Sunteți pe pagina 1din 34

13. ASAMBLĂRILE ELASTICE (ARCURILE)............................................................................................................

100
13.1. Consideraţii generale...........................................................................................................................................100
13.1.1. Definiţii.........................................................................................................................................................100
13.1.2. Caracteristica elastică...................................................................................................................................100
13.1.3. Randamentul şi coeficientul de amortizare..................................................................................................104
13.1.4. Funcţiunile arcurilor.....................................................................................................................................105
13.1.4. Clasificarea arcurilor....................................................................................................................................105
13.2. Materiale şi elemente tehnologice.......................................................................................................................105
13.2.1. Materiale.......................................................................................................................................................105
13.2.2. Elemente tehnologice...................................................................................................................................107
13.3. Arcurile elicoidale................................................................................................................................................108
13.3.1. Arcurile elicoidale cu solicitarea principală de răsucire...............................................................................108
13.3.1.1. Consideraţii generale.............................................................................................................................108
13.3.1.2. Elemente de calcul.................................................................................................................................110
13.3.1.2.1. Tensiunile, calculul de rezistenţă....................................................................................................110
13.3.1.2.2. Deformaţia, felul caracteristicii elastice.........................................................................................113
13.3.1.2.3. Lucrul mecanic de deformaţie (al forţei exterioare).......................................................................113
13.3.1.3. Arcurile multiple....................................................................................................................................114
13.3.1.3.1. Introducere......................................................................................................................................114
13.3.1.3.2. Arcuri în serie..................................................................................................................................115
13.3.1.3.3. Arcuri în paralel..............................................................................................................................115
13.3.2. Arcurile elicoidale cu solicitarea principală de încovoiere...........................................................................117
13.4. Arcurile bară de torsiune......................................................................................................................................119
13.4.1. Consideraţii generale....................................................................................................................................119
13.4.2. Elemente de calcul........................................................................................................................................120
13.5. Arcurile cu foi......................................................................................................................................................121
13.5.1. Consideraţii generale....................................................................................................................................121
13.5.2. Calculul arcurilor lamelare...........................................................................................................................124
13.5.2.1. Calculul arcului cu proiecţie dreptunghiulară.......................................................................................124
13.5.2.2. Calculul arcului cu proiecţie triunghiulară............................................................................................124
13.5.2.3. Calculul arcului cu proiecţie trapezoidală.............................................................................................126
13.5.3. Calculul arcurilor cu foi multiple.................................................................................................................126
13.6. Alte arcuri............................................................................................................................................................128
13.6.1. Arcurile spirale plane....................................................................................................................................128
13.6.2. Arcurile disc..................................................................................................................................................129
13.6.3. Arcurile inelare.............................................................................................................................................130
13.6.4. Arcurile din cauciuc......................................................................................................................................130
13.6.4.1. Consideraţii generale.............................................................................................................................130
13.6.4.2. Elemente de calcul.................................................................................................................................131
100

13. ASAMBLĂRILE ELASTICE (ARCURILE)


13.1. Consideraţii generale
13.1.1. Definiţii

Asamblările elastice se realizează prin interpunerea pieselor numite arcuri între două sau
mai multe componente mecanice.

Arcurile sunt organe de maşini care prin forma specifică şi prin limita de elasticitate înaltă a
materialului permit:
a) o deformaţie mare sub acţiunea sarcinii exterioare, care determină înmagazinarea unei mari
cantităţi de energie potenţială de deformaţie (elastică);
b) revenirea totală sau parţială la forma iniţială sub acţiunea forţelor elastice, la încetarea
acţiunii sarcinii exterioare.

Revenirea la forma iniţială a arcului depinde de:


a) frecările interne, la arcurile din materiale nemetalice (de exemplu, la arcurile din cauciuc,);
b) frecările externe, care apar între părţile în contact ale arcului metalic (de exemplu, la
arcurile cu foi, arcurile inelare etc.).

Aspecte privind existenţa frecărilor specifice arcurilor se desprind din analiza caracteristicii
elastice a arcului.

13.1.2. Caracteristica elastică

Caracteristica elastică reprezintă dependenţa dintre sarcina aplicată şi deformaţia corpului


asupra căruia se aplică sarcina. Dependenţa poate să fie între forţa F şi deformaţia liniară f, sau între
momentul de răsucire Mt şi deformaţia unghiulară θ.. Tipurile de bază de caracteristici elastice sunt
(fig. 13.1): a) liniară; b) neliniară progresivă; c) neliniară regresivă.
101

Fie pentru o primă discuţie caracteristica elastică a arcului elicoidal cilindric de

Fig. 13.1. Forme de bază de Fig. 13.2. Caracteristica elastică liniară a


caracteristici elastice unui arc elicoidal cilindric
a) schema arcului; b) caracteristica elastică.
compresiune cu solicitarea principală de răsucire, reprezentat simplificat în fig. 13.2, a. El preia o
sarcină liniară F şi are deformaţia liniară f. Caracteristica sa elastică este liniară (fig. 13.2, b), astfel
că nu apar pierderi prin frecare.

Fie un arc elicoidal conic de compresiune cu solicitarea principală de răsucire (fig. 13.3, a).
Se intuieşte că sub sarcină spirele mai elastice cu diametrul mai mare - dinspre suprafaţa de reazem
- se aşează pe aceasta. Ca urmare, arcul devine din ce în ce mai rigid la creşterea sarcinii şi, în
consecinţă, a deformaţiei: ca urmare, caracteristica elastică va fi neliniară progresivă (fig. 13.3, b).
Această caracteristică este avantajoasă vibratoriu şi, implicit, sub aspectul solicitării dinamice la
utilizarea arcurilor la cuplaje în sistemele de înaltă turaţie.

Fig. 13.3. Caracteristica elastică neliniară Fig. 13.4. Caracteristica elastică neliniară
progresivă a unui arc elicoidal conic degresivă a unui arc elicoidal conic
a) schema arcului; b) caracteristica elastică. a) schema arcului; b) caracteristica elastică.

La un arc disc (fig. 13.4, a) care preia o solicitare de încovoiere, sarcina şi deformaţia sunt
de asemenea F şi, respectiv, f. Se intuieşte că atunci când arcul tinde să se aplatiseze, sarcina se
poate reduce la un moment dat pentru realizarea deformării ulterioare (fig. 13.4, b). Se obţine astfel
o caracteristică elastică neliniară degresivă.
102

Fig. 13.5, a reprezintă simplificat un arc cu foi multiple (cu un braţ), care preia o forţă
exterioară F şi are o deformaţie liniară f. Caracteristica sa elastică este cu buclă histerezis,
stabilizată la al doilea ciclu de încărcare (fig. 13.5, b). Într-adevăr:
a) la prima încărcare, începând din punctul
O, creşterea până la o anumită mărime a
încărcării nu determină deformaţia
arcului, deoarece se învinge frecarea
externă dintre foi;
b) urmează creşterea sarcinii până la
valoarea sa maximă F, când se produce
deformaţia maximă f, caracteristica
elastică fiind liniară pe această porţiune;
c) urmează începutul reducerii sarcinii
exterioare: pe o anumită mărime a
reducerii sarcinii, nu se produce
deformaţie, deoarece este învinsă
Fig. 13.5. Caracteristica elastică neliniară frecarea în sens invers dintre foile de
cu buclă histerezis a unui arc cu foi multiple arc;
a) schema arcului; b) caracteristica elastică. d) la reducerea totală a sarcinii F până în
punctul O, apare o deformaţie remanentă
fr;
Fig. 13.6. Caracteristica elastică neliniară e) la al doilea ciclu de încărcare, se poate
cu buclă histerezis a unui arc din cauciuc presupune că axa forţei este translatată în
a) schema arcului; b) caracteristica elastică. punctul O ' al forţei egală cu zero după
primul ciclu de lucru; în al doilea ciclu şi
următoarele, caracteristica elastică se
menţine (fiind trasată cu linie îngroşată),
ea având o buclă histerezis importantă ca
arie.

Fie şi un arc de cauciuc care preia la fel


sarcina F şi deformaţia f (fig. 13.6, a).
Caracteristica elastică pentru un astfel de material
este neliniară cu buclă, datorită frecărilor interne
din material. Caracteristica elastică se stabilizează
în timp, adică după mai multe cicluri de
încărcare-descărcare; ea este desenată ca varianta
n în fig. 13.6, b.

La aceleaşi arcuri din cauciuc se manifestă o


diferenţă între forma caracteristicii elastice la
funcţionarea statică sau dinamică. Aspectul este
relevat la o variaţie ciclică a sarcinii şi săgeţii în
jurul punctului nominal de lucru (fig. 13.7). Se
observă că linia mediană a variaţiei este mai
înclinată la funcţionarea dinamică (fig. 13.7, b)
decât la funcţionarea statică (fig. 13.7, a). Altfel
Fig. 13.7. Caracteristica elastică neliniară spus, în punctele linii medii rigiditatea dinamică
cu buclă histerezis a unui arc din cauciuc la este mai mare decât cea statică. Aceasta înseamnă
o variaţie oscilantă a sarcinii
a) schema arcului, cu indicarea variaţiei sarcinii
nominale şi a săgeţii nominale ; b)
caracteristicile elastice la încărcarea statică
totală şi la o variaţie oscilantă a sarcinii în jurul
celei nominale.
103

un modul de elasticitate dinamic Edin mai mare decât cel static Est. La cauciucul sintetic există
E din = (1,5...2,0) E st .

În final, un aspect vibratoriu: se face o observaţie privind efectul favorabil funcţionării


sistemelor de înaltă turaţie sub aspect dinamic pe care îl conferă utilizarea de componente (cuplaje)
cu caracteristică elastică neliniară progresivă. Aspectul este ilustrat în fig. 13.8, în care este
reprezentată variaţia aşa numitului factor dinamic aω / a p în funcţie de raportul ω / p la vibraţii
forţate pentru două sisteme cu diferite caracteristici elastice:
• liniară (CEL);
• neliniară progresivă (CENP).

