Sunteți pe pagina 1din 28

Tenul o prioritate pentru frumusete

Probabil ca nu exista femeie careia sa nu-i placa sa fie mereu frumoasa, indiferent de momentul zilei sau de varsta. Unul din secrete este ingrijirea constanta a pielii. Nu vei avea niciodata un machiaj perfect atata timp cat pielea este neingrijita. Frumusetea ta este in pericol daca te ingrijesti superficial. Ea infloreste cu adevarat numai atunci cand iti rasfeti pielea in mod regulat prin aplicarea unor produse cosmetice corespunzatoare fiecarui tip de piele si atunci cand modul tau de viata este unul sanatos. Nu este niciodata prea devreme sau prea tarziu sa incepi sa-ti ingrijesti pielea, pentru ca aceasta ingrijire este necesara la orice varsta. Pentru a-ti ingriji pielea corespunzator, trebuie sa stii foarte bine ce stii de piele ai, si apoi sa cauti in farmacii produsele adecvate.

Rasfata-ti pielea cu orice ocazie! Foto: Sarah Louise

Tipurile de piele
1. Pielea normala
Pielea normala este fina, catifelata, mata si elastica. Explicatia finetii tenului, a blandetii si a supletii? Echilibrul sau acido-bazic: PH-ul ideal! Curatata, hidratata, protejata, ea nu face decat sa serveasca drept caseta de bijuterii pentru infrumusetarea voastra cotidiana.

2. Pielea grasa
Este groasa, privita atent se vad porii dilatati, uneori inchisi cu puncte negre, cu aspect lucios galben sau cenusiu. Cu cat tenul este mai gras, cu atat este mai rezistent la imbatranire. Griji estetice: evita sa-l faci lucios, netezeste porii dilatati, ia in serios lupta impotriva cosurilor. Dilatarea porilor poate complica machiajul. Alimentatia, igiena si echilibrul hormonal trebuiesc urmarite indeaproape.

3. Pielea uscata
Pielea uscata este rugoasa, aspra, lipsita de elasticitate, fragila, brazdata de riduri si usor iritabila. Inamicii ei sunt peste tot: temperaturile extreme, poluarea si varsta. Doua prioritati hranire si hidratare.

4. Pielea mixta
Se intalneste la cei care au fruntea, nasul si barbia cu aspect lucios, gras, in timp ce obrajii au o piele fina. Din fericire, este usor de ingrijit (cu produsele potrivite), fiind si foarte des intalnita.

Tu ce tip de ten ai? Afla acum cu un test!

Fiecare tip de ten necesita grija deosebita pentru ingrijire afla aici cum sa faci diferenta! Daca dupa descrierile facute inca nu ti-ai dat seama ce tip de piele ai, atunci am sa te invat un truc. Pentru stabilirea precisa a tipului de ten: 1. Aplica pe frunte, obraji, nas si barbie mici patratele de hartie foarte subtire. 2. Tamponeaza usor fiecare zona cu cate una din acele patratele de hartie, timp de cateva secunde, pentru o aderenta cat mai buna. 3. Apoi, examineaza fiecare patratel in lumina, si iti vei da seama care din zonele pielii tale sunt grase si care sunt uscate. Prin acest procedeu, se scot in evidenta portiunile uscate ale tenului si cele grase. Testul nu trebuie facut dupa curatarea fetei, ci la sfarsitul unei zile obisnuite.

Cum sa-ti cureti tenul?


Acum ca am reusit sa-ti stabilim impreuna tipul de piele, vom vorbi despre ingrijirea tenului, care poate fi facuta si de acasa, respectand cativa pasi de baza.

1. Pasul 1
Incepe cu o demachiere corecta, folosind un demachiant specific tipului tau de ten, indepartand TOATE urmele de machiaj. Curatirea tenului inainte de culcare este esentiala. Indiferent cat este ceasul sau cat de obosita te simti, este extrem de important sa iti faci un obicei din a te demachia inainte de culcare, pentru ca machiajul care ramane peste noapte amplifica formarea ridurilor. Totodata, trebuie curatat tenul si inainte de aplicarea oricarui machiaj.

2. Pasul 2
Dupa ce ai incheiat demachierea, pulverizeaza apa tonica sau termala pentru a revigora tenul.

3. Pasul 3
Curata accentuat tenul cu un produs de tip gomaj. Atentie! Exfolierea de tip gomaj se face doar o data pe saptamana!

4. Pasul 4
Dupa ce ti-ai curatat tenul in profunzime, urmeaza aplicarea unei masti in functie de nevoile tenului. Cat timp masca isi face efectul, poti sta intinsa cu cateva rondele de castravete pe ochi, reusind astfel sa hranesti si pielea din jurul ochilor, acolo unde nu se pot aplica masti. Iti recomand mastile facute in casa, din produse proaspete, bogate in minerale si vitamine. Voi da cateva exemple intr-unul din articolele viitoare. Indepartarea mastii se poate face cu ceai de musetel, lapte sau apa calduta. Atentie! Aplicarea mastii se poate face doar de 2-3 ori pe saptamana!

5. Pasul 5
La sfarsitul sedintei de infrumusetare, aplica-ti o crema hidratanta potrivita tipului tau de ten. Aplicarea cremei nu se face doar seara, dupa demachiere, ci si dimineata, inainte de a te apuca de machiaj.

Sfaturi pentru o piele frumoasa


Pielea este organul cel mai vizibil, si de aceea, indicatorul cel mai usor de observat al trecerii anilor. Pentru ca aceasta scurgere a timpului sa lase urme cat mai putin vizibile asupra ta, nu uita nicio zi de ingrijirea tenului.

Un ten curat este un ten frumos! Pentru a avea si a-ti pastra pielea frumoasa, nu uita niciodata:

Nu fuma si nu consuma alcool (in mod excesiv), fiindca ambele duc la imbatranire prematura, uscarea si ingalbenirea pielii. Bea cat mai multe lichide, pentru o hidratare cat mai buna (cel putin 1,5 litri de apa pe zi). Ai grija de piele cand o expui la temperaturi foarte scazute sau foarte ridicate. Razele solare in exces (si mai ales razele ultraviolete artificiale, produse in cabinete de bronzare) sunt foarte periculoase, cauzand cancer de piele. Mitul conform caruia expunerea excesiva la soare usuca cosurile este fals! Expunerea la soare in mod excesiv nu duce decat la arsuri sau leziuni la nivel cutanat, ingrosarea pielii si obturarea porilor cu dopuri de grasime oxidata.

Cu cat ai mai multa grija de pielea ta, cu atat o sa te simti mai frumoasa! Nu uita de somn! Cu cat lipseste mai mult, cu atat pielea va deveni mai terna, vor aparea cearcane si ochi obositi. Vitaminele si mineralele asigura mentinerea pielii tinere si elastice. Daca nu vrei sa le iei sub forma de pastile, mananca fructe si legume cat mai multe. Dieta este si ea un factor important. Nu abuza de sucuri acidulate, dulciuri, cofeina si grasimi. Evita cu orice pret mancarurile de tip fast-food! Inca o data nu uita sa te demachiezi! Masajul facial creste circulatia sangelui, ducand la o piele cu aspect sanatos. Daca ai cosuri, daca suferi de acnee, mergi la dermatolog pentru tratament, nu folosi produse recomandate de prietene sau din initiativa proprie, pentru ca ai putea sa-ti agravezi situatia! Nu utiliza sapun sau gel de dus pentru spalarea fetei si nu folosi lotiuni alcoolizate sau alcool pe fata, pentru ca iti ard si usuca pielea. Nu face exces de fond de ten, pudra si fard.

