Sunteți pe pagina 1din 16

Trepte spre vietuirea n monahism

Ieromonah Arsenie Boca


- Despre sfaturile Evangheliei si voturile monahale - Despre post si rugciune - Rzboiul nevzut sau despre ispite - Despre lepdarea de lume - Treptele vietuirii duhovnicesti - Spovedania si despre cercetarea constiintei. Citirea Dumnezeiestilor Scripturi. Lecturi spirituale. - Despre rbdare, mndrie, smerenie, tierea voii, smerita cugetare - Petrecerea monahului n lume - Chipul cel dinluntru si cel dinafar al monahului - Votul ascultrii. Votul ascultrii si personalitatea monahului. Poate nceta obligativitatea voturilor monahale ? - Rostul si nsemntatea monahismului - Purtarea monahului fat de superior si fat de obste, fat de ascultri si fat de bunurile mnstirii - Purtarea monahului fat de rude, prieteni, cunoscuti si fat de credinciosii care vin la mnstire - Tlcuirea rnduielii tunderii n monahism

Cine vrea s vin dup Mine, s se lepede de sine, s-si ia crucea n fiecare zi si s-mi urmeze Mie. (Luca 9, 23) Lepdarea de lume are dou trepte. nti ne lepdm de lumea din afar si de tot ce ne-ar putea tine legati de ea. n al doilea rnd ne lepdm si de toate asemnrile noastre luntrice cu lumea. Acestea sunt patimile, nravurile si toate slbiciunile noastre personale. Dac am rmne n lume ne-am face una cu lumea. Dac ns vrem s urmm lui Iisus, atunci trebuie s desvrsim lepdarea de lume cu lepdarea de sine. Lumea aceasta este eul, egoismul, este iubirea si ncntarea de sine, e suportul plcerii si al complacerii n lumea aceasta. Egoismul este rdcina tuturor patimilor. Iar lepdarea de sine este uscarea acestei rdcini si prima conditie a urmrii lui Hristos. Dac iesim din lume scpm de vedere si auzire. Cu aceasta mai slbesc putin si patimile noastre. Dar ca s ne desprindem deplin din puterea lor trebuie s tiem odraslele si rdcina prin nevointa de fiecare zi a lepdrii de sine. Aceasta e simtit de firea noastr cea pieritoare ca o cruce pe care de fapt moare omul nostru cel vechi. Nu putem urma lui Iisus dect omornd n tot ceasul patimile noastre. Pentru nceput urmarea lui Iisus chiar rostul acesta l are: de a ne desprinde firea de patimi iar n locul lor a deprinde virtutile. Lepdarea de sine nu este cu neputint sau nfrngere. Dimpotriv, e desctusarea unei foarte mari puteri sufletesti. Mrturie la ndemn ne stau nssi prilejurile. Dac le cstigm, adic ne comportm prin ele dup Duhul lui Dumnezeu, simtim n suflet o pace si o crestere sufleteasc. Pe cnd dac le pierdem, adic ne comportm dup om sau dup patimi, simtim o tulburare, o mustrare de constiint si o mputinare sufleteasc. Lepdarea de sine dovedeste credinta si dragostea pe care o avem ctre Iisus. Din aceasta izvorste o mare trire sufleteasc. Lepdarea de sine trebuie s ne-o facem a doua natur, ca s ne nsoteasc toat calea clugriei si s caracterizeze clugria. n felul acesta seac izvorul si rdcina patimilor.

sus
Despre sfaturile Evangheliei si voturile monahale Iisus a dat porunci si sfaturi si pild cu viata Sa. n aceasta a descoperit toat voia lui Dumnezeu ctre oameni, ca s se mntuiasc. Poruncile asigur mntuirea pentru toat lumea, iar sfaturile evanghelice sunt acestea: srcia de bun voie, viata fr prihan si ascultarea neconditionat.

Pe sfaturile evanghelice se ntemeiaz clugria. Cinul monahal urmreste deci triea crestinismului pn la msurile desvrsirii. Dar ca s fac firea omeneasc o cale att de lung trebuie ntelese bine mijloacele si foarte bine cunoscut calea. Mai nti fiti de-a dreptul ucenicii lui Iisus, cum au fost apostolii, dar putem fi niste ucenici mai smeriti al unui slujitor al lui Iisus, cum este duhovnicul. Clugria nu se nvat att din crti ct din aceast ucenicie. Voturile sau fgduintele monahale au rostul de a desprinde rnd pe rnd patimile care stric firea noastr si primejduiesc mntuirea. Primejdia cea mai mare a patimilor de cpetenie este aceasta, c duc sufletul la necredinta n Dumnezeu prin faptul c prind sufletul si trupul numai de viata aceasta desart. tiind Iisus c patimile opresc sufletul de la calea Sa, ntruct l lipesc de viata aceasta, ne-a cerut s ne lepdm de tot ce avem, s urm familia, ba s urm si propria noastr viat n conditiile lumii acesteia (Luca 14, 26). Clugria stabileste o alt nrudire ntre oameni: rudenia cea dup Duh. Cstoria si copiii i prsesti nainte de a-i avea si n-o iei pe calea aceasta. Aceasta este voia sfnt pe propria ta viat vzut dup chipul veacului acestuia. Aici si dovedesc sfaturile evanghelice temeiul. Astfel, srcia de bun voie ne izbveste de lcomie, de iubirea de argint si de lene. Fecioria biruie desfrnarea. Iar ascultarea neconditionat omoar mndria, invidia, mnia, slava desart si ntristarea. Dintre cele trei fgduinte cea mai grea e ascultarea, pentru c are de biruit mai mult patimile mintii care discut cu Dumnezeu n loc s asculte fr discutie. Nici o patim nu vrea s prseasc firea fr nevointe, adic silinte ale constiintei ntrite de voint. Din pricina acestei lupte ntre convingeri si patimi clugria e dttoare de har si e numrat la Taina Pocintei. Ascultarea este pretutindeni o temelie a rnduielii n societatea omeneasc, dar n clugrie ascultarea mai are ceva fundamental deosebit: ca ascultare din convingerea c prin constiinta staretului sau a duhovnicului ti grieste nsusi Hristos. Orice abatere de la acest greu de ascultare atrage o ntrire a patimilor si o slbire a sufletului. Iat ntelesul clugriei.

sus
Despre post si rugciune Postul e vechi si ncepe odat cu omul. E prima porunc de stpnire de sine. Postul si rugciunea sunt dou mijloace prin care curtim firea de patimi. Toti oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu si-au smerit sufletul cu rugciune si post. i Iisus a postit 40 de zile punnd postul nceptur a vestirii mprtiei lui Dumnezeu, desi Lui nu-I trebuia, fiind neptimas. Temeiurile mai adnci ale postului si rugciunii le gsim tot la Botez. Adncul fiintei noastre se mbrac n Hristos. n acest adnc al mintii, sau n altarul inimii dup expresia printilor, se slsluieste Hristos, izgonind afar pe satana, care se retrage n simtiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc s nvluie si s prind vointa din nou n mrejile sale. Cu trupul ns nu putem trata dect prin post. El nu stie si nu recunoaste convingeri. De aceea el trebuie uscat, ncet si cu socoteal, fiindc n mocirla uscat porcii patimilor nu mai vin s se scalde. Ca s zdrnicim puterea potrivnic care lucreaz prin simturi patimile plcerii, slbim prin post aceste simturi si nchinarea lor ctre plcere. Un organism topit cu postul nu mai are putere s schimbe convingerile constiintei. Dar mai bine de jumtate din numrul patimilor sunt ale mintii. Postul lucreaz si asupra acestora. E lucru de mirare, zice Ioan Scrarul, c mintea fiind netrupeasc de la trup se spurc si se ntunec si c, dimpotriv, cea nematerialnic de la trn se subtiaz si se curt. Ochii vd lucrurile, mintea vede gndurile.

Postul curteste ochiul, rugciunea curteste mintea. Aici nu vorbim de rugciuni care cer lucruri materiale, nici de rugciunea care d drumul nchipuirii, dup cum nu vorbim nici de rugciunea liturgic, ci numai de rugciunea mintii. La intrarea n clugrie rugciunea vamesului, completet poate chiar de Iisus, e numit deodat cu metaniile Sabia Duhului Sfnt. Rugciunea mintii este Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine pctosul . Cu numele lui Iisus spus nti cu gura apoi cu mintea, ptrundem din afar spre nluntrul nostru ctre Iisus, Care la rugciunea noastr bate rzboi cu potrivnicul din gnduri si ne izbveste de asupririle patimilor. Rugciunea mintii sau rugciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de Insusi Iisus, c fr Mine nu puteti face nimic n privinta izbvirii de patimi, deci n privinta mntuirii. Rugciunea mintii are si stri superioare, cnd izbvindu-se patimile, se deapn de la sine fr cuvinte, ntr-o nesfrsit dragoste de Dumnezeu, de oameni si de toat fptura.

