Sunteți pe pagina 1din 4

1

PSIHOLOGIA ÎNVĂTĂRII
TEORIILE ÎNVĂTĂRII

1. Notiunea de învătare: definire, sensuri.


Evenimentele învătării
2. Teorii ale învătării:
a) Teorii asociationiste: I.P.Pavlov, E. Thorndike, B.F.Skinner
b)Teorii cognitive: J.Piaget, Jerome S.Bruner, D.P.Ausubel sI F.Robinson
c) Teoriile actiunii
-Teoria operational-dinamică-P.I.Galperin

1. Notiunea de învătare: definire, sensuri. Evenimentele


învătării
Învătarea îzvorăste din necesitatea legitimă a omului de a se
informa iar dezvoltarea psihică este pregătită sI ajutată de învătare
(vezi mecanismul dezvoltării psihice sI forta sa activatoare).
În literatura de specialitate se consemnează pentu notiunea
de învătare două acceptiuni: una extinsă prin care se încearcă să se
cuprindă toate formele sI modurile de învătare sI o alta, mai
restrânsă care se referă numai la învătarea scolară.
În prima acceptiune, învătarea este procesul prin care se
achizitionează experiente noi, se formează capacităti sI deprinderi
ce permit individului să rezolve situatii problematice, care înainte
nu puteau fi solutionate, îl ajută să optimizeze relatiile sale cu
lumea.
Esenta învătării constă în:
-asimilarea, achizitionarea, dobândirea, însusirea continutului
învătării care este reprezentat de: notiuni, concepte, coduri, relatii,
operatii, structuri cognitive, modele afective, atitudini, sisteme de valori, reactii
comportamentale, sociale, etc.;
-asimilarea unui nou continut care va spori resursele rezolutive ale
individului în vederea unei mai bune adaptări.
Sunt rezultate ale învătării numai acele modificări de
comportament care:
-au loc în sistemul nervos central;
-se păstrează sI după ce stimulul dispare;
-sunt proprii individului sI se bazează pe interactiunea maturizării
organismului cu activitatea de învătare.
• Acceptiunea restrânsă a conceptului vizează învătarea de tip
scolar care este forma dominantă de activitate pentru procesul
instructiv-educativ, acoperă întreaga perioadă a scolaritătii
individului sI urmăreste transformarea cunostintelor, priceperilor,
deprinderilor din continuturi cu caracter normativ, în fapt
psihologic concret, sau cu alte cuvinte în achizitii ale
personalitătii.

Evenimentele învătării
2

Diferitele tipuri de învătare se desfăsoară în conditii diferite,


dar dincolo de acestea, învătarea prezintă sI caracteristici comune
pentru toate tipurile, acestea primind denumirea de evenimente.
Evenimentele care au loc pe parcursul a 4 faze succesive sunt:
1. faza de receptare-evenimentul initial trebuie să fie o stare
de atentie fată de stimulul care duce la perceperea
acestora. Perceperea permite individului să diferentieze
un stimul de altul, sau părtile lui de alte părti, apoi
stimulul trebuie să fie codificat. Deci faza de receptare
cuprinde: starea de atentie, perceperea, sI codificarea.
2. faza de însusire: are loc evenimentul de însusire ca atare
prin implicarea mecanismelor actionale ale activitătii
nervos superioare.
3. faza de stocare-schimbarea produsă prin evenimentul
însusirii psihice stocată, păstrată în memorie.
4. faza de actualizare: cunoaste formele de spontană, dezorganizată
sI deliberată atunci când readuce un eveniment special
învătat în raport cu rezolvarea unei probleme. Actualizarea
este implicată în fenomenul de transfer în învătare atunci
când subiectului I se cere să obtină o nouă performantă
într-un nou context.
Deosebit de utilă este reactualizarea deprinderilor
intelectuale care vizează operatii simbolice privind clasificarea,
folosirea de reguli, rezolvarea de probleme.

2. Teoriile învătării
a) Teoriile asociationiste sau teoriile stimul-răspuns
I.P.Pavlov a demonstrat că prin coincidenta repetată a doi
stimuli se produc în scoarta cerebrală legături temporare.
Experiementele sale s-au făcut pe câine pe care I-a învătat să
răspundă prin salivare la sunetul unui metronom. Procedura de
învătare, conditionare a constat în aparitia de fiecare dată a
sunetului metronomului care prin experiment se va transforma în
stimul conditionat. Dacă initial răspunsul salivar a apărut numai
atunci când câinele a văzut praful de carne a fost declansat apoi doar de
sunetul metronomului.
Obtinut în aceste conditii, răspunsul salivar a fost considerat
răspuns conditionat.
Teoria lui E.Thorndike aplicată în educatie sI în problemele
sociale este cunoscută sub denumirea de psihologia legăturilor sau
conexionism.
După behavioristul THORNDIKE atât la animale cât sI la om,
învătarea se realizează prin selectare sI conexiune, cu conditia
obtinerii unor satisfactii plăcute. Astfel în 1911 a arătat că unele
răspunsuri sunt învătate nu numai fiindcă sunt asociate cu o
conexiune stimul-răspuns existentă, ci fiindcă sunt motivate în
functie de succesul sau insuccesul realizat. Aceasta a fost numită
legea efectului sI a constituit punctul de plecare al cercetărilor unui
alt tip de învătare numit conditionare operantă sau instrumentală al
cărei fondator este psihologul B.F. Skinner.
3