Make-up simplu si clasic


Dupa ce-am scapat de iarna ce ne-a tinut mai mult in casa, odata cu venirea primaverii e momentul sa revenim la viata, la fel ca natura. Primavara ne revine pofta de plimbare prin parc, de facut shopping, de iesit in oras cu prietenii pana seara tarziu. Primavara este si

anotimpul iubirii cat mai multe cunostinte, cat mai multe intalniri sub clar de luna sau cine romantice.

Mihaela inainte de machiajul de seara Chiar daca toate astea te fac sa te simti foarte bine, pe de alta parte iti dau si batai de cap: Cu ce te-mbraci? Cum iti aranjezi parul? Si mai ales ce machiaj alegi pentru a avea un look cat mai interesant? In lectia de astazi, vom parcurge cativa pasi pentru a obtine un look simplu, deosebit. Te asigur ca nimeni nu-ti va rezista!

Exemplu de machiaj de seara pentru o cina romantica


Dupa ce ti-ai pregatit tinuta (noi am ales rosu, dar acelasi efect il va avea si negrul), fa-ti o coafura care sa te prinda. Eu am mers pe stilul parului drept, intors la varfuri in exterior. Pentru ca avem o tinuta rosie, am folosit un detaliu de mare efect o panglica subtire de aceeasi culoare, care scoate foarte mult in evidenta machiajul ochilor. Machiajul nu e deloc greu de realizat, daca urmaresti indeaproape fiecare pas:

Pasul 1
Pregateste-ti fata inainte de a-i aplica machiajul. Curat-o, tonific-o si mai apoi hidrateaz-o. Nu incepe niciodata sa te machiezi sarind peste acest pas!

Pasul 2
Alege un fond de ten potrivit tipului tau de ten, care sa fie intr-o culoare cat mai apropiata nuantei pielii tale. Fondul de ten pentru machiajul de seara este bine sa aiba o putere mai mare de acoperire decat cel de zi. Aplica pe fata un strat subtire de fond de ten pe care sa-l intinzi foarte bine cu degetele sau cu un buretel, pentru a nu lasa brazde. Nu trebuie uitat nici anticearcanul chiar daca unele din noi au impresia ca nu au cearcane. Nu exagera insa cu acesta din urma, foloseste-l doar atat cat sa lumineze zona de sub ochi.

Fondul de ten aplicat se aplica bine cu degetul.

Pasul 3
Dupa aplicarea fondului de ten si a anticearcanului, cu ajutorul unui pamatuf, incearca sa fixezi machiajul cu o pudra translucida (care nu schimba nuanta fondului de ten) sau cu o pudra de nuanta cat mai apropiata de cea a fondului de ten. Nu imbiba pamatuful in foarte multa pudra, pentru a evita surplusul care s-ar putea aduna pe fata. Intinde pudra pe toata suprafata fetei (inclusiv pe pleoape si ochi) cu miscari circulare, dar si pe gat, in cazul in care ai o tinuta decoltata.

Pudreaza-te!

Pasul 4
Datorita faptului ca au mai fost atinse cu fond de ten sau cu pudra, sprancenele trebuiesc conturate cu un creion special sau cu un fard mat de pleoape. Nici creionul nici fardul nu trebuiesc sa fie inchise cu mai mult de doua nuante fata de culoarea naturala a sprancenelor. Nu incerca sa iti redesenezi forma sprancenelor cu creionul, ci doar accentueaza-le.

Contureaza-ti sprancenele!

Pasul 5
Aplica pe pleoapa superioara, de sus pana jos, un fard deschis la culoare, alb-argintiu. Albul creeaza iluzia de luminozitate si marire, dar iti va da si un aspect angelic. Ai grija sa intinzi foarte bine fardul, pentru a evita neplacerea de a se strange pe pleoapa! Aceeasi nuanta de albargintiu o vei aplica si pe pleoapa inferioara, insa doar coltul interior, de langa nas.

Fardul alb creeaza stralucire.

Pasul 6
Ce poate contrasta mai bine cu albul decat un dermatograf negru? Traseaza o linie orizontala pe pleoapa superioara, fix pe langa linia genelor. Ai grija ca linia sa fie mai subtire in coltul interior, ingrosandu-se putin spre coltul exterior, ridicandu-se si depasind linia pleoapei cu cativa milimetri. Daca nu simti ca vei putea face asta dintr-o singura miscare, traseaza initial o linie punctata orizontala, dar cu un creion de culoare gri deschis. Incearca sa unesti mai apoi punctele cu dermatograful negru, cu conditia ca aceasta sa fie foarte bine ascutit.

Negrul pune ochii in evidenta.

Pasul 7
Accentueaza, fixeaza si corecteaza linia de contur trasata cu dermatograful folosind un fard de pleoape negru, pe care-l vei trasa cu o pensula cu perii mai tari (pentru mai multa precizie). Cu acest fard, nu incerca sa ingrosi sau sa schimbi foarte mult forma pe care-ai dat-o initial cu dermatograful.

Fardul negru accentueaza dermatograful.

Pasul 8
Odata ce termini pleoapa superioara, va trebui sa te ocupi si de cea inferioara, pentru ca daca o vei lasa nemachiata, look-ul tau va parea incomplet. Cu acelasi fard negru, traseaza o linie subtire in exteriorul pleoapei. Aceasta linie, accentuata in prima jumatate (in coltul exterior), va deveni un gri estompat in coltul interior. Combina negrul cu putin alb sidefat pentru a obtine acest gri.

Machiaza si pleoapa inferioara!

Pasul 9
De fiecare data cand te machiezi cu farduri de tip pudra, trebuie sa te astepti ca ele sa pice pe obraz ocazional, asa ca resturile de fard ce au cazut de pe pleoape trebuiesc indepartate cu pamatuful imbibat in foarte putina pudra. Nu sterge cu servetelul sau cu mana, deoarece se va intinde inestetic!

Curata-ti fardul de pe obraji cu pudra.

Pasul 10
Pentru ca machiajul ochilor sa fie complet, nu uita de mascara! Pentru acest tip de machiaj, este indicat sa aplici doua straturi de mascara pe genele superioare, insa fara a le da un aspect impaienjenit. Rimeleaza genele chiar de la baza catre varfuri. Aplica foarte putina mascara si pe genele inferioare, insa nu le contura foarte mult.

Rimelul e esential pentru ochi.

Pasul 11
Aplica rujul cum iti este mai usor direct din tub sau cu pensula. Datorita faptului ca panglica este rosie si tinuta de aceeasi culoare, si faptului ca machiajul nu este foarte puternic, am ales un ruj rosu estompat. Cu aceasta culoare de ruj cu siguranta vei atrage atentia asupra ta, asa ca ai grija ce spui!

Rujul rosu completeaza look-ul puternic.

Pasul 12

Ultimul pas, dar printre cele mai importante, este aplicarea blush-ului. Acesta iti contureaza cel mai bine trasaturile, dandu-ti un aer elegant. Cu ajutorul unui pamatuf moale, intinde-l pe pometi usor estompat spre tample, pentru a nu creea aspectul de masca. Foloseste un fard de culoare naturala piersica pe care sa-l aplici in timp ce zambesti, pentru a vedea mai bine unde se formeaza pometii

Secretele machiajului de ocazie


Cand vorbim despre machiajul de ocazie, este imposibil sa nu ne zboare gandul la o seara deosebita sau un eveniment important pe care le asteptam de ceva vreme. Si pentru ocazia mult asteptata, in mod sigur te-ai gandit deja la ce tinuta vei avea. Evident, trebuie sa asortezi machiajul la tinuta, pentru ca intregul tau aspect sa formeze un tot unitar. Machiajul de ocazie inseamna: machiajul de mireasa, machiajul pentru nunta in general, machiajul de botez sau alte ceremonii in familie, machiajul pentru prezentari de moda, machiajul pentru seara de Revelion, machiajul pentru petreceri si majorate, machiajul pentru baluri de absolvire, etc.

