Cuprins

1. Originea sistemului solar............................................................2 2. Caracteristica planetelor telurice (terestre)..............................9

Terra..................................................................................9 Mercur.............................................................................10 Venus..............................................................................15 Marte...............................................................................16 Pluto................................................................................21

3. Caracteristica planetelor gazoase...........................................24

Jupiter..............................................................................24 Saturn..............................................................................34 Uranus.............................................................................38 Neptun.............................................................................41

4. Caracteristica corpurilor mici ai sistemului solar..................45

Meteorii, meteori i impacturi45

Asteroizii, centura de asteroizi.............................................49

Comete, cometa...50
5. Caracteristica soarelui..............................................................51

Istoria i destinul Soarelui ...............................................51 Informaii generale..........................................................52 Bibliografie

Originea sistemului solar

Departe de suprafata Pamantului, dincolo de ceea ce pare o cupola uriasa presarata cu stele, se intinde nemarginitul Univers, realitate ce pare izvorata din cele mai fantastice si tulburatoare visuri. Ascuns de barierele timpului si spatiului, Universul a fost in cea mai mare parte a vremii necunoscut, neexplorat, ramanand dincolo de posibilitatile de cunoastere ale omului. Dar aceste bariere ale imposibilului au inceput sa se deschida in fata realizarilor omului. Prin geniul sau creator, el a reusit sa ridice putin cate putin valul ce acoperea enigmele Cosmosului, privind uimit la noile cai ce se deschideau in fata. A trebuit sa modifice multe din ideile pe care le avea asupra energiei si raspandirii substantei din Univers, dar cea mai importanta cucerire a fost intarirea convingerii ca nu exista lucruri imposibil de cunoscut. Din cele mai vechi timpuri omul a contemplat bolta instelata, intrebandu-se: ce este cerul? Ce legi ii guverneaza miscarea? Dar singurul lucru pe care il putea face era sa observe cele circa 6000 de stele vizibile cu ochiul liber si sa le noteze pozitiile in asa numitele constelatii. El nu avea de unde sa stie ca Soarele este o stea si ca stelele isi datoreaza neobosita stralucire focului termonuclear care arde in adancul lor. Nu avea de unde sa stie ca planetele - asa a numit el aceste stele ratacitoare pe bolta cereasca - cu toata stralucirea lor nu erau stele, ci corpuri intunecate a caror lumina era reflectarea, ca intr-o oglinda, a celei primite de la Soare. Pana acum cateva secole, dintr-o mandrie explicabila prin nivelul de atunci al conostintelor sale, omul si-a plasat planeta, Pamantul, in centrul Universului, considerand-o inconjurata de toate celelalte corpuri ceresti. Abia in anul 1543, astronomul polonez Nicolas Copernic a "indraznit" sa rastoarne aceasta imagine. El a demonstrat ca Pamantul se misca in jurul Soarelui si nu invers, punand bazele a ceea ce numim noi azi Sistemul Solar .Organizarea Sistemului Solar propusa de Copernic (sistem care se numeste si heliocentric, adica cu Soarele in centru) a fost o idee revolutionara pentru timpul sau. Dar sistemul heliocentric propus de Copernic
2

a fost aspru criticat de Biserica Catolica, institutie care, din considerente religioase adoptase sistemul geocentric, adica cel care avea in centrul sau Pamantul. Pentru ca au sustinut si dezvoltat ideea heliocentrica, nu putini invatati au avut de suferit din ordinul Bisericii. Totusi ideea lui Copernic era inca departe de realitate, deoarece el considera ca Soarele este centrul intregului Univers. Modelul lui a predominat insa pana in epoca moderna, pana la inventarea fotografiei si a marilor telescoape. Abia in prima jumatate a secolului XX marile intrumente astronomice au aratat ca unele "stele neclare", numite de astronomi "nebuloase", nu sunt doar niste nori de gaz in apropierea noastra, in Sistemul Solar, ci reprezinta galaxii, vaste aglomerari de stele, aflate la distante uriase de Pamant. Soarele, Pamantul si planetele celelalte, impreuna cu stelele vizibile si inca multe altele ce nu pot fi vazute de ochiul liber, fac si ele parte dintr-o astfel de galaxie, galaxia noastra. Vazuta de undeva, din mare departare, ea are forma de disc, cu o usoara umflatura in centru. Deoarece Sistemul Solar este situat in planul de simetrie al discului, acesta poate fi vazut in serile senine sub forma unei benzi luminoase care brazdeaza cerul, banda numita Calea Lactee. In zilele noastre, instrumentele perfectionate si sondele spatiale au largit enorm orizontul cunoasterii. Imaginile obtinute cu ajutorul telescoapelor au atins frontiere de nebanuit ale Universului, de miliarde de ani lumina, iar analiza lor atenta arata o densitate neinchipuit de mare de galaxii. De pilda, numai in regiunea de pe cer delimitata de cele patru stele ce formeaza constelatia Carul Mare, cu ajutorul unui telescop pot fi vazute (pe cliseele fotografice) ... un milion de galaxii! Lasand la o parte incercarile de explicatii, mai mult sau mai putin fundamentate stiintific, care au fost date pentru intelegerea Universului, de-a lungul unei istorii zbuciumate, in prezent cucerirea treptata a legilor obiective ale naturii a permis oamenilor de stiinta sa elaboreze un scenariu al modelului lumii in care traim, reusind sa fixeze in timp si in spatiu originea si evolutia Universului. A Universului din care face parte imensitatea de galaxii, printre care si galaxia noastra, din care face parte Sistemul Solar si Pamantul.
3

In incercarile sale de a explora trecutul Universului, care se estimeaza la miliarde de ani, omul este foarte aproape de situatia unui fluture cu viata de o zi care, traind in padure, nu are cum sa observe cresterea copacilor. Oricum insa, omul are cum sa deduca evolutia unui copac din padure, de pilda. El poate gasi semintele copacilor, lastari, copaci maturi, cat si ramasitele copacilor batrani si uscati. In felul acesta, prin imaginatie si rationament el poate deduce cum apare, creste si moare un copac. Acelasi lucru este valabil si cu ciclurile din natura, care sunt insa mult mai mari si mult mai lente. De pilda, chiar si steaua cu viata cea mai scurta - caci si stelele se nasc si mor - dureaza cat milioane de vieti omenesti. Examinand insa un mare numar de stele in diferite stadii ale dezvoltarii lor, se poate intelege usor ciclul nasterii si mortii stelelor. Acest proces din Univers este continuu si zilnic deschis observatiilor. Astronomia, stiinta generala care studiaza structura si evolutia astrilor, a Universului, urmarind fenomenele pe care i le ofera cerul, ca o carte larg deschisa, prezinta omului contemporan un Univers care pulseaza de energie si, totodata, schema evolutiei sale. Istoria Universului nostru incepe la un moment care a fost stabilit acum circa 16 miliarde de ani, cand toata substanta si energia care ne inconjoara pana la cele mai nebanuite departari a fost concentrata intr-un volum foarte mic ca o mica sfera foarte fierbinte. Din cauze inca necunoscute de stiinta mica sfera a inceput sa se dilate, ca un fel de explozie uriasa, racindu-se pe masura ce isi marea volumul. Materialul primordial din care era alcatuita sfera a inceput sa se modeleze in particule materiale - protoni, neutroni si electroni - care, prin ciocniri si asocieri repetate, au fortmat atomii celor mai simple elemente chimice - hidrogenul si heliul. Totodata s-a facut simtita forta gravitationala, care face ca doua corpuri sa se atraga reciproc. Desigur, evenimentele prezentate mai sus au fost deduse teoretic de oemenii de stiinta si ele explica foarte bine evolutia ulterioara a Universului. Evenimentele s-au desfasurat intr-o extrem de lunga perioada de timp. Ipoteza
4

prevede ca au trebuit sa treaca milioane de ani de la acea presupusa explozie pentru ca in Universul timpuriu particulele elementare sa se combine, formand atomi de hidrogen si heliu, ca prime compozitii chimice. O data cu stabilirea compozitiei chimice a Universului, evenimentele au luat un curs ce poate fi mai usor imaginat pe baza fenomenelor chimice si fizice cunoscute. Astfel, se presupune ca atomii de hidrogen si heliu, sub actiunea fortelor de atractie care se manifesta intre ei, s-au aglomerat la inceput in nori uriasi, apoi, pe masura ce fortele de atractie se manifestau din ce in ce mai puternic, norii s-au fragmentat in formatiuni mai mici, indepartandu-se unii de altii. Acum imaginea Universului era cea a unui spatiu imens in care se miscau in toate directiile nori fierbinti de hidrogen si heliu care insa se spargeau in continuare, in interiorul lor, in fragmente din ce in ce mai mici si mai reci. Situatia poate fi comparata cu producerea picaturilor de ploaie intr-un nor: prin racirea norului, se formeaza mici picaturi de apa, dar care inca mai fac parte din nor (pana cand ating conditiile de ploaie). Tot astfel, un nor de hidrogen si heliu (care a fost numit protogalaxie), se poate fragmenta in "mici picaturi de gaz", mai reci, care schimba oarecum structura protogalaxiei din care fac parte. Cat de mare erau " picaturile de gaz" dintr-o protogalaxie? Doar cateva luni lumina (fata de cea a protogalaxiei care era de un milion de ori mai mare!) Dar lucrul cel mai important este ca aceste "picaturi de nor", reci si totodata intunecate, erau "embrioni de stele" sau "protostele". Acum gravitatia incepea sa fie principalul motor al evolutiei materiei din Univers. Ea actiona din ce in ce mai puternic in micile aglomerari intunecate de gaz, care astfel se strangeau din ce in ce mai mult spre centrul lor, comprimandu-se. Dar prin comprimare gazul se incalzeste, tot asa cum se incalzeste capatul unei pompe de bicicleta cand este folosita la umflarea unei roti. In interiorul protostelelor insa temperatura creste enorm si o data cea a fost atinsa temperatura de zece milioane de grade, intre nucleele de hidrogen din zona centrala incepe sa se produca reactii termonucleare. Reactiile termonucleare reprezinta, in mare, un foc de o natura cu totul diferita de cel care este cunoscut in cazul arderii combustibililor obisnuiti. Focul
5

termonuclear degaja o caldura si o lumina de o intensitate colosala, langa care nu ar putea rezista nici un fel de substanta obisnuita. In momentul in care s-a aprins focul termonuclear, protosteaua a devenit stea. Ne putem imagina acest moment din istoria Universului. Totul in jur era haotic si stralucirea norilor incandescenti de hidrogen si heliu incepea sa se stinga in spatele fragmentelor intunecate pe care le-au format. Brusc, o mica scanteie de lumina a stralucit rosiatica in intuneric... A palapait, s-a stins, apoi a izbucnit intr-o stralucire de diamant, ramanand ca un briliant luminos pe catifeaua intunecata a haosului, aruncand o lumina constanta. Aceasta prima stea a fost curand urmata de altlele, de diferite dimensiuni si straluciri, si treptat, in curs de milioane si milioane de ani, Universul a inceput sa se apropie de forma pe care o cunoastem azi. Universul timpuriu era insa steril, ca un desert stancos lipsit de viata deoarece la inceput au fost formati doar atomi de hidrogen si heliu, din "oceanul" de particule elementare rezultate in urma "marii explozii". Elementele chimice mai grele, inclusiv cele componente ale vietii ca oxigenul, azotul, carbonul si fosforul inca nu existau. Producerea unor astfel de atomi s-a dovedit a fi dramatica, solicitand un "mare sacrificiu cosmic": moartea stelelor! Numai prin moartea stelelor, in miezul lor se puteau naste acele elemente chimice care permit aparitia vietii. Ciclurile de nastere si de moarte a stelelor au continuat timp de circa 10 miliarde de ani. Grupuri de galaxii - care sunt aglomerati vaste de stele, praf si gaz - unele sferice, altele in forma de elipsoid sau chiar lipsite de forma precisa - se indepartau continuu unele de altele. Din aceasta multime de galaxii, unele au evoluat spectaculos, luand frumoase forme spirale, rotindu-se incet, ca uriase roti ceresti. In alcatuirea sistemului solar intra Soarele, cele noua planete, satelitii acestora si un numar mare de corpuri mai mici (asteroizi, comete). Orbitele planetelor au forma elipsoidala, Soarele fiind unul dintre focare.Ele sunt mai mult sau mai putin situate in acelasi plan (definit de orbita Pamantului). Acest plan este inclinat cu doar 7o fata de planul ecuatorial al Soarelui. Orbita lui Pluto deviaza cel mai mult de la acest plan cu o inclinatie de 17o. Toate
6

planetele orbiteaza in aceeasi directie. De asemenea, toate cu exceptia planetelor Venus, Uranus si Pluto au acelasi sens de rotatie. Clasificarea corpurilor cosmice din sistemul nostru solar este o problema ce a dat nastere la mici controverse. In mod traditional, sistemul solar este impartit in planete (corpuri mari ce orbiteaza in jurul Soarelui), satelitii acestora (corpuri mai mici ce orbiteaza in jurul planetelor), asteroizi (corpuri mici ce orbiteaza in jurul Soarelui) si cometele (corpuri mici de gheata cu orbite ciudate). Din "pacate", sistemul solar s-a dovedit a fi mult mai complex: -sunt cativa sateliti mai mari decat Pluto si doi mai mari decat Mercur; -sunt cativa sateliti ce au fost probabil asteroizi; -"coada" cometelor devine cateodata inexistenta ce face imposibila deosebirea acestora de asteroizi. In continuare vom prezenta cateva criterii de clasificare ale planetelor: 1.dupa compozitie: terestre: Mercur, Venus, Terra, Marte, Pluto. Acestea sunt compuse in

primul rand din roca si metal; gazoase: Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun. Acestea sunt compuse in

primul rand din hidrogen si heliu si au densitati relativ mici. 2.dupa marime: planete mici: Mercur, Venus, Terra, Marte, Pluto. Ele au diametre mai

mici de 13000 km; giganti: Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun. Acestea au diametre mai mari

de 48000 km. 3.din punct de vedere istoric: moderne); Terra. planete clasice: Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn (sunt cunoscute

inca din antichitate); planete moderne: Uranus, Neptun, Pluto (au fost descoperite in timpuri

4.dup poziia relativ fa de Soare:

7

 planete interioare: Mercur, Venus, Pmnt i Marte. planete exterioare: Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun i Pluto. Centura de asteroizi dintre Marte i Jupiter formeaz grania ntre

sistemul solar din interior i sistemul solar din exterior. 5.dup poziia relativ fa de Pmnt: planete inferioare: Mercur i Venus.

