Sunteți pe pagina 1din 7

SRMANUL DIONIS de Mihai Eminescu - caracterizarea personajului principal Ceea ce Eminescu a instaurat este un sens historial al Fiintei, un mod

de gandire a profunzimii lumii, a inaltului ei invizibil. A mers intr-o blanda ratacire pana la marginea prapastiei unde doarme ascuns inca neganditul. (Constantin Barbu). Eminescu, zeul tutelar al intregii literaturi romane. (M. Dragan), care face parte din familia tragica a marilor suflete romantice europene: Heinrich Heine, Friederich Schiller, Alfred de Musset, Leopardi, Victor Hugo. Opera sa se prezinta ca o structura arhetipala, plina de intelesuri si semnificatii profunde, prin intermediul carora sufletul autohton a putut accede la universalitate. Mihai Eminescu deschide prin epica sa doua drumuri in literatura romana: cel al prozei fantastice si cel al epicii filozofice. (E. Simion) Filozofia imaginarului-acea fantastica transcendenta cum a numit-o Novalis, reflecta nazuinta catre imensitate si ireal, fuga dincolo de limite, ce constituie ritmul originar si profund al vietii launtrice, bogatia si tragedia fiintei umane, fiind exprimata dorinta de fantastic-plasmuire a imaginatiei, ce izvoraste din iluzie, delir uneori, intotdeauna din speranta si mai ales din speranta slavarii. (M. Schneider). Trebuie sa remarcam faptul ca orice incercare de conceptualizare a fantasticului este improprie, caci fantasticul presupune un paradox prin insasi conceptia sa: sa dea forma a ceea ce, prin definitie, nu are, fantasticul putand fi scrutat ca un proces ontic. De la Manuscrisul de la Saragosa de Potoki la Kafka sau de la O mie si una de nopti la Poe sau Nerval , literatura fantastica ne ofera farmecul insolit al unui gen ce ramane sa fie definit. De-a lungul timpului, in incercarile de definire a conceptului de fantastic sau de surprindere a vocatiei fantasticului in structurile narative ale prozei romanesti, spiritul critic s-a manifestat cu reticenta. Astfel , Adrian Marino, autorul unei ample si erudite analize, Dictionar de analize literare, ajunge la categorica opinie potrivit careia nu exista vocatie pentru fantastic in literatura romana. Ne exprimam insa dezacordul cu teza amintita, pentru ca exista o literatura fantastica propriu-zisa in cadrul literaturii romane, dupa cum o demonstreaza existenta unui numar mare de autori de acest gen (Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade). In aria exegezei dedicate prozei fantastice romanesti, mult mai deschis este valorosul studiu al lui Sergiu Pavel Dan, Proza fantastica romaneasca in care sunt disociate orientarile romanesti (fabulosul feeric, miraculosul mitico-magic, ocultismul initiatic, proza vizionara de factura absurda, proza poetica si alegorica, literatura de aventuri, proza de analiza). Retinem doar ca ipoteza de lucru reperele teoretice din analiza nuvelei Sarmenul Dionis ce va face si obiectul analizei noastre. Categoria estetica devine la Eminescu o forma poetica a lirismului, expresia unui sentiment de neliniste, de nostalgie cosmica, in care neobisnuitul tinde sa includa absolutul prin confruntarea realului cu imaginarul. (E. Tudoran) Fantasticul eminescian nu este unul senzational faptic si descriptiv , ci un fantastic interior, fapt remarcat si de Marin Busteliu care observa ca fantasticul irupe dinauntru, din arderea setei de implinire erotica a unei afectivitati de exceptie. Nuvela Sarmanul Dionis este capodopera si- indiscutabil- cea mai complexa creatie fantastica din intreaga noastra literatura. Sergiu Pavel Dan incadreaza nuvela Sarmanul Dionis in fantasticul romanesc de tinuta doctrinara, promovat in baza raporturilor cu romantismul german: Schopenhauer, Kant, Leibniz. Din perspectiva teoriei lui Tzvetan Todorov, Sarmanul Dionis este o nuvela de un fantastic straniu in care se infiltreaza miraculosul exotic al peisajului 1