Adopta extravaganta si rafinamentul atat in vestimentatie cat si in machiaj. De cele mai multe ori, machiajul de ocazie este extravagant, stralucitor, ascunzand cat mai bine micile defecte, punandu-te in centrul atentiei de fiecare data. Cand vorbim despre acest tip de machiaj, ne gandim la o multitudine de artificii cu care putem jongla foarte usor atat timp cat nu exageram: culori intense, indraznete si stralucitoare, sclipici de ochi, de par, gene false, blushuri sidefate, gloss cat mai lucios, tus, linii dramatice si negru la discretie. Produsele pe care le folosesti la realizarea machiajului de ocazie trebuie sa fie de calitate superioara, foarte rezistente la transer, pentru a nu exista riscul ca pe durata intregii nopti sa iti curga rimelul, sa ai sclipici pe nas, ruj pe dinti sau sa iti cada genele false. Datorita faptului ca ai destul timp la dispozitie, nu te grabi in realizarea machiajului, pentru ca acesta necesita un moment de inspiratie pentru combinarea culorilor, crearea umbrelor sau liniilor cu tus.

O nunta sau o prezentare este o ocazie perfecta sa iti incerci mana la machiaj.

Nu te machia niciodata intr-o oglinda mica si la lumina slaba! Machiajul trebuie privit de la distanta, ca o pictura (intr-o oglinda mare). Chiar daca simti nevoia sa te apropii de oglinda atunci cand iti trasezi liniile de machiaj, nu uita apoi sa te indepartezi si sa privesti cam de la 4050 cm distanta tot ceea ce ai facut, comparand in permanenta ambii ochi intre ei.

Fii PARTY GIRL cu un machiaj stralucitor! In ciuda faptului ca machiajul de ocazie are rolul de a te face cat mai stralucitoare, deosebita, nu uita ca si in cazul machiajului de zi sa nu exagerezi cu accentele, punand in valoare atat ochii, cat si tenul si buzele in acelasi timp. Nu uita niciodata ca machiajul stralucitor, extravagant, intens este indicat femeilor cu varsta pana in 35 de ani, iar peste 35 de ani se pot folosi culori semi-mate sau foarte putin sidefate (si la fard si la ruj). Hotaraste-te dinainte ce ai de gand sa accentuezi mai mult, si apoi tine cont de asta pe tot parcursul machiajului. Pentru a-ti da seama cat mai bine de tot ce am spus, voi exemplifica ce se potriveste pentru fiecare parte a fetei in cazul machiajului de ocazie.

Sfaturi pentru machiajul ochilor


Textura fardurilor, cat si culoarea nu mai este aceeasi ca la machiajul de zi. In machiajul de ocazie, poti folosi farduri stralucitoare, sidefate si cu o intensitate mai mare a culorii. Foloseste culori incepand de la nuante de argintiu/auriu pana la negru mat sau sidefat. In cazul in care nu esti adepta fardurilor, poti alege creioane in nuante electrice pentru conturul ochilor. In functie de forma lor, poti trasa dungi mai groase, mai subtiri sau alungite, insa daca folosesti creioane electrice de o singura culoare, acestea trebuiesc sa se asorteze foarte bine cu vestimentatia.

Culori intense pentru efect naucitor. Daca vrei sa pari cat mai senzuala si daca iti permite si culoarea tinutei, atunci aplica regula contrastelor in machiaj. In cazul in care vestimentatia ta are o culoare pretentioasa si nu stii ce machiaj i-ai putea asorta mai bine, atunci te-as sfatui sa adopti machiajul smokey eyes (cu nuantele de negru si auriu).

Cele mai puternice contraste alese cu fler te fac irezistibila! Nu as putea sa iti recomand o anumita paleta de culori pentru fardarea ochilor deoarece aceasta alegere ar trebui s-o iei tu strict in functie de vestimentatie. Daca nu te simti inspirata in acea zi pentru a realiza un machiaj sofisticat (cu mai multe nuante), nu esti sigura de culoarea pe care ai putea-o alege sau tinuta ta are o culoare deosebita la care poti asorta destul de greu un machiaj, atunci te sfatuiesc sa mergi pe lucruri mai simple, de exemplu un creion dermatograf negru cu care sa-ti conturezi atat pleoapa inferioara cat si cea superioara. Simplitatea si bunul gust vor fi apreciate intotdeauna, chiar daca nu te vor mai face sa pari la fel de extravaganta. Nu uita! Conturarea genelor intr-un mod generos este esentiala in acest tip de machiaj, asa ca nu te feri sa aplici doua straturi de rimel sau chiar niste gene false. Nu uita si de sprancene care trebuiesc conturate cu putin fard mat gri inchis, maro brun sau bej (culoarea depinde de nuanta sprancenelor tale).

Nimeni nu poate sa reziste unei priviri cu gene lungi si bine conturate. Daca ai haine de culori simple, ce-ti permite artificii in machiajul ochilor, atunci as putea sa-ti sugerez cele mai des folosite culori in machiajul de ocazie: Poti face combinatii intre aceste culori si culorile mai moi, mai calde din gama lor sau din alta gama cu care se imbina frumos.

auriu argintiu negru gri albastru inchis indigo verde inchis

Verdele, de exemplu, se potriveste cu auriul si negrul, movul cu negrul, rozul pal si argintiul, albastrul cu auriul, griul cu argintiul, etc. In lectiile ce vor urma, vom exemplifica practic tot ce am spus anterior.

Evita in machiajul ochilor:


Contrastele extrem de puternice care te pot transforma intr-un clovn. Culori de care nu esti sigura ca se asorteaza cu tinuta. Nu folosi in acelasi timp si sclipici auriu si sclipici argintiu si gene false. Nu te incarca mai abitir decat un brad de Craciun. Evita sa folosesti aceeasi nuanta de fard pe toata pleoapa superioara, de sus pana jos (vom invata impreuna sa facem umbre si dungi cu tus sau dermatograf).

Sfaturi pentru machiajul tenului si obrajilor


In primul rand, trebuie sa alegi fondul de ten adecvat. Daca pielea ta este uscata, ti se potriveste un fond de ten pe care scrie hidratant, daca ai pielea grasa, trebuie ca produsul sa fie matte sau regulatory, iar tenului mixt i se potrivesc produsele de tip balanced sau illuminator.

Un ten curat scoate culorile in evidenta. In machiajul de ocazie, trebuie sa aplici fond de ten pe toata fata, pe gat dar si pe zona superioara a pieptului, in cazul in care porti o rochie/bluza decoltata. Dupa aplicarea fondului de ten (care trebuie sa aiba o putere destul de mare de acoperire), aplica anticearcan in jurul ochilor si mai apoi o pudra translucida sau una usor sidefata. In cazul in care tenul tau este mai inchis la culoare, poti aplica peste fondul de ten in locul pudrei un autobronzant sub forma de perle sidefate (nu spray sau crema!). Pudra sau autobronzantul iti vor da aspectul de ten luminos, ambele trebuind aplicate in cantitati mici atat pe fata cat si pe decolteu, cu pensula si nu cu buretelul care incarca foarte mult pielea.

