Sunteți pe pagina 1din 25

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI F.E.E.A. Specializarea A.P.

COORDONAREA ACTIVITATII DE A.P. FORME SI MIJOACE

PROFESOR COORDONATOR, Asist. drd. ANA-MARIA BERCU

STUDENT, SOPU LOREDANA A.P. I. ,1.2.

IASI -2006-

INTRODUCERE Constitutia Romaniei opereaza cu notiunea de autoritate publica, care are in vedere organele de stat, respectiv organele administrativ locale, avand la baza principiul autonomiei locale. Denumirea generica de autoritati publice este utilizata si pentru a evoca functionarii publici care intra in contact nemijlocit cu cetateanul, insa sensul principal al sintagmei autoritate publica este de organ public, deci colectiv organizat de oameni care exercita prerogativele de putere publica fie intr-o activitate statala, fie intr-o activitate din administratia locala autonoma. Organele administratiei publice reprezinta acele verigi ale structurii organizationale care, potrivit Constitutiei si legii, au personalitate de drept public si actioneaza din oficiu pentru executarea legii sau pentru prestarea serviciilor publice, sub controlul direct sau indirect al Parlamentului. Romania este un stat democratic, parlamentar si semiprezidential, caracterizat prin principiul separatiei si echilibrului puterii in stat. Aceste puteri sunt: puterea legala exercitata de Parlament prin intermediul celor 2 Camere: Senatul si Camera Deputatilor puterea externa care este impartita intre presedintele statului, Guvern( Primul Ministru fiind seful Guvernului) si celelalte autoritati ale A.P. puterea judecatoreasca , care este detinuta de catre instantele judecatoresti Cele trei puteri se gasesc in echilibru, nici una dintre ele nu o domina pe cealalta, ci actioneaza autonom si colaboreaza asigurand buna functionare a statului , in ansamblul sau. Conform prevederilor legii, in Romania , organizarea politica si administrativa se sprijina pe urmatoare structura: a) Parlamentul Parlamentul detine puterea legislativa si este compus din doua camere( Senatul si Camera Deputatilor) b) Organele supreme ale administratiei de stat Presedintele si administratia prezidentiala Guvernul si aparatul sau de lucru

c) Administratia centrala de specialitate: ministerele autoritatile subordonate ministerelor autoritatile autonome

d) Administratia teritoriala de stat Prefectul Comisia judeteana consultativa Comitetul operativ consultativ Comitetul de concentrate ale A.P. centrale in teritoriu

e) Administratia judeteana Consiliul judetean Presedintele consiliului judetean Secretarul general al judetului

f) Administratia locala Consiliul local Primarul Secretarul Aparatul propriu de specialitate Serviciile publice locale NOTIUNEA DE A.P. Ce este A.P. ? Atunci cand doi oameni coopereaza pentru a rostogoli o piatra pe care nici unul nu ar fi putut sa o miste singur, au aparut rudimentele administratiei. Aceasta actiune simpla are cele doua caracteristici de baza ale ceea ce s-a numit ulterior administratie. Exista un scop- mutarea pietrei- si o actiune comuna- mai multe persoane care isi unesc puterile pentru a indeplini ceva ce nu s-ar fi putut face fara o astfel de combinatie. In sensul cel mai larg , Administratia poate fi definita ca activitatea unui grup care concluzeaza pentru indeplinirea unor scopuri comune. Universalitatea Administratiei Din moment ce Administratia se ocupa de toate tipurile de comportament cooperativ, este evident ca orice persoana angajata intr-o activitate de cooperare cu alte persoane este angajata in administratie. Mare parte din aceasta activitate administrativa este inconstienta, adica nu este planificata in mod deliberat sau organizat dar cu toate acestea este administratie. Administratie publica

Termenul de A.P. provine din limba latina administer traducandu-se prin : agent, slujitor sau instrument. Verbul administrare inseamna a da o mana de ajutor, a conduce sau a dirija. Cuvantul administer aeste aproape sinonim cu minister care inseamna : servitor, ajutotor, ingrijitor. Dictionarul limbii romane retine verbul a administra explicatia: a conduce, a carmui, iar pentru administratie totalitatea autoritatilor administrative existente intr-un stat, sectie sau serviciu, care se ocupa de problemele administrative ale unei institutii sau agent economic. Definitie: A.P. poate fi inteleasa ca un sistem de institutii , cuprinzand diverse structuri administrative care realizeaza activitatea de organizare a executarii si de executare in concret a legilor( in sensul larg avandu-se in vedere toata gama de acte normative cuprinse in Constitutie) statului. Cuvinte cheie: A.P., institutie publica , autoritate publica. A.P. reprezinta: 1. actiunea unor oameni in raport cu alti oameni, desfasurata in interes public general si in regim de putere publica, in scopul organizarii si executarii in concret a legii. 2. folosirea teoriilor, a proceselor manageriale, politice si juridice in vederea relizarii mandatelor guvernarii, pentru a asigura reglementarile si serviciile atat pentru societate in ansamblu cat si pentru segmentele acesteia. CONCEPTUL DE AUTORITATE PUBLICA SI CEL DE ORGAN DE STAT Termenul de autoritate provine din latinescul auctoritas care deriva din augere ce inseamna a creste , a spori, a consolida. In dreptul roman se facea distinctie intre putere si autoritate in sensul ca puterea apartinea poporului, iar autoritatea era exercitata de Senat. Senatul nu avea decat posibilitatea confirmarii legilor votate de Adunarea Poporului, in timp ce puterea efectiva apartinea magistratilor. Magistratii dispuneau de imperium, adica dreptul de a convoca o armata, de a convoca Adunarea Poporului, si de protestas, adica dreptul de a administra, magistratura fiind conceputa ca o institutie ce trebuie sa fie o replica la regalitate. Constitutia Romaniei, adoptata prin referenduum in anul 1992, cuprinde in titlul III, Autoritatile Publice, urmatoarele organisme, calificate drept autoritati publice: Parlamentul ( capitolul I); Presedintele Romaniei ( capitolul II); Guvernul (capitolul III);

Autoritatile administratiei publice centrale de specialitate ( capitolul V, sectiunea 1) ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului, autoritati administrstive autonome;

