Sunteți pe pagina 1din 398
2

2

CHARLAINE

HARRIS

MOARTĂ PENTRU TOŢI

3

Redactor: Antonia Kacso Tehnoredactare computerizat ă: Corina Roncea

Charlaine Harris, Dead of the World Copyright © 2002 by Charlaine Harris Schulz Cover art by Lisa Desimini

Toate drepturile asupra acestei edi ţii sunt rezervate Editurii LEDA, parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT

ISBN 978-973-l02-08l-5

Timbrul literar se plăteşte Uniunii Scriitorilor din România Cont: RO 65 RNCB 0082000508720001 BCR Sucursala UNIREA

Pentru comenzi şi informaţii adresaţi-vă la:

Editura LEDA Difuzare şi Clubul C ărţii Splaiul Independenţei nr. 202 A, Sector 6, Bucureşti Tel.: 319.88.22, 319.88.33, 319.88.55, 319.88.77; Fax: 319.88.66 E-mail: vanzari@edituracorint.ro Magazinul virtual: www.edituracorint.ro www.ledabooks.ro

Format: 24/61x86 Coli tipo: 17,5

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HARRIS, CHARLAINE Moartă pentru toţi / Charlaine Harris ; trad.:

Ana-Maria Nica.— Bucureşti: Leda, 2007 ISBN 978-973-l02-08l-5

I. Nica, Ana-Maria (trad.)

4

CHARLAINE

HARRIS

MOARTĂ PENTRU TOŢI

Traducere şi note de Ana-Maria Nica

G R U P U L

L E D A E D I T O R I A L

5

C O R I N T

Deşi probabil că nu o vor citi niciodat ă , aceast ă carte este dedicat ă tuturor antrenorilor – baseball, fotbal american, volei, fotbal – care s-au stră duit de-a lungul atâtor ani, deseori fă ră vreo recompens ă financiar ă , să scoată la iveală performan ţ ele atletice ale copiilor mei şi să-i iniţ ieze în înţelegerea Jocului. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţ i, şi mulţ umiri de la una dintre mamele care umplu gradenele, indiferente la ploaie, frig, arşi ţă ori ţânţ ari.

Oricum, aceast ă mamă se întreabă mereu cine altcineva ar mai putea urmă ri meciurile în nocturnă .

6

Mul ţ umiri membrilor Wicca, pentru că au ră spuns cererii mele cu mai mult ă informaţ ie decât aş putea folosi – Maria Lima, Sandilee Lloyd, Holly Nelson, Jean Hontz, şi M. R. „Murv” Sellars. Mai datorez mul ţ umiri şi unor experţ i în alte domenii:

Kevin Ryer, care ştie mai multe despre porcii mistreţ i decât ştiu majoritatea oamenilor despre propriile animale de companie; dr. D. P. Lyle, care este atât de amabil încât să ră spundă tuturor întrebă rilor pe teme medicale; şi, bineînţ eles, Doris Ann Norris, bibliotecarul de referinţă pentru staruri.

Dacă am fă cut greşeli atunci când am folosit cunoştinţ ele pe care aceste persoane mi le-au împă rt ăşit, voi face tot ce-mi st ă în putinţă să dau cumva vina pe ele.

7

Când m-am întors acas ă de la munc ă , am gă sit biletul pe uş ă . Eram în schimbul care începea la prânz şi se termina la începutul serii, la Merlotte's, dar din moment ce eram în ultima parte a lunii decembrie se întuneca devreme. Aşadar Bill, fostul meu iubit – adică Bill Compton, sau Vampirul Bill, aşa cum îi spun cei mai mulţ i dintre obişnuiţ ii de la Merlotte's – lă sase probabil mesajul cam cu o oră în urmă . Nu poate ieşi până nu se las ă întunericul. Nu l-am văzut pe Bill de peste o să pt ă mână , iar despăr ţirea noastr ă nu fusese una vesel ă. Dar faptul că am atins plicul cu numele meu scris pe el m-a fă cut să mă simt mizerabil. Vă veţ i gândi că – deşi am două zeci şi şase de ani – nu am mai avut şi nu am mai pierdut nici un prieten înainte. Aveţ i dreptate. Tipii obişnuiţ i nu vor să se întâlnească cu cineva atât de ciudat ca mine. Oamenii spun că în capul meu e o varză încă de când am început şcoala. Au dreptate. Nu vreau să spun că nu încearc ă să mă agate din când în când la bar. Bă rbaţ ii se îmbată . Eu ar ă t bine. Uită de îndoielile lor cu privire la reputaţ ia mea de ciudat ă şi de zâmbetul meu omniprezent. Dar numai Bill a ajuns suficient de aproape de mine, adică intim. Despă rţ irea de el m-a durut tare. Am aşteptat să deschid plicul până când m-am aşezat la masa veche şi plină de zgârieturi din

8

buc ă t ă rie. Încă mai aveam haina pe mine, dar îmi scosesem mă nuşile. Dragă Sookie, voiam să vin să vorbesc cu tine când te vei mai fi recuperat de pe urma evenimentelor nefericite care au avut loc cu ceva timp în urmă , luna asta. „Evenimente nefericite”, pe naiba. Vână tă ile dispă ruser ă în sfârşit, dar aveam un genunchi care încă mă durea la frig şi care bă nuiam că mă va durea aşa mereu. Fiecare rană pe care o aveam fusese că pă tat ă în timp ce-l salvam pe iubitul meu infidel, care fusese fă cut prizonier de că tre un grup de vampiri, printre care se numă ra şi fosta lui iubită , Lorena. Încă nu-mi dă dusem seama de ce Bill fusese atât de îndr ă gostit nebuneşte de Lorena încât răspunsese chemă rii ei în Mississippi. Probabil că ai o groază de întrebă ri despre ce s- a întâmplat. Corect. Dacă vrei să vorbeşti cu mine faţă în faţă , vino la uşa de la intrare şi lasă -mă să intru. Aoleo. Nu anticipasem asta. M-am gândit cam un minut. M-am decis că , deşi nu mai am încredere în Bill, nu credeam că mi-ar face totuşi vreun ră u fizic, aşa că m-am dus la uşa de la intrare. Am deschis-o şi am spus:

— Bine, intr ă . A ieşit din pă durea care înconjura luminişul în care se afla bă trâna mea casă . M-a durut când l- am vă zut. Bill era lat în umeri şi nu avea pic de gr ăsime pe el, asta datorit ă vieţii duse ca fermier pe pă mântul de lângă proprietatea mea. Era solid

9

şi puternic datorit ă anilor în care fusese soldat al Confederaţ iei, înainte de moartea sa, în 1867. Nasul să u drept pă rea copiat de pe o vaz ă greceasc ă . Avea pă rul castaniu-închis şi tuns scurt, iar ochii îi erau la fel de închişi la culoare. Ară ta exact la fel ca atunci când ieşeam împreună , şi va ar ăta mereu la fel. A ezitat înainte să treacă pragul, dar îi dă dusem voie, şi m-am dat la o parte ca să poată trece şi intra în sufrageria plină de mobil ă veche şi confortabil ă şi curat ă lună. — Mul ţ umesc, spuse cu vocea lui rece şi catifelat ă , o voce care-mi provoca înc ă fiori de pl ă cere. Multe lucruri au mers prost între noi, dar nici unul dintre ele nu avea legătur ă cu patul. — Voiam să vorbesc cu tine înainte să plec. — Unde te duci? Am încercat să par la fel de calmă ca şi el. — În Peru. La ordinele reginei. — Încă mai lucrezi la baza ta de date? Nu ştiam aproape nimic despre computere, dar Bill studiase din greu ca să devină expert în calculatoare. — Da, mai trebuie să fac nişte investigaţ ii. Un vampir foarte bă trân din Lima ştie foarte multe lucruri despre cei din rasa noastră aflaţ i pe continentul nostru, iar eu am stabilit o întâlnire ca să discut cu el. O să şi vizitez puţ in locurile cât voi sta pe acolo. Am rezistat dorinţ ei de a-i oferi lui Bill o sticl ă de sânge sintetic, ceea ce ar fi fost un semn de