-mai apropiate de Soare dect Pmntul. Planetele inferioare prezint faze ca Luna cnd e vzut de pe Pmnt. Pmnt. planete superioare: de la Marte pn la Pluto.

-mai deprtate de Soare dect Pmntul. Planetele superioare deseori par pline sau foarte apropiate de acest lucru.

Caracteristica planetelor telurice

Chiar daca la prima vedere cele 4 planete telurice ( Mercur, Venus, Pamntul si Marte ) sunt diferite, ele se aseamana prin dimensiuni si structura. nca de la inceputul anilor 60, sondele spatiale au fost trimise spre Venus si Marte pentru a le studia . Terra

Pamntul se afla la aproximativ 150 de milioane de km de Soare . El efectueaza miscarea de revolutie n aproape 365.25 zile , iar cea de rotatie n jurul propriei sale axe n 23h 56min 4sec . Aceasta este cea mai voluminoasa dintre cele patru planete telurice : ea are un diametru putin mai mare de 12700 km . n jurul Pamntului se afla aer , un amestec de gaz continnd 78% azot si 21% oxigen . Specificul Pamntului consta n faptul ca este singura planeta pe care apa poate ramne lichida , favoriznd astfel aparitia si dezvoltarea vietii . Aceasta apa , care erodeaza treptat rocile contribuie si la modificarea reliefului pe suprafata terestra. Temperatura cea mai ridicata pe Pamnt este de +58 grade n Libia , iar cea mai scazuta de -89.9 grade n Antarctica. Pamntul are un singur satelit: Luna. Diametrul este de 3476 km Masa de 81,3 ori mai mica decat a Pamantului Volumul de 50 ori mai mic decat al Pamantului Departarea fata de Pamant este de 356400 km la pigeu si 406700 km la apogeu
9

 Densitatea: 3,34 g/cm3 Atmosfera este practic absenta Temperatura circa 150 grade C pe partea insorita si 1380 pe partea umbrita Perioada de revolutie (in jurul Pamantului) este egala cu perioa -da de rotatie (in jurul axei sale) ca urmare are indepartata me-reu aceasi emisfera catre Pamant. Aselenizarea primilor pamanteni a avut loc la 21 iulie 1969 Regiunile plate mai intense poarta numele de "mari" si "oceane" (Marea Linistei, Oceanul Furtunilor) si sunt delimitate de lanturi muntoase cu denumiri similare celor de pe Pamant (Alpi, Caucaz, Carpati). Mercur Mercur este planeta cea mai apropiat de Soare, orbitndu-l o dat la fiecare 88 zile. Luminozitatea sa variaz ntre -2,0 i 5,5 n magnitudine aparent, dar nu este uor de vzut fiindc cea mai mare separare angular (cea mai mare elongaie) fa de Soare este de doar 28,3, nsemnnd c se poate vedea doar imediat dup apusul Soarelui. Planeta rmne nc ntr-o relativ obscuritate fiindc, n comparaie cu celelalte planete, puine lucruri se tiu despre ea: singura nav spaial care s -a apropiat de Mercur a fost Mariner 10 (1974-1975), care a cartografiat doar 40%-45% din suprafaa planetei. Fizic, planeta Mercur este similar n aparen cu Luna fiindc este brazdat de cratere. Ea nu are satelii naturali i nici atmosfera real. Planeta are un nucleu mare de fier care genereaz un cmp magnetic de 100 de ori mai slab dect cel al Pmntului. Temperatura la suprafaa planetei Mercur variaz de la aproximativ 90 K pn la 700 K, punctul subsolar fiind cel mai fierbinte i fundul craterelor de lng poli fiind punctele cele mai reci. Observaii nregistrate ale planetei Mercur dateaz din vremea sumerienilor, n al treilea mileniu naintea erei noastre. Romanii au numit planeta dupa zeul mesager Mercur (n Grecia Hermes, n Babilonia Nabu), probabil datorit micrii aparent rapide pe cerul crepuscular. Simbolul astronomic pentru Mercur este o versiune stilizat a capului zeului avnd o plrie cu aripi, pe un caduceu, un antic simbol astrologic. nainte de secolul 5 .e.n., astronomii greci credeau c planeta e
10

format din dou obiecte separate: una vizibil doar la rsrit i cealalt vizibil doar la apus. n India, planeta a fost denumit Budha, dupa fiul Chandrei (al Lunii). Culturile chinez, corean, japonez i vietnamez fac referiri la planeta Mercur sub denumirea de Steaua apei, denumire bazat pe cele Cinci Elemente. Structura intern: nucleu, manta i crust Mercur este una din cele patru planete terestre, nsemnnd c este un corp pietros, ca i Pmntul. Este cea mai mic dintre cele patru, cu un diametru de 4879 km la ecuator i ca i compoziie are aproximativ 70% metal si 30% silicai. Ca densitate, Mercur este pe locul doi n Sistemul Solar, cu 5430 kg/m, cu puin mai mic decat cea a Pmntului.

1.Crust - 100-200 km grosime 2.Manta - 600 km grosime 3.Nucleu - 3.600 km diametru Densitatea mare a planetei Mercur poate fi utilizat pentru a arta detalii despre structura sa intern. n timp ce densitatea mare a Pmntului rezult par ial din comprimarea nucleului, Mercur este mult mai mic i regiunile sale interne nu sunt att de comprimate. Aadar, pentru ca ea s aib o densitate att de mare, nucleul su trebuie s fie mare si bogat n fier. Geologii estimeaz c nucleul planetei Mercur ocup aproximativ 42% din volumul su (nucleul Pmntului ocup aproximativ 17% din volumul su). Deasupra nucleului este mantaua care are 600 km grosime. Se crede c n trecutul planetei Mercur, un impact catastrofal a avut loc, fiind lovit de un corp cu diametrul de cteva sute de kilometri care a catapultat mare parte din mantaua
11

original, rezultnt o manta relativ subire n comparaie cu nucleul ei mare, d ar exist i teorii alternative care sunt discutate mai jos. Se crede c planeta Mercur are o crust n jur de 100 -200 km grosime. O trstur distinctiv a planetei Mercur este c are foarte multe rifturi, unele extinzndu-se pe sute de kilometri. Se crede c acestea s-au format n timp ce nucleul i mantaua planetei s-au rcit i s -au contractat dup ce crusta s-a solidificat. Planeta Mercur are un coninut de fier mai mare dect oricare alt planet major din sistemul nostru solar. Mai multe teorii au fost propuse pentru a explica metalicitatea mare a planetei. Cea mai acceptat dintre teorii este cea conform creia Mercur avea de la nceput o proporie a metalo -silicailor similar cu meteoriii de condrit i o mas de aproximativ 2,25 ori mai mare dec t masa curent dar la nceputurile istoriei sistemului solar, planeta Mercur a fost lovit de un planetoid avnd aproximativ 1/6 din masa sa. Impactul ar fi ndeprtat mare parte din crust si manta, lsnd nucleul n urm. O teorie similar a fost propus pentru a explica formarea Lunii. O alta teorie spune c Mercur s-ar fi format din nebuloasa solar nainte ca energia eliberat de Soare s se stabilizeze. Planeta ar fi avut iniial de dou ori masa prezent. Dar protosteaua s-a contractat, temperaturile n preajma planetei Mercur puteau s ajung la 2.500-3.500 K, posibil chiar s fi ajuns la 10.000 K. Mare parte din rocile de la suprafa ar fi putut s fie vaporizate la astfel de temperaturi, formnd o atmosfer de vapori de roc care ar fi putut s fie dui mai departe de vntul solar. O a treia teorie sugereaz c nebuloasa solar a cauzat o for de frecare cu particulele din care se fcea acreia planetei Mercur, ceea ce nseamn c particulele mai uoare s-au pierdut din materialul de acreie. F iecare din aceste teorii prezice o alt compoziie a suprafeei planetei i dou viitoare misiuni spaiale, Messenger si BepiColombo vor face observaii i vor testa teoriile.

12

Suprafaa

Mrimea Plantelor interioare Mercur,Venus , Pmnt i Marte

Mrimea lui Mercur comparat cu a Pmntului Suprafaa planetei Mercur este foarte similar n aparen cu cea a Lunii, pe ea existnd cmpii ntinse gen mare(numele de mare a fost dat de observatorii din antichitate care credeau c petele negre de pe suprafaa Lunii sunt mri i oceane iar prile luminoase sunt continente) i cratere numeroase, indicnd c planeta este geologic inactiv de miliarde de ani. Numrul mic de misiuni fr echipaj spre Mercur dovedesc c geologia acestei planete este cea mai pu in neleas dintre planetele terestre.

Bazinul Caloris de pe Mercur este unul din cele mai mari cratere de impact din Sistemul Solar
13

n timpul i la scurt timp dup formarea planetei Mercur, ea a fost puternic bombardat de comete i asteroizi pentru o perioad care s -a sfrit acum 3,8 miliarde de ani. n timpul acestei perioade de intens formare a craterelor, planeta a primit impacturi pe toata suprafaa sa, aceste impacturi fiind facilitate de lipsa unei atmosfere care s ncetineasc acele corpuri. n acest timp planeta a fost activ vulcanic, bazine cum ar fi Bazinul Caloris au fost umplute cu magm din interiorul planetei, care a produs cmpii similare cu mrile gsite pe Lun. Craterele de pe Mercur variaz n diametru de la civa metri pn la cteva sute de kilometri n diametru. Cel mai mare crater cunoscut este gigantul Bazin Caloris, cu un diametru de 1300 km. Impactul care a dat natere Bazinului Caloris a fost att de puternic nct a cauzat erupii de lav i a lsat un inel concentric de peste 2 km nlime nconjurnd craterul de impact. La antipodul Bazinului Caloris este o regiune ntins stranie i deluroas numit Terenul Straniu. Se crede c valurile de oc de la impact au cltorit n jurul planetei i, cnd s -au ntlnit la antipodul bazinului (180, pe partea cealalt), tensiunile mari au cauzat fracturi extensive ale suprafeei. Alternativ, s -a sugerat c acest teren s-ar fi putut forma ca rezultat al convergenei materialului expulzat la antipodul bazinului.

Aa numitul "Teren Straniu" a fost creat de Bazinul Caloris la punctul antipodal al planetei Cmpiile planetei Mercur au dou vrste distincte: cmpiile mai tinere sunt mai puin craterate i probabil au fost create cnd ruri de lav au ngropat terenul de timpuriu. O trstur neobinuit a suprafeei planetei este existena cutelor de compresie care se intersecteaz pe cmpii. Se crede c n timp ce interiorul planetei se rcea, s-a contractat i suprafaa sa a nceput s se deformeze. Cutele pot fi vzute deasupra altor trsturi, cum ar fi cratere i cmpii mai netede, indicnd c
14

ele sunt mai recente. Suprafaa planetei Mercur este de asem enea ndoit de bombrile mareice cauzate de Soare mareele provocate de Soare pe Mercur sunt cu aproximativ 17% mai puternice dect cele provocate de Lun pe Pmnt. Ca i suprafaa Lunii, suprafaa planetei Mercur a suferit efectele proceselor de eroziune cosmic. Vntul solar i impacturile cu micrometeorii pot sa mreasc albedoul i s altereze proprietile reflectorizante ale suprafeei. Temperatura medie la suprafaa planetei Mercur este de 452 K (179 C) dar variaza intre 90 K (-183 C) i 700 K (427 C), din cauza lipsei atmosferei; n comparaie, temperatura pe Pmnt variaz cam 80 K. Lumina solar pe suprafaa planetei Mercur este de 6,5 ori mai intens dect pe Pmnt, cu o valoare a constantei solare de 9,13 kW/m. Venus

Venus este cea mai apropiata planeta de Pamant. Ea straluceste puternic pe cer, fiind Luceafarul de seara si de dimineata. Se poate vedea numai vreo 3 ore dupa asfintit sau inaintea rasaritului. Dupa soare si Luna, Venus este cel mai stralucitor corp ceresc. Aceasta planeta are aproape dimensiunile Pamantului. Se invarte in jurul Soarelui la o distanta de circa 110 milioane de Km ( 70 de milioane de mile). Diametru este de12104 Km.Venus are o miscare de rotatie in sens invers fata de cea a pamantului. Se roteste in jurul axei sale in timp mai indelungat decat timpul in care se roteste in jurul Soarelui, ceea ce inseamna ca pe Venus o zi este mai lunga decat un an.

