Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

Facultatea de Management Turistic si Comercial


Bucuresti

Motto:”Pamantul nu este mostenit


de la stramosii nostri, ci e imprumutat
de la copiii nostri.”
Proverb al indienilor nativi americani

IMPACTUL CALITATII PRODUSELOR SI SERVICIILOR ASUPRA


MEDIULUI INCONJURATOR

O privire de ansamblu asupra economiei mondiale permite evidentierea urmatoarelor tendinte:


diversificarea si înnoirea rapida a ofertei de marfuri pe fondul cresterii gradului de penetrare a
progresului tehnic, globalizarea pietelor, cresterea exigentelor clientilor.

In ultimele doua secole, am progresat din punct de vedere tehnologic intr-un


ritm ametitor, dar, pana acum, tehnologia noastra mai degraba a agravat
„bolile” mediului.

Problema mediului devine o provocare strategica a timpurilor in care traim.


Ocrotirea naturii si lupta impotriva poluarii reprezinta o datorie de onoare.
Protecţia mediului înconjurător este foarte importanta în zilele de azi când sursele de energie sunt
din ce in ce mai puţine.

Problema mediului este o problemă acută la scară mondială. Soluţiile care se cer sunt şi trebuie să
fie concentrate tot la scară mondială: o economie suportabilă de către mediu – o eco-economie –
impune stabilirea cadrului de formulare a politicii economice pe baza principiilor ecologiei.

CUPRINS:

1. IMPLICATIILE PROGRESULUI TEHNIC ASUPRA MEDIULUI INCONJURATOR.


2. SURSE DE POLUARE ALE MEDIULUI.
3. PREOCUPARI PE PLAN NATIONAL/ REGIONAL PRIVIND PROTECTIA
MEDIULUI.

1. IMPLICATIILE PROGRESULUI TEHNIC ASUPRA MEDIULUI INCONJURATOR

Progresul tehnic este forta motrice a cresterii economice si reprezinta ansamblul activitatii de
inovare a sectorului productiv, având ca suport cercetarea stiintifica si îndeosebi cercetarea
aplicativa. Apare ca un ansamblu de activitati, prin care se operationalizeaza si se transfera în
practica economico-sociala volumul cunostintelor din domeniul de cercetare-dezvoltare.
Cu cât relatia dintre progresul tehnic si nivelul general de dezvoltare economico-sociala este
mai bine înteleasa, cu atât exista mai multe posibilitati de a putea sprijini progresul tehnic
printr-o serie de factori absolut necesari, precum factorul uman, baza tehnica si materiala,
factorul managerial, factorii economici.
Activitatile economice antreneaza diferite tipuri de presiune asupra mediului dintre care
enumeram

1
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

Cererea (materii prime, enegie, bunuri intermediare etc).


Fluxul poluantiilor si al deseurilor.
Ocuparea spatiilor naturale de sosele, depozite etc.
Cheltuielile pentru protectia mediului reprezinta masura economica a eforturilor pe care
societatea le reprezinta pentru a raspunde problemelor generate de starea mediului, într-o
anumita etapa, ele referindu-se la urmatoarele activitati:

• Protectia calitatii aerului si a climei


• Protectia calitatii apelor
• Managementul deseurilor
• Protectia solului si a apelor subterane
• Reducerea zgomotului si vibratiilor
• Protectia surselor naturale si conservarea biodiversitatii
• Protectia împotriva radiatiilor
• Cercetare-dezvoltare
• Administrarea generala a mediului
• Instruire
• Informare

Protectia mediului natural este conditionata, in parte de valorificarea reziduurilor, a deseurilor,


prin realizarea de cicluri de productie inchise: materie prima – productie – materie prima, cu
alte cuvinte, problema protectiei mediului a devenit o problema strans legata de calitatea
produselor si serviciilor puse la dispozitia omului in zilele noastre. Refolosirea
materialelor recuperabile sau reintegrarea lor in circuitul economic, se impune a fi o problema
de protectia mediului inconjurator, dar si problema economica de recastigare a materiei prime.

Importanta deosebita a ridicarii calitatii produselor a fost sintetizata in perioada 1986-1990,


desprinzându-se ideea de baza - ca ar fi necesar sa se asigure “cresterea substantiala a
nivelului tehnic si calitativ al produselor, îmbunatatirea structurii productiei si valorificarea tot
mai eficienta a resurselor economice, sporirea gradului de competitivitate a produselor”.

