Sunteți pe pagina 1din 8

Afectivitatea - de la stari elementare la pasiuni

Afectivitatea este proprietatea individului de a simtii emotii si sentimente; ansamblul proceselor, stariilor si relatiilor emotionale sau afective. In oricare fenomen emotional se disting modificari organice si vegetative secundare, comportamente motorii afective, tratari subiective de un anumit grad de complexitate si avand o anumita semnificatie pentru persoana care le incearca. Vibratia, pulsatia, angajarea prin mobilizare, energizare si directionare, cu un cuvint, emotiile nu se explica prin faptul ca inima bate accelerat, ochii stralucesc. De regula, emotiile pornesc, sunt declansate prin fapte cognitive-exceptie facind doar dispozitiile organice- dar nu sunt reductibile la acte de cunoastere pentru ca diversi subiecti reactioneaza emotional diferit la aceleasi imagini sau idei. Explicatia variabilitatii subiective a proceselor afective nu tine deci de organizarea cognitiva a subiectilor, ci de organizarea lor motivationala. Emotiile apar ca desfasurari active ale motivelor in raport cu o situatie pe cind motivele ar putea fi caracterizarte ca un fel de concentrate sau condensari emotionale. Dupa V. Pavelcu, daca motivele se exprima in emotii, ele se si formeaza si dezvolta prin trairi emotionale. Emotiile depind de semnificatia pe care o au pentru subiect evenimentele ce se produc in ambianta si in propriul organism. Procesele emotionale se dezvolta si in legatura cu amintiri sau circumstante imaginare. Reactiile, tensiunile si desfasurarile emotionale sunt efectul confruntarii dintre cerintele subiectului si datele reale sau prezumtive ale vietii lui intr-un anumit cadru obiectiv. Daca cerintele interne trebuinte si motive - sunt satisfacute efectul emotional este pozitiv implicand placere, satisfactie aprobare, entuziasm. In situatia contrazicerii cerintelor a insatisfacerii lor, intervine neplacerea, nemultumirea, dezaprobarea, necazul, indignarea. Faptul corespondentei sau discordantei de diferite grade intre cerintele subiective si anumite conditii determina polarizarea proceselor afective. Totusi, in starile si comportamentele emotionale, de cele mai multe ori nu se impune o singura tendinta afectiva perfect polarizata spre stenic sau astenic. In fapt, starile afective sunt compuse din variante componente cu sensuri diferite. Complexitatea stariilor emotionale se explica prin insasi structura motivatiei individului (complicata, divergenta si nu fara contradictii interne) si prin faptul ca situatiile reale, la care se adauga si cele imaginare, niciodata nu pot sa satisfaca sau sa contrazica din toate punctele de vedere constelatia

motivationala a unui subiect. Desi emotiile nu reproduc obiecte prin imagini, nu reproduc relatii de determinare prin idei, deci nu indeplinesc o functie restrictiva si specializat cognitiva, totusi, ele contribuie la cunoastere si sunt fapte de reflectare subiectiva de un anumit fel. Emotia semnaleaza specific relatia intima a subiectului cu ambianta, insemnatatea pentru aceasta a situatiei reale sau presupuse. Din studii rezulta ca procesele emotionale reflecta, prin reactii si trairi specifice imprejurarile de viata. Procesele emotionale alcatuiesc fondul si latura energetica a vietii psihice si comportamentului, indeplinind un rol in declansarea si sustinerea energetica a activitatii adaptive si a celei de luare in stapinire a ambiantei. Ch. Dawin a atras atentia asupra faptului ca in comportamentele emotionale se regasesc elemente ale unor actiuni desfasurate cu un anumit sens adaptiv. Emotia nu numai ca sustine energetic actiunea, dar o si anticipa in fiecare din coordonatele ei. In genere, trairea si comportamentul afectiv se afirma cu un montaj sau preorganizare energetica a adaptarilor desfasurate. Schemele de reactivitate emotionala se situeaza insa la diverse nivele biologice si culturale. Este posibil ca la om sa intervina o discordanta calitativa intre forma de afectivitate actualizata si cerintele activitatii. Autoreglajul emotional, daca este inadecvat, duce la inadaptare. P. Janet a semnalat aceste fenomene si a descris cazuri in care, negasind alta iesire subiectul este cuprins de stari emotionale dezadaptive si, implicit, dezorganizatoare. Cu toate acestea, teza despre influenta dezorganizatoare a emotiei nu poate fi generalizata. Starile afective sunt trairi care exprima gradul de concordanta sau neconcordanta dintre un obiect sau o situatie si tendintele noastre. Ele oglindesc, in fiecare moment, situatiile prezente, rezultatele conduitelor noastre, in raport cu impulsurile si dorintele noastre. Totodata, intr-o masura mai mare sau mai mica, constituie imbolduri catre anumite reactii, manifestari, actiuni. Unele din ele, cum sunt sentimentele, sunt chiar principalele motive de activitate sustinuta. De aceea, pana in anii 40, motivatia era inclusa in capitolul consacrat afectivitatii. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, vom gasi afectele mentionate in cadrul studiilor despre motivatie. In ultimii ani, a aparut si tendinta de a le studia separat. Oricum, motivatia si starile afective sunt de fapt inseparabile in realitate.

