere in principal, stabilirea taxei de intrare in retea, a taxei de publicitate si a redeventelor. Omogenitatea nu presupune existenta unei personalitati juridice a retelei, in consecinta, reteaua de franciza neavnd personalitate juridica proprie, nu are un patrimoniu propriu, nu-si poate asuma drepturi si obligatii si nu poate sa stea in justitie, neavand capacitate procesuala. Nu este exclusa posibilitatea unei asocieri voluntare a unor membri din retea de franciza, cu scopul rezolvarii unor afaceri comune sau a promovarii imaginii comerciale. Dar aceasta forma de asociere nu aduce atingere in nici un fel identitatii personalitatii juridice distincte a beneficiarilor care raman independenti si raspunzatori pentru obligatiile asumate. In doctrina s-a analizat problema daca nu ar fi de preferat, in interesul tertilor, ca reteaua de franciza sa formeze o persoana juridica, in masura sa garanteze obligatiile fiecarui beneficiar din retea. Ca argumente, s-a observat ca toate unitatile francizate din retea promoveaza aceeasi marca si ca apartenenta la retea determina atragerea clientilor sau convinge o banca sa acorde un credit. In fine, din punct de vedere economic, exista multe elemente de identitate intre unitatile beneficiare din interiorul unei retele. Totusi argumentele privesc aspecte periferice deoarece existenta unei personalitati juridice in seama retelei este in contradictie cu esenta francizei, bazata pe colaborarea dintre unitati independente. b) Publicitatea se realizeaza, in general, centralizat prin intermediul francizorului caruia beneficiarii din retea ii platesc o taxa de publicitate reprezentand contributia acestora la suportarea cheltuielilor de publicitate. Acest control asupra publicitatii se justifica prin necesitatea pastrarii unitatii retelei si promovarea imaginii unei marci in mod nediferentiat. Francizorul va fi responsabil fata de beneficiari de modul in care isi indeplineste aceasta obligatie. Responsabilitatea francizorului se manifesta fata de fiecare beneficiar in parte si nu fata de retea ca un organism colectiv. Pe de alta parte, pentru ca organizarea si realizarea efectiva a publicitatii revine francizorului, iar beneficiarul este tinut prin contract sa respecte si sa promoveze publicitatea facuta de francizor, acesta din urma va fi responsabil fata de terti daca publicitatea este falsa sau induce in eroare. Tinand cont ca dincolo de obligatiile contractuale asumate, beneficiarul este independent fata de francizor, nefiind intr-un raport de subordonare fata de acesta, se poate retine si responsabilitatea beneficiarului pentru continutul materialelor publicitare. Uneori, pentru a adapta materialele publicitare specificului tarii in care se desfasoara activitatea, francizorul lasa posibilitatea ca o parte a publicitatii sa fie realizata direct in cadrul retelelor nationale. Francizorul pastreaza dreptul de a aproba, in prealabil, difuzarea oricarui material publicitar. c) Unitatea retelei este data, conform art.1 lit e) din OG 52/97, de scopul comun al partilor care este promovarea unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum si pentru dezvoltarea productiei si distributiei unui produs sau serviciu. Unitatea si coeziunea retelei de franciza se regaseste si in definitia legala a francizei unde se afirma necesitatea unor raporturi de colaborare intre parti. Comparativ, legislatia franceza face referire la interesul comun al partilor.
12

Selectionarea riguroasa a beneficiarilor este un factor important pentru unitatea retelei. Calitatea fiecarui beneficiar in parte isi pune amprenta, determinant, asupra coeziunii si calitatii retelei vazuta ca grup. Prin selectarea prealabila a beneficiarilor, franciza capata un pronuntat caracter intuitu personae in ceea ce-i priveste pe beneficiari. Reprezentantii beneficiarilor si francizorii din cadru retelei se pot reuni semestrial sau anual pentru a comunica asupra problemelor intalnite si asupra rezultatelor noi la care au ajuns. In cadrul retelei, se poate alege un comitet permanent format din reprezentanti ai beneficiarilor care sa promoveze interesele specifice ale retelei si sa valorifice rezultatele si evolutiile pozitive ale unor beneficiari. Nu in ultimul rand trebuie aratat ca unitatea retelei depinde de calitatile francizorului de a comunica si colabora in bune conditii cu beneficiarii. Pastrarea identitatii si reputatiei retelei este conform art. 12 si 17(2), nu doar un deziderat economic al francizorului, ci o obligatie a acestuia fata de beneficiarii care se folosesc de aceasta reputatie. Putem considera ca pentru nerespectarea acestei obligatii de garantie- conf.art. 12- se atrage raspunderea francizorului in conditii similare raspunderii pentru garantia contra evictiunii. Intrarea beneficiarilor in retea se face in baza platii unei taxe de intrare in retea. Aceasta taxa se plateste o singura data pe parcursul executarii contractului, desi este posibil ca, in masura modificarii clauzelor esentiale ale contractului , sa se produca si o modificare a taxei de acces la retea. Unele contracte de franciza prevad ca plata taxei de acces in retea nu se face la momentul semnarii contractului ci la momentul semnarii unui nou contract sau al reinnoirii primului contract. Taxa de intrare in retea este diferita de redeventele si taxele de publicitate datorate de catre beneficiar francizorului. Aceasta taxa se calculeaza de regula, in suma fixa forfetara. Taxa de intrare in retea reprezinta pretul initial pe care beneficiarul trebuie sa il plateasca pentru a avea acces la insemnele, celelalte valori necorporale si reputatia francizorului. 2.3. Raporturile precontractuale ncheierea unui contract de franciza este precedata de o perioada precontractuala in care partile se cunosc reciproc si cauta sa stabileasca cat mai exact care va fi cadrul de desfasurare al raporturilor lor viitoare. Aceasta este perioada in care francizorul selectioneaza beneficiarul, iar acesta din urma ia cunostinta de continutul francizei si de conditiile receptarii acesteia. Perioada precontractuala se caracterizeaza printr-un schimb permanent de informatii intre parti, fara incheierea unor angajamente juridice ferme. Cu toate acestea, in aceasta perioada intre parti se nasc o serie de obligatii reciproce. Izvorul acestor obligatii din perioada precontractula se regaseste in lege, in conventia partilor sau in raspunderea delictuala. Pentru a veni in ajutorul beneficiarului si a-l feri de eventualele consecinte grave cauzate de lipsa de informare si experienta, de la momentul semnarii contractului de franciza, legiuitorul roman a intervenit in raporturile precontractuale dintre francizor si beneficiar, obligandu-l pe francizor sa ofere beneficiarului o serie de informatii considerate esentiale despre franciza si francizor. O.G nr.52/1997, privind franciza, asa cum a fost modificata si aprobata prin Legea 79/1998, reglementeaza in Capitolul II, intitulat Norme privind relatiile dintre parti. Relatiile precontractule, contractuale, postcontractuale, in art.3, principalele raporturi existente intre parti in perioada precontractuala. In alin.1 al articolului mentionat se prezinta scopul fazei precontractuale care este acela de a permite fiecarei parti sa-si confirme decizia de acolabora. Potrivit alin. 2, francizorul furnizeaza viitorului beneficiar informatii care ii permit acestuia sa participe in cunostinta de cauza, la derularea contractului de franciza. Din textul mentionat se desprinde obligatia cu caracter general pentru francizor de a informa pe viitorul beneficiar asupra aspectelor relevante ale contractului de franciza. Intinderea acestei obligatii este data de limita exprimata prin posibilitatea beneficiarului de a lua o decizie in deplina cunostinta de cauza.
13