Autoritatile administratiei publice locale ( capitolul V, sectiunea a 2-a )- consiliile locale, judetene si primarii; Autoritatea judecatoreasca ( capitolul VI ) instantele judecatoresti, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii. Se observa ca fiecarei puteri in stat ii corespund autoritati care realizeaza sarcinile

aceasteia. Astfel, sarcinile puterii legslative, de adoptare a legilor, se realizeaza de catre cele doua Camere ale Parlamentului ( Camera Deputatilor si Senatul), sarcinile puterii judecatoresti, de a solutiona cu putere de adevar legal, conflictele juridice care apar in societate, se realizeaza de catre instantele judecatoresti ( judecatorii, tribunale judetene si al Municipiului Bucuresti, Curtii de apel si Curtea Suprema de Justitie), iar sarcinile puterii executive sunt relizate de Presedinte si de guvern, acesta din urma avand conducerea generala a administratiei publice. De-a lungul timpului, practica democratica a impus necesitatea unor autoritati la nivel central, cu sarcini de coordonare sau de control care sa fie independente fata de Guvern, uneori chiar fata de seful statului. Dintre acestea, unele , fie prin Constitutie, fie prin legi speciale, au fost instituite ca autoritati ( de natura administrativa) dependente de Parlament, altele nu. Autoritatile de stat care prin atributiile lor nu pot fi incadrate nici in categoria autoritatilor legislative, si nici in cea a instantelor judecatoresti trebuie sa fie incadrate , cu tot specificul lor, in categoria autoritatilor executive, administrative pentru ca esential la aceste autoritati este faptul ca intreaga lor activitate se desfasoara pe baza legii si in vederea executarii legii. Faptul ca unele dintre acestea prezinta anual Parlamentului rapoarte asupra activitatii desfasurate sau ca organismele lor de conducere sunt desemnate de catre Parlament nu constituie un argument care sa schimbe natura juridica a acestora: autoritati administrative autonome, asa cum le numeste Constitutia in art. 115( 2) . Raportandu-ne la autoritatile publice consacrate de Constitutia Romaniei, se pot retine ca autoritati administrative autonome: Consiliul Suprem de Aparare a Tarii ; Curtea de Conturi ; Avocatul Poporului ; Consiliul Legislativ. SARCINILE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Sarcinile administratiei publice sunt indatoriri ce-i revin pe linia infaptuirii valorilor politice transpuse in lege, in relitatea sistemului social. Aceste indatoriri sunt fata de societatea globala pe care trebuie sa o slujeasca administratia publica, satisfascandu-i trebuintele de ansamblu ale indivizilor care o compun, din punct de vedere al interesului general. Interesul general este formulat in cadrul sistemului politic de catre institutiile care detin puterea in stat si de aceea sarcinile ( misiunile) administratiei publice au o pronuntata derivatie politica, prin care sarcini realizandu-se politica statului. Totodata, trebuie precizat ca sarcinile administratiei publice sunt derivate din functiile si politica statului, pentru ca administratia publica este legata de organizarea societatii in stat. Pornind de la continutul administratiei publice ca activitate, de natura dispozitiva sau prestatoare a activitatilor de organizare a executarii si de executare a legii, putem desprinde doua categorii de sarcini: a) sarcini de conducere si organizare ; b) sarcini de prestatie. a) Sarcini de conducere si organizare Aceste sarcini care revin administratiei publice deriva din functia traditionala a statului de a reglementa activitatea membrilor societatii. Specificul sarcinilor de conducere si organizare consta in actiunile cu caracter dispozitiv prin care este organizata executarea si se executa legile in cele mai diferite domenii de activitate sociala in care actioneaza statul si autoritatile locale autonome. Binenteles ca acste sarcini presupun o serie intreaga de activitati de pregatire a actiunilor, de informare si documentare, de planificare, de decizie si de control. b) sarcinile de prestatie Aceste sarcini, organizate si realizate prin sistemul administratiei publice, deriva din functia societatii mederne de a asigura membrilor colectivitatii sociale servicii de cele mai diverse feluri. Unele sarcini de prestatie sunt de interes national, precum cele de aparare a ordinii publice si sigurantei statului sau cele de reprezentare diplomatica. Alte sarcini de prestatie sunt de interes local si privesc satisfacerea unor nevoi materiale sau spirituale ale membrilor societatii, aflati la nivelul colectivitatilor locale. Astfel, sunt serviciile de producere sau procurare a unor bunuri sau servicii, cele de scolarizare, de asistenta sociala si medicala etc. FUNCTIILE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Referindu-ne la principalele functii ale administratiei publice in cadrul sistemului social global, se pot identifica urmatoarele: functia de mecanism intermediar de executie care are menirea de a organiza si asigura executia in ultima instanta folosind autoritatea sa sau chiar constrangerea ; functia de instrument de conservare a valorilor materiale si spirituale ale societatii, prin care se asigura continuitatea si perenitatea societatii ; functia de organizare si coordonare a adaptarilor ce se impun datorita transformarilor care se produc inerent in evolutia diferitelor componente ale societatii, in special in structura economica a acesteia1. Administratia publica are ca obiect realizarea valorilor politice, care exprima interesele generale ale societatii, interese care sunt formulate prin lege. Ca activitate statala, administratia publica este strans legata de puterea executiva a statului, reprezentand o modalitate de realizare a acesteia. Statul, ca forma de organizare sociala, isi constituie un sistem de institutii politice care ii permit sa comande, sa guverneze. In subordinea acestora sunt institutiile administrative, care realizeaza deciziile institutiilor politice. Se poate aprecia ca aceste institutii administrative indeplinesc importante functii cu caracter politic, legate de existenta, organizarea si functionarea statului si a colectivitatilor locale, fara de care nu se poate concepe o societate moderna. INSTITUTII IN SLUJBA CETATEANULUI Administratia publica, incluzand toate structurile sale, nu este si nici nu poate fi considerata ca un sistem izolat de cadru social general de aceea relatia administratie publica - cetatean se impune ca o problema de foarte mare actualitate. Romania a cunoscut, dupa decembrie 1989, o dinamica deosebita a conditiilor economicosociale, politice si culturale iar cadrul legislativ a fost si el supus unor multiple transformari si reactualizari in dorinta de a asigura o cat mai buna abordare si solutionare a problemelor cu care se confrunta societatea reomaneasca. Nu au lipsit stangaciile si neconcordantele, dificultatile in executarea si inerentele tergiversari ale unui sistem deschimbare. Cu toate acestea, legislatia in vigoare promoveaza reglementari moderne, Legea nr.215/2001 a administratiei publice locale stipuland in articolul 2 urmatoarele: Administratia publica in unitatile administrativ teritoriale se organizeaza si functioneaza in temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si consultarii cetatenilor in problemele locale de interes deosebit. Ne retine atentia aceasta ultima parte: consultarea cetatenilor in problemele locale de interes deosebit,

Evident referirea fiind facuta prin consultarea prin referendum. Din aceasta reglementare se naste o intrebare fireasca: de ce este necesara implicarea cetatenilor in deciziile autoritatilor administratiei publice locale?

I. Alexandru, I. Popescu, M. Carausan, D. Dinca, op. cit. , p. 42 In abordarea unui posibil raspuns plecam de la ipoteza ca cetateanul nu poate fi indiferent la contextul social si economic in care isi duce existenta, ca si la modul in care administratia locala lucreaza pentru imbunatatirea conditiilor lui de viata.

De asemenea, consideram ca in sistemul administrativ romanesc trebuie sa se acorde prioritate crearii conditiilor necesare asumarii responsabilitatilor care privesc dezvoltarea localitatilor, precum si a tuturor serviciilor publice de interes local, in special prin accentuarea descentralizarii si a transferului gestiunii responsabilitatilor, pe de o parte, din planul central in planul local, iar, pe de alta parte, de la administratia publica la cetateni.