Obraji catifelati si perfect conturati, ca petala unui trandafir. Folosirea fardului de obraz este foarte indicata, mai ales atunci cand ai parul strans, fiindca iti subtiaza pometii si iti da un aer rafinat si nobil. Alege fardul de obraz in nuante calde si sidefate:

Alege aramiul daca ai folosit autobronzant sau ai pielea mai inchisa la culoare, roz piersica in caz contrar sau bej auriu pentru tenul mediu.

aramiu pal roz piersica bej auriu

Evita in machiajul tenului si obrajilor:


Nu crea aspectul de masca, incarcand fata cu foarte mult fond de ten, autobronzant sau fard de obraz, ci incearca doar sa acoperi micile imperfectiuni. Foloseste doar produsele usor sidefate, nu pe cele cu sclipici sau chiar sclipici propriuzis. Chiar daca este machiaj de ocazie, evita sa folosesti fondul de ten, pudra sau fardul de obraz in nuante cu mult mai inchise decat culoarea naturala a pielii tale. Evita culorile precum: Daca in fardarea ochilor poti merge pana la extreme in intensitatea culorii, in cazul tenului la moda ramane aspectul natural, putin sidefat.
o o o

trandafiriu inchis pruna corai

Sfaturi pentru machiajul buzelor


Un machiaj reusit se bazeaza pe echilibrul perfect intre ochi si buze. Daca folosesti nuante tari de farduri pentru machiajul pleoapelor si un ruj strident pentru cel al buzelor, fata ta va arata in mod cert ca o masca incarcata si inestetica.

Nuante tari pentru caractere puternice. Nuantele tari ale rujurilor evidentiaza mai mult asperitatile si imperfectiunile formei buzelor decat tonurile discrete de ruj sau luciul de buze incolor. Tehnica machiajului buzelor este simpla. Se contureaza cu ruj buza superioara si apoi cea inferioara, incepand de la mijlocul lor spre exterior. Pentru machiajul de ocazie, nuantele ideale sunt cele stralucitoare, lucioase, deoarece capteaza lumina, marind buzele in perceptia privitorilor. Daca rujul este mat, atunci poti folosi pe deasupra lui un luciu de buze care sa-i dea stralucire. Daca ai buzele subtiri, pentru a le face sa para mai pline, poti folosi putin auriu in

centrul buzei de jos, si mai apoi aplica gloss transparent peste. In orice caz, ai grija sa asortezi rujul la vestimentatia aleasa!

Joaca-te cu posibilitatile cromatice!

Evita in machiajul buzelor:


Rujurile mate nu se potrivesc in general machiajului de ocazie. Rujurile mate, atunci cand ai buzele subtiri, iti vor face buzele sa para si mai subtiri. Evita culorile stridente de ruj atunci cand si hainele dar si machiajul ochilor sunt intense. Evita tonurile de: Atunci cand pielea ta este bronzata, rujurile roz, maro intens sau luciurile de buze transparente, cu reflexii albastrui nu se potrivesc cu tenul.
o o o

roz maro intens albastrui

Fii stralucitoare ca o stea cu machiajul de ocazie


Machiajul de ocazie are rolul de a ne face sa ne simtim mereu in centrul atentiei. Nu exista o regula fixa atata timp cat nu exagerezi si nu iesi in evidenta prin penibilul contrastelor pe care le afisezi. Un aspect important pentru ca machiajul tau sa fie reusit este ca ochii sa fie odihniti. Nu te neglija si incearca sa dormi suficient pentru ca nimic nu este mai inestetic decat pungile de sub ochi, cearcanele si fata umflata.

Daca ai tinuta indrazneata si machiaj pe masura, vei fi centrul atentiei! Fii inspirata, creativa! Joaca-te, dar nu exagera!

Lumini si umbre impotriva defectelor fetei

Astazi vom discuta tot despre machiajul corector, insa despre problemele legate de forma fetei si trasaturile ei: nas, frunte, pometi, etc. Un machiaj realizat in functie de forma fetei se bazeaza in principal pe jocul de lumini si umbre, suprafetele de culori deschise parand mai mari, mai voluminoase, cele de culori inchise mai mici. Totodata, si directia liniilor afecteaza dimensiunile aparente ale fetei, fiind o unealta eficienta in corectarea micilor defecte. Nu uita ca principalele arme in combaterea defectelor legate de structura fetei sunt:

fondul de ten in trei nuante prima fiind identica cu culoarea naturala a pielii, o a doua cu un grad mai deschisa decat pielea si o a treia cu un ton, maxim doua mai inchisa, pudra cu nuante care merg pe aceleasi principii ca fondul de ten, anticearcanul si batonul corector intr-o singura nuanta, si anume cea apropiata de culoarea naturala a pielii, fardul de obraz in nuante cat mai naturale, ca bej, roz pal, auriu, aramiu, piersica.

Mai usor de corectat decat forma fetei sunt: cicatricile, cosurile, roseata, cearcanele, ridurile de expresie, cuperoza.

Cum sa-ti ascunzi cicatricile, cosurile si roseata prin machiaj


Aceste mici defecte pot fi mascate foarte bine daca aplici fix pe ele fond de ten mai compact, baton corector si apoi putina pudra. Nu folosi aceste produse doar pe zonele cu probleme, ci intinde-le pe toata fata (mai putin batonul corector), insa acorda o atentie sporita si aplica o cantitate mai mare de produs pe suprafata lor. Pentru cosuri si roseata exista niste farduri speciale in nuante de verde si bej (Atentie! Nu sunt aceleasi farduri pe care le folosesti si in fardarea ochilor). Cu nuanta verde vei calma roseata iar cu cea bej vei da o acoperire profunda si un aspect cat mai natural.

Cosurile, cicatricile si roseata pot fi ascunse cu usurinta prin machiaj.

Cum sa-ti ascunzi cearcanele


Pielea de sub ochi este extrem de sensibila, si tocmai de aceea ea necesita mereu ingrijiri speciale de la comprese cu ceai pana la creme antirid. Unele persoane sunt afectate mai mult de aceasta problema, altele mai putin, insa in ambele cazuri, pentru acoperirea cearcanelor este nevoie de un corector special destinat ingrijirii pielii de sub ochi. De cele mai multe ori, el poarta denumirea de anticearcan si se gaseste sub forma de crema, lichid sau baton. Este foarte important ca acesta sa fie in nuanta cat mai apropiata de cea a fondului de ten, sa fie foarte bine intins pentru a se uniformiza cu acesta si mai ales sa aiba o putere mare de acoperire.

Cum sa-ti corectezi ridurile de expresie


Ridurile de expresie trebuiesc tratate de cele mai multe ori pe o perioada indelungata, cu ajutorul cremelor antirid, a serurilor-tratament sau a operatiilor estetice, insa pana rezolvam aceasta problema in vreun fel, va trebui sa le acoperim cu corector si fond de ten. Aplica o linie fina de corector de-a lungul depresiunii, iar mai apoi estompeaz-o bine pana ce ridul este acoperit. De obicei, pudra scoate ridurile in evidenta, deci nu-ti indic sa folosesti asa ceva cand ai riduri mai pronuntate.