15

Atmosfera planetei este foarte groasa. Vulcanii in eruptie degaja dioxid de sulf care formeaza nori grosi portocalii de acid sulfuric. Acest strat de nori ramane tot timpul la suprafata planetei. Norii sunt compusi in mare parte din dioxid de carbon. Acestia cauzeaza ploi care ar arde orce vietate de pe suprafata planetei. Presiunea atmosferica pe Venus este de aproximativ 100 de ori mai mare decat a pamantului. La suprafata temperatura se poate ridica la circa 480 de grade C (circa 900 de grade F).Atmosfera reflecta lumina Soarelui ca o oglinda uriasa ceea ce ii da lui Venus atata stralucire pe cer. Un robot trimis pe planeta, a descoperit ca aceasta era acoperita de roci ascutite si arata ca un desert intunecos, maro-inchis.Exista si munti mai inalti ca Everestul si formatiuni de teren asemanatoare continentelor terestre, aflate mai sus de nivelul mediu al planetei. Intre ele se afla depresiuni mar. Acestea ar putea fi fundul unor oceane ce s-au evaporat cu mult timp in urma. Ca si planetele Mercur si Marte, Venus prezinta cratere, dar acestea sunt mai mici. Atmosfera densa a planetei Venus incetineste toate obiectele care trec prin ea, deci ele ating suprafata cu o forta mai mica, creand cratere mai mici. Magellan a descoperit ca suprafata planetei este acoperita in mare pare cu lava solidificata, care a erupt din multimea de vulcani care se gasesc pe venus. A mai descoperit, de asemenea, crapaturi si linii ciudate care dau aspectul unei panze de paianjen. Venus spre deosebire de alte planete, nu are sateliti naturali. Marte

Marte este, pornind dinspre Soare, a patra planet a sistemului solar, a crei denumirea provine de la Marte, zeul roman al rzboiului. Uneori mai este
16

numit i planeta roie datorit nfirii sale vzut de pe Pmnt. Culoarea roiatic se explic prin prezena pe suprafaa sa a oxidului de fier. Marte este o planet teluric (de tip terestru) cu o atmosfer subire; printre caracteristicile suprafeei se numr i craterele de impact ce amintesc de Lun, dar i vulcani, vi, deerturi i calote glaciare polare ce amintesc de Pmnt. Pe Marte se gasete cel mai nalt munte cunoscut al sistemului solar, Olympus Mons(26.000 m alt.), precum i cel mai mare canion, numit Valles Marineris. n anul 2008, n trei articole publicate n revista Nature s-au adus dovezi despre un crater de impact uria, lung de 10.600 km i lat de 8.500 de km, care este de apoximativ patru ori mai mare dect craterul Bazinul Polul-Sud-Aitken de pe Lun. Pn la misiunea Mariner 4 din 1965 se bnuia c pe suprafaa planetei exist ap lichid. Aceste bnuieli se bazau pe variaiile suprafeelor luminate i ale celor ntunecate, n special ale celor din zonele polare ale planetei, ce preau a fi continente i mri; dungile negre erau interpretate ca fiind ruri. Odat cu aceast misiune s-a dovedit ns c aceste caracteristici erau doar iluzii optice; cu toate acestea Marte ar putea avea condiii de via pentru microorganisme i ap n stare solid, conform misiunii Phoenix Mars Lander la 31 iulie 2008. Marte are doi satelii mici i diformi, Phobos i Deimos, care ns ar putea fi doar doi asteroizi capturai cndva de gravitaia planetei. Marte poate fi vzut de pe Pmnt i cu ochiul liber. Magnitudinea aparent atinge -2,9, luminozitate depit doar de Soare, Venus, Lun i uneori i de Jupiter. Caracteristici fizice nfiarea roiatic a planetei se datoreaz oxidului de fier de la suprafa. Raza planetei Marte reprezint jumtate din cea a Terrei, iar masa sa, doar o zecime; este mai puin dens, dar aria suprafeei sale este doar cu puin mai mic ca aria suprafeei uscate a Pmntului. Marte se considera c are vrsta de 4,5 miliarde de ani, vrst derivat din masuratori izotopice pe meteorii i implicit extins la planetele de tip terestru (Mercur, Venus, Terra i Marte).

17

Marte Ziua marian dureaz cu o jumtate de or mai mult dect ziua terestr i este uneori numit sol iar anul marian dureaz aproape ct doi echivaleni pmnteti. Sateliii lui Marte sunt n numr de doi, numi i dup cinii zeului Marte (Phobos i Deimos). Acetia sunt nite corpuri mici, ntunecate i puternic marcate de cratere, la origine putnd fi nite asteroizi captai de gravitaia Planetei Roii. Satelitul Phobos, datorit perioadei sale de revoluie sideral mult mai mic dect perioada de rotaie sideral a planetei, are micare aparent de la vest spre est i rsare i apune de cte 2 ori ntr -o zi marian . Atmosfera Marte a pierdut magnetosfera acum 4 miliarde de ani, vntul solar interacionnd direct cu ionosfera marian, innd atmosfera mai rarefiat dect ar fi n mod normal din cauza eliminrii atomilor din atmosfera superioar. Atmosfera marian este relativ rarefiat; presiunea atmosferic la suprafa are o valoare de doar 0.7-0.9 kPa, n comparaie cu cea a Pmntului, de 101.3 kPa. Atmosfera ajunge pn la 11 km, pe cnd, cea a Terrei la doar 60000 km. Compoziia atmosferei: 95% dioxid de carbon, 3% nitrogen, 1,6% argon, coninnd urme de oxigen i ap. Atmosfera este prfoas, oferind cerului marian o culoare maroniu-rocat. Existena metanului indic faptul c pe planet a existat, sau exist, o surs de gaz. Activitatea vulcanic, impacturile cu posibile corpuri cereti i existena vieii sub forma unor microorganisme, ca metanogenele, reprezint posibile surse. n lunile de iarn, cnd polii sunt permanent n umbr, suprafaa nghea att de puternic nct 25-30% din ntreaga atmosfer se condenseaz n buci groase de ghea din CO2.

18

Clima Marte are anotimpuri ce se aseamn celor de pe Pmnt. Totui, ele s unt de dou ori mai lungi, iar distana mai mare fa de Soare face ca anul marian s fie de aproape dou ori mai mare ca al planetei noastre. Temperaturile variaz ntre 140 C (220 F) i 2 0 C (68 F). De asemenea, Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar. Acestea pot varia ntre furtuni pe areale mici i furtuni ce acoper ntreaga planet. Ele tind s apar cnd Marte e in poziia cea mai apropiat de Soare, i crete temperatura la sol. Geologie La suprafa, Marte este alctuit n mare parte din bazalt, cercettorii bazndu-se pe compoziia meteoriilor marieni ajuni pe Pmnt i pe observaii din spaiu. Mare parte din planet este acoperit de un praf mai fin ca pudra de talc. Examinarea suprafeei lui Marte a dezvluit c pri din crusta planetei au fost magnetizate, una dintre teorii susinnd c n trecut pe Marte e xistau plci tectonice n micare. Sunt probe concludente care arat c a existat ap lichid, deoarece s -au descoperit diferite minerale care se formeaz de obicei numai n prezena apei. Geografia (Areografie) Primii oameni care au cartografiat planeta au fost i primii areografi. n 1840, dup 10 ani de studiu, Mdler desena prima hart a planetei. Ecuatorul este definit de rotaia corpului, dar locaia Primului Meridian a fost specificat, ca i n cazul Terrei, alegndu-se un punct arbitrar. Un crater mic, mai trziu numit Airy-0, localizat n Sinus Meridiani reprezint punctul prin care trece meridianul de 0.0 longitudine. Suprafaa planetei, aa cum se poate vedea de pe Pmnt, apare sub dou tipuri de areale: cmpii plane acoperite cu praf i nisip bogat n oxid de fier roiatic, considerate continente, i li s-au dat nume ca Arabia Terra sau Amazonis Planitia; i locuri mai ntunecate, considerate mri, de aici denumiri ca Mare Erythraeum, Mare Sirenum i Aurorae Sinus.
19

Scutul vulcanic, Olympus Mons (Muntele Olimpus), este cel mai nalt munte cunoscut din sistemul solar. Acest munte are 25 km nlime i o baz de 600 km n diametru. n aceeai regiune cu el se afl ali trei vulcani, numii Arsia Mons (17 km inaltime), Pavonis Mons (14 km inaltime) i Ascraeus Mons (18 km inaltime), i cel mai mare canion, Valles Marineris, lung de 4000 km i adnc de 7 km. Pe Marte sunt i numeroase cratere de impact. Cel mai mare crater de pe Marte este Hellas Planitia. Are 2000 km in diametru si 6 km adancime, acoperit cu nisip de un rou aprins. Satelii naturali

Phobos

Deimos

Marte are doi satelii naturali, Phobos i Deimos, ce orbiteaz foarte aproape de planet i se crede c ar fi asteroizi capturai. Ambii au fost descoperii n 1877 de Asaph Hall i au fost botezai dup personajele Phobos (panic-fric) i Deimos (teroare-spaim) care, n mitologia greac, l nsoesc pe tatl lor, Ares, zeul rzboiului, n btlie. La romani, Ares se identific cu zeul Marte. De pe Marte, micrile sateliilor Phobos i Deimos apar diferite n comparaie c u micarea Lunii. Phobos rsare n vest, apune n est i rsare iar dup 11 ore, n timp ce Deimos rsare n est dar foarte lent. Orbita Marte e mai excentric dect celelalte planete din sistemul solar, iar distana medie pn la Soare este de 230 milioane km. Perioada de rotaie este de 687 zile pmnteti, dar o zi pe Marte e doar cu puin mai mare ca cea de pe Pmnt, 24 ore, 39 minute i 35 secunde. Odat la 780 zile se produce opoziia plane tei. Atunci se afl cel mai aproape de Pmnt. Distana minim dintre Marte i Terra se situeaz ntre 55 i 90
20

milioane km. Urmtoarea dat cnd Marte va fi n opoziie, va fi pe 29 ianuarie 2010. Pe 27 august 2003 a atins cea mai mic distan fa de planeta noastr din ultimii 60.000 de ani: 55.758.006 km. Analize detaliate ale sistemului solar prevd o apropiere i mai mare n 2287. Msurarea timpului pe Marte Sol sau zi marian, este durata echivalent a unei rotaii n jurul axei proprii a planetei Marte. Valoarea ei este n jur de 24 ore 39 minute si 35 secunde. Viaa Exist dovezi c planeta a fost cndva mult mai accesibil vieii dect este astzi, dar dac au existat vreodat organisme vii pe Marte rmne nc o ntrebare deschis. Misiunea Viking de la mijlocul anilor 70 ce a avut ca scop detectarea de microorganisme n solul marian, a adus unele rezultate pozitive, mai tarziu combtute de muli cercettori. n laboratorul Lyndon B. Johnson Space Center din Houston, Texas s-au gsit componente organice n asteroidul ALH84001, care se crede c ar proveni de pe Marte. Pluto

Cand a fost descoperi , n 1930 , Pluto era cea mai indepartata planeta din sistemul solar . Dar , cum orbita sa are forma unei elipse foarte alungite , distanta de soare variaza intre 4,4 si 7,4 miliarde de km . Astfel , din 1979 , Pluto se afla mai aproape de Soare dect Neptun iar acest lucru a durat pna n martie 1999 . Cu un diametru mai mic de 2500 km , el este de proportii mai reduse dect Luna . Vazut de pe Pamnt , dimensiunile sale sunt echivalente cu cele ale unei monede vazute de la o distanta de zeci de km ! Nu a fost survolat de nici o sonda si ramane prea putin cunoscut . Se crede ca este format dintr-un nucleu de roci , inconjurat de un invelis de gheata . Suprafata sa ar putea fi acoperite cu azot si metan inghetate . Planeta ar avea o atmosfera rarefiata care contine metan . Unii
21

cred ca aceasta planeta este un fost satelit al lui Neptun . Ea ar fi devenit libera I urma coliziunii cu un alt corp . n 1978 i s-a descoperit un satelit : Charon . Diametrul sau , de ordinul a 1200 km , reprezinta aproape jumatate din cel al lui Pluto . n sistemul solar , nu exista alte exemple de satelit proportional atat de mare n raport cu planeta sa . Pluto este cea mai indepartata planeta de la soare, desi cateodatea vine mai aproape decat Neptun avand orbita sa inalta escentrica. Mica, stancoasa, si recea planeta are nevoie de 247. 7 ani pentru o rotatie in jurul soarelui. Fotografia descrie pe Pluto in fata, luna sa Charon in fundal si Soarele o stea stralucitoare dar distanta. Pluto a noua planeta de la soare, cel mai cunoscut membru al sistemului solar. Pluto a fost descoperita in urma unei cercetari prin telescop, inaugurata in 1905 de astronomul american Percival Lowell, care a conexat existenta unei planete dincolo de Neptun, existenta considerata cauza a unor usoare pertuberatii in miscarile planetei Uranus. Continuata de membri ai echipei observatorului Lowell, cercetarea s-a incheiat cu succes in 1930 cand astronomul american Clyde William Tombaugh care a gasit planeta Pluto langa pozitia pe care o prevazuse Lowell. Masa noii planete parea oricum insuficienta pentru pertuberatiile planetei Neptun si cercetarea pentru o posibila a zecea planeta continua. Pluto este in rezolutie cu soarele, o data la 247, 7 ani la o distanta medie de 5, 9 miliarde de Km. Orbita este atatde escentrica incat pe anumite puncte de-a lungul drumului sau, Pluto este mai aproape de soare, decat Neptun. Nici o posibilitate de ciocnire nu exista oricum, pentru ca orbita lui Pluto este inclinata cu mai mult de 17, 2 grade fata de planul elipsei si nu traverseaza niciodata drumul lui Neptun.