Alin. 3 concretizeaza obligatia exprimata in termeni generali in textul alineatului precedent, aratand ca francizorul se obliga sa furnizeze beneficiarului informatii despre: - experienta dobandita si transferabila; - conditiile financiare ale contractului, respectiv redeventa initiala sau taxa de intrare in retea, redeventele periodice, redeventele de publicitate, determinarea tarifelor privind prestarile de servicii si tarifele privind produsele, serviciile si tehnologiile , in cazul clauzei obligatiei contractuale de cumparare; - elementele care permit beneficiarului sa faca calculul rezultatului previzionat si sa-si intocmeasca planul financiar; - obiectivele si aria exclusivitatii acordate; - durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii, cesiunii. Textul se referea la o serie foarte larga de elemente ale contractului de franciza care fac obiectul obligatiilor legale precontractuale de informare a beneficiarului de catre francizor. Ceea ce nu se prevede in textul articolului mentionat, este sanctiunea nerespectarii acestei obligatii. Nici articolele urmatoare ale legii nu cuprind vreo sanctiune legala pentru nerespectarea obligatiei mentionate. Dispozitiile art.3 sunt completate de art.14 si 15 din ordonanta, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 79/1998. In art. 14 se instituie obligatia pentru francizor ca publicitatea facuta in vederea selectionarii beneficiarilor, sa fie lipsita de ambiguitate si sa nu contina informatii eronate, iar in continutul art. 15 este inscrisa obligatia francizorului ca documentele publicitare care prezinta rezultatele financiare previzionate ale unui beneficiar, sa fie obiective si verificabile. Particularitatea obligatiilor cuprinse in art14 si 15 consta in aceea ca aplicabilitatea lor nu se rezuma doar la raporturile precontractuale in sensul legii, ci ele se manifesta chiar si atunci cand nu sunt raportate la un anume beneficiar, respectiv la beneficiari potentiali nedeterminati. Originea reglementarii legale care impune francizorului o divulgare completa catre beneficiar a tuturor aspectelor relevante ce tin de obiectul si conditiile francizei, se regaseste in SUA, care printr-o lege federala din 21 octombrie 1979 ( Full Disclosure Act) oferea prin acest act o protectie reala a beneficiarilor contra eventualelor abuzuri din partea francizorilor. In urma evolutiei solutiilor jurisprudentiale, dupa aparitia unor reglementari similare relative la alte domenii de activitate, sub influenta reglementarii americane si urmandu-se spiritul de protejare a beneficiarilor, desprins din reglementarile comunitare, in 1989 apare in Franta Legea 89-1008, legea Doubin care in art. 1 precizeaza obligatia de informare prealabila existenta la semnarea unor categorii de contracte, printre care se include si franciza. Raportandu-ne la continutul unor reglementari similare europene, cu referire directa la Legea 89-1008/1989 franceza, vom constata ca legea romana nu conditioneaza aplicarea acestei obligatii de existenta unei clauze de exclusivitate sau cvazi-exclusivitate si nici nu fixeaza un termen minim care sa desparta momentul informarii de semnarea contractului sau de plata taxei de intrare in retea. Lipsind din lege o asemenea distinctie intre diferitele tipuri de franciza, reiese ca legiuitorul roman a intentionat sa faca din obligatia informarii precontractuale o obligatie cu caracter general, pentru toate categoriile de franciza. Pe de alta parte, obligatia de informare prealabila se manifesta exclusiv fata de contractele de franciza in sensul legii. In lege nu a fost stabilit un termen pentru a separa mometul sau durata informarii de data incheierii contractului, aceasta situatie trebuind corelata cu modul de executare a obligatiei de informare si cu scopul urmarit de legiuitor prin aceasta reglementare. Intr-o interpretare literala a normei, simpla lectura a continutului proiectului de contract facuta de catre beneficiar inainte de semnarea contractului poate fi considerata a constitui, pentru francizor, executarea completa a obligatiei de informare prealabila. Nu suntem adeptii acestui rationament deoarece o asemenea informare este inerenta oricarei incheieri de contracte si nu presupune o reglementare speciala din partea legiuitorului. Devine evident ca nu acest gen de informare a avut in vedere legiuitorul. In acest caz, putem vorbi si in cadrul legii romane de un timp minim pana la semnarea contractului, dar acest timp minim nu este determinat obiectiv, ci el trebuie sa fie suficient pentru ca beneficiarul sa participe in deplina cunostinta de cauza la derularea contractului.
14

Obiectul informarii este detaliat in continutul art.3 alin.3, pe 5 categorii de informatii relative la obiectul si conditiile francizei, precum si la persoana francizorului. Elementele cuprinse de legea romana in obiectul informarii nu se identifica nici cu cele retinute in Full Disclosure Act, nici cu cele din Legea Doubin, desi se apropie foarte mult de aceasta din urma. a) Experienta dobandita si transferabila -este o formulare care nu permite determinarea cu usurinta a continutului si intelesurilor urmarite de legiuitor. In paragrafele corespondente din textele franceze si americane francizorul este obligat sa informeze pe beneficiar aspra mai multor aspecte legate de activitatea sa anterioara si de bonitatea firmei. Informatiile se pot referi la identitatea firmei, persoanele din nivelul de conducere al firmei, litigiile sau procedurile de faliment avute, ori la identitatea si istoricul firmei, sau titlurile de protectie asupra insemnelor de atragere a clientelei. Expresia folosita de legiuitorul roman poate fi considerata chiar defectuasa pentru ca trimite fara dubiu la know-how francizorului, de care in nici un caz nu poate fi vorba pentru ca acesta trebuie sa ramana secret si confidential Si textul francez se refera direct la experienta francizorului - alaturi de vechimea acestuia insa nu se refera la experienta dobandita si transferabila. Cercetand textul Decretului de aplicare a art.1din Legea Doubin constatam ca, intradevar, legiuitorul francez, detaliind continutul termenului experienta nu face nici o referire la know-how-ul transferabil. Fata de cele prezentate consideram ca si textul legii romane va trebui interpretat in sensul ca nu se refera la know-how, altfel s-ar prejudicia drepturile legitime ale francizorului. b) A doua categorie de informatii se referea la conditiile financiare ale contractului si include: - redeventa initiala sau taxa de intrare in retea. Asupra acestei probleme ne-am oprit in partea rezervata retelei; - redeventele periodice si redeventele din publicitate,reprezintand obligatiile specifice ale beneficiarului si se calculeaza, de obicei, procentual, raportat la venitul unitatii francizate; - tarifele privind prestarile de servicii si tarifele privind produsele, serviciile si tehnologiile, in cazul obligatiei contractuale de cumparare. Prima categorie tarifele privind prestarile de servicii, raportata la partea a doua a enuntului, pare a avea in vedere asistenta initiala si periodica. A doua parte a enuntului are in vedere ipoteza clauzei contractuale de cumparare care se poate referi fie la cumpararea realizata constant pe parcursul derularii contractului in exercitiul distributiei, fie la cumpararea elementelor materiale inglobate in fondul de comert existent, la finalul derularii contractului si care au apartinut francizorului. Cum cea din urma ipoteza este susceptibila de a genera probleme, credem ca ea a fost avuta in vedere la redactarea textului in interpretarea data. c) A treia categorie de informatii se refera la elementele care permit beneficiarului sa faca calculul rezultatului previzionat si sa-si intocmeasca planul de afaceri. Aceasta prevedere se completeaza cu dispozitiile art.15 care impune ca aceste date sa fie obiective si verificabile. Informatiile furnizate in acest scop trebuie sa se refere la concurenta, situatia altor distribuitori, situatia generala si locala a pietei, perspectivele de dezvoltare ale pietei, taxele si impozitele specifice, la care se adauga informatiile financiare prezentate anterior. d) A patra categorie de informatii se refera la obiectivele si aria exclusivitatii acordate si are ca scop determinarea limitelor de exercitare a drepturilor acordate beneficiarului, precum si limitele obligatiei de non-concurenta din partea francizorului, aspecte care de altfel se vor regasi in continutul contractului. e) Ultima categorie de informatii se refera la durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii, cesiunii. Aceste elemente, in mod obisnuit, se regasesc reglementate in continutul contractului, asa ca prezenta lor intr-un text informativ ar parea superflua. Credem insa ca intentia legiuitorului a fost de a atrage atentia partilor asupra acestor aspecte, deosebit de importante si a nu le lasa nereglementate prin contract. Textul este o preluare fidela a corespondentului sau din legea franceza. Mai mult, atat art.6, cat si art.7 (1) din lege, fac referiri exprese la reglementarea contractuala a duratei, reinnoirii, rezilierii si cesiunii contractului. Informarea prealabila asupra aspectelor precizate de lege este o obligatie care incumba francizorului si atrage raspunderea delictuala pentru prejudiciul cauzat beneficiarului, prin incalcarea acestei obligatii legale. Raspunderea este extracontractuala si in lipsa altor cauze, nu afecteaza soarta contractului de
15