cosmic. Axata pe tema eului in opinia aceluiasi teoretician-opera traduce ideea posibilitatii spiritualizarii lumii, ca una din marile sanse ale omului de a iesi din universul concentrationar. Experientele intelectualului si reprezentarile lui formeaza substanta epica a nuvelei fantastice si filozofice Sarmanul Dionis si a fragmentelor-parti desprinse din nuvela, parti autohtone: Umbra mea si Archaeus. Arheul reprezinta spiritul etern (metafizic) care se reincarneaza, in timp ce umbra semnifica modelul etern al individualului, determinat temporal si spatial, care participand la substanta vesnica are posibilitatea de a gandi formele sale trecute sau viitoare, existente in Dumnezeu simultan. S-a spus pe buna dreptate ca nuvela Sarmanul Dionis este rezultatul contactului cu filosofia si literatura europeana din perioada studiilor de la Viena unde a si fost redactata. Opera a fost citita in cadrul societatii Junimea , la 1 septembrie 1872, generand vii polemici intre membrii acesteia, intrucat surprinde nelinistea gnostica eminesciana (Rosa del Conte- Eminescu sau despre absolut). Titlul nuvelei Sarmanul Dionis se valideaza ca un oximoron, deoarece protagonistul poarta un nume predestinat spre cunoasterea ierarhiilor angelice, Dionis, dar diminuat de alaturarea epitetului depreciativ sarmanul care traduce esecul lui Dionis in atingerea absolutului. Prin nume se ilustreaza sursa dionistica a cautarii sale, extazul de a anula orice convetie. In opinia lui Mircea Eliade, conditia de sarman, de orfan nu este decat o deghizare a sacrului in profan. Nuvela Sarmanul Dionis pare a fi un exemplu elocvent de structura circulara, inchisa, planul final fiind on intoarcere la momentul initial. Construita in dublu plan, terestru si imaginar, nuvela se realizeaza ca un vis in vis, pe fundalul caruia se proiecteaza, in umbre transfigurate, toata realitatea biografica. Rema se supune canoanelor romantice, in sensul ca discursul auctorial este subiectiv, implicat, construit pe un limbaj poetic si pe formule retorice. Legatura intre secventele narative se realizeaza prin motive si simboluri romantice. Sarmanul Dionis este o nuvela pe tema transmigratiei sufletelor, a metempsihozei. Eminescu valorifica o idee a lui Schopenhauer, dupa care timpul si psatiul sunt manifestari ale substantei care se regenereaza vesnic, compusa dintr-un numar de arhei- umbre ale individului fizic. Astfel, Sarmanul Dionis dezbate soarta tragica a omului superior, a omului de geniu intr-o societate filistina, ostila adevaratelor valori spirituale, societate de care este silit sa se detaseze, fie refugiindu-se in vis (expresie a constiintei superioare, care aspira sa rezolve contradictiile fundamentale ale vietii, dand experientei un sens nelimitat, iar omului superior posibilitatea reluarii contactului cu lumea imensa a naturii creatoare, fie inaltandu-se la nivelul rasului filozofic, care presupune ridicarea constiintei deasupra durerilor si amaraciunilor, ferindu-se de umilinta contestarii sau a falselor ironii. Ideea principala, in jurul careia se polarizeaza intamplarile povestite, este aceea ca eul romantic, respectiv omul superior, care simte apasarea tragica a existentei, avand constiinta condamnarii sale intr-o lume ostila, dispune de capacitatea de a se obiectiva, de a se rasfrange cu luciditate asupra lui insusi, invingandu-si propriile amaraciuni si dureri, dedublandu-se sau detasandu-se de chipul adevaratei sale afectivitati, prin gestul suprem al evadarii in constiinta totalitatii lumii. Calatoria cosmica sugereaza intalnirea cu sinele. Calatoria reprezinta numai un vis, o reminiscenta a momentelor concrete prin care a trecut eul absolut al eroului. Calatoria pe Luna este o iesire din contingent, aici Dionis realizeaza caracterul mecanic al universului. Iubirea angelica este sugerata de natura paradisiaca asemeni cadrului feeric din Floare albastra sau Heinrich von Ofterdingen de Novalis. 2

