Sunteți pe pagina 1din 4

Structuralismul

Teoria antropologic a lui Claude Lvy-Strauss, studiile culturale i literare ale lui Roman Jakobson, Roland Barthes, Grard Genette, psihanaliza lui Jacques Lacan, istoria intelectului a lui Michel Foucault, teoria marxist a lui Louis Althusser, rspndite i citite n Anglia, Statele Unite, Frana etc., la sfritul anilor 60-70, aveau un nume comun structuralism. Diferit de descrierile fenomenologice ale contiinei, structuralismul este preocupat de analiza structurilor care opereaz n mod incontient (structuri ale limbajului, ale psihicului, ale societii) i promoveaz o poetic interesat de conveniile ce dau natere operelor literare, caut s neleag mecanismul prin care acestea au sensurile i efectele pe care le au. La intrebarea "Ce este structuralismul?", Roland Barthes, promotor entuziast si proteic, pendulnd ntre rigoarea tiinei limbajului si plcerea textului (Le plaisir du texte, 1973) rspunde evaziv: "Nu este o coal, nici mcar o micare (sau nu nc), fiindc majoritatea autorilor ataai acestui cuvnt nu par legai ntre ei printr-o solidaritate de doctrin sau de lupt. Structuralismul este doar un lexic". Pentru Jean Piaget, structuralismul reprezint "un ideal de inteligibilitate cutat i atins de toi cercettorii structuraliti" (J. Piaget, 1970: 5) Totui, ca i Michel Foucault mai trziu, Barthes consider structuralismul o atitudine a spiritului modern iconoclast "o activitate, adic o succesiune regulata de operaii mentale. Scopul oricrei activiti structuraliste este de a reconstitui obiectul astfel nct s manifeste n aceast reconstituire regulile de funcionare. Structura este deci de fapt un simulacru al obiectului, dar un simulacru dirijat, interesat, fiindc obiectul imitat relev ceva care rmnea invizibil sau, daca preferai, ininteligibil in obiectul natural. Omul structural ia realul, l descompune, apoi l recompune" . Ca orice curent de gndire, structuralismul comport o latura teoretica si una metodologic; de la bun nceput latura metodologic (analiza structurala sau "activitatea structuralista") a fost considerata un imens ctig gnoseologic (Lvi-Strauss compara nsemntatea fonologiei pentru tiinele omului cu rolul revoluionar al fizicii nucleare), n timp ce latura teoretic a fost controversata: "Structuralismul este o metoda, nu o doctrina, iar n msura n care devine doctrinal conduce la o multitudine de doctrine." (J. Piaget, 1970: 123) Dac despre existenialism s-a afirmat "attea existenialisme ci existenialiti", acelai lucru se poate spune (fr teama de a grei) i

despre structuralism att n ceea ce privete disocierea teorie-metod ct i variatele domenii abordate (filosofie si antropologie, lingvistic i psihanaliz). Dei majoritatea poziiilor au fost n favoarea structuralismului metodologic (infra i), nu lipsete nici orientarea "filosofica" (infra ii): i) "Daca istoria structuralismului este deja lung, concluzia pe care o tragem de aici nu este c ar fi vorba de o doctrin sau de o filosofie, ntruct am fi foarte repede dezamgii, ci n mod esenial de o metod, cu tot ceea ce implica termenul: tehnicitate, obligaii, onestitate intelectual i progres n aproximrile succesive" (J. Piaget, 1968: 159) ii) "Structuralismul este un ansamblu original de reflecii teoretice asupra culturalului i socialului" (Dan Sperber, 1968: 195). Daca n sens restrns structuralismul se refer la acea etapa din istoria lingvisticii care precede gramatica generativ-transformaional inaugurat de Noam Chomsky (Synctactic structures, 1957), n sens larg el privete toate teoriile care examineaz sistemul limbii n imanena sa i n genere toate cercetrile sistematice subordonate "pertinenei semantice i inspirate de modelul lingvistic" (R. Barthes, 1964: 213). Noiunea de structur i demersul structuralist Meritul structuralismului este de a fi oferit idei noi despre literatur i de a o considera o practic de semnificare. Izvoarele teoriei i criticii literare structuraliste se constituie din contribuiile formalitilor rui, cele ale Cercului Lingvistic de la Praga, ale Cercului Lingvistic de la Copenhaga, ale Noii critici. Opera literar este, n opinia structuralitilor, o structur funcional, iar diversele ei elemente nu pot fi nelese n afara conexiunii lor cu ntregul (din Tezele Cercului Lingvistic de la Praga). Odat cu structuralismul, se dezvolt o tiin a naraiunii numit naratologie care opereaz cu o serie de categorii: enun, enunare, poveste, categoria timpului, categoria modului, categoria aspectului etc. Modelul stratificat al operei literare propus de structuralismul formal este urmtorul: a) stratul semiotic, ca material lingvistic organizat pentru a spune ceva; b) stratul logic, coeziunea intern a elementelor constitutive; c) stratul analogic, cel al sensurilor figurate; d) stratul anagogic, cel al sensurilor semnelor de grad mai profund, cu caracter eideic; e) stratul tropologic, cel al nelesurilor existeniale de foarte mare profunzime, care pun n cauz statutul ontologic al omului n lume, n univers.

