Sunteți pe pagina 1din 41

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAOV Facultatea de tiine Economice si Administrarea Afacerilor

Proiect Economia ntreprinderilor Activitatea de aprovizionare,desfacere si transport intr-o intreprindere.

Autor:Tmanu Elena Alina Indrumtor:Prof.univ.dr.Vasile Pop

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Activitatea economica a intreprinderii Profilul de activitate Functiunile firmei Capitolul 2 Activitatea de aprovizionare-desfacere Politica de aprovizionare Procesul de aprovizionare Capitolul 3. Strategii de aprovizionare Concluzii Bibliografie

Introducere

Distributia joaca un rol deosebit de important in activitatea de marketing a fiecarei firme, prin pozitia pe care o ocupa n circuitul economic al marfurilor. Aceasta contribuie la valorificarea marfurilor, respectiv ncasarea contravalorii acestora si pune la dispozitia consumatorilor bunurile si serviciile de care acestia au nevoie, indiferent de distanta la care se afla centrele de productie. Prin repetabilitatea si marimea comenzilor primite din partea clientilor, ct si prin aprovizionarea permanenta a producatorilor, n functie de necesitati, distributia joaca si rolul de reglator al productiei, iar prin procesul de stocare: Se realizeaza echilibrul dintre cerere si oferta in diferite perioade anului si in zone geografice diferite. Se stabileste momentul optim al livrarii in raport cu cererea,distributia indeplinind aici rolul de atenuator al oscilatilor sezoniere; Se determina,din perspectiva cheltuielilor de distributie,nivelul optim al costurilor totale.

Elementele concurentiale, specifice economiei de piata, impun cresterea rolului distributiei att n ansamblu, ct si pe fiecare etapa n parte, din mai multe considerente: -ponderea ridicata a cheltuielilor cu distributia in pretul de vnzare al produselor; -decalajul mare intre durata medie a procesului de productie si indicatorul similar din sfera procesului de distributie in defavoarea acestuia din urm. Acest decalaj are cauze obiective, determinate de gradul mai redus de implementare a progresului tehnic n sfera distributiei. Sunt nsa numeroase cauze de ordin subiectiv. necunoasterea riguroasa a dimensiunior cererii, o activitate promotionala slaba si ineficienta n sfera distributiei, repartizarea defectuoasa a fondului de marfa in teritoriu, toate acestea ncetinind nejustificat viteza de circulatie a marfurilor.

Consecintele juridice ale distributiei determinate de transferurile de proprietate, care implica trecerea riscurilor comerciale legate de revinzarea marfurilor pe filiera productie - distributie consumatori. Un sistem optim de distribuie implic o selectare optim a lor tinnd seama de caracteristicile pietelor si ale consumatorilor si de natura produselor. Managementul desfacerii produselor reprezinta activitatea prin care se asigura vanzarea rezultatelor productiei.Prin aceasta activitate se incheie circuitul economic din intreprindere. Activitatile specifice care se desfasoara: -elaborarea studiilor de marketing in vederea asiguirarii portofoliului de comezi si a contractelor de marketing. colectarea comenzilor emise de clienti si constituirea portofoliului de comenzi, incheierea de contracte comerciale in stricta concordanta cu cerintele clientilor si capacitatii de productie disponibile. -elaborarea planului strategic si a programelor de livrare/vanzare a produselor contractate pe sortimente si stabilirea cailor de distributie. -urmarirea stadiului executiei produselor in procesele de fabricatie , prevenirea realizarii de produse necorespunzatoare calitativ. -modernizarea retelelor proprii de desfacere a produselor -organizarea unor retele proprii de service sau modernizarea si extinderea celor existente -extinderea relatiilor de vanzare pe baza de comenzi , conventie si contracte -constituirea unor stocuri de desfacere optima care sa asigure ritmicitatea livrarilor -asigurarea unor conditii rationale de depozitare a produselor finite si de primire a loturilor de livrare -informatizarea sistemelor de gestiune -organizarea operatiunii de livrare/vinzare a produselor finite -urmarirea derularii operative a livrarii catre clienti
4

-coordonarea si controlul activitatii depozitelor de desfacere -organizarea rationala a activitatii de informare sistematica asupra compartamentului produselor fabricate si livrate de urmarire a functionalitatii acestora la utilizatori.

Concepte cheie
ntreprindere=unitate economic de producie,de prestaii de servicii sau de comer Aprovizionare=un ansamblu de activiti complexe in cadrul cruia achizitia reprezint doar o component. Achizitionare= tranzactie monetara efectiva,un angajament financiar de cumparare a unor resurse necesare derularii activitatii. Stocuri=cantitate de marfuri sau alte bunuri materiale care se afla ca rezerva in depozitul unui magazin,intreprindere,pia in vederea asigurari continuitatii productiei sau desfacerii. Contract comercial=contract prin care se stabilesc raporturi juridice comerciale si din care izvorasc obligatii comerciale.

Capitolul 1.

Activitatea economic a ntreprinderii.


Generaliti: Fiecare ntreprindere constituie o realitate unic, ceea ce impune o anumit grupare, orientat ctre o serie de scopuri:

formarea unei viziuni globale sau secroriale, de ansamblu, asupra sistemului productiv; identificarea unor structuri i comportamente omogene; analiza performanelor diferite ale ntreprinderilor ce aparin aceleiai grupe pentru a cerceta, explica i propune reguli de organizare i gestiune eficiente; definirea strategiei privind utilizarea diferiilor factori de producie.

Profilul de activitate al ntreprinderii Dup profilul activitii, ntreprinderile pot fi grupate folosind urmtoarele criterii de clasificare:

n raport cu domeniul de activitate

Sursa ACTIV%20INTR.rar
6

a) ntreprideri agricole asociaii simple care au ca scop exploatarea terenurilor agricole, creterea animalelor, aprovizionarea, depozitarea, conservarea, prelucrarea i vnzarea produselor agricole, prestarea unor servicii; asociaii agricole cu personalitate juridic; societi agricole de drept civil, care sunt societi de tip privat, cu capital variabil i un numr nelimitat i variabil de asociai, dar nu mai mic dect 10; societi comerciale, constituite n baza prevederilor legii nr. 31/1990, n urmtoarele tipuri: S.N.C., S.A., S.R.L. societi comerciale pe aciuni, constituite n baza legi nr. 15/1990, prin reorganizarea unitiilor agricole de stat, respectiv I.A.S. uri, S.M.A. uri i uniti de cercetare n domeniu.

b) ntreprinderi industriale: Regii autonome se organizeaz i funcioneaz n ramurile strategice ale economiei naionale (ex: n industrai energetic, CONEL, a minelor Regia Autonom a Huilei, n industria gazelor naturale ROMGAZ etc.); Societi comerciale se organizeaz i funcioneaz n toate ramurile economiei naionale i se pot constitui n
7

urmtoarele forme juridice: S.N.C., S.C.C., S.R.L., S.C.A., S.A.; Uniti economice care aparin unor ageni economici unici sunt uniti de producie mici sau foarte mici, bazate pe munca proprie a menmbrilor de familie sau a unui numr redus de salariai.

c) ntreprinderi comerciale: Societi comerciale pentru desfacerea curidicata de mrfuri (en-gros): societatea comercial pentru desfacerea cu ridicata de mrfuri textile nclminte Altexim S.A. Arad, Complexin S.A. Bucuresti, pentru mrfuri alimentare Comalrid S.A Bacu; Societi comerciale pentru desfacerea de mrfuri cu amnuntul (en-detail): societatea comercial pentru desfacerea de mrfuri alimentare i industriale Unirea S.A. Bucureti, Bucur Obor S.A. Bucureti; Societatea comercial pentru desfacerea de mrfuri industriale Romalta S.A. Bucureti; Societi comerciale care exercircit simultan operaiuni en-gors i en-detail: societate comercial pentru desfacerea de autoturisme i materiale sportive Comauto Sport S.A. Bucureti (efectuez operaiuni engros i en-detail pentru articole sportive, piese de schimb auto i automobile); societate comercial pentru desfacerea de bijuterii i ceasuri Bijuteria S.A.