Cum sa-ti corectezi cuperoza


Cuperoza este o inrosire intermitenta a pielii datorata dilatarii ireversibile a vaselor de sange. Ea se intalneste de obicei in zona obrajilor. Pentru acoperirea cuperozei, foloseste un fond de ten in nuante de bej sau maro, in functie de tenul tau, dar evita nuantele de roz, deoarece acestea nu fac decat sa puna in evidenta roseata. Nu este indicat sa folosesti fard de obraz cand suferi de cuperoza, insa daca doresti sa-ti fardezi pometii, o poti face cu un fard in nuante de bej, auriu sau chiar perle bronzante. Ai grija si cu rujurile! Nuantele aprinse ca rosu, portocaliu, roz trandafiriu, bordeaux pot accentua si mai mult problema, creand un contrast deloc placut ochiului.

Nasul o problema?
Nasul, atunci cand are diverse probleme de forma, este unul dintre defectele fetei care ne stanjeneste cel mai mult. O categorisire rapida: nas turtit, nas lung, nas mic si subtire, nas cu deviatie de sept, nas mare, etc.

Machiajul corector pentru nasul turtit


Nasul turtit este acel tip de nas scurt, cu partile laterale extinse in latime. Un nas turtit se mascheaza folosind o nuanta de fond de ten mai inchisa decat cea pe care-o folosesti pe restul fetei. Aceasta nuanta se aplica pe partile laterale ale nasului (aripile nasului). Dupa ce-ai aplicat fondul de ten, aplica si putina pudra mai inchisa decat fondul de ten de pe restul fetei, cu o pensula subtire ce iti poate oferi precizie.

Nu-ti face probleme daca ai nasul turtit Pe linia mediana a nasului, adica pe mijlocul lui, aplica un fond de ten mai deschis sau o lotiune iluminatoare. Ai grija ca tonurile de culoare sa nu difere foarte mult in zona nasului,

estompandu-le suficient de mult incat sa nu se observe diferente inestetice de nuanta. Un alt truc ar fi pensarea sprancenelor cat mai apropiate una de cealalta, in forma unghiulara.

Machiajul corector pentru nasul lung


Nasul lung poate parea mai scurt daca aplici pe varful lui si la radacina un fond de ten mai inchis, iar apoi o pudra la fel de inchisa. Daca nasul tau este si lung si latit, atunci trebuie sa aplici fond de ten si pudra de nuante mai inchise si pe partile laterale. In acest caz, sprancenele ar trebui sa fie cat mai apropiate de ochi. Evita sa le arcuiesti foarte tare, dand impresia de arcada inalta.

Un nas lung nu e inestetic, daca-l machiezi asa cum trebuie. Daca-ti tunzi parul cu breton, nasul tau poate parea mai scurt. Evita parul lung si drept lasat pe langa fata.

Machiajul corector pentru nasul mic si subtire


Pentru acest tip de nas, acopera atat partile laterale cat si partea mediana a acestuia cu un fond de ten mai deschis la culoare, peste care aplica o pudra iluminatoare. Sprancenele ar trebui pensate mai subtiri, dar si cu o distanta putin mai mare intre ele.

Nas mic.

Machiajul corector pentru nasul mare


Coloreaza nasul in intregime in tonuri mai inchise decat culoarea tenului. Ai grija totusi ca trecerea de la nuanta naturala de pe intreaga fata la aceea mai inchisa de pe nas sa nu fie vizibila incearca sa imbini si sa estompezi culorile intre ele cu ajutorul unei pudre de culoare medie aplicate cu un pamatuf pufos. Evita sa-ti tii fruntea descoperita coafura ideala este cea cu un breton mai umflat, des, cat si parul ondulat, cret, ravasit.

Nasul mare nu e motiv de panica inchide tonurile machiajului si va fi in regula.

Machiajul corector pentru deviatia de sept


Cel mai bine ar fi sa tratezi aceasta problema apeland la medic si operand-o (cu cat mai devreme in viata cu atat mai bine), insa pana faci acest pas, poti sa corectezi problema cu ajutorul unui fond de ten mai inchis pe zona afectata (care iese in afara liniei standard a nasului), iar pe cea opusa un fond de ten mai deschis. Estompeaza culorile intre ele cu ajutorul unei pudre.

Corecteaza imperfectiunile fruntii prin machiaj si coafura


O frunte bine modelata poate influenta intregul chip, atragand atentia asupra ochilor si asupra machiajului lor. De obicei, problemele fruntii se rezolva prin acoperirea sau descoperirea ei cu parul (mai exact, bretonul), dar si cu ajutorul umbrelor (facute cu fond de ten si pudra). Tipurile de frunte sunt: fruntea ingusta, fruntea inalta, fruntea bombata, fruntea plata. De cele mai multe ori, femeile prefera sa rezolve problemele fruntii cu ajutorul coafurii in detrimentul machiajului. Intr-adevar, coafura reprezinta un aliat al imaginii unui chip, insa e bine sa inveti sa remediezi micile defecte si cu ajutorul machiajului corector.

Machiajul corector pentru fruntea ingusta


Cheia rezolvarii problemei fruntii inguste este sa te joci cu coafura: iti poti lasa fruntea libera, fara breton, si astfel vei aplica un fond de ten si o pudra de tip iluminator, mai deschise ca nuanta decat cele folosite pe restul fetei. O alta varianta este sa-ti faci un breton care sa porneasca din crestetul capului si care sa nu acopere decat jumatate de frunte, sau daca este foarte ingusta, o poti largi prin epilarea cu laser a parului din partile laterale. Deasemenea, pe portiunea lasata libera, aplica fond de ten si pudra in nuante deschise.

Machiajul corector pentru fruntea inalta


Poti acoperi fruntea inalta in totalitate cu breton care porneste de la marginea fruntii, sau o poti lasa descoperita si poti aplica un fond de ten cu o nuanta mai inchisa decat cel pe care l-ai aplicat pe restul fetei.

O frunte zvelta e una impunatoare, dar trebuie echilibrata.

Machiajul corector pentru fruntea bombata


Fruntea bombata se poate corecta cu un fond de ten si pudra cu nuante mai inchise, pe care le poti folosi pentru a trasa o linie orizontala ce strabate mijlocul fruntii. Daca nu doresti sa ascunzi acest defect prin machiaj, poti purta parul cu breton drept si subtiat.

Machiajul corector pentru fruntea plata


Pentru partile laterale ale fruntii plate, cat si langa radacina parului, foloseste o nuanta de fond de ten mai inchisa, iar deasupra sprancenelor si pe centrul fruntii va trebui sa folosesti un fond de ten iluminator, de nuanta deschisa. Deasemenea, in acest caz poti rezolva problema si cu ajutorul bretonului, care de aceasta data va trebui sa fie mai des si cu mai mult volum.

Machiajul corector pentru obraji si maxilar


Maxilarul este un os foarte important, ce construieste si delimiteaza partea de jos a fetei, uneori fiind linia definitorie a formei fetei. Atat obrajii cat si maxilarul sunt elemente ale fetei care uneori pot intampina mici probleme. Aceste defecte iti definesc personalitatea, iti dau acel aer care sa te reprezinte, insa uneori (atunci cand sunt prea pronuntate) e nevoie sa le atenuezi sau sa le ascunzi, iar acest lucru este posibil printr-un machiaj corector bine realizat.

Machiajul corector pentru obrajii rotunzi


Daca ai obraji rotunzi, aplica o nuanta de fard in forma de < (V culcat) incepand cu tamplele, intinsa sub pometi si inapoi pana sub lobul urechilor. Obrajii plini mai pot fi conturati de o linie alungita. Traseaza o umbra de culoare aramie ce porneste de la tample, traverseaza pometii si merge in jos catre maxilar, folosind fardul de obraz. Aceasta dunga trebuie sa creeze iluzia de alungire.

