www.referat.

ro

B.N.R.- Istorie si functii actuale

Banca Nationala a Romaniei (BNR) este banca centrala a Romaniei, avand personalitate juridica. Aceasta este o institutie publica independenta, cu sediul central in municipiul Bucuresti si poate avea sucursale si agentii atat in municipiul Bucuresti, cat si in alte localitati din tara. O banca nationala se inalta acolo unde se intalnesc economicul, politicul si socialul, cultura si mentalitatea colectiva, interesul general si cel particular, demnitatea nationala si deschiderea internationala. Ea trebuie sa aspire crizele si neincrederea si sa respire solutii si incredere, caci daca "timpul face bani in banci, si bancile fac profit", tot el construieste identitatea, inclusiv aceea institutionala. La cinci sferturi de veac de la infiintare, istoria BNR se confunda cu destinul national.

Societatea romaneasca pasoptista si provocarea modernizarii

Dupa 1848, societatea romaneasca se afla sub semnul urgentei modernizarii interne si a constructiei nationale. Progresele inregistrate in urma desfiintarii monopolului otoman asupra comertului romanesc si a reglementarilor prevazute in Regulamentele Organice au dus la intensificarea activitatii economice in Principate, dar obstacolele continuau sa fie majore. Astfel, in contextul mentinerii dominatiei otomane, formele de economie medievala persistau; diviziunea politica intarzia formarea pietei nationale; situatia monetara era haotica: moneda nationala lipsea, exista o multime eterogena de semne monetare straine, se utilizau, in paralel, banii reali - circulau peste 80 de specii - si banii fictivi, de calcul ("leul vechi"), cursurile inregistrau fluctuatii de o amplitudine neobisnuit de mare, de la o zi la alta, de la o localitate la alta, ceea ce afecta functia de masura a valorii, pentru ca se foloseau zeci de feluri de expresii de pret pentru acelasi produs, si impiedica circulatia marfurilor. La toate acestea, se mai adaugau deteriorarea intentionata a monedelor pentru extragerea metalului pretios, precum si practica tezaurizarii. Sau, noul tip de realitate economica din Europa presupunea stabilitate. Constituirea statului national roman si optiunea hotarata pentru modernizare din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, continuata si in vremea lui Carol I, au reprezentat cadrul favorabil pentru mai multe decizii si masuri avand continut monetar si de organizare a creditului, care au introdus ordinea necesara construirii stabilitatii economice si au raspuns nevoilor de creditare resimtite atat la nivel particular, cat si de catre guvern. Stabilitatea monetara s-a realizat prin:
votarea, la 29 martie 1867, a Legii pentru infiintarea noului sistem monetar si fabricarea monetelor nationale (promulgata la 14 aprilie 1867), prin care leul devenea moneda nationala si se adopta sistemul zecimal si cel bimetalist, valabil in Uniunea Latina (Franta, Belgia, Elvetia, Italia); emiterea, in ciuda rezistentei otomane si a protestelor austro-ungare, a primelor monede din aur, argint si arama, batute in strainatate, dar si in tara, pentru ca, la 24 februarie 1870, s-a infiintat Monetaria Statului; adoptarea si promulgarea Legii pentru emisiunea de bilete ipotecare in suma de 30 milioane lei (12 iunie 1877), acoperite si garantate cu domeniile statului, prin care Romania intra pentru prima data in contact cu hartia moneda; datorita disparitiei aurului si a usurintei transportului, biletele ipotecare au fost primite cu incredere si au intrat relativ usor in tranzactiile comerciale, chiar daca populatia nu avea deprinderea utilizarii lor. Aceste demersuri au avut loc pe fondul progreselor inregistrate in plan economic (consolidarea pietei interne, in urma unificarii si impunerii sistemului metric si de masuratori; cresterea numarului de intreprinderi mari la 175 in 1877; extinderea industriei extractive a petrolului si a sarii; sporirea numarului masinilor agricole importate si utilizarea muncii salariate in agricultura; cresterea exportului de grau pe pietele internationale, care a ajuns pana la 85% din valoarea totala a exportului; marirea numarului comerciantilor si dublarea comertului exterior in intervalul 1864-1880;

