Sunteți pe pagina 1din 7

Raluca STURZU 46A

PARCUL SI GRADINA PUBLICA IN PERIOADA ANTEBELICA

Perioada 1830-1880 aduce pe teritoriul romanesc primele semne ale modernizarii, marcate de sfarsitul epocii fanariote si de noul cadru legislativ realizat prin adopatarea Regulamentului Organic. Modificarile produse in plan politic duc in a doua jumatate a secolului al XIX-lea la unirea celor doua Principate Romane intr-un singur stat, Romania, si, mai apoi, la obtinerea si recunoasterea independentei statului recent format. Toate aceste schimbari, survenite brusc sau treptat, antreneaza la randul lor o serie de mutatii in viata societatii romanesti, care se va dezvolta de acum inainte sub semnul unei tot mai accentuate occidentalizari. La randul sau, orasul, ca spatiu necesar al modernitatii, se adapteaza noilor conditii, fapt care se reflecta in preocuparea pentru o minima legislatie urbana. In acest context, aparitia parcurilor si a gradinilor publice trebuie vazuta drept un semn de maturitate si stabilitate in viata urbana a Bucurestiului, lucru surprinzator intr-o tanara capitala de stat recent format. Pentru a intelege importanta aparitiei unui asemenea program public, este insa nevoie de o privire de ansamblu asupra secolului al XIX-lea european, secol care a traversat ecartul dintre o medievalitate tarzie si o modernitate ireversibila. Secolul al XIX-lea ar putea fi mai coerent definit, intr-o privire extinsa, drept perioada care urmeaza Revolutiei Franceze si care preceda primul razboi mondial. Revolutia Franceza (1789-1794) marcheaza inceputul modernitatii si produce transformari politice si sociale care articuleaza o noua lume, aceea a republicilor si a democratiilor moderne. Astfel, vechile ierarhii dispar in fata principiilor Luministe ale egalitatii, cetateniei si drepturilor inalienabile ale cetatenilor. Aceasta rasturnare a principiilor traditionale, care valorizeaza munca1 si neaga meritele dobandite prin nastere, duce la decaderea aristocratiei si la emergenta burgheziei, reprezentanta a noii ordini capitaliste. Pentru Europa, secolul al XIX-lea este epoca schimbarii, a revolutiilor, inclusiv a revolutiei industriale, dar si etapa consolidarii statelor centralizate, cum este cazul Frantei, sau a formarii unor noi state nationale, precum Italia, Germania sau Romania. Transformarile profunde prin care trece intreagul continent european se reflecta si in structura si imaginea oraselor, in evolutia carora Leonardo Benevolo2 suprinde doua faze, in functie de modul de raportare la noua problematica urbana. Astfel, orasul liberal (pana la jumatatea secoului al XIX-lea) este faza dezvoltarii urbane, in care, sub impactul industrializarii, orasul primeste surplusul demografic al fortei de munca migratoare si incepe sa se confrunte cu problema dezvoltarii haotice a suburbiilor, cu insalubritatea acestora, dar si cu nevoia stringenta de a constitui un mecanism de reglementare in domeniul urban, punctul de pornire
1

Pentru o mai buna intelegere a statutului muncii in epoca moderna, vezi Arendt, Hannah, Conditia umana, cap. III, Idea Design & Print, Cluj, 2007 2 Benevolo, Leonardo, Orasul in istoria Europei, Polirom, Iasi, 2003