Machiajul corector pentru obrajii adanciti


Obrajii adanciti trebuiesc conturati cu o nuanta mai luminoasa, mai sidefata, aplicata orizontal direct unde se formeaza adancitura (de obicei sub pometi). Daca vrei sa dai impresia de pometi mai inalti, aplica fard pe partea superioara a obrajilor, sub ochi, intinzand fardul catre zona aflata sub coltul ochilor. Ai grija cu fardul de obraz unul foarte inchis sau aplicat in cantitati excesive poate da un aspect urat.

Machiajul corector pentru maxilarul patrat


Maxilarul patrat da un aspect dur intregului chip. Incearca sa rotunjesti trasaturile fetei traseaza o linie orizontala cu ajutorul unui fond de ten mai inchis, pornind de la lobii urechilor catre mijlocul obrajilor. Apoi, intinde linia in jos peste oasele maxilarului. Estompeaza nuantele intre ele cu o pudra de culoare medie.

Machiajul corector pentru maxilarul proeminent


Pentru maxilarul proeminent, e indicat sa aplici o nuanta de fond de ten mai inchisa pe intreaga sa suprafata. Evita pe cat posibil aplicarea fondului de ten deschis, iluminator, care creeaza impresia de marire, largire.

Machiajul corector pentru barbia dubla


Barbia dubla, cu sept, este tipul de barbie cu linie verticala pe mijloc, careia i se mai spune si gropita din barbie. Acest aspect nu constituie neaparat un dezavantaj (se zice ca oamenii cu barbie dubla sunt mai iubareti ), insa daca doresti sa-l ascunzi, poti folosi un fond de ten mai inchis la culoare, cu care sa acoperi toata barbia si peste care sa aplici pudra pentru estompare.

Barbia dubla e semn bun, dar nu trebuie sa atraga atentia asa mult. O alta varianta este sa aplici un fond de ten deschis, iluminator fix in locul unde se creeaza gropita, pentru a anula efectul de umbrire a zonei.

Tu ce forma a fetei ai?


Ultimul lucru pe care-l mai putem specifica la defectele si imperfectiunile chipului este forma fetei. Cele mai des intalnite forme ale fetei sunt: fata ovala, fata lunga, fata rotunda, fata patrata, fata triunghiulara (cu varful in jos sau in sus).

Machiajul corector pentru fata ovala


Fata ovala este forma ideala, ce nu necesita retusuri. Pentru a da un aspect impresionant fetei, poti pensa sprancenele pentru a fi cat mai fine si frumos arcuite, ochilor le poti imprima o forma ascendenta, aceeasi forma fiind indicata si pentru obraji. Este indicat sa folosesti fonduri de ten iluminatoare in nuanta cat mai apropiata de culoarea naturala a pielii tale. Parul il poti aranja cum doresti, de la bucle pana la drept si prins in coada.

Ovoidul este forma cea mai bine echilibrata a visage-ului.

Machiajul corector pentru fata alungita


Fata lunga este apropiata ca forma de fata ovala, insa este putin mai ingusta, ceea ce o face sa para mai lunga. Pentru corectarea acestui aspect, linia sprancenelor trebuie sa fie usor ascendenta, cu radacina putin mai groasa. Evita pe cat posibil sprancenele arcuite cu arcada foarte inalta. De asemenea, ochii vor avea nevoie de o forma ascendenta. Contureaza-i bine cu creioane colorate. Umbreste-ti obrajii orizontal (in niciun caz vertical!), din zona lobului urechii pana inspre aripile nasului. Buzele trebuiesc colorate mai puternic pentru a atrage atentia asupra lor si a da impresia ca acolo se termina conturul fetei. Barbia trebuie putin umbrita cu o pudra mai inchisa decat cea pe care o folosesti pe restul fetei.

Daca ai fata alungita, foloseste farduri pentru a o scurta. Parul ar trebui tuns scurt sau pana la baza urechilor, in niciun caz mai lung decat umerii (mai ales daca e drept). Daca nu vrei sa ai parul foarte scurt, pastreaza-ti-l cret si cu volum. Bretonul este un truc ideal in echilibrarea fetei alungite.

Machiajul corector pentru fata rotunda


In cazul in care ai fata rotunda, partile laterale trebuiesc umbrite, fruntea si barbia trebuiesc iluminate si obrajii trebuiesc alungiti. Pentru partile laterale ale fetei foloseste un fond de ten de nuante mai inchise decat cea obisnuita, iar pentru frunte si barbie foloseste unul deschis, sidefat. Machiaza obrajii intr-o nuanta putin mai inchisa, in diagonala incepand de la lobul urechii si continuand spre varful barbiei. Ai grija insa ca nuantele fondului de ten sa fie estompate, pentru a nu parea prea inchise asemenea unei pete de culoare, ci pentru a ramane integrate in tonalitatea generala a fetei.

Fata rotunda trebuie alungita pe verticala si ingustata pe orizontala. Sprancenele trebuiesc pensate cu forma alungita, usor spre tample, fara a le arcui sau rotunji. Contureaza ochii, accentueaza-i in culori cat mai inchise, pentru a atrage atentia spre centrul fetei (evident, tinand cont si de moment zi, seara, petrecere, etc.) Tunde parul astfel incat sa depaseasca baza gatului, sa fie drept si franjurat pe langa fata. Un par cret si cu volum va rotunji si mai mult aspectul fetei.

Machiajul corector pentru fata patrata


Daca ai fata patrata, trebuie sa accentuezi in principal partile centrale ale fruntii si barbiei. In umbra trebuiesc puse partile laterale, pometii si maxilarul (care deseori este proeminent). Corectia se va face cu ajutorul a doua nuante de fond de ten, una inchisa si una deschisa, care sa fie estompate cu o pudra de culoare medie. Pe zonele exterioare / laterale, aplica fond de ten inchis pentru ca vrei sa le estompezi, sa le pui in umbra. Pe partile centrale ale fruntii si barbiei aplica fondul de ten mai deschis, apropiat de nuanta naturala a pielii, pentru ca asupra acestei zone trebuie sa se atraga atentia.

Aspectul dur al fetei patrate e usor de mascat prin machiaj. Fardul de obraz se aplica in centrul acestuia, usor oblic si estompat spre tample. Nuanta blushului trebuie sa fie putin mai inchisa si mata, pentru a diminua volumul obrajilor. Rotunjeste buzele si ochii prin machiaj, si in niciun caz alungite. Arcuieste sprancenele cat mai bine, scurtate usor catre extremitatile dinspre tample. Parul trebuie tuns si aranjat cat mai pe langa fata pentru a acoperi pe cat posibil maxilarul si partile laterale. Este indicata o coafura cu parul drept si varfurile intoarse inspre interior.

Machiajul corector pentru fata triunghiulara


Fata triunghiulara se imparte in doua grupe:
Cu varful in jos (fruntea lata si barbia ingusta)

Urmareste prin machiajul corector sa latesti partea inferioara, mai precis barbia. Atat pe obraji, pe maxilar cat si pe barbie se aplica un fond de ten deschis si iluminator. Pe tample si pe frunte aplica un fond de ten mai inchis pentru a da impresia de ingustare. Nu uita ca la sfarsit sa estompezi culorile intre ele, pentru a se intrepatrunde armonios.

