Sunteți pe pagina 1din 12

Securitatea colectiva Woodrow Wilson Reputatia lui Wilson ca international-liberal se bazeaza pe marea sa viziune asupra instituirii unui climat

t de pace in Europa la sfarsitul razboiului, ca si pe rolul sau in fondarea Ligii Natiunilor ca promotor al securitatii colective si factor de prevenire a aparitiei vreunui alt razboi. Discursul lui Wilson prelua multe dintre principiile progresiste care fuseser folosite pentru reformele interne din SUA i le transpusese n politica extern: libertatea comerului, tratatele deschise, democraia i autodeterminarea. Discursul celor 14 puncte a fost singura declaraie oficial prin care un participant la conflagraia mondial i recunotea public obiectivele participrii la rzboi. Conferinta de Pace de la Paris Pentru a se asigura ca principiile lui erau puse in aplicare la Versailles, Wilson a participat la conferinta. Wilson s-a intors in Statele Unite la inceputul anului 1919, dupa ce a obtinut acordul international pentru punerea bazelor Ligii Natiunilor, prima organizatie internationala destinata promovarii securitatii colective la nivel global. In ciuda atractivitatii, conceptia lui Wilson continea un numar de lacune si nu a reusit sa fie aplicata conform dorintei initiatorului. Principiul securitatii colective presupune o lume a statelor care in general sunt satisfacute de statu quo-ul referitor la distribuirea controlului teritorial. Potrivit principiului, statele nu trebuie sa foloseasa forta unele impotriva altora, dar sunt obligate sa o utilizeze impreuna daca un stat oarecare comite o agresiune impotriva altuia. Cele paisprezece puncte ale lui Woodrow Wilson Discursul lui Wilson prelua multe dintre principiile progresiste care fuseser folosite pentru reformele interne din SUA i le transpusese n politica extern: libertatea comerului, tratatele deschise, democraia i autodeterminarea.

1. Primul din cele paisprezecece puncte, proclamate la 8 ianuarie 1918, prevedea c n viitor "nu vor mai exista acorduri internaionale private de niciun fel, ci doar convenii de pace publice, ncheiate deschis". Astfel, scopul clar al acestui punct este de a interzice tratatele secrete sau anumite seciuni secrete ale unor tratate, iar, n viitor, fiecare tratat trebuind s fac parte din legile internaionale, pentru c, altfel, orice tratat secret tinde s submineze soliditatea ntregii structuri a conveniilor internaionale, care este propus s fie construit. 2. Punctul al 2-lea, referitor la navigaia maritim liber, trebuie neles mpreun cu punctul al paisprezecelea (care propune constituirea unei Ligi a Naiunilor), navigaia pe mri urmnd s fie practicat astfel: liber n timpul unei pci generale, sub controlul Ligii Naiunilor pentru impunerea conveniilor internaionale n timpul unui rzboi general deschis, sau n timpul unui rzboi limitat, care s nu implice nerespectarea conveniilor internaionale, Liga Naiunilor urmnd s rmn neutr. Acest punct lovea n interesele comerciale ale Imperiului Britanic. Premierul britanic Lloyd George a refuzat s accepte acest punct, iar restul Aliailor l-au acceptat cu dificultate. 3. Punctul al 3-lea se referea la ndeprtarea, pe ct posibil, a tuturor barierelor economice i restabilirea unor condiii egale pentru comerul internaional ntre naiunile care erau de acord cu principiile pcii i se asociau pentru meninerea ei. 4. Dezarmarea era propus la nivel mondial, ca o cerin obligatorie pentru meninerea pcii, iar "toate armamentele naionale vor fi reduse pn la ultimul punct compatibil cu securitatea rii 5. Punctul 5, referitor la chestiunile coloniale, a introdus temeri ntre Aliai, pentru c att Frana, ct i Anglia erau deintoare ale unor importante imperii coloniale, iar problemele coloniilor erau, asfel, redeschise, oferindu-se ansa naiunilor supuse s se ridice mpotriva dominaiei strine. Desigur, nu a fost intenia preedintelui american s dea natere la noi focare de conflict, ci el a dorit ca acest punct sa se aplice numai coloniilor create de rzboi, cum era cazul coloniilor germane. 6. Prin punctul 6 se urmrea ca Rusia, considerat nc o mare putere, s fie atras n rndul naiunilor doritoare de pace, s fie supus i ea programului de pace propus de Woodrow

