Sunteți pe pagina 1din 12

CONVERSIA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

17 februarie 2013 Moldova

0 comentarii Postat de: Adrian Majuru ORASUL MODERN, ORASUL INDUSTRIEI Si, in sfarsit afirm ca: asa cum anticii s-au inspirat, in arta, din elementele naturii, noi artificiali, material si spiritual trebuie sa ne inspiram din elementele celei mai noi lumi mecanice pe care am creat-o, careia arhitectura trebuie sa-i fie cea mai frumoasa expresie, sinteza cea mai completa, integrarea artistica cea mai eficace din Mesaj 1914 Antonio SantElia (Lascu, N. 1989, Functiune si forma, Meridiane, Bucuresti).

INTRODUCERE Termenul de conversie a patrimoniului industrial, si in general conversia, trebuie sa fie analizata din numeroase puncte de vedere: conversia implica in special puncte de vedere filozofice, recosiderari ale: monumentului si relatiilor complexe dintre spatiu si om (Conditia Postmodernitatii de David Harvey) dictate de schimbari ale climatului socio-economic (schimbari ce au adus cu sine aparitia postmodernismului). Patrimonial aduce amminte de valori socio-culturale, valori privite in genere din punctual de vedere al semiologiei, iar industrialul de un moment istoric legat in special de istoria tehnicii si urbanismului.

Pe de alta parte lucrarea isi propune sa raspunda la intrebarea de ce conversiile industriale prezinta in general exemplele cele mai reusite ale unui concept de restructurare urbana si regandire a orasului ca un system complex, o tesatura de straturi suprapuse, in care functiunea nu mai este gandita ca dispersata intr-un plan orizonatal ci ca o mutitudine de sisteme functionale suprapuse. Aceste schimbari de perceptie au fost dictate de redefinirea tipului si spatiului de catre filozofii post-moderni dar si de dezvoltatrea teoriilor sistemelor de catre structuralisti in anii 60.

Reducerea la obiectul architectural al acestor concepte produce ruptura dintre arhitectura moderna care are ca baza de lucru planul functional si arhitectura de dupa modenism care utilizeaza tot mai frecvent notiunea de sectiune (miscare pe verticala si orizonatala in acelasi timp si spatiu).

Arhitectura industriala redescoperita ofera surprize legate de complexitatea de structuri interne suprapuse: circulatii (ale materiilor prime, componente si produse finite), ale personalului, auto etc) sisteme de aductiuni, retele edilitare, si de maleabilitatea cladirilor de a-si adapta spatiile la noi cerinte sau linii tehnologice. In general arhitectura industriala este o arhitectura moale constitita dupa reguli slabe (Augustin Ioan O (noua) ESTETICA A RECONSTRUCTIE): moleculare, prin articularea reciproca a partilor (in ansambluri industriale), relativa indiferenta la presiunea pe care o exercita prin feed-back compozitia intregului si nu instaureaza deliberat relatiile de ierahie intre parti sau intreg si parti. Gandita ca o arhitectura utilitara, in primul rand, dictata de necesitati tehnologice si gabaritice, compozitia arhitecturala industriala se subordoneaza regulilor slabe ale sistemelor interioare sau exterioare, importanta partilor fiind contrabalansata de intregul gandit sau devenit pe parcurs deschis (foarte putine ansambluri industriale sau cladiri nu au suferit modificari sau adaugiri, dezvoltari sau transformari, multe dintre ele fiind gandite initial ca sisteme deschise). Prin prizma acestor lucruri nu mai mira pe nimeni de ce conversia spatiilor industriale au constituit un miraj pentru marii arhitecti contemporani, care in structuri industriale au putut sa-si exprime conceptele referitoare la spatiu, timp, miscarea, dar si au gasit in acestea embrionul acestor concepte.

