Auguste Comte.

Considerat a fi parintele Sociologiei, tocmai prin aceasta, el a utilizat n denumirea sociologiei doi termeni: unul latin- socius si celalalt grec logos. Sociologia ca stiinta sociala studiaza societatea umana asa cum se prezinta ea: ca un ansamblu de diverse grupuri, colectivitati, asociatii, institutii sociale. Ea studiaza omul ca fiinta sociala si rezultatele sociale ale comportamentului sau. Complexitatea obiectului de studiu a facut pe multi sociologi sadefineasca sociologia diferit n functie de obiectul, problematica de studiosau metodele utilizate n cunoasterea vietii sociale. De la stiinta a faptelor sifenomenelor sociale (orientarea pozitivista si sociologia interpretativa), laconceperea societatii ca un organism uman (organicismul) ca un produs alpsihologiei individuale (teorii psihologice), pna la ntelegerea societatii caun sistem, s-au asociat fiecarei teorii practici metodologice diferite. Sociologul descrie si explica ntr-o forma obiectiva de cesi cumpersoanele interactioneaza n grupuri. Sociologia esteuna din stiintele sociale al carei obiect de studiu l reprezinta societatea umana, adica colectivitatile, asociatiile, grupurile si institutiile sociale pecare oamenii le formeaza. Sociologia studiaza de asemenea omul ca fiintasociala, adica n masura n care acesta este rezultatul actiunilor sale. Sociologia poate fi definita ca studiul stiintific al vietii grupale al fiintelorumane. Sociologia este ramura a cunoasterii al carei obiect estedimensiunea sociala a umanului, realitatea n relatie cu socialitatea. o alta forma de definire a obiectuluisociologiei, efectiva, adica ceea ce se publica, discuta n congrese si o altaintentionala, adica ceea ce se vrea a fi stiinta.Aceeasi problema: confluenta ntre ceea ce se investigheaza si ceea ce se doreste si nua fost descoperit pna acum, sau ntre obiect de studiu si realitatea prezenta.Realitatea de cunoscut este mult mai complexa si cercetatoruln sociologie nu va putea lua n calcul toate conditionarile sociale si actiuneatuturor factorilor posibili. De aceea va exista ntotdeauna un decalaj ntrerealitatea studiata si realitatea efectiva.. Sociologia ca stiinta sociala, este alaturi deeconomie, stiintele politice s.a. care se apleaca de asemenea asupra omului sisocietatii. Se mai pot adauga psihologia sociala si geografia umana. Max Weber a stabilit supozitiile necesare pentru a ntelege obiectulstiintelor sociale, ndeosebi al sociologiei,ninterpretarea sensului actiunii sociale. Este vorba de ntelegerea intentiilor subiective ale actorilor care compun societatea.In interiorul stiintelor sociale, maiales n cel al sociologiei, se poate stabili un dublu dualism care integreaza/dezintegreaza sociologia: obiectivism/subiectivism,realism/nominalism. Stiinta apeleaza n mod exclusiv la un tip de cunoastere care se caracterizeaza prin metode si rezultate. Cunoasterea stiintifica se deosebeste de episteme, prin aceea ca n loc sapatrunda n lucruri pentru a le explica, le substituie prin altele mai precise care se comporta fata de primele ca limita la fluctuatiile prin care se aproximeaza. Sociologia aspira safie stiinta.Metode precum observatia si experimentul au fost primele preluate din stiintele naturii. Caracteristicile stiintei potfi enuntate urmatoarele:

--Sociologia esteempirica deoarece cunostintele provin din observatii si studii de teren cu metode specifice si mprumutate din alte stiinte. --Sociologia esteteoretica fiind alcatuita ca stiinta dintr-un system de propozitii generale care explica realitatea sociala. --Sociologia are o metodologie neutra din punct de vedere moral,adica dispune de un sistem de metode, tehnici, procedee si instrumente de investigare care ncearca sa pastreze neutralitatea si acuratete n culegerea si interpretarea datelor. --Sociologia este o critica a realitatii sociale, adica nu este dogmatica, fiind deschisa examinarilor si ndoielilor metodice, n lumina noilor schimbari de paradigma, a noilor experiente. Teoria sociologica apare ca o nevoie de a avea o viziune generala asupra societatii, structurii si dinamicii sociale, asupra rolului si rostului omului n lume. Aceasta viziune de ansamblu ne este oferita de filosofia sociala.Teoriile se constituie din ipotezele confirmate de cercetare, care devin teze, adica propozitii explicative asupra domeniului studiat.Orientarea oricarei cercetari trebuie asezata nu doar pe date empirice,ci, cu concursul paradigmelor si teoriilor care pot ridica ipotezele de lucru la categorii ale teoriei stiintifice. Dimensiunea subiectiva a sociologiei nu este un impediment pentru ntelegerea realitatii. Din contra, cum a reliefat Weber, latura subiectiva a actiunii umane permite sa putem ntelege protagonistii, punndu-ne n locul lor, daca posedam suficiente motive de judecare pentru a face acest lucru.Se ntelege de aici ca sociologia este o stiinta n continua discutie si certa criza.Comte,Durkheim, Spencer, Mead si Schutz s-au ocupat de la nceput de stiinta si de multe ori doreau sa modeleze sociologia pornind de la fizica si chimie, obtinnd un mare succes. Dezbaterea ntre cei care acceptau modelul stiintificsi cei care, precum Weber, considera ca problemele particulare n viata sociala nu puteau fi rezolvate n mod absolut de catre stiinta a marcat aparitia sociologiei ca stiinta. Dezbaterile pe marginea problemelor de scienticitate ale sociologiei considerata de unii autori (reprezentanti ai scolii pozitiviste) ca stiinta naturala sau pozitiva care ar trebui sa se bazeze exclusiv pe metode matematice de cuantificare a datelor, pentru a putea fi stiinta, sau dupa altii ca stiinta a culturii, a spiritului deoarece studiaza omul ca fiinta libera, ireductibila la masurari, sociologia nu este nici una, nicialta, sau ceva din ambele.Problema este cum aceasta stiinta care studiaza fiinta realitatii sociale poate fi nteleasa n adevarata semnificatie a stiintei?Cum poate sociologia safie obiectiva, libera de valori si judecati de valoare atta vreme ct obiectul ei de studiu este omul n diverse contexte de viata, iar cel ce ntreprinde cercetarea si produce rezultatele ei este tot om? Argumente pro: 1. Sociologia este o disciplina teoretica si practica. Corpusul de propozitii care alcatuiesc teoria sunt rezultatul cercetarilor empirice pe numeroase cazuri, statistic vorbind, legea numerelor mari, esantioanele reprezentative ne dau garantia ca ceea ce se afirma despre medie este valabil pentru o ntreaga

populatie din care face parte esantionul studiat. Cercetarea empirica nseamna verificarea unor ipoteze, cercetarea vizeaza anumite aspecte concrete ale realului, observarea faptelor. In acest tip de cercetare este nevoie ca sociologul sa se abtina de la a sustine un fapt sau altul, de a-si manifesta propria opinie. De aceea apelul la Em. Durkeim si ndemnul de a trata faptele drept lucruri, ca obiecte, nafara noastra, presupune si o eliberare de propria subiectivitate si pastrarea unei distante necesare n apreciere. Putem face teorie si practica sociologica renuntnd la valori? Max Weber desi sustinnd obiectivitatea stiintei, declara ca nu putem fi indiferenti moral n acest domeniu al cunoasterii sociale. nsasi alegerea temei de studio este o optiune valorica. Neutralitatea valorica a sociologului ca persoana nu este posibila, dar a sociologului ca cercetator este necesara si obligatorie pentru a-si face treaba asa cum stiinta o cere. ntre a fi si a face este o diferenta. 2. Sociologia este o critica a societatii n vederea constructiei.Misiunea sociologului este aceea de a se debarasa de propriile idei, prejudecati, opinii, interese personale, iar dincolo de pasiuni el trebuie sa prezinte faptele asa cum sunt.ncrederea sau nencrederea n institutiile statului, ratingul la diverse media, vorbesc de o realitate a faptelor cotidiene care nu poate fi ignorata, ci nteleasa si explicata. Ea reprezinta o tendinta, a majoritatii de care trebuie sa se tina cont n deciziile care se iau.Cunoscnd starea la un moment dat se poate prevedea evolutia evenimentelor.Raportul stiintaetica poate fi pus n evidenta daca analizam valorile care fundamenteaza dezvoltarea sociala.Libertatea, dreptatea, justitia sociala, sunt valori universale, transculturale si atemporale. Ele constituie obiect de studiu al sociologiei n masura n care fundamenteaza diferite procese, precum: socializarea, educatia, familia etc., dar reprezinta si criterii de analiza. Sociologia studiaza societatea n ansamblul ei, dar dezvoltarea stiintei a permis orientarea cercetarilor sociologice spre diverse domenii ale vietii sociale. Cmpurile de cercetare sociologica s-au dovedit diverse si complexe, caci desi ele vizau un singur domeniu al realitatii sociale, interconexiunile cu celelalte domenii complicau analiza.Aplecare spre diversitatea realului a permis o dezvoltare a stiintei, nsesi teoriile mbogatindu-se prin verificarea de ipoteze,stabilirea de corelatii ducand la dezvoltarea metodologiei.Astfel apar ramuri ale sociologiei al caror obiect de studiu l reprezinta un domeniu distinct al realitatii sociale:Sociologia educatiei, a culturii, religiei, economica, industriala, agrara, a organizatiilor, acomunitatilor teritoriale (urbana, rurala), sociologia politica, sociologia cunoasterii etc.Noile provocari ale mileniului genereaza alte preocupari de studiu care favorizeaza aparitia altor ramuri ale sociologiei, precum: sociologia frontierei, sociologia opiniei publice etc.Nevoia cercetarilor interdisciplinare a pus problema chiar a constituirii unor noi stiinte de granita, la intersectia sociologiei cu alte stiinte, aparnd noi stiinte, numite de granita: psihosociologia, sociolingvistica etc. Preocupari pentru aflarea adevarului si studierea faptelor sociale apar nca din Antichitate. Aristotel (Stagira 384 a. Chr. Calcis 322 a Chr.) poate fi considerat un precursor al sociologiei prin modul de gndire filosofica,prin metoda inductiva, adica studiul faptelor de la particular, la general.n Politica, Aristotel vorbeste de latura sociala a omului,despre originea statului, ca organizare politica. n cetatile-stat, n Polis omul se

manifesta ca cetatean. La ntrebarile referitoare la aparitia omului, a statului Aristotel raspunde ca statul este anterior omului sau cel putin aparitia lor e simultana. Pentru Aristotel Polisul era un lucru natural iar omul, prin natura sa, un animal social sau politic. Polis este comunitatea civila si politica si nu Statul. n cetate se poate instaura ordinea, configuratia perfecta a vietii sociale. Orasul apare nu doar ca o delimitare a unui spatiu prin ziduri n care exista legi pentru e evita injustitia sau violenta, ci ca o comunitate de familii n care se traieste o viata fericita si buna.De aici Politeia (res publica romana-forma de stat republica) este ceea ce da forma orasului si l constituie.Viata individuala nu se poate dezvolta dect in interiorul Polisului, viata noastra ca cetateni apartine n ultima instanta politicii.Polis desemna pentru greci o comunitate politica pura si simpla,autonoma. Saltul care se produce din Grecia, la Roma este ca cel de la teorie, la practica. Roma aduce viziunea practica si juridica asupra realitatii sociale.Libertas anunta o modalitate de existenta sociala si politica proprie, de convietuire n res publica. Este o alta modalitate de a ntelege comunitatea,un mod practic de a exersa relatiile dintre cetateni si libertatea era nteleasa si pusa n practica ca participare individuala n civitas.Respectul pentru celalalt venea din propria demnitate. Crestinismul mbogateste reflectia, considernd omul ca fiinta creata,iar doctrina crestina proiecteaza lumina revelatiei asupra realitatii politice.Termenii polis, civitas sunt adoptati pentru a stabili o ordine, un consortiu ntre doua lumi: cea terestra, istorica, si cea transcendenta.Pentru Sfntul Augustin ambele cetati se ntlnesc n lupta continua n orice societate. n unele forme de State sau n snul propriei Biserici, ambele realitati se ntlnesc.Tomas din Aquino instaureaza ideea de autonomie a ordinului natural asupra ordinului supranatural.Important este pentru noi trecerea de la o ntelegere a societatii ca un corp organic total, la o societate de indivizi autonomi care convietuiesc mpreuna n societate.Se trece astfel de la conceptia aristotelica, de la justitia distribuita ca bun comunla o conceptie utilitarista a beneficiului majoritatii.Autonomia ordinii sociale si politice, individualismul posesiv ca forma de viata morala si utilitatea comunului ca traducere noua a clasicei justitii distributiva aristotelica, confirma modul de ntelegere a socialului de catre modernitate.Schimbarile sociale care s-au produs: revolutiile politice, revolutia industriala si urbanizarea au avut un profund efect n religiozitate.Auguste Comte,Emile Durkheim,Max Weber si multi altii primisera o educatie religioasa si erau implicati efectiv n diverse activitati religioase.Interesant este ca si azi, explicatia sociologica face apel la alte tipuri de abordari (transstiintifice), care demonstreaza imposibilitatea ignorarii unei dimensiuni fundamentale a culturii religia n explicarea vietii sociale. Mentalitatea nominalista introduce n gndire ideea ca subiectul real n istorie este individul, ceea ce produce enorme transformari n modul de contemplare a societatii si de schimbare a ei.Descoperirile stiintifice conduc la contemplarea universului ca un spatiu deschis fata de cel nchis al Antichitatii, noua mentalitate a burgheziei urbane asupra celei rurale produce o noua morala individuala si a miscarii reformatoare si noi principii ca:discretionalitatea si conventionalitatea puterii.De la libertatea individuala se organizeaza puterea politica, mai nti despotic si apoi liberal, n care acordul ntre

