" Plumb", de George Bacovia Dupa Mihai Eminescu, George Bacovia este unul din cei mai de seama

scriitori romani care se remarca printr-o originalitate incontestabila. Poetul din Bacau este creatorul unei poezii de atmosfera. Este o atmosfera dezolanta, de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, in peisajul limitat al unei mahalale dintr-un cenusiu orasel provincial, plasat intre cimitir si abator, cu cafenele saracacioase, gari afumate si parcuri solitare, in care canta o fanfara militara. El aduce in poezia romana si universala o nota de originalitate, pentru ca impune atentiei un nou univers : targul de provincie monoton si lipsit de univers. Bacovia mai este poetul iernilor ce creeaza impresia unui sfarsit de lume, al caldurilor toride, cand cadavrele se descompun, sau al primaverilor iritante, in poezii ca "Lacustra" , "Decembrie" , "Cuptor" sau "Nervi de primavara". Cufundat in deznadejde si cu presimtirea mortii apropiate in suflet, Bacovia a creat o atmosfera stranie, un peisaj dezolant. Pe acest fundal terifiant , alaturi de copii, de fecioare tuberculoase, de muncitoarea palida si de poetul insusi, aflat intr-o continua peregrinare, se mai proiecteaza toamna, iarna, primavara si vara, frigul, golul, umezeala, somnul si raceala, nevroza, descompunerea si plansul. Pretutindeni, in versurile bacoviene, plutesc obsedant tristetea, spaima de neant. Intr-o asemenea ambianta poetul ramane un inadaptat, de unde nevoia de evadare din aceasta lume. Volumele de poezii "Plumb" , "Stante burgheze" , "Cu voi" , "Comedii in fond" , ori "Scantei galbene" poarta pecetea influentei lui Edgar Poe si mai ales a simbolistilor francezi Rollinat, Baudelaire si Verlaine. Influentele de factura simbolista se concretizeaza la Bacovia prin gustul pentru satanic, prin atmosfera de nevroza, prin ideea mortii, prin cromatica si nu in ultimul rand prin predilectia pentru muzica. Ca orice simbolist, Bacovia isi comunica impresiile prin corespondente muzicale si de culoare, dovedindu-se a fi tributar unor pictori impresionisti francezi ca Renoir sau Degas. Nicolae Manolescu vorbea chiar de o obsesie a culorii la Bacovia. Dar, spre deosebire de impresionisti, culorile lui nu au nuante. Ele sunt foarte concentrate, devenind cateodata - cum spunea criticul Nicolae Manolescu - "halucinante prin intensitate".. Culorile dau glas unui strigat de durere tasnit din sufletul impovarat de tristete si insingurare al poetului. Gama de culori este foarte restransa si se bazeaza pe o serie de motive tipic simboliste : uratul, plictisul, tristetea, monotonia, vagabondajul . Albul - simbolizand viata, iubirea negrul - moartea, ( ca in "Decor" ), verdele, albastrul, rozul - sugerand nevroza ( ca in "Note de primavara" ) , violetul ( in poezii ca "Nervi de primavara" ori "Amurg violet" ) invadeaza lucrurile ca niste prezente fizice, erodand sau patand personajele. Aceste culori isi gasesc corespondente in universul instrumentelor muzicale.