sus
Rzboiul nevzut sau despre ispite Sufletul este mai de pret dect toat materia lumii pentru c n el e sdit de la obrsie posibilitatea desvrsirii. Pe de alt parte si firea ntreag suspin dup artarea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8, 19), adic dup ndumnezeirea omului. n cale st infirmitatea firii si o putere potrivnic nevzut care caut s nfrneze sufletul de la un zbor mai nalt dect viata veacului acestuia. i fiindc puterile nu erau egale, Dumnezeu S-a fcut om si ca om a biruit pe ispititorul, nvtndu-ne si pe noi lupta. A ntrit firea noastr si slsluindu-Se ntru noi prin botez ne-a fcut fptur nou asculttoare de Dumnezeu. Dar de la noi att se cere: s punem n lucrare aceste ajutoare. Tot rzboiul nevzut al potrivnicului urmreste abaterea sufletului din ascultarea de Dumnezeu si toat nevointa clugrului e s sporeasc aceast ascultare. Potrivnicul are dou feluri de ispite: prin plcere si prin durere. Cu primele umbl s ne amgeasc. Dar cu celelalte umbl s ne constrng s socotim plcerea ca bine si durerea ca ru. Cu aceast mestesugire ar restrnge nzuintele sufletului numai la o viat comod n veacul acesta. Iar clugrul are ctre primele: nevointele nfrnrii pentru dragostea de Dumnezeu, iar ctre celelalte: lepdarea de sine pentru dragostea de oameni. Dac vede vicleanul c nu isprveste surparea cu ispitele atunci arunc n minte hule mpotriva lui Dumnezeu. Covrsirile acestui mndru s nu sperie pe nimeni cci nu spurc pe om, nici s nu le bgm n seam. Dar nici o viat sporit nu e crutat de bntuieli: fie cu vederi amgitoare si trgnd ctre slava desart, fie cu nfricosri grozave ducnd ctre iesirea din minti. n calea celor dinti avem lepdarea de vederi, cci mai de folos este a ne vedea pcatele dect a vedea ngerii, iar n calea celorlalte avem lepdarea de sine n grija lui Dumnezeu. Pe putini credinciosii si molatecii vicleanul i scoate din lupt cu evidenta neputintei cu care i arunc n dezndejde, iar ctre smerenie le nchide calea prezentndu-le-o ca umilire. Pe calea aceasta le macin sufletul ntre dezndejde si nemultumire, de unde ajung la mnia persecutiei. Adun la conflict, se nchid sufleteste n prejudecti si asa alunec din calea sfnt n calea profan sau chiar chimic. La acestia lepdara de sine a fost mereu un lucru de sil sau fr convingere. n urm ispitele aleg trebnici de netrebnici. ntr-unii ispitele desvrsesc n suflet ascultarea si dragostea de Dumnezeu. Iar n ceilalti le sterg pe acestea si pun n loc ascultarea si dragostea de sine. Ispitele descoper ceea ce este n inima omului. Drepte sunt cile Domnului si cei drepti merg pe ele dar ndrtnicii pe aceleasi ci se poticnesc si cad. Pentru calea clugriei trebuie prin urmare sntate deplin si majoritate de minte. Viata duhovniceasc nu se deschide dect n sufletul care are curajul umilintei. njosirea n fata lui Dumnezeu, dispretul de sine si lepdarea vointei proprii, iat calea celor trei arme ale sufletului (Avva Pimen). De aceea n calea lui Dumnezeu s fii neclintit, neabtut nici de plcere nici de durere. Dar s stii c a rmne n picioare nu e treaba ta, nici a virtutii tale, ci a harului Aceluia Care te tine n bratele Sale ca

s nu cazi n ntristare. Deplin izbvit de lupte nu este om pmntean, nici nu trebuie s fie. Altfel nu ar mai fi lupt, nici ucenicie, nici sporire, nu ar mai trebui nici Harul nencetat de la Dumnezeu. Omul nu si-ar mai cunoaste slbiciunea si nici de smerenie nu ar mai avea trebuint. E mai de pret lupta, c vezi ajutorul lui Dumnezeu si te smeresti si te umpli de dragoste, cci biruinta pe multi i-a pgubit. Pe aceast cale nu poti cltori fr primejdie dect condus de mna nevzut a lui Dumnezeu prin constiinta unei cluze.

sus
Despre lepdarea de lume Lumea este lucrarea lui Dumnezeu. Dar stricciunea din lume este lucrarea pcatului. Clugrii fug de stricciunea din lume pentru c aceasta desface pe oameni de Dumnezeu. Dar pentru c stricciunea este asa de tare tesut cu lumea, clugrii se leapd de lume. Aceasta pe scurt. Mai pe larg, fuga de lume se petrece asa: la vrsta mintii se trezeste n noi si constiinta de crestini. Constiinta aceasta e un nssi dar al botezului. De acum doi insi ne cheam: Dumnezeu si lumea, fiecare n partea sa. Dumnezeu ne cheam prin constiint, iar lumea prin trup. Aflndu-ne n aceast cumpn sufleteasc avem prin urmare libertatea de a alege modul nostru viitor de viat. Dac am avea s trim o viat crestin n lume, vedem mprejur sau chiar n casa noastr, c obiceiurile si ndeletnicirile din lume ne-ar birui si am sfrsi prin a tri si noi ca toat lumea. Dac ns chemarea constiintei ctre Dumnezeu e mai tare dect chemarea trupului ctre lume, atunci ne lepdm de lume, vindem tot ce avem si venim ntr-o mnstire s urmm lui Hristos. Lepdarea de lume este prin urmare un act de libertate a constiintei, o convingere. Nici un alt motiv nu e mai temeinic dect acesta.Iat primul pas ctre mprtia lui Dumnezeu.

sus
Treptele vietuirii duhovnicesti Este o singur viat duhovniceasc pentru c este un singur Duh. Deprinderea si trirea ei ns este treptat, pe msur ce ne curtim de patimi, iar aceasta este numai nceputul. Perioada de timp caracterizat prin lupta cu patimile se numeste ascez, lupttorul ascet iar totalitatea nvtmintelor se numeste ascetic. Cuvntul ascez e grecesc si nsemna la nceput exercitiu fizic. Apoi a cptat ntelesul de exercitiu moral pe care l-au luat mnstirile desvrsindu-i ntelesul, de totalitatea nevointelor prin care se izbveste firea de patimi. Aceasta prin urmare este perioada de urcus n care preocuparea de cpetenie a monahului este curtirea de patimi. Chiar termenul de curtire are si el dou vrste si s-a ncettenit sub numele de purificare. Perioada ascetic cuprinde purificarea activ n care intr toate nevointele din partea omului si purificarea pasiv, adic de curtire a firii de patimi dincolo de puterile omului, pe care o face Dumnezeu nsusi. El si face loc curat n cei ce-L caut cu dragoste, dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta si atunci ei trebuie s sufere curtiri mai presus de fire ca s poat locui n ei cu slav Cel mai presus de fire. Faza de culminatie a ascezei si de adncire a tririi duhovnicesti se numeste iluminare. n faza aceasta Darurile Duhului Sfnt primite la Botez se dezvolt n toat deplintatea lor si ntresc sufletul pentru si mai grele ncercri. n faza aceasta pot apare amgiri si daruri extraordinare si cine le are e sftuit s nu-si lipeasc inima de ele, pentru c nu numai c nu nainteaz, dar poate pierde si tot ce a agonisit. Iar calea e din ce n ce mai subtire si tot mai mult trebuie s te lepezi de toate. Asceza are si un caracter hristologic. n nevointe nu e numai omul, e si Hristos prezent. n sfortrile noastre e prezent forta din firea omeneasc a lui Hristos. Trupul si Sngele Lui din Sf. mprtsanie se lupt cu trupul si sngele nostru mpotriva patimilor, sfintind trupul si arznd patimile. n perioada ascetic murim lumii si nou nsine mpreun cu Hristos, n viata mistic. S nu uitm ns c nainte de nviere a fost sptmna patimilor, rstignirea,

prsirea, umilirea, moartea, ngroparea si pogorrea la iad, dragostea ucenicului trecut prin cele mai grele cumpene sufletesti, uscciunile, prsirile, ntunericul umilirii de moarte. Acestea constituie purificarea pasiv si curtesc si ultimele rdcini ale patimilor, realiznd neptimirea. Ca dovad, din cel mai adnc mormnt si prsire suntem rpiti afar fr veste de sfnt lumina dumnezeiasc. Din cea mai adnc bezn fulger lumina contemplatiei divine plin de Har si adevr. De la acest moment al luminii divine ncepe viata mistic, adic unirea fpturii cu Dumnezeu. Aceasta este asemnarea nu prin fire ci prin har.