10

ospitalitate. — Ia loc, i-am spus politicoasă şi i-am ară tat canapeaua. Eu m-am aşezat pe marginea fotoliului, plasat în diagonal ă faţă de canapea. Se lă să tă cerea, o tă cere care mă fă cu şi mai conştient ă de cât eram de nefericit ă . — Ce face Bubba? am întrebat în cele din urmă . — Acum e în New Orleans, spuse Bill. Reginei îi place ca, din când în când, să -l ţ ină prin preajmă , iar el a fost mult prea vizibil pe aici în ultima lună , aşa încât ni s-a pă rut o idee bună să-l ducem în alt ă parte. Se va întoarce curând. L-aţ i recunoaşte pe Bubba dacă l-aţ i vedea; toată lumea îi ştie chipul. Dar nu a fost „transformat” cu succes. Probabil că asistentul de la morgă , care se întâmpla să fie un vampir, ar fi trebuit să ignore scânteia de viaţă pe care o mai avea. Dar, din moment ce era un mare admirator, nu a putut să reziste tentaţ iei, iar acum întreaga comunitate sudistă a vampirilor îl mută de colo, colo şi încearc ă să-l ţină departe de ochii publicului. Urmă din nou tăcere. Pl ă nuisem să-mi scot pantofii şi uniforma, să-mi pun o rochie confortabil ă şi să mă uit la televizor cu o pizza Freschetta ală turi. Era un plan lipsit de pretenţ ii, dar era al meu. În loc de asta, iat ă-mă aici, suferind. — Dac ă ai ceva de spus, cel mai bine ar fi să -i dai drumul şi să spui, i-am zis. A dat din cap afirmativ, mai mult pentru sine.

11

— Trebuie să - ţi explic, spuse.

Mâinile sale albe i se aşezar ă de la sine în poal ă .

— Lorena şi cu mine…

Am tres ărit involuntar. Nu mai voiam să aud

acel nume niciodat ă . Mă pă ră sise pentru Lorena.

— Trebuie să - ţi spun, zise, aproape furios. Vă zuse cum m-am crispat.

— Dă -mi ocazia asta.

După o secundă , i-am fă cut semn cu mâna că

poate continua.

— Motivul pentru care am plecat la Jackson

când m-a chemat este că nu m-am putut abţ ine. Sprâncenele mele se ridicar ă . Am mai auzit asta. Înseamnă : „Nu am autocontrol” sau „La

vremea aia mi s-a pă rut că merit ă şi nu am gândit mai sus de talie.”

— Am fost iubi ţi cu mult ă vreme în urmă . Aşa

cum ţi-a spus Eric, legă turile între vampiri nu au

tendinţ a să dureze, deşi sunt foarte intense.

Oricum, ceea ce nu ţi-a spus Eric este că Lorena este vampirul care m-a transformat.

— În Slujitorul întunericului? am întrebat, apoi mi-am muşcat limba. Ă sta nu era un subiect de luat în glumă .

— Da, fu de acord Bill, foarte serios. Apoi am

devenit iubi ţi, ceea ce nu se întâmpl ă tot timpul.

— Dar v-aţ i despă rţ it…

— Da, cam acum opt ani, am ajuns la un punct

în care nu ne mai puteam suporta unul pe celă lalt. Nu am mai vă zut-o pe Lorena de atunci, deşi am auzit despre ce făcea, bineînţ eles.

— Da, sigur, am spus fă ră expresie.

12

— Dar a trebuit să -i ascult chemarea. Este

absolut obligatoriu. Când cel care te-a transformat te cheamă , trebuie să răspunzi. Vocea lui era insistentă .

Am dat din cap, încercând să par înţelegă toare. Cred că nu am fă cut o treabă prea bună .

— Mi-a ordonat să te pără sesc, spuse. Ochii săi negri îi studiau pe ai mei.

— Mi-a spus că te va ucide dac ă nu o fac.

Îmi pierdeam răbdarea. Mi-am muşcat partea interioar ă a obrazului, zdravă n, ca să mă oblig să mă concentrez.

— Aşadar, fă ră nici o explicaţ ie sau fă ră vreo

discuţ ie cu mine, ai decis ce era mai bine pentru

mine şi pentru tine.

— A trebuit, spuse. A trebuit să ră spund

chemă rii ei. Şi ştiam că era capabil ă să- ţi facă ră u.

— Ei bine, ai avut dreptate.

De fapt, Lorena s-a străduit până la ultima

suflare să mă trimită pe lumea cealaltă . Dar eu am fost mai rapidă – e drept, printr-un noroc, dar mi-a ieşit.

— Iar acum tu nu mă mai iubeşti, spuse Bill, cu un uşor ton interogativ în voce. Nu aveam nici un răspuns clar.

— Nu ştiu, am zis. Nu mă gândeam că vrei să te

întorci la mine. În fond, ţi-am omorât mama.

Şi tonul meu avea o notă interogativă , dar era mult mai amar.

— Atunci avem nevoie să stă m o perioadă mai

lungă separaţ i. Când mă întorc, dacă eşti de acord, vom sta din nou de vorbă . Un să rut de la revedere?

13

Spre ruşinea mea, mi-ar fi plă cut la nebunie să -l sărut din nou pe Bill. Dar era aşa o idee proast ă , încât chiar şi simpla dorinţă era greşită . Ne-am ridicat şi i-am atins rapid obrazul cu buzele. Pielea sa albă avea acea stră lucire care-i distingea pe vampiri de oameni. Am fost surprinsă să aflu că nu toată lumea îi vedea aşa ca mine. — Te întâlneşti cu vârcolacul? mă întrebă când aproape ieşise pe uş ă. Vorbele parcă îi fuseser ă scoase cu cleştele. — Cu care? am întrebat, rezistând tentaţ iei de a bate din gene. Nu merita nici un răspuns, ştia şi el asta. — Cât vei fi plecat? am întrebat brusc, iar el mă privi gânditor. — Nu ştiu sigur. Poate două să ptă mâni, răspunse. — Poate vorbim când te întorci, am spus întorcând-mi faţ a. Las ă -mă să- ţi dau înapoi cheia. Mi-am pescuit cheile din geant ă . — Nu, te rog pă streaz-o lângă cheile tale, spuse. S-ar putea să ai nevoie de ea cât sunt eu plecat. Po ţi merge acas ă la mine oricând doreşti. Scrisorile mele sunt reţ inute la poşt ă până când îi anunţ eu şi cred că şi celelalte treburi nerezolvate au fost puse la punct. Aşadar, eu eram ultima sa treabă nerezolvat ă . Am blestemat sentimentul de furie care era gata să izbucneasc ă zilele astea. — Că lă torie pl ă cută , am spus rece şi am închis uşa în urma lui. M-am îndreptat înapoi că tre dormitorul meu.

14

Trebuia să -mi pun un halat şi să mă uit la televizor. La naiba, aveam de gând să mă ţin de plan. Dar, în timp ce puneam pizza în cuptor, a trebuit să -mi şterg obrajii de câteva ori.

1

Petrecerea de revelion de la Merlotte's Bar & Grill se terminase în cele din urmă . Deşi proprietarul barului, Sam Merlotte, ceruse întregului personal să lucreze în seara asta, doar Holly, Arlene şi cu mine am acceptat. Charlsie Tooten a declarat că era prea bătrână ca să se pună cu dezastrul pe care trebuia să-l îndur ă m de Revelion, Danielle avea de mult fă cute planuri să meargă la o petrecere cu pretenţ ii, al ături de prietenul ei, iar o tipă nouă nu putea începe decât peste două zile. Cred că Arlene, Holly şi cu mine aveam mai mare nevoie de bani decât de distrac ţ ie. Iar eu nici nu fusesem invitat ă să fac altceva. Cel puţin, când lucrez la Merlotte's, fac parte din decor. E şi asta o formă de acceptare. Mă turam hârtia rupt ă şi mi-am amintit din nou să nu-i spun lui Sam ce idee neinspirat ă fuseseră pungile cu confetti. Ne spusesem cu toatele pă rerea destul de clar despre asta, şi chiar şi Sam cel blând şi bun ară tase semne de oboseal ă . Nu pă rea cinstit să-l lă să m pe Terry Bellefleur să cureţ e totul, deşi maturatul şi spă latul pe jos erau treaba lui.