Bucureti (pentru bijuterii, articole de podoab i ceasuri, avnd ca raz de activitate ntreaga ar:

d) ntreprinderi prestatoare de servicii:

ntreprinderile de transport: S.N.C.F.R Agenii de publicitate

e) ntreprinderi financiare, de credit, de asigurri: Bncile, fondurile de investiii i societiile de asigurri n raport cu apartenena la una din ramurile industriale de activitate. a) Dup caracterul materiei prime consumate:

ntreprinderi extractive: De materii prime de origine mineral, ca de exemplu cele din industria carbunelui, petrolului, a minereurilor feroase, neferoase i nemetalifere; De materii prime de origine vegetal ca: exploatarea lemnului, exploatarea stufului, culegerea fructelor de pdure i a unor plante medicinale etc.; De materii prime de origine aniumal ca de exemplu cele din indistria pescuitului.
9

ntreprinderi prelucrtoare: De materii prime obinute din industria extractiv ca de exemplu cele din indistria metalurgic, chimic, a sticlei, a porelanului i faianei De materii prime agricole, ca de exemplu cele din industria alimentar, textil, a pielriei i a nclmimntei etc.;

Prestatoare de lucrri i servicii, ca de ex: cele pentru reparare utilajelor, producia de energie i activiti de service. b) Dup destinaia economic i caracterul produciei finite: ntreprinderi productoare de bunuri de capital; ntreprinderi productoare de bunuri de consum;

c) Dup continuitatea procesului tehnologic: ntreprinderi cu procese tehnologice continue: sunt cele n care prelucrarea obiectelor muncii i trecerea lor de la un loc de munc la altul se fac n mod continu; se organizeaz n ntreprinderi le care fabric produse n serie mare sau n mas; ntreprinderi cu procese tehnologice discontinue: sunt caracteristice ntreprinderilor care fabric produse n serii mici sau mijlocii al cror proces de producie este discontinu.

n raport cu timpul de lucru.

10

a) ntreprinderi ce funcioneaz tot timpul anului: sunt uniti de producie industrial cu foc continu, care funcioneaz 24 de ore zilnic, indiferent c este zi de lucru sau srbtoare (de ex: furnalele, sectoarele calde din industria metalurgic i chimic, schelele petroliere sau de gaz metan). b) ntreprinderi sezoniere: funcioneaz o perioad limitat de timp, ct exist materia prim de prelucrat, de ex: fabricile de zahr, de conserve din legume i fructe, pentru prelucrarea unor plante medicinale.

n raport cu nivelul de specializare a) ntreprinderi specializate: produc o momenclatur restrns de produse, ns n cantiti foarte mari (de ex: ntreprinderile textile, de nclminte, ntreprinderile metalurgice) b) ntreprinderi universale: fabric produse dintr-o

nomenclatur foarte variat, dar n cantiti destul de reduse din fiecare sortiment (de ex: un antier naval, o ntreprindere de mecanic fin sau constructoare de utilaje mecanice complexe). c) ntreprinderi mixte: sunt alctuite din secii de producie specializate i universale (de ex: unitile din ramura construciile de maini uzine de utilaj greu, uzine mecanice etc.) d)

11

n raport cu nivelul de specializare a) ntreprinderi cu producie de unicate: sunt ntreprinderile ce se caracterizeaz prin fabricarea unei varieti mari de produse, obinute n cantiti mici, uneori unicate; b) ntreprinderi cu producie de serie (mic, mijlocie, mare): sunt ntreprinderile care se caracterizeaz prin fabricarea constant a unei producii de nomenclatur relativ redus, n cantiti relativ mari; c) ntreprinderi cu producie de mas; se caracterizeaz prin producerea unei nomenclaturi reduse de produse, ajungandu-se uneori pn la un singur fel de produse, obinute n cantiti foarte mari, fr ntreruperi o perioad ndelungat de timp. Dup numrul proprietarilor

a) ntreprinderi private individuale (unipersonale); b) ntreprinderi unipersonale cu rspundere limitat; c) ntreprinderi societare d) ntreprinderi cooperatiste e) ntreprinderi familiare

Dup apartenena naional


12

a) ntreprinderi naionale patrimoniul se afl integral n proprietatea unei anumite ri (ex: ntreprinderea Guban din Timioara, care produce pantofi de dam); b) ntreprinderi multinaionale ale cror uniti componente i desfoar activitatea n dou sau mai multe ri (ex: lanul de magazine Mc donalds); c) ntreprinderi mixte ( joint venture ) prin participarea cu capital n proporii diferite a unor persoane fizice sau juridice din dou sau mai multe ri, veniturile mprindu-se n funcie de contribuia fiecrei pri la constituira capitalului social (ex: ntreprinderea Lippuner din Alba Iulia care realizeaz construcii i instalaii metalice, are sediul central n Elveia i filial la Petreti jud. Alba )

Functiunile firmei

Un rol deosebit de important n organizarea unei firme l are organizarea de ansamblu a proceselor de munc fizic i intelectual, a elementelor componente, analiza acestora n vederea regruprii lor n funcie de nivelul obiectivelor, de omogenitatea i/sau complementaritatea lor, de nivelul de pregtire al personalului care le realizeaz i de specificul metodelor, tehnicilor i instrumentelor folosite n vederea realizrii obiectivelor n condiii de eficien. innd cont c organizarea constituie mijlocul prin care se realizeaz obiectivele firmei, coninutul i modul su de

13

manifestare sunt condiionate de sistemul de obiective ale firmei.


../Downloads/ASE%20economia%20intreprinderii%20grd%20II.pdf

Fiecare perioad de funcionare a unei firme este caracterizat prin anumite obiective fundamentale ce pot fi evaluate din punct de vedere economic. Derivnd aceste obiective fundamentale se stabilesc obiectivele derivate, adic a condiiilor pentru ca un obiectiv fundamental s se ndeplineasc. Astfel, funciunea ntreprinderii se poate defini ca ansamblul activitilor omogene i/sau complementare desfurate de un personal cu anumit specialitate prin folosirea unor metode i tehnici specifice cu scopul realizrii obiectivelor derivate de gradul I. Ca o component de baz n cadrul funciunii, activitatea se poate defini ca ansamblul atribuiilor de specialitate de un persoanal cu anumite cunotine de specialitate dintr-un anumit domeniu scopul ndeplinirii obiectivelor derivate de gradul II. Continund nivelul de detaliere, atribuia se definete ca ansamblul sarcinilor executate cu o anumit periodicitate de un personal care are cunotine specifice dintr-un domeniu mai restrns cu scopul realizrii unui obiectiv specific. Sarcina, ca element al atribuiei reprezint componenta elementar a procesului de munc desfurat n scopul realizrii unui obiectiv individual. Avnd n vedere un complex de factori ca profilul i mrimea agentului economic, ramura n care i desfoar activitate i etapa d dezvoltare pe care o parcurge, funciunile firmei se pot prezenta n 3 situaii i anume: - potenial sau virtual;
14

- integrat; - real sau efectiv. n literatura romn de specialitate s-au stabilit urmtoarele 5 funciuni ale unei firme: 1. de cercetare-dezvoltare; 2. de producie; 3. comercial; 4. financiar-contabil; 5. de personal. 1. Funciunea de cercetare-dezvoltare este reprezentat de ansamblul activitilor desfurate n cadrul firmei, n scopul producerii de idei noi i transformarea lor n nouti utile. Aceast funciune are un caracter complex, se manifest n toate domeniile i rezid n necesitatea adaptrii permanente a firmelor la noile cuceriri tehnico-tiinifice. Formele sub care se desfoar aciunile sale sunt: a) cercetarea pur, b) cercetarea fundamental, c) cercetarea aplicat, d) invenia i inovaia. Principalele activiti ale acestei funciuni sunt cercetarea tiinific, ingineria tehnologic i introducerea progresului tehnic, investiii precum i organizarea produciei i a muncii. 2. Funciunea de producie este reprezentat de ansamblul activitilor de baz, auxiliare i de servire prin care se realizeaz obiectivele din domeniul fabricrii produselor, elaborrii lucrrilor i prestrii serviciilor n cadrul firmei. Principalele activiti cuprinse n cadrul acestei funcii sunt:

