Rezervația Biosferei Delta Dunării

Ecoturismul în România
Studiu de caz: Rezervaţia Biosferei în Delta Dunării
motto: „Lumea ariilor protejate eprezintă cea mai importantă moştenire pe care
o putem lăsa generaţiilor viitoare: asigurarea şi în continuare a accesului la natură, la
valorile materiale şi spirituale pe care aceasta le deţine (…). O lume lipsită de
arii protejate, deposedată de situri naturale sălbatice, ar deveni un mediu extrem de sărăcit”
(Adrian Phillips, preşedinte CNPPA, IUCN)
Introducere
În situaţia actuală în care Terra parcurge o fază critică a existenţei sale, deltele sunt
caracterizate printr-o vulnerabilitate accentuată în raport cu orice intervenţie antropică pe plan
local şi în cazul bazinului de recepţie. În acelaşi timp modificările globale ale mediului
accentuează această vulnerabilitate prin frecvenţa fenomenelor hidro-meteorologice extreme
şi prin tendinţa globală de ridicare a nivelului Oceanului Planetar.
Aceste fenomene sunt evidenţiate şi în lungul Dunării care, în ultimul deceniu a
înregistrat două recorduri nedorite privind cele mai scăzute şi cele mai ridicate niveluri din
perioada în care se fac înregistrări sistematice. Inundaţiile recente succesive a numeroase
localităţi, căi de comunicaţie şi drumuri dovedesc necesitatea unor studii aprofundate,
interdisciplinare asupra fluviului şi asupra câmpiei sale terminale, concepute ca un sistem unic
cu o dinamică specifică.
Acest proiect încearcă să sintetizeze o parte a cercetărilor actuale asupra Rezervaţiei
Biosferei Delta Dunării. Lucrarea este structurată în trei capitole, are un caracter
interdisciplinar și doreşte să integreze aspectele de geografie fizică – relief, climă, ape, floră,
faună – cu cele de geografie umană – populaţie, așezări, turism.
Primul capitol dezbate obiectivele, conceptul și principiile de acțiune ale ecoturismului, ce
trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile, dezvoltare ce a pătruns în toate domeniile
vieţii economice şi sociale, inclusiv în domeniul turismului.
La nivel planetar, din ce în ce mai multe firme – mari sau mici – abordează prin prismă
ecologică întreaga activitate ce o desfăşoară. Mai mult, în cadrul activităţii de turism,
conducătorii recurg la instrumente şi metode de management ecologic în desfăşurarea
activităţii. Turismul durabil care apare, în calitate de concept, încă din anul 1991 - ca urmare a
eforturilor conjugate ale Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii (UICN), Federaţiei
Mondiale pentru Ocrotirea Naturii (WNF) şi Federaţiei Europene a Parcurilor Naţionale şi
Naturale – este considerat, de o bună parte dintre practicieni (în special pe continentul Nord
I
american), drept o formă ce poate asigura valorificarea adecvată a resurselor turistice şi

dezvoltarea unor zone turistice, concomitent cu păstrarea integrităţii ecologice a acestora.
Ecoturismul reprezintă o experienţă a călătoriei care pune în lumină natura şi care
contribuie la conservarea ecosistemelor, respectând integritatea comunităţilor - gazde; mai
mult activităţile ecoturistice sunt forme ale turismului durabil.
Prin acest proiect de dorește conştientizarea în acest sens a beneficiile cooperării dintre
turism şi ecologie:
• diversificarea economică, în special în regiunile rurale, periferice şi neindustrializate;
• stabilitate economică pe termen lung;
• tendinţă de creştere a cheltuielilor turistice şi a sejurului ecoturiştilor;
• creşterea cererii pentru bunuri şi servicii, ce va atrage beneficii pentru economiile
locale;
• dezvoltarea infrastructurii;
• o sporire a încasărilor valutare.
Acesta în special în zonele turistice care au statut de rezervaţii şi parcuri naţionale,în care
se pune problema dezvoltării unui turism controlat şi dirijat (ecoturism). Activităţile turistice
într-o arie naturală protejată trebuie să fie în concordanţă cu capacitatea de încărcare
ecologică şi cu particularităţile ecosistemelor existente. Amenajarea şi valorificarea turistică
adecvată şi prudentă, ca şi gestionarea eficace trebuie să devină punctulforte pentru păstrarea
integrităţii ecologice a unor astfel de resurse.
Principiul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să fie
acela de exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane şi culturale, într-un mod
care să asigure satisfacţii deosebite turiştilor şi posibilităţi de dezvoltare echilibrată şi durabilă
a aşezărilor turistice aferente. Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai
puţin poluante, totuşi în timp ele conduc treptat şi la poluarea mediului înconjurător.
Pornind de la aceste situații, am considerat necesar ca, în capitolul doi, dedicat amenajării,
organizării și dezvoltării turismului în Rezervația Biosferei Delta Dunării să desfășurăm o
analiză a resurselor turistice și antropice, subliniind asfel potențialul turistic al RBDD și
suportul legal de desfășurare a formelor de turism.
Ultimul capitol al acestei lucrări tratează RBDD în contextul strategiei de turism durabil,
specificând impactul activitătilor turistice asupra ariilor protejate, infrastructura și dotările
turistice, analiza și consecințele fluxului turistic în RBDD.
II
Rezervaţie a Biosferei nu este destinată unei protecţii exclusive ci are mai

multe
scopuri, dintre care menţionăm doar câteva şi anume: conservarea ecosistemelor şi folosirea
echilibrată a resurselor naturale regenerabile; păstrarea formelor tradiţionale de activitate
economică, care nu contribuie la producerea de dezechilibre ecologice; cercetarea şi
supravegherea continuă a componentelor ecosistemelor protejate; armonizarea intereselor
populaţiei autohtone cu obiectivul fundamental al Rezervaţiei Biosferei – conservarea.
Din aceste scopuri se poate deduce cum factorii de decizie guvernamentali şi locali,
oamenii de ştiinţă, managerii şi populaţia autohtonă trebuie să coopereze pentru protecţia şi
conservarea siturilor cu valoare ştiinţifică deosebită.
Caleidoscop al unor peisaje mereu inedite, paradisul păsărilor și trestiilor, al puzderiilor de
pești – Rezervația Biosferei Delta Dunării este o regiune de mare frumusețe turistică și de un
real interes științific.
III
Capitolul I
Ecoturismul.Teoretizare a elementelor fundamentale
Odată cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai conştienţi de complexitatea, fragilitatea
şi valoarea inestimabilă a planetei noastre. În acelaşi timp, turismul tinde să devină o expresie
tot mai populară a acestei conştiinţe. Datorită evoluţiei transporturilor şi tehnologiei
informaţiei, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o
ascensiune rapidă a turismului în arii naturale.
Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absenţa unui
management corespunzător poate prezenta o ameninţare pentru integritatea ecosistemelor şi a
comunităţilor locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere
ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunităţile locale şi
cultura indigenă pot fi influenţate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de
viaţă modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică şi condiţiile
politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente
de această activitate economică.
Partea bună este că aceeaşi ascensiune a turismului creează numeroase oportunităţi atât
pentru conservare cât şi pentru bunăstarea comunităţilor locale. Ca răspuns la interesul crescut
pentru cunoaşterea naturii, dar şi la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate
colţuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism.
1.1. Definirea ecoturismului

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este
observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
• conservarea şi protejarea naturii;
• folosirea resurselor umane locale;
• caracter educativ, respect pentru natură – conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor
locale;
IV
• impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural1.

Potrivit The International Ecotourism Society - una din cele mai prestigioase
organizaţii care se ocupă de ecoturism - acesta poate fi definit astfel: acea călătorie
responsabilă spre o zonă naturală care contribuie atât la conservarea patrimoniului natural
cât şi la bunăstarea populaţiei locale.2
O altă definiţie spune că ecoturismul este: vizitarea unei zone relativ neafectate de
activităţile umane, cu un impact redus asupra mediului, care are o importantă componentă
educaţională şi care oferă un beneficiu economic direct economiei şi populaţiei locale.
Alte terminologii folosite odată cu apariţia și dezvoltarea ecoturismului:
• Activităţi ecoturistice3 – activităţile incluse într-un sejur ecoturistic cu scopul
• de a antrena turiştii şi care sunt coordonate de un ghid (interpret).
• Camparea4 – călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie, de cele
mai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie
automobilul (car-camping).
• Greenwashing5 – folosirea abuzivă a particulei eco sau verde, fără a respecta cerinţele
conservării mediului şi responsabilităţii socio-culturale.
• Servicii ecoturistice6 – servicii de transport, cazare, alimentaţie, ghizi, care au un
impact minim asupra mediului biologic şi cultural local şi promovează o mai
bună înţelegere a acestuia.
• Stakeholders7 – Persoane sau organizaţii implicate şi influenţate de o anumită decizie:
investitori, acţionari, tour-operatori, manageri de parcuri naţionale, comunităţi locale.
În mod normal, ecoturismul este asociat cu turismul de aventură, turismul de natură,
turismul rural, turismul în medii sălbatice şi cu agroturismul . Este important să reţinem însă
1
Definiție consacrată a Organizației Mondiale a Turismului Sursa: Autoritatea Națională pentru Turism –
Direcția Generală Autorizare
2
Societatea Internaţională pentru Ecoturism (TIES) a fost infiinţată în 1989, în Florida (S.U.A), la Congresul
dedicat ecoturismului. Definiţie dată ecoturismului în 1990.
3
Gabriela Stanciulescu , N. Lupu, G.Tigu – Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism, Editura
All, Bucureşti,1998
4
www.wikipedia.org
5
Termen folosit pentru prima dată în 1986 de ecologistul american Jay Westerveld – www.wikipedia.org
6
www.wikipedia.org
7
www.wikipedia.org
V
că nici una din formele menţionate mai sus nu este în mod necesar o formă de ecoturism, ci
numai atunci când îndeplineşte condiţiile menţionate în definiţia ecoturismului.
Prin turism rural8 şi agroturism9 (mai cunoscute la noi) se înţelege petrecerea unui sejur în
cadrul unei comunităţi locale rurale, respectiv într-o gospodărie agricolă.
Turistul poate fi implicat mai mult sau mai puţin în activităţile tradiţionale ale respectivei
zone sau gospodării. Astfel, el poate participa la recoltarea strugurilor, la mulsul oilor sau la
culesul merelor.
Adevăratul agroturism se desfăşoară în gospodării care se apropie cât mai mult de
arhitectura şi modul tradiţional de viaţă din zonă.
Turismul de aventură10 presupune, de cele mai multe ori, vizitarea unei regiuni aproape
neafectate de impactul uman, efectuarea unui efort fizic relativ mare şi asumarea unor riscuri
mai mari. Din această categorie pot face parte: schiul extrem, alpinismul, parcurgerea
canioanelor sau cheilor, coborârea pe ape repezi etc. Nici această formă nu poate fi
considerată nepărat o formă de ecoturism, ci numai dacă îndeplineşte condiţiile acestuia.
Turismul de natură11 presupune realizarea unei călătorii cu scopul de a observa anumite
specii de animale sau plante în mediul lor natural.
Turismul în medii sălbatice12 se înţelege călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate,
pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în
mediul lor natural.
Ecoturismul a apărut din mişcarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursă
importantă de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protecţie. Cercetările
întreprinse în Kenya (Africa) în anii ‘70 au arătat că beneficiile economice ale turismului în
arii sălbatice au depăşit cu mult vânătoarea, activitate care a şi fost interzisă în anul 1977. La
începutul anilor `80, pădurile tropicale şi recifele de corali au devenit subiectul unor
nenumărate studii ştiinţifice şi filme documentare. Acest interes a condus la apariţia unor mici
afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetătorilor şi reporterilor în zone sălbatice.
Treptat, aceste afaceri au devenit prospere în ţări ca Ecuador (America de Sud) şi Costa Rica
(America Centrală), şi o adevărată industrie a început să se dezvolte pentru a satisface nevoile
unor grupuri mici de turişti, în principal naturalişti şi iubitori ai vieţii sălbatice. La începutul
anilor `80, întreprinzătorii din turismul bazat pe atracţii naturale au început să prospere în
8
Glăvan Vasile – Turism rural, agroturism,turism durabil, ecoturism, Editura Economica, 2003
9
Glăvan Vasile (autor), (2003), operă citată
10
11
12
VI
întreaga lume, odată cu interesul tot mai mare pentru mediu şi pentru călătoriile în aer liber.
Apariţia unor echipamente de călătorie şi campare tot mai performante a favorizat acest
fenomen. Unele companii şi-au dat seama că ar putea avea iniţiativa de a conserva mediul
prin sponsorizarea unor grupări locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curând, ei
au învăţat că instruind şi angajând localnici pentru a conduce afacerea aveau numai de
câştigat şi în acelaşi timp puteau oferi populaţiei locale beneficii importante. Touroperatorii
care vând produse turistice în Insulele Galapagos13, Costa Rica (America Centrală), Kenya
(Africa) şi Nepal (Asia) sunt printre primii care au avut astfel de iniţiative şi pot fi consideraţi
pionieri ai ecoturismului, deşi nu au avut la îndemână un set de principii, aşa cum le
cunoaştem în prezent.
Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă şi câştigă popularitate, apar diferite obstacole care
vor trebui surmontate. Problema unei definiţii specifice este unul dintre ele. Dificultatea
provine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfăşurată, aşa cum
se întâmplă cu alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri,
etc.). Ecoturismul încorporează întotdeauna activităţi diverse în mijlocul naturii (drumeţii,
ascensiuni montane, observarea vieţuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include
şi activităţi culturale.
Ecoturismul are şi o importantă componentă educaţională, este o şansă de a învăţa
respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar pentru unii o şansă de auto-reflecţie
inspirată de frumuseţea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obţinerea
beneficiilor pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan
local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor şi
organizarea activităţilor turistice.
Una dintre primele definiţii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea
dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize14 iniţiat de Rio Bravo Conservation &
Management Area15: ecoturismul este o formă de turism cu impact scăzut asupra mediului,
bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort conştient în vederea reinvestirii unei
părţi adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de
turism durabil şi care asigură beneficii populaţiei locale.
13
Oficial poartă numele de Colon Arhipelago (Arhipelagul lui Columb), admnistrate de Ecuador (America de
Sud)
14
ONG al Republicii Belize (America Centrală)
15
Creată in 1988
VII
Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiţie mai succintă:

călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul şi susţine bunăstarea populaţiei
locale.
În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservare, actualmente denumită Uniunea
Internațională pentru Conservarea Naturii și Resurselor Naturale (IUCN)16 formulează
propria definiţie astfel:
Ecoturismul este călătoria responsabilă faţă de mediu în zone naturale relativ nealterate,
cu scopul aprecierii naturii (şi a oricăror atracţii culturale trecute şi prezente), care
promovează conservarea, are un impact negativ scăzut şi asigură o implicare socio-
economică activă şi aducătoare de beneficii pentru populaţia locală.
Lista definiţiilor ar putea continua, pentru că fiecare organizaţie sau autor a încercat să
impună o variantă proprie. Deşi anumite detalii variază, majoritatea definiţiilor ecoturismului
reflectă o formă distinctă de turism, care întruneşte patru criterii de bază. Putem reprezenta
aceste criterii într-un mod sugestiv prin patru forme geometrice parţial suprapuse, aşa cum se
observă în figura nr. 1.
Fig.nr.1 Criterii de bază ale ecoturismului
Se desfășoară în
spații naturale și
culturale
Implică măsuri de Încurajează implicarea

conservare comunității locale
Susține bunăstarea
localnicilor
Sursa: Kiss Valerica - autor

Dacă un proiect sau produs turistic îndeplineşte toate aceste criterii, atunci ne aflăm cu
siguranţă în faţa unui produs ecoturistic autentic, însă acest lucru se întâmplă destul de rar în
practică. Multitudinea definiţiilor şi lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la diferite
interpretări din partea celor implicaţi. Desigur, nu putem spune că serviciile turistice care nu
16
Organizaţie mondială pentru protecţia mediului fondată în 1948
VIII
includ toate cele patru componente au întotdeauna o calitate scăzută, spunem doar că nu
reprezintă o activitate ecoturistică.
Ecoturismul poate fi privit aşadar, mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un
concept cu principii, studiat de cercetători şi organizaţii non-guvernamentale încă de la
sfârşitul anilor ’80 şi ca un segment de piaţă în plină evoluţie, fiind o formă a turismului în
arii naturale.
Ca o concluzie vom spune că ecoturismul este o formă de turism desfăşurată în arii
naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoaşterea şi aprecierea naturii şi culturii locale, care
presupune măsuri de conservare şi asigură o implicare activă, generatoare de beneficii
pentru populaţia locală.
1.2. Conceptul de ecoturism

Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate,
responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă faţă de mediu şi nu în ultimul
rând verde, un cuvânt la modă pentru această nouă industrie. De aici şi numeroase confuzii
între ecoturism şi termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism
verde, geoturism.
Termenul de turism responsabil atrage atenţia asupra faptului că cea mai mare parte a
activităţilor turistice nu sunt responsabile: că populaţia locală este exploatată, resursele
naturale şi culturale nu sunt respectate şi ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent
al turismului durabil şi sugerează faptul că toţi cei implicaţi într-o activitate turistică, turişti
sau prestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă faţă de destinaţia turistică. O variantă
asemănătoare este turismul conştient, care încurajează o înţelegere mai profundă a naturii,
oamenilor şi locurilor.
Un alt termen întâlnit adesea este cel de turism alternativ. Problema în acest caz este că
termenul se defineşte prin ceea ce nu este, adică turismul tradiţional. Turiştii nu îşi descriu
interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinaţiile pe care le aleg sunt tot cele care îi
motivează de obicei: natura, religia, educaţia, aventura, etc. Intenţia şi în acest caz nu este de a
desemna o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate
alternativă celei predominante în turismul clasic.
IX
Termenul turism verde este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului

durabil.
Societatea National Geografic a lansat termenul de geoturism, ca fiind: forma de turism
care sprijină sau îmbunătăţeşte caracteristicile geofizice ale unui spaţiu – mediul
înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul şi bunăstarea locuitorilor.
1.3. Principiile ecoturismului

Ecoturismul este o componentă a domeniului turismului durabil. În figura nr.2 se poate
observa locul ecoturismului în procesul evoluţiei spre forme de turism durabil.
Figura nr.2 demonstrează, de asemenea, faptul că ecoturismul este o versiune durabilă a
turismului în arii naturale, incluzând în acelaşi timp şi elemente ale turismului rural şi
cultural.
Ecoturismul este prin definiţie o formă de turism care respectă principiile dezvoltării
durabile. Totuşi, este important să menţionăm faptul că toate formele de turism şi toate
activităţile turistice ar trebui să tindă spre o dezvoltare durabilă. Începând cu planificarea şi
dezvoltarea infrastructurii turistice şi terminând cu activitatea de marketing, toate
operaţiunile turistice trebuie să aibă în vedere criterii durabile din punct de vedere economic,
social, cultural şi de mediu.Întrucât ecoturismul a fost iniţial doar o idee şi nu o disciplină,
multe organizaţii l-au promovat fără a-i cunoaşte principiile de bază. Eforturi pentru
stabilirea unor principii şi criterii de acreditare recunoscute pe plan internaţional au fost
iniţiate încă din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte încet, dată fiind diversitatea
domeniilor, experienţelor, regiunilor implicate. Este recomandat ca fiecare regiune în care se
practică ecoturismul să dezvolte propriul sistem de principii, linii directoare şi criterii de
certificare, bazate pe materialele disponibile pe plan internaţional.
Următoarele principii au fost stabilite si promovate de Asociaţia de Ecoturism din
România (AER)17, pe baza a două modele internaţionale: Programul de Acreditare pe Natură
şi Ecoturism dezvoltat de Asociaţia de Ecoturism din Australia, şi Nature's Best, sistemul de
certificare al Asociaţiei de Ecoturism din Suedia. În abordarea AER, aceste principii ar trebui
să fie puse în aplicare de către cei care oferă produse ecoturistice, dar şi de cei care planifică
dezvoltarea unei zone bazate pe ecoturism.
17
Asociația de Ecoturism din România (AER) este un parteneriat pentru conservarea naturii și turism în
România între administrații de arii protejate, asociații de turism, organizații nonguvernamentale de dezvoltare
locală și conservarea naturii, organizații guvernamentale, proiecte de conservarea naturii și agenții de turism.
Este continuarea parteneriatului dezvoltat de Grupul de Inițativă pentru Ecoturism - www.eco-romania.ro
X
• Ecoturismul se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe experienţa directă şi

personală a turiştilor în natură.
• Ecoturismul contribuie la o mai bună înţelegere, apreciere şi bucurie de a descoperi
şi ocroti natura şi cultura locală tradiţională, atât pentru vizitatori cât şi pentru
comunitatea locală.
• Ecoturismul oferă cele mai bune practici de turism şi planificare din punct de vedere
al conservării naturii şi dezvoltării durabile. Produsul ecoturistic se desfăşoară şi este
condus astfel încât să protejeze şi să pună în valoare mediul natural şi cultural în care
se desfăşoară.
• Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale. Ecoturismul oferă
modalităţi practice pentru bunul management şi protecţia ariilor naturale (spre
exemplu: oferirea ajutorului financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale,
strângerea deşeurilor lăsate de turişti sau contribuţii îndreptate către organizaţiile de
conservare).
• Ecoturismul oferă contribuţii durabile privind dezvoltarea comunităţilor locale.
Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali, cumpărarea de bunuri şi
servicii locale şi folosirea facilităţilor locale.
• Ecoturismul trebuie să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunităţii
locale vizitate şi să contribuie la conservarea culturii şi tradiţiilor locale. Activităţile de
ecoturism oferă în acelaşi timp contribuţii constructive pe termen lung acestor
comunităţi.
• Ecoturismul trebuie să raspundă aşteptărilor turiştilor. Potenţialii eco-turişti au un
nivel înalt de educaţie și de aşteptări, aşadar gradul de satisfacere legat de produsul
ecoturistic este esenţial.
• Marketingul pentru ecoturism oferă clienţilor informaţii complete şi responsabile care
conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a
gradului de satisfacere a turiştilor.
Fig.nr. 2. Ecoturismul ca formă a turismului durabil
XI
Turismul în concepţia clasică
Turismul durabil
Turismul de afaceri
Turismul de litoral
Turismul balnear
Turismul rural
Ecoturism
Turismul în arii naturale
Turismul cultural
Sursa: Adaptat după Megan Epler Wood, Ecoturism: Principles, Practices and Polices for Sustainability, UNEP,
2002
Pentru a ajuta operatorii din ecoturism să obţină performanţe maxime respectând
principiile enunţate, sunt necesare linii directoare specifice. Ele oferă soluţii practice pentru
atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, o arie largă de recomandări pe care un turist
responsabil, un om de afaceri sau un proprietar de teren le vor putea aplica pentru a selecta un
sejur turistic, pentru a construi o cabană sau pentru a organiza un program ecoturistic18.
Societatea Internaţională de Ecoturism a publicat în 1993 un set de recomandări:
Ecotourism Guidelines for Tour Operators, care au fost acceptate de către reprezentanţi ai
industriei turistice, ONG-uri şi specialişti din întreaga lume.
18
www.ecoturism2002.org
XII
1.4. Criterii de clasificare şi valorificare a parcurilor şi rezervaţiilor naturale

Organizarea parcurilor naţionale şi naturale reprezintă nu numai o sarcină socială, o operă
importantă pusă în serviciul peisajului şi al omului, ci şi un important mijloc de valorificare a
unor atracţii turistice cu caracter de unicat. Sonneman, unul dintre susţinătorii creării
parcurilor naturale din Germania, spunea despre rolul acestora: Noi vrem să protejăm natura,
nu numai pentru ea însăşi, dar mai ales pentru oamenii care caută în ea o sursă de bucurie,
sănătate şi recreere inteligentă.19
În anul 1978 IUCN-ul a publicat raportul Categorii, Obiective și Criterii pentru Ariile
Protejate, raport elaborat de Comitetul asupra Criteriilor şi Nomenclaturii prezidat de Domnul
Dr. Kenton Miller. Acest raport a propus următoarele 10 categorii:
1. Rezervaţie Ştiinţifică/Rezervaţie Naturală Strictă
2. Parc Naţional
3. Monument Natural
4. Rezervaţie de Conservare a Naturii/ Rezervaţie Naturală Gospodărită
5. Peisaj Protejat
6. Rezervaţie de Resurse
7. Arie Naturală Biotică/Rezervaţie Antropologică
8. Arie Gestionată pentru Utilizări Multiple/Arie cu Resurse Gospodărite
9. Rezervaţie a Biosferei
10. Sit al Patrimoniului Mondial Natural
Parcul Naţional este definit ca un areal relativ întins, unde unul sau mai multe ecosisteme
nu sunt material alterate de exploatarea şi ocuparea umană, unde speciile de plante şi
animale, aspectele geomorfologice şi habitatele sunt de un interes ştiinţific, educativ şi
recreativ deosebit, sau care deţin un peisaj natural de o mare frumuseţe; unde autoritatea
cea mai competentă a ţării a luat măsuri de prevenire sau eliminare cât mai curând posibilă
a oricărei exploatări sau locuiri a întregului areal, de întărire efectivă a respectului faţă de
factorii ecologici, geomorfologici sau estetici care au justificat stabilirea lui; unde
vizitatorilor le este permisă intrarea în condiţii speciale pentru scopuri de cercetare,
educative, culturale și recreative20.
19
Consiliul European, Raport asupra creării parcurilor naturale, regionale si parcurilor naturale de frontieră,
Doc.2708/1970
20
Simina Marinescu Condurăţeanu – Fesci, Parcuri şi rezervaţii naturale pe glob, Editura Albatros, Bucureşti,
1985
XIII
Rezervaţiile naturale sunt arii protejate, care îmbină conservarea, reprezentând

ecosistemele majore ale globului şi dezvoltarea durabilă, servind ca model de dezvoltare
pentru medii particulare. Ele formează o reţea mondială pentru cercetarea şi monitorizarea
ecologică şi reprezintă zone pentru conştientizare, educaţie şi instruire în domeniul
mediului.21
În mod normal, sunt arii cu o zonare particulară, cu diferite intensităţi ale managementului
şi anume:
• zona strict protejată - pentru protecţia strictă a ecosistemelor naturale;
• zona tampon - pentru a tampona efectele asupra zonei strict protejate;
• zona de tranziţie - pentru dezvoltarea activităţilor economice într-un mod durabil.
1.5. Situaţia ariilor naturale protejate şi a monumentelor naturii

Suprafaţa totală a ariilor naturale protejate din România, incluse în Legea nr. 5/2000
privind amenajarea teritoriului naţional, secţiunea a III-a, zone protejate este de 1.234.710 ha,
adică 5,18% din suprafaţa ţării.22 Situaţia este prezentată în tabelul nr.1.
Tabel nr.1. Suprafaţa totală a ariilor naturale protejate în România
Suprafaţa României 23.839.100 ha

Suprafaţa ariilor naturale protejate 1.234.608 ha
Procentul ocupat de ariile naturale protejate 5,18%
Din care: Delta Dunării ocupă din suprafaţa țării 2,43%
Sursa: Legea nr. 5/2000 privind
amenajarea teritoriului naţional
Rezervaţiile biosferei, parcurile naturale și naţionale la nivelul anului 2000 (tabelul nr.2) însuma
o suprafaţă de 1.132.176 ha (incluzând şi un număr de 134 rezervaţii naturale şi monumente ale
naturii cu o suprafaţă de 129.643 ha). De asemenea, au fost declarate alte 693 rezervaţii naturale şi
monumente ale naturii cu o suprafaţă de 102,434 ha în plus faţă de cele 134 conţinute în interiorul
parcurilor naţionale, naturale si rezervaţiilor biosferei. Din reţeaua naţională de arii naturale
protejate Delta Dunării se distinge, atât ca suprafaţă (580.000 ha), cât şi ca nivel al diversităţii
biologice, având triplu statut internaţional: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării; Sit Ramsar (zona
umedă de importanţă internaţională), Sit al Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural.
Tabel nr.2. Situaţia Parcurilor Naţionale, Naturale si a Rezervaţiilor Biosferei
21
Definiţii şi Clasificări ale ariilor protejate /Sistemul de clasificare al IUCN- www.iucn.org
22
www.mmediu.ro
XIV
Parcuri Nationale si Naturale, integral/partial pe teritoriul