15

Sam numă ra banii din casă şi îi punea într-un săculeţ ca să se poat ă duce cu ei la serviciul nocturn de depozit de la bancă . Pă rea obosit, dar mul ţ umit. Îşi folosi mobilul. — Kenya? Eşti gata să mă duci la bancă ? Bine, ne vedem într-un minut la uşa din spate. Kenya, ofiţ er de poli ţie, îl escorta deseori pe Sam la serviciul de noapte al bă ncii, mai ales după încas ă ri mari, cum erau cele din seara asta. Şi eu eram mul ţ umită de banii pe care-i fă cusem. Câştigasem destui din bacşişuri. Mă gândeam că aveam trei sute de dolari, sau mai mult – şi că aveam nevoie de fiecare bă nuţ . M-aş fi bucurat de perspectiva de a calcula banii când ajungeam acas ă , dacă aş fi fost sigur ă că-mi mai ră mă sese suficient creier s-o fac şi pe asta. Zgomotul şi haosul de la petrecere, alergă tura constant ă de la şi spre bar şi graba servirii, mizeria îngrozitoare pe care a trebuit să o curăţă m, harababura continuă din toate acele creiere… se adunaser ă ca să mă extenueze pur şi simplu. Spre sfârşit, eram prea obosită ca să-mi mai protejez mintea şi o groază de gânduri s-au strecurat înă untru. Nu e uşor să fii telepat. Cel mai adesea nu e distractiv deloc. Seara asta a fost mai rea decât majoritatea. Nu numai că dispoziţ ia clienţilor barului, pe care-i cunoşteam de prea mul ţ i ani, fusese lipsită de inhibi ţ ii, dar erau şi noutăţ i pe care o groază de lume abia aştepta să mi le spună .

16

— Am auzit că prietenul tă u a plecat în America

de Sud, mi-a spus cu o privire mali ţ ioas ă un vânză tor de maşini, Chuck Beecham. Probabil că te simţ i destul de singur ă acas ă , fă ră el.

— Te oferi să-i iei locul, Chuck? l-a întrebat

bă rbatul care st ă tea lângă el la bar şi amândoi au

râs complice.

— Nu-u-u, Terrell, spuse vânză torul. Nu-mi plac resturile lă sate de vampiri.

— Fi ţi politicoşi, sau plecaţ i, am spus sec.

Am simţ it o că ldur ă în spate şi am ştiut că şeful

meu, Sam Merlotte, îi privea peste umă rul meu.

— Necazuri? întrebă el.

— Tocmai îşi cereau scuze, am spus, privindu-i în ochi pe Chuck şi Terrell. Privir ă în jos la berile lor.

— Scuze, Sookie, bombă ni Chuck, iar Terrell

dă du afirmativ din cap. Am încuviinţ at şi m-am întors să iau altă comand ă . Dar reuşiser ă să mă răneasc ă . Ceea ce şi avuseser ă de gând. Mă durea inima. Eram sigură că majoritatea populaţ iei din Bon Temps, Louisiana, nu ştia de separarea noastră . Bill, cu siguranţă , nu povestea în dreapta şi-n stânga despre treburile lui personale, şi n-o fă ceam nici eu. Arlene şi Tara ştiau ceva despre asta, bineînţ eles, că ci trebuie să povesteşti celor mai bune prietene când te despar ţ i de iubit, chiar dacă laşi deoparte toate detaliile interesante. (Ca de exemplu, că ai omorât-o pe femeia pentru care te- a pă ră sit. N-am avut cum să împiedic asta. Serios.) Aşadar, când cineva îmi spunea că Bill plecase din

17

ţară , presupunând că nu ştiam încă , nu fă cea altceva decât să fie mali ţ ios. Până la recenta vizită fă cută de Bill la mine acas ă , îl vă zusem ultima dată când i-am dat dischetele şi computerul pe care le ascunsese la mine. Am condus la lă sarea întunericului, astfel încât maşină ria să nu stea pe verandă prea mult timp. I-am pus toate lucrurile la uşă într-o cutie rezistentă la apă . A ieşit tocmai când plecam, dar n-am oprit. O femeie rea i-ar fi dat dischetele şefului lui Bill, Eric. O femeie lipsit ă de caracter ar fi pă strat acele discuri şi computerul pentru că anulase invitaţ ia lui Bill (şi pe a lui Eric) de a intra în cas ă. Mi-am spus mândr ă că nu eram o femeie rea, nici lipsită de caracter. De asemenea, gândind practic, Bill ar fi putut angaja un om să -mi spargă casa şi să le ia. Nu cred că ar fi fă cut-o. Dar avea mare nevoie de ele sau ar fi avut probleme cu şeful şefului lui. Mă înfurii, poate mă înfurii chiar ră u dac ă sunt provocat ă , dar nu sunt răzbună toare. Arlene mi-a spus deseori că sunt prea dră guţă pentru a-mi fi bine, deşi am asigurat-o că nu sunt. (Tara nu spune niciodat ă asta; poate mă cunoaşte mai bine?) Am realizat ursuză că , la un moment dat în timpul acestei seri agitate, Arlene va auzi despre plecarea lui Bill. Bineînţ eles, la două zeci de minute de la remarcile sarcastice ale lui Chuck şi Terrell, şi-a fă cut loc prin mul ţ ime, ca să mă bată pe spate. — Oricum nu ai nevoie de nemernicul ă la rece,

18

spuse. A făcut vreodat ă ceva pentru tine? Am dat din cap încet că tre ea, ca să -i ar ă t cât

de mult îi apreciez sprijinul. Dar, în acel moment,

la o mas ă au fost cerute două whisky sour 1 , două

beri şi un gin tonic, iar eu a trebuit să mă gră besc, ceea ce a fost o întrerupere bine-venită . Când am adus bă uturile, mi-am pus aceeaşi întrebare. Ce a fă cut Bill pentru mine? Am dus halbe cu bere la două mese, înainte de a putea face socoteala. M-a ini ţiat în sex, care chiar îmi pl ăcea. Mi-a prezentat o groaz ă de al ţi vampiri, care nu-mi pl ă ceau. Mi-a salvat viaţ a, deşi, dacă mă gândesc mai bine, nu aş fi fost în pericol dacă nu m-aş fi întâlnit cu el. Dar şi eu i-am salvat-o o dată sau de două ori, aşadar datoria asta era achitat ă . Îmi spunea „iubito” şi uneori chiar vorbea serios. — Nimic, am bombă nit, în timp ce ştergeam o piña colada care se vă rsase şi îi întindeam unul dintre ultimele şervete curate de la bar femeii care

o vă rsase, din moment ce o mare parte din

bă utur ă era înc ă pe fusta ei. — Pentru mine, chiar nimic. Femeia a zâmbit şi a încuviinţ at din cap, evident gândindu-se că o compă timeam. Locul era prea zgomotos oricum pentru a auzi ceva, ceea ce era un noroc pentru mine. Dar voi fi bucuroas ă când Bill se va întoarce. În fond, era cel mai apropiat vecin al meu. Cimitirul vechi separa propriet ăţ ile, care se aflau de-a lungul

1 Cocktail făcut din whisky, suc de lămâie, sirop de zahăr şi câteva picături de albuş de ou.

19

unui drum la sud de oraşul Bon Temps. Puteam conta doar pe mine, fă ră Bill. — Am auzit ceva de Peru, spuse fratele meu Jason. Avea braţ ul pe după umerii fetei cu care se întâlnise în seara aceea, mărunţ ic ă , slabă , cu părul închis la culoare şi care avea două zeci şi unu de ani şi venea de undeva de la mama naibii. (Am citit-o.) M-am uitat mai cu atenţ ie la ea. Jason nu ştia, dar ea era un teriantrop. Sunt uşor de depistat. Era o fat ă atră gătoare, dar se schimba în ceva cu pene sau blană , atunci când era lună plină . Am observat că Sam a privit-o insistent când Jason era cu spatele, ca să-i aminteasc ă să se poarte frumos cât era pe teritoriul lui. I-a întors privirea, cu interes. Aveam impresia că nu se transforma în vreo pisicuţă sau vreo veveriţă . M-am gândit să mă agăţ de creierul ei şi să încerc să-l citesc, dar minţ ile teriantropilor nu sunt uşor de descifrat. Gândurile teriantropilor sunt oarecum încâlcite şi roşii, deşi, din când în când, po ţi obţine imaginea bună a unei emoţ ii. La fel şi cu vârcolacii. Sam însuşi se transformă într-un collie când luna e stră lucitoare şi rotundă . Uneori, bate drumul până la mine acas ă , iar eu îl hră nesc cu un bol cu resturi şi îl las să doarmă pe veranda mea din spate, dac ă e vreme bună , sau în living dacă e urât afar ă . Nu-l mai las în dormitor, pentru că se trezeşte dezbr ă cat – şi arat ă atât de bine, iar eu nu trebuie să fiu tentat ă de şeful meu. Nu era lună plină în seara asta, aşa că Jason era

