Sunteți pe pagina 1din 6

Politica Bugetar.

Pe lng politica monetar o alt politic deosebit de importantpe care o vom trata n detaliu este politica bugetar. Dac noiunii de politic ialturm cuvntul bugetar apare conceptul de politic bugetar. Dup cum se tiepolitica bugetar reprezint opiunile bugetare ale unui centru de decizie public(autoritate guvernamental sau central, autoritate local, autoritate subnaional)care vizeaz finalitile economice i sociale. Vom aminti n continuare diferite preridin literatura de specialitate romneasc i strin, legate de definirea politicilorbugetare. Astfel, Iulian Vacrel (2000:558) consider c politicile bugetare sunt influenatede modul n care se exprim relaiile economice n form bneasc care se formeazn procesul de repartiie a produsului intern brut, n conformitate cu obiectivele depolitic economic, social i financiar. Merit amintit opinia profesorului Constantin Tulai, care a subliniat rolulnsemnat pe care politicile i prghiile bugetare l joac n economia modern.Formele de mobilizare i alocare a veniturilor nu rmn indiferente fa de mersuleconomiei, ci sunt folosite ca prghii de orientare i influenare (Tulai C., 2007:68). Pe de alt parte politicile bugetare (Moteanu T. i coautorii, 2002:58) reprezintinstrumente la dispoziia statului n vederea implementrii diferitelor obiective alestatului. O alt opinie interesant a profesorului Ioan Talpo privete politica bugetarca i o politic de baz prin care se realizeaz rolul de previzionare i autorizare abugetului, ca principala politic cu caracter operativ i obligatoriu a statului (TalpoI, 1995:79). Ali autori consider c politica bugetar desemneaz concepia i aciunile statuluiprivind veniturile i cheltuielile publice, mijloacele de mobilizare a ncasrilor, tipurilei dimensiunile cheltuielilor prin care se poate interveni direct n caz de instabilitate,sau pentru relansare economic (Dobrot N., 1999:354; Boadway R. W.&David E.,Wildasin, 1984; Buchanan, J.,1967). Este evident, dup cum preciza Paul Leroy Braulieu (1877) c primul pas nntocmirea unei politici bugetare este ntocmirea unei liste de prevedere a veniturilorde realizat, a cheltuielilor de efectuat. La rndul su, Gaston Jeze (1910) sublinia c antocmi politica bugetar nseamn n primul rnd a enumera, a evalua i a comparaperiodic, cu anticipaie i pentru o perioad de timp viitoare, cheltuielile de efectuati veniturile de ncasat (Condor I.,1994:241 apud Gaston Jeze). Merit amintit de asemenea i prerea lui R. Muzelec (1993), care susinea c politicabugetar este un act intervenionist prin aciunea veniturilor asupra structurii economicei productiv prin cea mai mare parte a cheltuielilor. (Muzellec, R., 1993:45-46). Dup prerea unor specialiti (Wildavsky A., 2001; Rubin, Irene S.,1997) politicilebugetare reprezint intenii i sunt orientate spre viitor i abia dup ncheierea anuluifiscal vedem dac acele intenii (politici bugetare) au fost puse n practic. Dup cum arat i unii autori (Jack Rabin, 1992:10-11; Schick A., 1990:9-10)politica bugetar este un reper important al reflectrii gradului n care statul se implicn economie i n viaa social, al capacitii economiei naionale de a contribui laconstituirea resurselor financiare necesare statului, precum i, al modului n careacesta nelege s le gestioneze. Prerea noastr este c politica bugetar trebuieneleas de asemenea ca un instrument contabil i financiar, un act juridic i unulpolitic, deoarece este, n mod esenial, un act de autorizare (Parlament), precum i otranspunere financiar a viziunii politice a executivului. Politicile bugetare (Aronson R., Schwartz E., 1996:125-167; Stillman R., 1994:348-366; Axellroad D., 1995:28) fac parte din politicile economice, scopul lor general fiindasemntor cu al celorlalte politici statale (sociale, educaionale, de sntate etc.) dea duce la dezvoltarea societii i a oferi un cadru propice dezvoltrii economicosocialeatt la nivel individual, ct i la nivel statal, comunitar. Ca i concluzie vom aminti semnificaia cuvntului politic n sens bugetar carepresupune urmtoarele abordri: un neles reformist prin care se presupune c cele dou cuvinte, politic ibuget sunt antitetice, politica fiind privit ca un intrus cu efecte negative asupraprocesului de luare a deciziilor bugetare;