extinderea si modernizarea cailor de transport: in 1876, existau 5000 km de sosea, iar in 1888 lungimea cailor ferate atinsese 2500 de km, in timp ce volumul marfurilor transportate pe drumul de fier se ridica, in 1880, la 800 000 tone) si demografic (cresterea populatiei urbane cu 90% si a celei rurale cu 46%, orasele Bucuresti, Iasi, Galati si Braila inregistrand cea mai ridicata dinamica). In acelasi timp, se manifesta o acuta nevoie de credite cu dobanzi mici, marii proprietari funciari, burghezia si persoanele cu resurse mai modeste resimteau absenta sistemului bancar si mai ales a unei banci de emisiune, care ar fi permis renuntarea la ruinatoarele credite camataresti, cresterea accesibilitatii creditului fiind hotaratoare pentru succesul intreprinderilor lor. Dupa mai multe imprumuturi externe, si statul era afectat de cresterea deficitului bugetar, care ajunsese pana la 25% din buget, pe fondul veniturilor reduse, a lipsei de control asupra veniturilor statului, a impunerii reduse a categoriilor cu putere economica mare si a evaziunii fiscale. In aceasta situatie, eforturile cerute de desfasurarea razboiului pentru independenta au agravat si mai mult starea generala a finantelor publice.

Proiecte de infiintare a unei banci nationale

Ideea infiintarii unei banci de credit si de emisiune a preocupat, inca de la 1848, diferite cercuri ale societatii romanesti, dar in atentia factorilor politici a intrat mai ales dupa 1859. Dupa aceasta data, se inmultesc demersurile in favoarea unei astfel de initiative, desi esecurile nu au lipsit: in 1859, 37 de deputati au cerut guvernului infiintarea unei banci de credit funciar; in acelasi sens, intre 1859-1863, comerciantii si industriasii au semnat mai multe apeluri in fiecare an; in februarie 1859, I. C. Bratianu inainta un memoriu lui Al. I. Cuza, in urma caruia domnul a aprobat proiectul de lege din 29 iunie 1860, intocmit de guvernul condus de Nicolae Golescu, pentru "reorganizarea creditului public in Principatele Unite si pentru intocmirea unei banci de circulatie si escompt", care a fost insa respins de Comisia Centrala de la Focsani; in programul gruparii liberale din 1861, se prevedea "crearea unei banci nationale"; la 17 aprilie 1862, statul roman concesiona capitalului prusac, fara un rezultat concret, infiintarea "Bancii Nationale a Romaniei" si privilegiul emisiunii bancnotelor; la 19 octombrie 1865, Al. I. Cuza acorda unui grup de capitalisti englezi concesiunea infiintarii unei banci de scont si emisiune numita "Banca Romaniei", care, patru ani mai tarziu, a renuntat la privilegiul emisiunii, devenind o banca de scont; in programul din 1867, liberalii inserau din nou un punct referitor la organizarea sistemului de credit: "Vom imbunatati finantele noastre mai cu deosebire, indata ce vom organiza creditul prin banci agricole si comerciale, cari sa ridice comertul, industria, agricultura, sa le dea viata prin stimularea si inlesnirea transactiunilor private, precum si a lucrarilor publice ale Statului si ale judetelor", caci "fara...institute de credit, un stat nu poate prospera"; intre 1870-1876, au fost elaborate mai multe proiecte de infiintare a unei banci nationale: de catre un grup de bancheri bucuresteni (1873), de catre ministrul conservator de Finante, Petru Mavrogheni (1874) si de catre un grup de deputati liberali (1876).