asociati era baza.Societatea corespundea statului civil al oamenilor, numit natural,dar era artificial pentru ca era o constructie, un contract social. n acest sens se includ aici teoriile lui Thomas Hobbes, John Locke, J.J. Rousseau si E.Kant.Dupa Macchiavelli apare o politica sustinuta de ratiune.Ideea provenita din vechea axioma nominalista se regaseste n procesul Iluminismului, unite n procesul de dezvoltare a stiintelor cu revolutia industriala.Toate acestea prepara scenariul nasterii Sociologiei ca stiinta autonoma. Factorii care au favorizat aparitia sociologiei ca stiinta:contextul social configureaza aparitia sociologiei,conditiile cele mai importante:revolutiile politice, revolutia industriala, nasterea socialismului, urbanizarea. Revolutiile sociale Multe revolutii politice care au culminat cu revolutia franceza s-au produs de-a lungul sec. al XIX-lea si constituie factorul cel mai important n aparitia teoretizarilor sociologice.Efectele negative au atras atentia primilor teoreticieni.se cautau noi baze de restabilire a ordinii n societatile perturbate de revolutiile din sec. al XVIII-lea si al XIXlea. Acest interes reprezinta una dintre preocuparile principale ale teoreticienilor clasici ai sociologiei, n special ale lui Auguste Comte si Emile Durkheim. Revolutia industriala si aparitia capitalismului n configurarea teoriei sociologice la fel de importanta ca revolutia politica, a fost revolutia industriala, care a cuprins multe societati occidentale n timpul sec. al XIX-lea si nceputul sec. al XX-lea.Revolutia culmina cu transformarea lumii occidentale prin trecerea de la un sistem fundamental agricol, la unul industrial.Idealul acestui sistem era o piata libera si un schimb de produse ntre diversi producatori. Consecinta a fost o polarizare a societatii: cei putini care obtineau enorme cstiguri, si cei mai multi care munceau multe ore si aveau salarii mici.Reactia:revolta mpotriva sistemului industrialsi capitalismului n general a condus la miscari radicale care aveau ca scop caderea sistemului capitalist. Dintre cei care au teoretizat aceste schimbari sociale, personalitati n istoria teoriei sociologice, mentionam pe:K. Marx, Max Weber, Emile Durkheim si Georg Simmel. Aparitia socialismului O serie de schimbari al caror obiectiv era a rezolva excesele sistemului industrial si capitalismul pot fi grupate sub termenul socialism.Unul dintre gnditorii si sustinatorii socialismului, considerat a fi singura solutie la rezolvarea problemelor industriei, a fost Karl Marx.Dezvolta o teorie n care critica diferite aspecte ale societatii capitaliste, acesta a fost implicat n diverse activitati politice. Alti teoreticieni (Max Weber si Emile Durkheim) s-au opus de la nceput socialismului. Desi recunosteau problemele capitalismului voiau o reforma nauntrul sistemului capitalist, nainte de a sprijini ceea ce propunea Marx, o revolutie sociala.Aceasta tema, a reformarii capitalismului a jucat un rol chiar mai important n configurarea teoriei sociologice. Urbanizarea O mare parte dintre lucratorii cmpurilor a migrat spre munca industriala, de la sate la orase, datorita atractivitatii salariului fix si a locurilor de munca nou create n zonele urbane. Ca si n alte tari, si n Romnia, expansiunea oraselor a produs o serie de probleme, precum:problema locuintei si locuirii, poluare sonora, a apei, aerului, trafic etc.Printre cei care s-au ocupat de aceste probleme, au fost n special Max Weber si George Simmel si Scoala de la Chicago.

Scoli sociologice(Scoala de gndire si actiune are n acest context o alta semnificatie: aceea de miscare de idei care se impune si formeaza generatii de profesionisti n domeniul gndirii si al actiunii sociologice.) Analiza scolilor sociologice releva cel putin trei aspecte comune: ---Scolile sociologice s-au constituit n mediul universitar, spatiul academic fiind cel mai propice afirmarii libere a ideilor de pastrare a ordinii sau nnoire sociala, de analiza critica a realitatilor sociale.-Discursul magistral, dar si dezbaterile n seminarii,duceau la verificarea de ipoteze,experimentarea de tehnici de lucru,proiectarea de constructii teoretice,nasterea de modele. ---Scolile sociologice au avut un fondator, o personalitate recunoscuta n domeniu, care a creat scoala, prin pregatirea unor generatii desociologi, de la el transmitndu-se o teorie, o metoda, un model decercetare etc. ---Fiecare scoala sociologica a avut o activitate teoretico-metodologica specifica, un cmp de investigatie, un domeniu n care devinerecunoscuta si o publicatie prin care si face cunoscute realizarile. Scoala franceza Claude Henri Saint-Simon(sec.XVIII-XIX)-secretar al lui A.Comte=>similitudine in idei,considera ca fenomenele sociale pot fi studiate folosind aceleasi tehnici si metode ca in stiintele naturii(metoda observatiei),intuia nevoia reformelor sociale,credea n planificarea centralizata a economiei. Auguste Comte(sec.XVIII-XIX)-a introdus termenul de sociologie,2concepte importante-statica sociala=structura sociala si dinamica sociala=schimbarea socialaComte credea ca dinamica sociala este mai importanta dect statica sociala(opera sa este marcata de aceste 2 concepte)=>preocuparea sa pentru reforma.Credea ca evolutia naturala a societatii si nu revolutia sociala va ameliora lucrurile. Reformele erau necesare pentru a impulsiona procesul.Teoria sa este denumita si teoria celor 3stari:teologica, tranzitia metafizica, pozitiva. Emile Durkheim(sec.XIX-XX)-Despre diviziunea muncii sociale si Regulile metodei sociologice dezvolta o conceptie distincta asupra obiectului de studiu al Sociologiei considernd ca sarcina sociologiei este aceea de a studia faptele sociale. Scoala germana KarlMarx(sec.XIX)-explica viata sociala doar prin cauze economice, teoriile monocauzale explicnd dezvoltarea istorica doar pe baze economice.Revolutiile sociale erau conduse,in viziunea lui,de clasa muncitoare,instituindu-se domnia proletariatului. Max Weber(sec.XIX-XX)-Etica protestanta si spiritul capitalismului explica protestantismul ca sistem de idei si nasterea unui alt sistem de idei spiritul capitalismului. Pe Weber l interesa problema generala a evolutiei institutiilor n lumea occidentala . Scoala britanica Adam Smith(XVIII)- l-a inspirit pe Marx,a avut o foarte mare influenta in capitalism,vorbeste deo mna invizibila(=cererea si oferta) care modeleaza piata bunurilor si a muncii.Daca Marx, Weber, Durkheim, Comte studiau structura sociala, sociologii britanici studiau indivizii ce alcatuiau aceasta structura.Principala sarcina a

sociologilor britanici era aceea de a culege ct mai multe date. Obiectivul era acela de a avea ct mai multe fapte pure fara a filosofa sau a le teoretiza. Herbert Spencer(sec.XIX-XX)- vedea societatea ca pe un organism viu,a fost n tineretea sa liberal si toata viata s-a mentinut pe aceleasi pozitii liberale. Una dintre expresiile acestei apartenente a fost acceptarea doctrinei laissez-faire(=Doctrin conform
creia problemele economice ale societii sunt soluionate cel mai bine prin decizii individuale, excluzndu-se virtualmente autoritatea colectiv.)

Scoala italiana Wilfredo Pareto(sec.XIX-XX)- a dezvoltat o teorie a schimbarii sociale n contrast cu teoria marxista- propune o teorie a elitelor, a schimbarii sociale care sadirijeze masele,contempla societatea ca un sistem n echilibru, un ansamblu constituit din parti,conceptia sa sistemica despre societate era ratiunea, de aceea a dat atta importanta structurii actiunii sociale. Gaetano Mosca(sec.XIX-XX)-o teorie elitista a schimbarii sociale care se opune perspectivei marxiste. Ambii sociologi descriu polaritatea elita-masa,pe care o atribuie factorilor rationalirational(elita-factor rational/masa-factor irational). Scoala americana William Graham Sumner(sec.XIX-XX)-Exponent al darwinismului social-adopta n teoria sa supravietuirea celui apt n lumea sociala(Apara asadar agresivitatea si competitivitatea.)=>mentinerea status quo-ului si aigurarea legitimitatii capitalismului. Scoala de la Chicago Albion Small-fundeaza primul Departamentul de Sociologie-rolul sau a fost acela de a institutionaliza sociologia n Statele Unite,colaboreazala primul Manual de Sociologie.Small credea ca tinta finala a sociologiei trebuia safie una esential crestina. Aceasta credinta conducea la ideea ca sociologia trebuia sase ocupe de reforma sociala, combinata cu aceea ca sociologia trebuia sa aiba un caracter stiintific. Robert Park(sec.XIX-XX)-interes pentru mediul ambiant si ecologia urbana. George Herbert Mead(sec.XIX-XX)- nu era sociolog,ci filosof,un teoretician al interactionalismului simbolic. Scoala sociologica de la Bucuresti (1920-1947)-reuseste imbunatatirea metodei monografice.Au fost monografiate sate si comune din diferite zone ale tarii: Goicea Mare (Dolj), Runcu (Gorj), Nerej(Putna), Rusetu (Braila) s.a. Ion Ionescu de la Brad(sec.XVII) este considerat ntemeietorul monografiei sociologice nmediul rural n Romnia, cercetari care au fost continuate de S.P.Radianu,B.P.Hasdeusi D.Gusti. Dimitrie Gusti-a elaborat o doctrina si un model de cercetare monografica a satului. Conform modelului sau, realitatea sociala poate fi cunoscuta cercetnd cadrele (cosmic, biologic, psihic si istoric) si manifestarile (economice, spirituale, politice, administrativjuridice).Modelul gustian releva unitatea dintre teorie si cercetare, iar echipele interdisicplinare sunt expresia unui principiu att de actualModelul gustian al cadrelor si manifestarilor este extins n directia unei istorii sociale a proceselor de timp lung, coroborate cu tehnici de arheologie sociala. Henri H. Stahl(sec.XX)- a avut o pozitie teoretico-metodologica distincta n cadrul Scolii de la Bucuresti, de factura determinist istorica. Paradigme sociologice

Paradigma=un set de concepte, propozitii, metode de investigatie, cu un pronuntat caracter normativ, dezvoltat pentru a ghida cercetarea ntr-un anumit domeniu specificat Thomas Kuhn numeste paradigma, matrice disicplinarautiliznd termenul de paradigma n doua sensuri:in sociologie,n sensul de a face diferentieri ntre sociologie si psihologie sau dea delimita realizarile din sociologie din sec. al XIX-lea fata de cele din sec. al XX-lea(ca si exemplu). O paradigma este o imagine a obiectului unei stiinte. Ea serveste pentru a defini ceea ce trebuie sa se studieze, ipoteze care trebuie verificate,ntrebari la care trebuie raspuns si dupa ce reguli trebuie sa se interpreteze raspunsurile. Ion Ungureanu foloseste termenul de paradigma n sensul de drum pe care l parcurge enuntul sociologic de la prima formulare pna devine lege sociologica. Relatiile ntre teorii si paradigme O paradigma cuprinde nu doar teorii, ci si imagini ale obiectului,metode, instrumente si modele (opere ale muncii stiintifice). O paradigma poate cuprinde mai multe teorii cu diferite imagini ale obiectului de studiu si metode diferentiate care favorizeaza cunoasterea acestuia. Robert Friedrichs a prezentat doua imagini diferite ale statutului multiparadigmatic al sociologiei n asa zisele paradigma sistemicace accentueaza imaginea de integrare societala si consens si o alta - paradigma conflictuluicare accentueaza dezintegrarea societala si coercitia. La aceste doua paradigme sociologice Friedrichs gndea ca o importanta aparte o are o altaparadigma data de imaginea pe care o au sociologii fata de ei nsisi ca agenti stiintifici. Din aceasta perspectiva el enunta paradigma profetica si preoteasca.Sociologii profetierau cei care anuntau schimbarea sociala, sociologii preoti se autodefineauca oameni de stiinta liberi de valori. S.N. Eisenstadt si M. Curelaru disting o paradigma nchisa,contemplarea societatii ca fiind compusa din elemente separate, distincte, cucare si o paradigmadeschisacare se bazeaza pe ntelegerea obiectului de studiu n dinamica lui,interconexiunile si procesele de feed-back continuu. Charles Lemert diferentiaza multiple paradigme n sociologie prin diversele moduri de discursuri sociologice care au o baza lingvistica:Sociologia limbii(orientare tehnica), sociologia semantica(interpretarea semnificatiilor),sociologia sintactica(orientare politica). Marile paradigme sociologice George Ritzer-3 paradigme mari ale sociologiei: 1. Paradigma faptelor sociale:dominata de imagina obiectului sociologiei ca fiind acela al faptelor sociale, institutiilor sociale si structurii sociale(model al luiEmile Durkheim-Regulile metodei sociologice).Metoda folosita este cea a anchetei pe baza de chestionar si interviu si metode istorico-comparate. 2. Paradigma definitiei sociale:Obiectul sociologiei l-ar constitui modul n care actorii sociali si definesc situatiile sociale si cum aceste definiri influenteaza actiunea si interactiunile sociale. Metoda folosita este cea a observatiei.(model in opera lui Max Weber) 3.Paradigma comportamentelor sociale:Obiectul sociologiei ar fi comportamentul indivizilor, recompensele care genereaza adoptarea unui comportament dezirabil.