Conceptele filozofice si mitice nu reprezinta decat schemele de gandire in interiorul carora se cristalizeazam substanta epica si polemica a unui text suficient prin fantezia lui descriptiva , prin oroginalitatea obiectului si subtilitatea trecerilor de la un plan epic la altul sau prin prezenta unei personaj romantic obsedat de idealuri, care prin speculatie filozofica si magie traieste o mare aventura a cunoasterii, manat de ispita ancestrala de a se intoarce spre izvoarele Creatiei absolute. Nuvela are o structura compozitionala care implica: un prolog cu caracter speculativ filozofic, subiectul propriu-zis, un epilog care sustine ambiguitatea textului unde se intrepatrund mitul cu psihologia existentei si filozofia, precum si din cateva povestiri care infatiseaza aventura lui exceptionala. Nuvela incepe prin prezentarea lui Dionis, un tanar visator incurabil, copist, mediocru, neavand pe nimeni pe lume care in timp ce se intoarce spre casa intr-o seara de toamna prin ploaia rece, mediteaza asupra teoriei lui Kant despre subiectivitatea spatiului si a timpului ca forme ale intuitiei, ale simturilor noastre. Partea introductiva a nuvelei prezinta lumea gandurilor si existenta cotidiana a lui Dionis, continua cu evocarea strazii, a cafenelei, a locuintei lui Dionis. Cuprins de beatitudine, conditie necesara scenariului si cu ajutorul unui compendiu de astrologie, care daruieste puteri magice celui care stie sa-l foloseasca, Dionis incearca experienta cruciala. Face un semn magic si se trezeste in alt secol. Devine calugarul Dan pe vremea lui Alexandu cel Bun, discipol al dascalului Ruben, care il determina sa se desparta de umbra lui, dandu-si astfel seama ca intr-o alta reincarnare a fost profetul Zoroastru. Dan o iubeste pe Mria, fiica spatarului Tudor Mesteacan si reusind sa-si inlocuiasca umbra si sa intre in posesia eternitatii lui primordiale, o ia pe iubita lui si calatoresc impreuna spre luna. Cand are cutezanta de a se identifica cu Creatorul , se produce o fantastica prabusire cosmica in abis. Dupa momente de fericire eterna petrecute impreuna, Dan si Maria sunt proiectati in haos, iar Pamantul isi recapata dimensiunile esentiale. Trezit parca dintr-un vis, personajul revine la forma initiala, a lui Dionis. Zarind pe fereastra casei vecine o fata blonda, se hotaraste sa-I scrie, dar cand aceasta apare la fereastra, Dionis lesina. Cand se trezeste afla ca este mostenitorul unei averi considerabile. Scena de dragoste incheie fericit destinul fantastic al lui Dionis. Intr-un post scriptum explicativ, Eminescu incerac sa strecoare indoiala asupra limitelor dintre real si fabulos. Daca in proiectarea subiectului, fantezia lui Eminescu este uimitoare, creatia de personaje sufera schematism. Scriitorul opereaza la acest nivel cu grilele tipologiei romantice, propunand figuri exceptionale, structurate antitetic, cel mai adesea pe relatia inger-demon. Numarul personajelor este foarte mic pentru o nuvela atat de intinsa. Exista doar dubletele Dionis-Dan, copila blonda-Maria, Ruben-Riven, Tudor Mesteacan-tatal copilei blonde si cele cateva siluete din noaptea plimbarilor lui Dionis prin Bucuresti. Ele nu au, cu exceptia lui Dionis si partial, Ruben, o