Raluca STURZU 46A

al urbanismului. Pe de alta parte, orasul postliberal (pana la primul razboi mondial) pune deja in discutie un urbanism reglementar, concretizat printr-o serie de interventii publice importante si al carui exponent este Parisul sub prefectura baronului Georges-Eugne Haussmann (1853 1870). Planul de renovare a Parisului vizeaza trasarea unor noi axe de circulatie (les perces), o noua retea de comunicatie, echipamente si retele edilitare, transport public, piete, parcuri, care modifica in chip ireversibil aspectul orasului. Cazul exemplar al Parisului este preluat ca model inclusiv de catre Bucuresti, unde se construieste o axa E-V flancata de imobile de raport, precum si parcuri dupa model parizian (gradina Cismigiu Jardin des Plantes, parcul Ioanid parc Monceau). Pe teritoriul romanesc, Moldova si Tara Romaneasca sunt principalul teatru al conflictelor militare intre imperiile vecine, cu importante consecinte pe plan economic, social, politic, diplomatic si teritorial. Intregul spatiu balcanic se confrunta cu problema orientala decaderea Imperiului Otoman, de care Imperiul Rus profita. Totodata, Imperiul Habsburgic, devenit dubla monarhie in 1867, este cand aliat, cand rival al Rusiei. Sub actiunea acestui sistem exterior de relatii, Moldova si Tara Romaneasca evolueaza intre ideea democratic-liberala, a luptei impotriva feudalismului si ideea nationala, a formarii unui unic stat romanesc. In anul 1821 regimul fanariot ia sfarsit, ca urmare a revolutiei lui Tudor Vladimirescu, exponent al paturilor mijlocii si mici (...), al tuturor celor nemultumiti, striviti de dari si supusi abuzurilor de tot felul. 3 Astfel, Tara Romaneasca cunoaste prima domnie pamanteana, aceea a lui Grigore Ghica (1821-1828). Conform lui Constantin C. Giurescu4, perioada, marcata de incertitudine si evenimente nefaste (in special incendii), este totodata si una in care se realizeaza un usor progres al Bucurestiului fata de epoca fanariota, sub forma imbunatatirii calitatii drumurilor sau a retelei de iluminare publica. Regulamentul Organic, intrat in vigoare in 1831 in Tara Romaneasca si in 1832 in Moldova, are valoare de lege fundamentala, reprezentand o prima constitutie a Principatelor, pana in 1856, cand va fi inlocuit de Conventia de la Paris. Momentul adoptarii Regulamentului Organic marcheaza inceputul unei serii continue de evenimente care vizeaza modernizarea societatii romanesti. Astfel, trecand prin reformele lui Alexandru Ioan Cuza si adoptand in 1866 o constitutie dupa model belgian, se creeaza un cadru legislativ modern, de care beneficiaza in special Bucurestiul. In calitatea sa de capitala, Bucurestiul este obiectul reglementarilor urbane, la inceput de ordin general, apoi specializandu-ze in ceea ce se poate deja numi drept urbanistic. Potrivit lui Nicolae Lascu, rolul privilegiat al Bucurestiului in istoria legislatiei urbane se reflecta in includerea, in Regulamentul Organic, a unui capitol special dedicat ameliorarii orasului5, capitol elaborat in urma unei
3

Giurescu, Constantin C., Istoria Bucurestilor din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre , p. 115,Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1966 4 ibidem, p.120 5 Lascu, Nicolae, Legislatie si dezvoltare urbana, Bucuresti 1831-1852 (teza de doctorat), p. 5, Institutul de Arhitectura Ion Mincu, Bucuresti, 1997