In aceasta ordine de idei un accent deosebit cade pe : Transparenta deciziilor; Informarea cat mai exacta de la varf catre baza si invers.

Participarea cetatenilor la luarea deciziilor intr-o democratie cu traditie presupune parcurgerea unor anumite etape2. Prima etapa a participarii este informarea , care presupune eforturi atat din partea cetastenilor, cat si din partea administratiei locale. Administratia publica este datoare sa emita informatii catre cetateni privind activitatea si planurile sale, pentru ca acestia sa poata intelege directiile prioritare ale politicii administrative. A doua etapa se refera la consultarea cetatenilor, aceasta fiind actiunea autoritatilor pentru identificarea necesitatii cetatenilor, pentru evaluarea prioritatilor unor actiuni sau colectarea de idei si sugestii privind o anumita problema. Consultarea nu pune in discutie sistemul de decizie. Autoritatea publica are putere de decizie si libertatea de a tine sau nu seama de sugestiile propuse de cetatenii consultati. Consultarea implica un dialog real intre cetateni si reprezentantii administratiei publice. Ea presupune renuntarea la atitudinea tip directiva si dogmatica a autoritatilor publice si folosirea unui limbaj comun, clar si simplu. De asemenea, pentru cresterea eficientei consultarii sunt necesare: Atmosfera de toleranta pentru opinii; Incurajarea exprimarii tuturor, ceea ce este mai important decat oferirea de informatii.

In climatul social actual aceasta initiativa intampina multiple dificultati ce decurg din neancrederea generala a cetatenilor in institutiile statului, de aceea administratia publica trebuie sasi refaca, in primul rand propria imagine.
2

D. Dinca, Co- raport privind lucrarea Participarea cetateneasca pentru imbunatatirea procesului

decizional in administratia publica locala, Economie si administratie locala nr. 10, octombrie 2001. Cea de-a treia etapa se refera la insasi implicarea publica. Un prim pas consta in a recunoaste ca o implicare publica in adevaratul inteles al cuvantului nu este usor de obtinut. Un aspect cheie al administratiei publice locale il reprezinta bugetul local. Urmarind bugetul local se descopera obiectivele prioritare ale administratiei locale, obiectivele mai mult sau mai putin axate pe nevoile stringente ale comunitatii. Totodata, se poate observa modul in care sunt folositi banii cetatenilor in cadrul comunitatii, cat de bine sunt acstia administrati. Bugete locale: bugetele de venituri si cheltuieli ale unitatilor administrativ teritoriale. Bugetele locale se alimenteaza in primul rand din impozitele si taxele locale, fiecare locuitor al unei localitati avand obligatia si datoria de a contribui la relizarea veniturilor bugetare. Bugetul local este expresia politicii administratiei locale sau , concret, Consiliului local care-l aproba si care , prin puterile pe care le are delegate de cetateni, poate influenta directia politicii comunitatii, adica directia actiunilor care trebuie dasfasurate in cadrul comunitatii. Modul in care se constituie bugetul ar trebui sa conduca la dezvoltarea unui mecanism de luare a deciziilor cu deschidere catre nevoile reale ale cetatenilor si la stabilirea programelor prioritare in functie de aceste nevoi comunitare. Din moment ce bugetul este instrumentul prin care se comunica si se planifica actiunile administratiei locale, conducatorii acesteia trebuie sa faca un efort sustinut pentru a afla ce cred cetatenii despre programele si politicile curente, precum si despre serviciile prestate in folosul lor. SISTEMUL ADMINISTRATIEI PUBLICE Ca activitate, administratia publica reprezinta organizarea executarii si executarea legii in cele mai variate domenii de activitate sociala si in raport cu anumite colectivitati umane care alcatuiesc sistemul social global. Gruparea colectivitatilor sociale, in raport cu care se construieste sistemul administratiei publice, se face pe criteriul teritorial si pe cel functional, care sunt criterii de organizare a societ\tii. Colectivitatile sociale in raport cu care se construieste sistemul administratiei publice alcatuiesc populatia tarii, element definitoriu al statului.

Sistemul administratiei publice se construieste pentru realizarea unor activitati de organizare a executarii si de executare a legii, care se refera la intraga populatie a tarii si se aplica pe intreg teritoriul statuluisi in unitatile teritorial administrative ale acestuia. Felul in care se organizeaza realizarea administratiei publice ca activitate se reflecta in structura sistemului administratiei publice. Termenul de structura (struere- in limba latina insemna a construi) a avut si are aceeasi semnificatie cu cel de organizare administrativa. In filosofie conceptul de structura desemneaza ordonarea unor parti care formeaza o activitate de sine statatoare. Cu alte cuvinte, organizarea ne apare ca un mod de a vedea o institutie in asezarea componentelor sale, in timp ce structura ne duce cu un pas mai departe , urmand sa vedem si realitatile din interiorul acesteia, ca si pe cele care apar in mediul in care exista si care confirma ceea ce este stabil si esential in organizarea administratiei publice, prin Constitutie si legi, stabilind, pe de o parte, implantarea si rolul autoritatilor publice in aceste unitati administrativ teritoriale. Administratia publica se poate imparti in3: administratia centrala si administratia teritoriala administratie de stat si administratie locala administrtatie generala si administratie specializata. autoritatile puterii executive ( Presedintele si Guvernul in masura in care aceste autoritati exercita si atributii administrative; administratia publica centrala de specialitate, care se compune din :

Administratia publica centrala cuprinde:

administraia ministerial minitrii i organele centrale de specialitate subordonate ministerelor); administratia extraministeriala de specialitate organizata la nivel central, care la randul ei include: autoritati administrative autonome; autoritati administrative subordonate Guvernului .

Administratia teritoriala de stat desemnaza autoritatile desconcentrate ale administratiei centrale in unitatile administrativ- teritoriale. Prin desconcentrare administrativa se intelege transferul unor atributii care revin organelor centrale, unor organe din subordine, ce functioneza in teritoriu. Desconcentrarea administrativa reprezinta deplasarea in teritoriu a unei parti importante a activitatii administratiei publice centrale. In randul acestora intra toate serviciile exteriore, teritoriale, ale institutiilor administratiei centrale, inclusiv prefectul. Administratia publica locala cuprinde institutiile judetene consiliile judetene, institutiile comunale si orasenesti consiliile locale si primarii si serviciile publice organizate in subordinea ori sub autoritatea consiliilor judetene sau locale. Administratia publica locala nu este o

administratie de stat, ci o structura administrativa care permite colectivitatilor locale sa-si solutioneze problemele localeprin autoritati administrative proprii, sub controlul autoritatilor statale.