franciza. Beneficiarului ii revine dificila sarcina de a dovedi prejudiciul si raportului de cauzalitate dintre neindeplinirea obligatiei de informare si prejudiciu. Fiind o omisiune, culpa se prezuma. Urmand unele tendinte ale jurisprudentei franceze, s-ar putea retine ca beneficiarul este in masura sa ceara anularea contractului de franciza pe motivul vicierii consimtamantului prin eroare. Fara a exclude posibilitatea anularii unui contract de franciza pe motivul viciului de consimtamant, consideram ca eroarea, in absenta dolului, daca se situeaza asupra elementelor enumerate de lege, nu este, in mod obisnuit, in masura sa atraga anularea contractului, conform doctrinei si practicii romanesti. Cele afirmate se bazeaza pe faptul ca, tinand cont de natura aspectelor precizate de lege, de cele mai multe ori, eroarea care intervine asupra lor este o asa-numita eroare lezionara, eroare care cade asupra valorii contraprestatiei sau a profitului previzionat; ori, asemenea tip de eroare nu este viciu de consimtamant. 2.4. Clauze specifice Dupa cum am aratat in partea rezervata definitiei contractului de franciza, tendinta manifesta in legi, decizii sau doctrina este indepartarea de scheletul comun contractelor de distributie si evidentierea aspectelor specifice francizei. In definitiile mai recente nu se mai face referire la colectia de bunuri sau servicii, ori la clauza de exclusivitate. Astfel, in definitia data de Comisia CEE prin Decizia 4087/88, art.1 pct.3 (b) se arata ca acesta (contractul - n.a.) trebuie sa cuprinda cel putin obligatiile urmatoare: - utilizarea unui nume sau a unei embleme comune si o prezentare uniforma a localurilor si/sau mijloacelor de transport numite de contract, - comunicarea de catre francizor beneficiarului a know-how-ului, si - furnizarea continua de catre francizor beneficiarului a unei asistente comerciale sau tehnice pe perioada acordului. Cele trei categorii de obligatii minime vor fi retinute si de practica si doctrina ulterioare reglementarii comunitare ca fiind de esenta contractului de franciza, formand caluzele specifice. 2.4.1. Transmiterea semnelor distinctive Semnele distinctive sau, cum sunt generic numite, semnele de atragere a clientelei reprezinta un element esential in transferul de imagine a francizorului catre beneficiari. Faima si succesul francizorului se regasesc in valoarea semnelor distinctive de prezentare a acestuia si a produselor si serviciilor sale. Inca de foarte mult timp s-a constientizat existenta acestor valori care pot fi exploatate independent de afacerea titularului lor. Separarea insemnelor distinctive de fondul de comert de care apartineau initial si exploatarea lor in alte fonduri de comert pare a fi inceput o data cu tendinta de intensificare si globalizare a schimburilor economice, cand se descoperea ca pentru a fi prezent pe o noua piata nu este nevoie nici sa exporti produsele catre acea piata si nici sa calci vreodata efectiv in acea piata. Perceptia consumatorului asupra produselor si serviciilor este data de identitatea si modul de prezentare a ofertantului (firma, emblema, alte semne specifice) precum si imaginea si modul de prezentare a produselor si serviciilor (marci, desene si modele, indicatii geografice, alte semne specifice) In jurisprudenta occidentala si comunitara s-a stabilit ca transferarea dreptului de folosinta asupra semnelor de raliere a clientelei este de esenta contractului de franciza. Calitatea de titular al drepturilor de proprietate intelectuala apartinand francizorului este reluata in mai multe texte ale O.G. 52/1997, reglementandu-se drepturile si obligatiile partilor legate de acestea. Beneficiarul ofera consumatorilor produse si servicii sub marcile francizorului. Reglementarea romana, si nu numai ea, aseaza marca in centrul contractului de franciza. Art.7 pct.2 alin. 1 din ordonanta precizeaza ca prin contractul de franciza, francizorul controleaza respectarea tuturor elementelor constitutive ale imaginii marcii, iar in alin.2 marca
16

francizorului, simbol al identitatii si renumelui retelei de franciza, constituie garantia calitatii produsului/ serviciului/tehnologiei furnizate consumatorului . Operatiunea juridica de transmitere a dreptului de folosinta asupra marcilor francizorului este licenta de marca. Licenta nu cunoaste o reglementare speciala in dreptul roman, insa referiri incidentale se regasesc in unele legi. Astfel, Legea nr. 84/1998, privind marcile si denumirile de origine, in art.39(1) mentioneaza ca drepturile asupra marcii pot fi transmise, prin cesiune sau prin licenta, oricand in cursul duratei de protectie. Licentierea marcilor francizorului nu necesita existenta unui contract separat de cel de franciza, operatiunea fiind cuprinsa in contractul de franciza. Licentierea marcilor are natura juridica a unei locatiuni, oferind beneficiarului un drept de folosinta pe o perioada determinata asupra marcilor, in schimbul unei redevente de natura chiriilor. In acest sens este doctrina romana si straina. Titularul drepturilor asupra marcilor inregistrate trebuie sa garanteze beneficiarului, pe intreaga perioada contractuala, buna si linistita folosinta a marcilor. Obligatia de garantie presupune existenta unei marci inregistrate si mentinerea acestei inregistrari pe toata durata contractului. Neplata taxelor anuale de inregistrare si mentinere a marcilor care duce la caderea acestora in domeniul public, echivaleaza cu nerespectarea obligatiei de garantie si atrage raspunderea francizorului. Totodata, francizorul este raspunzator fata de actele tertilor prin care se aduce atingere dreptului de folosinta al beneficiarului asupra marcilor inregistrate. Raspunderea francizorului poate sa se traduca fie prin rezilierea contractului de franciza si plata daunelor-interese, fie prin plata numai a daunelorinterese. Trebuie aratat ca este posibila si licentierea marcilor care sunt neinregistrate in Romania, dar care beneficiaza de protectie in virtutea notorietatii de care se bucura pe piata romaneasca, conform art.art.3 lit.c) din Legea 84/1998. Lipsa inregistrarii unei marci la momentul incheierii contractului nu este de natura sa conduca automat la rezilierea contractului de franciza. Francizorul este si el protejat fata de abuzurile posibile ale beneficiarului prin aceea ca dreptul de folosinta asupra marcilor va fi exercitat in limitele precizate de parti prin contract. Existenta unor raporturi contractuale de natura celor dintr-o licentiere de marca poate fi suficienta pentru a dovedi reaua-credinta a beneficiarului care a inregistrat marca. Beneficiarul este obligat sa aduca la cunostinta francizorului orice act al unor terte persoane de natura a aduce atingere drepturilor francizorului asupra marcilor. Firma si emblemele francizorului fac parte din pachetul semnelor de atragere a clientelei oferite spre folosinta beneficiarului. Dreptul de folosinta asupra firmelor si emblemelor se transmite in conditii similare licentierii marcilor. Instrumentul juridic de transmitere a dreptului de folosinta asupra firmei si emblemei este tot licentierea lor catre beneficiar. Asa cum aratam in analizele anterioare este foarte probabil ca firma inregistrata la Registrul Comertului de catre beneficiar sa nu fie aceeasi cu firma francizorului pe care o foloseste in baza contractului de franciza. Legislatia romana a conceput firma ca pe un atribut de identificare a comerciantilor strans legat de personalitatea acestora, avand mai mult conotatii juridice ca atribut de identificare, decat conotatii comerciale ca o valoare a fondului de comert. La infiintarea unei societati comerciale, actul constitutiv trebuie sa cuprinda- conf. art 7 si 8 din Legea 31/1990 si denumirea acesteia, adica firma sub care isi va desfasura comertul si sub care va semna. Conform art 16 din aceeasi lege, la autentificarea actului constitutiv se va prezenta dovada eliberata de oficiul Registrului comertului privind disponibilitatea firmei si emblemei. Cele aratate sustin ideea ca de preferat este ca beneficiarul sa aiba o firma proprie inregistrata, alta decat firma francizorului fapt care pe de-o parte evidentiaza caracterul independent al beneficiarului fata de francizor, iar pe de alta parte protejeaza pe francizor fata de beneficiarii care prin inregistrarea firmelor francizorilor ar capata drepturi proprii asupra acestora, drepturi care sunt independente de situatia contractului de franciza.
17