Există: ω - pulsaţia excitatoare (specifică, de regulă, variaţiei sarcinii); p – pulsaţia proprie


a sistemului; aω - amplitudinea vibraţiilor sistemului la excitaţia cu pulsaţia ω ; a p - amplitudinea
vibraţiilor proprii la pulsaţia p. Se observă următoarele:
a) sistemul care are caracteristica elastică neliniară are zona critică de rezonanţă la ω / p = 1 ,
aω atât în cazul lipsei, cât şi al
Fără amortizare existenţei amortizării;
ap
Cu amortizare b) sistemul care are caracteristica
elastică neliniară progresivă
CEL CENP lucrează pe o curbă suport, pe care
sunt plasate curbele de răspuns atât
D A în lipsa, cât şi la existenţa
amortizării. Altfel spus, răspunsul
Curbă suport
nu mai este concentrat în zona
critică, aceasta neexistând practic.
C PE de altă parte, amplitudinile pot fi
B în acest caz mai reduse decât cele
1
specifice sistemului liniar care are
rezonanţă. Rezultă de aici
ω comportarea mai bună vibratoriu a
p
sistemelor de turaţii foarte ridicate -
1 când se mătură o largă plajă de
turaţii – dacă aceste sisteme au o
Fig. 13.8. Vibraţii forţate ale unui sistem cu caracteristică elastică neliniară
caracteristică elastică liniară (CEL) şi progresivă.
neliniară progresivă (CENP)
Se mai observă o particularitate
specifică acestor sisteme neliniare: există o zonă de instabilitate a mişcării reprezentată de curba
AC. Într-adevăr:
• la creşterea pulsaţiei excitatoare ω , răspunsul (amplitudinea) se plasează pe ramura superioară
DA şi apoi sare brusc în B şi urmăreşte în continuare ramura inferioară;
• invers, la scăderea pulsaţiei excitatoare ω , răspunsul urmăreşte ramura inferioară până în C,
pentru a sări brusc pe ramura superioară în D, pe care o urmăreşte în continuare;
• altfel spus, răspunsul nu este stabil pe ramura CA în intervalul de excitaţii definit de verticalele
AB şi CD; el trece fie pe ramura superioară la creşterea pulsaţiei excitatoare, fie pe ramura
inferioară la scăderea acestei pulsaţii.
104

13.1.3. Randamentul şi coeficientul de amortizare

Caracteristicile elastice neliniare cu buclă histerezis permit definirea a două mărimi


importante pentru procesele vibratorii sau de amortizare: randamentul arcului şi coeficientul de
amortizare. Pentru definirea acestor mărimi, se consideră următoarele lucruri mecanice considerând
reprezentarea din fig. 13.5, b:
• lucrul mecanic al forţei exterioare Lext, egal cu aria suprafeţei delimitate de curba de încărcare şi
axa deformaţiei (haşura înclinată şi verticală);
• lucrul mecanic al forţei elastice Lelast, egal cu aria suprafeţei închise de curba de descărcare şi axa
deformaţiilor (haşura verticală);
• lucrul mecanic consumat prin frecare Lfr, care este aria suprafeţei închisă de buclă (haşura
înclinată).

Există, evident:
Lext = Lelast + L fr . (13.1)

Se pot acum defini:


a) randamentul arcului, prin expresia:
Lelast
η= . (13.2)
Lext

Acest randament reprezintă un indice al utilizării materialului, sau al eficienţei acţiunii


sarcinii. Într-adevăr, dacă randamentul este mic, atunci o parte din lucrul mecanic exterior este
consumat pentru învingerea frecărilor. Acest randament trebuie să fie mare în situaţiile în care
deplasarea relativă realizată de arc trebuie să fie foarte exactă: arcurile de supapă, arcurile cheilor
dinamometrice etc.;

b) coeficientul de amortizare, prin expresia:


L − Lelast
δ = ext . (13.3)
Lext + Lelast

Altfel spus, acest randament este raportul dintre lucrul mecanic consumat prin frecare şi
suma lucrurilor mecanice efectuate de sarcina exterioară şi de sarcina elastică. Se mai poate scrie:
L
1 − elast
L − Lelast Lext 1−η
δ = ext = = . (13.4)
Lext + Lelast L 1+η
1 + elast
Lext

Se mai observă că:


η + δ = 1. (13.5)

Adică randament mic înseamnă amortizare puternică şi, în mod corespunzător, un coeficient
de amortizare mare. Acest coeficient de amortizare trebuie să fie cât mai mare dacă este de interes o
amortizare puternică, fiind asigurat, de exemplu, de arcurile de suspensii, arcurile inelare, arcurile
din cauciuc etc.
105

13.1.4. Funcţiunile arcurilor

Funcţiunile arcurilor sunt:


a) readucerea pieselor la poziţia iniţială, prin folosirea energiei potenţiale de deformaţie
(arcurile de suspensii, arcurile de ambreiaj, arcurile de supape etc.);
b) exercitarea unei forţe permanente de apăsare (arcurile de ambreiaj, arcurile din sistemele de
reglare etc.);
a) amortizarea şocurilor şi vibraţiilor (arcurile cu foi multiple, arcurile din cauciuc etc.);
b) modificarea rigidităţii ansamblului în care sunt interpuse arcurile; ca urmare, se modifică şi
frecvenţele proprii ale ansamblului, astfel încât sistemul să funcţioneze cât mai bine din
punct de vedere al vibraţiilor;
c) măsurarea unor mărimi: forţe sau momente de torsiune (cheile dinamometrice mecanice).

Se observă că aceste funcţiuni sunt diverse, ceea ce determină larga aplicabilitate în tehnică
a arcurilor, în cele mai diverse domenii ale construcţiei de maşini şi cu cele diferite forme, materiale
şi dimensiuni.

13.1.4. Clasificarea arcurilor

Clasificarea principală este din punct de vedere al solicitării principale din material (fig.
13.9).

arcurile elicoidale
Arcurile după arcurile bară de torsiune
de răsucire
solicitarea principală
blocurile elastice din cauciuc

arcuri elicoidale
arcurile spirale plane
de încovoiere arcuri disc
arcurile lamelare
arcuri cu foi arcurile cu foi
multiple

de întindere- arcurile inelare


compresiune blocurile elastice din cauciuc

Fig. 13.9. Clasificarea arcurilor după solicitarea principală a materialului

Acest punct de vedere de clasificare va fi folosit la prezentarea tipurilor de arcuri, după


analiza materialelor şi a aspectelor tehnologice specifice.

13.2. Materiale şi elemente tehnologice


13.2.1. Materiale

Caracteristicile specifice ale materialului de arcuri sunt:


106

1) limita de rupere foarte mare şi limita de elasticitate apropiată de cea de rupere (sau altfel spus,
raportul dintre limita de elasticitate şi cea de rupere să fie apropiat de 1);
2) rezistenţă înaltă la oboseală;
3) alte caracteristici: rezistenţă termică, rezistenţă la coroziune,
4) bună conductibilitate electrică, amagnetism, dilatare termică redusă.

Prima proprietate este de bază. Necesitatea ei decurge din analiza expresiei lucrului
mecanic efectuat de sarcina exterioară, care – aşa cum se va demonstra – are două forme
principiale, în funcţie de natura tensiunii din solicitarea principală 1):

L ≈ σ max
2
V, (13.6)
sau:
L ≈ τ max
2
V, (13.7)
în care intervin: σ max - tensiunea normală maximă din arc; τ max - tensiunea tangenţială maximă din
arc; V – volumul arcului. Analiza expresiilor anterioare arată că:
• dacă se presupune că lucrul mecanic este constant, adică deformaţia este menţinută aceeaşi la o
încărcare dată, atunci volumul arcului se poate reduce dacă tensiunea maximă din arc poate fi
mărită la limite admisibile mari; de aici rezultă o economie de material;
• invers, dacă se presupune că se menţine volumul, o ridicare a tensiunii admisibile din arc la
valori admisibile mari determină o creştere a lucrului mecanic exterior; aceasta înseamnă
realizarea de încărcări şi/sau deformaţii mai mari, deci a unei funcţionalităţi mai bune a arcului.

Materialele care răspund cel mai bine acestor cerinţe de proprietăţi sunt sintetizate în fig.
13.10.

nealiate: OLC 65 A, OLC


75 A STAS 795-80
materiale oţelurile aliate: 60 Si 15 A STAS
metalice 795-80, 65 Mn 10 STAS
791-80

alama (aliaje Cu+Zn)


bronzuri (aliaje de Cu şi
Materiale aliajele
alte elemente decât Zn)
pentru neferoase
aliaje pe bază de Ni
arcuri (monel, inconel)

materiale cauciucul
nemetalice fluide

Fig. 13.10. Principalele materiale pentru arcuri

Oţelurile răspund cel mai bine cerinţei fundamentale ca limita de rupere să fie foarte
ridicată şi raportul dintre limita de elasticitate şi cea de rupere să fie apropiat de 1, şi anume:
oţelurile hipoeutectoide cu conţinutul de carbon de (0,6…0,77)%. Aceste oţeluri au cea mai ridicată
limită de rupere. Într-adevăr, la creşterea conţinutului de carbon din oţel până la o anumită limită
1)
În continuare, lucrul mecanic exterior se notează mai simplu cu L.
107

(0,77%), creşte conţinutul de cementită din perlită (amestec bifazic de ferită şi cementită) şi rezultă
o creştere a rezistenţei şi , în paralel, a durităţii. Peste această limită, cementita devine în surplus şi
se depune la marginea grăunţilor de perlită; ca urmare duritatea creşte în continuare, dar limita de
rupere scade, deoarece cementita dintre grăunţii de perlită determină o fragilitate a structurii.

Se folosesc pentru arcuri oţeluri hipoeutectoide nealiate sau aliate. Oţelurile nealiate
utilizate sunt oţelurile carbon de calitate cu limitele de rupere cele mai înalte: OLC 65 A,
OLC 75 A STAS 795-80. Oţelurile aliate au în compoziţia chimică:
• Cr şi Mo, care determină o nouă mărire a limitei de rupere;
• Si şi Vn, care asigură şi a doua cerinţă, a limitei de elasticitate apropiate de cea de rupere;
• Ni, care asigură o rezistenţă termică ridicată, dar şi o rezistenţă mărită la coroziune.

Rezistenţa la temperaturi ridicate înseamnă păstrarea proprietăţilor la astfel de temperaturi,


la care poate să scadă modului de elasticitate şi să aibă loc relaxarea materialului; ca urmare,
arcurile pot avea săgeţi la temperaturi mari dacă rezistenţa termică este redusă.

Aliaje neferoase asigură o conductibilitate electrică (de unde utilizarea în industria


electrotehnică), dar şi o bună rezistenţă la coroziune: alama, bronzurile, aliajele de Ni. Acestea din
urmă (de exemplu, variantele cu denumirile comerciale de monel sau inconel) asigură – ca şi la
oţeluri – o rezistenţă termică ridicată, precum şi o rezistenţă mărită la coroziune.