I. Vida Puterea executiva si administratia publica, Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti 1994,

p.15 si urm. Administratia publica locala cuprinde si societatile comerciale, asociatiile, agentiile, infiintate in conditiile legii prin hotarare a consiliilor judetene si locale, in scopulexecutarii unor lucrari de interes local, cu capital social constituit prin aportul consiliilor si a altor persoane juridice si fizice. Administratia de stat si administratia locala autonoma aleasa sunt categorii complementare, in sensul ca administrarea tarii este incredintata unor autoritati statale dar si unor autoritati locale care, fara a fi statale, indeplinesc sarcina de a administra interesele colectivitatilor locale, chia r si in cazul in care unele dintre acestea indeplinesc si atribute delegate de stat. Din acesta perspectiva, statul desi actioneaza pe intreg teritoriul sau, admite ca in interiorul sau pot exista colectivitati locale care se administraza prin forte proprii, sub controlul administrativ al autoritatilor statale. STRUCTURA SISTEMULUI ADMINISTRAIEI PUBLICE IN ROMNIA In temeiul Constitutiei Romaniei, adoptata in anul 1991, conducerea generala administratiei publice este incredintata Guvernului (art.101 ), care alaturi de Presedintele Romaniei alcatuiesc autoritatile puterii executive. Alaturi de functia de guvernare, puterea executiva exercita si functia de administrare. Componentele sistemului administratie publice se pot grupa, dupa raportul acestora fata destat, in doua sub sisteme: Subsistemul administratiei publice statale. Subsistemul administratiei publice locale autonome. pe doua paliere: a) palierul central; b) palierul teritorial. a) la palierul central pot fi identificate purmatoarele componente ale sistemului administratiei publice:

A. Subsistemul administratiei publice statale se organizeaza, in raport cu teritoriul,

administratia prezidentiala ( Presedintele Romaniei ca sef al executivului si institutiei Presedintiei); administratia guvernamentala (alcatuita din Guvern ca unul din cei doi sefi ai executivului si institutia publica a Guvernului); administratia publica centrala de specialitate (art. 115 Constitutie); ministere si alte organe de specialitate organizate in subordinea Guvernului; organe de specialitate infiintate in subordinea ministerelor; autoritatile administrative autonome: cu statut constitutional : Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ; cu statut legal: Serviciul Roman de Informatii Externe, Banca Nationala, Consiliul National de Evaluare si Acreditare Academica, Comisia Nationala de Valori Mobiliare, Consiliul Concurentei, Consiliul National al Audiovizualului, Consiliul Economic si Social, Academia Romana etc.

b) la palierul teritorial al administratiei publice statale ( in unitatile administrativteritoriale ) se constituie, pe baza desconcentrarii administrative, urmatoarele componente ale sistemului administratiei publice: prefectul, ca reprezentant al Guvernului in judete, care functioneaza impreuna cu institutia publica a prefecturii; serviciile ministeriale exterioare, desconcentrate in judete, aflate in raporturi de subordonare fata de ministerele care le- au constituit si sub coordonarea prefectului judetului, denumite impropriu in Constitutie descentralizate. ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA IN SISTEMUL CONSTITUTIONAL ACTUAL AL ROMANIEI Sistemul actual al administratiei publice din Romania si institutiile sale caracteristice, autonomia si descentralizarea, nu sunt o noutate in sistemul constitutional romanesc; ele au, de fapt, o indelungata traditie in viata administrativa a societatii romanesti, cu sorginte in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Administrarea intereselor locale si judetene, in primele noastre sisteme constitutionale, s-a incredintat judetului si comunei rurale si urbane, care erau circumscriptii teritorialeale statului investite cu personalitate juridica. Baza acestui sistem de organizare a vietii locale a fost Regulamentul Organic din 1831, care, pentru inceput, recunoaste numai oraselor un drept de autonomie prin sfaturi orasenesti alese de catre locuitorii acestor orase.

Ideea autonomiei, in fapt, a unei administratii publice localeautonome a devenit apoi un punc programatic in revendicarile Revolutiei de la 1848 din cele doua Principate, cerandu-se dreptul pentru fiecare judet de a-si alege dregatorii sai. Conventia de la Paris din 1858 a reluat aceste deziderate, iar statutul lui Cuza din 1864 le recunoaste ca principii de organizare ale statului modern roman. Drept urmare, Legea Comunala din 1.04.1864 si cea de infiintare a Consiliilor judetene din 2.04.1864 le realizeaza, recunoscand personlitatea juridica a comunelor si judetelor, le doteaza, totodata, cu organe deliberative si executive alese ce reprezentau interesele locale ale colectivitatilor respective. Constitutia din 1 iulie 1866 proclama ca administrarea intereselor colectivitatilor locale se realizeaza prin institutiile judetene si comunale ( art. 4), reglementate prin legi, care au la baza descentralizarea administratiunei mai completa si independenta comunala (art. 107 si 108), declarandu-se principial autonomia locala. Constitutia din 1923 statueaza despre institutiile judetene si comunale, in art.41 si 108, stabilind ca acestea sunt reglementate prin legi ce vor avea la baza descentralizarea dministrativa, iar membrii consiliilor judetene si consiliilor comunale sunt alesi de catre cetatenii romani prin vot universal, egal, direct, secret, obligatoriu si cu reprezentarea minoritatilor la care se puteau adauga prin lege si membrii de drept si membrii cooptati4. Potrivit prevederilor Constitutiei din 1991, la nivelul unitatilor administrativ teritoriale exista o administratie locala formate din serviciile publice descentralizate ( corect , desconcentrate) ale autoritatilor administratiei publice centrale de specialitate, inclusiv prefectul ca serviciu desconcentrat al Guvernului ( reprezentant) si care constituie o administratie locala a statului numite si , pe de alta parte, autoritati administrative autonome ale comunelor si oraselor, constituind primul nivel al administratiei publice locale si autoritati judetene, cel de-al doilea nivel al administratiei publice locale autonome, autoritatile mentionate reprezentand administratia publica locala aleasa. Delimitarea dintre cele doua componente ale administratiei locale se realizeaza prin regimurile diferite care se aplica fiecarei dintre componente. Primeia, constituind ansamblul serviciilor statului, i se aplica un regim desconcentrat, iar cele de a doua , reprezentata de autoritati alese de colectivitatile locale, un regim descentralizat, autonom. Cele doua subsisteme ale administratiei publice nu sunt izolate, ci, dimpotriva, activitatea lor se interfereaza, fiind chiar intr-o relatie de interdependenta. Art.120 (1) din Constitutia romaniei arata ca autonomia locala in comune si orase se realizeaza prin doua autoritati, Consiliul local si respectiv primarul, ambele alese in conditiile legii. Prin urmare, in comune, orase si municipii functioneaza, ca autoritati ale administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala, consiliile locale si primarii. In cazul municipiilor

functioneaza aceleasi autoritati, ele putandu-se organiza si la nivelul subdiviziunilor administrativ teritoriale ale acestora. Statutul consiliilor locale si al primarilor in ceea ce priveste autonomia locala este definit de Constitutie si de Lega administratiei publice locale nr. 215/ 2001, ambele autoritati fiind supuse rolului deautoritati administrative autonome in rezolvarea treburilor publice din comune si orase.
4