determinare epica, in sensul conturarii tipologice prin intamplari, comportament, replici. Individualizarea se face prin nume, prin mijloace descriptive si printr-o introducere sumara, uneori printr-un dialog conventional, in reteaua epica, al carui erou este Dionis-Dan. Personajele sunt simboluri, intruchipeaza doua principii contrare care trebuie sa se regaseasca si sa se completeze-principiul masculin: demonul, Lucifer, chipul omului de geniu pierdut in visari cosmice si principiul feminin: ingerul, lumea terestra, duiosia , dragostea; yiing si yang, animus si anima, unite intr-o armonie universala. Singurul personaj bine conturat este Dionis-Dan cu observatia ca nici ei nu se misca inaintea noastra de sine statator, departe de viata sufleteasca a povestitorului (M. Dragomirescu). Ca intr-un poem, nu ca intr-o nuvela, Dionis- Dan este Eminescu insusi, cu o proiectie fizionomica si existentiala care sa-I contureze o diferentiere specifica si sa-l transforme in personaj, dar cu o stare interioara, de suflet si de gandire, care este a tanarului Eminescu. Naratorul nu se detaseaza de personaj , 3

ci si-l asuma , proiectandu-se pe dine in el si conferindu-I- prin setea de cunoastere si prin capacitatea de a iesi din contingent spre o suprarealitate-o dimensiune titanica. Dionis este personajul principal al nuvelei (apare in toate momentele subiectului), romantic (conditia tragica de drama a personajului izvoraste din neputinta de dezmarginire), exceptional (imbina elemntele fantastice cu inocenta copilareasca), in imprejurari senzationale: (M. Dragomirescu: Dionis este Eminescu insusi), simbolizeaza dimensiunea dionisiaca a cunoasterii, eponim (numele lui figureaza in titlul operei), tridimensional, rotund. Dionis are trei existente diferite: preot persan (Zoroastru), care descoperind drumul spre absolut, se elibereaza de conditia telurica, calugar ortodox (Dan), care rateaza sansa atingerii absolutului si sarman copist, caruia, in final, I se anihileaza orice punte de legatura cu aventurile anterioare. La inceputul nuvelei, eroul-Dionis, este prezentat fizic si biografic. Portretul fizic subliniaza prototipul romantic al personajului eminescian. Dionis este un tanar orfan de nici 18 ani de o frumusete demonica: Nu era cap urat acela al lui Dionis, a carui fata era de o dulceata vanata-alba ca si marmura in umbra, cam trasa, fara a fi uscata, si ochii taiati in forma migdalei erau de acea intensiva voluptate, pe care o are catifeaua neagra. Ei inotau in orbitele lor si cu o frunte atat de neteda, alba, corect boltita, care coincide pe deplin cu fata, si cu ochii lui cei mari si straluciti, pierduti in visatorie si cu surasul sau foarte inocent, dulce, si totusi de o profunda melancolie, Parul numai cam prea lung curge pana la spate, dar uscaciunea neagra si salbatica a parului contrasta placut cu fata fina, dulce si copilaroasa a baiatului. Ascendenta neguroasa a lui Dionis este tipic romantica. Nascut din dragostea fiicei unui preot batran cu un aristocrat saracit care se ratacise in clasele poporului de jos, mort in spitalul de alienati, Dionis a mostenit doar nobila frumusete a tatalui par lung si negru , cu buze subtiri si roze, cu fata fina si alba, ca taiata-n marmura, si cu niste ochi albastri, mari, sub mari sprancene si gene lungi, negre; si ochii negri ai mamei o femeie palida, nalta, blonda, cu ochii negri, il crescu pe el cum putu, din lucrul mainilor ei-maini delicate de doamna. In Bucurestiul secolului al XIX-lea, Dionis nu este decat un copist obscur si autodidact, aplecat exclusiv asupra metafizicii si meditatiei filozofice, fiind un inadaptat stapanit de nelinisti interioare supraumane. De