Conceptul general de „ calitate” se utilizeaza in diverse domenii printre care se afla si cel al
productiei de marfuri si servicii. Sensurile acestui concept sunt de natura filosofica, tehnica,
economica, si sociala.
Calitatea, in sensul cel mai general este o categorie filosofica si exprima insusirile esentiale
ale unui obiect, care-l fac sa se distinga de toate celelalte produse similare, care au aceeasi
destinatie, respectiv utilitate.
Sensul tehnic al calitatii exprima gradul de conformitate cu specificatiile prevazute in
documentatia produsului.
Din punct de vedere economic, calitatea exprima masura optima in raport cu cheltuielile
ocazionate la producator si client.
In sens social, calitatea exprima gradul de satisfactie al nevoii clientului care este de altfel,
scopul pentru care se realizeaza produsele.

Din definitia calitatii rezulta ca un produs sau serviciu, pentru a-si indeplini misiunea pentru
care a fost creat, deci ca sa aiba calitate, un grad de utilitate, trebuie sa indeplineasca un
„complex” de conditii tehnice, functionale, economice, psihiosenzoriale, ergonomice si

2
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

ecologice. Intre grupe de caracteristici exista relatii de interdependenta, de aceea evaluarea


calitatii se face printr-o sinteza a principalalor caracteristici din fiecare grupa, sau numai a
unora dintre ele, in functie de natura si destinatia produsului.

Calitatea are un continut social datorita implicatiilor unor proprietati ale marfurilor si
serviciilor asupra nevoilor, a calitatii vietii oamenilor si a mediului inconjurator.

Caracterul dinamic al calitatii deriva din caracterul dinamic al nevoilor si al unitatii,


determinat de dezvoltarea productiei , a stiintei si tehnicii, a gradului de cultura si civilizatie.
Factorii care determina caracterul dinamic sunt:
• progresul tehnico-stiintific;
• exigentele crescande ale consumatorilor;
• concurenta.
Ridicarea continua a calitatii produselor si serviciilor, respectiv modernizarea si adaptatea cat
mai fidel posibil la cerintele pietei, se realizeaza folosind una sau doua cai:
 extensiva, concretizata prin cresterea in timp a numarului de caracteristici utile produsului
Ex: cresterea gradului de confort, de siguranta in exploatarea autoturismului, etc.
 intensiva prin imbunatatirea nivelului unor caracteristici de calitate existente
Ex: la autoturisme : micsorarea consumului de carburant, reducerea poluarii, cresterea vitezei
de rulare.
Cunoscand caracterul complex si dinamic al calitatii putem afirma ca, in evaluarea nivelului
calitativ al produselor si serviciilor trebuie sa se ia in calcul marimea caracteristicilor din mai
multe grupe, ponderate dupa importanta pe care o au la un moment dat.

Ca elemente componenete ale calitatii, cerintele sunt expresii generale ale nevoilor clientilor
rezultate din cercetarile de marketing, care apoi sunt ”traduse” intr-un ansamblu de proprietati
exprimate cantitativ si calitativ si specificate in documentatia tehnica (standarde, norme
tehnice). De exemplu, cerintele societatii privind calitatea se refera la obligatiile care reies din
legi, regulamente, reguli, statute, coduri, etc, care vizeaza protectia vietii, sanatatii,
persoanelor si a mediului inconjurator, conservarea energiei, valorificarea resurselor naturale
in mod eficient etc.
Proprietatile sunt insusirile specificate ale unui produs necesar obtinerii lui pentru acoperirea
unei nevoi si care confera produselor o anumita utilitate, ele apar sub forma proprietatilor
fizice, chimice, mecanice, organoleptice etc.
Caracteristicile calitatii reprezinta prima treapta a sintezei pentru evaluarea corecta a calitatii.
In ele se regasesc proprietati care exprima gradul de satisfactie al unui segment de nevoii. De
exemplu, caracteristicile estetice, organoleptice, tehnice, de disponibilitate, ergonomice,
ecologice.