I. Muraru, G. Iancu, M. Pucheanu, C. Popescu- Constitutiile Romaniei, Texte, Note.

Prezentarea comparativa, Bucuresti, 1993 Din acest punct de vedere se impune a se face o distinctie intre treburile publice din comune si orase si treburile publice care depasesc sfera locala, intrand in interesul general asupra caruia pot opera alte servicii ale administratiei publice. MINISTERELE Ministerele sunt organe de specialitate ale administratiei publice centrale care realizeaza politica guvernamentala in domeniile de activitate ale acestora. Ministerele se organizeaza si functioneaza numai in subordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constitutiei si Legii nr. 90/ 2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si ministerelor. Numarul, denumirea si competenta ministerelor nu sunt stabilite in mod expres nici prin Constitutie si nici printr-o lege cadru. Dela un Guvern la altul acestea pot sa varieze, in functie de obiectivele urmarite de guvernul respectiv, de cerintele sociale pe care trebuie sa le satisfaca statul in acea perioada. Asa, denumirii. Pot sa fie create ministere prin contopirea unor ministere existente, ca, de pilda, contopirea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei sau, pot sa apara ministere noi, inexistente anterior, cum este cazul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si cooperatie. Ministerele si ministrii se aproba de catre Parlament prin acordarea votului de incredere asupra Programului de guvernare si intregii liste a Guvernului la investitura. Primul ministru poate cere Parlamentului modificarea sructurii Guvernului prin infiintarea, desfiintarea sau, dupa caz, divizarea sau comasarea unor ministere. Ministerele au personalitate juridica si au sediul in municipiul Bucuresti. Organizarea ministerelor de exemplu, actualul Minister al Apelor si Protectiei Mediului, intr-o perioada anterioara, era denumit Ministerul Mediului, avand organizarea si competenta corespunzatoare

Rolul, functiile, atributiile, structura organizatorica si numarul de posturi ale ministerelor se stabilesc in raport cu importanta, volumul, compexitatea si specificul activitatii desfasurate si se aproba prin hotarare a Guvernului. In fiecare minister se organizeaza cabinetele demnitarilor, cu personal propriu, caruia nu i se aplica prevederile legii privind statutul functionarului public. In functie de natura atributiilor, unele ministere pot avea in domeniul lor de activitate compartimente in strainatate, stabilite prin hotarare a Guvernului. Ministerele pot infiinta in subordinea lor organe de specialitate, cu avizul Curtii de Conturi. Ministerele pot avea in subordinea lor servici publice, care functioneaza in unitatile administrativ teritoriale. Infiintarea sau desfiintarea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ teritoriale, obiectul de activitate, structura organizatorica, numarul si incadrarea personalului, criteriile de constituire a compartimentelor si functiile de conducere ale acestora se aproba prin ordin al ministrului, respectiv al organului de specialitate in subordinea caruia aceste servicii sau organe isi desfasoara activitatea. Ministrul numeste si elibereaza din fuctie conducatorii organelor de specialitate din subordinea ministerului. Conduvatorii serviciilor publice descentralizate se numesc si se elibereaza din functie de catre ministru, cu avizul consultativ al prefectului. Conducerea ministerelor Conducerea ministerelor se exercita de catre ministri. Ministrul reprezinta ministerul in raporturile cu celelalte autoritati publice, cu persoanele juridice si fizice din tara si din strainatate, precum si in justitie. In exercitarea atributiilor ce ii revin, ministrul emite ordine si instructiuni, in conditiile legii. In activitatea de conducere a ministerului, ministrul este ajutat de unul sau mai multi secretari de stat, potrivit hotararii guvernului de organizare si functionare a ministerului. Secretarii de stat exercita atributiile incredintate de catre ministru. Atributiile generale ale ministrilor Ministrii indeplinesc in domeniul lor de activitate, urmatorele atributii generale: a) organizeaza, coordoneaza si controleaza aplicarea legilor, ordonantelor si hotararilor Guvernului, a ordinelor si instructiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate si a principiului autonomiei locale a institutiilor publice si a agentilor economici;

b) c) d) e) f)

initiaza si avizeaza proiecte de lege, ordonante, hotarari ale Guvernului, in conditiile stabilite prin metodologia aprobata de Guvern; actioneaza prin aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrata celei de dezvoltare economico- sociala a Guvernului; fundamenteaza si elaboreaza propuneri pentru bugetul anual, pe care le inainteaza Guvernului; urmaresc proiectearea si realizarea investitiilor din sistemul ministerului, in baza bugetului aprobat; reprezinta interesele statului in diferite organe si organisme internationale, in conformitate cu acordurile si conventiile la care Romania este parte si cu alte intelegeri stabilite in acest scop, si dezvolta relatii de colaborare cu organe si organizatii similare din alte state si cu organizatii internationale ce intereseaza domeniul lor de activitate;

g)

initiaza si negociaza, din imputernicirea Presedintelui Romaniei sau a Guvernului, in conditiile legii, incheiera de conventii, acorduri si alte intelegeri internationale propun intocmirea formelor de aderare la cele existente.

h)

Urmaresc

si

controleaza

aplicarea

conventiilor

si

acordurile

internationale la care Romania este parte si iau masuri pentru realizarea conditilor in vederea integrarii in structurile europene sau in alte organisme internationale; i) Coordoneaza si urmaresc elaborarea si implementarea de politici si strategii in domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului; j) k) l) Avizeaza,in conditiile legii, infiintarea organismelor neguvernamentale si coopereaza cu acestea in realizarea scopului pentru care au fost create; Colaboreaza cu institutiile de specialitate pentru formarea si perfectionarea pregatirii profesionale a personalului din sistemul lor; Aproba, dupa caz, editarea publicatiilor de specialitate si informare.

Ministrii indeplinesc in domeniul lor de activitate si alte atributii specifice stabilite prin acte normative. Ministrii isi indeplinesc atributiile ce le revin folosind aparatul propriu al ministerelor, precum si prin institutiile aflate in subordonarea, coordonarea sau autoritatea ministerelor. Alte institutii de specialitate