Cauciucul este cel mai utilizat material nemetalic pentru arcuri. El se obţine din cauciuc
natural sau sintetic la care se adaugă materiale de adaos cum sunt:
• negru de fum, care determină o rezistenţă la uzare şi o rezilienţă crescute;
• agenţi vulcanizatori pe bază de sulf (cauciucul este tratat la cald în prezenţa sulfului); ca urmare
se măreşte elasticitatea materialului.

Cauciucul sintetic este superior celui natural, datorită:


• rezistenţei mecanice mai înalte şi la uzare mai ridicate;
• rezistenţei la acţiunea uleiului sau materialelor agresive (de exemplu, benzina).

Utilizarea cauciucului trebuie să se facă ţinând seama de unele dezavantaje specifice ale
acestuia:
• îmbătrânirea, care înseamnă deteriorarea proprietăţilor de rezistenţă ca urmare a modificărilor
structurale: cauciucul devine cleios sau casant;
• utilizarea într-un anumit domeniu de temperaturi, de regulă între – 30 şi + 60oC (trecător, între
- 65 şi + 100oC).

Fluidele se utilizează la amortizoare – sisteme tehnice care realizează o amortizare rapidă a


vibraţiilor decât o pot face arcurile, la care pierderile prin frecare sunt insuficiente.

13.2.2. Elemente tehnologice

Aspectele tehnologice sunt de interes mai ales dacă materialele arcurilor sunt oţelurile,
deoarece calitatea arcurilor din astfel de materiale depinde în mod important de tehnologiile
utilizate.

Arcurile din oţel de dimensiuni mici se preformează la rece, iar tratamentul termic se poate
realiza şi înaintea preformării. La arcurile de dimensiuni mari, se face mai întâi preformarea la cald,
108

şi mai apoi tratamentul termic (altfel, la un tratament termic anterior, efectele acestuia se
diminuează la încălzirea ulterioară pentru preformare). Tratamentul termic este ce călire la 800-
860oC, urmat de o revenire joasă la 380-540oC.

Dacă arcurile lucrează la oboseală (arcurile de supapă, arcurile de suspensii), trebuie să se


asigure o rezistenţă la oboseală înaltă prin tratamente termo-mecanice specifice:
1) rectificarea arcurilor înainte de tratamentul termic, pentru eliminarea crustei de laminare şi a
stratului decarburat în urma laminării; după tratamentul termic – o rectificare uşoară, pentru
eliminarea stratului decarburat sau a celui de oxizi format în urma acestui tratament;
2) evitarea decarburării în urma tratamentului termic, de exemplu prin realizarea acestuia în
atmosferă controlată;
3) dacă nu se poate face rectificarea după tratamentul termic, se poate aplica un tratament mecanic
de sablare sau durificare cu jet de alice; se creează astfel tensiuni de compresiune remanente în
stratul superficial, care determină o reducere a tensiunilor finale dacă acestea sunt de întindere;
4) aplicarea de măsuri de protecţie contra coroziunii, ţinând seama că aceasta determină o calitate
proastă a suprafeţei (cu amorse de rupere), deci reducerea rezistenţei la oboseală; o astfel de
măsură este brunarea 1)

13.3. Arcurile elicoidale


13.3.1. Arcurile elicoidale cu solicitarea principală de răsucire

13.3.1.1. Consideraţii generale

Definiţie. Arcurile elicoidale sunt formate din sârme cu secţiunea rotundă sau bare cu
secţiunea dreptunghiulară înfăşurate în elice cilindrică sau conică.

Clasificarea arcurilor elicoidale cu solicitarea principală de răsucire este redată în fig.


13.11.

după forma cilindrice


corpului de
conice
înfăşurare

rotundă
după forma
Arcurile (sârme)
secţiunii sârmei
elicoidale dreptunghiulară
sau barei
(bare)

după felul cu capete închise sau deschise


deformaţiei în de compresiune cu capete prelucrate sau neprelucrate
cursa de lucru de tracţiune
Fig. 13.11. Clasificarea arcurilor elicoidale cu solicitarea principală de răsucire

1)
Brunarea este o acoperire pe cale chimică a pieselor din oţel, cupru sau aliaje de cupru cu un strat colorat,
până la negru, de oxizi ai metalelor respective , pentru a le proteja contra coroziunii.
109

Caracterizare. Un arc elicoidal cilindric de


Dm compresiune cu capete închise şi prelucrate, cu
Fb
F solicitarea principală de răsucire este
0 F F
reprezentat în stare liberă în fig. 13.12, a;
caracteristica elastică asociată liniară 2) Mai

jn
târziu se va demonstra că tensiunea hotărâtoare

f
t d în secţiunea arcului este de răsucire. Denumirea
de compresiune este asociată deoarece
Hn
deformaţia în sarcina de lucru este de
compresiune. Capetele închise şi prelucrate ale
Hb f
arcului de compresiune asigură centrarea
b) sarcinii pe axa arcului, deci o mai bună
F stabilitate la flambaj. Mai jos se stabilesc câteva
elemente dimensionale specifice acestui tip de
arc:
• arcul are un număr de spire active n (egal cu
a) 3), şi numărul de spire de rezervă nr (egal cu
1,5); numărul total de spire al arcului este:
Fig. 13.12. Arc elicoidal cilindric de nt = n + nr , (13.8)
compresiune cu solicitarea principală de egal cu 4,5 pentru arcul din figură;
răsucire (a) şi caracteristica sa elastică • înălţimea blocată a arcului dedusă pe fiecare
asociată cu dimensiuni (b) parte (stânga sau dreapta a arcului) este:
d – diametrul spirei; f – săgeata arcului sub H b = (n + 1)d ; (13.9)
sarcină; j – jocul dintre spire; t – pasul arcului;
Dm – diametrul de înfăşurare mediu; F – forţa de • dacă înălţimea blocată a arcului este Hb,
atunci înălţimea arcului sub sarcina de lucru
încărcare; Fb – forţa de blocare a arcului; Hb –
- mai mare pentru ca arcul să lucreze sub
înălţimea blocată a arcului; Hn – înălţimea arcului încărcarea maximă - este:
sub sarcină; H – înălţimea liberă
H0n = H b + j n , a arcului.
(13.10)
definită prin jocul între spire:
j = (0,12...0.15)d ; (13.11)
• înălţimea liberă a arcului este:
H0 = Hn + f ; (13.12)
în care f este deformaţia arcului sub sarcina maximă;
• pasul arcului în stare liberă este:
f
t=d+ + j; (13.13)
n

Alte variante de capete la arcul de compresiune sunt indicate în fig. 13.13; o centrare a
sarcinii este asigurată şi de arcul cu capete deschise şi prelucrate (fig. 13.13, b).

Arcul elicoidal cilindric de compresiune cu secţiunea dreptunghiulară a spirei (format din


bară) (fig. 13.14) are o distribuţie neuniformă a tensiunii tangenţiale în secţiunea barei (spre
deosebire, la arcul cu secţiunea rotundă a spirei această tensiune este uniformă 1)). Înseamnă că
utilizarea materialului este mai puţin eficientă la acest arc. Totuşi, din cauza volumului mai mare de
material existent într-un spaţiu dat, lucrul mecanic de deformaţie poate fi mare, ceea ce constituie
un avantaj. Este motivul pentru care arcul poate fi utilizat la preluarea de sarcini mari (arcurile de
tampoane). Un alt dezavantaj caracteristic este deformarea formei secţiunii barei într-una
2)
Tipul acestei caracteristici va fi demonstrat mai târziu.
1)
Aşa cum se va arăta mai târziu, distribuţia tensiunii este neuniformă în secţiune, din cauza curburii spirei.
110

F trapezoidală la înfăşurarea
parabolică F arcului; ca urmare, se caută
alegerea unei anumite forme
trapezoidale iniţiale a secţiunii,
definită şi dimensional în legătură
şi cu diametrul de înfăşurare,
astfel încât forma secţiunii să fie
dreptunghiulară după înfăşurarea
Fig. 13.14. Porţiunea Fig. 13.15. Porţiune dintr- barei.
dintr-un arc elicoidal un arc elicoidal conic decompresiune cu capete
Arc de
cilindric de compresiune cu compresiune cu secţiunea
secţiunea dreptunghiulară deschise
rotundă închise

neprelucrate prelucrate neprelucrate prelucrate


Secţiune Proiecţie
F F

a) b) c) d)

Fig. 13.13. Arcuri de compresiune cu diferite tipuri de capete


a) capete deschise şi neprelucrate; b) capete deschise şi prelucrate;
c) capete închise şi neprelucrate; d)Arcul
capeteelicoidal
închise şi prelucrate.
conic de
Fig. 13.16. Porţiune dintr-un arc elicoidal conic de
compresiune cu secţiunea
compresiune cu secţiunea dreptunghiulară
rotundă are pasul constant (fig.
13.15) sau chiar variabil. În
ambele situaţii, caracteristica sa elastică este neliniară. Explicaţia se face pentru arcul cu pasul
constant: după aşezarea spirelor mai elastice – adică cele cu diametrul de înfăşurare cel mai mare -
pe suprafaţa de aşezare, arcul devine din ce în ce mai rigid. Arcul elicoidal conic de compresiune cu
secţiunea dreptunghiulară (fig. 13.16) are caracteristica neliniară; pe de altă parte şi oferă şi
portanţă mărită datorită volumului mare de material; se utilizează, ca urmare, la preluarea şi
amortizarea sarcinilor grele (tampoane de vagoane şi locomotive şi la capetele de linii ca cale ferată,
amortizoare etc.).

În sfârşit, în fig. 13.17 este prezentat un exemplu de arc elicoidal cilindric de întindere. Se
observă că – în scopul aplicării sarcinii - aceasta are capetele în formă de
ochi şi dispuse în acelaşi plan (fig. 13.17, a) sau în plane perpendiculare
(fig. 13.17, b). Există şi alte posibilităţi de aplicare a sarcinii, analizate în
literatură (Manea, 1970).