altfel, romanticul este, prin definitie, un inadaptat stapanit de nelinisti interioare supraumane. Firea faustiana a eroului se manifesta prin curiozitate intelectuala care este hranita cu lucruri mistice, subtilitati metafizice. Duce o existenta precara un baiat sarac. Prin natura sa predispusa el devenea si mai sarac anii vietii lui- o frunza pe apa. Traia lipsit de iubire-caci navea pe nimeni pe lume, iubitor de singuratate, stia ca nu-l va mai intalni nici un zambet si nici o lacrima () neiubit si neurat de cineva, se va stinge asemenea unei scantei. Vestimentatia pune in evidenta neajunsurile vietii surtucul lui era mai mult urzeala decat batatura, ros pe margini, fudul la coate, de radea parca si vantul in urma lui. Traia ca un pustnic, un boem intr-o casa veche si darapanata ascunsa in mijlocul unei gradini pustii, unde lobodele si buruienile crescura mari in tufe negreverzi, se inaltau ochii de fereastra sparta a unei case vechi. Descrierea romantica a mahalalei saracacioase, a cafenelei murdare si a camerei in care traieste Dionis cu peretii negri de siroaie de ploaie se curgeau prin pod, cu mucegai verde care se prinsese de var, un psatiu supus descompunerii, dar care se umanizeaza prin prezenta a cateva sute de carti vechi, recheama pe Hoffman. Este un bibliofil pasionat si iubitor de singuratate, dar si un poet ironic, sfidand saracia prin inchipuiri umoristice care se asezau cu usurinta in siruri ritmice si vorbe ritmate. Boem desavarsit, traind intre sutele de carti vechi, intr-un colt al casei dormeau la pamant, una peste alta cateva sute de carti vechi o masa 4

murdara, pe ea hartii, versuri, ziare rupte, brosuri efemerein fine, o neordine intradevar paganeasca, Dinos ignora confortul civilizatiei. Acesta traieste plin de curaj si pasiune doar in lumea ideilor, fiind , mai intai de toate, un cugetator sceptic si solitar, prefigurand tipologia batranului dascal, simbol al geniului eminescian. In rest este un timid si un stangaci, purtandu-si cu demnitate umilinta sociala, iubind in taina si fara de speranta, cu o putere halucinanta de visare si gandire. Desi nu crede in Dumnezeu, Dionis este superstitios el era un ateist superstitios, preocupat de acele carti de magie cenzurate de Biserica deschise o carte veche legata cu piele si roasa de molii-un manuscris de zodii. Constiinta sa este dominata de multe intrebari: Cine stie de ce nu traim intro lume microscopica si numai faptura ochilor nostri ne face s-o vedem in marimea in care o vedem? Sa traiesc in vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun este oare absolut imposibil?. Dimensiunea faustiana aeroului este sugerata de Eminescu mai ales prin mijloace epice. Caracterul sau exceptional , care fusese marcat prin tehnicile expozitive de la inceputul nuvelei, se adanceste prin participarea la aventura liricofantastica a unui subconstient care prelucreaza ideile obsesive ale constientului si construieste un spatiu de o extraordinara suplete epica. Eminescu isi aseaza eroul in interiorul unei povesti care este produsul propriei disponibilitati iesite din comun de a visa. Astfel, visul se organizeaza intr-o naratiune fantastica in care Dionis-Dan isi dezvaluie setea de cunoastere si stiinta de a dobandi formulele magice ale migrarii in timp si spatiu. Eminescu devine constient de faptul ca voiajul spiritului in cautarea adevarului este un anabasis, o calatorie spre interior, spre profunzimea structurilor psihice ale eroului Adevarata cale duce spre interior. (Novalis) Dionis se metamorfozeaza, revenind la o ipostaza a personalitatii sale, pe care nu o mai recunoaste el nu mai era el []. Camera obscura, viata cea trecuta