Suprafata (ha)
Rezervatii ale Biosferei judetului/judetelor
Balta Micã a Brãilei 17.529,00 integral in judetul Brăila
pe suprafața județelor Argeș, Brașov,
Bucegi 32.663,00
Dâmbovița, Prahova
pe suprafața județelor Bistrița-Năsăud,
Cãlimani 24.041,00
Harghita, Mureș, Suceava
Ceahlãu 8.396,00 integral în județul Neamț
Cheile Bicazului – Hămaș 6.575,00 pe suprafața județelor Harghita si Neamț
Cheile Nerei – Beușnișa 37.100,00 integral în județul Caraș-Severin
Cozia 17.100,00 integral în județul Vâlcea
Delta Dunării 580.000,00 pe suprafața județelor Tulcea si Constanta
pe suprafața județelor Caraș-Severin,
Domogled - Valea Cernei 60.100,00
Mehedinți și Gorj
Grãdiștea Muncelului - Cioclovina 10.000,00 integral în județul Hunedoara
Munții Apuseni 75.784,00 pe suprafața județelor Alba, Bihor si Cluj
Munții Mãcinului 11.321,00 integral în județul Tulcea
Piatra Craiului 14.800,00 pe suprafața județelor Arges si Brașov
pe suprafața județelor Caraș-Severin și
Porțile de Fier 115.655,80
Mehedinți
Retezat 38.047,00 integral în județul Hunedoara
pe suprafața județelor Bistrița-Năsăud,
Rodna 46.399,00
Maramureș și Suceava
Semenic - Cheile Carasului 36.664,00 integral în județul Caraș-Severin
TOTAL 1.132.174,80
Sursă: Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului naţional
În cadrul Programului de dezvoltare regională susţinut de Consiliul Europei, în scopul
aplicării Strategiei paneuropene de conservare a diversităţii biologice şi peisagere, România,
Republica Moldova şi Ucraina, au încheiat în anul 2000 Acordul privind realizarea rezervaţiei
transfrontieră Delta Dunării şi zona inferioară a râului Prut. În anul 2000, România a iniţiat
împreună cu Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina crearea Coridorului Verde al Dunării,
care reprezintă o reţea ecologică de nivel regional în Lunca Dunării.
Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD)al României, Attila Korodi, a declarat
că Agenţia Naţională pentru Arii Protejate (ANAP) va fi înfiinţată în primăvara 2009, la
Braşov. Noua structură va fi funcţionabilă din vară şi va administra atât ariile protejate, cât şi
siturile "Natura 2000".
După ședința de Guvern din data de 04.decembrie 2008, Agenţia Domeniilor Statului
(ADS) va transfera către Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) terenuri
cu o suprafaţă totală de 6.166,63 hectare, situate în zona economică, zona tampon şi zona cu
XV
regim de protecţie integrală ale Grindului Chituc. Guvernul a probat o hotărâre privind
trecerea unor terenuri din domeniul privat în domeniul public al statului şi transmiterea
acestora din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) - Agenţia
Domeniilor Statului în administrarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD)
- Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Actul normativ se referă la terenuri
amplasate pe Grindul Chituc, cu suprafeţe de 2.302,75 ha în zona cu regim de protecţie
integrală, 3.214, 23 ha în zona tampon şi 649,65 ha în zona economică a Grindului.Predarea -
preluarea terenurilor se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen
de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii adoptate astăzi de Guvern. Măsura a fost
necesară pentru administrarea Grindului Chituc în conformitate cu regimul acestuia de arie
naturală protejată, responsabilitatea administrării directe a zonelor cu protecţie integrală şi a
zonelor tampon din cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD) revenind, prin lege,
Administraţiei RBDD23.
23
Informație publicată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului României - http://www.sgg.ro/
XVI
Capitolul II
2.1.Amenajarea turistică a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
Fig. nr.3. Locaţie europeană
Sursa: www.ddbra.ro
2.1.1. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării localizarea zonei. Spaţiu turistic unicat în
Europa.
Coordonatele geografice ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării sunt: 45°24'30" latitudine
nordică şi 28°10,50' longitudine estică la Cotul Pisicii, 45°9'30" latitudine nordică şi
29°42'45" longitudine estică la est de localitatea Sulina; 44°20'40" latitudine nordică şi
28°41'30" longitudine estică la Capul Midia; 45°27' latitudine nordică şi 29°19'20"
longitudine estică la Chilia Veche24.
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării se întinde pe o suprafață de: 5.800 km2 din care: 3.510
km2 delta propriu-zisă sectorul românesc, 1.145 km2 Complexul lagunar Razim-Sinoie, 1.030
24
Gâștescu Petre, Știucă Romulus – Delta Dunării Rezervație a Biosferei – Editura CD Press, București, 2008
XVII
km2- apele marine până la izobata de - 20 m, 13 km 2 albia Dunării între Cotul Pisicii şi
Isaccea (pe teritoriul României) şi 102 km2 - lunca inundabilă a Dunării, între Isaccea şi
Tulcea.
Poziţia geografică, la nivel planetar şi continental, prezintă o importanţă aparte, din
aceasta decurgând o serie de caracteristici, proprii atât unităţii deltaice, cât şi bazinului
hidrografic al cărei rezultat este.
Prima coordonată geografică a Deltei Dunării este situarea în emisfera nordică, la
intersecţia paralelei de 45° lat. N (deci la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord) cu
meridianul de 29° long. E, aproximativ între delta propriu-zisă şi Complexul lagunar Razim-
Sinoie, pe Dealurile Tulcei (figura 4).
Fig.nr.4 Delta Dunării şi complexul lagunar
Razim-Simoie (limite)
O caracteristică importantă este şi aceea că
Dunărea, pe cei 2.860 km lungime şi 817.000
km2 de bazin hidrografic, are o desfăşurare
latitudinală, de la influenţe uşor oceanice, în
vest, la cele continentale, ambele făcând parte
din climatul temperat. Această poziţie a
Dunării, cu drenarea prin afluenţii săi, a două
formaţiuni muntoase - cele mai importante în
Europa - Alpii şi Carpaţii, are influenţe uneori
până la determinare, a regimului hidrologic în
zona de vărsare, adică asupra deltei. Dacă la
această caracteristică a bazinului Dunării luăm
în considerare Marea Neagră în care se varsă,
cu trăsăturile specifice -morfobatimetrice
(platformă continentală extinsă) şi dinamica
apei (maree, seişe, curenţi, valuri) - vom
descifra mai uşor
Sursa:Petre Gâștescu – Delta Dunării Rezervație a Biosferei
Editura CD Press, București, 2008
procesele de consolidare şi evoluţie, în timp, a teritoriului deltaic.
XVIII
Dacă ne-am referit la cele câteva caracteristici care decurg din poziţia geografică a Deltei
Dunării propriu-zise, trebuie menţionat că aceasta nu acoperă în întregime perimetrul şi
suprafaţa Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării aşa cum sunt prevăzute în Legea nr. 82/1993.
În limitele acestei rezervaţii, pe lângă delta ca atare, se mai includ: Complexul lagunar
Razim-Sinoie axat pe fostul golf marin, numit în antichitate Halmyris, apele marine costiere
până la izobata25 de 20 m, lunca inundabilă neamenajată dintre Isaccea şi Tulcea, în amonte de
vârful deltei şi acvatoriul Dunării (albia minoră), partea românească până la Cotul Pisicii, în
apropiere de Galaţi.
În stabilirea limitelor şi, evident, a dimensiunilor Deltei Dunării se pune o problemă care
derivă din însăşi geneza acestei unităţi geografice şi din configuraţia morfologică a ţărmului
de nord-vest al Mării Negre. Din analiza atentă a acestui sector de ţărm marin, remarcăm că
între Constanţa şi Limanul Nistrului se individualizează două vechi golfuri şi anume: golful
Halmyris cunoscut sub această denumire în Antichitate şi ocupat astăzi de vastul Complex
lagunar Razim-Sinoie (1.145 km2 din care este ocupat efectiv cu suprafeţe lacustre în
proporţie de 85% - 863 km2) situat între Capul Midia, în sud, şi Dealurile Tulcei, în nord;
golful Limanul Dunării, delimitat, la sud, de aceleaşi dealuri ale Tulcei şi în nord de Câmpia
Bugeacului, din care a fost detaşat, prin eroziune, Câmpul Chiliei.
Limita nordică a golfului Dunării, dată de Câmpia Bugeacului, este fragmentată de
depresiunile lagunare ale limanelor basarabene - Ialpug, Catlabuh, Chitai, Sasic şi a lagunelor
Şagani şi Alibei. În mod normal, în limitele golfului Dunării nu sunt incluse şi lacurile din
sudul Basarabiei (Ucraina) amintite, deoarece ele pătrund mult în spaţiul Câmpiei Bugeacului.
În aceste condiţii, suprafaţa golfului Dunării excluzând şi Complexul lagunar Razim-
Sinoie, din sud, este de 4.455 km2. Dar oare această suprafaţă poate fi atribuită Deltei Dunării
într-un sens mai larg, de regiune umedă (wetland), se poate include la acest golf deltaic, aşa
cum se face şi cu unitatea Dranov, situată între braţul Sfântu Gheorghe şi lacul Razim. În sens
restrâns, Delta Dunării se poate limita la teritoriul dintre braţele extreme (Chilia şi Sfântu
Gheorghe), de la prima bifurcare (Ceatalul26 Chiliei) şi până la ţărmul Mării Negre, inclusiv
delta secundară a Chiliei şi insula Sacalin, ultima fiind deja alipită de deltă în jumătatea
nordică.
Pe baza acestor considerente, din suprafaţa golfului Dunării, Delta Dunării propriu-zisă
(între braţele Chilia şi Sfântu Gheorghe) are suprafaţa de 2.940 km2, din care, pe teritoriul
25
Linie care unește, pe o hartă, punctele cu aceeași adâncime față de o suprafață de referință (lac, mare, ocean),
DEX, 1998, pag.511
26
Porțiune de uscat, în formă de triunghi, care provoacă diferență fluvială, DEX, București, 1998
XIX
României, suprafaţa deltei este de 2.540 km2. Dacă la această cifră se mai adaugă lunca de pe
partea dreaptă a braţului Sfântu Gheorghe şi unitatea Dranov (970 km2), suprafaţa Deltei
Dunării este de 3.510 km2 (84%).
2.1.2. Resursele turistice naturale

Relieful se remarcă prin dunele de nisip de pe grindurile Letea şi Caraorman asociate, de
regulă, cu o vegetaţie şi faună specifice acestor forme de relief, care , sporeşte complexitatea
şi valoarea estetică şi ştiinţifică. Fâşia litorală - plajele (forme de relief de acumulare aflate
într-o continuă modificare), cele de la Sulina, Sfantu Gheorghe, Gura Portiţei, constituie
resurse turistice naturale, valorificate direct prin practicarea activităţii de turism balnear,
suportul fizic în cura heliomarină.
Hidrografia - o importantă componentă a peisajului - deţine un potenţial deosebit prin
numeroasele şi variatele lacuri (în număr de aproape 500, de diferite mărimi), gârle, canale,
vecinătatea Marii Negre; acestea creează oportunităţi pentru practicarea unor forme de turism
(ex. turism nautic). Bogăţia în peşte a lacurilor, canalelor şi braţelor Dunării reprezintă o
atracţie turistică pentru iubitorii de pescuit sportiv.
Lacul Sinoe văzut Canalul Şontea 1 Canalul de centură Delta Superioară

de la Cetatea Enisala Sulina - Sfântu Gheorghe - Somova-Parcheş -
Sursa: www.ddbra.ro
XX
Apele sărate ale Mării Negre si ale unor lacuri (Numaşi, Tuzia) sunt factori miturali de cură
prin aerosolii emişi ce pot fi inhalaţi în proximitatea lor, ceea ce generează forma de turism
balnear.
Clima creează ambianţă pentru activitatea de turism, dar constituie şi un factor natural de
cură, important în scopuri profilactice. Condiţiile climatice, favorabile activităţilor turistice,
sunt date de: durata mare de strălucire a Soarelui (de 2.300-2.500 de ore pe an), numărul mare
de zile senine pe an (150-160), regimul termic ridicat, cu o temperatură medie anuală de 11
-11.60 grade Celsius, precipitaţiile reduse cantitativ (350-450 mm/an). Bioclimatul deltei şi în
special al litoralului (localităţile Sulina, Sfântu Gheorghe, Gura Portiţei) prezintă câteva
trăsături faţa de bioclimatul general de câmpie din România şi chiar faţă de bioclimatul
litoralului sudic.
Vegetaţia şi, îndeosebi, cea acvatică dă o mare valoare estetică, ştiinţifică şi ecologică
peisajului deltaic şi este caracterizată de prezenţa unor specii de plante:
Nufăr galben Nufăr alb Papură Stuf

Nuphar lutea Nymphaea alba
Sursa: www.ddbra.ro
emerse – limbarița (Alisma plantaga-aquatica), săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia), crinul

de baltă (Uutonms umbeltatus), submerse - peniţa-apei (Myriophyllum sptcatum), brădișul
(Myriophyllum verticillatum), cosorul (Ceratophyllum demcesum), sârmuliţa (Vallisneria
spiralis), paşa (Potamogeton crispus), broscăriţa (Potamogeton natans), moţul (Potamogeton
perfoliatus), orăţelul de baltă (Utricularia vesicularis), aldrovanda (Aldrovanda vesiculosa);
natante - unele cu rădăcinile fixate în mâlul de pe fundul cuvetei lacustre, precum nufărul alb
(Nymphaea alba), nufărul galben (Nuphar lutea), plutică (Nymphoides peltata), iarba
broaştelor (Hydrocharismorsusnarae), troscotul de baltă (Polygonum amphibium), cornaciul
(Trapa naians), iar altele plutesc liber la suprafaţa apei, precum câteva specii de lintiţă
(Lemna minor, Lgibba, Ltrisulca, Spirodelta polyrhiza) .
Vegetaţia terestră de pe grindurile Caraorman şi Letea (pădurile de stejar, plop, frasin,
speciile de plante agăţătoare dau un aspect exotic, subtropical pădurii de pe grindul Letea şi
Caraorman: liana grecească, hamei, curpen, viţă sălbatică) reprezintă o resursă turistică
XXI
naturală care generează motivaţii puternice pentru deplasări turistice în scopuri de recreere, ca
şi pentru turismul ştiinţific.
Fraxinus excelsior Aalix babylonica, Stejar secular la Letea Iasca - Ganoderma

applanatum
aşa numita "salcie plângătoare"
Sursa: www.ddbra.ro
Această componentă - vegetaţia - sporeşte valoarea turistică estetică si peisagistică a

deltei, iar uneori potenţialul fitogeografic27 devine esenţial pentru activităţi turistice (ca
motivaţie).
Fauna deltei este alcătuită dintr-o mare varietate de specii acvatice şi terestre, sedentare sau
migratoare; se remarcă în mod deosebit aspectul avifaunistic28 (variat, cu un număr de 320
specii de păsări), deoarece Delta Dunării reprezintă habitatul unor specii periclitate şi
protejate. O serie de elemente faunistice sunt resurse turistice naturale pentru practicarea
anumitor forme de turism; ihtiofauna29generează turism de pescuit sportiv (speciile care se
pescuiesc sunt: caras, plătică, babuşcă, scrumbie de Dunăre în apele dulci, şprot în apele
costiere marine). De asemenea, toate speciile de faună aparţinând tuturor categoriilor
taxonomice30 prezintă interes
27
De fitogeografie.Studiul răspândirii plantelor pe glob - DEX, Bucuresti, 1998
28
Despre sau în relație cu păsări dintr-o zonă anume sau perioadă - DEX, București, 1998
29
Totalitatea speciilor de pești care se găsesc în apele de pe un anumit teritoriu sau de pe întreg globul pământesc
- DEX, București, 1998.
30
Taxonomia (numită uneori şi taxologie) este o disciplină ştiinţifică care se ocupă cu stabilirea unor legi de
clasificare şi sistematizare a unor domenii reale, caracterizate printr-o structură complexă.
Termenul de taxonomie desemnează, în contextul ştiinţelor biologice, o disciplină a clasificărilor speciilor de
vieţuitoare de pe Pământ - DEX , Bucuresti, 2002
XXII
Colonie de pelicani Barza albă Cuib de lişită Codobatura albă

Pelecanus onocrotalus Coconia Coconia; Fulica atra cuib Motacilla alba
Brotăcel - Hyla Arborea Cai semisălbatici Gușter - Lacerta viridis Porci semisălbatici
Sursa: www.ddbra.ro
pentru turismul ştiinţific. Relieful, clima, hidrografia, vegetaţia şi fauna sunt componente
fizico-geografice ale peisajului natural, determinante pentru practicarea anumitor forme de
turism balnear, de agrement, de odihnă, sportiv (sporturi nautice), sunt generatoare de turism
ştiinţific-specializat (pentru biologi, botanişti, ornitologi, ihtiol
XXIII
Cherhanaua Roşu De la pescuit de scrumbie Colibă pescărească Construcţia unui

vintir
Sursa: www.ddbra.ro
2.1.3.Resursele turistice antropice

În Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu deosebire în zona limitrofă/continentală, se
găsesc numeroase vestigii, monumente, muzee, care atestă etapele de locuire din Antichitate şi
până în prezent. De asemenea, populaţia din delta propriu-zisă este deţinătoarea unor tradiţii -
case, costume, obiceiuri cu valoare deosebită.
Fig.nr.5. Puncte de interes turistic
î
Sursa: Institutul de Cercetări Eco-muzeale Tulcea
Vestigiile arheologice şi ruinele de cetăţi (fig.5) reprezintă urmele de locuire şi etapele de
populare ale Deltei Dunării şi ale spaţiului de contact cu Podişul Dobrogei (de importanţă
XXIV
strategică militară şi economică); vestigiile cetăţii Argamatn de la Capul Dolosman

(Jurilovca), ruinele cetăţii bizantine de pe Insula Bisericuţa din Lacul Rănim, vestigiile cetăţii
de la Beştepe, Mahmudia (urmele sistemului de fortificaţie al cetăţii de apărare datând din
sec. IV î.Hr.), ruinele aşezării Dinogeţia, urmele cetăţii genoveze datând din secolul XII-XIV
(ultima perioadă de stăpânire bizantină) de la Enisala, ale cetăţii Noviodunum (lângă Isaccea),
datând din perioada getică preromană.
Cetatea Halmyris – Murighiol Cetatea Orgame/ Cetatea Isaccea

Argamum – Jurilovca Noviodunumm
Sursa: Institutul de Cercetări Eco-muzeale Tulcea
Monumentele istorice, de arhitectură şi de artă generează funcţia de interes cultural-istoric
a localităţii pe teritoriul căreia sunt situate (la fel şi în cazul muzeelor şi caselor memoriale).
Astfel de monumente sunt la Malcoci, Sulina, Tulcea - bisericile reprezentând cultul romano-
catolic. În localitatea Malcoci turiştii pot vizita biserica romano-catolică construită în stil
gotic, cu un turn de 33 m înălţime, înălţată între 1873 şi 1851, la Sulina, biserica datează din
perioada în care aici a luat fiinţă Comisia Europeană a Dunării, construcţie impunătoare, cu
picturi interioare valoroase din punct de vedere artistic şi spiritual, vitralii, o clopotniţă cu trei
clopote de bronz.
Dintre lăcaşurile de cult ortodox se remarcă Biserica „Sfântul Nicolae" din Chilia
-monument arhitectural, construită la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX şi
refăcută după bombardamentele din 1941, având caracteristică principală amestecul de stiluri
arhitecturale: slav, gotic, românesc şi mănăstirea Saun lângă aria de proiecţie integrală Lacul
XXV
Rotund. Un alt edificiu de valoare arhitecturală este clădirea Primăriei din Isaccea, specific
dobrogeană, locaşuri de cult musulman cu valoare de monumente de artă; gearnia din centrul
oraşului Isaccea construită în secolul XVII, gearnia din Babadag construită în timpul
sultanului Murad I (1359-1389).
Casă din Periprava Cetatea Heracleea Ruinele Cetăţii Histria, Farul vechi din Sulina
(Enisala) pe malul lacului Sinoe
Sursa: www.ddbra.ro
Muzee şi case memoriale aflate la dispoziţia vizitatorilor sunt situate în localităţi limitrofe
rezervaţiei în Tulcea - Muzeul Delta Dunării cu cele 4 secţii: ştiinţe ale naturii, etnografie,
artă şi arheologie; în Babadag - Expozitia de Artă Orientală care adăposteşte o valoroasă
colecţie cuprinzând costume, ţesături şi broderii, ceramică. Muzeul Gospodăria Ţărânească de
la Enisala, amplasat în centrul satului Enisala, reprezintă prototipul gospodăriei ţărăneşti
dobrogene de la începutul secolului al XX-lea; aici se pot vedea obiecte care constituiau
inventarul unei gospodării de agricultori, începând cu locuinţa şi terminând cu ultimul obiect
pe care îl utiliza ţăranul în munca sa, obiecte de artă populară pentru ornamentarea încăperilor
(scoarţe de lâna, cuverturi, ştergare din borangic). În deltă, la Sulina, se distinge ca punct
muzeal, casa în care a locuit scriitorul Eugen Botez (pseudonimul Jean Bart), autorul
romanului Europolis.
Mărturii ale culturii populare (elemente de etnografie şi folclor). Se remarcă arhitectura
gospodăriilor tradiţionale ale lipovenilor: case cu acoperişul de stuf în două ape, prispa
îngustă pe două laturi, timpanul ornamentat cu motive florale, zoomorfe şi geometrice, pot fi
vizitate în satele Mila 23, Sfistofca, Periprava, Chilia Veche, în deltă, sau la Jurilovca,
Sarichioi lângă lacul Razim. Alte elemente specifice gospodăriilor lipoveneşti sunt lejanca şi
bania.
Creaţia artistică populară (port popular, folclor literar, muzical şi coregrafic), manifestări
populare tradiţionale (sărbătoarea pescarului) şi alte manifestări şi
forme de cultură populară au dispărut aproape în totalitate din cauze
sociale complexe. Totuşi, turiştii pot asista sau participa la evoluţia
unor formaţii de dansuri şi grupuri vocale la Sulina (româneşti şi
lipoveneşti), Sfântu Gheorghe şi Crişan (ucrainene), iar în zona
XXVI
limitrofă la Murighiol, Dunavăţu de jos (ucrainene), Jurilovca şi Sarichioi (lipoveneşti),