13.3.1.2. Elemente de calcul

13.3.1.2.1. Tensiunile, calculul de rezistenţă

Se menţionează că vor fi dezvoltate trei tipuri de calcule:


• determinarea tensiunilor şi – în mod asociat – calculul de rezistenţă;
• stabilirea deformaţiei şi a felului caracteristicii elastice;
a) b) • stabilirea expresiei lucrului mecanic de deformaţie şi a capacităţii
arcului de a înmagazina lucrul mecanic de deformaţie.
Fig. 13.17. Arc elicoidal cilindric
de întindere cu secţiunea rotundă
a) cu capete în acelaşi plan;
b) cu capete în plane perpendiculare.
111

Dm
Fie discuţia primului tip de calcule. Discuţia
F se face pentru cazul arcului de compresiune
Mt reprezentat în fig. 13.12. Se consideră, pentru
α aceasta, torsorul de reducerea forţei axiale F în
M secţiunea spirei care este perpendiculară pe elicea
α N α medie a spirei (fig. 13.18). Acest torsor se obţine
Mi simplu dacă în secţiune se plasează sistemul de două
T
forţe egale şi de sens contrar (fără acţiune în sistem),
F
Torsorul de reducere a forţei axiale F şi anume F şi − F ); ca urmare, forţa F de pa axa
asamblării şi forţa − F din secţiune determină cuplul
în secţiunea spirei, la braţul Dm/2 faţă de axă
de mărime:
Dm (13.14)
Fig. 13.18. Schemă M = F reducerea
privind , forţei
2
axiale F în secţiunea curentă a spirei care este prima componentă a torsorului; a doua
componentă este forţa F care acţionează în secţiune,
rămasă din sistemul celor două forţe egale şi de sens contrar.

Atât momentul M, cât şi forţa F se pot descompune pe două direcţii de bază: una în planul
secţiunii, cealaltă perpendiculară pe acest plan (care este, evident, direcţia tangentei la elicea
medie). Se pot scrie aceste componente folosind unghiul de ridicare α al elicei medii a spirei 1):
a) ale momentului M, şi anume:
• momentul de torsiune:
M t = M cosα ; (13.15)

• momentul de încovoiere:
M i = M sin α ; (13.16)

b) ale forţei F, şi anume:


• forţa de forfecare:
T = F cosα ; (13.17)

• forţa normală:
N = F sin α . (13.18)

Valoarea unghiului α este redusă, fiind de regulă de circa 4…9o. Este motivul pentru care
sunt neglijabile componentele deduse prin funcţia sin, şi anume Mt şi N. Celelalte două componente
pot fi aproximate astfel:
D
Mt ≈ M = F m ; (13.19)
2
T ≈F. (13.20)

Aceste componente determină tensiuni tangenţiale (deci de aceeaşi natură), de răsucire şi,
respectiv de forfecare, care dau tensiunea totală:

1)
Se reaminteşte că unghiul de ridicare al elicei medii a filetului este notat cu ψ , conform standardului.
112

τ = τt +τ f . (13.21)

Aceste două componente au expresiile:


Dm
F
M 2
τt = t = , (13.22)
Wp π d 3
16
în care a intervenit momentul de inerţie polar Wp al secţiunii circulare;
F F
τt = =
A π d2 . (13.23)
4

Tensiunea de forfecare a fost scrisă în ipoteza repartiţiei sale uniforme în secţiune 1),
deoarece - aşa cum se va arăta mai târziu – expresia finală a tensiunii totale va fi corectată cu un
factor global.

Este interesant să se analizeze mărimea comparativă a acestor două componente de tensiuni


tangenţiale:
 π d3 
 
 τ  F 16  = τ 1 + 1 d  = τ 1 + 1 1 
τ = τ t + τ f = τ t 1 + f  = τ t 1 + . (13.24)
 τt   π d2 Dm  t  2 Dm  t  2 i 
 F 
 4 2 

Mai sus a intervenit indicele i al arcului:


Dm
i= , (13.25)
d
care are valorile curente:
• i = 4...16 , dacă arcurile sunt înfăşurate la rece, iar d ≤ 10 mm ;
• i = 4...10 , dacă arcurile sunt înfăşurate la cald, iar d > 10 mm .

Fie, pentru analiză o valoare inferioară, i = 5 , care ar conduce la un raport mare τ f / τ t .


Rezultă din (13.24):
 1 1  1 1
τ = τ t 1 +  = τ t 1 +  = 1,1 τ t .
 2 i  2 5

În concluzie, tensiunea de forfecare τ f se poate neglija în cele mai multe cazuri 2). Ca
urmare, se poate foarte bine aproxima în aceste situaţii tensiunea totală prin însăşi tensiunea de
torsiune:
τ ≈τt . (13.26)

1
Se ştie conform demonstraţiei din rezistenţa materialelor că tensiunea este neuniform repartizată în
4F
secţiune, expresia ei fiind dată prin particularizarea formulei lui Juravski: τ f = .
3A
2)
Aceeaşi concluzie de neglijare a tensiunii de forfecare este demonstrată la bara dreaptă în care poate fi
desfăşurat arcul.
113

Dm Se ţine seama în continuare de faptul că tensiunea


tangenţială de răsucire nu este uniform repartizată în
secţiune. Într-adevăr, din cauza curburii sârmei,
Axa arcului

τ t max τ t min tensiunea este maximă în punctul cel mai apropiat de axă
al secţiunii, şi este minimă în punctul cel mai depărtat de
axă (fig. 13.19). Ca urmare, spirele se rup la oboseală pe
partea dinspre axă. Rezultă tensiunea finală maximă:
D
F m
τ t max = k t τ t = k t 2 ≤τ
at , (13.27)
Fig. 13.19. Schema distribuţiei π d3
tensiunilor tangenţiale în secţiunea 16
spirei arcului elicoidal cilindric expresia de mai sus având inclusă condiţia la limită
necesară la dimensionare sau verificare.

Mai sus a intervenit factorul de corecţie a tensiuniikt, care este definit în STAS 7067-87 prin
expresia:
i + 0,5
kt = . (13.28)
i − 0,75

13.3.1.2.2. Deformaţia, felul caracteristicii elastice

Stabilirea deformaţiei arcului se face pornind de la un model simplu: bara dreaptă în care se
transformă arcul desfăşurat (fig. 13.20). Săgeata liniară f a
arcului de compresiune, definită în fig. 13.12, este realizată la
bara dreaptă ca mărimea arcului de cerc care are diametrul Dm,
adică cel de înfăşurare mediu, şi având unghiul la centru θ :
2
m/

DmF
D

f =θ .
2f
θ
πD
m Utilizând expresia stabilită la rezistenţa materialelor pentru
unghiul de rotaţie θ ,Se poate scrie prin transformări succesive,
fără utilizarea factorului de corecţie kt:
D
F m π Dm n
D M
Fig. 13.20. Schema de calculf a= θ m = t l D 2 Dm 8 F Dm3 n
m
= = . (13.29)
deformaţiei de liniare a unui arc elicoidal
2 G Ip 2 π d4 2 G d4
G
32

Se observă că rigiditatea liniară a arcului este:


F G d4
k= = ct. (13.30)
f 8 Dm3 n

Ca urmare, caracteristica elastică a arcului este liniară, aspect


F care va fi utilizat în continuare, la scrierea expresiei lucrului
mecanic de deformaţie.
F
L 13.3.1.2.3. Lucrul mecanic de deformaţie (al forţei exterioare)
f
f

Fig. 13.21. Caracteristica


elastică a arcului elicoidal
114

Fie reprezentarea din fig. 13.21 a caracteristicii elastice liniare a arcului elicoidal cu
solicitarea principală de răsucire. Valorile repetate pe axele de coordonate ale forţei exterioare
axiale F şi deformaţiei liniare vor fi considerate cele nominale. Este evident că aria suprafeţei
haşurate - închisă de caracteristică şi axa deformaţiei între valorile nominale ale forţei şi deformaţiei
– este lucrul mecanic de deformaţie sau cel efectuat de forţa exterioară F:

1
L= F f . (13.31)
2

Fie mai întâi expresia forţei F dedusă din cea a tensiunii la răsucire dată de (13.22) – deci
fără considerarea factorului de corecţie kt care defineşte tensiunea maximă:
π d3 2 π d3 τ
F= τ= . (13.32)
16 Dm 8 Dm

Ca urmare, expresia lucrului mecanic al forţei exterioare se transformă astfel:


2
1 1 8 F Dm3 n 1 2 8 F Dm3 n 1  π d 3 τ  8 F Dm3 n τ2
L= F f = F = F =   = k V
2 2 G d4 2 G d4 2  8 Dm  G d4
v
2G (13.33)
.

Mai sus au intervenit:


• factorul de utilizare volumetrică a lucrului mecanic de deformaţie, cu cea mai mare valoare
posibilă întâlnită la arcuri:
1
kv = ; (13.34)
2
• volumul arcului, scris ca pentru bara dreaptă din fig. 13.20:
π d2
V = Asec'iune l = π Dm n . (13.35)
4

Se mai face observaţia că expresia finală a lucrului mecanic de deformaţie (13.33) este
conformă celei convenţionale definite în rezistenţa materialelor pentru energia potenţială (sau lucrul
mecanic de deformaţie):
τ2
L=∫ dV . (13.36)
V
2 G

Factorul de utilizare volumetrică are o semnificaţie importantă:


• la valori mari ale sale se asigură o deformaţie mare la dimensiuni date;
• sau o deformaţie dată (lucru mecanic de deformaţie dat) se asigură cu dimensiuni mai mici ale
arcului.

13.3.1.3. Arcurile multiple

13.3.1.3.1. Introducere

Arcurile multiple sunt sisteme de arcuri în montaje în serie, paralel sau mixt. Astfel de
sisteme/ansambluri permit obţinerea unei anumite caracteristici elastice într-un gabarit (radial sau
axial) dat. Există în această idee montaje de arcuri în serie, în paralel şi mixt (acesta din urmă nu se
analizează).
115

Analiza arcurilor multiple care se face mai jos este generală, în sensul că este valabilă şi
pentru alte arcuri; ea este dezvoltată folosind tipul de arc elicoidal de compresiune cu solicitarea
principală de răsucire deoarece permite o simplitate a reprezentării arcurilor şi a folosirii
caracteristicii elastice.