22

Vizibila numai prin telescoape mari Pluto este vazuta a avea o culoare aproape galbena. Timp de multi ani putine s-au stiut despre planeta, dar in 1978 astronomii au descoperit o luna relativ mare in orbita lui Pluto, la o distanta de aproape 19000 de Km, si au numit-o Charon. Orbitele lui Pluto si Charon au provocat trecerea repetata, una in fata celeilalte din 1985 pana in 1990 dand posibilitatea astronomilor sa le determine aproape exact dimensiunile. Pluto are 2. 284 Km in diametru si Charon 1. 192 Km in diametru facandu-le mai mult decat un sistem de planete duble decat de exemplu Pamantul si Luna lui. Pluto are de asemenea o atmosfera rarefiata, probabil de metan exercitand o presiune aupra suprafetei planetei care este de 100000 de ori mai mica decat presiunea atmosferei Pamantului, la nivelul marii. Atmosfera apare a se condensa si a forma banchize, de-a lungul lungii ierni pe Pluto. Cu o densitate aproximativ de 2 ori cat a apei, Pluto pare a fi formata din material pietros mai mult decat pe celalalte planete ale sistemului solar. Aceasta poate fi rezultatul unor combinatii cimice de temperatura rece si densitate scazuta care au avut loc in timpul formarii planetei. Anumiti astronomi au sugerat ca Pluto ar putea fi un fost satelit al lui Neptun, purtat-lovit pe o orbita separata, in timpul primelor zile ale sistemului solar. Charon ar putea fi deci o acumulare a unor materiale usoare rezultate din coliziune.

23

Caracteristica planetelor gigantice

Dincolo de Marte se afla doua panete gigant : Jupiter si Saturn. Usor vizibile si cu ochiul liber , ele au fost urmarite nca din antichitate . Cele mai concrete informatii n privinta lor au fost furnizate de sondele americane Voyager care le-au survolat ntre 1979-1981 . Spre deosebire de Pamnt , Jupiter si Saturn nu au o suprafata solida : aceste doua planete sunt doua imense sfere de gaz . Jupiter

Planeta Jupiter este a cincea planet de la Soare n Sistemul Solar i cea mai mare planet. Cu excepia Soarelui, Lunii i planetei Venus, Jupiter este cel mai mare corp ceresc de pe cerul terestru (cerul observabil de pe Pmnt), i este de aproximativ de trei ori mai mare dect Sirius, care e cea mai mare stea. Avnd n vedere proeminena sa pe cer, romanii l-au numit Jupiter pentru Jove, care era cel mai mare zeu roman. Jupiter e situat la aproximativ 780 de milioane km fa de Soare, cam de cinci ori mai mare dect distana de la Pmnt la Soare. Perioada sa de revoluie este n aproximativ 11.9 ani teretri, iar perioada sa de rotaie este de 9,9 ore. Fa de planetele telurice (Marte, Mercur, Venus i Pmnt), Jupiter este o gigant minge de gaz. Nucleul sau este relativ mic, alctuit din topitur de fier i roci sfrmate. Masa sa este de 318 ori mai mare decat a Pamantului si diametrul sau de 11,2 ori mai mare decat al Pamantului. In atmosfera inalta a planetei Jupiter, gravitatia este de 2.5 ori mai mare decat a Pamantului.
24

Datorita diametrului sau impresionant si vitezei ridicate de rotatie, materia de la suprafata planetei circula foarte rapid pentru a inconjura planeta. Aceasta viteza ii da materiei o tendinta accentuata de a se deplasa de pe suprafata panetei si de a se indrepta in spatiu, pe o linie relativ dreapta. Cea mai mare viteza a particulelor se atinge in dreptul Ecuatorului,deoarece aici trebuie sa parcurga cea mai mare distanta pentru a inconjura planeta. Astfel, aici corpurile au cea mai mare tendinta de a se deplasa in spatiu, pierzandu-si gravitatia. Datorita faptului ca Jupiter este o planeta gazoasa, nu are aceeasi putere de a-si pastra materia la suprafata sa, asa cum pot face planetele telurice, solide, iar datorita acestiu fapt Jupiter arata precum o minge turtita.. la Ecuator diametrul este de 143.000 km, iar diametrul de la poli este de doar 133.700km. Jupiter a fost observata printr-un telescop in 1610, de filozoful si omul de stiinta Galileo Galilei. Pana atunci se credea ca Universul, cel putin metagalaxia cuprindea doar planetele si stelele care sunt in jurul orbitei terestre-descoperire facuta de Ptolemeu in secolul al 2-lea. Galileo a observat patru sateliti pe orbita acestei planete. Simpla observare a altor corpuri ceresti in afara de Pamant sau stelele inconjuratoare, a primit denumirea de revolutia Copernic dupa astronomul polonez Nicolaus Copernicus. Aceasta revolutie a folosit astronomilor si oamenilor de stiinta inca din Antichitate, pana in zilele noastre. Satelitii observati de Galileo au fost numiti sateliti lui Galileo in onoarea celui care I -a descoperit. Cand a fost pentru prima data observat printr-un telescop modern, Jupiter parea ca un cerc colorat cu maro,bej si nuante de albastru. Cel mai bine se putea observa atunci cand cand Pamantul si Jupiterul erau aliniate pe aceeasi directie cu Soarele. Atunci jupiterul este la distanta minima fata de Pamant si astfel apare de aproximativ doua ori mai mare. De asemenea, atunci Jupiter se ridica la apus si apune la rasarit, ceea ce inseamna ca este posibila observarea sa toata noaptea. Aceasta prielnica perioada, in care Pamantul prinde Jupiterul in aceata pozitie, este posibila doar la mai mult de un an, adica la 399 de zile.Undele radio,arata ca Jupiterul isi roteste axa polilor magnetici in 9 ore si 55,5 de minute. Cu aceasta rapida rotatie, intreaga suprafata a planetei poate fi observata in doua zile, in timpul
25

asezarii sale pe aceeasi directie cu Soarele.Pe la mijlocul anilor 50, astrologii au putut observa ca Jupiter emite puternice unde radio,pe mai multe frecvente. Datele prelevate de la astrologi au scos la iveala faptul ca campul magnetic al planetei Jupiter este foarte asemanator cu cel al Pamnatului, dar, pe de alta parte, mult mai puternic. Astfel, in atmosfera sa inalta, campul magnetic este de 10 ori mai intens decat al Pamantului. De asemanea, s-a observat ca axa polilor este de asemenea inclinata,la aproximativ 10 grade fata de orbita. Interactiune puternica dintre campul magnetic al lui Jupiter si particulele emise de Soare, creaza unde radio si de asemenea, in apropierea polilor, aurore, asemanatoare cu aurorele boreale de pe Pamant. Deci,se poate observa,ca, desi Jupiter nu este o planeta telurica, fenomenele prezente pe suprafata ei sunt asemanatoare cu cele petrecute in atmosfera terestra si pe suprafata Terrei. Datorita rotatiei axei polilor, intensitatea undelor radio scade.

Masurand velocitatea satelitilor lui Jupiter,astrologii au putut determina forta gravitationala pe care Jupiter o exercita asupra lor- deoarece se stie ca forta gravitationala exercitata de un corp este proportionala cu masa sa- astfel s-a putut afla masa lui Jupiter. Lansarea unor sateliti in apropierea planetei Jupiter,a facurt de asemenea posibila observarea mai indeaproape a campului sau gravitational, si a relevat unele indicii cu privire la inelele acestuia. Tot prin intermediul acestor sateliti s-au putut preleva mostre si poze ale suprafetei planetei, pentru studii chimice. Punand toate detaliile cap la cap, astrologii au reusit sa realizeze poze si informatii precise cu privire la Jupiter. Diametrul lui Jupiter este de 11,2 ori mai mare decat al Pamantului, asta insemnand ca volumul sau este de 1300 de ori mai mare ca al Pamantului., cu toate acestea,masa lui Jupiter nu este decat de 318 ori mai mare ca a Terrei. Densitatea mica,ne indica faptul ca Jupiter este o planeta formata predominant din elemente usoare,heliu si hidrogen. O sonda spatiala, lansata in 1995, care orbiteaza si astazi Jupiterul ne face cunoscut faptul ca aceasta planeta prezinta particule de apa in atmosfera foarte inalta. S-au mai descoperit si alte elemente care intra in compozitia lui jupiter, iar in cele din urma oamenii de
26

stiinta au ajuns sa creada ca aceasta planeta s-a format din aceleasi elemente precum Soarele. Lasand la o parte dimensiunile impresionante ale acestei planete, s-a dovetit ca ea ar fi incapabila sa devina o stea datorita temperaturii scazute si legatura slaba dintre atomii de hidrogen. Desi este facuta din aceleasi elemente precum si Soarele, Jupiterul nu indeplineste conditiile necesare pentru a deveni o stea. Jupiter este la o distanta fata de Soare de 5 ori mai mare decit Pamantul, astfel ca intensitatea energiei solare care ajunge la Jupiter este de numai 4% fata de intensitatea radiatiei solare ce ajunge pe pamint. Sudiile radiatiei infrarosii de pe Jupiter au demonstrat ca planeta are de 1.67 de ori mai multe concentratie a radiatiilor fata de cea primita de la Soare. Sursa radiatiilor excesive este in aparenta caldura acumulata de catre compresia gravitationala a materialului planetei Jupiter, la momentul formarii planetei cu 4,5 miliarde de ani in urma. Diferenta de temperatura intre stratul superior al atmosferei jupiteriene si cel mai de jos strat al acesteia conduce la circulatia celulelor care transporta caldura dinspre interior spre exterior. La nivelul superior al atmosferei, temperatura scade sub punctul de inghet al amoniacului. In regiunile unde se constata o crestere a gazelor, amoniacul proaspat ingheata, formind astfel cristale de gheata. Cristalele de gheata sint impinse pe orizontala de catre materiale noi formate in straturile inferioare, formindu-se diverse benzi cu o luminozitate mai ridicata. Radiatiile ultraviolete interactioneaza cu moleculele straturilor superioare generind un praf dens (smog) de culoare galben-maroniu. Acest praf gros se depune sub forma unor nori ce creaza aspectul unei atmosfere mai intunecoase. Benzile de culoare mai inchisa au tendinta de se lasa, cristalele de amoniac topindu-se, expunind astfel particulele de un maron mai inchis si determinind o intunecare mai accentuata. Masele de aer ale atmosferei jupiteriene se intind de la nord la sud. Aerul miscindu-se inspre ecuator trebuie sa efectueze o ruta ceva mai lunga fata de cea initiala, in timp ce miscarea aerului inspre pol este de durata mai scurta. Aceste divergente in miscarea aerului creaza vinturi alternative transformind straturile de nori in foarte bine definite benzi.
27

Mecanisme similare se formeaza si pe Pamint creindu-se vinturile schimbatoare, comparativ cu vinturile jupiteriene care sint mult mai puternice formind o ecuatie mult mai stabila fata de cea care se formeaza pe Pamint. La ecuatorul jupiterian systemele individuale de nori variaza 11 inspre est in 24 de ore in concordanta cu rotatia din interiorul planetei, indicind astfel faptul ca vinturile care inconjoara planeta sint foarte puternice. La ecuatorul jupiterian aceste vinturi ajung pina la 600 km/h (360mph), descrescind inspre poluri. Furtuni puternice apar din senin pe suprafata planetei. Comparativ cu furtunile pamintene care sint conduse de catre caldura solara in atmosfera. Furtunile jupiteriene se datoreaza efervescentei gazului cald care se inalta in atmosfera dinspre interiorul planetei.

Aceste bule transporta diverse cantitati de caldura, creind furtuni, care de cele mai multe ori sint prinse intre benziile de nori de catre vinturi puternice care bat in directii diferite. Miscarea Nord-Sud nefiind posibila si fara relief care sa ajute la calmarea vinturilor, furtunile invrt aceste vinturi timp de saptamini sau chiar mai mult. Cea mai renumita furtuna, the Great red Spot) Marea Pata Rosie, dureaza de cind primul telescop suficient de puternic a fost amplasat pe Jupiter. Motivul pentru care the Great Red Spot nu este inca cunoscut, dar amplitudinea sa se defineste pe sine prin energia acumulata la nivelul superior al atmosferei, probabilitatea ca energii atmosferice de o mai mica intensitate sa fie absorbite
28

creindu-se perturbatiile mai intense. Culoarea rosie este data de impuritatilece absorba culoarea violeta si ultravioleta, cu componete fosforice si sulfirice. Inca din 1938, astronomii au identificat in apropierea polului sud inca trei mici puncte de furtuna. Datorita formei si culorilor, acestea au fost denumite ovalurile albe. In 1998 astronomii au constatat ca 2 dintre acestea s-au contopit formint un nor de furtuna de o capacitate crescuta. De altfel acestea erau de dimensiuni mai reduse decit the Great red Spot. Dimensiunea exterioara Est-Vest este apropiata de cea a diametrului Pamintului. Cantitatea de radiatii infrarosii emise de catre norii albi in centrul furtunii indica o temperatura de cca. 157 C ( 251F). La aceasta temperatura amoniacul formeaza cristale de culoare alba.. Analizele confirma acest aspect. In 1994 cometa Shoe Maker-Levy 9 acorda o adevarata opurtunitate de a studia balanta energetica si circulatia atmosferica aplanetei jupiter. Cometa s-a destramat in momentul intrarii cimpului gravitational jupiterian, rezultind fragmente ale acesteia in stratul atmosferic superior, avind viteze de 216,000 km/h (134,000mph). Socul a provocat o explozie puternica instratosfera, putind fi observata si de multitudinea de telescoape precum si de Hubble Space Telescope. Atmosfera jupiteriana a raspuns la impactul cu cometa in 4 moduri. Asa cum fragmentele au intrat in stratul atmosferic superior al planetei, au lasat traiectorie meteoritica luminoasa care nu a existat mai mult de 1 minut, fiind urmat la scurt timp de o explozie puternica, creind un strat noros ce s-a ridicat pina la 3.000 km(1,800mi) deasupra stratului noros al planetei. In momentul in care acest material a revenit in stratosfera planetei a generat a generat unde de soc, descarcind o energie suficienta pentru a incalzi o suprafata de citeva mii de kilometrii in diamentru de la -100C ( -148F) la peste 700 C (1,300F). Rezultantele s -au racit in timp, formind un strat neguros in stratosfera jupiteriana ce s-a transformat incet intr-o atmosfera mai adinca. In citeva luni vintul a curatat urmele ramase dupa acest eveniment. Cureaua groasa hidrogen metalic lichid este creata de presiunea inalta si
29

temperatura joasa datorata circulatiei celulelor. Circulatia hidrogenului metalic este generatoare de curenti electrici. Acestia creaza un cimp magnetic larg, fiind considerat puternic chiar si la o distanta suficient de mare fata de cei 4 mari sateliti ai lui Jupiter, la 1 milion de km distanta. In afara de corpurile ceresti ale lui Galileo, particule cu sarcina emise de Soare, disturba stratul subtire din exterior, impingindu-l cu fata catre Soare tragindu-l in sensul opus. Mai apropiat de Jupiter , in interiorul orbitei corpurilor ceresti ale lui Galileo, puternicul cimp magnetic al lui Jupiter atrage particulele incarcate cu sarcina. Intraga zona a interactiunii particulecimp este cunoscuta sub numele de magnetosfera. Particulele sint atrase de cimpul magnetic interior al magnetosferei . Cimpul magnetic avind o concentratie mai ridicata la poli, adeseori particulele se lovesc unle de altele dar si de moleculele stratului atmosferic superior din jurul polilor.

