Sunteți pe pagina 1din 25

CAPITOLUL I

Conceptul de drept. Norma juridică (noţiune, elemente, clasificare, interpretare).


Diviziunea şi ramurile dreptului. Aplicarea dreptului în timp, spaţiu şi asupra
persoanelor. Poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept. Izvoarele dreptului
afacerilor.

A. Sinteze

1. Conceptul de drept

Jus est ars boni et aequi


(Dreptul este arta binelui şi a
echităţii)

1.1. Etimologia cuvântului „drept”. Cuvântul „drept” derivă din latinescul


directum: a) adverb indicând direcţia, în sens direct, fără ocol, de-a dreptul; b)
adjectiv, arătând diferite însuşiri (linie dreaptă, drum drept etc.); c) în sens figurat
înseamnă: potrivit dreptăţii, adevărului, corect, echitabil etc. Prin urmare, luat în
sens metaforic, cuvântul drept desemnează ceea ce este conform cu norma
(legea). Pentru substantivul „drept” latinii foloseau jus (drept, dreptate, legi) care
îşi are originea în sanscritul ju care înseamnă a lega.
1.2. Accepţiunile noţiunii de drept
- Drept obiectiv – reprezintă ansamblul normelor juridice adoptate de stat cu
scopul de a reglementa relaţiile dintre oameni în cadrul societăţii.
- Drept pozitiv – reprezintă componenta activă a dreptului obiectiv,
respectiv totalitatea normelor juridice aflate în vigoare la un moment dat
pe un anumit teritoriu.
- Drept subiectiv – reprezintă posibilitatea (facultatea, prerogativa) unei
persoane, recunoscută şi ocrotită de dreptul obiectiv (de lege) de a avea o
anumită conduită şi de a pretinde persoanei(lor) obligate să aibă o
comportare (conduită) corespunzătoare dreptului său, comportare care
poate fi impusă la nevoie prin forţa de constrângere a statului.
- Ştiinţa dreptului – reprezintă ştiinţa socială care are ca obiect de cercetare
ansamblul regulilor de conduită (normelor juridice) adoptate de stat (care
formează dreptul obiectiv) precum şi cerinţele sociale care au impus
statului să reglementeze, să adopte norme juridice

2. Norma juridică

2.1. Noţiune. Norma juridică este o regulă generală, impersonală, tipică şi obligatorie
care prescrie conduita oamenilor în raporturile dintre ei sau în raport cu societatea,
având ca scop asigurarea ordinii sociale, regulă care poate fi adusă la îndeplinire, în
caz de nevoie, prin forţa de constrângere a statului.
2.2. Trăsăturile normei juridice
- Norma juridică are caracter general- Lex est communae praeceptum –
Papinian D.1.3.1 (legea este o dispoziţie generală). Norma juridică prescrie o conduită
tipică, un etalon de comportament pe care trebuie să-l respecte toţi subiecţii. Norma
juridică conţine un model abstract pentru un agent posibil al acţiunii sociale. Norma
juridică nu se rânduieşte pentru ceea ce se produce întâmplător, într-un caz izolat, ci
are în vedere o generaltate de relaţii şi o medie de comportament. Neque leges neque
senatus consulta ita scribi possunt, ut omnes casus qui quandoque incidetiat
comprehendantur, sed suficit la quae plerum accidunt continert – Iulianus, 3, 1.
Digeste, Libro LVIII, digestorum, 10 (nici legile, nici senatus-consultele nu pot fi
scrise astfel încât să cuprindă toate cazurile care s-ar ivi vreodată, dar este suficient ca
ele să includă ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori).
- Norma juridică are caracter impersonal – Jura non singulas personas, sed
generaliter constituuntur – Ulpianus, Digeste, 3, 1, III ad Sabinum 1,8. (dreptul se
rânduieşte nu pentru fiecare om în parte, ci pentru toţi). Norma juridică nu se
adresează direct unei persoane determinate, concretizate, ci ea vizează un număr
nedeterminat de persoane
- Norma juridică este obligatorie - Conformarea la conduita prescrisă de
norma juridică nu este facultativă, ci obligatorie, astfel încât dacă norma nu este
îndeplinită de bună voie se poate apela la forţa coercitivă (de constrângere) a statului.
- Norma juridică are caracter de repetabilitate şi continuitate - Norma juridică
se aplică unui număr nedefinit de cazuri, ori de câte ori este necesar, pe durata cât este
în vigoare şi cât timp se manifestă relaţiile sociale de natura acelora avute în vedere
de legiuitor în momentul edictării normei.
- Norma juridică are caracter social - Norma juridică implică un raport
intersubiectiv, adresându-se exclusiv comportamentului uman pe care urmăreşte să îl
direcţioneze.

2.3. Structura normei juridice


2.3.1. Structura internă (logico-juridică) a normei juridice. Aceasta
alcătuieşte partea statică, stabilă a normei, fiind alcătuită din:
a) Ipoteza – arată condiţiile sau împrejurările în care se va aplica
norma juridică
b) Dispoziţia – prescrie conduita părţilor adică acţiunea sau inacţiunea
pe care subiectele trebuie să o îndeplinească
c) Sancţiunea – reprezintă acea parte a normei juridice care stabileşte
consecinţele nerespectării conduitei prescrise de dispoziţie şi măsurile
coercitive care
se pot lua de organele specializate ale statului.
2.3.2. Structura externă (tehnico-legislativă) a normei juridice. Aceasta
alcătuieşte partea dinamică a normei, reprezentând forma de exprimare, de
exteriorizare a normei juridice în cadrul actelor normative sub formă de capitole,
secţiuni, paragrafe, articole, alineate.

