"Enigma Otiliei", de George Calinescu - roman modem, obiectiv, realist-balzacian Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru

u ca, direct sau indirect, el hotaraste destinele celorlalte personaje care se concentreaza in jurul averii sale, in goana dupa mostenire. El este unchiul lui Felix, cumnat cu doctorul losif Sima, care avusese o singura sora, casatorita cu Giurgiuveanu, dar aceasta murise demult. Mult mai tarziu, dupa moartea doctorului, Costache devenise tutorele lui Felix Sima. Giurgiuveanu estetatal vitregal Otiliei, deoarecefusese casatorit,a doua oara, cu mama acesteia, care murise si ea, dar batranul n-o infiase oficial pe fata. Ca personaj realist tipic, Costache Giurgiuveanu intruchipeaza avarul, inscriindu-se in descendenta lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Moliere, dar se distanteaza de acestia prin tehnica moderna de realizare a eroului, in incercarea de a-si depasi conditia. George Caiinescu isi apara personajul, negand includerea lui in sirul avarilor si aducand ca argument faptul ca Giurgiuveanu este umanizat de dragostea lui sincera pentru Otilia, chiar daca nu reuseste sa materializeze niciuna dintre intentiile sale de a-i asigura viitorul. Inca de la inceputul romanului, aparitia batranului este bizara, deconcertandu-l pe Felix atunci cand ii spune: "nu-nu sta nimeni, aici", raspuns de domeniul absurdului. Felix isi imaginase ca tutorele sau e un om masiv, "de o greutate extraordinara", avand in vedere ca stia despre el ca este bogat, detine mai multe imobile, ii fusese numit tutore si administrator al averii sale, argumente pentru a-si inchipui ca Giurgiuveanu are forta. Portretul fizic, realizat prin ochii lui Felix, ca personaj-martor, reliefeaza, prin caracterizare directa, un personaj ce se apropie de grotesc, un om mititel, putin adus de spate, cu o chelie de portelan, cu fata spana, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii clipind rar si moale: "Capul ii era atins de o calvitie totala si fata parea aproape spana si, din cauza aceasta, patata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta desigur inaintata ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca, dar privind intrebator si vadit contrariat". Aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape in ruina, ilustreaza indirect - cu toate detaliile descriptive caricaturale ~ avaritia personajului si un soi de parvenitism, arhitectura casei sugerand "intentia de a executa grandiosul clasic in materiale nepotrivite". Ca toti avarii, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus periculos, un potential atentator la averea sa, de aceea mai intai il respinge pe Felix. Caracterizarea indirecta a personajului se face prin acumularea de fapte, intamplari, vorbe, gesturi, ganduri si atitudini. Micile "ciupeli" fata de Pascalopol, socotelile incarcate pentru intretinerea lui Felix, obtinerea unor castiguri anuale prin inchirierea unor imobile pentru studenti, localurile, restaurantele motiveaza, indirect, avaritia personajului, mai ales ca el se supune unor privatiuni personale de hrana, imbracaminte ori ingrijiri medicale. De cate ori are prilejul sa manance de la altii, gesturile sale sunt sugestive pentru lacomia structurala: "Batranul manca cu lacomie, varand capul in farfurie". Intamplator, Felix gaseste caietul cu socoteli al lui mos Costache, in care vede, cu uimire, o multime de cheltuieli puse in seama sa si sume importante luate din contul sau. Intre aceste calcule se regaseau, pe langa chirie si masa, carti si instrumente medicale, materiale pentru constructii, un voiaj la Iasi, imbracaminte, bani de buzunar, sume pe care tanarul nu le primise niciodata de la tutorele sau. Inselatoria grosolana si falsificarea socotelilor de catre tutorele sau in administrarea averii, il naucesc pe Felix, care ii marturiseste Otiliei ca s-a uitat accidental in actele lui mos Costache si a aflat ca are un venit anual de zece mii de lei, din care cheltuieste, spune el cu un umor amar, "cam o mie de lei pe luna si construiesc o casa cu caramizile din curte". Umanizat in avaritia sa de grija paterna pentru Otilia, Cosatache vrea sa-i construiasca o casa, pentru a-i asigura "fe-fetitei" lui o stabilitate in viitor, dar, zgarcit pana la absurd, foloseste materiale foarte ieftine ori gratuite, stranse de la demolari, iar planul arhitectural il face singur, desi nu se pricepe deloc la desen tehnic. Aduna bani din orice, nu se da in laturi de la nimic pentru a acumula cat de minore avantaje materiale: vinde cursuri, manuale, seringi, instrumente medicale pe care le confisca sau le ia pur si simplu de la studentii care stateau la el cu chirie si