Metoda utilizata este cea a experimentului.(Teoria care sustine aceasta paradigma este opera lui B.F. Skinner) G.Ritzer propune ca aceste trei paradigme, considerate dominante n sociologie sase suprapuna cu asa zisa matrice disciplinara. Metodologia sociologiei(cnd vorbim de metodologie a sociologiei avem n vedere att metodologia cercetarii empirice, ct si a constructiei teoretice si a interventiei practice a sociologiei) Metodologia cercetarii empirice-Orice cercetare empirica vizeaza parcurgerea unor etape, ntr-o succesiune logica a demersului investigativ. Dupa Schaefer Richard si Robert Lamm n cercetare sunt necesare urmatoarele etape: 1. Definirea problemei 2. Consultarea literaturii (documentarea); 3. Formularea ipotezelor; 4. Alegerea metodelor si instrumentelor de cercetare; 5. Colectarea si analiza datelor; 6. Elaborarea concluziilor. Dupa alti autori, etapele necesare ntr-o cercetare sociologica ar fi: a) stabilirea temei; b) documentarea; c) formularea ipotezelor; 4) esantionarea; 5) stabilirea metodologiei cercetarii; 6) recoltarea informatiilor; 7) prelucrarea informatiilor; 8) analiza cantitativa si calitativa a informatiilor; 9) verificarea ipotezelor; 10) ntocmirea raportului de cercetare. Definirea problemeieste poate cea mai importanta problema,deoarece de felul n care este definit (clar, fara ambiguitati) obiectul,cercetarea si urmeaza drumul sau.Definirea operationalava nsemna spargerea conceptului n dimensiuni, indicatori si indici. Documentarea este necesara ptr a nu repeta ceea ce deja este cunoscut si poate fi utilizat n cercetare dar si pentru a evita eventuale erori comise anterior. Formularea ipotezeloreste necesara deoarece multe cercetari se realizeaza tocmai pentru a verifica anumite ipoteze. Ele orienteaza cercetarea si sunt judecati ipotetice formulate fie sub forma unor enunturi, a unor interogatii, fie de genul: daca, atunci, cu ct, cu att. Esantionareaeste o tehnica metodologica prin care devine posibila elaborarea de inferente despre o populatie prin investigarea acelei parti din eacare este definita prin procedee statistice adecvate.Procedeu selectiv in cadrul alegerii unui esantion prezinta anumite avantaje: economi de munca, rapiditate n obtinerea informatiilor,studiere mai aprofundata a fenomenelor.n functie de tehnica de selectie n esantion se pot distinge mai multe tipuri de selectie:probabilista, rationala, stratificata.Tehnica esantionarii probabiliste se diferentiaza prin trei procedee: selectie repetata, selectie nerepetata, selectie mecanica.

Selectia repetata este un procedeu de tragere la sorti prin care unitatea extrasa se reintroduce n urna, pastrndu-si astfel sansa de a fi extrasa din nou n operatiile care se efectueaza n continuare. Selectia nerepetata consta n eliminarea persoanei care a fost selectata, asa nct probabilitatea de selectie a unitatii se schimba pe masurace se nainteaza n selectie. Selectia mecanica consta n alcatuirea unei liste a tuturor unitatilor colectivitatii generale ntr-o ordine, de exemplu, alfabetica urmata de selectarea, cu caracter ntmplator, pe baza unui pas de masurare(K), calculat astfel: K=N/n, unde N= populatia totala,n= esantionul Selectia rationata sau n baza unor criterii (alegere apreciativa -Moser sau facuta cu premeditare - Mills) consta n alegerea gndita, analitica a fiecarei unitati ce urmeaza sa intre n esantion. Se stabilesc cote de selectie pentru fiecare strat. Cotele apar nauntrul fiecarui strat, ele reprezentnd parti numerice n care este mpartit stratul. n cadrul cotelor,elementele pot fi alese probabilistic sau neprobabilistic. Metoda stratificarii Stratificarea este fotografierea pe tipuri sau grupe de caracteristici a unei colectivitati date. Fiecare grupa se numeste strat al colectivitatii totale, de unde si numele de stratificare.Fotografierea colectivitatii reale se face sub forma unor liste ale tuturor unitatilor care compun colectivitatea respectiva.Aceste liste se ntocmesc dupa anumite criterii cum ar fi: situatia unitatilor n teritoriu (zone geografice, judete, comune etc.)si liste pe tipuri sau grupe dupa caracteristicile stabilite (cartiere, strazi, numere etc.). --O altaproblema a esantionarii este stabilirea volumului esantionului.Marimea lui este cea care influenteaza reprezentativitatea. Un esantion preamic este ntotdeauna influentat si deformat de particularitatile unitatilor cuprinde n selectie. A determina volumul necesar al colectivitatii de selectie nseamna a stabili numarul de unitati din care urmeaza safie compusa aceasta colectivitate. Stabilirea metodologiei cercetariivizeaza operationalizarea conceptelor,masurarea, alegerea metodelor si a tehnicilor de cercetare, stabiliraea procedeelor, elaborarea instrumentelor necesare recoltarii informatiilor,testarea instrumentelor.ntre obiectul realitatii si cel al cunoasterii este o deosebire calitativa deoarece obiectul este supus unui proces logic de separaredesfacere, eliminare, refacere.Masura nu nseamna aspect cantitativ, redata prin numar, ci grade de comparative. Operationalizarea sistemului conceptualsi a teoriei n general se refera la stabilirea unor relatii gnoseologice ntre enunturile teoriei, conceptele sale,dimensiunilesi indicatorii care pot masura dimensiunile.Pentru ca obiectulsadevina operational, el parcurge mai multe etape: 1. Reprezentarea imaginata a conceptului; 2. Specificarea dimensiunilor; 3. Cautarea indicatorilor observabili; 4. Sinteza indicatorilor n indici. Masurarea n sociologie(este o determinare cantitativa) Masurarea este o componenta de baza a procesului de cunoastere si consta ntr-o operatie conceptuala si empirica prin care se atribuie anumite valori unor parametri ai obiectelor si proceselor.Prin ea se urmareste surprinderea modalitatilor de manifestare ale fenomenelor, utilizndu-se anumite etaloane. Elementele operatiei de masurat sunt:

a. obiectul de masurat=expresia cantitativa a fenomenelor si atributele sociale, caracteristice fenomenelor care nu au o astfel de determinare cantitativa,mai multe feluri de a masura: prin comparatie, clasificare si atribuire de valori cantitative. b. unitatea de masura sau etalonul=este elementul de comparatie prin intermediul caruia se realizeaza determinarea cantitativa.Etalonul este unitatea de baza a sistemului de masurare.trebuie sa ndeplineasca doua conditii: sa corespunda naturii domeniului cercetat si sa fie n acord cu obiectivul urmaritla un moment dat n cercetare. Masurarea unitatii sociale (individ, grup, comportament, fapte) prin surprinderea frecventei dar si prin elaborarea unui set de criterii pe baza carora se efectueaza analiza domeniului cercetat.Prelucrarea statistica a datelor (cu ajutorul tehnologiilor moderne) ne ofera posibilitatea de a calcula media,mediana,abaterea standard c. reguli de atribuire a valorilor=Atribuirea valorilor se realizeaza printr-un proces de analiza constnd din compararea etalonului cu obiectul de masurat. Scala este un instrument de masurare format dintr-un set de propozitii carora li se atribuie valori si care exprima o anumita gradatie pe un continuum cu 2 extreme.Scale pot fi: simple (1-3 itemi)sau scale compuse(un set de indicatori care se refera la aceeasi dimensiune). Scalele simple cunosc mai multe variante: scala de ierarhizare itemizatan care sunt dati itemii iar individului i se cere sa-i ierarhizeze n functie de importanta pe care o atribuie. Scala de ierarhizare graficasolicita individului sanoteze pe o axa care are anumite limite, pozitia pe care o atribuie unor rezultate nregistrate, n viata sociala, economica etc.Scala grafica de notare= solicita subiectului sa acorde o nota de la 1 la 10 anumitor procese,fapte etc.Scala de notare itemizatase utilizeaza atunci cnd se masoara aportul cuiva la o activitate. n functie de felul n care se atribuie valorile, scalele pot fi:scala nominala, scala ordinala,scala de interval; scala de proportie. Scala Thurstoneeste o scala diferentiala care a rezultat din dorinta de a compara si discrimina ntreindicatorii rezultati din operationalizarea conceptului. Scala Likerteste o scala sumativa deoarece consta ntr-un set de indicatori,iar scorul total apare din nsumarea raspunsurilor individuale. Scala Bogardussau scala cumulativa consta dintr-un set de indicatori, astfel nct cel care raspunde favorabil la un item situat pe un anumit punct de pe continuum, va raspunde favorabil la toti itemii aflati sub acest punct de pe scala respectiva. Alegerea metodelor si instrumentelor de cercetare Metodologia cercetarii este o problema de optiune. Acelasi fenomen poate fi studiat cu metode diferite. Depinde de aspectele care se doresc a fi relevate.Cercetarea completa a unui fenomenpresupune un complex de metode, tehnici, procedee si instrumente de investigare. Indiferent cemetoda folosim, este necesar sa stabilim esantionul, adica selectia din populatiei alcatuita pe baza unor caracteristici comune. Recoltarea informatiilorse face n urma cercetarilor de teren, prin aplicarea procedeelor si a instrumentelor construite. n sociologie colectarea datelor se face pe esantioane, selectii din populatia totala. Datele obtinute se supun unui proces de prelucrare si interpretare a datelor. Analiza cantitativa si calitativa a informatiilorpresupune utilizarea unor metode statistice ce faciliteaza interpretarea unor tendinte n evolutia fenomenelor sociale, a desprinderii unor corelatii posibile ntre diferite fenomene, procese.