2.4. Clasificarea normelor juridice


2.4.1. După felul conduitei pe care o prescriu:
a) norme imperative – conduita prescrisă de ele este obligatorie, părţile
neputând deroga de la aceasta. Sunt de două feluri: onerative (care impun o anumită
acţiune) şi prohibitive (care interzic o anumită acţiune).
b) norme dispozitive – recomandă o anumită conduită. Pot fi:
permisive (care nici nu obligă şi nici nu interzic o anumită conduită, lăsând la
aprecierea subiectului alegerea unei conduite) şi supletive (când se reglementează o
anumită conduită, dar în mod subsidiar, dacă părţile nu şi-au determinat-o ele însele).
2.4.2. După criteriul structurii logico-juridice (interne) normele juridice
se împart în:
a) norme complete (determinate) – cuprind în structura lor toate
elementele: ipoteză, dispoziţie, sancţiune.
b) norme incomplete (nedeterminate) – nu au în structura lor toate
elementele. În acest caz actul normativ face trimitere la alte norme din acelaşi act
normativ sau din alte acte normative prezente (norme de trimitere) sau precizează
faptul că norma în cauză se va completa prin acte normative ulterioare (norme în
alb).
2.4.3. După criteriul sferei de aplicare normele juridice se clasifică în:
a) norme generale – au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-o
ramură de drept.
b) norme speciale – se aplică unei sfere restrânse de relaţii, derogă de
la dreptul comun (specialia generalibus derogant), având prioritate faţă de normele
generale
c) norme de excepţie – completează normele generale sau speciale fără
a aduce atingere ordinii de drept. Exemplu: conform Codului familiei vârsta minimă
la căsătorie pentru femei este de 16 ani, dar prin excepţie, pentru motive temeinice se
poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit vârsta de 15 ani.
Normele speciale şi normele de excepţie sunt de strictă interpretare
(exceptiones sunt strictissimae interpretationis), conţinutul lor neputând fi extins prin
analogie şi la alte domenii.
2.4.4. După criteriul sancţiunii normele juridice se clasifică în:
a) norme punitive – prevăd o sancţiune negativă sub forma unei
pedepse juridice
b) norme stimulative – prevăd o sancţiune pozitivă sub forma unui
sistem de stimulente, a unor mijloace de cointeresare în vederea punerii în aplicare a
normei: distincţii, decoraţii, recompense etc.
2.4.5. După criteriul ramurii de drept (după obiectul lor) normele juridice
se clasifică în : norme de drept civil, de drept penal, de drept administrativ, de drept
constituţional, de drept comercial etc.
2.4.6. După criteriul forţei juridice a actului normativ în care sunt
cuprinse deosebim norme cuprinse în Constituţie, legi, decrete, ordonanţe de guvern,
hotărâri de guvern, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale autorităţilor publice autonome
centrale sau locale etc.

2.5. Interpretarea normelor juridice


2.5.1. Noţiune. Interpretarea este operaţiunea prin care se determină sensul pe
care l-a avut în vedere legiuitorul când a elaborat şi adoptat legea. Scopul interpretării
normelor de drept constă în identificarea voinţei reale a legiuitorului. Benignius leges
interpretandae sunt, quo voluntas earum conservetur – Celsus, D., 1.3.18 (Legile
trebuie interpretate cu multă grijă pentru ca intenţia legiuitorului să fie respectată).
2.5.2. Formele interpretării:
A. Din punctul de vedere al efectelor pe care le produce distingem:
a) interpretare oficială – este realizată de o autoritate publică
competentă şi are forţă juridică, fiind astfel obligatorie. Această interpretare poate fi
autentică (atunci când este realizată chiar de autoritatea care a edictat norma juridică)
sau cazuală (realizată de instanţele judecătoreşti sau de organele administraţiei în
procesul de aplicare a normei)
b) interpretare neoficială – este realizată în doctrina juridică (literatura
juridică) sau în pledoariile avocaţilor şi este facultativă, neavând forţă juridică.
B. Din punct de vedere al rezultatelor interpretării normelor juridice,
intrepretarea poate fi:
a) literală (declarativă) – când între formularea textului legal şi cazurile
de practică care se încadrează în ipoteza sa există concordanţă
b) extensivă – când conţinutul normei este, în realitate, mai întins decât
cel formal, literal (cuprins în formularea textului normei)
c) restrictivă – când aplicarea normei juridice se face, în realitate, într-
un domeniu mai restrâns decât cel formal literal.
2.5.3. Metodele interpretării:
a) metoda gramaticală – constă în analiza semantică, sintactică şi
morfologică a normei juridice
b) metoda sistematică – constă în stabilirea sensului normei juridice
prin încadrarea sa în economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea
sa la economia altor acte normative.
c) metoda istorică – se stabileşte sensul normei juridice prin raportare
la contextul istoric, la condiţiile socio-economice şi politice de la momentul adoptării
normei de drept.
d) metoda logică – constă în examinarea textului prin aplicarea
regulilor logicii formale, recurgându-se la argumente logice de genul: ad absurdum
(se demonstrează că orice interpretare dată textului normei juridice, în afară de cea
oferită, conduce la concluzii contrare legii), per a contrario (aplică legea terţului
exclus – tertium non datur-, pornind de la premisa că în cazul noţiunilor contradictorii
care se neagă una pe alta, doar una poate fi adevărată, cealaltă este falsă, neexistând o
a treia posibilitate), a majori ad minus (cine poate mai mult poate şi mai puţin), a
minori ad minus ( dacă legea interzice mai puţin, ea interzice implicit şi mai mult), a
fortiori (cu atât mai mult), a pari (pentru situaţii identice, soluţii identice – ubi eadem
ratio, ibi idem jus).
e) metoda analogică. Atunci când organul de aplicare este sesizat cu
soluţionarea unei cauze care nu este prevăzută de lege el poate aplica fie o normă
asemănătoare (analogia legii), fie poate face apel la principiile de drept (analogia
dreptului). Judecătorul nu poate realiza denegare de dreptate, adică el nu poate refuza
să judece atunci când nu există un text de lege aplicabil cauzei. Analogia nu poate fi
folosită:
- în dreptul penal infracţiunile şi pedepsele trebuie să fie prevăzute expres de lege
conform principiului legalităţii incriminării (nullum crimen sine lege – nici o
infracţiune fără lege) şi a principiului legalităţii pedepsei (nulla poena sine lege –
nici o pedeapsă fără lege). Prin urmare în acest domeniu nu poate funcţiona
analogia.
- în cazul excepţiilor la o anumită normă juridică. Excepţiile sunt de strictă
interpretare şi nu pot fi extinse la alte situaţii (exceptiones sunt strictissimae
interpretationis)
- în cazul prezumţiilor legale absolute, care sunt de strictă interpretare