Primele institutii de credit - elemente ale civilizatiei bancare timpurii

Pe langa aceste proiecte care nu s-au finalizat, de-a lungul unui deceniu, s-au creat mai multe institutii ce aveau atributii de creditare: Casa de Depuneri si Consemnatiuni (1 decembrie 1864), Creditul Funciar Rural (1 iunie 1873), Creditul Funciar Urban (1875). Aparitia acestor institutii a fost expresia un nou spirit de afaceri bazat pe credit si a cultivat increderea publicului in puterea financiara interna. Initierea publicului in practicile operatiunilor bancare a reprezentat deja elemente esentiale ale civilizatiei bancare timpurii romanesti. Indiferent de natura capitalului cu care ar fi trebuit creata banca de emisiune, intern sau extern, ganditorii economici ai epocii (Nicolae Sutu, Alexandru Moruzi, Enric Winterhalder, Ion Strat, Ion Ionescu de la Brad, Alexandru Vericeanu, Ion Ghica, Dionisie P. Martian, Petre S. Aurelian, Alexandru D. Xenopol) erau de acord ca o astfel de institutie era una din marile necesitati ale tarii. Cu toate acestea, cunostintele de cultura bancara nu fusesera asimilate pe scara larga, astfel incat nu se intelegea foarte bine ce presupune o banca de emisiune, ceea ce a generat in randurile opiniei publice atitudini de teama si rezerva, iar in cazul fortelor politice de actiune prudenta, Mai mult, existau serioase diferente de opinie atunci cand se discuta stabilirea momentului de infiintare, pentru ca se avea in vedere compatibilitatea unei astfel de institutii moderne cu gradul de dezvoltare economica al tarii. Ca si paradigma modernizarii, proiectul de creare a BNR a suscitat o ampla dezbatere. Unii credeau ca trebuie sa se mai astepte ca industria si comertul sa se dezvolte, in timp ce altii sustineau ca numai o banca nationala poate sustine prin credite ramurile economiei, ducand la progrese majore. Unul din cei mai entuziasti si consecventi promotori ai intemeierii unui asezamant de credit national a fost I. C. Bratianu: in 1859, in Adunarea Electiva a Tarii Romanesti, declara cu convingere: "Nu vom putea face nici un pas inainte, ne trebuie banci, pana nu vom constitui aceste banci, nu putem zice ca traim"; la 10 mai 1861, in discursul rostit in Camera cu prilejul discutiei la Mesajul tronului, insista: "atata timp cat nu vom avea o banca nationala nu vor dispare crizele financiare, iar guvernul trebuie sa vina cat mai repede cu un proiect de lege pentru infiintarea unei banci de scont si circulatiune"; la putina vreme dupa proclamarea independentei, tonul sau devenea si mai hotarat: "Sa constituim o banca de circulatie, ca sa devina un rezervor pentru timpurile grele". Cele doua temelii care aveau sa asigure libertatea si independenta BNR, autonomia si capitalul national, au reprezentat elementele esentiale ale conceptiei lui I. C. Bratianu despre functionarea unei banci nationale.

Infiintarea "Bancii de scompt si circulatiune"

Avand in vedere multiplele circumstante interne si externe care influentau initiativa de infiintare a bancii nationale, se impunea o chibzuinta matura pentru gasirea celei mai eficiente formule. Stabilitatea politica datorata Razboiului de Independenta victorios, recunoasterea internationala a Independentei, ceea ce elimina impedimentele