20

în siguranţă . M-am hotă rât să nu-i spun nimic despre partenera lui. Fiecare are un secret sau două. Secretul ei era doar puţ in mai altfel. În afar ă de partenera fratelui meu şi, bineînţ eles, de Sam, în acel ajun de An Nou în bar mai erau două fiinţe supranaturale. Una era o femeie magnific ă , care avea cel puţ in un metru optzeci, cu pă rul lung, negru şi ondulat. Era îmbr ă cat ă senzaţ ional într-o rochie mulată , portocalie, cu mâneci lungi şi venise singur ă , iar acum era ocupat ă să cunoasc ă fiecare bărbat din bar. Nu ştiu ce era, dar din tiparul ei mental mi-am dat seama că nu era o fiinţă umană . Cealalt ă creatur ă era un vampir, care venise cu un grup de tineri, marea lor majoritate în jur de două zeci de ani. Nu-i ştiam pe nici unul. Doar nişte ocheade aruncate de câţ iva petrecă reţ i acompaniaser ă prezenţ a vampirului. Se vedea schimbarea de atitudine în cei câţ iva ani de la Marea Revelaţ ie.

Cu aproape trei ani în urmă , în noaptea Marii Revelaţ ii, vampirii au apă rut la televizor în fiecare ţară pentru a-şi anunţ a existenţ a. A fost o noapte în care multe dintre ideile lumii au fost ră sturnate

şi reaşezate apoi pe baze noi.

Aceast ă petrecere de bun venit a fost provocată de dezvoltarea în Japonia a sângelui artificial, care-

i putea satisface nutriţ ional pe vampiri. De la

Marea Revelaţ ie, Statele Unite au trecut prin numeroase cutremure sociale şi politice în procesul anevoios al accept ă rii noilor cet ăţeni care, din întâmplare, sunt mor ţi. Vampirii au o imagine publică şi o explicaţ ie publică pentru situaţ ia lor –

21

evoc ă o alergie la lumina solară şi la usturoi, care cauzează grave schimbă ri metabolice – dar eu am vă zut şi cealaltă parte a lumii vampirilor. Ochii mei vă d acum o mulţ ime de lucruri pe care majoritatea fiinţ elor umane nu le vă d niciodată . Întrebaț i-vă dac ă aceast ă cunoaştere m-a făcut fericită . Nu. Dar trebuie să recunosc că , pentru mine, lumea este un loc mult mai interesant. Stau singur ă destul (din moment ce nu sunt chiar cea mai normal ă persoană ), aşa că oferta suplimentar ă pentru gândurile mele a fost chiar bine-venită . Teama şi pericolul nu au fost. Am vă zut faţ a ascuns ă a vampirilor şi am aflat despre vârcolaci şi teriantropi şi alte lucruri asemă nă toare. Vârcolacii şi teriantropii prefer ă să stea ascunşi, deocamdat ă , până ce se lă muresc cum merge ieşirea la lumină a vampirilor. Vedeţ i, am avut toate astea la care să mă gândesc în timp ce adunam tavă după tavă de pahare şi căni şi după ce umpleam şi goleam maşina de spălat vase, ca să-l ajut pe Tack, noul buc ă tar. (Numele lui adevă rat era Alphonse Petacki. Po ţi fi surprins că prefer ă Tack?) Când partea noastră de cur ăţ enie era aproape pe sfârşite, iar aceast ă sear ă lungă se încheiase în cele din urmă , am îmbr ăţ işat-o pe Arlene şi i-am urat un An Nou fericit şi m-a îmbr ăţ işat şi ea. Prietenul lui Holly o aştepta la intrarea angajaţ ilor, iar ea ne-a făcut cu mâna, în timp ce-şi punea haina şi se gră bea să ias ă . — Care vă sunt dorinţ ele pentru noul an,

22

doamnelor? întrebă Sam. În acel moment, Kenya stătea sprijinit ă de bar aşteptându-l, cu o expresie calmă şi atentă . Kenya lua destul de des prânzul aici, ală turi de partenerul ei, Kevin, care era palid şi slab, pe cât era ea de neagr ă şi rotofeie. Sam punea scaunele pe mese, astfel încât Terry Bellefleur, care venea dimineaţ a foarte devreme, să poat ă spă la podelele.

— Să nă tate şi bă rbatul potrivit, spuse Arlene

dramatic, cu mâna pe inimă , iar noi am râs. Arlene gă sise mulţ i bă rbaţ i – şi fusese mă ritată

de patru ori – dar înc ă îl mai că uta pe domnul Perfec ţ iune. O puteam „auzi” pe Arlene gândind că Tack ar putea fi cel potrivit pentru ea. Eram uimită , nici mă car nu ştiusem că se uita la el. Pe faţ a mea s-a citit surpriza, iar Arlene m-a întrebat cu voce nesigur ă :

— Crezi că ar trebui să renunţ ?

— Nu, am spus prompt, mustrându-mă că nu

am fost mai atent ă la expresia mea. Doar că eram atât de obosit ă.

— Sigur se va întâmpla anul ă sta, Arlene.

I-am zâmbit singurei femei-poliţ ist de culoare din Bon Temps.

— Trebuie să ai o dorinţă pentru Anul Nou,

Kenya. Sau o hot ă râre. — Îmi doresc întotdeauna pace între femei şi bă rbaţ i, spuse Kenya. Mi-ar face munca mult mai

uşoar ă. Iar hotă rârea mea este s ă ridic o sut ă patruzeci.

— Uau, spuse Arlene.

Pă rul ei roşu, vopsit, contrasta violent cu pă rul

23

ondulat natural şi blond-roşcat al lui Sam, în timp ce-l îmbr ăţ işa rapid. Nu era cu mult mai înalt decât Arlene, deşi ea avea cel puţ in un metru şaptezeci şi opt, adică vreo zece centimetri mai mult decât mine. — O să slă besc cinci kilograme, asta e hotă rârea mea. Am râs cu toţ ii. Asta fusese hotă rârea Arlenei pentru ultimii patru ani. — Dar tu, Sam? Dorinţ e şi hot ă râri, întrebă . — Am tot ce îmi trebuie, spuse, şi am simţ it un val albastru, de sinceritate, venind dinspre el. Am decis că trebuie să ră mân pe drumul ă sta. Barul merge de minune, îmi place să tră iesc în rulota mea, iar oamenii de aici sunt la fel de buni ca oamenii de oriunde. Zâmbetul a început să -mi dispar ă . Asta era o declaraţ ie destul de ambiguă . Oamenii din Bon Temps erau într-adevă r la fel de buni ca oamenii de oriunde. — Şi tu, Sookie? mă întrebă . Arlene, Kenya şi Sam se uitau cu to ţ ii la mine. Am îmbr ăţ işat-o din nou pe Arlene, pentru că îmi place să o fac. Sunt cu zece ani mai tână ră , poate chiar mai mult, că ci, deşi Arlene declar ă că are treizeci şi şase, am îndoielile mele – dar am fost prietene încă de când am început să lucr ă m împreună la Merlotte's, după ce Sam a cumpă rat barul, cam acum cinci ani. — Hai, zise Arlene, încercând să mă convingă . Sam îşi puse braţ ul în jurul meu. Kenya zâmbi, dar dispă ru în bucă tă rie să schimbe câteva cuvinte

24

cu Tack. Dintr-un impuls, mi-am împă rtă şit dorinţ a. — Sper să nu mai fiu bă tută , am spus, oboseala şi ora înaintat ă combinându-se într-un prost ales moment de sinceritate. Nu vreau să mai merg la spital. Nu vreau să mai vă d medici. Nu mai vreau nici să fiu nevoită să înghit sânge de vampir, care te vindecă rapid, dar care are şi efecte secundare serioase. Aşadar, dorinţ a mea este să nu mai intru în încurcă turi, am spus hotă rât ă. Arlene pă ru destul de surprins ă , iar Sam pă rea… ei bine, nu-mi dă deam seama. Dar, din moment ce am îmbr ăţ işat-o pe Arlene, l-am îmbr ăţ işat şi pe el şi i-am simţ it puterea şi căldura corpului. Ai putea crede că Sam este slab, dar asta doar până îl vezi fă ră că maş ă descă rcând lăzi de la furnizori. Este foarte puternic şi cu o construc ţ ie echilibrat ă , şi are temperatura corpului ridicat ă de la natură . L-am simţ it să rutându-mi pă rul, apoi ne- am spus unii altora noapte bună şi ne-am îndreptat spre uşa din spate. Camioneta lui Sam era parcat ă în faţ a rulotei sale, care este aşezat ă în spatele barului, dar perpendicular pe acesta, dar el s-a urcat în maşina de poliţ ie a Kenyei pentru a merge la bancă . Tot ea îl va duce acasă , iar apoi Sam putea să cadă lat. Stă tea în picioare de ore bune, ca noi toţ i. În timp ce Arlene şi cu mine ne descuiam maşinile, l-am vă zut pe Tack stând în camioneta sa veche; eram gata să pun pariu că o va urma pe Arlene acas ă . Cu un ultim „Noapte bună !” strigat prin liniştea