care intarziau cu plata acesteia. Banii ii tine in casa, ascunsi in locuri ferite, temandu-se permanent sa nu-l vada cineva atunci cand umbla la ei, dar nu ii depune la banca, deoarece avarul trebuie sa pipaie si sa numere mereu banii, pe care-i iubeste mai mult decat orice pe lume. Gesturile, balbaiala, raguseala sunt arme de aparare si procedee indirecte de caracterizare, sugerand reactii provocate de teama de a nu fi jefuit, de a nu fi pus in situatia sa dea vreun ban cuiva care ii cere. Ciudatenia personajului este data de glasul "stins" si "ragusit", de duiosiile si emotiile stiute numai de el, cand isi freca mainile cu "un ras prostesc" sau de atitudinea fata de Otilia pe care "o sorbea umiiit din ochisi radea din toata fiinta spana cand fata il prindea in bratele ei lungi". Tinuta vestimentara ridicola - poarta ciorapi de lana de o grosime "fabuloasa", "plini de gauri" - si aspectul neingrijit -unghiile netaiate, ghetele de gumilastic, nadragii largi de stamba colorata prinsi cu sfoara - il plaseaza la granita dintre tragic si comic, dar accentueaza, indirect, evidenta avaritie si privare de un minim necesar pentru un-trai decent. Este dominat de o suspiciune permanenta fata de oricine, se zbate intre obisnuinta si dorinta, aflandu-se in imposibilitatea de a ceda Otiliei banii sau averea care i se cuveneau de drept, de la mama sa. Sentimentele paterne pe care le are pentru Otilia, singura fata de care este generos, atat cat poate el sa fie, il fac sa inteleaga faptul ca adoptia fetei, testamentul si depunerea intr-un cont pe numele ei a unei sume substantiate constituie o cale dreapta si cinstita de a-i purta de grija, dar patima pentru bani, avaritia sunt mai puternice decat nobilele porniri sentimentale si-l fac sa amane "sine die" luarea unei hotarari. Costache refuza sa faca testament si-i promite lui Pascalopol ca o sa-i dea banii stransi ca sa-i depuna la banca pe numele Otiliei. Mosierul il ajuta sa scoata de sub saltea "un pachet de jurnal legat cu sfori" plin cu bancnote, dar de care batranul nu se poate desparti: "Nu-nu-nu! nu a-acum! [...] Mai am sa primesc niste bani si vreau sa-i ducem odata, poate c-o sa merg si eu. Nu e nicio graba. Banii astia ii tin aici cu mine, sa nu ma fure pungasii astia, tu singur stii unde sunt. [...] Am sa ti-i dau, mai tirziu, sa-i mai numar o data ...". In timp ce Pascalopol insista pe langa batran s-o infieze pe Otilia, Aglae ameninta licentios: "Cat traiesc eu, niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt tribunale. Il dau pe mana parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametit stricata asta. Cine stie ce-o fi intre ei." De aici reiese, indirect, caracterul labil al lui Costache si dependcnta sa totala fata de bani, trasaturi pe care Otilia le intelege si de aceea nu poate fi suparata pe "papa", pe care il caracterizeaza direct ca fiind "un om bun, dar are si el ciudateniile lui". Destinul lui Costache este dramatic, moartea sa sta sub imperiul acelorasi dispcrari si temeri in care traise, Stanica Ratiu fiind cel care pune mana pe pachetul cu bani, pe care batranul il tinea asupra sa, tocmai de teama hotilor. Dupa al doilea atac cerebral avut de Giurgiuveanu, Stanica pandeste la geamul odaii si bolnavul sopteste inspaimantat, presiimind parca ceea ce avea sa se intample: "ochii, ochii!". Ramas singur cu "pungasii", mos Costache este inspaimantat ca rudele il vor jefui chiar inainte de a muri, se asigura ca pianul este la locul lui si este obsedat in continuare de ochii "care ma priveau aseara, pe fereastra". Batranul ar fi scapat si de aceasta data cu viaja, dar cand vede ca i se smulge de sub saltea pachetul cu bani, adica tot ceea adunase cu patima intreaga viata, mos. Costache moare cu groaza untiparita pe chip, articuland cu disperare: "ba-banii, pu-pungasule". Mediul ambiant si relatia cu celelalte personaje, ca procedee indirecte de caracterizare a personajului realist sunt definite prin suspiciunea permanenta de care este chinuit batranul, banuind mai ales pe Aglae si pe Stanica Ratiu ca ii pandesc averea, cu toate ca si celelalte personaje au, intr-o masura mai mare sau mai mica, interese materiale la Giurgiuveanu. Este temator fata de oricine, are o spaima evidenta fata de autoritati, de oficialitati. Naratorul omniscient descopera chiar o latum comica a situatiilor ivite, ca aceea cand Costache face atacul cerebral si clanul Tulea navaleste in casa lui ca sa supravegheze orice miscare, actiunea avand aspect de asediu. Aglae, in rol de comandant al asediului, vine cu Aurica, Olimpia si, binetnteles, cu Stanica, pentru a veghea ca nimeni sa nu se atinga de nimic: "Trebuie sa stam aici sa pazim, n-o sa lasam in casa un bolnav fara simtire, care nu vede, n-aude, cu straini in casa". Aduce apoi sarmalele de acasa si pregateste un ospat mare, ca un festin, ignorandu-l total pe mos Costache, care zacea in pat neputincios: "Tu stai linistit acolo ca un bolnav, sa nu-ti cada gheata de la cap". In spirit balzacian, relatiile lui Costache cu familia sunt degradate: de Aglae ii este frica, pe

Aurica o uraste, Stanica este un permanent pericol, iar pe ceilalti ii ignora. Teama provocate de avaritie il face sa nu vrea niciun doctor care sa-l consulte, banuind in orice situatie un complot de a i se smulge banii. In concluzie, umanizarea avarului Costache Giurgiuveanu se motiveaza prin respectul pe care personajul il are pentru Pascalopol, prin increderea fata de Felix si dragostea pentru Otilia, desi nimic din intentiile sale nu se materializeaza, totul ramanand la stadiul declarativ. "Costache este expresia tipica a unei monomanii. Un altul si-ar investi banii in afaceri spre a-i fructifica sau si-ar lua masuri mai severe de paza, convins ca toti l-ar fura, si nimeni nu 1-ar ocroti; el tine totul la el si e hotarat sa infrunte eroic orice atac. Figura lui Costache Giurgiuveanu e una din marile creatii ale romancierului" (Al.Piru).