Instituţiile de ştiinţă, cultură şi artă sunt amplasate aproape în exclusivitate la limita vestică a
RBDD - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, Institutul de Cercetări
Eco-Muzeale, Casa de Cultură, Casa Corpului Didactic, Casa Cărţii - unde au loc manifestări
cultural-artistice.
Străduţă din Mila 23 Biserica Mila 23 Ronton traforat cu motivul Interior tradițional
"căluții"
Sursa: www.ddbra.ro
Satele turistice. Satele din RBDD pot să se constituie ca un produs turistic inedit, care să
satisfacă o gamă variată de motivaţii în activitatea de turism rural; astfel sunt: Crişan, Mila 23,
Sfântu Gheorghe. După tipurile de potenţial turistic pe care îl deţin, satele din Delta Dunării
se pot clasifica în:
Sate peisagistice profilate pe anumite funcţii turistice: balneare, ca Sfântu Gheorghe,
pescăreşti (toate satele din deltă, cu deosebire Mila 23).
Sate de interes cultural-istoric (cu monumente, muzee, vestigii, amplasate îndeosebi la
limita vestică cu podişul dobrogean): Nufăru, Enisala, Mahmudia, Malcoci, Histria. Vârsta
localităţii Nufăru se pierde în negura vremurilor; se consideră că s-a ridicat pe vatra unei
cetăţi romane, Prislava. La Nufăru, săpăturile arheologice au scos la iveală un strat gros de
cenuşă, ce presupune că vechea localitate a fost distrusă de un incendiu. În anul 1854, o parte
din piatra de fundament a vechii cetăţi a fost vândută de localnici la Galaţi. La poalele
dealurilor Beştepe, localitatea Mahmudia reprezintă una dintre aşezările importante sub aspect
arheologic, deci de interes cultural-istoric. Cercetările arheologice au scos la iveală urme ale
unei aşezări geto-dacice. Localitatea a fost construită pe ruinele cetăţii civile şi militare
XXVII
romano-bizantine Salsovia, ale cărei urme (şanţuri, ziduri, apeducte) se mai văd şi astăzi în
apropiere. Cetatea era situată la capătul drumului militar roman care o unea cu cetatea
Aegyssus. La Salsovia s-a refugiat în anul 322 Vaierius Licinius Licimus, fost împărat al
Imperiului Roman de Răsărit, în urma disputelor avute cu cumnatul său, Constantin cel Mare,
cu care fusese asociat la domnie. Salsovia a fost distrusă de goţi în secolul al IV-lea. Ulterior
a fost refăcută, ea dăinuind ca atare până în secolul al IX-lea. Pe teritoriul localităţii Enisala
turiştii pot vizita cetatea construită de genovezii stabiliţi la gurile Dunării în scopuri
comerciale, în ultima perioadă de stăpânire bizantină (secolele XII-XIV).
Urmele celei mai vechi colonii greceşti de pe ţărmul de vest al Pontului Euxin şi vestigiile
celui mai vechi oraş de pe teritoriul României (fondat în a doua jumătate a secolului VII I.Hr)
dau valoare cultural-istorică localităţii Histria.
Sate de interes etno-folcloric (de creaţie artistică şi artizanală) : Jurilovca, unde un interes
deosebit îl prezintă casele ruşilor-lipoveni, construite după o anumită tradiţie: pe dinafară sunt
căptuşite cu scânduri, iar interioarele prezintă adesea picturi originale în ulei, în special
plafoanele, în curte un cuptor de pâine, iar în spatele casei nelipsita bania - originala baie de
abur.
Forma de organizare a aşezărilor din deltă, impusă de condiţiile naturale, sistemul de
construcţie a locuinţelor, ridicate de regulă din pământ (în paiantă, ciamur sau chirpici) şi
acoperite cu stuf, ca şi ornamentica lor, ne demonstrează că aici se află o zonă etnografică
deosebită. Casele sunt construite pe terenul cel mai ridicat, pentru a fi ferite de inundaţii (în
multe cazuri chiar pe platforme făcute de om) şi au frontoane laterale ornamentate cu figuri
zoomorfe din scândură traforată. Împrejmuirile caselor, în majoritate din stuf, pe care oamenii
îl împletesc la capătul superior, creează un aspect ornamental ce atestă gustul pentru frumos al
localnicilor (gardurile din stuf se fac fie ca urmare a lipsei de alternative, fie datorită dorinţei
localnicilor de a păsrra stilul tradiţional; în unele cazuri se pot înfrumuseţa estetic prin
împletituri, dar acest lucru se practică din ce în ce mai rar, datorită lipsei de meşteşugari în
domeniu).
Casă tradiţională la Letea Cherhana Casă de pescar

Sursa: www.ddbra.ro
XXVIII
Partizani este un sat cu aproape 200 de case, care păstrează aspectul etnografic al caselor
deltei: construcţii ridicate din pământ, acoperite cu stuf şi cu frontoane laterale, ornamentate
cu figuri zoomorfe din scândură traforată - în locuinţele oamenilor din comuna Crişan pot fi
văzute scoarţele executate de localnici, care împodobesc pereţii caselor. Mila 23 este un sat
tipic de pescari, aşezat la 12 km de comuna Crişan.
De interes etno-folcloric sunt şi aşezările pescăreşti de pe malul drept al braţului Sfântu
Gheorghe: Nufâru, Beştepe (stilul arhitectural al caselor), Mahmudia, Murighiol.
Alături de satele turistice, oraşul Sulina (cu o istorie milenară) şi împrejurimile lui dispun
de un potenţial turistic natural remarcabil, insuficient valorificat (plaja marină, apropierea
lacurilor Roşu, Roşuleţ, Puiu, Lumina) şi de un potenţial turistic antropic, dintre care se
remarcă cele patru faruri: primul înălţat în anul 1802 de către armatele ruseşti, reconstruit in
1842 (pe malul stâng al canalului): al doilea, farul fostei CED, construit în anul 1870,al treilea
şi al patrulea construite recent, în aval, pe malul drept al canalului Sulina, ultimul a intrat în
funcţiune in anul 1982 şi are o înălţime de 49 m.
Construcția acestui far (fig.6) a fost stabilită după inființarea Comisiei
Europene a Dunării, prin "Actul public privind navigația la Dunăre", emis
la 2 noiembrie 1865 la Galați. Planurile și construcția acestui obiectiv, au
fost realizate de către inginerii englezi Ch. Hartley și M. Engelhardt care
au participat, de asemenea și la realizarea planurilor de construire a
canalului navigabil precum și cele de intreținere permanentă a brațului
Sulina. Construcția farului este realizată în două etape și finalizată în anul 1870, fiind
proprietatea Comisiei Europene a Dunării. Între anii 1856 și 1921, sediul Comisiei este la
Sulina - Palatul C.E.D. din str. I, nr. 202, după care se mută la Or șova. După desființarea
Comisiei, Ansamblul Farului din Sulina este transferat Administrației Fluviale a Dunării de
Jos din Galați, ulterior intrând în patrimoniul Muzeului Delta Dunării din Tulcea. De aici, este
preluat în 1991 de către Ministerul Culturii. Astăzi, monumentul istoric se află în
administrarea Oficiului Național Pentru Protejarea Patrimoniului.
2.2. Organizarea şi dezvoltarea turismului in Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

2.2.1.Formele de turism practicate în cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
XXIX
Tipurile de turism practicate în RBDD sunt: turism balneo-climatic (practicat îndeosebi pe

litoralul deltaic), turism ştiinţific (cercetare, informare), sportiv (vânătoare şi pescuit), de
agrement, educativ pentru tineret.
Caracteristicile geografice şi, îndeosebi, clima, hidrografia, relieful creează condiţii pentru
practicarea turismului balneo-climatic pe litoral, de la Sulina până la Capul Midia (şi
îndeosebi pe plajele de la Sulina, Sfântu Gheorghe, Gura Portiţei), cât şi în deltă şi în sud-
vestul RBDD (lacurile Histria, Nuntaşi, Tuzla), componentele acestei forme de turism balnear
sunt: baia de aer, baia de soare (helioterapie), cura de aerosoli naturali, baia de nisip, baia de
mare (talasoterapie).
Sejurul petrecut în deltă şi pe litoralul deltaic are asupra organismului o dublă acţiune:
excitantă şi calmantă, datorită radiaţiilor ultraviolete puternice, vânturilor frecvente,
conţinutului crescut de iod şi săruri din atmosferă, dar în acelaşi timp prin uniformitatea
presiunii atmosferice, prin variaţiile mici ale temperaturii, prin umezeala constantă. Îmbinarea
celor două acţiuni, aparent contradictorii, dă naştere unui climat stimulator, care determină o
creştere a metabolismului, o scădere a frecvenţei respiratorii, o combinare mai uşoară a
hemoglobinei din sânge cu oxigenul din aer, o irigare sanguină a plămânilor mult îmbunătăţită
şi o stimulare generală a proceselor biologice.
Aceşti factori de cură influenţează pozitiv anumite afecţiuni acute sau cronice ale căilor
respiratorii (bronşite, laringite, rinite), scrofulozei, limfatismului, rahitismului infantil, stărilor
de pretuberculoză, anemiilor, convalescenţei, reumatismelor articulare şi musculare,
spondilitei, stărilor postoperatorii ortopedice, fracturilor neconsolidate, căluşurilor dureroase,
osieitelor, mialgiilor, nevralgiilor, polinevritelor, bolilor ginecologice, insuficienţei
glandulare, tuberculozei osoase, dermatozelor cronice, sechelelor de poliomielită la copii.
Helioterapia contribuie la regenerarea şi călirea organismului prin faptul că radiaţia solară
activează circulaţia sângelui şi sporeşte numărul globulelor roşii, de asemenea cantitatea de
calciu şi fosfor în organism ajunge la proporţia normală, se recalcifică scheletul, iar sistemul
nervos se tonifică, tot baia de soare acţionează favorabil asupra pielii, musculaturii, circulaţiei
sângelui, sistemului nervos central şi periferic. Talasoterapia sau acţiunea terapeutică a
valurilor stimulează funcţiile organismului, în special a inimii şi a vaselor sanguine.
Declararea Deltei Dunării ca rezervaţie a biosferei prin caracteristicile peisagistice, a
speciilor de plante şi animale care îi conferă o importanţă biogeografică, ecologică şi estetică
deosebită, cu valoare de patrimoniu natural naţional şi universal a dus la intensificarea
turismului ştinţific, cu deosebire după anul 1993. În sprijinul celor ce practică turismul
XXX
ştiinţific și a celorlalte categorii de turişti, funcţionează Centrul de Informare şi Documentare

Ecologică la Crişan, Sulina şi Tulcea şi Complexul de Educaţie Ecologică de la Uzlina.
Pescuitul sportiv este o formă de turism deosebit de atractivă pentru turiştii români şi
străini, generată de bogăţia piscicolă a deltei, în perioadele şi arealele stabilite de instituţiile
abilitate.
Stabilirea locurilor şi a condiţiilor de desfăşurare a activităţilor de pescuit sportiv ca şi
emiterea autorizaţiilor privind desfăşurarea activităţilor de turism de către persoane fizice sau
juridice pe teritoriul RBDD, intră în atribuţiile a ARBDD.
Activităţile turistice, în raport cu tipurile de turism menţionate, se desfăşoară în RBDD în
mod organizat (în grup) şi neorganizat (individual). Turismul organizat se desfăşoară prin
societăţile de turism răspândite în RBDD la Tulcea, Murighiol, Uzlina, Roşu, Crişan,
Mahmudia şi Sfântul Gheorghe. La acestea se mai adaugă hoteluri plutitoare. De regulă,
turismul organizat se desfăşoară cca 95% cu turişti stăini şi cca 50% cu turişti români. Dacă
turismul organizat se practică prin societăţile abilitate şi pe traseele stabilite anual, turismul
neorganizat, individual se practică, totuşi, cu autorizaţie şi în locurile anume stabilite de
ARBDD,
După perioada din an se practică în funcţie de resursa turistică, turism sezonier, în perioada
caldă a anului (mai-octombrie), pentru recreere, educaţie de mediu, cură helio-marină,
pescuit, iar în sezonul rece, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă şi a sfârşitului de an, turism
permanent pentru găzduire conferinţe, workshop-uri, agrement.
După durată, turismul se practică, de regulă, 3-5 zile pentru pescuit, monitoring şi
cercetare ştiinţifică (workshop-uri, simpozioane), 10-15 zile pentru odihnă (recreere, cură
heliomarină).
După mijloacele de transport folosite, date fiind condiţiile fizico-geografice, se practică,
aproape în exclusivitate, turism naval, care prezintă avantajul că oferă turiştilor posibilitatea
de a cunoaşte valoarea peisagistică a deltei. Turismul nautic cere turiştilor o mai bună
pregătire sportivă pentru parcurgerea deltei cu ambarcaţiuni mici.
După mobilitate, se practică: turism sedentar rural - la Sfăntu Gheorghe, Uzlina, Maliuc,
Crişan, Jurilovca, Chilia Veche şi în alte localităţi, sau sedentar în afara localităţilor, în
locurile de campare în corturi; turism itinerant pe traseele stabilite, pe apă cu ambarcaţiuni de
tip hoteluri plutitoare, nave fluviale, şalupe, bărci.
XXXI
Tipurile de turism menţionate se practică, cu precădere, în zonele economice, unde se

găsesc şi amenajările şi dotările corespunzătoare, sunt interzise în ariile strict protejate
(exceptând monitoringul şi cercetarea ştiinţifică) şi reduse mult în zonele tampon.
Trasee Turistice în Delta Dunării
Sursa: www.ddbra.ro
2.2.2. Amenajarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pentru turism
XXXII
Pe teritoriul rezervaţiei au fost conturate 9 zone turistice, fiecare cu un anumit grad de

importanţă calculat după: accesibilitate, resursele turistice, baza tehnico-materială, cadrul
natural nedegradat şi posibilităţile de amenajare a infrastructurii şi poziţia ariilor de protecţie
integrală cu zonele tampon corespunzătoare. Zonele cu cel mai mare potenţial turistic sunt:
Matiţa - Trei Iezere - Bogdaproste; Canat Mila 35 - sat Mila 23; Gorgova - Uzlina; Roşu -
Puiu şi zona Sulina -Sfântu Gheorghe. Presiunea turistică maximă se manifestă de-a lungul
canalului Sulina, în zona turistică Mila 35-Mila 23, pe unde se dirijează cca 75% din fluxul
turistic (cu maxime la Tulcea şi Crişan. În cadrul celor 9 zone turistice pe teritoriul RBDD se
aprobă anual, de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, traseele turistice. De
regulă, sunt 7 trasee de bază (1,2,3,4,5,6,7) şi alte 12 trasee secundare (8-19). Gradul de
dotare şi dezvoltare turistică la nivelul RBDD, este dat de baza tehnico-materială a turismului:
mijloace de transport, capacităţi de cazare, alimentaţie publică, mijloace şi dotări destinate să
asigure practicarea activităţilor menţionate.
Trasee Turistice în Delta Dunării
XXXIII
Sursa: www.ddbra.ro
O primă condiţie în promovarea şi asigurarea activităţii turistice o constituie

capacitatea de cazare, alimentaţia şi formele de agrement. În privinţa capacităţii de cazare se
remarcă o creştere a numărului de unităţi de cazare, de la 66, în anul 1998, la 144, în anul
2006, cu un total de 4.276 de locuri (inclusiv municipiul Tulcea), în hoteluri, vile, cabane,
moteluri, campinguri, tabere pentru elevi, sate de vacanţă, bungalow-uri, pensiuni urbane şi
rurale, nave etc.
În afară de municipiul Tulcea, capul de pod al deltei - unde sunt concentrate cele mai
multe hoteluri (Delta, Egreta, Select, Europolis, Rex, Esplanada, Casa Albastră, City etc.) -
XXXIV
mai menţionăm Murighiol (Complex Pelican cu vile, motel şi căsuţe), Hotel Halmiris,
pensiunea Morena, pensiunea La Traian. Gura Portiţei (vile, sat de vacanţă), Uzlina (Complex
Cormoran, cu hotel, vile, pensiunea Tamarin), Roşu (vile, bungalow-uri), Crişan (cu mai
multe pensiuni, printre care: Cherhana, Delia, Măria, Nufărul, Oprişan, Vital, Hotel Sunrise),
Dunavăţul de Jos (Hotel Egreta, pensiuni - Casa Verde, Delta), Mila 23 (pensiuni La Vica,
Grig), Sfântu Gheorghe (Complexul Green Vilage pentru acţiuni culturale, hotel, pensiuni -
Mareea, Cristina), Sulina (hotel, pensiuni - Jean Bart, Coral) şi altele la Vulturu, Gorgova,
Chilia Veche, Periprava, Matiţa, Holbina.
Pensiune Chilia Veche Cazare Gura Portiței Pensiune Mila 23