Structura ca "totalitate ireductibila la suma prilor" (Raymond Boudon) nseamn considerarea obiectului ca sistem, descoperirea i construirea coerenei realului prin ordinea si coerenta simulacrului care e structura. Analiza structural se plaseaz sub semnul jocului (cf. metafora jocului de ah la Saussure sau a jocurilor de comunicare la Claude LviStrauss: "Toate nivelele de comunicare ale societii - femei, bunuri, mesaje - in de aceeai metod. Cultura const mai ales n reguli aplicabile tuturor categoriilor de "jocuri de comunicare", fie ele n planul naturii sau al culturii" (Lvi-Strauss, 1978: 326). Structura se reduce la jocul intern al combinatoricii sale . Demersul structuralist procedeaz prin reducerea variantelor la invariante (a infinitelor pronunri ale sunetelor, de pild la cteva zeci de foneme caracteristice unei limbi). Semnele nu sunt importante prin ele nsele, ci prin valoarea pe care o reprezint n ansamblul sistemului. Analiza structural (ncepnd cu cea avant la lettre a formalitilor rui de nceputului secolului) pune ntre paranteze coninutul povestirii (mit, basm, nuvela etc.) i se concentreaz exclusiv asupra formei. Figurile narative nu conteaz (crtia, racul, zna sau fratele de cruce joaca in basm rolul adjuvantului eroului); ceea ce reprezint esena demersului este degajarea "structurii povestirii" prin evidenierea relaiilor de paralelism, opoziie, inversiune etc. Principala obiecie adresata din aceasta perspectiva structuralismului a fost omogenizarea valorica (un roman poliist, un fapt divers, un basm, o nuvela clasica vor fi analizate n acelai fel, pentru ca metoda structurala este analitica si nu evaluativa). De fapt, "adevratul" coninut al povestirii este strucutura sa ("Subiectul povestirii este reprezentat de relaiile sale interne, de propriile moduri de constituire a sensului" - T. Eagleton, 1994: 98). Analiza structurala se definete prin urmtoarele trsturi paradigmatice (fie ele explicite - infra sau implicite): regula imanentei (analiza structural vizeaz obiectul ca sistem n perspectiva sincronic, anistoric); regula pertinenei (analiza structural investigheaz trsturile distinctive ale sistemului, cele care au valoare diferenial); regula comutrii (testul comutrii viznd determinarea opoziiilor binare de natura sistemica); regula compatibilitii (analiza structural studiaz regulile ce guverneaz combinarea - si deci compatibilitatea - elementelor textului); regula integrrii (structurile elementare trebuie integrate in totalitatea sistemului); regula schimbrii istorice (diacronice) pe baza analizei sincronice a sistemului;
3

regula funciei (analiza structural studiaz n primul rnd funcia comunicativa a sistemului) (W. Nth, 1990: 295-296). Cercettorul fenomenelor semiotice (de la cinematograf la mitologie, de la arhitectura la cultura de masa etc.) apare ca o contiina structurant: "Vreme ndelungata literatura a fost privita ca un mesaj fr cod, fiind necesar apoi sa fie apreciata o clip ca un cod fr mesaj. Metoda structuralist se constituie ca atare n momentul n care mesajul este regsit in cod, fiind degajat printr-o analiza a structurilor imanente si nu impus din exterior prin prejudeci ideologice" (Grard Genette ).

BIBLIOGRAFIE EAGLETON, Terry, 1994, Critique et thorie littraires. Une introduction. Paris, PUF, coll. Formes Smiotiques. LVI-STRAUSS, Claude, 1978, Antropologia structurala, Bucuresti, Ed. Politica. PIAGET, Jean, 1968, Le Structuralisme, Paris, PUF.