Floare albastr

Mihai Eminescu

Poezia Floare albastr a fost scris in anul 1872 si publicat la 1 aprilie 1873 in revista Convorbiri literare. Este considerat o capodoper a lirismului eminescian din etapa de tineree a poetului anticipnd marile teme si idei poetice care vor aprea mai trziu n poezia Luceafrul. Tematic, poezia reprezint iubirea in corelaie cu natura, tem specific romanticilor, acest lucru presupunnd faptul c natura vibreaz la strile sufleteti ale eului liric. Natura devine cadru potrivit pentru povetile de iubire. Poezia prezint astfel ipostaza iubirii paradisiace ( George Clinescu) sau iubirea adamic. Aceast ipostaz apare in idilele eminesciene cum ar fi Floare albastr , Lacul , Sara pe deal , Povestea teiului si in al doilea tablou al Luceafrului. Poezia Floare albastr depete totui cadrul unei idile, implicnd si o a doua tem eminescian specific romanticilor si anume condiia geniului. Titlul poeziei Floare albastr este un motiv literar de circulaie universal intlnit n literatura german la poetul Novalis i n literatura italian la poetul Leopardi de la care Eminescu preia acest motiv literar. Floare albastr ii are punctul de plecare n mitul romantic al aspiraiei ctre idealul de fericire, din iubire pur, ntlnit si la Novalis sau Leopardi. Motiv romantic de larg circulaie european, floare albastr simboliza in romanul Heinrich van Ofterdingen de Novalis tendina spre infinit,

nzuinta de a atinge ndeprtata patrie a poeziei, iar in opera lui Leopardi, voina liric de a naufragia n infinit. Simbolul florii albastre, regsit si n alte texte cum ar fi Clin ( file din poveste ), Srmanul Dionis, dobndete aici valoare polisemantic: aspiraie spre fericirea prin iubire, nostalgie a iubirii ca mister al vieii, opoziie ireductibil intre lumea cald, efemer-terestr si lumea rece a ideilor, a cunoaterii absolute. n creaia eminescian, albastrul este culoarea infinitului, a marilor deprtri ale idealului, iar floarea simbolizeaz viaa, fiina pstrtoare a dorinelor dezvluite cu vraj. n poezie ntlnim urmatoarele motive literare: motiv de circulaie universal (motivul florii albastre) i motive literare specifice liricii eminesciene (motive recurente): luna, stelele, codrul, chipul angelic, izvorul, trestiile. Din punct de vedere structural si compozitional, poezia este alcatuit din 14 strofe de tip catren, al cror muzicalitate este conferit de rima imbriat, de msura de

opt silabe si de ritmul trohaic. Aceste strofe sunt construite pe 4 secvene poetice sau lirice, aceste secvene fiind delimitate prin prisma celor dou voci. Prima secven liric conine primele trei strofe, a doua secven conine a patra strof, a treia secven contine strofele 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, iar a patra secven conine strofele 13, 14. Cele patru secvene lirice pun in eviden deopotriv relaia de opoziie si relaia de simetrie. Relaia de opoziie se refer la faptul c poezia se structureaz n jurul unei serii de antiteze sau de opoziii: eternitate-moarte in opoziie cu temporalitate-viat; masculinfeminin; abstract-concret.

Relaia de simetrie ce caracterizeaz cele patru secvene poetice sunt susinute de faptul ca monologul liric al fetei (secvenele 1 si 3) este punctat de cele dou reflecii ulterioare ale brbatului. Prima secven liric conine reproul adresat brbatului adncit in contemplaie, fascinat de cunoaterea absolut: Iar te-ai cufundat in stele i n nori i-n ceruri nalte? De nu mai uita incalte, Sufletul vieii mele. Prima strof este construit prin enumerarea simbolurilor eternitii prin metaforele te-ai cufundat in stele i n nori i-n ceruri nalte . Aspiraia spre cunoaterea absolut este sugerat in a doua strof de metafora ruri n soare grmdeti-n a ta privire . Domeniul cunoaterii guvernat de timpul infinit este definit prin metafora ntunecata mare i cmpiile asire. Aspiraia spre cunoaterea absolut este sugerat prin micarea ascendent, idee ce reiese din metaforele ruri in soare i piramidelenvechite/ Urc-n cer vrful lor mare - / Nu cta n deprtare / Fericirea ta iubite! . Avertismentul final Nu cta n deprtare / Fericirea ta iubite! , dei este rostit pe un ton galnic, cuprinde un adevr, anume mplinirea uman se realizaz doar prin iubire, adic n lumea terestr. n monologul su, fata folosete un limbaj familiar, dovad fiind termenii si formele populare: nu cta, grmdeti, nalte i apelativul iubite. A doua secven liric constituie meditaia asupra sensului profund al unei iubiri rememorate:

Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi prul. Ah! Ea spuse adevrul; Eu am rs, n-am zis nimica

Notarea strii de spirit, de tristee, de durere este redat prin folosirea mrcilor gramaticale ale eului liric (verbe si pronume de persoana inti si a doua). A treia secven liric conine monologul fetei care continu cu o chemare la iubire in lumea ei, in planul terestru ( Hai in codru cu verdea). Idealul de iubire se proiecteaz intr-un paradis terestru, alctuit pe baza imaginii artistice, a figurilor de stil. Astfel cadrul natural care este spaiul protector pentru indrgostii se bazeaz pe cteva motive literare ale creaiei eminesciene : codrul, izvorul, balta, trestia, luna, noaptea, codrul paradisiac este conturat prin imagini vizuale si cromatice puternice in armonie cu pasiunea indragostiilor. Personificarea izvoare plng n vale completeaz atmosfera de paradis terestru. Tot in aceast secven liric prinde contur chipul fetei care se remarc prin inocen si senzualitate. A patra secve liric este a doua intervenie a vocii lirice, fiind in continuare o meditaie a brbatului asupra acestei iubiri trecute pe care o proiecteaz acum in ideal si amintire. Exclamatiile din ultimile strofe exprim sentimentele poetului in legatur cu iubirea trecut. Finalul poeziei se constituie dintr-o strof care are caracter adresat iubitei: i te-ai dus, dulce minune, -a murit iubirea noastr Florae albastr ! Florae albastr !...

Totusi este trist n lume ! Motivul florii albastre exprim, in ultima secven liric, aspiraia ctre un ideal in iubire. Dac in prima intervenie se utilizez apelativul mititica ce exprim apropierea familiarizat, in ultima strof tonul devine mult mai reflexiv, iar apelativul utilizat reprezint o metafor specific liricii eminesciene. Ultimul vers este extrem de reflexiv, exprimnd concepia si condiia geniului, anume c el este condamnat la singurtate.