Wilson i s colaboreze cu naiunile libere pentru meninerea pcii i a stabilitii politice internaionale. 7. "Belgia trebuia evacuat i restaurat fr nicio tentativ de limitare a suveranitii de care ea se bucura mpreun cu alte naiuni libere", era ideea forte cuprins la punctul 7, pentru c americanii erau susintorii puternici ai cauzei belgiene. 8. Surprinztor a fost faptul c reintrarea Alsaciei i Lorenei n posesia Franei a fost inclus n categoria punctelor neobligatorii, dei hotrrea de redobndire a acestor teritorii sttuse la baza politicii franceze timp de cincizeci de ani i provocase sacrificii fr precedent n rzboi. 9. Reajustarea frontierelor Italiei n baza principiului autodeterminarii naionalitilor. 10. n mod similar, punctul 9 prevedea reajustarea frontierelor Austro-Ungariei n baza principiului autodeterminarii naionalitilor, lucru care a permis apariia statelor Cehoslovacia, Austria, Ungaria i rentregirea Romniei i apariiaRegatului Srbilor, Croailor i Slovenilor viitoarea Iugoslavie. 11. Romnia, Serbia i Muntenegrul trebuiau evacuate, iar teritoriile ocupate retrocedate. Serbiei i trebuia acordat acces liber la mare. Relaiile dintre statele balcanice trebuiau determinate prin nelegeri bilaterale, acestor state urmnd s li se ofere garanii internaionale pentru independena politic i integritatea lor teritorial. 12. Imperiul Otoman i va afla sfritul n acest rzboi, punctul 12, n baza principiului de autodeterminare care solicita ca ,,celelalte naionaliti, care se aflau n acest moment sub dominaia turc, vor trebui s le fie asigurate o securitate nendoielnic vieii lor i de posibilitatea nengrdit de a se dezvolta autonom. Acest punct stabilea i regimul de circulaie liber a strmtorilor Bosfor i Dardanele, n condiiile garaniilor internaionale. Acest punct reitera promisiunea fcut kurzilor pentru formarea unui stat naional, promisiune nerespectat de niciuna dintre marile puteri. 13. Problema statului polonez era destul de complex, pentru c era destul de greu s i se acorde acces liber i direct la mare. Pn la urm, Poloniei i-a fost acordat regiunea Sileziei Superioare i ieire la Marea Baltic prin zona oraului Poznan i s-a creat Coridorul polonez, care delimita Prusia Oriental de restul Germaniei. 14. Poate cel mai important punct din cele 14 a fost ultimul. Acesta susinea crearea unei instituii internaionale de meninere a pcii, o organizaie care s fie "att a celor mari,

ct i a celor mici, ce vor face parte din aceast Lig a Naiunilor. Aceasta Lig a Naiunilor era bazat pe principiul securitii colective a tuturor statelor, care doreau respectarea conveniilor internaionale.

Deficiente generale

Aceste 14 puncte ale lui Wilson au fost numai partial puse in aplicare la conferinta de asanumitele patru mari puteri (Marea Britanie, Franta, Sua si Italia). A fost creata o Polonie independenta si a fost pus in aplicare principiul autodeterminarii nationale in beneficiul Cehoslovaciei, Finlandei si statelor baltice Lituania, Letonia si Estonia. Dar existau probleme semnificative in determinarea scopului si criteriilor principiului in atat de multe state care contineau o pluritate de natiuni diferite. Intrebarii asupra a ce constituie o natiune nu i s-a dat niciodata un raspuns si obiectivul stabilitatii europene si al integritatii teritoriale s-a dovedit imposibil de impacat cu principiul autodeterminarii nationale. De pilda, deosebirile dintre natiunile balcanice au fost ignorate in intereseul fondarii unei Iugoslavii independente, in vreme ce marile puteri sovaiau in a renunta la posesiunile lor coloniale. Nu s-a ajuns la niciun acord cu privire la viitorul Rusiei, care la acea vreme era in toiul unui razboi civil, iar Marea Britanie a refuzat pur si simplu sa ia in discutie perspectiva independentei Indiei. O noua fuziune a noului stat germanofon, Austria, cu Germania a fost exclusa, in ciuda vointei populare. Tragic, Hitler insusi a folosit mai tarziu limbajul autodeterminarii nationale, in anii 30, pentru a asigura destramarea Cehoslovaciei si unificarea tuturor vorbitorilor de limba germana din Reich.