15

fabricarea sau exploatarea, ntreinerea i repararea utilajelor, producia auxiliar, controlul tehnic de calitate. 3. Funcia comercial cuprinde activitatea de realizare a obiectivelor ce se refer la stabilirea legturilor unitii cu mediul ambiant n vederea procurrii mijloacelor necesare desfurrii activitii i desfacerii produselor, serviciilor i lucrrilor care fac obiectul activitii de baz a unitii. Aceast funciune cuprinde 3 activiti: aprovizionarea tehnicomaterial, desfacerea i marketingul. 4. Funciunea financiar-contabil este reprezentat de activitatea privind obinerea i folosirea mijoacelor financiare necesare unitii, precum i nregistrarea i evidena n expresie valoric a fenomenelor economice din unitate. Rolul acestei funciuni este static, pasiv, uneori chiar un obstacol n introducerea noului. 5. Funcia de personal cuprinde activiti de realizare a obiectivelor din domeniul asigurrii i dezvoltrii potenialului uman necesar. Principalele activiti cuprinse n cadrul acestei funciuni se refer la planificarea, recrutarea, formarea, perfecionarea, motivarea, promovarea, retribuirea i protecia personalului. Interdependenele dintre funciuni sunt determinate de interdependenele ce se manifest ntre activitile desfurate n cadrul firmei. Acestea se manifest n contextul n care producerea unei dereglri n cadrul unei funciuni determin dereglri i n cadrul celorlalte, putndu-se vorbi chiar de o autoagravare a dereglrilor i de un proces de reglare n lan. Se impune astfel ca managerii de pe diferite niveluri ierarhice s acioneze pentru manifestarea corespunztoare a tuturor funciunilor.

16

Etapa de dezvoltare n care se afl firma la un moment dat constituie factorul determinant n desfurarea activitilor din cadrul funciunilor acesteia. Intensitile cu care se manifest anumite funciuni la un moment dat se inverseaz pe msur ce firma trece la o nou etap de dezvoltare. De asemenea, trebuie inut cont de faptul c intensitatea de manifestare a unie funciuni trebuie s fie n acord cu posibilitile firmei respective i corelat cu intensitatea de manifestare a celorlalte funciuni. Conducerea firmei are un rol deosebit n coordonarea funciunilor, cunoscnd decalajul ce apare ntre gradul de manifestare a unei funciuni i nivelul rezultatelor obinute n domeniul respectiv. Rezultatele bune obinute n urma manifestrii unei funciuni apar dup momentele de maxim n manifestarea acesteia, astfel c obiectivul principal al managerilor trebuie s reprezint o bun corelare ntre funciuni.

Capitolul 2. Aprovizionarea si desfacerea

Aprovizionarea este reprezentata de ansamblul operatiunilor care au ca obiectiv punerea la dispozitia ntreprinderii a produselor si serviciilor de care aceasta are nevoie si ope care le procura din afara ntreprinderii. Se poate spune ca procesul de aprovizionare include att cumpararea resurselor materiale ct si gestiunea stocurilor. Principalele atributii ale aprovizionarii sunt: 1. procurarea la termenele stabilite a materiilor prime, materialelor de care ntreprinderea are nevoie; 2. urmarirea evolutiei pietelor produselor pe care ntreprinderea le
17

utilizeaza; 3. stabilirea modalitatilor de aprovizionare pe care trebuie sa le respecte compartimentele ntreprinderii; 4. elaborarea programelor de aprovizionare n functie de planul de fabricatie al ntreprinderii; 5. stabilirea regulilor de control al marfurilor aprovizionate; 6. stabilirea criteriilor pentru o buna gestiune a stocurilor. Responsabilii cu aprovizionarea trebuie, pe de o parte, sa aduca n ntreprindere si sa stocheze resursele materiale necesare la un cost ct mai mic, iar pe de alta parte sa asigure disponibilitatea lor n scopul satisfacerii nevoilor celor care le utilizeaza. Pentru a se face o aprovizionare la un cost ct mai scazut trebuie sa se respecte urmatoarele cerinte: - sa se cumpere la un pret ct mai scazut dar tinndu-se cont de conditiile de calitate cerute; - costul de stocare sa fie ct mai mic, adica sa se stocheze cantitati ct mai mici posibil; - prin stocare sa se imobilizeze ct mai putini bani. Produsele stocate si destinate a fi livrate trebuie sa ndeplineasca un anumit nivel de servire pe care ntreprinderea l doreste. Acest coeficient de servire se poate calcula ca raport ntre cantitatatile cerute si cantitatile furnizate sau la raportul ntre numarul de cereri satisfacute si numarul total de cereri. n general se cauta ca aprovizionarea si stocarea sa se faca la costuri ct mai mici, tinndu-se cont de un anumit coeficient de servire. Politica de aprovizionare Este conditionata de un anumit numar de parametri care pentru responsabilii cu aprovizionarea reprezinta tot attea restrictii. Acesti parametri sunt: - Marimea capitalului disponibil pentru a fi investit n stocuri si anume politica ce va fi aleasa va trebui sa tin cont de posibilitatile financiare ale ntreprinderii. - Consumul pe perioade. O buna politica de aprovizionare nu poate fi conceputa dect prin previziunea productiei. - Costuri. Exista mai multe categorii de costuri de care trebuie sa se tina seama: a. costul de stocare, care include cheltuielile de depozitare, deprecierile sau deteriorarile produselor stocate precum si costurile financiare de natura dobnzilor; b. costul de derulare a comenzilor care cuprinde cheltuielile
18

administrative ocazionate de aprovizionare, precum si costul livarii; c. costul de penurie, care are n vedere o eventuala ruptura de stoc si implica cheltuieli suplimentare pentru ntreprindere. - Conditiile de cumparare. Acestea se refera la durata de aprovizionare; - Natura produselor. Politica de aprovizionare trebuie sa tina cont de natura produselor stocate, adica de numarul acestora si periodicitatea aprovizionarii lor. - Coeficientul de servire cerut. Un coeficient ridicat de servire va permite livrari rapide n cazul ntreprinderilor comerciale si deci o buna servire a clientilor. Alegerea unei politici de aprovizionare este conditionata n mod hotartor de regularitatea iesirilor de produse. Aceasta va permite efectuarea de comenzi la intervale regulate de timp si ntr-o marime constanta. Atunci cnd consumul variaza n timp sunt avute n vedere cel putin trei variante de politici de provizionare, si anume: 1. o prima optiune are n vedere comenzi la date fixe n cantitati variabile. n acest caz, din momentul n care s-a fixat periodicitatea aprovizionarii, este suficient sa se calculeze marimea cantitatilor necesare pentru a satisface nevoile productiei pna la urmatoarea livrare. 2. A doua optiune se refera la comenzi n cantitati constante efectuate cu o periodicitate variabila. n acest caz din momentul n care cantitatile sunt fixate urmeaza numai calcularea datelor la care trebuie sa se efectueze comenzile tinndu-se cont de stocul la un moment dat, de previziunile iesirilor si de termenele de livrare stabilite. 3. A III-a optiune presupune efectuarea de comenzi n cantitati variabile si cu o periodicitate variabila. n acest caz ntreprinderea consulta n permanenta stocul si face comenzi pentru cantitatile fixate n functie de obiectivele care se urmaresc.

Procesul de aprovizionare Procesul de aprovizionare cuprinde mai multe etape: 1. decizia de cumparare 2. procesul administrativ al cumpararii 3. receptia. 1. n cadrul deciziei de cumparare, o mare importanta o are alegerea furnizorilor, care se face tinnd seama de doua cazuri
19

specifice si anume: - n primul caz ntreprinderea are furnizori cunoscuti, cu care are relatii comerciale nentrerupte; - n al doilea caz, ntreprinderea va cauta n permanenta cele mai bune conditii oferite de piata. O mare importanta prezinta culegerea informatiilor asupra furnizorilor. Acestia sunt, n general, selectionati pe baza urmatoarelor criterii: a. pretul propus care, de cele mai multe ori, este hotartor, b. calitate, c. termenele de livrare si regularitatea livrarilor, d. facilitati de plata, e. reputatia furnizorului. n practica exista doua modalitati de efectuare a cumpararii si anume: - contractul de cumparare unic, care contine cantitatile ce urmeaza a fi livrate la o data stabilita, - contractul la termen, care prevede aprovizionari ritmice pentru o perioada destul de lunga. 2. Procesul administrativ de cumparare antreneaza executia unui numar mare de activitati si elaborarea de documente cum ar fi: - cererea de cumparare sau de aprovizionare emisa de compartimentul solicitantului, - comanda redactata n scris de catre compartimentul de cumparari; - urmarirea comenzii care are un caracter preventiv. 3. Receptia cuprinde operatii care constau n compararea continutului livarii cu elementele comenzii. Operatiile de receptie sunt realizate de compartimentele specializate astfel: - un prim control se face asupra aspectului fizic si calitativ al livrarii; - al doilea control se face prin comparatie cu continutul efectiv al lucrarii. Dupa receptie se face verificarea facturii prin compararea urmatoarelor documente si anume: - bonul de comanda emis initial, - bonul de comanda corectat cu ocazia recpetiei, - factura furnizorului. 4. Depozitarea Depozitele ntreprinderii se prezinta ntr-o mare varietate: - depozite de vnzare, si reprezinta locurile unde sunt pastrate marfurile si la care are acces clientela, - depozite de produse finite care reprezinta de fapt antrepozite pentru marfurile aflate pe punctul de a fi vndute, - depozite de materii prime sau alte produse intermediare care sunt
20