Complex Turistic
Sursa: www.ddbra.ro
2.3. Principalele arii turistice acceptate în rezervaţia biosferei

2.3.1. Cadrul legislativ, structura şi organizarea
Delta Dunării a fost declarată de către Guvernul României în 1990, rezervaţie a biosferei,
hotărâre confirmată, apoi de Parlamentul României, prin Legea nr. 82/1993. Valoarea
universală a rezervaţiei a fost recunoscută prin includerea acesteia în reţeaua internaţională a
rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul Programului “Omul şi Biosfera” (MAB), lansat de
UNESCO în 1970, deoarece Delta Dunării îndeplineşte principalele caracteristici ale unei
rezervaţii a biosferei:
• conservă exemple de ecosisteme caracteristice şi conţine zone strict protejate, zone de
utilizare tradiţională a resurselor, cum sunt, de exemplu resursele piscicole sau
stuficole şi zone de tampon pentru a reduce impactul activităţilor umane;
• este un teritoriu sau o zonă costieră/marină în care oamenii reprezintă o componentă
integrală şi care este administrată pentru obiective mergând de la protecţia completă
până la producţia intensivă dar durabilă;
XXXV
• este un centru regional pentru monitoring, cercetare, educare şi instruire asupra

ecosistemelor naturale şi administrare;
• este un loc unde factorii de decizie guvernamentali, oamenii de ştiinţă şi populaţia
locală cooperează pentru rezolvarea necesităţilor umane împreună cu conservarea
proceselor naturale şi a resurselor biologice.
Cadrul legal de desfăşurare a activităţilor RBDD:
• HG nr. 983/1990 – prin care s-a înfiinţat rezervaţia;
• Legea nr. 82/1993 – actul normativ cel mai important care confirmă existenţa
rezervaţiei;
• HG nr. 248/1994 – stabileşte definirea şi delimitarea zonelor funcţionale ale
rezervaţiei: zone cu regim de protecţie integrală, zone tampon şi zone economice,
statutul de organizare şi funcţionare al Administraţiei Rezervaţiei Deltei Dunării,
componenţa Consiliului Ştiinţific al ARBDD.
Odată cu declararea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (1990) a fost înfiinţată şi
instituţia pentru administrarea patrimoniului natural din domeniul public de interes naţional al
Rezervaţiei, precum şi pentru refacerea şi protecţia unităţilor fizico-geografice de pe teritoriul
RBDD - Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).31
Conform Legii 82/1993 cu modificările şi completările ulterioare, ARBDD
este o instituţie publică în subordinea Ministerului Mediului şi Dezvoltării
Durabile.
Obiectivele principale urmărite de ARBDD în gestionarea ecologică a
teritoriului rezervaţiei sunt:
• conservarea şi protecţia patrimoniului natural existent;
• promovarea utilizării durabile a resurselor generate de ecosistemele naturale ale
rezervaţiei;
• reconstrucţia ecologică a zonelor degradate de impactul activităţilor umane.
Conform Legii 82/1993, conducerea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este realizată de
Consiliul Ştiinţific format din reprezentanţi ai ARBDD şi ai altor organizaţii implicate în
administrarea rezervaţiei (administraţia locală, ministere, societăţi economice, specialişti din
institute de cercetare, membri ai Academiei Române).32
31
http://www.ddbra.ro/organizare.php
32
http://www.ddbra.ro/organizare.php
XXXVI
ARBDD este condusă de un Guvernator, numit de Guvern la propunerea conducerii

autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu avizul prefectului judeţului Tulcea, şi
îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific şi al Colegiului executiv.
Guvernator - Liviu MIHAIU

Director Executiv Adjunct - dr. ing. Grigore BABOIANU
Director Executiv Adjunct - ec. Ioan PAPUC
Pentru realizarea atribuţiilor sale, ARBDD mai utilizează şi alte legi importante:
• Legea nr. 8/1974 privind protecţia apelor completată cu prevederile
HG nr. 138/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul apelor;
• Legea nr. 12/1974 privind pescuitul şi piscicultura, asigură reglementarea desfăşurării
acestor activităţi. Se aplică în completare cu HG nr. 971/1994 privind stabilirea şi
sancţionarea contravenţiilor la normele de pescuit şi protecţie a fondului piscicol;
• Legea nr. 26/1976 asigură protecţia vânatului şi este completată cu prevederile Legii
nr. 82/1993 şi a Ordinului nr. 66/1993 care prevede sancţionarea contravenţiilor din
domeniul practicării vânătorii;
• Legea nr. 2/1987 asigură cadrul legal pentru conservarea, protejarea, dezvoltarea
pădurilor şi menţinerea echilibrului ecologic. Este completată de Legea nr. 3/1962 al
Codului silvic, cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1993 (privind determinarea
despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetaţiei forestiere de
pe terenurile proprietate publică situate în afara fondului forestier), cu HG nr.
920/1993 (privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice), şi cu Legea nr.
82/1993;
• Legea nr. 18/1991 a fondului funciar completată coroborată cu prevederile Legii nr.
82/1993, cu ale Legii nr. 33/1994 (privind expropierea pentru cauză de utilizare
publică), cu HG nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de
societăţile comerciale cu capital de stat, cu HG nr. 1228/1990 (stabileşte drepturile de
proprietate asupra terenurilor din rezervaţie şi modul de valorificare a resurselor
terestre şi acvatice);
• Legea nr. 5/1982 privind protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor şi regimul
pesticidelor, completată de HG nr. 2498/1969 şi Ordinul comun al Ministerului
Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerului Mediului, Ministerului Sănătăţii şi
XXXVII
Ministerului Resurselor şi Industriei nr. 15/1991 privind producerea, comercializarea

şi utilizarea pesticidelor pentru agricultură şi silvicultură, asigură cadrul normativ de
utilizare a pesticidelor pe teritoriul rezervaţiei.
Prevederile privind protecţia mediului înconjurător sunt stipulate în câteva acte normative:
• Legea nr. 9/1973 privind protecţia mediului înconjurător completată de:
• Ordinul nr. 113/1990 (de aprobare a conţinutului documentaţiei necesare pentru
obţinerea acordului de mediu);
• Ordinul nr. 170/ 1990 (de aprobare a metodologiei de obţinere a acordului de mediu);
• Ordinul nr. 437/1991 (privind modul de emitere a autorizaţiei de mediu pentru
aprobarea funcţionării societăţilor comerciale şi a instituţiilor);
• Ordinul nr. 619/1992 (de aprobare a normativului de conţinut al studiilor de impact);
• HG nr. 127/1994 privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii la normele pentru
protecţia mediului înconjurător.
Actele normative prezentate elaborate după 1989 urmăresc şi respectarea prevederilor
Convenţiilor Internaţionale la care România este parte şi care sunt şi în atribuţiile ARBDD.
• Convenţia privind diversitatea biologică de la Rio de Janeiro din 5 iunie 1992, la care
România a aderat prin Legea nr. 58/1994;
• Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa la
care România a aderat prin Legea nr. 13/1993;
• Convenţia Internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată
prin Protocolul încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978, acceptată prin Legea
nr. 6/1993;
• Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural adoptată de
Conferinţa generală a ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 16 noiembrie 1972
adoptată prin DL nr. 187/1990;
• Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al
păsărilor acvatice, de la Ramsar din 2 februarie 1971, la care România a aderat prin
Legea nr. 5/1991.
De asemenea se urmăreşte şi respectarea tuturor obligaţiilor ce revin părţii române din
Convenţiile regionale de pescuit în apele Dunării şi de protecţie a apelor Dunării împotriva
poluării de către nave.
XXXVIII
2.3.2.Caracterizarea zonelor cu regim de protecţie integrală, de tampon şi economice

în perimetrul RBDD
2.3.2.1. Zonele cu regim de protecţie integrală
Zonele cu protecţie integrală (fig.6) cuprind, în principal, formaţiuni fizice şi biologice sau
grupuri de asemenea formaţiuni, habitate ale speciilor de animale şi vegetale ameninţate sau
situri naturale cu valoare mare din punct de vedere ştiinţific, al conservării sau al frumuseţii
(tabelul 2.1.).
În cadrul RBDD aceste zone sunt în număr de 18, totalizând o suprafaţă de 506 km2 şi au
ca scop principal conservarea şi protecţia păsărilor, ihtiofaunei, pădurilor cu aspect original şi
a unor eşantioane cu peisaj deltaic deosebit. Aici se pot desfăşura cercetări ştiinţifice privind
biologia, menţinerea şi conservarea calităţii mediului, precum şi monitorizarea principalilor
parametri ce definesc starea de evoluţie a acestora.
2.3.2.2.Zonele tampon
Zonele tampon însumează 2233km 2 şi cuprind suprafeţe de teren sau ape care înconjoară
zonele cu regim de protecţie integrală şi în mare, în faţa gurilor Dunării şi complexului
Razim-Sinoe, fiind delimitate 13 astfel de zone .
1. Matiţa-Merhei-Letea – 225,6km2
2. Ţontea – 125,0 km2
3. Caraorman – 138,3 km2
4. Lumina-Vătafu – 134,6km2
5. Dranov – 217,6 km2
6. Sărături-Murighiol – 0,05 km2
7. Rotundu – 124,0 km2
8. Popina 26,0 km2
9. Doloşman – 0,28 km2
10. Zmeica-Sinoe – 315,1 km2
11. Potcoava – 29,37 km2
12. Periteaşca-Leahova – 2,1 km2
13. Zona tampon marină – 1030,0 km2
Zonele tampon prezintă caracteristici biologice apropiate de cele ale ariei pe care o
protejează şi au funcţia de limitare a impactului şi presiunii antropice asupra zonelor cu regim
de protecţie integrală.
XXXIX
În zonele tampon este permisă valorificarea resurselor naturale regenerabile în mod tradiţional
şi cu condiţii de conservare şi protecţie a mediului.
2.3.2.3.Zonele economice
Zonele economice totalizează 3061 km2, cuprind suprafața cea mai mare și cea mai
diversă amenajată cu terenuri piscicole, agricole, silvice şi în alte scopuri, terenurile din regim
liber de inundaţii care nu sunt înglobate în ariile protejate, vetrele localităţilor şi alte folosinţe
de interes economic din cuprinsul rezervaţiei. În cadrul acestor zone, pe terenurile din
domeniul public sau privat, se desfăşoară, în condiţii de protecţie a mediului, activităţi sociale
şi economice dintre care: pescuitul şi piscicultura, agricultură şi creşterea animalelor, turismul
etc. Terenurile amenajate şi care au suferit fenomene de degradare datorită exploatării
indecvate au fost scoase
Fig. 6. Rezervația Biosferei Delta Dunării
XL
Sursa:Petre Gâștescu – Delta Dunării Rezervație a Biosferei, București, 2008
XLI
Tabel.2.1. Zonele cu regim de protecție intergrală

Denumire
zona cu Caracteristici geografice Biodiversitate, conservare
protecţie
integrală
-suprafaţă 96,25 km2 - nucleul cu regim de protecţie integrală
-situată în Delta fluvială este format din lacurile Roşca, Argintiu
Roşca- -delimitată de lacurile Babina, -mamifere: vidra, nurca, hermina,
Buhaiova Rădăcinoasele, Dracului, Matiţa- cainele enot, vulpe etc
Merhei (S), braţul Cernovca (N), -colonii de pelicani diverse specii
canalele Rădăcinoasele, Ocolitor (V), -plante : nufăr alb şi galben, piciorul
canalul Sulimanca (E) cocoşului, iarba broaştelor etc.
-suprafaţa 28,25 km2 - 500 de specii de plante superioare :
-situată în delta fluvio-marină, pe stejarul de luncă, stejarul brumariu,
grindul Letea plopul alb, plopul negru, tei alb, arin
Pădurea -zona forestieră naturală dezvoltată negru etc;
Letea în spaţiile depresionare dintre dune, -500 de specii de insecte, 120 specii de
cu umiditate mai mare păsări, amfibieni şi reptile, cca 8
mamifere
-suprafaţa 250 km2 -pe grinduri vegetaţie:

-situat în delta fluvio-maritimă Perişor, rogoz, pajişti stepice, în apa
-delimitat de bucla estică a Dunării nufăr galben
Lacul Vechi (S), grindul Raducului (V), -24 specii de peşti, 150 specii de păsări,
Răducu canalul Magearu (E), 9 specii de mamifere
grindul Letea (N)
-include lacurile Răducu, Răduculeţ,
alte lacuri mai mici,grinduri pajişti
etc.
-suprafaţa 1,15 km2 -100 specii de alge
-situate în delta fluvială -peste 100 specii de plante superioare
Lacul -delimitat de gârla Sontea şi canalul -23 specii de pesti
Nebunu Sontea Nou -100 specii de păsări ca egreta,
-include lacul Nebunul stufăriş, plaur cormoranul, stârc galben, tigănuş,
fixat etc. lopatar etc
-suprafaţa 16,25 km2 -au fost identificate 60 de specii de alge

-situat in delta fluvio-marina -70 de specii de plante superioare
-delimitat de lacul Lumina (V), -în apele cu conţinut mic de azot, plante
Vătafu- canalul Vătafu-Gârla Împuţită (N), carnivore, otratel
Lunguleţ grindul Puiu (SE) -15 specii de peşti, populaţii mari de
-cuprinde lacuri amfibieni
(Porcului,Vătafu,Lunguleţ), grinduri, -în formaţiunile de plaur cuibăresc
plauri plutitori etc. stârcul pitic şi cormoranul mic
-suprafaţa 22,5 km2 -400 specii de plante superioare printre
-situată în delta fluvio marină pe care o specie endemică (Ornithogalum
Pădurea grindul Caraorman în partea centrală, amphibolus), 2 specii de orhidee, stejari
Caraoramn în care intră dunele de nisip mobile şi etc.
XLII
pădurea (700ha) -peste 600 specii de insecte, păsări,

şopârle etc.
-suprafaţa 0,87 km2 - lacul are apa cloro-sulfatică şi este

-situată în afara limitei RBDD, pe lipsit de pesti, dar bogat in fitoplancton
Sărături- uscatul continental, la sud de braţul si zooplancton
Murighiol Sfântu Gheorghe, între localităţile - pescarusi cu cap negru
Murighiol şi Plopu - 200 specii de păsări ca pescăruşul
-include lacul Sărături şi zona caspic, prundăraş de sărătura, rata cu
înconjurătoare ciuf, etc.
-suprafaţa 0,50 km2 - singura pădure naturală compactă din
Arinişul -situat în delta fluvio-marină, pe RBDD dominate de arin negru
erenciuc malul stâng al braţului Sfântu -100 specii păsări, mamifere
Gheorghe
-suprafaţa 0,98 km2 - 300 specii plante superioare, 200 specii
Insula -martor de eroziune calcaros din de insecte, aici trăieşte cel mai veninos
Popina uscatul nord dobrogean păianjen, văduva neagră
-situate în nordul lacului Razim -130 specii de păsări
-suprafaţa 214,1km2 -sunt prezente multe tipuri de habitate
-situată în estul unităţii Dranov dominate de stufăriş şi păpuriş
-se caracterizează printr-o succesiune - sunt prezente colonii de pelicani creţi şi
Sacalin- de grinduri marine tinere paralele cu comuni, egrete, stârci, lebede etc.
Zatoane litoralul, la care se adaugă insula
Sacalin
-grindurile alternează cu canale de
circulaţie a apei
-suprafaţa 41,25km2 -70 specii de plante superioare,
Periteasca- -situată între complexul lagunar insecte,peşti, amfibieni
Leahova Razim-Sinoie şi litoralul marin -are importanţă ornitologică deoarece
-prezintă grinduri şi lacuri puţin aici staţionează gârliţa, gâsca cu gât
adânci roşu, pelicani, raţe etc.
-suprafaţa 1,25 km2 - se găsesc 160 specii de insecte, se
Capul -aparţine Podişului Babadag, în adăposteste şarpele de apă, , gusterul
Dolosman apropiere de localitatea Jurilovca, vargat, păsări, 13 specii de mamifere
constituit din calcare cretacice
-suprafaţa 20,75km2 -300 specii de plante, 169 specii de
Grindul -situat în complexul lacustru Razim- insecte, reptile , amfibieni, broaşte
Lupilor Sinoie ţestoase de apă
-vegetaţie specifică grindurilor - păsări, peşti, mamifere
nisipoase
-suprafaţa 140km2 -varietate de specii de floră şi faună
-situat în limitele complexului -80 specii de insecte, reptile ca şopârla
lagunar Razim-Sinoe în nordul de iarbă, şarpele rău, ţestoasa de uscat
Istria Sinoie grindului Saele etc.
- au fost observate 290 de specii de
păsări
XLIII
-suprafaţa 23km2 -vegetaţie de sol nisipos sărăturat