Verificarea ipotezelor-etapa prin care se verifica daca ipotezele formulate la nceputul cercetarii au fost confirmate sau infirmate. ntocmirea raportului de cercetare. Orice cercetare se finalizeaza cu un raport n care sunt prezentate n succesiunea logicii desfasurarii cercetarii etapele parcurse. Raportul trebuie saraspunda cerintelor celui care comanda cercetarea. Metode, tehnici, procedee, instrumente de investigare Observatia sociologica Auguste Comte considera observatia una dintre cele patru metode fundamentale n sociologie alaturi de comparatie, analiza istorica si experiment.Observatia esteselectiva pentru ca este premeditata si interpretativa fiind un sprijin n cunoasterea nemijlocita. Observatia stiintifica se deosebeste de cea nestiintifica prin aceea ca este realizatapremeditat, cu anumite tehnici speciale n scopul verificarii unor ipoteze si identificarii anumitor tendinte si regularitati n manifestarea fenomenelor.Fata de observatia din stiintele naturii unde obiectul poate fi disecat si supus observarii microscopice, n stiintele socio-umane este vorba de un raport interpersonal, caci se observa oameni si faptele lor. Observatia este si proces,darsi rezultat pentru ca procesul empiric se completeaza cu descrierea faptelor si explicarea lor.Observatia vizeaza nu numai ceea ce se surprinde cu analizatorul vizual, ci cu toate simturile care ne conecteaza la lumea externa. n sociologie se disting mai multe feluri de observatie: structurata,participativa, nedistorsionata. Observatia structuratapoate fi aplicata n cercetarile sociologice de teren, ca si n cele de laborator. Observatorul poate fi recunoscut sau i se poate ascunde rolul pentru ca sanu se modifice comportamentul celor observati.Observatia structurata poate fi realizata si de o persoana straina care asista la ora, de exemplu director, inspector, parinte etc. Observatia nestructuratase ntlneste n cercetarile de teren si n cele de laborator. Ea se utilizeaza mai ales n cercetarile etnografice sau n cazul monografiilor, deoarece multe dintre elementele de observat nu pot fi anticipate. Ele se consemneaza n momentul producerii contactului cu realitatea de studiat. Observatia participativase realizeaza de o persoana care face parte din grupul ce este observat, asa nct este exclusa modificarea comportamentelor celor observati. Este o observare din interior. Exista riscul ca unele elemente safi intrat n fondul perceptiv si sa nu mai prezinte importanta, deci nici sa fie consemnate de catre observator. Prin observatia participativa se descrie viata sociala a unei colectivitati vazuta din interior, din perspectiva grupului aflat ntr-o situatie determinata. Ancheta sociologica Considerata a fi una dintre metodele specifice sociologiei, ancheta reprezinta o metoda de interogare si informare asupra faptelor sociale la nivelul grupurilor umane, de analiza cuantificabila a datelor n vederea descrierii si explicarii lor.n acelasi timp estesi cea mai complexa metoda dat fiind ansamblul de tehnici (codificare, scalare, analiza, prelucrare etc.) si instrumente utilizate (chestionare, interviuri etc.).Complexitatea anchetei rezulta si din analiza domeniilor investigate cu ajutorul ei: Opinii, atitudini, comportamente;Aspiratii, trebuinte, motivatii; Cunostinte sau marturii despre fapte, fenomene, procese;Caracteristici demografice: structuri de vrsta, socioprofesionale etc.;Caracteristici ale mediului social si ale modului de trai.

Prin ancheta sociala se obtin informatii cu privire la fenomenele studiate, fiind utila totodata la descrirea si clasificarea faptelor sociale. Avantajele anchetei: -informatii bogate,usurintasi rapiditatea aplicarii instrumentelor de ancheta,Aria larga de aplicabilitate;economia de timp si mijloace financiare Dezavantaje/limite anchetei: -Posibile erori,rigiditate n relatia dintre sociolog si intervievat. n functie de scopurile urmarite si modul de desfasurare, anchetele pot fi: Extensive intensive;Cantitative calitative; Individuale colective;Directe indirecte. Dupa continutul problemelor investigate, anchetele pot fi realizate n urmatoarele domenii:Economic;Social;Comercial;Dezvoltarea zonelor urbane;Colectivitatile rurale;Opinia publica;Familia; Mijloacele de comunicare n masa. Instrumente utilizate n ancheta: Planul de anchetacare este o constructive teoretica de investigatie care trebuie sa raspunda la ntrebari de genul: ce vom cerceta, de ce vom cerceta, cum vom cerceta, cu cine? Ghidul de interviueste un ndrumator de convorbire n care se concretizeaza obiectivele anchetei si cuprinde o lista de idei tematice care se mbogateste pe masura ce raspunsurile intervievatului solicita alte ntrebari.El se poate apropia de chestionar ca si structura. Chestionarul sociologiccuprinde o lista de ntrebari care permite un grad ridicat de formalizare si aplicare pe populatii mari. Este considerat cel mai important instrument de investigatie sociologica.ntrebarile se formuleaza respectnd cerinte stiintifice cu privire la enunt, variante de raspuns, ordinea lor n chestionar, pozitia ntrebarilor etc. Sondajul de opinie este o tehnica de investigare bazata pe chestionareasubiectilor n legatura cu o problema de interes public. Ca instrument delucru se utilizeaza chestionarul. Monografia-Termenul de monografie provine din cuvintele grecesti: monos unulsi grafien descriere. Deci, prin monografie se ntelege descrierea unei unitati, colectivitati, tipuri de relatii, grupuri sociale etc.Unitatea supusa cercetarii apare ca un caz individual, care poate fi reprezentativa pentru alte unitati sociale sau o ntreaga colectivitate. Aria de aplicabilitate a metodei monografice este ntinsa, de la familii, echipe de munca, unitati scolare, institutii, orase, sate, pna la natiuni, popoare etc. Studiul de caz este o tehnica aplicata mai mult n psihologie si psihologiasociala. Ca metoda, a fost preluat si n sociologie pentru a evidentia fieiregularitati, fie pentru a pune n evidenta anumite corelatii ce se abat de la otendinta. Cazul n domeniul sociologiei este fie o colectivitate, fie un grup, oproblema, nu individul. Etapele studiului de caz: --- Selectarea materialelor referitoare la caz. Cazurile pot fi ipotetice sau reale, bazate pe evenimente din viata sociala, relatate de presa, TV sau din viata de zi cu zi a fiecaruia. --- Expunerea datelorreferitoare la caz pentru ca sa se poata discutia n cunostinta de cauza. --- Determinarea problemelorridicate de caz pentru ca solutiile care se cauta sarezolve problema prezentata.

--- Discutarea argumentelor pro sau contra, asa nct toate punctele de vedere safie ascultate. --- Luarea deciziei gasirea unei solutii problemei sugerate de cazul respectiv. Pot exista mai multe solutii. Este bine safie analizate toate si adoptata cea reala. --- Analiza finala a modului n care cei ce au dezbatut s-au implicat n rezolvarea cazului. Tehnicile sociometrice Sociometria, asa cum afirma J.L. Moreno (1934) vizeaza descoperirea nivelului profund al structurilor sociale si a schimbariisocietatii bazate pe aspectele dinamice ale structurilor sale.Sociograma este un instrument ce valorifica relatiile informale n contexte de munca, nvatare etc.Chestionarul sociometric, sociomatricea si sociograma sunt cele trei instrumente care au fost introduse de J.L. Moreno. Chestionarul sociometriccuprinde patru tipuri de ntrebari n care se cere fiecarui individ sa raspunda la urmatoarele: 1. Cu cine ai dori sarealizezi o activitate (de munca, creatie, petrecere a timpului liber, etc.)? 2. Cu cine nu ai dori sarealizeze activitatea? 3. Cine crezi ca te-a ales? 4. Cine crezi ca te-a respins? ntrebarea 1 - atractia ntrebarea 2 respingerea ntrebarea 3 perceptia atractiei ntrebarea 4 perceptia respingerii Atractiile, respingerile pot fi limitate la numarul maxim de persoane posibile existente n grup (de munca, de nvatare, de petrecere a timpului liber etc.).Desi sociometria a constituit un instrument util n psihosociologia grupurilor, astazi e mai putin utilizata. Ramne utila, prin performanta ei, n domeniul pedagogiei, al cunoasterii clasei ca grup, n armata si n societati comerciale unde constituirea grupurilor de munca este fundamentala n ameliorarea performantelor. Metodologia constructiei teoretice: In teoria sociologica exista anumite metode, tehnici, procedee ce sunt utile nu doar sociologului nsistematizarea teoriilor deja existente, ci pentru constructia teoriei pornind dela validarea unor ipoteze si actualizarea sau reconstructia teoriilor deja existente. Analiza critica poate fi utila n masura n care se releva aspecte ce au fost infirmate de practica sociologica, dar exista si riscul ca opunnd-oaltor teorii, considerate mai relevante n anumite momente pentru societatea dinamica, sa se piarda continuitatile care au format-o.In metodologia constructiei teoretice urmatoarele modele de analiza: Explicatia/analiza cauzala. Desi preluata din stiintele naturii si bazata pe observatie, analiza cauzala n sociologie depaseste simpla relatie cauza-efect deoarece n stiintele sociale apare fenomenul de incertitudine, iar comportamentul uman fiind conditionat de numerosi factori, iar factorii neputnd fi experimentati nct sa spunem cu certitudine care este factorul cauza ce produce urmatorul efect, este greu de anticipat un efect uman atta vreme ct restul, factorul psihologic, ramne adesea o enigma.In stiintele sociale orice efect este rezultatul unui complex de factori astfel ca nu putem spune,decat avand proba unui numar sufficient de mare-statistic- ca un anumit effect este produs de una sau mai multe cause.

Analiza structural-functionalista-Acest tip de analiza apare n anii 50 , 60 n SUA. Ideea centrala este aceea ca toate sistemele au nevoi si membrii si ajusteaza comportamentul n functie de acestea. n central analizei structurale-functionaliste esteconceptul de functie.Teoria, al carei promotor a fost Robert Merton, explica cum functiile nasc nevoi. Analiza se poarta asupra cadrului de organizare.Asocierea este tipica ptr om in realizarea nevoilor-tot Robert Merton.Talcott Parsons releva faptul ca toate organizatiile pentru a exista impun norme care se cer respectate, ele reprezentnd chiar elementele constitutive ale vietii sociale. La fel si n cazul organizatiilor. ntrebari de genul: Cum putem avea un sistem social coerent n care actioneaza grupuri si indivizi diferiti? preocupa si azi analistii, sociologii si alti oameni preocupati de functionarea societatii. Dupa T.Parsons, un sistem social este definit prin valori. Cunoasterea lor permite indivizilor si grupurilor saelaboreze un comportament corect n relatiile cu sine si cu ceilalti. Analiza sistemica-in cadrul acestei analize organizatia este un ansamblu de elemente aflate n interconexiune si interdependenta a elementelor sale.Conceptul de sistem, preluat din stiintele naturii (biologie, fizica) a fost acceptat n stiintele sociale. Societatea n general, organizatia n particular, nu au mai fost considerate n investigatie ca o colectie de parti izolate, ci ninterconexiune.Perspectiva sistemica a adus un alt tip de abordare: totalitatea elementelor care interactioneaza si care confera ntregului alte proprietati dect cele ale componentelor sale,tratate separat.V. Pareto este considerat a fi primul sociolog care a formulat n mod explicit si a dezvoltat n teoria sa conceptul de sistem social. El considera ca pentru a cunoaste sistemul social si variatiile elementelor sale este necesara cunoasterea proprietatilor elementelor care l compun, ceea ce va permite formularea ecuatiilor de echilibru social.Premisele necesare oricarei metodologii de analiza sistemica a socialului,V. Pareto le considera a fi necesare pe urmatoarele: a.Analiza relatiilor de interdependenta dintre elementele componente ale ntregului; b. Identificarea starilor de echilibru; c. Folosirea unui limbaj (inclusiv matematic) pentru caracterizarea acestor stari. T.Parsons elaboreaza sistemul total al actiunii conceput, n viziunea sa, din:sistemul cultural, sistemul social si sistemul personalitatii. Analiza sa,structural-functionalista, poate fi aplicata oricarui sistem, deoarece, din punct de vedere structural orice sistem este o relatie ntre multimea intrarilor si multimea iesirilor. Ca mod de abordare, analiza sistemica ramne, n ciuda multor altor tipuri de abordari mai recente, un tip de analiza care ia n calcul ansamblul elementelor n dinamica lor, fiind totodata si un principiu metodologic de abordare a oricarui element al ntregului. Analiza operationala:Forma de prezentare a pozitivismului sociologic de dupa deceniul al 4-lea al secolului al XX-lea si gaseste expresia n operationalism.Initiatorul este George A. Lundberg care a pornit de la consideratia ca masurarea sociala este calea principala de definire a conceptelor sociologice.Operationalismul n sociologie porneste de la formularea de propozitii testabile prin raportarea la realitatea sociala empirica.Problema introdusa de operationalism a fost continuata n forma analizei operationale a conceptelor. Operationalizarea conceptelor este o etapa importanta n demersul investigativ sociologic deoarece prin stabilirea dimensiunilor, indicatorilor si indicilor se faciliteaza trecerea la elaborarea instrumentelor de lucru. Itemii se vor regasi n ntrebarile din chestionar si vor facilita abordarea procesului social dinperspectiva

nivelelor la care se regasesc elementele constitutive.n opozitie cu aceste tipuri de abordari s-au constituit practicile metodologice interpretative, initiate de Max Weber prin asa zisa sociologie comprehensiva si dezvoltate n forma: interactionalismului simbolic,fenomenologieisi etnometodologiei. Lipsa capitolul 4 :STATUTULSI ROLUL SOCIOLOGULUI N LUMEA
CONTEMPORANA(pag.45-65)