Confruntat cu toate aceste probleme, Wilson a fost convins ca daca Statele Unite se alaturau Ligii putea spera sa influenteze viitorul relatiilor internationale intr-o maniera compatibila cu ideile liberale. Liga Natiunilor n perioada de maxim dezvoltare, ntre 28 septembrie 1934 i 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Stabilite n Pactul Societii Naiunilor, scopurile principale ale Societii erau prevenirea rzboiului prin securitate colectiv, dezarmarea, i rezolvarea disputelor internaionale prin negociere i arbitraj. Printre altele erau tratate i probleme precum condiiile de munc, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane i a drogurilor, comercializarea armelor, sntatea mondial, prizonierii de rzboi, i protejarea minoritilor din Europa. Liga Natiunilor si-a stabilit bazele la Geneva, in Elvetia. Aceasta alegere a fost naturala deoarece Elvetia era o tara neutra si nu luptase in Primul Razboi Mondial. Nimeni nu putea disputa aceasta alegere, mai ales ca o alta organizatie internationala, Crucea Rosie, isi avea deja bazele tot in Elvetia.

Lista membrilor Societatii Natiunilor Extinderea cea mai mare a fost de la 28 septembrie 1934 pn la 23 februarie 1935 cu 58 de membrii. La acea vreme, doar Costa Rica (1925), Brazilia (1926), Imperiul Japonez (1933) i Germania (1933) s-au retras i numai Egipt rmsese s adere (1937). Statele membre la acea vreme au fost : Argentina, Australia, Belgia, Bolivia, Canada, Cehoslovacia, Chile, RepublicaChinez, Colombia, Cuba, Danemarca, El Salvador, Elveia, Frana, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, Imperiul Britanic, India, Italia, Iugoslavia, Liberia, Nicaragua, NouaZeeland, Norvegia, Olanda P anama, Paraguay, Persia/Iran, Peru, Polonia,Portugalia, RegatulUnit, Romnia, Siam, Spa nia, Suedia, UniuneaAfriciideSud, Uruguay, Venezuela, Austria, Bulgaria, Finlanda, Lux emburg, Albania, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Irlanda, Etiopia, Mexic, Republica

Dominican, Turcia,Irak, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, Afghanistan i Ecuador. Din cele 42 de state fondatoare, 23 au rmas membre pn cnd Societatea Naiunilor a fost desfiinat n 1946. Alte 21 s-au alturat ntre 1920 i 1937, ns 7 au abandonat, s-au retras sau au fost expulzate nainte de 1946. URSS a fost singurul membru expulzat din cadrul Societii. Dei a formulat conceptul i a semnat Pactul, Statele Unite nu s-a alturat niciodat Societii Naiunilor. Cele paisprezece puncte ale lui Wilson au fost numai selectiv aplicate la Versailles. Confruntat cu aceasta problema, Wilson a fost convins ca doar daca Statele Unite se alaturat ligii putea spera sa influenteze viitorul organizatiei , insa Senatul Statelor Unite nu era de acord, acesta fiind preocupat de ceea ce parea a fi un angajament atotcuprinzator referitor la securitatea colectiva, prevazut in articolul 10 al Actului Fondator. Acesta obliga statele membre sa respecte si sa apere integritatea teritoriala altor state, iar Wilson insistase ca acest articol era o componenta cruciala a organizatiei. Confruntat cu aceasta problema, Wilson a fost convins ca doar daca Statele Unite se alaturat ligii putea spera sa influenteze viitorul organizatiei , insa Senatul Statelor Unite nu era de acord, acesta fiind preocupat de ceea ce parea a fi un angajament atotcuprinzator referitor la securitatea colectiva, prevazut in articolul 10 al Actului Fondator. Acesta obliga statele membre sa respecte si sa apere integritatea teritoriala altor state, iar Wilson insistase ca acest articol era o componenta cruciala a organizatiei. Odat ieii din rzboi, americanii au refuzat s se mai implice n problemele europenilor i au dorit ntoarcerea la izolaionismul care i inuse departe de orice conflict internaional timp de un secol. In cazul in care se intampla totusi o disputa, Liga, in conformitate cu pactul sau, putea face trei lucruri - cunoscute sub numele de sanctiuni": Putea convoca statele aflate in litigiu sa se aseze si sa discute problema intr-o maniera civilizata si pasnica. Acest lucru urma sa se intample in cadrul Adunarii Ligii - care era, in esenta, parlamentul ei si care asculta cele doua pareri, urmand sa ajunga la o decizie cu privire la modul in care urma sa se procedeze