13.3.1.3.2. Arcuri în serie

Un exemplu de montaj în serie este redat simplificat în fig. 13.22. În acest caz, gabaritul
radial este dat. Pornind de la observaţia că forţa este aceeaşi în oricare arc, şi anume F , se scrie
sistemul de ecuaţii de mai jos:
F
F = F1 = F2 ; (13.37)
f = f1 + f 2 , 1
1
în care: F1(2) sunt forţele care revin fiecărui arc
2 când forţa totală de încărcare este F; f1(2) –
e săgeţile fiecărui arc sub încărcare; f - săgeata
2 F arcului echivalent e al montajului.
f

f1 Ecuaţia a doua (sumă de deformaţii) se


F f2 f1 poate dezvolta în funcţie de rigidităţile
arcurilor, k1(2), şi cea a arcului echivalent, k:
F F F
a) f = f1 + f 2 =+ b)= .
k1 k 2 k
Fig. 13.22. Montaj de arcuri în serie (a) şi
caracteristicile elastice ale arcurilor Rezultă în final:
individuale 1 şi12 şi1arcului
1 echivalent(13.38)
e (b)
= + ,
Caracteristicilekarcurilor
k1 k12 şi 2 sunt trasate în
ipoteza că acestea au acelaşi diametru al spirei sau în forma cea mai generală pentru un număr
de arcuri înseriate:
1 1
=∑ . (13.39)
k i ki

Ecuaţiile (13.37) transpuse grafic în fig. 13.22 permit trasarea caracteristicii elastice a
arcului echivalent e.

Concluzie: într-un gabarit radial impus, un montaj de arcuri în serie conduce la obţinerea
unui arc echivalent (total) mai elastic decât fiecare arc în parte.

13.3.1.3.3. Arcuri în paralel

Fie reprezentarea simplificată din fig. 13.23 a unui montaj în paralel de arcuri, folosit într-un
gabarit axial dat. O primă observaţie: cele două arcuri au sensurile de înfăşurare diferite unul faţă de
celălalt, pentru a se evita rotirea relativă a platformei de încărcare în raport cu baza de aşezare a
arcurilor.

Se pleacă de la sistemul de ecuaţii scris în ideea că acum deformaţia este aceeaşi la ambele
arcuri.
116

F = F1 + F2 ;
(13.40)
f = f1 = f 2 .

Prima ecuaţie (de forţe) devine prin transformări:


k f = k1 f + k 2 f ; (13.41)
k = k1 + k 2 . (13.42)
F e
1
Platformă de F1+F 2
încărcare F
F2 2
f
F1
2 1 f

a) b)

Fig. 13.23. Montaj de arcuri în paralel (a) şi caracteristicile elastice ale


arcurilor individuale 1 şi 2 şi arcului echivalent e (b)
Arcurile 1 şi 2 au sensuri inverse, pentru evitarea rotirii platformei de încărcare

Ultima expresie a rigidităţii arcului echivalent egală cu suma de rigidităţi se scrie mai
general:
k = ∑ ki . (13.43)
i

Ecuaţiile (13.40) transpuse grafic în fig. 13.23 permit trasarea caracteristicii elastice a
arcului echivalent e.

Concluzie: într-un gabarit axial impus, un montaj de arcuri în paralel conduce la obţinerea
unui arc echivalent (total) mai rigid decât fiecare arc în parte.

O variantă particulară de montaj în paralel cu încărcare succesivă a componentelor este


redată în fig. 13.24. Se observă că arcul 1 este mai lung cu j2 decât arcul 2. Mai întâi se deformează
arcul mai lung 1 pe lungimea j2, apoi începe deformarea arcului 2. Ca urmare, sistemul de ecuaţii
are în acest caz forma: F e
k2 f 2

Platformă de
încărcare F C 1
1
f =f 1 j2
f2 B 2
k1 f 1

kf

A
C' f
2
A' B'
k2 f 2

j2 f2
f =f 1

a) b)

Fig. 13.24. Montaj mixt de arcuri (a) şi caracteristicile elastice ale arcurilor
individuale 1 şi 2 şi arcului echivalent e (b)
Arcurile 1 şi 2 au sensuri inverse, pentru evitarea rotirii platformei de încărcare
117

F = F1 + F2 ;
(13.44)
f = f1 = f 2 + j 2 .

Prima ecuaţie de forţe se mai scrie în forma:


k f = k1 f + k 2 f = ∑ k i ( f − ji ) , (13.45)
i

în ideea că s-a asociat pentru arcul 1 jocul fictiv nul, j1 = 0 . Această expresie permite construirea
caracteristicii elastice a arcului echivalent e (fig. 13.24):
• se lucrează pe caracteristica elastică a arcului 1 pe lungimea j2, adică până în punctul A;
• apoi, se duce din A' o paralelă la caracteristica elastică a arcului 2 şi se construieşte triunghiul
A' B ' C ' , care permite stabilirea forţei care revine acestui arc, egală cu B ' C ' = k 2 f 2 ;
• în sfârşit, această componentă şi forţa care revine arcului 1, şi anume BB ' = k1 f1 , permit
stabilirea punctului C care defineşte funcţionarea la săgeata totală f;
• dreapta AC defineşte a doua porţiune a caracteristicii elastice a arcului echivalent, care este
neliniară.

Concluzie: un montaj paralel de arcuri cu intrare succesivă în sarcină determină un arc


echivalent (total) cu o caracteristică elastică neliniară.

13.3.2. Arcurile elicoidale cu solicitarea


principală de încovoiere

Un exemplu de principiu de arc


elicoidal cilindric cu solicitarea principală de
încovoiere este redat în fig. 13.25. Se constată
că:
• arcul este ghidat de o piesă specifică
(cilindrică), pentru a se asigura forma
Piesă de ghidare Fa cilindrică în funcţionare;
Pârghie de acţionare
cilindrică • un capăt este încastrat într-o piesă fixă, iar
celălalt capăt este articulat într-o pârghie
Fa de acţionare, articulată la rândul ei pe axa
arcului.

Se exemplifică mai jos câteva


elemente de bază de calcul. Astfel, tensiunea
ra
de încovoiere maximă se calculează cu
expresia specifică:
Mt
Fig. 13.25. σArc= elicoidal
. cilindric(13.46)
cu
i
Wz de încovoiere
solicitarea principală

Momentul de răsucire este dat de expresia:


118

M t = Fa ra , (13.47)
în care: Fa este forţa de acţionare la pârghie; ra – braţul acestei forţe în raport cu axa arcului. Se
observă că acest moment de răsucire are caz efectul unui moment de încovoiere. Evident, tensiunea
maximă din arc apare la acţiunea unui moment de torsiune maxim M t max , determinat de o forţă
maximă corespondentă de acţionare Fa max . Totuşi , din cauza înfăşurării spirelor, tensiunea de
încovoiere este mai mare în fibra cea mai apropiată de axa arcului (fig. 13.26); ea se obţine prin
mărirea tensiunii date de (13.46) cu factorul de corecţie supraunitar ki:
M
σ i = ki t . (13.48)
Wz

Piesă de ghidare
cilindrică

a) Tensiune uniformă
σ i max
σ i min = − σ i max
b) Tensiune neuniformă
σ i min σ i max

Fig. 13.26. Schema distribuţiei tensiunii de încovoiere în secţiunea arcului


cu solicitarea principală de compresiune
Tensiunea este mai mare spre fibra apropiată de corpul de înfăşurare

Reprezentarea calitativă a factorului de corecţie ki din fig. 13.26 arată că acest factor scade
rapid odată cu creşterea indicelui arcului, adică cu micşorarea curburii arcului în raport cu axa sa.

În sfârşit, fără să se intre în amănuntele demonstraţiei specifice rezistenţei materialelor, se


precizează că deformaţia unghiulară (de răsucire) a arcului este dată de expresia:
Ml
θ= t , (13.49)
E Iz
în care intervin: l – lungimea desfăşurată a arcului; E – modulul de elasticitate longitudinal; Iz –
momentul de inerţie axial 1). Este evident, unghiul de răsucire maxim rezultă la momentul de
torsiune maxim M t max .

În sfârşit, se observă din (13.49) dependenţa liniară dintre încărcarea M t şi deformaţia


unghiulară θ . Ca urmare, lucrul mecanic al încărcării (de deformaţie) are expresia:
1
L = Mt θ . (13.50)
2

1)
O analiză comparativă a expresiilor unghiului de răsucire la solicitarea de răsucire şi cea de încovoiere
arată că: modulul de elasticitate transversal G şi momentul de inerţie polar Ip în cazul răsucirii sunt înlocuite
în cazul încovoierii cu modulul de elasticitate longitudinal E şi cu momentul de inerţie axial Iz.
119

13.4. Arcurile bară de torsiune


13.4.1. Consideraţii generale

Arcurile bară de torsiune sunt bare drepte sau curbe cu secţiunea constantă pe toată
lungimea. Capetele arcului pot avea formele precizate în schema în fig. 13.27.
canelat/zimţat (caneluri
triunghiulare) (fig. 13.28, a)
capătului barei profilat (fig. 13.28, b şi c)
teşit, pentru asamblare cu pană
transversală (fig. 13.28, d)

Forma barei circulară (bare cilindrice) (fig.


13.29, e)
dreptunghiulară (fig. 13.29, f)
secţiunii barei bare cilindrice multiple (fig.
13.29, g)
lamele suprapuse (fig.
13.29, h)

Fig. 13.27. Clasificarea arcurilor bară de torsiune

În ceea ce priveşte forma capătului barei, forma cea mai utilizată este cea canelată
triunghiular (fig. 13.27, a). Mai există varianta profilată cu forma pătrată (fig. 13.27, b) sau
R~2d A
hexagonală (fig. 13.27, c), precum şi cea teşită - ultima pentru asamblarea cu pană transversală
d

(fig.13.27, d).

lc A l
a)
Proiecţie parţială mărită

b)

c)
B
(numai bara)
B

d)

A-A

e) f) g) h)

Fig. 13.27. Forme de arcuri bară de torsiune


Capete canelate triunghiular (a), profilate pătrat (b) sau hexagonal (c) sau teşite (d)
Secţiunea circulară (e), pătrată (f), din bare cilindrice multiple (g) sau lamele suprapuse (h)
120

Secţiunea circulară plină (fig. 13.27, e) este cea mai utilizată, ea având avantajul distribuţiei
uniforme a tensiunii, deci a portanţei maxime pe o arie dată. Aşa cum s-a discuta la arcul elicoidal
cu solicitarea principală de răsucire, această tensiune nu este uniform distribuită în cazul secţiunii
profilate (pătrată în fig. 13.27, f); dar într-un spaţiu mărit în raport cu secţiunea circulară, se poate
obţine o portanţă mai mare. Există şi arcuri multiple din bare cilindrice (fig. 13.27, g) sau lamele
suprapuse (fig. 13.27, h), care aduc avantajul funcţionării în continuare (dar limitate) a arcului la
ruperea unei componente. Secţiunile dreptunghiulară şi cele multiple determină şi o caracteristică
neliniară a arcului, avantajoasă sub aspectul comportării la vibraţii şi al solicitării dinamice – aşa
cum s-a menţionat la discuţia caracteristicii elastice – la funcţionarea la sistemele de turaţii înalte.