Raluca STURZU 46A

cereri a generalului Kiseleff privitoare la elaborarea unui act legislativ special destinat problemelor specifice ale Bucurestiului6. Astfel, este redactat Regulamentul pentru starea sanatatii si paza bunei oranduieli in politia Bucurestilor de catre o comisie din care fac parte arhitectii Hartel si Moritz von Ott7. Acesta, inclus la 14 iulie 1831 in Regulamentul Organic, prevede o serie de masuri care se refera la limitele orasului, accese, dotari urbane (locuri de promenada, gropi pentru depozitarea gunoaielor), sistemul viar (pavarea cu piatra a unor strazi si inchiderea altelor). Dupa Nicolae Lascu, cele mai importante prevederi sunt stabilirea latimii minime a strazilor la 6 stanjeni (cca. 12 m) si obligativitatea alinierii cladirilor8. In sectiunea a V-a a aceluiasi document, exista o serie de masuri care vizeaza infrumusetarea orasului prin crearea unor piete si alei plantate; de asemenea, se mentioneaza functia de arhitect al orasului, indicandu-se si sarcinile ce-i revin: acestea privesc aspecte constructive si arhitecturalurbanistice (...), cat si edilitare si de salubritate publica9. Preocuparea pentru necesitatile functionale ale orasului, carora le este asociat un anumit grad de echipare tehnico-edilitara, dar mai ales preocuparea pentru o estetica urbana, releva o raportare moderna a societatii in ansamblul sau la oras, considerat de acum inainte drept un sistem in care se poate interveni, si care, prin intermediul regulamentului, se poate adapta la noua viata a societatii. Noutatea reglementarilor vizeaza in special spatiul public, care este spatiul necesar al orasului, scena publica unde schimbul se produce in mod accelerat si unde societatea are constiinta propriei schimbari. Una dintre primele consecintele ale Regulamentului Organic este aparitia Soselei Kiseleff, de-a lungul careia, inca din 1832, se planteaza tei. In 1843, horticultorul german Karl Friedrich Meyer este chemat sa amenajeze o gradina publica plantata cu arbori si arbusti ornamentali, parcul Kiseleff. Tot Meyer este cel care va amenaja sub Gheorghe Bibescu gradina Cismigiu, in jurul lacului lui Dura negutatorul10. In general, domniile regulamentare reprezinta perioada in care prevederile Regulamentului Organic se rasfrang asupra formei orasului. In acest sens, incepe sa se formeze o noua retea rutiera, care leaga Bucurestiul de celelalte orase si pe care Bibescu o califica drept cel intai semn al inceperii tivilizatiei unui neam si singurul mod al desavarsirii ei11. Anul 1848 este un an revolutionar pentru intreaga Europa, iar cu privire la spatiul romanesc, Constantin C. Giurescu afirma ca revolutia de la 1848 a fost in primul rand o revolutie a bucurestenilor12. Bucurestiul ramane, asadar, locul din care porneste schimbarea sau care resimte cel mai acut efectele noului context politic si social. La 24 ianuarie 1859,
6 7

ibidem, p.39 Mucenic, Cezara, Bucuresti, un veac de arhitectura civila. Secolul al XIX-lea, p. 12, Silex, Bucuresti, 1997 8 Lascu, Nicolae, op. cit., p.41 9 ibidem, p.42 10 Giurescu, Constantin C., op. cit., p. 128 11 ibidem 12 ibidem, p.132

Raluca STURZU 46A

Alexandru Ioan Cuza infaptuieste unirea celor doua Principate intr-un singur stat, Romania, cu capitala la Bucuresti, unire recunoscuta pe plan international in decembrie 1861. In 1866 este adoptata prima constitutie interna si tot in acest an este ales prin plebiscit principele strain Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care in 1881 devine, sub titulatura de Carol I, primul rege al Romaniei, stat independent din 1877. In istoria romaneasca, aceasta perioada este caracterizata de stabilitate politica si de aparitia formelor incipiente ale capitalismului si ale industrializarii, corelate cu o importanta crestere economica. Viata societatii se modifica si ea, sub impactul influentei occidentale, in special a celei franceze. Tinerii din familiile bogate isi fac studiile la Paris, limba romana cunoaste o reromanizare prin intermediul limbii franceze, limba inaltei societati, care inlocuise deja limba greaca vorbita in epoca fanariota. Fenomenul este descris de Neagu Djuvara astfel: de la inceputul secolului XIX si pana in preajma primului razboi mondial, romanii au fost colonizati de Franta fara prezenta colonizatorilor. Este cea mai frumoasa victorie a influentei culturale care s-a inregistrat in istoria moderna13. Important de mentionat este totusi ca noua viata europeana a orasului si vechea viata orientala coexista, contrastul izbitor dintre cele doua fiind observat de catre calatorii straini , care, precum Saint-Marc Girardin, membru al Academiei Franceze, noteaza: Inchipuiti-va cateva dintre cele mai prapadite maghernite ale noastre, iar in mijlocul lor palate stralucite, fara niciun fel de cladiri care sa faca tranzitia; cand un aspect de sat, cand unul de capitala: iata ceea ce sunt Bucurestii14. Cert este ca noul oras european, al axelor trasate dupa model parizian sau al burgheziei cu vestimentatie si obiceiuri occidentale, nu elimina nici noroiul strazilor nepavate, nici existenta la limita salubritatii a mahalalelor, unde vechiul oras isi continua neschimbat existenta, in saracie si nesiguranta. Tocmai pe acest fond al unor reminiscente pre-moderne, aparitia parcurilor si gradinilor publice trebuie sa ne para cu atat mai interesanta, cu cat aceasta ofera semnul unei reglari interne a inechitatilor sociale, in sensul democratizarii unor activitati rezervate pana nu demult numai claselor privilegiate. Aceasta democratizare a ceea ce mai tarziu se va numi loisir este in directa legatura cu noul statut al muncii si cu notiunea de timp liber, care se refera l a timpul ramas in afara muncii si pe care tot mai multi indivizi tind sa-l petreaca in spatiul urban. Pe teritoriul Romaniei nu au aparut parcuri de amploarea celor din Europa, iar parcurile franceze, precum Versailles, nu au avut un corespondent aici, dupa cum observa si Rica Marcus
13 14