DOMENII ALE CUNOASTERII SOCIOLOGICE OMUL FIINTA SOCIALA Constituirea societatii s-a realizat ca urmare a asocierii indivizilor, ei nsisi devenind fiinte sociale numai mpreuna cu ceilalti, indiferent de formele de asociere pe care le-a cunoscut istoria dezvoltarii umane si sociale.Premisa constituirii societatii estesocialitatea, termen explicat ca o consecinta a naturii umane-nevoie de asociere.Sociabilitateareprezinta o abilitate a individului de integrare n colectivitate. Ea exprima tocmai forma pe care o mbraca nevoia de asociere (socialitate) n diferite culturi.Socializarea reprezinta un proces psihosocial de transmitere-asimilare a cunostintelor, deprinderilor, atitudinilor, normelor, valorilor, conceptiilor sau modelelor de comportare n vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane.Fata de educatie,socializarea este un concept mai larg deoarece include si asimilarea, prin imitatie, contagiune, a unor continuturi axiologice si comportamentale pe care societatea nu ar dori sa le transmita.Procesul de socializare este un proces de umanizare. Principalele stadii ale socializarii sunt: copilaria, adolescenta, tineretea si vrsta adulta, batrnetea. Dezvoltarea fizica si psihica se realizeaza prin nvatare printr-o serie de mecanisme si agenti ai socializarii (familia, scoala, organizatiile s.a.). Prima institutie socializatoare estefamiliacare ofera conditiile transmiterii si asimilarii nca de la nastere a normelor si valorilor, a regulilor de comportare, a limbii si limbajului.Prin metode de persuasiune si constrngere, prin puterea exemplului, familia detine practicile de crestere a copilului, facilitnd adaptarea si integrarea sociala.Acest tip de socializare primara - se deosebeste de cel realizat de celelalte institutii sociale, precum:scoala, organizatiile, care realizeaza socializarea secundara prin continuturi si forme diferite. n cazul scolii, continuturile vizeaza orientari (stiintifice, morale, civice), performante, actiuni, atitudini, comportamente. Grupul, de colegi, prieteni, grup de similaritate are un rol deosebit n socializare ndeosebi la adolescenti, fiind constituit din persoane cu acelasi statut care mpartasesc aceleasi valori si stil de viata,traind ntr-o cultura specifica. Organizatiile socio-profesionalereprezinta alti agenti ai socializarii individului la nivelul culturii muncii care cuprinde valorile, normele si asteptarile colectivului de munca si cerintele organizatiei. Fiecare context social si instanta socializatoare necesita nvatarea unor comportamente care saraspunda unor cerinte specifice. Socializarea secundara cunoaste si alte forme: desocializareasi resocializarea.Acestea sunt complementare, caci ndepartarea unei personae de contextele si modelele de comportare nsusite anterior (desocializare) se realizeaza concomitent cu orientarea nvatarii si asimilarea noilor valori si atitudini ale noului sistem. n concluzie, procesul socializarii este continuu, fiecare stadiu al dezvoltarii individului fiind caracterizat de probleme care necesita raspunsuri nvatate.Institutiile si contextele

de socializare sunt diferite de la o cultura la alta si se particularizeaza prin continutul si formele de realizare ale formarii,adaptariisi integrarii sociale.Noile contexte de viata oferite de multiculturalismul societatilor necesita permanente adaptari, deschidere spre celalalt.De aceea educatia trebuie sa cuprinda si o educatie n spiritul valorilor de dreptare, toleranta, acceptare a diversitatii si ntelegere a diferentelor ca o bogatie. Ereditate-mediu-educatie n formarea si dezvoltarea individului Ereditate interna si ereditate externa: Ct din individ se datoreaza biologicului, si ct socialului? Ct din societate este individ si ct rezultanta actiunii indivizilor? Sunt ntrebari pe care si le pune sociologia atunci cnd ncearca sademonstreze ca omul n absenta formarii lui n societate nu ar mai fi om, cum nici societatea n absenta indivizilor ar fi un non-sens. Ce poate educatia?Nu face dect sa releve ceea ce exista deja n cromozomi, sau dimpotriva i opune individului biologic, un individ social? Putem alege ceea ce revine nnascutului si ceea ce dobnditului; ceea ce este biologic determinat si ceea ce apartine ordinei istoriei, socialului,culturalului, modificabilului? Raspunsurile la aceste ntrebari readuc n discutie urmatoarele mize: disputa dintre sociolog si biolog; legitimarea egalitatii sau inegalitatii sociale: eroziunea ideologiilor religioase ncurajeaza recursul la justificari naturale ale ordinii sociale. Termenii dezbaterii sunt deja fixati n secolul al XVIII-lea. Egalitaristii sau partizanii laisser-faire-ului apeleaza la natura pentru a justifica utopia sau realitatea dura.Apoi numerosi autori afirma ca ierarhia talentelor si a societatii este departe de a coincide. Numerosi reformisti utilizeaza aceasta argumentatie pentru a cere o deschidere politica si sociala. Literatura asupra acestor teme este imensa si este foarte greu de a o cuprinde n cteva pagini; ne propunem sa indicam cteva repere. Una din primele formulari cu pretentie stiintifica a raporturilor ntre biologic si talente ne vine din frenologie. La nceputul sec. al XIX-lea J. Gall si rivalii sai traseaza o harta a creierului unde localizeaza facultati si nclinatii. Forta acestor dispozitii nnascute este lizibila, dupa ei, n proeminentele si depresiunile craniului. Darwinismulsi derivatele sociologice vor sapuna n centrul explicatiei competitia ntre indivizi, aplicabila la fel de bine la scara planetara ct si n interiorul culturilor particulare.H.Spencer printre altii,estimeazaca fiind condamnabile initiativele caritabile si interventiile Statului, care veneau sa falsifice regulile spontane ale selectiei celor mai apti. Societatea trebuie sapregateasca pentru lupta, scoala fiind si un loc educativ de selectie.Dar lipseste din aceste speculatii, ceea ce a dat forta frenologiei a fost identificarea raportului direct ntre biologic si aptitudini.Noutatea va veni din studiile asupra ereditatii. Aparitia testelor de inteligentala nceputul sec. al XX-lea va nzestra aceste noi interese de cercetare cu un instrument de masura care le va consacra legitimitate stiintifica.Dezbaterea se va instala n jurulratelor de mostenire a inteligentei. Cercetarile dorind sastabileasca un asemenea nivel/rata s-aufacut pe gemeni sau copii adoptivi.Masurarea inteligentei este partiala. Secretele ereditatii, ale memorii,uitariisi gndirii sunt nca bine pazite. Cu toate acestea, din aceasta parte vor veni probabil viitoarele alunecari semnificative n ceea ce s-a numit ideologia aptitudinii (darului firesc). Caci n masura n care capacitatea noastra de interventie asupra ereditatii interne va creste, natura umana ca scuza si ca punct de

referinta intangibil, va deveni purtatoarea actiunii noastre. Educatia va nceta de a se gdi n opozitie cu o natura inaccesibila si se va integra n politicile bio-cognitive si biosociale. Omul ansamblul relatiilor sociale. O abordare interdisicplinara Relatia dintre sexe, din familie, relatia profesor-elev sau relatia cu divinitatea ne apar ca manifestari exterioare ce exprima legaturi(de iubire, parentale, credinta etc.). Aceste legaturi observabile n comportamentul partenerilor n relatie si au forma data de contextul care le genereaza.Acest context este fie al intimitatii profunde (spatiul credintei), fie n cel al realitatii observabile a familiei, scolii sau altor institutii sociale. Continutul relatiei, definit logic, este un gen proxim, regasit n orice tip de relatie (valori, interese, aspiratii, preferinte), ct si de o diferenta specifica,datade particularitatile contextelor n care se manifesta.Continutul genului proxim este,in mare parte,dat de universul valorilor n care traieste omul n diferitele contexte de viata.Existenta relatiei e confunda adesea n analiza sociologica cu nsasi existent umana, caci n absenta celuilalt, viata umana nu ar fi posibila. Universulvalorilor, continut al oricarei relatii presupune: iubire, respect, credinta etc.Diferenta specifica este data de contextul particular n care relatia se manifesta.Filosofia greaca ne-a amprentat. Vedem lumea ntr-un numit fel, o putem cunoaste sau nu, nu doar n functie de instrumentele cunoasterii, ci si de credinta si energia de a ne plasa n acest demers.De aici diferentele ntre noi si posibilitatile diferite de a stabili o relatie.Puntea de legatura prin comunicare se face mai usor n conditiile n care exista similitudini si apropieri. Relatia individ-societate ntre individ si grup: La unul din poli, individul prometeic, cel care supune natura, care intra n competitie, care urmareste liber interesele sale pe un drum autoreglator fara constrngeri; la celalalt, un grup puternic integrat, a carei constiinta colectiva depaseste constiintele individuale. ntre cele doua extreme apar tot felul de categorii intermediare. Gndirea liberala oscileaza paradoxal ntre cei doi poli.De o parte, ea glorifica initiative individuala si flageleaza statul, dar si invers, ea supraevalueaza rolul statului n formarea prin educatie.Gndirea critica socializanta refuza posibilitatea unei armonizari a intereselor individuale si colective prin ntelegere, dar ea reia ideea unei scoli normative, atribuindu-i apararea intereselor proletariatului si a unei economii colectiviste.Eliberarea potentialitatilor individuale trece prin lupta si reorganizarea colectiva, pe cnd n gndirea liberala binele public decurge din urmarirea de catre fiecare a intereselor sale individuale.Se poate distinge astfel ntre individul rational, n cautarea unei maximizari a intereselor sale si individul irational, diametral opus primului. Individul rational: La mijlocul sec. al XX-lea apare o sociologie care provine direct din individualismul rational, propriu economiei libere.Sunt economisti neo-liberali care au deschis calea extinznd paradigm economica a rationalitatii interesului asupra tuturor raporturilor sociale.n aceasta distanta s-a nascut ceea ce se numeste individualismul metodologic.n aceasta conceptie, figureaza o unitate elementara: individul rational. Cariera profesionala este perceputa ca o succesiune de alegeri.Individul este sursa unei integrari active a diverselor constrngeri care populeaza peisajul sau, nu este un simplu rezultat, ca n aproprierile deterministe.n cartea sa, Inegaliatea sanselor,

publicata atunci cnd interpretarile n termenii de clasa si cultura de clasa dominau, Raymond Boudon releva n special efectul multiplicator al alegerilor succesive n orientarea scolara.La iesirea din ciclul primar, n fiecare etapa din ciclul secundar si a studiilor ulterioare, elevul cntareste si recntaresteelementele, alege.Ontologic rational, individul este influentat n alegerile lui de o serie ntreaga de determinari sociale, care l constrng, ngradindu-i libertatea. Nu orice decizie individuala estesi rationala. Se constata ca adesea alegerile noastre sunt irationale, fie pentru ca nu avem criteriile de a evalua o situatie n care luam o decizie, fie din faptulca nsesi criteriile dupa care judecam actiunea noastra pot fi departe de ologica a actiunii. Individul irational: Rationalitatea alegerilor libere este evident problematica: psihologii si psihosociologii o stiu de mult timp, si naintea lor, toti gnditorii asupra aspectelor umane ale vietii. Scolii i place sase reprezinte ca locul prin excelenta al cunoasterii stiintei, competentei si ratiunii. Ea nu va putea dect sa refuleze acest individ irational, hipnotizat de un maestru carismatic, cazut n capcana transferurilor si contra transferurilor, a asteptarilor si proiectiilor.Psihanaliza a semanat primele ndoieli. Pentru S. Freud scopul principal al oricarei educatii este sa nvete pe copil sa-si stapneasca instinctele. Idealul raporturilor dintre adult si copil se situeaza ntre laisser-faire si interdictie.Pe urma lasata de maestru sau n contradictie cu el, un lant nentrerupt de psihanalisti vor scruta relatia educativa, vor scoate la iveala inconstienta,fantasmele, blocajele afective, atitudinile inhibatoare sau construirea imaginii de sine etc. Dupa ce elevul a fost privit n relatiile sale rationale sau irationale cu celalalt poate fi considerat integrat n categorii mai largi, n grupuri profesionale si religioase, organizatii, clase sociale etc. Cautarea unei puternice integrari a indivizilor n jurul valorilor sacre poate servi la fel de bine intentiile conservatoare ca si cele revolutionare. Valorile centrale transcend individul si formeaza esenta realitatii sociale. Aceasta conceptie calificatade Piaget drept realism morala fost pe larg combatuta de curentele pedagogiei active si individualiste. O a doua varianta a integrarii holiste puternice a individului exista n grupuri utopice, n mod deosebit n grupuri n care militantii mpartasesc aceeasi speranta de transformare sociala, miscarile, sindicatele, partidele revolutionare etc. Singur, individul nu este nimic n vrtejul istoric. El se identifica unei clase sau grup pe care l presupune purtator al unei misiuni istorice speciale.Toate analizele n termeni de clasa, mediu, cultura de clasa fac apel,mai mult sau mai putin, la scheme de acest gen. Functionalisti si conflictualisti se regasesc pe acest teren. Lipsa pag.73jos-79 GRUPURILE SOCIALE. COMUNITATI TERITORIALE, NATIONALE, REGIONALE Familia Familie-societate: n aria problematica de studiere a familiei retin atentia aspectele referitoare la alegerea partenerului conjugal, numarul si educatia descendentilor, viata de familie si ciclurile ei, divortialitatea, casatoria s.a.Ne oprim asupra relatiei familie-societate. Elaborarea politicilor n domeniul populatiei si al familiei antreneaza numeroase luari de pozitie, dispute politice, etice si o multitudine de atitudini din partea indivizilor si a familiilor. Armonizarea masurilor este o conditie esentiala n satisfacerea intereselor