Avantajele utilizării arcurilor bară de torsiunea sunt:


a) construcţie simplă, cu efect asupra costului;
b) montajul şi întreţinerea uşoară, cu acelaşi efect final;
c) mare capacitatea de înmagazinare a lucrului mecanic de deformaţie, cu avantaje ulterioare
privind existenţa unei deformaţii mari sau a unui volum mic al arcului la o deformaţie dată.

Dezavantajul principal îl constituie concentrarea de tensiuni la asamblările cu strângere pe


capete, sau la racordările tijei.

Ca urmare, domeniul de utilizare este relevant:


a) suspensiile, mai ales de autovehicule, ca arcuri propriu-zise sau stabilizatoare de ruliu;
b) cuplajele elastice;
c) instalaţiile de încercare, pentru încărcarea
mecanică a sistemelor experimentate;
d) chei dinamometrice.

Varianta de utilizare la autovehicule de


stabilizator de ruliu presupune utilizarea unui arc
cu capete oscilante între roţile cu suspensie
independentă (fig 13.27). Se evită astfel mişcarea
Fig. 13.28. Formă de arc bară de de ruliu, adică de oscilaţie (legănare) a
torsiune folosit ca stabilizator de ruliu autovehiculului în jurul axei sale longitudinale.
la autovehicule

13.4.2. Elemente de calcul

Tensiunea de răsucire pe porţiunea de diametru d (fig. 13.27, a) este:

Mt Mt
τ= = ≤τa
Wp π d 3 . (13.51)
16

Condiţia la limită impusă în expresia anterioară permite desfăşurarea calculul de rezistenţă:


verificare sau dimensionare.
121

Deformaţia unghiulară se calculează cu expresia cunoscută:


M l
θ= t . (13.52)
G Ip

Se face observaţia că a fost utilizată lungimea l fără capetele arcului (fig- 13.26, a). Capetele
rigidizează, însă arcul. Este motivul pentru care în cazul barelor scurte se recomandă calculul unei
lungimi reduse, care include existenţa capetelor (Manea, 1970).

Expresia anterioară relevă dependenţa liniară dintre încărcarea M t şi deformaţia θ :


M G Ip
kt = t = = ct. (13.53)
θ l

Ca urmare, lucrul mecanic de deformaţie are expresia:


2
 π d3 
τ  l
1 1 M t l 1 M t2 l 1  16  1 τ2 π d2 τ2 . (13.54)
L = Mt θ = Mt = = = l = k v V
2 2 G Ip 2 G Ip 2 π d4 2 2G 4 2G
G
32

Se observă că valoarea factorului de utilizare volumetrică a lucrului mecanic de deformaţie


kv este egal cu cea stabilită la arcurile elicoidale cu solicitarea principală de răsucire, fiind – aşa cum
s-a precizat anterior – cea mai mare valoare întâlnită la arcuri.

13.5. Arcurile cu foi


13.5.1. Consideraţii generale

Arcurile cu foi sunt compuse din una sau mai multe foi. Din acest punct de vedere există
două grupe tipice de arcuri cu foi (fig. 13.29):

dreptunghiulară, constantă
cu o foaie cu înălţime variabilă
(lamelă), cu triunghiulară
proiecţia trapezoidală
Arcurile cu foi
cu foi multiple
Fig. 13.29. Clasificarea arcurilor cu foi

• arcurile lamelare (cu o foaie);


• arcurile cu foi multiple.

Aceste arcuri sunt utilizate ca arcuri de apăsare sau de suspensii, cele cu foi multiple – la
suspensiile de autovehicule.

Arcurile lamelare sunt realizate dintr-o lamelă (foaie) cu fibra medie dreaptă sau curbă,
încastrată la un capăt şi încărcată cu o forţă la capătul liber (fig. 13.30). Grosimea arcurilor este de
regulă constantă (fig. 13.30, a). Arcul cu proiecţia dreptunghiulară este singurul care poate să aibă
fibra medie curbă (fig. 13.30, d); altfel spus, la menţinerea unei lăţimi constante b el are înălţimea
122

variabilă pe lungime, pentru a se obţine o portanţă egală în orice secţiune. Dar tehnologia sa de
obţinere este mai complicată. De altfel, aşa cum se va arăta, arcul cu proiecţia triunghiulară (fig.
13.30, c) este de egală portanţă, iar arcul cu proiecţie trapezoidală (fig. 13.30, d) se apropie de
această egală portanţă. Aşa cum se va demonstra, arcul cu proiecţia triunghiulară are o săgeată mai
mare de 1,5 ori decât arcul cu proiecţie dreptunghiulară; de aceea, el necesită un spaţiu de lucru
corespunzător mai mare. În sfârşit, se face precizarea că arcul cu proiecţie triunghiulară nu se poate
realiza practic, deoarece legătura capătului ascuţit cu piesa conjugată de aplicare a sarcinii îl
transformă într-un arc cu proiecţie trapezoidală.

Fibra medie deformată F


x Varianta

b
h

practică
a) Legătura de arc
f
l (brăţară)
Varianta
b

b
teoretică
b)
bx
b

b1 =n' b
c)
b2

b1

b2 =n b

d)
b
h

b/2

e)
Fibra medie curbă
(numai la proiecţia dreptunghiulară) Capătul foilor
Legătura principale
de arc (ochi)
Fig. 13.30. Arcuri lamelare (brăţară)
Proiecţia principală (a) pentru
proiecţiile inferioare dreptunghiulară
(b), triunghiulară (c) şi trapezoidală (d). Fig. 13.31. Deducerea arcului cu foi multiple
Proiecţia principală (e) pentru proiecţia dintr-un arc lamelar cu proiecţia trapezoidală
inferioară dreptunghiulară (b).

Arcurile cu foi multiple. Aceste arcuri se deduc teoretic dintr-un arc lamelar cu proiecţia
triunghiulară sau trapezoidală (în fig. 13.31, deducţia se face dintr-un arc cu proiecţia trapezoidală).
Pentru aceasta:
• proiecţia se împarte în fâşii egale cu b/2, în care dimensiunea b este lăţimea lamelelor care
constituie foile viitorului arc;
• se ataşează fâşiile de aceeaşi formă cu această semilăţime, obţinându-se astfel foile de lăţime b;
• se suprapun aceste foi unele sub altele (proiecţia inferioară din fig. 13.31).

Deducţia teoretică anterioară arată că un arc cu foi multiple se apropie de un solid de egală
rezistenţă.

Deci arcul cu foi multiple se obţine prin suprapunerea de arcuri lamelare (foi) cu proiecţie
dreptunghiulară. Foile se obţin în realitate din bare laminate de lăţime b, prelucrate la cald. Pachetul
obţinut astfel suferă unele modificări constructive:
123

Arcul cu un braţ Arcul cu două braţe • foile nu au capete în forma


(încastrat) (arcul deschis) triunghiulară ca în deducţia
teoretică (prima proiecţie
superioară din fig. 13.31), ci sunt
uşor curbate în varianta practică
a) b) (a doua proiecţie superioară din
fig. 13.31);
Arcul dublu • foile sunt asamblate în pachet
(arcul închis) Curbura iniţială diferită a foilor folosind aşa numita legătură de
arc, care este o brăţară în fig.
13.31 (formele constructive ale
unor astfel de legături sun
discutate pe larg de
Manea, 1970);
• foile principale – adică cele de
c) d) lungime maximă – au capetele în
forma necesară pentru legătura cu
Fig. 13.32. Tipuri de arcuri cu foi (a…c) şi piesele conjugate; în fig. 13.31,
exemplificarea curburii iniţiale diferite a foilor (d) există două foi principale cu
capete în formă de ochi (nu se
discută alte forme ale acestor capete, prezentate de exemplu de Manea, 1970);
• foile sunt curbate diferit: curbura lor creşte către foile scurte (fig. 13.32, d). Motivul: asigurarea
contactului tuturor foilor între ele, dacă apar deformaţii remanente. Ca urmare, braţul de
încovoiere real al fiecărei foi va fi mai redus, asigurându-se astfel o portanţă mărită.

Exemplele de tipuri de arcuri cu foi sunt redate în fig. 13.32:


• arcul cu un braţ, folosit încastrat (fig. 13.32, a);
• arcul cu două braţe sau deschis (fig. 13.32, b);
• arcul dublu sau închis (fig. 13.32, c).

Avantajele principale ale arcurilor cu foi multiple sunt:


a) apropierea de solidul de egală rezistenţă (de unde portanţa mare la un arc dat sau gabaritul
redus la o încărcare dată);
b) calitatea de amortizor, datorită frecărilor dintre foi;
c) posibilitatea obţinerii rigidităţii dorite a arcului, în funcţie de numărul de foi şi forma
constructivă a foilor şi a ansamblului;
d) posibilitatea preluării atât a sarcinilor verticale, cât şi a celor orizontale;
e) tehnologie simplă de fabricaţie şi montaj.

Dezavantajele arcurilor cu foi multiple:


a) caracteristica elastică a arcului se modifică în timp datorită deformaţiilor permanente ale
foilor; ca urmare, arcul se va deforma mai mult la aceeaşi sarcină;
b) oscilaţiile mici nu sunt preluate de arc dacă acestea nu înving frecarea dintre foi; ca urmare,
se diminuează confortul dacă arcurile sunt folosite la suspensii.