Triunghiul fetei e poate cel mai simplu de corectat prin machiaj. Arcuieste sprancenele, si lasa-le cat mai putin alungite, ca si ochii. Accentueaza buzele prin volum, pentru a da impresia de marire in partea de jos a fetei, folosind cu incredere gloss-ul stralucitor. Obrajii trebuiesc fardati central, in timp ce zambesti, usor estompat catre tample. Parul trebuie sa descopere cat mai mult partea maxilarului si sa acopere partea de sus. Cea mai indicata este coafura cu breton.
Cu varful in sus (fruntea ingusta si barbia lata)

Scopul este latirea fetei in partea de sus, acoperind fruntea cu un fond de ten deschis. Pe partile laterale ale maxilarului aplica un fond de ten de nuanta mai inchisa. Atunci cand aplici aceste doua nuante, nu uita sa le intrepatrunzi si sa le estompezi intre ele, pentru a nu exista o linie de delimitare clara a nuantelor. Sprancenele trebuiesc alungite si pensate cu o distanta mai mare intre ele. Ochii, deasemenea, trebuie sa aiba o forma alungita si ascendenta, sa fie cat mai accentuati, in nuante deschise si sidefate. Buzele ar trebui sa fie cat mai putin accentuate si cu cat mai putin volum. Fardul de obraz se aplica pe pometi usor spre tample. Coafura ideala este una care descopera fruntea si acopera maxilarul cea mai indicata este cea bob cu colt.

Fii frumoasa si corecteaza-ti singura imperfectiunile fetei


Daca pana acum toate aceste mici imperfectiuni te faceau sa te simti stanjenita, de astazi ele nu vor mai fi un impediment in calea frumusetii tale pentru ca am invatat impreuna sa le corectam pe cale naturala, fara chirurgie estetica. Cu ajutorul acestor sfaturi, a culorilor corect folosite, a unei coafuri adecvate dar si a increderii in sine, de astazi problemele tale legate de frumusete vor lua sfarsit.

Machiajul corector si coafura sunt cei mai buni alianti impotriva defectelor fetei.

Nu uita niciodata ca machiajul corector este destul de complicat de realizat la inceput, pentru ca el presupune o buna cunoastere a unghiurilor, a jocurilor de culori, de lumini si umbre, si tocmai de aceea el necesita o atentie sporita pentru a nu da impresia celorlalti ca pe fata ta se afla mai mult decat o nuanta de fond de ten sau de pudra. Invata trepatat sa imbini si sa estompezi culorile intre ele, sa-ti studiezi trasaturile, sa-ti evidentiezi partile frumoase, pentru ca dupa ceva antrenament, machiajul corector poate fi integrat in rutina machiajului zilnic, astfel incat tu sa arati fantastic in fiecare zi.

Cel mai important detaliu al frumusetii tale


Fondul de ten este produsul caruia femeile ar trebui sa-i acorde cea mai mare atentie, pentru ca este un produs pe care il folosim zi de zi, un produs indispensabil ce confera stralucire, luminozitate, acopera imperfectiunile, ne protejeaza tenul de factorii nocivi si ne face sa aratam impecabil indiferent de momentul zilei sau de ocazie. Fondul de ten poate fi secretul din spatele frumusetii tale de invidiat, daca este utilizat intr-un mod corespunzator. Cand vrei sa cumperi un fond de ten trebuie sa tii cont de:

efectul pe care doresti sa-l obtii (luminozitate, matifiere, hidratare, acoperire mai puternica sau mai slaba); alegerea nuantei potrivite cu cea a tenului tau; alegerea fondului de ten potrivit tipului tau de ten (normal, mixt, sensubil, uscat, gras).

Tipuri de fond de ten


Este foarte important sa cunosti tipurile de fond de ten pentru ca poti face alegerea potrivita deoarece fiecare are o intrebuintare diferita si este potrivita anumitor tipuri de ten. 1. Crema coloranta este o combinatie de crema hidratanta si putin fond de ten. Aceasta are rolul de a-ti hrani pielea si in acelasi timp de a o uniformiza putin. Este ideala pentru pielea tanara, fara probleme. 2. Fondul de ten fluid este potrivit tuturor tipurilor de ten mai putin tenului gras pentru ca nu are proprietati matefiante si totodata are cea mai mica putere de acoperire. Este bine sa-l folosesti in sezonul cald, atunci cand trebuie sa adopti un machiaj mai usor sau pentru machiajul de zi. 3. Fondul de ten crema este probabil cel mai utilizat fond de ten, are o putere medie de acoperire si este potrivit tenului sensibil si uscat fiind foarte hidratant. Are o formula relativ usoara ce nu incarca tenul, dar totodata uniformizeaza imperfectiunile destul de bine. 4. Fondul de ten compact cremos are in compozitia sa destul de multa pudra si de aceea confera un aspect mat pielii fiind potrivit in special tenului gras. 5. Fondul de ten compact pudra are rol atat de fond de ten cat si de pudra, neavand o putere foarte mare de acoperire. De asemenea este indicat tenului gras, pentru ca este foarte matefiant.

6. Fondul de ten compact stick are cea mai buna putere de acoperire si este in general recomandat pentru tenul normal, uscat sau deshidratat. Se aplica cu buretelul uscat sau umezit. 7. Fondul de ten spuma este printre ultimele inventii in materie de fond de ten, el avand o textura usoara ce este absorbita imediat in piele. Poate fi folosit in general de toate tipurile de piele. 8. Fondul de ten camuflaj se foloseste de cele mai multe ori pentru ocazii speciale pentru ca are cea mai mare putere de acoperire. Este rezistent la apa si recomandat tuturor tipurilor de ten, reusind sa aacopere perfect defecte ale pielii precum cuperoza, acnee, petele pigmentate, cicatrice si chiar tatuaje. Se foloseste de obicei pentru machiajul de scena, machiajul de mireasa, machiajul pentru sedinte foto, etc.

Cum sa alegi fondul de ten potrivit in functie de tipul de ten?


Daca ai stabilit deja care este tipul tau de ten, acum iti va fi foarte usor sa alegi fondul de ten potrivit lui. Daca nu stii inca ce tip de ten ai, citeste articolul nostru despre cum sa ai un ten ingrijit si frumos, si fa-ti testul descris acolo.

1. Tenul normal
Asa cum bine stim, este tenul cel mai dorit de toate dintre noi deoarece nu intampina foarte multe probleme, el fiind aproape perfect. Tenului normal ii sunt potrivite fondurile de ten fluide deoarece aceastea sunt pe baza de apa si deci nu au o putere foarte mare de acoperire, care-l incarca inutil. Fondul de ten fluid este foarte usor, dand tenului un aspect foarte natural.

2. Tenul mixt
Este poate cel mai intalnit tip de ten. Cel mai bine pentru acest tip de ten este sa folosesti doua tipuri de fond de ten, unul matefiant pentru tenul gras, pe care sa-l aplici pe zona T si unul pentru ten normal pe care sa-l aplici pe obraji. Daca totusi nu doresti sa te complici cu doua tipuri de fond de ten, atunci foloseste un fond de ten fluid, pe baza de apa, care sa nu incarce porii si sa nu permita formarea luciului, insa aceasta va avea o putere mai mica de acopreire. Daca doresti o acoperire mai buna, atunci cel mai indicat fond de ten pentru tine este fondul de ten cremos.