Voi porni in enuntarea tezei prin analizarea termnului de conversia patrimoniului industrial inversand ordinea termenilor, pornind de la industrial (obiectul) si sfarsind la conversie (actiunea exercitata asupra obictului) reducand clasa obiectelor analizate. Desi reductiunea de la industrial la patrimoniu poate fi sustinuta pana la un punct, intre conversie si patrimoniu ramane un rest la ambele incluziuni, (nu obligatoriu toate conversiile pot fi executate doar pe situri sau obiecte industriale de patrimoniu, cum de asemenea nu toate obiectele de patrimoniu industrial pot fi convertite), de aceea se va face

distinctia dintre obictele cu care opereaza arheologia industriala si si obiectele cu care opereaza istoricii patrimoniului construit setul de valori afferent. Conversiile industriale mai mult ca orice au necesitat o integrare multidisciplinara a gestiunii i planificarii si o puternica prezenta a caracteristicii economice si urbanistice pe toata durata proceselor. In special cand este vorba de siturile industriale conversia este optiunea cea mai fericita prin pizma: calitatilor fizice ale cladirilor si potentialul de utilizare al unor spatii flexibile si ample, disparitia functiunii initiale din majoritatea siturilor industriale, politici locale sau nationale de restructuarare urbana, semnificatii maleabile si in acelasi timp universal valabile la nivelul unei societati si nu in ultimul rand

APARITIA Patrimoniul industrial este legat de dezvoltatrea orasului industrial din a doua jumatate a sec. al XIX-lea si inceputul sec. XX, datorita dezvoltarii relativ diferentiate intre tari sau chiar intre regiuni cu acelasi specific industrial, este greu sa gasim exemple absolut identice, insa anumite caracteristici majore ale industrializarii raman recognoscibile in majoritatea cazurilor, exemplele raspunzand acelorasi mobile si avand aproximativ acelasi mediu de aparitie si dezvolatare.

Anglia fiind si prima tara puternic industrializata patrimonial industrial este si cel ami variat, de la inceputul sec. XIX cupranzand toate fazele si situatiile patrimoniului industrial. Anglia in prima faza a industrializarii constitue o exceptie de la regula continentului European (masarea industriei in centrele urbane de mare importanta). Constructia unei system de cai ferate national incepand din ani 1850, adica relativ recent, incurajata si de relieful relativ plat al tarii (Michel Ragon le dezurbanizm in Histoire de larchitecture et de lurbanisme modernes, vol. 2 Naissance de la cite moderne 1900-1940 pag 27) cat si de specificul manufacturier al Angliei acela al cresterii si prelucrarii bumbacului permite o disipare a industriei in teritoriu. Apar primele manufacturi de bumbac Anglia ajungand principalul producator de bumbac al lumii cu peste 55% din productia mondiala in 1855 (Michel Ragon le dezurbanizm in Histoire de larchitecture et de lurbanisme modernes, vol. 2 Nais sance de la cite moderne 1900-1940 pag 27). Primele orase britanice industrializate au fost

orasele porturi (Londra, Liverpool, York), unde introducerea motorului cu abur pe vapoare si cresterea masiva a exporturilor de bumbac au necesitat constructii de depozite si santiere navale.

Dupa inventia motorului cu abur extragerea carbunelui a devenit prioritate nationala in majoritatea statelor industrializate sau in curs de industrializare, un al doilea val de industrializare constituindu-l ramurile metalurgice feroase. Pe Continentul Nord American aparitia si dezvoltarea unor orase unifunctionale a fost strans legata de dezvoltarea industriei (si implicit soarta acestor orase s-a confundat pana la un punct de cel al ramurilor industriale active in zona).