in continuare. Daca una dintre natiuni era considerata a fi contravenientul, Liga putea introduce sanctiuni verbale - avertizarea natiunii agresoare ca va trebui sa paraseasca teritoriul celeilalte natiuni sau va trebui sa suporte consecintele. In cazul in care statele aflate in litigiu nu ascultau decizia Adunarii, Liga putea introduce sanctiuni economice. Acest lucru era dispus de catre Consiliul Ligii. Scopul acestei sanctiuni era sa loveasca din punct de vedere financiar natiunea agresoare, astfel incat, in cele din urma, sa faca asa cum cerea Liga. Logica din spatele acestei sanctiuni era de a impinge acea natiune agresoare spre faliment, astfel incat poporul acelui stat sa-si verse furia pe guvern, fortandu-l sa accepte decizia Ligii. Liga putea interzice membrilor ei orice comert cu o natiune agresoare pentru a aduce acea natiune in punctul in care il dorea. Daca si acest lucru esua, Liga putea introduce sanctiuni fizice. Aceasta insemna ca se puteau folosi forte militare pentru a pune in aplicare decizia Ligii. Cu toate acestea, Liga nu avea o forta militara la dispozitia sa si nici un membru al Ligii nu trebuia sa ii puna una la dispozitie cand adera - spre deosebire de actuala Organizatie a Natiunilor Unite. Prin urmare, nu putea emite amenintari si orice tara care i-ar fi sfidat autoritatea ar fi fost constienta de aceasta slabiciune. Singurele doua tari din Liga care ar fi putut pune la dispozita ei forte militare, erau Marea Britanie si Franta, dar ambele au fost grav saracite in timpul rezistentei din Primul Razboi Mondial si nu puteau oferi organizatiei sprijinul de care avea nevoie. De asemenea, nici Marea Britanie si nici Franta nu erau in masura sa isi puna finantele la bataie pentru a plati o armata extinsa, pentru ca ambele au fost extrem de afectate financiar in timpul razboiului. Liga a avut, de asemenea, si alte puncte slabe:

Tara al carei presedinte, Woodrow Wilson, a visat la ideea Ligii - America - a refuzat sa se alature. Cum ea era cea mai puternica natiune din lume, aceasta a fost o lovitura serioasa pentru prestigiul Ligii. Totusi, refuzul Americii de a adera la Liga se potrivea cu dorinta ei de a duce o politica izolationista fata de intreaga lume. Germaniei nu i s-a permis sa se alature Ligii in 1919. Pentru ca ea a inceput razboiul, in conformitate cu Tratatul de la Versailles, una dintre pedepse era ca refuzul de a fi un membru al comunitatii internationale si, prin urmare, ea nu a fost invitata sa adereze. A fost o lovitura grea pentru Germania, dar, insemna, de asemenea, si ca Liga nu putea folosi orice forta a Germaniei pentru a-si sustine campania impotriva natiunilor agresoare.