-situat în limitele Complexului - au fost semnalate amfibieni, reptile,
Grindul Razim-Sinoie în partea nordică numeroase păsări migratoare, 14 specii
Chituc - se caracterizează printr-o de mamifere
succesiune de cordoane, dune şi
lacuri având o poziţie în evantai
Lacul -suprafaţa 2,28km2 -zonă supusă inundaţiilor dunărene
Rotund -situat în lunca Dunării între Isaccea - au fost semnalate specii de
şi Tulcea, la vest de lacul Telince, la nevertebrate, peşti, 150 specii de păsări,
nord de limanul Saun 11 specii de mamifere
Lacul -suprafaţa 6,52km2 - au fost identificate specii de alge,

Potcoava -situat in delta fluvială, la nord de plante superioare
complexul lacustru Gorgova-Isac şi -20 specii de peşti , predominând linul şi
la sud de braţul Sulina caracuda
-amfibieni, reptile, păsări ca stârc,
ţigănuş, egreta mică, cormoranul etc.
Lacul -suprafaţa1,1km2 - au fost identificate specii de alge,
Belciug -situat în unitatea Dranov, la sud de plante superioare dispuse la marginea
braţul Sfântu Gheorghe, limitat de lacului
grindul Plopilor şi grindul Crasnicol -300 specii de nevertebrate din care
- are adâncimi mari, pănă la 7m moluşca Oxyloma pinteri este endemism
naţional
- au fost identificate specii de peşti, 100
specii de păsări
din circuitul productiv fiind declarate abandonate. Aceste terenuri, a căror suprafaţă este de
cca. 3,8% au fost propuse pentru renaturare prin lucrări de reconstrucţie ecologică.
XLIV
Capitolul III
Rezervaţia biosferei Deltei Dunării în contextul strategiei de turism durabil
3.1. Impactul activităţii turistice asupra ariilor protejate
Având în vedere că necesitatea îmbunătăţirii calităţii ecosistemelor, prin refacerea sau prin
conservarea potenţialului lor natural, ca o cerinţă fundamentală în gestionare înţeleaptă a
zonelor umede, definită în conceptul zonelor Ramsar, reprezintă o prioritate comună în
managementul acestor rezervaţii, abordarea armonizată a problemelor de administrare în cele
trei arii naturale protejate apare ca un principiu esenţial. Principala provocare în această
activitate o reprezintă de fapt, păstrarea echilibrului dintre măsurile preconizate pentru
conservarea valorilor patrimoniului natural şi cele care sa facă posibilă o utilizare cât mai
intensă a resurselor naturale în funcţie de cerinţele mereu crescânde ale populaţiei locale.
Obiectivul principal al fiecărei rezervaţii îl constituie îndeplinirea cerinţelor de conservare şi
în acelaşi timp asigurarea utilizării durabile a resurselor sale naturale precum şi a creşterii
nivelului de înţelegere a valorilor ecosistemelor deltaice.
Proiectul lansat în 2002, finanțat prin Programul Tacis al UE, a creat posibilitatea
autoritătilor din fiecare rezervație, a autorităților locale din unitățile administrative din cele
trei țări vecine: România, Ucraina și Republica Moldova, de a dezvolta cooperarea reciprocă
transfrontieră pentru elaborarea și apoi implementarea primului plan de management în ariile
naturale protejate din Delta Dunării și Prutul Inferior din cadrul Euroregiunii Dunărea de Jos.
Acţiunea de protejare a faunei şi îndeosebi a păsărilor, ca şi a pădurilor de pe grindurile
Letea şi Caraorman, s-a impus cu circa 70 ani în urmă (după Primul Război Mondial), atunci
când a devenit din ce în ce mai complexă.
Prin insistenţa naturaliştilor de marcă, din perioada interbelică, s-a reuşit ca din 1930 să se
instituie două rezervaţii naturale, şi anume: Parcul Natural Letea (1930) şi zona Roşca-
XLV
Buhaiova-Hrecişca – 1940 (în anul 1979, aceste două rezervaţii au fost trecute pe lista
mondială a rezervaţiilor biosferei – incluse între cele 177 de ecosisteme reprezentative de pe
toate continentele lumii, decizie luată în cadrul programului internaţional de studii Omul şi
biosfera33 (MAB) de pe lângă UNESCO, dar fără a se materializa o legislaţie şi o organizare
corespunzătoare).
După 1950, ca urmare a reorganizării Comisiei Monumentelor Naturii din cadrul
Academiei Române (prin Decretul Prezidenţial nr. 237/1950, înfiinţată în 1930 prin Legea nr.
213) numărul şi suprafaţa rezervaţiilor în deltă s-a extins (stabilite prin HCM NR. 891/1961;
HCM NR. 891/1961; HCM NR.528 /1970), ajungând la şase rezervaţii (trei ornitologice, una
forestieră şi două complexe), însumând 41.046 ha, la care se mai adăugau locurile de cuibărit
de protecţie mult mai redus.
Rezervaţia Roşca-Buhaiova-Hrecişca, cu o suprafaţă de 15.400 ha, era situată în deltă
fluviatilă în nordul lacurilor Matiţa şi Merhei, nucleul fiind constituit de stufării şi lacuri mai
mici. Rezervaţia reunea biotopuri variate: mlaştini stuficole, lacuri, plauri plutitori sau fixaţi,
grinduri fluviatile, marginea vestică a grindului Letea, partea estică a Câmpului Chiliei. Pe
plauri s-a stabilit singura colonie de pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus) din Europa, iar
în colonii mai mici, mai mari sau mixte, cormorani mici, lopătari, egrete mari, stârci roşii,
ţigănuşi.
Rezervaţia Perişor-Zătoane (15.200 ha) este situată în delta fluvio-marină, în unitatea
Dranov, între grindul Crasnicol şi ţărmul mării; caracteristica acestei rezervaţii, în care se
întâlnesc în succesiune grinduri marine tinere, lacuri şi zone mlăştinoase, o constituia
întrepătrunderea apelor marine cu cele fluviale – fenomen ce se răsfrânge asupra vegetaţiei şi
faunei (dezvoltarea acestora fiind determinată de structura solului şi salinitatea apei).
Datorită poziţiei geografice, rezervaţia adăpostea numeroase păsări în tot timpul anului:
cuibăreau lopătarii, lebedele, pelicanul creţ, stârcii cenuşii, galbeni şi roşii; în perioada de
pasaj se adunau, în mlaştini, numeroase cârduri de păsări limicole, iar pe dune, cârduri de
culici, pescăruşi, cătăligi, scoicari şi sitari de mal; toamna înnoptau mii de cocori; iarna , în
zătoane sau pe malul mării se adunau cârduri de gâşte, lebede, pescăruşi şi raţe. Locurile
sărăturate erau preferate pentru cuibărit, de către cătăligă şi ciocîntors. Din rezervaţie făcea
parte şi insula Sacalin, loc de maximă densitate pentru păsări atât iarna. Cât şi în timpul
pasajului de primăvară şi toamnă.
33
Program lansat în 1970 de UNESCO
XLVI
Rezervaţia Periteaşca-Leahova-Portiţa (3900 ha), situată în Complexul lagunar Razim-

Sinoie şi aproape jumătate formată din suprafeţe lacustre, oferea condiţii optime pentru
păsările limicole şi oaspeţii de iarnă. În această rezervaţie se întâlneau biocenoze dezvoltate
pe nisipurile uscate ale grindurilor, pe nisipurile scăldate de apele mării sau ale lacului Razim,
cât şi biocenoze adaptate la lacurile cu variaţii mari de salinitate.
Pădurea Letea (5200 ha) se învecina, la vest, cu rezervaţia Roşca-Buhaiova-Hrecişca. S-a
dezvoltat pe dunele de nisip de pe grindul cu acelaşi nume cu vegetaţie lemnoasă ce aminteşte
de pădurile subtropicale. Aici cresc arbori falnici (stejar pedunculat, frasinul comun şi pufos,
plopul gigant), dar şi hameiul, curpenul de pădure, viţa sălbatică şi liana Periploca graeca. În
corona copacilor cloceau codalbul şi păsările răpitoare (buha, şerparul şi şorecarul, ulii şi
ereţii, gaia roşie), iar căpriorul, bursucul şi vulpea sunt locuitori frecvenţi ai pădurii.
Pădurea Caraorman (1.260 ha) este un bun loc de adăpost pentru avifaună. Cuprindea un
variat arboret (şleau de luncă format din plop, frasin şi stejar, subarboret din zălog), dar şi o
vegetaţie erbacee de nisipuri.
Insula Popina (98 ha), situată în partea de nord a lacului Razim, era locul de cuibărit al
călifarului roşu şi a altor păsări migratoare, mai ales în timpul pasajului de toamnă.
Zonele de popas sau refugii (în suprafaţă totală de circa 8.000 ha ) erau teritorii mai mici
în afara rezervaţiilor naturale şi alcătuiau locurile permanente pentru cuibăritul păsărilor
migratoare. Sunt importante pentru numărul însemnat de colonii mixte, care aici găsesc
condiţii optime de creştere sau pentru prezenţa unor anumite specii mai puţin frecvente în
celelalte locuri ale deltei:
• Refugiul din vecinătatea lacului Marchelu, situat la nord de localitatea Mahmudia,
care adăpostea o colonie mixtă, importantă atât pentru numărul de indivizi ( în special
lopătar), cât şi ca număr de specii;
• Refugiul Uzlina, situat la nord-est de Uzlina (braţul Sfântu Gheorghe), care găzduia
una din cele mai mari colonii de Ardeidae;
• Refugiul Sărăturile, situat la sud de comuna Murighiol, în care cuibărea cătăliga şi
ciocîntorsul;
• Refugiul Fundul Goloviţei (Ceamurlia) adăpostea colonii de egrete mari şi lopătari;
• Refugiul Istria-Sinoie ocupa golful din dreptul localităţilor omonime şi constituia un
însemnat areal pentru cuibăritul călifarului alb.
XLVII
Grindul Lupilor, în perioada premergătoare migraţiilor de toamnă, devenea unul dintre

locurile de maximă densitate a avifaunei, în timpul verii întâlnindu-se cel mai des cocorul.
Prin extinderea amenajărilor agricole, piscicole şi silvice în perioada 1970-1989, pe lângă
faptul ca s-a micşorat suprafaţa totală cu 4.000 ha, s-a intensificat şi presiunea activităţilor
economice asupra ariilor protejate.
3.1.1. Infrastructura și dotările turistice în Delta Dunării

Gradul de dotare şi dezvoltare turistică la nivelul RBDD, este dat de baza tehnico-
materială a turismului: capacităţi de cazare, mijloace de transport, alimentaţie publică,
mijloace şi dotări destinate să asigure practicarea activitaţilor menţionate.
O primă condiţie în promovarea şi asigurarea activităţii turistice o constituie capacitatea de
cazare, alimentaţia si formele de agrement.
Existenţa unor drumuri improprii sau lipsa acestora de pe teritoriul RBDD, prezintã
urmãtoarele dezavantaje:
1. asigurarea unor legãturi dificile dintre diversele comune sau dintre localitãţile unei
comune de pe teritoriul rezervaţiei, cu implicaţii importante în ceea ce priveşte :
• soluţionarea unor cazuri de urgenţã din punct de vedere medical;
• deplasarea spre scoalã a copiilor din satele unei comune – scoala fiind de regulã
amplasatã încomunã;
• lipsa unor mijloace de transport între localitãţile de pe teritoriul RBDD;
2. accesul dificil dintre localitãţile deltei şi municipiu, ceea ce face ca locuitorii deltei sã
rãmânã izolaţi faţã de centrul reşedinţã de judeţ;
3. valorificarea greoaie a produselor proprii (lapte, carne, produse agricole) – valorificare
ce ar asigura condiţiile minime de existenţã locuitorilor deltei;
4. reducerea potenţialului turistic în zonã, cu efecte negative asupra nivelului de trai al
populaţiei.
Avantajele existenţei unei infrastructuri rutiere, minime necesare:
• accesul uşor şi rapid spre localitãţile deltei, în cazul unor urgenţe sau al unor calamitãţi
naturale;
• faciliteazã aprovizionarea corespunzãtoare cu marfã a localitãţilor din deltã;
• permite dezvoltarea unor activitãţi economice în zonã, ceea ce ar facilita creşterea
nivelului de trai al populaţiei;
XLVIII
• asigurã posibilitatea valorificãrii produselor proprii, pentru locuitorii deltei.

De regulă toate hotelurile au săli de conferinţă, restaurante, piscine şi săli pentru fitness,
ambarcaţiuni pentru excursii în zonele învecinate.
Pensiunile asigură masă şi ambarcaţiuni uşoare. Aşa cum s-a menţionat o importanţă a
turismului o constituie și navele-cazare care, începând cu ATBAD şi For 10 years togheter in
the Danube Delta sub auspiciile societăţii Danube Delta Tours s-au alăturat Miraj Tour SRL,
Liscom Tour, Delta- Cronos, Ibis Tours, Pelican Tours etc., toate acestea au capacitate de
cazare între 10 si 20 de locuri, asigură confort şi masă la nivel de 3- 4 stele.
Transporturile turistice sunt reprezentate în RBDD de ambarcaţiuni ca: şalupe, bărci cu
motor, pontoane, nave rapide, remorchere, practicate pe braţele Dunării, canale, lacuri, în
turismul itinerant. Pentru accesul pe canalele interioare, transporturile se desfăşoară cu nave şi
ambarcaţiuni cu pescaje mici.
Fig. 7. Complexul hotelier Cormoran, Murighiol
3.1.2. Analiza circulaţiei turistice

Din datele existente, referitoare la fluxul turistic din perioada 1971- 2003, se constată, o
creştere treptată de la cca 70.000 de turişti în 1971 (31.000 români şi 44.000 străini) la
148.000 în 1979 (59.600 români și 89.600 străini). După această perioadă s-a înregistrat, cu
unele fluctuaţii, o scădere de până la 54.624 de turişti în anul 2006 (42.835 români şi 11.789
străini).
XLIX
Cauzele acestei descreşteri sunt mai multe, printre care menţionăm perceperea de taxe
pentru turiştii străini, posibilităţile financiare modeste ale turiştilor români, lipsa unei structuri
adecvate - alimentarea cu apă potabilă în aşezările rurale şi proliferarea unor poli, constituirea
RBDD care a impus limitări în spaţiul deltaic (ariile strict protejate şi zonele de tampon),
promovarea slabă a ofertei turistice în străinătate şi în ţară, infrastructura necorespunzătoare.
(Fig. 8.)
Turismul rural care ar putea constitui o alternativă şi o sursă de câştig pentru populaţia
locală, fie ca salariaţi direcţi, fie implicaţi în activităţi colaterale (cum ar fi obţinerea de
produse locale: legume şi fructe proaspete, produse de acvacultură şi pescuit, articole de
artizanat care pot fi vândute turiştilor drept suveniruri).
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestui tip de turism este nevoie de îmbunătăţirea
infrastructurii din mediul rural, de revitalizarea culturii locale, a obiceiurilor şi culturilor
tradiţionale şi de îmbunătăţirea economiei locale.
Fig. 8. Dinamica fluxului de turişti români şi străini
L
3.1.3 Consecinţele utilizării turistice a ariilor protejate