stocate n vederea satisfacerii nevoilor productiei, - depozite de furnituri si de utilaje destinate sa alimenteze diversele compartimente ale ntreprinderii. Depozitele au ca sarcina aprovizionarea compartimentelor cu produsele de care acestea au nevoie, iar n acest scop trebuie sa asigure evidenta produselor stocate, prin nregistrarea sistematica a iesirilor si intrarilor de materiale, sa informeze compartimentul cumparari despre situatia stocurilor si sa declanseze comenzile de aprovizionare si sa asigure conservarea si manevrarea serviciilor pe care le au n primire. Intrarile si iesirile de materiale n cadrul depozitelor sunt nregistrate n diferite moduri: - intrarile se ntregistreaza prin bonurile de receptie sau prin cele de intrare emise de catre compartimentul de receptie, iar iesirile sunt nregistrate pe bonul de iesire emis de catre compartimentul care solicita materialul. Reunirea tuturor informatiilor referitoare la un articole din stoc se face cu ajutorul fisei de stoc care cuprinde: a) informatii permanente referitoare la articol, cum ar fi: culoarea, dimensiunea si diverse specificatii, b) informatii relative la gestiunea stocului, cum ar fi consumul lunar al articolului, stocul de siguranta, punctul de comanda, cantitatea de comandat si statisticile privind iesirile, c) informatii relative la miscarile produselor cum ar fi intrarile, iesirile, cantitatile n curs de a fi comandate dar neintrate n fabricatie, precum si acele cantitati rezervate pentru o anumita ntrebuintare, d) informatii relative la cumpararea articolului si anume: furnizori, pret de cumparare, termeni si referinte privind comenzile n curs de executie. Fisa de stoc poate fi tinuta numai din punct de vedere cantitativ sau att cantitativ ct si valoric n cadrul unui inventar permanent al stocurilor.

Gestiunea stocurilor Administrarea n mod economic a stocurilor presupune minimizarea ansamblului costurilor legate de aprovizionare n conditiile asigurarii unui anumit nivel al coeficientului de servire. Principalele probleme ce se impun a fi rezolvate se refera la doua aspecte: - determinarea nivelului stocurilor care presupune determinarea n principal a doua categorii de stocuri:
21

a) stocul minim sau curent al unui produs corespune consumului produsului respectiv pe durata intervalului ded aprovizionare, b) stocul de siguranta reprezinta o rezerva permanenta pentru a face fata situatiilor neprevazute legate de ritmul consumului si al termenelor de livrare, c) stocul de alerta sdau pragul de declansare a comenzii reprezinta cantitatea n stoc sub nivelul careia trebuie sa fie facuta comanda. - Determinarea cantitatii economice de comandat.. Avndu-se n vedere aceasta problema, pot fi luate n considerare doua politici de aprovizionare: a) presupune un numar mic de comenzi bazate pe cantitatile mari de produse comandate, b) presupunem un numar mare de comenzi bazate pe cantitati mici de produse comandate. 6. Structura subsistemului de aprovizionare a ntreprinderii Existenta compartimentelor autonome de aprovizionare depinde n mod esential de interesul cu care ntreprinderea doreste sa ndeplineasca aceasta functiune, de marimea cheltuielilor cu aprovizionarea si de dimensiunea ntreprinderilor. n cadrul structurii organizatorice a ntreprinderii pot exista urmatoarele situatii: - plasarea compartimentului de aprovizionare n subordinea directiei generale a ntreprinderii, - plasarea compartimentului de aprovizionare n subordinea directiei comerciale a ntreprinderii, - plasarea compartimentului de aprovizionare n subordinea directiei de productie. Constituirea ntr-un compartiment distinct a activitatii de aprovizionare implica ndeplinirea de catre aceasta a urmatoarelor atributii: - definirea politicii de aprovizionare a ntreprinderii, - elaborarea obiectivelor pentru compartimentele de cumparari si depozite din cadrul ntreprinderii. Organizarea aprovizionrii Oganizarea aprovizionarii tehnico-materiale trebuie astfel condusa incat sa contribuie la: asigurarea completa, complexa si la timp a unitatii economice cu mijloace de munca si obiectele muncii, asigurarea conditiilor optime de depozitare a resurselor materiale, alimentarea rationala a locurilor de munca cu resursele materiale necesare, utilizarea rationala a resurselor materiale, astfel
22

incat sa se respecte normele de consum stabilite si stocurile de productie determinate. Experienta practica, generalizata la nivelul teoriei de specialitate, evidentiaza urmatoarele sisteme concrete de organizare structurala a compartimentelor de aprovizionare materiala din intreprinderi: sistemul pe grupe de activitati distincte sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitare-control, utilizare resurse materiale

Sistemul pe grupe de activitati distincte consta in departajarea procesului de aprovizionare pe principalele activitati componente in functie de natura, gradul de complexitate sau de omogenitate a acestora. Sistemul, cunoscut si sub denumirea de "functional", asigura o delimitare selectiva a activitatilor de prognozareplanificare-programare a aprovizionarii, de cele privind prospectarea, negocierea, contractarea, realizarea aprovizionarii, de urmarire, control, analiza si evaluare a acestuia, de depozitarepastrare a resurselor materiale asigurate, de urmarire a modului de folosire a acestora pe destinatii de consum. Deci, sistemul presupune identificarea , delimitarea si gruparea activitatilor dupa aceste criterii si constituirea de grupe distincte care sa le realizeze calificat si operativ. La nivelul grupei de plan se realizeaza activitati precum: prognozarea necesitatilor materiale, fundamentarea planurilor si programelor de aprovizionare, elaborarea bilanturilor materiale si a cantitatlor economice de comandat etc. Grupele operative de aprovizionare se constituie, in principiu, dupa gradul de omogenitate sau de asemanare a resurselor materiale, componentii acestor grupe asigurand realizarea activitatilor care au in vedere contactarea surselor de furnizare, urmarirea derularii efective a procesului de formare a loturilor de furnizori, participarea la receptie-expeditie s.a Grupa depozitelor asigura primirea-receptia partizilor de materiale sosite de la furnizor, depozitarea si pastrarea integritatii proprietatilor fizico-chimice a resurselor, pregatirea si eliberarea in consum sau pe destinatiile de utilizare-valorificare a acestora.
23