resimtite atunci cand au avut loc primele emisiuni ale monedei nationale, asezarea strategica la gurile Dunarii si optimismul impartasit de marele public au reprezentat o hotaratoare sustinere a politicii economice promovate de guvernul condus de I. C. Bratianu (1876 - 1888). Legea biletelor ipotecare (1877) prevedea la art. 10: "guvernul va fi dator sa elaboreze un proiect de lege pentru infiintarea unei banci de scont si circulatiune, pe care-l va supune Corpurilor Legiuitoare la cea mai apropiata sesiune". La 27 februarie 1880, presedintele Consiliului de Ministri, I. C. Bratianu, a depus in Parlament proiectul Legii constitutive a Bancii Nationale a Romaniei, o concretizare a politicii economice nationale "prin noi insine". Formula supusa dezbaterii Parlamentului de catre guvernul liberal se baza pe intalnirea capitalurilor particulare cu increderea inspirata de stat. Expunerea de motive la aceasta lege se incheia cu urmatoarea apreciere: "posteritatea va lua cu recunostinta act in analele ei, ca Romania si-a dobandit astazi institutiunea unei Banci Nationale, prin propunerea guvernului conservator si prin staruintele si sfortarile partidului si guvernului liberal. Aceasta imprejurare onoreaza egal si pe cei care au luat initiativa propunerii si pe acei care din propunere au facut o realitate". De asemenea, initiatorii proiectului precizau ca intregul sistem al organizarii si administrarii BNR atat principiile constitutive, cat si mecanismul functionarii ei, au fost luate din legea organica a Bancii Nationale a Belgiei, tot asa cum principiile Constitutiei Belgiei din 1830 au stat la baza Constitutiei Romaniei din 1866. In Parlament, dupa serioase dezbateri, la sfarsitul lunii martie 1880, a fost votata Legea pentru infiintarea unei banci de scompt si circulatiune, inregistrandu-se numai trei voturi contra in Senat, doua voturi contra si 14 abtineri in Camera Deputatilor. Rezultatul votului a exprimat cvasiunanimitatea impartasita de elita politica si economica romaneasca cu privire la necesitatea infiintarii Bancii Nationale a Romaniei. Promulgata de principele Carol I, la 11 aprilie 1880, Legea a fost publicata in "Monitorul oficial", nr. 90 din 17 aprilie 1880. Banca Nationala a Romaniei era o societate anonima cu un capital social romanesc de 30.000.000 lei (60.000 actiuni) si avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de banca la purtator. Statul detinea o treime din actiuni, iar restul de doua treimi apartineau particularilor. In schimbul concesionarii privilegiului de emisiune de catre stat pentru o perioada de 20 de ani, Banca isi asuma mai multe obligatii: retragerea din circulatie, in cel mult patru ani, a biletelor ipotecare; infiintarea de sucursale si agentii in principalele orase si, in special, in fiecare resedinta de judet (masura menita sa usureze raspandirea in teritoriu a noilor mijloace de plata si efectuarea serviciului de trezorerie), Iasi, Galati, Braila si Craiova fiind primele avute in vedere prin lege; plasarea unei sume, egala cu jumatate din capitalul social varsat, in efecte publice romanesti; efectuarea fara nici o indemnizatie a serviciului de casierie pentru stat. De asemenea, Legea prevedea pentru operatiunile de scont ale bancii o dobanda maxima de 7%, ceea ce reprezenta un credit ieftin. In prima etapa, pentru constituirea si functionarea BNR, erau suficiente subscrierea si depunerea efectiva a 24.000 de actiuni, reprezentand un capital social de 12.000.000 lei. Pentru restul de 18.000.000 lei, pana la completarea capitalului stabilit initial, urma, la momentul oportun, sa se faca alte 2 emisiuni de cate 9 milioane.