Arcurilor cu foi multiple sunt utilizate în special la suspensiile de vehicule, singure sau
asociate cu arcurile elicoidale cu solicitarea principală de răsucire.
124

13.5.2. Calculul arcurilor lamelare


13.5.2.1. Calculul arcului cu proiecţie dreptunghiulară

Calculul de rezistenţă. Fie pentru discuţie reprezentarea din fig. 13.30, a şi b. Forţa F se
consideră concentrată şi aplicată la capătul liber al arcului lamelar încastrat. Această forţă determină
încovoierea cunoscută a lamelei. Tensiunea de încovoiere în secţiunea curentă x este:
Mi x Fx
σi x = =
Wz b h2 . (13.55)
6

Mai sus au fost explicitate direct momentul de încovoiere în secţiunea x, şi anume M i x , şi


modulul de rezistenţă axial, Wz . Se face menţiunea că axa z are aceeaşi direcţie cu cea a
momentului încovoietor (nu este reprezentată în fig. 13.30 din motivul simplităţii discuţiei), şi
anume direcţia lăţimii b a lamelei. Expresia anterioară permite stabilirea tensiunii maxime care
apare în încastrare:
M i max Fl
σ i max = = ≤ σ ai
Wz b h2 . (13.56)
6

Calculul deformaţiei. Se face determinarea săgeţii pe direcţia forţei folosind teorema lui
Castigliano:
l
M i x ∂M i x 1
l
F l3 F l3 4 F l3
f =∫
E I z ∫0
= F x x dx = = =
E I z ∂F 3 E Iz b h3 E b h3 . (13.57)
0
3E
12

Calculul lucrului mecanic de deformaţie (al forţei exterioare). Se observă din expresia
anterioară că există o dependenţă liniară între forţă şi deformaţie, dată de constanţa rigidităţii liniare
a arcului:
F E b h3
k= = = ct. (13.58)
f 4 l3

Ca urmare, lucrul mecanic de deformaţie se dezvoltă prin transformări succesive astfel:


2
1 σ i max σ i2max
2
1 1 4 F l 3 1  b h2  4 l3
L= F f = F =  
σ i max  = b h l = kv V. (13.59)
2 2 E b h 3 2  6 l  Ebh
3
9 2E 2E

Se observă că valoarea factorului de utilizare volumetrică a lucrului mecanic de deformaţie


kv este mai mică decât la arcurile cu solicitarea principală de răsucire; deci materialul este mai prost
utilizat pentru obţinerea unei deformaţii mari la dimensiuni date, sau pentru reducerea
dimensiunilor la o deformaţie dată (lucru mecanic de deformaţie dat).

13.5.2.2. Calculul arcului cu proiecţie triunghiulară

Calculul de rezistenţă. Fie pentru discuţie reprezentarea din fig. 13.30, a şi c. La fel, forţa
F acţionează la capătul liber al arcului încastrat. Tensiunea curentă (în secţiunea x) este
determinată şi de momentul de rezistenţă axial curent în aceeaşi secţiune:
125

Mi x Fx
σi x = =
Wz bx h 2 . (13.60)
6

Tensiunea maximă este aceeaşi ca la arcurile cu proiecţie dreptunghiulară, v. (13.56). Se


observă însă geometric (fig. 13.30, a şi c):
x l
= . (13.61)
bx b

Această constatare permite să se scrie egalitatea tensiunilor curentă şi maximă. Într-adevăr,


din egalarea expresiilor (13.60) a tensiunii curente σ i x şi, respectiv, (13.56) a tensiunii maxime
σ i max se obţine (13.61). Rezultă că arcul lamelar cu proiecţia triunghiulară este un solid de egală
rezistenţă.

Calculul deformaţiei. Se aplică, la fel, teorema lui Castigliano:


l
M i x ∂M i x 1 l F x 12 F l
l
12 F l l 2 6 F l 3
f =∫ = ∫
E b h 3 ∫0
x dx = x dx = =
0
E I z ∂F E 0 bx h 3 E b h3 2 E b h3 . (13.62)
12

În deducţia anterioară a fost utilizată expresia (13.61). Se observă că săgeata este de 1,5 ori
mai mare decât ce a arcului lamelar cu proiecţia dreptunghiulară. Aceasta înseamnă că spaţiul de
lucru necesar funcţionării acestui arc trebuie să fie în mod corespunzător mai mare.

Calculul lucrului mecanic de deformaţie (al forţei exterioare). Se constată aceeaşi


dependenţă liniară dintre forţă şi săgeata pe care o determină. Ca urmare, lucrul mecanic de
deformaţie se scrie astfel:
2
1 σ i max σ i2max
2
1 1 6 F l 3 1  b h2  6 l3
L= F f = F =  σ i max  = b h l = kv V. (13.63)
2 2 E b h 3 2  6 l  Ebh
3
3 2E 2E

Se observă că valoarea factorului de utilizare volumetrică a lucrului mecanic de


deformaţie, kv, este mai mare decât în cazul arcului cu proiecţie dreptunghiulară. Este cea mai mare
valoare întâlnită la arcurile de încovoiere. Aparent, capacitatea de înmagazinare a lucrului mecanic
de deformaţie ar fi de 1,5 ori mai mare în cazul existenţei solicitării de răsucire decât în cel al
existenţei solicitării de încovoiere (ceea ce reprezintă raportul valorilor acestui factor în cele două
cazuri de solicitări). Aparenţa rezultă din analiza care consideră şi modulul de elasticitate specific
fiecărei solicitări în cazul oţelului:

( k v ) rasucire 1 1
G 2 0,81⋅10 5
= ≈ 3,9 . (13.64)
( k v ) in cov oiere 1 1
E 3 2,1 ⋅10 5

Altfel spus, capacitatea de înmagazinare a lucrului mecanic de deformaţie este mai mare de
aproape 4 ori la arcul cu solicitarea principală de răsucire faţă de arcul cu solicitarea principală de
încovoiere cu cea mai bună capacitate de acumulare: cel lamelar cu proiecţia triunghiulară.
126

13.5.2.3. Calculul arcului cu proiecţie trapezoidală

Calculul de rezistenţă. Fie pentru discuţie reprezentările din fig. 13.30, a şi d. Se consideră
ipoteza că tensiunea maximă apare în secţiunea de încastrare, unde momentul încovoietor este
maxim:
M i max Fl
σ i max = = ≤ σ ai
Wz b2 h 2 . (13.65)
6
1,5 Calculul de deformaţiei. Fără demonstraţie, se prezintă
expresia generală a deformaţiei pentru cele trei tipuri de arcuri
1,4 ca proiecţie:
1,3 4 F l3
f = cf , (13.66)
f

E b h3
c

1,2
în care factorul de corecţie asociat săgeţii arcului cu proiecţia
1,1 dreptunghiulară este o funcţie de raportul lăţimilor,
1,0 c f = f ( b1 / b2 ) . El este dat grafic (fig. 13.33) sau de expresia
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0 aproximativă:
b1/ b2 3
cf ≈
b
2+ 1 . (13.67)
Fig. 13.33. Variaţia factorului b2
de corecţie a deformaţiei în
funcţie de raportul Se observă că acest factor de corecţie are valorile particulare:
• 1 pentru arcul cu proiecţia dreptunghiulară;
• 1,5 pentru arcul cu proiecţia triunghiulară;
• o valoare intermediară pentru arcul cu proiecţia trapezoidală.

13.5.3. Calculul arcurilor cu foi multiple

Calculul precis al arcurilor cu foi multiple este dificil, deoarece ar trebui să se ţină seama de
forma reală curbă a foilor, de curbura diferită a foilor, de valoarea dimensiunilor, de existenţa
legăturii de arc etc. Un calcul aproximativ se bazează pe expresiile deduse la arcurile lamelare, cu
folosind unele expresii care ţin seama de forma reală (deformaţii).

Fie pentru discuţie cazul arcului cu suspensie oblică la capete (fig. 13.34). Un astfel de arc
permite ca sistemul de rulare să urmărească denivelările drumului, fără să le transmită integral
şasiului. Forţa exterioară notată cu 2 F şi dimensiunile indicate în fig. 13.34. permit - din motive de
simetrie - calculul arcului cu două braţe ca un arc cu un braţ. Se observă că barele AB şi CD nu sunt
încărcate exterior; de aceea, reacţiunile R A şi R C din articulaţiile A şi C care acţionează asupra foii
(foilor) principale (cu ochi) au direcţia acestor bare, aşa cum se ştie din mecanica teoretică. Aceste
reacţiuni se descompune în fiecare articulaţie în două componente:
• una verticală, egală cu − F din condiţiile de echilibru de forţe pe verticală;
• una orizontală T sau - T , de mărime:
T = F tgα . (13.68)
127

Cele două componente ale reacţiunilor din articulaţii solicită arcul la încovoiere, momentele
de încovoiere ale lor fiind maxime la jumătatea arcului. Rezultă tensiunea de încovoiere pe una din
foi:
( M i max ) F + ( M i max )T F l + ( F tgα ) f '
σ i1 = n = n , (13.69)
Wz b h2
6
în care: ( M i max ) F şi ( M i max ) T sunt momentele de încovoiere maxime determinate de componenta
verticală de mărime F şi cea orizontală de mărime T; n – numărul total de foi ale arcului

f0
α

f
A B D C
T -T
α α

f'
RA -F -F RC
2F
l l
L

a) b)

Fig. 13.34. Scheme de calcul a arcului cu foi multiple cu suspensie oblică la capete
schemă pentru calculul de rezistenţă; b) schemă a săgeţilor.
- forţa exterioară aplicată la mijlocul arcului; , - reacţiunea barelor AB sau CD în articulaţiile A sau B; f –
săgeata sub sarcină a arcului; f0 – săgeata iniţială (din curbare) a arcului; f’ – săgeata finală a arcului.

Pe de altă parte, componenta orizontală a reacţiunii din articulaţie solicită foile principale la
tracţiune; rezultă tensiunea normală de tracţiune pe o foaie:
F tgα
F tgα ,
σ t 1 = n' = (13.70)
A n' b h
în care: n’ este numărul de foi principale; A – aria secţiunii unei foi.

Se poate scrie acum tensiunea totală pe o foaie:


σ 1 = σ i1 + σ t1 ≤ σ a . (13.71)

Expresia anterioară se poate folosi la verificare, dacă sunt cunoscute dimensiunile arcului şi
săgeata în sarcină. În mod corect, această săgeată se calculează ţinând seama de existenţa curburii şi
a legăturii de arc. În mod aproximativ, această săgeată se poate scrie astfel (fig. 13.34, b):
4 F l3 1
f '= f0 − f = f0 − c f . (13.72)
E b h3 n
în care s-a folosit expresia generală (13.66) a săgeţii arcului lamelar, care a fost raportată la numărul
total n de foi ale arcului. Factorul de corecţie cf al săgeţii se calculează cu (13.67), folosind
următoarele expresii pentru calculul dimensiunilor b1 şi b2 conform fig. 13.31:
128

b1 = n' b;
(13.73)
b2 = n b.