3. Tenul uscat
Este cel mai pretentios dintre toate tipurile de ten, deoarece are nevoie de foarte multa hidratare, iar in sezonul rece sau cald se cojeste foarte mult daca nu primeste hidratarea necesara. Cel mai indicat fond de ten pentru acest tip de ten este cel pe baza de ulei ce produce o senzatie de piele umeda, hidratata in permanenta. Fondul de ten pentru tenul uscat se gaseste sub forma de crema si are un continut mic de pudra si un continut ridicat de substante uleioase pentru hidratare. Evita pe cat posibil produsele compacte, pudra sau cele sub forma de stick. Avand in compozitia lor multe substante uleioase, fondurile de

ten pentru tenul uscat nu au o putere foarte mare de acoperire si tocmai de aceea, inainte de a te da cu fond de ten poti folosi un corector pe zonele afectate de imperfectiuni. Evita fondurile de ten bazate pe apa sau foarte multa pudra!

4. Tenul gras
Este la fel de pretentios ca si tenul uscat, pentru ca in permanenta are un aspect inestetic, lucios. Fondurile de ten pe care trebuie sa le folosesti sunt cele fara ulei si cu foarte multa pudra in compozitia lor. Cel mai indicat fond de ten este cel compact stick sau cel compact pudra. Poti folosi si fond de ten crema, insa cu un continut ridicat de pudra. Fondurile de ten pentru tenul gras sunt mai vascoase, au putere mai mare de acoperire, matefiaza luciul si dau pielii un aspect mai uscat. Se aplica mai greu datorita consistentei, si de aceea e bine sa-l aplici treptat, in cantitati mici, pentru o acoperire perfecta si pentru a evita aspectul de masca.

5. Tenul sensibil
Este foarte pretentios, si tocmai de aceea, atunci cand cumperi un fond de ten, ai grija sa fie neeaparat hipoalergenic. In principiu, pentru tenul sensibil ar trebui sa folosesti fond de ten fluid, usor, pentru a nu incarca tenul, insa nu este o regula tocmai de aceea, alege fondul de ten in functie de nevoile tale.

Cum testezi fondul de ten?


Dupa ce ai ales un magazin in care sa gaseti mai multe marci si tipuri de fond de ten, unde sa-ti poata si permite testarea lui, poti trece la treaba. Initial, alege fondurile de ten potrivite tipul tau de ten, apoi alege culoarea care iti pare tie cea mai potrivita nuantei pielii tale si pe langa aceasta culoare mai alege inca una mai deschisa si una mai inchisa cu un numar decat ea. In final, inainte sa te apuci sa faci testarea, trebuie sa ai 3 nuante de fond de ten din aceeasi gama: cea pe care ai ales-o initial, una mai inchisa decat ea si una mai deschisa. Fondul de ten nu se testeaza pe mana, pentru ca mana are alta culoare si textura decat fata ta. Fondul de ten trebuie sa aiba culoare asemanatoare cu cea a gatului pentru a evita aspectul de masca. Nu uita ca trebuie sa nu ai fond de ten pe fata atunci cand testezi un alt fond de ten, pentru ca fondul de ten se testeaza pe fata, mai exact pe mandibula. Aplica cele trei nuante de fond de ten una langa cealalta, dar nu sub forma unei pete, ci incearca sa-l intinzi usor, lasand un spatiu de delimitare intre ele, si vezi care se potriveste cel mai bine cu nuanta tenului tau. Nu uita ca dupa aplicarea fondului de ten trebuie sa astepti un minut pentru a se usca, abia atunci vei vedea adevarata sa culoare. De asemenea, cand testezi un fond de ten, va trebui sa te privesti intr-o oglinda mobila undeva la lumina naturala, deoarece lumina artificiala poate denatura doarte mult culorile si asa ai putea face o alegere gresita. Ideal ar fi ca nuanta fondului de ten sa fie cat mai apropaita de cea a pielii.

Aplicarea corecta a fondului de ten


Pentru ca fata ta sa arate impecabil si machiajul cat mai profesionist, ai grija ca fondul de ten sa fie foarte bine aplicat, pentru a nu da aspectul de masca sau de fata prea incarcata. Fondul de ten se poate aplica cu degetul, cu buretei speciali (este ceva mai complicat si ai nevoie de mai mult antrenament) sau cu pensula. Eu recomand aplicarea cu degetele, pentru ca este simpla si permite o foarte buna intindere pe intreaga fata. Aplicarea cu degetele este mai simpla deoarece fondul de ten se incalzeste la temperatura corpului, permitand astfel o mai usoara aplicare dar si un finish natural.

Aplicarea fondului de ten in 3 pasi:


1. Curata-ti fata de orice fel de impuritati inainte de aplicarea fondului de ten si aplica o baza de machiaj sau o crema hidratanta de zi. 2. Aplica putin fond de ten pe incheietura mainii pentru ca fondul de ten sa preia temperatura corpului. 3. Ia cate putin fond de ten pe buricele degetelor si aplica-l pe fata incepand cu centrul fetei si intinde-l spre exterior foarte bine si putin pe gat si pe piept daca porti decolteu si fondul de ten are o putere mare de acoperire. Insista in locurile pe care vrei sa le acoperi mai bine, insa cu mare grija sa nu se observe.

Principalele greseli in aplicarea fondului de ten:


Nu alege fond de ten mai inchis sau mai deschis decat tenul tau pentru ca vei crea aspectul de masca. Daca ai probleme cu acneea, nu incerca sa aplici mai multe straturi de fond de ten, pentru ca acesta doar va astupa porii, ducand la agravarea problemei, iar fata va arata foarte ciudat. Solutia este sa folosesti un fond de ten cu putere mare de acoperire sau un fond de ten camuflaj intr-un singur strat. O alta problema este sa folosesti foarte mult fond de ten pe gat si decolteu, care se va strange foarte urat si iti va murdari toate marginile bluzelor/rochiilor.

Adevarat sau fals despre fondul de ten


1. Nu folosesc fond de ten, pentru ca ma arata mai matura si imi imbatraneste tenul. FALS fondul de ten de calitate protejeaza tenul de factorii nocivi din atmosfera, are protectie solara ce impiedica actiunea razelor solare asupra pielii. Fondul de ten ales corect hidrateaza pielea, o protejeaza de agentii externi si din contra o mentine tanara. 2. Fondul de ten incarca tenul si arata ca o masca.

FALS un fond de ten ales cu grija in functie de necesitatile pielii tale nu incarca tenul, iar daca il aplici si intinzi corespunzator intr-un strat subtire pe intreaga fata si putin pe gat, este imposibil sa arate ca o masca, mai ales daca ai ales si nuanta potrivita cu cea a tenului tau. 3. Imi ies cosuri de la fondul de ten. FALS daca alegi un fond de ten adecvat pielii tale, unul de calitate si testat dermatologic, nu ar trebui sa ai niciun fel de probleme cu cosurile. Vei avea, intr-adevar, probleme cu cosurile si punctele negre, daca la sfarsitul fiecarei zile si inainte de a te machia nu iti demachiezi tenul asa cum ar trebui. Nu uita sa si exfoliezi pielea o data pe saptamana pentru a indeparta celulele moarte si a preveni aparitia cosurilor si a pielii ingrosate.

Prieten de nadejde fondul de ten


Fondul de ten te ajuta sa ascunzi micile imperfectiuni ale fetei si sa obtii un machiaj desavarsit. Fondul de ten nu ar trebui sa lipseasca din trusa ta de machiaj, el fiind un element esential in realizarea oricarui tip de machiaj: de zi, seara sau ocazie. Fondul de ten are rolul de a finisa machiajul, dar si de a hidrata pielea si a o proteja de razele solare si de factorii nocivi cu care ne intalnim zi de zi. Cel mai important pentru a nu intampina probleme cu fondul de ten este sa nu uitam sa-l demachiem in profunzime in fiecare seara inainte de culcare, dupa care sa aplicam o crema hidratanta.

S-ar putea să vă placă și