Caracteristicile starilor afective


a) Starile afective implica o apreciere, o atitudine pozitiva sau negativa. Daca un obiect este in concordanta cu trebuintele noastre rezulta o stare pozitiva, pe care o caracterizam ca placuta, fiind insotita de tendinte, miscari de apropiere. O camera incalzita iarna ne impresioneaza favorabil. Dimpotriva, cand o situatie e in contradictie cu ceea ce ne dorim apare o impresie neplacuta, intovarasita de impulsuri spre evitare, indepartare: o hala in care zgomotul e

infernal, iar atmosfera, sufocanta ne repugna. Afectele au tendinta de polaritate. Vasile Pavelcu vorbea de sensul timic. Ele sunt fie pozitive, fie negative. Indiferenta apare in lipsa oricarei stari afective, fiind de fapt o stare cu totul tranzitorie. b) Afectele sunt subiective in sensul descendentei lor de trebuintele noastre actuale. Un pahar cu apa rece, vara cand ne e cald si sete ne face placere. Aceeasi apa, iarna, pe un ger de 25 , cand ne e frig si tremuram, ne displace, nu stim cum s-o evitam, ea contrazicand cerintele organismului. Inseamna ca starile afective se pot schimba usor in functie de situatie. Totusi cand e vorba de structuri afective complexe, cum ar fi un sentiment, reactiile noastre se directioneaza foarte stabil si pentru multa vreme.Daca afectele sunt subiective, nu rezulta lipsa lor de legatura cu realitatea obiectiva. Ele depind de caracteristicile obiectivelor, ale situatiilor. O livada de meri infloriti va tinde sa ne impresioneze placut, dupa cum spanzurarea unui nevinovat in Libia, va produce emotii negative. Dar starile afective reflecta nu numai conditiile exterioare, ci ele exprima mai mult, redau si raportul dintre realitate si motivatia noastra. c) O alta caracteristica este totalitatea. Afectele exprima un raport cu toate tendintele prezente intr-un anumit moment si nu doar cu efectul unei stimulari partiala. De pilda, mustarul provoaca usturimi ale limbii, dar totusi impresia e agreabila, intrucat predomina nevoia de excitare a stomacului care primeste un aliment bogat in grasimi. Sau un copil care face obraznicii, enervand multe persoane, dar mama sa, iubindu-l cu pasiune, nu se supara, ci se amuza, ignorand vadit aspectele negative ale comportarii lui. Deci starile afective creeaza o sinteza specifica a tuturor implusurilor activate. d) V. Pavelcu (1982) scoate in relief si tensiunea drept caracteristica a starilor afective. Intradevar, daca o tendinta se transforma imediat in miscare nu provoaca un afect. Cu cat apar mai numeroase tendinte care se contracteaza, cu cat exista o intarziere in satisfacerea lor, cu atat se ceeaza o stare de tensiune mai mare si o structurare a lor, facand posibile trairi intense. e) Afectivitatea, in ansamblul ei, are o functie extrem de importanta: ea permite o reglare prompta si eficace a comportamentului, indeplinind rolul de acceptor al actiunii. O emotie, chiar lipsita de intensitate, schiteaza imediat un inceput de actiune, inainte ca o deliberare constienta sa inceapa. Chiar daca nu trebuie sa ne lasam ghidati numai de afecte, exista situatii in care nu e timp de reflexie si reactionam in functie de afectul dominant, care poate fi salvator.