Prin Decretul nr. 1595/1880, publicat in "Monitorul oficial", nr. 115 din 23 mai 1880, si republicat in "Monitorul oficial", nr. 117 din 25 mai 1880, principele Carol I a promulgat Statutele BNR. In cele 9 capitole si 105 articole ale Statutelor, erau reglementate cu strictete operatiunile pe care le putea intreprinde noua banca: emisiunea biletelor; scontarea efectelor comerciale si a bonurilor de tezaur; comercializarea metalelor pretioase; acordarea avansurilor pe metale pretioase, efecte publice si alte valori garantate de stat; primirea de sume in cont curent si titluri in depozit; incasarea efectelor incredintate bancii de catre particulari. Erau interzise bancii acele operatiuni care aveau caracter de imobilizare a fondurilor: imprumuturile pe ipoteci, pe actiuni industriale sau pe propriile ei actiuni; participarea directa sau indirecta la intreprinderi industriale sau comerciale; posesiunea altor proprietati imobiliare decat cele strict necesare serviciilor ei. Banca urma sa emita bilete de 20, 100 si 1.000 lei, precum si tipuri intermediare de 50 si 500 lei, forma acestora, modul emisiunii lor si cantitatea pentru fiecare categorie fiind de competenta Consiliului general al BNR.Statutele prevedeau modalitatea de impartire a beneficiului bancii: 6%, ca prim dividend, revenea actionarilor; din beneficiul ramas, 20% se depunea pentru rezerva bancii; partea care ramanea era distribuita astfel: 20% revenea statului, in afara de venitul sau ca actionar; 15% membrilor Consiliului general (defalcat in 8% Consiliului de administratie si 7% Consiliului de cenzori); 65% actionarilor, ca al doilea dividend. Pentru a limita puterea de decizie a marilor actionari, in primul rand, a statului, la Adunarea generala participau actionarii care detineau un numar minim de patru actiuni, ceea ce conferea dreptul la un vot. Indiferent de numarul actiunilor, nimeni nu avea dreptul la mai mult de zece voturi personal si zece voturi ca mandatar. Aceste restrictii permiteau conducerii executive a bancii sa aiba un rol important in fixarea coordonatelor politicii monetare si de credit a institutiei. Adunarea generala alegea dintre membrii sai patru directori insarcinati cu administrarea bancii si patru cenzori pentru supravegherea operatiunilor. Guvernatorul, doi directori si trei cenzori erau numiti de guvern. Directorii si cenzorii numiti de guvern nu puteau sa fie functionari publici sau sa apartina corpurilor legiuitoare. In caz de absenta a guvernatorului, unul dintre directori era numit de catre guvern, in fiecare an, viceguvernator. Activitatile curente erau conduse de Consiliul de administratie, compus din guvernator si cei sase directori. Consiliul de administratie si Consiliul de cenzori formau Consiliul general. Acesta numea Comitetul de scont. Operatiunile bancii, in special emisiunea biletelor si scontul, erau supravegheate de un comisar numit de guvern, care avea dreptul sa asiste, cu vot consultativ, la toate sedintele consiliilor si ale comitetelor din banca si sa se opuna oricarei hotarari pe care o considera contrara legii, statutelor si regulamentelor acesteia sau intereselor statului.

Primii pasi
Prima Adunare generala a actionarilor BNR a avut loc intre 15 si 17 iulie 1880, prilej cu care a fost instalat primul guvernator, Ion I. Campineanu, si au fost alesi primii directori (Theodor Stefanescu, Theodor Mehedinteanu, Emil Costinescu si Dinu Bilcescu) si primii cenzori (Stefan Ioanid, Menelas Ghermani, Em. Hillel Manoah si Constantin Angelescu). La 24 iulie 1880, in prima sedinta a Consiliului general au fost prezentati directorii (I. Antoniu si Gogu C. Cantacuzino) si cenzorii (Eugen Alcaz, Petre Stoicescu si Al. Baicoianu) numiti de guvern.In vara si toamna anului 1880, conducerea bancii a fost preocupata de problemele, nu putine si nu usor de rezolvat, presupuse de organizarea activitatii sale propriu-zise. Mai intai, aceea a sediului. La inceput, Banca a functionat in cladirea Senatului, de pe Bulevardul Elisabeta, langa Primaria Capitalei. La 24 iulie 1880, Consiliul general a decis mutarea provizorie in sediul Creditului Funciar Rural din strada Coltei nr. 21, unde exista spatiul necesar pentru instalarea imprimeriei biletelor. Apoi, erau toate celelalte dimensiuni ale unei institutii bancare: imprimarea biletelor; aducerea materialului necesar pentru imprimerie; elaborarea regulamentului intern; stabilirea sigiliului; precizarea si publicarea taxelor pentru scont, imprumuturi, avansuri metal pretios, incasarea cupoanelor, depozitele libere de efecte publice; transformarea biletelor ipotecare in bilete de banca; retragerea rublelor demonetizate; angajarea personalului pentru centrala si sucursale. Fiecare problema insemna studii asupra practicilor impartasite de institutii similare, mai ales din Franta si Belgia, prezentarea lor in sedintele Consiliului de administratie si ale Consiliului general, dezbateri pentru adoptarea unei anumite formule si asumarea responsabilitatii, punerea ei in practica. Alaturi de membrii Consiliului general si ai Consiliului de administratie si de primii functionari angajati (Robert vann Sannen, Miltiade Barbu, Al. N. Stefanescu, D. Apostolu), Eugeniu Carada (insarcinat cu supravegherea imprimarii primelor bilete si achizitionarea masinilor necesare imprimeriei) a fost unul din initiatorii fara de care inceputurile Bancii Nationale ar fi fost mai greu de traversat. La 28 noiembrie 1880, au fost puse in circulatie primele bancnote ale BNR. Acestea erau vechile bilete ipotecare, emise in baza legii din iunie 1877. Ele au fost transformate in bancnote, prin aplicarea unui supratipar, in culoare galbena sau neagra, care continea titulatura bancii (Banca Nationala a Romaniei), data (9 septembrie 1880), semnatura guvernatorului (I. I. Campineanu), a casierului (D. Bilcescu) si a cenzorului (S. Ioanide). Din acest moment, BNR isi asumase provocarea reprezentata de implicarea in modernizarea societatii romanesti, iar civilizatia bancara romaneasca era in masura sa faca pasul decisiv de la stadiul timpuriu la organizarea temeinica a sistemului de credit.