Sustinem ideea ca singurele drepturi ale beneficiarului asupra firmei si emblemei sa izvorasca din contractul de franciza, aplicandu-se si asupra acestor insemne regulile din materia licentelor. Daca firma francizorului are menirea de a-l identifica pe comerciant, emblema are menirea de a identifica fondurile de comert ale acestuia. Un comerciant are o singura firma care il identifica, dar poate avea mai multe embleme care sa-i individualizeze diferitele activitati pe care le desfasoara legate de diferite fonduri de comert. Francizorii interni, ori filialele si sucursalele din Romania ale francizorilor externi, pot beneficia de protectia firmelor si emblemelor lor inregistrate in Romania, conform dispozitiilor Legii 26/1990. In aceasta situatie, dreptul exclusiv al francizorului asupra firmei si emblemei inregistrate se dobandeste prin inscrierea acestora in registrul comertului, conform. art. 30 (4) din legea 26/1990. In forma anterioara, legea 26/1990 permitea protectia drepturilor asupra firmei si emblemei de la momentul inregistrarii cererii. O protectie paralela si, credem, mai eficienta a firmelor si emblemelor este oferita de art.8 din Conventia de la Paris de la 1883 -la care Romania este parte. Conform acestui articol, numele comercial va fi protejat in toate tarile Uniunii, fara obligatia de depunere sau inregistrare, indiferent de faptul daca el face sau nu face parte dintr-o marca de fabrica sau de comert. Reglementarea din Conventie consacra principiul dobandirii dreptului exclusiv de la momentul inceperii exploatarii comerciale a insemnului. Acest sistem, numit declarativ, este spre deosebire de sistemul atributiv adoptat de legea romana, mult mai aproape de natura juridica a drepturilor de proprietate intelectuala care au ca fundament notiuni precum divulgare sau aducere la cunostinta publicului. Consideram ca Legea nr. 26/1990 nu exclude de la aplicare art.8 din Conventie si el poate fi invocat cu succes in fata instantelor in protejarea dreptului asupra firmei si emblemei. Pentru o protectie mai eficienta a drepturilor asupra firmei si emblemei, este de preferat ca acestea sa fie inregistrate la OSIM si ca marci. Privitor la apararea firmelor si emblemelor, aratam ca Legea nr. 26/1990, prin art. 25(1), da posibilitatea oricui se considera prejudiciat printr-o inmatriculare sau printr-o mentiune in registrul comertului sa ceara radierea ei. Legea nu ofera in schimb o cale speciala de a sanctiona si interzice o exploatare nelegala a unei firme sau embleme protejate. Actiunea specifica prin care titularul unei firme sau embleme isi apara dreptul exclusiv asupra acestora este actiunea in concurenta neloiala.(conform art.5 alin.1 lit.a din Legea nr. 11/1991,) Actiunea penala in concurenta neloiala poate fi intentata de catre francizor ca titular al drepturilor, de catre camera de comert si industrie teritoriala sau de catre organizatia profesionala, care in cazul francizorilor poate fi Asociatia Romana de Franchising, ori alta asemenea.Alaturi de latura penala a actiunii exista si latura civila care poate fi folosita si singura sau separat, impotriva comerciantilor agresori, si care este o aplicatie particulara a actiunii in raspundere civila delictuala reglementata de art. 998 C.civ. Prin actiune civila se poate cere incetarea faptelor de concurenta neloiala, inlaturarea eventualelor marfuri sau alte bunuri care contin firma sau emblema francizorului, obligarea paratului la plata unor daune materiale si morale si publicarea hotararii in presa pe cheltuiala paratului. Cand firma si emblema francizorului sunt inregistrate si ca marci, titularul are deschisa calea actiunii in contrafacere, considerata mai eficienta. Conform art. 7 pct.2 alin 3 din OG 52/1997, francizorul se asigura ca beneficiarul, printr-o publicitate adecvata, face cunoscut ca este o persoana independenta din punct de vedere financiar in raport cu francizorul sau cu alte persoane. In pachetul de insemne de atragere a clientelei pot figura si anumite ambalaje comerciale sau alte produse similare care pot face obiectul unei protectii speciale in baza Legii nr.129/1992 privind protectia modelelor si a desenelor industriale. Modelele si desenele industriale se inregistreaza la OSIM care elibereaza un certificat de inregistrare. Francizorul poate folosi pentru protectia dreptului exclusiv, actiunea in contrafacere prevazuta de art. 42 din lege, iar daca ambalajele sau alte modele comerciale nu sunt inregistrate, poate folosi actiunea in concurenta neloiala conf.art.5 (1) lit. a) din Legea 11/1991.
18

Pentru oricare din insemnele transmise catre beneficiar, daca s-a stipulat in favoarea beneficiarului o clauza de exclusivitate, francizorul va fi tinut sub sanctiunea platii de daune-interese, sa nu ofere un drept de folosinta altor comercianti pe timpul si spatiul de realizare a exclusivitatii. 2.4.2. Comunicarea Know-how Comunicarea know-how este de esenta contractului de franciza, fiind cheia succesului comercial. Comunicarea se realizeaza in mod continuu, in baza obligatiilor contractuale asumate de francizor si beneficiar. Know-how-ul constituie un ansamblu de cunostinte practice nebrevetate apartinand francizorului, iar forma specifica de transmitere o constituie comunicarea. Folosirea expresiei licenta de know-how este improprie deoarece know-how-ul nu creeaza un drept exclusiv pentru titular, pentru a permite exploatarea de catre altii a acestuia si sa le stabileasca limitele exploatarii.! In doctrina, se considera ca dreptul de propriete asupra creatiei intelectuale se naste prin aducerea acesteia la cunostiinta publicului. S-a zis ca dreptul exclusiv este pretul platit de societate pentru divulgare. Insasi ratiunea exclusivitatii, ca aptitudine de a interzice tertilor orice exploatare nepermisa, se regaseste in actul divulgarii complete a creatiei catre societate. Un lucru care este secret nu exista din perspectiva dreptului care este chemat sa reglementeze doar raporturile sociale. Or, este evident ca un lucru tinut secret nu poate crea raporturi sociale. Drept consecinta, un lucru secret nu poate crea nici drepturi nici obligatii. Din aceasta cauza, incalcarea de catre beneficiar a limitelor de exploatare stabilite de catre francizor, ori oferirea fara drept a know-how - ului catre terte persoane, nu se poate sanctiona ca o incalcare a unui drept de proprietate, ci doar pe taram contractual prin intermediul unor clauze prohibitive specifice ( confidentialitate, nonconcurenta, limitare a exploatarii in timp si spatiu). Aceste clauze sunt singurele care il obliga pe beneficiar. Plastic exprimat, putem spune ca prin subscrierea unor asemenea clauze prohibitive, asupra know-how - ului se naste un drept de proprietate, dar doar intre parti, or, drepturile reale sunt absolute. Unele atingeri aduse know-how-ului se pot sanctiona pe taram delictual prin forma specifica a actiunii in concurenta neloiala, numita uneori sugestiv actiunea in concurenta parazitara. OG 52/1997 asa cum a fost modificata de legea de aprobare defineste prin art.1 lit.d) ca fiind ansamblul formulelor, definitiilor tehnice, documentelor, desenelor si modelelor, retelelor, procedeelor si a altor elemente analoage, care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs. Aceasta definitie este departe de a se apropria de notiunea de know-how sugerand, mai degraba, descrierea unui manual de geometrie. Nefiind perfecta, definitia cuprinsa in varianta initiala a OG 52/1997 este incomparabil mai buna decat surprinzatoarea definitie citata. Din aceste motive in continuare nu vom face referiri la definitia data de legea romana, si nici nu vom intreprinde dificila munca de a face o critica sistematica a cotinutului definitiei legale. Asociatia Internationala pentru Proprietate Industriala (AIPPI) considera ca know-how-ul se constituie din cunostinte si experiente de natura tehnica, comerciala, administrativa sau altele care sunt aplicabile in practica pentru exploatarea unei intreprinderi sau exercitarea unei profesii. Know-how-ul este definit de reglementarea comunitara ca un ansamblu de informatii practice nebrevetate, rezultate din experienta francizorului si testate de acesta, ansamblu care este secret, substantial si identificat. Intr-o formulare mai sintetica, definim know-how-ul ca fiind un ansamblu de informatii practice experimentate de francizor, inaccesibile publicului, care asigura beneficiarului un avantaj fata de concurenti. Din analiza definitiilor prezentate, desprindem caracterle esentiale ale know-how-ului. Knowhow -ul trebuie sa fie substantial, identificat, sectret si nebrevetat. Know-how trebuie sa fie substantial. Legea romana nu ofera nici o referire asupra acestui caracter al know-how. Aceeasi reglementare comunitara defineste caracterul substantial ca fiind faptul ca know-how-ul trebuie sa includa o informatie importanta pentru vanzarea produselor sau prezentarea serviciilor catre utilizatorii finali si in special, pentru prezentarea produselor pentru vanzare,
19