Astfel, melancolia grava este sugerata de vioara si clavir. Nevroza este redata in plan cromatic de culorile verdele crud , de albastru si roz, iar in plan muzical - de violina si flaut. Poezia "Plumb", care deschide volumul cu acelasi titlu aparut in 1916, este relevanta pentru atmosfera sumbra, specific bacoviana. Titlul: Titlul poeziei cuprinde un cuvant-cheie, proiectie a unei stari sufletesti apasatoare, o metafora-simbol, ("plumb" ),sugerand ideea de impietrire, de moarte a materiei. Toata greutatea metaforica a poeziei se sprijina pe acest cuvant. Astfel, prin greutatea lui specifica mare, plumbul poate sugera apasarea sufleteasca sfasietoare la care este supus poetul, aruncat de soarta intr-un oras pustiu de provincie. Prin culoarea sa cenusie, plumbul mai poate sugera monotonia si plictisul, mediul meschin. Melancolia de factura romantica va da acestei poezii un caracter de elegie, dar privita din unghiul de vedere simbolist - ea este o meditatie pe tema fortuna labilis. Inca de la inceput distingem doua planuri : planul realitatii exterioare, sugerat de cuvintul "cavou", (simbol al unei lumi ostile, in care este izolat poetul )si planul realitatii interioare, reprezentat de iubirea invocata cu disperare si sugerat de cuvantul "amorul". Dominata de o accentuata stare depresiva, sensibilitatea poetului transforma realitatea obiectiva in una interioara. Folosind simboluri provenite din cuvinte apartinand aceluiasi camp semantic ( "sicriele" , "cavou" , "coroanele" , "funerar" ), poetul evoca un adevar iminent care este insasi moartea si creeaza o atmosfera tulburatoare. Ideea mortii este sugerata si prin reluarea obsedanta, ca un laitmotiv, a cuvantuluicheie cu valoare de simbol ("plumb") , care se repeta de sase ori exact in acelasi loc in ambele catrene (in fiecare strofa in rima versurilor 1 si 4 si la cezura versului 2) si care structureaza poezia. Ca in toata lirica lui Bacovia, repetitia are rolul de a mari pana la exasperare starea de claustrare si apasare : "sicriele de plumb" , "flori de plumb" , "coroanele de plumb" , "amorul...de plumb" , "aripile de plumb". Astfel, prin reluare obsedanta, acest simbol capata insemnele unui atribut general. Determinant unic, cuvantul "plumb" egalizeaza , sterge contururi, imbracand totul in imaginea cenusie a mortii. Spre deosebire de alte poezii bacoviene, epitetul "de plumb" nu sugereaza ideea de descompunere a materiei, ci creeaza impresia de impietrire, indicand o stare de apasare sufleteasca, un univers inchis. "Dormeau adanc sicriele de plumb, Si flori de plumbsi funerar vesmant -". Consoanele inchise (p, c ,t , s ) sugereaza starea de anxietate evocata. Faptul ca traieste insingurat intr-un univers-cavou il obsedeaza pe eroul liric bacovian, in care totul incremeneste in plumb, deci in moarte: "Stam singur in cavou .....si era vant, Si scartaiau coroanele de plumb". Cuvantul "cavou" este si el interpretabil.

El poate fi casa sau orasul in care locuieste poetul, mediul meschin in care traieste acesta, daca nu chiar si propriul sau corp, in care salasluieste un suflet de plumb. Observam ca sunetul sinistru al coroanelor este sugerat aproape onomatopeic prin verbul " scartaiau". Nicolae Manolescu scria ca Bacovia a introdus in poezia romana un "limbaj al crizei". In strofa a doua, versul "dormea intors amorul meu de plumb" declanseaza o puternica emotie, dezvaluind in acelasi timp sensul metaforei-simbol. Aceasta sugereaza acum sufocanta apasarea sufleteasca, acel univers inchis in care se zbate sufletul poetului, ca si cavoul in care se izoleaza. Daca in primul catren epitetul "plumb" se incadra in limitele concretului, in sintagme ca "sicriele de plumb" , "flori de plumb", "aripile de plumb", in versul "dormea intors amorul meu de plumb" din strofa a doua, el da substanta unor abstractiuni, tulburatoare prin vagul lor straniu. Sentimentul straniu pe care-l simte subiectul liric in apropierea mortului se naste din impresia instrainarii, a unei rupturi intre viata si moarte. Imaginea muribundului care-si intoarce fata de la cel de langa el este tulburatoare prin sugestia de neampacare, de enigma indescifrabila. Astfel, adjectivul "intors", provenit