Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizare Stefan Gheorghidiu.

Roman de analiza, *ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi* are in centrul ei trairea eroului Stefan Gheorghiudiu devenit constiinta dramatica ordonatoare a operei. Acest centru de constiinta al operei e stapanit de o foame chinuitoare de absolut *el a vazut idei* si a analizat nepotrivirea dintre aceste idei inalte si lumea. Student in filosofie, e lisi modeleaza viata dupa idealuri livresti si in lumea exterioara e un neadaptat, un invins superios incapabil de compromis. Pt el, dragostea su razboiul sunt doua moduri de cunoastere absoluta a lumii. Convins ca prin iubirea Ellei poate atinge absolutul(*acei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt*). Stefan descopera trenta nepotrivirea dintre idelul sau si realitate. De aici incede declansarea dramei care il va macina treptat. Isi faurise o lume himerica in dragoste careia ii devine prizonier si e un incatusat al absolutului. De pe scena istoriei, razboiul se muta pe scena constiintei. Evenimeltele exterioare trec in planul al doilea si au priori tate trairile, idoielile, chinuirle sufletesti, permanenta confrontare intre incertitudine si realitate. Rememorarile eroului filtrate de trecerea timpului ne dezvaluie doua imagini diferite ale povestii sale de iubire. Cei doi fiind saraci traiesc sub semnul armoniei si al iubirii. O neasteptata mostenire schimba asezatul mod de viata al celor doi. Uimit, stefan descopera in sotia sa, interesul pt probleme materiale, atractia lumii mondene, placerea distractiei si a escapadelor in locuri pitoresti. Comporamentul neasteptat al sotiei sale analizat cu luciditate ii trezeste incertitudinea *bandiamo ca ma inseala*. Peste aceasta drama torturanta a iubirii inselate se suprapune drama combatantului. Sublocotenentul Gheorghidiu descopera in razboi un mare adevar de imaginea razboiului. Reflectat in constiinta, razboiul este o uriasa tragedie in care viata si moarta se ameteca, oamenii sunt ingropati de vi sub valurile de pamant, parasiti de cer(Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu). Reintors in urma ranirii in Bucuresti, Stefan nu mai are putere dupa experienta trainta a razboiului sa se intoarca la vechea sa drama familiala. In ultimele pagini ale romanului asistam la o confrontare sufleteasca dureroasa. Femeia vorbeste multe, spune banalitati, face gesturi gratuite fara sa inteleaga trairile grele ale sotului ei *nu stie ce poteci de moarte imi trec prin suflet*. Despartirea e singura solutie despavaratoare de tot trecutul. Desi invins in planul vietii el este un invingator in spirit, in constiinta. Chiar daca viata cuplului se drestrama, eroul lucidi si invinge propriile trairi *mi-am incins sosia, am sarutat-o chiar pe aceasta femeie care nu mai era a mea, care era

a mortii. Am privit-o cu indiferenta cu care privesti un tablou*. Filosoful insetat de absolut gaseste solutia detasarii superioare asemenea luceafarului Eminescian, refuzand compromisul cu lumea comuna. Femeia aceea e acum straina trecatoare traind in cercul stramt al existentei cotidiene. Dragostea si razboiul sunt doua mari adevaruri ale lumii pe care eroul lui Camil Petrescu le dezvaluie ca realitati ale constiintei.