transformarea produselor in legatura cu prestarea serviciilor, relatiile cu clientela si gestiunea administrativa si financiara; know-how-ul trebuie sa fie util perntru beneficiar fiind susceptibil, la data semnarii contractului, sa-i amelioreze pozitia concurentiala, in particular ameliorandu-i rezultatele si ajutandu-l sa patrunda pe alte piete. Un know-how pentru a fi substantial trebuie sa fie original si specific. Originalitatea know-how se apreciaza in concreto in raporturile dintre francizor si beneficiar. Specificitatea se apreciaza in raport cu ansamblul cunostintelor transmise si nu cu fiecare in parte. Know-how-ul trebuie sa-i procure beneficiarului un avantaj comercial concret in raport cu concurentii sai. Pentru acest motiv caracterul substantial al know-how-ului se apreciaza tinand cont de situatia anterioara a beneficiarului, raportata la situatia ulterioara semnarii contractului. Un know-how nu este original daca informatiile cotinute sunt preluate de la un comerciant concurent al francizorului. Originalitatea nu trebuie sa fie inteleasa in sensul ca fiecare element al know-how trebuie sa nu se regaseasca la nici un concurent. Ea trebuie sa caracterizeze intregul knowhow, vazut ca un concept unitar in care unele elemente luate separat se pot regasi sau se pot obtine si pe alte cai sau metode. Beneficiarul trebuie sa respecte intru-totul continutul know-how-ului, chiar daca anumite elemente ale acestuia le poate obtine si prin alte metode ori le-ar putea substitui cu elemente similare deja cunoscute. Chiar in ipoteza in care toate elementele continute de pachetul care constituie know-how-ul nu sunt originale luate separat, vom avea un know-how substantial daca modul de alcatuire si de selectare a acestor cunostinte este original si specific. Know- how-ul trebuie sa fie identificat. Si pentru acest caracter vom face apel la normele comunitare, mai exact la decizia deja citata care defineste notiunea de identificat prin faptul ca knowhow trebuie sa fie descris de o maniera suficient de completa pentru a permite verificarea reunirii conditiilor de secret si substantialitate; descrierea know-how-ului poate fi facuta in contractul de franciza, intr-un document separat, sau sub orice alta forma adaptata. Trebuie sa constatam ca relativ la caraterul identificat al know-how-ului O.G.52/1997 nu tace, sau mai bine zis nu tacea. Astfel vechiul art. 6 al ordonantei, la ultimul punct, arata ca descrierea know-how va fi realizata, potrivit contractului de franciza, intr-un document separat sau in orice alta forma adaptata. Este usor de observat apropierea de textul reglementarii comunitare, legiuitorul roman obtinand in acest fel o formulare care nu permite critici defavorabile. Poate ca si acesta a fost unul din motivele pentru care a inteles sa o elimine din noua formulare data art.6 prin legea de aprobare si modificare a ordonantei citate. Doctrina a remarcat ca identificarea know-how-ului are si un important rol judiciar in administrarea probelor. S-a afirmat ca in absenta unui suport de transmitere a know-how, sarcina probei privind existenta si transmiterea know-how-ului apartine francizorului. Insa in prezenta acestor suporturi si dovezilor de transmitere a lor, sarcina probei privind lipsa caracterelor de originalitate, specificitate si de experimentare a know-how revine beneficiarului. Know-how-ul trebuie comunicat in scris, insa in egala masura poate fi transmis pe suport audiovideo. Ca regula, know-how este prea voluminos pentru a figura in continutul contractului; de aceea el apare intr-un document anexa care in terminologia consacrata poarta numele de biblia francizei. Biblia francizei este in acelasi timp manualul de instruire a beneficiarului. Documentele continand know-how-ul trebuie transmise la momentul semnarii contractului daca prin conventia partilor nu s-a prevazut altfel. Continutul documentelor cuprinzand descrierea know-how-ului face parte integranta din contractul de franciza indiferent de forma materiala a suportului pe care se prezinta. In acest sens el este pentru partile contractante un izvor de obligatii care completeaza contractul. In vederea sustinerii celor cuprinse in descrierea know-how, dar si pentru a demonstra succesul francizei, francizorul poate infiinta unele unitati pilot pentru a fi exemplu beneficiarilor din retea. Totodata, francizorul este tinut sa dovedeasca nu numai continutul know-how-ului, dar si existenta unei experiente proprii pe care se sprijina know-how-ul transmis. Jurisprudenta franceza contine cazuri in care contractul de franciza a fost considerat nul pe motiv ca experienta francizorului nu era suficienta pentru a asigura succesul comercial al unei afaceri francizate.
20

Know- how trebuie sa fie secret. In cele mai multe texte de doctrina, precum si in unele texte normative, precum reglementarea comunitara, se retine alaturi de caracterul secret al know-how si acela de nebrevetat. Suntem de acord cu aceasta, argumentele fiind incontestabile. Insa nu analizam separat de caracterul secret al know-how-ului, conditia nebrevetarii pentru ca, in opinia noastra, alaturarea celor doua caractere este partial tautologica de vreme ce brevetarea presupune in mod obligatoriu divulgarea completa o obiectului brevetat. Ca atare, este o contradictie in termeni a spune despre un obiect brevetat ca este secret. Este locul aici sa facem precizarea ca un know-how poate insoti un obiect brevetat. Know-howul fara a completa elementele de continut care fac obiectul brevetarii, ofera celor care aplica brevetul posibilitatea exploatarii in conditiile cele mai avantajoase sau obtinerea unor rezultate perfectionate. Obiectul brevetat trebuie sa indeplineasca conditiile de brevetabilitate in absenta know-how. Deasemenea, constatam ca cele mai multe cunostinte continute de know-how sunt nebrevetabile in lipsa caracterului tehnic al solutiilor. Legislatia romana cat si conventiile internationale sau regionale exclud de la brevetare creatiile lipsite de caracter tehnic in sine, sau care se situeaza in domenii nontehnice. Apeland din nou la textul comunitar citat, caracterul secret al know-how este definit ca fiind faptul ca know-how-ul in ansamblul sau, in configurarea si asamblarea componentelor sale, nu este general stiut sau usor accesibil; aceasta notiune nu trebuie inteleasa in sensul de ascuns.... Fata de definitia citata, avem din nou placerea sa constatam ca OG 52/1997 contine in definitia know-how-ului o detaliere a notiunii de secret care se bazeaza pe definitia comunitara. Astfel art.2 lit.c) din varianta initiala a OG 52/1997 precizeaza ca know-how-ul in ansamblul sau, in configuratia si asamblarea practica a componentelor sale, nu trebuie sa fie accesibil unei terte persoane decat cu acordul francizorului.... Incercam iar regretul ca aceasta definitie a fost eliminata de legea de aprobare in favoarea unei definitii care n-are decat calitatea de a nu fi lipsita de umor ! Know-how-ul trebuie sa fie secret in tot sau in parte, sa nu fie imediat accesibil publicului. Jurisprudenta a precizat deasemenea ca pentru a fi secret este suficient ca sistemul sa prezinte o originalitate proprie, necunoscuta neinitiatilor [...] si sa fie in afara domeniului public. S-a retinut ca este necesar ca beneficiarul sa nu poata procura prin propriile mijloace respectivul know-how. Cu alt prilej, s-a stabilit in schimb ca este inadmisibila cererea de anulare a contractului de franciza, pe motiv ca know-how-ul transmis era cunoscut comerciantilor concurenti, deoarece beneficiarul nu ar fi ajuns la acel know-how decat cu pretul unei lungi experiente si cercetari. Beneficiarul datoreaza redevente pentru avantajul procurat. Este de retinut ca elementul relevant al know-how este nu de a fi secret si nou absolut, ci de a fi nou in raport cu cunostintele beneficiarului, trebuind sa-i asigure acestuia un cert avantaj comercial. Nu in ultimul rand, trebuie sa amintim concluzia formulata in afacerea Pronuptia conform careia know-how-ul ofera comerciantilor lipsiti de experienta necesara, accesul la metodele pe care nu le-ar obtine decat dupa lungi eforturi de cercetare. In fine, o problema importanta cu care jurisprudenta si doctrina s-a confruntat se refera dezvoltarea si perfectionarea know-how-ului si la limitele obligatiei de comunicare a know-how-ului. Know-how este evolutiv si trebuie imbunatatit, inlocuit, reciclat. Perfectionarea se transmite prin asistenta continua furnizata catre beneficiar. In aceasta situatie, se pune problema daca francizorul este obligat sa comunice dezvoltarea ulterioara a know-how-ului. In doctrina, s-a stabilit ca la un simplu contract de transmitere a know-how-ului care nu este un contract de franciza, obligatia de transmitere a know-how-ului nu se refera si la dezvoltarea acestuia ulterioara, daca prin contract nu se prevede altfel. In sens contrar, daca este vorba de un contract de franciza, francizorul este obligat fata de beneficiar a-i transmite pe calea asistentei permanente, toate dezvoltarile si perfectionarile know-how-ului.Francizorul poate fi tras la raspundere fata de beneficiari pentru depasirea know-how-ului si necomunicarea noilor imbunatatiri.