3. Diviziunea şi ramurile dreptului


3.1. Diviziunea dreptului în drept public şi drept privat. Publicum jus est
quod ad statum rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem pertinet
– Ulpianus, D., 1.1.2 (Dreptul public este cel ce se referă la organizarea statului
roman; dreptul privat priveşte interese particulare).
3.2. Caracteristicile dreptului public
- tradiţional, normele dreptului public ocrotesc interesul general, ceea ce justifică
protecţia deosebită acordată
- unul din subiectele raportului de drept public este o autoritate publică
- părţile raportului juridic de drept public se află într-o poziţie de inegalitate juridică,
statul (autorităţile publice) având o poziţie supraordonată iar cealaltă parte o poziţie
de subordonare
- normele juridice care constituie dreptul public sunt de principiu norme imperative,
de la care nu se poate deroga - Jus publicum privatorum pactis mutari non potest – D.,
2.14.38 (Dreptul public nu poate fi modificat prin convenţii între particulari)
- normele de drept public sunt apărate de autorităţile publice din oficiu
3.3. Ramurile dreptului public:
- Dreptul constituţional
- Dreptul administrativ
- Dreptul financiar şi fiscal
- Dreptul penal
- Dreptul procesual penal
- Dreptul internaţional public
3.4. Caracteristicile dreptului privat:
- tradiţional, normele dreptului privat ocrotesc interesul personal
- părţile raportului juridic de drept privat se află într-o poziţie de egalitate juridică.
Statul (autorităţile publice) poate fi parte în raportul juridic de drept privat având
aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice altă persoană juridică.
- normele juridice care constituie dreptul privat sunt de principiu norme dispozitive,
de la care pările pot deroga prin convenţia lor
- normele de drept privat sunt apărate numai la sesizarea părţii interesate căreia i s-a
încălcat un drept subiectiv
3.5. Ramurile dreptului privat:
- Dreptul civil
- Dreptul comercial
- Dreptul familiei
- Dreptul muncii
- Dreptul internaţional privat
3.6. Ramuri mixte (complexe) de drept . În prezent există ramuri de drept
care cuprind atât dispoziţii specifice dreptului public cât şi dispoziţii specifice
dreptului privat, astfel încât nu putem face o încadrare în diviziunea clasică. Aşa este
de exemplu Dreptul afacerilor.

4. Acţiunea normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor


4.1. Acţiunea normelor juridice în timp
4.1.1. Intrarea în vigoare a normei juridice. Normele juridice intră
în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României cu excepţia cazului
când în conţinutul lor se prevede o altă dată de intrare în vigoare. Legile se publică în
Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o
dată ulterioară prevăzută în textul ei (art. 78 din Constituţie). În dreptul comunitar,
actele normative ale Uniunii Europene intră în vigoare la data prevăzută în textul lor
sau, în absenţa acesteia, în a 20-a zi de la publicare (art. 254 TCE şi art. I-39 din
Constituţia europeană).
4.1.2. Principiile acţiunii în timp a normei juridice:
- Principiul aplicării imediate a legii noi
- Principiul că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (nemo
censetur ignorare legem)
- Caracterul activ al normei juridice. Norma juridică acţionează numai
pentru viitor. De aici decurg principiul neretroactivităţii (norma juridică nu poate
produce efecte asupra raporturilor născute înaintea intrării sale în vigoare) şi
principiul neultraactivităţii normei juridice (norma juridică nu îşi poate extinde
efectele după momentul ieşirii sale din vigoare).
Excepţii de la principiul neretroactivităţii normei juridice:
a) normele dreptului penal care prevăd dezincriminarea unor
fapte (Codul penal prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea
veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă) şi normele penale mai favorabile
infractorului (Codul penal prevede că, dacă de la săvârşirea infracţiunii şi până la
judecarea definitivă a cauzei intervin mai multe reglementări, se va aplica
reglementarea care prevede un regim sancţionator mai favorabil).
b) normele juridice cu caracter interpretativ. Normele juridice
care interpretează reglementări anterioare fac corp comun cu normele juridice
interpretate.
Excepţii de la principiul neultraactivităţii normei juridice:
- normele juridice cu caracter temporar sau excepţional (Codul
penal prevede că legea penală temporară se aplică şi infracţiunilor săvârşite în timpul
cât era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de
timp).
4.1.3. Ieşirea din vigoare a normei juridice se realizează prin trei
modalităţi:
a) ajungerea la termen- în cazul legilor temporare se prevede în
conţinutul lor data ieşirii din vigoare (ex. Decretul- Lege nr. 60/1990 privind
pensionarea cu reducere de vârstă a unor salariaţi prevedea că acest decret intra în
vigoare la 1 martie 1990 şi se aplica pe o durată de 6 luni)
b) căderea în desuetudine – se realizează atunci când condiţiile
social-economice care au dus la apariţia normei s-au modificat de o manieră esenţială,
astfel încât norma, deşi în vigoare, nu se mai poate aplica. Cessante ratione legis
cessat lex ipsa (Dacă temeiul pentru care legea a fost întocmită dispare, încetează şi
valabilitatea legii). Leges non solum suffragio legislatoris, sed etiam tacito consensu
omnium, per desuetudinem abrogantur – Iulianus, D. 1.3.32 (Legile nu se abrogă
numai prin votul leguitorului, dar şi prin desuetudine, cu acordul tacit al tuturor).
c) abrogarea – norma îşi încetează acţiunea ca urmare a intrării
în vigoare a unei norme noi.
Principiile abrogării:
- Legea posterioară înlătură aplicarea celei anterioare (Lex posterior derogat priori)
- Legea generală posterioară nu înlătură aplicarea unei legi speciale anterioare decât
dacă prevede expres acest lucru (Lex posterior generalis non derogat legi priori
speciali)
- Actul normativ nou poate abroga doar acte normative care au aceeaşi forţă juridică
sau o forţă juridică inferioară
- Abrogarea unei norme juridice are întotdeauna caracter definitiv
Formele abrogării:
1. Abrogarea expresă directă sau indirectă. Abrogarea expresă directă –
noul act normativ indică expres actele normative abrogate (Ex: la data
intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă legea nr... din anul....,
ordonanţa guvernului nr....din anul..., art.... din legea nr... din anul...).
Abrogarea expresă indirectă – noul act normativ utilizează o formulă
generică pentru abrogarea unor acte normative anterioare: „pe data intrării
în vigoare a prezentului act normativ se abrogă orice dispoziţie legală
contrară”.
2. Abrogarea implicită (tacită)- noul act normativ înlocuieşte reglementări
din acte normative anterioare, fără a prevedea nimic în legătură cu
acţiunea vechilor reglementări, care vor fi considerate abrogate tacit.
4.2. Acţiunea normelor juridice în spaţiu. Norma juridică se aplică pe întreg
teritoriul statului care a edictat-o (principiul teritorialităţii). Actelor juridice li se
aplică legea din locul unde au fost încheiate (locus regit actum). Excepţii:
- excepţia extrateritorialităţii în condiţii de reciprocitate – Pe
teritoriul unei misiuni diplomatice se aplică legea statului reprezentat de
misiune. La bordul navelor sau aeronavelor se aplică regulile statului al cărui
pavilion îl poartă.
4.3. Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor. Norma juridică română
se aplică cetăţenilor români, apatrizilor cu domiciliul în România şi cetăţenilor străini
aflaţi pe teritoriul României. Excepţii:
- personalul diplomatic beneficiază de imunitate diplomatică
având imunitate de jurisdicţie. Statul acreditar poate cere retragerea
diplomatului sau poate lua iniţiativa de a-l declara persona non-grata şi de a-l
expulza în cazul în care acesta comite fapte incompatibile cu statutul său şi
care lezează grav ordinea de drept.

5. Poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept. Dreptul afacerilor are ca obiect


studierea noţiunilor juridice fundamentale ale organizării şi derulării afacerii
aplicabile operatorilor de comerţ. Dreptul afacerilor este un drept mixt reunind
elemente ale dreptului public şi privat din următoarele ramuri juridice: teoria generală
a dreptului (norma juridică; aplicarea legii în timp, spaţiu şi asupra persoanelor;
ramurile de drept), drept civil (persoana fizică – capacitatea civilă, elemente de
identificare; persoana juridică – capacitatea civilă, înfiinţare, elemente constitutive;
patrimoniul; bunurile; actul juridic), drept comercial (constituirea, funcţionarea,
modificarea societăţilor comerciale; fondul de comerţ; procedura reorganizării
judiciare şi a falimentului operatorilor de comerţ; faptele de comerţ; obligaţiile
comerciale; contractele comerciale), dreptul muncii (forţa de muncă; încheierea,
executarea şi încetarea contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă),
drept fiscal (fiscalitatea afacerilor: impozitul pe profit, impozitul pe dividende), drept
administrativ (cadrul juridic al parteneriatului public-privat), drept penal al afacerilor
(angajarea răspunderii penale în mediul de afaceri şi infracţiunile în legătură cu
afacerile).

6. Izvoarele dreptului afacerilor


6.1. Noţiunea de izvor de drept. Există două accepţiuni ale acestei noţiuni:
a) izvor de drept în sens material- reprezintă condiţiile materiale ale
societăţii la un moment dat care au stat la baza voinţei legiuitorului de a reglementa
un anumit domeniu social; sunt acele „dat”-uri ale dreptului şi societăţii care
determină acţiunea legiuitorului.
b) izvor de drept în sens formal – reprezintă forma de exteriorizare a
manifestării de voinţă a legiuitorului.
6.2. Clasificarea izvoarelor dreptului afacerilor:
6.2.1. Izvoare scrise (jus scriptum):
1. Actele normative:
1.1. Acte normative cu competenţă de reglementare
primară şi originară – reglementează în mod primordial relaţiile sociale:
a) Legile
Accepţiunile conceptului de lege:
- prin lege în sens general (lato sensu) se înţeleg toate actele normative
- prin lege în sens strict (stricto sensu) se înţelege numai acel act normativ adoptat
de Parlament, conform unei proceduri prestabilite.