concepia incrementalist vede politica bugetar ca un proces de negociere ntregrupuri de interese. Este considerat a fi o negociere deschis la care fiecare grupde interese are acces i n care nu exist conflicte deoarece fiecare are ceva dectigat i nu exist un unic ctigtor sau un singur perdant; cea de-a treia abordare a politicii bugetare consider grupurile de interese actoriiimplicai n procesul bugetar, proces dominat de negocieri mai dure, n care doargrupurile puternice de interese care au acces la negocieri pot influena politicilen sensul dorit. n acest caz exist n urma negocierilor mari ctigtori (poatechiar unul singur) i mari perdani: procesul bugetar se poate afla la baza politicii bugetare, fiind subiect de negociere. Cei care au anumite obiective ncearc s le ating prin modificri asupraprocesului bugetar pentru atingerea obiectivelor lor. Gradul n care grupurile deinteres i publicul au acces la formularea politicilor bugetare, gradul n care esterespectat procesul transparenei decizionale privind deciziile bugetare reprezintinstrumente prin care bugetele pot fi influenate ntr-o anumit direcie pentruatingerea obiectivelor. alt abordare conceptual n ceea ce privete politica bugetar este cea n careaceasta reprezint un subiect de dezbateri asupra rolului bugetului. Astfel acestapoate reflecta o alegere public asupra rolului su de a susine anumite politicieconomice. Politica bugetar este dependent i de comportamentul instituiilor politice iadministrative. n acest context, trebuie remarcat faptul c politica bugetar poate fiprivit i ca un proces care arat unde, cnd i de ctre cine sunt alocate resurselect mai eficient. Politica bugetar se circumscrie ca sfer de cuprindere politicii financiare, carela rndul ei se ncadreaz n sfera politicii economice. Ca i componente ale politiciibugetare amintim politica bugetar a veniturilor, politica bugetar a cheltuielilor ipolitica bugetar a echilibrului. Politica bugetar privete totalitatea veniturilor i cheltuielilor incluse n bugetul destat, cele locale i cele ale asigurrii i proteciei sociale de stat, inclusiv excedentele,deficitele i modul lor de echilibrare (Popescu N.,2002:32). Dup prerea noastr politica bugetar se realizeaz printr-o multitudine de operaiii fluxuri financiare specifice i prin cea mai important lege dezbtut anual de ctreforul legislativ. Pe de alt parte aceasta este o sintez a diferitelor opiuni economicosociale i politice; ca mijloc de manifestare al constrngerii financiare bugetare iinstrument de negociere cu diversele organisme financiare. Ca i elemente eseniale ale politicii bugetare trebuie s menionm faptul c aceastareprezint o activitate exclusiv a statului, atinge problemele cele mai importante alecolectivitilor locale, const n ideile i programele unor partide, este o modalitateprin care un grup de indivizi iau decizii care au efecte asupra societii, realizeaz otranspunere n practic a veniturilor i cheltuielilor bugetare i poate fi identificatcu ajustrile aduse cheltuielilor publice i veniturilor fiscale n vederea influenriicreterii economice i a inflaiei. n concluzie, dup studierea principalelor definiii aprute n literatura despecialitate, putem afirma faptul c politica bugetar ca i component principala politicii financiare, este politica prin care se realizeaz relaiile economice n formbneasc ce iau natere n procesul de repartiie a produsului intern brut n legturcu nfptuirea funciilor i sarcinilor statului. Prin intermediul politicii bugetareun segment important din produsul intern brut este inclus n planificarea la nivelmacroeconomic. Influena politicilor bugetare apare att n plan economic, ct ifinanciar. n plan economic, trebuie amintit rolul politicii bugetare n realizareapoliticilor economice i sociale, iar n plan financiar mobilizarea i dirijarea resurselorfinanciare necesare ndeplinirii funciilor i rolului statului. Implementarea politicilor bugetare presupune n primul rnd stabilirea unui cadrujuridic adecvat. Cadrul juridic general al politicilor bugetare este stabilit prin legileelaboratecare trebuie din acest punct de vedere s ndeplineasc criteriile de calitatei anume fundamentarea i claritatea. n acest sens legislaia bugetar trebuie s stabileasc resursele i cheltuielile, s autorizeze folosirea veniturilor pentruobiectivele prevzute.