Turismul, ca activitate economică, poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special
dacă nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce şi mari beneficii. Presiunile din partea
turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel încât
ariile naturale valoroase devin din ce în ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata,
vizite de o zi şi chiar sport. În câteva arii protejate există pur şi simplu atât de mulţi vizitatori
în anumite părţi, sau la anumite momente, încât natura - şi calitatea experienţei vizitatorilor -
suferă; în altele, vizitatorii pot pătrunde în cele mai îndepărtate zone. Facilităţile turistice intră
deseori în conflict cu ţelurile de conservare şi strică peisajele naturale; presiunile pentru
dezvoltarea unor asemenea facilităţi sunt deosebit de puternice în fostul bloc al ţărilor est-
europene, în timp ce, în unele arii protejate, turismul pur şi simplu nu are loc. Dar, dacă este
planificat şi administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forţă foarte pozitivă, aducând
beneficii atât ariilor protejate cât şi comunităţilor locale. Turismul va fi binevenit în
perimetrul sau în proximitatea ariilor protejate, dacă respectă caracterul special al ariei, astfel
încât, pagubele şi poluarea să fie minime.
Turismul poate ajuta la justificarea înfiinţării ariilor protejate în regiunile marginale, şi
poate duce la o înviorare a comunităţilor locale din punct de vedere economic şi al culturilor
tradiţionale.
Tehnicile de administrare a vizitatorilor în medii sensibile nu sunt în general bine
cunoscute.
Deşi ele costă deseori timp şi bani, venitul pe care îl generează poate ajuta la acoperirea
costurilor. De asemenea, dezvoltarea ecoturismului poate fi legată de industria manufacturieră
şi de locurile de muncă alternative la ferme, pentru a produce elementele necesare unei
economii rurale durabile. Din ce în ce mai mulţi tur operatori devin conştienţi de faptul că un
mediu sănătos şi atrăgător este esenţial pentru supravieţuirea pe termen lung a comerţului lor.
Acest lucru este recunoscut în liniile directoare pentru turism adoptate in 1982 de World
Travel and Tourism Council (WTTC). În prezent, unele companii turistice europene încearcă
să acţioneze în moduri durabile şi să lucreze cu organismele de conservare, pentru a investi în
conservare; de asemenea, tot mai mulţi turişti caută vacanţe care nu păgubesc mediul
înconjurător şi nu ofensează cultura locală. Federaţia Europeană a Parcurilor Naţionale şi
Naturale (FNNPE) a trecut recent în revistă turismul în jurul ariilor protejate şi a concluzionat
LI
că turismul şi conservarea pot fi deseori compatibile, reciproc avantajoase, dar numai dacă
este practicat într-un mod durabil, în ariile potrivite (raportul FNNPE, Loving them to Death –
turismul durabil in parcurile naţionale şi naturale din Europa, 1993). Guvernele naţionale ar
trebui să implice administratorii ariilor protejate şi industria turismului în dezvoltarea şi
implementarea planurilor pentru turismul durabil. Acestea ar trebui să fie parte din strategiile
naţionale de dezvoltare durabilă şi ar trebui incluse în planurile individuale de management
ale ariilor protejate. Din punct de vedere al utilizării turistice, măsurile de care beneficiază
ariile protejate includ:
• transformarea dezvoltării existente nondurabile în forme mai durabile;
• stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltări, în special în mediile sensibile;
• desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism, bazate pe capacitatea portanta a
ariilor protejate, incluzând sanctuare şi zone liniştite, ca şi zone potrivite pentru
diferite niveluri de folosinţă turistica şi de dezvoltare;
• reducerea poluării şi descongestionarea traficului de vacanţă;
• evitarea turismului şi a recreării excesive în ariile protejate;
• asigurarea că din turism beneficiază şi comunităţile locale;
• asigurarea de ajutoare şi resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;
• pregătirea managerilor ariilor protejate în turismul durabil.
În acelaşi timp, ar trebui să se revizuiască şi, dacă este nevoie, să se îmbunătăţească legislaţia
referitoare la turism, şi în special:
• să se dea managerilor ariilor protejate puterea de a controla dezvoltarea turismului;
• să se ceară evaluarea completă din punct de vedere ecologic a propunerilor care privesc
ariile protejate;
• să se conlucreze cu industria turismului, să se ceară ca pagubele ecologice create de
turismul din trecut să fie reparate şi să se adopte tehnici manageriale pentru a face
viitoarea utilizare durabilă.
Schemele de pionierat în turismul durabil ar trebui să se încurajeze, de exemplu prin:
• împrumuturi, subvenţii sau taxe de concesiune pentru fermieri şi comunităţile locale,
pentru înfiinţarea de mici întreprinderi care să folosească ariile protejate într-un mod
adecvat;
LII
• proiecte administrative, pentru a arăta abordarea inovatoare a turismului, adecvate

economiilor locale;
• folosirea fondurilor PHARE şi a celor naţionale pentru turism, cu scopul de a încuraja
turismul durabil în blocul ţărilor est - europene.
FNNPE a definit turismul durabil ca toate formele de dezvoltări turistice, management şi
activităţi turistice care menţin integritatea ecologică, socială și economică şi bunăstarea
resurselor naturale și culturale, construite în mod perpetuu.
Turismul durabil în interiorul şi în afara ariilor protejate cere:
• cooperare strânsă cu autorităţile ariilor protejate;
• operatorii turistici si ghizii care lucrează în ariile protejate să aibă înalte cunoştinţe
ecologice;
• contribuţii practice şi financiare ale operatorilor turistici pentru conservarea ariilor
protejate;
• reguli pentru promovarea şi marketingul vacanţelor bazate pe ariile protejate;
• linii directoare pentru implicarea comunităţilor locale;
• standarde pentru proiectarea şi operarea facilităţilor de turism durabil şi a afacerilor.
Insula Sahalin este un important loc de cuibărit pentru păsările din Delta Dunării. Arie
strict protejată, în care accesul este strict interzis turiştilor, insula Sahalin nu a scăpat însă de
soarta locurilor frumoase vizitate de aşa zişii iubitori de natură. Nu de puţine ori cuiburile
păsărilor rare au fost puse în pericol de amatorii de grătare, care au uitat să respecte natura.
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării recunoaşte însă că are o problemă cu
panotarea şi avertizarea turiştilor în legatură cu sancţiunile pe care le riscă.
Insula Sahalin este situată la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Această insula
face parte din ariile strict protejate din Delta Dunării, unde accesul turiştilor este interzis.
Insulă are o suprafață de 21.410 hectare şi a fost pusă sub ocrotire în anul 1938, ne-a
declarat Guvernatorul Deltei Dunarii, Paul Cononov34. În ceea ce priveşte accesul pe insulă,
aici au voie numai agenţii ecologici, Garda de Mediu si cercetătorii cu permis de cercetare,
obţinut de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. În insulă se află o mare
varietate de păsări, mamifere şi reptile. Aici se regăsesc, de exemplu cele mai mari colonii de
chire de mare şi pelicani creţi. Aici este principala zonă de cuibărit, hrănire şi iernare a
acestor specii. În acest moment mai avem un număr de 229 de specii de păsări. Sunt şi
34
Guvernator al Deltei Dunării din 2005 până în 2008
LIII
sturioni, dar şi plante rare, cum ar fi varza de mare şi canarul bălţi, mai precizează Paul
Cononov. Deoarece este situată în apropierea localităţii Sfântul Gheorghe, există o presiune
permanentă din partea turiştilor care doresc cu tot dinadinsul să vadă insula. De aceea,
conducerea rezervaţiei a detaşat un număr mai mare de agenţi ecologici în această zonă. Am
trimis chiar şi un ponton plutitor lângă insula Sahalin, pentru a împiedica turiştii să încalce
aria protejată, a afirmat Guvernatorul Cononov. Din păcate însă acest lucru nu functionează,
deoarece turiştii reusesc să ajungă pe insulă.
Din acest motiv, la data de 1 iulie Asociaţia Salvaţi Delta Dunării a iniţiat o campanie de
strângere a gunoaielor intitulată Moarte PET-ului. Aproximativ 80 de voluntari au strâns de pe
insula Sahalin peste 200 de saci cu gunoi. Cel mai mult ne deranjează cand găsim în zonă
urme de activităţi care nu au ce cauta într-o zonă strict protejată. Ni s-a întamplat să găsim
sticle de bere goale şi alte asemenea deşeuri. Dacă tot au riscat şi au venit pe insulă, ar putea
măcar sa respecte acest loc, a declarat indignat Paul Cononov. Valoarea amenzii pentru cei
care sunt prinşi pe insulă poate ajunge chiar şi pana la 50 de milioane de lei. Se pare însă că
acest lucru nu-i opreste pe oameni, voluntarii Asociaţiei Salvaţi Delta Dunării strângând
cauciucuri, neoane, becuri şi chiar şi televizoare şi frigidere, în timp ce ei se temeau să nu
calce pe cuiburile de lebede din zonă. În ciuda faptului că nimeni nu are voie sa vină pe
insulă, tot mai multi turişti se laudă pe forumuri că au vizitat locaţia şi o recomandă şi altora.
Mai mult, chiar şi agenţiile de turism oferă vizite pe Insula Sahalin, turiştii fiind invitaţi să
admire coloniile de pelicani. Panotajul din zonă va trebui mult mai bine realizat. Va trebui să
montăm mai multe panouri prin care să interzicem accesul în zonă şi să menţionăm
sancţiunile care pot fi aplicate, a afirmat, îngrijorat de situaţia existentă, guvernatorul Deltei
Dunării.
3.2. Promovarea unor strategii și planuri de dezvoltare durabilă in R.B.D.D

3.2.1. Master Planul Deltei Dunării reprezintă un cadru şi o strategie pentru dezvoltare
de viitor a Deltei Dunării. Acesta stabileşte în detaliu etapele de dezvoltare pe care Rezervaţia
Biosferei Delta Dunării şi toţi factorii implicaţi din regiune ar trebui să le urmeze pentru
conservarea patromoniului natural, păstrarea tradiţiilor locale şi îmbunătăţirea condiţiilor de
viaţă ale populaţiei din zonă. Master Planul a fost realizat de INCDD Tulcea, la solicitarea
MMDD.
Master Planul Dezvoltării Regionale a Deltei Dunării aderă la principiile dezvoltării
durabile, împreună cu definiţiile impuse de Naţiunile Unite şi acceptate de majoritatea
LIV
naţiunilor guvernamentale din lumea întreagă. În câteva cuvinte, dezvoltarea durabilă este
explicată astfel: … dezvoltarea care asigură răspunsurile nevoile prezentului fără să
compromită abilitatea viitoarelor generaţii să îşi satisfacă necesarul lor.35 Un principiu
important al conceptului dezvoltării durabile este echitate între generaţii, însemnând că gradul
de acces la resursele pe care planeta poate să le furnizeze să nu fie mai mic în viitor decât cel
din prezent. Aceasta este noţiunea de echitate între generaţii, aceasta este echitatea în cadrul
populaţiei prezente şi înseamnă consumarea resurselor fără să nege consumul necesar pentru
alţii.
Pentru a rezulta cât mai bune soluţii asupra planurilor regionale, Master Planul regional al
Deltei Dunării se concentrează mult mai mult şi mai aproape de definiţia dezvoltării:
Plănuirea managementului schimbărilor la nivel local şi regional pentru accelerarea creşterii
nivelului de trai şi îmbunătăţirea sistemului de exploatare a resurselor într-un mod durabil.
Acesta acoperă nu numai forma fizică a dezvoltării, dar de asemenea toate celelalte elemente
care au influenţă asupra oamenilor din Delta Dunării şi se cer a fi bine făcute, incluzând
dezvoltarea infrastructurii ca şi dezvoltarea socială, culturală, comunitară respectând aspectele
de mediu. Toate acestea sunt incluse în conceptul complex al dezvoltării durabile. Master
Planul Dezvoltării Regionale a Deltei Dunării aderă la principiile dezvoltării durabile,
împreună cu definiţiile impuse de Naţiunile Unite şi acceptate de majoritatea naţiunilor
guvernamentale din lumea întreagă. Pentru a-şi atinge obiectivele dorite şi pentru reducerea
poluării, Master Planul trebuie să se implice în multe sfere de activitate. Acestea implică
agenţii economici din sectorul privat (de exemplu marile firme, întreprinzătorii temerari,
operatorii de transporturi navale, constructorii etc.) precum şi din sectorul public (de exemplu
furnizorii de servicii în domeniul sănătăţii şi educaţiei).
O parte din strategia Master Planului este urmărirea bunei guvernări la toate nivelurile,
începând cu însuşi Master Planul cu strategia sa de implementare. O bună planificare şi un
management al schimbării depinde nu numai de un plan care să conţină nu numai ceea ce este
de făcut ci şi cum trebuie procedat. Este de aşteptat ca eforturi similare la nivel local şi
guvernamental să genereze planuri locale, regionale, care să fie pe deplin armonioase, foarte
transparente, şi să pună arealul propus pentru dezvoltare durabilă atât în mediul urban cât şi
rural.
Fig.nr .9. Master Planul – Cadrul de dezvoltare regională şi naţională
35
Comisia Mondială de Dezvoltare şi Mediu, 1987
LV
Sursa: www.mmediu.ro
3.2.2. Pregătirea Master Planului

Master Planul Regional este un cadru şi o strategie pentru dezvoltare de viitor, bazat pe
evaluarea diverselor scenarii şi pe opţiunea pentru un scenariu preferat. Descrie forma şi
structura generală a ceea ce se va înfăptui, şi stabileşte în detaliu procesul pe care RBDD şi
toate organismele şi organizaţiile din regiune ar trebui sa îl urmeze pentru viitor.
3.2.3. Programul Master Planului
Perioada Master Planului Regional este structurată pe două faze: una pe termen scurt şi
altul pe termen lung, care să implice proiecte de infrastructură şi schimbări legislative care
au ţinte îndepărtate în timp. Aceste probleme sunt împărţite astfel în două direcţii:
(I) Etape: implementarea Master Planului implică două etape. Prima etapă se referă la
realizarea studiilor de fezabilitate şi este detaliată în forma unui plan de acţiune, având ca
ţinte imediate: realizarea cadrului juridic de desfăşurare a acţiunilor propuse, studii de teren
detaliate (topografice, geotehnice, pedologice, hidrologice, transecte biologice).
În a doua etapă se trece la implementarea acţiunilor detaliate în etapa anterioară. Pe
termen lung Master Planul va fi progresiv, cu o flexibilitate, lăsând posibilitatea ca deciziile să
poată fi adaptate condiţiilor şi situaţiilor ce vor apărea.
(II) Monitoring. Master Planul este însoţit de un desfăşurător ce va putea fi monitorizat
LVI
atât în timp cât şi din punct de vedere al evoluţiei mecanismelor de implementare. Se va

evalua nu numai performanţa dar şi rezultatele implementării, prin aprecierea veniturilor
realizate în urma implementării.
3.2.4. Strategia de dezvoltare a turismului propusă de Consiliul Judeţean este structurată
pe obiective, priorităţi şi măsuri şi iau în considerare toate componentele dezvoltării turistice.
Unele dintre măsurile necesare pentru punerea în practică a strategiei au în vedere:
• Dezvoltarea ofertelor turistice pentru judeţul Tulcea şi anume: ecoturism, turism
pentru pescuit şi vînătoare sportivă, turism rural, turism cultural, turism urban;
• Dezvoltarea calităţii în turism prin: sprijinirea renovării destinaţiilor turistice,
construirea de noi unităţi de cazare care să se încadreze cu arhitectura specifică a
judeţului şi peisajul, îmbunătăţirea dotărilor turistice, realizarea unei reţele judeţene
unitare de panouri şi indicatoare de semnalizare a obiectivelor turistice;
• Servicii de sprijinire a turismului: promovarea turismului, sisteme de rezervare a
locurilor, studii de piaţă, realizarea de pachete de servicii pentru grupuri ţintă şi de
pachete de servicii turistice rurale, crearea de centre de informare etc.;
• Dezvoltarea infrastructurii de utilităţi şi de acces: construire şi modernizare de
drumuri, construire de debarcadere pentru toate tipurile de nave, acţiuni de
decolmatare, amenajarea plajelor, asigurarea apei potabile, instalaţiilor de canalizare şi
a staţiilor de epurare;
• Lărgirea şi îmbunătăţirea infrastructurii pentru protecţia mediului: acţiuni de
conştientizare şi de sensibilizare a populaţiei în ceea ce priveşte protecţia mediului
înconjurător, acţiuni de colectare şi reciclare a deşeurilor menajere, acţiuni de
retehnologizare a navelor pentru transport turistic etc. Strategia propusă de către
Consiliul Judeţean este în concordantă cu princiipiile turismului durabil şi cuprinde
toate măsurile necesare pentru dezvoltarea unui turism organizat, controlabil şi de
calitate.
Parteneriatul cu agenţiile de turism şi turoperatorii care activează în Judeţul Tulcea va
asigura succesul acestei strategii şi dezvoltarea turismului în judeţ.
La nivelul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, nu există o strategie de dezvoltare turistică
ci doar acţiuni de organizare şi implementare a ecoturismului, ca forăa optimă de turism
pentru o zonă cu statut de protecţie, aşa cum este RBBD. Principalii actori în implementarea
LVII
şi organizarea ecoturismului în RBDD sunt - Institutul de Cercetare Dezvoltare Delta