Clasificarea legilor:
- Legile constituţionale. Constituţia revizuită
în 2003 conţine prevederi care se circumscriu dreptului afacerilor legate de sindicate,
patronate şi asociaţii profesionale (art. 9); munca şi protecţia socială a muncii (art.
41); dreptul la proprietate privată (art. 44); libertatea economică (art. 45); contribuţiile
financiare (art. 56); economia şi finanţele publice (Titlul IV).
- Legile organice care se adoptă în domeniile
prevăzute de art. 73 (3) din Constituţie reglementează în domeniul dreptului
afacerilor: regimul juridic general al proprietăţii (Legea 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia); regimul general privind raporturile de muncă,
sindicatele, patronatele şi protecţia socială (Legea 53/2003 privind Codul muncii).
- Legile ordinare- Codul civil (conţine
prevederi despre bunuri, contracte, prescripţie extinctivă etc.), Codul comercial
(conţine dispoziţii cu privire la faptele de comerţ, comercianţi şi obligaţii comerciale),
Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal etc.
b) Decretele adoptate înainte de 1989 de către Marea
Adunare Naţională – Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele
juridice care conţine prevederi cu privire la capacitatea civilă.
c) Ordonanţele de Guvern (simple) sunt emise în
temeiul unei legi speciale de abilitare adoptată de Parlament, în limitele şi în condiţiile
prevăzute de aceasta; au aceaşi forţă juridică cu legile ordinare de unde rezultă că
Guvernul nu poate emite ordonanţe simple în domeniile rezervate legilor organice şi
constituţionale. Ex. - Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
d) Ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern în
situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată; pot fi emise atât în
domeniul legilor ordinare cât şi organice; nu pot fi emise în domeniul legilor
constituţionale. Ex – O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune
de servicii.
1.2. Acte normative secundum legem – se emit pentru
organizarea executării reglementărilor primare: Hotărârile de Guvern, instrucţiuni şi
ordine ale miniştrilor, decizii şi hotărâri ale autorităţilor administrative locale cu
caracter normativ.
Notă. Autorităţile publice pot emite secundum legem atât acte cu caracter
normativ cât şi acte cu caracter individual (ex- o autorizaţie de construcţie, o hotărâre
de numire a unei persoane într-o anumită funcţie)
2. Contractul normativ – Ex: contractul colectiv de muncă
prevede condiţiile generale ale organizării procesului muncii la nivel naţional, ramură
şi unitate în baza cărora vor fi încheiate apoi contractele individuale de muncă
(Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2005 – 2006 nr.
2001/2005).
3. Jurisprudenţa – reprezintă totalitatea hotărârilor
judecătoreşti. Nu constituie izvor al dreptului românesc. Excepţie fac:
- deciziile Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie în cazul recursului în interesul
legii promovat de Procurorul General atunci când se constată că în practica instanţelor
de recurs o anumită reglementare este aplicată în mod diferit. Hotărârile ICCJ în acest
caz au rolul de a realiza aplicarea unitară a dreptului pe întreg teritoriul ţării, fiind
obligatorii pentru instanţele inferioare
- deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării
lor în Monitorul Oficial şi au putere numai pentru viitor. Deciziile prin care se judecă
excepţiile de neconstituţionalitate sunt obligatorii erga omnes (pentru toţi), nu numai
pentru părţile din litigiu.
4. Doctrina – reprezintă literatura juridică şi nu constituie izvor
de drept.
6.2.2. Izvoare nescrise:
- Obiceiul juridic (cutuma) – constă într-o practică generală, relativ
îndelungată, repetată, în raporturile dintre subiectele de drept, acceptată de către
acestea drept regulă obligatorie. Consensus omnium consuetudo pro servatur (cu
consimţământul tuturor, obiceiul serveşte drept lege). Pentru ca obiceiul să fie izvor
de drept este necesar ca o normă juridică din cuprinsul unui act normativ să facă
trimitere expresă la respectivul obicei.

Pentru aprofundare:
Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu, coord. – Drept civil pentru învăţământul
superior economic, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002
Ion Corbeanu, Maria Corbeanu – Teoria generală a dreptului, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2002
Nicolae Popa – Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002

Termeni şi cuvinte cheie

- drept obiectiv; drept pozitiv; drept subiectiv; ştiinţa dreptului;


- norma juridică; structura logico-juridică şi structura tehnico-legislativă a normei
juridice; norme imperative şi dispozitive; norme complete şi incomplete; norme
generale, speciale şi de excepţie; norme punitive şi stimulative;
- interpretarea normei juridice; interpretare oficială şi neoficială; interpretarea
autentică şi cazuală; interpretare literală, extensivă şi restrictivă; metodele
interpretării; interpretarea gramaticală, logică, sistematică, istorică, analogică;
analogia legii şi analogia dreptului; denegare de dreptate;
- drept public; drept privat; dreptul afacerilor;
- acţiunea în timp a normei juridice; intrarea în vigoare a normei juridice; principiul
neretroactivităţii şi principiul neultraactivităţii normei juridice; ieşirea din vigoare
a normei juridice; ajungerea la termen; căderea în desuetudine; abrogarea expresă
directă şi indirectă; abrogarea implicită (tacită); acţiunea normelor juridice în
spaţiu şi asupra persoanelor;
- izvoarele dreptului; actul normativ; legi constituţionale, legi organice şi legi
ordinare; decrete; ordonaţe de guvern; ordonanţe de urgenţă; contractul normativ;
jurisprudenţa; doctrina; obiceiul (cutuma).

SCHEME

1. Accepţiunile noţiunii de drept

Drept subiectiv

DREPT Drept obiectiv Drept pozitiv

Ştiinţa dreptului

2. Trăsăturile normei juridice


Caracter general

Caracter impersonal

Norma juridică Caracter obligatoriu

Caracter de repetabilitate şi continuitate

Caracter social

3. Structura normei juridice

Ipoteză
Structura internă
(logico-juridică) a Dispoziţie
normei
Sancţiune

Norma juridică Capitole,


secţiuni,
Structura externă
paragrafe,
(tehnico-legislativă)
articole,
a normei
alineate

4. Clasificarea normelor juridice


Norme onerative
Criterii de clasificare
Norme imperative

Norme prohibitive

Conduita prescrisă
Norme permisive

Norme dispozitive
Norme supletive

Norme complete

Structura logico-juridică Norme de trimitere

Norme incomplete
Norme în alb

Norme generale

Sfera de aplicare Norme speciale

Norme de excepţie

Norme punitive

Sancţiunea
Norme stimulative

Norme de drept civil,


Ramura de drept penal, administrativ,
constituţional, comercial
etc.

Norme cuprinse în
Constituţie, legi, decrete,
ordonanţe de guvern,
Forţa juridică hotărâri de guvern,
ordine ale miniştrilor,
hotărâri ale autorităţilor
publice autonome
centrale sau locale etc.
5. Formele interpretării normelor juridice

Criterii de clasificare

Interpretare
autentica

Interpretare oficială

Interpretare
Efectele produse cazuală

Interpretare neoficială

Interpretare literală

Rezultatele interpretării Interpretare extensivă

Interpretare restrictivă

6. Metodele interpretării

Metoda gramaticală

Metoda sistematică

Metode de interpretare Metoda istorică

Metoda logică
Analogia dreptului

Metoda analogică
Analogia legii
7. Diviziunea şi ramurile dreptului

Drept constituţional

Drept administrativ

Drept financiar şi
Drept public fiscal

Drept penal

Drept internaţional
public

DREPT

Drept civil

Drept comercial

Drept privat Dreptul familiei

Drept internaţional
privat

Dreptul muncii
8. Modalităţi de ieşire din vigoare a normei juridice

Abrogarea
directă
Ajungerea la termen
Abrogarea
expresă
Abrogarea
Ieşirea din vigoare a Abrogarea indirectă
normei juridice
Abrogarea
implicită
Căderea în desuetudine (tacită)