Politica bugetar a unui stat se reflect n primul rnd prin bugetul de stat carereprezint mijlocul prin care se formeaz veniturile publice i se efectueaz cheltuielilepublice (Magone J.,2003:8). Ca i instrumente ale politicii bugetare amintim (Stephen G., Bache I., 2001: 305 -407): deficitul i echilibrul bugetar, investiiile publice, subvenii i transferuri, salarii,impozitul direct sau indirect, accizele, taxe, ns principalul instrument al politiciibugetare este bugetul. Bugetul de stat reprezint planul anual al cheltuielilor de stati al surselor de acoperire a lor. Proiectul de buget se dezbate anual i se aprob deorganul legislativ (de parlamentul rii, respectiv de organele locale al puterii). Bugetul de stat reprezint principalul instrument financiar care cuprinde veniturilemobilizate la dispoziia statului i repartizarea acestora pe categorii de cheltuieli. Else prezint sub forma unei balane economice, a unui document de sintez, elaborati administrat de ctre guvern i autorizat prin vot de ctre Parlament. innd cont de organizarea administrativ teritorial a unei ri, bugetul de stat seprezint ca un sistem de bugete ce cuprinde: bugetele centrale, regionale, provinciale,locale. ntre acestea exist raporturi deosebit de complexe legate de realizareaveniturilor bugetare, a surselor lor, de finanarea bugetelor locale de ctre guvernulcentral pe calea redistribuirii la nivelul rii. Bugetul de stat este structurat pe doumari categorii: venituri i cheltuieli (Wallace H.,Wallace W.,2000:217). Bugetul de stateste o previziune deoarece coninutul su este reprezentat prin ceea ce se anticipeazn perioada respectiv, att la venituri ct i la cheltuieli. Unul din instrumentele politicilor bugetare sunt cheltuielile publice. Cheltuielilepublice sunt utilizate pentru finanarea diverselor activiti n vederea dezvoltriiunor ramuri de activitate, acordarea de subvenii, prestarea unor servicii sociale,achiziionarea de diverse bunuri i servicii necesare instituiilor publice. Felul cumsunt dimensionate i structurate cheltuielile p ublice nu reprezint doar operaiuneaprin care se stabilete necesarul de resurse i posibilitile de acoperire a acestora, cireprezint un element de maxim importan al oricrei politici economice. Construciabugetar este dependent de prioritile economice la nivel micro i macroeconomic,de concepia i teoria economic pe care autoritatea public o transpune n practic. Nueste de neglijat eficiena i eficacitatea cheltuielilor publice n vederea dimensionrii optime a cheltuielilor n vederea realizrii unei strategii bugetare ct mai aproapede realitate. Politicile bugetare contribuie la asigurarea premiselor privind creterea economic,diminuarea inflaiei i a altor factori de dezechilibru i prin intermediul politicilorbugetare care vor avea implicaii directe asupra creterii economice, asigurndrealizarea obiectivelor de stimulare a activitilor economice, de protecie social,creterea nivelului de trai i reducerea srciei. Realitatea economic tarii din ultimii zece ani a dus la necesitateaperfecionrii continue a coninutului i rolului politicilor bugetare.Odat cu aderarea la Uniunea European una dintre principalelepreocupri din punct de vedere economic trebuie s o constituie i adaptarea politicilorbugetare i fiscale la noile cerine ale Uniunii Europene. Integrarea european aducedup sine att beneficii ct i costuri deoarece presupune ndeplinirea unor condiiicare au repercusiuni asupra ntregii economii. Provocarea const n a gsi acelepolitici economice, compatibile cu cele comunitare i de a formula acele modelede politici macroeconomie care sunt determinante pentru realizarea acestui proces. Este important de analizat care este nivelulsustenabil al acestor contribuii i implicaiil e lor asupra economiei rii noastre, darmai ales asupra celor care vor fi direct afectai, contribuabilii, att persoane fizicect i juridice. O