Grupele operative si cele de depozite sunt asezate pe acelasi nivel ierarhic. Intre toate grupele compartimentului de aprovizionare se stabilesc relatii stricte de colaborare. Conducerea, coordonarea, corelarea si controlul pe ansamblul grupelor se asigura la nivelul sefului de compartiment. Sistemul functional nu asigura abordarea unitara a procesului de aprovizionare in intregul lui, nu se asigura controlul eficient al utilizarii resurselor in raport cu destinatiile initial prevazute si consumurile specifice din documentatiile tehnico-economice ale produselor, nu ofera posibiltatea promovarii folosirii materialelor noi, inlocuitoare a celor refolosibile sau prevenirii consumurilor irationale. Sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitare-control, utilizare a resurselor materiale are in vedere constituirea de grupe de materiale in cadrul compartimentului in a caror atributie intra realizarea procesului de aprovizionare in intregul sau dupa o conceptie unitara. Ca urmare, fiecare grupa raspunde de asigurarea structurii materiale pentru care se formeaza de la fundamentarea necesitatilor , contractarea resurselor si pana la aducerea, gestionarea si controlul utilizarii acestora. O importanta deosebita revine criteriului de constituire a grupelor in cadrul acestui sistem care poate fi omogenitatea resurselor, in functie de destinatia de utilizare. In acest sens se pot folosi 3 variante: pe grupe omogene de materiale, pe sectii consumatoare sau ca sistem mixt. a) organizarea compartimentului pe grupe de aprovizionaredepozitare-control utilizare materiale omogene prezinta avantaje care sunt determinate de simplificarea si specializarea activitatii lucratorilor, ca urmare a numarului redus de materiale si implicit de furnizori pe o grupa. Sistemul prezinta ca dezavantaj faptul ca, pe plan intern, in cazul existentei unui numar mare de puncte de consum si a unei dispersii pronuntate a acestora pot aparea conditii care sa conduca la necorelarea aprovizionarii cu cererile pentru consum, cu productia. Se considera ca acest sistem este cel mai indicat pentru organizarea interna a compartimentului de aprovizionare, datorita eficacitatii superioare in conducerea asigurarii materiale a unitatilor industriale.
24

b) organizarea pe grupe de aprovizionare-depozitare-control utilizare in functie de destinatia de consum a materialelor are in vedere unitatile in cadrul carora sectiile, atelierele si alte sectoare de activitate, prin profilul lor, consuma materiale distincte. In acest context se constituie grupe de aprovizionare in functie de destinatarul materialelor. Un astfel de sistem prezinta avantajul ca asigura cunoasterea in detaliu, la nivelul fiecarei grupe, a necesitatilor de resurse materiale specifice sectiei pe care o alimenteaz, creeaza conditii pentru un control permanent si eficient al destinatiei de consum a materialelor, realizandu-se o mai buna corelare intre factorul de aprovizionare si cel de productie. Acest tip de organizare prezinta neajunsul ca, in frecvente situatii, nomenclatura materialelor pentru o sectie este foarte larga si implicit numarul de furnizori foarte mare, crescand astfel gradul de dificultate in coordonarea, desfasurarea operativa si urmarirea eficienta a procesului de aprovizionare la nivelul grupei constituite. Aplicabilitatea variantei este limitata insa de numarul redus de unitati care indeplinesc conditiile cerute pentru implementare. c) organizarea pe grupe de aprovizionare-depozitare-control utilizare in sistem mixt presupune constituirea de grupe care se vor ocupa cu asigurarea materialelor care prin natura lor formeaaza obiectul consumului numai in cadrul unei anumite sectii de productie si pe grupe de materiale asemanatoare, dar destinate consumului mai multor sau tuturor sectiilor din unitatea economica. Sistemul asigura imbinarea avantajelor primelor doua variante si eliminarea in mare masura a dezavantajelor care le sunt specifice. In literatura de specialitate se prezinta si alte forme de organizare a compartimentului de aprovizionare materiala practicabile la nivelul marilor unitati (corporatii, trusturi etc.). Forme de aprovizionare Concretizarea relatiilor de aprovizionare presupune alegerea formei prin care se va concretiza procesul de aprovizionare propriu-zis: aprovizionarea de la furnizor unic sau nu, directa sau indirecta, pe baza de contract sau comanda etc.

25

Alegerea formei de aprovizionare se bazeaza pe analize diagnostic riguroase prin care sa se identifice oportunitatile fiecarei modalitati si mai ales posibilitatile firmei de a le valorifica. In asemenea analize preponderente vor fi criteriile economice, dar se vor utiliza si criterii de alta natura (sociale, politice etc.) Aprovizionarea de la un furnizor unic-daca in general se recomanda sa nu se apeleze la un singur furnizor (pentru evitarea cresterii gradului de dependenta), exista situatii in care aceasta forma de aprovizionare este eficienta si anume: in cazul in care furnizorul detine monopolul tehnic in ce priveste fabricarea unui produs, daca un furnizor ofera un nivel de calitate, pret si service deosebit, in cazul in care se pot obtine reduceri de pret sau ale cheltuielilor de aprovizionare. Principalele dezavantaje ale unei asemenea forme de aprovizionare sunt imposibilitatea punerii in concurenta a furnizorilor si riscul de crestere a gradului de dependenta fata de furnizor. Aprovizionarea de la mai multi furnizori-in vederea reducerii puterii de negociere a furnizorilor se recomanda aprovizionarea pentru aceeasi resursa de la mai multi furnizori. Argumentele unei asemenea optiuni, ca si conditiile in care este eficienta sunt foarte diverse dintre care: se evita posibilitatea incetarii totale a aprovizionarilor in conditiile aparitiei unor situatii deosebite ( greve, incendii, faliment), se asigura punerea in concurenta a furnizorilor (obtinerea unor preturi mai bune, cresterea eforturilor de adaptare la cerintele consumatorului), etc. Aprovizionarea directa-evita efectuarea unor cheltuieli suplimentare, cum ar fi comisionul perceput de intermediar pentru acoperirea costurilor si pentru obtinerea unui profit, permite o bune cunoastere a nevoilor consumatorului de catre furnizor respectiv a posibilitatilor producatorului de catre consumator etc. Aprovizionarea indirecta-permite minimizarea stocurilor de productie prin cresterea gradului de siguranta a aprovizionarilor, prin nivelul cantitatilor cumparate de la producator de catre intermediar se asigura pentru acesta anumite oportunitati (reducerea costurilor, reducerea riscului desfacerii productiei), permite cresterea gradului de disponibilitate a resurselor, prin posibilitatea de amplasare a intermediarului in apropierea consumatorului.

26

In functie de implicarea intermediarului, aprovizionarea indirecta poate fi:prin tranzit organizat (presupune ca intermediarul sa participe numai la concretizarea relatiilor de aprovizionare in formule juridice, celelalte activitati-de plata si transfer a produselor-realizandu-se direct producator-consumator), prin tranzit achitat (presupune ca si plata facturilor sa se faca prin intermediar) sau prin depozit. Aprovizionarea prin depozit-reprezinta aprovizionare prin angrosist si presupune ca pentru consumator intermediarul sa devina furnizorul. In acest caz toate activitatile: de concretizare juridica, de transfer a produselor si de plata se fac prin intermediar, de cele mai multe ori relatia producator-consumator, din punct de vedere formal, neexistand. Se recomanda in cazul unor comenzi reduse si/sau al unor produse care nu necesita o conlucrare deosebita producator-consumator. O forma particulara in cazul aprovizionarii prin depozit o reprezinta aprovizionarea garantata, caz in care intermediarul preia in totalitate sau partial functiile aprovizionarii: studiul pietei, depozitarea, optimizarea transportului etc. Aprovizionarea pe baza de contract-contractul ofera o reducere a riscului in aprovizionare din punct de vedere cantitativ, calitativ dar si al conditiilor de aprovizionare; pe de alta parte, contractul reprezinta o dependenta fata de anumite clauze care incalcate provoaca efecte negative asupra consumatorului. Apare astefl imposibilitatea fructificarii anumitor oportunitati pe piata cum ar fi reducerile de pret, aparitia de noi furnizori etc. Aprovizionarea pe baza de comanda are avantajul ca se pot negocia conditiile de aprovizionare in functie de situatia existenta pe piata la un moment dat; riscul mare consta in modificarea defavorabila a conditiilor care ar fi putut fi formulate in cadrul unor contracte la parametri mai favorabili-de exemplu cumpararile la termen-cand se incheie un contract pentru aprovizionari care se vor face ulterior, dar in conditiile stabilite in prezent. Aprovizionarea in comun are rolul de a permite obtinerea unor avantaje oferite de cresterea volumului si valorii aprovizionarilor: cresterea puterii de negociere, posibilitatea obtinerii unor rabaturi de pret, minimiarea cheltuielilor de transport etc.