21

2.4.3. Clauze privind pretul Ca regula generala, aratam ca cele mai multa state, iclusiv Romania , interzic prin intermediul legislatiilor concurentiale fixarea preturilor de vanzare de o maniera directa sau indirecta. In acelasi sens se exprima si Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Economica Europeana care arata prin art. 85 ca asemenea practici sunt incompatibile cu libertatea comertului. Jurisprudenta a aratat ca impunerea preturilor de vanzare de catre francizor stueaza beneficiarulpe o situatie de depndenta economica incompatibila cu insasi natura contractului in care beneficiarul trebuie sa fie un comerciant independent. Deasemenea Curtea de Justitie a Comunitatii Europene sa pronuntat constant in sensul invalidariiclauzelor care impuneau preturi de vanzare. Cele mai interesante exemple sunt cazurile Pronuptia de Paris si Yves Rocher. Interdictia fixarii pretului de vanzare se refera atat la modalitatile directe cat si indirecte care au ca efect fixarea preturilor de catre francizor. S-a stabilit ca este o forma indirecta de impunerea preturilor de vanzare precizarea de catre francizor a preturilor prin intermediul materialelor publicitare pe care le realizeaza si al caror continut este obligatoriu pentru beneficiari. Orice clauza contractuala care in mod indirect stabileste pretul de revanzare al produselor este interzisa. Aceasta interdictie are vine opozitie cu anumite tendinte firesti care conduc spre o uniformizare apreturilor din interiorul unei retele. Pe de-o parte este destul de greu pentru consumator sa inteleaga de ce acelasi tip de magazin, acelasi ofertant din perspectiva sa, practica pretuir diferite pentru aceleasi tip de produse. in acelasi timp tendinta de uniformizarea preturilor este rezultatul unei conceptiimanageriale unice si ,nu in ultimul rand, al controlului exercitat de catre francizor. Tinand cont de acetste considerente jurisprudenta si in special cea comunitara treptat a admis posibilitatea stabilirii decatre francizor a unor preturi indicative, fara ca aceste sa il oblige pe beneficiar. In speta Yves Rocher Comisia a stabilit ca francizorul poate furniza beneficiarilor cataloage cu preturi indicative ale produselor distribuite cu canditia ca acestia sa fie liberi sa stabileasca propriile preturi de revanzare chiar daca le este recomandat sa nu depaseasca preturile cuprinse in catalog. 2.4.4. Clauza de nonconcurenta si confidentialitate Clauzele contractule care contin obligatia beneficiarului de non- concurenta si de confidentialitate au rolul de a proteja know-haw-ul francizorului fata de posibilele atingeri aduse acestuia de catre beneficiari sau terti. Asa cum am aratat la analiza naturii know-how, francizorul nu beneficiaza de un drept real eclusiv asupra continutului know-how, drept care i-ar acorda toate garantiile necesare in contra oricaror atingeri. In aceatsta situatie devine obligatorie introducerea clauzelor contractule care sa limiteze exploatarea beneficiarilor asupra know-how si sa creeze o retea de obligatii de a nu face astfel incat know-how sa ramana numai la dispozitia celor care se afla in raporturi obligationale cu francizorul. Obligatia de nonconcurenta asa cum arata art.7alin. 1, penultimul punct, sunt necesare in contract pentru a proteja know-how. Art. 11 arata si el ca francizorul poate sa impuna o clauza de nonconcurenta si confidentialitate, penru a impiedica insatrinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitate. In baza obligatiei de nonconcurenta beneficiarul este tinut a nu exercita in paralel un comert de acelasi timp sau asemanator celui francizat. Beneficiarul trebuie sa se abtina pe perioada deruluari contractului de la orice forma de concurenta directa sau indirecta, prin intermediari. Interdictia este absoluta pe toata durata contractului, o limitare in spatiu a efectelor acestei prohibitii nu s-ar justifica de vreme ce ceea ce se urmareste este inlaturarea oricarei forme de utilizare a know-haw, oriunde ea s-ar produce. Ratiunea nonconcurentei in contractul de franciza rezida in prezumtia ca beneficiarul cu intentie sau fara va folosi in afacere cunostiintele si instruirea primita prin know-how ceea ce ar constitui o exploatare neautorizata.
22

Pentru sanctionarea contractuala a nerespectarii obligatiei de neconcurenta, partile contractante pot prevedea in contract anumite clauze penale la care beneficiarul va fi obligat in mod invariabil fata de francizor. Aceste clauze penale pe langa rolul reparator au un important rol descurajant pentru beneficiarii neloiali. Aceasta sanctiune este insotita de obicei, de rezilierea contractului. In lipsa clauzelor penale, beneficiarul va fi sanctionat in temeiul raspunderii civile delictuale, in forma ei specifica a actiunii in concurenta neloiala. Desi Legea 11/1991 privind concurenta neloiala creaza un cadru clar al raspunderii delictuale pentru cazul specific al concurentei neloiale, totusi calea delictuala ramane mult mai anevoioasa decat calea contractuala. Art. 9 alin.1 din OG 52/1997 arata ca la incetarea raporturilor contractuale, relatiile post contractuale se vor baza pe regulile unei concurente loiale. Nu se poate determina o conduita general valabila pentru toate ipotezele concrete post contractuale, conduita care ar trebui urmata de fostul beneficiar ca sa se situeze in limita concurntei licite fata de fostul francizor. In mod cert beneficiarul va trebui sa se abtine de la orice forma de exploatare vadita a insemnelor si know-how-ului francizorului. Toate actele si faptele beneficiarului susceptibile de concurenta neloiala vor fi analizate in raport cu particularitatile situatie se vatine cont de taria semnelor distinctive de originalitatea know-how, precum si de elemente obiective precum departarea in spatiu fata de aria de actiune a francizorului sau fata de aria cuprinsa in contract, si de departarea in timp fata de momentul incetarii contractului. Pentru a evita situatiile ambigue, partile pot determina prin contract care este intinderea obligatiei de nonconcurenta dupa incetarea contractului. In acest fel se va fixa un anumit spatiu si un timp dupa incetarea contractului in care beneficiarului ii efete interzis sa exercite un anumit comert. O astefe de clauza este vala bila numai in masura in care interdictia nu este absoluta si perpetua, iar intinderea ei trebuie sa se justifice inraport cu interesul protejat. Legea prevede alaturi de obligatia de nonconcurenta si cea de confidentialitate care este tot o garantie a concurentei licite in raport cu beneficiarul si cu alti comercianti straini de contract. Clauza de confidentialitate implica o obligatie de anu face a carui incalcare atrage asupra beneficiarului aplicarea sanctiunilor contractuale sub forma clauzelor penale, iar in lipsa acestora, obliga pe beneficiar la plata de daune interese, si justifica o actiune in rezilierea contractului. Dupa incetarea raporturilor contractuale obligatia de confidentialitate subzista pe perioada determinata contractual, daca ea nu este vadit disproportionata cu interesul protejat, iar in lipse unei unei perioade de timp determinate, obligatia subzista atat timp cat divulgarea este de natura sa aduca un prejudiciu francizorului. Dupa incetarea raporturilor contractuale orice act de divulgare de catre beneficiar a secretelor detinute ca know-how se sanctioneaza pe baza raspunderii civile delictuale. 2.4.5. Clauze specifice contractului international de franciz Am prezentat pe larg in partea rezervata internationalitatii contractului de franciza, amploarea dezvoltarii retelelor internationale precum si importantele avantaje pe care franciza le ofera investitorilor pentru a-si transporta afacerea in cele mai variate zone ale lumii. La acest moment ne vom opri asupra unor aspecte care au un caracter preponderent tehnicojuridic legat de prinipalele probleme care se ivesc cu ocazia incheierii contractelor de franciza cu element de extraneitate. Cat priveste ipotezele posibile in aplicarea francizei si retelelor transfrontiera facem trimitere la paragraful rezervat internationalitatii contractului de franciza. Recunoscand multitudinea problemelor ce se pot aborda in legatura cu contractele de franciza cu element de extraenitate, ne vom rezuma la a prezenta doar problemele legate de legislatia aplicabila contractului, cand este incident un conflict de legi; rezolvarea litigiilor, stabilindu-se organul jurisdictional competent si problema clauzelor de impreviziune, stabilind efectele conditiilor externe asupra soartei contractului.