alt preocupare (Brbulescu G., 2005:90; Baldwin R., Wyplosz C.,2004:381-398) ar trebui s o constituie analizarea nivelului general al taxelor (de caredepinde mrimea veniturilor la bugetul de stat) dar i al cheltuielilor bugetare (decii deficitul bugetar). Pentru realizarea acestor demersuri este necesar o analiz aprofundat a politicilorbugetare i fiscale consacrate deja n Uniunea European i a efectelor lor asupra rilormembre. De asemenea pornind de la aceast analiz vom putea determina eventualeleefecte pozitive sau negative asupra sistemului bugetar i asupra economieiromneti n general pe care aceste politici le presupun odat cu integrarea. Pe de altparte, ara noastr trebuie s i regndeasc politicile bugetare locale.

n ceea ce privete administraia central, politicile bugetare trebuie s asigure peviitor o mai bun redistribuire a veniturilor, o gestionare mai eficient a cheltuielilor(Byung-il K.2004:121-145), precum politici de susinere a colectivitilor locale pentrugsirea unor surse alternative de finanare, de dezvoltare a capacitii acestora dea atrage fonduri. Astfel, politica subvenionist a bugetelor centrale trebuie s fienlocuit cu o politic de consultan i susinere pentru o dezvoltare sustenabil acomunitilor locale. n concluzie putem afirma faptul c politica bugetar este politica prin care serealizeaz relaiile economice n form bneasc ce iau natere n procesul de repartiiea produsului intern brut n legtur cu nfptuirea funciilor i sarcinilor statului. Prin intermediul politicii bugetare un segment important din produsul intern bruteste inclus n planificarea la nivel macroeconomic. Trebuie amintit rolul politiciibugetare n realizarea politicilor economice i sociale, iar n plan financiar mobilizareai dirijarea resurselor financiare necesare ndeplinirii funciilor i rolului statului. Politica bugetar este o component important a politicilor economice n general.Trebuie precizat c politicile bugetare au un rol determinant prin procesul de alocareal resurselor ct i n cel de control al cheltuielilor. Totodat acesta reprezint unstabilizator important al economiei contribuind la dezvoltarea economic i social,a societii n general. Fiecare stat are propriul su sistem de politici economice ibugetare care se conformeaz cel mai bine necesitilor i oportunitilor din ararespectiv. Politica bugetaraconsta in folosirea cheltuielilor publice si a fiscalitatii pentru ainfluenta variabilele macroeconomice. Politica bugetara impreuna cu politica fiscala,componente ale politicii financiare, dar si a celei economice, reprezinta ansamblulcoerent de instrumente pe care le are la dispozitia sa statul pentru a modela activitateaeconomica. Cu ajutorul unor stimuli financiari, politica bugetara incearca sa influentezedeciziile indivizilor, gospodariilor, intreprinderilor in sensul dorit infaptuirii politiciieconomice si politicii sociale. Decidentii publici dispun de o diversitate mare deintrumente : cumparari de bunuri si servicii, prestatii sociale, subventii etc.Autoritatea publica in stabilirea politicii bugetare are de ales intre : a modifica cheltuielile bugetare fara a schimba marimea veniturilor dinimpozite; a modifica veniturile fiscale fara a modifica cheltuielile bugetare; a modifica simultan atat veniturile fiscale, cat si cheltuielile bugetare.Complexitatea si eficacitatea interventiilor bugetare sunt determinate siinfluentate de posibilele reactii ale celor influentati de ele, in special cele ale agentilor economici. Astfel, operatiunile bugetare permit sa se actioneze asupra economiei, insasunt posibile reactii ale agentilor economici care pot afecta situatia bugetara. Functiile politicii bugetare sau ale bugetului public sunt urmatoarele : - functia de alocare a resurselor (corijarea echilibrelor partiale prininterventia statului); - functia de stabilizare conjuncturala(corectarea echilibrului general