sus
Spovedania si despre cercetarea constiintei. Citirea Dumnezeiestilor Scripturi. Lecturi spirituale. Odat intrati n calea mplinirii sfaturilor Evanghelice care restrng mult firea omeneasc, se ntelege c pn s deprindem vietuirea dup sfaturi gresim adeseori. Din pricina aceasta tebuie s nmultim si mijloacele de a ne mentine n aceast vietuire. Unul din aceste ajutoare de pret este spovedania deas. Spovedania fiind Taina Pocintei, este dttoare de Har care ntreste puterile noastre slabe ctre mplinirea fgduintelor ce le-am fcut sau ne pregtim s le facem. Spovedania deas trebuie tinut ns la pretul ei. Tinta sufleteasc a monahului fat de tain trebuie ndreptat atunci cnd se dovedeste usurtate la mijloc. De aceea o prea deas spovedanie, n sufletele neadncite, se banalizeaz. De aceea ne ajutm de cercetarea constiintei sau de spunerea gndurilor, care poate fi orict de deas. Sunt mnstiri n asa fel organizate nct nimeni nu se culc pn nu si-a spus gndurile rele, pn nu s-a mpcat din inim cu fratele su cu care s-ar fi nvrjbit peste zi si pn nu ia iertare de la toti. Spovedania deas si cercetarea constiintei au rostul de a slbi din fire deprinderile patimilor si a pune n loc deprinderile bune sau virtutile contrare patimilor. Practica aceasta are ns temeiul pe cunoasterea nsusirilor gndurilor. Gndurile ptimase nemrturisite sau simplu spuse au nsusirea c se ntresc si se fac funii, cum zic printii, si trag mintea la nvoire si la fapt, care este pcat. Pcatul acesta este: nfrngerea moral a sufletului de ctre un gnd ru. De aceea toate gndurile trebuiesc spuse nainte de a se ntri si de a birui mintea, cci de ndat ce sunt spuse le piere puterea de a obseda, asupri, stpni mintea. De altfel, si gndurile bune trebuie controlate cu o alt constiint, mai limpede. Controlul tuturor gndurilor e lege n clugrie. Nentrebat nimic nu e bine, nici ce e bine, pentru c singur nu te poti apra de sgetile slavei desarte. O alt msur de ajutor n biruinta asupra firii ne-o d citirea Dumnezeiestilor Scripturi. Este Duhul lui Dumnezeu n crtile Sf. Scripturi, de aceea citirea ei zideste duhovniceste. Dar si pentru aceasta trebuie putin preocupare. Mai nti trebuie nvtat aceast carte a lui Dumnezeu ctre oameni, adic nteleas n rostul ei de revelatie, nteleas n cadrul ei istoric, n sfortarea ei de a mentine n constiinta poporului ales asteptarea descoperirii desvrsite n Iisus Hristos. Valoarea spiritual a Scripturii nu se pierde n istoria pe care o cuprinde. De aceea Biblia e si singura carte a creia date istorice au si o neistorie pe care o cuprinde. De aceea Biblia e singura carte a creia date istorice au si o memorie duhovniceasc. De Acelasi autor sunt si scrierile ascetice ale Sfintilor Printi si scrierile Evanghelice si scrierile sfintilor. n concluzie, citirea cu socoteal a Dumnezeiestilor Scripturi aprinde si hrneste sufletul cu gndurile lui Dumnezeu care nu sunt ca gndurile omului.

sus
Despre rbdare, mndrie, smerenie, tierea voii, smerita cugetare Lepdarea de sine nu se realizeaz dintr-o dat sau odat pentru totdeauna ci trebuie timp si rbdare. Timp pentru deprindere si rbdare pentru greutatea ei. Rbdare trebuie s avem mai nti cu noi nsine ca s nu cdem n ntristare, apoi trebuie s aib si altii rbdare cu noi pn deprindem desvrsit lepdarea de sine. Dac nvtm practic lepdarea de sine si sporeste dragostea n inima noastr, rbdarea nceteaz de a mai avea nftisarea negativ, de necaz, si se schimb n bucurie, cu toat ntristarea mea sunt covrsit de bucurie. Cnd avem lepdarea de sine si dragostea, ocara ni se face

ca lauda si lauda ca ocara. Rbdarea mai este si nevoint, adic pedepsirea de bun voie a firii cu tot felul de osteneli. Atrn de treapta duhovniceasc pe care ne gsim ca s fie cu neputint unele nevointe sau altele. La aceste nevointe ale rbdrii nu e bine s nzuim dect pe msura nsntosirii firii de patimi. La nceptori, deprinderea rbdrii ncepe cu ocara. nceputul trebuie ntrit cu rbdarea, pentru c n lupta cu mndria si cu slava desart, acestea au obiceiul s-l arunce n dezndejde ca s prseasc lupta. Cine rabd (ndreptarea) pn a sfrsit se va mntui (Matei 10, 22). Viata duhovniceasc are multe greutti de nvins, mai ales din partea mndriei. Partea importantei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrzniciei, neascultarea, grirea mpotriv, posomorrea, groaza de umilint, toate acestea sunt forme n care se dezvolt si se nmulteste mndria n suflet. Mndria si toti puii ei sunt pricini de conflicte, de nemultumiri, de ftrnicii. Din rcirea dragostei si a umplerii sufletului de rutate sub influenta acestei patimi, mintea alunec pe panta nebuniei. Ce e de fcut n momentul de limpezime de minte ? S simtim, s ne dm seama c la mijloc e o patim, cu duh ru care ne trage de minte cu o logic foarte strns ca s ne scoat afar din ascultarea lui Hristos. S ne dm seama c mai avem ceva n noi neatins de logica aceasta: constiinta. Deci s ascultm constiinta, nu dreptatea noastr. S cutm de mai este cineva care ne-ar putea ajuta s ajungem la liniste. Dac ntinzi minile ctre ajutor vei fi ajutat. Inima nfrnt si smerit Dumnezeu nu o va urgisi. Asa ncepe smerita cugetare: formalizeaz mintea. Smerita cugetare e nceputul smereniei, care nu e o virtute a firii sau expresia neputintei. Izvorul smereniei e darul lui Hristos. Nu de la oameni, nici din crti, nici de la ngeri, ci de la Mine v nvtati c sunt blnd si smerit cu inima si veti afla odihn sufletelor voastre (Matei 11, 29). Suntem n furtun cu sufletul numai atta vreme ct trim la suprafat, la expresia cea mai dinafar a vietii. Cnd ns ne mai adncim sufletele acolo unde ne asteapt Hristos de la Botez, sau de la oricare alt Tain, primim cuvntul Lui care mprstie furtuna. El este izvorul smereniei care reechilibreaz sufletul din bntuielile mndriei. De la aceast experient ncepnd, iubim Crucea lui Hristos si crucea noastr, cu firea primim si credem c tierea voii proprii e ntr-un cuvnt curtirea de patimi.

sus
Petrecerea monahului n lume Viata monahului este luntric, duhovniceasc, pe cnd viata n lume e nafar. Una cu alta nu seamn. Mirenii mai vin la mnstire pentru rugciune, clugrii nu se mai duc n lume s se odihneasc. Toate profesiunile au vacant sau concediu numai clugria nu. Asa ceva ar nsemna ncetarea clugriei. Se duc ns la mare trebuint n interesul de obste al mnstirii. Haina clugreasc l face pe clugr vzut si cunoscut de toti. Unii l iubesc, altii l ocrsc. Clugrul trebuie s se fereasc n sufletul lui de cel ce-l iubeste ca s nu fie rnit de slava desart, precum trebuie s se fereasc si de cei ce-l ocrsc ca nu cumva poate din nepsarea lui s fie hulit Dumnezeu. De aceea clugrii nu umbl printre oameni cu ochii pe ei, ctnd cunoscuti sau dorind s stea de vorb, ci si vd de cale cu gndul la Dumnezeu. Toti clugrii care pentru neaprat trebuint au mers prin orase au simtit trebuinta ocrotirii lui Dumnezeu. Rugciunile celor din mnstire i-au nsotit ca o mn de aprare. Un drum n lume ti face dovada statorniciei n calea cea duhovniceasc. De altfel nici nu se trimit din mnstire dect cei mai statornici n clugrie. n ce const primejdia ? Firea omeneasc a fost asemnat cu cltii, patimile cu focul. Dac te atingi cu focul clti fiind, patimile amortite prin nfrnare se aprind prin simpla vedere. Clugrii triesc ntr-un altfel de foc al Duhului Sfnt. Acesta se stinge cnd se apropie de ei ntinciunea prin simturi. Alt grij pe care trebuie s o aib monahul e la felul vorbelor pe care trebuie s le aud sau s le stvileasc. Chipul monahului a trezit ntotdeauna si n tot locul mncrimea de limb a mirenilor. Ei caut oarecum fie s defaime modul acesta de viat, fie s-l fericeasc pe al lor. Clugrul s se fereasc, din constiint de cunostint, de a califica moral viata mireneasc, asa sau asa. Ct priveste mntuirea, aceasta are multe ci naintea lui Dumnezeu. Fiecare si alege viata care i place sau de care se simte n stare. Mirenii stiu toate nfrngerile clugrilor, dar nu stiu niciodat pe vreunul din sfintii care s fi biruit el aceste nfrngeri.