Formele starii afective


3

Starile afective se pot imparti in doua mari grupe: a) Afectele statice, exprimand raportul dintre noi si lume, au un slab efect dinamogen, nu sunt motive de cativitate indelugata, desi pot provoca puternice reactii momentane. Ele se divid in: 1) stari afective elementare care cuprind atat durerea si placerea senzoriala, cat si agreabilul si dezagreabilul 2) dispozitiile 3) emotiile b) Afectele dinamice, constituind cele mai puternice si durabile motive ale comportamentului uman. E vorba de sentimente si pasiuni. a1) Starile afective elemantare Durerea senzoriala este un fenomen usor de inteles: in majoritatea cazurilor e vorba de excitarea intensa a unor terminatii nervoase. Dupa cum am aratat la senzatii, Von Frey a identificat puncte specifice de durere declansata de excitatii mecanice sau termice ale pielii, in care s-au identificat numeroase terminatii nervoase. Specificul acestora reiese din faptul ca substante anestezice pot suprima durerea, ramanand senzatiile de contact. De asemenea, in unele boli pot disparea senzatiile dureroase, ramanand cele de contact sau invers. Nu se cunosc organe senzoriale specifice durerii, ea fiind in functie de excitatia terminatiilor nervoase existente pretutindeni in organism. Excitantii, provocand durerea, sunt de natura diferita, fizica sau chimica, in relatie cu tulburarile circulatorii, inflamatorii. Placerea senzoriala e mai greu de inteles. De obicei, placerea senzoriala tactila e pusa in relatie cu instinctul sexual. Dar nici organismul nu e pe deplin elucidat. Freud definea orgasmul (ca si placerea in general) printr-o scadere brusca a tensiunii, fenomen evident. Dar, pe de alta perte, inainte de aparitia voluptatii, exista o perioada in care tensiunea creste si cand totusi placerea este prezenta, altfel actul s-ar intrerupe. Apoi, exista cazuri in care actul fiziologic se desfasoara normal, dar lipseste placerea si nu se produce orgasmul. Oricum, placerea erotica este legata de excitarea tactila, in special al unor zone ale corpului, numite chiar zone erogene. Agreabilul si dezagreabilul sunt reactii afective globale de slaba intensitate, impresii produse de orice perceptie. O sa amintim de tonalitatea afectiva a senzatiilor, dar stim ca numai copilul in varsta de numai cateva saptamani are senzatii izolate, nefiind mielinizate complet fibrele de asociatie din scoarta cerebrala. Apoi ele sintetizeaza in perceptii care totdeauna au asupra noastra un efect agreabil sau dezagreabil. Aceasta rezonanta afectiva nu depinde de excitarea senzoriala, ci de sensul pe care informatia o are pentru noi: perceptia unei prajituri de ciocolata in galantarul unei