a unui om ce se numea Dionis, ciudat, el visase., devenind calugarul Dan cu rasa de siac, cu comanac negru [] in mana lui, carte astrologica. Regresiunea in timp este mediata de cartea de astrologie, actiunea fiind asemanatoare cu cea din opera Cavalerul dublu a lui Gautier, in care Ronauld este un preot ce traieste o viata dubla in vis: calugar si cavaler. Se lasa ispitit de dascalul sau, Ruben, si intra in posesia cifrului satanic cu ajutorul caruia poate patrunde in spatiile si secolele dorite desprinzandu-se de propria umbra. Spirit fantezist, Dionis da glas motivatiei sale interioare in dialogul cu portretul tatalui sau, care nu este altceva decat propria-i imagine din oglinda. Se cristalizeaza acum tema complexului identitatii originare, iar din unghi fantastic se subliniaza tema umbrei ca expresie a eului metafizic. Cartea, martora a avatarurilor fiintei: Zoroastru, Dionis, Dan, Ruben, Riven este acelasi obiect magic atemporal ce ascunde secretele Demiurgului. Semnele se amesteca la fel ca si in Cartea de nisip a lui Borges, fiecare pagina suportand infinite metamorfozari. Dan apeleaza la dascalul sau, Ruben, care ii dezvaluie tainele metempsihozei sufletul calatoreste din veac in veac, acelasi suflet, numai ca moartea-l face sa uite ca a mai trait. Ne aflam in plina realitate faustica, fiindca epsidul despartirii lui Dan (intruchiparea inocenta a lui Faust) de Ruben (intruchipare disimulat malefica a lui Mefisto), aminteste de pactul cu diavolul al lui Faust din opera lui Goethe. Ruben nu intarzie sa-si arate adevarata identitate, de inger cazut: dar indata ce iesi Dancasa se prefacu intr-o pestera cu peretii negri ca cerneala; Ruben insusi se zbarci, barba-i deveni latoasa si-n furculite ca doua barbi de tap, iar capul latos si cornut. 5

Spre deosebire, insa, de opera lui Goethe, unde pactul lui Faust cu diavolul se incheie de comun acord , la Eminescu, Dan cade victima unei subtile inselatorii a lui Ruben. Legatura cu avatarii se realizeaza prin intermediul Umbrei, partea eterna a fiintei el intoarse sapte foi si umbra prinse contur, mai intoarse inca sapte si umbra se desprinse incet (la fel ca in Ibricul de cafea a lui Gautier). Prin dedublare fantastica om-umbra (motiv preluat din nuvela lui ChamissoExtraordinara poveste a lui Peter Schlemihl), calugarul ia locul umbrei sale, in timp ce umbra cade la conditia inferioara de fiinta intrupata Dan intoarse foile, sopti si umbra deveni om. Omul semana cu el si se uita sparios si uimit la Dan, fixandu-l ca pe o umbra. Spiritualizarea eroului se face prin fantastic Dan era o umbra luminoasa, oximoronul sugerand ambivalenta fiintei sale. Umbra devine un alter ego, semnificand o fiinta numenala, atotputernica si atotstiutoare. Iubirea este pretul pactului incheiat cu diavolul. Indragostit de Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan, Dan o preschimba in fiinta eterna, lasand in loc umbra ei. Impreuna intreprind un zbor interplanetar, propulsati de forta iubirii nu fusa decat o sarutare lunga. Peisajul edenic creat de Dan pe Luna a pus doi sori si trei luni in albastrul cerului si dintr-un sir de munti au zidit demonicul sau palat aminteste de motivul insulei erotice care apare si in Cezara eminesciana sau in Sarpele lui Mircea Eliade. Cei doi refac imaginea cuplului primordial, a caror stare sufleteasca se afla in consonanta cu aceasta insula a lui Euthanasius. S-a afirmat ca lumea cosmica a lui Dan este construita dupa teoria lui Leibniz si ca revelatia protagonistului, ca el este Dumnezeu, se leaga de gandirea Upanisadelor. Utilizarea semnului arab indica tema instrumentului miraculos, iar tentativa de a parveni la temelia