Mirenii vd pe clugri prin patimile de care sunt stpniti ei si nu le vine a crede c-i cu putint si o viat de virtute. Virtutea e nenteleas, ba uneori e numit ftrnicie. Asa frate clugre, nvluie pe oameni n dragostea ta cea din mult rugciune si vei vedea trezindu-se n necunoscutii cu care stai de vorb si o scnteie dumnezeiasc, pe care nu si-o pot exprima ci numai o suspin.

sus
Chipul cel dinluntru si cel dinafar al monahului Sf. Apostol Pavel a descris ca pentru sine chipul cel dinluntru al omului: M-am rstignit mpreun cu Hristos; si nu eu mai triesc, ci Hristos trieste n mine. i viata mea de acum, n trup, o triesc n credinta n Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat pe Sine nsusi pentru mine (Galateni 2, 20). Asadar Hristos este fptura cea nou a monahului sau monahul n Hristos este fptur nou (II Corinteni 5, 17). El este nluntru si nafar, blnd si smerit, hotrt si linistit. Tulburarea celor dinafar nu-l sminteste din aceste nsusiri sufletesti, dimpotriv, el aduce liniste. Chipul cel dinluntru si cel dinafar al monahului sunt ntr-o deplin armonie, printr-unul strvzi pe cellalt. Toti stim c nluntrul nostru stau ascunse mrgritarul, comoara, talantul si altarul mprtiei lui Dumnezeu. nluntrul nostru avem asadar posibilitatea sfinteniei. Dar posibilitatea nc nu e realitatea. De la sine numai, posibilitatea sfinteniei nu se transform n sfintenie. n viata duhovniceas credinta hotrt poate face ca posibilitatea sfinteniei s se transforme n realitatea sfinteniei. Este nevointa monahului. Fr nevoint ntins, sustinut de convingere, orice posibilitate real va rmne numai posibilitate sau chiar se va transforma n imposibilitate. De pild multi vin la clugrie cu o prere bun despre ei nsisi, prere pe care nemrturisit si-o pstreaz si n mnstire. Prerea sau iubirea de sine e o form subtire a mndriei. n mnstire viseaz sfintiri si litanii si viat fericit iar cnd aici dau de severitatea luptelor cu patimile, de tierile dureroase ale pedepsirii ntru toat fapta bun, visul se destram si ncepe dezamgirea si nemultumirea, camuflrile mndriei. Dac cel n cauz si nchide sufletul de ctre povtuirea duhovniceasc pentru c aceasta taie amgirea de sine din care creste dezamgirea, bobul de gru se schimb n tciune si se crede gru nederpttit. Aceasta este iubirea de sine pe care o mentine mndria si punctul de vam al diavolului. Sufletele slbnogite de mndrie stau totusi pururea ncordate n legitim aprare de ctre orice ndregtori, gata s-si apere dreptatea si s-si justifice ntristarea, s-si explice ei mai bine cauza si niciodat nu simte trebuint s asculte si s urmeze, dac este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. Asa se explic ndeprtrile, mputinrile si chiar ntunecrile de la rostul luminos al clugriei. Sufletul dus n robie e jefuit pe dat de toat agoniseala sa duhovniceasc. Aceasta-i contabilitatea fricosului: zarafii cu banii lor falsi fur talantii nostrii buni. Acum monahul lenes de mntuirea sa ncepe s uite ntelesul celor ce are de fcut, se multumeste numai cu intrarea n clugrie ca si cum cu aceasta si-ar fi ajuns scopul. Potoleste rvna de rzboire cu slbiciunile firii patimilor, mbrcmintea sa de lupttor al duhului pierde nsemntatea ei de la nceput. Sandalele nu mai alearg pe calea gtirii evangheliei pcii, calea duhului, ci o iau iarsi pe calea pmntului. Nici nu observ monahul molatic de minte cnd a fost scos din lupt si redus la un simplu cuier de haine clugresti. Cu alte cuvinte nu vede c a ajuns o mizerie czut ntre tlhari, un mincinos ala Domnului Hristos. Dac monahul se complace ntr-o asemenea clugrie de uniform si nu-l doare stingerea luminilor sufletului su - ntristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse nseamn c a dat n micime de suflet si a ajuns un om de nimic. Potrivit acestei ndreptri el caut alt hran sufletului su: lauda oamenilor, aprobarea voilor sale. De povtuitorii si se desparte sufleteste, judecndu-i si gsindu-le tot felul de pricini. Asa se cuibreste viclenia n suflet si l face pe monah om cu dou fete, morminte vruite pe dinafar, nengrijit pe dinuntru, ipocrit. Prinderea sufletului ntr-o viat dinafar de duh prin trtele vietii e tot una cu ducerea lui iarsi n temnita patimilor. Cnd monahul a realizat ftrnicia, a ajuns pe punctul de a prsi clugria. n ochii lui toti sunt ftarnici, e o victim nevinovat a nedrepttilor, de aceea osndindu-i, iese dintre ei. De aici se vede destul de limpede c mndria singur, chiar sub cea mai subtire form a sa, cum e prerea de

sine, dac nu e tiat din rdcini e n stare s risipeasc din suflet toat viata dup duh. Nu e mndria urciunea pustiului ? De aceea cnd te crezi bun s stii c esti nebun si s astepti ocara ca s te curtesti. ntunecarea aceasta ns ne aduce aminte de nvinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce ftrniceau virtutea. Astzi pentru obrazele celor din ndrtnicie prsesc lupta clugrii. Biserica ncearc pedepsirea, scoaterea din monahism, afurisirea sau caterisirea. Crestinii nu au de nvtat nimic bun de la acesti dezertori si mincinosi. Biserica prin slujitorii ei nu face degrab lucrul acesta, dar ce nu poate rugmintea poate pedeapsa. Plata neascultrii de Biseric este pierderea mntuirii. ndrtnicii dau asadar de primejdia pierzrii ca s se dezmeticeasc. Asa se ntmpl cnd se ntreste fariseul si slbeste vamesul.

sus
Votul ascultrii. Votul ascultrii si personalitatea monahului. Poate nceta obligativitatea voturilor monahale ? Dintre cele trei fgduinte monahale, ascultarea neconditionat s-a dovedit cea mai grea, din dou motive cu totul opuse: unul infirmitatea firii, iar cellalt personalitatea ei. Mai nti ce este personalitatea ? Ca lmurire pe scurt spunem c personalitatea este o nzestrare sufleteasc neobisnuit. ntr-o personalitate chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic si mult mai limpede. Toti crestinii au sigur cte un talant, dar unii au si cte doi, iar altii si cte cinci. Talantii sunt talente, energii de lucru, ca de pild o minte mai strvztoare, o inim mai larg, o mare capacitate de dragoste, o voint mai puternic, o memorie mai bun, o ingeniozitate nscut. Aceste energii ale chipului prind mai bine, ca niste antene mai bune, energiile Harului care le sfinteste. Personalitatea are de asemenea de fcut calea de la chip la asemnare. Dar datorit nzestrrii sufletesti mai puternice, personalitatea ar putea strbate calea ntr-un timp mai scurt sau ar putea realiza o neasemnat asemnare. E destul s ne gndim la Sfntulita de la Arges, o copilit numai, dar cu o capacitate de dragoste care a ridicat-o ntre sfinti. Disciplina ascultrii ns e general, pentru c ea ridic firea din infirmitate precum scoate si mndria din personalitate. Ascultarea face si pe lenesi si pe vecleni s-si dezgroape talantul, precum acoper si pe cei talentati de jefuirea slavei desarte. Se stie c unde este bogtie mai mare si hotii se nevoiesc mai tare s o prade. Rnduiala ascultrii e cale dumnezeiasc. Chiar cnd se realizeaz sfintenia, nici aceasta nu dezleag de acopermntul ascultrii. Cci o sfintenie constient ar putea cdea ca fulgerul n ispita sfinteniei, care e cea mai rafinat capcan a mndriei. De aceea Avva Macarie era dus de ngeri din lumea aceasta si pe drum l ntmpinau dracii zicndu-i: ai scpat de noi, Macarie, iar sufletul lui rspundea: nc n-am scpat. Asa se explic de ce nici unul dintre sfinti nu a scpat desvrsit de vreo frn oarecare a neputintei, ca nu cumva tocmai la urm s piard totul. De aceea Sf. Printi nu au recunoscut desvrsirea dect dup semnul desvrsitei smerenii. n clugrie asadar nu are nici o important numirea de personalitate. Dimpotriv, e un nume de care trebuie chiar s te lepezi, s scapi de stiinta lui. nzestrarea sufleteasc ce-i corespunde e folositoare ntr-alt fel, n curajul smereniei, n avntul dragostei, n capacitatea de a te bucura n suferint. Acestea dovedesc un suflet mare. Clugria nu creste vistori ai mprtiei lui Dumnezeu, ci oameni hotrti care duc trirea crestinismului pn la ultimele lui consecinte de disciplin si frumusete. Altfel Hristos nu ne-ar fi spus c mprtia lui Dumnezeu - chiar aceasta luntric - se ia cu nval si nvlitorii pun mna pe ea si ndrzniti, Eu am biruit lumea. Temeiul ndrznelii celei dup Dumnezeu este nvierea Sa din morti, dovada att de puternic a dumnezeirii Sale. Pe cuvntul Lui, de Dumnezeu dovedit, avem si noi ndrzneal si curaj mpotriva lumii si a mortii din noi. Acesta-i temeiul strfund al uceniciei noastre, a crei capt este nvierea sufletului nc din veacul acesta, n lumina veacului viitor. Pentru o astfel de rostuire a vietii e clugria si ea cere smerenie si curaj. Smerenia si curajul s-ar prea doi termeni opusi. Cu toate acestea, n viata duhovniceasc ei se armonizeaz, ba se si completeaz. Absenta sau mputinarea unuia slbeste pe cellalt si ntre ei trebuie tinut un echilibru. Cci viata crestin orientat numai spre umilint ia o nftisare de sclavie spiritual, de pipernicire la liter si pierde curajul. Deasemenea, orientarea numai spre ndrzneal personal si spre profetism distruge bisericitatea si sobornicitatea crestinismului,

provocnd fie erezie, fie schism, deci pierde smerenia. De aceea pstrarea capacittii de ncadrare n disciplin a unui suflet face dovada armoniei si valorii sale. Clugria slbeste n suflete slabe si se ntreste n suflete mari. Dar pilda celor de pe urm aprinde curajul celor dinti. Voturile monahale au obligativitate de constiint. De Dumnezeu ascultm neconditionat toat viata si fr abatere. Dac ns povtuitorii nostrii dup Dumnezeu, staretii si duhovnicii, devin eretici si ca atare se ncarc din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau caterisirii, atunci suntem dezlegati de ascultarea lor pentru c ei au strmbat dreapta credint si prin constiinta lor nu se mai exprim voia lui Dumnezeu. Dar ascultarea de Biseric nu nceteaz. Obligativitatea voturilor monahale poate nceta numai n cazul extrem de rar cnd se ntmpl din motive chimice a personalittii omenesti, deci si a constiintei n cazul deplinttii de constiint, ns fgduintele rmn obligatorii iar lepdarea lor pcat. ncetarea voturilor e ncetarea clugriei. Mnstirile cu viat de sine au slbit votul ascultrii si al srciei si din pricina aceasta sunt o form decadent de monahism.