25

îngheţ at ă a nopţii din Louisiana, ne-am despă r ţ it pentru a ne începe fiecare noul an. Am luat-o pe Hummingbird Road pentru a ajunge acasă , adică la vreo şase kilometri sud-est de bar. Uşurarea de a fi în sfârşit singur ă era imens ă , iar eu am început să mă relaxez mental. Farurile maşinii se strecurau printre trunchiurile înghesuite ale pinilor care formau baza industriei lemnului din zonă . Noaptea era teribil de întunecat ă şi rece. Nu sunt felinare pe marginea drumului, bineînţ eles. Animalele nu erau agitate, nu în mod special. Cu toate acestea, am continuat să -mi spun să fiu atent ă să nu-mi taie calea vreo că prioară . Conduceam pe pilot automat. Gândurile îmi erau ocupate de planul de a mă spă la pe ochi, de a-mi pune cea mai că lduroas ă că maş ă de noapte şi de a mă urca în pat. Ceva alb apă ru în lumina farurilor bă trânului meu automobil. Am tres ărit, scoasă brusc din gândurile care anticipau că ldura şi liniştea. Un bărbat care alerga: la trei dimineaţ a, pe întâi ianuarie, alerga de-a lungul drumului, aparent pentru a-şi salva viaţ a. Am încetinit, încercând să -mi imaginez ce aveam de fă cut. Eram o femeie singur ă şi neînarmat ă . Dac ă ceva groaznic îl urmă rea mă putea prinde şi pe mine. Pe de altă parte, nu puteam lă sa pe cineva să sufere dac ă -l puteam ajuta. Înainte să trag maşina lângă el, am avut o clipă ca să observ că bă rbatul era înalt, blond şi

26

îmbr ă cat doar în blugi. Am parcat maşina şi am coborât geamul de pe partea pasagerului.

— Vă pot ajuta? am strigat.

Îmi arunc ă o privire panicat ă şi continuă să

fugă . Dar, în acel moment, am realizat cine era. Am sărit din maşină şi am pornit în urma lui.

— Eric! am strigat. Eu sunt!

Se întoarse sâsâind, cu col ţii complet scoşi. M- am oprit atât de brusc, încât m-am cl ătinat, ridicând mâinile în faţă într-un gest de pace. Bineînţ eles că , dacă Eric se hotă ra să atace, eram moart ă . Cam cu asta mă alegeam dacă fă ceam pe bunul samaritean. De ce nu mă recunoştea Eric? Îl ştiam de luni bune. Era şeful lui Bill, în complicata ierarhie a vampirilor pe care începusem să o învăţ . Eric era şeriful Districtului 5, şi era un vampir în ascensiune. Era de asemenea superb şi să ruta dumnezeieşte, dar nu aceasta era latura care-l caracteriza acum. Col ţi şi mâini arcuite ca nişte gheare era ceea ce vedeam. Eric era gata să se

apere, dar pă rea la fel de speriat de mine, pe cât eram şi eu de el. N-a sărit să atace.

— Înapoi, femeie, mă avertiză .

Vocea îi sună de parcă avea gâtul ră nit, aspru şi

jupuit.

— Ce faci aici?

— Cine eşti?

— Ştii al naibii de bine cine sunt. Ce-i cu tine?

De ce eşti aici fă ră maşină ? Eric conducea o Corvette stră lucitoare, care i se

27

potrivea de minune.

— Mă cunoşti? Cine sunt?

Ei, asta m-a luat prin surprindere. Cu siguranţă nu pă rea să glumeasc ă . Am spus precaut ă :

— Bineînţ eles că te cunosc, Eric. Asta dac ă nu ai un geamă n identic. Nu ai, nu-i aşa?

— Nu ştiu.

Îşi lă să brusc mâinile în jos, colţ ii pă reau a i se retrage şi se îndrept ă , aşa că am simţ it o

categoric ă îmbună tăţ ire în atmosfera din jurul nostru.

— Nu ştii dac ă ai un frate?

Eram destul de încurcat ă .

— Nu, nu ştiu. Mă cheamă Eric?

În lumina farurilor, pă rea pur şi simplu demn de milă .

— Uau!

N-am gă sit nimic altceva de spus.

— Eric Northman este numele pe care-l foloseşti în prezent. De ce eşti aici?

— Nici asta nu ştiu.

Începeam să aud un fel de refren.

— Serios? Nu- ţi aminteşti nimic?

Am încercat să depă şesc certitudinea că , în

orice clipă , va rânji şi-mi va explica totul şi va râde, vârându-mă în necazuri care se vor termina… cu mine luând bă taie.

— Serios.

A fă cut un pas spre mine, iar pieptul să u gol şi alb mi-a dat prin simpatie un fior şi mi-a fă cut pielea de gă ină . Am realizat de asemenea (acum, că nu mai eram îngrozit ă) cât de nefericit pă rea.

28

Era o expresie pe care n-o vă zusem niciodat ă pe

faţ a încreză toare a lui Eric şi care mă fă cea să mă simt teribil de trist ă .

— Ştii că eşti un vampir, nu-i aşa?

— Da.

Pă rea surprins că l-am întrebat.

— Iar tu nu eşti.

— Nu, sunt o fiinţă umană , şi trebuie să mă

asigur că nu-mi vei face ră u. Deşi ai fi putut s-o faci

până acum. Dar, crede-mă , chiar dac ă nu- ţi aminteşti, suntem prieteni într-un fel.

— Nu- ţi voi face ră u.

Mi-am amintit că probabil sute şi mii de oameni au auzit exact aceste cuvinte înainte ca Eric să le

sfâşie gâturile. Dar adevă rul este că vampirii nu trebuie să mai omoare odată ce au trecut de primul an. O sorbitur ă aici, o sorbitur ă dincolo, asta-i metoda. Când pă rea atât de pierdut, era greu să-mi amintesc că mă putea dezmembra cu

mâinile goale. Odat ă i-am spus lui Bill că extratereș trii ar face o chestie inteligent ă (atunci când vor invada Pă mântul) dacă ar veni deghizaţ i în iepuraşi cu urechi blege.

— Urcă -te în maşină înainte să înghe ţ i, am spus. Aveam din nou acel sentiment de a fi prinsă în

mijlocul vârtejului, dar nu ştiam ce altceva să fac.

— Te cunosc? spuse, ca şi cum ar fi ezitat să se

urce în maşină cu o persoană atât de formidabilă , adic ă o femeie cu două zeci şi cinci de centimetri mai scundă , cu multe kilograme mai uşoar ă şi cu câteva secole mai tână ră .

29

— Da, am spus incapabil ă să-mi reprim o notă de ner ă bdare. Nu eram prea mul ţ umită de mine, pentru că încă mai credeam pe jumă tate că eram pă c ă lit ă pentru un motiv greu de înţeles. — Acum, hai în maşină , Eric. Am îngheţ at, şi la fel şi tu. În general, vampirii nu pot simţ i temperaturile extreme, dar chiar şi pielea lui Eric se fă cuse ca de gă ină . Bineînţ eles că mor ţii pot îngheţ a. Vor supravieţ ui – supravieţ uiesc aproape la orice – dar am înţeles că este destul de dureros. — Oh, Doamne, Eric, eşti descul ţ , am spus. I-am luat mâna; m-a lă sat să mă apropii suficient pentru asta. M-a lă sat să -l conduc înapoi la maşină şi să-l împing pe scaunul din dreapta. I- am spus să ridice geamul cât am ocolit eu maşina pentru a ajunge pe partea mea şi, după un minut în care a studiat mecanismul, l-a ridicat. M-am întins să iau de pe bancheta din spate o pă tură pe care o ţin acolo în timpul iernii (pentru când merg la meciuri de fotbal etc.) şi am înfă şurat-o în jurul lui. Bineînţ eles că nu tremura, pentru că e vampir, dar nu mai puteam suporta să mă uit la toat ă pielea aia dezgolită la temperatura asta. Am dat termostatul la maxim (ceea ce în maşina mea veche nu prea înseamn ă mare lucru). Pielea expusă a lui Eric nu m-a mai fă cut până acum să am senzaţ ia de frig – când am mai vă zut atât de mult din Eric înainte, am simţ it orice, dar nu ră ceal ă . Eram destul de ame ţ it ă ca să râd cu hohote înainte să -mi cenzurez propriile gânduri.

