Sunteți pe pagina 1din 2

OPERA CULTURALA A SOCIETATII MEDIEVALE

Cultura in evul mediu cunoaste o evolutie enorma, mai ales prin prisma renasterii, aparitiei statului medieval, a noii societati ierarhizate. In evul mediu, numarul stiutorilor de carte este foarte mic, si dupa epoca migratiilor, pentru ca cateva sute de ani, acestia se recruteaza aproape exclusiv din randul clericilor. Numarul lor este foarte mic, cateva procente din totalul populatiei, ei reprezentand o foarte subtire elita intelectuala. Majoritatea populatiei are acces la cultura prin intermediul transmiterii orale, fie a operelor de expresie latina si cu continut esential religios, fie a lucrarilor in limbile vernaculare (din secolele XI-XII). Esentialul invataturii crestine este transmis oral, prin predicile preotilor si ale calugarilor, ceea ce ingaduie oamenilor medievali sa fie foarte bine familiarizati cu continutul Bibliei fara a o fi citit ei insisi vreodata. De asemenea, cantecele epice sau romanele cavaleresti, ca si poezia curteneasca au beneficiat in primul rand de o transmitere orala, care se adresa atat aristocratiei cat si celor de rand, uniti cu totii prin nestiinta de carte. Aceasta nu este altceva decat cultura orala. Cea mai raspandita si vehiculata limba este cea latina. Cultura din mediul rural este una orala, folclorica. Mediul rural este unul al basmelor si legendelor transmise din generatie in generatie, o lume a cantecelor si a dansurilor populare care initial erau comune atat taranilor cat si aristocratilor. Treptat, elita, care in primele secole medievale rezideaza tot in mediul rural, isi reconstituie o cultura proprie, prin care sa se diferentieze de neprivilegiati, ale carei componente sunt fixate in scris si urmeaza deci un drum de acum diferit de cea folclorica. Ocupatiile caracteristice, mentalitatea aparte dezvoltata la adapostul zidurilor si in peisajul urban atat de deosebit s-au oglindit si intr-o cultura urbana specifica. La nivelul arhitecturii si al artelor plastice, expresia ei cea mai desavarsita este catedrala, opera comunitara care subliniaza cel mai bine identitatea orasului. In planul educatiei, trebuie amintita o relativa laicizare a invatamantului, gazduit acum de scoli urbane care nu mai sunt patronate neaparat de biserica si care sunt orientate spre formarea deprinderilor practice necesare unor cetateni activi si priceputi intr-ale mestesugurilor, negotului si schimbului de bani (scris, citit, cunostiinte matematice necesare contabilitatii etc.). Literatura depaseste stadiul oralitatii, fixind in scris productii tipice, precum cronicile si istoriile urbane, destinate glorificarii orasului natal ( Machiavelli, Villani, Decameronul lui Boccacio. Aceasta cultura ofera bazele dezvoltarii ulterioare a umanismului si Renasterii, fenomene urbane prin excelenta, care proslavesc demnitatea si libertatea omului, care in interpretarea lor apare insa aproape exclusiv ca un locuitor al orasului. Disparitia unitatii romane, decaderea oraselor, diminuarea procentului celor alfabetizati, clericalizarea culturii caracterizau civilizatia occidentala incepand din secolul al V-lea. Readucerea la viata a Imperiului lui Carol cel Mare impunea masuri de consolidare a unitatii printr-un aparat administrativ bine pus la punct si prin raspandirea unei ideologii comune tuturor, doar prin crestinism. Carol a inteles ca administrarea eficienta a unui teritoriu atat de vast presupune apelul la actul scris, ceea ce facea necesara dezvoltarea scolilor. De asemenea, crestinarea zonelor ramase pagane si consolidarea unui crestinism oficial in celelalte erau considerate mijloace de omogenizare a populatiei, de reeducare a ei. Acestia au fost pasi spre civilizare si progres cultural. Mai intai limba, care trebuia sa fie inteleasa de catre toti, indiferent de locul de origine. Aceasta limba universala nu putea fi decat latina, dar ea evoluase deja intr-o anumita masura catre limbile romanice. Astfel, un simplu taran din Francia putea inca sa inteleaga predica pe care i-o tinea un preot in latina. Carol a considerat insa ca este nevoie de o revenire la normele clasice ale latinei, care sa fie respectate in intregul sau Imperiu. De aceea el a facut apel la cei mai de seama oameni de cultura ai timpului, pe care i-a invitat sa vina in Galia din regiuni in care traditia antica se pastrase mai bine. Alcuin din York, calugar anglo-saxon, a fost cel mai apropiat colaborator al sau, care a directionat si impulsionat reforma culturala. Tocmai pentru ca in insulele britanice latina nu mai era o limba vie, nemaiexistand vorbitori nativi, ea se pastrase mai bine, fiind invatata doar pe baza cartilor. Din Hispania vine la curtea sa vizigotul Theodulf, aducand cu sine cunostinte despre cultura antica facute posibile de renasterea culturala promovata in secolul al VII-lea de catre Isidor din Sevilla. Din Italia il invita pe Petru din Pisa, gramatic vestit, care ii invata pe cei din anturajul imparatului latina de buna calitate ce se mai vorbea in orasele din spatiul care fusese leaganul acestei limbi. Tot din Italia poposeste o vreme la curte si istoricul Paul Diac. Aceasta este Renasterea Carolingiana.

S-ar putea să vă placă și