Functiile calitatii sunt rezultatul gruparii a doua sau mai multor caracteristici inrudite,
complementare, care exprima gradul de satisfactie al nevoii sau al unui segment mai mate al
acesteia.Ele reperezinta penultima treapta a sintezei caracteristicilor in stebilirea calitatii
produsului ca intreg, in vederea estimarilor gradului de satisfactie al nevoii clientilor la un
moment dat (fig.1).
Integrarea progresului tehnic în strategiile de dezvoltare globala contribuie la stimularea unei
cresteri economice durabile, realizata pe o baza stiintifica, care are în atentie obiectivele
globale ale omenirii:
• Conservarea resurselor naturale;

3
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

• Promovarea dezvoltarii unor economii nationale sanatoase si competitive;


• Îmbunatatirea conditiilor sociale, de viata si de lucru ale oamenilor;
• Protectia mediului înconjurator.

Proprietati
Caracteristici
I.Fizice: tehnici
- masa
- densitate
Caracteristici
II.Mecanice: functionale
- rezistenta (utilizare)
- durabilitate Functia
tehnica
III.Chimice:
Cerintele Caracteristici
- compozitia
calitatii - impuritati economice
Functia
IV.Estetice: econo-
- culoare mica
- forma Caracteristici
psihosenzoriale
V.Economice:
- consum Functia
- energie sociala
- randament Caracteristici
ergonomice
VI. Ecologice: ecologice
- poluare

Fig.1. Relatiile dintre cerinte-proprietati-caracteristici-functii-calitate

2. SURSE DE POLUARE ALE MEDIULUI

Dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi
erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.

Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi).


Poluanţii biodegradabili sunt substanţe, cum ar fi apa
menajeră, care se descompun rapid în proces natural.
Aceşti poluanţi devin o problemă când se acumulează mai
rapid decât pot să se descompună.Poluanţii
nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau
se descompun foarte lent în mediul natural.

Odată ce apare contaminarea, este dificil chiar imposibil să


se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu.

4
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

Se apreciaza ca printre sursele de poluare a mediului natural, un loc important il detin:


deseurile, mijloacele de transport, pesticidele si erbicidele, substante radioactive, zgomotul
produs de o serie de aparate si utilaje( marfuri). Astfel, deseurile provenite din imbracaminte,
mobila, aparataj casnic, sapun, detergenti, cosmetice, medicamente,chimicale de uz casnic si
mai ales ambalaje sunt in continua divertsificare si crestere cantitativa. Datorita aparitiei unui
numar din ce in ce mai mare de produse noi sintetice, factorii de mediu nu mai pot avea, fara
restrictie, dublul rol de furnizor de resurse si receptori de reziduuri, de aceea se impune
aplicarea unor masuri pe plan national si international de protejarea acestor factori.

Poluarea aerului

Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a existat de când
oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire şi gătitul alimentelor. În
timpul Revoluţiei Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă
majoră.

Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog.


Smogul este în general un amestec de monoxid de carbon şi compuşi
organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi
cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În
timp ce smogul reacţioneaza cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici
se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa. Până în secolul
XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.

Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea


aerului deasupra oraşelor mari cum ar fi Los Angeles în anii '30.
Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi
ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din
combustibilii "nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să se combine şi să
transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, răneşte plante şi irită
plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanţe care se condensează şi formează o ceaţă
vizibilă şi pătrunzătoare.

Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere
a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de
carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de
dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute
sub denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ, dar nu blochează radiaţiile
Soarelui. Din cauza efectului de seră se asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C
până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă această tendinţă pare a fi o schimbare minoră,
creşterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând
probabil tiparul climatic, afectând producţia agricolă, modificând distribuţia animalelor şi
plantelor şi crescând nivelul mării.

Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă.


Producţia excesivă a compuşilor care conţin clor cum ar fi clorofluorocarbonaţii (CFC)
(compuşi folosiţi până acum în frigidere, aparate de aer condiţionat şi în fabricarea produselor
pe bază de polistiren) a epuizat stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra
Antarcticii care durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele

5
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

dăunătoare ale Soarelui a afectat viaţa acvatică şi terestră şi ameninţă sănătatea oamenilor din
zonele nordice şi sudice ale planetei.

