Sunteți pe pagina 1din 2

ION

de Liviu Rebreanu Daca realitatea este perceputa, conform ideii lui Platon, drept o imitatie a absolutului, si opera literara este, la randul ei, o imitatie a realitatii, atunci opera literara este si ea o imitatie a absolutului spre care fiecare autor tinde. Astfel, se creeaza universuri diferite, in functie de conceptia fiecarui creator despre lume, viata si idealuri. In momentul in care creatorul incepe a da forma Universului din opera, acesta isi iese din propriul spirit si devine o alta fiinta, una care are harul de a crea, asemenea lui Dumnezeu. El devine creatorul unei lumi, cu drepturi si puteri depline asupra tuturor lucrurilor si actiunilor din interiorul ei. Aceasta lume are o existent strict imaginara, desi se bazeaza pe realitate si functioneaza dupa legile lumii reale. Cu Liviu Rebreanu proza romaneasca intra intr-o alta faza a existentei sale. Considerat creator al romanului romanesc modern, Rebreanu este dupa parerea criticului Nicolae Manolescu, un artist obiectiv. Romancierul vrea sa creeze impresia ca este un observator (atat si nimic mai mult). Autorul insusi considera ca se incadreaza in categoria scriitorilor realisti, pentru care arta inseamna : creatie de oameni si de viata . Romanul Ion a fost publicat in 1920 si infatiseaza universul rural in mod realist, avand ca tema conditia taranului ardelean pentru care pamantul reprezinta garantia respectului celorlalti. Structura romanului este ciclica sau sferoida, incipitul fiind simetric cu finalul, ambele descriind drumul care intra si iese din satul Pripas, loc al desfasurarii actiunii romanului. Personificat cu ajutorul unor succesiuni de verbe ( se desprinde, alearga, urca, inainteaza ), drumul devine simbol al destinului uman care se pierde in destinul universal simbolizat de soseaua cea mare si fara inceput , fara a-l influenta in vreun fel. Actiunea romanului ii confera acestuia caracter de granita intre traditionalism si modernism. Traditionalul consta in prezentarea cronologica a evenimentelor, incepand cu hora satului in timpul careia Ion isi intareste convingerea ca trebuie sa o ia de nevasta pe Ana si pana in final cand Ion este ucis de George in mod simbolic cu sapa. Intamplarile se deruleaza pe 2 planuri principale : cel al taranilor, preocupati de viata de zi cu zi, si al intelectualilor care la prelucrarile cotidiene adauga lupta pentru pastrarea fiintei nationale intr-un stat multinational, in care tendinta era de a anihila etnia romana. Cele 2 planuri au ca element de legatura destinul lui Ion, fiind prezentate alternativ de catre autor. In planul narativ al lumii taranesti, intamplarile au drept conflict lupta pentru pamant. Ion este sarac si se simte umilit de catre membrii societatii si ca urmare decide sa o ia de nevasta pe Ana, fata bogata dar uratica . Decizia lui constituie intriga romanului si scoate in evidenta atat conflictul lui Ion cu Vasile Baciu, tatal Anei, cat si cu George, cu care Ion se bate in aparenta pentru plata lautarilor. Ion o seduce pe Ana, lasand-o insarcinata si-l obliga pe Vasile Baciu sa-i dea zestre toata averea sa.

Momentul casatoriei lui Ion cu Ana reprezinta schimbarea glasului care vorbeste in Ion : glasul pamantului se atenueaza si se intensifica glasul iubirii. Ana vede cum Ion priveste dupa Florica si intelege ca doar s-a iluzionat ca Ion o iubeste. Nasterea copilului este simbolica, avand loc pe camp, iar Ana intelege in scurt timp ca nici copilul nu-l va imblanzi pe Ion. De aceea, deznadajduita, se sinucide. La scurt timp moare si copilul, iar Ion se apropie de George, casatorit acum cu Florica, intentionand de fapt sa se aproprie de aceasta din urma. Prevenit de Savista, oloaga satului, George afla de intentiile lui Ion si-l ucide in mod simbolic cu sapa. Planul intelectualilor ii are in centru pe invatatorul Herdelea si pe preotul Belciug. Cei doi intra in conflict din cauza lui Ion, insa in cele din urma preotul va intelege ca a exagerat si astfel conflictul se aplaneaza. Fiicele lui Herdelea sunt create de autor ca replica la cele 2 personaje feminine din planul taranesc al romanului. Spre deosebire de Ana care incalca sfaturile parintesti, desi este lipsita de personalitale, Laura va asculta sfaturile tatalui sau si dupa casatoria cu Pintea e fericita. In acelasi timp Pintea se casatoreste cu Laura fara sa-i ceara zestre, contrastand astfel ca Ion care nu doreste decat zestrea Anei. Ghighi reprezinta calea de mijloc, care promite a fi cea mai potrivita, intre Ana si Laura. Pretendentul ei e atat de placut de ea cat si de tatal ei. Caracterul realist al romanului consta in prezentarea lumii romanului ca fiind o lume ce porneste de la cea reala. De altfel, romanul are cateva surse de inspiratie confirmate de autor. Astfel Rebreanu povesteste ca intr-o calatorie de-a sa a vazut un taran imbracat in haine de sarbatoare care a ingenucheat si a sarutat pamantul. Scena apare si in roman, prilej pentru narator sa dezvaluie faptul ca Ion iubea pamantul cu patima : ca pe o ibovnica . Pe de alta parte, sora autorului ii povesteste acestuia cum o vecina a sa, sedusa de cel mai sarac baiat din sat, este batuta salbatic de catre tatal ei. In sfarsit, autorul povesteste cum n tanar taran numit Ion Pop al Glanetasului vorbeste cu pasiune despre faptul ca daca ar avea pamant toate problemele s-ar rezolva. Avand in vedere persoana a 3 a la care e scris romanul, si statutul naratorului, Ion este un roman obiectiv. Naratorul este omniscient, omniprezent si obiectiv, neimplicandu-se in actiune si neexprimandu-si parerea despre intamplarile pe care le prezinta. Viziunea narativa numita de Manolescu dindarat presupune ca naratorul lasa viata din lumea romanului sa curga, dar stie mai multe decat personajele sale si le dirijeaza evolutia ca un regizor universal. Dovada ca naratorul cunoaste de la inceput finalul se afla in incipit. In primul paragraf al romanului este descris drumul care intra in Pripas si care este personificat. Tot in incipit este descrisa crucea de care este prins un Hristos de tinichia ruginita semn al indepartarii omului de Dumnezeu, dar si al abandonarii omului de catre divinitate. Finalul reia descrierea drumului in sens invers, autorul adaugand o alta metafora : cea a soselei cea mare si fara inceput care semnifica viata universala ce nu se schimba din cauza tragediei unui individ. Construit pe conflictul tragic dintre om si dorinta lui de a avea pamant la care se adauga conflictul exterior de natura sociala dintre Ion si Vasile Baciu, romanul lui Rebreanu reprezinta o adevarata fresca a societatii romanesti de la inceputul sec al 20 lea.