sus
Rostul si nsemntatea monahismului Se ntmpl ca unii crestini s nu mai cunoasc rostul monahismului n crestinism. De aceea te poti astepta de la ei la cele mai felurite ntrebri. Dar dac ni-l cunoastem noi cum trebuie, putem da seama oricnd despre rnduiala noastr. Monahismul se justific n linii largi cu aceleasi argumente cu care se justific crestinismul. Crestinismul nu s-a nvechit, dovad c n orice epoc a istoriei s-au gsit oameni s-si dea viata pentru el. Atunci nu s-a nvechit nici monahismul, de vreme ce este ales de cte unii ca mod de viat. Cea mai bun justificare a monahismului o fac cele trei rosturi cu care a strbtut el istoria: rostul spiritual, rostul cultural si rostul social. Rostul spiritual si-l mplineste monahismul prin disciplinarea firii dup sfaturile evanghelice. Prin aceasta monahul nevoitor se izbveste de patimile firii si se face cu neputint artarea unei alte forme de viat dup Duhul Sfnt. Viata mai presus de fire dovedeste constrngtor si totusi simplu existenta lui Dumnezeu. Mintea obisnuit, chiar a celei mai nzestrate si cultivate firi, nu poate face dovada decisiv nici c este, nici c nu este Dumnezeu, pentru c mintea firii acesteia e tot att de dibace de a dovedi si afirmatia si negatia unuia si aceluiasi lucru. De aceea filozofii si-au dat seama de viclenia ratiunii. tiinta cnd se pronunt n materie de religie, de asemenea a iesit din domeniul su, care este studierea meteriei si a legilor ei pentru folosul practic al oamenilor. Iar religia nu face stiint ci constiint. Cci oamenii nu triesc numai cu pine. De aceea despre Dumnezeu nimenea nu poate gri cu competent absolut dect numai El nsusi, cnd strluceste slava Sa pe chipul fiilor Si, sfintii. i totusi oamenilor le mai rmne libertatea s se ndoiasc. Aceste exemplare rare, sfintii, apar printre oameni din vreme n vreme si aduc n ei chipul lui HristosCare a dovedit desvtsit pe Dumnezeu-fiind stlpii Bisericii. Acesta este rostul de cpetenie al monahismului: trirea crestinismului pn la tensiunile desvrsirii, cnd existenta lui Dumnezeu devine un fapt de natura evidentei absolute pentru toti. Clugrii care realizeaz monahismul sunt n lume fcliile aprinse ale lui Dumnezeu. Ceilalti, care nu-l realizeaz, umbl cu ele stinse, iar pentru nfrngerile lor morale Dumnezeu este hulit printre oameni (Romani 2, 24). Dar nu acestia calific monahismul, ci cei dinti. Rostul cultural este mai modest, totusi de mare pret si el. Ei au mpletit rugciunea cu munca, o munc de rbdare, o munc de constiint. Clugrii s-au ocupat de copierea crtilor sfinte. Astfel, monahilor din pustia Sinai le datorm cel mai vechi manuscris ntreg al Noului Testament. Mai trziu au nceput s-si ilustreze crtile sfinte cele mai des folosite, dintre care ne-a rmas o minunat psaltire. Tot clugrii au fost primii iconari si aprtori ai icoanelor n perioada mpratilor iconoclasti. n toate artele minore unde a trebuit migal si rbdare deosebit gsim pe clugri. De la ei avem obiecte bisericesti de mare valoare artistic. Printre primii care au mbrtisat inventia lui Gutenberg, tiparul, au fost clugrii. Primele tiparnite la noi le-au nfiintat clugrii. Prin munca lor s-a asigurat unitatea limbii romnesti. Rostul social e si mai nensemnat si totusi asa de mare. Mai nti munca dezinteresat a clugrilor, care-i izbveste de lene, e un model de constiint. Clugrii lucreaz orice ca pentru Dumnezeu nu ca pentru oameni (Coloseni 3, 23). n vremea noastr constiinta fat de munc ncepe s fie un factor de

mare pret n construirea viitorului oamenilor. Munca iese din stadiul pedepsei si trece n cel al consacrrii, capt o sfintenie pentru constiinta cu care e fcut. Clugrii triesc n viata de obste avnd totul de obste. Deci ei au adus pn n zilele noastre amintirea vie a primelor comunitti crestine din Ierusalim si Alexandria, unde se mprtea fiecruia dup cum avea fiecare trebuint (Fapte 4, 35). Deci clugrii prin viata lor de obste sunt o icoan strveche a lumii noi. Comunismul la obrsiile lui a fost crestin si va fi si la sfrsit. Clugrii si mai justific rolul lor social si prin faptul c sunt totdeauna n lupta Bisericii crestine pentru marea cauz a vremurilor noaste: pacea ntre popoare. Rugciunea pentru pacea a toat lumea clugrii o fac la toate slujbele lor n biseric, zi si noapte. Pacea nu e numai un bun social ci si un bun spiritual al oamenilor, de aceea noi ne rugm pentru pace, pentru c la urma urmei Dumnezeu detine pacea. Astzi armele nu sunt numai ucigtoare ci pustiitoare. i pentru care pricin ? Pentru o mai dreapt repartitie a bunurilor ntre toti oamenii. Toate religiile pmntului s-au unit n lupta pentru pace, toate semintiile pmntului si mintile limpezi sunt n ideea de pace. Niciodat ntre cei mai deprtati si deosebiti nu s-a vzut asa o unire ca n a cere pacea. Acesta e un lucru mai presus de oameni, de aceea pacea va nvinge rzboiul. Convingerile unite n dreptatea cauzei sunt o putere n care intr si toti clugrii. N-a auzit Avraam de la Dumnezeu c dac vor fi si numia zece drepti nu va pierde cetatea ? (Facere 18, 32) Iat ce nebnuite rosturi pot avea acesti oameni sraci cu duhul, care sunt si clugrii.

sus
Purtarea monahului fat de superior si fat de obste, fat de ascultri si fat de bunurile mnstirii n calea vietii duhovnicesti nu sporesti dect pe temeiul ncrederii totale n povtuitorii ti: staretul sau stareta si duhovnicul. Ascultare si dragoste s ai ctre toti din obste, dar ctre povtuitorii ti mai ales, pentru c ei rspund naintea lui Dumnezeu de sufletul tu. Asadar, de ce s poarte rspunderea aceasta suspinnd ? Purtarea monahului descoper adevrata sa trire, dac are o credint de adncire sau o credint de suprafat. n cazul dinti va fi pururea cuviincios si smerit, n cazul al doilea ndrznet si obraznic. Cuviinta sau obrznicia purtrii arat ce duh are n inim n cazul acela. Strile sufletesti molipsesc prin surprindere. De aceea e bine ca povtuitorii s griasc totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca n fata lui Hristos, si atunci vor fi blnzi ntru dojan si smeriti ntru mustrare, altfel mustrarea lor nvinge dar nu convinge. Niciodat nu trebuie s uitm c prin purtarea de grij a printilor lum ndreptare de la Dumnezeu. Cnd uitm lucrul acesta cdem n ntristare. Altii au uitat ndemnul care grieste ca unor fii: Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu-ti pierde cumptul cnd esti mustrat de El. Cci pe cine l iubeste Domnul l ceart si pe tot fiul pe care-l primeste l bate cu varga (Evrei 12, 5-6). Acesta este examenul purtrii, esti n stare s vezi n mustrare grija lui Dumnezeu de tine sau numai o treab de administratie ? De aici se alege folosul sau ncepe pierderea de vreme. Purtarea fat de obste dovedeste si mai bine cum suntem cu adevrat. Fat de povtuitori, ca mai mari, avem o purtare, iar noi ntre noi alt purtare. Aceasta dovedeste cu cte fete umblm. Dac avem pe Hristos n inim, ctre toti avem aceeasi fat, fcnd toate ca pentru Dumnezeu, date n chivernisirea obstii pentru neputinta firii. Asadar de la asezmntul inimii n duhul lui Dumnezeu izvorste toat purtarea monahului ctre cel dinafar, iar cele dinafar, dup modul cum le face, sporesc duhul celor dinluntru.