27

Capitolul 3. Strategii de aprovizionare si desfacere

Elaborarea strategiei in domeniul desfacerii este o actiune complexa, si necesita un volum de informatii foarte mare care se improspateaza,de regula, la intervale scurte de timp, datorita frecventelor mutatii care se inregistreaza in oferta producatorilor, ca si in cerintele pietei de produse si sevicii. O buna strategie in domeniul desfacerii este cea care are in vedere toate activitatile componente ale managementului desfacerii, interpretate in stransa corelatie cu interdependentele care le sunt specifice; intre acestea sunt: informarea larga a potentialilor utilizatori cu privire la produsele si serviciile care se pot oferi, studiul pietei, evaluarea previziunilor in vanzari, intocmirea portofoliului de comenzi si incheierea de contracte economice, organizarea si modernizarea retelelor de distributie si service etc. Se pot intalni: 1. strategii de reducere a costurilor de aprovizionare (costuri de achizitie, costuri de gestiune a stocurilor etc), prin optiuni tehnologice, prin alegerea surselor, prin optimizarea procedurilor de aprovizionare etc.

2. strategii in ce priveste aprovizionarea propriu-zisa-se refera la cantitate, termene de livrare, calitate, pret etc. 3. strategii de valorificare a oportunitatilor prin atuurile concurentiale existente; strategii de anticipare a evolutiei mediului si de luare de masuri necesare pentru adaptarea la noile conditii

4.

28

5.

strategii de comunicare (marketing) prin care sa se asigure o relatie eficienta furnizor-consumator astfel incat sa fie posibila obtinerea cat mai multor avantaje.

Contractul comercial (de aprovizionare-desfacere) Contractul economic de vanzare-cumparare este un acord de vointa intre doua parti, in virtutea caruia, cel care vinde se obliga sa transmita celui care cumpara dreptul de proprietate asupra unui obiect (materie prima, piesa, subansamblu etc.), in schimbul unui pret pe care-l plateste cel din urma Prin definitie, contractul de vanzare-cumparare exprima: -un acord bilateral, care da nastere la obligatii pentru ambele parti (vanzatorul este obligat sa predea lucrul vandut, iar cumparatorul sa plateasca pretul); -un acord cu titlu oneros, ceea ce inseamna ca fiecare dintre parti urmareste realizarea unui folos patrimonial in schimbul prestatiei la care se obliga; -un acord de vointa, adica se incheie numai in momentul in care sa realizat acordul intre vanzator si cumparator cu privire la bunul care se vinde si pretul care se plateste in schimb-fara alte formalitati necesare. In general contractul de vanzare-cumparare are un caracter translativ de proprietate; daca vanzarea-cumpararea reprezinta un act de comert in sensul Codului Comercial, atunci acest instrument are si caracter comercial. Pentru concretizarea unor relatii economice de aprovizionare si de desfacere viabile, un rol deosebit il are continutul care se asigura contractelor economice. Acesta trebuie sa fie complet, cuprinzator, clar, stimulator pentru a cointeresa partile in indeplinirea obligatiilor care le revin in conditii de operativitate si eficacitate. In forma sa generala, contractul de vanzare-cumparare cuprinde: denumirea si domiciliul unitatilor contractante, persoanele imputernicite sa semneze contractul, produsul care constituie obiectul contractului, cantitatea care urmeaza a fi fabricata si
29

livrata, conditiile de calitate, tipurile si sortimentele, durata de executare in natura a obiectului contractului economic, termene calendaristice de executare a cantitatii prevazute, preturile de vanzare la care urmeaza a fi livrate produsele si forma de decontare, conditiile de ambalare, marcare, livrare (conditia "franco") si transport, alte clauze menite sa asigure un continut cat mai complet, mai clar si mai precis si care ii asigura contractului rolul de instrument juridic in executarea obligatiilor asumate de catre parti in concordanta cu acordul la care au ajuns dupa negociere. In contracte trebuie sa se includa si clauze in legatura cu raspunderile partilor contractuale pentru cazul executarii partiale, cu intarziere sau neexecutarii obligatiilor cele revin. Clauzele contractuale prezinta anumite particularitati, astfel: persoana care semneaza contractul este, in principiu, conducatorul unitatii. Acesta poate da imputernicire unui salariat sa semneze contractul in calitate de reprezentant al agentului economic; obiectul se nominalizeaza clar, cu precizarea cantitatii, calitatii si sortimentatiei; termenele de garantie trebuie sa se prevada in sensul ca reconditionarile sau inlocuirea produselor sa se faca pe cheltuiala vanzatorului, daca nu se dovedeste ca deficientele de calitate nu ii sunt imputabile; pretul se stabileste prn negociere si se include expres in contract. Neprecizarea pretului determina nulitatea contractului; receptia se precizeaza ca forma, loc si conditii de desfasurare, indicandu-se dupa caz instrumentarul si metodele de receptie (receptie bucata cu bucata, prin sondaj, etc.)

Livrarile de produse la alte date decat cele precizate in contract se pot efectua astfel: a. cu anticipatie, dar numai cu acordul partilor dat prealabil fiecarei livrari. In cazul masinilor, utilajelor si instalatiilor destinate obiectivelor de investitii, livrarea anticipata se
30

poate efectua numai cu acordul prealabil al beneficiarului, antreprenorului care executa montajul; b. cu intarziere, dar numai cu acordul prealabil al unitatii cumparatoare; aceasta va putea refuza primirea produsului daca, datorita intarzierii provocate unilateral de furnizor, este in imposibilitatea de a-l mai folosi sau livrarea ar duce la depasirea nivelului estimat al stocurilor. In asemenea situatii furnizorul suporta enalitatile si despagubirile prevazute de lege. Contractul comercial se incheie prin acordul de vointa al partilor, care au convenit asupra tuturor clauzelorcare definesc viitorul continut al acestui instrument. Pentru a fi valabil, contractul incheiat trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa existe consimtamantul partilor, partile sa aiba capacitatea de a incheia acte juridice, obiectul sa fie legal.
Instrumente contabile: bilantul contabil; contul de profit si pierdere.

In cadrul sistemului contabil romanesc, incepand cu exercitiul 2003, sunt delimitate si reglementate in mod riguros doua variante contabile, care se adreseaza, in general, intreprinderilor mici si mijlocii si respectiv celor mari. Pentru intreprinderile din prima categorie, inclusiv microintreprinderi, este adoptata denumirea de "Varianta contabila simplificata, armonizata cu directivele europene". Aceasta varianta contabila este obligatorie, incepand cu data de 1 ianuarie 2003, pentru toate intreprinderile mici, mijlocii si microintreprinderi care, totodata, indeplinesc cel putin doua dintre urmatoarele trei criterii de marime: Cifra de afaceri pana la 5 milioane euro; Total active pana la 2,5 milioane euro; Numarul mediu de salariati pana la 50 de angajati.

Ca exceptie de la aceasta regula se retine ca varianta contabila analizata se aplica si in cazul in care sunt depasite limitele superioare pentru doua dintre criteriile de marime de mai sus, dar nu sunt indeplinite conditiile pentru utilizarea variantei contabile corespunzatoare intreprinderilor mari si foarte mari. Incadrarea in
31

limitele acestor criterii de marime sau depasirea acestora, dupa caz, se stabileste pe baza situatiilor financiare intocmite la finele exercitiului si in functie de situatia constatata se utilizeaza varianta contabila simplificata si in exercitiul urmator si respectiv se adopta cealalta varianta contabila. La randul lor, entitatile din cea de-a doua categorie care, totodata, indeplinesc anumite criterii de marime, aplica "Varianta contabila armonizata integral cu Directiva a IV-a a C.E.E. si continuarea asimilarii Standardelor Internationale de Contabilitate". Reglementarile contabile prin care se realizeaza asimilarea deplina a Directivei a IV-a a C.E.E., precum si continuarea armonizarii cu Standardele Internationale de Contabilitate, se aplica impreuna atat cu Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata si modificata prin O.G. nr. 61/2001, cat si cu standardele in cauza. In perioada actuala, aceste reglementari prezinta interes pentru un numar relativ redus de intreprinderi care indeplinesc criteriile de marime stabilite in acest sens. In perioada exercitiilor financiare 2001-2005, inclusiv, reglementarile analizate se vor implementa in etape, in functie de modul cum fiecare intreprindere va satisface cerintele a cel putin doua din totalul de trei criterii de marime stabilite. Pentru finele exercitiului 2001 sunt fixate, in ordinea amintita, urmatoarele niveluri: peste 9 milioane euro, peste 4,5 milioane euro si respectiv 250 de salariati. Aceste niveluri se diminueaza in fiecare din exercitiile urmatoare astfel incat la sfarsitul anului 2005 sunt de: peste 5 milioane euro, peste 2,5 milioane euro si respectiv 50 de salariati. La sfarsitul exercitiului financiar 2001, intreprinderile in cauza detineau o pondere de maxim 0,5% fata de totalul agentilor economici. Criteriile de mai sus se determina pe baza situatiilor financiare si a ratei de schimb euro/leu intocmite si publicate si, respectiv, stabilita pentru data de 31 decembrie a exercitiului incheiat. Intreprinderile care nu indeplinesc criteriile de mai sus pot aplica reglementarile analizate numai cu aprobarea Ministerului Finantelor Publice, dupa care, aceste entitati, precum si cele care au indeplinit criteriile stabilite nu pot reveni la sistemul anterior prinvind intocmirea situatiilor financiare prevazute de Legea
32

contabilitatii nr. 82/1991 si de Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 306/2002. la randul lor, intreprinderile care la inceputul exercitiului 2006, in functie de legislatia in vigoare la acea data, se vor incadra in categoria societatilor comerciale mici si mijlocii si implicit nu vor indeplini criteriile amintite vor utiliza in continuare varianta contabila armonizata cu directivele europene. Bilantul