Poluarea apelor

Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp populaţia globului creşte. Din anul
1940 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare şi alte surse a
crescut de patru ori. Din totalul apei consumate în Statele Unite în 1995, 39% a fost pentru
irigaţie, 39% a fost pentru generarea de curent electric, 12% a fost folosită pentru alte utilităţi;
industria şi mineritul au folosit 7% şi restul a fost folosită pentru animalele domestice şi în
scopuri comerciale.

Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice


folosite în agricultură, cum ar fi îngrăşămintele şi
pesticidele sunt principala cauză a poluării apelor. În
Statele Unite, 37% din lacuri şi estuare şi 36% din râuri
sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau
înotului în cea mai mare parte a anului. În ţările în curs
de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este
aruncată în râuri şi golfuri, creând un risc major pentru
sănătatea umană.

Poluarea din golfuri şi estuare ameninţă rezervele de peşte care şi asa sunt aproape epuizate
din cauza pescuitului excesiv. În 1989, 260.000 barili de petrol s-au vărsat din petrolierul
Exxon Valdez în Strâmtoarea "Prince William" din Alaska, un vechi şi bogat loc de pescuit. În
1999 s-au raportat 8.539 accidente petroliere în apele şi în jurul apelor Statelor Unite,
vărsându-se 4,4 miliarde de litri de petrol.

Poluarea solului

Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se formează într-un
proces foarte lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creşterea majorităţii
plantelor şi esenţial pentru toată producţia agricolă. Poluarea solului este acumularea de
compuşi chimici toxici, saruri, organisme care provoacă boli, sau materiale radioactive care
pot afecta viaţa plantelor şi animalelor.

Metodele neraţionale de administrare a solului au


degradat serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui şi
au accelerat eroziunea. Tratarea solului cu
îngrăşăminte chimice, pesticide şi fungicide omoară
organisme utile cum ar fi unele bacterii, fungi şi alte
microorganisme. De exemplu, fermierii care
cultivau căpşuni în California au dezinfectat solul cu
bromură de metil pentru a ucide organismele care ar
fi putut afecta căpşunii. Acest proces omoară fără discriminare chiar şi organismele benefice
şi lasă solul steril şi dependent de îngrăşăminte pentru a suporta creşterea plantelor. În
consecinţă, se folosesc tot mai multe îngrăşăminte, ceea ce duce la poluarea râurilor şi
lacurilor în perioadele cu inundaţii.

6
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este drenat bine poate avea ca rezultat
depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la lipsa recoltei. În anul 2000 î.e.n.,
oraşele antice sumeriene de la sud de Valea Tigrului şi Eufratului, în Mesopotamia, depindeau
de bogăţia recoltelor. Până în anul 1500 î.e.n., aceste oraşe au intrat în colaps din cauza lipsei
recoltei datorate salinităţii ridicate a solului. Aceeaşi problemă există azi în Valea Indusului
din Pakistan, Valea Nilului în Egipt şi Valea Imperială din California.

3.PREOCUPARI PE PLAN NATIONAL/ REGIONAL PRIVIND PROTECTIA MEDIULUI.

Protecţia mediului reprezintă ansamblul reglementărilor, măsurilor şi acţiunilor care au ca


scop menţinerea, protejarea şi îmbunătăţirea condiţiilor naturale de mediu, ca şi reducerea sau
eliminarea, acolo unde este posibil, a poluării mediului înconjurător şi a surselor de poluare.

Starea critică a mediului ambiant din întreaga lume (criză ecologică globală), generată de
utilizarea iraţională a resurselor naturale, de poluarea aerului şi a apei, de creşterea volumului
de deşeuri şi reziduuri industriale a determinat ca in ultimele decenii sa se intensifice pe plan
international preocuparile pentru protectia mediului.

In legatura cu relatia calitatea produselor – mediul inconjurator, consideram necesar ca la


proiectarea noilor produse sa se evaluze posibilitatea reintegrarii lor, dupa utilizare, in natura,
fara efecte negative (biodegradabile), sau sa reintre in circuitul economic, ca materie prima.