9. Poziţia dreptului afacerilor în sistemul dreptului

Teoria generală a dreptului

Dreptul civil

Dreptul comercial

Ramurile dreptului care au Dreptul muncii


tangenţă cu Dreptul afacerilor

Dreptul fiscal

Dreptul administrativ

Dreptul penal al afacerilor


10. Clasificarea izvoarelor formale ale dreptului afacerilor

Legi
constituţionale
Categorii de izvoare
Legile Legi organice

Acte normative cu Legi ordinare


competenţă de
reglementare
primară
Decretele

Ordonanţele
de Guvern

Izvoare Acte
scrise normative
Ordonanţele
de urgenţă ale
Guvernului

Hotărâri de
Guvern

Ordine şi
Acte normative instrucţiuni ale
secundum legem miniştrilor

Acte ale
autorităţilor
Contractul administrative
normativ locale cu
caracter
normativ
Jurisprudenţa – doar în cazul deciziilor
ICCJ cu privire la recursul în interesul
legii şi deciziilor Curţii Constituţionale
Doctrina- nu este izvor de
drept

Izvoare nescrise Obiceiul juridic (cutuma)

B. Teste de verificare a cunoştinţelor

I. Teste grilă

1. Dreptul obiectiv reprezintă:


a) o parte a dreptului pozitiv
b) ansamblul normelor juridice instituite sau sancţionate de stat
c) ansamblul normelor juridice în vigoare
d) totalitatea normelor juridice adoptate exclusiv de Parlament

2. Dreptul subiectiv reprezintă:


a) un ansamblu de noţiuni, concepte şi principii despre drept
b) componenta activă a dreptului obiectiv
c) posibilitatea recunoscută de lege unei persoane de a avea o anumită
conduită
d) facultatea unei persoane de a solicita celorlalte persoane o conduită
corespunzătoare, în condiţiile recunoscute de dreptul obiectiv

3. Dreptul pozitiv reprezintă:


a) ansamblul normelor juridice, indiferent dacă sunt sau nu în vigoare
b) componenta activă a dreptului obiectiv
c) totalitatea normelor juridice aflate în vigoare
d) ştiinţa dreptului

4. Ştiinţa dreptului reprezintă:


a) un ansamblu de noţiuni şi concepte despre totalitatea relaţiilor sociale
b) arta a ceea ce e bine şi rău
c) un ansamblu de idei, noţiuni, concepte şi principii care explică dreptul
d) o formă de organizare a normelor juridice

5. Norma juridică reprezintă:


a) o regulă de conduită instituită sau sancţionată de către stat
b) o regulă de conduită cuprinsă în legi şi acte administrative individuale
c) orice regulă de conduită socială
d) obiect de cercetare al ştiinţei dreptului

6. Trăsături ale normei juridice sunt:


a) caracter irepetabil
b) se adresează persoanelor privite în mod individual
c) caracter facultativ
d) caracter general şi personal

7. Structura internă a normei juridice este reprezentată de:


a) structura logico-juridică
b) structura tehnico-legislativă
c) structura cuprinzând: ipoteza, dispoziţia, sancţiunea
d) structura dinamică a normei juridice

8. Condiţiile şi împrejurările în care se aplică norma juridică sunt prevăzute în:


a) ipoteza normei juridice
b) dispoziţia normei juridice
c) sancţiunea normei juridice
d) preambulul actului normativ

9. Normele dispozitive pot fi:


a) permisive
b) onerative
c) supletive
d) prohibitive

10. Normele onerative sunt:


a) norme dispozitive
b) norme prohibitive
c) norme supletive
d) norme imperative

11. Sunt de strictă interpretare:


a) normele generale
b) normele speciale
c) normele de excepţie
d) normele determinate

12. Normele în alb:


a) se completează cu norme din acte normative care urmează să apară
b) se completează cu norme din acelaşi act normativ
c) se completează cu norme din alte acte normative aflate în vigoare
d) sunt norme complete (determinate)

13. Normele de trimitere:


a) se completează cu norme din acelaşi act normativ
b) se completează cu norme din acte normative ulterioare
c) se completează cu norme din alte acte normative aflate în vigoare
d) sunt norme incomplete (nedeterminate)

14. Normele onerative:


a) interzic o anumită acţiune
b) impun o anumită acţiune
c) lasă la aprecierea subiectului alegerea unei conduite
d) suplinesc voinţa părţilor
15. După criteriul sancţiunii normele juridice se împart în:
a) norme determinate şi nedeterminate
b) norme onerative şi prohibitive
c) norme permisive şi supletive
d) norme punitive şi stimulative

16. Normele punitive:


a) prevăd o sancţiune negativă
b) impun o anumită acţiune
c) prevăd o sancţiune pozitivă
d) prevăd mijloace de cointeresare pentru aplicarea normei

17. Normele juridice se deosebesc de celelalte categorii de norme sociale prin


faptul că:
a) numai normele juridice cuprind sancţiuni
b) numai normele juridice sunt scrise
c) numai încălcarea normei juridice atrage aplicarea forţei coercitive a
statului
d) numai încălcarea normei juridice atrage urmări nefavorabile pentru cei
care nu le respectă

18. Scopul interpretării este:


a) să realizeze eludarea legii
b) stabilirea normei juridice aplicabile
c) identificarea voinţei reale a legiuitorului
d) realizarea unor studii doctrinare

19. Interpretarea oficială poate fi realizată de:


a) organele puterii legiuitoare
b) organele puterii executive
c) instanţele judecătoreşti
d) doctrina juridică

20. Interpretarea autentică se realizează de:


a) organul emitent al actului
b) doctrina juridică
c) instanta de judecată
d) organul cu atribuţii în procesul aplicării normei juridice

21. Metodele interpretării sunt:


a) oficială
b) autentică
c) sistematică
d) logică

22. Atunci când conţinutul literal coincide cu cel real al normei juridice,
interpretarea este:
a) extensivă
b) restrictivă
c) autentică
d) literală