Aceste coliziuni creaza aurorele fiind similare cu cele ale Pamintului, cum ar fi Aurora Boreala si Aurora Australa- luminile nordice, respectiv cele sudice. Jupiter este incercuit de cel putin 28 de sateliti si un numar de sateliti care sint ramasitele unui disc planetar, similar cu cel care incercuia Soarele cu mult timp in urma.Pentru acest motiv jupiter este una dintre cele mai studiate planete. Naveta spatiala Voyager 1 a obtinut imagini ale inelului planului ecuatorial.

30

(Materialul acesutia creind impresia unei miscari spiralate in spre interiorul planetei. 4 sateliti au fost descoperiti de catre Voyager. Acestia poarta numele de: Metis, Adrastea, Amalthea si Thebe, la o distanta de 127,960 km (79,510 mi), 128,980 km (80,140 mi), 181,300 km (112,700 mi), 221,900 km (137,900mi) in jurul planetei. Acestia sint inchise la culoare si forme neregulate.Almathea este cel mai mare in diametru, 135 km, celelali 3 avind intre 10 si 50 km diametru. Astronomii considera ca Methis si Adrastea care sint pe orbita lui jupiter pe partea exterioara a interiorului inelelor. In 1998 sutiul stiintific a confirmat ca inelele lui Jupiter sint formate din praful creat de comete si asteroizi care au fost in coliziune cu planeta. In afara de inele si acele mici corpuri ceresti, sateliti, faimosii galileo Moons primele corpuri ceresti observate de catre Galileo Galilei in spatiu. Acest 4 sateliti sint cu mault mai mari decit alti sateliti ai lui Jupiter, avind o dimensiune asemanatoare cu cea a planetei Mercur. Satelitii cei mai interiori sint Io, si Europa, fiind asemanati ca densitate si relief (stincos) cu ale planetei Mercur. Satelitii cei mai indepartati de planeta se numesc Ganymede si Calisto, au o densitate scazuta sint compuse din particule inghetate si sint asemanatoare ca aspect cu Neptun si Uranus.

31

Misiuni spaiale :

-Voyager 1 a fost lansat pe 5 septembrie 1977, de ctre NASA, cu scopul de a studia planetele Jupiter si Saturn.A trecut pe lng Jupiter n vara lui 1977 . -Naveta spatiala Galileo si-a inceput calatoria in jurul orbitei lui Jupiter in decembrie 1995, initializind o examinare in profunzime a satelitilor. Astfel ca, Ganymede are propriul cimp magnetic si Callisto prezinta anumite modificari ale structurii cauzate de mediul inconjurator.

2 familii a cite 2 sateliti au fost localizati la o mare distanta de Jupiter, pe orbita eliptica. Leda, Himalia, Lysithea si Elara sint la o distanta de cca. 11 milioane km siAnanake, carme, Pasiphae si Sinopa se afla la o distanta de aprox. 21-23 milioane km.

32

Cei 12 sateliti apropiati ai planetei precum si inelele se rotesc in aceeasi directie ca si planeta in jurul axei sale, comparativ cu cei mai indepartati care se rotesc in sens invers. Aceasta semnifica faptul ca grup ul de sateliti mai indepartati este posibil sa fi rezultat din coliziunea celor 2 mari corpuri.

-La 19.01.2006 a fost lansat modulul New Horizon care a ajuns la sfrsitul lunii februarie la 2,25 milioane km de suprafata planetei Jupiter, de unde a transmis spre Pamnt peste 700 de fotografii diferite. Acestea dezvaluie imagini ale unei eruptii vulcanice de pe cel mai mare satelit al planetei, Io, precum si detalii despre furtuna "Punctul Rosu", care transporta materiale de greutatea Terrei printre norii de gaze ai planetei.

Daca nu se va defecta pe drum, vehiculul spatial ar urma sa ajunga aproape de Pluto, cea mai ndepartata din sistemul nostru solar, n anul 2015.

33

Inelele lui Jupiter Sunt mai putin spectaculoase dect cele ale lui Saturn . Inelul principal are marginea exterioara la aproximativ 57000 kmde cei mai inalti nori ai atmosferei . Cu o inaltime de aproximativ 6000 km , el se prelungeste spre planeta intr-un halo difuz si, n partea opusa printr-un inel exterior mare. Saturn Saturn este a asea planet de la Soare i a doua ca mrime din Sistemul Solar, dup Jupiter. mpreun cu Jupiter, Uranus i Neptun, Saturn este clasificat ca un gigant gazos. Aceste planete sunt numite corpuri joviane, nsemnnd planete asemntoare cu Jupiter. Saturn este numit dup zeul roman Saturnus (care va denumi ziua de smbt), echivalentul zeului grec Kronos (Titan i tatl lui Zeus), babilonianul Ninurta i divinitii Hindu Shani. Simbolul lui Saturn este coasa zeului Kronos (Unicode: ). Planeta este compus din hidrogen i proporii mici de heliu i alte elemente. Structura intern a planetei const ntr-un miez de piatr i ghea, nconjurat de un strat gros de hidrogen metalic i un strat gazos exterior. Atmosfera este blnd, dei multe caracteristici intense pot aprea. Vnturile de pe Saturn pot atinge viteze de 1,800 km/h, mult mai rapide dect cele de pe Jupiter. Are un cmp magnetic a crui putere este un intermediar ntre cea a Pmntului i cmpul puternic al lui Jupiter. Saturn prezint un sistem de inele, care sunt alctuite din particule de ghea i mici cantiti de deeuri de praf i roc. 61 de satelii cunoscui orbiteaz n jurul planetei, fr a socoti particulele din inele. Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn i al doilea satelit ca mrime din Sistemul Solar (dup Ganimede, satelitul lui Jupiter), este mai mare ca planeta Mercur i este singura planet din Sistemul Solar care are o atmosfer cu o consisten semnificativ.

34

Structura intern Dei nu sunt informaii directe despre structura intern a planetei, se crede c interiorul lui Saturn este similar cu al lui Jupiter, avnd un nucleu mic de roc, nconjurat de hidrogen i heliu. Miezul este similar n compoziie cu cel al Pmntului, ns mai dens. Deasupra miezului se alf un strat gros de hidrogen metalic, urmat de un strat de hidrogen lichid i heliu, iar n spaiul exterior la 1000 km atmosfera gazoas. Sunt prezente si urme de ghea. Regiunea miezului este estimat a fi egala cu 9-22*masa Pmntului. Saturn are un miez fierbinte, estimat a avea temperatura de 11,700 C si radiaz energie de 2,5 ori mai mult dect primete de la Soare. Cea mai mare parte a energiei este generat prin mecanismul Kelvin-Helmholtz (compresie gravitaional lenta), nsa producerea cldurii planetei nu este explicabil doar prin acest mecanism. Un procedeu adiional propus prin care Saturn i creeaz cldura este "ploaia" de heliu din interiorul planetei, picturile de heliu elibernd cldura prin frecare pe msura ce cad prin hidrogenul mai uor.

Saturn, imagine realizat de Pioneer Atmosfera Atmosfera saturnian prezint benzi paralele, asemntoare cu cea a planetei Jupiter, ns n cazul lui Saturn aceste benzi nu sunt la fel de bine conturate i sunt mai late la ecuator. Vnturile aici sunt printre cele mai puternice din ntreg Sistemul solar, date nregistrate de Voyager indic maxime de 500 m/s.

35

Atmosfera lui Saturn, de obicei calm, prezint uneori structuri i elemente specifice; n 1990 telescopul Hubble a observat o uria formaiune noroas lng ecuatorul lui Saturn, care dispruse n 1994 cnd Voyager a depistat o alt furtun, mai mic. Furtuna observat n 1990 are un caracter ciclic, manifestndu -se odat la aproximativ 30 de ani; au mai fost observate furtuni n 1876, 1903, 1933 i 1960, cea din 1933 fiind cea mai cunoscut. Respectnd regula, urmtoarea apariie ar trebui s fie n 2020 (cf. Kidger 1992).

Saturn pn n 2029 Folosind imagini n infrarou, astronomii au observat c Saturn are vortexuri (vrtejuri cu plnie) polare cu temperatura mai ridicat, acest fenomen fiind unic n cadrul planetelor sistemului solar.

Prezentare comparativ a mrimii planetelor Saturn i Pmnt

36

Orbit i rotaia n legtur cu rotirea propriei axe, aceasta se produce cu o mare vitez, n 10 ore i 14 minute la ecuator i n 10 ore i 39 minute n regiunile polare. Inelele lui Saturn

Inelele lui Saturn Marea particularitate a lui Saturn consta n sistemul de inele care l nconjoara ; acesta este att de amplu nct poate fi perceput chiar si cu o luneta de amatori . Galileo Galilei l ntrezareste nca din 1612 , dar abia olandezul Huygens va fi cel care va ntelege pentru prima oara fenomenul , n 1659 . De pe Pamnt nu s-u descoperit dect sase inele , dar fotografiile realizate de sonda Voyajer au demonstrat ca ele sunt de ordinul miilor . Ele formeaza n jurul lui Saturn , n planul ecuatorului sau , un fel de disc imens , cu diametrul de 300000 km , dar cu o grosime de numai un kilometru . Dupa pozitia lui Saturn n functie de pamint si de soare , noi vedem aceste inele mai mult sau mai putin inclinate . Atunci cnd ele apar pe muchie sunt atat de subtiri incit nu le mai vedem . Aceste inele sunt alcatuite din blocuri de gheata si pulberi care seinvirt n jurul planetei ca niste sateliti mici . Dincolo de planetele gigant au fost descoperite alte planete de mari dimensiuni: Uranus si Neptun . Foarte indepartate , aceste planete sunt greu de studiat de pe Pamnt . Ele sunt cunoscute mai bine de cnd au fost survolate de sonda americana Voyajer 2 : Uranus n 1986 , Neptun n 1989 . n privinta lui Pluto , de acesta nu s-a apropiat nici o sonda spatiala , raminind astfel destul de misterioasa.

37

Uranus Uranus este a aptea planet de la Soare i a treia c mrime (dup diametru). Uranus este mai mare ca diametru ns mai mic sub aspectul masei dect Neptun. Plasat pe o orbit de 19 ori mai ndeprtat de Soare dect cea a Pmntului, Uranus, ca i Neptun, primete foarte puin cldur. Cu un diametru de 52.000 km, Uranus este de 2 ori mai mic dect Saturn, dar de 5 ori mai mare dect Terra (Pmntul). Este nconjurat de inele ntunecate i are 15 satelii. Uranus este zeitatea greac ancestral a Raiurilor, un zeu suprem timpuriu. Uranus a fost fiul i partenerul Gaiei tatl lui Cronos (Saturn) i al ciclopilor i titanilor (predecesorii zeilor olimpici). Uranus, prima planet descoperit n vremurile moderne, a fost descoperit de William Herschel n timp ce scruta sistematic cerul cu telescopul personal pe 13 martie 1781. A fost de fapt vzut de mai multe ori, fiind ns ignorat, deoarece era considerat o alt stea obinuit (cea mai timpurie semnalare a sa a fost fcut n 1690 cnd John Flamsteed o considera 34 Tauri). Herschel a numit-o Georgium Sidus (Planeta Georgian) n onoarea patronului su, Regele George al III-lea al Angliei; alii i -au zis Herschel. Numele de Uranus a fost propus pentru prima dat de Bode n conformitate cu numele altor planete inspirate din mitologia clasic, ns nu a intrat n uz pn n 1850. Uranus a fost vizitat doar de o nav, Voyager 2 pe 24 ianuarie 1986.