Campania de conştientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deşeurilor este reciclarea
lor s-a dus în Europa sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare, engleză Reduce,
Reuse, Recycle, franceză Réduire, Réutiliser, Recycler). Deşi în România s-au demarat
iniţiative de reciclare ale deşeurilor sub acest generic încă înainte de 1989, în contextul
lipsurilor din acea perioadă acţiunea, fiind impusă de sus în jos, a întâmpinat rezistenţă.
Actual, reciclarea este reluată, dar reuşita politicii de reciclare ţine şi de posibilitatea sortării
deşeurilor, care trebuie începută chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor
refolosibile.

Legislaţia privind gestionarea deşeurilor este bogată. În februarie 2008 la nivel european
acquis-ul comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene. Pentru aderarea la
Uniunea Europeană, România a trebuit să implementeze în legislaţia sa aceste directive.
Principalele directive sunt:

• Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie


2006 privind deşeurile
• Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin
Directiva Consiliului 94/31/CE)
• Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (modificată de
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE)
• Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor
• Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor
• Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi
electronice
• Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor
substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

7
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

• Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele


scoase din uz
• Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva
Consiliului 87/101/CEE)
• Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi
acumulatori
• Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor
• Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor
policloruraţi (PCB şi PCT)
• Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecţia mediului şi în particular a
solurilor când se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură

În februarie 2008, dintre cele 29 de directive, 21 erau complet transpuse în legislaţia


românească, 3 erau transpuse parţial, iar 5 încă nu erau transpuse. În total un număr de 116
acte legislative transpuneau aceste directive: legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă ale
guvernului şi ordine emise de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD, fost
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor - MMGA, fost Ministerul Apelor şi Protecţiei
Mediului - MAPM), Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF, fost Ministerul Economiei şi
Comerţului - MEC) şi Ministerul Transporturilor (MT, fost Ministerul Transporturilor şi
Telecomunicaţiilor - MTCT). Actual această transpunere este completă.

După provenienţă, se pot deosebi următoarele tipuri de deşeuri:

A. Deşeuri municipale şi asimilabile, care sunt deşeuri generate în mediul urban şi rural. Ele
sunt grupate în:

A1 - Deşeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante,


instituţii publice.

A2 - Deşeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).

A3 - Deşeuri din construcţii şi demolări, provenite din activitatea de construcţii şi


modernizarea şi întreţinerea străzilor.

A4 - Nămol orăşenesc, rezultat din staţiile de tratare a apelor uzate şi menajere.

B. Deşeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare şi cabinete medicale.

C. Deşeuri de producţie, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.

C1 Deşeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:

Clasa 1 Deşeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.

Clasa 2 Deşeuri industriale nepericuloase şi netoxice.

Clasa 3 Deşeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcţii.

8
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

Clasa 4 Deşeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.

Clasa 5 Deşeuri industriale produse în cantităţi foarte mari, de exemplu cenuşile produse de
termocentralele care funcţionează pe cărbune.

C2 Deşeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură şi, în special, din zootehnie.

C3 Deşeuri speciale, categorie în care intră explozibilii şi substanţele radioactive.

Etichete pe recipientele de precolectare selectivă:

Pentru metale Pentru materiale plastice Pentru hârtie şi carton

Odată colectate, urmează etapa de tratare a deşeurilor. Metodele de tratare ale deşeurilor sunt
variate, la fel ca deşeurile în sine şi locul lor de provenienţă. În principiu, deşeurile pot fi
scoase din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).

Eliminarea deşeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor şi
fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Prin recuperare se înţelege extragerea din deşeuri a resurselor care pot fi refolosite.
Recuperarea se poate face prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de
extragere a materiilor prime auxiliare. Se poate recupera atât partea materială cât şi partea
energetică. Materialele se pot refolosi pentru a produce noi bunuri, iar energia se poate
converti în energie electrică. Ca şi în cazul eliminării, recuperarea trebuie făcută fără a
periclita sănătatea oamenilor şi fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare
pentru mediu.

Der Grüne Punkt (Punctul Verde) a aparut in 1995, cand


organizatia Duales System Deutschland AG, Germania, a decis
transferarea dreptului de folosire a marcii sale inregistrate catre o
organizatie europeana, "Packaging Recovery Organisation
Europe s.p.r.l."- P.R.O. EUROPE

Organizatia P.R.O. EUROPE reuneste organizatiile din 30 de


state din Europa si America de Nord care au implementat sistemul Der Grüne Punkt .