In afara de ministere, in cadrul administratiei publice centrale functioneaza si alte organe, cu competenta de specialitate, purtand diverse denumiri, ca de exempu: Agentii ( Agentia Romana de Dezvoltare); Comisii ( Comisia Nationala pentru Controlul Activitatii Nucleare); Institute ( Institutul Roman de Standardizare); Oficii ( Oficiul de Stat pentru Investitii si Marci); Centre ( Centrul Euroatlantic Bucuresti); Fundatii (Fundatia Culturala Romana); Administratii ( Administratia Nationala a Rezervelor Materiale); Comitete ( Comitetul National pentru Protectia Copilului); Secretariate ( Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap); Birouri ( Biroul Roman de Metrolegie Legala). PREFECTUL SI REPREZENTANTII GUVERNULUI IN TERITORIU Definitie: Potrivit Constitutiei (art.123), prefectul este un organ unipersonal, competent sa emita, in exercitarea prerogativelor sale si in conditiile prevazute de lege, pe calea unor manifestari de vointa unilaterale, acte juridice obligatorii. Desi organ unipersonal, asa cum se intampla in cazul celor mai multe organe de acest fel, in practica, si prefectul, pentru a-si indeplini atributiile, este incadrat intr-o structura organizatorica, formata in cea mai mare parte din functionari publici, dotata cu mijloace financiare, si materiale, a carei sarcina este sa desfasoare o activitate de pregatire a masurilor luate de el sau sa contribuie la punerea lor in executare, fara ca acesti functionari sa fie investiti cu competenta de a emite ei insisi, pe cale unilaterala, acte obligatorii, pe langa care functioneaza5. Aceasta structura organizatorica, formata dintr-un numar de servicii functionale, avand in frunte pe prefect, careia ii revine sarcina de qa sta la dispozitie prefectului, in vederea indeplinirii atributiilor care ii revin conform Constitutiei si legii organice, formeaza institutia prefecturii. Prefecturile sunt institutii publice, conduse de prefecti. Organizarea si rolul prefecturilor se dezvolta pornind de la un personaj central, situat la confluenta actiunii politice cu cea administrativa prefectul. Acesta conduce serviciile prefecturii, alcatuite din functionari de cariera, ce actioneaza pentru organizarea executarii la executarea in concret a legii in realizarea competentelor prefectului, competente date pentru indeplinirea unor sarcini ale sistemului administratiei publice. Prefectura reprezinta o componenta a administratiei statale, desconcentrata in circumscriptia administrativ teritoriala a statului cu gradul cel mai mare de extensie- judetul.

In judetele cu suprafata intinsa, cu localitati amplasate la mari distante de resedinta judetului, prefectul poate organiza oficii prefecturale, care functioneaza in subordinea sa directa. Oficiile prefecturale asigura indeplinirea atributiilor specifice aparatului tehnic de specialitate al prefecturii in localitatile situate in zona teritoriala aferenta.Modul de organizare a oficiului si nominalizarea localitatilor arondate acestuia se stabilesc prin ordin al prefectului. Conducerea operativa a aparatului tehnic de specialitate al prefecturii se exercita de catre un secretar general avand studii superioare, de regula juridice sau administrative. Avand in vedere rolul important de supraveghetoral respectarii legii in activitatea autoritatilor locale, putem reliefa relatiile de control in care se afla prefectul cu consiliile locale, primarii si Consiliul judetean. Este vorba de un control stabilit de legesi nu de unul izvorat din relatii de subordonare ierarhica.
5

A se vedea si I.Nedelcu, Drept administrativ, Fundatia Europeana Nicolae Titulescu,

Craiova, 2000. Tinand seama de competenta generala pe care o are Guvernul de a conduce intraga administratie publica la nivel national, putem aprecia dreptul de control de legalitate al prefectului ca expresie a relatiilor de control existente intre organul central al administratiei publice si autoritatile locale, consilii si primari. Trebuie remarcat insaca autoritatea Guvernului asupra consiliilor locale si judetene trebuie exercitata strict in limitele legii si cu respectarea autonomiei functionale a acestora. Asadar, la nivelul judetului ca circumscriptie administrativa a statului, se intalnesc componentele subsistemului administratiei publice statale prefect, servicii locale, care, in baza prevederilor art. 123 din Constitutia Romaniei, dispune: Guvernul numeste cate un prefect, ca reprezentant al sau, in fiecare judet , si in Municipiul Bucuresti. Rezulta, asadar, ca prefectul este numit in functie printr-un act deautoritate, si nu ales. Singura autoritate publica abilitata sa numeasca prefectul este Guvernul, si nu primul ministru, Presedintele Romaniei sau Parlamentul. Actul juridic prin care este numit prefectul este Hotararea de Guvern, act administrativ, instrument juridic de realizare a competentelor Guvernului. Potrivie principiului simetriei, atat numirea, cat si eliberarea din functie a prefectului se efectueaza prin hotarare de Guvern, acelasi organ apreciind asupra conditiilor cerute de lege si oportunitatii numirii sau eliberarii din functie. Putem vorbi de o dubla dimensiune, politica si tehnica a prefectului. Pe de o parte, acesta este reprezentantul puterii, iar, pe de alta parte, este depozitarul autoritatii statului in judet.

Prefectul este subordonat politic Guvernului care l-a desemnat. El este insarcinat cu punerea in aplicare a orientarilor politice ale Guvernului in functie, avand si o misiune generala de informare a puterii Executive asupra starii judetului in care actioneaza. Dincolo de rolul sau polititic si protocolar, prefectul exercita importante atributii administrative: reprezentarea statului, mentinerea ordinii publice, controlul activitatii autoritatilor locale. De asemenea , prefectul este singurul competent a se exprima in numele statului in fata Consiliului judetean. El poseda o competenta exclusiva pentru asigurarea ordinii publice in spatiul care excede teritoriul unui oras sau comune, iar acolo unde primarii nu-si indeplinesc atributiile legale pentru asigurarea ordinii publice, compromitand functionarea serviciilor publice si aplicarea legilor, prefectul trebuie sa se poatea substitui acestora. Conform prevederilor art. 133 (1) ale Legii 215/2001, prefectul conduce activitatea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte autoritati ale administratiei publice centrale de specialitate, organizate la nivelul unitatilor administrativ - teritoriale. Autoritatea prefectului reflecta si dorinta de a instaura un echilibru intre unitatea statului si descentralizarea administratiei publice. Fata de reprezentantii alesi ai colectivitatilor locale in consilii, care dispun care dispun de largi competente administrative, prefectul reprezinta singurul interlocutor capabil sa angajeze statul si sa actioneze in numele acestuia. In temeiul Constitutiei din anul 2003, prefectul apare in raporturile lui cu celelalte organe ale administratiei publice si cu administratii, in trei ipostaze diferite: Reprezentantul Guvernului pe plan local; Conducatorul serviciilor publice ale ministerlor si celorlalte institutii centrale desccocentrate in unitatile administrativ teritoriale; Autoritate chemate sa veghezela respectarea legii de catre autoritatile publice locale. Prefectul, fiind strict subordonat Guvernuluui, apare ca un organ de desconcentrare si nu de descentralizare administrativa. Prefectul, are o misiune generala de informare, de a tine la curent guvernul cu cerintele colectivitatilor locale din judet, cu evolutia opiniei publice, urmarind sa orienteze aceasta opinie in directia politicii si programului Guvernului. Prefectul asigura un rol esential de comunicare intre autoritatile centrale ale statului si cetateni. El explica prin comunicate, conferinte de presa etc. politica Guvernului, masurile si reglementarile deosebite aparute si informeaza Guvernul asupra situatiei economice, sociale, culturale si administrative a judetului, inclusiv asupra realizarii programului de guvernare. In conformitate cu prevederile art. 134 din Legea administratiei publice locale, prefectul prezinta anual , Guvernului, un raport asupra stadiului realizarii sarcinilor ce ii revin asupra