Nici Rusiei nu i s-a permis sa se alature in 1917, din cauza faptului ca avea un guvern comunist care genera teama in Europa de Vest, iar in 1918, familia regala rusa - Romanov - a fost ucisa. Unei astfel de tari nu i se putea permite sa faca parte din Liga. Prin urmare, trei dintre cele mai puternice natiuni din lume n-au jucat nici un rol in sprijinirea Ligii. Cei mai puternici membri ai ei erau Marea Britanie si Franta ambele avand de suferit pe plan financiar si militar in timpul razboiului - si niciuna nu era prea entuziasmata sa se implice in disputele care nu priveau Europa de Vest. Prin urmare, Liga a avut un ideal maret sa puna capat razboielor pentru totdeauna. Totusi, daca o natiune agresoare era determinata sa ignore avertismentele verbale ale Ligii, tot ce putea face Liga era sa aplice sanctiuni economice si sa spere ca acestea vor functiona pentru ca nu avea nici o sansa sa-si execute deciziile folosind puterea militara. Deoarece situatia in Europa se deteriora si se indrepta vertiginos spre al doilea razboi mondial, Adunarea Ligii i-a transferat suficienta putere Secretarului General pe 30 septembrie 1938 si pe 14 decembrie 1939 pentru a-i permite Ligii sa continue sa existe in mod legal si sa desfasoare operatiuni reduse. Sediul central al Ligii, Palatul Pacii, a ramas neocupat pentru aproape sase ani, pana cand Al Doilea Razboi Mondial s-a incheiat. Societatea Naiunilor nu interzicea membrilor s intervin militar, dar ei trebuiau s o fac pe cont propriu, cu armatele naionale, lucru pe care nici Frana, nici Anglia nu erau dispuse s-l fac. Principalele probleme facute Ligii de catre membrii: Victoria electoral a lui Hitler i numirea sa n funcia de Cancelar au fost un adevrat comar pentru Societate. n noiembrie 1933, el i retrage ara din organizaie sub pretextul eecului conferinei mondiale pentru dezarmare i al refuzului instituirii unei pariti a armamentului ntre Germania i Frana. Hitler ncepe apoi s ncalce, pe rnd, toate punctele tratatului de la Versailles: ocup i renarmeaz Renania n martie 1936, iar Frana privete neputiincioas creterea nivelului de agresivitate al rii vecine fr s poat reaciona, nefiin d sprijinit de Marea Britanie. n 1931, Japonia, membr a Societii Naiunilor, ocupa Manciuria, aciune condamnat de organizaie, dar nu i sancionat ntr-un mod eficient. n 1935 a venit rndul Italiei s creeze probleme. Dorind s -i extind imperiul colonial, ea a invadat Abisinia n octombrie 1935, nclcnd toate regulile dreptului internaional. Condamnat oficial i ameninat cu sanciuni economice, Italia lui Mussolini prsete Societatea Naiunilor n 1937

ntr-un final, URSS este exlcus din organizaie n decembrie 1939 dup agresiunea contra Finlandei.

Parti bune Dac principalele eecuri ale Ligii sunt prea bine cunoscute, trebuie menionate i cele cteva succese remarcabile obinute ntre 1921 i 1930: pstrarea insulelor Aaland sub suveranitate finlandez, delimitarea frontierei albaneze, mprirea Sileziei Superioare ntre Polonia i Germania, internaionalizarea portului Memel, referendumul de realipire a regiunii Saar la Germania, sfritul sclavagismului n Liberia. Liga Naiunilor a contribuit la rezolvarea unor conflicte secundare,cum au fost cele dintre Polonia i Lituania cu privire la Vilnius(1920), dintreFinlanda i Suedia cu privire la insulele Aaland(1921) sau ntre Grecia i Bulgaria(1925). Ea a euat s rezolve litigiul Chaco dintre Paraguai i Bolivia(1928 -1935) i a avut numai un rezultat parial n conflictul Leticia dintre peru i Columbia(1932 -1934).

In general Liga Natiunilor a avut oarecare succes n introducerea de proceduri privind gestionarea disputelor/conflictelor implicnd actorii minori, dar a esuat n cazul marilor puteri (Japonia n China - 1931; Italia n Etiopia - 1935; URSS n Finlanda - 1939).

Dup o serie de succese i unele eecuri din anii 1920, Liga s-a dovedit neputincioas n faa agresiunii Puterilor Axei din anii 1930. Germania a prsit Societatea Naiunilor, urmat apoi de Japonia, Italia, Spania i alii.

Izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial a demonstrat c Societatea nu a reuit s mpiedice cea ce a urmrit de la nceput, prevenirea unui alt rzboi mondial. Au existat mai multe motive pentru acest eec, multe fiind legate deficienele generale din cadul organizaiei. n plus, puterea Societii a fost diminuat de refuzul Statelor Unite de a se altura.

O alt deficien a aprut datorit contradiciei ntre idea securitii colective care a format temeiul Societii i relaiile internaionale ntre statele individuale.

Sistemul securitii colective al Societii cerea naiunilor s acioneze, dac era necesar, mpotriva statelor pe care le considerau prietenoase, i ntr-un mod care le putea pune n pericol interesele lor naionale, de a sprijini statele care nu aveau nicio afinitate.