dintr-un participiu, realizeaza misterul poeziei, sugerand de fapt izolarea in moarte, "intoarcerea sprea apus" - cum ar spune Blaga. Versul "Pe flori de plumb si-am inceput sa-l strig" se detaseaza de ansamblul poeziei, exprimand parca opozitia disperata a poetului fata de acest spatiu al impietririi si al solitudinii. Fata de versul "Stam singur in cavou...si era vant" ori fata de "Stam singur langa mort...si era frig" , ce sugereaza atmosfera de dizolvare a personalitatii, de inregistrare resemnata a semnelor izolarii, acel "am inceput sa-l strig" face nota discordanta. Strigandu-si iubirea in linistea sinistra si friguroasa a cavoului, poetul incearca fara succes sa se salveze dintr-o lume care-i era straina si care-i oferea o insingurare totala: "Dormea intors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig Stam singur langa mort.... si era frig.... Si-i atarnau aripile de plumb". Simbolul "aripile" sugereaza aspiratiile,simbolizand "zborul in jos", caderea surda si grea, din care poetul nu se mai poate redresa. Ele ii atarna grele, de plumb, ca ale albatrosului ranit al lui Baudelaire. Neputandu-si lua zborul spre inaltimi, sufletul poetului se inchide in sine insusi ca intr-un cavou, orice punte de legatura intre eul care contempla si lumea in cadere fiind suprimata. Criticul Nicolae Manolescu spunea ca se simte aici o "obsesie a teluricului" , o gravitate colosala care trage totul in jos. La Bacovia moartea este o prezenta dominanta, dar nu familiara. Princiopiul mortii structureaza absurd totul, imprimand lucrurilor tenta tipatoare a caderii in gol sau a artificiului. Cuvinte ca "sicriele" , "cavou" , "vant" , "frig" sunt imagini ale pustiului, ale singuratatii.

Dar exista si "flori de plumb" ori "coroane de plumb" , adevarate reprezentari din sfera decorativului, a kitschului ( a se citi "chiciului" ) ce sugruma autenticitatea vietii. Prin nota de saracie, de prozaism si de fals, acestea imping sentimentul mortii catre lipsa de semnificatie, intr-un absurd in care singurul element cert ramane senzatia de o neobisnuita acuitate, sugerata de cuvintele "vant" si "frig". Arta poetica: Poezia se compune din doua catrene, cu o simetrie perfecta, in sensul ca schema primei strofe este identica celei de a doua, sintagmele incadrandu-se in metri identici de la o strofa la alta, intr-o geografie fara cusur. Organizarea interioara a fiecarui catren contribuie la realizarea unei melodii stranii, interiorizata, obsedanta, punctand melancolia obsedanta. Fiecare vers se termina in rima masculina, avand cate cinci iambi completi. In versurile 2 si 3 se observa aparitia cezurii, iar cel de al doilea emistih incepe cu conjunctia "si": ................................................. Strofa I-a : "..........si funerar / vestmant ..........si era vant....." Strofa a II-a: ................................. "..........si-am inceput / sa-l strig ............si era frig.....". Simetria celor doua catrene determina efecte muzicale deosebite, specifice simbolistilor. Muzicalitatea versurilor rezulta si din intrebuintarea cu succes a vocalelor, a verbelor la imperfect de o tonalitate minora ("dormeau" , "stam" , "scartaiau" , "era" , "atarnau"), din utilizarea sonurilor inchise, stinse ( "vant" , "vesmant" )puse in finalul versurilor si intonate iambic, ori a cuvintelor cu rezonante onomatopeice stridente ca scartaiau" , "strig" , "frig". Tonul elegiac al poeziei este dat de iamb, amfibrah si peon, iambul fiind insa predominant. In timp ce iambul din finalul versului 2 al fiecarei strofe ("vest-mant" , "sa-l - strig") este urmat la inceputul versului 2 de amfibrah ( "stam sin-gur"), peonul din finalul versului 3 este reluat la inceputul versului 4 ("si e-ra vant", "si e-ra frig"). Rima sonora, grava ( "plumb" - "plumb" ), elegiaca ( "vestmant" - "vant") sau ascutita ( "strig" - "frig") creeaza si ea impresia unei insingurari iremediabile. Prin limbaj, prin motivul mortii si insingurarii , volumul "Plumb" este dovada apartenentei lui Bacovia la simbolism. Dar constiinta eului, ridicarea acestei sensibilitati bizare la valoarea de singura realitate esentiala, il inscrie pe autor printre expresionisti.