Pana la supra-aglomerarea oraselor miniere si metalurgice de la sfarsitul secolui XX (si acutizarea problemelor sociale) Anglia poseda o solutie la criza aparuta in marile orase industrializate: dezurbanizmul asa cum il numeste Michel Ragon cu cea mai importanta componenta: orasele gradina. Acestea reprezentau o solutie viabila pentru cazul special al Marii Britanii sau al Statelor Unite . Cea mai importanata consecinta a oraselor gradina (modelul culturalist) sunt orase satelit sau suburbia gradina (in Anglia acest model al orasului gradina si-a datorat esecul in mare parte inaplicabilitatii punctului ei forte, sistemul econmic gandit de Ebenezer Howard. Orasele gradina realizate Letchworth, Hampstead, au esuat in a atrage industria astfel populatia transformandu-se in navetisti legati de polul industrial cel mai apropiat, primul sat gradina din Germania s-a construit langa Essen, in bazinul Ruhr ( Margarethenhohe in Ruhrgebiet) ridicat de importanta familie industriasa Krupp in 1912.). Modelul progresist (Ragon M. 1986) produce un mai mare ipact, dezvoltarea orasului in raport cu industrializatea sa extinderea orasului in teritoriu sub sub forma segregarii functionale in lungul retelelor edilitatre. Aceasta a dus la creerea de importante zone industriale in centrele oraselor si in lungul retelelor de transport, functiunile de locuinta si loisir mutandu-se in suburbii.

DECADEREA

Separarea functiunilor in oras a fost motto-ul conceptelor urbanistice pana in anii 70 momentul crizei industriale. Globalizarea a adus modifica circuitului productie, distributie, consum de la un areal retrans; oras, teritoriu, tara la un context global in care pe o piata saturata, mobilitatea marfurilor este cheia supravietuirii. Migratia industriei catre noile piete de desfacere, reducand timpul dintre productie si comercializare, a insemnat inchiderea a numeroase fabrici si platforme industriale din zone altadata traditionale pentru desfasurarea acestor activitati. Dezvolatarea pe de alta parte a tehnologiei avansate si a diversicarii marfurilor a insemnat o incompatibilitate intre noile tehnologii si spatiile industriale mostenite din primele faze ale industrializarii, cu cat ne apropiem de zilele noastre cu atat timpul dintre constructia unui complex industrial si momentul de depasire din punct de vedere al cerintelor tehnologice este mai scurt. In multe dintre cazuri, din motive economice, numeroase cladiri si situri industriale au fost abandonate optandu-se pentru constructia rapida, de cele mai multe ori in exteriorul orasului, si mai putin costisitoare decat demolarea sau reconditionarea cladirilor necorespunzatoare.

Anii 60 au constituit punctul de cotitura la ceea ce a insemnat lumea moderne asa cum fusese ea cunoscuta pana atunci, intr-o perioada de mare efervescenta in contextual destramarii unor mituri si disolutiei unor axiome universale (Marea Britanie isi pierde si ultimele colonii, revolutia bolsevica si cultul Stalinist sunt chestionate din interior, capitalizmul de piata nu se ridica la sperantele anilor 50, perioada de maxima dezvoltate economica a statelor cu capitalism de tip liberal).

Recesiunea economica din anii 70 si 80 au lovit puternic economiile dezvotate si in special pe cea britanica si americana, inte acesti ani o mare parte a industriei manufacturiere din Anglia a disparut cauzand inchideri massive de fabrici, nordul Angliei bazat pe industrie grea si extractoare de carbune inceteaza a mai fii motorul dezvoltarii britanice polul de greutate mutandu-se in sud unde coridoarele de inalta tehnologie se aflau inaca in expansiune. Orase ca Liverpool (altadata punctul de pornire a marilor transatlantice in cursa de a castiga suprematia si recunoasterea superioritatii tehnologice in batalia cu rivalii francezi sau germani) sau Glasgow au trebuit sa-si inchida santierele navale si docurile, lor le-au urmat Londra (altadata

cu cel mai mare port din lume) care a fost nevoita sa-si inchida cea mai mare parte a imensei zone portuare ce incepea din apropierea centrului istoric si se intindea pe 12 km de o parte si de alta a Tamisei si totaliza 14 kmp. Cu acelasi tip de problema s-a confruntat in SUA zona New England centrul productiei manufacturiere americane cazut prada competitiei si diversificarii ofertei, porturi ca Boston sau Baltimore au avut aceeasi soarta ca suratele lor Britanice. Industria textila prima ramura manufacturiera dezvolatata in Anglia si apoi in SUA lasa numeroase relicve incepand cu anii 30 din timpul marii crize economice (1936 se inchide cel mai mare manufactura textila din lume la acea data Amoskeag Manufacturing, pe raul Merrimack in apropierea orasului Lowell, fondat ca un oras utopic in legatura cu industria textila), (HARVARD ALUMNI BULLETIN, 1968) Decaderea are loc pana la sfasitul anilor 70 inceput de 80 csi incepe inca din anii 30 .