sus
Purtarea monahului fat de rude, prieteni, cunoscuti si fat de credinciosii care vin la mnstire Urmarea lui Hristos stabileste o altfel de rudenie ntre oameni dect cea dup trup. ntre cei ce iubesc pe Dumnezeu mai mult dect orice altceva se stabileste o rudenie duhovniceasc. Acestia se adun laolalt n obsti si mplinesc unul din cuvintele lui Iisus: Tot cel ce se leapd de avutiile sale si pentru Mine prseste mam, tat, sotie si copii - se ntelege, nainte de a le lua - nsutit va lua nc n viata

aceasta si avutie si tat si copii - desi cu necazuri - iar n veacul ce va s fie viata vesnic. Iat rudenie, iat avutii de obste ale mnstirii, desi si cu necazuri, dar dttoare de ndejde a vietii vesnice. Mama si rudeniile Mele sunt cei ce fac cuvntul lui Dumnezeu, din pricina aceasta rudenia mea dup trup rmne pe planul al doilea ca important. Clugria dezleag pe monahi de obligatiile ngrijirii familiei n lume. Cu toate acestea, legtura nu e rupt ci rmne n dreapta cumpnire a situatiilor si a celei mai bune solutii. Dac dai staretului toat grija ta, o dai si pe aceasta, si cum va rndui, asa va rmne. Prea mult ntlnire cu rudele nu e bun, pentru c ele aduc grijile lumesti, tnguirea c au fost prsite si felul de a gndi dup lume. Sunt totusi rude care se bucur cu adevrat de calea noastr. O viat mbunttit a noastr le-ar fi singura mngiere si bucurie care ar cntri n sufletul lor mai mult dect amrciunile. Acesta-i primul folos sufletesc ce se asteapt de la noi. Iar al doilea e acela al rugciunilor pentru mntuirea lor. Prieteni, cunoscuti, vizitatori si nchintori nu mai sunt de folos celui ce se nevoieste s-si tin mintea si inima curate de gnduri. Pentru porunca dragostei pot fi primiti, dar dup rnduiala cea pentru strini. Putem vorbi cu ei dar la un nivel de seriozitate. Totdeauna si n toate mnstirile unde mirenii au fost primiti fr nici o bgare de seam, acestia au destrmat rnduiala si au sfrsit prin desfiintarea mnstirilor sau si numai a valorii ei duhovnicesti. A umbla dup vizitatori sau chiar nchintori este a umbla dup slava desart. ntr-o atare mnstire nu se adncesc monahii n Duhul lui Dumnezeu ci n duhul lumii. De aceea n mnstirile clasice nu se ngduie cu usurint nici intrarea printilor sau a fiilor dup trup. Pn s covrsesti cu dragostea peste toat fptura trebuie s te nevoiesti cu nfrnarea spre toat zidirea.

sus
Tlcuirea rnduielii tunderii n monahism Intrarea n clugrie se svrseste n vremea Sf. Liturghii, ndat dup intrarea cea mic cu Evanghelia. Spre stiint, pe scurt, Sf. Liturghie este slujba de cpetenie a Bisericii n care e prezentat viata si nvttura Mntuitorului precum si lucrarea de mntuire a omului prin jertfa de pe Golgota. Sf. Liturghie este repetarea sau continuarea peste veacuri a aceleiasi jertfe si taine. Fratele care vine la clugrie este o road a acestei jertfe. Bratele printesti l asteapt deschise pe cruce. Aceasta e cea mai puternic chemare ce s-a putut face vreodat oamenilor. n fata ei prsim viata cea usuratic a firii si dorim s dm si noi vietii acelasi nteles. Iar slujitorul tainei lui Dumnezeu, preotul sau arhiereul, primeste pe fratele naintea usilor mprtesti, deschizdu-i urechile dragosei prin cuvintele Domnului: Veniti la Mine toti cei osteniti si mpovrati - cu pcatele - si Eu v voi odihni pe voi . Pcatele, patimile, ostenesc si ncarc, slbesc si apas sufletul n ntuneric. Dorul dup odihn de acestea este fundamentat n suflet. Acestui dor nimeni si nimic nu-i poate rspunde dect Iisus. De la El nvtm smerenia si primim odihna, adic neptimirea. Cuvntul de lmurire continu si prin el fratele e adus naintea lui Dumnezeu n privinta dorintei sale. n fata sfinteniei lui Dumnezeu avem deodat aceste simtminte contradictorii, de fric si de bucurie, de temere si de atragere. Dar nu numai Mntuitorul e nevzut de fat, ci si Preaslvita Sa Maic, sfintii ngeri si toti sfintii cei dintre oameni vin de fat asupra hotrrii fratelui cu destinul sufletului su. Stau plecate privirile ntregii lumi vzute si nevzute. Acestia sunt martorii nostrii n ziua rspltirii, cnd Mntuitorul nostru va veni s judece vii si mortii, nu dup cum vom fgdui mrturisind - cu gura - ci dup cum vom pzi si mplini - cu fapta - cele ce vom fgdui . Deci e ntrebat fratele de ce a venit n fata altarului, n fata jertfelnicului Domnului. Iar fratele rspunde spunnu-si dorinta clugriei. Dorinta aceasta e ns o convingere. Preotul confirm buntatea si fericita alegere a fratelui. Fratele a ales biruinta asupra firii, urmez s o cstige prin osteneli si suferinte. O astfel de hotrre, ca s duc la rezultat, trebuie s ndeplieasc o condite esential: s fie o hotrre a liberttii sale. Libertatea constiintei e cel mai adnc bun spiritual pe carel avem la ndemn n viat. Acesta este factorul de care Biserica tine seama si garanteaz seriozitatea

convingerii, alegerii si statorniciei. Sila mprejurrilor, sila neputintelor, sila nfrngerilor, dac nu se vor converti n convingere, nu stau garantie pentru clugrie. Fgduintele clugriei sunt asadar pe viat, viat petrecut ntr-o mnstire. Urmeaz ntrebri si rspunsuri, cele trei rspunsuri sau voturi monahale. Primul este fecioria, al doilea ascultarea de povtuitor si de frati, iar al treilea srcia, lipsurile vietii clugresti. Dup aceste trei fgduinte din partea fratelui, preotul, slujitorul tainei, lmureste mai pe larg n ce constau aceste sfinte fgduinte. Mai nti c sunt date n fata Celui Sfnt, c sunt scrise de ngeri si c vom da seama de ele si la sfrsitul lumii. Trite aceste fgduinte, prin ele se arat n viata noastr viata Domnului, ntruct El nsusi este viata vesnic. Viata moahal nu este o viat dup trup. Poftele lui trebuiesc stinse. Cuviinta fat de om trebuie cstigat si mintea curtit prin nevointe, cci si trupul e chemat la sfintenie si viat vesnic. De aceea si el trebuie fcut asculttor de Dumnezeu. Postul, osteneala, privegherea, l mblnzesc. Ascultare s ai fat de toti. n ascultri fr crtire zice preotul. La viclene gnduri s te astepti, care vor s zdruncine hotrrea de a merge prin greutti n urma lui Hristos. Acestea vor s te ntoarc napoi de la calea Duhului iarsi la calea firii. Firea trebuie tmduit de fric n fata suferintei. Pentru dobndirea vietii duhovnicesti trebuie s birui si toat dragostea firii, chiar si dragostea de printii dup trup. Nici dragostea de sine nici dragostea de slav s nu mai ai. Nu mprti sufletul tu ci adun-l din toate si d-l ntreg lui Hristos. De toate s fii srac, ca s atrni ntru totul de Dumnezeu. Oamenii te vor defima, nentelegndu-ti viata, dar nu uita c nici viata lui Iisus nu au nteleso cei ce L-au rstignit. Oamenii prea legati de fire nu au nteles niciodat vietuirea cea mai presus de fire, de aceea s-au temut de aceia cu o astfel de vietuire ca de un ru, ca de o mustrare si i-au fcut mucenici. Iar cuviosii au trit o viat de bun voie, o viat de mucenici. Vietile Sfintilor ne sunt nou hran si curaj n urmarea lui Hristos, precum si convingerea c e cu putint aceast urmare. Hristos fcndu-Se om nea dat nou aceast putint. Cu toate acestea viata dup Hristos nu e o viat de vis sau de vistori, nici o viat cu minuni. Lepdarea de sine si crucea rezum toate greuttile ce le vom avea cu firea cea veche si ne prevestesc mult umilint n lumea aceasta. Dar tocmai acestea cnd le vom mplini ne fac dovada c viata noastr e dup Dumnezeu. ntru aceasta ne st puterea, de a ne bucura ntru necazuri. Cu trupul ne amrm pentru greutatea virtutilor dar cu sufletul ne bucurm pentru plata pe care o aduc. Fratele e ntrebat dac poate mrturisi aceast conceptie de viat. Cu Harul lui Hristos acest fel de vietuire e cu putint. Preotul se roag n continuare lui Dumnezeu, amintind si fratelui c dragostea lui Dumnezeu fat de cel mai mare pctos e mai mare dect dragostea celui mai mare sfnt pentru Dumnezeu, de aceea Dumnezeu nu uit de om cum uit omul de Dumnezeu. De aceea El stie dorul fratelui si adaug la acesta puterea Sa, spre mplinirea poruncilor Sale. Sfaturile evanghelice prin fgduint solemn devin porunci. Cel mai frumos dar pe care l putem face lui Dumnezeu e s ne druim Lui pe noi nsine, pe viat. Dumnezeu primeste si mbrtiseaz, apr si ntreste un asemenea dar. Abia cu aceast druire a dragostei prindem putere asupra greuttii, asupra neputintei si cptm curaj n nevointe. Un duh nou se slsluieste ntru noi din clipa aceasta. l avem noi mai de demult, dar acum a prins el inima noastr n razele lui. Cci duh dumnezeiesc este dragostea care a fcut sfinti. Cu capul plecat si cu cartea rnduielii clugriei pe cap, preotul se roag lui Dumnezeu s-l primeasc si pe fratele acesta n ceata celor care au prsit toate cele lumesti si s-au fcut vrednici de Dumnezeu. ntrit de Adevr, ngrdit de Duhul Sfnt, hotrrea fratelui s fie neclintit n rzboaiele cu mestesugirea potrivnic. Biruinta se cstig prin rbdarea ntrit de Dumnezeu cu Har si prin rugciunile Maicii Crestinttii, Preasfnta Stpn de Dumnezeu Nsctoarea si ale tuturor sfintilor ntru care S-a proslvit Dumnezeu Cel n Treime nchinat. Toti si pleac capetele. Preotul din nou se roag lui Dumnezeu s-l primeasc pe fratele acesta, care si-a ales din feluritele ci de mntuire pe aceasta a jertfei de sine. Rugciunea continu ca poftele si gndurile firii s fie ridicate de la dnsul odat cu tunderea prului, al cror semn este. Pzirea