programului de guvernare, precum si in legatura cu controlul exercitat asupra legalitatii actelor administratiei publice locale. De asemenea, prefectul reprezinta autoritatile statului la diverse ceremonii, comemorari si alte manifestari oficiale, prezentand mesaje din partea autoritatilor pe care le reprezinta. Conform prevederilor art. 137 din Legea nr. 215/2001, pentru indeplinirea atributiilor ce ii revine, prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual. CONSILIUL LOCAL NATURA, ORGANIZARE Consiliul local este o autoritate colegiala a administratiei publice locale, aleasa in vederea solutionarii problemelor de interes local ale comunei, orasului sau municipiului. Aceasta autoritate se bucura de un statut autonom, in sensul ca delibereaza asupra intereselor specifice ale colectivitatilor locale si hotaraste cu privire la modul de realizare a acestora, fara vreun amestec din partea autoritatilor administratiei publice judetene. Consiliile locale, asa cum au rezultat ele din alegeri, sunt responsabile, in exclusivitate de modul de gestionare a acestor interese. Raspunderea lor ploitica este numai de ordin electoral, pentru ca ele sunt inzestrate cu competenta specifica administratiei locale, pentru adecide asupra modului de solutionare a problemelor administrative ale colectivitatii locale. Autonomia acestor autoritati colegiale rezida in autoorganizarea acestora, sub toate aspectele. Ele receptioneaza cererile si informatiile din mediul local si adopta hotarari privitoare la administrarea treburilor publice locale. In privinta alegerii consiliilor locale si a primarilor este necesar sa subliniem ca legislatia in vigoare a adoptat solutia alegerii prin vot direct a ambelor autoritati ale administratiei locale. Formula cea mai utilizata, pe plan european, o constituie alegerea directa a consilierilor municipali, din randul acestora fiind desemnat primarul. In conditiile in care legitimitatea Consiliului local relatiile dintre cele doua autoritati. Pe aceasta baza, in Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 se precizeaza ca orgasnul deliberativ il constituie Consiliul local, iar cel executiv este primarul. Calitatea primarului de organ executiv deriva atat din faptul ca el este cel care raspunde de aducerea la indeplinire a hotararilor Consiliului local, cat si din faptul ca el este cel care trebuie sa puna in practica dispozitiile privitoare la realizarea in colectivitatile umane de baza a dispozitiilor legii si a celorlalte acte normative. Consiliile locale sunt compuse din consilieri alesi prin vot universal, direct, egal, secret si liber exprimat. Numarul consilierilor varaza intre 9 si 31, in functie de populatia comunei, si a primarului este aceeasi, neaccepandu-se formula alegerii indirecte a primarului, este firesc ca legiuitorul sa stabileasc

orasului sau municipiului, exceptie facand Municipiul Bucuresti, unde numarul consilierilor este de 55. CONSILIUL JUDETEAN In terminologia Constitutiei, Consiliul Judetea reprezinta o autoritate a administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. Legea administratiei publice locale defineste Consiliul judetean ca autoritate a administratiei publice judetene, consacrand in mod implicit regula potrivit careia judetul este o colectivitate locala , intermediara intre orase si comune, pe de o parte, si stat, pe de alta parte. Aceasta colectivitate locala dispune de propria sa administratie, aleasa in conditiile legii. Consiliile judetene sunt compuse din consilieri, numarul acestora fiind determinat de lege, in functie de numarul populatiei: 31 in cazul judetelor cu o populatie de pana la 350.000 locuitori, 33 in cel al judeteloral caror numar de locuitori se situeaza intre 350.000 si 500.000 de locuitori, 35 in cel al caror numar de locuitori se situeaza intre 500.000 si 650.000 si 37 in judetele cu peste 650.000 locuitori. Alegerea consilierilor judeteni are loc prin vot direct in conditiile Legii nr. 70/1991, republicata. Atributiile Consiliului judetean sunt legate de exercitarea functiei de coordonare a activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. Pentru realizarea acestei functii, Consiliul judetean are atributii privitoare la organizarea siconducerea serviciilor publice judetene, adoptarea de programe si prognoze de dezvoltare economico- sociala a judetului, stabilirea orientarilor generale in domeniul urbanismului si amenajarii teritoriale, administrarii domeniului public si privat al judetului, asigurarea construirii, intretinerii si modernizarii drumurilor de interes judetean si drumurilor de legatura cu judetele vecine, reorganizarea regiilor autonomede interes judetean5. Consiliul judetea alege dintre consilieri, presedintele si vicepresedintele Consiliului judetean, adopta regulamentul consiliului aproba statutul personalului din serviciile publice judetene, organigramele si numarul de personal al acestora. De asemenea, Consiliul judetean adopta bugetul judetean si stabileste impozite si taxe judetene, precum si taxe speciale pe timp limitat, in conditiile legii. Atributiile economice ale Consiliului judetean se completeaza cu dreptul acestuia de a hotari asupra infiintarii de institutii si agenti economici de interes judetean, dobandirea, concesionarea sau inchiderea de bunuri din domeniul privat si de servicii publice de interes judetean, precum si participarea cu bunuri si capital la societatile comerciale, pentru realizarea de lucrari si servicii de interes judetean.

Consiliile judetene numesc si elibereaza din functie conducatorii agentilor economici de sub autoritatea lor, le controleaza activitatea si instituie norme orientative pentru regiile autonome sau pentru societatile comerciale pe care le infiinteaza. Atributiile cosiliilor judetene se extind si in domeniul social, stiintific, cultural- artistic, sportiv si in probleme referitoare la tineret, asigurand conditii institutionale sau materiale in aceste domenii. Ele exercita si alte atributii stabilite de lege, cum ar fi atribuirea de denumiri de strazi, pieter si pentru alte obiective de interes local. In principiu, mandatul Consiliului judetea este de 4 ani, consilierii exercitandu-si atributiile de la data expuneriijuramantului pana la intruniorea noului Consiliu judetean desemnat in urma alegerilor generale pentru consiliile judetene. Consiliul judetea se intruneste o data la doua luni, in sedinte ordinare si ori de cate ori este necesar in sedinte extraordinare. Convocarea consiliului se face prin intermediul secretarului general al judetului, cu cel putin 5 zile inaintea sedintelor ordinare si cu cel putin 3 zile inaintea sedintelor extraordinare. Sedintele extraordinare se convoaca la cererea presedintelui, a cel putin o treime din numarul membrilor sai sau la solicitarea prefectului, adresata presedintelui Consiliului judetean, in cazuri exceptionale. Convocarea se face in scris la domiciliul consilierului, se consemneaza in proces verbal al sedintei si va preciza data, ora, ordinea de zi a sedintei si locul acesteia. In exercitarea atributiilor sale, Consiliul judetean emite anumite hotarari, care sunt acte administrative supuse contenciosului administrativ, fie de catre prefect, fie de catre persoanele interesate. Potrivit art. 113 (1), Consiliul judetean alege dintre membrii sai, pe toata durata exercitarii mandatului, un presedinte si doi vicepresedinti. Astfel in virtutea legii, presedintele Consiliului judetean asigura executarea hotararilor consiliului, exercita atributiile ce revin judetului in calitate de persoana juridica, sprijina activitatea institutiilor si a regiilor autonome de interes judetean, precum si alte atributii stabilite de lege sau de Consiliul judetean. Atributiile firesti ale presedintelui Consiliului judetean sunt legate de calitatea sa de ordonator principal de credite: intocmirea proiectului de buget si a contului de inchidere a exercitiului bugetar, numirea si eliberarea din functie a personalului administratiei publice judetene, cu exceptia secretarului, precum si prezentarea de rapoarte consiliului cu privire la starea si activitatea administratiei judetului sau cu privire la starea economica a judetului. In exercitarea atributiilor prevazute de lege, presedinteleconsiliului judetean emite dispozitii cu caracter individual, ele fiind supuse controlului judecatoresc, fie in baza legii contenciosului administrativ, fie in baza normelor dreptului comun. PRIMARUL ROL, ATRIBUTII