indivizilor, ale familiilor si ale societatii. O politica ce insista doar pe aspectele cantitative poate sa genereze o sporire a volumului populatiei, dar aceasta crestere nu e nsotita si de o crestere similara a aspectelor calitative ale nivelului de trai. Poate exista si situatia n care reducerea fertilitatii sa genereze dificultati grave pe termen lung referitoare la nlocuirea generatiilor chiar daca nivelul bunastarii poate sa creasca pe termen scurt. Un aspect cu totul deosebit n relatia familie - societate l reprezinta educatia. Ca actiune exercitata de catre generatiile adulte asupra copiilor, eaare ca scop saprovoace la acestia stari fizice, intelectuale si morale pe caresocietatea le asteapta de la ei. Educatia este o actiune sociala care ncepe nfamilie ntr-un proces mai amplu, cel de socializare ce transforma nou -nascutii din fiinte biologice n fiinte sociale. Actiunea sociala vizeaza cinerealizeaza educatia, asupra cui si care sunt obiectivele urmarite. O altaproblema de intersectie familie-societate este cea a conflictului ntre generatii. Reprosurile sunt reciproce: parintii considera actuala conduita si mentalitatile tinerilor (n special ale adolescentilor) ca prealibertine, lipsite de respect pentru obiceiuri, traditii, valorile morale alesocietatii, la rndul lor, tinerii percep generatia vrstnica si adulta ca fiindretrograda si represiva. Un alt aspect al relatiei familie-societate este evidentiat indirect de raporturile parinti copii, att n procesul de socializare ct si al educatiei.Un aspect particular l constituie ajutorul reciproc, uneori unilateral, n ceea ce priveste sprijinul material pe care l acorda parintii copiilor si invers.Acesta se diferentiaza n functie de mediul de rezidenta, de instructie, de ocupatie (urban, rural), gradul de dezvoltare economica a zonelor. Sistemul parental constituie o alta problema a raporturilor familie societate,adicareteaua mai larga de rude (unchi, matusi veri, s.a.) care sustine membrii sai n promovarea sociala pe diferite planuri: scolar,profesional, marital, comunitar. Acest sistem este functional, mai ales n mediul rural unde relatiile de rudenie, de snge sau prin alianta, coexistenta n familie a mai multor generatii imprima anumite caracteristici socializarii si educatiei descendentilor, bazate pe o influenta mai puternica asupra copiilor n transmiterea valorilor, n perpetuarea unor traditii si obiceiuri populare, religioase, atitudini pozitive fata de munca, respect fata de ceea ce ti apartine s.a.m.d. Viata de familie si ciclurile ei: Viata de familie este domeniul vietii private, sfera intimitatii.Familia se prezinta ca o entitate sociala de forme si continuturi, variabile n timp si spatiu si este dificil sa vorbim despre ea ca de o singularitate care se impune cu evidenta. Aceasta diversitate a condus sociologii sase ntrebe asupra permanentelor si transformarilor sociale care caracterizeaza viata de familie.Prezentam n cele ce urmeaza cteva mecanisme psihosociale ale casatoriei si relatiilor dintre parteneri. Daca n societatile arhaice si traditionale menajul era o problema a familiei largite, caracterizata prin coexistenta mai multor generatii, astazi din cauza unui complex de factori economici si socio-culturali, alegerea partenerului este din ce n ce mai mult o problema individuala. De la casatorii angajate de parinti si/sau rude s-a trecut la casatorii bazate pe alegeri libere, pe afectiune, sentimente de dragoste si respect reciproc.Dintre factorii psihologici si sociali cei mai importanti care formeaza unitatea cuplului retinem cel putin doi: similaritatea si complementaritatea nevoilor.Traseul vietii de familie parcurge mai multe etape care difera n functie de

factorii culturali (conceptiile partenerilor despre viata de familie, traditii si obiceiuri) si factorii socio-economici (marimea veniturilor,vrsta partenerilor, starea materiala s.a.). Viata de familie e marcata de evenimente care confera acesteia o anumita ciclicitate(mai ales nr. De membrii ai familiei): Viata cuplului dinaintea aparitiei copilului, considerata adesea mai frumoasa, usoara, fara griji, tinde n prezent sa se prelungeasca ca urmare a conditiilor socio-economice grele, a mijloacelor de contraceptive existente, a dorintei de a-si asigura baza materiala proprie. Primul copil afecteaza relatiile dintre parteneri. Rolurile de mama, tata implica anumite responsabilitati care vor fi asumate si n functie de socializarea din familia de provenienta.De asemenea este o situatie noua. n familia cu mai multi copii apar probleme suplimentare, generate de relatiile dintre frati/surori, de controlul si sanctiunile diferite date de parinti copiilor si n functie de afectiunea discriminatorie (reala sau falsa perceputa de acestia). Vrsta adolescentei este nsotita de o serie de probleme care afecteaza att relatia parinte-copii, ct si relatia sot-sotie. Noua faza a ciclului familial este aceea de revenire la cuplul conjugal dupa plecarea copiilor, fie pentru a-si continua studiile n alte localitati,fie prin mutarea resedintei n noua familie. De obicei atunci cnd seproduce "despartirea", parintii intra ntr-o noua etapa a vietii,pensionarea, caracterizata n general prin venituri mici, cheltuieli mari legate de sanatate.Copiii devin parinti si intra, la rndul lor, n lumea pe care au parasito, cu o experienta ce-i va ajuta sa depaseasca, poate mai bine, eternele probleme ale vietii de familie. Valorile familiei: Pentru a putea trai avem nevoie de repere. Acestea sunt valorile ce se regasesc n reguli de viata, principii, scopuri, idealuri.Ele se nvata chiar toata viata.nvatarea propriului mers n viata nu se face n singuratate, chiar daca nvatam pentru noi nsine, ci servindu-ne de puncte de reper, de modele pe care le admiram si le urmam fie si partial.Familia este primul loc n care se nvata prin transmitere de la o generatie la alta valorile.A fi generos, solidar, respectuos, onest, sincer, afectuos sunt virtuti care vin dintr-o convietuire sociala, formate n familie si care se ntlnesc si n alte spatii. Este greu de crezut, desi exista si exceptii, ca cel nvatat sase comporte ntr-un anume fel se va schimba n alt context. Exista nsa valori care definesc nsasi fiinta familiei. Iubirea, desi o valoare universala, transculturala are o cu totul altasemnificatie atunci cnd vorbim de iubirea neconditionata dintre parinti sicopii, bunici si nepoti etc.Aceasta nseamna ca ea nu este nici contextuala,nici bazata pe interese meschine, ci este un tip special care vine din nsasi fiinta noastra, a mamei care da nastere copilului. Aceasta nseamna ca iubirea n familie pentru parinti,bunici, frati se manifesta nu pentru ce are fiecare (calitati, bunuri etc.), ci pentru faptul ca apartin aceleiasi origini comune, sunt de-ai nostri. Justitia, adica a da fiecaruia ce i se cuvine, ce i revine. Virtutea dreptatii este forta cu care vointa noastra da fiecaruia ce e al lui. Este vorba de a face dreptate cnd acel ceva nu apartine celui care l merita. Testamentele pe care si le scriu cei care se pregatesc samoara sunt acte de dreptate daca mostenitorii vor primi, ce li se cuvine n masura egala.

Fraternitateaeste o alta valoare familiala. Solidaritatea si egalitatea originii comune este un patrimoniu pe care copiii frati l mpart ntre ei n mod egal.Ea nu se modifica ca urmare a unor diferente, precum:talentul, sanatatea, frumusetea, utilitatea, bogatia, saracia. n fraternitatea familiala se nvata fraternitatea cetateneasca, religioasa. Indiferent de diferente, cetatenii au o unica societate n care traiesc, egali n drepturi si demnitate. Solidaritateaeste ajutorul acordat pentru a satisface anumite necesitati cerute de un scop anume. Familiile numeroase sunt un model de ajutor si un spatiu n care se formeaza solidaritatea. Exista trei ratiuni fundamentale pentru a oferi disponibilitate spre solidaritate:mndria de forma de viata aleasa (familie cu mai multi copii);efortul asumat liber si responsabil;dorintasi vointa de a trai n snul familiei solidar.Solidaritatea dezvolta o sensibilitate la alte necesitati sociale.Este o forma de ajutorare nu doar a propriilor membrii, ci se dezvolta si dorinta de a ajuta n general. ncredereareprezinta o valore, dar si un principu de viata nu doar n familie. Casa, caminul, vatra sunt cuvinte care exprima caldura necesara ncrederii. ncrederea este speranta ntr-o persoana sau lucru, respectul pentru cineva pe care l-ai urma pentru ca ai credinta ca este un drum care ti se potriveste.ncrederea este o conditie a manifestarii iubirii. Iubirea nu poate fi posibila fara ncredere si fara justitie dreapta. Comunitati umane teritoriale Satul Structura rurala a fost studiata n Europa nca de fiziocrati, teoreticieni care considerau ca sursa principala a avutiei nationale, pamntul, respective munca agricola. Problema definirii satului apare odata cu primele recensaminte moderne datorita dificultatilor de identificare a fiecarei unitati satesti. Studiile asupra satului n Europa dateaza nca din sec. al XIX-lea,problema agrara fiind principala problema de politica dar si economica. Modele de cercetare a satului: 1. Modelul traditionalist considera satul ca adevaratul pastrator al spiritului, specificitatii si originii unei societati. Se cautau sase identifice valorile, simbolurile traditionale, obiceiurile, traditiile si comportamentul oamenilor de la tara. 2. Modelul meliorist considera mediul rural ca fiind forma genetica a societatilor moderne care trebuia adus la nivelul structurilor de viataurbana. Decalajele dintre cele doua medii erau determinate de nivelul productivitatii muncii, nivelul educatiei, gradul de confort. 3. Modelul ecologic releva specificitatea, particularitatile si avantajele modului de viata rurala. 4. Modelul monografic se bazeaza pe o ananliza a conditionarilor naturale, sociale etc. a vietii satului. Mai nti initiate n Franta de Frederique le Play, metoda monografica se extinde si n Romnia. Cel care initiaza un model de cercetare a satului romnesc este Dimitrie Gusti, considerat a fi parintele sociologiei romnesti. n modelul pe care l propune n studiile monografice realizateprin echipele interdisciplinare reuseste o autentica cunoastere, a vietii materiale, naturale si spirituale a acestor colectivitati umane. Orasul: Definirea orasului se face dupa mai multe criterii: marime (orase mici,medii, mari, metropole), administrativ (resedinte de judet, capitale, etc.), din punct de vedere al activitatii predominante (porturi, noduri feroviare, industriale, turistice etc.).Daca avem n