poruncilor aduce n fire sfintenia Celui ce a dat poruncile. Preotul mai cere de la Dumnezeu si darul nestrmutrii hotrrii fratelui, vointa otelit care i-a caracterizat pe nevoitori. Cu acestea slujitorul Sf. Liturghii se apropie de Cel ce nevzut svrseste Taina, Hristos, ntinde mna sa dup Sf. Evanghelie asezat n fata icoanei Mntuitorului din tmpl si zice: Iat Hristos, nevzut, aici st de fat . i preotul mai ntreab odat pe fratele dac face pasul clugriei de bun voie, deplin liber, fiindc numai acesta e factorul sufletesc hotrtor n cile omului. n adncul fiintei sale omul e libertate. Acesta e darul lui Dumnezeu fcut omului, prin care l-a deosebit de toat fptura vzut si l-a nrudit cu ngerii si cu aceasta l-a fcut capabil si de viat ngereasc. Clugria e asadar o logodn cu modul mai presus de veac al vietuirii ngeresti. Fratele afirm definitiv libertatea constiintei sale n fata Celui ce-i va desvrsi libertatea. Logodna aceasta ncepe ns cu foarfecele, unelte care taie vlul necunostintei de Dumnezeu de pe suflet sau mrejile patimilor de pe minte. La aceast tiere nu numai c te nvoiesti, dar sruti si foarfecele, mijloacele fizice sau morale cu care se face aceast rupere a sufletului si a mintii de patimi. Aceasta a fost ultima zi din viat n care ai mai avut preri personale si voint proprie. De la logodna cu ngerescul mod de viat sub o nou lege, tierea voii si a toat prerea ti este lege. Aceasta o ai chiar din mna lui Hristos. n lumea nevzut sunt mii si milioane de fiinte si numai o singur voie a lui Dumnezeu este. Prin clugrie intri n aceast lume ca s completezi locul cetei a doua ngeresti pe care Dumnezeu a hotrt s-l mplineasc cu oamenii care, n trup greoi fiind, biruie n lupte pe ngerii cei czuti prin neascultare. De aceea, ca s sui la sfrsitul zilelor la aceast destinatie cereasc, trebuie s nveti firea de a nu avea pe pmnt alt voie dect numai voia lui Dumnezeu, precum e si n cer. Ce rost mai au aceste foarfeci ? Foarfecele, povtuirile, mustrarea, dojenirile, ocara au rostul tierii patimilor, cci cu tierea voii se taie toat patima. Iar al doilea rost al foarfecelor este venirea la cunostinta adevrului care este Hristos. Adevrul este fiint vie. Noi ns suntem fiint, dar prins n amgiri. Trebuie tiate amgirile ca s fiintm n Adevr, adic n Hristos. El e usa la casa Tatlui, iar Duhul e cheia cruia Fiul i deschide. Aceasta-i cunostinta adevrului cu noi, cu calea noastr dup Duh, cu destinatia noastr cereasc. Pe acest nteles lupttorul primeste nume nou, dup al unuia dintre sfintii care bine s-au nevoit. De aici ncepnd, de la darea numelui, monahul e un nou botezat, care si ntelege personal Botezul. Aceasta nu e repetarea primului Botez, ci nnoirea lui. Viata lui viitoare, desi continuat pe pmnt, va avea s fie o slav a Sfintei Treimi. ntreaga Sfnt Treime si face slas ntr-un ales. Chematii sunt multi, dar vin numai cte unii care se aleg. Cu acestea ncepe noua mbrcare n Hristos, din afar vzndu-se cele ce urmeaz. Mai nti o cmas alb, hain luminoas a Sfntului Duh, Harul luminii dumnezeiesti care stinge pentru totdeauna mohorciunea ntristrii din patimi si lumineaz firea cu slav dumnezeiasc. Acum e logodna cu darul luminii de pe Tabor, urmeaz lucrarea de o viat si nmultirea lui pn cuprinde n dumnezeiasc vpaie nu numai sufletul ci si trupul. Aceasta e haina noastr, haina de lumin pentru ziua de nunt a Fiului, care este la sfrsitul veacului acestuia si nceputul veacului viitor. Urmeaz paramanul a crui nsemnare, ca s n-o uitm, e scris pe el: Luati jugul Meu c este bun si sarcina Mea usoar . Iar din prooroci: Dat-am spatele Meu spre bti si obrazul Meu spre plmuire si fata Mea n-am ferit-o de scuipri . Iisus e artat de Revelatie si ca nger de mare Sfat , ca unul ce a descoperit Calea de mntuire. Cu aceast Cale a ngerului de mare Sfat al lui Dumnezeu ne logodim si din aceast pricin calea scris pe paraman e numit a ngerescului chip, cci nu sunt aceste cuvinte dintre cuvintele ngerilor. Crucea aminteste de toat lucrarea de mntuire, de umilirile prin care a trecut Iisus nevinovat, de desvrsita jertf de Sine. La aceeasi cale ne fgduim si noi, printre ocri si scuipri, cci noi vrednici

suntem de acestea. Jertfa Mntuitorului a dat Crucii putere de alungare a mestesugirii potrivnice. Crucea este podoaba Bisericii, Crucea este ntrirea credinciosilor si dracilor ran. Arm mpotriva diavolului crucea Ta ne-ai dat cnt Biserica. Dulama nu are dect nsemntatea culorii negre, semnul lepdrii de lume. Lumea mbrac haine colorate, clugrul stinge de pe sine culorile cu viata curat a pocintei. Cingtoarea au descoperit-o lupttorii pentru c prin ea si mresc puterile de lupt. Clugrul are aceast lupt: omorrea firii sale celei vechi si nevointa nnoirii duhului. Culionul vine de la coif, care e un acopermnt de lupt, cu rostul s apere capul de sgeti. El nseamn ndejdea de mntuire. n lupta cu patimile, cu firea, cu viclenele gnduri, adeseori primim sgetile dezndejdii n cap. Dac ns suntem ntriti luntric cu credinta, ndejdea si dragostea - n Dumnezeu trei paveze aprinse ale Duhului Sfnt: una a mintii, una a inimii si una a vointei - sgetile vicleanului nu ne ating, ci-l ard ale noastre pe el. Cci celor ntriti n smerenie le ngduie Dumnezeu s-l ard pe vicleanul cu sabia duhului. Rasa aminteste hainele de zale care apr pieptul si toate ncheieturile. Rasa e mbrcmintea cuviosilor care sting toate gndurile rele si ndemnrile voii proprii, smerindu-le cu gndul mortii. Haina aceasta de lupt are deasemenea culoarea neagr. Cu gndul mortii omori plcerea ptimas de viat desart. Culoarea neagr a mbrcmintii clugresti nu are nsemntatea de doliu pe care o are aceast culoare la mireni. Sandalele sunt ncltmintea usoarei alergri n lupt, cci mult trebuie s alergi pn plinesti gtirea Evangheliei pcii. Pn la pacea neptimirii e mult de alergat si totusi trebuie ajuns la pacea evanghelic (pentru care avem Evanghelia) n termen. Termenul dobndirii biruintei asupra patimilor e pn este ziu adic mai nainte de seara vietii sau chiar a noptii. Ca s stim cum s ne mprtim vremea sau stadiul vietii acesteia, aducem la mijloc cuvntul Sf. Ioan Scrarul: Celor nceptori stirea c sunt dup Dumnezeu le-o d pasii lor care sunt roadele smereniei. Celor din stadiul de mijloc, disparitia luptelor, iar celor desvrsiti, manifestarea si prisosinta luminii dumnezeiesti . Mantia se vede n zugrvirile sfintilor mucenici, apartinnd si ea mbrcmintii ostasilor. De la dobndirea neptimirii firea omeneasc se bucur de harul luminii dumnezeiesti, ca si ngerii. De vrei s te faci clugr, f-te ca focul. Mantia desi e neagr nu nseamn gndul mortii, desi cuviosii adormiti se nfsoar n mantie. Mantia e o mbrcminte plisat, ceea ce aminteste o mbrcminte de raze a unei lumini necreate, tsnind ca fulgerele din fiinta lui Dumnezeu asa cum s-au nvrednicit s-o vad pe Muntele Tabor Petru, Iacov si Ioan, si aceasta numai ct i este cu putint firii omenesti. Aceasta este mbrcmintea nestricciunii si sfinteniei, lumina dumnezeiasc n care au strlucit multi, oameni dup fire si dumnezei dup har (Sf. Simeon Noul Teolog). Camilafca e un vl usor, aproape strveziu, care pogoar de pe cap la corp. Desi e negru si el, nu nseamn gndul mortii. E un simbol al mintii care sub puterea curtitoare a Harului devine strvezie, devine de culoarea cerului si se vede pe sine ca lumin ntelegtoare. Aici e o mare tain a vietii duhovnicesti. Altarul mintii n care s-a slsluit Hristos la Botez devine tot luminos si lumina dumnezeiasc din Iisus strbate catapeteasma care este trupul n ntregimea lui si astfel mintea noastr se uneste cu mintea lui Hristos - cum spune Sf. Apostol Pavel - si tot trupul nostru se face primitor de lumin ntelegtoare. Iat unde are s ajung rugciunea mintii, s strbat nu numai luptele ci si neptimirea. ntr-o atare trie si deplintate de Duh mintea nu mai cuget gresit sau rtcit pe Dumnezeu ca obiect ci ne ntlnim noi si Dumnezeu n acelasi subiect al unei altfel de cunoasteri, mai presus de firea de dincoace a mintii (Dumnezeu este subiectul universului vzut si nevzut si tot universul este obiectul cugetrii lui Dumnezeu; deci Dumnezeu gndeste lumea iar nu fptura l gndeste pe Dumnezeu; cnd face aceasta nu e de mirare c nu-L gseste, de vreme ce-L