prininterventia statului); - functia de repartitie a resurselor (corectarea dinamicii pietei si evitareacresterii discrepantei dintre veniturile mici si cele mari prin interventia statului) A. Functia de alocare a resurselor Piata determina o alocare optima a resurselor doar in masura in care producatorii, comerciantii si consumatorii suporta in intregime costul total al produselor pe care le fabrica, le cumpara si le consuma. In fapt, este aproape imposibil ca intro piata nereglementata costurile ocazionate sa fie integral costuri interne, deoarece presiunile concurentei fac necesara externalizarea lor ori de cate ori acest lucru este posibil. Functia de alocare a resurselor defineste alocarea resurselor intre sectorul pietei si sectorul public si determina productia de bunuri si servicii publice. Spre deosebire de un bun privat, care are proprietatea ca fiind consumat de cineva oricine altcineva este exclus de la posibilitatea de a-l consuma, bunul public pur este un bun care are ca proprietate faptul ca daca o persoana consuma din acest bun nu diminueaza consumul din acel bun pentru nicio alta persoana. Dar cum beneficiile din folosirea bunurilor publice sunt disponibile pentru toti membrii societatii, iar acestia, in calitate de consumatori, nu se ofera in mod voluntar sa plateasca furnizorilor pentru aceste

bunuri, este nevoie de interventia statului intre producatori si consumatori pentru furnizarea bunurilor publice. Altfel spus, utilitatea ce rezulta din consumul de bunuri publice, cu sau fara folosinta obligatorie, nu poate sa fie diferentiata dupa utilizatori, ceea ce obliga statul sa finanteze aceste bunuri prin impozite si/sau taxe impuse indivizilor. O mare parte din bunurile pur publice sunt oferite deci prin intermediul bugetului public. Acest sistem de alocare a resurselor din economie (societate) poate fi considerat, in general, ca proces de alocare in afara pietei. Furnizarea bunurilor publice prin intermediul bugetului nu implica totusi productia publica a acestor bunuri. Sectorul public poate sa subcontracteze productia bunului cu un producator privat. Decizia sectorului public de a produce el insusi bunul public sau de a subcontracta productia acestuia depinde de ; (1) dorinta de a mentine un control strict asupra calitatii bunului (serviciului) ; (2) considerarea productiei bunului/serviciului in sectorul privat ca fiind indezirabila. Problema principala cu care se confrunta statul in indeplinirea rolului de alocare a resurselor este aceea de a determina cat de multe bunuri si servicii publice trebuie sa furnizeze. Dificultatea deciziei privind cantitatea si calitatea unui bun public ce trebuie furnizat incepe cu stabilirea contributiei pe care trebuie sa o plateasca un anumit consumator. Din aceasta cauza este nevoie de o tehnica diferita de alocare a ofertei de bunuri publice si a costurilor de acoperire a acestora. Aceasta tehnica utilizata pe pietele bunurilor publice este procesul politic adica castigarea puterii de decizie in stat prin recurgerea la mecanismul votului - care constituie inlocuitorul mecanismului pietei. Rezultatul obtinut in alocarea resurselor prin procesul (mecanismul) politic (al votului), desi nu multumeste pe toata lumea, intro democratie cu economie de piata se pare ca este o solutie destul de eficienta, daca nu si unica. Pentru acoperirea costului bunurilor publice alocate, statul recurge la impozite care, desi pot induce distorsiuni in mecanismul pietei, raman totusi un instrument indispensabil de finalizare procesul alocarii resurselor in economie. B. Functia de repartitie a resurselor Aceasta functie, cunoscuta si ca functie de redistribuire, urmareste sa corecteze inegalitatile rezultate in urma unei repartitii (distributii) functionale (a veniturilor primare). In urma redistribuirii, veniturile primare sunt transformate in