9
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

Sistemele europene de tip Der Grüne Punkt au in comun faptul ca toti cei care trebuie sa isi
indeplineasca obligatiile legale referitoare la ambalaje (producatori, imbuteliatori, vanzatori
cu amanuntul sau importatori) au decis de comun acord sa puna bazele unor organizatii de
recuperare la nivel national carora sa le poata transfera aceste obligatii.

Sistemul Der Grüne Punkt ia in considerare interesele tuturor participantilor, incercand sa


gaseasca cele mai bune solutii din punct de vedere economic si ecologic. Aceste organizatii
sunt non-profit si folosesc ca simbol financiar Der Grüne Punkt
Organizatiile ce functioneaza pe principiile sistemului Der Grüne Punkt coordoneaza in
numele clientilor colectarea, sortarea si recuperarea ambalajelor si deseurilor din ambalaje.
Aceste organizatii incheie parteneriate cu autoritatile locale, firmele private sau municipale de
salubritate si cu companii care, ulterior, valorifica sau recicleaza ambalajele colectate si
sortate.

In Europa 30 de state au implementat sistemul Der Grüne Punkt, 130.00 de companii fiind
afiliate la acest sistem. Der Grüne Punkt a devenit o marca inregistrata de dimensiune
internationala, peste 460 de miliarde de ambalaje fiind etichetate cu insemnul Punctul Verde.
Prezenta marcii Der Grüne Punkt pe un ambalaj arata ca, pentru acel tip de ambalaj a fost
platita o contributie financiara unei organizatii nationale de recuperare a ambalajelor, in
concordanta cu principiile definite de Directiva Europeana 12/04 EC cu privire la ambalaje si
deseuri de ambalaje.
Der Grüne Punkt este un simbol care ii arata cumparatorului ca firma producatoare sau
importatoare a produselor respective este o companie responsabila din punct de vedere social,
intrucat s-a angajat ca ambalajele produselor sale, colectate de la populatie in containere
separate sa fie reciclate sau valorificate.

In Romania, organizatia care implementeaza sistemul "Punctul Verde" la nivel national este
ECO – ROM AMBALAJE S.A, membra PRO EUROPE din anul 2004. Organizatia a fost
infiintata prin asocierea mai multor companii mari, precum Coca-Cola, Brau-Union, Tetra Pak
sau Unilever, care pun in circulatie mii de tone de ambalaje in fiecare an. Acest grup se ocupa
de recuperarea si reciclarea deseurilor dupa modelul din UE, unde pe ambalajele produselor
de baza este imprimata bulina verde - simbolul firmei care se ocupa de reciclare.

Sistemul "Punctul Verde" ii implica pe toti cei care au responsabilitati in circuitul


ambalajalelor: producatori, importatori, imbuteliatori, pe de o parte, autoritati locale si
cetateni, pe de alta parte.

Prin sistemul "Punctul Verde", agentii economici pot transfera, prin contract,
responsabilitatea de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje catre organizatia Eco-
Rom Ambalaje SA, care, la randul sau, incheie parteneriate cu autoritati locale, firme private
sau municipale de salubritate si cu companii care, ulterior, valorifica sau recicleaza ambalajele
colectate si sortate.

Potrivit datelor Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, in Romania, deseurile de


ambalaje provin in proportie de aproximativ 60% de la populatie ( regasindu-se in deseurile
menajere) si 40 % de la agentii economici. In anul 2005, cantitatea de ambalaje pusa pe piata
a fost de 1.140.000 tone din care au fost valorificate 305.000 tone de deseuri de ambalaje, cu
un procent total de valorificare de 26,6%, si reciclate 265.000 tone deseuri de ambalaje, cu un
procent de reciclare de 23%.

10
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

La sfarsitul anului trecut se afiliasera la sistemul Eco-Rom


Ambalaje 640 companii. Acestea au pus pe piata, in 2006, 525.000
tone de ambalaje cu o structura de 19% sticla, 31% plastic, 25%
hartie-carton, 6% metal, 19% lemn, dintre care Eco-Rom Ambalaje
a valorificat pentru membrii sistemului aproximativ 170.000 tone.

Eliminarea deşeurilor este o activitate complicată şi costisitoare.