face ceea ce nu e: obiect). n felul acesta El se face hran mintii noastre cci n ea s-a sdit putinta unirii omului cu Dumnezeu. Metaniile sunt o asemnare a sabiei. Rugciunea mintii este sabia Duhului care taie gndurile rele cu Numele lui Iisus. Propriuzis, Iisus ne izbveste nencetat de lupta potrivnic: Cu Numele lui Hristos Iisus batem pe vrjmasi. Cci arm mai puternic asupra diavolului ca Numele lui Dumnezeu n cer sau pe pmnt nu este (Sf. Ioan Scrarul). Crucea de mn noului mrturisitor al lui Hristos i aminteste c lepdarea de sine si luarea crucii e o lucrare permanent n toat calea spiritual. Bobul care nu vrea s moar, fie chiar si de gru, nu mai aduce nici o road. Mntuirea se lucreaz numai pe ruinele egoismului. Fclia nu este o simpl luminit sau simpl candel aprins. nsemntatea ei n rnduiala clugriei e mult mai cuprinztoare si vrea s spun c noi nsine trebuie s ne transformm ntr-o fclie. Noi suntem pietrele, lemnele sau jertfa de bun voie pe altarul lui Ilie, altarul de dovedire al adevratului Dumnezeu. Iar de foc se va ngriji Dumnezeu. Dovezile existentei Celui Preasfnt - cele mai strlucite dovezi - sunt sfintii n lumina dumnezeiasc. Acesti biruitori asupra firii, asupra zidului, a vlului necunostintei de Dumnezeu, aduc irezistibil pe oameni s dea slav si s cunoasc pe Dumnezeu. Asa au strlucit ca soarele: Avva Sisoe, Avva Pamvo, Avva Siluan, Avva Simeon Noul Teolog, Sf. Serafim de Sarov, ca s nu pomenim dect pe cei mai cunoscuti. Dup ce noul monah a primit toat mbrcmintea si uneltele de ostas al Duhului, preotul l binecuvinteaz. Acestia sunt binecuvntatii Tatlui Meu , binecuvntatii Sfintei Treimi. Preotul, iconomul Tainelor lui Dumnezeu, se roag pentru noul monah s fie numrat n ceata cuvnttorilor de Dumnezeu si scris n Cartea Vietii, s strbat n lumea aceasta toat calea ascetic, prezentat n icoana clugrului rstignit pe cruce, interiorizat, cu fcliile aprinse, desi n afar patimile i strig toate: D-te jos de pe cruce . Cu acestea, noul monah este dus ntr-o stran. Asa i se d un loc n Biserica lupttoare. i continu Sf. Liturghie n care se iveste rugciunea pentru noul lupttor al Duhului: s fie acoperit de ctre sgetile potrivnicului si ajutat de Dumnezeu ca s petreac n smerenie, dreapt credint si neprihnire, ca s biruie firea cea veche a patimilor si s creasc ntr-nsul omul cel nou, Hristos. Ectenia continu: ... si pentru iertarea pcatelor lui . Clugria e dttoare de Har, sterge tot trecutul pcatelor, e Tain a Pocintei. Avva Moise Arapul cel din tlhari a ajuns preot. Sf. Liturghie se orienteaz si ea cu atentie ctre noul mrturisitor al Jertfei, care acum e un nou botezat. Trisaghionul - cntarea Sfintei Treimi - e al Tainei Botezului sau a praznicelor mprtesti: Cti n Hristos v-ati botezat, n Hristos v-ati si-mbrcat . Bucurie n cer s-a fcut, bucurie mprteasc. Stihurile Apostolului sunt profetice: Domnul este luminarea, Domnul si Mntuitorul meu, de cine m voi teme ? Domnul este sprijinitorul vietii mele, de cine m voi nfricosa ? Pn aici nu s-a artat si latura de primejdie a rboiului. Pot apare lupte ascutite, rniri, amgri, curse, nfricosri, vedenii mincinoase, nluci, halucinatii, spimntri. Multimea curselor o trece smerenia, ea nici mcar atins nu e. Vedenii nu primi, n primejdii atrn-te de Dumnezeu. Apostolul clugriei aminteste nc odat simbolul mbrcmintii de rzboi. Toti sunt ndrumati de Apostolul Pavel s-si ntreasc curajul, ntemeindu-se pe tria puterii lui Dumnezeu. Firea noastr trebuie s o mbrcm cu toate armele cu care l-a btut Iisus pe potrivnic. Cci nu suntem mpotriva firii ci mpotriva duhurilor ruttii care au abtut firea de la Dumnezeu. Cu armele lui Dumnezeu vrjmasul spiritual

poate fi biruit. Ca nceptori avem a ne lupta cu patimile noastre si cu deprinderea sau nvtarea smereniei, care e o nou arm. Pentru curse mai grele, rzboiul cu diavolul e al celor mai sporiti si desvrsiti. Aceasta e prin ngduinta lui Dumnezeu, fie ca prin om s-l judece Dumnezeu pe diavolul, fie ca pe om s-l smereasc prin potrivnic. A sta drept n lupt nu e a firii omenesti nici a virtutii tale ci a harului lui Hristos si a tot ajutorul lui Dumnezeu. Apostolul se ncheie cu un stih de smerenie din Psalmi, dup care lupttorul prin firea sa e srac, un neputincios, dar care poate striga n constiinta sa ctre Dumnezeu si e auzit si izbvit din toate necazurile lui. De la cunoasterea acestei srcii din fire, a srciei noastre de duh, de aici ncepe mbogtirea noastr n Dumnezeu. Evanghelia clugriei reaminteste pe scurt c unui ucenic Iisus i cere: capacitate sau putere de dragoste, capacitate sau putere de suferint, mai exact spus de jertf, i cere o ncredere neclintit n biruinta asupra patimilor si asupra puterii potrivnice, iar ca o ncununare i cere curajul smereniei sau al umilirii. Cu aceste nsusiri sufletesti se ajunge la odihna sufletului sau neptimirea. Acestea se pot ajunge nc n veacul acesta, iar n veacul viitor ucenicul va intra n ziua cea nenserat a odihnei. Sf. Liturghie continu, iar la vremea dumnezeiestii mprtsiri vine si noul monah, cci dup cum la primul Botez e rnduit si Sf. mprtsanie asa si la al urmrii lui Hristos. Cu sufletul si cu trupul s m sfintesc, Stpne, s m luminez si s fiu Tie cas prin mprtsirea Sfintelor Taine, s Te am pe Tine cu Harul vietuind ntru mine, cu Tatl si cu Duhul, mult Milostive, Fctorule de bine . Ca focul si ca lumina s-mi fie mie Trupul si Sngele Tu cel scump, Mntuitorul meu, arznd materia pcatului si mistuind spinii patimilor si luminndu-m ntreg pe mine, care m nchin dumnezeirii Tale . Aceasta este taina unirii cu Hristos, unul din rosturile Liturghiei. n vremea rugciunii Amvonului de la sfrsitul Liturghiei, noul clugr primeste o Evanghelie n mini, ca bine s-si ntipreasc n suflet acest testament nou pe care l-a primit si el din darul lui Dumnezeu. Fgduinta lui ctre Dumnezeu o srut toat obstea, srutnd si ei Evanghelia si crucea noului monah, ntrebndu-l cum l cheam. Noul monah si spune numele su nou si fiecare i ureaz s se mntuiasc, s sfinteasc si el numele acesta si s fie primite la Dumnezeu si rugciunile lui pentru obste, pentru crestintate si pentru toat fptura. Cu aceasta se ncheie Sf. Liturghie iar noul ales, cu lumnarea aprins, cu sufletul luminat, iese si el din biseric si merge la staret sau egumen pentru blagoslovenie si dulce povtuire. Acesta l nvat iarsi despre nsusirile sufletesti cu care se realizeaz clugria: ascultarea de Hristos, lepdarea de voia proprie, smerenia si celelalte, din care l-a luminat si pe el Duhul lui Dumnezeu n calea aceasta. i adnceste n suflet statornicia si dragostea de aceast aleas cale: Asa s-ti fie toate zilele vietii tale n clugrie ca ziua cea dinti. De acum, fiule, nfloreste unde te-a chemat si te-a sdit Dumnezeu. Amin.