venituri finale disponibile dupa prelevarea impozitelor si cotizatiilor sociale de catre stat si dupa efectuarea de catre acesta a transferurilor de venituri. Aceasta redistribuire poate fi asigurata si prin furnizarea de catre sectorul public a bunurilor si serviciilor publice. In absenta unei politici private de coordonare a actiunilor de redistribuire a venitului in favoarea celor mai putin norocosi (saracilor sau celor cu venituri mici), statul se afla intro pozitie favorizanta pentru a intreprinde masuri pe scara larga (nationala) in cadrul unei politici coordonate de redistribuire. El are si posibilitatea cunoasterii structurii populatiei in privinta veniturilor si a averilor, dar are si mijloacele financiare necesare sustinerii programelor de sprijinire a celor defavorizati (impozite si taxe). Pe de alta parte, statul poate sa corecteze anomaliile legate de distributia venitului ocazionate de imperfictiunile pietelor factorilor de productie. Problema care se pune inca neclarificata este daca statul are rolul de a furniza in mod direct bunurile si serviciile publice sau daca, in scopul redistribuirii, trebuie sa cumpere de pe piata bunuri si servicii in cantitatea si calitatea ce le-ar satisface preferintele. Impotriva ultimei cai exista doua argumente : primul, ca oamenii, daca li se da libertatea aceasta, nu vor alege, dupa toate probabilitatile, o cantitate corespunzatoare din aceste bunuri si servicii (educatie sau asistenta sociala, de exemplu) ; al doilea, ca statul va prefera sa aiba un anumit control asupra calitatii si pretului acestor bunuri si servicii, deoarece prezinta importanta pentru bunastarea generala. Trebuie insa subliniat faptul ca redistribuirea veniturilor in societate prin interventia statului este limitata de cel putin doi factori : (1) posibilitatile limitate ale resurselor financiare folosite pentru redistribuire, date de masa impozabila nationala si de presiunea fiscala suportabila si (2) costul eficientei impus de redistribuire. C. Functia de stabilizare conjuncturala Din punct de vedere istoric, cea mai recenta si, in unele privinte, cea mai importanta functie a statului (politicii sale bugetare) este cea de stabilizare a economiei, adica sprijinirea economiei private pentru

a realiza atat folosirea deplina a resurselor, cat si un nivel stabil al preturilor. Practic, politica de stabilizare a statului urmareste (incearca) sa realizeze un compromis rezonabil intre doua obiective, adesea conflictuale : folosirea deplina a fortei de munca (reducerea somajului) si o inflatie moderata. In acest sens, statul utilizeaza instrumentele politicilor monetare si fiscale in incercarea de a restaura echilibrul economic. Inspirata in mod direct din teoriile keynesiene, politica de stabilizare a fost mult utilizata in tarile occidentale dezvoltate, dupa cel de-al doilea razboi mondial si pana la inceputul anilor 1980. Ea s-a concretizat in incurajarea cererii, cand somajul devenea semnificativ, si in reducerea cererii, cand inflatia devenea amenintatoare.Odata cu Marea Criza Financiara Mondiala, declansata in 2007 in SUA, politica de stabilizare a cunoscut un reviriment de mare amploare si intensitate, precum si abordari noi ale statului in interventia sa pentru salvarea sistemelor financiare nationale si a celui mondial pentru a nu da ocazia ca aceasta criza sa duca la prabusirea a economiei mondiale. Politica de stabilizare poate sa esueze din doua motive principale. In primul rand, exista mari dificultati practice ale transpunerii in viata a acesteia, mai ales din cauza unei insuficiente informatii (actiunile se iau inainte de a cunoaste rezultatul acestora, rezultat ce poate fi influentat de numerosi factori perturbatori). In al doilea rand, se sustine ca tendinta de a incerca mentinerea somajului sub nivelul pietei conduce inevitabil la inflatie accelerata.