vedere criteriul numarul populatiei,orasele se diferentiaza de la o tara la alta, de la un continent la altul.Dintre teoreticienii acestei forme de comunitate teritoriala mentionam pe Max Weber, G. Simmel si Walter Benjamin. n studiul sau intitulat Orasul, M. Weber defineste orasul ca o asezare n care oamenii nu traiesc din agricultura, ci din comert si care are nevoie de o organizare administrativa. n clasificarea pe care acesta o face oraselor distinge: orase imperiale, mercantile, porturi, comerciale s.a.m.d. George Simmel analiznd orasul ca tip de comunitate considera ca acesta s-ar defini prin urmatoarele caracteristici: densitate mare pe suprafata,mobilitate ridicata, schimb social intens, anonimatul actorilor,individualizare ca urmare a diviziunii muncii mare, cultul spatiului privat. Walter Benjamin, reprezentantul Scolii de la Frankfurt vorbeste de tipuriumane pe care numai orasul le creeaza prin configuratia sa spatiala si aglomeratia urbana. Astfel orasul favorizeaza aparitia urmatoarelor categorii specifice: tipul bulevardierului (vizibilitate maxima), tipul hoinarului (care contempla lumea si se plimba fara un tel), tipul prostitutiei (vinderea pentru placeri). n cadrul Departamentului se Sociologie al Universitatii din Chicago(reprezentanti: Robert Park, Ernest Burgess, Luis Wirth) s-au facut primele cercetari stiintifice pe oras, urmarindu-se teme precum: ecologia umana,etnografie urbana etc.Robert Park a fost interesat de oras nu numai ca structura, ci si ca modalitate de relationare, sesiznd tipul de competitie sociala pentru resurse pentru a ocupa zonele cele mai bune.Ernest Burgersanalizeaza efectele pe care le produce locuirea n oras asupra vietii oamenilor, de la pierderea moralitatii, prin aparitia viciilor, pna la destramarea familiilor (divorturi), delincventa. Toate aceste aspecte sunt ncorelatie cu mobilitatea sociala si influenta zonelor de tranzit n asezarileurbane.Luis Wirth surprinde alte caracteristici ale orasului: utilitarismul ca practica ce influenteaza caracterul tranzitoriu al relatiilor umane, o slaba coeziune datorata exacerbarii interesului personal, lipsa timpului de a fi mpreuna, anonimat al individului n aglomeratia oferita de oras. Institutii si organizatii sociale Abordarea psihosociala a organizatiilor: Fiecare dintre noi suntem integrati ntr-un fel sau altul n organizatii.Ele fac parte din mediul n care traim, muncim, nvatam, sau ne relaxam.Suntem adesea membrii ai mai multor organizatii nca de la nastere caci si familia este o organizatie primara.Prin organizatii oamenii pot face lucruri pe care nu le pot face singuri.Omul trebuie sacolaboreze ntruct singur are o putere limitata de alegere si actiune.Printre limitele care impun asocierea n organizatii se disting capacitatile biologice si factorii fizici de mediu (seceta, inundatii, clima etc.).Avantaje care determina oamenii sase organizeze, mentionam:dezvoltarea si potentarea propriilor capacitati;reducerea timpului necesar realizarii unui obiectiv;valorificarea cunostintelor accumulate.n concluzie, ratiunea aparitiei si existentei organizatiilor poate fi explicata att prin capacitatea acestora de a realiza obiectivele individuale mai rapid, mai complet si mai eficient, ct si prin capacitate a lor de a raspunde unor necesitati umane fundamentale.O organizatie este un tip structurat de interactiune a oamenilor n scopul realizarii unor obiective comune.Elementele care intra n analiza oricarei organizatii sunt: diviziunea sarcinilor, distribuirea rolurilor, sistemul de comunicare, sistemul de autoritate si sistemul de retributie.Diviziunea sarciniloreste un principiu care si gaseste aplicarea n realitatea

organizatiei, n specializarile diferite pe care le au cei ce participa la realizarea scopului organizatiei.Divizarile sunt fie pe nivele (de productie/executie, de conducere, intermediare etc.),fie in cadrul aceluiasi nivel.Distribuirea rolurilor termenul de rol poate fi asociat celui deactor. n analiza strategica, actorii, membrii ai unei organizatii, joaca unrol, definit att de constrngerile obiective ale activitatii prin sarcini de ndeplinit, ct si prin capacitatile fiecaruia de a pune n practica rolul.ntr-o organizatie, criteriile de apreciere sunt diferite.Nu impresioneaza senzatia sau emotia, ci finalitatea practica, evaluata prin indicatori de performanta.Cnd ntr-o organizatie productiva, ndeplinirea sarcinilor va nsemna a raspunde unui standard, ntr-o unitate de timp, chiar daca personalul este calificat, disciplinat, constiincios, are experienta, munca poate fi apreciata diferit n functie de alte criterii.Sistemul de comunicare desemneaza ansamblul de relatii dintre indivizi. Ele pot safie pe verticala (sistem de autoritate prin care circula informatia de sus n jos, ca decizie/dispozitie de ndeplinit si de jos n sus, ca raspuns/executie a sarcinii.Comunicarea poate fi formala sau informala,dupacum relatiile stabilite pot avea un grad de oficializare mai mare sau mai mic. Comunicarea si valentele ei reprezinta punctul forte ntr-o organizatie,caci de felul n care se comunica (claritatea mesajului, viteza de circulatie,asigurarea feed-back-ului) depinde atingerea obiectivelor.Sistemul de autoritatepune n relatie centrul de comanda, reprezentat de manager, consiliu de administratie sau adunarea generala, ca organism de conducere colectiva, cu ceilalti membri care se constituie n centru de executie. Ambele au scopuri diferite, nu exista scopuri comune, ci doar obiective de dirijat si de atins asa nct autoritatea celui care o face, fie elmanager, sef de departament sau atelier, echipa, este data nu de impunerea acestor obiective ca o necesitate, ci de faptele ntreprinse de actori.Sistemul de contributie-retributiene furnizeaza date importante despre ce da si ce primeste fiecare.Organizatia ofera loc de munca si primeste capacitatile angajatului de a munci pentru care va plati un salariu si alte forme de recompense. Din perspectiva celui care se angajeaza, acesta ofera capacitatile sale si primeste un loc de munca. Raportul cerere-oferta poarta n sine accente diferite care pot influenta relatia angajator-angajat. Cerintele vor fi diferite n functie de rolul asumat. Raporturile formale (legale) sunt ntre cel ce dispune de timp, capacitate de a munci si cel ce da salariu si ordine. Exista mai multe tipuri de organizatii si forme de organizarein functie de diferite criterii: 1. Gradul de structurare:_informale (relatii spontane)/_ formale (relatii oficiale). 2. Gradul de implicare emotionala a membrilor: _ Primare/_ Secundare. 3. Obiectivele specifice :_ economice/_ religioase/_ sociale Relatiile n organizatii. Organigrama O organizatie pentru a fi eficienta trebuie sa-si defineasca cu precizie functiile, adica responsabilitatile pe care le are fiecare n organizatie, dar si relatiile dintre participanti: cine comanda, cine executa, cui se subordoneaza fiecare, adica att relatiile de putere, de autoritate, ct si cele de subordonare.Max Weber analizeaza trei tipuri de legitimitate a puterii: 1. Autoritatea traditionala fondata pe caracterul sacru al traditiei ai caror reprezentanti sunt chemati sa exercite puterea (de exemplu monarhia,regele). 2. Autoritatea rationala legala fondata pe credinta n legalitatea ordinelor pe care le dau cei ce exercita puterea.

3. Autoritatea carismatica bazata pe carisma celui care este ales sa detina puterea (de exemplu, liderul). Societatea industriala a dezvoltat autoritatea rational-legala. Ea este,n viziunea lui Weber, birocratica pentru ca situeaza n central organizatieiun model de dominatie de tip rational si impersonal necesar functionarii. Cel ce detine autoritatea n organizatie o exercita nu n virtutea carismeisi nici nu e mostenita,ci n virtutea functiei dobndite prin concurs.Rationalitatea si impersonalitatea sunt puse n evidenta de Max Weber prin asa numita organizatie birocratica. Birocratia, n viziunea autorului s-ar caracteriza prin: - delimitare ntre proprietatea privata si proprietatea organizatiei; - individul nu este proprietarul functiei si nu o poate transmite; - birocratia functioneaza dupa reguli si refuza acceptarea persoanei ca un caz particular; - posturile sunt riguros definite; - definirea posturilor corespunde specializarilor functiilor si competentelor individului; - o organizatie birocratica functioneaza ca o ierarhie; - o birocratie foloseste functionari, adica specialisti cu norma ntreaga si care doresc sa promoveze n cariera. Relatiile formale ntr-o organizatie se bazeaza att pe rationalitate, ct si pe impersonalitate.Interesul personal, afectivitatea, sentimentele sunt formeaza cmpul relatiilor informale care sunt adesea folosite ntr-o organizatie pentru constituirea grupurilor de munca si cresterea eficientei. PROBLEME SOCIOLOGICE ALE SOCIETATII CONTEMPORANE Cultura ca referential al vietii individuale si colective Cultura si evolutia valorilor: Sporirea complexitatii relatiilor sociale, datorata mecanismelor formale si informale, a generat o atomizare sociala si o fragmentare productiva si sociala ce a amplificat conflictele. Fragmentarea sociala a fost nsotita si de o fragmentare culturala.Rezultatul este ca aspiratia postmodena a substituit dorinta fierbine de libertate, cu care a nceput sec. al XX-lea, cu dorinta de independeta cu care a nceput sec. al XXI-lea.Apar tensiuni ntre aspiratiile noastre si mediul n care traim care devine potrivnic manifestarii individuale. n secolul al XIX-lea, si n mare parte a celui XX, intelectualii au avut n comun credinta n omsi capacitatile sale de a progresa tehnic si social. Modernitatea, n ciuda progreselor pe care le-a facut n domeniile stiintei si tehnicii, nu a fost capabila sa anihileze capacitatea dezumanizanta a tehnicii (bomba atomica, criza mediului s.a.) prolifernd riscurile asupra vietii sociale n sens de comunitate si sporind insatisfactiile individuale sau colective generatoare de conflicte.Exacerbarea economicului si pragmatismului a indus si ideea ca omul poate fi multumit doar daca are nivel de trai ridicat, bazat pe consum de bunuri. Deaici si dorinta nelimitata de a spori permanent productia, de a considera ca un indicator alcalitatii vietii marimea veniturilor, consumul de bunuri materiale. Exacerbareamaterialului n detrimentul spiritualului a generat mereu insatisfactii, nemultumiri. Atomizarea societatii si piederea sentimentului comunitar Urbanizarea, un alt fenomen generat de idustrializare a atras oameni din comunitatile satesti spre oras, n cautarea unui venit sigur care sa ofere si bunastare materiala. Desi s-a nregistrat o ameliorare a vietii, prin trecere de la o cultura (rurala), la o alta (urbana), nu n toate aspectele vietii sociale s-au nregistrat plusuri, ci o serie de

fenomene au fost antrenate odata cu mutarea de la casa, la bloc, de la un trai mai apropiat de natura, la unul puternic industrializat, de la comunitate la asociere.Analiza modificarilor culturale care au fost specifice societatii moderne ar putea fi evidentiate prin urmatoarele referentiale: _ Perceptia sociala a timpului. Redarea sensului istoriei Pierderea sentimentului rutinei colective face ca orice colectivitate care se rupe sa treacaprintr-o criza de identitate si de pierdere a ethosului comunitar. Demolarea idolilor cu care au nceput toate revolutiile anticomuniste, negarea trecutului (a unei perioade din istoria tarilor), rescrierea istoriei n noi manuale, alternative, a produs mai mult haos dect ordine, neasezndu-se nimic n loc sau elemente mai putin semnificative.Viitorul pare ca nu mai exista n conditiile de azi ale pragmatismului si individualismul.In Romania,se gndeste pe termen scurt, pe max. 4 ani perioada ntre campaniile electorale, cnd alternanta la putere nseamna mereu a o lua de la capat,neexistnd continuitate nici n politici, nici n viata sociala. Acestea se resfrng n viata individuala n proliferarea patologiilor moderne culturale (depresii, comportament antisocial) si multiplicarea fenomenelor anomice despre care vorbea Durkheim.Vitezele cu care se produc miscarile sociale, circulatia informatiilor, nerabdarea de mbogatire etc.toate caracterizeaza mediul nostru cultural prin care parca am vrea sa consumam timpul ntr-o clipa. Viitorul parca nu mai conteaza. Exacerbarea lui acum si aici ne priveaza de a privi lumea n interdependentele sale si a actiona mpreuna la rezolvarea unor probleme care ne afectezaa pe toti deopotriva. Totul este: eu, al meu, cu mine, pe mine. Este vorba de solitudine ca atomizare sociala, nu o solitudine cosmologica, ca: eu cu natura, sau eu cu Dumnezeu. Fragmentarea culturala temporala are remedii. Cimentarea de noi relatii ntre ieri-azimine, care saconfere sens actiunii umane, istoriei omenirii. Descoperirea n om a capacitatii de a mosteni trecutul si de a si-l asuma, de a transmite generatiilor viitoare patrimoniu universal de valori materiale si spirituale, marturii istorice. Totodata este la fel de importanta prefigura viitorul prin decizii rationale, prin capacitatea de anticipare, prevedere, imaginatie sociologica. _ Relatia omului cu mediul nconjurator. Rentoarcere la natura Daca n epoca industrializarii se vorbea de o stapnire a naturii prin luarea n posesie a resurseleor naturale spre valorificare, prin cunoasterea fortelor naturale care puteau fi stapnite si evitate efectele negative asupra omului, astazi vorbim de o dependentaa naturii de om.Tot ceea ce ni se ntmpla (seceta, inundatii, ncalzirea globalaetc.) sunt rezultatul deciziilor oamenilor.Se asteapta tot de la om sa limiteze interventiile, sa corecteze, sa evite producerea de noi dezechilibre. Ideea ca acestea stau n puterea omului dau sentimentul ca nu totul este pierdut. Trebuie saexiste vointa de actiune comuna si deschimbare a stilului de viata. Apropierea de natura, evitarea consumismului, limitareataierii padurilor si nmultirea plantarilor, construirea de masini si carburanti ecologici, oalimentatie rationala etc. sunt masuri care depind de omsi care vor constitui un alt tip derelatie ntre om si mediu. _ Relatiile interumane.Restabilirea comunitatii.Distinctia pe care o facea Durkheim ntre solidaritate organica si mecanica este cea consacrata de F. Tnnies ntre comunitate si asociere. Daca prima se refera la social,cea de-a doua are n vedere individualul. Industrializarea tocmai asta a marcat, trecerea de la viata sociala n comunitate (satul), la o asociere a indivizilor n institutii sociale care au un scop iar indivizii se asociaza n