Mrimea lui Uranus comparat cu a Pmntului Majoritatea planetelor se nvrt pe o ax aproape perpendicular pe planul eliptic, ns axa lui Uranus este aproape paralel cu elipsa. La trecerea lui Voyager 2, polul sud al lui Uranus era orientat aproape direct nspre Soare. Aceasta conduce la ciudatul fapt prin care regiunile polare ale lui Uranus recepioneaz mai mult
38

energie de la Soare dect regiunile ecuatoriale. Uranus este totui mai cald la ecuator dect la poli. Mecanismul care st la baza acestor fapte este necunoscut. Ba chiar este neclar care dintre polii lui Uranus este polul nord. Fie nclinaia axei sale este puin peste 90 de grade i atunci rotaia sa este direct, fie este puin sub 90 de grade i rotaia este retrograd. Problema este c trebuie tras o linie despritoare undeva, pentru c n cazul lui Venus de exemplu, nu este clar dac rotaia este chiar retrograd (i nu cumva o rotaie direct cu o nclinaie de aproape 180 de grade). Este posibil ca acest fenomen s fi fost provocat de o ciocnire cu un obiect cosmic imens. Datorit orientrii sistemului uranian i a traseul ui lui Voyager 2 prin el, descoperirile navetei s-au produs n acelai interval de timp. Un strat nalt de dispersie de fum i praf gen smog au fost gsite n zona polului luminat de soare al planetei. Oamenii de tiin au numit radiaia ultraviolet eman nd din aceast zon "strlucire de zi". Uranus este compus n mare parte din stnci i felurite gheuri, cu doar 15% hidrogen i puin heliu (n contrast cu Jupiter i Saturn care conin mai mult hidrogen). Uranus (i Neptun) sunt n multe privine similare sub aspectul miezului cu Jupiter i Saturn mai puin stratul ime ns de hidrogen metalic lichid. S-ar zice c Uranus nu ar avea un miez stncos ca i Jupiter i Saturn, dar mai degrab materialul su este mai mult sau mai puin distribuit uniform. Atmosfera lui Uranus este de aproape 83% hidrogen, 15% heliu i 2% metan. Ca i celelalte planete gazoase, Uranus are grupri de nori care se plimb rapid. Dar sunt foarte mici, vizibile numai printr-o mrire semnificativ a imaginilor luate de pe Voyager 2. Observaii recente ale lui HST arat nori mai mari i mult mai bine pro nunai. Observaii HST ulterioare arat chiar mai mult activitate. Uranus nu mai este planeta plictisitoare i seac pe care a vzut -o Voyager. Acum este clar c diferenele au aprut datorit efectelor sezoniere, din moment ce Soarele se afl n prezent la o latitudine Uranian mai joas, care ar

39

putea cauza efecte mai pronunate asupra vremii de la zi la noapte. Pn n 2007 Soarele va fi direct deasupra ecuatorului lui Uranus. Culoarea albastr a lui Uranus se datoreaz absorbiei culorii roii a metanului n atmosfera superioar. Ar putea s existe benzi de culoare ca i pe Jupiter ns sunt ascunse vederii de stratul protector de metan. Modelul de centuri latitudinale din atmosferele altor planete gigant se menine i la Uranus n ciuda orientrii sale. Civa nori de metan din atmosfer au indicat prezena unor vnturi de aproape 374 mi/h (aproape 160 m/s) la latitudini medii. Cmpul magnetic al lui Uranus prezint o ciudenie i anume: nu este centrat n centrul planetei, ci, dimpotriv, este nclinat cu aproape 60 de grade fa de axa de rotaie. Este generat cel mai probabil de o micare la adncimi relativ reduse n interiorul lui Uranus. Uranus este uneori abia vizibil cu ochiul liber pe un cer nocturn senin; este ns uor de reperat cu un binoclu (dac tii unde s te uii exact). Un telescop astronomic va arta un disc mai mic. Exist cteva site -uri web care arat poziia curent a lui Uranus (i a altor planete) pe cer, dar pentru a o gsi cu adevrat e nevoie de hri mult mai precise. Astfel de hri pot fi create cu un program planetar cum ar fi Starry Night. Inelele lui Uranus Asemeni celorlalte planete gazoase, Uranus are un sistem de inele, descoperit de sondele spaiale nc din 1977. Acestea sunt foarte ntunecate, ca i cele ale lui Jupiter, ns sunt compuse, pe lng praful fin, din particule destul de mari, ca i cele ale lui Saturn, ajungnd la diametre de pn la 10 m. Are 11 inele cunoscute, toate slab conturate; cel mai cunoscut este inelul Epsilon. Inelele lui Uranus au fost descoperite primele dup cele ale lui Saturn. Acest fapt s -a dovedit extrem de important, relevnd faptul c inelele sunt caracteristici ale planetelor gazoase i nu doar lui Saturn.

40

Inel

Distan (km) Lungime (km) 2,500 1-3 2-3 2-3 7-12 7-12 0-2 1-4 3-9 1-2 20-100

1986U2R 38000 6 5 4 Alpha Beta Eta 41840 42230 42580 44720 45670 47190

Gamma 47630 Delta 48290

1986U1R 50020 Epsilon 51140

Not: distana este exprimat de la centrul lui Uranus pn la part ea interioar a inelului Neptun

Neptun a fost descoperit n anul 1846, chiar n locul n care astronomul francez Urbain Le Verrier a calculat ca ar trebui sa se afle , fiindca numai prezenta sa putea explica anumite anomalii ale miscarilorlui Uranus . Neptun se afla la o distanta medie de 4,5 miliarde de km de Soare . Prin aspectul talia si masa sa , Neptun este o adevarata sosie a lui Uranus , dar atmosfera lui estemai agitata . La diferite altitudini s-au observat nori deplasati de vanturi de peste 1000 km/h . Formatiunea cea mai spectaculoasa este o pata mare , intunecata , de marimea Pamntului. Ea aminteste de marea pata rosie a lui Jupiter . Aceasta este un uragan enorm, al carui turbion are peste 600 km/h . La altitudine mai mare
41

circula nori luminosi , foarte rapizi , formati fara indoiala din cristale de gheata di metan . Din cauza indepartarii mari fata de Soare , Neptun primeste de 900 de ori mai putina enrgie solara dect Pamntul . n acelasi timp , s-a constatat ca el emite de 2,7 ori mai multa energie dect primeste . Nu se cunoaste sursa acestei calduri interne , dar ea explica vilentele miscari ale atmosferei . Datorita lui Voyajer 2 , au fost identificate n jurul lui Neptun 3 inele cufundate intr-un disc de pulberi; particularitatea celui din exterior este aceea ca reprezinta 3 arcuri mai conturate, dea lungul carora exista mai multa materie . Neptun are 8 sateliti cunoscuti. Cel mai mare , Triton , este corpul cel mai rece observat vreodata n sistemul solar. Temperatura la sol este de - 228 grade . Neptun e a 8-a planet de la Soare i a 4-a ca mrime (diametru). Neptun e mai redus ca diametru dar mai masiv dect Uranus. orbit: 4,504,000,000 km (30.06 UA) de Soare diametru: 49,532 km (ecuatorial) mas: 1.0247e26 kg n mitologia roman Neptun (la greci, Poseidon) era zeul mrilor.

Dup descoperirea lui Uranus, s-a observat c micarea sa nu corespunde legilor newtoniene. S-a prezis c o alt planet perturb orbita lui Uranus Neptun a fost iniial observat de ctre Galle i d'Arrest pe 23 septembrie 1846 aproape de locaiile prezise anterior de Adams i Le Verrier din calcule efectuate observnd poziiile lui Jupiter, Saturn i Uranus. O dezbatere internaional ntre englez i francez s -a nscut, ns acum descoperirea lui Neptun e atribuit amndurora.Orbitele calculate de ei diverg ns fa de orbita lui Neptun i dac cercetarea lor s -ar fi efectuat ceva mai trziu sau mai devreme Neptun putea s nu fie descoperit de ctre ei. Cu mai mult de 2 secole nainte, n 1613, Galileo a observat planeta Neptun foarte aproape de Jupiter, dar nu a crezut c e vorba de o stea. Dou nopi la rnd el a observat c se mic ncet fa o alt stea apropiat. Dar apoi a pierdut po sibilitatea de a o mai observa. Neptun a fost vizitat doar de Voyager 2 pe 25 august 1989. Aproape toate informaiile actuale le datorm acestei ntlniri. Observaiile recente ale HST au i ele un rol important.

42

Pentru c orbita lui Pluto este excentric, ea intersecteaz uneori orbita lui Neptun fcnd ca Neptun s fie cea mai ndeprtat planet de Soare din sistemul solar pentru civa ani. Neptun are o compoziie similar lui Uranus: numeroi "gheari", roc avnd cam 15% hidrogen i puin heliu. Ca i Uranus, dar spre deosebire de Jupiter i Saturn, nu are o stratificare intern. Exist totui un nucleu mic (avnd cam masa Pmntului) din roc. Atmosfera conine mai ales hidrogen i heliu cu o concentraie redus de metan. Neptun are o culoare albastr datorat absorbiei roului de ctre metanul din atmosfer dar i datorit unor cromofori. Ca orice planet de gaz, Neptun are vnturi rapide i furtuni puternice. Vnturile de pe Neptun sunt cele mai rapide din sistemul solar i ating 2000 km/or. Ca i Jupiter i Saturn, Neptun are o surs intern de cldur i radiaz o energie de 2 ori mai mare dect cea primit de la Soare. La momentul vizitei lui Voyager, cea mai interesant caracteristic a lui Neptun era dat de prezena Marelui Punct ntunecat din emisfera sudic. Are cam jumtate din dimensiunea Marelui Punct Rou de pe Jupiter(cam ct diametrul Pmntului). Vnturile ui Neptun l-au mpins la vest cu 300 metri/secund (700 mph). Voyager 2 a observat i cteva puncte mai mici dar la fel de ntunecoase n emisfera sudic i un nor alb neregulat care nconjoar planeta la fiecare 16 ore "The Scooter" . Natura acestuia rmne un mister. n orice caz ns, observaiile lui HST legate de Neptun din 1994 arat c Marele Punct Negru a disprut! Fie s-a dezintegrat, fie este acoperit de formaiuni prezente n atmosfer. Cteva luni mai trziu HST a descoperit un nou punct ntunecat n emisfera nordic a lui Neptun. Asta indic schimbarea rapid a atmosferei sale, probabil datorit schimbrilor de temperatur. Neptun prezint de asemenea formaiuni speciale numite inele. Observa iile de la sol arat nite formaiuni neclare, dar Voyager 2 a reuit s captureze imagini complete. Unele dintre inele par s aib o structur ciudat, parnd rsucite. Ca i Uranus i Jupiter, Neptun are inele ntunecate dar de structur necunoscut.
43

Inelele au primit nume: cel exterior se numete Adams (are trei arce numite Libertate, Egalitate, Fraternitate), urmtorul nu are nume, proximul se numete ns Leverrier (cu extensiile Lassell i Arago), i n final Galle.

Neptun are un cmp magnetic ciudat orientat (ca i Uranus) i generat probabil de micri de fluid (probabil ap) din straturile mijlocii. Sateliii lui Neptun Neptun are 8 satelii cunoscui; 7 mai mici i Triton.

n 13 iunie 1983, sonda spaial Pioneer 10 a strbtut orbita planetei Neptun i a devenit primul obiect construit de om care a prsit sistemul nostru solar. Sonda a fost lansat la 2 martie 1972. Ea se deplaseaz n linie dreapt fa de Soare, l a o viteza constant de aproximativ 12 km/sec. La 30 de ani de la lansarea sa, pe 27 aprilie 2002, NASA a primit cu succes informaiile de telemetrie trimise de pe Pioneer 10, aceasta aflndu-se la o distan de 757 milioane kilometrii de Pmnt, timpul n care a fost primit semnalul fiind (in raport cu viteza luminii) de 22 de ore si 35 de minute. Sonda a trimis informatii de la un instrument tiintific aflat nca n stare de funcionare, Telescopul Geiger. n prezent, naveta spaial se ndreapt spre steaua roie Aldebaran, care formeaz ochiul constelaiei Taurus.

44

Caracteristica corpurilor mici ai sistemului solar 1. Meteori, meteorii i impacturi Un meteor e o dr luminoas pe cer (o "stea cztoare") produs de intrarea unui mic meteoroid n atmosfera Pmntului. De obicei, n serile cu cer senin se pot observa cteva astfel de stele ntr-o or. Pe durata ploilor de meteorii (anuale) se pot vedea pn la 100 ntr-o or. Cei mai luminoi se numesc "mingi de foc". Dac zrii vreuna, relatai cele observate. Ploile de meteorii sunt impresionante. Meteoriii sunt buci din sistemul solar, czute pe Pmnt. Celemai multe provin din asteroizi, unele ns provin din comete. Cteva sunt de origine Lunar (23) sau Marian (18). nul dintre cei de origine marian, cunoscut ca ALH84001 (stnga), pare s indice prezena timpurie a vieii pe Marte. Dei meteoriii pot prea doar simple roci, sunt extrem de importani deoarece permit analiza material a universului care se ntinde dincolo de Pmnt. Buci de roc aduse de misiunile Apollo i Luna aduc dovezi materiale n acest sens: Meteorii

din fier

fier i nichell; seaman cu asteroizii de tip M

roc fier

i amestec de roc i fier, seamn cu asteroizii S

45

cei mai muli sunt de acest tip;ca Chondrit structur se aseamn cu scoara terestr

Chondrit asemnntor cu compoziia Soarelui, mai puin volatil; Carbonat seamn cu asteroizii de tip C

asemnntori cu bazaltul; aici Achondrit intr meteoriii care par s provin de pe Lun i Marte

Cztor nseamn c cineva a fost martor "cderii" meteoritului. "Gsit" nseamn c meteoritul nu a fost vzut n cdere ci abia ulterior. Cam 33% sunt vzui n cdere. Tabelul urmtor face parte din cartea lui Vagn F. Buchwald. Include statistici despre meteorii observai ntre 1740 -1990 (nafara celor gsii n Antarctica). Statistici Tip Roc Roc i fier Fier Cztor % 95.0 1.0 4.0 Gsit % 79.8 1.6 18.6 Cztor Greutate 15200 525 27000 - Gsit Greutate 8300 8600 435000 -