Desfiintarea Ligii Natiunilor La Conferina de la Teheran din 1943, Aliaii au czut de acord de a crea o nou organizaie care s nlocuiasc Societatea: Organizaia Naiunilor Unite. Multe din instituiile Societii, precum Organizaia Internaional a Muncii, au continuat s lucreze iar n cele din urm s-au afiliat cu ONU. Organizarea Organizaiei Naiunilor Unite a fost destinat s fie mult mai eficace dect a Societii. Ultima ntrunire a Societii Naiunilor a avut loc pe 12 aprilie 1946 la Geneva. Robert Cecil a afirmat la ultima adunare: Liga a murit. Muli ani s triasc Naiunile Unite! In 1943, la Conferinta de la Teheran, Puterile Aliate au convenit sa creeze un nou organism care sa inlocuiasca Liga: Organizatia Natiunilor Unite, iar in 1946, Liga Natiunilor s-a autodizolvat. Multe suborganisme ale Ligii, cum ar fi Organizatia Internationala a Muncii, au continuat sa functioneze si, in cele din urma, au devenit afiliate ale ONU. Structura Organizatiei Natiunilor Unite a fost destinata sa o faca mai eficienta decat Liga, dar in mod similar, ONU nu are are propriile forte armate, insa pare sa aiba mai mult succes decat Liga cand le cere membrilor sai sa contribuie la interventii armate, cum ar fi in timpul razboiului coreean sau in misiunea de mentinere a pacii in fosta Iugoslavie. ONU a fost nevoita in unele cazuri sa recurga la sanctiuni economice si a reusit mai bine sa atraga noi membrii, facand-o mai reprezentativa.

Organizatia Natiunilor Unite Principalii Aliai din al Doilea Rzboi Mondial (Marea Britanie, Uniunea Sovietic, Frana, Statele Unite ale Americii i Republica Chinez) au devenit membrii permaneni n Consiliul de Securitate ONU n 1946. La fel ca predecesoare sa, ONU nu are propria for armat, ns cere membrilor si s contribuie la intervenii armate, precum n Rzboiul din Coreea i misiunea de

meninere a pcii din fosta Iugoslavie. De asemenea, ONU are mai muli membrii dect Societatea Naiunilor. Securitatea colectiva Securitatea colectiva poate fi inteleasa ca un aranjament de securitate regionala, zonala sau globala, in care fiecare stat din sistem accepta ca securitatea este o preocupare a tuturor si este de acord sa se alature intr-un raspuns colectiv la amenintarile la adresa pacii. Sistemul de securitate colectiva este mai ambitios decat sistemul de aparare colectiva, incercand sa cuprinda toate statele dintr-o regiune si sa abordeze o gama larga de posibile amenintari. Desi conceptual are o istorie lunga, punerea sa in aplicare s-a dovedit a fi problematica.

Principiile de baza ale securitatii colective intr-un posibil conflict armat, orice stat-natiune, membru intr-un sistem de securitate colectiva, trebuie sa fie in masura sa identifice sis a recunoasca agresorul; toate statele-natiune membre trebuie sa fie la fel de angajate in a constrange agresiunea, indiferent de sursele si originea acesteia; toate statele-natiune membre beneficiaza de aceeasi libertate de actiune si capacitate de a se alatura in cadrul procedurilor impotriva agresorului; puterea cumulata a membrilor aliantei pentru securitatea colectiva va fi adecvata si suficienta pentru a putea invinge agresorul; in functie de amenintarile la adresa securitatii colective, statele-natiune vor determina agresorul sa-si modifice politicile, iar daca nu va dori sa faca acest lucru, va fi invins.

Robert O. Keohane International Liberalism Reconsidered: Liga era un organism modest. Nu era o institutie comparabila cu Consiliul de Securitate (din structura prezenta a ONU) unde sa poata fi luate deciziile comune si

imperative si nu existau resurse pentru mecanismele de actiune colectiva. Independenta suverana a membrilor sai nu era in niciun fel restrictionata, nu exista nici urma de suprastatalitate.. era doar un mecanism de amanare a razboiului. Exista multa incredere in dialog, in investigarea si prezentarea publica a faptelor. Date fiind informatiile potrivite si timpul suficient, se spera sa inceapa un proces de educatie si, de asemenea, se astepta ca ratiunea sa fie victorioasa. Oamenii din lumea intreaga aveau sa priveasca iscoditori peste umerii diplomatilor in sesiune; opinia publica mondiala avea sa se faca simtita.