B.F.Skinner a creat un nou tip de reflex instumental sau


operant sI a acordat un rol deosebit întăririi. Autorul diferentiază
două tipuri de reflexe conditionate:
-reflexe de tip S în care întărirea este conditionată de aparitia
unui stimul sI;
-reflexe de tip R în care apare un răspuns pentru a determina
întărirea. Litera R este flosită tocmai pentu a atrage atentia asupra
termenului întărire (reinforcement). Orice stimul este un întăritor
dacă sporeste probabilitatea ca reactia precedentă să mai apară sI
în viitor. Conditionarea de tip R a fost denumită conditionare
operantă.

b) Teoriile cognitive
Teoriile cognitive ale învătării consideră că aceasta depinde
de cuostinte care oferă subiectului material pentru ipoteze, reguli
de elaborare a informatiei, norme, reguli de conduită.
J. Piaget sI colaboratorii săi de la Centrul de epistemologie
genetică de la Geneva au studiat învătarea structurilor logice la
copil . Structurile logice se construiesc de-a lungul stadiilor
dezvoltării intelectului timp în care subiectul se găseste implicat în
situatii sI activităti spontane dar sI organizate. J. Piaget consideră că
învătarea poate accelera sau încetini dezvoltarea intelectuală dar în
nici într-un caz învătarea nu aduce după sine dezvoltarea asa cum
afirma L.S. Vâgotski, însă linia principală a dezvoltării este
determinată de legile sale proprii: pregătirea, devenirea, asimilarea
sI perfectionarea continuă a operatiilor logice. Pentru a nu fi
formală, superficială, învătarea trebuie să se adapteze la nivelul
respectiv de dezvoltare.
Jerome S. Bruner subliniază dependenta dezvoltării
intelectuale de ambianta culturală determinată adică de ceea ce
societatea îi oferă ca mijloace de actiune, de reprezentare
imaginativă, de simbolizare sI comunicare. Aceste trei categorii de
mijloace: enactivă, iconică sI simbolică intervin succesiv în
ontogeneză ca modalităti caracteristice pentru un anumit stadiu al
dezvoltării.
Privind dezvoltarea intelectuală, Jerme Bruner subliniază că la
fiecare stadiu de dezvoltare copilul are un mod propriu de a privi
lumea înconjurătoare sI de a sI-o explica. Pornind de aici învătarea
trebuie să se bazeze pe principiul că orice notiune poate fi
prezentată corect sI folositor copiilor potrivit modului lor de gândire.
Pentru David. Ausubel sI Robinson, învătarea trebuie
prezentată de pe pozitia principalelor forme existente în scoală sI
anume:
-învătarea prin receptare;
-învătarea prin descoperire,
-învătarea constientă
-învătarea mecanică.
Învătarea notiunilor în scoală este privită ca un proces
constient sI stadial, expresie a unitătii logicului cu psihologicul.
4

Însusirea notiunilor trebuie să se facă de la simplu la complex,


urmând etapele:
-denumire notională,
-însusirea notiunii,
-formarea sI însusirea de propozitii,
-rezolvarea de probleme,
-creativitatea.
Rezultatul acestui demers este o structură cognitivă, care
odată constituită se ordonează sub forma unei piramide. Aceasta la
bază va avea elementele particulare, de detaliu sI cu cât ideile vor fi mai
generale, cu atât se vor afla mai spre vârf.
D.Ausubel sI F. Robinson arată că există 3 stadii calitativ
diferite în dezvoltarea cognitivă:
-perioada prescolară (preoperatională);
-scoala elementară (concret-operatională);
-vârsta adultului (nivelul abstract)
Fiecare stadiu este marcat de un mod particular, specific de
utilizare a experientei. Modelul învătare-păstrare-exercitiu-transfer
propus de cei doi autori înfătisează o structură integrată de
evenimente, structură ce se poate regăsi în procesul instructiv de la
cel prescolar până la finalul studiilor universitare.

c) Teoriile actiunii ale învătării


Teoria operational-dinamică are la bază cercetările piagetiene
dezvoltate îndeosebi de P.I.Galperin care sustine că formarea
operatiilor mentale parcurge în special la vârsta scolară mică
următoarele faze:
-etapa de orientare;
-etapa actiunii reale (actiunea se execută cu ajutorul materialului
concret);
-etapa verbalizării;
-etapa interiorizării
În fiecare etapă se elaborează anumiti indicatori pentru
fiecare parametru sI astfel se pregătesc conditiile pentru trecerea la
etapa următoare.
Orientarea dominantă a acestei teorii este concretizată în
promovarea modelului activ al învătării bazat pe feed-back-uri
explicative pentru progresul real dintre orientare sI executie, dintre
elementele cognitive, afective sI atitudinale, dintre psihogeneză sI
sociogeneză.