Sub aspect conceptual, bilantul poate fi definit ca o reprezentare a utilizarilor si resurselor de care dispune o unitate patrimoniala la un moment dat. Aceasta reprezentare se face sub forma unei egalitati ce reflecta echilibrul valoric intre utilizari (destinatia concreta a resurselor)-activul bilantului, si resurse-pasivul bilantului, adica: Utilizari=Resurse Activ=Pasiv Intr-o abordare economica, activul si pasivul sunt considerate doua marimi valorice ale aceleiasi relatii economice, respectiv ale capitalurilor de care dispune o unitate patrimoniala. Din punct de vedere financiar, bilantul este analizat ca o descriere a resurselor investite (pasiv) si alocarea acestor resurse (activ), permitand astfel un inceput de interpretare a situatiei financiare a unei intreprinderi. Interpretarea financiara permite punerea in evidenta a finantarilor de care a beneficiat un titular de patrimoniu (aporturi de capital, imprumuturi bancare, etc) cat si nevoile de finantare. Elementele patrimoniale de activ se divizeaza in trei grupe: active imobilizate, active circulante si cheltuieli in avans. Activele imobilizate-sunt denumite si imobilizari sau bunuri imobile, cuprind toate acele valori economice de investitie a caror perioada de utilizare si lichiditate este mai mare de un an. Ele alcatuiesc baza si mijloacele de actiune ale intreprinderii. Ca bunuri economice, activele fixe se caracterizeaza atat prin durabilitatea lor mai indelungata, cat si prin repetata lor participare la circuitul economic. Activele imobilizate se diferentiaza la randul lor in trei grupe:
33

-imobilizari necorporale-cuprind toate acele valori economice de investitie care nu imbraca fizic forma de bunuri materiale concrete: cheltuieli de constituire, de dezvoltare, concesiuni, brevete, licente, marci, drepturi si valori similare si alte imobilizari necorporale, fondul comercial, avansuri si imobilizari necorporale in curs. -imobilizarile corporale-cuprind bunurile materiale de folosinta indelungata in activitatea unei intreprinderi; ele se gasesc sub forma de: terenuri si constructii, instalatii tehnice si masini, utilaje, mobilier, avansuri si imobilizari corporale in curs. Activele imobilizate corporale isi pierd in timp din valoare ca urmare a uzurii determinate de utilizarea lor, de actiunea naturii si a progresului tehnic. -imobilizarile financiare-cuprind valorile financiare investite de intreprindere in patrimoniul altor societati sub forma titlurilor de valoare, imprumuturilor acordate si alte imobilizari financiare. Activele circulante-cuprind toate activele de exploatare si cele de trezorerie a caror durata de lichiditate este de pana la un an. Din punct de vedere economic si financiar, activele circulante se afla intr-o continua fluenta valorica, ele schimbandu-si forma materiala si utilitatea (marfa, creante, bani) in cadrul circuitului economic al patrimoniului. In raport de forma concreta pe care o imbraca si destinatia pe care o capata in cadrul ciclurilor de exploatare, activele circulante se impart in: stocuri, creante, investitii financiare, casa si conturi la banci. Stocurile si productia in curs de executie reprezinta acele valori economice care prin natura si destinatia lor sunt folosite ca materii prime si materiale consumabile, productie in curs de executie, produse finite si semifabricate, marfuri si ambalaje aflate in depozite spre vanzare. Ele intervin in ciclul de exploatare al unitatii patrimoniale pentru a fi consumate in primele faze de fabricatie ca materii prime si materiale consumabile, vandute in situatia in care au starea de marfa sau produse finite, in curs de executie, daca au calitatea de productie neterminata. Elementele de pasiv se delimiteaza in cinci grupe si anume: datorii ce trebuie platite intr-o perioada de pana la un an; datorii ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an; provizioane pentru riscuri si cheltuieli; venituri in avans; capital si rezerve.
34

Grupa privind datoriile ce trebuie platite intr-o perioada de pana la un an, care se refera la finantarea sau resursele asigurate de terti, are in componenta sa numeroase elemente patrimoniale, dintre care: imprumuturi din emisiuni de obligatiuni, efecte de platit, credite bancare pe termen scurt etc. In grupa datoriilor ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an este cumulata, de asemenea, valoarea individuala a numeroase elemente patrimoniale de pasiv, unele dintre ele, in functie de exigibilitate, se regasesc si in grupa anterioara. In aceasta grupa se regasesc: creditele bancare pe termen lung, alte imprumuturi si datorii asimilate, dobanzi aferente imprumuturilor si datoriilor asimilate, etc. Analiza pe baza bilantului propriu-zis 1. Analiza statica a bilantului contabil se realizeaza pe baza a doua bilanturi de natura financiara: bilantul functional si bilantul financiar, construite prin prelucrari ale bilantului contabil propriuzis. Bilantul functional Construirea bilantului functional presupune reconstituirea ciclurilor functionale ale intreprinderii prin gruparea posturilor in functie de apartenenta la diferite cicluri ale activitatii: de exploatare, de investitii, de finantare, de trezorerie. Bilantul functional al intreprinderii permite calculul urmatorilor indicatori semnificativi: Fondul de rulment net global (FR) este definit ca acea parte a resurselor stabile (aciclice) afectata pentru finantarea activelor ciclice (ciclului de exploatare). FR = Resurse stabile Utilizari stabile Resursele stabile (capitalurile permanente) sunt formate din: -resurse stabile proprii (capitaluri proprii); -resurse stabile imprumutate (imprumuturi din emisiune de obligatiuni, credite bancare pe termen mediu si lung, alte imprumuturi si datorii asimilate.
35

Fondul de rulment este o necesitate pentru majoritatea intreprinderilor, el reprezentand o marja de securitate pentru intreprindere si pentru creditorii sai si o premisa a asigurarii independentei sale financiare. practica.

Bilantul financiar Scopul bilantului financiar este de a masura capacitatea societatii de a-si onora datoriile si de a verifica lichiditatea, adica proprietatea unui activ de a fi transformat rapid in moneda pentru a putea face fata pasivului exigibil. Corespunzator scopului sau, bilantul financiar ordoneaza posturile de activ si de pasiv din bilantul contabil exclusiv pe criterii de lichiditate, respectiv exigibilitate. Datorita faptului ca bilantul financiar are la baza optica incetarii activitatii spre deosebire de bilantul contabil care se bazeaza pe conceptul fundamental de continuitate a activitatii, constructia bilantului financiar presupune o serie de corectii aduse posturilor din bilantul contabil, cum sunt: Eliminarea elementelor de activ fictiv sau nonvalorilor (elemente care nu au valoare economica in cazul lichidarii si elemente care reprezinta cheltuieli activate, de exemplu: cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare dezvoltare); Eliminarea activelor si pasivelor de regularizare existente in bilantul contabil (elementecare se raporteaza la exercitiile viitoare, care nu vor mai exista in cazul incetarii activitatii). Indicatori de evaluare a planului si programelor de desfacere a produselor Strategia in domeniul desfacerii de produse se alaboreaza in mod distinct, pe categorii de produse si se concretizeaza intr-un plan strategic care cuprinde volumul vanzarilor estimative a se realiza intr-un anumit segment de timp. Indicatorii prin care se concretizeaza acest plan strategic sunt diferiti in functie de: tipul productiei (in masa, de serie, unicat), natura produselor (cu ciclu lung de fabricatie, cu consum sezonier etc.), stabilitatea probabila in fabricatie a produselor (determinata de gradul de uzura morala etc.), strategia adoptata de firma pe linia formarii si detinerii de stocuri etc.
36