Dunării şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Acţiunile prioritare pentru facilitarea şi organizarea ecoturismului sunt:

• Amenajare trasee de acces şi observatoare ornitologice;
• Amenajare Centre de Informare şi Educaţie Ecologică.
3.2.5. Dezvoltarea ecoturismului în RBDD din punct de vedere al conservării

mediului
Turismul este resursa viitorului în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. În acelaşi timp el
este un paradox. Poate produce mari pagube zonelor protejate, în special dacă nu este
administrat cum trebuie, dar poate de asemenea să aducă mari beneficii.
Dezvoltarea actului turistic, ţinând cont de formele de turism ce se pot practica pe teritoriul
Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, poate influenţa mediul deltaic şi toate valorile naturale
ale acestuia prin:
• prezenţa, comportamentul şi numărul turiştilor pe trasee şi în zonele adiacente;
• existenţa şi modul de funcţionare a amenajărilor şi echipamentelor turistice, dispersate
în teritoriu (hoteluri, căsuţe, campinguri) ;
• circulaţia mijloacelor de transport turistice (hidrobuze, şalupe, bărci cu motor, bărci cu
pânze) ;
• dotările de agrement folosite (hidrobiciclete, bărci etc).
Facilitarea dezvoltării lui în concordanţă cu capacitatea de suport a ecosistemelor din
rezervaţie este strâns legată de dezvoltarea unui sistem de monitoring pentru realizarea
evidenţei şi controlului fluxului de turişti.
În acelaşi timp, ecoturismul, care este nemijlocit legat şi dependent de existenţa naturii cât
mai puţin modificată de om este considerat un instrument important pentru conservarea ei.
Ecoturismul este forma ideală de turism, către care trebuie îndrumaţi şi încurajaţi să se
îndrepte toţi vizitatorii deltei noastre. Prin practicarea acestei forme de turism se realizează pe
deplin unul din principalele obiective ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, şi anume acela
de a contribui activ la educarea vizitatorilor în spiritul cunoaşterii şi protejării naturii.
Vizitarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării va contribui şi la conştientizarea faptului că
LVIII
resursele naturale nu sunt nelimitate şi ca urmare ele trebuie folosite raţional, asigurând astfel
o dezvoltare durabilă.
3.2.6.Propuneri de dezvoltare durabilă a turismului

Deoarece dezvoltarea turismului şi a infrastructurii turistice în judeţ şi pe teritoriul RBDD
reprezintă o prioritate actuală atât la nivel naţional cât la nivel regional şi local este necesar a
fi cunoscute toate datele necesare dezvoltării durabile a turismului, fără a afecta ecosistemele
naturale. Pentru cei care activează în zone protejate planificarea dezvoltării turistice trebuie să
se facă în strânsă legatură cu planificarea ecologică, planificare ce presupune ca toate
elementele de mediu să fie supravegheate şi analizate pentru determinarea celor mai adecvate
modele de dezvoltare şi amenajare teritorială.
Sistemele de planificare ecologică sau a mediului trebuie să ţină cont de următoarele
principii şi acţiuni:
• Principiul precauţiei în luarea deciziei;
• Principiul prevenirii riscurilor ecologice (producerea unor efecte negative asupra
mediului) şi a producerii daunelor;
• Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic
natural;
• Principiul “poluatorul plăteşte”;
• Înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea
oamenilor;
• Crearea sistemului de monitorizare integrată a mediului (supraveghere, prognoză,
avertizare şi intervenţie);
• Utilizarea durabilă a tuturor resurselor existente;
• Crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la
elaborarea şi aplicarea planurilor de dezvoltare;
• Dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea protecţiei mediului.
Planificarea durabilă a unei activităţi la nivel local trebuie să aibă în vedere prevederile sau
recomandările existente în strategiile naţionale în domeniul respectiv. De exemplu,
dezvoltarea ecoturismului şi a activităţilor economice durabile conexe în localităţile din
interiorul şi din vecinătatea ariilor naturale protejate este una din acţiuni privind protecţia şi
conservarea biodiversităţii şi reconstrucţie ecologică incluse în Planul Naţional de Acţiune
LIX
pentru Protecţia Mediului elaborat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului în

octombrie 2003.
Planificarea dezvoltării turistice durabile la nivel naţional, regional sau local trebuie să ţină
cont de asemenea de indicatorii şi normele de gestionare turistică şi de sistemele şi tehnicile
de management a vizitatorilor dezvoltate de către cercetători în ultima vreme ca bază în
procesele de planificare şi management a zonelor protejate.
În acest sens, se impun următoarele studii care să asigure limitele până la care dezvoltarea
turismului şi a infrastucturii turistice nu afectează capacitatea de suport a RBDD:
1. Studiu pentru evaluarea capacităţii optime de primire (Capacitatea de suport);
2. Studiu pentru evaluarea impactului activităţii turistice asupra ecosistemelor deltaice;
3. Studiu pentru elaboarea măsurilor de reducere a impactului negativ cauzat de activitatea
turistică.
Realizarea acestor studii necesită echipe interdisciplinare de cercetători şi o durată minimă
de 3 ani, având în vedere suprafaţa mare a RBDD şi parametrii/indicatorii care trebuie
evaluaţi.
LX
Concluzii:
Pe baza documentării şi analizelor realizate, concluzionăm următoarele:
Ecoturismul s-a dezvoltat rapid în ultimele decenii. Deşi are potenţialul de a influenţa
pozitiv mediul natural şi social în care se desfăşoară, el poate fi la fel de dăunător ca şi
turismul de masă, dacă nu este organizat corespunzător.
Deşi anumite detalii variază, majoritatea definiţiilor ecoturismului reflectă o formă
distinctă de turism, care întruneşte patru criterii de bază: se desfăşoară în spaţii naturale şi
culturale , implică măsuri de conservare, încurajează implicarea comunităţii locale şi susţine
bunăstarea localnicilor.
Ecoturismul poate fi privit şi ca o oportunitate de afaceri. O afacere ecoturistică poate
avea succes pe termen lung dacă este o afacere responsabilă, care respectă legile pieţei şi ale
dezvoltării durabile deopotrivă. Ecoturismul este o versiune durabilă a turismului în arii
naturale, incluzând în acelaşi timp şi elemente ale turismului rural şi cultural. Pe lângă
principiile turismului durabil la care subscrie, ecoturismul are şi principii specifice: contribuie
activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural; include comunităţile locale în activităţile
de planificare, dezvoltare şi operare şi contribuie la bunăstarea lor; implică explicaţii complete
şi interesante pentru vizitatori, privind resursele naturale şi culturale; este destinat în special
vizitatorilor individuali precum şi grupurilor organizate de mici dimensiuni. Ecoturismul este
o nişă de piaţă în cadrul turismului în arii naturale, care a înregistrat o creştere impresionantă
în ultimele decenii. El tinde să devină un segment de piaţă independent, sub influenţa unor
factori precum: fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, preferinţa călătorilor de a alege
LXI
vacanţe cu tentă educativă, care să le îmbogăţească existenţa, dorinţa lor de evadare în

mijlocul naturii, de a fi activi şi de a petrece un timp de calitate cu prietenii sau familia etc..
Organizaţiile locale, regionale, naţionale şi internaţionale, indiferent de forma de
organizare, au un rol determinant în promovarea şi răspândirea ecoturismului în întreaga
lume.
Delta Dunării este o delta lobată, cu o avansare, oarecum uniformă în mare a frontului
deltaic şi cu mici lobi în gura de vărsare a principalelor artere. Se formează în golfurile marine
şi constituie tipul clasic de deltă.
Comparativ cu alte delte din lume, ţinând cont de indicatori specifici, RBDD ocupă locul
22, având următoarele dimensiuni: 4150 km2 suprafaţă a deltei; 2840 km lungime a fluviului
Dunărea şi 805 300 km2 suprafaţa bazinului hidrografic al Dunării.
Delta Dunării găzduieşte pe un spaţiu relativ restrâns 30 de tipuri de ecosisteme, respectiv
o bancă naturală de gene de valoare inestimabilă pentru patrimoniul universal, fiind în acelaşi
timp o concentrare importantă de resurse naturale cu valoare economică care sunt predispuse
la supraexploatare.
Activităţile tradiţionale ale populaţiei din Delta Dunării, în funcţie de proporţia populaţiei
ocupate, sunt reprezentate de: pescărie (12.45%), creşterea animalelor şi cultura plantelor
(32.54%), exploatarea masei lemnoase (11.65%), vânătoarea şi pescuitul sportiv (17.02%),
ecoturismul (16.9%), recoltarea stufului (9.44%), navigaţia şi comerţul.
Ca şi concluzie se poate afirma că starea generală actuală a ecosistemelor de pe teritoriul
RBDD este favorabilă. Această situaţie este favorizată şi de existenţa unor zone greu
accesibile unde impactul activităţilor umane este diminuat.
Instituţiile implicate direct sau indirect la această data în pescăriile din Delta Dunării sunt:
• Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu atribuţii înpolitica
sectorului piscicol din România, conform Legii nr. 192/2000;
• Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, coordonează activitateaARBDD;
• Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), administrează utilizarea
resurselor naturale în teritoriu, conform Legii nr. 82/1993, H.G. nr. 248/1994, Legii nr.
69/1996, H.G. nr. 516/1997 şi Legii nr. 454/2001;
• Consiliul Judeţean Tulcea (CJT), administrează activităţile economice pe suprafeţele
ce constituie domeniu public de interes judeţean, respectiv pe amenajările piscicole,
conform Legii nr. 69/1996;
LXII
• Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), evaluează

starea pescăriilor, nivelul stocurilor şi fundamentează reglementările de pescuit prin
programul de cercetare supervizat de ARBDD;
• Societăţile Comerciale sau pescarii privaţi, desfăşoară activitatea economică de
pescuit, în suprafeţele domeniului public de interes naţional sau judeţean
Este necesară o coordonare unitară a eforturilor şi investiţiilor în scopul implementării
politicilor ecologice şi a unui management durabil în RBDD. Realizarea obiectivului de
exploatare durabilă necesită cercetarea anuală a stocurilor şi exploatării şi stabilirea tacticilor
de administrare durabilă (controlul ieşirilor – cote maxime de captură şi/sau controlul
intrărilor – cote maxime de efort de pescuit), proces adaptabil în funcţie de eficienţa
măsurilor şi răspunsul dinamicii populaţiilor de peşti la exploatare dar şi la variaţiile naturale
ale factorilor de mediu sau poluării. Resursele naturale din Delta Dunării sunt deosebit de
atractive din punct devedere economic şi asigură premisele pentru activităţi economice
diversificate.
Bibliografie
Condurățeanu Marinescu Simina - Parcuri şi rezervaţii naturale pe glob, Editura Albatros,
Bucureşti, 1985
Erdeli G, Gheorghilaș A. – Amenajări Tustice, Editura Universitară, București, 2006, ISBN
978-973-749-116-9
Gâștescu P., Știucă R. – Delta Dunării Rezervație a Biosferei , Editura CD PRESS,
Bucuresti, 2008, ISBN 978-973-1760-98-8
Stănciulescu Gabriela, Lupu N., Tigu G – Dicționar poliglot explicativ de termeni uzați în
turism, Editura All, București, 1998
Stănciulescu Gabriela (coordonator) – Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print,
București, 2002
Academia română - Intitutul de lingvistică Iorgu Iordan – DEX, Editura Univers
Enciclopedic,1998, ISBN 973-9243-29-0
Consiliul European, Raport asupra creării parcurilor naturale, regionaleşi parcurilor
naturale de frontieră, Doc.2708/1970
http://www.cambridge.org/uk
http://www.cofrat.com
LXIII
http://www.cevennes-ecotourisme.com - Association Cévennes Ecotourisme

http://www.ddbra.ro
http://www.eco-label-tourism.com - The European Eco-label for tourist
accomodation service
http://www.ecotourism.org.au - Ecotourism Australia.
http://www.ecotourism.org - The International Ecotourism Society (TIES)
http://www.eurogites.com
http://www.gdrc.org/uem/eco-tour/eco-tour.html - dezvotare durabilă, turism
http://www.iucn.org/ Definiţii şi Clasificări ale ariilor protejate
http://www.mmediu.ro
http://www.planeta.com- Planeta.com : Global journal of practical ecotourism
http://www.ivt-rj.net/caderno/anteriores/ - revistă virtuală trimestrială de turism
şi ecoturism dezvoltare comunitară, Rio de Janeiro, ISSN 1677-6976
http://www.sgg.ro
http://www.source.asso.fr
http://www.wikipedia.org
LXIV
LXV

Rezervația Biosferei Delta Dunării

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rezervația Biosferei Delta Dunării

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ecoturismul în România

Studiu de caz: Rezervaţia Biosferei în Delta Dunării

american), drept o formă ce poate asigura valorificarea adecvată a resurselor turistice şi

Rezervaţie a Biosferei nu este destinată unei protecţii exclusive ci are mai

Ecoturismul.Teoretizare a elementelor fundamentale

1.1. Definirea ecoturismului

• impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural1.

Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiţie mai succintă:

Implică măsuri de Încurajează implicarea

Sursa: Kiss Valerica - autor

1.2. Conceptul de ecoturism

Termenul turism verde este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului

1.3. Principiile ecoturismului

• Ecoturismul se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe experienţa directă şi

Turismul în concepţia clasică

Turismul în arii naturale

1.4. Criterii de clasificare şi valorificare a parcurilor şi rezervaţiilor naturale

Rezervaţiile naturale sunt arii protejate, care îmbină conservarea, reprezentând

1.5. Situaţia ariilor naturale protejate şi a monumentelor naturii

Suprafaţa României 23.839.100 ha

Parcuri Nationale si Naturale, integral/partial pe teritoriul

2.1.2. Resursele turistice naturale

Lacul Sinoe văzut Canalul Şontea 1 Canalul de centură Delta Superioară

Nufăr galben Nufăr alb Papură Stuf

emerse – limbarița (Alisma plantaga-aquatica), săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia), crinul

Fraxinus excelsior Aalix babylonica, Stejar secular la Letea Iasca - Ganoderma

Această componentă - vegetaţia - sporeşte valoarea turistică estetică si peisagistică a

Colonie de pelicani Barza albă Cuib de lişită Codobatura albă

Cherhanaua Roşu De la pescuit de scrumbie Colibă pescărească Construcţia unui

2.1.3.Resursele turistice antropice

Fig.nr.5. Puncte de interes turistic

strategică militară şi economică); vestigiile cetăţii Argamatn de la Capul Dolosman

Cetatea Halmyris – Murighiol Cetatea Orgame/ Cetatea Isaccea

limitrofă la Murighiol, Dunavăţu de jos (ucrainene), Jurilovca şi Sarichioi (lipoveneşti),

Casă tradiţională la Letea Cherhana Casă de pescar

2.2. Organizarea şi dezvoltarea turismului in Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

Tipurile de turism practicate în RBDD sunt: turism balneo-climatic (practicat îndeosebi pe

ştiinţific și a celorlalte categorii de turişti, funcţionează Centrul de Informare şi Documentare

Tipurile de turism menţionate se practică, cu precădere, în zonele economice, unde se

Trasee Turistice în Delta Dunării

2.2.2. Amenajarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pentru turism

Pe teritoriul rezervaţiei au fost conturate 9 zone turistice, fiecare cu un anumit grad de

O primă condiţie în promovarea şi asigurarea activităţii turistice o constituie

Pensiune Chilia Veche Cazare Gura Portiței Pensiune Mila 23

2.3. Principalele arii turistice acceptate în rezervaţia biosferei

• este un centru regional pentru monitoring, cercetare, educare şi instruire asupra

ARBDD este condusă de un Guvernator, numit de Guvern la propunerea conducerii

Guvernator - Liviu MIHAIU

Ministerului Resurselor şi Industriei nr. 15/1991 privind producerea, comercializarea

2.3.2.Caracterizarea zonelor cu regim de protecţie integrală, de tampon şi economice

Sursa:Petre Gâștescu – Delta Dunării Rezervație a Biosferei, București, 2008

Tabel.2.1. Zonele cu regim de protecție intergrală

-suprafaţa 250 km2 -pe grinduri vegetaţie:

-suprafaţa 16,25 km2 -au fost identificate 60 de specii de alge

pădurea (700ha) -peste 600 specii de insecte, păsări,

-suprafaţa 0,87 km2 - lacul are apa cloro-sulfatică şi este

-suprafaţa 23km2 -vegetaţie de sol nisipos sărăturat

Lacul -suprafaţa 6,52km2 - au fost identificate specii de alge,

3.1. Impactul activităţii turistice asupra ariilor protejate

Rezervaţia Periteaşca-Leahova-Portiţa (3900 ha), situată în Complexul lagunar Razim-

Grindul Lupilor, în perioada premergătoare migraţiilor de toamnă, devenea unul dintre