Djuvara, Neagu, Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparat al civilizatiilor, Humanitas, Bucuresti, 2004 Giurescu, C. Constantin, op. cit., p.126

Raluca STURZU 46A

in lucrarea sa15. Pana in secolul al XIX-lea, gradinile existente aveau un caracter utilitar, cu suprafete minime si amenajate in special in incintele manastirilor sau in preajma locuintelor bogate. In secolul al XVIII-lea insa, sub influenta Renasterii italiene, atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca, apar gradini amenajate in stil renascentist, aferente de obicei curtilor domnesti, precum cea a lui Petru Cercel de la Targoviste. Se manifesta astfel o anumita grija a alcatuirii peisajului, care se rasfrange si asupra arhitecturii, fatada dinspre gradina avand de obicei o loggie deschisa catre terasele gradinii. Acelasi tip de relatie cu gradina se regaseste in timpul lui Constantin Brancoveanu, la Mogosoaia sau Potlogi si chiar la Horezu. In randurile boierimii exista de asemena obiceiul de a folosi gradina, pe timpul verii, ca loc de masa si recreatie. De retinut este insa aspectul privat al gradinii, precum si faptul ca elementul estetic si recreativ pe care aceasta il comporta este asociat unui anumit rang social al proprietarului. Locuri de amuzament cu un oarecare caracter public16 apar inca de pe vremea lui Alexandru Ipsilanti, care pune sa se contruiasca un chiosc pe malul lacului Herastrau si altul pe dealul Cotrocenilor17. Este de asemenea consemnata prezenta, pe langa biserica Sf. Elefterie, in fata casei lui Filipescu, a unei gradini de forma dreptunghiulara, cu traseu geometric, avand un rond central si alei radiale18. Gradinile de agrement ale sfarsitului de secol XVIII si inceputului de secol XIX sunt deschise publicului si sunt expresia unei noi clase, formate din negustori si mestesugari, aceasta clasa noua care se ridica si care nu are inca mosii, dar are bani19. Pe de alta parte, in Lotizarea si parcul Ioanid, Cristina Woinaroski mentioneaza faptul ca vizitatorii din secolele XVII-XVIII remarcau in Bucuresti numarul mare de biserici si multitudinea gradinilor20. Asadar, aparitia gradinilor cu caracter public nu reprezinta decat deschiderea catre public a unor gradini private, a caror existenta se justifica prin modul de construire si prin cel de ocupare a solului in Bucuresti de-a lungul timpului. Acest mod de a construi, caruia ii corespunde un anumit tip de tesut (cu parcele lungi din care locuinta ocupa putin, cea mai mare parte fiind dedicata gradinii), trimite la aspectul de sat pe care Bucurestiul l-a pastrat in paralel cu densificarea anumitor zone, fenomen asociat urbanizarii. Astfel, pana la Regulamentul Organic din 1831, Bucurestiul, neavand granite stabilite, era intr-o continua extindere spontana, marginile orasului fiind constituite din terenuri intinse, proprietati ale domnitorului, manastirilor sau marilor boieri, toate cultivate cu vii sau livezi. In planurile ridicate de inginerii austrieci F. Ernst si locotenent F. Baron Purcell