REDESCOPERIREA Aceste schimbari masive din interiorul oraselor cat si criza identitara prin care treceau multe dintre societatile din Europa si America au facut ca perceptiile in legatura cu orasul sa se schimbe fundamental. Statele au reactionat la problemele tot mai acute din orase, revolte si neliniste, saracie, promiscuitatea zonelor industriale inchise. Voci ca cea a lui Jane Jacobs in The death and live of great American cities a fost mai mult decat o critica adusa arhitecturii moderniste si in special modelelor dezurbanizarii ci a fost o pledoarie la adresa recosiderarii oraselor ca un sistem elaborat de complexitate (mai mult oragnizat decat dezorganizat), regasirea vitalitatii si energiei intercatiunilor sociale care depind in mod crucial de diversiatate si de gradul de complexitate. In anul 1965 apare lucrarea A City is not a Tree a lui Christopher Alexander, acesta se folosea de noile studii structuraliste pentru a compara orasul dezvoltat spontan (ex. Liverpool) cu o retea, iar pe cel proiectat (ex. Chandigarh) cu un copac; relatiile elementelor in sistemul de tip copac fiind simple iar in cel de tip retea complexe. Impactul pe care l-a avut aceasta lucrare la timpul ei a facut ca interventiile ulterioare la nivelul tesuturilor urbane sa reconsidere tesutul existent. In acest timp se face un apel la abandonarea arhitecturii functionist-academiste si imbogatirea complexitatii arhitecturii prin democratizarea ei, prin introspectie in arhitectura vernacula si de consum, in Learning from Las Vegas Robert Venturi isi exprima admiratia pentru bulevardele din Las Vegas si pentru Disneyland exprimand

conceptul de capital simbolic introdus de Bourdieu. In societatea de consum creata, anumite paturi sociale pentru a-si defini identiatatea au nevoie de o colectie de bunuri de lux care sunt relevante pentru gustul si distincia propietarului. Un nou eclectism apare, iar in goanna de a pretui tot ceea ce este vechi orice relicva a trecutului devine etalon estetic si demn de imitare atunci cand el nu mai exista sau nu a existat niciodata. Conceptele postmoderniste (cultura de masa) isi gasesc inainte de toate ratiunea in realitati socio-economice si mai apoi in nevoi filozofice si estetice, Leon Krier intr-un articol din Architectural Design Profile din anul 1987 militeaza pentru restaurarea activa si recrerea valorilor urbane traditionale, acest lucru fiind posibil fie prin restaurarea unui material urban mai vechi si reabilitarea sa cu scopul de a-I conferi utilizari noi, fie creerea de noi spatii ce exprima viziunile traditionale cu toata inventivitatea pe care o permit tehnologiile si materialele actuale (Harvey David, 2002). Leon Krier isi construia teoria pe baza exemplelor de restructurari si conversii ale ansamblurilor industriale din America si din Anglia. Revitalizarea Bostonului (Hall Peter, 1999) a constituit un exemplu pentru toate celelalte orase, inceputa in anii 50 transformarea s-a bazat la inceput printr-o politica de redirectionare a orasului si transformare din centru industrial in centru economic si de cercetare in domeniu universitar, al doile pas l-a constituit investitia in reabilitarea pe scara larga a zonelor portuare si industriale din apropierea acestora, implicand in acest process noua combinatie de reutilizare a depozitelor cu noi functiuni ce urmau sa atraga publicul si revitalizare a zonei prin investitii in mixtizare functionala (creerea de numeroase spatii publice, baruri, restadardizarea locuintelor din perimetrul portului). Aceeasi reteta a urmat si Baltimore, un alt important port decazut in favoarea New York-ului, cu a sa transformare a Inner Harbor-ului.

Aceste concepte de revitalizare au trecut repede oceanul, docurile din Londra si mai apoi Liverpool au devenit centrul proiectelor de dezvoltare a orasului ca lupta impotriva noii dezurbanizari.