23. Atunci când norma juridică este analizată prin raportare la întreg actul
normativ sau/şi prin raportare la alte acte normative este vorba despre o
interpretare:
a) istorică
b) gramaticală
c) sistematică
d) logică

24. Sub aspectul rezultatului interpretării normelor juridice, interpretarea poate fi:
a) cazuală
b) restrictivă
c) extensivă
d) literală

25. Sunt trăsături ale dreptului privat:


a) poziţia de subordonare juridică a părţilor
b) poziţia de egalitate juridică a părţilor
c) normele de drept privat sunt apărate de autorităţile publice din oficiu
d) normele de drept privat sunt apărate doar la sesizarea părţii interesate
căreia i s-a încălcat un drept subiectiv

26. Sunt trăsături ale dreptului public:


a) apărarea sa prin norme imperative
b) normele sale vizează ocrotirea intereselor generale ale societăţii
c) apărarea sa prin norme dispozitive
d) normele sale vizează apărarea intereselor individuale

27. Din dreptul privat fac parte:


a) dreptul constituţional
b) dreptul comercial
c) dreptul administrativ
d) dreptul financiar

28. Din dreptul public fac parte:


a) dreptul muncii
b) dreptul fiscal
c) dreptul penal
d) dreptul civil

29. Din dreptul privat fac parte:


a) dreptul financiar
b) dreptul administrativ
c) dreptul penal
d) dreptul constituţional

30. În dreptul afacerilor intră noţiuni de:


a) drept interaţional public
b) drept civil
c) drept funciar
d) drept fiscal

31. Nu intră în dreptul afacerilor noţiuni aparţinând următoarelor ramuri de drept:


a) dreptul civil
b) dreptul muncii
c) dreptul fiscal
d) dreptul comercial

32. Dreptul afacerilor poate fi încadrat:


a) în dreptul public
b) în dreptul privat
c) este un drept mixt
d) nici un răspuns nu este corect

33. Legile intră în vigoare, de regulă:


a) la data adoptării de către Parlament
b) la data publicării în Monitorul Oficial
c) la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial
d) la data promulgării prin decret prezidenţial

34. Caracterul activ al normei juridice presupune:


a) norma juridică acţionează pentru viitor
b) norma juridică nu retroactivează
c) norma juridică nu ultraactivează
d) nici un răspuns nu este corect

35. Principiul neretroactivităţii normei juridice presupune ca:


a) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate
după ieşirea ei din vigoare
b) norma juridică să nu se mai aplice atunci când relaţiile sociale
reglementate s-au modificat de o manieră esenţială
c) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate
anterior intrării ei în vigoare
d) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate
după intrarea sa în vigoare

36. Constituie excepţii de la principiul neretroactivităţii npormelor juridice:


a) normele juridice cu caracter temporar
b) normele juridice cu caracter interpretativ
c) normele penale mai favorabile
d) normele penale care prevăd dezincriminarea unor fapte

37. Principiul neultraactivităţii normei juridice presupune ca:


a) norma juridică să nu se mai aplice în cazul când unele împrejurări
sociale nu mai corespund voinţei legiuitorului
b) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate
ulterior intrării ei în vigoare
c) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate
ulterior ieşirii ei din vigoare
d) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate
anterior ieşirii ei din vigoare

38. Constituie excepţii de la principiul neultraactivităţii normelor juridice:


a) normele juridice cu caracter interpretativ
b) normele penale care prevăd dezincriminarea unor fapte
c) normele penale mai favorabile
d) normele juridice cu caracter temporar

39. Neaplicarea unei norme juridice o perioadă de timp îndelungată duce la:
a) căderea în desuetudine a normei
b) abrogarea implicită
c) abrogarea indirectă
d) nu duce la ieşirea din vigoare a normei

40. Abrogarea expresă poate fi:


a) directă
b) indirectă
c) tacită
d) implicită

41. Formularea „de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ toate
reglementările contrare se consideră abrogate” este specifică abrogării:
a) directe
b) implicite
c) tacite
d) indirecte

42. Sunt modalităţi de ieşire din vigoare a unei norme juridice:


a) abrogarea
b) căderea în desuetudine
c) neaplicarea pe o perioadă îndelungată de timp
d) ajungerea la termen

43. Principalul izvor al dreptului afacerilor este:


a) jurisprudenţa
b) obiceiul juridic
c) contractul normativ
d) actul normativ

44. Constituie, prin excepţie, un izvor al dreptului afacerilor:


a) doctrina juridică
b) toate hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
c) obiceiul juridic
d) actul normativ
45. Pentru ca un obicei să reprezinte izvor al dreptului afacerilor este necesar:
a) numai ca acesta să fie aplicat pe o perioadă îndelungată de timp
b) numai ca regula de conduită pe care o conţine să fie percepută ca
obligatorie de către cei cărora li se adresează
c) să se permită aplicarea sa printr-o normă juridică din cuprinsul unui act
normativ prin care se face trimitere la acel obicei
d) să se permită aplicarea sa printr-un text din cuprinsul unei hotărâri
judecătoreşti prin care se face trimitere la acel obicei

46. Sunt izvoare ale dreptului românesc:


a) actul normativ
b) jurisprudenţa
c) doctrina
d) contractul normativ

47. Sunt izvoare scrise ale dreptului românesc:


a) obiceiul
b) doctrina
c) jurisprudenţa
d) contractul normativ

48. Constituie izvor al dreptului afacerilor:


a) toate hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)
b) hotărârile ICCJ pronunţate în cazul recursului în interesul legii
c) hotărârile ICCJ pronunţate în cazul recursului în anulare în materie
penală
d) nici una din hotărârile ICCJ nu poate constitui izvor de drept

49. Deciziile de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională:


a) îşi produc efectele doar faţă de părţile în litigiu (inter partes litigantes)
b) sunt opozabile erga omnes (faţă de toţi)
c) sunt obligatorii şi retroactive
d) sunt facultative şi au putere numai pentru viitor