Concepţia actuală privind deşeurile nu porneşte de la ideea creşterii şi perfecţionării
capacităţilor de eliminare, ci de la adoptarea de noi tehnologii, care să producă deşeuri în
cantitate cât mai redusă, într-o formă cât mai uşor de tratat. În plus, rezolvarea problemelor de
mediu ridicate de deşeuri nu se poate face decât dacă măsurile care se iau sunt coordonate.

Principiile pe baza cărora se face coordonarea sunt următoarele:

Principiul prevenirii, conform căruia activităţile sunt ierarhizate în ordinea importanţei:


evitarea apariţiei deşeurilor, minimizarea cantităţilor de deşeuri produse, reutilizarea, tratarea
prin recuperare, tratarea prin eliminare.

Principiul BATNEEC, care stipulează că se vor folosi cele mai bune metode disponibile care
nu presupun costuri excesive (engleză Best Available Technique Not Entailing Excessive
Cost).

Principiul poluatorul plăteşte, conform căruia costurile de gestionare a deşeurilor şi de


acoperire a pagubelor produse mediului să cadă în sarcina celui care le produce.

Principiul substituţiei, care stipulează înlocuirea materialelor periculoase cu materiale


nepericuloase.

Principiul proximităţii, care prevede că deşeurile să fie tratate cât mai aproape de sursa lor.
Transportul (exportul) este admis doar spre capacităţi care dispun de tehnologia necesară
tratării lor.

Principiul subsidiarităţii, care promovează iniţiativa nivelelor de decizie inferioare, pe baza


unor criterii uniforme.

Principiul integrării stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din
activităţile social-economice care le generează.

Implementarea în România a Sistemului Integrat de Gestionare a Deşeurilor se face pe baza


Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor, elaborată de MMDD şi a Planului Naţional
de Gestionare a Deşeurilor, elaborat de ANPM. Pe baza planului naţional, Agenţiile
Regionale de Protecţia Mediului elaborează Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor.

Cadrul legislativ general pentru protectia mediului în România este reprezentat prin:

11
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

Legea protectiei mediului 137/1995, republicata, modificata si completata prin Ordonanta


de Urgenta 91/2002;

Legea apelor 107/1996;

Ordonanta de Urgenta a Guvernului 243/2000 privind protectia atmosferei, aprobata prin


Legea 655/2001;

Ordonanta de Urgenta a Guvernului 78/2000 privind regimul deseurilor, modificata si


aprobata prin Legea 426/2001;

Hotarârea de Guvern 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a


impactului asupra mediului si pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse
acestei proceduri;

O
 rdonanta de Urgenta 34/2002 privind prevenirea, reducerea si controlul integrat al
poluarii;

 H
 otarârea de Guvern 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea
listei cuprinzând deseurile, inclusiv deseurile periculoase.

Pentru îndeplinirea obiectivelor nationale si europene în domeniul gestionarii deseurilor este


necesara implicarea, practic, a întregii societati, reprezentata prin: autoritati publice centrale si
locale; generatori de deseuri; asociatii profesionale si institute de cercetare; societate civila.

In concluzie sursele de poluare sunt atat de mari, de multe si complexe, incat este utopic sa
speram ca le putem trata pe toate cu aceeasi masura si simultan.Un exemplu simplu ne-o arata
ca intotdeauna iti va lua mai mult timp sa faci curat decat sa faci mizerie. S-a calculat ca daca
poluarea mondiala s-ar reduce fie si numai cu 10%, lucrurile s-ar schimba mult in bine.
Probabil ca prima solutie ar fi sa facem curat in mintea noastra . Apoi sa incercam sa reducem
acele surse de poluare care pot fi atacate, pe rand, in etape bine planificate. In acest fel sa
construim o lume mai buna si sa realizam o dezvoltare durabila.

Bibliografie:

Corneliu Ungureanu ş.a. Gestionarea integrată a deşeurilor municipale, Timişoara: Editura


Politehnica, 2006
Ion Stanciu - Bazele Stiintei Marfurilor – Editura Renaissance, Bucuresti, 2006
Revista „Descopera” – Povestea Mediului – Bucuresti, 2008
www.anpm.ro
www.ecoromambalaje.ro
www.mmediu.ro
www.wikipedia.ro

12
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Facultatea de Management Turistic si Comercial
Bucuresti

13