Anii 80 si 90 au fost martorii celor mai importante astfel de proiecte, care au avut in centru refolosirea vechilor ansambluri industriale sau comerciale in noul concept de structuri urbane intr-o noua de mixtizare a functiunilor, (distinctia dintre industrial si commercial, facuta de S. Cantacuzino in Re/Architecture, pare fortata, Arheologia industriala elimina aceasta ambiguitate, considerand orice relicva a

epocii industriale (inclusive docuri si depozite) ca apartinand patrimoniului industrial).

In afara Angliei si Americii toate celelalte state europene au adoptat noile concepte (Berlinul este si acum teatrul unora dintre cele mai importante transformari incepute dupa caderea Cortinei de Fier) rafinadu-le pe alocuri. Exemplul cartierului La Villette din Paris a devenit deja unul classic, restructurarea cartierului presarat de fostele abatoare ale Parisului si de alte industrii conexe cu acestea, decazute in urma transformarilor tehnologice din industria alimentara, a incep ut in anii 70 avand finalitate la mijlocul anilor 90 si a insemnat restaurarea Pavilionului Vamii de catre Bernard Huet, conversia unei hale industriale in centru cultural, precum si creerea parcului cu acelasi nume ca al cartierului de catre Bernard Tschumi si Jacques Derrida, exemplu etalon al coprezentei straturilor intr-un impecabil discurs post-structuralist (mai amintesc, in aceeeasi politica de restructurare urbana, construirea Centrului Muzicii si al Dansului, concepute de Christian de Portzamparc, Muzeul Tehnicii)

INTROSPECTIA Reutilizarea acestor ansambluri industriale a fost scanteia ce a declansat un val de interes manifestat spre patrimonial industrial, potentialul nebanuit de conversie si rezultatele spectaculoase ale primelor reutilizari au nascut o noua ramura de cercetare, care printre telurile declarate, la loc de rag, situeaza: analizarea si definirea potentialului de conversie pentru patrimoniu industrial de orice forma si natura.

Arheologia industrialala este o inventie anglo-saxona care se regaseste ca si stiinta undeva intre arheologie, arhitectura si stiintele tehnice aplicate. Mai mult ca orice alta ramura a cercetarii, arheologia industriala invoca si necesita o abordare multicriteriala.

O definitie a arheologiei industriale, cat mai apropiata de ceea ce inseamna ea in practica, este cea data de Smithsonian Institution Archives Center in 2001: Industrial archeologists study and mesure industrial sites and structures, document them

whithout removing artifacts and encorage their preservation or adaptive reuse. Industrial archeologists combine their fildwork with other sources to arrive at a better understanding of the time period, industry, or technology in question. To bring the site to live and put it into a meaningfoul human and industrial context, they interviw retayerd workers, visit still alive industrial sites, examine museum collections, and study old phothografs, trade catalogs, memoires, correspondence, corporate records, and publications (Smithsonian Institution Archives Center in http://americanhistory.si.edu/archives/e-2.htmn). Obiectele ce constitue studiul arheologiei industriale sunt in general toate artefacte legate de era industriala, dar in special: vechile docuri si depozite portuare, vechi mori, fabricile textile, otelariile, canalele, podurile, minele si sistemele de cai ferate. In mod traditional aria de studiu a fost rezervata: arheologilor, inginerilor, arhitectilor, istoricilor, artistilor si mai nou economistilor, sociologilor si antropologilor. Din ramura principala a arheologiei industriale in ultimele doua decenii s-au desprins inca doua, mai mult sau mai putin independente, ramuri: arheologia comerciala si arheologia sociala. Daca intre arheologia industriala si cea comerciala distincia o face obiectul studiului (arheologia comerciala studiaza: cladiri, artefacte, structuri, semen si simboluri comerciale ale peisajului sec. al XX-lea) (William Crandal in New Frontiers in Management Research, The Case for Industrial Archeology pag. 47) intre cea industriala si cea sociala (aceasta se ocupa de studiile effectuate asupra vietii muncitorilor din zonele industriale sau ancheteaza evenimente neobisnuite precum ar fii acidentele de munca) limitele sunt in cel mai bun caz instabile, arheologia sociala putandu-se confunda cu unele dintre metodele de cercetare ale arheologiei industriale.