vederea realizarii acestuia.Predominanta comunitatii fata de asociere este observabila n tarile mai putin dezvoltate economic, unde se dezvolta sentimentul solidaritatii n colectivitatile mai putin deschise spre lume si care ramn conservatoare pastrndu-si obiceiurile, traditiile. n cazul comunitatii relatia este elementul de coeziune n jurul unor valori.Individualismul ca manifestare culturala a modernitatii marcheaza decaderea spiritului social care a caracterizat cultura moderna. Modernitatea actuala, postmodernitatea, ar fi o autodistrugere creatoare a civilizatiei industriale ca un pariu cu viitorul n care se construieste o noua paradigma a dezvoltarii sociale si umane.Noile provocari ale lumii contemporane:problema mediului, a pacii si razboiului genereaza alte forme nu doar de asociere pentru a rezolva probleme individuale, personale, locale sau ale unor tari, ci o ntoarcere la un fel de comunitate globala, a pamntenilor, pentru salvarea vietii pe planeta.Dar pentru aceasta este nevoie de instituirea unei rationalitati a actiunii globale care sa fie acceptata de toti deopotriva.O noua paradigma a dezvoltarii, dar si gndirii sociale este necesara. Aceasta constructie poate fi adevarata daca actuala culturasi resursele sociale pastreaza spiritul comunitatii.Crearea sentimentului de comunitate solicita o maturizare colectiva, o viziune de ansamblu a societatii mondiale, o filozofie a vietii menite a lasa n urma satisfactii individuale legitime si a asigura continuitatea vietii pe acest pamnt. Cultura factor de schimbare Printre factorii schimbarii sociale,cultura joaca un rol deosebit pentru ca religia, sistemele de comunicare,conducerea politica fac parte din factori culturali ce influenteaza destinul oamenilor,scriind istoria.Religia s-a constituit de-a lungul timpului ntr-un factor de conservare a valorilor, traditiilor, dar a avut si o functie novatoare. Mai mult, astazi se poate observa rolul pe care l au religiile si sistemele religioase n marile miscari sociale, chiar n ordinea/dezordinea sociala.Sistemele de comunicare au jucat dintotdeauna un rol n schimbarea mentalitatilor, a felului n care este scrisa, pastrata si cunoscuta istoria.ntre alte influente ale culturii, Anthony Giddens considera important sistemul de conducere, n special marii lideri care s-au dovedit a avea o influenta deosebita n scriereaistoriei. Sub acest aspect, personalitatile au jucat un rol nu doar n domeniul n care s-auafirmat,cisi n schimbarilesociale care au modificat moduri de ntelegere a lumii, de credinte si practici de cult, devalori n care s-a crezut si pe care sa construit o lume, n tehnologii care au produs oschimbare a vietii individuale, deci si sociale etc. Interculturalitatea Perspectivele structurala si procesuala de abordare a interculturalitatii: Interculturalitatea n modelele teoretice propuse de diversi autori poate fi analizata din cel putin doua perspective: 1. Perspectiva structurala, ca ansamblu de abilitati necesare dialogului intercultural; 2. Perspectiva procesuala, ca proces de nvatare experientiala si de formare a competentei interculturale n perspectiva structurala se nscrie abordarea lui Kim Y.(1991) care defineste competenta interculturala ca o capacitatea de adaptare a persoanei: "capacitatea de a se reorganiza fiind: deschis, flexibil creativ, si nu nchis, rigid, intolerant si monoton".Competenta interculturala reprezinta un construct complex care poate fi circumscris

teoretic ca ansamblu de abilitatigrupate n cel putin cinci dimensiuni. ntre aceste trasaturi se detaseaza abilitatile lingvistice si abilitatile de comunicare.Alti autori defines competenta interculturala prin inventarierea unor abilitti sau domenii care sunt implicate si necesare nu doar n relatiile interculturale, ci si n relatiile interpersonale. Trecerea de la nivelul interpersonal la nivelul intercultural se realizeaz prin interactiunile ntre culturi. n orice relatie intercultural interactioneaza nu doar doua culturi abstracte, ci persoane, grupuri sau institutii ale caror manifestari sunt modelate cultural.Competenta interculturala- trei abilitati principale: 1. Abilitatea de a dezvolta si mentine relatii; 2. Abilitatea de a comunica eficient si adecvat cu pierderi sau distorsiuni minime; 3. Abilitatea de a obtine angajarea si cooperarea din partea celorlalti Autorii care descriu competenta interculturala ca ansamblu de trasaturi fac referire cel mai adesea la:respect,empatie,flexibilitate,rabdare,interes,curiozitate,deschidere,motivatie, simtul umorului, toleranta la ambiguitate, disponibilitate de a nu judeca pe ceilalti. Acestea sunt grupate n dimensiuni variabile ca numar de la un autor la altul.Ruben a definit competenta de comunicare ca abilitate a unui individ de a functiona ntr-o maniera relativ constanta ntr-un mediu social, n concordanta cu nevoile,capacitatile, scopurile si expectantele sale si ale altora.De la aceasta definitie a competentei de comunicare, Ruben a identificat sapte elemente comportamentale ajutatoare in ajustarea eficienta in mediile interculturale: respectul fata de ceilalti; calitatea interactiunii cu celalalt; orientarea catre cunoastere; empatia; comportamentul de rol; managementul interactiunii; toleranta la ambiguitate sau incertitudine Modelul lui Ruben a fost utilizat ntr-o varianta sensibil transformata n construirea unei scale de evaluare comportamentala a competentei interculturale - BASIC(Behavioral Assessment Scale for Intercultural Competence).La baza construirii scalei BASIC a stat urmatoarea idee:competenta interculturala este evaluata mai mult n functie de ceea ce persoana face la un moment dat, dect n functie de atitudinile sale interioare sau de ceea ce si imagineazaca ar fi putut sa faca. BASIC cuprinde opt categorii de comportamente comunicative,realiznd o operationalizare a conceptului de competenta interculturala. Acestea sunt: _ manifestarea respectului; _ orientarea catre cunoastere; _ empatia; _ managementul interactiunii; _ comportamentul de ndeplinire a unei sarcini; _ comportamentul relational; _ toleranta la ambiguitate; _ pozitia n interactiune. Din perspectiva procesuala, competenta intercultural este definita de Chen si Starosta ca si capacitate de a negocia semnificatiile culturale si de a savrsi n mod adecvat

comportamente de comunicare eficiente care recunosc diferitele identitati ale interactantilor ntr-un mediu specific. Dupa Fantini, aceasta este favorizata de experienta contactului pozitiv cu oameni care apartin altor culturi si vorbesc alte limbi. Procesul de dezvoltare a competentei interculturale se deruleaza permanent n colectivitatile multiculturale si se mbogateste permanent prin experiente de viatacomune. Experiente de viata, adesea traumatizante, datorate socului cultural traiesc migrantii care sunt nevoiti sa intre ntr-o noua cultura fara a avea pregatirea necesara. Modelele teoretice care abordeaza competenta interculturala ca proces ajung la inventarierea unor faze prin care indivizii trec prin faze progresive de dezvoltare a competentei interculturale. Un exemplu l constituie modelul propus de Bennett (1993) Six Stages from Ethnocentrism to Ethnorelativism. Acesta identifica si descrie sase stadii ale nvatarii si perceperii diferentelor culturale: a. Negarea diferentei - se refera n primul rnd la oameni care traiesc n culturi izolate si contest existenta diferentelor interculturale; b. Apararea se manifest cnd oamenii percep diferenta culturala ca o amenintare la adresa conceptiilor lor; c. Minimizarea este descris ca ncercarea oamenilor de a ascunde diferentele culturale n categorii fizice sau filosofice deja cunoscute, similare, prin acceptarea diferentelor superficiale, n acelasi timp cu mentinerea supozitiei ca n profunzime toti oamenii sunt la fel oameni; d. Acceptarea consta n recunoasterea valabilittii unor norme culturale diferite; e. Adaptarea - are loc cnd oamenii stiu suficient despre alte culturi, pentru a schimba intentionat cadrul cultural de referinta (Bennett, 1998:28) si a-si modifica comportamentul pentru a se potrivi normelor altei culturi; f. Integrarea, cel mai avansat stadiu, conform acestui model, are loc atunci cnd oameniisunt capabili s reconcilieze diferentele culturale si sa-si construiasc o identitate multiculturala. Caracteristica specifica si comuna primelor trei stadii ale formarii competentei interculturale este etnocentrismul credinta ca propria cultura este mai bun dect a celorlalti. ncepnd cu stadiul acceptarii este parasita orientarea etnocentrica prin recunoasterea altor culturi ca fiind capabile de a oferi cai la fel de valide pentru interpretarea unor situatii si rezolvarea lor.Acceptarea diferentelor trebuie depasita deoarece nu este suficienta n luarea unor decizii conjugate si aplicarea lor n colaborare. Eficienta n gestionarea relatiilor interculturale este dobndita mai ales n ultimele doua stadii ale modelului lui Bennett (adaptarea si integrarea), cnd devin capabili sa-si modifice comportamentele n functie de normele altei culturi si sa integreze diferentele culturale n propria identitate, adica sa-si construiasca o identitate multicultural.Atingerea stadiului al saselea necesita o experienta vasta si ndelungata de interactiune, fapt pentru care acest stadiu este inaccesibil majoritatii persoanelor care experimenteaz interactiuni restrnse si de scurta durata.Formarea competentelor interculturale este legata de experimentarea unor interactiuni semnificative cu alteritatea culturala. Un model de referinta n domeniu este cel elaborat de Kolb n 1984 care prezinta nvatarea ca parcurgerea ciclica a patru etape: 1. experienta;

2. reflectia; 3. conceptualizarea; 4. experimentarea. Aplicnd modelul nvatarii experientiale n domeniul dezvoltarii interculturale, Lucasarata ca n prima instanta persoanele intrate n contact cu membri ai unor culturi diferite traiesc experienta incertitudinii si a anxietatii care pot conduce la reactii defensive sau la ostilitate. n comunitatile n care exista nsa mai multe colectivitati culturale, impactul este mai redus datorita obisnuintei care a favorizat intercunoasterea si adaptarea. Pentru cei care intra pentru prima data n astfel de contexte, lucrurile sunt diferite. De aceea profesorii, persoanele resursa care cunosc si pot forma aceste competente, au nevoie de formare. Pentru a usura ntelegerea starilor de incertitudine si anxietate, pentru a crea cadrul de reflectie necesar asupra diferentelor culturale si a ncerca explicarea acestora.Disponibilitatea de dialog intercultural nu este doar sustinuta de abilitatile personale. Ar nsemna ca cei care nu le au, nu vor putea niciodata saconvietuiasca n armonie ntro societate multiculturala si nici nu pot sa se integreze. De mentionat ca integrarea, ca proces social, presupune mai mult decat o simpla adaptare la conditiile socio-culturale existente. Sarcina educatiei este tocmai aceea de a forma, printr-un proces de educatie experientiala, competenta interculturala. Categoriile de factori propusi de Fantini pentru analiza competentei interculturale sunt: constientizarea, atitudinile, abilitatile,cunoasterea, stapnirea codurilor lingvistice.Constientizarea este considerata o componenta esentiala a dezvoltarii competentei interculturale, piatra unghiulara de care depind interactiunile adecvate. Constientizarea nsoteste si amelioreaza nvatarea.Gudykunst construieste un model al competentei interculturale mai complex (apud R. Wiseman, J. Koester, 1993; T. Ogay, 2000), apelnd att la abilitati, ct si la trasaturi, grupate n categorii distincte. Denumit AUM - Anxiety /Uncertainty Management, modelul teoretic vizeaza stapnirea starii de anxietate si incertitudine si realizarea unei comunicari eficiente cu unaltul care este diferit din punct de vedere cultural. Autorul grupeaza asa-numitele cauze superficiale ale comunicariieficiente n dimensiuni psihocomportamentale: 1.motivatie, adica: nevoile, delimitarile sociale, atractia, conceptia despre sine, deschiderea catre informatia noua; 2.cunoastere, adica: asteptari, cunoasterea din perspective multiple, cunoasterea unor interpretari alternative, cunoasterea asemanarilor si diferentelor si extinderea retelelor de relatii; 3.abilitati, adica a empatiza, a tolera ambiguitatea, a-si adapta comunicarea, a-si adapta comportamentul, a crea noi categorii, a se informa eficient. Globalizarea si efectele ei n viata natiunilor Semnificatii ale termenului globalizare