23

Legea aplicabila Principala problema care trebuie rezolvata in eventualele litigii care pot intervenii in legatura cu contractele de franciza este legata de determinarea legii aplicabile. Ca regula generala consacrata prin art.73 din Legea 105/1992, contractelor li se aplica legea desemnata de parti. Formei contractului i se aplica legea care guverneaza si fondul contractului in conformitate cu dispozitiile art.86(1) si 71(1), actul considerandu-se valabil din punct de vedere al formei al formei daca partile se gasesc la data semnarii contractului in state diferite si au indeplinit conditiile de forma ale unui dintre aceste state, sau daca reprezentantul partii a indeplinit conditiile de forma ale statului unde s-a aflat in momentul semnarii contractului. Cu tote acestea daca legea aplicabila fondului impune o anumita forma solemna sub sanctiunea nulitatii, acesta trebuie respectata. Ca principiu libertatea partilor in a desemna legea aplicabila este totala. Exceptie facand limitele imupuse de respecarea normelor imperative de drept international privat, precum si situatiile in care fie legea desemnata ar invalida insusi contractul, fie cand sistemul de drept desmnat de parti este absolut impropriu pentru a guverna efectele contractului. Cu titlu expenficativ aratam unele dintre domeniile in care pot fi incidente normele imperative in contra legii desemnate de parti. Astfel consideram ca se aplica in mod imperativ normele relative la protectia consumatorilor, protectia semnelor de atragere a clientelei, legislatia fiscala precum si legislatia concurentei comerciale. Partile pot fractiona continutul contractului desemnand conform art.75, ca legi diferite sa guverneze diferita parti ale contractului. O asemenea fragmentare este intalnita atunci cand se doreste cumularea intr-un contract a legilor care reglementeaza cel mai bine institutiile incidente. In lipsa unei legi alese, contractul este supus legii statului cu care prezinta legaturile cele mai stranse. In cazul contractului de franciza consideram ca obligatia caracteristica ce este esenta legaturilor mai stranse este reprezentata de punerea la dispozitia beneficiarului de catre francizor a conceptului francizabil. In concluzie in lipsa unei desemnari contractuale va fi aplicata legea in care francizorul isi are domiciliul, resedinta, ori fondul de comert sau sediul statutar. Rezolvarea litigiilor Contractelor de comert international le sunt specifice clauzele de preintampinare a litigiilor, care presupun analiza periodica a modului in care evolueaza raporturile contractuale si luarea unor masuri care sa remedieze eventualele dificultati in executarea contractului. Franciza fiind un contract a carui derulare presupune o lunga colaborare intre parti, obliga partenerii la o conduita concilianta in in rezolvarea dificultatilor. Daca regula dorita este rezolvarea tutror diferendelor pe cale amiabile, exceptia este data de apelarea pentru rezolvarea litigiilor la jurisdictia instantelor judecatoresti, ori a unor curti arbitrale. Instanta competenta va fi desemnata de catre parti prin contract aratand instantacaui stat este competenta sa judece litigiul intre parti. Daca partile nu fac nicio referire contractula la aceasta problma instanta competenta va fi determinat conform normelor de drept international privat. Impreviziunea (clauza de hardship) Clauza de impreviziune dsemnata de cele mai mult ori cu expresia de hardship, are in vedere situati in care una din parti este pusa intr-o situatie foarte grea prin destabilizarea echilibrului contractual datorita unei situatii externe independente de vointa sa. Clauza de impreviziune are menirea de a permite partilor renogocierea obligatiilor contractuale in scopul restabilirii echilibrului conractual, grav afectat de o situatie care excede oricarei culpe a partilor. Clauza de impreviziune are o larga aplicabilitate in contractele internationale pe termen lung, in care pe parcursul derularii raporurilor contractuale conditiile externe pot suferii numeroase si substantiale modificari care pot determina o grava deteriorae a echilibrului contractual stabilit in termenii contractului initial.

24

Principiul adaptarii contractelor la relitatile externe in schimbare, nu este cunoscut de sistemul de drept roman care se fundamenteaza pe principiul fortei obligatorii a contractelor, asa cum este el reglementat de art.969 C.civ.. Cu toate aceste introducerea unor clauze de hardship in contractele internationale este admisibila deoarece principiul fortei obligatorii a contractului nu este de ordine publica in dreptul international privat. Pentru ca o clauza de impreviziune sa conduca la modificare contractului initial trebuie sa se fac dovada existentei unei cauzze exterioare, care a condus la situatia de dezechilibru. Partile de obice apeleaza la o formulare generala care sa acopere tote situatiile ce pot intervenii in derularea contractului,iar uneori insotesc aceasta formulare generala de anumite situatii concrete care pot fi considerate circumstante generatore de dezechilibre, situatii enuntate cu titlu de exemplu. Astfel se pot aminti schimbarile economice, legislative, politice, etc. O alta conditie importanta care trebuie indeplinita este acea ca dezechilibrul creat intre obligatiile partilor trebuie sa fie substantial. Caracterul substantial al dezechilibrului se apreciaza de parti in conditiile concrete ale cazului. Deasemenea partile pot determina anumite criterii obiective de natura economica pentru aprecierea dezechilibrului. Clauze de impreviziune nu opereaza automat, contractul neputand fi modificat decat printr-un nou acord stabilit in urma unor negocieri. In cazul francizei negocierile au ca obiect intinderea obligatiilor financiare privitoare la plata redeventelor catre francizor, redevente care pot fi majorate sau micsorate. Conceptul francizabil ca obligatie colaterala fiind, in general, intangibil. Existenta unei asemenea clauze transforma negocierea intr-o obligatie a carui neexecutare se sanctioneaza cuplata de daune. Daca partile nu ajung la un acord dupa purtarea negocierilor fie contrcatul se reziliaza, de plin drept, la expirarea termenului fixat pentru negocieri, fie partile pot desemna un arbitru care sa fixeze masurile de restabilire a echilibrului contrctual. Trebuie amintit ca daca motivul care a condus la modificarea prevederilor initiale nu ami exista, oricare din parti, francizorul sau beneficiarul, poate solicita restabilirea conditiilor initiale. 2.5. Durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii, cesiunii Durata contractului este una din clauzele contractuale de care partile nu trebuie sa faca abstractie. In acest sens aratam ca in art.6, una din cele cinci clauze mantionate ca necesare unui contract de franciza este si durata contractului. Cerinta unei durate contractuale stabilite de catre parti prevazuta de lege nu are un caracter imperativ, astfel incat se pot incheia in egala mesura si contracte de franciza fara ca sa se stipuleze vreun termen de incetare. Asupra aspectelor legate de durata contractului de franciza si incetarii contractului prin ajungere la termen, OG 52/1997 este mult mai darnica prevazand o serie de regului de care partile trebuie sa tina cont. In cazul contractelor de franciza cu termen determinat, art. 7(1) pct.1 precizeaza ca termenul va fi fixat astfel incat sa permita beneficiarului amortizarea investitiilor specifice francizei. Prevederea are drept scop protejarea intereselor financiare ale beneficiarului care efectueaza investitii initiale importante in afacerea francizata. Pentru beneficiar rentabilitatea afacereii depinde defixarea unui termen contractual suficient de mare pentru a reusi amortizarea investitiei. Amortizarea investitiilor initiale pe timpul derularii contractului are o valoare sporita in cazul contractelor de franciza dublate de contracte de leasing asupra fondului de comert francizat. La stabilirea duratelor contractuale se vor avea in vedere dispozitiile Legii 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, modificata si completata prin O.G. 54/1997, si in primul rand termenele de amortizare prevazute de H.G. 964/23.12.1998 pentru aprobarea clasificatiei si duratelor normale de functionare a mijloacelor fixe. Conform art.7(1) pct.2, francizorul va instiinta pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intentiei de a nu reinnoi contractul la data expirarii sau de nu se semna un nou contract.
25