Datorita rolului indeplinit, inca din primul an, in insanatosirea circulatiei insemnelor monetare si a finantelor publice, Banca Nationala a Romaniei a inceput constructia unuia din primele poduri peste prapastia existenta in societatea romaneasca intre dorinta generala de modernizare si caracterul limitat al resurselor financiare.

Statutul si operatiunile BNR

BNR stabileste si conduce politica monetara si de credit in cadrul politicii economice si financiare a statului cu scopul de a mentine stabilitatea monetara. Operatiunile pe care le desfasoara BNR se pot grupa in 4 categorii: 1. 2. 3. 4. Operatiuni cu banci si alte institutii de credit; Operatiuni cu trezoraria statului; Operatiuni cu aur si valuta; Infiintarea pietei valutare interbancare.

1. Operatiuni cu banci si alte institutii de credit

De regula, acestea sunt: creditarea bancilor pe termen scurt, deschiderea de conturi curente pentru fiecare banca, coordonarea si supravegherea sistemului de plati, atragerea de depozite de la banci, stabilirea regimului rezervelor minime obligatorii in lei si valuta pe care bancile trebuie sa le mentina in contul deschis la BNR, colectarea de date si informatii privind incidentele de plati si riscurile de creditare, acordarea de credite societatilor bancare si institutiilor de credit. BNR actioneaza ca un imprumutator de ultima instanta pentru societatile bancare aflate temporar in dificultati de plati.

2. Operatiuni cu trezoraria statului

BNR tine evidentele sale despre contul curent al trezorariei, actioneaza direct sau prin intermediul altor banci la emisiunea obligatiunilor de stat, vanzarea si rascumpararea acestora, acorda bugetului de stat credite pentru acoperirea nevoilor temporare ivite pe parcursul executiei bugetare.

3. Operatiuni cu aur si valuta

De asemenea, BNR raspunde de elaborarea reglementarilor referitoare la operatiunile cu aur si valuta in scopul protejarii leului, intocmirea balantei de plati externe, a balantei angajamentelor si creditelor cu strainatatea, stabilirea si publicarea

cursului de schimb valutar, pastrarea si administrarea rezervelor internationale ale statului, autorizarea si retragerea autorizatiilor date persoanelor juridice care au ca obiect activitati valutare. Totodata, BNR cumpara, vinde si efectueaza tranzactii cu moneda si lingouri de aur si alte metale pretioase.

4. Infiintarea pietei valutare interbancare

Piata internationala romaneasca s-a realizat si infaptuit in urma obiectivelor stabilite prin memorandumul incheiat cu FMI. BNR exercita controlul valutar prin reglementarile transmise in ordine si in circulare privind efectuarea si controlul tranzactiilor valutare, emiterea autorizatiei pentru transferurile valutare in strainatate. BNR prin activitatea sa, constituie cel mai important organism al activitatii financiarvalutare din tara.