sacralitatii circumscrie epic motivul posesiunii secretului inaccesibil. Dan nu respecat consemnul si atenteaza la descifrarea enigemi absolute. Se reitereaza mitul iudeo-crestin al izgonirii din rai, sau al caderii lui Lucifer, protagonistul fiind pedepsit prin punitivul trasnet Dan se simti trasnit si afundat in nemarginire, criticul Pompiliu Constantinescu remarcand ca: Eros si Demon vor sa se identifice cu Demiurgul. Mai tarziu, scepticul de serviciu al omenirii, Emil Cioran va observa: Cu Dumnezeu nu poti fi partas. Nu suporta mandria creaturii si nici creatura nu e capabila de modestie.. In acest sens, fantasticul eminescian poat fi asociat prometeismului luciferic byronian sau idealismului magic al lui Novalis. Deoarece pacatul a fost savarsit doar pe jumatate, eroului i se ofera posibilitatea reeditarii pe Pamant, in viata reala, a fericirii paradisiace, alaturi de Maria, o alta ipostaza a florii albastre, de aceasta data demonul eminescian cucerindu-si linistea sufleteasca. Eminescu a impins procedeul fantastic al scindarii eului uman pana la acea limita in care dublul metafizic al eroului este pus in situatia privilegiata de a avea reprezentarea propriei morti. Aha! Eu am murit si Ruben a venit cu medici sa-mi vanda corpul. In cadrul literaturii romane, Dionis este primul om care sa-i vazut moartea, se elibereaza de intreg cosmarul dublei lui boli. Dionis este caracterizat, mai intai, prin mijloace descriptive si biografice. Metoda este de insumare a detaliilor fizionomice sau de curriculum vitae: avea un cap cu plete de o salbatica neregularitate, infundat intr-o caciula de miel, o fata fina, cam trasa fara a fi uscata. Caracterizarea lui Dionis este facuta direct de catre narator: Nu era cap urat acela al lui Dionis, a carui fata era de o dulceata vanataalba ca si marmura in umbra, cam trasa, fara a fi uscata, si ochii taiati in forma migdalei erau de acea intensiva voluptate, pe care o are catifeaua neagra. sau de 6

catre alte personaje: Ruben Mult a trebuit pan` l-am prins in lat pe acest calugar evlavios, de catre Maria Si ce frumos imi pari tu acuma pare ca esti altulpare ca esti din alta lume sau prin autocaracterizare: voi trai si voi muri sarac. Portretul se incheaga insa prin mijloacele caracterizarii indirecte prin onomastica Sarmanul Dionis (reprezentandu-l pe cel ce aspira la absolut, dar caruia ii este imposibil sa-l atinga), al vestimentatiei surtucul lui era mai mult urzeala decat batatura, ros pe margini, fudul la coate, de radea parca si vantul in urma lui, al modului de a gandi, al gesturilor, al faptelor (se dedubleaza, devine etern, poarta un dialog cu umbra ), pecum si prin incadrarea intr-un anumit mediu, intr-o anumita tipologie (tipul inadaptatului social insetat de absolut), prin relatia cu celelalte personaje: dragostea fata de Maria, increderea care se transforma treptat in ura fata de Ruben. Eroul Dan-Dionis este un simbol romantic ce-si cauta o lume a libertatii depline- dezamagit fiind de lumea care nu-l intelege sau care ii cenzureaza sentimentele. Prin trairile sale iesite din comun el reuseste sa-si depaseasca statutul uman, demonstrand ca orice este posibil atunci cand exista imaginatie si dorinta adevarata. Rezultat al unei cugetari adanci si nelinistite, Sarmanul Dionis este o creatie de o profunda intelectualitate si de un lirism intens, dar care poate sta cu cinste alaturi de opere similare din literatura universala precum: Heinrich von Ofterdingen a lui Novalis sau Peter Schlemihl a lui Chamisso. Prin Eminescu- omul deplin al culturii romanesti, cel care n-a voit sa fie al doilea (C. Noica), spiritul autohton se inalta la dimesiunile universalului.