Durata preavizului se va aprecia in mor concret pentru fiecare caz in parte tind cont de situatia specifica a contractului si a partilor contractante. In suficienta duratei de preaviz, reamane un element ce vatrebui demonstrat de catre beneficiar. Lipsa preavizului, ori insuficienta sa nu pot opri incetarea contractului odata cu ajungerea la termen daca una din parti isi exprima intenti a de a nu continua raporturile contractuale. In aceasta situatie partea in culpa este obligata la plata de despagubiri. Daca dupa ajungerea la termen partile continua raporturile contractuale fara a semna un nou contract, consideram ca, asemeni locatiunii, contractul de franciza se considera prelungit in mod tacit de catre parti. Noul cotract va fi pe termen nedeterminat in conditiile primului contract. In cazul contratelor de franciza incheiate pe termen nedeterminat, contractul ia sfarsit prin denuntarea unilaterala de catre oricare din parti, cu conditia respectarii termenului de preaviz. Conform art7.(1) pct.2, in cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili in mod clar circumstantele in care pot sa determine fara preaviz. Rezulta ca in lipsa acest prevderi exprese preavizul in caz de reziliere este intotdeauna obligatoriu. Consideram ca dispozitiile art. 7(1), pct.1 raman aplicabile, in sensul ca francizorul nu e in drept sa inceteze contractul inainte curgerii unui termen suficient pentru amortizarea investitiilor beneficiarului. Pentru nerespectarea conditiilor de reziliere francizorul poate fi obligat la plata de daune. Reinnoirea este optiunea partilor de a continua raporturile cotractuale dupa ajungerea la termen, rezilierea contractului. Partile contractante vor trebui sa prevada termenul si conditiile noului contract. Termenul noului contract va avea in vedere situatia bunurilor neamortizate din investitia beneficiarului Se va stabili daca beneficiarul va plati, sau nu, din nou o taxa initiala, cuantumul noilor redevente, transormarile relative la continutul obligatiei de asistenta tehnica si/sau comerciala. Rezilierea opereaza , in afara cazurilor de incetarea a contractelor fara termen, ca sanctiune impotriva cazurilor de incalcare culpabila a obligatiilor contactuale. In aceste situatii este insotita de executarea clauzelor penale ori de plata despagubirilor. In conformitate cu textul art.8 din OG 51/1997 asa cum a fost modificat, francizorul nu este in drept sa ceara rezilierea contractului, indata ce o incalcare a contractului s-a produs din partea beneficiarului, ci va notifica in scris beneficiarului orice incalcare a obligatiilor contractuale si ii va acorda un termen rezonabil de remediere. Acordarea unui asemenea termen obligatoriu este o exceptie in materie comerciala si va fi interpretat in sens strict. Pentru orice cauza de reziliere, ca regula, un preaviz este necesar. Prin exceptie partile pot prevedea anumit cauze de reziliere in care un preaviz nu este necesar. Dupa trecerea termenului de preaviz, continuarea raporturilor contractuale nu este posibila decat in baza senarii unui nou contract. In formularea initiala art. 6 din OG 52/1997, in ultimul paragraf, prevedea necesitatea introducerii in contract a conditiilor recuperarii de catre francizor, a oricarui element corporal sau necorporal care-i apartine, in caz de incetare a contractului inainte deteremen. In cazul bunurilor exploatate in leasing vor fi aplicate prevederile contractulale si dispozitiile OG 51/1997. Cesiunea contractelor sinalagmatice nu este posibila in dreptul roman care nu cunoaste institutia transmiterii datoriilor intre vii prin acte cu titlu particular. Pentru acest motiv in situatiile in care contractul de franciza permite cesiunea contractului se va folosi in acest scop un complex de operatiuni format ca regula dint-o cesiune de creanta dublata de o remitere de datorie. Aceasta combinatie de operatiuni nu este singura imagnabila pentru a efectua o cesiune de contract ( spre exemplu, in conditiile legii se poate folosii novatia). Mijlocul prin care cesionarul devine obligat fata de debitorul cedat care este un tert fata de cesiune, poate fi o stipulatie pentru altul cuprinsa in actul cesiunii, o novatie sau o fidejusiune. Recunoastem ca opertiunea de cedare a unui contract este anevoiasa in conditiile actulei reglementari si este imperfecta in sensul ca ridica probleme serioase sub aspectul interdependentei obligatiilor, opozabilitatii, ori neexecutarii obligatiilor cesionarului fata de debitorul cedat

26

Trebuie subliniat ca atat cesiunea de creanta cat si remiterea de datorie sunt dua acte juridice independenta astfel soarta unui ca regula nu influenteaza pe celalalt, iar obligatiile inzvorate din cele doua contracte nu sunt interdependente. Cesiunea de cranta se face in acest caz cu acordul debitorului cedat pentru ca franciza are un pronuntata caracter intuitu personae. Este necesara spre opzabilitate si notificarea catre creditori si debitori. In cazul unei cesiuni neurmate de remiterea de datorie sau alt mijloc de stingere a obligatiei vechiului debitor, va determina subzistenta vechii datorii in persoana. Sub aspectul conditiilor in care o cesiune poate avea loc, aratam ca acordul partilor est intotdeauna necesar. Nu in ultimul rand aratam ca cesiunea contractului poate consta, in relitate, intr-o reziliere a vechiului contract si semnarea unui nou contract. Daca in privinta cedarii drepturilor si obligatiilor beneficiarului, ipotezele nu sunt greu de umaginat, in ce priveste cedarea de catre francizor a drepturilor si obligatiilor sale unui alt este mai greu de realizat pentru ca obligatiile francizorului sunt strans legate de persoana acestuia. De cele ami multe ori cedarea unui beneficiar sau a unei retele de franciza zonale, are in vedere ipoteza raporturilor de subfranciza, cand fie un francizor cedeaza drepturile si obligatiile sale unui nou beneficiar care devine si francizor fata de beneficiarii cedati, in acest caz vechiul contract de franciza se transforma in contract de subfranciza, fie cesiunea are ca obiect contracte de subfranciza, astfel incat francizorul, detinator al conceptului francizabil, nu se schimba. In final, amintim ca cel mai usor se realizeza o cesiune indirecta care are loc prin cedarea partilor sociale sau actiunilor majoritare ale societatii beneficiare sau francizoare.

27

Concluzie
Analistii economici apreciaz c n prezent se poate vorbi, din punctul de vedere al dezvoltrii sistemului de franciz despre o nou etap istoric, respectiv despre a patra generatie ce corespunde perioadei de sfrsit de mileniu II si de nceput al mileniului III al erei noastre. n mod cert, aceast noua etap identificat n istoria dezvoltrii sistemului de franciz, apreciat din perspectiva economic ca fiind un sistem modern de marketing vertical si contractual, este marcat de tendintele tot mai accentuate de globalizare ce afecteaz depotriv pietele interne, dar si raporturile comerciale internationale, de reglementri juridice diverse ce au fost adoptate la nivelul Uniunii Europene, de constituirea unor asociatii sau federatii de franciz, si nu n ultimul rnd de extinderea si dezvoltarea unor retele de franciz n trile cu fraged democratie, asa numitele piete emergente. Nu mai putin, datorit accenturii crizelor economice, sociale si culturale cu care se confrunt n prezent economiile multor state, se impune reconsiderarea principiilor de dezvoltare a economiei de piat, context n care sistemul de franciz poate oferi garantia unui echilibru economic si financiar prin caracterul su international si prin interesele comune urmrite de toti membrii unei retele de franciz, n vederea multiplicrii unui concept de succes si ntre care, n mod necesar, se stabilesc raporturi de strns si permanent colaborare. n acest context, n completarea referirilor fcute la reglementarea national si la accentele critice deja enuntate, considerm util s prezentm n cele ce urmeaz, ntr-o manier sistematizat, amendamentele ce credem c s-ar impune a fi aduse acestei legi, n scopul mbunttirii cadrului legislativ n aceast materie si al sporirii coerentei acestuia. Drept urmare, un contract international de franciz ar putea fi guvernat, n ceea ce priveste att conditiile de fond si de form, ct si efectele sale, executarea obligatiilor contractuale ca si rspunderea prtilor pentru neexecutarea lor sau executarea lor necorespunztoare, precum si evaluarea prejudiciului, modul de stingere a obligatiilor contractuale, precum si cauzele de nulitate a contractului si consecintelor acesteia, de dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 52/1997. n concluzie, putem afirma faptul c acest contract de franchising ncepe s dein un un rol de marc n mediul de afaceri contemporan, n contextul n care inteligena i creativitatea uman ncorporat n bunuri incorporale, ndeosebi know-how-ul, au devenit valori economice capabile s genereze plus valoare.

28

S-ar putea să vă placă și