30

Fu surprins şi-mi arunc ă o privire nedumerit ă . — Eşti ultima persoană pe care mă aşteptam să o vă d, am spus. Veneai încoace ca să -l vezi pe Bill? Pentru că e plecat. — Bill? — Vampirul care tră ieşte aici. Fostul meu prieten. Clă tină din cap. Era din nou absolut terifiat. — Nu ştii cum ai ajuns aici? Făcu din nou semn că nu. Făceam un mare efort să mă gândesc; dar era doar atât, un efort. Eram extenuat ă . Deşi îmi crescuse nivelul de adrenalină când vă zusem silueta alergând pe drumul întunecat, acest nivel tindea să scadă rapid. Am ajuns la curba pe care o fă cea drumul spre casa mea şi am fă cut la stânga, şerpuind prin pă durea întunecată şi tă cută spre aleea mea fă ră gropi, pe care, de fapt, Eric pusese pietriş. Şi ă sta era motivul pentru care Eric stă tea acum în maşina mea, în loc să alerge prin noapte ca un iepure mare şi alb. Avusese inteligenţ a să -mi ofere exact ceea ce voiam. (Bineînţ eles, voia de luni de zile şi să ajung în patul lui. Dar îmi aranjase aleea pentru că aveam nevoie de ea.) — Am ajuns, am spus tră gând maşina în spatele bă trânei mele case. Am oprit motorul. Îmi amintisem să las luminile exterioare aprinse în acea după -amiază când plecasem la munc ă , slavă cerului, aşa că nu stă team complet în întuneric. — Aici locuieşti?

31

Privi în jur la luminişul în care se afla casa,

pă rând nervos că trebuia să meargă de la maşină la uşa din spate.

— Da, am spus exasperat ă .

Îmi arunc ă o privire nu foarte prietenoas ă .

— Ei, hai, am spus, fără nici o delicate ţ e. M-am

dat jos din maşină şi am urcat sc ă rile că tre veranda din spate, pe care nu o încui, că ci, de ce să încui o verandă închisă cu plasă pentru ţ ânţ ari? Încui însă uşa casei şi, după o clipă de bâjbâială , am deschis-o astfel încât lumina pe care o lă sasem aprins ă în bucă tă rie să poată ajunge afar ă .

— Po ţi intra, am spus, ca el să poat ă trece pragul uşii.

Se gr ăbi în urma mea, cu pă tura înc ă înf ăşurat ă în jurul lui. Sub lumina plafonierei din bucă tă rie, Eric pă rea destul de demn de milă . Picioarele descul ţ e îi sângerau, ceea ce nu observasem înainte.

— Oh, Eric, am spus cu tristeţ e şi am scos un

vas din dulap şi am dat drumul apei calde să curgă

în chiuvet ă . Se va vindeca foarte repede, aşa cum fac

vampirii, dar nu m-am putut abţ ine să nu-l cur ăţ . Blugii îi erau murdari.

— Scoate-i, am spus, ştiind că se vor uda dacă îi

spă lam picioarele cât timp era încă îmbr ă cat. Făr ă a ară ta mă car umbra unei dorinţ e sau orice alt indiciu că îi fă cea plă cere direc ţia în care mergeau lucrurile, Eric şi-a dat blugii jos. I-am aruncat pe veranda din spate, ca să-i spă l dimineaţ a, încercând să nu mă holbez la oaspetele

32

meu, care acum ră măsese într-o lenjerie care era categoric extravagantă , o pereche de bikini a că ror elasticitate era pus ă vizibil la încercare. Bine, încă o surpriză. Am mai văzut o singur ă dată lenjeria lui Eric – ceea ce era deja o dată în plus faţă de ce-mi propusesem – şi purta boxeri de mătase. Bărbaţ ii îşi schimbă stilul chiar aşa? Neglijent şi fă ră să facă vreun comentariu, vampirul îşi înfă şur ă din nou corpul cel alb în pă tură . Hm. Acum eram convins ă că nu era el însuşi aşa cum nici o alt ă dovadă nu m-ar fi putut convinge. Eric era, la peste un metru optzeci, absolut magnific (chiar dacă era alb ca marmura) şi ştia şi el asta. Am ar ătat cu degetul spre unul din scaunele cu spă tar de lângă masa din bucă tă rie Ascultă tor, l-a tras şi s-a aşezat. M-am lă sat pe vine ca să pun vasul pe podea şi, cu grijă , i-am luat unul dintre picioarele sale mari şi l-am pus în apă. Eric gemu când că ldura îi atinse pielea. Cred că , chiar şi un vampir, putea simţ i contrastul. Am scos o cârpă curat ă de sub chiuvetă şi nişte să pun lichid şi i-am spă lat picioarele. Nu m-am gr ă bit, pentru că încercam să mă gândesc ce să fac în continuare. — Erai afar ă noaptea, remarc ă , încercând să facă puţină conversaţ ie. — Veneam de la munc ă , aşa cum îţ i poţ i da seama după hainele mele. Purtam uniforma de iarnă , un tricou alb, cu decolteu bă rcuţă , pe care era brodat Merlotte's Bar în dreptul sânului stâng şi o pereche de pantaloni negri.

33

— Femeile nu ar trebui să umble singure după

lăsarea întunericului, spuse dezaprobator.

— Serios?!

— Femeile risc ă mai mult decât bărbaţ ii să fie

victimele unui atac, aşa că ar trebui să fie mai protejate…

— N-o lua ad litteram. Voiam să spun că sunt de

acord cu tine. Vinzi castraveţ i gr ădinarului. Nu vreau să muncesc atât de târziu noaptea.

— Atunci de ce o faci?

— Am nevoie de bani, am spus, ştergându-mă

pe mâini şi scoţ ând bancnotele din buzunar şi punându-le pe mas ă , în timp ce mă gândeam la asta. Trebuie să întreţ in casa, maşina mea e veche şi trebuie sa plă tesc taxe şi asigură ri. Ca toată lumea, am adă ugat, ca să nu creadă că mă văită m nejustificat. Detestam să mă vait de să ră cie, dar el întrebase.

— Nu e nici un bă rbat în familia ta?

Din când în când, şi vampirii îşi arat ă vârsta.

— Am un frate. Nu-mi pot aminti dacă l-ai

întâlnit vreodat ă pe Jason. Pe piciorul stâng avea o tă ietură care ară ta mai rău decât celelalte. Am mai pus nişte apă fierbinte în vas ca să o înc ălzeasc ă pe cea dină untru. Apoi, am încercat să scot tot noroiul din rană. S-a tras înapoi când am trecut prosopul peste marginea rănii. Tăieturile şi zgârieturile mai mici pă reau să se estompeze chiar în timp ce priveam. Vechiul boiler porni chiar în spatele meu, cu un sunet familiar, oarecum liniştitor.

34

— Fratele tă u îţi dă voie să munceşti?

Am încercat să-mi imaginez faţ a lui Jason când îi voi spune că mă aşteptam să mă întreţ ină pentru tot restul vie ţii pentru că eram femeie şi nu ar

trebui să lucrez în afara casei.

— Oh, pentru numele lui Dumnezeu, Eric.

Am privit în sus, la faţ a lui, încruntându-mă . — Jason are propriile lui probleme. Cum ar fi egoismul cronic şi alergatul după fuste. Am dat vasul cu apă la o parte şi i-am şters

picioarele lui Eric cu un prosop. Acest vampir avea acum picioare curate. Mai degrabă înţepenit ă , m- am ridicat în picioare. Mă durea spatele. Mă dureau picioarele.

— Ascultă , cred că ar fi mai bine să o sun pe

Pam. Ea va şti probabil ce se întâmpl ă cu tine.