15 16

Marcus, Rica, Parcuri si gradini in Romania, p.9, Editura Tehnica, Bucuresti, 1958 ibidem, p.49 17 ibidem 18 ibidem 19 ibidem 20 Woinaroski, Cristina, Lotizarea si parcul Ioanid, p.14, Simetria, Bucuresti, 2007

Raluca STURZU 46A

in 1789-1791, pe langa viile ce inconjurau orasul, se pot numara aproximativ 150 de vii interioare, cultivate pe proprietati foarte apropiate de centru21. In aceste gradini neamenajate de la marginea oraselor, populatia mahalalelor isi petrecea timpul liber, gradini ca Belvedere, Gagel, Eliad, Giafer, Gramont - toate livezi sau vii in care adesea proprietarii vindeau vin sau alte racoritoare22. O astfel de gradina, gradina Breslea, a existat si pe amplasamentul viitorului parc Ioanid. Interesant este totusi ca lotizarea Ioanid era organizata in jurul unei gradini formate pe fundurile de lot, o gradina cu caracter semi-privat, destinata locuitorilor, a caror stare materiala era departe de saracia populatiei mahalalelor. Majoritatea parcurilor si gradinilor publice antebelice bucurestene apar drept consecinta a masurilor cuprinse in Regulamentul Organic. Parcul Kiseleff este primul astfel de exemplu. Alte gradini, precum Cismigiu sau Icoanei, se dezvolta ca urmare a asanarii de catre municipalitate a unor balti, din motive de salubritate publica. Pe de alta parte, desi Bucurestiul nu cunoaste problemele profunde ale orasului liberal, afectat de procesul industrializarii, el nu este strain de influenta in epoca a modelului culturalist sau a orasului-gradina, in spiritul caruia in Occident se construiesc numeroase gradini publice. Astfel, scuarurile englezesti sau parcurile pariziene au servit uneori drept model in amenajarea gradinilor publice bucurestene. In ciuda unei dezvoltari aparent haotice, marcata de contrarii, la baza modernizarii vechiului Bucuresti au stat regulamentele, care, desi nu mereu cu usurinta aplicate, au fost generatoare atat de forma urbana, cat si de spatiu urban. In acest context, parcurile si gradinile publice antebelice sunt expresia, daca nu a unui spatiu public necesar, atunci a unui spatiu public vital, care s-a aflat la intalnirea dintre regulament si nevoia de vizibilitate a unei populatii in continua efervescenta. Aceasta convergenta, si nu rezultatul ei in sine, constituie modernitatea incontestabila a Bucurestiului, oras care a reusit pe parcursul unui secol sa recupereze lunga distanta care desparte epoca peschesurilor de epoca timpului liber.

21 22

ibidem ibidem, pp. 14-15

Raluca STURZU 46A

bibliografie
Arendt, Hannah, Conditia umana, Idea Design & Print, Cluj, 2007 Benevolo, Leonardo, Orasul in istoria Europei, Polirom, Iasi, 2003 Djuvara, Neagu, Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparat al civilizatiilor, Humanitas, Bucuresti, 2004 Giurescu, Constantin C., Istoria Bucurestilor din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre , Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1966 Lascu, Nicolae, Legislatie si dezvoltare urbana, Bucuresti 1831-1852 (teza de doctorat),Institutul de Arhitectura Ion Mincu, Bucuresti, 1997 Marcus, Rica, Parcuri si gradini in Romania, Editura Tehnica, Bucuresti, 1958 Mucenic, Cezara, Bucuresti, un veac de arhitectura civila. Secolul al XIX-lea, Silex, Bucuresti, 1997 Woinaroski, Cristina, Lotizarea si parcul Ioanid, Simetria, Bucuresti, 2007