Alegerea primarului are loc in conditiile stabilita de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale. Pentru functia de primar, alegerile se desfasoara in circumscriptiile electorale organizate pentru alegerea consiliilor locale si sub conducerea acelorasi instante electorale. Alegerea primarului se face in cadrul unui scrutin uninominal, in doua tururi de scrutin. Conditiile de eligibilitate pentru functia de primar sunt circumscrise calitatii de cetatean roman (excluzandu-se dubla cetatenie) cu domiciliul pe teritoriul circumscriptiei electorale, varsta de 23 de ani. Sunt exceptati dela dreptul de a candida in alegeri militarii activi, judecatorii si procurorii, persoanele condamnate prin hotarare judecatoreasca definitiva pentru abuzuri in functii politice, juridice sau administrative, pentru incalcarea drepturilor fundamentale ale omului, pentru alte infractiuni intrnationale, in masura in care nu au fost reabilitate, precum si persoanele care au incheiat contracte cu administratia locala pentru executarea de lucrari, prestari de servicii ori de furnizare. Incompatibilitatile functiei de primar sunt similare cu cele ale functiei de consilier local, la care se adauga: orice functie de conducere din cadrul societatii comerciale, la care statul sau o unitate administrativ tyeritoriala este actionar majoritar, ori din cadrul societatilor nationale, companiilor nationale sau regiilor autonome; orice alte activitati sau functii publice, cu exceptia functiilor didactice si a functiilor din cadrul unor fundatii ori organizatii neguvernamentale 6. Potrivit art. 72 (2) al Legiinr. 215/2001, mandatul primarului poate inceta inainte de termen in caz de: demisie; incompatibilitate; schimbarea domiciliului intr-o alta unitate administrativ teritoriala; imposibilitatea exercitarii mandatuluipe o perioada mai mare de 6 luni consecutiv, cu exceptia cazului suspendarii mandatului in situatia arestarii preventive; constatarea, dupa validarea mandatului, ca alegerea s-a facut prin frauda electorala sau prin orice alta incalcare a Legii privind alegerile locale; Condamnarea prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, la o pedeapsa privata de libertate; Punerea sub interdictie judecatoreasca; Pierdere a drepturilor electorale;

Cand, in exercitarea atributiilor ce iii revin prin lege, a emis trei dispozitii cu caracter normativintr-un interval de trei luni, care au fost anulate de instanta de contencios administrativ, prin hotarare judecatorasca ramasa definitiva si irevocabila;

In caz de deces; Ca urmare a rezultatului unui referendum local, organizat in conditiile legii7.

Demiterea primarului se poate face prin hotarare a Guvernului, la propunera prefectului, in conditiile legii. Ca si in cazurile de dizolvare a Consiliului local, demiterea primarului este supusa controlului judecatoresc, hotararea Guvernului putand fi atacata in fata instantei de contencios administrativ, fara a fi necesara efectuarea procedurii prealabile ceruta de lege. Pana la alegerea unui nou primar sau pe timpul suspendariidin functie a acestuia, in virtutea ordinii prefectului, ca urmare a unei anchete judiciare, atributiile acestuia se indeplinesc de catre un viceprimar desemnat de consiliu.
6 7

Potrivit art. 62 al Legii nr. 215/2001 Art. 73 al Legii nr. 215/ 2001

Suspendarea din functie a primarului poate fi dispusa de catre prefect numai la cererea motivata a instantei de judecata sau a Parchetului, in cazul arestarii preventive. Atributiile primarului sunt dependente de calitatea acestuia de reprezentant al statului in unitatea administrativ teritoriala in care este ales. Primarul asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei, ale legilor si ale celorlalte acte normative emise de autoritatile statale. In aceeasi calitate, primarul indeplineste functia de ofiter autoritate tutelara. In calitate de reprezentant al statului in comuna sau orasul in care a fost ales, primarul indeplineste sarcini ce-i revin din actele normative privitoare la recensamant, la organizarea si desfasurarea alegerilor, la aducerea la cunostinta cetatenilor a legilor. Primarul poate solicita, inclusiv prin intermediul prefectului, in conditiile legii, concursul sefilor serviciilor publice descentralizate ( corect desconcentrate ) ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ teritoriale, daca sarcinile ce ii revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate. Atunci cand actioneaza ca autoritate executiva a administratiei locale, primarul trebuie sa asigure executarea hotararilor consiliului local. Totodata primarul este abilitat de lege sa faca propuneri Consiliului local cu privire la organizarea referendumului local, la reglementarile locale privitoare la urbanism si amenajarea teritoriului, la proiectul de statut al personalului, numarul de personal si salarizarea acestuia. In aceeasi calitate, primarul este anbilitat de lege sa exercite atributii specifice in materie de buget local, ordine si liniste publica, salubritate, de stare civila si conduce serviciile de stare civila si de

drumuri publice si circulatie rutiera, conducere aserviciilor publice locale si administrative a bunurilor comunei sau ale orasului, prevenire si limitarea urmarilor unor situatii exceptionale8. In exercitarea atributiilor sale, primarul emite dispozitii , care sunt acte administrative supuse contenciosului administrativ. Unele din actele sale nu imbraca insa acest caracter si sunt supuse fie regulilor dreptului muncii (actele privitoare la angajarea unor functionari pe baza de contract de munca), fie celor specifice altor ramuri ale dreptului privat. Astfel, primarul, in calitatea sa de reprezentant al persoanei juridice (comuna, orasul, municipiul), incheie acte juridice supuse regulilor dreptului civil sau comercial, care nu intra sub incidenta contenciosului administrativ. In toate cazurile de invalidare sau de incetarea functieiprimarului inainte de termen se organizeaza noi alegeri, in termen de cel mult 60 de zile de la aparitia situatiei respective, acest termen putand fi prelungit numai in situatii exceptoinale.
8

A se vedea si art. 69 (1) al Legii nr. 215/2001 privind atributiile primarului.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Ioan

Stiinta administratiei Ed. Economica, Bucuresti,2001

2. Lucica Matei , Ion Popescu, Dragos Dinca

Institutiile Administratiei Publice Manual pentru clasa a XII a Ed. Economica, Bucuresti, 2002

3. Licica Matei

Managementul dezvoltarii locale Ed. Economica Bucuresti , 1999

4. Herbert A., Simion si Victor A. Thompson

Administratie publica Ed. Cartier polivalent