cofetarii, cand ne e foame si avem bani pentru a o cumpara, ne produce o impresie placuta. Aceeasi imagine poate sa ne impresioneze dezagreabil, daca ne e foarte foame, insa nu avem nici un ban disponibil. Vorbim de agreabil si dezagreabil numai in cazurile in care trairea este de slaba intensitate. Cand se produc stari mai complexe si mai intense, atunci le denumim emotii. Ageabilul atrage dupa sine miscari de apropiere, o crestere a energiei, a activitatii mintale, pe cand dezagreabilul e insotit de tendinta indepartarii de sursa si o diminuare a energiei, a activitatii. a2) Dispozitiile sunt stari afective elementare, agreabilul, durerea, dezagreabilul, sunt trairi afective de slaba intensitate si de scurta durata (cu exceptia durerii senzoriale care se poate prelungi multa vreme- dar atunci se transforma in durere). Dispozitiile au si ele o slaba intensitate, dar dureaza multa vreme, zile, poate chiar si saptamani, influentandu-ne chiar si trairile afective care apar in acest rastimp; cand cineva este prost dispus vede numai aspectele neplacute ale existentei, traieste emotii negative. Invers buna dispozitie ne face sa vedem totul in culori luminoase, sa avem chef de glume si sa muncim cu spor. Aceste stari de spirit, pe care le-am numit dispozitii, au dubla conditionare. Cauzele de ordin intern sunt: oboseala, proasta functionare a unor organe interne, o boala incipienta ori, dimpotriva o sanatate infloritoare, resurse energetice abundente. Cauzele exterioare sunt constituite de existenta unor conflicte in familie sau la locul de munca, stari de frustrare, aparitia unor pericole. Ele pot favoriza si buna dispozitie: aprecierile pozitive ale unor persoane importante pentru noi, perspective atragatoare etc. Desigur, adesea ambii factori creeaza o anume stare de spirit. Dispozitiile nu constau numai in a fi bine dispus ori rau dispus, exista si stari indelungate de neliniste, anxietate. Uneori suntem foarte iritabili, orice fleac ne enerveaza. Oricum, dispozitiile influenteaza performanta in procesul muncii. a3) Emotiile. Daca starile de agreabil sau dezagreabil difera putin intre ele, chiar daca sunt provocate de obiecte sau situatii foarte deosebite, emotiile fara a fi neaparat intense, traduc o relatie specifica intre noi si situatie. Asadar, emotiile sunt stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor cu un obiect ori o situatie, deci au un caracter situational. Ele pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginata (gandul ca politia poate fi pe urmele sale sperie talharul care are banii furati in geamantan). Intensitatea lor poate fi foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare, zguduind intregul organism. In acest ultim caz, vorbim de emotie soc (careia multi psihologi ii spun afect). Exista patru emotii soc, tipice: frica (teroarea), furia, tristetea in forma sa acuta (disperarea) si bucuria exploziva. Dar acestea pot aparea, in conditii obisnuite cu o intensitate mijlocie: cineva se teme sa intre la dentist, altcineva se enerveaza ca prietenul sau intarzie la intalnire, elevii se bucura deoarece profesorul nu a putut veni la ora. Dar sunt mai multe emotii decat acestea: dezgustul, rusinea, nemultumirea, regretul, indignarea, simpatia antipatia, speranta, 5

mila, satisfactia, sfidarea. Exista si emotii in legatura cu munca intelectuala: mirarea, nesiguranta, certitudinea, indoiala b)Sentimentele: se deosebesc de emotii si de simplele dorinte prin amploarea sau extensiunea lor. Ele sunt transsituationale, persistand in variate imprejurari si chiar in absenta obiectului pricipal. Sentimetul iubirii nu se exprima numai in prezenta fiintei indragite, indragostitul aflat departe se gandeste mereu la ea, isi deapana amintiri,ii scrie scrisoare dupa scrisoare, viseaza la o noua intalnire,isi organizeaza activitatea in asa fel incat sa progresezein directia apreciata de iubita sa. Observandu-se evolutia afectivitatii la copilul mic se constata, in primele luni, doua stari afective elementare, de placere si neplacere. La 4-5 luni apare expresia fricii (cauzate de persoane straine ori de posibilitatea de a cadea) , tot cam in acelasi timp se exprima si mania (cand i se ia o jucarie sau biberonul), deci e vorba de cele mai primitive emotii. In jurul varstei de 10 luni, apar manifestarile sentimentului de iubire fata de mama, exprimat prin zambet in prezenta ei, prin dorinta de a sta langa ea, plans la plecarea ei. Este o diferenta clara intre atitudinile sale fata de mama si cele adoptate fata de altii. La 18 luni se constata si prezenta geloziei. Treptat copilul va trai emotii si sentimente din ce in ce mai complexe. Printre ultimele pare a fi dispretul ce apare clar la 12 ani. Deci se observa o crestere paralela a complexitatii emotiilor si sentimentelor. Acestea din urma, asigura, treptat o evidenta crestere a stabilitatii afective. Sentimentele structureaza dorintele, aspiratiile, interesele, atitudinile, nuantand diversificarea emotiilor provocate de diferite situatii. Sentimentele asigura anumite orientari comportamentului, o anumita consecventa si o oerarhizare a reactiilor. Ele se disting de dorinte ori emotii prin care reactionam la specificul unei situatii prezente, comportament in relatie atat cu situatia cat si cu sentimentele deja cristalizate. b)Pasiunile sunt sentimente foarte intense i durabile. Ele sunt: lucide (conduc la creaii valoroase) oarbe (cu efecte distructive) centrate pe eul personal (egoitii,zgrciii) centrat pe altul (gelozia morbid-boal) centat pe lume (pentru jocurile de noroc) Negative viciile.