46

Un numr mare de meteoroizi intr n atmosfera Pmntului n fiecare zi, aducnd peste 100 de tone de substan. Sunt totui foarte mici, fiecare avnd cteva mil amounigrame. Doar cei mai mari reuesc s ating suprafaa pla almost netei devenind meteorii. Cei mai mari gs Onii vreodat au 60 de tone (Hoba, n Namibia). Viteza medie cu care intr n atmosfer este ntre 10 i 70 km/sec. Doar cei mai mari ns i menin viteza, cei mici fiind frnai la cteva sunte de Km/or de frecarea cu aerul. Cei mari reuesc ns s ating Pmntul cu vitez mare i produc cratere. Un bun exemplu legat de ce poate produce un asteoid mic care lovete Pmntul este Craterul Barringer de lng Winslow, Arizona. S-a produs acum 50.000 ani n urma unui impact cu un meteor de fier de circa 30-50 metri diametru. Craterul are 1200 metri diametru i 200 adncime. Circa 120 cratere de impact au fost identificate pe Pmnt pn acum (vedei mai jos). Un impact mai recent e cel produs n 1908 ntr-o regiune nelocuit din Siberia (Tunguska). Meteoritul avea cam 60 metri diametru. Spre deosebire de impactul de la Barringer, acesta s-a dezintegrat complet nainte de a a tinge Pmntul astefel c nu s -a produs nici un crater. Totui copacii de pe o raz de 50 Km au fost culcai la pmnt, iar sunetul exploziei a fost auzit pn la Londra. Exist probabil cel puin 1000 de asteroizi mai mari de 1km diametru care intersecteaz orbita Pmntului. Unul dintre ei lovete cam o dat la 300.000 ani n medie. Cei mari lovesc destul de rar planeta noastr, dar aceste impacturi au consecine dezastruoase. Un impact cu o comet sau cu un asteroid de dimensiunea lui Hephaistos sau SL9 este responsabil probabil de dispariia dinozaurilor de acum 65 milioane de ani. A lsat un crater de 10 Km, ale crui urme mai pot fi vzute n jungla de lng Chicxulub n PeninsulaYucatan Peninsula (dreapta). Calcule bazate pe observarea unui numr mare de asteroizi arat c aproximativ3 cratere de 10 km s-au format pe Pmnt la fiecare 1 milion de ani. Ele corespund dovezilor geologice. Este mai dificil ns s se calculeze
47

frecvena impacturilor mari (precum cel de la Chicxulub), dar o estimare destul de bun pare s indice un impact la 100 milioane de ani. Aici exist cteva estimri legate de consecinele unor impacturi de diferite intensiti:
Impact Diametru (metri) < 50

Duritate (megatone)

Interval (ani)

Consecine

< 10

<1

Meteori

atmosfera

superioar, nu ating Pmntul cei de fieri produc cratere, cei din roc ard aerul Ating Pmntul; cometele ard aerul iar impactul distruge o

75

10 - 100

1000

160

100 - 1000

5000

suprafa de mrimea unui ora mare Tokyo) Impactul distruge o suprafa (ct New York sau

350

1000 10,000

15,000

egal cu cea a uni stat mic, dac se produce n ocean apar tsunami

700

10,000 100,000

Impactul distruge o suprafa 63,000 egala cu cea a unui stat mare, pe ocean apar tsunami Un astfel de impact ar avea

1700

100,000 1,000,000

implicaii globale i ar distruge 250,000 o suprafa de dimensiunea unui Frana) stat mare(California,

48

2. Asteroizii, Centura de Asteroizi Asteroizii sunt fragmente de roca lasate in urma de formatiunile sistemului solar acum circa 4,6 miliarde ani. Majoritatea acestora pot fi gasite orbitand Soarele in spatiul dintre planetele Marte si Jupiter. Regiunea aceasta, numita si Centura de Asteroizi, contine milioane de asteroizi de diferite marimi, cel mai mare fiind Ceres cu diametrul de 940 km, pana la corpuri mai mici de 1 km. Exista mai bine de 90.000 de asteroizi numarati pana in prezent.

Gravitatia lui Jupiter si uneori si cea a lui Marte poate schimba orbita asteroizilor, acestia fiind aruncati in spatiu, fiind pana la urma atrasi de planete, devenind astfel sateliti. De exemplu, satelitii lui Marte, Phobos si Deimos, ar putea fi asteroizi capturati. Desi s-a reusit identificarea a zeci de mii de asteroizi, ei raman aproape imposibil de remarcat cu ochiul liber, fiind prea prea putin luminosi. Asteroidul 4 Vesta este o exceptie, el fiind singurul observabil fara aparate optice. Un asteroid arata pe cerul nocturn la fel ca si o stea mai putin stralucitoare. Cel mai bun mijloc de a gasi asteroizi cu binoclul sau cu telescopul este observarea cerului instelat mai multe nopti la rand si detectarea punctelor luminoase care se deplaseaza in raport cu fundalul fix. Asteroizii au fost pentru prima data observati in anii 1800 de catre astronomul William Herschel care a folosit pentru prima data termenul de asteroid inseamnand "asemanator stelelor". Majoritatea asteroizilor sunt formati din carbon si alte minerale, altii dintr-un complex de fier si piatra.

49

3. Comete, Cometa De-a lungul timpului, oamenii au fost uimiti si speriati de comete, stele cu coada, asa cum apareau ele pe cer neanuntat si neprevazut. Acum stim ca o cometa este o bucata de "gheata murdara" ramasa in urma formarii sistemului solar in urma cu 4,6 miliarde ani. Acestea contin informatii despre formarea sistemului solar. Le putem determina orbita, insa numai la o parte din acestea. In jur de 12 comete sunt descoperite anual. La cometele cu perioada scurta este mult mai usor de prezis orbita deoarece le ia circa 200 de ani sa orbiteze Soarele. Aceste obiecte sunt deseori numite si Obiectele Centurii Kuiper sau obiecte trans-Neptuniene. Mai putin previzibile sunt cometele de perioada lunga, multe din acestea provenind dintr-o regiune indepartata numita Norul Oort, aflat la o distanta aproximativa de 100.000 AU de Soare.

O cometa are un nucleu solid mic, cu o marime de cativa km. Nucleul contine "chestii inghetate" si gaze inghetate amestecate cu bucati de roca si praf. Pe masura ce se apropie de Soare incepe sa se incalzeasca. Cometa devine din ce in ce mai stralucitoare fiind astfel vizibila de pe Pamant. Datorita caldurii provenite de la Soare, gheata se transforma in gaze foarte stralucitoare. Acest material gazos formaeaza o coada ce se poate intinde pe o suprafata de mii sau chiar milioane de kilometri.

50

Caracteristica soarelui

Soarele este steaua aflat n centrul sistemului nostru solar. Pmntul, toate celelalte planete, asteroizii, meteoriii , cometele precum i cantitile enorme de praf interplanetar orbiteaz n jurul Soarelui, care totui, prin mrimea sa, conine mai mult de 99% din masa ntregului sistem solar. Energia provenit de la Soare (sub forma luminii, cldurii .a.) face posibil ntreaga via de pe Pmnt, de ex. prin fotosintez, iar prin intermediul cldurii i clima favorabil. n cadrul discuiilor dintre cercettori, Soarele este desemnat uneori i prin numele su latin Sol, sau grecesc Helios. Simbolul su astrologic este un cerc cu un punct n centru: Unele popoare din antichitate l considerau ca fiind o planet.

Istoria i destinul Soarelui Conform cercetrilor actuale, vrsta Soarelui este de aproximativ 4,6 miliarde de ani, i el se afl pe la jumtatea cic lului principal al evoluiei, n care n miezul su hidrogenul se transform n heliu prin fuziune nuclear. n fiecare secund, peste patru milioane de tone de materie sunt convertite n energie n nucleul soarelui, generndu-se astfel neutrino i radiaie solar.

Ciclul de via al Soarelui Conform cunotinelor actuale, n decursul urmtorilor aproximativ 5 miliarde de ani Soarele se va transforma ntr-o gigant roie i apoi ntr -o pitic alb, n cursul acestui proces dnd natere la o nebuloas planetar. n cele din urm i va epuiza hidrogenul i atunci va trece prin sc himbari radicale, ntlnite des n lumea stelelor, care vor conduce printre altele i la distrugerea total a Pmntului. Activitatea magnetic a Soarelui genereaz o serie de efecte cunoscute sub numele generic de activitate solar, incluznd petele pe suprafaa acestuia, erupiile solare i variaii ale vntului solar, care disperseaz materie din componena Soarelui n tot sistemul solar i chiar i dincolo de el. Efectele activitii solare asupra Pmntului includ formarea aurorei boreale, la latitudini
51

nordice medii spre mari, precum i afectarea comunicaiilor radio i a reelelor de energie electric. Se consider c activitatea solar a jucat un rol foarte important n evoluia sistemului solar i c ea influeneaz puternic structura atmosferei exterioare a Pmntului. Dei este cea mai apropiat stea de Pmnt i a fost intens studiat, multe ntrebri legate de Soare nu i -au gsit nc rspuns; ca de exemplu, de ce atmosfera exterioar a Soarelui are o temperatur de peste un milion Kelvin, n timp ce suprafaa vizibil (fotosfera) are o temperatur de "doar" aproximativ 6.000 K. Investigaiile curente legate de activitatea Soarelui includ cercetri asupra ciclului regulat al petelor solare, originea i natura fizic a protuberanelor solare, interaciunea magnetic dintre cromosfer i coroan, precum i origi nea vntului solar. Informatii generale

Soarele, aa cum apare prin lentile fotografice de pe Pmnt Hidrogenul reprezint aproximativ 74% din masa Soarelui, heliul 25%, iar restul este constituit din cantiti mici de elemente mai grele. Datorit acestei compoziii i a temperaturilor ridicate, pe Soare nu exist o crust (scoar) solid, i nici materie n stare lichid, toat materia solar fiind n ntregime n stare de plasm i gazoas. Soarele face parte din clasa spectral G2V. "G2" nseamn c

temperatura la suprafa este de aproximativ 5.500 K (de aici rezultnd culoarea sa galben-portocalie), iar spectrul su conine linii de metale ionizate i neutre precum i foarte slabe linii de hidrogen.

52

Sufixul "V" indic apartenena Soarelui la grupul majoritar al stelelor aflate n faza principal. Aceasta nseamn c i genereaz energia prin fuziunea nuclear a nucleelor de hidrogen n heliu, i c se afl n echilibru hidrostatic, adic nici nu se contract nici nu se dilat. Numai n galaxia noatr sunt mai mult de 100 de milioane de stele din clasa G2. Datorit distribuiei logaritmice a mrimii stelelor, Soarele este de fapt mai strlucitor dect 85% din stelele galaxiei, majoritatea acestora fiind pitice roii .[2] Faza principal a existenei Soarelui va dura n total aproximativ 10 miliarde de ani. Vrsta actual, determinat folosind modele computerizate ale evoluiei stelelor i nucleocosmocronologia, se consider a fi de aproximativ 4,57 miliarde de ani. Soarele orbiteaz n jurul centrului galaxiei noastre, Calea Lactee, la o distan de 25 -28 de mii de ani lumin de acesta, realiznd o revoluie complet n circa 225-250 de milioane de ani. Viteza orbital este de 220 km/s, adic un anlumin la fiecare 1.400 de ani, sau o UA la fiecare 8 zile. Soarele este o stea din a treia generaie, a crei formare este posibil s fi fost declanat de undele de oc ale unei supernove aflate n vecintate. Acest fapt este sugerat de prezena n abunden n sistemul nostru solar a metalelor grele cum ar fi aurul i uraniul; cea mai plauzibil explicaie a provenienei acestora fiind reaciile nucleare dintr -o supernova sau transmutaiile prin absobia de neutroni din interiorul unei stele masive de generaia a doua. Masa Soarelui este insuficient pentru a genera explozia ntr-o supernov, n schimb, n 4-5 miliarde de ani, el va intra n faza de gigant roie, straturile exterioare urmnd s se extind, n timp ce hidrogenul din centru va fi consumat, iar miezul se va contracta i nclzi. Fuziunea heliului va ncepe cnd temperatura n centru va ajunge la 3108 K. Dei probabil expansiunea straturilor exterioare ale Soarelui va atinge actuala traiectorie a Pmntului, cercetri recente sugereaz c n faza premergtoare, datorit pierderii de mas, orbita Pmntului va fi mpins mai departe, prevenind astfel nghiirea Pmntului (totui atmosfera Pmntului se va evapora i mprtia).