Volumul desfacerilor(Vd) exprima cantitatea de produse care se prevede pentru livrare-vanzare diferitilor clienti intr-o perioada de gestiune definita (an, semestru, trimestru, luna). Acest indicator se determina pe fiecare tip, sortiment sau varianta constructiva de produs si pe total productie, fizic si valoric, pornind de la raportul dintre cerere si oferta. Pentru unitatile de productie industriala, volumul desfacerilor reprezinta indicatorul de baza care defineste nivelul cifrei de afaceri al acestora. Pentru produsele comandate in cantitati mici sau unicat, fara repetabilitate a fabricatiei, sau a caror productie in cantitati mai mari decat cele comandate nu se justifica economic, volumul de desfacere sau al vanzarilor se va dimensiona prin simpla insumare a cantitatilor comandate de clienti pe tipuri, sortimente si variante constructive de produse (Qci) cu ajutorul relatiei: Vd=Sqci Tot aici se incadreaza si produsele cu ciclu lung de fabricatie a caror executie si vanzare se face numai la comanda ferma sau contract incheiat. In cazul anumitor produse, cum sunt cele de sezon sau pentru care se estimeaza vanzarea unor cantitati suplimentare(qs) peste cele comandate, volumul desfacerilor se va calcula cu ajutorul relatiei: Vd=SQc+qs In ambele cazuri Vd va reprezenta element de calcul si fundamentare a volumului productiei de fabricat (Qf), astfel: Qf=Vd=SQci; Qf=Vd=SQci+qs; SQci reprezinta cantitatea totala comandata si/sau contractata de clientii "i" pentru un anumit produs sau sortiment, varianta constructiva a acestuia; aceasta se stabileste prin insumarea cantitatilor precizate in comenzile emise de clienti si contractele incheiate cu acestia pentru perioada de timp luata in calcul si se considera ca fiind desfacere certa. qs reprezinta cantitatea suplimentara prevazuta pentru fabricatie si a carei desfacere-vanzare se apreciaza ca fiind probabila; baza de
37

estimare o constituie datele privind dinamica cererilor pentru vanzarile de acest gen din perioade anterioare. Daca o parte din cantitatile de produse prevazute pentru fabricatie urmeaza a se consuma in intreprinderea in care se si produc, inregistrandu-se sub forma consumului intern (Ci), ceasta nu se va cuprinde in volumul desfacerilor sau in stocurile de desfacere de la inceputul sau sfarsitul perioadei de gestiune. In aceasta situatie productia de fabricat (Qf) se va estima cu ajutorul relatiei: Qf=Vd+Ssf+Ci-Spi In situatia in care cererea este mai mare decat oferta, vizeaza produse de utilitate generala pentru care fabricatia se utilizeaza in serie mare sau in masa sensul de actiune in estimarea volumului desfacerilor se modifica. Astfel, in prima faza se organizeaza fabricatia si se defineste potentialul de productie, respectiv productia posibila de executat Qf. In faza urmatoare se determina volumul desfacerilor avandu-se in vedere situatiile: -produs nou a carui fabricatie incepe in perioada de gestiune urmatoare(!), cu extensie in urmatoarele: Vd=Qf-SsfCi -produs in fabricatie curenta, cu perspectiva extensiei si in perioada de gestiune urmatoare: Vd=Qf+Spi-Ssf-Ci -produs in fabricatie curenta, cu extensie in perioada de gestiune urmatoare cand productia lui va si inceta Vd=Qf+Spi-Ci Stocul la inceputul perioadei de gestiune-Spi-exprima cantitatea probabila de produse finite care se prevede sa existe la momentul respectiv, in scopul satisfacerii cererilor, servirii clientilor in primele zile ale acesteia. Situatia este specifica pentru produsele care se fabrica in masa sau serie mare, a caror vanzare se extinde peste perioada de gestiune curenta si pentru care se prevede continuarea vanzarilor chiar daca nu sunt inca primite comenzi sau incheiate contracte cu viitorii clienti. Spi=Sex+Qo-Lo Sex-stocul de produse finite existent in depozitul de desfacere la momentul determinarii;
38

Qo-productia pe perioada curenta care urmeaza a se mai fabrica conform contractelor comerciale, comenzilor clientilor sau cu cerere probabila; Lo-livrarile programate pentru perioada care a mai ramas din anul curent; Stocul de produse finite la sfarsitul perioadei de gestiune-Ssfexprima cantitatea de produse finite programata sa existe la incheierea acestei perioade in depozitele si magazinele unitatii producatoare. Este stocul de produse finite care se formeaza in perioada de gestiune in scopul servirii continue, ritmice a clientilor. El este o consecinta a necesitatii efectuarii operatiilor pe care trebuie sa le suporte produsele finite inaintea livrarii sau vanzarii lor. Timpul total in care produsele finite sunt stocate in depozitul de desfacere reprezinta o suma a tuturor timpilor necesari pentru activitatile si operatiunile care se efectueaza in aceasta subunitate a intreprinderii; pentru accelerarea vitezei de rotatie si sporirea eficientei economice a investitiilor de capital, acesta trebuie sa fie minim. Marimea stocului de desfacere se poate stabili dupa urmatoarea relatie de calcul: Sd=Stpli*qmz Stpli=suma duratelor de timp prevazute pentru executia operatiilor specifice depozitelor de produse finite pana la distributia acestora la magazinele proprii de vanzare, la angrosisti sau clientilor finali, inclusiv intocmirea documentatiei de livrare-vanzare; qmz=productia medie zilnica se determina prin raportarea productiei prevazute pentru fabricatie(Qpl) la numarul de zile lucratoare din perioada de gestiune avuta in vedere; in cadrul Qpl se cuprinde atat productia pentru care s-au incheiat contracte si sau emis comenzi anticipate, cat si productia suplimentara destinata acoperirii unor cereri previzibile.

39

CONCLUZII

Rolul distributiei creste pe masura dezvoltarii productiei si consumului de bunuri economice, dar si datorita actiunii unor factori sociali care determina necesitatea reducerii timpului alocat achizitionarii marfurilor, cresterea gradului de satisfacere in procesul cumpararii prin realizarea unor posibilitati largi de alegere a unui produs dintr-o oferta diversificata, corespunzator gusturilor diferitelor segmente de cumparatori. Managementul aprovizionarii asigura echilibrul intre necesitatile si disponibilul de resurse materiale care poate fi asigurat de o unitate economica. In functie de modul cum este organizata activitatea operativa de desfacere depinde in mare masura fidelitatea clientilor, extinderea paletei acestora, conlucrarea mai eficienta cu ei, dezvoltarea activitatii viitoare a intreprinderii producatoare, implicit sporirea eficientei economice a acesteia. Principala functie a canalului de distributie(desfacere) este de a realiza legatura dintre productie si consum. Elaborarea cu succes a unei strategii eficiente de marketing are la baza intelegerea mecanismului de fundamentare a actului de cumparare organizationala. Adaptarea firmei la evolutia si cerintele mediului extern depinde de modul in care se mobilizeaza resursele materiale,financiare si umane pentru a raspunde cerintelor pietei. Bibliografie

40

Procesul%20de%20distributie%20al%20intreprinderii%20proiect %20de%20diploma.htm.....pagina3-pagina 4 Managementul%20aprovizionarii%20si%20desfacerii.ht.....pagina 4-pagina 5 Activitatea%20economica%20a%20intreprinderii.doc...pagina 6......pagina 12 descrcare.htm ...................................................... pagina 13-17/18 Activitatea%20de%20aprovizionare-desfacere.docx-pagina 16/1727 Managementul aprovizionrii i desfacerii (vnzri)/ Dr. Gheorghe Banu, Dr. Mihai Pricop-Editura Economica 2006..............pagina 28-31 Economia ntreprinderii-Editura a Vlad&Vlad , Craiova, 1995Constantinesc D.,Tumbr C.............................................pagina 3135/36

MANAGEMENTUL%20APROVIZIONRII%20SI%20DESFAC ERII.htm

41