Functiile BNR
a. Functia de emisiune monetara: BNR detine monopolul emisiunii monetare, ia masuri pentru pastrarea in siguranta a monedelor si bancnotelor care nu sunt puse in circulatie, precum si pentru distrugerea bancnotelor retrase din circulatie. BNR este unica autorizata sa emita insemne monetare. Bancnotele emise trebuie sa fie rezistente si dificil de imitat, sa contina elemente de protectie impotriva falsificarii: fir de siguranta, filigram, cerneala autocopiere, fibre invizibile flourescente, etc. b. Functia de supraveghere a sistemului bancar: BNR decide care societati pot opera ca banci si stabileste reguli de emitere a autorizatiei de functionare a bancilor, monitorizeaza activitatea bancilor comerciale, cerandu-le periodic raporturi financiare si statistice sau efectuand controale la sediul acestora. c. Politica monetara si de credit: - controleaza nivelul masei monetare si ratele dobanzilor din economie, ca parte a politicii generale macroeconomice a Guvernului. De regula BNR colaboreaza cu Ministerul de Finante. caile prin care BNR acorda imprumuturi sunt: -creditarea trezorariei publice; -interventii pe pietele valutare. Pe plan extern banca poate participa la organizatii internationale cu caracter financiar, monetar si de plati. d. Functia de banca a bancilor: BNR actioneaza ca un bancher al celorlalte banci. Societatile comerciale bancare pastreaza disponibilitati la banca centrala sub forma de rezerve, ca depozite nepurtatoare de dobanzi sau cu o dobanda mica. Prudenta, necesitatea asigurarii lichiditatilor motiveaza orice banca sa-si constituie depozite la BNR. Aceste depozite reprezinta rezerve potentiale ce ar putea fi utilizate in cazuri imprevizibile.

Tot in functia de banca a bancilor, BNR se afirma ca un supraveghetor al comertului de banca, supunand unui control specific inscrierea, functionarea si orientarea activitatii bancilor. e. Functia de banca a statului: - asigurator de fonduri pentru Guvern, BNR actioneaza ca trezorarie a statului, tinand in evidentele sale contul curent al trezorariei statului prin care se reflecta impozitele percepute si alte plati efectuate in numele trezorariei statului. BNR gestioneaza datoria publica, rambursand valoarea obligatiunilor si a celorlalte titluri de valoare, cand acestea ajung la scadenta si sunt inlocuite cu noi emisiuni de valori mobiliare. BNR poate acorda bugetului statului credite pentru acoperirea nevoilor temporare intre venituri si cheltuieli bugetare. f. Functia de administrator al rezervelor valutare: la BNR sunt pastrate rezervele tarii in aur, valuta convertibila si alte rezerve recunoscute pe plan international. BNR le utilizeaza atunci cand intervine pe pietele valutare pentru a controla evolutia cursului de schimb al monedei nationale. Totodata BNR intocmeste balanta de plati externa, balanta creantelor si angajamentelor, incheie acorduri de clearing si de plati cu institutii publice si private din strainatate, vinde si cumpara aur si alte metale pretioase, tranzactioneaza bonuri de tezaur si alte titluri emise sau garantate de guverne straine. BNR este corespondentul bancilor centrale straine si al diverselor institutii financiare. g. Functia de asigurare a legaturilor cu organizatiile financiar-bancare internationale: Banca Centrala gestioneaza si tine evidenta operatiilor financiare ale tarii cu organismele internationale: FMI, Banca Mondiala, etc. o institutie financiara internationala de importanta deosebita este Banca Reglementarilor Internationale din Basel (1930) Elvetia, pentru a se ocupa de transferurile legate de datoriile internationale. Acesta banca a ajuns sa fie considerata ca banca centrala a bancilor centrale, intrucat se ocupa de problemele privind cooperarea bancara, de acordurile privind reguli ce trebuie sa guverneze tranzactiile financiare internationale.

BIBLIOGRAFIE

1. Costin C. Kiritescu Sistemul banesc al leului si precursorii lui 2. Aurel Vijoli Sistemul banesc in slujba claselor exploatatoare din Romania 3. Victor Slavescu Istoricul BNR 1880 1924 4. www.bnro.ro Istorie BNR Inceputurile