— Pam?

Era ca şi cum m-aş fi aflat în preajma unui copil de doi ani extrem de enervant.

— Adjuncta ta.

Îmi era clar că era pe cale să-mi pună o nouă întrebare. Am ridicat mâna.

— Opreşte-te. Las ă -mă să o sun şi să aflu ce se întâmpl ă .

— Dar dacă s-a întors împotriva mea?

— Atunci trebuie să ştim, şi asta cu cât mai

repede, cu atât mai bine. Am pus mâna pe vechiul telefon care era pe peretele buc ăt ăriei chiar la capă tul blatului. Un scaun înalt se afla chiar sub el. Bunica mea stătea întotdeauna pe scaun, cu un caiet şi un creion la

35

îndemână , când avea una dintre lungile ei conversaţ ii telefonice. Îmi era dor de ea în fiecare zi. Dar, în acest moment, nu era loc pentru durere în emoţ iile mele, nici mă car pentru nostalgie. Am că utat în micuţ a mea agendă numă rul de la Fangtasia, barul vampirilor din Shreveport, care reprezenta pentru Eric principalul său venit şi îi servea drept bază de operaţ ii, care înţ elesesem că erau destul de întinse ca arie. Nu ştiam cât de întinse sau care erau aceste alte activităţ i aduc ă toare de venit, şi nici nu ţineam în mod special să aflu. Am vă zut în ziarul din Shreveport că şi Fangtasia plă nuise o mare petrecere în această sear ă – „Începeţ i anul cu o muşcă tură ” – aşa că ştiam că va fi cineva acolo. În timp ce telefonul suna, am deschis frigiderul şi am scos o sticl ă de sânge pentru Eric. Am bă gat-o la microunde şi am potrivit ceasul. În acest timp, el îmi urmă rea fiecare mişcare cu o privire temă toare.

— Fangtasia, spuse o voce bă rbă teasc ă , cu un accent puternic.

— Chow?

— Da, cu ce vă pot ajuta?

Îşi amintise, într-o clipită , că trebuia să răspundă la telefon ca un vampir sexy.

— Sunt Sookie.

— Oh, spuse cu o voce mult mai natural ă . Auzi,

la mul ţ i ani, Sook, da' suntem cam ocupaţ i pe aici.

— Că utaţ i pe cineva?

A urmat o tăcere lungă , plină de semnificaţ ii.

— Stai o clipă , spuse, apoi nu am mai auzit

36

nimic.

— Sunt Pam, am auzit atunci vocea acesteia.

Ridicase

receptorul

atât

de

încet,

încât

am

tresă rit când i-am auzit vocea.

— Mai aveţ i stăpân?

Nu ştiam cât de mult puteam spune la telefon. Voiam să ştiu dac ă ea era cea care-l adusese pe

Eric în starea asta sau dac ă înc ă îi mai era loial ă .

— Da, spuse cu hot ă râre, înţ elegând ce voiam

să ştiu. Suntem… avem ceva probleme. M-am gândit la ce-mi spunea până când am fost

sigură că am citit printre rânduri. Pam îmi spunea că înc ă îi mai era loial ă lui Eric şi că supuşii lui Eric erau atacaţ i sau treceau printr-o criză . Am spus:

— E aici.

Pam aprecia concizia.

— E în viaţă ?

— Îhî.

— Probleme?

— Mentale.

O pauză lungă , de data aceasta.

— E un pericol pentru tine?

Nu că lui Pam i-ar fi păsat vreun pic dac ă Eric se

scurgă de sânge, dar

se

hotă ra

să

mă

cred că

întreba dac ă îi voi oferi adă post.

— Nu cred că este un pericol în acest moment,

cu

că

am

memoria.

spus.

Mi

se

pare

are

o

problemă

— Ur ăsc vră jitoarele. Oamenii au avut o idee înţeleapt ă când le-au ars pe rug.

ars

Din moment ce aceiaşi oameni

care

au

37

vr ă jitoarele ar fi fost încântaţ i să înfigă un ţăruş în pieptul vampirilor, mi s-a pă rut o remarcă amuzant ă – dar nu prea mult, ţ inând cont de oră . Am uitat imediat despre ce vorbea. Am că scat.

— Vom veni mâine-noapte, spuse în cele din

urmă . Poţ i să-l ţii la tine astă zi? Ră să ritul e în mai

puţ in de patru ore. Ai un loc sigur?

— Da, dar să fiţ i aici la că derea serii, m-ai auzit? Nu vreau să mai fiu implicată în rahatul vostru de vampiri. În mod normal, nu vorbesc atât de urât; dar cum spuneam, era sfârşitul unei nopţi foarte lungi.

— Vom fi acolo.

Am închis în acelaşi timp. Eric mă privea fă ră să clipeasc ă , cu ochii lui albaştri. Pă rul îi era o încâlceal ă îngrozitoare de bucle blonde. Pă rul său

avea exact aceeaşi culoare cu al meu, şi eu am ochi albaştri, dar aici se opresc toate asemă nă rile. M-am gândit să -i pieptă n pă rul, dar eram prea obosită .

— OK, iat ă cum facem, i-am spus. Ră mâi aici

restul nopţ ii şi mâine, iar apoi Pam şi restul vor veni să te ia mâine-noapte şi să - ţ i spună ce s-a întâmplat.

— Nu vei lă sa pe nimeni să intre? întrebă .

Am observat că terminase sângele şi că nu mai

pă rea la fel de tensionat, ceea ce era o uşurare.

— Eric, voi face tot ce-mi stă în putinţă ca să fii

în siguranţă , am spus, destul de sincer ă. Mi-am frecat faţ a cu mâinile. Mai aveam puţ in şi adormeam în picioare.

— Hai, am spus, luându-l de mână .

38

Apucând pă tura cu cealaltă mână , mă urmă de-

a lungul holului, un uriaş alb ca ză pada în lenjerie minuscul ă , roşie. Casa mea a fost extinsă de-a lungul anilor, dar nu a fost niciodat ă mai mult decât o modest ă casă de la ţară . Înc ă un etaj îi fusese adă ugat la începutul secolului, astfel încât sus gă seai două dormitoare şi un pod mansardat, dar rareori urcam acolo. Ţineam etajul închis, ca să fac economie de electricitate. Sunt două dormitoare jos, pe cel mai mic l-am folosit până când a murit bunica mea, iar vizavi de el era unul mai mare, al ei. M-am mutat în cel mai mare după moartea ei. Dar groapa- ascunză toare pe care Bill o construise se afla în dormitorul mai mic. L-am condus pe Eric înăuntru, am aprins lumina, şi m-am asigurat că jaluzelele

erau trase şi la fel şi perdelele. Apoi am deschis uşa dulapului, am scos ce era înă untru şi am dat la

o parte bucata de covor care acoperea podeaua,

descoperind astfel trapa. Dedesubt se afla un spaţ iu în care nu pă trundea lumina, construit de

Bill cu câteva luni în urmă , astfel încât să poată

ră mâne la mine peste zi sau să-l foloseasc ă drept

ascunză toare dacă propria lui casă nu era sigură . Lui Bill îi plă cea să aibă o vizuină , şi eram sigură că avea şi altele de care nu ştiam. Dac ă aş fi fost vampir (Doamne fereşte), eu aş fi avut. A trebuit să -mi scot din cap gândurile la Bill în timp ce-i ară tam reticentului meu oaspete cum să închidă trapa deasupra lui şi că bucata de covor se va aşeza la locul ei. — Când mă voi trezi, voi pune lucrurile înapoi în

39

dulap ca să pară totul normal, l-am asigurat zâmbindu-i încurajator.

— Trebuie să intru acum? întrebă .

Eric cerându-mi aprobarea, chiar că lumea se

întorsese cu susul în jos.

— Nu, am spus încercând să par ca şi cum mi-ar

fi pă sat. Singurul lucru la care mă puteam gândi era patul meu.

— Nu trebuie. Ai grijă să intri înainte de ră să ritul

soarelui. Nu prea po ţi rata asta, nu-i aşa? Adică , nu

po ţi să adormi şi să te trezeşti după ce ră sare soarele? Se gândi câteva minute şi clă tină din cap.

— Nu, spuse. Ştiu că nu se poate întâmpla. Pot ră mâne în camer ă cu tine?