50. Contractul colectiv de muncă:


a) nu constituie izvor de drept al afacerilor
b) este un act juridic individual care produce efecte exclusiv între părţile
care au participat la negocierea şi încheierea lui
c) este un act normativ
d) este un contract normativ

II. Întrebări deschise

1. Care sunt accepţiunile noţiunii de „drept”?


2. Arătaţi care este relaţia dintre dreptul subiectiv şi dreptul obiectiv
3. Arătaţi care este relaţia dintre ştiinţa dreptului şi dreptul obiectiv
4. Care sunt trăsăturile normei juridice?
5. Reglementările prin care se stabilesc atribuţiile Preşedintelui României au
caracter normativ sau individual?
6. Hotărârea Senatului de numire a persoanei care să exercite funcţia de Avocat
al Poporului este un act cu caracter normativ sau individual?
7. Cum se clasifică normele juridice după felul conduitei pe care o prescriu?
8. Arătaţi care este deosebirea dintre normele imperative şi cele dispozitive
9. Arătaţi specificul normelor permisive şi supletive
10. Arătaţi cum se clasifică normele juridice după sfera lor de aplicare
11. Arătaţi care este corelaţia între normele generale şi normele speciale
12. Credeţi că pot exista norme juridice fără sancţiune? Explicaţi.
13. Legile au aceeaşi forţă juridică cu ordonanţele simple şi de urgenţa emise de
Guvern? Explicaţi.
14. Arătaţi care sunt cazurile în care nu poate fi utilizată analogia ca metodă de
interpretare
15. Arătaţi în ce condiţii poate participa statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în
raporturile de drept privat
16. Este posibilă abrogarea unui act de abrogare anterior şi prin aceasta să se
repună în vigoare actul normativ iniţial?
17. Comparaţi trăsăturile dreptului public cu cele ale dreptului privat. Credeţi că
există interferenţe între dreptul public şi dreptul privat? Explicaţi.
18. Arătaţi care este poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept
19. Arătaţi care sunt cazurile când jurisprudenţa poate constitui, în mod
excepţional, izvor al dreptului afacerilor?
20. În ce condiţii obiceiul (cutuma) poate deveni izvor al dreptului afacerilor?

III. Probleme practice

1. M. S. a chemat în judecată pe R. A. pentru a fi obligat să lase în liberă şi paşnică


folosinţă porţiunea de teren ocupată abuziv din terenul său, invocând în drept
dispoziţiile art. 674-676 ale Codului de Procedură Civilă. Acţiunea a fost respinsă de
instanţă ca nefondată. Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii. Instanţa de
apel, având în compunere un singur judecător, a admis apelul şi a schimbat hotărârea
în sensul admiterii acţiunii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs R.A., invocând
faptul că normele de organizare judecătorească prevăd ca instanţa de apel să aibă în
compunere doi judecători. Normele de organizare judecătorească sunt norme de
ordine publică.
a) Cum se clasifică normele juridice în funcţie de felul conduitei pe care o
prescriu?
b) Unde ati încadra normele de organizare judecătorească în această clasificare
şi de ce?
c) Ce ar trebui să decidă instanţa de recurs?
2. Contractul de întreţinere1 este un contract nenumit (nereglementat de legislaţia în
vigoare) care se aseamănă în multe privinţe cu contractul de rentă viageră 2, contract
numit (reglementat prin dispoziţiile Codului civil). Pentru contractul de întreţinere se
vor aplica prin analogie dispoziţiile care reglementează contractul de rentă viageră sau
se vor aplica dispoziţiile civile generale care reglementează materia contractelor şi a
executării obligaţiilor?

3. Reclamantul R.P. folosindu-se de prevederile Codului de procedură civilă care arată


că cererea de chemare în judecată se face la instanţa domiciliului pârâtului (art. 5 C.
proc civ) va introduce cererea de pensie de întreţinere la instanţa de la domiciliul
pârâtului M. N., care diferă de instanţa învestită iniţial cu cererea de divorţ. O altă
dispoziţie din Codul de procedură civilă arată că cererea de pensie de întreţinere se va
face la instanţa învestită cu cererea de divorţ ( art. 611 C. proc civ).
a) Cum se clasifică normele juridice din punct de vedere al sferei de aplicare?
b) Care dintre cele două reglementări se va aplica şi de ce?
c) Ce va decide instanţa?

4. Codul familiei prevede că la încheierea căsătoriei, viitorii soţi vor declara, în faţa
delegatului de stare civilă, numele pe care s-au învoit să-l poarte în căsătorie.
Soţii pot să-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, să ia numele unuia sau
altuia dintre ei sau numele lor reunite (art. 27 din Codul familiei).
Art. 40 din Codul familiei prevede că „la desfacerea căsătoriei prin divorţ,
soţii se pot învoi ca soţul care, potrivit art. 27 a purtat în timpul căsătoriei numele de
familie al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.
Instanţa judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorţ.
Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept chiar în lipsa unei
învoieli între soţi.
Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare
dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie”.
Ce fel de normă conţine art. 40 din Codul familiei din punct de vedere al
conduitei prescrise?

5. În anul 1989 a fost abrogată Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a
teritoriului României, prin Legea nr. 2/1989. Decretul-Lege nr. 38/1990 a abrogat
Legea nr. 2/1989, repunând în vigoare Legea nr. 2/1968. Consideraţi că legiuitorul a
procedat corect? Explicaţi.

1
Contractul de întreţinere este acel contract în care una din părţi numită întreţinut înstrăinează un bun
sau plăteşte o sumă de bani (numită capital) celeilalte părţi, numită întreţinător, care se obligă în
schimb, să-i asigure întreţinerea (adică toate cele necesare traiului), pe durata întregii sale vieţi, şi, la
deces să o înmormânteze după datină.
2
Contractul de rentă viageră este acel contract în care o persoană, numită credirentier, înstrăinează un
bun sau plăteşte o sumă de bani în schimbul unei prestaţii periodice (renta viageră), care urmează a i se
plăti până la decesul său de către o alta persoană, numită debirentier.