Trasaturile starilor afective.

Referentialitatea exprima faptul ca, in orice emotie, se regaseste, eventual, se constientizeaza o legatura traita cu lumea externa; orice emotie are legatura cu ceva, se refera la ceva; nu exista emotie in general, ci emotie ca traire/reflectare a ceva simtit, trait, adica referitor la ceva.1 Polaritatea defineste pozitivul sau negativul trairii interne a semnificatiei obiectului pentru subiect; gratie acestei trasaturi, afectivitatea este instrumentul decelerarii agreabilitatii/ dezagreabilitatii situatiilor, evenimentelor, locurilor si oamenilor cu care venim in contact direct sau imaginat. Intensitatea este o alta trasatura a procesrelor afective ce pune in evidenta diferentierea oamenilor in sensul ca unii se emotioneaza usor, reactioneaza afectiv destul de accentuat chiar la fapte marunte din realitate, in timp ce altii raman impasibili sau reactioneaza slab la evenimente majore. Durata depinde de felul procesului afectiv, de subiect, de situatia in care se produce impactul intre cerintele subiectului si raspunsul realitatii. Pasiunea dureaza o viata, sentimentul poate dura, de asemenea, o viata sau ani de zile, emotia 1-2 zile sau cateva ore, emotia simpla si afectul cateva clipe. Daca tinem seama ca unele procese afective pot evolua, se pot diminua sau dezvolta, precum si de faptul ca acelasi proces, de acelasi sens (pozitiv) poate conduce la efecte diferite, putem include intre trasaturile proceselor afective convertibilitatea si ambivalenta. Trecerea de la o faza la alta in cadrul aceleiasi trairi, precum si trecerea de o stare afectiva la alta se face intr-un timp masurabil, scotand in evidenta mobilitatea proceselor afective care nu trebuie confundata cu fluctuatiile intamplatoare avand drept cauze neseriozitatea, slabiciunea, imaturitatea sau starea patologica a subiectilor. O importanta mare, in tratarea afectivitatii, se acorda functiilor acesteia. Principala functie a afectivitatii, in raport cu intreaga viata psihica, este aceea de sustinere si potentare energetica. Prin afectivitate, omul devine capabil sa vibreze, sa se transpuna si sa traiasca in plan intern raporturile sale cu lumea. O alta functie este cea de comunicare in exterior a trairilor unei persoane. Inlesnirea adaptarii la diferite situatii este, de asemenea, o functie a afectivitatii, ca si influentarea conduitei altora (trezirea de reactii similare si la alte persoane, ori obtinerea compasiunii, a sprijinului moral si nu numai, in urma exteriorizarii unor trairi, unor pasuri). Sintetizand, putem spune ca procesele afective au atat o functie reflectorie, cat si una adaptativ-reglatorie.

Ion Radu Tomsa, Fundamentele psihologiei Procesualitatea psihica, Editura Argument, Bucuresti, 2007, p. 110

Bibliografie:

Ion Radu Tomsa, Fundamentele psihologiei Procesualitatea psihica, Editura Argument, Bucuresti, 2007 Gheorghe Tomsa coordonator, Psihopedagogie prescolara si scolara, Bucuresti, 2005 Paul Popescu Neveanu, Mielu Zlate, Tinca Cretu, Psihologie, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1996

www.referatele.com www.scoala.fxhigh.com www.wikipedia.ro