53

Soarele Faza de gigant roie va fi urmat de mprtierea stratur ilor exterioare ale Soarelui datorat intenselor pulsaii termice, dnd natere unei nebuloase planetare. Soarele se va transforma apoi ntr-o pitic alb, rcindu-se n timp. Aceast succesiune a fazelor este tipic evoluiei stelelor de mas mic spre medie. [5][6] Lumina i cldura Soarelui constituiesc principala surs de energie pe suprafaa Pmntului. Constanta solar este cantitatea de energie solar care ajunge pe Pmnt pe unitatea de suprafa direct expus luminii solare. Constanta solar este aproximativ 1.370 watt/m2 la distana de Soare de o unitate astronomic (UA). Lumina ce ajunge pe suprafaa Pmntului este atenuat de atmosfera terestr, de fapt pe suprafaa Pmntului ajunge o cantite mai mic de energie, undeva n jurul valorii de 1.000 watt/m2 n condiiile unei expuneri directe, cnd Soarele se afl la zenit. Aceast energie poate fi utilizat printr-o multitudine de procedee naturale sau artificiale:

fotosinteza realizat de plante, care captureaz energia solar i o folosesc la conversia chimic a bioxidului de carbon din aer n o xigen i compui redui ai carbonului

prin nclzire direct prin conversie realizat de celule fotovoltaice pentru a genera electricitate. Energia stocat n petrol i ali combustibili fosili a provenit iniial tot din energia solar, prin fotosintez, n trecutul ndeprtat. Lumina Soarelui prezint cteva proprieti biologice interesante. Lumina

ultraviolet de la Soare are proprieti antiseptice i poate fi utilizat pentru a steriliza diverse obiecte. De asemenea, poate cauza i arsuri solare, avnd de asemenea i alte efecte medicale, cum ar fi producia de vitamin D. Lumina
54

ultraviolet este puternic atenuat de atmosfera Pmntului, astfel nct cantitatea de lumin UV variaz mult cu latitudinea local, datorit drumului mai lung al luminii solare prin atmosfer la latitudini mari. Aceast variaie este responsabil pentru multe adaptri de natur biologic, cum ar fi variaiile de culoare a pielii omului n diferite regiuni ale globului. Observat de pe Pmnt, traiectoria Soarelui pe bolta cereasc variaz pe parcursul anului. Traiectoria descris de poziia Soarelui pe cer luat n fiecare zi la exact aceeai or pe parcursul unui an se numete analemm i seamn cu o figur n form de 8, aliniat pe o ax de la nord la sud. n afar de cea mai evident variaie a poziiei aparente a Soarelui pe bolta cereasc ntre nord i sud cu o amplitudine unghiular de 47 de grade (datorit nclinaiei axei terestre de 23,5 grade fat de ecliptic), exist de asemenea i o component pe axa est -vest a acestei variaii de poziie. Variaia pe axa nord -sud rmne ns sursa principal a anotimpurilor pe Pmnt. Datorit faptului c se afl att de aproape de Pmnt, n termeni astronomici, Soarele este steaua cea mai bine cercetat i cunoscut. Astronomii disting chiar detaliile de la suprafaa sa (ncepn d de la 150 km i mai mult). n comparaie cu Pmntul, Soarele este gigantic. Volumul su ar putea cuprinde 1.300.000 de planete ca a noastr, iar de-a lungul diametrului su s-ar putea alinia 109 Pmnturi. Soarele este o imens sfer de gaz foarte cald, a crei mas o depete de 300.000 de ori pe cea a Pamntului. La suprafa, fora gravitaional este de aproximativ 28 de ori mai puternic dect cea de pe Pmnt. Totui, Soarele nu este dect o stea foarte obinuit. Pentru astronomi, este o adevrat ans s poat studia o stea att de tipic: tot ceea ce afl ei prin studierea Soarelui i ajut s neleag mai bine i celelalte stele. Fotosfera Lumina orbitoare a Soarelui provine de la un nveli de grosime mai mic de 300 km, fotosfera. Aceasta este cea care d impresia c Soarele are o margine bine delimitat. Temperatura fotosferei este de aprox. 6.000 Kelvin. Vzut prin telescop, ea se prezint ca o reea de celule mici sau granule strlucitoare, aflate
55

ntr-o permanent agitaie. Fiecare granul este o bul de gaz de mrimea unei ri ca Frana. Ea apare, se transform i dispare n aproximativ 10 minute. Pe alocuri, suprafaa Soarelui prezint pete ntunecate, numite p ete solare, care au fost foarte mult cercetate dupa inventarea lunetei i a telescopului. Urmrindu-le zi de zi, observm c ele nu ramn n acelai loc. Aceast deplasare dovedete c Soarele se nvrtete n jurul propriei sale axe. n timpul unei eclipse totale, cnd discul orbitor al Soarelui dispare, uneori chiar total, n spatele Lunii pentru cteva ore, remarcm n jurul Soarelui o bordur subire, de un rou aprins, cromosfera, iar dincolo de aceasta, un halo argintiu, mai mult sau mai puin neregulat, coroana. Cromosfera i coroana Cromosfera i coroana sunt nveliurile exterioare ale Soarelui. Ele formeaz aa-numita atmosfer solar. n mod obinuit nu le vedem, pentru c sunt mult mai puin luminoase dect fotosfera. Cromosfera se ridic pn la 5.000 km de suprafaa Soarelui. Ea este acoperit de mici jeturi dinamice de gaz foarte cald, spiculii (sau spicule). Temperatura ei crete o dat cu altitudinea: n vrf, ea atinge 20.000 C. Coroana, care mbrac atmosfera, se dilueaz treptat n spa iu i nu are o limit exterioar bine definit. Ea este foarte rarefiat, dar extrem de cald: temperatura sa depaete 1 milion de grade. Cu ajutorul instrumentelor speciale, din timp in timp se observ c anumite regiuni ale cromosferei devin deodat foarte strlucitoare: acestea sunt erupiile solare. n urma acestora apar jeturi imense de gaz, protuberanele, care au aspectul unor filamente ntunecate. n afar de acestea, un flux de particule foarte rapide prsete Soarele prin coroan n mod permanent. Acestea sunt vnturile solare. Desigur, interiorul Soarelui nu poate fi vzut, dar studierea suprafeei i a straturilor sale exterioare ofer astronomilor informaii despre structura sa intern. Ea conine toate elementele simple identificate i pe Pmnt, dar 98% din masa sa este format din hidrogen i heliu (73% hidrogen i 25% heliu). Miezul Spre centrul Soarelui este din ce n ce mai cald, iar materia este din ce n ce mai comprimat. n centru temperatura ajunge la 15 milioane de grade, iar
56

presiunea este de 100 milioane de ori mai mare decat cea din centrul Pmntului. n acest cuptor, atomii de hidrogen se aglomereaz cte patru i se transform n atomi de heliu. n cadrul acestei reacii de fuziune nuclear se degaj cldur i lumin, sursa strlucirii Soarelui. n fiecare secund, 564 de milioane de tone de hidrogen se transform n aproape 560 de milioane de tone de heliu n centrul Soarelui, iar diferena, mai mult de 4 milioane de tone pe secund, s e transform n energie radiativ (n jur de 383 yotawatt, adic 3,83 x 10 26 Watt). Zona unde se produc aceste reacii nucleare nu reprezint dect un sfert din raza Soarelui, dar ea cuprinde jumtate din masa acestuia. Lumina emis n aceast zon central a Soarelui nu ajunge la suprafaa sa dect dup dou milioane de ani. Petele solare au un aspect ntunecat pentru c ele sunt mai reci dect regiunile din jur. Ele sunt adeseori asociate n perechi, care se comport ca polii unui enorm magnet. Pot rmne vizibile timp de mai multe sptmni. Numrul petelor care pot fi observate pe Soare variaz dup un ciclu de aproximativ 11 ani. Activitatea solar n timpul unei erupii solare o cantitate enorm de energie care se afl n cromosfer i coroan este eliberat dintr-o dat. Materia este proiectat n coroan i particule de atomi accelerate pn la viteze foarte mari sunt expulzate n spaiul interplanetar. Aceste fenomene sunt nsoite de o emisie de raze X (Rntgen), de unde radio i, n cazul erupiilor mai puternice, de lumin vizibil. Cnd ajung n apropierea Pmntului i intr n atmosfer, n special deasupra regiunii polului nord, particulele creeaz aurorele polare. De asemenea, ele perturb propagarea undelor radio n jurul globului. Uneori ele duc i la defectarea reelelor de distribuire a electricitii. Cu timpul, pe msur ce instrumentele astronomice s -au perfecionat, oamenii au putut observa mai amnunit toate perturbaiile Soarelui: petele solare ale fotosferei; erupiile solare, protuberanele i filamentele cromosferei; jeturile de gaze ale coroanei. Astzi se tie c aceste fenomene sunt n strns legtur unele cu altele. Frecvena i intensitatea lor variaz cu o perio ad de aprox. 11 ani. n timpul acestei perioade numrul petelor solare nregistreaz un minimum i un
57

maximum. Urmtorul numr maxim este prevzut n jurul anului 2011. Activitatea solar a rmas suficient de nvluit n mister, dar se tie c aceasta este legat de magnetism i de rotaia Soarelui. Cnd Soarele devine mai activ, suprafaa sa se acoper de pete i se observ mai multe erupii solare dect pn atunci. Acestea elibereaz n spaiu, printre altele, i mnunchiuri enorme de raze invizibile: raze X, ra ze ultraviolete, unde radio. Ele sunt nsoite i de producerea unui flux intens de particule atomice, ncrcate electric: vntul solar. Cele care au mai mult energie ajung pn la Pmnt n cteva ore i se strng n jurul planetei noastre. Ptrunznd n atmosfer, ele produc raze mictoare frumos colorate, aurorele polare. n emisfera nordic acestea sunt numite i aurore boreale, iar n emisfera sudic sunt numite aurore australe. Ele au aspectul unor perdele mari, roiatice sau verzui, care unduiesc p e cer. Se pare c variaiile activitii solare influeneaz clima de pe Pmnt. Astfel, din anul 1645 pn n 1715, nu s-a observat nicio pat pe Soare, iar aceast perioad a coincis cu anii cei mai friguroi ai "micii ere glaciare", o perioad n timpul creia temperaturile au fost anormal de sczute n toat Europa. Prin contrast, ncepnd de prin anul 1900, Soarele este mai activ i temperatura medie a Pmntului a crescut uor. Au fost descoperite multe legturi asemntoare ntre activitatea solar i perioadele de frig sau de canicul de pe Pmnt, dar nu se cunoate nc exact modul n care aceste variaii ale activitii solare acioneaz asupra climatului. Observatoare Pe tot cuprinsul Pmntului exist observatoare astronomice pentru studierea Soarelui: n Statele Unite ale Americii (Kitt Peak, Sacramento Peak, Big Bear), n Spania (pe insula canar La Palma), n Frana (Meudon), n Cehia (Ondrejov), n Ucraina (Crimeea), n Japonia (Mitaka, Norikura, Toyokawa), n Australia (Culgoora) etc. Ele sunt echipate (printre altele) cu instrumente concepute pentru observarea i analizarea luminii Soarelui. Telescoapele destinate studierii Soarelui au o distan focal foarte mare, putnd atinge chiar 100 de metri, pentru a furniza imagini ale Soarelui cu un diametru de zeci de centimetri. Ele sunt instalate
58

n interiorul unor turnuri solare care permit captarea luminii Soarelui la zeci de metri deasupra solului. De fapt, n apropierea solului, cldura solului provoac o agitaie dezordonat a aerului care bruiaz imaginile. Un sistem de oglinzi permite urmrirea Soarelui pe cer i transmiterea n permanen a luminii acestui a prin telescop. Cu ajutorul spectroheliografului se obin imagini ale Soarelui ntr-o singur culoare. Adeseori, lumina aleas este cea a unei radiaii roii de hidrogen. Coronograful este o lunet special care permite acoperirea discului orbitor al Soarelui. Astfel se poate urmri coroana ca i n timpul eclipselor totale de Soare. Pentru a profita de avantajele acestui instrument el trebuie instalat pe un munte, acolo unde atmosfera este de obicei foarte curat. Anumite radiotelescoape i radioheliografe sunt folosite la nregistrarea undelor radio emise de Soare. Celelalte raze invizibile ale Soarelui (raze ultraviolete, raze X etc.) sunt studiate cu ajutorul unor instrumente instalate la bordul unor vehicule spaiale. Eclipsa

Soarele n faza de eclips O eclips de soare are loc ori de cte ori Luna trece ntre Soare i Pmnt, umbrind o parte a suprafeei Pmntului. Cea mai recent eclips parial de soare a avut loc la 1 august 2008 i a fost partial vizibil i n Romnia. Radiaia Soarelui

Majoritatea radiaiei solare se afl n spectrul luminii ultraviolete, vizibile i infraroii. Lumina solar este necesar la fotosinteza pl antelor.

59

Cldura, sub form de radiaie infraroie, creeaz pe Pmnt temperatura medie global necesar vieii i asigur energia necesar circulaiei oceanice i atmosferice.

O mare parte din radiaiile nocive ultraviolete este blocat de stratul de ozon din atmosfera Pmntului. Restul de UV neblocat care ajunge pn la suprafaa Pmntului poate provoca arsuri grave de piele, cataracte i chiar cancer. Formaiuni Solare Pete Solare Zone ntunecate de pe suprafa ce pot atinge lungimi i de 100.000 km.

Cmpurile magnetice puternice din aceste zone inhib transportul energiei spre suprafa, deci petele solare sunt mai reci dect zonele nvecinate. Petele solare dureaz ntre 1 or i 1 lun. Au temperatura de 4000 C Spicule Coloane de gaz cu aspect de flcri; se nal pn la 10.000 km de la suprafa. Facule Pete luminoase temporare ce apar pe suprafaa Soarelui. Protuberane Arcuri n form de flcri, susinute de cmpul magnetic solar, se ridic pn la zeci de mii de km. Cnd sunt observate pe fun dalul suprafeei solare, par ntunecate i se numesc filamente. Explozii solare Eliberri explozive de energie care arunc n spaiu nori de particule atomice, provocnd radiaii de microunde i unde radio. Acestea pot provoca pe Pmnt interferene electrice, afectnd ecranele TV i calculatoarele i crend salturi de tensiune n reelele i aparatele electrice. Zeii Soarelui La babilonieni, zeul Soarelui se numea arma; la pe rsani, Mitra. Zeul egiptean Ra se ntea pe cer n fiecare diminea i murea btrn, n fiecare sear.
60

La vechii romani, Phoebus Apollo umbla cu un car de foc pe cer. Zeii Soarelui la azteci, Tezcatlipoca i Huitzilopochtli, cereau sacrificii umane. Zeia japonez a Soarelui este reprezentat pe steagul naional. Vntul solar Este un flux continuu de particule atomice ncrcate electric, care pornete de pe suprafaa Soarelui i atinge viteze de 1.000 km/s. Cele mai rapide vin din gurile din coroan, stratul exterior al Soarelui.

61

Bibliografie
1. http://www.referat.ro/referate/Meteoritii 2. http://www.e-referate.ro 3. http://www.RegieLive.ro 4. http://ro.wikipedia.org/wiki/ 5. http://planete.ablog.ro/ 6. "Uprooting the Tree of Life", W. Ford Doolitte, Ed. Scientific American, 2000. 7. Atlas ilustrat al Universului, Ed. Litera internaional 8. Pmntul i spaiul cosmic , Kothe, Rainer , Ed. RAO, pag.128

62