În legătură cu tensiunea admisibilă, se fac recomandările:


• la solicitări statice, σ a ≤ 0,68 σ r (limita de rupere a oţelurilor aliate cu Si-Mn, Cr-Si sau Cr-V-Si
este în jur de σ r ≈ 1400 MPa );
• la solicitări dinamice:
- la arcurile de suspensii de autovehicule, σ a ≤ ( 400...650) MPa ;
- la arcurile de suspensii de vehicule de cale ferată (unde sarcinile dinamice sunt mai reduse),
σ a ≤ 700 MPa .

13.6. Alte arcuri


13.6.1. Arcurile spirale plane

Arcul spiral plan este o bandă subţire cu secţiunea dreptunghiulară, care este înfăşurată
multiplu pe un arbore, iar capetele ei sunt fixate unul pe arbore, iar celălalt într-o carcasă (fig.
Carcasă 13.35). Datorită înfăşurării multiple a arcului:
• volumul ocupat de ele este redus;
M t • deformaţi posibilă este foarte mare;
• revenirea arcului la forma iniţial se face într-un timp
îndelungat.

Este motivul pentru care acest arc este utilizat ca


element motor în aşa numitele mecanisme de armare: de ceas
mecanic, jucării, aparate de uz casnic, mecanica fină.
Arbore Solicitare principală a arcului este cea de încovoiere.
Efortul de încărcare este momentul de torsiune M t , care
variază între o valoare minimă, M t min , şi una maximă, M t max
Fig. 13.35. Arc spiral plan
. La încărcarea maximă. în oricare secţiune apare tensiunea de
încovoiere maximă:
M M
σ i max = t max = t max ≤σa
Wz b h2 , (13.74)
6
În care au intervenit lăţimea b şi grosimea h a secţiunii benzii. Expresia de mai sus se foloseşte la
verificare, sau chiar la dimensionare dacă este cunoscută una dintre dimensiuni. Astfel, se
recomandă h ≈ ( 0,03...0,04 ) d , în care d este diametrul arborelui pe care este înfăşurat arcul.

Unghiul total de armare a arcului (de rotire a arborelui faşă de carcasă) se calculează cu
acelaşi moment de torsiune maxim:
M t max l
θ max = . (13.75)
G Iz

Se observă (fără demonstraţie) similitudinea scrierii expresiei în raport cu cea specifică


răsucirii, aşa cum s-a menţionat şi la arcul elicoidal cilindric cu solicitarea principală de încovoiere
129

(capitolul 13.3.2). Expresia de mai sus este de interes în forma scrierii unghiului de rotire ala
arborelui corespunzător diferenţei de momente de torsiune, realizat printr-un număr n dat de rotaţii
al arborelui:
( M t max − M t max ) l
∆θ = = 2π n . (13.76)
G Iz

Din expresia anterioară se poate obţine lungimea necesară a arcului, în ideea cunoaşterii
dimensiunilor secţiunii arcului.

13.6.2. Arcurile disc

Arcul disc are forma unui disc elastice tronconic (fig. 13.36). El se poate utiliza individual
sau în montaje (fig. 13.38). Solicitarea principală a arcului disc este cea de încovoiere.

Forţa F distribuită uniform Caracteristicile elastice ale unui arc sunt dependente de dimensiuni:
diametrele D şi d şi raportul dintre înălţimea şi grosimea arcului, h/s.
s

Aşa cum se arată în fig. 13.37 pentru un arc cu diametre date, se obţin
forme diferite de caracteristici elastice:
• neliniare degresive la valori mai mari ale raportului h/s; explicaţia
h

d
D formei degresive este că la încărcări mai mari arcul se aplatisează,
astfel încât deformaţiile ulterioare se obţin prin încărcări mai
reduse;
Fig. 13.36. Arcul disc
• aproximativ liniare la valori mai reduse ale raportului h/s, de regulă
subunitare;
F • chiar liniare în cazul arcului complet plan.
Creştere h/s

Presupunând că arcul individual are o caracteristică elastică


liniară, sunt stabilite în fig. 13.38caracteristicile elastice ale arcului
echivalent montajelor diferite de arcuri (a se revedea şi consideraţiile
Liniară din capitolulMontaj
13.3.1.3). Se observă varietatea combinaţiilor posibile de
de arcuri
la h/s=0 arcuri, care permit obţinerea de caracteristici diferite ale arcului
echivalent montajului, e. De aici, şi posibilităţile de utilizare diverse ale
în serie
f în paralel mixt
arcurilor disc.
Fig. 13.37 Forme de F F F
caracteristici elastice
1 1 1, 1'
2 2 2, 2'

F=F1=F2 F=F1+F2=2F1 F=2F1=2F2


f=f1+f2 =2f1 f=f1=f2 f=f1+f2 =2f1

F F F
e 1, 2 sau e
1 sau 2 1 sau 2
2F1 2F1
e
F1 F1 F1

f1 2f1 f f1 2f1 f f1 2f1 f


a) b) c)

Fig. 13.38 Caracteristici elastice ale arcului e echivalent diferitelor montaje de arcuri
disc identice, în ipoteza că acestea au o caracteristică elastică liniară
Toate arcurile sunt identice ca formă şi dimensiuni. e – arcul echivalent montajului
130

Domeniul de utilizare a arcurilor disc.


• la tampoane, pentru preluarea de sarcini dinamice sau foarte mari, dar rare;
• la realizarea de deformaţii reduse;
• în industria grea (amortizarea matriţelor la prese);
• ca şaibe elastice subţiri, pentru asigurarea asamblărilor filetate.

Nu se dezvoltă calcule specifice arcurilor disc. Se precizează că alegerea lor se face din
cataloage.

13.6.3. Arcurile inelare


α F
Arcurile inelare sunt compuse dintr-un număr de inele exterioare şi
interioare, care au suprafeţe comune de contact conice, aşa cum se
exemplifică în fig. 13.39.

Solicitarea principală a acestor arcuri este cea de compresiune.


Datorită frecării dintre inele, dar şi deformaţiilor elastice
circumferenţiale, o mare parte din lucrul mecanic al forţei exterioare este
disipat (cam 2/3 din acesta, atunci când α = 15o ). Este motivul pentru
care aceste arcuri se utilizează atunci când se cere o amortizare puternică,
folosind un gabarit redus al sistemului de arcuri: tampoane de vehicule,
Fig. 13.39. Arcuri amortizoare la macarale, amortizoare de vibraţii la ciocane mecanice etc.
inelare
Nu se dezvoltă elemente de calcul. Se precizează numai
observaţia că unghiul de înclinare α al suprafeţelor conice (semiunghiul conului) are o valoare care
evită autofrânarea dintre inele.

13.6.4. Arcurile din cauciuc


13.6.4.1. Consideraţii generale

Arcurile din cauciuc se execută în variantele armate (fig. 13.40) şi nearmate (fig. 13.41).
Variantele armate sunt:
• blocuri cilindrice pline armate cu discuri, solicitate la compresiune sau forfecare
(fig. 13.40,a şi b);
• blocuri cilindrice inelare:
- armate cu tuburi metalice, solicitate la răsucire sau forfecare (fig. 13.40, c şi d);
- armate cu inele metalice, solicitate la răsucire (fig. 13.40, e).
131

Variantele nearmate indicate în fig. 13.41 sunt:


• bloc cilindric plin (fig. 13.41, a);
• variantă profilată monobloc (standard) (fig. 13.41, b) sau multibloc, adică multiplicată axial (fig.
13.41, b).

Utilizarea cauciucului conferă arcului o mare capacitate de amortizare internă a lucrului


mecanic de deformaţie, de circa 40% din el. Dar frecarea moleculară mare şi, în plus,
conductivitatea termică scăzută a cauciucului determină încălzirea sa puternică; ca urmare,
cauciucul îmbătrâneşte, adică – aşa cum s-a arătat anterior – se produc modificări structurale
(cauciucul devine cleios sau casant), astfel încât sunt influenţate defavorabil şi proprietăţile sale de
rezistenţă.

Arcuri din cauciuc armate

- bloc plin - bloc cilindric inelar - bloc cilindric inelar


armat cu discuri armat cu tuburi armat cu inele

Mt Mt
F F
F

d
h

-F -F -F
-M t -M t
Solicitări

- compresiune - răsucire - răsucire - forfecare - răsucire


a) b) c) d) e)

F Fig. 13.40. Arcuri din cauciuc armate, forme şi solicitări


f

d Avantajul important al amortizării pe care îl determină


h

cauciucul determină domeniile de utilizare ale arcurilor din


cauciuc:
-F • la diferite amortizoare de vibraţii sau şocuri;
• la suspensiile sistemelor tehnice (maşini, aparate etc.) în raport
a)
cu fundaţia;
• la cuplaje de compensare a abaterilor dimensionale între două
capete de arbori.

13.6.4.2. Elemente de calcul

Calculul arcurilor din cauciuc este dificil, din cauza


b) c)
necunoaşterii cu precizie a proprietăţilor cauciucului. De aceea,
astfel de calcule au un caracter aproximativ. În continuare, se
Fig. 13.41. Arcuri din
cauciuc nearmate
a) monobloc(standard);
b) multibloc (multiplicat axial).
132

dezvoltă câteva elemente pentru arcul bloc cilindric plin nearmat (fig. 13.41, a) şi armat (fig. 13.40,
a), solicitat la compresiune.

Arcul bloc de cauciuc nearmat solicitat la compresiune (fig. 13.41, a). Tensiunea de
compresiune este dată de expresia:
F F
σ0 = = ≤σa
A π d2 . (13.77)
4

Tensiunea admisibilă este recomandată în funcţie de caracterul dinamic al funcţionării:


• dacă sarcina este statică, σ a = 3...5 MPa;
• dacă funcţionarea este uşor dinamică, σ a = 2,5...5 MPa;
• dacă funcţionarea este pronunţat dinamică, σ a = 1...1,5 MPa.

Deformaţia se poate calcula simplu dacă se consideră că este redusă, astfel încât se aplică
legea lui Hooke:
f
σ0 = ε0 E = E , (13.78)
h
de unde:
h F h
f =σ0 = . (13.79)
E AE

Arcul bloc de cauciuc armat solicitat la compresiune (fig. 13.40, a). Din cauza rigidizării
determinate de armarea arcului, tensiunea este mai mare de β ori decât cea corespunzătoare arcului
nearmat:
F f
σ = = β σ 0 = β ε0 E = β E . (13.80)
A h

Din expresia anterioară se deduce corespunzător săgeata:


1 F h
f = . (13.80)
β AE

Altfel spus, la aceeaşi încărcare F, săgeata este de β ori mai mică decât cea
corespunzătoare arcului nearmat.