Oh, Doamne, privirea de căţ eluş. De la un vampir în vârstă , care cândva fusese un viking de peste un metru optzeci. Era prea mult. Nu aveam suficientă energie ca să râd, aşa că am chicotit trist şi i-am spus:

— Hai, cu o voce la fel de moale ca şi picioarele.

Am stins lumina din acea camera, am traversat holul şi am aprins lumina din propria mea camer ă , galben cu alb şi curată şi caldă şi am dat la o parte cuvertura şi pă tura şi cearşaful. În timp ce Eric stă tea oropsit într-un fotoliu de cealalt ă parte a patului, mi-am scos pantofii şi şosetele, am luat o că maş ă de noapte dintr-un sertar şi m-am retras în baie. Am ieşit în zece minute, spă lată pe ochi şi pe dinţi, şi îmbr ă cat ă cu o că maş ă de noapte din flanel, de culoare crem, cu floricele albastre.

40

Panglicile îi erau destr ă mate, iar volanul de la poale nu mai ar ăta chiar atât de bine, dar mă simţ eam grozav în ea. După ce am stins luminile, mi-am dat seama că pă rul îmi era încă prins în

coadă , aşa cum îl purtam de obicei, aşa că am scos elasticul care-l ţinea şi am scuturat capul ca să -l eliberez. Chiar şi pielea capului pă rea să se relaxeze şi am oftat cu încântare. În timp ce mă urcam în pat, musafirul meu nepoftit fă cu acelaşi lucru. Îi spusesem oare că se poate culca în pat cu mine? În timp ce mă cuibă ream sub cearşafurile moi şi sub pă tură şi cuvertură , mă gândeam că asta e, dacă Eric avea planuri referitoare la mine, eram prea obosit ă ca să-mi pese.

— Femeie?

— Hm?

— Cum te cheamă ?

— Sookie. Sookie Stackhouse.

— Mul ţ umesc, Sookie.

— Cu pl ăcere, Eric.

Pentru că pă rea atât de pierdut – Eric, cel pe care-l cunoşteam eu nu făcuse niciodat ă altceva decât să presupună că ceilal ţ i trebuie să -l serveasc ă – am pipăit cuverturile ca să-i gă sesc mâna. Când am gă sit-o, mi-am strecurat mâna în ea. Palma lui era întoars ă ca să o primeasc ă pe a mea, iar degetele lui le-au cuprins pe ale mele. Şi, deşi nu aş fi crezut că era posibil să adorm ţinându-mă de mână cu un vampir, exact asta am fă cut.

41

2

M-am trezit încet. În timp ce zăceam cuibă rită sub pă turi, întinzând din când în când câte o mână sau un picior, mi-am amintit treptat întâmpl ă rile fantastice ale nopţ ii trecute. Ei bine, Eric nu era în pat cu mine acum, aşa că presupuneam că era cuibărit în siguranţă în vizuina sa. Am traversat holul. Aşa cum am promis, am pus lucrurile înapoi în dulap ca să -l fac să arate normal. Ceasul îmi ară ta că era prânzul, iar afar ă strălucea soarele, chiar dac ă aerul era rece. De Cr ăciun, Jason îmi oferise un termometru care citea temperatura afar ă şi mi-o ar ă ta pe un ecran digital în interior. Mi-l şi instalase. Acum ştiam două lucruri: era prânzul şi afar ă era un grad. În buc ă t ă rie, vasul cu apă în care-i spălasem picioarele lui Eric încă mai zăcea pe podea. În timp ce-l puneam în chiuvetă , am vă zut că între timp clă tise sticla în care fusese sângele artificial. Trebuia să iau mai mult, să am la îndemână când se va trezi, deoarece nu- ţi doreşti un vampir fl ă mând în cas ă , şi ar fi politicos să am şi pentru Pam sau oricine altcineva venea din Shreveport. Îmi vor explica ce s-a întâmplat sau poate nu. Îl vor lua pe Eric, îşi vor rezolva orice probleme ar fi avut de înfruntat în comunitatea vampirilor din Shreveport, şi eu voi fi lăsat ă în pace. Sau nu. Merlotte's era închis de Anul Nou până la ora patru după -amiază . De Anul Nou şi în ziua de după ,

42

de serviciu erau Charlsie, Danielle şi fata cea nouă , din moment ce noi ceilal ţ i munciser ă m de Revelion. Aşadar, aveam două zile întregi libere… şi cel puţin una dintre ele trebuia să o petrec singur ă acasă cu un vampir deranjat mintal. Viaţ a nu se ară ta prea roz. Am bă ut două că ni de cafea, am pus pantalonii lui Eric în maşina de spă lat, am citit dintr-un roman de dragoste o vreme, am studiat noul meu calendar „Un cuvânt pe zi”, un cadou de Cr ăciun de la Arlene. Primul meu cuvânt pentru Anul Nou era „exsangvinare”. Asta nu era probabil de bun augur. Jason a trecut pe la mine puţ in după ora patru, zburând pe aleea mea cu camioneta sa neagr ă cu fl ă c ă ri roz şi violet pe laterale. Până să vină el, fă cusem duş şi mă îmbr ă casem, dar pă rul îmi era încă ud. L-am dat cu un spray ca să se descurce mai uşor şi-l piept ă nam încet, stând în faţ a că minului. Am pornit televizorul şi l-am lă sat la un meci de fotbal ca să am ceva la care să mă uit în timp ce mă piept ă nam, dar am lă sat sonorul încet. Mă gândeam la situaţ ia neplă cut ă în care se afla Eric, în timp ce mă bucuram de că ldura plă cută a focului pe spatele meu. Nu folosisem prea mult șemineul în ultimii câţ iva ani, că ci o încă rcă tură de lemne era scumpă , dar Jason tă iase câţ iva copaci care că zuseră anul trecut în timpul unei furtuni. Eram aprovizionat ă şi mă bucuram de foc. Fratele meu urcă cu paşi apă saţ i treptele verandei şi bă tu de formă la uş ă înainte să intre.

43

Ca şi mine, a crescut mai mult în această casă . Ne- am mutat la bunica atunci când pă rinţ ii noştri au murit, iar ea a închiriat casa lor până ce Jason a declarat că era gata să tră iască pe cont propriu, când a împlinit două zeci de ani. Acum, Jason avea două zeci şi opt şi era şeful de echipă de la întreţinerea drumurilor comunale. Asta era o ascensiune rapidă pentru un bă iat din zonă fă ră prea mult ă educaţ ie şi mă gândeam că era suficient pentru el până acum o lună sau două , când a început să se poarte ciudat.

— Grozav, spuse vă zând focul.

Se aşeză în faţ a lui să-şi încă lzeasc ă mâinile, în acelaşi timp oprind că ldura să mai ajungă la mine.

— La ce oră ai ajuns asear ă acas ă ? spuse peste

umă r.

— Cred că am ajuns în pat pe la trei.

— Ce crezi despre fata cu care eram?

— Cred că ar fi mai bine să nu mai ieşi cu ea.

Nu asta spera să audă . Se uită rapid în lateral, pentru ca privirea lui să o întâlneasc ă pe a mea.

— Ce ai scos de la ea? întrebă cu o voce

preocupat ă . Fratele meu ştie că sunt telepat ă , dar nu va discuta niciodat ă despre acest subiect cu mine, sau cu oricine altcineva. L-am vă zut certându-se cu un bă rbat care mă acuzase că sunt anormală , dar ştie că sunt diferită . Ca toţi ceilal ţ i, de altfel. Doar că preferă să nu o creadă , sau cred că gândurile lor nu le pot citi, doar pe ale altora. Dumnezeu mi- e martor că încerc să mă port şi să vorbesc ca şi cum n-aş primi un potop de idei şi emo ţ ii şi regrete

44

şi acuzaţ ii, dar uneori mai am scă pă ri.

— Nu e genul tă u, am spus privind focul.

— Sigur nu e vampir, protest ă.

— Nu, vampir nu e.

— Atunci? Mă privi ră zboinic.

— Jason, când vampirii au ieşit la lumină – când după atâta vreme în care am crezut că sunt doar o legendă înfricoş ă toare, am aflat că sunt reali – nu te-ai gândit că mai sunt şi alte personaje reale? Fratele meu se lupt ă cu acest concept un minut. Ştiu (pentru că-l puteam „auzi”) că Jason încerca să nege cu încă păţ ânare aceast ă idee şi să-mi spună femeie nebună , dar nu putea.

— Ştii sigur, spuse.

De fapt nu era o întrebare.

M-am asigurat c