O istorie a aparitiei si dezvoltarii arheologiei industriale este oarecum premature datorita starii incipiente in care se afla aceasta ramura de cercetare. Totusi sunt demne de amintit primele doua asociatii constituite in vederea protejarii si revitalizarii patrimoniului industrial. Acestea functioneaza ca niste catalizatori pentru sutele de noi organizatii specializate in cercetarea particularitatilor zonale si diferitelor ramuri ale arheologiei industriale. Prima si cea mai veche este Association for Industrial Archeology (AIA), cu sediu in tara de origine a revolutiei industriale, Marea Britanie, iar cea de-a doua The Society for Industrial Archeology (SIA) a fost fondata in 1971 la o

conferinta tinuta la Smithsonian Institution din Washington D.C. si se ocupa in special de patrimonial industrial American. In momentul de fata exista o asociatie tutelara TICCIH-The International Committee for the Conservation of the Industrial Heritage, al carei congres din Moscova 2003 a emis o Charta a Patrimoniului Industrial care asteapta sa fie ratificata ca recomandare a Consiliului Europei (Ioana Irina Iamandescu din Arhitectura Industriala, Arhitectura, nr 31). La nivelul Romaniei in contextual dezvotarii internationale a conceptelor arheologiei industriale, in anul 2001, Directia Monumentelor Istorice si Muzee din Ministerul Culturii si Cultelor a demarat programul national, in prima faza, de salvare a patrimoniului industrial national. Prima faza in curs de derulare este cea de idetificare si inventarierea patrimoniului, in parallel cu stabilirea urgentelor de salvare. Pe teritoriul Romaniei s-au organizat pana in prezent patru workshopuri destinate mediatizarii si familiarizarii cu aceasta noua disciplina in formare, 2001/Bucuresti, 2002/Banatul Montan, 2003/Cluj Napoca, 2004/Baia Mare.

Un studiu complet prin prisma muticriterialitatii arheologiei industriale referitor la un complex industrial de pe teritoriul Romaniei este cel condus de Hanna Derer ce are ca obiect al studiului Fabrica de hartie C. & S. Schiel din Busteni.

autor: Petre Dragos Mihaila

Bibliografie

1. Benevolo, L. 1971, Hystory of Modern Architecture, Routledge&Keagan Paul, London.

2.

Cantacuzino, S. 1989,

Re/architecture, Artes Graficas Toledo S.A. 3. Choay, F. 1998, Alegoria

Patrimoniului, Simetria, Bucuresti 4. Choay, F. 1965, Lurbanisme,

utopies et realites, Une anthologie, Editions du Seuil, Paris.

5.

Crandal, W. 2002,

New Frontiers in Management Research, The case for industrial Archeology. The Coastal Business Journal, volume 2, number 1.

6.

Hall, P. 1999, Orasele

de maine, All Educational, Bucuresti.

7.

Harvey, D. 2002, Conditia

Postmodernitatii, O cercetare asupra originilor schimbarii culturale, Amarcord, Timisoara.

8.

Hyde, C. K. 1991,

The Birth of the SIA and reminiscences by some of its founders. The Journal of the Society for Industrial Archeology.

9.

Ioan, A. 1999, KHORA, Colectia spatii

imaginate, Paideia, Bucuresti.

10.

Ioan, A. 2002, O

(noua) ESTETICA A RECONSTRUCTIEI, Colectia spatii imaginate, Paideia, Bucuresti.

11.

Lascu, N. 1989, Functiune

si forma, Meridiane, Bucuresti.

12.

Leach, N. 1997, Rethinking

Architecture, Routledge, London.

13.

Ragon, M.

1986, Histoire de larchitecture et de lurbanisme modernes, Casterman, Paris.

Tafuri, M., Dal Co, F. 1976, Architecture contemporaine, Berger-Levrault, Paris